NICUSOR SI CRIZANTEMA

Intr-o dimineata ploioasa de toamna , Nicusor se indrepta grabit spre gradinita.Printre

fosnetulfrunzelor ude si lipicioase, Nicu vazu o floare ratacita pe marginea drumului.
Parea singura si trista, era alba ca zapada, micuta si cu petale firave, insa care incanta prin
frumusetea ei, prin gingasia ei. Nicu, fara sa stea pe ganduri, se apropie sa rupa floarea, insa in
acea clipa ca prin magie, floarea prinsese glas si cu o voce suava ii spusese lui Nicusor:
- Buna, eu ma numesc Crizantema, tu cum te numesti?
- Eu ma numesc Nicu si ma grabesc sa ajung la gradinita si ...tocmai vroiam sa te iau cu mine.
- Stai putin, nu face asta...desi e o toamna friguroasa si ploioasa ,eu nu vreau sa fiu rupta.
Nicu surprins de raspunsul Crizantemei,o intreba:
-Dar iti place sa stai singura pe timpul acesta atat de urat, floricico?
Cu un chip trist si aproape plans Crizantema raspunse incetisor:
-Desi am ramas singura floare de pe strada, eu voi muri daca ma vei lua, asa cum au murit si
surorile mele atunci cand au fost luate de langa mine,atunci am suferit tare mult si am plans fiindca
imi era dor de ele.
Nicu ramasese pe ganduri, si se intristase de soarta surorilor Crizantemei:
- Eu , vroiam sa te arat doar colegilor mei... esti atat de frumoasa, dar mai ales fiindca esti singura
floare de pe strada, cu cele mai frumoase petale, si cu o gingasie de neintalnit.
In cele din urma,Nicusor ascultase rugamintile Crizantemei si intelesese ca i-ar face rau luand-
o,floarea s-ar ofili si ar muri.
Asadar, Nicusor a dat dovada de copil intelegator si ocrotitor, invatand ca pe viitor trebuie sa admire
frumusetea florilor fara sa le rupa.