Banuiesc ca nesiguranta care-mi intarzie asternerea cuvintelor despre aceasta carte

vine din aceea ca deja i-am citit pe Frederic Beigbeder si pe mai tanara Lolita Pille
care au acelasi spirit boem, acelasi spleen, aceeasi plictiseala in vene ca
"incantatorul mic monstru", Francoise Sagan. Cunoscuta mai ales pentru betiile si
pariurile ei ("O sa traiesc rau daca nu scriu si o sa scriu prost daca nu traiesc"),
luandu-si numele de la un personaj din In cautarea timpului pierdut, si dand ca
titlu primului ei roman un vers din Paul Eluard, Francoise Sagan cunoaste un
succes scandalos cu aceasta carte scrisa la 18 ani, tradusa dupa aceea in mai multe
limbi, permitandu-i sa traiasca viata decadenta pentru care era menita.
Bonjour tristesse vorbeste despre amoralitate, despre lehamite si toropeala de
toate felurile. Plictiseala poarta numele de tristete. Razgaiata Cecile isi petrece
vacanta de vara in vila tatalui ei, in Mediterana. Acesta ultim, Don Juan de a doua
tinerete, este insotit de una din numeroasele lui cuceriri, facila si semi-mondena
Elsa. Toti trei traiesc in dulcele spirit decadent pana la sosirea Annei, prietena
veche a defunctei mame a Cecilei.
Anne e serioasa, inteligenta, cu prieteni linistiti si la fel de lipsiti de
superficialitate. Venirea ei da peste cap lumea Cecilei, de care trage, o impinge spre
studiu, o face sa gandeasca. Linistea ei sufleteasca, indiferenta pe care nu se sfieste
s-o arate ii dau un aer cautat politicos si indepartat. Frivolitatea sufera, relatia
dintre fata si tatal ei, odinioara calda si prieteneasca, se degradeaza. Anne reuseste
sa se interpuna intre Raymond si Elsa, facandu-l pe barbat sa si-o doreasca drept
sotie. Povestea continua cu o multime de rautati scornite de adolescenta Cecile si
terminandu-se tragic pentru una din cele doua femei care-si disputa inima lui
Raymond.
Dupa ani petrecuti la manastire, Cecile se lasa in voia apei, soarelui si micilor
delicii ale vietii. Gustand din placerea amorului cu un barbat mai mare cu opt ani,
pe care, de altfel, il si innebuneste, se dovedeste a fi o senzuala de vocatie: nu
numai ca dragostea ii procura reale placeri fizice, dar o si desfata din punct de
vedere intelectual; apropierea verbului "a face", material si pozitiv, de cea a
cuvantului "dragoste", abstractie poetica, ii ofera savori nebanuite. Agitatia
exterioara, adica viata de noapte, fumatul si bautura, chiar de la o asemenea varsta,
sunt o premisa obligatorie pentru bunastarea interioara. Facuti din acelasi aluat,

tatal si fiica revin la viata superficiala de dinainte. Traiul lor apare ca facil, cu griji
si rsponsabilitati care nu par niciodata a fi in intregime ale lor, cu lacrimi si
singuratati care nu par niciodata triste, acea tristete onorabila, ci doar plictiseala si
dulceata obsedante.