Nicolae DONIÞÃ

Iovu-Adrian BIRIª

Pãdurile de luncã din România

- trecut, prezent, viitor -

Elaborarea prezentei lucrãri s-a realizat în cadrul proiectului

,,Conservarea ºi managementul integrat al ostroavelor de pe Dunãre, România”
(GREENDANUBE) - LIFE06 NAT/RO/000177.
 Beneficiar
Agenþia de Protecþia a Mediului Cãlãraºi
ªos. Chiciu, Nr. 2, cod 910005, Cãlãraºi, Judeþul Cãlãraºi
Tel: 0242 311926
Fax: 0242 315035
Tel/Fax: 0242 318052
Email: office@apmcl.ro
www.apmcl.ro

Parteneri
WWF – Programul Dunãre Carpaþi România (WWF – DCPRO)
Str. Mircea Vulcãnescu, nr. 109, cod 010818, Sect. 1, Bucureºti
Tel: 021 3174996
Fax: 021 3174997
Email: office@wwfdcp.ro
www.panda.org/romania

Institutul de Cercetãri ºi Amenajãri Silvice (ICAS)

ªos. Stefãneºti, nr. 128, cod 077190, Voluntari, Ilfov
Tel: 021 3503245
Fax: 021 3503238
Email: office@icas.ro
www.icas.ro/homeRO.htm

Societatea Ornitologicã Românã (SOR)

Bd. Mãrãºti, nr. 61, cod 011464, Sector 1, Bucureºti, cam 323+324,
Tel./Fax: 021 318 4701
Email: office@sor.ro
www.sor.ro

Regia Naþionalã a Pãdurilor – Direcþia Silvicã Cãlãraºi (RNP – DSC)

Str. Aleea IAS Mircea Vodã, nr.2, cod 910067, Cãlãraºi, Judeþul Cãlãraºi
Tel: 0242 306712
Fax: 0242 311492
Email: dscalarasi@rosilva.ro
www.dscalarasi.ro

Text: Dr.ing. Nicolae DONIÞÃ, Dr.ing. Iovu-Adrian BIRIª

Foto: Iuliana Gheorghe, Mihai Filat, Iovu-Adrian Biriº, Viorica Enache, SOR, WWF,
Silviu Matei ºi Cristian Tetelea

Design/Tipar: SC Green Steps SRL

Despre luncã ºi despre viaþa din luncã

Între albia minorã a râurilor, prin care curge

apa, ºi malurile mai înalte, aflate la oarecare
distanþã de aceasta, se întinde lunca sau
albia majorã. Aceasta este porþiunea de
teren aflatã deasupra albiei minore a râurilor
care este periodic inundatã ºi care are
forme de relief, soluri, microclimate ºi
biocenoze1 specifice, cu totul deosebite de
cele din teritoriul vecin.
La munte lunca este îngustã, uneori cu
lãþimi de câþiva metri, la dealuri se lãrgeºte,
dar lãþimea cea mai mare o are la câmpie
unde poate ajunge chiar la câþiva kilometri
(figura 1).
Fig.1. Dezvoltarea spaþialã a luncii vãilor de la izvoare la vãrsare

Cea mai întinsã luncã din România este cea a Dunãrii, dar ºi marile râuri ce coboarã din Carpaþi
au la câmpie lunci întinse. Lunca, cea mai tânãrã formã de relief, este un culoar nãscut prin
eroziune de cãtre apele curgãtoare ºi umplut de aluviunile cãrate de aceste ape. La munte
aluviunile sunt bucãþi de rocã de diferite dimensiuni ºi pietriº, la dealuri pietriº mai mãrunt ºi nisip
grosier, la câmpie nisip, lut ºi argilã. În luncã aluviunile de diferite dimensiuni sunt dispuse
neregulat, apa freaticã este la micã adâncime, ceea ce creazã condiþii de viaþã foarte variate.
În plus, aerul din luncã este mai umed, iar noaptea ºi iarna în lunci se acumuleazã aer rece.
De aceea înveliºul viu al luncii este variat, biocenozele care îl alcãtuiesc sunt numeroase,
compuse dintr-o mare diversitate de plante, animale, micro-organisme, adaptate la aceste
condiþii ºi diferite de cele din teritoriul vecin. În luncã gãsim biocenoze acvatice în gârle ºi bãlþi,
biocenoze de mlaºtinã pe locurile foarte umede, biocenoze de pajiºte umedã ºi chiar mai uscatã,
biocenoze de tufãriº (comunitãþi de arbuºti), dar ºi biocenoze adevãrate de pãdure cu arbori de
mari dimensiuni.
1 Biocenoza reprezintã un nivel supraindividual de organizare a materiei vii ºi descrie totalitatea organismelor vii, vegetale (fitocenoza)
ºi animale (zoocenoza), care interacþioneazã între ele ºi care convieþuiesc într-un anumit teritoriu (biotop), formând cu acesta un tot unitar.

3
Pãdurile ocupau în trecut o bunã parte a luncilor reprezentând scheletul de rezistenþã a
întregului complex de biocenoze de luncã deoarece erau o adevaratã stavilã în calea apelor de
inundaþie dezlãnþuite. Ele consolidau malurile râurilor, împiedicau erodarea malurilor abia
formate ºi a aluviunilor, constituiau rezervoare de biodiversitate.

Pãdurile constituie „coloana vertebralã” a ecocomplexelor luncilor

Din pãcate multe din aceste pãduri au fost defriºate ºi înlocuite cu culturi agricole sau silvice, cu
diguri ºi alte construcþii.

Dar ºi pãdurile încã rãmase sunt puternic degradate ºi destructurate de tãieri ilegale, pãºunat,
circulaþia oamenilor ºi a animalelor, înfiinþarea de monoculturi, extinderea speciilor exotice, etc.
Dacã nu se iau mãsurile necesare de conservare ºi protecþie, soarta acestor pãduri va fi
pecetluitã. Se vor pierde, astfel, cele mai frumoase ºi atrãgãtoare biocenoze de luncã, afectând
puternic stabilitatea luncilor, dar ºi existenþa celorlalte biocenoze.

Aceastã micã publicaþie vrea sã informeze publicul larg despre pãdurile din lunci ºi despre
importanþa conservãrii acestor perle verzi care se înºirã de-a lungul apelor României.

4
Ce fel de arbori, arbuºti ºi ierburi compun pãdurile din
luncile României?

Înainte de a descrie biocenozele de pãdure specifice luncilor sã spunem câteva cuvinte despre
arborii, arbuºtii ºi ierburile care le compun.

Care sunt arborii din luncile României?

La munte este vorba de aninul alb (Alnus incana), un arbore de mici dimensiuni, cu coaja
netedã, cenuºie ºi cu frunze acoperite pe dos cu o pâslã de peri albi.
La dealuri arborii cei mai frecvenþi sunt aninul negru (Alnus glutinosa) cu trunchi negru, foarte
drept ºi lemn roºcat, plopul negru (Populus nigra) sau “pluta”, nume ce i se trage de la scoarþa
groasã, spongioasã, cu frunze triunghiulare, precum ºi salcia plesnitoare (Salix fragilis), cu
lãstari ce se rup uºor (plesnesc).
La câmpie, cei mai rãspândiþi arbori sunt plopul alb (Populus alba), cu scoarþa ºi dosul frunzelor
albe, ºi salcia albã (Salix alba), cu frunzã îngustã, pe dos alb – abãstruie. Toate aceste specii
de arbori au lemnul moale.
Dar în lunci se întâlnesc ºi arbori cu lemn tare – stejarul pedunculat (Quercus robur), arbore
falnic care poate ajunge la înãlþimi de 40 de m ºi la grosimi cât sã-l cuprindã patru oameni,
frasinul de luncã (Fraxinus angustifolia), cu frunza compusã ºi lemn alb, elastic, ulmul de
câmp (Ulmus minor) ºi ulmul de luncã (Ulmus laevis), cu frunze asimetrice ºi seminþe învelite
într-o aripioarã subþire care se coc devreme ºi “zboarã” la distanþe mari, mãrul (Malus sylvestris)
ºi pãrul pãdureþ (Pyrus pyraster) ce dau hrana de toamnã a vânatului.

5
Aninul negru (Alnus glutinosa) Aninul alb (Alnus incana) Plopul negru (Populus nigra)

Plopul alb (Populus alba) Salcia plesnitoare (Salix fragilis) Salcia albã (Salix alba)

6
Stejarul pedunculat (Quercus robur) Frasinul de luncã (Fraxinus angustifolia)

Frasinul de luncã (Fraxinus angustifolia) Ulmul de câmp (Ulmus minor) Ulmul de luncã (velniºul) (Ulmus laevis)

7
Dintre speciile strãine invazive2 trebuie menþionate: frasinul de Pensilvania (Fraxinus
pennsylvanica) ºi arþarul american (Acer negundo), arbori fãrã valoare economicã deosebitã, având
lemn de calitate inferioarã. Se mai gãsesc uneori dudul (Morus alba), corcoduºul (Prunus cerasifera).

În lunci s-au instalat ºi culturi forestiere cu specii repede crescãtoare – plopi negri hibrizi, sãlcii
selecþionate ºi, uneori, salcâm.

Amorfa (Amorpha fruticosa) Arþarul american (Acer negundo) Arþarul american (Acer negundo)

Frasinul de Pensilvania (Fraxinus pennsylvanica)

2 Speciile invazive sunt specii non-native care au impact negativ sau potenþial negativ asupra speciilor ºi / sau habitatelor din ecosis-
temele naturale.

8
Ce alte plante se gãsesc în pãdurile din lunci?

Numeroºi sunt arbuºtii (plante lemnoase de mici dimensiuni). Tipici pentru lunci sunt sângerul
(Cornus sanguinea), cu lãstari roºii ºi fructe negre, în umbelã, cãlinul (Viburnum opulus), cu flori
mari albe ºi fructe roºii, ce rãmân peste iarnã, salba moale (Euonymus europaeus), cu fructe în
trei culori negru, galben ºi roz, gherghinarul sau pãducelul (Crataegus monogyna), cu frunze
lobate, flori albe mici ºi fructe roºii, socul negru (Sambucus nigra), cu tulpina plinã de mãduva
albã, spongioasã ºi fructe negre, cruºânul (Frangula alnus), cu fructe negre – violete. Ultimii trei
arbuºti sunt valoroase specii medicinale.

Un arbust strãin, invadator mai ales în luncile de câmpie, este amorfa (Amorpha fruticosa), rudã
cu salcâmul.
Frecvente sunt lianele – viþa de vie sãlbaticã (Vitis
sylvestris), iedera (Hedera helix), hameiul (Humulus lupu-
lus), curpenul de pãdure (Clematis vitalba), iar pe unele
ostroave ale Dunãrii apare ºi periploca (Periploca graeca).

Periploca graeca, liana prezenta pe Ostrovul Ciocãneºti Amorpha fruticosa pe Ostrovul Fermecatu’

9
 Bogat este ºi inventarul de ierburi, unele tipice de pãdure,
altele venite din pajiºtile mlãºtinoase.
O însuºire comunã a tuturor speciilor lemnoase caracteris-
tice biocenozelor de luncã este toleranþa ridicatã la inun-
daþii. Aceastã toleranþã diferã în funcþie de specie, iar în
cadrul aceleiaºi specii creºte cu vârsta (puieþii ºi exem-
plarele tinere sunt mai sensibile, iar exemplarele mature au
toleranþã maximã). Astfel, la salcia albã puieþii rezistã
maximum 60 de zile la inundaþii, pe când exemplarele
mature pot supravieþui pânã la 300 de zile. La plopul negru
ºi hibrizii de plopi euramericani puieþii pot supravieþui
maxim 40-50 de zile la inundaþii, iar exemplarele mature
pânã la 230-250 zile (figura 2).
Viþã de vie sãlbaticã pe Ostrovul Trãmºani (Pisica)

Alnus glutinosa – Aninul negru 60 nr. de zile cu inundaþii

într-un an
Fraxinus angustifolia – Frasinul de luncã 100

Quercus robur – Stejarul pedunculat 230

Ulmus minor – Ulmul de câmp 230

Populus alba – Plopul alb 230
Populus x euroamericana – Plopul euroamerican 250
Populus nigra – Plopul negru 250
Salix alba – Salcia albã 300

0 50 100 150 200 250 300 350

zile
Fig. 2. Toleranþa la inundaþii a principalelor specii de arbori (exemplare mature) din pãdurile de luncã

10
Speciile de arbori strãine, invazive în ecosistemele3 forestiere din Lunca Dunãrii, au, de aseme-
nea, o capacitate redutabilã de supravieþuire la inundaþii. De exemplu, frasinul de Pensilvania
suportã peste 200 de zile cu inundaþii în sezonul de vegetaþie, iar arþarul american peste 150 de
zile (Whitlow and Harris, 1979; Bell and Johnson, 1974). Amorfa dispune ºi ea de o capacitate
remarcabilã de toleranþã la inundaþii.

Cele mai reprezentative biocenoze de pãdure din luncile României

În lunci se deosebesc douã mari categorii de biocenoze forestiere:

zãvoaiele, formate din arbori cu lemn moale (anini, plopi, sãlcii), care ocupã locurile mai
joase, frecvent inundate;
pãdurile de luncã, formate din arbori cu lemn tare (stejari, frasini, ulmi), situate pe terase
mai înalte, rar inundabile.

Dintre zãvoaie, cele mai caracteristice biocenoze, care definesc ºi habitate distincte, sunt:
în luncile de munte – aniniºurile de anin alb;
în luncile de deal – aniniºurile de anin negru, plopiºurile de plop negru ºi sãlcetele de salcie
plesnitoare;
în luncile de câmpie – plopiºurile de plop alb ºi sãlcetele de salcie albã.

Dintre pãdurile de luncã, rãspândite mai ales la câmpie, sunt de menþionat:

stejãreto – frãsineto – ulmetele;
stejãretele;
frãsinetele.

3 Ecosistemul este unitatea fundamentalã de organizare ºi funcþionare a ecosferei (planetei) alcatuitã din biocenozã ºi biotop ºi
capabilã de productivitate biologicã.

11
 Aniniºurile de anin alb se gãsesc pe mici
suprafeþe, adesea cu fâºii înguste formate din unul
– douã rânduri de arbori, pe marginile pietroase ale
pâraielor repezi de munte. În afarã de aninul alb, se
întâlnesc rar câte un molid, brad sau fag.

Dar frumuseþea acestor biocenoze este datã de abun-

denþa ferigilor, de frunzele uriaºe de captalan (Petasites
album), de tulpinile înalte cu flori galbene ale speciei
endemice în Carpaþi – pãlãria vacii (Telekia speciosa).
Deºi lemnul de mici dimensiuni al aninului alb nu are
valoare, aceste fâºii de pãdure au un rol deosebit în
oprirea transportului de aluviuni de cãtre tumultoasele
ape de munte.
Aniniº de anin alb pe cursul superior al Dâmboviþei

Aniniºurile de anin negru le înlocuiesc pe

cele de anin alb de îndatã ce râurile ies din
munte ºi curg printre dealuri. Ca ºi aninul
alb, ºi aninul negru formeazã fâºii înguste
chiar pe malul de lângã apã, având chiar
rãdãcinile în apã. În aceste fâºii se pot
întâlni, mai rar, ºi alþi arbori (plop negru, ulm,
salcie plesnitoare º.a.). Sunt prezenþi, de
asemenea, arbuºti ca socul negru, care are
nevoie de azotul fixat de bacteriile de pe
rãdãcinile aninului, alunul, cãlinul, sângerul.
În stratul ierburilor gãsim ferigi, mentã,
nu-mã-uita, lipitoare º.a. Mai spre câmpie,
când aninul negru creºte chiar în apa bãlþilor
din lunci, pãdurea are ca podoabã stân-
Aniniº de anin negru în lunca Râului Târgului
jenelul de apã, cu flori galbene.

12
Plopiºurile de plop negru cresc pe locurile ceva
mai înalte din luncile de dealuri, pe grindurile din
nisip grosier, formate în timpul revãrsãrii râurilor.
Plopul negru poate fi singurul arbore din aceste bio-
cenoze, dar mai spre câmpie se asociazã ºi plopul
alb, sãlcii, ulm de luncã, uneori chiar stejar pedun-
culat. Sunt bine reprezentaþi ºi arbuºtii de locuri
umede (cãlin, soc negru, sânger, salbã moale) ºi
ierburile de luncã de locuri nu prea umede.
Frecvent, în locul ierburilor, solul este acoperit de
rug (murul de câmpie) sau de lipitoare.
Arboret tânãr de plop negru în Lunca Dunãrii

Sãlcetele de salcie plesnitoare, mai frecvente în luncile de deal din Transilvania, ocupã locurile
mai joase, umede, dar fãrã apã permanentã. Obiºnuit, pe lângã salcia plesnitoare, de talie mai
micã, se poate întâlni salcia albã, mai înaltã, plopul negru ºi plopul alb. Ca ºi în plopiºuri sunt
prezenþi mulþi arbuºti, iar solul poate fi acoperit de rug sau lipitoare ca ºi de ierburi de locuri
umede ºi mlãºtinoase (mentã, cârligioare, cânepa codrului, coada calului º.a.).

Zãvoi de salcie plesnitoare

13
Plopiºurile de plop alb se întâlnesc pe alocuri ºi la dealuri, dar domeniul lor este în luncile de
câmpie unde se situeazã pe grindurile nisipoase înalte, mai uscate din preajma râului, scurt timp
inundate. În multe situaþii, plopul alb formeazã singur biocenozele, dar local se pot
asocia plopul negru, sãlciile, ulmul de luncã, chiar frasinul de luncã ºi stejarul pedunculat.
Destul de frecvent se gãseºte ºi dudul. Biocenoza de plop alb este bogatã în arbuºti (soc negru,
sânger, cãlin, lemn câinesc, gherghinar, mãceº, chiar porumbar). Solul este, de regulã,
acoperit cu rug ºi cu lipitoare, dar se gãsesc ºi multe specii ierboase de luncã
(cârligioare, mentã, cânepa codrului, piciorul lupului).

Zãvoi de plop alb în Lunca Dunãrii

Sãlcetele de salcie albã, ca ºi plopiºurile de plop alb, se gãsesc

local ºi în luncile de deal dar frecvente sunt în luncile de câmpie
în care ocupã locurile cele mai joase, cu aluviuni argiloase, în
care apa din inundaþii rãmâne mult, atingând ºi înãlþimi de 1 – 2 m.
Zãvoi de salcie albã în Lunca Dunãrii Aceste sãlcete rãmân atotstãpânitoare în Deltã, însoþind ca fâºii
(Ostrovul Turcescu, Cãlãraºi) înguste braþele Dunãrii.

14
De regulã, salcia albã formeazã singurã biocenoza, dar pe locurile mai înalte se asociazã cu
plopul alb, iar la dealuri ºi cu plopul negru ºi salcia plesnitoare. Arbuºtii lipsesc în locurile foarte
joase dar sunt prezenþi pe locurile mai înalte. Pe aceste locuri solul este acoperit de rug ºi
lipitoare, pe când pe locurile joase sunt prezente ierburile de mlaºtinã (izma de baltã, piciorul
lupului, floarea cucului). Salcia albã, ale cãrei seminþe se coc ºi se împrãºtie tocmai când se pro-
duc inundaþiile, ocupã imediat micile insule constituite din noile aluviuni aduse de râuri, formând
desiºuri de nepãtruns denumite renii sau reniºuri. Dar sãlcetele se rãresc repede ºi se înþelenesc
cu iarba câmpului de mlaºtinã.
Stejãreto – frãsineto – ulmetele au ca specii de arbori
constituente stejarul pedunculat, frasinul de luncã, ulmul de
luncã ºi ulmul de câmp. Pe locuri mai înalte se pot gãsi ºi arbori
din pãdurile de câmpie (tei, carpen, mãr ºi pãr pãdureþ etc.).
Pe locuri mai joase se asociazã ºi plopul alb, apare chiar ºi câte
o salcie. Local, edificator de biocenozã poate fi chiar stejarul sau
frasinul în exclusivitate, formându-se stejãrete sau frãsinete de luncã.
Arbuºtii, numeroºi, formeazã un strat bine conturat, constituit din alun,
soc, sânger, gherghinar, lemn câinesc, salbã moale, porumbar.

Garnitura de ierburi este cu totul alta – apar specii din pãdurile

de câmpie ºi de deal de soluri fertile ºi umede: pãºtiþe, brebenei,
viorele, pecetea lui Solomon etc. Existã ºi situaþii în care solul
poate fi acoperit, pe alocuri complet, de rug sau lipitoare. Aceste
biocenoze au diversitatea cea mai mare de specii ºi arbori de
cele mai mari dimensiuni.
Pãdure de luncã cu stejar pedunculat,
frasin de luncã ºi plop alb pe Grindul Letea

Pe insulele de nisip Letea ºi Caraorman, din Delta Dunãrii, existã pãduri de luncã cu totul
deosebite sub formã de fâºii înguste ºi lungi adãpostite în aºa numitele “hasmace” (depresiuni
mai umede situate între dunele de nisip). În compunerea acestor pãduri, alãturi de stejarul
pedunculat ºi frasinul de luncã, se gãsesc stejarul brumãriu, frasinul pufos de luncã, plopul alb
ºi cenuºiu ºi chiar aninul negru. Pe lângã un strat des de arbuºti apar ºi multe liane care îmbracã
arborii pânã în vârf. În afarã de viþa de vie sãlbaticã, de curpen, de hamei ºi de iederã, se
întâlneºte liana sudicã Periploca graeca, cu mici flori albastre.

15
Pãdurile de luncã din România se încadreazã în urmãtoarele tipuri de habitate naturale a cãror con-
servare necesitã declararea de arii speciale de conservare (Directiva Habitate – 92/43/EEC, Anexa 1):

Directiva Habitate, Anexa 1

Cod Denumire habitat Tip de pãdure/biocenozã

91E0* Pãduri aluviale de Alnus glutinosa ºi aniniºuri de anin alb, aniniºuri de anin negru, sãl-
Fraxinus excelsior (Alno padion, Alnion cete de salcie plesnitoare, plopiºuri de plop negru
din luncile de dealuri
incanae, Salicion albae)

Pãduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus pãduri de luncã, pure sau amestecate, de stejar
91F0 laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angus tifo- pedunculat, frasin de luncã, frasin comun ºi ulm
lia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris)

Zãvoaie cu Salix alba ºi Populus alba zãvoaie de plop negru din luncile de câmpie,
92A0 zãvoaie de plop alb, zãvoaie de salcie albã

Zavoi de salcie albã pe Ostrovul Soimu’

16
Pãdurile din lunci în decursul timpului

Luncile nu au fost niciodatã complet

acoperite de pãdure. Din cauza
inundaþiilor, adesea catastrofale,
unele pãduri puteau dispare, spãlate
de ape, altele erau rãrite ºi noi
pãduri apãreau pe aluviunile depuse
anual. În luncile mari de câmpie, de
exemplu în lunca Dunãrii, pe
suprafeþe mari existau gârle, bãlþi,
lacuri cu vegetaþie acvaticã ºi cu
stufãriºuri, pãpuriºuri sau rogozuri pe
margini, tufãriºuri de cãtinã roºie,
pajiºti mlãºtinoase ºi umede. Astfel,
din cele peste 500 mii ha de luncã
inundabilã a Dunãrii, înaintea îndigu-
irii, pãdurile nu reprezentau mai mult
Peisaj cu mozaic de habitate naturale din Lunca Dunãrii
de o treime. În ceea ce priveºte
compoziþia acestora, sãlciile deþineau peste 75%, plopii indigeni cca 20%, iar foioasele tari
(stejari, frasini, ulmi) cca. 5%. Dealtfel, Lunca ºi Delta Dunãrii de pe teritoriul României a fost,
pânã în anul 1961 (când au început îndiguirile), cel mai mare Salicetum din Europa ºi al doilea
din lume ca întindere, dupã cel din delta fluviului Rio del Parana (Argentina) (Clonaru, 1967 citat
de Geambaºu ºi col., 2004). Mai închegate erau pãdurile din luncile mari de câmpie (Prut, Siret,
Argeº, Vedea, Olt, Jiu, Mureº, Criºuri, Someº).

Dar pãdurile din lunci, fiind aproape de localitãþi ºi accesibile, au fost supuse de timpuriu
defriºãrilor, au fost mereu afectate de tãieri ºi pãºunat abuziv. Pãdurile din lunca Dunãrii, dintre
Drobeta – Turnu – Severin ºi Cãlãraºi, ca ºi cele din bãlþile Dunãrii, între Cãlãraºi ºi Brãila, au
fost aproape complet distruse între anii 1962 – 1967, pentru a crea terenuri agricole, astãzi în
mare parte abandonate. Dunãrea a fost îndiguitã, iar puþinele pãdurii au rãmas în zona dig – mal,

17
 zonã supusã periodic inundaþiilor. Zona dig-mal a Dunãrii, a cãrei lãþime variazã de la 200-300 m
la maxim 2 500 m, ocupã cca. 110 mii ha. La aceasta se adaugã ostroavele ºi insulele
româneºti ale Dunãrii, în numãr de cca. 110, cu o suprafaþã totalã de cca. 11 mii ha.
Aceastã suprafaþã este acoperitã preponderent de pãduri (82%), dar numai puþine din aceste
pãduri sunt de tip natural-fundamental, respectiv cca. 18%. Salcia albã reprezintã cca. 7%, plopul alb
4,2 %, plopul negru 1,8%, iar foioasele tari cca. 5% Cele mai multe (peste 80%) au fost înlocuite
prin culturi de plopi negri hibrizi sau sãlcii selecþionate, având caracter de ligniculturi ºi nu de
biocenoze forestiere.

Plantaþie de plop negru hibrid în Lunca Dunãrii

Suprafaþa luncilor de pe teritoriul actual al þãrii noastre este de cca. 1,8

milioane ha ºi se estimeazã cã la începutul erei creºtine, înaintea
primelor despãduriri masive, când structura covorului vegetal era natu-
ralã în cvasitotalitatea lui, pãdurile de luncã deþineau peste 1,3 milioane
de ha. În perioada care a urmat, dintre toate biocenozele forestiere,
pãdurile de luncã au suferit cea mai drasticã diminuare de suprafaþã. În
prezent suprafaþa acestora este sub 300 mii ha, respectiv cca. 4,5% din
Plantaþie de salcie albã selecþionatã suprafaþa actualã a pãdurilor. Aºadar, aproape 80% din pãdurile de
în Insula Micã a Brãilei
luncã de odinioarã au fost defriºate.

18
Pãdurile de luncã alcãtuite din specii de salcie deþin cca. 120 mii ha (din care peste 25 mii ha
sunt sãlcii selecþionate), cele alcãtuite din specii de plop deþin cca. 100-115 mii ha (dintre care
peste 70 mii ha sunt plopi negri hibrizi), cele alcãtuite din anini deþin cca. 15 mii ha, iar cca. 50 mii ha
sunt alcãtuite din foioase tari – stejar, frasini, ulm – (din care doar cca. 30 mii ha sunt arborete
de tip natural-fundamental).
Astãzi este imperios necesar sã se conserve rãmãºiþele acestor pãduri, cele degradate sã
fie refãcute, sã se mãreascã suprafaþa ocupatã de pãduri cu specii de arbori adaptate la
condiþiile din lunci. Este o mare acþiune care se înscrie în programul de renaturare a luncilor.

De ce sunt necesare pãdurile în luncile României?

Pãdurile de luncã, asigurând trecerea între mediul terestru ºi cel al râurilor, îndeplinesc impor-
tante funcþii ecologice ºi de protecþie. La acestea se adaugã funcþiile lor socialã ºi economicã.
Dintre acestea meritã menþionate urmãtoarele:

Filtrarea sedimentelor. Fâºiile de pãduri din lunci contribuie la reducerea cantitãþii de

sedimente din apa râurilor care sunt antrenate de scurgerile din ecosistemele învecinate:
culturi agricole, pajiºti ºi fâneþe, terenuri construite etc. Acest lucru se realizeazã atât prin
reducerea de cãtre ecosistemul forestier a vitezei de curgere a apei ºi creºterea infiltraþiei,
cât ºi prin reþinerea aluviunilor de cãtre litierã ºi ierburi.

Îmbunãtãþirea calitãþii apei. Pãdurile de luncã menþin sau îmbunãtãþesc calitatea apei din
râuri prin reducerea cantitãþii de nutrienþi ºi poluanþi. Aceºtia sunt filtraþi, asimilaþi sau
descompuºi ºi stocaþi în ecosistem. Microorganismele (bacterii ºi ciuperci în principal) din
litiera ºi solul pãdurilor de luncã reþin ºi transformã în substanþe minerale, care pot fi asimi-
late de cãtre plante, peste 80% din nutrienþii ºi poluanþii din apã.

Controlul inundaþiilor. Pãdurile de luncã, prin intermediul coronamentului, a litierei ºi a

solurilor forestiere, reduc viteza ºi volumul scurgerilor de pe terenurile învecinate ºi, în acest
fel, reþin apa în ecosistem ºi sporesc cantitatea de apã infiltratã în sol. În acest fel se
alimenteazã pânza de apã freaticã ºi se reduce debitul râurilor în momentele critice, cu
precipitaþiile abundente ºi cu risc de inundaþii.

19
 Protecþia malurilor. Biocenozele de pãdure, prin rãdãcinile adânci ºi ramificate ale arbo-
rilor, prin reþeaua deasã de rãdãcini ale arbuºtilor, prin pâsla rãdãcinilor de suprafaþã ale
ierburilor, consolideazã cel mai bine malurile râurilor, ferindu-le de eroziune. În acest fel se
asigurã ºi stabilitatea terenurilor din lunci, prin prevenirea eroziunii stratului de sol ºi prin
creºterea vitezei de depunere a aluviunilor.

Umbrirea cursurilor de apã ºi atenuarea fluctuaþiei temperaturii apei. Coronamentul

pãdurilor de luncã umbreºte total sau parþial cursurile de apã ºi în acest fel atenueazã
variaþia temperaturii apei, ceea ce este benefic pentru ecosistemele acvatice.

Diversificarea habitatelor ºi conservarea biodiversitãþii. Pãdurile de luncã, prin

complexitatea lor structuralã, creazã o mare diversitate de habitate4 ºi de niºe ecologice5.
Materialul vegetal uscat (frunze, ramuri, ierburi), care se formeazã în pãdure în cantitate
mare, este descompus de numeroase specii de microorganisme (bacterii, ciuperci, never-
tebrate etc.) ºi transformat în humus, pãmântul fin, negru, pe baza cãruia se formeazã solul
evoluat de luncã. În plus, pãdurile
oferã loc de odihnã, de hranã, de
cuibãrit, de creºtere a puilor etc.
pentru numeroase specii de animale.

Rolul de creator ºi protector de

mediu al biocenozelor forestiere
este cu mult mai mare decât a celor-
lalte biocenoze din lunci.

Foarte important este faptul cã

biocenozele forestiere contribuie
substanþial la creºterea diversitãþii
de specii din lunci prin oferta mãritã
ºi variatã de hranã ºi adãpost pentru
sute de specii de animale, insecte,
ciuperci, micro-organisme.
Phalacrocorax pygmeus (cormoranul pitic) una dintre speciile protejate de pãsãri
care cuibãreºte în pãdurile de luncã
4 Habitatul este suprafaþa locuitã, în mod natural de o populaþie sau de o specie de plante sau animale.
5 Niºa ecologicã reprezintã locul unde trãieºte o specie de animale sau plante ºi rolul ei în ecosistemul din care face parte, adicã cum interacþioneazã ea
cu alte specii (cu ce se hrãneºte specia respectivã, ce alte specii se hrãnesc cu ea, cu ce alte specii "se luptã" pentru acelaºi teritoriu etc.).

20
 Asigurarea conectivitãþii habitatelor. Pãdurile de luncã nefragmentate, în asociere cu
celelalte tipuri de habitate specifice luncii, constituie veritabile coridoare ecologice. Acestea
asigurã legãtura între diferite zone sau regiuni cu o biodiversitate ridicatã, servind la
migrarea, circulaþia sau dispersia speciilor de plante ºi animale.

Valoarea peisagisticã ºi recreativã. Pãdurile contribuie la diversificarea peisajelor luncilor

ºi la sporirea valorii lor estetice ºi recreative. Din acest motiv, aceste zone sunt printre cele
mai vizate pentru dezvoltarea de complexe rezidenþiale ºi turistice, dar ºi printre cele mai
cãutate locuri pentru petrecerea timpului liber.

Nu trebuie neglijatã nici valoarea economicã a pãdurilor din lunci. Chiar dacã aninii, plopii,
sãlciile au lemn moale, acesta are variate utilizãri pentru fabricarea de furnire, celulozã,
hârtie, mobilã, chibrituri ºi diverse alte produse. Nu trebuie pierdut din vedere cã mediul
umed al luncilor este favorabil creºterii arborilor ºi acumulãrii de lemn. În orice caz producþia
pãdurilor este mai mare ºi mai valoroasã decât a celorlalte biocenoze de luncã.

Prin funcþiile de protecþie pe care le îndeplinesc, pãdurile de luncã reprezintã cele mai eficiente
ºi ieftine soluþii de asigurare a calitãþii apelor, de diminuare a pagubelor produse de inundaþii, de
protecþie a habitatelor de luncã ºi de conservare a biodiversitãþii râurilor ºi a ecosistemelor
terestre învecinate. Studii recente, efectuate în Statele Unite ºi în Europa de Vest, aratã cã
valoarea serviciilor oferite de pãdurile de luncã, numai cu privire la reducerea efectelor
catastrofale ale inundaþiilor ºi la asigurarea calitãþii apelor, se cifreazã la cca. 40 000 – 200.000
US $ / an / km, la o lãþime a acestora de minim 30 – 50 m, astfel încât sã poatã îndeplini satisfãcãtor
aceste funcþii (Tobyhanna Creek/Tunkhannock Creek Watershed Association, www.tctcwa.org).
Dacã luãm în considerare ºi beneficiile în direcþia conservãrii biodiversitãþii, a sporirii valorii
peisagistice ºi recreative ºi a producþiei de lemn ºi alte bunuri care pot fi valorificate, atunci
valoarea se majoreazã cu pânã la 100%. Trebuie menþionat însã cã îndeplinirea cu eficienþã
maximã a acestor funcþii este condiþionatã de existenþa unor fâºii continui, nefragmentate, de
pãdure, pe de o parte, având o compoziþie ºi o structurã cât mai apropiatã de cea a biocenozelor
naturale, pe de altã parte.

21
 Pãdurile de luncã - cele mai eficiente ºi ieftine mijloace de protecþie a râurilor ºi a ecosistemelor terestre din vecinãtatea lor

Care sunt ameninþãrile pentru pãdurile de luncã ?

Ecosistemele de luncã, în general, ºi pãdurile de luncã, în particular, sunt ecosisteme cu un grad

ridicat de fragilitate. Acest fapt se datoreazã atât unor factori interni care fac ca dinamica luncilor
sã fie foarte activã din punct de vedere geomorfologic, cât ºi numeroºilor factori perturbatori din
exteriorul ecosistemului.

Pãdurile de luncã, atâtea câte au mai rãmas, sunt ameninþate cu degradarea ºi distrugerea de
cãtre o serie de factori care se manifestã din ce în ce mai agresiv. Principalele ameninþãri,
cauzele care le genereazã ºi intensitatea impactului acestora asupra pãdurilor din lunci sunt
prezentate în cele ce urmeazã:

22
 Ameninþãri
Modificarea regimului
hidrologic al râurilor
Distrugerea ºi degradarea
staþiunilor
Poluarea apelor ºi a solului
Erodarea malurilor ºi a
luncilor
Defriºarea ºi fragmentarea
pãdurilor
Modificarea compoziþiei
pãdurilor
Degradarea structurii
pãdurilor
Modificarea complexelor de
biocenoze din luncã
Cauze Impact
regularizarea cursurilor de apã, îndiguiri, construirea de baraje, puternic
exploatarea de agregate minerale, foraje ºi captãri de ape, modificãrile
climatice
coborârea nivelului apei freatice, spãlarea solului, scãderea cantitãþii de puternic
aluviuni depuse, sãrãturarea solurilor, compactarea solurilor
depozitarea reziduurilor menajere ºi industriale, poluarea apelor mediu
creºterea vitezei curentului de apã ca urmare a îndiguirii ºi regularizãrii mediu
râurilor, navigaþia cu vase mari ºi de vitezã, înlãturarea vegetaþiei natu-
rale, reducerea depunerilor de aluviuni ca urmare a barãrii râurilor ºi
supraexploatãrilor de agregate minerale
amplasarea unor obiective industriale, drumuri, reþele electrice, extinderea puternic
domeniului construibil, exploatarea de agregate minerale, fãrâmiþarea
proprietãþii, tãieri ilegale, etc.
utilizarea clonelor de plopi ºi sãlcii selecþionate, expansiunea speciilor mediu
invazive (amorfa, arþarul american, frasinul de Pensilvania, dudul,
corcoduºul), dificultatea regenerãrii naturale a speciilor edificatoare deter-
minatã de speciile invazive ºi de modificarea regimului de inundaþii
crearea de monoculturi de plopi ºi sãlcii selecþionate, invazia amorfei mediu
ºi a arþarului american, uscãri, atacuri de insecte, mãsuri silviculturale neadec-
vate, tãieri ilegale, pãºunatul, desecãri, degradarea staþiunii
drenãri, desecãri, îndiguiri, defriºãri, cultivarea terenului, activitãþi antropice mediu
neconforme, expansiunea speciilor invazive, cultivarea terenurilor din zonele
limitrofe, incendierea, creºterea duratei de inundare în zonele îndiguite
23
 Datã fiind importanþa lor deosebitã, dar ºi
multitudinea factorilor care le afecteazã
existenþa ºi stabilitatea, în toate þãrile
dezvoltate (în principal SUA, Canada,
Japonia, Australia, þãrile din Europa
Centralã ºi de Vest) pãdurilor de luncã li
s-a acordat un statut ºi o atenþie specialã.
Aceste pãduri sunt supuse unui regim de
conservare ºi sunt incluse în diverse
categorii de protecþie, iar gospodãrirea lor
se face dupã cele mai bune practici în
domeniu. De asemenea, sunt reglemen-
tate foarte strict orice fel de activitãþi care
sunt incompatibile cu conservarea ºi
managementul durabil al lor.

Este o necesitate urgentã ca ºi în þara

noastrã reglementãrile privind luncile
ºi pãdurile de luncã sã fie reconside-
rate ºi reactualizate în spiritul preve-
derilor adoptate de þãrile experienþã
îndelungatã în acest domeniu. Trebuie
avut în vedere ºi faptul cã la nivelul
Uniunii Europene toate pãdurile de
luncã sunt încadrate în tipuri de habi-
tate de interes comunitar, care necesitã
conservare ºi pentru care þãrile mem-
bre sunt obligate sa ia mãsuri concrete
de stopare a declinului lor, inclusiv sã
declare arii speciale de conservare
(Directiva Habitate nr. 92/43/EEC).
Principalele surse ale ameninþãrilor la adresa pãdurilor de luncã
sunt generate de activitãþi umane incompatibile cu gestionarea
durabilã a resurselor

24
Pãduri naturale sau ligniculturi în lunci?

Þinând seama de condiþiile bune de vegetaþie, încã din secolul al XIX-lea, pe multe terenuri din
lunci au fost create culturi de arbori repede crescãtori (ligniculturi) intensive. În acest scop, pe
locuri mai înalte s-au plantat mai ales plopi negri hibrizi, cu producþii mari de lemn (pânã la
30 m3 / an / ha). Au fost create ºi culturi de sãlcii selecþionate ºi de salcâm.

Din punct de vedere economic, producþia de lemn a acestor culturi este mai mare decât a bio-
cenozelor naturale ºi de calitate mai ridicatã. Dar sub raportul diversitãþii speciilor, a ecosis-
temelor, a peisajului lignoculturile sunt net inferioare pãdurilor naturale. De asemenea, studiile ºi
cercetãrile aratã cã pãdurile naturale sunt net superioare ligniculturilor în îndeplinirea funcþiilor
de protecþie.

Desigur, nu se poate face abstracþie de nevoile crescânde de lemn, dar problema care se pune
este de a îmbina acest interes economic cu imperativul ecologic de conservare ºi utilizare
raþionalã a diversitãþii biologice, ecologice ºi geografice. Acest lucru se poate face printr-o
judicioasã repartizare a terenurilor din lunci pe folosinþe. Este mai ales de evitat crearea de
ligniculturi compacte, pe spaþii mari, optând pentru o alternare a acestora cu pãduri naturale,
într-un peisaj variat.

Zonarea funcþionalã judicioasã a luncilor ºi alternarea spaþialã a pãdurilor naturale cu ligniculturi sunt premise pentru
gestionarea lor durabilã

25
Importanþa renaturãrii pãdurilor din Lunca ºi Delta Dunãrii

Pãdurile naturale din lunca

ºi Delta Dunãrii, formate
aproape exclusiv din
zãvoaie de plop alb ºi salcie
albã, au fost în mare parte
defriºate în anii 1962 – 1967
pentru a utiliza terenurile în
agriculturã. În acest scop
s-a fãcut ºi îndiguirea
Dunãrii pentru a proteja
aceste terenuri de inundaþii
(figurile 3 ºi 4).

Fig. 3. Lunca Dunãrii înainte de îndiguire

În ultimul timp, utilizarea agricolã a

terenurilor din lunca ºi Delta Dunãrii a
ridicat probleme din cauza salinizãrii
solurilor, a costurilor mari cu desecãri ºi
irigaþii. Pe de altã parte, pe plan mondi-
al, se pune tot mai insistent problema
creºterii diversitãþii biologice ºi ecologice.
Se preconizeazã tot mai insistent nece-
sitatea renaturãrii acestor terenuri, inclu-
siv prin reînfiinþarea zãvoaielor de plopi
ºi sãlcii indigene care creºteau înainte
pe aceste locuri având biodiversitate
ridicatã.
Fig. 4. Lunca Dunãrii dupã îndiguire

26
Acest lucru presupune desfiinþarea multor diguri pentru a lãsa liberã pãtrunderea apelor din inun-
daþii, favorinzându-se reinstalarea biocenozelor naturale variate de luncã printre care ºi a
pãdurilor naturale.

Este o operaþie vastã, costisitoare, dar ea va duce la schimbarea radicalã a înfãþiºãrii, astãzi
puternic artificializatã, a luncii ºi Deltei Dunãrii, contribuind la un alt mod de valorificare a aces-
tui complex unic în Europa, prin turism ºi recreere.

Proiectul LIFE06NAT/RO/000177, „Conservarea ºi managementul integrat al ostroavelor de pe

Dunãre, Romania” în cadrul cãruia a fost elaboratã prezenta broºurã, se desfãºoarã pe
8 ostroave situate de-a lungul Dunãrii: Ciocãnesti, Haralambie, ªoimu, Albina, Fermecatu, Cianu
Nou, Trãmºani ºi Turcescu. Mare parte din activitãþile proiectului urmãresc realizarea unui
management adecvat al pãdurilor naturale si seminaturale de luncã de pe ostroave ºi
reconstrucþia pãdurilor de luncã în unele zone pilot. Principalele tipuri de habitate care vor
beneficia de mãsuri de protecþie sunt: 92A0 - pãduri cu Salix alba ºi Populus alba (477 ha) ºi
91EO - pãduri aluviale cu Alnus glutinosa ºi Fraxinus excelsior (3,4 ha). De asemenea, lucrãrile
de reconstrucþie vizeazã reîmpãdurirea a 16 ha ºi împãdurirea a 10 ha de teren cu specii native
de salcie ºi plop.

27
Resurse bibliografice

AUSTIN, H. S., f.a., Riparian Forest Handbook 1. Appreciating and Evaluating Stream Side
Forests. Virginia Department of Forestry. 48 p. www.dof.virginia.gov

DONIÞÃ N., DIHORU GH., BÂNDIU C., 1966, Asociaþii de salcie (Salix alba L.) din luncile
Câmpiei Române. Studii ºi Cerc. de Biol. Seria Bot. 18(4): 341-353.
DONIÞÃ N., CHIRIÞÃ C., STÃNESCU V. (coordonator), 1990, Tipuri de ecosisteme forestiere
din România, Ministerul Apelor, Pãd. ºi Med. Înconj. Inst. de Cerc. ºi Amenajãri Silvice,
Bucureºti, 390 p.
DONIÞÃ N., IVAN DOINA, COLDEA GH., SANDA V., POPESCU A., CHIFU TH., PAUCÃ-
COMÃNESCU MIHAELA, MITITELU D., BOªCAIU N., 1992, Vegetaþia României. Editura
Tehnicã Agricolã, 407 p.
DONIÞÃ N., POPESCU A., PAUCÃ-COMÃNESCU M., MIHÃILESCU S., BIRIª I.-A., 2005,
Habitatele din România. Editura Tehnicã Silvicã. Bucureºti. 496 p.
DONIÞÃ N., POPESCU A., PAUCÃ-COMÃNESCU M., MIHÃILESCU S., BIRIª I.-A., 2006,
Habitatele din România. Modificãri conform amendamentelor propuse de România ºi Bulgaria la
Directiva Habitate (92/43/EEC). Editura Tehnicã Silvicã. Bucureºti. 95 p.
GEAMBAªU, N. ºi col., 2004, Studiu privind reintroducerea speciilor forestiere autohtone în
lunca Dunãrii în vederea refacerii ecologice. Manuscris ICAS. Bucureºti. 53 p.
LLEWELLYN, J., 2002, The importance of Riparian Forests. Newsletter Archive. Tobyhanna
Creek/Tunkhannock Creek Watershed Association, www.tctcwa.org.

ROªU, C. ºi col., 2002, Stabilirea evoluþiei regimurilor hidrologice ºi hidrogeologice ale luncii
Dunãrii în perioada 1990-2002 ºi a efectelor asupra plantaþiilor de plop ºi salcie. Manuscris
ICAS. Bucureºti. 69 p.
***, 2003, Interpretation Manual of European Union Habitats (EUR 25). European Commission,
DG Environment, Nature and Biodiversity. Bruxelles. 127 p.

28