Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ecologia Sistemelor Antropice
Ecologia Sistemelor Antropice
REFERAT
Intensiva
În statele dezvoltate economic
Ferme moderne
Hrana abundenta
Rase de animale selectionate
Organizarea în spatii amenajate, bine întretinute
Industria
Modifica negativ prin: excavatii, extractia petrolului, baraje si lacuri hidroenergetice, platforme
industriale, diguri, bazine portuare, noxe, deseuri, constructii abandonate etc
Omul
A creat forme de relief:, diguri, canale, taluze
A nivelat ondularile reliefului
A crescut riscul producerii de alunecari, surpari, torenti
A schimbat complet medil terenurilor mlastinoase
Poluarea aerului si solului
Cele mai importante transformari s-au produs în regiunile de câmpie prin înlaturarea vegetatiei
spontate si introducerea speciilor de cultura.
alte specii de plante spontane sau cultivate. Din cele spuse rezulta ca în asa numita integrare a
sistemului biologic sunt cuprinse atât sisteme nebiologice, care în exemplul dat sunt
reprezentate de atomi si molecule, cât si de sisteme biologice, care în acelasi exemplu sunt
celulele sau tesuturile, fara a tine seama de gradul lor de generalitate.
Sistemele biologice sunt sisteme deschise informationale, care au capacitatea de
autoconservare, autoreproducere, autoreglare si autodezvoltare de la formele simple la cele
complexe de organizare, al caror comportament antientropic le asigura stabilitate în relatiile lor
cu alte sisteme (N. Botnariuc, 1974). Unitatea biologica de baza în sistematica plantelor si
animalelor este specia, care aparent are o valoare statica, în realitate fiind maleabila, adaptativa
si evolutiva.
În functie de gradul de înrudire, organismele superioare (plante, animale) au fost
sistematizate si încadrate în genuri, acestea în familii, familiile în ordine, ordinele în clase si
ramuri, iar ultimele în încrengaturi. Unitatile subordonate speciei sunt subspecia, varietatea sau
rasa si forma, toate aceste subunitati fiind numite taxoni.
Lumea vie este alcatuita nu doar din niveluri de integrare, ci si din niveluri de organizare.
S-au stabilit 5 niveluri de organizare a sistemelor biologice:
1) nivelul individual, reprezentat prin indivizi biologici;
2) nivelul populational sau de specie si de populatie caracterizat prin relatii
interspecifice între indivizi;
3) nivelul biocenotic, reprezentat prin biocenoze, a caror trasatura specifica o constituie
relatiile interspecifice;
4) nivelul complexelor de biocenoze (macrobiocenoza) ce cuprinde un complex de
biocenoze, caracterizat prin relatii interbiocenotice;
5) nivelul biosferei, care se refera la totalitatea materiei vii de pe Pamânt, ce functioneaza
ca un sistem la scara planetara;
Sistemul agricol. Biosfera are o organizare sistemica, iar agricultura, ca o componenta a
biosferei, poate fi privita ca un sistem aparte, agricol sau agrosistemul.
Notiunea de sistem face parte din sfera de gândire si cercetare a domeniului formulat
sub numele de ecologie.
Termenul ecologie a fost definit de zoologul Ernst Haeckel (1834-1919) ca fiind stiinta
conditiilor luptei pentru existenta si a economiei naturii, prin economia naturiiîntelegându-se
modul în care se realizeaza substanta vie repartizata pe specii de vietuitoare si cum aceasta
circula pâna la biodegradarea sub actiunea microorganismelor.
În centrul definitiei data de Haeckel în 1866 sta principiul interactiunii, ca veriga funfamentala
între diferitele niveluri de organizare a lumii organismelor vii, de aceea vechea conceptie a lui
Haeckel despre economia naturii este integrate în conceptia contemporana despre organizarea
sistemica a materiei vii, ceea ce înseamna ca ecologia poate fi definita ca o stiinta a
interactiunilor între sistemele supraindividuale. Se vorbeste astazi despre o ecologie marina, o
ecologie a apelor continentale si o ecologie terestra.
Ecologia este definita astazi ca fiind stiinta ecosistemelor (oikos = casa, loc de viata, în
greceste) si logos = stiinta, adica stiinta care studiaza modul de existenta a vietuitoarelor la ele
acasa, adica în conditiile lor naturale. Biologul Grigore Antipa (1867-1944), a intermeietorului
Muzeului de Istorie Naturala din Bucuresti, care a elucidat problemele productivitatii piscicole
în Lunca si Delta Dunarii si a pus bazele scolii românesti de hidrobiologie si ihtiologie, a fost
unul din favoritii lui Haeckel, sub îndrumarea caruia s-a trecut teza de doctorat cu magna cum
laude .
Ecosistemul.
Un ecosistem este un spatiu sau teritoriu delimitat oarecum arbitrar pe baza a doua
componente esentiale care-l caracterizeaza:
5
ecosistemului;
- zoocenoza (comunitatea animalelor) si
- microbiocenoza (comunitatea microorganismelor).
Clasificarea ecosistemelor
Dupa locul în care se gasesc, ecosistemele sunt în general clasificate în:
- Ecosisteme acvatice;
- Ecosisteme terestre.
O alta clasificare a ecosistemelor:
- ecosistem autotrof - ecosistem în care predomina activitatea plantelor verzi, si care se
poate autosustine.
- ecosistem heterotrof - ecosistem în care predomina activitatea organismelor
consumatoare.
- ecosistem tânar - ecosistem în care productia plantelor verzi întrece consumul
organismelor heterotrofe.
- ecosistem matur - ecosistem în care productia plantelor verzi este aproximativ egala cu
cea a organismelor consumatoare.
- ecosistem natural - ecosistem care a aparut spontan, prin lupta pentru existenta a
speciilor vegetale si animale, în care omul nu a avut nici un rol în modificarea densitatii,
abundentei si diversitatii organismelor.
- ecosistem antropogen - ecosistem în care interventia omului este partiala sau totala.
- ecosistem uman - ansamblul planetar în interactiune al populatiilor umane, împreuna cu
factorii de mediu.
1). Ecosistemul acvatic este un ecosistem al carui biotop este strâns legat de mediul acvatic.
Aceste ecosisteme pot fi de diferite marimi, de la mari pâna la iazuri mici. Ecosistemele
acvatice sunt clasificate în:
- ecosisteme acvatice cu apa dulce (lacuri, iazuri);
- ecosisteme acvatice cu apa sarata (mari).
Biocenoza acestor ecosisteme este una acvatica.
Mediul acvatic se caracterizeaza prin o serie de factori specifici:
- Cantitate de oxigen mica;
- Presiunea mare a apei;
- Temperatura joasa;
- Luminozitate mica.
Ecosistemul fiind o structura functionala, functionalitatea lui rezulta din relatiile dintre
speciile care il compun, cat si din interactiunile acestora cu factorii abiotici. Scopul
ecosistemului este de a antrena energia solara si substantele nutritive in circuitul biologic,
pentru a fi transformate in substantele organice ce alcatuiesc indivizii populatiilor din
biocenoza. Astfel, ecosistemul este o unitate productiva de substanta organica ce se
materializeaza in organismele ce populeaza biotopul respectiv. Un ecosistem nu are granite
definite, astfel el poate avea dimensiuni foarte mari (desertul Sahara), sau dimensiuni foarte
mici (un iaz).
1.3 Strategiile alternative privind dezvoltarea societatii umane (raporturile om-natura)
Evolutia îndelungata a omului în cadrul unor ecosisteme naturale sau putin artificializate a
determinat pe plan spiritual stabilirea cu natura salbatica a unor raporturi de adânca rezonanta
afectiva. Perturbarea acestor raporturi are serioase implicatii asupra zonelor adânci ale trairii
emotionale, fiind una din cauzele carentei afective si a numeroase boli psihice din marile
metropole. Numeroase anchete arata ca 11-24 % din locuitorii aglomerarilor urbane sunt
psihopati, pentru ei evadarile de la sfârsitul saptamânii si vacantele din zonele naturale nu sunt
7
decât încercari de restabilire chiar si pentru scurta durata a legaturilor cu natura. Studii de
cuantificare a actiunii binefacatoare a unor ecosisteme complexe cum sunt padurile,
asupra starii de sanatate si regenerare psihica a populatiie umane, aduc noi argumente
în pledoaria pentru conservarea integrala a genofondului spontan.
Ecosistemele biosferei reprezinta structuri ce ofera populatiilor umane nu numai cadrul
dezvoltarii lor materiale ci si spirituale. Ele, asigura, în ansamblu si prin
constituientii lor, resursele informationale, inclusiv cele emotive, pentru creatia culturala
regasindu-se cu vigoare în culturile populare, pe care le circumscriu împreuna cu alti
factori unor teritorii ecologice si geografice precis delimitate. Saracirea patrimoniului
genetic mondial si uniformizarea ecosistemelor apar ca pericole nu numai pentru
bunastarea materiala a omenirii ci si pentru evolutia sa spirituala în viitor.
1.4 Echilibre si dezechilibre in biosfera
In materia vie este o continua miscare. Un oraganism preia din mediu materie si energie,
construindu-se pe sine si in acelasi timp, cedeaza materie si energie mediului. Putem spune ca
organismul este strabatut permanent de un flux material si energetic si cu toate acestea, el
continua sa existe. Mai mult: el nici n-ar putea exista fara acest flux, iar intre ceea ce primeste
si ceea ce elimina trebuie sa existe un echilibru. La fel se pune problema si in cazul nivelurilor
spraindividuale de organizare a materiei vii: populatie, biocenoza, biosfera. Fiecare dintre
aceste sisteme supraindividuale realizeaza schimburi echilibrate cu mediul sau, rezultand de
aici chiar echilibrul ecologic.
Populatie: -producatori
-consumatori primari
-consumatori secundari
-consumatori tertiari
Intre cele 4 populati exista un echilibru cantitativ:exista atatia indivizi intr-o populatie
cati poate hrani populatia anterioara.
Echilibru dintre doua verigi invecinate ale lantului trofic nu este fix.El este permanent
modificat de factorii intamplatori care fac sa creasca sau sa scada efectivul unuia dintre
poupulatii.
Lanturile trofice se intretaie deoarece fiecare populatie de regula face parte in acelasi
timp din mai multe lanturi trofice,rezultand reteaua trofica.Cu cat o biocenoza este mai bogata
in specii, cu atat ea se ehilibreaza mai rapid, avand mai multe sisteme reglatoare.
In biocenoza exista un echilibru intre cele trei categori trofice:producatori, consumatori si
descompunatori.La nivel plantelor exista un echilibru intre fotosinteza si respiratie prin care se
mentine constanta compozitia atmosferei.
Din pacate, civilizatia umana executa cele mai periculoase influente destabilizatoare la
nivelul intregii biosfere.
Cateva dintre acestea sunt:
1. Supraexploatarea resurselor biosferei. Prin supraexploatare intelegem extragerea unei
cantitati de biomasa mai mare decat sporul ei natural. Rezultatul este distrugerea specilor
asupra carora se exercita.
2. Restrangerea ecosistemelor naturale. Omul primitiv, culegator si vanator se integra
organic in ecosistemele naturale pune in primejdie multe specii, mai ales pe consumatorii de
varf, care au nevoie de un spatiu mai mare de hranire. Ea nu are numai un inteles geometric.
Multe specii nu se mai pot repoduce deoarece chiar in spatiul in care le-a mai ramas nu au
linistea necesara sau nu mai au baza trofica suficenta pentru reproducere.
3. Restrangerea biodiversitatii. Cea mai evidenta consecinta a supraexploatarii este
disparitia unor specii. Ecosistemele naturale devin tot mai sarace in specii si, din aceasta cauza,
din ce in ce mai nestabile.
4. Introducerea unor specii noi in ecosisteme. O populatie introdusa intr-un ecosistem nou
poate produce dezichilibre deoarece efectivul nu mai este controlat de dusmanii naturali din
ecosistemul de origine.
5. Poluarea. Diferite forme ale poluarii afecteaza toate speciile. Populantii chimice si
radioctivi se concentreaza progresiv de-a lungul lanturilelor tropice, atingand concentratii
mortale in organismul consumatorilor de varf.
Capitolul II
Ecosistemele agricole si tipurile de agricultura
Omul a creat agroecosistemele inlocuind astfel ecosistemele naturale temporar sau definitiv in
scopul largirii bazei sale alimentare. Deliminarea topografica a agroecosistemelor se face in
general usor fiind evidente in majoritatea cazurilor prin comparatie cu ecosistemele naturale din
jur. Este oarecum mai dificil in cazul pajistilor exploatate ca pasuni care trec treptat in pajisti
putin sau deloc modificate de om situatii intalnite in savane si in regiunile alpine temperate.
Delimitarea agroecosistemelor intampina oarecare dificultate din punct de vedere conceptual
atunci cand se pune problema incadrarii in agroecosistem si a populatiilor umane care
utilizeaza in orase recolta agricola. In conceptia sistemica specifica abordarii ecologice, este
necesar ca omul sa fie considerat componenta agroecosistemului din punctul de vedere al
actiunilor sale specific umane care il deosebesc de actiunile celorlalte vietuitoare.
In acelasi context o alta problema este cea a interrelatiilor dintre populatiile de animale
domestice din complexele de crestere intensiva si agroecosistemele care le asigur hrana. In
acest sens este evident ca dimensiunile si repartitia agroecosiatemelor de culturi de plante
furajere este si trebuie sa fie in concordanta cu dimensiunile si structura populatiilor de
animale.
Prin analogie cu ecosistemele naturale pot sa fie: agroecosisteme autotrofe sau majore si
agroecosisteme heterotrofe (minore) in primul caz nivelul producatorilor este bine reprezentat
prin culturi si pajisti iar in al doile caz nivelul producatorilor este absent ca in cazul
complexelor de crestere a animalelor.
In cazul in care se reunesc agroecosisteme asemanatoare prin strutura si functiile lor fara sa se
tina cont de localizarea geografica si compozitia specifica completa acestea formeaza un
agrobiom. I.Coste in 1986 grupeaza ecosistemele naturale prin analogie cu biomurile in unitati
erarhic superioare astfel:
Culturi ierboase anuale si bienale;
Pasuni si fanete permanente;
Plantatii de pomi si arbusti fructiferi;
Culturi protejate;
Complexe zootehnice de crestere intensiva a animalelor.
temperate unde timpul de instalare a vegetatiei si refacere a fertilitatii initiale este mult mai
lung iar necesarul de teren pentru rotatia culturii agricole mult prea mare.
Agricultura sedentara traditionala
Agricultura sedentara reprezinta forma evolutiva ascendenta directa a agriculturii
primitive si este caracterizata prin substituirea definitiva a biocenozelor naturale prin
agrobiocenoze create de om. In acest tip de agricultura importanta solului este maxima el fiind
in acest caz rezervorul de substante nutritive chiar daca este saracit in mod constant prin
recoltare si eroziune.
Agricultura sedentara a aparut ca urmare a cresterii numarului populatiei de pe langa
terenurile destelinite devenite insuficiente. Anterior, omul a observat ca prin folosirea pentru
pasunat a terenurilor de pe care s-a recoltat are ca rezultat fertilizarea solurilor. Acest lucru a
ajutat omul sa intervina in desfasurarea ciclurilor biogeochimice asigurand revenirea rapida sau
bpartiala a elementelor extrase din agroecosistem. Aplicarea ingrasamintelor organice pe
ogoarele cultivate reprezinta cea mai importanta masura pe care omul a luato pentru
permanentizarea agroecosistemelor.
Cu trecerea timpului omul a invatat sa foloseasca si energia animalelor pentru cultivarea
pamantului, sa foloseasca unelte metalice cu ajutorul carora a crescut calitatea lucrarii
pamantului. Utilizarea animalelor in desfasurarea lucrarilor agricole reprezinta interventia pe
cel putin doua planuri in fluxul energetic ce strabate agroecosistemul si prin consum de recolta,
stocata sub forma de legaturi chimice, in energie proprie.
Agricultura, bazata pe aplicarea ingrasamintelor organice si folosirea energiei animale,
s-a raspandit din ce in ce mai mult pe suprafete intinse iar in functie de locul folosirii si
variantele utilizarii au fost diferite. Asa cum observa I.Puia si V. Soran in 1977, toate aceste
variante corespund sistemului de agricultura traditionala cladit pe cele doua caracteristici
comune si perpetuat de peste 6000 ani. In tot acest timp cresterea productivitatii a
agroecosistemelor traditionale sa realizat lent indeosebi pe seama unor soiuri din ce in ce mai
productive adaptate conditiilor locale.
Agricultura intensiv-industriala
Evolutia in domeniul industrial al omenirii, marcata in special prin utilizarea masiva a
energiei combustibililor fosili, a initiat transformari imense si in agricultura traditionala. Sau
descoperit substante cu caracter biocid asupra unor specii concurente (erbicide) sau
consumatoare (pesticide) ale plantelor de cultura, initiind cu ajutorul acesteia controlul sever
asupra populatiilor acestor specii folosind pentru aceasta energie umana si animala redusa. In
acelasi timp introducerea in cultivarea pamantului a elementelor de mecanizare inlocuind astfel
energia animala, agricultura traditionala si-a pierdut modul in care aceasta era efectuata
devenind o agricultura intensiv industriala.
In acest tip de agricultura ciclurile biogeochimice din agroecosisteme sunt dependente
in totalitate de om, singura legatura cu ecosistemul natural invecinat sau anterior fiind data de
populatiile de fitofagi sau alti daunatori e nu pot fi distrusi sub o anumita limita. Astfel omul a
simplificat la extrem reteaua trofica a agroecosistemelor in directia ealizarii necesitatilor
proprii, a uniformizat pronuntat intreg sistemul agricol mondial prin imputinarea speciilor
cultivate si a animalelor domestice pe de o parte si prin eliminarea soiurilor si raselor cu
productivitate nesatisfacatoare pe de allta parte.
Caracterul puternic nnesaturat al fitocenozelor din agroecosistemele intensive face ca
acestea sa ocupe solul in proportie relativ redusa si obisnuit numai cu intermitente astfel ca
rolul protector antierozional este foarte redus. In acest fel gradul de stabilitate naturala al
13
agroecosistemului intensiv este scazut necesitand astfel energii suplimentara pentru protectia
solului.
Ca o conclizie se poate spune ca agricultura intensiv industriala este sursa unor
productii foarte mari de alimente pretul fiind dat de investitiile masive de substanta, energie si
informatie in conditiile indepartarii semnificative a agroecosistemelor de statutul lor natural.
Asa cum a precizat J. Barloy in 1997 in planul tehnologiilor agricole intensifizarea a insemnat:
Cresterea imput-urilur de fatori de productie;
Cresterea productiilor, care a urmat firesc cresterii intrarilor;
Organizarea mai judicioasa a productiei agricole.
Toate aceste schimbari tehnologice au avut ca rezultanta fireasca modificari in plan socio-
economic ca de exemplu cresterea productivitatii muncii, a investitiilor, reducerea mainii de
lucru salariate, etc.
Ca un top al efectelor pozitive al intensifizarii se pot enumera:
Asigurarea autosuficientei alimentare si securitatii alimentare a unor regiuni si state;
Cresterea productivitatii muncii;
Cresterea calificarii profesionale a agricultorilor;
Cresterea standardului de viata a acestora.
Ca efecte negative mentionez:
Afectarea in diferite stadii reversibil sau ireversibil a mediului;
Fragilizarea exploatatiilor din punct de vedere economic prin intrarea acestora in jocurile pietei;
Atingerea unor praguri ale productivitatii biologice care se mentin cu investitii mari fara de
care este greu de avansat.
Tranzitia spre agricultura durabila presupune renuntarea la vechile metode care presupuneau
doar functia de producere de hrana si bunuri, si trecerea la exploatarea corecta a functiilor de
protectie a mediului, de conservare a resurselor, de recreere, functie culturala si estetica.
Masuri de promovare
sensibilizarea locuitorilor jud Timis cu privire la beneficiile agriculturii ecologice: calitatea
produsului ecologic, modul prietenos in care a fost prelucrat solul etc.
incurajarea micilor fermieri pentru a folosi modele ecologice de cultivare a plantelor sau
cresterea animalelor prin popularizarea calitatilor produselor ecologice precum si a avanjele
financiare rezultate din inbratisarea acestui tip de agricultura
prezentarea catre fermieri a avantajelor legate de reducerea consumului de energie in cazul in
care apeleaza la surse de energie bio
incurajarea fermierilor care nu cunosc agricultura ecologica pentru a lucra sub directa
indrumare a specialistilor in scopul trecerii treptate catre tipul de agricultura ecologica
popularizarea succeselor obtinute de catre fermierii care au facut trecerea la acest tip de
agricultura
si se realizeaza pe seama unui covor vegetal compus din hemicriptofite, fotosintetic active
aproape tot anul.
Circulatia substantei in ecosistemul de pasuni este reprezentat in deosebi prin biomasa
animalelor sau a produselor lor si este in rapor direct cu incarcatura de animale si
productivitatea primara.
Agroecosistemele de pasuni si fanete se pastreaza in general in starea anterioara
exploatarii de catre om realizand astfel starea stationara de agroecoclimax pe fondul stabilitatii
naturale printr-o interventie a omului.
2.7. Complexele zootehnice de tip intensiv. Probleme ecologice generate de existenta lor si
modul de rezolvare.
Sistemele agrozootehnice sunt constituite in principal prin concentrarea intr-un spatiu
restrans a unui nr foarte mare de consumatori primari reprezentati de animale domestice.
Aceste agroecosisteme reprezinta un segment al unui agrosistem mai larg in care primul nivel
este ocupat de consumatorii primari caracterizat in principal privit din alt unghi, de importul
permanent de biomasa din exterior.
Pentru a putea exista acestui agroecosistem ii este necesar a-i fi asigurate conditii de
biotop care sa vizeze in principal asigurarea in adaposturi a unui microclimat specific pentru
fiecare specie care sa conduca in final la o productivitate maxima indiferent daca aceste conditii
sunt sau nu optimul biologic al speciei.
Din punct de vedere al biocenozei complexele zootehnice concentreaza animale
domestice care apartin unei specii si deseori unei singure rase cu performante ridicate. Astfel
repartizarea animalelor in adaposturi si boxe se face pe categorii de varsata si sex constituindu-
se in final populatii omogene genetic si fenotipic avand ca rezultat final inbunatatirea starii
biologice si de productivitate a acestora.
Desi omul are interesul sa mentina in ecosistem o stare maxima de nasaturare a niselor
ecologice, el nu poate revenii ca odata cu animalele domestice in adaposturi sa-si faca aparitia
si alte specii de consumatori care patrund in ecosistem si creeaza concurenta pentru hrana ca de
exemplu rozatoarele.
Asa cum subliniau Poleakov si Dudnitki in 1976, nesaturarea niselor ecologice din
ecosistem are ca finalitate o crestere exploziva a populatiilor de microorganisme ca de exemplu
microorganismele conditionat patogene producatoare de pneumonii, gastroenterite sau
pasteureloze.
Baza trofica a animalelor din complexele zootehnice este asigurata de culturi furajere ca
sursa primara de hrana a caror aprovizionare este realizata prin concentrarea acestor culturi pe
suprafete intinse cu investitii majore si consum ridicat de energie si mijloace tehnice.
Complexele de crestere intensiva a animalelor sunt generatoare de mari probleme
ecologice datorita producerii de reziduuri digestiv-metabolice in concentratie mare si intr-un
spatiu restrans. Pentru indepartarea acestor reziduuri sunt necesare cantitati mari de apa pentru
spalare ceea ce face aceste complexe sa fie producatori majori de ape uzate si poluatori ai
mediului inconjurator. Ceea ce da caracterul poluant este nivelul mare de substante organice
populatii de microorganisme sau agenti de spalare cu capacitati ridicate de perturbare a starii
mediului.
21
agricultura
Total mondial 6056523 1318646 4,6 0 4,6
Uniunea 376700 7603 49,5 -0,4 49,3
europeana(15)
Germania 82017 1014 80,9 -25,1 60.6
Austria 8080 191 42,3 -18.7 34,4
Belgia 10685 81 139,1 19,1 165,6
Spania 39908 1291 30,9 8,7 33,6
Marea Britanie 59630 537 111 -48,4 57,3
Romania 22435 1622 13,8 -6,4 12,9
Sursa: calculat pe baza datelor FAOSTAT si EUROSTAT
In agroecosisteme omul este interesat de fractiunea de biomasa ce poate fi utilizata direct in
hrana proprie si a animalelor domestice sau in scopuri economice bine precizate.
Aceasta fractiune constituie bprodusul agricol principal sau recolta principala si se exprima in
procente ca indice de recolta. Restul biomasei reprezinta produse secundare care sunt tratate ca
deseuri si sunt descompuse de consumatorii spontani din agroecosistem.
Raportat la continutul energetic al produsului agricol principal plantele cultivate pot fi atribuite
la trei grupe distinctive conform lui N. Zamfirescu in 1977:
Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin seminte bogate in grasimi au valoare
energetica de peste 5000 kcal/ kg;
Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin seminte bogate in proteine sau amidon
cu valoare energetica de 3700 – 4000 kcal/kg;
Plante a caror produs agricol principal reprezentat prin vegetative cu continut energetic intre
900 - 1300 kcal/kg.
Din punctul de vedere al continutului proteic, plantele de cultura, se impart de asemenea in trei
grupe stabilite pe criteriu energetic:
Plante cu produsul agricol reprezentat prin seminte ce concentreaza cantitati mari de proteina
de calitate superioara, cca 130 – 300 g/kg;
Plante cu produsul agricol reprezentat prin seminte preponderent amidonoase cu cantitati
mijlocii de proteina, cca 60 – 90 g/kg;
Plante cu produsul agricol reprezentat prin organe vegetative sarace in proteina de cca 10 g/kg.
Un produs agricol deosebit din punctul de vedere al cantitatii mari de proteina aprox. 25 – 40
g/kg este reprezentat prin leguminoasele furajere: lucerna, trifoi, mazare, mazariche si altele.
Produsele agricole secundare contin cantitati de energie asemanatoare produselor principale
datorita celulozei insa cantitatea de proteina este mult scazuta. Din perspectiva analizei
productiei totale (produs principal plus produs secundar) de energie si proteina realizate la
principalele plante de cultura la noi avem de a face cu patru grupe:
Culturi cu productie mare de energie 20 – 32 ∙10⁶kcal/ha si productie mare de proteina de
calitate mijlocie 300 – 400 kg/ha: cereale, sfecla de zahar;
23
Omul investeste in agroecosisteme trei forme de energie: animala, combustibili fosili si umana
(comerciala sau culturala). Aceasta are valori care variaza in functie de specie si tipul de
agricultura si difera de la valori minime in agroecosistemul primitiv (analizat in Mexic)si valori
foarte mari in agroecosistemul de tip intensiv diu SUA. Costul energetic al fiecarei calorii din
produs sau randamentul de revenire a energiei consumate se afla facand raportul dintre energia
regasita in produsul agricol principal (autput)si energia investita in ecosistem (input) si poarta
denumirea de randament de conversie a energiei investite.
Daca luam in discutie produsele agricole vegetale vom vedea ca cele mai multe sunt
transformate in produse finite numai dupa o prelucrare ulterioara ceea ce duce la scaderea
randamentului de utilizare a energiei consumate. Pretul pe caloria consumata creste in functie si
de consumul energetic necesar pentru transportul si comercializarea alimentelor. Ca un
exemplu D. Pimentel si Marcia Pimentel au calculat ca pentru o calorie de aliment finit
provenit din prelucrarea porumbului se cheltuie 11 cal energie conventionala.
Stabilirea ponderii energiei cheltuite pentru producerea si prelucarea produsului agricol in
aliment finit sugereaza solutii de imbunatatire a randamentelor energetice ale fiecarei verigi si
ofera criterii pentru stabilirea preturilor si repartitie echitabila a beneficiilor partenerilor
implicati in realizarea produsului finit.
Si in Romania D. Dumitru in 1979 arata ca existan o tendinta generala de crestere a energiei
cheltuite atat pe unitate de suprafata agricola cat si pe unitate de produse alimentare
concomitent cu scaderea randamentelor de conversie a energiei comerciale in energie – aliment.
Principalele cai de marire a randamentului de conversie a energiei investite de om in
agroecosisteme sunt date de urmatoarele:
Economisirea de energie – imbunatatirea randamentului de functionare si folosire a masinilor
agricole, economisirea energiei consumate prin irigari, prin folosirea perioadelor optime de
lucru. Acest lucru este cunoscut acum sub denumirea de minimtillage sau nowtillage.
Fertilizarea terenurilor agricole sa se faca cu ingrasaminte chimice obtinute cu cantitati
energetice mici sau ingrasaminte organice. Incalzirea serelor trebuie sa se faca prin renuntarea
la combustibili conventionali si folosirea surselor de caldura din industrie sau ape termale,
energie solara, etc.
Substituirea combustibililor fosili – folosirea lemnului ca sursa de biomasa are ca rezultat,
inlocuirea combustibililor fosili.
Reducerea consumurilor energetice pentru pastrarea si prelucrarea produselor agricole. Acest
lucru se poate realiza prin reducerea numarului de procese tehnologice de prelucrare si
consumarea produselor in starea cat mai apropiata de starea naturala.
In ceea ce priveste Romania, aceasta se afla printre putinele tari care dispun de resurse naturale
climatice si edafice favorabile dezvaltarii agricole pana la nivelul satisfacerii necesitatilor
alimentare proprii cat si disponibilitati pentru export.
Raportat la nr de locuitori rezulta o medie de 0,65 ha/locuitor de teren agricol si 0,41ha/locuitor
teren cultivat, situatie ce plaseaza Romania intr-o situatie favorabila ca medie in ceea ce
priveste situatia funciara comparabila cu a altor tari. Din pacate acest indicator nu este suficient
deoarece acoperirea necesarului de resurse de hrana depinde si de capacitatea de productie a
terenurilor agricole care din pacate variaza in limite foarte largi din cauze naturale si de
exploatare. In Romania doar 27,5% din terenuri au potential ridicat de productie, restul necesita
proceduri de refacere a capacitatii de productie datorita eroziunii, saraturarii, excesului de
umiditate , etc.
Statistic vorbind Romania se incadreaza in media consumului de resurse alimentare vegetale si
animale din punctul de vedere fiziologic. Se observa totusi diferente majore de consum si diete
daca se iau in calcul grupuri sociale diferite.
Pentru a putea fi inbunatatit raportul dintre cererea de hrana si modul de satisfacere a acesteia,
problema trebuie sa tina cont de conditiile fiecarei tari de tehnologiile existente si de
previziunile legate de cresterea productiei de alimente dar si de evolutia contextului politico
social si economic mondial. Aceste masuri de crestere a cantitatii de resurse de hrana sunt
viabile daca pe langa posibilitatile de marire a productiei de resurse alimentare se i-au in calcul
si posibilitati de marire a randamentului de utilizare a resurselor in sistemul agroalimentar
national si eliminarea deficitelor prin schimburi alimentare.
In ceea ce priveste resursele alimentare ale jud Timis pot opina ca acestea se afla usor peste
media nationala in ceea ce priveste productia animaliera si in special a carnii de porc de
asemenea productia agricola vegetala datorita asezarii geografice a judetului si a conditiilor
naturale climatice avantajoase permit jud Timis sa creeze resurse alimentare variate atat ca tip
de cultura cat si ca mod de utilizare a acesteia. Pe viitor, datorita cooperarii regionale, productia
agricola precum si suprafata de teren exploatata se preconizeaza a creste si prin folosirea de noi
tehnologii si masini agricole.
Cele expuse mai sus pot fi combatute prin cresterea productivitatii agroecosistemelor asta
insemnand in fapt o generalizare a metodelor intensive si la nivelul tarilor in curs de dezvoltare.
Acest lucru este necesar cu atat mai mult cu cat se vede cum tari ca Japonia cu soluri fara
fertilitate deosebita obtine productii de orez mai mari decat India, Filipine si altele.
Cei trei factori tehnologici care ar putea conduce la o crestere a productivitatii sunt:
Cultivarea de soiuri cu productie ridicata si rezistenta la boli ;
Generalizarea tehnologiilor moderne de organizare a teritoriului, fertilizare, combaterea
buruienilor si daunatorilor;
Stimularea unor politici de preturi pentru investitii in material semincer, fertilizanti si
tehnologie.
Se estimeaza ca cca 20% din productia agricola vegetala se pierde inainte de recolta datorita
buruienilor, bolilor sau consumatorilor naturali. Este necesar asadar reducerea pierderilor de
alimente pe aceste cai chiar daca aceasta nu inseamna aplicarea masurilor de intensifizare a
agriculturii identic in toate agroecosistemele ci diferentiat conditiilor locale.
Resursele alimentare provenite din resurse naturale vor putea sa contribuie la imbunatirea
retetei alimentare a omenirii, reteta care in acest moment cuprinde doar 1% din total. Exista arii
cu productivitate biologica scazuta echivalente deserturilor in care nu exista material organic
necesar dezvoltarii vietii. De aceea zonele de recoltare naturala sunt foarte restranse pe glob.
Dar de asemenea, daca vorbim din punct de vedere al speciilor, recoltarea excesiva a unora va
conduce in final la disparitie.
Mijloacele neconventionale de producere a hranei au la baza fie cresterea unor microorganisme
in spatii amenajate prin utilizarea deseurilor industriale si agricole ca de exemplu culturile de
alge microscopice si drojdii in ape provenite de la complexe zootehnice sau industrie
alimentara in scopul obtinerii de derivati de petrol si gaz metan fie au la baza plante superioare
si vizeaza optimizarea tehnologiilor de cultivare si crearea unor soiuri mai eficiente. In primul
caz tehnologia este apanajul tarilor industrializate si are dezavantajul ca populatia biologica
imbatraneste si productia se prabuseste, iar in al doilea caz metoda se profileaza ca o premisa
de extindere a suprafetelor cultivate dar are dezavantajul unor costuri foarte ridicate (50000 la
200000 dolar/ha).
Utilizarea ingineriei genetice poate fi cheia obtinerii de produse agricole cu continut ridicat de
proteine rezistente la boli, care sa-si poata fixa singur azotul din aer. Cu toate acestea exista
semne care arata ca acest lucru duce la restrangerea extrema asortimentului de soiuri si hibrizi
cultivati si chiar instituirea unui monopol al producatorilor de material semincer.
O parghie importanta pentru rezolvarea regionala si globala a alimentatiei o reprezinta
corelarea cresterii demografice cu posibilitatile productiei de resurse alimentare.
Nu in ultimul rand solidaritatea nationala su internationala ar trebui sa fie conceptul care sa
concentreze toate actiunile menite sa asigure accesul la resurse alimentare a tuturor oamenilor
si sa permita stabilizarea productiei de alimente sau a posibilitatilor de achizitionare a acestora.
28
Capitolul III
Ecosistemele industriale. Trecut, prezent si viitor
3.1. Definire, componente si tipuri. Deosebirea fata de ecosistemele agricole si silvice.
Asocierea atributului industrial cu notiunea de ecosistem are,aparent, caracterul unei
contradictii, a unei situatii imposibile.
Faptul se datoreaza obisnuintei de a considera ecologia si sistemele pe care le studiaza
în termenii definitiei clasice – „economia naturii”. Dar, nu trebuie sa uitam faptul ca si noi,
oamenii, împreuna cu tehnologiile noastre, suntem parte intengranta a naturii. „Natura
înseamna totul, inclusiv omul cu «minunatele lui ...masini lucratoare».”Primele studii de
ecologie aplicata s-au concentrat mai multe asupra efectelor determinate de poluare si mai putin
asupra modului în care se produc emisiile. În ecologia industriala, cercetarile pleaca de la o
abordare diametral opusa: sistemul industrial trebuie interpretat ca un ecosistem, fiind
caracterizat de mijlocirea continua a unui flux de substanta, energie si informatie. Mai mult,
întregul sistem industrial se bazeaza pe resurse si servicii furnizate de celalalte ecosisteme, de
care nu poate fi disociat. Continutul atributului „industrial” este, în acest context, mai larg, el
cuprinzând toate activitatile umane care au loc în societatea tehnologica moderna – turism,
menaje, servicii medicale, transporturi, industrie etc.
Ecosistemul industrial s-a conceptualizat plecând de la nevoia de a identifica o abordare
practica a durabilitatii si de a aduce raspunsul la întrebarea „Cum poate fi operationalizat
conceptul de dezvoltare durabila într-un mod fezabil din punct de vedere economic?”
În ecosistemele industriale, se admite prezenta asa-ziselor lanturi trofice industriale, pe
baza carora s-a formulat conceptul de parc (retea) industrial ecologic (PIE).
Parcul industrial ecologic este un ansamblu de întreprinderi care cooperaza pentru a
valorifica cât mai bine resursele prin recuperarea reciproca a deseurilor pe care le genereaza
(deseul produs la o întreprindere este folosit ca materie prima la o alta întreprindere).
Notiunea de parc are un continut functional, asemenea ecosistemului, si nu are o proiectie
spatiala. În prezent, sunt în faza de proiectare peste 50 de PIE, în special în America de Nord,
Europa de Vest si Asia. Analog cu modelul natural al structurii functionale, si în ecosistemele
industriale se difernetiaza componente cu functii industriale in toate activitatile umane.
specifice, mai mult sau mai putin importante, pentru integralitatea sistemului. Astfel, centralele
producatoare de electricitate reprezinta o „specie cheie”.
Adoptarea modelului „ecosistem” în proiectarea întreprinderilor industriale va însemna si
abandonarea realizarii unor unitati singulare. Astfel, daca obiectivul principal este o fabrica de
prelucrare a trestiei de zahar, ecosistemul industrial va mai cuprinde o fabrica de hârtie, o
rafinarie, o centrala termica pentru a recupera toate produsele secundare.
Edificarea ecosistemelor industriale va avea la baza urmatoarele principii:
-deseurile si produsele secundare trebuie valorificate sistematic, asemenea proceselor trofice
din ecosistemele naturale, unde toate reziduurile devin resurse. Reciclarea este numai un
aspect, care vizeaza, în general, produsele finite, dupa ce s-a încheiat durata de viata a acestora;
- diminuarea pierderilor prin dispersarea care se produce o data cu trecerea produselor finite la
consumatori;
- economia trebuie dematerializata, pentru a se minimiza fluxul de substanta si energie. De
exemplu, promovarea telefoniei mobile, înlocul telefoniei fixe, economia bazata pe internet
s.a.;
29
Unele zacaminte de substante minerale utile si roci apar la suprafata sau la o adîncime
mica fata de suprafata.
În asemenea situatii, exploatarea lor se face prin „lucrari miniere la zi" sau prin „cariere".
Exploatarea la zi a fost cunoscuta si aplicata din timpuri foarte vechi. Extragerea materialelor
de constructii, ca si astazi, s-a facut exclusiv prin lucrari la zi. În România, în exploatarile la zi
Teliuc, Ghelari, Ocna de Fier, Iacobeni si Delinesti s-au extras în trecut peste 90% din
productia de minereuri fero-manganoase a tarii. Organizarea pe scara larga a exploatarilor la zi
si cresterea capacitatilor de productie începe abia în secolul trecut, ca o consecinta a realizarilor
în constructia utilajelor miniere si a constructiilor de masini în general. Marile zacaminte de
fier, ca cele din fosta U.R.S.S., Labrador, Venezuela, Coasta Africii de Vest (Mauritania) si
marile zacaminte de cupru din Chile si Statele Unite se exploateaza în cariere. Mari perspective
pentru exploatarea în cariere prezinta zacamintele de lignit, în special cele care apar în straturi
orizontale si sunt de mare extindere. În Germania, peste 200 milioane tone de lignit se extrag
prin lucrari la zi. Utilajele folosite permit, la ora actuala, sa se exploateze la mari capacitati de
productie, chiar si zacamintele de carbuni cu grosimi mici în raport cu straturile acoperitoare. În
Pensilvania se exploateaza strate de carbune cu grosimi de 1-2 m si grosimea straturilor
acoperitoare pîna la 30 m.
În România, în urma progresului tehnic care a permis mecanizarea operatiilor miniere,
exploatarea la zi a fost generalizata datorita posibilitatilor pe care le prezinta în acest sens,
ajungîndu-se ca astazi aproape 45% din întreaga cantitate a substantelor minerale utile sa se
extraga prin lucrari la zi. Prin lucrarile la zi se extrag în prezent aproape 100% materiale de
constructii, 65...70% din carbunele brun, 75-85% din mineralele nemetalifere si 45-50% din
mineralele de metale colorate. Sunt organizate la capacitati mari de productie si cu utilaje
moderne unele cariere, cum sunt : carierele din bazinele Rovinari, Jilt si Motru pentru carbune,
Sandulesli, Lespezi, Cuciulat, Chiscadaga pentru calcar, Rosia Montana, Rosia Poieni si
Moldova Noua pentru minereuri cuprifere etc.
Extinderea exploatarii prin lucrari la zi se datoreaza avantajelor mari pe care le prezinta în
comparatie cu exploatarea subterana. Astfel, productivitatea muncii este de 3-5 ori mai mare,
cazurile de accidente de 5-6 ori mai reduse, costul exploatarii de 2-3 ori mai scazut,
posibilitatea mecanizarii integrale a proceselor de productie si folosirea unor utilaje de mare
30
capacitate, pierderi de exploatare de aproape trei ori mai mici, folosirea amestecurilor explozive
simple si a explozivului cu o sensibilitate la detonatie mai redusa, posibilitatea efectuarii unei
extrageri selective, reducerea autoaprinderii carbunilor, a piritei sau a piritei cuprifere, intrarea
în productie a carierei se realizeaza întrun timp mai scurt, adaptarea mai usoara a capacitatilor
de productie la nevoile industriei consumatoare, suprimarea cheltuielilor de aeraj si reducerea
la minimum a cheltuielilor de sustinere si iluminat, personal mai putin numeros etc.
Ca dezavantaje ale exploatarii la zi fata de exploatarea subterana se remarca : dereglarile
procesului de productie în anotimpurile cu precipitatii abundente si temperaturi scazute,
cheltuielile mari cu evacuarea apelor provenite din ploi, zapezi în regiunile cu clima umeda,
necesita suprafete de terenuri mari pentru lucrarile de deschidere si de depozitare a sterilului,
investitiile initiale mari pentru achizitionarea utilajelor care în general sunt grele si de mare
capacitate, ocupa si degradeaza suprafete importante de teren ce necesita reamenajari pentru
redarea circuitului economic.
3.4 Probleme ecologice generate de marile unitati industriale. Studiu de caz in zona Timisoara
Arderea carbunelui, petrolului si gazului natural, deforestarea si diverse practice agricole
si industriale modifica compozitia atmosferei si contribuie la schimbarea climei. Aceste
activitati umane au condus la concentratii sporite ale unui sir de gaze de sera in atmosfera
CO2, CH4, oxid nitros, cloroflorocarburi, O3) in partea mai joasa a atmosferei.
Utilizarea combustibilului fosil în prezent e pricina adaosului a 80-85% de CO2 în
atmosfera. Schimbarea utilizarii Pamantului (taierea copacilor, pasunatul, agricultura) conduc
la emisii de CO2, atunci cand vegetatia se descompune sau arde. Vegetatia contine carbon,
care se elibereaza in forma de CO2, atunci cand vegetatia se descompune sau arde. Vegetatia,
care se pierde, se inlocuieste cu una noua prin cresterea ei din nou cu emisii minimale sau
lipsa de CO2. Schimbarile utilizarii Pamantului sunt responsabile pentru 15-20% din emisiilor
de CO2.
Metanul se produce prin cultivarea orezului, pasunatul animalelor mari cornute si oilor si
prin descompunerea materialelor inhumate. Metanul se emite in timpul extragerii carbunelui
din mine, a forarii petrolului si din conducte defectate de gaz. Activitatile umane au sporit
concentratia metanului in atmosfera cu aproximativ 145% in exces la volumul, care ar fi
existat in mod normal.
32
Oxidul nitros se produce prin diferite practici agricole si industriale. Activitatile umane
au sporit concentratia oxidului nitros in atmosfera cu aproximativ 15% în exces la volumul,
care ar fi existat în mod normal.
Cloroflorocarburile (CFC) s-au utilizat in frigorifere, instalatii de conditionare a aerului
si in solventi. Ele epuizeaza stratul de ozon stratosferic.
Ozonul din troposfera provine din activitati industriale. El se creeaza in mod natural si,
de asemenea, prin reactii in atmosfera cu implicarea gazelor, care provin din activitatile
umane, inclusiv oxizii de azot de la automobile si centrale electrice.
Ce inseamna efectul gazelor de sera?
Intr-un interval mai lung de timp, pamantul trebuie sa emita energia in spatiu cu
aceeasi viteza cu care o absoarbe de la soare. Energia solara ne parvine in forma de radiatie cu
lungime de unda scurta. O parte din aceasta radiatie este reflectata inapoi de catre suprafata
pamantului precum chiar si de catre atmosfera. Insa, majoritatea acestei radiatii trece direct
prin atmosfera si incalzeste suprafata terestra. Pamantul se elibereaza de aceasta energie,
transmitand-o inapoi in spatiu, sub forma unei radiatii infrarosii cu lungime de unda lunga.
Majoritatea radiatiei infrarosii, emisa in atmosfera de suprafata pamantului, este
absorbita de catre vaporii de apa, de bioxidul de carbon si de alte “gaze de sera ” care se
gasesc in natura. Acestea impiedica trecerea directa in spatiul cosmic a energiei de la
suprafata pamantului. Prin mai multe procese de interactiune - inclusiv prin radiatie, curenti
de aer, evaporare sau prin formarea norilor si caderea ploii - energia este transportata in
partile superioare ale atmosferei. De acolo, ea poate radia in spatiul cosmic. Acest proces, mai
incet si indirect, e benefic pentru noi deoarece, daca suprafata pamantului ar putea iradia
energia in spatiul cosmic fara nici o piedica, atunci pamantul ar fi un loc rece, lipsit de viata, o
planeta sumbra si pustie asa cum este, de exemplu, planeta Venus. Emisiile gazelor de sera pe
care le producem in prezent, sporesc capacitatea atmosferei de a absorbi energia infrarosie si
incalca astfel modul climei de a mentine balanta optima intre energia care vine si cea care se
duce. Daca nimic nu se va schimba, dublarea concentratiei gazelor de sera cu durata lunga de
stabilitate va reduce cu aproximativ 2% rata cu care planeta isi poate distribui energia in
spatiul cosmic. Acest fenomen este pronosticat sa aiba loc chiar la inceputul secolului viitor.
Pur si simplu, energia nu poate sa se acumuleze si atunci clima va trebui cumva sa se adapteze
pentru a se elibera de surplusul de energie. Desi 2% nu par fi prea mult, in realitate, pentru tot
globul, ele reprezinta captarea unui continut de energie echivalent cu aproximativ 3 milioane
de tone petrol pe minut. Conform datelor stiintifice de ultima ora, noi modificam ” motorul ”
energetic care asigura functionarea sistemului climei. Pentru absorbirea socului ceva va trebui
sa se schimbe.
Poluarea în Timisoara
Degradarea progresiva a calitati mediului natural si antropic, la nivel mondial, continental,
national, regional se constata si la nivel local sub forme specifice de manifestare a poluarii
existente.
Depasiri ale valorilor maxime admise în Timisoara, s-au constatat dupa cum urmeaza:
1. Poluarea cu pulberi în suspensie
S-au efectuat 17 determinari de pulberi în suspensie, în zona industriala Sud-Est (S. Vidrighin).
Valoarea medie lunara a fost de 0,076 mg/mc.
33
Ploaia acida are o actiune negativa asupra bazinelor acvatice: duce la marirea aciditatii
pana la asa nivel, incat este nimicita flora si fauna. Plantele acvatice cresc foarte bine in apa cu
pH de 7-9,2. La pH de 6 mor crevetele; la pH de 5,5 mor bacteriile bentonice. Moartea lor duce
la acumularea reziduurilor organice la fundul bazinelor acvatice. Apoi, dispare planctonul. La
pH de 4,5 mor pestii, amfibiile, insectele. Din substantele organice depuse la fundul bazinului
acvatic are loc eliberarea metalelor toxice. Aciditatea mare a apei duce la descompunerea Al,
Cd, Hg, Pb.
"Ploile acide" au fost depistate pentru prima data in R.F.Germana catre sf. anilor 70 (mai
mult de o treime din cele 7,5 milioane hectare de padure ale tarii au fost distruse). Infestarea
mediului inconjurator datorita CO2 furnizat de industrie si de parcul auto se afla la originea
pierderilor ireparabile cauzate padurii de "ploile acide".
Cand se ard combustibili fosili, cum sunt carbunele, benzina sau petrolul, se emit oxizi
de sulf, carbon si azot in atmosfera. Acesti oxizi se combina cu umezeala din aer si formeaza
acid sulfuric, acid carbonic si acid azotic. Cand ploua sau ninge, acesti acizi ajung pe pamant
sub forma a ceea ce numim ploaie acida.
Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe forme de viata, inclusiv pentru
oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si pariuri si la nivelul vegetatiei.
Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor '90, zeci de mii de
lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia,
Suedia si Canada.
Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci
vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile confirmau
faptul ca poluarea provenita de la centarlele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si
vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si
nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri
de piatra , metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse. Unele dintre marile
monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma, prezinta semne de
deteriorare datorata ploii acide.
Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau
alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de
aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care
nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade
sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din Europa au adesea un pH intre
4.5 si 4.0
Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colisseum-ul din Roma,
prezinta semne de deteriorare datorata ploii acide.
Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau
alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de
aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care
nu contine nici aizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade
sub 5.5, ploaia este considerata acida.
35
Capitolul IV
Ecosistemele urbane
4.1. Definire, componente si tipuri.
Un exemplu de sistem antropizat o reprezinta mediul urban.
Mediul natural în care omul îsi desfasoara activitatea este format din mai multe sisteme
ecologice. Un ecosistem, în general reprezinta relatia dintre lumea organismelor vii si mediul
lor de viata, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza si biotip(exemplu: un lac, o
padure, etc. formeaza în parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spatiu determinat si
mediul ambiant respectiv alcatuiesc împreuna un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor
planetei, între care exista relatii complexe de interconditionare,constituie ecosfera. Întrucât
omul este singura fiinta vie care poate depune o activitate constienta, ecosistemul uman joaca
rolul principal în cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezinta rezultatul actiunii modelatoare a omului asupra mediului
“fizic”, actiune desfasurata într-un lung proces istoric, spre folosul sau. Ca si în cazul
ecosistemelor naturale, si în acest caz se poate vorbi de factorii stationari ai biotopului urban,
dar în elementele de biotop urban se pot include factorii indusi de catre societatea umana
(factori ce se exprima prin elemente antropogenice )
Factorii stationari sunt cei geografici, geologici si pedologici. Acestia reprezinta elemente
fixe care determina evolutia unei asezari umane. Într-o di-ferita masura, acesti factori (în
special cei pedologici) sunt supusi actiunii antropice si modificati.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Asezarea umana reprezinta prin manifestarea sa
spatial-functionala o entitate complet diferita din punct de vedere al biotopului, fata de
ecosistemele naturale ; zone functionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele
industriale, comerciale, si de afaceri, si în diverse masuri cele rezidentiale, învatamânt sau de
agrement, prezinta modifi-cari spatiale specifice ale biotopului initial, orientat spre
îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezulta astfel modificari le tuturor
factorilor de mediu (apa, aer, sol), precum si schimbari semnificative ale microclimatului.
Biocenozele urbane, a doua parte componenta a ecosistemului urban este caracterizat prin
evolutia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o repre-zinta omul si antropocenoza care
constituie cenoza principala în orase.
În ceea ce priveste celelalte specii din teritoriul urban, se pot face urmatoarele
consideratii:fondul de specii din care este alcatuita biocenoza corespunde conditiilor de
existenta din biotop.
Antropocenoza. Sistemul populatiei umane prezinta caracteristici distincte în raport cu
celelalte cenoze, în primul rând generate de gradul înalt de structu-rare social-economica, care
îi permite pe de o parte manipularea unor mari cantitati de materie si energie, iar pe de alta
parte o puternica actiune modelatoa-re asupra mediului. Puternica mobilitate în teritoriu,
precum si viteza sporita de circulatie a informatiei constituie alte elemente definitorii ale
antropocenozei, care îi permite modificarea relativ rapida a mediului înconjurator pentru
36
propriile nevoi. Datorita faptului ca omul ajunge sa-si creeze si sa utilizeze uneltele care îi
sporesc continuu forta si raza lui de actiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a
adapta si transforma obiectele si fortele naturii, de a produce în natura modificari mai mici sau
mai profunde. Însa atât timp cât mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbarile
declansate de el în mediu natural au fost lente si ele permiteau sa se readapteze,modificarile
produse nu se caracterizau printr-o amploare si gravitate deosebita. În conditiile contemporane
când acestea îi confera omului o uriasa forta transformatoare,el genereaza la rându-i modificari
de o amploare,profunzime si rapiditate exceptio-nale. Crescând ca numar si dezvoltându-se
istoric (astfel în sec.16-lea pe Pamânt traiau 450 milioane de oameni,în1900 s-au ajuns la 1,5
miliarde de persoane, iar în 1950 la peste 2 miliarde,astazi populatia planetei creste într-un
ritm fara precedent ajungând la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde într-un
sfert de veac, stabilindu-se probabil în jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umana a
sporit mereu gama resurselor folosite, ca si proportiile exploatarii resurselor oferite de natura.
În aceasta privinta este ilustrativ faptul ca în sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente
chimice, în secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astazi sa fie utilizate toate
elementele cunoscute a exista pe Terra.
În acest context general, patru resurse – pamântul,apa,aerul si energia – ramân cu totul
fundamentate si permanent necesare, conditionând însasi existenta umana. Este firesc, deci, ca
tocmai starea acestor resurse si modul lor de utilizare sa constituie,în primul rând, o preocupare
majora pentru umanitate.
4.2. Deosebirea fata de ecosistemele agricole, silvice, industriale
Omul ca diferenta specifica a ecosistemului urban. Diferenta esentiala a ecosistemelor urbane
fata de cele naturale o constituie prezenta omului ca specie dominanta,supus în primul rând
legitatilor socio-economice si nu celor biologice. Aceasta face ca, pe lânga elementele
structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul si biocenoza, ecosistemul urban sa
includa structural si functional,ca o parte distincta si de cea mai mare importanta,sistemul
socio-economic.
Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai
multe ori un sistem complet,adica independent în ceea ce priveste resursele si functionarea sa
(fiind dependent doar de energia solara care este introdusa în sistem de catre producatorii
primari). În cadrul acestuia se întâlnesc specii de vietuitoare cu roluri ecologice distincte.
Marea masa (ca numar) a componentelor o constituie plantele verzi,adica tocmai acelea care
transforma energia solara în energie biochimica.
Biodiversitatea. Concentrarile din ce în ce mai mari ale populatiei umane au la baza pe lânga
motivatii economice si altele de natura sociala si psihologica; daca initial, omul a trait într-un
mediu cu biodiversitate ridicata, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau
nefolositoare pentru scopurile sale au fost înlaturate, ceea ce a atras dupa sine si eliminare
multor altor specii aflate în strânse legaturi ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea
extrema a bioto-pului urban (culminând cu realizarea unor “deserturi naturale”), a condus la
rândul ei la eliminarea dramatica a majoritatii covârsitoare a formelor de viata initiale di
teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.
Eterogenitate si omogenitate în procesele de antropizare a teritoriului urban. Orasul trebuie
înteles ca un teritoriu ce prezinta o eterogenitate ridicata, atât din punct de vedere socio-
profesional, economic cât si în ceea ce priveste mediul fizic,rezultat al activitatilor de
constructii. Varietatii factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de actiuni modelatoare, care
au condus la o mare diversitate de configuratii spatiale si functionale. Acestora trebuie sa li se
adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltari specifice, identi-ficabile
chiar pe teritoriu aceleiasi asezari umane.
37
Factorii de poluare urbana sunt cei care se încadreaza în factorii general valabil de poluare
a mediului înconjurator si se refera la:
- Lipsa unei organizari si dezvoltari economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei
baze de dezvoltare durabila
- Cresterea demografica exploziva care implica aglomerarea oraselor, ex-tinderea
suprafetelor ocupate de orase si cresterea necesitatii de tot felul, constituie principala
presiune exercitata din partea centrelor urbane asupra mediului.
- Dezvoltarea tehnicii fara sa tina seama de principiile ecologice.
- Crearea de bunuri materiale care încorporeaza resurse neregenerabile (sau greu
regenerabile) si epuizabile.
- Lipsa unei constiinte ecologice cu privire la posibilitatile mediului înconjurator constituie
acel factor de comportament care concura în egala masura cu alti factori,la degradarea
mediului.
- Cresterea necesarului de apa în viitor.
Crearea marilor aglomerari urbane provoaca dezechilibre care pot sa se transforme în
catastrofe (exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scazut cu 20 m, la
Bologna, pânza freatica în 1945 se gasea la 12m, astazi se afla la 35m adâncime. Se pune
problema nu numai a lipsei posibile de apa în urmatoarele decenii, ci si a posibilitatii ca prin
tasarea pamântului sa se produca alunecari masive de teren si distrugerea unor suprafete
întinse de con-structii .
Varietatea poluarii ca si a cazurilor care o produc,conduce la schimbari specifice, uneori
ireversibile, ale calitatilor factorilor de mediu.
Echilibrul dintre comunitatea biotica si mediul fizic este decisiv pentru comunitate.
Întreaga miscare a societatii este indisolubil legata de dezvoltarea istorica a productiei, de
munca. Fiind un proces între om si natura, în cursul caruia omul efectueaza, reglementeaza si,
prin actiunea sa, controleaza schimbul de materie dintre el si natura, munca presupune atât
unitate cât si contradictia dintre om si natura. În procesul muncii, producând cele necesare
existentei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de
alta parte arunca în mediul natural reziduuri si deseurile activitatii productive si ale
gospodariei fiecarei familii. Drept urmare, între mediul natural si cel creat de om se
desfasoara o dubla contradictie:
Contradictia dintre dimensiunile necesitatilor mediului creat de om si volumul de resurse
oferit de natura .
Contradictia dintre mediul creat de om si mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care
omul le poate provoca în natura si al efectului acestora asupra omului.
4.4. Alimentarea cu apa, colectarea apelor uzate si a deseurilor din asezarile umane. Cazul
localitatii dumneazoastra.
Alimentarea cu apa si colectarea apelor uzate in Timisoara
Apa înseamna viata nu numai pentru fiintele vii, dar si pentru economia tuturor
tinuturilor, din toate timpurile, fiind un element de neînlocuit pentru agricultura, industrie si
transport.
39
Din suprafata întregii planete de circa 510 milioane de kilometri patrati, peste doua
treimi, respectiv 360 milioane kilometri patrati reprezinta întinderea apelor.Numai o treime
din suprafata continentelor este bogata în apa,restul reprezentând tinuturi sarace si aride .Pentru
a corecta factorii care conditioneaza prezenta apei este necesar sa se recurga la un ansamblu de
masuri pentru folosirea rationala a surselor de apa ,cum ar fi: captarea, înmagazinarea,tratarea
apei,etc.
Apa mai poate fi folosita si pentru producerea de energie electrica ,prin amenajarea
potentialului energetic al cursurilor de apa, a mareelor , a valurilor, etc
In ceea ce priveste alimentarea cu apa si colectarea apelor uzate, conform datelor
guvernamentale, în România 98 % din populatia urbana si doar 33 % din populatia rurala (!)
este racordata la sistemele centrale publice de alimentare cu apa. Conform acelorasi date, 90 %
din populatia urbana si doar 10 % din populatia rurala (!) este racordata la retelele publice de
canalizare. La nivelul tarii, 31 % din apele uzate (orasenesti si industriale) se evacueaza fara
epurare, 41 % sunt insuficient epurate si doar 25 % sunt epurate corespunzator.
In municipiul Timisoara este asigurata alimentarea cu apa a 21.442 de abonati(numar de
bransamente), in comuna Giroc este asigurata pentru 89 de abonati, iar comuna Dumbravita
fiind doar partial alimentata cu apa potabila. In prezent se poate asigura atat necesarul
presiunilor cat si cel al debitelor la majoritatea consumatorilor din zona Timisoara, fiind
posibila livrarea apei potabile din reteaua municipiului Timisoara catre localitatiile periurbane,
dar densitatea consumatorilor in aceste zone este relativ mica, iar capacitatea de sustinere a
programelor de dezvoltare a lucrarilor hidroedilitare este redusa.
Pentru alimentarea cu apa a municipiului Timisoara, cu un consum de aproximativ 25
mil.mc/an, se utilizeaza doua surse principale:
sursa de adancime, care reprezinta 35 % din volumul total de apa distribuit in reteaua orasului
asigurata de Uzina de Apa nr. 1, cu o capacitate de tratare de 600 l/s si Uzina 5 cu o capacitate
de tratare de 20 l/s;
sursa de suprafata - raul Bega - reprezinta 65% din volumul total de apa distribuit in reteaua
orasului, asigurat de Uzinele 2 si 4, avand capacitatea totala de tratare de 2280l/s.
Alimentarea cu apa potabila se face printr-o retea inelar-radiala in lungime totala de 601,1
km si este distribuita consumatorilor prin intermediul a trei statii de pompare, care un debit
total instalat de peste 5.000 l/s, volumul total al rezervoarelor de inmagazinare a apei insumand
in prezent doar 60.000 m3. Reteaua de distributie a apei potabile a fost realizata in proportie de
peste 30% din materiale necorespunzatoare, necesitand in viitor lucrari costisitoare de
inlocuire, aceasta fiind una dintre principalele prioritati. Problema principala a retelei de
distributie este stadiul actual de uzura prin corodare, indeosebi a tronsoanelor realizate din otel,
motivat de calitatea materialelor, a curentilor vagabonzi cat si de activitatea bacteriana.
Structura retelei de alimentare cu apa potabila este urmatoarea: 41% otel, 29,84% fonta, 4,97
% azbociment, 3,27% PVC, 2,49% fonta ductila, 15,92 % beton comprimat, 1,49% HDPE si
0,19 % poliester armat cu fibra - HOBAS.
Sistemul de canalizare al municipiului Timisoara este de tip unitar, acesta colecteaza si
transporta gravitational apele uzate menajere, industriale si apa meteorica spre statia de epurare
si deserveste 94% din populatia municipiului Timisoara.. Sistemul unitar actual de canalizare
detine retele suficiente pentru colectarea si transportul, in conditii normale, a apelor uzate si
meteorice provenite atat de la evacuatorii casnici, cat si de la cei industriali. In cazul ploilor
torentiale, insa, unele retele de canalizare intra sub presiune, iar la cateva dintre pasajele rutiere
din municipiu, apele meteorice acumulate sunt evacuate cu o oarecare intarziere dpa scaderea
presurizarii sistemului.
40
Din cele 938 strazi ale orasului, 687 sunt complet canalizate, 62 strazi au doar partial
retele de canalizare, iar 189 strazi nu au retele de canalizare. Comunele periurbane nu au retea
de canalizare subterana, exceptie facand partial comuna Dumbravita, respectiv comuna Giroc,
unde se afla in executie un sistem de canalizare.
Reteaua de canalizare pentru apele uzate menajere si meteorice este putin dezvoltata in
zona periferica, in zonele unde nu exista retele subterane de canalizare, apele pluviale fiind
colectate prin rigole si santuri stradale. Astfel de zone sunt in special la periferia Timisoarei, in
zonele: Mehala, Freidorf, Ciarda Rosie, Plopi, cartier Ghiroda si in comunele periurbane. Apele
pluviale colectate de santuri si rigole ajung in sistemul de desecare din exploatarea RAIF
Timisoara.
Totalitatea apelor uzate ajung gravitational - prin intermediul a patru colectoare
principale cu o lungime de 25,6 km - la Statia de Epurare a municipiului, de unde, prin
pompare, o parte sunt dirijate spre procesele de epurare, iar surplusul, cu precadere la ploi
torentiale, ce depaseste capacitatea actuala de epurare a statiei, este descarcat direct in Bega.
Conditiile de calitate a apelor epurate evacuate sunt severe avand in vedere ca emisarul, raul
Bega, traverseaza granita tarii. Capacitatea actuala a Statiei de Epurare este de 2.000 l/s, avand
o treapta mecanica si una biologica de epurare.
Poluantii industriali fie ca nu pot fi epurati de statia de epurare municipala fie sunt
inhibatori ai procesului de epurare biologica. Sistemul are problemele caracteristice unui oras
de campie, respectiv pante mici de scurgere gravitationala, la care se adauga existenta unor
evacuari de ape uzate industriale, insuficient preepurate.
Pe vatra orasului sunt 51 statii de preepurare a apelor uzate industriale apartinand diferitilor
agenti economici.
Colectarea deseurilor in Timisoara
Pana în prezent în practica mondiala ca si în tara noastra predomina înca evacuarea
deseurilor menajere în asa zise „gropi de gunoi” care de fapt sunt niste gropi provenite fie din
depresiuni geografice naturale, fie rezultate în urma unor decopertari de teren sau cariere de
constructii (pentru nisip si caramizi).
In ultimul timp aceste gropi din jurul localitatilor urbane ramân tot mai putine, iar
distanta pâna la cele ce au mai ramas este din ce în ce mai mare si deci si cheltuielile cu
transportul deseurilor colectate se maresc. De aceea, cu avizul organelor locale agricole,
sanitare si de productia apelor se mai folosesc si alte terenuri care nu sunt în totalitate gropi sau
maidane, ci terenuri mai putin fertile pentru agricultura din care o parte sunt amenajate în asa
fel încât depozitarea deseurilor menajere sa se faca pe verticala, în adâncime si în înaltime –
raportat la nivelul suprafetei terenului respectiv. Din aceasta cauza locurile de depozitare a
deseurilor menajere mai poarta denumirea si de rampe sau halde iar depozitarea deseurilor,
dupa modul în care asigura protectia mediului înconjurator, poarta denumirea de depozitare
simpla sau depozitare controlata.
In Timisoara desi problema colectarii deseurilor menajere este rezolvata prin aportul
unei firme private, depozitarea acestora creaza probleme datorita inchiderii gropii de gunoi de
la Parta datorita depasirii capacitatii de stocare si a neasigurarii termenilor tehnici de mediu
necesari functionarii.In prezent deseurile din Timisoara se compacteaza si se ambaleaza fiind
transportate in judetele vecine pana la finalizarea constructiei unuji nou deponeu agreat de
mediu.
Capitolul V
Resursele naturale ale biosferei
Resursele naturale reprezinta totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a
terenurilor cultivabile, a padurilor si apelor de care dispune o anumita tara.
Resursele naturale sunt substante care apar în mod natural dar care sunt considerate
valoroase în forma lor relativ nemodificata. O materie este considerata o resursa naturala
atunci cand activitatile primare asociate cu ea sunt extragerea si purificarea, ele fiind opuse
creatiei. Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul si silvicultura sunt în general considerate
industrii ale resurselor naturale, în timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei
audiente largi de catre E.F. Schumacher în cartea "Small Is Beautiful" din anul 1970.
Clasificare
Resursele naturale sunt de obicei clasificate în:
42
Sursa: Prelucrare dupa Cedigaz, 2001; B P Amoco, 2001; Agence international de l’énergie,
2001, Fédération française de l’acier, 2001, Imetal, 2001; World Metal Statistics, 2001;
Metaeurop, 2001; Quid, 2001, Editions Robert Lafonte, Paris
43
Dependenta omului de natura si resursele sale ramane înca o realitate, caracterul si acuitatea
sa variind în functie de nivelul dezvoltarii social-economice, a standardului de civilizatie si a
modelului cultural ce caracterizeaza fiecare natiune a lumii.De aceea, analiza relatiei om-
natura nu poate fi tratata separat de evaluarea corecta a resurselor naturale si de distinctia
care trebuie realizata , concomitent, între resursele ce mai pot si acelea care nu mai pot fi
reînoite (Veyeret,Pech,1993).
Resursele ce mai pot fi reînoite sunt, în general, cele reproductibile, asa cum este cazul
apei.Tot în aceasta categorie de resurse (permanente) specialistii includ energia solara,
eoliana,si mareomotrica.Resursele ce nu mai pot fi reînoite (nepermanente) sunt cele aflate în
stocuri, mai mult sau mai putin generoase în ceea ce priveste asigurarea consumului viitor
(resursele energetice fosile, minereurile de toate categoriile).
RESURSE
curgatoare
Ca urmare a alcatuirii geologice complexe si a reliefului variat, Regiunea Vest poseda bogate si
diverse resurse subsolice dintre care se pot aminti: hidrocarburi lichide si gazoase (petrol si
gaze naturale) în special în zona de câmpie, minereuri de metale feroase si neferoase care
predomina în zonele de deal si de munte, zacaminte de carbuni concentrate mai ales în judetele
Hunedoara si Caras-Severin si materiale de constructii.
2. Bogate resurse de ape termale si minerale
Structura geologica si tectonica Regiunii Vest au favorizat exploatarea si valorificarea
bogatelor ape termale, minerale si de apa plata din regiune, care au fost cunoscute si captate din
cele mai vechi timpuri. Potentialul balnear al apelor termale este valorificat în urmatoarele
statiuni de interes national si regional: Baile Herculane (judetul Caras-Severin), Geoagiu-Bai
44
(judetul Hunedoara) si Moneasa (judetul Arad), dar si în alte statiuni mai mici, de interes local.
Sunt valorificate intens apele minerale de la Lipova (judetul Arad) si Buzias (judetul Timis),
precum si apa plata de la Baile Herculane.
3. Potential teren agricol
Potentialul agricol al Regiunii Vest se bazeaza pe terenurile agricole fertile, în special pe
existenta molisolurilor care datorita continutului ridicat de humus sunt cele mai fertile soluri
pentru cultura plantelor. Raspândirea mare a acestui tip de soluri în Regiunea Vest, cât si
fertilitatea ridicata a acestuia a transformat Câmpia Banato-Crisana în cea de-a doua mare zona
agricola a tarii.
Regiunea Vest detine importante resurse forestiere, care depasesc media nationala, cu precadere
în zonele de deal si de munte, respectiv în judetele Hunedoara si Caras-Severin. Gradul ridicat
de împadurire din arealele montane a favorizat dezvoltarea unui sector intens de exploatare, cu
unitati de prelucrare a lemnului la marginea muntelui, care a stat la baza dezvoltarii
economiei din acea zona. tarii.
5.3 Capacitatea de suport a mediului
Pentru a ajunge la o folosire sustenabila a resurselor trebuie definita strategia de a organiza
in asa fel consumarea resurselor regenerabile si a celor neregnerabile, incat sa fie mentinuta
capacitatea se suport de mediului .Masurile propuse de U.E. pentru atingerea acestui obiectiv
sunt:
-implementarea unei calitati integrate a produselor
- realizarea de programe de aplicatii practice in intreaga productie industriala
- utilizarea consecventa a instrumentelor economice, cum ar fi o impozitare ex\ficienta si
evitarea subventiilor ineficiente.
Conservarea capacitatii de suport” asigura finalitate politicii de mediu, conceptul de
“conservare” neexcluzând ci presupunând cuplarea mediului la activitatea economicosociala,
dar în limitele de manifestare a legilor biologice, ecologice. De asemenea, facând
trimitere la “conservarea capacitatii de suport”, se ofera suficient spatiu pentru “maturizarea”
polemicilor privind obiectivele politicii de mediu, polemici si dezbateri care se înscriu în
dinamica conceptului de “politica de mediu”.
comparativ cu alte tari ale UE. Presiunile la care acesta este supus sunt insa enorme.
Dezvoltarea economica haotica, proiecte de infrastructura – unele finantate chiar cu fonduri UE
– care nu tin cont de impactul devastator asupra mediului, exploatarea irationala a resurselor
naturale, toate acestea conduc la o crestere rapida a presiunii asupra ecosistemelor. Exista
solutii pentru o dezvoltare economica sanatoasa, care sa nu rezulte in cresterea datoriei
ecologice., afirma Dana Caratas, Coordonator Comunicare WWF Programul Dunare-Carpati
Romania.
5.5 Principii ecologice de folosire a resurselor naturale si de conservare mediului
- Exploatare resurselor naturale trebuie sa tina in permanenta cont de mentinerea populatiilor si
habitatelor de interes comunitar, national si international, conservarea peisajului caracteristic si
a elementelor geologice, geomorfologice si paleontologice specifice;
- Formarea prin educatie ecologica, informare, constientizare si consultare a unei atitudini
favorabile comunitatilor locale si a factorilor de decizie fata de valorile ecologice, influentarea
perceptiei si comportamentului oamenilor în spiritul imperativelor de conservare a
patrimoniului locului si de dezvoltare durabila;
- Mentinerea si promovarea în zona industriala respectiva a activitatilor durabile de exploatare
a resurselor si eliminarea celor susceptibile de a avea un impact negativ asupra mediului;
- Asigurarea oportunitatilor pentru ca turismul si recreerea sa se desfasoare în conformitate cu
imperativele de conservare a patrimoniului rezervatiei;
Principiul general al evitarii prejudicierii mediului, acceptat în dreptul international al mediului,
solicita statelor sa asigure ca activitatile desfasurate în cadrul propriei jurisdictii sau propriului
control sa nu produca pagube mediului din alte state sau mediului comun. Acest principiu a fost
adoptat prin Declaratia de la Stockholm si reiterat integral prin Declaratia de la Rio (Principiul
2):
În conformitate cu Carta Natiunilor Unite si cu principiile de drept international, statele au...
responsabilitatea sa asigure ca activitatile din propria jurisdictie sau sub propriul control sa nu
provoace pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdictiei
nationale
a) Principiul nediscriminarii între state reprezinta o variatie mai îngusta a obligatiei
cu caracter general de a împiedica prejudicierea mediului, care consta în obligatia de a nu lua
masuri care sa deplaseze poluarea de pe teritoriul unui stat catre teritoriul altui stat. Principiul
nediscriminarii asigura ca poluatorii care provoaca poluare transfrontaliera sa fie supusi unor
prevederi legale obligatorii cel putin la fel de severe ca cele aplicabile oricarei poluari
echivalente produse în propria tara. Aceasta înseamna ca regulamentele si regulile nationale
din domeniul protectiei mediului, cum ar fi cele care stabilesc niveluri admisibile de poluare,
care prevad raspunderea juridica, accesul la justitie sau alte prevederi de fond similare sau
regulamente procedurale, trebuie sa fie în mod egal aplicate, indiferent daca poluarea afecteaza
resursele nationale sau pe ale altui stat.
mediului de a le face inofensive, pentru a asigura ca ecosistemele nu vor fi supuse unor pagube
ireversibile severe.
c) Principiul precautiei este unul dintre cele mai generale principii de protectie a mediului, care
vizeaza evitarea pagubelor aduse mediului si realizarea dezvoltarii durabile:
Declaratia de la Rio, Principiul 15
... În cazurile în care exista pericolul producerii unor pagube severe sau ireversibile, nu se va
utiliza ca argument lipsa certitudinii stiintifice integrale, pentru a amâna aplicarea unor masuri
eficiente sub aspectul costurilor, în vederea prevenirii producerii degradarii mediului.
Principiul responsabilitatii statului este confirmat prin Declaratia de la Stockholm:
Capitolul VI
Dezvoltarea durabila
6.1. Conceptul de dezvoltare durabila/ecodezvoltare si obiectivele ecodezvoltarii.
Conceptul de ecodezvoltare sau dezvoltare durabila este un derivat care provine din
ingrijorarea specialistilor preocupati de problemele mediului si sanatatii a exercita presiune
asupra factorilor politici indicand faptul ca actualul model al dezvoltarii societatii umane este
depasit si incorect fata de mediu si este necesar a fi inlocuit cu o conceptie economica care sa
respecte si sa conserve mediul. Asadar conceptul de ecodezvoltare vizeaza atat termeni si
tehnici apropiate ecologistilor si ecologilor cat si economistilor si ecoeconomistilor vizand
aceleasi obiective de natura economica, ecologica, sociala si etica.
Ecodezvoltarea a fost decisa ca o optiune a dezvoltarii durabile a societatii umane in ultimiul
deceniu datorita degradarii mediului. Degradarea mediului are tendinte de globarizare fiind
evidentiata si de membrii Clubului de la Roma in raportul limitelor cresterii.
48
Dezvoltarea durabila, viabila si sustinuta din punct de vedere ecologic, este considerata acea
dezvoltare care satisface nevoile prezentului fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare
de a- si satisface propriile nevoi. Pe scurt regula echivalenta ar fi: “Lasa locul în acelasi fel în
care ti-ar place sa-l gasesti” si, adaugam noi “putin mai bine chiar”.
In linii mari, conceptul de dezvoltare durabila este actualmente acceptat si sprijinit pe
plan mondial, mesajul sau fiind preluat de Conferinta de la Rio din anul 1992. Cu toate acestea,
aplicarea practica este dificil de realizat, mai ales în ceea ce priveste obiectivele concertate la
nivel international, în care scara valorilor si a nevoilor este diferita.
Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un echilibru al interacþiunii
dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental si tehnologic, într-un proces funcþional
dinamic si flexibil. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunga durata care poate fi
susþinuta de catre cele patru sisteme. Pentru ca modelul sa fie operational, trebuie ca aceasta
sustinere sau viabilitate sa fie aplicabila la toate subsistemele ce se circumscriu celor patru
dimensiuni ale dezvoltarii durabile, adica, plecând de la energie, transporturi, agricultura,
industrie si pâna la investitii, asezari umane si conservarea biodiversitatii. De peste 20 de ani,
începând cu Conferinta asupra Mediului, de la Stockholm din 1972, omenirea a început sa
recunoasca faptul ca problemele mediului înconjurator sunt inseparabile de cele ale bunastarii
si de procesele economice, în general. In acest sens a fost stabilita Comisia Mondiala asupra
Mediului si Dezvoltarii de pe lânga ONU, care a finalizat studiile cu o serie de recomandari.
Pâna în anul 1987 au fost identificate 60 de definitii ale conceptului ce trebuia sa redea
continutul acelui proces de dezvoltare care sa nu stopeze cresterea economica asa cum se
preconiza în primul raport al Clubului de la Roma si nici sa absolutizeze rolul mediului precum
o fac "verzii". In Raportul Bruntland, intitulat "Viitorul nostru comun", Comisia pleda pentru o
reconciliere între economie si mediul înconjurator pe o noua cale de dezvoltare care sa susþina
progresul uman nu numai în
câteva locuri si pentru câtiva ani, ci pentru întreaga planeta si pentru unviitor îndelungat.
Dezvoltarea durabila a fost conceptul inovator de dezvoltare, urmând ca, de la
planul general si teoretic de dezvoltare, sa fie gasite solutiile de particularizare ale acestuia pe
domenii de activitate, concomitent cu masurile potrivite de realizare practica a principiilor
conceptului.
Dezvoltarea durabila este necesitatea integrarii obiectivelor economice cu cele
ecologice si de protectie a mediului.
Dezvoltarea durabila este o abordare care are ca scop echilibrarea problemelor
sociale, economice si impactul actiunilor noastre asupra mediului înconjurator. Dezvoltarea
durabila impune revizuirea nevoilor prezente: securitate economica, adapost, mâncare,
educatie, spatii libere, reprezentare politica, contactul cu natura, fara a compromite
posibilitatile generatiei viitoare. Reducând folosirea resurselor neregenerabile ca: petrolul,
uleiul si gazul, reducând deseul si poluarea, protejam sistemele naturale.
In ultimul timp opinia publica si-a exprimat tot mai acut nevoile economice si
sociale. Toata lumea trebuie sa aiba acces la acele lucruri care îmbunatatesc calitatea vietii
precum securitatea economica, adapost, sanatate, educatie, libertate si reprezentare politica.
Obiectivele dezvoltarii durabile se refera la toate aspectele dezvoltarii societatii umane si a
raporturilor sale cu mediul înconjurator (Christine Richard, P. Claudez, 1994, A.
Vadineanu, 1998):
- Obiective economice: viabilitatea economica a sistemelor socio-economice;
49
• care vor practica agricultura durabila doar daca acest lucru se poate face fara pierderi
materiale substantiale si daca au acces la informatii si tehnologii specifice acestui tip de
agricultura.
2. Consumatorii:
• a caror cerere pentru produse agroalimentare ecologice, sanatoase, de calitate este
recunoscuta;
• care trebuie informati despre costurile sociale totale ale produselor agricole obtinute cu
ajutorul agriculturii intensive, în absenta unor valori de piata exacte care ar face vizibile
costurile ecologice mascate.
6.2. Dezvoltarea agricola durabila
Avand ca model dezvoltarea durabila, conceptul de agricultura durabila (sustenabila), subscrie
conceptul de agricultura ecologica avand ca obiective principale mentinerea diversitatii
sistemelor agricole prin utilizarea traditiilor culturale indiferent de regiune concomitent cu
satisfacerea necesitatilor alimentare, locale si regionale.
Conceptual, agricultura durabila implica patru aspecte:
Un sistem de productie pe plan economic;
Conservarea si punerea in valoare a resurselor naturale de baza din exploatatii;
Conservarea si punerea in valoare a altor ecosisteme influentate de activitatile agricole;
Managementul resurselor cu mentinerea si imbunatatirea calitatii mediului.
Agricultura durabila substituie sensul propus de Puia si Soran despre agricultura ecologica
propunandu-si ca obiective mentinerea diversitatii sistemelor agricole prin utilizarea traditiilor
culturale si satisfacerea egala a necesitatilor alimentare locale si regionale. Agricultura
ecologica este o metoda de productie care tine cont de cunostintele traditionale ale taranilor si
care integreaza progresele stiintifice în toate disciplinele agronomice, raspunzând preocuparilor
sociale fi ale mediului înconjurator, fumizandu-se consumatorilor produse de calitate chiar si în
tarile mai sarace.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera si resursele naturale aie
planetei, excluzând utilizarea îngrasamintelor chimice, pesticidelor de sinteza si a erbicideior,
metodeie de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva daunatorilor, boliior si a
buruienilor.
Pentru a practica o agricultura în armonie cu natura trebuie sa se tina seama de tehnicile
biologice utilizate si de conditiile locale, adaptându-se la realitatile socio-economice dar si la
metodele traditionale, prin utilizarea optima a resurselor din agroecosisteme, fiind un factor
esential pentru obtinerea unor rezultate optime si de lunga durata.
Principiile pe care este fondata agricultura ecologica sunt universale, dar tehnicile utilizate sunt
adaptate în functie de conditiile pedoclimatice, de resurse si de traditiile locale.
Agricultura ecologica este o metoda care necesita capacitate de observare si de reflexie.
Foloseste un potential ridicat de mâna de lucru, necesitând deci locuri noi de munca, si mentine
taranii la munca câmpului, aspect important într-o perioada de somaj, pe de o parte si exod
masiv din zonele rurale catre aglomerarile urbane, pe de alta parte.
Agricultura durabila – o actiune cu scop pe termen lung prin care se urmareste sa se
depaseasca problemele si restrictiile cu care se confrunta agricultura conventionala, societatea
în general, pentru a se asigura:
51
• viabilitatea economica
• starea buna a mediului înconjurator
• acceptarea sistemului de agricultura alternativa.
Prioritatile cercetarilor stiintifice pentru promovarea unei agriculturi durabile sunt:
• mentinerea unui inventar cât mai detaliat si la zi al resurselor de sol;
• elaborarea tehnicilor de prevenire si poluare a solului, sub toate ipostazele;
• generalizarea utilizarii tehnicilor de vârf (teledetectia, sisteme informatice geografice) pentru
a asigura maximum de performante în activitatea de monitoring al calitatii solului, pe o baza
landzaftica;
• asistenta tehnico-stiintifica pentru transferul rapid al tehnologiilor necesare implementarii
agriculturii durabile.
Dezvoltarea durabila a ecosistemelor agricole si posibilitatea de a produce alimente de cea mai
buna calitate, poate fi considerata cea mai însemnata contributie a agriculturii în asigurarea
viitorului omenirii.
Agricultura durabila (sustenabila) este în primul rând viabila din punct de vedere economic,
raspunde exigentei cererii de alimente sanatoase si de calitate superioara, este o agricultura care
garanteaza protectia si ameliorarea resurselor naturale pe termen lung si le transmite nealterate
generatiilor viitoare. O astfel de agricultura determina si diversifica activitati economice
deoarece materiile prime apar si se prelucreaza prioritar în zonele rurale, dezvolta infrastructura
si cresterea potentialului economic al satelor.
Deci, agricultura durabila trebuie sa fie: productiva, profitabila, ecologica, sa conserve
resursele, echilibrata social si uman.
Agricultura durabila este si o problema de educatie, în spiritul respectarii naturii si a cunoasterii
traditiilor. în conditiile acestor mosteniri de cunostinte teoretice si practice, agricultura
ecologica, în toate curentele sale, propune actualizarea metodelor traditionale verificate timp de
secole si îmbinarea lor cu metodele moderne. în scopul mentinerii si cresterii potentialului
productiv natural al solului.
6.3 Criteriile de evaluare ale agriculturii ecologice:
Aprecierea durabilitatii poate fi facuta mai bine la nivel local sau al unei exploatatii. Modelul
utilizat de Comisia Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabila (UNCSD) si de OECD distinge
trei clase de indicatori ce definesc:
-Presiunile asupra mediului de catre activitatea oamenilor, economica si de alta natura (practici
de management si utilizare a resurselor);
-Starea mediului (climat, apa, sol, biodiversitate, peisaj, calitatea produselor);
-Raspunsul societatii la schimbarile survenite la nivelul presiunii si raspunsului (etica,
legislatie, reglementari economice, informare, raspunsul consumatorilor si fermierilor.
-Formarea unei agriculturi durabile este un proces de lunga durata si nu în ultimul rând foarte
greu de realizat deoarece exista numeroase contradictii. Exista multe bariere în adoptarea unor
practici si tehnologii specifice agriculturii durabile. Una din cele mai importante bariere este
faptul ca politicile si programele existente contin uneori obiective contradictorii.
-In cadrul acordului de integrare a tarii noastre in UE, una dintre masurile impuse, printre
altele, este implementarea sistemului de agricultura ecologica. Aparent ceva nou si usor de pus
52
Australia (7.6 milioane ha), Argentina (3 milioane ha), Italia (1 million ha). Repartitia
suprafetelor pe continente este astfel : Oceania 48.5%; Europa 23.6%; America latina 20%;
America de Nord 7.5%; Asia 0.33%; Africa 0.14%.
- Necesitatea de a supune agricultura unor reguli pentru a putea forma exploatatii agricole
durabile, induce dimensiunea eminamente politica a problemei mediului natural si a asigurarii
securitatii alimentare. Este o reglementare si aceasta presupune interventia „fortei publice“ care
are legitimitatea pentru a impune o regula colectiva. Caracterul politic al acestei interventii este
cu atât mai vizibil cu cât se face în numele interesului general al umanitatii. Necesitatea
adoptarii unor asemenea reglementari este cu atât mai mare deoarece spatiul poluator nu este
neaparat spatiul poluat si de aceea trebuie aplicat principiul „poluatorul plateste”.
Criteriile de evaluare ale agriculturii ecologice pot fi legate de felul cum se:
realizeaza produse agricole de înalta calitate nutritiva si în conditii eficiente;
dezvolta si sa întareasca sistemele vii pe parcursul ciclurilor de productie;
mentine si sa amelioreaza fertilitatea solului pe termen lung;
evita toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricola;
permite agricultorilor o remunerare justa ca satisfactie a muncii lor si un mediu de lucru sigur si
sanatos.
Biodiversitate în avicultura
Diversitatea genetica avicola din România este asigurata în cea mai mare parte de cele 17 linii
pure de gaini rase usoare, de populatiile aflate în colectiile de rase ale crescatorilor particulari
si de genofondul speciilor de curci si palmipede din institute de cercetare sau statiuni
experimentale .
Rezerva de gene existenta la crescatorii particulari sub forma unor populatii crescute
în rasa pura reprezinta o alternativa de resurse genetice valoroase, bine adaptate la conditiile de
mediu ti poate contribui la diversificarea populatiilor existente la un anumit moment. De-a
lungul timpului biodiversitatea pasarilor s-a diminuat datorita numarului redus de rase care au
corespuns cerintelor zoo-economice, astazi aflându-se în programele de conservare si utilizare
a acestora un numar de 56 de rase de gaini, 7 rase de curci, 4 rase de rate si 4 rase de gâste.
Mentinerea unor populatii ca rezerva de gene a impus adoptarea unor masuri de finantare de la
bugetul statului cu privire la conservarea si utilizarea resurselor genetice animale în stare
critica, în pericol de disparitie si a celor vulnerabile .
Prin conservarea raselor din speciile restrânse numeric se constituie o sursa de gene ce ar putea
ajuta la rezolvarea unor aspecte, cum ar fi:
- asigurarea unei baze de progres continuu în cresterea productivitatii pasarilor;
- refacerea vitalitatii liniilor selectionate si refacerea rezistentei la boli;
- evitarea deteriorarii efectivelor de pasari din cauza aparitiei de homozigoti purtatori ai unor
gene recesive daunatoare, rezultat care poate aparea în starea de homozigotie a procesului
dispersiv;
- posibilitatea utilizarii în viitor a unor gene care la acest moment nu prezinta interes;
- importanta valorii cultural-istorice;
Patrimoniul genetic avicol se poate dezvolta prin:
- cresterea numerica a raselor existente de la 56 în prezent, la 94 de rase în anul 1995, în World
Watch List for Domestic Animal Diversity, România era reprezentata de un numar de 94 rase,
varietati si linii de gaini;
- cresterea numerica a efectivelor de pasari la crescatorii particulari - în România a existat si
exista o anumita traditie empirica, ca hobby sau din ratiuni practice, de conservare a raselor de
animale, vizibila în special la gaini, dar si la alte specii;
- încadrarea raselor existente în standardul de rasa;
- organizarea schimburilor de reproducatori între crescatori si folosirea cocosilor în scopul
evitarii consangvinizarii;
SPECIA GALINACEAE
55
SPECIA TAURINE
Se pune problema prezervarii resurselor genetice, reprezentate de rasele de taurine indigene.
Unicat ca importanta biologica si cultural-istorica, în pericol de disparitie, rasa Sura de stepa
face obiectul unui numar de 45 capete, incluse în Programul de conservare si utilizare a
resurselor genetice ale acestei specii. Posesoare a unor calitati remarcabile: rusticitate,
longevitate, adaptabilitate, rezistenta deosebita la intemperii si boli, precum si caracteristici
56
SPECIA OVINE
Cresterea oilor a format o îndeletnicire a poporului român înca de la primele începuturi ale
istoriei sale. Genofondul valoros al acestei specii cu o buna adaptabilitate la conditiile naturale
locale, specialistii competenti în acest domeniu, tehnologiile specifice performante si bogata
experienta profesionala ofera posibilitatea de redresare numerica rapida a ovinelor.
Conservarea într-un numar total de 15.936 capete a celor 12 rase de ovine si cresterea lor în
raport cu conditiile naturale si economice existente si cu traditia acestei activitati, are ca motor
principal activitatea de ameliorare, în directia îmbunatatirii calitatii productiilor de carne si
lapte, evitându-se totodata disparitia unora dintre ele, cu rol determinant în evolutia genetica a
efectivelor.
SPECIA CAPRINE
Caprinele pot contribui în masura apreciabila la acoperirea deficitului de proteine în hrana
populatiei datorita numarului lor si capacitatii de înmultire rapida, potentialului productiv
superior si cheltuielilor reduse de investitie, întretinere si comercializare a produselor,
comparativ cu cerintele altor specii. Cresterea caprinelor prezinta o mare importanta socio-
culturala, fiind specia care s-a format si selectat în zona arcului subcarpatic si zonele de câmpie
din sud-estul tarii.
Datorita cresterii usoare, deoarece este un animal putin pretentios s-a adaptat în toate
zonele tarii fiind rezistenta la temperaturi extreme. Capra este un animal cultural reflectat în
folclorul românesc si prezenta în obiceiurile prilejuite de sarbatorile de iarna si pascale, sursa
de inspiratie a mesterilor populari, fiind stilizat reprezentata în tapiserii rustice, fotele
costumelor populare sau pe obiectele de ceramica. Fondul genetic a fost transmis din generatie
în generatie acumulând calitati legate de rezistenta la boli, la temperaturi extreme.
SPECIA SUINE
Diversificarea genetica s-a redus foarte rapid în conditiile procesului de ameliorare, în care un
numar redus de rase s-au evidentiat si corespund sub aspectul indicilor tehnico-economici si
calitativi.
Pentru mentinerea unor populatii de porcine autohtone ca stoc genetic s-au întocmit programe
de conservare si de utilizare pentru rasele Mangalita si Bazna. Nucleele acestor rase cu
efective reduse numeric si care reprezinta rezerva de gene se afla la dispozitia cercetarii
stiintifice pentru eventuale noi creatii biologice.