Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

 Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. iradieri.  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite. tibie. muşcături. Luxatia .este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). tracţiuni.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni. Entorsa . Incomplete – când mai există un oarecare contact. degerături. în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii. 3 .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. mecanisme. II. etc. Anatomie patologică.forma minora a traumatismelor articulare.  Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri. În funcţie de violenţa mişcării. prin căderi sau loviri. Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent. entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor. electrocutări. Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie. chimici şi biologici. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. ETIOPATOLOGIE – cauze. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare. Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul). sfâşieri. răsuciri. fizici. presiuni etc.

determinând luxaţii neregulate sau atipice. Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. degetului mare. când capsula fibroasă nu se rupe. Entorsa. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. cotului. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul.mişcările sunt forţate de hiperextensie. unde capsula se rupe. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. fracturi. timp în care se mişcă mereu degetele. mai puţin în luxaţiile încomplete. din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos. cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. Luxaţiile întâlnite mai rar. Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară. femuro-patelară). singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase. Luxaţiile. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. redori în articulaţiile metacarpofalangelor. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. impotenţă funcţională. prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. ligamentele sunt rupte sau smulse. striviri parcelare. scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante. Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. dislocarea captelor osoase fie intracapsular. La entorsele pumnului . 4 . Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. echimoze locale.

prelungirea duratei imobilizării. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării).când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie.  Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională. dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă. Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie. apoi este flectat uşor. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene. cât prin lezarea capsului şi ligamentului. ceea ce va determina o mână rigidă. Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet. nu atât prin afectarea osului. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului.  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului. 5 .  Aderenţa tendonului extensorului la calus. Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor.luxaţie a policelui. ce va fi recuperată prin tratament intensiv. d) Fractura. În general poziţionarea greşită a fracturii. Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. e) Fractura scafoidului. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete. Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate.

în teaca lor strâmtă. cu smulgeri de fragment osos. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. 3. 4. leziunea respectivă. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. pentru a asigura contracţia. ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. Se produce. Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal. Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. Nu se indică deci suturi precoce. În această zonă cunoscută. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei. sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. bineânţeles. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. după câteva săptămâni).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). în cazurile simple. pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). în primul rând chirurgul. Sutura tendoanelor. care va rezolva chirurgical (sutură. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază). Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit. g) Leziuni de tendon. 1. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului. h) Tendoanele flexorilor.recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. de mai multe ori. distal. Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. fie tardive. Sutura lor este uneori posibilă. alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). o scurtare de 6 . Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor. Atitudinea terapeutică este diferită. în funcţie de sediul lezional. Evident că aceste leziuni interesează. pe pietre ascuţite. 2. În cazurile complicate. peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). pentru că există pericolul algonerodistrofiei. şi tendoanele flexorilor profunzi. Sutura tendoanelor se impune . Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. nu ridică probleme deosebite. Căderile în geam. se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. Recuperarea trebuie făcută imediat.

Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. Examenul clinic – semne subiective şi obiective.3 cm. hipoestezie a mâinii. prezenţa şi tipul hemoragiei. imposibilitatea de a face abducţia policelui. tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos. forma. Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. Uneori. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). fără apariţia de perturbări funcţionale. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. 2. clinice. dimensiuni. profunzime. 1. Tendoanele extensorilor. III. Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi. deficit de flexie a pumnului. 2. vasculare şi examene paraclinice. pune mai puţine probleme chrurgului. în general. Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. aspect. 3. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui). Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. direcţie. i) Tendoanele extensorilor. 7 .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. neurologice. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. fără delabrări). deci pot fi suturate cu uşurinţă. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu.

Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios). tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. tumefacţia articulară. atrofii. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan. hemartroza. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. prognosticul fiind rezervat. b). În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil. 8 . evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. În entorsele grave. Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii. IV.ex. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei. hidrartroza. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate. retracturi musculare. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. edem. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. Investigaţii paraclinice . În funcţie de localizare. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. luxaţii. necesitând intervenţia operatorie. radiologic probe de laborator. prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. neglijate sau incorect tratate. fracturi. localizarea ei. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. articulaţia devine instabilă şi dureroasă. în final cu pierderea capacităţii de muncă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi.

2. diclofenac. După şocul traumatic.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. fenilbutazona. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte. 9 . indiferent cât de bine va fi aplicat. 1. Tratamentul medicamentos. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă. V. brufen. Igiena are un rol foarte important. TRATAMENT. tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient.  Termoleptice (Antideprin. Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. După traumatisme. după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. salicilat de metil. Tratamentul igieno-dietetic. Tratamentul medicamentos. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori. indometacin. Teprin). pot dăuna întregului organism. medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori. aspirina. ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente.  Neuroleptice (Toridazin). chirurgical şi medicamentos de urgenţă.  Calmante în cazul durerilor articulare. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate.

este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. calus exuberant. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe). Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. Tratamentul ortopedico-chirurgical. 10 . mişcări active şi pasive.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3. 1. dezaxarea sau consolidarea vicioasă. (cu grijă pentru articulaţia respectivă). Obiectivul tratamentelor în entorsele simple.

 Creşterea îndemânării. se urmăreşte:  Asuplizarea articulară.  Echilibrul muscular. Mâna suportă greu imobilizarea.  Reducerea funcţiei tendoanelor. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. Această normalitate. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil.  Dezvoltarea răbdării. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate. În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente. cere promtitudine. tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc. cel de al treilea este un grup polimorf. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 .  Ameliorarea circulaţiei. Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. leziuni de ţesuturi moi. ca în striviri. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică. ca urmare a unor fracturi. care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare. În cadrul antrenamentului general.  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat. Paraliziile nervilor periferici 2. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii. chiar de scurtă durată. Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor. Amputaţiile. experienţă şi multă perseverenţă. Mâna rigidă 3. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ .  Mobilitatea articulară. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii.  Refacerea prehensiuni. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale.

HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.  Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. 12 . TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ. Imobilizarea să fie cât mai scurtă. În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică. ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui.   2. după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. . Durata băi este de 20-30 min.  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal). ale diafizei falangelor. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min.

determină o creştere marcată. spălare. Durata masajului este de 8-15 min. Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă.5-1cm grosime. sau un duş la temp. atunci când se urmăreşte şi efectul termic. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. salvie sau tărâţe de grâu. Duşul cu aburi.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. La sfârşit se aplică o procedură de răcire.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci.. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. favorizează rezorbţia. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. muşeţel. activitate sporită a globulelor albe din sânge. 0 Împachetările cu parafină. Se folosesc seminţe de in. ameliorează circulaţia. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. de castan. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj. malţ. Sunt foarte des folosite. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. Băile cu plante medicinale. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare. flori de tei. Durata este de 30-60 min. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă. În timp ce pacinetul se află în apă rece. Duş masaj. grăbeşte vindecarea. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. etc. în scopul evitării supraâncălzirii. Durata este de 3-6 min. 13 . Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. nuc. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. Durata băi este de 20 – 40 min. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. coajă de stejar. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat. Poate fi o procedură de sine stătătoare. calmează durerile. locală şi reflexă. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. de 18-200 C. mentă. a fluxului de sânge. amidon.

Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa. 3. aplicare longituninală . Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. de evoluţia afecţiunii. Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita. 14 . Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei.care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. După împachetare se aplică o procedura rece. cu scop curativ sau profilactic. Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. care trebuie spalat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului .

Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Ionogalvanizarea. fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Sensul curentului . Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul. Are efect excitomotor. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică. În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei. Poziţia bolnavului .sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Băile generale . Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare. 15 . pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice.este de aprozimativ 30 de minute. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata .Durata -15-30 min. De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. trofic. Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare.sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent. Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ. Durata unei sedinţe . transversal sau chiar în diagonală.este mai mare decât cea de la băile parţiale . Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe. vasodilatator. Numarul de şedinţe . Intensitatea curentului . de stimulare a excitabilităţii musculare.este între 10-30 min.este de 10-15 sedinţe. Băile parţiale . Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei. generale sau stenger. Băile galvanice. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile. ascendent. Densitatea curentului . Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. ajugând în circulaţia generală.

distanţă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm.are un efect excitator tonicizant. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. creşte tonusul muscular. Curenţii diadinamici. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. dacă este mai mică 1 procedură pe zi. Difazatul fix . Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi. Monofazatul fix . evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe. Perioada scurtă . 16 . Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau.este de aproximativ 30 min. acţionează ca un adevărat masaj profund electric. durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min.efect excitator. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. În general durata proceduri este de 4-8 min.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri . acţionează ca un masaj profund mai intens.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe. Efect de depozit . Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână.

efecte excitatorii. acest efect este persistent timp mai îndelungat. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. efect analgetic. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică. Efecte: reglează tonusul muscular. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. acţiunea excitomotorie. Ultrasunetul. Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. Curenţii interferenţiali. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. 17 . Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. fără a se apăsa prea tare. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. se fac aplicaţii manuale sau spectrum. are deasemenea un efect anticongestiv. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. ulei sau apă. durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile.

îmbunătăţirea somnului. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului. asupra căruia se execută masajul.  Acţiunile directe. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator. prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea. făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului. contractibilitatea) şi ale nervilor motori.  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 . prin sporirea aportului de sânge. sporirea numărului de leucocite şi hematii. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase. deoarece se acţionează din afară asupra corpului.  Mecanismul reflex. ligamente şi tendoane.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze. proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central. favorizând schimburile nutritive.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:. Spunem că masajul este o „prelucrare”.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi.cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului. îndepărtarea oboseli musculare. 2. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea). creşte cantitatea de hemoglobină din sânge.  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui.  Acţiunea hiperemiantă.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă.

Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar. Metacarpul. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange.  Muşchiul opozant al degetului mic. Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a). Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui.este inervat de nervul ulnar. c). Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median.  Osul cu cârlig.  Osul pisiform. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea.  Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1. b). adducţia degetelor.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median.  Osul piramidal. Carpul – care este format din 8 oase.este format din 5 oase metacarpiene.  Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median. Ele se numerotează dinafară înăuntru. formează scheletul segmentului distal al mâinii. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. Falangele – sunt în număr de 14.  Osul semilunar. Rândul inferior este format din:  Osul trapez. numite de sus în jos: proximală. de la I la V. ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali. iar cel profund de nervul ulnar.  Osul mare. al III-lea. Este flexor al degetului mic. al IV-lea. 19 .  Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar. Prin contracţia lui. adică al degetelor. 3.  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea. Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1.  Osul trapezoid. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar. medie şi distală. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian. toate celelalte degete au câte 3 falange. 2.

În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul. care. care se poate face cu o singură mână. Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. acoperită cu păr. sau cu ambele mâini. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. care uneşte radiusul cu primul rând al carpului. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. prin mişcări ascendente. alunecând spre epicondil. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. fină. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat.  TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. unul extern. cu policele. Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. mobilă pe părţile subadiacente. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. cubitalul posterior. prin care trece tendonul marelui palmar. abducţia degetelor. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 . extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor. dispuse în inel. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale. marele palmar. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. După netezire. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. se trece la frământat. Tegumentul este bogat inervat. Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian. formate de ligamentul inelar anterior al carpului.

Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn). prin presiuni în ambele direcţii.  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. deasemenea ea nu trebuie forţată. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII. maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. care va fi încălzită în prealabil în baia marină. dinafară înăuntru. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior. frământări (eventual sub formă de mângâieri). În plus. 21 . Pe faţa anterioară a pumnului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. apoi se continuă cu presiuni. Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii. Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index.

Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie. intreţinându-le calitativ. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară. Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. Se mobilizează separat fiecare articulaţie.  Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie. şi apoi se trece treptat spre cele proximale. influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional. De asemenea. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase.  Rotire. deci şi nutriţia. activează circulaţia. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii). pe uscat. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. abducţie.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate.  Elongaţie. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări. care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile.  Lateralitate.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite. adducţie sau invers. 22 . Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi. semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă. se începe cu cele distale. extensie. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse.  Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară. moment când practic se transformă în întinderii.

Cu palma fixată pe un suport special amenajat. aceasta constituindu-se. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. grosimea cartilajului articular. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. 8. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. 10. Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. 4. Cu coatele sprijinite pe masă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. atât terapia prin muncă (ergoterapia). Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. organice sau psihice. condiţionează întinderea suprafeţei articulare.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr. Cu coatele sprijinite pe masă. 6. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii. 4. care include în concepţia anglosaxonă. 7. Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă. Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. 23 . procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice. 5. 2. Efecte morfogenetice şi morfoplastice. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). 9. 3. Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. antebraţul sprijinit pe masă. Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională. degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii. acestea dzvoltându-se normal.

24 . creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor. periat etc. etc.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1. unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). 4. acordeon sau la instrumente de suflat. A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. manete în loc de robinete sau butoane etc.  Ţesutul de război.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede. împiedicând formarea edemului. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive. etc.  Lucru în pielărie.  Dactilografiat. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui. carton. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”. dărăcit. Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care. a maşinilor. olărit etc. tâmplărie şi dulgherie uşoară. presarea pe hârtie.  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară.  Cântatul la pian.  Traforaj.  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie.  Rularea făcăleţului. răsucit. cusut. furculiţă .  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna.).  Modelări cu plastelină. aranjarea lor.  Lucru de mână (tricotat.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele. 3. lapte prins. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară. obligă la activitatea cu mâinile ridicate. feronerie. căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări). A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor. brodat. foarte mult utilizat.  Strungărie în lemn sau fier. 2. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini. scobitori etc. A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil.  A bate un ou. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors. cuţit.  Răsfoirea unei cărţi. datorită disfuncţiei mâinii. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură. În plus în aşezare verticală. scris.  Electronică . Varietăţi: ghergheful. lenjerie.  Croitorie. etc).  Grădinărit. ceasornicărie. desen tehnic.

băile sulfuroase de tip Herculane. Gesturi proprii muncii. c).  Sovata. Marocco. cu sau fără adaptări specifice. Tratamentul balnear se face toata viata. tenis de masă. etc. şah. iodate şi sărate. golf. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. sudură. etc). TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale. Gesturi solicitate de muncă. Pucioasa. În afară de activităţile lucrative. 24 aparţin mâinii. Aceste gesturi profesionale se împart în: a). nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. iar piesele sunt magnetizate. modelatori. Biliard. Amara. Aruncarea cu săgeţi la ţintă.  Bazna-sunt băi iodate şi sărate.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) . sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. Din aceste 43 de gesturi. O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. 25 .). Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex. b). dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase. badminton. studiind 1300 meserii.  Băile Herculane. Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate. Tenis. care se pot combina între ele. au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. tăierea cu foarfeca etc. dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele.  Govora-sunt băi sulfuroase. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal. În sensul acesta vom indica băile sărate. În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice.  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”. baschet etc).      6. (nămol silicos şi iodat). urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). Uneori placa este metalică.băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet. criket. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. iodurate de tip Bazna şi Govora.

Ed. Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Bucureşti. V. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Ed. Bucureşti 1981. Sport-Turism. 1981 Conf. 1999. 1979. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). 1987. Dr. Medicală. I. Medicală. Ed. Ranga. Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Dr. Medicală. 1969. Dr. Profesor Dr. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite). Ed. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. Ed. Bucureşti. Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. Medicală. Medicală. terapeutică şi de recuperare. Bucureşti 1983. 1989. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. Bucureşti. Ed. 26 . Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. Medicală. Prof. Bucureşti. Ed. Bucureşti. Doc. Ed. Sport-Turism.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful