Cine esti tu? Cine sunt eu?

In setul de personalitati prin care ne oferim zilnic celorlalti, cateva sunt cele care ne ghideaza preponderent: personalitatea reala, personalitatea autoevaluata, personalitatea ideala, personalitatea perceputa, personalitatea proiectata si personalitatea manifestata. Personalitatea reala este un ansamblu de tendinte, insusiri, functii si stari psihice de care dispunem la un moment dat, totalitatea elementelor care tin de biologic, social si psihologic, ce relationeaza si sunt integrate intre ele. Toate aceste insusiri, predispozitii, ganduri, atitudini, montaje psihice proprii formeaza dimensiunea intrapersonala care are ca fundatie istoria individuala, destinul, trasaturile cognitive si motivationale etc. Aceleasi ingrediente prelucrate prin interiorizare si cristalizare ca urmare a contactelor sociale si din confruntarea cu alte personalitati, formeaza dimensiunea interpersonala sau psihosociala. Cele doua dimensiuni nu sunt izolate, ci interactioneaza permanent, in diferite momente de timp una dintre ele fiind dominanta si cu o fundatie mai solida. Altruistii, de exemplu, care sunt deschisi spre alte persoane, spre contacte sociale sincere, au mai accentuata dimensiunea interpersonala, in timp ce persoanele egocentrice, orientate excesiv spre sine, au mai dezvoltata dimensiunea intrapersonala. Sunt situatii cand dimensiunile se iau la cearta, ajungand de la contrarietate la opozitie absoluta unii sunt atat de altruisti, incat uita de ei, altii sunt egoisti si nu ii mai preocupa alte persoane aceasta cearta ducand la posibile destructurari ale personalitatii. Personalitatea autoevaluata este totalitatea ideilor, reprezentarilor, convingerilor despre propria personalitate; este vorba despre imaginea de sine, despre modul in care cineva se percepe, ce crede despre sine si are rol major in alegerea valorilor si scopurilor, fiind un reper al personalitatii. Uneori primeste influente din personalitatea ideala, uneori din cea manifesta sau din cea proiectata. Spre exemplu, copilul care crede ca este apreciat de cei din jur ca fiind sociabil si simpatic, va adauga aceste trasaturi imaginii de sine; copiii mai putin sociabili au imagine de sine mai estompata. In copilarie, imaginea de sine este dependenta de ceea ce copilul ar dori sa fie si mai putin de ceea ce este in realitate, iar pe masura ce inainteaza in varsta se constuieste in functie de ceea ce omul este sau a fost, de ceea ce el face sau a facut. Imaginea de sine este in stransa legatura cu capacitatea de autocunoastere; cei mai multi se confrunta cu propria supraapreciere sau propria subapreciere, deci cu o imagine de sine deformata, ambele perspective putand avea fiecare un rol stimulativ (supraaprecierea ducand la apropierea de modelul dorit, iar subaprecierea fiind o tendinta critica). Ambele si supraaprecierea si subaprecierea trebuie constientizate si corectate, continuturile lor trebuie privite in fata, pentru a obtine nivelul de autocunoastere optim.

Personalitatea ideala se refera la ceea ce persoana doreste sa atinga, ceea ce ar dori sa fie si cum ar dori sa fie, opersonalitate proiectata in viitor, un model pe care persoana si-a propus sa il construiasca. Ii da persoanei un impuls spre cautare, spre actiune. Cel mai bine vedem aceasta personalitate ideala la copiii mici, care isi propun sa devina ca parintii sau persoanele semnificative din viata, lor, incepand sa ii imite si sa integreze in propriul comportament trasaturile admirate. Cu cat aceste trasaturi luate drept model rezoneaza cu interiorul celui care vrea sa si le insuseasca, cu atat mai bine se vor transpune si in realitate. In caz contrar, discrepanta, discordanta intre real si dorit, intre existent si dezirabil, poate duce la pertrubari psiho-comportamentale. Idealul nu iti permite sa te concentrezi pe ceea ce este in prezent, ci pe ce ar trebui sa fii si cum ar trebui sa fii. Personalitatea perceputa este ceea ce percepem la altii, ca idei si aprecieri, este imaginea pe care o avem despre cei din jur; psihologia sociala vorbeste despre teoriile atribuirii: imaginea despre altul si mai ales corectitudinea sau incorectitudinea acesteia, sunt in functie de capacitatea persoanei cunoscute de a se exterioriza si de capacitatea cunoscatorului de a decodifica informatia despre ceilalti. Capacitatea cunoscatorului se afla la confluenta mai multor aspecte, cum ar fi: motivatiile sale, selectia informatiilor, organizarea si structurarea indicilor perceptivi, starile sale psihice temporare, caracteristicile personale, prejudecatile si stereotipiile pe care si le-a format si care il ghideaza in viata. Personalitatea proiectata se refera la ansamblul gandurilor, aprecierilor si sentimentelor pe care un individ crede ca le au ceilalti in legatura cu el ce cred eu ca gandesc altii despre mine presupune conduite de expectativa: ne asteptam ca ceilalti sa se poarte cu noi corespunzator imaginii pe care credem noi ca acestia o au despre noi. Este imaginea cea mai nesigura si neverificabila ca indicator de cunoastere. Cei mai multi ajung sa puna masti conforme cu aprecierile pe care cred ca le au altii despre ei, intelegand, in mod eronat, ca asta e si valoarea lor. E placut sa crezi ca esti apreciat la superlativ si sa manipulezi prin aparente, dar asta nu ajuta la progres. Experientele placute fac viata agreabila, dar nu duc la progres. Personalitatea manifestata este constituita din toate trasaturile care isi gasesc expresia in modalitatile proprii de exteriorizare si cuprinde parti din fiecare fateta a personalitatii sau chiar din toate fatetele impletite intre ele. Pentru cei mai multi, modul in care isi manifesta personalitatea este dictat de structura interioara si de cerintele situationale in care actioneaza, prin anumite norme de grup unele comportamente fiind acceptate, altele nu. Individualul si socialul se intersecteaza in punctul personalitatii manifestate si aici putem intalni discordante, dezacorduri, dar si armonizari si rezonante. Dincolo de aceste personalitati, valoarea personala este inteleasa atunci cand nu ne mai identificam si nu ne mai definim pe noi insine in termenii efemeri indusi de societate si pe care ii integram de mici prin diverse conditionari, cele mai multe inconstiente.

Valoarea personala nu se dobandeste nici prin pozitii sociale importante, nici prin succesul obtinut la servici, nici prin banii pe care ii castigam prin diverse mijloace, mai ortodoxe sau mai putin ortodoxe, nici atragand prin fizic sau alte capcane mai multi barbati sau mai multe femei toate astea hranesc doar ego-ul si tin doar de modul in care suntem reflectati in oglinda mintii altor oameni. Si totusi nimic nu trebuie schimbat, ci doar observat, inteles si in tegrat. Singurul lucru de care avem nevoie este doar disponibilitatea de a invata ceva nou despre noi. Sansele ca te vei trezi sunt direct proportionale cu cantitatea de adevar despre tine pe care o poti accepta fara sa o iei la fuga. Cat de mult esti pregatit sa accepti despre tine? La cat si la ce esti gata sa renunti? Inchei articolul cu cine esti tu?, de anthony de mello: o femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea se simti ridicata la cer si s-a trezit in fata scaunului judecatii de apoi. - cine esti? A intrebat-o o voce. - sunt sotia primarului, a raspuns ea. - nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. - sunt mama a patru copii. - nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu. - sunt invatatoare. - nu te-am intrebat ce profesie ai, ci cine esti tu. Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: cine esti tu? - sunt crestina. - nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu. - sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana celor sarmani. - nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu. In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel intreaga ei viata s-a schimbat. Datoria voastra este sa fiti. Nu sa fiti cineva, nici sa nu fiti nimic caci asa se nasc lacomiile si ambitiile; nu sa fiti cutare si cutare caci asa deveniti conditionati; ci pur si simplu sa fiti.