Sunteți pe pagina 1din 8

CURS 2

IMPORTANŢA CUNOAŞTERII MEDIULUI ŞI A ŞTIINŢELOR NATURII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

1.Importanţa cunoaşterii mediului “Prin funcţiile ei culturale şi socio-pedagogice, educaţia pune în valoare cea mai preţioasă energie - energia umană, furnizând un agent al dezvoltării care, prin calitatea lui, are un impact direct asupra calităţii vieţii sociale şi a productivităţii muncii, în toate sectoarele de activitate.” 1 Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare asupra personalităţii acestora. Pentru copil, mediul -prin condiţiile materiale şi culturale pe care le oferă- constituie un cadru necesar dezvoltării lui şi în acelaşi timp, principala sursă de impresii, care vor sta la baza procesului de cunoaştere a realităţii. Cunoaşterea mediului înconjurător de către copiii reprezintă o importanţă deosebită în dezvoltarea lor multilaterală, precum şi o sarcină de bază a procesului instructiv-educativ desfăşurat în şcoală. În acest sens, orele de cunoaşterea mediului contribuie în mod deosebit la educaţia intelectuală a şcolarilor. Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte. Astfel, din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă că elevul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie, precum şi învăţătorul la şcoală, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil, cât şi atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare. Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior. Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor educă atenţia, spiritul de observaţie, deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă. Răspunzând la întrebările elevilor, invăţătorul trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere. Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare (hrană, căldură, lumină, adăpost), că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele. Înţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de învăţător, a fenomenelor naturii, a interdependenţei dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către copii a unor elemente ştiinţifice despre natură. Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea învăţătorului contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. În felul acesta li se

1 Vaideanu, G - « Educaţia la frontiera dintre milenii » , Editura Politică Bucureşti, 1988, pag. 20

1

educă simţul estetic, sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile naturii patriei noastre. De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui. În contact cu obiectele şi fenomenele naturii şi societăţii, se dezvoltă şi se perfecţionează sensibilitatea unor analizatori, se adânceşte şi se îmbogăţeşte conţinutul senzaţiilor şi percepţiilor, se formează reprezentările corespunzătoare şi se lărgeşte sfera lor. Prin participarea sistematică la orele de cunoaşterea mediului, copiii au prilejul de a percepe procesele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel ei intră în contact direct cu lumea vieţuitoarelor şi corpurilor lipsite de viaţă (apă, aer, sol), cu procesele şi fenomenele

din mediul înconjurător. Prin intermediul acestor activităţi, elevii îşi formează capacitatea de a sesiza transformările din natură, relaţiile dintre vieţuitoare, unitatea dintre organism şi mediu.

O mare însemnătate a importanţei orelor de cunoaşterea mediului rezidă în faptul că

prin acestea se reuşeşte cultivarea unei atitudini active de ocrotire a naturii şi de protejare a mediului înconjurător, a unei conduite ecologice în relaţiile copiilor cu natura şi mediul. În aceste activităţi elevii exersează deprinderile de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător,

educând atitudinea pozitivă faţă de natură şi în acelaşi timp stimulând curiozitatea pentru investigarea acesteia. O deosebită însemnătate o prezintă fenomenele naturii, care oferă copiilor prilejul de a comunica în cadrul clasei descoperirile lor şi de a interpreta date şi simboluri din care ei

extrag informaţii – este vorba aici de calendarul naturii, tabelul responsabilităţilor, jurnalul clasei, cu care copiii operează zilnic. Orele de cunoaşterea mediului prezintă o importanţă deosebită, deoarece oferă copiilor şansa de a descrie aspectele generale ale celor patru anotimpuri, de a clasifica elementele componente ale mediului natural, de a recepta frumosul din natură. Însuşirile unei personalităţi sunt sintetizate astfel de scopul educaţiei:

- un larg orizont de cunoaştere ;

- capacitatea de a participa activ la transformarea societăţii;

- concepţia ştiinţifică înaintată ;

- spirit creator, receptivitate, sensibilitate pentru frumos.

Toate aceste trăsături se realizează şi prin predarea disciplinei cunoaşterea mediului.

În funcţie de conţinuturi şi de domeniile de cunoaştere, în cadrul orelor de cunoaştere

a mediului, se pot aborda teme ca:

NATURA:

-

apa, aerul, solul;

-

fenomenele specifice celor patru anotimpuri;

-

mamifere, păsări, insecte, peşti, reptile, broaşte;

-

plante, fructe, legume, păduri, livezi;

-

factori poluanţi, măsuri de protejare a mediului;

-

comportamentul adecvat al omului în relaţiile cu natura.

OMUL:

-

înfăţişare şi condiţii de viaţă;

-

îmbrăcăminte, hrana omului;

-

corpul omenesc şi îngrijirea lui;

-

activităţile omului.

FAMILIA, GRĂDINIŢA, ŞCOALA:

- membrii familiei, mijloace de transport;

- aşezarea şcolii, interiorul şi curtea şcolii;

- viaţa copiilor în şcoală;

2

- activităţi desfăşurate în şcoală, vestimentaţie, rechizite, laboratoare. UNIVERSUL:

- pământul, mişcările de rotaţie şi de evoluţie;

- orientarea în timp;

- corpurile cereşti- soarele, stelele, luna.

ŢARA:

- localitatea/ oraşul natal;

- obiective social- economice, culturale, religioase, istorice;

- patria, stema, steagul, imnul;

- harta, relieful ‚ţării;

- tradiţii, obiceiuri religioase şi culturale,;

- evenimente istorice importante;

ACTIVITĂŢI PRACTIC-EXPERIMENTALE:

- activităţi practice în curtea şcolii sau în sala de clasă;

- amenajarea straturilor, realizarea unor colecţii- frunze, flori, fructe;

- pregătirea răsadurilor, îngrijirea plantelor;

- pregătirea conservelor, a salatelor.

- plutirea şi scufundarea unor corpuri;

- dizolvarea unor substanţe- sare, zahăr- în apă;

- focul- producerea focului, evitarea pericolului;

- îngrijirea animalelor mici, a peştilor;

- reguli de igienă personală, măsuri de preîntâmpinare a unor accidente;

- acordarea primului ajutor în caz de accidente.

Din practica didactică, se constata că elevii vin din familie cu o serie de noţiuni eronate despre vieţuitoare, fenomene ale naturii şi cauzalitatea producerii acestora.

s-au proiectat si realizat demersuri didactice

Pentru depăşirea acestor dificultăţi eficiente, având drept obiective:

obiective

înconjurătoare;

-

identifice

elementele

de

mediului,

pe

baza

observării

realităţii

- să dobândească un sistem coerent de cunoştinţe despre mediul înconjurător;

- să perceapă caracterul unitar al mediului;

- să utilizeze diferite aparate şi instrumente de lucru, în scopul formării deprinderii;

- să dobândească deprinderi de îngrijire a mediului, a sănătăţii;

- să apere şi să ocrotească natura; - să conştientizeze că atât creşterea, cât şi dezvoltarea plantelor şi animalelor sunt

determinate de anumite cauze materiale (hrană, lumină, căldură, aer etc) şi nu de alte forţe necunoscute;

- elevii să se raporteze corect faţă de realitatea obiectivă înconjurătoare, ca parte

integrantă a ei. Pentru a demonstra ipoteza formulată, am pornit de la premisa că trebuie cunoscut nivelul iniţial al copiilor, din punctul de vedere al cunoştinţelor dobândite, priceperilor şi deprinderilor formate despre mediu, deoarece numai formându-şi o imagine clară şi corectă despre mediu, îl pot proteja şi ocroti. În cadrul acestor ore se educă sentimentul de dragoste pentru natură, în spiritul ocrotirii naturii şi al protejării mediului înconjurător - problemă vitală pentru omenire. Şcoala trebuie să pregătească elevul pentru integrarea viitoare în societate. Aşadar, şcolii îi revine misiunea de a forma primele deprinderi de muncă ale elevilor, dar şi sentimentul de a-şi iubi cu pasiune şi dăruire ţara. Educarea copiilor pentru muncă şi trezirea dragostei pentru anumite meserii se realizează foarte bine atunci cand îi punem în contact cu mediul respectiv. Acest contact nemijlocit este facilitat de vizite, drumeţii şi excursii.

3

2. Cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea mediului înconjurător şi ocrotirea lui În epoca contemporană, o problemă de stringentă actualitate este formarea şi educarea elevilor în spiritul unor responsabilităţi umane ce vizează protecţia mediului înconjurător. Absenţa sau ignorarea măsurilor necesare de apărare a mediului poate declanşa o criză ecologică cu consecinţe catastrofale pentru omenire. Iată de ce socotim că formarea conştiinţei şi a conduitei ecologice devine o cerinţă deoseosebit de importantă pentru orice demers educativ, şcolar şi extraşcolar. Educaţia ecologică se face începând cu primii ani de viaţă, în familie, atunci când mama sau alt membru al familiei îi arată o floare, o pasăre, un animal sau un fir de iarbă ; se continuă la grădiniţă şi, apoi, la şcoală. La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi familial în care traiesc. Pe măsură ce cresc, educaţia lor ecologică se aprofundează, dispunând de un orizont mai larg de cunoştinţe şi de posibilităţi de înţelegere mai mari. Şcoala este chemată să determine nu numai sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii, ci şi convingeri şi deprinderi de protejare a mediului înconjurător. O obligaţie primordială, o datorie de onoare a tuturor cetăţenilor planetei este cunoaşterea ansamblului de măsuri de ocrotire a acesteia. Elevii trebuie să înţeleagă că natura nu este numai locul de odihnă, de recreere a oamenilor sau izvor de inspiratie pentru poeţi, prozatori şi pictori, ci că ecosistemele naturale sunt izvoare de oxigen necesare omului, asigură condiţii de hrană pentru întreaga omenire, care este în plină expansiune, că trebuie să le protejeze, să le ocrotească. Sarcina unui bun învăţător este de a face ca orele de cunoaşterea mediului înconjurător să fie mai interesante şi mai atractive. Trebuie subliniat faptul că, pentru a realiza obiectivele instructiv-educative ce se cer îndeplinite prin predarea orelor de cunoaşterea mediului, este necesar să se pună accent pe activitatea elevilor, pe contactul nemijlocit cu plantele, animalele, fenomenele din mediul înconjurător, pe activităţile extraşcolare, pe lucrările de laborator.

În toate activităţile privind cultivarea interesului copiilor pentru cunoaşterea naturii, inclusiv în desfăşurarea excursiilor-lecţii, învăţătorul trebuie să se străduiască pentru captarea atenţiei acestora. “Captarea atenţiei este una din cheile didacticii practice, a artei de a preda cu

Daca vreţi să captaţi atenţia celor pe care îi învăţati, străduiţi-vă să gândiţi cu

succes(

mintea lor” 2 . Cunoaşterea naturii integrează copilul în mediul său de viaţă, îi trezeste curiozitatea, spiritul de observaţie şi dragostea pentru feluritele ei aspecte. “Oriunde v-aţi găsi, peste tot, omul, ca să trăiască, are nevoie de unele condiţii esenţiale mediului uman: sol, apă, aer, hrană. Terra, acesta mică planetă, trebuie privită de voi, nu contemplativ, ci ecologic, într-o interdependenţă, într-o interacţiune continuă între grupările de organisme, populaţii, biocenoze şi reacţia lor faţă de variaţia condiţiilor de mediu, întrebându-vă continuu : când ?, ce ?, unde ? sau de ce ? pot exista vieţuitoarele într- un mediu

Mediul înconjurător este format dintr-o componentă naturală- mediul natural, vieţuitoarele, lumina, aerul, apa, solul şi o componentă antropică, adică mediul social şi mediul tehnic, care sunt în strânsă acţiune, asigurând echilibrul ecologic şi determinând condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii. Realitatea demonstrează neîndoielnic pentru voi transformările ce se petrec în natură şi, dacă sunteţi observatori atenţi şi obiectivi, vedeţi că, pe lângă factorii naturali, şi omul influenţează natura între anumite limite, modificând-o, supunând-o nevoilor sale, dar perturbând adesea echilibrul ecologic.

)

2 Ioan Jinga – “Inspecţia Şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1989

4

Atenţia elevilor, ca observatori ai naturii, va fi îndreptată spre aceste două medii

(natural şi antropic), cu studiul tuturor influenţelor care se repercutează asupra organismului nostru, a funcţiilor vitale, ce trebuie ferite de influenţele dăunatoare ale mediului, provocate de acţiunea omului”. 3 Iată câteva modalităţi prin care se poate realiza, încă de la vârsta şcolară mică, educarea spiritului de protejare a mediului de viaţă:

1. Prin diferite discipline incluse în procesul de învăţământ trebuie să convingem

elevii de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să le formăm conduita ecologică modernă. Acest lucru se realizează îndeosebi în cadrul lecţiilor de cunoaşterea mediului/ştiinţe ale naturii, menite să înlesnească înţelegerea organismelor vegetale şi animale, a proceselor esenţiale de întreţinere a vieţii, a legăturilor indisolubile

dintre plante – animale – mediu, a lecţiilor de geografie, dar şi, ocazional, în cadrul unor lecţii de educaţie civică, limba română, educaţie muzicală, educaţie plastică, educaţie tehnologică sau istorie.

2. Introducerea unei discipline opţionale, sub genericul ,,Natura, prietena mea”, este o

modalitate deosebit de eficientă în acest scop.

3. Desfăşurarea de activităţi extraşcolare ce pot contribui la cultivarea spiritului de

protejare a mediului de viaţă.

4. Desfăşurarea de activităţi în afara sălii de clasă, în contact nemijlocit cu mediul

înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se comporte în familie, la şcoală şi în societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul

în care trăim. Dornici de a cunoaşte, de a şti, de a investiga, de a vedea cu ochii minţii frumuseţea naturii, elevii trebuie sensibilizaţi prin organizarea a cât mai multor plimbări,

drumeţii şi excursii. Ele constituie o modalitate preţioasă de educaţie ecologică, deoarece copiii văd plantele şi animalele în mediul lor de viaţă, percep natura în toată varietatea ei, cu bogăţia de culori, imagini şi sunete.

5. Prin convorbirile şi conversaţiile euristice despre vieţuitoare, despre plante, despre

felul cum ne comportăm cu ele, despre elementele primare (sol, apă, aer, lumină, caldură), stimulăm atât curajul în exprimarea propriilor idei, dar mai ales le sădim în suflet seriozitatea de a privi problemele mediului înconjurător şi de a participa cu posibilităţile lor la menţinerea sănătăţii naturii.

6. Concursurile pe teme ecologice ,,Cel mai frumos colţ ecologic”, ,,Să învăţăm de la

natură!”, ,,Ştiaţi că

constituie nu numai momente de bună dispoziţie, dar şi un minunat

prilej de sistematizare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor învăţate pe această temă.

7. Prin activităţile cu caracter practic de tipul ,,Aranjamente florale”, ,,Săptămâna

micilor ecologişti” se consolidează informaţiile ecologice primite în activităţile frontale şi li

se formează copiilor atitudini pozitive faţă de mediu, ce vor fi aplicate în viaţa de zi cu zi. Dintre modalităţile folosite de mine, în afara clasei, în scopul educării ecologice, amintesc:

- excursii şi vizite pentru a constata situaţia în care se află mediul local şi de a

întreprinde, pe măsura puterilor noastre, acţiuni în sprijinul măsurilor adoptate de organele de

stat pentru apărarea mediului; - acţiuni de igienizare şi înfrumuseţare a clasei, a şcolii şi a împrejurimilor;

- crearea unui colţ viu în clasă sau în şcoală; copiii seamănă seminţe, le creează

condiţii optime de viaţă, urmăresc primele încolţiri, apariţia mlădiţelor, a primelor frunzuliţe

şi flori, apoi efectuează primele operaţii de îngrijire, formându-şi deprinderi de comportament ecologic adecvat faţă de plante;

- acţiuni de colectare a hârtiei, sticlei, ambalajelor din materiale sintetice şi a deşeurilor textile;

?”

3 Tatiana Tofan-Burac, “A.B.C.-ul ocrotirii naturii”, Colecţia Natura

5

- acţiuni de popularizare a Zilei Internaţionale a Protecţiei Mediului (5 iunie): program

artistic, diverse acţiuni de ecologizare a mediului local, expoziţie cu desene şi creaţii ale elevilor inspirate din vasta problematică a protejării mediului. Se incearca în toate împrejurările să se satisfaca curiozitatea copiilor, manifestată prin întrebările: de ce ?, pentru ce ?, cum ? şi chiar încurajearea celor mai îndrăzneţi, conducându-i la primele forme ale descoperirii. Se insista asupra observării atente a plantelor, a animalelor şi a diferitelor fenomene naturale, în diverse ipostaze şi anotimpuri. Prin vizitele efectuate prin localitate, prin drumeţiile făcute în afara localităţii, în locurile din jurul comunei, elevii observa formele de relief, legătura care există între altitudine, vegetaţie şi faună; observa diverse specii de plante, albia unui râu care curge în apropiere. Prin contactul nemijlocit cu aspectele mediului se ofera elevilor posibilităţi multiple de înţelegere, acestea constituind principala sursă de impresii care stă la baza procesului de cunoaştere a realităţii. În întreaga muncă de educaţie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la convingerea că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o zi – 5 iunie – numai de ecologi, biologi şi silvicultori, numai prin protejarea plantelor şi a animalelor declarate monumente ale naturii, ci în toate cele 365 de zile ale fiecărui an, în fiecare clipă a fiecărei zile, de către toţi locuitorii planetei. Totul depinde de noi, cadrele didactice, de imaginaţia şi voinţa noastră, de modalităţile şi mijloacele folosite, în lecţiile desfăşurate cu elevii, prin care sădim germenii gândirii ecologice. Rezultatele muncii noastre în acest domeniu al educaţiei ecologice se verifică în timp, deoarece copiii, oamenii de mâine, vor valorifica ceea ce au primit de la noi, potrivit temperamentului şi sensibilităţii sufleteşti a fiecăruia. În şcoală, toate obiectele de învăţământ îl ajută pe elev să capete competenţa necesară

pentru:

- a înţelege că omul este inseparabil de mediul său şi că, mai devreme sau mai târziu, efectele negative ale acţiunilor sale se răsfrâng asupra sa;

- a obţine cunoştinţele de bază necesare înţelegerii şi soluţionării problemelor mediului său apropiat; - a dezvolta instrumentele de analiză, reflecţie şi acţiune în scopul de a înţelege, preveni şi corecta neajunsurile provocate mediului;

- a judeca corect responsabilităţile individuale şi colective şi a se angaja în obţinerea

cooperării pe linia rezolvării unor probleme de mediu. Dobândirea acestor competenţe de către elevi mi se pare firească pentru că şcoala -ca instituţie - are specialiştii necesari acestui tip de educaţie. Astfel se va putea ajunge la realizarea interesului naţional – protejarea mediului, cu tot ce are mai valoros, pentru reuşita principiului ,,dezvoltării durabile“. Ne aflăm într-un moment al istoriei în care trebuie să orientăm acţiunile noastre de educaţie a copiilor în direcţia înţelegerii, apărării şi îmbunătăţirii mediului înconjurător pentru

a crea, pentru noi şi pentru generaţiile viitoare, condiţii de viaţă mai bune într-un mediu mai bine adaptat la nevoile şi aspiraţiile umanităţii. Astfel, în cadrul orelor de cunoaşterea mediului, geografie, educaţie civică, noi, dascălii, putem realiza obiectivul principal de cultivare a interesului faţă de menţinerea unui

mediu natural echilibrat şi propice vieţii, a unui comportament favorabil ameliorării relaţiilor dintre om si natură . Din clasele primare elevii trebuie să cunoască formele existente de viaţă în mediul înconjurător şi să înveţe să le ocrotească. Particularităţile de vârstă ale elevilor din clasele I – IV permit formarea şi dezvoltarea conştiinţei ecologice şi a unui comportament adecvat. Întreaga activitate de educaţie în domeniul ocrotirii mediului ambiant se realizeaza prin lecţii la toate obiectele de învăţământ. Obiectivele în jurul cărora se grupeaza cunoştinţele sunt:

- să prezinte activităţi ale omului care conduc la poluarea mediului;

6

- să explice care sunt urmările poluării mediilor de viaţă (sol, aer, apă );

- să motiveze de ce trebuie ocrotit mediul înconjurător;

- să enumere activităţi prin care putem ocroti mediul şi menţine viaţa pe Pământ;

- să enumere zilele mai importante ale calendarului ecologic în scopul participării lor

directe la evenimentele majore ale lumii înconjurătoare. Participarea copiilor la aceste activităţi sporeşte eficienţa demersului educaţional, dat fiind cunoscută marea disponibilitate a celor mici de a descoperi tot ceea ce le stârneşte curiozitatea. Aceste activităţi îşi găsesc finalitatea în comportamentul copiilor care devin mai buni, mai sensibili faţă de mediul apropiat, mai protectori, disciplinaţi, responsabili, plini de iniţiativă şi prompţi în ocrotirea a tot ce-i înconjoară. Frumuseţea naturii sensibilizează copilul, îl apropie de plante şi vieţuitoare, îl îndeamnă să iubească şi să preţuiască frumosul. Este firesc ca şcoala să rămână un partener de bază în efortul general de înfăptuire a protejării mediului. În acest sens s-au pus în aplicare Programele naţionale de educaţie ecologică ,,Eco-Şcoala“ şi ,,Eco-Pădurea“. Trebuie să apărăm Planeta Albastră, leagăn al civilizaţiei şi al vieţii, ea fiind casa noastră şi a tuturor vieţuitoarelor!

7

���������������������������������������������������������������������������

���������������������������������������������������������������������������������

�����������������������������������������������������