Familia, o institutie in destramare?

"Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc ca in casa in care locuim s-a asezat mai intai bunica mea cu patru copii mici si o mama batrana, ca apoi, inainte sa plece la casa lor, fiecare din cei patru a facut nunta in aceeasi casa, ca la un moment dat si greu s-au mutat aici niste cuscri si niste matusi batrane, nu mai mult de 11 persoane, ca verii mei si cu mine aveam jucarii comune, ca pe masura ce unii au plecat, altii au imbatranit si au devenit greu deplasabili, altii au murit si s-a facut mai mult loc in casa, imi vine sa zic ca tare greu si tare bine am trait in inghesuiala familiei mari." (I. Popescu, "Tanar si nelinistit", "Dilema veche", 91, oct. 2005) Intre zidurile locuintei, bariera ferma intre viata privata si viata publica, familia isi petrece viata de zi cu zi. Acceptiunea acestui termen s-a modificat mult in ultimele decenii. Autorul textului reprodus mai sus s-a nascut intr-o casa (e drept, burgheza si oricum spatioasa) in care convietuiau in acel moment patru generatii: copii(el si verisorii sai), parintii(frati intre ei), bunicii(inca in plina putere) si o strabunica. Ulterior, situatia s-a schimbat. La jumatatea anilor 50, casa a fost nationalizata si tinerii sau risipit care incotro. A ajuns copil si adolescent intr-o alta locuinta, in care mai erau doar parintii(ulterior si o sora a mamei) si o bunica. La maturitate, cand s-a casatorit, a inchiriat o alta casa, unde a ramas cu sotia si copiii. La final, in anii tarzii a varstea a III-a, copiii au propria lor locuinta, iar parintii, de acum batrani, au ramas singuri. Faramitarea familiei mari nu este numai expresia nevoii extinse de spatiu privat, ci si consecinta dezvoltarii unor factori de autoritate care au exercitat puterea in sanul cuplului din Antichitate si pana in prezent. Daca barbatul si-a pastrat pozitia de cap al familiei, femeia ramane sub aspect juridic inferioara pana in secolul emanciparii ei, nu e mai putin adevarat ca ea a ramas in tot acest timp ,,stapana casei. De fapt, daca sotului i se lasa locul principal in sfera deciziilor care au relevanta in viata publica, in domeniul vietii domestice, sotia are autoritate decisiva. In ce priveste copiii, pana in jumatatea secolului trecut, ei nu aveau niciun drept la viata privata. Asta inseamna ca timpul liber le era organizat de parinti si ca relatiile cu prietenii si prietenele erau sever controlate; alegerea partenerului de viata, asemenea(cu deosebire atunci cand la mijloc erau mosteniri consistente), monotorizarea atenta a casatoriei intrand tot in sfera autoritatii parintilor. Disolutia treptata a autoritatii parintesti in cursul secolului al XX-lea s-a datorat mai intai dezvoltarii constante a institutiilor scolare, generalizate de la 4 la 7 ani, apoi la 8, in fine la 10 si chiar la 12 ani de studii, si apoi activitatilor productive.Atributii care reveneau odinioara familiei s-au transferat pe lungi segmente de timp statului-paton al scolii, care acum stabileste atat regulile care permit viata in comun, dar si cele mai potrivite modalitatii de a convietui cu ceilalti. Pe de alta parte, deciziile care angajaza viitorul copilului nu se mai iau in familie. Scoala, sau mai bine zis rezultatele inregistrate la scoala, decide asupra orientarii sale profesionale, de regula cei mai buni fiind indemnati spre studii superioare, iar ceilalti, majoritatea, sunt supusi unei decizii impuse de sus si indreptati spre acele meserii unde societatea ii solicita. Relatia statului cu familia nu se opreste aici. Prin atribuirea de indemnizatii se urmareste controlul si stimularea maternitatii, prin atribuirea de alocatii se asigura parcurgerea traseului scolar obligatoriu; organizatii care protejaza interesele copilului pot decide decaderea din drepturile parentale a unor personae care s-au facut vinovate de rele tratamente. Ce mai ramane in aceasta situatie familiei din perspectiva relatiei cu copiii? Sa-i hraneasca, sa-i imbrace, sa le asigure tot ce este necesar, totul sub controlul autoritatii publice, singura in masura sa stabileasca daca familia se achita corespunzator de aceste obligatii