Sunteți pe pagina 1din 12

Sofismele argumentarii

Logica , de la cuvntul grecesc logos, este stiinta rationarii sau judecatii core cte. Ea ofera instrumentele pentru analiza formei si continutului argumentelor. Logica urmareste legatura dintre premise si concluzii, si ne ajuta sa stabilim d aca judecata noastra este dreapta sau strmba. Disciplinele gndirii logice devin re pede un lucru al trecutului, o relicva a educatiei clasice. Sentimentele, emotii le si retorica sunt cel mai adesea baza de apel la ceea ce se considera "ratiune " n ziua de astazi. Daca trebuie sa mpartim corect Cuvntul adevarului , atunci este ne cesar sa nvatam sa gndim corect (2 Tim. 2:15). Una dintre cele mai bune cai de a ntelege si aplica elementele logicii este s a ne familiarizam cu falsurile care pot aparea n argumentare. Falsuri care por fi intentionate sau neintentionate. Evaluarea validitatii argumentelor mbracate n limbajul obisnuit se aseamana di agnosticarii sistemului osos. Radiologia permite fotografierea oaselor sub strat urile de carne. Logica ne ajuta sa examinam scheletul argumentelor dincolo de li mbajul care le exprima. Erorile intentionate n argumentare sunt cunoscute n logica ca sofisme. Acestea sunt rationamente aparent corecte, dar n realitate gresite. Unele sofisme au fos t remarcate nca din antichitate, dar au fost redescoperite si denumite n latina n e vul mediu si n perioada renasterii. Exegeza biblica implica demonstratia si argum entarea si astfel este un teren unde apologetii diferitelor puncte de vedere ar putea fi tentati sa foloseasca sofisme. ntruct sofismele sunt niste falsuri logice , dezbaterea biblica este ultimul loc unde am dori sa fie ntlnite. Astfel ar trebu i sa fim n garda referitor la acestea. Adevarul biblic trebuie expus cu onestitat e intelectuala.

n cele ce urmeaza sunt descrise cele mai cunoscute 'erori intentionate n argum entare' sau sofisme.

Sofisme de relevanta

Sofismele de relevanta nu ofera motive valide pentru a accepta ca adevarate concluziile lor. Desi sunt destinate sa-i convinga pe toti, numai cei neatenti, predispusi sau creduli sunt de obicei impresionati de apelurile lor nelogice. Va fi util sa analizam structura, sa dam exemple si sa indicam motivul invaliditat ii pentru fiecare n parte.

Argumentul fortei Crede ce-ti spun sau daca nu... Argumentum ad baculum este numele latin al "argumentului" care apeleaza la f orta mai degraba dect la ratiune sau dovezi. Acesta a fost si este un fals logic folosit fara perdea n istorie de catre autoritatile laice si religioase. Evreii c

are si marturiseau deschis credinta n Isus erau amenintati de conducatorii religio si cu excomunicarea, iar mai trziu crestinii au fost persecutati si martirizati. Un exemplu din Fapte 4:16-19: ? "Este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei [Petru si Ioan] s-a f acut o minune evidenta, pe care n-o putem tagadui". ? "Dar ca sa nu se raspndeasca vestea aceasta mai departe n popor, sa-i amenintam si sa le poruncim sa nu mai vorbeasca nimanui n Numele acesta". Biserica crestina de mai trziu (catolicii si ulterior unele miscari protestan te) si-a impus si ea dogmele cu ajutorul fortei. Inchizitia este un exemplu bine cunoscut. Liderii cultici de astazi si controleaza membrii prin intimidare si pe depse. Unele organizatii extremiste ncearca sa se faca ascultate prin terorism. Lucrurile se petrec asa ca si n relatiile de zi cu zi dintre copii. Fratele m ai mic zice celui mare: "Da-mi si mie jucaria; tu te-ai jucat atta cu ea". Raspun sul care se aude: Nu! Asta-i a mea . Cel mic aduce un argument care i-ar da dreptul sa se joace si el: "Dar e si a mea. Nu stii ce-au zis mama si tata cnd ne-au cum parat-o? Fratele mai mare trage jucaria mai aproape de el si nu spune nimic. Cel mic se gndeste la un argument costisitor si spune: Da-mi-o numai acuma si apoi nu ti-o mai cer". Din nou raspunsul este: "Nu! Este a mea!" Epuiznd argumentele si l ucrurile de oferit n schimb, copilul cedeaza si pleaca. n aceasta interactiune se ascunde un adevar esential: n absenta ratiunii si adevarului, forta bruta predomi na. n fiecare zi, infractori de orice fel ramn fara argumente n concurenta cinstita sub tutela legii si decid sa obtina ce doresc prin forta, amenintare sau intimi dare. Violenta ncepe acolo unde se termina argumentele! Acest fals logic este savr sit de obicei de cei care au esuat sa-i convinga pe altii prin alte mijloace si carora nu le ramne dec forta sau amenintarea cu forta pentru a obtine acceptarea p ozitiei lor.

Argumentul multimii (ad populum) Acest sofism implica apelarea la "popor" mai degraba dect la ratiune. Acordul la concluzie este cstigat nu prin oferirea de argumente valide, ci prin strnirea sentimentelor multimii. n viata moderna, propagandistii, demagogii, politicienii si cei ce se ocupa de reclame fac mereu acest tip de apel. Daca oricine" crede s au face un lucru, sau adeziunea este "majoritara", acel lucru trebuie sa fie cor ect. Este un fapt dovedit nsa n istorie ca ideile populare s-au dovedit adesea ero nate. Si inversul este valabil: minoritatea nu are ntotdeauna dreptate, numai pentr u ca gndeste diferit. Astfel ca numarul celor care cred un anumit lucru nu este r elevant pentru adevarul sau falsitatea lui. Singurele lucruri relevante sunt dov ezile. Popularitatea sofismului ad populum poate fi atribuita spiritului de turma. Oamenii au tendinta sa se strnga n jurul a ceea ce este confortabil si familiar. n sufletul lor rezida nevoia de a fi "ca ceilalti" si aceasta i face sa accepte tir ania culturii si ntelepciunii conventionale. Ct de putini sunt cei care au ncredere n integritatea propriei constiinte si judecati cnd acestea sunt nepopulare! u Argintarul Demetrius, s-a folosit de sofismul ad populum cnd a ncercat sa apere cultul Dianei efesenilor n fata amenintarii crestinismului (Fap. 19:24-28). Argu mentul lui care trebuia sa justifice persecutia a fost ca ea "este cinstita n toa ta Asia si n toata lumea".

u Vechiul Testament contine de asemenea exemple relevante ale acestui fals logi c care apeleaza la numarul mare mai degraba dect la ratiune. Solul care se dusese sa cheme pe Mica, i-a vorbit asa: "Iata ca prorocii, ntr-un glas, prorocesc bine mparatului; te rog sa fie si cuvntul tau ca al fiecaruia dintre ei! Vesteste-i bi ne!" Mica a raspuns: "Viu este DOMNUL ca voi vesti ce-mi va spune DOMNUL" (1 Reg . 22:13, 14). Mica i-a spus regelui Iosafat ca va muri n lupta si armata lui va f i nvinsa, ceea ce s-a si ntmplat. Patru sute de "profeti" au vorbit n favoarea regel ui mpotriva unuia care a spus adevarul. Daca toata lumea vorbeste la unison, dar contrazice adevarul, acesta nu este alterat. A fi impresionat de numere sau popularitate mai mult dect de adevar, nse amna a gndi ilogic. Iata si alte exemple: Isus a fost "adevarul (Ioan 14:6), si totusi a murit parasit de toti.

Apostolul Pavel a scris ca 'toti care sunt n Asia l-au parasit' (2 Tim. 1:15). Profetul Ilie s-a plns ca 'a ramas numai el singur' (1 Reg. 19:14). n cautarea adevarului ajungem uneori pe carari solitare. Ne-am putea ngrijora sau ne-am putea mndri. Multi altii nsa sunt pe aceleasi carari chiar daca nu-i ved em si nu-i cunoastem. Sa nu ne lasam afectati nici de popularitate, nici de nepo pularitate.

Apelul la autoritate Acest argument (ad verecundiam) presupune n mod gresit ca exista o re adevarul unei afirmatii si autoritatea persoanei sau grupului care o ca cineva este ntr-o pozitie suspusa, este celebru sau realizat atunci sa fie o garantie sigura ca o anumita concluzie pe care o sustine este a. legatura nt face. Da el trebuie adevarat

u Fariseii le-au raspuns: "Nu cumva ati fost amagiti si voi? A crezut n el vreun ul dintre mai marii nostri sau dintre farisei? Dar multimea aceasta care nu stie legea, este blestemata!" - Ioan 7:47-49. Ca o regula generala, nici o propozitie nu este adevarata numai pentru ca au torul ei este talentat sau are succes. Chiar si n domeniile n care dispun de exper ienta sau cunostinte speciale, expertii se pot nsela. Am putea accepta si evalua marturia lor ca o dovada suplimentara, dar niciodata ca o dovada directa a adeva rului unei concluzii. Personalitatea este irelevanta pentru adevar. Apelul la autoritate este cu att mai nepotrivit daca persoana citata nu este calificata n domeniu, daca experti cunoscuti au alta parere, daca autoritatea res pectiva a vorbit n gluma sau daca citarea este din auzite. Autoritatea anonima. Atunci cnd autoritatea citata este anonima este imposibil sa se confirme daca este vorba despre un expert. Asa este cazul cu zvonurile. Nu este posibil sa afl am daca un zvon este adevarat sau nu. Zvonurile false sunt lansate de obicei del iberat cu scopul de a discredita oponentul. Un membru al guvernului a destainuit ca... Expertii sunt de acord ca...

Se spune ca... Se zvoneste ca primul ministru... Pentru ca nu cunoastem sursa informatiei nu avem nici o cale de a-i evalua v eridicitatea.

Atacul la persoana Acest "argument" (ad hominem), face apel la lipsa de credibilitate a unui om si este astfel inversul apelului la autoritate. El ataca persoana, nu argumentu l. Cel vizat este lipsit de eruditie, burghez, psihopat, comunist, ateu, interes at de un avantaj, recidivist, contrazis de propriile fapte, frecventeaza medii r au famate, etc. Propozitia trebuie respinsa din cauza ca este opinia cuiva cu re putatie proasta. Daca respectivul o crede adevarata, atunci ea trebuie sa fie fa lsa. Atacul la persoana este folosit frecvent n propaganda politica. Exemplu: ? X sustine ca vrsta legala pentru accesul la bauturi alcoolice ar trebui sa fie 16, nu 18 ani Dar toti stim ca X: - se mbraca extravagant si familia lui administreaza un bar - are 17 ani si ar vrea sa bea legal - crede de asemenea ca vrsta legala de votare ar trebui sa fie mai mica - nu are pregatire de specialitate n legislatie Deci vrsta legala pentru accesul la bauturi alcoolice trebuie sa fie 18, nu 1 6! Sau: ? Tu mi spui sa nu beau, dar acum doi ani ai fost la dezalcoolizare. n toate variantele lui, sofismul ad hominem ne cere sa adoptam o pozitie fata de adevarul unei concluzii pentru simplul motiv ca cineva crede contrariul. Dar respectivul poate avea dreptate chiar daca este dezagreabil, este implicat n che stiune, este inconsecvent n alte lucruri sau are defecte ca toti ceilalti. Din no u personalitatea este irelevanta pentru adevar. Caracterul sau circumstantele cu iva n-au nimic de-a face cu adevarul sau falsitatea afirmatiilor lui.

Lupta cu "omul de paie" Acesta este probabil cel mai mare fals logic. Este usor sa lupti cu ceva ce nu este real si deci nu riposteaza. Situatia apare atunci cnd pozitia adversarul ui este reprezentata gresit cu scopul de a o face mai usor de combatut. Acest so fism este foarte greu de evitat, si astfel scoate n evidenta nevoia de dialog cu cei cu care suntem n antagonism. Chiar daca nu putem fi de acord, putem cel putin sa vizualizam fiecare corect pozitia celuilalt si sa o combatem corect. Aceasta nseamna onestitate intelectuala.

u Adversarii politici ai lui Isus s-au angajat n acest fals logic cnd l-au acuzat ca ar fi amenintat cu distrugerea templului. Acuzatia viza sa puna poporul evre u mpotriva lui, deoarece recomandarea de a distruge templul era evident o ofensa scandaloasa conform Scripturilor Ebraice. Daca le-ar fi pasat sa afle ce a nteles el de fapt, ar fi putut ntreba. u Acelasi fals logic apare atunci cnd importanta este deplasata pe lucruri secun dare. De exemplu, discutnd n exces despre locul numelui divin (IHVH) n NT si faptul ca ar fi putut fi scos din copiile manuscriselor initiale, se ascunde realitate a ca nu apare cu aceeasi frecventa ca n VT, ca exista putine aparitii credibile n afara citatelor directe si ca Isus si apostolii nu au luat pozitie mpotriva tradi tiei iudaice referitoare la "ascunderea" numelui. Sau, discutnd despre modul urge nt n care predicau primii crestini si necesitatea de a prelua modelul apostolic, se ascunde daca astazi, dupa 2000 de ani, mai e necesara sau nu aceeasi urgenta. u n dezbaterea trinitariana se insista pe aducerea de dovezi ca Isus nu a fost u n om obisnuit. Se arata ca el a dispus de puteri si cunostinte supraumane si ca acestea ar dovedi cu suficienta divinitatea lui. Aceasta este nsa o lupta cu un " om de paie", pentru ca este usor de combatut afirmatia ca Isus a fost un om ca t oti ceilalti. Biblia nu ascunde faptul ca el a fost un om deosebit. n cursul serv iciului sau public a facut fapte de putere. "Dumnezeu a uns cu Duh sfnt si cu put ere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc n loc, facnd bine si vinecnd pe toti... ; caci Dumnezeu era cu el" (Fap.10:38). De ce folosesc unii acest sofism? Un motiv este fragilitatea argumentelor pr oprii. Nesiguranta i tenteaza sa construiasca un adversar "de paie" prin reprezen tarea convenabila a afirmatiilor oponentului. Dar daca pot cstiga numai "alternd" pozitia si asertiunile celuilalt, n mod sigur nu-si iubesc aproapele si nu fac un serviciu adevarului.

Apelul la ignoranta Apelul la ignoranta (argumnetum ad ignoratiam) ne propune sa acceptam adevar ul sau falsul unei propozitii pentru ca nici un oponent nu a dovedit sau nu poat e dovedi contrariul. Este un caz special al falsei dileme deoarece presupune ca toate propozitiile trebuie sa fie cunoscute fie ca adevarate fie ca false. Exemp le: ? Cosmonautii sovietici nu l-au ntlnit pe Dumnezeu n cosmos. Deci Dumnezeu nu exista. Sau: ? Nimeni nu a dovedit concludent ca nu exista extraterestri. Deci extraterestrii exista. Dar absenta dovezilor mpotriva unei afirmatii nu este suficient pentru ca acea sta sa fie adevarata. Ce nu stim poate fi totusi adevarat. Lipsa unei dovezi nu este o dovada!

Concluzie irelevanta Sofismul concluziei irelevante (ignoratio elenchi) ncearca sa stabileasca ade varul unei propozitii oferind un argument care n realitate sprijina o concluzie c

omplet diferita. ? Toti copiii trebuie sa beneficieze de atentie deosebita din partea parintilor lor. Parintii care lucreaza cu norma ntreaga nu pot acorda multa atentie copiilor lor. Deci mamele nu ar trebui sa lucreze cu norma ntreaga. Aici premisele ar putea sprijini o concluzie despre parintii care lucreaza n general, dar nu asigura adevarul unei concluzii doar despre femei separat de bar bati. Acest "rationament" urmareste sa abata auditoriul de la punctul care este cu adevarat n discutie.

Apelul la clementa Apelul la clementa sau mila (ad misericordiam) ncearca sa cstige acceptarea pr in invocarea consecintelor nefaste pe care le va suferi autorul sau altii n caz c ontrar, consecinte care vor strni mila. Apelul la clementa se ntlneste n pledoariile avocatilor, dar si n alte cazuri, asa cum arata exemplul de mai jos al unui taxi metrist surprins n neregula cu actele de catre agentul de circulatie: ? Daca mi ridicati permisul, nu voi mai putea conduce, deci nici lucra n acest caz voi pierde locuinta si copiii mei vor ajunge n strada Deci trebuie sa tineti cont de acest lucru si sa nu-mi ridicati permisul ? Sper ca vei accepta proiectul meu. Am lucrat trei luni la el. Concluzia trebuie acceptata din cauza starii demne de mila a subiectului. Co ncluzia este gresita chiar daca premisele sunt adevarate, astfel ca rationamentu l este fals. Starea demna de mila a afirmatorului n-are nimic de-a face cu adeva rul concluziei. Apelul la consecinte (ad consequentiam) este tratat de unii ca un sofism sep arat. Exemplu: ? Evolutia nu poate fi adevarata, pentru ca daca ar fi, atunci n-am fi mai buni dect maimutele. ? Trebuie sa existe Dumnezeu pentru ca altfel viata n-ar avea sens. (Existenta lui Dumnezeu nu depinde de perceptia noastra asupra sensului vietii) Consecintele nu sunt relevante pentru adevarul unei concluzii.

Sofisme de supozitie

Sofismele de supozitie sau supozitie nentemeiata sunt rationamente gresite la

care eroarea rezulta din folosirea unor premise corecte dar insuficiente pentru a sustine concluzia sau dintr-o presupunere implicita a unei propozitii al care i adevar nu este sigur sau plauzibil. Vom examina cteva sofisme de acest fel, cau tnd sa identificam supozitia nentemeiata pe care se bazeaza.

Falsa dilema Acest sofism este cunoscut ca si gndirea n alb si negru. Falsa dilema foloseste ur matorul mod de a rationa : Fie afirmatia X este adevarata, fie afirmatia Y este adevarata (cnd de fapt X si Y ar putea fi ambele false) Afirmatia Y este falsa. Deci afirmatia X este adevarata. Acest rationament este nselator pentru ca daca amndoua afirmatiile pot fi fals e, atunci nu poate fi dedus ca una este adevarata doar din faptul ca cealalta es te falsa. Ca asa stau lucrurile se vede din exemplul urmator: Premisa majora: Fie miscarea noastra de reforma ndeplineste voia lui Dumnezeu, fi e biserica mama. Premisa minora: Este limpede ca Biserica mama nu ndeplineste voia lui Dumnezeu. Concluzie: Deci miscarea noastra de reforma ndeplineste voia lui Dumnezeu. n cazurile n care cele doua optiuni sunt n realitate singurele posibile, acest tip de rationament nu este fals. De exemplu: Premisa majora: Cristos a venit sau trebuie sa vina. Premisa minora: Cristos nu a venit. Concluzie: Deci Cristos trebuie sa vina. Brfa si calomnia, ca si propaganda politica si religioasa, se bazeaza mult pe falsa dilema. Adversarii au greseli, doctrinele lor sunt eronate n unele puncte, deci ale noastre ramn sa fie alternativa adevarata. Este un fals intelectual! Ni meni nu este bun numai pentru ca altul este rau! Falsa dilema propune un numar limitat de optiuni (de obicei doua), cnd n reali tate exista mai multe. Depistarea sofismului consta n identificarea optiunilor da te si demonstrarea (cu exemple) ca exista si alte optiuni. Exemplu: "Unii sustin ca zilele de creatie sunt simbolice (ere) asa de parca Dumnezeu n-ar fi putut crea toate lucrurile n zile de 24 ore". Optiunile propuse aici sun t: 1. Dumnezeu nu poate crea toate lucrurile n zile de 24 ore (caz n care zilele de c reatie sunt simbolice). 2. Dumnezeu poate crea toate lucrurile n zile de 24 ore. Ce nu se spune este ca exista si alte optiuni, cum ar fi: Dumnezeu sa fi put

ut crea toate lucrurile n zile de 24 ore, dar sa nu fi facut astfel.

Generalizarea pripita Acest sofism ncepe cu un caz particular nereprezentativ sau atipic ntr-un fel oarecare si apoi greseste prin derivarea din el a adevarului unei reguli general e. Uneori poate fi vorba de mai multe cazuri, dar totusi insuficiente pentru a s e face o generalizare. ? Ioan Botezatorul a fost un proroc si a purtat o haina din par de camila. Deci prorocii poarta haine din par de camila. ? Hasan, turcul, mi-a furat portofelul. Deci turcii sunt hoti. ? I-am ntrebat pe sase dintre prietenii mei ce parere au despre noile reglementa ri pentru tineret si ei au fost de acord ca sunt bune. Noile reglementari sunt deci foarte populare. Este evident ca un numar insuficient de exemple nu este de ajuns pentru a st abili adevarul unui reguli generale. ntruct concluzia poate fi gresita (desi premi sa este adevarata), rationamentul nu este de ncredere. Pentru evaluarea sofismului trebuie clarificat daca numarul de exemple este suficient de mare si reprezentativ pentru clasa la care se aplica generalizarea.

Particularizarea improprie Sofismul ncepe cu afirmarea unui principiu care este adevarat ca o regula gen erala, dar apoi greseste prin aplicarea lui la un caz particular care este nerep rezentativ sau atipic fata de regula generala. Cunoscut si ca accident, acest so fism este inversul generalizarii pripite. ? Femeile cstiga mai putin dect barbatii pentru acelasi numar de ore Moderatoarea de la emisiunea televizata este o femeie Deci ea cstiga mai putin dect barbatii pe care i are ca invitati O premisa universal adevarata ar sustine aceasta concluzie, dar ea ar trebui sa sune: "Orice femeie cstiga mai putin dect orice barbat", ceea ce nu este cazul n realitate. Adevarul unei reguli generale lasa loc la cazuri de exceptie fapt c are face ca aplicarea ei la oricare dintre acestea sa fie o greseala. ? Legea interzice soferilor depasirea vitezei de 50 km/h Tatal tau are brusc probleme cu respiratia si l duci la spital Nu poti nsa sa conduci cu o viteza mai mare de 50 km/h Sofismul poate fi demonstrat aratnd ca regula propusa n premise nu este univer sal valabila si ca circumstantele cazului n discutie nu justifica aplicarea gener alizarii.

Cauza falsa Sofismul presupune prezenta sau absenta unei legaturi cauzale ntre lucruri ca re par sa se afle ntr-o anumita corelatie, conditionare sau ordine temporala (pos t hoc, ergo propter hoc - dupa aceasta deci din cauza aceasta). ? Vineri seara luna a fost plina. Smbata m-am trezit mai trziu dect de obicei. Deci luna plina m-a facut sa dorm mai mult. Patronat: Preturile cresc pentru ca cereti salarii mari. Sindicate: Cerem salarii mari pentru ca preturile cresc. ? Avem o rata ridicata a somajului din cauza reducerii cererii de consum. (n rea litate ambele ar putea fi cauzate de regresul economic general) ? n cartierele sarace rata delicventei este ridicata. Deci cauza delicventei este saracia. ? Cauza lipsei de interes scolar sunt notele rele (cnd de fapt notele rele sunt rezultatul lipsei de interes) n general cazurile acestui rationament gresit sunt urmatoarele: A precede pe B, deci este cauza lui B A este cauza lui B si C, deci B este cauza lui C A fiind cauza lui B, B nu poate fi cauza lui A A este conditia pentru B, deci este cauza lui B A este efectul lui B, deci este cauza lui B Identificarea acestui sofism se face aratnd ca legatura ntre lucruri (sau even imente) este pur ntmplatoare. "Efectul" ar fi putut aparea si n absenta "cauzei" sa u ar putea fi determinat de o cauza straina de cea sugerata.

Argumentarea circulara Acest sofism (petitio principii) presupune o apelare la concluzie nca de la nc eput, o ntoarcere la nceputul argumentarii prin folosirea concluziei ca premisa, a dica ceva este adevarat pentru ca este adevarat. Este un fals logic greu de depi stat si acceptat pentru ca de obicei ceea ce este considerat adevarat este si o prejudecata. Poate fi ntlnit sub mai multe forme: Expresii circulare Biblia este inspirata fiind Cuvntul lui Dumnezeu (Biblia este inspirata pentr u ca este inspirata).

Marfa nu e de calitate fiind indigena (Nu e buna pentru ca nu e buna). Rationamente circulare A certifica ca profet ca B este un profet adevarat. B certifica ca profet ca A este un profet adevarat. Deci A este un profet adevarat si deci si B. Afirmatia repetata Impunerea unei idei prin repetare persuasiva. Unele "demonstratii" doctrinar e apeleaza la acest sofism cnd dovezile biblice sunt insuficiente. Se scriu artic ole lungi pe baza a texte putine sau se consuma jumatate din spatiu cu expunerea tezelor fara dovezi pentru ca n partea a doua sa se repete ideile nsotite de dove zi. Impresia este de "dublare" a dovezilor. Exemple de argumentare circulara n articolul: Sclavul fidel - un puzzle teologic?

ntrebarea complexa Sofismul ntrebarii complexe consta n tratarea ca o singura propozitie a doua a firmatii fara legatura ntre ele. Se asteapta sa fie acceptate sau respinse mpreuna , desi n realitate una este acceptabila si cealalta nu. Adevarul concluziei este inclus implicit n premise. Ai ncercat sa nu te mai uiti asa de mult la televizor? Daca da, atunci trebuie sa admiti ca te uiti prea mult televizor. Daca nu, atunci nseamna ca nca te uiti prea mult la televizor. ntrebarea a fost de fapt dubla: (1) Te uiti mult la televizor si (2) a i ncercat sa te opresti? ntr-un format chiar mai subtil, acest sofism implica aceeasi dificultate ca s i argumentarea circulara. Nu am accepta prima premisa daca n-am accepta mai nti ad evarul concluziei. Este o metoda cu rezultate n anchetarea infractorilor. "Ce ai facut cu banii pe care i-ai furat?" Se asteapta un raspuns inclusiv la ntrebarea "Ai furat?" Deconspirarea acestui sofism se face prin identificarea propozitiilo r nelegitim unite prin "si" si prin precizarea ca acceptarea uneia nu nseamna si acceptarea celeilalte.

Sofisme de limbaj

Pe lnga sofismele de relevanta si supozitie nentemeiata exista si sofismele de limbaj ambiguu. Cuvintele si propozitiile pot avea mai multe sensuri. Relatiile deductive ale unei argumentari vor fi sigure daca cuvintele si vor pastra acelas i sens pna la concluzie. Sofismele de limbaj ambiguu implica confuzia ntre doua sa u mai multe sensuri.

Echivocatia Sofismul echivocatiei este o ambiguitate de limbaj obtinuta prin folosirea u nui cuvnt cu doua sau mai multe ntelesuri n cadrul aceleiasi argumentari. De exempl u: Crestinii contemporani folosesc computere. Petru si Pavel au fost contemporani. Deci ei au folosit computere. Cuvntul 'contemporan' este folosit cu doua ntelesuri, iar schimbarea de la unu l la altul se face n mijlocul argumentarii. Mai nti el nseamna "care traiesc n timpul nostru", apoi "care traiesc n acelasi timp". Echivocatia este "arta" de a schim ba regulile n timpul jocului. Chiar si o schimbare minora poate duce la concluzii gresite si astfel la invalidarea argumentarii. La conciliul de la Calcedon din 451 e.n., s-a stabilit doctrina celor doua n aturi ale lui Cristos. Doctrina afirma ca el a fost om adevarat si Dumnezeu adevar at . Dar pentru a se ajunge la aceasta formulare, s-au echivocat ambii termeni, " om" si "Dumnezeu . Pentru a vedea sofismul din formularea calcedoniana, sa examina m argumentarea n format silogistic: Premisa majora: Isus Cristos este Dumnezeu. Premisa minora: Dumnezeu nu poate fi ispitit (Iacov 1:13). Concluzie: Isus Cristos a fost ispitit n toate (Evrei 4:15). Se vede ca rationamentul este gresit. Concluzia logica care se desprinde din premise este ca Isus Cristos nu poate fi ispitit. Dar aceasta concluzie creeaza o dilema biblica, pentru ca contrazice Evrei 4:15 care spune ca Isus Cristos a fost ispitit n toate. Sofismul prezent aici este echivocatia termenului Dumnezeu as a cum se vede mai jos: Premisa majora: Isus Cristos este Dumnezeu [pentru ca a pastrat natura divina]. Premisa minora: Dumnezeu [Tatal] nu poate fi ispitit (Iacov 1:13). Concluzie: Isus Cristos nu a fost ispitit n natura lui divina, ci n natura umana (Evrei 4:15). n premisa majora, Dumnezeu este folosit n sensul de divin sau care poseda atribu tele lui Dumnezeu, pe cnd n premisa minora, Dumnezeu se refera la Creator si Tatal l ui Isus Cristos. Acest argument "ortodox" standard echivocheaza si termenul om . I sus Cristos nu este un om adevarat n aceasta argumentare, pentru ca un om nu are si o "natura divina . Astfel expandarea semnificatiei cuvntului om pentru a include o persoana care are att esenta umana ct si divina este posibila numai prin echivoca tia termenului om . n echivocarea termenilor om si Dumnezeu , s-a creat o categorie separata de fiinte pentru Isus Cristos, diferita de semnificatia biblica si lingvistica a termenil or. Ceea ce se afirma despre Isus nu se poate afirma nici despre Adam, nici desp re Dumnezeu. 100% om si 100% Dumnezeu este probabil prin nsumare 200% echivocatie sau fals logic.

Amfibolia Amfibolia apare atunci cnd constructia gramaticala a unei propozitii creeaza ambiguitate chiar daca toti termenii ei sunt univoci. Exemple: Toti ti vor binele. Nu-i lasa sa ti-l ia! Vindem paturi pentru copii de fier.

Accentul Acest sofism se refera la ambiguitatea creata de accentuarea gresita a cuvin telor n propozitie. Pentru a interpreta logic un text scris trebuie luat n conside rare sensul original care a fost n intentia autorului. O forma des ntlnita a acestu i sofism este alterarea punctuatiei. Faptul este deosebit de semnificativ n cerce tarea biblica pentru ca textul original al Scripturii nu contine semne de punctu atie. De exemplu, sensul cuvintelor lui Isus din Luca 23:43 depinde de locul de pl asare a virgulei: Nepunctat: Adevarat ti spun astazi vei fi cu mine n Rai. Varianta I: Adevarat ti spun, astazi vei fi cu mine n Rai. Varianta II: Adevarat ti spun astazi, vei fi cu mine n Rai. Numai contextul ar putea ajuta la determinarea sensului la care s-a gndit Isu s. n prima varianta cuvntul "astazi" este accentuat prin plasarea lui la nceputul u nei propozitii noi.

Compozitia Sofismul compozitiei implica aplicarea unei nsusiri prezenta la fiecare eleme nt al unei clase (sau parte a unui ntreg mai mare) la ntreaga clasa (sau ntreg). ? Fiecare carte a Bibliei este scrisa tematic. Deci si Biblia n ansamblu este tematica. Nu neaparat. Chiar daca premisa este adevarata pentru fiecare element al cla sei, clasa ar putea sa nu aiba aceeasi nsusire. Compozitia difera de generalizare a pripita (din cteva cazuri particulare nereprezentative), asa cum arata exemplel e: ? Geneza este realizata tematic. Deci si Biblia este tematica. ? Prajiturile de deasupra arata bine. Deci toate prajiturile din cutie trebuie sa arate bine.