1.

Originile universitilor
ecolele al XII-lea i al XIII-lea nu au marcat doar o Renatere
lanivelul culturii i al tiinei, ci i o nnoire a instituiilor, cu precdere a celor destinate
unor forme de nvmnt superior (
studium generale
). Grandiosul fenomen spiritual a nceput cu colile
din preajma mnstirilor sau a catedralelor i s-a ncheiat cu primeleuniversiti. n
secolul al XII-lea, se poate sesiza un uria influx
decunoatere, dinspre civilizaia islamic spre Europa Occidental, prinintermediul mai
multor filiere, cum ar fi: statele cretine cruciate dinOrientul Apropiat, Sicilia, sudul
Italiei i, n principal, studenii arabi dinSpania. Pe de alt parte, nc pe la anul 1100
coala nsoea profesorul.Dup anul 1200, profesorul urma coala, adic
universitatea i prestigiulacesteia.
S
La sfritul secolului al XI-lea, nvmntul de nalt inut seconfunda cu cele
apte arte liberale
(
septem artes liberales
) tradiionale.Aceste discipline, specifice nceputurilor nvmntului medieval,
prinexcelen

monahal, fuseser canonizate i standardizate de MartianusCapella, nc

din veacul al V-lea. Renaterea secolului al XII-lea (C.H.Haskins) a completat

trivium
-ul i
quadrivium
-ul cu noua logic,matematic i astronomie. A generat faculti de drept, medicin,
teologiei, n final, filosofie. Prin urmare, universitile s-au cristalizat, n modfiresc, o
dat cu expansiunea cunoaterii. Revoluia intelectual i ceainstituional au
progresat ntr-o armonioas sincronizare.Pe lng faptul c a generat universitile,
secolul al XII-lea a statuatforma de organizare i funcionare a acestora pentru
vremurile care
auurmat. Universitile nu au nsemnat resurecia unui model ancestral.Lumea grecoroman nu a cunoscut universiti, n sensul modern alcuvntului. A dispus, e drept, de
un nvmnt urban de excepie, de unremarcabil proces de instruire n domeniul
dreptului, al retoricii i al filosofiei, dar acest sistem de educaie nu a fost organizat pe
faculti,colegii sau naiuni i nu a cunoscut nici mecanismul unor programedidactice
riguroase i al unor grade academice. Universitile medievalesunt, n consecin,

instituii insolite, tipic europene, contribuii specificeale secolului al XII-lea la civilizaia

universal. De aceea, cei care auanalizat veacul respectiv vorbesc, n plan spiritual, de
o Renatere.Evul mediu a cunoscut numeroase forme de via corporatist.
Laorigine, cuvntul
universitate
(
universitas
) nsemna corporaie sau ghild,ntro accepiune generalizat. Treptat, termenul a nceput s denoteexclusiv o tagm de
nvai sau o asociaie de profesori i studeni, adic
universitas societas magistrorum discipulorumque
. Profesorii i discipoliilor au simit nevoia de a se organiza n asociaii profesionale,
pentru a proteja autonomia i privilegiile comunitii colare i pentru a se emancipade
sub tutela autoritii ecleziastice, reprezentat de ctre episcopi, i a celeilaice,
ntruchipat de organismele administrative ale oraelor n care idesfurau
activitatea.Pentru a anihila controlul abuziv, exercitat de episcop, mai ales n privina
conduitei morale i a discursului academic, prin intermediul unui personaj specializat,
cancelarul
(
scolasticus
), i jurisdicia aspr a autorit-ilor civile, membrii comunitilor universitare vor
recurge la secesiuni, boicoturi, revolte violente, pentru a apela, n final, la protecia
papalitii,autoritatea religioas suprem a vremii.
2. Organizarea studiului i strategiile de predare
n acelai ora puteau funciona, concomitent, mai multe universiti,
aacum, de altfel, coexistau o serie de bresle. Aceste instituii denvmnt, distincte
i autonome, geloase la nceput pe propria lor viacorporatist, sau agregat treptat, devenind universiti singulare, carencorporau ns faculti
diverse.

Nucleul acestei insolite dezvoltri instituionale l-a constituit, nEuropa de Nord-Vest,

corporaia profesorilor, iar n cea Sudic, asociaiastudenilor. n ambele cazuri,
finalitatea procesului educativ se mrginea
laadmiterea discipolului n corporaia profesorilor. Fr o asemenea promovare, student
ul nu obinea
licena de predare
(
licentia ubiquedocendi

). nainte de respectivul eveniment profesional nu puteai

aparinedect asociaiei studenilor, iar dup, doar corporaiei profesorilor.
Promovarea se efectua n virtutea unei examinri riguroase din diferitediscipline de
studiu.

Licena de predare
este, prin urmare, cea mai vecheform de grad academic. Din perspectiv istoric,
toate rangurile acade-mice au fost, la origine, certificate de predare, aspect atestat i
prin titlurilede
doctor
sau
master
(
magister
). Un
master of arts
(
magister artium
) eraun profesor calificat n domeniul artelor liberale, iar un
doctor
n drept saumedicin era un profesor abilitat pentru a preda discipline din
domeniulrespectiv. Conform cutumei, la obinerea
licenei de predare
, candidatulera obligat s prezinte, n faa unei comisii, compuse din magitri,
o prelegere exemplar (
inceptio
), care constituia debutul activitii saledidactice.Iniial, n universiti, nici durata
studiilor i nici vrsta studenilor nuerau precis delimitate. Pe lng tineri (adolesceni
sau majori), la procesulde nvmnt luau parte inclusiv copii i persoane mai n
vrst. Cei dinurm erau ei nii magitri pentru anumite discipline i discipoli
pentrualta. ntr-o asemenea situaie se aflau, de obicei, studenii greci, care
erau profesori de elin i, n calitate de auditori, studiau limba latin. Cei care
se prezentau la universitate cu o pregtire insuficient, doar elementar, erauobligai
s urmeze mai nti
facultas artium
, unde se parcurgeau, pe durataa 6-7 ani, cele dou module didactice,

trivium
(didactica, gramatica iretorica) i
quadrivium
(geometria, aritmetica, teoria muzicii i astrono-mia). Studentul care promova acest
ciclu iniiatic de nvmnt dobndeatitlul de
magister artium
. n virtutea acestui prim criteriu academic de pregtire, absolventului i se conferea
dreptul de a frecventa oricare dintrecelelalte faculti consacrate: dreptul, teologia,
medicina. Dup eforturiintelectuale prestate pe durata a 3-6 ani, studentul avea ansa
s obin titlulde
liceniat
. Primele faculti care au acordat titlul tiinific de
doctor
aufost cele de drept. ncepnd cu secolul al XIII-lea, i celelalte faculti aunceput s
acorde titlul menionat.ntr-o universitate medieval activitatea didactic se desfura
subform de
prelegeri
sau
cursuri
(
lectio
),
discuii
(
disputationes
) precur-soarele seminariilor moderne i studiu individual, deseori la bibliotec.
Lectio
se desfura dup canoanele metodologiei euristice scolastice incorpora patru etape
: citirea unui text
dintr-un autor consacrat (
lectio
),
ridicarea unei probleme pe marginea textului

(
questio
),
discutarea problemei
(
disputatio
) i
comunicarea soluiei
(
determinatio
). La discuii(
disputationes
) participau nu numai discipolii celui care conduceadezbaterea, ci i auditorii altor
profesori, deseori de orientare teoretic rival. n consecin, discuiile erau deseori
extrem de aprinse i se ncheiaucu certuri, ba chiar cu ncierri.
3. Primele universiti medievale europene
ntecesoarele primelor universiti au fost colile de pe lngmnstiri i catedrale,
ntemeiate i reorganizate prin stipulaiilelegislaiei carolingiene. Cele apte arte
liberale, care urmau
s fiensuite n cadrul colilor monastice, au constituit un ideal, deseoriintangibil.
colile de la Monte Cassino i Bec, centre de erudiie notorii, aufost cteva dintre
strlucitele excepii ale vremii. De fapt, n secolul alXII-lea, mnstirile intr n declin i
se transform n sedii cultural-edu-cative derizorii, de un prestigiu ndoielnic.
A
n schimb catedralele ctig n importan, pe parcursul aceluiaisecol, prin
dinamizarea activitii din colile care funcionau n incinta lor.Cele mai importante
coli din preajma catedralelor se profileaz acum nnordul Franei. Unele, precum cele
de la Reims i Chartres, ating apogeuln aceast epoc, iar altele, precum cele de la
Laon i Tours, dobndescnumai un prestigiu efemer. Doar colile de pe lng
catedralele din Paris iOrlans ajung s se transforme n
universiti.La Paris, universitatea obine, printr-o bul papal, din 1213,contracararea
autoritii cancelarului episcopal. n 1215, cardinalul Robertde Couron, legat papal, i
confer primele statute oficiale, dar abia n urmagrevelor sngeroase din 1229-1231 i
la intervenia papei Grigore al IX-leai este recunoscut autonomia de ctre regele
Ludovic al IX-lea cel Sfnt ise sustrage definitiv de sub jurisdicia episcopului.Obscur
i relativ inexplicabil este apariia, la Oxford, a primeiuniversiti de pe teritoriul
Angliei. Experii consider c e vorba de oevoluia accidental. Localitatea nu beneficia
nici de resurse intelectualeremarcabile i nici de o eventual catedral. Pentru a deveni
centre denvmnt universitar, preau mai adecvate, la ora respectiv, Londra,York,

Winchester sau Canterbury. Cu toate acestea, profitnd, se pare, deun grup masiv de
studeni englezi, rechemai, n anul 1167, de la Paris,coala de la Oxford se transform
n universitate. Cealalt universitateistoric englez, Cambridge, e ntemeiat, la
nceputul secolului al XIII-lea(1209), de un grup de studeni i profesori din Oxford, care
migreaz,
nsemn de protest fa de nclcarea autonomiei universitare de ctreautoritile
locale, spre orelul din vecintate.
Tot att de complicat i de insolit este geneza universitilor dinspaiul
mediteranean. ntemeiat, probabil, la sfritul secolului al XI-lea,de o corporaie
studeneasc, universitatea medieval din Bologna este oconsecin a renaterii
dreptului roman, pe de o parte, iar pe de alta, a poziiei geografice ideale pe care o
deinea oraul, situat la confluenadrumurilor comerciale din Peninsula Italic. Ca
instituie de nvmntlegislativ a fost precedat de colile din Roma, Pavia i
Ravenna, care nuau avut ns ansa s evolueze, la ora respectiv, pn la rangul
deuniversitate. Prin secesiuni succesive sau prin migrarea unor profesori prestigioi din
Bologna se vor constitui, pe parcursul secolului al XIII-lea,n perimetrul Peninsulei
Italice, i alte universiti, la Padova, Modena,Vicenza i
Neapole.n Peninsula Iberic, primele universiti iau fiin cu concursulsuveranilor
Aragonului, Castiliei, Lenului i Portugaliei. nceputul l faceAlfonso al X-lea cel
nelept, care, printr-o chart privilegial, favorizeazntemeierea universitii din
Salamanca (1254). n deceniile urmtoare, seinstituie universiti la Valladolid (1250),
Lrida (1300), Lisabona (1290) iCoimbra. n sudul Franei, la Toulouse, prima instituie
de nvmntsuperior se nfiineaz n anul 1229, cu aportul papalitii, care
inteniona scombat n regiune erezia valdens.Mai trziu, n veacul al XIV-lea, se
ntemeiaz o serie de universiti in Europa Central, la Praga (13471348), Cracovia (1364) i Viena(1365). Germania a fost una dintre ultimele ri
occidentale n care s-auconstituit universiti medievale. Abia n anii 13851386, la iniiativaelectorului palatin, Ruprecht, se pun bazele universitii din
Heidelberg.Cel mai prestigios nvmnt medical se practic, n schimb, la
coalamedical din Salerno i la Montpellier, n ciuda faptului c i alteuniversiti cu
renume nglobau faculti de medicin.
. Infrastructura universitilor medievale
niversitile medievale nu dispuneau de edificii, biblioteci saufonduri proprii. Poetul
Dante Alighieri evoc totui cteva sediinchiriate ale universitii din Paris, situate pe
malul stng alSenei, pe uliele Vicus Stramineus i Rue du Fouarre. n acele
ncperiimprovizate i ntunecoase, studenii luau notie, eznd pe podeauaacoperit
cu paie. La Bologna, dintr-o relatare de la 1235 a magistratului
DE LA ANTICHITATEA TRZIE LA AMURGUL EVULUI MEDIU
Buoncompagno, aflm c slile de curs erau salubre i luminoase. Profe-sorul edea la
o catedr supranlat pe un postament, iar studenii audiau prelegerea din
bnci.Viaa studeneasc dintre zidurile oraelor universitare era periclitatde
permanente violene stradale. Studenii erau narmai, iar excesul de butur i incita
la acte de indisciplin sau chiar la comportament asocial.Unii atacau domiciliile
orenilor pentru a-i jefui sau pentru a le violanevestele. Alii se ncierau ntre ei,
pentru a-i rpi, unii altora, cinii saufemeile. Muli se rneau sau, n cel mai bun caz,
i amputau degetele, cuspada, n dueluri. Cnd se confruntau cu grupuri de cavaleri

sau cu poliiaregal, studenii parizieni i chemau n ajutor compatrioii, cazai,

deobicei, n Cartierul Latin. Prin urmare, n conjunctura stilului violent
deexisten, din incinta burgurilor medievale, membrii corporaiilor universitare s-au
vzut constrni s se grupeze pe solidariti etnice, adic pe
naiuni
. La origine, acestea i polarizau pe toi studenii i magitriicare proveneau din
aceeai ar sau din inuturi nvecinate i vorbeauaceeai limb sau, eventual, idiomuri
nrudite.La Paris, n contrast cu Bologna, funcionau patru faculti dirijate
dedecani: arte liberale, drept canonic, medicin i teologie. Studenii i profesorii de la
arte, fiind mult mai numeroi, erau divizai n patru
naiuni
: cea
francez
, incluznd toate popoarele latinofone, cea
normand
,cea
picard
, care-i ngloba pe membrii corporaiei universitare originaridin rile de Jos, i cea
englez
, la care aderaser toi germanicii, inclusivcei din Scandinavia. Cele patru
naiuni
l alegeau pe rectorul universitii, odat la trei luni. n restul timpului, reprezentanii
acestor organizaii sestrduiau s recruteze noi adereni sau frecventau localuri de
genul DouSpade, lng Petit-Pont (Podul Mic), Doamna Noastr, din strada
Sf.Jacques, dar i alte taverne, precum Lebda, oimul i ArmeleFranei. Pentru
uzul naiunii engleze a fost elaborat chiar un ghid alcrciumilor din Parisul
medieval.O alt instituie universitar, care dateaz din veacul al XII-lea, este
colegiul
. Criza de locuine din oraele medievale i-a ndemnat pe anumiifilantropi s pun la
dispoziia studenilor sraci, care nu aparineau unor ordine clugreti, diverse
imobile, n care li se acorda cazare i masgratuit. Aceste instituii caritabile se
numeau
colegii
. Averile acestor colegii se vor amplifica, ulterior, prin donaii, testamente sau
venituri provenite din chirii. n timp, colegiile devin o component esenial a
vieiiacademice, n care se deruleaz o parte a procesului educativ din
universitate. Cea mai veche instituie de acest gen e semnalat la Paris, nanul 1180.
Celebru va deveni ns colegiul ntemeiat la Paris, n 1257, deRobert de Sorbon,

profesor de teologie i confesor, se pare, al regeluiLudovic al IX-lea cel Sfnt. i alte

universiti continentale dispuneau decolegii. Renumit era Colegiul Spaniei din
Bologna. n orbita univer-sitilor engleze, Oxford i Cambridge, se vor dezvolta o serie
de colegii, pe parcursul secolului al XIII-lea. Cele mai vechi sunt Balliol, Merton
iPeterhouse.
Atelierele de copiat i negoul cu carte n universitile medievale
atorit numrului ridicat de studeni, cerina de carte cu
coninutdidactic (manuale i texte universitare) s-a amplificat, pe parcursul secolului al
XIII-lea, determinnd nfiinarea unor ateliere de copiat pe lng universiti. Pentru a
se garanta
corectitudinea,activitatea de multiplicare era controlat de o comisie universitar,com
pus din
peciari
. Acetia verificau exemplarele de baz (
exemplar
),constituite din fascicule, numite
peciae
. Textele aprobate erau multiplicate pe cheltuiala conductorului centrului de copiere (
statio
), pe pergamentrezistent, pentru ca exemplarul de baz s suporte numeroase
copieriulterioare. Modificarea textului sau a numrului de
peciae
era interzis.
D
Sub ndrumarea administratorului de la centrul de copiere(
stationarius
) lucrau numeroi scribi, retribuii dup numrul de
peciae
copiate.
Exemplar
-ul nefiind legat, la aceeai carte puteau lucra mai mulicopiti simultan. Scribul
depunea o garanie pentru fascicula primit spremultiplicare i primea o nou
pecia
dup ce o restituia, n perfect stare, pecea veche. Termenul de mprumutare a unui
fascicul pentru copiere era deo sptmn. Acest sistem de multiplicare s-a practicat,
mai ales n secoleleXIII-

XIV, n universitile din Bologna, Paris, Oxford, Neapole. Launiversitile germane,

textele didactice erau copiate chiar de studeni, dupdictarea magitrilor.Studenii care
terminau sau prseau universitatea nu aveau voie
sscoat manualele personale din ora. Le puteau ncredina ns unui
stationariu
s, care le vindea, ncasnd un procent de 1,5-2,5% din valoarealor. La universitatea din
Paris
stationarius
-ul coordona mprumuturile decarte i
librarii
(comisionarii) se ocupau cu vnzarea manuscriselor.

DE LA ANTICHITATEA TRZIE LA AMURGUL EVULUI MEDIU

Activitatea acestora era controlat de patru reprezentani, desemnai deconducerea
universitii (
principales librarii
). Acetia inventariau, o dat ladoi ani, manuscrisele aflate n custodia comisionarilor i
notau, ntr-un locvizibil, preul crii i numele vnztorului.
Librarii
, care depuseser jurmnt universitii, erau aspru sancionai dac n gheretele lor s
edescopereau manuale ascunse, retrase din circulaie. n comerul medievalcu carte
erau implicai i ali vnztori, pe lng comisionari. Acetiasuportau amenzi drastice
dac nu-i expuneau marfa sub cerul liber i nu selimitau la comercializarea unor
lucrri foarte
ieftine.Succesul proliferrii spectaculoase a universitilor, pe parcursulsecolelor XIIXIV, a fost favorizat de absena unor bariere lingvistice. nnvmnt se utiliza limba
latin. Pe de alt parte, geneza universitilor adeterminat apariia i consolidarea unei
culturi omogene, propagat ntr-unlimbaj internaional, la scara ntregului continent
european.

Importanta culturala a universitatilor medievale.

Declinul si degradarea vietii culturale dupa prabusirea Romei imperiale
nu a insemnat totusi un hiatus total al traditiilor, activitatilor si chiar institutiilor
culturale ale antichitatii romane. Astfel, in secolul al IV-lea functiona inca
vechiul sistem al scolii romane in trei trepte (grade): 1. Invatarea citit, scris,
socotit; 2. Studiul gramaticii ortografia, notiuni cultura generala, etc.; 3.
Studiul artei retoricii (alcatuirea unui discurs, descrierea unui eveniment,
prezentarea unui subiect de istorie sau mitologie, sustinerea unei pledoarii
sau acuzari, tehnica argumentarii logice, dialectica). Elevul care termina
scoala de retorica putea deveni el insusi rhector (profesor).
Cultura si civilizatia romana a supravietuit in regiunile mediteraneene,
unde barbarii convertiti la crestinismul arian (ostrogoti, vizigoti, burgunzi,
vandali) s-au aratat favorabili conservarii institutiilor si civilizatiilor romane. De
pilda, este cunoscut interesul regelui ostrogot Theodoric de a reface vechile
monumente romane de la Roma, Ravenna si Verona. Limba latina ramane
pentru multe secole limba oficiala, iar legile, edictele si corespondenta
cancelariilor monarhiilor europeni sunt redactate in continuare in latina.

O anumita deschidere spre cultura antichitatii au manifestat-o regii

vandali din nordul Africii, care au trimis eruditi si au expediat manuscrise in
Spania , Italia si in nordul Frantei, creand conditiile necesare pregatirii
umanismului medieval din secolele urmatoare. De asemenea, dintre regii
germanici ai perioadei respective un respect deosebit pentru traditiile culturale
ale antichitatii a avut Theodoric, educat la Palatul Sacru din Bizant si avand
consilieri pe Boethius si Cassiodor, personalitati romane remarcabile. Un rol
deosebit in viata culturala a Occidentului l-a avut papa Grigore cel Mare (sec.
VI), care a insistat pe necesitatea instruirii clerului din punct de vedere
teologic, efectuand o reforma liturgica.
In prima faza a epocii medievale, crestinismul adopta unele elemente
ale culturii clasice latine. Astfel, cultura medievala timpurie va fi dominata in
Franta (sec. VI) de contributia lui Grigore de Tours care a scris Istoria
ecleziastica a francilor si in Anglia de Beda Venerabilul (sec. VII) cuIstoria
bisericeasca a anglilor lucrari in care ambii ganditori dezvolta valorile
nationale, proprii francilor si anglo-saxonilor, in stransa corelare cu traditia
civilizatoare a crestinismului latin.
Cultura clasica romana si-a gasit refugiu, sub presiunea invadatorilor
germanici (angli, saxoni, s.a.) in Tara Galilor si Irlanda, unde limba latina, in
secolul al VI-lea era folosita corect prin intermediul bisericilor si manastirilor
celtice.
Semnificativ pentru mentinerea institutiilor si conservarea monumentelor
arhitectonice romane s-a dovedit a fi regatul vizigot din Spania care, in
secolele VI-VII, era cel mai cultivat la nivelul aristocratiei laice. In Spania au
fost aduse manuale din Cartagina pentru studiul medicinii si al dreptului, iar la
disputele teologice, la fel ca in Bizant, aristocratia laica participa alaturi de regi
la conciliile bisericii organizate la Toledo. De pilda, Isidor, episcop de Sevilla, a
fost in secolul al VII-lea unul din marii sustinatori ai culturii antice latine din
Spania.
Pentru Evul Mediu timpuriu (secolele V-VII) cultura prezinta urmatoarele
caracteristici generale:
Inexistenta unei delimitari clare intre dimensiunea religioasa si laica a
activitatii culturale. Opozitia dintre doctrina crestina si cultura antica pagana
se dovedea a nu fi ireductibila. Biserica crestina tolereaza si chiar preia unele
mituri, credinte si ritualuri pagane. De pilda, Sf. Augustin considera necesar
pentru intelegerea textelor biblice cunoasterea limbilor clasice (latina, greaca,
1.

ebraica), inclusiv insusirea artelor liberale (gramatica, dialectica, retorica) si

a celorlalte cunostinte de cultura generala;
2. Ca urmare a analfabetismului marii majoritati a populatiei in aceasta
perioada si a monopolului instituit de biserica asupra culturii intelectuale se
adanceste tot mai accentuat falia dintre cultura orala populara si cultura
elevata a unei minoritati cultivate, apartinand, de regula, clerului;
3. Specificul culturii ecleziastice rezida in caracterul limitat al structurii
valorilor ei pe orizontala si verticala cunoasterii; fiind prin excelenta o cultura
prevalent umanistica;
4. Metodele educative ale umanistilor greco-romani, structurate si fixate
de Martianus Capolla (sec. V) vor fi folosite in centrele culturale bisericesti si
manastiresti.
5. Sistemul organizat de invatamant din Occident cu exceptia Italiei,
ramane patronat de biserica prin scolile manastiresti si episcopale, unde, in
principiu, calugarii trebuiau sa stie sa citeasca, sa scrie si sa cante. De
asemenea, in lipsa unor seminarii teologice, episcopul avea obligatia sa
asigure pregatirea dogmatica, liturgica si canonica a viitorilor preoti. Scoala
episcopala de pe langa catedrala asigura instruirea si intretinerea viitorilor
clerici. Ulterior, in secolul VI, prin actiunea de crestinare a populatiilor
germanice necesita cresterea numarului preotilor din mediul rural, iar
pregatirea acestora este incredintata titularilor parohiilor.
6. Cele trei tipuri de scoli bisericesti (monastica, episcopala si
parohiala) erau destinate pregatirii calugarilor si clericilor cu un nivel si orizont
limitat, redus la citit, scris, socotit, cunoasterea Bibliei, invatarea pe de rost a
Psalmilor, etc.
7. Cultura medievala se structura la nivelul mentalitatii oamenilor in
cadrul ideologiei crestine dominante, in care finalitatea educatiei viza
mantuirea sufletului si mai putin facultatile cognitive ale omului, ceea ce va
marca, pana in secolul al XIV-lea o nota accentuata de pesimism.
8. Pana in secolul al XIV-lea, practic nu se poate trasa o delimitare
clara intre clerici si laici sub raportul instructiei primite si al dependentei de
autoritatea Bisericii. In epoca medievala pana tarziu invatamantul (dascali,
materiile studiate si metodele de predare) era, in continuare, sub controlul
ecleziastic.

*
In perioada timpurie a Evului Mediu, sistemul instructiv educativ era
bazat pe studiul artelor liberale preluat de la antici. In antichitate lista celor 7
arte liberale fusese stabilita in sec. II i.H. de grecul Dionisie din Tracia. De-a
lungul epocii medievale s-au pastrat atat numarul cat si ordinea artelor
studiate.
Incepand cu secolul IX, primele trei din grupul literar-filosofic constituiau
ciclul numit trivium(cele trei cai) in care se studia: gramatica, retorica si
dialectica. Urmat de ciclul quadrivium (cele patru cai) din grupul stiintific,
constituit din disciplinele matematice: aritmetica, geometria, astronomia si
muzica (conceputa ca stiinta a raporturilor matematice dintre sunete).
Invatatii epocii carolingiene vor relua contactul cu filosofia antica,
asigurand, mai ales in Franta in scolile din Reims si Chartres, studii
aprofundate de logica si dialectica, incat unii calugari si clerici indraznesc prin
gandirea lor dialectica sa opuna cuvantului divin stiinta rationamentului. De
asemenea, dupa secolul al IX-lea apare in scoli un interes tot mai mare spre
stiintele exacte.
Invatamantul artelor liberale a fost mai tarziu completat cu disciplinele
teologiei, dreptului si medicinii ajungand astfel la forma superioara de
invatamant in universitatile medievale. Accesul la instructie, de la scolile
elementare la colegiile universitare, putea fi asigurat in mod gratuit pentru unii
tineri inzestrati si ambitiosi, chiar in ciuda saraciei sau a originii umile a unora
dintre ei.
Universitatile medievale constituite si structurate, incepand cu secolul al
XII-lea, depasesc schemele traditionale ale invatamantului celor sapte arte
liberale, ca urmare a patrunderii noilor cunostinte aduse in Italia si Spania
prin intermediul invatatilor arabi, cunoscatori ai operelor filosofilor greci si a
textelor dreptului roman.
Universitatea medievala s-a constituit ca o institutie de invatamant
tipica civilizatiei europene, care a avut o functie caracteristica, prefigurand
matricea universitatii moderne, insa diferita esential de aceasta. Universitatile
medievale nu sunt legate de traditiile clasice ale antichitatii greco-romane si
de cele orientale, ele s-au constituit in afara oricaror influente ecleziastice sau
laice, de abia mai tarziu actiunea acestora va interveni in activitatea
universitatilor. Termenul universitate reprezenta nu o scoala, ci o forma de
organizare asociativa a studentilor si profesorilor, iar ca institutie didactico -

stiintifica se numea studium generale (generale nu se referea la programa de

studiu, ci la scolarii proveniti din toate zonele Europei). Intocmai precum
corporatiile mestesugaresti, statutele universitatilor aveau ca obiectiv
organizarea, in conditii de loialitate, a competitiei intre ele ca sursa evidenta
de emulatie. Fiecare universitate trebuia sa aiba cel putin doua facultati
(indica materia de predare), una de arte liberale si o alta superioara
(teologie, drept, medicina). De pilda, universitatea din Paris avea patru
facultati: arte, teologie, drept si medicina.
Antichitatea nu a avut o universitate organizata riguros pe facultati, cu
programe de studiu, cu acordarea unor titluri academice la terminarea
studiilor, forme care vor fi preluate de universitatile din epoca moderna.
Prin structura si statutul sau universitatea medievala era un gen de
corporatie si o institutie de invatamant supranationala europeana, datorita
faptului ca limba latina asigura comunicarea lingvistica intre studentii si
magistrii de toate nationalitatile din Europa. Universitatile tind sa devina
nationale incepand cu secolul al XV-lea, cand regalitatea urmareste limitarea
autoritatii Bisericii. (De ex. printr-un act regal, Universitatea din Paris trece in
1446 sub jurisdictia Parlamentului).
Universitatile medievale isi au originea lor ca institutii de invatamant
superior in dezvoltarea scolilor urbane (episcopale), fiind expresia intelegerii
dintre un grup de magistrati si scolari. Unele universitati medievale s-au
nascut pe baza unor scoli preexistente (Paris, Bologna, Oxford), altele din
migratia magistrilor si scolarilor de la o universitate la alta (Cambrige,
Orlans, Padova, etc.), iar incepand cu secolele XIV-XV, unele universitatii au
fost create prin decizii ale papalitatii sau unor principi, regi, imparati. (Ex.
Neapole, Salamanca, Valadollid, etc.).
In Europa Meridionala, cel putin in Italia, cultura n-a fost monopolul
clerului, in aceste universitati se studia dreptul si medicina, comparativ cu
Europa Septentrionala unde universitatile erau o filiatie a scolilor episcopale,
anexate catedralelor. De pilda, papalitatea a facut la universitatea din Paris,
centrul european al studiului teologiei, interzicand o vreme predarea dreptului
roman, in timp ce la Bologna universitatea detinea prioritatea specializarii
invatamantului superior: teologie, drept, medicina. De altfel, in epoca
medievala cele mai multe universitati au luat fiinta in Italia, dat fiind numarul
mare de orase, in care viata citadina mostenise traditia unei vieti intelectuale
infloritoare. Universitati italiene de mare prestigiu erau la Bologna, Padova,
Pavia si Pisa. Prestigiul european al unor universitati italiene se datora

studiului disciplinelor stiintifice si umanistice cum a fost cea din Bologna si

ulterior cea din Padova.
Renumita pentru toata Europa medievala era Universitatea din Paris,
iar pentru studii de matematica si medicina era cea din Montpellier si studii
juridice cea din Toulouse.
O dezvoltare rapida a cunoscut universitatile engleze din Oxford si
Cambrige, caracterizate printr-o mai mare libertate de gandire, dupa modelul
celei din Paris.
Universitatile medievale din Germania s-au constituit mai tarziu,
cauzele intarzierii erau legate de nivelul intelectual scazut al populatiei, care
dupa opinia istoricului J. Haller, n-a simtit nevoia existentei unei scoli
superioare atata vreme cat Franta si Italia oferea tinerilor toate posibilitatile.
Imparatul Carol IV infiinteaza prima universitate germana la Praga (1348)
dupa modelul celei din Paris, apoi la Viena (1365), Heidelberg (1385), Kln
(1388), Erfurt (1392) si Wrzburg (1409). In Germania universitatile prezinta
cateva caracteristici. Infiintarea si dezvoltarea lor a depins mai mult de
principii laici decat de episcopi, desi teologii detineau o pozitie proeminenta;
economic erau dotate de biserici si catedrale, iar profesorii au fost de la
inceput remunerati.
In Europa Centrala si in tarile scandinave au fost fondate universitati de
unii principi, ceva mai tarziu: Cracovia (1364), Buda (1395), Uppsala (1477),
s.a.
*
Statutele universitatilor fixau durata studiilor, programa cursurilor si
conditiile de desfasurare a examenelor si a gradelor academice. Fiecare
universitate avea norme precise de obtinere a diplomelor.
Invatamantul in Evul Mediu era fundamentat pe metoda scolastica ca
forma riguroasa de stimulare a gandirii supusa legilor ratiunii. Metoda
scolastica era definita prin urmatoarele note distinctive:
1. Limbajul folosit urmarea valoarea justa a continutului cuvantului, ceea
ce implica studiul temeinic al gramaticii;
2. Dialectica prin procedeele sale rationale asigura expunerea
problemei cu argumente convingatoare si a o apara contra opiniilor contrare;

3. Scolastica ca metoda se baza pe principiul autoritatii, cauta sprijin

in opera unui autor din cadrul crestinismului sau din Antichitate;
4. Incearca sa rationalizeze teologia, cerandu-i sa faca apel la ratiune
pentru a deveni stiinta.
Invatamantul universitar se baza pe sintetizarea practica a acestor
principii scolastice. Manualele si lectiile magistrilor prevazute in programa de
studiu erau publicate si difuzate. Prestigiul stiintific al profesorului universitar
era determinat de audienta in randul studentilor si colegilor lui.
Mai tarziu, monarhii si-au dat seama de numeroasele avantaje oferite
de universitati pentru a le furniza specialisti la guvernare si in administratie,
ceea ce a generat in secolele XIV-XV, ca noile universitati sa fie in majoritate
opera principilor din toate tarile Europei.
Invatamantul universitar medieval, dincolo de prestigiul sau in viata
social-politica si culturala a societatii, prezinta si unele deficiente cum ar fi:
varsta prematura a studentilor (14 ani) pentru facultatile de arte, in timp ce la
facultatile superioare, se intalneau tineri de 20-25 ani cu altii de 40 ani; lipsa
unei riguroase selectii a profesorilor, unii fiind incompetenti; de multe ori
studentii erau mai doritori sa studieze decat erau unii magistri sa predea, nu
se dadeau probe scrise la examene; dogmatismul de a substitui obiectului
real al naturii, continutul cartilor (textelor) scrise despre natura , textul in sine
era suficient.
Nivelul intelectual cel mai inalt a fost atins de filosofia scolastica si de
teologie in universitatile medievale. Sub aspect social si politic aceste
universitati au contribuit la cresterea autoritatii si valorii stiintifice a oamenilor
legii.
Universitatile medievale vor transmite invatamantului superior modern
cateva elemente esentiale: un corp profesoral constituit, bucurandu-se de
autonomie; predarea mai multor discipline de diferiti profesori in acelasi
spatiu; gruparea studiilor pe facultati si posibilitatea studentului de a se dedica
unei directii de studiu; un curriculum de studii prevazut pentru o perioada
determinata de ani; studentul era supus unor examinari, in urma carora i se
acorda un titlu academic ce-i conferea anumite drepturi.

Antichitatea greco-roman (i cu att mai puin lumea Orientului) n-a avut o

universitate n sensul propriu al cuvntului. A creat forme de nvmnt (exemple

celebre fiind Academia lui Platon sau Liceul lui Aristotel) de un nivel tiinific
realmente superior mai ales n domeniul filozofiei, al dreptului i al retoricii. Dar acest
nvmnt nu era organizat pe faculti, nu avea o program de studii i nici nu acorda
un titlu academic la terminarea studiilor.
Aceast instituie universitatea este o creaie specific a civilizaiei occidentale,
nscut n Italia, Frana i Anglia, la nceputul secolului al XIII-lea. Nici unei universiti
nu i se poate preciza cu exactitate data naterii, dar pot fi considerate
cvasicontemporane universitile din Bologna, Paris i Oxford.

Universitatea medieval matrice a universitii moderne este deci o instituie tipic

european, absolut original i caracteristic evului mediu. Ca instituie didacticotiinific, aceast form de nvmnt se numea studium generale. Generale, nu
pentru c programa de studii ar fi inclus toate disciplinele, ci pentru c colarii proveneau

din toate regiunile Europei. Termenul se referea deci la cei care o puteau frecventa, nu la
studii predate. n plus, pentru ca un studium s se poat numi generale, trebuia ca
aici s se predea, pe lng artele liberale(gramatica, retorica, logica, aritmetica,
muzica, astronomia i geometria), i cursuri a cel puin una din facultile numite
superioare teologie, medicin i drept.
Ceea ce denumea termenul universitate nu era o coal, ci o form de organizare a
studenilor, a profesorilor sau, mpreun, a studenilor i profesorilor pe o baz
asociativ. Prin urmare, conceptele studium generale i universitas nu se identificau;
dei, n practic, majoritatea studia generalia au devenit, printr-un proces de evoluie
organizatoric, universitates.
O universitate trebuia s aib cel puin dou faculti: o facultate de arte liberale i o
facultate superioar. Universitatea din Paris avea patru faculti, grupnd colile care
predau cte una din cele patru grupe de discipline arte, teologie, drept i medicin. Cel
mai mare numr de studeni i de profesori il avea prima, pentru c, spre a se putea
nscrie la una din celelalte trei, candidatul trebuia s fi absolvit facultatea de arte.

O universitate medieval era deci o corporaie i o instituie de nvmnt

supranaional, european; fapt devenit posibil datorit instrumentului de comunicare
unic: limba latin. Astfel, aceast instituie putea include n snul ei, fr probleme, cea
mai eterogen populaie dintr-o formaie corporativ cunoscut pn atunci. La
Universitatea din Paris, de exemplu, se ntlneau studeni i magitri francezi, germani,
englezi, scoieni, irlandezi, danezi sau suedezi, cu studeni spanioli, portughezi, cehi,
unguri, polonezi sau greci. Toate universitile din secolul al XIII-lea aveau acest caracter
internaional.
Ca form de nvmnt superior, deci, ca studium generale, universitatea medieval
era o derivaie, reprezentnd un stadiu de evoluie a unor coli urbane, episcopale.
Ca instituie, universitatea reprezenta faza final de dezvoltare a unor societi bazate pe
un contract, pe o nelegere ncheiat ntre grupul de magitri, sau ntre colari, sau ntre
ambele categorii sociale.
Ca origine, universitile medievale au fost organizaii corporative spontane nscute n
urma dezvoltrii unor coli preexistente (Bologna, Paris, Oxford); fie mari organisme
corporative constituite n urma migraiei magitrilor i colarilor de la o universitate la
alta (Cambridge, Padova); fie, n sfrit, instituii create printr-o hotrre a autoritii
ecleziastice (papalitatea) sau laice (mpratul sau principele) ca n cazul universitilor
din Napoli, Salamanca .a.

n linii generale, universitile aprute n secolul al XIII-lea au avut o evoluie comun.

Ceea ce le deosebea, erau cauzele care au determinat aceast evoluie i felul raporturilor
stabilite ntre pri: ntre profesori i studeni sau ntre corporaia universitar i
autoritile civile ori ecleziastice. Prin urmare, originile i natura universitilor
medievale sunt diferite, variind de la un caz la altul.
Totui, n ceea ce privete modul n care s-au constituit, precum i n privina structurii i
a evoluiei lor, se pot distinge dou tipuri de universiti, ilustrate de Universitatea din
Bologna i, respectiv, de cea din Paris (care au servit apoi ca model). Apariia a fost
determinat, n fond, de cauze i de condiii locale specifice: sociale, religioase, politice
sau culturale. Dezvoltarea civilizaiei urbane, intensificarea contactelor i sporirea
posibilitilor de comunicare ntre diferite ri i regiuni; avntul intelectual anunat nc
de la nceputul secolului al XII-lea, care a stimulat setea de cunoatere i pasiunea pentru
stiin, toi aceti factori au favorizat progresul nvmntului. Dar mprejurrile i
cauzele concrete, locale, au fost, n fiecare caz n parte, altele.
n Italia, pe la mijlocul secolului al XII-lea, numrul colarilor era foarte ridicat. La
Bologna, studium generaleera frecventat de cteva sute, venii din toate regiunile
peninsulei, i chiar din alte ri. Departe de cas, lipsii de posibilitatea de a fi aprai n
diverse circumstane i dispunnd de mijloace de subzisten de regul modeste, colarii
s-au organizat ntr-o societas, devenit n curnd universitas scholarium, pentru a se

putea opune n felul acesta, n primul rnd, preurilor de specul pretinse de cetenii
oraului privind chiriile i alimentele. Astfel unii i organizai, colarii puteau constrnge
conducerea oraului s ia msuri spre a mpiedica asemenea abuzuri ale cetenilor, sub
ameninarea plecrii n masa i deci a transferrii studium-ului ntr-un alt ora, ceea ce,
bineneles c bolognezilor nu le-ar fi convenit din nici un punct de vedere, nici
economic, nici de prestigiu; i preteniile colarilor au fost acceptate de autoriti.

Deci, la origine, obiectivul principal al acestei universitas n-a fost fixarea unui program
de studiu sau stabilirea modalitii de numire a profesorilor, ci acela de a garanta un
tratament favorabil i de a apra interesele studenilor contra arbitrariului sau abuzurilor
cetenilor, autoritilor i chiar, eventual, ale profesorilor. Particularitatea tipului
bolognez de universitate corporaie, aadar, exclusiv a studenilor a rezultat ntr-o
mare msur din faptul c papalitatea s-a dezinteresat de cazul Bolognei. Autoritatea
ecleziastic a renunat s intervin, din moment ce n acest ora nu exista nici o form de
nvmnt teologic (cu excepia celui predat n colile mnstireti locale); totul
concentrndu-se asupra studiilor juridice, care mpingeau pe un plan secundar chiar i
nvmntul artelor liberale.
n schimb, n cazul celuilalt tip de universitate medieval, reprezentat de Universitatea
din Paris, derivat din coala catedralei, Biserica a intervenit de la nceput i a continuat,
cu fermitate absolut, s-i menin controlul. n colile catedralelor, n care, n secolul al
XI-lea, predau muli episcopi nii, era firesc ca acetia s-i rezerve dreptul de a
controla nvmntul i de a recruta corpul profesoral. Adeseori, episcopul ddea aceast
delegaie unui cancelar capitular, totdeauna ales dintre cei mai instruii canonici ai

diocezei. n curnd, cancelarul a luat locul episcopului, att ca profesor ct i ca director

al colii.
n primii ani ai secolului al XIII-lea, profesorii se constituiser deja, fr a mai cere
ncuviinarea episcopului sau a cancelarului, ntr-un corp profesional numit collegium,
legndu-se prin jurmnt s-i apere n mod solidar interesele.
Studenii le-au luat exemplul i s-au alturat grupului magitrilor, pentru ca mpreun s
acioneze mpotriva imixtiunii autoritare a cancelarului n problemele lor colare, a
abuzurilor sale de putere, a preteniei de a i se presta jurmnt de ascultare, precum i a
arestrilor arbitrare pe care le dispunea uneori cancelarul.
n diferendul care era inevitabil, papa Inoceniu III s-a pronunat (n 1212) n favoarea
universitarilor parizieni. Papa i sprijinea pe magitri i pe studeni, pentru ca n felul
acesta s-i menin sub obediena sa. n 1215, le concede un statut, care nu-i mai lsa la
discreia cancelarului. Dei rmas nc sub jurisdicia episcopului i fr a avea nc
dreptul de a poseda un sigiliu propriu cu care s-i poat autentifica actele emise, la
aceast dat asociaia corporativ este cunoscut sub denumirea pe care singur i-o
dduse, de Universitas Magistrorum et Scholarium Parisiensium. Din 1229
instituia este desemnat n acte prin simplul cuvnt: Universitate.
g