P. 1
Mana Si Articulatia Pumnului Posttraumatic-masajkinetoterapie.ro

Mana Si Articulatia Pumnului Posttraumatic-masajkinetoterapie.ro

|Views: 83|Likes:
Published by Liliana Elena

More info:

Published by: Liliana Elena on Jan 19, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/17/2012

pdf

text

original

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

presiuni etc. Incomplete – când mai există un oarecare contact.este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii).forma minora a traumatismelor articulare. ETIOPATOLOGIE – cauze. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. În funcţie de violenţa mişcării. chimici şi biologici. răsuciri.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. Luxatia . tracţiuni. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare. mecanisme. sfâşieri.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni. Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent.  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite. Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie. etc. în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă. tibie. Entorsa . muşcături.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul).  Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. degerături. iradieri. fizici. 3 . Anatomie patologică.  Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri. entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor. prin căderi sau loviri. II. electrocutări. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici.

Luxaţiile. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul. ligamentele sunt rupte sau smulse. scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. Entorsa. La entorsele pumnului . timp în care se mişcă mereu degetele. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante. Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). redori în articulaţiile metacarpofalangelor. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. impotenţă funcţională. cotului. dislocarea captelor osoase fie intracapsular. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară. ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări. degetului mare. Luxaţiile întâlnite mai rar. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. unde capsula se rupe. Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls. femuro-patelară). prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. mai puţin în luxaţiile încomplete.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. echimoze locale.mişcările sunt forţate de hiperextensie. din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. striviri parcelare. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica. fracturi. imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos. 4 . care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. determinând luxaţii neregulate sau atipice. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. când capsula fibroasă nu se rupe.

Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate. dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă. ceea ce va determina o mână rigidă. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete. În general poziţionarea greşită a fracturii. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă. apoi este flectat uşor. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal.  Aderenţa tendonului extensorului la calus. ce va fi recuperată prin tratament intensiv. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului. e) Fractura scafoidului. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării). 5 . Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie. Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. prelungirea duratei imobilizării.luxaţie a policelui.când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată. Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie. cât prin lezarea capsului şi ligamentului.  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni. Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet. nu atât prin afectarea osului.  Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni. Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională. d) Fractura.

în funcţie de sediul lezional. Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. după câteva săptămâni). pentru a asigura contracţia. determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. Sutura tendoanelor. cu smulgeri de fragment osos. g) Leziuni de tendon. Se produce. pe pietre ascuţite. Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). În această zonă cunoscută. de mai multe ori. nu ridică probleme deosebite. În cazurile complicate. Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor. Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. fie tardive. pentru că există pericolul algonerodistrofiei. Evident că aceste leziuni interesează. se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. Atitudinea terapeutică este diferită. alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). bineânţeles. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. care va rezolva chirurgical (sutură. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. h) Tendoanele flexorilor. pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os. Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. distal. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. 1. Nu se indică deci suturi precoce. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. în cazurile simple. în teaca lor strâmtă. sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. leziunea respectivă. peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). Căderile în geam. Sutura tendoanelor se impune . pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit. în primul rând chirurgul. 2. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. Sutura lor este uneori posibilă. 3. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). şi tendoanele flexorilor profunzi. Recuperarea trebuie făcută imediat. 4. Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal. o scurtare de 6 . Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază).recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională.

Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. i) Tendoanele extensorilor. 3. vasculare şi examene paraclinice. direcţie. 2. clinice. imposibilitatea de a face abducţia policelui. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. deci pot fi suturate cu uşurinţă. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu. Tendoanele extensorilor. Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi. aspect. în general. Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. neurologice. prezenţa şi tipul hemoragiei. Uneori. dimensiuni. 1. j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. Examenul clinic – semne subiective şi obiective. deficit de flexie a pumnului. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. fără delabrări). tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi. pune mai puţine probleme chrurgului. profunzime. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. 2.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. forma. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. 7 . Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui). hipoestezie a mâinii. III. fără apariţia de perturbări funcţionale.3 cm.

Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. În entorsele grave. luxaţii. Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. retracturi musculare. în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil. 8 . hidrartroza. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios). Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. articulaţia devine instabilă şi dureroasă. evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. neglijate sau incorect tratate. localizarea ei.ex. b). tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei. atrofii. prognosticul fiind rezervat. IV. Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. fracturi. tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. tumefacţia articulară. Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. edem. Investigaţii paraclinice . prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. necesitând intervenţia operatorie. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. hemartroza. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. radiologic probe de laborator. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. în final cu pierderea capacităţii de muncă. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. În funcţie de localizare. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă.

ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. Tratamentul medicamentos. 9 . pot dăuna întregului organism. după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. Tratamentul igieno-dietetic. indiferent cât de bine va fi aplicat. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente. V. fenilbutazona. După traumatisme. Teprin). tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient. Igiena are un rol foarte important. indometacin. aspirina. 2.  Calmante în cazul durerilor articulare. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă. TRATAMENT. Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate. 1. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori. brufen. După şocul traumatic. diclofenac.  Termoleptice (Antideprin.  Neuroleptice (Toridazin). chirurgical şi medicamentos de urgenţă. precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. salicilat de metil. Tratamentul medicamentos. medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori.

deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. (cu grijă pentru articulaţia respectivă). Tratamentul ortopedico-chirurgical. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. 1. 10 . Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe). Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. Obiectivul tratamentelor în entorsele simple. este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. dezaxarea sau consolidarea vicioasă. mişcări active şi pasive. Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. calus exuberant.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT.

În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente. Mâna rigidă 3. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1. ca în striviri. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile. tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc. cel de al treilea este un grup polimorf. În cadrul antrenamentului general.  Dezvoltarea răbdării. care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ . chiar de scurtă durată. ca urmare a unor fracturi.  Mobilitatea articulară. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare. experienţă şi multă perseverenţă.  Echilibrul muscular.  Creşterea îndemânării. Amputaţiile.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat. Această normalitate. leziuni de ţesuturi moi.  Ameliorarea circulaţiei. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale. Mâna suportă greu imobilizarea.  Refacerea prehensiuni. Paraliziile nervilor periferici 2. cere promtitudine. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 . Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii.  Reducerea funcţiei tendoanelor. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii. Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. se urmăreşte:  Asuplizarea articulară.  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor.

Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie. ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min.  Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. 12 .  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat. Durata băi este de 20-30 min. În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică. . Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min.   2. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. ale diafizei falangelor. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal). Imobilizarea să fie cât mai scurtă.

etc. a fluxului de sânge. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. salvie sau tărâţe de grâu. Duş masaj. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci. muşeţel. Poate fi o procedură de sine stătătoare. activitate sporită a globulelor albe din sânge. Durata băi este de 20 – 40 min. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. Se folosesc seminţe de in. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. 13 . Sunt foarte des folosite. de castan. determină o creştere marcată. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. malţ. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. nuc. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă. sau un duş la temp. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. grăbeşte vindecarea. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. Durata este de 30-60 min. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare.5-1cm grosime. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. mentă. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. calmează durerile. Durata masajului este de 8-15 min. de 18-200 C. amidon. spălare.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Băile cu plante medicinale. flori de tei. favorizează rezorbţia. Durata este de 3-6 min. coajă de stejar. în scopul evitării supraâncălzirii. 0 Împachetările cu parafină. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. locală şi reflexă. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. ameliorează circulaţia. Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece. Duşul cu aburi. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. În timp ce pacinetul se află în apă rece. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general.. La sfârşit se aplică o procedură de răcire. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat. atunci când se urmăreşte şi efectul termic.

care trebuie spalat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului . Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. aplicare longituninală . cu scop curativ sau profilactic. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate. După împachetare se aplică o procedura rece.care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. 3. Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. 14 . de evoluţia afecţiunii. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică. efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului. Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi.

Ionogalvanizarea. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. trofic.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe.este între 10-30 min. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul. Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. de stimulare a excitabilităţii musculare.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata . Numarul de şedinţe . Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. Are efect excitomotor. 15 .este de 10-15 sedinţe. Sensul curentului . vasodilatator. Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. transversal sau chiar în diagonală. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate.Durata -15-30 min.este de aprozimativ 30 de minute. Intensitatea curentului . De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei.sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. Poziţia bolnavului . Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent. Densitatea curentului . Durata unei sedinţe .sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. generale sau stenger. pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare. Băile parţiale . Băile galvanice.este mai mare decât cea de la băile parţiale . ascendent. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Băile generale . Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. ajugând în circulaţia generală.

efect excitator. are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. distanţă. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal. evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Perioada scurtă . dacă este mai mică 1 procedură pe zi.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe. acţionează ca un masaj profund mai intens. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. Difazatul fix . acţionează ca un adevărat masaj profund electric. Efect de depozit . Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. creşte tonusul muscular. În general durata proceduri este de 4-8 min. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri . Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. Curenţii diadinamici. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică.este de aproximativ 30 min. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. Monofazatul fix . 16 . Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi.are un efect excitator tonicizant. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros.

excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. are deasemenea un efect anticongestiv. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. acest efect este persistent timp mai îndelungat. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. efect analgetic. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. Ultrasunetul. ulei sau apă. 17 . Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. efecte excitatorii. se fac aplicaţii manuale sau spectrum. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. Efecte: reglează tonusul muscular. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. Curenţii interferenţiali. fără a se apăsa prea tare. acţiunea excitomotorie.

 Acţiunea hiperemiantă.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului.  Acţiunile directe. sporirea numărului de leucocite şi hematii. 2. îndepărtarea oboseli musculare. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase. proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central.  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 .  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1. deoarece se acţionează din afară asupra corpului.  Mecanismul reflex.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea. Spunem că masajul este o „prelucrare”. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului. prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului. făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor. contractibilitatea) şi ale nervilor motori. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator. creşte cantitatea de hemoglobină din sânge.cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată. asupra căruia se execută masajul. prin sporirea aportului de sânge.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze. favorizând schimburile nutritive.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:. ligamente şi tendoane.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4. îmbunătăţirea somnului.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi.

 Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median. numite de sus în jos: proximală. Falangele – sunt în număr de 14.  Osul mare. al III-lea. Carpul – care este format din 8 oase.  Osul semilunar. Ele se numerotează dinafară înăuntru. Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median.este format din 5 oase metacarpiene. c). de la I la V. formează scheletul segmentului distal al mâinii. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian. medie şi distală. 2.  Muşchiul opozant al degetului mic. Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1. ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid. adducţia degetelor.  Osul pisiform.este inervat de nervul ulnar. Este flexor al degetului mic. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două. 3. adică al degetelor.  Osul trapezoid. Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a). b). Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui.  Osul piramidal. ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea.  Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar. iar cel profund de nervul ulnar. Metacarpul. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. Rândul inferior este format din:  Osul trapez.  Osul cu cârlig. toate celelalte degete au câte 3 falange.  Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3.  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. al IV-lea. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar. Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar. 19 .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii. Prin contracţia lui. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange.

 TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. mobilă pe părţile subadiacente. Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. dispuse în inel. care uneşte radiusul cu primul rând al carpului. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale. fină. După netezire. se trece la frământat. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. care. marele palmar. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. sau cu ambele mâini. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian. care se poate face cu o singură mână. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. acoperită cu păr. În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul. prin mişcări ascendente. alunecând spre epicondil. cu policele. Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. abducţia degetelor. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 . Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. prin care trece tendonul marelui palmar. formate de ligamentul inelar anterior al carpului. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană. cubitalul posterior. unul extern. Tegumentul este bogat inervat. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire.

În plus. dinafară înăuntru. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior. 21 . Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare. prin presiuni în ambele direcţii. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII. care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. frământări (eventual sub formă de mângâieri). Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. apoi se continuă cu presiuni. Pe faţa anterioară a pumnului. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index. fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene. Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn).  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. deasemenea ea nu trebuie forţată. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. care va fi încălzită în prealabil în baia marină.

adducţie sau invers. abducţie. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse. Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi.  Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară. şi apoi se trece treptat spre cele proximale. moment când practic se transformă în întinderii. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru.  Lateralitate.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate.  Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice.  Elongaţie. Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. se începe cu cele distale.  Rotire. extensie. deci şi nutriţia. De asemenea. Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări. semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă. pe uscat.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară. intreţinându-le calitativ.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite. activează circulaţia. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere. 22 . Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii). influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional. Se mobilizează separat fiecare articulaţie.

23 . 5. 4. Cu coatele sprijinite pe masă.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. Cu coatele sprijinite pe masă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. 3. 2. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii. procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma. acestea dzvoltându-se normal. 10. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). 4. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. organice sau psihice. 9. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. 7. Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. condiţionează întinderea suprafeţei articulare. Efecte morfogenetice şi morfoplastice. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. 8. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională. degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. atât terapia prin muncă (ergoterapia). aceasta constituindu-se. Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă. care include în concepţia anglosaxonă. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. 6. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. Cu palma fixată pe un suport special amenajat. Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. grosimea cartilajului articular. antebraţul sprijinit pe masă. Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr.

3. datorită disfuncţiei mâinii.  Grădinărit. feronerie.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele. etc. brodat. Varietăţi: ghergheful.). Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care. manete în loc de robinete sau butoane etc.  Traforaj. obligă la activitatea cu mâinile ridicate. răsucit.  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna. În plus în aşezare verticală. scobitori etc.  Modelări cu plastelină. periat etc. 2. 4. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini. lapte prins. carton.  Electronică . împiedicând formarea edemului. presarea pe hârtie. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive. aranjarea lor. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”.  Lucru în pielărie.  Cântatul la pian.  Strungărie în lemn sau fier. desen tehnic.  Croitorie. A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil. furculiţă . cusut.  A bate un ou. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor. A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor. 24 .  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară. olărit etc.  Răsfoirea unei cărţi. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură.  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului. acordeon sau la instrumente de suflat.  Dactilografiat. căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări). Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui. ceasornicărie. cuţit.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede. scris. A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară. foarte mult utilizat.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1. dărăcit. lenjerie. creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor. a maşinilor.  Lucru de mână (tricotat.  Rularea făcăleţului.  Ţesutul de război. tâmplărie şi dulgherie uşoară. etc. etc).

şah. dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). tăierea cu foarfeca etc. c). Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) . Marocco. Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate. golf.  Govora-sunt băi sulfuroase. modelatori. care se pot combina între ele.băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. Tenis. O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. Din aceste 43 de gesturi. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. etc). Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex. etc. În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice.). Aruncarea cu săgeţi la ţintă. (nămol silicos şi iodat). nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. criket. iar piesele sunt magnetizate. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii.      6. În afară de activităţile lucrative. Aceste gesturi profesionale se împart în: a).  Bazna-sunt băi iodate şi sărate. băile sulfuroase de tip Herculane. au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. tenis de masă. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. cu sau fără adaptări specifice. baschet etc).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet. Pucioasa. Biliard. Gesturi proprii muncii.  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”.  Băile Herculane. Uneori placa este metalică. iodate şi sărate. iodurate de tip Bazna şi Govora. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase.  Sovata. În sensul acesta vom indica băile sărate. dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele. 24 aparţin mâinii. Tratamentul balnear se face toata viata. sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate. studiind 1300 meserii. b). Amara. Gesturi solicitate de muncă. badminton. sudură. 25 .

Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). Ed. Bucureşti. Ed. Medicală. Dr. 1987. Ed. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. Ed. Bucureşti. Doc. Ranga. Medicală. Ed. Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Ed. Profesor Dr. Ed. Prof. 1989. Dr. I. Bucureşti. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Bucureşti. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională. Ed. Medicală. 1999. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Medicală. V. terapeutică şi de recuperare. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. Sport-Turism. Sport-Turism. 1969. Medicală. Medicală. 1981 Conf. Bucureşti 1983. Dr. 26 . Bucureşti 1981. 1979. Bucureşti.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->