Sunteți pe pagina 1din 63

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE DREPT SPECIALIZAREA: DREPT ANUL III SEMESTRUL II

I. Informaţii generale despre curs, seminar, lucrare practică sau laborator

Titlul disciplinei: DREPT COMERCIAL I Codul: DID 3222 Numărul de credite: 6 Loc de desfăşurare: Facultatea de Drept, str. Avram Iancu nr.11, Cluj-Napoca

II. Informaţii despre titularul de curs, seminar, lucrare practică sau laborator

Nume, titlul ştiinţific: Conf

Informaţii de contact: rcatana@law.ubbcluj.ro; tel. 0264-405300 Ore de audienţă: joi 12,00-13,00; sala Catedra Drept Privat

dr. Radu N. Catana

Nume, titlul ştiinţific: Asist.univ.drd. Sergiu Golub Informaţii de contact: sgolub@law.ubbcluj., tel. 0264-405300 Ore de audienţă: miercuri 13-14, sala Catedra Drept Privat

III. Descrierea disciplinei Cursul de drept comercial îşi propune să contribuie la formarea unei gândiri economice şi juridice în domeniul afacerilor. Disciplina are ca obiective principale aprofundarea de către studenţi a noţiunilor teoretice şi practice în domeniul societar, cunoaşterea modificărilor legislative în acest domeniu. Prin intermediul unor metode moderne, studentul primeşte informaţii privind participanţii la raporturile juridice comerciale, necesare pentru a se integra în mediul de afaceri şi a dobândi abilitatea de a relaţiona cu acesta. Pentru realizarea acestui obiectiv, ne propunem să prezentăm instituţiile juridice de bază ale dreptului afacerilor, anume–faptele de comerţ, raporturile juridice comerciale, participanţii la comerţ şi statutul juridic al comercianţilor, fondul de comerţ, obligaţiile comerciale şi titlurile de credit, organizarea şi funcţionarea societăţile comerciale, procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, obligaţiile finaciar-fiscale ale comercianţilor, instrumentelor juridice din cadrul raporturilor de muncă, precum şi procedura arbitrală de soluţionare a eventualelor litigii între comercianţi. Rolul pe care îl îndeplineşte dreptul afacerilor în condiţiile economiei de piaţă, multitudinea reglementărilor legale care vizează acest domeniu şi varietatea punctelor de conexitate care se stabilesc cu alte ramuri de drept cum sunt dreptul financiar, dreptul comerţului internaţional, dreptul administrativ şi dreptul civil, acestea din urmă prezentând interes şi pentru viitorii economişti, constituie argumente pentru considerarea acestei discipline de studiu ca fiind o materie de bază alături de celelalte discipline de specialitate economică. Cunoştinţele teoretice care se dobândesc prin studierea materiei dreptului afacerilor sunt menite să formeze, să completeze şi să întregească pregătirea de specialitate economică a studenţilor, să le permită acestora o abordare a fenomenelor economice şi comerciale şi din perspectiva juridică. Abordarea din perspectivă juridică a problematicii societăţilor comerciale- regimul legal privind constituirea, organizarea, funcţionarea acestora şi a comercianţilor în general precum şi a activităţii comerciale, prezintă utilitate pentru înţelegerea şi operarea corectă cu conceptele,

noţiunile juridice, principiile şi normele legale care formează reglementarea de bază a relaţiilor comerciale şi, nu în ultimul rând, aplicarea coerentă şi performantă a acestora. Înfăptuirea acestui deziderat, în raport cu exigenţele viitoarei profesii, presupune însuşirea conceptelor şi noţiunilor cu care operează teoria dreptului comercial dar, în egală măsură, cunoaşterea aprofundată a legislaţiei comerciale începând cu actele normative de bază – Codul comercial român şi Legea societăţilor comerciale nr.31 / 1990 rep. Studentul economist dobândeşte cunoştinţele necesare utilizării legislaţiei aplicabile operatorilor de comerţ.

IV. Bibliografie obligatorie:

1. St. D. Carpenaru, Drept comercial roman, Universul Juridic, Bucuresti, ed. VIII, 2008

2. Gh. Piperea, Drept comercial, CH BECK, Bucuresti, 2008

3. Radu N.Catană, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007.

1. Ion Turcu, Tratat de drept comercial, CH BECK, Bucuresti, 2008.

V. Materiale folosite în cadrul procesului educaţional specific disciplinei

- Drept Comercial in PowerPoint (MOffice), Radu N Catana

VI. Planificarea/Calendarul întâlnirii şi a verificărilor/ examinărilor intermediare

Săptămâna 1 Tematică curs şi seminar: Definirea conceptuală a afacerilor. Regimul legal şi evoluţia reglementărilor juridice privind afacerile. Concepte de bază: conceptul de comerţ, conceptul de afacere, regimul juridic al afacerilor, sisteme de reglementare juridică – obiectiv, subiectiv şi mixt, drept comercial, dreptul afacerilor, raport juridic comercial, ramura de drept comercial, sistem de drept naţional, norme juridice de drept privat, norme juridice de drept public. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.5-18; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţămânzul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.11-17; Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Ed. Fundaţia „Chemarea”, Iaşi, 1992, p.3-10; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.1-12; I.I. Georgescu, Drept comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, p.45-46; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.1-9.

Săptămâna 2 Tematică curs şi seminar: Fundamentele legale ale afacerilor în România. Concepte de bază : izvoare de drept, norme juridice comerciale, izvoarele dreptului afacerilor, izvoare normative, izvoare interpretative. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.19-23; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.26-35; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.18-24; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.13-24; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.9-29.

Tematică curs şi seminar: Faptele de comerţ – modalitatea de obiectivare a afacerilor. Concepte de bază: fapte de comerţ obiective, fapte de comerţ subiective, fapte de comerţ unilaterale sau mixte, calificarea operaţiunilor agricole. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.24-82; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.41-87; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.25-41; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.25-62; Gheorghe Buta, Jurisdicţia comercială, Ed. Lumina Lex, 2003, p.129-212; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.33-64. Legislaţie : Codul comercial român (art.3, 4, 56).

Săptămâna 4 Tematică curs şi seminar: Protagoniştii activităţilor din domeniul afacerilor. Forme de organizare a întreprinderii economice. Comercianţii persoane fizice (comercianţii individuali). Asociaţiile familiale. Statutul juridic al comerciantului. Registrul comerţului. Concepte de bază: comerciantul, asociaţia familială, statutul juridic al comerciantului. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2006, p.83-228; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.191-232; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.42-62; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.63-112; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.167-215. Legislaţie: Codul comercial român (art.7), Legea nr.300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.359/2004.

Săptămâna 5 Tematică curs şi seminar: Protagoniştii activităţilor din domeniul afacerilor. Forme de organizare a întreprinderii economice. Comercianţii persoane juridice (comercianţii colectivi). Societăţile comerciale. Regiile autonome. Societăţile naţionale. Companiile naţionale. Concepte de bază: societăţi comerciale, regii autonome, societăţi naţionale, companii naţionale. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2006, p.139-409; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.191-232; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.91-254; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.63-112; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.219-449, 958-960. Legislaţie : Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţile comerciale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/1997 privind reorganizarea regiilor autonome.

Tematică curs şi seminar: Protagoniştii activităţilor din domeniul afacerilor. Forme de organizare a întreprinderii economice. Comercianţii persoane juridice (comercianţii colectivi). Societăţile cooperative. Grupurile de interes economic. Grupul de interes economic european. Societăţile de microfinanţare. Societăţile bancare. Concepte de bază: societăţi cooperative, grupurile de interes economic, grupul de interes economic european, societăţi de microfinanţare, societăţile bancare. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.229-377; Angela Miff, Dreptul afacerilor şi legislaţie în turism. Note de curs, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005, p.52-61; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.236-509; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.91- 254; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.143-369; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.219-449, 958-960; Angela Miff, Considerations regarding cooperative enterprises, în volumul „The impact of European integration on the National Economy. Economics, U.BB, Faculty of Economics and Business Administration, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2005, p.107-116; Angela Miff, The actual legal regime of microfinancing companies, în volumul „Buletin ştiinţific. Seria A, vol.XXIII. Ştiinţe Economice, Universitatea de Nord, Baia Mare, 2006, p.429-439. Legislaţie : Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionrea cooperaţiei, Legea nr.240/2005 privind societăţile de microfinanţare, Legea nr.161/2003 (titlul V, referitor la grupurile de interes economic), Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, republicată în 2005.

Săptămâna 7 Tematică curs şi seminar: Drept societar. Societăţile comerciale – reguli comune şi specifice privind organizarea şi funcţionarea acestora. Organele de conducere şi administrare. Concepte de bază: adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor, consiliul de administraţie, directoratul, consiliul de supraveghere. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.278-322; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.191-232; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.91-254; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.63-112; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.219-449, 958-960. Legislaţie : Legea nr.31/1990, rep. în 2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Săptămâna 8 Tematică curs şi seminar: Drept societar. Societăţile comerciale – reguli comune şi specifice privind organizarea şi funcţionarea acestora. Organele de control. Fuziunea, divizarea, dizolvarea şi lichidarea societăţilor comerciale. Concepte de bază: cenzori, auditorul financiar, fuziune, divizare, dizolvare, lichidare. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz.

Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.213-257; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.191-232; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.91-254; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.63-112; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.219-449, 958-960. Legislaţie : Legea nr.31/1990, rep. în 2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Săptămâna 9 Tematică curs şi seminar: Instrumentele juridice ale afacerilor. Fondul de comerţ. Concepte de bază: conceptul de fond de comerţ, conceptul de patrimoniu, elemente corporale, elemente necorporale, firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevetele de invenţie, măprci de fabrică şi de comerţ, drepturile de autor. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2006, p.410-436; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.13-43, 82-127; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.67- 90, 306-396; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.113-126, 371-501; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.483-548. Legislaţie : Legea nr.298/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr.11/1991.

Săptămâna 10 Tematică curs şi seminar: Instrumentele juridice ale afacerilor. Contractele comerciale – generalităţi. Concepte de bază: contractul, contractul comercial, executarea contractelor, rezoluţiunea contractelor. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.410-436; Ion Turcu, Liviu Pop, Contractele comerciale,I, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, p.110-171; Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor. Sinteze. Legislaţie. Jurisprudenţă, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005, p.33-66; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.82-194; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.306-396; Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.371-501. Legislaţie : Codul civil român art.969 şi urm.

Săptămâna 11 Tematică curs şi seminar: Fundamentele juridice ale concurenţei. Conceptul de concurenţă. Concurenţa neloială. Concepte de bază: concurenţa, concurenţa neloială. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.493-514; Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor. Sinteze. Legislaţie. Jurisprudenţă, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005, p.112-127, p.127-138; Ion Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, II, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.198-262;

Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.107-113; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.69-116. Legislaţie : Legea nr.21/1996, legea concurenţei şi Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.

Săptămâna 12 Tematică curs şi seminar: Raporturile juridice de muncă. Conceptul de patron şi raporturile juridice cu salariaţii. Contractul individual de muncă. Concepte de bază: raport de muncă, angajat, angajator; contract, contract individual de muncă. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, p.517-533; Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, Ed. , p.303-530, 813-826; Dacian C. Dragoş, R. Chiciudean, Gina Dohotar, Dreptul muncii, Ed. Sfera juridică, Cluj- Napoca, 2005, p.13-87; Angela Miff, Dreptul afacerilor şi legislaţie în turism, Ed EFES, Cluj- Napoca, 2005, p.152-183; Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor. Sinteze. Legislaţie. Jurisprudenţă, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005, p.127-138. Legislaţie: Codul muncii.

Săptămâna 13 Tematică curs şi seminar: Procedura arbitrală. Instituţia juridică a arbitrajului. Definirea noţiunii de arbitraj. Izvoarele arbitrajului. Organizarea arbitrajului. Convenţia arbitrală. Procedura arbitrală. Concepte de bază: arbitraj intern şi internaţional, organizarea arbitrajului, avantaje arbitraj. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.534-541; Titus Prescure, Radu Crişan, Curs de arbitraj comercial, Ed. Rosetti, 2005. p.10-22, 35-59, 86-149; Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.197-; Angela Miff, Adrian Ciprian Păun, Dreptul afacerilor. Sinteze. Legislaţie. Jurisprudenţă, Ed. EFES, Cluj-Napoca, 2005, p.143-150. Legislaţie : Codul de procedură civilă, Cartea IV, art.340-368.

Săptămâna 14 Tematică curs şi seminar: Procedura insolvenţei (reorganizarea judiciară şi procedura falimentului). Concepte de bază: reorganizare judiciară, faliment, insolvenţă, insolvabilitate. Angajamentul, implicarea studenţilor: Parcurgerea referinţelor bibliografice indicate, exemplificări şi studii de caz. Bibliografie: Angela Miff, Ciprian Păun, Dreptul afacerilor, Ed. Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2006, p.574-635; Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept

comercial. Pentru învăţământul economic, Ed. Universitară, Bucureşti, 2004, p.255-292; Mircea

N.

Costin, Angela Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate., Ed. Lumina Lex, Buc., 2000; Stanciu

D.

Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. All Beck, 2002, p.567-604; Jacques Mestre, Marie-

Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris,

2003, p.793-932. Legislaţie : Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

VII. Modul de evaluare:

- Nota finală se determină în felul următor

80% - nota de la examenul final de semestru ce constă într-un test cu 30 de întreb ă ri gril ă . ă într-un test cu 30 de întrebări grilă.

20% - nota de la seminar ce se obţ ine astfel: 40% - un test din prima parte a materiei de seminar , ţine astfel: 40% - un test din prima parte a materiei de seminar , 40% un alt test din a doua parte a materiei de seminar şi 20% prezenţa activă a studentei/studentului la seminar.

VIII. Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale

- In intervalul intre activităţile de predare si seminarizare va stăm la dispoziţie in orele de consultaţii si prin intermediul e-mail-ului.

- Va rugam vizitaţi: econ.ubbcluj.ro/~cpaun unde găsiţi o serie de informaţii utile referitoare la aceasta disciplina!

IX. Bibliografie opţională

1. Radu I.Motica, Vasile Popa, Drept comercial roman şi drept bancar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999.

2. Gheorghe Buta, Jurisdicţia comercială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003;

3. Radu N. Catană, Rolul justiţiei în funcţionarea societăţilor comerciale, Ed. Lumina Lex,

2003;

4. Angela Miff, Considerations regarding cooperative enterprises, în volumul „The impact of European integration on the National Economy. Economics, U.BB, Faculty of Economics and Business Administration, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2005, p.107-116;

5. Angela Miff, The actual legal regime of microfinancing companies, în volumul „Buletin ştiinţific. Seria A, vol.XXIII. Ştiinţe Economice, Universitatea de Nord, Baia Mare, 2006,

p.429-439.

6. Jacques Mestre, Marie-Eve Pancrazi, Droit commercial. Droit interne et aspects de droit international, L.G.D.J., Paris, 2003, p.219-449, 958-960;

7. Gheorghe Boboş, Teoria generală a dreptului, Ed. Argonaut,Cluj-Napoca 1999; Andrei Sida, Introducere în teoria generală a dreptului, Ed. Augusta, Timişoara,1997;

8. Romul Petru Vonica., Drept comercial: partea generala, Bucuresti: Lumina Lex, 2000

9. Radu I. Motica, Lucian Bercea, Drept comercial roman si drept bancar . - Bucuresti: Lumina Lex, 2001

10. Silvia Cristea, Camelia Stoica, Drept comercial pentru colegii economice, - Bucuresti: Lumina Lex, 2002

11. Mona-Lisa Belu Magdo, Contracte comerciale traditionale si moderne / . - Bucuresti: Tribuna Economica, 1996;

12. Marius Şcheaua, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 comentată şi adnotată, Ed. Rosetti, Bucureşţi, 2002.

ŞEF CATEDRĂ, Prof. univ. dr. Liviu Pop

TITULAR DISCIPLINĂ, Conf. dr. Radu N. Catana

UNIVERSITATEA BABE Ş -BOLYAI, CLUJ-NAPOCA Facultatea de Drept Specializarea: Drept Disciplina: Drept comercial I SUPORT

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Drept

Specializarea: Drept

Disciplina: Drept comercial I

SUPORT DE CURS

ANUL III - Semestrul 2

Cluj – Napoca

I. INFORMAŢII GENERALE

Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs:

Nume:

Conf.dr. Radu N. Catana E-mail: rcatana@law.ubbcluj.ro Asist.univ.drd. Sergiu Golub E-mail: sgolub@law.ubbcluj.ro

Date de identificare curs şi contact tutori:

Numele cursului: Drept Comercial I Codul cursului: DID3222 Anul, Semestrul: anul III, sem 2 Tipul cursului: obligatoriu

Birou: str. A. Iancu nr. 11, cam. 121 Telefon: 0264-405300 Fax: 0264-405300

Consultaţii: se vor afişa la momentul respectiv la avizierul catedrei.

Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Cursul de dreptul afacerilor îşi propune să dezvolte abilităţi şi cunoştinţe juridice necesare persoanelor care vizează ocuparea unor posturi de conducere din diferite domenii de activitate. Titularul de curs încurajează participarea oricăror studenţi în cadrul cursului, indiferent de pregătirea educaţională a acestora. Pentru studenţii care provin din afara învătământului economic sau juridic se recomandă parcurgerea unei bibliografii minimale din domeniul dreptului civil (teoria generala a obligatiilor si contracte speciale.

Descrierea cursului Disciplina are un conţinut complex care reflectă obiectivele principale ce vizează aprofundarea noţiunilor teoretice şi practice în domeniul societar dar şi în alte segmente importante ale dreptului afacerilor, cunoaşterea modificărilor legislative în acest domeniu. Prin intermediul unor metode moderne, masterandul primeşte informaţii privind participanţii la raporturile juridice comerciale, necesare pentru a se integra în mediul de afaceri şi a dobândi abilitatea de a relaţiona cu acesta.

Pentru realizarea acestui obiectiv, ne propunem să prezentăm instituţiile juridice de bază ale dreptului afacerilor, anume – raporturile juridice comerciale, participanţii la activitatea comercială şi statutul juridic al comercianţilor, structurile asociative interne şi europene, organizarea şi funcţionarea societăţile comerciale, fondul de comerţ, obligaţiile comerciale, instrumentele juridice din cadrul raporturilor de muncă. Temele vor cuprinde şi unele aspecte de ordin legislativ care vizează şi alte instituţii juridice specifice domeniului disciplinei cum sunt cele privind faptele de comerţ, procedura insolvenţei, obligaţiile financiar-fiscale ale comercianţilor. Rolul pe care îl îndeplineşte dreptul afacerilor în condiţiile economiei de piaţă, multitudinea reglementărilor legale care vizează acest domeniu şi varietatea punctelor de conexitate care se stabilesc cu alte ramuri de drept cum sunt dreptul

financiar, dreptul comercial internaţional, dreptul administrativ şi dreptul civil, constituie argumente pentru considerarea acestei discipline de studiu ca fiind o materie de bază alături de celelalte discipline de specialitate economică. Cunoştinţele teoretice care se dobândesc prin studierea materiei care formează obiectul acestei discipline sunt menite să formeze, să completeze şi să întregească pregătirea de specialitate a masteranzilor, să le permită acestora o abordare a fenomenelor economice şi comerciale şi din perspectiva juridică. Abordarea din perspectivă juridică a problematicii societăţilor comerciale - regimul legal privind constituirea, organizarea, funcţionarea acestora şi a comercianţilor în general precum şi a activităţii comerciale, prezintă utilitate pentru înţelegerea şi operarea corectă cu conceptele, noţiunile juridice, principiile şi normele legale care formează reglementarea de bază a relaţiilor comerciale şi, nu în ultimul rând, aplicarea coerentă şi performantă a acestora. Înfăptuirea acestui deziderat, în raport cu exigenţele profesiilor care au tangenţă cu mediul de afaceri, presupune însuşirea conceptelor şi noţiunilor cu care operează teoria dreptului comercial dar, în egală măsură, cunoaşterea aprofundată a legislaţiei comerciale începând cu actele normative de bază – Codul comercial român şi Legea societăţilor comerciale nr.31 / 1990 rep., cu modificările şi completările ulterioare.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Cursul Drept comercial îmbină două modalităţi de învăţare pentru a asigura o mai bună pregătire a studentilor . Pe de o parte, ei au posibilitatea să ia parte la audierea unor prelegeri pe o tematică specifică cursului urmate de discuţii cu titularul de curs, menite să exemplifice şi să clarifice conceptele şi noţiunile teoretice prezentate a priori. În al doilea rând, studentii vor fi stimulaţi ia parte la un proces de învăţare activă, prin implicarea lor în realizarea unor proiecte de cercetare realizate asupra unor firme care acţionează în mediul economic românesc.

Materiale bibliografice obligatorii

1. St. D. Carpenaru, Drept comercial roman, Universul Juridic, Bucuresti, ed. VIII, 2008

2. Gh. Piperea, Drept comercial, CH BECK, Bucuresti, 2008

3. Radu N.Catană, Dreptul societăţilor comerciale, Ed. Sfera Juridică, Cluj- Napoca, 2007.

4. Ion Turcu, Tratat de drept comercial, CH BECK, Bucuresti, 2008.

Materiale şi instrumente necesare pentru curs Realizarea în condiţii optime a cursului va fi asigurată prin punerea la dispoziţia titularului de disciplină a următoarelor echipamente: video proiector, laptop, acces la internet.

Calendar al cursului

Activităţi

Tematica abordată

Responsabilităţile

Locul de

masteranzilor

desfăşurare

Întâlnire I:

Introducere. Faptele de comert.

Parcurgerea bibliografiei

Va fi comu- nicat ulterior

Activităţi

didactice

   

Întâlnire II:

Comerciantii

Parcurgerea bibliografiei

Va fi comu-

Activităţi

.

nicat ulterior

didactice

Examen final

Publicitatea legala in dreptul comercial. Concurenta comerciala

Parcurgerea bibliografiei precizate în vederea susţinerii examenului

Va fi comu- nicat ulterior

Politica de evaluare şi notare Modalitatea de notare a masteranzilor pentru disciplina Drept comercial are în vederea următoarele aspecte:

- susţinerea unui examen scris a cărui pondere este de 100% în nota finală. Examenul va fi structurat pe două părţi: prima va fi alcătuită din întrebări grilă, iar cea de a doua dintr-o întrebare deschisa (de sinteza). Studenţii trebuie să ştie că silabusul de faţă reprezintă un suport minimal, a cărui simplă parcurgere nu este suficientă pentru promovarea examenului. În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii vor trebui să parcurgă bibliografia indicată în cadrul acestui silabus.

Studenţi cu dizabilităţi În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa întrebările lor legate de tematica cursului Dreptul comercial pe adresa de email a titularului de curs, menţionată la începutul acestui silabus, putând primi lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului.

Strategii de studiu recomandate Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de

următoarele recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate în cadrul cursului:

1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării unităţilor de curs.

2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în silabus şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori.

3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea temelor indicate spre studiu.

Modulul I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL COMERCIAL

CONCEPTE DE BAZĂ:

Capitolul 1 (Unitatea de curs I): Istoricul Dreptului Comercial, Evoluţia dreptului comercial

OBIECTIVE URMĂRITE:

1)

Să ofere o privire introductivă privind studiul dreptului comercial;

2)

Să evidenţieze definirea conceptului de „comerţ” din perspectivă etimologică, economică şi juridică;

3) Să facă o diferenţiere terminologică între disciplinele „drept comercial”, „dreptul afacerilor”, „drept economic” etc.

4) Să enumere principale etape în dezvoltarea istorică a dreptului comercial;

5)

Să urmărească evoluţia dreptului comercial în spaţiul românesc;

6)

Să prezinte împărţirea dreptului comercial.

RECOMANDĂRI PRIVIND STUDIUL:

Bibliografia indicată în Silabus;

Alte surse bibliografice indicate în urma discuţiilor cu tutorii;

Discuţii şi analize realizate împreună cu tutorii, pe marginea temelor indicate

spre studiu; Studii de caz;

Lucrări practice;

Răspunsuri la întrebări teoretice tip grilă.

REZULTATE AŞTEPTATE Modulul dedicat „Introducerii în dreptul comercial” va trebui să familiarizeze studentul cu definirea dreptului comercial şi evoluţia istorică a acestei ramuri a dreptului privat.

Unitatea de curs 1 Dreptul comercial – noţiune, evoluţie, izvoare

-Sinteză-

Noţiunea de drept comercial. Termenul de drept comercial desemnează în sens generic ansamblul normelor juridice privind comerţul. La rândul său noţiunea “comerţ” provine din cuvântul latin “commercium” alcătuit din particula « cum » însemnând „cu” şi substantivul « merx-cis » însemnând „marfă”. În sens etimologic, termenul desemnează operaţiunile cu mărfuri. Termenul are o semnificaţie duală, economică şi juridică. În sens economic, comerţul poate fi definit ca fiind activitatea productivă având ca scop schimbul şi circulaţia bunurilor precum şi a serviciilor între producător şi consumator. În sens juridic, termenul de comerţ capătă un înţeles mai larg incluzând pe lângă operaţiunile de interpunere producător-consumator pe care o realizează comercianţii, operaţiunile de producere a mărfurilor prin transformarea materiilor prime şi obţinerea unor produse mai complexe (a plus-valorii) de către întreprinzători precum şi prestarea de servicii comerciale în interesul consumatorilor.

Obiectul dreptului comercial. În conformitate cu prevederile art. 3 din Codul Comercial român sunt considerate fapte de comerţ nu doar activităţile de interpunere în circulaţia mărfurilor, ci şi activităţile de producţie de bunuri şi prestarea de servicii. Intermediarul, producătorul sau prestatorul sunt comercianţi în conformitate cu dispoziţiile normative în vigoare. Dreptul comercial mai este considerat în unele sisteme de drept a fi un drept privat special al comercianţilor . Această teorie provine din dreptul german unde calitatea de comerciant imprimă caracterul de comercialitate raportului juridic. În acest tip de sistem dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice la care sunt supuşi comercianţii. Sistemul prezentat mai poartă denumirea de sistem subiectiv. În alte sisteme de drept cum este, de exemplu, sistemul francez, dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate drept “fapte de comerţ”, indiferent cine le săvârşeşte. Acest sistem poartă denumirea de sistem obiectiv. Legiuitorul român a consacrat în art.3 Cod Comercial o enumerare exemplificativă a actelor şi operaţiunilor considerate “fapte de comerţ” cărora li se aplică dreptul comercial. Art. 4 însă din Codul Comercial stipulează următoarele “Se socotesc în afară de acestea, ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”. Astfel, acceptarea unei succesiuni, redactarea unui testament, înfierea unei persoane etc. sunt şi rămân – prin natura lor intrinsecă – acte juridice civile iar nu comerciale. Art. 7 mai precizează că sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”. Codul comercial român consacră cu regulă de principiu sistemul obiectiv. În concepţia Codului Comercial român faptul de comerţ este noţiunea fundamentală în timp ce comerciantul este noţiunea secundară el săvârşind faptele de comerţ în mod profesional. Codul comercial ardelean (Codul comercial ungar de la 1875) şi cel bucovinean (codul comercial austriac de la 1862) de dinaintea anului

1918, aplicabile în Transilvania şi Bucovina erau întemeiate pe aceeaşi concepţie, dar în scopul de a cuprinde sub o singură denumire toate raporturile juridice reglementate de dreptul comercial, au adoptat noţiunea cauzei comerciale. Astfel, dreptul comercial are ca obiect normele juridice referitoare la faptele de comerţ şi comercianţi.

Drept comercial, dreptul afacerilor, dreptul economiei. În ceea ce priveşte denumirea de “drept comercial” în doctrină au existat o serie de discuţii cu privire la oportunitatea schimbării denumirii în drept al afacerilor sau drept economic. Dacă privim în evoluţia sa istorică, în perioada interbelică dreptul comercial se întâlnea în învăţământul economic sub titulatura « drept industrial » desemnând un « drept autonom în care se integrează şi studiul întreprinderii comerciale pe plan privat, adică protecţia proprietăţii industriale, a mărcilor de fabrică şi de comerţ a brevetelor de invenţie, a numelui comercial etc., raporturile cu personalul auxiliar, concurenţa neleală etc. ». Din perioada interbelică sensul de drept industrial a evoluat în cadrul unor noi paradigme care pornesc de la studierea dreptului întreprinderii economice ca bază a activităţii comerciale. Această concepţie porneşte însă de la rolul întreprinderii în contextul legislaţiei comerciale, existând o serie de state care îşi bazează legislaţia economică pe noţiunea de întreprindere. În sistemul german un rol important îl are studierea dreptului comercial în interiorul ramurii de drept - dreptul întreprinderii, cu toate că ramura de drept comercial funcţionează distinct, cuprinzând doar ansamblul normelor juridice care reglementează faptele de comerţ ale comercianţilor, contractele comerciale, reprezentarea comercială, firma comercială, în timp de dreptul societăţilor comerciale se studiază distinct şi cuprinde normele de organizare şi funcţionare ale societăţilor comerciale. În Franţa chiar dacă se folosesc denumiri specifice ca dreptul întreprinderii sau drept economic-acesta din urmă având o sferă de cuprindere mai largă, termenul cel mai des folosit este de dreptul afacerilor. Dreptul afacerilor ar avea menirea de a reprezenta un drept « microeconomic » al întreprinderilor în opoziţie cu dreptul macroeconomic care reglementează economia în ansamblul său. El cuprinde şi elemente de drept public (drept fiscal, dreptul muncii) însă gravitează în jurul nucleului de drept comercial insistând pe normele de desfăşurare a activităţii comerciale.

Definirea dreptului comercial/dreptului afacerilor. Doctrina a reţinut o serie de definiţii ale dreptului comercial mai mult sau mai puţin elaborate. Ne vom opri în cele ce urmează asupra unei definiţii simple care considerăm noi că surprinde elementele de rezistenţă ale dreptului comercial. Dreptul comercial este ansamblul normelor juridice aparţinând dreptului privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele şi operaţiunile considerate de lege fapte de comerţ precum şi raporturilor la care participă persoane ce au calitatea de comerciant. Dreptul afacerilor desemnează un ansamblu de reglementări legale care vizează o problematică vastă şi se referă la activităţile comerciale în diversitatea lor de manifestare - obligaţiile comerciale propriu-zise, contractate de către comercianţi, mai exact, contractele şi documentele comerciale dar şi obligaţiile comerciale profesionale – adică acele îndatoriri care revin comercianţilor ca obligaţii profesionale specifice, precum şi alte aspecte în care se concretizează sau care condiţionează activitatea din domeniul afacerilor, cum sunt: raporturile de muncă, raporturile fiscale la care

participă agenţii economici în calitate de contribuabili, instituţiile publice cu atribuţii în acest domeniu, publicitatea, concurenţa comercială.

Evoluţia istorică a dreptului comercial Istoria dreptului comercial este legată direct de evoluţia societăţii umane, de dezvoltarea comerţului şi de utilizarea monedei. De fapt, moneda este instrumentul economic care « civilizează » comerţul. Putem vorbi despre o perioadă ante-monedă când trocul constituia o practică încetăţenită. De altfel, virtuţile trocului pot fi admirate şi astăzi el continuând să constituie o formă a schimbului şi în contemporaneitate în societăţile sărace. Instrumentul de schimb – moneda şi-a făcut apariţia către sfârşitul mileniului al II-lea în două extremităţi ale Asiei, în China şi în Anatolia. Chinezii au descoperit metalurgia în secolul al XI-lea î.Hr. Prelucrând metalul ei au pus în circulaţie piese de bronz de forme ciudate, cu inscripţii pitoreşti:

« nas de furnică », « cap de câine » etc. Cu prilejul raidului asupra Babilonului în 530 î.Hr. hitiţii au descoperit că acolo se foloseau piese metalice pentru schimb. Au învăţat meşteşugul şi l-au aplicat în valorificarea propriilor zăcăminte de argint. Ei au întocmit liste prin care estimau produsele în « sicli », « stateri », « mini » şi « talanţi » (1 talant = 60 mini = 30,276 kg de argint). Dacă privim evoluţia dreptului comercial din perspectiva apariţiei actelor care reglementează activitatea comercială trebuie să amintim primele coduri de legi. În anul 2350 î.Hr. exista se pare primul cod de legi scris « Codul Urukagina » elaborat sub iniţiativa regilor mesopotamieni. Din păcate el nu a fost încă descoperit, dar în alte dovezi descoperite se face referire ca operă de codificare a diferitelor « ordonanţe administrative» existente. S-ar putea să fi cuprins şi reglementări comerciale. Prima reglementare legală găsită a fost « Codul Ur-Nammu » care data din 2050 î.Hr. se pare. Doar cinci articole au putut fi decriptate. Cercetătorii au ajuns la concluzia că sistemul juridic era specializat şi funcţiona după principii foarte stricte. Având în vedere comerţul în acea perioadă nu este exclusă existenţă unor reglementări legale specifice comercianţilor. Codul lui Hamurabi de la 1700 î. Hr. reprezintă prima sursă scrisă găsită care reglementează raporturi comerciale. Codul cuprindea 282 de articole din care doar 35 se pot citi. Articolele 101-107 vorbesc despre raportul de drept a două persoane dintre care una predă celeilalte bani sau mărfuri în scopul de a realiza un câştig. Codul cuprinde dispoziţii speciale privind contractul de depozit şi reglementează navigaţia fluvială şi încheierea de vase. Reglementări privind drepturi vamale şi taxe datând din anul 522 î.Hr. s-au găsit în China ceea ce relevă existenţa unei activităţi comerciale intense. Dreptul comercial nu s-a bucurat în China antică de o atenţie deosebită datorită puternicei influenţe a religiei confucianismului care privea comercianţii ca cea mai de jos clasă socială pe scara ierarhică. De abia în perioada 221-205 î.Hr. dinastia Qin a emis norme care priveau taxarea tranzacţiilor comerciale. În secolele V şi IV î.Hr. activitatea comercială a Greciei antice era cunoscută. Legislaţia oraşelor greceşti era “simplă şi adaptată la necesităţi”. Majoritatea comercianţilor din Atena nu erau cetăţeni atenieni. Legislaţia comercială din Atena antică era dominată de aşa zisele “legi emporiene” sau “legi ale pieţii”. Primele legi care s-au ocupat de comerţ au fost legile lui Solomon din Atena (anul 594 î. Hr). Ele permiteau luarea de dobândă, reglementau moneda, măsurile şi greutăţile. Templele funcţionau la început ca bănci sacre. La greci mai întâlnim registrele comerciale, mandatele de plată, titlurile la ordin.

Din Grecia, dreptul influenţează reglementările juridice egiptene mai ales în timpul Ptolemeilor (323-31 î. Hr). Comerţul bancar era monopol de sta şi întreprinderile bancare se numeau « trapeze ». Roma primitivă nu s-a îndeletnicit cu comerţul, activităţile preponderente fiind păstoritul şi agricultura. O dată cu expansiunea romană şi transformarea socială, Roma devine o piaţă comercială şi bancară importantă (sec. IV î.Hr.). În Roma nu a existat o clasă proprie a comercianţilor ceea ce poate fi explicat prin faptul că sistemul de folosire a sclaviilor prezenta avantaje şi în comerţ instituind dobândirea bunurilor direct prin sclavi micşorând răspunderea stăpânului în funcţie de « averea sclavului ». Cicero vorbeşte de faptul că unii cetăţeni romani se îndeletniceau cu comerţul bancar. Folosind interpretări de texte istorico-literare şi analogii forţate, considerăm noi şi exagerate, s-a ajuns la concluzia că romanii ar fi consacrat « afacerile de bancă » ca fapte de comerţ. Dreptul roman consacra câteva reguli de drept menite a ocroti comerţul ca actio tributoria, exercitoria şi institutoria, lex Rhodia de jactu, precum şi dispoziţiile referitoare la foenus nauticum, argentarii şi titlurile de credit. Romanii introduc un element de noutate, anume tratatele comerciale internaţionale care le asigurau privilegii comerciale în zonele învecinate imperiului. Iniţial, romanii foloseau în raporturile comerciale instituţiile de drept civil urmând ca după aceea să dezvolte instituţii specifice dreptului comercial. Instituţia falimentului capătă în Roma antică contur şi primeşte o normare corespunzătoare. Uzurile comerciale încep a fi folosite în Roma în raporturile comerciale. O dată cu împărţirea Imperiului Roman putem considera că întreg edificiul juridic european capătă o nouă definire. Pe de o parte lumea catolică occidentală este devansată atât din punct de vedere comercial cât şi al reglementărilor de strălucitorul Bizanţ. Comerţul din zona Mării Negre devine inima comercială a Europei, pe un continent aflat într-o perpetuă nesiguranţă datorată valurilor de migratori. Odată cu aşezarea acestora şi începutul erei carolingiene dezvoltarea dreptului si a comerţului revin la o dezvoltare normală. În Anglia o serie de reglementări normative comerciale reglementează raporturile comerciale între anul 900 şi 1300 (Regulamentul Monetar Englez 902-925, Legea Parteneriatului, 1109- 1118, Legea oraşelor medievale, Statutul comercianţilor 1283 şi 1285, legea vânzării,1284etc.). Apar o serie de târguri care dobândesc o dezvoltare deosebită mai ales în bazinul Mării Mediterane. Oraşele state italiene adoptă reguli proprii în timp ce în spaţiul german, dreptul roman şi germanic sunt repuse în drepturi. Tot în această perioadă se înfiinţează breslele şi corporaţiile comercianţilor cu sisteme de reglementare a activităţii comerciale şi cu aparate jurisdicţionale proprii. Regulamentele purtau denumirea de Statute. Mai târziu se formează corporaţii principale sau comunităţi sub denumirea de "mercantia". În 1299 găsim în Florenţa un statut al bancherilor (societas composorum), iar mai târziu, cu începere din 1309 mai multe statute generale. Cele mai importante statute sunt: Breve consulum mercatorum, Paris (1305), Breve curia maris, Paris, Statuti del arte di Calimala din Florenţa (1301), Statutele din Bergamo (1457), Statutele din Bologna (1509), din Brescia (1429), din Cremona (1388), din Florenţa (1312, 1320, 1324, 1393), din Milano (1396), din Piacenza (1321), din Roma (1317), din Verona (1318).

Din spaţiul german se transmite către întreaga Europă dreptul târgurilor şi iarmaroacelor care cuprinde ansamblul de reguli privind desfăşurarea activităţii comerciale în acele zone. Uzurile şi cutuma juca un rol important în lipsa unui drept scris. Foarte interesant este faptul că aceste uzuri erau compatibile de la o cetate la alta, bazându-se foarte mult pe principiile echităţii şi a platei contribuţiei către cetate. Un rol important în conturarea principiilor dreptului medieval l-a avut etica creştină, principiu care a influenţat şi materia dreptului negustorilor. Etica creştină impune justul preţ şi justa măsură. Dreptul canonic cuprindea unele reguli care erau negarea însăşi a comerţului. Dintre acestea dorim să amintim interzicerea dobânzii indiferent de cuantumul său considerată a fi câştig ilicit. Comercianţii sau negustorii vor duce o luptă dură cu aceste mentalităţi reuşind până la urmă să înfrângă rezistenţă Bisericii. Dreptul comercial este de fapt fructul necesităţii, iar autonomia sa este creaţia clasei negustorilor, datorită puterii lor economice şi organizării lor politice. Jurisdicţia consulară reprezintă modalitatea practică de interpretare a dreptului negustorilor şi la început se mărginea la comercianţii înscrişi în matricolele corporaţiei. Ea avea un caracter profesional, competenţa tribunalelor consulare mărginindu-se la aceşti Dezvoltarea dreptului a impus înlocuirea dreptului statuar şi consuetudinar cu un drept scris. Prima ţară care a trecut de la dreptul consuetudinar la cel scris pe tot teritoriul ţării a fost Franţa. Un prim act a fost edictul lui Francisc al II-lea din august 1563 conform căruia comercianţii erau obligaţi să supună jurisdicţiei comerciale cu caracter corporativ născute între ei, iar al doilea a lui Carol al IX-lea prin care au fost create jurisdicţiile consulare aplicabile doar comercianţilor. Al doilea edict al lui Carol al IX-lea din 1565 enunţa într-o formă prescurtată ideea unei materii comerciale, iar pentru a fi aplicabilă jurisdicţia comercială trebuiau întrunite două condiţii: calitatea de comercianţi a părţilor şi calitatea comercială. Ludovic al XIV-lea şi ministrul său Colbert sunt iniţiatorii celei dintâi codificaţii a dreptului comercial şi maritim cunoscută sub denumirea de Ordonnance du Commerce sau « Code Savary » (1673), numit după comerciantul parizian Jaques Savary care a colaborat la redactarea lui şi Ordonnance de la marine (1681). Elementul de noutate adus de ordonanţele lui Ludovic al XIV-lea este consacrarea sistemului mixt obiectiv-subiectiv, prin definirea actelor de comerţ (numite faits de commerce), dar şi menţinerea sistemului profesionalizării comerţului. În perioada revoluţiei franceze o serie de condiţii privind exerciţiul industriilor şi comerţului au fost schimbate mai ales prin abolirea definitivă a corporaţiilor de meserii privilegiate. O nouă codificare a dreptului comercial se impunea. Crizele politice au amânat adoptarea codurilor franceze civil şi comercial. Impusă de Napoleon I, activitatea de codificare comercială s-a fructificat prin adoptarea Codului Comercial (format de fapt din cinci legi votate separat) prin legea din 15 septembrie 1807. Noul Cod Comercial a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1808. Codul este divizat în patru cărţi> prima este intitulată « Despre comerţ în general » conţinând pe de o parte dispoziţii generale privitoare la comercianţi şi obligaţiile lor profesionale (titlurile 1, 2 şi 4), iar pe de altă parte dispoziţii speciale: societăţile (titlul 3), bursele şi agenţii de schimb (titlul 5), comisionarii (titlul 6), vânzarea comercială (titlul 7) etc. Cartea a doua este consacrată reglementării « dreptului maritim », iar cartea a treia falimentului, în timp ce cartea a patra jurisdicţiei comerciale. Codul comercial nu este o operă originală asemeni codului civil francez.

Cu câteva excepţii el a păstrat tradiţia vechilor reglementări comerciale. Din

perspectivă istorică putem identifica o continuitate în concepţia legiuitului francez faţă de elementele structurale ale dreptului comercial. Paralel însă, dezvoltarea economică, a impus mărirea rolului actelor de comerţ în detrimentul persoanei comerciantului în calificarea comercialităţii actelor încheiate. O serie de state ca Belgia, Olanda, Spania şi Egipt au preluat Codul Comercial ca reglementare proprie. În Italia în 1808 se adoptă primul Cod Comercial, înlocuit în 1882 de o formulă mult mai complexă şi riguroasă care a servit ca model pentru Codul comercial român din 1887. În 1942 Italia a adoptat o reglementare unitară a dreptului privat astfel că dreptul comercial nu se mai bazează pe o structură normativă proprie. Germania adoptă Codul Comercial German (Handelsgesetzbuch) alături de Codul Civil (Bürgeliches Gesetzbuch) de abia în

1897 acestea intrând în vigoare în anul 1900. În doctrina germană a existat o discuţie

interesanta încă de la începutul secolului al XIX-lea, anume dacă opera de codificare legislativă trebuie să preceadă dezvoltarea doctrinei sau nu. În final şi datorită problemelor politice s-a ales soluţia dezvoltării doctrinei şi doar în momentul în care societatea era pregătită s-a trecut la codificare.

Teritoriul ţării noastre a făcut parte, chiar şi dacă doar pentru aproape două secole, din Imperiul roman unde aplicabil era dreptul roman. Chiar şi după destrămarea

Imperiului roman o serie de instituţii juridice romane şi-au păstrat aplicabilitatea pe teritoriul ţării noastre completându-se cu dreptul obştesc sau dreptul cutumiar. O lungă perioadă de timp reglementările juridice comerciale s-au confundat cu regulile de drept civil. Absenţa unor reglementări comerciale distincte se explică prin lipsa unei dinamici importante a comerţului, contactul direct comerciant – cumpărător predominând viaţa economică. În evoluţia dreptului comercial român un rol important l-a jucat « comerţul de târg » reglementat de « obiceiul pământului ». Considerăm că având în vedere volumul de produse relativ scăzut din zone, a existat un schimb de mărfuri intens cu alte târguri din zona ţărilor române (Liovul, Leipzig, Cracovia etc). Un drept al comercianţilor nu se formează însă, la fel ca în marile târguri şi oraşe europene. Despre o jurisdicţie specială pentru comercianţi a breslelor nu putem vorbi ca fenomen generalizat, cercetătorii identificând dovezi privind judecarea unei « pricini comerciale » datând din secolul XVIII (1784, 1785). O « companie », adică o societate ia fiinţă în anul

1636 la Sibiu.

Primele reglementări juridice codificate de natură comercială le găsim în « colecţiunea de legi » a lui Andronache Donici din 1814 cunoscută şi sub denumirea de Codul lui Andronache Donici sau Manualul lui Donici, care printre dispoziţiile de drept civil şi penal aminteşte de « daraveniile comerciale » şi « iconomicosul faliment ». Codul Calimah sau « Codică ţivilă sau politicească a Principatului Moldovei » alcătuită de Andronache Donici, Cristian Flechtenmacher şi alţii pusă în aplicare la 1 septembrie 1817, consacră un capitol special concursului dintre creditori în caz de faliment. În Ţara Românească întâlnim în « Legiuirea lui Caragea » pusă în aplicare la 1 septembrie 1828 opera logofătului Ştefan Nestor Craiovescu şi a lui Atanasie Hristopol câteva dispoziţii cu privire la anumite operaţiuni comerciale. Regulamentele Organice din Ţara Românească şi din Moldova sunt acte juridice cu caracter constituţional, care însă reglementează şi înfiinţarea tribunalelor comerciale şi definesc actele de comerţ.

În Regulamentul Organic al Moldovei se stipula « că în pricinile neguţătoreşti se vor

aduna din condica de comerţ a Franţei toate dispoziţiunile ce vor fi potrivite la starea lucrurilor din Moldova, care se vor pune în rânduială şi se vor tălmăci româneşte spre

a sluji de regulă în toate pricinile neguţătoreşti ».

Astfel, putem spune că această reglementare defineşte Codul Comercial Francez ca

parte a sistemului de drept comercial naţional. La acest fapt se adaugă decizia Adunării Legiuitoare a Munteniei din 1840 de

a adopta Codul Comercial Francez din 1808 cu modificările sale din 1835 şi la care

s-au mai adăugat unele dispoziţii din Regulamentul Organic. Legea de la 10 decembrie 1863 extinde aplicarea acestui cod şi în Muntenia. La 31 octombrie 1882 a fost adoptat în Italia noul Cod Comercial. Ministrul Justiţiei din România, Eugeniu Stănescu, a instituit în 1884 o comisie pentru întocmirea unui cod comercial luându-se ca model Codul italian. Comisia a întocmit un proiect cu puţine abateri faţă de Codul Italian. Propriu zis nu au fost lucrări preparatoare, discuţii sau rapoarte aprofundate. Autorii săi menţionau că preluarea majorităţii textelor din legislaţia comercială italiană şi germană a avut în vedere presupunerea că « într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat se vor stabili între naţiuni o uniformitate de legiuiri comerciale ». Proiectul a fost prezentat Parlamentului în toamna anului 1885, adoptat la 15 aprilie 1887 şi promulgat prin Decret Regal la 16 aprilie 1887. El a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887. Regulamentul pentru punerea în aplicare a fost dat la 7 septembrie şi publicat în Monitorul oficial la 10 septembrie 1887. A mai apărut şi un regulament de serviciu şi contabilitate al sindicilor tribunalelor judeţene publicat la 20 iunie 1895. Pe lângă Codul Comercial Italian şi Codul Comercial francez s-au mai folosit şi alte acte normative europene ca decretul italian din 14 decembrie 1882 pentru aplicarea Codului Comercial Italian, Codul de Comerţ german din 1861, legea cambiei din Germania din 1848, legea belgiană din 5 mai 1872 asupra gajului comercial şi contractului de comision. Codul comercial român adoptat în anul 1887 este împărţit în patru părţi (cărţi). Cartea I (art.1-489) Despre comerţ în general, Cartea II (art.490-694) Despre comerţul maritim, Cartea III (art. 695-888) Despre faliment şi Cartea IV (art. 889-971) Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor. Adoptarea Codului comercial a dus la dezvoltarea intensivă şi extensivă a comerţului din perioada ante şi interbelică fiind completat cu o serie de reglementări speciale foarte importante ca, de exemplu, Legea burselor de comerţ din 23 august 1929, legea registrului comerţului din 10 aprilie 1930, legea comerţului de bancă din 8 mai 1934 etc. În Transilvania până la 1918 s-a folosit Codul de comerţ ungar influenţat de vechiul cod comercial german promulgat prin legea din 17 decembrie 1862 (ADHGB). În cele 566 de articole acesta reglementa situaţia comercianţilor,

societăţilor comerciale, actelor de comerţ etc. Cu toate acestea istoria reglementărilor comerciale din Transilvania începe încă din anul 1772 când în timpul Mariei Tereza s-a aplicat legea austriacă a falimentului, Norma cridalis de la 4 iulie 1772, legea bancrutei, Falittenordung, din 1734 promulgată la 7 octombrie 1772 şi legea comercială şi cambială din 1717 revizuită în 1763 şi intrată în vigoare la 1 noiembrie

1772.

În Bucovina s-a aplicat vechiul cod comercial german şi legile comerciale speciale din Austria. În Basarabia, reglementările comerciale ruseşti erau în vigoare. Un nou Cod Comercial român elaborat în 1936 trebuia să intre în vigoare după promulgarea din 1938, la 1 martie 1940. El a mai fost o dată modificat şi republicat urmând să intre în vigoare la 15 septembrie 1940. Prin legea nr. 951 din 31 decembrie 1940 intrarea în vigoare a fost amânată fără termen. El nu a fost pus niciodată în aplicare. Codul comercial nou era structurat în trei cărţi şi un titlu preliminar. Titlul preliminar se ocupa de determinarea sferei de aplicaţie a dreptului comercial, adică de definirea actelor de comerţ sau a materiei comerciale, cartea întâi despre persoane, cartea a II-a despre obligaţiuni şi despre contracte şi cartea a III-a despre concordatul preventiv şi despre faliment. O dată cu trecerea la economia planificată, Codul Comercial a rămas aplicabil doar raporturilor juridice de comerţ exterior, însă şi aici cu numeroase restricţii. Revoluţia din 1989 a adus o serie de transformări şi în ceea ce priveşte economia de piaţă. S-a trecut de la un sistem economic centralizat la o economie de piaţă concurenţială. O serie de acte normative importante au acompaniat dificilul drum de armonizare la regulile economiei de piaţă. Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, legea nr. 31/ 1990 privind societăţile comerciale, legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, legea nr. 58/1998 legea bancară, legea 21/1996 legea concurenţei, legea nr. 136/1995 privind asigurările etc. în ciuda modificărilor şi completărilor ulterioare creează regulile de desfăşurare a competiţiei economice după mecanismele economiei de piaţă. În procesul care a premers aderarea României la Uniunea Europeană, România a făcut o serie de demersuri pentru adoptarea acquis-ul comunitar. In ceea ce priveşte acquis-ul comunitar comercial, adică ansamblul de reguli juridice după care se desfăşoară comerţul în sistemul comunitar, procesul de conformare al legislaţiei româneşti este încă în curs.

Rezumat Studiul dreptului comercial este deosebit de important pentru studenţii economişti, dar în acelaşi timp poate ridica o serie de probleme dacă nu clarificăm conceptele de la început. În această unitate de curs ne-am oprit asupra definirii dreptului comercial şi am urmărit modul în care dreptul comercial sau ansamblul normelor juridice aplicabile activităţii comerciale şi comercianţilor au acompaniat dezvoltarea economiei de la stadiul său incipient în forma sa cea mai dezvoltată, economia de piaţă.

TESTE PENTRU AUTOEVALUARE

1. Codul Comercial român a fost adoptat în: a) 1807 b) 1878 c) 1887 d) 1882; 2.

Primele reglementări juridice codificate de natură comercială le găsim în: a) Codul

Calimah sau « Codică ţivilă sau politicească a Principatului Moldovei »; b) « colecţiunea de legi » a lui Andronache Donici; c) Regulamentul Organic al Moldovei; d) Codul Comercial român.

3. Reglementări privind drepturi vamale şi taxe datând din anul 522 î.Hr. s-au găsit

în: a) Grecia; b) China; c) Egipt; d) Mesopotamia.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE

1. IL Georgescu, Drept comercial roman, (restitutio), vol.I, Bucuresti, 2007, p.5 si urm.

2. St. D. Cărpenaru, “Drept comercial român”, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008, pag. 5 si urm;

3. I.Turcu, “Tratat de drept comercial”, vol I, CH Beck 2008, pag.5 si urm.

Modulul II

FAPTELE DE COMERŢ

CONCEPTE DE BAZĂ:

Unitatea de curs 1: Faptele de comerţ obiective: Faptele de comerţ

noţiune, definiţie, categorii, faptele de comerţ obiective – definiţie, clasificare; operaţiunile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor, operaţiunile de întreprindere, operaţiuni conexe (sau accesorii). Unitatea de curs 2: Faptele de comerţ subiective: noţiune, sediul legal, definiţie, prezumţia de comercialitate.

Unitatea de curs 3: Faptele de comerţ unilaterale (sau mixte): noţiune, sediul legal, definiţie.

OBIECTIVE URMĂRITE:

1. Să explice conceptul de „fapte de comerţ”.

2. Să definească noţiunea generică de fapte de comerţ şi să sublinieze distincţia faţă de actele şi faptele juridice civile.

3. Să precizeze criteriile de comercialitate prin prisma teoriilor care le-au pus în evidenţă: teoria speculaţiei, teoria circulaţiei, teoria întreprinderii şi teoria mixtă.

4. Să precizeze criteriile de clasificare a faptelor de comerţ.

5. Să precizeze elementele pe baza cărora se delimitează categoriile faptelor de comerţ în: fapte de comerţ obiective, fapte de comerţ subiective şi fapte de comerţ unilaterale (mixte).

6. Să prezinte categoria faptelor de comerţ obiective, normate de art.3 Cod comercial român, structurate în cele trei grupe: operaţiuni de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor, operaţiuni de întreprindere, operaţiuni conexe sau accesorii.

7. Să prezinte categoria faptelor de comerţ subiective – reglementată de art.4 Cod comercial român.

8. Să prezinte categoria faptelor de comerţ unilaterale (mixte) – reglementată de art.56 Cod comercial român.

RECOMANDĂRI PRIVIND STUDIUL:

Bibliografia selectivă indicată în Silabus;

Alte surse bibliografice recomandate în urma discuţiilor cu tutorele; Discuţii şi analize realizate împreună cu tutorele, pe marginea temelor indicate spre studiu (în special pe tema faptelor de comerţ obiective); Studii de caz; Răspunsuri la întrebări teoretice tip grilă.

REZULTATE AŞTEPTATE:

Acest modul îşi propune să familiarizeze studenţii cu noţiunile şi categoriile specifice disciplinei de studiu a dreptului comercial, dintre care faptele de comerţ – adică acele acte, fapte juridice şi operaţiuni economice care reprezintă, într-un sens generic, activităţile comerciale, se constituie într-o instituţie juridică de bază a dreptului comercial. Obiectivul urmărit rezidă în oferirea unei prezentări alternative a categoriei activităţilor comerciale, inclusiv a noţiunii de întreprindere, prin prisma reglementărilor existente în legislaţia comercială actuală, începând desigur cu prevederile Codului comercial român care normează instituţia juridică a faptelor de comerţ în art.3, art.4, art.6 şi art.56, dar conţine extinderi care trebuie avute în vedere în sensul coroborării textelor legale de bază şi cu alte prevederi normative conţinute chiar în cod – cum ar fi, de exemplu, cele referitoare la mandatul comercial şi comision (art.374 – art. 391 şi art.405 – art. 412), sau contractul de report (art.74 – art.75), contractul de cont curent (art.370 – art.373) ori contractul de transport legiferat în titlul XII art.413 – art. 441 din cod. Celelalte extinderi pun în evidenţă necesitatea corelării dispoziţiilor legale de bază existente în cod cu reglementările corespunzătoare în materie actualizate printr-o serie de acte normative de dată recentă sau intrate în vigoare după 1990 cum ar fi, cu titlu exemplificativ: Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinzătorilor mici şi mijlocii, Legea nr.136 /1995 privind asigurările şi reasigurările în România, legea nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, fosta Ordonanţa a Guvernului nr.19/1997 privind transporturile, inclusiv tranporturile aeriene care sunt tot fapte de comerţ, normate de Codul aerian aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr.29/1997, rep., cu modificările şi completările ulterioare, sau Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe care prezintă incidenţă în ceea ce priveşte întreprinderile de editură, de librărie şi cele de imprimerie prevăzute de art.3 pct.9 şi 10 din Codul comercial român. Este de aşteptat ca după studierea acestui modul studenţii să fie în măsură să reţină şi să exemplifice aceste corelaţii legale, deci, să cunoască sediul legal al instituţiei juridice studiate. În egală măsură, este important să fie reţinute criteriile de delimitare între faptele de comerţ obiective, faptele de comerţ subiective şi faptele de comerţ unilaterale sau mixte deoarece aceste cunoştinţe teoretice vor facilita viitorilor practicieni recunoaşterea în practică a operaţiunilor, actelor şi faptelor care sunt sau au natura activităţilor comerciale ce atrag incidenţa de aplicare a legii comerciale pentru a le distinge de actele juridice civile care sunt reglementate de legile civile (Codul civil şi alte legi civile speciale).

Unitatea de curs 1 Faptele de comerţ obiective

- Sinteză -

Faptele de comerţ obiective reprezintă o parte componentă a instituţiei juridice a faptelor de comerţ. Faptele de comerţ obiective sunt acele acte juridice, fapte juridice şi operaţiuni economice cărora legiuitorul le-a recunoscut caracterul comercial pentru considerente care rezultă din natura actului juridic, fără a fi relevantă calitatea persoanei care le efectuează. Sediul legal al faptelor de comerţ obiective este în art.3 Cod comercial

român.

Caracterul obiectiv al faptelor de comerţ prevăzute de art.3 Cod comercial

român este conferit de natura intrinsecă a actelor şi operaţiunilor reglementate de textul legal dar, în egală măsură, şi de considerente de ordine publică pentru care legiuitorul le-a recunoscut comercialitatea. Clasificarea doctrinară a faptelor de comerţ obiective în raport de criteriul obiectului şi funcţiei economice a operaţiunilor relevă trei grupe şi anume:

- a.- operaţiunile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor;

- b.- operaţiunile de întreprindere;

- c.- operaţiunile conexe sau accesorii.

a.- Operaţiunile de interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor corespund noţiunii economice de comerţ (sensului economic al noţiunii de comerţ). Grupa acestor operaţiuni cuprinde: a.1.) operaţiunile de vânzare-cumpărare comercială; a.2.) operaţiunile de bancă şi schimb. a.1. operaţiunile de vânzare-cumpărare comercială sunt fapte de comerţ obiective în conformitate cu art.3 pct.1 şi pct.2 din Codul comercial român care se referă la: cumpărarea de produse şi mărfuri pentru a fi revândute sau închiriate fie în natură fie după prelucrare, vânzarea şi închirierea de produse sau mărfuri, în natură sau prelucrate dacă au fost precedate de o cumpărare în scop de revânzare sau de închiriere; cumpărarea în scop de revânzare sau vânzarea titlurilor de credit aflate în circuitul comercial. Ca operaţiune juridică vânzarea – cumpărarea comercială este asemănătoare cu vânzarea - cumpărarea civilă întrucât prin ambele operaţiuni se transmite dreptul de proprietate asupra unui bun în schimbul unui preţ. Esenţial de reţinut este că cele două tipuri de operaţiuni se disting prin funcţia economică diferită pe care o au în sensul că în timp ce în cazul vânzării-cumpărării comerciale se realizează o interpunere în schimbul şi circulaţia mărfurilor prin operaţiunea specifică de transferare a dreptului de proprietate asupra acestora de la producător la comerciantul care le distribuie pe piaţă sau le vinde prin magazinele proprii ori le închiriază şi de la acesta din urmă către clienţii săi, fiind astfel prezent elementul subiectiv – intenţia de revânzare sau de închiriere, în cazul vânzării – cumpărării civile prin transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător se realizează satisfacerea unei necesităţi personale a cumpărătorului. În acest din urmă caz, faptul că ulterior proprietarul bunului îl vinde unei alte persoane nu prezintă relevanţă deoarece la data operaţiunii de cumpărare a lipsit intenţia de revânzare. Aşadar, să reţinem că elementul caracteristic al operaţiunii de vânzare – cumpărare comercială este reprezentat de intenţia de revânzare sau de închiriere care trebuie să existe la data operaţiunii, să fie exprimată implicit sau explicit de către contractant şi să privescă bunul care face obiectul tranzacţiei.

a.2.- operaţiunile de bancă şi schimb formează activitatea bancară şi sunt precizate în categoria faptelor de comerţ de către prevederile art.3 pct.11 Cod comercial român. Caracterul comercial este conferit acestor operaţiuni de elementul interpunerii în schimbul şi circulaţia mărfurilor. În concepţia legiuitorului, banii şi creditul pot forma obiectul circulaţiei, adică obiectul unor operaţiuni comerciale. Deoarece Codul comercial nu precizează conţinutul sintagmei „operaţiuni de bancă şi schimb” acestea urmează a fi caracterizate prin raportare la legislaţia bancară. Activitatea bancară este reglementată, în prezent, de Legea nr.58/1998 privind activitatea bancară, republicată în 2005, Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, care a intrat în vigoare la data de 30.07.2004 cu excepţia a câteva articole (art.36, 37, 39, 40, 42-44, 46) care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, până la momentul respectiv fiind aplicate textele legale corespunzătoare din fosta reglementare adică Legea nr.101/1998. Sediul legal al materiei se completează şi cu alte acte cu valoare normativă adoptate de Banca Naţională în calitatea sa de autoritate de reglementare şi de supraveghere în domeniul bancar, cum sunt: regulamentele, normele, ordinele şi circularele. Acestea au caracter obligatoriu pentru persoanele juridice publice şi private precum şi pentru persoanele fizice (art.48 din Statutul B.N.R.). Operaţiunile de bancă permise a fi desfăşurate de bănci sunt nominalizate în art.11 din Legea bancară: acceptarea de depozite, acordarea de credite, operaţiuni de decontări şi plăţi, emiterea de garanţii, tranzacţii cu instrumente monetare, consultanţă financiar-bancară, administrarea de portofolii ale clienţilor, operaţiuni de mandat. Anumite operaţiuni cum sunt cele de leasing financiar şi cele privind valorile mobiliare pot fi efectuate numai prin societăţi specializate. Operaţiunile de schimb vizează schimbul valutar şi se efectuează de către băncile autorizate să participe la schimbul valutar şi casele de schimb valutar, în conformitate şi cu respectarea regulamentelor şi circularelor emise de Banca Naţională. b.- Operaţiunile de întreprindere nu sunt definite de Codul comercial român care se mărgineşte doar să enumere operaţiunile considerate ca activităţi ce pot fi organizate sistematic în cadrul unei întreprinderi. Sediul legal este în art.3 pct.5, 6, 7, 8, 9, 10, 13, 17, 20 din Codul comercial român. Este de subliniat faptul că întreprinderea este considerată din perspectiva dreptului comercial ca o organizare sistematică şi autonomă a unei activităţi ce constă în efectuarea unor fapte de comerţ cu ajutorul factorilor de producţie - reprezentaţi de elementele capital, materiale, muncă – de către întreprinzător, pe riscul său, în scopul producerii de bunuri şi servicii destinate schimbului, în vederea obţinerii profitului care este finalitatea oricărei activităţi comerciale (exprimat prin locuţiunea latină finis mercatorum”). Actualmente, o definiţie legală a noţiunii de întreprindere este dată de art.2 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Importanţ