Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

 Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri. tibie. răsuciri. Incomplete – când mai există un oarecare contact. etc. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni. 3 . Luxatia . Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent.  Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. sfâşieri.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. tracţiuni.este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). presiuni etc. II. fizici. muşcături. iradieri. ETIOPATOLOGIE – cauze. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici.  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite. Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă. mecanisme. electrocutări. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor. chimici şi biologici. Entorsa . În funcţie de violenţa mişcării. Anatomie patologică.forma minora a traumatismelor articulare.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul). degerături. prin căderi sau loviri. Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie.

ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica. degetului mare. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. impotenţă funcţională. dislocarea captelor osoase fie intracapsular. striviri parcelare. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară. Entorsa. care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. Luxaţiile. Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. 4 . Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase. redori în articulaţiile metacarpofalangelor. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul. ligamentele sunt rupte sau smulse. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. fracturi. determinând luxaţii neregulate sau atipice. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. mai puţin în luxaţiile încomplete. Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. cotului. echimoze locale. când capsula fibroasă nu se rupe. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante. prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. femuro-patelară). cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări.mişcările sunt forţate de hiperextensie. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. Luxaţiile întâlnite mai rar. timp în care se mişcă mereu degetele. unde capsula se rupe. scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. La entorsele pumnului .

Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete. cât prin lezarea capsului şi ligamentului. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului. ce va fi recuperată prin tratament intensiv. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni. 5 . Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie. apoi este flectat uşor. Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet.  Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. e) Fractura scafoidului. Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării). ceea ce va determina o mână rigidă. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. În general poziţionarea greşită a fracturii. Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene.luxaţie a policelui. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă. d) Fractura.  Aderenţa tendonului extensorului la calus. dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă.când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată. prelungirea duratei imobilizării. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor.  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni. nu atât prin afectarea osului.

alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). 2. În cazurile complicate. Sutura tendoanelor se impune . Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului. g) Leziuni de tendon. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. h) Tendoanele flexorilor. nu ridică probleme deosebite. bineânţeles. 4. Nu se indică deci suturi precoce. 1. după câteva săptămâni). şi tendoanele flexorilor profunzi. pentru a asigura contracţia. Sutura tendoanelor. pe pietre ascuţite. de mai multe ori. în primul rând chirurgul. pentru că există pericolul algonerodistrofiei. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei. Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. Recuperarea trebuie făcută imediat.recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională. Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. Căderile în geam. cu smulgeri de fragment osos. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. 3. Sutura lor este uneori posibilă. Atitudinea terapeutică este diferită. în cazurile simple. se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. Evident că aceste leziuni interesează. în teaca lor strâmtă. Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. în funcţie de sediul lezional. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază). ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. leziunea respectivă. distal. peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. fie tardive. Se produce. o scurtare de 6 . Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. În această zonă cunoscută. care va rezolva chirurgical (sutură.

prezenţa şi tipul hemoragiei. deficit de flexie a pumnului. 2. fără delabrări). fără apariţia de perturbări funcţionale. Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Examenul clinic – semne subiective şi obiective.3 cm. deci pot fi suturate cu uşurinţă. Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. Uneori. Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. direcţie. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu. tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos. 3. clinice. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. pune mai puţine probleme chrurgului. Tendoanele extensorilor. Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. imposibilitatea de a face abducţia policelui. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. dimensiuni. hipoestezie a mâinii. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. 2. în general. vasculare şi examene paraclinice. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. aspect. 7 . forma. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. profunzime. i) Tendoanele extensorilor. 1. Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui). neurologice. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. III. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi.

În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. atrofii. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi. edem. retracturi musculare. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios). Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. luxaţii. În entorsele grave. 8 . Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. hidrartroza. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. neglijate sau incorect tratate. Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan. tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate. IV. Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. articulaţia devine instabilă şi dureroasă. radiologic probe de laborator. necesitând intervenţia operatorie. tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. În funcţie de localizare. localizarea ei. prognosticul fiind rezervat. fracturi. în final cu pierderea capacităţii de muncă. tumefacţia articulară. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. Investigaţii paraclinice . Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil.ex. b). Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene. evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. hemartroza. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii.

Teprin). Tratamentul medicamentos. ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. După şocul traumatic. Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. Tratamentul igieno-dietetic. precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. Tratamentul medicamentos. medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte. tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient. brufen. Igiena are un rol foarte important. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente. chirurgical şi medicamentos de urgenţă. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea. 2.  Calmante în cazul durerilor articulare. fenilbutazona. TRATAMENT. după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. salicilat de metil. V. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona. diclofenac. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori. După traumatisme.  Termoleptice (Antideprin. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă. pot dăuna întregului organism. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit.  Neuroleptice (Toridazin). 9 . indometacin. aspirina. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate. indiferent cât de bine va fi aplicat. 1.

(cu grijă pentru articulaţia respectivă). Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. Obiectivul tratamentelor în entorsele simple. Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. Tratamentul ortopedico-chirurgical. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. dezaxarea sau consolidarea vicioasă. mişcări active şi pasive. 10 . calus exuberant. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe). În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. 1.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3.

cere promtitudine. tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc. chiar de scurtă durată.  Creşterea îndemânării. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii. Amputaţiile. Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. cel de al treilea este un grup polimorf. Mâna rigidă 3.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. În cadrul antrenamentului general.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat. Paraliziile nervilor periferici 2.  Ameliorarea circulaţiei.  Echilibrul muscular.  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.  Mobilitatea articulară.  Refacerea prehensiuni.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 . se urmăreşte:  Asuplizarea articulară. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate. experienţă şi multă perseverenţă. Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii. ca în striviri. Mâna suportă greu imobilizarea.  Dezvoltarea răbdării. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil. care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ .  Reducerea funcţiei tendoanelor. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. ca urmare a unor fracturi. Această normalitate. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică. În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente. leziuni de ţesuturi moi. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile.

În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului.  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. . După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min. să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal).  Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui. ale diafizei falangelor. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. Imobilizarea să fie cât mai scurtă. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. Durata băi este de 20-30 min.   2. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. 12 .

substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. ameliorează circulaţia. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare. Duşul cu aburi. sau un duş la temp. Durata este de 3-6 min. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. Sunt foarte des folosite. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. 13 .. Poate fi o procedură de sine stătătoare. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. spălare. Se folosesc seminţe de in. a fluxului de sânge. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. în scopul evitării supraâncălzirii. La sfârşit se aplică o procedură de răcire. de 18-200 C. Băile cu plante medicinale. nuc. amidon.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. salvie sau tărâţe de grâu. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. locală şi reflexă. flori de tei. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. 0 Împachetările cu parafină. În timp ce pacinetul se află în apă rece. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. Durata masajului este de 8-15 min. etc. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. grăbeşte vindecarea. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. Durata băi este de 20 – 40 min. de castan. determină o creştere marcată. favorizează rezorbţia. Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece.5-1cm grosime. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. calmează durerile. atunci când se urmăreşte şi efectul termic. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. Durata este de 30-60 min. malţ. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. muşeţel. coajă de stejar. mentă. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. Duş masaj. activitate sporită a globulelor albe din sânge.

Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. După împachetare se aplică o procedura rece. de evoluţia afecţiunii.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt. Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. 14 . Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa. cu scop curativ sau profilactic. Intensitatea curentului .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică.care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate. Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. 3. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. aplicare longituninală . Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei. care trebuie spalat după fiecare utilizare. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă.

Băile galvanice. 15 .este între 10-30 min. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. Poziţia bolnavului . Densitatea curentului . Băile generale . Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată.sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi. Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare. ascendent. Sensul curentului . transversal sau chiar în diagonală. ajugând în circulaţia generală. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei.este mai mare decât cea de la băile parţiale . fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. generale sau stenger.este de 10-15 sedinţe. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp. Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei. Intensitatea curentului . Durata unei sedinţe . Are efect excitomotor. De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata . Ionogalvanizarea.Durata -15-30 min. trofic. Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe.este de aprozimativ 30 de minute. Numarul de şedinţe . vasodilatator. Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. de stimulare a excitabilităţii musculare. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. Băile parţiale .sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate. Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice.

are un efect excitator tonicizant. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi. Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau.efect excitator. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. 16 . În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal. Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri. distanţă. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Efect de depozit . are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. Monofazatul fix . Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi.este de aproximativ 30 min. acţionează ca un adevărat masaj profund electric. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. creşte tonusul muscular. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. În general durata proceduri este de 4-8 min. dacă este mai mică 1 procedură pe zi. durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. Difazatul fix . acţionează ca un masaj profund mai intens. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri . Curenţii diadinamici. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Perioada scurtă .

în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. Ultrasunetul. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. acest efect este persistent timp mai îndelungat. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. Curenţii interferenţiali. ulei sau apă. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. are deasemenea un efect anticongestiv. efecte excitatorii. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. 17 . Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. se fac aplicaţii manuale sau spectrum. Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică. acţiunea excitomotorie. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile. efect analgetic. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. Efecte: reglează tonusul muscular. fără a se apăsa prea tare.

 Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea. prin sporirea aportului de sânge. proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central. contractibilitatea) şi ale nervilor motori. îmbunătăţirea somnului. îndepărtarea oboseli musculare. asupra căruia se execută masajul.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4. favorizând schimburile nutritive.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului.  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului. 2.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi. creşte cantitatea de hemoglobină din sânge. făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază.cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.  Acţiunile directe.  Mecanismul reflex.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze. sporirea numărului de leucocite şi hematii. prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. deoarece se acţionează din afară asupra corpului. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase. ligamente şi tendoane.  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 . subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului. Spunem că masajul este o „prelucrare”. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:.  Acţiunea hiperemiantă. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).

ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea.  Osul pisiform. Ele se numerotează dinafară înăuntru. al III-lea.este format din 5 oase metacarpiene. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două. de la I la V. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar.  Osul mare.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1. Rândul inferior este format din:  Osul trapez.  Osul cu cârlig. toate celelalte degete au câte 3 falange. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali.  Osul piramidal. c). ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid. b). adică al degetelor.este inervat de nervul ulnar. medie şi distală. Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a). formează scheletul segmentului distal al mâinii.  Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median. Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1.  Osul semilunar. 3. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. Prin contracţia lui.  Osul trapezoid.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median.  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. numite de sus în jos: proximală.  Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar.  Muşchiul opozant al degetului mic. Metacarpul. Este flexor al degetului mic. iar cel profund de nervul ulnar. Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange. 19 . Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median. Carpul – care este format din 8 oase. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian. Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar.  Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3. adducţia degetelor. 2. Falangele – sunt în număr de 14. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii. al IV-lea.

formate de ligamentul inelar anterior al carpului. acoperită cu păr. cubitalul posterior. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană. prin care trece tendonul marelui palmar. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. sau cu ambele mâini. care se poate face cu o singură mână. Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. cu policele. unul extern. În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 . care uneşte radiusul cu primul rând al carpului. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale. dispuse în inel. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul. Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. fină. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. marele palmar. Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. După netezire. care. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian.  TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. Tegumentul este bogat inervat. alunecând spre epicondil. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. abducţia degetelor. se trece la frământat. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. mobilă pe părţile subadiacente. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire. prin mişcări ascendente. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.

frământări (eventual sub formă de mângâieri). maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene.  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. 21 . care va fi încălzită în prealabil în baia marină. Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII. fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. prin presiuni în ambele direcţii. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior. Pe faţa anterioară a pumnului. Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn). deasemenea ea nu trebuie forţată. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. apoi se continuă cu presiuni. Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. dinafară înăuntru. În plus.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare.

care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. abducţie.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite. şi apoi se trece treptat spre cele proximale. se începe cu cele distale.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii). Se mobilizează separat fiecare articulaţie. De asemenea. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice. Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse.  Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară. Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. adducţie sau invers. pe uscat.  Rotire. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi. deci şi nutriţia. Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară. 22 . influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional.  Lateralitate. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. activează circulaţia. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări. moment când practic se transformă în întinderii.  Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru. intreţinându-le calitativ. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase. semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate. Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. extensie. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă.  Elongaţie. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie.

Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. 8. Cu coatele sprijinite pe masă. 4. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. condiţionează întinderea suprafeţei articulare. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii. 9. Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. Efecte morfogenetice şi morfoplastice. care include în concepţia anglosaxonă. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. 2. 10. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă. antebraţul sprijinit pe masă. acestea dzvoltându-se normal. grosimea cartilajului articular. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. 23 . 5. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. aceasta constituindu-se. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. organice sau psihice. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). 4. 3. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. Cu coatele sprijinite pe masă. Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. 6. 7. degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. Cu palma fixată pe un suport special amenajat. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. atât terapia prin muncă (ergoterapia). Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională.

etc). Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui.  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie. cusut.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1.  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna. presarea pe hârtie.  Lucru în pielărie.  Lucru de mână (tricotat. scris.  Cântatul la pian. creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”. dărăcit. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors.). A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. În plus în aşezare verticală. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură. carton. obligă la activitatea cu mâinile ridicate. foarte mult utilizat. unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului. olărit etc. ceasornicărie. acordeon sau la instrumente de suflat. a maşinilor.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede. Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini.  Rularea făcăleţului. 4. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). împiedicând formarea edemului. Varietăţi: ghergheful. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive. periat etc. etc. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor.  A bate un ou. lenjerie. etc. scobitori etc. tâmplărie şi dulgherie uşoară. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară.  Dactilografiat.  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară. aranjarea lor.  Răsfoirea unei cărţi.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele. A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor. datorită disfuncţiei mâinii. furculiţă . 3. 2.  Traforaj.  Modelări cu plastelină.  Grădinărit. cuţit. lapte prins. desen tehnic.  Ţesutul de război. 24 . răsucit.  Croitorie.  Strungărie în lemn sau fier. feronerie.  Electronică . A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil. manete în loc de robinete sau butoane etc. brodat. căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări).

dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) . Din aceste 43 de gesturi. În sensul acesta vom indica băile sărate. tenis de masă. c). Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului.  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”. golf. badminton. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii. şah. Pucioasa. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. iar piesele sunt magnetizate.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet.). Aruncarea cu săgeţi la ţintă. urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale.  Bazna-sunt băi iodate şi sărate.  Sovata. etc.  Govora-sunt băi sulfuroase. Gesturi solicitate de muncă.  Băile Herculane. b). Uneori placa este metalică. baschet etc).      6. Tratamentul balnear se face toata viata. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. etc). dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele. Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex. (nămol silicos şi iodat). Aceste gesturi profesionale se împart în: a). au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. modelatori. Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate. Tenis. Gesturi proprii muncii. studiind 1300 meserii. În afară de activităţile lucrative. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase.băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. 24 aparţin mâinii. criket. iodurate de tip Bazna şi Govora. care se pot combina între ele. Amara. sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate. Marocco. băile sulfuroase de tip Herculane. tăierea cu foarfeca etc. sudură. O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. cu sau fără adaptări specifice. 25 . Biliard. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. iodate şi sărate.

Dr. 1979. Prof. Medicală. Sport-Turism. Ed. Bucureşti. Sport-Turism. Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. V. Medicală. Ed. I. Ed. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite). 1969. Doc. Ed. terapeutică şi de recuperare. Dr. Ed. Profesor Dr. Dr. Medicală. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Ed. Bucureşti. Bucureşti 1981. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională. Ed. Ed. Ranga. 1987. Medicală. 1989. 1981 Conf.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). 1999. Medicală. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Medicală. Bucureşti. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. 26 . Bucureşti. Bucureşti 1983. Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful