Clasificarea fracturilor si luxatiilor cotului

Cunoasterea mai buna a leziunilor anatomo-patologice ale traumatismelor cotului (fracture si

luxatii) a determinat incadrarea lor in diverse clasificari care au la baza criterii anatomice,
didactice, mecanism de producere, etc. Clasificarea traumatismelor cotului a generat totodata
o sistematizare a metodelor de tratament ortopedic sau chirurgical pentru fiecare tip de
leziune. Din multitudinea clasificarilor, noi am retinut pe cele mai valoroase si care s-au
impus de-a lungul anilor, un merit deosebit revenind fratilor Jean si Robert Judet.

Fracturile cotului - Clasificare

1. Fracturile extremitatilor distale a humerusului
Clasificarea lui Watson-Jones, distinge 4 tipuri de fracturi:
a) Fractura suprafetelor articulare:
-cap radius;
-capitelum;
-apofiza coronoida;
-olecran;
b) Fracturi ale paletei humerale:
-supracondiliene;
-condilului extern;
-supra- si transcondiliene in forma de T, Y si V;
c) Fracturi epifizare joase:
-condilul intern;
-epitrohleea;
-cap radius;
-olecran;
d) Fracturi dislocare.
Mller si grupul A.O. impart fracturile paletei humerale in 3 grupe:
1. Grupa A
Fracturi extraarticulare:
a)fractura epitrohleei;
b)fractura supracondiliana simpla;
c)fractura supracondiliana cu multe fragmente;
2. Grupa B
Fracturile monocondiliene:
a) Fractura trohleei;
b) Fractura condilului;
c) Fractura tangentiala a condilului si trohleei;
3. Grupa C
Fracturile bicondiliene:
a) Fractura in Y;
b) Fractura supracondiliana cu mai multe fragmente;
c) Fractura cominutiva.

Robert Judet clasifica fracturle paletei humerale la adulti in urmatoarele 5 tipuri:
1. Fracturile supracondiliene in care include si fracturile diacondiliene.
2. Fracturile supra- si intercondiliene.
3. Fracturile parcelare ale :
-condilului intern;
-condilului extern;
4. Fracturile partiale ale :
-condilului intern;
-condilului extern;
5. Fracturile cominutive.
Jean Judet clasifica fracturile humerale la copil in:
1. Fracturi supracondiliene.
2. Fracturi ale condilului extern.
3. Fracturi ale epitrohleei.
A. Borellini propune urmatoarea clasificare:
1. Fracturi supracondiliene prin:
-hiperflexie;
-hiperextensie.
2. Fracturi supracondiliene cu deplasare in plan:
-sagital;
-frontal;
-transversal.
3. Fracturi supra- si intercondiliene in forma de T, V si Y
4. Fractura condilului extern
5. Fractura epicondilului
6. Fractura condilului intern
7. Fractura epitrohleei
8. Fractura eminentia capitata, capitelum
9. Fractura decolare epifizara

Risenborough si Radin clasifica fracturile supra- si intercondiliene in 4 tipuri:
1. Fractura fara deplasare
2. Fractura cu deplasare a celor 2 condili translati lateral de fragmentul diafizar patruns
intre ei
3. Fractura cu translatie laterala si rotatia condililor
4. Fractura cominutiva cu deplasarea condililor
Marion si Lagrange distinge 4 stadii de fracturi supracondiliene la copil:
Stadiul 1 fracturi fara deplasare care intereseaza doar corticala anterioara
Stadiul 2 fracturile cu deplasare minima care intereseaza ambele corticale.
Stadiul 3 fracturi cu deplasare importanta izolata sau completa
Stadiul 4 fracturi cu foarte mare deplasare, in care fragmentele au pierdut complet contactul
Dupa gradul de deplasare fracturile supracondiliene la copil sunt clasificate de Cehling in 3
tipuri:
Tip A fracturi cu deplasare mai putin de 20 in plan sagital
Tip B fracturi cu deplasare mai mare de 20 in plan sagital
Tip C fracturi cu deplasare in plan frontal si sagital cu pierderea contactului dintre cele doua
fragmente
Gruber si Mitchell impart fracturile supracondiliene la copil in:
Tip 1 fracturi fara deplasare
Tip 2 fracturi cu deplasare laterala
Tip 3 fracturi cu deplasare laterala si rotatia fragmentelor
Tip 4 fracturi cu deplasare laterala si fara contact intre fragmente
Salter si Harris clasifica fracturile supracondiliene la copil in 5 tipuri:
Tip 1 separare epifizara completa fara fractura
Tip 2 fractura metafizara asociata la tipul 1
Tip 3 fractura epifizara asociata la tipul 1
Tip 4 asocierea de tip 1 + tip 2 + tip 3
Tip 5 fractura cominutiva a epifizei si metafizei
Iacchia clasifica leziunile traumatice ale nucleilor epifizari ai oaselor cotului in:
Tip 1 decolare epifizara a unei epifize inca cartilaginoasa sau a unui nucleu in faza de
osificare.
Tip 2 decolare epifizara distala humerala totala
Tip 3 decolarea condilului medial
Tip 4 decolarea epitrohleei
Tip 5 decolarea condilului lateral
Tip 6 decolarea epicondilului
Tip 7 decolarea epifizei proximale a ulnei
Tip 8 decolarea epifizei proximale a radiusului

Dupa mecanismul de producere, fracturile supracondiliene se imaprt dupa Kocher in:
a) Fracturi supracondiliene prin hiperflexie
b) Fracturi supracondiliene prin hiperextensie foarte rara, 2%.

Dintre toate aceste clasificari, se considera din punct de vedere didactic si terapeutic
pentru stabilirea indicatiei de tratament ca mai adecvate sunt clasificarile propuse de J.
Judet la copil si R. Judet la adult pentru fracturile paletei humerale.

2. Fracturile extremitatii superioare a radiusului
Se disting fracturi ale:
a)capului radiusului;
b)colului radiusului.
Radin-Masson clasifica fracturile capului in 3 tipuri la care se adauga si un al 4-lea tip
descris de Johnston:
Tip 1 fractura fara deplasare
Tip 2 fractura cu deplasare anterior sau lateral de peste 30 a fragmentului unic
Tip 3 fracturi cominutive
Tip 4 fracturi complexe, asociate cu alte fracturi (eminenta capitata) sau leziuni
ligamentare (Johnston)

Mayo distinge si el trei tipuri de fracturi:
Tip 1 fractura fara deplasare cu un singur fragment (tip A) sau cominutiva (tip B)
Tip 2 fractura cu deplasare mai mult de 3 mm, dar stabila si cu ligamentele colaterale
intacte.
Fractura necominutiva (Tip A) si fractura cominutiva (Tip 2B)
Tip 3 fractura cu deplasare, instabila
Fragmentele sunt deplasate si antebratul este instabil in raport cu humerusul.

Clasificarea lu Bakalim contine 5 grade:
Gradul 1 fractura fara deplasare
Gradul 2 fractura cu deplasare:
- Anterioara
- Laterala
Gradul 3 fractura cominutiva
Gradul 4 fractura colului fara deplasare
Gradul 5 fractura colului cu deplasare.

J. Judet clasifica fracturile colului radiusului la copil in:
Tip 1 fractura fara deplasare
Tip 2 fractura cu deplasare laterala si bascularea fragmentului pana la 30
Tip 3 fractura cu bascularea fragmentului intre 30-60
Tip 4 fractura cu deplasarea totala a capului, o adevarata luxatie

3. Fracturile olecranului

Mayo clasifica aceste fracturi in 3 tipuri:
Tip 1 fractura fara deplasare cu un fragment (tip 1 A) si cominutiva (Tip 1 B)
Tip 2 fractura cu deplasare, dar stabila, deplasare mai mult de 3 mm dar cu ligamentele
colaterale intacte.
Fractura necominutiva (tip 2 A) si fractura cominutiva (tip 2 B)
Tip 3 fractura cu deplasare, instabila. Fragmentele sunt deplasate iar antebratul este instabil
in raport cu humerusul, o adevarata fractura-luxatie.

Merle-D`Aubigne are urmatoarea clasificare:
1. Fractura varfului olecranului
2. Fractura mijlocului olecranului
3. Fractura bazei olecranului
4. Fractura cu doua fragmente
-dublu traiect
-fractura olecrano-coronoidiana
5. Fractura cominutiva

Dupa Bacq la copil intre 7-12 ani, se disting 5 tipuri:
1. Fracturi cu traiect posterior paralel cu cartilajul nucleului de crestere varsta 7-9 ani;
2. Fractura cu traiect perpendicular, pe axa cubitala varsta 10-12 ani;
3. Fractura cu traiect dinainte-inapoi, frecventa la varsta de 10 ani;
4. Fracturi cu traiect longitudinal cominutive.

J. Judet distinge 4 tipuri de fracturi ale olecranului:
Tip 1 fractura fara deplasare
Tip 2 fractura varfului olecranului
Tip 3 fractura partii mijlocii fara ruptura aripilor fibroase
Tip 4 fractura bazei cu traiect oblic descendent pana la creasta cubitusului.

Clasificarea Regan se adreseaza apofizei coronoide si distinge 3 tipuri:
Tip 1 fragment mic
Tip 2 fragment care cuprinde 50% din coronoida
Tip 3 fragment care cuprinde intreaga coronoida.


Anatomia patologica si radiologica a traumatismelor cotului

Fracturile cotului se intalnesc cu o frecventa mare la copii si sunt consecinta unei
caderi, cotul fiind in extensie sau flexie. Frecventa lor mare se explica prin structura
cartilaginoasa si prezenta nucleilor de osificare la cele trei oase care formeaza articulatia
cotului.
Epifiza humerala pana la varsta de 2 ani si jumatate este in intregime cartilaginoasa,
iar in cursul celui de al 2-lea an apare primul punct de osificare, acela al condilului extern,
acesta are o dezvoltare destul de rapida si la 4 ani formeaza vaza externa a trohleei.
Capul radiusului este de asemenea in intregime cartilaginos pana la varsta de 6 ani, iar
sudura lui diafizo-epifizara are loc la varsta de 15 ani.
In privinta olecranului, punctul epifizar de osificare principal apare la varsta de 9-11
ani si formeaza partea postero-superioara a lui, adica suprafatade insertie a muschiului triceps.
Pentru ciocul olecranului mai exista un punct epifizar accesoriu, descris de Sappey, care apare
intre 12-13 ani. Sudura acestor puncte intre ele si la diafiza se face intre 14-15 ani.
Fracturile cotului, tinand seama de cele aratate mai sus, apar cand copilul incepe sa
mearga, deci dupa varsta de 1 an si se intalnesc cu frecventa maxima la varstele cuprinde intre
4 si 15 ani

Se intalnesc 4 tipuri de fracturi:
1. Fractura supracondiliana a humerusului.
2. Fractura condilului extern.
3. Fractura epitrohleei
4. Fractura colului radiusului
Cele mai frecvente sunt primele trei tipuri.

1. Fractura supracondiliana de humerus

Fractura supracondiliana are la copil un traiect transversal si este fractura cea mai des
intalnita. Paleta humerala prezinta deasupra trohleei, in dreptul fosetelor olecraniana si
coronoida, un veritabil punct slab, vulnerabil la orice traumatism al cotului.
Traiectul de fractura este transversal si trece deasupra bazei condililor humerali traversand
ambele fosete, este sinuos si descrie o curba cu concavitatea in sus, trecand in plina metafiza.
Astfel fragmentul proximal diafizar are un aspect de furculita, in timp ce fragmentul distal
reprezinta o masa turtita dinainte inapoi, delimitata in sus printr-o linie curba cu concavitatea
superior.
In marea majoritate a cazurilor furculita diafizara se aseaza inaintea blocului distal epifizar.
Deplasarea este in sens antero-posterior dar si lateral intern sau extern.
Leziunile periostului sunt prezente si anterior, unde acesta este rupt de catre fragmentul
diafizar si ramane aderent la epifiza, dar posterior el este decolat pe o inaltime de pana la 6
cm.
Dupa Kirmisson, deplasarile laterale se datoresc unei miscari de torsiune. Foarte rar exista
fracturi supracondilinene incomplete descrise de Trevs si care pot fi decelate doar prin
tomodeinstometrie sau I.R.M.
Pe radiografia standard ele nu sunt vizibile si sunt interpretate drept contuzii ale cotului.
La copii mai mari si la adolescenti, fracturile supracondiliene prin hiperextensie si flexie au
un traiect oblic de sus in jos si dinapoi-inainte in primul caz si invers in cel de al doilea.
Fracturile prin flexie se observa mai ales la adulti, fragmentul inferior se aseaza inaintea
fragmentului diafizar si formeaza un unghi deschis inainte. Varful fragmentului diafizar
formeaza o iesitura deasupra olecranului si poate perfora partile moi.
Fracturile prin hiperextensie au fragmentul proximal deplasat inainte, iar cel distal sufera o
tripla deplasare:
a) Ascensiune prin actiunea tricpesului;
b) Bascula prin actiunea muschilor epitrohleeni;
c) Deplasare transversala de obicei in varus.
Fragmentul superior taiat in bizou mai mult sau mai putin ascutit pe seama fetei
posterioare, penetreaza muschiul brahial anterior, si poate leza artera humerala si nervul
median.

1.1. Fractura supracondiliana si supra-intercondiliana
Este foarte rara la copil, dar se intalneste la adult cu o frecventa mare.
Traiectul de fractura supracondilian este fie transversal fie oblic in jos si inainte. De
asemenea traiectul transversal poate fi situat jos ca in cazul fracturii diacondiliene.
Traiectul vertical este fie in gatul trohleei fie pe partea externa a ei, fie in santul
condilo-trohlean. El depaseste in sus nivelul traiectului transversal si se prelungeste pe
diafiza.
In fractura in Y, traiectul vertical pleaca de la nivelul trohleei, se bifurca apoi in
doua traiecte oblice care se termina unul deasupra epicondilului iar celalalt deasupra
epitrohleei. Daca acest traiect vertical este foarte scurt se creeaza fractura in V. Nu
rareori se vad si traiecte secundare care, adaugate la formele descrise mai sus, determina
fractura cominutiva a paletei humerale.
Deplasarea fragmentelor poate lipsi, dar cel mai adesea ea exista si se produce intre
fragmentul diafizar care patrunde intre cele doua fragmente condiliene care raman
angrenate. Fragmentul diafizar alunceva fie inainte (cel mai frecvent), fie inapoi.

1.2. Fractura diafizo-epifizara
Fractura diafizo-epifizara are un traiect supracondilian care este situat in sus in plina diafiza
si este intotdeauna spiroid cu un al treilea fragment sau mai multe.

1.3. Fractura cominutiva a paletei humerale
Este o adevarata spargere in bucati a paletei humerale in care multitudinea fragmentelor
osoase si deplasarea lor impiedica refacerea ei anatomica.

1.4. Fractura condilului extern
Fractura condilului extern apare la copil cu varsta intre 4 si 15 ani.
Traiectul de fractura este oblic in jos si inauntru si merge de la humerus putin deasuora
epicondilului pana la gatul trohleei.
Fragmentul detasat cuprinde epicondilul, condilul si jumatatea externa a trohleei si se
deplaseaza inapoi si in sus, putand suferi si o miscare de rotatie pe axul sau vertical sau
antero-posterior.
Exista trei grade de fracturi, dupa importanta deplasarii (Judet).
Gradul I. Fractura cu minima deplasare sau fara deplasare. Masivul extern al paletei humerale
prezinta doua linii clare oblice in jos si in afara, suprapuse si convergente spre axa regiunii.
Din profil coloana osoasa este taiata dinapoi inainte de doi pinteni clari suprapusi, care
patrund dinapoi inainte, cel superior fiind traiectul de fractura iar cel inferior este cartilajul de
conjugare.
Gradul II. Fractura cu deplasare in afara. Accesoriu poate exista o deplasare in sus de-a lungul
marginii externe a diafizei humerale. La fel de bine deplasarea se face in jos, fragmentul
ajungand in fata interliniului articular sau chiar privind spre capul radiusului.
Mai frecvent deplasarea se face inapoi sau inainte.
Gradul III. Caracteristica acestei fracturi cu deplasare este bascularea fragmentului pe el
insusi, in asa fel incat el priveste in sus si tinde sa devina orizontal, bascularea in afara fiind
de 90. Dar ea poate sa ajunga si la 180, suprafata fracturata privind in afara.

1.5. Fractura epitrohleei
A fost descrisa in 1818 de Granger si se situeaza pe locul 3 in fracturile cotului la copil. Ea se
intalneste la copii cu varsta intre 8 si 15 ani si la adolescent. Trebuie subliniat faptul ca exista
si la adulti cazuri in care epitrohleea ramane nesudata la diafiza. Exista decolare pura epifizara
a epitrohleei, cu deplasare minima sau cu mare deplasare in jos si inauntru cu rotatia
fragmentului.
Deplasarea fragmentului poate fi si in sens transversal fie inainte, in contact cu fata
interna a coronoidei, fie inapoi pe interliniul articular sau chiar pe olecran. Cand insoteste o
luxatie a cotului inapoi, fragmentul epitrohleean smuls se interpune intre trohlee si apofiza
coronoida, ea constituind in acest caz un obstacol in reducerea luxatiei.
Mouchet si Iotti au descris asocierea fracturii epitrohleei la o fractura supracondiliana
incompleta, fractura a condilului extern sau o fractura a colului radiusului.
La adult traiectul fracturii se afla cand la baza ei cand in plina diafiza detasand un
fragment mai mare decat epitrohleea.

1.6. Fractura condilului intern
Traiectul de fractura incepe pe marginea interna a humerusului, deasupra epitrohleei, se
indreapta apoi oblic spre buza interna sau gatul trohleei, detasand astfel un colt osos format
din epitrohlee, diafiza humerala si totalitatea sau o parte din trohlee.
Sunt frecvente la copil si mai rare la adult.
In 1926 Tailhefer a afirmat ca cele mai multe dinfracturile deschise sub numele de
fracturi ale condilului intern la copii sunt fracturi supracondiliene incomplete, in care traiectul
de fractura incepe pe marginea interna a humerusului si traverseaza mai mult sau mai putin
oblic jumatatea interna a acestui os. Si tot acest autor sustine ca ele se observa la copii cu
varsta intre 5 si 15 ani, frecventa fiind mare intre 12 si 15 ani.
In fracturile condilului intern deplasarea este variabila, fragmentul mergand inauntru si
exista o denivelare sau mai rar chiar o deplasare, o basculare cu rotatie de 180 a
fragmentului.

1.7. Fractura epicondilului
Fractura izolata a epicondilului este exceptionala la copil si se produce dupa varsta de 12 ani,
deci dupa ce a aparut punctul osos epicondilian. In general, la copil ea este izolata, traiectul de
fractura detasand in acelasi timp si o parte din masivul condilian extern. Mai frecvent, fractura
epicondilului se intalneste la adult.
La copil, traiectul de fractura are sediul putin mai departe in diafiza, din care este
smuls un mic fragment impreuna cu epicondilul.
Intre 12-15 ani se poate spune ca este vorba de o decolare epifizara pura. Deplasarea
fragmentului epicondilian este in general putin importanta si este in afara si in jos.
Ea se poate asocia cu o luxatie de cot, chiar la varsta de 12 ani, cand osificarea este
avansata, si deplasarea fragmentului poate fi in interliniul articular. La adult, epicondilul are
traiectul de fractura la baza sa, sau poate fi chiar smuls.

1.8. Fractura condilului articular al humerusului
Descrisa in teza lui Mouchet in 1898, ea a fost semnalata de Hahn in 1886, care a observat-o
pe o piesa de cadavru la o femeie de 63 de ani, care a avut un accident la cot.
Kocher, in 1896, a observat 4 cazuri cu astfel de fractura la tineri cu varsta cuprinsa
intre 14 si 19 ani, fractura ce a fost denumita eminenta capitata sau capitulul humeri.
Ea este fractura portiunii articulare a condilului extern, care se cojeste ca o nuca prea
coapta iar cartilajul desprins antreneaza cu el o portiune groasa din os.
Termenul care i se atribuie de decalotare a condilului humeral reprezinta o realitate.
Se intalneste la copii si la adolescenti cu varsta peste 13 ani, dar nu cu aceeasi frecventa care
se inregistreaza la adulti.
Exista doua tipuri anatomice:
a) Fractura partiala tip Kocher-Lorenz;
b) Fractura totala tip Hahn-Steinthal.

a) Fractura partiala cuprinde un segment limitata de calota cartilaginoasa cu un strat din
tesutul spongios. Acest fragment este complet liber sau aderent la humerus prin
fibroperiost si tinde sa se deplaseze inapoi intre olecranm condil, si capul radiusului,
formand in acest fel un corp strain articular. El se mai poate aseza deasupra capului
radiusului.
b) Fractura totala este formata dintr-un fragment detasat al portiunii articulare a
condilului cu o grosime destul de mare de tesut osos, care adesea poate cuprinde si
buza externa si chiar gatul trohleei. Fragmentul se deplaseaza inainte dar poate sa
ramana si interpus intre suprafetele articulare ale humerusului si oasele antebratului.
Uneori fragmentul este rotat de 90 si se aseaza in foseta coronoidiana, prezentand
inainte suprafata sa articulara, extremitatea sa externa in sus, iar extremitatea interna
(buza externa a trohleei) in jos. Decalotarea condilului humeral se poate asocia cu o
fractura a epitrohleei sau a olecranului la baza, dar si cu a capului radiusului.

1.9. Fractura diacondiliana
Descrisa de Kocher, are un traiect transversal unic care traverseaza condilii de-a lungul
marginii cartilaginoase de sub epicondil si epitrohlee, deci deasupra suprafetelor articulare.
Kocher afirma ca ea apare ca o fractura prin compresiune in urma unei caderi pe cot
flectat in unghi ascutit sau pe mana cu antebrat intins,
Deplasarea fragmentului osos care curpinde trohleea si condilul este o basculare in sus
si inainte, cu aspect radiografic caracteristic de dublu sau de triplu contur.
Este o fractura foarte rara.

1.10. Decolarea completa in masa a epifizei inferioare a humerusului
Este rara si se poate intalni la copil in primii 3-4 ani deoarece ea este formata din cartilaj, care
contine in centrul partii externe un nucleu osos condilian care apare in cursul anului al 2-lea.
Aceasta decolare recunoaste drept mecanism o extensie fortata si este asociata, in majoritatea
cazurilor, cu o smulgere partiala a diafizei. Fragmentul epifizar decolat se deplaseaza aproape
constant inapoi sub influenta contractiei tricpesului brahial in sens antero-posterior, dar si in
sens transversal, putin inauntru, numai exceptional in afara. In acelasi timp deplasarea
produce o decolare intinsa a periostului de pe fata posterioara a diafizei humerale, decolare
care este cauza formarii unui calus exuberant.

2. Fracturile extremitatii proximale a radiusului

Sunt clasificate in:
a) Fracturi ale capului radiusului, care se intalnesc doar la adult;
b) Fracturi ale colului radiusului, care se observa de regula la copii intre 9 si 12 ani;
c) Fracturi cominutive

2.1. Fracturile capului radiusului
Se intalnesc mai ales la adulti, de preferinta la barbati. Mouchet le-a intalnit exceptional la
copii.
Aceste fracturi sunt prin excelenta intraarticulare si pot fi incomplete. Traiectul de
fractura este oblic de sus in jos, inainte, in afara si inautru si o treapta sau in afara. Mai rar
deplasarea se face inauntru.
La copii se pot intalni fracturi mixte ale capului si colului sau asociate cu luxatii,
fracturi ale apofizei coronoide, olecranului, condilului extern al humerusului si ale epitrohleei.

2.2. Fracturile colului radiusului
Sunt cele mai frecvente la copil si se situeaza dupa fracturile paletei humerale, dar inaintea
fracturilor de olecran. Varsta copilului este intre 8-12 ani.
Pot fi complete si incomplete. Cele incomplete sunt simple fisuri, transversale sau
putin oblice. Fractura completa are un traiect transversal sinuos sau oblic si este situat sub
cartilajul epifizar. Fragmentul detasat cuprinde in totalitate capul radiusului.
Traiectul de fractura este putin oblic in jos si in afara detasand un colt osos antero-
extern, inauntru aflandu-se cartilajul decolat. Fragmentul superior care desprinde capul,
cartilajul epifizar si o portiune a diafizei sufera adesea fie o deplasare in afara, ca si cum ar
aluneca pe diafiza, fie cel mai adesea o deplasare cu o miscare de basculare.
Cel mai frecvent capul se deplaseaza in afara si inainte, dar angrenat cu diafiza care
este trasa de muschiul biceps in sus si inainte, sau inapoi si in afara.
Adesea fractura colului radiusului este asociata la fractura condilului extern,
olecranului, apofizei coronoide sau luxatiilor cotului inapoi. Decolarea epifizara pura este
exceptionala.

3. Fracturile olecranului
Fractura olecranului este fractura adultului, la tineri existand sub forma de fisura sau fractura
fara deplasare. Este in general, cu traiect oblic din afara inauntru si de sus in jos, sau are un
traiect transversal.
La copii intre 2-5 ani poate exista o fractura-tasare in ciuperca a varfului
olecranului.
Fracturile complete ale olecranului sunt:
a) Fracturi ale portiunii mijlocii;
b) Fracturi ale bazei (fractura oblica Malgaigne);
c) Fracturi ale varfului, care sunt caracteristice tinerilor, decolari epifizare;
d) Fracturi cominutive.

3.1. Fracturile partii mijlocii a olecranului
Fracturile partii mijlocii a olecranului au un traiect transversal de obicei sau un traiect putin
oblic in jos si inapoi, fie in afara, fie inauntru. Uneori traiectele sunt multiple si determina o
fractura cominutiva.

3.2. Fracturile bazei
Fracturile bazei, zise si fractura in V , detaseaza cu totalitatea olecranului un fragment conic
cu varful in inferior. Traiectul de fractura pleaca de la partea inferioara a marii cavitati
sigmoide si merge oblic in jos si inapoi.

3.3. Fracturile varfului
Fracturile varfului sunt fracturi extraarticulare, al caror traiect oblic in jos si inapoi detaseaza
un fragment care corespunde fatetei de isertie a muschiului triceps brahial.
Aceste fracturi sunt rare la adult si se observa adesea la tineri sub forma de decolari
epifizare fie pure fie antrenand o mica lamela osoasa din diafiza.
De mentionat este faptul de a nu se interpreta gresit, ca o decolare epifizara, nucleul
osos al olecranului.
Exceptional se intalneste o fractura a olecranului cu dublu traiect transversal, sau mai
rar o fractura cominutiva uneori deschisa.
Un rol important il are aparatul fibrotendinos si aponevrotic care formeaza, pe partile
laterale ale olecranului, veritabile aripi olecraniene comparabile cu cele ale rotulei. Daca sunt
rupte se produce deplasarea fragmentului superior in sus, sub actiunea tendonului tricepsului,
functie de importanta ruperii lor. La miscarea de ascensiune se produce si o miscare de
bascula dinainte-inapoi, astfel incat intreaga suprafata priveste inapoi.
Intre fragmentele fracturii se interpune tesut fibros, care constituie un obstacol in
consolidare.
Uneori fractura olecranului se poate asocia cu fractura apofizei coronoide, a capului si
colului radiusului, condilului extern al humerusului, luxatia separata a radiusului sau o oaselor
antebratului.

3.4. Fractura apofizei coronoide
Este extrem de rara si se intalneste dupa varsta de 4 ani, mai frecvent la adolescenti si adulti.
Traiectul de fractura se situeaza la 2-3 mm de varf sau la baza ei. Deplasarea daca este
prezenta, este minima si se produce sub actiunea muschiului brahial anterior.