Sunteți pe pagina 1din 16

Tabloul General al Răspunderii Civile în Textele Noului

Cod Civil

I. Concepția redactorilor Noului Cod Civil cu privire la structura


răspunderii civile: dualitate sau unitate

1. Sediul legal al răspunderii civile

Niciuna dintre părțile contractante nu poate opta între acțiunea în răspundere


civilă contractuală și acțiunea în răspundere civilă delictuală, dacă prin lege nu
se prevede altfel.

Cauzele generale exoneratoare de răspundere sunt:


• forța majoră
• cazul fortuit
• fapta victimei
• fapta terțului
• exercițiul normal al unui drept etc.

2. Concepția consacrată în Noul Cod Civil în raport cu teoria dualității și


teoria unității răspunderii civile

Răspunderea civilă nu e definită de cod în general. Răspunderea civilă este


obligația unei persoane de a repara prejudiciul injust sufert de către o altă
persoană, prin vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale acesteia (o
persoană răspunde civil atunci când este îndatorată să repare un prejudiciu
cauzat altuia).

Răspunderea civilă delictuală este îndatorirea oricărei persoane de a repara


integral toate prejudiciile cauzate altuia prin încălcarea obligației de a respecta
regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce
atingere drepturilor și intereseloe legitime ale altora.

Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea oricărei persoane - parte într-un


contract – de a repara prejudiciul cauzat celeilalte părți prin neexecutarea
obligațiilor pe care le-a contractat.

1
Teoria dualității:

Între cele două categorii de răspundere este foarte ușor de a descoperi diferențe
ireductibile:
• există o opoziție radicală între lege și contract
• originea răspunderii delictuale se află în lege, cea a
răspunderii contractuale în contract
• răspunderea delictuală asigură respectarea legii (măsură de
ordine publică)
• răspunderea contractuală asigură respectarea voinței părților
• capacitatea delictuală are o sferă mai largă, iar reparația este
făcută întotdeauna integral
• răspunderea delictuală se antrenează cu sau fără culpă, iar
culpa trebuie dovedită, în materie contractuală doar în caz de
culpă gravă se angajează răspunderea, culpă care este, de
regulă, prezumată

Teoria unității:

Răspunderea civilă este întotdeauna delictuală. Legea și contractul, precum și


obligațiile cărora le dau naștere, nu sunt în esență diferite. Încălcarea obligației
inițiale, indiferent că este legală sau contractualăsau că prejudiciul este cauzat de
către debitor sau de către un terț, este, întotdeauna, fără deosebire, un delict, o
faptă ilicită, originea obligației încălcate fiind indiferentă.

Teoria mixtă (aplicată în dreptul român și în NCC):

Există o singură răspundere civilă, privită ca instituție juridică, având însă două
regimuri. Cele două regimuri joacă un rol complementar. Regimul juridic al
răspunderii delictuale este considerat ca fiind cel de drept comun, iar regimul
juridic al răspunderii contractuale are caracter derogator.

! – Fagocitarea ( = înglobare, dar sună mai mișto) răspunderii contractuale de


cea delictuală (ex. răspunderea profesioniștilor față de clienții lor se consideră ca
fiind delictuală și nu contractuală).

Finalitatea și elementele esențiale sunt comune celor două răspunderi:


prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciu și
culpă.

Cele două răspunderi nu se întemeiază pe culpe diferite, culpa constă


întotdeauna în încălcarea unei obligații preexistente.

2
Răspunderea delictuală

Răspunderea delictuală este obligația generală a oricărei persoane de a respecta


regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă
atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor sau intereselor legitime ale
altor persoane.

! Principiu – Răspunderea tuturor persoanelor care au discernământ pentru


prejudiciile cauzate.

Alte cazuri de răspundere:


• răspunderea pt. prejudiciul cauzat de fapta altuia
• răspunderea păzitorului juridic pt prejudiciile cauzate de animalele sau
lucrurile aflate sub paza sa
• răspunderea pt prejudiciul cauzat de ruina edificiului
• răspunderea pt prejudiciile cauzate de produsele cu defecte

Răspunderea delictuală pt fapta proprie:

Condițiile pt.angajarea răspunderii:


• existența unui prejudiciu
• existența unei fapte ilicite
• existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
• existenaț vinovăției autorului faptei prejudiciabile

Cauze exoneratoare de răspundere:


• legitimă apărare (preia definiția din codul penal) – în caz de depășire a
legitimei apărări se va naște obligația de a plăti o indemnizație adecvată și
echitabilă numai dacă fapta constituie infracțiune
• starea de necesitate – este obligat să repare prejudiciul cauzat potrivit
regulilor aplicabile îmbogățirii fără justă cauză (atunci când e cazul)
- !Este asimilată îmbogățirii fără justă cauză și divulgarea secretului
comercial, dacă a fost impusă de împrejurări grave ce priveau sănătatea
sau siguranța publică
• atunci când cel ce a acționat prin depășirea legitimei apărări sau a stării de
necesitate a săvârșit fapta în interesul unei terțe persoane, victima care a
suferit prejudiciul are o acțiune împotriva terțului în temeiul îmbogățirii
fără justă cauză
• îndeplinirea unei activități impuse ori permise de lege
• caracterul ilicit al faptei este înlăturat și atunci când prejudiciul este
cauzat unei persoane printr-o activitate impusă ori permisă de lege sau
desfășurată în executarea unui ordin al superiorului, dacă autorul faptei nu
și-a putut da seama de caracterul ilicit al faptei sale săvârșite în asemenea
împrejurări

3
• exercitarea drepturilor subiective ale autorului (dar fără intențai de a
vătăma pe altul – buna-credință în exercitarea bla bla bla)

Vinovăția autorului faptei ilicite sau prejudiciabile:

Persoana răspunde pentru faptele săvârșite cu intenție, praeterintenție sau culpă.


Vinovăția autorului este o condiție necesară și constituie fundament al
răspunderii delictuale.

Criterii de stabilire și apreciere a culpei:


• imprudența și neglijența trebuie apreciate subiectiv, concret – se va
compara comportamentul autorului faptei ilicite și prejudiciabile cu
conduita sa obișnuită
• criteriul obiectiv, abstract – bonus pater familias
• aprecierea se face pornind de la criteriul obiectiv, însă acest criteriu
trebuie completat cu unele elemente sau circumstanțe obiective externe –
soluția din NCC – autorul va fi în culpă numai dacă se va proba că nu a
avut prudența și diligența de care ar fi dat dovadă modelul uman abstract
aflat în aceleași circumstanțe concrete

Angajarea răspunderii delictuale este condiționată de existența discernământului


(existența capacității delictuale). Problema lipsei discernământului se pune în
cazul minorilor și a persoanelor puse sub interdicție:
• prezumție legală relativă a lipsei de discernământ în cazul minorilor sub
14 ani și a bolnavilor psihic puși sub interdicție
• prezumție reltivă a capacității delictuale (discernământului) pt. persoanele
peste 14 ani și cele cafre nus unt puse sub interdicție
• starea de tulburare accidentală a minții duce la lipsa capacității delictuale
(dacă e provocată – ex. beție voluntară, atunci tzeapă, răspunde fraieru)
• răspunderea pt. prejudiciul cauzat altuia de un minor sau de o persoană
pusă sub interdicție revine celui care în temeiul legii, al unui contract ori a
unei hot. judecătorești esra obligat să-l supravegheze pe autorul acelui
prejudiciu
• lipsa discernământului nu îl scutește pe autorul prejudiciului de plata unei
indemnizații către victimă ori de câte ori nu poate fi angajată răspunderea
persoanei care avea, potrivit legii, îndatorirea de a-l supraveghea (nu sunt
îndeplinite condițiile de a trage la răspundere), indemnizația va fi stabilită
într-un cuantum echitabil, ținându-se seama de starea patrimonială a
părților (instanța va avea în vedere două citerii: a) valoarea prejudiciului
cauzat victimei b) situația patrimonială a părților)
• obligația de indemnizare este una delictuală – răspundere delictuală
subsidiară cu caracter obiectiv

4
Răspunderea solidară:

Atunci când prejudiciul a fost cauzat prin fapte ilicite simultane sau succesive
ale mai multor persoane și nu se poate stabili că a fost cauzat sau, după caz, că
nu putea fi cauzat exclusiv prin fapta uneia dintre ele, toate aceste persoane vor
răspunde solidar față de victimă (solidaritate pasivă legală). Răspund în solidar
cu autorul faptei care constituie cauza necesară, directă și principală a
prejudiciului și autorii faptelor cu valoare de condiții cauzale, care au făcut
posibilă fapta-cauză sau i-au asigurat ori agravat efectele dăunătoare (instigatori,
complici, favorizatori, tăinuitori).

În cazul angajării răspunderii în situația în care la cauzarea sau mărirea


prejudiciului a contribuit și fapta săvârșită cu vinovăție de către victimă, fapta
terțului pentru care autorul nu este ținut să răspundă, forța majoră ori cazul
fortuit, cel chemat să răspundă este îndatorat numai pro rata (pt. partea de
prejudiciu pe care a cauzat-o prin fapta sa).

Răspunderea delictuală pentru fapta altuia

În VCC există 4 cazuri:


• răspunderea părinților pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori
• răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de elevii și, respecti,
ucenicii monri aflați sub supravegherea lor
• persoanele fizice și juridice care au obligația legală sau și-au asumat
obligația de a organiza, dirija și controla activitatea unei persoane a cărei
stare fizică, psihică sau socială face necesară sau măcar justifică o
supraveghere mai specială

În NCC există 2 cazuri:


• principiul general de răspundere pentru prejudiciul cauzat altuia de un
minor sau de o persoană pusă sub interdicție în sarcina aceluia care în
temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești avea
obligația să-l supravegheze pe autorul faptei prejudiciabile
• răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate de faptele ilicite ale
prepușilor

5
Răspunderea persoanei care are obligația de a supravhegea un minor sau
un interzis judecătorește pentru prejudiciul cauzat altuia prin fapta ilicită a
celui aflat sub supraveghere

Răspunderea subzistă chiar în cazul în care făptuitorul, fiind lipsit de


discernământ, nu răspunde pentru fapta proprie.

Sfera persoanelor pentru care se răspunde:


• minori
• persoane puse sub interdicție
• nu se răspunde pt fapta persoanei majore lipsite de discernământ, dar care
nu este pusă sub interdicție

Sfera persoanelor răspunzătoare:


• VCC – părinții, cadrele didactice ți meseriașii
• NCC – răspunderea se angajează ope legis în sarcina tuturor persoanelor
care au obligația prevăzută de lege, stabilită printr-un contract sau printr-o
hotărâre judecătorească de a supraveghea pe minorul sau persoana pusă
sub interdicție

Fundamentul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de minori și interziși


judecătoarește:
• cel obligat la supreveghere este exonerat de răspundere numai dacă
dovedește că nu a putut împiedica fapta prejudiciabilă – trebuie probată
cauza străină care a pus-o pe persoana răspunzătoare în situația de a nu
putea împiedica fapta prejudiciabilă (forța majoră, fapta victimei sau fapta
unei terțe persoane)
• este o răspundere obiectivă (nu contează culpa)
• răspunderea este principală, directă și autonomă, a cărei angajare nu
depinde de existența unei eventual răspunderi a autorului faptei ilicite și
prejudiciabile și nici nu este grefată pe aceasta

Condițiile de existență a răspunderii

Condiții generale:
• existența unui prejudiciu cauzat altuia
• fapta ilicită a minorului sau interzisului judecătoresc
• raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu

Vinovăția sau culpa autorului faptei prejudiciabile nu e o condiție (știu că deja


mă cam contrazic în ceea ce privește vinovăția... dar am scris doar ce a spus și
moșu – ideea e, cred, că minoritatea și toate celelalte înlătură vinovăția, în

6
consecință, răspunderea nu se poate baza pe o vinovăție care, legal, nu prea
poate să existe – mă bazez în explicație pe ceea ce știu de la penal...).

Persoana răspunzătoare va răspunde direct și independent pentru fapta altuia.


Cei care răspund pt. o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparația față de
cel prejudiciat.

Totodată, nu mai e necesară condiția comunității de locuință a autorului faptei


cu persoana care este titularul obligației de supraveghere.

Răspunderea comitentului pentru prejudiciile cauzate prin faptele


prepușilor

Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori
fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor
încredințate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii
exercită direcția, suprevegherea ori controlul asupra celui care îndeplinește
anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Comitentul nu răspunde dacă se dovedește că victima cunoștea sau, după


împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că
prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor
incredințate.

Condițiile de drept comun pe care victima trebuie să le dovedească:


• condițiile răspunderii civile delictuale:
o fapta ilicită a prepusului
o prejudiciul suferit
o raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu
o vinovăția, culpa sau greșeala prepusului
• NCC sunt necesare doar condițiile de răspundere obiectivă:
o fapta ilicită a prepusului
o prejudiciul suferit
o reportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu

Răspunderea principală a comitentului este independentă de culpa și


răspunderea prepusului, în consecință, victima îl va putea chema în judecată
numai pe comitent. Comitentul are o acțiune în regres față de prepus atunci când
se dovedește vinovăția prepusului (vinovăție proprie: a săvârșit fapta
prejudiciabilă cu nerespectarea ordinelor și instrucțiunilor date de comitent,
deviind de la funcțiile sale, acționând prin depășirea lor sau abuzând de acele
funcții).

7
Condițiile speciale ale angajării răspunderii comitentului:
• raportul de prepușenie dintre autorul faptei prejudiciabile și persoana
responsabilă pt. prejudiciul astfel cauzat
• fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fie săvârșită de către prepus în
exercitarea funcțiilor de i-au fost încredințate de comitent

Între comitenți și prepuși se stabilesc raporturi de autoritate sau de subordonare.


Pentru a fi în prezentța unui raport de prepușenie nu este necesar contractul
direct și permanent al comitentului cu prepusul său, dar raportul de prepușenie
este o stare de drept. Comitentul poate fi persoana fizică sau juridică, de drept
public sau privat.

Comitentul răspunde în rpimul rând în ipoteza în care prepusul a săvârșit fapt


ilicită și prejudiciabilă acționând în interesul comitentului, în limitele stricte ale
funcțiilor încredințate și cu respectarea instrucțiunilor și ordinelor care i-au fost
date. Comitentul va răspunde și pentru prejudiciul cauzat de prepus prin
depășirea funcției și chiar prin exercițiul abuziv al acesteia, cu condiția ca fapta
săvârșită să fie în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate sau
cel puțin să fi existat aparența (teoria aparenței în drept) că prepusul a acționat,
la momentul săvârșirii faptei prejudiciabile, în legătură cu atribuțiile sau cu
scopul funcțiilor încredințate (victima trebuie să fie de bună-credință, adică să
aibă o convingere fremă și deplină că prepusul a acționat sub îndrumarea,
direcția, supravegherea și controlul comitentului, în limitele funcției încredinațte
și în interesul acestuia (buna-credință a victimei se prezumă – prezumție
relativă).

Fundamentul răspunderii comitentului:

Răspunderea este una obiectivă, fără culpă (se merge pe ideea de garanție).
Ideea de garanție exprimă obligația comitentului de a garanta tuturor securitatea
în legătură cu activitatea pe care o organizează prin asocierea cu prepușii și o
conduce în interesul său direct și indirect, imediat sau mediat. Având obligația
de garanție față de terți, comitentul își asumă implicit riscul sau pericolul
păgubirii altora prin acea activitate, este ceea ce se numște riscul de activitate, ca
o variantă concretă a riscului social. Răspunderea comitentului își are
fundamentul în garanția obiectivă la care este obligat pentru riscul de activitate
pe care îl induce în societate.

Răspunderea prepusului se fundamentează pe culpa sa dovedită, urmărindu-se


sancționarea lui pentru vinovăția reținută în sarcina sa. Acțiunea în regres a
comitentului va fi admisă numai atunci când comitentul va putea face dovada
vinovăției sau culpei proprii a prepusului. Dacă vinovăția aparține în
exclusivitate sau în parte comitentului, acșiunea în regres va fi respinsă sau,
după caz, se va admite numai pro rata, proporțional cu vinovăția prepusului (în

8
principiu, pentru jumătate din reparația plătită de comitent victimei faptei
prejudiciabile).

Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale sau de alte lucruri

Este formată din:


• răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale
• răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri
• răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului
• răspunderea celui care ocupă un imobil pentru prejudiciul cauzat prin
căderea sau aruncarea din imobil a unui lucru

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Proprietarul unui animal sau cel care se servește de el răspunde, independent de


orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub
paza sa. Este vorba de răspundere obiectivă (fără vinovăție sau culpă), fiind o
garanție pentru comportamentul animalului și pentru riscul de activitate.

Înlăturarea răspunderii poate avea loc numai prin dovada forței majore, a faptei
victimei sau a faptei unei terțe persoane. Răspunderea revine persoanei care are
paza juridică a animalului care a cauzat prejudiciul și se poate angaja numai
pentru anumalele care se află în paza juridică a unei persoane.

Are paza animaului sau a lucrului proprietarul sau cel care, în temeiul unei
dispoziții legale sau a unui contract ori chiar în fapt, exercită controlul și
supravegherea aspura animalului sau a lucrului și se servește de acesta în interes
propriu. Exercitarea controlului și supravegherii asupra animalului sau a lucrului
are loc în mod independent și în interes propriu.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri

Principiul general – Oricine este obligat să repare, independent de orice culpă,


prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa (paza juridică). Răspunderea se
angajează pentru lucrurile care se află în paza juridică a unei persoane, iar
persoana răspunzătoare este aceea care are calitatea de păzitor juridic al lucrului
care a cauzat prejudiciul.

Răspunderea este obiectivă, fără culpă, având ca fundament ideea sau obligația
de garanție, în sarcina păzitorului juridic, asupra „comportamentului” lucrului și
pe ideea de risc de activitate. Exonerarea de răspunderea poate interveni atunci
când prejudiciul se datorează exclusiv faptei victimei, faptei unui terț sau este
urmarea forței majore.

9
Situația coliziunii unor vehicole sau în alte cazuri similare (situați în care
nu se poate dovedi culpa):
• fiecare păzitor juridic este obligat să repare prejudiciul suferit în urma
coliziunii cu celălalt
• sarcina reparării tuturor prejudiciilor suferite de păzitorii juridici ai
vehicolelor în va reveni numai celui a cărui faptă culpabilă întrunește, față
de ceilalți, condițiile forței majore

Paza juridică nu este exprimată doar prin dreptul de control și supraveghere


(autoritate de drept), ci este puterea de a exercita în mod independent direcția,
controlul și supravegherea lucrului sau animalului. Astfel, răspunderea pentru
prejudiciul cauzat de lucru sau animal revine doar celui care are paza juridică,
păzitorul material putând fi tras la răspundere doar pentru fapta proprie.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului

Proprietarul unui edificiu sau al unei construcții de orice fel este obligat să
repare prejudiciul cauzat prin ruina lor ori prin desprinderea unor părți din ele,
dacă acestea au fost cauzate de lipsa întreținerii sau de un viciu de construcție.

Pentru runia edificiului răspunde doar proprietarul, chiar și atunci când edificiul
se află în stăpânirea altei persoane pe temeiul unui drept real sau de creanță sau
chiar dacă edificiul se află în stăpânirea unui posesor de bună sau rea-credință,
care nu a dobândit încă dreptul prin uzucapiune.

Condițiile răspunderii:
• existența prejudiciului
• ruina edificiului
• ruina să aibă drept cauză lipsa de întreținere sau un viciu de construcție
• existența raportului de cauzalitate dintre ruina edificiului și prejudiciu

Răspunderea este directă și obiectivă, întemeiată pe ideea sau obligația de


garanție.

Dispozițiile nu se aplică atunci când:


• ruina are o altă cauză decât lipsa de întreținere sau un viciu de construcție
• are loc dărâmarea voluntară a edificiului
• când ruina a fost provocată de un incendiu
• prejudiciul a fost cauzat exclusiv de fapta victimei sau a unui terț
• prejudiciul este urmare a forței majore (peste 18 ani )

10
Efectul răspunderii delictuale

Efectul constă în nașterea unui raport juridic obligațional între autorul


prejudiciului sau persoana răspunzătoare și victimă. În cadrul acestui raport
juridic, victima devine creditorul obligației de reparare a prejudiciului, iar
persoana răspunzătoare devine debitorul acelei obligații.

Raportul obligațional în conținutul căruia se află dreptul creditorului, adică al


celui prejudiciat, și îndatorirea corelativă de reparație, în sarcina persoanei
răspunzătoare, se naște din momentul cauzării prejudiciului, când sunt
îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale.

Cei care răspund pentru unul și același prejudiciu sunt ținuți solidar la reparație
față de cel prejudiciat. Răspunderea se împarte proporțional cu contribuția
fiecăruia sau cu intenția sau gravitatea culpei, dacă cele două criterii nu pot fi
utilizate, obligația va fi repartizată în mod egal.

Principiile care guvernează dreptul și respectiv îndatorirea de reparare a


prejudiciului

Principiul reparației integrale

Pentru ca reparația să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate


consecințele dăunătoare ale faptului care a generat prejudiciul. Repararea
integrală presupune, în primul rând, să fie avută în vedere întinderea
prejudiciului cert, prin prejudiciu cert înțelegând prejudiciul sigur în ceea ce
privește existența și posibilitatea de evaluare.

Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul


pe care l-ar fi obținut în condiții obișnuite și de care a fost lipsit, precum și
cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Este
supus reparației și prejudiciul constând în pierderea unei șanse, prin pierderea
unei șanse înțelegând pierderea posibilității unei persoane de a realiza un câștig
sau de a evita o pagubă, ceea ce poate duce la un prejudiciu pentru persoana în
cauză (ex. dacă Nițu ar fi împiedicat de David să ajungă la un casting pentru un
concurs de Miss Plaja, atunci David chiar nu îi datorează nimic lui Nițu – iar
Nițu ar trebui obligat de instanță să îi adreseze calde mulțumiri, dar dacă Radu
Chiriță ar fi împiedicat să ajungă la o înfățișare în fața CEDO de Liviu Pop, care
îl prinde pe hol și îi explică trei ore cum a făcut el facultatea asta, atunci Liviu
Pop ar cam trebui să îl despăgubească).

11
Principiul reparării în natură a prejudiciului

Prejudiciul trebuie să fie reparat de regulă și cu prioritate în natură. Prejudicul


poate fi atât material, cât și moral, ambele putând fi remediate (pe principiul că o
paporniță cu bani te scoate și din cea mai neagră depresie...). Reparația
patrimonială are ca finalitate compensarea, atenuarea sau alinarea durerilor
fizice și suferințelor psihice ale victimelor.

În cazul prejudiciilor nepatrimoniale, la cererea persoanei lezate instanța de


judecată va putea dispune:
• încetarea imediată și interzicerea pentru viitor a încălcării dreptului
victimei
• obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de
condamnare
• obligarea autorului la îndeplinirea oricăror măsuri necesare pentru
încetarea faptei ilicite, repararea prejudiciului, spre a ajunge la restabilirea
dreptului încălcat

Repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului

În situația în care reparația în natură nu este obiectiv posibilă ori victima nu este
interesată să-i fie acordată de persoana răspunzătoare, repararea prejudiciului se
face prin echivalent bănesc, cu titlu de despăgubiri. Stabilirea cuantumului
despăgubirilor se poate face prin acordul părților (probabil în visele cele mai
frumoase ale părților) sau poate fi făcută de instanță.

Cuantumul trebuie stabilit, dacă prin lege nu se prevede altfel, în raport cu


valoarea prejudiciului la data producerii acestuia. Din momentul pronunțării
hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, persoana răspunzătoare datorează
și dobânzile aferente, deoarece numai din moomentul pronunțării hotărârii
instanței creanța în despăgubire devine lichidă și exigibilă (din punctul meu de
vedere e destul de nașpa faza... deci vine unu, se înfige cu mașina în mașina ta,
nu are RCA, nu vrea să plătească. De aici vine distracția, te judeci cu el 7 ani,
după care el îți plătește valoarea mașinii la prețul de atunci, fără dobânzi, fără
nimic, preț pe care acum s-ar putea să îți mai poți lua un junghi de Dacia 1310,
că 1300 e deja de colecție și e scumpă – mișto).

Stabilirea despăgubirilor în cazul prejudiciilor corporale

• Prin prejudicii corporale se înțeleg atingerile aduse integrității corporale și


sănătății unei persoane. Componenta corporală se repară prin despăgubiri
bănești, iar componenta morală prin despăgubiri bănești și mijloace
nepatrimoniale (îl poți blestema la Mama Omida pe banii lui și poți citi
Psaltirea pe el...).

12
În cazul vătămării integrității corporale:
• despăgubirea trebuie să cuprindă echivalentul din muncă de care cel
păgubit a fost lipsit sau pe care este îpiedicat să-l dobândească, prin
efectul pierderii sau diminuării capacității de muncă
• despăgubirea se va stabili pa baza venitului mediu lunar net din muncă pe
ultimul an sau pe baza venitului pe care l-ar fi putut obține având în
vedere calificarea sa, iar dacă cel păgubit nu avea o calificare și nici un
venit, atunci se va stabili pe baza salariului minim net pe economie
• dacă păgubitul e minor și nu are venit, atunci despăgubirea se datorează
doar de la data la care minorul și-ar fi încheiat pregătirea profesională,
dacă are un venit, se va calcula în baza venitului aferent
• victima mai are dreptul și la o despăgubire care să acopere cheltuielile de
îngrijire medicală și a celor de sporire a nevoilor de viață, precum și la
acoperirea oricăror alte prejudicii materiale
• instanța, atunci când este solicitată poate acorda o despăgubire provizorie
pentru acoperirea nevoilor urgente

Acordarea de compensații bănești este posibilă numai în cazul prejudiciului


nepatrimonial de agrement, fiind ignorate celelalte categorii de prejudicii
nepatrimoniale cauzate prin vătămări aduse integrătății corporale sau sănătății
(prejudicii estetice sau dureri fizice).

Stabilirea despăgubirilor în caz de deces al victimei. Problema reparării


prejudiciilor prin ricoșeu sau reflectare

Cheltuielile pentru îngrijirea victimei se vor plăti acesteia, dacă încă mai trăiește
și cheltuielile au fost suportate de ea, dacă nu, se vor plăti moștenitorilor, după
regulile devoluțiunii succesorale legale sau a celei testamentare. Totodată, dacă
victima a introdus deja acțiune în repararea prejudiciului moral, atunci acțiunea
poate fi continuată de moștenitori (care se substituie în cauză – exact ca la
divorțul din culpă exclusivă din NCC când moare partea care nu se afla în
culpă). Dacă victima moare și nu e introdusă acțiunea, atunci dreptul nu intră în
devoluțiunea succesorală sau testamentară, stingându-se (concluzia: dacă dă tiru
în tine, trebuie să dai în judecată repede pe cine ai de dat).

! Dacă victima mai trăiește, i se pot acorda toate despăgubirile aferente.

Prejudiciile prin ricoșeu sunt acele prejudicii care sunt cauzate unor terțe
persoane, victime indirecte, din cauza prejudiciului inițial cauzat în mod direct
victimei imediate. Este victimă indirectă orice persoană care este legată printr-o
relație de interes cu victima imediată și care, din cauza prejudiciului suferit de
victima imediată, pierde un sprijin material sau este lezată în sentimentele ei de
afecțiune față de aceasta:

13
• cel ce a făcut cheltuieli pentru îngrijirea sănătății victimei sau, în caz de
deces a acesteia, pentru înmormântare, are dreptul la înapoierea lor de la
cel care răspunde de fapta ce a prilejuit aceste cheltuieli
• au dreptul la reparație și victimele prin ricoșeu pentru întreținerea pierdută
(în principiu, doar întreținerea care era obligatorie prin lege) prin decesul
victimei imediate
• la dreptul de întreținere se aplică prevederile din Codul familiei (rudele
apropiate beneficiază de o prezumție relativă că între ele și victima
imediată a existat o legătură strânsă de afecțiune)
• existența interesului vătămat, caracterul său continuu, licit și moral sunt
împrejurări de fapt care pot fi dovedite prin orice mijloace de probă
• dreptul la întreținere se dobândește doar în cazul morții victimei

• prejudiciile prin ricoșeu pot fi și morale

• prejudiciul afectiv suferit de victimele prin ricoșeu poate fi reparat pe cale


pecuniară numai dacă este obiectivat într-o durere sau suferință psihică
(deci o profundă durere de măsea sau de fund nu se pune) încercată
exclusiv din cauza decesului victimei imediate sau a conștientizării stării
de degradare suferite de persoana apropiată (ex. copilul va sta pentru tot
restul zilelor într-un cărucior cu rotile – pt. un părinte e o chestiune
înnebunitoare)

Raportul dintre despăgubirea pentru prejudicii corporale și pensia de


asigurări sociale sau ajutorul social

Dacă victima beneficia de pensie de asigurări social sau ajutor social, are dreptul
să pretindă de la persoana răspunzătoare plata de despăgubiri numai în limita
difernței dintre suma pe care o primește cu acest titlu și valoare integrală a
prejudiciului. Aceeași soluție se aplică și victimelor prin ricoșeu.

Pentru ca acest soluție să fie aplicată de instanță trebuie ca ajutorul social sau
pensia să fie efectiv acordate persoanei în cauză.

Modalități de plată a despăgubirilor

În funcție de împrejurări, persoana răspunzătoare poate fi obligată să plătească


despăgubiri victimei, fie global, sub forma unei sume de banitotale ce trebuie
achitată de îndată și integral, fie sub forma unor sume ce se plătesc periodic.
Totodată, despăgubirile stabilite pentru prejudicii viitoare (indiferent dacă se
plătesc global sau periodic), pot să fie modificate în cuantumul lor (în orice sens
– pot fi mărite, micșorate sau suprimate) odată cu modificarea prejudiciului.

Dacă prejudiciul are caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă


de prestații periodice.

14
Prescripția dreptului la acțiune în răspunderea civilă delictuală

• dreptul la acțiune se prescrie în general în termen de 3 ani

• dreptul la acțiune se prescrie în 10 ani:

o repararea prejudiciului moral sau material cauzat persoanei prin


acte de barbarie, tortură, violență, agresiuni sexuale comise contra
unui minor sau a unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra

o repararea prejudiciului cauzat mediului înconjurător

• dacă fapta constituie infracțiune, iar termenul de prescripție al infracțiunii


e mai mare decât cel prevăzut de legea civilă, atunci dreptul la acțiune se
prescrie în termenul prevăzut de legea penală

Momentul în care începe să curgă prescirpția este data la care păgubitul a


cunoscut sau a trebuit să cunoască paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

NCC prevede un caz special de suspendare a cursului prescripției – prescripția


dreptului la acțiune cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin vătămarea
integrității corporale sau a sănătății ori prin decesul unei persoane este
suspendată până la stabilirea pensiei sau ajtuoarelor ce s-ar cuveni, în cadrul
asigurărilor sociale, celui îndreptățit la reparație.

Răspunderea contractuală

Orice persoană trebuie să-și execute obligațiiel pe care le-a contractat. Atunci
când, fără justificare, nu-și îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare
de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în
condițiile legii. Niciunda dintr părți nu poate înlătura aplicarea regulilor
răsunderii contractuale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin neexecutarea
lato sensu și nejustificată, adică ilicită, a obligațiilor contractuale, spre a opta în
favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.

Răspunderea contractuală este obligația debitorului contractual de a repara


pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea
necorespunzătoare ori cu întârziere a prestațiilor la care este îndatorat față de
acesta printr-un contract valabil încheiat.

Răspunderea contractuală este de două feluri: pentru fapta proprie și pentru fapta
altuia. Răspunderea pentru fapta terților - dacă părțile nu convin altfel, debitorul
răspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se folosește
pentru executarea obligațiilor contractuale.

15
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea
condițiilor:
• existența unei fapte contractuale ilicite
• existența unui prejudiciu cauzat creditorului
• raportul de cauzalitate dintre fapta contractuală ilicită și prejudiciul
creditorului
• condiția culpei debitorului este cerută numai atunci când fapta ilicită
contractuală constă în neexecutarea unei obligații contractuale de
mijloace, de diligență și prudență

Răspunderea contractuală este una subiectivă, având ca fundament vinovăția


prezumată a debitorului.

16