Specii utilizate ca plante verzi se utilizeaza ca plante verzi urmatoarele specii:

Leguminoase utilizate ca plante verzi sunt trifoiul rosu, lupinul, sulfina, seradela,
mazarichea, bobul, etc. Leguminoasele verzi ridica fertilitatea solului, si sunt considerate
foarte bune plante premergatoare pentru majoritatea culturilor agricole
Gramineele utilizate ca plante verzi sunt in special secara si ovasul. Graminele imbogatesc
solul in humus si indicii fizico chimiciai acestuia. De asemenea sunt si bune plante
premergatoare pentru foarte multe culturi.
Crucifere utilizate ca plante verzi sunt mustarul, rapitata, napii, etc. Crucifere joaca un rol
foarte important in afanarea si structurarea solului.

Mod de utilizarea a plantelor verzi

Plantele verzi se utilizeaza in cultura pura sau in culturi intermediare, cu incorporare
in toamna sau primavara.
In cultura pura se utilizeaza lupinul si sulfina (imagine). Se incorporeaza cu 3-4 saptamani
inainte de semanatul culturilor de toamna.
In culturi intermediare care se incorporeaza toamna se utilizeaza sub forma de culturi
ascunse sau culturi in miriste.
Culturile verzi ascunse in cerealele de toamna sunt trifoiul rosu, lupinul, seradela, sulfina,
amestecul (trifoi rosu, raigras).
Culturi verzi in miriste - se infinteaza dupa dezmeristit sau recoltarea plantelor timpurii cu
urmatoarele plante: amestec mustar alb (10-15 kg/ha) cu mazare furajera 100 kg/ha; amestec
de mazare + mazariche + bobusor (180 kg/ha) cu napi sau rapita (3-4 kg/ha).

PLANTE MEDICINALE CULTIVATE

ALOE
Aloe, cunoscut nc din antichitate, este originar din Africa Tropical i Meridional,
unde atinge talia unui arbore. Iubitoare de aer i lumin. Aloe este rspndit n sudul Africii.
n Romnia se cultiv ca plant ornamental de apartament.
Descrierea plantei.
Aloe este o plant ierboas, peren, tulpina este nalt pn la 3 m, diametrul 5 x 8 cm,
neramificat, cu internodii dese, palide. Frunzele crnoase, persistente, dispuse n spiral,
fr fibre, suculente, lungi de 45 x 60 cm, canaliculate, pe margini cu spini moi. Florile roii,
cu cte 6 stamine, cilindrice, drepte, lungi de 3 x 4 cm, concrescute la baz ntr-un tub scurt,
dispuse n inflorescen dens, spiciform. nflorete iarna.
Organul utilizat.
De la aloe se folosesc frunzele Aloe folium i/sau planta Aloe herba.
Recoltare. De pe plante de aloe, n vrst de 3 x 5 ani, se recolteaz frunze sau pri de
plant prin tiere cu cuitul sau foarfeca. Se folosete n stare proaspt sau sub form de
pulbere.
Principii active.
Produsul de aloe conine capaloin, substan activ amar, precum i derivai de
antrachinon.
Aciune farmacologic. Recomandri.
Preparatele de aloe au importan terapeutic n medicina uman popular i cult.
Principiile active pe care le conine au rol bacteriostatic, n special fa de bacilul Koch i
stafilococi, stimulent digestiv, purgativ. Folosit n constipaie, indigestii, anorexie, ulcer,
angin, grip, dureri de cap, dureri de dini, scleroz, astenie, reumatism, plgi, dermatite,
arsuri, eczeme, ulceraii, mastoidit, astm, alcoolism, astenie nervoas. De precizat: n timpul
tratamentului se exclud din alimentaie laptele, oule i se consum ct mai multe fructe i
supe de legume.

Nutritia minerala a plantelor verzi

Nutritia minerala a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu

substante nutritive. Acest proces are loc la plantele verzi prin toata suprafata. Plantele verzi
absorb in mod predominant substantele minerale, din care, prin asimilatie clorofiliana, sunt
sintetizate substantele organice.
Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmentii asimilatori sunt
incapabile sa sintetizeze substante organice din cele minerale, si de aceea, ele utilizeaza
substante organice existente in mediul lor de viata. Aceste plante se numesc heterotrofe.
Elementele chimice, din nutritia plantelor cu
substante anorganice sau cu substante organice, devin elemente de constitutie ale unor
substante care participa la structura protoplasmei si a peretilor celulari. De asemenea, aceste
elemente intra si in structura chimica a unor substante energetice, dintre care cele mai
importante sunt hidratii de carbon, grasimile si proteinele, care prin degradare aeroba sau
anaeroba, furnizeaza energia necesara proceselor vitale. Proportia cantitativa a elementelor
chimice din corpul plantelor variaza, iar acestea sunt impartite conventional in
macroelemente, a caror cantitate variaza intre 0,01 si 10% din substanta uscata,
microelemente, a caror cantitate variaza intre 0,00001 si 0,001% din substanta uscata si
ultramicroelemente, a caror cantitate este mai mica de 0,00001 din substanta uscata.
Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl si
Si, iar microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va,
Rb, si altele. Cand in nutritia plantelor lipseste sau este insuficient un element chimic
necesar, apar boli fiziologice, insotite de incetinirea sau oprirea cresterii radacinii, a tulpinii,
a frunzelor, sau a fructelor.

I. Rolul fiziologic al macroelementelor

Multe macroelemente sun absolut necesare pentru cresterea si dezvoltarea

normala a plantelor verzi. Acestea sunt N, P, K, Ca, S si Mg. La anumite grupe de plante se
mai adauga si Na, Cl si Si.
1. Azotul este un element plastic. El intra in structura moleculelor de nucleoproteine,
protidelor protoplasmatice, lipoproteinelor din citomembrane, in structura apoenzimelor, a
coenzimelor, a vitaminelor
B1, B6, B12, a hormonilor vegetali, a pigmentilor fotosintetici (clorofile si ficobiline) si a
stearidelor vegetale. Carenta azotului in nutritia plantelor duce la ingalbenirea frunzelor la
incetinrea sau oprirea cresterii acestora. Excesul de azot duce la prelungirea perioadei de
vegetatie, la formarea abundenta a frunzelor si la marirea sensibilitatii la boli. Azotul poate fi
luat de plante din sol, din apa, din atmosfera si chiar din corpul altor organisme.

2. Fosforul este absorbit din mediu sub forma de ioni PO3- , ajunge in celula fara a fi redus si
intra in compozitia unor compusi organici de mare insemnatate fiziologica. El participa la
alcatuirea fosfoprotidelor si fosfolipidelor din protoplasma si nucleu, fosfolipidelor din
graunciorii de amidon si aleurona, lecitinelor din citomembrane, fitinei si a nucleotidelor, cu
grupe macroergice de ~ P(ADP, ATP). Fosforul intra in
compozitia unor coenzime. El indepialineste rolul energetic central in reactiile de sinteza si
de oxidare biologica. El participa in fotosinteza,glicoliza, ciclul Krebs, sistemul Redox al
lantilui respirator, etc. Fosforul favorizeaza de nutritie, de crestere, de inflorire si fructificare,
depunrea hidratilor de carbon in fructe, sfecla de zahar, tuberculi. Micsoreaza consumul
specific de apa al plantelor. Fosforul se acumuleaza in organele tinere si in seminte. in lipsa
lui, plantele raman mici, radacinile sunt lungi si rare, tulpina rigida, frunzele verde-inchis,
pana la albastru-verde, luand de multe ori o culoare rosie sau purpurie.

3. Potasiul este un element indispensabil pentru metabolismul plantei,participand in sinteza

aminoacizilor si a proteinelor. El actioneaza ca un element biocatalizator, stimuland
numeroase procese fiziologice. El
regleaza absorbtia azotului de catre plante, prelucrand nutritia amoniacala, oxidarea
amoniacului, iar in cazul nutritiei nitrice, reducerea nitratilor. Potasiul stimuleaza
functionarea unor enzeme care participa in procesul de respiratie si in metabolismul
hidratilor de carbon, in metabolismul azotului si sinteza vitaminelor. El stimuleaza si sinteza
clorofilelor si intensitatea fotosintezei. Sporeste capacitatea plantelor de a absorbi apa, si de a
rezista la ger si seceta. El favorizeaza intensificarea acumularii glucidelor in planta. Potasiul
circula foarte rapid in xilemul plantei sub forma de ioni. Se acumuleaza mai ales in tesuturile
tinere cu metabolism intens si crestere rapida, dintre care varfurile vegetative, cambiul si
periciclul. Toamna, inainte de caderea
frunzelor, potasiul migreaza din ele in ramuri sau tulpina. Carenta potasiului in nutritia
plantelor diminueaza cresterea si dezvoltarea lor. Se produce o brunificare si rasucire a
frunzelor. Se deregleaza
metabolismul, scade intensitatea fotosintezei, a protosintezei. Se diminueaza cantitatea
amidonului si roteinelor, se micsoreaza rezistenta la boli, iar la anumite specii pe fata
inferioara a frunzelor apar pete albe, galbene, brun-roscate sau brune.

4. Calciul este absorbit de plante sub forma de cationi(Ca2+ ). El este acumulat in

protoplasma, vacuole, cloroplaste, mitocondrii. Calciul are un rol important in desfasurarea
mitozei cu implicatii in organizarea
cromozomilor. El intra in structura chimica a enzimelor lipaza, esteraza, colinestraza. Calciul
indeplineste rol activator al enzimelor argininchinaza, adenozinfosftaza, adenilchinaza. El
joaca un rol important si in fixarea sarcinilor negative la suprafata protoplasmei. impreuna cu
potasiul, calciul participa la mentinerea echilibrului hidric celular. El este antagonist al
ionilor Al2+ Mg2+, Zn2+, Fe2+,K+,Na+,NH+,Al3+ , inlaturand actiunea lor vatamatoare, in
caz de exces. Calciul neutralizeaza acizii organici si stimuleaza formarea perilor absorbanti
pe radacina. Carenta calciului in nutritia plantei se manifesta prin oprirea cresterii, prin
rasucirea frunzelor tinere, care capata o culoare verde deschis, varful vegetativ uscandu-se,
radacinile ramanand scurte, groase, cu varfurile uscate. Excesul de calciu in plante determina
imbatranirea prematura, iar excesul de calciu in sol produce insolubolizarea borului, soldata
fiziologic cu aparitia clorozei la frunze.

5. Sulful este absorbit de plante sub forma de ioni SO2- , compusi organici cu sulf, ca cistina.
Cerinte mari de sulf au ceapa, usturoiul, mustarul, telina, floarea soarelui, si rapita. in
organismul plantei cantitati mai
mari se acumuleaza in semintele de mustar negru, in bulbul de ceapa si in cel de usturoi.
Sulful intra in constitutia chimica a unor aminoacizi, a unor enzime si a unor coenzime.
Insuficienta sulfului in nutritie produce incetinirea si apoi oprirea din crestere. Frunzele se
ingalbenesc si apare o imbatranire prematura.

6. Magneziul este un element absolut necesar plantelor, indispensabil formarii clorofilei, in

procesul de sinteza a glucidelor, lipidelor si proteinelor. El este un activator al multor enzime
necesare respiratiei,
activator al enzimelor ce participa in sinteza ARN si AND. Insuficienta magneziului in
nutritie se manifesta prin aparitia unei coloratii galbene-portocalii, pe marginea frunzelor sau
aparitia unor pete clorotice de
culoare verde-inchis pe lamina cloriara.

7. Clorul este un element prezent in toate plantele. El se acumuleaza in cantitati mai mari in
algele marine, in ferigi si i plantele halofile. Plantele superioare il iau din sol prin sistemul
radicular si din atmosfera in stare
gazoasa, prin stomatele frunzelor. Insuficienta in nutritie determina cloroza frunzelor la
tomate, ondularea marginilor frunzelor si inhibarea cresterii radacinilor, dereglarea
metabolismului plantelor.

II. Rolul fiziologic al microelementelor.

Microelmentele sunt prezente in cantitati mici in corpul plantelor. Prezenta lor este insa
absolut necesara. Ele intervin in metabolismul general, in cresterea si dezvoltarea plantelor,
in procesele de imunitate. Lipsa unui microelement poate fi corectata prin adaugarea lui in
mediu.

1. Borul are un rol fiziologic multiplu, participand in metabolismul plantei, ca anion si

formand esteri fiziologici activi. El stimuleaza absorbtia unor macro- si microelemente.
Insuficienta lui in nutritie provoaca cloroza, rasucirea si deformarea frunzelor superioare,
moartea prin uscare a mugurilor terminali, oprirea proceselor de crestere si
dezvoltare,aparitia de pete brune sau negre in interiorul fructelor sau a unor
organe.

2. Ferul este utilizat de plante sub forma de saruri feroase si ferice . El este absorbit de
plantele terestre prin sistemul radicular, iar de plantele acvatice, submerse prin intreg corpul
lor sub forma de ioni. Carenta
ferului in corpul plantei determina ingalbenirea frunzelor si incetinirea cresterii.

3. Cuprul intra in compozitia chimica a multor substante. El constituie componentul metalic

al enoloxidazei, lactazei, ascorbic-acid-oxidazei.Continutul cuprului in plante variaza de la
urme, pana la 46 p.p.m.
Carenta cuprului apare mai ales pe terenurile mlastinoase. Aceasta se manifesta prin
vestejirea si decolorarea pana la o noanta alba a frunzelor tinere.

4. Zincul este indispensabil pentru plante. El este absorbit de acestea din mediul de viata, sub
forma de ioni. El este raspandit la plantele inferioare (alge si ciuperci) si la plantele
superioare. Zincul intra in
structura chimica a enzimelor carbohidraza, fosfataza si numeroase dehiodrogenaze. Carenta
lui in corpul plantelor se manifesta prin reducerea cresterii plantelor, dispunerea in rozeta a
ramurilor si
frunzelor terminale, patarea cu galben a frunzelor.

III. Rolul fiziologic al ultramicroelementelor

Ultramicroelemenmtele se gasesc in cantitati foarte mici in copul plantelor, prezenta lor in

nutritie fiind insa absolut necesara. Dintre acestea, cele radioactive stimuleaza activitatea
enzimelor, intensifica procesele metabolice, diviziounile celulare, fotosinteza, stimuleaza
cresterea si dezvoltarea plantelor, stimuleaza trecerea organelor de la starea de repaus la
starea activa, stimuleaza absorbtia, etc. Mecanismul lor de actiune este strans legat de
energia intraatomica emisa sub forma de radiatii. Prezinta aplicabilitate in
agricultura. Iradiera in doze mici a semintelor de porumb si grau a adus la cresterea recoltei
cu 12-15 %, fata de martor. Radiatiile ionizante sunt utilizate pentru prelungirea duratei de
pastrare a tuberculilor de cartof, utilizand pentru iradiere, doze de 10 kard. Fructele se
pastreaza in stare proaspata, iradiindu-le cu doze de 200-400 kard.

TRANSFORMAREA, CIRCULATIA SI DEPUNEREA SUBSTANTELOR

ORGANICE N PLANTE

n urma procesului de fotosinteza n plantele verzi se acumuleaza o serie de substante care

sunt transportate spre zonele de crestere pt. sporirea n greutate si volum a organelor
vegetale. O parte din aceste substante organice se consuma n procesul de respiratie, iar
restul se depun n organele de rezerva si fructe. Aceste substante organice se mpart n 2
grupe :-substante organice plastice si substante organice energice.
Cea mai mare parte a substantelor plastice sunt formative (de constitutie) si participa la
alcatuirea structurala a componentelor celulei. Ca exemple : nucleoproteinele, lipoproteinele
si celulozele. O alta parte din substantele plastice se depun n diferite organe ca substante de
rezerva, fiind utilizate la formarea noilor organe. Amintim : amidonul, hemiceluloza,
zaharoza, proteinele simple si grasimile.
ntre substantele plastice si cele energetice nu exista o separare, ele putnd face parte fie
dintr-o grupa, fie din cealalta. *Pe lnga aceste substante, n plante, n urma diverselor
transformari se pot forma si unele substante ca : alcaloizii, fitoncidele, acizii organici,
glicozizii, care ndeplinesc diferite functii n planta, printre care si functia de aparare.
Dintre toate substantele produse prin fotosinteza, glucidele (n special hidratii de carbon)
formeaza aproximativ 2 treimi, iar restul fiind alte substante organice, mai ales cele cu azot.
n plante glucidele sunt substante n care proportia carbon /oxigen /hidrogen este de 1 la 1 la
2 si alcatuiesc substantele de baza ale tesuturilor de sustinere si ale tuturor celulelor vegetale.
Dintre glucide, MONOGLUCIDELE sunt ntlnite n toate organele plantelor sub forma de
pentoze si hexoze.
Pentozele trec usor n forme polimere si se gasesc n plante sub forma de riboza, xiloza si
arabioza. Aceste pentoze nsotesc celuloza n membranele celulare si se ntlnesc n pectine,
hemiceluloze si mucilagii.
Hexozele din aceasta grupa amintim: glucoza, manoza si galactoza. Din grupa
cetohexozelor fac parte fructoza si sorboza.
Glucoza se gaseste n fructele coapte si n nectarul florilor.
Manoza se gaseste n stare libera si intra n alcatuirea mucilagiilor si a lemnului moale de
conifere.
Galactoza nu se ntlneste n stare libera n natura, iar aceasta serveste la sinteza lactozei si a
rafinozei din semintele de in.
Fructoza este prezenta n fructele carnoase ale pomilor si arbustilor fructiferi.
Sorboza serveste la sinteza acidului ascorbic.
OLIGOGLUCIDELE sunt tot glucide alcatuite din 2-8 molecule de hexoze. Amintim:
maltoza, celobioza, lactoza, zaharoza si trehaloza.
Maltoza este prezenta n germenii de orz ncoltit, n lastarii de cartof, n frunzele unor plante
si n nectarul florilor.
Celobioza este prezenta n plantele tinere, n seva unor arbori si n multe microorganisme.
Lactoza rezulta din galactoza si glucoza si este prezenta n florile si fructele unor plante
tropicale, iar sub influenta unor bacterii are loc o fermentatie lactica prin care lactoza trece n
acid lactic.
Zaharoza este prezenta n fructe, frunze, seminte, radacinile de sfecla de zahar, tulpinile de
trestie de zahar si n sorgul zaharat.
Trehaloza este prezenta n unele ciuperci si n drojdia de bere.
Triglucidele rafinoza este prezenta n semintele de bumbac si n rizomii speciilor de flori
de gentiana.
POLIGLUCIDELE sunt formate dintr-un numar mai mare de 8 molecule de monoglucide,
iar aceste poliglucide n plante prezinta rolul fiziologic de a alcatui scheletul rigid al
membranelor celulare.
Amintim : celuloza si hemiceluloza, amidonul, inulina, glicogenul.
Amidonul se gaseste n seminte, n unele fructe neacide, n tuberculii si n rizomii anumitor
plante. n cazul plantelor lemnoase, amidonul se gaseste n cantitati mari n tulpini, ramuri,
radacini.
Celuloza are rol de substanta formativa si constituie partea principala a peretilor celulari si
asigura scheletul rigid al organismului plantelor.
Hemiceluloza nsoteste celuloza n toate tesuturile din seminte si tulpini lemnoase (25-30 %
din suprafata lemnului).
Glicogenul este prezent ca substanta de rezerva la ciuperci si n boabele de porumb zaharat.
Substantele pectice, prin hidrolizare, dau xiloza, galactoza, arabinoza, acidul acetic, alcoolul
metilic, acidul galacturonic, proces care are loc n fructele n curs de maturizare,
supramaturare, precum si n timpul prelucrarii fibrelor de in si cnepa ; la procesul de
fermentare a tutunului.
SINTEZA, TRANSFORMAREA SI DEPUNEREA LIPIDELOR
Lipidele sunt substante grase simple si complexe, insolubile n apa si solubile n solventi
organici :
alcoolii si eterul. Lipidele pot fi extrase din toate tesuturile vii. Exista 2 categorii de lipide:
simple si complexe.
Lipide simple gliceride, steride si ceride.
Gliceridele - sinteza lor are loc n timpul zilei, cel mai frecvent pe suprafata mitocondriilor
din citoplasma celulei si se face prin transformarea glucidelor hexoze(glucoza si fructoza) si
mai putin a glucidelor pentoze.
Steridele sunt esteri ai acizilor grasi cu sterolii. Exista mai multe tipuri de steroli :
sistosteroli (n uleiul semintelor de bumbac, soia, fasole, in, n semintele cerealelor),
stigmasterol (n uleiul de soia),
brasicosterol (la semintele de mustar si rapita), spinasterol (n semintele de spanac si
lucerna), ergosterol (n semintele de secara, cereale, struguri, ciuperci.
Ceridele mpreuna cu alte substante (hidrocarburi, parafine, rasini, hidroacizi), se
transforma n ceruri, care sunt secretate de cuticula si formeaza un strat subtire pe suprafata
frunzelor, florilor si a fructelor, avnd un rol protector mpotriva unei transpiratii excesive si
a unor agenti daunatori.
Lipidele complexe (lipoide) se gasesc n plante n proportie de 1-2 % sub forma de glicero-
fosfolipide, sfingolipide, glicolipide, gluco-sulfolipide si lipoproteine.
SINTEZA, TRANSFORMAREA SI DEPUNEREA SUBSTANTELOR CU AZOT
Aminoacizii sunt cele mai simple substante organice cu azot si de pot forma direct n
procesul de fotosinteza, fapt care s-a demonstrat prin aceea ca la lumina sinteza proteinelor
n plante are loc n doar 3-5 minute.
Proteinele din substantele fundamentale ale protoplasmei celulare au n compozitia lor o
pondere mai mare de 50 %, iar n organele vegetale aceste proteine se acumuleaza ca
substante de rezerva n seminte, n special la leguminoase, in, fasole, mazare, soia sau lupin.
Proteinele se depun si n cariopsele de gru si porumb.
Din punct de vedere biochimic, proteinele sunt clasificate astfel :
-Holoproteide aminoacizi si peptide care contin 2-30 aminoacizi, proteine moleculare
-Heteroproteide fac parte fosfoproteidele, glucoproteidele, nucleoproteidele si
cromoproteidele.
Dintre diferitele substante proteice, n plante se mai gasesc : albumina, globulina (n
cariopsele de gru), prolaminele (n zeina de porumb).
Dintre heteroproteide, grupa cea mai importanta este cea a cromoproteidelor, din care fac
parte : clorofila, carotenoproteidele si enzimele, citocromi, citocromoxidaza, peroxidazele si
catalazele.
Dintre substantele cu rol secundar amintim : uleiurile eterice, rasinile, alcaloizii si taninurile.
Uleiurile eterice se acumuleaza la nivelul frunzelor sau ramurilor unor plante: menta,
crizantema, levantica si n nucile verzi.
Rasinile se ntlnesc la speciile de rasinoase si foioase, formnd diverse celule n tulpina si
frunze.
Alcaloizii se acumuleaza n diverse specii din familia Magnoliaceae, Papaveraceae,
Ranunculaceae, Cruciferae, Solanaceaessi Liliaceae.
Taninurile se acumuleaza n sucul vacuolar, n radacini, n scoarta, n lemnul unor plantele
de stejar, molid si n conurile de brad. Transportul substantelor organice n plante se
realizeaza prin vasele conducatoare lemnoase (xilem) si vasele conducatoare liberiene
(floem).
Transportul substantelor organice prin xilem substantele organice utilizate n radacini se
deplaseaza spre organele aeriene.

Puterea plantelor
Lumea islamica infiinteaza scoli de medicina in jurul anului 1000 e.n., Avicenna fiind cel
care a adus utilizarea plantelor si a remediilor naturale la rang de stiinta prin introducerea
notiunilor de studiu clinic, studiu clinic randomizat si test de eficacitate, notiuni cu care
stiinta moderna spune da sau nu teoriei si supozitiilor. Descoperirea Americilor si contactul
cu civilizatiile Asiei au adus medicinei europene noi cunostinte si plante exotice.

Incepand cu al doilea mileniu al erei noastre rolul plantelor in medicina a inceput lent, dar
sigur sa fie preluat de substantele chimice (arsenic, mercur, sulfat de cupru, sulf, fier),
aceasta alchimie deschizand drumul pentru chimia si biochimia moderna si de aici pana la
chimioterapie nu a mai fost decat un pas.

Fitoterapia e un domeniu extrem de variat. Pe langa sutele de specii de plante cu potential

curativ trebuie luat in consideratie si numarul mare de proceduri de extractie a principiilor
bioactive, care influenteaza la randul lor compozitia chimica a produsului final.

De aceea este gresit sa aplicam principii de ordin general cand vorbim de tratament naturist.
Totusi un consens exista din acest punct de vedere: fitoterapeutii admit faptul ca
medicamentele sunt mai utile in situatii de urgenta decat remediile naturiste, cazuri in care e
necesara o actiune rapida si salvatoare, tinandu-se mai putin seama de efectele adverse.

Pe de alta parte adeptii fitoterapiei sustin ca pe termen lung utilizarea plantelor aduc
pacientului beneficii in sensul prevenirii imbolnavirii, precum si asigurarea unei nutritii
sanatoase.

Surprinzator este faptul ca in societatile occidentale fitoterapia e privita de multe ori cu

neincredere, ca o moda trecatoare sau ca ultima instanta acolo unde medicina moderna este
neputincioasa.

Acest lucru este partial indreptatit deoarece nu exista decat putine studii temeinice care sa
demonstreze fara echivoc eficienta sau ineficienta remediilor naturiste, nu exista studii clare
care sa stabileasca dozele si metodele de extractie cele mai eficiente, studii care sa cuantifice
efectele adverse sau - foarte important - studii asupra interactiunilor dintre substantele active
continute de obicei in mixturile de plante, precum si interactiunile extractelor naturiste cu
medicamentele alopate.

Regula de aur pentru utilizarea unui medicament nou in farmacologia moderna este testarea
repetata a acestuia, cu teste randomizate, pe perioade lungi de timp si, cel mai important,
testarea numita dublu-orb care are in vedere eliminarea oricaror influente externe asupra
rezultatelor studiului, cum ar fi efectul placebo si capacitatea naturala a organismului de a se
vindeca singur.

Fitoterapeutii sustin insa ca plantele sunt supuse aceleiasi presiuni revolutionare ca si lumea
animala, de aceea trebuie sa dezvolte sisteme de aparare complexe impotriva factorilor
nocivi externi ca radiatii, radicali liberi de oxigen si germeni.

Si din moment ce o afectiune are la origine mai multi factori, remediile naturiste asigura
principiile active pentru a lupta impotriva tuturor acestor factori in acelasi timp prin
utilizarea acestor mecanisme naturale de aparare ale plantei.

Pe scurt, fitoterapeutii nu cauta sa utilizeze o singura sustanta pentru o singura cauza a

bolilor, ci mai degraba un remediu complet care sa se adreseze afectiunii respective ca intreg.

Printre plantele ale caror afecte au fost demonstrate stiintific sunt :

Usturoiulefectele antibiotice ale acestuia sunt certe, pe cand studiile privind

utilizarea acestuia ca protector cardiovascular s-au dovedit neconcludente
Sunatoareaeste cert ca are efecte antidepresive
Degetelulcontine digitala care se utilizeaza cu succes in tratarea aritmiilor si
insuficientei cardiace
Echinaceeastudiile s-au dovedit neconcludente in ceea ce priveste capacitatea
acesteia de a reduce simptomele asociate racelii si gripei
Aloe veraa demonstrat certe efecte antiinflamatoare la animalele de laborator dar
efectele asupra afectiunilor dermatologice nu sunt convingatoare
Scortisoaraun extract special a dovedit certa activitatea in controlul nivelului
glucozei si al colesterolului
Musetelula demonstrat efecte bactericide asupra Helicobacter pylori in vitro
Ceaiul verdea demonstrat efecte hipocolesterolemiante (scade colesterolul din
sange) certe in cure lungi si doze crescute, dar efectul anticancerigen este incert. De
asemenea, consumat timp indelungat reduce teoretic riscul de boli neurodegenerative,
cum ar fi Alzheimer.
Busuiocululeiul extras din frunzele acestuia are efecte antibacteriene puternice in
vitro si de asemenea activitate antiulceroasa in ulcerele induse de aspirina si alte
meicamente antiinflamatoare. Efectele sale pe tractul digestiv ca purgative sunt insa
discutabile.
Arnicape langa utilizarea in cosmetica, efectele sale antiinflamatoare puternice o
fac o potentiala candidata la tratarea bolilor reumatice in uz extern

Acestea sunt cateva dintre cele mai comune plante utilizate atat in sens curativ cat si in
alimentatia de zi cu zi.

O alta parere des intalnita este aceea ca remediile naturiste sunt lipsite de efecte adverse,
ceea ce nu este adevarat tinand cont de faptul ca principiile active sunt substante chimice din
clasa alcaloizilor de exemplu care dozate necorespunzator pot avea efecte dramatice.
Cel mai graitor exemplu este cafeaua: are efect antioxidant, stimulent al sistemului nervos
central si usor efect diuretic. Ganditi-va insa ce se intampla cand depasiti doza
dumneavoastra obisnuitaapar palpitatii, cefalee, ameteli si tremur al extremitatilor.

Majoritatea alcaloizilor au efecte puternice asupra creierului iar actiunea lor depinde foarte
mult de doza. De asemenea, multe plante verzi contin compusi fotosensibilizanti si extractele
acestora consumate in exces pot produce dermatita prin cresterea sensibilitatii pielii la
ultraviolete (mararul).

Ceaiul de menta utilizat in tulburarile de tranzit intestinal creste secretia acida in stomac fiind
contraindicat persoanelor cu ulcer gastric sau duodenal sau celor cu boala de reflux
gastroesofagian. Extractele de usturoi pot cauza in doze mari reactii alergice, scaderea
calciului si proteinelor serice, spasm bronsic, nepunand la socoteala neplacerile cauzate de
eliminarea mirosului prin piele si respiratie.

Si, nu in ultimul rand, utilizarea eronata a anumitor ierburi poate avea efecte dezastruoase,
asa cum s-a intamplat in Belgia in 1993 cand utilizarea unei plante chinezesti din compozitia
unui produs de slabit a dus la aparitia a peste 100 de cazuri de insuficienta renala, planta
respectiva fiind utilizata in medicina traditionala chinezeasca in doze reduse ca antireumatic.

Lumea medicala este impartita in ceea ce priveste remediile naturiste si asa cum am vazut
utilizarea la modul general, fara informare atenta si din auzite a plantelor nu numai ca nu
produce efectele asteptate, dar poate face mai mult rau decat bine.

Arsenalul de care lumea vegetala dispune este puternic, complex si divers si modul in care ne
folosim de ceea ce ne pune natura la dispozitie poate asigura o viata sanatoasa si plina de
energie, dar sa nu uitam ca organismul uman este un mecanism foarte fin reglat si orice
interventie din afara il poate dezechilibra.

De aceea e bine sa aplicam aceleasi principii remediilor naturiste pe care le aplicam

medicamentelor; este adevarat ca riscul de efecte adverse este mai redus in cazul primelor
din cauza concentratiilor scazute in care se gasesc substantele active, dar acestea exista iar
daca abuzam de ele se pot intoarce impotriva noastra.

O si mai mare atentie trebuie sa o acorde acestei probleme persoanele cu nevoi speciale:
copiii, femeile insarcinate sau care alapteaza, cei cu afectiuni severe ale organelor
(insuficienta hepatica, renala, cardiaca), deoarece categoriile acestea sunt mai predispuse la
dezvoltarea efectelor adverse din cauza modificarilor de absorbtie, metabolism si excretie a
substantelor active.

De aceea e bine ca in momentul in care ne hotaram sa apelam la un tratament naturist sa

consultam un specialist sau sa ne informam cat mai bine despre proprietatile, efectele
adverse, doze si moduri de administrare, toate acestea asigurand o toleranta optima si ne
permit in acelasi timp sa beneficiem din plin de ceea ce natura are mai bun de oferit.