Tema I Introducere: Ce este o comunitate ?

1. Istoria notiunii: Perspectiva evolutionista: de la comunitate la

societate (Tonnies) si alte polaritati clasice; critica teoriilor
modernitatii;
2. Comunitate si organizatie: schimbul si forme ale sale; dinamica
organic-instrumental si complementaritatea comunitate-
organizatie; retelele sociale

1. Istoria notiunii de comunitate

0. Poveste inaugurala: Cea mai mare problema a stiintelor sociale este
urmatoarea: Cum este posibil acest curs (= cum este posibil ca mai multi
indivizi sa se uneasca pentru a face n mod sistematic si consecvent ceva
mpreuna) ? (Cum este posibila si n ce forme se realizeaza punerea n
comun ?)

1. Definitii
DEX: 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte ;
posesiune n comun. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de
viata comune ; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc.
Dctionar de sociologie (Zamfir si Vlasceanu, 1993): Entitate social-
umana, ai carei membri snt legati mpreuna prin locuirea aceluiasi teritoriu
si prin relatii sociale constante si traditionale (= consolidate n timp)
The New Shorter Oxford Dictionary (1993): face distinctia ntre doua
tipuri de ntelesuri: A. O unitate de indivizi; si B. O calitate sau stare. Din
prima categorie fac parte urmatoarele sensuri: 1. cei care sunt mpreuna ca
diferiti de alti semeni ai lor; 2. o unitate organizata social sau politic; 3. O
unitate monastica, socialista, etc. de oameni traind mpreuna si posednd
bunuri n comun; 4. un grup de animale traind sau actionnd mpreuna.
Urmatoarele ntelesuri se nscriu n a doua categorie: 5. starea de a mpartasi
sau a poseda ceva n comun; 6. o caracteristica comuna; o ntelegere; o
identitate; 7. interdependenta sociala, tovarasie; 8. comunalitate; viata in
asociatie cu altii.
Termenul ca atare are o lunga istorie filosofica, avndu-si originea n
Platon. Aristotel i reproseaza acestuia acceptiunea realista pe care o
confera termenului, ca si cum legatura care asigura unei pluralitati de
 indivizi o unitate ar fi un lucru sau o substanta si nu un sistem de
atribute si relatii (Boudon si Bouricaud, 1982, p. 73).
In sociologie, termenul patrunde mai ales prin sensul sau moral-
politic, legat de problematica modernitatii: cum si n ce fel este
societatea noastra (moderna) diferita de toate formele precedente de
alcatuire sociala ?

2. Ferdinand Tnnies (1855-1936) si opozitia Gemeinschaft-Geselschaft

A. Contextul general
Sociologia lui Tnnies, ca si cea franceza, apare n contextul crizei
profunde a ordinii dupa destramarea legitimismului monarhic si
bisericesc. De aici au pornit toti acei Topoi centrali ai pozitiilor
conservatoare si progresiste, de promovare sau de revolutionare a
sistemului, pna n ziua de azi. (Rehberg, 1993) Reducnd-o la
expresia sa limita, problema teoretica si existentiala era aceea de sti ce
pierdem si ce cstigam, ca oameni, prin ducerea la ndeplinire a
proiectului modern ?
Actualitatea problemei: dezbaterea n jurul tensiunii dintre
comunitate si societate () este (si) problema centrala a tuturor acelor
societati care, dupa decenii de dictatura, se afla n fata sarcinii de a
promova institutional n acelasi timp o economie eficienta, democratia
politica si o ordine sociala dreapta (Brumlik si Brunkhorst, 1993).
Mai mult, iesirea din comunism poate fi vazuta si ca
iesire/desprindere de o anumita forma de Gemeinschaft (Flego, 1993).
Ce se ntimpla acum poate constitui deci o analogie aproximativa ca
orice analogie cu ceea ce s-a ntmplat atunci. (A se vedea si
dezbaterile actuale n jurul noului comunitarism)
B. Miza lui Tnnies
Tnnies nu a fost un fatalist cu privire la tendintele culturale (ale
vremii, n.n.) si nici un dispretuitor al achizitiilor modernitatii. Si
totusi, principiul acesteia i-a aparut ca o anchilozare mortala a fortelor
vitale ale omului. Dizolvarea culturii occidentale n societate
(Gesellschaft) i s-a parut o situatie ce nu putea fi eludata. De aici
Tnnies a derivat nsa datoria asumata de a ntari, prin disponibilitatea
reformatoare, contra-forte sociale si de a cauta modalitati ale unor
forme superioare de comunitaritate. (Rehberg, 1993)
Tnnies nu este un revizionist si nu vizeaza o restauratie, dar
viseaza la eventuale reforme, n masura n care acestea pot
reprezenta o recuperare a fundamentelor naturale ale culturii umane:
naturalul si (pentru noi) trecutul dar totusi nca existentul fundament
 al constitutiei culturii este comunist, actual si n devenire socialist
(Tnnies, [1887] 1969) (a se vedea si pozitia lui Marx; analogia cu
euro-scepticii actuali)
C. Conceptia lui Tnnies
Punctul de pornire: o viziune ambigua asupra naturii umane si
ancorarea sociologiei n aceasta. Peformantele modernitatii sunt
evaluate prin raportare la acest presupus natural al Omului;
Intentia: analiza formelor de cultura, pe care le concepe ca fiind
concepte normale (Normalbegriffe), ntr-un mod similar tipurilor
ideale cu care va opera mai trziu Max Weber;
Polaritatea originara: El deriva toate comportamentele sociale din
proto-fenomenul dualismului uman dintre vointa existentiala/
esentiala (Wesenswillen), ne-reflexiva, naturala si liberul arbitru,
vointa arbitrara (Kurwillen), calculata si artizanala. Vointei
existentiale i corespunde actiunea din trebuinte interne, vointei
arbitrare actiunea din stabilirea exterioara a unor scopuri. (Hettlage,
1989)
Comunitate si societate: Este comunitate tot ceea ce n creatiile
gndirii sau ale reprezentarii sociale a oamenilor este natural sau
spontan; societate, tot ceea ce este efectul artei (n sens de arte-fact, de
tehnica sociala, n. n.) Aceasta este, de exemplu, diferenta dintre troc si
comert, ospitalitate amicala si industrie hoteliera, productia exersata
pentru nevoile unui producator si productia capitalista. Relatia
nsasi si astfel legatura (sociala) este conceputa fie ca viata reala si
organica aceasta este fiinta comunitatii, fie ca o constructie ideala si
mecanica acesta este conceptul de societate. (Tnnies, op. cit. )
Polaritati legate de opozitia comunitate-societate (cf. Traian Vedinas):
Motivatia actiunii: Vointa esentiala Vointa arbitrara
Idenitatea sociala: Eul Persoana
Autoritatea simbolica: Stapnirea Averea
Fundamentul economic: Pamntul Banul
Ordinea sociala: Drept familial Drept contractual
Autoritatea legislativa: Obiceiul Structura politica
Comunicarea sociala: Religia Opinia publica

3. Dramatizarea modernitatii ca ruptura si alte polaritati conceptuale

Industrializarea a provocat sentimental unei rupturi divers interpretata, al

unei separari ntre un nainte si un dupa ce au dat nastere unor reprezentari
puternic contrastante. (Valade, 1997): dramatizarea modernitatii ca ruptura.
Exemple:
De la relatiile ntre oameni la relatiile ntre obiecte: John Locke
aratase cum proprietatea privata fondeaza o logica a relatiilor cu
lucrurile, independenta de relatiile ntre persoane, distinctie preluata
apoi si de Adam Smith; Saint-Simon vorbise si el, la vremea lui, de
trecerea de la guvernarea oamenilor la administrarea lucrurilor.
Mult mai trziu, Louis Dumont va considera aceasta polaritate ca
definitorie pentru opozitia dintre holism si individualism.
De la dat/natural la artificial: Sumner Maine (de la status la contract)
De la colectiv la individual: Durkheim: dominarea constiintei
colective si solidaritatea mecanica versus dominarea constiintei
individuale si solidaritatea organica. . Formele de solidaritate ale lui
Durkheim, chiar daca rasturnate conceptual si normativ, se bazeaza pe
Tonnies (Hettlage, 1989). In alte cazuri, se gliseaza, nehotart, ntre
fundamentul colectiv si cel individual al socialului : Adam
Smith, ca autor al Teorie a sentimentelor morale, pune la originea
societatii simpatia, iar ca autor al Bogatia Natiunilor interesul
individual.

4. Concluzii si implicatii politice

Pentru Tonnies, modernitatea nseamna trecerea de la comunitate
(forma de cultura comuna tuturor societatilor anterioare, non-
moderne) la societate (forma culturala proprie societatilor noastre
actuale. Cele doua forme sunt asezate ntr-o succesiune istorica (vezi
primitivismul)
Modernitatea ndeparteaza omul de relatiile sale naturale, proprii
comunitatilor. Critica modernitatii trebuie sa aiba deci n vedere
avantajele comunitatii originare pentru a corecta desavantajele
societatii actuale;
Aceasta comunitatea originara este nsa n mare masura un mit, asa
cum este cazul explicit la Rousseau: pe care mi-as fi dorit-o
(jaurais voulu) din Trait sur lorigine de lingalit parmi les
hommes, sau cum se exprima Freud n Totem si Tabu o istorie
plauzibila. (Raulet, 1993) Pe scurt, n dimensiunea sa politica, ideea
de comunitate este un paseism fictiv si un mesianism activ: reactiva
fata de prezent, ea priveste fictional trecutul pentru a interveni
dinamic n viitor. Nu despre vreo restauratie a vechii societati este
deci vorba, ci mai degraba de o revolutie conservatoare (vezi, la noi,
Eminescu si epoca voevodala, Maiorescu si ideea dezvoltarii
organice, etc.)
2. Critica conceptului de comunitate
1. Critica teoriilor modernitatii n general
(...) aceste teorii contin toate o idee asupra istoriei ce duce, n
majoritatea cazurilor, la opunerea societatii traditionale societatii
industriale. Iluziile o data spulberate, se poate observa acum ce anume le-a
dat nastere:
permanenta unui model linear de dezvoltare,
certitudinea ca aceleasi mecanisme trebuie sa produca ntotdeauna
aceleasi efecte,
o conceptie eronata asupra societatilor arhaice sau traditionale si,
mai presus de toate, un arsenal teoretic cu ajutorul caruia se
considerau posibile controlul, anticiparea, dominarea schimbarilor.
(Valade, 1997)
2. Critica conceptului de comunitate : se refera n principal la pretentiile
descriptive ale conceptului de comunitate = nainte de
modernitate/industrializare oamenii chiar traiau n comunitati iar acestea
chiar erau alcatuite astfel.
argumentul diversitatii: societatile pre-moderne sunt mult mai diferite
ntre ele. Nu exista o identitate structurala ntre comunitatile de snge
(de gen familie, clan, etc.), cele spirituale (prietenie, tovarasie) si cele
de teritoriu (comuna, etc.), pe care Tonnies le aseza sub aceeasi
palarie conceptuala ;
argumentul complexitatii: chiar si cele mai primitive societati s-au
dovedit, la o analiza mai aprofundata, a fi mult mai putin omogene si
simple dect se credea;
argumentul comunicarii: chiar si cele mai primitive si izolate
societati s-au dovedit a fi mult mai legate prin schimburi diverse cu
alte colectivitati mai mult sau mai putin proxime;
argumentul dimensiunii: dimensiunea nu face comunitatea. Aceasta
presupune o confuzie (...) ntre comunitate ca un tip de colectivitate
sau unitate sociala si comunitate ca un tip de relatie sociala sau
sentiment. (Azarya, 1985). O colectivitate restrnsa de oameni nu
este neaparat o comunitate. Un mic sat este doar o colectivitate locala
si nu o comunitate, n care pot exista sau nu relatii comunitare, mai
restrnse sau mai largite. Inter-cunoasterea existenta n colectivitatile
mici nu este n sine si neaparat si o relatie comunitara.
3.Critica lui Weber
Comunitatea nu tine de structura, ci de cultura: Ceea ce face o
comunitate nu este o proximitate sau o coexistenta de un soi sau altul,
ci sentimentul subiectiv al participantilor de a apartine unei aceeasi
comunitati. Doar n momentul n care, n virtutea acestui sentiment
comun, indivizii si orienteaza mutual, ntr-un mod sau altul,
comportamentele lor, se naste n ei o relatie sociala (Weber, 1922)
iar aceasta relatie poate nchega apoi o comunitate. Constructia
comunitara nu se ntemeiaza deci pe elemente obiective structurale,
necesare si suficiente, cum ar fi relatiile de rudenie, vecinatatea sau
chiar co-rezidenta, ci pe un element subiectiv fundamental, care este
semnificatia pe care o au pentru actorul social toate acestea. Si exista
semnificatii foarte diferite care pot uni oamenii ntre ei, deci si multe
forme/tipuri de comunitate
Comunitatea este un proces: Max Weber nlocuieste programatic
substantivul comunitate cu forma sa verbala de comunitarizare
(Vergemeinschaftung). In acest sens, nici macar o familie cu multi ani
de existenta comuna n spatele sau nu este neaparat o comunitate; ea
se poate comunitariza sau nu, dupa cum se poate si de-
comunitariza la un moment dat, transformndu-se ntr-o co-existenta
unul linga altul.
Deci: exista procese de comunitarizare oricnd si pretutindeni =
comunitatea nu este apanajul sau expresia doar a unui tip de
organizare sociala (societatile pre-moderne) = de-dramatizarea
modernitatii ca ruptura.
3. Comunitate si organizatie
1. Dezvoltari conceptuale
Comunitati si organizatii. In incercarile lor de redefinire a
comunitatii, Hillery (1968) si Gottschalk (1975) introduc anumite
precizari utile in demersul nostru. Incercind sa faca diferenta intre
comunitati (sau organizatii comunitare la Hillery) si organizatii
formale, acestia definesc organizatia formala prin orientarea ei
primara catre un scop specific si definitoriu, in timp ce comunitatea
are o orientare primara mai difuza in raport cu scopul. Complementar,
organizatia defineste roluri specifice membrilor sai, acestia
raportindu-se unul la celalalt in aceasta calitate de reprezentanti ai
unor roluri, in timp ce in cazul comunitatii aceasta specializare a
rolurilor este mult mai redusa iar membrii acesteia se raporteaza unul
la celalalt intr-o arie mult mai larga de privinte. Din acest punct de
vedere, o intreprindere, o armata, o scoala, un partid sau o asociatie
profesionala sunt toate organizatii formale. Dimpotriva, o familie, un
grup etnic sau o vecinatate sunt comunitati.
Retele si aparate: Aparatele sunt ansambluri de actori sociali
organizati in mod specific pentru scopuri de reglementare (regulation)
externa a publicurilor. Caracteristica primara pe care o retine o astfel
de definitie este aceea de a avea un public, adica un ansamblu de
indivizi care intretin un raport de exterioritate cu organizatia, fara a-i
fi complet straini. () Acest mod de functionare poate fi caracterizat
spunind ca aparatele sunt heteroreglementate, sau heteronome in
insasi principiul lor. Ele sunt intemeiate pe acest dualism, aceasta
ruptura dintre ei si cei care sunt insasi ratiunea lor de a exista: publicul
lor. Dimpotriva, retelele pur si simplu nu au public. Ele se refera la
procese de reglementare care se adreseaza unui ansamblu de membri.
De aceea se poate spune ca modul de functionare al unei retele este
autoreglementarea. () Aceasta lipsa a rupturii producator-utilizator
caracterizeaza retelele si este inerenta modelului comunitar.
(Godbout, 2000).

2. Dimensiunea schimbului
Dat fiind ca nici o colectivitate de Noi, orict de mica si izolata ar fi
ea, nu este niciodata integral nchisa si autarhica, ci ntretine totdeauna
si un minim de relatii si cu altii, cu Ei, nici o colectivitate nu poate fi
 abordata si nteleasa facnd abstractie de aceste schimburi care o
definesc si o modifica.
Relatii de schimb: orice schimb (n sensul larg de circulatie de bunuri
si semne) presupune o relatie de un gen sau altul ntre participantii la
schimb. Principalele tipuri de relatii de schimb:

Relatii de schimb

Simetrice Asimetrice Excludere

Pastrare Schimb Acaparare Donatie

Reciproce Redistributive De piata

(dar) (taxe) (marfa)

3. Dinamica schimburilor: Comunitatea si organizatia ca procese

Procese de nchidere si deschidere a schimburilor: Daca privim aceste
forme de schimb din punctul de vedere al partenerilor angajati n
schimb si al relatiilor lor reciproce, s-ar parea ca acestea se desfasoara
ntre o extrema centrata pe un grup restrns de participanti, care
pastreaza circulatia de bunuri si semne doar pentru ei, si extrema
opusa, n care circulatia se face, ntr-un sens sau altul, ntre parteneri
mai mult sau mai putin diferiti si distanti. Am putea vorbi de o
extrema a nchiderii si una a deschiderii schimburilor. Dar ar fi o
greseala sa consideram aceste extreme drept forme sociale de
schimb, adica unitati sociale nchise, respectiv deschise. Orice
colectivitate, orict de mica sau de mare cunoaste, n moduri si grade
diferite, ambele orientari, este nchisa n unele privinte si deschisa n
altele si aceasta pentru simplul motiv ca orice colectivitate se
defineste si functioneaza n si prin relatiile sale de schimb cu un
minim de alte colectivitati. Ar fi deci mai corect sa vorbim despre
procese de nchidere si deschidere. Este ceea ce sugereaza si Max
Weber din perspectiva sa particulara asupra relatiilor economice:
 Comunitatile umane sunt totdeauna, n masuri diferite, deschise si
nchise catre exterior si catre interior (Weber 1922).
Comunitatea si organizatia ca procese: Putem spune astfel ca exista
totdeauna, n orice societate si la orice nivel, doua orientari ale
schimbului (doua curente de circulatie a bunurilor si semnelor),
complementare dar distincte: o orientare spre sine, spre propriul grup,
de nchidere n jurul unui Noi, si o orientare spre ceilalti, din afara
grupului perceput de apartenenta, de deschidere spre Ei (un public).
Metodologic, putem sa consideram apoi ca atunci si unde constatam o
orientare dominanta a nchiderii putem vorbi ca si cum ar exista o
comunitate sau forme de comunitarizare, iar acolo unde acest lucru se
ntmpla cu orientarea spre deschidere sa vorbim ca si cum ar exista
o organizatie sau forme organizationale. Sub o forma sau alta,
dinamica nchidere-deschidere va trebuie sa existe pretutindeni si
permanent.

4. Structura schimburilor: Comunitatile si organizatiile ca unitati de

apartenenta
Necesitatea delimitarilor: pentru ca schimburile sa aiba loc si
circulatia de bunuri si semne sa fie gestionabila, participantii la
schimburi stabilesc anumite relatii de schimb ntre ei, delimitndu-se
unii de altii: cine schimba cu cine, ce anume, cnd si cum ? Se
constituie astfel unitati de apartenenta corelative (Noi-Ei) mai mult
sau mai putin stabile si precise.
Frontiere simbolice: aceste delimitari iau forma unor frontiere ce se
stabilesc ntre unitati de apartenenta, definind spatii sociale proprii
si definitorii. Aceste frontiere pot lua cele mai diferite forme, de la
pur simbolic (limite de vrsta, criterii de eligibilitate ntr-o facultate,
corporatie, etc.) la puternic material (garduri, frontiere de stat, etc.).
De regula, aceste frontiere sunt nsotite de rituri de trecere care
reglementeaza conditiile si modul de trecere a frontierei si astfel de
trecere dintr-o unitate de apartenenta n alta (rituri de initiere,
examene, control de vama, etc.)
Delimitari orizontale: ntre unitati de apartenenta corelative (Noi,
studentii de la SNSPA, Ei, studentii de la Univ. Buc.; Noi, studentii
din anul I, Ei, studentii din anul IV; Noi, studentii, Ei, profesorii, etc.)
Delimitari verticale: ntre grade de apartenenta, de la implicit la
manifest, de la latent la institutional (legal) (studentii de la SNSPA n
general, asociatia studentilor de la SNSPA, etc.)
5. Apartenenta si identitate
Orice individ apartine unei diversitati de unitati de apartenenta; nici
un individ nu-si manifesta permanent si integral nici una dintre aceste
apartenente
Identitatea este manifestarea intentionala (reflexiva) a unei
apartenente sau alteia, alese n functie de context si de preferinte
trans-contextuale, fiind astfel, de fapt, un act de identificare mai mult
sau mai putin dominant si exclusivist
Diferite apartenente pot avea cerinte nu doar diferite, ci chiar
contradictorii, putnd genera conflicte de identitate/identificare
(conflicte de fidelitate)
6. Exemple:
Cultura ntreprinderii si reintroducerea comunitatii n organizatie;
agro-turismul de la noi ntre comunitatea domestica si organizatia
hoteliera;
contractualism si nepotism n ntreprinderi, n politica, etc.
Institutia de nvatamnt, organizatia profesorala si publicul studentesc,
comunitati si organizatii studentesti, etc.
4. Comunitati agricole
Dumneavoastra nu cunoasteti taranul romn! (Liviu Rebreanu)

1. Fraternitatea economica
1.1. Max Weber: Distinctia dintre comunitate domestica si vecinatate
Comunitatea domestica: o comunitate ce acopera nevoile de munca
si relatii; In termenii lui Weber, am avea de a face aici cu un
comunism domestic, conform caruia nu exista un calcul de
rapartitie, fiecare aducnd contributia ce corespunde fortelor sale si
obtinnd satisfacerea a ceea ce este necesar trebuintelor sale (cu
conditia ca bunurile disponibile sa fie suficient de abundente). Ex:
gospodaria din satele romnesti
Vecinatate: acopera nevoile extra-ordinare: Acest termen nu
desemneaza doar forma primitiva a relatiilor ce apar ca urmare a
proximitatii terenurilor sau locuirii, ci si, la un mod general, ntreaga
comunitate de interese, efemere sau perene, ce rezulta din
proximitatea geografica sau spatiul rezidential al unor locuitori mai
mult sau mai putin permanenti. Caracteristica definitorie pe care o
atribuie Weber acestor vecinatati este fratia sau fraternitatea
economica, adica ajutorul reciproc oferit n absenta oricarui soi de
sentimentalism. Din acest punct de vedere, mai tine sa precizeze
Weber, satul societatilor agricole era o comunitate tipica de
vecinatate. Aceasta fraternitate ne spune Weber se manifesta
sub forma unui ajutor reciproc, n special atunci cnd resursele unei
comunitati domestice se dovedesc a fi insuficiente, a unui ajutor
benevol, adica un mprumut neretribuit de bunuri de uz, adica un
aport de mna de lucru n caz de nevoie deosebit de urgenta. Mai
departe, Weber evoca n mod explicit ideea romana de mutuum, viznd
astfel implicit relatiile de dar si contra-dar n general. Fraternitatea
economica se refera deci la anumite forme de schimb si se constituie
ca vecinatate, adica o anumita unitate de apartenenta, n si prin
desfasurarea acestor schimburi particulare. La rndul sau, unitatea de
apartenenta mai restrnsa a comunitatii domestice se va defini si ea
n functie de modurile si gradele de participare/non-participare la
aceste schimburi. Exemplu: satul, asa cum l stim noi
1.2. Relatia dinamica dintre unitatile domestice si vecinatati
Definita prin schimburi de tipul comunismului domestic, unitatea
domestica de apartenenta trebuie co-definita permanent prin relatiile
 extra-domestice cu fraternitatea economica ce defineste alta unitate
de apartenenta, aceea a vecinatatii. Care, la rndul ei, se nscrie ntr-
un context mai larg de schimburiAltfel spus, orice colectivitate
agricola se confrunta cu un ansamblu de activitati necesare existentei
sale, care trebuiesc distribuite ntre membrii sai pentru a putea fi
ndeplinite. Aceasta distributie se face n moduri diferite, ntre
membrii unei comunitati domestice (n interiorul acesteia) si ntre
unitatile domestice si vecinatatea sateasca din care fac parte
Tendinta generala: cu ct responsabilitatile unitatii domestice vor fi
mai mari, cu att aceasta va fi mai mare (mai numeroasa, extinsa) iar
vecinatatea (satul) va fi mai mic; invers, cu ct vecinatatea va prelua
mai multe responsabilitati (activitati de interes comun), cu att aceasta
va fi mai mare (mai dezvoltata) iar unitatile domestice (gospodariile)
vor fi mai mici, mai restrnse. Exemplu: zadruga si obstea devalmasa
(vezi cursul urmator)
2. Caracteristici generale ale comunitatilor agricole
2.1. Henri Mandras:

SALBATEC TARAN AGRICULTOR

1.Autonomia colect. loc completa relativa nula
2.Autosubzistenta completa dublata de prod. nula
ptr. tributuri
3.Specializare sarcini nula slaba puternica
4.Intercunoastere da da nu
5.Refuz out-sideri da ambivalent nu
6.Mediere cu exteriorul nu da nu

2.2. Ethosul muncii

In termenii lui Mircea Vulcanescu, acesta poate fi apreciat prin relatia
dintre osteneala (munca) si folos (produs, rezultat)

_____________ ____________ ____________ ____________

gospodar protestant marginal consumerist

_____________ _____________ ____________ ____________

 5. Comunitati agricole din Sud-estul Europei
(text integral nu a fost tinut curs)

a) Zadruga
Zadruga este numele cu care o forma de familie extinsa a intrat n
circulatia internationala ca fiind tipic sud-slava. In limbajul curent exista
doar forme adjectivale (zadruzhen, zadrugarski, etc.), acestea fiind folosite
cu sensul de mpreuna, laolalta, comunitar, etc. si se refera la munca, relatii
de acest tip. Termenul ca atare se pare ca este o inventie culta trzie, care
apare n Dictionarul lui Vuk Karadzic publicat la Viena n 1818, unde
defineste o ntovarasie de casa, mai multe familii n aceeasi gospodarie
more Serbico, adica afirmat ca o specificitate etnica (vezi. Todorova, 1993).
Pe de alta parte, cam n aceeasi perioada, administratia habsburgica defineste
n codul sau de legi referitor la asezarile de granita din aceasta parte a
imperiului o forma comunitara de gospodarie numita Hauskommunion
(vezi Kaser, 1985). Imaginarul national si administratia imperiala
conlucreaza astfel la definirea unei forme de organizare sociala tipica zonei.
La ce se refera acest relativ neologism ? Desi nici o singura definitie
nu mbratiseaza toate variantele de zadruga, aceasta poate fi considerata cu
aproximatie ca fiind o gospodarie din doua sau mai multe familii biologice
sau familii mici, strns legate ntre ele prin snge sau adoptiune, posednd n
comun mijloacele de productie, producnd si consumnd mijloacele lor de
trai n comun si reglementnd n comun controlul proprietatii, muncii si
mijloacelor de trai. (Mosley, 1976, p. 19) Dificultatea de a defini zadruga
vine din faptul ca, pe de o parte, grupul domestic are o componenta foarte
variabila, care poate ajunge n cazuri exceptionale pna la 5o de persoane sau
chiar mai mult, slujitorii fiind considerati ca facnd parte din zadruga, iar pe
de alta parte deoarece, asa cum se exprima unii cercetatori, zadruga este un
proces (Hammel, 1975), adica poate trece prin diferite configuratii de-a
lungul ciclurilor de viata.
Paul Stahl distinge doua forme principale: a) prima reuneste tatal si
baietii necasatoriti; fratii se separa dupa moartea tatalui; b) a doua reuneste
tatal si fiii casatoriti, dar si alte rude: unchi, veri de gradul nti sau al doilea,
rude mai ndepartate, dar care toate se trag din acelasi stramos. () Tatal,
care este conducatorul firesc al grupului domestic romnesc, poate sa fie
conducator si n zadruga bazata pe asocierea tatalui si a fiilor sai casatoriti,
dar asta nu se mai ntimpla atunci cnd grupul domestic este format din mai
multe zeci de persoane si din multe cupluri casatorite () (P. Stahl, 2000,
pp. 60-61). In acest din urma caz conducatorul zadrugii este ales, ierarhia
care se instituie nefiind propriu-zis una de rudenie.
Evident, aceste doua forme sunt departe de a fi identice; de ce sunt ele
considerate atunci deopotriva ca zadruga ?
Baltasar Bogisic, pornind de la distinctia dintre kuca ikonosna (grupul
domestic al unei familii mici) si kuca zadruzna (gospodaria locuita de o
familie extinsa sau multipla) a argumentat se pare primul (n 1884) ca
acestea nu sunt doua morfologii sociale separate, ci faze ale evolutiei
aceleiasi institutii familiale, ceea ce permite ntelegerea zadrugii n dinamica
sa.
Problemele de istorie sociala pe care le pune zadruga sunt numeroase.
Este ea ntr-adevar tipica pentru slavii de sud si n ce sens ? Ca familii
extinse sau multiple, evident ca nu; ele au existat pretutindeni n lume. Maria
Todorova conchide astfel ca se poate considera linistit ca toate zadruga au
fost familii extinse sau multiple. In acelasi timp, () nu toate familiile
extinse sau multiple au fost zadruga (Todorova, op. cit., p. 158), aceasta
pastrnd deci o anumita specificitate a ei, nu foarte convingatoare nsa. Pe de
alta parte, ct de extinsa a fost cu adevarat aceasta institutie ? Evidentele
disponibile sugereaza existenta unor anumite zone de concentratie a
zadrugii, care sunt nsa departe de a acoperi mai mult sau mai putin uniform
spatiul sud-slav atribuit n general zadrugii. Drept care unii autori prefera sa
vorbeasca despre un tip ideal al zadrugii (Halpern si Wagner, 1984). Orice
generalizare pare deci a fi hazardata. Aceasta depinde nsa si de vechimea
atribuita zadrugii: este vorba de o forma veche de organizare, destramata n
moduri si ritmuri diferite n zone diferite, asa cum sustine Paul Stahl, de
pilda, sau, dimpotriva, ceea ce se considera a fi zadruga este doar un
fenomen relativ recent sau, mai degraba ciclic, aparut datorita unor factori si
contexte specifice, asa cum sugereaza Todorova, de pilda, ca ipoteza
alternativa ?
Lasnd nsa deoparte aceste dezbateri, vom insista n cele de fata doar
asupra a doua aspecte esentiale din punctul nostru de vedere.
Pe de o parte, o puternica ideologie comunitara a rudeniei nu poate
fi negata. Comunitatea de snge este prezenta n constiinta membrilor unei
zadrugi si este invocata ca explicatie a vietii n comun si ca justificare a
drepturilor asupra proprietatii. (P. Stahl, op. cit., p. 60-61) Dar aceasta
ideologie trebuie urmarita n contextul ei mai larg si nu doar n practicile
curente ale unei zadrugi. Astfel, de pilda, sistemul de nume este foarte
graitor: Grupul domestic al fiecarei gospodarii avea un patronim legat de
obicei de numele ntemeietorului neamului, caruia i se poate adauga numele
conducatorului grupului. Iata cum prezinta Friedrich Krauss atribuirea
numelor unei persoane (1885, cap. III, p. 45): 1) numele de botez, Jovo; 2)
numele tatalui n forma adjectivata, Jovo Petrov (Jovo, fiul lui Petrov); 3)
daca n aceeasi gospodarie sunt mai multe persoane care se numesc Jovo
Petrov, se adauga numele bunicului n forma adjectivata, Jovo Petra
Markova (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco); 4) se adauga apoi numele
casei; daca acest nume este Jancovic, numele lui Jovo devine Jovo Petra
Markova Jancovica (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco, din casa Jancovic);
5) se adauga n sfrsit numele fratriei, Jovo Petra Markova Jankovica
Kovacevica (Jovo, fiul lui Petro, fiul lui Marco, din casa Jancovic, din fratria
Kovacevic). Sistemul de nume este caracteristic; n afara de numele de
botez care este personal (si chiar si aici normele traditionale fac sa fie purtate
nume legate de ale stramosilor), toate celelalte sunt clasificatoare si sunt
folosite potrivit cu mprejurarile n timpul carora sunt evocate. (idem, pp.
59-60) In alt registru, Maria Todorova aminteste de modul n care taranii
nsisi se refereau la zadruga: Dupa cum am mai spus, termenii cei mai
obisnuiti (n Bulgaria, n. n.) erau cei de kuca (casa) sau celjad (copii, lot) si
erau aproape invariabil precedati de adjective precum velika sau goljama
(mare). In mod cert, pentru oameni marimea zadrugii era o caracteristica
importanta si pare nendoielnic ca aceasta trebuie luata n consideratie, chiar
daca nici un criteriu cantitativ strict nu poate fi dedus de aici. (Todorova,
op. cit., p. 146) In sfrsit, sa mai amintim si de Hammel, pentru care o
ideologie care permite adoptarea organizarii familiilor comunale (joint-
families) constituie unul din factorii esentiali n explicarea fenomenului
zadruga (Hammel, 1975, p. 148). Pe scurt, apartenenta pare a fi gndita n
principal n termeni de rudenie iar frontierele se formeaza n mare masura
dupa criterii de rudenie.
Pe de alta parte, aceste unitati de rudenie tind sa-si distribuie n
interiorul lor majoritatea sarcinilor ce decurg din gestiunea si folosinta
proprietatilor pe care le detin. Acestea sunt alcatuite din patrimoniul
ereditar al gospodariei (...) (si din) drepturile sale asupra partilor comunitare
ale teritoriului (komunica), care apartin unor neamuri, unor fratrii, unor
sate, unor triburi (P.Stahl, op. cit., p. 68). Tot acest patrimoniu este
inalienabil iar transmiterea lui nu are legatura cu moartea si casatoria, ci se
perpetueaza n interiorul unitatii domestice de rudenie atta vreme ct aceasta
exista. Proprietatea se mparte n mod egalitar ntre frati doar cnd se sparge
o zadruga sau, ceea ce revine la acelasi lucru, o familie tnara nu (mai) vrea
sa locuiasca n aceeasi unitate rezidentiala cu parintii barbatului. In interiorul
acestor unitati domestice, cu ct grupul e mai numeros si proprietatea sa mai
importanta, cu att apar mai multe specializari. Daca animalele sunt trimise
n departare, pe proprietatile comune, le conduce unul dintre membrii
zadrugii, nsotit (sau nu) de nevasta lui; ei sunt numiti baca si bacica
(...), nume luate de la pastorii aromni. Membrii unui grup pot sa se
specializeze ntr-o meserie, olaritul de exemplu, si sa lucreze n aceasta
calitate pentru grup, dar si pentru straini. Se cunoaste cazul acelor
pecalbari, persoane plecate n departare pentru a munci si care continua sa
apartina grupului domestic de origine cu care mpart cstigurile; odata
ntorsi, ei sunt primiti ca membri cu drepturi depline. Zadruga din regiunea
Metohjia studiata de Milisav Lutovac (1935, p. 38) prezinta o specializare
mpinsa pna la limita: Fiecare treaba este atribuita unui specialist;
apicultorul, plugarul, pastorii (exista unul pentru vitele mari, unul pentru oi,
unul pentru capre), munteanul, comerciantul, gospodina, etc., toti si au aici
locul lor. In acest fel treburile sunt facute rapid si la timpul dorit. (P. Stahl,
op. cit., p 63) La rndul sau, Hammel este de parere ca trebuie sa
recunoastem ca agricultura, combinata cu turmele de oi si cresterea porcilor,
cum era de obicei cazul, era o sarcina pentru un grup mai larg dect o familie
nucleara, mai ales o familie nucleara tnara. Acesti factori si cerintele de
aparare si de defrisare a unor noi terenuri n anumite zone, si servitutile
militare si economice n altele, au tins sa pastreze familia extinsa.
(Hammel, 1968, p. 19)
Bazndu-se si pe corelatia stabilita de Nimkoff si Middleton pe un
esantion de 549 de societati ntre tipuri de familie si tipuri de economie
(familiile extinse sunt tipice pentru societatile cu economii mixte de
agricultura si crestere a vitelor), Todorova merge mai departe si urmareste
aceasta teza n istoria agrara a Balcanilor, evidentiind factorii si contextele
care au dus la schimbari sistematice ale raportului dintre cultivarea
pamntului si cresterea vitelor. Ea ajunge astfel la concluzia ca zadruga
poate fi vazuta nu ca o supravietuire arhaica, ci ca dezvoltarea unui raspuns
nou (sau ciclic) la provocarile create de noi conditii (Todorova, op. cit., p.
156). Altfel spus, interpretarea alternativa ar fi aceea a unor adaptari
dinamice ale grupului domestic la presiuni economice diferite, n speta
largirea acestuia n conditiile unei economii nevoite sa combine agricultura
cu cresterea vitelor.
Dar taranii romni s-au confruntat exact cu acelasi tip de probleme n
contexte foarte asemanatoare ! De ce nu exista atunci si pe teritoriul
Romniei zadruga, se ntreaba pe buna dreptate Daniel Chirot ?

b) Obstea devalmasa si satele umblatoare pe mosi

Sa aruncam deci o privire asupra istoriei sociale a satelor romnesti, n
speta asupra caracteristicilor si evolutiei obstei devalmase, asa cum o
cunoastem n primul rnd din cercetarile fundamentale ale lui Henri Stahl n
acest domeniu.
Respingnd teoriile inaugurale ale descalecatului, H. Stahl propune
o alta ipoteza, care porneste de la stravechi organizatii sociale gentilice,
care se sparg, teritorializndu-se si continua apoi a se fragmenta n obsti
satesti, apoi n cete si sfarsesc printr-un proces de autonomizare a
gospodariilor familiale (H. Stahl, 1959, vol. I, p. 55). Pe aceasta linie, Stahl
va identifica apoi doua tipuri mari de organizare sateasca, aflate ntr-o
succesiune istorica ntre ele: satul arhaic si satul evoluat.
Satul arhaic este un sat cu o obstie democratica egalitara, vag
colorata gherontocratic, cu o populatie omogena alcatuita exclusiv din
bastinasi, formnd o singura ceata nchisa nebastinasilor, folosind trupul de
mosie n devalmasie absoluta, prin stapniri locuresti si, exceptional, pe
suma de stnjeni, pe baza unei economii naturale, dominata de folosirea
prin munca directa a pamntului, n tehnicile primitive ale defrisarilor si
destelenirilor permanente. (idem, vol. II, p. 9) Comparativ cu ce se va
ntmpla mai trziu, satul arhaic poate fi considerat satul unei devalmasii
depline. Trupul de mosie, stapnit n devalmasie de obstea sateasca, este
mpartit n doua zone, prima cuprinznd terenuri puse n exploatare doar prin
activitati de folosinta temporara, cealalta referindu-se la terenuri n
exploatare permanenta. In satul arhaic, prima zona era net predominanta.
Satele evoluate sunt satele umblatoare pe mosi, n care aceasta
devalmasie deplina se sparge, obstea mpartindu-se si ea pe cete. Este un tip
de sat cu o obstie nlauntrul careia s-au produs diferentieri de avere, cu
drepturi inegalitare, expresie a unei populatii scindate n cete multiple si
categorii sociale diverse, cei bogati ncepnd sa domine asupra celorlalti
membri, cu interese antagonice, puternic invadata de nebastinasi
accaparatori locali, care si intemeiau drepturile nu pe bastinasie, ci pe
contracte, ducnd o apriga lupta sociala pentru acapararea veniturilor si a
fondului de teren valmas, pe baza unei economii de schimb si a unor tehnici
de lucru permitnd exploatarea an de an a acelorasi terenuri. (idem, p. 10)
Tipic pentru acest gen de organizare este asa numitul sat umblator pe mosi,
pe care H. Stahl l caracterizeaza n felul urmator: a) existenta unui hotar,
adica a unui patrimoniu colectiv satesc; b) organizarea unei obsti de
devalmasi, cuprinzatoare de mai multe cete, n forma unei spite de neam
comune, n care, dintr-un stramos, curg ctiva batrni, ceata simbolizata
prin batrn fiind la rndul ei subdivizata pe frati mici, etc.; c) o organizare
a stapnirii patrimoniului satesc de cote parti inegale; d) o proportionalizare a
cotelor parti potrivit ncrengaturilor spitei de neam (idem, vol. I, pp. 66-67).
 O privire asupra legendelor eroului eponim, ntemeietor de sat, ne
poate ajuta sa ntelegem mai bine cum s-au petrecut aceste transformari.
Consecvent cu respingerea ipotezelor descalecatului, Henri Stahl respinge si
ideea ca aceste legende, a caror memorie o mai gasim si astazi n numeroase
sate, ar fi pur si simplu memoria folclorizata a originii reale a satului.
Dimpotriva, arata Stahl, nti au avut loc toate aceste schimbari sociale,
ndelungate si variate, binenteles, si de abia dupa aceea s-a nascut legenda.
Altfel spus, nti s-a schimbat substantial raportul dintre zona I si zona II n
cadrul patrimoniului colectiv satesc, terenurile n exploatare permanenta
devenind ereditare si astfel posibil de a fi nstrainate unor acaparatori
locali prin contracte dar si nrudiri strategice, uneori fictive; apoi, n mare
masura ca o reactie de aparare mpotriva acestei disolutii, drepturile unor
grupuri de bastinasi sunt recunoscute ca drepturi de acum inegalitare dar cu
conditia sa fie pastrate n interiorul acestor grupuri, deci sa nu mai fie
alienate unor acaparatori si nebastinasi. In aceste conditii, asa cum
remarca Daniel Chirot, situarea individului n cadrul genealogiei satului era
cruciala (Chirot, 1976, p. 142), apartenenta la un neam mare sau vechi
asigurndu-i cote superioare de mostenire. Stabilirea acestor grupuri si a
cotelor parti la care vor avea dreptul dureaza si uneori poate face obiectul
unor renegocieri n timp (n obstea Cmpulungului, de pilda, al 42-lea mos
este introdus de abia n secolul XIX). Cristalizarea cutumiara a acestei
repartitii are loc sub forma ncrengaturilor de neam, care stabilesc aceste
grupuri si drepturile lor relative. aceste sate se generalizeaza la un
moment dat al istoriei lor, la o anumita faza de dezvoltare si anume n
momentul n care din punct de vedere social este necesara si posibila
trecerea de la o devalmasie globala sateasca, la o devalmasie pe grupe
restrnse de familie. Cu alte cuvinte, spitele de neam care apar la un anume
moment al dezvoltarii devalmasiei satesti nu sunt altceva dect legende
juridice etiologice si atta tot. (idem, vol. II, p. 71) Astfel, fenomenul
biologic al spitei face loc unui fenomen pur juridic. Fiecare neam este
reprezentat printr-un mos sau batrn. Dupa lungi tatonari, se fixeaza definitiv
numarul acestor batrni. Legenda etiologica se naste apoi si netezeste toate
aceste asperitati. (H. Stahl, 1938, p. 565)
Faptul ca mpartirea pe mosi era, n esenta, un calcul de drept
cutumiar si nu memoria unei genealogii reale o ilustreaza aproape caricatural
existenta unor sate umblatoare pe fractiuni de mosi, de pilda 9 mosi si
jumate. De asemenea, faptul ca aceasta mpartire pe neamuri devine utila
acolo, cnd si n masura n care obstea devalmasa nu mai functioneaza este
sustinut si de inexistenta unor legende eponime n zone precum Vrancea,
unde obstile au functionat pna trziu, n prima jumatate a secolul XX (H.
Stahl, 1940, vol. I, pp. 131-132)
In concluzie, din perspectiva dezvoltarii generale a satului, constatam
o graduala marire a zonei a II-a n defavoarea zonei I, att ca suprafata ct si
ca pondere economica (idem, vol. II, p. 12). In momentul n care zona a II-
a devine predominanta, principiile generale pe baza carora este organizat
ntreg satul vor deveni si ele ereditare (idem, vol. II, p. 13), altfel spus,
proprietatea gospodariei si transmiterea egalitara a acesteia ntre urmasi vor
deveni dominante.
Care erau, n aceste conditii, responsabilitatile gospodariei si care cele
ale obstei, adica ale satului n ansamblul sau ?
Sa reluam aceste descrieri din perspectiva comparatiei cu zadruga.
In primul rnd, n cazul satelor romnesti, criteriul teriorial pare sa fi
fost originar sau n orice caz anterior satelor evoluate, el putnd sa se
pastreze aproape ca atare vreme ndelungata, ca n cazul exceptional al
Vrancei. Satul ca atare se ntemeia pe un trup de mosie, realitate juridica
superioara oamenilor care l foloseau. Acest trup de mosie are un neted
caracter de stravechime. Tara ntreaga se afla astazi nca mpartita n
asemenea trupuri de mosie traditionale, cari ramn pentru totdeauna legate de
peisajul cmpurilor, prin delimitarile facute pe teren si prin toponimie. In
ciuda tuturor prefacerilor suferite de-a lungul istoriei, trupul si pastreaza
individualitatea afirma Henri Stahl (1938, p. 567). Mai mult dect doar
existenta fizica a trupului de mosie, aceasta proprietate devalmasa
nsemna, n fapt, munca n comun si mpartirea rezultatelor acestei munci
(P. Stahl, op. cit., p. 191). Notiunea juridica de proprietate este deci
nlocuita printr-un fapt, anume: prestarea muncii n colectivitate. (H. Stahl,
1953, vol. II, p. 123) Iar aceasta colectivitate poate fi ntreaga obste a
localitatii, posednd n devalmasie trupul de mosie al satului, neamurile ei
acreditate ca bastinase sau doar gospodaria. In cazul gospodariei, relatiile
devalmase de proprietate functioneaza pe toata durata existentei acesteia,
facnd foarte relagtiva notiunea de mostenire: Mostenirea joaca un rol
minim, cel putin n trecut. Obligatia de a nzestra n timpul vietii tatalui este
att de puternica, nct era dificil de schimbat si ea s-a practicat pna la
colectivizarea pamntului, n pofida codurilor de legi moderne (P. Stahl, op.
cit., p. 137). Pna n prezent, membrii gospodariei romnesti continua sa fie
proprietarii indivizi ai bunurilor gospodariei ca unitate de co-rezidenta n
masura n care muncesc mpreuna si mpart mpreuna rezultatele muncii lor.
In alta parte, Stahl precizeaza faptul ca satul devalmas este o
asociatie de gospodarii familiale, pe baza unui teritoriu stapnit n comun, n
care colectivitatea ca atare are drepturi anterioare si superioare gospodariilor
alcatuitoare, drepturi exercitate printr-un organ de conducere denumit
obstie. (H. Stahl, 1959, vol. II, p. 25) Aceasta este o forma de conducere
la nivelul localitatii (uneori mai larg, n cazul federatiilor de obsti),
caracterizat printr-o democratie primitiva, n care toti gospodarii afara
de nebastinasi si, uneori, de femei au drept egal de vot, acesta devenind
proportional de abia n satele evoluate.
Satul ca unitate teritoriala va fi apoi acela care se va confrunta cu
genul de probleme invocate n cazul zadrugii si nu vreo forma sau alta de
unitate de rudenie care, desi existente, se subordoneaza obstei generale a
satului. Satul, ca unitate comunitara, va fi acela care va distribui sarcinile
ntre membrii obstei pentru a face fata acestor probleme, si nu o unitate de
rudenie inevitabil mai cuprinzatoare. Este ceea ce acelasi Henri Stahl
numeste mandatarii satului: Obstia da astfel unuia sau mai multor obsteni
un vechilet, delegnd o parte din puterea pe care o detine. Caracteristica
acestor mandate este faptul ca snt ntotdeauna limitate ca obiect si ca durata
si n acelasi timp snt oricnd revocabile, obstia rezervndu-si un drept de a
controla, permanent si direct, felul n care vechilii sai executa sarcina ce li s-
a dat. (idem, vol. II, p 39) Din rndul acestor mandatari ai obstei se vor
selecta cu timpul functionarii satesti, oficializati apoi de Regulamentele
organice.
Acelasi gen de specializare descrisa n cazul zadrugilor mai mari o
regasim astfel n cazul obstilor romnesti, cu vacarul, padurarul, jitarul,
pomojnicul, etc. lor, toti mandatari ai satului. De unde si concluzia lui
Chirot: n Romnia satul ca un tot era comunal si nu familia extinsa. ()
Cu alte cuvinte, satul comunal romnesc trebuie vazut ca o alternativa
functionala la zadruga si prin existenta sa a facut inutila dezvoltarea unor
zadrugi. (Chirot, op. cit., pp. 141-142) Aceasta revine, n termenii lui
Margaret Mead, la a spune ca apartenenta la sat si responsabilitatile satului
sunt accentuate mult mai mult dect apartenenta si responsabilitatile de
rudenie1. Aceasta explica si de ce n cadrul satului, familiile erau
considerabil mai mici dect n zonele cu zadruga. (idem, p. 141) Paul Stahl
aminteste la rndul lui ca ceea ce deosebeste gospodaria traditionala a
1
Aceasta relativa diferentiere n distribuirea responsabilitatilor poate fi ilustrata si altfel. In cazul unei
zadrugi, P. Stahl aminteste faptul ca membrii sai sunt responsabili n mod colectiv de faptele fiecaruia ;
astfel, capul grup ului trebuie sa plateasca pagubele provocate de oricare dintre ei. (P. Stahl, op. cit., p.
69). Dimpotriva, n cazul romnesc, Cristina Codarcea aminteste ca statul putea judeca si pedepsi un sat
ntreg, evocnd n acest sens si originea cunoscutei expresii i-a prins cu mortun papusoi. Aceasta se
refera la faptul ca un sat pe teritoriul caruia era gasit un mort putea fi pedepsit n ansamblul sau daca
adevaratul criminal nu era identificat. Drept care se putea ajunge la situatia macabra n care mortul era
mutat de pe un teritoriu pe altul pentru a evita pedeapsa (Codarcea, 2002, p. 49). Ambele situatii sunt
semnificativ diferite de aceea existenta n Vecinatatile sasesti, unde, dupa cum vom vedea, fiecare individ
era dator sa plateasca comunitatii o amenda proportionala cu gravitatea delictului comis.
slavilor din sud de cea a vecinilor romni () este n primul rnd compozitia
grupului domestic. Intr-adevar, la romni grupul domestic este bazat pe
existenta unui singur cuplu casatorit cu copiii sai necasatoriti; n zadruga
este vorba totdeauna de mai multe cupluri casatorite. (P. Stahl, op. cit.,
p.60)
Cum ramne cu neamurile atunci si care mai este rolul lor n satul
comunitar ?
Chirot le considera n mod abuziv tot un fel de familii largite
(extended families), ceea ce ar contraveni celor spuse mai sus. Pentru a
ntelege particularitatea acestei forme de rudenie, trebuie sa pastram n minte
precizarea fundamentala pe care o face Paul Stahl (op. cit.) si anume ca
neamul, ca structura de rudenie, clasifica mai nti pamnturi si apoi oamenii
n functie de acestea. El este deci la origine o fictiune juridica, luata
binenteles n serios si organiznd apoi ansamblul relatiilor sociale. Neamul
este, ca sa spunem asa, o rudenie selectiva pe criterii de proprietate, un soi
de rudenie de pamnt ceea ce nu exclude nsa, binenteles, existenta reala a
unor relatii de filiatie.
Rezumnd, s-ar parea ca zadruga si obstea devalmasa, privite fiecare
n dinamica lor adaptativa, privilegiaza doua solutii complementare pentru
acelasi tip de probleme: o tendinta de dezvoltare a unitatii domestice, atunci
si ct o cer conditiile, n primul caz; o tendinta de accentuare a apartenentei
si responsabilitatilor satului, cu reducerea corespunzatoare a unitatilor sale
domestice, n al doilea caz. Aceasta relatie invers proportionala ntre
comunitatea domestica si comunitatea de vecinatate pare a fi confirmata
si de constatarile lui Traian Stoianovich, care constata, pe baza unor date
statistice din Serbia secolului XVIII, ca n regiunile cu cea mai redusa talie a
asezarilor, gospodariile erau cele mai mari, n timp ce spre est, unde
predomina agricultura, asezarile deveneau mai mari iar gospodariile mai
mici, familiile extinse fiind o raritate (Stoianovich, 1980). Relund aceasta
relatie mai degraba morfologica n termenii sugerati mai sus, am putea spune
ca, n conditiile comune ale unei complementaritati ntre o parte comunitara
si devalmasa si o parte patrimoniala a unitatilor domestice, modalitatile
legitime de distribuire sociala a accesului si folosirii resurselor disponibile se
face: fie prin concentrarea relatiilor de proprietate n cadrul unitatilor
domestice si astfel dezvoltarea acestora si a comunismului lor domestic; fie
prin distribuirea comparativ superioara a relatiilor de proprietate la nivelul
unitatilor proxime de vecinatate si dezvoltarea n consecinta a acestora si a
fraternitatii economice specifice lor, cu reducerea corespunzatoare si relativa
a rolului gospodariilor alcatuitoare. Ambele variante par a fi nsa extreme ale
unui sistem adaptativ de transformari si nu forme morfologice stabile si
etnice.

c) Vecinatatile
Sa aruncam acum o scurta privire comparativa asupra unei forme de
organizare sociala ntlnita tot n tara noastra, dar care este semnificativ
diferita si este proprie populatiei sasesti. Este vorba despre asa-numitele
Vecinatati sau Vecinii (a nu se confunda cu simplul fapt al existentei unor
relatii de vecinatate), cum au fost ale adoptate n romna, ca traducere a
germanului Nachbarschaft.
Prin ce sunt acestea diferite ?
Originea Vecinatatilor trebuie cautata n diferitele forme de corporatii
funerare, de Fraternitas, etc. existente n traditiile occidentale medievale, pe
care se pare ca sasii le-au adus cu ei la stabilirea lor pe teritoriul
Transilvaniei. Ele s-au dezvoltat de pe la nceputul secolului XVI, strns
legat si de raspndirea protestantismului, initial n orase dar patrunznd apoi
si n lumea rurala. Tipic sasesti, acestea au ramas ca atare pna pe la 1781,
cnd reglementarea imperiala impusa de Concivitas a fortat o anumita
alcatuire etnica mixta a localitatilor. Aceasta este si perioada aparitiei
primelor Vecinatati romne, ncurajate de Imperiul Habsburgic din motive
administrative si avnd initial un conducator (tata de Vecinatate) sas.
Ceea ce este nsa esential din punctul de vedere al celor de fata este
faptul ca Vecinatatile erau organizate dupa un criteriu explicit si exclusiv
teritorial, toate gospodariile unei strazi sau ale unei parti din strada, cnd
aceasta era foarte lunga alcatuind o astfel de Vecinatate. Unitatea de
referinta nu este deci nici una de rudenie, nici una devalmasa de
apartenenta la o colectivitate posednd n comun un trup de mosie, ci una
spatiala aproape administrativa, delimitnd unitati de proximitate cu reguli
stricte n interiorul lor si relatii determinate ntre ele precum si cu institutiile
supraordonate (biserica, administratie, etc.). In rest, sarcinile si probleme
domestice si de fraternitate economica cu care se confruntau membrii
Vecinatatilor erau, n esenta, aceleasi cu cele ale altor comunitati taranesti
din zona.
Principalele caracteristici ale Vecinatatilor dincole de variatiile lor
n timp si spatiu ar putea fi considerate urmatoarele2:
Vecinatatile sunt forme de organizare spatiala, delimitndu-se astfel
att de comunitatile de rudenie ct si de cele devalmase. Ca asocieri de
gospodarii, ele sunt conduse de un tata mare de Vecinatate ales prin

2
Pentru mai multe detalii vezi V. Mihailescu (coordonator), Vecini si Vecinatati n Transilvania (2002)
rotatie dintre membrii Vecinatatii, ajutat de un tata mic de Vecinatate, care
de regula i va succeda, si de un casier. Sotiile primilor doi, numite mama
mare/mica de Vecinatate au si ele anumite roluri determinate n cadrul unor
evenimente ale Vecinatatii;
Exista un soi de apartenenta formala la Vecinatate, fiecare nou
membru trebuind sa solicite acceptarea lui ca membru, aceasta
facndu-se ntr-un cadru ceremonial cu ocazia ntrunirii anuale a
ntregii Vecinatati, cnd noilor veniti li se prezinta drepturile si
ndatoririle oricarui membru. De asemenea, n principiu, orice
membru poate sa decida iesirea lui din Vecinatate, desi, asa cum arata
Annemie Schenk, viata n afara Vecinatatii era de neimaginat pentru
un sas (Schenk, 1995);
Exista un soi de normativitate scrisa a fraternitatii economice n
interiorul Vecinatatii. Astfel, principalele ndatoriri reciproce ale
membrilor Vecinatatii sunt stabilite n scris prin statutul Vecinatatii,
act esential, care este pastrat n lada Vecinatatii si transmis de la un
tata de Vecinatate la urmatorul si citit noilor membri la ntrunirea
anuala;
Exista un soi de contabilitate a moralei, de asemenea stabilita n
scris n cadrul statutului si care prevede amenzile specifice
(Bussgeld) pe care orice mebru al Vecinatatii trebuie sa le plateasca n
ziua de judecata (Richttag) pentru nerespect area diferitelor
ndatoriri specifice, suma fiind considerata ca proportionala cu
gravitatea culpei. Prin aceasta plata, membrul Vecinatatii este
considerat ca fiind absolvit de pacate binenteles cu conditia sa nu
persiste n repetarea lor, caz n care poate fi exclus, n principiu, din
Vecinatate. Pe lnga o monetarizare a vinei, avem de a face si cu o
deosebit de semnificativa individualizare a responsabilitatii;
In sfrsit, cel putin n ultima vreme, exista o anumita transferabilitate
a responsabilitatilor. Astfel, de pilda, cea mai importanta
responsabilitate a Vecinatatii a ramas pna n ziua de astazi
organizarea funerariilor pentru membrii sai decedati. La acestea
participa cel putin cte un reprezentant al fiecarei gospodarii
alcatuitoare, fiecare avnd de ndeplinit, prin rotatie, anumite sarcini
precise. Nendeplinirea lor este considerata o vina si se sanctioneaza
printr-o amenda corespunzatoare. Exista nsa si posibilitatea ca un
individ caruia i vine rndul pentru o astfel de sarcina n cadrul
Vecinatatii sa plateasca pe alt membru sau chiar pe cineva din afara
ca sa o realizeze n locul sau.
 Vecinatatea ca un tot constituie de asemenea o unitate de servicii
comunitare, n beneficiul membrilor sai, al bisericii, al localitatii, sau
chiar al comunitatii etnice a sasilor n general.
Cu aceste caracteristici, puternic ancorate si n protestantism,
comunitatea Vecinatatii dezvolta ntr-o mai mare masura orientarea
organizationala: din punct de vedere al continutului sau, fraternitatea
economica nu este semnificativ diferita de aceea ntlnita n alte forme de
organizare a societatilor taranesti din zona, dar regulile ei de reciprocitate
sunt prescriptii precise si scrise, ceea ce i limiteaza mult caracterul difuz;
membrii Vecinatatii sunt embedded n grupul lor de apartenenta, ca si orice
alt taran, dar exista, virtual cel putin, optiunea intrarii si posibilitatea de exit,
astfel nct, atunci cnd conditiile istorice o vor permite, aceasta virtualitate
se va transforma relativ firesc n act; n sfrsit, desi gospodariile si pastreaza
individualitatea si proprietatea lor, ceea ce le defineste n mare masura este
asocierea lor rationala n unitatile supraordonate ale Vecinatatilor.
Dincolo de perioada si masura n care au fost impuse pe linie
administrativa, Vecinatatile au fost adoptate si de catre romni, dar ntr-un
mod selectiv, mai mult ca mod de organizare recunoscut ca fiind mai
eficient a unora dintre activitatile comune de fraternitate economica.
Astfel, de pilda, organizarea stricta de catre Vecinatatile sasesti a tuturor
activitatilor presupuse de nmormntare va fi luata drept model n numeroase
colectivitati romnesti, permitnd astfel o anumita rationalizare a
ceremonialului. Cu o rezerva esentiala nsa: Vecinatatea ajuta familia la
nmormntare, dupa cum ne explica o romnca, n timp ce la sasi Vecinatatea
practic nlocuieste familia n organizarea activitatilor de nmormntare.
Dupa 1990, aceasta activitate a Vecinatatii s-a putut transforma aproape
firesc dintr-un element de fraternitate economica n cadrul unei
comunitati, n organizatii comunitare explicite de servicii funebre.
Vecinatatile au putut fi utilizate de asemenea pentru institutionalizarea unor
nchideri interne aparute n noul context: n unele sate, elitele vechi s-au
organizat ntr-o Vecinatate a lor, nemaitinnd cont de criteriul originar al
proximitatii, dupa cum viniturile, desi acceptate n principiu n sat, s-au
organizat n Vecinatati ale lor pentru a-si marca identitatea si a-si apara
pozitia n comunitate.

Revenind asupra acestor cazuri mai mult sau mai putin diferite, putem
sa spunem ca fraternitatea economica proprie oricarei societati locale3, se
negociaza diferit n functie de repartitia specifica a rolurilor ntre unitatile
3
Intelegem prin societate locala o colectivitate ocupnd un teritoriu definit si relativ limitat de resurse si
schimburi si organizndu-si existenta n si prin raportare la acest teritoriu.
elementare ale comunitatilor domestice si cele supraordonate ale
comunitatilor de vecinatate. Cele trei cazuri evocate sunt si trei tipuri
relativ distincte de geografie sociala de referinta la care recurg n mod
preferential societatile locale pentru rezolvarea unor probleme relativ
comune. Plasticitatea si adaptarea acestor forme de organizare la cerinte
economice specifice, precum relatia dintre agricultura si cresterea vitelor,
invocata de Maria Todorova, este fara doar si poate importanta si constituie
un factor determinant n geometria variabila n timp si spatiu a acestora. Nu
trebuie subevaluat nsa nici rolul acestor geografii sociale, cu frontierele
lor specifice ntre unitati de apartenenta, care constituie solutii strategice de
lunga durata, la care localnicii tin si pe care tind sa le reproduca cutumiar
n masura posibilului. Dupa cum remarca si Max Weber, exista si relatia
inversa, care face ca economia sa suporte ea nsasi influenta unor legi
structurale proprii comunitatii n cadrul careia se dezvolta. In ceea ce
priveste stabilirea momentului cnd si modului cum aceasta se produce, este
imposibil de a formula n aceasta privinta o regula generala de a anumita
cuprindere. (Weber, op. cit., p. 54) Anumite reactii comunitare conservator-
particulare la contexte economice mult mai generale apar nsa frecvent. In
acest sens, H. Stahl constata n anii 30 ca un veac ntreg, satenii n-au facut
altceva dect sa rastalmaceasca n duh devalmas toate reformele statului si,
paradoxal, seria de mproprietariri cari au urmat nu au dus la o ntarire a
spiritului de proprietate individual, ci dimpotriva la ntarirea credintei ntr-o
devalmasie a tuturor pamnturilor tarii, din care ei, satenii, aveau dreptul sa
foloseasca dupa nevoie, evident platind impozite si dijma. (H. Stahl, 1938)
Poate ca astfel se explica si faptul ca, odata venit timpul valorizarilor
nationale, srbii, de pilda, vor proclama zadruga ca institutia lor prototipica,
n timp ce referinta echivalenta a romnilor va fi satul ca atare, leagan si
esenta a romnitatii chiar daca nici zadruga, nici satul, asa cum erau ele
construite ca imagini identitare, nu prea mai existau n realitatea vietii rurale.
Dincolo de satul iluminist al superstitiilor, poate cel mai bine ilustrat de
Scoala Ardeleana, imaginea dominanta n cultura noastra este aceea a satului
romantic al traditiilor patrimoniale. Dar chiar si cnd abordarea se vrea una
pur si militant pozitivista, ca n cazul Scolii sociologice de la Bucuresti, satul
ramne referinta modului de viata tipic al poporului romn, n asa masura
nct Gusti va milita pentru stiinta natiunii bazata pe stiinta satului (Gusti,
1938, p. 41). In sfrsit, Vecinatatea a fost considerata n asa masura ca tipic
saseasca nct a constituit un obiect preferat si exclusivist de studiu pentru
multi cercetatori germani, ramnnd nsa profund neglijata de catre cei
romni, desi societatea transilvana este greu de nteles fara cunoasterea
Vecinatatilor.
 Aceasta repartitie mai mult sau mai putin particulara a relatiilor de
proprietate si a responsabilitatilor ntre unitatile de apartenenta ale
societatilor locale nu este nsa niciodata una permanenta si perfect stabila,
chiar daca n multe cazuri ea ajunge sa fie considerata arhetipala pentru o
natiune sau alta.
Pe de o parte, ea este obiectul unor conflicte si negociere interne
permanente, legate de cele mai multe ori de drepturile de proprietate (si
relatiile ce decurg din acestea) ale unitatilor domestice si ale acestora n
raport cu cele devalmase ale colectivitatii teritoriale mai largi. Cazul
destramarii obstilor devalmase prin pretentiile tot mai mari si renoite
periodic asupra pamnturilor devalmase din zona I si luarea n stapnire
ereditara de catre gospodarii este ct se poate de semnificativa n acest sens.
Procesul este similar n multe privinte cu cel din zona sud-slava, unde
terenuri altadata comunitare devin treptat terenuri arabile si formeaza
bastina grupurilor satesti sau familiale. (P. Stahl, op. cit., p. 80) Drepturile
individuale ale gospodariilor si cele devalmase ale comunitatii satesti sunt
renegociate apoi permanent, tinnd cont si de schimbarile sociale, politice si
economice care survin. Astfel, de pilda, chiar si n satele de clacasi, unde nu
mai putea fi vorba de nici un fel de autonomie de obste, aceste reglementari
reapar sui generis. Se pare ca temeiul vietii clacasesti, interne, adica a
clacasilor ntre ei dupa ce dasera boierului ce era a boierului, era aceeasi
devalmasie care statea drept temei vietii razasesti. Foarte trziu, dupa
expropierea de la 1864, dupa mproprietarirea individuala a clacasilor ()
acesti clacasi au continuat a trai n devalmasie. (Stahl, 1938, p. 568) Mai
mult, despartirea si individualizarea unitatilor domestice, eventual sub forma
familiilor nucleare, nu nseamna neaparat renuntarea la toate formele
precedente de proprietate devalmasa si viata comunitara. In acest sens, P.
Stahl relateaza cazuri din Macedonia, unde, desi fiecare frate avea casa sa,
unde traia cu propria sa familie, mncarea se pregatea pentru toti ntr-o mica
baraca si copiii erau crescuti n comun (P. Stahl, op. cit., p. 67).
Periodic, tensiunile si renogocierile care le nsotesc sunt armonizate n
reglementari noi sau renoite, de natura sa garanteze, pe ct posibil, pacea
sociala. Impartirea pe spite de neam si stabilizarea satelor umblatoare pe
mosi sunt un exemplu n acest sens. Evolutia statutelor de Vecinatate, sub
controlul bisericii si n conformitate cu interesele ntregii colectivitati etnice
a sasilor, este graitoare si ea pentru schimbarea raporturilor din interiorul
colectivitatii sasesti. Asemenea ntelegeri sunt nsa mult mai frecvente si
punctuale.
Pe de alta parte nsa, aceasta repartitie a relatiilor de proprietate si a
responsabilitatilor ntre unitatile de apartenenta ale societatilor locale nu este
doar opera interna a acestora si nici doar rezultatul unor adaptari la
constrngeri externe, ci poate fi si obiectul unor presiuni externe explicite
ntr-un sens sau altul. Din motive administrative, mai ales fiscale, dar si
militare, etc., guvernarile imperiale au fost interesate adesea n mentinerea
si/sau promovarea unor unitati sociale mai largi. Asa s-a ntmplat cu
zadruga, asa s-a ntmplat cu Vecinatatea, etc. In cazul romnesc, obstea a
fost si a continuat sa fie multa vreme un subiect colectiv n relatiile cu
domnia.
6. Chestiunea agrara n Romnia
1. Modele agricole
Prin model agricol ntelegem un sistem de organizare a productiei, cu
mna sa de lucru si capitalul sau tehnic, dar si ncadrarea sa financiara
si comerciala (Sivignon) Este rezulatul unei alegeri sociale, care
poate merge pna la impunerea unui model abstract ideologic, ca n
cazul sovietic
Modelul englez: se bazeaza pe o concentrare exceptionala a
proprietatii ntr-un numar redus de mini ti formarea unei categorii
sociale de farmers, care gestioneaza exploatari de mari dimensiuni.
Presupune eliminarea taranimii mici si mijlocii si proletarizarea
acesteia n cadrul revolutiei industriale
Modelul danez: se bazeaza pe trecerea, n sec. XVIII, de la o
dominare cvasi-absoluta a marii proprietati senioriale la formarea unei
clase dominante de proprietari mici si mijlocii, care si organizeaza n
sistem asociativ (nu nsemna colectivist!) productia si desfacerea
La est de Elba (Europa de sud-est), societatile se inspira din modelul
danez, boicatat nsa permanent de marea proprietate funciara
(sustinuta n rolul sau de furnizor de cereale pentru tarile
industrializate din Vest), care ramne puternica si influenta dincolo de
toate reformele agrare. Daca n Europa occidentala am asistat la
formarea pregresiva de-alungul istoriei a unei taranimi independente
si proprietara a terenurilor sale, la est de Elba acest proces a fost frnat
de a doua iobagie, marea proprietate pastrnd aici o foarte mare
influenta funciara (Maurel) Pe de alta parte, mica taranime,
majoritara numeric, este sustinuta din motive politice si ideologice:
Confortarea, prin reforme agrare, a acestei taranimi, era n acelasi
timp un mijloc de a ntari bazele statelor-natiuni nca foarte tinere
(Maurel) Vezi si importanta partidelor taraniste
2. Repere istorice
1821: revenirea la domni autohtoni si scindarea boierimii n marea
boierime, conservatoare si mica boierime, liberala
1829: pacea de la Adrianopole desfiinteaza monopolul comercial
turcesc si impulsioineaza puternic exportul de cereale spre Occident,
ceea ce duce mai departe la extinderea si ntarirea latifundiilor
1864: desfiintarea clacii, abolirea iobagiei si mproprietarirea
clacasilor (Cuza/Kogalniceanu). Rezulta 511.000 gospodarii cu o
suprafata medie de 4,6 ha/gospodarie
 1866: Legea tocmelilor agricole, impusa de locotenenta domneasca
dupa abdicarea lui Cuza, pentru a garanta forta de munca necesara
boierilor. Incepe a doua iobagie
1872, 1882, 1889-1893: nasprirea tocmelilor; transcrierea lor de pe
un an pe altul; se ajunge la un fel de claca continua. Legile de
tocmeli agricole sunt oglinda fidela a necesitatii de stat ca productia
agricola sa nu fie periclitata. Ele fac nsa dovada ca promisiunile legii
din 1864, liberarea muncii, nu au putut fi ndeplinite (Garoflid)
1907, 1908: rascoala taraneasca; modificarea legislatiei agricole si
relativa usurarea a tocmelilor
nainte de 1918 (n Tara Romneasca si Moldova): 95,4% din
exploatatii aveau sub 10 ha, nsumnd 40,5% din totalul terenurilor; la
extrema cealalta, 0,6% din exploatari aveau peste 100 ha, nsumnd
42,5% din totalul terenurilor
1918 Reforma agrara: exproprierea a 2 milioane ha (proprietatile de
peste 100 ha) si mproprietarirea taranilor. Marii latifundiari (peste
100 ha) mai posedau doar 7,8% din totalul terenurilor. Se formeaza, n
timp, si o taranime mijlocasa (de la 3,6% care aveau terenuri ntre 10
si 100 de ha se trece la 7,6% n 1930)
repere statistice actuale: locul 2 din Europa att ca populatie rurala
(peste 45%, fata de 22% n CE), ct si ca populatie activa n
agricultura (peste 37% n total populatie activa, n crestere dupa 1990,
fata de 5,5 n CE si 1,7% n SUA); procentul n PIB din agricultura
este de 21%, fata de 1,8% n CE
3. Caracteristici generale; implicatii politice
natura comunitara a relatiilor de proprietate (duhul devalmas
Henri Stahl): subiectul reformelor l constituie comunitatile si nu
indivizii: de la Moruzi si pna la 1864, tiersajul stabilea doar treimea
boierului fata de obstea satului, nu fata de membrii acestei obsti. Mai
mult, aceasta stare de fapt va continua si dupa 1864: Sint 27 de ani
de cnd legea rurala s-a aplicat si pna azi nu s-au delimitat nca
proprietatile celor mpamnteniti la 1864. Cei ce au aplicat legea
rurala s-au marginit a face, n fiecare sat, doua parti: partea
proprietarului si partea locuitorilor, fara a delimita locul fiecarui
satean. Astfel, azi nca satenii poseda pamnturile lor n indiviziune
nota Kogalniceanu la 1906. Si situatia continua pna n secolul XX:
Decretul din decembrie 1918 nu prevedea nici o dispozitie pentru
mproprietarire, care urma sa fie facuta dupa o lege speciala mai
trziu. Pamntul expropriat trebuia cultivat n obste constata
Garoflid la rndul sau n 1938. >>> Asa se face ca un veac ntreg,
 satenii n-au facut altceva dect sa rastalmaceasca n duh devalmas
toate reformele statului si, paradoxal, seria de mproprietariri care au
urmat nu au dus la o ntarire a spiritului de proprietate ci
dimpotriva la ntarirea credintei ntr-o devalmasie a tuturor
pamnturilor tarii, din care ei, satenii, aveau dreptul sa foloseasca dupa
nevoie, evident platind impozite si dijma (Henri Stahl) Formula
manchesteriana si liberala a societatii cunoaste, ca principiu, o
libertate desavrsita de contractare ntre doi proprietari deplini. Pentru
un gnditor de scoala liberala (...) este o neputinta logica de a ntelege,
necum de a admite, devalmatia ca sistem social. (...) Devalmasia
romneasca, cu drepturile ei nedeterminate si complexe, de folos la
famnt, dijma si claca, trebuia sa le apara ca un non sens
jridic.(H.Stahl)
insuficienta loturilor: In conditiile noastre de clima si debuseu, de
agricultura rudimentara, productia lotului tip de 5 ha nu putea asigura
existenta taranului. Legile agrare nu au creat tarani liberi. Aceasta
situatie, de la nceput rea, a fost nrautatita nca prin dispozitiile legii.
Loturile de mproprietarire erau inalienabile, dar divizibile. Rezultatul
a fost ca proprietatea taraneasca, care avea la nfiintarea ei o mijlocie
de 4,6 ha, avea la recensamntul din 1896 o mijlocie de 3,4 ha iar la
1905 numai 3,2 ha constata Garoflid n 1938. Acest ciclu de
reinjectare de proprietate prin reforme agrare si erodare a propritatii
prin mosteniri si vnzari se continua pna n ziua de astazi , cnd
suprafata medie pe gospodarie oscileaza tot n jurul a 4 ha: Noul
cadru juridic (legea din 1992) provoaca fragmentarizarea si
dezarticularea mijloacelor agricole fara a oferi o orientare
recompunerii acestora constata Beatrice von Hirschhausen-Leclerc
n 1997
Reforme agrare si nu agricole: continuitatea unei politici agrare,
centrata pe proprietate si nu a unei politici agricole, axate pe
productivitate. Astfel, de pilda, Garoflid constata n 1938 ca politica
agrara a partidelor politice trebuie sa fie nlocuita printr-o politica
agricola iar Beatrice von Hirschhausen-Leclerc facea o constatare
identica n 1994: Romnia are o lege agrara, dar i lipseste o lege
agricola. Miza productiva care statea la baza proiectului initial de
lege, s-a vazut marginalizata n favoarea unei mize funciare sociale si
simbolice care par sa fi anulat orice fel de alte considerente (idem).
Altfel spus, noi v-am dat pamnt, ce faceti cu el e treaba voastra!
7. Gospodaria difuza
1. Gospodaria, unitate functionala
componenta gospodariei este variabila si depinde n mare masura de
relatiile cu restul vecinatatii (vezi curs anterior)
gospodaria nu se identifica cu familia si, uneori, nici strict cu rudenia
(din gospodarie pot face parte si argati, etc.)
gospodaria nu se identifica nici macar cu unitatea de rezidenta: unii
membri ai gospodariei pot fi plecati pe perioade mai lungi sau mai
scurte, la distante mai mici sau mai mari, continund nsa sa
contribuie, ntr-un fel sau altul, la functionarea gospodariei (ex:
carausie, lucrul la padure, pastori transhumanti, etc.)
gospodaria trebuie privita deci ca o unitate de productie si de consum,
bazata pe relatii egalitare de proprietate. Notiunea juridica de
proprietate este deci nlocuita (n acest caz, n.n.) printr-un fapt,
anume: prestarea muncii n colectivitate (Henri Stahl) Participantii la
aceasta prestare colectiva de munca, chiar daca ea nu se face
permanent n acelasi loc (unitate de rezidenta) vor avea si drepturi n
principiu egalitare asupra beneficiilor acestei munci
2. Gospodaria difuza
2.1. Definitie: gospodaria difuza se refera la recompunerea unor forme de
unitate de productie si consum ntre membri ai unei gospodarii-matca (de
origine) n conditii de deplasare sistematica a unora dintre acestia. Termenul
de difuza indica relativa de-teritorializare a gospodariei ca unitate
functionala, unii dintre membrii sai putnd sa lucreze, eventual si sa
locuiasca, la distante mai mici sau mai mari de rezidenta de origine a
gospodariei. Gospodaria difuza devine o forma relativ tipica de organizare
odata cu industrializarea si migrarea unei parti a membrilor gospodariilor
taranesti la oras, definitiv sau sub forma de naveta
2.2.Gospodaria difuza n comunism
context general: cooperativizarea si disparitia (diferentiata) a
proprietatii gospodariilor ca baza a comunismului domestic
loturile n folosinta scad n suprafata de la 1000 metri patrati la 250
n anii 80; destramarea relativa a relatiilor comunitare traditionale si
a fraternitatii economice bazate pe acestea; industrializarea si
mobilitatea fortei de munca provenita de la sat
functionarea gospodariei difuze: n esenta, avea loc o redistribuire a
resurselor rare prin schimburi reciproce n munca si produse: cei de
la oras aduceau produse industriale si alimentare greu de procurat la
sat, participau n limita posibilitatilor la muncile agricole, faceau
 reparatii prin gospodarie daca erau meseriasi, participau, uneori, cu
bani, si luau parintii la oras pe perioada iernii, etc. In schimb luau
produse agricole (pe lnga ce consuma cnd vin, mai iau si ntr-o
geanta, brnza, carne, oua, malai, faina, aproape tot. Cenusa daca s-ar
lua ar lua-o si pe aia !), si lasau copiii n vacante (sapoi aduce
micutii aia... Am vreo zece, i-aduce toti aicea. Le mulg lapte, le dau
lapte, brnza, oua, acolo, ce am si eu n batatura).
domesticirea industriei (G. Creed): la nivel macro, aceste retele de
schimb sat/oras si agricultura/industrie au avut ca efect o parazitare si
deturnare a activitatilor industriale n favoarea intereselor
gospodariilor rurale. Exemple: furtul din ntreprinderi pentru nevoile
gospodariei, concediile si absenteismul din industrie n perioadele de
munci agricole, etc.
2.3. Gospodaria difuza n prezent
se reiau forme de redistribuire a resurselor rare n cadrul
gospodariei difuze pe de o parte din cauza disfunctionalitatilor majore
ale sistemului economiei de piata, pe de alta parte n conditiile
existentei unor noi resurse/oportunitati datorate pietii (n primul rnd
libertatea comertului, a muncii n strainatate, agroturism, etc.)
prosperitatea gospodariei este data n primul rnd de diversitatea
sferelor de acces la resurse si, implicit, de gradul de mobilitate al
membrilor retelelor de gospodarie. Gospodariile nchise (din motive
de vrsta, izolare, etc.) revin la productie domestica si schimburi n
natura, alimentnd pungile de saracie
3. Implicatii
osmoza ntre sat si oras, taran si muncitor si constituirea unor forme
sociale hibride
proasta functionare a institutiilor si scaderea dramatica a ncrederii n
acestea duce la replierea pe retele de ncredere interpersonala, precum
gospodaria difuza; stabilizarea functionarii acestora paraziteaza si
erodeaza mai departe functionarea institutiilor
deplasarea masiva a activitatilor economice din sfera economiei
formale n aceea a economiei informale (aproximativ 40% n
Romnia)
elaborarea predominanta a unor strategii pe termen scurt orientate spre
consum (suma totala a intrarilor de bani din munca n strainatate este
mai mare dect suma investitiilor straine, dar este destinata aproape
exclusiv consumului gospodaresc investitii n case si dotari)
8. Comunitatile etnice
1. Termenul si utilizarile sale
ethnos (n greaca)
usaj ecleziastic, definind popoarele necrestine
termenul este reinventat n secolul XX pentru a defini grupuri etnice
n contextul administrativ si politic al colonializarii
la nceputul anilor 70 se trece de la grup etnic la etnicitate;
corespunde ncercarilor de explicare a noilor revendicari ale unor
grupuri urbane care si reinventeaza origini etnice n numele carora
militeaza. Etnicitatea preia n mare masura rolul clasei sociale n
gestiunea conflictelor: Comunitatea etnica este o forma alternativa a
organizarii sociale de clasa iar etnicitatea este o forma alternativa a
constiintei de clasa (Brass)
2. Definitie: ntelegem prin grup etnic un grup al carui membri poseda, n
proprii lor ochi si n cei ai celorlalti, o identitate distincta ancorata n
constiinta unei istorii sau a unei origini comune. Acest fapt de constiinta se
bazeaza pe date obiective precum o limba, o rasa si o religie comuna, un
teritoriu, institutii sau trasaturi culturale comune, chiar daca unele dintre
aceste date pot lipsi (Selim Abou)
etnicitatea (apartenenta etnica) este deci n primul rnd un fapt de
constiinta, care tine de semnificatia comuna a unor date obiective
(vezi si Weber despre comuniate) si nu direct de existenta acestora
Ceea ce diferentiaza n ultima instanta etnicitatea de alte forme de
identitate colectiva este faptul ca aceasta este orientata spre trecut
(Poutignat si Streiff-Fenart). Datele obiective care sunt invocate
pentru a defini o identitate etnica pot fi utilizate ca probe doar n
masura n care se poate afirma ca apartin comunitatii respective de
mult, pe ct posibil de la origini
natura constructivista si nu esentialista a etnicului: existenta unui
repertoriu de elemente obiective (dintre care rasa, religia si limba sunt
fundamentale), care si capata semnificatia de trasaturi etnice doar n
masura n care sunt activate si integrate n constiinta si vointa unei
identitati etnice. Inlocuirea, din aceasta perspectiva, a preocuparilor
pentru etnogeneza cu cele pentru etnicizare. Vezi si tentatiile etnice
(Mircea Vulcanescu) ale romnilor, oscilnd ntre originea romana,
daca, traca, secundar bizantina, slava, etc.
conceptul de etnicitate a permis abordarea unitara a unor fenomene
precum tribalismul din Nigeria, comunitarismul din India si conflictul
 lingvistic din Canada, considerate anterior ca profund diferite si
analizate total independent
3. Fredrik Barth (Ethnic groups and boundaries, 1969)
introduce perspectiva interactionista n analiza etnicitatii; accentul nu
pe identitate (un grup etnic cu particularitatile sale definitorii), ci pe
diferentiere (frontierele care delimiteaza apartenente etnice n si prin
interactiunea dintre populatii). Principale teze:
frontierele sunt produse si reproduse de interactiuni dintre colectivitati
(ex. aromnii si romnii)
frontierele sunt mai mult sau mai putin stabile (ex. basarabenii)
frontierele etnice nu sunt bariere; exista posibilitatea adoptiunilor
etnice
o comunitate etnica si poate schimba cultura fara a-si pierde
identitatea etnica. In acest sens, Hechter face diferenta dintre
schimbare etnica (se refera la gradul de solidaritate ntre membrii
comunitatii n virtutea apartenentei lor etnice comune) si schimbare
culturala (care se refera la practicile sociale). Ex. practicile sociale ale
evreilor s-au schimbat substantial fie si n ultimul secol fara a afecta
identitatea lor etnica
o comunitate etnica si poate schimba o mare parte a membrilor sai
fara a-si schimba sentimentul de apartenenta etnica
4. Identitate culturala si identitate etnica (Selim Abou)
identitatea culturala: se refera la repertoriul de practici si cunostinte
disponibile pentru un individ sau o colectivitate. Cu exceptia micilor
comunitati locale nchise, depaseste totdeauna cu mult orice forma de
identitate etnica
identitatea etnica: este o selectie din repertoriul identitatii culturale cu
care comunitatea etnica alege sa se identifice. Ex.: n identitatea
noastra culturala intra si elemente cumane, albaneze, bulgare, etc.,
care nu au fost retinute nsa n selectia identitatii noastre etnice
romnesti, n timp ce altele, precum cele romane, getice, franceze, etc.
ocupa un loc definitoriu. Europa s-a construit n mare masura pe
respingerea identitatii sale culturale arabe si redescoperirea originilor
sale greco-romane o data cu renasterea
exista o dinamica necesara si sanatoasa ntre cele doua, identitatea
culturala reprezentnd polul diferentierii n timp ce identitatea etnica
reprezinta polul uniformizarii