Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-

Napoca

FACULTATEA: Horticultură
MASTER:Ştiinţe horticole

Metaboliţi secundari

Masterand
Lung Mihai Lucian

2010
1
Introducere

Metaboliţi secundari sunt compuşi organici care nu sunt direct implicaţi în creşterea
normală, în dezvoltarea sau reproducerea organismelor. Spre deosebire de metaboliţii primari,
absenţa metaboliţilor secundari nu duce la o moarte imediată, ci mai degrabă duce la deprecierea
pe termen lung a supravieţuirii organismului, fecunditatea sau estetica, sau poate în nici o
schimbare semnificativă, la toate cele menţionate. Metaboliţii secundari sunt adesea limitaţi la un
spectru restrâns de specii în cadrul unui grup filogenetice.
Metaboliţii secundari sunt o sursã importantã de produse farmaceutice, coloranti, arome
etc, fiind obţinuţi din culturi de celule in boreactoare. Iniţial culturile de acte gen au fost iniţiate
pentru o mai bunã cunoaştere a metabolismului plantelor, a fiziologiei lor cât şi a dezvoltãrii
celulare. Totuşi cultura de celule s-a dovedit a fi o importantã sursã de produse naturale prin
intermediul biotehnologiei.

1. Bazele biologice ale producerii metaboliţilor secundari

Metabolismul constă din serii strâns coordonate de reacţii chimice mediate de enzime
care se desfăşoară în cadrul organismului vegetal, având ca rezultat sinteza şi utilizarea unei mari
varietăţi de molecule din categoria glucidelor, aminoacizilor, acizilor graşi, nucleotidelor şi a
polimerilor derivaţi de la acestea (polizaharide, proteine, lipide, ADN, ARN, etc.). Totalitatea
acestor procese este definită ca metabolism primar iar compuşii respectivi, care sunt esenţiali
pentru supravieţuirea plantei, sunt descrişi ca metaboliţi primari.
Pe lângă metaboliţii “primari”, cu rol major în menţinerea viabilităţii plantei (proteine,
hidraţi de carbon şi grăsimi), sunt sintetizaţi şi o serie de compuşi care includ terpene, steroizi,
antociani, antrachinone, fenoli şi polifenoli, care aparţin aşa numitului metabolism “secundar”.
Metaboliţii secundari sunt prezenţi numai la anumite specii, adesea manifestând
specificitate de organ sau de ţesut, pot fi identificaţi numai într-un anumit stadiu al creşterii şi
dezvoltării în cadrul unei specii, sau pot fi activaţi numai pe parcursul perioadelor de stres,
cauzate de pildă de atacul unor microorganisme sau de sărăcirea nutrienţilor. Sinteza lor pare
fără semnificaţie directă pentru celula sintetizatoare, dar poate fi decisivă pentru dezvoltarea şi
funcţionarea organismului ca întreg. Cu toate că sinteza lor nu constituie o parte indispensabilă a
programului expresiei genice şi dezvoltării, aceşti metaboliţi nu reprezintă simpli produşi
catabolici, deoarece au o structură foarte diversificată şi pot fi adesea reincluşi în procesele
metabolice. De fapt delimitarea între metabolismul primar şi secundar este incertă, întrucât mulţi

2
dintre intermediarii metabolismului primar îndeplinesc roluri similare şi în cadrul
metabolismului secundar. Astfel, unii aminoacizi obscuri sunt în mod cert metaboliţi secundari,
în timp ce sterolii sunt compuşi structurali esenţiali ai multor organisme şi în consecinţă trebuie
consideraţi metaboliţi primari.
Ca urmare, dată fiind conservarea lor pe parcursul evoluţiei regnului vegetal, este foarte
plauzibilă interpretarea că metaboliţii secundari oferă un avantaj selectiv speciilor. De exemplu
la speciile la care polenizarea este realizată de către insecte, acestea sunt atrase de culoare,
parfum sau de prezenţa nectarului, caracteristici datorate metaboliţilor secundari. Rolul
pigmenţilor este evident şi în răspândirea fructelor şi a seminţelor de către păsări şi alte animale
atrase de culorile vii ale structurilor vegetale. Stigmatele foarte colorate de la Crocus sativus,
utilizate drept colorant alimentar, ca şi culoarea roşu intens a ardeilor iuţi (Capsicum frutescens)
şi iuţeala capsaicinei, au efect atractiv sau repelent asupra animalelor. Iată deci că metaboliţii
secundari vegetali pot servi ca atractanţi pentru polenizatori, pot reprezenta adaptări chimice la
stresul factorilor de mediu sau pot constitui mijloace chimice ofensive, defensive sau protectoare
împotriva microorganismelor, insectelor , animalelor ierbivore şi chiar împotriva altor plante
superioare (cum este cazul compuşilor alelochimici, numiţi şi “ierbicide naturale”), fiind evident
rolul lor de compuşi activi în plan biologic, fiziologic şi ecologic.
Sunt numeroase exemplele de compuşi bioactivi din categoria metaboliţilor secundari,
dintre care trebuie să amintim în primul rând nicotina, piretrinele şi rotenona care sunt utilizate
ca pesticide şi anumiţi steroizi şi alcaloizi utilizaţi in industria medicamentelor.

2. Interdependenţa dintre plante şi mediul înconjurător

Plantele în procesul dezvoltării lor filogenetice s-au adaptat la anumite condiţii de viaţă.
Răspândirea geografică a plantelor este determinată de cerinţele acestora faţă de factorii externi
şi de gradul lor de adaptare la condiţiile mediului înconjurător. Plantele nu cresc în mod
hazardant, la întâmplare; ele sunt aranjate în asociaţii şi comunităţi ecologice bine definite. În
timp ce grupările sau asociaţiile ecologice mai mari (păduri, stepe, mlaştini etc.) sunt determinate
în mare măsură de factorii climatici şi edafici, asociaţiile mai intime şi mai restrânse au vegetaţia
diferită în acelaşi cadru geografic, sub influenţa aceloraşi factori climatici şi edafici. În acest
ultim caz, pe lângă factorii menţionaţi acţionează şi alţi factori externi şi interni, fapt ce
determină o grupare mai restrânsă a plantelor.

3
Pentru ca plantele să supravieţuiască şi să dea producţii sporite la hectar ele trebuie să se
adapteze condiţiilor mereu schimbate ale mediului înconjurător. Dacă plantele nu se adaptează
mediului lor de viaţă, creşterea şi dezvoltarea este redusă foarte mult şi, într-un timp relativ scurt,
plantele vor dispare. Pe măsură ce unul sau mai mulţi factori de creştere nu sunt asiguraţi la un
nivel corespunzător, omogenitatea condiţiilor de viaţă este schimbată şi determină limitarea
productivităţii plantelor. Dacă în cursul creşterii şi dezvoltării plantelor apar anumite condiţii
nefavorabile, plantele vor suferi anumite dereglări, în funcţie de potenţialul de rezistenţă
biochimică şi fiziologică de care dispun speciile sau soiurile respective faţă de factorii dăunători.
Prezenţa unor compuşi secundari în plante se explică prin faptul că plantele fiind fixate
prin rădăcini în sol, nu se pot deplasa şi deci nu pot răspunde deschis ca animalele la acţiunea
factorilor de mediu. Compuşii secundari de metabolism ajută plantele la o mai bună şi uşoară
adaptare la mediu, la stabilirea unor interelaţii cât mai complexe între plante şi animale. Peste 45
din compuşii secundari de metabolism prezenţi în animale sunt de origine vegetală. O parte din
compuşii secundari măresc rezistenţa plantelor la atacul microorganismelor. Unii compuşi sun
toxici şi constituie arme de apărare ale plantelor împotriva ierbivorelor, insectelor şi a altor
dăunători.
Unii compuşi secundari îndeplinesc rolul de inhibitori şi stimulatori de creştere a
plantelor, alţii, cum sunt carotenoidele şi flavonoidele, absorb energia luminoasă şi iau parte în
procesul de fotosinteză, atât prin cedarea energiei absorbite clorofilei a, cât şi prin apărarea
clorofilelor şi a altor substanţe biologic active de degradări fotooxidative. Unele substanţe
secundare determină gustul şi aroma fructelor şi legumelor, iar eterii, esterii, substanţele
terpenice etc., prin mirosul lor plăcut, au un rol important în polenizarea plantelor. Pigmenţii,
care, de asemenea, sunt produşi secundari de metabolism, au un rol important în reacţiile de
oxidoreducere. Ei determină culoarea florilor, fructelor, legumelor, a tuturor organelor plantelor.
Au un rol însemnat în procesul de polenizare. Industria alimentară, industria farmaceutică,
industria cosmetică şi cea textilă se bazează, în mare parte, pe utilizarea compuşilor metabolici
secundari din organismele vegetale.

4
3. Producerea de metaboliţi în culturi de celule şi ţesuturi vegetale şi
potenţialul lor aplicativ

În ultimii ani, interesul pentru metaboliţii secundari de origine vegetală a crescut, dat
fiind, pe de o parte efectul lor terapeutic, iar pe de altă parte, caracterul lor natural, în prezent
aproximativ 60% dintre medicamentele utilizate pentru oameni fiind de natură vegetală. Dar
utilizarea plantelor nu se rezumă numai la domeniul farmaceutic sau agroalimentar, ci ea se
poate extinde la cosmetică şi parfumerie.
Se apreciază că un număr mare de compuşi noi sunt identificaţi anual în diferite specii de
plante, dar este totodată semnalată şi rapiditatea procesului de extincţie a speciilor şi de îngustare
a bazei genetice a resurselor vegetale în lume. De exemplu, planta Pilocarpus pabonadi utilizată
pentru producerea medicamentului pilocarpin, datorită colectării neraţionale este în prezent
declarată specie ameninţată cu dispariţia în Himalaia şi a fost înlocuită cu Pilocarpus
microphyllus ca sursă de principii farmacologic active. Acest fenomen a stimulat atât
reconsiderarea importanţei vitale a resurselor genetice cât şi interesul pentru obţinerea
metaboliţilor secundari prin metode neconvenţionale.
În ultimii ani numeroase cercetări au fost dedicate producerii de compuşi utili prin culturi
de ţesuturi vegetale. Ca urmare s-au înregistrat progrese tehnologice remarcabile, astfel că în
prezent studiile bazate pe culturi de celule şi ţesuturi se desfăşoară atât la nivel fundamental cât
şi sub forma cercetărilor aplicative care utilizează culturi la scară largă, industrială, pentru
producerea comercială a metaboliţilor secundari.
Deoarece sinteza lor nu constituie o parte indispensabilă a programului expresiei genice
şi dezvoltării, aceasta poate fi modelată atât prin modificări ale materialului genetic cât şi prin
modificări ale mediului sau prin utilizarea unor substanţe cu rol de semnal pentru declanşarea
căii biosintetice respective.
Tehnicile "in vitro" îşi propun stimularea exprimării complete a unor secvenţe metabolice
care au ca rezultat sinteza unui metabolit dorit, fapt ce oferă importante avantaje economice prin
posibilitatea realizării sintezei la scară industrială, în bioreactoare, ca şi prin dirijarea selectivă a
unor anumite secvenţe biosintetice, în funcţie de scopul urmărit. De regulă speciile vegetale
producătoare de compuşi secundari cresc numai în anumite zone climatice, iar sinteza acestor
metaboliţi cu structură complexă pe cale artificială este neeconomică, dificultăţi care conduc la
fluctuaţii considerabile ale materiei prime şi implicit ale preţului de cost. În plus o serie de

5
reglementări elaborate în multe ţări limitează utilizarea produselor sintetice în special ca aditivi
alimentari sau medicamente.
Intensa concentrare a cercetărilor efectuate în diferite laboratoare din lume în scopul
utilizării culturilor de ţesuturi şi celule vegetale ca surse potenţiale de metaboliţi utili poate fi
explicată prin avantajele importante oferite de acestea, ca de pildă:
metaboliţii utili pot fi obţinuţi în condiţii controlate de mediu, în flux continuu, indiferent de
factorii climatici sau de însuşirile solului; având urmãtoarele caracteristici:
- culturile celulare sunt necontaminate cu microbi şi insecte;
- celulele oricărei plante, tropicale sau alpine, pot fi uşor multiplicate în scopul producerii
metaboliţilor specifici;
- controlul automat al creşterii celulare şi reglarea proceselor metabolice contribuie la
reducerea costului forţei de muncă şi la îmbunătăţirea productivităţii;
- ciclurile biosintetice ale culturilor celulare în bioreactoare sunt mult mai rapide decât
cele ale plantei în condiţii naturale. De exemplu în cazul sikoninului un ciclu de producţie în
bioreactoare durează câteva săptămâni, în timp ce numai plantele în vârstă de 5 ani sunt
recomandate pentru extracţia produsului farmaceutic ;
- prin selecţie clonală şi mutageneză se pot izola linii celulare care sintetizează
metaboliţii secundari în cantităţi chiar mai mari decât cele prezente în organele specializate ale
plantei intacte;
- culturile celulare în suspensie pot fi utilizate şi pentru biotransformarea unor substraturi
pentru obţinerea unor noi compuşi neidentificaţi în natură sau pentru producerea unor enzime
utilizabile în sinteza chimică a compuşilor naturali.

4. Bioreactoarele

Culturile de celule pot fi facute la scarã largã sau la scarã micã pentru a produce o serie
de mebtaboliti secundari sau diferite produse cum ar fi :
-antibiotice;
-enzime;
-aditivi alimentari
-etc.
Bioreactoarele sunt vase mari folosite pentru creştera celulelor şi microorganismelor în
mediu lichid. Dimensiunea lor variazã de la cele de laborator care pot avea in jur de 250 cmc
pânã la fermentatoare industriale cu o capacitate de 500.000 dmc

6
Fig.1 Biorector industrial şi bioreactor de
laborator
Diferitele feluri de culturi utilizate în
bioreactoare se datoreazã mai multor factori:
- mãrimea agregatelor;
- sensibilitatea celulelor la agitare
-densitatea celulelor în bioreactor;
- rata de creştere a celulelor
-vâscozitatea la densitãţi ridicate.
În bioreactoare se folosesc douã tipuri de
culturi:
-culturi fixe –care sunt cultivate pe un
mediu cu volum fix la care nu se mai adaugã
substanţe în timpul procesului. La acest tip de
culturã celulele cresc în mediu trecâns prin fazele tipice de creştere şi dezvoltare dupã modelul
curbei din graficul de mai jos. Acestea pot fi imobilizate cu ajutorul diferitelor procedee sau
substanţe:
- culturi încapsulate în alginat;
- culturi imobilizate în poliuretan;
- culturi imobilizate pe membrane.

N Faza staţionarã
r
d
e Creşterea Îmbatrânire şi
intensã moarte
c
e
l
Faza de adaptare
u
l
e
Timp

Grafic.1. Curba de creştere a culturii de celule


- culturi continue – în care se adaugã constant mediu proaspãt şi steril, iar produsul
metabolic este extras din mediu în aceiaşi ratã. Culturile continue pot fi folosite, teoretic, la
infinit.(Adds şi colab., 1998).

7
Alţi autori(Scragg, 2000) amintesc şi alte tipuri de culturi:
- culturi fixe aprovizionate cu substanţe nutritive;
- culturi semi-continue
- culturi prin perfuzare.
Datoritã particularitãţilor de producere a fiecãrui tip de culturi de celule, designul
bioreactoarelor este diferit de la o plantã la alta. Astfel se folosesc douã tipuri de bioreactoare:
- cu amestecare mecanicã;
- cu amestecare prin curent de aer.

5. Importanţa economicã

Importanţa economicã a acestei clase de produse este relevatã în tabelul de mai jos, unde
se poate observa valoarea unui kg din substanţa obţinutã:
Tabelul 1
Produse comerciale obţinute din metaboliti secundari
Nr. Produsul Beneficiul Planta/Sursa Preţul $/kg
Crt
1. Ajmalicinã Antihipertensiv Catharanthus roseus 3000
(serpentine)
2. Artemisininã Antimalaric Arthemisia annua Nespecif.
3. Castanosperminã Inhibitor a glucozidazei Castanospermum australe Nespecif.
(anti viral)
4. Codeinã Sedativ Papaver somiferum 2500
5. Digoxinã Stimulator cardiac Digitalis lanata 6000

8
6. Diosigeninã Steroid Dioscorea deltoidea 1500
7. Guigkolide Antiinflamator Gingko biloba Nespecif.
8. Jasminã Parfum Jasminum sp. 10.000
9. Quininã Antimalaric Chinchona ledgeriana 300
10. Siconinã Antibacterial Lithospermum 4500
crythrorhizon
11. Taxol Anticancer Taxus brevifolia 1.200.000
12. Vanilinã Aromã Vanilla planifolia 2000
13. Vincristinã Antileucemic Catharanthus roseus 40.000.000
14. Vinblastinã Contraceptiv Murraya paniculata Nespecif.
Sursa : Scragg şi colab., 2000,
Valoarea metaboliţilor secundari utilizaţi in industria farmaceutică poate ajunge la mii de
dolari per kg. De exemplu alcaloizii de tip opium purificaţi (codeina şi morfina) au valori de 650
– 1250 USD/kg iar uleiurile volatile esenţiale ca cel de trandafir sunt evaluate la peste 2000 –
3000 USD/kg. Alcaloizii extraşi din Catharanthus roseus ating valori de până la 20.000 USD/g.
Aceste preţuri ridicate se datorează atât metodelor costisitoare de izolare cât şi cantităţilor extrem
de reduse ce pot fi obţinute din sursele vegetale. Astfel, cantitatea de vincristin izolat din plante
de Catharanthus roseus este de aproximativ 0,0003 – 0,0005 %, fiind necesare 500 kg de frunze
pentru a produce numai 1 g de vincristin purificat, proces care durează mai multe săptămâni.
Cu toate acestea, plantele rămân singurele surse de extracţie, întrucât mulţi dintre
metaboliţii secundari de interes farmaceutic nu pot fi sintetizaţi pe cale chimică, fiind
stereostructuri complexe cu mulţi centri chirali care pot fi esenţiali pentru activitatea biologică.
Metaboliţii vegetali primari şi secundari de interes economic au câteva caracteristici
comune: majoritatea sunt compuşi chimici non-proteici, pot fi extraşi din materialul vegetal prin
distilare cu aburi, cu solvenţi organici sau apoşi, iar cu excepţia biopolimerilor cauciucului
natural, a taninurilor condensate şi a unor polizaharide precum gumele, pectinele şi amidonul,
sunt compuşi cu greutate moleculară mică.
În secolul următor, caracterizat drept «era biotehnologiilor», strategiile biotehnologice
vor determina schimbări ample, prin noi dimensiuni ale eficienţei şi productivităţii în numeroase
domenii economice.
În cadrul noilor biotehnologii, tehnicile moderne de culturi de celule şi ţesuturi vegetale
oferă potenţiale relevante de aplicabilitate în unele domenii biotehnologice competitive, vizând
obţinerea unor medicamente, produse alimentare, pigmenţi naturali alimentari sau industriali,
arome alimentare sau cosmetice etc.
Interesul pentru obţinerea metaboliţilor secundari prin metode neconvenţionale este
stimulat de pronunţata descreştere a resurselor vegetale consacrate, ca urmare a perturbării

9
echilibrului mediului natural, a exploatării nelimitate a acestor resurse, a creşterii costului forţei
de muncă şi dificultăţilor tehnice şi economice în cultivarea plantelor din flora spontană.
Ca impact socio-economic, înmulţirea prin culturi «in vitro» permite adaptarea rapidă la
cerinţele pieţii, aplicarea biotehnologiei respective oferind posibilitatea începerii unei activităţi
profitabile prin obţinerea unor venituri substanţiale în urma aclimatizării şi certificării
materialului săditor propus în condiţii aseptice, în timp scurt, pe suprafeţe de teren restrânse.
Obţinerea unor rezultate pozitive reprezintă primul pas în elaborarea unor metode
aplicabile la scară industrială, necesare în industria alimentară, farmaceutică, textilă sau
cosmetică.

Bibliografie
1.Adss J., Erica Larkcom, Miller Ruth, 1998, „Microorganisms and Biotechnology”,
Ed.Thomas Nelson&sons, London, Uk
2. Scragg A.H., 2000, „Secondary products from cultured cells and organs” în „Plant cell
culture”, Oxford University Press, N.Y., USA
2. http://www.asm.md/?go=laboratoare&n=87&new_language=0
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Secondary_metabolite
3. http:// ebooks.unibuc.ro/biologie/.../Articolul9a.doc

10