Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea de Arte George Enescu

Facultatea de Arte Plastice si Design

REFERAT
Delacroix-un regizor
al dramelor romantice

Profesor: Olariu M.
Student: Criclivaia Ana
Specializare:Conservare-Restaurare,an I

1
Romantismul este o micare artistic i filozofic aprut n ultimele decenii ale
secolului XVIII n Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o micare
contra raionalismului care marcase perioada neoclasic; iniial doar o atitundine, doar o
stare de spirit, romantismul va lua ulterior forma unei micri in care vor fi reflectate
propriile sentimente ale artistilor, ce sublineaza drama uman, iubirea tragic si ideile
utopice. Dac secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate i raiune, nceputul secolului
al XIX-lea va fi marcat de subiectivitate, emoie i eu interior. Anumii autori neoclasici
alimentaser deja un sentiment romantic nainte de rspndirea efectiv a acestei miscari,
fiind numii de-aceea pre-romantici. Printre acetia se afl Francisco Goya i William
Turner,Caspar David Friedrich.)
Una din caracteristicile romantismului este faptul c se mpotrivete clasicismului.
Tema central a romantismului este idealul i dorina de libertate, individul i
autoexprimarea sunt promovate n prim-plan.
Fundalul istoric este dat de dezamgirea izvort din Revoluia francez, apoi rzboaiele
napoleniene.
Romantismul apare initial in zona care va fi mai tarziu Germania (miscarea a avut si ea o
importanta fundamentala in unificarea germana prin miscareaSturm und Drang) si in
Anglia. Temele centrale ale romanticilor sunt sentimentul, suferinta, individulsi trairile
personale cum ar fi sufletul, in special sufletul suferiind. Romantismul a aparut ca o
contrareactie la monopolul creat de filozofia iluminismului si regurile stricte impuse de
clasicism. In primplan stau emotiile cum ar fi dor, mister si secret. Romanticul cauta sa
depaseasca regulile impuse de natura si sa se regaseasca in absolutul ascuns in spatele
misterelor si a fantasticului.
Reprezentanti
Primele manifestari romantice in pictura se regasesc in cea de-a doua etapa a creatiei
lui Francisco Goya. El marcheaza pragul intre pictura iluminismului si cea a
romantismului. Toata linistea si ordinea care aparea in picturile sale (ca pictor al curtii
regale din Spania) se pierd odata cu boala care-l lasa fara auz. Izolarea in care se trezeste
ii trezeste un alt simt; acela de critic. Picturiile sale ulterioare sunt umplute de ironie cum
are fi Familia lui Carol al IV-lea pictura facuta pentru insusi Regele Carol din
Madrid. El priveste societatea spaniola cu un ochi lucid.

Cutarea de exotic, de neprimitor i de slbatic va reprezenta o alt caracteristic


fundamental a romantismului. Exprimarea senzaiilor extreme, paradisurile artificiale i
naturaleea n aspectul su rudimentar, lansarea n aventuri i mbarcarea n nave cu
destinaia polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumii artiti ai romantismului. Pictorul
englez William Turner a reflectat acest spirit n opere precum Furtun pe mare unde
apariia unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menionate mai
sus.
Caspar David Friedrich a fost unul dintre cei mai reprezentativi prictori ai
romantismului tanar. Operele sale cuprin in general peisaje din natura, natura avand
adesea un caracter metafizic-trascendent. El intrupeaza imaginea romancierului tipic. Era
introvertit, legat de natura si religios. Adesea picturile sale au un caracter melancolic.

2
Pentru el, natura este oglinda sufeltului. Individul se regaseste in ea, se implineste.
Simbolurile folosite de el sunt violetul care creeaza o stare de vis, de melancolie, de
depresie; o reflexie a sufletului suferiind;
Omul ca un copac al vietii si ca observator (ideea Copacului singuratic) care apare in
picturile Der Wanderer ber dem Nebelmeer (Calatorul peste Marea de Ceata) si Der
Mnch am Meer (Calugarul la Mare). In pictura Der Wanderer ber dem
Nebelmeer figura intoarsa cu spatele este autorul si are ca scop accentuarea atentiei
acordate actiunii din fata sa. El se regaseste deplin in natura. Interesant de adaugat ideea
autoruli de liniste absoluta. Acea liniste reprezinta izolarea autorului de lume si dedicarea
sa deplina naturii.
O alta pictura remarcabila este Das Eismeer (Marea de Gheata imaginea de sus) care
simbolizeaza prin marea inghetata in care se scufunda un vapor, pierderea sperantei a
patriotiilor. In acea perioada picturiile sale se remarca prin fundal luminat si primplan
intunecat.

Eugne Delacroix (1798-1863) este unul dintre cele mai indragite nume de romantici
francezi, al carui dramatism tematic a zguduit din temelii placiditatea academismului
picturii, impunand marelui public memorabile scene pasionale

Spre exemplu, tabloul su numit Libertatea conducnd poporul reunete vigoarea i


idealul romantic ntr-o oper compus dintr-un adevarat vrtej de forme. Tema este dat
de revoluionarii din 1830, ghidai de spiritul Libertii (acesta fiind reprezentat de-o
femeie care poarta drapelul francez). Artistul se plaseaz metaforic ca un revoluionar din
vrtej, dei vedea evenimente cu o anumit rezervare. Aceasta este probabil opera
romantic cea mai cunoscut.
Vom continua despre lucrarile lui Delacroix, dupa ce vom efectua intai o paralela intre
romantism si neoclasicism, ambele fiind fee ale aceleiai monede. Pe cnd neoclasicimul
caut idealul sublim, dar sub o form obiectiv, romantismul face acelai lucru, insa prin
subiectivizarea lumii exterioare. Cele dou micri sunt legate asadar prin idealizarea
realitii, lucru de altfel criticat dupa ce romantismul a ajuns n coli. (Datorit acestor
critici a aprut micarea ce va da natere Realismului.) In opozitie cu romantismul,
clasicismul reprezinta acea tendina ctre simplicitate, claritate, logica i echilibru n
tratarea unor teme cu un coninut general omenesc, adic n care orice reprezentant al
umanitii se poate recunoate. ntr-o opera clasica sunt evitate complicaiile inutile,
excesele, contrastele puternice, detaliile multiple si personajele excepionale. Totul pare
sa se supun legilor stricte ale raiunii.
Pe de alta parte, romantismul (contrar tuturor principiilor clasicismului) prezint
manifestarea nsuirilor celor mai particulare, deci mai contrare acelui omenesc esenial
n clasicism. Artistul romantic nu va face apel la raiune, ci va ncerca sa ctige favoarea
privitorului prin a-l uimi, impresionndu-i puternic sentimentul sau imaginaia. Deci nu
exista dect un singur fel de-a fi clasic (raspunzand logicii i raiunii), dar exista
nenumrate chipuri de-a fi romantic deoarece romantismul se trage din ceea ce este
particular si straniu n fiecare dintre noi. Clasicismul impune prin impresia de unitate, de
linite si de echilibru intre prile constitutive, pe cand romantismul este iraional i
neconventional, el nu respecta nicio regula dect obinerea expresivului cu orice pre.
Analiznd cele doua tendine dup atitudinea artistului fata de natura, ajungem la

3
convingerea ca un artist clasic admira lumea exterioara si-o preuiete, o nelege i-o
considera ceva armonios, rezultat al unor legi cosmice constante. Un clasic va ajunge la
convingerea ca omul e cel mai interesant i mai desvrit pe lume, fiind centrul i
msura tuturor lucrurilor. Pentru un romantic, natura este in schimb haotica i fr limita,
prezentandu-se strbtuta de forte misterioase si imprevizibile, crora nimic nu le poate
rezista. Un peisaj este o stare de suflet, afirma romanticii, opera devenind un mijloc de
expresie lirica a sentimentelor.

Ferdinand Victor Eugne Delacroix (26 aprilie 1798 -13


august 1863), despre care incepuseram sa vorbim, a fost un
important pictor din perioada romantismului. n 1822,
expune la Salon primul su tablou: Dante i Vergiliu n
Infern, pe care-l vom comenta in cele ce urmeaza. ntre anii
1833 - 1861, lucreaz la decorarea bibliotecii din Palatul
Bourbonilor, a galeriei Apolline din Louvre si-a Salonului
Pcii din primaria Parisului. Picteaz i biserici pariziene,
precum Saint-Denis du Saint-Sacrement, Saint-Sulpice. n
ianuarie 1857, a fost acceptat printre membrii Academiei de
Arte Frumoase. i apreciaz pe scriitoarea George Sand
(1804-1876) i pe Frederic Chopin (1810-1849), pe care i
viziteaz la Nohant (n Frana central), unde lucreaz la
studii portretistice i florale. Picturile sale cele mai celebre
sunt: Dante i Vergiliu n Infern (1822), Macelul din Chios (1824), Moartea lui
Sardanapal (1827), Libertatea conducnd poporul (1830), Femei din Alger (1834),
Intrarea cruciailor n Constantinopol (1841), Lupt de cai arabi ntr-un grajd (1860),
Lupta lui Iacob cu ngerul (1855-1861), Autoportret cu vest verde (cca. 1837), Rpirea
Rebeci (1858).
In ceea ce-i priveste pe contemporanii sai, cnd Eugne Delacroix este numit membru al
Academiei de Arte Frumoase, Ingres (pictor francez neoclasic, 1780-1867) nu se poate
stapani sa nu-si tradeze conceptia ca influenta in pictura a lui Delacroix era duntoare.
De la Dante i Vergiliu n Infern (debutul artistic la Salon) pn la ultimile sale
tablouri, creaia lui Delacroix este neincetat obiectul atacurilor criticilor, intrucat stilul si
tehnica artistului ii irit pe receptorii contemporani ai operelor de art. Reaciile
publicului sunt foarte violente, in timp ce critica i stigmatizeaz lucrrile, acuzandu-l de
"masacrarea mascat a picturii". Ceea ce i se reproeaz artistului este faptul c tie
numai s schieze, dar Delacroix i se opune de la inceput lui Ingres, intrucat stilurile lor
sunt complet diferite: pentru Ingres, cel mai important este desenul. In schimb, autorul lui
Dante i Vergiliu n Infern acord atenie n special culorii i tensiunii pe care opera o
degaja. Delacroix dispreuiete critica, aprofundand totodata acest univers al picturii n
felul su propriu, fara a acorda atenie normelor existente.
n anul 1824, la Salon poate fi privit tabloul Mcelul din Chios, la care critica se
refer cu rceal. Cu toate acestea, Delacroix i gsete civa aprtori iar tnara coal
romantic l ridic la rangul de maestru. Eliberai de sub jugul conveniilor, romanticii
doresc s dea glas liber tririlor personale, aspiraie proprie i lui Delacroix, care afirm:
"Nimeni i nimic nu m impiedic s percep lucrurile aa cum vreau eu".

4
Prezentarea la Salon a Morii lui Sardanapal, n anul 1827, va determina izolarea
artistului vreme de apte ani, timp in care se va vedea exclus din slile de expoziii.

Acum voi prezenta cateva dintre lucrarile artistului, incepand cu Autoportret cu vest
verde (65 x 54,5 cm Louvre, Paris). Acesta este cel mai vestit autoportret al lui
Delacroix, dintre cele patru pe care le-a pictat. Delacroix avea la vremea respectiv 40 de
ani. n pictur, privirea sa trdeaz personalitatea hotrt i sigur de sine a artistului;
calda tonalitate coloristic confer armonie compoziiei i este mrturie a maestriei sale
artistice. Haina pictorului contrasteaz cu fundalul pmntiu iar nuanele de negru ale
vemntului pun n lumin gulerul de mtase. Vesta a fost pictat n aceeai nuan de
verde care apare n fundalul Portretului n costumul lui Hamlet (primul autoportret a lui
Delacroix). O atenie deosebit a acordat Delacroix feei foarte bine lucrate: culorile din
umbre i lumini pun n valoare formele, accentueaz trsturile i chipul vioi.

Libertatea conducand poporul


Aciunea se petrece la Paris, n fundal, n partea dreapt se vede catedrala Notre-Dame.
Siluetele principale din prim-plan sunt desprite de restul revoluionarilor printr-un nor
de fum. Eugne Delacroix red n mod realist mbrcmintea i personajele.
Reprezentantul orenilor este brbatul cu joben, mbrcat n negru. n mulime, n plan
secund, se vede plria n coluri a studentului de la Politehnic. Biatul din dreapta
femeii simbolizeaz copilul parizian al strzii, pe care Victor Hugoavea s l imortalizeze
mai trziu n Mizerabilii (1862), sub numele de Gavroche. n partea stng, brbatul cu
sabie i ranul de la picioarele lui simbolizeaz populaia Parisului. n felul acesta
Delacroix creeaz o compoziie cu un subtext extrem de sugestiv: ntregul popor se ridic
mpotriva despotismului. i totui, realismul tuturor personajelor contrasteaz cu figura
central a tabloului. Femeia care se car pe vrful baricadei este reprezentat n manier
clasic, mbrcmintea i poziia n care pozeaz trimind la modele antice. Opera nu a
fost primit favorbil de critici.
Figura care ntruchipeaz libertatea este numit de unii precupeaa. Parizienii au in
frunte o femeie ce poarta tricolorul francez si este neinfricata in fata dusmanului.
Insemnatatea acestei panze de exceptie a fost uluitoare: ea l-a inspirat pe sculptorul
Fdric Bartholdi sa proiecteze Statuia Libertatii (1886, daruita americanilor) . Magistrala
lucrare a fost achizitionata de guvernul francez, dar expusa foarte rar, pentru ca era prea
inflacarata...

Dante i Vergiliu n Infern este o pictur de Eugne Delacroix, pictat n 1822, cnd
artistul avea 24 de ani. Lucreaz cu mare nflcrare la aceast pnz de dimensiuni
extraordinar de mari: 2 x 2,5 m. La vremea respectiv, asemenea dimensiuni erau
rezervate n special pentru teme mitologice sau religioase, nicidecum literare ca in acest
caz. Delacroix picteaz cte 12 - 13 ore pe zi, terminand tabloul n mai puin de trei luni.
n timpul lucrului la pnz, un prieten i citete cu glas tare din "Infernul" lui Dante
(1265-1321), cntul al VIII-lea al capodoperei italiene constituind tema principal de
inspiraie a tabloului. Expus la Salon n anul 1822, pnza poart un titlu amplu: Flegias
i trece pe Dante i Virgiliu peste lacul ce nconjoar zidurile cetii infernale Dite. In
lucrare, pctoii se aga de barc si ncearc s se urce. Printre ei, Dante i recunoate

5
pe florentini. Aprtorii lui David i-ai neoclasicismului i-au reproat "stilul fragmentar i
haotic". Dante i Vergiliu n Infern al lui Delacroix se opune n mod cert colii neoclasice,
care domina in acea vreme epoca. Renunnd la nvturile lui Guerin (1774-1833),
Delacroix prefer spontaneitatea expresiei picturale, acordand o importan mai mare
culorii dect desenului. Delacroix construiete cu ajutorul culorilor spaiul pictural,
confer profunzime; picturile de ap de pe trupurile damnailor sunt o mbinare de culori
pure, n care se observ influena operelor lui Rubens (1577-1640) i materia lui
coloristic vibrant i dens.

Pnza Femei din Alger (180 x 229 cm Louvre, Paris) este primul tablou important care s-
a nscut pe fondul "impresiilor orientale" din cltorie.Femei vistoare, nvemntate cu
fast se armonizeaz de minune cu bogia aceasta oriental a interiorului, crend o
compozie senzorial scldat n lumin i culoare. n acest tablou, pictorul folosete o
tehnic prin care se aplic culori pure, cum ar fi pentru perna din stnga, conferind astfel
luminozitate ntregii compoziii. Graie acestor culori curate, artistul reuete s redea
efectul scnteirii i al bijuteriilor.

Moartea lui Sardanapal este un tablou pictat de Eugne Delacroix.


Ca tem a acestui tablou imens (aproximativ 4 x 5 m), pictorul a ales soarta
regelui asirian Sardanapal. Punctul de inspiraie al acestui tablou l reprezint operele
lordului Byron(1788-1824), pe care Delacroix l-a admirat ntotdeauna. Artistul a creat un
Sardanapal propriu i original, o compoziie pictural de mare amploare. n tablou
figureaz 15 personaje. Figura central este a regelui asirian care privete cum sunt
distruse din propriul ordin toate bunurile i toi supuii lui. Locul central al compoziiei
marginea patului regal- este gol.
De jur mprejur totul pare s fie cuprins parc de un vrtej. Compoziia repir for i face
impresia c depete graniele ramelor care ncadreaz tabloul. Acest efect este accentuat
de culori explozive, precum i de numrul mare de obiecte diverse ngrmdite n cadru.
Sardanapal, plin de calm, observ masacrul ca o persoan care stpnete haosul.
Compoziia n totalitatea ei se sprijin pe arabesc. Formele cailor, trupurile n poziii
contorsionate ca nite oprle, faldurile unduinde ale draperiilor formeaz un sistem de
linii ingenios, creeaz senzualitatea tabloului care vibreaz ca un organism viu.
Liniile pensulei lui Delacroix sunt energice i ndrznee, subordonate viziunii ntregului,
fapt ce-i confer tabloului o mare doz de violen. Haosul aparent este plnuit cu
miestrie, dovada cea mai bun n acest sens fiind figura femeii din colul din dreapta jos.
Picioarele sunt prea scurte, ns sandalele victimei echilibreaz proporiile.
Intrarea cruciatilor in Constantinopol.
n anul 1838, regele Franei, Ludovic Filip, ncepe reconstruirea palatului de la Versailles.
Pictorul primete comanda pentru un tablou care s decoreze Sala "Expediiile
Cruciailor".
Delacroix se inspir din viaa lui Baudouin, contele de Flandra, care a participat la a patra
expediie a cruciailor (1202-1204), terminat prin cucerirea Constantinopolului. Scena
impresioneaz prin teatralitatea ei: Baudouin, supranumit mpratul, msoar cu privirea
ruinele oraului cucerit. La picioarele lui se nghesuie necredincioii nvini. Garda scoate
afar din cas un cetean bogat, n timp ce un alt brbat implor ndurare noului
conductor. Delacroix prezint o scen de rzboi tragic. Mcelul continu, prin fumurile

6
dense se vd urmele tlhriilor i ale distrugerilor. n planul ndeprtat al tabloului, cerul,
marea i munii nchid de minune compoziia imaginar.
Fundalul clar, oraul alb, cerul albastru i scena luminat din prim-plan se mpletesc cu
locurile umbrite din partea stng a pnzei i cu grupul clreilor. Pictorul mai introduce
un alt procedeu de compoziie interesant, care i permite s formeze dou nivele ale
tabloului: scena din prim-plan mascheaz versantul unui deal, ce permite expunerea
oraului la poalele lui nu exist o trecere direct ntre primul i al doilea plan.
Datorit acestei elipse picturale, Delacroix a evitat necesitatea pictrii peisajului care pe
el, n acest caz, nu-l interesa.

Ce contributii desprindem astfel din lucrarile sale? Faptul ca Delacroix cunostea multe
dintre avantajele pe care le asigura folosirea amestecului optic si a contrastului, preocupat
sa dea mai multa intensitate luminii iar culorii si mai multa stralucire. El se foloseste
pentru aceasta de studiile si cercetarile lui Constable si ale lui Turner. Pentru Masacrul
din Chios, are curajul de-a alunga ocrurile si pamantiurile inutile, inlocuindu-le cu
frumoase culori, intense si pure: albastru de cobalt sau verde smarald. Cu toata aceasta
indrazneala, se va simti in curand din nou lipsit de mijloace. Simte nevoia unor noi
resurse, astfel ca pentru decorarea de la Salon de la Paix isi imbogateste paleta (un
buchet de flori savant alcatuit, dupa Baudelaire), cu sonoritatea cadmiului, intensitatea
galbenului de zinc si cu energia vermilonului, cele mai intense culori ale unui pictor. Pure
si sincere. El a creat paleta romantica, surda si tumultoasa in acelasi timp. Dar nu se va
multumi cu atat; va colinda muzeele pentru a studia coloritul lui Titian, Veronese,
Velasquez si Rubens, intrucat prin comparatie cu ei culoarea lui i se pare prea stinsa,
prea sumbra. Se adapteaza la rezultatele acestor studii, fara a sacrifica din personalitatea
lui. Daca acum culoarea Masacrului din Chios devenise mult mai somptuoasa decat aceea
din Dante si Vergiliu, acest progres se datoreaza maestrului englez Constable, ale carui
tablouri prin colorit si luminozitate pareau sa tina de magie. Delacroix observase ca
tentele acestuia nu erau plate, ci compuse din mici tuse juxtapuse care privite de la
distanta optima se reconstituiau in tente cu intensitate mult superioara alor sale. Acest
lucru a insemnat o adevarata revelatie pentru el, determinandu-l sa-si transforme complet
tabloul in cateva zile: panza lui devenise unitara, aerata si luminoasa, mai puternica si
mai aproape de adevar. Descoperise una dintre cele mai mari taine ale lui Constable (...)
aceea ca, in natura, o tenta care pare uniforma este alcatuita dintr-o multime de tente
diferite, perceptibile numai pentru ochiul care stie sa vada. Aceasta lectie era prea
importanta pentru Delacroix ca s-o uite vreodata.1 De altfel, Delacroix era un geniu sigur
pe forta sa, astfel incat a recunoscut deschis influenta maestrului englez. Curand, mai
bine informat asupra resurselor sale, elevul isi va depasi profesorul.
Apoi, dezgustat de pictura nesemnificativa a pictorilor francezi la moda, Delacroix decide
sa plece la Londra (1825) ca sa-i studieze pe marii coloristi englezi, astfel incat dragostea
lui pentru culoarea intensa si pura va fi intetita de tablourile lui Turner. Urmeaza o
calatorie in Maroc (1832), care-i va fi mai folositoare decat voiajul in Anglia si din care
se va intoarce vrajit de atata lumina, ametit de armonia si puterea culorii orientale.
Constatase ca o culoare este frumoasa numai cand vibreaza printr-un luciu care
scanteiaza, care-i da viata: descoperise tainele traditiei orientale. De atunci, intotdeauna
1

7
in opera lui s-a regasit ceva din acel Orient aprins, sonor si melodios: acordurile cele mai
delicate si contrastele cele mai violente. Reintors in Franta, constata ca maestrul venetian
Veronese,de la care multe a invatat fusese de asemenea initiat in tainele si magia culorii
orientale.

Tragand foloase de pretutindeni, Delacroix va avea la dispozitia sa cel mai bogat


repertoriu pe care l-a avut vreodata un pictor. Ajunge sa-si puna vastele cunostinte in
slujba unei inflacarari si-a unei cutezante fara seaman, creindu-si o tehnica personala
(numai metoda, combinatie, logica si ratiune), care ii exalta geniul in loc sa-i domoleasca
entuziasmul. El creeaza o serie infinita de tente si tonuri, pana atunci necunoscute,
stralucitoare sau delicate, dupa voie. Astfel, va ajunge la desavarsirea operei sale prin
decorarea capelei Sfintii Ingeri de la biserica Saint-Sulpice, catre care converg toate
progresele realizate de-a lungul a patruzeci de ani de eforturi si lupte continue. Pentru
aceasta, foloseste numai culorile cele mai simple si mai pure, raspandind peste tot lumina.
Totul este tratat in acelasi mod: carnatia, decorurile, accesoriile. Totul vibreaza, tresara,
scanteiaza. Fiecare culoare locala este dusa pana la o intensitate extrema, fiind insa
intotdeauna in acord cu culoarea alaturata, fiind influentata de-aceasta si totodata
influentand-o. Toate la un loc se combina cu luminile si cu umbrele, intr-un ansamblu
armonios si colorat, de un echilibru desavarsit, in care niciun element nu distorsioneaza.
In sfarsit, Delacroix a ajuns la acea unitate in diversitate si la acea stralucire in armonie
pe care le cautase toata viata.

Ca un rezumat al contributiilor sale, Delacroix:


- a dezvaluit legile ascunse care guverneaza culoarea: acordul semenelor si analogia
contrastelor;
- a demonstrat cat de inferior este coloritul plat si uniform, fata de tenta produsa de
combinatia vibranta a diferitelor elemente;
- pune la dispozitie amestecul optic care permite crearea unor tente noi;
- indeamna spre evitarea culorilor intunecate, murdare, terne;
- preda ideea ca o culoare poate fi modificata si slabita fara a o murdari prin amestecuri
pe paleta;
- semnalizeaza influenta morala a culorii, care contribuie la efectul de ansamblu;
- indeamna la orice, fara teama ca o combinatie ar putea fi prea colorata.
Invatatura sa este la fel de valoroasa ca si opera sa.

Concluzii
Pensula acestui "regizor de drame" atinge panza cu voluptate, cu forta si emotie, fara
sa-i pese de conturul formelor divinizat de neoclasici. Delacroix parca picteaza cu
sufletul, iar spiritul sau infierbantat ii dicteaza sa aleaga din istoria universala acele scene
de violenta si pasiune care sa-l faca sa vibreze si pe privitor.

8
Bibliografie

- Delacroix, Stefan Popescu, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971


- http://istoria-artei.blogspot.com/2009/02/atitudinea-clasica-si-romantica.html
- Manual de istoria artei (Clasicismul i Romantismul), George Oprescu, Editura
Meridiane, Bucureti, 1986
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism
- http://ro.wikipedia.org/wiki/Eug%C3%A8ne_Delacroix
- De la Delacroix la Neoimpresionism, Paul Signac, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1971