SCOALA DE LA PALO ALTO

Pozitia teoretica a scolii de la Palo Alto se caracterizeaza prin considerarea comunicarii ca

fenomen social integrat, incercand prin gramatica (sau logica comunicarii) sa construiasca o
punte de legatura intre aspectele relationale si cele organizationale, intre mecanismele care
regleaza raporturile interindividuale si cele care regleaza raporturile sociale.
Comunicarea va reflecta intregul joc al ratiunii si al activitatilor ei.

Cartea O logica a comunicarii, scrisa de trei membri ai Colegiului Invizibil: Paul

Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson are drept scop sa explice cum se poate spune ca
fiecare individ participa la comunicare, mai mult decat ca s-ar afla el la originea comunicarii sau
ca ar fi tinta ei. Ei au formulat cateva principii de comunicare interumana, numite axiome.
Axioma

1. Comunicarea este inevitabila (Imposibilitatea de a nu comunica; nu putem sa nu

comunicam). Aceasta axioma are sens numai in conditiile in care inglobam in sfera
comunicarii si transmiterea neintentionata de informatie, ce se realizeaza prin
intermediul indicilor. Daca acceptam ca orice comportament are o anumita valoare
comunicativa, ca nu doar mimica si gesturile, ci si absenta lor este elocventa, vom putea
accepta
Daca vom admite ca, intr-o interactiune, orice comportament are valoarea unui mesaj,
cu alte cuvinte, ca este o comunicare, urmeaza de aici ca nu se poate sa nu se
comunice, indiferent daca se vrea sau nu. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere,
orice are valoare de mesaj.
Asemenea comportamente influenteaza altele, iar acestea, la randul lor, nu pot sa nu
reactioneze la comunicari si prin insusi acest fapt sa comunice. (Watzlawick, Une
logique de la communication).
Comunicarea nu se mai reduce astfel la limbajul verbal si, mai ales, la intentionalitate.
Noi comunicam doar atunci cand intentiile, constiente sau reusite se transmit si sunt
intelese de receptor. Din punctul de vedere al noii teorii, comunicarea verbala si
intentionala reprezinta doar varful unui iceberg urias, care inchide intr-o unitate intregul
comportament al unui individ integrat organic intr-o totalitate cuprinzand alte moduri de
comportament: tonul, postura, contextul. Evident, pentru nevoile analizei putem distinge
 unitati ale comunicarii: mesajul
(unitatea elementara), interactiunea (o serie de mesaje schimbate intre indivizi), modele
de interactiune.

2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al

doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai (Orice comunicare
se analizeaza in continut si relatie; Orice comunicare prezinta doua aspecte: continutul
si relatia, astfel incat al doilea il inglobeaza pe primul si prin aceasta este o
metacomunicare). Asta inseamna ca orice comunicare nu se limiteaza sa transmita o
informatie, ci induce in acelasi timp un comportament. In termenii lui Bateson, se pot
numi cele doua aspecte indicele respectiv ordinea oricarei comunicari. Indicele este
sinonimul continutului mesajului.
Un mesaj, sub aspectul lui de indice transmite o informatie: in comunicarea umana,
acest termen este de aceea sinonim cu continutul mesajului. El poate avea ca obiect
orice este comunicabil; problema de a sti daca o asemenea informatie este adevarata
sau falsa, valida ori nevalida sau indecidabila nu intra aici in calcul. Aspectul de ordine
dimpotriva, desemneaza maniera in care este inteles mesajul si, in cele din urma, relatia
intre parteneri.
Un raport interesant se manifesta intre cele doua aspecte ale comunicarii: cu cat o
relatie este mai spontana si sanatoasa, cu atat aspectul relatie al comunicarii trece in
plan secund.
Invers, relatiile bolnave se caracterizeaza printr-o dezbatere fara sfarsit asupra naturii
relatiei, iar continutul comunicarii sfarseste prin a-si pierde orice importanta. Vorbitorii
acorda planului relational o importanta decisiva si daca neintelegerile de ordin
informational pot fi aplanate usor, cele ce privesc relatia genereaza adesea conflicte
ireconciliabile. Una din descoperirile cercetatorilor de la Palo Alto e tocmai aceea ca
atentia acordata comunicarii distruge comunicarea.

3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de cauza

efect sau stimul raspuns. Aceasta a treia axioma se poate obtine din studiul
interactiunii sau schimbului de mesaje intre parteneri. Vazuta din afara, o serie de
comunicatii poate fi inteleasa ca un sir neintrupt de schimburi de elemente
informationale. Interlocutorii par a avea initiativa sau preeminenta, sau pot avea un
 statut de dependenta; se puncteaza rolurile pe care si le asuma sau le revin partenerilor
si care-i determina de fiecare data ca stimuli sau raspuns ai secventei
comunicationale.

4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie una analogica. Termenii provin din
cibernetica, unde un sistem este considerat digital atunci cand opereaza cu o logica
binara de tipul 0 si 1 si analogic, in cazul utilizarii unei logici cu o infinitate continua de
valori. Dupa Watzlawick, comunicarea analogica, in care se include, practic, orice
comunicare non-verbala (care nu intretine intre semn si obiect o relatie pur
conventionala), isi afla radacinile in stadiile arhaice ale evolutiei umane si are o
extensiune mult mai generala decat comunicarea digitala, verbala, relativ recenta si mult
mai abstracta, capabila sa reprezinte nu numai sensuri, ci si logica limbajului.
Numai in comunicarea interumana sunt posibile cele doua tipuri. Altfel spus, omul este
singurul gen de organism capabil sa utilizeze cele doua moduri de comunicare, digitala
si analogica. Aparitia si utilizarea comunicarii digitale a avut o importanta capitala pentru
evolutia omului, a culturii, ea fiind cea care condenseaza o cantitate mai mare de
informatie si permite conservarea ei in timp precum si recuperarea ei recurenta la orice
moment ulterior. Cum au aratat insa studiile de etologie ale lui Timbertgen, Lorentz sau
Bateson, pentru aspectul de relatie al comunicarii rolul fundamental il are tipul analogic
de comunicare. Interventia in cadrul comunicarii a dimensiunii relationale explica de ce
comunicarea analogica are o conexiune atat de stransa cu contextul comunicarii; acelasi
gest, de exemplu, pare normal intr-un context si transmite o informatie de un anumit tip
si pare anormal bolnav, intr-un alt context, alerteaza pe ceilalti oameni asupra starii
mentale a omului, nu-i face sa reactioneze doar la informatia cuprinsa in comunicare.
Cele doua tipuri de comunicare nu exista paralel sau complementar; ele pot sa coexiste
si sa se completeze in orice mesaj. Dupa toate probabilitatile, continutul se transmite
digital si relatia analogic. Relatia analogic -; digital in cadrul comunicarii, exemplificata de
diferenta dintre tipurile corespunzatoare de calculatoare, are numeroase consecinte
pragmatice in diverse domenii ale actiunii sociale. Prezenta si complementaritatea celor
doua tipuri in mesajele comunicarii, face necesara traducerea continua intre ele, atat de
cei care emit semnale, cat si de cei care le receptioneaza; aceasta nu se poate face insa
in chip complet fara pierderi de informatie si de sensuri. Limbajul digital poseda o sintaxa
logica complexa si comoda, dar e lipsit de o semantica adecvata pentru relatie. Limbajul
 analogic poseda semantica, nu insa si sintaxa corespunzatoare unei definitii neechivoce
a naturii relatiilor. Exista o stransa legatura intre axiomele 2 si 4: componenta
informationala a comunicarii e transmisa cu precadere pe cale digitala, pe cand cea
relationala prin mijloace analogice. Privirea, gestul, mimica, tonul sunt parametrii de care
depinde bunul mers al relatiei si tot ei fac obiectul incriminarilor atunci cand raporturile
dintre comunicatori nu mai functioneaza normal.

5. Pornind de la studiile antropologice si psihologice ale lui Bateson, adeptii Scolii de la

Palo Alto au formulat o alta idee de baza a analizei comunicarii: in comportamentul
comunicational se pot distinge sisteme simetrice in care partenerii adopta un
comportament in oglinda, (intemeiat pe egalitate) si sisteme complementare,
centrate pe diferenta (de exemplu, doctor-pacient, profesor student). In felul acesta se
ajunge la urmatoarea axioma: Orice proces se comunicare este simetric sau
complementar, daca el se intemeiaza, respectiv, pe egalitate sau diferenta.

6. Comunicarea este ireversibila. Asertiunea trebuie pusa in legatura cu proprietatea

oricarei comunicari de a produce, odata receptata, un efect oarecare asupra celui ce a
primit-o, mai intens sau mai slab, prompt sau manifest cu intarziere, perceptibil ori nu
pentru un observator din afara.

7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acomodare. Intelesul cuvantului

nu exista nicaieri altundeva decat in mintea vorbitorului, iar semnificantul sonor, nefiind
un caraus al semnificatului, ci doar un simplu stimul senzorial, il poate evoca
receptorului numai in masura in care acesta il poseda deja. Unicitatea experientei de
viata si lingvistice a fiecaruia dintre noi atrage dupa sine necoincidenta sensurilor pe
care locutori diferiti le confera acelorasi cuvinte.