Eminescu poet tragic - Ioana Em Petrescu Sentimentul destinului ramane strain legendei Luceafarului ,in care converg majoritatea

marilor teme.Poezia e citata traditional ca o imagine schopenhaueriana a geniului sau ca un basm al fiintei.Mai poate fi si o intruchipare a gandirii ce sustine prin identitate cu sine,lumile in fiinta:in Hyperion cel condamnat la existenta vesnica si cel indragostit sau in Catalina. Hyperion este existenta pura ,identica siesi ,a gandirii,caruia nu ii poate fi daruit repaosul mortii.Asocierea Luceafarului cu un astru mort sau impresia de mort frumos provine chiar din valoarea absoluta a sa. Eminescu afirma intr-un manuscris ca esenta viatii este forma,iar esenta vietii este trecerea.Pentru Eminescu fiinta se identifica cu o forma imuabila, fiind vesnica prin gandire si astfel identica cu Hyperion din poemul Luceafarul.Ea se opune vietii,a carei esenta nu e stabilitatea,ci trecerea. In poem, chiar si contrariul ajunge sa fie adevarat,acelasi rau oglindind atat in linistita-i adancime, cat si umbritoarele paduri. In Luceafarul apare un raport epic intre Hyperion si principesa pamanteana,devenita mai tarziu Catalina.Acest raport este unul intre fiinta si viata sau existenta.Personajul feminim intra in contact cu Hyperion in doua nivele cosmice si ontologiceA fost odata ca-n povesti/A fost ca niciodata....Catalina nu mai e incadrata in ultimul tablou,fiind pusa in fata imensei singuratati. Hyperion ramane suspendat in unicitatea lui, fiind un prizonier al eternului sau monolog,caci comunicarea,ca si iubirea, este n inceput de moarte.Astfel, comunicarea celor doi in plnul visului este iluzorie,asa cum iluzorie este si comunicarea intre nivelele diferite de existenta cosmica. Ultimul atribut al lui Hyperion este fiintarea, emancipand-o pe Catalina de statutul ei ontologic accidental de existent,accentul plasandu-se in acest caz asupra naturii duale a fetei(similara eroului din Miron si frumoasa fara corp).Totusi,mai presus de spatiul multiplu al existentului si de spatiul glacial al singuratatii absolute , este abisul primordial , fara centru si timp,care este un fel de spatiu precosmin al divinitatii,echivalenta cu nefiinta.