Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor. ETIOPATOLOGIE – cauze. În funcţie de violenţa mişcării.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. presiuni etc.este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). prin căderi sau loviri.  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici. Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă. II. Luxatia . în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. tibie.  Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. chimici şi biologici. Incomplete – când mai există un oarecare contact.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni. sfâşieri. răsuciri. mecanisme.  Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri. iradieri.forma minora a traumatismelor articulare. Entorsa . electrocutări.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul). Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent. Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare. etc. tracţiuni. degerături. muşcături. Anatomie patologică. 3 . fizici.

Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls. care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. cotului. cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări. femuro-patelară).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. fracturi. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica.mişcările sunt forţate de hiperextensie. singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. dislocarea captelor osoase fie intracapsular. Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. mai puţin în luxaţiile încomplete. La entorsele pumnului . scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. Luxaţiile. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante. când capsula fibroasă nu se rupe. Luxaţiile întâlnite mai rar. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. degetului mare. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul. Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase. ligamentele sunt rupte sau smulse. unde capsula se rupe. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. redori în articulaţiile metacarpofalangelor. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. impotenţă funcţională. 4 . Entorsa. determinând luxaţii neregulate sau atipice. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. striviri parcelare. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. echimoze locale. timp în care se mişcă mereu degetele. prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară.

Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională.luxaţie a policelui.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie. Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului.  Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor. d) Fractura. În general poziţionarea greşită a fracturii. Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. apoi este flectat uşor. 5 . Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet.  Aderenţa tendonului extensorului la calus. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă. prelungirea duratei imobilizării. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete. nu atât prin afectarea osului.când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată.  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni. ce va fi recuperată prin tratament intensiv. ceea ce va determina o mână rigidă. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării). cât prin lezarea capsului şi ligamentului. e) Fractura scafoidului. Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă.

În cazurile complicate. pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit. pentru a asigura contracţia. Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. g) Leziuni de tendon. alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). după câteva săptămâni). nu ridică probleme deosebite. în teaca lor strâmtă. cu smulgeri de fragment osos. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. Evident că aceste leziuni interesează. 2. leziunea respectivă. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază). determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). şi tendoanele flexorilor profunzi. de mai multe ori. Recuperarea trebuie făcută imediat.recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională. sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os. în funcţie de sediul lezional. care va rezolva chirurgical (sutură. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei. Sutura lor este uneori posibilă. h) Tendoanele flexorilor. Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. în primul rând chirurgul.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). 1. pentru că există pericolul algonerodistrofiei. Sutura tendoanelor se impune . Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. Nu se indică deci suturi precoce. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. bineânţeles. În această zonă cunoscută. pe pietre ascuţite. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. 4. o scurtare de 6 . Căderile în geam. în cazurile simple. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. 3. Atitudinea terapeutică este diferită. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). Se produce. distal. Sutura tendoanelor. Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor. fie tardive. Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal.

vasculare şi examene paraclinice. 2. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. Uneori. i) Tendoanele extensorilor. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. prezenţa şi tipul hemoragiei. 1. forma. 2. Examenul clinic – semne subiective şi obiective. Tendoanele extensorilor. 3. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. pune mai puţine probleme chrurgului. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu. fără apariţia de perturbări funcţionale. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. dimensiuni. Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a).3 cm. tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos. în general. hipoestezie a mâinii. aspect. 7 . j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. clinice. profunzime. Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. deci pot fi suturate cu uşurinţă. III. Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi. imposibilitatea de a face abducţia policelui. deficit de flexie a pumnului. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. neurologice. Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. direcţie. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi. fără delabrări).

Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. luxaţii. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. hidrartroza. hemartroza. în final cu pierderea capacităţii de muncă. localizarea ei. articulaţia devine instabilă şi dureroasă. retracturi musculare. b). În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. În funcţie de localizare. Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă. necesitând intervenţia operatorie. Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. atrofii. prognosticul fiind rezervat. Investigaţii paraclinice . fracturi. tumefacţia articulară. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii. în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi. edem. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. radiologic probe de laborator. În entorsele grave. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios). Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan. 8 . Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. neglijate sau incorect tratate. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. IV.ex. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene.

V. pot dăuna întregului organism.  Calmante în cazul durerilor articulare. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori.  Neuroleptice (Toridazin). 2. indiferent cât de bine va fi aplicat.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. 1. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea. salicilat de metil. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona. După traumatisme. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă. indometacin. Igiena are un rol foarte important. chirurgical şi medicamentos de urgenţă. Teprin). Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. diclofenac.  Termoleptice (Antideprin. Tratamentul igieno-dietetic. aspirina. ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. După şocul traumatic. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte. brufen. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente. fenilbutazona. 9 . după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit. Tratamentul medicamentos. precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. Tratamentul medicamentos. medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori. tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient. TRATAMENT.

mişcări active şi pasive. Obiectivul tratamentelor în entorsele simple. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. Tratamentul ortopedico-chirurgical. 10 . dezaxarea sau consolidarea vicioasă. (cu grijă pentru articulaţia respectivă). PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe). În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3. Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. 1. Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. calus exuberant.

leziuni de ţesuturi moi.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare. cel de al treilea este un grup polimorf. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ .  Refacerea prehensiuni. se urmăreşte:  Asuplizarea articulară. Amputaţiile. Mâna suportă greu imobilizarea. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică.  Echilibrul muscular. experienţă şi multă perseverenţă. Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi.  Mobilitatea articulară. cere promtitudine. chiar de scurtă durată. Această normalitate. În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 . care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor.  Ameliorarea circulaţiei. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile. ca urmare a unor fracturi. tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc.  Reducerea funcţiei tendoanelor. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale. Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate.  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor. ca în striviri. Paraliziile nervilor periferici 2. Mâna rigidă 3. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1. În cadrul antrenamentului general.  Dezvoltarea răbdării.  Creşterea îndemânării.

 Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ. ale diafizei falangelor. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea. . să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat. 12 . ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie. Imobilizarea să fie cât mai scurtă. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal). Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. Durata băi este de 20-30 min.  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min.   2. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească.

Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. activitate sporită a globulelor albe din sânge. Duş masaj. salvie sau tărâţe de grâu. Durata masajului este de 8-15 min. substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. în scopul evitării supraâncălzirii. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. locală şi reflexă. a fluxului de sânge. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. grăbeşte vindecarea. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece. amidon.5-1cm grosime. Durata este de 30-60 min. de 18-200 C.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Poate fi o procedură de sine stătătoare. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci. ameliorează circulaţia. determină o creştere marcată. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. etc. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. Durata este de 3-6 min. malţ. flori de tei. 13 . Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. de castan. sau un duş la temp. Se folosesc seminţe de in. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. Durata băi este de 20 – 40 min. spălare. atunci când se urmăreşte şi efectul termic. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. mentă. 0 Împachetările cu parafină. muşeţel. Sunt foarte des folosite. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă.. nuc. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. coajă de stejar. La sfârşit se aplică o procedură de răcire. calmează durerile. Băile cu plante medicinale. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă. favorizează rezorbţia. Duşul cu aburi. În timp ce pacinetul se află în apă rece.

Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate. Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi. Intensitatea curentului . Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. care trebuie spalat după fiecare utilizare. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului.care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. aplicare longituninală . 3.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. 14 . Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. După împachetare se aplică o procedura rece. efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei. cu scop curativ sau profilactic. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică. Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. de evoluţia afecţiunii.

Are efect excitomotor. Durata unei sedinţe . Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. de stimulare a excitabilităţii musculare. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei. generale sau stenger. Băile galvanice.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. Densitatea curentului . Sensul curentului . trofic. ajugând în circulaţia generală.este între 10-30 min.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent. vasodilatator. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe. De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata . Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. Intensitatea curentului . Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. transversal sau chiar în diagonală.este mai mare decât cea de la băile parţiale . Poziţia bolnavului . În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei.este de 10-15 sedinţe.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate. Numarul de şedinţe . ascendent.sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. Băile parţiale . 15 . Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. Ionogalvanizarea.este de aprozimativ 30 de minute. Băile generale .Durata -15-30 min. Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare.

Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. Difazatul fix . distanţă. Perioada scurtă . Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal. Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Curenţii diadinamici. creşte tonusul muscular. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână. acţionează ca un masaj profund mai intens. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri .efect excitator. Efect de depozit . are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. acţionează ca un adevărat masaj profund electric. Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri.este de aproximativ 30 min. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. Monofazatul fix . În general durata proceduri este de 4-8 min. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. 16 . dacă este mai mică 1 procedură pe zi.are un efect excitator tonicizant.

excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. Ultrasunetul. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. 17 . Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. Efecte: reglează tonusul muscular. efecte excitatorii. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. acţiunea excitomotorie. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului. are deasemenea un efect anticongestiv. fără a se apăsa prea tare. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. Curenţii interferenţiali. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. se fac aplicaţii manuale sau spectrum. acest efect este persistent timp mai îndelungat. ulei sau apă. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. efect analgetic.

cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului. asupra căruia se execută masajul.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază. prin sporirea aportului de sânge.  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1.  Acţiunea hiperemiantă. 2. Spunem că masajul este o „prelucrare”.  Mecanismul reflex.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze.  Acţiunile directe.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului. îndepărtarea oboseli musculare.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4. creşte cantitatea de hemoglobină din sânge. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase. ligamente şi tendoane. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:. îmbunătăţirea somnului.îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului. sporirea numărului de leucocite şi hematii. favorizând schimburile nutritive. prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă. deoarece se acţionează din afară asupra corpului. contractibilitatea) şi ale nervilor motori.  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 . Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator.

 Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median. Carpul – care este format din 8 oase. Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a). adică al degetelor.  Muşchiul opozant al degetului mic. ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar.este format din 5 oase metacarpiene. de la I la V. c). al III-lea. medie şi distală. numite de sus în jos: proximală.  Osul semilunar. Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1.  Osul pisiform. b). Ele se numerotează dinafară înăuntru. 2. toate celelalte degete au câte 3 falange. Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar. Este flexor al degetului mic.  Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median.  Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar.  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. Rândul inferior este format din:  Osul trapez. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange. Metacarpul.  Osul piramidal. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali. Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui. 3. al IV-lea. Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii. Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea.este inervat de nervul ulnar. ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea. adducţia degetelor. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian.  Osul trapezoid. 19 . Prin contracţia lui.  Osul mare.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1. iar cel profund de nervul ulnar. formează scheletul segmentului distal al mâinii.  Osul cu cârlig. Falangele – sunt în număr de 14.

Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. care uneşte radiusul cu primul rând al carpului. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. sau cu ambele mâini. cubitalul posterior. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. cu policele. fină. unul extern. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. prin mişcări ascendente. mobilă pe părţile subadiacente. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 . formate de ligamentul inelar anterior al carpului. După netezire. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire. marele palmar. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană. dispuse în inel. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian. acoperită cu păr. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. care. care se poate face cu o singură mână. abducţia degetelor. Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. Tegumentul este bogat inervat. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente.  TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. alunecând spre epicondil. prin care trece tendonul marelui palmar. se trece la frământat. În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul.

fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene.  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII. deasemenea ea nu trebuie forţată. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene. Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare. Pe faţa anterioară a pumnului. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii. Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn). Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index. care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. prin presiuni în ambele direcţii. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. dinafară înăuntru. care va fi încălzită în prealabil în baia marină. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. 21 . Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. apoi se continuă cu presiuni. În plus. Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. frământări (eventual sub formă de mângâieri). Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ.

 Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară. deci şi nutriţia. Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie. semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru. care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse. activează circulaţia. De asemenea.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. şi apoi se trece treptat spre cele proximale.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii).  Lateralitate.  Rotire.  Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie. intreţinându-le calitativ. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere. se începe cu cele distale. 22 . Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă. Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie. extensie. influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional. pe uscat. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. moment când practic se transformă în întinderii. Se mobilizează separat fiecare articulaţie. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice. Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil. adducţie sau invers. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară.  Elongaţie. abducţie.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite.

care include în concepţia anglosaxonă. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. Cu coatele sprijinite pe masă. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. condiţionează întinderea suprafeţei articulare. Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. antebraţul sprijinit pe masă. procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice. În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma. Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. 8. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). 9. 4. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. grosimea cartilajului articular. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. aceasta constituindu-se. 5. 4. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. 10. Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională. Cu coatele sprijinite pe masă. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. 2. Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă. acestea dzvoltându-se normal. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr. Cu palma fixată pe un suport special amenajat. atât terapia prin muncă (ergoterapia). Efecte morfogenetice şi morfoplastice. 6. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii. 7. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. organice sau psihice. Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. 23 . 3.

cuţit.  Modelări cu plastelină.  Strungărie în lemn sau fier.  Ţesutul de război.  Lucru de mână (tricotat. datorită disfuncţiei mâinii. furculiţă . căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări). Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care. manete în loc de robinete sau butoane etc. Varietăţi: ghergheful. brodat. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). etc. 3. scris.  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie.  Rularea făcăleţului. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui. etc. olărit etc.  Dactilografiat. A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil. aranjarea lor. creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor. desen tehnic. acordeon sau la instrumente de suflat. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele. feronerie. 4. 24 . etc). ceasornicărie. 2.  A bate un ou.  Răsfoirea unei cărţi.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1. periat etc.).  Electronică . împiedicând formarea edemului. tâmplărie şi dulgherie uşoară.  Grădinărit. carton. lapte prins.  Traforaj.  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară.  Lucru în pielărie.  Croitorie. unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului. răsucit. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”. foarte mult utilizat. A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor. cusut. obligă la activitatea cu mâinile ridicate. presarea pe hârtie. A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. În plus în aşezare verticală. lenjerie. dărăcit.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede. a maşinilor. scobitori etc.  Cântatul la pian. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor.  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna.

Gesturi solicitate de muncă. Din aceste 43 de gesturi. c).). Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. golf. O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. şah. iodurate de tip Bazna şi Govora. Aceste gesturi profesionale se împart în: a). Tenis. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. tenis de masă. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal. care se pot combina între ele. În sensul acesta vom indica băile sărate. Amara. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. băile sulfuroase de tip Herculane.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet. etc).băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. iar piesele sunt magnetizate.  Băile Herculane.      6. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase. dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele. Pucioasa. sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate. tăierea cu foarfeca etc. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice. Tratamentul balnear se face toata viata. b). Gesturi proprii muncii. Marocco.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) . baschet etc). studiind 1300 meserii. (nămol silicos şi iodat). etc. nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. cu sau fără adaptări specifice. Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex. Uneori placa este metalică. au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate. dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. criket. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale. Biliard.  Govora-sunt băi sulfuroase. urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). iodate şi sărate. modelatori. Aruncarea cu săgeţi la ţintă. sudură. badminton. 25 .  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”. 24 aparţin mâinii.  Sovata. În afară de activităţile lucrative.  Bazna-sunt băi iodate şi sărate.

Medicală. Ed. Sport-Turism. Ranga. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Doc. 1989. terapeutică şi de recuperare. 1999. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. 1969. V. Medicală. Bucureşti. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. Ed. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Ed. Ed. 26 . Bucureşti. Ed. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. I.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). Bucureşti 1983. Ed. Sport-Turism. Dr. Dr. 1979. 1987. Ed. Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Ed. Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. Bucureşti. Medicală. Prof. Medicală. Dr. Bucureşti 1981. 1981 Conf. Profesor Dr. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite). Bucureşti. Medicală. Bucureşti. Medicală.