Sunteți pe pagina 1din 243

MED LIFE S.A.

(Societate pe ac/iuni fnfiinlatii in conjormitate cu legea romiinii)

Ofertii pentru un numiir maxim de 8.840.480 Acpuni Oferite, lansatii de V4C


Eastern Europe Holding V Limited
~i International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale,
Prelul Maxim de Ofertii este de 3 5' RON per Actiune Oferitii
Prezentul docwnent a fost aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiari. din Romania ("ASF"), care este autoritatea competent! romW in sensul
prevAzuI de dispozitiile Directivei 2003nIlCE, ell modificArile ulterioare ("Directlv. prlvind Prospectur') ~i de Donuele relevante de implementare din
RomAnia, ca prospect ("Prospedul") in confonnitatc ell prevederile Legii nf. 29712004 privind piata de capital ("Legea Pletei de Capital"), ale
Regulamentului or. 112006 privind emitenpi ~i operaliuniie cu valori mobiliare erois de Comisia Nalionalli a Valorilor Mobiliare din Romllnia
(flRea_lamentu) nr. 1/2006") ~i ale Regulamentului Comisiei Europcne (eE) nr. 80912004 din data de 29 aprilic 2004 care impJementeazJ Directiva
privind ProspectuJ. Prezc:ntul Prospect se referi la 0 ofenA ("Ofem") ini1iatl de V4C Eastern Europe Holding V Limited ~i de International Finance
Corporation, membru al Grupului B!ncjj Mondiale ("Actionaril Vbzitorij, de panl 13 8.&40.480 aCfiuni ordinate emise de Med Life S.A.
("Sodetatea" sau "MedLife~), societate pe acliuni infiin!atii in confonnitate ell legea ramana, fiecare actiune moo emisA, platiti integral. avand 0 valoare
nominal;} de 0 ,25 RON ~i acordand dc:tin.3toruJui un drept de vot in cadrul adunarii generale 0 aclionariior (nAcJiuDile Oferite"), aSlfel: un numAr de pam
)07.283.360 Aeliuni Oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~ i un num!r de pilla la 1.557. 120 Actiuni OrOOte de International Finance
Corporation, rncmbru al Grupului Bandi Mandiale. Pretul final de arena nu va fi mai mare decal Preful Maxim de Orena ("Pretal Fl.aI de Orertij.
Pentru detalii privind mecanismul de calculare a Pretu1ui Final de oreni, a se vedea secliWlea ..-Subseriere # VtinzQre" din prezentul Prospect.
Ulterior finaliz!rii OCmei, Societatea va solicita admiterea acliunilor emise de Societate ("Actiunile") la tranzaclionare pc piala reglementati la vedere
admioistrati1 de Bursa de Valori Bucurejiti SA ("Buln de Valori Bueurt~d"), piara reglementata din Spaliui Economic European ("SEE") in sensul
prevlzut de Directiva 2004/39/CE ("Directlva privind Piefele Instrumcotelor Flnanciare").
PrezentuJ Prospect a fost aprobat de ASF din Romania, ins! nu a fast ~i niei nu va fi aprobat de catre niei 0 alta autoritate competent! din SEE.

Perioada de oferta paate fi prelungita flira existenta vreunui motiv, cu condilia pubJiciirii unui amendament la prezenrui Prospect in oonfonnitate cu
legislalia aplicabilii..

Se estimeazA eli admiterea Actiunilor la !ranzactionare pe Bursa de Valon Bucur~!i va avea loe la data, sau in jurul datei de 21 decembrie 2016.
Actiunile vor fi tranzac\ionate pc Bursa de Valori Bucu~ti sub simbolul de pialil. M.

Orerta este structuJata ca 0 orerta de Actiuni Oferite adresatl: (i) carre publicul din Romania; (ii) in afara RomAnici, in orice Slat membru al Uniunii
Europeoc care a implementat Directiva privind Prospectul, (a) ex.elusiv investitorilor calificati, astfel cum sun! dellnili in 311icoiuI2(I)(e) din Direcliva
privind Prospectul ("Jnvestitorii CaliflCJlti"); ~i1sau (b) la mai POlill de ISO de persoane fi zice saujuridice, allele decAl Invcstirorii Calificati. pe stat
membru al Uoiunii Europene; ~i1sau (e) investilorilor in orice alte c ircumstaole descrise in anicolul 3(2) din Direcliva privind Prospectul ~i (iii) in arant
leritoriului Statelor Unite in cadrul unor lranzaclii offshore, in baz.a dispoziliiJor Regulamentului S din Legea privind ValoriLe MobiJiare ("Rt>g~l1ntM'Jlh~_
S;.
o lJl\'esu(ie in Actlu.1 pres.pune un grad ridkat de rhe. A se vede. seqiunea ~ FIlClori de Risen ce i.cepe I. pagina 24, care prezinti anumite
aspec:te pe care Investitorii trebuie si Ie aibi t.. vedere inainte <k. race 0 invelititie t.. Actiuai.
PREZENTUL PROSPECT A FOST APROBAT DE ASF. VlZA DE APROBARE APLICATA ACESTUI PROSPECT NU ARE VALOARE DE
GARANTIE ~I NlCI NU REPREZINTA 0 ALTA FORMA DE APRECIERE DE CATRE ASF CU PRIVIRE LA OPORTUNITATEA,
AVANT AJELE SAU DEZAVANT AJELE, PROFITUL SAU RISCURILE PE CARE LE-AR PUTEA PREZENTA ACCEPT AREA OFERTEI
OBlECT AL DECIZIEI DE APROBARE; DECIZIA DE APROBARE CERTIFlcA NUMAl CONFORMITATEA PROSPECTULUI CU
CERINTELE LEGII ~I ALE NORMELOR ADOPTATE PENTRU APLICAREA ACESTEIA.

Lead Global Coordinator ~i Lead Joint Bookrunner


RAIFFEISEN BANK SA
Co-Global Coordinator ~i Joint Bookrunner
WOOD & Company Financial Services a.s.
fmpreuna denumiJi Managerii

Data prezentului Prospect este Jl2 1 ,2 , 2016.


CUPRINS
REZUMAT ............................................................. .............. ............................................................. ................ 3

FACTORI DE RISC ....................... .... ............................................. ....................... ................. .. ........................ 26

INFORMATII IMPORTANTE REFERITOARE LA PREZENTUL PROSPECT ............ ........ .... ................... 54

PREZENTAREA INFORMATIIWR FINANCIARE ~I AALTOR INFORMATII... ...................... ........ ....... 61

REZUMATUL OFERTEI .......................... .................... ................................................................................... 65

UTILIZAREA FONDURILOR OBTINUTE ............................................................................ ..... ................... 70

POLITICAPRIVlND DNIDENDELE .................. ........ ........................................................................ .......... 71

CAPITALIZAREA ~I lNDATORAREA ..... ............. ............................................................... ........ ..... ............ 73

INFORMATII FINANCIARE ~I OPERATIONALE SELECTATE ......................... ...................... ................. 75

INFORMATII FINANCIARE PRO FORMA ...... .................................................... .......................... .............. 80

ANALIZAOPERATIONALA!;II FINANCIARA ................................... ................................................. ....... 88

PlATA SECTORULUI MEDICAL tN ROMANIA .................................................... ........ ................... ........ 121

ACTIVITArE ..................................................................................................................................... ............. 132

CONDUCEREA SOCIETATII... .............................. ... .................................................................. .... ............. 168

ACTIONARII PRINCIPALI .............................. ............................................................................................. 179

DESCRIEREA CAPITALULUI SOCIAL !;II A STRUCTURII CORPORArNE ................... .... ........ ..... ..... 180

TRANZACTII CU PARTI AFILIATE ........ ................. ............ .. .................. ................................. ...... ... ........ 195

CONTRACTE IMPORTANTE .................................... ... ........................................... ...................... ..... .......... 196

CADRUL LEGAL DE REGLEMENTARE AL SECTORULUI MEDICAL tN ROMANIA ............... ......... 201

REGIMUL FISCAL .......................................................................................... .............................................. 206

SUBSCRIERE ~IVANZARE ........................................ .... ............................ ... ............................................. 212

RESTRICTII DE V ANZARE ~I TRANSFER ....... ........................................................................................ 229

ASISTENTA JURIDICA .................................. .... .................................................................... ...................... 232

AUDITORI INDEPENDENTI .................... .. ........................................................... ................................... ... 233

INFORMATII GENERALE ........................................................................................................................... 234

DEFINITII ~I GWSAR DE TERMENI SELECTATI ........................................................... ~~.A.y.~?(f...>t. 236


!<- ~...
Of'"~
~ fJ.S
'% ,",PRoel"" 1
<..,..
RcW>~

2
R1.UII<1AT

Rezumatele sun! alciituite din cerinfe privind dezviiluirea iriforma/iilor, denumite "Elemente". Aceste Elemente sun!
numerotate in secfiunile A-E (A. i-E. 7)

Aces! rezumat conIine foate Elementele ce trebufe sa fie inc/use fntr-un rezumat privind aces! tip de valori
mobiliare $i acest tip de emUent. Avand in vedere eli unele Elemente nu necesita a fi tratate, este posibil ca unele
Elemente sa lipseascii din secvenla de numerotare a Elementelor.

Chiar dacii este necesar ca un Element sa


fie' introdus in acest rezumat datoritii tipului de valori mobiliare $1 a
emitentului, este posibil sa nu paala fi Jurnizate informalU relevante despre Elementul respectiv. in acest caz,
rezumatu/ va confine 0 descriere scurtii a Elementului, cu menliunea "Nu este cazuf'.

Sectiunea A-Introducere ~i avertlsmente


A.I Avertisment. Acest rezumat trebuie citit ca 0 introducere la prospect C'Prospectul n ); orice
decizie de a investi In aqiunile a caror ofertii face obiectul Prospectului ar
trebui sa se bazeze pe analizarea de ca:tre investitor a intregului Prospect; in
situatia in care se introduce 0 actiune in fata unei instante judecatore~ti ell
privire la infOlmatiile continute in Prospect, investitorul reclamant ar putea fi
obligat, in temeiul legislatiei nationale a statelor membre ("State Membre")
din Spatiul Economic European ("SEE"), sa suporte costurile aferente
traducerii Prospectului inainte de initierea procedurilor judiciare. Raspunderea
civiHi va fi atrasa numai pentru persoanele care au elaborat rezumatul, inclusiv
orice traducere a acestuia, dar numai in cazul in care rezumatul induce in
eroare, este incareet san contine infonnatii contradictorii atunci cand este
corohorat ell celelalte pfu1:i ale Prospectului san in cazul in care nu ofera, atunci
cand este coroborat cu celelalte piir\i ale Prospectului, informalii esentiale, de
natura sa ajute investitorii in luarea unei deeizii de a investi in respeetivele
aetiuni.
A.2 ,Icon! al Nu este cazul. Med Life S.A. ("Societatea" sau "MedLife") nu a fost de acord
emitentului sau al eu utilizarea Prospeetului in seopul unei revanzari ulterioare sau plasamentului
persoanei final al Actiunilor Oferite de catre intermediari financiari.
responsabile de
elaborarea
prospectului in
ceea ce prive$te
utilizarea acestuia
pentru revanzarea ),)~AAVEG~
f<," '1'",
ulterioara sau <:) '"

;!:~ ASf \
plasamentul final
0
al valorilor % APRoaAi I
mobiliare de catre
intermediari
'?J. . ~
J1

jinanciari.
Secllun.a B -.Emltenl
D.I Denllmlreo legal;; Denumi.= legohi ~j <onlcrciaJii. SO<'ie1i!\ii esle Mod uie S.A..
~'i t.iellumij't!a
t'Qmcn:ialii
"

3
emitentului.

B.2 Sediul social ~i Societatea este 0 societate pe acpuni, 1nregistratii la Oficiul Registrului
forma juridicii a ComertuJui din Romania sub ur. J40/3709/1996, aviind cod unic de inregistrare
emitentu/ui, 8422035. Sediul social este In Bucure~ti, Calea Grivilei, nr. 365, sector 1,
legis/aria in Romama. Societatea funcponeaza in conformitate eu legea rom.ana ~i eu actul
temeiul careia i~i sau constitutiv (,'Actni Constitntiv").
desfii~oarii
activitatea
emitentul ~i lara in
care a fost
fnregistrat.

B.3 Descrierea naturii Activitatile principale ale grupului diu care face parte Societatea ~i care
opera/zuni/or cupriude Societatea ~i filialele acesteia ("Grupul") sunt desI~urate prin
curente ale iutermediul a ~ase liuii de afaceri, care ofera un portofoliu echilibrat de
emitentului ~i a activiHiti, acoperind toate segmentele-cheie ale pietei serviciilor medicale
principalelor sale private, respectiv:
activita!i, inclusiv
Clinici: presteaza servicii de ambulatoriu, diagnostic ~i imagistica;
factorii esenliali
aferenfi acestora, Stomatoiogie: presteaza gama completa de servicn stomatologice;
cu menlionarea
Laboratoare: presteazii 0 garua larga de servicii de analize medicale
principalelor
biologice;
categorii de
produse Corporate: ofera pachete de mediciua a muncii Ii alte pachete de servicii
comercia/izate de sanatate clienplor corporativi, inclusiv pachete de prevenpe medicala
#/sau servicii (npPM");
jUmizate
identificarea
Spitale: presteaza servicii de spitalizare generala Ii de specialitate;

principalelor piele Farmacii: localizate In anumite unitiip ale Grupului, ofera medicaruente
de desfacere pe eu sau tara retetA ~i alte produse asemanatoare.
care concureazii
emitentul. Rezultatele operationale ale Grupului sunt afectate, au fost afectate In trecut ~i
se estimeaza a fi afectate ~i pe viitor de 0 serle de factori, precum:

Conditiile macroeconomice imbunatatite ~i starea generala de sanatate a


populatiei cresc cererea de servicii medicale private;

Nivelul redus de cheltuieli realizate de catre Statui Ro' uce la


.. pentru servlcll
cre~terea cerenl '''1e med'ICael '
pnvate; !<,"""~ '''~~~,.(\
Q ~C ~
Se estimeaza ca reformele din domeniul sanatiiq'iY v'f>..~e p~ a
serviciilor medicale private; ~ ,,"'0131'1 j;
o />'.1' ~
Expunerea Grupului fata de Stat pentru fondurile .co ~e se estime,,) a
ramane in continuare sdizuta; ~
Modelul echilibrat de af.ceri al Grupului oferii 0 capturare eficientii a
veniturilor;
Expansiunea prin cre~terea organica ~i achizitii ofera capacitate de cre~tere
Costurile salariale ~i eficienta au un impact asupra profitabilitiilii;
Schimbiirile frecvente diu regimul fiscal s-ar putea sa aiM un impact

4
asupra costurilor ~i sa afecteze profitabilitatea.
Grupul este unul dintre principalii furnizori privati de servicii medicale din
Romania, operand cea rnai extinsa relea de c1inici 10 nivel na\ional (potrivit
Raportului PMR din august 2016), 0 relea extinsa de laboratoare medicale ~i
spitale generale ~i de specialitate. Conform Rapcrtului PMR din august 2016,
Societatea deline pozitii de top pentru 0 serie de indicatori cheie, incluzand
vilnziiri, nurnru- de clinici, numiir de paturi de spital ~i nurnru- de obonati PPM.
TotodatA, Societateo se nurnam printre cele mai mari societali de servicii
medicale private din Europa Centrala ~i de Est din perspectiva vilnziirilor, dupa
cum rezultA din analiza realizatA de catre Grup pe baza informa\iilor pub lice.

B.4a Descrierea celor Vilnziirile Grupului depind de cererea de servicii medicale oferite de acesta, iar
rnai importante cererea, la randul ei, depinde de tendinlele generale in sectorul serviciilor
tendinle recente
care afecteazii medicale. 1mbatrilnirea popula\ie, cr""terea tipurilor de servicii medicale
emitentui # disponibile, precum ~i 0 accesibilitate mai facila la serviciile medicale au
sectoarele de condus la cre~terea cererii de servicii medicale. in cazul in care aceste tendinle
aclivitate in care fiU vor continua sau in cazul in care cererea de servicii medicale va scadea, din
acesta desfo~oarii
cauza, spre exemplu, a metodelor alternative de tratament prin inlocuirea
activitiili.
interventiilor chirurgicale cu tratament medicamentos, 0 astfel de evolulie ar
putea ave8 un efect negativ asupra cererii pentru serviciile medicale oferite de
Grup.
Cererea pentru serviciile medicale oferite de Grup ar putea, de asemenea, sa fie
afectata in mod negativ de evolu\ia negativA 0 economiei din Romania, din
Uniunea Europeana sau la nivel global. Serviciile medicale finantate din
fonduri publice au generat 12% din cifra de afaceri a Grupului in anu12015. 0
evolulie economicA negativa ar putea duce la 0 sclidere a chelmielilor publice
din sectam) serviciilor medicate, ceea ce ar putea avea un impact asupra
profitului oblinut de Grup din fumizarea serviciilor medicale finantate din
fonduri publice.
in plus, 0 evolutie economica negativA ar putea afecta cererea de servicii
medicale finanlate privat, daell, spre exemplu, angajatorii decid sA reduca gama
de servicii pe care Ie ofera angajalilor (precum asiguriiri private de sanatate sau
pachete de preventie medicalA) sau daca persoanele flzice sunt dispuse sa
cheltuiasca mai pUlin pentru servicii medicale private.
De asemenea, cre~terile continue de salarii in sectaml public se a~teaptli sa
dudl la 0 cre~tere a presiunii pe costurile Grupului pentru recrutarea doctorilor,
asisten\ilor medicali ~i a1tor persoane din domeniul serviciilor medicale.
Grupul se a~teaptA ca rezultatele financiare sa continue sa cr~~n
vedere faptul cil volumul serviciilor medicale prestate in uni ~@l!~sale _c~~
sa crease;;' iar rezultatele financiare ale afacerilor achizi\ion rft..~~
fj
sa fie consolidate in rezultatele financiare ale Grupului. De i:'e~~~u~
estimeazii eli va continua sa analizeze achizipa unor poten\i' ~~~n, ceea r:;tl
va rezulta intr-o extindere a serviciilor in zone tn care are deja ), ez ~
permite Grupului sa se extindli in zone geografice noi. Grupul dezvolta, de
asemenea, oportunitali de cre~tere organicli in linia de afaceri Spitale. in plus,
filiala SocietA\ii Clinica Dent Estet ~i-a anuntat deja intenlia de a deschide 0
noul! clinicA den tara ~i a1te facilillip In 2017. Pentru descrierea a1tor tendinle

5
importante recente care afectew Societatea ~i industria in care i~i des~oara
activitate, va rugi\m consultali informaliile din E1ementul B3.
B.S Daca emitentul Piinii I. data ofertei ce face obiectul prezentului Prospect ("Oferta"), Societatea
Jace parte dinlr-un era delinutll de Mihail Marcu, Nicolae Marcu ~i Mihaela Gabriela Cristescu,
grup, descrierea
grupului ~i a care delin, impreunli, in total 51 % din capitalul social al Societalii, de V4C
pozi/iei emitentului Eastern Europe Holding V Limited ("V4C"), cu 0 delinere de 36,25005% din
in cadrul acestuta. capitalul social ~i de Interoational Finance Corporation, membra a Grupului
Blincii Mondiale, care deline 12,74995%. La data Prospectului, Societatea
deline, direct sau indirect, actiuni sau parti sociale in urmltoarele societati
seIlllrificative care fac parte din Grup: Accipiens S.A., RUR Medical S.A.,
Policlinica de Diagnostic Rapid SA, Bahtco Invest S.A., Centrul Medical
SAMA S.A., PbarmaLife Med S.R.L., Med Life Broker de Asigurare ~i
Reasigurare S.R.L., Med Life Ocupational S.R.L., Prima Medical S.R.L.,
Diamed Center S.R.L., Stem Cells Bank SA, Dent Estet Clinic S.A. ~i Centrul
Medical Panduri S.A..
B.6 in miisura In care La data Prospectului, unnAtorii aclionari delineau participa\ii in Societate peste
sunl cunoscule, pragurile de delineri care trebuie notificate potrivit reglementarilor pielei de
numele oricarei capital:
persoane care V4C - 7.283.360 acliuni, reprezentand 36,25005% din capitalul social ~i
deline, In mod drepturile de vot in Societate;
direct sau indirect, International Flnanc. Corporation, membrn aI Grupulul Binell Mondial.
participalii in - 2.561.720 acliuni, reprezentllnd 12,74995% din capitalul social ~i drepturile
capilalul de vot in Societate;
emitentului sau in
Mlbaela Gabriela Cristescu - 3.013.800 acliuni, reprezentand 15% din
drepturi de vol,
capitalul social ~i drepturile de vot in Societate;
care trebufe
MlhaU Marcu - 4.219.320 ac(iuni, reprezentand 21% din capitalul social ~i
notificate in
drepturile de vot in Societate;
conformitate cu
legislalia nalionaiii Nicola. Marcu - 3.013.800 actiuni, reprezentllnd 15% din capitalul social ~i
a emilenluiui, drepturile de vot in Societate;
fmpreunii cu Conform reglementarilor emise in apliearea Legii nr. 297/2004 privind piata de
va/oarea capital, urmatoarele praguri de delineri trebuie raportale (in eazul depll~irii,
participaliei unei atingerii sau scllderii sub), concomitent, eatre Societate, ASF ~i BVB In termen
astfel de persoane. de 3 zile lucratoare: 5%, 10%, 15%,20%,25%,33%,50%,75% sau 90% din
Se va preciza daca totalul drepturilor de vot.
aclionarii Mihaela Gabriela Cristescu, Mihail Marcu ~i Nicolae Marcu ("Familia
majoritari ai Marcu") exercitll controlul asupra Societalii, ca rezultat al delinerii rnajoritlilii
emitentului au acliunilor ~i drepturilor de vot in cadrul Societalii. in pofida controlului
drepturi de vot exercitat de Familia Marcu asupra Societiilii, legislalia aplica~Ilfil\V 'a
diferite, in cazul In ~i Actul Constitutiv ~i Noul Act Constitutiv interzic respecti~r aCljgl1't!!:J~
care acestea existii. exercile puterea de control intr-u manier. abuzivll. TOli aC{~~~\ii aK
in miisura in care drepturi egale de vot. \ I\.f'R06"'1' !
aceste informa!ii ""'
. ...
sunt cunoscute de
emitent, se va
preciza dacii
emitentul este

6
detinut sau
contro/at, direct
sau indirect, i de
caIre cine ~i se va
descrie natura
acestui control.
B.7 Informatii Rezumatul infonnatiilor fmanciare istorice de baza selectate, pentru exercitiile
jinanciare istorice finaneiare Ineheiate la 31 deeembrie 2013, 2014 ~i 2015, precum ~i la data de ~i
de baza selectate pentru perioadele de noua luni Ineheiate la 30 septembrie 2015 ~i 2016 extrase
cu privire la din Situatiile Finaneiare Consolidate ale Med Life S.A. pentru anulIneheiat la
emitent, prezentate 31 deeembrie 2015, intoemite in eonformitate eu Standardele Internationale de
pentru jiecare Raportare Finaneiara adoptate de Uniunea Europeanil, auditate ("Situatiile
exerciliu financiar Financiare Anuale") ~i din Situa!iile Finaneiare Consolidate Interimare ale
din perioada Med Life S.A. pentru perioada Ineheiatii la 30 septembrie 2016, Intoemite in
acoperitii de eonformitate eu Standardele Internationale de Raportare Finaneiara adoptate de
informatiile Uniunea Europeana, neauditate (nSituatiile Financiare Interimare")
jinanciare istorice (Situa!iile Financiare Anuale ~i Situatiile Finaneiare Interimare, fiind denumite,
~i orice perioadii in cele ce urmeaza "Situatiile Financiare"):
financiarii Rezumatul situafiei consolidate a contulu; de profit si pierdere si a altor
interrnediarii elemente ale rezultatului global
uiterioarii, fnsofitii Anul incheiat la Nooa luni incbeiate la
31 decembrie 30 septembrie
de date
comparative din 2013 2014 2015 2015 2016
aceea~i perioadli a ~A!;ud~h~"c,...~ Auditat Auditat Neauditat Neauditat
(RON. darn nil se specifirn alifel)
exerciliului
296.187.022 332.602.460 390.978.897 285.352.172 361.489.209
financiar anterior, Viaziri
exceptiind cerinla 9.593.198 4.623.353 4.591.826 2.909.979 628.470
referitoare la Alte vernturi din exploatare

informatiile 305.780.220 337.225.813 395.570.723 288.262.151 362.117.679


VENITURI OPERATIONALE
comparative din
hi/ant, care va fi
CHELTUIELI OPERATIONALE (285.702.635) (310.914.057) (366.579.247) (269.172.819)(350.679.676)
fndeplinita prin
20.077.585 26.311.756 28.991.476 19.089.332 11.438.003
prezentarea PROFIT OPERATIONAL
informatiilor din
Costul net al finantarii (12.792.946) (12.674.545) (11.270.696) (8.468.000) (10.567.686)
bi/antul de la
Alte cheltuieli financiare (9.391.934) (3.672.730) (4.722.017) 366.189 555.767
sfiir$itul
exerciliu/ui. Aceste (22.184.880) (16.347.275) (15.992.713) (8.101.811) (10.011.919)
REZUL T AT FINANCIAR &~P.AVEG~
in/ormalU ar trebui
sa fie fnsotite de 0 REZULTAT iNAINTE DE (2.107.295) 9.964.481 12.998. rj' 10.987.5' C I ~ .084

descriere narativii
IMPOZITARE
tci ASi ~
a modificarii Cheltuiala cu impozitul pe profit (2.215.025) (2.308.529) (3.093. :%> R~<!It!lAT1.3 I!lP46)

semnificative a REZULTATNET (4.322.320) 7.655.952 9.904. 7 ~ 9.138.072 ,.~ 3.138


~,.

situafiei financiare Proprietarilor Grupului (3.818.594) 6.546.639 8.580.871 """""" (2.001.084)


a emitentului ~i a Intereselor care nu controleaz1i (503.726) 1.109.313 1.323.898 1.325.665 2.044.222
rezultatelor din
Alte venituri care nu vor Ii
exp/oatare ale reclasilicate in ciiftig sao pierdere
acestuia fn timpul
13.530.874 (101.150) (88.694)
sau dupii perioada Caiftig'/Pierdere din reevaluarea

7
acoperita de propriet!tii

informafiile Corcclii rcferitoare la 3nii precedenli - (391.949)


financiare istorice Impozit amanat pentru alte elemente ale (2.164.981) 16.184 62.335 13.814 .
de baza. rezultatuJui global

TOTAL ALTE ELEMENTE DE 11.365.893 (84.966) (329.614) (74 ....)


REZULTATGLOBAL

Total tire elemente de reultat ,Iobal


atrlbulblle:

9.033.871 (84.966) (329.614)


(74.880)
Proprietarilor Grupului

Intereselor care nu controieazA 2.332.022 - - -


7.043573 7.570.986 9.575.155 43.138
9.063.192
TOATAL REZULTAT GLOBAL

Total rezultat global atribulbU:

Proprictarilor Grupului 5.215.277 6.461.673 8.251.257 7.737.527 (2,001.084)

Intereselor care nu contro1eazA 1.828.296 1.109.313 1.323.898 1.325.665 2.044.222

Situa/ia consolidata a pozi/iei financiare


Nod 1.01
tn~hei.te
la
Anul incheiat la 30
31 decembrie septembrle
2013 2014 2015 2016
Auditat Auditat Auditat Neaoditat
(RON, dacii nil se specified all[el)
ACTIVE
ACTIVE IMOBILIZATE
Fond comercial 22.274.311 22.580.306 24.275.015 37.0 13.965
ImobilizAri necorporale 10.204.994 12.396.599 13.811.734 22.892.064
lmobilizliri corporate 246.304.029 255.8 17.347 280.210.741 296.032.843
Alu: active financiare 840 840 871 1.651
TOTAL ACTIVE IMOBILllA TE Z78.7B4.174 290.795.092 318.298.361 355.940.523

Active privind impozitul amanat


ACTIVE CIRCULANTE
Stocuri 9.943.471 to.553 .737 13.969.838 13.619.307
Creante comerciale 35.316.243 39.898.398 41.799.756 47.665.410
Activele privind impozitul curent
Alt.eactive 1.127.113 1,344.1 25 2~;# -2. 102.532
NUlTlerar ~i echivalentc de numerar 6.993.1 89 7.583.358 5.88 ~ ~RAV~~
11. . '
53.J80.016 59.319.618 61.1l :504... i;t~si1;
Active elasificate ca destinate va~ri i 464.392 381.665 ~ 1.6<jo'Q. ~" 66; J
CHELTUIELI iN AVANS 3.113.509 3.666.828
% ~rR06A" ;0
4.~&J.3 7.215.051)
TOTAL ACTIVE CIRCULANTE 56.957.917 63.418.11] 66.434~~
TOTAL ACTIVE 335.742.091 354.213.203 384.732.965 438.047.490

CAI'IT ALURI ~I DA TORn


DATORII CURENTE
51.128.897 64,808.736 73.170.998 93. 116.3 15
DatorH comerciale

8
12.254.524 15.582.209 15.513.594 417.164
Descoperire de cont
PorJiunea curenta a datoriei din leasing 1.211.206 1.255.341 7.032.056 6.529.453
financiar
P0rtiunta curentii a datoriilor pe tennen 29.109.791 13.918.290 17.907.388 16.529.580
lung
8 1.767 84.649 919.8 14 668.93 1
Dalorii cu impozitul pe profil curent
6.985.331 9.262.150 11 .673.569 18.342.462
Aile datorii
799.829 745.267 690.640 629.207
Datodi asociate cu active destinate vanzarii
101.571.345 105.656.642 126.908.059 136.233.111

DATORli PE TERM EN LUNG


65.263 1.666.461 12.294.667 11.792.822
Datorii din leasing financiar
152.040.326 155.022.740 143.524.63 8 184.807.028
Datorii pe tennen lung

152.105.589 156.689.201 155.819.305 196.599.850


TOTAL DATORII PE TERMEN LUNG
15.3 17.264 15 .059.481 14.809.1 09 13.956.92 1
Datorii eu impozitul amana!

167.422..853 171.748.682 170.628.414 146.789..832


TOTALDATORIJ

CAPITALURI
13.932.034 13.932.034 13.932.034 13.932.034
Capital emis
78.279.472 83.128.282 86.504.066 86.504.066
Rezetve
(25.627.588) (24.01 4.725) (19.139.252) (21.220.013)
Rezu1tat raportal
CapHaluri alribuibne proprietarilor 66.583.918 73.045.591 81.296.848 79.216.087
Crup.lui
163.975 3.772.288 5.899.644 12 .041.521
Interest care nu controleazii

66.747.893 76.817.879 87.196.492 9 1.257.608


TOTAL CAPITALURI
335.742.091 354.223.203 384.732.965 438.047.490
TOTAL CAPITALURI ~I DATORII

ReZUltatul situafiei financiare "j1uxurilor de trezorerie


Ao ul incbelalla Nod lum incbelate I.
31 decembrie 30 septembrle
2013 2014 2015 2015 20 16
Auditat Auditat Auditat Nea~'Nl:~itat

Fhu:urJ de trezorerie din explolltare


(RON, daCli 1111 se speclficii aftJef)
IF .~~~

Profltl picrderi inainte de (2. 107.295) 9.964.481 12.....763


IASf
~ IO.~
\
Sp.' ~
Impozitace \(<? t.4Z6:1i9
Ajll!lltiri peotru:
Dcpreciere 26.153.608 25.701.8 17 26.748. 141
""-.:.. ~/
21.193."""27.420.605
Cheltuieli eu dobiinzile 12.792.946 12.674.545 11.270.696 11.270.696 10.567.686
Venituri din dobanzi (146.821) (249.829) (385.938) (385.938) (330.270)
Ajustari de valoare pentru creanle $i 4.836.005 (163.247) 21 4.477
pierderi din creanje 8. 105.210
AjustJri de valoare peotru deprecierea
slOcurilor 109.04 1
Redu~ ri financiare 6.935.39 1 3.422.588 2.804.052 2.080.093 2.299. 177
Pierderi din vanzaRla sucursa1e1or . . . 714.751

9
Cfl$tigl(pierrleri) d in ajustiri ale (236.000) 78.443 -
acrive lo r pe tennen lung -
Difereote de curs rezulc.ate din 2.685. 129 548279 2.357.932 (2.060.932)
reevaluarea soldurilor in valuta (2.384.314)
Aile venituri nemonc:tare (1.981.000) (3.762.989) (3.300.000) (2.441.613) -
ca'ifig/(pierdere) ueta din V3tlZa1U (6.708.798) (87.464) (57.292) (57.292)
activelor -
Fluxurl de trezorerle in uplo.tare 42.223.165 48.126.624 52.650.831 40.585.929 47.927.970
tnatute de modlftdrtle in c.pltalul
circulant
Cre~teri ale soldurilor de crcanlc (7.375.789) (8.012.264) (3.242.399) (4.522.304) (14.765.408)
Cre~teri ale solduri lor de stocuri (192.413) (563.174) (3.390.778) 303.275 683.907
Descre~teriJ(Cre~teri) de chelfLIieli in 11.299 (553.319) (422.694) (1.346.032) (998.009)
avans
C~teri in datorii 1.067.075 11.995.406 9.447.452 2.806.256 6.068.946

N.merar cenent din esploatare 35.733.337 50.993 .273 55.042.412 37.827.124 38.917.406
Impozil pe profit (524.887) (2.544.718) (2.470.547) (1.396.901) (2.485.772)
Dooonzi ptiilile (12.844.019) ( 12.779.919) ( 11.316.966) (6.736.304) (8.935.922)
Doblinzj primite 146.821 249.829 385.938 385.938 330.170

N!oiRlerar net ge.... t dio .ctlvltl~i 22.511.252 35.9U1.465 41.640.837 30.079.857 27.825.982
de "ploat.re
FluIuri de trezorerle din actlvlt.tea
de investitll
Investilii in combiuAri de investitii - (187.913) (3.107.334) (2 .378.346)(24.696.156)
Venituri din vaozarea combin!rilor de
investitii
- - - 45.000

Achizijii de imobilizli ri necorporale (2.005.405) (2.528.137) (1.831.817) (1.353.382) (2.618.330)


Achizitii in imobilizAri (13.394.362) (25.237.615) (23.194.914) (17.680.167) (16.899.878)
Venituri din vanz!ri de mijloBce fixe 6.681.780 89.782 57.292 57.292 -
Numerar net foloslt in attlvltatea de (8.717.987) (27.863.883) (28.076.773) (21.354.603) (44.169.364)
investitil
Fl.IUri de tremrerie diD activlt.tea
de RDJID\JIre
Contnbufii Ie capitalul socia l (interese 2.499.000 - 137.030
care nu colltrQk:azA)
Cr~tere in imprumuturi 7.603.356 10.154.562 1.633.867 199.632 49. 184.795
Ramburslri de imprumuturi (15.120.123) (18.925.454) (13.110.964) (5.941 .763) (23.839.051)
Pl1iji pentru leasing financier (2.625.763) (1.192.521) (3.788.829) (3.771.083) (3.957.886)

Numerar net geoer.t de activltatea (10.142.530) (7.464.413) (15.265.926) (9.513.214) 21.524.888


de finantare

,I
Crej:terealdescrqtere. oeli de
numerar ecblvalent de numerar
3.650.735 590.169 (1.701.862) (787.960) 5.181.506

Numerar ,1 echl".lente de numer.r 3.342.454 6.993.189


la inceputul .nulul
Numerar ,I ecblvaleate de nUMenr 6.993.189 ---'7'.5"8;;3'.3<0
58
5.881.496 rt79l~ ; 00,\\
la Ifillitul allulul
c .~ 0:
Alte informa!U /inaneiar. ~i operationale '%
"'?
p.I'ROe \ Ii
-l
EBITDA (Profitul inainte de plata dobiinzii, impozitelo .. de~ ' ~i
amortizOrii, ajustOrilor ~i reluarilor de depreciere a mijloacelor fixeT - Grupul
calculeazii EBITDA ca profit inainte de rezultatul financiar net, impozitare,
depreciere ~i amortizare, ajustari ~i reluOri de depreciere a mijloacelor fixe.

Tabelul de rnai jos prezintll 0 reconciliere a EBITDA total eu profitul net:


Anul incheiat I. Noullunl incbelate la
31 decembrie 30 leptembrie

10
2013 2014 2015 2015 2016
Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat
(RON, dacii nil. se specificli alifel) ---
Profit net/(pierdere) pentru perioada
(4.322.320) 7,655.952 9,904.769 9,138,072 43,138
Plus:

Cheituiala cu impozitul pe profit 2.215.025 2.308.529 3.093.994 1.849.449 1.382.946

Rezultatul financiar net 22.184.880 16.347.275 15.992.713 8.101.811 10.011.919

Deprecierea. amortizarea active lor 25.917.608 25.780.260 26.748.141 21.193.394 27.420.605


imobiliz.ate

45.995.193 52.092.016 55.739.617 40.282.726 38.858.608


EBITDA (neauditat)

De la data de 30 septembrie 2016, respectiv data de referinlii a Situaliilor


Financiare Interimare, au intervenit urmatoarele modificiiri semnificative in
situalia financiarii sau comercialii a Grupului: (i) in octombrie 2016, Grupul a
tras 0 suma suplimentarii de 1.600.000 EUR din imprumutul sindicalizat,
pentru a finanta achizilia Centrului Medical Panduri; (ii) in noiembrie 2016,
Grupul a rambursat suma de 2.100.000 EUR, reprezentiind sume datorate ~i
dobfulzile acumulate din imprumuturi ~i contracte de leasing financiar; (iii) in
noiembrie 2016, Grupul a tras 0 sumii de 4.000.000 EUR din imprumutul
incheiat, la data de 30 septembrie 2016, cu International Finance Corporation,
membru al Grupului Bancii Mondiale, din care, la data Prospectului, 0 sumii de
aproximativ 2.500.000 EUR este disponibilii in conturile bancare ale Grupului.

11
B.8 I Informa/ii combinate neauditate pro forma ale operaliunilor pentru
jinanciare incheiate la 30 septembrie 2016 transpun (i) achizipa Societiililor Achiziponate, ca ~i cum achizitia ar fi avut loc la I ianuarie 2015, prin
proforma combinarea rezultatelor fmanciare ale soeietatii pentru aceastii perioadii cu cele ale Grupului ~i (ii) eliminarea anumitor cheltuieli induse in
seleetate. situatia consolidatii a contului de profit a Grupului pe care Grupulle considera neoperaponale ~i1sau de natura nerecurentii.
identifieate
Infonnapile financiare pro forma neauditate prezentate mai jos au fost pregatite pentru (i) a ilustra efectul achizitiilor efectuate in 20 15 ~i pW Ia
ca alare.
30 septembrie 2016 ("Societaplc AChizi\ionate") asupra Grupului; ~i (ii) eliminarea anumitor cheltuieli nerecurente ~i1sau neoperalionale pentru a
lnformaliile oferi 0 estimare a EBITDA curente a Grupului.
jinanciare
Pro-forma EBITDA ajustatii si neauditatii a Grupului este de asemenea utila dind se analizeaza datoria curentii a Grupului alaturi de capacitatea de
proforma
cfi~tig a acestuia. Chiar daci\ situali. eonsolidatii a pozipei finaneiare In Situaliile Finaneiare include Inlreaga valoare a datoriei realizate pentru
de bazii
finantarea achiziliilor efectuate pW la data de referinlA, situapa auditatii a contului de profit consolidat include doar 0 parte din veniturile anuale
seleetate
ale Soeietiililor Dobiindite. Folosind pro-forma EBITDA ajustata ~i neauditatii pentru aslfel de comparatii permite includerea unei estimiiri, pe
/rebuie sa
intreaga perioada, a rezultatelor care vor contribui la finantarea serviciului datoriei realizate pentru achizitionarea acestora.
indice in
mod clar Informaliile financiare pro forma au fost pregatite doar in scop informativ ~i, datoriIA naturii sale, se adreseaza unei situalii ipotetice ~i aslfel nu
faptul ea, reprezinta rezultatele financiare actuale ale Grupului. Situapile financiare pro forma combinate nu reflecta neaparat care ar fi fost situapile sau
din cauza rezultatele fmanciare combinate ale Grupului, luiind in considerare ca achizitiile ar fi avut loe la datele indicate in estimiirile pro forma. De
naturii lor, asemenea ele nu se pot dovedi folositoare in anticiparea viitoarelor situatii ~i rezuitate financiare ale operapunilor Grupului cu Soeietiiple
in/ormariile Achiziponate. Pozitia financiarii actuala ~i rezultatele operatiunilor pot diferi substanpal de sumele pro forma reflectate rnai jos datorita unci
financiare varietiili de factori.
proforma
Simaria pro forma a conmlui de profit pen"u 121uni incheiate la 31 decembrie 2015
se refera la
Doulsprezece luol incheiate I. 31 decembrle 2015
o situalie Costuri COlfurl
Pro Forma
IFRS 12L Normalizare Normallzare nereeurente nereeurente
ipotetiea ~i, 2015 lan-sep 2015 oct-dec 2015 ian-sep oct-dec
Ajustati
12L 2015
prin (RON. dacii nu ute indicaJ altfeJ) Pro-forma 12L 2015 2015 1015
Audilalii Nota 4.1 Nota 4.1 Nota 4.2 Nota 4.2
urmare, nu
CIFRA DE AFACERI 390.978.897 26.784.001 8.432.079 426.194.977 426.194.9n
reprezintii Alte venituri operationale 4.591.826 598,039 3.874 5.193.739 5.193.739
situa/ia VENITURIOPERATIONALE 395.570.723 27.382.040 8.435.953 431.388.716 431.388.716

finam (366.579.247~ ~25.617.984~ F972.924) ~400.170.155)


~ 514.936 (398.787.037)

sau 28.991.476 1.764.056 463.019 31.218.561 868.182 Si4F6 32.601.679

(11 .270.696) (453.8>4) (\25.327) (11 .849.877) {I 1.849.877)


(4.722.0\7) (14.285) (\4.2\7) (4.750.5 \9) (4.750.519)

12
REZULTAT INAINTE DE L\1POZITARE 11.998.763 U95.917 313.485 .4.61&.165 863.182 514.936 16.00t.Z83

Cheltuiala eu impozitul pe profit (3.093.994) (431.781) (24.344) (3.ll0.123) (138.909) (82.390) (3.771.422)

REZULTAT NET 9.904.769 864.132 299.141 11.068.042 729.273 432.546 12.229.861

Recont:ilierea la EB1TDA AjIlSf4t4 '" 1Zlun; 1015

Profit Net rllportJllla EB1TDA AjuSlJlt4. Douisprezec:e lUMlncheilite la 31 decembrie 2015


Cost.ri Co.turl
ncrecurente nereeurente Pro Forma
IFRS 12L NormaUzare Normallzare ian-sep oet-dee Aju.tat112M
(RON. dacii nil este intilcat alif!l) 2015 lan-sep 2015 oct-dec lOIS Pro-forma 12L 2015 2015 1015 2015

Profit/(pierdere) pcntru perioada 9.904.769 864.132 299.14. 11.068.042 729.273 432.546 1l.229.361
Reinlegrnre:
lmpozite pc pMfit 3.093.994 431.785 24.344 3.550.123 138.909 82.390 3.771.422
Din care:
Cheltuieli eu impozitele de bam 3.093.994 431.785 24.344 3.550.123 3.550.123
Impact unic 138.909 82.390 221.299

Rezultat tinanciar IS.992.713 468.139 139.544 16.600.396 16.600.396


Oepredere. amorclzare ~ pierden. hxhtslv din
teevaJuiri 26.748.141 1.503.997 342.734 28.594.872 28.194.872

EBITDA AiustatA 55.739.617 3.168.053 805.763 59.813.433 868.182 514.936 61.196.551

Situa,ia Pro forma a contului de profit la "oull luni 2016

Noullunl incheiate la 30 .eptembrie 2016

COlturi
IFRS 9M 2016 Normallzare Pro-forma 9L 2016 Pro Forma Ajustatl9L 2016
Derecurente
!RON, Dad nu eSle indicat a ltfel~
Nel/I/dital

QIlITAT4 Citra de afaceri 361.489.209 16.972.164 378.461.373 378.461.373


,," l
~" ven;turi "",rnlk>n,l,
."'~~
628.470 1.710.898 2.339.368 2.339.368
NITURIOPERATIONALE 362.111.679 ]8.613.062 380.100.741 380.aoo.741

1 \~
YII\fJ~"~
m
~LTUIELI OPERATIONALE
PROFIT OPERATIONAL
(350.679.676)

11.438.003
(17.638.1%)

1.044.866
~368.317.872l

12.482.869
.0.086.074

10.086.074
(358.131.798)

22.568.943

13
Costul finantlrii ( 10.561.686) (200.112) (10.767.798) (10.767.798)
Alte chelruieli finaraciare 555.761 569.073 1.124.840 1.124.840

REZULTAT FINANCIAR (10.011.919) 368.961 (9.642.958) (9.642.958)

REZULTAT i NAINET DE IMPOZITARE 1.426.084 1.413.627 2.839.711 10.086.074 12.9Z5.985

Cheltuiala ell ilIlpozitui pe profit (1.382.946) (177.034) (l.S59.980) (1.613.772) (3.173.752)

REZULTAT NET 43.]38 1.236.793 1.279.931 8.471.302 9.7S2.233

ReeoDeilie!"ea la EBITDAAjustatil la Noua luni 2016

Profit Net raportar la EBITDA AjustQltl Noui Juni inchelate 1. 30 septembrie 2016
IFRS9L Costuri Pro Forma
Normalizare Pro-forma 9L 2016
(RON, dadi nu este indicat a/tfel) 2016 nerec:urente Ajustati 9L 2016

PTOfitl(pierd4~re) pcntru perioadA 43.138 1.236.793 1.279.931 8.472.302 9.752.233


Reintegrare:
Impozite pe Jlrofit 1.382.946 177.034 1.559.980 1.613.772 3. 173.752
Din care:
Cheltuieli eu irnpoziteJe de bazA 1.382.946 177.034 1.559.980 1.559.980
Impact unic 1.613.772 1.613.772

Rezultat financlar 10.0[( .919 (368.%1) 9.642.958 9.642.958

Depreciere, a.mor1lzare ~i pierderi, Inclusiv din reevaluiri


27.420.605 498.948 27.919.553 27.919.553

38.858.608 1.543.814 4ll.4ll2.422 10.086.074 50.488.496

A stliri de lIonnalizare
~
Justiirile de nonnalizare sunt flieute peDtru a include rezuilaleie finaneiare aie Soeieta(ilor Aehizilionale de grup in rezullaleie finaneiare ale
Grupuiui pentru perioada reievantil. Ajustarea reprezinta situalia neauditata a elementelor contului de profit pentru perioada de timp relevantil
14
anterioara, incluzand in aceasta, luna achizitiei societa~i.

Ajustari de Costuri Nerecurente

Ajustiirile de cheltuieli nerecurente reprezintil cheltuieli care au fast incluse in contul de profit ~i pierdcre consolidat al Grupului dar care, in opiuia
grupului, reprezintii costuri nerecurente ~i1sau neoperaponale. Aceste cheltuieli se referii in principal la: (i) costuri realizate in legiiturii cu achizitia
Societiltilor Achizitionate care au fost rnai degrahii inregistrate in cheltuieli deciit capitalizate ca parte a costului de achizitie a cornpaniei,
incluzand costurile proceselor de achizitie la care s-a renuntat sau care sunt in desf'~urare; (ii) cheltuieli in legiiturii cu anumite servicii de
consultantii ~i costurile fmantiirilor de la International Finance Corporation, membrii a Grupului Biincii Mondiale; (iii) anumite cheltuieli cu
consultanli extemi in legiiturii cu aspecte neoperationale sau nerecurente; ~i (iv) un provizion inregistrat in contul de profit ~i pierdere pentru
pecioada de nouii luni incheiatilla 30 septembrie 2016 in legiiturii ell inlreaga valoare a creanlei fata de CNAS din perioada 2008-2010, care
momentan se afia pe rolul instantei.

. ~ol'\lAT~ .
..'" ()(>

~ i~~'
~ ~..,2 ;
=-' ll' (I'J.'
~ ","'.
~~.'

15
Bo9 Dacii se intocmesc Nu se aplicii
previziuni sau 0
estimaTe a
profituluio se va
preciza cifra.

BolO 0 descriere a Deloitte Audit S.R.L. ("Deloitte"), 0 societate de audit independentii, a auditat
naturii tuturor Situatiile Financiare Anuale ~i a emis un raport de audit larii rezerve in legiiturii
rezervelor din ell acestea. Deloitte a revizuit, dar nu a auditat Situatiile Financiare Interimare.
raportul de audit Raportul auditorului independent asupra revizuirii Situajiilor Financiare
privind informafiile Interimare ale Societiijii pentrn perioada de nouii luni incheiatii la 30
financiare istarice. septembrie 2016 a exprimat 0 concluzie larii rezerve.
Boll in cazul in care Managementul Societiijii este de pilfere cii Societatea are capital circnlant
capitalul circulant suficient pentrn necesitiitile curente, respectiv pentrn cel pulin 12 luni dupii
al emitentului nu publicarea Prospectului.
este suficient
pentru cerinfeie
actuale ale
emitentu/ui, se va
include 0

explicafie.
Secj:iuuea C-Valori Mobiliare
Col 0 descriere a Oferta constii in oferta publicii inijialii initiatii de V4C ~i de International
tipu/ui ~i categoriei Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale ("Acponarii
va/orUor rnobiliare Vanzitorin ), de panii la 8.840.480 actiuni ordinare, nominative, emise in
care fac obiectul formii dematerializatii de Societate, aviind 0 valoare nominalii de 0,25 RON
ofertei publice ~i acordiind detiniitorului un drept de vot in cadrul aduniirii generale a

ilsau sun! admise actionarilor ("Actiunile Oferite"), astfel: un numiir de piinii la 7.283.360
la tranzac/ionare, Acjiuni Oferite de V4C ~i un numiir de piinii la 1.557.120 Acjiuni Oferite de
inclusiv arice International Finance Corporation, membru al Grupulni Biincii Mondiale.
nurniir de Ulterior inchiderii ell succes a Ofertei ~i a decontiirii tranzactiilor aferente
identificare a Ofertei, se intentioneaza admiterea actiunilor emise de Societate pe piata
va/orUor reglementatii la vedere adrninistratii de Bursa de Valori Bucure~ti S.A.
mobiliare. ("BVB").
in virtutea contractulni de stabilizare Managerul de Stabilizare (sau
persoanele care actioneazii pe seama Managerului de Stabilizare) poate/pot
efectua tranzaclii pe piala reglementatii (REGS) a Bursei de Valori fu!f!!re~ti
pentrn un numiir maxim de 803.680 acliuni, in scopu! de .a)l.@ifp\ lt
h~e ~
1'~
,,t~'\I
Actiunilor la un nivel rnai ridicat decilt cel care ar y ~'iltfel ~~
'
~Stabilizare). 8),.~~~1
In legiiturii cu Stabilizarea ~i in scopul acoperirii de uo
Stabilizare a pozitiei scurte rezultate in urma facilitiijii ?.", ."
Acjionarii Viinzatori ~i Managerul de Stabilizare au incheiat ~
imprumut de Valori Mobiliare conform ciiruia Acjionarii Viinziitori vor da
cu imprumut Managerului de Stabilizare un numiir maxim de 803.680
Acliuni Supraalocate .
in contextul Stabiliziirii, Actionarii Viinziitori au agreat sii acorde

16
Managerului de Stabilizare 0 opliune, 0pliune de Acoperire a
Supraalocarilor ( greenshoe option) de a cumpm pOOii I. 803.680 ,cliuni de
I. Aclionarii Viinziilori in scopul returnarii acliunilor imprumutale de
Managerul de Slabilizare in virtule. Contractului de Imprumul de Valori
Mobiliare
Simbolul de pialii al acliunilor emise de Societate: M
ISIN: ROMEDLACNOR6
CFI:ESVUFR
C.2 Moneda emisiunii Moneda Ac\iunilor este RON.
de valori
mobiliare.
C.3 Numiirul de aCfiuni La data Prospectului, numarul de acliuni emise, reprezentiind capitalul
emise ~i viirsate social emis, subscris ~i integral viirsat aI Societlilii, esle de 20.092.000
integral ~i numiirul ac\iuni, fieeare fiind pliititii inlegral ~i avOOd 0 valoare Dominalii de 0,25
de aeliuni emise, RON/acliune.
dar nevarsale
integral. Valoarea
nomina/Ii per
aCfiune sau lapful
cii aCliunile nu au
valoare nomina/ii.

C.4 0 descriere a To\i delinatorii de acliUDi emise de Societale au acelea~i drepturi, cele mai
drepturilor conexe importanle fiind descrise mai jos:
valari/or dreptul de preferin\ii .1 ac\ionarilor de a subscrie la orice emisiune de
mobiliare. ac\iuni noi, propor!ional cu numarul de ac\iuni delinule, cu exceppa
cazurilor in care dreptul de preferin\ii esle restriclional de 0 adunare
generalii a acponarilor (" AGA "), in conformitate cu legea ~i cu actul
constirutiv al Societli\ii care va intra in vigoare la data decontlirii
tranzacliilor aferente Ofertei ("Nool Act Constltutlv");
dreptul de a vota ~i de a participa la AGA;
dreptul de a primi dividende, in conformitale cu hotliririle AGA;
dreptul de a fi informal (spre exemplu dreptul de a fi informat cu privire
la activitiilile desfa~urate de Societate, de a obline orice informapi cu
privire la exercitarea drepturilor de vot Ii informalii cu privire la
rezultatele voturilor din cadrul AGA);
dreptul de a se retrage din Societate ~i de a solicita acesteia
riiscumpiirarea ac\iunilor in cazul in care acponarii nu au votat in
favoarea unor botiiriiri AGA de aprobare a unor acpuni corporalive
specifice previizute de lege (precum schimbarea obiecrului p" ~
activitate al Societa\ii, mutarea sediului inregistrat al Soc~ 'i intr~ ( \.\
altli Jaril, schimbarea formei juridice a Societlilii, fuziunea (;' ~~ ~
. iI")
Soclet \11 ; aIi lt4~oef. ~l\ JZ"
dreptul de a solicita anularea hotiiriirilor adoplate in AGA o<,,,;'?
drepturi din lichidare; ~i ....:....~t'
alte drepturi previizute de Noul Act Constitutiv al Socictilpi, de Legea

17
nr. 3111990 ("Legea Societiiptor") ~i de alte legi ~i reglementiiri in
vigoare.

C.S 0 descriere a AC\iunile sunt liber transferabile, cu respectarea regulilor pie\ei


oriciirei restricfii reglementate la vedere operata de BVB ~i a regulilor de compensare ~i
privind Iiberul decontare ale Depozitarului Central S.A., precum ~i a altor legi aplicabile,
transfer al ell exceptia restrictiilor de vanzare ~i transfer in anumite jurisdictii, conform
valorilor legisla\iilor aplicabile ~i a angajamentelor contractuale sumate de membrii
mobiliare. Familiei Marcu privind interdic\iile de instrainare a ac\iunilor de\inute in
Societate.
C.6 Se va indica dad. Ulterior lnchiderii cu succes a Ofertei ~i decontiirii tranzactiilor aferente
valorile mobiliare Ofertei, se intentioneaza admiterea actiunilor emise de Societate pe piata
oferite fac sou vor reglementata la vedere administrata de BVB.
face obiectul unei
cereri de admitere
la tranzaclionare
pe 0 piafa
reglementatii #
identitatea tuturor
piefelor
reglementate in
care valorile
mobiliare sun! sau
urmeazii sa fie
tranzac{ionate.

C.7 o descriere a Consiliul de Administratie este axat pe crearea de valoare pentru ac\ionarii
politicii de Societa\ii. Pentru a men\ine actualul trend de cre~tere a profitabilitatii,
distribuire a Grupul are nevoie atat de resursele sale interne cat ~i de cele externe. Astfel,
dividendelor. Consiliul de Administratie, axat pe continna extindere a profitabilita\ii
Grupnlui in beneficiul actionarilor, inten\ioneaza sa propuna nedistribuirea
de dividende catre ac\ionari, atata timp cat cre~terea Grupului este
comparabiHi ell nivelul de cre~tere inregistrat in perioada acoperiHi de
situa\iile financiare istorice, i.e. 2013 - 2015. In cazul in care Consiliul de
Administra\ie va propune distribuirea de dividende in viitor, vor trebui awte
in vedere mai mnite aspecte, respectiv conditiile generale de afaceri,
rezultatele finaneiare ale Grupului, eerintele de investitii, preeum ~i
restric\iile legale ~i contractuale de plata a dividendelor ~i orice al\i factori
pe care Consiliul de Administralie Ii poate considera relevan\i. Orice profit
considerat care nu va fi dedicat planurilor de cre~tere ale Societa\ii sau care
nu este grevat de restrictii contractuale, legale sau de aM natura
principiu, distribnit aC\ionarilor, cu excep\ia cazului in care e neceiP~~ ~
pentru oriee alt seop corporativ, inclusiv pentru investitii in o,[_ _.'~ -~
cre~tere a profitului. au.
~-o'\!>~~ ~/i
t>..'?~ A

Seetinnea D-Riseuri ~ .... ;/


0.1 Informafii esenfiale Factori de rise referitori la afaeerile Grnpului ~i la industria in eare
despre principalele opereazii Grupnl
n'scuri specifice Grupul s-ar putea sa nu reu~easca sa i~i extinda afacerile confonn

18
emitentului sau strategiei acestuia sall sii-~i atinga obiectivele de cre~tere ~i venituri
sectorului in care Grupul i~i desfii~oarii .f.cerile in Romftnia intr-un cadru de
acesta i$i reglementare rigid ~i in continua modificare, care duce la angajarea
desfii~oarii unor cheltuieli de confonnitate semnificative
activitatea.
Echipa de conducere de nivel superior a Grupului este critica pentru
perfonnan(ii
Activitii!ile Grupului sunt in mare masura dependente de personalul
medical ~i de capacitate. Grupului de a atrage !i de a men!ine personal
calificat
0 cre~tere brusca a infectiilor sau a altar riscuri care sunt tipice pentru
actul medical ar putea avea un impact asupra reputapei Grupului !i a
fluxului de pacien!i
Grupul concureaza cu Statui Roman !i cu furnizori privap de servicii
medicale
Dificultii!ile sau intiirzierile in procesul de achizipe a afacerilor noi sau
in integrarea afacerilor medicale achizitionate, ori datoriile istorice ale
acestor afaceri, precum ~i a evolutie precara a acestora in cadrul
Grupului ar putea incetini cre~terea viitoare a Grupului
Puterea brandului !i reputapa Grupului sunt determinante pentru
succesul acestuia
Industria in care Grupul i!i desI"!oarii .ctivitatea are 0 evolupe rapida
din perspectiva progresului tehnologic
Grupul depinde de cererea de servicii medicale care este afectatii de
factori demografici, tehnologici ~i macroeconomici
Incapacitatea de a furniza servicii medicale de in.ltii calitate pe baze
continue ar putea avea efeete negative asupra afacerii Grupului
0 parte din vilnziirile Grupului este generata din contracte cu autoritii!i
publice
Exercitarea unor drepturi speciale de catre minoritarii din filialele
Grupului ar putea ingreuna cre~terea respectivelor filiale
Grupul a contractat d.torii !i s-a angajat la indeplinirea unor obligapi
stricte, inclusiv de ordin financiar, prin contractele de imprumut la care
este parte
1mbunataprea aclului medical finan(at de catre Statui Romiin in unita\ile
medicale pub lice ar putea tempera cre!terea Grupului !i ar putea.teduce
?-,...VEGIt-...
vanzarile acestuia ~~~ ~~&"
!(, 0<;,
Dezvoltarea sectorului de asiguriiri de siinatate ar pute~ Jlfe~' 9 flle
din linia de afaceri Corporate ale Grupului ~ Q<Pp<1
Grupul s-ar putea sa nu respecte reglementiirile 'P~1l!?Privind .
gestionarea de~eurilor medicale sau, in general, alte Obli~ 0JlCIj.~
de mediu, siguran(ii sau siiniitate
Grupul trebuie sa respecte legisla!i. privind protecpa datelor personale
~i orice inciilcare privind protejarea datelor personale ale pacien!ilor ar
putea expune Grupul riscului angrenarii faspunderii

19
Intreruperile in activitate, planurile de urgent! necorespunziitoare sau
managementul crizelor intr-un mod inadecvat, disfunctionalitA\i in
sistemul IT sau pierderile de date ar putea avea un efect negativ
semnifieativ asupra afacerilor Grupului
Grupul se bazeazii pe eehipamente medicale peutru preslare. de servicii
medicale de inaltA calitate, iar lipsa de echipamente sau 0 cre~tere a
costurilor eu echipamentele ar putea avea un impact asupra afacerii
Grupului
PreSlarea serviciilor medicale este reglementatA prin cerinle stricte de
reglementare ~i autorizare. Nerespectarea aeestor cerinte ar putea avea
consecinte severe pentru afacerea Grupului
Disputele ~i litigiile ar putea angrena riispunderea Grupului, ceea ce ar
putea avea un impact asupra reputatiei acestuia ~i) indirect, asupra
afacerilor
Laca\iile anuntitor unitAli medicale utilizate de Grup sunt inchiriate, iar
incetarea contractelor de inchiriere, indiferent de motiv, ori
incapacitatea Grupului de a Ie prelungi termenul intr-o maniera
eficientA din punct de vedere al costurilor, ar putea duce la inchiderea
respectivelor unitAli medicale
Proprietalile de\inute de Grup in proprietate sau inchiriate de catre
acesta ar putea face obiectul unor cereri de retrocedare de catre
proprietarii anteriori
Drepturile de proprietate ale Grupului asupra anuntitor construclii ar
putea face obiectul unor preten\ii din partea autoritA\ilor competente
~iJsau a persoanelor care au inregistrat prejudicii din cauza edificiirii
respectivelor cODStruc\ii
Spitalul PDR din Bra~v se atlii pe un teren in legliturii cu care
dobandirea dreptului de proprietate de ciitre PDR este supusa unui rise
de nulitate
Anumite proprieta\i utilizate de entitA\ile din cadrul Grupului pe bazii
de contracte de IDchiriere sau de concesiune incheiate eu autoritati
publice s-ar putea sa faea obieetul unor cereri de constatare a nulitalii
Lipsa unei notAri a contractelor de inchiriere sau de concesiune in cartea
funciara ar putea permite unor pOlenliali cumparatori ai respectivelor
proprietAli sa nu respecle acesle contracte
Grupul s-ar putea sa intftmpine dificulliili in oblinerea de finantare
pentru extinderea afacerilor
Lipsa unei reevaluari a proprietA\ile imobiliare ale Grupul <rR'~~: 'J'"{: ~
sfID1itul anului 2016 ar putea duce Ia cre~lerea taxelor 10 illl'e i!l.liI:J!!>f ~~
Grupului pentru cliidiri1e aflate in proprietate ~ J4.~ _ 5
_"- Otl~'
Familia Marcu va continua sa exercile 0 influenla semni'\"1!ti~,r.supra
<?., -
J'"
l>

SocietAlii dupa OferlA, iar interesele aeesteia s-ar putea nu ~


concordanla cu interesele altor ac\ionari ai SocietA\ii
Grupul este expus schimbiirii in regimul fiscal
AutoritA\ile fiscale ar putea face constatAri nefavorabile in legaturii cu

20
anumite servicii ~i ar putea astfel stabili obligatii fiscale suplimentare
pentruGrup
Grupul este expus riscului de fluctuatie a cursului de schimb valutar
Riscuri specifice Rominiei ~i regiunii
Investitia in piete in curs de dezvoltare, cum este Romania, implicii
anumite riscuri macro-economice, care s-ar putea sa fie mai
semnificative decat riscurile asociate piete10r mai dezvoltate
Valoarea investitiilor in Romania, inclusiv valoarea Actiunilor, ar putea
fi afectata in mod negativ de incertitudini de ordin politic ~i economic
Evenimente globale ~i regionale ar putea afecta in mod negativ
economia Romaniei
0 incetinire a cre~terii economice estimate pentru Romania ar putea
avea impact asupra cifrei de afaceri ~i rezultatelor Grupului
Accesarea unor fmantan de la organisme intemationale pentru a
tempera 0 potentiala revenire a crizei fmanciare in Romania ar putea fi
conditionata de implementarea unor masuri de austeritate, care ar putea
avea un impact asupra economiei ROffiruuei ~i ar putea afecta afacerile
Grupului
Predictibilitatea limitata a sistemului legislativ din Romama, birocratia,
coruptia ~i deciziile inconsecvente ale autoritatilor pot avea efecte
negative asupra activita\ii Grupului
Neindeplinirea obligatiilor de membru al UE ar putea duce la aplicarea
de sanctiuni Romaniei, ceea ce ar putea avea efect indirect asupra
activitatii Grupului
Scaderea rating-ului de credit al Romaniei sau alte evenimente care
afecteaza solvabilitatea Romfiniei pot afecta capacitatea Grupului de a
accesa finant8ri necesare pentru dezvoltarea afacerii sale
Leu! romanesc poate fi afectat de volatilitatea ridicata a ratelor de
schimb valutar ~i ale inflatiei
Increderea :in sistemul medical din Romania ramane scazuta ~i
Romania nu are un plan adecvat de salvare in caz de dezastrn

D.3 lriforma/ii esentiale Riseuri referitoare la aepuni ~i la oferta ~?J>VEG"


despre principalele Este posibil sa nu se dezvolte 0 pia\ii activa ~i lichida a Ac~r duP1f
a ~
riscuri specifice Ofertii si admitere acestora la tranzactionare 1;\.,'C~ ~
, ...jJ ~~~
valori/or
Este posibil ca Actiunile sa nu fie admise sau r <t lfn~'Rdq; :t i
()

tranzactionare pe Bursa de Valori Bucure~ti


mobiliare.
'?-")"t'.
Fluctuatiile pretuiui de pia\ii al Actiunilor sau lipsa lichidita~''~~~f'
afecla performanta unei investitii in Actiuni
Este posibil ca Societatea sa nu poata distribui dividende in viitor din
cauza profitului insuficient sau a diferitor constrangeri legale sau
contractuale
Vanzarile subsecvente ale unui numar semnificativ de Actiuni de catre
actionarii semnificativi ai Societatii ar putea duce la scaderea pretului
Actiunilor

21
Este posibil ca drepturile de preemp\ione sa nu fie disponibile anumitor
ac\ionari
Varia\iile ratei de schimb valutar ar putea avea on eCect negativ asupra
de\in~torilor de Acliuni din aCara Romaniei

Sectiune. E-Oferta
E.] Valoarea totalii Veniturile brute oblinute de Ac\ionarii Vanziitori in urma Ofertei vor fi de
netii a fondurilor aproximativ ?, Q1' t, 16 Roo RON (presupunand cA toate Acliunile
obfinute ~i 0 Oferite delinute de fiecare Aclionar Vanzator in parte vor fi vandute la
estimaTe a costului pre\U1 maxim de OCertil, respectiv la pre\U1 de :3 tj RON ("Pretu)
total in legiiturii cu Maxim de Oforti".
emisiunealoferta, Totalul comisioanelor, tariCelor ~i cheltnielilor plAtibile de c~tre Ac\ionarii
inclusiv cheltuielile VanzAtori in legaturo cu Oferta se ~teaptA sa fie de aproximativ
estimate percepute j . 000 .21,p RON (presupunand cil toate ACliunile Oferite de\inute de
de emUent sau fiecare Ac\ionar ViinzAtor vor fi vandute la Pre\U1 Maxim de OfertA).
ofertant de la Totalul veniturilor nete ob\inute de Ac!ionarii ViinzAtori in urma Ofertei
investitor.
'b 00 It l'
dupa deducerea comisioanelor, larifelor ~i cheltuielilor va fi de aproximativ
:L2 RON (presupunand co toate Ac\iunile Oferite delinute
de fiecare Aclionar ViinzAtor vor fi vandute la Pre\UI Maxim de Ofem).
Comisioanele, tarifele ~i cheltnielile survenite in urma Ofertei nu Ie vor fi
pretinse investitorilor de catre Societate sau de catrc vreunul dintre
Actionarii Vanzatori.
E.2a Motivele oferlei, Prin vanzarea AC\iunilor Oferite, obiectivul International Finance
uti/izarea ~i Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, este de a realiza
eslimarea randament financiar pe investi\iile de tip equity ale International Finance
fondurilor nete Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, in Societate ~i de a
oblinute. recicla capitaiul acestuia pentru investitii viitoare.
Veniturile ob\inute in urma Ofertei de V4C Eastern Europe Holding V
Limited, filiala V4C Eastern Europe Fund, vor fi folosite pentru
rambursarea de capital ~i ca~tiguri din investi\ii catre investitorii grupului
din care V4C Eastern Europe Holding V Limited face parte.
Societiipi nu ii va reveni nicio parte din veniturile provenite in unna Ofertei.
E.3 o descriere a Oferta consla din oferirea de catre Aclionarii Vanzatori a unui numar de
tenneni/or # pana la 8.840.480 Ac\iuni existente sub forma de Ac\iuni Oferit~1IIliil!iii'llll:J.
condifiilor oferteL intr-un numar de 8.036.800 ac!inni de baza ("Acllnn! de Bazt \)~i intr ~ u''''; ~
numar maxim suplimentar de 803.680 aclinni supraalo~ ~~ ' ~
"'" ~;;ll 0
Supraalocale"). ~ I'ROe~!
Ofem este structuratA ca 0 ofem de Actiuni Oferite (i) catJ;.IlU/ticul din J
Romania ~i (ii) in afara teritoriului Statelor Unite in cadrul un "..
offshore in baza prevederilor Regulamentului S.
Ofem este impiir\itii in doua tran~ ("Tran~ele Orerte!"), dupa cum
urmeazli:
(I) un procent de 15% din Acliunile OCerite (un numar de 1.326.072
Acliuni) va fi oCerit inilial oricaror persoane fizice sau persoane juridice care
nu intrunesc criteriile de incadrare ca Investitori Institulionali (astCel cum
acest termcn cste definit mai jos) ("Investitoril de Retail") ("Tran~a

22
Investitorilor de Retail"); ~i

(2) Acpunile Oferite ramase (un numar de 7.514.408 Acliuni) vor fi


oferite catre (i) institupi de credit, (ii) firme de investipi, (iii) organisme de
plasament colectiv (fonduri de investilii colective, societali de investilii
~i1sau societap de administrare a investiliilor), (iv) societap de asigurare, (v)
fonduri de pensii ~i societali de administrare a respectivelor fonduri, (vi)
traderi, (vii) societap fiduciare (trust companies), (viii) institupi financiare
internalionale (IFI), (ix) alp investitori considerali de Manageri a fi
investitori instituponali in conformitate eu regulamentele interne ale
Managerilor ~i (x) alte institupi financiare, inclusiv banci depozitare
("Investitori Institntionali") ("Tran,a Investitorilor Institntionali").
Dimensinne. fmala a fiecarei Tran~e a Ofertei va fi determinata de
Actionarii Vanzatori impreuna ell Societatea ~i in urma recomandarii
Managerilor, pe baza nivelului subscrierilor primite de la investitori, la Data
Alociirii, care se estimeaza a fi 1!i. {2. :20.(,6
E.4 0 descriere a Nu exista interese (inclusiv conflicte de interese), altele dedit cele care ar
oriciirui interes putea rezulta din circumstantele descri.se in Elementul B.6, care ar putea
care ar putea influenta semnificativ Oferta.
irifluenfa Unii dintre Manageri ~i1sau afilialii lor au furnizat in trecut sau ar pute.
semnificativ furniza in viitor, in mod ocazional, servicii de investitii, consultanta
emisiunea/ojerta, financiara ~i servicii bancare ~i comerciale, catre Grup ~ilsau ditre
inclusiv a Actionarii Vanzatori in legatura ell activitatea curenta a acestora, pentru care
conjlictelor de ar putea primi sau ar putea sa primeasca onorarii ~i comisioane specifice.
interese.

E.S Nurnele persoanei Societatea ~i Actionarii Vfinzatori vor agrea fiecare cu Managerii ca,
sau denumirea Incepand de la data contractului intre aceste piir\i in legatura cu Oferta
entitiitii care oferii ("Contractul de Intermediere") ~i pfulii la data dnd expira un termen de
spre vdnzare ~ase (6) luni de la data decontiirii tranzacliilor aferente Ofertei, nicio
valorile mobiliare. persoana dintre Societate, Actionarii Vanzatori, persoanele controlate de
Contracte de ace~tia, direct sau indirect, sau persoanele care actioneaza pe seama
interdiclie a oricareia dintre aceste persoane nu va: (a) oferi, vinde, cia cu imprumut,
instriiiniirii: partite ipoteca, cesiona, incheia acorduri cu privire la vfinzare, gaja, greva, incheia
contractante; acorduri cu privire la vanzarea sau emisiunea de, sau transfera ori dispune
precizarea Intr-o alta rnaniera de (sau annnta public orice astfel de masura), In mod
perioadei de direct sau indirect, orice titluri de capital ale Societalii sau orice valori
interdictie a mobiliare care pot fi convertite sau schimbate in, sau care pot fi e "
instriiiniirii. legatura cu oricare titluri de capital ale Societapi sau orice v ~f!. mObi!k;t-i~
sau produse fmanciare a caror valoare este stabilita In M ~'\Wiu \\
indirect prin referin\ii la pretul valorilor mobiliare suport, i1\ '" us~~~ !}
titluri de capital, van.ziiri forward ~i oppuni sau certific ~ dl!-~~epozit -;
reprezentand dreptul de a primi orice astfel de valori mobi ~ s~y
incheia orice acord swap sau alt acord prin care se transfera, integra[" sau
Partial, oricare dintre efectele economice ale dreptului de proprietate asupra
oricarora dintre titlurile de capital ale Societapi; sau (c) inchei. orice
tranzactii avand acela~i efect economic, sau conveni sa incheie, sau anunta

23
public orice inten\ie a sa de a incheia oricare dintre tranzac\iile descrise mai
sus.
Miliai Marcu, Nicolae Marcu ~i Mibaela Gabriela Cristescu vor incheia cu
Managerii, la data sau in iurul datei Prospectului, un contract privind
interdictia de instr~inare ("Contractul de Interdicpe") prin care fiecare
dintre cei de mai sus va agrea ca, incepand de la data incheierii Contractului
de Interdic\ie ~i pana la data la care expira un termen de ~asc (6) luni de la
data decontiirii tranzac\iilor aferente Ofertei, niciunul dintre ei ~i nicio aM
persoanii actioniind pe seama vreunuia dintre ei, nu va: (a) oferi, vinde, da
ell imprumut, ecsiona, ipoteca, gaja, greva, incheia aeorduri eu privire ]a
vanzarea sau emisiunea de, sall transfera sall dispune intr-o alta manier! de
(sau anunta public orice aslfel de miisura), in mod direct sau indirect, orice
titJuri de capital ale Societii\ii sau orice valori mobiliare care pot fi
convertitc sau schimbate in, sau care pot fi exercitate in contul oricMor
titJuri de capital ale Societiipi sau orice valori mobiliare sau produse
financiare a caror valoare este stabilitii in mod direct sau indirect prin
referinl~ la prc\UI valorilor mobiliare suport, inclusiv swap de titluri de
capital, viinziiri forward ~i opliuni sau certificate de depozit reprezentiind
dreptul de a primi orice aslfel de valori mobiliare; sau (b) lncheia orice
acord swap sau alt acord prin care se transfera, integral sau partial, oricare
dintre efectele economice ale dreptului de proprietate asupra oriciirora dintre
titlurile de capital ale Societalii; sau (c) incheia orice tranzaclii avand acela~i
efect economic, sau conveni sa incheie, sau anunta public intenpa de a
inchei. oricare dintre tranzac\iile descrise rnai sus. in conformitate cu
Contractul de Interdic\ie, execularea ipotecilor constituite prin contracte
semnate inainte de data Contractului de Interdic\ie, asupra acliunilor
delinute de mernbrii Familiei Marcu in Societate in favoarea International
Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, sau a p~lor
finanlatoare potrivit contractului de imprumut sindicalizat incheiat de unele
societiili din Grup cu Banca Comerciala Ro~ S.A., BRD - Groupe
Societe Genemlc S.A., ING Bank N. V. Amsterdam - Bucharest Branch, and
Raiffeisen Bank S.A., nu vor face obiectul restricliilor din Contractul de
Interdictie rncntionate rnai sus.
E.6 Cuantumul $i Nu este cazul. Nu va rezulta nicio diluare a delinerilor ac\ionarilor existenli
procentui diluarii ca urmare a Ofertei.
imediate care
rezulta in urma
ojertei. in cazul
unei oferte de
subscriere adresate
aCfionari/or
exis/en/i, se va
preciza cuanlumul
~i procentui
diluarii imedia/e in
cazul in care
ace~lia nu subscriu

24
la noua ofertii.
E.7 Cheltuielile Nu este cazul. Nici Societatea, nici Actionarii Vanzatori nu vor percepe
estimate percepute niehm comision, tarif sau alte costuri de la investitori in legamra eu Oferta
de fa investitor de sau eu partieiparea acestora la Ofertii.
catre emUent sau
ofertant.

25
FACTORI DE RISC

o investilie in ACfiuni impliea un grad ridicat de rise. inainte de a lua decizia de a investi in Ac{iuni, ar trebui
sii analiza!i unniitoarele informafii cu privire la Jacforii de rise, impreunii cu celelalte in/ormalU inc/use in
acest Prospect. Oricare dintre Jactorii de rise mentionafi in ce/e ce urrneazii ar pulea avea, in mod individual
sau agregat cu alIi Jactort de rise sau in anumite circumstanle, efeete nefavorabile semnificative asupra
activUiifii, situafiei financiare # rezultatelor opera{ionale ale Grupului, precum i asupra pre/u/ui de piala al
ACfiunilor .$i existij riscu/ sa pierdeli, total sau par/tal, investilia. Societatea prezintii. in cele ce urmeazii, 0
descriere a riscurilor ~i a incertitudinilor pe care Ie considerii semnifieative, insa este posibil ea aeeste
riseuri # ineertitudini sa nu fie singurele cu care se confrunta Grupul. AlIi factori de rise ~i incertitudini,
inclusiv cei despre care nu are cunotinla in prezent sau care sunt considerafi ca nesemnificativi, ar putea
avea efeetele nefavorabile menlionate mai sus. Potenlialii investitori ar trebui sa aiba in vedere ca valoarea
ACliunilor; preeum ~i orice venituri generate de acestea, ar putea sa nu se materializeze sau sa scada ~i este
posibil ca investitorii sa piarda 0 parte sau chiar toata investi/ia ini/ialii. in consecin/ii, potenlialii investitori
ar trebui sa analizeze cu mare aten/ie riscurile inerente $i ar trebui sa decidii, individual, dacii 0 astfel de
investifie este adecvatii awind in vedere aeeste riscuri.

Factori de risc referitori la afacerile Grupului ~i la industria in care opereazii Grupul


Grupul s-ar putea sa nu reu~easca sa ~i extinda afacerile conform strategiei acestnia sau sii-~i
atinga obiectivele de cre~tere ~i venituri
Directiile cele mai importante din strategia de cre~tere a Grupului sunt dezvoltarea organica ~i extinderea pe
baza de achizilii. Totu~i, Grupul s-ar putea sa nu reu~eascii sa i~i extindii activitatea de prestare a serviciilor
medicale in conformitate cu planurile acestuia sau s-ar putea ca strategia de cre~tere urmata de catre Grup sa
nu genereze beneficiile ~teptate.

Oricare dintre cele doua directii de cre~tere exercitii 0 presiune semnificativa asupra conducerii, precum ~i
asupra resurselor financiare ~i operationale ale Grupului. S-ar putea ca Grupul sa nu fie eficient in gestionarea
respectivelor resurse, ceea ce ar afecta capacitatea Grupului de a-~i des:fii~ura activitatea de zi cu zi sau de a
presta servicii medicale.

Experienta din trecut sugereaza ca baza activelor curente ale Grupului s-ar putea sa continua sa creasca ~i
dupa ce ajunge la maturitate; in cazul in care 0 astfel de cre~tere nu are loc, Grupul s-ar putea sa nu atinga
obiectivele sale de v~nzari ~i de profit. Inaugurarea unor unitiiti noi de servicii medicale ~i dezvoltarea
facilitalilor existente ar putea impune cerinle de cheltuieli de capital substantiale, ar putea duce la depa~iri de
costuri bugetate sau ar putea fi finalizate cu int.rzieri, oricare dintre aceste incidente generiind- cre~teri de
costuri sau pierderi de profit pentru Grup. De asemenea, cre~terea organica a vanziirilor Grupului din linia de

Grupului va continua sa obtin3. rezultate pozitive pe viitor, con

sau nu. S-ar putea sa fie dificil pentru Grup sa identifice linte de achizilie care sa indeplineasca a~teptiirile ~i
sa se alinieze obiectivelor strategice ale Grupului. Din cauza concurentilor care unnaresc strategii similare de
extindere, posibilitiitile Grupului de a se dezvolta prin achizitii sau de a beneficia de achizilii s-ar putea sa fie
limitate de lipsa oportunitatilor de achizilie sau de preturile la care respectivele achizilii pot fi realizate.

26
Grupul analizeaza atat oportunitiiiile de cre~tere prin achizi\ii cat ~i de cre~tere organica prin prisma unui set
de criterii ~i ipoteze comerciale privind, printre altele, evaluarl, prof'itabilitate, cre~tere, cererea de servicii san
ratele dobiinzilor platibile de Grup, precum ~i prin prisma proiectiilor Grupului referitoare la economiile de
costuri anticipate, sinergiile sau oportunitiiiile de viinzare incruci~ata. Calculele Grupului cu privire la anumite
achizitii san la cre~terea organica s-ar putea davedi, eventual, a fi incorecte san s-ar putea sa induca in eroare,
din cauza unor circumstante care nu sunt cunoscute Grupului san care sunt in afara controlului Grupului ~i
care ar putea, finalmente, sa impiedice Grnpul in a-~i atinge rezultatele ~i randamentele de investitii vizate san
alte beneficii preconizate.

Implementarea planurilor de cre~tere ale Grupului soar putea sa neeesite finantare suplimentara. Nu poate fi
exclus ca Grupul sa intampine dificultati in a atrage, pe viitor, finantare pentru cre~tere. Finantarea, in masura
in care va fi disponibila, la costuri mai mari sau 0 eventuala cre~tere nea~teptata a costurilor pentru finan\arile
deja disponibile Grupului, din cauza fluctuatiilor de rata a dobiinzii sau de curs de schimb valutar, ar duce la
cre~terea costului de fmantare pentru cre~terea Grupului, ceea ce ar afecta capacitatea Grupului de a
implementa planurile de extindere ~i, implicit, ar putea sa afecteze activitatea, situatia financiara ~i rezultatele
operationale ale Grupului.

Incapacitatea de a cre~te afaceri1e Grupului, conform strategiei acestuia, ar putea avea un impact negativ
semnificativ asupra activitatii, situatiei financiare ~i rezuitatelor operationale ale Grupului.

GrupuI i~i desfii~oara afacerile in Romania intr-un cadru de regIementare rigid ~i in continua
modificare, care duce Ia angajarea unor cheltuieli de conformitate semnificative

Industria serviciilor medicale din Romania este intens reglementata, astfel de reglementan afectand multiple
aspecte ale afacerilor ~i operatiunilor Grupului, inclusiv in ceea ce prive~te capacitatea de a presta servicii
medicale, calitatea acestor servicii, calificiirile profesionale ale personalului medical ~i obligatiile lor
continue, regulile de accesare a fondurilor puhlice aloeate serviciilor medicale, stabilirea pretului serviciilor,
confiden\ialitatea ~i procesarea datelor cu caracter personal ale pacientilor, asiguranle obligatorii pentru
desfii~urarea activitiililor operationale ale Grupului.

Activitatile Grupului sunt dimensionate de 0 maniera care sa permitii respectarea cerintelor de reglementare
aplicabile, la costuri de conformitate ridicate. Din acest motiv, modificanle cadrului legislativ aplicabil
serviciilor medicale, care pot include, intre altele, introducerea de noi cerinte de licentiere sau de acreditare
sau de noi standarde de calitate a serviciilor medicale, diferite de cele implementate de catre Grup, ar putea sa
majoreze costurile generale de conformitate ale Grupului atilt pe termen scurt cat ~i pe tenuen lung, sau sa
majoreze cosrurile de operare, ori ar putea sa determine indirect diminuarea cererii pentru serviciile oferite de
Grup sau limitarea preturilor pe care Grupulle poate stabili cu privire la serviciile sale. Modificanle legilor ~i
regulamentelor ar putea, de asemenea, sa afecteze activitatea Grupului, prin limitarea sau restriingerea
posibilitii\ii Grupului de a-~i desfii~ura activitatea in sediile existente, de a eficientiza sau de a extinde aria
serviciilor oferite, sau de a deservi un numar mai mare de pacienti-. Modificarile cadrului legislativ pot
interveni ca urmare a unor faetori san decizii politice sau economice, care pot sa devina . :tS'~~iil
t\ ,~~~~
0;; l>
contextul alegerilor parlamentare din RomAnia din 11 decembrie 2016. Grupul nu poate e!"a.&,"I'.f:l ~
modifican ar putea sa intervina in cadrul de reglementare ~i cellegislativ, in viitor ~i nici n ta~&'in c~
masura acestea ar putea sa ii afecteze activitatea, situa\ia fmanciarii ~i rezuitatele operationa
~
ra f>.t'fl,oel':{ i
.
De asemenea, eventuale incalcan de catre Grup a cerintelor de reglementare aplicabile activi ~al~~
avea ca rezultat aplicarea diverselor sanctiuni administrative, civile sau penale, conducand a cre~terea
costurilor Grupului ~i, posibil, la prejudicierea Grupului, a miircii, imaginii sau reputaliei sale, circumstante
care, la randul lor, ar putea afecta activitatea, situatia financiara ~i rezultatele operationale ale Grupului. De
asemenea, nerespectarea obligatiilor de reglementare ar putea da dreptul unor contrapiir\i ale Grupului sa
exercite anumite drepturi contractuale, care pot sa limiteze, sa restrictioneze sau sa tergiverseze in alt mod

27
activitatile Grupului sau capacitatea acestuia de a UI1ll3ri ~i implementa obiectivele sale strategice de cre~tere,
precum ~i sa aplice costuri suplimentare.

Orice astfel de modificare a cadrului de reglementare ar putea sa afecteze activitatea, situatia fmanciarii ~i

rezultatele operationale ale Grupului.

Echipa de conducere de nivel superior a Grupului este critica pentru performanta

Cre~terea ~i succesul continuu al Grupului se bazeaza, intr-o mare masura, pe abilitatile de conducere, pe
competentele, pe eforturile !i pe cuno~tinlele echipei de conducere a Grupului ~i pe relaliile acesteia in cadrul
industriei in care Grupul i~i desm~oara activitatea.

Nu existA garantii ca membrii echipei de conducere a Grupului vor continua sa-~i exercite functiile pe durata
mandatului acestora sau dincolo de aceastil duratil. In cazul unei separari, Grupul s-ar putea confrunta cu
provociiri in atragerea unor membri noi in echipa de conducere care sa dispuna de calificari profesionale
adecvate sau in a se asigura ca noii veniti pot prelua responsabilitatile persoanelor care au parasit functia, in
timp util, astfel incat sa previna efectele negative asupra activitiltii, situatiei financiare ~i rezultatelor
operationale ale Grupului, sau asupra capacitatii Grupului de a-~i pune in aplicare strategia de cre~tere.
Piirasirea fimctiei de catre personalul de conducere din e!alonul superior ar putea, ~adar, sa aiM un efect
negativ semnificativ asupra activitatii, rezultatelor sau operatiunilor Grupului.

Activitatile Grupului sunt in mare masura dependente de personalul sau medical ~i de capacitatea
Grupului de a atrage ~i piistra personalul calificat

Esenla activitillii Grupului constil in indeplinirea actului medical de catre personalul medical angajat de Grup.
Pacientii au tendinta de a reveni la unitatile medicale ale Grupului ~i de a recomanda serviciile acestuia catre
apropiati in principal atunci cand sunt multurniii de serviciile prestate de personalul medical in unitalile
medicale ale Grupului. Capacitatea Grupului de a recruta, forma ~i paslra un numiir adecvat de medici,
asistenti medicali, tehnicieni ~i alti experti in domeniul serviciilor medicale cu experient" ~i capabili sa
presteze un act medical satisIacator este, din acest motiv, cheia succesului continuu al Grupului.

Factorii pe care medicii ii pot considera importanti in contextul alegerii locului de des~urare a activitatii
includ: pachetul de remunerare, reputatia angajatorului, calitatea echipamentelor ~i a clinicilorlspitalelor ~i
calitatea ~i numiirul personalului de suport. De!i Grupul angajeaza ~i colaboreaza cu un numiir in cre!tere de
experli medicali, la data de 30 septembrie 2016 acesta fiind de aproximativ 1.900 de medici ~i 1.100 de
asistenti medicali, pe baza informatiilor interne ale Grupului, rulajul personalului medical de la un an la altul
este mai mare de 10%. Nu existil garanlia ca medicii, asistentii medicali sau alte categorii de personal medical
cu experienta vor alege sa lucreze sau sa continue sa lucreze pentru Grup; de asemenea, nu exista

concurenta este intensificata in anumite zone, lucru care ingreuneaza atragerea ~i retiti
Migrarea medicilor ~i a altor categorii de personal medical catre centrele mai bine echipate din Bucure~ti ~i
din celelalte centre regionale (in special centrele universitare) lasa un numiir mai mic de medici disponibili
pentrn a fi angajati in restul tmi. Migrarea medicilor !i a altor categorii de personal medical din Romania
catre alte state (predominant catre alte state membre DE) reduce, de asemenea, numarul total de practicieni
calificali disponibili. In masura in care planurile de dezvoltare ale Grupului vor necesita atragerea !i retinerea
unui numiir mare de practicieni, disponibilitatea limitatil de personal medical satismcator vizat de Grup, in
general !i in special in anumite regiuni, ar putea limita capacitatea sa de a duce la indeplinire planurile sale.

28
De asemenea, salariile din sectorul medical public au creseut, incepand cu octombrie 2015, cu 25%, ceea ce a
pus presiune suplimentarii asupra salariilor angajalilor in domeniul serviciilor medicale din domeniul privat,
inclusiv asupra Gmpului. Mai mult, in noiembrie 2016, Parlamentul Romaniei a adoptat 0 lege prin care
salariile angajaplor din anumite sectoare pub lice, inclusiv cel medical, vor cre~te in medie cu 15% incepand
cu decembrie 2016. La data prezentului Prospect, legea a~teapta promulgarea de catre Pre~edintele Romfutiei.
Grupul anticipeazA ca aceasta majorare recentA va conduce la cereri de majorare a salariilor din partea
personalului medical al Grupului.

Concurenla pentru ~i lipsa personalului medical calificat, precum ~i majorArile frecvente ~i substanpale ale
salariilor din sectorul medical public pot crc~te presiunea asupra salariilor pe care Gmpul trebuie sa Ie
plateasca. Dad; aceastA cre!tere a costurilor nu poate fi contracarata prin modificAri ale pre\Urilor, cre!terea
costurilor va diminua marj ele Gmpului.

Un e!ec al Gmpului in a atrage ~i reline cu succes personal medical calificat la costuri acceptabile ar pulea sa
purt! dificultAp Gmpului in desfll*urarea eficientA a opera!iunilor sau in alingerea obiectivelor sale de cre~tere
~i profitabilitate, in cele din urmil aceslea avand potenpal de a afecla activitatea, situalia fmanciaril sau
rezullatele operaponale ale Gmpului.

o cr~tere brusca a infeclillor sau a altor riscuri care sunt tipice pentru actol medical ar putea
avea un impact asupra reputa!iei Grupului ~i a fluxului de pacienti
ActivitAple Grupului presupun tralamentul pacienlilor cu diverse boli infecpoase. Persoane sanatoase sau care
nu sufera de 0 boala infecpoasa ar putea sa contracteze, in limpul !ederii sau vizilei in facilitAlile Grupului,
afectiuni contagioase grave, inclusiv ceca ce este cunoscut, in general, sub denumirea generic! de infectii
nosocomiale. Informalia disponibila cu privire la epidemiologia infecliilor nosocomiale sau prevalenta ori
incidenla bacteriilor mulli-rezislenle in Romania esle limilatA, in principal, din cauza lipsei de concentrare a
alenpei ~i de resurse pentru a combale infecpile nosocomiale.

De~i Grupul a implemental ~i verifica respectarea stricta a procedurilor de control al infecpilor, aceste
proceduri s-ar putea sa nu fie suficiente pentru a contracara tendinta in cr~lere a prezenlei bacleriilor multi-
rezislente. De asemenea, prevalenta infecpilor nosocomiale in filcilitatile medicale din Romania, in general, ar
putea genera riseuri pentru facilitAtile medicale ale Grupului. Infecpile nosocomiale ar pulea afecta atat
pacien!ii, cal ~i angaja(ii Grupului, ceea ce ar pulea reduce, in mod semnificativ, capacitale. de tratament ~i
ingrijire in unitA!ile medicale ale Grupului. Proliferarea infecliilor nosocomiale in unitAlile medicale ale
Grupului ar pulea genera nu doar introducerea unor preten(ii de despagubire impotriva G '0 ' ~i
limitarea aClivitA(ilor acestuia, prejudicierea brandului ~i reputa!iei MedLife, ceea ce ar pule '"
rea un im~,.,~

negaliv semnificativ asupra aclivilAlii, situa(iei financiare sau rezultalelor operaponale ale G '<Q u):1S f
Grupul concureaza cu Statol Roman ~i cu furnizori privati de servicli medicale a~ P-I'ROSP-i
Grupul concureaza cu furnizori de servicii medicale nationali, regionali ~i locali, atat din seclo? P~
din sectorul public. Capacitalea Gmpului de a competipona cu succes variazA in funclie de locape ~J epinde
de 0 serie de faclori, inclusiv numArul de concurenp in locatia sau rcgiunea respectivA, oferirea de caire
cODcurenp a acelei"*i game de servicii medicale pe care Ie ofera ~i Grupul in locapa sau rcgiunea respectivA,
reputatia locala a furnizorilor concurenp de servicii medicale, nivelul de excelentii al unitatilor medicale ale
Grupului in respectivele locapi sau regiuni, eforturile de marketing ale Grupului in locapile sau regiunile
respective, disponibilitalca, absolutii ~i relativa, fmantArii publice acordale Grupului sau concurenlilor
acestuia pentru serviciile medicale prestale, capacitatea Grupului de a angaja, de a fonna ~i de a reline
personal medical cu dedica(ie ~i experientii, prccum ~i nivelul de satisfac(ie al pacienlilor cu serviciile
acordate de Grup sau de concurenpi acestuia. Grupul concureaza la nivel naponal cu unitati medicale delinute
de stat in toale liniile de afaceri ale Grupului.

29
Concurenta cea mai acerbii este in Bucure~ti, unde Grupul ~i anumiti concurenti privati ai acestuia, care oferii
servicii similare, au cea mai extinsa prezenla, dar poate fi semnificativA ~i in mnite aIte locatii san regiuni din
tara. Cei mai importanti concurenti ai Grupului s-ar putea extinde, dezvolta san consolida prezenta la mvel
national ~i, prin urmare, ar cre~te concurenta pentru oferta de servicii a Grupului in alte locatii din tara. in
anumite locatii san regiuni, concurentii Grupului, in special afacerile locale, ar putea sa aibft 0 prezenta mai
putemica dedit cea a Grupului, din perspectiva unitiitilor medicale, personalului medical, specializiirilor,
calitiitii ~i disponibilitatii serviciilor, reputatiei sau gradului de incredere la nivel local, toti ace~ti factori
limitand cre~terea Grupului in respectivele locatii san regiuni, in general san pentru anumite tipuri de servicii.
Mai mult, concuren\ii Grupului ar putea urmiiri strategii de consolidare, ar putea dezvolta alian\e sau adopta
politici de pre\ agresive pentru a capta cota de piata.

in timp, s-ar putea ca Grupul sa competilioneze cu societiiti de servicii medicale intemationale cu resurse
semnificativ mai mari, infiintate in mod direct prin dezvoltarea de tip greenfield, respectiv prin deschiderea
unor unitiiti medicale noi in Romania san prin achizitii, ari indirect, prin atragerea de clienti din Romania in
locatii din striiinatate.

Incapacitatea de a competitiona cu succes cu alIi furnizori de servicii medicale din domeniul public sau privat
ar putea rezulta in diminuarea activitatii Grupului, intr-o cre~tere mai lenta sau in reducerea numarului de
contracte cu clienti corporativi pe care Grupul se a~teaptii sa Ie incheie, in mic~orarea preturilor pentru
serviciile Grupului, la nivel local ~i mai extins. ceea ce ar putea duce la 0 reducere a activitatii, situatiei
fmanciare sau rezultatelor operationale ale Grupului.

Dificultiiple sau intarzierile in procesul de achizipe a afacerilor noi sau iu integrarea afacerilor
medicale achiziponate, ori datoriile istorice ale acestor afaceri, precum ~i 0 evolutie precarii a
acestora in cadrul Grupului ar pntea incetini cre~terea viitoare a Grupului

Strategia de cre~tere viitoare a Grupului presupune crearea de valoare economica adaugata prin achizitia altor
societati care sunt fie complementare activitatii Grupului, fie extind activitatea Grupului. Grupul are un istoric
in achizitii, urmate de integrarea societatilor achizitionate in operatiunile Grupului.

Grupul analizeaza poten\ialele oportunitiiti de achizitie in cursul obi~nuit al activitalii, inclusiv ale celor care
pot fi semnificative ca dimensiune ~i extindere a serviciilor. Extinderea prin achizitie implica 0 serie de riscuri
specifice, inclusiv:

presiunea pe resurse la nivelul conducerii pentru incheierea achizitiei !i integrarea ~i gestiunea post-
achizitie;
integrarea diverselor culturi, practici ~i metodologii corporative;
integrarea segmentelor operationale ale afacerilor achizitionate in oferta de servicii a
diverse dificultiiti ce pot fi asociate cu mentinerea rela\iilor cu membrii of!~aneYlf (L~ c:~I~~r<~
personalul medical ~i pacientii esentiali ai afacerilor acbizitionate;
cre~terea presiunii pe sistemele operationale ale Grupului; ~i
posibile efecte negative asupra rezultatelor opera\ionale raportate ale Grupului del;vliRd
de achizitie ~i integrare a afacerilor acbizilionate, precum ~i din impactul financiar at-rM;1!11ll
afacerilor achizilionate asupra Grupului.
Prin achizitia de afaceri, Grupul ar putea deveni responsabil pentru datorii neprevazute pe care Grupul nu le-a
descoperit sau nu a avut capacitatea de a Ie descoperi in cursul desIa~uriirii procedurilor de analiza de tip due
diligence. Acest risc este inerent amt achizitiilor istorice, cat ~i achizitiilor viitoare. Nu se poate exclude ca
autoritlttile, in special autoriUitile fiscale, sa ajunga la interpretfui. sau concluzii diferite de cele la care a ajuns
Grupul sau consultantii acestuia in cursul procedurilor de analiza de tip due diligence ~i sa impuna afacerilor
achizilionate obJiga\ii fiscale adilionale, ceea ce ar putea afecta valoarea ~i beneficiile unei astfel de achizitii.
Mai mult, este incert dadi clauzele de despaguhire incluse in documentatia de achizitii istorice sau care vor fi

30
incluse in documentapa de achizipi viitoare vor putea fi puse in execulare, sau daeil valoarea de despAgubire
va fi executabilA, ori suficientli, din perspectiva sumei, intinderii raspunderii pentru angsjarnentul de
despagubire sau perioadei de despagubire, pentru a acoperi in totalitate posibilele prejudicii asociate
rlispunderii pentru societalile achiziponate. Oricare dintre aceste prejudicii, individuale sau agregate, ar putes
avea un efect negativ semnificativ asupra aetivitAlii, situapei financiare sau rezultatelor operalionale ale
Grupului.

Gestiunea cu succes a cre~terii prin achizitie depinde de capacitatea Grupului de a integra acbiziliile tara
costuri, intarzieri sau alte probleme neprevazute. Costurile aferente unei astfel de integrll.ri ar putea avea un
efect negativ semnificativ asupra situaliei rmaneiare ~i rezultatelor operalionale ale Grupului. De~i Grupul
deruleaza un proces relativ prudent de analiza, in baza propriilor standarde, a afacerilor vizate ~i a celor
achizitionate, ramane totu~i riscul conditiei efective ~i al performantei viitoare ale afacerilor acbizitionate.
Grupul recuno~te faptul ca s-ar putea sa nu reu~easca sa analizeze dimensiunea exaetli a datoriilor afacerilor
achizilionate sau a operatiuniJor acestora.

In plus, Grupul este con~tient de faptul ca integrarea afacerilor acbizi!ionate s-ar putea, in functie de
dimeosiunea respectivelor achizitii sau de dimensiunea combinatli a unar acbizilii succesive, sa depindii de
capacitatea operationalii a Grupului de a sprijini afacerile nou-acbiziponate. Grupul ar putea intfunpina
difieultliti in adaptarea capacitlitilor sale operationale la cre~tere sau in imbunatlilirea capacitlltii sale
operationale, spre exemplu, prin adaptarea unor platforme de tehnologie informalionalii adecvate sau de
gestionare medicalii suplimentara care ar putes fi necesare. In plus, Grupul s-ar putea sa nu realizeze toate
eeonomiile de costuri sau sinergiile a~teptate din cauza diverselor riscuri, inelusiv, dar tara a se limita la:
dificultliti in a integra achizilia in cadrul serviciilor comune ale Grupului, costuri cu angajatii mai mari dedit
cele estimate, costuri de concediere sau retinere, cheltuieli administrative mai mari decat cele estimate,
intmieri in initierea anticipatli a activitlitilor referitoare la planurile de eeonomisire sau alte costuri
neprevl\zute asociate cu desIa~urarea activitlitii Grupului. De~i Grupul a dezvoltat ~i a utilizat instrumente
demonstrate a fi de succes pentru integrarea in trecut a afacerilor achizitionate, precum oferue. proprietarilor
anteriori ai afacerilor a unei participatii minoritate ~i!sau a unei pozitii de conducere in afaeerea integrata,
astfel de instrumente nu sunt intotdeaun. de succes sau proprietarii anteriori s-ar putea sa decida sa nu accepte
pozitia in afacerea integrata, ceea ce ar putea duce la un proces mai lent de integrare ~i, potential, la costuri
rnai ridicate de integrare. Incapacitatea Grupului de a obline economii de costuri sau sinergiile ~teptate din
achizitii ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitatii, situatiei financiare sau rezultatelor
operalionale ale Grupului.

Puterea brandului ~i reputatia Grupului sunt determinante pentru succesul acestuia


Abilitatea elientului de a recuno~te un brand ~i de a avea incredere in capacitatea brandului d rvi
. 1 I I . I I d d d ... d x_ . .......1'.~VEq"..
necesltap e c lentu UI sunt esent13 e pentru procesu e 3 optare a eC1Z1el e a cumpdl3 respec ~e servlC'J)
Acest principiu este cu atat rnai pronuntat in sectorul serviciilor medicale ~i, de aceea, Grupul :ite Hf~t, '$\~
intr~o mare masura, de brandurile sale. ~ ~---.: \j ~ '5,
aROa~1 ~
Potrivit unui studiu international reaiizat de Reader's Digest, MedLife a fost evaluat, pen %LP.~ elea an .-".
consecutiv, ca fiind eel mai de incredere brand din Romania in categoria "Clinici Private tr De)s~~~~r'
ultimii trei ani, MedLife a primit calificarea de "Superbrand" in categoria "Clinici Private" acordatA de
Organizalia Internalionala Superbrands & BDR ~i Asocialii, cu sprijinul unei cercetliri realizate de nivellocal
de Ipsos.

in perioada 2014-2015, Grupul ~i-a majorat, in mod semnificativ, cheltuielile de marketing ~i de relatii cu
publicul, cu obiectivul principal de a dezvolta gradul de co~tientizare a brandului Grupului, pe masura ce
Grupul i~i continuii extinderea in afara Bucure~tiului.

31
Cre~terea viitoare a Grupului depinde, de asemenea, de capacitatea acestuia de a-Ii menline reputatia pentru
servicii medicale de calitate. Factori precum rezultate clinice nesatisfiic3toare, incidente de siguran\a ~i
siinatate, acoperire de presi\ nefavorabilii sau nemul\Uffiiri din partea pacienplor sau angaja\ilor ar putea avea
un impact semnificativ asupra ratingurilor de calitate Ii a percepliei publicului despre serviciile Grupului,
ceea ce ar putea duce la pierderea recomandilrilor de la pacienti sau scaderea numiirului de pacien\i noi sau
existenti. Deli Grupul selecteaza cu 0 atentie deosebilA profesioni~ti in domeniul medical, precum ~i
personalul medical, exislii riscul ca angajatii sau colaboratorii Grupului sa produca daune pacienplor, din
neglijen\a sau accidental. Orice incident serios ar puteo duce la publicitate negativa pentru Grup, la sanctiuni
din partea organismelor de reglementare sau la preten\ii in instanla de malpraxis.

Grupul nu exclude ca evenimente viitoare, precum incidente de malpraxis sau epidemii de infectii printre
pacien\i, sa slabeascii sau sa diiuneze reputatiei Ii brandului Grupului ~i sa conduca la 0 publicitate neg.tivii,
ceea ce ar pute. sa aiba un efect neg.tiv semnificativ asupra activiliitii, situapei financiare sau rezultatelor
operationale ale Grupului.

Industria in care Grupul i~i de.~oarii activitatea are 0 evolu!ie rapidi din perspectiva
progresului tehnologic

Reputatia Grupului pentru servicii medicale de calitate depinde de capacitatea Grupului de a angaja ii forma
specialiiti in domeniul medical ~i de a furniza servicii medicale, utilizand tebnologie de ultima generatie ii
tehnici medicale noi. Telmologii medicale precum interventii laparoscopice, sisteme avansatc de monitorizare
i i echipamente avansate de scanare au pennis pacientilor sa petreacii rnai pulin timp in intervenpi chirurgicale
ii sa se bucure de 0 recuperare mai rapida.

In general, utilizarea tebnologiilor medicale avansate este beneficii atilt pentru pacienti, cat i i pentru unitate.
medicala, care poate, aslfel, ob\ine rezultate clinice mai bune, i~i poate imbuniltiiti reputatia ii poate impune
preturi rnai mari pentru utilizarea acestor tebnici avansate. Investiliile realizate de concurenlii Grupului,
inclusiv institutii de stat, in tebnologii ~i tehoici medicale noi pun presiune suplimentara asupra Grupului de
a-~i evalua in mod constant capacitatea de a egala progresele tebnologice rapide curente ii investitiile din
piatil. Investiliile in echipament medical ii costurile suplimentare de menlinere a echipamentelor sunt
semnificative. Modernizarea facilitaplor Grupului cu echipamente tebnologice de ultima generatie s-ar putea
sa fie costisitoare ii nu existil certitudine ca Grupul va reuii sa inglobeze respectivele costuri sau 0 parte din
acestea in preturile impuse pacientilor, ceea ce ar putea pune presiune pe rezultatele i i activitatea Grupului.

in cazul in care Grupul nu va reuii sa implementeze tehoici ~i tebnologii medicale noi, soar putea sa piardii
pacien\i in favoare. concurenlilor sAi, iar practicienii Grupului soar putea sa decidil sa paraseasca Grupul ii sa
se alature concurentilor care pot oferi astfel de tebnici ii tebnologii, ceea ce ar putea avea un efect negativ
semnific.tiv .supra activiliilii, situaliei financiare sau rezultatelor operalionale ale Grupului.

Grupul depinde de cererea de servici! medicale care este afectatii de

intervenpilor chirurgicale cu tratament medicamentos, 0 aslfel de evolu\ie ar putea avea un efect negativ
asupra cererii pentru serviciile medicale oferite de Grup.

Cererea pentru serviciile medicale oferite de Grup ar putea, de asemenea, sa fie afectaIA in mod negativ de
evolutia negativii a economiei din Romania, din Uniunea Europeana sau la nivel global. Serviciile medicale

32
fman",te din fonduri publice au generat 12% din cifra de afaceri a Grupului in anul 2015. 0 evolutie
ecooomica negativa ar pulea duce la 0 scMere a chellllielilor publice din seclorul serviciilor medicale, ceea ce
ar putea avea un impact asupra profitului oblinut de Grup din furnizarea serviciilor medicale finanlate din
fonduri publice.

In plus, 0evolutie economica negaliva ar pulea afecta cererea de servicii medicale finanlate prival, dad\, spre
exemplu, angajalorii decid sa reduca gama de servicii pe care Ie ofera angajalilor (precum asigurliri private de
sanatate sau pachete de prevenpe medicala) sau daca persoanele fizice sunl dispuse sa cheltuiasca mai pulin
pcntru servicii medicale private.

Orice declin in serviciile medicale ar putea duce la un declin In cifra de afaceri a Grupului, din cauza
factorilor mentionati mai sus sau din cauzs altor factori, ceea ce ar putea avea un efect negativ sernnificativ
asupra activilApi, situapei financiare sau rezultalelor operalionale ale Grupului.

Incapacitatea de a fnrniza servicii medicalc de inaltii calitate pe baze continue ar putea avea efecte
negative asupra afacerii Grupului

Cererea de servicii oferite de Grup depinde, in mod semnificativ, de calitatea rcala ~i cea percepuIA a
serviciilor medicale oferite pacien!ilor in unila\ile medicale ale Grupului. De aceea, Grupul se preocupa in
mod constanl de Imbuniiliilirea calitli\ii de ingrijire a pacien\ilor ~i de implementarea aceluia~i nivel de calitate
In loate unitlitiJe Grupului.

Cu toate acestea, nivelul de calitate a serviciilor medicale in Romania s-a demonstrat a fi, in ultimii anii,
priotre cele mai scazute din Europa. Nivelul de satisfactie al populapei din Rom&nia in ceea ce prive~te
calitatea actului de ingrijire medicala, in mod general, esle cu 25% mai scazul decal media generala din VB de
71%, potrivil Eurobaromeler, studiul fiind realizal in perioada 23.11.2013-02.12.2013 priotre 27.919 de
persoane din EU (altele dedit din Rom&nia) ~i 1.013 persoane din Rom&nia.

In prezent, nu exislii un cadru legislativ in Romania care sa stabileasca criterii obiective de monitorizarc a
calilAtii actului medical din perspectiva satisfactiei pacientului. Legea nr. 9512006 privind reforma In
domeniul si\natli\i~ cu modificlirile u1lerioare ("Legea Reformei Sinititii"), prevede ca Ministerul Sanatlitii
~i Casa Nationala de Asigurliri de Sanalale ("CNAS") sunt rcsponsabile pentru stabilirea criteriilor de calitale
pentru serviciile medicate acordate persoane1or asigurate, iar to~i furnizorii de servicii medicale care au
semuat contracte cu casele judelene de asigurliri de sanatate trebuie sa adere la respectivele criterii. Acesle
crilerii includ, spre exemplu, timpul mediu per consultatie, ponderea trimiterilor catre servicii medicale
specializate In numiiru1total de consultalii (pentru serviciile medicale primare) ~i ponderea pacientilor clirora
Ie-au fost emise trimiteri catre alte spitale (pcntru servicii medicale de spitalizare), ponderea intervenliilor
chirurgicale realizate In secliile de chirurgie, rata de infeclii nosocomiale in spitale ~i certificarea ISO pentru
laboratoare. in consecinta, monitorizarea calitltii se concentreaza, in principal, pe volum al serviciilor ~i mai
pUlin pe nivelul de satisfaclie a pacientilor.

Orice deficien\ii In furnizarea de servicii medicale de Inallii calitale pacientilor, la un nivel co ,~5f ~ a
afecta in mod semnificativ cererca pentru serviciile Grupului, ceea ce ar putea avea efecJ,.'ftat~
semnificativ asupra activitiitii, situatiei financiare sau rezultatelor opera\ionale ale Grupului i ~~ii ~
o parte din vanziirile Grupului eSIe generatii din contracte cu autoritap publice \ p.PROSf>.; 1
"""
Per total, 12% din viinziirile Grupului din anul2015 derivii. din contracte cu autoritali publice, ac~-SWim~\fu,
in general corespunziitor celui Inregistrat In anii precedenti. In timp ce linia de afaceri a Grupului
Stomatologie nu genereaza nici un fel de vmzliri din contracte incheiate cu sau rambursale de auloritlili
publice, alte linii de afaceri, precum Spitale, Clinici ~i Laboratoare genereaza un volum de vanzliri din
contracte cu autoriliiti pub lice ce constilllie 0 parte importantii din totalul de vmzliri al respectivei Iinii. De

33
exemplu, linia de afaceri Fannacii are cea rnai mare expunere la finan(area din partea Statului, componenlii ce
reprezinta 34% din vanzanle liniei din anului 2015.

Planurile de dezvoltare ale Grupului includ extinderea suplimentarii in afara Bucure~tiului, unde pietele ar
putea inregistra niveluri mai mari de pacien!i asigurati CNAS in cadrul categoriilor de clien!i existenti,
precum ~i dezvoltarea operatiunilor de laborator sub 0 noua marca ce ar putea include, in aria sa de contracte,
un nivel rnai ridicat de contracte cu CNAS falli de cel inregistrat in cazul laboratoarelor actuale. Mai mult,
formula de alocare in cadrul liniei de afaceri Spitale ar trebui sa rezulte in majorarea sumelor alociirilor
disponibile in termeni nominali pentru toate spitale ie, iar orice dezvoltare nouli a unui spital ar trebui sa
rezulte intr-o cre!tere a contractelor cu CNAS. Drept rezultat, Grupul se a~teapta ca suma nominalii a
viinziirilor din contractele cu CNAS sa creasca pe masura ce nivelul afacerilor sale cre~te, iar procentul pe
care respectivele vanzari il reprezintA in totalul v8nzArilor va cre~te, de asemenea, pe viitOf.

o cre~tere a finan\Arii din partea CNAS va spori dependenta MedLife de persoanele asigurate de Stat fapt ce
ar putea restrictiona libertatea Grupului de a determina natura serviciilor oferite clientilor sm, modalitatea in
care respectivele servicii sunt furnizale ~i pre!ul acelor servicii, fapt ce ar pUlea avea un impact semnificativ
asupra afacerilor, condiliilor financiare !i rezultatelor operatiunilor Grupului.

Nu se poate da nicio asignrare cu privire la faptul cil Grupul va putea sa mentina voiumul de vanzan cu
autoriliitile publice ~i nici cu privire la faptui ca volumul viinziirilor ar cre~te pe viitor.

Mai mult, Grupul trebuie sa accepte, in rela!ia cu autoriliitile publice, preturi prestabilite pentru serviciile
medicale. in cazul in care costurile Grupului eu tratamente crese, acest lucru ar putea avea un impact asupra
maIjei de profit a Grupului Ii asupra abililiitii acestuia de a continua sa presteze servicii pentru CNAS, fapt ce
ar putea avea in final un impact asupra afacerilor, conditiilor fmanciare ~i rezultatelor operatiunilor Grupului.

Exereltarea unor drepturi speciale de eatre mlnoritarii din filialele Grupului ar putea mgreuna
erc~terea respeetivelor riliale

Stralegia de acbizilii a MedLife implica pastrarea, in anmnite situatii, a actionarilor viinziltori ca actionari
minoritari !i directori in socielii!ile acbizitionate. Drepturile garantate ar putea include drepturi care ar
restrictiona abilitatea MedLife de a vinde sau crea garantii asupra actiunilor societatii dobandite, obligiind
MedLife sa ofere dreptul aqionarilor minoritari de a participa in orice viinzare efeetualii de MedLife a
actiunilor societatii dobiindite sau, in cazul Dent Estet, sa ofere actionarilor minoritari ai societatii dobiindite
dreptul de a vinde actiunile lor Socieliitii in anumite condi!ii.

in timp ce, conform prevederilor documentelor de achizitie !i ale actelor constitutive ale filialelor, rnajoritatea
deciziilor la nivel corporativ sunt lnate eu majoritate simpla, permitiind Grupului sa eontrolcze aceste decizii,
anumite decizii ale societatilor, in anumite situatii privind achizitii curentc sau viitoare, sunt sau ar putea fi
adoptate daar impreuna eu vatul favorabil al unuia sau a mai multor aetionari minoritari sau, in eazul unei
decizii la nivelul conducerii, eu votul favorabi! din partea unui director numit de un actionar minoritar. Astfel
de decizii includ, printre altele numirea unor auditori fmanciari , majoriiri sau reduceri ;:e~~ . I,
anumite decizii operationale, emiterea de obligatiuni, incheierea unor tranzactii cu veleCV~
tranzactii impliciind piirtile aliliate, incluziind Grupul. Daca un actionar minoritar deci ~sa""~ un~
aslfel de decizii ciind 0 asemenea decizie ar putea fi cheia dezvoltiirii acestor filiale, lJ\.l'\ilnilb\.t ;;
implementa aceste masuri, lucru care ar putea avea, in cele din unna, un impact asupra a .talii Grupu
1lOI~
asupra situatiei sale financiare ~i asupra rezultatelor sale operationale.

Exercitiul drepturilor oferite ac!ionarilor minoritari in legatura cu actiunile lor !i cu regnlile de guveman\a
corporativa ar putea impiedica MedLife sa dispuna de actiunile detinute in aceste socieliiti, ar putea piasa 0
sarcina financiaril asupra Grupului sau ar putea restrictiona abilitatea Grupului de a dezvolta filiala, fapt care

34
ar putea avea in cele din unna un impact asupra aetivitatii Grupului, asupra situatiei sale finaneiare ~i asupra
rezultatelor sale operalionale.

Grupul a coutractat datorii ~i s-a augaj at la indeplinirea unor obJigapi stricte, inclusiv de ordin
financiar, prin contractele de imprumut la care este parte

Grupul a contractat finantare printr-o serie de contracte de 1mprumut incheiate cu International Finance
Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale (care este Ii unul dintre ac\ionari Societalii) Ii cu diferite
banci, insumand la 30 septembrie 2016 un total de plata de 201.753.772 RON. Pe 30 septembrie 2016, Grupul
a contractat 0 noua facilitate de credit de la International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii
Mondiale, in valoarea de 10.000.000 EUR. La data de 30 septembrie 2016, facilitatea nu era utilizata. Pentru
a garanta aceste imprumuturi. Grupul a emis garantii asupra majoritatii aetivelor sale. Aeeste eontraete de
imprumut sunt deserise in sectiunea "-Contracte Importante" de mai jos.

Contractele de imprumut ale Grupului conlin un numiir de angajamente restrictive privind operarea Grupului,
incluzand restrictii asupra abilitalii Grupului de a lua rnasuri care sunt in interesul Grupului pe termen lung, in
particular legat de achizilii viitoare. Aceste restriclii includ (i) acordarea de garanlii, (ii) crearea de garantii
reale sau sarcini, (iii) intrarea in asocialii in participatiune, (iv) acordarea de 1mprumuturi fIliaielor, (v)
fuzionarea sau consolidarea cu alte entitati, (vi) transferul sau viinzarea de active, ~i (vii) distribuirea
dividendelor. Alte angajamente includ restrictii asupra cheltuielilor de capital ale Grupului, contractarea de
datorii fmanciare sau incheierea unor contraete de inehiriere ~i intrarea in tranzaetii ell instrumente financiare
derivate. Toate aceste restrictii ~i ac\iuni se supun unor exceplii ~i calificari, fapt ce poate fi conditionat de
eonsimtfunantul imprumutatorului.

In plus, Grupul ~i-a asumat, prin contractele de 1mprumut, diverse angajamente financiare care irnpun
Grupului sa se eonformeze, printre alte lucruri, unei rate maxime a gradului de indatorare, unui nivel impus al
fluxurilor de numerar previzionat, unui anumit raport al datoriilor in eapitalurile proprii ~i unei anumite rate
de acoperire a servieiului datoriei.

Nu exista nicio asigurare ca Grupul va fi capabil sa se eonformeze angajamentelor din contractele de


imprumut, iar e~ecul conformarii poate genera situatii de neplata. Incapacitatea de plata in legatura cu un
imprumut poate genera, pe langa altele, cheltuieli asociate cu remedierea situatiilor de incalcare a unor
obligalii contractuale, obligalii de a aduce garantii suplimentare, accelerarea plalilor in contractele de
imprumut. impreuna eu taxe plus dobanzile acumulate. incalearea unor obligatii contractuale incruci~ate din
alte contracte, care pot genera obligalii de plata suplimentare pentru Grup, limitarea abilitalii viitoare de a se
imprumuta sau daune. Aparitia unui astfel de eveniment poate avea un efect negativ semnificativ asupra
activitatii Grupului, asupra rezultatelor sale sau a situaliei sale financiare.

Imbuniitiiprea actului medical {"mantat de ciitre Statui Roman in unitiitile medicale publice ar
putea tempera cre~terea Grupului ~i ar putea reduce vanziirile acestuia
~VVEG"
Pentru a aborda finanlarea scazuta ~i utilizarea ineficienta a resurselor publice ce afecteaza s' ul publfe.
sanatate romanesc, autoritatile au propus 0 serie de reforme, incluzand eliminarea ari :tel~ ~i lit:
sectorul de sanatate, cre~terea sustenabilitatii cheltuielilor farmaceutice, implementarea sis : e~~i']:l.lce~
de siiniitate, imbunatalirea finan\iirii sistemului de sanatate ~i conceperea unei strategii ~~l!tl\Qorientt:
....-?,
resursele de la spitale catre ingrijirea preventiva ~i asistenta rnedicaJa. ~ ~

In privinla finan\iirii, 0 propunere legislativa a Ministrului Sanatalii care se afla in momentul de falii in
dezbatere la a doua camera decizionala a Parlamentului unnare~te sa scadA indatorarea fmandara a bugetului
public permi\iind practica privata in spitalele publice. Beneficiile declarate ale acestei iniliative legislative
includ venituri adilionale la sistemul public prin permiterea practicii private in unitalile sale, venituri ce ar
putea fi folosite pentru plata salariilor personalului medical ~i 0 mai mare posibilitate de alegere a doctorilor

35
pentru pacienti. Guvemul planuie~le sa dezvolte, de asemenea, 0 strategie de mentinere a personalului
medical in sistemul public de sanatale, d~i nu au fost inaintale pana acum propuneri in acesl seos.

o alta orienlare stralegicii esle de a redirecpona ingrijirea din spilale spre comunitate, dal fiind cii serviciile
comunitare sunt printre cele mai pupn dezvoltate seclii de ingrijire. Modemizarea infrastructurii de sanatale ~i
a retelei de sanatale la nivel regional eSle, de asemenea, printre obiectivele principale ale reformei. S-a
constiluil un grop de lucro la nivelul Ministerolui Saniitapi care susline dezvoltarea noilor politici, revizuirea
legislatiei existente ~i elaborarea de standarde, norme Ii orienwi de bune practici pentru dezvoltarea unui
sislem comunitar de sanatate la nivel national. Odata cu infiin(area Autoritiitii Nationale pentru
Mauagementul Calitiitii in Siiniitate in 20 IS, se preconizeaza dezvoltarea unei stralegii nationale pentru
asigurarea calitiilii in sistemul de siiniitale Ii 0 extindere a procesului de acreditare pentru a include alti
fumizori de servicii medicale, altele dedit spitalele. Eforturi suplimentare sunt orientate spre transparentizarea
sistemului de siiniitate, dupa cum acesl lucro a fosl asurnat in Strategia Nationala de Sanalate a Ministrului
Siiniita(ii pentru 2014 - 2020.

Implernentarea unor aslfel de reforme nu numai ca va permite Romliniei sa acceseze fondurile structurale UE
penlro slinatale, dar ar pulea sa creeze din unita(ile medicale de sanatale finan!ale din bugetul public un
pUlemic competilor pentru furnizorii privati de servicii medicale, precum Grupul. 0 cre~tere a calitii(ii in
sislemul public de siiniitate ar pUlea afecta fluxul de pacien(i in unitii\ile Grupului, fapl ce ar pulea avea un
efecI malerial negativ asupra aclivitalii Gropului, asupra situa(iei fmanciare Ii asupra rezullalelor
opera(iunilor.

Dezvoltarea sectorului de asigurari de sanitate ar putea afecta vanziirile din linla de afaceri
Corporate ale Grupului
In momenlul de fa(ii, segmentul asigurarilor de sanatale este unul din cele mai dinamice segmente din pia(a
asiguriirilor din Romania, dat fiind ca augajatorii devin interesati sa atraga ~i sa paslreze profesionilti
incluzlind asiguriiri de slinatale in ofertele lor de beneficii pentru augajati. Potrivit unui studiu realizat de
Autoritate. de Supraveghere Financiaril, cbeltuielile pentru asiguriirile privale de sanatale in Romania la
nivelul anului 2014 reprezenlau 0,01% din PIB, de 80 de ori mai putin deciil media europeanii (de 0,8% din
PIB). In Raportul PMR din 2016, se eslima ca piata asiguriirilor de sanalale insurna 22,5 milioane EUR in
2015, in timp ce valoarea totala a serviciilor medicale privale a fost eslimatii la J.9J3 milioane RON in 2015.

Pentru a idenlifica rnasurile ce erau necesare a Ii luate pentru dezvoltarea pietei privale de asiguriiri din
Romania, Auloritalea de Supraveghere Financiara a organizal un grup de lucro care a analizat obslacolele
curente Ii a propus 0 serie de masuri pe termen scurt Ii pe lermen lung orienlale spre cre~lerea aceslei piele,
precum: aplicarea unor scutiri de taxe/impozite pentru persoane care incheie 0 asigurare privata, extinderea
asiguriirii privale pentru unilatile medicale publice (fapt care este a~teptat sa produca, printre allele, atat 0
crellere a fmanliirii unitii(ilor publice de sanAtale, cat Ii cre~terea veniturilor mediciJor Ii incurajarea
competiliei intre sistemul public !i sistemul prival de sanatate), Ii, pe termen lung, reformare' lui
sistem de asiguriiri de sliniitate prin reducerea pachetului de bazii oferit prin schema publica ~ilkfguriirilo~
sanatate ~i identificarea unor selVicii medicale ce pot fi asigurate in mod privat. ~ ".. e.te "
~ ~~'i'. 'Z-
fu momenlUl de fa(ii, Gropul realizeaza 0 mare parte din vlinziiri (25,9% din totalul v' " r ~~ 9 J
luni incheiate la 30 septembrie 2016) din vlinzarea pachelelor de prevenlie medical! ("PP ..care sunl des
confundate cu asigurarea de slinatale. Pachelele de'preven(ie medicala acopera, de eele mai mu " . I
initial ~i evaluarea conditiei medicale. Tratamentele ~i serviciile aditionale precum cele de laborator,
tratamente in spitale ~i vlinziirile de medicamenle sunt oferite pe bazii de plata pentru servicii in afara PPM.
La polul opus, asiguriirile private de sanatate ofcra 0 gama bine definita de servicii medicale care se adreseaza
unor activitiiti acoperite de asigurare. Chiar daca se adreseaza unor arii diferite ale spectrului medical,
crclterea in sectorol asiguriirilor private de siiniitale ar putea afecta vilnziirile de PPM ale Grupului in cazul in

36
care companiile decid sa cheltuiascli sume mw mari pentru pachetul de beneficii al angajatilor pe asigurliri de
slinlitate dedit pe PPM. Aceastli reorientare a cheltuielilor ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra
activitli\ii Grupului, asupra situatiei sale financiare ~i asupr. rezultatelor sale opera\ionale.

Grupul s-ar putea sa nu res peete reglementarile aplieabiJe privind gestionarea de~eurilor medicale
sau, in general, alte obligapi medicale, de medin, siguranta sau sanatate

Ca parte din activitatea uzualli a Grupului, acesta produce ~i stocheaza de~euri medicale, care pot produce
efecte ciaunAtoare asupra mediului sau asupra sWtAtii. Prevenirea, separarea, stoearea, tratarea ~i transportul
unor asemenea de~euri sunt strict reglementate in Romiinia. Grupul gestioneazii intern de~eurile medicale ~i
sistemul de seleclare al de~eurilor, in cadrul unitlililor sale medicale, in conformitate cu legea ~i extemalizeaza
transportul ~i eliminarea de~eurilor medicale. Orice e~ec al Grupului in ceea ce prive~te coleclarea in mod
separat ~i stocarea corespunziitoare a deleurilor medicale, sau e!ecul unui fumizor de servicii de a se
conforma reglementiirilor .plicabile transportului ~i eliminiirii de!eurilor medicale ar putea atrage sancliuni
sau amenzi pentru Grup, fapt ce ar putea afecta imaginea, reputa\ia, activitatea sau situalia fmanciarii a
Grupului.

in mod mai general, activitatea Grupului se supune reglementiirilor referitoare la mediu Ii sanatate publica.
Dacli legile ~i reglementiirile aplicabile ar deveni mai restrictive, Grupul ar putea fi nevoit sa angajeze costuri
adi\ionale de conformare care la rlindul lor ar afecta in sens negativ activitatea Ii opera\iunile sale. In mod
similar, orice elec al Grupului de a respecta cerinle legale sau de conformitate ar putea atrage datorii pentru
Grup, sau ar putea diiuna reputa\iei, fapt ce ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitlilii
Grupului, asupra situatiei financiare sau asupra rezultatelor operatiunilor.

Riscurile privind sanatatea Ii siguranta sunt inerente serviciilor pe care Grupul Ie ofera Ii sunt prezente in
mod constant in unitli\ile sale. Un incident de saniitate ~i sigurantii ar putea avea consecinte serioase in mod
individual asupra pacientilor prezen\i in unita\ile Grupului, pacienti ce pot fi dependen\i Ii, astfel, foarte
vulnerabili. Activitalile Grupului sunt expuse riscurilor generale privind sanatatea !i siguranta, precum cele
privind calitatea apei sau siguranta in ceea ce priv~te incendiile. In plus, Grupul este expus riscului ca
pacien\ii sa se riineasca singuri, sa riineascii al\i pacien\i sau angajali ai Grupului. Daca orice risc de slinatate
~i siguranta mai sus prezentat s-ar materializa, ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra imaginii ~i
reputatiei Grupului. E!ecul de a se conforma reglementlirilor aplicabile ar putea atrage raspunderea sau
arnendarea Grupului ~i suspendarea oriciirnra dinlre licente Ie, avizele sau certificatele de inregistrare. Oricare
dintre aceste consecinte ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitAtii Grupului, asupra situatiei
sale financiare sau asupra rezultatelor sale operalionale.

Grupul trebuie sa respecte legislatia privind protectia datelor personale ~i orice indlcare privind
protejarea datelor personale ale pacientllor ar putea expune Grupul rlsculul angrenarii
rispunderii

Grupul proceseazii datele personale ale pacienlilor in cursul obi~nuit al activitlilii sale, inclusiv prin transfer al
datelor personale intre diferite societlili din cadrul Grupului, in cadrul proceslirii centr . t~~ E . in
:=01 in care .procesar~ datelor,. inclusiv prin ~fer de date personale, va fi considera ~e clil);..~ri "V'i,
m cadrul unel Inspect", ca fimd degalA, Grupulul I-ar putea fi aphcate sanctluru sau arne . ~ "::P"
~
. I . . I da te Ie perso nale sa a]ungA
. lee m cazul unUI. eve ~ oll""(le
a fiI puhi" AoR0 13?,;r ~ a
JD P us, eXist! nscu ca
. ., -mctuC
securitli\ii in cadrul facilitiililor Grupului sau in bazele de date ale acesteia. In cazul unei a eld~ ,s-
.
ar putea angaja rAspunderea Grupului in temeiul legisla\iei privind protec\ia datelor, ar putea I aplicate
sancliuni sau arnenzi Grupului de catre autoritli\ile relevante, reputalia Grupului ar putea fi prejudiciata de
catre pacientii, medici sau alti colaboratori ai Grupului sau ar putea fi prejudiciale brandurile Grupului.

37
Oricare dintre aceste incidente ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitatii. situatiei
financiare sau rezultatelor operationale sau asupra perspeetivelor Grupului.

In special, potrivit noului regim de protectie a datelor personale care va intra In vigoare In Uniunea Europeana
in 2018, amenzile pentru Incalciiri ale reglementiirilor privind protectia datelor vor deveni substantiale,
ajungand la maximum dintre 4% din cifra de afaceri anuala la nivel global ~i 20 de milioane de EUR (e.g.
pentru indUcarea cerintelor privind transferurile internationale sau a cerintelor de baza pentru procesare.
precum conditiile consim(iimantulni). In acest caz, Inciilciirile reglementiirilor privind protecti' datelor la nivel
de Grup ar reprezenta un risc senmificativ pentru Grup ~i ar putea avea, in cazul aplidirii unor amenzi, un
efect negativ semnificativ asupra aetivitatii, situatiei fmanciare sau rezultatelor operationale ale Grupului.

intreruperile in activitate, plannrile de nrgenti necorespnnziitoare san managementul crizelor


intr-un mod inadecvat, disfunctionalitiiti in sistemul IT sau pierderile de date ar putea avea un
efect negativ semnificativ asupra afacerilor Grupului
Incidente rezultfuId din intreruperea bunei functionari a unitatilor sau a echipamentelor, intarzieri,
incapacitatea personalului Grupului de a presta servicii medicale, pierderea sau eoruperea datelor, incluzand
informatii despre pacient, sau disfunc\ionalitii\i ale sistemelor, ar putea genera intreruperi In activitatile
Grupului. In astfel de cazuri, inabilitatea de a restabili capacitatea de functionare sau recuperare. datelor
pierdute ar putea prelungi ~i exacerba impactul oriciirei intreruperi. Activitiilile Grupului sunt, de asemenea,
vulnerabile la pagube sau intreruperi cauzate de alIi factori care se alla In afara controlului Grupului, precum
inundatii, incendii, pene de curent, erori de telecomunicatii sau aIte evenimente similare. Caderi ale sistemelor
de seeuritate, sau bre~e in aceste sisteme, de exemplu, ea rezultat al unor atacuri cibernetice complexe, ar
putea intrerupe activitatea Grupului, rezultand in intreruperea sau intarzieri in operarea sistemelor, furt,
pierderi sau corupere de date, incluzand date confidenliale despre pacienti, care pot expune Grupul In sens
legal ~i fiuaociar, precum ~i prejudicii aduse reputatiei Grupului ~i ar putea avea in mod general efecte
materiale negative asupra activitatii Grupului, asupra situatiei financiare sau asupra rezultatelor operatiunilor.

Planurile de management al crizelor sunt esentiale pentru a gestiona urgenle la orice nivel de operatiuni al
Grupului ~i pentru a raspunde intr-o maniera adeevata fie unei crize interne, fie unei erize externe. Nu exista
nicio asigurare ea planurile de asigurare a eontinuArii activitatii sau de management al erizelor se vor dovedi a
fi efieiente. lnadvertentele in acest sens ar putea avea un efect material negativ asupra activitatii Grupului,
asupra situatiei fiuaociare sau asupra rezultatelor operatiunilor.

Grupul utilizeaza sisteme tehnologice de informa\ii sofisticate ("IT") care au devenit esentiale pentru
.ctivitatea ~i reputalia Grupului. ehiar daca Grupul implementeaza regulat masuri pentru sistemul de
securitate ~i proceduri de back-up, serverele Grupului sunt potential vulnerabile unui numar de riscuri,
incluznd disfunetionalitati ale programelor sau ale componentelor fizICe, viru~i informatici, accesari
neautorizate sau backing. In plus, integrarea afacerilor dobandite In cadrul Grupulni ar putea genera probleme

Grupului sau cu nevoile specifice care pot rezulta din activitiitile ~i operatiunile Grupului sau din expansiunea
Grupului, organica sau prin achizitii. Nu exista nicio asigurare ca Grupul va putea implementa astfel de
aetualizari, imbuniitatiri sau completari ~i ca acestea ar functiona corespunzator sau dupa cum a fost pHinuit,
toti ace~tia fiind [actori care pot Intrerupe activitatea sau operatiunile Grupului.

38
Orice cadere majoril a sistemului de IT curent al Grupului ar putea avea un efect material negativ asupra
activitillii Grupului, asupra situaliilor financiare sau asupra rezultatelor operatiunilor.

Grnpul se bazeaza pe echipamente medicale pentrn prestarea de servicii medicale de malta


calitate, iar Iipsa de echipamente sau 0 cre~tere in costnrile aferente echipamentelor ar putea avea
un impact asupra afacerii Grupului
Grupul depinde de furnizori terti pentru aprovizionarea cu echiparnente medicale sau nemedicale. Nu existil
nicio certitudine di flU vor exista intreruperi in aprovizionari, blocaje de aprovizioniiri, deficiente de calitate
sau disfunclionalitilli in relalia de afaceri dintre Grup ~i furnizori, toli ace~ti factori putiind duce la intreruperi
pe tennen scurt in serviciile furnizate de Grup san la deteriorarea acestora. in mod similar, controlu! cosrurilor
sau disponibilitatea de produse performante pe baze rentabile sau lipsa de capacitate a furnizorilor de a
indeplini cerinlele Grupului ar putea duce la fluctualii in activitate, declin in opera\iunile Grupulni sau
intreruperi in relatiile Grupului ell medicii. De asemenea, cre~terea costurilor ell aprovizionarea care flU pot fi
transferate in costul pacientilor ar putea avea un impact asupra randamentelor Grupului, ceea ce ar putea
afecta in mod semnificativ activitatea, situatia financiara sall rezultatele operationale ale Grupului.

Prestarea serviciile medicale este reglementata prin cerinte stricte de reglementare ~i autorizare.
Nerespectarea acestor cerinte ar putea avea consecinte severe pentrn afacerea Grnpului
De\inerea autorizatiilor este esenliala pentru activitatea Grupului. Grupul este obligat sa oblinil, sil men\inil ~i
sa reinnoiasdi, dupa caz, un nurnar de autorizatii acordate de diverse autoritati publice, autorizatii aferente
operatiunilor desIa~urate in centrele sale de servicii medicale. Emiterea acestor licente este de obicei
condilionatii de respectarea anurnitor standarde In legiituril cu centrele ~i echipamentele sale. In plus falii de
autorizaliile aferente activitil\ilor principale de servicii medicale ale Grupului, acesta mai trebuie sil obtinii, sil
menlinil ~i sil reinnoiascil diferite autorizatii, printre altele, de siguranlii ~i siiniitate publicil, de prevenire a
incendiilor ~i in legatura ell aspecte de mediu. Nu exista nicio garantie ca Grupul va putea sa asigure in viitor
obtinerea, mentinerea ~i reinnoirea tuturor acestor autorizatii ~i pennise la un cost ~i in tenneni rezonabili sau
chiar in termeni absolu\i. fu special, la data prezentulni Prospect, Grupul nu are autoriza\ii de prevenire a
incendiilor pentru un numiir de unitilli ~i puncte de lucru medicale. Grupul se aflil in diverse stadii ale
procedurilor pentru obtinerea autorizatiilor necesare de prevenire a ineendiilor. Cu toate acestea, nu exista
vreo garantie ea va obtine in viitor autorizatiile necesare de prevenire a incendiilor, sau ca va putea sa Ie
oblinil la un cost rezonabi!. In plus falii de cerinlele legale ~i de reglementare, autorizaliile Grupului pot sil fie
conditionate de factori politici sau de alti factori aleatorii, aftali in afara posibilitil\ii de control a Grupului.

Oriee intarziere in obtinerea sau reinnoirea de autorizatii sau pennise, precum ~i situatiile in care aeestea nu
sunt obtinute, mentinute san reinnoite, situatiile de nerespectareirespectare cn intarziere a prevederilor acestor
autorizatii sau pennise, aparitia unor evenimente ca unnare a incalearilor eerintelor legale ~i de reglementare
care fae obieetul evaluarii din perspectiva acordarii de antorizatii, ar putea sa supuna Grupul unor sancpuni
civile, administrative sau penale oneroase, in sensul ea sanetiunile administrative ar putea sa fie aplicate in

39
Disputele ~i Iitigiile ar putea angrena riispunderea Grupului, ceea ce ar putea avea un impact
asupra reputatiei acestuia ~i, indirect, asupra afacerilor

Companiile din domeniul medical, inclusiv Grupul, sunt in mod frecvent \inta unor acuzalii de neglijen!ii,
malpraxis sau a1te pretenlii legale care ar putea sa implice preten\ii de prejndicii potentiale ridicate ~i costori
semnificative cu aplirarea, indiferent daca decizia finala va gasi piiriltul responsabil sau nu. Grupul ar putea de
asemenea sa fie expus acuza\iilor de neglijenla in operarea clinicilor, spitalelor sau centrelor sale de tratarnent
al pacien\ilor. De asemenea, Grupul ar putea sii facii obiectul altur proceduri ~i investiga\ii legale sau
administrative, precum ~i al disputelor care apar in cursul nonnal al activitatii, cum ar fi conflicte de munea,
dispute contractuale, de proprietate intelectuali!, investigalii ~i controale din partea autoritatilor publice. In
prezent, eu exceptia litigiilor prezentate in sectiunea "- Activitate-LitigiP', Grupul este de pArere ca fiU exista
a1te dispute, proceduri sau investigatii in desffi~urare ~i de 0 importan!ii semnificativa, in care Grupul sa aibii
calitatea de parAt; totu~i nu exista nicio garan\ie ca astfel de situalii nu ar putea sa apara in viitor. In astfel de
Iitigii viitoare, reclaman\ii pot solicita daune interese sau instantele ar putea (inclusiv in decursul Iitigiilor
semnificalive actuale ale Grupului) sa oblige Grupul sa plateasca sume care pot dep~i provizioanele sau
rezervele Grupului sau gradul de acoperue prin asigurare, sau care ar putea sa fie cumulate cu arnenzi sau alte
sanctiuni administrative sau penale, cum ar fi retragerea autorizaliilor sau excluderea de la participarea la
Iicita\ii sau de la acordarea de fonduri publice, toate acestea pulAnd avea, in ultimil. instanlA, un efect negativ
semnificativ asupra activita\ii, situaliei fmaneiare ~i rezultatelor operationale ale Grupului.

De~i asigurarea de raspondere civilii profesionala este obligatorie in Romilnia atilt pentru personalul medical
cat ~i pentru centrele de servicii medicale, termenii polilel"r de asigurare pot sa fie diferi\i de la on asigurator
1. altul ~i pot sa includa praguri de asigurare sau acoperiri de riscuri diferite. Eventualele daune constatate
prin hotiirare judecatoreasca, care dep~esc aceste praguri, vor fi suportate de catre pariit. Daca se constatii 0
aslfel de raspundere impotriva Grupului, este posibil ca 0 aslfel de situatie sa aiba un efect negativ
semnificativ asupra activitii\ii, reputa\iei, vilnzi!rilor ~i rezultatelor Grupului. in plus, nu exista nicio garan\ie
ca aceste tipuri de asigurliri vor continua sa fie disponibile in termeni acceptabili sau chiar in termeni absoluli.

Grupul ar putea sa fie tinut responsabiJ in legatura cu preten\ii oneroase ale sau in numele pacien\ilor cu litlu
de raspundere pentru produse sau in temeiul legisla\iei comercializilrii bunurilor, atunci cilnd furnizeazll
proteze sau a1te produse medicale pacien\ilor.

Nu exista nicio garanlie eli nu vor fi formulate pretentii semnificalive impotriva Grupului, cil. nu vor fi
pronunlate hotiirliri potrivnice sau cil asigurarea Grupului va acoperi pierderile suportate de acesta ca urmare a
aces tor litigii prezente sau potentiale, sau ca ou se va coosidera cii daunele interese depa~esc aria de acopecire
a polilelor de asigurare in vigoare, de exemplu ca urmare a excluderilor sau a depil!irii lintitelor politei.
Grupul ar putea sa fie expus obligatiei de a suporta despagubiri pe care asigurlitorii Ie conteslA ca nefiind
acoperite de prevederile polilei sau care nu sunt acoperite datoritii nerespectiirii conditiilor polilei. Chiar daca,
in cele din urmli, Grupul sau personalul sau nu sunt gasili vinova\i pentru pretenliile formulate impotriva lor,
apararea lmpotriva unor astfel de pretenlii sau litigii poate sa consume limp !i resurse, poat~t,!;~~
!i poate sa dliuneze reputatiei Grupului !i pcrsonalului sau, sau sa atraga controale din 6a auto':r r de
reglemenlare, toate aceste circumstanle pulAnd sa aiM un efect negativ semnificativ as ra A li . ~ si tiei
.. j<i('. "
tinanciare ~i rezultatelor operationale ale Grupului. ~ r>.jl,1
'b APRO., ~
De asemenea, anmnite activitii\i ale Grupului sunt deslruiurate de catre colaboraeori care feseazii in c trele
Grupului in calitate de contractori independenti. Ace~ti colaboratori sunt obligali prin lege sigurliri
profesionale de raspundere civilii separate, in plus fatil de asigurarea delinutii de Grup. Cu toate acestea, nu
exista nicio garanlie eli 0 hotiirate judecatoreascA potrivnicli unor .slfel de colaboratori nu va stabiJi
raspunderea ~i in sarcina Grupului, sau cil 0 aslfel de hotiirare judecatoreasca nu va avea un impact asupra

40
vanzanlor sau reputatiei Grupului, care, la randu) lor, ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra
activitii\ii, situa!iei financiare ~i rezultatelor sale operalionale.

Localille anumitor unita!i medicale utillzate de Grup sunt inchiriate, iar incetarea contractelor de
inchiriere, indiferent de motiv, ori Incapacitatea Grupului de a Ie prelungl termenul intr-o
manierli eficientli din pune! de vedere al costurilor, ar putea duce la inchiderea respectivelor
unitiip medicale
Grupuli~i desfA~oaril activitatea in clAdiri care sunt in proprietatea societilplor Grupului sau sunt inchiriate de
la Pllrli asociate. Locapa unitiltiIor, obi~nu1nla clienplor de a utiliza unitiiple ~i cunoa~terea de caire elienp sau
potenpali clienli a locapei existente sunt factori importanp in ceea ce prive~te fluxul de clienli.

Chiar daca cele rnai importante unitali medicale ale Grupului sunt delinute de societalile Grupului, un numilr
scmnificativ de unitiili ale Grupului opereaza in sedii inchiriate, cu locapuni incheiate pe perioade rnai lungi
sau mai scurte de timp ~i av.nd clauze de incetare in cazul unor incalcari materiale sau a unor situatii de
neplatii. Operarea de caire Grup a unitiililor medicale localizate in sewi inchiriate este condiponatii de dreptul
Grupului de a utiliza sediile. Nu existii nicio garanpe cii Grupul va putea extinde in viitor durata contractelor
de locapune in general sau in acelea~i condilii rezonabile privind costurile, ca incillciirile sau situapile de
neplata nu vor aparea in viitor, ca proprietarii vor accepta sa contracteze cu Grupul, in caz de incaIcare a
obligapilor contractuale sau eli Grupul va putea gestiona astfel de situa!ii in vederea menlinerii in vigoare a
contractelor de locapune. in cazul incalcilrii obligapilor contractuale asumate in contractele de inchiriere,
Grupul poate fi obligat sil plilteascii daune care pot atinge sume semnificative. Oricare din aceste circumstanle
pot duce la 0 cre~tere a costurilor pentru Grup in ceea ce prive~te proprietalile inchiriate sau ar putea duce la
suspendarea sau sistarea activitiiplor in respectivele sedii. E~ecul Grupului de a prelungi contractele de
locapune sau de a gilsi alte locapi conforme intr-un timp rezonabil sau in condipi comerciale rezonabile ar
putea avea un efect negativ asupra activitAtii Grupului, asupra situatiei fmanciare sau asupra rezultatelor
operapunilor.

Proprietli!i1e de!inute de Grup in proprictatc sau inchiriate de citre acesta in prczcnt ar putea face
obiectul unor cereri de retrocedare de dtre proprietarii anteriori, motivand cii respectivele
proprietiip Ie-au fost confiscate in mod abuziv de Statui Roman in perioada comunl,tii
Dupa cAderea regimului comunist, Romania a adoptat legi pentru retrocedarea proprietillilor preluate abuziv
~i, rnai tArziu, naponalizate In limpul regimului comunist catre proprietarii iniliali. Ca regulil generala, fo~tii
proprietari beneficiazil de retrocedare in natura a proprietiililor. Totu~i, daca dreptul de retrocedare nu mai
poate fi exercitat in naturil, pot fi acordate remedii compeosatorii prin executarea prin cchivalent. Chiar dacil
potenlialii titulari indreptiilip sa inainteze cereri de retrocedare in condipile legilor aplicabile nu au efectuat
aceste demersuri In termenul prescris, conform Codului Civil Romiin ei sunt, teoretic, indreptillili sa ceara
retrocedarea fostelor proprietiip fArii sa li se aplice prescrippa extinctivil. Dacil 0 iostan\ii de judecatil acordA

de situape ar putea avea un efect material negativ asupra activitiilii Grupului, asupra situa .

cauza edificiirii respectivelor construcpi


Cu exceppa autorizaliilor pentru incendiu pentru anumite unitiip ale Grupului, In legaturil cu care Grupul a
demarat procedurile de autorizare, Grupul a oblinut autorizapile de construire ~i alte aprobilri, coosim\iiminte,
permise, certificate ~i proceduri cerute de lege pentru coostruc!iile utilizate in acest moment ca unitali

41
medicale ale Grupului. To~i, nu poate fi exclus ca, daca autorizatiile pentru una sau mai multe constructii
ale oricarui membru al Grupului Incalca legile aplicabile, sau daca cerintele legale au fost Incalcate in
procesul oblinerii unor astfel de autorizalii, respectivul membru al Grupului sa fie sanctionat administrativ
~i/sau sa i se impunii sa se conformeze cerintelor de legalitate aplicabile pentru emiterea unor astfel de
autorizatii, aprobari, consimtfuninte, permise, certificate ~i proceduri, in legatura cu respectivul imobil. in
plus, in caz de incaIcare a legii, in anumite circumstante, autorizatiile de construire ~i documentele emise in
baza acestor autorizalii ar putea fi anulate, fapt ce ar putea genera obligalia de a demola astfel de imobile
construite cu incalcarea prevederilor legale. Astfel de situa\ii ar putea obliga Grupul sa i~i Inceteze activitatea
Intr-o anumitii unitate medicala, fapt ce ar putea avea un efect material negativ asupra activitiitii Grupului,
asupra situatiei financiare ~i asupra rezultatelor opera\iunilor.

Spitalul PDR din Bra~or se afia pe un teren in legatura cu care dobiindirea dreptului de
proprietate de catre PDR este supusa unui risc de nulitate
Majorarea de capital prin aport in natura al unei proprietii\i imobiliare la capitalul social al PDR in decembrie
2014 este supusa unui rise de nulitate, deoarece hotiiriirea de aprobare a majoriirii de catre adunarea generala a
actionarilor nu a fost autentificata, a~a cum este prevazut in legislatia aplicabila. Proprietatea imobiliara in
cauza constii In cota parte indiviza de 4/5 din terenul cu suprafala de 2.769 mp localizat In Bra~ov, pe strada
Tumului, nr. 5A, care a fost transferatii de la MedLife catre PDR prin aport In natura. Pe terenul respectiv se
afla un spital de\inut de PDR, cu 0 suprafata de 825 mp. In cazul in care riscul de nulitate s-ar materializa,
dreptul de proprietate asupra terenului s-ar intoarce la Societate, iar aceasta ar trebui sa solicite ~i sa obtinA de
la PDR contravaloarea folosinlei de catre PDR a terenului Incepaud cu momentul transferului anulat al
acestuia catre PDR, ceea ce ar putea avea un efect negativ asupra rezultatelor operationale ale Grupului.

Anumite proprietati utilizate de entitiitile din cadrul Grupului pe baza de contracte de inchiriere
sau de concesiune incheiate cu autoritap publice s-ar putea sa faca obiectul unor cereri de
constatare a nulitatii
Anumite contracte (de concesiunelinchiriere) Incheiate de catre societatile din cadrul Grupului cu entitii\i
publice (respectiv, unita\i administrativ-teritoriale) pentru utilizarea proprietii\ilor ar putea, in annruite
conditii, sa faca obiectul unor cereri de constatare a nulitii\ii. Nulitate poate fi invocatii de orice parte
interesata, motivand ca respectivele contracte au fost incheiate cu nerespectarea prevederilor obligatorii
aplicabile privind acordarea dreptului de folosinla asupra proprietii\ilor din domeniul public sau privat al
unitatilor administrativ-teritoriale (prin inchiriere/concesiune). in anumite cazuri, spre exemplu, in cazul in
care respectivele proprietiiti apartin domeniului public al Statului Roman sau al unitalilor administrativ-
teritoriale, de regula, existii obligalia de a organiza licita\ii pub lice. In cazul In care 0 instanlii de judecatii
constata ca respectivele contracte au fost incheiate cu incalcarea prevederilor legale imperative
nule, membrul Grupului care utilizeaza respectiva proprietate s-ar putea sa fie fortat sa Incelii~'
respectiva locatie. Un astfe! de eveniment ar putea avea un efect negativ sernnifi(:ativh~I'l!lati.~~~llafl~
situaliei financiare sau rezultatelor opera\ionale ale Grupului.

Lipsa unei notari a contractelor de inchiriere sau de concesiune in cartea


permite unor potentiali cumparatori ai respective!or proprietati sa nu respecte ac"stlN::!!!!!~~V
Pot exista cazuri in care contractele de inchiriere/concesiune, in baza carora entitatile din cadrul Grupului
folosesc anumite proprietati, nu sunt notate in cartea funciara. De regula ~i in lipsa unor prevederi
contractuale exprese, in cazul in care proprietii\ile Inchiriate sunt vaudute de catre proprietarul acestora,
cumpiiratorul este obligat sa respecte contractul de inchiriere Incheiat Intre viirIzator ~i membrii Grupului doar
in cazul in care contractele de inchiriere sunt notate in cartea funciara. Astfel, in cazul in care cumparatorul
unei proprietftti inchiriate decide sa nu continue contractul de inchiriere, membrul Grupului care utilizeaza
respectiva proprietate poate fi foqat sa-~i inceteze activitatea In respectiva loca\ie. Un astfe! de eveniment ar

42
pUlea avea un efect negativ semnificativ asupra activitlitii, situapei financiare sau rezultatelor operaponale ale
Grupului.

Grupul s-ar putea sa intampine dificultiti in obtinerea de linanlare pentru extinderea afacerilor

Extinderea facilitlitilor ~i activitlililor Grupului, inclusiv prin achizitionarea de alte societliti, va determina
Societatea sa angajeze cheltuielile de capital suplimentare. Grupul intenponeazii sa foloseasca fluxurile
proprii de numerar ~i fonduri imprumutate penlm 0 astfel de extindere. Rezultatele operationale ale Grupului
s-ar putea sa nu fie suficiente sau s-ar putea ca Grupul sa nu poatli obline finantare extern! sau s-ar putea sa
obtinii finantarea externa doar la costuri mult mai ridicate.

La data de 30 septembrie 2016, Grupul inregistra sume netrase din facilitlilile curente de fmantare, in valoare
totaiA de 15 milioane EUR, disponibile penlm cheltuieli de capital ~i alte nevoi de fmantare. Cu toate acestea,
pe viitor, Grupul s-ar putea sa aiM nevoi de finantare suplimentarii ~i nu poate fi exclus ca Grupul sa
intAmpine dificultli\i in oblinerea unei astfel de fman\iiri suplimentare prin imprumuturi aditionale.
Disponibilitatea unor aslfel de finantiiri depinde de 0 serie de factori precum conditiile de pia\Ji,
disponibilitatea de creditare, in general, capacitatea de indatorare a Grupului, inclusiv disponibilitatea de
garantii adecvate ~i acceptabile, precum ~i mentinerea de catre finantatorii Grupului a unei perspective
pozitive a evolupei Grupului. Grupul nu exclude riscul ca perceptia finanlatorilor Grupului sa se schimbe in
viitor sau riscul ca evolutia pietelor fmanciare catre 0 potenliala crim financiarii sa inaspreasca conditiile de
acces la fmantare.

in cazul in care conditiile economice din Romiinia sau la nive! global se inaspresc sau se schimba, Grupul ar
putea intiinipina dificu1tlili in a accesa finanlare suplimentarii sau s-ar putea sa oblina fmantare suplimentara la
costuri mai ridicate, ceea ce ar majora costurile Grupului ~i ar putea avea un efect negativ senmificativ asupra
activitiilii, situatiei fmanciare sau rezultatelor operaponale ale Grupului.

Lipsa unei reevaluiiri a proprietatilor Imobiliare ale Grupului inainte de sf8llitul anulul 2016 ar
putes duee Is cr~terea taxelor locale apJieabile Grupului pentru eHidirile aDate in proprietate

Grupul delinc un numiir scmnificativ de clildiri in care sunt localizate facilitiitile unde sunt prestate serviciile
.medicale. Potrivit situaliilor financiare la data de 31 decembrie 20 IS, ultima reevaluare a proprietiitilor
imobiliare ale Grupului a avut loc la data de 31 decembrie 2013.

Potrivit Codului Fiscal din Romiinia, valoarea taxelor locale pentru proprietlili imobiliare se stabile~te ca
procent din valoarea impozabila a proprietlitii, care variazii intre 0,2% ~i 1,3%, in cazul cladirilor
nerezidentiale delinute de societlili. Cu toate acestea, Codul Fiscal din Romiinia prevede ca, in cazul in care
proprietarul clildirilor nu reevalueaza clildirile in cursul unei perioade ce depa~e~te Irei ani, taxele locale

Familia Marcu va continua sa exercite 0 influenta semnificativa asupra Societalil dupa Oferla, iar
Interesele acesteia s-ar putea sa nu fie in concordanta eu interesele altor actlonari al SOcietiitil

Imediat dupa Ofertil, Marcu Mihail, Marcu Nicolae ~i Cristescu Mihaela Gabriela ("Familia Marcu") vor
de\ine 51 % din Actiuni.

43
in consecinta, Familia Marcu va putea exercita 0 influenta semnificativa asupra deciziilor care necesita
aprobarea acponarilor, inclusiv in ceea ce prive~te nwnirea membrilor in Consiliul de Administrape, strategia
de afaceri, distribuirea de dividende ~i tranzacpi semnificative, inclusiv achizipa de participapi in alte enlitiip.
Respeclarea unor aslfel de decizii ar putea duce la angajarea unor cheltuieli semnificative de capital sau ar
putea avea ca efect intArzierea, am8.narea sau prevenirea unei schimbari de control in cadrul Societatii,
impiediciind 0 evenluala fuziune, consolidare, preluare sau alte combinapi de afaceri. Diferenlele dintre
interesele Familiei Marcu ~i cele ale altor acponari ai Societalii ar putea duce la conflicte sau ar putea
restricpona capacitalea Grupului de a-~i implementa stralegia de afaceri, ceea ce ar putea avea un efecI
negativ semnificaliv asupra aclivitiipi, situaliei financiare sau rezultatelor operalionale ale Grupului.

Grupul este expus schimbiirii in regimul fiscal


Grupul i~i desfii~oara activitatea, inclusiv in ceea ce prive~te tranzaqii intra-grup, pe baza interpretiirilor ~i
intelegerii proprii ale legislaJiei fiscale relevante. Nu existil nicio garanlie cil interprelarea ~i aplicarea legilor
relevante, a reglementiirilor ~i practicilor Grupului au fost, sunt sau vor continua sa fie coreete, sau cii aslfel
de legi, reglemenliiri ~i practici nu se vor schimba in viitor, inclusiv cu efecl retroacliv. Mai mult, Grupului i-
ar putea fi stabilite obligaJii fiscale suplimenlare, inclusiv dobiinzi ~i penalitap, in urma inspecpilor fiscale,
care ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra activitiilii Grupului, situaliei sale financiare ~i
rezultatelor sale operationale.

Autoritiitile fiscale ar putea face constatilri nefavorabile in legiitura cu anumite servicil ~i ar putea
a8tfel stablli obligatii fiscale supHmentare pentru Grup
Personalul medical care i~i desfii~oarii activil.tea in cadrul Grupului este augajat, in principal, in baza unor
contracte individuale de munca. Exisla totu~i situalii ciind societiilile din Grup incheie contracte de prestiiri
servicii cu medici colaboratori (vedeti mai multe detalii in ceea ce prive~te aceste contracte de prestiiri servicii
in "- Activitate-Resurse umane ~i alte resurse" de mai jos), pe langa contractele individuale de muncA.

Conform Codului fiscal, 0 activitate independentii reprezintii orice activitale des~uratA de caire 0 persoauil
fizicil in scopul obtinerii de venituri, care indeplin~te auumite criterii prevazute de Codul fiscal . In cazul in
care aClivitiiple desfli~urate de colaboralorii Grupului nu indeplinesc sau se considem cii nu indeplinesc aceste
criterii (aviind in vedere ca autoritiiple fiscale pot interpreta in mod subiectiv aceste criterii), nu se poate
exclude ca, in cazul unei inspeclii fiscale, antoritiilile fiscale sa reclasifice contractele de prestiiri servicii in
contracte de munca, ceea ce ar genera implica\ii fiscale suplimentare pentru Grup, reprezentiind impozit pe
venit ~i contribu\ii sociale. Malerializarea acestui risc ar putea genera un cost fiscal semnificativ pentru Grup
~i ar putea avea un impact negativ major asupra activitapi economice, situapei financiare ~i rezultatelor
operalionale ale Grupului.

De asemenea, conform Codului fiscal, in general, serviciile medicale sunt scutite de TVA, dac;; au ca scop
principal ingrijirea medicala, respectiv protejarea, menlinerea sau refacerea siiniitii\ii. Aviind in vedere gama

inregistrarea din oficiu in scopuri de TVA a entitii\ilor in cauzii ~i sa stabileascii in sarci


TVA de platii suplimentare.

Materializarea acestui rise ar putea fi semnificativa in ceea ce prive~te


fmanciara ~i rezultatele operalionale ale Grupului.

Mai mult, tranzacliile derulale intre entitalile din Grup trebuie sa respecte principiul pre\Urilor de pialii.
Autorita\ik fiscale pol sa ajusteze veniturile ~i cheltuielile societiiJilor care desll!~oara tranzacpi cu celelalte
societali din Grup, dacii aceslea considem cil Grupul nu poate justifica sau prezintii 0 justificare inadecv.ta a

44
preturilor practicate intre entitatile afiliate, ceea ce ar putea duce la stabilirea de sume suplimentare de plata
reprezentiind impozit pe profit (alaturi de dobiinzi ~i penalitiiti de intarziere) pentru anumite entitiiti dio Grup.
Asemenea cre~teri ale costurilor fiscale ale societiitii ~ilsau ale Grupului pot avea un impact semnificativ
asupra activitiitii economice, situatiei fmanciare ~i rezultatelor operationale ale Grupului.

Grupul este expus riscului de fluctuape a cursului de schirnb valutar


Grupul este expus riscurilor aferente fluctuatiilor de curs valutar. De~i Grupul i~i desfii~oara activitatea in
Romiinia ~i intocme~te situatiile financiare consolidate in RON ~i plate~te dividende catre actionari in RON,
preturile PPM, precum ~i unele diotre fmanliidle accesate de Grup ~i costurile anumitor materiale medicale
sunt denominate in EUR. Nu exista nicio garantie di Grupul va fe%i sa se protejeze de 0 maniera eficace
impotriva fluctuatiilor cursului valutar EURJRON pe termen lung, sau sa neutralizeze in alt mod potentialul
impact al riscurilor asociate volatilitatii cursurilor de schimb valutar, astfel ca fluctuatiile valutare pot sa
afecteze negativ rezultatele, rezervele ~i fluxurile de numerar viitoare ale Grupului, sau capacitatea Grupului
de a-~i fmanta strategia de expansiune, ceea ce ar putea, in ultima instanta, sa conduca la un efect negativ
semuificativ asupra activitiitii, situatiei fmanciare ~i rezultatelor operationale ale Grupului.

Riscurl specifice Romaniei ~i regiunii


Investitia in piete in curs de dezvoltare, cum este Romania, implica anumite riscuri rnacro-
econornice, care s-ar putea sa fie mai semnificative decat riscurile asociate pietelor rnai dezvoltate
In ciuda faptului ca este una dintre cele mai performante economii dio Uuiunea Europeana dio anul 20 IS
raportat la cre~terea PIB, Romania stagneaza la anumiti indieatori economici importanti care contribuie la 0
dezvoltare sustenabila viitoare, cum ar fi 0 politica fiscala coerentii ~i desfii~urarea reformelor in vederea
asigurarii unui mediu investitional prielnic. Importurile sunt stimulate de 0 puternidi eefere interna, dar
deficitul contului curent s-a extins doar in mod marginal in 2015, in timp ce exporturile au continuat sa
creasca, in special in sectorul serviciilor. Stimulii fiscali sunt ~teptati sa detenuine cre~terea PIB real peste
potential, in perioada 2016-2017. Aceste masuri, impreuna eu accelerarea ratei cre~terii salariilor, vor favoriza
cererea internii, deja puternica. In acela~i timp, masurile economice care vizeazii cre~terea economica, cum ar
fi investitiile in inovare ~i infrastructurii sau imbunatiitirea mediului de afaceri ~i a administratiei pub lice,
raman limitate. Principala provocare este mentinerea unui echilibru ~i a unei dezvoItiiri durabile in viitor.

In plus, reactiile iovestitorilor internationali la evenirnentele care se produc intr-o anumita tara demonstreaza
uneori existenta nnui efect de "contaminare", situatie in care 0 intreagii regiune sau clasa de investitii este
defavorizam de investitorii internationali. De aceea, investitiile ar putea fi afectate de evenimente economice
sau financiare nefavorabile din alte tari dio regiune, care au un impact asupra perceptiei despre Rotruinia.
Circumstante deteIn1inate de crize similare crizei economice ~i financiare mondiale care a inceput in 2008,
crizei datoriilor suverane sau recentelor tulburiiri politice din Europa (iocluzmd viitoarea retragere a
Regatului Unit din Uniunea Europeanii ~i criza refugiatilor care este in desfii~urare), de situatia din Orientul
Mijlociu ~i Africa ar putea avea un impact negativ asupra perfoIn1antei economice a pietelor in curs de
dezvoltare, inclusiv a celor din Romania, sau asupra increderii investitorilor in aceste piete. Astfel de
circumstante ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra afacerilor GrupuIui, re 0 ~ Ie
operationale ~i situatiei sale financiare. .'<o~ ~'%f
~i
In general, iovestipile in tiiri in curs de dezvoltare, cum este Rommia, sunt potrivite do :J e~Sest~ri\
sofisticati care pot aprecia pe deplio importanta riscurilor implicate. '% )I.?fl.OelX ~
<.,
t.-.~

45
Valoarea investipilor in Romania, inclusiv valoarea Actiuuilor, ar putea fi afectatii in mod negativ
de incertitudini de ordin politic ~i economic
In Romarua, climatul investitiilor nu este omogen, iar potentialii investitori ar trebui sa efectueze rapoarte de
analiza diagnostic cfuld au :in vedere 0 investitie. In vreme ce in ultimii ani au avut loc muIte refonne politice
~i economice, Romania are inca multe deficiente structurale, iar incertitudinea jurididi, legislativa, fiscaHi ~i
nonnativii continua sa complice mediul de afaceri. Guvemul Roman continua sa foloseasca ordonante de
urgenla in vederea adoptiirii legislatiei, ocolind procedurile legislative obi~nuite, inclusiv analiza impactului
econontic ~i consultarea cu piirlile interesate. Mai mult, adntiterea in spatiul Schengen este pulin probabila in
viitorul apropiat, deoarece preocupiitile privind statui de drept ~i intigrarea continua sa impiedece un acord.

Dependenta fala de exporturile din sectorul industrial, infrastructura slab dezvoltata, imbiitrfullrea populaliei
care va necesita venituri puhlice mai marl aloeate serviciilor sociale in viitor ~i, din punet de vedere istoric, un
dezechilibru al contului curent ~i evolulia modeslii privind absorbtia fondurilor europene afecteaza
credibilitatea Romauiei.

in plus, scena politica a fost marcalii de 0 serie de tulburari inca din 2012. Aceste evenimente includ trei
schimbiiti ale guvemului doar in 2012, procedura de suspendare a fostului Pre~edinte al Romilniei, urrnata de
revenirea asupra acestei proceduri, incriminarea ~i punerea sub acuzare a unor fo~ti oficiali ai Guvemului,
inclusiv fostul Prim-ministru, diverse alte scandaluri politice ~i proteste de stradii. Actualul Guvem tehnocrat
condus de Dacian Ciolo~ a implementat politicile privind stimulii fiscali ale fostului Guvem, care au
deterntinat 0 cre~tere rapida a PIB-ului in prima jumatate a anului. Pre~edintele Partidului National Liberal, al
doilea cel mai mare partid din tara, a dentisionat la sf'ar~itullunii septembrie 2016, in urma acuzaliilor de
coruplie. Se preconizeaza ca dentisia va slabi partidul cu doar cateva luni inainte de alegerile parlamentare din
11 decembrie 2016. Daca alegerile parlamentare din decembrie nu vor reu~i sa desemneze un partid politic cu
o rnajoritate parlamentara clara, ceea ce ii va permite sa formeze un Guvem, incertitudinea va persista in
2017, cu un posibil impact asupra economiei. in contextul acestor evenimente politice, prioritatile economice
ale Guvemului se pot schlmba in viitor, creand 0 potentiala incertitudine.

Activiliilile Grupului sunt desfii~urate exclusiv in Romauia, iar performanta Grupului este strans legalii de
performanta economiei romane~ti. Daca incertitudinea politica ~i economica in Romania continua sa creasca,
aceasta ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra afacerilor Grupului, rezultatelor sale operationale ~i
situaliei sale financiare.

Evenimente globale ~i regionale ar putea afeeta in mod negativ economia Romaniei


In cursul anului 2015, econontia Zonei Euro ~i-a revenit moderat, insotilii de un trend pozitiv al principalilor
indicatori privind infiatia ~i de 0 scadere constanlii a ratei ~omajului, in general. Pilonul major al cre~terii din
zona euro a ramas consumul privat. Evolutiile pozitive din zona euro sunt a~teptate sa continue. Cu toate
acestea, volatilitatea pietelor fmanciare generate de cauze precum scaderea pretului petrolului, incertitudinea
geopolitica privind Grecia, Rusia, Ucraina, Siria ~i Orientul Mijlociu, criza refugialilor declan~a - -" oaie
~i conditiile economice din rnai multe regiuni ale lumii, cu posibile consecinte asupra pietei ~ europ[ e",
incetinirea cre~terii economice din China, reprezinta riscuri. Aceasta situatie economica ~0tw\asfeai'\
oportunitati ~i riscuri corespunzatoare in Zona Euro. ~ ~ ~'1 ~
6
I pe 23"mme 2016 , re.leren
-In pus, C d i d 'm RegatuI U'
umu mt a1M" arll B' - ca- rna %.to-):1.1'\\0
ntann.. a aratat NIQl'
tea votant~
suslin retragerea Regatului Uuit din Uniunea Europeana. Pentru a iuilia procedurile pentru re r va
din UE, Regatul Uuit trebuie sa invoce Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona ~i sa notifice formal intenlia
de a se retrage Consiliului Europei, negocierile privind acordul de retragere putilnd dura chiar ~i doi ani. In
consecinlii, efectele pe termen scurt ~i lung ale retragerii Regatului Unit din UE asupra stabilitatii financiare a
Uniunii Europene, inclusiv in Romania, vor depinde in mare parte de rezultatul negocierilor ~i mAsurilor la

46
care se va ajunge in acordul de retragere. Reacpa imediata a referendumului a fost scaderea brusca in pietele
fmanciare globale din Londra ~i din jurullumii. Anumite personalitap publice din alte state membre ale UE au
cerut referendumuri in tarile lor privind retragerea din UE, crescand ingrijorlirile referitoare la un efect de
"dominou sau Ucontagios", prin care mai mnlte state membre caum sa se retraga din UE ~j din Zona Euro,
toate acestea culminfu!d in cele din urma CU 0 posibil. priib~ire a UE sau a Zonei Euro ca institutii
economice ~i politice. in acest moment, exist! 0 mare incertitudine ell privire la viitorul impact financiar ~i
social ~i cu privire la integritatea UE, avand in vedere ca retragerea Regatului Unit din UE pune semne de
intrebare cu privire la func!ionarea UE in forma actual., deja slabita de recentele tulburari economice ~i
sociale.

Scaderile de piata ~i in economie generate de noile potenliale evolulii din datori. suverana Europei, I. fel c.
~i retragerea Regatului Unit din UE au afectat ~i pare cli vor continua sa afecteze, inter alia, lluxul de in-
vestitii de capital, balan!a comercialii, increderea consumatorilor ~i cheltuielile ~i, in consecinla, situati.
financiarii ~i perspectivele companiilor din Romania. Nu poate exista nici 0 asigurare co perturbari ale pielei
din Europa, cum ar fi efectele economice ~i politice ale crizei imigranlilor, efectele retragerii Regatului Unit
din UE, precum ~i poteopalul de cre~tere a costurilor de finan!are pentru anumite institutii guveroamentale, in
viitor, nu se vor riispandi. De asemenea, nu poate exista nicio garanpe ca viitoarele pachete de asistenla ale
UE, avand drept beneficiar Romania, vor fi disponibile sau, chiar daca vor fi disponibile, vor fi ~i suficiente
pentru a stabiliza tarile ~i pietele afectate din Europa sau din alta parte. Posibila ie~ire din Zona Euro a unuia
sau a mai multor state membre europene ~ilsau inlocuirea monedei eure ell una sau mai muite monede
succesoare ar putea cauza turbulente semnificative ale pietei ~i ar putea conduce la efecte economice ~i
operaponale adverse care sunt dificil de preconizat sau de evaluat in mod inerent ~i, prin urmare, ar putea
avea un potential efect negativ semnificativ asupra economiei romane~ti, in general, sau asupra operatiunilor
Grupului, in special.

Performanta Grupului va continua sa fie influentatli de condi!iile din economia globala ~i, in mod special, de
conditiile economiei europene. Perspectivele pentru economia europeana ~i globala pe termen mediu ~i scur!
raman 0 provocare, care au de asemenea impact asupra perspectivelor privind stabilitatea ~i dezvoltarea
coodipilor economice ~i financiare din Romania ~i din Europa Centralii ~i de Est, care ar putea avea un impact
in mod general asupra afacerilor Grupului, sirualiei sale financiare ~i rezultatelor sale operaponale.

o incetinire a cr~terii economice estimate pentrn Romania ar putea avea impact asupra cifrei de
afacer! ~i rezultatelor Grupului
Economia Romaniei s-a dezvoltat putemic din 2013, principalii factori ai cre~terii fiind trecerea treptata de la
exporturi nete la cererea intema. Cre~terea PIB-u1ui a alins 6,0 procente de la an la an in al doHea trimestru al
anului 2016, comparativ cu 4,3 procente inregistrata in al doilea trimestru al anului precedent, SUS\inuta, in
principal, de importanti stimuli fiscali, ineluzfu!d reduceri de impozite ~i cre~terea salariului minim ~i a
salariilor din administratia publica. eu toate aces tea, aeeste masuri, cumulate eu 0 cre~tere puternica a cererii
interne, sunt susceptibile a exercita 0 presiune ascendenta asupra pre\urilor. in conformita ~ recent
raport al Comisiei Europene privind Romania, media anuala a inflatiei este prognoza ~va atin~-ff...-: 0 in
2016, comparativ eu valori negative mult mai mari din anul anterior. Pe mlisura ce im ftu~&6#l dl ~A
dispare, iar deficitul de eerere dispare, se configureazii ca inflalia va reveni la va !lii Pl'~\'tt:j\3~ a jj ua
jumatate a anului 2016 ~i va ajunge la 0 medie anuala de 2,5% in 2017. Defieitul de ~ t urent este s I sa
~

se extindii de la 1,0% din PIB in 2015, la 2,1% din pm in 2017, in limp ce importurile se r ~ pentru
.
a face falil cr~lerii cererii. Cre~terea economica este prognozata in medie la 3,7% in 2017.

47
Orice incetinire in cr~lerea economica estimatA a Romiiniei poale avea un impact asupra cererii populatiei de
servicii oferite de Grup, ceea ce poate avea un efect negativ asupra afaceriloT Grupului, rezultatelor sale
operationale ~i situa!iei sale financiare.

Accesarea unor fmantari de la organlsme internationale pentru a tempera 0 potentiala revenire a


crizei rmanciare in Romania ar putea fI conditionatil de implementarea unor masuri de
austeritate, care ar putea avea un impact asupra economiei Romaniei ~i ar putea afecta afacerile
Grupului
La inceputul crizei financiare globale din anul 2009, economia Romaniei s-a stabilizat, in parte, cu sprijinul
Fondului Monetar International ("FMI"), al Bancii Mondiale ~i al prograrnelor de asistentii fmanciara ale Uni-
unii Europene. in orice caz, implementarea programelor a insemnat ~i ani de reduceri severe ale salariiloT,
pensiilor Ii ajuloarelor sociale, crelterea impozitelor ~i reduceri bugetare in Romfrnia, arnanand revenirea
economiei, care a incepul abia in 2012. Din 20 II, Romania a incheiat acorduri stand-by cu FMI, care au pus
la dispozitia Romaniei asislentil financiarii pe lermen mediu in cazul unor probleme financiare urgente. in
2015, imprumutul lual de I. FMI in 2009 avand la baza acordul financiar multilateral seronat de Romania cu
institutii financiare internationale a fost rambursat. Ulterior, Guvernul Romfrniei a decis sa nu reinnoiasca
prograrnul FMI.

Incepand cu SIarlitul anului 2015, Guvernul Romfrniei a aprobat diverse seaderi de impozite, cre~teri ale
salariilor in sectoml public ~i beneficii sociale mai marl, sustinand ci:'i aeeste masuri sunt necesare pentru a
stimula cre~terea. Se preconizeaza ca reducerile vor determina un deficit bugetar de aproape 3% din PIB in
2016, in creltere de la 1,1% in 2015, potrivil raportului Comisiei Europene privind Romiinia din 2016.
Majoritatea anali!tilor sustin ca pachetul de reduceri ale impozitelor nu este sustenabil Ii cli va spori
ingrijoriirile privind 0 criza fiscala. Ace!tia considera cil Romiinia are nevoie de un nou acord stand-by cu
FMI pentru a adauga credibilitate politicilor economice ale Romiiniei !i pentru a ajuta tara sa poata accesa
capital strain la rate avantajoase. in cazul incheierii unui nou acord stand-by cu FMI, esle de "lteptat ca
Romfrnia sa adopte noi rnasuri de austeritate, care ar putea impiedica crelterea economica. Daca aceste masuri
includ crellerea impozitelor indirecte, precom TVA, aceasta ar pulea detennina, inter alia, 0 inflalie rnai mare.
o cr~tere incetinitA a economiei Ii/sau 0 infJatie mai mare in Romiinia ar putea avea un efecl negativ
semnificativ asupra afacerilor Grupului, rezultalelor sale operalionale Ii situatiei sale financiare.

Predlctlbilitatea Iimitatii a sistemului legislativ din Romania, birocratia, coruptia ~i deciziile


inconsecvente ale autoritatilor pot avea efecte negative asupra afacerilor Grupului
Activitalile Grupului se desfll~oara exclusiv in Romfrnia ~i, de aceea, Grupului ii sun! aplicabile diferile legi ~i
reglemenlitri in domenii precum sanatale, prolectia dalelor, raporturi de monca, concurenta Ii aspecte fiscale.

pentru investitori.

Experienta relativ IimitatA a unui nomar inseronat de magistrati Ii existenta unor probleme in legiitura cu
independenta sistemului judiciar pot conduce la decizii neintemeiate sau la decizii bazale pe considerente
nejuridice. Sistemul judiciar romAn poate genera tergiversari nejustificate in rezolvarea cauzelor. Executarea

48
hotarilrilor judecatore~ti se dovede~te uneori dificil~, ceea ce in trecut a insemnat ~ protejarea drepturilor prin
intennediul sistemelor judiciare romane poate fi laborioasii.

Complexitalea procedurilor administrative ~i modificArile dese legislative ~i ale polilicilor conslituie un


obstacol major in desfli!urarea activitii\ilor in Romiinia. Practica Moeuirii proeesului legislativ obi~nuil cu
adoplarea de ordonan!e de urgenlii ale guvernului, 0 singura ordonanlii acoperind uneori mai mulle domenii
de aClivitale, provoacil ingrijoriiri asupra prediclibililil\ii ~i apliciirii legii in Romiinia. Mai mult, potrivil
Indicelui Inlerna\ional de Percep\ie a Transparentei ~i a Corup\iei din anul 2015, Romania esle inca pe lisla
celor mai coruple tiiri dintre statele membre UE.

Incertitudinile din sistemul legislativ ~i judiciar din Romfiuia, nivelul ridical al coruPtiei, ineficienta
birocratica, la fel ca ~i costurile suplimenlare cauzale de adaptarea la modificiirile cerintelor legale, pot avea
un efecI negativ semnificativ asupra afacerilor Grupului, situa!iei sale financiare ~i rezultalelor sale
operaponale.

Neindepllnirea obligapilor de membru aI UE ar putea duce la aplicarea de sanctiuni Romaniei,


ceea ce ar putea avea efeet indireet asupra activitap; Grupnlui
Romania a aderat la UE in ianuarie 2007, sub condipa continuiirii refonnelor in domeniul justipei ~i slatului
de drep!. Pentru a sprijini ~i moniloriza atingerea obiectivelor impuse de catre UE, a fosl creat un Mecanism
de Cooperare Ii Verificare. Pe 27 ianuarie 2016, Contisia Europeanii a prezentat un raport care aralil cil
Romiinia a flicut progrese pentru atingerea obiectivelor. in acela!i timp, raportul a reliefat ca impedimentele
privind independenta sistemului judiciar ~i respectarea hotiirarilor judeciltorelti continua sa existe. in plus, in
timp ce au fost flicuti pa~i pentru a ajuta sloparea coruPliei, astfel de milsuri au fost insuficienle pentru a opri
ceea ce este recunoscul in general ca fiind 0 problemA sistematicil. Refonna judiciara ~i lupta impotriva
coruppei riirnfiu probleme importante pentru societatea romfiuii Ii au degeneral in demonstrapi publice la scaril
largil. Esle necesar mai mult sprijin pentru consolidarea refonnelor, pentru a se asigura continuitatea
progresului.

Dacii Romfiuia nu se conformeazli in mod corespunzator recomandiirilor flicule de catre Contisia Europeanii
cu privire la ac\iunile ce trebuie intreprinse de catre Statul Roman, UE are dreptul de a aplica sancpuni
impotriva Romaniei, inclusiv suspendarea obligapei statelor membre UE de a recuno"!!e ~i a aplica, in baza
condiliilor cuprinse in legislapa UE, hotiirilrile judecalor~ti ale inslanlelor din Romiinia. Aplicarea oricaror
sanctiuni mentionate mai SllS poate avea efecte negative asupra economiei Romaniei ~i a increderii
investitorilor in Romania, acesl fapt putfiud avea efecte negative semnificative asupra afacerilor Grupului,
rezultatelor sale operaponale ~i situa\iei sale inanciare.

Sclderea rating-nlui de credit al Romanlel sau alte evenimente care afecteaza solvabllitatea
Romaniei pot afecta capacitatea Grnpulnl de a accesa f"manlari necesare pentru dezvoltarea
afacerii sale

ramfiua ridieata in perioada premergiitoare alegerilor parlarnentare din decembrie, rezultfiu.it-,,;9)m


deteriorarea viiloare a finanlelor publice. Pe 10 iunie 2016, raportul semesIriai al Moody's privind Romania a
menlinut calificativul "BaaJ" cu perspeclivA pozitiva. In cazul modificiirilor perspectivei sau a degradiirii
calificativelor ob\inute de Romfiuia, costurile aferente datoriei pub lice financiare vor crejte, detenninfiud
efecle direcle cu privire la gestionarea generalil a bugelului.

49
Orice retrogradare a ratingului de credit atribuit Romamei poate avea efecte adverse materiale asupra
costurilor de finanlare ale Gmpnlui, poate limita accesulla fonduri ~i pe pielele de capital sau ar putea limita
numarul de contraparti care ar fi dispuse sa incheie tranzacpi eu Grupul ~i, in consecinta, ar putea avea efecte
negative semnificative asupra afacerilor Grupului, rezultatelor sale operaponale ~i situatiei sale financiare,
precum ~i asupra lichiditatii ~i perspectivelor.

Leul romanesc poate fi afectat de volatilitatea ridicata a ratelor de schimb valutar ~i ale iufiatiei
Leul romanese este supus unui regim al cursului de schimb cu variatie controlatii, potrivit diruia valoarea
monedei nalionale prin raport cu alte valute straine este determinata pe piala valutarii interbancara. Strategia
de politica monetara a Bancii Nationale a Romiiniei ("BNR") are in vedere \intele de inflalie. Acest regim de
variatie controlata a cursului de schimb presupune utilizarea lintelor de inflatie ca ancora nominalii pentru
politica monetarii ~i permite un riispuns flexibil din partea politicii monetare la ~ocurile nepreviizute de natura
sa afecteze economia. BNR nu i~i propune sa atinga 0 anumita tinta sau interval al cursului de schimb.
Capacitatea BNR de limitare a volatilita!ii monedei nalionale depinde de 0 serie de factori economici ~i
politici, care includ disponibilitatea rezervelor valutare ~i fluxul de investitii straine directe, precum ~i
evoluliile in ceea ce prive~te atitudinea participanlilor din piala ~i teama de risc a investitorilor.

Orice schimbare in perceptia investitorilor straini asupra Romdniei sau asupra perspectivelor economice
globale poate conduce la viitoare deprecieri ale leului romanesc. a depreciere semnificativa a leului romanesc
poate afecta in mod negativ situalia economicii ~i financiara a tarii. 0 rata a inflatiei peste nivelul ~teptat,
rezultata din deprecierea leului, ar putea determina 0 scadere a puterii de cumparare ~i erodarea increderii
clienplor, ceea ce poate avea efecte negative semnificative asupra afacerilor Grupului, rezultatelor sale
operationale ~i situatiei sale financiare.

i'ncrederea in sistemul medical din Romania ramane scazuta


Sistemul medical reprezinta unul dintre cele mai problematice sectoare din Romiinia. Propoqia populatiei
romane care raporteaza 0 neeesitate medicala nesatisIacuta din cauza lipsei accesibilitiitii, a distantei fata de
eel mai apropiat centru de servicii medicale ~i a timpului de a~teptare, de~i in scadere falii de auii anteriori,
este in continuare una dintre cele mai ridicate din UE (10,4% in Romama in comparatie cu media de 3,5% in
VE). Potrivit celui mai recent (2014) raport Eurobarometer "Patient Safety and Quality of Care" publicat de
Comisia Europeana, in baza interviurilor realizate, calitatea generala a ingrijirii sanatatii in Romama, este
sciizuta, iar majoritatea respondenlilor sunt de parere cii pacientii pot fi prejudiciati in cursul primirii
ingrijirilor medicale spitalice~ti ~i nespitalice~ti din Romiinia. Mita des intiilnita, utilizarea ineficienta a
resurselor publice ~i lipsa de profesioui~ti in sistemul medical din Romania sunt printre principalele motive
care limiteaza accesul la sistemul medical, in special in cazul pacientilor cu venituri mici. Potrivit celui mai
recent raport de lara, publicat de Comisia Europeanii pentru Romiinia (februarie 2016), comptia este una
dintre principalele provocan ale sistemului medical romanesc: "Supravegherea contractelor de achizitie
Publica din sectoml medical este insuficienta. Unitatea de achizitii publice centralizatii din ca . .stemlui
. \'. 'I
Saniitatii nu dispune de personal suficient, iar mandatul sau acopera doar 25% d' ~pitale. de
transparenta in rambursarile medicale constituie 0 provocare severa in aplicarea mas . ~ ~~~v ~o a
fraudei ~i a coruptiei in ceea ce prive~te cererile de rambursare. Aceasta are un impact \0':' e~~~e! ui
sectorulni medical". ... ~?~O ...
0"
') .
Mai mult, ultimele evenimente care au avut loc, in special, in sistemul medical public, conl!niLlQ..~~eti,
increderea populatiei in tot sistemul medical. De~i majoritatea acestor evenimente se intampla in sistemul
medical public, cum ar fi luarea de mita ~i personalul necalificat, unele evenimente au un impact negativ
semnificativ asupra intregului sistem. De exemplu, la inceputul anului 2016, 0 companie fannaceutica din
Romiinia a fost pusii sub urmiirire ~i apoi pusa sub acuzare pentru diluarea dezinfectan!ilor utilizati in spitale

50
pentru cwiitarea echipamentelor, a sAlilor de opera!ie ~i a podelelor. Acest incident a stArnit nemul\UJDirea
publica ~i a generat neincredere in sistemul sanitar din Romania in general.

Orice viitoare diminuare a increderii popul.!iei in sistemul medical din Romiini. po.te .vea un impact in
cererea pentru serviciile medicale, inclusiv in seetorul privat, ceea ce ar putea avea efecte negative
semnificalive asupra .facerilor Grupului, rezultatelor sale opera\ion.le ~i situa!iei sale fmaneiare.

Romania nu are un plan adeevat de salvare in caz de dezastru


Dez.strele naturale sau de .1tA natura au adesea poten\ialul de a cauza pagube semnific.live in siiniitatea
populatiei din zona afectatii, inclusiv boli, leziuni, handicap, probleme psihologice, inclusiv pierderea de vieti.
Mai mult, dezastrele pot cauza pagube semnific.live sistemului de saniitate, unitii\ilor medicale ~i serviciilor,
prin afectarea infrastructurii esentiale, cum ar fi electricitatea (incluziind sistemele IT) ~i sistemul de
distributie de apa, lasand popula\ia deja afeetatii tara aeees la ingrijiri adecvate.

in prezent, Romiinia are un sistem slab de management al siiniitii\ii ~i al situa\iilor de urgen\A, cu 0 capacitate
limitatii de prevenire, planificare, avertizare rapidii, pregiitire, reac\ie ~i de recuperare in caz de dezastru
natural sau alte situa\ii de dezastru in masa. Inspectoratul General pentru Situa\ii de Urgen\! din Ministerul
Administra\iei ~i IntemeIor este autoritatea nalionala din Romiinia responsabila pentru coordonarea
implementiirii ac\iunilor ~i miisurilor de management in caz de urgen!ii, pc teritoriul national. Protectia civiHi
este planificatii, organizatii ~i se desfii~oara potrivit Legii 48112004 privind protec\ia civil! in vederea
prevenirii ~i reducerii riscurilor de dezastre, protejiirii popula\iei ~i a mediului impotriva efectelor dezastrelor
~i 0 conflictelor armate ~i asiguriirii condi\iilor de salvare in timpul situa!iilor de urgen\!. Recent, in august
20 !6, Guvemul a emis 0 ordonan\ii privind manogementul diverselor tipuri de riscuri. Cu toate acestea, ,
impiementarea respectivelor actiuni, care au drept seop imbunamtirea, prevenirea, preg3tirea, acponarea,
investigarea post-eveniment ~i recuperarea in caz de urgente, necesitii finantare, timp ~i 0 cooperare stransii ~i
proeeduri armonizate inITe outoritii\i.

tn cazul in care va avea loc un dezastru major in Romania, inainte de punerea in aplicare a unui plan na\ional
adecvat pentru dezastre sau alte situa\ii de urgen\!, populalia care va necesita asisten\! medicala pentru
ingrijirea unor leziuni majore, ar putea dep!~i in mod semnificaliv capacitatea diferitelor unitii\i medicale din
Romania de a fumiza servicii!e medicale necesare. Mai mult, s-ar putea ca Grupu! sa nu poala furniza servicii
medicale popula\iei in cazul unor pcrturbiiri majore a serviciilor publice (de exemplu, electricitate, apa) in
timpul unor asemenea situatii de urgen\ii.

Producerea unui dezastru major sau a unei alte situa\ii de urgen\ii in Romiinia poate, in absents unui plan
nalional adecval pentru asemenea evenimente, sa aiba efecte negalive semnificalive asupra afacerilor
Grupului, a rezultatelor sale opera\iouale ~i a situa\iei sale financiare.

51
Riscurl referitoare la acpuni ~i oferti
Este posibil sa nn se dezvolte 0 piata activii ~i lichida a Acpunilor dupa Oferta ~i admiterea
acestora la tranzactionare
lnaintea Ofertei, nu a avut loc nici 0 alta oferta publica a Actiunilor, iar Actiunile nu au fost admise la
tranzactionare. Pretul Final de Oferta a fost agreat intre Actionarii V8n.zatori, Societate ~i Manageri ~i s-ar
putea sa nu corespundii pretuJui de piata al Actiunilor ulterior admiterii acestora la tranzactionare. Este posibil
sa nu se dezvolte sau este posibil sa nu se menlina 0 piata activa dupa fmalizarea Ofertei, Mind in
considerare, de asemenea, ca ac\iunile adntise la tranzac\ionare pe Bursa de Valori Bucure~ti sunt mai putin
lichide decat cele tranzacponate pe alte burse ~i nu poate fi exclus faptul cii pretul de piata al Actiunilor ar
putea scadea sub PretuJ Final de Oferta dupa admiterea Ac\iunilor la tranzactionare.

Este posibil ca Acpunile sa nn fie adm!se sau mentinute la tranzacponare pe Bursa de Valori
Bucur~ti

Adntiterea Actiunilor la tranzactionare pe Piala Reglementatil la Vedere administratil de Bursa de Valori


Buc~ti necesitil ca Bursa de Valori Bucure~ti sa aprobe adntiterea acpunilor la tranzactionare. Admiterea
Actiunilor la tranzactionare pe Piala Reglementata la Vedere adntinistratil de Bursa de Valori Bucur~ti este
supusa anumitor cerinte. Societatea intentioneaza sa intreprindii toate masurile necesare pentru a se asigura ca
Actiunile vor fi admise la tranzac\ionare pe Piata Reglementata la Vedere adntinistrata de Bursa de Valori
Bucure~ti cilt mai curand posibil, dupa inchiderea Ofertei. To~i, nu existii nicio garantie ca, in cazul
modificarii cerintelor de adntisibilitate, toate conditiile de adntitereitranzac\ionare vor fi indeplinite. in
consccinta, nu exista certitudine ca Ac\iuDilc vor fi admise la tranzac\ionare pc Pia\a Reglemcntatii la Vedere
administratil de Bursa de Valori Bucure~ti la data estimatil sau ca vor fi adntise vreodatil. Autoritatea de
Supraveghere Financiarii are dreptul de a dispune, iar Bursa de Valori Bucure~ti are dreptul de a suspenda
tranzactionarea Acpunilor, daca Societatea nu se conformeazii regulamentelor aplicabile (precum, spre
exemplu, cerintele specifice de transparenta) sau daca 0 asemenea suspendare este necesara pentru a proteja
interesele participantilor la piata sau daca buna functionare a pietei este pusa in perieol temporar. Nu exista
Dicio asigurare ca tranzactionarea Actiunilor nu va fi suspendatil. Orice suspendare a tranzactionarii poate
afecta negativ pretuI de tranzactionare al Ac\iunilor. in plus, daca Societatea nu reu~e~te sa indeplineasca
anuntite cerin\e sau obligatii stabilite in legi sau regulamente aplicabile societil\ilor ale caror ac\iuni sunt
adntise la tranzacponare la Bursa de Valori Bucure~ti, sau dadi tranzac{ionarea in bune conditii, siguranta
tranzac\ionlirii sau interesele investitorilor sunt puse in pericol, Actiunile pot, sub conditia indeplinirii
anumitor conditii, sa fie retrase de la tranzactionarea pe piata. Nu exista Dicio asigurare ca a astfe! de situa\ie
nu va avea loc in legatura cu Actiunile. Toate aceste riscuri, daca se materializeazll, ar putea avea un efect
negativ semnificativ asupra pretului Ac\iunilor ~i asupra capacitil\ii investitorilor de a-~i vinde Actiunile pe
piatii.

Fluctuatiile pretului de piata al Actiunilor sau lipsa lichiditatll poate afecta perl<., ~':it~H~ ~.
investitll in Actiuni ; Sf '\
Pretul de tranzactionare al Ac{iunilor poate Ouctua semnificativ din cauza mai multor fact ~ j~~p~
cei prezentati in aceastii sectiune, precum ~i din cauza unor factori precum: flucruaf ~tetei sau a
eonditiilor eeonontice, io general, schimbliri de natura politicii, astfel de Ouctuatii putilnd apar . . e
activitatea Grupu!ui.

PretuI ac\iunilor societiitilor ale caror ac\iuni sunt admise la tranzactionare poate inregistra vo!atilitil\i
semnificative. Cotatii!e bursiere ~i preturile la care investitorii pot vinde Actiunile in care investesc pot fi
inOuentate de un nurniir considerabil de factori, aferenti Grupului ~i activitii\ii acesluia, sectorului de servicii

52
medicale sau societiitilor admise la tranzacliooare, in general. Asemenea fluctuapi. in viitor, pot afecta negativ
pretul de pia\A al Acpunilor, care poate genera pierderi pentru investitori, indiferent de activitatea Grupului.

Este posibil ca Societatea sa nu poata distribui dlvidende in viitor din cauza profitului insuficient
sau a dlferitor constriingeri legale sau contraetuale

Distribuirea ~i plata dividendelor in viitor va fi decisa de acponarii Societiipi. Capacitatea Societalii de a plati
dividende in viitor va depinde, pe Umga altele, de profiturile viitoare ale Societiipi (incluzand profiturile
distribuibile oblinute de filialele Societlipi consolidate in cadrul Grupului), de fluxurile de numerar, pozilia
financiara ~i cerinlele de capital, suficienta rezervelor distribuibile. planurile, termenii creditelor, capacitatea
filialelor de a plati dividende Societalii, condiliile economice generale ~i alii factori pe care administratorii ~i
aclionarii ii considera importanp pentru adoptarea deciziei privind distribuirea de dividende. Pentru detalii
despre restricliile contractuale aplicabile distribuirii de profit aI Societiipi a se vedea secliunea "-Contracte
importante" de mai jos. Nu existli nicio asigurare co. Societalea va decide, va distribui sau va plati dividende
in viitor. De asemenea, daca acponarii Grupului nu decid distribuirea de dividende, pretol Acliunilor poate fi
afectat in mod negativ.

Vinzirile subseevente ale unui numar semnifieativ de Aetiuni de eatre aetionaril semnlfieativi ai
Socletatli ar putea duee la seiderea pretului Actiunitor

Acponarii majoritari ai Societalii pot vinde Acliuni emise de Societate, dupa expirarea oriclirei perioade de
restricpi aplicabile sau inainte, cu condipa indeplinirii formalitaplor necesare ~i a respectlirii anumitor limitliri
legate de acordurile de fioanlare ale GrupuJui. Grupul nu poate estima dad astfel de viinzari vor avea loc sau
care vor fi efectele unci asemenea viinzliri de Actiuni, de~i, bazilndu-ne pe alte situa!ii/practici, nu este exclus
ca pretul Acliunilor sa scada. Orice vanzliri ale unui numlir substanlial de Acpuni. sau perceperea ca 0
asemenea vanzare ar putea avea loc, ar putea avea un efect negativ asupra pretului ACliunilor.

Este posibil ca drepturile de preemptiunc sa nu fie dispouibile auumitor actionari

Actionarii Societiilii au, in cazul unei majorliri de capilal, drept de preemptiune in legatur! cu noile actiuni pc
care Societalea i~i propune sa Ie emitli (a se vedea detalii privind acesle drepturi de preemppune in secpunea
"-Descrierea Capitalului Social # a Structurii Corporative - Drepturi. preferinle ~i restriclii aferente
Acliunilor" de rnai jos). Cu toate acestea, depnlitorii Actiunilor care se afla in anumile jurisdicpi soar putea sa
nu aiba posibililalea de a-~i exercita un asemenea drept, decat daca s-ar respecta cerinlele legale aplicabile in
legatura cu valorile mobiliare din astfel de jurisdicpi sau daca soar pulea obline derogliri de la aslfel de
ccrinto. Cum esle pulin probabil ca Societatea sa adere la astfel de cerinle ~i cum esle putin probabil sa existe
derogliri, Societatea nu poate exclude faptul cA esle posibil ca detinatorii Acpunilor care se afla in astfel de
jurisdictii sa nu poatii exercita drepturile lor de preemptiune in viitoarele operatiuni de majorarc a capitalului
irnplementate de Societate ~i, drept consecintA, pachetele de acpuni ale unor asemenea acli~J!i'J~Mt.eea fi
diluate. '-'<"",
,Jf G~ ~
Variatiile ratei de schimb valutar ar putea avea un efect negativ asupra detin or ;H! "~iui
din afara Romaniei \ p.1'\,\oap' ;
.
"?
Este posibil ca pretol Acliunilor ~i orice polentiale dividende pe care ac\ionarii Societlitii ~1i!!!~~:lI
denominale in RON. Investi!ii1e investilorilor ce utilizeaz. ca valuta de referin\A altli moneda decat RON
expun astfel de investitori la riseul ratelor valulare de sehimb. Orice depreciere a RON, in raport cu astfel de
valute, va reduce valoarea investipei in Acpuni sau a dividendelor datorate de Societate pentru ace~ti
investitori.

53
INFORMATll IMPORTANTE REFERITOARE LA PREZENTUL PROSPECT

Prezentul document reprezintil un prospect care se refera la Societate, Ac\ionarii Vanzatori ~i Acpunile
Oferite, in sensul previlzut de Directiva privind ProspectuJ.

Prezenta Ofertil nu constituie 0 oferta de vilnzare ori 0 invitalie de ofertil de cumpilrare de valori mobiliare in
orice jurisdiclie in care 0 aslfel de ofertil sau invitalie ar fi ilegala. Acpunile Oferite nu au fost ~i nici nu vor fi
inregistrate in baza Legii privind Valorile Mobiliare sau la vreo autoritate de reglemenlare a valorilor
mobiliare din vreun stat sau alta jurisdicpe care apartine Statelor Unite ~i nu pot fi oferite sau vilndute pe
teriloriul Statelor Unite sau in afara teritoriului Statelor Unite, decat in cadrul unor tranzaclii offshore in
temeiul dispozipilor previlzute de RegulamentuJ S. Pentru detalii cu privire la aceste aspecte, precum ~i cu
privire la alte cateva restriclii aplicabile ofertelor, _ctelor de instriiinare ~i de transfer cu privire la Acpunile
Oferite, precum ~i I_ distribu\ia prezentului Prospect, a se vedea secpunea "Restrictii de Vanzare $; Transfer".

Durata Ofertei poote fi prelungitilia inipativa Acponarilor Vilnziitori sub condilia aprobani de catre ASF ~i a
publicani unui amendarnent Ia prezentuJ Prospect.

Societatea ~i, dupa caz, fiecare Aclionar Vilnziitor (exclusiv pentru informa\iiIe cu privire Ia sine), i~i asurnil
responsabilitatea pentru informaliiIe conlinute in acest Prospect. Potrivit cunOjtinlelor Societilpi ~i ale fiecilrui
Acponar Vilnziitor (exclusiv pentru informaliile cu privire Ia sine), fiecare dintre ace~tia au depus diligenla
nccesad fJentru a se a"ligura ca infonna~ii1e continute in prezentul Prospect sunt in conformitate ell realitatea
~i fiU exist! omisiuni care ar putea sa afecteze semnificativ continutul acestuia.

Nicio persoanii nu este autorizatil sa dezvaluie vreo informalie ori sa dea vreo declaralie ill legatura cu Oferta
sau cu vanzarea Acpunilor Oferite, cu exceppo celor conlinute in prezentul Prospect ~i, in cazul in care se
dezvaluie orice informape sau se da orice declaralie in afara informapilor sau a deciarapilor incluse in
Prospect, respectivele informalii sau declaralii nu trebuie sa fie considerate ca flind autorizate de Societate, de
vreunul dintre Ac\ionarii Vilnzatori sau de catre oricare dintre Raiffeisen Bank S.A. sau WOOD & Company
Financial Services a.s. (impreunii, "Managerll") ori de catre afilia\ii acestora. Daca vreo persoanil furnizeazii
oricarui investitor infonnatii diferite sau inconsecvente, respectivul investitor nu ar trebui sa se bazeze pc
acestea.

Prezentul Prospect este pus la dispozipe de Societate ~i de fiecare Acponar Vanzator pentru a permite
potenpalilor investitori sa analizeze posibilit_tea de a subscrie ~i de a cumpilra Acliuni Oferite. Prezentul
Prospect nu este menit sa constituie baza vreunei evaluiiri de credit sau de altil natura ~i nu ar trebui sa fie
considerat drept 0 recomandare din partea SocietAtii, a oridirui Aetionar Vanzator sau a vreunui Manager
eatre destinatarii acestui Prospect de a subserie sau de a achiziliona Acpuni Oferite. Niciun Manager ji
niciunul dintre afilialii sau consuitanpi acestora nu dau nicio declarape !i nu acorda nicio garanlie, explicita
sau irnplicita, cu privire la acuratelea sau caracterul complet aI oricilror informapi conlinute in acest Prospect
~i nieio infonnatie inclusa in acest Prospect nu este ~i nici nu va fi consideratA a fi 0 promisiune sau 0
declarape acordatil de vreun Manager pe care sA se pooti! baza vreo persoanii in legatura cu evenimente trecute
sau viitoare. Se internee oriee reproducere sau distribuire, integrala sau Partiala, a acestui Pros i oriee
dezvaluire a conlinutuJui acestuia, cu excePlio situapei in care conlinutul Prospectului est f~~~~f. '" It
mod publicului Iarg, precum !i orice utilizare a informaliilor din acest document in alt !o decl\l-inf de' '"
analiziirii oportunitilpi unei investilli in ACliunile Oferite. !C ~';;LI :'i ~
~ F.06f>. '"
In Iegatura cu Oferta, Raiffeisen Bank S.A., ("Managerul de Stabilizare") (sau persoanel ~~~cponeazii.'>;
seama Managerului de Stabilizare) poate/pot efectua tranzac\ii in scopul de a suspne pre!U oplmil " un
nivel rnai ridicat decat cel care ar putea aItfel prevala. Cu toate acestea, este posibil ca stabilizarea sa nu aiM
Ioc. Orice acliune de stabilizare poate fi inipatA Ia data la care incepe tranzacponarea Acpunilor Ia Bursa de
Valori Bueure~ti ~i, daea este initiata, poate incets in orlce moment, insa trebuie sa se incheie eel tiirziu dupa

54
30 de zile. Orice acpune de stabilizare sau supraalocare trebuie derulata de Managerul de Stabilizare (sau de
persoanele care acponeaza pe searna Managerului de Stabilizare) in conformitale cu toale legile ~i reguble
aplicabile.

Fiecare polential subscriitor sau cumparalor al Acpunilor Oferile ar trebui sa evalueze in mod individual
relevanta informapilor conlinute in acesl ProSpeCI, iar subscrierea sau cumpararea Acpunilor Oferite ar trebui
sa se bazeze pe 0 astfel de verificare independentA, dupa cum va aprecia necesar, ioclusiv pe evaluarea
riscurilor aferente ~i pe propria analiza a oportunita\ii oricilrei asemenea investitii, luand in calcul in mod
special propriile obiective investilionale ~i experienla, precum ~i orice alii factori care pot prezenla relevanl"
pentru respectivul investitor in legatura cu subscrierea sau cumpararea Acpunilor Oferite.

Fara a aduce atingere vreunei obligatii a Societapi ~ilsau a Acponarilor Vanzalori de a publica un
amendament la Prospect in conformitate cu prevederile Legii Pielei de Capital ~i ale Regulamentului Dr.
1/2006, nici distribulia prezentului Prospeet ~i nici acbiziliile reaiizate in boza acestuia nu trebuie, in nicio
situa\ie, sa creeze orice fel de presupunere care sa conduca la ideea ca nu a existal vreo schimbare in
activitalea Societalii de I. data prezentului Prospect s.u ell. informaliile continute in 8C(,'Sta sunl coreete I.
orice data ulterioara prezentului Prospect. Acceptarea recep\ioniirii acestui Prospect de caire fieeare polen\ial
investitor reprezintli acordul acestui. cu privire la cele rnai sus men\ionate.

lnvestitorii poten\iali nu ar trebui sa lrateze informa\iile din prezentul Prospect ca reprezentand consultan", de
investilii, juridica sau fiscala. Fiecare potential investilor ar trebui sa i~i consulle propriul consultant juridic,
financiar, contabil, precum ~i alti consHieri cu privire la aspectele juridice, fiscale, comerciale, financiare ~i
pentru alte servicii de consultanta in legaturA cu subscrierea sau cumpararea Ac\iunilor Oferile. Nici
Societalea, nid un Ac\ionar Viinzator ~i nici vreunul dintre Manageri nu fac nicio declaralie vreunui dejini!tor
sau cumparator ori subscriitor de Ac\iuni Oferite cu privire la legalitatea unei investilii in AC\iunile Oferite
realizale de respectivul de\ini!tor, cumparator sau subscriitor in baza legislaJiei relevante care reglementeaza
investiliile sau a unei legislapi similare. Pretul Acliunilor Oferite, precum ~i venitul ~i dividendele .ferente
acestora, dacii exism. pot sa seada, sa crease.. sau sA nu existc.

in legalllrii cu Oferta, Managerii, precum ~i oricare dintre afilia\ii aceslora care aCfioneaza in calitate de
investitor in nume propriu, POI subscrie sau cumpara Ac\iuni Oferite, ~i, in aceastil ealitate, pot deline,
subscrie, cumpara, vinde, oferi spre vAnzare sau pot tranzactiona in oriee alt mod in nume propriu astfel de
valori mobiliare, orice alte valori mobiliare emise de Societale sau orice alte investilii in legatura cu Ofella
sau alte tipuri de investilii. Managerii nu inten\ioneaza sa dezvaluie existenla sau valoarea oricaror aSlfel de
investilii sau tranzacpi, eu excep\ia cazului in care exista 0 obligape legala de a dezviUui allfel de informalii.

~~iilprin
referinta in prezentnl Prospect ~i orice decizie de a subscrie sau de a cumpara ACliuni Oferite nu ar trebui sa
se bazeze pe acesle informa\ii.

Distribuirea acestui Prospect, precum ~i oferta ~i vanzarea AC\iunilor Oferite pct fi restrielionale prin lege in
anumile jurisdic\ii. Investitorilor Ie revine obligapa de a se informa eu privire la existenta restrlcliilor ~i de a
respecta respectivele restrictii. Nici Societatea, nici un Actionar Vanzator ~i nici Managerii nu au intreprins
vreo aeliune de natura sa permilil initierea vreunei ofelle pub lice de Acliuni Oferite, alIa dedit Oferta caire
inveslilori in Romania, in vreo jurisdic\ie in care ar fi necesara indeplinirea vreunor formalitlip pentru

55
ini\ierea unei oferte publice. Prezentul Prospect nu poate fi utilizat pentru sau in legiitura cu nicio ofertii caire,
sau invita\ie de cumpiirare adresatii ditre vreo persoana in vreo jurisdic\ie sau in situatii in care 0 aslfel de
ofertii sau invitalie nu este autorizatll sau este ilegala. Informalii suplimentare cu privire la restric\iile
aplicabile ofertelor ~i viinziirilor AC\iunilor Oferite sunt prezentate maijos, precum ii in sec\iunile "Subscriere
~i Vanzare" ~i "Reslric/ii de Vanzare ~i Transfer". Nici Societatea, nici un Actionar VinzAtor ~i niciunul dintre
Manageri nu lanseazii nici 0 oferta de viinzarc a Ac\iunilor Oferite ori vreo invita\ie de a participa in vreo
ofem de a cumpara Ac\iuni Oferite ciilre nicio persoana in nicio jurisdictie, cu excep\ia situa\iei in care 0
astfel de ofertii sau invitalie este permisa.

Managerii ac\ioneaza exclusiv pentru Actionarii Viinziitori ii, prin unnare, nu ac\ioneazA pentru nicio aM
persoana in legaturii cu Oferta ii nu vor fi considerali riispunziitori falii de nicio alta persoana ii nu vor furniza
servicii de consultanlii in legiitura cu Oferta a1tor persoane dedit AClionarilor Vanziitori.

Prezeotul Prospect va fi disponibil pe pagina de internet a Raiffeisen Bank S.A. la adresa www.raiffeisen.ro.
pe pagina de internet a Societii\ii la adresa www.medlife.ro. precum ii pe pagina de internet a Bursei de Valori
Bucurei ti www.bvb.ro. iar copii ale prezentului Prospect vor fi disponibile, la cerere, in timpul programului
normal de lucru la sediul Raiffeisen Bank S.A. situat in cliidirea Sky Tower din Calea Floreasea, nr. 246 C,
sector I , BucurCiti, RomAnia. Informaliile cuprinse in prezentul Prospect sunt coreete numai la data
menlionatii pe prima pagina a acestui Prospect. Este posibil sa fi intervenit modificari io activitatea ~i situalia
financiara ale Societii\ii de la data indicata pe prima pagina a acestui Prospect.

NOTIFICARE ADRESATA INVESTITORILOR DIN STATELE UNITE ALE AMERICII

Ac\iunile Oferite ou au fost ~i nu vor fi inregistrate potrivit Legii privind Valorile Mobiliare sau la vreo
autoritate de reglemeolare a valorilor mobiliare dio vreuoul dintre stateie sau jurisdic\ii1e din Stateie Unite aie
Americii, in vederea oferirii sau viinzarii Actiuoilor Oferite in vreunul dintre statele sau jurisdic\ii1e din
Statele Unite ale Americii ~i nu pot fi oferite sau vndute in Statele Unite ale Americii. Ac\iunile Oferite nu
pot fi transferate decat cu respectarea restricliilor descrise in prezentul document. A se vcdea sec\iunea
"Restric/ii de Vanzare ~i Transfer".

Nici Coollsia privind Valorile Mobiliare ~i Bursele din Statele Unite ale Americii ("SEC? ~i oicio alta
coollsie statala a valorilor mobiliare, precum ~I olcio autoritate a valorilor mobillare din afara SUA nu
a aprobat sau respins Prospectul, alta dedit ASF, sau distribuirea sau vanzare. Acpuoilor Oferlte ~i ou
a stabillt ca acest Prospect este coreel sau complet. Orice declaralie care contravIne enuntulul anterior
va fi callficata drep! infracliune.

NOTIFICARE ADRESATA INVESTITORILOR DIN SEE

demleze 0 ofem de valori mobiliare in interiorul SEE, trebuie sa 0 deruleze aslfel incat s n"itere
niciunei obliga\ii in sarcina Societlllii, a vreunui Aclionar Vnziitor sau a oriearuia dinlre Manageri sau a
oricarei alte persoane de a intocoll ~i publica un prospect pentru 0 astfel de oferta. Nici Societatea, niciun
Ac\ionar Viinzator ~i niciun Manager nu a autorizat ~i nici nu autorizeazii realizarea vreunei oferte de Acliuni
Oferite prin iotermediari financiari, allii decat Managerii, respectivele oferte de ciilre Manageri constituind
plasamentul final al AC\iunilor Oferite in conformitate cu prezentul Prospect.

io ceea ce prive~te fiecare stat membru al SEE care a implementat Directiva privind Prospectul (fiecare un
"Stat Membru Relevant"), de la data la care aceasta este implementatii in respectivul Stat Membru Relevant,

56
nicio oferta de Acpuni Oferite nu este adresalii ~i nu va fi adresalii publiculni din respectivul Stat Membru
Relevant (altul dedit Romania), cu exceppa: (a) oricarei persoane juridice care este considerata investitor
calificat confonn definipei din articolul 2(1)(e) din Directiva privind Prospectul ("Inve,litor Califieat");
~i/sau (b) unui numiir mai mic de 150 de persoane fizice sau juridice (altele dedit Investitorii Calificap, a~a
cum sunt defmiii In Directiva privind Prospectul), In orice Stat Membru Relevant; ~ilsau (c) In orice alte
situapi reglementate de Articolul 3(2) din Directiva privind Prospectul; en eonditia ca nicio astfel de ofertii de
Acliuni Oferite sa nu impunii public area de catre Societate sau de catre oricare Acponar Vanzator a unni
prospect conform Articolului 3 din Directiva privind Prospectul sau a unui amendament la prezentul Prospect,
confonn Articolului 16 din Directiva privind Prospectu!.

In scopul prezentei note, expresia "oferti de Actiuni Oferite" ell privire la Actiunile Oferite in orice Stat
Membru Relevant inseamna comunicarea in orice forma ~i prin orice mijloace a unor informatii suficiente eu
privire la termenii Ofertei ~i la Actiunile Oferite. astfel Indit sa pennitii unui investitor sa decida sa subscrie
sau sa cumpere Ac\iuni Oferite, dupa caz, in func\ie de modul in care aceasta expresie este reglementatli in
respectivul Stat Membru Relevant prin orice masura de implementare a Directivei privind ProspectuJ in StatuI
Membru Relevant.

57
NOTA DE AVERTIZARE REFERITOARE LA DECLARATIILE PRIVIND
PERSPECTIVELE

Anumite declaratii din acest Prospect nu constituie fapte istorice ~i reprezinta declaralii privind
"perspectivele" in sensul Sectiunii 27A din Legea privind Valorile Mobiliare ~i aI Sectiunii 21E din Legea
privind Bursele de Valori din 1934 din Statele Unite, cu modificiirile ulterioare. Acest Prospect contine
declaratii privind perspectivele, care includ, lara a se limita insa la, orice dec1aratii precedate de, unnate de,
sall care includ cuvinte precum "poate", "va", liar urma", "ar trebui", "se a~teapti". ''intenponeaza'',
"estimeazi ", "prevede", "anticipeaz8", flare in project", "crede", "incearci ", 'plinuie,te",
"previzioneazi ", "continua ", "se angajeaza", "se obJigi /I sall expresii similare ori forme negative ale
acestora. Astfel de declarapi privind perspectivele presupun riscuri, cunoscute sall necunoscute, incertitudini
~i alIi factori importanti care sunt in afara controlului Societalii sau a Actionarilor Viinzatori care pot
determina ca rezultatele, performanlele sau realiziirile efective ale Societalii sa difere in mod substanlial de
rezultatele, performanlele sau realiziirile viitoare exprimate sau presupuse in respectivele declaralii privind
perspectivele. Aceste declaralii privind perspectivele se bazeaza pe nurneroase ipoteze referitoare la strategiile
de afaceri, prezente ~i viitoare, ale Societapi ~i la medin! in care Societatea i~i va desIa~ura activitatea pe
viitor. Printre factorii importanti care pot determina ca rezultatele, performantele sau realiz8rile efective ale
Socieditii sa difere semnificativ de cele exprimate in aceste declaratii privind perspectivele se numara ~i
factorii inclu~i in sectiunile "Analiza Situaliei Operafionale ~i Financiare", "Factori de Rise", precum ~i in
a1te secliuni ale prezentului Prospect.

Atunci cand investitorii analizeaza declaratiile privind perspeetivele ar trebui sa ia in considerare eu mare
atentie factorii mai sus menlionati, precum ~i aIle incertitudini ~i evenimente, avfuld in vedere in special
eontextul politic, economic, social ~i legislativ in care activeaza Societatea. Declaratiile privind perspectivele
din prezentul Prospect sunt valabile doar la data acestuia. Societatea nu i~i asurna nicio obligatie ~i niciun
angajament de a actualiza sau de a revizui aceste declara\ii privind perspectivele cuprinse in Prospect in
vederea reflectarii oricaror modific8ri ale a~teptarilor Societatii eu privire la acestea sau ale conditiilor,
imprejurarilor sau circumstantelor care au stat la baza unor astfel de declaratii, cu exeeptia cazului in care
exista obligalia de a publica astfel de actualiziiri sau revizuiri potrivit legii.

58
NOTIFICAREA ACTELOR DE PROCEDURA ~I PUNEREA iN EXECUTARE A
HOTARAruLOR JUDECATORE~TI iN MATERIE CIVILA

Societatea este constituitli conform legilor din Romiinia. Anwnili membri ai Consiliului de Administralie ~i ai
managementului Societapi sunt rezidenti in Romiinia, iar anumite entitap la care se face referire in prezentul
Prospect sunt organizate in conformitate cu legea romana. Toate sau 0 parte substanpala din activele acestor
persoane ~i entitali sunt situate in Romania. Drept consecinlli, este posibil ca investitorii sa nu poata:

chema in judecata in Statele Unite sau in \liri altele deciit Romiinia pe oricare dintre directorii ~i
membrii conducerii de nivel inalt a Societ!tii, nominalizati in prezentul Prospect; sau

pune in executare, in Statele Unite sau in \liri altele deciit Romiinia, hotiiriirijudecatore~ti pronuntate de
instante judecatore~ti din Statele Unite sau din a1te tan impotriva Societatii sau impotriva oriciiruia
dintre directorii sau membrii conducerii de nivel inalt a Societatii, nominalizap in acest Prospect, in
cadrul oricarei acpuni legale.

in plUS, investitorii pot intfunpina dificultati in a executa obligalii prevazute de legislapa SUA care
reglementeazii regimul valorilor mobiliare in cadrul unor acpuni legale initiate in instante judecatore~ti situate
in jurisdictii din afara Statelor Unite.

Mai mult, pana in prezent, Statele Unite ale Americii ~i Romania nu au incheiat conventii bilaterale sau alte
tratate care sa prevadii recunoa~terea reciproca ~i executarea hotiiriirilor judecatore~ti (altele deciit sentinte
arbitrale) in materie civilii ~i comerciala. 0 hotariire defmitivii ~i irevocabila pentru plata unor sume de bani,
pronunlata de 0 instanlii federala sau de un stat din Statele Unite ale Americii in materia riispunderii civile,
indiferent daca este sau nu exclusiv sub incidenta legislatiei federale a SUA privind regimul valorilor
mobiliare, fiU va fi recunoscutA san executata in mod automat in Romania.

o hotiiriire judecatoreasea a unei instanle dintr-un stat membru din afara zonei UE pronuntata in personam
avand drept obiect 0 suma cem care nu poate fi atacata ca fiind nula sau anulabila in temeiul normelor de
drept intern ale jurisdicliei straine ("Hotirsre Judeciitoreascii Non-UE') ar fi recunoscuta in Romania, in
urmlitoarele condi\ii: (a) Hotiiriirea Judecatoreasca Non-UE este definitiva potrivit legii statu lui in care a fost
pronuntata; (b) instanta care a pronuntat 0 astfel de Hotariire Judecatoreasca Non-UE a awt, potrivit lex fori,
competenta de a judeca Iitigiul, dar fara a se baza exclusiv pe prezenta paratului in jurisdictie ori a unor
bunuri ale sale farli legaturli directa cu Iitigiul respectiv; (c) exista reciprocitate in ceea ce prive~te efectele
hotiiriirilor strlline intre Romiinia ~i statui instantei straine care a pronunlat Hotararea Judeclitoreasca Non-UE
care se cere a fi recunoscuta; (d) atonci cand hotariirea a fost pronuntata in Iipsa, partea care a pierdut procesul
a primit in timp util citalia de a se infliti~a in instanta la termenul in care instanta a anaIizat fondul cauzei,
precum ~i actul de sesizare a instantei ~i i s-a acordat posibilitatea de a se apara ~i id~:e~a:a~;'~~~~~~:
Judecatoreasca Non-UE. Recunoajterea unei Hotliriiri Judecatore~ti Non-UE poate fi n
urmatoarele cazuri: (a) Hotiiriirea Iudecatoreasca Non-UE este contrarli sau incalca ordlinl!fl)1
international privat roman; (b) Hotliriirea Judecatoreasci! Non-UE este pronunlata intr-o
care persoanele nu pot dispune in mod Iiber de drepturile lor !i a fost oblinuta exclusiv
de sub incidenta legii care ar fi fost a1tfel aplicabilA potrivit normelor din Romania c8liCh-e.lem
conOictul de legi; (c) acpunea legalii sau procedura judiciarii inipatii intre acelea~i parti a fost
pronuntarea unei hotiiriiri judeciitore~ti (cbiar nedefinitiva) a instantelor romane sau se aOi! in Curs de judecare
in fata acestora la data sesiziirii instantei straine care a pronuntat Hotiiriirea Judecatoreasca Non-UE; (d)
Hotariirea Judecatoreasca Non-UE este ireconciliabila cu 0 hotiiriire judecatoreasca strainll pronun\atli anterior
care poate fi recunoscuta in Romiinia; (e) instantele romiine au awt competenla exclusiva sa judece cauza
care face obiectul Hotiiriirii Judecatore~ti NOll-UE in baza legilor de procedura civila din Romiinia; (I) dreptul
la aparare a fost inciilcat; ~i (g) Hotariirea Judecatoreasci! Non-UE poate fi contestata in statuI in care a fost
pronuntata. Cererea de recunoa~tere in fala instantelor romane trebuie formulatll in mod corespunzator, in

59
conformitate cu normele de procedura din Romania ~i trebuie sa contina toate documentele necesare in acest
scop. In plus, recuno"'iterea unei Hotiiriiri Iudecatore~ti Non-UE nu poate fi refuzatii nurnai pe motivul ea
instanta straina care a pronuntat respectiva hotarare a aplicat 0 alta lege dedit legea care s-ar fi aplicat potrivit
normelor din Romania care reglementeaza eonflietul de legi, eu exeep\ia situatiei in care proeesul se refera la
starea civila ~i capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata difera de cea care ar fi fost data in
conformitate cu legea romana.

o Hotiirare Judecatoreasca Non-UE poate fi pusa in executare in Romania in baza unei decizii defmitive de
ineuviintare a exeentiirii date de 0 instan\ii eompetentii romana, numai in eazul in care: (i) sunt indeplinite
cerintele mentionate mai sus pentru procedura de recunoa~tere in Romania a Hotararilor Judecatore~ti Non-
UE; (ii) Hotiiriirea Iudeeatoreasea Non-UE este exeeutorie potrivit legii jurisdie\iei in care a fost pronuntata;
(iii) in eazul in care Hotiiriirea Iudeeatoreasea Non-UE stabile~te 0 obligatie care izvorii~te in baza unui act
nonnativ strain privind regimul fiscal. exista reciprocitate cu privire la efectele hotararilor straine in materia
fiscala respectiva intre Romania ~i jurisdictia straina in care s-a pronuntat Hofuarea Judecatoreasca Non-UE a
direi recunoa~tere ~i punere in executare se au in vedere; (iv) punerea in executare a unei astfel de Hotarari
Judecatore~ti Non-UE nu constituie, direct sau indirect, punerea in executare a legislatiei penale straine; (v)
dreptul de a solieita exeeutarea silitii nu este prescris potrivit prevederilor privind prescrip\ia dreptului de a
cere executarea silita din legea romana; ~i (vi) cererea de incuviintare a executi:irii in fata instantelor romane a
fost formulatii in mod corespunzator, in confonnitate eu normele procedurale din Romiinia ~i conline toate
documentele necesare in acest scop.

o hotiirare pronuntata intr-un stat membru al UE altul decfit Romania ("Dotarare Judecatoreasca UE'~ este
recunoscuta de drept in Romania, rara a urma 0 procedura speciala. Recunoa~terea este refuzata la cererea
oriciirei Piirli interesate, in urmatoarele situatii: (a) recunoa~terea este vadit contrara ordinii publice din
Romania; (b) daca hotiiriirea a fost pronuntatii in lipsa ~i parfitul nu a primit actul de sesizare a instantei sau un
document echivalent in timp util ~i intr-o maniera care sa ii permita acestuia sa i~i pregateasca apiirarea, cu
excep\ia cazului in care parfitul nu a contestat hotiirarea atunei eand a avut posibilitatea sa 0 faca; (c) este
ireeoneiliabilii cu 0 hotiirare pronuntata intr-un litigiu intre aeele"'ii Piirli in Romfinia; (d) este ireeonciliabila
cu 0 hotiirare pronuntatii anterior intr-un stat membru al UE (altul decfit Romfinia) sau intr-un stat tert intre
acelea~i pfu"ti ~i cu privire la aceea~i cauza, Cll conditia ca hotiirarea judecatoreasca anterioara sa
indeplineasca condiliile necesare pentrn a fi recunoseutii in Romfinia; ~i (e) Hotiirarea Iudecatoreaseii UE
eontravine dispozitiilor din Regulamentul (UE) nr. 121512012 al Parlamentului European ~i al Consiliului

se
depune la instanta romana competenta 0 copie a Hotiirrii Judecatore~ti UE care intrune~te conditiile necesare
pentrn stabilirea autentieitatii; (iii) se depune la instanta romiinii competenta un eertifieat in original eliberat
de instanta din statui membru VE respectiv care sii aiM forma stabilita in Anexa I a Regulamentului nr.
1215/2012 ~i niciuna dintre eonditiile de rnai sus care nu permit reeunoa~terea unei Hotiiriiri Iudeeatore~ti UE
nu este incidentii; (iv) in situatia in care Hotiirarea Judeeatoreaseii UE dispune plata periodicii cu titlul de
penalizare (inclusiv, insa flira a se limita la, dobiinzi de intfirziere), valoarea pliitii a fost stabilitii definitiv de
instante1e din statui rnembru UE de origine; ~i (v) dreptul de a executa hotiirfirea definitivii nu este prescris.

60
PREZENTAREA INFORMATllLOR FINANCIARE ~I AALTOR INFORMATII

Informatii financiare ~i operationale

Situafiile jinanciare ale Grupului MedLife


Situa!iile finaneiare consolidate auditate ale Societa(ii ~i ale filialelor sale ("Grupul") la data de ~i pentru
exerei!iile financiare lncheiate la 31 decembrie 2013 ("Situaliile Financiare 2013"), 31 decembrie 2014
("Situa!iile Financiare 2014") ~i 31 decembrie 2015 ("Situapile Financiare 2015" ~i, iropreuna cu Situa(iile
Financiare 2013 ~i Situa!iile Financiare 2014, denumite "Situaliile Financiare Anuale") ~i informa(iile
fmanciare interimare consolidate la data de ~i pentru perioada de noua Inni incheiata Ja 30 septembrie 2016
(nSitnatiile Financiare Interimare" ~i, impreuna ell Situatiile Financiare Anuale, denumite "Situatiile
Financiare") sunt incluse in prezentul Prospect. Situatiile Financiare incluse in prezentul Prospect au fast
intocmite In conformitate cu Standardele Interna(ionale de Raportare Financiara ("IFRS"), adoptate de
Uninnea Europeanii. Situaliile Financiare sunt prezentate in lei romiine~ti.

Informatiile fmanciare extrase din Situatiile Financiare sunt prezentate pe baza consolidata, dadi flU este
specificat diferit.

Informafii jinanciare proforma


Prospectul include informalii fmanciare pro forma ("Informalii Financiare Pro Forma") ale Grupului
MedLife pentru anul fioanciar incheiat la 31 decembrie 2015 si pentru perioada de 9 luni incheiata la 30
septembrie 2016, intocmite In conformitate cu politicile contabile ale Grupului. Auditorul independent al
MedLife a emis un raport In confonnitate cu Regulamentul Comisiei Europene nr. 809/2004 pentru
implementarea Directivei privind Prospectul ~i cu Regulamentul nr. 1/2006 pentru compilarea informa!iilor
financiare proforma, dupa cum este men(ionat in raportul intocmit de auditorul independent ~i inclus in
prezentul Prospect. Informa(iile Financiare Pro Forma sunt prezentate in lei romiine~ti.

Indicatori nedejinifi de IFRS


Anurnite piir(i ale prezentului Prospect contin referiri la EBITDA ~i EBITDA Ajustata. EBITDA se calculeaza
ca profitul inainte de rezultatul financiar net, impozite, deprecieri ~i amortizari, ajustari ~i reluAri de
depreciere ale mijloacelor fixe.

EBITDA ~i EBITDA Ajustata nu sunt indicatori de performan(ii conform IFRS ~i poten(ialii investitori nu ar
trebui sa Ii ia In considerare ca alternativa la (a) profitull(pierderea) neta ca indicator al performan(ei
opera!ionale; sau (b) oricare alt indicator de performan(ii conform IFRS. MedLife considera ca indicatorii
EBITDA ~i EBITDA Ajustata ofera 0 iroagine utila a performanlei de baza a activita!ilor Soeieta(ii, deoarece
elimina varialiile provenite din efectele diferen!elor de impozitare ~i ale altor factori. GH ! 12
.. 0\'",
!q 1,
Deoarece EBITDA ~i EBITDA Ajustata nu sunt indicatori de performan!a In conformitate cu Sfl~i~u ,\,
sunt determina(i conform acelo~i principii de toate societa(ile ~i, prin urmare, nu pot _ cdll\.~~~ jl
indicatorii denumili identic sau asemanator folosi!i de alte societa(i. In conseein(ii, nu ar treb ~ ~
mod absolut pe indicatorii EBITDA ~i EBITDA Ajustata continu(i in prezentul Prospect. Va '2 '.
evaluati aceste elemente ~i limitarile aferente dadi acesta este exclus din analiza.

Informalii opera(ionale neauditate

Informa!iile opera(ionale neauditate ale Societa(ii In legatura cu activita(ile sale provin din urmatoarele surse:
(i) registre interne ~i eviden!e ale Societa(ii; (ii) sisteme contabile (bazate pe facturi emise ~ilsau primite); (iii)
sisteme de raportare intema utilizate pentru lntocmirea situa(iilor fmanciare; (iv) ipoteze ~i analize de

61
management; ~i (v) discutii cu personalul-cheie din zona operationaHi. Informatiile operationale provenite din
contabilitatea de gestiune sau din sistemele de raportare interna in legatura eu activitatea Sociemtii se regasesc
in principal in sectiunile "Analiza Situaliei Opera/ianale ~i Financiare" ~i "Activitatea Societiifii".

Informafii despre piafii


Datele de piata utilizate in prezentul Prospect la sectiunile "Rezumat", "Factori de Rise", "Analiza Situaliei
Opera/ionale i Financiare" , "Piala Serviciilor Medicale din Romania" ~i "Activitatea Societiifii" au fost
extrase din surse oficiale ~i din industrie, precum ~i din alte surse pe care Societatea Ie considera demne de
incredere. Sursele acestor informatii, date ~i statistici includ Institutul National de Statistica din Romfuria,
Ministernl Saniitiitii, Organizatia Mondiala a Siinatiitii, Eurostat, Ministernl Finantelor Publice, PMR (0
societate care se ocupa cu activitatea de cuno~tere a pietei, cu expertiza in peste 25 de j:iiri in Europa Centrala
~i de Est, care se specializeaza in sectoare precum: constructii, retail, fannaceutice, servicii medicale ~i
tebnologie informationale ~i de comunicatii) ("PMR"), Banca Nationala a Romfuriei, Fondul Monetar
International ~i Autoritatea de Supraveghere Financiarii. informatiile, datele ~i statisticile au fost reproduse cu
acuratete ~i, dupa cuno~tintele Societiitii ~i in miisura in care aceasta poate stabili din informatiile public ate
sau fumizate de sursele mentionate mai sus, nu au fast oruise fapte care ar face ca informatiile, datele ~i
statisticile reproduse sa fie inexacte sau sa induca in eroare.

PMR ~i-a exprimat ~i mentinut acordul scris pentru includerea in acest Prospect a informatiilor din Raportul
PMR din 2016, in forma ~i in contextul in care sunt incluse in Prospect ~i a aprobat continutul acestor
informatii, in scopul punctelor 23.1 din Anexa i din RegulamentuI Comisiei Europene (CE) nr. 809/2004. In
scopuI Regulamentului Comisiei Europene (CE) nr. 80912004, PMR declara ca este responsabil pentru
informatiile extrase din Raportul PMR din 20 16 ~i incluse in prezentul Prospect ~i eli a luat toate miisurile
rezonabile in vederea asigurarii ca respectivele informatii reflecta realitatea ~i nu contin omisiuni care sa
afecteze continutuI acestuia. Aceasta declaratie este inclusa in Prospect in conformitate cu punctul 1.2. din
Anexa i ~i punctuI 1.2. din Anexa III din ReguIamentul Comisiei Europene (CE) nr. 80912004.

State
In cadrul acestui Prospect, toate referintele la "SUA" sunt referinte la Statele Unite ale Americii, toate
referintele la "UE" sunt referinte la Uniunea Europeanii ~i la statele sale membre la data prezentului Prospect
~i toate referintele la "SEE" sunt referinte la Spa\iuI Economic European ~i la statele sale mernbre la data
prezentului Prospect.

Monede
in cadrul acestui Prospect, toate referintele la "RON" ~i "Leu" sunt referinte la moneda oficiala a Romaniei,
toate referintele la "EUR", "Euro"~i "euro" sunt referinte la moneda oficiala introdusa la inceputul celei de-a
treia etape a Uniunii economice ~i monetare, astfel cum aceasta este definitii in Articolul 2 al Regulamentului
Consiliului (CE) nr. 974/98 din 3 mai 1998 privind introducerea monedei euro, cu modi e,
toate referintele la "dolar SUA", "USD" ~i "dolar" sunt referinte la moneda oficiala ~tatel~ ~te,.(lo? e
Americii. ~ ~~;... 5
Rotunjiri
'a
~') p,
pf/.Oel>-i 1.
~
Unele ciffe incluse in acest Prospect au fost rotunjite; prin urmare, este posibil ca ciffe din'a<;~~~reg,
prezentate in tabele diferite sa inregistreze variatii nesemnificative ~i ca cifrele reprezentfuId totaluri in
anmnite tabele sa nu fie rezultatul aduniirii aritrnetice a ciffelor care compun respectivul total.

Referinfe la Societate
in prezentul Prospect, "Societatea" ~i "MedLife" se refera la Med Life S.A., iar referinta la "Grup " se refera
la MedLife ~i la toate filialele acesteia, astfel cum sunt prezentate consolidat in Situatiile Financiare.

62
Trimiteri juridice
In acest Prospect, trimiterile catre 0 prevedere legalii sunt considerate trimiteri cAtre respectiva prevedere ell
modifieiirile !ilsau repuhJieiirile in vigoare la data prezentului Prospect, eu exeeplia eazurilor dind se
mentioneaza altceva in mod expres.

63
INFORMATII PRIVIND CURSUL VALUTAR

Urmatoarele tabele i1ustreaza, pentru perioadele indicate, informatii privind cursul valutar intre RON ~i EUR,
in baza informaliilor preluate de la BNR. Coloanele intitulate "Mediu" din tabelele de mai jos indica media
ratelor zilnice de referin\ii pentru perioadele respective.

Exercitille financiare incheiate la 31 Sfar~itul


decembrie Maxim Minim Medlu perioadei

(RON raporlal la EUR)

2013 .............................. ......... .............. . 4,5535 4,3072 4,41 86 4,4847


2014 .................................................... .. 4,5447 4,3845 4,4440 4,4821
2015 ..................................................... . 4,5381 4,3965 4,4446 4,5245
Sursa: BNR

Perloada de Doua luni incheiata la 30 Sfiqitul


septembrie Maxim Minim Medlu perioadei
(RON raporlal la EUR)

2015 .................................................... .. 4,5110 4,3965 4,4406 4,4167


2016 ... ....... .......................................... .. 4,5396 4,4444 4,4845 4,4523
Sursa: BNR

Sfaqitul
Maxim Minim Medlu perioadei

Sfar~itullunl1or (RON raporla! la EUR)

rnai 2016 ........ ...................................... . 4,5194 4,4864 4,4994 4,5115


iunie 2016 .. .......................................... . 4,5396 4,5070 4,5218 4,52 10
iulie 2016 ............................................ .. 4,5199 4,4444 4,4858 4,4654
august 20 16 .......................................... . 4,4757 4,4488 4,4594 4,4535
Septembrie 2016 .................................. . 4,4559 4,4466 4,4506
Sursa: BNR

Societatea nu face nieio declaratie privind faptul ea sumele in RON menlionate in prez
putut fi sau ar putea fi convertite in orice mooed! la cursurile valutare de mai sus, la orice
sau in orice alt caz.

64
REZUMATUL OFERTEI

Societatea Med Life S.A.


Actionarii Vanzatori V4C Eastern Europe Holding V Limited ~i International Finance
Corporation, rnernbru al Grupului Biincii Mondiale.
Oferta Oferta consta din oferirea de catre Actionarii Viinzatori a unui
numar de piina la 8.840.480 Ac\iuni existente sub fonna de
Actiuni Oferite constand intr-un numar de 8.036.800 Actiuni de
Baza ~i intr-un nurniir maxim suplimentar de 803.680 Actiuni
Supraalocate.
Oferta este structuratii ca 0 ofem de Actiuni Oferite (i) catre
publicul din Romania ~i (ii) in afara teritoriului Statelor Unite in
cadrul unor tranzactii offshore in baza prevederilor
Regulamentului S.
Stabilizare In legatura cu Oferta, Raiffeisen Bank S.A., ("Managerul de
Stabilizare") (sau persoanele care actioneaza pe seama
Managerului de Stabilizare) poate/pot efectua tranzactii in
scopul de a sustine pretuJ Actiunilor la un nivel mai ridicat dedit
cel care ar putea altfel prevala. Cu toate acestea, este posibil ca
stabilizarea sa nu aiba loco Orice actiune de stabilizare poate fi
initiata 1a data la care incepe tranzactionarea Actiunilor la Bursa
de Valori Bucure~ti ~i, dadi este iniliatii, poate lnceta in orlce
moment, insa trebuie sa se incheie cel tarziu dupa 30 de zile.
Orice actiune de stabilizare sau supraalocare trebuie derulatii de
Managerul de Stabilizare (sau de persoanele care ac\ioneaza pe
seama Managerului de Stabilizare) in confonnitate cu toate
legile si regulile aplicabile.
Manageri RAIFFEISEN BANK SA, institulie de credit, infiintata ~i
functionand in conformitate cu legile din Romania, inregistratii
la Registrul Comertului sub nr. J40/44/1991, cod unic de
inregistrare 014476, inregistratii in registrul ASF sub nr.
PJROIINCRl400009, cu sediul social in Sky Tower Building,
Calea Floreasca nr. 246 C, Sector I, Bucure~ti, Romftnia.
WOOD & Company Financial Services a.s. 0 societate,
infiintatii ~i functioniind in conformitate cu legile din Republica

registrul comercial al Tribunalului Munici


sec\iunea B dosar 7484, inregistratii in regis
PJMOIFISMCZE0021.
Tran~ele Ofertei
cum urmeaza:
(I) un procent de 15% din Actiunile Oferite (un numar de
1.326.072 Actiuni) va fi oferit initial oricaror persoane fizice sau
persoane juridice care fiU intrunesc criteriile de incadrare ea
Investitori Institutionali (astfel cum acest termen este definit mai

65
jos) ("Investitorii de Retail") ("Tran~a Investitorilor de
Retail"); ~i
(2) Acliunile Oferite ramase (un numiir de 7.514.408
Acjiuni) vor fi oferite catre (i) institutii de credit, (ii) firme de
investitii, (iii) organisme de plasament colectiv (fonduri de
investilii colective, societiiji de investijii ~i/sau societali de
administrare a investiliilor), (iv) societali de asigurare, (v)
fonduri de pensii ~i societati de administrare a respectivelor
fonduri, (vi) traderi, (vii) societiili fiduciare (trust companies),
(viii) institutii financiare intemationale (IFI), (ix) alti investitori
considerati de Manageri a fi investitori institujionali in
conformitate cu reguiamentele interne ale Managerilor ~i (x) alte
institutii financiare, inclusiv banci depozitare ("Investitori
Institutionali") ("Tran~a Investitorilor Institnponali").
Dimensiunea fmala a fieciirei Tr~e a Ofertei va fi determinatii
de Aclionarii Viinzatori impreuna cu Societatea ~i in urma
recomandarii Managerilor, pe baza nivelului subscrierilor
primite de la investitori, la Data Alocarii.
Actiuuile Oferite Pana la 8.840.480 Acliuni ordinare, respectiv un numiir maxim
de 7.283.360 Actiuni oferite de V4C Eastern Europe Holdings V
Limited ~i un numiir maxim de 1.557.120 Acliuni oferite de
International Finance Corporation, emise in forma
dematerializatii (prin inscriere in cont). Toate Acjiunile au fost
create in conformitate eu ~i respectii legea romana.
Legislatia in baza ciireia au fost emise
Actiunile Legea romiluii
Registrul aclionarilor Funclia de registru al aclionarilor este indeplinita, in prezent, de
Societate sub controlul Consiliului de Administralie. Ulterior
admiterii la tranzaclionare a Actiunilor emise de Societate,
functia de registru al aClionarilor va fi indeplinitii de Depozitaml
Central S.A.., cu sediul in Bulevardul Carol I nr 34 - 36, etajele
3,8 si 9, sector 2, cod po~tal 020922, Bucure~ti, Romania.
Moneda Actinnilor RON
Perioada de Ofertii 8 (opt) Zile Lucratoare, de la data de()6.tl.2(l/mi pana la data de
15A2..:kl-f& inclusiv - pentru Investitorii Institutionali
7 (~apte) Zile Lucriitoare, de la data deOf!fl ta
de 1 12 JofJ, inclusiv - pentru lnvestitorii de !illil o\'~'"
Q Ii!'! 'i-
Data Alociirii ultima zi a Perioadei de Oferta 11\. ~
!iJ J4. ....~
"f," ~
0

Pretul Maxim ~ RON per Actiune Oferita '%....., p.I'Roep."( 1


Pretul Final de Ofertii Prejul Final de Oferta va fi anuntat cel tiirziu in . e
imediat urmatoare Datei Alocarii. A se vedea secliunea
"Subscriere i Viinzare"

Metoda de Intermediere Metoda celei mai bune executii.

Listare ~i Tranzactionare Se va depune 0 cerere catre Bursa de Valori Bucure~ti pentru

66
admiterea la tranzaclionare a Acliunilor pe piala reglementata la
vedere administrata de Bursa de Valori Bucure~ti.

Pia\" administrata de Bursa de Valori Bucure~ti reprezinta 0


piala reglementata in SEE in sensul Directivei privind Pietele
Instruroentelor Financiare.

Numerele de identificare ~i sirnbolutile de tranzacponare ale


Acpunilor vor fi urmatoarele:

ISIN Acliuni: ROMEDLACNOR6

CFI: ESVUFR

Simbol tranzaclionare Acliuni la Bursa de Valori Bucure~ti: M

Decontare ~i Transfer Plata pentru Acpunile Oferite urmeaza sa fie efectuata in RON
prin sistemul RoClear (Sistemul Roman de Decontare,
Compensare, Custodie, Depozitare ~i Registru), care este
administrat de Depozitarol Central din Romania. A se vedea
sectiunea nDecontare ~i Transfer". Transferul Actiunilor in
cadrnl Ofertei ~i vnziirile de Acliuni pe pia\" secundara vor fi
decontate ~i compensate prin sistemul de decontare administrat
de ciitre Depozitarul Central din Romania, In conformitate cu
legislalia romana aplicabila.
Interdicpe de Instriiinare Societatea ~i Actionarii Vanzatori vor agrea fiecare ell Managerii
ca, incepand de la data Contractului de Intermediere ~i pana la
data cand expira un termen de ~ase (6) luni de la Data
Decontarii, nicio persoana dintre Societate, Actionarii Vanzatori,
persoanele controlate de ace~tia, direct sau indirect, sau
persoanele care actioneaza pe seama aridu-eia dintre aceste
persoane nu va: (a) oferi, vinde, da cu Impruruut, ipoteca,
cesiona, incheia acorduri ell privire la viinzare, gaja, greva,
incheia acorduri eu privire la vanzarea sall emisiunea de, sau
transfera ori dispune intr-o alta marrierii de (sau anunla public
orice astfel de mi'isura), In mod direct sau indirect, orice titluri de
capital ale Sociemtii san orice valori mobiliare care pot fi

efectele economice ale dreptului de proprietate asupra oricarora


dintre titlutile de capital ale Societapi; sau (c) incheia orice
tranzactii avfuId acela~i efect economic, sau conveni sa incheie,
sau anunta public orice intentie a sa de a incheia oricare dintre
tranzactiile descrise mai sus.

67
Mihai Marco, Nicolae Marco Ii Mihaela Gabriela Cristescu vor
incheia co Managerii un contract privind 0 interdicpe de
instrainare de actiuni, prin care fiecare dintre cei de mai sus se
va obliga, Incepand de la data incheierii aceslui contract ~i panii
la data cand expirii un tennen de ~ase (6) luni de la Data
Decontarii, ca niciunul dintre ei ~i nicio persoana actionAnd pe
seama vreunuia dintre ei nu va: (a) oferi, vinde, cia eu imprumut,
cesiona, ipoteea, gaja, greva, incheia acorduri ell privire la
vanzarea sau emisiunea de, sau transfera sall dispune Intr-o alta
manierii de (sau anun\ii public orice astfel de milsurii), in mod
direct sall indirect, orice titluri de capital ale Societatii sau orice
valori mobiliare care pot fi convertite sau schimbate in, sau care
pot fi exercitate in contul oriciiror titluri de capital ale Societiipi
sau orice valori mobiliare sau produse financiare a carar valoare
este stabilitii in mod direct sau indirect prin referinlii la pre\UI
valorilor mobiliare suport, inclusiv swap de titluri de capital,
viinziiri forward Ii oppuni sau certificate de depozit reprezentiind
dreptul de a primi orice astfel de valori mobiliare; sau (b) !ncheia
mice acord swap sau alt acord prin care se transfera, integral sau
partial, oricare dintre efectele economice ale dreptului de
proprietate asupra oriciirora dintre titlurile de capital ale
Societii\ii; sau (c) incheia orice tranzac\ii avand acela~i efect
economic, sau conveni sa incheie, sau anunta public orice
intentie a sa de a incheia oricare dintre tranzactiile descrise mai
sus. in conformitate cu contractul. executarea ipotecilor
constituite prin contracte semnate inainte de data contractului de
interdicpe, asupra acpunilor depnute de membrii F amiliei Marcu
in Societate in favoarea International Finance Corporation,
membru al Grupului Bancii Mondiale, sau a Piirlilor finan\atoare
potrivit Imprumutului Sindicalizat, nu vor face obiectul
restrictiilor din contract mentionate mai sus.
Utilizarea Fondnrilor Obtinote Societiipi nu Ii va reveni nicio parte din fondurile obpnute din
viinzarea Acpuuilor de ciitre Ac\ionarii Viinziitori in cadrul
Ofertei.
Acponarii Viinziitori vor primi toate fondurile nete oblinute din
vanzarea Actiunilor Oferite ~i intentioneaza sa Ie utilizeze in
scopurile descrise in sectiunea II Utilizarea fondurilor obtinute".
Regimol fiscal Pentru prezentarea anumitor consecinle fiscale al p'lfrfffi
detinerii de Actiuni in Romania, va rugfun co fitati s;,c:.;'r-ea~,
.i\ Iit,~ nl '7
"Regimul Fiscaf'. ~ lf4.~ ~I

Politica privind Dividendele Pentru detalii privind politica de dividende i SPli!rut!},A.~iii


rugfun consultati sectiunea "-Politica privind '" 'dendele"
Ro!~
di
prezentul Prospect. '

Dreptori de Vot Pentru detalii privind drepturile de vot aferente Acpuuilor, vii
rugam consultati sectiunea "-Descrierea Capitalului Social i a
Structurii Corporative - Drepturi, preferinte i restrictii aferente

68
ACliunilor' din prezentul Prospect.

Restrlctli de Vanzare ~i Transfer Pentru detalii privind restricpile de viinzare ~i transfer al


Acpunilor, vii rugam consultap secpunea "- Res/ricfii de
VQnzare ~i Transfer" din prezentul Prospect.

Factori de rise lnvcstitorii ar trcbui sa ia in considerare ell mare atentie anwnite


riscuri prezentate in secpunea "Factort de Rise".

69
UTILIZAREA FONDURILOR OBTINUTE

Veniturile brute oblinute de Aclionarii Vanzatori in urrna Ofertei vor fi de aproximativ


;, Q S <t it. 00 RON (presupuniind ca toate Acpunile Oferite de\inute de Acponarii Vanzatori
vor fi viindute la Pretul Maxim de Ofertii).

Totalul veniturilor nete ob\inute de Acponarii Vanzatori in urrna Ofertei, dupa deducerea comisioanelor,
tarifelor ~i cheltuielilor aferente Ofertei, va fi de aproximativ 3 co. it 16 .!fi'2 RON (presupunand ca
toate Acliunile Oferite depnute de Aclionarii Vanzatori vor fi viindute la PretuJ Maxim de Ofertii).

Totalul comisioanelor, tarifelor ~i cheltuielilor pli'itibile de catre Aclionarii Vanzatori in legatura cu Oferta se
a~teapta sa fie de aproximativ 5 ()Oo .2 1 RON (presupuniind ca toate Acpunile Oferite delinute
de Acponarii Vanzatori vor fi viindute la Pretul Maxim de Oferta).

Prin vanzarea Acpunilor Oferite, obiectivul International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii
Mondiale, este de a realiza randament financiar pe investiliile de tip equity ale International Finance
Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale in Societate ~i de a recicla capitalul acestuia pentru
investitii viitoare.

Veniturile ob\inute in urrna Ofertei de V4C Eastern Europe Holding V Limited, care este filiala a V4C Eastern
Europe Fund, un fond inchis de investipi private tip equity, vor fi folosite pentru rambursarea de capital ~i
ca~tiguri din investipi catre investitorii Grupului din care V4C Eastern Europe Holding V Limited face parte.

Societatii nu Ii va reveni nicio parte din veniturile provenite in unna Ofertei.

Comisioanele, tarifele ~i cheltuielile survenite in urrna Ofertei nu Ie vor fi pretinse investitorilor de catre
Societate sau de catre vreunul dintre Acponarii Vanzatori.

70
POLITICA PRIVIND DIVIDENDELE

AC\iunile detinute de actionarii Societa\ii, altele decat cele ale Societa\ii, sunt purtiitoare de drepturi egale ~i
depline cu privire la dividende.

Adunarea generala a ac\ionarilor Societa\ii este libera sa decida cu privire la distribuirea dividendelor, pe baza
propunerii Consiliului de Admiuistra\ie. Ac\ionarii care detin individual sau impreunii cel putin 5% din
drepturile de vot in Societate pot, de asemenea, sa solicite suplimentarea ordinii de zi a adunarii ell un nou
punct privind distribuirea dividendelor, inclusiv cota de distribuire. Dividendele pot fi distribuite nurnai din
profitul determinat potrivit legii, in baza ~i in confonnitate cu situa\iile financiare aprobate de aduniirile
generale ale ac\ionarilor, proporlional cu cota de participare in capitalul social viirsat.

Obiectivul Consiliului de Admiuistralie este de a crea valoare pentrn ac\ionarii Societalii. Pentrn a rnen\ine
tendin(a curenta de cre~tere al profitabilitalii, Grupul are nevoie atilt de resursele sale interne, cat ~i de cele
externe. Astfel, Consiliul de Admiuistra\ie, axat pe continua extindere a profitabilitatii Grupului in beneficiul
actionarilor, intentioneaza sa propuna nedistribuirea dividendelor ditre actionari, amta timp cat randamentul
de cre~tere a Grupului este comparabil eu eel inregistrat in perioada acoperita de situatiile fmanciare istorice,
respectiv: 2013 - 2015. in cazul in care Consiliul de Administralie va propune distribuirea dividendelor in
viitor, vor trebui avute in vedere mai multe aspecte, respectiv: condi\iile generale de afaceri, rezultatele
frnanciare ale Grupului, cerinlele de investilii, restric\iile legale ~i contractuale de plata a dividendelor ~i orice
alti factori pe care Consiliul de Administra\ie ii poate considera relevan\i. Orice parte de profit care nu este
atribuita planurilor de cre~tere ale Societa\ii sau care nu este grevata de restrictii contractuale, legale sau de
alta natura, va fi, de principiu, platita sub forma de dividende actionarilor, cu excep\ia cazului in care este
necesara pentru oriee alt seop corporativ, inclusiv investitiile in oportuniHitile de cre~tere a profitului.

Aduniirile Generale ale AClionarilor, care aproba situaliile fmanciare anuale, stabilesc, de asemenea, valoarea
bruta a dividendului pe ac\iune, cat ~i procesul de plata. Potrivit Legii Pielei de Capital, Adunarea Generala a
Aclionarilor care aproba distribuirea dividendelor trebuie, totodata, sa decidii ~i perioada in care dividendele
vor fi platite efectiv ac\ionarilor. inceputul perioadei de plata nu va dep~i 6 luni de la data aduniirii. Dad!
Adunarea Generala a Ac\ionarilor nu ia 0 decizie cu privire la perioada de plata a dividendelor, acestea vor fi
platite intr-un termen de 30 de zile de la data publiciirii hotiirarii care aprobii plata dividendelor in Mouitorul
Oficial al Romamei. La expirarea acestei perioade, Societatea este considerata pusa de drept in intarziere.

Plata dividendelor se face doar catre aclionarii inregistrali in registrnl ac\ionarilor la data de inregistrare,
stabilitii de Adunarea Generalii a Ac\ionarilor care aprob . distribuirea dividendelor. Data de inregistrare
trebuie stabilita cu cel pulin 10 zile lucratoare ulterior datei Aduniirii Generale a AClionarilor. De asemenea,
legea romaneasca prevede ca data de plalii stabilita de Adunarea Generala a Ac\ionarilor nu trebuie sa
depa~easca 15 zile lucriitoare de la data de inregistrare, insa trebuie sa tie in interiorul termenului de ~ase luui
de la data Aduniirii Generale a Ac\ionarilor care aprobii repartizarea dividendelor.

Potrivit reglementarilor pietei de capital, Societatea trebuie sa publice, inainte de data de plata a dividendelor,
Wl comunicat de presa mtr-un ziar de circulatie nationaHi care va specifiea valoarea dividendul ~ Q ctiune,
data ex dividend, data de inregistrare ~i data de plata a dividendelor, conform celor apr ~~e A'g, '" a
Generalii a Ac\ionarilor, precum ~i modul de plata al dividendelor ~i informaliile de iden ~~~fn~
de plata. ~ ~ r,i j;?
il- pROa,...;a
Dividendele care nu sunt revendicate in termen de trei ani de la data scadentei pla\ii acesto ?Itt fi pastrate.
"b-. _ "",,"
Societate. ~.../

Conform Legii Societalilor, repartizarea dividendelor din profituri fictive sau din surse care nu pot fi
distribuite, in lipsa situatiei fmanciare anuale sau contrar celor rezultate din aceasta, atrage raspunderea penaUi
a administratorilor, directorilor, membrilor directoratului sall ai consiliului de supraveghere sau a

71
reprezentantilor legali ai societatii. De asemenea, in cazul in care Societatea constata 0 pierdere a activului
net, capitalul social trebuie reintregit sau redus inainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de
profit. in plus, daca Societatea inregistreaza pierderi cumulate, aceasta nu poate pliiti dividende parra cand
pierderile nu sunt acoperite.

Exercijiul fmanciar al Societalii Incepe la I ianuarie !i se Incheie la 31 decembrie. Confonn Legii Societali-
lor, dividendele pot fi distribuite doar daca Societatea Inregistreaza profit, In baza situaliilor fmanciare anuale,
aprobate de Adunarea Generala a Acjiouarilor. Potrivit legislajiei din Romania, nu pot fi distribuite dividende
intennediare. Profitul Societalii dupa plata impozitului pe profit va fi distribuit conform hotiirfuii adunfuii
generale a acjionarilor. Societatea are obligajia de a constitui rezerve !i alte fonduri prevazute de legile
aplicabile.

Distribuirea dividendelor de catre Societate, respectiv de catre societiilile din Grup, face obiectul unei re-
striclii incluse In acordurile de Imprumut ale Grupului. Va rugiirn sa gasili 0 descriere a acestor restriclii In
sectiunea "-Contraete Materiale---Faeilitafi de jinanfare semnifieative---Faeilitafi de credit eontraetate de
Grupl1.

Societatea nu a platit dividende In perioada acoperita de Situa!iile Financiare.

72
CAPITALlZAREA ~I INDAToRAREA

Tabelul unniitor prezinta capitalizarea ~i datoriile financiare ale Societalii la data de 30 septembrie 2016. Ta-
belele de rnai jos !rebuie citite impreuna cu secliunile "biformafii Financiare i Operalionale Selectate" ,
"Analiza Situafiei Opera/ionale $i Financiare", IIfnforma,tiile Financiare Pr%rmall , "Actlvitatea Societiifjill
~i cu situaliile financiare ~i notele explicative afereote acestora.

30 septembrle
2016
Neauditat
(RON)
Total imprumuturi purtiitoare de dobsozl, porliune curenti ......................................... . 16.946.744
Garantate ..................................................... ........................................... .... .......................... ..
Cu constituire de garanlii ...................................................................................................... . 16.946.744
Negarantate/fiirii constituire de garanJii ............................. .. ............................................... .. .
Total imprumuturi purtitoare de dobanzi, portiune non-curenti (excluzand ratele
184.807.028
cureote ale datoriilor pe termen lung) ............................................................................... .
Garantate ............................................................................................................................... .
Co constituire de garanlii ...................................................................................................... . 184.807.028
Negarantate/rara constituire de garanlii ................................................................................ .
Total imprumuturi purtitoare de dobanzl ........................................................................ . 201.753.772

Capltaluri proprii ............................................................................ .................................... . 91.257.608


Capi tal social ..................................................................................................................... .... . 13.932.034
Rezerve ................................................................................................................................. . 86.504.066
Rezultat raportat ......................................................... ............... ......................... ................... . (21.220.013)
Interese care nu controleaza ......................... ....................................................... ................. " 12.041.521
Total capitaIlzare ......... .. .......................... ......... .. ................................................................. . 293.011.380
Surso: Silua,U Financiare Interimare

Tabelul unniitor prezinta datoria finaneiarii nelli a Societalii la data de 30 septembrie 2016:

30 septembrie
2016
Neauditat
(RON)
;;.,,",,V!t)It"<9
Numerar ~ j echivalente de numerar ............................................. " ................... ~ . ~,(\ 11.063.002
" . - d d b- .
TotaI unprumutun purtatoare e 0 anzl. ....................................................... w ~ Q S~ <j-;
~ W
201.753.772
Datona. pnvm
.. dl easlOg
. u1fimanClar
. .......................... ....................................... i!-'
... " '"ii.6g~:t j; n 18.322.275
iodatorare financiari Beta ............................................................................ ~ .. ~j'.......... . 209.013.045
?
Sursa: SituO/iile Financiare lnterimare p.. ~

Societatea declara ea, la data de 30 septembrie 2016, valoarea totala a imprumuturilor purtaloare de dobiinzi ale
Grupului era de 201.753.772 RON, valoarea totala a capitaliziirii Grupului era de 293.011.380 RON, iar
indatorarea financiarii nelii a Grupului avea 0 valoare de 209.013.045 RON. La 30 septembrie 2016, daloriile
contigente ale Grupului deriviind din scrisori de garanlie bancara erau in sum. de 2.861.791 RON.

Principalele schimbiiri In capitaiizarea ~i indatorarea Grupului inregistra!e de la 30 septembrie 2016 sun!


unniitoarele:

73
in octombrie 2016, Grupul a tras 0 sumii suplimentaril de 1.600.000 EUR din Imprumutul Sindicalizat,
pentru a finan(a achizipa CM Panduri;
in noiembrie 2016, Grupul a rambursat surna de 2.100.000 EUR, reprezentilnd surne datorate ~i dobilnzile
acurnulate din imprumuturi ~i contracte de leasing financiar;
in noiembrie 2016, Grupul a tras 0 surna de 4.000.000 EUR din imprumutul incheiat, la data de 30
septembrie 2016, cu International Finance Corporation, membru al Grupului Bilncii Mondiale, din care, la
data Prospectului, 0 suma de aproximativ 2.500.000 EUR este disponibila in conturile bancare ale
Grupului.

74
INFORMATII FINANCIARE I;lI OPERATIONALE SELECTATE

Rezumatul infonnapilor financiare !i operaponale istorice la data de !i pentru exerciliile financiare incheiate la 31
decembrie 2013, 2014 ~i 2015, precum ~i la data de ~i pentru perioadele de nouii luni lncheiate la 30 septembrie
2015 !i 2016 provin din Situaliile F inanciare incluse in alte secpuni ale prezentului Prospect.

Rezumatul informatiilor financiare ~i operationale trebuie sa fie citite in asociere ell ,,Analiza situa/iei financiare ~i
opera/ionale", ,,Prezentarea iIiformafiilor financiare $i a altor infarma/it', ,In/ormalii financiare pro forma",
precum ~i ell Situatiile Financiare ~i Situatiile Financiare Interimare, inclusiv ell notele acestora incluse in alte pAr(:i
in acest Prospect.

Situalia consolidata a contului de profit si pierdere si a alor elemente ale rezultatului global
Anut incheiat la Noui luui incheiate la
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat
(RON, dacli nu se specificii altfel)

296.187.022 332.602.460 390.978.897 285.352.172 361.489.209


Vanziri

9.593.198 4.623.353 4.591.826 2.909.979 628.470


Alte venituri din exploatare

305.780.220 337.225.813 395.570.723 288.262.151 362.117.679

VENITURI OPERATIONALE

CHELTUIELI OPERATIONALE (285.702.635) (310.914.057) (366.579.247) (269.172.819) (350.679.676)

20.077.585 26.311.756 28.991.476 19.089.332 11.438.003


PROFIT OPERATIONAL

Costul finanJiirii (12.792.946) (12.674.545) (11.270.696) (8.468.000) (10.567.686)

AIte cheltuieli fmanciare (9.391.934) (3.672.730) (4.722.017) 366.189 555.767

(22.184.880) (16.347.275) (15.992.713) (8.101.811) (10.011.919)


REZULTATFINANCIAR

REZULTAT iNAINTE DE IMPOZITARE (2.107.295) 9.964.481 12.998.763 10.987.521 1.426.084

Cheltuiala cu impozituJ pe profit (2.215.025) (2.308.529) (3.093.994) (1.849.449) (1.382.946)

REZULTATNET (4.322.320) 7.655.952 9.904.769 9.138.072 43.138

Proprietarilor Grupului (3.818.594) 6.546.639 8.580.871 7.812.407 (2.001.084)

Intereselor care nu controleaza (503.726) 1.109.313 1.323.898 1.325.665 2.044.222

AIte venituri care nu vor fi reclasificate in ci~tig


sau pierdere

Ca~tigIPierdere din reevaluarea proprietatii 13.530.874 (101.150) (88.69

Corectii referitoare la anii precedenti (391.949)

hnpozit amanat pentru alte elemente ale rezultatului (2.164.981) 16.184 62.335 13.814
global

TOTAL ALTE ELEMENTE DE REZULT AT 11.365.893 (84.966) (329.614) (74.880)


GLOBAL

Total alte elemente de rezultat global atribuibile:

75
Anul incbeiat la NoDi luni incheiate la
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat
(RON, daca nu se specijica alifel)

9.033.871 (84.966) (329.614) (74.880)


Proprietarilor Grupului

Intereselor care nu controleaza 2.332.022

7.043.573 7.570.986 9.575.155 9.063.192 43.138


TOATAL REZULTAT GLOBAL

Total rezultat global atribuibil:

Proprietarilor Grupului 5.215.277 6.461.673 8.251.257 7.737.527 (2.001.084)

Intereselor care nu controleaza 1.828.296 1.109.313 1.323.898 1.325.665 2.044.222

Sursa: Situa/iile Financiare Anuale, Situa/iile Financiare Interimare

SitlUlpa consolidata a pozipei financiare

NoDi luni
Anul incbeiat la incheiate la
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat
(RON, dacii nu se specijica altfel)

ACTIVE

ACTIVE IMOBILlZATE

Fond comercial 22.274.311 22.580.306 24.275.015 37.013.965

Imobilizari necotpOrale 10.204.994 12.396.599 13.811.734 22.892.064

Imobilizari cOlporale 246.304.029 255.817.347 280.210.741 296.032.843

Alte active financiare 840 840 871 1.651

TOT AI. ACTIVE IMOBILIZATE 278.784.174 290.795.092 318.298.361 355.940.523

Active privind impozitul amanat

ACTIVE CmCULANTE

Stocuri 9.943.471 10.553.737 13.969.838 13.619.307

Creante comerciale 35.316.243 39.898.398

Activele privind impozitul curent

Alte active 1.127.113 1.344.125

Numerar ~i echivalente de numerar 6.993.189 7.583.358

53.380.016 59.379.618 61.907. 4.450.251

Active clasificate ca destinate vanzArii 464.392 381.665 381.665 381.665

CHELTUIELI IN A VANS 3.113.509 3.666.328 4.145.435 7.275.051

TOTAL ACTIVE CmCULANTE 56.957.917 63.428.111 66.434.604 82.106.967

TOTAL ACTIVE 335.742.091 354.223.203 384.732.965 438.047.490

76
NODa luDi
Anul incheiat la iRcheiate Ia
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat
(RON, dacii nu se specijicii a/tfel)

CAPITALURI ~I DATORII

DATORII CURENTE

Datorii comerciale 51.128.897 64.808.736 73.170.998 93.116.315

Descoperire de cont 12.254.524 15.582.209 15.513.594 417.164

Poq:iWlea curentii a datoriei din leasing financiar 1.211.206 1.255.341 7.032.056 6.529.453

Portiunea curentii a datoriilor pe tennen lung 29.109.791 13.918.290 17.907.388 16.529.580

Datorii cu impozitul pe profit curent 81.767 84.649 919.814 668.931

Alte datorii 6.985.331 9.262.150 11.673.569 18.342.462

Datorii asociate ell active destinate vanziirii 799.829 745.267 690.640 629.207

101.571.345 105.656.642 126.908.059 136.233.111

DATORII PE TERMEN LUNG

Datorii din leasing financiar 65.263 1.666.461 12.294.667 11.792.822

Datorii pe tennen IWlg 152.040.326 155.022.740 143.524.638 184.807.028

TOTAL DATORII PE TERMEN LUNG 152.105.589 156.689.201 155.819.305 196.599.850

Datorii cu impozitul amanat 15.317.264 15.059.481 14.809.109 13.956.921

TOTALDATORII 167.422.853 171.748.682 170.628.414 346.789.882

CAPITALURI

Capital emis 13.932.034 13.932.034 13.932.034 13.932.034

Rezerve 78.279.472 83.128.282 86.504.066 86.504.066

Rezultat raportat (25.627.588) (24.014.725) (19.139.252) (21.220.013)

Capitaluri atribuibile proprietarilor GrupulDi 66.583.918 73.045.591 81.296.848 79.216.087

Interese care nu controleazii 163.975 3.772.288 5.899.644 12.041.521

TOTAL CAPIT ALURI 66.747.893 76.817.879

TOTAL CAPITALURI ~I DATORII 335.742.091 354.223.203

Sursii: Situa!iile Financiare Anuaie,Situaliile Financiare lnterimare

Rezultatul situa(iei financhlre a jluxurilor de trezorerie

Anul incheiat la Noni InRi incheiate la


31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat ."N"ea"u",d",ita,,'_ _ Neauditat

77
(RON, daca nu se specijidi a/tfel)

Fluxuri de trezorerie din exploatare

Profit! pierderi inainte de impozitare (2.107.295) 9.964.481 12.998.763 10.987.521 1.426.084

Ajustiri pentru:

Depreciere 26.153.608 25.701.817 26.748.141 21.193.394 27.420.605

Cheltuieli cu dobfutziJe 12.792.946 12.674.545 11.270.696 11.270.696 10.567.686

Venituri din dobanzi (146.821) (249.829) (385.938) (385.938) (330.270)

Ajustari de valoare pentru creanle ~i pierderi din 4.836.005 (163.247) 214.477


creante 8.105.210

AjustAri de valoare pentru deprecierea stocurilor 109.041

Reduceri fmanciare 6.935.391 3.422.588 2.804.052 2.080.093 2.299.177

Pierderi din vanzarea sucursalelor 714.751

Ca~tigl(Pierderi) din ajustiiri ale activelor pe tennen (236.000) 78.443


lung

Diferente de curs rezultate din reevaluarea soldurilor 2.685.129 548.279 2.357.932 (2.060.932)
in valutii (2.384.314)

AIte venituri nemonetare (1.981.000) (3.762.989) (3.300.000) (2.441.613)

C~tig/(Pierdere) neta din vanzarea aetivelor (6.708.798) (87.464) (57.292) (57.292)

Fluxuri de trezorerie in exploatare inainte de 42.223.165 48.126.624 52.650.831 40.585.929 47.927.970


modificirile in capitalul circulant

Cre~teri ale soldurilor de creante (7.375.789) (8.012.264) (3.242.399) (4.522.304) (14.765.408)

C~teri ale soJdurilor de stoeuri (192.413) (563.174) (3.390.778) 303.275 683.907

Descre~teri/(C~teri) de cheltuieli in avans 11.299 (553.319) (422.694) (1.346.032) (998.009)

C~teri in datorii 1.067.075 11.995.406 9.447.452 2.806.256 6.068.946

Numerar generat din exploatare 35.733.337 50.993.273 55.042.412 37.827.124 38.917.406

Impozit pe profit (524.887) (2.544.718) (2.470.547) (1.396.901 ) (2.485.772)

Dobanzi platite (12.844.019) (12.779.919) (11.316.966) (6.736.304) (8.935.922)

Dobanzi primite 146.821 249.829 385.938 385.938 330.270

Numerar net generat din activitiiti de exploatare 22.511.252 35.918.465 41.640.837

Fluxuri de trezorerie din activitatea de investitii

Investitii in combinari de investitii (187.913) (3.107.334) (2.

Venituri din vanzarea combinarilor de investipi

Aehizitii de imobilizliri necorporaJe (2.005.405) (2.528.137) (1.831.817) (1.353.382)

Achizitii in imobiliziiri (13.394.362) (25.237.615) (23.194.914) (17.680.167) (16.899.878)

Venituri din vfutzAri de mijloace fixe 6.681.780 89.782 57.292 57.292

Numerar net folosit in activitatea de investitii (8.717.987) (27.863.883) (28.076.773) (21.354.603) (44.169.364)

Fluxuri de trezorerie din activitatea de finantare

2.499.000 137.030
Contribupi la capitalul social (interese care nu

78
Anul incheiat la NODa luni incheiate la
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat ~N",ea~u~di~t",atc..-_ Neauditat
(RON, daca nu se specijica alifel)

controieaza)

C~tere in impromuturi 7.603.356 10.154.562 l.633.867 199.632 49.184.795

Rambursari de imprumuturi (15.120.123) (18.925.454) (13.110.964) (5.94l.763) (23.839.051)

Plati pentru leasing financiar (2.625.763) (1.192.521) (3.788.829) (3.77l.083) (3.957.886)

Numerar net generat de activitatea de finantare (10.142.530) (7.464.413) (15.265.926) (9.513.214) 21.524.888

Cre~terealdescre~terea neta de numerar ~i 3.650.735 590.169 (1.701.862) (787.960) 5.181.506


echivalent de numerar

Numerar ~i ecbivalente de numerar la inceputul 3.342.454 6.993.189 7.583.358 7.583.358 5.881.496


anului

Numerar !\Ii ecbivalente de numerar la siar~itul 6.993.189 7.583.358 5.881.496 6.795.398 11.063.002
anului

Sursa: Situa/tile Financiare Anuale, Situapile Financiare lnterimare

Aile informafii financiare # operafionale

EBITDA (Profitul mainte de plata dobanzii, impozitelor, deprecierii ~i amortiziirii, ajustarilor ~i relufuilor de de-
preeiere a mijloaeelor fixe ) - Grupul ealculeaza EBITDA ea profit inainte de rezultatul financiar net, impozitare,
depreciere ~i amortizare, ajustari ~i reluari de depreciere a mijloacelor fixe.

Tabelul de mai jos prezintii 0 reeoneiliere a EBITDA total eu profitul net:


Anul incheiat la NoDi luni incheiate la
31 decembrie 30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat
(RON, daca nu se specijica altfel)

Venit netl(pierdere) pentru perioada (4.322.320) 7.655.952 9.904.769 9.138.072 43.138

Plus:

Cheltuiala ell irnpozitul pe profit 2.215.025 2.308.529 3.093.994 l.849.449 1.382.946

Rezultatul financiar net 22.184.880 16.347.275 15.992.713 8.10l.811 10.011.919

Deprecierea, amortizarea activelor imobilizate 25.917.608 25.780.260 26.748.141 21.193.394 27.420.605

EBITDA (neauditat) 45.995.193 52.092.016 55.739.617 38.858.608

79
INFORMATII FINANClARE PRO FORMA

Nota 1: lntroducere
Prezentele informalii financiare consolidate neauditate pro forma ale contului de profit ~i pierdere ~i a altor
elemente ale rezultatului global sunt intemeiale pe Situaliile Financiare Anuale auditale ale Grupului din periooda
de 12 luni incheialA la 31 decembrie 2015 ~i pe Situaliile Financiare Interimare neauditate pentru perioada de 9 luni
incheiat. la 30 septembrie 2016, ajustate cu rezultatele financiare istorice ale societalilor achizilionate de catre
Grup in perioada de la I ianuarie 2015 pana la 30 septembrie 2016 ("Societiti Achlzilionate"). DetaIii asupra
Socieliililor Achizilionate sunt prezentate mai jos in Nota 2.

Informaliile financiare consolidate neauditate pro forma ale operaliunilor pentru cele 12 luni incheiate la 31
decembrie 2015 ~i pentru cele 9 luni incheiate la 30 septembrie 2016 transpun (i) acbizilia Socieliililor
Achizilionate, ca ~i cum achizipa ar fi avut loc la I ianuarie 2015, prin combinarea rezultatelor financiare ale
socieliilii pentru aceaslii perioadll cu cele ale Grupului ~i (ii) eliminarea anumitor cheltuieIi incluse in situalia
consolidata a contului de profit Ii pierdere Ii a altor elemente ale rezultatului global a Grupului pe care Grupul Ie
consider. neoperationale Iilsau de natura nerecurentii.

informaliile fmanciare pro forma oferii 0 ilustrare ipotetica a impactului uneilunor Iranzaclii asupra caltigurllor
Socieliilii. Informaliile fmanciare pro forma au fost pregiitite pentru Grup pentru perioado de 121uni incheialii la 31
decembrie 2015 ~i pentru perioada de 9 luni incheiata la 30 septembrie 2016. Informatiile financiare pro forma
trebuie citite impreuna ell "Analiza Situatiei Operaponale ~i Financiare", "Prezentarea infonnatiilor financiare ~i a
altor informatii", "Activitatea Societiitii", cat ~i eu Situatiile Financiare Anuale ~i Situatiile Financiare Interimare,
incluzand notele referitoare la acestea cuprinse oriunde in acest Prospect.

Nota 2: Scopul Informafiilor Financiare Pro Forma


informaliile fmanciare pro forma neauditate prezentate mal JOs au fost pregatite pentru (i) a iluslra efectul
achiziliilor efectuate in 20 15 ~i p3nii la 30 septembrie 2016 asupra Grupului; ~i (ii) eliminarea anumitor cheltuieli
nerecurente Iilsau neoperaponale pentru a oferi 0 estimare a EBITDA curente a Grupului.

Pro-forma EBITDA ajustalii si neauditata a Grupului este de asemenea utilii cand se analizeaza datoria curenla a
Grupului alaturi de capacitatea de ca~tig a acestuia. Chiar daca situapa consolidalA a pozipei financiare in Situapile
Financiare include inlreaga valoare a datoriei realizate pentru fman(area acbiziliilor efectuate pana la data de
referinti, situatia contului de profit ~i pierdere Ii a altor elemente ale rezultatului global consolidat include doar 0
parte din veniturile anuale ale SocielAtilor Achizilionate. Folosind pro-forma EBIIDA ajustala ~i neauditalA pentru
astfel de comparapi permite includerea unei estimiiri, pe intreaga perioadll, a rezultatelor care vor contribui la
finantarea serviciului datoriei realizate pentru achizitionarea acestora.

in 2016 Societatea a efectuat urmiitoarele achizilii pc baza unci strategii de consoIidare cu scopul de a diversifica
oferta de servicii a Grupului, miirindu-li notorietatea nalionalA Ii consolidandu-~i pozitia pe pialii: ,,~'Po..veG,,~~
'v" .....
100% din actiunile Prima Medical, tranzaclia incheindu-se la 12 martie 2016; ;; ll\ Sf '\.
60% din acpunile Stem Cells Bank, tranzaclia incheindu-se la 30 martie 2016; ~ :r ~
IPf>
100% din actiunile Diarned Center, tranzaclia incheindu-se la 30 martie 2016; % p.?ROBI" 1
v'"'b-
60% din acliunile Dent Estet , tranzaclia incheindu-se la II iulie 2016.
. RoM~""
informaliile financiare pro forma au fost pregatite doar in scop informativ i, datorilA naturii sale, se adresead unei
situatii ipotetice Ii astfel nu reprezinlA rezultatele financiare actuale ale Grupului. Situaliile fmanciare pro forma
combinate nu refleclA neaparat care ar fi fost situaliile sau rezultatele fmanciare combinate ale Grupului, luilnd in
considerare ca achizipile ar fi avot loc la datele indicate in estimmle pro forma. De asemenea ele nu se pot dovedi
folositoare in anticiparea viitoarelor situapi ~i rezultate financiare ale operatiunilor Grupului cu SocietAlile
Achizilionate. Pozitia financiarii actuala ~i re20ltatele operaliunilor pot diferi substantial de sumele pro forma
reflectate mai jos datorita unei varietati de factori.

80
Situa(ia pro forma consolidata a cont!tJ#i de profit s; pierdere si a altor elemerrte ale rezultatului x lobal penlru 12 Illni 2015
DouAsprezece lum Incheiate Ia 31 decembrie 2015
Normalizare Pro Forma
IFRS Normalizare Pro-forma Costuri nerecurente Costuri nerecurente
12L 2015
Ajustati
(RON, daca nu este indicat altf!12 ian-sep 2015 oct-dec 2015 12L 2015 lan-sep 2015 oct-dec 2015
12L 2015
AudUata Nola 4.1 Nota 4.1 Nota 4.2 Nota 4.2
CJFRA DE AF ACERI 390.978.897 26.784.001 8.432 .079 426.194.977 426.194.977

REZULTAT INAINTE DE IMPOZITARE


Cheltuiala cu impozitul pc profit (3.093.994) (431.785) (24.344) (3.550.123) (138 .909) (82.390) (3.771.422)
REZULTAT NET 9.904.769 864.132 299.141 11.068.042 729.273 432.546 12.229.861
Reconcilierea 10 EBITDA Ajustatii 10 121uni 2015
Doui5~rezece luoi rucheiate la 31 decembrie 2015
Pro Forma
!FRS NormaJizare Normali7..are Pro-forma Costori oerecureote Costuri oerecureute
Ajustati
(RON, daro IIU esJe indical alt/el) 12L 2015 ian-up 2015 ocl-dec 2015 12L 2015 ian-sep 2015 oct-dec 2015
12L 2015
Auditata Nola 4.1 Nota 4.1 Nota 4.2 Nota 4.2
Profitl(pierdere) pentru perioadi 9.904.769 864.\32 299.141 11.068.042 729.273 432.546 12.229.861
Reintegrare:
Impozite pe profit 3.093.994 431.785 24.344 3.550.123 138.909 82.390 3.771.422
Din care:
Cheltuieli eu impozitele de bazii 3.093.994 431.785 24.344 3.550.123 3.550.123
Impact cheltuieli nerecurente 138.909 82.390 221.299
Rezultat financiar 15.992.713 468.139 139.544 16.600.396 16.600.396
Depreciere, amortizare :,i pierderi t intlusiv din reevaJuirl 26.748.141 LS03.997 342.734 28.594.872 28.594.872
EBITDA AjustatA 55.739.617 3.268.053 805.763 59.813.433 868.182 514.936 61.196.551
Verritur; impar(ite pe linie de alocere
Douis~rezece lunl incheiate la 31 decembrie 2015
ProForma
!FRS Normalizare Normallzare Pro-forma Costori nerecurente Cosluri nerecurente
Ajustati
12L 2015 ian-sep 201S oct-dec 2015 121. 2015 ian-sep 2015 oct-dec 20tS
(RON, dacii nu esle in.dicat all/e l) IlL 2015
Auditatii Nola 4.1 Nota 4.1 Nota 4.2 Nota 4.2
Clinici 101.014.108 3.951.127 1.211.961 106.177.196 106.177.196
Stomatologie 1.973.307 18.192.422 6.216.295 26.382.024 26.382.024
Laboratoare O~\TAT41i '" 76.187 .985 4.606.413 1.003.823 81.798 .221 81.798 .221
Vinziri Corpordtive .....::,'" '##. 111.190.772 34.039 11 1.224.811 111.224.811
Spitale "J> ~ '?,~ 80.483.227 80.483 .227 80.483.227
Fannacii ill ;.;;.. ; 19.573.149 19.573.149 19.573.149
~ O~"
Alte Venituri
TOTAL VENITURJ UlI
;; 556.349
. . ..........
37" .111).1)71
-~ ~ ... - ~O./D".\1UJ
" . ._ ..... ....... 4 ...................
ft ...." I1I':.1
.................-
556.349
.."'0 " ...,."
556.349
426.194.977
Cheltwel; Operatiollale dupii 11 ~
~ Yb'\fr::>~'4~v" Douisprezcce luRi incheiale 1& 31 decembrie 2015

81
Pro Forma
!FRS NormaIizare Normallzare Pro-forma Costuri nerecurente COituri nerecurente
Aj ustata
12L 2015 ian-sep 2015 oct-dec 2015 12L 2015 ian-sep 2015 oct-dec 2015
(!?ON. daeli nu este Indicat alif!12 12L 2015
Auditata Nota 4. 1 Nota 4.1 Nota 4.2 Nota 4.2
Consumabile ~i materiaie de reparatii 67.341.375 4.947.344 1.439.633 73.728.352 73.728.352
Cheltuieli cu mArfurile 16.567.264 (301) 16.566 .963 16.566.963
Utilita\i 4.548.024 380.236 99.146 5.027.406 5.027.406
tntretinerea reparaJiilor 3.717.02 1 475.322 159.220 4.351.563 4.35 1.563
Chirii 18.015.043 1.380.430 439.585 19.835.058 19.835.058
Prime din asigurari 1.557.943 35.893 13.264 1.607.100 1.607.100
Cheltuieli Cll promofiiie 7.220.996 771.658 300.192 8.292.846 8.292.846
ComunicaJii 3.307.332 179.651 52.160 3.539.143 3.539.1 43
Cheltuieli cu tertii (meiusiv contractele Cll medicii) 105.249.949 8.978.541 3.145.180 117.373.670 (868. 182) (514.936) 11 5.990.552
Cheltuieli salariale $i de altA natura 82.369.499 3.988.133 1.490.895 87.848.527 87.848.527
Contributii sociale 18.574.41 4 804.296 304.868 19.683.578 19.683.578
Amortizare 26.748.14 1 1.503.997 342.734 28.594.872 28.594.872
Pierderi aferente activelor imobilizate
1.077

~
~
82
Siluatia pro forma consolldala a contului de profit si pierdere si a altor elemente ale rezultatului J(lohal pentru 91uni 1016
Nouiliuni inehelate la 30 septembrie 1016
Pro Forma
IFRS Normalizare
Pro-forma
Costurl nereeurente AJustatii.
9L 2016 9L 2016
(RON. dadi nu este indicat alifel) 9L 2016
Neaudilate Nota 4.2
361.489.209 378.461.373 378.461.373

(200.112)
Alte cheltu;el; fmanc;are 555.767 569m3 1.124.840 1.124.840
REZULTAT FINANCIAR (10.011.919) 368.961 (9.642.958) (9.642.958)
REZULTAT lNAlNET DE IMPOZITARE 1.426.084 1.413.627 2.839.711 10.086.074 12.925.985
Choltuiala cu ;mpozitul pc profit (1.382.946) (177.034) (1.559.980) (1.613.772) (3.173.752)
REZULTAT NET 43.138 1.236.793 1.279.931 8.472.302 9.752.233
Reconcilierea la EBITDA Aiustatli la 91.111; 2016
Noui luol inebelate la 30 septembrle 2016
Pro Forma
!FRS Pro-forma
Normalizare Costuri nerecurente AjDstati
9L 2016 9L 2016
(RON, dacii nu esle indjca! alife!) 9L 2016
Neauditale Nota 4.1 Nota 4.2
Profltl(pierdere) pentru perioadi 43.138 1.236.793 1.279.931 8.472.302 9.752.233
Rc:integrare:
[mpozite pe proflt 1.382.946 177.034 1.559.980 1.613.772 3.173.752
Din aJre:
Cheltuieli Cll impozitele de bazi 1.382.946 177.034 1.559.980 1.559.980
lmpact cheltuieli nerecurente 1.613.772 1.613 .772
Rezultat financiar 10.011.919 (368.961) 9.642.958 9.642.958
Depreciere, amortizare $1 pierderi. inclusiv din rcc"Valuiri 27.420.605 498.948 27.919.553 27.9 19.553
EBITDA Ajustati 38.858.608 1.543.814 40.402.422 10.086.074 50.488.496
Venituri inrpiir(ile pe lillie de a/acere
Noui IUDi ioehel.te I. 30 septembrle 1016
Pro Forma
lFRS Pro-forma
Norm.lizare Costuri nerecurente AJustati
9L 2016 9L 2016
(RON. daeO nu esle indicat a!ifel) 9L 2016
Neaudilale Nota 4.1 Nota 4.2
Clinici 91.197.849 1.116.816 92.314.665 92.314.665
Stomatologie 9.645.716 14.719.092 24,364.808 24.364.808
laboratoare 70.836.617 1.136.256 71.972.873 71.972.873
O~\"'\TE.4 ' 93.766.469 93.766.469 93.766.469
VanzAri Corporative .~-4". C~.

~
78.395.460
Spitale
Fannacii '" 'po
-0 "'-'
~'
1>'
78.395.460
16.958.285
78.395.460
16.958.285 16.958.285
Alte Venituri ~ flff+, ,.. 688.813 688.813 688.813
v ~Y
378.461.373
TOTAL VENITURi rn ............1 361.4119.209 16.972.164 378.461.373
Cheltuieli OperalionaJe du nlltlm Y". -~. !ii
">V Noui luoi inchei.te la 30 septembrie 1016
Y6'b'lOtl'd~'~
83
Pro Forma
IFRS Pro-forma
Normalizare Costur! nerecurente Ajustata
9L 2016 9L 2016
(RON, dacii nu este indicat altpl) 9L 2016
Neauditate Nota 4.1 Nota 4.2
Conswnabile ~i materiale de reparatii 60.878.765 3.133.686 64.012.451 64.oi2.451
Che1tuieli ell marfurile 13.587.212 (67) 13.587.145 13.587.145
Uti1;,"~ 3.538.043 144.797 3.682.840 3.682.840
intretinerea reparaJiilor 3.507.447 302.439 3.809.886 3.809.886
Chirii 19.598.060 832.016 20.430.076 20.430.076
Prime din asigumri 1.370.825 21.021 1.391.846 1.391.846
Cheltuieli ell promotiile 7.800.010 517.785 8.317.795 8.317.795
Comunicalii 2.354.850 101.456 2.456.306 2.456.306
Cheltuieli eu tertii (incJusiv contractele eu medlcii) 91.391.1 89 6.508.958 97.900.147 (2.720.239) 95.179.908
Cheltuieli salariale ~i de altl natura. 81.479.174 2.847.442 84.326.616 84.326.616
Contributii sociale 18.427.485 637.100 19.064.585 19.064.585
Amortizare 27.420.605 498.948 27.919.553 27.919.553
Pierderi aferente activelor imobilizale
'1Ta!;v"!; de exp10atare 19.326.011 2.092.615 21.418.626 (7.365.835) 14.052.791
tAI10NALE 380.679.676 17.638.1% 368.317.872 (10.086.074) 358.231.798

O~\TAT"'6
'",~ ~.
'" ~ d'O
~. ~0 ~fIt
\if
\
'"
\''i;<;- .". ...-,1~i
to
~
~.
.,-<>.
"
~ .
~
84
NOIlJ 3. BaZil pen"" Informa(iile Financiare Pro Forma

Informa\iile fmanciare consolidate pro forma ale contului de profit i pierdere ~i a altor elemente ale rezultatului
global pentru perioada de 12 luni incbeiatA la 31 decembrie 2015 ~i pentru perioada de 9 luni incheiatll la 30
septembrie 2016 au fost pregatite incepand de la situa\iile fmanciare consolidate auditate pentru perioada incheiata
la 31 decembrie 2015 ale Grupului, respectiv incepand de la situa\iile financiare interimare consolidate neauditate
pentru perioada incheiatii la 30 septembrie 2016 ale Grupului. Informa\iile fmanciare pro forma au fost preg~tite in
concordan~ cu politicile contabile adoptate de Grup in situa\iile fmanciare consolidate ale Grupului pentru
perioada incheiatii la 31 decembrie 2015, respectiv din situa\iile fmanciare interimare consolidate ale Grupului
pentru perioada incheiat~ la 30 septembrie 2016.

Informaliile financiare consolidate pro forma ale conlului de profit pentru perioada de 12 luni incheiatll la 31
decembrie 2015 ~i cele 9 luni incheiate la 30 septembrie 2016 transpun achiziliile Societll\ilor Achizilionate ca ~i
cum aceSlea au avut loe la I ianuarie 2015. De asemenea, anumite cheltuieli roalizate de Grup in perioada
relevantii, dar considerale ca fiind neopera\ionale ,i/sau nerecurente in natura, ~a cum esle detalia! in notele
tabelelor, sunl reflectale in silUa\ia consolidatA pro forma a contului de profil ~i pierdere ~i a a1lor elemente ale
rezullatului global, ca ajusliiri de costuri nerecurente, bazate pe aprecierea managernentului Grupului, farli a tine
seama de Sociel~\ile Achizi\ionale.

Note 4. Ajust4ri ale Informafiilor Financiare Pro Forma

Note 4.1 - Ajustiiri de normalizare

Ajustiirile de normalizare sunt filcute pentru a include rezullatele financiare ale Societllplor Achizilionale in
rezultatele ftnanciare ale Grupului pentru perioadA relevantll. Ajustarea reprezintii situatia neauditatll a elementelor
contului de profil pentru perioada de !imp relevantA anlerioara, incluzand in aceasta, luna achiziliei societApi.

Societa\ile care au fosl normalizate ~i lunile incluse in normalizare sunt prezentate mai jos:

Luni incluse in ~ Lunllncluse in


Data obtiuerii uormalizare (incIusiv) normaJizare (lnelusiv)
SlK!ietate
coutrolului 1 ianuarie - 31 1 lanuarie - 30 <.' "i'j
decembrle 2015 sel!tembrie 2016
,
Bactro SRL noiernbrie 2015 ianuarie-noiembrie 2015 -' '~'. .',

Centru1 Medical Sama SA februarie 2015 ianuarie-februarie 2015


Agis 2000 SRL noiembrie 2015 ianuarie-noiembrie 2015 -'
Ultratest SA februarie 2015 ianuarie februarie 2015
Prima Medical SRL martie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Diarned Center SRL martie 2016 ianuarie-decembrie 2015 ian~'--m:.rue 2016
Stem Cells Bank SA martie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Dent Estet Clinic SA iunie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Aspen Laboralor Dentar SRL iunie 2016 ianuariedecembrie 2015
Denl A Porter SRL iunie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Denleslet Kids SRL iunie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Dentisl4 Kids SRL iunie 2016 ianuarie-decembrie 2015
Green Dental Clinic SRL iunie 2016 ianuarie-decembrie 2015
aceslor
in conformitate ell Standardele lnternalionaie de Raportare Financiara Mop/ate de Uniunea Europeana

Nota 4.2 - Ajus/iiri de Cos/uri Nerecurente

Ajustiirile de cheltuieli nerecurente reprezintA cheltuieli care au fost incluse in situalia consolidatA a contului de
profit ~j pierdere ~i a altor elemente ale rezullalului global a Grupului dar care, in opinia Grupului, reprezintll

85
costuri nerecurente ~i1sau neoperaponale. Aceste cheltuieli se refera in principalla: (i) costuri realizate in legatura
cu achizi(ia Societiililor Achizi(ionate care au fost mai degrabii inregistrate ill cheltuieli, decat capitalizate, ca parte
a costului de achizitie a companiei, incluzand costurile proceselor de achizitie la care s-a renuntat sau care sunt in
desIa~urare;
(ii) cheltuieli ill legatwii cu anumite servicii de consultan\i'i ~i costurile fmanliirilor de la International
Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale; (iii) anumite cheltuieli cu consultan(i exterui ill
legatura cu aspecte neoperationale sau nerecurente; ~i (iv) un provizion inregistrat in contul de profit ~i pierdere
pentru perioada de noua luni illcheiatii la 30 septembrie 2016 ill legatwii cu intreaga valoare a creanlei fala de
CNAS din perioada 2008-2010, care momentan se alla pe rolul instan(ei.

Cheltuielile nerecurente sunt prezentate mai jos. Suma calculatii pentru fiecare categorie de cheltuieli a fost
majorata pentru a include impozitul pe profit aplicabi!.
Suma pentru 12L in 2015 Suma pentru 9L in 2016
Tipul Cheltuielii Note
(RON) (RON)
Costurile de Achizitie 774.819 1.927.151 Nota A
Costurile de Finantare 30.048 181.664 NotaB
Costurile de Consultanta 578.251 611.425 NotaC
Creantele plaUlor CNAS 0 7.365.835 NotaD
Total 1.383.117 10.086.074
Sursa: datele Societii/ii

Nota A

Costul achiziliilor include cheltuielile realizate in legatura cu raporturile externe de due dilligence efectuate pentru
societiiti1e pnrn, acoperind situatii financiare, taxele ~i situatia legala, costurile in relatie cu raporturile specializate
necesare pentru calculele cu pre\UI alocat achizi(iei, cat ~i costurile cu serviciile de consultan\i'i juridica in relalie cu
semnarea ~i incheierea tranzactiilor lncheiate in aceste perioade. Costurile exteme ale achizitiilor abandonate sunt
de asemenea incluse.

Aceste cheltuieli sunt considerate ca fiind nerecurente si neoperationale deoarece ele nu au lega.tura. cu activitatea
operationala. in desIa~urare a Grupului.

NoteB

in 20 IS, International Finance Corporation, membra a Grupului Biincii Mondiale, ~i aclionar minoritar al
Societiitii, So-a angajat; in numele Grupului, Soa efectueze anumlte raporturi de due dilligenee in legatura ell
procedurile de guvernan\i'i corporativa ale Grupului.

in 2016, Grupul a intrat intr-o nouii schema de finan(are de 10 milioane de EUR cu International Finance
Corporation, membra a Grupului Biincii Mondiale. Costurile aferente implementiirii acestei finanliiri au fost
suportate de catre Grup.

Aceste cheltuieli sunt considerate ca fiind nerecurente ~i neoperationale, deoarece ele nu au legatur~"~
~~Wi~~
operalionala ill desIa~urare a Grupului. ","<; :"""'..-

NotaC ~ A5f \
in 2015, Grupul a realizat anumite cheltuieli cu consultan(i externi pentru a-I asista illtr-o analiza" a&k~O~~!1 ;;
pregatirea unui plan de cre~tere ~i
pentru Grup pregatirea rapoartelor aferente.
.. . 1ioM~

in 2016, Grupul a realizat cheltuieli in vederea gasirii unor poten(iale oportunitali de fmanlare structurata.

in 2016, Grupul a realizat cheltuieli de consultanla datoritii adoptiirii Noului Cod Fiscalia 1 ianuarie 2016. in
particular, s-a pus accentul pe tratamentuI fiscal al practicieuilor individuali (cum sunt unii din medicii Grupului)
sub noile reglementiiri.

Aceste cheltuieli sunt considerate ca fiind nerecurente.

86
NolaD

Piinii la 31 decembrie 2015, situalia consolidata a pozitiei finaociare a Grupului ioeludea 0 creanlii de 7,36 milioaoe
RON fata de CNAS in legatura cu anumite servicii prestate pentru clienlii asigurali ai CNAS in perioada 2008-
2010. Aceste sume exista in raport cu serviciile prestate peste nivelul fondurilor alocate de catre CNAS pentru
Grup, dar pentru care Grupul considera ca are un temei valid pentru rambursare. Grupul a iniliat proceduri
litigioase impotriva CNAS. Paoa la 31 decembrie 2015, nu a fost luata nicio masura in legatura cu aceasta suma.
Inca de la sfilrlitullui 2010, Grupul nu a inregistrat creanle similare fala de CNAS ~i alte creanle apamte falii de
CNAS sunt considerate a fi recuperabile in intregime de catre Grup ~i nu sunt scadente in medie cu mai mult de 60
de zile.

Data fiiod vechimea acestei creanle, Grupul a inregistrat in Situaliile Finaociare Interimare pentru perioada
incheiata la 30 septembrie 2016, 0 ajustare pentru deprecierea creanlei la valoarea intregii sume a acesteia.

Grupul a reelasificat aceasta ajustare de depreciere ca 0 cheltuiala nerecurenta data fiind natura Ii relalia sa cu
perioadele ~i practicile anterioare, care nu au fost continuate.

87
ANALIZA OPERATIONALA ~I FINANCIARA.

Analiza de mai jos a situaliei noastre financiare ~i a rezultatelor operalionaie ale Grupului fa data de ~i
pentru exercitiile financiare incheiate la 31 decembrie 2013, 2014 i 2015, precum i la data de i pentru
perioadeie de noua luni incheiate la 30 septembrie 2015 i 2016 trebuie citita impreuna cu Situatiile
Financiare # infanna/We referitoare fa activitatea Grupului inc/use in alte secfiuni ale prezentului Prospect.
In/arma/tile financiare seleetate din aceastii secfiune au fost extrase din Situafiile Financiare, in jiecare caz
fora ajustiiri semnificative, cu exceptia cazului in care se menfioneazii altceva. Investitorii ar trebut sa
citeasdi acest Prospect in integralitatea sa ~i nu ar trebui sa se bazeze doar pe informafiile prezentate in mod
rezumat.

Analiza include declarafii privind perspectiveie care reflectii opinia actualli a conducerii Societiifii ~i implieii
riscuri ~i incertitudini. A se vedea secfiunile "-Factori de Rise" ~i "-Nota de avertizare referitoare la
declarafiile privind perspectivele" pentru 0 analiza a factorilor irnportanfi care ar putea face ca rezultatele
elective ale Grupului sa difere in mod substantial de dec/aratiile privind perspectiveie inc/use in acest
Prospect.

Aspecte generale

Grupul este unul dintre principalii furnizori privati de servicii medicale din Romania. Grupul opereaza cea
mai extinsa retea de clinici la nivel na\ional (potrivit Raportului PMR din august 20 16 ~i in baza infonna(iilor
publicate de alti furnizori privati de servicii medicale din Romiinia ("Raport PMR din 2016"), 0 re\ea extinsa
de laboratoare medicale, spitale generale ~i de specialitate ~i de\ine cea mai mare baza de pachete de preven\ie
medicala (PPM) din \arii (potrivit Raportului PMR din 2016). Potrivit analizei de pialii "Trusted brand"
realizate de Reader's Digest, Grupul este unul dintre cele mai de incredere branduri din categoria serviciilor
medicale din Romiinia. In 2015, cifra de afaceri a Grupulni a depa~it 391 milioane RON. La data de 30
septembrie 2016, Grupul opera 36 de clinici, 8 spitale generale ~i de specialitate, 24 de laboratoare cu peste
143 puncte de recoltare, 9 fannacii, 8 clini dentare ~i deservea peste 505.000 abona(i PPM.

Activitiitile principale ale Grupului sunt desIa~urate prin intennediul a ~ase linii de afaceri, care oferii un
portofoliu echilibrat de activita\i care acoperii toate segmentele-cheie ale pietii serviciilor medicale private
("PSMP") (pentru mai multe detalii despre liniile de afaceri ale Grupului, consultati sec\iunea "
Activitatea-Modelul de Business"):

Clinici: presteaza servicii de ambulatoriu, diagnostic ~i imagistica;

Stomatologie: presteaza gama completa de servicii stomatologice;

Laboratoare: presteazii 0 gamii largii de servicii de analize medicale biologice;

corporativi, inc1usiv PPM;

Spitale: presteazii servicii de spitalizare generala ~i de specialitate;

In exerei\iile fmanciare ineheiate la data de 31 deeembrie 2013, 2014 ~i 2015, cifra de afaceri a Grupului a
insumat 296.187.022 RON, 332.602.460 RON ~i, respeetiv, 390.978.897 RON. In anul 2015, profitui
operational al Grupului a fost de 28.991.476 RON, EBITDA Grupului a fost de 55.739.617 RON ~i numerarul
generat din exploatare a fost de 55.042.412 RON. In perioada de nouii luni ineheiata la data de 30 septembrie
2016, cifra de afaeeri a Grupului a fost de 361.489.209 RON, eomparativ eu 285.352.172 RON inregistratii in

88
perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015. inperioada de nOullluni incheiata la 30 septembrie
2016, profitul operalional al Orupului a fost de I L438.003.RON, EBtn);;" a fost de 38.858.608 RON, iar
numerarul generat din exploatare a fost de 38.917.406' RON, comp~rativ cu un profit operational de
19.089.332 RON, EBITDA de 40.282.726 RON ~iun nwnerar generat din exploatare de 37.827.124 RON,
inregistrate in aceea~i perioada a anului 2015.

Factorii cheie care afecteaza Rezultatele Operationale


Rezultatele operalionale ale Grupului sunt afectate, au fost afectate in trecut. ~i se estimeaza a fi afectate ~i pe
viitor de 0 serie de factori, dintre care, cei mai importanti sunt expu~i ~ai jos. AlIi factori care nu sunt
enumerali in cele ce unneaza ar putea, de asemenea, sa aiM un impact asupra rezultatelor operationale ~i
conditiei finaneiare a1e Grupului, in viitor.

Condi{iile macroeconomice fmbuni1tii!ite 11 starea generallJ de slinl1tate a popula!iei cresc cererea de


servicii medicale private

Produsul intern brut ("PIB") al Romaniei, stat membru al VE din 2007, a continuat sa creasca in fiecare an
din 20 II, inregistrilnd 0 cre~tere medie de 3,4% intre 20 13 ~i 2015. Tara beneficiazli de cre~tere mare a PIB-
ului prin comparalie cu alte tari din UE: potrivit Analizei Economice Mondiale realizaie de FMlpublicata in
octombrie 2016, se estimeau ca, in 2016, Romania va avea cea mai mare cre~tere a PIB-ului dintre toate
statele UE, de 4,96%, comparativ cu 0 cre~tere medie a PIB-ului tuturor statelor membre UE de 1,92%.

In acel~i timp, inflatiaascazut din20J3 ,- arlngatlduil niv,el 'ilegativ"de 0,6% iii anur2g15, .partialdatorita
reducerii ratei TVA impusa de, Guvern ~i scaderii' cheltuielilor il prollusclle\alimentare ~i "tiergil( teftectiind
astfel tendin!ele globale. FMI estimeaz[ un nivel $i'mai scazul al inflittieiin.2016, de minusJ,5% ..

in plus, rata ~omajului a fost relativstabilA iii peri;'~d~2013-~20i5, FM"J ~stiri.~~d 'ca aceasta vascAdea la
6,4% in 2016. Salariul mediu brut a crescut in 2015, comparativ cuanul precedent, eu 8,4%.

Aceste condilii matro-~co~6;"ite favorabile 'auCci~dus ia:i)'~~~tere a veniturilor gospodAriilor,in general, ~i a


veniturilor disponibile, 1n spe.ci~h .C'!I'e;)a~r~d.\lHor,au.o!l4us I!I':!1t:1e~ter:!l. a cheltuielil,,~.<l~. qo~l!l'l"ln toate
segmentele ecoDomiei, inclusiv pentru sef"l(icii",edicale. Procesulcontinuu .4.e_ ~o!lyergent! a economiei din
Romania cu eele din restul UE se estimeaza a duee la 0 .cre~lere suslinutA in veniturile disponibile ~i a
conswnuluiAnciusiv in "eea Co prive~te serviciile medicale private.

in plus, c,ondi1ia .gener;lla de sanAtate relativ scAzuta a populatici prin comparati~lIJ\\lf~~ din regiune,
inclusiv a incide.nlll mai mare a bolilor cardio-vasculare ~i cardiologice, lliform dat~JIO~Organiza\iei
Mondiale a sanatatii, precum ~i pracesul general de imbi!trAnire a populatie" 0 II s~stimeaza in &: e
urmato.rii an.i, au un impact ~emriificativ asupra cererii de servicii medicale. ~ APR08 AT g)
.
/VlI'elulredus de .che/tuieli realizatede clitTe Statui Romlin conduce la cre1
~ %
e.a ~~~!j.. p} Iru servic/ile
mediellleprivate .. " ,

Oin an~2004: Ro;;;aniii. inregisii1lt'cortsecvent eel maiscaZut ;;ivefdecheliuiei(i~dbmeniul sAnAtAlii (atat


per capita" cAt.~i ca ponderQ1J! J')B), prin: comp~ralie-"u _\\ll~ . stat2 "ill E\U3\N ,Centra!a ~i~~; JI<!eral: 11\ YE,
Acest-niv.I~"azut ,al cheltuiolilor s.reftecta i'!;fezultate1e-scazu\e alet;a1i\ffientelor medicale, Intr-o gamA'" ,ai
redusa deservicii :IIl!'itlcal e .oferite,peI)l!Uunele specialitat\. ~i inlT,u,,: tim!! .de;.lltepll!r"., m1'.i ),'!llgpeotru a
beneficia de serviciile medicale necesare. Drept consecinta, standardul de servicii medicale fu~izatede statuI
Roman este relativ scazut,ceea ce duee lacic;:ejtei-~1r';;fvh6\Of'd~~ecesjtAllrfi~dicalenei~risftcdie,,<i~reeste
unul dintre cele mai mari din Europa. ..

Accesul Iimitat la !iervidlie' mOdilia1e;' \!iil1zat~'-'tn'efici';rli'i ~ii crfsutS~iot iiubfice: difi~1f~t.re''il'regliiire


profesianala ~i coruJl~'afarg Ihlpandiia diii "~iSfemulmedical 'publica;;ccindils:iaed:;e'direcponare a un~'i pa~i
. -.. - .-, ' ,' " v ....,-"-.... . ~ .. ... ' .- . .. - .. - . . - ."" '., '""~ ,

89
semnificative din cererea de servicii medicale din domeniul public catre furnizorii de servicii medicale private
care detin, in prezent, resursele ~i cuno~tinte necesare pentru a oferi pacientilor 0 gama larga de servieii
medicale, de la servicii ambulatorii de diagnoza ~i alte servicii ambulatorii medicale piinii la analize de sange
~i, din ce in ce mai mult, servicii de spitalizare.

Se estimeazd eli reformele din domeniul sanita!ii vaT extinde pia{a serviciilor medicale private

Dupa anul 1989, cand Romania se indrepta catre democratie ~i economie de pialii, au inceput ~i reformele in
sistemul centralizat de siinatate, reglementate, in principal, prin Legea nr. 24/1997 privind asiguriirile de
sanatate ~i Legea Refonnei Sanatatii, precum ~i prin alte modifican de reglementare care au loc continuu.

In 2014, a avut loc 0 realocare a fondurilor din bugetul de stat in domeniul siinatiilii pentru finantarea
anumitor masuri prioritare agreate mtre RomAnia ~i organisme intemationale precum PMI ~i Comisia
European, precum ~i pentru asigurarea unui control continuu asupra cheltuielilor din domeniul siinatatii. In
cadrul acestor prioritiiti, obiectivul s-a indreptat catre preventie, majorilnd in acest scop fondurile alocate de la
bugetul de stat pentru aceasta directie strategica. Aceasta strategie a adus in atentie spitalizarea zi ~i reducerea
cheltuielilor pentru medicamente in favoarea altor domenii din bugetul pentru siinatate. Furnizorii de servicii
medicale precum MedLife, care au unitiiti ambulatorii ~i de laborator concentrate mai mult pe preventie dedit
pe tratament, beneficiaza din aceastii schimbare de strategie a Ministerului Siiniitiitii ("Ministerul Siiniitiitli").

Expunerea Grupului fald de Stat pentru fondurile acordate se estimeazd a rdmiine in continuare scdzutd

In trecut, Grupul s-a concentrat pe deservirea elienlilor privati, doar 12% din cifra de afaceri din 2015
derivand din contractele incheiate cu Statui pentru fmantarea serviciilor oferite pacientilor asigurati de Stat.
Linia de afaceri Farmacii are cea mai mare expunere la fmantarea de Stat (reprezentAnd 34% din vilnziirile
liniei de afaceri in 2015), reflectand, in principal, achizitionarea de catre clientii privati ai Grupului, din
farmaciile Grupului, a medicamentelor subventionate sau ale caror preturi sunt rambursate de catre Stat.
Concentrarea activitiitilor Grupului pe clienti privati ~i experienta Grupului in acest domeniu ofera 0 libertate
semnificativa pentru a decide natura serviciilor pe care Grupulle poate oferi, modalitatea in care respectivele
servicii sunt fumizate ~i stabilirea preturilor pentru respectivele servicii. De asemenea, reduce in mod
substanliala expunerea Grupului falii de un singur client. De~i Grupul se ~teaptii la 0 cre~tere in valoarea
nominala a fondurilor receptionate de la Stat prin CNAS, totu~i aceasta cre~tere va fi, in general, in
concordanta cu profilul curent al Grupului privind expunerea sciizutii falii de Stat. Expansiunea Grupului in
afara Bucure~tiului, unde mixul de pacienti cuprinde mai mulli abonati PPM, dezvoltarea unui al doilea brand
de laboratoare care va conduce la 0 cre~tere a contractelor cu CNAS, cre~terea inelusa in formulele c de
'9'it~VEGI;~
alocare a CNAS pentru Spitale, precum si ,
0 potentiala expansiune a liniei de afaceri Spitale in ..<Jr ar puti
~ ~

contribui la 0 cre~tere a ponderii acestor fonduri in cifra totala de afaceri. ~ ""'" ~ %


I!! ~~.. ~
Modelul echilibrat de afaceri al Grupului ofera 0 capturare eficienta a veniturilor ;3 0'01>-1 ;;
%p.?f{ ~
Grupul are un model de afaceri echilibrat, avdnd 0 prezenla senmificativa in activitalile medical ~-aR~ie: el~
ambulatorii, elinici dentare specializate, laboratoare, spitale generale ~i de specialitate ~i farmacii, su , e
vanzari de PPM catre clientii corporativi.

Aceastii capacitate extinsa ajutii Grupul sa capteze cheltuielile clienWor pe servicii medicale pe tot parcursul
ciclului de preventie, diagnoza ~i tratament. Punctele de colectare aflate in unitiitile Grupului ~i laboratoarele
sunt localizate in mod convenabil pentru a capta veniturile elienlilor din elinici pentru servicii de laborator.
Dupa ce elienlii primesc rezultatele analizelor de laborator, 0 trimitere catre un medic specialist ar putea
genera venituri suplimentare pentru elinici din consultatii ~i ar putea, eventual, duce la tratamentul elientului
prin internarea acestuia intr-un spital din Grup contra plata. Pleciind de la 0 consultalie cu 0 reletii, clientul ar
putea trece prin fata unei fannacii din Grup, ceea ce faciliteaza cumpararea medicamentelor prescrise. In

90
sI~it, un client al Grupului pentru PPM deseori va prefera ca membrii siii de familie s~ primeasca tratament
de la acei~i doctori pe care el sau ea ii frecventeazii ~i in cadrul acelo~i unitlili.

Expansiunea continua a Grupului a imbunal!pt capacitatea de captare a veDiturilor atilt in privinta serviciilor,
cat ~i din punct de vedere geografic. Extinderea continua a ofertei de servicii, spre exemplu in 2015 prin
infiintarea unor c1inici dentare de sine sl!l!toare, ofern oportunitiili supHmentare de a tmbunatilp captarea de
veDituri ale c1ienlilor pe servicii medical private. Se a~teapl! ca Grupul sa continue sa beneficieze din acest
model de afaceri.

Expansiunea prin cre~terea organica ~i achizilii o/era capacitate de creftere

Dezvoltarea Grupului a fost marcal! de 0 extindere continua a faciHtliplor in care i~i desta~oar~ activitatile, a
Hniilor de afaceri existente ~i a celor noi, precum ~i din punct de vedere al prezentei geografice. Deschiderea
organic~ de noi spitale, clinici ~i puncte de recoltare, precum ~i achizipa de alte unit~p de activitate au
contribuit la aceaslii cre~ere. Avilnd deja 0 prezent! semnificativa, obiectivul Grupului pentru 2016 este de a
se concentra pe achlzitii pentru a-~i extinde prezcnta in locuri noi din punct de vedere geografic ~i pentru a
gasi noi oportuDiliiti de pialii. Pentru mai multe informatii despre istoricul dezvoltiirii Grupului, v~ rugiim
consultati sectiunea "-Activitatea-Isloric",
Avilnd in vedere faprul ca fondatorii unor afaceri mici ~i independente in domeDiul serviciilor medicale
private lansate la sI~itul anilor 1990 - 2000 sunt interesati sa i~i Hchideze investiliile, in contexrul in care
cerinlele de capital pentru achiziponarea de tehnologie ~i servicii moderne care sa permitii afacerii sa rilmilna
competitiva pe piala cresc 0 dal! cu dezvoltarea continua a pielei, existli 0 oferla in cre~tere pentru
achiziponarea de catre Grup a unor potentiale afaceri. Astfel de afaceri mici au deseori 0 prezenta locala ~i
regional! dezvoltata, de principiu in anumite segmente de servicii, oferind sinergii semnificative pentru un
achizitor prin extinderea prezentei ~i extinderea scrviciilor oferite.

Costurile salariale fi efwienla au un impact asup,a p,ojitabilita!ii

Costurile salariale in sectorul serviciilor medicale din Romi1nia au crescut in ultimii ani. Sectorul pubHc a
devenit din ce in ce mm mult un angajator compelitiv pentru angajarea doctorilor ~i a asistenplor medicaH, pe
care Grupul, de asemenea, intenponeazii sa ii a!raga. in special, in domeDiul asistentilor medicali, concurenta
a pus presiune pe c~lerea salariilor. Aslfel, in octombrie 2015, Statui Roman a implementat 0 cre~tere de
salariu de 25% pentru salarialii sai din sectorul serviciilor medicale, punilnd presiune suplimentaril pe salariile
allgajaplor din sectorul privat de servicii medicale. De asemenea, in noiembrie 2016, Parlamentul . .
adoptat 0 lege prin care salariile angajaplor din anumite seetoare publice, inclusiv eel medica ~~ cre~te ~A-
medie cu 15% incepilnd cu decembrie 2016. La data prezentului Prospect,legea a~teaptli pro iii"! 5 fe ' \
Pre~edintele Romaniei. ~ 114< 1:\/'.1 ~
"p.f>RO ~
in plus, odalii cu intrarea in vigoare a anumitor modificilri ale Codului Fiscal incepilnd cu 1 p 'Warie 2016,
persoanele care desfil~oaril activitali independente (care nu se bazeazii pe relapi de mWlc1\) suntl 'tibJjD tb!l1?"
plilteascil contributii sociale suplimentare catre bugetul de Stat din veniturile ce deriva din respectivele
activitilti. 0 parte din personalul medical al Grupului i~i desfil~oara activitatea pe baza unor contracte
independente, respectivele modificari filndule aplicabile. Chiar daca pana ill jJl ewui, Grupul J(u a inregistrat
niciun impact semnificativ direct ca rezultat al respectivelor modificilri in regimul fiscal apHcabil, nu se poate
exclude ca medicii care activeazii pe bazii independenlii cu care Grupul a incheiat contracte sa soHcite
renegocierea eontactelor de servicii, motivind 0 astfel de solicitare prin noul regim fiscal, a dimi aplieare,
duce ]a 0 reducere a veniturilor nete ale acestora.

Costurile salariale ale Grupului ca pondere in cifra de afaeeri au crescut la sIar~itul anului 2015 ~i inceputul
anului 2016, iar Grupul se a~teaptli ca aceastil tendint! sa continue.

91
Schimblirile frecvente din regimul fIScal s-ar putea sa aibli un impact asupra costurilor fi sa afecteze
profitabilitatea

Regimul fiscal din Romania este intr-o continua schimbare. Suplimentar fata de impozitul de profit, 0 serie de
alte impozite Ii sunt aplicabile Grupului, iar respectivele impozite au fost modificate de numeroase ori in
trecut, ceea ce a avut un impact asupra profitabilitatii Gmpului. Pentru mai multe detalii, va rugam consultati
sectiunea "-Factori de Risc-Grupul este expus modificiirilor in regimul fiscal".

Dezvoltari Recente ~i Perspective


Mediul de pia til, de reglementare ~i cel fiscal

De la inceputul anului 2016, Grupul ii-a continuat cre~terea, a dezvoltat oferta de servicii ii prezenta
geograficil, inregistrand 0 cre!tere a cifrei de afaceri ~i a EBITDArecurentil la data de 30 septembrie 2016. De
asemenea, Gmpul a crescut num3.ru1 persoanelor care beneficiaza de PPM, num3.ru1 de vizite in elinicile sale,
numiirul de analize realizate in laboratoarele sale ii numiirul de procednri in spitalele sale, prin comparalie cu
primele noua luni din anu12015. Parra la data de 30 septembrie 2016, Grupul a dobandit participalii de control
in patru afaceri ~i, ulterior, a finalizat achizi\ia participa\iei de control in Centru1 Medical Pandnri S.A. in data
de 4 octombrie 2016.

Astfel, ~a cum este descris mai detaliat in sectiunea "-Activitate-Laboratoare", recent, Gmpul a lansat eel
de-al doilea brand in linia sa de afaceri Laboratoare, respectiv laboratoarele "Sf'anta Maria". Intemeiat pe
achizi\ia Diamed Center, finalizatil in martie 2016, noul brand opereazii in prezent un nurniir total de 14
puncte de colectare. Se estimeaza ca vor fi deschise noi puncte de colectare in cursul anului 2016 ii in 2017.

In noiembrie 2016, Parlamentul Romfuriei a adoptat 0 lege prin care salariile angajalilor din anumite sectoare
publice, inclusiv cel medical, vor cre!te in medie cu 15% incepand cu decembrie 2016. La data prezentului
Prospect, legea a!teapta promulgarea de catre Pre~edintele Romaniei. De!i nu au un impact direct asupra
salariilor angaja\ilor Grupului, cre~terile continue de salarii in sectorul public se a!teapta sa duci; la 0 cre!tere
a presiunii pe costnrile Grupului pentru recrutarea doctorilor, asistenlilor medicali ~i altor persoane din
domeniul serviciilor medicale. Aceasta presiune, cel mai probabil, va fi resimlita de catre toli concuren\ii din
acest sector ~i, in general, in economie.

In data de 30 septembrie 2016, Societatea a incheiat un contract de imprumut garantat cu International


Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, in suma de 10.000.000 EUR. La data prezentului
Prospect, din suma totala de 10.000.000 EUR, suma de 4.000.000 EUR a fost deja trasa.

Pe 28 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucure~ti a pronunlat 0 hotiiriire irevocabila irnpotriva Societalii intr-
un litigiu privind un caz de malpraxis. Ca urmare a respingerii recursului fonnulat de Societate, Curtea de
Apel Bucure~ti a obligat Societatea la plata unei sume in valoare de 500.000 EUR, in echivalent lei,
reprezent3nd daune materiale ~i morale. ~~~~EQ"S",
C:I~ f~-<,
Gmpul se a~teapta ca rezultatele fmanciare sa continua sa creasca, avand in vedere tul c~~m
serviciilor medicale prestate in unitatile sale continua sa creasca, iar rezultatele finan e ~~eriIo~
achizi\ionate recent continua sil fie consolidate in rezultatele financiare ale Grupului. De 'igeIlj!;l'~%hlpJ
estimeaza ea va continua sa analizeze achizitia unor potentiale afaceri, ceea ce va rezulta -0 extindere-
serviciilor in zone in care are deja prezentii sau au permite Grupului sa se extinda in zone noi.
Grupul dezvolta, de asemenea, oportunitilli de cre~tere organica in linia de afaceri Spitale. in plus, filiala
Societillii Clinica Dent Estet !i-a anuntat deja inten\ia de a deschide 0 noua clinica dentara !i alte facilit;;li in
2017.

Reznltatele operationale pentrn exercitiile financiare incheiate la data de 31 decembrie 2013,


2014 ~i 2015

92
Unnatorul tabel contine situa\ia consolidata a contului de profit sau pierdere ~i a altor elemente ale
rezultatului global al Grupului pentru anul incheiat la data de 31 decembrie 2013, 2014 ~i, respectiv, 2015:

Anul incheiat la
31 decembrie
2013 2014 2015

Auditat Auditat Auditat


Toate sumele sunt exprimate in RON, dacii nu este specificat altfel

Cifra de afaceri 296.187.022 332.602.460 390.978.897


Alte venituri operationale 9.593.198 4.623.353 4.591.826
Venituri opera1ionale 305.780.220 337.225.813 395.570.723
Cheltuieli operalionale (285.702.635) (31O.914.05:1} (366.579.247)
Profit operational 20.077.585 26.311.756 28.991.476
Costul finanliirii (12.792.946) (12.674.545) (11.270.696)
AIte che1tuieli financiare (9.391.934) (3.672.730) (4.722.017)
Rezultat financiar (22.184.880) (16.347.275) (15.992.713)
Rezultat inainte de impozitare (2.107.295) 9.%4.481 12.998.763
Cheltuiala cu impozitul pe profit (2.215.025) (2.308.529) (3.093.994)
Rezultat net (4.322.320) 7.655.952 9.904.769
atribuibil
Proprietarilor Grupului (3.818.594) 6.546.639 8.580.871
Intereselor care nu controleaza (503.726) 1.109.313 1.323.898
Ca~tig/pierdere rezuitatJa din reevaluaTe 13.530.874 (101.150)
Corectii referitoare la anii precedenli (391.949)
Impozit amanat pentru alte e1emente ale rezuItatului (2.164.981) 16.184 62.335
global
Total alte elemente de rezultat global 11.365.893 (84.966) (329.614)
Total aIte e1emente de rezuItat global atribuibile:
Proprietarilor Grupului 9.033.871 (84.966) (329.614)
Intereselor care nu controleaza 2.332.022
Total rezultat global 7.043.573 7.570.986 9.575.155
Total rezultat global atribuibil:
Proprietarilor Grupului 5.215.277 6.461.673 8.251.257
Interese10r care nu controleaza 1.828.296 1.109.313 1.323.898

Rezultat net (4.322.320) 7.655.952 9.904.769


Che1tuiala ell impozitul pe profit 2.215.025 2.308.529 3.093.994
Rezultatul financiar net 22.184.880 16.347.275 15.992.713
Deprecierea, amortizarea activelor imobilizate 25.917.608 25.780.260 26.748.141
EBITDA 45.995.193 52.092.016
Sursii: Situaliile Financiare Anuale ~f( ~<9.:
~A"
f
{gG:)

~*~~ ~~A
<:) ~7
~ r4~ E
Cifra de afaceri a Grupului este formata, in principal, din viinziiri de: (i) servicii ~i produse "'0 di~~ ;
catre persoane pe baza de plata pentru servicii ("PPS"), (ii) servicii ~i produse medicale catre 'enli pentru
care Statui pliite~te prin CNAS, ~i (iii) viinziiri de PPM, care sunt achizilionate, in genera, """" ,
corporativi pentru angajatii acestora.

Grupul obline venituri din cele ~ase linii de afaceri:

Clinici, care genereaza vanzari din consultatii, tratament ambulatoriu ~i servicii de diagnostic ~i
imagistica;

Stomatologie, care genereaza vanzari din servicii stomatologice care acopera 0 gama de servicii de la
iniilbire a dinlitor, la estetica dentara, chirurgie dentara ~i implanturi;

93
Laboratoare, care genereazil vanziiri diotr-o garnii extinsil de analize de la analize standard de recoltare a
silogelui ~i analize genetice complexe de laborator;

Camorate, care genereaza vanzm de pachete predefinite de preventie orientate catre servicii medicale.
Aceste PPM sunt vfindute, in principal, companiilor romiine~ti ca pachet de beneficii pentru angaja!ii
acestora, de~i io unele cazuri, chiar ~i persoanelor io mod iodividual. Pentru PPM, 10 general,
companiile pHitesc un abonament lunar pentru angajapi lor. Aceasta linie de afaceri afera, in general,
servicii care acopera doua componente:

o medicina muncii, care este 0 cerinta legaHi in Romania; ~i

o pachete de servieii medicale "pe baza de accesll care afera, in mod special, acces la un medic
generalist pentru consultalii, la anumite analize de laborator ~i diagnosticil ~i imagisticil.

Spitale, care genereaza vanzan din servicii de spitalizare ~i din anumite interventii chirurgicale de 0 zi,
matemitate ~i alte specializilri;

Farmacii, care genereaza vanzari din produse fannaceutice ~i alte produse asemanatoare prin reteaua de
farmacii a Gropului localizate 10 unele diotre clioicile mari ale Gropului.

Urmiltorul tabel preziotil veniturile pentru fiecare liuie de afaceri a Grupului pentru exerci!iile fmanciare
iocheiate la 31 decembrie 2013, 2014 ~i 2015:
Anul incheiat la 31 decembrie
Modificare % Modificare %
2013 2014 2015 2014/2013 201512014
(%)
Cifra de Afaceri
(RON), din care: 296.187.022 332.602.460 390.978.897 12,3% 17,6%
Clinici 78.360.020 85.770.273 101.014.108 9,5% 17,8%
Stomatologie 479.546 930.250 1.973.307 94,0% 112,1%
Laboratoare 54.999.925 63.378.774 76.187.985 15,2% 20,2%
Vanziiri
COIporative 86.611.529 96.821.851 111.190.772 11,8% 14,8%
Spitale 58.251.462 66.216.466 80.483.227 13,7% 21,5%
Farmacii 16.666.468 18.572.490 19.573.149 11,4% 5,4%
Alte venituri 818.072 912.355 556.349 11,5% -39,0%
Sursii: Situatiile Financiare Anuale

In ceea ce prive~te sursa veniturilor, clientii corporativi ~i clienti persoane flZice domina cifra de afaceri totala
a Gropului, reprezentiind: 90% in 2013, 87% 10 2014 ~i 88% 10 2015 dio cifra totalil de afaceri a Grupului
pentru aceste perioade. Veuiturile din alociirile de la Stat prin CNAS ~i Miuisterul Siloiltil!ii au
urmatoarele ponderi in cifra de afaceri a Gropului pentru respectivii ani: 10% 10 2013, 13% 10
2015.

Linia de afaceri Clinic;

Veniturile dio Cliuici au crescut in 2014 cu 7.410.253 RON sau 9,5%, de la 78.360.020 KC'l"'.om
85.770.273 RON 10 2014. Cre~terea s-a datorat cre~terii cu 5,7% 10 nmniirul vizitelor de la .q,im.!!'in;
561.00010 2013 la aproximativ 593.000 in 2014, combinatii cu cre~terea cu 3,7% 10 pre\ul mediu pe vizitil de
la 140 RON/vizitii in 2013 la 144,8 RON/vizitii in 2014. Veniturile din Cliuici au crescut 10 2015 cu incil
15.243.835 RON sau 17,8%, la 101.014.108 RON, in mare datoritii cre~terii cu 16,4% a numiirului de vizite la
aproximativ 690.000 10 2015 ~i, de asemenea, cre~terii cu 1,1 % a pre\Ului mediu pe vizita la 146,3 RON/vizit'
10 2015, prio compara!ie cu 2014. Cre~terea 10 nmniirul de vizite s-a datorat cre~terii continue a numiirului de
clien!i in cliuicile Grupului deschise inainte de 2014, cat ~i 10 noile facilitii!i deschise in 2014 ~i 2015.
Achizitiile dio 2015 au contribuit, de asemenea, la cre~terea nmniirului total de vizite in respectivul an. Pre\UI
mediu pe vizita a crescut datorita schimbarii in mixul de servicii ~i a unei u~oare cre~teri a pretului pe vizita
pentru anumite specializari in fiecare dintre aceste perioade.

94
Linia de afaceri Stomatologie

Veniturile din Stomatologie au crescut in 2014 cu 450.704 RON. sau 94%, de la 479.546 RON in 2013 la
930.250 RON in 20 14. Cre~terea s-a datorat, In mare, dubliirii numiirului de scaune stomatologice de la dona
la patru, operate in cadrul unei specialitii\i separate in cadrul clinicii Victoria. Veniturile au crescut ~i in 2015
cu 1.043.057 RON sau 112,1%, la 1.973.307 RON, datorita deschiderii in mai 2015 a unei clinici
stomatologice specializate In zona Unirii din Bucure~ti sub brandul DentaLife. Clinica opereaza patru scaune
stomatologice, se adreseaza pacien\ilor din toate segmentele de varstii (de la copii la adul\i) ~i are echipament
propriu de imagistiea.

Linia de afaceri Laboratoare

Veniturile din Laboratoare au crescut in 2014 cu 8.378.849 RON sau 15,2%, de la 54.999.925 RON in 2013 la
RON 63.378.774 in 2014. Cre~terea s-a datorat, in principal, cre~terii cu 19,2% a numiirulni de analize de
laborator realizate In 2014 comparativ cu 2013 de la peste 2.873.000 analize de laborator in 2013 la peste
3.424.000 analize de laborator in 2014, in limp ce pre\UI mediu a scazut cu 3,3%, de la 19,1 RON/analiza in
2013 la 18,5 RON/analiza in 2014. Veniturile au crescut ~i in 2015 cu 12.809.211 RON sau 20,2%, la
76.187.985 RON, datorita cre~terii numiirului de analize de laborator cu peste 206.000 sau 6,0% ~i a pre\Ului
mediu cu 2,5 RON /analiza sau 13,4% comparativ cu 2014. Cre~terile din 2014 ~i 2015 in numiirul de analize
realizate s-a datorat, in principal, ere~terii numarnlui de punete de reeoleetare operate de Grup ~i aehizitiei de
laboratoare In 2015. Modificariie tn pretui medm s-a datorat sehimbariior tn mixul de analtze de iaborator
realizate.

Linia de afaceri Corporate

Veniturile din Corporate au crescut In 2014 cu 10.210.322 RON sau 11,8%, de la 86.611.529 RON in 2013 la
96.821.851 RON in 2014. Cre~terea s-a datorat, in principal, majoriirii cu 9,4% a numiirului mediu de PPM
viindute 2014 (peste 279.000 PPM) comparativ cu 2013 (peste 255.000 PPM), inso\ita de 0 majorare de 2% a
pre\Ului mediu anual pe PPM (de la 339,8 RONIPPM la 346,6 RONIPPM). Veniturile au crescut ~i In 2015 cu
14.368.921 RON sau 14,8%, la 111.190.772 RON, in principal, datoritii unei majoriiri de 21,5% (peste 59.000
PPM) in numiirul mediu de PPM viindute. Pre\UI mediu annal per PPM a scazut in 2015 la 328,1 RONIPPM
comparativ cu 2014, deoarece mixul de PPM viindute s-a schimbat catre pachete cu preturi mai mici, aceasta
strategie aviind drept scop atragerea ciien\ilor noi. Numiirul de PPM viindute urmeaza 0 tendin\a ascendenta
datoritii urmatorilor doi factori principali: penetrarea in cre~tere a produsului Intr-o baza mai extinsa de clienli
eorporativi, amt din punet de vedere al prezentei geografiee cat ~i ea dimensiune a afaeerii ~i ere~terea eotei
de pialii a Grupului pe contul concuren\ei, in special al furnizorilor mai mici de PPM. Evolu\ia pre\Ulni mediu
se datoreaza schimbiirii constante a mixului de pachete achizilionate de clien\i ~i expansiunii con . ~iilt~~
piele din afara Bucure~tiulni, ceea ce, la riindul sau, are impact asupra misului de preturi pe pa~~ '-
..
~

precum ~i datoritii achiziliei In 2015 a unor ciien\i mari care au cumparat pachete de baza. ~ ~~. 't,
~ Sp.~ ;;
Linia de afaceri Spitale % ",flRO ~
,....,~

Veniturile din linia de afaceri Spitale au crescut in 2014 cu 7.965.004 RON sau 13,7%, de la 58.251. . _=:=~
in 2013 la 66.216.466 RON in 2014. Cre~terea din 2014 s-a datorat majoriirii cu 18,2% a numiirului de
pacien\i de la aproximativ 33.000 in 2013 la aproximativ 39.000 in 2014, care a acoperit scMerea de 4,8% in
pre\UI mediu per pacient de la 1.791 RON/pacient In 2013 la 1.706 RON/pacient in 2014. Veniturile au
crescut ~i in 2015 cu 14.266.761 RON sau 21,5%, la 80.483.227 RON, in principal, datoritii cre~terii cu
30,8% (sau aproximativ 12.000 pacien\i) a numiirului de pacien\i, care a acoperit scMerea de 6,6% (sau 113,1
RON /pacient), comparativ cu 2014, in pre\UI mediu per pacient. Numiirul de pacien\i a crescut In perioada
2013-2015, in care Grupul ~i-a extins in mod continuu capacitatea de utilizare in spitalele existente ~i a
deschis, In 2015, capacita\i noi de centre ambulatorii ~i de interven\ie cardiaca. Un alt factor care a contribuit

95
la aceastil cre~tere a fost majorarea in valoarea totala a fondurilor disponibile Grupului de la CNAS,
comparativ cu perioadele precedente.

Linia de afaceri Farmacii

Veniturile liniei de afaceri Farmacii au crescut in 2014 cu 1.906.022 RON sau 11,4%, de la 16.666.468 RON
in 2013 la 18.572.490 RON In 2014. Cre~terea din 2014 s-a datorat, in principal, majoriirii cu 11,6% a valorii
medii pe fiecare tranzactie de la 70,4 RON itranzaclie la 78,6 RON itranzactie, in timp ce nurniirnl de
tranzaclii a fost relativ constant de aproximativ 236.000 tranzactii. Veniturile au crescut ~i in 2015 cu
1.000.659 RON sau 5,4%, la 19.573.149 RON, datoritil majoriirii nurnarnlui de tranzactii cu 4,2% (sau
aproximativ 10.000 tranzactii), ciit ~i a valorii medii pe tranzaclie cu 1,1% (sau 0,9 RON I tranzactie),
comparativ cu anul precedent.

Alte venituri

AIte venituri includ, in principal, veniturile din comisioanele de brokeraj aferente asigurarilor intermediate de
brokerul de asigurare al Grupului. Alte venituri au crescut In 2014 cu 94.283 RON sau 11,5%, de la 818.072
RON in 2013 la 912.355 RON in 2014. Alte venituri au scazut semnificativ in 2015 cu 356.006 RON sau 39%
la 556.349 RON.

Alte venituri operationale

Alte venituri operationale au scazut in 2014 cu 4.969.845 RON sau 51,8%, de la 9.593.198 RON in 2013 la
4.623.353 RON in 2014. Alte venituri operationale au scazut ~i in 2015 cu 31.527 RON sau 0,7%, la
4.591.826 RON. Aceastil categorie include, in principal, costurile capitalizate cu activele necorporale, ca
urmare a investiliilor Grupulni a resurselor proprii ~i a dezvoltiirii continue a platformei de IT a Grupulni, care
au insurnat 1.981.000 RON in 2013,3.762.989 RON in 2014 ~i 3.300.000 RON in 2015. Restnl de scadere in
valoare de la 2013 la 2014 a fost cauzat de 0 tranzaclie de vanzare ~i preluare prin leasing fmalizatil catre
s~itului anului 2013, prin care Grnpul a viindut ~i a achizitionat prin leasing 0 parte din flota de vehicule ~i
anumite echipamente medicale in scopul extemaliziirii managementului flotei non-medicale.

Cheltuieli operationale

Cheltuielile operationale includ cheltnieli fixe ~i variabile, precum ~i cheltnieli cu bunuri ~i materiale utilizate
de Grup pentrn prestarea serviciilor. Cheltnielile operationale ca pondere in cifra de afaceri au reprezentat
96,5% in 2013,93,5% In 2014 ~i 93,8% in 2015. Principalele categorii de cheltnieli operationale sunt descrise
maijos.

Cheltuieli salariale ~i de alta natura ~i contribulii sociale

Aceste cheltnieli includ cheltuielile cu salariile brute ~i cheltnielile cu impozitele aferente salariilor pentrn
personalul propriu al Grnpului, inclusiv doctori, asistenli medicali, personal de laborator, f: ~G . 'Il
persoane din administratie din sediul central ~i din unitillile operative. Cheltuielile cu doctorii .. ~~e~~ ~~
servicii pentrn Grup pe baze independente sunt incluse In categoria Cheltuielile cu tertii (inclu c~ \
i!r
cu medicii), descrise maijos. ~ n"OSIl>1.
o "r" .h;

'"
Cheltnielile Grupului cu salarii ~i contribulii sociale au crescut in 2014 cu 1.497.004 RON sau ~'y., de ~
80.845.770 RON in 2013 la 82.342.774 RON In 2014, In principal, datoritil cre~terii In volurn, Intrnc
angajat din ce in ce mai mult personal in unitatile noi ~i in cele existente, iar doctorii angajati ~i managerii de
unitate sunt remunerali partial In funclie de activitate. Comparativ cu 2014, cheltuielile cu salariile ~i cu
contributiile sociale aferente au crescut in 2015 cu 18.601.139 RON sau 22,6%, la 100.943.913 RON,
datoritA, in principal, unnatorilor factori:

96
efectul pentru intregul an financiar 2015 al cheltuielilor cu salariile ~i contribupile sociale pentru
personal, in legatura cu deschiderea de noi unitil(i de afaceri in 20 14 ~i cheltuieli suplimentare aferente
deschiderii clinicilor ~i spitalelor in 2015;

achizitia Centrului Medical Sarna ~i a grupului de societilp de sub controlul acestuia la inceputul anului
2015, ceea ce a adaugat cheltuieli suplimentare cu personalul cheltuielilor consolidate; ~i

cre~terea salariilor pentru anumite categorii de personal medical incepand ell octombrie 2015.

Aceasta categorie de cheltuieli, ca pondere In ciffa de afaceri a Grupului, a reprezentat 27,3% in 2013,24,8%
In 2014 ~i 25,8% in 2015. Cre~terea u~oara din 2015 s-a datorat majoriirii salariilor aoumitor categorii de
personal medical, precum ~i majorani numarului de personal (medical ~i non-medical) in unitatile nau-
deschise, unitilp unde cheltuiala cu salariile a avut 0 pondere mai mare in venituri avnd In vedere ca acestea
erau in faza incipienta de operare; perioada in care ~i-au desIa~urat activitatea mai putin eficient pe toate
categoriile de cheltuieli.

Consumabile, materiale Ii materiale de reparalii

Aceste cheltuieli include diverse consumabile medicale ~i alte active utilizate de liniile de afaceri ale
Grupului, inclusiv reactivi de laborator, consumabile sterile pentru interventii chirurgicale ~i consultatii ~i
articole de cura(enie. Cheltuielile Grupului pentru consumabile ~i materiale de reparapi au crescut in 2014 cu
8.160.201 RON sau 16,0%, de la 50.946.643 RON in 2013la 59.106.844 RON in 2014. Cre~terea de la 2013
la 2014 s-a datorat, in principal, cre~terii activitatii ~i deschiderii unor noi unitati de afaceri in 2014.
Cheltuielile au crescut ~i In 2015 cu 8.234.531 RON sau 13,9%, la 67.341.375 RON, datoritil cre~terii
activitatii ~i extinderii in ceea ce prive~te numarul de unitati.

Aceastil categorie de cheltuieli ca pondere in ciffa de afaceri a Grupului a reprezentat 17,2% in 2013,17,8%
In 2014 ~i 17,2% In 2015. Scaderea u~oara a acestor cheltuieli ca pondere in ciffa de afaceri, in 2015, s-a
datorat economiilor de scara ~i a eficientei ridicate, ca unnare a unor venituri mai mari, rezultate din impactul
nega!iv al deschiderilor de noi unitil(i In 2014 care, in faza incipientil de operare, au funcponat la 0 rata mai
mare cheltuielilor care pondere in cifra de afaceri.

Chirii fi utili/ap

Aceste cheltuieli includ cheltuielile cu chiriile pentru locapile Grupului aferente unitillilor medicale ~i sediului
central care sunt operate de Grup, Insa care nu sun! In proprietatea acestuia, cheltuielile cu leasing-urile
operationale ~i cheltuielile ell utilitatile pentru toate unitatile. Cheltuielile Grupului pentru chirie ~i utilitltti au
crescut In 2014 cu 2.341.697 RON sau 15,4%, de la 15.216.706 RON In 2013 la 17.558.403 RON. Cre~terea
In cheltuielile cu chiria de la 2013 la 2014 s-a datorat, In principal, cre~terii locapilor Inchiriate atilt pentru
clinici, cfit ~i pentru punctele de recoltare, ca urmare a deschiderii de noi unitilli in 2014. De asemenea,
Grupul a Inceput sa utilizeze leasingul operaponal in loculleasingului financiar pentru flota sa de vehicule ~i
pentru 0 parte nesubstaoliala de alte echipamente, prelund aceste cheltuieli In aceastil categ . /II

de inchiriere pentru noile unitati, care, la faza incipientii de operare. au functionat la 0 rata mai mare a
cheltuielilor ca pondere in cifra de afaceri, precum ~i datorita utilizarii mai extinse a leasingului operational.

Chel/uieli cu maifuri

97
Aceste cheltuieli includ, in principal, cheltuielile cu pradusele fannaceutice vandute de fannaciile Grupului.
Cheltuielile cu marfurile au crescut in 2014 cu 306.016 RON sau 2,1%, de la 14.489.152 RON in 2013 la
14.795.168 RON in 2014. Cre~terea de la 2013 la 2014 s-a datorat, In mod direct, volumului de praduse
fannaceutice vdndute In fannaciile Grupului. Aceste cheltuieli au crescut ~i in 2015 cu 1.772.096 RON sau
12,0%, la 16.567.264 RON, datoritii cre~terii vdnziirilor de praduse fannaceutice ~i a costurilor mai marl cu
respectivele praduse, ca urmare a schimbiirilor In regimul de reglementare care a avut impact asnpra pretului
medicamentelor.

Aceasta categorie de cheltuieli ca pondere in cifra de afaceri a Grupului a reprezentat 4,9% in 2013, 4,4% in
2014 ~i 4,2% In 2015.

Cheltuieli de promovare

Aceste cheltuieli includ cheltuielile Grupului cu carnpaniile de publicitate in diverse mijloace media, cu
activitalile de relatH publice ~i allo cheltuieli de marketing. Cheltuielile cu pramopile au crescut in 2014 cu
1.222.191 RON sau 50,8%, de la 2.407.728 RON in 2013 la 3.629.919 RON In 2014. Cre~terea de la 2013 la
2014 s-a datorat deciziei Grupului de a majora cheltuielile de marketing pentru a sprijini cre~lorea de Incasiiri
in numerar ~i pentru a dezvolta gradul de con~tientizare a brandului la nivel nalional, avand In vedere intenlia
Grupului de a se dezvolta in afara Bucure~tiului. Aceslo cheltuieli au crescut ~i in 2015 cu 3.591.077 RON sau
98,9%, la RON 7.220.996, din nou ca urmare a deciziei de a dezvolta brandulla nivel nalional ~i de a sprijini
deschideri de noi unitali ~i achizilii la care s-a angajat Grupul san pe care intenlioneaza sa Ie realizeze In
urmatoarea perioada.

Aceastii categorie de cheltuieli ca pondere In cifra de afaceri a Grupului a reprezentat 0,8% in 2013, 1,1% in
2014 ~i 1,8% in 2015. Cre~terea in aceste cheltuieli ca pondere in cifra de afaceri s-a datorat, In principal,
eforturilor Grupului de a complementa expansiunea geografica cu cre~terea gradulni de co~tientizare a
brandului la nivel naponal.

Cheltuieli cu primele de asigurdri ~i cu comuniCafiiIe

Aceste cheltuieli includ cheltuieli cu comunicapile (internet, telefon) ~i primele de asigurare atdt medicale, cdt
~i non-medicale, inclusiv polite de malpraxis, raspundere civila, raspundere civila pentru autovehicule
obligatorie ~i facultativa ~i asiguriiri de praprietate. Aceslo cheltuielile pentru prime de asigurare ~i
comunicatH au erescut In 2014 eu 450.187 RON sau 12,3%, de la 3.664.020 RON in 2013, la 4.114.207 RON
in 2014. Cre~terea de la 2013 la 2014 s-a datorat ere~terii in general a operapunilor Grupului (cre~teri In flotii,
numiir de unitiili, abonarnenlo de lolefon, etc.). Aceste eheltuieli au crescut ~i In 2015 eu 751.068 RON sau
18,3%, la 4.865.275 RON, datorita cre~terii activitalii. Aeeasta categorie de cheltuieli ca pondere in eifra de
afaeeri a Grupului a ramas constanta la 1,2% in 2013, 2014 ~i 2015.

Cheltuieli cu ter,ii (inclusiv contractele cu medicii)

Cheltuielile eu tertii includ, in principal, eheltuielile eu doetorii contractap de Grup ea furnizori independenp
de servieii. Cheltuielile cu tertii includ, de asemenea, alte tipuri de cheltuieli angajate eu lorte p- ~ ~
consultanti juridici ~i fmanciari ~i costurile eu reteaua "NetLife", care deserve~te abonatii HPP . P~ lU" '\
t'"
. 0 '5
" '!t._
zone in care Grupul nu are prezenlii. In 2015, cheltuielile eu ace~ti doctori au reprezentat ap I!!"i_
din cheltuielile eu tertii. ~ <>ROeP<1;'
o ,.,:<
Cheltuielile Grupului cu tertii au erescut in 2014 eu 14.033.977 RON sau 18,3%, de la 76.88 1.
2013, la 90.915.681 RON in 2014. Aeeastii ere~tere s-a datorat, In principal, ere~lorii In serviciile fuiill'2;rti;i'ae
doctorii contraetali de Grup ca fumizori independenli de servieii, reflectiind extinderea activitiililor Grupului
~i ere~terea cheltuielilor angajate prin releaua "NetLife". Aceste cheltuieli cu tertii au ereseut ~i in 2015 cu
14.334.268 RON sau 15,8%, la 105.249.949 RON, datoritii cre~terii continue a volumului ~i extinderii
activitatilor Grupului, eeea ee impune eolaborarea cu un numiir mai mare de doctori. Rezultatele din 2015 au

98
fost afectate, de asemenea, de cheltuielile aferente pregiitirii ~i finaliziirii Grupului ~i de cheltuielile cu
serviciile de consultan\ii pe anumite probleme specifice.

Amortizarea ~i pierderiie din depreciere recunoscute in contul de profit 1; pierdere

Cheltuielile cu amortizarea ~i deprecierea au scazut in 2014 cu 137.348 RON sau 0,5%, de la 25.917.608
RON In 2013 la 25.780.260 RON in 2014. Aceste cheltuieli au crescut in 2015 cu 967.881 RON sau 3,8%, la
26.748.141 RON, din cauza majoriirii investiliilor in activele imobilizate ~i achiziliilor fmalizate in 2015.

EBITDA

EBITDAa crescut in 2014 cu 6.096.823 RON sau 13,3%, de la 45.995.193 RON In 2013 la 52.092.016 RON
In 2014. Cre~terea in EBITDA de la 2013 la 2014 s-a datorat, in principal, cre~terii activitiitii Grupului ~i
imbuniitiitirii eficien(ei ~i a marjelor, care au imbuniitiitit profitabilitatea.

EBITDA a crescut ~i in 2015 cu 3.647.601 RON sau 7,0%, la 55.739.617 RON, in principal, datoritii
vnzarilor in cre~tere. Marja EBITDA a sciizut u~or in 2015, din cauza costurilor de infiintare ~i a capacitiitii
reduse de utilizare a noilor unitiiti, precum ~i din cauza unor costuri nerecurente pentru consuItan\ii legalii,
financiarii ~i de due diligence in legiiturii cu procesele de achizitie ~i proiectele strategice, precum ~i pentru
analizele realizate de consultantii extemi.

ProfituI operational

Profitul operational a crescut In 2014 cu 6.234.171 RON sau 31,1%, de la 20.077.585 RON in 2013, la
26.311.756 RON in 2014. Cre~terea profitului operational de la 2013 la 2014 s-a datorat factorilor prezentati
mal sus.

Profitul operational a crescut ~i in 2015 cu 2.679.720 RON sau 10,2%, la RON 28.991.476, in principal,
datoritii factorilor prezentati mai sus.

Rezu\tatu\ financiar
Ca urmare a factorilor prezentali mai jos, rezuItatul fmanciar (pierdere) in 2014 a scazut cu 5.837.605 RON
sau 26,3%, de la 22.184.880 RON in 2013, la 16.347.275 RON in 2014. Rezultatul financiar (pierderea) a
scazut ~i In 2015 cu 354.562 RON sau 2,2%, la 15.992.713 RON, in principal, datoritii elementelor descrise
maijos.

Cheltuiala cu dobfinda

Cheltuiala cu dobfulda a scazut In 2014 cu 118.401 RON sau 0,9%, de la 12.792.946 RON in 2013, la
12.674.545 RON in 2014. Sciiderea ntinorii in cheltuiala cu dobfulda In 2014 s-a datorat, in principal, sciiderii
datoriilor purtiitoare de dobfuldii intre 2013 ~i 2014. Cheltuiala cu dobfulda a scazut ~i In 2015, cu 1.403.849
RON sau 11,1 %, la 11.270.696 RON In 2015, in principal, datoritii unei noi facilitiili de fman I!tt~!igffit ~'n
octombrie 2014 pentru refinantarea unor imprumuturi anterioare pe termen lung, 1a un cost 1ft redu~ ~ '\
~ A.;S'r' ~
(Pierderi)/Cfi~tiguri nete din cursul valutar ~ ~ 01311-1 ~
'b p.i'f\: ~
Pierderile nete din cursuI valutar (realizate ~i nerealizate) a scazut in 2014 cu 2.114.131 RO 78,7%, de
2.685.129 RON in 2013 la 570.998 RON in 2014. Sciiderea In pierderile din curs valutar
principal, unei evolutii mai reduse a cursului valutar In 2014 comparativ cu 2013. Pierderile nete din cursuI de
schimb au crescut In 2015 cu 1.800.664 RON sau 315,4%, comparativ cu 2014, din cauza unei evolutii mai
mari in cursul de schimb valutar in 2015 comparativ cu 2014.

Alte (cheltuieli)lvenituri financiare nete

99
Cheltuielile financiare nete au scazut in 2014 cu 3.605.073 RON sau 53,8%, de la 6.706.805 RON in 2013 , la
3.101.732 RON, in 2014. Scaderea In cheltuielile financiare nete s-a datorat seaderii in discount-urile
fmanciare acordate de Grup clien\ilor acestuia pentru faeturile platite In avans. Cheltuielile financiare nete au
scazut ~i In 2015 cu 751.377 RON sau 24,2%, la 2.350.355 RON in 2015, in principal, datoritii scaderii In
discount-urile fmanciare acordate de Grup clientilor acestuia pentru facturile pliitite in avans.

Rezultatul inainte de impozitare

Ca urmare a factorilor prezenta\i mai sus, rezultatullnainte de impozitare a crescut in 2014 cu 12.071.776
RON, de la 0 pierdere de 2.107.295 RON In 2013, la un profit de 9.964.481 RON In 2014 ~i a crescut cu Inca
3.034.282 RON sau 30,5%, la 12.998.763 RON, In 2015.

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit a ereseut in 2014 eu 93.504 RON sau 4,2%, de la 2.215.025 RON in 2013, la 2.308.529
RON in 2014, ca urmare a majoriirii profitului impozabil, care a compensat scaderea in cheltuielile
nedeductibile.

Irnpozitul pe profit a crescut ~i In 2015 cu 785.465 RON sau 34,0%, la 3.093.994 RON, din eauza rnajoriirii
profitului impozabil, insotite de 0 cre~tere a cheltuielilor nedeductibile. Rata efectiva de impozitare, calculatii
ca impozit platit asupra rezultatului 1nainte de impozitare a reprezentat 23,2% In 2014 ~i 23,8% In 2015.

Rezultatul net

Ca urmare a factorilor prezenta\i mai sus, rezultatul net pentru anul2014 a ereseut cu 11.978.272 RON, de la
o pierdere de 4.322.320 RON in 2013, I. un profit de 7.655.952 RON in 2014. Rezultatul net In 2015 a
insurnat 9.904.769 RON, marciind 0 cre~tere de 2.248.817 RON sau 29,4%, eomparativ eu 2014.

RezuItatele operationale pentru perioada de 9 luDi incheiata la 30 septembrie 2016

Tabelul de rnai j os prezintii situa\ia neauditatii eonsolidata interimara a eontului de profit ~i pierdere ~i a altor
elemente ale rezultatului global a Grupului, pentru perioada de nona Inni ineheiata la 30 septembrie 2016,
comparativ eu 30 septembrie 2015:

Nomi luni i'ncheiate la 30 septembrie

2015 2016
Neauditat Neauditat
Exprimate in RON, dacii nu este specificat
alifel

Cifra de araceri 285.352.172 361.489.209


Altt: veniluri opera~ionaJ e 2.909.979
Venituri operationale 288.262.151
Cheltuieli operationale (269.172,819)
Profit operational 19,089.332
Costul finantarii (8.468.000)
Alte cheltuieli financiare 366.189
Rezultat financiar (8.101.811)
Rezultat inainte de impozitare 10.987,521
Cheltuieli ell impozitul pe profit (1.849.449)
Rezultat net 9.138,072 43.138
atribuibil:
Proprietarilor Grupului 7.812.407 (2.001.084)
Interese10r care nu controleaza 1.325.665 2.044.222
C~tig/pierdere rezultatlil din reevaluare (88.694)
Corectii referitoare la anii precedenti
Impozit amanat pentru alte elemente ale rezultatului global 13.814
Total alte elemente de rezultat global (74,880)

100
Noua luni incheiate la 30 septembrie

2015 2016
Neauditat Neauditat
Exprimate in RON, dacii nu este specijicat
alifel

Total aIte elemente de rezuItat global


atribuibile:
Proprietarilor Grupului (74.880)
Intereselor care nu controleaza
Total rezultst globsl 9.063.192 43.138
Total rezultat global atribuibil:
Proprietarilor Grupului 7.737.527 (2.001.084)
Intereselor care nu controleaza 1.325.665 2.044.222
RezuItat net 9.138.072 43.138

Cheltuie1i cu impozitul pe profit 1.849.449 1.382.946


Rezultatul financiar net 8.101.811 10.011.919
Deprecierea, arnortizarea activelor imobilizate 21.193.394 27.420.605
EBITDA 40.282.726 38.858.608
Sursa: Situaliile Financiare lnterimare

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri a crescut cu 76.137.037 RON sau 26,7%, de la 285.352.172 RON in perioada de noua luni
incheiata la 30 septembrie 2015, la 361.489.209 RON in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie
2016. Aceasta cre~tere s-a datorat, in principal, cre~terii semnificative din toate liniile de afaceri ale Grupului,
eu preponderenta in Stomaiologie, Cliniei ~i Laboratoare, preeum ~i aehizitiilor fmaiizate de Grup in perioada
de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016.

Urmatorul tabel prezinta cifra de afaceri pentru perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016
comparativ cu perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015 pentru fiecare dintre lioiile de afaceri ale
Grupului:
Noua IUDi iDcheiate la
30 septembrie Modificare %
2015 2016 2015 v 2016
RON RON
(Neauditat) (Neaumlat)
Clinici 70.932.695 91.197.849 28,6%

Stomatologie 1.280.831 9.645.716 653,1%

Laboratoare 55.418.287 70.836.617 27,8%

Vanzari Corporative 81.741.748 93.766.469 14,7%


Spitale 61.284.848 78.395.460 27,9%
Fannacii 14.400.272 16.958.285 8%
Alte venituri 293.491 688.813 ..\l~"~~~:,f-9<,
Cifra de Afaceri
Sursii: Situaliile Financiare lnterimare
285.352.172 361.489.209
; p\. ~f '\
!;( ~~ n
... O",p-i ;;
Linia de afaceri Clinici % t-\,R v 1'1
Veniturile liniei de afaceri Clinici au crescut cu 20.265.154 RON sau 28,6%, de la 70.932.'1&t..!~~V
"".
perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015 la 91.197.849 RON, in perioada de noua luni incheiata
la 30 septembrie 2016. Aceasta cre~tere s-a datorat cre~terii cu 30,3% sau 148.000, a numiirului de vizite in
perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016, comparativ cu aceea~i perioada din 2015, de la
489.000 in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 637.000 in perioada de noua luni
incheiata la 30 septembrie 2016. Aceastii cre~tere a acoperit scaderea de 1,4% in pre(ul mediu apJicabii dintre

101
cele doua perioade, de la 145,1 RON/vizitA in periooda de noua luni incheiotA la 30 septerobrie 2015 la 141.1
RON/vizita in perioada de noua luni incheiatA la 30 septembrie 2016.

Linia de afaceri Stomatologie

Veniturile din linia de afaceri Stomatologie au crescut cu 8.364.885 RON sau 653%, de la 1.280.831 RON, in
perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 9.645.716 RON, in perioada de noua luni incheiatA
la 30 septembrie 20 16. Cre~terea de peste 7 ori in aceasta linie de afaceri s-a datorat, in principal, achiziliei
Dent Estet (ale carei rezultate au fost incluse in rezultatele fmanciare ale Grupului ~i in veniturile liniei de
afaceri Stomatologie din iulie 2016) ~i includerea, pentru 0 perioada completil de noua luni incheiata 1a 30
septembrie 2016, a rezultatelor DentaLife, clinica specializata independentil a Grupului, deschisa in mai 2015
in Bucure~ti.

Linia de afacer; Laboratoare

Veniturile din linia de afaceri Laboratoare au crescut cu 15.418.330 RON sau 27,8%, de la 55.418.287 RON,
in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 70.836.617 RON, in perioada de noua luni
incheiatA la 30 septemhrie 2016. Aceastil cr~tere s-a datorat unei cr~teri in numilrul de analize de laborator
cu 26,2% sau 689.000, de la 2.634.000 de analize de laborator, in perioada de noua luni incheiata la 30
septembrie 2015, la 3.323.000, in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016. Pretul mediu a
inregistrat, de asemenea, 0 ~oara cre~tere de 1,3%, de la 21,0 RON /analiza de laborator, in perioada de noua
luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 21,3 RON /analiza de laborator, in perioada de noua luni incheiata la
30 septembrie 2016.

Linia de afaceri Corporate

Veniturile din linia de afaceri Corporate au crescut cu 12.024.721 RON sau 14,7%, de 1a 81.741.748 RON, in
perioad. de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, I. 93.766.469 RON, in perioada de noua luni incheiatii
la 30 septembrie 2016. Aceasta cre~tere s-a datorat, in principal, unei cre~teri de 23,5% in numiirul mediu de
PPM vlindute, de la 332.00 PPM in perioada de noua luni incheiatilla 30 septerobric 20 IS, la 410.000 PPM,
in perioada de noualuni incheiata la 30 septembrie 2016. Pre!ul mediu per PPM pentru perioada de noua luni
incheiatA la 30 septembrie 2016 a scazut cu 7,1%, comparativ cu perioada de noua luni incheiatil la 30
septembrie 2015 (de la 246,1 RONIPPM, in perioada de noua loni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 228,6
RONIPPM in perioada de noua luni incheiatil la 30 septembrie 2016), din canzil faptului cil mixuJ de PPM

Linia de afaceri Spitale

RON/pacient, in perioada de noua loni incheiata la 30 septembrie 2016), datorita complexitApi mult mai mari
o intervenpilor chirurgicale realizate. 1?i numiirul de pacienp 0 crescUl cu 7,7%, de 10 39.000 pacienp in
periooda de noua luni incheiata 10 30 septembrie 2015, la 42.000 pacienli in periooda de noua luni incheiota la
30 septembrie 2016.

Linia de afaceri Farmacii

Veniturile din linia de afaceri Farmacii au crescut cu 2.558.013 RON sau 17,8%, de la 14.400.272 RON, in
perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 16.958.285 RON, in perioada de noua luni incheiata
la 30 septembrie 2016. Aceaslii cre~tere s-a datorot efectului combinat al cre~terii valorii medii pe tranzaclie

102
eu 9% (de la 79,0 RON ilranzaet-ie, in perioada de nona luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 86,1
RONilranzactie, in perioada de nona lurn ineheiata la 30 septembrie 20 16) ~i a numArului de lranzac\ii eu
8,2% (de la 182.000 de tranzaet-ii, in perioada de nona luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 197.000 de
Iranzaclii, in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016).

Cheltuieli operationale

Cheltuielile operationale includ eheltuieli fixe ~i variabile, preeum ~i cheltuieli eu bunuri ~i materiale utilizate
de Grup pentru prestarea servieiilor. Cheltuielile operationale (excluziind depreeierea ~i amortizarea), ca
pondere in cifra de afaceri au reprezentat 86,9%, in perioada de noua luni incheiatA la 30 septembrie 2015 ~i
89,4%, in perioada de nona lurn incheiatA la 30 septernbrie 2016. Principalele categorii de cheltuieli
operationale sunt descrise rnai jos.

Chelluieli salariale ~i de alta natura ~i contribufii soeiale

Aceste cheltuieli includ cheltuielile cu salariile brute ~i cheltuielile cu impozitele aferente salariilor pentru
personalU! propriu al Grupului, inclusiv doctori, asistenti medicali, personal de laborator, farmaci~ti ~i
persoane din administra!ie, din sediul central ~i din unitAtile operative. Cheltuielile eu doctorii care presteazii
servieii pentru Grup pe baze independente sunt ineluse in categoria Cheltuielile cu tertii (inclusiv eonlractele
eu medicii), descrise mai jos.

Cheltuielile cu salarii ~i contributii sociale au creseut in perioada de noua luni ineheiatii I. 30 septembrie
2016, cu 27.114.550 RON sau 37,2%, de la 72.792.109 RON, in perioada de noua luni ineheiatA la 30
septembrie 2015, la 99.906.659 RON, in perioada de nona luni ineheiat. la 30 septernbrie 2015, in principal,
datoritA efectului pentru intregul an al unitat-ilor desehis in cursu! anu!ui 2015. Aehiziliile finalizate in primele
noua luni incheiata la data de 30 septembrie 20 16 ~i cre~terea salariilor pentru anumite eategorii de personal
medical, ea raspuns al ere~terilor salariale in sectorul public de sanatate din octombrie 2015, au eontribuit de
asemenea Ia aceasta cre~tere.

Consumabile fi "",teriale de reparatii

Cheltuielile eu eonsumabilele ~i materialele de reparalii au creseut, in perioada de nona luni ineheiatA la 30


septernbrie 2016, eu 11.237.374 RON sau 22,6%, de la 49.641.391 RON, in perioada de nona luni ineheiat. la
30 septernbrie 2015, la 60.878.765 RON, in perioada de nona luni incheiatii la 30 septembrie 2016. ~terea
s-a datorat, in general, ere~terii de volurn, aviind in vedere extinderea numarului de unitali prin deschideri ~i
achizitii, precum ~i ea urmare a cre~terii activitAtii acestora.

Chirii Ii utilitii!i

Cheltuielile eu chirii ~i utilitali au ereseut, in perioada de nona luni incheiatA la 30 septembrie 2016, cu
7.013.375 RON sau 43,5%, de la 16.122.728 RON, in perioada de nona luni incheiata la 30 septernbrie 2015,
la 23.136.103 RON, in perioada de nona luni incheiata la 30 septembrie 2016. Cre~terea in cheltuialii s-a
datorat, cre~terii numiiml de unitati desehise in cursu! anului 2015, care a afeetat inlreaga perioa 91uni
incheiatii la 30 septembrie 2016, precum ~i achiziliilor fmalizate in 2016 ~i expirarii anumit ~"o~ f e
~
chirie pentru investitiile initiale ale Grupului in anumite facilitati, ca rezultat al fina .i p. .~ei ~
~ II\: "'. 111 .~
recuperare a acestora. ~ ~ :'{ ~
\. p..~~oep.. t
Cheltuieli cu marfuri

Cheltuielile eu marfuri au ereseut, in perioada de noua luni ineheiata la 30 septembrie 20 I ,


<""
RON sau 15,6%, de la 11.749.454 RON, in perioada de noua luni incheiatA la 30 septembrie 2015, la
13.587.212 RON, in perioada de nona luni ineheiatA la 30 septembrie 2016. Cre~terea s-a datorat in mod
direct cre~terii volumului de produse farmaceutiee viindute de catre farmaeiile Grupului.

103
Cheltuieli cu promo/iile

Cheltuielile de marketing !i pentru activitatile de rela\ii cu publicul au crescut, in perioada de noua luni
incheiatii la 30 septembrie 2016, cu 2.016.054 RON sau 34,9%, de la 5.783.956 RON, in perioada de noua
luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 7.800.010 RON. Cre!terea s-a datorat extinderii activitiitilor de
marketing pentru a sprijini cre!terea de incasari in numerar !i pentru a dezvolta gradul de cOll!tientizare a
brandului la nivel national.

Cheltuieli cu tertii (inclusiv contractele cu medici;)

Cheltuielile Grupului cu tertii au crescut in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016, cu
13.690.256 RON sau 17,6%, de la 77.700.933 RON, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2015
la 91.391.189 RON, in perioada de nouii luni incheiatii la 30 septembrie 2016. Aceastii cre!tere s-a datorat, in
principal, cre~terii in serviciile fumizate de doctorii contractati de Grup ea furnizori independenti de servicii.
reflectnd extinderea activitii\ilor Grupului, precum!i ca rezultat al achizi\iilor Grupului fmalizate in 2016.

Aile cheltuieli administrative ~i de exploatare

Alte cheltuieli administrative !i de exploatare au crescut, in perioada de nouii luni incheiata la 30 septembrie
2016, cu 11.233.142 RON sau 138,8%, de la 8.092.869 RON, in perioada de nouii luni incheiatii la 30
septembrie 2015, la 19.326.011 RON in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016. Cauza
principalii a cre!terii a fost provizionul de 7.365.835 RON, constituit pentru creanta fatii de CNAS inregistratii
pentru anumite servicii furnizate clientilor asigurati prin CNAS in perioada 2008 !i 2010. Va rugiirn consulta\i
sectiunea n-Inforrnafii financiare pro-forma" pentru mai multe detalii despre acest provizion de natura
nerecurenta.

Alte venituri operationale

Alte venituri operationale in perioada de nouii luni incheiata la 30 septembrie 2016 au scazut cu 2.281.509
RON sau 78,4%, de la 2.909.979 RON, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 628.470
RON. Scliderea s-a datorat, in principal, neinregistriirii de venituri din productia de imobiliziiri necorporale in
perioada de nouii luni incheiatii la 30 septembrie 2016.

Deprecierea

Cheltuielile cu deprecierea!i aruortizarea au crescut in perioada de nouii luni incheiatii la 30 septembrie 2016
cu 6.227.211 RON sau 29,4%, de la 21.193.394 RON, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie
2015, la 27.420.605 RON in perioada de nouii luni incheiatii la 30 septembrie 2016, da "~ff. i
investi\iilor in active imobilizate!i achizitiilor finalizate in 2016. ,ff" f '\:
EBITDA ~ ~S n
~ ~Roep."{!
EBITDA scazut in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016 cu 1.424.118 RO ~u~,5%, de la
..
40.282.726 RON, in perioada de nouii luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 38.858.608 RO~:I!!!l?!!~raa
de nouii luni incheiatii la 30 septernbrie 2016. EBITDA a scazut din cauza cheltuielilor nerecurente din
categoria "Alte cheltuieli administrative ~i de exploatare", care au insumat 10.086.074 RON, precum (i) un
provizion de 7.365.835 RON in legatura ell 0 creantii falil de CNAS pentru perioada 2008-2010 (aslfel cum
este descris rnai sus), (ii) costuri in legiiturii cu consultantii financiarii, juridicii !i analizii de tip due diligence
pentru procesele de achizi!ie derulate in aceastii perioadil; !i (iii) costurile pentru consultan!ii juridicii in
legiiturii cu imprumuturile contractate in rnartie 2016 pentru finantarea achizi\iilor, precum !i alte cheltuieli.
Vii rugiirn consultati sectiunea "-Informafii financiare pro-forma", pentru mai multe detalii in legiiturii cu
acest provizion ~i natura nerecurenta a acestuia.

Profit operational

104
Profitul operational, in perioada de nouli luni incheiatii la 30 septembrie 2016, a scazut cu 7.651.329 RON sau
40,1 %, de la 19.089.332 RON, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 11.438.003 RON,
in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016. Scliderea a fost determinatii de 0 EBITDA mai
scazuta ~i cheltuieli eu deprecierea ~i amortizarea mai mari, ca rezultat al cre~terii bazei de active ulterior
realizarii unor investitii substantiale in imobilizari corporale ~i fmalizani achizitiilor.

Rezultatul financiar
Ca unnare a factorilor prezentati mai jos, pierderea financiara, in perioada de noua luni incheiata la 30
septembrie 2016, a crescut cu 1.910.108 RON sau 23,6%, de la 8.101.811 RON, in perioada de nouli luni
incheiatii la 30 septembrie 2015, la 1O.011.919 RON.

Cost net de finan/are - cheltuieli cu dobiinzile

Costul net de finantare, cheltuieli cu dobanzile, a crescut in perioada de nouli luni incheiata la 30 septembrie
2016 cu 2.099.686 RON sau 24,8%, de la 8.468.000 RON, in perioada de nouli luni incheiatii la 30 septembrie
2015, la 10.567.686 RON, in perioada de nouli luni incheiatii la 30 septembrie 2016. Cre~terea in costul net de
finanlare s-a datorat majoriirii datoriilor purtiitoare de dobiindii de la 0 perioadii la cealaltii.

(Pierderi)lcWjtiguri nete din cursul valutar

Cii~tigurile
nete din cnrsul valutar au crescut, in perioada de nouli luni incheiatii la 30 septembrie 2016, cu
323.382 RON sau 15,7%, de la 2.060.932 RON, in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, la
2.384.314 RON.

Alte (cheltuieli)lvenituri financiare nete

Cheltuielile fmanciare nete au crescut, in perioada de nouli luni incheiatii la 30 septembrie 2016, cu 133.804
RON sau 7,9%, de la 1.694.743 RON, in perioada de nouli luni incheiata la 30 septembrie 2015, la 1.828.547
RON, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016.

Rezultatnl inainte de impozitare

Ca urmare a factorilor prezentap mai sus, rezultatul inainte de impozitare a sciizut, in perioada de noua luni
incheiata la 30 septembrie 2016, cu 9.561.437 RON sau 87%, de la 10.987.521 RON, in perioada de noua luni
incheiatii la 30 septembrie 2015, la 1.426.084 RON in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016.

Impozitul pe profit

Impozitul pe profit a scazut, in perioada de noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016, cu 466.503 RON, sau

Rezultatul net

noua luni incheiatii la 30 septembrie 2016, comparativ cu un profit net de 9.138.072 RON, III
noua luni incheiata la 30 septembrie 2015, in principal, din cauza unui provizion punctual in valoare de
7.365.835 RON inregistrat in perioada de nouli luni incheiata la 30 septembrie 2016, cu privire la crean\ii
inregistratii fala de CNAS pentru perioada 2008-2010.

105
Lichiditate ~i Resurse de Capital
Cerinlele de lichiditate ale Grupului derivii, in principal, din necesitatea de a finanla cheltuielile de capital,
inclusiv achizitii, precum ~i pentru a Indeplini obligatiile de platil ce derivii din 1mprumuturi. Operatiuoile
Grupului in 2013, 2014 ~i 2015 au generat numerar, contribuind la finantarea investitiilor ~i la cerinlele de
fmantare.

Numerarul ~i echivalentul de numerar ale Grupului insumau 6.993.189 RON la 31 decembrie 2013, 7.583.358
RON la 31 decembrie 2014 ~i 5.881.496 RON 31 decembrie 2015. La data de 30 septembrie 2016, numerarul
~i echivalentul de numerar ale Grupului Insumau 11.063.002 RON.

Fluxurile de numerar pentru exercipile fiuanciare iucheiate la data de 31 decemhrie 2013,


2014 ~i 2015
Urmiitorul tabel prezintil uo rezumat al situatiei consolidate a Grupului privind fluxurile de !rezorerie pentru
perioada incheiatil la 31 decembrie 2013, 2014 ~i 2015:

An incheiat 18
31 decembrie
2013 2014
Retratat Retratat 2015
Auditat Auditat Auditat
(in RON, dadi TIU este specifieat altfel)

Fluxuri de trezorerie din exploatare


Profit/pierderi inaiote de impozitare (2.107.295) 9.964.481 12.998.763
Ajustari pentru:
Depreciere 26.153.608 25.701.817 26.748.141
Cheltuiala ell dobanda 12.792.946 12.674.545 11.270.696
Venituri din dobanzi (146.821) (249.829) (385.938)
Ajustari de valoare pentru creante ~i pierderi din creante 4.836.005 (163.247) 214.477
Reduceri financiare 6.935.391 3.422.588 2.804.052
Ca~tig/(Pierderi) din ajustiiri ale active10r pe termen (236.000) 78.443
lung
Diferente de curs rezuItate din reevaluarea soldurilor In 2.685.129 548.279 2.357.932
valutii
Alte venituri nemonetare (1.981.000) (3.762.989) (3.300.000)
C~tig pierdere din v3nzarea activelor pe termen lung (6.708.798) (87.464) (57.292)
Fluxuri de trezorerie din exploatare iuainte de 42.223.165 48.126.624 52.650.831
modificirile in capitaluJ circulant
Cre~teri ale soldurilor de crean~e (7.375.789) (8.012.264)
Cre~teri ale soldurilor de stocuri (192.413) (563.174)
Descr~teri/(Cre~teri) de cheltuieli in avans 11.299 (553.319)
Cre~teri in datorii 1.067.075 11.995.406
Numerar generat din exploatare 35.733.337
Impozit pe profit pHitit (524.887)
Dobanzi pHitite (12.844.019)
Dobfinzi primite 146.821
Numerar net generat din activititi de exploatare 22.511.252
Fluxuri de trezorerie din activitatea de investitii
Investi~ii in combinari de intreprinderi
Achizitii de imobilizari necorporale (2.005.405)
Achizitii de imobilizan corporale (13.394.362)
Venituri din vanzari de mijloace fixe 6.681.780
Numerar net folosit in activitatea de investitii (8.717.987)
Fluxuri de trezorerie din activitatea de finantare
Contributii la capital social (interese care nu 2.499.000
controleaza)
Cre~tere de imprumuturi 7.603.356 10.154.562 1.633.867
Rambursari de imprumuturi (15.120.123) (18.925.454) (13.110.964)
Plali pentru leasing financiar (2.625.763) (1.l92.521 ) (3.788.829)

106
An incheiat la
31 decembrie
2013 2014
Retratat Retratat 2015
Auditat Auditat Auditat
(in RON, daca nu este specificat altfel)

Numerar net ntilizat in activitatea de finantare (10.142.530) (7.464.413) (15.265.926)


(Descre~terea)/Crqterea nem de numerar ~i 3.650.735 590.169 (1.701.862)
ecbivalent de numerar
Numerar ~i echivalente de nnmerar la incepntnl 3.342.454 6.993.189 7.583.358
annlni
Nnmerar ~i echivalente de nnmerar la sfill1tnl 6.993.189 7.583.358 5.881.496
annlni
Sursa: Situaliile Financiare Anuale

Numerar generat din exploatare

Numerarul generat din exploatare a crescut in 2014 cu 15.259.936 RON sau 42,7%, de la 35.733.337 RON, in
2013, la 50.993.273 RON, in 2014. Aceastii cre~tere s-a datorat, in principal, ca~tigurilor suplimentare
inregistrate inainte de elementele nemonetare de venituri si cheltuieli, precum ~i datoritii numeraru1ui rezultat
din variapile inregistrate in pozilia de capital circulant a Grupului.

Numerarul generat din exploatare a crescut ~i in 2015 cu 4.049.139 RON sau 7,9%, de la 50.993.273 RON, in
2014, la 55.042.412 in 2015 RON, in principal, datorita ca~tigurilor suplimentare inregistrate inainte de
veniturile ~i cheltuielile nemonetare. Schimbiirile in pozilia de capital circulant al Grupului au rezultat intr-o
infuzie mai redusa de numerar in 2015 comparativ cu anul precedent.

Grupul i~i desfii~oara activitatea cu capital circulant net negativ, imbunatiilind generarea de capital din
operatiunile desfii~urate. Ponderea mare a platilor in numerar Iacute de catre clientii PPS ~i termenii de plata
inregistrap de linia de afaceri Corporate pentru PPM rezult. intr-0 viteza de rotalie, calculata in zile, a
soldului de creante, mai redusa decat viteza de rotalie, calculata in zile, a soldului de datorii catre furnizorii
Grupului. in consecinta, cre~terea activitatii Grupului a condus la 0 generare suplimentara de numerar ~i
lichiditiip din pozipa de capital circulant al Grupului.

Numerar net folosit in activitatea de investifii

Numeraru1 net folosit in activitatea de investilii a crescut cu 19.145.986 RON sau 219,6%, de la 8.717.987
RON in 2013, la 27.863.883 RON in 2014. in 2013, ie~irile de numerar pentru investipi in active imobilizate
(necorpor.le, proprietiip ~i echipamente) au insum.t 15.399.767 RON, crescilnd in 2014 I. 27.765.752 RON.
Aceste investilii au fost partial compensate de fondurile obtinute din instriiiniiri de 6.681.780 RON in 2013 ~i
89.782 RON in 2014. in 2014, ie~ire de numerar pentru combiniiri de intreprinderi (achizipi) au insumat
187.913 RON, comparativ cu zero RON in 2013.

Numerarul net folosit in activitatea de investilii a .cazut cu 212.890 RON sau 0,8%, de la 27.863.883 RON in
2014, la 28.076.773 RON in 2015. in 2015, iesirile de numerar pentru investitii in ac' . ilizate
(necorporale, proprietiip ~i echipamente) de 25.026:731 RON au fost Partial compen~ate d illl'td urile
din instrainiiri, de 57.292 RON.

Numerar net utilizat In aclivitatea definan(are


~ /I\. C.C
~ ~~~
~ p,~\1.0e.p.\ iZ
.
g

Numeraru1 net utilizat in activitatea de finaulare a scazut cu 2.678.117 RON sau 26,4"","lte.I~ . 30
~ -
RON in 2013, la 7.464.413 RON in 2014. In 2014, ie~irile de numerar ale Grupului pentru ursarea
imprumuturilor ~i pentru leasingul financiar au insumat 20.117.975 RON, in cre~tere cu 2.372.089 RON, de la
17.745.886 RON in 2013. Intriirile de numerar din tragerile de imprumuturi au insumat 7.603.356 RON in
2013 ~i 10.154.562 RON in 2014. in 2014, capitalul social al unei entitiili din Gmp a fost majorat de catre

107
MedLife Impreuna cu interesele pe care nu controleaza. Acestea din unnli au contribuit In surna de 2.499.000
RON la capitalul socia! a! acestei entitliti din Grup.

Nurnerarul net utilizat In activitatea de fmantare a crescut cu 7.801.513 RON sau 104,5%, de la 7.464.413
RON In 2014, la 15.265.926 RON In 2015. in 2015, ie~irile de nurnerar ale Grupului pentru rarnbursarea
Imprumnturilor ~i pentru leasingul financiar au Insumat 16.899.793 RON. Intriirile de nurnerar din tragerile de
Imprumuturi au Insurnat 1.633.867 RON In 2015.

Fluxurile de uumerar in perioada de noua luDi incheiatii la 30 septembrie 2016


Urmatorul tabel prezinta un rezurnat al situaliei consolidate a Grupului privind fluxurile de trezorerie pentru
perioada de nOM luui Ineheiata la 30 septembrie 2016, eomparativ eu 30 septembrie 2015:

Noui luni incheiate la


30 septembrie
2015 2016
Neauditat Neauditat
(in RON, daca nu se specifidi altfe1)

ProfitIPierderi iuainte de impozitare 10.987.521 1.426.084


Ajustiri pentru:
Amortizare 21.193.394 27.420.605
Cheltuial. eu dobiind. 11.270.696 10.567.686
Venituri din dobiinzi (385.938) (330.270)
Ajust8ri de valoare pentru creante ~i pierderi din creante 8.105.210
Ajustiiri de valoare pentru deprecierea stocurilor 109.041
Reduceri financiare 2.080.093 2.299.177
Pierderi din vanzarea subsidiare10r 714.751
Ca~tig din diferente de curs rezultate din reevaluarea
soldurilor in valuta (2.060.932) (2.384.314)
Aite venituri nemonetare (2.441.613)
Ca~tig din vanzarea activelor pe tennen lung (57.292)
Fluxuri de trezorerie din exploatare iuainte de
modificirile in capitalul circulant 40.585.929 47.927.970
Cr~teri ale soldurilor de creante (4.522.304) (14.765.408)
Sciideri ale soldurilor de stoenri 303.275 683.907
Cr~teri de che1tuie1i in avans (1.346.032) (998.009)
Cre~teri in datorii 2.806.256 6.068.946
Numerar generat din exploatare 37.827.124 38.917.406
Impozit pe profit platit (1.396.901) (2.485.772)
Dobanzi pliitite (6.736.304) (8.935.922)
Dobanzi primite 385.938 330.270
Numerar net generat din activititi de exploatare 30.079.857 27.825.982
Fluxuri de trezorerie din activitatea de investitii
Investitii in combiniiri de intreprinderi (2.378.346) (24.696.156)
Venituri din vanzarea subsidiare10r 45.000
Achizitii de imobiliziiri necorporale (2.618.330)
Achizitii de imobiliziiri corpora1e
Venituri din vanziiri de mijloace fixe
N umerar net folosit in activitatea de investitii (21.354.603)
Fluxuri de trezorerie din activitatea de finantare
Contributii la capital social (interese care nu controleaza)
Cre~tere de imprumuturi
Rambursiiri de imprumuturi
Plati pentru leasing financiar
Numerar net generatl (utilizat) in activitatea de finantare
(Descre~terea)/Cr~terea neti de numerar ~i echivalent de
numerar (787.960) 5.181.506
Numerar ~i echivalente de numerar la inceputul anului 7.583.358 5.881.496
Numerar ~i echivalente de numerar la sfillitul annlui 6.795.398 11.063.002
Sursii: Situa!iile Financiare lnterimare

108
Numerar net generat din activita/i de expioatare

Nurnerarul net generat din activitali de exploatare a scazut, in perioada de nona Inni ineheiata la 30
septembrie 2016, cu 2.253.875 RON sau 7,5%, de la 30.079.857 RON, In perioada de nona luni incheiata la
30 septembrie 2015 la 27.825.982 RON. Scaderea s-a datorat, in principal, ie~irilor de nurnerar rezultate din
schimbarea in pozilia de capital circulant al Grupulni ~i de comisioanele anticipate ~i alte costuri In legatura
cu Imprumutul Sindicalizat Ineheiat In primul trimestru al anului 2016. Aeeste ie!iri de nurnerar au compensat
cii~tigurile suplimentare Inregistrate inaintea elementelor nemonetare de venituri !i cheltuieli.

Numerar net /oiosit in activitatea de investi!ii

Nurnerarul net folosit in activitatea de investitii a crescut eu 22.814.761 RON sau 106,8%, de la 21.354.603
RON, in perioada de noua luni Incheiata la 30 septembrie 2015, la 44.169.364 RON, in perioada de noua Inni
incheiata la 30 septembrie 2016. In perioada de noua luni Incheiata la 30 septembrie 2015, ieirile de numerar
pentru investitii In active irnobilizate (necorporale, proprietali !i echipamente) au insurnat 19.033.549 RON,
cresciind u~or la 19.518.208 RON, in perioada de nona luni incheiata la 30 septembrie 2016. Aceste investilii
au fost partial compensate de fondurile oblinute din cediiri de active de 57.292 RON, in perioada de nona Inni
incheiata la 30 septembrie 2015 !i de zero RON, In perioada de noua luni ineheiata la 30 septembrie 2016. In
perioada de noua Inni incheiata la 30 septembrie 2016, ie!irile de numerar pentru combiniiri de Intreprinderi
(achizitii) au Insurnat 24.696.156 RON, comparativ cu 2.378.346 RON, In perioada de noua Inni incheiata la
30 septembrie 2015.

Numerar net utilizat in activitatea de finan/are

Numerarul net utilizat in activitatea de fmantare a crescut cu 31.038.102 RON, de la ie~iri de nurnerar in sumii
de 9.5\3.214 RON, in perioada de nona Inni incheiata la 30 septembrie 2015, la intriiri de nurnerar in suma de
21.524.888 RON, In perloada de noua luni Incheiata la 30 septembrie 2016. In perioada de noua luni incheiata
la 30 septembrie 2016, ieire de numerar ale Grupului pentru rambursarea Imprumuturilor !i pentru leasingul
financiar au Insurnat 27.796.937 RON. Intriirile de nurnerar din tragerile de Imprumuturi pentru fmanlarea
achizi(iilor !i pentru majorarea capitalul circulant pentru sprijinirea cre!terii de activitate au Insurnat
49.184.795 RON, in perioada de noua Inni incheiata la 30 septembrie 2016.

Indatorarea

La 30 septembrie 2016, societalile din cadrul Grupului erau parte intr-un numiir de eontracte de finantare,
fondurile fiind utilizate pentru finantarea cheltnielilor de investilii ale Grupului, precurn !i pentru finantarea
capitalului circulant.

Tabelul de mai jos prezinta in rezumat situalia Imprumuturilor purtatoare de dobiindii ale Grupu~~vfG!'i~ de
30 septembrie 2016: "'..
!<."'..:>
~ f
? ~S ~
Q

Termen scurt: Imprumuturi eu 0 scadenlii de piina in 12 luni de la data bilantuJui

~ t<~~oet<1}
Termen lung: Imprumuturi cu 0 scadenlii de peste 12 luni de la data bilantuJui
....'"~ .~
.
30sep 16

(RON, dacii nu este


specificat alife!)

Total \mprumuturi purtiitoare de dobiinzi - pe termen scurt 16.946.744

Total \mprumuturi purtiitoare de dobiinzi - pe termen lung 184.807.028

109
TOTAL IMPRUMUTURI PURTATOARE OE OOBANZI 201.753.772

Sursii: Situaliile Financiare Interimare

Mai multe detalii despre imprumuturi gasiti in sectiunea "-Contracte importante - Contracte importante de
jinantare, - facilitafi de credit contractate de catre Grup".

31-0ec-13 31-0ec-14 31-0ec-15 30-Sep-16


(RON) (RON) (RON) (RON)

Numerar ~i eebivalente de numerar


6.993.189 7.583.358 5.881.496 11.063.002
Total1mprumuturi purtiitoare de dobiinzi
193.404.641 184.523.239 176.945.620 201.753.772
Datoria privind leasingul finaneiar
1.276.469 2.921.802 19.326.723 18.322.275
Indatoraro fmanciara neta
187.687.921 179.861.683 190.390.847 209.013.045
Sursii: Situafiile Financiare Interimare

Datoria finaneiara neta a Grupului (i.e. datoriile purtiitoare de dobandii ~i datoriile din leasing finaneiare mai
pu(in liebiditalile (numerar ~i eebivalent de numerar)) au seazut eu 7.826.238 RON sau 4,2%, de la
187.687,921 RON 1a sfli11itu1 aoului 2013, 1a 179.861.683 RON 1a sfli11itul anului 2014. Datoria fmaociara
nem a sciizut, ca unnare a rambursarilor de imprumuturi pe termen lung ~i datoriilor de leasing financiar care
au dep~it tragerile din perioada respeetiva. In 2015, datoria neta a Grupului a ereseut eu 10.529.164 RON sau
5,9%, la 190.390.847 RON. Aceasta cre~tere s-a datorat, in principal, unei cre~teri in datoriile din leasing
fmanciar.

in consecinta, rata datoriei financiare nete in capitalurile proprii, exprimate in procent, a sdizut de la 281,2%
in deeembrie 2013 la 234,1 % in deeembrie 2014 ~i la 218,3% in decembrie 2015. Rata datoriei financiare nete
in EBITDA (i.e. datoria financiara neta lmpiirlita la EBITDA exprimata ca numiir) a scazut de la 4, Ix in
decembrie 2013 la 3,5x in decembrie 2014 ~i la 3,4x in decembrie 2015, in t1mp ce datoria fmaneiara neta a
scazut, iar EBITDA a creseut.

Datoria fmaociara neta a crescut 1a 209.013.045 RON (i.e. datoriile purtiitoare de dobandii ~i datoriile din
leasing fmanciar, rnai pulin liebidita(ile (numerar ~i ecbivalent de numerar)) la data de 30 septembrie 2016,
comparativ cu 190.390.847 RON la data de 31 decembrie 2015. Aceasta a determinat ca rata datoriei
finaociare nete In capitalurile proprii sa creasca u~or de la 218% la data de 31 deeembrie 2015 la 229% la data
de 30 septembrie 2016. Cre~terea datoriei financiare nete s-a datorat, In principal, cre~terii 1mprumuturil~o~~~
termen lung utilizate pentru aehizilii, in primele noua luni ale aoului 2016 ~i cre~terii In pozi(ia !q ~pita1G"~'I><"..
circulaot pentru a sprijini cre~terea Grupului ~i integrarea societalilor achizi(ionate. Cr e~iI; Sf '\
lmprumuturile pe termen lung a fost compensata Partial cu rambursarea lmprumuturilor pe termen iI!lg.~ (>.\ ~

La data de 30 septembrie 2016, facilitalile de finantare ale Grupului, trase ~i netrase, includeau urm ~ r~~~O'P 11
~
un contract de credit sindicalizat garaotat lncheiat lntre Societate cu BCR, BRD, ING ~i Rai e
pentru 0 sumO maxima de 48.764.589,98 EUR ~i 27.000.000 RON. Seadenta 1mprumutului este In 15
noiembrie 2023. Sumele de plata la data de 30 septembrie 2016 au fost de 32.725.202 EUR,
ecbivalent a 145.702.418 RON, ~i 27.000.000 RON. La data de 30 septembrie 2016, suma de
5.048.037 EUR nu este trasa ~i se afla la dispozilia Grupu1ui ca parte din facilitate;

un contract de imprumut garantat ell International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii
Mondiale, modificat la data de 30 septembrie 2016, In suma rarnasa de rambursat de 2.857.142,25
EUR, avand u1tirna data a scadenlei In 15 rnai 2023;

110
un contract de imprumut garantat cu International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii
Mondiale, in suma de 10.000.000 EUR, incheiat la data de 30 septembrie 2016, netras la data de 30
septembrie 2016;

5 contracte de imprumut garantat incheiate intre Banca Transilvania S.A. ~i Centru1 Medical Sarna
pentru achizitia de echiparnent medical ~i construirea unei clinici, in suma totala de 1.478.881 RON,
la data de 30 septembrie 2016;

3 contracte de imprumut garantat incheiate intre Banea Transilvania S.A. ~i Genesys Medical Center
S.R.L., aviind la data de 30 septembrie 2016 un sold al sumei imprumutate de 2.611.583 EUR ~i

333.407 RON;

0 facilitate de overdraft incheiatii intre Banca Transilvania S.A. ~i Genesys Medical Center S.R.L., cu
o sumii ce urmeaza a fi rarnbursata in valoare de 145.924 RON la 30 septembrie 2016;

0facilitate de overdraft incheiata intre Unicredit Tiriac Bank ~i Prima Medical S.R.L., aviind 0 limitii
maxima a creditului de 800.000 RON, netrasa la data de 30 septembrie 2016;

0 facilitate de overdraft incheiatii intre Raiffeisen Bank ~i Diarned, aviind 0 lirnitii maxima a
creditului de 200.000 RON; surna ce urmeaza a fi rarnbursata la data de 30 septembrie 2016 este de
172.655 RON; ~i

0 facilitate de credit incheiata intre Piraeus Bank ~i Dent Estet in valoare totala de 100.000 EUR;
suma ramasa de rarnbursat la 30 septembrie 2016 este de 18.263 EUR.

La data de 30 septembrie 2016, nici unul dintre membrii Grupului nu indlcase termenii facilitii(ilor de
finanJare.

Cheltuielile de capital
Cheltuielile de capital ale Grupului includ toate cheltnielile de capital ce rezuM din men(inerea, modernizarea
~i extinderea bazei de active.

Din punct de vedere istoric, activitatea Grupului a necesitat investilii substan(iale de capital ~i cheltnieli
pentru construirea ~i renovarea facilitatilor utilizate de Grup pentru a oferi servicii. Acestea au inclus
renovarea ~i dezvoltarea spitalelor, clinicilor ~i laboratoarelor, precum ~i a Wlor servicii noi precum centrele
medicale ambulatorii, 0 clinidi de specialitate cardio-vasculara ~i 0 clinidi dentara.

De asemenea, Grupul a achizi(ionat ~i intrelinut 0 bazii extinsa de echiparnente medicale moderne entru a
sprijini serviciile acordate de catre Grup pacien(ilor. in plus, cheltnielile de achizi(ie angrena c~&:~" ~
pentru a-~i extinde prezenta ~i oferta de servicii atilt in Bucure~ti, cilt ~i la nivel nation Iosunt j,!l~ 1ft:
cheltuielile de capital. ~ p..
';;!J U ~ 5
Complexitatea procedurilor pe care Grupul Ie desIa~oara ~i
in spitale in secliile de diagno '" ')a Tir;g~i~ic,~
din clinici necesitii investitii in echipament satistieat din PWlct de vedere telmologic. Inve iile i
includ: cea mai avansatii tomografie computerizatii (!leTII), imagistica prin rezonantA magnetica I MRI"),
echipamente de ultrasunete, gastroenterologie, marnografie, radio logie, lasere, precum ~i echiparnente precum
aparate medicale utilizate in interventiile chirurgicale minim invazive. Aceste echipamente sunt, in general,
foarte costisitoare ~i reprezinta 0 componentii majora in bugetul anual de cheltuieli al Grupului. in plus, avilnd
in vedere angajarnentul sau de a men(ine cele mai inalte standarde de servicii medicale, Grupul modemizeaza
~i in1ocuie~te in mod continuu aceste echipamente, pe masura ce apar noi tehnologii. Acest lucru ar putea face
va echiparnentele existente ale Grupului sa devinii invechite mai devreme decilt se anticipeaza.

III
Grupul a angajat !i se ~teaptii sa continue sa angajeze cheltuieli substantiale de capital, cu preponderen\ii in
liniile de afaceri Clinici !i Spitale. Grupul investe~te, de asemenea, in linia de afaceri Laboratoare, deseori cu
sprijin substantial tehnologic ~i de echipamente din partea furnizorilor.

Cheltuielile de capital pentru cele trei exercitii finaneiare incheiate la data de 31 decembrie 2013, 2014
!i 2015

Cheltuielile totale de capital (pentru active corporale ~i necorporale), inclusiv active achizitionate ca parte din
combiniirile de intreprinderi, au crescut cu 21.601.523 RON sau 134,3%, de la 16.079.380 RON in 2013, la
37.680.903 RON in 2014. Cre~terea s-a datorat, in mare, cheltuielilor de capital din linia de afaceri Clinici, pe
miisura ce Grupul a deschis noi facilitali ~i a achizitionat noi echipamente de diagnostic. Cheltuielile de
capital din linia de afaceri Clinici au fost angajate cu obiectivul de a extinde prezenla la nivel nalional, prin
deschiderea unor clinici in ora~e precum Constanta. Ia~i, Galati, precum ~i in cateva ora~e mai miei din
Romania. Grupul a achizitionat de asemenea dona laboratoare mici in 2014.

Cheltuielile totale de capital (pentru active corporale ~i necorporale), inclusiv active achizilionate ca parte din
combiniirile de intreprinderi, au mai crescut cu 17.142.645 RON sau 45,5%, de la 37.680.903 RON in 2014,
la 54.823.548 RON in 2015. In cursul anului 2015, cheltuielile de capital au fost impiirtite intre linia de
afaceri Clinici ~i linia de afaceri Spitale. In linia de afaceri Clinici, investitiile din 2015 au fost direclionate, in
principal, catre dezvoltarea elinieii dentare DentaLife. precum ~i catre extinderea prezentei Grupului in
Bucure~ti. prin deschiderea unei Hypeclinici in Berceni, Bucure~ti ~i prin relocarea clinicii din Timi~oara intr-
a locatie mai spatioasa.

In linia de afaceri Spitale, in 2015 cheltuielile de capital au fost directionate catre construirea unitiilii de
spitalizare de 0 zi Titan in Bucure!ti !i a unitii\ii AngioLife, a unitiilii cardiologice de interventie a Grupului
aflate in unitiitile inchiriate adiacente locatiei din Grivil" delinute de Grup ~i a Life Memorial Hospital din
Bucure~ti.

In plus, Grupul a investit 3.107.334 RON in achizitiile finalizate in 2015. Una dintre cele mai importante
achizilii a fost achizilia Centrului Medical Sama ~i a societiiti1or controlate de acesta (inclusiv Ultratest) din
Craiova, care acopera regiunea Olteniei.

Cheltuielile de capital pentru perioada de nouii luni incheiata la 30 septembrie 2016, comparativ cu 30
septembrie 2015

Cheltuielile totale de capital (pentru active corporale !i necorporale), inclusiv active achizitionate ca parte din
combiniirile de intreprinderi, au crescut cu 17.471.487 RON sau 40%, de la 43.243.797 RON, in perioada de
nona luni incheiatii la 30 septembrie 2015, la 60.715.284 RON, in perioada de nouii luni incheiatii la 30
septembrie 2016. Aceastii cre!tere in cheltuielile de capital a fost generatii de 0 cre~tere in suma de 24.690.593
RON a activelor achizitionate ca parte din combiniirile de intreprinderi in primele nona luni ale anulu:>'==~
comparativ cu primele nona luni ale anului 2015 !i de 0 scadere in suma de 7.219.106 RON a '2~~fig~('<I'~ ..
efectuate de ciitre Grup, altele dedit cele din combiniirile de intreprinderi, in perioada de nouii I '" inch&"f \.
la 30 septembrie 2016, comparativ cu perioada de nona luni incheiatii la 30 septembrie 2015. ~ ~';;.l .~ ~
" \,~Oe .... ~
Investitii viitoare pentru care Grupul are angajamente ferme ~ l'
')v ~
Societatea a incheiat, la data de 17 noiembrie 2016, un contract de vanzare cumpiirare pentru a.wtri2iftii'''
pachetului majoritar de 51 % in capitalul social al unei societiiti care are ca obiect principal de activitate
"activitiiti de asisten\ii medicalii de specialitate" (Cod CAEN 8622). Valoarea tranzacliei este cuprinsa intre un
miuimum de 1.500.000 EUR !i un maxim de 2.000.000 EUR. Pretul final al tranzacliei va fi calculat in aprilie
2017 pe baza situaliilor financiare de la finalul anului 2016 ale societiitii achizitionate. Finalizarea tranzacliei
este conditionatii de indeplinirea unor condilii precedente uzuale in astfel de tranzactii, intre care !i decizia
organelor corporative ale Societiitii.

112
In viitorul imediat Societatea va incheia un contract de vanzare cumparare prin care achizitioneaza un imobil
situat in Bucure~ti, valoarea contractului fiind de aproximativ 1.390.000 EUR la care se adauga taxa pe
valoarea adaugarn. In legatura cu acest imobil, Societatea intentioneaza sa incheie ulterior cu 0 societate de
leasing un contract de viinzare ~i preluare prin leasing (sale&lease back).

Angajamente ~i contingente

Angajamente

Angajamentele falli de International Finance Corporation, membru al Grupului Bline;; Mondiale

In conformitate cu contractele de imprumut incheiate intre International Finance Corporate, membru al


Grupului Biincii Mondiale, Grupul s-a obligat sa nu realizeze cheltuieli de capital, altele dedit cele necesare
pentru a realiza proiectele in legatura cu care au fost acordate finantari sau acelea necesare pentru realizarea
de reparatii, inlocuiri sau mentenanta la un nivel satisIacator de conditii de operare care sunt esentiale pentru
activitatea ~i operatiunile sale, cu exceptia cazului in care dupa realizarea unor astfel de cheltoieli respecta
indicatorii financiari stabiliti in respectivele contracte de imprumut.

Conform contractolui de retinere de acpuni ~i contractolui privind angajamentele sponsorilor ~i de


subordonare incheiate in legatora cu contractele de imprumut contractate de la International Finance
Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, incheiate, intre altii, de Mihail Marcu, Nicolae Marcu ~i
Mihaela Gabriela Cristescu (impreunii, fiind denurniti in cele ce urmeaza "Familia Marcu"), in calitate de
acponari ai Societapi ~i International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale, membrii
Familiei Marcu s-au angajat. printre altele, sa nu yanda ~i sa nu instraineze in vreun alt mod, sa nu ipotecheze
~i sa nu greveze ~i sa nu permita existenta vreunor sarcini asupra, tuturor sau a unei piirti din, actiunile pe care
Ie de\in in Societate, atata timp cat orice parte din suma imprumutata sau doMnda sau din orice alte sume
datorate de MedLife ~i alte companii din Grup catre International Finance Corporation, membru al Grupului
Biincii Mondiale conform contractelor de imprumut incheiate cu MedLife ~i alte companii din Grup este
restanta ~i neplatita.

Membrii Familiei Marcu, in calitate de actionari ai Societatii au agreat sa constituie in favoarea International
Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale, garan\ii pentru imprumutorile acordate in
conformitate cu contractele de imprumut contractate de la International Finance Corporation, membru al
Grupului Baucii Mondiale, 0 ipoteca mobiliara asupra tuturor actiunilor, oricMor venituri din instrainarea
acpunilor, care va exista parra la indeplinirea integrala ~i plata irevocabila a totoror obliga\iilor asumate prin
contractele de imprumut incheiate cu International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii
Mondiale. Pentru infonnapi despre alte restricpi ce rezultii din angajamentele ce deriva din contractele de
finantare incheiate cu International Finance Corporation, membru al Grupului Baucii Mondiale, va rugam
consultati sectiunea "Contracte Importante-imprumuturile eontraetate de la
Corporation, membru al Grupului Bline;; Mondiale". Totodata, pentru alte restrictii sau
rugam sa consultati sectiunea "Contraete Importante".

Angajamente referitoare la fmprumutul sindicalizat

Conform contractului de imprumut sindicalizat incheiat cu Banca Comerciala Romana


Societe Generale S.A., ING Bank N.V. Amsterdam - Sucursala Bucure~ti ~i Raiffeisen B,rnl<'S.~5Uiilmitltie
2016 ("Imprnmutnl Sindicalizat"), Grupul s-a angajat sa nu angreneze cheltoieli suplimentare de capital, cu
exceplia unei achizipi fmantate din facilitatea de credit acordatii de Banca Transilvania S.A. catre Genesys ~i
cheltuielile de capital parra la anuntite sume maxime agreate prin contract, in perioada 2016-2023.

Conform angajamentelor asumate de sponsori prin Contractol de Subordonare incheiat in legatura cu


Imprumutol Sindicalizat intre, prin alpi, membrii Fantiliei Marcu, in calitate de acponari ai Societatii ~i
creditorii din Imprumutol Sindicalizat, persoanele menponate mai sus s-au obligat, printre altele, sa nu viindii

113
sau sa instraineze in alt mod, sa nu constituie garantii sau sarcini asupra ~i sa nu permita existenta niciunei
sarcini asupra tuturor ~i a oriciiror actiuni din capitalul social al Societ3:p.i, pe perioada in care suma
Imprumutatii sau dobiinzile sau orice alta sumii datoratii de MedLife ~i de alte societiiti din cadrul Grupului
creditorilor din imprumutul Sindicalizat este datorata ~i neplatita.

Membrii F amiliei Marcu, in calitate de actionari ai Societatii, au constituit in favoarea creditorilor din
Imprumutul Sindicalizat, ipoteci, pentru garantarea imprumuturilor acordate prin contracte de impnunut
incheiate cu International Finance Corporation, mernbru al Grupului Bancii Mondiale, asupra actiunilor,
veniturilor, inclusiv a veniturilor din instrainarea de actiuni, pana la indeplinirea sau plata in mod complet ~i
irevocabil a tuturor obligaliilor din imprumutul Sindicalizat.

Pentru informatii privind alte restrictii aferente angajamentelor din imprumutul Sindicalizat, va rugam
consultati sectiunea de n-Contracte Importante-imprumutul Sindicalizat".

Angajamente referitoare la asiguriiri

La 30 septembrie 2016, Grupul avea incheiate polile de asigorare pentru a acoperi eventualele daune rezultate
ca urmare a cazurilor de malpraxis ale medicilor, precum ~i contracte de asigorare pentru cJadiri ~i
echipamentele medicale.

Angajamente reJeritoare la CNAS

Conform contractului incheiat cu CNAS, Grupul s-a angajat sa furnizeze servicii medicale primare
asiguratilor CNAS.

Mediul fiscal

Sistemul fiscal din Romania este in continua dezvoltare ~i face obiectul unor numeroase interpretari, care pot
fi ~i retroactive, precum ~i al unor schimbari continue. Efectul retroactiv ar putea fi, cel mai probabil,
rezultatul unor inlerpreliiri oficiale emise In anumite materii controversate. Modificiirile In legisla\ia fiscala
din Romania nu au, de regula, efect retroactiv. De~i valoarea impozitului determinat de autoritiitile fiscale din
Romiinia, ca principal datorat dintr-o tranzactie, ar putea fi minim, penaiitiitile de intarziere cumulate ~i
dobanda penaiizatoare ar putea fi semnificative. Nivelul curent al penalitii\ilor de Intarziere esle de 0,01 % pe
zi de inti:lrziere ~i nivelul curent al dobfuIzii penalizatoare este de 0,02% pe zi de inti:lrziere. In plus, incepand
cu anul 2016, pentru obligaliile fiscale care nu au fost decJarate sau au fost decJarate pentru 0 suma rnai mica
de catre platitorii de impozite, ca unnare a nnui audit fiscal, se datoreaza 0 penalitate de nerespectare de
0,08% pentru fiecare zi, in loc de penaiitatea pentru Intarziere de 0,01 %. in acest caz, dobandii penalizatoare
de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere se va aplica in continuare. Sistemul combinat de penalitii\i de
Intar~iere ~i dobiinzi penaiizatoare a variat de-a lungul timpului (e.g. Incepand cu martie 2014, se aplicau
urmaloarele rate: penalitate de intarziere de 0,02% pe zi ~i 0 dobanda de 0,03% pe zi). in Romiinia, Incepand
cu 1 ianuarie 2016, prescriptia extinctiva este de 5 ani, incepand cu 1 iulie a anului care unneaza anului ~ ia
obligalia fiscala i se refera. Anterior, prescriplia extinctiva era de 5 ani, incepand cu data d ~~~~".i'
anului ce unneaza anului in care obligatia fiscala s-a nascut. c::;((., SC \
.:r
....
..
~,~ ~
l'
z\
n'
_.
Litigii \;; D0131>-'~:
'b p..1'~ '"/
Societatea constituie provizioane pentru litigii. eu exceptia cazului in care se prevede altfel in t Prospect, .,
nici unul dintre membrii Grupului nu este implicat in ~i nu are cuno~tin\e despre proceduri j e . ""l"
arbitraj sau administrative sau investigatii guvernamentale care ar putea avea, in baza unei analize rezonabile,
un efect negativ semnificativ asupra afacerii, conditiei financiare sau rezultatelor operationale ale Grupului.
Pentru rnai multe informatii despre litigiile importante in care sunt implicati membrii Grupului, va rugiim
consultati sectiunea "-Activitatea-LitigUI! .

Datoriile contingente

114
Grupul avea datorii contingente din scrisori de garanpe bancarii in suma de 0 RON la 31 decembrie 2013,
2.023.834 RON la 31 decembrie 2014 Ii 2.468.400 RON la 31 decembrie 2015. La 30 septembrie 2016,
datoriile contigenle ale Grupului derivand din scrisori de garan!ie bancarii erau in suma de 2.861.791 RON,
comparativ cu 2.114.949 RON la 30 septembrie 2015.

DeclaraJia privind capitalul circulant

Managementul Societalii este de parere eli Societatea are capital circulant suficient pentru necesitii!ile curente,
respectiv pentru cel pulin 12 luni dupa publicarea acestui Prospect.

Managementul Riscuiui ~i Controlul Intern


Managementulu; riseulu;

Grupul i~i administreaza capitalul pentru a se asigura di va putea sa i~i continue, ell prioritare, maximizarea
randamentului pentru de!iniitorii de interese prin optimizarea ecbilibrului dintre datorii ~i capitaluri proprii.

Riseul valutar

Grupul esle expus volatilitiipi RON prin raportare la, in principal, EUR. Alte valute au doar un impact limitat
asupra rezultatelor ~i fluxurilor de numerar ale Grupului. Efectul riscului valutar asupra fluxurilor de numerar
este monitorizat continuu. Pentru 0 analiza mai detaliata privind managementul riscului valutar, va rugam
consultap Nota 27 (g) din Situapile Financiare Anuale.

Riseuloperational

Risen! operational este riscnl de pierdere generat de disfunctionalitati in sisteme, eraare umana, frauda ~i
evenimente exteme. Cand sistemele de control nu mai sunt operative, riscurile operationale ar putea aduce
prejudicii de reputalie, la consecinle juridice !i de reglementare negative ~i ar putea duce la pierderi
financiare. Conducerea nu poate elimina toate riscurile operationale; msii prin instituirea unui sistem de
control ~i prin monitorizarea ~i reactionarea la potentiale riscuri, Societatea poate administra aceste riscuri.

Sistemele de control includ: segregarea eficienta a sarcinilor, proceduri de acces, de autorizare ~i reconciliere,
educarea personalului ~i proceduri de evaluare, inclusiv utilizarea controlului intern.

Riscul de credit

Riscul de credit este riscul ca 0 contraparte sa nu i~i indeplineaseli obligatiile ce deriva dintr-un instrument
financiar sau dintr-un contract comercial, ducand la pierderi fmanciare. Grupul incearcii sa limiteze riscul de
credit falA de clienp prin stabilirea unor limite de credit pentru clienpi individuali ~i monitorizarea crean(elor
restante.
~~eGHel!
Grupul a constituit 0 procedura de evaluare a c.litii!ii creditului pentru a identifica .. puriu ~f' e
schimbari in bonitatea contrapiir\ilor, inclusiv prin analiza regulata a serviciului datorie ~~o!eli'n!el
etc .. Limitele de contraparte sunt stabilite in concordan!ii cu lermenii creditului. 'a ~i'~ O:r.~'\ ~
In ceea ce prive~te creditul de risc generat de aile active financiare are Grupului, i '"
'"
! ~il'nume~ '"i
ecbivalente de numerar, expunerea Grupului la riscul de credit este generalii de neindep atre
contraparte a obligatiilor, cu 0 expunere maxima egala cu valoarea contabila a respectivelor instrumente.
Grupullimiteaza riscul de credit cu privire la aile instrumente fmanciare prin colaborarea cu banci pe care Ie
considera reputabile.

Riseul de lichiditiip

Responsabilitatea fmala pentru managementul riscului de licbiditap revine Consiliului de Administratie, care
a creat un cadrn adecvat de management al riscului de lichiditap pentru gestionarea cerintelor de fmanlare pe

115
termen scurt, mediu ~i lung ~i ale lichiditatilor Grupului. Grupul admiuistreazii. riscul de lichiditii\i prin
mentinerea de rezerve, monitorizarea continua a fluxurilor de numerar estimate ~i efective ~i reconcilierea
scadentelor activelor ~i pasivelor fmanciare.

Urmiitorul tabel prezintii in detaliu scaden\a contractuala a datoriilor fmanciare ale Grupului, pe baza
fluxnrilor de numerar actualizat contractuale:
<Ian 1-5 ani > Sani Total
31 decembrie 2013
Datorii purtatoare de dobanda 42.575.518 115.572.535 36.533.057 194.681.110
Datorii comerciale 51.128.897 0 0 51.128.897
AIte datorii 0 0 0 0
Total 93.704.415 115.572.535 36.533.057 245.810.007

31 decembrie 2014
Datorii purtatoare de dobanda 40.422.974 86.769.125 60.252.942 187.445.041
Datorii comerciale 64.808.737 0 0 64.808.737
Alte datorii 0 0 0 0
Total 105.231.711 86.769.125 60.252.942 252.253.778

31 decembrie 201S
Datorii purtatoare de daMnda 40.453.037 114.393.960 41.425.349 196.272.344
Datorii comerciale 73.170.998 0 0 73.170.998
Alte datorii 690.640 0 0 690.640
Total 114.314.675 114.393.960 41.425.349 270.133.982

30 septembrie 2016
Datorii purtiitoare de dobanda 24.105.396 133.144.610 63.455.248 220.705.254
Datorii comerciale 93.116.315 0 0 93.116.315
Alte datorii 0 0 0 0
Total 117.221.711 133.144.610 63.455.248 313.821.569
Sursa: Situafiile Financiare Anuale ~i Situaliile Financiare Interimare

Riscul de ratd a dobiinzii

Riscul de rata a dobiinzii apare din posibilitatea ca schimbiirile in ratele dobiinzii sa afecteze valoarea justa a
instrumentelor fmandare san a fluxurilor de trezorerie viitoare pe instrumente financiare.

Controlul intern

Sistemul de control intern al MedLife, in ansamblu, este bine integrat in structura organiza\ionala ~i opereaza
cu (1) departamentul jnridic ~i cel financiar, pentru stabilirea standardelor de control intern ~i monitorizarea
diverselor miisuri de control ~i (2) departamentele de control al costurilor interne, pentru implementarea
miisurilor de control.

Aranjamente extra-bilanfiere

La data de 30 septembrie 2016, cu excep\ia angajamentelor privind leasing-nrile opera\ionale ~i a cheltuielilor


de capital angajate (astfel cum sunt prezentate mai sus), Grupul nu era parte la uici 0 Vcfifrr~f4i~.. u
angajament extra-bilan\ier. ,ff Ii:!.it! '%
:5 ii\.~~ r;
Schimbiiri in politicile contabile ~ I!"'" '" "'~ ;;
~ p.l'\l.O" ~
Din cuno~tintele Societii\ii, nu exista standarde importante de contabilitate aplicabile Grup ;,sare ar ~ e
o potentiala schimbare in politicile contabile ale Grupului. - ROto\

Estimari ~i judecap contabile importante


Intocmirea situa\iilor financiare consolidate in conformitate cu IFRS impune conducerii Grupului sa faca
judeca\i, estimiiri ~i ipoteze care afecteaza aplicarea politicilor ~i valorile raportate ale activelor ~i pasivelor la
data intocmirii bilan\ului contabil ~i venitnrile ~i cheltuielile raportate pentru respectiva perioada. Estimiirile ~i
ipotezele aferente se bazeaza pe experienta istorica ~i alti factori care sunt considerati rezonabili in conditiile

116
date, iar rezultatele acestora constituie baza pentru emiterea de judecati cu privire la valorile contabile ale
activelor ~i datoriilor care nu sunt evidente cu u~urinta din alte surse. Rezultatele efective pot fi diferite de
estimari.

Estimiirile ~i ipotezele care stau la baza lor sunt revizuite periodic. Revizuirile estimiitilor contabile sunt
recunoscute in perioada in care estimarile sunt revizuite, daca revizuirea afecteaza doar acea perioadii. cat ~i
in perioada revizuirii sau in perioade viitoare daca revizuirea afecteaza amt perioada actuala, citt ~i perioade
viitoare.

Informatiile de mai jos reprezintii un rezumat al anumitor politici contabile cheie selectate, In legatura cu care
conducerea trebuie sa faca judecati, estimAri ~i ipoteze ~i pe care conducerea Ie considera importante pentru
potentialii investitori. Pentru 0 descriere completii a acestora ~i a altor politici contabile importante, va rugiiru
consulta(i Nota 3 din Sitna(iile Financiare Anuale.

Deprecierea imobilizirilor necorporale, proprietip ~i echipamente

Fondul comercial

In scopul efectniirii de teste de depreciere, fondul comercial este alocat fieciirei unitali generatoare de numerar
a Grupului (sau fieciirui grup de unitii(i generatoare de numerar) care se estimeaza ca va beneficia de
combinare.

Unitatea generatoare de numerar careia i s-a alocat fondul comercial este testata anual in scopuri de
depreciere, sau ori de cate ori exism indicii di unitatea poate suferi deprecieri. Daca valoarea recuperabila a
unimtii generatoare de numerar este mai mica decat valoarea sa contabila, pierderea din depreciere este
alocata in primul rand pentru a reduce valoarea contabila a oriciirui fond comercial alocat unitii(ii ~i apoi
celorlalte active ale unitiilii proportional cu valoarea contabila a fieciirui activ din unitate. Orice pierdere din
depreciere aferenm fondului comercial este recunoscum direct in contul de profit ~i pierdere in situatia
consolidata a rezultatnlui global. Pierderea din depreciere recunoscutii pentru fondul comercial nu este relnata
in perioadele ulterioare.

Pentru exerci(iile financiare 2013, 2014 ~i 2015 ~i pentru perioada de nOM luni lncheiatii la 30 septembrie
2016, nu s-a inregistrat nici 0 depreciere a fondului comercial.

Deprecierea activelor corporale ~i necorporaie, altele dedit /ondul comercial

La data fieciirei raportiiri, conducerea Grupului revizuie~te valorile contabile ale activelor corporale ~i
necorporale pentru a stabili daca exism indicii ca activele respective au suferit pierderi din depreciere. Dadi
exism astfel de indicii, se estimeaza valoarea recuperabilii a activului pentru a stabili valoarea pierderii din
depreciere (daca exism). Acolo unde flU se poate estima valoarea recuperabila a unui anumit activ, Grupul
estimeaza valoarea recuperabilii a unitiitii generatoare de numerar careia ii apartine activul. Ac e poate
. r.",,,~ Gli
fi identificam 0 baza rezonabila ~i constanta de alocare, activele grupului sunt de asemen 9l1ocate . or
generatoare de numerar sau, in caz contrar, sunt alocate celui mai mic grup de unitii\i ge 'i";,t~~~ "
pentru care poate fi identificata 0 baza rezonabila ~i constantii de alocare. a ~ />.1 ~
. Ie necorporaIe cu durate d
Active ' - nedefi'
e Vlata . Ie necorporale care nu sunt mca:"..tpom
rute ~1. active :'..-1; P.1'1<b~1e pen~
1

utilizare sunt testate pentru depreeiere eel putin anual, ~i ori de cate ori exista indicii c te fi
depreciat.

Valoarea reeuperabila reprezinta maximul dintre pretuJ- net de vanzare a unui aetiv ~i valoarea sa in uz.
Valoarea in uz este evaluata reducand fluxurile de numerar estimate viitoare la valoarea lor actnala utilizand 0
ratii de actualizare lnainte de impozitare care reflecta evaluiitile actnale din pialii ale valorii in limp a banilor
~i riscurile specifice activului pentru care nu au fost ajustate fluxurile de numerar estimate viitoare.

117
Daca se estimeaza ca valoarea recuperabila a unui activ (sau a unei unitati generatoare de numerar) este mai
mica decat valoarea sa contabila, atunci valoarea contabiHi a activului (sau a unitatii generatoare de numerar)
este redusa la valoarea recuperabiHi. 0 pierdere din depreciere este recunoscuta imediat in contul de profit ~i
pierdere, cu exceptia cazului in care activul respectiv este inregistrat la 0 valoare reevaluata, caz in care
pierderea din depreciere este tratata ca sdidere din reevaluare.

Atunci cand se reia 0 pierdere din depreciere, valoarea contabila a activului (sau a unitatii generatoare de
numerar) este scazuta la valoarea estimata revizuita a valorii recuperabile, dar in a~a fel incat valoarea
contabila crescuta sa nu depa~easca valoarea contabila care ar fi fost stabilita dadi nu ar fi fost recunoscuta
nicio pierdere din depreciere pentru activ (sau unitatea generatoare de numerar) in anii anteriori. Reluarea
pierderilor din depreciere este recunoscuta imediat in contul de profit ~i pierdere, cu exceppa cazului in care
activul respectiv este inregistrat la 0 valoare reevaluat, caz in care reluarea pierderii din depreciere este
inregistrata ca 0 cre~tere din reevaluare.

Pentru exerciliile financiare 2013, 2014 ~i 2015 ~i pentru perioada de nouii luni incheiata la 30 septembrie
2016, nu s-a inregistrat nicio depreciere a activelor necorporale.

Imobiliziirile corporale snnt reevaluate de evalnatori independenti autorizati de Asociatia Nationala a


Evaluatorilor Autorizati din Romiinia ("ANEVAR") cu 0 periodicitate suficiente pentru a se asigura ca Grupul
prezinta terenurile ~i constructiile la valoare justil in situaliile fmanciare consolidate, Valoarea imobiliziirilor
corporale a fost confirmatil prin reevaluiirile desfii~urate la data de 31 decembrie 2013, Pentru exercitiile
financiare 2014 !i 2015 !i pentru perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2016, nu s-a inregistrat
nicio depreciere a imobiliziirilor corporale. Pentru exerciliul financiar 2013, Grupul a reversat 0 pierdere
recnnoscutii anterior in suma de 236.000 RON pentru terenul detinut in Bra!ov ca efect al reevaluiirii.

Stocurile

Stocurile snnt inregistrate la rninimul dintre cost ~i valoarea neta realizabila. Costul stocurilor cupriude toate
costurile suportate pentru a aduce stocurile in starea ~i in locul in care se gasesc in prezent, ~i sunt evaluate
prin metoda primul intrat, primul ie~it (FIFO). Valoarea realizabila ueta este pretul de vanzare estimat pentru
stocuri minus costurile estimate pentru fmalizare ~i costurile estimate necesare efectuArii vanzarii.

Creanlele comerciale

Creanlele sunt evaluate in bilanl la valoarea estimatii a fi realizatii. Ajustiirile peutru deprecierea creanlelor
comerciale sunt create atunci cand exista dovezi obiective ca Gmpul nu va putea incasa toate sumele datorate
la termenele de incasare. Dificultatile fmanciare ale debitomlui, probabilitatea ca acesta sa intre in faliment
sau reorganizare finallcia..ra, orlce cazuri de neindeplL'lire a obligatiei de plata sunt considerate indicii ale
deprecierii creantelor cornerciale. Valoarea provizionului este stabilita pe baza evaluarli de rise a conducerii
cu privire la capacitatea de colectare a creanlelor comerciale. Uu provizion de depreciere de 4.836.005 RON
s-a inregistrat pentru creante cornerciale in exercitiul fmanciar 2013. 0 reversare a provizionului" urna de
100.247 RON s-a inregistrat in exercitiul fmanciar 2014. Nicinn alt provizion de depreciere -a Inre t
- ~
in exerciliul fmanciar 2015. In perioada de noua Inni incheiatii la 30 septembrie 2016 .;J a .f"~ 1 ~

provizion in valoare de 8.105.210 RON. !; ~<l'!J;! ViI


~ p,pf/-Oe/>.i i.
Contractele de leasing <;'?f,. ~
Leasing-ul este clasificat ca fiind leasing financiar atnnci dnd in prin termenii contractului ~ se
transfera, in mare masura, toate riscurile ~i avantajele aferente drepmlui de proprietate asupra bunului. Toate
celelalte leasing-uri sunt clasificate ca leasing-uri operationale.

118
Activele achizilionate in leasing fmanciar sunt recunoscute ca active ale Grupului la valoare justa, la data
inceperii contractului san, daca au 0 valoare mai redusa, la valoarea actualizatii a ratelar minime de leasing.
Datoria corespunzatoare ca:tre locator este inclusa in bilant ca 0 obligatie fmanciara de leasing.

Pla\ile de leasing trebuie Impiir\ite in cheltuieli de fman\are a leasingului Ii reducerea datoriei astfel incat sa
se ob\inii 0 rata periodica constant. a dobiinzii la soldul datoriei ramase. CheItuielile de finanlare sunt
inregistrate direct In contul de profit sau pierdere. Chiriile contingente trebuie Inregistrate drept cheltuieli in
perioadele in care sunt suportate.

Platile de leasing operational sunt recunoscute drept cheltuiala prin metoda Iiniara pe durata contractului de
leasing. Chiriile contingente care rezulta din contractele de leasing operational sunt recunoscute drept
cheltuiala in perioada in care sunt suportate.

Costurile indatorarii

Toate datoriile ~i imprumuturile sunt recunoscute initial la valoarea justa a contraprestatiei primite minus
costurile de tranzac\ionare direct atribuibile. Costurile de tranzac\ionare suportate cu emiterea obliga\iei sunt
amortizate pe durata imprumutului.

Dupa recunoalterea iniliala, Imprumuturile ~i datoriile purl.toare de dobandii sunt evaluate la costul amortizat
aplicand metoda dobiinzii efective; orice diferente Intre valoarea justa a caltigurilor (net de costurile de
tranzactionare) ~i valoarea de rascumpiirare sunt recunoscute drept cheltuieli cu dobanda in perioada
1mprumuturilor.

Rezerve din reevaluare

Cre~terile In valoarea just. a terenurilor Ii construc\iilor sunt inregistrate in rezervele din reevaluare. Scaderile
in valoarea justa a terenurilor ~i constructiilor sunt scazute initial din rezervele din reevaluare, iar apoi
diferenla este Inregistrata In contul de profit ~i pierdere. Reevaluarea este efectuata cu suficienta regularitate
astfel Incat sa asigure ca Grupul prezinta terenurile Ii construc\iile la valoarea jnsta in situatiile financiare
consolidate.

Provizioane pentru riseuri ,; cheltuieli

Provizioanele sunt recunoscute in bilan\ atunci cand pentru Grup se n~te 0 obligatie legala sau constructiva
legata de un eveniment trecut ~i este probabil ca, in viitor, sa fie necesara consumarea unor resurse economice
care sa stinga aceasta obligatie. Provizioanele sunt revizuite la fiecare sf'ar~it de perioada ~i ajustate pentru a
reflecta estimarea curenm adecvata a conducerii.

Recuno~terea veniturilor
,,~'P-"VEGI'f..
" o\'~
Veniturile sunt evaluate la valoarea justa a contrapresta\iei primite sau de primit. Veniturile t red~ n~
returwile clientilor, reduceri estimate ~i alte provizioane similare. ~::J ,$I. ~
~o ,...'1
~<>ROep,1 -~
'-".
Furnizarea de servicii

Vanzarile de servicii sunt recunoscute in perioada contabila in care sunt furnizate, in functie ea
tranzactiei analizate, pe baza serviciului efectiv furnizat proportional cu serviciul total care trebuie furnizat.
Grupul nu opereaz. niciun program de fidelizare a clientilor.

Grupul furnizeaza servicii medicale clientilor persoane juridice ~i fizice. Veniturile din servicii prestate pentru
persoane juridice sunt recunoscute pe baza pachetelor de preventie lunare, la siaqitul lunii. la nivelul valorii
agreate pentru pachetul de preventie. Veniturile din serviciile prestate pentru clientii persoane fizice sunt
recunoscute atunci cand serviciile sunt efectiv prestate.

119
BeneficiiIe angajatilor

in cursul activita\ii, Grupul face pla\i caire Statui Romiin in contul angajaplor siii pentru fondul de pensii,
sanatate ~i ~omaj. Valoarea acestor contribupj este inregistrata in contu! de profit ~i pierdere in acee~i
perioadii cu cheltuielile salariale aferente.

Top angajapi Grupului sunt membri ai planului de pensii al Statului Roman. Grupul nu opereazii niciuo alt
plan de pensii.

Entita!i aflate in relafii speciale

Entita\ile suot considerate avand relapi speciale cu Societatea cand acestea au posibilitatea, prin participapile
detinute, drepturi contractuale, relatii de familie sall altfel, direct san indirect, sa controleze san sa influenteze
semnificativ cealaltii parte.

Entirntile aflate in relatii speciale includ, de asemenea, persoanele care sunt actionari principali, management
~i membri ai Consiliului de Administratie, precum ~i membri ai familiilor acestora.

120
PlATA SECTORULUI MEDICAL iN ROMANIA

Prezentare macroeconomica
Romania esle situatii la intersectia dintre Europa Centrala ~i Europa de Sud Est, la nord de Peninsula
Balcanidi, pe partea inferioara a Dunarii, in interiorul ~i in exteriorul arcului carpatic, ~i este ffiarginitA de
Marea Neagra. Romiinia are frontiere comune cu urmiitoarele liiti: Ungaria, Serbia, Republica Moldova,
Ucraina ~i Bulgaria.

Popula\ia Romiiniei, estimata de Eurostat la sffir~itul anulni 2015 la aproximativ 19,87 milioane de locuitori,
esle a doua ca miirime in Europa Centrala si de Est ("CEE") dupa Polonia (in conforntitate cu raportul FMI,
World Economic Outlook - octombrie 2016 ("WEO octombrie 2016") ~i datele Eurostat). Perspectiva
economidi a Romamei raportata in WEO octombrie 2016 este pozitiva, ell 0 cre~tere a PIB-ului real estimata
pentru 2016 de 5,0%.

In intervalul 2013-2015, Romania a avut un deficit public moderat Intre 1,5-2,5% din PIB (WEO octombrie
2016), cu datorie de stat scazutii (2013-2015: aproximativ 40% din PIB, pe baza WEO octombrie 2016) ~i 0
moneda relativ stabila ~i pe deplin convertibila, leul (RON).

Romania atrage investi\ii straine directe cu un trend crescator (+ 18,5%), cu un total al investitiilor straine
directe In cnantum de 2.311 milioane de euro pentru cele opt luni ale anulni 2015 ~i 2.741 de milioane de euro
pentru cele opt luni ale anului 2016 (Sursa: Banca Nafionalii a Romiiniel). Totalul investiliilor straine directe
In 2015 s-a ridicat la 3.461 milioane de euro, potrivit Bilocii Nationale a Romaniei. In plus, cre~terea venitulni
pe gospodiirii (potrivit Institutulni National de Statistica Roman) conduce la 0 cre~tere a cheltnielilor de
consum in toate domeniile economiei, inclusiv asistenta medicala.

Factorii economici-cheie ai Romaniei


Extinderea economiei

Economia romaneasca tinde sa continue sa se extindii in perioada Ul1ll3.toare, ell 0 cre~tere reala a PIB
prognozata in WEO octombrie 20161a 3,8% in 2017 ~i 3,3% In 2021.

Cererea domestic - motor de creftere a economiei Romlmiei in ultim;; ani

Un element cheie al cre~terii economiei romiine~ti In perioada 2013-2015 a fost cre~terea cererii interne (cn
cererea internii de la an la an, in cre~tere de 3,1% in 2014 ~i de 5,3% in 2015, in baza Institutului Na\ional de
Statisticll Roman). In 2014, economia a revenit la nivelurile cererii interne comparabile cu momentul de viirf
al anului 2008, inainte de pre-eriza fmanciara globalll, bazata pe venitul disponibil mai mare al pO'B P.lF.i1Mi;;.",
stimulat de cre~terea salariilor ~i de inflatia negativll. ..-!>9 G"~'i>..
<i'" \if! ,
InjIalie scazuta
C~']ri'u~$~~ t~\ go~ p c:dn:m cr
~ ~S\l ~
Din 2013, infla\ia globala a pre\urilor de (miliarde RON)
- == 5 6'0
\
yo:
f>.I'RoeJ:,1 1
consum a scazut rapid ~i a fost sub \inta
de inflalie a BNR de 2,5% I punct _ __ --~~~~~~~~~Q~C~O~~~p:
. 348
tere on\lO
nolo de ere,
366 386
u.~o~~~~~~'
406
. "t>.
RoM~"~

procentual (stabilita la inceputul anului 331


2013), de la inceputul anului 2014. In
2015, rata a devenit negativll, dat fiind 6.. ,..
,
ca TVA-ul pentru produsele alimentare
a fost redus cu 9 punete procentuale, h
ceea ce a atras reducerea costurilor eu
2010 2011 2012 2013 2014 2015
r' -JCheltJho. . gospodmlllor __ Inll~l.

Sursil: Eurostat, WEO octombrie


2016

121
privire la achizitiile de alimente ale gospodiiriilor.

Deflatia a crescut din ianuarie 2016, reflectfind scaderea celor 4 puncte procentuale din cuautumul TVA-ului
(de la 24% la 20%), in vigoare de la I iauuarie 2016, la 0 rata annala a iuflatiei de -0.2% in luna august 2016.
Banca Nationala a Romiiniei estimeaza in Raportul sau asupra Iufloliei diu luna august 2016 iudexul auual al
ratei de iuflatie al pre\Urilor de consurn la -0.4% 10 sI~itul auului 2016, iuaiute de a reveni la 0 rata de 2,0%
la sflir~itul anului 2017, aviiud in vedere ca efectele de baza ale reducerilor fiscale depa~esc cifrele ~i un
decalaj de productie pune 0 auumita presiune asupra pre\Urilor.

Curs de schimb valutar stabit

Cursul de schimb RONIEUR a fost de ptincipiu stabil diu 2013, cu 0 fluctualie de 3.5% injurul unei valori
medii de 4,45 lei, in bazo iuformatiilor oferite de Banca Nationala a Romiiuiei pentru intervalul 01.01.2013 -
30.09.2016.

Politici fiscale de suslinere

Pe parcursul perioadei 2009 - 2015, Romiinia a inregistrat 0 consolidare fiscala, reduciiud deficitul fiscal
annal ca procent din PIB (pe baza metodologiei ESA2010) de la -7.13% piiua la mai putin de -1,5% diu PIB
in 2015 (WEO octombrie 2016). intre 2014-2016, Guvemul Romiiu a implementat 0 serie de masuri pro-
cic1ice, cum ar fi 0 reducere de 5 puncte procentuale a contributiilor la asigurarile sociale, sdiderea ratei
TVA-ului la produsele alimentare !i a cotei TVA generale de la 24% la 20%, precurn !i cre!teri salariale
pub lice sectoriale !i generale.

DefICit de coni curent redus

in 2015, se estimeaza ca deficitul de cont curent din Romiinia 0 scazut piiuii la aproximativ I % diu PIB (WEO
octombrie 2016). Deficitul de cont curent este prognozat sa se extiudii u!or in 2016 !i 2017, reflectfind, ptintre
altele, deteriorarea balanlei comerciale determinata de cre~terea importutilor generata de extinderea
consumului, care se a~teapta sa compenseze cre~terea preconizatii a exporturilor. Aceste tendinte sunt de
a!teptat sa conduca la un deficit de cont curent de 3% din PIB in anul 2020, in conformitate cu WEO
octombrie 2016.

Piafa stabila a fortei de munca

Cota !omajului a ramas in general stabila la 6,8% in 2014 !i 2015, in scadere u!oara piiua la 6,6% in primul

Date demografice

Structura populatiei rezidente in functie de varsta este marcata de un serios proces de imbatriiniIl!...:~~~V
populaliei diu gmpa de varsta de 60 de ani este in cre~tere in mod disproportionat, aviiud in vedere ca
generatia nascuta dupa eel de-al doilea riizboi mondial imbiltriiue!te, iar populatia inregistreaza un declin
general al natalitatii. Ace!ti factori au condus la 0 cre!tere naturala negativa de 268.500 de persoane pentru
perioada 2011-2014 (conform Institutului National de Statistica diu Romania).

in perioada cuptinsa intre 2003 !i 2015, ponderea populaliei rezidente cu varste cupriuse intre 0-14 ani a
inregistrat 0 scadere continua. Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica din Romiinia, in
2015 populalia rezidenta cu varste cuptinse intre 0-14 ani a reprezentat 15,5% din totalul populatiei, in timp
ce populalia in varsta de peste 65 de ani a reprezentat 17,0% diu totalul populaliei rezidente (14,0% pentru
barbati!i 19,9% pentru femei).

122
Structura popula!iei rezideote, pe baza de grupe de varnta:

Grupe de varsta 2003 2015 Grupe de varsta 2003 2015

% % % %
0-4 ani 5.1 4.8 45-49 ani 7.3 7.7
5-9 ani 5.3 5.4 50-54 ani 6.6 5.6
10-14 ani 7.2 5.3 55-59 ani 4.9 7
15-19 ani 7.6 5.4 60,64 ani 5.3 6.7
20-24 ani 7.9 5.6 65-69 ani 5 5.1
25-29 ani 7.8 7.1 70-74 ani 4.1 4
30-34 ani 8.8 6.8 75-79 ani 2.9 3.8
35-39 ani 5.6 7.9 80-84 ani 1.2 2.5
40-44 ani 6.6 7.7 85-89 ani 0.8 1.6

Sursa: Institutul Nafional de Statistidj

Sistemul de sana tate din Romania

Aspecte generaie

Sistemul de sanatate romanesc este organizat ~i gestionat de statuI roman ~i este fmanta! printr-o combinatie
de contributii de Ia angajatori ~i angajati, colectate de CNAS, precum ~i din alociiri directe de fonduri de Ia
bugetul de stat.

Sistemul de sanatate a trecut prin mai multe reforme de Ia momentul reinstauriirii democratiei Ia inceputul
anilor 1990, reforme concepute sa descentralizeze sistemul de siiniitate ~i sa puna accent pe prevenire ~i
asistenta medicaIii primara. Legea Reformei Sanatiilii stabile~te cadrul legal aplicabil sanatiitii pub lice in
Romiinia ~i reglementeaza aspecte, cum ar fi programele nationale de sanatate, asistenta medicala ambulatorie
primara ~i de specialitate, sistemul national de ingrijire medicala de urgen\ii, autorizarea ~i fimclionarea
spitalelor, respectiv a sistemului de asigurari sociale de sanatate, exercitarea profesiei de medic, inclusiv cea
de medic stomatolog, respectiv fannacist, precum ~i situatia medicamentelor ~i a dispozitivelor medicale.

"Strategia Nationala de Sanatate 2014-2020", dezvoltatii de Ministemi Sanatii!ii stabile~te obiectivele politicii
de sanatate piinii in 2020. Prin aceasta se urmiire~te adaptarea prioritiitiIor na!ionale ~i a recomandiirilor tlicute
Romamei de ditre UE pentru asigurarea unui sistem eficient, cuprinzator ~i echitabil de ingrijir ~ . ..
Punerea in aplicare a programului de reforma de sanatate se face ell sprijinul financiar ~i te al FondWyr~~
European de Dezvoltare Regionala si al Bancii Mondiale.
,
i ~
a
~~
4S.r 'f
0

Ca parte a refonnei sistemului romanesc de sanatate, Ministerul Sanatatii a efectuat cons I;:~ . ~aQ~;~ 1
vederea stabilirii unui pachet de servicii medicale de baza ~i a unui pachet minimal de servicii ~~n ~
luna decembrie 2013, Ministemi Siiniitiitii a finalizat pachetul medical de bazii, pachet care include e
urgenta, servicii de prevenire, servicii de ingrijire medicala primara, respectiv ambulatorie, ~i anumite servicii
spitalice~ti. Pachetul de baza are ca obiectiv reducerea numarului de inteman in spitale, respectiv cre~terea
numiirului de cazuri solutionate in institutiile de ingrijire ambulatorie ~i stabilirea conditiilor peotru
dezvoltarea asistentei medicale primare ~i a serviciilor ambulatorii. in cadrul pachetulni, anumite diagnostice
(care acopera 104 diverse afectiuni medicale), proceduri chirurgicale (96) ~i servicii medicale (36) vor fi
!ratate in institutiile de ingrijire ambulatorie. Internarea in spital este permisa doar in caz de necesitate
medicala.

Pachetul minimal de servicii de sanata!e pentru anul2014 ~i 2015 a fost definit prin Hotiirftrea Guvernului nr.
400/2014 ~i prin Ordinul 388/186/2015, prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a
Hotiiriirii Guvernului nr. 400/2014 in 2015. La nivelul pachetulni de baza de servicii medicale au fost

123
introduse consultapi preventive pentru persoanele cu viirsle de pesle 18 ani pentru a pulea controla anumite
boli ~i afecpuni majore. Pentru 2016 ~i 2017, pachetul minim de servicii de sAn~tale este definit prin
Ho~a Guvernului nr 16112016, care a intrat in vigoare la I iulie 2016.

Organ;sme de conducere

Piata de servicii medicale din Romfurio este administral~ in principal de catre Minislerul Sanat~pi ~i de Casa
Nalionala de Asiguriiri de Silnillate ("CNAS").
Ministerul Sanatapi

Ministerul Silniltiipi esle auloritatea centrala in domeniul silniltiilii publice, aftal sub controlul Guvernului
Romaruei. Principalele sale responsabilitiip includ dezvollarea politicilor nalionale de sWtate, reglemenlarea
seclorului asistenlei medicale, stabilirea unor standarde de organizare ~i funcponare 0 sistemului de sWtate,
precum ~i promovarea ~i imbunatii\irea stArii generale de san~tate a popula\iei. Minislerul SWtiipi esle de
asemenea responsabil pentru funcponarea spitalelor publice din intreaga tara, impilr\ind aceaslii
responsabilitate inlre sediul central din Bucure~li ~i 42 de birouri la nivel de judet. In plus, Minislerul
SWtiipi asista spitalele ~i clinicile publice cu finantarea unor echipamente medicale moderne.

Casa Nationala de Asiguriiri de Sanatate

CNAS esle un organism central, semi-aulonom. Responsabilitalea sa principala este aceea de a gestiona
sislemul naponal de asiguriiri de silnillate din Romfuria ~i de a contracta serviciile medicale de la furnizorii
publici ~i privali.

Responsabililalile sale sunt impiirtile intre sediul central din Bucure~li ~i cele 42 de case de asiguriiri de
sanalate judelene, fiecare cu dreptul de a aloca fonduri in zona sa. Pre~edinlele CNAS este numil de primul-
ministru.

Ministerul Sanatapi ~i CNAS pregalesc in fiecare an Legea contractului-cadru national, care stabile~le la nivel
naponal drepturile 10 diferite servicii medicale, produse farmaceutice ~i dispozilive medicale. Acesl cadru
stabile~te, de asemenea, normele privind contractele intre CNAS ~i furnizorii de servicii medicale private,
precum ~i a pliililor efeCluale in temeiul acestor contracle, ~i seteaza puncte de referinlii in analiza calitiilii
serviciilor medicale.

Finanlar. ~i utilizari

Aspecle generale

In 2014, au fosl introduse un sel de cerinte privind coplata de catre pacienl a unor anumile servicii finantale
de stat, intr-o lncercare de a limita numArul mare de intemari in spitaleie publice. Cu toate acestea, in
majorilalea cazurilor, cop lata esle limitatii la ni~te sume foarte mici.

Utilizarea globala a fondurilor de asislent' medical~ de stat este geslionalii de CNAS. Serviciile . lentii
e d
medi ca la sunt eJ.ectuate e furni .. d . .. b I - h'
zenl e serv1cll, ill aza contracte or me elate cu CN S
A. A ~"VEr;,,/;~
tunnzorr.
servicii sunt:

furnizorii publici de servicii medicale detinuti de caire autoriliiple locale ~i Minislerul ~"
l~Sf\
~oep.1 ;
cabinetele medicale independenle, furnizorii de servicii medicale primare ~i speciali~lii ; -?~
anumi\i furnizori privap de servicii medicale. ~

Sislemul de saniitale publica acopera intregul spectru de nevoi medicale ale populapei din Romania. Serviciile
cheie includ:

Ingrijirea primara Ii secundara;

Ingrijirea pacientuIui prin inlernm in spitale !i in regim ambulaloriu; Ii

124
Fumizarea de produse farmaceutice ~i dispozitive medicale.

Asistenfa medicala primara

Asistenta medicala de zi ell zi este asigurata de medici ~i asistenti medicali, care reprezintii primul punet de
contact, respectiv de ingrijire continua pentru pacienti. Furnizorii de asistenta medicahi primara coordoneaza
de asemenea ~i ingrijirea de specialitate, in caz de nevoie. Serviciile de ingrijire medicala primara sunt
efectuate amt in clinici cat ~i in spitale in toata Romania.

Asistenfa medica/Ii secundarii

Asistenta medicalii secundara include serviciile de ingrijire aenta, cum ar fi serviciile de urgenta ~i cele in caz
de accidente in spitale, precum ~i serviciile medicale specializate (cum ar fi cardiologie, urologie, ~i
dermatologie), pe baza recomandarilor de la furnizorii de ingrijire medicalii primara. Aceste servicii sunt
efectuate amt in clinici cat ~i in spitale in toam Romama.

ingrijirea in ambulatoriu $i in spitale

Modelul romanesc de sanatate publica a inclinat, din perspectiva istorica, spre asistenta medicala
spitaliceasca; aceasta tendintA este, totu~i, in schimbare spre 0 abordare mai echilibrata, bazata pe necesitati ~i
ca urmare a schimbarii strategiei Ministerului Saniitatii in sensul concentrarii pe preventie ~i pe asistenta
medicala primarii. Sectorul public de sanatate include nn numiir mare de spitale !i de paturi de spital, care
funcponeaza mtr-o structura fragmentata ~i cu 0 dezvoltare inegala !i insuficienta a nivelurilor de ingrijire
necesarii pentru a lrata diferite patologii. incepand cu anul 2014, Guvemul Roman a lansat un plan national
pentru a reduce numarul de paturi din spitalele publice (cu scaderi anuale planificate de 1.000 de paturi atat in
2015 cat !i in 2016), cu scopul de a reduce dependenta de serviciile spitalice~ti ~i de a incuraja utilizarea
medieilor de familie ~i a servieiilor medicale in regim ambulatoriu,

Asistenla financiarii cu privire /a costu/ produselor farmaceutice ~i al dispozitivelor medicale

Pe baza recomandiirilor emise de Ministerul Sanatiitii, cu privire la necesitatile medicale in raport de conditie
!i de diferite niveluri de coplata, pacientii pot avea acces la 0 gama larga de produse farmaceutice ~i
dispozitive medicale.

Subfinaniarea sistemelor de sanatate publica din Romania

Asistenta medieaHi in Romania ramane subfinantam in eomparatie eu alte tan europene, avand cel mai scazut
nivel absolut !i pe cap de locuitor din PIB dedicat asistentei medicale.

Cheltuielile de sanatate pe cap de locuitor, anul 2014 Buget sanatate, anul2014


(EUR pe locuitorj ("' din PIB)

'j- - -
".000 ':
~' Euro~ de Vest
Europa CentralA ~
deEn
"11j. :'
,_ J
Ii
Ji I II I
""" 1
""'"
"""
""" .
"""
,_ 1.
I
i !
, 2!
!lis. i
i j
I ..
1
,
!
1_
~ i i I !
, J
i ~
,!
i:!i
,
I ! I t
; , j I
!

Sursii: Organizafia Mondialii a SiiniitiiJii (OMS)

Nivelul scamt de resurse financiare alocat in mod constant in sistemul medical romanesc se reflecm in
calitatea relativ slaba a furniziirii de servicii, in domenii de servicii limitate, rezultate slabe de tratament ~i
perioade Inngi de a~teptare. Aceste rezultate au fost iuregistrate pe parcursul anilor 2010-2014 de catre

125
Eurostat, care a clasat in mod constant Romfuria in primul nivel al tfuilor din UE in care nevoile medicale nu
sunt satisIacute.

Aproximativ 9,2% din populapa Romfuriei reclama nevoi medicale nesatismcute in 2014, aceasta valoare
fiind a patra ca mi'rrime in Europa dupa doua lari baltice ~i Grecia, pe baza datelor publicate de Eurostat.
Principalele motive pentru nevoile nesatismcute reclarnate includ lipsa de disponibilitate a serviciilor
medicale, distan(ele lungi pana la centrele de tratament corespunzatoare ~i perioadele lungi de ~teptare.

Nevoi neacoperite de examinari medicale sau tratament


(% din populatie)
letonia
Estonia
Grecia
Romania 9 .. !!.

... .--
.... s
Polonia
Italia ,
Bulgaria 5 .6
Cipru
Islanda
Lituania
-~----
Irlanda -~----
Portugalia 2.5
3~~
Flnlanda
Croa~ia

Frant<>
:>::::::-
1 2 .S
-3. ~-

Ungaria
::: .. 5
BeJgI.
Marea Britanie
Siovacia
Germanis
Suedia
ElYella _ l.'i
Matta _ 1.:
Cehia
- L-
Norvegia
Luxemburg --- ::=.,.
.. 7
Spanla ~ ~ .. C
Olanda
_
~ -.-
-I:"

Stovenla
Austria

-..,
':;~:l

Source: Eurastat

Piata serviciilor medicate private

Istoric fi prezentare genera/a


Piala serviciilor medicale private (PSMP) a apiirnt in Romania la mijlocul anilor '90 ca 0 altemativa privata cu
plata la sistemul public de siiniitate. Starea generala proasta a sistemului public de siinatate a fost factorul
principal care a stat la baza dezvoltiirii PSMP. La momentul respectiv, sistemul public de siiniitate era afectat

126
de subfinantare cronica, ineficienta, alocare ineficienm de resurse, echipamente medicale inadecvate ~i de
plati infonnale catre personalul medical.
La inceput, PSMP era reprezentata in principal de cabinete medicale deservite de un numar mic de medici Ii
alte categorii de personal medical. Un proces de consolidare al PSMP a inceput la sf'arlitul anilor 1990, pe
fondul cre~terii cererii private, cu mici cabinete medicale care colaborau intre ele ~i care au inceput treptat sa
se grupeze in unitati mai marl, pentru 0 mai buna gestionare a echipamentelor medicale ~i a tehnologiei
necesare pentru imbunatatirea serviciilor.

Perioada 2000-2010 s-a remarcat prin diversificarea serviciilor oferite de furnizorii PSMP, rnai ales ca
accentul s-a mutat pe deschiderea de facilitati pentru pacienlii internali. Pe masura ce PSMP a continuat sa
creasca, sectorul a asistat la cre~terea nivelului de interes din partea investitorilor locali ~i intemationali.
International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, a racut devreme 0 investilie in
MedLife ii au urmat fonduri de investitii cu capital privat importante: V4C (fosta parte din Societe Generale
Asset Management) a investit in MedLife la sfiir!itul anului 2009; Advent International a investit in Centrul
Medical Unirea (acum Regina Maria) ii a achizitionat pachetul de actiuni al unui alt jucator privat, 3TS, la
inceputul anului 2010; ~i Bedminster Capital Management a achizitionat Hiperdia, un furnizor de servicii de
imagistica de diagnostic, in 2007.

Crelterea numarului de pachete de preventie medicala ("PPM") in RomAnia la sf'~itul anilor 1990 ~i
inceputul .niJor 2000 generat 0 creitere substantiaia in PSMP, astfel incat noile corporatii au incercat sa
ofere angajatilor lor un beneficiu suplimentar ~i pentru a aborda deficientele sistemului de sanatate de stat.
Aceasta lillie de afaceri ramane 0 parte importanta a dezvoltarii marllor furnizori de servicii medicale private
de astAzi, cum ar fi Grupul.

Fumizorii privati de servicii medicale reprezinta 0 componenta stabila a sistemului medical romanesc, in
special in zona segmentelor de clinici ~i laboratoare in regim ambulatoriu. in timp ce spitalele raman in
majoritate publice, atat in ceea ce prive~te finanlarea cat ii furuizare. de servicii, toate celelalte segmente ale
sectorului de asistenta medicala beneficiaza de 0 contributie semnificativa din partea sectorului privat.

Cre~tere capacitop sector PrJ a

97
89 89

67 " " "


" ~

2006 2014
JlJ2006 2014

CCiOl1te~e
Pol!cir;~ci
l7toma~'oi!!2ice

Sursii: PMR, Institutul National de Statistica

Finanrarea PSMP
PSMP iii genereaza venituri din trei fluxuri distincte:

PPM Ii asigurarile private de sanatate ("APS") sunt in general concepute (in marea majoritate a PPM de
pe piata) pentru a fi achizitionate de catre angajatori ca parte a pachetelor de beneficii oferite angajatilor;
platile racute de pacienli pentru serviciile medicale oferite de furnizorii privati de servicii medicale;

127
alocarea de fonduri de la CNAS pentru furnizarea de servicii caire persoanele care beneficiaza de
asigurarea de stat.

in opinia Grupului, pachetele de preventie a sanatilpi abordeaza in mod obi~nuit douii sub-segmente:

serviciul de medicina a muncii, obligatoriu in conformitate eu legislapa roman.a si care necesita controale
anuale ~i aite proceduri de baza care urmeaza sa fie furnizate ~i pUitite de angajatori. Din ce in ce mai des,
aceste servicii sunt extemalizate de ca.tre angajatori ditre furnizorii de servicii medicale private;
servicii medicale suplimentare ~i aIte oportunitiiti, care au ca seop prevenirea, identificarea ~i
monitorizarea problemelor potentiale de sanatate ale angajaplor ~i care nu Irebuie sa fie furnizate de caire
angajator. in funcpe de tipul de pachet, acestea acopera, de obicei, conlroale periodice, consultalii
medicale de baza ~i analize selectate. in general, aceastil parte a PPM este achizitionatil de caire angajator
ca parte a pachetului global de beneficii pentru angajati.

APS nu au fost inca oferite de caire societilp angajaplor lor in aceea~i masura ca !i PPM. Conform Raportului
PMR din 2016, in 2015, inlreaga piala a asigurarilor de sanatate este estimatil la doar 1,2% din cheltuielile cu
asistenta medicala privata. Polite1e APS sunt subscrise de societati de asigurare ~i serviciile efective sunt
furnizate de ciitre furnizorii privati de servicii medicale, in contextul in care asiguratorii nu detin in prezent
facilitilli proprii de asistentil medicala in Romania.
Avand in vedere ca atilt APS cat ~i PPM sunt, de obicei, achiziponate de corporapi pentru a fi oferite ca
beneficii angaj alilor, deductibilitatea fiscala a programelor influen(eaza modul in care aceste pachete sunt
percepute. APS este deductibila (la nivel de societate ~i la nivel individual) doar in masura in care serviciile
oferite Ie dep~esc pe cele oferite in cadrul pachetului de servicii medicale de baza, astfel cum este definit de
caire statui roman. Avand in vedere cadrullarg al pachetului de baza, astfel cum a fost descris mai sus, Grupul
este de piirere ca sfera serviciilor suplimentare care ar fi deductibile este limitatil. Aceea~i abordare existil ~i in
alte liiri ale UE, cum ar fi Franla ~i Polonia. Deductibilitatea in Romania a APS este limitata la 400 Euro pe
persoana asiguratii pe an.

in legatura cu impozitele aplicabile societilplor, partea din PPM care acopera serviciul de medicinii a muncii
este deductibila. Acest lucru pemrite societiiplor 0 anumitil deducere a costurilor pentru PPM.

o serie de factori limiteaza dezvoltarea pielei private de asiguriiri de siiniitate, potrivit Raportului PMR din
2016:

in ciuda problernelor cu livrarea de servicii, pachetul de baza al serviciilor medicale furnizate prin
intermediul sistemului nalional de asiguran de sanatate ~i oferite de sistemul public de sanatate este larg
~i acopera 0 parte substantiala a nevoilor potenliale, eliminiind necesitatea ~i motivapa de a conlracta
servicii suplimentare pentru 0 parte semnificativa din populalie; ,;;~VVEG,,~"I.
populatia nu este foarte bine infonnatii eu privire la benefieiile asigurarilor private de sanat : asigur~ (t'~
este pereeputii ea un produs de lux; ~i ? f)..S .- ~
puterea de cumparare a clienplor individuali este limitatii. %
P-I'ROeP-1 ;
v:
Ca rezultat, doar 2% dintre romani au 0 asigurare de servieii medieale private, potrivit unui st ~.. GfK ~1.tf..)"
ciirui rezultate au fost Iacute publice la 4 februarie 2015 (sondajul s-a bazat pe raspunsurile ~
respondenti din Romania cu viirste mai mari de 15 ani).

Caracteristicile # dimensiunea pielei serviciilor medicale private

PSMP a evoluat de la cabinete medicale mici la jucatori naponali mari, care ofera 0 gam. variatil de servicii.
Potrivit aprecierii Grupului, principalele caracteristici ale pielei de astiizi includ:

128
PSMP ramane putemic fragmentata, nucleul pietei rfunftnand centrat in Bucure~ti. Anumiti jucatori mai
mici desfii~oarii activitilti regionale, dar putini juciitori au re~it sii i~i conso!ideze 0 prezentii nationalii.
Piala mai este fragmentata in sectoare de servicH, axate pe clinici ambulatorii, spitale, laboratoare ~i
imagistidi pentru diagnostic. Farmaciile reprezinta un segment separat al pietei. Putini jucatori au 0 oferta
putemicii cu privire la toate segmentele pietei.
Fumizorii privati de servicii medicale pot fi de asemenea fragmentati in functie de decontarea serviciilor
medicale oferite c!ientilor din fonduri private sau din fonduri publice. 0 parte importantii a furnizorilor
privati de servicii medicale urmiiresc un model ce vizeazii fonduri provenite de la CNAS alocate pentru
laboratoare, clinici ~i spitale. Alti fumizori, precum Grupul, urmAresc taxarea serviciilor medicale ~i
venituri provenite de la companii din vanzarea de PPM.
Precum in alte piete din eEB, spre exemplu Polonia, PPM continua sa detina un avantaj semnificativ cu
privire la cota de piatil fala de ASP.
Participantii sunt in mare parte romani ~i detinuti de fondatori. in acest segment au avut loc investitii
limitate din partea operatorilor strategici internalionali.
Consolidarea sectorolui este acceleratil, in timp ce acumularea de experientil a fondatorilor ce detin prirnii
furnizori privati de servicii mcepe sa fie din ce in ce mai vizibila in munca ~i investiliile lor, in timp ce
cererea pentru investitii viitoare care sa asigure nivelul a~teptat al dezvoltiirii serviciilor cre~te ~i
competitia principalilor jucatori ai pielei atinge cote inalte datoritil expansiunii in noi regiuni sau
specializiiri.

Pia a de servid medica e privet din Romania

~f"J ~
~""--;;;21
v. 3.293
~I
,,,.,. 2.537
2.768
r:--'
~ :

';..f>.CC" ~ 2.314 r--


2.107 r---
---;:;:
1.725
1.913
~___ .--
1.552 F""
.--
,- I--" 1.1 10.. 0.1' t." ~.,,. '. I~ t .l ~ t.m
'"
..

. J
~"" "--
2013E 2014E 2015E 2016F 2017F 2018F 2019F 2020F 2021F
= Valoare ~Evolutie
Sursa: Raportul PMR din August 2016

Notii: sumele men/ionate in tabelul de mai sus includ ~i cheltuielile pe medicamente si aile produse de fngrijire medica/ii, ceea ce
reprezintii 0 parte specia/izatii a pie/ei private.

Cheltuielile private pe servicii au continuat sa creasca in intervaluI2013 ..2016, atingand 1.913 milioane Euro
in 2015, in ciuda provocarilor aduse de recentele crize financiare.

Jucatorii cheie din piala serviciilor medicale private

Urmatorul tabel indica cei mai importanti jucatori ~i indicatorii lor cheie de performanta fmanciari ~i
nefinanciari, a~a cum sunt menlionali in Raportul PMR din 2016. Grupul este mentionat ca fiind eel mai mare

129
juciitor in piata de servicii medicale private potrivit celor mai importanli indicatori financiari ~i de afaceri ai
acesteia: prezenta, venituri, infrastructura (clinici, capacitate de pacienti, laboratoare) ~i potrivit numarului de
clienp PPM.

TOP 6 companil Venltu.1 (mil EUR} # clinicl #clin~i PPM # paturi # laboratoare

U'MedLife' national
"
~1Oi:
'"
<os
" '" ""'" "
"""
-V- MEDICOVER regional
"
,. n,
'"
,.

local 42 rl.O.
<I! II
,.
loco' . ZJ 10
l"
lOGd Il
I' I'
Sursii: Raportul PMR din 2016
Nota: Valorile indicatori/or privind MedDle inclu$i In Raportu/ PMR din 2016 sun! diferifi de valorile acelor~i indica tori din evidentele
GrupuJui, care sunt/olosi/i in aces! Prospect

Perspective asupra PSMP ~i asupra factorilor ei de cre~tere

Principalii factori pentru 0 dezvoltare viitoare a serviciilor private de sanatate din Romania sunt:

Cre~tere viitoare intrinsecii: piata de siiniitate din Romania, conform raportnlni pe 2016 al PMR, este
a~teptata sa inregistreze ee mai mare ralii de cre~tere in eomparape eu alte state din Europa Centrala ~i de
Est, datorilii nivelului seiizut de dezvoltare al infrastrueturii de siiniitate ~i unui nivel mare de investitii noi
in furnizarea servieiilor private de siiniitate. In plus, slaba performanlii a sistemulni public de siiniitate din
Romania ~i diferenta eonsiderabila fala de celelalte piele din CEE in eeea ee prive~te eheltuielile impliea
un potential cuntinuu pentru eunvergenfa in ceea ce prive~te chehuielile eu seetoruI de siinatale ralii de
nivelurile din Europa de Vest. Conform previziunii Raportul PMR pe 2016, rata de ere~tere anuala medie
compusa pentru dezvoltarea seetorului prival de sanatate in Romania esle de 9,5% pentru perioada 2016-
2021.

Evolutia pietei de servicii medicale private Tn Europa CentralA ,I de Est


RACC mediu (%}. 2016-2021

g.",

S.'"

6.7'"
5.'"

-------------~-~--
RomAnia Polon.. Unprlll C.hla

130
Sursa: Raportui PMR din 2016

imbuniitiitirea infrastrncturii pentru a sustine cererea: investi!ia in infrastructura de siiniitate filcutii de


fumizorii privati de servicii medicale a continuat sa extindii capacitatea de a trata pacienti in afara
sistemului de stat ~i sa faspunda nevoilor medicale nesatiSIacute din Romania.

Accesibilitatea cre~terii: cre~terea salariilor reale in Romania a generat, aUituri de alti factori, cre~teri in
veniturile disponibile ale gospodiiriilor. Aceste cre~teri au filcut serviciile medicale private in general rnai
accesibile unei sectiuni mai largi a populatiei.

imbitrinirea populatiei: Romania continua sa inregistreze 0 cre~tere in ceea ce prive~te numaruI


cetatenilor sa.i ell varsta de peste 60 de ani, care vor necesita tratamente medicale mai frecvente, mai bune
~i prelungite. Cre~terea inciden!ei anmnitor boli legate de stilul de viatil (in special, hipertensiunea, bolile
cardiace ischemice, bolile cerebro-vasculare ~i diabetul), conform Institutului Na!ional de Statisticii din
Romania, va cre~te de asemenea cererea pentru ingrijiri medicale.

Consolidarea pielei: dupii cum este mentionat in Raportul PMR din 2016, 0 serie de lranzactii au avut loc
in perioada 2015 - 2016, in care liderii pielei au achizilionat anmniti operatori regionali de
ni~ii1specializali, marcand inceputul unei noi faze de consolidare a PSMP. Consolidarea pielei, care este
disponibila in mod particular liderilor PSMP, permite 0 cre~tere accelerata ~i 0 cre~tere a prezenlei pe
piatil, atat la nivel regional ~i in specialitii!i de ni~a, cat ~i posibilitatea dobiinditorilor de a acumula
economii de scam.

Cre~terea increderii in sistemul privat de sinitate: nivelurile joase continue de satisfacere a nevoilor
pacientilor prin serviciile publice (conform tabelului Eurostat privind "Nevoi neacoperite de exarniniiri
medicale san tratament " de mai sus) ~i dezvoltarea unor noi programe nationale care afera mai mult
sprijin sectorului privat de sanatate tind sa creasca increderea in sistemul privat de sanatate. Schimbarea
lenta a mentalitapi pacientilor, care devin mai bine infonnati ~i cer servicii medicale personalizate ~i
integrate, va contribui de asemenea la cre~terea cererii ~i a increderii in ceea ce prive~te sistemul privat de
siiniitate.

13l
ACTIVITATE

Prezentare generaia

Fondatii in 1996, MedLife este cel mai mare furnizor de servicii medicale private din RomBnia. Conform
Raportnlui PMR din 2016, Societatea ocup;; pozi\ii de varf pentru 0 serie de indicatori cheie, incluziind
vanziirile, numiirnl de clinici, numiirnl de patnri de spital ~i numiirul de abonati la pachete de preventie
medical;; (PPM). Totodatii, se numiira printre cele mai mari societiiti de servicii medicale private din Europa
Central;; ~i de Est dupa criteriul vanziirilor, dupa cum rezuM din analiza realizat;; de catre Grup pe baza
informatiilor pub lice.

Grupul este lider de pialii la nivelul liniilor sale principale de afaceri: Corporate (care oferii pachete PPM),
Clinici, Spitale ~i Laboratoare. De curiind, Societatea ~i-a dezvoltat linia de afaceri Stomatologie, deschiziind
o clinicii de sine stiitiitoare in 2015 ~i achizitioniind in 2016 pachetul majoritar de actiuni in grupul Dent Estet,
cea mai mare relea de clinici dentare din RomAnia. De asemenea, Grupul este prezent ~i in linia de afaceri
Farmacii, administriind un numiir de farmacii ce opereaza in clinicile proprii. Participarea MedLife pe toate
aceste domenii de servicii medicale esentiale sm la baza modelului Grupului de captare a venitnrilor, oferind
pacientilor 0 gam;; complet;; de servicii, de la preventie pana la diagnosticare ~i tratament.

Grupul deline cele mai multe unit;;ti medicale din Romiinia. Acestea includ 35 de unit;;ti medicale in
Bucure~ti, reprezentand astfel cea mai mare retea de servicii medicale private din ora~, precum ~i 53 de unitati
medicale in restul (arii, inclusiv in ora~e precum Arad, Bra~ov, Galati, Ia~i, Timi~oara ~i Constanta. Grupul
deline imobilele in care se afta principalele sale unitii\i medicale din Bucure~ti, precum ~i cele in care se alla
spitalele sale din Bra!ov !i Arad. AIte unimti medicale sunt folosite in baza unor contracte de inchiriere pe
termen lung.

Grupul i~i ofera serviciile prin intermedinl celei mai numeroase echipe de medici ~i asistenti medicali ce
lucreaz;; in mediul privat din Romiinia, numiiriind la 30 septembrie 2016 aproximativ 1.900 de medici ~i 1.100
de asistenti medicali (a se vedea sectiunea "-Activitate-Resurse umane $i aIle resurse" de mai jos). Politica
Grupului este de a favoriza angajarea personalului medical in condi\ii dc cxclusivitatc, spre deosebire de
numero~i concurenti care i~i impart personalul medical ell alti fumizori de servicii medicale private sau eu
unitiitile medicale pub lice. Grupul angajeaza speciali!ti cu norma redus;; doar pentru specialitiiti sau func\ii
specifice. in plus, aviind in vedere angajamentul sau de a furniza servicii medicale de calitate, Grupul a
investit in mod constant in echipamente medicale, ceea ce a contribuit la sustinerea pozitiei sale de tider de
pialii in domeniul tehnologiei de imagisticii de diagnostic.

riindul unui numiir total de 2.053 de pacienti ai clinicilor Grupului, 57% din responden\i au declarat cil sunt
"foarte mul(umi\i" de calitatea serviciilor furnizate de MedLife, iar 41 % din respondenti au declarat c;; sunt
,,l11u1tumi ti".

in decursul celor 20 de ani de activitate a Societiitii pe piata din Romiinia, peste 5 milioane de pacienti
individuali au beneficiat de servicii in cadrul unitiililor medicale ale Grupului, ceea ce inseamna mai mult de
unul din patru romBni, conform datelor demografice publicate de Eurostat pentru 2015. in perioada mai-iulie
2016, clinicile Grupului au furnizat servicii, in medie, unui numiir de 8.300 de pacienli pe zi, inclusiv

132
pacientii care beneficiaza de PPM, pacientii care beneficiaza de servicii in regim "plata pentru serviciu" (PPS)
~i pacienpi cu asigurare medicalii de stat, ii au efectuat In medie In fiecare zi peste 28,000 de analize de
laborator, Viinziirile din sectorul privat, inclusiv la nivelulliniei de afaceri Corporate ~i al clientiJor PPS din
toate liniile sale de afaceri, sunt foarte importante pentru Grup, reprezentfuld 88% din viinziirile totale ale
Grupului in 2015, 87% din viinziirile totale ale Grupulni in 2014, 90% din viinziirile totale ale Grupului In
2013,88% din viinziirile totale ale Grupului pentru perioada de 9 luni care s-a Incheiat la 30 septembrie 2015
~i 87% din vanziirile totale ale Grupului pentru perioada de nouii luni care s-a Incheiat la 30 septembrie 2016,
Viinziirile la nivelul pacienplor cu asigurare de stat, cealalta sursii de venituri al Grupului, au reprezentat 12%,
13% ~i 10% din viinziirile totale ale Grupului In 2015, 2014, ~i 2013, respectiv 12% in perioada de nouii luni
care s-a Incheiat la 30 septembrie 2015 ~i 13% In perioada de nouii luni care s-a Incheiat la 30 septembrie
2016,

In anii financiaricare s-au Incheiat la 31 decembrie 2013, 2014 ~i 2015, viinziirile totale ale Grupulni s-au
ridicat la 296.187.022 RON, 332.602.460 RON ~i respectiv 390.978.897 RON. Viinziirile din perioada de
nouii luni care s-a Incheiat la 30 septembrie 2016 s-au ridicat la 361.489.209 RON, In cre~tere falii de
viinzarile obpnute In perioada similarii de nouii luni din 2015, de 76.137.037 RON. Pentru perioada de nouii
luni care s-a Incheiat la 30 septembrie 2016, indicatorul EBITDA al Grupului s-a ridicat la 38.858.608 RON,
fala de 40.282.726 RON din perioada de nouii luni care s-a incheiat la 30 septembrie 2015. Pentru perioada de
12 luni care s-a Incheiat la 31 decembrie 2015, indicatorul EBITDA al Grupului s-a ridicat la 55.739.617
RON.

De la Infiin(area Societalii de catre Dr. Mibaela Gabriela Cristescu ca societate furnizoare de servicii medicale
aviind douii cabinete medicale, MedLife s-a transformat Intr-o afacere structuratii. Aviindu-i drept acponari pe
International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, din 2006 ~i pe fondul de investipi
V4C din 2009, Societatea a implementat un sistem formal ~i structurat de guvernare corporativa. De
asemenea, situapile sale [manciare anuale consolidate sunt pregatite In conformitate cu Standardele
Internaliouale de Raportare Financiarii ~i sunt auditate Incepiind cu anu12009.

De la Data Decontiirii, se intenponeaza ca echipa Societalii de mauagement executiv sa fie condusa de dl


Mibai! Marcu (la aceasta data, pre~edintele Consiliului de Administrape) In calitate de Director General
(CEO), de dl Nicolae Marcu, membru al Consiliului de Administralie ~i director executiv, responsabil de
Servicii Medicale ~i Opera\iuni ~i de dl Dorin Preda, membru al Consiliului de Administrape ii director
executiv, responsabil de Finante ~i Trezorerie. Sub indrumarea managerilor cheie mentionati mai sus se afia
un gmp de manageri executivi, mulli dintre ace~tia aviind 0 experienla solidO In cadrul Grupului, care
gestioneaza funcpile, liniile de afaceri ~i unitatiJe centrale. Ace~ti profesioni~ti au un grad senmificativ de
independenlii ~i libertate In irnplementarea bugetelor stabilite pentru unitali ~i linii!e de afaceri.

Puncte forte competitive


Lider in sectorni serviciilor medicale private din Romania ~i unul dintre tlilYl'lo
furnizori de servicii medicale private din Europa Centraiii ~i de Est .,,'" ~.1('! "'-;:
; ft",~11 ~
Sectorul serviciilor medicale private din Romania este dominat de doi furnizori principali: t< ed!'ll"').,'ji,~~n~
Maria, urmali de un grup de societiili de rang secundar, care ocupa pozitii regionale sau II; JIfa"tl'e liin~
societatile de prim rang ~i de rang secundar, piata serviciilor medicale private ramane extrem e.. fr~
fiind caracterizam de prezenta unui numar semnificativ de operatori regionali mai mici. Pozitia eider a
MedLife ajuta Grupul sa I~i consolideze notorietatea marcii ~i sa caitige Increderea populaliei In alegerea
furnizorului lor de servicii medicale. Grupul poate raspunde nevoilor celui mai mare numar de clienti care
beneficiazii de PPM la nivelul Intregii (iiri, furniziind solulii de Ingrijire medicala In diferite zone ale (iirii.
Dimensiunea activimtii Grupului ii pennite sa achizitioneze ~i sa integreze in mod eficient societati mai mici
care activeaza in alte sectoare operationale ~i ii asigura volumul necesar de clienti pentru a amortiza costul

133
investiliilor in unitil\i ~i echipamente medicale la un nivel mai extins aI activitillii. Dupii ce a ajuns la un nivel
al vanziirilor de 390.978.897 RON ~i un nivel EBITDAde 55.739.617 RON in 2015, Grupul are 0 bazii solidi!
pentru a-~i continua extinderea ~i achizitiile.

Un model de activitate echilibrat ~i putemic, care include toate liniiIe de afaceri cheie ale
sectorului serviciiIor medicale private
Cliuicile, Laboratoarele ~i Spitalele Grupului au avut 0 contribulie ecbilibratil la vanziirile din 2015, generand
25,8%, 19,5% ~i respectiv 20,6% din vanziirile totale ale Grupului in 2015. Aceste vanziiri reflectil doar
cheltuielile PPS ~i CNAS pentru fiecare din aceste linii de afaceri. Un procent snplimentar de 28,4% din
venitul total pe 2015 a fost generat de linia de afaceri Corporate prin vanziirile de pachete de preven\ie
medicalii (PPM). Dimensiunea fieciirei linii de afaceri ~i contribulia relativ echilibratil pe care a avut-o fiecare
linie de afaceri la vanziirile totale ale Grupului eviden\iazii puterea fieciirei Iinii de afaceri, precum ~i
diversitatea serviciilor oferite de Grup. Conform Raportu1ui PMR pe 2016, fiecare dintre liniile de afaceri
Clinici ~i Laboratoare ale Grupului, luate ca entitil\i de sine stiltiltoare, ar putea fi incluse in topul primilor 10
furnizori de servicii medicale din Romania, din perspectiva vfulzarilof.

Un model de activitate care genereaza oportunitati semnificative de a capta venituri


Conceptul MedLife de Hiperclinici, clinici ambulatorii de dimensiuni mari, precum ~i integrarea unor linii
diverse de servicii in cadrul Grupului ofera oportunitil\i importante de a capta venituri. De exemplu, unui
client PPM care merge la 0 clinidi a Grupului pentru un examen medical preventiv i se poate recomanda sa
faca analize suplimentare san sa mearga la aIte consultatii care nu sunt acoperite de PPM. Aceste servicii sall
examene medicale suplimentare sunt adesea disponibile in cadrul aceleia~i Hiperclinici, ceea ce incurajeaza
clientul sii a1eagii serviciile Grupului. Capacitatea Grupului de a riispunde nevoilor pacienlilor in numeroase
cazuri, de la preventie paM la diagnosticare ~i tratament, asigura 0 continuitate in tratamentul pacientului ~i
permite totodatii Grupului captarea de venituri din servicii medicale care implica plata pentru serviciu. Linia
de afaceri Farmacii a Grupului este un alt exemplu de oportunitate de a capta venituri; atunci cand se
elibereazii 0 reletii intr-unul din cabinetele Grupului, pacienlii vor folosi adesea locul cel mai convenabil
pentru a obtine medicamentele: 0 farmacie care se afla in aceea~i cladire in care a fost eliberatii reteta. Grupul
~i-a consolidat aceastil strategie prin adi!ugarea liniei de afaceri Stomatologie. Anumite pachete PPM pot
include controale stomatologice preventive, incurajand pacientii sa recurga la serviciile Grupului pentru
continuarea tratamentului in calitate de client PPS.

Vanziiri generate in mod predominant de plati pentru serviciu prestat ~i de pachetele de prevenpe,
cu un nivel scazut de dependenta fata de fondurile CNAS
Mulli fumizori de servicii medicale private din Romania rilman dependen\i pentru 0 parte semuificativa din
vanziirile lor de contractele atribuite de CNAS pentru asistarea pacientilor cu asigurare de stat. Acest fapt
mare~te expllnerea lor la modifiearile care pot interveni in legatura eu prioritiitile CNAS in materie de servicii
medicale, sistemul de stabilire a preturilor ~i sistemul de alociiri. Dat fiind cii doar 12% din vanz . .
2015 (13% in 2014 ~i 10% in 2013) rezuM din tratarea pacien\ilor asigurali in sistemul CN (MedLi~~i,\
poate stabili in mod independent politicile ~i prioritil\ile. ~ ~S'Sr ~
Cel mai mare numar de clienti care beneficiazii de pachete de preventie din Romani \ p.?\'I.Oe.l'."t l
Aviind la data de 30 septembrie 2016 peste 505.000 de abonali care beneficiazii de pachete ""'2 pr~
Grupul are acces la 0 bazii extinsii de posibili clienli pentru activitalile sale care implicii 0 platii pentru
serviciu (PPS). Aceastil bazii se extinde ~i mai mult atunci ciind abonalii care beneficiaza de pachete de
preventie adllc membri ai familiei la clinicile Grupului sall reeomanda altor persoane servicii medicale care
implicii 0 platii pentru serviciu (PPS). Baza de clien\i PPM ofera de asemenea oportunitil\i de cre~tere a

134
vanziirilor deoarece numero~i clienti PPM aleg la inceput un pachet de servicii medicale de baza ~i opteaza
treptat pentru pachete care includ mai multe servicii medicale.

Investitiile constante ale Grupului pentru dezvoltarea unor unitati medicale noi creeaza conditiile necesare
pentru atragerea unor noi clien\i PPM, dat fiind ca abilitatea Grupului de a asista abonalii PPM in propriile
unita\i medicale reprezinta, adesea, un element esential in func\ie de care clientii iau decizia de a alege
serviciile Grupului. In opinia Grupului, piata din afara Bucure~tiului ramane subdezvoltata din perspectiva
clientilor PPM ~i, ca atare, ofera oportunitiiti de cre~tere prin achizitionarea ~i integrarea furnizorilor locali ~i
regionali sub marca MedLife, extinzandu-~i astfel influenta la uivel regional ~i fl'icand mai atractiva oferta sa
pentru clienlii PPM.

Management experimentat capabil sa genereze ~i gestioneze cre~terea activitapi, atat prin


dezvoItare organica, cllt ~i prin achizipi

Istoricul cre~terii organice ~i prin achizitii a Grupului se datoreaza in mare parte echipei puternice de
conducere a Societa\ii. Societatea a dezvoltat sisteme de evaluare a oportunitatilor de achizitii, finaliziind
analizele ~i procesele decizionale detaliate in timp util ~i implementand, dupa finalizarea tranzactiei, un
proces de integrare rapid ~i eficient. Grupul ~i-a creat pe pia!a reputa\ia de "achizitor amiabil", indeosebi
datorita faptului ca fondatoriilproprietarii societatilor achizitionate au posibilitatea de a riimane implica\i
in activitate ca ac\ionari minoritari ~i ca manageri ai filialei. Prin aceaslii abordare, MedLife poate conta
in continuare pe expertiza ~i cuno~tin!ele de pialii acumulate de ace~tia, putand totodata sa integreze pe
deplin achizilia in propriile sisteme ~i oportunita\i de captare a venitului. Grupul a deschis ~i achizitionat
un nurniir de 83 de unilii!i medicale din 2009, obJinand astfel expertiza ~i cuno~tinle valoroase pentru
Grup, care ii vor permite sa gaseasca cea mai buna metoda de extindere continua ~i eficienta.

Situape imanciara puternica ~i bilant cu active numemase


Rezultatele fmanciare ale Grupului din 2013, 2014, 2015 ~i din perioada de nona luui care s-a incheiat la 30
septembrie 2016 indica 0 cre~tere a vanziirilor ~i a indicatorului EBITDAla uivelul activitatilor curente. De~i
valoarea nominala a datoriei nete a Grupului a crescut incepan.d ell 2014 datorita investitiilor in unitati
medicale noi ~i achizi\iilor, raportul dintre datoria netii a Grupului ~i EBITDA indica 0 scMere de la 4, I in
2013 la 3,4 in 2015, demonstriind capacitatea Grupului de a genera 0 cre~tere profitabila prin valorificarea
oportunitiililor de afaceri. Recurgand tot mai mult la achizitii pentru a elimina lacunele din portofoliul
Societatii in privinta ariei geografice deservite sall a serviciilor furnizate, Societatea va putea sa
economiseasdi, in medie. perioada de dezvoltare de 2-3 ani care ar fi necesara, conform estimarilor Grupului,
pentru valorificarea acceleratii a unei unita\i nou infiintate.
~EQ'I~
Unul dintre punctele forte ale bilantului MedLife constii in faptul ca Societatea detine unitati <:J icale ch~f~
in special spitalele din Bucure~ti, Bra~ov ~i Arad. Acestea includ terenul ~i cladirile afer we &V~iIui '\
Grivitai Life Memorial Hospital, Spitalul Pediatric din Bucure~ti, terenul ~i cladirile afer e jrnlIc1R'tl'tll()r i
unit~\i medicale din Bra~ov ~i Arad ~i alte unitii\i detaliate in sectiunea "Activitate-Model d ~~P;(!e mai.'"
jos. In general, cladirile spitalelor implica investitii masive, intre altele in construirea structun l ,lt ~ ,
echipamente speciale, cum ar fi instalatiile pentru fluide medicale sau pentru ventila\ie, precurn ~l ucriiri
specializate de constructii pentru unitii\ile de chirurgie ~i de terapie intensiva. Strategia Grupului este sa
achizitioneze clMirile spitalelor principale pentru a evita mutarea dintr-o cliidire inchiriata in alta la expirarea
contractului de inchiriere.

Aeeesulia finantarea neeesara pentru extindere

135
La data de 30 septembrie 2016, Grupul avea facilitap de credit aprobate, dar neutilizate In valoare de
aproximativ 15 milioane de Euro la biiucile sale creditoare, aceasta suma putiiud fi folosita pentro finantarea
activitatilor comerciale san a achizitiilor in conformitate ell tennenii contractelor de credit.

Strategie

Strategia MedLife se axeaza pe mentinerea pozitiei de lider. Societatea incearca sa i~i extinda portofoliul de
unitati ~i servicii, asigurand 0 acoperire nationala profitabiHi pentru a riispunde nevoilor clientilor existenti ~i
noi ai Grupului. Societatea urmare!te oportunitati de captare a unor venituri suplimentare ~i de realizare a
unor sinergii in cadrul retelelor ~i serviciilor sale actuale. Societatea anticipeaza eli va atinge acest obiectiv
prin cre~tere orgartica ~i prin cumpararea unor furnizori mai mici de servicii medicale de pe piala. Totodata,
Societatea i~i menpne angajarnentul de a asigura clientilor tratarnente medicale sigure ~i de calitate, asiguriiud
un echilibru Intre riscurile ~i oportunitaple medicale ~i obiectivele comerciale ale Grupului.

Cre~tere organicii

in perioada 2014 - 2016, Societatea a deschis 0 serie de clinici ~i alte unitap medicale, in special unitap de
recoltare pentro linia de afaceri Laboratoare. Se considerii cii multe dintre aceste unitiip au capacitatea de a
deservi un numar mai mare de pacienti. ceea ce ar permite cre~terea veniturilor ~i a contributiei lor la profit,
pe masura ce se atinge 0 capacitate mai mare de utilizare. Totodata, Grupul continua sa i~i optimizeze mixul
de servicii oferite in cadtul altor unitiiti ale sale In functie de condipile specifice ale pietei locale, incerciiud sa
imbuniitiiteasdi venitul ~i matja de profit pentru fiecare unitate medicaHi. Prin unnare, se anticipeaza cii 0
dezvoltare constanta, accelerata a acestor unitati medicale va imbuniitap mrujele de profit ~i va genera cre~teri
suplimentare ale viiuzarilor.

Societatea valorificii adesea bazele unitiitilor medicale achizitionate pentro a dezvolta in mod organic
activimtile societatii achizitionate. Achizitiile recente mentionate mai jos ofera noi platfonne pentru 0
extindere organica a activimtilor. De exemplu, in 2016, Grupul a achizitionat Diamed Center, care controleaza
o retea de laboratoare ~i centre de recoltare situate, in principal, In Bucure~ti. Pe baza acestei achizilii, Grupul
dezvoltA 0 a doua mardi de laboratoare sub marca laboratoarelor "Sfiinta Maria" ~i se anticipeaza ca acestea
vor oferi clientilor care beneficiaza de servicn medicale in regim PPS analize de laborator la preturi mai mici
fata de preturile din laboratoarele marca MedLife. De asemenea, Grupul intentioneaza sa continue contractele
existente dintre Diamed Center ~i CNAS, insii Societatea anticipeazii cii acest fapt nu va genera 0 modificare
semnificativii a expunerii generale a Grupului rata de contractele CNAS, ca procent din viiuziirile sale totale.
La data de 30 septembrie 2016, Grupul avea deschise 14 centre de recoltare sub marca laboratoarelor "Sffinta
Maria", consolidand astfel achizitia printr-o cre~tere organica.

Grupul evalueaza la acest moment alte oportunimti de cre~tere organica, inclusiv deschi <:i a~"unui
..v no~
" ital .;.0:

in afara Bucure~tiului. Aceste proiecte sunt in curs de dezvoltare ~i, la data acestui " sPJ!W'S fnt z ii
aprobate de catre Consiliul de Administralie. ~,.,... :t 12
% ~?Roaj); 1
Achizitii selective ~i integrarea altor operatori de pe piatii ....? ..
Grupul intentioneaza sa i~i extinda in continuare oferta de servicii ~i nivelul de acoperire ~ca prin
achizilii strategice. Grupul estimeaza ca, in 2015, 30% din venitul sau a fost generat de unitap pe care le-a
achizitionat sau dezvoltat In filiala, dupa achizitie.

Strategia de achizitii a Grupului consta in urmiirirea unor societap regionale sau a altor societali cu 0 pozilie
geograficii sau 0 gamii de servicii complementare portofoliului existent al Grupului sau care ofera
oportunitatea abordilrii unor noi specialimti medicale, care ar putea genera sinergii cu activitatile existente ale
Grupului ~i oferi activitalilor existente potenpalul de a capta venituri noi. Dupa realizarea achizipilor, In
general Grupul introduce specialitiili ~i servicii MedLife pe care nu Ie oferea anterior sau imbunatale~te

136
serviciile oferile de societatea achizitionatii pentru a atinge standardele Grupului. in numeroase cazuri, Grupul
reinveste~te fluxul de numerar al societatii achizitionate, precum ~i resursele suplimentare, in scopul
extinderii activitatii noH filiale.

Strategia de achizilii a Grupului se bazeaza pe incurajarea ac\ionarilor fondatori ai societii!ii achizilionate sa


ramana implicati in activitatea integrata, dupa achizitie, ~i sa detina un pachet minoritar in societatea
respectiva. De~i Grupul a avut ~i achizitii care au vizat 100% din capitalul societatilor preluate, conducerea
Grupului considera eft aceasta ahordare corespunde in general obiectivelor vanzatorilor ~i extinde negocierile
dincolo de aspecle legate de pre!, oferind Grupului un avantaj falii de strategiile bazate pe preluarea a 100%
din capitalul societii\ilor tintii. Drepturile ac\ionarilor minoritari sunt atent negociate pentru a asigura
confonnitatea cu cadrul general de guvernare al Grupului.

Strategia de achizitii a Grupului are in vedere integrarea completa a uuita\ilor achizi\ionate in sistemul
MedLife, asigurand unifonnitatea serviciilor, marcH ~i a altor standarde la nivelul intregii afaceri. Funcpile
suport ale Grupului, precum managementul resurselor umane, contabilitate, marketing, rela\ii cu publicul Ii
achizi\ii sunt centralizate, reducand in acest mod costurile Ii sporind eficienta in cadrul acestor func!ii. Grupul
acordii 0 atentie deosebitii salutiilor IT, un element critic pentru imbwllitatirea serviciilor ell clientii ~i incearca
sa i~i transfere know-how-ill acumulat catre societatea achizitionata. Ultimele 12 achizitii ~i integrari ale
Grupului ofera 0 foaie de parcurs clara pentru achizi\iile ulterioare.

Prin achizitionarea de clinici ~i laboratoare, Grupul poate sa raspunda in mod direct nevoilor pacientilor cu
pachete de preven\ie. Profitul care mergea mainte la partenerii NetLife care ofereau servicii pacienlilor PPM
ai Grupului in zona de servicii a societatii achizitionate este obtinut acum direct de Grup. NetLife este 0 retea
de clinici partenere cu care Grupul a negociat tarife pentru serviciile prestate clientilor sai PPM.

Pentru indeplinirea aceslei stralegii, in perioada de 91uni care s-a incheiat la 30 septembrie 2016, Societatea a
fina!izat urmatoarele achizi\ii:

Dent Estet, care a fiunizat Grupului 0 platforma puteruica pentru dezvoltarea ulterioara a unei linii de
afaceri de sine statiitore de Stomatologie, dupa deschiderea primei cliuici dentare independente a Grupului
in mai 2015. Prin aceastii achizi\ie, Grupul a devenit !iderul acestui segment de pialii foarte fragmental.
Grupul a identificat deja Ii evalueaza alte posibile achizi\ii pe liuia de afaceri Stomatologie.

Diamed Center, operator de laboratoare care este folosit ca baza de lansare a marcii de laboratoare "Stlinta
Maria".

Prima Medical, un centru de imagistica situat in Craiova, care completeaza oferta actuala a Grupului in
regiune.
~'?'(t/l.veGIt
Stem Cells Bank, 0activitate complementara serviciilor de matemitate ale Grupului. Grup ~lerna!iza in'i'",~
trecut aceste servicii ~i adaugarea bancii de celule stem li pennite Grupului sa captez ';~S'Gt
. < ~ n
\.
supI.mentar. ~ RoeP,i;;
o p,P
v:
t
La inceputul luuii octombrie 2016, Grupul a finalizat achizi\ia Centrului Medical Panduti
medicalii care detine in Bucure!ti douii cliuici Ii un laborator, achizi\ie care extinde prezenta Gttl!>1i11llRfi
Bucure~ti.

Societatea menline 0 baza activa cu posibile societii\i care ar putea fi achizilionate Ii analizeaza piata, in mod
periodic, in cautare de astfel de oportunitii\i. Avand 0 pozilie de lider !i 0 marca putemica, Societatea esle
abordatii in mod frecvent de consultan!i ~i reprezentan\i ai unor societali care ar putea fi vizate de 0 achizi\ie.
Gdatii cu accelerarea consolidiirii pielei Ii cu dispunerea de finan\iiri suplimentare, Societalea anticipeazii ca
va realiza in continuare achizitii pentru a compiementa cre~terea sa organica.

137
!storic

De la deschiderea primului sau cabiuet medical de doua camere iu Bucure~ti in 1996, MedLife a devenit
principalul furnizor de servicii medicale private diu Romania. Societatea ~i-a alimentat dezvoltarea prin
inovarea constanta in prestarea de servicii medicale pe piata din Romania ~i prin implementarea unuia dintre
cele mai marl programe de investitii din sector, la care se adauga 0 serie de achizitii finalizate ell succes.

Societatea a stabilit numeroase puncte de referintA in dezvoltarea sectorului serviciilor medicale private din
Romfuria:

Societatea a introdus pentru prima datii in Romfuria formatul de ,,hiperclinicii", cu rnai multe specialitii\i,
conducand la deschiderea Hiperclinicii Grivita, cea rnai mare clinica privata din Bucure~ti, in 2004;

In 2007 Societatea a deschis unul dintre primele spitale private diu Bucure~ti ~i, la acel moment, cel mai
mare spital privat diu Bucure~ti, Life Memorial Hospital ("LMH") ~i, ulterior, a dezvoltat un portofoliu
strategic de spitale, fHnd societatea care detine cele mai multe blocuri operatorii;

Societatea a iutrodus centre de excelen(ii in clinicile ~i spitalele sale, reunind echipe de speciali~ti pentru a
oferi 0 abordare specializata in diferite domenii de specialitate ~i arii de tratament, de la fertilizare in vitro
pana la dennatologie; ~i
Societatea a prirnit, in 2006, prima facilitate interna\ionala de credit pe termen lung pentru finanlarea
datoriilor ~i iuvesti\ii de capital, in sectorul serviciilor medicale diu partea International Fiuance
Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale.

Dupa ca~tigarea unei pozitii semnificative in Bucure~ti odata ell deschiderea LMH ~i a unui numar de
hiperclinici in Bucure~ti in perioada 2007 - 2009, iutrarea in 2009 a V4C in structura de ac\ionariat a
Societii\ii a coiucis cu 0 schimbare a strategiei Societii\ii in direc\ia extinderii gradului de acoperire geografica
~i a mixului de unitii\i medicale afiate in portofoliul MedLife. Aceasta a condus la urmatoarele trei faze
principale de dezvoltare pentru anii care au urmat:

Intre 2010 ~i parra la inceputul anului 2013, Grupul ~i-a extins releaua prin deschiderea unui numiir de 16
unitati medicale noi ~i prin realizarea a 4 mari achizitii, in urma carora baza existenta a fost extinsa cu 13
unitii\i medicale suplimentare. Priutre acestea se numiira 4 unitii\i de spitalizare: deschideri de unitii\i noi,
precum Spitalul Pediatric ~i Spitalul Obor (0 secpe externii a LMH) diu Bucure~ti !i Spitalul Turnului diu
Bra~ov ~i achizilia Spitalului Genesys in Arad.

Cu un portofoliu semnificativ de noi unitiili medicale opera\ionale, Grupul s-a axat, incepand cu 20 13 ~i
parra la mijlocul anului 2014, pe consolidarea opera\iunilor ~i pe valorificarea eficienlei ~i a sinergiilor
rezuhale din extinderea sa, pentru a impulsiona performanta operationala. Eforturile de int"gnrre_
pe alinierea proceselor ~i sistemelor IT ~i pe realizarea de sinergii, pe dezvoltarea infrastruc~~'1
~i a procedurilor pentru programul curent de achizilii. In paralel, in cadrul Grupului
proces de reducere a costurilor, de identificare a aspectelor care asigurii eficien(ii o;!~ati>ll\)l
identificare a altor imbunamtiri. De asemenea, vanzarile au crescut cu peste 36 de R~~l'l~,~ij'4
comparativ cu 2013 , ceea ce reflectii utilizarea centrelor la 0 capacitate tot mai mare pe m" '\.tIlra
~i-au intensificat operatiunile. ,..!!!:~~/

in contextul unei utilizari la 0 capacitate tot mai mare a unimtilor medicale existente ~i al imbunatatirii
performanlei lor, incepand cu aprilie 2014, Grupul a demarat urmatoarea faza a extiuderii sale, axandu-se
pe dezvoltarea acoperirii de servicii clinice la nivel national ~i pe extinderea ofertei sale de servicii.
Aceasta faza a inceput cu deschiderea a trei hiperclinici in trei ora~e importante din Romania: Galati,
Constanta ~i Ia~i. A continuat in 2015 prin achizilia unui operator regional iutegrat (Grupul Sarna din Sud-

138
Est-ul Romfuriei) ~i prin deschiderea a alte doua hiperclinici, una in Bucurejti ~i una in Cluj. Totodatil,
Grupul a inceput s3-!i extinda oferta de servicii prin deschiderea primei c1inici dentare de sine stlitlitoare,
la mijlocul anului 2015, a unui ambulatoriu de chirurgie in mai 2015 ~i a unei unitliti specializate de
Cardiologie Interventionalii la staryitul lunii septembrie 2015. Aceste iniliative contribuie la asigurarea
unei crqteri continue, adam ell dezvoltarea lor.

Dupli ciljtigarea acestei pozipi semnificative pe pialil, Grupul s-a axat in 2016 pe alte achizilii pentru a se
extinde in zonele geografice in care nu era prezentli ~i pentru a profita de noi oportunitliti existente pe pialA.

Structura corporativii

Schema de mai jos indica structura corporativa simplificatil a Grupului, inclusiv filialele importante ale
Grupului. 0 scurta descriere a societiltilor din cadrul Grupului este inclusa mai jos.

Cu linie punctatii partocalie - societiiti controlate de MedLife la 30 septembrie 2016

Cu linie punctatii mov - societiili contro/ale de MedLife dupii 30 septenlbrie 2016

I
~ .., Companies controlled by Med Life as at September 3.0, 201Ei ..........................
......
:"': Companies controlled by MedUfe after September 30, 2016 " F~
".m> V4C
---. - ".-
__ __ _ _ _ ___ -.. ____. .. _ ~2.~~ L _ _5:.:1:.:"+__ .-:_:-:_==_= ~.~ .....

....

.....
.,"
- -E--I-~ " '=

i_
~.9~"~ ____, __ _
. Dent .
A_ i____-;;;;=== __.J [lOt;",

L ._ . ____ . _____ _____ . _.

Scurts descriere a societitilor diu Grup

MedLife
1lOIM~
Societatea a fost infiintatii in 1996. Piinli la data Ofertei, Societatea era delinuta de Mihai! areu, Nicolae
Mareu ~i Mihaela Gabriela Cristescu, care delineau in total 51 % din capitalul social aI Societlilii, de V4C, ell
36,25% din capitalul social al Soeietlitii, ~i de International Finance Corporation, membru aI Grupului Biincii
Mondiale, care delinea 0 participatie de 12,75%.

139
Societatea opereaza 5 spitale in Bucure~ti, 21 unitiip pentru spitalizare de zi In Ia~i ~i Timi~oara, 20 de clinici
(13 in Bucure~ti, dintre care 0 clinica dentaril care acponeaza sub marca DentaLife) ~i 6 laboratoare (dintre
care 4 In Bucure~ti).

Accipiens
Accipiens S.A. (..Accipiens") este 0 societate care actioneaza in Arad ~i care opereaza spitalul Genesys din
Arad prin intennediul societapi Genesys Medical Clinic S.R.L. ("Genesys"), pe care 0 detine in procent de
100%. MedLife a preluat 55% din capitalul social al Accipiens in februarie 2011, iar 45% din ac(iunile
societiipi sunt detinute de acponari minoritari, care sunt fo~tii proprietari ai Accipiens.

Societatea ~i actionarii minoritari ai Accipiens au convenit asupra urmatoarelor prevederi specifice in legatura
cu pachetul de acliuni depnut de acponarii minoritari in Accipiens:

In momentul in care MedLife decide sa vandii toate ac(iunile pe care Ie deline in Accipiens unui
cumpiirator ter!, MedLife poate solicita aclionarilor minoritari sa yanda toate aCliunile Accipiens
aceluia~i cumpiiriltor, in acelea~i condilii de vanzare care sunt stabilite pentru MedLife;

In momentul In care MedLife decide sa yanda toate sau 0 parte din acpunile detinute In Accipiens
unui cumparator tert ~i MedLife flU i~i exercita dreptul de a solicita actionarilor minoritari sa i~i
vandii toate acpunile detinute aceluia~i cumpiiriitor, fiecare acponar minoritar are dreptul de a solicita
cumparatorului sa cumpere toate actiunile sale in Accipiens in acelea~i conditii de vanzare care sunt
stabilite pentru MedLife, cu rezerva cil respectivul cumpiiriitor este obligat sa cumpere participapile
acelor acponari minoritari doar In mod propof\ional cu participatia obtinutii de la MedLife;

MedLife are oppunea sa dobandeasca pachetul de actiuni al unui aclionar minoritar in cazul
decesului sau divortului respectivului actionar minoritar;

Acponarii minoritari au dreptul de a numi doi adrninistratori in consiliul de adrninistrape al


Accipiens, care este format din cinci membri;

Anumite decizii (de exemplu majoriiri ale capitalului social care au drept consecinlii diluarea
participatiei actionarilor minoritari, fuziuni, dizolvare, numirea, unor auditori fmanciari din afara
societiiplor de audit "Big 4") adoptate in cadrul aduniirilor generale ale aclionarilor necesitii votul
favorabil al acponarilor minoritari;

Anumite decizii (de exemplu, infiintarea unor noi filiale, modillcarea actului constitutiv al Genesys
Medical Clinic SRL, aprobarea tranzacpilor dintre Accipiens ~i afilialii aclionarilor sail adoptate in
cadrul consiliului de adrninistrape al Accipiens necesita votul favorabil al tuturor administratorilor.

RURMedical
RUR Medical S.A. (,,RUR Medical") este 0 societate care desIa~oara activitiip de asistenlii spi~~Wl~

PDR

care opereaza, in mod direct ~i prin intennediul societatilor pe care Ie controleaza, spitalu1 PD ului,
Hiperclinica PDR, Hiperclinica Livada, precum ~i un numiir de laboratoare din Bra~ov, Romfutia. MedLife a
achiziponat 80,008% din capitalul social al PDR in august 2010, restul participapilor de 19,992% fiind
detinute de actionarii minoritari, care sunt fo~tii proprietari ai PDR.

140
MedLife ~i aetionarii rninoritari ai PDR au eonvenit asupra urmatoarelor prevederi specifiee eu privire la
participaliile aclionarilor minoritari ai PDR:

Drept de preempliune al MedLife in cazul transferolui de acliuni de la aclionarii minoritari catre terte
Piirli ;
in situatia in care MedLife decide sa vanda actiunile pe care Ie detine in PDR unui curnparator tert,
orice aclionar minoritar are dreptul de a vinde toate sau 0 parte din acliunile de\inute in PDR
aceluia~i curnparator, in acelea~i conditii de vanzare care sunt stabilite pentru MedLife;

In cazulin care MedLife decide sa vanda acliunile pe care Ie deline in PDR unui cumpiirator tert,
MedLife poate solicita aclionarilor minoritari sa yanda acliunile deiinute in PDR aceluia~i
cumpiirator, in acelea~i condilii de viinzare care sunt stabilite pentru MedLife;

Aclionarii minoritari au dreptul de a numi doi administratori in consiliul de adrninistraiie al PDR,


care este format din einci membri;

Anumite decizii (de exemplu, modificarea actulni constitutiv al PDR, majoriiri ~i reduceri ale
capitalului social, fuziuni ~i divizari, dizolvare, emisiune de obligatiuni, aprobarea tranzaetiilor dintre
PDR ~i un afiliat, nurnirea unor auditori financiari din afara sociemtilor de audit "Big 4", rnodificarea
actelor constitutive ale societiililor controlate de PDR, contractarea unor imprumuturi in valoare de
peste 2 milioane de Euro) adoptate in cadrul aduniirilor generale ale aclionarilor cu majoritate
calificata necesita votul favorabil al actionarilor minoritari.

Bahtco
Babtco Invest S.A. ("Bahteo") este 0 societate de dezvoltiiri imobiliare ~i aclioneaza totodatii ca societate de
tip holding in raport cu diferite alte societiiii din cadrul Grupulni. MedLife controleaza 100% din capitalul
social al Babtco (direct ~i indirect, prin PharmaLife Med) dupa achizi(ia finalizata in 2011.

Centrul Medical SAMA


Centrul Medical SAMA S.A. ("CM Sarna") este 0 societate care desI~oara activitiili medicale specializate,
care opereaza, in mod direct sau prin intermediul sociemtilor controlate de ea, hiperclinica MedLife Craiova,
care poate oferi servicii de spitalizare de zi, precum ~i serviciile obi~nuite oferite de clinici, ~i 0 retea de
laboratoare din Craiova !i din alte ora~e din zona de sud-vest a Romaniei. MedLife a finalizat achizilia a 55%
din capitalul social al CM Sama in febroarie 2015, iar restul de 45% este de(inut de aclionarii minoritari care
sunt fo~tii proprietari ai CM Sama.

MedLife ~i actionarii minoritari ai CM Sarna au convenit asupra U11ll3toarelor prevederi specifice cu privire la
participaliile aclionarilor minoritari ai CM Sama:
,;,?!l.AVEG"
in situalia in care MedLife decide sa vanda acliunile pe care Ie detine in CM Sarna ~
1 cumpiirf'

tert, MedLife poate solicita actionarilor minoritari sa vanda actiunile detinute in C ~ SJ3\..~~i\
cumpiirator, in acelea~i condilii de viinzare care sunt stabilite pentru MedLife; ~ " "J i!
~ p.,PROD'~ 1.;
In cazul in care MedLife decide sa yanda toate sau 0parte din acliunile pe care Ie de," in CM S
!i nn iIi exercita dreptul de a solicita aclionarilor minoritari sa vanda toate aCli.;iftik!!SI!~tm'i
cumparator, fiecare actionar minoritar are dreptul de a solicita cumparatorului sa curnpere toate
ac(iunile sale in CM Sama in acelea~i condilii de viinzare care sunt stabilite pentru MedLife, cn
rezerva ca respectivul curnparator este obligat sa curnpere participatiile acelor actionari rninoritari
doar in mod proportional cn participalia oblinntii de la MedLife;

MedLife are optiunea de a prelua toate participatiile actionarilor minoritari in eM Sarna daea un
anumit actionar minoritar inceteaza sa fie actionar al CM Sarna;

141
Actionarii minoritari au dreptu! de a numi doi administratori in consiliul de administratie _I CM
Sarna, care este fonnat din cinci membri;

Anumite decizii (de exemplu, modificilri ale actului constitutiv al CM Sama, majorilri ale capitalului
social care au drept rezultat diluarea participatiilor actionarilor minoritari, fuziuni ~i divizilri,
dizolvare, numirea unor auditori financiari din afara societatilor de audit "Big 4") adoptate in cadrul
adunilrilor generale a actionarilor cu majoritate calificatii necesitii votul favorabil al actionarilor
minoritari;

Anumite decizii (precum aprobarea tranzactiilor care depa~esc un anumit prag, numirea unor
directori ai CM Sarna) adoptate in cadrul consiliului de administralie al CM Sarna necesitii majoritate
calificatii, care se asigurii prin votul favorabil al unui numar de patru administratori.

CM Sarna controleazii 60% din capitalul social al Ultratest S.A. ("Ultratest"), societate care desfii~oarii
activitli\i de laborator, in care MedLife detine 18%, iar restu! participaliei de 22% este de\inutii de actionarii
minoritari ai Ultratest. Actul constitutiv al Ultratest include prevederi similare celor asupra carora au convenit
MedLife ~i aclionarii minoritari ai CM Sarna.

PharutaLife Med
PharmaLife Med S.R.L. (,,Pharm_Life") este 0 societate care desfii~oarii activitiiti farmaceutice, care
opereazii impreunli cu Biofarm Farmec S.R.L. (societate controlatii prin Accipiens) farmaciile Grupului.
MedLife a infiin\at PharmaLife ~i este asociat unic de\inand 100% din capitalul social.

MedLife Broker de asigurari


Med Life Broker de Asigurare ~i Reasigurare S.R.L. (,,MedLife Broker de asigurari") este 0 societale care
desI~oarii activitli\i de intermediere in asigurilri. MedLife Insurance Broker este controlatii integral de
MedLife, care deline 0 participalie de 99,1611% in capitalul social al MedLife Insurance Broker, restu!
participa\iei de 0,8389% fiind delinutii de Dorin Preda (care este membru in Consiliul de Administra\ie al
MedLife).

MedLife Ocupaponal
Med Life Ocupalional S.R.L. (,,MedLife Ocupational") este 0 societate care desfii~oarii activitiiti de asistenlii
medicalii generalii. MedLife Ocupational este controlatii integral de MedLife, care de\ine 0 participalie de
95% in capitalul social al MedLife Ocupalional, restu! participaliei de 5% fiind detinutii de PharmaLife.

Prima Medical
Prima Medical S.R.L. (,,Prima Medical") opereazii ca un centru imagistic in Craiova, Romfuria. ~:a+.~'-'
finalizat achizitia a 100% din capitalul social al Prima Medical (de\inut direct ~i indirect prin B
martie 2016. ;

Diamed Center \

din Sud-Estul Romfullei. MedLife a finalizat achizilia a 100% din capitalul social al Diamed Center (de\inut
direct ~i indirect, prin Bahtco) in luna martie 2016.

Stem CeOs Bank


Stem Cells Bank S.A. ("Stem Cells Bank") opereazii ca bancii de celule stem In Bucure~ti ~i Timi~oara,
Romania. MedLife a fmalizat achizilia a 60,0626% din capitalul social al Stem Cells Bank in luna martie
2016, restu! de 39,9374% fiind de\inut de actionarii minoritari care sunt fo~tii proprietari ai Stem Cells Bank.

142
MedLife ~i actionarii minoritari au convenit asupra unnatoarelor prevederi specifice cu privire la participatiile
aclionarilor minoritari in Stem Cells Bank:

MedLife are opliunea de a dobandi participaliile aclionarilor minoritari dad; un annmit aclionar
minoritar inceteaza sa fie aclionar in Stem Cells Bank, la pretni pe acliune platit de MedLife pentru
achizilia piir\ii majoritare in Stem Cells Bank;

in cazulin care MedLife i~i vinde aclinnile in Stem Cells Bank unui cnmpiirator tert, MedLife Ie
poate cere aclionarilor minoritari sa-~i yanda toate aclinnile in Stem Cells Bank aceluia~i cnmpiirator
~i in aceia~i termeui ~i condilii ca ~i MedLife, cu conditia ca pretul pentru participaliile actionarilor
minoritari sa fie cel putin 120.000 Euro;

in sitnalia in care MedLife decide sa-~i yanda toate sau 0 parte din acliuuile sale in Stem Cells Bank
unui cnmpiirator tert, aclionarii minoritari au dreptul de a-~i vinde acliuuile in Stem Cells Bank
aceluia~i cumparator ~i in aceia~i tenneni ~i conditii ca ~i MedLife, proportional eu participatia
yandutii de MedLife;

Anumite decizii (e.g. modificiiri ale actului constitutiy al Stem Cells Bank, emisinni de actiuni care
due la diluarea participatiilor minoritatilor, fuziuni, dizolvare, desemnarea altor auditori fmaneiari
decat cei desemnali in actul constitutiy sau allii decat 0 societate de audit "Big 4") lnate in adnniirile
aetionarilor eu majoritatea ealifieata, neeesita votul favorabil a1 aetionarilor minoritari;

Aclionarii minoritarilor au dreptul de a desemna doi administratori in consiliul de administralie al


Stem Cells Bank format din cinci membri;

Annmite decizii (e.g. aprobarea tranzacliilor care depa~esc un annmit prag, incheierea de tranzactii
cu afiliati ai actionarilor) luate de consiliul de adrninistralie al Stem Cells Bank necesita majoritatea
calificatii care presupune yoturile a patru administratori.

Dent Estet
Dent Estet Clinic S.A. ("Dent Estet") este 0 societate care actiyeaza in domeniul serviciilor stomatologice,
operand in mod direct ~i priu intermediul societiililor in care deline un pachet majoritar de actiuni 8 clinici
dentare in Bucure~ti ~i Timi~oara ~i nn laborator de tebnica dentarii. MedLife a finalizat achizilia a 60% din
capitalul social al Dent Estet in iulie 2016, restul de 40% fiind detinut de fondatornl Dent Estet.

MedLife ~i aclionarul minoritar au conyenit asupra urmatoarelor preyederi specifice in legatura cu participatia
aclionarului minoritar in Dent Estel:

MedLife are optinnea de a achiziliona pachetul de acliuui al aclionaruiui minoritar, in cazul in care
acesta din urma inceteaza, din orice motiy, sa fie actionar al Dent Estet, la un prel echitabil al pielei
stabilit conform unei eyaluiiri efectuate de 0 societate de audit din cadml "Big 4" des - de
... ~ it,,-
MedLife impreuna eu aetionarul minoritar; ~-., 1'(t'
() ~ "\
Dreptul de preempliune al MedLife in cazul transfernlui acliuuilor de catre aclio m;A._.. llirtre ~
~ ~~
% ~i'ROeAi i
0
terti;
Restriclii privind transfernl acliuuilor, sau constituirea de priyilegii sau garant'"-?"r~al~~
acliunilor delinute in Dent Estet ~i in societatile in care Dent Estet deline participalii are,
aplicabile atilt pentru MedLife cat ~i pentru aclionarul minoritar, acest transfer de catre una dintre
Piirli fiind supus aprobiirii de catre cealaltii parte;

143
in cazul in care MedLife i~i vinde acpunile in Dent Estet catre nn cumparator tert, MedLife poate
solicita acponaruiui minoritar sa i~i vanda acpnnile sale in Dent Estet aceluia~i cumpiiriitor in acei~i
termeni ~i condipi ca ~i MedLife;

Ciind Familia Marcu hotiirii~te sa i~i viindii acpnnile in MedLife, determiniind 0 reducere a pachetu!ui
de aclinni al acestora in MedLife sub 30%, MedLife are dreptul de a solieita acponaruiui minoritar in
Dent Estet sa i~i viindii toate acliuuile catre MedLife la nn prel stabilit folosind un multiplu egal cu
multiplul folosit pentru evaluarea MedLife in tranzacpa cu cumparatorul tert;

in cazul in care MedLife flU i~i exercita dreptul de a solicita actionarului minoritar sa i~i yanda toate
aclinnile catre MedLife ~i Familia Marcu hotiira~te sa i~i vanda aclinnile in MedLife catre un
cumpiiriitor tert, determiniind 0 reducere a pachetului de aclinni al acestora sub 30%, acponarul
minoritar are dreptul de a solieita MedLife sa achizilioneze acpunile sale in Dent Estet la un prel
stabilit pe baza unei evaluari a Dent Estet efectuate folosind un multiplu egal cu multiplul folosit
pentru evaluarea MedLife in tranzaclia cu cumparatorul tert sau, dadi pre\UI tranzacpei nn este
stabilit folosind un multiplu, 0 alta metoda de evaluare care este folositii pentru stabilirea pre\Ului;

Anumite hotariiri (de ex., anumite modificiiri la actul constitutiv al Dent Estet, majoriirile ~i
reducerile capitalului social, fuziunile ~i divizarile, dizolvarea, falimentul) adoptate de catre
adunarile generale ale actionarilor ell majoritate calificata, necesita votul favorabil al actionarului
minoritar;

Acponarul minoritar are dreptul de a numi doi adruinistratori in cadrul consiliului de administralie al
Dent Estet format din cinci membri;

Anumite hotiiriiri (de ex., aprobarea tranzacliilor care dep~esc un anumit prag, incheiarea de
tranzacpi cu afilialii aClionarilor) adoptate de catre consiliul de administralie al Dent Estet necesitii 0
majoritate calificata fonnata din voturile a patru administratori.

Dent Estet detine participatii majoritare in diferite societati implicate in domeniul serviciilor stomatologice,
care sunt indicate in graficul inclus in sectiunea "-Activitate-Structura corporativii" de mai sus. In anumite
cazuri, Dent Estet ~i actionarii minoritari au convenit asupra unor prevederi specifice in legatura ell
participalia acponarului minoritar in Dent Estet, inclusiv urmatoarele:

Dreptu! de preempliune al Dent Estet in cazul transferului de acpnni de catre acponarui minoritar
(Dentist 4 Kids S.R.L., Dentestet Kids S.R.L., Dent A Porter S.R.L., Aspen Laborator Dentar
S.R.L.);

Restricpi privind transferul acliunilor, sau constituirea privilegiilor sau a garanpilor reale asupra
actiunilor detmute in Dent Estet ~i in societatile in care Dent Estet detine participatii majoritare,
aplicabile atat pentru MedLife cat ~i pentru acponarul minorita!, acest transfer de catr " '" tre
Piirti fiind supus aprobiirii de catre cealaltii parte (Dentist 4 Kids S.R.L., Dentestet K' o~.R.L., D\l
A Porter S.R.L., Aspen Laborator Dentar S.R.L.). l ft,S f \
Centrul Medical Panduri
$"'" :i-
\ I\i'ROep; ;
Centrul Medical Panduri S.A. ("eM Panduri") este 0 societate care ofera asistentil medic 31P~cializ';lt '
douii clinici ~i un laborator din Bucure~ti. MedLife a finalizat achizitia a 90% din capitalul s M
Panduri in octombrie 2016, restu! de 10% fiind delinut de un acponar minoritar care este proprietarul anterior
al CM Panduti.

MedLife ~i actionarul minoritar au convenit asupra unnatoarelor prevederi specifice in legatura Cll participatia
aclionaruiui minoritar in CM Panduti:

144
Restric\ie privind transferul ac\iunilor in CM Panduri pfutii in octombrie 2021, cu excep\ia ob\inerii
acordului seris al celuilalt aep-onar;

Restrictie privind constituirea de privilegii, sarcini, sau garantii reale asupra aetiuniiaT in eM
Panduri, cu excep\ia obtinerii acordului scris al celuilalt ac\ionar;

In cazul in care MedLife hotiirii~te sii i~i vandii ac\iunile in CM Panduri ciitre un cumpiiriitor tert,
MedLife poate solicita aC\ionarului minoritar sa i~i vfutdii toate ac\iunile in CM Panduri ciitre acela~i
cumpiirator potrivit acelora~i termeni ~i condi\ii precum MedLife, (drept care poate fi exercitat pfutii
in octombrie 2021);

in cazul in care MedLife hotiir~te sii i~i vfutdii toate sau 0 parte din ac\iunile sale in CM Panduri
catre nn cumpiirator tert, ac\ionarul minoritar are dreptul de a vinde aC\iunile sale in CM Panduri
ditre acela~i cumparator potrivit acelora~i termeni ~i conditii; MedLife poate sa i~i transfere actiunile
ciitre nn cumpiiriitor tert doar cu condi\ia ca aceasta sa respecte dreptul tag along al ac\ionarului
minoritar;

CM Panduri are obliga\ia de a achizi\iona toate ac\innile ac\ionarulni minoritar dupii Inna octombrie
2022; in cazul in care CM Panduri nu achizi\ioneaza ac\iunile actionarului minoritar, iar ac\ionarul
minoritar hotara~te sa yanda toate actiunile sale in eM Panduri ditre un teq, MedLife va avea un
drcpt dc precmp\innc dc a achizi\iona aC\iunile ac\ionarului minoritar la acela~i pre\ oferit de ciitre
cumpiiriitorul tert potrivit acelor~i termeni ~i condilii precum cele oferite de cumpiiratorul tert;

Anumite hotiir!i.ri (de ex., modific!i.rile la actul constitutiv al CM Panduri, aprobarea fmantiirii CM
Panduri, aprobarea tranzac\iilor cu afilia\ii care dep~esc valoarea de 5.000 Euro, aprobarea
tranzac\iilor cu 0 valoare anualii totalii care depii~e~te 10.000 de Euro, aprobarea oriciiror
angajamente de garan\ie personalii sau reala a CM Panduri, majoranle ~i reducerile de capital,
fuziunile ~i diviziirile, dizolvarea, intrarea in faliment, numirea auditorilor financiari al\ii decat
societii\ile de audit din cadrul grupului "Big 4") adoptate in cadrul adnn!i.rilor generale ale
aetionarllor ell majoritate calificata necesita votul favorabil al actionarului minoritar;

Ac\ionarul minoritar are dreptul de a numi nn administrator in cadrul consiliulni de administra\ie al


CM Panduri format din trei membri;

Anumite hotiirari (de ex., aprobarea tranzac\iilor care depii~esc anumite praguri) adoptate in cadrul
consiliulni de administra\ie al CM Panduri necesitii voturile tuturor administratorilor.

Model de afaceri

Modelul de afaceri MedLife este axat pe furnizarea de servicii corpora\iilor ~i clien\ilor persoane fizice.
Societatea inceardi sa capteze sumele cheltuite pentru serviciile medicale private de catre ace~ti clienti in
toate etapele unei probleme medicale: preventie, diagnostic ~i tratament, oferind 0 gama variam de servicii
medicale prestate in cadrul nnor unitii\i medicale modeme, de inaltii calitate, de echipe profesioniste de
medici, asistenti ~i personal auxiliar. Societatea pune un accent deosebit asupra serviciilor de a . ?
. Ii,\
operfutd 0 infrastrnctura IT ~i nn centru de asistenta clien\i ~i de vfu!ziiri care a deservit p milioan~'"
pacien\i unici, reprezentfutd I din 4 romani. i 1);,5f \
Activitiitile Grupului snnt impiir\ite in ~ase linii de afaceri: \ J>.,i'p,oeJl.i' 1
"'-?..
Corporate: Linia de afaceri Corporate ofera PPM clien\ilor corporativi pe bazii ca
parte din pachetele de beneficii acordate salariatilor acestora. Aceste programe, care snnt concentrate
pe preven\ie prin intennediul examenelor medicale periodice ~i accesul la serviciile de diagoostic,

145
completeaza serviciile de medicina muncii impuse de lege pe care clientii corporativi Ie contracteaza
de asemenea de la MedLife in baza ofertei PPM. La data de 30 septembrie 2016, MedLife avea peste
505.000 de abona!i la programele sale din peste 4.500 de societii(i diferite. Grupul dispune de cea
mai extinsii bazii de persoane care beneficiazii de PPM din Romiinia, conform Raportului PMR pe
2016.

Clinici: Linia de afaceri Cliuici include serviciile de tratament ambulatoriu ~i de imagisticii de


diagnostic ale Grupului. Clinicile oferii consulta(ii de medicinii generalii ~i specializatii ~i includ
serviciile de imagistica de diagnostic in ambulatoriu ale Grupului. Unele dintre cliuicile sale oferii,
de asemenea, servicii de spitalizare de zi. La data de 30 septembrie 2016, Grupul acoperea 44 de
specialita!i medicale in cele 36 de cliuici ale sale cu 387 cabinete medicale.

Laboratoare: Linia de afaceri Laboratoare vizeaza efectuarea de analize de laborator biochimice,


hematologice, de coagulare, imunologice, microbiologice, anatomice, patologice, citologice, de
biologie moleculara !i toxicologice. in cadrulliuiei de afaceri de Laboratoare s-au efectuat un numiir
total de 3.629.737 analize de laborator in anu12015. La data de 30 septembrie 2016, Grupul procesa
probele prelevate in 24 de laboratoare ~i opera 143 de centre de recoltare pe intregul teritoriu al \iirii.

Spitale: Liuia de afaceri Spitale acoperii activita!ile de spitalizare ale Grupului, care constau intr-o
garnii variatii de specializiiri medicale ~i chirurgicale. Grupul deline 5 autoriza(ii de spitalizare, care
cuprind activitii\ile aferente liuiei de afaceri. Una dintre autoriza\ii a fost emisii pentru un spital ~i
alte 3 sectii externe, contiind pentru cele 8 spitale ale Grupului. In plus fa\ii de acestea, Grupul a
obtinut suplimentar autorizatii de spitalizare de zi pentru trei unitlti care opereaza in locatiile unor
Clinici ~i fumizeaza numai servicii de spitalizare de zi (~i anume, I~i, Craiova ~i Timi~oara).
Rezultatele financiare obtinute din aceste trei servicii de spitalizare de zi sunt inregistrate in
sec(iunea Cliuici. Grupul considera aceste unitii(i drept piir\i func\ionale ale hiperclinicilor situate in
I~i, Craiova ~i Timi~oara. Cele 8 spitale ale Grupului ~i cele trei unita(i suplimentare de spitalizare
de zi dispun de un numiir total de 620 de paturi autorizate !i 25 de blocuri operatorii la data de 30
septembrie 2016, formiind cel mai mare Ian! de spitale private din Romania.

Farmacii: Linia de afaceri Farmacii ofera produse pe baza de reteta, produse in vanzare libera ~i alte
produse medicale asociate in 9 farmacii deschise in cadrul clinicilor Grupului.

Stomatologie: Linia de afaceri Stomatologie furnizeaza 0 gama variata de servicii stomatologice


care variaza de la examiniiri simple pana la opera!ii chirurgicale complexe. La data de 30 septembrie
2016, cele 8 cabinete stomatologice in func(iune includeau 2 cliuici axate pe servicii stomatologice
pentru copii in Timi~oara ~i Bucure~ti, 0 clinica axata pe servicii stomatologice pen ;jiftft~8tQ . si
5 cliuici pentru adul(i. ",'" lr.' ("~

Prezentare generala a fluxurilor de vanzari ale Societatii


IE ASr ~i
~ . I'R06i\i
Din viinziirile totale consolidate ale Grupului in valoare de 361.489.209 RON in perioada ~~uni inchei~
la data de 30 septembrie 2016, viinziirile aferente liuiei de afaceri Corporate au reprezentat 2 , 0/,' ul
viinziirilor, in limp ce viinziirile realizate de liuia de afaceri Spitale au reprezentat 21,7% din totalul vanziirilor
pentru aceea~i perioadii, viinziirile liniei de afaceri Cliuici au reprezentat 25,2% din totalul vanziirilor pentru
aceea!i perioada, vanziirile liuiei de afaceri Laboratoare au reprezentat 19,6% din totalul viinziirilor pentru
aceea~i perioada, vanzarile liniei de afaceri Farmacii au reprezentant 4,7% din totalul vanzarilor pentru
aceea~i perioada, iar viinziirile liuiei de afaceri Stomatologie au reprezentat 2,7% din totalul viinziirilor pentru
aceea!i perioadii. Alte vanziiri in perioada de noua luui incheiata la data de 30 septembrie 2016 au reprezentat
0,2% din totalul viinziirilor consolidate.
(RON, cu exceplia cazului In care se indica alta Perioada de noua luDi
Anul incheiat la 31 decembrie
moneda) incheiati la

146
30 septembrie

2013 2014 2015 2015 2016

A.llditat A.lldi/ot Auditat Neauditat Nefluditflt

% % %
Clinici 78.360.020 26,5% 85.770,273 25,8% 101.014.108 25,8% 70.932.695 91.197.849

Stomatologie 479.546 0,2% 930,250 0,3% 1.973.307 0,5% 1.280.831 9.645.716

Laboratoare 54.999.925 18,6% 63.378.774 19,1% 76.187.985 19,5% 55.418.287 70.836.617


Viinziiri
93.766.469
Corporative 86.611.529 29.2% 96.821.851 29.1% 111.190.772 28.4% 81.741.748

Spitale 78.395.460
58.251.462 19.7% 66.216.466 19,9% 80.483.227 20.6% 61.284.848
Farmacii 16.666.468 5,6% 18.572.490 5,6% 19.573.149 5% 14.400.272 16.958.285
Alte venituri 818.072 0,3% 912.355 0,3% 556.349 0,1% 293.491 688.813
Total vinzari 296.187.022 100% 332.602.459 100% 390.978.897 100% 285.352.172 361.489.209
Sursa: Situatii Finandare Anuale # Situatii Finandare Interimare

Modelul de afaceri ~i de venituri al Grupului se axeaza pe puterea de cumpiirare a societalilor ~i a persoanelor


fizice cu privire la serviciile medicale, In limp ce contribulia statului prin CNAS reprezinta un supliment, ~i
nu veuitui de bazii al activitalilor MedLife. In primele noua luui din 2016, 87% din veniturile Grupului au
provenit de la societiiti ~i persoane fizice. in aceea~i perioada, numai 13% din veniturile Grupului au provenit
din furnizarea de servicii pacienlilor asigorali prin programele de stat. In anii 2013, 2014 ~i 2015, veuituri1e
Grupului proveuite de la pacienlii cu asigorare de stat au reprezentat 10%, 13%, ~i, respectiv, 12% din
viinziirile totale ale Grupului ~i 12% pentru perioada de noua luni incheiata la data de 30 septembrie 2015 ~i
13% pentru perioada de nouii luui incheiata la data de 30 septembrie 2016.

Perioada de noui lum incheiati la


Anul incheiat la 31 decembrie
30 septembrie
2013 2014 2015 1m 2016
Neauditat Neauditat Neauditat Neauditat Neauditat

RON % RON % RON % RON % RON %


Societiti ~i persoane
fizice pentru PPM ~i 266.010.753 90% 290.995.095 87% 342.498.549 88% 250.779.048 88% 314.901.394 87%
p1atile PPS
Pacientii cu asigurare
30.176.269 10% 41.607.364 13% 48.480.348 12% 34.573.124 12% 46.587.815 13%
de stat plititi de CNAS
Total vinziri 296.187.022 332.602.459 390.978.897 285.352.172 361.489.209
Sursa: Informafii interne ale Sodetalii

Linia de afaceri Corporate l~i axeaza viinziirile de PPM pe societalile ~i afacerile dio Romiioia. in general,
vanzarile sunt sub forma contraetelor annale care sunt ineheiate in unna unor procese de negociere sau
licitatie. Aria extinsa de activitate, gama variatii de servieii ~i reputatia prestiirii unor servicii de calitate de
catre MedLife repreziota argumente cheie pentru viinziiri. Termenii contractuali impun, in general, pliili lunare
de catre clienli cu 0 perioada de creditare de 30 de zile. Sistemul IT al Grupului permite c III\\IE

credit la momentul prestiirii serviciului, reducand riseul de credit ~i ereantele.

Astfel cum se detaliaza mai sus. pacientii eu asigurare medieala de stat sunt tratati in baza contractelor anuale
agreate cu CNAS. Termenul de plata conform contractelor este de 25 de zile, chiar daca termenul mediu real
de plata a creanlelor era de 60 de zile pentru viinziirile realizate prin CNAS, la sl'liniitui anului 2015. MedLife
monitorizeaza cu atentie utilizarea fondurilor de stat pentru a se asigura ea se incadreaza in sumele
contractate, reduciind riscul acestor creante.

147
In toate segmentele sale de activitate, gradul in care Grupul se bazeaza pe viinziirile provenite din finan(area
din partea CNAS continua sa fie redus. Linia de afaceri Farmacii are cel rnai ridicat procent al viinziirilor sale
provenit din finan(area CNAS, ajungand la 34% din totalul viinziirilor liniei respective in anul 2015. Acest
fapt reflectA un sistem in care muite medicamente prescrise pacientilor ~i cumparate din fannaciile Grupului
sunt rarnbursate integral sau partial de catre CNAS. Aceastii fmantare CNAS specifica nu face obiectul unui
anumit contract ell Gmpul, ci este rambursata in baza programelor nationale. Linia de afaceri Spitale a generat
26% din viinziirile pe anul 2015 ale Grupului in baza contractelor CNAS. Linia de afaeeri Spitale a obiinut
26% din viinziirile sale din 2015 in baza contractelor CNAS. Linia de afaceri Laboratoare a ob\inut 15% din
venitul acestuia de la CNAS in aceea~i perioada. Clinicile au obiinut 9% din viinziirile acestora pe anul2015
de la CNAS, in timp ce linia de afaceri Stornatologie nu a inregistrat viinziiri din aceastii sursa, intruciit
serviciile de Stomatologice nu fac obiectul rarnbursiirilor de catre CNAS.

Tabelul de mai jos prezintii pe scurt procentul viinziirilor CNAS din vanziirile aferente fieciirei linii de afaceri
~i din totalul vanziirilor:

Perioada de noui luni incheiati la 30


Anul incbeiat la 31 decemhrie septembrie

2013 2014 2015 2015 2016


Neauditat (%) Neauditat (%)
Clinici 4% 6% 9% 9% 11%
Spitale 25% 29% 26% 24% 25%
Laboratoare 14% 17% 15% 15% 15%
Farmacii 29% 36% 34% 34% 40%

% din totalul Vinzi.rilor 10% 13% 12% 12% 13%


Sursa: In/armatii de fa Societate

Clientii Societalii
Clienlii Grupului includ pacienti PPM, clienti PPS ~i pacienti cu asigurare medicala de stat.

In linia de afaceri Corporate, cel mai important client a generat 3% din viinziirile pe 2015 ale acestei linii de
afaceri sau 0,9% din totalul viinziirilor Grupului. Cei mai importanii \0 clienti din aceasta linie de afaceri au
generat 15,9% din vanziirile pe 2015 ale liniei sau 4,5% din totalul vanziirilor Grupului.

Astfel cum se mentioneazii mai sus, fondurile CNAS au reprezentat un procent total de 12% din totalul
vanzarilor Grupului pe anul 2015, lnsa acestea au fost imparpte pe diferite contracte ~i au fost platite din
diferite bugete CNAS, redueand riseul unui impact semnifieativ asupra Grupului in eazul in care un anumit
contract ar lnceta.

Marketing-nl serviciilor de sanatate MedLife ~i sistemele sale IT


o parte importanta a sueeesului Grupului 0 eonstituie dezvoltarea ~i gestionarea putemice ale viinziirilor sale
~i a expertizei de marketing ale aeestuia. MedLife este una dintre soeietiitile inovatoare prineip !\fe'ifJ~~1!!ii
~i un punct de referin\i'i important pentru concurenlii aeesteia. Inca de la ineeputul activitiitii ... ' MedLi,jj;.s~~
axat pe marketingul sistematic al produselor acesteia ~i a creat 0 baza de clienti considerabil ~ AS iZl ~
Activitii!ile de viinziiri MedLife includ un departament de Marketing responsabi! eu prom ~e!~~~1 J
servieiilor MedLife. Echipele de viinziiri colaboreaza la nivel de linie de afaceri eu: "... ~
0 echipa a liniei de afaceri Corporate impartita in echipe de vanzari separate care se axeaza pe
fidelizarea ~i dobandirea elientelei, asigurand un nivel ridieat al servieiului de asisten\i'i clienii pentru
persoanele aflate in pozitii de deeizie eheie in legatura eu achiziiiile.

0 echipa a liniei de afaceri Laboratoare care promoveaza serviciile MedLife catre comunitatea
medicala, cliniei!e ~i spitalele miei care nu apartin de MedLife ~i alte surse potentiale de clienti.

148
Astfel cum se mentioneaza in sectiunea"-Activitate Strategie-Cre~tere Organicii", dezvoltarea
marcii laboratoarelor "Sf'anta Maria" se anticipeaza ca va conduce la crearea unei echipe de vwari
separate care va fi axata pe dezvoltarea marcii respective.

MedLife dispune de 0 infrastructurii IT solida care sprijinii prestarea generalii a serviciilor sale, aceasta
reprezentand unul dintre cele mai importante instrumente de asistentil clienti. La jumiitatea anului 2013,
MedLife ~i-a actualizat programul software ~i sistemele IT pentru a oferi fi~e integrate ale pacien\ilor ~i un
sistem cuprinzator de monitorizare ~i gestionare. Implementarea a permis MedLife sa asigure fi~e electronice
ale pacientilor care cuprind infonnatii sistematizate din toate liniile sale de afaceri ~i sa ofere acces la acestea
prin intermediul tuturor segmentelor sale de servicii - clinici (inclusiv imagisticii de diagnostic), laboratoare
~i spitale. Acesta reprezintii ~i un element important pentru loialitatea clien\ilor, Intrudit fi~ele medicale ale
pacientului sunt stocate In mod profesionist ~i accesibile dintr-un singur loc.

De asemenea, MedLife a implementat resurse sofisticate de centre de rela\ii cu clien\ii (call center) pentru
gestionarea prograrniirilor pacien\ilor. Avand acces la informaliile clien\ilor, cum ar fi situa\ia ~i continutul
PPM, centruI de rela\ii cu clien\ii gestioneazii numiirul programiirilor ~i mixuI de programiiri dintre pliititori
PPM ~i PPS. Gestionarea aceslui flux include promovarea unor loca\ii sau medici altemativi pentru a gestiona
intr-o maniera mai eficientA capacitatea ~i traficul direct catre locatiile mai noi. MedLife considera ca centrol
acesteia de asistentil clien\i reprezintii 0 parte importantii a reputa\iei ~i a percep\iei cu privire la serviciile
sale.

Corporate

Prezentare generalii
Linia de afaceri Corporate oferii PPM pe bazii de abonament, In general, clientiJor corporate, ca parte din
pachetele de beneficii acordate de ace~tia salaria\ilor lor. Aceste programe, care se axeazii pe preven\ie, cum
ar fi examenele medicale periodice ~i accesul la serviciile de diagnostic, completeaza serviciile de medicina
muncii impuse de lege pe care clien\ii corporate la contracteazii de la MedLife sub forma PPM Standard.

La data de 30 septembrie 2016, MedLife avea un numiir de peste 505.000 pacien\i PPM provenind de la 4.500
de societiili diferite. Grupul detine cea mai mare bazii de persoane care beneficiazii de PPM din Romania,
conform Raportului PMR pe 2016.

PPM (Pachete de prevenfie medicalii)

PPM oferite de Grup constau din urmiitoarele:

Servicii obligatorii de medicina muncH, care includ, in principal, examenele m" dl~IB-~:hl~;'
angaja\ilor ~i servicii specifice, In func\ie de domeniuI de activitate al clientului. 1"'-1!,"''';;;
incep prin a achizitiona servicii de medicina muncii in baza abonamentului PPM ~i,
ulterior, adaugii beneficii In cadrul nnor PPM mai cuprinziitoare de la acela~i furnizor pentru anumi\i
sau toli angajalii acestora, oferind 0 oportnnitate de vilnzare suplimentarii pentru furnizorul de
servicii de medicina muncH.

Planuri de sanatate generale, "in scop de preventie", oferind acces extins la medicii de medicina
generalii ~i anumili speciali~ti din clinicile Grupului, precum ~i analize de laborator specifice ~i
servicH de imagistica de diagnostic pentro pachete de servicii mai sofisticate. Serviciile respective
variazii In funclie de tipul de pachet.

Conform informa\iilor de la conducerea Grupului ~i rapoartelor fmanciare ale Grupului, nicinn venit generat
de PPM nu este atribuit liniei de afaceri care furnizeazii serviciul clientului PPM; toate veniturile snnt
atribuite liniei de afaceri Corporate. Cu toate acestea, pe masura ce clientul este supus unor proceduri mai

149
detaliate de stabilire a diagnosticului ~i de examinare, Clinicile, Laboratoarele ~i Spitalele capteaza venituri in
regim PPS de la clien\ii PPM. Elementul de baza al modelului de captare a veuiturilor Grupului il constituie
oportunitatea oferitii clientului PPM de a continua procedurile in mod neintrerupt in sistemul MedLife.

in general, pacientii PPM doresc sa beneficieze de servicii medicale in cadrul zonei geografice a acestora. in
zonele in care MedLife flU este prezentii, Grupul a dezvoltat reteaua "NetLife". Aceasta este 0 retea de clinici
partenere cu care MedLife a negociat tarife pentru deservirea clien\ilor siii PPM. Pe miisura ce MedLife i~i
extinde aria de acoperire, rolul NetLife se dirninueaza, uuita\ile proprii captand profitul ~i vfutziirile ulterioare
ob(inute de la ace~ti clienti PPM.

Serviciile de medicina muncii sunt furuizate de departamentul corporate in clinicile dedicate, in anumite
situa\ii in cadrul altor cliuici ale Grupului ~i in mod direct la sediul clientului, in cazul clientilor mai mario De
asemenea, Grupul deli-ne un nu.mar de 48 de ma~ini pentru servieii de medicina muncii, care se deplaseaza in
anumite locatii pentru a deservi clientii. Un numar de aproximativ 399 de medici ~i a1ti membri ai
personalului medical erau aloca\i serviciilor de medicina muncii in cadrul liuiei de afaceri Corporate la data
de 30 septembrie 2016.

OfertaPPM
Pachetele PPM includ de la pachete Standard, care ofera servicii de medicina muncii pe care 0 societate este
obligatii prin lege sa Ie asigure angaja\ilor siii, pana la pachete Executive care ofera un acces rnai larg I.
specialita\i ~i reduceri la tarifele publicate pentru anumite servicii mai specializate ale MedLife. Tabelul de
mai jos prezintil pe scurt pachetele standardizate actuale din oferta Grupului la data de 30 septembrie 2016.
Anumite pachete ~i conditii pot fi adaptate pentru a indepliui necesitiitile clientilor mai mari ~i a asigura
continuitatea competitivitiltii MedLife.
Scrvicii selectatc
;

x
x
x
x o datlpean pc baza de pc bazii de pebazAde
trimiterc: trimiterc: trimitcn:

x reducerc dc 20"10

x reducerc: de 20"10 pe bazade pc baza de


lDlUnologie, IIlilIkeri oSOl, etc. trimitt:'1"C trimnerc:

X rcducerc: de i 0"10 reduccrc dc 20% reducct"c de 20"10

ex., X reducerc: de 20% iaccra"c ia cererc:

X dupa consuitalie pcbaza de pc bazli dc


trimiterc: trimiterc

x reducccc dc 20"10 pcbazii de pcbazlidc

reducerc: de i 0"10

reducerc: de i 0"10 rcduccrc


nelimitat neiimitat nelimitat

~
Pentru perioada de nouilluui incheiatilla data de 30 septembrie 2016, pretul PPM (caleulat in baza vfutziirilor
totale aferente liuiei de afaceri Corporate pentru perioada respectivil impiirtit la numiirul mediu de PPM
vandute in perioada respectivil) a fost de 228,6 pe PPM. Pretul mediu anual al unui PPM pentru auii 2013,
2014 ~i 2015 a fost de 339,8 RON, 346,6 RON ~i, respectiv, 328,1 RON. U~oara scadere a pretului mediu in

150
anul 2015 reflectii succesul recent al MedLife in asigurarea unui nurniir mai mare de clienti mari PPM
Standard. In trecut, Grupul a reu~it adesea sa vandii suplimentar clientiJor pachetului Standard programe cu 0
valoare mai ridicata, intrudit angajatii acestora se familiarizau ell serviciile MedLife ~i doreau sa includA mai
mnIte servicii ca parte din beneficiile acestora.

Procesul de vanzare PPM


Procesul de achizitie standard desI~urat de societati pentru selectarea unui furnizor de servicii de medicina
muncii san al unor servicii PPM mai cuprinziitoare poate dura pana la ~ase Iuni. De regula, societatile mai
mari solicita propuneri din partea fumizorilor de servicii medicale ~i negociaza ell cei mai buni ofertanti.
Contractele sunt incheiate pe perioade cuprinse intre unul ~i trei ani ~i pot fi prelungite pentru perioade
suplimentare.

La selectarea unui furnizor de servicii medicale, raportu1 calitate-prel, sfera serviciilor medicale ~i acoperirea
geografica sunt elemente esentiale. MedLife se incadreaza fcarte bine in aceste criterii, avand eel mai
cuprinzator portofoliu de unitati medicale, cea mai mare acoperire natianaUi ~i 0 mardi recunoscuta.

MedLife este cel mai mare furnizor de PPM, conform Raportu1ui PMR pe 2016, in august 2016 in ceea ce
prive~te nurniirul de persoane acoperite de PPM, inclusiv serviciile de medicina muncii. Succesul Grupului cu
privire la PPM este generat de urmatorii factori cheie:

Pozitia de lider: Societatea a investit in resurse umane, unitati medicale, echipamente ~i sisteme
pentru a ajunge la uivelul, sfera ~i calitatea serviciilor pe care clien(ii Ie solicita.

o Uuitiilile medicale extinse ale Grupului, completate de Releaua NetLife, atrag clientii
operand pe intregul teritoriu al Romiiniei, in special cei mai importanti curnpiiratori de
PPM.

o Portofoliul Grupului care include cea rnai modemil tehnologie de diagnostic ca parte
principala a ofertei Grupului ofera servicii sofisticate de asistenlii clientilor.

o Reputa\ia generala a Grupului ~i pozi\ia de lider determinii perceperea PPM drept un


beneficiu real de ciitre angajatii individuali ai clien\ilor Corporate.

Marketing solisticat: MedLife este "formator de piala" pe pia\a PPM din Romiiuia, preturile ~i
inovatiile sale fiind urmate indeaproape de concurenlii. Acest lucru reflectii accentul puteruic pus de
Societate pe:

o Mentinerea unei forte de viinziiri semnificative ~i eficiente (a se vedea ,,-Marketing-ul


servicii/or de sanatate MedLife i sistemele sale IT' de rnai sus).

o Monitorizarea ~i examinarea sistematice a bazei de date privind clientii acesteia dezvoltate


incepand din data lansiirii primelor sale abonamente, in anul 2004.


monitorizeze ~i sa analizeze comportamentul c1ientului, sa monitorizeze profitabi1itatM'-R!!!!!!~V
persoane fizice ~i sa optimizeze utilizarea unitiililor sale medicale de catre clientii PPM ~i PPS.

Vanziri snplimentare: Baza extinsa de c1ienti ai serviciilor de medicina muncH MedLife ofera
oportuuitiili semuificative de viinziiri suplimentare a unor PPM mai cuprinzatoare. Pacientii aferenti

151
medicinii muncii reprezinta~ de asemenea, 0 oportunitate senmificativA de a atrage clienp in regim
PPS.

Bazii de elienti diversifieati: MedLife detine 0 bazil de clien!i extinsa, cei ma; importanti 10 e1ienti
reprezenlAnd 15,9% din viinzarile liniei de afaceri PPM din anu12015.

Cre~terea constanta a numarului de eli.up PPM


Pentru perioada de noua luni incheiata la data de 30 septembrie 2016, MedLife a inregistrat 0 majorare a
venituri10r sale din PPM cu 14,7%, prin raportare la perioada de nouli luni incheialA la data de 30 septembrie
2015. AceaslA majorare a fost obtinulA prin crejterea constanta a numiirului de clienti corporate ji, implicit, a
numllrului de abonati persoane fizice, concentriindu-se in acela!i timp pe fidelizarea ji realizarea de viinzllti
suplimenrare catre e1ientii existenti.

Extinderea zonei de acoperire a Grupului in arara Bucure~tiului a pennis accesul la clienti potentiali noi,
!ntrucdt Clinicile Grupului purtAnd marea proprie ji alte unita!i ale acestuia ofera 0 solutie locala direct sub
brandul MedLife. Grupul ~i-a eXlins echipele de viinzari regionale ale acestuia penlru a raspunde acestei piete.

Anul incbeiat la 31 decembrie Perioada de DOui luni tncheiati la 30 septembrie


2013 2014 2015 2016

PPM 254.858 279.386 338.864 410.179

Cu toate ca datele cuprinziitoare privind cota de piata sunt dificil de accesat, PMR calificii MedLife drept lider
necontestat in ceea ce privejte numilrul de clienti PPM in august 2016. Conform raportului PMR, MedLife a
ajuns la un numar de 430.000 clienti PPM la sfiir!itullunii septembrie 2016, ceea ce reprezinlA 0 colA de pialA
de peste 50% din sectorul corporate la nivelul !ntregii (Ad. Potrivit studiului, Regina Maria se afla pe locul al
doilea, cu 34% mai putini ahonali deed! MedLife, aviind un numar de 321.000 abonati in acee~i perioadii.
Societatea menlioneazil ca aceste cifre sunt diferite de baza actual;; PPM a Grupului, dar sunt folosite in
scopul comparatiei ca sursa iudependenlA.

Grupul are 0 concenlrare limitala in baza de date a acestuia, cei mai importanti 10 clienli reprezentiind numai
15,9% din viinzarile PPM in anul 2015, limitdnd riscul asociat pierderii unui anumit client sau clienlilor cu
creante neperformante. MedLife a implementat solutii IT pentru monitorizarea ~i controlul riscului de credit,
iuclusiv mecanisme de blocare a accesului clientilor care nu iii platesc datoriile pentru serviciile la care sunt
abonali.

Captarea venitulni
Produsul PPM genereazii beneficii substantiale pentru toate celelalte linii de afaceri ale MedLife, permiliind
MedLife sa capteze 0 sursa suplimentara de venit, de exemplu, din sumele cheltuite in regim PPS de catre
pacientii PPM existenli ~i familiile acestora. in timp ce PPM aeapera accesul !i evaluare.
tratamentele !i serviciile suplimentare cum ar fi analizele de laborator, tratamentul
viinziirile in eadrul farmaciilor sunt acordate in mod frecvent in regim PPS.

Clinici

Prezentare generala
Elementul esential al operatiunilor Grupului II constituie releana de e1inici ambul.torii din Romania. Linia de
afaceri este formata dintr-o relea de 36 unilAti, care ofera 0 g.ma extinsa de servicii ambulatorii .coperind 0
larga serie de specialita!i medicale. Serviciile de imagistica din cadrul Grupului prestate altor clienti dedit

152
pacien\ii spitaliza\i fac parte de asemenea din domeniul de activitate al Grupului. incepand din data de 30
septembrie 2016, reteaua de clinici este formata din 387 cabinete medicale.

Clinicile Grupului ofera 0 gamli larga de servicii prestate in principal sub doua forme:

Hiperclinici, format introdus in Rom~nia de MedLife, constituit din unitali mari cu cel putin 20
cabinete medicale ~i suprafele de peste 1.000 mp. Acestea sunt centre de servicii medicale integrate
pentru examin3ri elinice ~i imagistic!. Acest format este creat pentru zone urbane mai mari, eu
popul'li. de peste 175.000 locuitori. Hiperclinicile includ frecvent 0 g.ma larga de servicii de
imagistica locale, inclusiv radiologie, densitate osoasii - DEXA, CT, MRI 3T, 2D-4D ultrasunete ~i
mamografie; in cazul unitAtilor nou deschise, serviciile respective pot fi incluse in oferta
hiperclinicilor treptat. in localiile hiperclinilor sunt prestate, de asemenea, servicii din alte domenii
de activitate, cum ar fi farmacii sau puncte de recoltare pentru laboratoare. incepand din data de 30
septembrie 2016, Grupul cuprinde 17 hiperclinici pe teritoriul Ro~niei .

Clinicile ofera 0 gama de tratamente de I. medicina generaJa la speciali~ti, in scopul salisfacerii


nevoilor principale ale pacien\ilor PPM din cadrul Grupului ~i clientilor PPS. Clinicile Grupului
cuprind in mod obi~nuit lntre 5 ~i 12 cabinete medicale, de~i funclioneaza ~i clinici satelit mai mici
pentru a solu\iona situalii specifice din pialii. Clinicile sunt concepute pentru ora~e mai mici sau
deservesc anumite categorii de pacien\i. Clinicile, avand capacitate limitatii ~i indeplinind, in general,
servicii limitate de imagistica, actioneaza ca rete1e surslt pentru serviciile mai specializate afiate in
Hiperclinici. Anumite clinici sunt complet specializate, cum ar fi Mindcare, Obor ~i Spitalul de
pediatrie, care de\in de asemenea unitali ambulatorii dedicate.

Activitii\ile de spitalizare de zi realizate in cadrul Hiperclinicilor din I~i, Craiova ~i Timi ~oara sunt incluse in
viinziirile liniei de afaceri Clinici.

De I. infiinlare, Grupul ~i-a extins ansamblul de clinici, descbizOnd sau preluand clinici pentru a deservi
clientela in cr~tere. La inceputul anului 2013, Grupul avea in functiune un total de 15 clinici. in anul2013 a
fost deschisa. 0 clinica, iar in anul 2014 3 Hiperclinici ~i 4 clinici. in anul 2015, Grupul a deschis 4
Hiperclinici din care una fost achizilionata, ~i achizi\ion.t 7 clinici. in anul 2016, piiuii la data de 30
septembrie, Grupul a deschis 2 clinici, din care una a fost achizitionata.

Tabelul de maijos cuprinde un rezumat al clinicilor Grupului la data de 30 septembrie 2016:

Unirii Bucurc~ti 2008


Favorit Bucure~ti 2009
FIV Buc u~ti 2009
Bdneasa Bucu~ti 2010
Livada Bra$ov 2010
Mindcare BucUTe:$ti 2010
Eva Bra~ov 2011
Gen~ys Arad 2011
Pediatric Bucu~ti 2011
1'urnului
Victoriei
B~ov
Bucure,ti
2011
2011 g
~ ASf z
Dermalife Buc~ti 2012 '6 APROBAT
Sf Gheorghe
Titan
B"'lOv
Buc~ti
2012 ~
2012
.. .~
~

Floreasca Bucu~ti 2013


Constanta Constanta 2014
Dennalife Constanta 2014
F3gA""i FAgAral 2014
Galati Galati 20 14
la$i ~i 2014
Pediatrie Brasov Bra~ov 201 4
Prejmer PrejOler 2014

153
Berceni Bucu~ti 2015
Chij inAu Crij Arad 2015
Cluj Cluj 2015
Sarna Crdiova 2015
Sarna Rm VAle.. 2015
Sama Slatina 2015
Sighi~oam Sighlsoara 2015
n .rgu Mur~ Targu Mur~ 2015
TgJiu TgJiu 2015
Timi~oara Timisoara 2015
Deva Deva 2015
Ploi~ti Ploie!;lti 2016
Prima Medical Cntiova 2016

Sectorul clinicilor obline venituri predominant din partea clientilor PPS. Tratamentul pacienlilor asigurati de
stat prin CNAS, in principal cu referire la serviciile de imagisticii de diagnostic, au constimit 4%, 6% ~i 9%
din vlinzArile liniei de afaceri in 2013, 2014 ~i 2015, respectiv, 9% penlru cele nouli luni incheiate la data de
30 septembrie 20 15 ~i 11 % penlru cele noua luni incheiate la data de 30 septembrie 2016. Viinziirile liniei de
afaceri nu reflecta vanziirile de servicii prestate pacienlilor PPM ca parte din pachele, dar includ vlinzArile
platite ca PPS in clinicile Grupului de pacienlii PPM .

Defalcarea veniturilor penlru Clinici, care exclude orice venit din deservirea pacienlilor PPM (dar include
cheltuiala PPS ulterioarii), evidentiazii cre!terea continua a viinziirilor suslinutli de clinicile existente ~i de cele
nou deschise.
(RON. cu exceptia cazu/ui
Noui IURi inchelat'c in data de 30
in care se indica alta Anul incheiat tn data de 3] dccembrie
septembrie
monedii)
2013 2014 2015 2015 2016
Auditat Audita' Auditat NeauditllJ Neauditat

Clinici 78.360.020 85.770.273 101.014.108 70.932.695 91.197.849


Sursa: SiluO/iile [manciare anuale ~i silUaliile financiare interimare

Grupul consideril cii cre~terea vanzanlor activitlitilor Clinicilor decurge din unniitorii factori :

Releaua largii de clinici din cadrul Grupului in Romania, cu 0 calitate uniformii a mediului ~i a
miircii, au raent oferta de servicii a Grupului tot mai accesibilii unui grup de pop ulalie tot mai larg.

Formatul "Hiperclinica", care Ie ofera pacientilor posibilitatea de a avea acces la 0 solulie de ingrijire
medicalii imediatli, intr-un singur loc, contribuie la capacitatea Grupului de a atrage pacienti !i de a
Ie capta cheltuielile in cadrul Grupului.

Avand cea mai larga baza de PPM din Romania, Grupul poate urmliri progresul unui pacient de I.
preventie la diagnostic ~i tratament, ceea ce ofera oportunitliti semnificative de a capta venituri
penlru clinicile Grupului. ....:;?AAveGJ.r~

Dezvoltarea de centre de excelenlll recunoscute la nivel national a man! repu Y


Q'"
. dS P 1
"''''

Grupului ~i a vizat zone de interes profitabile. "I


'5 APROBAT
Atentia acordalii de Grup serviciilor penlru clienti (lara a deveni identificat cu un ~d de lux), ~
sprijinit de investiliile Grupului in tehnologie, ii permit acestuia sii.-~i administreze po ' .
unitali !i sii. armonizeze disponibilitatea serviciilor cu nevoile clientului. Integrarea fi!elor medicale
disponibile virtual in toate unitlitile Grupului consolideazii. legatura cu pacientii, incurajandu-i sa
repete activitatea de achizitionare de astfel de servicii de sanatate.

154
Imagistica de diagnastic pentru ambulatariu este inc\us~ tn activitatea Clinicilar in loe sa fie tratatii ca a
activitate separat~. Grupul investelte in mad cantinuu in acest sectar pentru a Ie aferi pacientilar servicii de
imagistic~ cu echipament medical de ultimA generalie. Garna de servicii de imagistic. se intinde de la
ecagrafie standard Ii radialagie la CT specializat !i rezananJA magneticii nuclear~.

Spitale

Prezentare generalii
MedLife a creat sectamI de Spitale in campletarea clinicilar ~i labarataarelar, creiiod a afertii de servicii
camplete. Primul spital al Grupului, Life Memarial Haspital ("LMH"), deschis in anul 2007, a fast unul
dintre primele ii inc~ se nurnm printre cele mai marl spitale private din Ramania. Dezvaltarea ulteriaar~ a
fiicut ca Grupul sa devinii eel rnai mare aperatar privat de unitiiti pentru pacienti spitalizati din Ramania, dup~
numiirul de paturi autarizate ~i blacuri aperatarii.

Grupul a tnceput ere!terea accelerata a bazei de spitale in anu12010. Aceasti! initiativii a reflectat maturizarea
crescuti! a pic\Ci de servicii medicale private din Ramania ~i a canvingere ci! numilrul de pacienli spitalizali ar
fi un activ strategic impartant in campletarea activitillii existente pentru pacienlii in ambulatariu in anii
urmiltari. Extinderea a carespuns unei periaade de creltere semnificativ~ a capacitiltii spitalelar private tn
general in Ramania, incurajiiod Grupul sa investeascil pentru a-ii mentine pozitia de lider.

Intre anii 2010-2012, Grupula dezvaltat trei nai spitale ~i a cumpiirat ~i integrat dallA spitale existente:

Spitalul de Pediatrie MedLife din Bucureiti, deschis In anul 2011. Spitalul are ca abiect Ingrijirea
pacienlilar spitalizali Ii chirurgie pentru pacientii de pediatrie ~i gazduielte a clinica de specialitate,
a farmacie Ii un labaratar (care apereazil canfarm dameniilar lar de activitate). Spitalul are
autorizalie pentru 132 paturi Ii are 2 bloeuri aperatorii. in aceastil unitate sunt instalate echipamente
de imagisticii de diagnastic care includ echipament de ecagrafie Ii de RX. Spitalul a fost a dezvoltare
brownfield pe un teren delinut de catre Grup.

Genesys Arad a fast cumpilrat tn anul2011 Ii functianeaza ca spital general in Arad, in partea de vest
a Ramiioiei. Spitalul are autarizalie pentru 77 paturi Ii are 3 blacuri aperatarii. Spitalulin sine a fast
infiintat in anul 2009 Ii de\ine terenul Ii c\~direa in care funclianeaz~.

Eva BffiiOv a fost cumpilrat in anul 2011 Ii func\ianeaza ca matemitate in Bffiiav, in centrul
Romaniei. Spitalul are autarizatie pentru 35 paturi Ii include 3 blacuri operatorii. Terenul Ii cl~direa
in care functianeazil apartin Grupului.

Spitalul PDR din Bralav a fast dezvaltat Ii extins de ditre Grup dup~ achizilia PDR in anul 2011,
care a inelus terenul Ii cladirea in care funclianeazil spitalul. Acest spital general are autarizalie
pentru 82 paturi Ii are 3 bloeuri aperatarii.

Spitalul de Ortapedie Obor, situat in centrul BucurCitiului intr-un SPaliu inchiriat, a fost deschis in
anul 2012. Este autarizat ca seclie din LMH cu 36 paturi Ii 3 blacuri aperat f<. ~~Ii e
spccializatii in chirurgie artopedicii Ii din 2016 a devenit centrul dezvaltmi Grul1 i a ~ ~tli,:
de excelenta in chirurgie neurologica. & A;)~ ~\
-'6 I"
.lab eIuI d e mal. JOS
T . cupnn
. d eo repartIzare
. a patun1or pe Splta
. I . I
~1 specla ltate. Y"., APROBAT 4;,
I>

Spitalul Spitalul lajl Timi~ara Cralova


Spltalul Spitalul MaternJtatea Spitalol
de LMH Angio d. spitalizare spitaUzare spitalizare Total
TItan Turnului Eva Genesys
pediatrie ortopedie d. zi dezi de.!:l

155
ATI 10 14 II 4 8 3 4 2 51

Neonatologie 43 \0 \0 63
Padenti
spltallzatj % 99 9 25 14 48 16 59 6 372
contlnuu
Spitalizare
26 26 II 26 6 4 8 21 128
de 1 zi

Total 132 182 9 36 29 82 35 77 7 10 21 620

In anul 2015, Grupul a reluat dezvoltarea Spitalelor prin deschiderea de noi unit~\i care au rMpuns unei
schimbliri in atitudinea CNAS ~i a politicilor de rambursare favorabile spitalizlirilor pe termen scurt, precum
~i a aproMrii crescute a conceptului de chirurgie de zi printre clientii Grupului. Pe parcursul anului, Grupul a

deschis urmatoarele unitii\i:

Unitatea de zi pentru Pacienti Titan a fost infiinjatii in anul 2015 in spatu inchiriate deasupra clinicii
MedLife Titan existente. Aceasta este autorizatii ca seetie a LMH ~i are 29 paturi ~i un bloc operator.

Centrul de cardiologie interventionala a fost infiintat ca sectie extemil a LMH in spatn inchiriate
adiacente locatiei LMH. Deschis in anul 2015, centrul are 9 paturi autorizate ~i un bloc operator ~i se
axe.u pe tratamentul afectiunilor cardiovasculare prin proceduri laparoscopice.

Dezvoltarea Centrului de cardiologie reflect~ atenti. continu~ a Grupului la oportunit~tile de ni~a unde echipe
medicale de specialitate pot fi recrutate pentru a deservi baza de pacienti a Grupului.

A~a cum s-a menlionat mai sus, unele dintre spi talele Grupului au fost construite pe terenul proprietate a
acestuia, duciind astfel la cre~terea activelor Grupului. Majorita!ea spitalelor au fost constructii dezvoltate
brownfield ~i au necesitat 0 renovare semnificativA a structurilor preexistente.

Utilizarea acestor active este de asemenea in cre~tere pe mMur. ce Grupul recruteaza medici chirurgi ~i

dezvolta noi ni~e pentru optimizarea utilizArii capacitiitii spitalelor.

Tabelul de rnai jos rezuma numilrul de paturi de spital autorizate ale Grupului la data de 30 septembrie 2016.
Denumire Loca~e Data dncbiderii Numir de paturi

Life Memorial Hospital Buc~ti 2007 182


Spitalu1 Genesys Arad 2011 77
Maternitatea Eva Bra~o v 2011 35
Spitalul de pediatrie Bucurq ti 2011 132
Spitalul Turnului Bra~ov 2011 82
Spitalul de ortopedie Bucu~ti 2012 36
Craiova intemare de 1 zi Craiova 2014 21 ..>:,?AAvea"iC
Angio Bucure~ti 2015 9 Q<' "..
Spitalul Titan Bucur~ti 2015 29 i
"f-'
_
ASiC \;I"
~
0Z
Ia~i intemare de ] zj la~i 2u' 5 7
Timi~ara intemare de 1 zi Timi~oal"'d 2016 10
'5 APR06AT A
"? .. ~
TOTAL 620
'* autorizat co seclii din Life Memorial Hospital ~

$I.Spitalele situate in la1i, Craiol'Q 1; 1imiHJra j uni outoriuJle de Ministerul &inalalii ca unitali spilalice~lj de I zi. Aceste unitali sunl
situate in aceletqi cladiri co .# HipercJiniciJe Grupului din 10$;, Craio va ~i 1imi~ra ~i sunt considerate de Grup ea parlejunclionala
din aclivitatea Clinici/or.

Linia de afaceri Spitale obtine venituri predominant din partea pacienlilor PI'S. "J"ratamentul pacientilor
asigurati de stat prin CNAS, in general in sectorul matemitate, ginecologie ~i cardiologie, a reprezentat 25%,
29% ~i 26% din viinzilrile liniei de afaceri in anii 2013, 2014 ~i 2015, respectiv 24% pentru cele noua luni

156
incheiate la data de 30 septembrie 2015 Ii 25% pentru cele noua luni iucheiate la data de 30 septembrie 2016.
Vanziirile liniei de afaceri nu reflectii vanzanle de servicii prestate pacientilor PPM, dar includ vanziirile
platite drept PPS iu spitalele Grupului de pacienlii PPM. Niciunul dintre programele PPM ale Grupului nu
acopera spitalizare in prezent, de!i pachetele complete ofera reduceri la servieiile spitalicelti paeienlilor PPM.

Grupul considera cii cre~terea vfinzarilor din cadrul Spitalelor este rezultatul unnatorilor factori:

Unitiiti medicale moderne Ii bine dotate: spitalele Grnpului ofera unele dintre cele mai recente
tehnologii Ii echipamente de diagnostic. Viirsta medie a unitiitilor de spitalizare, dupa numiirul de
paturi este de 5,6 ani, in estimarea Grupului, semnificativ mai midi decat in sistemul de stat. in
opinia Grupului, abordarea sa cu privire la serviciile pentru pacienti deosebe!te Grupul de sistemul
de stat.

Rezultatele medicale ~i reputatia: Grupul ~i medicii soo au un renume putemic in domeniile lor de
expertiza.. Gmpul acorda atentie administrarii riscurilor medicale ~i recruteaza medici renumiti ~i
echipele acestora pentru a efectua proceduri de specialitate.

Costuri clare !i transparente: practica necesitatii de a face plati informale catre personalul medical
(medici ~i asistenti) din sistemul de stat, de~i in descre~tere, combinata ell nevoia, in numeroase
cazuri, de a cumpara medicamente pentru tratament, creeaza un avantaj pentru sectaml privat care
ofera preturi clare !i transparente. Costurile informale adaugate din sectorul de stat Ii disponibilitatea
finan\iirii CNAS pentru unele proceduri private restrange comparalia costurilor dintre sectorul public
~i eel privat in momentul in care veniturile disponibile cresc pentru a face serviciile medieale private

mai convenabile.

Disponibilitatea finanliirii de stat: iu general, spitalele Grupului au fonduri disponibile limitate din
partea CNAS, care reprezintii un ajutor pentru a atrage pacienti catre spitale. Date fiind costurile fixe
relativ ridieate de funetionare ale unui spital, ere~terea utilizarii uniffitilor eu paeientii asigurati la
CNAS ajutii la acoperirea costurilor ~i pennite Grupului sa micloreze preturile pentru toti pacientii.
Cre~terea continua a alociirilor CNAS catre Grnp a atras 0 performan\ii spitaliceasca imbuuiitiititii.
Grnpul a riimas iutr-o pozilie dominantii in ceea ce privelte PPS la nivelulliniei de afaceri Spitale,
asigurandu-se ca contractele CNAS sunt doar complementare, iar nu centrul activitiililor sale.

Sistemul de captare al veniturilor: clientii liniilor de afaceri PPM !i Clinici din cadrul Grupulni sunt
contribuitori importanli la fluxurile de paeienli in linia de afaceri Spitale. Avand cel mai mare nurniir
de PPM ~i unitati eliniee din Romania, recomandiirile intra-grup eonstituie 0 sursa importanta a liniei
de afaceri. De~i spitalizarea nu este acoperitii de PPM, paeientii consultati intr-o clinica MedLife in
baza unui PPM sau drept client PPS sunt trimi!i in mod regulat catre un spital MedLife, atunci cand
Spitalele Grupului ofera 0 solutie de spitalizare corespunzatoare clientului. Pentru pacient, sistemele
IT integrate ale Grnpului, unitiitile medicale moderne Ii bine echipate Ii renumele medicilo ~ . ,,~
transformarea unei reeomandiiri intr-Wl paeient. Praetiea Grupului de a angaja in gener ijredici eu '?~"'"
norma iutreaga in cadrul clinicii reduce conflictele potentiale
, cu celelalte activitiiti' ale a <lito,.a:,,~JC
-~~-~ tZ

ce prive!te decizia de a opta pentru 0 recomandare. % APROBAT i


(RON. cu
v:,A- 4;

excep!ia
Noua luni incheiate in data de 30
cazului fn care Anut incheiat in data de 31 decembrie
septembrie
se indica altii
moneda)
2013 2014 2015 2015 2016
Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat

Spitale 58.251.462 66.216.466 80.483.227 61.284.848 78.395.460

157
Contractele CNAS cu Spitalele sunt in prezent determinate, pentru fiecare unitate, annal, pe baza fonnulelor
standardizate publicate care au in vedere capacitatea, valorile contractelor anterioare ~i un indice de
complexitate medicala pentru unitatea respectivil. In prezent, contractele annale ale Grupului sunt limitate in
principal de limitarea crelterilor anuale ale sumelor contractuale.

in perioada 2010-2013, atunci dind Grupul a intensificat activita)ile spitalice~ti, sistemul de contractare
CNAS a trecut prin diverse reforme. iar baza de atribuire a contractelor a fast supusa unor decizii care s-au
indepiirtat, in opinia Grupului, de criteriile dedarate, in general in dezavantajul MedLife. Incepiind cu aceasta
perioada, procedura de alocare a evoluat ~i Grupul ~i-a marlt eu succes valoarea totala a fondurilor CNAS ~i
fondurile pe procedura din alociirile din anii anteriori. Acest lucru s-a realizat prin crelterea indicelui de
complexitate medicala (0 componenta cheie a alociirilor) al unitaplor sale, prin efectuarea mai multor
proceduri medicale de 0 complexitate ridicata, precum ~i prin extinderea ofertei de servieii ~i a majorfui.lor
anuale ale sumelor alocate, suportate de un flux ridicat de poten)iali pacienp CNAS, care asigura utilizarea in
intregime a alocarii annale.

Laboratoare

Prezentare generalii
Grupul depne 0 pozi)ie de lider In domeninl laboratoarelor, domemu in care acesta 1!1 desIa!oara activitatea
inca din 1999. in prezent, Grupul depne cel mai important Ian) de laboratoare care ofera servicii medicale in
sectorul privat, in conformitate cu Raportu! PMR pe 2016.

Linia de afaceri Lahoratoare cfera 0 garna larga de servicii in care sunt incluse UlIDatoarele: biochimie,
hematologie, coagulare, imunologie, microbiologie, anatomie, patologie, citologie, biologie moleculara ~i
toxicologie. Analize de laborator complexe !i particulare sunt realizate prin intennediul parteneriatului cu
Laboratorul Cerba din Franta (Pasteur).

Grupul opereaza un numiir de 24 de laboratoare sub marca MedLife, care indud atat unitali mal ample, cu
dotari de ultima generatie cum este unitatea aferentii laboratorului Grivita, ellt ~i unitati regionale, mai mici.
Niciuna dintre aceste unita)i nu este situata in spitale de stat. Laboratoarele din Grup sunt organizate sub
fonna unei retele: anumite locatii sunt specializate in derularea unui anumit tip de analize ~i, in masura in care
acest lucru este posibil, mostrele sunt alocate in toata reteaua cu scopul de a realiza economii de scala ~i de a
permite 0 mai bUM automatizare a analizelor.

incepiind din data de 30 septembrie 2016, Grupul opereaza !i un numiir de aproximativ 143 de puncte de
recoltare dispuse in intreaga tara. Punctele de recoltare sunt unitali in care Grupul realizeaza recoltari de
siinge ~i alte probe de la pacien)i. Punctele de recoltare sunt situate in cele mai mari ora!e din Romiiuia,
inclusiv in clinicile Ii spitalele Grupului ~i in alte spalii desemnate in acest scop. Echipa p I\v ~
marketing care funcponeaza pentru linia de afaceri Laboratoare din cadrul Grupului urmiire I<-sa 0.!?l.inii '1''''",
volume de testare de la medici terti, clinlci ~i, intr-o masuril mal limitata, de la pacienp ai spital dA t i f ,
t:
Infrastruclnra de tehnologia informaliei ("IT") existenta in cadrul Grupului susline serviciile ~-? &8'~.I'T 1
"

oferita clienplor de laboratoarele din cadrul Grupului. Rezultatele analizelor pot fi consultate i1.line P~
intennediul unei pagiui de internet protejate de 0 parola, iar aproximativ 70% din totalul analizelor r
in laboratoarele din cadrul Grupului sunt prelucrate intr-un interval de 24 de ore. Rezultatele analizelor sunt
de asemenea incluse in fi~ele medicale ale pacientilor, care sunt disponibile pentru consultare de catre medicii
Grupului sau alIi consultanli care Ie pot accesa online.

in anul 2015, Grupul a realizat un numar de peste 3,63 milioane de analize de laborator, inclusiv analize de
laborator cu plata in regim PPS, CNAS ~i PPM inregistriind 0 cre!tere de 6,0% falii de un numiir de 3,42
milioane de analize realizate in anu12014. in 2013, Grupul a realizat un numiir de 2,87 milioane de analize.

158
Extinderea suprafelei aferente laboratoarelor Grupului este atat rezultatul unor acbizilii, cat ~i al unor mi!suri
de cre~tere orgauicii. in anul 2016, Grupul a achizilionat Oiamed Center, un lant de cinci laboratoare, dinlfe
care dom sunt situate in Bucure~ti, iar celelahe Ifei in alte o~ din Romawa. Grupul intenlioneazii sa
utilizeze aceastii acbizilie ca 0 platformii pentru lansarea unei a doua marci pentru laboratoarele sale, ~i anume
marca "Sf'anta Maria". Aceosta relea va fi pozilionata ca un laborator cu un rtivel mai redus al pre\Urilor fala
de pre\Urile practicate de laboratoarele cunoscute sub marca MedLife ~i va oferi pacientilor 0 alternativa
competitiva in situaliile in care prelUl reprczinta un element cheie in decizia de a .chizitiona servicii
medicale. Laboratoarele din cadrul Oiarned Center Ifaverseaza la acest moment un proces de rebranding al
localiilor existente, care se desfii~oara concomitent cu deschiderea unor noi puncte de recoltare in cadrul
laboratoarelor deschise sub marca "Sfiinta Maria". incepand din data de 30 septembrie 20 16 ~i pana in prezent
au fost infUnlate 5 laboratoare ~i 14 puncte de recoltare sub brandul de Laborator "Smnta Maria". De
as.menea, Grupul se ~teapta ca activitatea laboratoarelor "Sfiinta Maria" sa contribuie la extinderea
volumului de servicii CNAS conlf.ctate, extinzi\ndu-~i astfel baza existentii de servicii CNAS. Cu toate
acestea, nu se ~teaptii 0 schimbare semnificativA a expunerii generale a liniei de afaeeri aferentA
Laboratoarelor fata de contractele cu CNAS.

Tabelul de mai jos include 0 lista a laboratoarelor Grupului la data de 30 septembrie 2016:

Denumirea LacaVa Data deschiderii


Laborator Grivila Bucur~ti 1999
Cluj Cluj 2008
Timisoara Timisoara 2008
BTa~ov Bra~ov 2010
Histo B""loV 2010
Sf. Gheorghe Sf. Gheorghe 2010
Pediatrie Bucure~ti 2011
Genesys Arad 2012
Constanta Constan1a 2014
Deva Deva 2014
Cotroceni Bucharest 2014
Genetic Bucu~ti 2014
I~i I~i 2014
Sarna Bal~ti 2015
Sarna Calafat 2015
Sama Craiova 2015
Sama Rrn Valcea 2015
Sama Slatina 2015
Ultratest Craiova 2015
DiamOO Braila 2016
DiamOO Bucure~ti 2016
DiamOO Foc~ani ..~>l"'~R"'A"V"E""G 6
DiamOO Tecuci Q'" 2
Diamed Bucure~ ti
{ ASfOI~
. de aJ..acen
L uua <
i:Uerentii- LaboratoareIor"1~1 0 b'
. -<
pne cea mal. Importanta
. " 1e r%.zate
- parte d'm verutun APRd06Al
m part i
clientilor PPS. In anul 20 IS, doar 15% din veniturile obtinute de aceastii linie de afaceri
oferirea de servicii pacienlilor care au conlfact cu CNAS, iar in 2014 ~i in 2013 cifrele oblinute au fost de
17%, respectiv 14%. Pentru perio.da de noui! luni care s-a incheiat in data de 30 septembrie 2015 oferirea de
servicii pacienlilor care au conlfact cu CNAS a reprezentat 15% din linia de afaceri ~i a riimas constanta
pentru perioada de noua luni care s-a incheiat in data de 30 septembrie 2016. Vanzanle realizate de linia de
afaceri aferenti! Laboratoarelor nu reflecti! serviciile oferite pacientilor PPM, dar includ vanzanle pentru care
clienlii PPM au platit pentru serviciile utilizate in regim de elienti PPS in cadrul laboratoarelor din cadrul
Grupului.

159
(RON.cu
excePIio Pcrioada de noui luDi inchciati I. 30
cazului in care Anul inc:beiat la 31 deeembrie,
septembrlc
se indica alia
monedii)
2013 2014 2015 2015 2016
Auditat Auditat Auditat NeaUJJitat Neauditat

Laboratoare 54.999.925 63.378.774 76.187.985 55.418.287 70.836.617


Sursa: Situaliile Financiare Anuale # Situa/iile Financiare inlerimare

Grupul considera cii cre~terea nivelului de vanzm In linia de afaceri aferenta Laboratoarelor este rezultatul
urmiitoarelor elemente:

Extinderea retelei de laboratoare in toata tara: extinderea ariei de centre de recoltare la nivel national,
precum ~i carnpaniile active de marketing au contribuit la cre~terea numarului de clienti din acesl
segment de activitate;

Cre~terea volumului de analize realizate: Grupul are capacitatea de a oferi 0 garnii largo de analize ~i
de a utiliza linii aUlomatizate, de a reduce timpul de prelucrare ~i de a cr~te acuratelea acestora.
Grupul are abilitatea de a optimiza prelucrarea analizelor In cadrul acestor unitali, ceea ce va permite
Grupului sa rlimiinii compeliliv din perspectiva costurilor.

Relatii solide cu furnizorii: Grupul are 0 relalie privilegiatii cu societalea Abbott, fiind unul dintre cei
mai importanti clienti ai Abbott in CEE, a~a cum confrrmii ~i Abbott. Dalorita acestei colaboriiri,
Grupul are acces la tebnologie de ultima generalie ~i suport, care permite acestuia sa l~i mentina
pozilia de societate inovatoare pe pial~.

Interval scutt de prelucrare a analizelor: Grupul ofera clientilor un serviciu de prezentare a


rezultatelor analizelor in lermen de 24 de are asiguriind acces prin internet la acestea prin intermediul
unor conturi individuale de client protejale de parol., pentru 70% din toate analizele de laboralor
realizate. LaboratoareIe Grupului sunt integrate in sislemele generale IT ale MedLife, asigurand
acest serviciu in mod integrat pentru toti pacientii siii; ~i

Repulatia Grupului in ceea ce prive~te calilalea: utilizarea de cAtre Grup a celor mai moderne
ecruparnenle ~i materiale contribuie la menlinerea pozitiei acestuia de lider de piali! ~i din perspectiva
calitatii.

Fannacii

care nu necesita releta, precum ~i alte produse de lngrijire a siinatiilii aferenle.

in anuJ 2015, 66% din viinziirile PharmaLife au fost viinziiri pe bazii de numerar, spre deosebire de eel
reprezental de viinziirile subventionate de CNAS, iar in perioada de noua luni lncheiatA In data de 30
seplembrie 2016, viinziirile pe bazil de numerar au reprezental 60% din viinziirile aferenle acestei linii de
afaceri.
(RON. cu
exceptia Perioada de Doul luoi iocheiati Is 30
Anul incheiat la 31 dec:embrle,
cazului in care septembrie
se indica alta

160
monedii)

2013 2014 2015 2015 2016


Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat

Fannaeii 16.666.468 18.572.490 19.573.149 14.400.272 16.958.285


Sursa: Situa/iile Financiare Anuale $i Situa/iile Financiare Interimare

Tabelul de maijos include 0 lista a farmaciilor Grupului la data de 30 septembrie 2016:

Denumirea Locatia Data deschiderii

Grivita Bucure~ti 2010


Unirii Bucure~ti 2010
Baneasa Bucure~ti 2010
Brasov Brru;;ov 2011
Pediatrie Bucur~ti 2011
Titan Bucure~ti 2012
Arad Arad 2013
Constanta Constanta 2015
Ia~i I~i 2016

Stomatologie

Acumulnd experien\li in domeniul serviciilor stomatologice priu activitatea desIa!urata intr-una din clinicile
sale, in anul 2015 Grupul a inaugurat prima sa clinica autonoma de servicii de stamatalogie sub marca
DentaLife in Bucure~ti in cadrul unui spatiu inchiriat, intentia fiind aceea de continua sa fie extinsa reteaua
aliit in Bucure!ti, cat ~i in tara. in data de 11 iulie 2016, Grupul a fmalizat achizilia Dent Estet, cel mai
important judtor de pe p,ata serviciilor stomatologice din Romania. Grupul Dent Estet avea deja in
exploatare un numar de 7 clinici, inclusiv dow clinici specializate in servicii stomatologice pentru copii
dezvoltate sub marca Dentestet 4 Kids, precum !i 0 unitate destinata serviciilor stomatologice pentru
adolescenti. Achizitia Dent Estet a propulsat Grupul intr-o pozi\ie de lider pe piala serviciilor stomatologice,
care continua sa fie 0 pia\a foarte fragmentata. Dupa achizitia Dent Estet, Grupul intentioneaza sa i~i extinda
acest segment sub marca Dent Estet, consolidandu-~i pozi\ia deja bine definita delinuta pe pia\li.

Linia de afaceri Stomatologie din cadrul Grupului ofera 0 garnii completa de servicii, care include de la
examene medicale pana la interventii chirurgicale, implanturi sau servicii de ortodon\ie. La data de 30
septembrie 2016, in aceasta linie de afaceri erau angaja\i un numiir de 90 de medici. Activitalile specifice
desIa~urate in aceasta linie de afaceri sunt realizate in unitati inchiriate.

Linia de afaceri Stomatologie nu face obiectul unor decontari realizate


vanziirile in acest domeniu sunt in regim de plata pentru serviciu (PPS).
(RON, cu excepfia
cazului In care se indica Anul incheiat la 31 decembrie,
alta moneda)
2013 2014 2015* 2015 2016
Auditat Auditat Auditat Neauditat Neauditat

Stomatology 479.546 930.250 1.973.307 1.280.831 9.645.716

161
Suna: Situaliile Financiare Anuale fi Situatiile Financiare inlerimare

Standarde de calitate

MedLife a implementat unnatoarele standarde pentru sistemele de management al Calitillii, Protecliei


Mediului ~i Medicina ~i Securitatea Muncii:

ISO 9001:2008 (Sistemu1 de management al ealitillii) are la baza managementul proeeselor la nivel de
organizatie, cu orientare spre client !i evaluarea nivelului de satisfaetie a elientului, precum !i spre nivelul de
angajament al membrilor din eondueerea Soeietil\ii falii de 0 perfee\ionare constanta.

ISO 14001 :2005 (Sistemul de management de mediu) prevede cerinle impuse organizatiei de a-~i deelara
opera\iunile referitoare la eontrolul ~i redueerea impaetului silu asupra mediului ineonjuriltor.

OHSAS 18001 :2007 (Sistem de management privind medieina ~i securitatea muncii) reprezintil un model de
lueru pentru organiza!iile care doresc un control mai bun asupra riscurilor profesionale.

Toate laboratoarele Grupului sunt acreditate de Asociatia de Acreditare din Romfrnia eu standardul ISO 15189
pentru Sistemul de management al calitalii.

Resurse umane ~i alte resurse

Servieiile oferite de Grup pacieo\ilor sai sunt asigurate de cel mai mare grup privat de medici !i asistenti din
Romfrnia. La data de 30 septembrie 2016, Grupul avea colaborm cu un nurnar de aproximativ 1.900 de
medici ~i 1.100 asistenti calificati in toate liniile de afaceri, ineluzand atat angajati care lucreaza exelusiv
pentru Grup, cat ~i colaboratori, care ofera servieii In regim de contractanti independenti. De asemenea, la
data de 30 septembrie 2016, mai mult de 1.500 de augajati cu norma intreaga l~i desta~urau activitatea in
func\ii de personal suport ~i personal administrativ.

Obiectivul Grupului este ca membrii personalului sau medical sa fie format exclusiv din angajali permanenti
ai GrupuIui, chiar daca in anumite arii de specializare ~i pentru anuruite functii fie nu se justifica angajarea de
personal pe perioada nedeterminata, fie tipuI de personal necesar nu este disponibil. in aceste cazuri, Grupul
incheie contracte cu membri de personal cu jumatate de norma sau in regim de colaborare. Tipul de acord
contractual incheiat de Grup cu personalul sau medical depinde de numeroase criterii, cum ar fi contextul
profesional sau timpul pe care respectivul personal medical il poate aloca serviciilor prestate Grupului.
Personalul medical angajat in baza unar contraete de prestari servic;; este eonsiderat de eatre G ~ -?
partener eomereial care presteaza servieii in beneficiul Grupului in calitate de contractant' ependcrlo.Jn<"1<
eonfonnitate cu legislatia aplieabila. ? A.S r :r
...
~
n
Grupul urmiire!te sa ofere un nivel de remunerare sau de beneficii adeevat atat medieilor, ca 1i. aJI\fr~~tri .l
?
din personalul medical in schimbul prestilrii unor servicii medicale de calitate, preeum ~ "11) schi
angajamentului de a promova modelul de araceri al MedLife. Pachetul de compensare obi!nuit ofen
salaria\ilor siii, include 0 remuneratie fixa, la care se adauga !i 0 remuneratie variabila stabilita in baza unui
mecanism de distribuire a profitului determinat in funclie de numiirul de programari ~i de consultalii.
Colaboratorii sunt recompensa!i in functie de numilrul de programari ~i de consultatii al acestora.

Grupul nu opereazli planuri de pensie sau planuri de acordare de beneficii pe termen lung.

Conducerea Societalii

Detalii privind Consiliul de Administratie al Societatii ~i membrii managementului executiv sunt ineluse in
sectiunea ,,Managementu/ Sodetiifii" de mai jos.

162
Managementul Societiltii este structurat pe doi piloni. Managementul operational este asignrat de 0 echipa de
manageri seniori care i~i desIa~oara activitatea sub conducerea directorilor executivi ai Grupului, cunoscum
sub denumirea de grupui de manageri ,,40+". Acest organism include managerii func\ionali ai departamentelor
snport, diferitele categorii de superiori ierarhici ~i manageri ai altor unita\i mai ample. Grupul40+ se reune~te
saptam8nai sub forma unui comitet de management avand ca obiectiv identificarea ~i gestionarea riscurilor
care pot aparea, precum ~i a oportunitAtilor in cadrul activitatii comerciale desIa~urate, precum ~i revizuirea
perfonuanlei bugetului. Membrii grupului 40+ din afara Bucure~tiului participa, de obicei, la aceste intiilniri
prin conferinla. telefonidi.

Grupul i~i gestioneaza activitatea in functie de un buget anual, aprobat initial, !mpreuna cu grupul 40+, pe
baza unei abordari ascendente ~i care este ulterior confrrmata de Comitetul Executiv al Grupului ~i de
Consiliul de Administratie. Bugetui include indicii principali de performanta operationala, precum ~i
obiectivele [manciare, prezinta planul operational ~i [manciar al Societil\ii pe exerci\iul financiar in curs ~i
stabile~te obiectivele operationale ~i [manciare la nivel de unitate. Remuneratia membrilor din cadrul grupului
40+ este in mare masura raportata la !ndeplinirea obiectivelor din buge!. In cadrul unitiltilor acestora,
managerii beneficiazii de 0 autonomie suficienm pentru a-~i desla~ura activitatea in confonnitate eu
obiectivele stabilite in buge!.

Pe langa managementul operational, Grupul implementeaza un sistem de management medical avand ca


obiectiv principal asigurarea calitiltii ~i managementui riscurilor medicale. Managementul medicalla nivel de
Grup este asignrat de managerul medical al Grupului. Managerii medicali sau cDordonatorii stabiliti la nivel
de unitate se reunesc in mod periodic in scopul revizuirii cazurilor pacientilor, identificarii aspectelor
medicale curente ~i viitoare, precum ~i planificarii resurselor medicale. Fiecare unitate medicalii are un
coordonator medical, iar, in cadrul structurilor complexe ale spitalelor, structura managementului medical
include un Director Medical, un Consiliu Medical ~i un Consiliu de etica. Derularea unor proceduri medicale
noi sau modificarea protocoalelor existente este de obicei condi\ionata de aprobarea grupurilor de
management medical.

Active semnificative
Activele corporale fIxe ale Grupului includ cHidiri ~i terenuri, care sunt utilizate tTl beneficiul retelei private de
servicii de sanatate. Societa\ile din Grup de\in in proprietate 0 parte din aceste active. Societiltile din Grup
delin un drept de proprietate exclusiv asupra celor mai multe dintre activele in propriet.tea acestuia. 0 alta
parte din aceste active sunt detinute in coproprietate eu alte persoane fizice.

Majorarea de capital prin aport in natura al unei proprieta\i irnobiliare la capitalul social al PDR in decembrie
2014 este supusa unui risc de nulitate deoarece hotararea de aprobare a majorarii de catre adunarea generala a
actionarilor nu a fost autentificata, ~a cum este prev8.zut in legislatia aplicabiHi. Proprie Po: GO obiliara in
cauza constil in cota parte indiviza de 4/5 din terenul cu suprafata de 2.769 mp locali !<, "Bra~~W: ~ strada
Tumului, nr. 5A, care a fost transferatil de la MedLife catre PDR prin aportul in natur ?~:5'"fsp 'i< iv se
afta un spital de\inut de PDR, cu 0 suprafa{ii de 825 mp. a~ ~ /1-1 i!
I'ROe ~
De asemenea, Grupul utilizeaza un numar mare de propriemti in baza unor contract ~ ~chiriere, i
proprietati sunt folosite in baza unor contracte de comodat sau unar contracte de
. unele
~\i'- are sunt
reinnoite periodic.

Cea mai mare parte din imobilele aftate in proprietatea Grupului sunt grevate cu ipoteci irnobiliare care
garanteaza rambursarea !mprumuturilor acordate Grupului de creditori. Va rugam sa consultati sectiunea
"Contracte semnificative" de mai jos pentru detalii privind contractele de finanlare la care sunt parte
societatile din Grup.

163
Siiniitate, siguranti\, securitate ~i protecpa mediului
Grupul i~i des~oara activitalea io confonnitate cu prevederile ~i reglementariie legii romane priviod
sanatalea, siguranla, securilalea ~i proteclia mediului. Acesle legi ~i reglementAri fac referire io principal la
managementul ~i modalitalea de depozitare a subslanlelor periculoase ~i a de~eurilor medicale, expunerea la
maleriale periculoase ~i proleclia sanalalii ~i securiti!lii salarialilor. Grupul are obligalia de a obtine aulorizatii
de mediu, Iicenle ~i permise ~i de a nolifica aUlorilalile locale inainle de deschiderea unor noi unilati
administrative ~i medicale.

La data ProspectuIui, Grupul se afla io diferile sladii de oblinere sau de actualizare a autoriza\iilor delinule de
acesta cu privire I. prevenire. ~i slingerea incendiilor pentru uncle dintre uniti!tile sale medicale, precum ~i
pentru aIle centre ale acestuia. Finalizarea acestor proceduri esle conditionatil de indeplinire. anumilor
cerinle, care esle posibil sa presupunil realizarea anumilor lucriiri ~i imbunaliiliri la centrele Grupului. Grupul
estimeam. ca valoarea aeestor investitii va fi nesemnificativa; ell toate acestea, finalizarea lucrmilor ~i
imbunMA\irilor necesare esle, in anumile situalii, condilionalii de oblinerea unor aUlorizalii ~i aprobari
supiimentare, sau de indepiinirea anurnilor proceduri io care Grupui esle angajal. La data Prospectuiui,
Grupul nu detine ioca loale autorizaliile necesare cu privire la prevenirea ~i stingerea incendiilor.

Ecblpamente ~i tehnologii
Achiziliile Grupului includ achizilii de siSleme lomograf io coerenla oplicil, echipamenle pentru investigatia
prin rezonanta magnetica, echipamente pcntru realizarea tomografiilor computerizate, instrumentc de
mAsurare a densitatii osoase, sisteme de fotografiere ~i identificare utilizate in realizarea dermatoscopiilor,
echipamente de masurare a rigiditAtii hepaticc, laser, sisteme eu vacuum pentru reducerca depozitelor de
grilsime prin crioliza (LipoCryo), sistemul de endoscopie cu videocapsulii.

Fumizorii Grupului
Grupul acbizitioneazii materialele de naturil medical~ sau de allii natura de la fumizori de lOp de pe pialil,
inclusiv de la firme internationale ~i sociel~\i locale de prestigiu. Grupul a incheial contracle de achizilii cu
principalii s~i fumizori de consurnabile medicale, substante utilizale in activitil\ile de laboralor, farmaceulice,
echipamente medicale ~i alte achizitii care nu sunl de natura rnedicala. Aceste contracte sunl negociale la
nivel de Grup io scopul oblinerii unor condi\ii mai avantajoase de achizi\ie la nivel de Grup. Departamentul
de achizitii constituie un element esenlial penlru generarea unei cooperari io privinta costurilor, imediat dupa
incheierea unui contracl de achizilie de catre Grup ~i pentru redireclionarea fluxurilor de achizilii ale noilor
unililti dobandile prin intermediul departarnentului cenlralizal al Grupului. Grupul i~i selectem furnizorii in
funclie de crilerii de calitate, prel ~i de capacitalea aceslora de Iivrare ~i urrniir~te sa slabileasca cu furnizorii
sru rela\ii solide pe termen lung.

Printre cei rnai importanti furnizori ai Grupului se numiira societiilile Abbott, Diarnedix Impex, Roche
Romania ~i Novainlermed, care fumizeaza reactivi ~i alte consumabile ulilizale io activitalea medicala,
precum ~i anurnile echipamente necesare pentru desfli~urarea activilalilor medicale, care s .. iftI'ftfilil de
anumiti furnizori in vederea utilizarii acestora ca produse conexe. Furnizorii de echipamen e im~i~{
diagnostic includ General Electric ~i Siemens. ~ ~':;,i~ ~

Grupul i~i acbizilioneazii produsele farmaceutice de la distribuilori locali


t ."<10131'-1 . ~
~Ice, IIi"
"',?,
principalii siii furnizori io 2015 au fosl Mediplus Exim ~ i Farmexpert D.C'!. ~ Ro!~

Cei rnai importanti furnizori ai Grupului de maleriale de natura nemedicala sunt Telekom Romania pentru
solUlii de comunica\ii ~i pentru inchirierea unor bunuri mobile, precum ~i societatea Capital Fleel
Managemenl pentru leasing operational. Alte acbizilii de natura nemedicalil includ achizitia de lehnologii
informalice ~i de sisteme informationale hardware ~i software, echipamente birotice, articole de papetiirie ~i

164
mobilier. De asemenea, anumile servicii, cum ar fi serviciile de eliminare a d~eurilor medicale, curatare ~i
spalatorie, securitate i serviciile de livrare mancare sunt exlemalizate de Grup unor societii~ lerle.

Tchnologia lnformatiei
Pentru infrastruclura sa hardware IT, Grupul colaboreazii cu furnizori internationali. fn ceea ce prive~te
comunicarea intre diversele locapi ale Grupului, acesta utilizeaza 0 re~ea virtualA privata care asigura
cficienta, securitalea i confidentialitalea comunicatiilor.

Grupul folose~te un software de management medical care administreaza toate etapele scrviciilor sale
medicale, de la programarea pacientului pana 18 accesarea ~i monitorizarea folosirii PPM, intrarea in
clinidiisaIile de urgenlii, examinarea primarii medicala ~i diagnoslic, lesle de laboralor, examinilri complexe,
inlerventii chirurgicale, spitalizare ~i facturare.

La nivel de Grup a fost implementata de asemenea 0 structura IT salidii, in c.drul tuluror spitalelor, aceasta
deservind sistemele de internare ~i de programi\ri pentru inlerventiile chirurgicale, procedurile medicale,
internarea ~i extemarea pacien!i1or, utilizarea malerialelor medicale ~i managemeotul consumabilelor,
sislemul de facturare pentru lieeare c1ienl individual ~i generarea rapoartelor generale de management.

Linia de afaceri Laboratoare a fost dotata cu saftware-ul necesar gestionarii proceselor de realizare a
analizelor medicale, inclusiv a proccsului de gestionare al recoltiirilor, fi~elor medicale ale pacientilor,
sislemului de etichetare cu coduri de bare ~i a procedurilor aUlomatizate utilizate pentru comunicarea
rezullatelor finale.

Drepturi de proprietate lntelectuala


McdLifc este 0 marca renumita, care se claseazl, in general, in topul eelor mai puternice marci din Romaru.a.
Potrivit unui studiu intema~onal derulat de Reader's Digesl, MedLife este considerata pcntru al ~aselea an
consecutiv ca eea mai de incredere marca din Romania in categoria "Clinici Private". Marea MedLife
continua sa ramana cea m.i importantA marca utilizatA pentru aclivitiitile Grupului. Alte marci, cum ar Ii
PharmaLife, AngioLife, DermaLife, Mindcare ~i Sfanta Maria, au fost dezvoltale de Grup.

Diferitele unitAti medicale din cadrul Grupului opereazii, in general, sub marca ~i sub logo-ul MedLife,
impreuna cu aile denumiri comerciale utilizate in scopul de a desemna localiile individuale ~i speeialitAtile
oferite.

Noile acbizitii realizale de Grup traverseaz! in prezent un proces de rebranding demlal ca 0 masura priorilar!
de integrare a acestora in Grup; ca urmare a acestui proces, marea MedLife este asoeiatA cu noile aehizitii,
care, in general, pastreaza ~i legatura cu denumireB comerciala anterioara.
,::,?~~VEG,,<-9.
Grupul Binregistrat marcile ~i logo-urile MedLife I. nivel european in Registrul Marcilor Com ,'fure. \If! <"'i.
~ ~Si- ~
Asigurari '% f>.PI'\.OSi>-"'( }
"'?
Speciali~tii irnplica~in furnizarea de servicii medicale, atat persoane juridice, ciit ~i persoane zjce
general, obliga~a de a avea polite de asigurare de raspundere profesionalii in vigoare.

La data de 30 seplembrie 2016, Grupul Bvea in vigoare polile de asigurare pentru unita~le ~i activele sale
medicale (indusiv pentru eehipamente), precum ~i pentru activitiitile medicale destli.~urate de salaria~i ~i
col.boratorii siIi. Riscurile .coperile de polilele de asigurare ale Grupului indud:

Raspunderea civiJa pentru salariati, personalul auxiliar, unitiitile medicale ~i prestalorii de servicii
medicale;

Raspunderea profesionala pentru salariati, farmaci~li ~i personalul medical;

165
Rllspunderea pentru personalul administrativ ~i executiv;

Prejudiciile aduse proprietiililor in caz de incendin ~i de calamit;;!i; ~i

Riscurile de pierdere a echipamentelor electronice, a datelor ~i de suportare a unor costuri


suplimentare.

Grupul a contractat polite de asigurare cu societilti de asigurare de vfuf de pe piala romancasca. Polilele de
asigurare sunt incheiate in conformitate cu condipile standard aplicabile la nivel de piatA.

De asemenea, toli membrii personalului medical care i~i desfii~oara activitatea in numele Grupului au
obligalia, in temeiul legii, de a avea asigurAli individuale de riispundere profesionala in vigoare. Grupul
impune salari.tilor ~i col.boratorilor sili implicap in prestarea servieiilor medicale sa respecte aceastil cerintA.

Anumite polite de asigurare privind anumile bunuri imobile ale diferilelor societilp din cadrul Grupului sunt
cesionate in favoarea diver~iJor creditori ai Grupului (vezi sectiunea ,,-Contracle semnificative" de mai jos
pentru detalii privind acordurile de finantare la care sunl parte societiiple din cadrul Grupului), Aceslea sunt in
confonnitate cu practicile standard de finantare in vigoare in Romania.

Proceduri Judiciare

Societillile din cadrul Grupului sunl parl~ la diferile proceduri judiciare care au luat na~tcrc in cW'sul obi~nuil
al activit"lii acesteia, atat in calitate de reclamanl, cal ~i in calitate de parat. Cu exceppa cazurilor descrise mai
jos ~i in orice altii parte a acestui Prospect, Grupul nu este implical in, ~i nici nu are cuno~tinla de existenta
altor actiuni de natura judiciara, arbitral. sau administrativa ori a unor investigapi guvernamentale care ar
putea avea, in mod rezonabil, un efect negativ semnificaliv asupra activitilpi Grupului, a situatiei sale
financiare sau a rezultatelor sale operationale, pc perioada de 12 luni care precede datei Prospectului,

Litigii de munca
MedLife esle implicatii in prezenl in dou! litigii de munca, ambele acpuni fiind iniliate de un salariat al
Societiipi care pretinde cli Societatea a incetat in mod nelegal contractul sau individual de munca,
Reclamantul a solicitat despagubiri, inclusiv pentru salariile care nu au mai fost platite acestuia inceparrd cu
data pretinsei incetan nelegale a contractului de munell., la 0 valoare aju.tata, majorat" ~i actualizatil, precum
~i pentru alte drepturi salariale, contributiile la fondurile de asiguran sociale ~i chcituiclile de judecata, ~i
daune morale in valoare de 2 milio'IDe de curo. intr-unul dintre aceste dosare pe rolul instantelor, Curtea de
Apel Bucure~ti a respins cererea de plata a daunelor morale formulata de salarial, insa a adrnis pretenliile
avarrd ca obiect reintegrarea fostului salariat al MedLife in funclia detinutil anterior in cadrul Societapi,
precum ~i plata unoI' drepturi pecuniare a cliror valoare reprezinta echivalentul salariilor neachitate acestuia de
la data incetAlii nelegale a contractului de munca, ajustata, majorata ~i actualizata, precum ~i a altor G,,~
salariale la care fostul salariat ar fi avut dreptul de a Ie incasa in calitate de salariat al MedLife ~ceea~i 'i'-",
pcrioadli, precum ~i cheltuieli de judecata, Litigiul este in prezenl pe rolul instantelor, f A.Sf \J
Cea de a doua acpune litigioasa a fost iruliatil de acel~i
fost salariat care a solicitat in fala - ~lWe!>.1 l
anularea deciziei de concediere emise impotriva acestuia. Reclamantul a solicitat daune morale in 't': Oare de .'
.~
2 milioane de euro. Litigiul este in prezent pc rolul instantelor.

Lltlgii avlind ca obiect cazuri de malpraxis


MedLife este implicata in mai multe litigii avilld ca obiect pretinse acuzapi de malpraxis, Aceste litigii sunt in
diverse stadii de soluponare, de la stadiul de judecata in prima instan\ii parra la stadiul de judecata de catre
curtile de apel; de asemenea, sunt in curs de derulare a serie de anchete penale iniliate impolri va Societiltii in
legaturi! cu 0 serie de pretinse acuzapi de malpraxis, in general, Iitigiile avarrd ca obiect acuzapi de malpraxis
in care este implicata Societatea au atat 0 lalura civilii, cat ~i 0 latura penala; acliunile respective sunt

166
indreptate atilt Impotriva Societalii, cat ~i
Impotriva medicilor implicati in realizarea intervenliilor in legatnra
en care au fast fannulate respectivele acuzatii de malpraxis. Societatea a obtinut, pentru 0 parte din aceste
litigii avand ca obiect anumite acuzatii de malpraxis, rapoarte de expertiza de la Institutul National de
Medicinii Legala sau de la Colegiul Medicilor din Romania care atesta ca medicii din cadrul Socieililii nu sunt
responsabili pentru malpraxis. in alte cazuri, sunt in derulare 0 serie de expertize In scopul de a stabili dacii
respectivele acuzatii de malpraxis au fost fondate. Societatea menline polile de asigurare pentru cazuri de
malpraxis, care acopera riseu! de raspundere a Societatii in caz de malpraxis, insa nivelul de acoperire al
acestor polite este unullimitat ~i este posibil ca acestea sa nu acopere integral daunele pe care Societatea este
obligaili sa Ie pliiteasca in conformitate cu hoilirilrile judeciitore~ti care nu Ii sunt favorabile. De asemenea,
exista polite de asigurare pentru malpraxis (nivelul de acoperire al acestor polite este de asemenea unul
limitat) In vigoare ~i pentru toti medicii ~i toate asistentele care lucreazii in cadrul Socieililii, polile care pot fi
utilizate pentru a limita sumele solicitate drept despagubire in cazurile de malpraxis.

Pe 28 noiembrie 2016, Curtea de Ape! Bucure~ti a pronun(at 0 hotarare irevocabila Impotriva Socieilitii Intr-
un litigiu privind un caz de malpraxis. Prin respingerea recursului formulat de Societate, Curtea de Apel
Bucure~ti a obligat Societatea la plata unei sume in valoare de 500.000 EUR, In ecbivalent lei, reprezentilnd

daune materiale ~i morale.

Litigiul eu CNAS
MedLife este parte Intr-un litigiu cu CNAS in cadrul ciiruia Medlife soliciili obJigarea CNAS la plasta
serviciilor medicale fumizate de MedLife, in perioada 2009-2013, persoanelor asigurate in cadrul sistemului
de asiguran de silniitate de stat care nu au fost decontate de catre CNAS. MedLife a fumizat servicii medicale
persoanelor asigurare In cadrul sistemului de asiguran de silniitate de stat in baza contractelor incheiate cU
CNAS, In concordanla cu acordurile cadru aprobate anual de Guvemul Romii.niei. Suma totalii solicitatii de
MedLife de la CNAS este de 7.365.835 RON, reprezentilnd valoarea serviciilor medicale fumizate de
MedLife pentru pacien\ii din sistemul de asiguriiri de sanatate de stat in plus falii de estimanle incluse In
contractele incheiate intre MedLife ~i CNAS ~i care nu au fost decontate de CNAS. Prin hotarilrea pronun(aili
in data de 23 decembrie 2014, Tribunalul Bucure~ti a respins in prima instanlii cererea Socieililii cu privire la
sumele solicitate pentru anii 2009 ~i 2010 eu motivarea ea cererea fonnulata de Societate era pres erisa, iar
celelalte cereri au fost respinse ca nefondate de Tribunalul Bucure~ti. Societatea a formulat la Curtea de Apel
Bucure~ti apel impotriva hoilirilrii Tribunalului Bucure~ti. Prin decizia pronun(atii in data de 3 martie 2016,
Curtea de Apcl Bucurc~ti a dcsfrintat hotararca de prima instanta in ceea ce prive!?te implinirea tennenului de
prescrip\ie pentru sumele soJicitate pentru anii 2009 ~i 2010. Insa, Curta de Apel Bucure~ti a respins integral
cererea MedLife Impotriva CNAS ca fiind nefondaili. MedLife a atacat decizia Curtii de Apel Bucure~ti la
!nalta Curte de Casalie ~i Justitie. Dosaml este in etapa verificarilor de filtrare anterioare stabilirii primulni
termen de judecaili.

In anii fmaneiari eorespunzatori, Soeietatea a inregistrat drept creante de ineasat sumele aflate in disputii eu
CNAS, in valoare totala de 7.365.835 RON. in perioada fmanciara curentii, Societatea a Inr ' <eIi?-?
~
nerecuperabilii intreaga suma a creantei aflate in litigiu. Vedeti mai multe detalii In sec\iunea ' '<If'Informatii- '\
financiareproforma" . ~"~e.'l1",,
. ,~\.l ."~
;! . /1.1;;
% />.1'1'\.0\:1 ~
""'' RoM~

167
CONDUCEREASOCffiTATll

Aspecte generale

Societatea este administratii In sistem unitar de c~tre Consiliul de Administralie, care a delegat conducerea
SocietA\ii directorilor. Consiliul de Administralie este format din ~apte (7) membri nwni\i de adunarea
general~ ordinarii a aclionarilor pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea re-alegerii pentru mandate
subsecvente de 4 ani. Pre~edintele ~i vice-pre~edintele Consiliului de Administralie sunt ale~i de catre
Consiliul de Administralie dintre membrii acestuia.

Consiliul de Administralie este responsabil pentru toate actele utile ~i necesare in vederea Indeplinirii
obiectului de activitate al SocietAlii, cu exceplia atribuliilor care sunt prin lege atribuite aduniirilor
ac\ionarilor.

Consiliul de Administrape

La data Prospectului, Consiliul de Administra\ie este compus din urmatorii membri:

Nume Data na~teril Fune!ie

Mihail Marcu 30.09.1 970 Membru ~i pre~edinte al Consiliului de


Adntinistralie
Mihaela-Gabriela Cristescu 28.02.1942 Membru in Consiliul de Administra\ie
Ion Nicolae Scorei 22.12.1 974 Membru in Consiliul de Adntinistra\ie
Dintitrie Pelinescu-Onciul 11.08.1947 Membru In Consiliul de Administralie
DorinPreda 03.04.1976 Membru in Consiliul de Administra\ie
Marius-Leonard Gherghina 21.02.1 964 Membru in Consiliul de Adntinistra\ie
William Rehder Watson 23.01.\964 Membru in Consiliul de Adntinistralie

Mandatul curent al tuturor membrilor Consiliului de Administra\ie expirii la data de 16.12.201 7. Locul de
desta~urare a funeliei de membru in Consiliu de Adntinistralie se afla la sediul Societ~lii.

Mihail Maren este pre~edintele Consiliului de Administra\ie al MedLife din 29.08.2006. Mihail Marcu a
absolvit Universitatea din Bueure~ti, Facultatea de Matematic~ ~i Informatica, In 1995 ~i 0 serie de studii
postuniversitare ~i cursuri de specializare oferite de Institutul Bancar Roman, the Open University, DC

~i activitatea in cadrul Societiilii In diverse funclii inca din 1999, fiind ~i fondatornl SocietAlii. Anterior,
Mihaela-Gabriela Cristescu ~i-a desfii~urat activitatea in cali tate de medic primar pediatrie in cadrul Spitalului
Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu din Bucure~ ti (1987-1999) ~i in cadrul Spitalului de copii din Ciilll.ra~i
(1981-1987). Mihaela-Gabriela Cristescu este absolventii a Universitii\ii de Medicinll. ~i Farmacie Carol
Davila din Bucure~ti, Facultatea de Medicin~ (1967).

168
Ion Nicolae Scorei este membru In Consiliul de Administra!ie al MedLife din 2006. El este de asemenea
avocat, membru al Baroului Bucure~ti ~i coordonator in cadrul sociemtii civile profesionale Scorei ~i
Asocia!ii. Ion Nicolae Scorei este absolvent aI Universitil!ii Romano-Americaoe, Facultatea de Drept (1998).

Dimitrie Pelinescu-Oneinl este membru In Consiliul de Administrape al MedLife din 2008. Este absolvent al
Universita!ii de Medicinii ~i Farmacie Carol Davila din Bucure~ti, Facultatea de Medicinii (1972),
specializandu-se In obstetric a !i ginecologie (rezidenpat 1978-1981) ~i Doctor in ~tiinte Medicale din 1994.
Dimitrie Pelinescu-Onciul este membru In II societap ~tiinpfice din Romania ~i in 7 societil!i !tiinpfice din
strainiitate, ocupand intre a1tele func!ia de pre!edinte aI Asocia!iei Romane de Medicina Perinatala (2006-
2008). Anterior alaturiirii echipei MedLife in 2004, Dimitrie Pelinescu-Onciul !i-a desI~urat activitatea in
cadrul Spitalului Clinic Filaotropia, Bucure~ti (1994-2004), Spitalului Clinic Titan, Bucure!ti (1986-1991),
Spitalului Clinic Brancovenesc (1978-1981) ~i spitalului rural Sine!ti, judetol Valcea (1972-1978), ocupand
pe rand funcpa de medic primar de obstetrica-ginecologie, !ef de cIinica sau director de spital.

Dorin Preda este membru In Consiliul de Adruinistra!ie aI MedLife din 2008. Este absolvent al Academiei de
Sludii Economice, Bucure~ti, Facultatea de Finan!e, Asiguriiri, Banci !i Burse de Valori (1998). Anterior
a1aturiirii echipei MedLife, Dorio Preda a defiout func!ia de director executiv (CEO) In cadrul Asilife
Insuraoce Broker S.R.L. (2007-2008), director de sucursala in cadrul HVB - Tiriac Baok S.A. (2006-2007),
HVB Baok S.A. (2005-2006), aI Bancii Comerciale Ion Tiriac (2004-2005) ~i aI Baneii Comereiale RoBaok
S.A. (2003-2004). De asemenea, a defiout funcpa de director aI DepartamentuJui de Imprumuturi !i
Marketing:tn cadrul Ban.cii Comerciale RoBank S.A. (2001-2002), analist de credite ill cadrul acelei~i banci
(2000-2001) ~i director aI DepartamentuJui de Imprumuturi In cadrul Bancii Dacia Felix S.A. (1999-2000).

Marius-Leonard Gherghina este membru in Consiliul de Administrape aI MedLife din 2009. Este absolvent
aI Universita!ii Politehnice din Bucure!ti, Facultatea de Inginerie Aerospapala (1988) ~i al unui program de
Masterat in Administrarea Afacerilor (MBA) in cadrul Universitapi McGill din Montreal, Canada. Inainte sa
se a1ature echipei MedLife, Marius a de!inut func!ia de partener pentro Europa Centrala In cadrul
Value4Capital Eastern Europe Holding V Limited (2006-2012), partcner pentru Europa Centrala In cadrul
Baring Private Equity Partners (1998-2006) ~i senior investment officer in cadrul Romaoian -Americao
Enterprise Fund (1995-1998).

William Rehder Watson este membru in Consiliul de Administra!ie al MedLife din 2009. William este
partener director al Value4Capital, un fond de investi!ii de capital privat orientat catre investi!ii in Europa
Centrala, din care face parte V4C Eastern Europe Holding V Limited. William ~i-a inceput activitatea de
investi!ii in Europa Centrala In 1992 alaturi de Baoca Europeanii pentro Reconstrucpe !i Dezvoltare. A
continuat incepand cu 1997 alaturi de Baring Private Equity Partners !i, din 2005, alaturi de Societe Generale
Asset Management. In octombrie 20 II, William Impreunii cu partenerii sai s-au despiir\it de Societe Generale
Asset Management ~i au contiouat activitatea fondului dezvoltat a1aturi de Societe Gene v et
Management sub denumirea Value4Capital. William este cetillean canadian ~i francez. El e "'i hembruI;~
Consiliului Platformei privind Piala Intreprinderilor Mijlocii (Mid-Market Platform Council) ... lJlll'~e '\
!i este fostul Pre~edinte aI Comitetului pentro Staodarde Profesionale al Invest Europe. ~ fI4.. ,T B
't APROSI"" .t
In data de 21 noiembrie 2016, Adunarea Generala Ordinara a Aclionarilor a luat act de " 'siile luturor."'Y
membrilor Consiliului de Administratie, care vor produce efecte simultan la Data Decontarii, );,'ltl~\lf:!1i:\
decontarii tranzaetiilor aferente Ofertei, ~i a numit urmatoarele persoane in ealitate de membri in noul
Consiliu de Administratie, eu mandate ineepand de la Data Deeontarii, sub eonditia inehiderii eu sueees a
Ofertei, ~i expirand la aniversarea a 4 ani de la Data Decontiirii:

Nume Data na~terii Functie

Mihail Marcu 30.09.1970 Membru In Consiliul de Administrape

169
Nicolae Marcu 26.10.1968 Membru in Consiliul de Administra\ie
Miliaela-Gabriela Crislescu 28.02.1942 Membru in Consiliul de Administralie
Ion Nicolae Scorei 22.12.1974 Membru in Consiliul de Administralie
Dimitrie Pelinescu-Onciul 11.08.1947 Membru in Consiliul de Administra\ie
DorinPreda 03.04.1976 Membru in Consiliul de Adminislra\ie
Marius-Leonard Gherghina 21.02.1964 Membru in Consiliul de Administralie

Nicola. Marcn a fosl nurnil in calitale de membru al Consiliului de Administralie incepand cu Dala
Decontarii, in baza hotiirfuii aduomi generale ordinare a aclionarilor Sociela\ii din data de 21 noiembrie
2016. Nicolae Marcu esle absolvenl al Universila\ii de Medicina ~i Farmacie Carol Davila din Bucure~li,
Facultalea de Medicinii (1996), iar din 2000 esle doclorand in psibiatrie. Nicolae Marcu a absolvil 0 serie de
studii posl-uoiversilare in domeniul psihiatriei din tara ~i din striliniitale. Inainle sa se alature echipei MedLife,
Nicolae Marcu a fost medic specialisl in psihiatrie, in cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Dr. AI Obregia".

Nicolae Marcu esle direclor general al MedLife din anul 2004 pana in prezent.

Directori
Directori executivi

Persoanele care indep!inesc funclii de direclor executiv in Societale la d.ta .cestui ProspecI, respecliv
persoanele carora le-a fosl delegala conducerea Sociela\ii in lemeiul Actului Conslituliv, sunl prezentale in
labelul de mai jos. La dala prezentului Prospect, toale acesle persoane indeplinesc aceSle funclii pe baza de
contracle de munca inchei.le pe durata nedelerminalii, de~i, potrivil legii aplicabile, pe durata de\inerii
func\iei de direclor execuliv contraclele de munca se snspenda, Societatea fiind obligata sa incheie en
direclorii executivi contracle de mandai. Locul de desfil~urare a func\iilor de direclor executiv in cadrul
Grupului se afia la sediul Societii\ii.

Nume Funclie

Nicolae Marcu Direclor General (CEO)


Adrian Lungu Direclor Financiar (CPO)
Mihai-Slelian Viirciu Direclor Medical
Vera Firu Direclor Economic ~i de Operaliuoi
Mirela Dogaru Direclor de Vanziiri ~i Markeling

Nicola. Marcn esle direclor general al MedLife din anul 2004 pana in prezent. Nicolae Marcu esle absolvenl
al Universitiilii de Medicina ~; Farmacie Carol Davil. din Bucure~li, Facultalea de Medicina (I Q . Ii
2000 esle doclorand in psibiatrie. Nicolae Marcu a absolvil 0 serie de studii posl-uoiversi ~ domeru~..
psihiatriei din tara ~i din strilinatate. Inainte sa se alature echipei MedLife, Nicolae M aA~ic \
specialisl in psibiatrie, in cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Dr. AI Obregia". ~ 06{l.1 if
o APR ~
Adrian Lungn esle direclorul fmanciar (chieffinancial officer) al Societalii. Adrian Lungu a Ivil in 200B.
Academia de Studii Economice din Bucur~ti, fiind licenlial in administrarea afacerilor. I
activitatea in MedLife in 20 II , in calitate de direclor al departarnentului de Business Controlling. Anterior,
Adrian Lungu ~i-a desfii~urat activit.tea in cadrul Ernst & Young Romani. (2007-2010), in departamentul
Tranzaclii ~i Servicii de Consultanla, in calitate de consultant senior, ~i in cadrul KPMG Romania (2007) in
departarnentul Servicii Financiare (de Audit), in calitate de stagiar.

170
Mihai-Stelian Varciu este director medical al Grupului. Miliai a absolvit Universitatea de Medicinii ~i
Farmacie Cluj Napoca, Facultatea de Medicinii, fiind licen!iat ca medic, iar In 2000 a ob!inut titlul de Doctor
in ~tiin(e medicale de la Universitatea de Medicina ~i Farmacie Carol Davila, Bucure~ti. Mihai are experien!ii
didacticii, din 2003 fiind cadru universitar In Universitatea Transilvania, Facultatea de Medicinii, unde ocupii
din 2013 func\ia de :;;ef de lucriiri. Miliai este autorul mai multor lucriiri, comuniciiri ~tiin\ifice ~i articole de
specialitate ~i este membru al Colegiului Medicilor, a1 Societii\ii Romane de Endocrinologie ~i al Societii\ii
Romane de Psihoneuroendocrinologie. Experienla sa profesionalii include func\ia de medic primar, ~ef de
seclie In cadrul Spitalului Clinic Jude(ean de Urgenlii Bra~ov, ocupatii In perioada 1998-2011.

Vera Firu este director Economic ~i de Operaliuni al Societii\ii. Vera Firu a absolvit In 1985 Academia de
Studii Economice, Facultatea de Economia Industriei, Construc\iilor ~i Transporturilor. lnainte sa se alature
echipei MedLife, Vera Firu a de!inut func\ia de director economic al Unicom Holding S.A. (1996-2005), iar
anterior a fost contabil ~efin cadrul Romquartz S.A.

Mirela Dogaru este director al departamentului Corporate la nivelul Grupului din anul 2014. Mirela Dogaro
este absolventii a Universitii\ii Politehnice din Bucure~ti, Facultatea de Biochimie (2003) ~i a programului de
Masterat Executiv In Administrarea Afacerilor (EMBA)/ASEBUSS al Universitii\ii Kenesaw din Atlanta,
Georgia, SUA. Mirela s-a aliiturat echipei MedLife in 2005, In calitate de coordonator al echipei de vilnziiri
corporative (Corporate Sales Manager), func\ie pe care a delinut-o parra In 20 II, cand a fost numita In funclia
de director de vilnziiri (Sa/es Manager) pentru sectorul de dezvoltarea afacerii (New Business). Inainte sii se
aliiture echipei MedLife, Mirela Dogaru a delinut funclia de director vilnziiri In cadrul Petchim S.A. (2004-
2005) ~i responsabil de client (Key Account Manager) in carol Freshtex Textile Finishing S.R.L. (2003-2004).

Ulterior finaliziirii Ofertei ~i a admiterii la tranzac\ionare la BVB a Ac\iunilor Societiilii, persoanele de mai
sus vor continua sa indeplineasca functiile de director executiv in cadrul Societiltii. Nicolae Mareu va fi
1nlocuit in pozilia de Director General al Societalii de Mihail Marcu ~i va fi numit director medical al
Societii\ii. Toli directorii executivi ai Societii\ii i~i vor Indeplini func\ia pe bazii de contracte de mandat.

Alti directori

Persoanele care indeplinesc functii cheie de director in Societate la data acestui Prospect, insa carora nu Ie-a
fost delegatii conducerea Societalii, sunt prezentate in tabelul de rnai jos. La data prezentului Prospect, toate
aceste persoane indeplinesc aceste functii pe baza de contracte de mundi incheiate pe durata nedetenninata.
Locul de desfii~urare a func\iilor acestor persoane se afla la sediu! Societii\ii.

Nume Fuucpe

Geanina Nicoleta Durigu Director Vilnziiri Retail / Divizia de L ~XFe,,~'1


Mariana Ilea-Brate~ Director Aprovizionare
~
<.)
!.
A
51!
'(~
<"""
~
~
Adrian Constantin Stiinese Director Resurse Umane ~
'% {>.PR06{>.i 1
<t n

"'.,
Geaniua Nicoleta Durigu este director al departamentului Vilnziiri Retail / Divizia de Laborit"~ ar~@~n1i1
2008 avand mandate succesive In aceastii func\ie. Geanina Nicoleta Durigu a absolvit In 2004 Universitatea
de Medicinii ~i Farmacie Gr. T. Popa din Ia~i, Facu!tatea de Bioinginerie Medicala, ~i In 2005 Universitatea de
Medicinii ~i Farmacie Carol Davila din Bucure~ti, Facultatea de Medicina Generalii. De asemenea, Geanina a
absolvit in 2005 studiile de masterat in biotehnologie ale Universita\ii Politehnice din Bucure~ti ~i In 2008
programu! de Masterat In Administrarea Afacerilor (MBA) oferit de Codecs. Geanina Nicoleta Durigu face
parte din echipa MedLife din 2004, cand ~i-a inceput activitatea In calitate de reprezentant medical in cadrul
Societii\ii, iar din 2006 panii In 2008 a delinut func\ia de reprezentant medical coordonator In cadrul
Societatii.

171
Mariana nea-Brate~ este director al departamentului de Aprovizionare al Societii\ii din noiembrie 2004.
Mariana Ilea-Brate~ a absolvit in 1992 Institutul Politebnic Bucure~ti, Facultatea de Tebnologie Chimica -
Anorganica. Pe durata studiilor universitare, ~i-a desfli~urat activitatea in calitate de laborant chimist in cadrul
Institutului National al Lenmului (1986-1992), iar dupa absolvirea acestora a fost inginer chitnist in cadrului
aceleia~i institulii (1992-2000). inainte de a se alatura echipei MedLife in 2004, a detinut functia de
admiuistrator de achizi\ii ~i gestiune in cadrul Medicover S.R.L. (2000-2004). Mariana Ilea-Brate~ este
absolventa a mai multor cursuri de perfectionare in domenii precum: vanzan, management ~i contabilitate,
fiind contabil autorizat din 1992.

Adrian Constantin Stanese este director al departamentului Resurse Umane din aprilie 2016. in 2005,
Adrian a absolvit Uuiversitatea Lucian Blaga, Facultatea de ~tiinle, fiind licen\iat in psihologie, iar in 2007 a
absolvit studiile de masterat in psihologie organizalionala in cadrul aceleia~i universitii\i. in anul 2014, a
absolvit studiile postuuiversitare de specializare in domeuiul managementului siiniitalii in cadrul Uuiversitii\ii
Lucian Biaga, Facultatea de Medicina din Sibiu. in prezent, este bursier ArtofHR pentrn programul de
Masterat in Administrarea Afacerilor (EMBA) in cadrul Contrngli Bnsiness School (2015-2017). inainte sa se
alature echipei MedLife, Adrian a de(inut func\ia de director de Resurse Umane in cadrul Polisano Group
(2008-2015), iar anterior a fost specialist in Resurse Umane (2005-2008).

Comitete consultative

La data prezentului Prospect, Consiliul de Admiuistralie nu a constituit comitete consultative. Dupa admiterea
la tranzactionare a actiunilor emise de Societate se intentioneaza constituirea la nivelul Consiliului de
Administralie a trei comitete consultative, respectiv comitetul de audit, comitetul de nominalizare ~i
remunerare ~i comitetul de investitii.

FuncpiIe depnute de membrii Consiliului de Administratie ~i directori

in plus falii de functiile de(inute in cadrul Societalii, membrii Consiliului de Administra\ie ~i directorii
executivi ~i alti directori ai Societatii delio, san au detinut in ultimii cinci ani, unnatoarele functii de
conducere sau de supraveghere:

Membrii Consiliului de Administralie:

Perioada Ocupa
Nume Entitate FUDctie fUDetia in prezent:
Da (D)/ NU(N)

Pre~edinte at consiliului de
Mihail Marcu Accipiens S.A. 2011-2019 D
administratie
Bahtco Invest S.A. Administrator
Pre;;edinte al consiliului de
Centrol Medical Panduri S.A.
administrape
Pre~edinte al consiliului de
Centrol Medical Sarna S.A.
administratie
Pre~edinte al consiliului de
Dent Estet Clinic S.A.
administratie
Diamed Center S.R.L. Administrator 2016- ~~ t D
Pre;;edinte al consiliului de
Genesys Medical Clinic S.R.L. 2011-2019 D
adtninistrafie
Life Residence S.R.L. Administrator 2010-2016 N
Life Resort S.R.L. Administrator 2010-2018 D

172
Med Life Broker de Asigumre ~i
Administrator 2006 - nedetenninat D
Reasigurare S.RL.
Memorial Life Bra~ov S.RL. Administrator 2010-2018 D
Memorial Life Constanta S.RL. Administrator 2010-2018 D
Memorial Life Ia~i S.RL. Administrator 2010-2018 D
Memorial Life Timi~oara S.RL. Administrator 2010-2018 D
Pr~edinte al consiliului de
Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 2010-2018 D
administralie
Pr~edinte al consiliului de
Prima Medical S.R.L. 2016-2020 D
administratie

PhannaLife MED SRL. Administrator 2004-nedetenrunat D

Pre~edinte al consiliului de
Stem Cells Banks S.A. 2016-2018 D
administratie
Pre~edinte al consiliului de
Ultratest S.A 2015-2019 D
administratie

Vital Test S.RL. Administrator 2014 - nedetenninat D

Nicolae Marcu Biotest MED S.R.L. Administrator 2016 - nedetenninat D


Membru in consiliul de
Centrul Medical Panduri S.A 2016-2018 D
administratie
Membru in consiliul de
Dent Estet Clinic S.A. 2016-2020 D
administratie
Membru in consiliul de
Centrul Medical Sama S.A. 2015-2019 D
ad1l1inistratie
Hotel Predeal S.R.L. Administrator 2003-2015 N
Med Life Ocupational S.R.L. Administrator 2014 - nedetenninat D
Nautic life S.R.L. Administrator 2016-2018 D
~edinte al consiliului de
RUR Medical S.A 2013-2017 D
administratie
Membru in consiliul de
Stem Cells Bank S.A 2016-2018 D
administratie
Membru in consiliul de
VItratest S.A 2015-2019 D
administratie
Mihaela-Gabriela Cristescu
Ion Nicolae Scorei S.C.P "Scorei ~i asociatii" Avocat partener coordonator 2006-prezent D
Dimitrie Pelinescu-Onciul
Membru in cOl1siliul de
Dorin Preda Policlinica de Diagnostic Rapid S.A 2010 -2018 D
administratie
Membru in consiliul de
Accipiens S.A 2011-2019 D
administratie
Membru in consiliul de
RUR Medical S.A. 2013-2017 D
adrninistratie
Thinkbig Perspective S.RL. Administrator 2014 - nedetenninat D
Medlife Broker de Asigurare ~i
Director executiv 2012-2016 N
Reasigurare S.RL.
Membru in consiliul de
Genesys Medical Clinic S.A.
administratie
MedLife Ocupational S.R.L. Director
P~edinte al consiliului de
Marius-Leonard Gherghina Cashnet S.A (fosta Konsahtet S.A)
adlninistrap.e
Pte?edinte al consiliului de
Baile Govora S.A.
adtninistratie
Pre~edil1te al consiliului de
Medical Govora S.A: 2014-2018 D
adtninistratie
Invalt Consult S.RL. (fosta Membru in consiliul de
2005 - nedeterminat D
Value4Capital S.R.L.) administratie
Membru in consiliul de
Value4Capital Holdings Ltd. 20 II - prezent D
administratie

173
Membru in consiliul de
Accipiens S.A. 2011-2019 D
administratie
Membru in consiliul de
Centrul Medical Sama S.A: 2015 -2019 D
administratie
Membru in consiliul de
Dent Estet Clinic S.A. 2016-2020 D
administmlie
Membru in consiliul de
Policlinica de Diagnostic Rapid S.A. 2010-2018 D
administratie
Membru in consiliui de
Stem Cells Bank S.A. 2016-2018 D
administratie
Membru in consiliul de
Ultmtest S.A. 2015-2019 D
administratie
Membru in consiliul de
William Rehder Watson Fornetti Polska Sp Z 00 2008 -2012 N
supraveghere
Pre~edinte al consiliului de
Konsalnet Holding S.A. 2011 - nedeterminat D
supraveghere
Membru in consiliul de
Home.pl 2012-2015 N
administrape
V4C Investment Advisers Ud, Membru in consiliul de
2005 - nooetenninat D
Guernsey administratie
Membru in consiliul de
Vaiue4Capital Holdings Ud, Guernsey 2004 - prezent D
administratie
Pre~edinte al consiliului de
V4C Advisers Spzoo, Polonia 2004 - prezent D
administmlie
Membru in consiliul de
V4C General Partner Ud, Jersey 2011 - prezent D
administratie
Membru in consiliul de
Value4Capital Advisers S.RL. 2006-2011 N
administratie
Membru in consiliul de 1998-2000 ji 2006-
BeEF (GP) Limited, Guernsey N
administratie 2013

Directorti

Nume Entitate Funelie Perioada/Oeupi


funelia in prezent:
D. (D)/ NU(N)

Nicolae Marcu
Adrian Lungu
Mihai-Stelian Vfu-ciu Medis Consult S.R.L. Administrator 2013 - nedeterrninat D
Vera Firu Bahtco Invest S.A. Administrator 2016-2019 D
Geanina Nicoleta Durigu Diamed Center S.RL. Administrator 2016-2020 D
Mariana Ilea-Bmte;;
Mirela Dogaru
Adrian Constantin Stanese Polisano S.R.L. director resurse umane 2010- VEG/t N
Clinica Polisano S.R.L. director resurse lUnane 2 41~~OI5 S"..y~ N
() ;;e ~
~ &$\\- ~
Remuneratia membrilor Consiliului de Administrape ~i a Directorilor .. ~
_ \ />.\,Roet>.i 1
0

In cursul anilor 2015 ~i 2016, membrii Consiliulni de Administra\ie nu au prirnit remurrer w entru funcrt
de membru in Consiliu de Administra\ie. Cu toate acestea, membrii Consiliului de Admin.tl~aB'i~~
remunerali de ditre Societate sau filialele acesteia pentru alte funclii delinute in Societate ~ilsau pentru alte
activitiili sau servicii prestate in favoarea Societalii sau a filialelor, precum: consultanla juridica, func\ii
executive, salariat. Suma totala platitii de Societate ~ilsau de filialele acesteia membrilor Consiliului de
Administralie pentru alte funclii delinute in cadrul Societalii ~i filialelor acesteia, inclusiv beneficii in natura,
in anul2015 a fost de 1.565.282 RON.

174
Remuneratia directorilor Societiitii constii intr-o indemnizatie lunanl fixa, bonusuri ~i alte beneficii, inclusiv
beneficii In natura, ~i a fost In suma totala de \.372.250 RON pentru auul financiar Incheiat la 31 decembrie
2015.

De\ineri de Ac\iuni ~i Op\inni

Tabelul de mai jos ilustreazii numiirul de acliuni delinute de membrii Consiliului de Administralie ~i directorii
Societiilii In MedLife la data prezentului Prospect. La data prezentului Prospect, Soeietatea nu a emis opliuni
pe actiuni emise de aceasta.

Consiliul de Administrape

Nume Acpuni

Mihail Mareu 4.219.320

Mihaela-Gabriela Cristescu 3.013.800

Nicolae Marcu' 3.013.800


*membru numit fn fonc/ie prin hotiirarea aduniirii generale ordinare a ac/ionariior SocietiilU din data de 21 noiembrie 2016, at ciirui
mandat va fncepe la Data DecontUrii, sub condilia fnchiderii cu succes a Ofertei.

Directori

Nume Ac\iuni

Nicolae Marcu 3.013.800

Declara\li ale membrilor Consiliulni de Administrape ~i ale directorilor Societii\li

La data de 23 noiembrie 2016, fiecare membru al Consiliului de Administralie, fiecare director executiv ~i
director al Societiilii menlionat mai sus a declarat ca:

(i) nu a fost ~i nu este eondamnat pentru frauda, In cursul ultimilor 5 ani auteriori datei Prospectulni;

(ii) aclionfuld In calitate de membru al orgauelor de administrare, conducere sau supraveghere sau ea
director sau fondator intr-o societate sau intr-un parteneriat, nu a fost asociat cu nicio procedura
de faliment, punere sub sechestru sau lichidare, In cursul ultimilor 5 ani auteriori datei
Prospectului;

(iii) nu a fost incriminat public ~i/sau sanctionat de catre autorimtile statutare sau de reglementare
(inclusiv de catre organismele profesionale desemnate) ~i nu i-a fost interzis de instanlii sa
Indeplineascii funclia de membru al unui orgau de administrare, conducere sau s I
unui emitent sau sa intervina in gestionarea sau desI~urarea afacerilor vreunui tent in ~i~
ultimilor 5 ani auteriori datei Prospectului;
~ ~
A i!1(. \ S
D
(iv) nu desfii~oarii activitiili, In afara Societiilii, care sa fie semnificative pentru Soc - t,*iIi!,\"t~1a~
cele prezentate in sectiunea I1-Functiile detinute de membrii Consiliului de " "!ini:!'t..Ut
directori" de mai sus;

(v) nu a fost ales membru al unui organ de administrare, conducere sau supraveghere sau director in
cadrul Sociemtii in baza vreunei intelegeri sau vreunui acord cu actionarii principali, clientii sau
furnizorii Sociemtii sau eu alte persoane;

(vi) nu a Incheiat niciun contract cu Societatea sau cu filialele acesteia care sa prevadii acordarea de
beneficii la ineetarea contractului, altele decat cele prezentate in sectiunea "-Remunera/ia
membrilor Consiliului de Administratie $i a Directorilor" de mai sus;

175
(vii) nu de\ine participa\ii in capitalul social al Societa\ii altele decat cele prezentate in secliunea "-
Defineri de Ac!iuni # Op{iuni" de mai sus;

(viii) nu existil nicio restriclie privind cesionare., intr-o anumitil perioadii de timp, a participaliilor la
capitalul social al Societalii;

(ix) nu exista rela\ii de familie Intre ace~tia ~i alIi membri ai organelor de administrare, conducere,
supraveghere ai Sociemtii san directori sall fondatori ai Societatii;

(x) nu exista aranjamente sau intelegeri ell actionarii majoritari, ell clientii, furnizorii san aIte
persoane care se afla in relatii ell Societatea, in haza carora memhrii Consiliului de Administratie
san directorii sa fi fost numiti ca membri ai organelor de administrare, conducere san control ale
Societatii.

cu urmatoarele excep\ii:

(i) Mihail Marcu a fost asociat ~i administrator al societil\ii Life Residence S.R.L., care a intrat In
lichidare voluntarii, executiindu-~i In mod complet toate obliga\iile. Potrivit deciaraliei lui Mihail
Marcu, Life Residence S.R.L. nu a desIa~urat nicio activitate comerciala, fmanciarii, de servicii
de investitii, imohiliare san orice alta activitate pe durata existentei sale;

(ii) ASF a suspendat temporar activitatea MedLife Broker de asiguran in octombrie 2016 parra la
data la care Dorin Preda, in calitate de director executiv al MedLife Broker de asiguran, va
finaliz. un curs de doi ani de pregatire profesionala pentru persoanele care indeplinesc funclii de
conducere in cadrul broker-ilor de asigurari ~i va promova un examen final in acest sens;

(iii) Dorin Preda ~i Dimitrie Pelinescu-Onciul, membri in Consiliul de Administralie la data acestui
Prospect, au fost numili ca membri ai Consiliului de Administralie al Societil\ii in baza art. 10.1
din Contractul dintre Aclionari (respectiv art. 19.2 din Actul Constitutiv al Societa\ii), care
prevede dreptul Familiei Marcu de a numi patru membri ai Consiliului de Administralie al
Societalii atat timp cat membrii Familiei Marcu delin cel putin 40% din capitalul social al
Societatii;

(iv) Mihail Marcu, Nicolae Marcu ~i Mihaela-Gabriela Cristescu au incheiat, in calitatea lor de
actionari ai Societatii, un aeord eu Managerii (descris in sectiunea "-Subscriere i wlnzare-
Acorduri privind Perioade de Interdicfie") prin care se obliga, Intre altele, ca Intr-un interval de
~ase luni dupa Data Decontarii sa nu cesioneze actiuni detinute de ei in Societate;

(v) potrivit Actulni Constitutiv ~i a Contractului dintre Aclionari din data de 10 noiembrie 2009,
exista restrictii cu privire la Instriiinarea de catre Mihail Marcu, Nicolae Marcu si Mihaela-
Gabriela Cristescu a acliunilor delinute in Societate, restric\ii la care toti actio ~~~ft!ii .. au
renuntat, astfel cum s-a eonsemnat prin hotiirarea Adunfuii Generale Extraor {(. e a ~ .. , 1"

din data de 21 noiembrie 2016; :; ~~ ii 1\


~ 1\.061>-1.f
(vi) intre Mihail Marcu, Nicolae Marcu ~i Mihaela-Gabriela Cristescu existil relat Rl p flI'milie; '"
' \~
(vii) William Rehder Watson a de\inut func\ia de director al BCEF GP Limited la daliNiJfIlW~cEestei
entitati in lichidare voluntara, ca urmare a indeplinirii de catre aceasta a obiectivelor comerciale
~i a tuluror obligatiilor acesteia fala de de\inatorii de interese;

(viii) Marius-Leonard Gherghina ~i William Rehder Watson, membri in Consiliul de Administra\ie la


data acestui Prospect, au fost nurniti membri in Consiliul de Administra\ie curent al Societil\ii in
temeiul articolului 10.1 din Contractu! dintre Ac\ionari (respectiv, art. 19.2 din Actul Constitutiv
al Societil\ii), potrivit camia V4C Eastern Europe Holding V Limited este indreptatit sa numeasca

176
doi membri in Consiliul de Administralie, pe perioada in care deline eel pulin 20% din capitalul
social al Societalii, respectiv un membru in Consiliul de Administra\ie, pe perioada in care deline
mai pulin de 20%, dar mai mult de 10% din capitalul social al Societalii.

Conflicte de interese

Cu excep\iile previizute mal JOS, nu exista conflicte de interese intre obliga\iile asumate de membrii
Consiliului de Administra\ie ~i directori falA de Societate ~i interesele private ale aceslora sau orice a1te
obliga\ii ale acestora.

Membrii Consiliului de Admiuistra\ie ~i direclorii ocupa diverse alte func\ii in societiili din cadrul Grupului
sau in entita!i afiliate, desfii~oarii activita!i sau presteaza servicii in cadrul Societalii, au calitatea de ac\ionari
in aile societa\i din grup, situa\ii care s-ar pulea sa creeze conflicte de interese cu func\ia de membru in
Consiliu de Administralie sau cu pozi!ia de director. in cazul apari!iei unei situalii de conflicl de inlerese,
Membrii Consiliului de Admiuistra\ie ~i directorii ac\ioneazii in confonnitale cu prevederile legale incidenle,
abtinlindu-se de la deliberiiri ~i de la vol sau de la orice decizie in legalura cu care existii situalia de conflict de
interese.

William Rehder Watson, membru in Consiliul de Administra\ie la data acestui Prospect, deline func\ia de
director in cadrul unor entitii\i care exercitii control indirect asupra V4C Eastern Europe Holding V Limited,
unul dintre Ac\ionarii Vanzatori in cadml Ofertei, ceea ce poate crea situalii de conflicte de interes.

Procedurile de lucru ale Consiliului de Administra\ie ~i modalitatea de abordare a conflictelor de interese ~i a


tranzac\iilor cu afilialii sunt guvernate de reglementiiri interne corespunzatoare.

Directorii au obliga\ia sa dezviiluie imediat Consiliului de Administra\ie orice inlerese personale materiale pe
care le-ar pulea avea in tranzacliile Societa\ii, precurn ~i orice a1te conflicte de interese. Toate tranzac\iile
comercisle dintre Societate ~i membrii Consiliului de Admiuistralie sau dintre Societate !i directori, precum ~i
cu persoane sau societali afiale in relalii stranse cu ace~lia sunt incheiate la prel de pialA, cu respectarea
reglementiirilor legale ~i inlerne aplicabile. in plus falii de func\iile lor in cadrul Societalii, membrii
Consiliului de Administratie !i directorii Societalii detin func\ii in cadrul diferitelor filiale ale Grupului, iar
Societates aplici! reguli inlerne pentru a preveui conflictele de inlerese.

Polite de asigurare de riispundere civllil profesionalil

in prezent, Societatea de!ine polile/contracle de asigurare de riispundere profesionali! pentru membrii


Consiliului de Administralie ~i direclori.

Dedaralia de guvernantii corporativil

La data prezentului Prospecl, Ac\iunile nu sunt admise la tranzac!ionare pe 0 pialii reglementata. Astfel,
Societatea este obligata sa respecte regimul de guvernanlii corporativa stabilil, in prine rin Legea

i' ASf .\
Societalilor. Societatea ~i membrii organelor de conducere ale acesteia respecta r ~ 'de "
G
anli!
corporativa stabilil prin Legea Societa\ilor, cu urmaloarele excep\ii:

Societatea nu a incheiat contracte de administratie eu membrii curenti ai Consil W " ui f7.4. <>
Qp ~lstr - e ~i

Potrivit Legii Societatilor, contracteie de munca incheiate de membrii Consiliului


..
contracte de mandaI cu directorii executivi. Duii directori executivi au inchei :l-.t.tracte de .>.; nca .
lie sau
directorii executivi se suspendii pe perioado in care respectivele persoane deline accasta funclie;

Din cauza faptului ca unii membri ai Consiliului de Administratie ~i unii directori executivi depn diverse
func\ii in organele de admiuistralie, conducere sau control in filialele Societii\ii, orice acordare de
imprumut de catre Societate filialelor respective poate fi considerata 0 creditare de cAtre Societate a
administratorilor acesteia, ceea ce este interzis potrivit Legii Sociemtilor;

177
Din cauza faptului ca unii membri ai Consiliului de Administrape ~i unii directori executivi de\in diverse
funclii in organele de administrape, conducere sau control in filialele Societa\ii, precum ~i alte func\ii in
cadrul Societa\ii (e.g. directori executivi, consnltanp juridici, angaja\i), exista posibilitatea apari\iei unor
conflicte de interese.

Incepfutd cu 4 ianuarie 2016, un nou cod de guvernan\ii corporativa emis de Bursa de Valori Bucure~ti a intrat
in vigoare ~i este apJicabil pentru toti emiten\ii de valori mobiliare tranzactionate pe piata reglementatii la
vedere a Bursei de Valori Bucure~ti. Noul Cod de Guvernan\ii Corporativa va fi apJicabil Societiitii dupa
admiterea Acpunilor emise de aceasta la tranzactionare pe piata reglementatii la vedere administrata de Bursa
de Valori Bucure~ti. Conform prevederilor noului Cod de Guveman\ii Corporativa, emiten\ii trebuie sa includa
o declarape privind guvemanta corporativa ca 0 sectiune specifica a raportului anual, care contine 0 auto-
evaluare asupra modului in care IIprevederile pentru a se confonna eu" sunt respectate ~i sa inc1uda masurile
luate pentru a se conforma cu dispozipile care nu sunt indeplinite in totalitate. Orice modificare care poate
aparea ell privire la declaratia de guvemanta corporativa trebuie semnalata pietei printr-un raport curent
special. Societatea inten\ioneaza sa initieze demersuri astfel indlt in termen de 12 luni de la data admiterii
acpunilor la tranzacponare in cadrul pie\ei reglementate la vedere administrate de Bursa de Valori Bucure~ti
in componen\a Consiliului de Administratie sa se regaseasca doi administratori independenti.

178
ACPONARII PRINCIPALI

Ac\ionarii Vmzatori sunt V4C EASTERN EUROPE HOLDING V LIMITED, care oferi! piina la 7.283.360
Ac\iuni, ~i International Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale, care oferi! piina la
1.557.120 Acliuni. Tabelul de mai jos prezinta informa\ii privind dreptul de proprietate asupra Ac\iunilor
inainte de ~i imediat dupa Ofertil, pomind de la ipoteza ca toate Ac\iunile Oferite vor fi viindute In cadrul
Ofertei:

Actiuni estimate a fi delinute


dupa Oferta, sub conditia
Actinni detinnte inainte de vanzirii tutnror Acpunilor
Oferta Oferite

(Numiir) ("/0) (Numiir) (%)

Actionar
V4C EASTERN EUROPE 7.283.360 36,25005 o o
HOLDING V LIMITED

INTERNATIONAL FINANCE 2.561.720 12,74995 1.004.600 5


CORPORATION, membru al
Grupului Biincii Mondiale

CRISTESCU M!!!.....E!.A 3.013.800 15 3.013.800 15


GABRIELA

MARCU MIHAIL 4.219.320 21 4.219.320 21

MARCUNICOLAE 3.013.800 IS 3.013.800 IS

Total ................................................... . 20.092.000 100 20.092.000 100

Conform reglementilrilor emise In aplicarea Lcgii Pietei de Capital, in cazul operaliunilor de achizitie sau
instriiinare de ac\iuni, precum ~i In cazul oricilror alte opera\iuni, care fac ca drepturile de vot\l4\l.1W!!~: de 0
persoana sa alinga, sa depa~easca sau sa scada sub unul din pragurile de 5%, 10%, 15% 1%, 25%, 33'Yo,
50%,75% sau 90% din totalul drepturilor de vot, persoana respectiva are obligalia sa info '<ezlWlitfmprim
3 zile lucratoare, in mod concomitent, Societatea, ASF ~i BVB. ~ l~:;3.tiW) gl
o APROBAT AI
Ac\ionarii previlzu\i In tabelul de mai sus au acelea~i drepturi de vot ca ~i orice alt ac " al Socie~{,
ac\iunile emise de Societate acordiind drepturi egale de vot tuturor ac\ionarilor Societil\ii. . RcMA\~;" /"

Familia Marcu exercitil controlul asupra Societa\ii, ca rezultat al detinerii majoritatii acliunilor ~i drepturilor
de vot in cadrul Societil\ii. in pofida controlului exercitat de Familia Marcu asupra Societil\ii, legisla\ia
aplicabila din Romiinia ~i Noul Act Constitutiv al Societiitii impiedica respectivii ac\ionari sa-~i exercite
puterea de control intr-o maniera abuziva.

Potrivit informatiilor de\inute de Societate, cu exceplia unei eventuale executilri a ipotecilor pe acliunile
emise de MedLife ~i detinute de Familia Marcu, nu existil niciun acord sau Intelegere care ar putea avea drept
rezultat modificari viitoare in controlul asupra Societatii.

179
DESCRIEREA CAPITALULUI SOCIAL ~I A STRUCTURII CORPORATIVE

Aspeete generale

Societatea a fost Infiinlatii In anul 1996, este organizatii ~i i~i desI~oarii activitatea ca societate pe actiuni
conform legilor din Romiinia ~i este inregistratii la Oficiul RegistruIui Comertului din Bucure~ti, Romania cu
numiirul J40/370911996, avand cod unic de inregistrare 8422035. Denumirea legalii ~i comereialii a Societalii
este Med Life S.A.. Numiiru1 de telefon de la sediul social al Societiitii este +4 (021) 209 40 30. Societatea a
fost infiinlatii pe 0 duratii nedetennlnatii. Societatea functioneazii potrivit legilor din Romiinia.

Seeliul social al Societiitii se ailii in Bucure~ti, Romania, Calea Grivitei nr. 365. La data prezentului Prospect,
Societatea i~i desfi'i~oarii activitatea conform actului constitutiv, a~a cum acesta a fost adoptat in baza hotiiriirii
Aduniirii Generale Extraordinare a Aclionarilor din I noiembrie 20 16 ~i inter alia conform Legii Societiitilor
("Actnl Constitntiv").

In data de 21 noiembrie 2016, Adunarea Generalii Extraordinarii a Aclionarilor a adoptat un nou act
constitutiv al Societiitii, in seopul implementarii unei guvernante corporative adecvate pentru 0 societate ale
carei acliuni sunt admise la tranzaclionare pe 0 pialii reglemenlalii ("Nonl Act Constitutiv"). Noul Act
Constitutiv va intra In vigoare de la Data Decontiirii, sub conditia deconliitii tranzactiilor aferente Oferlei.

Noul Act Conslituliv reia, cat prive~te scopul ~i obiectul de activitate ale Societiitii, precum ~i cat prive~te
valoarea ~i compozitia capilalului social ~i drepturile generale ale aclionarilor Societiilii, precum ~i
prevederile Actului Constituliv. Acestea, aliituri de alte prevederi semnificalive ale Noului Act Conslituliv,
sunt prezentale in rezumat in sectiunile urmatoare.

Cele mai iroportanle prevederi ale Actului Conslitutiv care nu sunt reluale In Noul Act Conslituliv sunt
descrise mai jos.

Registrul aclionarilor

Funclia de registru aI actionarilor esle Indep1inila de Societate sub controlul Consiliului de Administralie.
Ulterior admiterii la tranzactionare a Acliunilor emise de Societate, functia de registru aI actionarilor va fi
Indep1initii de Depozitaml Central.

Prevederi limitative privind trans/eru! dreptu/ui de proprietate asupra ACfiunilor

Potrivil Actului Conslitutiv, transferul de ciitre un aclionar aI dreptului de proprietate .supra ,ctiunilor sale
este condilionat de anuruile drepturi ale celorlalli actionari, sau de existenla unor restriclii In favoarea unuia
sau a tuturor celorlalti actionari ai Societatii, care inciud urmatoarele:

drept de prioritate la achizitionarea de actiuni vandute de un actionar in favoare i


aclionari ai Societiitii, drept care poate fi exercitat proportional cu delinerile fiec -
~ M~
f \
aclilltG
z
In cazul in care unul sau rnai multi actionari intentioneazii sii vandii actiunile lor - u ~~ihTeli
catre un tert cumparator, ceilalli actionari au dreptul de a solicita lertului cump lor sa cump!,
acpunile lor, tn tenneni ~i conditii similare cu cele oferite actionarilor care au initiati * tre
tertul cumpariitor (cu exceplia Internalional Finance Corporation, membru aI Grupului Bancii
Mondiale, care poate acorda declaratii ~i garaotii limitate cu privire la drepturile sale asupra
actiunilor vfuIdute), proportional fatA de detinerile fiedirui actionar in capitalul social al Societfttii, in
cazulln care volumul de ac\iuni depa~e~te volumul de acliuni pe care tertu1 cumparator inlenlioneaza
sa Ie achizilioneze;

sub rezerva dreplului de prioritate al actionarilor Societiilii cu privire la acliunile delinute de V4C,

180
dreptul V4C de a solicita Familiei Marcu de a-~i vinde loale acliunile in Societale catre un ter!
cumpiiriitor (caz in care International Finanee Corporation, membru aI Grupului Biincii Mondiale, va
avea 0 op\iune de a vinde ac\iunile sale ciitre acela~i ter! cumpiiriitor), in acei~i termeni ~i conditii ca
~i cei acorda\i lui V4C de catre ter(ul cumpiirator;

oPliunea de vanzare de catre Internalional Finance Corporation, membru al Grupului Biincii


Mondiale, a unei pfu1:i din sau a tuturor acpunilor sale catre Familia Marcll, in anumite cazuri, in
schimbul unui prel delenninat potrivit prevederilor unui acord intre ac\ionarii SocictApi din data de
10 noiembrie 2009, V4C avilnd dreptul de a achizi\iona 0 parte din aeliunile pe care International
Finance Corporation, membru aI Grupului Biinell Mondiale, Ie ofera spre vanzare, proportional eu
delinerea sa in eapitalul social al SocietAlii.

Potrivil Actului Constitutiv, urmAloarele transferuri de acpuni pot fi efectuale in mod Iiber de acponarii
Societiipi, rara sa fie necesar sa fie respectate drepturi de prioritale ale altor acponari sau alte restric\ii:

transferuri intre membrii Familiei Marcu;

transferuri ca efecl al mo~tenirii, cu condi\ia sa fie efectuate pe linie directa;

transferuri efectuate de un ac\ionar catre afiliali (a~a cum acesl lermen eSle defmit in Actul
Constitutiv) ai acestuia;

transferuri intre acponari, cu conditia dublA ca Familia Marcu sa pastreze 0 rnajoritale absoluta de
ac\iuni ~i drepturi de vot, iar Mihail Marcu ~i Nicolae Marcu sa pastreze cel putin detinerile indicate
in Actul Constitutiv.

Drepturi speciale ale unor ac!ionari la efectuarea unei a/erte pub lice

Potrivit Aetului Constitutiv, in cazul in care Societatea propune efectuarea unei oferte publice cu privire la
acpuni noi sau deja emise ale SocietA\ii, fiecare dintre V4C ~i International Finance Corporation, membru aI
Grupului Bilncii Mondiale, va putea participa la oferta publica propusii cu acpuni detinute de ac~tia,
proportional cu numiirul de acpuni pe care Ie detine fiecare raportat la numiirul total de ac\iuni emise de
Societate (mai pupn eele ee ar fi emise cu ocazia ofertei respective).

Aduniirile generate ale aClionariior Societiilii

Sfcra atribupilor aduniirilor generale ale actionarilor Societatii este mai larga in Actul Constitutiv fata de Noul
Act Constitutiv, fiind incluse mai mulle atribupi de conducere directii a activitApi SocietApi.

Atributiile Aduniirii Generale Extraordinare a Actionarilor Societiitii care se regAsesc In Actul Cons' . fiira
. ~?RAVEG~~
a fi reluate in Noul Act Constitutiv, includ: ~., 0'..-

aprobarea Infiintiirii, Inchiderii sau dizolvArii de filiale, preeum ~i a exercitArii drep


.
()

'1
~~
'"
~
~f!Pnar S;

in filialele Societiilii; % APR06Ai j,


~ 4;'
aprobarea de tranzaclii de cumpArare sau vilnzare de active cu 0 valoare rnai mare de 'Q.~~; ' ..

aprobarea de tranzac\ii sau acpuni, individuale sau in serie, cu valori rnai mari de 50.000 EUR pe
trimestru In cazul tranzactiilor individuale sau 250.000 EUR pe trimestru in cazul tranzacpilor in
serie, cilnd acestea nu sunt previizute in bugetul anual aprobat al Societiilii;

aprobarea finantiirilor pentru valori mai mari de 100.000 EUR pe trimestru (individual sau intr-o
serie de tranzacpi), cilnd aceslea nu sunt incluse in bugetul aprobal al SocietApi;

aprobarea acordiirii de garan\ii, furnizarea de obligaliuni sau garanpi;

181
angajarea de persoane pentru care costul de remunerare din partea Societalii dep~e~te 75.000 EUR
anual, in alte condilii deciit eele prevAzute in planul de buget anual;

aprobarea tranzacliilor cu persoane aftliate ale Societii[ii (a~ cum sunt acestea deftnite in Actul
Constitutiv);

aprobarea gajiirii actiunilor Societii\ii;

aprobarea intrarii in noi domenii de activitate.

Pentru unele decizii ale adunariIor generale ale aclionariior Societiilii, Actul Constitutiv prevede cerinle
specifice de majoritate, indiferent de tipul adunArii generale, care includ:

75% din ac[iunile cu drept de vot ale Societalii pentru luarea deciziilor de catre Adunarea Generala
Ordinarii a Ac\ionarilor Societa[ii privind numire. ~i revocarea membriior Consiliului de
Adrninistra[ie aI Societalii, evaluarea activitii\ii acestora ~i aprobarea bugetului ~i a planului de
afaceri ale Societiilii, precum ~i pentru luarea deciziilor de catre Adunarea Generala Extraordinarii
privind efectuarea anumitor tranzac\ii de catre Societate (inclusiv crearea ~i dizolvarea ftlialelor
Societii\ii, exercitarea drepturilor de ac\ionar in ftlialele Societatii, aprobarea tranzac[iilor sau
ac\iunilor Societa\ii care dep~esc 50.000 EUR (tranzac[ii individuale) sau 250.000 EUR (tranzac\ii
in serie) care nu sunt prevAzute in bugetul anual aprobat al Societii\ii; aprobarea finan[Arilor de peste
100.000 EUR neincluse in bugetul aprobat; acordarea de garanlii; angajarea de persoane care sunt
plAtite cu rnai mult de 75.000 EUR anual, in afara bugetului aprobat); ~i

75% din ac[iunile cu drep! de vot ale Soeieta\ii ~i votul pozitiv al V4C ~i International Finanee
Corporation, membru al Grupului Baneii Mondiale, pentru numirea de catre Adunarea Generalii
Ordinarii a Ac[ionarilor Societiilii a auditorului ftnanciar, ~i, respectiv, pentru adoptarea rnai multor
hotliriiri de catre Adunarea Generala Extraordinarii a Ac\ionarilor Societa[ii (inclusiv schimbarea
formei sau a obiectului de activitate aI Societiilii, rnajorarea, reintregirea ~i reducere. capitalului
social, fuziurlea ~i orice tranzactie eu actiuni care duce la schimbarea controlu1ui asupra Societatii,
viinziiri substan\iale de active ale SocietA\ii, divizarea, lichidarea sau intrarea SocietA\ii in faliment,
conversia ac\iunilor, emiterea de obligaliuni ~i conversia unor obliga\iuni in ac\iuni, modificarea
Actului Constitutiv, aprobarea tranzaeliiior intre Soeietate ~i persoanele aftliate ale acesteia (dind
valoarea acestora, individual sau in serie, depa~e~!e 100.000 EUR) aprobarea gajului pe acliunile
Societii\ii).

Consiliul de Administra!ie

Potrivit Actului Constitutiv, ftecare aelionar are dreptul de a desemna un anumit numiir de rnembri in

~edinlele ConsiJiului de Administralie .1 Societii\ii.

Potrivit Aetului Constitutiv, Consiliul de Administralie poate adopta in mod valabil deeizii eu votul rnajoritii[ii
membrilor sAi, care trebuie sa includi1 votul UllUL administrator desemnat de V4C, i?i in prezenta observatorului
desemnat de International Finance Corporation, mernbru al Grupului Baneii Mondiale.

182
Consiliul Director

Potrivit Actului Constitutiv, Consiliul de Administra\ie al Societii\ii deleaga conducerea zilnica a Societii\ii
unui Consiliu Director format din cinci (5) directori deseuma\i de catre Consiliul de Administra\ie al
Societii\ii, care sunt Directorul General, Directorul Financiar, Directorul de Opera\iuni, Directorul Medical !i
Directorul de Viinziiri!i de Marketing.

Potrivit Actului Constitutiv, Directorul Financiar al Societii\ii este deseumat de catre to\i ac\ionarii Societiilii,
cu unanimitate, sau, in lipsa Wlanimitatii, de catre V4C ~i International Finance Corporation, membru al
Grupului Bancii Mondiale. in plus, in perioade de performan\ii scazutii a Societa\ii (defmite in Actul
Constitutiv), V4C !i International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, pot deseuma
un Director de Operaliuni cu puteri ~i atribu\ii cu privire la opera\iunile generale ale Societalii.

Drepturi speciale de informare ale aClionarilor Societiilii

Potrivit Actului Constitutiv, V4C !i International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale,
au in orice moment acces deplin la toate registrele ~i evidenlele Societalii, precum !i dreptul de a discuta
afacerile Societii\ii direct cu auditorii acesteia.

Societatea i!i asuma in Actul Constitutiv diferite obliga\ii de informare a ac\ionarilor siii in chestiuni precum
eventuale inciilciiri ale obligaliilor de mediu, de sanatate, de protec\ie impotriva incendiilor !i de securitate a
persoanelor, sau in legatura cu evenimente sau circumstante care pot afecta buna functionare ~i operare a
activitii\ii Societii\ii, accidente de munca, accidente care pot afecta continuarea rela\iilor de afaceri cu clien\ii
Societii\ii. Societatea i~i asuma in Actul Constitutiv obliga\ia de a furniza ac\ionarilor siii un raport anual de
monitorizare cu privire la maniera efectiva de indeplinire a standardelor aplicabile de mediu, siiniitate,
protectie impotriva incendiilor ~i de securitate a persoanelor.

Distribuirea de dividende

Potrivit Actului Constitutiv, distribuirea de dividende poate fi decisa doar cu unanimitatea voturilor
aclionarilor Societa\ii. Distribuirile de dividende sunt limitate prin Actul Constitutiv la maxim 10% din
profitul anual net al Societii\ii.

Scopul ~i obiectul principal de activitate al Societlipi

Conform articolulni 2 din Noul Act Constitutiv, domeniul principal de activitate al Societii\ii constii in
activitali de asisten\ii medicala ambulatorie ~i stomatologica (Cod CAEN 862), iar obiectul principal de
activitate al Societalii consta in activitiili de asistenla medicalii specializatii (Cod CAEN 8622), in
conformitate cu Clasificarea Activitiililor din Economia Nalionala.

De asemenea, Societatea poate deslaliura!i 0 serie activitali secundare ~i auxiliare, menlionate la articolul3.1
din Noul Act Constitutiv:

Cod CAEN 8610 - activitii\i de asistenla spitaiiceasca

Cod CAEN 8621 - activita\i de asisten\ii medicala generala

Cod CAEN 8623 - activita\i de asisten\ii stomatologica

Cod CAEN 8690 - alte activitiili referitoare la siiniitatea umana

Cod CAEN 8710 - activitiili ale centrelor de ingrijire medicala

Cod CAEN 8720 - activitii\i ale centrelor de recuperare psihica ~i de dezintoxicare, exclusiv spitale

Cod CAEN 8730 - activitali ale caminelor de batriini ~i ale ciiminelor aflate in incapacitate de a se ingriji

183
singure

Cod CAEN 7211 - cercetare-dezvoltare in biotehnologie

Cod CAEN 7219 - cercetare-dezvoltare In alte ~tiinle naturale ~i inginerie

Cod CAEN 7220 - cercetare-dezvoltare In ~tiinle sociale ~i umaniste.

Capital social

Capitalul social subscris ~i varsat


Capitalul social al Societii\ii este integral subscris ~i viirsat ~i are 0 valoare de 5.023.000 RON, din care
4.015.500 RON ~i echivalentul in RON aI362.161,1 USD, care reprezintii aport In numerar, iar 2.935,5 RON
reprezintii aportolln natura al domnilor Marcu Miliai ~i Marcu Nicolae, in calitate de ac\ionati.

Capitalul social al Societa\ii este lmpiir\it In 20.092.000 acliuni ordinare, nominative, liber transferabile,
v8.rsate integral, fiecare avand 0 valoare nominala de 0.25 RON. etnise in forma dematerializata, prin inscriere
In registrul ac\ionatilor Societii\ii. Nu existii ac\iuni emise care sa nu reprezinte capitalul social al Societii\ii.
Societatea a emis 0 singura clasa de actiuni: ordinare. Nu exista actiuni care sa fie detinute de catre Societate
sau filiale ale acesteia in Societate. Societatea nu a emis valori mobiliare convertibile, valori mobiliare de
schimb sau valori mobiliare avOOd asociate warrante.

Conform extrasului din registrul aclionatilor ~i a extrasului de la Registrul Comeqului din data de 23
noiembrie 2016, structura actionariatului Societatii era:

(aJ V4C EASTERN EUROPE HOLDING V LIMITED, delinand 7.283.360 actiuni, reprezentiind
36,25005% din capitalul social al Societii\ii;

(b) INTERNATIONAL FINANCE CORPORATION, membru al Grupului BOOcii Mondiale, delinaud


2.561.720 acliuni, reprezentiind 12,74995% din capitalul social al Societii\ii;

(c) MARCU MIHAIL, delinOOd 4.219.320 acliuni, reprezentand 21 % din capitalul social al Societii\ii;

(d) MARCU NICOLAE, delinii.nd 3.013.800 acliuni, reprezentiind 15% din capitalul social al Societiitii; ~i

(e) CRISTESCU MIHAELA GABRIELA, detinii.nd 3.013.800 actiuni, reprezentOOd 15% din capitalul
social al Societatii.

La data de 30.09.2016, data celui rnai recent bilanl inclus In Situaliile Financiare Interimare, capitalul social al
Societiitii era:

Numiir de actiuni autorizate oacliuni


Valoare nominala pe actiune 10 RON
Capital social subscris ~i viirsat 5.023.000 RON
Capital social subscris ~i nevarsat oRON
Ac\iuni proprii o ac\iuni
Acliuni delinute de filialele Societalii o ac\iuni
Nr. total de acliuni 502.300 acliuni

La data acestui Prospect, capitalul social al Societiilii era:

Numiir de actiuni autorizate o ac\iuni

184
Valoare nominaHi pe actiune 0,25 RON
Capital social subscris ~i varsat 5.023.000 RON
Capital social subscris ~i nevarsat oRON
Acliuni proprii oacpuni
Acliuni delinute de filialele Societalii oacpuni
Nr. total de acpuni 20.092.000 acpuni
Conform Noului Act Constitutiv, Societatea este, de asemenea, autorizata sa emita abligatiuni.

Capital social autorizat


in prezent, capitalul social al Societatii este subscris ~i varsat integral, neexistAnd capital social autorizat. Din
informapile pe care Ie deline, Societatea nu are cuno~tinlii de niciun fel de drepturi de achizilie ~i/sau obligalii
legate de capitalul neemis al Societalii.

Istoricnl capitalului social al Societiitli


in perioada 2013-2016 nu au existat modificari de capital social al Societapi.
La data de 11 noiembrie 2016 s-a inregistrat la registrul comef\Ului divizarea valorii nominale a acpunilor
emise de Societate de la 10 RON/acpune la 0,25 RON/acpune, in baza hotariirii Aduoiirii Generale
Extraordinare a AClionarilor Societapi adoptata in data de 1 noiembrie 2016. Ca urmare a diviziirii valorii
nominale, numiirul de acpuni emise de Societate s-a modificat din 502.300 acpuni in 20.092.000 acpuni. in
prezent, capitalul social al Societapi este de 5.023.000 RON, impiirlit in 20.092.000 acpuni, fiecare acpuoe
avand 0 valoare nominala de 0,25 RON.

Drepturi, prejerinfe ~i restricfii ajerente ACfiunilor


Conform Noului Act Constitutiv, fiecare acpune subscrisa ~i varsata integral de aclionari acorda drepturi egale
~i confera detinatorului acesteia, confonn legii, dreptul la un vot in Adunarea Generala a Actionarilor
Societalii, dreptul de a alege ~i de a fi ales in organele de conducere ale Societalii, dreptul de a participa la
distribnirea profitului, conform prevederilor Noului Actul Constitutiv ~i dispoziliilor legale aplicabile, precum
~i alte drepturi. Depnerea uoei acpuni emise de Societate certifica aderarea delinatorului la Noul Act
Constitutiv.

Acliunile proprii delinute de Societate, dacii este cazul, nu acorda drepturi de vot sau drept la dividende.

in conformitate cu Legea Societalilor, fiecare aclionar trebuie sa i~i exercite drepturile cu buuii credinlii,
respectand drepturile ~i interesele legitime ale Societapi ~i ale celorlalp acponari. Aceste drepturi se refera in
principalla implicarea actionarilor in activitatea Societatii prin participarea la adunarea generala a actionarilor
~i exprimarea voturilor in cadrul acesteia, exercitarea dreptului de a alege ~i de a fi ales in organele de
conducere ale Societalii, pre cum ~i participarea la distribuirea profitului.
",>J1 ""V (I s""
Dreptu/ de prejerinlii .,'" '"...
~~ ~~
Potrivit Noului Act Constitutiv ~i reglementiirilor privind piata de capital, acliunile n ~' enA. ~
'(
e1
majorari prin aport in numerar trebuie oferite, cu prioritate, actionarilor existenti ai ~ieJtfil:<\93~j8 n in
registrul acponarilor la data de inregistrare care nu ~i-au instrainat drepturile de pre . Iii in perio~ a de
tranzaclionare a acestora, daca este cazul, sau delinatorilor drepturilor de preferinlii dob - ~~ ada de
tranzactionare a acestora. Daca, dupa expirarea termenului prevazut pentru exercitarea dreptului de preferinta,
noile actiuni emise nu au fost in totalitate subscrise, actiunile care nu au fast subscrise pot fi anulate sau
oferite altar investitori romani sau straini, in acord Cll hotararea organului de conducere competent pentru
aprobarea majorfuii capitalului social.

185
Potrivit reglementiirilor privind piata de capital, perioada in care se pot subscrie aqiuni in cadrul exercitiirii
dreptului de preferinp nu este mai micii de 0 luna de la data stabilitil in prospect, datil ulterioara datei de
inregistrare ~i datei de publicare a hotiiriirii Aduniirii Generale Extraordinare a AcJionarilor sau a Consiliului
de AdministraJie in Monitorul Oficial al Romiiniei.

Potrivit Legii Pietei de Capital, dreptul de preferinla al acJionarilor de a subscrie noi acJiuni in cadrul unei
majorari de capital social poate fi ridicat, cu aprobarea Aduniirii Generale Extraordinare a AcJionarilor
SocietaJii, la care participa acJionari reprezentiind cel puJin 85% din capitalul social subscris ~i varsat ~i cu
votul acJionarilor care detin cel putin l4 din drepturile de vot. In urma ridicarii dreptului de preferinta a
actionarilor de a subscrie noile actiuni, acestea vor fi oferite spre subscriere publicului, ell respectarea
dispoziJiilor legale privind ofertele publice de viinzare.

Dreptul de vat ~i dreptul de a participa la Adunarea Generala a Ac{ionarilor


Drepturile fundamentale ale acJionarilor includ dreptul de a participa la Adunarea Generala a Actionarilor ~i
dreptul1a vot. A se vedea II -Adunarea Genera/ii a Ac{ionarilor" de mai jos.

In plus fala de prevederile Noului Act Constitutiv ~i ale Legii Societatilor, dispoziJiile legale privind piata de
capital din cadrul Regulamentului ASF nr. 612009 privind exercitarea anumitor drepturi ale acJionarilor in
cadrul aduniirilor generale ale acJionarilor stabilesc urmatoarele drepturi:

dreptul unuia sau al mai multor acJionari reprezentiind, individual sau irnpreunii, cel pu\in 5% din
capitalul social: (i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a Aduniirii Generale a Actionarilor, cu
condiJia ca fiecare punct sa fie insoJit de 0 justificare sau de un proieet de hotiiriire propus spre
adoptare de catre Adunarea Generala a AClionarilor; ~i (ii) de a prezenta proiecte de hotiiriire pentru
punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ardinea de zi a Adunani Generale a Actionarilor.
Drepturile respective pot fi exercitate numai in scris ~i in termen de cel mult 15 zile de la data
publiciirii convocarii pentru respectiva Adunare Generala a Actionarilor. In cazurile in care exercitarea
dreptului prevazut la punctul (i) de mai sus detennina 0 modificare a ordinii de zi publicate deja,
Societatea trebuie sa re-publice convocarea ell ordinea de zi revizuita, folosind aceea~i procedura ca ~i
cea utilizata pentru ordinea de zi anterioara, inainte de data de referinp ~i nu mai tiirziu de 10 zile
inainte de data Aduniirii Generale a Ac\ionarilor;

dreptul tuturor actionarilor de a primi un tratament egal in ceea ce prive~te participarea ~i exercitarea
drepturilor de vot in cadrul Aduniirii Generale a AC\ionarilor;

dreptul tuturor actionarilor de a avea acces la infonnatii ~i documente suficiente ell privire la punctele
supuse dezbaterii Aduniirii Generale a Actionarilor, precum ~i la acelea care le-ar permite sa i~i
exercite drepturile in cadrul Aduniirii Generale a AC\ionarilor;
~t(''r-AVEGIi~

dreptul tuturor actionarilor de a avea acces rapid ~i nediscriminatoriu la ~: rul A~


Generale a Actionarilor; g A:'J; \f' ~
BA1 sJ
dreptul fieciirui actionar de a adresa intrebari privind punetele de pe ordinea de zi a ~r8eneral~
a Ac\ionarilor ~i de primi riispuns de la Societate; ". IiOM~

dreptul de a participa la Adunarea Generala a Actionarilor, direct sau indirect, inclusiv prin mijloace
electronice, prin corespondenta sau prin reprezentant.

Drepturi la dividende
Dividendele, in cazul in care distribnirea acestora a fost aprobatii de Adunarea Generalii Ordinarii a
Actionarilor, se repartizeazii actionarilor inregistrati in registrul actionarilor Societiitii, proportional cn
numiirul de actiuni de\inute in cadrul Societil\ii. Dividendele pot fi distribuite doar daea Societatea

186
inregistreaza profit conform situaliilor financiare anuale aprobate de Adunarea Generala a Aclionarilor ~i dad
Adunarea Generala Ordinara a Ac\ionari1or decide distribuirea dividendelor. Pentrn rnai rnulte detalii privind
dreptulla dividende, va rugam consultati sectiunea "- Politica privind dividendele" din prezentul Prospect.

Dreptu//a informare

Potrivit Noului Act Constitutiv, Societatea trebuie sa puna la dispozilie materiale cu privire la fiecare punct de
pe ordinea de zi a Aduniirii Generale a Ac\ionarilor cu cel pu\in 30 de zile inainte de intrunirea aduniirii la
sediul Societa\ii ~i prin publicarea acestora pe pagina de internet a Societa\ii. Situaliile financiare anuale,
rapoartele anuale ale Consiliului de Administralie, raportul auditorului fmanciar, precum !i propunerea de
distribuire a dividendelor vor fi puse la dispozi\ia ac\ionarilor la sediul social al Societalii ~i vor fi publicate
pe pagina de internet a Societa\ii incepiind de la data publiciirii convocatorului aduniirii generale ordinare a
actionarilor. In cazul in care ordinea de zi a AdunArii Generale Ordinare a Actionarilor include alegerea
mernbrilor Consiliului de Admiuistra\ie, Societatea trebuie sa puna la dispozilia ac\ionarilor informalii
referitoare la numele, domiciliul ~i calificarea profesionaia a persoanelor propuse drept candida\i pentrn
func\iile de mernbri ai Consiliului de Admiuistralie ~i aceasta lista va putea fi suplimentata de catre ac\ionari
piina cel mai tiirziu cu 15 zile inainte de data primei convociiri a adunarii. Cand ordinea de zi a Aduniirii
Generale a Ac\ionarilor include propuneri pentrn modificarea Noului Act Constitutiv, convocatorul trebuie sa
cuprindi'i intregul text al unor astfel de propuneri.

In plus, cu cel pu\in 30 de zile inaintea fiecarei Aduniiri Generale a Ac\ionarilor, aclionarii au dreptul sa
primeasdi 0 serie de documente ~i informatii care sa Ie inlesneasca exercitarea drepnuilor in adunare, precum:
convocatorul, formularele de procura speciala pentrn participarea prin reprezentare ~i de buletin de vot prin
coresponden\i'i, numiirul total de drepturi de vot, proiecte de howare pentrn fiecare punct de pe ordinea de zi,
in limba romiina ~i in limba engleza.

Societatea trehuie sa foloseasdi mijloacele media de infonnare care sa asigure, in mod rezonabil, difuzarea
eficienta catre public in intreaga Uniune Europeana

Dreptul de retragere
Conform Legii Societatilor, acponarii care flU voteaza in favoarea unei anumite acpuni corporative supuse
votului in cadrul Aduniirii Generale a Ac\ionarilor au dreptul de a se retrage din Societate ~i de a solicita
cumpararea ac\iuuilor lor de catre Societate. Acest drept poate fi exercitat doar daca ac\iunile corporative
rnen\ionate mai sus eonstau in: (i) schimbarea obiectului principal de aetivitate al Societa\ii, ~a cum este
prevazut in Noul Act Constitutiv; (ii) mutarea sediului social al Societa\ii in alta lara; (iii) schimbarea formei
juridice a Societalii; sau (iv) sunt in legatura cu fuziunea sau divizarea Soeieta\ii.

In plus, conform Legii Pielei de Capital, ac\ionarii care nu sunt de acord eu howarile Aduniirii ?" G ea
Actionarilor privind fuziunea san divizarea Societiitii. care implica alocarea catre action ~ %'ocietatir ~
ac\iuui ce nu sunt adrnise la tranzaclionare pe 0 piala reglementata, au dreptul de a se retr ,.. e <w !!~te t
prin vanzarea actiunilor lor catre Societate. g Jli ":T.E
~ APR OS;' ,f,
Dreptul de a contesta hotiiriirile Aduniirii Generale a Actionarilor
Conform Legii Societa\ilor, howiirile Aduniirii Generale a Ac\ionarilor contrare legii sau actulu
'-"..
. iv
pot fi atacate in justi\ie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romiiniei, Partea a
IV-a. de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunare san care au votat contra ~i au cernt sa se
insereze aceasta in procesul-verbal al ~edinlei. Ciind se invocii motive de nulitate absoluta, dreptulla ac\iune
este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata ~i de orice persoana interesata.

De asemenea, potrivit Legii Pielei de Capital, howarile Aduniirii Generale a Ac\ionarilor contrare legii sau
actului constitutiv, care au drept efect modificarea capitalului social al Societa\ii, pot fi atacate in justilie, in

187
tennen de 15 zile de la data publicani in Monitorul Oficial al Romilniei, Partea a N-a, de oricare dintre
acponarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat contra ~i au cernt sa se insereze aceasta in
procesul-verbal al ~edinlei.

Drepturi derivate din lichidare


in cazullichidiirii MedLife, toale activele Societalii ramase dupa achitarea tuturor datoriilor vor fi distribuite
intre acponari, conform participatiei acestora la capitalul social.

Alte drepturi ale aCfionarilor


Legea Societatilor ~i reglementiirile pielei de capital previid anumite drepturi ale actionarilor doar in favoarea
actionarilor care delin un procent minim din capitalul social al Societatii, precum:

dreptul actionarulnilactionarilor delinilnd individual sau Impreuna cel pulin 5% din totalul drepturilor
de vot de a solicita auditorilor financiari sa investigheze reclamatiile privind conducerea Societatii ~i sa
intocmeasdi rapoarte, pe baza infonnatiilor prezentate de Consiliul de Administratie;

dreptul actionaruluilactionarilor detinilnd, individual sau Impreuna, cel putin 5% din capitalul social al
Societatii de a solicita convocarea unei Adunitri Generale a Actionarilor;

dreptul actionarulnilactionarilor delinilnd, individual sau Impreuna, cel pulin 10% din capitalul social
al Societalii de a solicita instanlei sa numeasca unul sau mai multi exper(i pentru a analiza anumite
operapuni din gestiunea Societatii ~i a intocmi un raport in acest sens;

In cazurile in care 0 Adunare Generala a Actionarilor nu re~e~te sa aprobe, pana la inilierea unei
actiuni in instantA, atragerea Taspunderii fondatorilor, administratorilor, directorilor sau a auditorilor
interni sau auditorilor financiari ai Societatii pentru cauzarea de daune Societalii prin incalcarea
indatoririlor acestora fata de Societate, dreptul actiouarului/actionarilor detinilnd separat sau Impreuna
eel putin 5% din capitalul social al Societiitii sa initieze 0 actiune in instanta in acest scop. in aceste
cazuri, astfel de actiuni se introduc de catre actionarul/actionarii reclamantlti, dar pe seama Societiitii;

dreptul unui actionar semnificativ de a solicita numirea membrilor Consiliului de Administratie, prin
utilizarea metodei votului cumulativ ~i, in cazul in care metoda votului cumulativ nu este utilizatii
pentru votul exprimat in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor cu privire la numirea membrilor
Consiliului de Administratie, actionarul respectiv are dreptul de a solicita instantei sa convoace imediat
Adunarea Generala a Aclionarilor. Confonn Legii Pielei de Capital, un "actionar semnificativ" este 0
persoana flZica, persoana juridica sau grupul de persoane care actioneaza in mod concertat ~i care
detine direct sau indirect 0 participalie de cel pulin 10% din capitalul social al unei societali sau din
drepturile de vot, ori 0 participatie care pennite exercitarea unei influente semnificative asupra
procesului luiirii deciziilor in Adunarea Generalii a Aclionarilor sau In Consiliul de Admi . dupa
'-l~R eG"
=., "~ ~
~

dreptul unui actionar care detine individual ori, dupa caz, actionarii care detin imp ~tf 5~
din capitalul social, de a solicita, cel mult 0 data intr-un exerciliu fmanciar, convo iji;eaA'Plli~
Generale a Actionarilor aviind pe ordinea de zi alegerea membrilor Consiliului de .nistratie, *
aplicarea metodei votului cumulativ. ~ JroM~

Obligafia de a se abfine de fa deliberari


Un actionar care, intr-o anumitii operatiune, are un interes contrar intereselor Societatii, fie personal sau ca
reprezentant al unei alte persoane, trebuie sa se abtina de la deliberan. Un actionar care nu respecta aceastii
cerintii legalii poate fi tinut raspunzator pentru daune aduse Societalii In cazulln care, rara votul actionarului
respectiv, nu s-ar fi ajuns la majoritatea necesara pentru adoptarea hotiirilrii respective.

188
Obligalia de a notifica 0 participalie importanta
Confonn reglementilrilor de aplicare a Legii Pie!ei de Capital emise de ASF, in cazul operapunilor de achizilie
sau instrilinare de acpuni, precum ~i in cazul oriciiror alte opera!iuni, care fac ca drepturile de vot de!inute de
o persoanil sil atingil, sil depil~eascil sau sil scadii sub unul din pragurile de 5%, 10%, 15%, 20%, 25%, 33%,
50%, 75% sau 90% din totalul drepturilor de vot, persoana respectivil are obligapa sil infonneze, in maximum
3 zile lucriltoare, in mod concomitent, Societatea, ASF ~i BVB. Drepturile de vot se calculeazil pe baza tntnror
actiunilor ell drept de vot de!inute, chiar dadi exercitiul Ullora sau tuturor drepturilor de vot este suspendat.
Noul Act Constitntiv nu prevede nicio altil obliga!ie de notificare a delinerii de acpuni peste un anumit prag.

Obligafia de a lansa 0 oferta publica de preluare obligatorie


Confonn Legii Pietei de Capital, 0 persoana care, urmare a achizitiei directe sau a Wlei achizitii de catre
persoane cu care acponeazil in mod concertat, deline mai mult de 33% din drepturile de vot ale Societiltii este
obligatil sil initieze 0 ofertil publicil de preluare obligatorie adresatil tntnror de!iniltorilor de valori mobiliare ~i
avilnd ca obiect toate detinerile acestora citt mai curand posibil, dar nu mai tar-ziu de doua luni de la momentul
atingerii respectivei detineri.

Parra la lansarea ofertei de preluare obligatorii, drepturile de vot aferente valorilor mobiliare depil~ind pragnl
de 33% din totalul drepturilor de vot ale Societillii sunt suspendate, iar respectivuJ aclionar ~i persoanele cu
care acesta actioneaza in mod concertat flU mai pot achizitiona, prin alte operatiuni, aep-uni ale Societatii.

Obligatia de a lansa 0 oferta publica de preluare nu se aplicil persoanelor care au dobilndit detinerile
respective: (i) anterior intrarii in vigoare a Legii Pietei de Capital; sau (ii) ca UlIDare a unei tranzactii
exceptate.

o tranzacpe exceptatil reprezintil dobilndirea valorilor mobiliare care au determinat respectiva detinere:
in cadrul procesului de privatizare;

prin achizilionarea de acpuni de la Ministerul Finanlelor Pub lice sau de la alte entitilti abilitate legal, in
cadrul procedurii executiirii creanlelor bugetare;

in unna transferurilor de actiuni realizate intre societatea-mama ~i filialele sale sau intre filialele
aceleia~i sociemp.-mama; sau

in unna unei oferte pub lice de preluare voluntarii adresatil tnturor detinatorilor respectivelor valori
mobiliare ~i avilnd ca obiect toate delinerile acestora.

in cazul in care dobilndirea de delineri reprezentilnd mai mult de 33% din dreptnrile de vot ale Societillii este
neintentionatil, Legea Pietei de Capital prevede in mod alternativ obligalia de a lansa 0 ofertii publicil de
preluare obligatorie adresatil tntnror aclionarilor Societilpi, confonn prevederilor legale, ~i po . . llltea a
instriiina un numiir de acpuni corespunziltor pierderii poziliei dobilndite laril intentie. Potri . i'egii Pi~-!""11'\
Capital, dobilndirea de delineri reprezentilnd mai mult de 33% din drepturile de vot ale Soc' pi!llo: li:'::.~ileril~
J;~U'- (')
neintenlionatil dacil s-a realizat ca efect al unor operaliuni precum:
<:
ao
,,"061\1;;
p.,-I' ~
V':
reducerea capitalului social, prin rascumpararea de ditre societate a actiunilor pr Ai. . . - =
anularea acestora;

exercitarea drepturilor de preferinta, subscriere sau conversie in legatura eu anumite drepturi atribuite
initial, precum ~i ea unnare a conversiei actiunilor preferentiale in acpuni ordinare; sau

fuziunealdivizarea sau succesiunea.

in plus, Legea Pielei de Capital acordii ofertantnlui care a derulat 0 ofertii publica de cumpiirare adresatil
tntnror aclionarilor pentrn toate depnerile acestora dreptnl sil solicite acpouarilor care nu au subscris in cadrul

189
ofertei sa-i vanda respectivele acliuni, la un prel echitabil, daca ofertantul respectiv se afia in una din
urrnatoarele situalii:

deline acpuni reprezentfuld cel pulin 95% din nlllllArul total de acpuni cu drept de vot reprezentfuld
capitalul social ~i cel pulin 95% din drepturile de vot care pot fi exercitate efectiv; sau

a achiziponat in cadrul ofertei acliuni reprezentiind eel pulin 90% din numiirul total de acpuni cu drept
de vat reprezentfuld capitalul social ~i cel pulin 90% din nurniirul total de aCliuni cu drept de vat vizate
in cadrul ofertei.

DreptuI de drept de retragere fortata (squeeze-out) acordat ofertantuIui conform celor de rnai sus corespunde
dreptului celorlalp acponari ai Societapi de a solicita cumpararea obligatorie (sell-out) , cerandu-i ofertantuIui
respectiv sa Ie achiziponeze acpunile. Daci! oricare din restul actionarilor exercitA acest drept, ofertantul este
obligat sa achizilioneze acpunile delinute de acponarul vOnzator.

Drepturile de retragere fortatA ~i de a solicita cumpilrarea obligatorie pot fi exercitate in termen de trei luni de
la mchiderea ofertei.

Obligaliile p ersoanelor care de/in informafii privilegiate


Persoanele care exercitii responsabilitiip de conducere in cadrul Societalii ~i toate penmanele inipate in raport
cu Socictatea vor notifica att Societatea cat ~ i ASF despre tranzacliile cu acpuni emise de Societate, conform
prevederilor aplicabile.

Reguli privind modificarea capitalu/ui social al Societapi


Conform Noului Actul Constitutiv, Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor are competenla de a
decide rnajorarea ~i reducerea de capital social. Capitalul social al Socieliipi poate fi majorat prin hotArAre a
AdunArii Generale Extraordinare a Aclionarilor, dupa cum urrneazi!: (i) in schimbul unor contribulii ale
actionarilor, in numerar sau in natura; ~i/sau (ii) prin incorporarea profitului, primelor ~i a rezelVelor~ ell
exceplia rezervelor legale; ~i1sau (iii) prin compensarea unor crean!e eerte ~i exigibile ale ac!ionarilor asupra
Societalii la data adoptani hotariirii de majorare de capital social. Adunarea Generala a Acponarilor va stabili
numarul noilor actiuni emise ~i suma majorarii, in timp ce Consiliul de Administratie, in implemcntarea
hotamrii ac\ionarilor, poate fi autorizat de catre Adunarea Generalii Extraordinarli a Acponarilor sil determine
celelalte elemente ale majorani, precum: pretol de emisiune, perioada ~i structura ofertei, posibilitatea
tranzac\ionArii drepturilor de preferintii, procesul de subscriere, ~i trebuie sa aprobe documenta\i~ pregatitii
pentru implementarea majorarii capitalului social.

Conform legilor in vigoare, Adunarea Generala Extraordinara a AclionariJor poate autoriza Consiliul de
Adruinistralie sa majoreze capitalul social pana la 0 limitii maxima decisa de adunare, care nu poate dep~i
jumAtate din capitalul social subscris existent la momentul automarii. Perioada de valab . egani
acordate de Adunarea Generala Extraordinarli a Acponarilor nu poate dep~i un an, "~rice re~: a
6!'t~ ~
acestei autorizari poate fi emisa pentru perioade ulterioare de cate un an. ; A'~a ~l
S JdI. r! /
Conform Legii Socieliiplor, capitalul social poate fi redus prin: (i) mic~orarea n uj;,lie,. i;.-; Ji)
reducerea valorii nominale a aCliunilor; sau (iii) dobandirea propriilor acliuni, urm de anularea or.
Capitalul social mai poate fi redus, atunci dnd reducerea nu este motivata de pierderi, prin: ~.i}.iClt'/il~
sau partiala a aClionarilor de varsArnintele datorate; (ii) restituirea catre aclionari a Wlei cote-pArli din aporturi,
proportional~ cu reducerea capitalului social ~i caleulalii egal pentru fiecare actiune; sau (iii) alte proceduri
prevazute de lege.

Reducerea capitalului social va putea fi flicuta numai dupA treeerea a doua luni din ziua in care hotamrea
Adunani Generale a Actionarilor de aprobare a reducerii capitalului social a fost publicalii in Monitorul
Oficial al Romniei, Partea a IV-a.

190
Conform Legii Societilplor, hotariirile privind majorarea sau reducerea capitalului social trebuie luate cu 0
majoritate de cel putio douii treimi dio drepturile de vot depnute de acponarii prezenti sau reprezeotap la
Adunarea Generala a Actionarilor intrunitil in mod legal, cu participarea minimli a actionarilor reprezentiiod
cel putin 0 piitrime dio numarul total al drepturilor de vot la prima convocare sau un cvorum minim de cel
putin 0 ciocime dio numarul total de drepturi de vot la convociirile ulterioare.

Cu toate acestea, Noul Act Constitutiv prevede cii hotiiriirile priviod majorarea san reducerea capitalului social
trebuie luate cu 0 majoritate de cel putio douii treimi dio drepturile de vot detinute de acponarii prezenti
personal, prin reprezentant sau care au votat prin corespondent. in Adunarea Generala a Actionarilor intrunita
in mod legal, cu participarea minima a acponarilor reprezeotiind cel putin 0 piitrime plus I dio numarul total
al drepturilor de vot la prima convocare sau un cvorum minim de cel putin 0 ciocime plus I dio numiirul total
de drepturi de vot la convociirile ulterioare.

Noni Act Constitutiv flU contine prevederi care sa condudi la intarzierea, amanarea sau prevenirea schimbarii
in controlul Societatii.

Organe corporative

Adunarea Genera/Ii a Ac(ionarilor


Adunarea Generala a Actionarilor este convocatil de caire Consiliul de Administratie ori de cate ori este
necesar, prin puhlicarea convocarii in Manitorul Oficial al Romfuriei, Partea a IV-a, ~i intr-un cotidian de targa
circu!ape, cu eel putio 30 de zile tnainte de data aduuiirii.

Adunarea Generala a Acponarilor Societapi are loc in general la sediul social al Societillii, dacii membrii
Consiliului de Administratie flU decid altceva, caz in care convocatorul trebuie sa indice in mod expres adresa
locului in care este convocata adunarea.

Conform Noului Act Constitutiv, atribupile Aduniirii Generale Ordioare a AC\ionarilor sunt:

a) aprobarea sau modificarea situatiilor financiare anuale, pe baza rapoartelor prezentate de Consiliul de
Administrape !i de auditorul financiar;

b) distribuirea profitului sub forma de divideode;

c) alegerea!i revocarea membrilor Consiliului de Administrape;

d) numirea!i revocarea auditorului financiar al Societapi; stabilirea duratei mioime a contractului de audit
fmanciar;

e) stabilirea remuneratiei cuvenite membrilor Consiliului de Administratie;


-ut??-P-VEGflclr,
f) descarcarea de gestiune a membrilor Consiliului de Admioistratie cu privire la activi a desIas!lfa ~.

cursul anului fmanciar precedent; i t).S if \


g) aprobarea bugetului de venituri !i cheltuieli !i, daca este cazul, a prograrnului de acti ~te;p.I'ROSP.'I: }
"'-?
b) iniperea acliunii in riispundere tmpotriva membrilor Consiliului de Administratie ~ . a RllM lui
fmanciar ~i stabilirea persoanei imputernicite pentru a reprezenta Societatea in instantelor
competente.

Cvorumul minim peotru prima convocare a Aduuiirii Geoerale Ordioare a Actionarilor este de Y. plus I dio
numiirul total de drepturi de vot. In cazul tntrunirii cvorumului mioim necesar la prima convocare, hotariirile
privind punctele iocluse in ordioea de zi publicatil a aduniirii pot fi luate cu votul afrrmativ al actionarilor
reprezentand majoritatea voturilor exprimate in adunare. in cazul in care, la prima convocare, adunarea nu a
fast legal constituita din eauza lipsei de cvorum, adunarea se va intruni la a daua convocare, indiferent de

191
numruul acponarilor prezen!i, iar hotiicirile sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate.

Conform Noului Act Conslitutiv, atnbupile AGEA sunl:

a) schimbarea formei juridice a SocietApi;

b) schimbarea obiectuiui principal de activitale;

c) reducerea capitalului social;

d) majorarea capitalului social;

c) fuziunea cu alte socielali sau divizarca SocietApi - cu exceptia cazului in care, potrivit legislaliei
aplicabile, hotArarea actionarilor pentru acest tip de fuziune sau divizare au este necesara;

f) lichidarea ~i dizolvarca SocietAlii;

g) emiterea de obligapuni ~i conversia unei categorii de obligaliuni in alta categorie sau in aqiuni;

h) conversia acpunilor dlntr-o categorie in alta;

i) aprobarea prealabila a principaliJor termeni ~ i conditii ale aclelor juridice incheiate de Consiliul de
Administrape in numele ~i pc seama Societatii, avand ca obiect achizipa, Vanzare8, inchirierea, schimbul,
sau constituirea de garanlii asupra activelor Socielilpi, daca valoarea contabila a aces tor active depil~e~te
cincizeci (50) la sutA din valoarea contabilil a activelor Societiitii la data cand actul juridic este incheial,
aslfel cum au fost stabiJile in ultimele situapi fmanciare anuale ale Socielilpi;

j) aprobarea prealabila a principalilor termeni ~i conditii ale aclelor juridice incheiate de Consiliul de
Administrape in numele ~i pe seama Societiltii, avand ca obiect achizipa, viiozarea, schimbul sau
constituirea de garanlii asupra activelor imobilizate ale Socielalii, dad valoarea contabili! a acestor active
depA~e~te intr-un singur exerciliu financiar, individual sau cumulal, 20% din lotalul activelor imobilizate,
mai putin creantele, astfel cum au fost stabilite in ullimele situapi financiare auditale ale SocietAlii;

k) achiziponarea de catre Societate a propriilor acpuni, direcl sau indirect, potrivil prevederilor legale
aplicabile, mai pu;in in cazu! in care Societatea acl'Jzitloneaza propriHe aeliuni ca urmarc a unei aeliuni
corporalisle, cum ar Ii exercitarea de cAtre acponari a dreptului de a se retrage din Societale, in cazurile
previlzute de lege;

I) orice achizitionare sau instrAinare de active de la sau pentru Socielale efectualil de oricare
membrulmembri ai Consiliul de Administralie in nume propriu, daca valoarea activelor depa~e~te 10%
din valoarea neta a activelor SocietA~ii ;

m) admiterea emilerii de acpuni de catre Societale pe oricare alta pialil reglementatA, sisl &t~;::'e,r1W:
tranzactionare, sistem multilateral de tranzactionare sau sistem organizat de tranzaclion <:>; I!!\ C: Yf! {"~
~ jf~~'ii ~
n) alte chesliuni care sunl incluse pe ordlnea de zi a adunilrii ~i sunl de compelent ~dunarii. ~!!IWI<t'
"1'
extraordin are a actlOnan or; ~1
0
.....,to-
Af'K .~
0) orice ale modilicilri ale Noului Acl Conslitutiv al SocietApi, inclusiv adoptarea unui nou a ~ tiv,
eu exceptia acelor modificilri care POI fi adoptate de c3tre Consiliul de Administratie.

La prima convocare, Adunarea Generala Extraordinaril a Aclionarilor esle legal intrunitA dacil acponarii
prezenp, reprezenlap ~i care au vota! prin coresponden\il reprezintA eel putin 1/4 plus I din numruul lotal al
drepturilor de vol ~i holArilrile sunl adoptale cu voturi reprezentiind eel pu\in 112 plus 1 din tOlalul vOlurilor
aelionarilor prezenp personal, prin reprezentanl sau care au votal prin coresponden\a. Pentru Adunarea
Generalil Extraordinara a Ac!ionarilor, la a doua convocare, adunarea esle legal intrunit3 dacil acponarii

192
prezenli, reprezentap ~i care au votat prin coresponden\A reprezinta eel pulin 1/5 plus I din nwnwl total al
drepturilor de vot ~i hotariirile sunt adoptate cu voturi reprezentiind cel putin 112 plus I din totalul voturilor
acponarilor prezenp personal, prin reprezentant sau care au votat prin coresponden\A.

Noul Act Constitutiv prevede cerinle speciale de cvorum Ii majoritate pentru Adunarea Generalii a
AClionarilor pentru adoptarea urmiitoarelor hotw-ari:

a) Limitarea sau suspendarea drepturilor de preferinla ale aclionarilor Societalii in cazul unei majorari a
capitalului social:

v' Cvorum de cel pulin 85% din capitalul social subscris;

b) Modificarea obiectului principal de activitate, reducerea sau majorarea capitalului social, schimbarea
formei juridice, fuziune, divizare, dizolvare:

v' Majoritate de eel pu\in 2/3 din totalul voturilor ac\ionarilor prezenli personal, prin reprezentant
sau care au yotat prin corespondent!;

c) Majorarea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor, altele decat prin incorporarea
rezervelor, beneficiilor sau a primelor:

v' Unanimitate.

tn cazul in care existii drepturi de vot al ciiror exercipu este suspendat, drepturile de vot in cauza nu sunt luate
in calculla determinarea cvorumuluilmajoritapi.

Ac~onarii Societalii inregis!ra!i In registrul aclionarilor la data de referin\A stabili ta de Consiliul de


Administra\ie pot participa la Adunarea Generalii a Acponarilor personal (prin reprezentantul legal, in cazul
persoanelor juridice) sau prin reprezentant, in baza unei procuri generale sau speciale, in confonnitate cu
legea aplicabila !i procedura stabilita de Societate in convocator sau prin coresponden\A. Procura va fi depusii
de caire ac\ionarul care intenlioneazii sa participe prin reprezentant la Societate cu cel putin 48 ore inainte de
prima data de convocare a AdunArii Generale a Ac\ionarilor inscrisii in convocator. Acponarii ~i reprezentan\ii
lor vor prezenta un act de identitate ~i 0 procurA, dupa caz, pentru a putea participa la Adunarea Generalii a
Actionarilor.

Societatea estc administrata in sistem unitar de cAtre un consiliu de administratie ai carui membri sunt numiti
de Adunarea Generalii OrdinarA a Ac\ionarilor.

Consiliul de administrafie
Potrivit Noului Act Constitutiv, Societatea este administrata in sistem unitar, de un Consiliu de Administralie
constituit din !apte (7) membri numifj de Adunarea Generala OrdinarA a Ac\ionarilor pentru un ~
ani, cu posibilitatea re-alegerii pentru mandate subsecvente de 4 ani. Membrii Consiliului de ~ . istr , . 'it.
pot fi cetateni fOrnam sau straini, persoane fizice sau juridice. Majoritatea membri ... l ' i ~.
" n
Administratie vor fi neexecutivi (respectiv cel putin 4 membri vor fi administratori neexecutivi !i 00013;..1 f
o [:..<" l.;
-<
Sedinta Consiliului de Admiuistra\ie este legal intrunitii dacii cel putin patru (4) membri ai ? !,i~
Administra\ie sunt prezen!i sau reprezenta\i ~i deciziile pot fi luate cu votul afmnativ a cel putin
membri ai Consiliului de Admiuistra\ie prezenti sau reprezenta\i la !edinlii. in caz de paritate a voturilor, votul
Pre!edinteie Consiliului de Administratie va fi decisiv.

Consiliul de Administra\ie este responsabil pentru toate actele utile Ii necesare in vederea indeplinirii
obiectului de activitate al Societalii, inclusiv cu privire la admiuistrarea filialelor sau a investitiilor Societa\ii,
cu exceppa atributii10r care sunt prin lege atribuite AdunArilor Generale ale Acponaplor.

Conducerea Societalii este delegati! de catre Consiliul de Administralie directorilor Societii\ii, iar delimitarea

193
de atribu\ii dintre Consiliul de Administratie ~i directorii Societii\ii, inclusiv pragurile valorice de competenlii
pentru actele juridice pe care Ie va incheia Societatea, va fi inclusa in regularnentul intern al Consiliului de
Administra\ie sau prin decizii ale Consiliului de Administratie.

Conform Noului Act Constitutiv, principalele atribu\ii ale Consiliului de Administratie sunt:

(a) stabile~te direcliile de activitate ~i de dezvoltare ale Societatii;

(b) stabile~te politicile contabile ~i politica pentru sistemul de control fmanciar ~i aprobii planificiirile
fmanciare;

(c) nume~te ~i revoca directorii Societa\ii, stabile~te competentele si responsabilita\ile acestora,


supravegheaza activitatea lor ~i decide asupra cuantumului remuneratiei;

(d) 1ntocme~te raportul anual, aprobii situa\iile fmanciare pentru anul precedent, pregate~te planul de afaceri
~i bugetul pentru annl urmator, organizeaza adunarile generale ale actionarilor si aduce la indeplinire
hotiiriirile adoptate de ditre aduniirile generale ale ac\ionarilor;

(e) depune solicitarea de deschidere a procedurii de insolventa in legatura cu Societatea;

(f) indepline~te competentele delegate Consiliului de Administratie de catre Adunarea Generala a


AC\ionarilor;

(g) ho~te cu privire la infrintarea sau desfiintarea sediilor secundare ale Societii\ii in Romania sau in afara
Romiiniei care nu au personalitate juridica ~i nume~te san revoca directorii acestora;

(h) aprobii regulamentul de organizare ~i functionare a Consiliulni de Administra\ie ~i a Comitetului


Executiv;

Consiliul de Administra\ie nume~te un numiir de maximum zece (10) directori pe 0 perioada de 4 ani, ace~tia
urtnAnd sa exercite atributiile ~i sa aibA responsabilitatile specifice functiei ocupate. Directorii sunt in general
responsabili pentru desfii~urarea de zi cu zi a activita\ii Societii\ii in liruitele stabilite prin hotiiriire de catre
Consiliul de Administra\ie, prin prevederile Noului Act Constitutiv ~i prin legea aplicabilii.

Directorii Societatii formeaza Comitetul Executiv. Deciziile care necesitii 0 homrare a Comitetului Executiv,
deciziile care pot fi luate de un director ~i modalitatea de organizare ~i func\ionare a Comitetului Executiv
sunt stabilite prin regularnentul de organizare ~i func\ionare a Comitetului Executiv aprobat de Consiliul de
Administra\ie.

194
TRANZACTIJ CU PARP AFILIATE

Pentru informatii in legiituril cu tranzacliile importante cu piirjile afiliate, astfel cum sunt definite de lAS 24
"Raportarea Tranzactiilor cu Patti afiliate", in conformitat. cu !FRS, la data ~i pentru perioadele care se
sl~esc la datele de 31 Decembrie 2013 , 2014, 2015 ~i 30 Septembrie 2016, vii rugam sa consultali Nota 23
la Situatiile Financiare. In cursu! normal de desfli~urare a activitiilii ~i pe baze constante ~i regulate, Societatea
incheie tranzaclii cu partea sa afiliatii, Nautic Life S.R.L.. Aceste tranzactii cons tau in fumizarea ~i primirea
de produse ~i servicii care sunt negociate in conditiile prevalente ale pietei ~i in tcrmeni comerciali nonnali,
care sunt echitabili ~i rezonabili ~i in interesul Grupului ~i al actionarilor acestuia. De asemenea, in exercitiile
fmanciare 2014 ~i 2015, Grupul a incheiat cateva tranzaclii nesemnificative cu Nicolae Marcu, unu! dintre
actionarii Societatii, pentru servicii medicale furnizate Grupului.

Toate tranzactiile incheiate de Societate cu piirtile afiliate sunt incheiate in condiliile prevalente ale pietei.
Soldurile achizi\iilor, datoriilor ~i creantelor (dupa caz) in ceea ce prive~te tranzactiile semnificative cu piir\ile
afiliate la data de 30 Septembrie 2016 sunt prezentate in Situatiile Financiare Interimare. eu exceptia
tranzactiilor prezentate mai sus, Societatea nu a incheiat alte tranzacpi semnificative cu piir\ile afiliate ulterior
datei de 30 Septembrie 2016.

195
CONTRACTE~ORTANTE

Cu exceptia celor deserise mai jos, Grupul nu a incheiat niciun fel de contracte importante, a1tele decat cele
incheiate in cursul normal al activitiilii.

Facilitiip de finantare importante

Contractele mentionate mai jos reprezintii contractele de credit importante incheiate de societiitile din Grup, in
vigoare la data prezentului Prospect.

Facllltiiti de credit contractate de Grup

imprumutui sindicalizat
Societatea, impreunA cu Bahtco Invest, Accipiens ~i PDR (in calitate de imprumutali) au incheiat pe 2 martie
2016 lmprumutul Sindicalizat, un contract de facilitate de credit, cu un club de institutii de credit compus din
Banca Comerciala RomAna S.A., BRD - Groupe Societe Generale S.A., ING Bank N.V. Amsterdam -
Bucharest Brancb ~i Raiffeisen Bank S.A. Piirtile finan\8toare au pus la dispozi{ia imprumutalilor lJei facilitiiti
de credit, in suma totala de 48.764.589,89 euro ji 27.000.000 RON, dupa cum urmeazii:

(a) Facilitate la termen in euro, in suma totala de 28.764.589,98, alocata aslfel:


panala 15.711.008,29 eUfO, catre Societate,
pana la 972.937,81 euro, catreAccipiens,
pana la 6.486.252,13 euro, catre Bahtco lnvest,
pana la 5.594.391,75 euro, catre PDR,

destinata refinantiirii in totalitate a sumelor datorate de fiecare dintre entitii{ile de mai sus in temeiul unui
contract de facilitate de credit incheiat cu BCR la data de 28 august 2014.

(b) Facilitate de tip revolving in lei, in surna totala de 27.000.000 RON, acordatii Societiitii cu scopul
refmantiirii in totalitate a sumelor datorate de aceasta in temeiul unni contract de facilitate de credit
incbeiat cu BCR Ia data de 28 august 20 14 ~i pentru finantarea nevoilor corente ale Societiitii;
(c) Facilitate la termen in eoro, in suma totala de 20.000.000 euro, acordata Societiitii pentru acbizilia de
participa{ii In societali desfii~urand activitiiti similare sau complementare celor ale imprumutatilor
("Societii!i1e Tinta vizate de imprumutul Sindicailzat"), respectiv, in limita a 3.000.000 euro,
Societiitilor Tinta vizate de imprumutul Sindicalizat care vor accede in calitate de imprumuta{i la
contractul de facilitate de credit, in vederea reftnantiirii datoriilor financiare ale acestora.

Pachetu! de garan{ii cuprinde, intre altele, ipoteci imobiliare asupra activelor din Bucurejti (spitalul din Calea

calitate de fidejusori (fiecare cu privire la obJiga{iile celuilalt din contractu! de credit sus-mentionat .

Contractul contine dispozitii cu privire la decAderea din beneficiul termenului (avand ca rezultat obligatia de
rambursare anticipata) in situatia in care International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii
Mondiale, pune in executare drepturile sale de garan{ie asupra ac{iunilor Familiei Marcu ~i/sau in cazul in

196
care Familia Marcu inceteaza sa detina controlul asupra Socieliilii sau Societatea inceteaza sa detinii controlul
asupra oriciiruia dintre ceilal{i imprumuta{i.

in ce prive~te ac!iunile emise de Societate, documenta!ia de finantare cuprinde anumite prevederi specifice,
respectiv: (i) restric{ii la acordarea de dividende ~i alte distribuiri; (ii) execulare. sililii de catre International
Finance Corporation, membru al Grupului Biincii Mondiale, a ipotecii asupra ac!iunilor MedLife constituita
in vederea garaotiirii obligaliilor Familiei Marcu in temeiul acordului aclionarilor reprezinta un caz de
ncexeculare (putiind sa atraga accelerarea sumelor datorate); (iii) obligalia Familiei Marcu de a pastra in
proprietate ac!iunile delinute pe toatii durata contractu!ui.

Restrictia cu privire la distributia de dividende cuprinsa in lmprumutu! Sindicalizat conslii in interzicerea


declarani ~i pla{ii de dividende, de dobiinzi cu privire la dividende ~i a oriciiror alte distribu{ii, precum ~i a
rascumpiiranlor de ac\iuni ~i a efectuarii de plii\i catre al{i membri ai Grupului (cu unele exceptii), fiira
acordul majorilii{ii biincilor imprumuliitoare. Obligatia se referil la orice exercitiu financiar incepiind cu cel
din 2016.

in plus, fata de cele de mai sus, contractul de credit cuprinde ~i alte prevederi standard cu privire la, intre
altele: interdic\ii de dispozi!ie/grevare a activelor ~i cu privire la schimbarea controlului in Societate ~i ceilalti
imprumuta\i, neexecularea incruci~alii (cross default), restric{ii cu privire la cheltuielile de capital, la
incheierea de acorduri de asociere (joint ventures) (cu unele excep!ii), la transferul de active, sau la
contractarea de imprumuturi.

imprumuturile contractate de la International Finance Corporation, membru at Grupului Bancii


Mondiale

Societatea (in calitate de imprumutat), impreunii cu Accipiens, Babtco Invest ~i PDR (in cali tate de
codebitori) deruleazii in prezent dow contracte de imprumut cu International Finance Corporation, membru al
Grupului Biincii Mondiale ("Imprumuturile IFC"), respectiv:

(a) contractu! de imprumut la termen din data de 30 iunie 2010, astfel cum a fost modificat ~i reiterat la data
de 11 August 2011 , cu modificiirile u1terioare (suma datoralii la data de 30 septembrie 2016 in temeiul
acestui contract fiind de 2.857.142,25 euro); ~i
(b) contractu! de imprumut la termen din data de 30 septernbrie 2016, in suma maxima de 10.000.000 euro,

destinat finan\Arii planului de investi{ii al Societii\ii ~i ale co-debitorilor, in vederea extinderii opera{iunilor
acestora, atilt in mod organic, cat ~i prin achizi\ii de participa\ii in socielii!i desfii~uriind activilii\i similare sau
complementare celor ale imprumutatilor ("Societilile Tintii vizate de Imprumulurile IFC").

Ambele imprumuturi sunt contmctate in condi\ii similare, fiind rarnbursabile in rate semcstriale egale de
principal (maturitatea finala fiind data de 15 mai 2023) ~i, cu unele excep!ii, majoritatea garan{iilor sunt
comune ambelor imprumuturi ~i, totodati!, comune cu pachetul de garan!ii aferent imprumutului Sindicalizat,
astfel cum este reflectat in Contractul Intrecreditor din data de 2 martie 2016, amendat u1teri 0 . eo: intre
Banca Comercialii Romiina S.A., BRD - Groupe Societe Generale S.A., ING Bank . Amsterd'.l -
Bucharest BrdOch, Raiffeisen Bank S.A, International Finance Corporation, membru ~ ~ ~~_ .
Mondiale, Societate, Accipiens, Babtco, PDR ~i Familia Marcu. ~ OC1~1 i
'& J>.I'R ~/
Pachetnl de garan{ii cuprinde, intre allele, ipoteci imobiliare asupra activelor din Bucur~1t ...: italul din C If a
Grivilei nr. 365, aflat in proprietatea MedLife, spitalul de pediatrie din St. Zagazului nr. 7, afla etatca
Babtco) ~ i Bra~ov (clinica ~i spitalul din Str. Turnului nr. 5, aftate in proprietatca PDR), ipoteci mobiliare
asupra echipamentelor medicale, acliunilor in Socieliitile Tinlii vizate de Imprumuturile IFC, soldurilor
creditoare ale conturilor, polilelor de asigurare, crean\Clor Socielii!ii asupra caselor de asiguran de siinatate,
ac\iunilor de{inute de Familia Marcu in cadrul Societ~lii, actiunilor emise de codebitori, etc.

197
Societatea ~i Bahtco actioneazii reciproc in calitate de fidejusori (fiecare cu privire I. oblig.tiile eeluil.lt din
contractele de imprumut sus-mention.te).

Contractele contin prevederi similare, inclusiv in ceea ce prive~te limitarea distribuirii de dividende,
interdictia modificanlor substantiale ale documentelor constitutive, de natncl sa intre in conflict cu
documentatia de fmanlare, precum ~i obligatia rambursArii anticipate a sumelor datorate in cazul pierderii de
cAtre Familia Marcu a controlului asupra Socieffitii, a codebitorilor ~i a Societatilor Tinffi vizate de
1mprumuturile !FC.

Restrictia cu privire la distributia de dividende cuprinsa in !mprumuturile IFC coosffi in interzicerea declarani
sau efectuani de plati de dividende sau alte distributii in numerar (cu exceptio dividendelor sau distributiilor
racute in actiuni emise de Societate sau codebitori), precum ~i a rascumpilriirii de actiuni, fiirA acceptul expres
al International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale. Contractele de imprumut prevad
unele exceplii de la aceasffi restrictie, respectiv posibilitatea de a efectua asemenea plali in masura in care
acestea sunt efectuate din beneficii nedistribuite sau posibilitatea distribuirii de dividende dacil, in urma unei
aslfel de distribuiri, Grupul nu intra aslfel intr-un caz de neexecutare sau intr-un caz poten\ial de neexecutare,
iar indicatorii financiari stabilili in contractele de imprumut in sarcina Grupului sunt in continuare respectali.

OPtiunea de vanzare a International Finance Corporation, membru al Grupului Baneli Mondiale

International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, a incheiat cu Miliail Marcu, in data
de 21 noiembrie 2016, un contract privind optiunea de viinzare a actiunilor detinute de International Finance
Corporation, membru aI Grupului Bancii Mondiale, catre Miliail Marcu ("OPtiunea de vanzare a IFC"),
asumalii in mod irevocabil de catre Miliail Marcu, care este guvemaffi de legea statului New York. Optiunea
de viinzare a !FC intra in vigoare la data decontilrii Ofertei, sub rezerva efectuilrii deconffirii Ofertei.

International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, poate exercita optiunea sa de
viinzare oricand intr-o perioadii de limp cuprinsa intre data intrani in viogare a OPtiunii de viinzare a IFC ~i
data la care actiunile emise de Societate vor atinge un prag de lichiditate constiind in atingerea unor valori
medii zilnice de tranzaclionare pentru 0 perioadii de ~ase luni consecutive, cu exceptia lranzactii10r efecluate
de citre de membrii F arniliei Marcu, de Societate sau de afilialii acestora, care sa fie de 0 valoare de eel pulin
raportul dintre de cinci ori numi!rul de acliuni ale Socieffitii detinute de International Finanee Corporation,
membru al Grupului Bancii Mondiale, impiir\it la nurnarul de zile de tranzactionare in cele doua luni
precedente. De asemenea, International Finance Corporation, membru aI Grupului Bancii Mondiale, va avea
dreptul de a exercita optiunea de viinzare catre Miliail Marcu ~i in cazul in care, de-a lungul perioadei in care
International Finance Corporation, membru aI Grupului Bancii Mondiale, este aClionar al Socieffitii, se praduc
anumite evenimeme in legaturii cu Societatea sau dac! detinerile Familiei Marcu in Societate sub 51%
din capitalul social ~i drepturile de vot sau in contextul unei viinzilri de actiuni de catre ' ~:~G alre
0
un cumpiiriitor tert, care decide sa nu cumpere ~i acliuniie Internationa! Finance Co ra;,iP~b~ a!
Grupului Bancii Mondiale, in cazul in care acesta din unna Ie ofera. a ~q;'J! g
Exereitarea optiunii de viinzare de catre International Finance Corporation, memb \J..b~~~;~. ~Cii
Mondiale, se poate face numai in conformitate cu prevederile aplicahile ale legislatiei de pi ~ ~i cu
reglemenwile BVB, inclusiv prio efectuarea unui plasament privat, la pretol agreat de piir\i in Opliunea de
viinzare a IFe. Optiunea de viinzare a !FC include un mecanism prin care, in cazul in care !FC ~i exereita
op\iunea, iar Mihail Marcu nu i~i indeplinO'ite obligatia de a achiziliona actiunile oferite de International
Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, aceasta din urma va putea vinde actiunile
respective caire un tert sau va putea executa Ipoteca pe Ac\iuni a!FC (defmita maijos).

198
Ipoteca pe acpunile lui Mihan Marco

Pentru a garanta angajamentele asumate de Miliail Marcu in Op\iunea de vilnzare a !FC, International Finance
COIporation, membru aI Grupului Bancii Mondiale, ~i Mihail Marcu au intrat intr-un contract de ipotedi cu
privire la 4.219.320 actiuui ale Societiilii, care reprezinta toate ac\iuuile delinute de catre Mihail Marcu in
Societate, respectiv 21 % din capit.luI social al Societalii ("Ipoteco pe Acponi 0 IFC"). Ipoteca pe Acliuui a
IFC creeaza 0 ipoteca de prim rang in favoarea International Finance Corporation, membru aI Grupului Bancii
Mondiale, asupra actiunilor delinule de Mihail Marcu in Societate, care are prioritate fatA de ipoteca pe
acpunile Familiei Marcu constituita in favoarca bancilor creditoare potrivit Imprumutului Sindicalizat. La
intrarea in vigoare a Ipotecii pe Aqiuui a IFC, respectiv la Data Decontiirii Ofertei, va inceta contractul de
ipoteca pe acpuui incheiat pentru a garanta opliunea de vanzare de care beneficiaza International Finance
Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, in baza Contractului dintre Ac\ionari.

Facilitati de credit contractate de nliale ale Med Life

La data de 24 augnst 2010, Accipiens a incheiat cu Banca Transilvania S.A. contractul nr. 121/24.08.2010, in
suma de 3.221.000 euro, avand ca destinalie constructia unui complex medical. Ulterior, prin actul adilional
din data de 18 decembrie 2012, Genesys a preluat calitatea de imprumutat, Accipiens devenind doar co-
debitor in cadrul contractului. Conform contractului, imprumutul este rambursat in rate lunare egale,
maluritatea fmala fiind 15 august 2028.

tmprumutul este garantat atat cu garanlii reale (asupra conturilor Accipiens ~i Genesys, asupra actiuuilor
depnute in Genesys, ipoteca imobiliara asupra clinicii Accipiens din Arad), cat ~i cu garantii personale oferite
de actionarii minoritari.

Pc lilnga alte prevederi standard cu privire la: interdicpi de dispozilie/grevare a activelor peste un anumit
plafon, obligapi de informare, obligapi de rulaj procentual prin conturile deschise la banca, restricpi cu privire
la grevarea ~ils.u instrainarea activelor, contractul contine ~i restricpi ~i obligatii referitoare I. structura
grupului ~i la exercitarea controlului asupra imprumutatului ~i altor piir\i obligate, ~i anume: (i)
imprumutatului nu ii este permis sa inilieze orice schimbare in structura capitalului sau social de natura sa
afecteze controlul asupra Genesys, Med Life ~i allor garanti, cu exceplia situaliei in care obline acordul
bancii; de asemenea, aceste entitiili sunt obligate sa notifice astfel de schimbari daca s-au produs prin efectul
legii; (ii) banea poate sa denunte unilateral contractul, intre altele, daca va constata (a) diminuarea capacitalii
de rambursare a persoanelor obligate, ca unnare a unor schimbAri in structura actionariatului,
directoratuluiladministra\iei, inclusiv in caz de incap.citale/deceS/interdicpi care afeCleaza persoane cheie sau
(b) reorganizari ale c1ienlului de natura sa afecteze solvabilitatea ulterioara a acestuia sau (c) modificari
legislative ~ilsau in condiliile de plata din industrie, de natura sa diminueze semnificativ ciff v afaceri a
persoanelor obligate, la imposibilitatealrestrangerea capacitatii acestuia de exercitare a obi HfififeGv .
te
Q~ ~
elC. ? ~Sf \
Contractul dintre acponarii SocietaW \ 1\1'\>.06 1\\ }
"-:>..
Aclionarii Societatii ~i Societatea au incheiat, la 10 noiembric 2009, un contract in care sun
~i condipile aplicabili drepturilor ~i obligaliilor tuturor acponarilor Societapi in calitatea lor de acponari ai
Societalii ("Contractul dintre Actionari").

Contractul dintre Acponari coniine prevederi privind condiliile care trebuie indeplinite in vederea transferului
dreptului de proprietate asupra acpunilor Societalii de catre un acponar, respectiv drepturile aeponarilor in
legaturli cu transferol de acpuni de catre un aelionar al Societalii. Aceste condipi ~i drepturi sunt aliniate eu
cele incluse in Actul Constitutiv al Societa~i, care sunt prezentate in sectiunea "-Descrierea capitalului
social fi a structurii corporative--Aspecte generale" .

199
Contractul dintre Acponari include ~i prevederi privind organizarea ~i funcponarea adunmlor generale ale
acponarilor SocietApi ~ i respectiv ale Consiliului de Administrape al SocietApi, precum ~i prevederi privind
unele drepturi de informare ale acponarilor. Aceste prevederi sunt aliniate cu cele din Actul Constitutiv al
Societatii, descrise in sectiunea "-Descrierea capitalului social ~i a slructurii corporative-Aspeete
generale n din prezentul Prospect.

Potrivit Contractului dintre Aclionari, membrii Familiei Marcu i~i iau, pentru durata Contractului dintre
Acponari ~i pentru un termen de trei ani dupA incetarea contractului, angajamentul de a nu desa~ura activitAli
concurente eu cele ale Societatii.

Potrivit prevederilor Contractului dintre Acponari, acesta va inceta la momentulin care V4C iIi va vinde toate
Acpunile sale catre 0 tertii parte, cu respectarea prevederilor contractului. In acest sens, top acponarii
SocietApi au incheiat, In legatora cu derularea Ofertei, un acord in care fiecare acponar implicat a emis
rcnun\Ari la diversele drepturi de care beneficiaza potrivit Contractului dintre Acponari. Prio urmare,
formalitiiple previizute pentru incetarea Contractului dintre Acponari au fost Indeplinite. In continuare,
Contractul dintre Acponari inceteazii la intrarea in vigoare a Optiunii de vanzare a IFC, potrivit unci prevederi
exprese din acesta din urmii, aceasta data fiind Data Decontiirii Ofertei.

Acponarii Societalii Ii Societatea au incheiat, la 24 noiembrie 2016, un Acord de incetare a Contractului


dintre Acponari conform ciirnia Contractul dintre Ac\ionari va inceta la Data Decontiirii Ofertei.

Cootracte referitoare la Ofertii


Pentru detalii privind contractele referitoare la Oferta, vii rugiim consulta\i sec\iunea "- Subscriere ~i
Vanzare" din prezentul Prospect.

200
CADRUL LEGAL DE REGLEMENTARE AL SECTORULUI MEDICAL iN ROMANIA

in Romania, secloruI medical esle reglemental de legislalie specificii, in special de Legea Reformei SiilllitAlii .
Dispoziliile Legii Reformei SiiniitAlii se completeazli cu prevederile Ordonan!<,i Guvemului Dr. 124 din
29.08.1998 privind organizarea si functionarea cabinelelor medicale, respecliv ale Ordonanlei de Urgen!A Dr.
83 din 19.06.2000 privind organizarea ~i functionarea cabinelelor de liberii practica pentru servicii publice
conexe actului medical. Aile norme legale ~i administrative in vigoare reglemenleaza diferile domenii
specifice ale seclorului medical.

UnitAlile medicale privale din Romania intra sub incidenta legislaliei menlionale rnai sus.

Autorizarea serviciilor medicale

!nfiintarea de unitAli medicale ~i inslalarea de echipamente medicale trebuie .vizale ~i aulorizale de


autoritAlile medicale locale, respecliv regionale aflate in subordinea Minislerului SanAtAlii.

Avizele ~i aulorizatiile trebuie sa fie conforme cu dispoziliile Legii Reformei SiiniitAtii, respectiv cu diverse
condilii aplicabile activitii\ilor medicale sau in legiiturii cu echipamentele.

Finan/area sectorulu; medical

Asislenla de siinatale public. esle garantatA de stal ~i finanlatA de la bugetul de stal, bugelele locale, bugetul
Fondului nalional unic de asiguriiri sociale de siiniitate sau din alte surse inclusiv privale, fonduri exlerne
rambursabile ~i nerambursabile, contracte cu lertii, precurn ~i din contribulii personale ~i plAli direcle.

Unitiilile medicale private pot incheia un acord cu CNAS in vederea rambursarii unor costuri in limitele
stabilile prin lege.

Asis,e,.,a medicalli

Asistenta medical. profilactica ~i curaliv' se asigurii prin:

(a) cabinete medicale ambulalorii ale medicilor de fumilie ~i de aile specialitiili, centre de diagnostic ~i

tralamenl, laboraloare, precum ~i prin alte unitii\i sanitare pub lice ~i privale;

(b) unitAti sanitare publice ~i privale cu paturi (spitale).

Asislenta medicalii ambulalorie de specialitale fumizeaza donA lipuri de servicii:

(a) servicii preventive, stabilirea diagnoslieului ~i efectuarea tralamentului In regim ambulatoriu;

(b) asigurarea contiouiliilii de diagnostic ~i terapeutice prin inlegrare eu asislenla medical. primara ~i eu cea
spitaliceascii.

Furnizarea serviciilor medicale in regim ambulatoriu se realizeazii prin inlermediul (i) ca dieale
(de stat sau private), (ii) al unil'lilor medieale eu personalilale juridicii, respecliv (iii) al 'inetelor m~
din structura inslitutiilor. ,J fi. C I:f!
SIP'.r;J# "
Autorizarea desfi4urlirii de activitiiJi medicale % APR06A"{
'("?~
Cabinelele medicale se 1nfiinleaz' la cererea medicului litular sau a medicilor asociali . ~!\ 'etAlii
civile medicale, actul de infiintare fiind certificalul de lnregistrare In Registrul unic al cabinelelor medicale
lnlocmil ~i pastral de auloritalea sanitara publicA. Certificatul de inregistrare se elibereazli printre allele in
baza aUlorizaliei de libera practica a medicului titular sau a asocialilor ~i a avizului Colegiului Medicilor din
Romania. Acesla din urmii se obline in baza aUlorizaliei de Iiberii practicii ~i a dovezii detinerii legale a
spaliului ~i nurnai dupii veriflcarea existenlei unei dotiiri minime (care difer' In func\ie de specialitalea
abordatii).

201
CabinelUl medical funclioneaza in baza unui (i) aviz sanitar, care reprezintA prima etapa de verificare a
normelor de igienii ~i siiniitale publica, ~i (ii) a unei aUloriza\ii sanitare de func\ionare, care se elibereaza de
caire direc\iile de sanalale publica ~i care se vizeazii anual.

Cabinetele medicale pol desfli~ura activitA\i de radiodiagnostic, imagisticii medicalii ~i aile aClivilali medicale
~i conexe aclUlui medical, cu avizul Minislerului SiiniitA\ii ~i al Minislerului Educa~ei ~i Cercelani.
Dispozitivele medicale folosile in cursul acordani asistenlei medicale fac obiecrul unui control periodic
realizat la un interval de maxim trei ani.

Inspeclia sanilara din cadrul direcliei de saniilale publica poale retrage temporar sau dcfmiliv aulorizalia
sanilara de func\ionare, consecinla retragerii constimd in suspendarea activitiilii cabinelUlui medical.

Clinicile reprezinla socielii\i care reunesc activitalea mai mullor cabinele medicale. Clinicile parcurg uo
praces de aulorizare similar cu eel descris mai sus in legatura cu cabinetele medicale.

Spitalele private

Spitalul esle definil in legisla\ia aplicabila ca fiind 0 unitate sanitarii cu paturi, de utilitate publica,' cu
personalitate juridica, care furnizeaza servicii medicale. Serviciile medicale acordate de spital pot fi
preventive, curative, de recuperare ~ilsau paleative.

Spitalele pol fi (i) publice (organizale ca inslitulii publice) Ii (ii) privale (organizale ca persoane juridice de
drept prival), existimd ~i posibilitale ca intr-un spital public sa functioneze seclii private.

Spitalele private se infiin\"aza in baza avizului Ministerului SiiniitA\ii ~i func\ioneaza in baza uoei autoriza\ii
sanitare de funclionare.

Dupa oblinerea autoriza\iei sanitare de func\ionare, spitalul intra, la cerere, in proccdura de acreditare.
Acreditarea reprezinlii procesul de validare a conformitA~i caracteristicilor serviciilor de sanatale, in urma
camia uoitA\ile sanitare sunt clasificate pe calegorii de acreditare. Acreditarea unitA\ilor sanitare eSle flicutii de
catre Auloritalea Na~onala de Management al Calitii~i in Siiniitate. Spitalele l!i pot modifica struclura
organizalorica !i se pot reorganiza, restructura sau i~i pot schimb. sediul ~i denumirea numai cu avizul
Ministerului Siiniilii\ii. Struclura organizalorica unui spilal poate cuprinde, dupa caz: sec~i, laboratoare,
servicil de diagnostic ~i tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice ~i administrative,
serviciu de asistenla prespitaliceasca ~i transport urgenle, structuri de primiri urgen\" ~i alte structuri aprobate
prin ordin al ministrului siinatalii.

Asisten". jarmaceutica

Asistenla farmaceutica se asigorii prin preparare. ~i eliberarea medicamentelor ~i a allor prod use stabilite prin
ordin al ministrului sanata:~ii, cum ar fi: produse cosmetice, dispozitive medicale, suplime'll,,~amliii~",
allele. Punerea pe piala a medicamenlelor ~i activitatea de farmacovigilenlA se realiz prin p~l~
dislincte. ? ASIj \
Laboratoarele medicale % P,PR06Jl;1 i
Laboralorul de analize medicale este unitalea apar~mlnd sistemului public sau prival, cu sau
"".. a ""Ie
juridicli, furnizoare de servicii medicale de laboralor, care indud:

(a) examinarea materialelor provenite din corpul uman prin diverse metode ~i lebnici cu scopul de a fumiza
informa~i sau pentru evaluarea stiirii de sanatate a pacientului;

(b) consultan\i! privind interpretarea rezultalelor investiga\iilor efeclUate ~i ale eventualelor invesligaJii
ulterioare necesare.

202
Laboratoarele medicale functioneaza in baza unei autorizatii sanitare de functionare emise de autoritatile de
sanatate publica, in baza declaratiei pe propria raspundere referitoare la asigurarea conformiirii la nonnele de
igiena ~i de sanatate pUblica. Aceasta autorizatie sanitara este vizata anual.

Ministerul Siiniitii\ii, prin structuri\e sale specializate, controleaza periodic indeplinirea condi\iilor de
autorizare de catre laboratoarele de analize medicale.

Cabinetele stomatologice

Profesia de medic stomatolog este exercitata in Romania de catre persoane fizice posesoare ale unui titlu
oficial de calificare in medicina dentara, care sunt membri ai Colegiul Medicilor Denti~ti din Romania
("CMDR"). Medicii stomatologi i!i exercitii profesia pe baza certificatnlui de membru al CMDR avizat anual
pe baza unei asiguriiri de raspundere civila pentru gre~eli in activitatea profesionala, valabila pentru anul
respectiv.

Cabinetele de medicina stomatologica functioneaza in baza unei autorizatii sanitare de functionare emisa de
autoritiitile de siiniitate publica din Romania. Controlul !i snpravegherea profesiei de medic stomatolog se
realizeaza de Ministerul Siiniitatii ~i de CMDR.

Aspecte de mediu si siguranfa cliidirilor in care se desfi40arii aclivitiili medicate

Aspeete de mediu

Cabinetele medicale se supun unor obligatii specifice cu privire la evacuarea de~eurilor. Producatorul de
de~euri este responsabil pentru evacuarea !i gestionarea de~eurilor in conformitate cu legislatia aplicabila. In
special, de!eurile trebuie sa fie colectate separat, cu mentiunea ea producatorul de de!euri poate subcontracta
evacuarea ~i gestionarea acestora catre dive~i subcontractori de servieii. In plus, dupa eaz, de~eurile din
activitii\i de sanatate care implica riscuri infec!ioase pot fi supuse reglementarilor aplicabile transportului de
obiecte periculoase.

Laboratoarele de analize medicale trebuie sa aiba in dotare, eu precadere, recipiente pentru colectarea separata
a de~eurilor pe categorii: de~euri periculoase (infeetioase, taietoare-intepatoare, chimice ~i fannaceutice) ~i
de~euri nepericuloase, asimilate celor menajere. Laboratoarele de analize medicale trebuie sa incheie cu
societati specializate un contract de eolectare ~i neutralizare a de~eurilor sau sa aiba in dotare un sistem
propriu de neutralizare a de~eurilor.

Nerespectarea legislatiei aplicabile atrage sanctiuni administrative (inclusiv amenzi). In cazul in care
nerespectarea normelor produce daune, producatorul !i1sau destinatarol de~eurilor poate ras " ~tffiii
chiar pena\. c,'"
... ~
Sf ~~ ,
Aspeete de siguranfa cliidirilor '"
\; t , :': "i>
~ p\>.Oep' :
Cladirile in care cabinetele medicale ~i respectiv spitalele i~i desfii~oara activitatea sunt ~lse normel
aplicabile facilitatilor deschise publicului. Prin urmare, cladirile sunt supuse controalelor . til
efectuate de catre autoritatile de resort.

Activitiitile desfii~urate in cadrul cabinetelor medicale !i cele desf'~urate in cadrul spitalelor se supun unor
reguli de siguranta ~i de mediu, iar furnizorii de servicii medicale trebuie sa asigure conformitatea aeestora cu
legisla!ia referitoare la:

instalatiile pentru protec!ia mediului,

siguranta in caz de incendiu ~i siguranta electrica,

protectia impotriva riscurilor legate de materialele care conlin azbest, impotriva expunerii la agen!i

203
biologici si radiatii ionice,

utilizarea apei calde pentru motive sanitare, ~i

Utilizarea gazelor medicale.

Reglementari pentru siguranla pacienlilor

Cabinetele medicale ~i spitalele sunt supuse unor reglementiiri de sauatate in legatnrii cu siguraota pacien\ilor,
inclusiv prevenirea ~i controlul asistentei medicale asociate cu infecpi, riscuri ~i incidente care implica
dispozitive medicale.

Drepturile pacientului

Pacienlii se bucurii de libertatea de a alege unitatea medicalii (dintre institulii private sau de stat) in care
doresc sa beneficieze de tratament medical. Unitatile medicale private vor incheia un contract de prestari
servicii medicale cu pacientii, contracte care contin clauze privind servicii de ingrijire, iar in cazul spitalelor
private vor fi incluse ~i clauze privind cazarea pacienplor. Aceste contracte trebuie sa respecte cateva principii
generale ~i obliga\ii impuse institu\iilor de asistenlii medicalii prin Legea m. 4612003 privind drepturile
pacienlilor:

unita\ile medicale trebuie sa aplice un standard clit mai inalt de calitate, in conformitate cu resursele
umane, finaociare ~i materiale de care dispune societatea, conform art. 2 din Legea m. 4612003;

unitii\ile medicale trebuie sa respecte dreptul pacienlilor de a fi informa\i cu privire la serviciile medicale
disponibile, dar ~i dreptul de a informa pacien\ii asupra stiirii de saniitale, a inlervenliilor medicale
propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, inclusiv in legatura cu neefectuarea tratamentului ~i
nerespectarea recomaodiirilor medicale, precum ~i cu privire la date despre diagnostic ~i prognostic;

unita\ile medicale trebuie sa respecte dreptul pacientului de a fi respectat ca persoana umana, rara uicio
discriminare;

nerespectarea de catre personalul medico-sauitar al unitii\ilor medicale a confiden\ialitii\ii datelor despre


pacient, respectiv a actului medical, atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contravenponala sau
penalii, conform prevederilor legale.
~~~A.VEGI1.f:
'".,
Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de starea de sanatate s:Q. '" r.: '1'\.
Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de starea de sauatate este reglementatii in L ~ea~~l)'OflI
pentru protec\ia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ~i lib era c I~~qcesto~
date, care implementeazii in Romania Directiva 95/46IEC din 24 octombrie 1995 p '\Ud~~ .
persoanelor fizice in ceea ce prive~te prelucrarea datelor cu caracter personal ~i libera circulatie a ac r teo
in general, colectarea datelor cu caracter personal trebuie efectuata in scopuri detetminate, explicite ~i
legitime. Legea impune operatorilor, printre altele, obligatii cu privire la infonnarea persoanelor vizate, la
con\ioutul datelor personale ce pot fi prelucrate, la confiden\ialitate, precum ~i obligalii de notificare a
autoritii\ii de supraveghere.

Datele cu caracter personal privind starea de saniitate nu pot fi prelucrate decat in cazuri limitate, care includ
situatiile in care (i) persoana vizata ~i-a dat in mod expres consimtfunantul sau (ii) prelucrarea este necesara in
scopuri medicale ~i in interesul persoanei vizate.

Prelucrarea datelor privind starea de sanatate poate fi efectuata numai de ditre ori sub supravegherea unui
cadru medical, cu conditia respectiirii secretului profesional, cu excep\ia situa\iei in care persoana vizatii ~i-a
dat in scris ~i in mod neechivoc consimtamantul, atata timp cat acest consimtfunant nu a fost retras, precum ~i
cu exceptia situatiei in care prelucrarea este necesara in vederea unui interes public.

204
Nerespectarea dispozitiilor Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal constituie contravenlie, dad.
nu este sAvaqita in astfel de condilii incat sa constituie infracliune, ~i se sanclioneazA cu amenzi de la 500
RON pana la 50.000 RON.

La 27 aprilie 2016 a fost adoptat Regulamentul (UE) 679/2016 privind proteclia persoanelor fizice in ceea ce
prive~te prelucrarea datelor cu caracter personal ~i privind libera circulalie a acestor date ~i de abrogare a
Directivei 95/46/CE. Acest Regulament se va aplica de la 25 mai 2018. Regulamentul nu modificii substanlial
prevederile descrise mai sus in legatorA cu proteclia datelor cu caracter personal in domeniul siinAtAlii. Unele
dintre cele mai importante modificAri aduse de acest regulament sunt insA majorarea amenzilor administrative
aplicabile pentru incAlcAri ale prevederilor de proteclie a datelor personale, care pot ajunge pana la cea mai
mare valoare dintre 20.000.000 EUR sau 4% din cifra de afaceri mondialil totalA anuala corespunziltoare
exercitiului financiar anterior.

205
REGIMUL FISCAL

Rezumatul de mai jos cu privire la anumite implicalii fiscale privind venirurile in Romania ca urmare a
definerii ACfiuniior se bazeaza pe legi, reglementari, decrete, solufii fiscale, convenfii (tratate) privind
evitarea dublei impuneri, decizii de practicii administrativii # judiciarii in vigoare 10 data in/oemirii
prezentului Prospect. Pol insii surveni modificiiri SQU in/erpre/iirt de natura legislatiwi. judiciara sau
administrativii care pot afecta sau modifica comentariile ~i concluziile prezentate in cele ce urmeazii. Oriee
asifel de modificari sau interpretari pot opera retroactiv ~i ar putea afecta regimul fiscal ap/icabil
de/inatorilor de ACfiuni. Acest rezuma! nu ;~i propune sa constitute 0 opinie /egald sou sii traleze (Date
aspectele de ordin fiscal care pot prezenta relevanla pentru un definator de Acliuni. Fiecarui potenfial
investilor i se recomandii cu tiirie sa ape/eze la propriii consultanfi fLScali in ceea ce pYive~te anumite
consecinle fiscale care decurg din delinerea # fnstriiinarea ACliunilo1; inclusiv cu privire la incidenla ~i
efectu/ oricaror altor reglementari sau tratate fiscale ~i la modificarile in curs sau la propunerile de
modificare a legislafiei fiscale ap/icabi/e la data prezentului Prospect, precum $i in legiitura cu orice
modificari efective care afecteazii legislalia fiscala ap/icabi/ii ulterior acestei date.

Aspecte privind regimul fiscal din Romania

Urmatoarele informalii reprezinta un rezumat al celor mai importante considera\ii fiscale din Romania
relevante pentru de\inatorii de Ac\iuni.

Acest rezumat se bazeaza pe legisla\ia, reglementmile ~i procedurile administrative din Romania ~i UE in


vigoare la data prezentului Prospect care se pot modifica ~i nu reprezintii 0 opinie juridica sau 0 analiza
cuprinzatoare a tuluror posibilelor implica\ii fisc ale care ar putea fi relevante pentru persoanele juridice ~i
fizice romme ~i straine in legalura cu Ac\iunile.

Anterior investi\iei in Actiuni, poten\ialii investitori ar trebui sa fie asista\i de consultan\i fiscali ~i financiari
proprii privind reglementiirile fiscale la nivelul Romaniei ~ilsau la nivelul UE aplicabile situatiei specifice a
acestora, inclusiv aplicabilitatea tratatelor pentru evitarea dublei impuneri, modificari in curs sau propuse
privind legile fiscale aplicabile la data prezentului Prospect ~i orice modificari efective ale legilor fiscale
aplicabile ulterior acestei date.

Conform Legii nr. 22712015 privind Codul fiscal cu modificarile ~i completiiriJe ulterioare, in vigoare
incepand cu data de I ianuarie 2016 ("Codul fiscal") ~i Normelor de aplicare aferente (aprobate prin
Hotru-iirea de Guvern nr. 112016 privind Nonnele de aplicare a Codului fiscal, cu modificru-ile ~i co '" ~~
ulterioare) (nNormelen),. anumit~ .ti~uri de ~e~itUri primite de.nerezidenti sau rezidenti din Ro
strainlitate fac oblectul unpozltaru In Romarua la cotele de lmpozltare stab!l,te de Codul fis ;ii. I
a sau d! ,.
'
"'1
< '
Codului Fiscal: ~ .pROt;l'>-"I ~
~~I .A;

"rezident" inseamnA mice persoanA juridica. romana, orice persoana juridicA so-AinA av" '1Qcul
exercitare a conducerii efective in Romania, orice persoana juridica cu sediul social in Ro-"::
Ro.
= =---
infiintatA potrivit legislatiei europene, ~i orice persoana fizica rezidentA.

"perso8ni flZici rezidentin inseamna Olice persoanli lizica care: fie (a) are domiciliul in Romania;
sau (b) are centrui intereselor vitale in Romiin.ia; sau (c) este prezent;!, in Romiin.ia pentru 0 perioad;!'
sau mai multe perioade ce depa~esc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni
consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat; sau (d) este cetatean roman care lucreaza in
strainiitate, ca functionar sau angajat a1 Romiin.iei intr-un stat strain. Prin exceptie de la prevederile
literelor (a)-(d) de mai sus, nu este persoana lizic;!, rezidentii un cetAtean strltin eu statut diplomatic sau
consular in Romania, un cetAtean strAin care este angajat ori funcponar al unui organism international

206
~i interguvemamentalinregistrat in Romania, un cetlitean striiin care este functionar sau angajat al unui
stat strAin in RomAnia ~i nici membrii familiiJor acestora;

"nerendent" inseamna orice persoana juridica straina, orice persoana fizica nerezidenti ~i orice alte
entitliti striline, inclusiv organisme de plasament colectiv In valori mobiliare, rarii personalitate juridica,
care flU sunt inregistrate in Romania, potrivit legii;

"persoana fizici nerezidenti inseamna OJice persoana flzidi care fiU indepline~te conditiile pentru a
l1

fi considerata persoana flZica rezident!;

"persoana juridici strains" inseamna orice persoana juridicii ce flU este persoana juridica romADA ~i
orice persoanii jurididi infiintatA potrivit legisiatiei europene, care nu are sediul social in Romania;

"persoani juridici romaui" inseamna orice persoana juridici! care a fost infiintatA ~i functioneaza in
conformitate cu legislatia din Romfuria; ~i

"perso8nR juridici inftintati potrivit legislltiei europene" lnseamna orice persoana juridici
constituitA in conditiile ~i prin mecanismele previlzute de reglementiirile europene.

Impozitarea dividendelor

Cota de impozitare
Dividendele platite de persoanele juridice romane catre persoane juridice sau fizice (fie rezidenti fiscali In
Romania, fie nerezidenti) sunt supuse unui impozit de 5%, cu retinere la sursa.

Scutirea de la plata impozituiui pe dividende aplicabil definatorilor de ACfiuni, In anumite condifii


Detinatorii de Actioni, persoane juridice romane, pot fi eligibili pentru scutirea de la plata impozitului pe
dividende de 5%, cu retinere la sursa, confonn prevederilor Directivei 2011/961UE a Consiliului privind
regimul fiscal comun care se aplica societlitilor-mama ~i fIIialelor acestora din diferite state membre
("Dlrectlv. privind Regimul Fiscal aplicabil Societiitilor-Mamii ~i Filial,lor .cestora" care a fost
lranSpusa in legislatia nationalll a Romfuriei), cu conditia ca ac~tia sa fi detinut, la data platii dividendelor,
minimum 10% din Actiuni pe 0 perioada neintreruptli de un an, implinitli la data platii dividendelor.

ConfOIm Directivei privind Regimul Fiscal aplicabil Societlitilor-Mama ~i Filialelor acestora, detinatorii de
Actiuni, persoane juridice care sunt rezidenti fiscali !ntr-un stat membru al UE pot beneficia de acee~i scutire
de impozit cu retinere la sursa pe dividende ca ~i persoanele juridice rezidente din punct de vedere fiscal in
Romania, sub rezerva respectarii condip.ilor menponate mai sus. De asemenea, det:in!torii de Actiuni
organizati ca persoane juridice trebuie sa aibii una din formele de organizare previlzute de Dire~" ..
Regimul Fiseal aplicabil Societatilor-Mama ~i Filialelor acestora ~i sa plateasc;; unul din impoz"0f8'~revazu~'I'<"",,
de Directiva privind Regimul Fiscal aplicabil Societatilor-Mama ~i Filialelor acestora sau un ~p~9'i;' "\
impozitului pe profit (fara posibilitatea unei oPtiuni sau exceptliri) in statui de origine al acest ~ . 'OBA1 f(
o APR ~
in cazul in care conditia referitoare la perioada minima de detinere de un an nu este indeplinit '1.. data platii,
impozitul pe dividende de 5%, cu retinere 1a sursa, va fi aplicat de societatea romana platitoare a ~.;dj!l!!It>'1l;('
insa, ulterior, in anul fiscal in care conditia este !ndeplinitii, impozitul platit poote fi recuperat.

Pentru a beneficia de scutire de la plata impozitului pe dividende In Romania conform Directivei privind
Regimul Fiscal aplicabil Societlililor-Mama ~i Filialelor acestora, un depnator de Actiuni persoana juridica
rezident intr-un stat membru UE trebuie sa prezinte, direct sau prin agentul custode al acestuia, persoanei
juridice romiine platitoare de dividende, originalul sau copia legalizatli a certificatului de reziden\ii fiscal;;
eliberat de autoritatea fiscalll din statui respectiv sau un alt document eliberat de caire 0 altli autoritate dedit
cea fiscala, care are atributii in domeniul certificani rezidentei conform legislatiei interne a acelui stat, prin

207
care sil confrrme rezidenta fiscalil a acestuia la data la care sunt pliltite dividendele, precum Ii 0 declara\ie pe
proprie raspundere in care se indica indeplinirea conditiei de beneficiar in situatia aplicarii legislatiei Uniunii
Europene, insotite de 0 traducere autorizata in limba rom.na.

De asemenea, sunt scutite de plata impozitului dividendele distribuite/pliltite de 0 persoanil juridicil romfulii
fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat Ii organelor administra\iei
pub lice care exercitil, prin lege, drepturile !i obliga\iile ce decurg din calitatea de ac\ionar al statului romiln la
acea persoana juridica romana.

Aplicarea convenliilor pentru evitarea dublei impuneri privind delinatorii de ACfiuni nereziden(i (persoane
fizice sau juridice)

In cazul in care nu se aplicil prevederile Directivei privind Regimul Fiscal aplicabil Societil\ilor-Marnil Ii
Filialelor acestora, impozitul pe dividende de 5%, ell retinere la sursa, impus confonn legislatiei fiscale
romane, poate fi redus sau eliminat in func\ie de statui de reziden\ii al de\iniitorului de Ac\iuni nerezident
(persoanil fizicil sau juridicil), potrivit conven\iilor pentru evitarea dub lei impuneri (dacil este cazul) in vigoare
incheiate intre Romiiuia Ii statui de rezidenlil al de\iniltomlui de Ac\iuui nerezident.

Pentru a beneficia de prevederile convenliilor pentru evitarea dublei impuneri, un de\iniltor de Ac\iuui
nerezident trebuie sa prezinte in original sau copie legalizata, insotit de 0 traducere autorizata in limba
romana, certificatul de reziden\ii fiscalil eliberat de autoritatea fiscalil din statui respectiv sau un alt document
eliberat de ciltre 0 autoritate (altil autoritate dedit cea fiscalil), care are atribu\ii in domeuiul certificiirii
rezidenlei conform legisla\iei interne a respectivului stat, care trebuie sil fie valabil pentru exerci\iul financiar
in care impozitul este datorat. In lipsa unui certificat de reziden\ii fiscala la data pla\ii dividendelor, impozitul
cu relinere la sursil pe dividende va fi aplicat la cota integralil de impozitare. Ac\ionarul nerezident poate
furniza certificatul de reziden\ii fiscalil in termen de cinci aui (termen de prescrip\ie) de la data plil\ii
dividendelor pentru a putea solicita 0 rarnbursare a impozitului pliltit in plus (daca este cazul).

Dec/ararea $i plata impozitului pe dividende

Impozitul pe dividende se declaril !i se platelte la bugetul de stat pima la data de 25 mclusiv a luuii urmiltoare
celei in care se distribuie/plate!te dividendu!' In cazul in care dividendele distribuite nu au fost pliltite piinii la
SIar!itul anului in care s-au aprobat situa\iile fmanciare anuale, impozitul pe dividende aferent se pliltelte piinii
la data de 25 ianuarie a anului urmiitor. Societatea romfulii care pliltelte dividendele are obliga\ia sil relinii, sil
declare Ii sil plateascil impozitul pe dividende relinut ciltre bugetul de stat.

Schimbiiri viitoare referitoare la impozitarea dividendelor


In prezent nu sunt preconizate modificiiri ale Codului fiscal actual cu privire la impozitarea dividendelor. Cu
toate acestea, este posibil ea in perioada u.rmatoare sistemul de impozitare a dividendelor sa sufere m J%W'~~,
care pot avea un impact asupra valorii nete a dividendelor platite deliniltorilor de Ac\iuni. '"",y,~"" "~'9"'''
; Ii\. ~~ \ ,
Impozitarea cli~tigarilor de capital "... ~iJ.' .. ",
'i PR06t<1Ji>
~~ I>.
Cota de impozitare
In general, valoarea impozabilil care rezultil din transfeml de valori mobiliare este calculatA ca djifi~
.."
& . !!I!~'
.
.>;

pozitiva intre pretul de vanzare ~i valoarea fiscala de achizitie a acestora, inclusiv orice comisioane, taxe sau
alte sume platite, aferente achizitionariilvilnzarii unor astfel de valori mobiliare. Contonn legislatiei fiscale
din Romania, ca~tigurile de capital realizate de persoane juridice sau fizice din vanzarea de Actiuni sunt
supuse impozitiirii Cll 0 corn de 16%.

208
Scutirea de fa plata irnpozitului pe ca~tiguri de capital aplicabila delinatorilor de ACliuni, in anurnite
condi/ii
Ca~tigul de capital oblinut de deliniitorii de Ac\iuni, persoane juridice rezidente in Romania sau intr-un stat
cu care Romania are incheiatA 0 convenlie pentru evitarea dub lei impuneri poate fi neimpozabilin Romania
eu eonditia ea aceltia sa fi de\inut, la data vilnzlirii titlurilor de participare, pe 0 perioadii neintrerupta de un
an minimum 10% din capitalul social al societAtii la care are titJurile de participare.

Aplicarea convenliilor pentru evitarea dublei impuneri

In cazul in care seutirea de mai sus nu este aplicabila, impozitul pe c~tigurile de capital impus asupra
nerezidentilor confonn legisla\iei fiscale romane poate fi redus la zero in baza convenliei pentru evitarea
dub lei impuneri incheiate intre Romania ~i statui de rezidentA al vlinziitorului Acliunilor.

Pentru a beneficia de prevederile convenliei de evitare a dublei impuneri aplicabile, un vilnzator de Ac\iuni
nerezident trebuie sa oblinii un certificat de rezidenla fiscala emis de autoritatile fiscale din statui sau de
rezidenlii care trebuie sa fie valabil pentru anul fiscal in care au fost realizate c~tigurile de capital ~i trebuie
sa punA acest certificat la dispozi\ia intennediarului din Romania care efectueazii tranzac\ia sau, daca niciun
intennediar nu este implieat, sa punA acest certificat direct la dispozilia societa\ii ale cOrei valori mobiliare
sunt vandute. tn lipsa unui certificat de rezidenlll fiscala la data realiziirii ca~tigurilor de capital din vilnzarea
de Ac\iuni, se aplica impozitul de 16% din Romania pentru ca~tiguri!e totale ob\;n"te~ Viln7Atorui de Actiuni
nerezident poate furniza ulterior certificatul de rezidenlii fiscala valabil la data plalii in telIDen de cinci ani
(termen de prescriptie) de la data plalii pentru solicitarea rambursiirii impozitului platit in plus (daca este
cazul).

To~i, existA situa\ii eand anurnite conventii pentru evitarea dublei impuneri semoate de Romania cu anumite
state nu ofera proteclie impotriva impozitului datorat in Romania pe c~tigurile de capital; cu tidu
exemplificativ (~i nu limitativ) 0 aslfel de situalie este cea in care veniturile sunt oblinute de nerezident ca
unnare a vIDlzmi de actiuni depnute mtr-o societate romaneasca ale carei active sunt fonnate in totalitate sau
in principal din proprietiili imobiliare situate pe teritariul Romaniei.

Declararea # plata impozilu/ui pe ca.,tigurile de capital de caire p ersoane fzzice rezidenle sau nerezidenle

Persoanele flZice rezidente care realizeaza ca!tiguri de capital din vilnzarea de acliuni delinute la societii\i
listate din Romania (inclusiv Actiunile) trebuie sa depunii la organul fiscal competent 0 declara!ie fiscala
annala privind cil!tigurile de capital realizate in exerci\iul fmaneiar respectiv pana la data de 25 mai (inclusiv)
a anului urmator. Pe baza acestei declara\ii, organul fiscal competent stabile~te impozitul annal ~Y rrrl'tF'\'
'"
aplicarea cotei de impozit asupra cil'tigului net annal impozabil realizat din transferul titlurilor !:.particiR ~~
detinute.' ~ t'!'I.
"g4
'5 :{-
~
' sa. ~ epl1neascii
Regu11'1 e de mal' sus se ap I'leax de asemenea ~l. persoaneI or liz'Ice nereZl'dente care trebute .oR 06;'1, ~
obliga\iile de plata a impozintlui ~i sa depuna deelara\ii fiscale in legl\tura cu inlpozitul pe c ~. gu~
capital datarate in Romania, pentru care au obliga\ia sa se inregistreze la organul fiscal competent. In ceea ce
prive~te inregistrarea fiscala, persoanele fizice nerezidente tara domiciliu fiscal in Romania, care au obligapi
fiscale in Romania, trebuie sa deseomeze un imputernicit, cu domiciliul fiscal in Romania, care sa
indeplineascii, in numele ~i din patrimoniul pliititoruiui, obliga\iile acestuia din urma falll de organul fiscal.
Obligalia de a desemoa un imputernieit nu se aplica contribuabililor care sunt rezidenti intr-un stat membru
UE, un stat din Spaliul Economic European sau un stat cu care Romania a incheiat un acord interna\ional
pentru cooperare administrativa fiscala ~i recuperare de creanle fiscale. Persoanele flZice nerezidente nu au
obligatia de a declara in Romania ca~tigurile/pierderile care rezultA din tranzae!ii efectnate in cursul unui an,
cu condi\ia ca convenlia de evitare a dublei impuneri incheiata intre Romania ~ i tara de rezidenla a persoanei
fizice sa nu men\ioneze dreptul de impunere pentru Romania !i persoana flZica nerezidentA respectiva sa puna

209
la dispozilia socieliilii certificatul sAu de rezidenta fiscala.

Declararea # plata impozitu/ui pe clitigurile de capital de cafre persoane juridice romane

Daca niciuna dintre scutirile de mai sus nu se aplica, c~tigurile de capital realizate de 0 societate romaneasca
din viinzarea de ac(iuni delinute la 0 alt. societate romiineasca (inclusiv Acpunile) vor fi incluse in rezultatul
impozabil al societapi (profit sau pierdere) ~i vor fi supuse impozitulni pe profit, dupa caz. De regula,
declararea ~i plata impozitului pe profit se efectueaza trimestrial, piina la data de 25 inclusiv a primei luni
urmiitoare incheierii trimestrelor I-III. Definitivarea ~i plata impozitului pe profit aferent anului fiscal
respectiv se cfectueaza piinli la data de 25 inclusiv a celei de-a treia luni de la incheierea anului fiscal (de
exemplu piinli pe 25 martie, inclusiv, a anului urmiitor, daca anul fiscal coincide cu anul calendaristic), care
este termenul de depunere a declaraliei anuale privind impozitul pe profit.

incepiind cu data de I ianuarie 2013 majoritatea contnbuabililor pot apia pentru declararea ~i plata
impozitului pe profit prin plap anticipate trimestriale. Termenul piinli I. care se efectueaza plata impozitului
pe profit anual este termenul de depunere a declarapei privind impozitul pe profit.

Declararea fi plata impozitului p e cQtigurile de capital de catre persoane juridice striiine

De regula, 0 persoana juridica striiinA care obline venituri din viinzarea Acliunilor trebuie sa se inregistreze la
Ol-ganul fiscal competent in vederea declaritrii ~i pla!ii impozitului pc c~tigurile de capital catre autoriliitile
fiscale din Romiinia. Procedurile privind declararea ~i plata impozitului pe profit sunt similare celor apJicabiJe
pcrsoanelor juridice romane. Orice vanzator nerezident de Acp.uni poate desemna un imputemicit in Romania
pentru a indeplini aceste obligatii fiscale.

Dad vanzatorul nerezident dore~te sa beneficieze de prevederile unei convenlii pentru evitarea dublei
impuneri in ce prive~te impozitarea c~tigurilor de capital din Romiinia, acesta trebuie sa furnizeze un
certificat de rezidenta fiscala (care indreplii,e~te vanzalorul nerezident sa invoce proteclia convenpei pentru
evilarea dub lei impuneri) societalii ale carei valori mobiliare sunl viindute. DacA vanzalorul nerezident are
obligapa de a depune 0 declarape fiscala in Romania pentru alte tranzacpi efeclUale pentru care convenpile de
evitare a dub lei impuneri nu ofera scutiri de impozile in Romania, la depunerea acestei declarapi fiscale in
Romania, viinzlilorul trebuie sa anexeze 0 copie legalizatA a certificatulni de rezidenla fiscala ~i 0 traducere
legalizatii in Iimba romiinii a acestuia pentru situaliile in care viinzatorul a bencficiat de un trap'! ~fl'S
fuvorabil potrivil prevederilor convenliei de evitare a dublei impuneri aplicabile in cazul ace ~~~ti~ '\:
capital. I!' &!it.-:"
'e ~
\, p.I'ROa/l."{ ;;
Alte aspecte privind impozitarea
"''...
Ca regulii generala, contribupile sociale nu sunt datorate pcntru veniturile din invcstipi (care inc ~<miW<!
din dividende ~i c~tigurile de capital), in cazul in care investitorul persoana ftzica obline ~i alte venituri, ca
de exemplu venituri din salarii sau venituri din activitap independente, precum ~i din pensii sau din alte
indemnizapi sociale sau in cazul in care veniturile din investilii (inclusiv veniturile din dividende ~i ca~tiguri
de capital) sau veniturile din alte surse, ~a cum sunt definite in Codul fiscal, sunt singurele venituri primile
de persoanele fizice ~i nivelullor lunar esle sub nivelul salariului minim brut pe tara (1.250 RON incepiind eu
1 rnai 2016). incepand cu ianuarie 2017 contribupa individuala de asigurilri sociale de sanatate de 5,5% se va
datora pentru veniturile din investitii indiferent dacA pcrsoana respectiva realizeaza ~i alte tipuri de venituri,
cu exceptia cazului in care venitul din investipi esle singurul venit obpnut de persoana fizica iar nivelul anual
al acestuia este mai mic decal nivelul a 12 salarii minime brute pe lara. incepand cu acee~i data se va
introduce ~i un plafon maxim lunar pentru baza de calcul a contribuliei de saniitate la valoarea a cinci ori a
c~tigului salarial mediu brut publicat prin legea bugetului asiguriirilor sociale de stat. Pentru ce!Alenii strliini,
obligapile privind plata contribuliilor sociale in Romiinia depind de statutul de rezidenta (drepl de ~edere in

210
Romania) ~i de prevederile din regulamentele aplicabile (pentru cetalenii UE) ~i din tratatele bilaterale in
domeniu.

211
SUBSCRIERE ~I VANZARE

Rezumatul Orertei

in cadrul Ofertei, Actionarii Vanziltori vor oferi spre vanzare un numiir maxim de 8.840.480 Actiuni existente
("Actiuoile Orerite") constand intr-un numiir de 8.036.800 Actioni de Bazii - dintre care un numiir de
6.621.236 Aqiuni oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i un numiir de 1.415.564 Actiuni
oferite de International Finance Corporation - ~i intr-un numiir maxim suplimentar de 803.680 Actiuni
Supraalocate - dintre care un numiir de 662.124 Acliuni Oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited
~i un numiir de 141.556 Actiuni Oferite de International Finance Corporation, membru aI Grupului Bancii

Mondiale.

Acpunile Oferite vor fi oferite la un prel de pan~ la valoarea Pretolui Maxim ~i vor fi vandute la PretuJ Final
de Ofe~ aplicabi! (a se vedea secpunea "-Pre!ul de Ofertii - Prelul Maxim" de mai jos).

Subscrierile pot fi racute incepand cu data de o6...12...?!J.1.b.. ~i pana la data de 1.{-l..l.Q:(J. .. inclusiv,
respectiv timp de 8 (opt) Zi!e Lucrntoare de ciltre !nvestitorii Instituponali (astfel cum sunl definip mai jos) ~i
incepand cu data de fl.1.:.11.2.e.1.t.. ~i pana la data de 1.s..,.1.l ..J.o. ~6 inclusiv, respectiv timp de 7 (japte)
Zile Lucr~toare de clitre Investitorii de Retail (aslfeJ cum sunt definiti mai jos) ("Perioada de Oferti"). in
scopul prezentei sectiuni, "Zi Lucritoare" inseamna 0 zi in care amt piata romaneasca interbancara cat ~i
sistemul de tranzactionare al BVB sunt deschise pentru desra~urarea activitiipi. Acponarii Vanzatori pot
extinde Pecioada de Ofertii sau pot modifica alte date Jegate de Oferla, respectiind in fiecare caz legile din
Rom3nia.

Factoru! de alocare pentru Tr~a Investitocilor de Retail, impreuna cu numiirul fmal al Acpunilor Oferite
alocate vor fi racute pub lice in, ultima zi a Perioadei de Ofertii ("Data Alodirii"), care se estimeazii a fi pe
data de .1.! l.d.L/l.I).{.t Pretol Final de Oferla va fi racut public cel tiirziu in Ziua Lucrntoare imediat
urmiItoare Datei Alociirii (a se vedea secpunile "- Pre/Ul de 0ferla" ~i "-Alocarea ACliuniior Oferite" de
mai jos).

Tranzaclia afereom Actiunilor Oferite va avea loc la data de .1.6..J .l..,,?,fl:(i>. sau in jurul acestei date ("Data
Tranzactiei"), iar lransferu! Acliunilor Oferite se va realiza prin intermediul sisternului Depozitarului Central
din Romania in termen de douil Zile Lucratoare de la Data Tranzactiei (care este data de .1ti',~ sau
in jurul acestei date) ("Data Oecontiirii") (a se vedea secliunea "Decantare" de mai jos) j" ~ Sf ~\

Tran~ele Ofertei ~ . <>0131-\1 ~


'bv- p.\'" ~
Orice investitor roman sau strain, persoanil fizica sau juridicil (eu sau fiira persona' ilte jurid~ oate
subscrie in eadrul Oferlei, eu exeeptia acelor investitori ale eiiror subserieri in eadrul Ofe .ROM nstitui 0
inealcare a legislaliei aplieabile. !nvestitorii care intentioneaza sa aehizilioneze Acpunile Ofecite trebuie sa se
farniliarizeze eu, ~i sa respeete, termenii ~i condipile Ofertei din acest Prospect ~i legile apJicabile Oferlei in
jurisdictiile in care se afiii ~i restrictiile prevazute in sectiunea "Restric!ii de Vanzare *i Transfer" de mai jos.

Ofcrta este impiirtitii in doua ~e ("Tran~ele Orertei") dupa cum urmeazii:

(I) un procent de 15% din Aeliunile Oferite (un numiir de 1.326.072 Aqiuni) va fi oferit initial eatre
Investitorii de Retail (astfel cum aeest termen este definit rnai jos) ("Tran~a Inveslitorilor de Retail");
~i

(2) Actiunile Oferite riimase (un numiir de 7.514.408 Aetiuni) vor fi ofecite Investitocilor Institutionali
(astfel cum acest termen este defmit mai jos) ("Tran~a Inveslitorilor Institutionall").

212
Pentru evitarea orieiirui dubiu, impartirea Ae!iunilor Oferite In Trlllliia Investitorilor de Retail intre Actionarii
Vanzatori va fi urmiitoarea: 1.092.504 de la V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i 233.568 de la
International Finance Corporation, membru al Grupului Blineii Mondiale, iar Impartirea Aetiunilor Oferite In
Tran~a Investitorilor Institutionali mtre Aetionarii Vanzatori va fi urmatoarea: 6.190.858 de la V4C Eastern
Europe Holdings V Limited ~i 1.323.550 de la International Finance Corporation, membru al Grupului Blineii
Mondiale.

Dimensiunea finala a fieeArei Tran~e a Ofertei va fi determinatii de Ae\ionarii Vanziitori impreunA eu


Societatea ~i In urma recomandarii Managerilor, pe boza nivelului subserierilor primite de la investitori, la
Data AlocArii (a se vedea sectiunea "-Alocarea ACliunile Oferite" de maijos). La recomandarea Managerilor,
Ac!ionarii Vanzatori impreuna cu Societatea pot, de asemenea, sa deeida sa realoee Ae\iunile Oferite dintr-o
Tran~ a Ofertei in eealaitA T~ a Ofertei in functie de nivelul de subscriere din cadrul fiecArei Trlllliie a
Ofertei. Realocarea aetiunilor dintr-o Tran~ a Ofertei In eealaitA va fi realizatii larii a altera cotele
corespondente de ae!iuni pentru V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i International Finance
Corporation in numiirul total de ac\iuni din fieeare Tran~a.

in seopul prezentului Prospect:

"Inveslitori Institutionall" inseamna (i) institulii de credit, (ii) finne de investilii, (iii) organisme de
plasament colecti. (fonduri de investi!ii colective, societiiti de investi\ii ~i1sau societiili dc administrare
a investitiilor), (iv) societAti de asigurare, (v) fonduri de pensii ~i soeietii\i de administrare a
respectivelor fonduri, (vi) traderi, (vii) societAli fiduciare (trust companies), (viii) institulii financiare
interna\ionale (IFI), (ix) alti investitori considerali de Manageri a fi investitori institu\ionali in
confonnitate cu regulamentele interne ale Managerilor ~i (x) alte institulii financiare, inelusiv banci
depozitare; ~i

"Investitori de Retail" insearnnii orice persoanii fizicA sau pen;oanii juridica care nu intrun~te
criteriile de mai sus pentru a fi calificat drept Investitor Institutional.

Acliunile oferite m cadrul fiecAreia dintre T~ele Ofertei descrise rnai sus sunt actiuni din aceea~i clasa
(actiuni ordinare), se supun aceluia~i regim juridic ~i confera acelea~i drepturi ~i obligatii detinatorilor
acestora. ~<!-~"EG,,:
.,<> '1~
Prelnl de Ofertii Q~ tt: ~'1-
? 6\.S~ ~
Prelui Maxim ~ oOep..""( ~
~. ,,1'<' ...
Ac!iunile Oferite sunt oferite la un pret de piina la valoarea de ... .3.5.""",, .. RON per Aetiune 0 _ (~I
Maxim"). Subserierile pentru ACliunile Oferite vor fi !acute in RON.

Investitorii de Retail trebuie sa subserie pentru Aeliunile Oferite la PretuJ Maxim.

Investitorii Institutionali pot subserie in mod valabil Actiunile Oferite la orice pret piioil la Pre\U1 Maxim
(inclusiv). Pasul de pre! aferent subscrierilor pentru Acliuni Oferite realizate de Investitorii Institutionali este
de 0,01 RON.

Plata pre\Ului de subscriere de catre investitori pentru Ac\iunile Oferite trebuie sa se realizeze eonfonn eelor
prevazute in seetiunea "--Subscrierea ACfiuniior Oferite de catre Investitorii de Retai/-Dovada PM,ii pentru
Subscrierile efectuate de lnvestitorii de Retaif' ~i It-Subscrierea ACliunilor Oferite de catre Investitorii
Institulionali-Documentafw de Subscriere pentru Investitorii Institufionalr de mai jos, dupli caz.

Comisioanele bancare sau orice alte taxe, inclusiv orice comisioane aplicabile percepute de instituliile
relevante ale pielei in legatura eu plata pretului de subseriere vor fi suportate separat de investitori. Nivelul
unor astfel de comisioane nu poate fi eu.ntifieat de Societate, Ae\ionarii Viinzatori sau Manageri.

2\3
Bookbuilding

Pe parcursul Perioadei de OferIA se va derula un proces de bookbuilding pentru Acpunile Oferite. In timpul
procesului de bookbuilding, Managerii vor evalua nivelul de interes pe care il prezintA Oferta pentru
Investitorii Institutionali Ii reactia acestora privind pre",1 Actiunilor Oferite. Investitorii Inslituponali vor
ttebui sa precizeze numiirul Acpunilor Oferite pe care ar Ii dispu!i sa Ie achizilioneze i i pre",1 aferent pentru
respectivele Acpuni Oferile. Numiirul acestor Ac\iuni Oferite Ii pre!ul la care investitorii respectivi ii-au
exprimat interesul de a Ie achizipona vor fi inregisttate intr-un registru administrat de Manageri ("Regislrul").
Subscrierile realizate de Investitorii de Retail in legatura cu Acpunile Oferile nu vor Ii incluse in procesul de
bookbuilding.

Prelui Final de OJertii

Pre",1 final de oferIA la care Acliunile Oferite vor fi alocate investitorilor ("Prelul Final de OfertA") va Ii
slabilit, cel Iw-ziu in Ziua Lucratoare imedial urmatoare Datei Alociirii, de Acponarii Vanzatori impreuna cu
Societatea la recomandarea Managerilor, pe baza indicapi!or date de Investitorii institulionali in eadrul
procesului de bookbuilding.

In cazul in care (i) cel putin 100% din Ac\iunile Oferite sunt subscrise in mod valabil la Pre!ul Maxim ,I (II)
cel pupn 50 de Investitori institupooali subscriu in mod valabi! Acliuni Orerite la Pre",1 Maxim, atunei Pre",1
Final de Oferta va Ii egal eu Pre",1 Maxim, iar Oferta va Ii consideratA subscrisa cn succes.

in cazul in care mai pulin de lOO% din Acpunile Oferite sunt subserise la Pre",1 Maxim sau mai pUlin de 50
de Investitori Instituponali subscriu la Pre",1 Maxim, fiecare dintre Acponarii Vwatori va avea, la Libera sa
alegere, urmatoarele oppuni:

I. sa decida sa nu vanda , SAU

2. sa decida sa vanda, caz in care:

(a) dad si celalalt Acponar Vanzator decide sa vanda, Pre!ul Final de OferIA va Ii stabilit de comun
acord de catte ambii AClionari Vwatori la 0 valoare egala cu sau mai mica decat Pre",1 Maxim,
AC\iunile Oferite vandule nu vor pulea Ii mai pupn de 25% din capitalul social al Societalii, ii, daca
doar 0 parte din Actiunile Oferite sunt vandute, redueerea se va realiza tara a modiliea cotele
corespunziitoare de acpuni ale celor doi Acponari Vanzatori in numiirul lotal de Acpuni Oferite;

(b) daca celalalt Actionar Vanzalor decide sa llU vanda, atunci Oferta poate Ii consideratA subscrisa cu
succes doar cu respeclarea conditiei ca Actiuni1e Oferite vandute sa lie cel putin 25% din capitalu~qEil
. _.. ,.'1>1 <''I'..
aIS OClctatll. 1v I-
() 1t! <s.
Acpunile Oferite vor Ii vandule catre Investitorii Inslituponali la Pre",1 Final de OferlA. ~ ~S.- ~
~ROe,\\ ~
Pre",lla care Actiunile Oferite vor Ii vandule clitre Investitorii de Retail va Ii egal eu:
..~I'
'b....., A

(a) 95% din Pre",1 Final de OferIA pentru acei Investitori de Retail ale cAror subscrieri valide ae.:.a.~rJJtV
Oferite au fost inregisttale in sislemul de tranzacliooare al Bursei de Valori Bucureiti in primele 4 (patru)
Zile Lucratoare ale Perioadei de OferlA; sau

(b) Pre!ul Final de Oferta pentm acei Investitori de Retail ale ciiror subscrieri valide de Acliuni Oferite au
fost inregistrate in sistemul de ttanzactiooare al Bursei de Valori Bucureiti incepand cu a 5 - a (cincea) Zi
Lucratoare a Perioadei de OferlA.

in cadrul prezentului Prospect, orice referire la "Prelul Final de Oferta" va fi considerata ca reprezentnd 0
referire, dupa caz, (i) la PretuJ Final de OrerIA - atunci cand privelte subscrierile din cadrul TrSDiei
Inveslilorilor Institutionali sau subscrierile din cadrul TrSDiei de Retail efecluate incepand cu a 5 - a (cincea)

214
Zi Lucratoare a Perioadei de Oferta ~i (ii) la Pretul Final de Ofertii redus confonn paragrafului (a) de rnai sus
- atunci cand prive~te subscrierile din cadrul Traru;ei de Retail efectuate in prim.le 4 (patru) Zile Lucratoare
ale Perioadei de Oferta.

Aplicarea mvelului de reducere pentru Acliurule Oferite in Tran~ lnvestitorilor de Retail va depinde de
momentul inregistriirii ordinului de tranzaclionare in sistemul de tranzactionare al Bursei de Valori Bucure~ti.
Pentru evitarea oriclirui dubiu, daell un lnvestitor de Retail subscrie Acliuru Oferite in primele 4 (patru) Zile
Lucratoare ale Perioadei de Oferta ~i ulterior i~i suplimenteazii subscrierea oricand incepand cu a 5-a (cincea)
Zi Lucratoare a Perioadei de Oferta, doar pre\UI pentru respectivete Acliuni Oferite care au fost subscrise in
primele 4 (patru) Zile Lucratoare ale Perioadei de Ofertii va fi redus in conformitate cu paragraful (a) de mai
sus.

In cazul in care pretul rezuItat in urma apliciirii reducerii Ia Traru;a Investitorilor de Retail nu este un pas de
prel acceptabil pentru sistemul Bursei de Valori Bucure~ti, pre\UI redus per Actiune Oferita va fi rotunjit pAni!
la pasul de pret rnai mare imediat acceptabil (astfel incat ceo de-a doua zecimala Sa fie ori 0 ori 5).

La eel t.rziu Ziua Lucratoare imediat urmatoare Datei Alocruii, Actionarii Vanzatori var notifica investitorii,
ASF ~i Bursa de Valori Bucure~ti in legatura cu Pre\UI Final de Ofertii aplicabi!. Notificarea respectivi! privind
pretul va fi publicalii pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucure~ti (www.bvb.ro). Raiffeisen
(www.raiffeisen.ro) ~i pe pagina de internet a Socielii\ii (www.medlife.ro).

Daca Pretul Final de Ofertii aplicabil este mai mic decat pretul platit de un investitor pentru fiecare ACliune
Oferilii pentru care a subscris, 0 suma egala cu diferenta dintre (a) pretul total platit in avans de respectivul
investitor pentru Acliumle Oferite pentru care a subscris; ~i (b) numlirul de Actiuni Oferite vandute
investitorului respectiv inmultit cu Pre\UI Final de Ofertii aplicabil, va fi restituitii investitornIui in cauza, In
fiecare situatie sciizAnd orice comisioane bancare de transfer ~i orice comisioane percepute de instituliile de
piatil relevante, in contul bancar al investitorului indicat de acesta In formularul de subscriere depus pentru
subscrierea Actiurulor Oferite ("Formularul de Subserlere"), in contractul de servicii de investitii sau in alt
mod convemt cu Managerii, dupa caz, in termen de 5 (cinci) Zile Lucriitoare de la lncheierea Perioadei de
Ofertii. Nu se va plati dobandii investitorilor cu privire la aceste sume.

Daca un investitor a specificat mai multe conturi pentru restituirea acestor sumc, Managerii i~i reZClVa dreptul
de a pliiti intreaga sumii care va fi restituilii doar intr-unul dintre conturile specificate de investitor. Plalile In
conturile bancare ale investitorilor se vor face intai pentru subscrierile validate ~i, wterior, pentru subscrierile
anulate. Managerii nu vor fi rilspunziltori in cazurile In care aslfel de sume nu pot fi transferate ~at\j'..
faptului ca informa\iile fumizate de un investitor in acest scop sunt incomplete sau incorecte. i'" /I\. 5 f ~~\
Subscrierea de catre Investitorli Institutionali a Actiunilor Oferite l< ~ />.1 ~
'% 1I<?\l.Oe ~
Prin snbscrierea Actiunilor Oferite, fiecare Investitor Institutional confirmi ca a citit ace ospect, ci
a acceptat termenii ~i cond.itiile previzute in acest Prospect ~i ci a efectuat subscrierea in co roBiiHf,>i
cu termenU prevazuli in acest Prospect.

Subscrierile de Ac\iuni Oferite realizate de lnvestitorii Institutionali vor fi inscrise in Registru. Managerii nu
intentioneazii sa faca publice informaliile din Registru sau orice informatii privind subscrierile efectuate de
Investitorii Institutionali pentru Acliunile Oferite (inclusiv, lnsa ilia a se limita la, mvelul de subscriere).

lnvestitorilor Institulionali nu Ii se aplica mcio cerintil de subscriere minima. Investitorii Institution.1i pot
realiza subscrieri multiple pentru Actiurule Oferite.

Investitorii Institu\ionali vor plati comisioane de intennediere potrivit contractului de servicii de investitii
incheiat eu un Manager sau ell un afiliat al unui Manager.

2t5
Programul # loca/iile unde pol fi efectuale subscrieri fn Trana Inveslitorilor Institu/ionali

Subscrierile pentru Actiuni!e Oferite in Trlllllia Investitorilor Institutionali pot fi realizate doar prin Manageri.

Investitorii Institutionali pot subscrie Actiuni Oferite pe intreaga duratii Perlo.dei de Ofertii, in tirnpul
programului de lucru al Managerului respectiv.

Documenlafia de subscriere pentru Investitorii Institulionali

Daca un Investitor Institutional a incheiat un contract de servicii de investitii financiare ell un Manager sau ell
un afiliat aJ unui Manager, respectivul Investitor Institutional poate subscrie in mod valabi! Actiuui Oferite in
baza ordinelor date in c.drul activitiitii ob~nuite de servicii de investitii fmanciare ~i prin orice mijloace de
comunicare previlzute de respectivul contract, fiirii fi neeesar sa depuua vreun Formular de Subscriere sau
documente de identificare. Investitorii institutionali care nu au inchei.t un contract de scrvicii de investitii
fmanciare cu un Manager sau cu un afiliat aJ unui Manager pot subscrie in mod valabil Actiuni Oferlte numai
dad! depun un Formular de Subscriere ~i documentele de identificare aplicabile mentionate in sccliunea
"Subscrierea ACliunilor Oferite de caIre Investitorii de Retail- Documentele de Suhscriere pentru Investitorii
de Retail" de maijos.

VaJoarea Actiunilor Ofcritc .Ioc.te unui Investitor institutional trebuie sa fie garantatA prin:

Ordin de plata care doved~te ca pre\1d pentru Acliunile Oferlte alocale a fost transferat in Contul
Colector (conform defmiliei de rnai jos), cu condilia ca suma respectiva sa crediteze Contul Colector
inainte de orele 16:00 (ora Romaniei) la Data Tranzacliei.

Contul colector pentru subscrierile Actiunilor Oferite este contu! bancar in RON avand !BAN
R093RZBR0000060004592833 deschis la Raiffeisen Bank S.A., beneficiar Raiffeisen Bank S.A.
("Contu! Coleetor"). Ordinul de platii trebuie sa cuprindli. codul unic de inregistrare al Investitorului
institutional. Investitorii trebuie sa ia in considerare eventualele comisioane de transfer ~i, daca este
cazul, comisioanele de deschidcrcladministrare a contului. Nu sunt acceptate depuneri in numerar
direct in Contul Coleclor. Sumele transferate de Investitorii Institutionali, reprezentiind valoarea
Acliunilor Oferite alocate, nu vor fi purtiitoare de dobanda in favoarea Investitorilor Institutionali
respcctivi.

Fiecare ordin de platli este echivalent cu 0 singura subscriere ~i combinare. mai mu


pentru 0 singurli. subscriere v.labil. nu este permisii.

Decl.ralie privind angajamentul de decontare ernisil de agentul cuslode care i~i asuma rilspunderea
pentru decontare;

Scrisoare de garanlie bancara emisa de 0 institulie de credit din Uniunea Europeanii in scopul
acopcririi riscului de decontare asumat de Managcrul relevant; sau

Declaralie privind angajamenlul de decontare emis. de Managerul relevant sau de un afiliat al


Managerului care i~i asum. raspunderea pentru decontare in conformitate cu limitari!e previlzute de
ASF.

Garantia trebuie sa includa ~i orice comisioane practicate de instituliile pielei.

Snbscrierea ACliunilor Orerite de citre Investitorii de Retail

2 16
Prin subserierea Aepunilor Oferite, fieeare Investitor de Retail confirms eli a citit aeest Prospect, eil a
aeceptat termenil ~i eonditiile previzute in acest Prospect ~i cii a efectuat subserierea in eonformitate eu
termenii prevazuli in aeest Prospect.

Subscrierea minima pentru Ac!iuni Oferite care poate fi realizatii de un Investitar de Retail trebuie sii fie de
cel pulin 100 Ac!iuni Oferite. Investitorii de Retail pot efeetua subserieri multiple doar prin intermediul
aeeluia~i Manager san Participant Elig!bil prin care au depus primul ordin de subscriere.

Nu va fi perceput niciun camisian de intermediere in legatura cu subscrierile realizate de Investitarii de


Retail.

Investitarii de Retail var primi a alacare garantatli de 100% pentru primele 200 Ac\iuni Oferite subscrise valid
si cumulativ de fiecare Investitar de Retail, pe principiul primul venit, primul servit, pad la un numiir total de
350.000 Ac!iuni Oferite.

Programul ~i localiile unde pot fi efeetuate subserierile in Tran~a Investitorilor de Retail

Investitarii de Retail pot subscrie Aqiunile Oferite pe parcursul intregii Perioade de Ofertli, in fiecare Zi
Lucratoare in timpul orelor de lucrn ale unitlilii relevante a Raiffeisen Bank S.A. sau ale Participantului
Eligibil respectiv (dupa caz), 1nsii nu mai tArziu de orele 17:00 (ora Romiiniei) in cea de-a 4-a (patra) zi a
Perioadei de Ofertli ~i pana la orele 12:00 (ora Romaniei) in ultima zi a Perioadei de Ofertli.

Investitorii de Retail pot subscrie Ac\iunile Oferite:

(I) prin intermediul Raiffeisen Bank S.A., la unitlilile specificate in Anexa I (Releaua de Distribulie a
Raiffeisen Bank S.A.) la prezentul Prospect; sau

(2) la sediile autorizate ale oriciirui Participant Eligibil.

"Participanti Eiigibili" inseanmli orice intermediari (al!ii dedit Managerii), care sunt frrme de investitii sau
institulii de credit avand calitatea de participanti la sistemu! de tranzaclionare al Bursei de Valori Bucure~ti ~i
care (i) au semnat un angajament irevocabil ~i neconditionat ("Serisoarea de Angaiament") de a respecta
prevederile prezentului Prospect ~i ale legii aplicabile, in forma pusii la dispozilie de Raiffeisen Bank S.A. ~i
(ii) au depus Scrisoarea de Angajament, la Raiffeisen Bank S.A., in forma agreatli cu aceasta.

Participanlii Eligibili nu pot accepta, inregistra, procesa ~i1sau valida subscrieri inainte de semnarea ~i
depunerea la Raiffeisen Bank S.A. a Scrisorii de Angajament, in original. Fiecare Participant Eligibil trebuie
sa se conformeze (~i trebuie sa se asigure cii sistemele sale interne Ii permit sa se conformeze) ~i este exclusiv
riispunzator pentru orice nerespectare a cerinlelor previizute in prezentul Prospect, incJusiv, E' ~-~rd
limita la, cerintele privind disponibilitatea fondurilor ~i decontarea tranzactiilor realizate' ~~E~t
subscrierilor de ditre respectivul Participant Eligibil. Managerii nu vor fi respo i~ I
.
m1\j
.i

nerespectare a cerinjelor previizute in acest Prospect de catre un Participant Eligibil. ~ ~ :I


~ ROSi\ '"
Ordinele de tranzaclionare corespunzlitoare fieciirei subscrieri de Ac!iuni Oferite efectua ~.?flnvestitOri\ e
Retail vor fi inregistrate, pc parcursu! Perioadei de Ofertli, in sistemu! Bursei de Valori ~Uf!(itj;, lcat
ofertelor publice, de Raiffeisen Bank S.A. sau de Participantul Eligibil care a primit ~i a validat respectiva
subscriere, dupa caz.

Formularol de Subscriere pentru Investitorii de Retail

Subscrierea Actiunilor Oferite de catre Investitorii de Retail se efectueazii prin completarea unui Formular de
Subscriere impreunii Cll Dovada de Plata (aslfel cum este defini!ii mai jos) ji documentele solicitate (a se
vedea sectiunea "-Subscrierea ACfiunilor Oferite de catre Investitorii de Retail-Documentele de Subscriere
pentru Investitorii de Retail" de rnai jos). Formularul de Subscriere va fi disponibil la sediile men\ionate in

217
Anexa I (Reteaua de Distribulie a Raijfeisen Bank S.A .) la prezentul Prospect, la sediile autorizate ale
Participanlilor Eligibili sau in alt mod comunicat de Raiffeisen Bank S.A. sau de Participantul Eligibil
respectiv.

Dael! un Investitor de Retail a incheiat un contract de servicii de investitii financiare cu Raiffeisen Bank S.A.
sau cu un Participant Eligibi!, respectivul Investitor de Retail poate subscrie In mod valabi! Actiuni Oferite in
baza ordinelor date in cadrul serviciilor de investitu financiare obi~nuite ~i prin orice mijloace de comunicare
prevazute in aeel contract, lara a i se cere sa depuna vreun Formular de Subseriere sau documente de
identificare.

Formularele de Subscriere aferente subscrierilor de Actiunile Oferite pentru care:

surna transferata in Contu! Colector sau specificatA in declaratia privind angajamentul de decontare sau
in garantia bancara, este mai mica decat numarol Actiunilor Oferite subscrise de Investitorul de Retail,
respectiv Inmultit cu Pretul Maxim; sau

procedurile de subscriere nu au fost Indeplinite,

nu vor fi validate. Subscrierile care nu au fost validate nu vor fi luate in considerare in procesul de alocare.
Investitorii de Retail ale caror Formulare de Subscriere pentru Actiunile Oferite nu au fost validate vor fi
notificati in mod corespunzator, iar sumele transferate vor fi restituite in contul investitorului indicat in
Formularul de Subscriere pentru Actiunile Oferite in termen de 5 (cinci) Zile Lucratoare de la s~itul
Perioadei de Oferta.

Dovada plalii pentru subserierile eleetuate de investitorii de Retail

Subscrierile de Actiuni Oferite efectuate de Investitorii de Retail vor fi validate numai dacii Formularele de
Subscriere sunt inso\ite de documentele enumerate I. sectiunea "Subscrierea ACliunilor Olerite de catre
[nvestUorii de Retail - Documentele de Suhscriere pentru Inveslitorii de Retail" de mai jos ~i de unul din
urmiitoarele documente (fiecare reprezentiind 0 "Dovadii a Pliltii"):

(I) Dovada cli pretul pentru Actiunile Oferite subserise de Investitorul de Retail respectiv. fost platit, dupa
cum urmeaza:

pentru subscrierile poo Raiffeisen Bank S.A. .- ordin de platA care sa arate ca pretul aferent
Actiunilor Oferite subscrise a fost transferat In Contul Colector, cu conditia ca swna respectivli sa
crediteze contul respectiv loainte de orele 17:00 (ora Romaniei) in ultima zi a Perioadei de Ofertli;
~i

pentru subscrierile pOOtr-un Participant Eligibil - pretui de subscriere pentru Actiunile Oferite
poate fi pHilit In numerar sau prin transfer bancar, In functie de pr r. '4. " me ale
respectivului Participant EligibiJ, astfel cwn acestea sunt comunicate de Ii ~ Partic~ igibil
Investitorilor de Retail respectivi. :1 S'l'
",.....
Iff. ~\
.{-
Ordinul de platA trebuie sa cuprindli codul numeric personal/seria pa~aportu1uilcod " ie~~~~isJ e al
Investitorului de Retail. Investitorii trebuie sa ia In considerare eventualele comisio " qe trans I, daca
este cazul, cornisioanele de desehidere a contului. Nu sunt acceptate depuneri in nume In Contu!
Colector, cu exceptia situatiei In care subscrierea este realizatA printrun Participant Eligibil ale clirui
proceduri interne permit platile in numerar. Sumele transferate de Investitorii de Retail, reprezentiind valoarea
ActiuniJor Oferite subscrise, nu vor fi purtatoare de dobanda in favoarea Investitorilor de Retail respectivi.

Fiecare ordin de platA este eehivalentul unei subscrieri, iar eumularea rnai multor ordine de platA pentru 0
singura subseriere valabila nu este posibila. Suma transferatA de un Investitor de Retail in legiilurA eu 0

218
subscriere de Actiuni Oferile care a fosl anulal' poate fi folosita ca plata pentru 0 nou' subscriere de Acpuni
Oferile.

Niciun Manager nu va fi J:inut raspunziitor dac', din motive independente de acesta, Contu! Colector nu esle
efectiv creditat cu sumele reprezentfutd valoarea subscrierilor inainte de orele 17:00 (ora Romaniei) in ultima
zi a Perioadei de Ofem.

(I) Declarape privind angajamentul de decontare emisii de .gentul cuslode care i~i asuma raspunderea pentru
decontare;
(2) Scrisoare de garantie bancarii emis' de 0 institutie de credit din Uniunea European. in scopul acoperirii
riscului de decontare asumat de Raiffeisen Bank S.A. sau de Participantul Eligibil relevanl; sau
(3) Declaratie privind angajamentul de decontare emisa de Raiffeisen Bank S.A. sau de Participantul Eligibil
relevant care iIi asumii rlispunderea pentru decontare in conformitate cu limiliirile prevazute de ASF.

Investitorii de Retail care au incheiat un contract de servicii de investitii fmanciare cu Raiffeisen Bank SA.
sau cu un Participant Eligibil Ii care subscriu prin Raiffeiseri Bank S.A. sau Participantul Eligibil respectiv,
dupa caz, pot subserie, de .semenea, folosind sumele exislente in contullconturile de brokeraj sau folosind 0
declaratie privind angajamentul de decontare. In acest caz, !nvestitorii de Retail se vor asigura ca sumele
existente in contullconturile de brokeraj ale acestora !ilsau declarapa privind angajamentu! de decontare
acopera in intregime suma subscrisa. 0 subscriere nu poate fi acoperita printr-o combinape de sume
disponibile in contul/conturile de brokeraj ~i de ordine de plata pentru restu! sumei. Numerarul existenl in
contu! de client deschis la Raiffeisen Bank S.A. sau la Participantul Eligibil respectiv care este destinat plapi
Ac!iunilor Oferite subscrise nu poate fi utilizat de Investitorul de Retail pentru alte tranzacpi.

Daca suma transferata de un Investitor de Retail in Contul Colector sau cea indicalii in scrisoarea de garan!ie
bancarii sau in declarapa privind angajamentul de decontare esle rnai mare dedit Pretol Maxim inmultil cu
numiirul Acpunilor Oferite mentionate de Investitorul de Retail respectiv in Formularul de Subseriere,
subscrierea va fi validalii numai pentru numiirul de Actiuni Oferite mentionat in Formularul de Subscriere. In
situa!ia in care soma transferata in Contul Colector sau inscrisa in declarapa privind angajamentul de
decontare sau in serisoarea de garanpe bancara este mai mic' decat surna subserisii, Formularul de Subscriere
va fi invalidat pentru inlreaga sumii subserisii.

Documente de subscriere pentru Investitorii de Retail

Pentru a fi acceptate, Formularele de Subscriere pentru Actiunile Oferite subserise de Investi . ~


il
trebuie sa fie insotite de 0 Dovad. a Plapi !i de urmatoarele documente, in fune!ie de fieear ~ de Invesh ~
de Retail ~i daca Investitorul de Retail relevant subscrie prin intermediul Raiffeisen B '1l~nu~
Participant Eligibil. % p.PROBI\1 i
In cazul in care un Inveslilor de Retail a incheiat un contract de servicii de investipi financi '" cu Raiffeis
Bank S.A. sau cu un Participanl Eligibil, respectivul !nvestilor de Retail poale sa subserie in ' a il
Actiuni Oferile, tara a fi necesar sa depun. documentele de identificare mentionate mai jos, cu exceppa
cazului in care au apiirut schimbari de orice felin datele sale de identificare de la data ultimei actualiziiri.

In cazul in care un !nvestitor de Retail nu a incheiat un contract de servicii de investi!ii financiare valabil cu
Raiffeisen Bank S.A. sau cu un Participanl Eligibil, Formularul de Subseriere completal in mod valabil de
!nvestitorul de Retail in doua exemplare originale trebuie insopt de 0 Dovadii a Plapi !i de documentele de
rnai jos, care vor fi furniza!e in Engleza sau Rornanli. Pentru evitarea oricarui dubiu, Participanpi Eligibili vor
fi responsabili pentru verificarea documentelor Care corespund subscrierilor pe care Ie primesc.

,/ Cartelbuletin de identitate (in original!i copie).


Persoane fwce
rezlden!e care

219
subscriu in nume
propriu:

,f Cartelbuletin de identitate (in original si copie) a reprezentantului si


Persoane IIzlce
cartelbuletin de identitate (copie) a persoanei reprezentate; si
rezidente care
,f Procura in forma autentica (copie si original).
subscriu in numeJe
altor per ... ane
frnee:

,f Cartelbuletin de identitate (in original si copic) a persoanei fizice


Persoane fidee
rezidente care subscrie pentru persoana reprezentata si cartelbuletin
rezidente
de identitate (copie) a persoanei incapabile;
ineapabile (firi
,f Pa!aport (in original si copie) silsau pernllS de !edere (in original si
discernimaot) u
copie) al persoanei [lZice care subscrie pentru persoana incapabila -
aflate sub
doar in cazul cetalenilor straini; si
tutelileuratelli:
,f Actuljuridic care stabile!te tutela/curatela sau, dupa caz,
documentul care stabile!te tutela sau curatela.

,f Certificat de inregistrare emis de Registrul ComertuJui (copie);


Persoane juridice
,f Act constitutiv actualizat (copie conforma cu originalul certificata
rezidente care
de reprezentantullegal al persoaneijuridice);
subscriu in nome
,f Certificat constatator privind situatia actuala a persoanei juridice
propriu:
emis de Registrul Comertului (emis Cll cel mult 30 zile lucratoare
inainte de data subscrierii);
,f Procura/mandat in original pentru persoana care semneaza
Formularul de Subscriere, acordata conform prevederilor actului
constitutiv, sau 0 dovada ca persoana respectiva reprezinta in mod
legal entitatea care subscrie, cu drept individual de reprezentare (in
cazul in care societatea este reprezentata in mod colectiv de doua
sau mai multe persoane care sunt toate prezente la semnarea
Formularului de Subscriere, 0 aslfel de dovada va fi prezentata
pentru toate aceste persoane) (procura in original si orice alte
documente conforme cu originalul certificate de reprezentantullegal
al persoaneijuridice); si
,f Cartelbuletin de identitate (in original si copie) al persoanei care
subscrie in numele persoanei juridice.

,f Pasaport sau cane de identitate pentru cetateni a'


Persoane fizlee
original si copie).
nerezidente care
subscriu in nume
propriu:

,f Pasaport sau carte de identitate, pentru cetatenj aj ie) a


Perooane fizlee
persoanei reprezentate;
nerezidente care
,f Cartelbuletin de identitate al reprezentantului autorizat (in original si
subscriu prln
copie); sj
reprezentan~
../ Procura in forma autentica care stipuleaza ca reprezentantul este
autorizall
autorizat sa actioneze in nurnele persoanci fizice nerezidente (in
rezidenli:
original si copie).

,f Certificat de inregistrare al persoanei juridicc nerezidente emis de


Perooane jurldlce
Registrul Comertului sau de orice institutie echivalenta, daca acesta
nerezidente care
exista (copie);
subscriu in nume
,f Act constitutiv actualizat al persoaneijuridice nerezidente (copie
propriu:
conforma Cll originalul certificata de reprezentantii legali ai
persoanei juridice nerezidente);
,f Certificat constatator privind situatia actuala, in original, pentru
persoana juridica nerezidenta care mentioneaza reprezentantii legali

220
ai persoanei juridice nerezidente respective, emis de Registrul
Comertului sau de a institutie ecbivalenta (emis cu cel mult 30 zile
lucraloare inainte de data subscrierii). In cazul in care nu exista nicio
autoritate sau institutie autorizata sa emita un astfel de certificat,
orice document corporativ care evidentiaza reprezentantii legali ai
persoanei juridice nerezidente va Ii depus (emis cu cel mult 30 zile
lucratoare inainte de data subscrierii); un astfel de document
corporativ al persoanei juridice nerezidente va preciza in mod elar
daca reprezentantii legali au dreptul sa actioneze separat sau
impreuna;
'" In cazul in care subscrierile se rac printr-o alta persoana decat
reprezentantul(reprezentantii) legal(i) al (ai) persoaneijuridice
nerezidente, procuraimandat semnat de reprezentantii legali ai
persoanei juridice nerezidente imputernicind persoana respectiva sa
subscrie Actiunile Oferite pe seama persoanei juridice nerezidente
(in original si copie); si
'" Cartelbuletin de identitate al persoanei care subscrie in calitate de
reprezentant legal sau de mandatar al persoanei j uridice nerezidente:
pasaport, carte de identitate pentru cetateni ai UE/SEE (copie).

Certificat de inregistrare al persoanei juridice nerezidente emis de


Persoane jurldice
Registrul Comertului sau de oriee institutie echivalenta, daca exista
nerezidente care
(copie);
subscriu prlntr-o Act constitutiv actualizat al persoaneijuridice nerezidente (copie
persoaoi juridici
conforma cu originalul certificata de reprezentantii legali ai
rezideoti
persoanei juridice nerezidente);
'" Certificat constatator privind situ.tictual., in original, pentru
persoana juridica nerezidenta care mentioneaza reprezentantii legali
ai persoanei juridice nerezidente respective, ernis de Registrul
Comertului sau de 0 institutie echiv.lenta (emis cu cel mult 30 zile
lucratoare inainte de data subscrierii). In cazul in care nu exista nicio
autoritate s.u institutie autorizata sa emita un astfel de certific.t,
orlce document corporativ care evidentiaza reprezentantii legali ai
persoaneijuridice nerezidente va fi depus (emis cu cel mult 30 zile
lucratoare inainte de data subscrierii); un .slfel de document
corporativ va preciza in mod clar daca reprezentantii legali au
dreptuJ sa actioneze separat sau impreWla;
'" Certilicat de inregistrare al reprezentantului persoana juridica
rezidenta emis de Registrul Comertului (copie); ~R'v
'" Act constitutiv actualizat al reprezentantului persoanajuridic <*,"'u eo"",,"
rezidenta (copie conforma cu originalul certificata de repre IS
. r ..~
legal al persoaneijuridice); g r ~
'" Certificat constatator privind .situatia actuala, in origiual, p ~ PROBAT
reprezentantul persoana JundICa reZidenta errus de Reglstru '=?",
P ~
Comertului (emis cu eel mult 30 zile lucratoare inainte de da
subscrierii);
'" Cartelbuletin de identitate al reprezentanrului legal al persoanei
juridice rezidente care subscrie in calitate de reprezentant pc seama
persoaneijuridice nerezidente (in origiual si copie) si
'" Procura semuata de reprezentantullreprezentantii legal(i) alIai
persoanei juridice nerezidente prin care se imputemiceste persoana
juridica rezidenta sa subscrie in cadrul Ofertei.

Institutil ~ Act constitutiv al IFI sau 0 copie a Jegii romane prin care Romania a
Financiare acceptat sau a aderat la actul constitutiv allFl respective;
Internationale '" ProcuraiCertificat prin care se imputernice~te persoana care va
(lFI) semua Formularul de Subscriere in vederea subscrierii pe seama IF!
(in original sau copie legalizata); si

221
v' Cartelbuletin de identitate al persoanei care va Semna Fonnularul de
Subscriere pe seama IFI (copie).

Persoane flzlce
rezidente I
nerezidente
reprezentatc de
v' Cartelbuletin de identitate (copie), in cazul persoanelor fizice
societate de
rezidente;
administrare
investip.; in baza v' Pasaport sau carte de identitate pentru cetateni ai UBI SEE (copie),
uoni contract de in cazul persoanelor fizice nerezidente;
administrare
portofoliu v' Mandat de reprezentare (original si copie);

v' Certificat de inregistrare emis de Registrul Comertului (copie);


Documente pcntru
v' Act constitutiv actualizat (copie confonna cu originalul certificata de
societatea de
reprezentantullegal al persoaneijuridice);
administrare
v' Certificat constatator privind situatia actuala a persoanei juridice
investilli
emis de Registrul Comertulni (emis cu cel mult 30 zile lucraloare
inainte de data subscrieIii);
v' Procuralmaodat in original pentru persoa.t1.a care semneaza
Fonoularul de Subscriere, acordata confono prevederilor actului
constitutiv, sao 0 dovada ea persoana respective reprezinta in mod
legal entitatea care subscrie, cu drept individual de reprezentare (in
cazul in care societatea este reprezentata in mod colectiv de doua
sau mai multe persoane care sunt toate prezente la semnarea
Fonnularului de Subscriere, 0 astfel de dovada va fi prezentata
pentru toate aceste persoane) (proeura in original si orice alte
doeumente confonne cu originaiul certificate de reprezentantullegal
al persoaneijuridice); si
v' Cartelbuletin de identitate (in original si copie) al perscanei care
subscrie in nurnele persoanei juridice.
v' Documentele mentionate mai jos se vor prezcnta pentru persoana
Entitap
juridica care administreaza respectiva entitate 8i vor fi insotite de
administrate de
actul prin care respectiva entitate a fast autorizata de autoritatea de
alte persoanc
supraveghere competent;
juridice rezidente v' Certificat de inregistrare emis de Registrul Comertului (copie);
sao nerezidcnte v' Act constitutiv actualizat (copie confonoa cu originalul certificata de
(opre exemplu
reprezentantul legal al perscaneijuridice); ~~9-=RA"'V"'E""G-"
Conduri de v' Certificat constatator privind situatia actuala a persoanei juridic "..." ~.,.,<"
investilli, fonduri
de pensll)
emis de Registrul Comertului (emis cu cel mult 30 zile lucrato ~~ f ~
inainte de data subscrierii); ~ ~~ ~
v' Procuralmandat in original pentru persoana Care semoeaza %
APROBAT 1
Forrnularul de Subscriere, acordata canfonn prevederilor actul "'.. ...
constitutiv, sau 0 dovada ca persoana respective reprezinta in m ROMA\"'~
legal entitatea care subscrie, cu drept individual de reprezentare (in
cazul in care societatea este reprezentata in mod colectiv de doua
sau mai multe persoane care soot toate prezente la semnarea
Forrnularului de Subseriere, 0 astfe! de dovada va fi prezentata
pentru toate aceste persoane) (procura in original si orice alte
documente confonoe cu originalul certificate de reprezentantullegal
al persoaoeijuridice); si
v' Cartelbuletin de identitate (in original si copie) al persoanei care
subscrie in numele persoanei juridice.

222
Raiffeisen Bank S.A. sau Participantul Eligibil are dreptul sa solicite orice documente suplimentare in scopul
indeplinirii obligaliilor sale de respectare a regulilor de "cunoa~tere a clientelei", conform normelor ~i
procedurilor sale interne de identificare a clienlilor.

Documentele intr-o alta limbii dedit limba romanA sau limba englezA depuse de un investitor, persoana
juridica sau entitate fiirii personalitate juridica, vor fi insotite de a traducere legalizata a acestora in limba
romana sau in limba engiezA.

In cazul investitorilor larA personalitate juridica, trebuie depuse documentele de identificare cu privire la
societatea de administrare.

Modifiearea ,I Revoe.rea Subscrlerllor

investitorii Institutionali i~i pot modifica numiirul de Acpuni Oferite subscrise sau pot revoca subserierea
inipala pentru Actiunile Oferite pana in ultima zi a Perioadei de Ofem (inclusiv). investitorii de Retail nu i~i
pot modifica sau revoca subscrierile pentru Acliunile Oferite dedit in situalia in care Prospectul este amenda!.

Daca Prospectul face obiectul unui amendament, orice Investitor de Retail sau investitor institulional i~i poate
retrage subscrierile in termen de 2 (dona) Zile Lucratoare de la data la care a fast publicat respectivuI
amendamentla Prospect

ModificArile sau revociirile subserierilor de catre investitorii institutionali vor respecta acelea~i cerinle de
depunere, prelucrare ~i validare ca ~i cele aferente subscrierii iniliale.

Investitorii de Retail i~ipot revoca subscrierile pentru Acpunile Oferite prin completarea unni formular de
revocare la acee~i unitate a Raiffeisen Bank S.A. sau a Participantului Eligibil la care a fost efectuata
suhscrierea.

Daca subserierile sunt retrase, investitorilor Ii se va rambursa intreaga sumA achitata de ace~tia in legaturA cu
subscrierile retrasc, in fiecare situalie scazandu-se comisioanele de transfer bancar ~i orice comisioane
percepute de institutiile pielei relevante, in contul bancar specificat de fiecare investitor pentru rambursarea
oricAror aslfel de sume, in termen de 5 (cinci) Zile LucrAtoare de la data retragerii subscrierilor respective de
catre investitor. Nici 0 dobandA nu va fi datorata investitorilor in legatura cu astfel de sume.

Dad! un investitor a specificat mai multe conturi pentru rambursarea orieMor asemenea sume, intreaga sums
poate fi rambursata doar intr-unul dintre conturile specificate de investitor. Managerii nu vor fi riispunzAtori in
cazurile in care sumele corespunzAtoare subscrierilor revocate nu pot fi transferate ca urrnare a faLIl.l!WH'a.
,::,0 GIt~
infonnapile fumizate de un investitor in acest seop sunt incomplete sau incorecte. <;., c;,; ......,.~

AIoearea Ac\lunilor Oferite { AS f z

Acliunile Oferite subscrise vor fi alocate investitorilor de catre Actionarii Viinzatori, impreunii %.. o5~g~tJ j
in urrna consultiirii cu Managerii la Data Alociirii. ~

La recomandarea Managerilor, Ac\ionarii Vanzatori impreunii cu Societatea, pot realoca Acliunile Oferite
dintr-o Tranja a Ofertei in eealalla Tran~a a Ofertei pc baza nivelului de subscriere din fiecare Tranjil a
Ofertei. NwnArul fmal de ACliuni Oferite ~i dimensiunea finala a fiecArei Tranje a Ofertei vor fi stabilite de
Aclionarii ViinzMori impreunii eu Societatea ~i in urma consultiirii cu Managerii, in funclie de nivelul
subserierilor din Registru, la Data AlocArii.

Alocarea ACliuniior Ojerite in cadrul Traw;ei lnvestitorilor de Retail

223
D.cA nwniirul Acpunilor Oferile subserise in mod valabil in eadrul T~ei Investilorilor de Retail este rnai
mie declll, sau egal ell, nwniirul Aepunilor Oferile alocate T~ei Inveslitorilor de Retail (aslfel ewn va fi
stabilil la Data Aloemi), fiecare Inveslilor de Relail va primi nwniirul de Aetiuni Oferite subserise.

Daea numiirul de Ae\iuni Oferile subserise in mod valabil in cadrul Tran~ei Investilorilor de Retail este mai
mare dedit numiirul Acpunilor Oferite aloeate Tran~ei Investitorilor de Retail, Acpunile Oferite din Tran!a
Investitorilor de Retail vor fi alocate fieciirui Investitor de Retail dupa ewn unneaza:

Investitorii de Retail vor primi 0 alocare garantalii de 100% pentru primele 200 Aetiuni Oferite valid
subscrise de fieeare Investitor de Retail, pe principiul primul venit, primul servit, cu conditia ca
nwniirul total de Aeliuni Oferite subscrise pimala momentul respectiv in Tr~a Investitorilor de Retail
sa nu depa~easca 350.000 de Acpuni Oferite.

pentru subscrierile efeetuale de Investilorii de Retail care nu se ealifica pentru a beneficia de 0 alocare
garant.lii, restul Acpunilor Oferite in cadml Tr~ei Investilorilor de Retail vor fi alocale fieciirui
Investitor de Retail proportional eu nwniirul Acpunilor Oferile subserise de eatre investitorul respectiv.

Pentru evitarea oriciiror neclarilap, doar subserierile de maximum 200 Aetiuni Oferite (calculate cumulaliv
per Inveslitor de Retail) vor beneficia de 0 alocare garantalii. Daca un Inveslitor de Retail depune un singur
ordin de suhscriere in cadrul Oferlei !i ordinul de subseriere respecti v se refera la un numiir rnai mare de 200
Acpuni Oferite, ordinul de subscriere va fi inelus integral in alocarea pro rata ~i nu se va acorda nicio alocare
garantalii pentru nicio parte din ordinul de subscriere respecliv. Daca un Investitor de Relail subscrie prin mai
multe ordine de subscriere in cadrul Ofertei !i subscrierea sa cumulativa dep~e!te numi\rul de 200 Ac\iuni
Oferite, toate ordinele sale de subscriere vor fi ordonate cronologie (in baza miircii temporale din sistemul
electronic al Bursei de Valori Bucure!ti) ~i ordinul de subscriere care a filcut ca numilrul tolal de Actiuni
Oferite subscrise de respectivul !nveslilor de Retail sa dep'~easca pragul de 200 Actiuni Oferite va fi inelus
integral in alocarea pro rata ~i nu se va acorda nicio alocare garantalii pentru nicio parte din respectivul ordin
de subseriere.

Factorul de alocare pentru T~a Investilorilor de Retail va fi stabilil ullerior dupa excluderea celor 350.000
Acpuni Oferile care au fost alocatc pc principiul primul venit, primul servit, in alocarea garantalii.

inferior.

dcscrescatoare pe baza numiirului de Acpuni Oferile subscrise de fiecare dintre ace~lia, iar dac~.ii\l~tlr-:~
multi Investitori de Retail au subseris exact acela~i IlWtiiir de Actiuni Oferite, ace!tia vor fi elasificati in
ordine crescatoare pe baza orei de inregistrate in sistemul electronic al Bursei de Valori Bueure!ti a ordinului
de cumpiirare aferent subscrierii respeclive, iar Acpunile Oferite nealocale rezultale vor fi alocate cate una per
lnvestilor de Retail (dar lara ca in acesl fel, numiirul de Actiuni Oferite aloeate in total unei subscrieri sa
depa~easc' numilrul de Actiuni Oferite subserise initial prin subserierea respecliva), incepimd cu cea ntai mare
alocare.

in cazul unei suprasubscrieri, Inveslilorilor de Retail Ii se vor restitui diferentele dintre swnele platite pentru
Acliunile Oferite subscrise ~i valoarea Actiunilor Oferile aloeate (mai putin comisioanele de transfer bancar !i
orice comisioane ale institutiilor relevante ale pietei) astfel cum este detaliat in secliunea "Pre/u/ de Oferla-
Prelu/ Final de 0ferla" de rnai sus.

224
Ac\iunile alocate Inyestitorilor de Retail yor fi transferate automat in "Sectiunea I" a Depozitarului Central
din Romiinia dup Data Decontarii, cu excep\ia ACliunilor Oferite aloeate acelor Inyestitori de Retail care au
inchei.t un contract de servicii de inYestilii yalabil cu Raiffeisen Bank S.A. sau cu Participantul Eligibil prin
intennediul c!ruia au subscris.

Aiocarea ACfiunilor Oferite in cadrul Tra~ei lnvestitorilor InsWufionali

Ca urmare a recomandani Managerilor, numilrul de Ac\iuni Oferite alocate fiecrui Inyestitor Institulional va
fi stabilit de Aclionarii V1lnztori ~i de Societate pe baza Registrului.

In cadrul aloemi Ac\iunilor Oferite in cadrul Tr8l1\'ei Investitorilor Institu\ionali, Ac\ionarii Viinziitori,
Soeietatea ~i Managerii pot lua in considerare, printre altele, anumite criterii calitative cum ar fi: politica de
inyesti!ii; numilrul de Acliuni Oferite subscrise ~i sustinerea Ofertei; dac subscrierea a fost primitii la
inceputuI sau In prima parte a Perioadei de Ofertii; pretu! oferit pentru AC\iunile Oferite; reac!i. calitativ6 in
cadrul procesului de pre-marketing; concentrare. pe sectorul serviciilor medicale ~ilsau pe regiunea Europei
Centrale ~i de Est; activele administrate; investi!iile in titluri de capital In Romiinia sau In Europa Central6 ~i
de Est; alte criterii care permit 0 bazii de inyestitori de lnaltii calitate ~i 0 evolutie pozitiv a pre\Ului de pialA
dupa Inchiderea Ofertei.

Prin subscrierea in cadrul Ofertei, Inyestitorii Institu!ionali recunosc ~i acceptA ca Ie pot fi alocate rnai puline
Ac\iuni Oferite decat au subscris sau chiar pot sa nu Ie fie aloeate deloe Ac\iuni Oferite. Investitorii
Institutionali recunosc ~i acceptA, de asemenea, c nu vor avea dreptuI de a solicita, iar Ac\ionarii Viinziitori ~i
Managerii nu vor avea obligatia de a dezyiUui, motivele penlru deciziile privind alocarea ~i pretu!.

Tranzacpa

Ordinele care corespund subscrierilor validate penlru ACliunile Oferite realizate de Investitorii de Retail sunt
introduse in segmeutul relevant al pielei ofertelor pub lice din cadrul Bursei de Valori Bucure~ti oridind pe
parcursul Perioadei de Ofert6 piioii I. orele 18 :00 (ora Romaniei) din ultima zi a Perioadei de Oferta de c6tre
Raiffeisen Bank S.A. ~i Participanlii Eligibili. Raiffeisen Bank S.A. poate prelungi aceastii perioadii dad! este
necesar.

La Data Tranzacliei, ordinele corespunzatoare Acliunilor Oferite alocate lovestitorilor Institutionali vor fi
inregistrate in segmentul relevant al pielei ofertelor publice a Bursei de Valori Bucure~ti, exclusiv in
conformitate cu alocanle efectuate de Ac\ionarii Viinziitori ~i de Societate In urma consultiirii cu Managerii cu
condi\ia ca subscrierile corespunztoare sa fie validate ~i sa fi fosl primitii plata sau garanlia penlru Ac\iunile
Oferite respective.

Alocarea Ac\iunilor realizatii de Ac\ionarii V1lnzatori impreuna cu Societatea ca urmare a


Managerilor esIC obligatorie ~i produce efecte juridice pentru Investitorii Institu\ionali.

La aceea~i dat, Managerii vor piasa ordinele de vanzare pentru Acliunile Oferite in sistemul B
Bucure~ti.

In cazul in care, pana la ora indicata de ctre Managerul relevant din Data Tranzac\iei, vor exista Inyestitori
Institutionali care nu au garantat plata Ac\iunilor Oferite care Ie-au fost aloeate prin utilizarea oricilreia dintre
optiuni1e detaliate in "Subscrierea ACliunilor Oferite de caire Inveslitorii Institu,Iionali - Documente de
Subscriere pentru Investitorii Instilu/jonaU II ,Managerul prin care a subscris lnvestitorul Institutional respectiv
va realoca respectivele Actiuni Oferite altui/altor InYestitor(i) institulional(i), cu acordul acestuia/acestora ~i
numai dac6 acestalace~tia poate/pot garanta plata Ac\iunilor Oferite alocate suplimentar, In conformitate cu
cele de rnai sus.

225
Managerii vor re.liza tranzac\iile aferente AC\iunilor Oferite in pie\ele de oferte din sistemul Bursei de Valori
Bucure~ti ]a nata Tranzacliei.

Decontare

Decontarea tranzacliilor cu Actiuni Oferite va fi efeetuali prin sistemul de compensare-decontare al


Depozitarului Central din Romania la Data Deeontiirii.

Supraalocare ~i Stabilizare

in legatura cuOferta, Raiffeisen Bank SA., ("Managerul de Stabilizare") ~i Ac!ionarii Vanzatori vor semna
la data sau in iurul datei acestui Prospect un contract de stabilizare.

in virtutea contractului de stabilizare Managerul de Stabilizare (sau persoanele care aclioneazii pe seama
Managerului de Stabilizare) poate/pot efectua tranzac(ii pe piafa reglementatii (REGS) a Bursei de Valori
Bucure~ti pentru un numiir maxim de 803.680 acliuni, in scopul de a susline pre\UI Acpunilor la un mvel rnai
ridicat dedit cel care ar putea altfel prevala (Stabilizare). Cu toate acestea, este posibil ca stabitizarea sa nu
aiba loc. Orice acpune de stabilizare poate fi impali I. data la care incepe tranzacponarea Acpunilor ]a Bursa
de Valori Bucure~ti ~i, dacil este iniliatii, poate inceta in orice moment, insa trebuie sa se incheie cel tarziu
dupa 30 de zile. Orice ac(iune de stabilizare sau supraalocare trebuie derulali de Managerul de Stabilizare
(sau de persoanele care acponeazii pe searna Managerului de Stabilizare) in conformitate eu toate legile ~i
regulile aplicabile.

in contextul Stabilizmi, Aclionarii Vanzatori au agreat sa acorde Managerulni de Stabilizare 0 oppune,


Op(iune de Acoperire a Supraalocarilor (greenshoe option) de a cumpiira pana la 803.680 actiuni de la
Actionarii Vinziitori in scopul returniirii ac\iunilor imprumutate de Managerul de Stabilizare in virtute a
Contractului de Imprumut de Valori Mobiliare.

Contract de Irnprumut de Valori Mobiliare

in legatura cu Stabilizarea ~i in scopul acoperirii de ciitre Managerul de Stabilizare a pozi!iei scurte rezultate
in urma facilili\ii de supraalocare, Acponarii Vanzatori ~i Managerul de Stabilizare au incheiat un contract de
imprumut de Valori Mobiliare conform ciiruia Acponarii Vanzatori vor da cu imprumut Managerului de
Stabilizare un numiir maxim de 803.680 Acpuni Supraalocate - din care 662.124 Actiuni sunt date cu
imprumut de V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i 141.556 Ac(iuni sunt date cu imprumut de
International Finance Corporation.

La cererea Managerului de Stabilizare fiecare Ac!ionar Vanzator va transfera, pastrand, in oric i6iH!:YliI'''~
aceea~i proportie ca ~i cea aplicabila numiirului maxim de actiuni date cu imprumut, numiirul c '" ~p'unzJtom- 1'<,,~
de Actiuni Supraalocate in contul Managerului de Stabilizare, la Data Decontirii, prin intermed ~~ ~
rara platii. -'5 APROBAT s"
\?I- ~
La data decontirii tranzacpilor realizate in ultima zi a perioadei de stabilizare, Managerul de Sta'bi)~~< .fl
obligapa returnmi catre fiecare Acponar Vanzator a numiirului de actiuni corespunzator primlt
intermediul imprumutului de actium. La data returnmi, obliga!ia Managerulni de Stabilizare de a returna
acpunile imprumutate se va compensa, pana la concuren!a sumelor, cu obligalia Aclionarilor Vanzatori de a
livra acel~i numiir de actiuni Managerului de Stabilizare ca urmare a exercitiirii Optiunii de Acoperire a
Supraalocmi.

Pentru evitarea oricilrui dubiu, Partile relevante au agreat ca incheierea Contractului de Imprumut nu
reprezintii 0 incaleare a interdicpei de instrainare asumate in Contractul de Intermediere.

Contractul de Intermediere

226
Acfionarii Viinziilori, Societalea ~i Managerii vor incheia un contract de inlermediere la data sau in jurul dalei
acestui Prospect (Contract de Intermediere) ee are ca obiect principal derularea unei oferte publiee de vanzare
in vederea admilerii la tranzac)ionare a actiunilor Societii)ii pe piata reglemenlatA administrata de Bursa de
Valori Bucure~ti.

in baza Contractului de Inlermediere, Societalca ~i Ac)ionarii Viinziitori vor acorda, in mod individual, 0 serie
de declara)ii ~i garantii uzuale (inclusiv in ceea ce prive~te Societatea, dupa caz, in legatura cu activitatea ~i
situa)iile fmanciare ale Societa)ii ~i cu graduJ sau de confonnare din punct de vedere al regimului juridic in
legatura cu valorile mobiliare ~i cu conlinutul ProspectuJui), precum ~i anumile despagubiri Managerilor in
legatura cu Ofena. Obligaliile pAr\ilor la ContractuJ de Intermediere vor face obiectul unor condi)ii specifice
unui contracl de acesl lip care includ, printre altele, exaclitalea declara\iilor ~i garan\iilor previizule in
Contractul de Intermediere ~i incheierea unui contracl privind stabilirea pretnlui intre Societate, Ac)ionarii
Viinziilori ~i Manageri in legatura cu PretuJ Final de Ofena la Data Alocarii sau in juruJ acestei date
("Angajamentul privind Stabilirea Pretului" ).

Fiecare parte contractantii poate, tara a motiva, prin transmilerea unei notificAri catre eelelalte pAr\i, sa
lermine Contractul de Inlermediere in orice moment, inainte de semnarea AngajamentuJui privind Stabilirea
Pre\u1ui.
Fiecare parte contractantii poale cere incetare. ContractuJui de Intermediere, prin notificare scrisa transmisa
celorlalte pAr\i, daca AngajamentuJ privind Stabilirea Pretnlui nu este semnal lntr-o perioada de 25 de zile
lucraloare de la dala Contractului de Intermediere.

Daca, in conformitate cu conditiile stipulate in sectiunea ''Pretnl Final de Ofena" International Finance
Corporation decide sa nu vanda, Contractul de Intermediere ramane valid pentru Manageri, Societale ~i V4C
Eastern Europe Holdings V Limited ca Actionar Vanzlitor, cu exceplia cazului In care Managerii, Societatea
si V4C Eastern Europe Holdings V Limited decid altfel in scris, f'iira a prejudicia in niciun fel drepturile ~i
obligatiile asumale de Manageri, Societate ~i V4C Eastern Europe Holdings V Limited in calitatea sa de
Acponar Vanzator.

Acorduri privind Perioada de IDlerdic\ie

01. Mihai Marcu, dl. Nicolae Marcu ~ i dna. Miliaela Gabriela Cristescu vor semna, la data sau in jurul datei
acestui Prospect, un acord privind perioada de interdictie de instriiinare a acliunilor delinute de catre fiecare
din ei, prin care, incepand cu data semoarii contractului piinii la ~ase (6) luni dupa Data Decontiirii, niciunul
dintre ei ~i nicio alta persoana actionand pe searna vreunuia dintre ei, nu va (i) oferi, vinde, da cu imprumut,
ccsiona, ipoteca, gaja, greva, incheia acorduri eu privire la vanzarea sau emisiunea de, ~ ra sau
dispune intr-o alta maniera de (sau anunta public orice astfel de masura), in mod dire ~~ indirecif,'? ce
titluri de capital ale Societa\ii sau orice valori mobiliare care pot fi convertite sau schim } e ~'~~ p~ "" fi
exercitale in contuJ oricaror titluri de capital ale Societalii sau orice valori mobiliare sa ;p~e ')ffiaD a
caror valoare este stahilitii in mod direct sau indirect prin referinla la pretul valon ?;..&gOl lare s ,. ,
inclusiv swap de titluri de capital, vOnzAri forward ~i op)iuni sau certificate de depozit rep en~1 I de
a primi orice astfel de valori mobiliare; (ii) incheia orice acord swap sau alt acord prin care se transfera,
integral sau Partial, oricare dintre efectele economice ale dreptului de proprietale asupra oricarora dintre
titlurile de capital ale Socieliilii; sau (iii) incheia orice tranzaclii avand acela~i efecI economic, sau conveni sa
incheie, sau anunta public orice inten)ie proprie de a incheia oricare dintre tranzac\iile descrise mai sus.
Pentru evitarea oriciirui dubiu, 0 eventuala execulare silita a ipotecilor constituile asupra acliunilor delinule de
Familia Marcu, create In favoarea Inlernational Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, ~i
a piir\ilor finan\alOare potrivil imprumutului Sindicalizal, potrivit contractelor semoate inainle de data
acorduJui de inlerdic)ie de instriiinare, nu face obiectul inlerdicliei de instrainare (pentru mai mulle detalii va
rugam consultati secpunea IIContracte Importante" ,

227
Conform Contractului de Intermediere, Societatea, Aclionarii Vanzatori, orice persoana controlata direct sau
indirect de catre ace~tia precum ~i nicio alta persoana ac\ionand pe seama vreuneia dintre aceste persoane,
pentru 0 perioad! incepand de la data Contractului de Intermeeliere ~i pana la data la care expira un termen de
~ase (6) luni de la Data Decontarii, nu vor: (i) oferi, vinde, da cu imprumut, ipoteca, cesiona, incheia acorduri
Cll privire la vanzare, gaja, greva, incbeia acorduri cu privire la V8nzarea sau emisiunea de, sau transfera ori

dispune intr-o alta maniera de (sau anunla public orice aslfel de masucl), in mod direct sau indirect, orice
titluri de capital ale Societalii sau orice valori mobiliare care pot fi convertite sau schimbate in, sau care pot fi
exercitate in contul oridiror titluri de capital ale Societatii sau orice valori mobiliare sau produse fmanciare a
caror valoare este stabilita in mod direct sau indirect prin referinlii la pre\UI valorilor mobiliare suport,
inclusiv swap de titluri de capital, vanziiri forward ~i optiuni sau certificate de depozit reprezentfutd dreptul de
a primi orice aslfel de valori mobiliare; (ii) incheia orice acord swap sau alt acord prin care se transfera,
integral sau Partial, oricare dintre efectele economice ale dreptului de proprietate asupra oricArora dintre
titlurile de capital ale Societatii; sau (iii) incheia orice tranzaclii aviind acel~i efect economic, sau conveni sa
incheie, sau anunla public orice intentie proprie de a incheia oricare dintre tranzactiile descrise mai sus.

AIte reI alii

Managerii ~i afiliatii acestora se po.te sa se fi implicat in tranzac(ii cu, ~i au furnizat 0 serie de servicii de tip
investment banking, servicii bancare comerciale, servieii de consultantA financiara ~i de alta natura pentru,
Societate, Aclionarii Viinziitori ~i afilialii acestora, in schimbul carora au incasat onorariile practicate pe piala
pentru aceste servicii. Managerii ~i afilia(ii acestora pot furniza in viitor aslfel de servicii Societalii ~i
Actionarilor Viinzatori, precum ~i aftliatilor acestora.

in legatura cu Oferta, fiecare Manager ~i orice afiliat care actioneaza ca investitor in nume propriu, pot
dobandi Acliuni Oferite ~i in aceasta calitate pot pastra, cumpara sau vinde in nume propriu aceste Actiuni
Oferite ~i orice investi\ii aferente ~i pot oferi sau vinde aceste Ac(iuni Oferite sau alte investi\ii aferente altfel
decat in legatura cu Oferta. Prin unnare, referirile din prezentul Prospect la oferirea sau plasarnentul
Acpunilor Oferite ar trebui interpretate ca incluzfutd orice oferIA sau plasament de Ac(iuni Oferite caire
Manageri ~i orice afilia(i care aclioneaza in aceastil cali tate. Niciunul dintre Manageri nu intentioneaza sa
dezvaluie volumul oricarei investilii sau tranzactii, allfel dedit in conformitate cu orice obligatie legala sau de
reglementare in acest sens. in plus, in Jegatucl cu Oferta, anumili Manageri pot incheia acorduri de finantere
ell investitorii, cum ar fi acorduri swap privind actiunile sau acorduri de creditare in baza ciTora va]ori
mobiliare sunt utiliza!e ca ~i garanlii, care ar putea avea ca wmare dobandirea de ciitre Manageri a unor
pachete de acliuni in Societate.

228
RESTRICPI DE VANZARE ~I TRANSFER

Aspecte generale

Distribuirea prezentului Prospect ~i oferirea Acliunilor Oferite in anumite jurisdictii pot fi restriclionale prin
lege ~i, in consecinla, persoanele care intra in posesia prezentului Prospect ar Irebui sa se informeze cu privire
la acesle restriclii ~i sa Ie respecte, inclusiv pe cele prevazute in paragrafele de rnai jos. once nerespectare a
aceslor restriclii poate constitui 0 incAlcare a legilor privind valorile mobiliare din orice astfel de jurisdictie.

Prezentul Prospect nu reprezinta 0 oferta pentru subscrierea sau achizilionarea oricaror Acliuni Oferile care
sunt oferite prin acesta oricarei persoane in orice jurisclictie unde este ilegal sil se facii 0 astfel de oferta sau
solicitare.

Subscriitorilor sau cumpiiriitorilor Actiunilor Oferite li se poate solicita sa achite taxa de timbru sau a1te taxe
in conformitate ell legile ~i practica tArii in care se realizeaza subscrierea sau achizitia, dupa caz, in plus fatA
de Pre\U1 Final de Oferta.

Nu va fi facuta 0 Oferta Publica in afara Romaniei

Nu a fost intreprinsl!. ~i nu se va inlrepriode nicio actiune inlr-o \3fiI sau juriscliclie (alta dedit Rominia) care
ar permite 0 oferta publica a ACliunilor Oferite sau posesia ori distnbuirea prezentului Prospect (sau a unei
alte oferte ori material publicitar in legatura cu Actiunile Oferite) in orice tarA sau jurisdiclie in care este
solicitatA orice acliune in acesl scop sau in care 0 astfel de actiune ar putea fi restrictionatA prio lege.

Prin urmare, Acliunile Oferite nu vor putea fi oferite sau viindule, direct sau indirect, ~i acest Prospeci sau
orice alt material de oferta sau anunturi publici tare cu privire la Actiunile Oferite nu vor pulea fi distribuite
sau publicate in sau din orice alta \3fiI sau jurisdictie (alta dedil Romiinia), cu excePlia unor circumstante care
vor respecta regulile ~i reglemenliirile aplicabile dinlr-o aslfel de \3fiI sau jurisdictie.

Acest Prospect va putea fi distribuil cAire public ~i Actiunile Oferite vor pulea fi oferite spre viinzare sau
cumparare doar in Rominia in conformitate cu Legea Pielei de Capital, Regularnentul Comisiei Nationale a
Valorilor Mobiliare nr. 112006 privind emitentii ~i operatiunile cu valori mobiliare ~i Regulamentul (CE) nr.
809 /2004 din 29 aprilie 2004 de punere in aplicare a Directivei 20031711CE in ceea ce prive~te informatiile
continute in prospecle, structura prospectelor, includerea de informalii prio referio\!, publicarea prospectelor
~i difuzarea comunicatelor cu caracler publicitar ~i cu a1te prevederi legale obligatorii aplicabile.

Spatiul Economic European

In raport cu fiecare stat membru al SEE care a implementat Directiva privind Prospectul (denumil individual
"Stat Membru Relevant") (cu exceptia Romiiniei) cu efect inclusiv de la data la care D'~~fI .
~'".I \<'
Prospectul este implementatA in respectivul stat membru ("Data RelevantA de Implemen " Ii'eile l
Oferite nu pot fi oferite caire public in respectivul Stat Membru Relevant, cu exceptia fap ui etect ~
inclusiv de la Data RelevantA de lmplementare, Acliunile Oferite pot fi oferite caire pu ' \ jI)p~t ~
yO .h;
Membru Relevant in urmatoarele cazuri exceptate in baza Directivei privind Prospectul: " ..
Ji'o.I~
(i) in orice moment, caire persoane juridice care sunl autorizate sau reglementate sa functioneze pe plelele
financiare sau, daca nu sunt .stfel autorizate sau reglementate, persoanelor juridice al ciiror obiect de
activitate este exclusiv investitia in valori mobiliare;

(i) in orice moment, caire oricare persoane juridice care prezintA eel PU!in doua din urmAtoarele
caracteristici: (a) un numar mediu de salariali de cel putin 250 persoane in ultimul exercitiu fmanciar;
(b) un bilanl total de peste 43 milioane EUR; ~i (c) 0 cifra de afaceri annala netA de peste 50 milioane

229
EUR, conform ultimelor situalii financiare anuale sau consolidale;

(ii) unui numar mai mic de 150 de persoane flZice sau juridice (a1tele dedit investitorii calificali aja cum
sunl definili in Oirecliva privind Prospectul), sub condi\ia oblinerii acordului prealabi! al Managerilor
pentru orice aslfel de ofertli; sau

(iii) in orice aile circumstan\e reglementate de ArticoluI3(2) din Oirectiva privind Prospectul,

cu condilla ca nicio astfel de oferta de ACliuni Oferite sa nu impunil publicarea de catre Aclionarii Vilnziilori
sau de catre orice Manager a unui Prospect conform Articolului 3 din Oirectiva privind Prospectul.

Acesl Prospect a fosl aprobat de caire ASF, ji nu a fosl ji nu va fi aprobala de nicio alta aulorilate compelentil
din Spa\iul Economic European ji nu a fost ji nici nu va fi notificalii unei aslfel de aUloritil\i.

in scopu! prezentei secliuni, expresia "oferta de Valori Mobiliare Oferite" cu privire la orice Ac\iuni Oferite
in once Stat Membru Relevant inseamn3 comunicarea in orice forma ~i prin orice mijloace a unOT infonnatii
suficiente cu privire la tennenii ofertei j i la ACliunile Oferile care urmeazii a fi oferite, astfel incal sa permitii
unui iovestilor sa decidii daca achizi\ioneazil sau dacii subscrie Ac\iunile Oferile aslfel cum aceastil expresie ar
putea fi modificatii in respectivul stal membru prin orice milsura de implementare a Directivei privind
Prospectul in statui membru respectiv, iar expresia Directiva privind Prospectul inseamna Directiva
200317 liCE ji include orice masurn relevanta de implementare in fiecare astfel de Stal Membru Relevant.

Cu privire la fiecare snbscriitor sau cumparalor aI Ac\iunilor Oferite in cadrul Ofertei, situat intr-un stat
membru apartinand Spatiului Economic European (altul decat Romiinia), se va considera cil a declaral, a luat
la cunojtin\a ji a agreat ca cste un "investitor calificat" in sensul prevazut de Articolul 2(1)(e) din Directiva
privind Prospectul. Societatea, Actionarii Vilnzatori, Managerii, afilialii acestora ji alte pi!rti se vor baza pe
acuratelea ji veridicitalea declaraliei, recunoajlerii ji acordului anterior menlionate.

Statele Unite ale Americii

Ac\iunile Oferite nu au fosl ji nu vor fi inregistrate conform Legii privind Valorile Mobiliare sau la vreo alta
autoritate de reglementare a valorilor mobiliare din orice stal sau altil jurisdic\ie ji, in consecinti!, nu pot fi
oferite sau viindule in Statele Unile. ACJiunile Oferile pot fi oferite sau vandute in afara Statelor Unite prin
tranzac\ii offshore potrivit Regularnentului S din Legea privind Valorile Mobiliare. Termenii uliliza\i in acesl
paragraf care sunt definiti in Regula 144A sau in Regularnentul S sunt utiliza\i ji in prezentul dOCument aslfel
cum au fost definili.
~tr~AVEGIt .
Regulamentul S 5<," ~~
Cu privire la fiecare cumpariitor al Ac\iunilor Oferite in afara Statelor Unite, prin acceptar
Prospect, se va considera ca acesta a declarat, a agreat ji a luat la cunOjtinti! urmaloarele:
..g() -
p" ~
'"
SP-1' I!
lur,;

'b p.PRO ~
Acesta (a) a lual la cunojtinlii faplul ca vanzarea Ac\iunilor Oferite se realizeazil in baza ji "'pnformitale
Regula 903 sau 904 a Regu!arnentului S; (b) este sau, la data la care AC\iunile Oferite vor fi ac ' . , va
fi beoeficiarul efectiv aI acelor Ac\iuni Oferite; ji (c) sunt, aliit acesta cal ji persoana pentru care, daca este
cazul, achizi\ioneazii Acliunile Oferile, localiza\i in afara Stalelor Unile (in sensu! Regularnenlului S) ~i
achizi\ioneazii Acliunile Oferile intr-o tranzactie offshore care intrune~le condi\ii1e prevazute in Regularnenlul
S.
Nu esle un afiHat aI Societil\ii sau aI oricaruia dintre Ac\ionarii V3nziitori sau 0 persoana care ac\ioneazi! pe
seama unui asemenea afiliat.

lnlelege ca Ac\iunile Oferite nu au fost ji nu vor fi inregislrate in baza Legii privind Valorile Mobiliare ji nu
vor putea fi oferite, revandute, gajate sau transferale in alt mod, cu exceptia unei tranzac\ii offshore conform

230
Regulii 903 sau 904 a Regulamentului S.

A luat la euno~tin\li eli Societatea, Ae(ionarii Vlinzator, Managerii ~i afilialii Socielli(ii se vor baza pe
veridicitatea ~ i acuratelea recunoa~terilor, dec\ara(iilor ~i acordurilor mentionate in alineatele precedente.

Societatea nu va recuno~te nido revinzare sall orice alt transfer sau incercare de a re-vinde sau de a transfera
in a1t mod Acliunile Oferite realizate in alt mod dedit in confonnitate cu restric(iile mai sus men(ionate.

231
ASISTENTA JURlDICA
Societatea a fost asistata cu privire la anumite aspecte de natura juridica In legatura cu Oferta de ciitre
Schoenherr ~i Asocialii.

V4C Eastern Europe Holdiug V Limited a fost asistata cu privire la anumite aspecte de natura juridica in
legatura cu Oferta de catre Nestor Nestor Diculcscu Kingston Peterson.

International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, a fost asistata cu privire la anumite
aspecte de natura juridicii In legatura cu Oferta de catre Leroy ~i Asociatii.

Managerii au fost asistali cu privire la anumite aspecte de natura juridica In legamra cu Orerta de catre Radu
TAracilii PMurari Retevoescu SCA.

232
AUDITORI INDEPENDENT!

Deloitte Audit SRL, 0 societate de audit independenta, a auditat situatiile financiare consolidate ale Grupului
la data de ~i pentru exerciliile fmanciare incheiate la 31 decembrie 2015, 2014 si 2013 ~i a emis 0 opinie de
audit, rara rezeJVe, in legatura cu aceste situatii financiare consolidate. De asemenea, Deloitte Audit SRL a
revizuit Situatiile Financiare Interimare ale Societatii la data de ~i pentru perioada de nouliluni incheialllla 30
septembrie 20 16 ~i a emis un raport de revizuire Ilirii rezeJVe cu privire la aceste informatii financiare
intermediare consolidate.

Deloitte Audit SRL, cu sediul in Bucure~ti, ~os. Nicolae Titulescu nr. 4-8, et. 3, sector I, Romfutia, este
inregistrata la Registrul Comertului cu nr. 140/6775/ 1995 avilnd cod unic de inregistrare 7756924, ~i face
parte din Camera Auditorilor Financiari din Romilnia, fiind inregistrata in Registrul Public al Auditorilor
Financiari cu nurullruI25125.06.2001.

Deloitte Audit SRL ~i-a exprimat ~i men!inut acordul scris pentru includerea in acest Prospect a raportului de
audit ~i a raportului de revizuire, astfel cum au fast descrise mai sus in acest Prospect in forma ~i in contextul
in care apar, ~i a aprobat conlinutul acestor rapoarte, in scopul punctelor 23.1 din Anexa I ~i 23.1 din Anexa
III din Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 80912004. in scopul Regulamentului Comisiei Europene
(CE) nr. 809/2004, Deloitte a aflfInat cil i~i asuma responsabilitatea pentru intocmirea acestor rapoarte, ca
parte din acest Prospect, ~i declara ca a luat toate miisurile rezonabile in vederea asigurilrii ca informatiile
incluse in fiecare astfel de raport, potrivit informatiilor delinute de ac~tia, reflecta realitatea ~i nu conlin
omisiuni care sa afecteze con(inutul acestuia. Aceasta declaratie este inclusa in Prospect in conformitate cu
punctul 1.2. din Anexa I ~i punctul 1.2. din Anexa III din Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr.
809/2004.

233
INFORMATII GENERALE

I. Listare ~i Tranzactionare

Se intentioneaza admiterea Acliunilor la tranzaclionare pe piala reglementatA la vedere adtninistrat~ de


Bursa de Valori Bucore~ti SA in jurol datei de 21 decembrie 2016. La data prezentului Prospect,
Societatea a dopus 0 cerere provizorie de admitere la tranzaclionare, impreun~ cu prezentul Prospect,
la Bursa de Valori Bucure~ti S.A, conform prevederilor legale aplicabile.

2. Datele de identificare ale Acllonarilor Viinziltorl

International Finance Corporation, membru al Grupului BMcii Mondiale, este 0 organizatie financi~
internalionalii fondata pe baza Acordului privind International Finance Corporation acceptat de Statui
Roman prin Legea Dr. 2811991 cu sediul principal in 2121 Pennsylvania Avenue, N.W., Washington
D.C. 20433, Statele Unite ale Americii.

V4C Eastern Europe Holding V Limited este 0 societate organizatA ~i funclioniind in baza legilor din
Cipru, cu sediul social in Lampousas Street, Dr. I, 1095 Nicosia, Cipru, inmatriculata la registrul
comertului sub nurnaml 233120.

3. Deelaralli
In ultimii trei ani, International Finance Corporation, mcmbru al Grupului BMcii Mondiale, nu a intrat
in nieio relalie semnifieativ~ cu Societatea, eu exceptia Contraetului dintre Aclionari ~i a
imprumuturilor IFC (deserise pe larg in secliunea "--Contracte importante-imprumuturile
conlractate de la International Finance Corporation, membru af Grupului Biincii Mondiale"), ~ i niei
nu a detinut vreo pozilie sau functie in Societate sau in oricare dintre afiJiatii sau predecesorii
SoeietAtii.

In ultimii trei ani, V4C Eastern Europe Holding V Limited nu a intrat in nieio relalie semnifieativ~ eu
Soeietatea, cu exeeptia Contractului dintre Aclionari, ~i niei nu a detinut vreo pozilie sau funclie in
Societate, cu exceptia desemnani a douii persoane in pozitii de membri ai Consiliului de Administratie
al SoeietAtii, potrivit prevederilor Contractului dintre Aclionari ~i ale Actului Constitutiv, sau orieare
dintre afiliatii sau predecesorii Societatii. ,,~AAVEG,,~

4. Autorizalli
",,"
Jf AS~ ~
-?",

<".. 1.1 ~
.
Societatea a aprobat admi terea Actiunilor la tranzaclionare pe piala reglementata la veder \dn'Ji1li'W~P'T i
de Bursa de Valori Bucure~ti SA prin hotararea Aduniirii Generale Extraordinare a Acli "A:i1or Dr. I .>.;
din data de 21 noiembrie 2016. 1loMA~

International Finance Corporation, membru al Grupului BMcii Mondiale, a aprobat vMzarea unui
numar de piiuii la 1.557.120 Acliuni prin oferta publica in baza prezentului Prospect, prin Certificatul
de aprobare a participarii la oferta publica initiala emis la data de 23 noiembrie 2016.

Printro procura emisa de un administrator ~i contrasemnatii de secretarul soeietalii in data de 14


Doiembrie 2016, V4C EASTERN EUROPE HOLDING V LIMITED a imputernieit douii persoane
fiziee in legilturii cu, intre altele, aprobarea viinzilrii unui numar de 7.283.360 Acliuni prin ofenil
publica in baza prezentului Prospect.

234
5. Docurnente disponibUe pentru inspeclie

Pe durata valabilitil\ii prezentului Prospect, unniitoarele documente vor Ii disponibile investitorilor prin
publicare. acestora de caire Societate pe pagina de internet a Societillii la www.medlife.ro:

(a) Prospectui;

(b) Noul Act Constitutiv; ~i

(c) Situaliiie Financiare Anuale, impreunii cu rapoarlele de audit .ferente ~i Situa\iiie Financiare
Interimare, eu raportul de revizuire aferent.

6. Pre\uI Final de Oferti

Pretul Final de Ofert~ I. care Acliunile Oferite vor fi alocate investitoriior va fi st.bilit, cel tarziu in
Ziua Lucr~toare imedi.t urm~toare Datei Alocarii, de Ac\ionarii Viinz~tori in consultare cu Managerii,
pe baza indicaliiior d.te de !nvestitorii Institutionali in cadrui procesului de bookbuilding. Pentru rnai
multe detalii, va rugam consultati sectiunea "--Subscriere ~i Vanzare" din prezentul Prospect.

7. Modificiri semnificatlve

Cu exceppa eelor mentionate la sectiunea "-Dezvoltiiri recente ~i perspective" "-Capitalizare $i


indatorare" ~i din prezentul Prospect, de la data de 30 septembrie 2016, respectiv data de referintA a
Situatiilor Financiare Interimare, flU au intervenit modifidiri semnificative in situapa financiani sau
comercial~ a Grupului.

8. Filiale

Pentru mai multe detalii, va rugam consuitati sectiunea "-AClivitatea Societiilii - Descrierea sumarci
a societali/or din cadnd Grupulul" din prezentul Prospect.

9. Informa\il care nu sunt aplicabUe Prospectului in conformitate cu Anexa I ~i Anexa III a


Regulamentului (CEl nr. 80912004

Urmiitoarele puncte din Anexele I ~i III ale Regulamentului (CEl 809/2004 nu suut .plicabile
Prospectului:

Anexa I: 11 ~i 13

Anexa III: 4.6, 4.7, 4.10, 5.1.4, 5.1.10, 5.2.2, 5.2.3.e, 5.3.3, 5.3.4, 6.2, 6.3, 6.4, 9, 10.4.

235
DEFINqll ~I GLOSAR DE TERMENI SELECTATI

Accipiens Accipiens S.A., 0 societate din cadrul Grupului

Actul Constitutiv Actul constitutiv al Societatii, in vigoare ~i aplicabil la data


prezentului Prospect

Ac\ionarii VanzAtori V4C Eastern Europe Holding V Limited ~i de International Finance


Corporation, membru al Grupului BAncii Mondiale

Ac\iuui Oricare ~i toate aC\iuni1e ordinare, nominative, emise in form.


dematerializata de Societate din cand in cand

Actiuui de BazA Un numar de 8.036.800 Ac\iuni - dintre care un numar de 6.621.236


Acliuui oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i un
numiir de 1.415.564 Ac\iuui oferite de International Finance
Corporation. Pentru detalii privind Acliuuile de Bazii, v. rugiirn
consultati sectiunea "-Subscriere # Vanzare" din prezentul Prospect

ACliuni Supraalocate Un numiir de 803.680 Ac\iuui - dintre care un numiir de 662.124


Actiuui Oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i un
numiir de 141.556 Oferite de International Finance Corporation.
Pentru detalii privind Acliunile Supraalocate, vii rugiirn consultati
sectiunea II-Subscriere ~i Vanzare" din prezentul Prospect

Actiuuile Oferite Un numar de pan. la 8.840.480 Ac\.iuui de\inute de Ac\.ionarii


Vanziitori, astfel: un numiir de pana la 7.283.360 Actiuni detinute de
V4C Eastern Europe Holdings V Limited ~i un numar de panil la
1.557.120 Ac\iuui de\inute de International Finance Corporation,
membru al Grupului BAncii Mondiale, care fac obiectul ofertei
pub lice ini\iale iniliate de Ac\ionarii Vanz.tori in baza prezentului
Prospect

AGOA sau Adunarea General. Adunarea generalii ordinar' a actionarilor Societalii


Ordinar. a Ac\ionarilor

AGEA sau Adunarea GeneralA Adunarea generalii extraordinara a aC\ionarilor Societa\ii


ExtraordinarA a Aclionarilor

ANEVAR Asociatia National. a Evaluatorilor Autoriza\.i din Romiinia

Angajamentul privind Stabilirea Contractu! privind stabilirea pre\Ului intre Societate, Ac\ionarii
Pretului Viinzatori ~i Manageri in legiiturii cu Pre\UI Final de Oferta I. Data
Alociirii sau in jurul acestei date ~\lPRAV~G'

APS Asiguriiri private de san.tate 'J<>'" '1-. .


1'",
g ASF 1
0: _
ASF Autoritatea de Supraveghere Finaneiara
~ APROBAT p'
?... ~
Babteo Bableo Invest S.A., a societale din cadrul Grupului ~ ....

BNR Banca National. a Romiiniei

Bursa de Valori Bucure~i Bursa de Valori Bueur~ti S.A., operator al pielei reglementate la
vedere, cu sediu! in Bu!evardul Carol I Dr 34 - 36, etaj 14, sector 2,

236
cod po~tal 020922, Bucure~ti, Romania

CEE Europa CentralA ~i de Est

Centrul Medical Panduri Centrul Medical Panduri S.A., 0 societate din cadrul Grupului

Centrul Medical SAMA Centrul Medical SAMA S.A. , 0 societate din cadrul Grupului

CMDR Colcgiul Medicilor Denti~ti din Romania

Codul Fiscal Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificiirile ~i


completiirile ulterioare, in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie
2016

CNAS Casa Nationala de Asiguriiri de SliMtate din Romania

Contractul de Intermediere Contractu! de intermediere incheiat I. data de sau in jurul datei


acestui Prospect intre Acponarii Viinzatori, Societate ~i Manageri ce
are ca obiect principal derularea Ofertei, in vederea admiterii la
tranzactionare actinnilor Societalii pe pial. reglementatA
administratA de Bursa de Valori Bucure~ti

Contractul dintre Acponari Contractul incheiate la data de 10 noiembrie 2009 intre aclionarii
SocietApi ~i Societate, in care sunt stabilili tcrmenii ~i condiliile
aplicabili drepturilor ~i obliga(iilor tuturor acponarilor SocietAtii in
calitatea lor de ac\ionari ai SocietAtii

CT Tomografie computerizata

Data Alociirii Data I. care se vor aloca Acliunile Oferite in eadrul Ofertei,
identificatA in sectiunea "-Subscriere # vanzare - Rezumatul
Ojerld' din prezentul Prospect

Data Decontiirii D.ta I. care se vor deconta tranzac(iile cu Ac\iuni Oferite in cadrul
Ofertel, identificatA in secpunea "-Subscriere *" Vanzare -
Rezumalul Ojertei" din prezentu! Prospect

Data Relevanta de Implementare Data la care Directiva privind Prospeetul a fost implementatA in
oriearc Stat Membru Relevant

Data Tranzacpei Data la care vor avea loc tranzactiile cu Acliuni Oferite in cadrul
Ofertci, identificata in sectiunea "-Subscl'iere *i
Vanzare -
Rezumalul Ojertei" din prezentul Prospect

Deloitte Deloittc Andit S.R.L., 0 societate de audit independenta, care a


auditat Situa"ile
t"
Financiare Anuale si
,
a revizuit Si !t .. ! ~ anciare
Interimare ~0<' "+",'2

Dent Estet Dent Estel Clinic S.A., 0 societate din cadrul


:f!' A l:r:;. If!' '"
:pulltli). ~ /I'" 'i
Diamed Center Diarncd Center S.R.L., 0 societate din cadrul t PROBAT ~f
\? :..UUl
Directiva privind Pielele Directiva 2004/39/CE a Parlarnentului European ~~~~~
Instrumentelor Financiare 21 aprilie 2004 privind pielele instrumentclor ftnanciare, de
modificare a Directivelor 85/611 /CEE ~i 93/6/CEE ale Consiliului ~i
a Directivei 2000/12/CE a Parlarnentului European Ii a Consiliului ~i

237
de abrogare a Directivei 93/221CEE a Consiliului

Directiva privind Prospectul Directiva 2oo3171 /CE a Parlamentului European ~i a Consiliului din
4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie pUblicot in cazuI
unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor
mobiliare la tranzaclionare ~i de moditicare a Directivei 2001l34/CE

Dovada Pla\ii Documentele care ateslii dovada pta!ii sau a garanliei efectuiirii plalii
ACliunilor Oferite subscrise in Ofertil, conform prevederilor secliunii
"- Subscriere $i Vanzare - Subscrierea ACliunilor Oferite de catre
Inveslilorii de Retaif' din prezentul Prospect

F emilia Marcu Marcu Mihail, Marcu Nicolae ~i Cristescu Miheelo Gabriela,


aclionari ai Societalii

FMI Fondul Monetar Interna\ional

Formular de Subscriere Formularul de subscriere a AC\iunilor Oferite in cadrol Ofertei

Genesys Genesys Medical Clinic S.R.L., 0 societate din cadrol Grupului

Grup Societatea lmpreuna cu toate filialele sale, aslfel cum sunt prezentate
in secpunea II-Activitate - Structura Corporativd" din prezentul
Prospect

IFC International Finance Corporation, membru al Grupului Bancii


Mondiale, este 0 organiza!ie financiarl! internalionall! fondata pe baza
Acordului privind International Finance Corporation acceptat de
Statui Roman prin Legea nr. 28/1991 cu sediul principal in 2121
Pennsylvania Avenue, N.W., Washington D.C. 20433, Statele Unite
ale Americii, unul dintre Ac!ionarii Vanziitori.

IFRS Standardele Internationale de Raportare Financiarii adoptate de


Uniunea Europeanii prin Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al
Comisiei din 3 noiembrie 2008 de adoptare a anumitor standarde
internalionale de contobilitate in conformitate cu Regulamentul (CE)
nr. 1606/2002 al Parlamentului European ~i al Consiliului

Informa\ii Financiare Pro Forma Informa\iile fmanciare pro forma ale Grupului prezentate in sec\iunea
"- In/ormaIU Financiare Pro Forma" din prezentul Prospect.

Investitori Calitica\i investitorilor calitica!i, astfel cum sunt definili in articolul 2(I)e) din
Directiva privind Prospectul

Investitorii de Retail Investitorii care pot subscrie in Tran~a InveStitOrilO


[ :R"eY&II~~
cum este definitii in sec\iunea "--Subscriere fi W~ ali
.. 'Y~
Ji:Jl!i!t~
0fertei" din prezentul Prospect ~ ~ 1/ %.
,.. APRoa ~,
Investitorii Institu!ionali Investitorii care pot subscrie in Tran~ Investitor 6r Institutt.1Kaltf
astfel cum este definita in secliunea "-Subscrie ' ~a -<\-
Tran~ele Oferlei" din prezentul Prospect

Ipoteca pe Ac\iuni a IFC Ipoteca asupra a 4.219.320 ac!iuni ale Socielii\ii, care reprezintl! toate
aCliunile de\inute de catre Mihail Marcu in Societate, respectiv 21 %
din copitalul social al Socielii\ii constituilii de Mihail Marcu in

238
favoarea International Fioance Corporation, membru al Grupului
Bancii Mondiale, pentru garantarea angajamentelor asumate de
Mihail Marcu in OPliunea de vanzare a IFC

IT Sisteme telmologice de informalii

imprumutul Sindicalizat Contractul de lmprumut sindicalizat incheiat de cAtre Societate cu


Banca ComercialA RomanA S.A., BRD Group Societe Generale S.A.,
!NG Bank N.V. Amsterdam - Sucursala Bucure~ti ~i Raiffeisen Bank
S.A. in martie 2016

Imprumuturile IFC Imprumuturile acordate de cAtre International Finance Corporation,


membru al Grupului Bancii Mondiale societiiplor din Grup, astfel
cum sunt mentionate in sectiunea "-Contracte Importante -
irnprumuturile Contractate de la International Finance Corporation,
membru al Grupului Baneii Mondiale" din prezentul Prospect

Legea Pie(ei de Capital Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificilrile !i
completiirile ulterioare

Legea privind reforma in domeniul Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sAnAtApi, cu
sanAtA\ii modificilrile ~i completilrile ulterioare

Legea SocietAlilor Legea 3111990 privind societii\ile, republicatA, cu modificilrile !i


completiirile ulterioare

LMH Life Memorial Hospital

Managerii Raiffeisen Bank S.A. ~i Wood & Company Financial Services a.s.

Managerul de Stabilizare Raiffeisen Bank S.A.

MedLife, Societatea Med Life S.A.

MedLife Broker de asiguriiri Med Life Broker de Asigurare ~i Reasigurare S.R.L. , 0 societate din
cadrul Grupului

MedLife Ocupalional Med Life Ocupa\ional S.R.L. , 0 societate din cadrul Grupului

Ministerul SAniitiilii Ministerul SiiniitA\ii din Romania

MRI Imagistidi prin rezonanta magnetica

Normele Normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotiiriirea de


Guvern nr. 112016 privind Normele de aplicare Ill' cal, cu
modificilrile ~i completilrile ulterioare .."
"" ',,"
"'1'-
~ ~ I'i: i'!:' "%.
Noul Act Constitutiv Actul constitutiv al Societiipi aprobat prin ho enil~ gen ale
extraordioare a ac\ionarilor din 21 noiembr o,,2Mti;' 1ill3.w~oa !i
aplicabil de la Data Decontiirii, sub condilia .. hiderii cu &u es a
~IP-
Ofertei

Oferta Oferta publicA inipaiA a Acliunilor Oferite care face obiectul


prezentului Prospect

Opliunea de vanzare a IFC oppunea de vanzare a acliunilor delinute de International Finance


Corporation, membru al Grupului Bancii Mondiale, cAtre Mihail

239
Marcu asnrnata in mod irevocabil, prin contract, de catre Mihail
Marcu, care este gnvernata de legea statului New York. Optiunea de
vanzare a IFC intra in vigoare la data decontarii Ofertei, sub rezerva
efectuani decontani Ofertei.

Perioada de Ofertii Perioada in care vor fi oferite spre subscriere Acliunile Oferite in
baza prezentului Prospect, astfel cum este prevazuta in sectiunea "-
Subscriere ~i Vdnzare. Rezumatul Ofertei" din prezentul Prospect

PhannaLife Med PharmaLife Med S.R.L, 0 societate din cadrul Grupului

PIB Produsul intern brut al unei tiiri

PDR Policlinica de Diagnostic Rapid S.A., 0 filialii a Societalii

PMR o societate care se oeupa eu activitatea de cunoWltere a pietei, ell


expertiza in peste 25 de tiiri in Europa Centrala ~i de Est, care se
specializeaza in sectoare precum: constructii, retail, fannaceutice,
servicii medicale ~i tehnologie informationale ~i de comunicatii

PPM Pachete de preventie medicaJa viindute de caire Grup prin linia de


afaceri Corporate

PPS Plata pentru servicii

PretuJ Final de Ofertii Pretul la care se vor vinde Actiunile Oferite in cadrul Ofertei,
confonn prevederilor sectiunii "-Subscriere # Vanzare din ll

prezentul Prospect

Pretul Maxim de Ofertii Pretul maxim la care se vor vinde Actiunile Oferite, astfel cum este
identificat pe prima paginii a prezentului Prospect

Prima Medical Prima Medical S.R.L., 0 societate din cadrul Grupului

Prospectul Prezentul prospect, astfel cum a fost aprobat de ASF

PSMP Piata serviciilor medicale private din Romiinia

Raport PMR din 2016 Raportul intocmit de PMR in augnst 2016

Registrul Registrul administrat de Manageri in care vor fi inregistrate numarul


de Actiuni Oferite pe care Investitorii Institutionali ar fi dispu~i sa Ie
achizilioneze ~i pretuJ la care investitorii respectivi ~i-au exprimat
interesul de a Ie achiziliona, in cadrul Ofertei

Regnlamentul nr. 1/2006 Regnlamentu1 Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006
privind emitentii ~i operatiunile cu valori mobiliare Qt."UVRAVI'C,,~",
~ ~\
Regulamentul (UE) nr. 121512012 al Parlamen ~'" ~8Pi at;\
.

Regulamentul nr. 121512012


Consiliului din 12 decembrie 2012 privind co - etJi,'ll'R6Wi'1ara!! ,
recunoa~terea ~i executarea hotiirfuilor in materie c " ~ ~i comercl.af /
Regnlamentul S Regnlamentului S din Legea privind Valorile Mobili 'it 1l!tele
Unite ale Americii

RURMedical RUR Medical SA, 0 filiaJa a Societalii

240
SEE Spatiul Economic European

Situatiile Financiare Situaliile Financiare Anuale !i Situatiile Financiare Interimare

Situatiile Financiare Annale Situatiile Financiare Consolidate ale Med Life S.A. pentru anul
incheiat la 31 decembrie 20 IS, intocmite in conformitate cu
Standardele Internationale de Raportare Financiara adoptate de
Uniunea Europeana, auditate

Situatiile Financiare Interimare Situaliile Financiare Consolidate Interimare ale Med Life S.A. pentru
perioada incheiatii la 30 septembrie 2016, intocmite in conformitate
cu Standardele Internationale de Raportare Financiara adoptate de
Uniunea Europeana, neauditate

Societiiti AchizilionatelDobiindite Societiitile dobiindite de catre Grup in perioada de la 1 ianuarie 2015


pana la 30 septembrie 2016, astfel cum sunt identificate in sectiunea
"-Informafii Financiare Pro Forma" din prezentul Prospect

Societiilile Tintii Vizate de Societali desI~uriind activitiip similare sau complementare celor ale
Imprumutul Sindicalizat GrupU!ui, astfel cum sunt definite in Contractu! privind Imprumutul
Sindicalizat

Stat Membru Stat membru al Uniunii Europene

Stat Membru Relevant Stat membru al SEE care a implementat Directiva privind ProspectuI

Stem Cells Bank Stem Cells Bank S.A., 0 societate din cadrul Grupului

Tran~a Investitorilor Institutionali Tr~a in care pot subscrie Investitorii Institutionali, conform
prevederilor din sectiunea "-Subscriere ~i Vanzare - Tran~ele
Ofertei" din prezentul Prospect

T~a Investitorilor de Retail Tran~a in care pot subscrie Investitorii de Retail, conform
prevederilor din sectiunea "-Subscriere ~i Vanzare - Tran~ele
Ofertei" din prezentuI Prospect

Tran~ele Ofertei Tr~ele Ofertei, astfel cum SWlt descrise in sectiunea "-Subscriere
i Vanzare - Tranele Ofertei" din prezentul Prospect

UE Uniunea Europeanii

U1tratest U1tratest S.A., 0 societate din cadrul Grupu!ui

V4C V4C Eastern Europe Holding V Limited este 0 societate organizata ~i


funcponiind in baza legilor din Cipru, cu sediu! social in Larnpousas

comertuJui sub numiim1233120, unul dintre

WEO octombrie 2016

Zi Lucriitoare de

241
Societatea:

Med Life S.A.


N ume: Nicolae Marco

<::::::::::---- ~
Functie: Director General
=-

Acponarii Vanzatori:

International Finance Corporation, mem bru al V4C EASTERN EUROPE HOLDING V


Grupului BaDCii Mondiale LIMITED
Nume: A D8jfaria}\fihiescu Nume: Georgian-Bogdan Chiri1;;
aM~~A<~"
Funcpe: Manager Regional
Z";;6?
Funcfle: imputernicit
Lista Anexelor la Prospect

Anesa 1- Reteaua de distribulie a Raiffeisen Bank

Ane.. U - Situalii rmaDeiare consolidate peDtru anli incbeioti 31 decembrie 201.5, 31 decembrie 2014, 31
decembrie 2013 ~i raportul .uditornJui independent

Anexa III - Situalii imanciare consolidate interimsre pentru perioada inebeiata 30 septembrtc 2016 ,I
rlportul auditorului independent

Anexa IV - Raport de asigurare al Buditorului independent privind compilarea informat:,iilor fio8nclare pro
forma inclose intr-un prospect

S-ar putea să vă placă și