Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici. etc.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul). sfâşieri. Luxatia . Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă. în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare. fizici. electrocutări. răsuciri.este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie.  Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri.forma minora a traumatismelor articulare. 3 .  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite. II. În funcţie de violenţa mişcării. prin căderi sau loviri. iradieri. mecanisme.  Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. degerături. Anatomie patologică. Incomplete – când mai există un oarecare contact. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent. tibie. muşcături. tracţiuni. chimici şi biologici. Entorsa . presiuni etc. ETIOPATOLOGIE – cauze.

imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos. dislocarea captelor osoase fie intracapsular. degetului mare. prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. fracturi. Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. mai puţin în luxaţiile încomplete. determinând luxaţii neregulate sau atipice. Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară. La entorsele pumnului . cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări. singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. când capsula fibroasă nu se rupe. striviri parcelare. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. Luxaţiile întâlnite mai rar. Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase. ligamentele sunt rupte sau smulse. timp în care se mişcă mereu degetele. Luxaţiile. impotenţă funcţională.mişcările sunt forţate de hiperextensie. Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. 4 . din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. redori în articulaţiile metacarpofalangelor. Entorsa. cotului. Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. echimoze locale. femuro-patelară). unde capsula se rupe.

 Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională. În general poziţionarea greşită a fracturii. 5 . prelungirea duratei imobilizării. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie.  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării). cât prin lezarea capsului şi ligamentului. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni.  Aderenţa tendonului extensorului la calus. dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului. apoi este flectat uşor. ce va fi recuperată prin tratament intensiv.când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată. Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie. nu atât prin afectarea osului. Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului. ceea ce va determina o mână rigidă. Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă.luxaţie a policelui. e) Fractura scafoidului. d) Fractura. Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet.

de mai multe ori. Evident că aceste leziuni interesează. în primul rând chirurgul. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit.recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională. pentru că există pericolul algonerodistrofiei. Se produce. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. 1. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. o scurtare de 6 . alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. Nu se indică deci suturi precoce. Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. Sutura tendoanelor se impune . determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază). peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). pentru a asigura contracţia. pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). Sutura tendoanelor. sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. distal. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. Atitudinea terapeutică este diferită. în cazurile simple. În această zonă cunoscută. Sutura lor este uneori posibilă. fie tardive. g) Leziuni de tendon. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. leziunea respectivă. Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. care va rezolva chirurgical (sutură. cu smulgeri de fragment osos. 3. bineânţeles. în teaca lor strâmtă. 2. în funcţie de sediul lezional. Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal. şi tendoanele flexorilor profunzi. nu ridică probleme deosebite. h) Tendoanele flexorilor. 4. Căderile în geam. ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. pe pietre ascuţite. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului. În cazurile complicate. după câteva săptămâni). Recuperarea trebuie făcută imediat. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei.

3. tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos. neurologice. Uneori. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. pune mai puţine probleme chrurgului. 7 . fără delabrări). Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. i) Tendoanele extensorilor. deficit de flexie a pumnului. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). direcţie. deci pot fi suturate cu uşurinţă. prezenţa şi tipul hemoragiei. dimensiuni. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui). j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. 2.3 cm. Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. hipoestezie a mâinii. vasculare şi examene paraclinice. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu. Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. 2. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. profunzime. aspect. Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. Examenul clinic – semne subiective şi obiective. fără apariţia de perturbări funcţionale. III. 1. în general. Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. Tendoanele extensorilor. clinice. imposibilitatea de a face abducţia policelui. forma.

Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii. b). articulaţia devine instabilă şi dureroasă. luxaţii. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă. Investigaţii paraclinice . fracturi. În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. retracturi musculare. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi. Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate. neglijate sau incorect tratate. în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil.ex. edem. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. atrofii. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei. 8 . Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. localizarea ei. hidrartroza. tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. radiologic probe de laborator. prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. în final cu pierderea capacităţii de muncă. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. În funcţie de localizare. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. necesitând intervenţia operatorie. În entorsele grave. tumefacţia articulară. Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. hemartroza. prognosticul fiind rezervat. IV. Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia.

După traumatisme. medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori. ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea.  Termoleptice (Antideprin. 2. După şocul traumatic.  Calmante în cazul durerilor articulare. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit. Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. TRATAMENT. V. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte.  Neuroleptice (Toridazin). Tratamentul medicamentos. salicilat de metil. pot dăuna întregului organism. după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. 1. indometacin. tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient. precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente. diclofenac. brufen. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă. aspirina. fenilbutazona. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori. Tratamentul medicamentos. 9 . Tratamentul igieno-dietetic. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona. Teprin). Igiena are un rol foarte important. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate. indiferent cât de bine va fi aplicat. chirurgical şi medicamentos de urgenţă.

Obiectivul tratamentelor în entorsele simple.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. 1. dezaxarea sau consolidarea vicioasă. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. (cu grijă pentru articulaţia respectivă). Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe). Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. calus exuberant. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. 10 . mişcări active şi pasive. Tratamentul ortopedico-chirurgical.

tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc. care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ . Paraliziile nervilor periferici 2.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare.  Mobilitatea articulară. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii. În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente. se urmăreşte:  Asuplizarea articulară. cere promtitudine. leziuni de ţesuturi moi.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor.  Dezvoltarea răbdării.  Refacerea prehensiuni. chiar de scurtă durată. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 .  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat.  Reducerea funcţiei tendoanelor.  Echilibrul muscular. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile.  Creşterea îndemânării. Amputaţiile. ca în striviri. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale. Această normalitate. Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate. Mâna rigidă 3. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere.  Ameliorarea circulaţiei. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii. Mâna suportă greu imobilizarea. În cadrul antrenamentului general. ca urmare a unor fracturi. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1. experienţă şi multă perseverenţă. cel de al treilea este un grup polimorf. Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică.

Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal). este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. . Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. Durata băi este de 20-30 min. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C.  Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie. să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. Imobilizarea să fie cât mai scurtă. ale diafizei falangelor. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min.  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat. 12 .   2.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ.

spălare. Durata masajului este de 8-15 min. amidon. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. Durata este de 3-6 min. Durata băi este de 20 – 40 min. coajă de stejar. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. Duşul cu aburi. Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece. Poate fi o procedură de sine stătătoare. în scopul evitării supraâncălzirii. de castan. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. În timp ce pacinetul se află în apă rece. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. activitate sporită a globulelor albe din sânge. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci. determină o creştere marcată. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. 13 . Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă. salvie sau tărâţe de grâu. flori de tei. a fluxului de sânge. favorizează rezorbţia. de 18-200 C. locală şi reflexă. 0 Împachetările cu parafină. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare. Sunt foarte des folosite.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Băile cu plante medicinale. Durata este de 30-60 min. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. etc. ameliorează circulaţia. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. malţ. Duş masaj. sau un duş la temp.. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. mentă. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. atunci când se urmăreşte şi efectul termic. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. grăbeşte vindecarea. Se folosesc seminţe de in.5-1cm grosime.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. nuc. muşeţel. calmează durerile. La sfârşit se aplică o procedură de răcire.

Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. care trebuie spalat după fiecare utilizare. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă. efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei. 3. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. După împachetare se aplică o procedura rece. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică. 14 .care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt. Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului. aplicare longituninală . Intensitatea curentului . Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi. de evoluţia afecţiunii. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. cu scop curativ sau profilactic.

Numarul de şedinţe . Băile galvanice. vasodilatator. Intensitatea curentului .este de 10-15 sedinţe. Ionogalvanizarea.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata . generale sau stenger. Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. Băile generale . Poziţia bolnavului . Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice.sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. de stimulare a excitabilităţii musculare. transversal sau chiar în diagonală. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. Are efect excitomotor. trofic. Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate. De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite. pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. ajugând în circulaţia generală.este mai mare decât cea de la băile parţiale . Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Durata unei sedinţe . Sensul curentului . Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent.este de aprozimativ 30 de minute.este între 10-30 min. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.Durata -15-30 min. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. 15 . În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei. Băile parţiale .sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. Densitatea curentului . ascendent.

Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri . Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. distanţă. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Monofazatul fix . Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. creşte tonusul muscular.are un efect excitator tonicizant. Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. 16 . Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate.este de aproximativ 30 min. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. acţionează ca un adevărat masaj profund electric. Difazatul fix . durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. Curenţii diadinamici. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi. dacă este mai mică 1 procedură pe zi. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri. acţionează ca un masaj profund mai intens. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. În general durata proceduri este de 4-8 min.efect excitator. Perioada scurtă . Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. Efect de depozit .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase.

durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. se fac aplicaţii manuale sau spectrum. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. ulei sau apă. în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. 17 . efecte excitatorii. Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. efect analgetic. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. fără a se apăsa prea tare. acţiunea excitomotorie. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. Ultrasunetul. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. Efecte: reglează tonusul muscular. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. acest efect este persistent timp mai îndelungat. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. are deasemenea un efect anticongestiv. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Curenţii interferenţiali. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător.

prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator. asupra căruia se execută masajul.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:. contractibilitatea) şi ale nervilor motori. îmbunătăţirea somnului.  Acţiunile directe. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea). făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor.cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată. favorizând schimburile nutritive. prin sporirea aportului de sânge. ligamente şi tendoane. Spunem că masajul este o „prelucrare”.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase. îndepărtarea oboseli musculare. deoarece se acţionează din afară asupra corpului.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază.  Mecanismul reflex.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. creşte cantitatea de hemoglobină din sânge. sporirea numărului de leucocite şi hematii. 2.îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului.  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului.  Acţiunea hiperemiantă.  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 . proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central.

Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar. adducţia degetelor.  Osul semilunar. 19 . Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. iar cel profund de nervul ulnar.  Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali. Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1. Este flexor al degetului mic. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două.  Osul pisiform. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii.  Osul trapezoid. numite de sus în jos: proximală. de la I la V.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian. medie şi distală. Ele se numerotează dinafară înăuntru.este format din 5 oase metacarpiene. al IV-lea. 3.  Muşchiul opozant al degetului mic. Carpul – care este format din 8 oase.  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea.  Osul piramidal. toate celelalte degete au câte 3 falange. Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui. Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median. Metacarpul. Falangele – sunt în număr de 14.  Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3. Prin contracţia lui. formează scheletul segmentului distal al mâinii. Rândul inferior este format din:  Osul trapez. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea. c). Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a).este inervat de nervul ulnar.  Osul cu cârlig.  Osul mare. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar. ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median. adică al degetelor. b). al III-lea. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar.  Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median. 2.

Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. unul extern. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale. alunecând spre epicondil. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. acoperită cu păr. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale. cubitalul posterior. fină. marele palmar. care se poate face cu o singură mână. În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană. cu policele. prin mişcări ascendente. dispuse în inel. formate de ligamentul inelar anterior al carpului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. După netezire. mobilă pe părţile subadiacente. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. sau cu ambele mâini. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 . abducţia degetelor. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. prin care trece tendonul marelui palmar.  TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. se trece la frământat. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. Tegumentul este bogat inervat. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian. care. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială. care uneşte radiusul cu primul rând al carpului.

Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn). prin presiuni în ambele direcţii. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index. care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. În plus. frământări (eventual sub formă de mângâieri). care va fi încălzită în prealabil în baia marină. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. Pe faţa anterioară a pumnului. Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare. fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene.  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. dinafară înăuntru. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene. deasemenea ea nu trebuie forţată. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. apoi se continuă cu presiuni. 21 . Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior.

 Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie. extensie. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. 22 . semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru. deci şi nutriţia. abducţie.  Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară.  Lateralitate. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie. intreţinându-le calitativ. influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii). Se mobilizează separat fiecare articulaţie.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate. şi apoi se trece treptat spre cele proximale. Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru. moment când practic se transformă în întinderii. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice. care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie. se începe cu cele distale. activează circulaţia.  Rotire. Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. pe uscat. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse. adducţie sau invers. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase. De asemenea. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere.  Elongaţie. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse.

care include în concepţia anglosaxonă. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. atât terapia prin muncă (ergoterapia). Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma. Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. aceasta constituindu-se. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii. condiţionează întinderea suprafeţei articulare. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. 7. Efecte morfogenetice şi morfoplastice. Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională. Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. 4. 5. 2. Cu palma fixată pe un suport special amenajat. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). 4. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. Cu coatele sprijinite pe masă. 23 . Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. Cu coatele sprijinite pe masă. grosimea cartilajului articular. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. 10. 6. 3. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. antebraţul sprijinit pe masă. organice sau psihice. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. acestea dzvoltându-se normal. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr. Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. 9. 8. procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice.

 Modelări cu plastelină. scobitori etc.  Lucru de mână (tricotat.  Traforaj. 3. 2. manete în loc de robinete sau butoane etc. În plus în aşezare verticală. foarte mult utilizat. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui. 24 .  Croitorie.  Rularea făcăleţului. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”. unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului.  Dactilografiat. obligă la activitatea cu mâinile ridicate.  A bate un ou. etc. olărit etc. scris. lapte prins. A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. împiedicând formarea edemului. ceasornicărie.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele.). periat etc.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1. datorită disfuncţiei mâinii.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede. etc).  Lucru în pielărie.  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna. furculiţă .  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie. desen tehnic. Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care.  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive. presarea pe hârtie. creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor.  Strungărie în lemn sau fier. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors. cuţit. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). răsucit. A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini. a maşinilor.  Grădinărit. căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări). etc. Varietăţi: ghergheful. 4.  Cântatul la pian. A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil. acordeon sau la instrumente de suflat. feronerie. brodat. cusut.  Răsfoirea unei cărţi. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor. lenjerie. dărăcit. aranjarea lor.  Electronică . carton.  Ţesutul de război. tâmplărie şi dulgherie uşoară.

Tenis. sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate. 25 .  Govora-sunt băi sulfuroase. Marocco. Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex. au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. etc). Uneori placa este metalică. cu sau fără adaptări specifice. iar piesele sunt magnetizate.  Bazna-sunt băi iodate şi sărate. 24 aparţin mâinii. Amara. sudură. urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale. băile sulfuroase de tip Herculane. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal. studiind 1300 meserii.      6.  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) . dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele. Aruncarea cu săgeţi la ţintă. Din aceste 43 de gesturi. tenis de masă. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. Pucioasa. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. Tratamentul balnear se face toata viata. modelatori. iodurate de tip Bazna şi Govora. şah.  Băile Herculane. dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. tăierea cu foarfeca etc. criket. Biliard. În sensul acesta vom indica băile sărate. O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. baschet etc).  Sovata. În afară de activităţile lucrative.). Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate.băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice. Aceste gesturi profesionale se împart în: a). nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. iodate şi sărate. golf.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet. c). b). etc. (nămol silicos şi iodat). Gesturi solicitate de muncă. Gesturi proprii muncii. badminton. care se pot combina între ele.

Ed. Ed. Prof. terapeutică şi de recuperare. Ranga. 1987. 1981 Conf. V. Ed. Bucureşti. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Ed. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Dr. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională. Medicală. Medicală. 1999. Bucureşti. Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. Bucureşti 1981. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti 1983. Sport-Turism. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. 26 . Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Medicală. 1969. Medicală. Ed. 1979. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. Ed. Medicală. 1989. Profesor Dr. Bucureşti. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. Dr. Ed. Doc. Medicală. Ed.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite). Sport-Turism. Dr. I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful