Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC

PLANUL LUCRĂRII PARTEA I. I.Generalităţi – definiţie, clasificare, date epidemiologice II.Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică III.Criterii de susţinere a diagnosticului: a). examenul clinic – semne subiective şi obiective b). Investigaţii paraclinice – ex. radiologic probe de laborator IV. Evoluţie şi prognostic V. Tratament: 1. tratament profilactic 2. tratament igieno-dietetic 3. tratament medicamentos 4. tratament ortopedico-chirurgical PARTEA a II-a: tratamentul BFT. 1. principiile şi obiective tratamentului BFT 2. tratamentul prin hidro-termoterapie 3. tratamentul prin electroterapie 4. tratamentul prin masaj: • Efectele fiziologice ale masajului • Descrierea anatomică a regiunii • Tehnica masajului • Mobilizarea articulaţiilor (kinetoterapie) • Gimnastică medicală 5. terapia ocupaţională 6. tratamentul balneologic (ape minerale, nămoluri) BIBLIOGRAFIE METODE DE RECUPERAREA MEDICALĂ B.F.T. ÎN MÂNA ŞI ARTICULAŢIA PUMNULUI POSTTRAUMATIC (fracturii, luxaţii, entorse) (fracturii, entorse) PARTEA I. I.GENERALITĂŢII – definiţie, clasificare, date epidemiologice. 1

Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic
Mâna omului a constituit obiectivul a numeroase studii de paleontologie, antropologie şi embriologie. Aceste lucrări subliniază în general un paradox: dacă din punct de vedere morfologic mâna păstrează vestigii anatomice ances-trale ( fiind derivată fără transformări prea mari dintr-un timp primitiv în filoge-nia speciilor ) în schimb din punct de vedere funcţional mâna este apogeul pro-ceselor de evoluţie orientată către prehensiune delicată şi de forţă cât şi către o percepţie senzorială fină. Importanţa senzorială şi motorie, a mâinilor pentru viaţa socială şi profesională a omului este considerabilă. Tandemul „creer-mână” organ de execuţie, permite actul complex al prehensi-unii şi în plus, ca organ de informare, degetele sunt un adevărat receptor senzori-al care permit omului să palpeze organele din jur şi să interpreteze informaţiile vizuale. Progresele mecanizării şi automatizării au dus la reducerea meseriilor manua-le şi artizanale fără a scădea importanţa funcţională considerabilă a mâinilor. Mâna reprezintă cel mai complicat segment de membru din organism. Atât sructutra, cât şi funcţia sa sunt adaptate complexităţii activităţii umane. Suprafaţa, proporţional enormă din cortexul cerebral care controlează această activitate, este o dovadă a complexităţii acestui adevărat ‘’organ’’. Mâna nu este doar organul prehensiunii ( pentru prizele globale sau pentru cele de mare fineţe ) şi ale celei mai importante sensibilităţi discriminative, ci este, în acelaşi timp, organul sensibilităţi umane, a expresivităţii a profesionali-tăţii celei mai elaborate.

În fond tot restul membrului superior, umăr, braţ, antebraţ, pumn nu au decât rolul de a pune mâna în poziţia cea mai favorabilă pentru o acţiune determinantă. Tipurile lezionale ale microtraumatismelor mâinii sunt cele obişnuite: plăgi, contuzii, luxaţii, entorse şi fracturi care pot interesa toate structurile anatomice: pielea, ligamentele, muşchii, tendoanele, articulaţiile, oasele, vasele şi nervii. Mâna mai prezintă o serie de sindroame, boli disfuncţionale, în a căror etio-patogenie, microtraumatismul joacă un rol determinant. Traumatismul pumnului şi a mâinii propriu-zise este un ansamblu al tulburărilor de ordin local şi general produse prin acţiunea unui agent voluntar a cărui forţă depăşeşte rezistenţa ţesuturilor asupra cărora acţionează, producând printre altele: entorse, fracturi, luxaţii. Fractura – prin fractură se înţelege o întrerupere totală sau parţială a continuităţii unui os, apărută în urma uni traumatism. Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercursiune locală, ci un proces patologic complex, care angajează intreg organismul. Fractura este de şi o boală generală (dereglări posttraumatice generale), declanşată mai ales prin intermediul sistemului nervos. În mod clasic fracturile se împart în: Fracturi închise (segmentele sunt acoperite integral de piele)

2

Entorsa .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fracturi deschise (tegumentul şi straturile de sub el au fost lezate fie de agentul vulnerant. În funcţie de violenţa mişcării. sfâşieri. anatomie patologică În etiologia traumatismelor se întâlnesc factori mecanici. După modul de producere luxaţiile pot fi: Complete – când cele două suprafeţe articulare nu mai au nici un contact între ele. Anatomie patologică.este leziunea care consta din pierderea contactului normal dintre suprafeţele articulare ale oaselor care formează o articulaţie (deplasarea capetelor osoase ale unei articulaţii). chimici şi biologici.  Factorii biologici produc leziuni traumatice prin: înţepături. în care nu se pierde contactul permanent între suprafetele articulare si consta din întinderea sau ruptura unuia sau mai multor ligamente ale unei articulatii.fie de fragmentele osoase – dinăuntru in afară – şi osul ajunge în contact cu exteriorul). 3 . Luxatia . Incomplete – când mai există un oarecare contact. etc. prin căderi sau loviri. entorsele pot fi: Uşoare – de gradul I = o întindere bruscă a ţesuturilor. iradieri. tracţiuni. muşcături. degerături. presiuni etc.forma minora a traumatismelor articulare.  Factorii fizici produc leziuni traumatice diverse: arsuri. tibie. Sunt mai frecvent întâlnite la oasele neacoperite de muşchi: claviculă. ETIOPATOLOGIE – cauze. răsuciri. mecanisme. Fracturile indirecte sunt cele în care traiectul de fractură se află la distanţă faţă de punctul de aplicare a traumatismului şi se produc prin: flexie. Grave – de gradul II şi III = rupturi ale unora sau mai multor structuri conjunctive şi ligamentare periarticulare. fizici. Fracturile directe sunt cele produse când agentul traumatic fracturează osul chiar la nivelul de aplicare a şocului violent. electrocutări. II.  Factorii chimici produc traumatisme numite coroziuni.  Factorii mecanici produc traumatisme prin obiective tăioase sau ascuţite.

ale articulaţiilor mai mobili şi mai active. Luxaţia recidivantă trebuie considerată o sechelă a unei luxaţii mai vechi apărând mai ales la articulaţii laxe (umăr. fracturi. dislocarea captelor osoase fie intracapsular.mişcările sunt forţate de hiperextensie. La entorsele pumnului . impotenţă funcţională. mâna fiind mişcată în abducţie poate avea loc o diastază articulaţiei radio-cubitale. imobilitate anormală a unui segment iar la palpări şi imobilizări se percep erepitaţi osoase şi întreruperea reliefului osos. Fracturile colului şi capului de stal metacarpian pot da uneori (dacă apar deplasări). femuro-patelară). scleroze şi atrofii musculare sau chiar rupturi de nerv. Adesea entorsa este conseţinţa unei luxaţii reduse spontan îndată după traumatism. a) Fracturile metacarpienelor diafizare sau de col. Toate aceste degradări determină: hematoame periarticulare ce se pot organiza şi calcifica. Prin acelaşi mecanism de extensie sau torsiune şi înclinare laterală ligamentele laterale se pot rupe asociindu-se uneori cu mici smulgeri osoase.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Fractura. Entorsele metacarpofalangiene nu sunt mai puţin frecvente decât cele metacarposesamoidiene. determinând luxaţii neregulate sau atipice. toate acestea ridică probleme de recuperare deosebită. Luxaţia se poate însoţii de degradări tisulare severe cu sechele importante. unde capsula se rupe. Imediat după suspendarea imobilizării se începe mobilizările active. Sunt imobilizări cu atele pe faţa dorsală pe o durată de trei săptămâni. din cauza unei distensi sau rupturi vechi a aparatului capsulo-ligamentar sau a unei fracturi parcelare ale rebordurilor sau marginilor articulare. Cele mai frecvente luxaţii sunt: luxaţiile umărului. Entorsa. echimoze locale. degetului mare. când capsula fibroasă nu se rupe. 4 . Luxaţiile întâlnite mai rar. cartilajul şi osul subcondral suferă adesea fisurări. şi este doar întinsă şi desprinsă împreună cu periosul. Muşchii sunt întinşi dilaceraţi uneori cu tendon smuls. striviri parcelare. hemartroze care alături de cicatrizarea fibroasă a capsulei şi de retractura ligamentelor fibrozate vor limita mult mobilitatea articulară. În fracturi bolnavul acuză dureri vii într-un punct fix. singulară sau asociată altor leziuni osteo-articulare. care se produc printr-o mişcare forţată de hiperextensiune când ligamentul anterior se smulge de pe faţa falangei sau de răsucire cu înclinare laterală a degetului când ligamentul lateral metacarposesamoidian extern (când este vorba de police) se rupe. timp în care se mişcă mereu degetele. cotului. În entorsele degetelor – găsim entorsele metacarpo-falangiene. Luxaţiile. redori în articulaţiile metacarpofalangelor. prezintă deformarea şi scurtarea segmentului respectiv. mai puţin în luxaţiile încomplete. ligamentele sunt rupte sau smulse.

Este o fractură a metacarpului distal cu dislocare carpometacarpiană. ceea ce va determina o mână rigidă. e) Fractura scafoidului. Luxaţiile articulaţiilor mâinii se imobilizează deasemenea 3 săptămâni. Dacă aderenţa este importantă trebuie intervenit chirurgical pentru eliberarea tendonului.  Algoneurodistrofia mai ales în fracturile de metacarp şi mai rar în cele de falangă. ce va fi recuperată prin tratament intensiv. Reprezintă cea mai frecventă fractură a oaselor corpului. Ca sechelă a acestor fracturi apare artrita traumatică. iar al falangei mijlocii poate devia dorsal sau volar în funcţie de sediul fracturii în raport cu inserţia flexorului superficial al degetelor.  Aderenţa tendonului extensorului la calus. Orice amânare a începerii recuperării va determina pierderi inevitabile de mobilitate şi va necesita o asistenţă recuperatorie complexă ca şi în cazul fracturilor complicate. sunt cele mai multe cazuri care duc în final la mâna rigidă. c) Fracturile care interesează articulaţiile interfalangiene. După reducere se imobilizează policele în uşoară abducţie. Poziţia de imobilizare este cu pumnul în dorsiflexie.luxaţie a policelui. cât prin lezarea capsului şi ligamentului.când aderenţa nu este prea severă tratamentul conservator rezolvă funcţional redorea instalată. Uneori fractura se complică cu necroza aseptică a scafoidului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic b) Fracturile falangelor Cele mai obişnuite sunt ale falangei proximale deviată dorsal. Interesarea capetelor articulare ale interfalangienelor cu lezarea consecutivă a capsulei articulare duce în marea parte a cazurilor la redorea articulară ce nu va putea fi redusă complet. prelungirea duratei imobilizării. 5 .  Consolidarea întârziată în acest caz mobilizarea se prelungeşte la 6 săptămâni. nu atât prin afectarea osului. Aceste complicaţii pot fi considerate de fapt sechele şi sunt:  Consolidarea cu angulaţii va determina redorea marcată articulară. iar durata de imobilizare este de 2-3 săptămâni (cu începerea imediată a mobilizării). dar niciodată nu se va obţine o recuperare completă. d) Fractura. Ea poate interesa mobilitatea pumnului. Durerea şi scăderea forţei musculare sunt elemente principale care determină importanţa funcţională. În general poziţionarea greşită a fracturii. Redoarea articula-ră consecutivă artritei traumatice se reduce prin exerciţii active şi infiltrări intraarticulare cu corticoid de 2 ori pe săptămână. apoi este flectat uşor. lipsa de mişcare (a articulaţiei libere) în timpul imobilizării şi imobilizarea mai multor degete.

pot interesa doar tendonul sau ruptura se face la zona de inserţie pe os. Nu se indică deci suturi precoce. peste 75% din pacienţi rămânând cu un deficit oarecare de flexie a degetelor (pulpa nu atinge şanţul distal palmar). Numai rareori se observă o leziune de nervi în aceste condiţii fără interesare de tendoane. în cazurile simple. Sutura tendoanelor se impune . pe bucăţi de tablă sau prin tăieturi de cuţit. nu ridică probleme deosebite. În această zonă cunoscută. alteori se renunţă la ea şi se reinplantează capul proximal al tendonului (cel distal se îndepărtează). Secţionarea tendoanelor flexorilor profunzi la degete. bineânţeles. distal.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic f) Fractura pumnului (radius). Atitudinea terapeutică este diferită. 3. Căderile în geam. Pot fi rupturi parţiale sau secţionări complete. lezează tendoanele flexorilor superficiali şi. în primul rând chirurgul. leziunea respectivă. Evident că aceste leziuni interesează. Lezarea tendoanelor flexorilor în palmă. Aparatul gipsat se pune cât mai strâns (dar cu evitarea apariţiei edemului de stază). Este fractura capului distal al radiusului cu deplasarea posteroexterioară a fragmentu-lui distal. 4.recuperatorul trebuie să cunoască însă când şi cum trebuie începută şi executată recuperarea funcţională. 1. Se produce. în funcţie de tendoanele lezate şi de tipul intervenţiei. Lezarea tendoanelor în zona distală a degetelor. g) Leziuni de tendon. care va rezolva chirurgical (sutură. necomplicate practic nu este necesară recuperarea în servicii de specialitate. Sunt ceva mai frecvente la muncitorii care lucrează cu obiecte tăioase sau în cazul unor explozii. sutura tendoanelor are de cele mai multe ori un prognostic nefavorabil pentru funcţia mâinii. pentru că există pericolul algonerodistrofiei. Sutura tendoanelor. pentru a asigura contracţia. În această zonă sunt lezaţi frecvent nervii median şi cubital. de mai multe ori. în teaca lor strâmtă. şi tendoanele flexorilor profunzi. În cazurile complicate. Leziunile tendoanelor din zonele palmară distală şi a degetelor proximal (zona tecilor). Rezultatele plastiilor nu sunt nici ele întotdeauna excelente. Sutura lor este uneori posibilă. se aplică acelaşi program ca la leziunile tendinoase complicate din zona pumnului. grefă) sau ortetic în funcţie de situaţie. determină imediat după intervenţia tumefieri de tendon cu necroză ischemică consecuti-vă. 2. Lezarea tendoanelor flexorilor în zona pumnului. Inversul situaţiei nu mai este însă valabil. ci plastii (grefoane de tendon fie fie precoce. o scurtare de 6 . Apare în aceleaşi condiţii ca şi leziunile din zona pumnului. Recuperarea trebuie făcută imediat. cu smulgeri de fragment osos. pe pietre ascuţite. h) Tendoanele flexorilor. după câteva săptămâni). în funcţie de sediul lezional. fie tardive.

pune mai puţine probleme chrurgului. secţionate nu se retractă (cu excepţia extensorului lung al policelui). 7 . Uneori. 2. Imposibilitatea de a ţine o hârtie între police şi index şi hipoestezie a margini cubitale a mâinii. Lezarea traumatică a nervului median care are ca urmare deficitul de flexie şi extensie a pumnului. dimensiuni. Examenul va cuprinde investigaţii anamnezice. fără apariţia de perturbări funcţionale. j) Lezarea nervilor După traumatisme pot să fie lezaţi nervii mâinii care sunt: 1. vasculare şi examene paraclinice. forma. Se va acorda atenţie mişcărilor posibile pe care le poate efectua bolnavul şi felul cum reacţionează la comenzi. Apare de obicei în situaţia unei flexiuni brutale a ultimei falange. i) Tendoanele extensorilor. profunzime. Examenul clinic – semne subiective şi obiective. 1. deci pot fi suturate cu uşurinţă. direcţie. La examenul clinic al traumatismelor trebuie avut în vedere următoarele elemente: localizări. neurologice. imposibilitatea de flectare a policelui şi a degetului mediu. III.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic tendon. Nervul radial care are ca urmare căderea mâinii şi imposibilitatea de a extinde degetele. Lezarea tendoanelor extensorilor este mai rară decât aceea a flexorilor şi. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei a 2-a. în general. CRITERII DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI: a). fără delabrări). Tendoanele extensorilor. hipoestezie a mâinii.3 cm. 2. Lezarea tendoanelor la acest nivel se produce în general prin lovirea directă sau strivire cu sau fără smulgere osoasă. 3. Examinarea mâinii bolnave se bazează pe culegerea de date în număr cât mai mare necesare pentru stabilirea diagnosticului şi conduita tratamentului. clinice. dar tendoanele flexorilor profunzi permit scurtări până la 1. aspect. Ruptura tendoanelor la nivelul falangei distale. cu tulburări senzitive pe faţa dorsală a mâini. prezenţa şi tipul hemoragiei. Lezarea traumatică a nervului cubital are ca urmare imposibilitatea de flectare a falangelor distale 4 şi 5. deficit de flexie a pumnului. imposibilitatea de a face abducţia policelui. tendonul se smulge de la locul de inserţie antrenând şi un mic fragment osos.

IV. uneori defavorabilă şi impune un tratament îndelungat. EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC. Diagnosticul se pune pe baza examenului radiologic. radiologic probe de laborator. atrofii. În entorse simple evoluţia este favorabilă şi vindecarea se produce în 7 – 14 zile cu recuperare funcţională locală. localizarea ei.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic alte particularităţi. Alt semn clinic datorită imobilizări prelungite ale articulaţiei apar sechelele musculare cum ar fi: hipotrofii. hidrartroza. O entorsă tratată corect se vindecă fără sechele în 7-21 de zile. tratamentul aplicat şi vârsta pacientului. În fracturi examenul radiologic precizează diagnosticul. Investigaţii paraclinice . evidenţiază felul fracturii şi constituie un ajutor preţios în stabilirea conduitei de tratament. 8 . în timp ce o entorsă neglijată are o evoluţie mult mai lungă cu un prognostic nefavorabil. În funcţie de localizare. luxaţii.ex. retracturi musculare. neglijate sau incorect tratate. articulaţia devine instabilă şi dureroasă. fracturi. tipul şi gradul luxaţiilor precum şi eventualele fracturi asociate. În entorsele grave. prognosticul urmează o scară de gravitate care merge de la o simplă laxitate articulară complet reversibilă până la periartroza posttraumatică. Laxitatea articulară ceea ce duce la luxaţii şi subluxaţii şi uneori entorse cu rupturi ale capsulei şi ale elementelor articulare. Simptomele subiective şi obiective sunt: durerea. în final cu pierderea capacităţii de muncă. Semnele radiologice completează examenul clinic orientând conduita şi tratamentul mai ales în: entorse. Evoluţia şi prognosticul sunt legate de gradul entorsei. În cazul entorselor şi luxaţiilor indică poziţia anormală a extremităţilor osoase. b). În funcţie de gravitatea acestei luxaţii se poate ajunge la o instabilitate gravă articulară în funcţia ei. prognosticul fiind rezervat. În luxaţia complicată sau incorect tratată evoluţia este dificilă. Vor fi notate modificări tisulare din imediata vecinătate a leziuni traumatice: echimoze. redoarea ticulară care de multe ori determină impotenţa funcţională a mâinii cu retracturi musculare şi cicatrici vicioase ale tegumentului. edem. Anchiloza articulară care poate fi fibroasă sau osoasă unind prin punţi fibroase sau osoase extremităţile osoase articulare (calus vicios). Alt aspect este atrofia musculară sau algoneurodistrofia. necesitând intervenţia operatorie. Apar aderenţe capsulo-ligamentare şi musculo-ligamentare la metacarpiene şi interfalangiene. sechele osoase cu osteoporoză de imobilizare. tumefacţia articulară. Evoluţia luxaţiilor simple este favorabilă şi vindecarea se produce în 4-5 săptămâni atunci când tratamentul este corect. hemartroza. Semnele clinice ale unei luxaţii sunt dominate de imposibilitatea de a face mişcarea într-un anumit plan.

tratamentul va fi totdeauna în zadar şi ineficient.  Neuroleptice (Toridazin). precum şi diferite unguente ca: hidrocortizon. diclofenac. Igiena are un rol foarte important.  Termoleptice (Antideprin. fracturile cunosc în general o evoluţie favorabilă în cazul în care fragmentele osoase îşi restabilesc continuitatea. Medicaţia antiinflamatoare – sunt utilizate mai frecvent fenilbutazona.  Calmante în cazul durerilor articulare. 9 . indometacin. brufen. Pentru aceste obiective se foloseşte: Medicaţia antalgică – se foloseşte de obicei în durerile cu intensităţi mai mari. salicilat de metil. ligamentele şi ţesuturile conjunctive cutanate îşi refac integritatea anatomică şi îşi reiau funcţiile. pot dăuna întregului organism. pentru menţinerea sănătăţii cât şi după anumite tratamente. chirurgical şi medicamentos de urgenţă. Dacă toate aceste norme nu vor fi bine aplicate atât înainte. V. În perioada de vindecare alimentaţia trebuie să fie bogată în proteine şi calori. 1. ştiut fiind că o mână murdară venind în contact cu alimentele pe care omul le consumă. 2. TRATAMENT. după ce acestea au fost tratate prin diferite metode. indiferent cât de bine va fi aplicat. Tratamentul medicamentos. în prima zi alimentaţia bolnavului trebuie să fie lichidă.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Beneficiind de tratament ortopedic. Teprin). medicaţia se face în general în direcţia combateri dureri şi reducerea proceselor inflamatori. Tratamentul medicamentos. Sunt folosite:  Infiltraţii cu xilină 1% cu sau fără hidrocortizon în zone limitate. antialgic sau antiinflamator trebuie însoţit de un regim alimentar deosebit. După şocul traumatic. aspirina. După traumatisme. Tratamentul igieno-dietetic. fenilbutazona.

mişcări active şi pasive. Tratamentul ortopedico-chirurgical. este punerea în repaus a articulaţiilor respective cu ajutorul unui aparat gipsat timp de 2-3 săptămâni. PARTEA a – II – a: TRATAMENTUL BFT. Tratamentul chirurgical se face în cazul luxaţiilor inductibile vechi. După scoaterea aparatului gipsat se procedează la recuperarea segmentului respectiv. În fracturi se face imobilizarea prin aparat gipsat care trebuie executat corect şi fără să stânjenească circulaţia. Obiectivul tratamentelor în entorsele simple. (cu grijă pentru articulaţia respectivă). Tratamentul chirurgical al fracturilor este indicat când nu putem obţine prin tracţiune o bună cooptare a fragmentelor osoase. calus exuberant. deschise sau cu complicaţii vasculo-nervoase. 10 . dezaxarea sau consolidarea vicioasă. Tratamentul chirurgical al complicaţiilor tardive este complex şi selectiv după cum avem de aface cu o pseudo-artroză. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BFT. 1. Se recomandă băi emoliente (băi cu tărâţe).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 3.

Acest grup mai are comun tripticul obiectivelor recuperatorii. Mâna traumatică prezintă patru grupaje mari clinico-recuperatorii ( Wynn Parry): Leziunile de tendon 1.  Creşterea îndemânării. cel de al treilea este un grup polimorf. cere promtitudine. ce transformă mâna într-un segment rigid ’’îngheţat’’ . Se vor urmării:  Corectarea retracturilor ţesuturilor moi. mobilizarea articulară + tonifierea musculară + coordonarea sau abilitatea gestică. chiar de scurtă durată. ca în striviri. ca urmare a unor fracturi. Această normalitate. Este foarte dificil de găsit întodeauna echilibrul şi raportul just între imobilizare şi remobilizarea mâinii traumatizate. Mâna rigidă 3. care are trăsături comune incapacitatea de mobilizare a degetelor. leziuni de ţesuturi moi.  Refacerea prehensiuni. În fracturile falangelor şi metacarpienelor nu este o problemă consolidarea deficitară a articulaţiilor adiacente.  Mobilitatea articulară.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic O dată cicatricea vindecată şi pericolul de noi rupturi este mult diminuat. Câteva principii generale trebuie reţinute: 11 .  Dezvoltarea răbdării. Paraliziile nervilor periferici 2.  Creşterea forţei şi rezistenţei musculare.  Ameliorarea circulaţiei. tulburări reflexe algodistrofice sau toate la un loc.  Reducerea funcţiei tendoanelor. recuperarea trebuie să înceapă fără altă întârziere. În cadrul antrenamentului general. o putem defini prin următoarele criterii prezente atât în prehensiune cât şi în alte mişcări pe care le face mâna:  Absenţa durerii. experienţă şi multă perseverenţă. Ultimul grup nu intră în preocuparea acestei monografii. redorile şi retracţiile devenind ulterior foarte greu reductibile. cunoştinţe exacte asupra anatomiei funcţionale. Tratamentul recuperator al deficitului funcţional al mâinii este dificil. Amputaţiile. Traumatismul determină în fond abaterea de la normalitatea anatomofuncţio-nală a mâinii.  Creşterea vitezii de execuţie a mişcărilor.  Refacerea pe cât posibil a abilităţii.  Echilibrul muscular. se urmăreşte:  Asuplizarea articulară. Mâna suportă greu imobilizarea.

după aceea pacientul este lăsat puţin în repaus după care este invitat să repete singur mişcările arătate de tehnician.   2. este lăsat liniştit să se obişnuiască cu ambianţa. HIDRO-TERMOTERAPIE Hidroterapia-este aplicarea în scop profilactic si curativ al unui număr variat de proceduri care au la bază apă la diferite temperaturi şi sub diverse stări de agregare ca şi unele tehnici strâns legate de acestea.  Edemul este cel mai periculos duşman al funcţiilor mâinii şi el trebuie tratat ca atare imediat. Imobilizarea de scurtă durată prin proteze este obligatorie.  Degetele care nu sunt absolut necesare a fi imobilizate vor fi continuu mobilizate activ. TRATAMENTUL PRIN HIDRO-TERMOTERAPIE. În ordinea frecvenţei fracturile mâinii sunt ale bazei metacarpului (capătul distal).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Mobilizarea degetelor trebuie să se facă în flexie. În majoritatea cazurilor luxaţiile sau subluxaţiile care sunt însoţite de rupturi capsulare sau smulgeri osoase. după care bolnavul este şters şi lăsat să se odihnească. În mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic se pot utiliza următoarele proceduri: Baia kineto-terapeutică.  Imobilizarea determină foarte repede „dezastrul” funcţional pentru articulaţii. ale colului metacarpienelor (capătul proximal) şi fractura luxaţiei a policelui. să fie suspendată chiar înainte de consolidarea completă şi mobilizarea să înceapă imediat. ale diafizei falangelor. După aceea tehnicianul execută sub apă la toate articulaţiile pacientului în mod pasiv toate mişcările posibile în timp de 5 min. Este o baie caldă la care se asociază mişcări în toate articulaţiile bolnavului. Mişcarea în apă reprezintă un important mijloc de recuperare care se bazează pe principiul legi lui Arhimede “ Asupra unui corp scufundat intr-un lichid acţionează o forţă de jos în sus egale cu greutatea volumului deslocuit “ Tehnica de aplicare-baia kineto se efectuează într-o cadă mai mare care se umple 3/4 cu apă la temperatura de 36-37-380 C. Durata băi este de 20-30 min. 12 . Imobilizarea să fie cât mai scurtă. Bolnavul este invitat să se aseze în cadă şi timp de 5 min. .

Mai frecvent se aplică parţial mai rar general. Mod de acţiune: acţiune puternică asupra circulatiei cu hiperemie şi rezorbţie locală. spălare. activitate sporită a globulelor albe din sânge. Tehnica de aplicare: se topeşte într-un vas o cantitate de parafină albă în aşa fel incât să mai rămână câteva bucăţi neâncălzite. amidon. Duş masaj. poate să preceadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj.5-1cm grosime. Durata este de 3-6 min. mentă. Băile cu plante medicinale. Introduceţi partea care trebuie tratată în apă fiartă (400C) timp de 3-4 min. Duşul cu aburi. 13 . Face operaţiunea de 6-7 ori şi se sfârşeşte cu apă rece. Durata masajului este de 8-15 min. de 18-200 C. Din aceste plante se fac infuzii sau decocturi din 500 – 1000g în 2-3 litri apă. coajă de stejar..Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Modul de actiune-factorul termic si mecanic. La sfârşit se aplică o procedură de răcire.reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 3840 C asociat cu masaj. favorizează rezorbţia. 0 Împachetările cu parafină. Duşul masaj produce o hiperemie importantă cu un însemnat efect resorbtiv şi de tonifiere prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic. locală şi reflexă. flori de tei. muşeţel. care se introduc apoi în apa de baie la neutralitatea termică sau călduţă. determină o creştere marcată. malţ. în scopul evitării supraâncălzirii. Temperatura băilor în general este de 35-370 C. creşteţi temteratura aei fierbinţi până la temperatura iniţială sau puţin peste 430C. Durata băi este de 20 – 40 min. intensifică metabolismul şi procesul de oxidare. sau un duş la temp. grăbeşte vindecarea. Importanţa mişcării pasive este esenţială în recuperarea mai ales în stres psihic pentru că pacientul înţelege că articulaţia este funcţională şi recuperarea este posibilă. Poate fi o procedură de sine stătătoare. Durata este de 30-60 min. Este proiectarea vaporilor supraâncălziţi asupra unor regiuni limitate. calmează durerile. Cu ajutorul unei pensule late se pensulează repede regiunea interesată de mai multe ori până ce se realizează un strat de parafină de 0. Mobilizarea ţn apă este mai puţin dureroasă din cauza relaxării musculare care se produce sub influenţa apei calde şi pierderi greutăţii corpului conform legi lui Arhimede. de castan. atunci când se urmăreşte şi efectul termic. În timp ce pacinetul se află în apă rece. etc. Băi locale fierbinţi alternante cu băi reci. substanţele aromate au efect sedativ asupra sistemului nervos. apoi introduceţi partea aceea în apă cu gheaţă sau sub apă de robinet (7-210C) timp de 1-2 min. Peste stratul de parfină se pune o bucată de flanelă şi se acoperă regiunea cu pătura. nuc. Scop şi efecte: alternează contracţia şi dilataţia vaselor de sânge. ameliorează circulaţia. a fluxului de sânge. au efect relaxant asupra ţesutului conjunctiv. Se mai folosesc şi ca băi de curăţire după aparat gipsat. salvie sau tărâţe de grâu. Sunt foarte des folosite. Acestea fac parte din procedurile termo-terapice şi se aplică pe regiuni limitate de corp. Se folosesc seminţe de in.

Aceste proceduri sunt bine acceptate şi tolerate de pacienţi. 3. cu scop curativ sau profilactic. Pielea se încălzeşte la 38-400 C provocând o transpiraţie locală abundentă. aplicare longituninală . de evoluţia afecţiunii. de marimea electrozilor şi de durata aplicaţiei. TRATAMENTUL PRIN ELECTROTERAPIE (tehnică. care trebuie spalat după fiecare utilizare.care este strâns legată de sensibilitatea şi toleranţa tegumentului. Pe articulaţiile mici se pot aplica plăci parfinate.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic La nivelul articulaţiilor pentru a avea un strat mai gros se pot folosi manşoane legate deasupra şi dedesuptul articulaţiilor prevazute cu un orificiu prin care se toarnă parafina topita. Procedurile de electroterapie în cazurile tratate ortopedic care nu prezintă osteosinovite metalice sau articulaţiile la distanţă pe materialul de osteosinteză acolo unde există. Pacientul introduce mâna şi o scoate şi aşteaptă până ce parafina se întăreşte pe tegument. care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului. Se repetă manevra de 2-3 ori introducând de fiecare dată segmentul la un nivel inferior faţă de precedentul. Intensitatea curentului . Curentul galvanic poate fi aplicat sub formă de:  Galvanizarea simplă  Băile galvanice  Ionoforeza sau ionogalvanizarea Galvanizarea simplă. Electrozii sunt plăci metalice din plumb laminat de diferite dimensiuni în funcţie de regiunea de aplicare si efectele de polaritate. Este obligatoriu folosirea stratului hidrofil între electrod si tegument pentru prevenirea arsurilor. Din cauza termo-conductibilităţi relativ mici parafina poate fi folosită la temperaturi ridicate fără a produce arsuri. Pentru mâini şi picioare se pot efectua băi de parafină cu bule reci. La desfacerea parafinei se evidenţiază hiperemia produsa.electrozii sunt asezaţi de o parte şi de alta a regiunii de tratat. După împachetare se aplică o procedura rece. 14 . efecte) Electroterapia este aceea parte a fizioterapiei.când electrozii sunt plasaţi la distanţă unul de celalalt. Sensibilitatea tegumentului este variabilă în funcţie de regiunea anatomică. Acţiune-parafina provoaca o supraâncălzire profundă şi uniformă a ţesuturilor. Se aplică pe diferite regiuni: aplicarea transversală . Când temperatura devine suportabilă extremitatea se lasă în parafină un timp mai îndelungat.

Ionogalvanizarea.este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante: descendent.este de 10-15 sedinţe.Durata -15-30 min. Apa din cădiţe variază între 36-380C 4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare. fiind mijlocitoare între electrod şi tegument. Şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2 zile.este mai mare decât cea de la băile parţiale . Băile galvanice. ajugând în circulaţia generală. Băile parţiale . De aici acesta migrează prin tegumentul intact prin orificiile glandelor sudoripare şi sebacee spre polul opus ajungând în interiorul organismului de unde sunt preluaţi de reţeaua limfatică şi circulaţia sancvină superficială. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 sedinţe. pe efectul curnetului continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseste ionizarea. de stimulare a excitabilităţii musculare. Durata unei sedinţe .este între 10-30 min. Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni intinse sau chiar a intregului corp.este redusă micşorându-se riscul de arsură la intensitatea aplicată. Numarul de şedinţe . În general se folosesc 8-10 sedinţe în afectiuni acute şi 12-20 sedinţe în afecţiuni cronice. transversal sau chiar în diagonală.sunt alcatuite din: 4 cadiţe de porţelan conectate la electrozi au reprezentare pe un tablou de comandă. Densitatea curentului . Băile generale .este de aprozimativ 30 de minute. Dovada pătrunderi în organism a ionilor terapeutici este regăsirea lor în urină. 15 .sunt formate dintr-o cadă prevazuta cu 8 electrozi fixaţi în pereţi căzi.în timpul sedinţei trebuie să fie în cea antalgică şi depinde si de funcţia regiuni tratate. Cu soluţia conţinând ionul medicamentos se îmbiba stratul hidrofil de sub electrodul activ.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Durata . De pe tabloul de comandă putem realiza combonaţi diferite ale electrozilor în funcţie de efectele urmărite. Acţiunea: se bazeză pe efectul termomecanic al apei. Se pot aplica: băi parţiale sau 4-celulare. ascendent. Numarul si ritmul sedinţelor-este variabil cu diagnosticul. Are efect excitomotor. trofic. Intensitatea curentului . Principiul general al ionizari: se bazează pe disocierea electrolitică a diverselor substanţe medicamentoase şi transportarea anionilor (-)şi a cationilor (+) spre electrozi de semn contrar încărcările lor electrice. generale sau stenger. Sensul curentului . În această modalitate se combină atât actiunea curentului continuu cât şi efectul termic al apei. Poziţia bolnavului . vasodilatator. Reprezintă procedura prin care introducem în organism cu ajutorul curentului continuu diferite substanţe medicamentoase care au o acţiune farmacologică.

Efect de depozit . Efectul de pătrundere pâna la stratul cutanat profund are o acţiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor. Numărul şedinţelor-pentru acţiune analgetică sunt utile 8-10 sedinţe consecutive eventual cu o pauză de 7-10 zile după care se reiau. Se începe cu difazatul fix totdeauna intensitatea să nu atingă pragul dureros (valoarea minimă a intensităţi care produce o contracţie musculară) şi creştem treptat intensitatea datorită instalări fenomenului de acomodare. dacă depăşim această duratăse diminuă eficacitatea analgetică. Electrodul pozitiv-este asezat la 2-3 cm. Pacientul trebuie să fie aşezat comod pe o canapea de lemn ţi cu regiunea de tratat descoperită şi la îndemână.efect excitator.realizat de acumularea substanţelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. creşte tonusul muscular. distanţă. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. Pentru eficienţă maximă polul activ trebuie să fie mai mic decât cel pasiv Durata proceduri .Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Diferenţa dintre ionizare si galvanizarea simplă constă numai în îmbibarea stratului hidrofil în soluţie medicamentoasă în loc de apă. Ritmul sedinţelor-este determinat de stadiul afecţiuni dacă intensitatea dureri este mare aplicăm de 2 ori pe zi. Perioada scurtă . Îmbunătaţirea circulaţiei arteriale prin inhibarea simpaticului. Se fac aplicaţii pe punctele dureroase bine determinate. Monofazatul fix . La efectul farmaco-dinamic al soluţiei medicamentoase se adaugă şi efectul analgezic al curentului continuu. Este posibilă dozarea precisă a substanţelor medicamentoase aplicate. Electrodul negativ-este asezat direct pe locul dureros. Dacă avem mai multe regiuni dureroase ce impun aplicarea proceduri. Curenţii diadinamici. Se pot obţine efecte bune cu cantitaţi foarte mici de substanţe medicamentoa-se evitându-se tractul gastro-intestinal.este de aproximativ 30 min. 16 . Acţioneză vazoconstrictor şi tonifică pereţi arteriali la frecvenţa de 50 Hz. acţionează ca un adevărat masaj profund electric. evidenţiază zonele dureroase din cadrul neuromialgiilor reflexe.are un efect excitator tonicizant. În scop dinamo-gen putem folosi peste 10 sedinţe. acţionează ca un masaj profund mai intens. În general durata proceduri este de 4-8 min. durata acesteia trebuie scăzută cu câte 1min. În cazul acţiunilor vasculotrope şi neurotrofe se poate menţine o durată mai indelungată de 20-30min. dacă este mai mică 1 procedură pe zi. are o acţiune vazoconstrictoare de unde reiese rolul rezorbtiv cu acţiune rapidă asupra hematoamelor şi a edemelor posttraumatice sau din staza periferică. Difazatul fix . la fiecare nouă procedură în cursul aceleaşi sedinţe.are acţiunea cea mai antialgică-ridică pragul sensibilităţi dureroase. cu electrozi generali de plumb mici rotunzi sau chiar punctiformi şi aplicaţii transversale la nivelul articulaţiilor cu electrozi polari de diferite mărimi.

Într-o baie călduţă se introduce mâna sau piciorul bolnav înpreună cu capul emiţător. ulei sau apă. durata este de până la 10 minute şi tratamentul se face zilnic sau la 2 zile. Se utilizează electrozi placă de dimensiuni variabile. 17 . Capul emiţător se plimbă pe tegument prin intermediul gelului sau al altui unguent. efecte excitatorii. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emiţător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafaţa de emisie a localizatorului. excitaţie asupra nervilor motorii este o adevărată gimnastică musculară. are deasemenea un efect anticongestiv. acest efect este persistent timp mai îndelungat. acţiune decontracturantă şi vasculotrofică precum şi acţiune de inhibare a simpaticului şi stimulare a vagului.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Perioada lungă-are un efect puternic analgezic şi miorelaxant. fără a se apăsa prea tare. favorizează formarea calusului şi îmbunătăţeşte irigaţia musculară. Se utilizează la frecvenţe de 100 Hz. în sens circular sau liniar în funcţie de regiunea de tratat. Efecte: reglează tonusul muscular. În aplicaţiile periarticulare conduce la îmbunătăţirea elasticităţii capsuloligamentare. Trebuie evitate în cursa emiţătorului toate zonele cu proeminenţe osoase precum şi regiunile vascularizate. Ultrasunetul este folosit în: Câmp continuu-când unda ultrasonică este longitudinală şi neântreruptă având o acţiune continuuă asupra mediului respectiv cu producerea unui micromasaj tisular profund şi cu efect termic important. Este nevoie de un contact perfect între suprafaţa emiţătoare şi tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel. durata pauzei şi de frecvenţa intercalări radiaţiilor respective. efect analgetic. Prin intermediul apei se foloseşte atunci când avem de tratat extremităţi anatomice cu multe suprafeţe neregulate şi cu multe proeminenţe osoase. Ultrasunetul. se interpune un strat hidrofil între între electrozi şi tegument. şi cu o viteză foarte mică Este foarte important ca emiţătorul să păstreze un contact perfect cu toată suprafaţa tegumentului şi să fie menţinut în poziţie verticală cu acesta. Se utilizează frecvenţe între 0 – 100 Hz în funţie de efectul urmărit. Se vor executa mişcări lente liniare sau circulare la o distanţă de aproximativ 3 cm faţă de tegument având grijă ca suprafaţa emiţătoare să fie paralelă cu tegumentul. acţiunea excitomotorie. Ultrasunetele au o frecvenţă de 800-1000 KHz. Câmp discontinu-când avem o întrerupere ritmică cu o anumită frecvenţă a ultrasunetului din câmp continuu şi când trebuie să ţinem seama de forma şi durata impulsului. Curenţii interferenţiali. Se utilizează substanţă de contrast ca să nu reflecte raza ultrasonică. se fac aplicaţii manuale sau spectrum.

îndepărtarea oboseli musculare.  Efecte favorabile asupra: stări generale a pacientului.  Mecanismul reflex. Generale:  Stimularea funcţiilor aparatului circulator. mecanice-influenţează ţesuturile subcutanate conjunctive şi grăsoase.  Stimularea funcţiilor aparatului respirator-uşurează schimburile de gaze. creşte cantitatea de hemoglobină din sânge. făcând să crească impulsul motor şi capacitatea de contracţie a muşchilor. prin sporirea aportului de sânge.  Acţiunea hiperemiantă. Locale:  Acţiunea sedativă-asupra durerilor de tip nevralgic muscular articular (calmarea).  DESCRIEREA ANATOMICĂ A REGIUNII 18 .îmbunătăţire a circulaţiei locale care se manifestă prin înroşirea şi încălzirea tegumentului.  Îmbunătăţeşte şi proprietăţile funcţionale ale muşchilor (excitabilitatea. TRATAMENTUL PRIN MASAJ: Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului.  Creşterea metabolismului bazal Alte efecte ale masajului sunt:.îmbunătăţeşte circulaţia venoasă. asupra căruia se execută masajul. îmbunătăţirea somnului.în piele există numeroase terminaţi nervoase (numite exteroceptori) în muşchi.  Acţiunea înlăturări lichidelor interstiţiale de stază. 2. favorizând schimburile nutritive.  EFECTELE FIZIOLOGICE ALE MASAJULUI Efectele fiziologice ale masajului sunt de 2 feluri: 1. contractibilitatea) şi ale nervilor motori.  Acţiunile directe. prin acţiuni manuale sau mecanice în scop fiziologic sau curativo-profilactic. ligamente şi tendoane. sporirea numărului de leucocite şi hematii. proprioceptori la nivelul cărora iau naştere stimuli de diferite intensităţi care pornesc spre sis-temul nervos central. subiectul masat nu cheltuieşte energie şi nu i se cere o participare activă la efectuarea lui. deoarece se acţionează din afară asupra corpului. Spunem că masajul este o „prelucrare”.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic 4.cu accelerarea proceselor de rezorbţie în regiunea masată.

 Muşchiul adductor al policelui-este inervat de ramura profundă a nervului ulnar. Carpul – care este format din 8 oase. Prin contracţie face flexia şi rotaţia medială a primului metacarpian. 19 . Muşchii mâinii: se pot împărţii în 2 grupe: 1.  Osul trapezoid. Muşchii regiunii palmare mijlocii:  Muşchii lombricali-sunt 4 muşchii din care 2 laterali şi 2 mediali. trage anterioar şi lateral metacarpianul al –IV –lea.este format din 5 oase metacarpiene. al III-lea. adducţia degetelor. al IV-lea. Cei 2 lombricali laterali sunt inervaţii de nervul median.  Osul cu cârlig. Prin contracţia lui. Ele se numerotează dinafară înăuntru.  Muşchii interosoşi palmari – sunt în număr de 3. Metacarpul. 3. Rândul inferior este format din:  Osul trapez. ocupă numai jumătate din spaţiile interosoase al II-lea.  Muşchiul opozant al degetului mic. numite de sus în jos: proximală. formează scheletul segmentului distal al mâinii. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două. medie şi distală. b). ce sunt dispuse pe 2 rânduri: Rândul superior este format din:  Osul scafoid. toate celelalte degete au câte 3 falange.  Osul mare. Este flexor al degetului mic. Muşchii proprii ai mâinii care se împart în 3 grupe: a).  Osul pisiform. adică al degetelor. iar cei 2 muşchii mediali sunt inervaţii de nervul ulnar. iar cel profund de nervul ulnar. cu excepţia degetului mare denumit şi police care are numai 2 falange. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. c).  Muşchiul abductor al degetului mic-este inervat de nervul ulnar. Muşchii degetului mic (sau eminenţa hipotenară):  Muşchiul palmar scurt-este inervat de nervul ulnar. care alcătuiesc segmentul mijlociu al scheletului mâinii.  Osul piramidal. Ei produc flexia falangei proxi-male şi extensia ultimelor 2 falange. de la I la V.  Osul semilunar. Muşchii policelui (sau ai regiunii palmare laterale):  Muşchiul scurt abductor al policelui-este inervat de nervul radial şi participă la mişcarea de abducţie a policelui.este inervat de nervul ulnar.  Muşchiul scurt flexor al policelui-capătul superficial este inervat de nervul median. 2. Falangele – sunt în număr de 14.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Scheletul mâinii este format din 27 de oase împărţite în 3 grupe: 1.  Muşchiul opozant al policelui-este inervat de nervul median.

În profunzimea maselor musculare trece nervul median şi cubitalul. la început pe grupul flexorilor prin presiuni executate cu o mână sau cu ambele. în caz de leziune produce paralizie musculară şi anestezie definitivă a mâinii. unul extern. micul palmar şi flexorul comun superficial al degetelor. dispuse în inel. cu policele. care se poate face cu o singură mână. Sunt inervaţi de ramura profundă a nervului ulnar. care. altul intern mai mare prin care trec nervul median şi toate tendoanele flexorilor cu tecile lor sinoviale.  TEHNICA MASAJULUI MASAJUL ANTEBRAŢULUI. Forma antebraţului depinde de volumul masei musculare şi de dezvoltarea stratului adipos subcutanat. se trece la frământat. fină. Articulaţia radiocarpiană – este o articulaţie condiliană. Partea anterioară a pumnului prezintă o serie de reliefuri longitudinale formate de tendoanele subiacente. marele palmar. care uneşte radiusul cu primul rând al carpului. Masajul antebraţului începe cu netezirea părţilor anterioare. acoperită cu păr. formate de ligamentul inelar anterior al carpului. După netezire. Tegumentul este bogat inervat. prin care trece tendonul marelui palmar. mobilă pe părţile subadiacente. abducţia degetelor. Pe regiunea antebrahială pielea este mai groasă şi mai puţin mobilă. sub care se găsesc două conducte osteofibroase. Aceste reliefuri tendinoase delimitează două şanţuri longitudinale.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Muşchii interosoşi dorsali –sunt în număr de 4 şi ocupă întregul spaţiu osos. Pe epicondil sunt inseraţi anconeul. Frământatul regiunii posterioare a antebraţului se face prin presiuni ascendente cu o mână pe antebraţ. Pe regiunea anterioară a antebraţului pielea este subţire. sau cu ambele mâini. alunecând spre epicondil. celelalte degete alunecând pe partea posterioară. cubitalul posterior. extensorul propriu-zis al degetului mic şi extensorul comun al degetelor. Pe epitrohlee se inseră rotundul pronator. Face flexia primei falange şi extensia ultimelor două falange. Capsula articulară este un manşon fibros care se inseră împrejurul suprafeţei articulare a radiusului iar în jos împrejurul condilu-lui carpian. Se fac şi mişcări de întoarcere de jos în sus pe partea radială. prin mişcări ascendente. Atunci când volumul maselor musculare permite se poate aplica masajul 20 .

Mobilizarea sau kinetoterapia nu trebuie să fie dureroasă nici chiar în caz de redori articulare. care va fi încălzită în prealabil în baia marină. Masajul degetelor se face începând cu netezirea cu două degete între police şi index. În plus. Mişcările realizate de antebraţ:  Supinaţie-când antebraţul se răsuceşte înafară. Pe faţa anterioară a pumnului. MASAJUL DEGETELOR ŞI MÂINII.  MOBILIZAREA ARTICULAŢIILOR (KINETOTERAPIE) Orice şedinţă de masaj e urmată în mod obligatoriu de mobilizarea articulaţiilor şi regiunilor din vecinătatea zonelor masate. la antebrsaţ se poate aplica batere cu partea cubitală a degetelor şi vibraţii. Intensitatea şi formele de masaj sunt determinate de starea locală a pielii MASAJUL ARTICULAŢIEI RADIOCARPIENE Masajul regiunii anterioare a pumnului se face în general cu ajutorul policelui. fricţiuni pe articulaţiile metacarpofalangiene şi interfalangiene. Masajul regiunii posterioare se începe cu netezirea (masajul de introducere cu policele) urmat de fricţiunea articulaţiei radiocarpiene. frământări (eventual sub formă de mângâieri). care urmează relieful tendoanelor de jos în sus. maseurul întâlneşte următoarele formaţiuni:  tendonul lung superior  artera şi venele radiale  tendoanele micului şi marelui palmar  nervul median  tendoanele flexorilor superficiali  arterele şi venele cubitale. prin presiuni în ambele direcţii. Se trece apoi la masarea spaţiilor interososase care se poate face cu un singur deget sau bimanual. Masajul regiunii dorsale începe cu netezirea de la articulaţiile metacarpofalangiene şi continuând în sus pe pumn şi chiar antebraţ. Pentru masajul mâinii se preferă o substanţă grasă (untdelemn).Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic cu două mâini. Totdeauna masajul se execută în sensul circulaţiei venoase. însoţite de nervul cubital  tendonul cubital anterior. deasemenea ea nu trebuie forţată. dinafară înăuntru. Comtnuăm apoi frământând musculatura tenară şi hipotenară prin stoarcere între police şi index. apoi se continuă cu presiuni. 21 .

intreţinându-le calitativ.  Când mişcarea activă singură nu se face pe direcţiile de mobilizare fiziologice sau dorite. care ţin „trează” scoarţa cerebrală pentru conducerea şi coordonarea tuturor acţiunilor corpului. Kinetoterapia în articulaţia radiocarpiană-cu o mână contrapriză deasupra articulaţiei şi cu celalaltă mână se execută mişcările de:  Flexia-este maximă când mâna este înclinată cubital iar degetele extinse.  Rotire.  Lateralitate. De asemenea. Mobilizările active-reprezintă incontestabil baza recuperării mâinii post-traumatice.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  Pronaţie-când antebraţul se răsuceşte înăuntru. extensie. semilunarul face aceiaşi mişcare înăuntru. Sedinţele vor fi scurte dar repetate de mai multe ori în timpul unei zile. adducţie sau invers. Mobilizările se fac în toate planurile de mobilitate ale unei articulaţi. Dar cele mai importante efecte ale acestor mişcări sunt acelea de bătătorire a căilor nervoase.  Înclinarea cubitală-când osul mare se înclină înăuntru. influenţândule mecanic şi stimulându-le funcţional. moment când practic se transformă în întinderii. Se mobilizează separat fiecare articulaţie. Mişcările pasive-sunt întotdeauna precedate de căldură şi masaj. iar scafoidul ajunge să fie degajat şi are posibilitatea dea realiza mişcări de opoziţie. se începe cu cele distale. exerciţii cu încărcare de greutăţi şi contracţii izometrice deoarece mâna are o multitudine de mişcări simple şi asociate. şi apoi se trece treptat spre cele proximale. deci şi nutriţia. 22 . Amplitudi-nea mişcărilor active creşte progresiv în timpul unei şedinţe atingând maximul posibil. semilunarul efectuează aceiaşi mişcare înafară. Mobilizările pasivo-active-fac trecerea spre mobilizările active şi sunt indicate în 2 cazuri principale:  Când forţa musculară este încă prea slabă pentru a asigura întreaga amplitudine a mişcări.  Înclinarea radială-când osul mare se înclină înafară. activează circulaţia. abducţie. Prizele asistentului vor fi făcute în aşa fel încât să mobilizeze numai o articulaţie.  Elongaţie. Modalităţile tehnice de realizare ale lor sunt variate (în apă. cu şi fără ajutorul diverselor instalaţii). Mişcarea pasivă şi pasiv-activă solicită sistemul osteoarticular şi muscular. pe uscat. Niciodată nu se va trece pe o articulaţie prin intermediul altei articulaţi interpuse.  Circumducţie-constă în trecerea succesivă prin: flexie.  Extensia-este maximă când mâna este înclinată radial iar degetele sunt flextate. dar cele mai folosite sunt exerciţii libere.

În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma.mişcarea determină o bună irigaţie sancvină şi nutritivă a oaselor solicitate în efort. în diferite procedee care se aplică identic în toate cazurile analoage. Pentru recuperarea mainii se fac urmatoarele exercitii: 1. se execută apucarea strânsă a buretelui cu toate degetele odată cu extensia din articulaţia mâinii. aceasta constituindu-se. acestea dzvoltându-se normal. palmele faţă-n faţă şi apropiate se execută cu contra rezistenţă flexia şi extensia degetelor din articulaţiile metacarpiene. Cu antebraţul sprijinit pe masă se execută flexia cu o apăsare pe a treia falangă. Cu palma sprijinită de masă şi cu degetele închise se face extensia activă a fiecărui deget. 8. ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate. antebraţul sprijinit pe masă. Aceasta este realizată prin terapia ocupaţională. Efecte morfogenetice şi morfoplastice. În activitatea cotidiană profesională şi extraprofesională. Cu palma fixată pe un suport special amenajat. Ele nu pot fi însă obţinute decât în cadrul antrenamentului specific al activităţii umane a mâinii. 9. grosimea cartilajului articular. condiţionează întinderea suprafeţei articulare. 2. 5.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic  GIMNASTICA MEDICALĂ Gimnastica medicală este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii. 23 . Din aceeaşi poziţie se execută mişcarea de lateralitate stângă şi dreaptă din articulaţiia mâinii. cât şi jocurile şi instalaţiile distractive (terapia ocupaţională propriu-zisă). procedee şi metode speciale organizate şi puse în slujba prevenirii şi corectării deficitelor fizice. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice. Cu coatele sprijinite pe masă. 4. atât terapia prin muncă (ergoterapia). degetele încordate şi uşor flectate se execută rotaţii din articulaţia mâinii. organice sau psihice. se cere mâinii uneori forţă şi rezistenţă. 4. Cu palmele sprijinite pe câte un burete de baie. Engels că „mâna este produsul muncii” şi de aceea nu trebuie să surprindă reciproca ei că „doar muca poate da funcţionalitate mâinii”. Cu coatele sprijinite pe masă palmele închise în continuarea antebraţului se execută strângerea în pumn falangă după falangă. Cu coatele sprijinite pe masă în supinaţie mâna închisă. care include în concepţia anglosaxonă. alteori viteză de execuţie şi precizie sau alte combinaţii ale acestor calităţi. lungimea şi rezistenţa ligamentelor. Acelaşi exerciţiu cu ajutorul celeilalte mâini se face pe rând extensia degetelor. a capsulei articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora. TERAPIE OCUPAŢIONALĂ (Ergoterapia) Este bine cunoscută afirmaţia lui Fr. alcătuit din cinci benzi de elastic se execută flexia si extensia. 10. 3. se execută flexii şi extensii din articulaţia mâinii. 7. Cu coatele sprijinite pe masă. 6.

etc. furculiţă .  Folosirea foarfecelor la decupat hârtie. obligă la activitatea cu mâinile ridicate. răsucit. nu se mai pot întoarce la activitatea anterioară. dărăcit. Tipurile de muncă utilizate este bine să corespundă muncii profesionale a pacientului sau pasiunilor lui.  Croitorie.  Modelări cu plastelină.  Răsfoirea unei cărţi.  Apucarea obiectelor din ce în ce mai mici: monede.  Înşirarea mărgelelor pe o sfoară.). etc. unelte în funcţie de meseria trecută (sau viitoarea) a pacientului. lenjerie. În plus în aşezare verticală.  Apucarea unor obiecte mari pentru a le simţi cu mâna. În majoritatea centrelor de terapie ocupaţională pentru pacienţii cu disfuncţii ale mâini. tâmplărie şi dulgherie uşoară. incluzând toate operaţiunile: culegerea literelor.  Electronică . a maşinilor.  Rularea făcăleţului.  Strungărie în lemn sau fier. 24 . Adescoperi şi dezvolta noi vocaţii profesionale pentru pacienţii care.  Grădinărit.  Împachetaj-ambalaj pentru o diversitate de obiecte şi de modele. 4. Pentru aceasta se utilizează tot felul de adaptări (mânere speciale pentru lingură. creşteri forţei musculare şi recâştigării coordonării mişcărilor.  A bate un ou. periat etc. cusut. se utilizează următoarele activităţi:  Imprimeria (tipografierea). acordeon sau la instrumente de suflat.  Lucru în pielărie. împiedicând formarea edemului. lapte prins. 3. A permite munca în scopul ameliorării mobilităţii articulare. brodat. scris. Varietăţi: ghergheful. scobitori etc. Toate aceste activităţi au fost selecţionate pe criteriile „gesticii profesionale”.  Cântatul la pian.  Traforaj. datorită disfuncţiei mâinii. desen tehnic.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Terapia ocupaţională pentru disfuncţia mâini are patru mari scopuri: 1. căci solicită o mare varietate de mişcări şi prize (confecţionarea unui m de pânză cere 1300 mişcări). etc). carton. cuţit. războilu orizontal pentru covoare şi unele activităţi conexe: tors. A permite evaluarea necesităţilor unor facilităţi de muncă prin adaptările sculelor.  Lucru de mână (tricotat. foarte mult utilizat.  Dactilografiat. presarea pe hârtie. aranjarea lor. 2. A recâştiga şi dezvolta abilităţile vieţii zilnice în scopul de a face pacienţii cât mai independenţi posibil. aceasta în cazurile cu invalidităţi severe sau definitive.  Ţesutul de război. ceasornicărie. olărit etc. feronerie. manete în loc de robinete sau butoane etc.

modelatori. În sensul acesta vom indica băile sărate.  Sovata.  Govora-sunt băi sulfuroase. Jocuri mecanice care se manipulează prin tijă cu mânere (fotbal. nămoluri) Poate fi foarte utilă dacă: În alegerea staţiunilor ne vom orienta după reactivitatea bolnavului şi bolile asociate. Din aceste 43 de gesturi.  Bazna-sunt băi iodate şi sărate. Aruncarea cu săgeţi la ţintă. şah. iar piesele sunt magnetizate. Gesturi solicitate de muncă. Gesturi proprii muncii. altele sunt create special pentru recuperarea disfuncţiei mâinii. Aceste gesturi profesionale se împart în: a). În funcţie de substanţele chimice pe care le conţin apele minerale amintim urmatoarele staţiuni:  Băile Felix-sunt băi oligo-metalice slab mineralizate şi radio-ionice.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic Delaet şi Lobet.băi sărate şi cu nămol sapropelic În staţiunile de tratament se aplică o gamă largă de proceduri balneofizioterapice. jocuri cu caracter competitiv sau de autodepăşire. c). tenis de masă. etc. dar comandate de maşinile unelete (învârtirea unei manivele. 25 . O minge de ping-pong este dirijată de suflul unor pompiţe formate dintr-o pară de cauciuc cu o tijă. etc). iodate şi sărate. Gesturi obligatorii necesitate de mediul profesional şi nu de munca propriu-zisă (de ex.  Litoralul (Eforie siTechirghiol) .      6.  Jocul „fotbal cu pompiţe suflătoare”. urcatul-coborâtul scărilor pentru un zidar). tăierea cu foarfeca etc. cu sau fără adaptări specifice. terapia ocupaţională cuprinde jocurile distractive. studiind 1300 meserii. sunt băi sărate şi cu nămoluri de lacuri sărate.  Băile Herculane. Amara. (nămol silicos şi iodat). golf. Iată câteva dintre aceste jocuri:  Jocul „dame” în care piesele sunt variabile ca volum sau greutate.). care se pot combina între ele. badminton. Uneori placa este metalică. TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale. Unele dintre acestea sunt jocuri distrative sau sportive bine cunoscute. dar al căror ghidaj nu este comandat (pictură. baschet etc). În afară de activităţile lucrative. Pe lângă aceste proceduri cel mai important factor îl constituie climatoterapia ce are un deosebit rol asupra psihicului bolnavului. iodurate de tip Bazna şi Govora. Vulcana-sunt băi termale si sulfuroase. Pucioasa. 24 aparţin mâinii. sudură. criket. Tenis. au arătat că există doar 43 de gesturi de bază. Biliard. băile sulfuroase de tip Herculane. b). Marocco. Tratamentul balnear se face toata viata.

Victor Ciobanu – Recuperare funcţională în practica reumatologică. Teodorescu Exarcu – Anatomia şi Fiziologia Omului. Ed. Bucureşti. V. 26 . Vasile Marcu – Masaj şi Kinetoterapie. Bucureşti. Medicală. terapeutică şi de recuperare. 1989. 2002 Sbenghe Tudor – Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor. 1987. 1999. Dr. Ranga. Medicală.Metode de recuperare medicală BFT în mâna şi articulaţia pumnului posttraumatic BIBLIOGRAFIE: Lucreţia Titircă – Urgenţele Medico-Chirurgicale (sinteze pentru cadre medii). Ed. Bucureşti 1983. Dumitru Dumitru – Gid de reeducare funcţională. Bucureşti. Ed. Dr. Bucureşti. Bucureşti 1981. Sport-Turism. Tudor Sbenghe – Kinetologie profilactică. I. Prof. 1969. 1979. Medicală. Medicală. Ed. Clarence Dail şi Charles Thomas – Hidrotermoterapie (tratamente simple pentru afecţiuni obişnuite). Ed. Bucureşti. Casa de Editură-Viaţă şi Sănătate. Profesor Dr. Ed. Ed. 1981 Conf. Dr. Kiss Iaroslav – Fiziokinetoterapie şi recuperare medicală. Medicală. Sport-Turism. Medicală. Doc. Ed.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful