Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teoria personalitatii a lui John Holland, este la ora actuala una din teoriile care suscita un
deosebit interes. Holland considera ca alegerile vocationale constitue o exprimare a
personalitatii, iar mediile de munca, la fel ca si personalitatile, pot fi structurate in categorii bine
determinate si definite. El afirma ca:
1. Alegerea profesie reprezinta o expresie a personalitatii
2. Inventarele de interese sunt inventare ale personalitatii
3. Stereotipurile vocationale au implicatiipsihologice si intelesuri sociologice
4. Membrii unui aceluiasi domeniu de activitate au personalitati similare, precum si istorii
similare ale dezvoltarii personalitatii
5. Indivizii unui grup vocational, avnd personalitati similare, vor raspunde in multe situatii si la
multe probleme, in mod similar punndu-si amprenta asupra mediului de munca, dndu-i
acestuia anumite caracteristici
6. Satisfactia vocationala, stabilitatea si realizarea in profesie depind de congruenta dintre
propria personalitate si mediul in care lucreaza
J. Holland ajunge la urmatoarele concluzii:
- in cultura noastra, majoritatea oamenilor pot fi impartiti in sase tipuri; realist, intelectual,
social, conventional, intreprinzator si artistic
- Sunt sase categorii de medii de munca: realist, intelectual, social, conventional, intreprinzator si
artistic
- Oamenii cauta medii si vocatii care sa le permita sa-si exerciteze deprinderile si aptitudinile, sa-
si exprime atitudinile si valorile, sa rezolve probleme sau sa joace roluri agreabile si sa le
ocoleasca pe cele dezagreabile
- Comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interactiunea personalitatii sale cu mediul
inconjurator.
Conventional Realist
intreprinzatorIntelectual
Social Artistic
El considera ca daca o persoana nu are posibilitatea de a-si desfasura activitatea conform
propriei personalitati, alegerile sale trebuie sa se indrepte spre domeniile invecinate, cele mai
putin indicate ocupatii aflndu-se in coltul diametral opus al hexagonului. De exemplu, daca un
individ o personalitate de tip social, se poate afirma ca;
- cu ct interesele sociale cresc, descresc interesele realiste. Realistul se afla la polul opus
socialului, iar prin desenarea liniilor care unesc toate celelalte interesecu cele sociale se vede
foarte clar aceasta departare de interese a celor doua tipuri de personalitate.
- ariile de interese cela mai apropiate socialului, ar putea constitui alte prioritati de interese
pentru individ ( artistic si intreprinzator )
- ariile de interese mai indepartate ( conventional si intelectual ) sunt arii cu interese mai scazute,
iar realistul contine cele mai scazute interese.
Holland afirma ca pentru orice tip de personalitate, ocupatia care contine caracteristici
congruente tipului respectiv de personalitate ii ofera individului o satisfactie potentiala. Astfel
ca, daca luam exemplul dat anterior, constatam ca o persoana care are interese sociale , ea va fii
satisfacuta intr-o activitate care contine factori sociali. O metoda buna de predictie a succesului
profesional este cea prin care se face o identificare obiectiva a trasaturilor individului cu
cerintele cerute pentru succes intr-o profesie si, deci, o potrivire intre individ – activitate.
Holland sugereaza ca, cu ct ne creste interesul pentru o anumite preferinte specifice, cu att
descreste interesul pentru lucrurile care ne displac, iar ocupatiile care contin sau sunt strns legate
de preferintele noastre conduc la un succes mai amre dect acelea care contin foarte putine din
problematicile noastre.
REY I REY II
ETAPE ETAPE
Nr. crt. Stimuli Nr. crt. Stimuli
I II III IV V I II III IV V
1. Vioară 1. Pară
2. Copac 2. Fotoliu
3. Cravată 3. Crap
4. Şuncă 4. Dop
5. Valiză 5. Trăsură
6. Pernă 6. Bărbie
7. Ureche 7. Lac
8. Cuţit 8. Săpun
9. Scară 9. Hotel
10. Câine 10. Cal
11. Banană 11. Insectă
12. Unealtă 12. Dulap
13. Vânător 13. Oală
14. Găleată 14. Soldat
15. Câmpie 15. Broască
Figura 1
Recunoaştere: Câinele (1) muzi- Recunoaştere: Întors din război (1),
cianului (2) orb (3) care cânta la soldatul (2) îşi căuta (3) prietenii (4) la
vioară (4) stând pe o pernă (5) veche barul (5) unui hotel (6) unde se adunau de
lângă scara (6) podului (7) păzea obicei ca să ciocnească o oală (7) cu vÎn
mâncarea (8) stăpânului (9) său (8). El luă o trăsură (9) cu un cal (10) dar
alcătuită din pâine (10) şi şuncă observă curând că vehiculul (11) era plÎn
(11). Merindele (12) erau închise cu insecte (12) aşa că se duse mai întâi la
într-o valiză (13) aşezată în spatele lac (13) şi se spală pe tot corpul (14) cu
zidului (14) printre bolovani (15), săpun (15). Apoi îşi scutură hainele (16)
unelte (16) vechi, coji (17) de dar observă că totuşi trebuie să le schimbe
banane (18) şi găleţi (19) ruginite. cu cele curate pe care le avea în dulap (17)
El îşi ciuli urechile (20) şi-şi arătă şi se întoarse acasă(18). Aici îşi puse
dinţii (21) căci văzuse departe pe costumul (19) nou şi porni vesel (20) spre
câmpie (22), lângă un copac (23) pe locul (21) unde socotea că se va distra de
cei doi prepelicari (24) ai minune. Ajuns acolo se aşeză într-un
vânătorului (25) care, cu puşca (26) fotoliu, comandă o bere (22), o porţie de
pe umăr (27) şi cuţitul (28) în mână crap (23) şi pâine (24). El scoase dopul
(29) dar fără pălărie (30) şi cravată (25) sticlei (26), bău, mâncă totul cu poftă
(31) se apropia fluierând un cântec şi mai ceru o pară (27). Deodată, o broască
(32). (28) venită de nu ştiu unde începu să sară
pe podea (29) şi omul (30) nostru amuzat
nu-şi putu stăpâni un hohot (31) de rîs
(32).
PROBA REY (15 CUVINTE)
VARIANTA VIZUALĂ
REY III REY IV
Nr. ETAPE Nr. ETAPE
Stimuli Stimuli
crt. I II III IV V crt. I II III IV V
1. Bancă 1. Toboşar
2. Cioban 2. Perdea
3. Vrabie 3. Curea
4. Pantof 4. Cafenea
5. Cuptor 5. Şcoală
6. Munte 6. Rudă
7. Ochelari 7. Soare
8. Burete 8. Grădină
9. Tablou 9. Şapcă
10. Vapor 10. Ţăran
11. Oaie 11. Mustaţă
12. Puşcă 12. Gâscan
13. Creion 13. Culoare
14. Teatru 14. Casă
15. Peşte 15. Râu
Figura 2
Recunoaştere: Prietenii (1) şedeau pe o bancă Recunoaştere: Un bătrân ţăran (1) cu mustăţi
(2) în grădina (3) publică schimbând (4) păreri (2) lungi şedea pe o bancă (3) la soare (4), în
despre teatrul (5) care vizitase de curând orăşelul grădina (5) sa, aproape de râul (6) ce curgea
(6) lor de munte (7). Marele actor (8) jucase rolul printre copaci (7) şi supraveghea gâscanul (8) şi
(9) unui cioban (10) care cutreiera ţara (11) cu găinile (9). El privea un copil (10) care trece pe
oile (12) şi puşca (13) lui. Iarna (14) şi-o petrecea şosea (11) prin faţa cafenelei (12) de lângă gară
pe cuptor (15) aşteptând vremea zilelor (16) (13) îndreptându-se spre şcoală (14). Elevul (15)
calde. Unul din cei doi (17) spuse că acţiunea îşi uitase mănuşile (16), şapca (17), mantaua
(18) piesei (19) este lipsită de interes (20) mai (18) şi ghiozdanul (19) dar sufla fără grijă (20)
ales că în ultimul tablou (21) apărea pe scenă (22) într-o trompetă (21) şi fâlfâia un steag (22). El
un vapor (23) pus acolo fără nici un rost. Autorul purta, legată cu o curea (23) de gât (24) o mic
(24) nu merită să ţină un creion (25) în mână tobă (25) vopsită în culori (26) vii dar nu o
(26), opera (27) lui merită să fie ştearsă cu putea folosi. din casă (27) de după perdea (28)
buretele (28). Celălalt amic (29) povesti că nu rudele (29) şi îndeosebi fratele (31) mai mic îl
aşteptase sfârşitul (30) spectacolului (31) urmăreau cu atenţie pe micul şcolar (32).
deoarece îşi uitase acasă (32) ochelarii (33), îl
strângea un pantof (34), iar pe masă (35) îl
aştepta o straşnică mâncare de peşte (36). Or, ar
fi fost o greşeală (37) să dea vrabia (38) din
mână (39) pe cioara (40) de pe gard.
După cum se observă cu uşurinţă proba are atât o variantă de tip reproducere şi una de tip
reconoaştere. Ambele se pot utiliza, doar psihologul stabileşte ce variantă va folosi.
PROBA REY deţine etaloane pe populaţie românească.
Tabel cu etaloanele probei de memorie rey (15 cuvinte)
Nivel de instrucţie Etapele probei şi stimulii reţinuţi
I II III IV V
Nivel scăzut de şcolaritate 4 6 8 10 12
Nivel mediu şi bun de şcolaritate 6 8 10 12 13,9
Exemplificarea cu acest tip de probe reprezintă un model de folosit pentru că probele au etaloane
pe populaţie românească. Trebuie ştiut că există alte numeroase probe (doar unele etalonate) care
sunt interesante şi pot tenta orice psiholog. Ele pot fi cunoscute şi doar după eforturi de validare
şi etalonare pot intra în patrimoniul psihodiagnozei clinice din România. În acelaşi timp, ţinem
să subliniem că fragmente din alte probe sunt utilizate pentru investigarea funcţiei mnezice la
normali şi la bolnavi – din diverse clinici
8. Calităţile atenţiei
Calităţile atenţiei
1. Stabilitatea atenţiei – se caracterizează prin menţinerea neîntreruptă, intensivă şi durabilă a
orientării şi concentrării noastre asupra aceluiaşi obiect sau fenomen.
Când începem să privim fie un punct pe hârtie, un obiect simplu ori nişte figuri reversibile
observăm că atenţia noastră după câteva secunde se abate de la obiectul atenţiei, apoi revine şi îl
percepem cu o doză sporită de claritate. Procesele de excitaţie şi inhibiţie, prezente în anumite
celule nervoase necesare perceperii, alternează dar când figura este foarte simplă apare rapid
inhibiţia de protecţie în celulele respective şi nu ne mai putem concentra.
Insul poate fi atent un timp mai îndelungat asupra unuia şi aceluiaşi obiect dacă acesta se mişcă
sau se modifică. În acest caz este implicată succesiv activitatea diferiţilor centri nervoşi, fapt ce
ajută la evitarea apariţiei inhibiţiei de protecţie.
S-a constatat prin numeroase studii şi experienţe că atenţia se poate menţine concentrată
neîntrerupt asupra unui obiect aproximativ 15-20 minute, dacă acesta este observat, examinat şi
nu este privit pasiv. Distragerea atenţiei timp de câteva secunde după o concentrare de 15-20
minute este suficientă pentru realizarea odihnei necesare. Stabilitatea atenţiei nu trebuie înţeleasă
ca o încremenire a acesteia, în cadrul ei se menţine direcţia şi orientarea de bază a atenţiei, dar
variaţii mici ale gradului de concentrare sunt posibile şi necesare. Când este prezent un interes
deosebit faţă de acţiunea, activitatea, fenomenul respectiv este favorizată stabilitatea atenţiei.
Această calitate a atenţiei poate fi investigată cu ajutorul probelor psihodiagnostice
2. Concentrarea atenţiei. În cadrul unei activităţi, atenţia se manifestă în grade diferite de
intensitate. Intensitatea, concentrarea atenţiei depinde de intensificarea zonei de excitaţie a
focarului dominant. Cu cât această excitaţie este mai puternică, cu atât mai puternic se va
manifesta inducţia negativă şi, ca atare, stimulenţii care nu au legătură cu activitatea respectivă
vor atrage mai puţin atenţia.
În procesul didactic, profesorii se pot baza pe anumite variaţii ale concentrării atenţiei elevilor,
studenţilor, trebuind să asigure prin procedee diferite concentrarea maximă a atenţiei acestora, la
aspectele esenţiale din materialele expuse, din experienţele efectuate.
În clinică, probele psihodiagnostice se folosesc pentru a ,,măsura” această capacitate prosexică.
3. Volumul atenţiei. În mod obişnuit omul nu poate percepe ori recepţiona cu maximă claritate
şi concomitent un număr nelimitat de obiecte diferite. La nivelul gândirii, de asemenea, nu se
poate opera simultan cu un număr prea mare de elemente, la care, în genere, nu se poate
desfăşura în bune condiţii un număr prea mare de activităţi.
Cantitatea de obiecte şi fenomene diferite care pot fi cuprinse simultan şi suficient de clar în
câmpul atenţiei reprezintă volumul atenţiei. Această caracteristică a atenţiei este necesară în
orice acţiune, activitate. Când examinăm o schemă pe tablă, când privim o scenă de teatru, când
ascultăm explicaţiile profesorului, reuşim să cuprindem simultan obiectele prin deplasarea rapidă
a atenţiei de la un fenomen sau obiect la altul.
Experimental s-a stabilit că un adult poate cuprinde cu atenţie dintr-o privire, de circa 0, 1
secunde, 4 până la 6 obiecte independente sau tot atâtea litere izolate (consoane care nu pot fi
grupate în cuvinte). Deci, literele expuse pot fi grupate în cuvinte cunoscute. Se pot percepe 3-4
cuvinte formate din 3-4 litere fiecare, adică 16 litere în total. Legate în propoziţii, cuvintele
alcătuite din litere cresc cantitativ.
De caracterul oarecum limitat al volumului atenţiei se va ţine cont în procesul de predare, când
va trebui insistat alternativ pe scheme intuitive şi explicaţii teoretice. Această trecere are la bază
tocmai alternarea focarului de excitaţie optimă şi deplasarea lui de la un element la altul. De
asemenea, volumul – calitate a atenţiei poate fi mai uşor investigat cu probe psihodiagnostice.
4. Flexibilitatea atenţiei se impune ca o calitate a acesteia, întrucât omul în munca şi activitatea
lui nu poate să îşi menţină permanent atenţia concentrată şi stabilă asupra unui obiect. Este
calitatea necesară pentru deplasarea rapidă a atenţiei de la un obiect la altul.
Flexibilitatea atenţiei constă în posibilitatea deplasării rapide pe scoarţa emisferelor cerebrale a
focarului de excitabilitate optimă, care depinde în special de mobilitatea proceselor nervoase.
Când suntem în situaţia dea ne muta de la o acţiune la alta în cadrul jocului, în procesul
instructiv, în activitatea productivă, trebuie să trecem de la odihnă la muncă, să ne adaptăm la
stimuli noi, necunoscuţi anterior etc. Flexibilitatea atenţiei se instalează mai greu dacă activitatea
respectivă este mai puţin interesantă şi plăcută decât cea anterioară, ori foarte diferită de aceasta
sau dacă ne-au rămas probleme nelămurite, neîncheiate.
Ea este o deplasare voluntară a atenţiei, conform cu necesităţile activităţii desfăşurate;
flexibilitatea nu se confundă cu oscilaţiile involuntare.
5. Distributivitatea atenţiei. Subiectul uman poate, în mod obişnuit, să efectueze concomitent
două sau mai multe activităţi, dar nu oricare. Condiţia esenţială ca două-trei activităţi să se poată
desfăşura simultan este ca măcar una din ele să se poată desfăşura uşor, fără control permanent
al conştiinţei, să aibă un caracter automatizat.
Aşa se explică de ce elevul, studentul poate lua notiţe la curs, poate asculta explicaţiile poate
privi schemele de pe tablă.
Posibilitatea executării simultane a două activităţi, când una din ele este automată se explică
prin aceea că activitatea involuntară este dirijată de către regiuni corticale parţial inhibate, iar
atenţia se poate îndrepta spre celelalte activităţi.
Distribuţia atenţiei se caracterizează prin numărul de acţiuni pe care omul le poate îndeplini
simultan, fără ca una să interfereze cu celelalte.
Nu există două focare de excitabilitate optică, ci una din activităţi fiind automată nu solicită
controlul conştiinţei. În fond, are loc ori alternarea rapidă a atenţiei de la una la alta ori
includerea acţiunilor într-o singură activitate coordonată prin extinderea focarului de
excitabilitate optimă.
Este cazul şi locul să ne oprim cu câteva precizări în legătură cu problema distragerii atenţiei.
a) Ea poate să apară ca urmare a labilităţii excesive a proceselor nervoase, a apariţiei unei uşoare
inhibiţii externe ori ca efect al oboselii. Distragerea atenţiei se manifestă în aceste cazuri ca o
lipsă a concentrării şi stabilităţii atenţiei, omul trecând de la un obiect la altul, de la o preocupare
la alta.
În mod normal spunem că este vorba de oameni neatenţi, când percepem „blocaje” în activitatea
curentă, în continuum-ul pe care îl dă atenţia întregii activităţi psihice. O dată cu instalarea
treptată a oboselii, omul este confruntat cu o stare de apatie, de disconfort, mergând până la
somnolenţă. Explicaţia este că inhibiţia supraliminară s-a extins şi asupra semnalizării de tip
senzorial-perceptiv.
Distragerea atenţiei se concretizează şi sub forma unei imposibilităţi de concentrare stabilă
asupra unei sarcini date. Frecvent, elevii neantrenaţi în planul atenţiei voluntare lasă să se
manifeste liber atenţia involuntară, atraşi fiind de factori exteriori şi nu de cei legaţi strict de
exprimarea profesorului, de lecţie; în acest caz, apare inhibiţia de protecţie.
b) Ca o consecinţă a concentrării deosebite asupra unei activităţi poate să apară de asemenea
distragerea atenţiei. Inducţia foarte puternică provenită de la focarul dominant produce o absenţă
faţă de tot ceea ce se întâmplă în afara preocupării importante. Sunt persoane „distrate” dar care
diferă ca fenomen prosexic de cei neatenţi. Aceştia din urmă dispun de posibilitatea concentrării
atenţiei (îngustă şi puţin flexibilă), în detrimentul volumului şi al flexibilităţii.
Profesorii când sunt foarte concentraţi asupra conţinutului expunerii au obligaţia didactică de a
veghea în acelaşi timp asupra clasei, asupra conduitelor elevilor.
Observaţiile şi experienţele au arătat că atenţia poate fi bine educată progresiv de la vârste mici şi
ea poate să se instaleze chiar când subiectul se găseşte în condiţii deosebite: turbulenţă, zgomote
etc. (dacă este antrenată).
Atunci efortul de concentrare are ca efect, îndeosebi la început, apariţia mai rapidă a oboselii, ca
manifestare a protecţiei, a apărării pe care sistemul nervos central o comandă.
Pentru evitarea consumului de prisos a energiei este important ca omul să decidă în cunoştinţă de
cauză ce aptitudini să adopte în viaţă; în momentele de decizie, în situaţii limită, recomandându-
se evitarea atitudinilor afectiv-negative (emoţiile puternice încărcate negativ) faţă de agenţii
distructivi, tulburători.
Sunt cunoscute în prezent condiţiile generale care favorizează atenţia. Între acestea, o importanţă
deosebită se acordă pregătirii lecţiilor de către elev, student, într-un spaţiu (loc) şi timp delimitat,
fapt ce va ajuta la formarea unor stereotipuri dinamice generale, care facilitează apariţia şi
menţinerea atenţiei în activitatea dată. În spaţiul elevului trebuie să se asigure condiţii de aerisire,
cu aer curat, saturat suficient cu oxigen. Când neatenţia apare ca urmare a instalării oboselii
uşoare, nu se va persista într-o activitate dificilă, elevul va fi sfătuit să execute câteva mişcări
vioaie, exerciţii fizice în special. În clasă, profesorul poate folosi o glumă potrivită vârstei
elevilor, care se vor destinde şi odihni puţin pentru reluarea concentrată a activităţii.
Când neatenţia într-o sală de curs este generală, lectorul va înţelege că este un motiv de a reflecta
la calitatea expunerii, care poate fi nesistematică ori prea puţin accesibilă.
Cel mai general acceptat este fenomenul de îmbinare a informaţiilor cu noţiunile accesibile, deja
cunoscute pentru trezirea şi menţinerea atenţiei. Respectarea principiului accesibilităţii este de
o maximă importanţă în tot cuprinsul procesului de învăţământ, dar nu trebuie confundat cu
simplificarea exagerată a materialului nou, ştiut fiind că elevilor şi studenţilor le place să învingă
greutăţile, obstacolele, dar acestea să fie pe măsura capacităţii lor psihofizice, respectiv
intelectiv-operaţionale.
□ A Numele ……………………….. Prenumele …………….. Sexul ……. Vârsta …….. Data
……………..
□B
Rezervat, detaşat, A 0 1 2 4 5 6 7 8 9 A Deschis, cald, amabil,
critic, rece 3 10 cooperant, sociabil
(preponderent (preponderent
schizotim). ciclotm).
Mai puţin inteligent, B 0 1 2 4 5 6 7 8 9 B Inteligenţă vie,
gândire corectă 3 10 capaciatate de
(lentoare în înţelegere abstractizare.
sau învăţare).
Stabilitatea C 0 1 2 4 5 6 7 8 9 C Stabil emoţional,
emoţională scăzută, 3 10 realist, calm, echilibrat
hipersensibilitate, (eu puternic).
versatilitate,
iritabilitate, lipsă de
toleranţă la frustrare
(eu slab).
Umil, amabil, E 0 1 2 4 5 6 7 8 9 E Afirmativ, sigur pe
acomodabil, con- 3 10 sine, cu independenţă
ciliant, docil. de spirit,
agresiv,încăpăţânat,
autoritar, dominator.
Moderat, prudent, F 0 1 2 4 5 6 7 8 9 F Impulsiv, entuziast,
taciturn, rezervat. 3 10 expansiv, vesel, direct,
plin de viaţă.
Nepăsător, oportunist, G 0 1 2 4 5 6 7 8 9 G Conştiincios,
fără simţul datoriei, 3 10 perseverent, cu simşul
tendinţă spre datoriei şi al respon-
neglijenţă (supraeu sabilităţii, pozant
slab). moralizator (supraeu
puternic).
Timid, timorat, H 0 1 2 4 5 6 7 8 9 H Îndrăzneţ, sociabil,
suspicios; prudenţă 3 10 întreprin-zător,
extremă (exteriorizare spontan, cu rezonanţă
dificilă, sentiment de bogată.
infe-rioritate).
Dur şi realist, I 0 1 2 4 5 6 7 8 9 I Tandru, dependent
bazându-se pe sine, 3 10 afectiv, imatur
pozitivist, cu spirit emoţional, sensibil.
practic, insensibil. Cere ajutorul şi atenţia
celorlalţi, îi lipseşte
spiritul practic.
Încrezător, cooperant, L 0 1 2 4 5 6 7 8 9 L Neîncrezător,
adaptabil 3 10 îndîrîtnic, neindicat
pentru munca în
echipă.
Practic, conştiincios, M 0 1 2 4 5 6 7 8 9 M Imaginativ, boem,
ţine la formă, capabil 3 10 visător.
să-şi păstreze sângele
rece; oarecare lipsă de
imaginaţie.
Direct, naiv, N 0 1 2 4 5 6 7 8 9 N Subtil, perspicace,
sentimental, natural. 3 10 clarvăzător, lucid.
Calm, încrezător în O 0 1 2 4 5 6 7 8 9 O Anxios, depresiv, cu
sine, senin. 3 10 senti-mente de
culpabilitate.
Conservator, cu Q1 0 1 2 4 5 6 7 8 9 Q1 Deschis spre nou,
respect pentru 3 10 inovator, critic, cu gust
convenţii. pentru analiză.
Dependent de Q2 0 1 2 4 5 6 7 8 9 Q2 Independenţă
colectiv, fidel 3 10 personală, decis, plin
colectivului. de resurse.
Necontrolat, în Q3 0 1 2 4 5 6 7 8 9 Q3 Controlat, formalist,
conflict cu sine, fără 3 10 prudent în raporturile
grijă pentru convenţii, sociale, cu amor
impulsiv. Integrare propriu.
slabă.
Destins, calm, Q4 0 1 2 4 5 6 7 8 9 Q4 Tensionat, cu
nepăsător, satisfăcut. 3 10 sentimente defrustrare,
Slabă tensiune depăşit de evenimente.
energetică. Tensiune energetică
ridicată.
22. Chestionarul de personalitate Freiburg Fpi-prezentare generala
Chestionarul de personalitate Freiburg este un chestionar multifazic, factorialist, elaborat de
Fahrenberg Selg Hampel (1978). Are 12 scale (în total 212 itemi). Există o serie de variante
prescurtate. Scalele au saturaţii în diferite structuri, mai mult din domeniul afectivităţii şi a
tendinţelor de tulburări ce se pot structura.
FPI 1 pune în evidenţă: nervozitate, tulburări psihosomatice (34 de itemi), dar şi tulburări şi stări
generale proaste, insomnii, oboseală stagnantă, instabilitate, nelinişti, sensibilitate crescută la
stimuli puternici şi meteosensibilitate.
FPI 2 pune în evidenţă agresivitate, imaturitate afectivă (26 de itemi), la care se adaugă dispoziţii
şi stări de agresiune corporală, verbală sau imaginară, reacţii negative, impulsivitate, tendinţe
sadice, lipsă de control, nevoie intensă de schimbare, vulgaritate, glume proaste şi tendinţe spre
exaltare.
FPI 3. Depresie, nesiguranţă (228 de itemi), proastă dispoziţie generală, momente numeroase de
epuizare, nemulţumire, anxietate, nelinişte, ca şi cum ar trebui să se întâmple ceva periculos,
sentimente de gol interior şi apatie, nemulţumire, concentrare redusă aproape permanentă.
FPI 4. Emotivitate, frustrare (20 de itemi), stări de iritabilitate, tensiuni, susceptibilitate, toleranţă
scăzută la frustrări, nerăbdare, nelinişte, tendinţe de iritabilitate urmate de agresivitate şi furie,
acţiuni şi stări afective adesea violente.
FPI 5. Sociabilitate (16 itemi). Tendinţe de a stabili contacte, cunoştinţe şi prieteni cât mai mulţi,
vioiciune, activism, tendinţe de a fi comunicativ, întreprinzător, vorbăreţ şi prompt în replici.
FPI 6. Sânge rece, calm, încredere în sine (20 de itemi), iritabilitate, tendinţe de a fi decepţionat,
susceptibil decepţionat cu uşurinţă, tendinţe de a se simţi deranjat şi pus în încurcături,
îngrijorări, preferinţe de a rămâne în aşteptare, când trebuie să decidă ceva (deci amână),
pesimism şi descurajare frecvente.
FPI 7. Tendinţe de dominare, agresivitate, reactivitate, agresivitate (20 de itemi). Acte de
agresiune fizică, verbală sau imaginară, capacitate de a-şi impune interesele proprii, egocentrism,
atitudini de suspiciune şi de neîncredere în ceilalţi, conduite şi gândire autoritară, conformism,
agresivitate socială.
FPI 8. Inhibiţie, tensiune (20 de itemi), timiditate şi inhibiţie în relaţiile curente, mai ales în
colectivitate, care poate evolua capacitatea de a relaţiona sau până la exprimarea unui
comportament anormal. Neplăceri şi trac înainte de unele situaţii, emoţii ce se manifestă fizic şi
aspecte vegetative. În genere, forţă de acţiune redusă, nesiguranţă în luarea de decizii,
incapacitate de a duce la bun sfârşit cele propuse, iritare şi teamă când este privit.
FPI 9. Fire deschisă, autocritică (14 itemi), recunoaştere deplină şi uşoară a unor defecte sau
slăbiciuni generale umane. Tendinţe de autocritică, uneori însoţite de atitudini dezinvolte.
FPI E. Extroversie-introversie. Este o scală care are 34 de itemi. Se referă la sociabilitate, nevoie
de contacte, conduite degajate, plăcere de divertisment şi variaţie, tendinţe spre activitate. E
vorba de persoane întreprinzătoare care dau tonul, dar au şi tendinţe de a domina, uneori, cu lipsă
de stăpânire.
FPI N. Labilitate emoţională. Este tot o scală suplimentară cu 24 de itemi. Se afirmă nu numai
dispoziţia labilă şi proastă, dominant agresivă, tristeţe multă şi lipsă de vlagă, iritabilitate şi
vulnerabilitate la frustrări, tensiune permanentă, tendinţe spre meditaţii şi reverii inutile, plin de
griji, cu sentimente de vinovăţie, de multe ori cu dificultăţi de contact, dar şi sentimente de a fi
fost greşit înţeles şi chiar nedreptăţit, uneori apatic.
FPI M. Masculinitate (26 de itemi). Subiectul are comportamente active, conştiinţă de sine, este
optimist, întreprinzător, gata de acţiune, cu dispoziţie echilibrată, cu puţine neplăceri organice şi,
în genere, nu au trac.
Această Scală FPI a fost tradusă şi folosită în România, începând cu 1984, la Universitatea din
Cluj, de către H. Pitariu.
23. Chestionarul Lacerbeau
Chestionarul lui Lacerbeau (1965) dispune de 72 itemi, având sensibiliate pentru subiecţii de
10-12 ani. Pe fiecare din cele 4 pagini ale testului se află 18 ocupaţii evocate, iar subiecţii trebuie
să aleagă 6 ca preferate şi 6 ca respinse, celelalte rămânând neutre. Sunt conţinute ocupaţii
tehnice, intelectuale, sociale, sportive, legate de natură, de comerţ, artistice, manuale şi
imaginative. În cadrul fiecărei grupe se prezintă activităţi teoretice şi practice. În cotaţie s-au
acordat 2 puncte pentru răspunsurile preferenţiale, un punct la cele nealese şi nerespinse şi 0
puncte pentru cele respinse.
24.Chestionarul Edwards
Chestionarul Edwards conţine 240 de itemi cu răspunsuri perechi (alegere forţată). După un
timp, întrebările se repetă, fapt ce permite compararea rezultatelor. Pot apărea rezistenţe la
răspunsuri, neglijenţe, confuzii, erori involuntare şi voluntare.
Chestionarul s-a construit prin stabilirea situaţiei statistice a fiecărui răspuns privind diferite
activităţi vocaţionale şi avocaţionale.
25. Chestionarul de valori profesionale al lui Super
Chestionarul cuprinde 15 factori, fiecare factor descriind o caracteristicaesentiala, specifica unui
ansamblu de profesii sau activitati, prin intermediul a 3 enunturi.
Se poate face suma notelor acordate pentru fiecare factor la cele 3 enunturi relevante pentru
acesta. Scorul poate varia de la 3 la 15, deoarece fiecare dintre factorii enumerati are 3 enunturi
cu o scara de evaluare de 5 grade.
14. ALTRUISM ( enunturile 2, 30, 31 ) - profesii care privesc lucrul cu oamenii si contribuie la
ameliorarea vietii acestora ; medicina, relatii umane, asistenta sociala, invatamnt, comert, etc.
15. SIMT ESTETIC ( 7, 20, 41 ) – profesii care permit realizarea unor obiecte estetice: arta,
design, etc.
16. CREATIVITATE ( 15, 16, 45 ) – activitati care permit crearea de noi produse, aplicarea de
idei noi,inventarea de lucruri noi: profesii tehnice, stiintifice, artistice, literare,
organizatorice, etc.
17. STIMULARE INTELECTUALA ( 1, 23, 38 ) – activitati ce ofera posibilitatea de a invata
ceva nou si solicitao gndire independenta, reflexii abstracte
18. REUSITA OBIECTIVATA ( 13, 17, 44 ) – munci cu caracter executiv, finalizate prin
produse concrete si care dau sentimentul de satisfactie prin buna executare a sarcinilor
profesionale.
19. INDEPENDENTA ( 5, 21, 40 ) – ocupatii care permit persoanei sa lucreze dupa propriul
ei ritm si sa aplice propriile idei ( conceptii ).
20. PRESTIGIU ( 6, 28, 33 ) – ocupatii cu un statut social ridicat si care confera importanta si
impun respect.
21. CONDUCEREA ALTORA ( 14, 24, 37 ) – profesii care dau posibilitatea de a planifica si
organiza munca altora.
22. AVANTAJE MATERIALE ( 3, 22, 39 ) – valoare asociata unor munci cu renumerare mare.
Tendinta de orientare in alegerea profesiei dupa cstiguri materiale.
10. SIGURANTA ( 9, 19, 42 ) – valoare asociata unor profesii care prezinta certitudinea
mentinerii lor, asigurarea aceluiasi tip de munca si garantarea veniturilor materiale.
11. AMBIANTA DE LUCRU ( 12, 25, 36 ) – ocupatii caracterizate prin conditii bune de munca,
si anume curatenie, caldura, lipsa de zgomot.
23. RELATII CU SUPERIORII ( 11, 18, 43 ) – alegerea locului de munca in functie de
cadrele de conducere din domeniul respectiv.
24. RELATII CU COLEGII DE MUNCA ( 8, 27, 34 ) – alegerea locului de muncape criteriul
unor relatii bune in colectivul de munca, ceea ce are importanta majora in ocupatiile
semicalificate si la functionarii administrativi.
25. STILUL DE VIATA pe care il implica profesia ( 10, 26, 35 ) – valoare asociata la tipul de
munca ce permite desfasurarea unei vieti corespunzatoare imaginii faurite de persoana
respectiva, si anume profesii cu program neregulat, care implica deplasari, calatorii, etc.
26. VARIETATE ( 4, 29, 32 ) – profesii care permit activitati diverse, variate, nerepetitive.
Orientare spre satisfactii personale.
Se stabileste ordinea ierarhica a factorilor. Primii 3-5 factori la care ati obtinut punctajul
cel mai amre reprezinta domeniul de activitate in care puteti avea succes si va puteti realiza din
punt de vedere profesional.
26. Tehnica Szondi- descriere
Tehnica Szondi, elaborată de Leopold Szondi în 1939, vizează explorarea pulsiunilor intime ale
individului. Formal, bazându-se pe noţiunea de preferinţă estetică, proba este alcătuită din 48
fotografii ale unor bolnavi psihici – 6 serii a câte 8 fotografii, cu reprezentanţi din 8 entităţi
nosologice recunoscute clinic.
Bolnavul alege din fiecare serie 2 fotografii care-i plac mai mult şi 2 care-i displac, în ansamblu
va alege 12, considerate simpatice şi 12 drept antipatice. Se repetă de mai multe ori, la 1-2 zile.
Pentru alcătuirea unei poze, unii psihologi solicită şi algeri precum: ,,mai puţin simpatic” ori
,,mai puţin antipatic”.
Alegerile sunt considerate ca reprezentând trebuinţe aprobate de persoană, iar respingerile ca
trebuinţe reprobate, refulate, ele manifestându-se în toate domeniile vieţii omului: profesiune,
prietenie, dragoste, boală.
Tehnica este bazată pe o metodologie psihologică originală, numită de Szondi „analiza
destinului”, ce explorează „inconştientul familial” situat între inconştientul personal al lui Freud
şi inconştientul colectiv al lui Jung.
Tehnica este destinată investigaţiei pulsionale, având pretenţia de a formula diagnostice
psihiatrice.
În acest sens, Moser (1954) compară pe 40 de cazuri diagnosticul clinic cu rezultatele tehnicii şi
găseşte o corespondenţă de 86%.
Totuşi, Arnold şi Kohlmann arată că numai epilepticii au putut fi identificaţi, pe baza probei, de
alte grupe nosologice.
27. Chestionarul L.B.D.Q. –descriere
Investigarea conducerii se realizeaza prin chestionarul de 100 de itemi –Leadership
Behavioral Descriptivr Questionary -Chestionarul descriptiv al comportamentului leaderului
(L.B.D.Q.)cuprinde 100 de itemi evaluând 12 dimensiuni ale comportamentului de conducere:
1. Consideraţia - vizează măsura în care leaderul este preocupat de starea generală şi de statutul
subalternilor;
2. Structurarea - măsura în care leaderul îşi defineşte clar propriul rol şi le aduce la cunoştinţă
subalternilor ce se aşteaptă de la ei;
3. Reprezentativitatea - măsura în care leaderul vorbeşte şi acţionează ca reprezentant al
grupului;
4. Împăcarea cerinţelor - măsura în care leaderul împacă cerinţele organizaţionale contradictorii
şi reduce dezordinea din sistem (entropia sistemului);
5. Tolerarea incertitudinii - măsura în care leaderul este capabil să suporte incertitudinea şi
amânarea fără a deveni nervos sau anxios;
6. Puterea de convingere - măsura în care leaderul foloseşte în mod eficient persuasiunea şi
discuţia şi exprimă convingeri ferme;
7. Tolerarea libertăţii - măsura în care leaderul le oferă subalternilor posibilitatea de a avea
iniţiative, de a lua decizii şi a acţiona;
8. Asumarea rolului - măsura în care leaderul îşi exercită în mod activ rolul de conducător şi nu-
şi deleagă autoritatea altora;
9. Corectitudinea predicţiilor - măsura în care leaderul dă dovadă de previziune, de capacitate de
a prevedea corect rezultatele;
10. Accent pe producţie - măsura în care leaderul exercită presiuni pentru a asigura producţia;
11.Integrare - măsura în care leaderul menţine unitatea grupului pe care îl conduce; rezolvă
conflictele apărute între membrii grupului;
12. Orientare spre superiori - măsura în care leaderul menţine relaţii bune cu superiorii are
influenţă asupra lor, şi luptă pentru a-şi ridica statutul.
Cotarea se realizeaza atribuind fiecarui item o scala de la 1-5 si adunand pe fiecare
dimensiune in parte punctajul obtinut.
28. Chestionarul de investigare a culturii organizationale
Chestionare de investigare organizationala
Cultura organizationala
Concept viu disputat si încarcat de multiple semnificatii, cultura organizationala are
meritul de a aduce în atentia managementului organizatiei importanta factorului uman si a
fenomenelor identitare în cadrul întreprinderilor. Lansat pe la începutul anilor '80 în Statele
Unite, cultura organizationala si, în general, culturalismul a cunoscut o expansiune rapida, astazi
constituind nucleul teoretic al unei noi scoli în stiinta managementului: scoala managementului
cultural. Din acest moment, literatura de management a început sa popularizeze faptul ca
excelenta unei organizatii este data de modurile comune prin care membrii ei au învatat sa
gândeasca, sa simta si sa actioneze. Asadar, este greu de crezut ca în zilele noastre, un studiu
asupra comportamentelor, relatiilor si structurilor organizationale se poate realiza fara luarea în
considerare a culturii.
Domeniul culturii organizationale a atras atentia cercetatorilor îndeosebi dupa aparitia lucrarii
renumitilor T. Peters si R. Waterman In Search of Excellence. Cei doi autori au avut un aport
major la raspîndirea acestui concept deoarece, prin numeroase cazuri concrete, au demonstrat ca
exista o corelatie între dimensiunile culturii organizationale si performantele obtinute de
companii de renume.. Herbert Simon a încercat sa exploreze lumea necunoscuta a sentimentelor
si a examinat consecintele acestora asupra functionarii organizatiilor, ajungînd la asa-numita
"rationalitate limitata", termen cheie pentru definirea culturii organizationale.
Pentru teoria clasica a organizatiilor (ne referim aici la F. W. Taylor sau H. Fayol)
comportamentul uman nu a ridicat niciodata vreo problema. Pentru primii teoreticieni în stiinta
manageriala, aspectele negative nu erau rezultatul irationalitatii comportamentului angajatilor în
munca, ci rezultatul unor structuri organizatorice prost realizate. În opozitie cu aceasta opinie,
miscarea relatiilor umane a scos în evidenta importanta sentimentelor si a factorilor afectivi,
psihologici în explicarea comportamentului în organizatie.
În acest context, Herbert Simon reuseste o deconstructie a modelului clasic al rationalitatii,
propunînd termenul de rationalitate limitata. În elaborarea conceptelor, Simon a plecat de la
considerentul ca teoria organizatiilor nu-si gasea utilitatea si justificarea decît daca se admitea ca
rationalitatea umana este supusa unor limite. Aceste limite depindeau de mediul organizational în
care se afla individul, mai precis de valorile proprii, credintele, traditiile si mostenirile ce confera
fiecarei organizatii o identitate. Rationalitatea este "cultural limitata" pentru ca, sustine Herbert
Simon, organizatia poate avea o structura bine definita în masura în care exista frontierele
rationalitatii. Daca aceste frontiere variaza într-un mod repetat si imprevizibil, organizarea nu
poate fi stabila.
Contributia lui Herbert Simon la conturarea, pentru prima data, a conceptului de cultura
organizationala avea sa puna sub semnul întrebarii modelul de actiune rationala si sa redescopere
necesitatea si virtutiile unui mecanism de functionare emotional, colectiv. Pentru P. H. Chombart
de Lauwe cultura este un produs al societatii care înglobeaza ansamblul cunostintelor, al
modelelor de practici, al sistemelor de valori si reperezentari, al simbolurilor, al miturilor care se
impun indivizilor. Ea are la rândul ei o actiune asupra indivizilor, fiind traita în practicile muncii,
în raporturile sociale, în utilizarea timpului liber, în aspiratii, în proiecte, în actiune. G. Rocher
considera cultura ca fiind ansamblul modalitatilor da a gândi, simti si actiona, mai mult sau mai
putin formalizate, care, fiind însusite si comune mai multor persoane, folosesc la constituirea
unor persoane în colectivitate sociala distincta. O opinie pertinenta o constituie si cea a lui G.
Hofstede, conform careia cultura este un fenomen colectiv, deoarece este acceptata cel putin
partial de oameni, care traiesc sau au trait în acelasi mediu social, unde a fost învatata; este
programarea colectiva a gândirii, care distinge membrii unui grup de un altul.Cultura
organizationala, la rândul ei, reprezinta un complex de comportamente, practici si sisteme de
valori care asigura si guverneaza coeziunea membrilor sai. Bazele culturii organizationale stau în
cultura nationala pentru ca regulile, normele, valorile regasite într-o organizatie îsi au sorgintea
în regulile, normele si valorile promovate la nivelul culturii nationale. Cultura organizationala,
asadar, nu se confunda cu viziunea, misiunea sau strategia organizatiei. La fel, prin cultura nu
vom întelege civilizatia sau rafinamentul mintii, ci "software"-ul mental. Pentru Edgar Schein,
cultura organizationala vizeaza cîteva elemente constitutive: regulile de comportament, normele
care se dezvolta în cadrul grupelor de munca, valorile dominante adoptate de organizatie privind
produsele, filosofia care calauzeste politica unei organizatii fata de partenerii de afaceri, regulile
stabilite într-o organizatie pentru functionarea ei eficienta, spiritul si climatul ce caracterizeaza
organizatia în mediul intern si în relatiile cu mediul înconjurator.Alte ipoteze, exprimate de
Renaud Sainsaulieu, arata ca la baza notiunii de cultura organizationala sta aderarea indivizilor la
un proiect mobilizator. Organizatia nu se limiteaza doar la un spatiu de manifestare a unor
practici, valori si ritualuri colective, ci ar mobiliza si fortele membrilor sai într-un proiect care
implica atingerea unor obiective strategice.
Este foarte important sa avem metoda de investigare adecvata pentru cultura organizationala.
Unul dintre ele este chestionarul de cultura organizationala care merge pe tipologia lui
Mintzberg alcatuit din 40 de itemi.
Cotare
a) b) c) d) e)
1 2 3 4 5
10 9 8 7 6
11 12 13 14 15
20 19 18 17 16
21 22 23 24 25
30 29 28 27 26
31 32 33 34 35
40 39 38 37 36
Caracteristicile tipurilor organizationale
1. Structura simpla
supervizare directa a sefului
flexibila
neformalizata
autocratica
lidership „hands on”
seful ia deciziile
seful cunoaste toti angajatii cheie
hotarare
2. Birocratie mecanicista
bazata pe reguli, proceduri si sisteme
comunicare complicata
experti functionali
specialisti
control si masurare
colectari sofisticate de date
disciplina
3. Birocratie profesionala
munca importanta facuta de profesionisti
organizatia sprijina profesionistii
delegarea luarii deciziilor si puterii
organizatia stabileste standardele de baza
libertate pentru profesionisti
managerii conduc si coordoneaza
lidership persuasiv
schimbare lenta
4. Divizionala
masurare atenta a rezultatelor
independenta divizionala
autoritatea si responsabilitatea se afla in principal la managerii de divizii
duplicarea functiunilor
cheltuieli mari
unitatile sunt centre de profit
planificarea strategica facuta la centru
mecanisme de protectie divizionala
comunicare formalizata cu centrul
5. Adhocratia
discutii intre experti
evitarea birocratiei
echipele se formeaza si se dizolva
indivizii isi urmeaza propriile interese
mult efort de coordonatre
lipsa standardizarii si formalizarii
deschidere
sedinte si examinari frecvente
complexitate
lipsa de ordine
puterea apartine celor cu expertiza
revedere regulata a strategiei