Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Finante Publice
Finante Publice
vederea satisfacerii unor nevoi generale ale intregii populatii de pe un teritoriu delimitat
(judet, tara, chiar U.E., etc). Alte fonduri au in vedere satisfacerea unor nevoi comune
dar, de dimensiuni mult mai restranse, specializate, si care se constituie la nivelul
agentilor economici.
1.2 Sistemul financiar
La modul general se poate vorbi de un sistem financiar ce consta, pe de o parte, din
fonduri care se constituie si se consuma efectiv si integral, iar pe de alta parte, din fonduri
ce se constituie cu caracter definitiv si se utilizeaza prin avansari si recuperari neincetate.
Sistemul financiar are doua componente majore: finantele publice si finantele private.
Finantele publice sunt reprezentate de fondurile care se constituie prin plati obligatorii si
se consuma efectiv in intervalul de timp considerat. O caracteristica esentiala a acestora
este aceea ca implica un transfer de valoare fara echivalent.
Finantele publice se compun din urmatoarele fonduri:
-bugetul national public care cuprinde bugetele locale si bugetul administratiei centrale;
-asigurarile sociale de stat;
-fonduri extrabugetrare ce se folosesc dupa legile statului.
Finantele private cuprind totalitatea societatilor comerciale, bancare, de asigurari,
indiferent de proprietarul capitalului. In domeniul finantelor private se constituie capitalul
tuturor tipurilor de societati comerciale, regii autonome si companii nationale.
Caracteristica esentiala a finantelor private este ca aici fondurile nu se consuma, ci se
avanseaza si recupereaza in permanenta in circuit.
Finantele private mai cuprind alaturi de fondurile firmei propriu-zise de care am vorbit
mai sus, fondurile de credit si fondurile de asigurari.
Fondurile de credit se caracterizeaza prin aceea ca se constituie pe baze rambursabile si
se utilizeaza tot pe baze rambursabile. Fondurile de asigurari se constituie in mod
definitiv dar se folosesc numai in cazul survenirii riscului asigurat.
1.3 Acceptiunea clasica si moderna a conceptului de finante publice
In acceptiunea clasica, finantele publice pot fi definite ca stiinta a mijloacelor prin care
statul isi procura resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale, precum si a redistribuirii
intre cetateni a sarcinilor care decurg din modul de procurare al resurselor.
Potrivit viziunii traditionale ceea ce prima era cheltuiala publica si dupa deciderea
marimii ei urma gasirea resurselor de acoperire.
Dezvoltarea actiunilor sociale publice au pus tot mai insistent problema modificarii
sarcinilor si functiilor statului. S-a cerut interventia in organizarea si asigurarea
functionarii intregului mecanism social economic. S-a observat ca prin construirea
bugetului prin diverse modalitati si utilizarea lui in diverse moduri, statul ar putea manui
tehnici traditionale pentru a atinge si alte scopuri in afara de cel al constituirii de fonduri.
Corespunzator noilor sarcini ale statului se modifica si continutul si rolul finantelor
publice prin disocierea dintre mijloace si scop.
Pe masura cresterii si diversificarii rolului statului in viata social economica acesta incepe
sa utilizeze vechile mijloace si pentru alte scopuri, astfel incat intr-o viziune moderna
finantele publice ar putea fi definite astfel:
Finantele publice reprezinta stiinta ce studiaza actiunile statului utilizand tehnici
financiare precum: impozitele, taxele, imprumuturi, procedee monetare etc, in scopul
satisfacerii si altor obiective dincolo de campul financiar propriu-zis.
Consecinte ale viziunii moderne asupra finantelor publice:
- pastrandu-se vechile tehnici si vechiul scop al acoperirii cheltuielilor publice se adauga
si utilizarea vechilor tehnici ca parghii de atingere a unor scopuri din afara campului
financiar, rezultand implicarea statului si in viata sociala;
- se realizeaza o transformare a vechilor tehnici pentru folosirea lor ca parghii (spre
exemplu impozitele se diferentiaza conducand la stimularea sau descurajarea numitor
activitati);
- dispare egalitatea in fata sarcinilor publice.
1.4 Functiile finantelor publice
Finantele publice se manifesta prin indeplinirea a doua functii: functia de repartitie si
functia de control.
Functia de repartitie presupune constituirea si redistribuirea fondurilor publice.
Caracteristic acestei functii este ca prin intermediul ei are loc redistribuirea venitului
national.
Functia de repartitie se realizeaza, pe de o parte, prin instituirea unei game foarte variate
de impozite, taxe, tarife si contributii pe care trebuie sa le plateasca toti cei care
realizeaza venituri si cei care in anumite imprejurari apleaza la unele servicii ale statului.
Pe de alta parte, aceasta functie se realizeaza prin stabilirea tipurilor de cheltuieli
finantate de la bugetul de stat.
Functia de control, asa cum arata si numele, se refera la controlul atat asupra legalitatii si
oportunitatii obtinerii veniturilor, cat si asupra modului de efectuare a cheltuielilor si, mai
ales, a eficientei acestora.
Functia de control se realizeaza atat concomitent cu functia de repartitie cat si separat,
prin intermediul unor institutii specializate ale statului.
2. POLITICA FINANCIARA SI APARATUL FINANCIAR
2.1 Politica financiara
2.2 Parghiile financiare
2.3 Aparatul financiar
2.1 Politica financiara
Politica financiara reprezinta ansamblul principiilor, al normelor formulate pe baza
acestora precum si a procedeelor folosite cu ocazia constituirii si utilizarii fondurilor
publice.
Politica financiara trebuie sa aiba:
un obiectiv;
un sistem restrictional in care se actioneaza pentru atingerea acestui obiectiv;
metode corespunzatoare de realizare.
impozitele si taxele;
taxele vamale;
subventiile (pentru export, pentru agricultura, subventionarea dobanzii etc);
dobanda, rata scontului si a reescontului;
cursul valutar etc.
Curtea de Conturi prin care se exercita controlul permanent asupra executiei bugetare,
verificandu-se cheltuielile publice;
Banca Centrala care apartine de acest aparat financiar prin unele functii pe care doar ea le
indeplineste si care sunt un drept exclusiv al statului. Astfel Banca Centrala organizeaza
si supravegheaza circulatia monetara, participa la elaborarea politicii financiare, emite si
respectiv retrage moneda etc.
Menirea aparatului financiar este aceea de a proiecta bugetule publice, fondurile speciale
si de a le executa conform politicii statului.
3. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE
3.1 Continutul notiunii de cheltuiala publica
3.2 Aprecierea economica si monetara a cheltuielilor publice
3.3 Cheltuielile publice pe destinatii
3.1 Continutul notiunii de cheltuiala publica
Intr-o viziune traditionala a finantelor publice, cheltuiala publica are o situatie
paradoxala: pe de o parte, i se confera o importanta hotaratoare pornind de la ideea ca
ceea ce primeaza sunt cheltuielile si apoi se cauta resurse necesare pentru acoperirea lor.
Pe de alta parte insa, in viziunea traditionala asupra finantelor publice nu se regasesc
preocupari privind natura cheltuielii publice si influenta acesteia in viata socialeconomica.
In conceptia moderna aupra finantelor publice, cheltuiala publica este cercetata si
apreciata in primul rand prin prisma naturii sale; ceea ce conteaza nu este atat marimea
ei, cat mai ales efectele pe care le induce in viata social-economica.
Finantele moderne delimiteaza notiunea de cheltuiala publica de notiunea de cheltuiala
privata. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferenta dintre cheltuiala publica si cea
privata este determinata de calitatea autorului. Astfel, toate cheltuielile pe care le face
statul in calitate de stat-autoritate sunt cheltuieli publice. Toate celelalte cheltuieli facute
in baza unui contract reprezinta cheltuieli private ale statului.
Cheltuielile publice au o natura eterogena. Daca sunt judecate dupa efectul lor in viata
social-economica atunci aceste cheltuieli ar putea fi ordonate in trei grupe:
o
o
o
cheltuieli negative;
cheltuieli pozitive;
cheltuieli neutre.
Cheltuielile pozitive sunt cele realizate atat in domeniul economic cat si dintre cele
realizate in domeniul social-cultural, si care au efecte mai indepartate sau mai apropiate
asupra cresterii economice. Dintre cele din domeniul economic putem aminti: diverse
investitii efectuate de stat, subventionarea anumitor activitati ale agentilor economici etc.
In domeniul social-cultural cheltuielile pozitive sunt cele care, intr-un fel sau in altul,
influenteaza cresterea economica viitoare , chiar daca efectele lor nu imbraca o forma
materiala in viitorul imediat: cheltuielile pentru invatamant sau cele din domeniul
sanatatii.
Cheltuielile neutre nu reprezinta un consum efectiv de PIB (Produs Intern Brut), dar nu
au nici o influenta asupra cresterii ulterioare a acestuia. Aici regasim diferite cheltuieli
sociale, dobanzile aferente datoriei publice interne etc.
3.2 Aprecierea economica si monetara a cheltuielilor publice
Cu toate ca cheltuielile publice pot fi considerate din punct de vedere economic ca fiind
pozitive, negative sau neutre, se pune problema daca pot fi considerate total sau partial si
ca productive sau rentabile.
Timp indelungat notiunile de productivitate si rentabilitate (eficienta) au fost asociate
doar cheltuielilor din domeniul privat. In prezent datorita rolului extins al statului si
cresterii apreciabile a cheltuielilor publice se pune tot mai insistent problema determinarii
caracterului productiv sau neproductiv al diferitelor tipuri de cheltuieli si masurarea
eficientei acestora.
Ca regula generala, orice cheltuiala, daca vizeaza satisfacerea unei nevoi sociale de
natura materiala sau nemateriala, este productiva. Din punct de vedere contabil,
productivitatea unei cheltuieli publice rezulta din compararea valorii sociale a utilitatilor
oferite de Stat ca autoritate publica, cu valoarea bunurilor si serviciilor consumate de
catre acesta. Diferentele in plus sau in minus influenteaza in fiecare tara PIB-ul, in sensul
cresterii sau respectiv a scaderii sale.
Rentabilitatii cheltuielilor publice este mult mai dificil de apreciat pentru ca aceasta
presupune ca ceea ce se obtine sa fie mai valoros decat ceea ce s-a consumat, ori in multe
cazuri serviciile publice sunt mult mai costisitoare decat ceea ce se obtine. Mai mult, daca
consumul de bunuri si servicii poate fi usor si exact cuantificat, nu acelasi lucru se poate
spune si despre efectele activitatii statului, atat ca urmare a defazarii in timp a efectelor
fata de eforturi (consumuri), cat si din cauza faptului ca unele servicii ale statului pot fi
evaluate intr-un mod foarte diferit (controversat).
Orice cheltuiala, privata sau publica, exercita o oarecare influenta asupra circulatiei
monetare. De regula, cheltuielile din domeniul privat (vizeaza profitul), desi au influente
asupra circulatiei monetare, nu au consecinte inflationiste deoarece o asemenea cheltuiala
creeaza utilitati.
cheltuieli de transfer care pot avea fie destinatii economice (subventii pentru anumite
ramuri sau intreprinderi), fie destinatii sociale (pensii, burse).
O ordonare aparte a cheltuielilor publice este aceea care se regaseste in clasificarea
Organizatiei Natiunilor Unite, care a fost adoptata si de Romania in vederea asigurarii
compatibilitatii si comparabilitatii cifrelor din raportarile internationale. Aceasta
clasificare, pe care o redam mai jos, are in vedere cele doua criterii: economic si
functional.
Conform criteriului
economic:
A.Cheltuieli
curente:
Cheltuieli de personal;
Cheltuieli materiale si servicii;
Subventii;
Transferuri;
Cheltuieli cu plata dobanzilor;
B.Cheltuieli de
capital
C.Rezerve.
Conform cu criteriul
functional:
Partea a I-a:
Cheltuieli social-culturale;
Educatie;
Sanatate;
Cultura si arta;
Asistenta sociala;
Alocatii si alte ajutoare pentru copii
Pensii si ajutoare IOVR (invalizi, orfani,
vaduve de razboi)
Alte cheltuieli social culturale.
Partea a II-a
Partea a III-a
Partea a IV-a
Aparare nationala
Partea a V-a
Ordine publica
Partea a VI-a
Partea a VII-a
Actiuni economice;
Cercetare stiintifica;
Prospectiuni si lucrari geologice;
Industria extractiva, energetica etc
Agricultura, silvicultura, ape, mediu
inconjurator;
Transport si comunicatii;
Alte actiuni economice.
Partea a VIII-a
Alte actiuni
Partea a IX-a
Transferuri;
Transferuri din bugetul administratiei
centrale de stat.
Partea a X-a
Datoria publica;
Dobanzi aferente datoriei publice.
Partea a XI-a
factori economici;
factori monetari;
factori sociali;
factori demografici;
factori politici;
factori financiari.
Astfel, volumul cheltuielilor publice depinde atat de marimea PIB-ului si de factorii care
influenteaza repartizarea acestuia, cat si de nivelul preturilor din economie sau de
evolutia demografica a tarii. De asemenea, volumul resurselor publice este in functie si
de marimea cheltuielilor publice.
4.2 Clasificarea resurselor publice
Cu toate ca structura veniturilor publice poate fi diferita in spatiu sau timp, exista totusi
anumite criterii general valabile de clasificare a acestora.
Masa veniturilor publice se poate clasifica in functie de :
a.
b.
c.
d.
e.
regularitatea perceptiei;
continutul economic al veniturilor;
provenienta veniturilor;
natura veniturilor;
locul in care se constituie ca venit.
c) dupa provenienta:
resurse interne;
resurse externe reprezentate de imprumuturile angajate in alte tari si eventual, de
ajutoare din strainatate.
subiectul impozabil;
suportatorul impozitului;
obiectul impozabil;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota de impunere;
termenul de plata;
asieta (modul de asezare a impozitului).
a) Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizica sau
juridica obligata la plata unui impozit catre stat.
b) Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din veniturile
sale. Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportatorul difera de
platitor si, acesta din urma transmite presiunea fiscala, iar acest fenomen este cunoscut
sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozitele directe, de regula, platitorul
si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi impozitul pe avere).
c) Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veniturile,
averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi destul de dificila. De
regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului. In alte cazuri, ea se evalueaza
conform unor norme fixate de catre autoritatea publica sau se face o expertiza fiscala.
d) Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitul procurat
de avere)
e) Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile exprimata
fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit unitatea de impunere
este unitatea monetara (leul), la avere avem m2 pentru terenuri sau capacitatea cilindrica
pentru automobile etc.
f) Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a materiei
impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprimate procentual
fata de valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe unitatea de masura a
materiei impozabile.
progresive;
progresive in transe (la salarii);
proportionale (la profit)
Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate fi mai
mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sau penalizari).
g)Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul (la salarii
lunar, la venituri din chirii trimestrial etc).
h) Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni prin
intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impozitului si
modul in care se aseaza.
Asezarea unui impozit presupune:
Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul si acelasi
impozit poate avea diferite implicatii in viata social-economica, in functie de pozitia de
pe care a fost apreciat. Asemenea criterii de clasificare sunt:
a.
b.
c.
d.
e.
f.
impozite pe venit;
impozite pe avere;
impozite pe cheltuieli (pe consum).
impozite federale;
impozite ale statelor;
impozite ale colectivitatilor locale.
Evaziunea ilicita (frauda fiscala) are loc atunci cand se comite o incalcare flagranta a legii
(varietatea este infinita).
Amploarea fraudei variaza de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleasi tari. Chiar intre
tarile cu economie de piata dezvolatata evazionismul poate fi diferit: in tarile din Nordul
Europei, Anglia, SUA proportia fraudei fiscale este mult mai redusa decat in celalte state
dezvoltate, precum si in cadrul aceleasi tari pot apare dirente semnificative spre exemplu
intre Nordul si Sudul Frantei sau a Italiei. De asemenea, proportiile sunt diferite si pe
categorii sociale: evaziunea fiscala in randul salariatilor este mai redusa decat la cei cu
profesiuni liberale.
Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificila pentru ca presupune instituirea unui sistem
costisitor si a unui aparat numeros de supraveghere a colectarii impozitelor.
6. IMPOZITELE DIRECTE
6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe
6.2 Impozitul pe venit
6.3 Impozitul pe avere
6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe
Impozitele directe reprezinta contributii banesti ale celor care realizeaza venituri sau
poseda avere si care se particularizeaza prin impactul imediat si direct asupra platitorului.
Ca regula generala, impozitele indirecte nu pot fi repercutate asupra altei persoane.
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai simpla, ci
si forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.
Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite are o incidenta directa, adica
platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul.
O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, acestea au un
cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca atare, pot fi cunoscute din
timp de catre contribuabil.
Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite personale.
Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii se
defineste in mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozitele pe cladiri,
pe pamant etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor indici exteriori si de aceea, de
multe ori, sarcina suportata de platitor nu este echitabila, netinandu-se seama de
capacitatea platitorului de a realiza venit si de a plati impozite. Din aceste motive s-a
trecut treptat tot mai mult la impozitele personale.
Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si de situatia
personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar si obligatiile personale
etc). Cel mai bun exemplu de impozit personal este impozitul pe venitul global.
Impozitele directe imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impozitele pe
avere.
6.2 Impozitul pe venit
Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi persoana cu
suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit.
activitati comerciale;
profesii liberale (medici, avocati, consultanti etc);
drepturi de proprietate intelectuala (brevete, marci, drepturi de autor etc).
Exista insa si cheltuieli care nu sunt deductibile si dintre acestea prezentam cateva,
selectiv:
Impozit lunar-lei
Pana la 1.061.000
18%
1.061.001 2.603.000
2.603.001 4.146.000
4.146.001 5.785.000
Peste 5.785.000
impozitul pe profit;
impozitul pe dividende;
impozitul pe venituri din vanzarea activelor.
Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca profitul este
principala forma de venit a societatilor comerciale.
In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economic realizate
din activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obtinerii lor.
Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de diferenta dintre
veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuielile deductibile
aferente efectuate. Daca exista si cheltuielile nedeductibile acestea nu pot fi scazute din
7. IMPOZITELE INDIRECTE
7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte
7.2 Taxele de consumatie
7.3 Taxele vamale
7.4 Monopolurile fiscale
7.5 Taxele de inregistrare si de timbru
taxele de consumatie;
taxele vamale;
monopolurile fiscale;
taxele de inregistrare si de timbru.
care i s-au facut sau la plata prestatiilor in favoarea sa. Aceasta TVA deductibila exprima
un drept (o creanta) al platitorului fata de stat. Scazand din TVA colectata TVA
deductibila rezulta ceea ce are de platit agentul economic statului (TVA de plata). Daca
aceasta diferenta este negativa, adica TVA colectata este mai mica decat TVA
deductibila, atunci inseama ca agentul economic are de recuperat de la stat acesta suma.
Se observa usor ca agentul economic nu este afectat de TVA, acesta doar il plateste. Cel
care il suporta efectiv este consumatorul final.
In ceea ce priveste comertul exterior, nu se plateste TVA pentru exporturi, iar la
importuri exista taxa de compensare. Pentru exporturile facute statul restituie firmei TVA
deductibila (platita in amonte). In activitatile de export datorita detaxarii marfurile
acestea devin mai competitive prin pret. TVA perceput la import are rolul de a compensa
pierderile la export care apar datorita detaxarii. Daca marfurile s-ar livra la intern
incasarile statului ar creste. De asemenea, prin acest TVA la importuri are loc si o
egalizare a sanselor pentru firmele nationale in raport cu cele straine, pentru ca daca nu ar
exista TVA de import marfurile externe ar fi mai competitive prin pret decat cele
nationale.
TVA are o mare elasticitate fata de procesele economice in sensul ca, daca afacerile se
dezvolta si TVA colectata, respectiv TVA de plata vor fi mai mari. Daca vanzarile
stagneaza si cuantumul TVA va fi mai mic si in consecinta si incasarile statului. Astfel,
TVA ca de altfel toate impozitele indirecte "copiaza" mersul economiei.
TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, insa ca orice impozit indirect este
inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea ca devine regresiv in raport cu cresterea
veniturilor si nici nu se preteaza la un minim neimpozabil. Astfel, TVA afecteaza mai
pronuntat persoanele cu venituri mici si pe cele care isi afecteaza o mare parte a
veniturilor lor pentru cheltuieli de consum (de multe ori independent de vointa lor fiind
vorba de cheltuieli de stricta necesitate).
In tara noastra TVA a fost introdus in urma ca catava ani, din urmatoarele considerente:
In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate,
in principal, de bunurile care dauneaza sanatatii si de produsele considerate de lux.
Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de produse:
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la dispozitia
statului. Cel putin la fel de importanta este insa si motivatia de ordin social a accizelor,
prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale pentru controlarea consumurilor,
in sensul descurajarii acelora care, spre exemplu, dauneaza sanatatii.
Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pentru vanzare,
producatorii sau vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportatorul este insa, cel care
cumpara produsul respectiv, adica consumatorul final.
Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata cota de
impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impunere poate fi:
fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu pe
litru, pe gradul de concentratie, pe cifra octanica etc);
fie o cota procentuala care se aplica asupra bazei de impozitare.
Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea schimburilor
internationale. Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor care fac obiectul
tranzactiei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei vamale, este prevazuta prin
lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avand efecte
diferite, pentru a elabora o politica vamala corespunzatoare intereselor generale ale
statului se impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale poate fi ordonata dupa cel
putin patru criterii:
a.
b.
c.
d.
Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc de catre
importatori o data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tranzactiei. Aceasta
taxa vamala se adauga la pretul de cumparare, sporind astfel pretul la care se vor vinde
aceste produse in interiorul tarii importatoare. In final taxa va fi suportata de
consumatorul individual, ca de altfel, in cazul tuturor impozitelor indirecte.
Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general in incurajarea
exporturilor. Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in tarile care au nevoie
stringenta de venituri si le pot obtine in principal doar prin taxarea exporturilor (spre
exemplu in tarile care exporta masiv bogatii naturale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt
scop al acestor taxe vamale ar fi acela al descurajarii exporturilor de materii prime
neprelucrate.
Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afecteaza nici
productia, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul impune taxa. Sunt
practicate in cazuri foarte rare deoarece statele sunt interesate in general in tranzitarea
teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de pe urma acestui lucru.
b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:
Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista acorduri
privind "clauza natiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se aplica
asupra relatiilor comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni vamale. Se mai
numesc si taxe vamale preferentiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii sistemului
vamal al unei alte tari.
c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:
Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care se aplica
asupra bazei de impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamale sunt cel mai
intalnite. Utilizarea lor are avantajul simplitatii, dar prezinta neajunsul fiscal al variatiei
randamentului, ca urmare a modificarilor frecvente a preturilor pietele mondiale.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a utilitatii
importate.
d)Dupa scopul instituirii taxelor vamale regasim:
Taxele vamale preferentiale sunt determinate de negocierile intre guverne si constau intro reducere reciproca a taxelor vamale.
Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:
8. SISTEMUL BUGETAR
8.1 Continutul conceptului de buget
8.2 Principiile bugetare
8.3 Elaborarea bugetului de stat
8.4 Executia bugetului
8.1 Continutul conceptului de buget
In domeniul financiar autoritatea publica este obligata sa intocmeasca un plan anual prin
care sa prevada suma veniturilor si cheltuielilor publice. Acest program este supus apoi
discutiei si aprobarii puterii legislative. Principala motivatie pentru intocmirea bugetului
este una de natura financiara si consta in aceea ca, prin structurarea si dimensionare
veniturilor ce urmeaza a se colecta si a cheltuielilor publice, se asigura o gestionare
rationala a fondurilor publice si se vizeaza o cheltuire eficienta a acestora.
In conditiile finantelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislativ, doar o lista
a cheltuielilor si a veniturilor publice, fara specificare vreunei legaturi cu starea si
perspectivele economiei nationale.
In conditiile tot mai complexe ale vietii economico-sociale de astazi, doctrina financiara a
completat imaginea despre buget si a legat existenta acestuia de mersul si starea intregii
economii nationale. Astfel, in toate tarile dezvoltate notiunea de buget se refera la doua
structuri diferite:
casa a bugetului dar, are si rolul de a mobiliza si pastra disponibilitatile banesti ale tuturor
ordonatorilor de credite, precum si a veniturilor agentilor economici care doresc sa-si
pastreze diponibilitatile aici.
Deosebit de important este controlul bugetar care se realizeaza la trei nivele: politic
(exercitat de Parlament), administrativ (realizat de catre Guvern prin organisme
specializate ale Ministerului Finatelor) si jurisdictional (exercitat de Curtea de Conturi,
numita de Parlament) .
[1]
Bibliografie
Inceu Adrian, Pop Florin, Lazar Dan, - Elemente de finante publice, C.F.C.I.D.,
Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000