FUNDAMENTELE RADIOPROTECTIEI

Radioprotectia este un domeniu interdisciplinar care are drept scop realizarea

protectiei individului si a mediului fata de actiunea unui tip de radiatii, si anume acelea
care pot produce efecte biologice. Disciplinele pe care se bazeaza radioprotectia sunt:
fizica in primul rand, datorita interactiei radiatiilor cu substanta cat si pentru metrologia
marimilor caracteristice interactiei si transferului energiei de la radiatii la obiectul iradiat,
viu sau neviu; biologia, in al doilea rand, mai precis radiobiologia, pentru efectul biologic
produs de catre radiatii asupra tesutului; chimia, in special biochimia, pentru comportarea
chimica a substantelor care apare la interactia radiatiilor cu corpul iradiat, viu sau neviu;
si nu in ultimul rand, matematica, pentru ca exista un domeniu al teoriei matematice a
dozimetriei si a radioprotectiei, care cuprinde modelarea matematica a mii de procese din
dozimetrie si radioprotectie.
Pentru practica de zi cu zi in lucrul cu surse de radiatii, radioprotectia isi
propune sa stabileasca principii pentru:
- protectia individului fata de expunerea la radiatii;
- siguranta surselor de raditii atat in lucrul obisnuit cat si in procesele conexe:
producere, depozitare, transport, si eventual, distrugere.
Anul 1966 este anul constituirii radioprotectiei ca disciplina stiintifica si aplicativa,
existand trei etape importante realizate de comunitatea internationala a specialistilor in
radioprotectie care s-au concretizat in trei documente internationale:
1. rapoartele UNSCEAR ( Comitetul stiintific al Natiunilor Unite pentru studiul
efectelor radiatiilor atomice) din 1988 si 1993.
2. publicatia nr. 60 a Comisiei Internationale de Protectie Radiologica din 1991.
3. prima versiune internationala a normelor de radioprotectie, editata de Agentia
Internationala de Energie Atomica (AIEA) de la Viena, a carei editie definitiva
este din 1996.

In ceea ce priveste conceptul de baza al protectiei individului fata de radiatii, in

anii 70 se admitea ca principiul radioprotectiei este limitarea expunerii individuale;
insa cat de limitata sa fie expunerea?
Experienta in domeniu stabilise ca la anumite valori ale dozei primite apareau efecte
biologice constatabile nu numai medical, dar si neplacute pentru cei afectati. Cu timpul
astfel de prejudicii nu mai erau admise de cei care lucrau cu surse de radiatii, astfel incat,
conventional, limita expunerii era din cand in cand coborata.
Introducerea unei protectii intr-o procedura cu surse de raditii inseamna un anumit cost:
costul protectiei.
Cu cat se doreste o limitare mai mare a expunerii, cu atat costul protectiei este mai mare.
Procedura la care se refera protectia aduce un anumit beneficiu stiintific, tehnologic sau
individual, pentru sanatatea unui individ.
La inceput, in radioprotectie se apela la notiunea de risc de radiatii ca probabilitatea de
a se intampla ceva neplacut pentru sanatate: de la un prejudiciu asupra sanatatii pana la
un accident mortal. Riscul la expunerea la radiatii era privit si analizat comparativ cu alte
riscuri impuse de activitati umane (transportul auto, pe mare, pe aer, dar si de activitatea

1
intr-o anumita industrie). A aparut astfel necesitatea de a evalua riscul la radiatii in
paralel cu riscul altor activitati si de a gasi calea de control (management) a unui astfel
de risc. Compararea valorii riscului la radiatii cu aceea a celorlalte riscuri, a condus la
valoarea acceptata de societate a riscului la expunerea de radiatii; o asemenea valoare ar
impune valoarea limita a expunerii la radiatii care sta la baza normelor de radioprotectie.
Trebuie tinut cont de faptul ca expunerea reala si potentiala se poate intampla in
patru ramuri principale: industria nucleara, domeniul sanatatii, sectorul industrial
nenuclear si sectorul extractiv minier care se confrunta cu o radioactivitate naturala
exacerbata.

PROCEDURA

Normele de radioprotectie se aplica unor activitati cu surse de radiatii sau/si cu

substante radioactive care pot produce expunerea organismului.
Normele se aplica pentru urmatoarele proceduri:
a) producerea surselor si folosirea radiatiilor si a substantelor radioactive in scop
medical, industrial, veterinar, sau agricol, precum si pentru educatie, invatamant
sau cercetare, incluzand orice aplicatie cu astfel de surse care produc sau ar putea
produce expunerea organismului.
b) producerea energiei in reactorul nuclear, incluzand procedurile din ciclul
combustibilului nuclear care produc sau ar putea produce expunerea
organismului.
c) procedurile cu surse de radiatii naturale care se impun a fi controlate datorita
exarcebarii produsa de tehnologie.
d) procedurile specificate ca atare de autoritatea publica competenta: Comisia
Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare.

SURSA

Pentru norme o sursa folosita intr-o procedura poate fi:

a) o substanta radioactiva sau aparat care contine substanta radioactive sau produce
radiatii, incluzand susrsele inchise, sursele deschise sau generatoare de radiatii
(inclusiv echipamentul de radiografie mobil).
b) instalatii cu surse radioactive sau aparate care produc radiatii, incluzand
instalatiile de iradiere, mine si mori pentru prelucrarea minereurilor radioactive,
instalatii pentru prelucrarea substantelor radioactive, instalatiile nucleare precum
si instalatii pentru prelucrarea si depozitarea deseurilor radioactive.
c) sursele specificate ca atare de catre autoritatea publica competenta.

CATEGORII DE EXPUNERE

Exista patru moduri de clasificare a expunerii organismului:

- profesionala, medicala si a publicului;
- normala si potentiala;
- de urgenta si cronica;
- externa si interna.

2
Expunerea profesionala, medicala si a publicului
Sursele de radiatii naturale si cele artificiale (cu marea lor diversitate) produc
expunerea la radiatii a intregii populatii, atat cea angajata in activitatea stiintifica, tehnica
si economica, cat si cea neangajata. Din acest punct de vedere se deosebesc trei tipuri de
expuneri la radiatii: expunerea profesionala, expunerea medicala si expunerea publicului.
Expunerea profesionala afecteaza angajatii la locurile de munca din obiective sau
laboratoare in care se folosesc surse de radiatii nucleare in conditiile autorizarii legale a
utilizarii surselor de radiatii nuleare. Expunerea profesionala se poate datora surselor
radioactive artificiale sau naturale; in ultimul caz se situeaza de exemplu, extractia
minereurilor radioactive.
Expunerea medicala se refera la pacienti, in caz de diagnostic si tratament prin radiatii.
Expunerea medicilor si a celuilalt personal sanitar, prin activitatea lor cu proceduri
medicale cu radiatii sau cu substante radioactive este cuprinsa in expunerea profesionala.
Expunerea publicului se datoreaza nu numai surselor de radiatii naturale (expunerea
naturala = 2.4 mSv pe an), ci si ceea ce decurge din exacebarea radioactivitatii naturale,
dar si unei componente rezultata din utilizarea surselor de radiatii artificiale.

Expunerea normala si potentiala

Expunerea care rezulta din utilizarea procedurilor autorizate este previzibila
cantitativ si deci o expunere normala. O astfel de situatie are loc cand se respecta
reglementarile privind efectuarea procedurilor, iar sursele de radiatii functioneaza in
conditiile pentru care au fost proiectate. Se pot prevedea situatii in care o procedura nu
este efectuata conform normelor sau este efectuata in alte conditii decat acelea pentru
care a fost proiectata (eroare de operare) sau se poate produce o defectare a unui aparat
utilizat (eroare de proiectare), sau se ajunge la contaminarea nedorita a unor spatii; intr-o
astfel de situatie neasteptata, dar posibila, ar avea loc o expunere potentiala. O expunere
potentiala poate deveni reala daca situatia neasteptata are loc. Normele de radioprotectie
au ca scop prevenirea si reducerea expunerii potentiale.

Expunerea de urgenta si cronica

Situatii cu totul exeptionale, datorate unui accident, pot sa conduca la o expunere
exceptionala a organismului. In acest caz reglementarile impun o interventie; pentru cei
care intervin poate apare o expunere de urgenta care este deobicei temporara. Ceea ce
ramane dupa efectuarea interventiei si persista in timp ca expunere a celor ocupati
profesional sau a publicului este expunerea cronica. Aici se poate exemplifica cu
urmarile datorate unui accident nuclear major (de ex.: contaminarea reziduala a solului)
sau cu sursele de radiatii naturale exacerbate tehnologic.

Expunerea externa si interna

Expunerea externa a organismului se datoreaza unei surse de radiatii din
exteriorul acestuia. Expunerea interna are drept cauza o sursa de radiatii (de cele de mai
multe ori, sursa radioactiva) aflata in interiorul organismului si care a patruns prin
inhalare, prin ingerare, prin injectare sau datorita absorbtiei prin piele.

3
PRINCIPIILE NORMELOR DE RADIOPROTECTIE

Normele de radioprotectie includ masuri de securitate nucleare si radiologice,

care se impun la fabricarea, utilizarea, eliminarea deseurilor sau la dezafectarea unor
instalatii de radiatii. Masurile de securitate nucleare si radiologice constau in reglementari
obligatorii privind partea administrativa.
Expunerea la radiatii trebuie limitata prin prescrierea in norme a dozelor limita.
Admiterea unei limite a expunerii se face comparand riscul biologic datorat expunerii la
radiatii cu riscul acceptat de societate la un moment dat, pentru diferite activitati -
profesiuni ale membrilor acelei societati.
Comisia Internationala de Protectie Radiologica, pe baza studiilor de radiobiologie
efectuate in acest scop, recomanda pentru riscul de deces ca urmare a contractarii unui
cancer in urma expunerii la radiatii, valoarea 0.05 1/Sv, adica 5%Sv-1, pentru un individ
din populatie (indiferent de varsta). Cu alte cuvinte la 100 de indivizi expusi cu un sievert
este probabil decesul prin cancer a 5 dintre acestia. Cand nu se precizeaza, se subantelege
ca durata iradierii este un an.
Pe baza riscului biologic la iradiere normele prevad dozele limita care asigura ca
individul iradiat profesional, sau din public, nu este supus unui risc de deces prin
cancer mai mare decat cel acceptat de societate.
Intr-un accident, sau chiar intr-un eveniment provocat de conditii tehnice
anormale sau de conditii naturale, sau de erori umane, sursa de radiatii scapa controlului
si dozele limita pot fi depasite. In acest caz apare urgenta nucleara sau radiologica si
pentru a reduce expunerea persoanelor implicate trebuie sa se actioneze printr-o operatie
numita interventie. Pentru organizarea lucrului intr-un obiectiv nuclear normele impun
clasificarea zonelor de lucru in zone controlate si zone supravegheate.
In zona controlata masurile de radioprotectie au drept scop:
- controlul expunerii normale si prevenirea raspandirii contaminarii radioactive in
timpul conditiilor de lucru normale.
- prevenirea sau limitarea extinderii unei expuneri potentiale.
In zona supravegheata conditiile expunerii profesionale trebuie sa fie verificate din timp
in timp, pentru ca masurile de radioprotectie specifice zonei controlate nu sunt necesare;
in zona supravegheata situatia localizarii si a altor parametrii ai surselor de radiatii se
modifica incet sau deloc in timp.
Din punct de vedere al confectionarii si al radioprotectiei, sursele radioactive se impart
in: surse inchise si surse deschise.
O sursa inchisa este, prin constructie, astfel realizata incat nu poate fi fragmentata,
dispersata sau dizolvata in solventi obisnuiti.
O sursa deschisa este destinata unei operatii chimice sau de dispersare a ei.

DOZELE LIMITA

Expunerea normala a unui individ este caracterizata cantitativ atat prin doza
efectiva cat si prin doza echivalenta in organele si tesuturile importante. Aceste doze,
cauzate de posibila combinare a expunerilor din procedeele autorizate, nu trebuie sa
depaseasca doza limita (prin doza limita se intelege doza efectiva limita).

4
Dozele limita se refera la expunerea profesionala si la expunerea publicului. Ele nu se
refera la expunerea medicala.
Expunerea profesionala se caracterizeaza prin dozele limita:
a) doza efectiva de 20 mSv pe an in medie in cinci ani consecutivi.
b) doza efectiva de 50 mSv intr-un an, cu conditia sa se respecte doza medie in cinci
ani consecutivi prevazuta la punctul a.
c) doza echivalenta in lentila ochiului de 150 mSv pe an.
d) doza echivalenta in extremitatile mainilor si picioarelor sau la piele de 500 mSv
pe an.
Expunerea publicului: in acest caz normele precizeaza ca pentru grupul critic din public
luat in considerare pentru o anumita procedura pentru care se estimeaza o doza efectiva,
nu trebuie sa se depaseasca limita:
a) doza efectiva de 1 mSv pe an.
b) intr-o imprejurare speciala, doza efectiva de 5 mSv intr-un singur an, cu conditia
ca doza medie in 5 ani consecutivi sa nu depaseasca 1 mSv pe an.
c) doza echivalenta in lentila ochiului de 15 mSv pe an.
d) doza echivalenta pe piele de 50 mSv pe an.

Verificarea conformarii la expunerea limita

Pentru conformarea la prevederile normelor aflate in vigoare privind expunerea
limita sunt necesare cateva masurari: masurarea expunerilor individuale, inregistarea
acestora si calculul expunerii totale a individului.
Expunerea totala a unui individ este data de suma dintre expunerea externa pe durata
considerata si dozele angajate datorate incorporarilor de radionuclizi pe aceiasi durata.
Doza angajata se calculeaza pentru o durata de 50 de ani pentru adulti si pentru 70 in
cazul incorporarilor la copii. Pentru a verifica conformarea cu expunerea limita se
compara doza efectiva totala cu doza limita, ambele referindu-se la aceiasi durata si
aceiasi situatie.
Doza efectiva totala pe un an se calculeaza cu formula:
ET H P d h( g ) j ,ing I j ,ing h( g ) j ,inh I j ,inh (1)
j j

unde: Hp(d) este doza echivalenta personala datorata radiatiilor penetrante pe anul
considerat.
h(g)j,ing si h(g)j,inh sunt, respectiv factorul de conversie incorporare-doza (doza efectiva
angajata pentru unitatea de incorporare) pentru radionulcidul j la ingerare (ing) si inhalare
(inh) si pentru grupul de varsta g.
Marimile Ij,ing si Ij,inh sunt, respectiv, incorporarea prin ingerare si inhalare a
radionuclidului j pe aceiasi durata de timp.
Conformarea cu expunerea limita se mai poate verifica si prin satisfacerea conditiei:
H p (d ) I j ,ing I j ,inh
1 (2)
DL j I j ,ing , L j I j ,inh, L

unde, in afara marimilor definite mai inainte, DL este doza efectiva limita, iar Ij,ing,L si
Ij,inh,L sunt, respectiv, limita anuala de incorporare prin ingerare si inhalare, a
radionuclidului j.

5
Numarul operatorilor intr-o interventie
Daca compararea dozei efective corespunzatoare unei interventii, Et, cu doza
limita pentru o saptamana sau zi, impune scoaterea operatorului din campul de radiatii si
acest lucru nu este posibil din cauza sarcinilor acestuia, este numaidecat necesara
folosirea mai multor operatori in interventia respectiva. Daca se presupune ca operatorul
sau operatorii care ajuta intr-o interventie, au sarcini zilnice in campul de radiatii, atunci
numarul operatorilor necesari pentru interventia careia ii este atribuita doza efectiva
impusa tehnologic, Et, exprimata in mSv este: n=Et/0.086 (3).
Deci, in radioprotectie, atat in lucrari curente cat si in lucrari speciale, modul de protectie
al organismului rezulta din aplicarea relatiei: doza = debitul dozei x durata iradierii,
unde doza poate fi efectiva sau echivalenta, durata iradierii fiind egala cu durata
stationarii in locul considerat.
Atunci cand se impune micsorarea unuia din cei doi factori ai produsului de mai sus,
trebuie sa stim ca debitul dozei se poate reduce, in principiu, fie prin departarea de sursa
inchisa pentru care se face calculul, fie prin ecranarea acesteia. Daca acest lucru nu este
posibil, atunci se impune micsorarea duratei de iradiere si daca procedura impune un timp
tehnologic, atunci se trece la lucrul cu mai multi operatori.

INTERVENTIA
Sistemul de limitare al dozelor nu mai poate fi aplicat cand apar situatii
exceptionale. Situatiile exceptionale se pota datora atat surselor inchise cat si celor
deschise si pot avea drept cauze aspecte tehnice sau erori umane.
Cele tehnice se datoresc defectarii unor componente la instalatii cu surse radioactive; din
cauza erorilor umane, o sursa radioactiva se poate pierde, poate fi lasata intr-un loc
necontrolat sau nesupravegheat, o sursa deschisa se poate imprastia, sau se pierde
controlul asupra unor instalatii mari (de ex. reactorul nuclear).
Astfel de situatii exceptionale sunt denumite urgente si exista urgenta nucleara care
se refera la un obiectiv nuclear mare, cum este reactorul nuclear, si urgenta radiologica
care se refera la o sursa radioactiva, inchisa sau deschisa. O urgenta radiologica poate
apare si in cazul unei surse de radiatie naturala: concentratia radonului poate creste peste
valoarea admisa intr-o incapere sau intr-o galerie de mina; se pot acumula saruri
radioactive intr-o instalatie cu ape de zacamant, etc.
In cazul situatiilor de urgenta apare o crestere a expunerii persoanelor implicate
profesional sau din public. Asadar se impun masuri speciale pentru:
- reducerea expunerii personalului implicat,
- indepartarea surselor de radiatie,
- modificarea cailor de expunere a persoanelor implicate profesional sau din public,
- reducerea numarului persoanelor expuse.
Normele considera doua situatii in care se impune o interventie:
a) situatia cu expunere de urgenta care necesita o actiune de protectie cu scopul de
a reduce sau indeparta expunerea temporara.
b) situatia cu expunere cronica care necesita o actiune de remediere cu scopul de a
reduce sau indeparta expunerea cronica.

6
MASURAREA SI CALCULUL EXPUNERII

In dozimetrie si radioprotectie determinarea marimilor caracteristice se poate

face fie prin masurare, fie prin calcul. La masurare, evident, este necesara aparatura
adecvata si anume care poate determina, cu parametri metrologici cunoscuti (in principal,
incertitudinea si sensibilitatea), marimea pentru care a fost realizata.
In ceea ce priveste calculul, exista marimi care pot fi determinate numai prin calcul, dar
exista si situatii in care doza absorbita nu poate fi masurata. Una din aceste situatii este
ceea in care detectorul nu poate fi plasat in locul in care se doreste determinarea
experimentala; acesta este cazul in care detectorul produce o perturbatie a campului de
radiatii si situatia care ar trebui surprinsa pentru masurare nu mai exista, cum se intampla
de obicei in vitro. O astfel de situatie, foarte interesanta pentru dozimetrie, apare la
regiunea dintre zonele de tranzitie intr-un organism viu. La zona de tranzitie apare o
discontinuitate a distributiei marimii dozimetrice care poate fi determinata numai prin
calcul.
Alte situatii in care calculul dozei absorbite se impune este:
- calibrarea dozimetrelor si a debitmetrelor de radiatii,
- realizarea ecranelor de protectie,
- evaluarea prealabila a impactului radiologic in evenimente radiologice sau
nucleare (un eveniment radiologic se refera la surse radioactive si acceleratori de
particule, pe cand unul nuclear s erefera la reactori nucleari).
Masurarea expunerii externe se face cu dozimetre si debitmetre de radiatii.
Masurarea expunerii interne nu este directa; ceea ce se masoara este concentratia
radioactiva a substantelor ce a jung in organism.

Calculul expunerii externe

In respectarea normelor de radioprotectie este important sa nu se depaseasca
doza limita. In acest scop este necesar sa se cunoasca valoarea debitului dozei efective
precum si durata expunerii in operatia in care se manipuleaza surse radioactive (sau de
radiatii) sau se efectueaza o procedura. Deoarece in radioprotectie conteaza mai mult
expunerea la surse de radiatie gamma, calculul de mai jos se refera la acest tip de radiatii,
ceea ce nu reduce generalitatea concluziilor.
Calculul pleaca de la expresia dozei absorbite, dar trebuie sa ajunga la doza efectiva
pentru ca doza limita se refera la doza efectiva. La doza efectiva se ajunge prin
intermediul dozei echivalente: E H T WT (4), adica doza efectiva E intr-un tesut este
T
produsul dintre doza echivalenta in acel tesut HT si factorul de ponderare al tesutului
respectiv WT, adica doza efectiva este data de produsul HT x WT.
H D WR (5), unde H e doza echivalenta, D este doza absorbita intr-un organ sau tesut
si WR este factorul de ponderare al radiatiei incidente.
In calcul se considera energia radiatiilor absorbite intr-un volum de apa care simuleaza
tesutul. Pentru organismul in ansamblu se considera factorul de ponderare al tesutului WT
egal cu unitatea, lucru care duce la egalitatea dintre doza absorbita si doza echivalenta.
Deoarece se considera doar radiatiile gamma cu factorul de ponderare al radiatiei WR egal
cu unu, se presupune egalitatea intre doza echivalenta si doza efectiva. Egalitatea intre

7
doza absorbita (masurata in Gy) si doza efectiva (masurata in Sv) conduce la egalitatea
debitelor celor doua marimi: (unitatea Gy/h) si (unitatea Sv/h).

Expresia debitului dozei efective:

Se imagineaza o sursa punctiforma care emite radiatii gamma uniform in spatiul
din jur, pentru ca in radioactivitate, fenomenul emisiei radiatiilor din substanta
radioactiva este izotrop. Fotonii gamma emisi ajung repartizati uniform pe sfera de raza
x (centrul sferei coincide cu sursa punctiforma), a carei suprafata este 4x 2. Caracterizam
sursa radioactiva prin activitatea (cu unitatea Bq = dez/s), iar radionuclidul constituent
prin factorul de schema s; factorul s reprezinta numarul de fotoni gamma emisi intr-o
dezintegrare radioactiva. Ca urmare din sursa sunt emisi in unitatea de timp secunda,
un numar de fotoni egal cu produsul intre activitatea si factorul de schema s. In punctul
situat la distanta x fata de sursa radioactiva exista un debit al fluentei egal cu raportul;
dintre numarul de fotoni emisi din sursa pe secunda si suprafata sferei:
s / 4 x 2 (6)
Debitul fluentei se exprima in numar de fotoni pe unitatea de arie si unuitatea de timp;
unitatea in SI a debitului fluentei fiind foton/(m2s).
In continuare se considera ca in locul aflat la distanta x de sursa radioactiva este un
volum umplut cu apa care simuleaza tesutul. Energia absorbita in acest volum reprezinta
doza absorbita in acel loc si deci doza efectiva acolo.
In volumul considerat fiecare foton aduce energia sa. Debitul dozei efective la distanta x
de sursa radioactiva este proportional cu produsul dintre debitul fluentei x in acel loc si
energia W a fotonilor incidenti: x W (7).

Debitul dozei efective va fi: /x 2 (8), unde este o constanta caracteristica a

radionuclidului emitator gamma si depinde de energia fotonilor emisi de sursa, de
factorul de schema gamma si de coeficientul de absorbtie al fotonilor in apa.
Ca unitati de masura avem: Sv/s pentru marimea , Bq pentru activitate, m pentru
distanta si mSv.m2/(h.GBq) pentru constanta .
Calculul dozei efective:
Dupa determinarea debitului dozei efective in punctul x, x, se poate obtine doza
efectiva Ex, pe durata iradierii t, la distanta x: E x x t (9).
Daca debitul dozei efective nu e constant pe durata iradierii, atunci in relatia de mai sus
trebuie facuta o sumare, cu conditia sa se cunoasca debitul dozei efective pe toata durata
iradierii.

Valorile dozei efective, in mSv, pe durata de iradiere de 7 ore, la trei distante de o sursa
de cobalt 60 cu activitatea data:

Distanta
Activitatea 0.1m 0.5m 1m

1MBq 0.02 0.004 0.002

0.01 GBq 0.2 0.04 0.02
0.1 GBq 2 0.4 0.2
1GBq 20 4 2

8
Se observa valori foarte mari ale dozei efective pentru distante mici de la sursa din cauza
variatiei invers proportionale a acestei marimi cu patratul distantei.

Calculul expunerii interne

Activitatea incorporata
Activitatea incorporata este marimea cu ajutorul careia se calculeaza doza efectiva
datorata expunerii interne. Atat activitatea incorporata cat si doza efectiva calculata din
activitatea incorporata respectiva se refera la un anumit interval de timp: de obicei un an.
Activitatea incorporata este activitatea care intra in organism pe diferite cai si se refera de
obicei la un anumit radionuclid. Incorporarea radionuclidului se poate face deodata sau
continuu prin portii, egale sau neegale intre ele. Prin radioprotectie este necesar sa se
precizeze durata de timp la care se refera o activitate incorporata.
La incorporare continua, sau in portii dese, in organism se ajunge la o anumita stare de
echilibru intre intrare si eliminare; eliminarea are cai diferite si i se adauga si
dezintegrarea in timp. Ca urmare a procesului de eliminare, daca la un anumit moment in
organism patrunde un radionuclid intr-o cantitate data, caracterizata printr-o activitate
incorporata, activitatea radionuclidului existenta ulterior in acel organism este mai mica
decat activitatea incorporata. Cazul cel mai des exemplificat este cel al potasiului 40 care
se gaseste in regnul vegetal, deci si cel animal, si care este incorporat continuu in
organismul uman. Expunerea naturala a organismului include contributia radionuclizilor
din organism egala cu 0.23 mSv pe an, cu exceptia radonului, 80% din aceasta contributie
fiind datorata potasiului 40. Produsele principale prin care organismul primeste
radionulcizi sunt aerul, apa si alimentele. In laboratoarele unde se fac masurari
radioactive se determina continuu concentratia radioactiva a aerului, apei si alimentelor
pentru radionuclizii care prezinta interes din punctul de vedere al radioprotectiei.
Concentratia radioactiva se exprima in Bq/kg sau Bq/m3, folosindu-se multipli si
submultipli.
Activitatea incorporata printr-un produs, a unui radionuclid, intr-un organism, nu este o
marime direct masurabila, ea se poate deduce prin calcul, din produsul dintre concentratia
radioactiva a acelui radionuclid in produsul respectiv si cantitatea (masa sau volumul)
incorporata a a celui produs. Incorporarea atat a produsului cat si a activitatii se refera la
acelasi interval de timp. De ex.: un grup de indivizi din populatie folosesc ca sursa de apa
un rezervor, in sensul cel mai general, careia i s-a determinat concentratia radioactiva
de cesiu 137 egala cu 10 Bq/l si care se mentine destul de constanta in timp. Un individ
are nevoie de 3l de apa pe zi, ceea ce face aproximativ 1m 3 pe an (1m3 = 1000 L, 1 an =
365 zile). Cantitatii incorporate pe an ii corespunde activitatea incorporata de 10 kBq
de cesiu 137 tot pe an.

FACTORUL DE CONVERSIE INCORPORARE-DOZA

Factorul de conversie incorporare-doza pentru un anumit radionuclid este o

masura a efectului biologic datorat expunerii interne in cazul introducerii in organism -
incorporarii a acelui radionuclid. Efectul biologic mentionat se evalueaza prin doza
efectiva angajata exprimata in sievert, iar incorporarea prin activitatea incorporata,
exprimata in becqurel. Cu alte cuvinte, unitatea de masurare a factorului de conversie
incorporare - doza este sievert pe becqurel cu simbolul Sv/Bq in SI.

9
Efectul biologic se datoreaza absorbtiei in tesut, prin efecte de interactie, a radiatiilor
emise, la dezintegrarea radioactiva a radionuclidului incorporat. La calculul energiei
absorbite in tesut, pentru determinarea dozei efective, in cazul unui anumit radionuclid,
se tine seama de unele caracterisitici specifice prezentei radionuclidului in organism:
- substanta, sau substantele, chimice care poarta radionuclidul considerat.
- distribuirea radionuclidului, prin substantele purtatoare, in organele sau
tesuturile organismului si eventual, localizarea acestuia undeva.
- transferul acestuia in timp de la un organ, sau tesut, la altul.
- dezintegrarea radioactiva a radionuclidului (este vorba de eliminarea fizica).
Din punctul de vedere al eliminarii se definesc durata de injumatatire biologica T1/2b si
durata de injumatatire fizica T1/2. Datorita celor doua moduri de eliminare, activitatea
existenta in organism scade si se defineste durata de injumtatire efectiva T1/2ef care
depinde de cele doua marimi mentionate anterior:
T1 / 2 T1 / 2b
T1 / 2 ef (10)
T1 / 2 T1 / 2b
Pentru calculul expunerii interne se tine seama de procesele specifice in comportarea unui
radionuclid intr-un organism si in special de durata de injumatatire efectiva. Se are in
vedere, asadar, faptul ca activitatea radionuclidului scade in timp, iar insumarea
absorbtiei energiei de catre tesut se face in functie de durata de injumatatire efectiva; ca
urmare se calculeaza doza efectiva angajata, exprimata in sievert, pentru o activitate
incorporata de un becqurel: acesta este fcatorul de conversie incorporare-doza.
Pentru ca incorporarea se face prin ingerare sau inhalare, exista referitor la un
radionuclid:
- factorul de conversie incorporare-doza pentru ingerare, hing.
- factorul de conversie incorporare-doza pentru inhalare, hinh.
Calculul acestor factori tine seama de procesele biochimice specifice ale substantei
purtatoare, respectiv, pe traectul gastro-intestinal si pe cel respirator. Retinerea
radionuclidului, mai exact a substantei chimice purtatoare, pe fiecare traect, se exprima
cantitativ printr-un factor de retinere notat f. Mai exact normele folosesc pentru
ingerare factorul de transfer intestinal, iar pentru inhalare factorul de retinere in
plaman; in cazul inhalarii, aceste norme considera pentru diferiti radionuclizi trei viteze
de absorbtie in plaman: rapida, moderata si inceata.
Factorul de conversie incorporare-doza pentru adultii din public (f e factorul de retinere
pe traectul respectiv):

ingerare inhalare
f mSv/Bq f mSv/Bq
Na 24 1 0.43 1 0.27
K 40 1 6.2 1 2.1
Co 57 0.1 0.21 0.1 1.0
Co 60 0.1 3.4 0.1 31
Zn 65 0.5 3.9 0.5 2.9
Br 82 1 0.54 1 0.63
Sr 89 0.3 2.6 0.01 7.9
Sr 90 0.3 28 0.01 160

10
 ingerare inhalare
f mSv/Bq f mSv/Bq
Y 90 0.001 2.7 0.0001 1.5
Zr 95 0.01 0.95 0.002 5.9
Zr 97 0.01 2.1 0.002 0.98
Nb 95 0.01 0.59 0.01 1.8
Mo 99 1 0.6 0.05 0.99
Ru 103 0.05 0.73 0.05 3.0
Sb 124 0.1 2.6 0.01 6.5
Te 132 0.3 2.3 0.3 1.8
I 131 1 22 1 7.4
I 132 1 0.29 1 0.094
I 133 1 4.3 1 1.5
Cs 134 1 19 1 6.6
Cs 136 1 3.1 1 1.2
Cs 137 1 13 1 4.6
Ba 140 0.2 2.6 0.1 1.0
La 140 0.0005 2.0 0.0005 1.1
Ce 141 0.0005 0.71 0.0005 3.8
Gd 153 0.005 0.27 0.0005 2.1
Ir 192 0.01 1.4 0.01 6.6
Au 198 0.1 1.0 0.1 0.86
Ra 226 0.2 330 0.2 7800
Th 232 0.0005 1200 0.0005 230000
U 238 0.02 44 0.02 8000

Doza efectiva angajata E hing Aing hinh Ainh (11), unde h e factorul de conversie
incorporare-doza respectiv si A activitatea incorporata. Unitatea de masura pentru E este
in mSv daca se foloseste factorul h in mSv/Bq si A in MBq.

LIMITA ANUALA DE INCORPORARE

Limita anuala de incorporare (LAI), cu termenul englezesc annual limit on

intake, este o marime mai putin generala decat factorul de conversie incorporare-doza.
Limita anuala de incorporare se defineste ca activitatea incorporata pe durata unui an care
conduce la valoarea limita a dozei efective angajate. Marimea LAI se exprima in unitati
de activitate, becqurel.
LAI se refera la ingerarea, inhalarea sau preluarea prin piele a unui radionuclid, de catre
omul de referinta definit de catre Comisia Internationala pentru Protectia Radiologica, ca
un individ adult, de rasa indo-europeana, ideal din toate punctele de vedere.
Relatia de definitie pentru marimea LAIj, pentru radionuclidul j, contine raportul dintre
doza limita (DL) exprimata in Sv si factorul de conversie incorporare-doza hj al
radionuclidului j, exprimata in Sv/Bq:
DL
LAI j (12)
hj

11
Deoarece doza limita are valori diferite pentru public si profesional, iar factorului hj
ii corespund valori pentru ingerare si inhalare, dar si pentru varste diferite, marimea LAI
are mai multor seturi de valori care revin celor j nuclizi.
Cu relatia de mai sus luand de ex.: DL = 20 mSv si valorile factorului de conversie hj din
tabelul anterior, se poate calcula LAIj pentru operatorii cu surse radioactive. Marimea
LAI este utila in radioprotectie in cazul unor masurari rapide, de ex.: in cazul folosirii de
catre populatie a unui produs necesar organismului (de ex.: apa, aer sau alimente), care
este contaminat radioactiv, se poate determina concentratia radioactiva maxim admisa in
acel produs.

Limita anuala de incorporare in MBq pentru adultii din public:

Pentru apa
Ingerare inhalare
Na 24 2.3 3.7
K 40 0.16 0.48
Co 57 4.8 1.0
Co 60 0.29 0.032
Zn 65 0.26 0.34
Br 82 1.8 1.6
Sr 89 0.38 0.13
Sr 90 0.036 0.0063
Y 90 0.37 0.67
Zr 95 1.05 0.17
Zr 97 0.48 1.0
Nb 95 1.7 0.55
Mo 99 1.7 1.0
Ru 103 1.4 0.33
Sb 124 0.38 0.15
Te 132 0.43 0.55
I 131 0.045 0.14
I 132 3.4 11
I 133 0.23 0.66
Cs 134 0.053 0.15
Cs 136 0.32 0.83
Cs 137 0.077 0.22
Ba 140 0.38 1.0
La 140 0.50 0.91
Ce 141 1.4 0.26
Gd 153 3.7 0.48
Ir 192 0.71 0.15
Au 198 1.0 1.2
Ra 226 0.0030 0.0000013
Th 232 0.00083 0.0000043
U 238 0.023 0.00013

12
Cantitatile de apa si de aer necesare omului de referinta din public:
Apa: 3L/zi = 1m3/an
Aer: 0.9 m3/h = 8000m3/an
In cazul contaminarii de lunga durata (de ordinul anului) concentratia radioactiva maxim
admisa a unui radionuclid, pentru adultul din public, a apei, Cmax,apa este:
LAI ing
C max,apa Bq / kg (13)
106
folosind valorile LAIing din prima coloana din tabelul de mai sus in Bq pentru
radionuclidul respectiv, iar concentratia radioactiva maxim admisa a unui radionuclid,
pentru adultul din public, a aerului, Cmax,aer este:
LAI inh LAI inh
C max,aer Bq / m 3 Bq / L (14)
8000 8 106

CALCULUL ECRANELOR DE PROTECTIE

Ecranarea surselor de radiatii gamma

Absorbtia radiatiilor gamma este cu atata mai puternica cu cat numarul atomic Z
al absorbantului este mai mare; pentru acest motiv se prefera ecranele din plumb la
ecranarea acestui tip de surse de radiatii. Acolo unde ecranul ar trebui sa fie de
dimensiuni mari, costul acestuia ar putea creste foarte mult; in acest caz se pot alege
materiale cu Z ceva mai mic, dar evident, cu o grosime mai mare. Un calcul de
optimizare economica poate arata care este ecranul optim.
Atenuarea radiatiilor gamma dupa traversarea ecranului de grosime d este descrisa de
legea:
d
0 B e (15),
unde si 0 sunt respectiv, debitul fluentei facsicului incident pe ecran si la iesirea din
ecran; B este factorul de acumulare (buildup), care reprezinta cresterea marimii
datorata acumularii in fascicul a fotonilor imprastiati la diferite unghiuri si readusi in
fascicul; este coeficientul de atenuare liniar a radiatiei gamma in materialul ecranului,
marime care depinde de energia radiatiei gamma si de materialul din care este
confectionat ecranul.
Este comod sa se caracterizeze absorbtia radiatiilor gamma in diferite materiale
prin grosimea de injumatatire d1/2, adica grosimea de absorbant care reduce debitul
fluentei fascicului la jumatate din valoarea acestei marimi avuta la intrarea in materialul
absorbant. Cateodata este mai comoda grosimea de injumatatire masica care este egala cu
produsul intre grosimea de injumatatire d1/2 si densitatea materialului absorbant, . Este
important de subliniat ca aceasta marime variaza putin de la un material la altul in
domeniul energiilor de interes pentru domeniul nostru (0.5 ... 1.5 MeV) asa cum se vede
in figura de mai jos:

13
 240

Grosimea de 200
injumatatire Cu
masica
160
kg/m2
Pb
120
Al
80

40

0 1 2 3 4 5 MeV
Energia radiatiilor gamma

Scriind valorile grosimii de injumatatire masica pentru cateva energii, asa cum rezulta din
figura de mai sus, si folosind densitatea celor trei materiale, rezulta valorile grosimii de
injumatatire date in tabelul de mai jos. In tabel a fost inclus si betonul care este un
material foarte intrebuintat la ecranare: desi are o densitate mai mica este insa foarte
ieftin (betonului ii corespunde si zidaria din punctul de vedere al radioprotectiei).
Grosimea de injumatatire d1/2 in metri si centimetri, la energia de 1MeV, a catorva
materiale, calculata din grosimea de injumatatire masica de 110 kg/m2, la 1 MeV:

Materialul Densitatea d1/2

Kg/m3 m cm
Plumb 11000 0.01 1
Cupru 8900 0.012 1.2
Aluminiu 2700 0.044 4.4
Beton 2200 0.05 5

Datorita atenuarii exponentiale a radiatiilor gamma trebuie ca la ecranarea surselor

emitatoare de radiatii gamma sa se tina seama de urmatoarele doua considerente:
1. caracterul exponential al atenuarii acestor radiatii face imposibila ecranarea completa a
unei surse emitatoare de radiatii gamma; oricat de mare ar fi grosimea ecranului tot mai
exista radiatii gamma care il vor strabate.
2. grosimea ecranului este determinata de debitul fluentei fasciculului de radiatii, care la
randul sau depinde de activitatea sursei radioactive; cu cat activitatea sursei este mai
mare cu atat mai mult este necesar un ecran cu o grosime mai mare.
Deoarece debitul dozei efective este proportional cu debitul fluentei fasciculului,
aceasta inseamna ca un ecran cu grosimea egala cu grosimea de injumatatire (care reduce
la jumatate debitul fluentei) va reduce la jumatate si debitul dozei efective in acelasi loc.
Pe baza acestei consideratii se poate efectua calculul grosimii unui ecran in grosimi de
injumatatire. Daca intr-un loc la distanta x de o sursa de radiatii, debitul dozei efective
are o valoare x care este mai mare decat debitul dozei efective admis a, atunci se
impune un factor de reducere a expunerii, k:

14
 x
k (16)
a
Daca radiatiei gamma la care ne referim ii corespunde grosimea de injumatatire d 1/2,
rezulta ca prin interpunerea in calea fasciculului de radiatii gamma a unui numar q de
straturi de injumatatire se realizeaza o reducere a expunerii de k ori, astfel ca:
k 2 q (17)
Prin logaritmarea relatiei de mai sus se poate deduce numarul q al straturilor (fiecare egal
in grosime cu grosimea de injumatatire), necesare pentru reducerea expunerii cu factorul
k:
x
q log 2 k log 2 (18)
a
sau:
x
q 3.32 log10 (19)
a
stiind ca: log210 = 3.32
Din relatia (18) se poate deduce corespondenta intre factorul de reducere al expunerii, k,
si numarul de straturi (grosimi) de injumatatire:

k= 2 4 8 16 32 64 125 250 500 1000

q= 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Pentru q > 7 sunt date valori rotunjite pentru k in sensul favorabil protectiei.
Observatie: pentru calcule rapide se poate retine valoarea grosimii de injumatatire a
plumbului pentru radiatii gamma cu energia de 1 MeV: d1/2Pb=0.01m=1cm
De la aceasta valoare se poate trece usor la grosimea de injumatatire a altui material, daca
se cunoaste densitatea acelui material. Densitatea plumbului este de Pb=11430 kg/m3
(deoarece nu se lucreaza cu plumb ci cu un aliaj care are densitate mai mica se retine
valoarea aproximativa de 11000 kg/m3 sau 11 t/m3)
In concluzia celor aratate in figura de mai sus subliniem faptul ca in domeniul energiilor
radiatiilor gamma cu care lucram mai mult, putem aproxima ca grosimea de injumatatire
masica pentru diferite materiale este constanta:
.d1/2=const. (20)
Ca urmare, din grosimea de injumatatire a plumbului, d1/2Pb, se poate obtine grosimea de
injumatatire d1/2m, intr-un material oarecare m, avand densitatea m:
Pb
d1 / 2 m d1 / 2 Pb (21)
m
Aceasta relatie e folosita pentru calculul rapid, evident cu o anumita aproximare a
grosimii unui ecran.
Exemplu: daca intr-un loc o expunere trebuie redusa de 8 ori (k=8), sunt necesare q=3
straturi de injumatatire. Pentru aceasta se folosesc 3 cm de plumb sau 15 cm de beton. Un
calcul economic arata ca un ecran ddin 15 cm de beton este mai ieftin decat unul de 3 cm
din plumb.
De obicei se cere grosimea d a unui ecran astfel incat debitul dozei efective sa
aiba valoarea admisa a intr-un punct P la suprafata exterioara (fata de sursa de radiatii) a

15
ecranului. Punctul P se va afla la distanta x + d de sursa radioactiva S cu activitatea .
Conform relatiilor stabilite si neglijand absorbtia radiartiilor in aerul dintre sursa si ecran,
marimea a are expresia:
d
a B 2
(22),
e
x d
unde B este factorul de acumulare (buildup) care tine seama de faptul ca in punctul P
ajung si radiatii imprastiate de zone ale ecranului departate de zona situata pe directia
sursa punctul P.
Ecuatia (22) se poate scrie ca:
d
a B 2
(23),
e
x
care poate fi folosita numai in cazul in care d<<x si anume d<<x/100. Pentru factorul B
se foloseste de obicei relatia:
B=1+d (24),
care contine marimea d si complica rezolvarea ecuatiilor (22) si (23).

Ecranarea surselor de radiatii beta

Materialele care absorb cel mai puternic radiatiile beta (electronii) sunt acelea cu
un procent mare de hidrogen (pentru care Z/A=1); acestea sunt: apa, bachelita si
palasticele de tipul lucitei, polietilenei sau plexiglasului. Altfel spus, in aceste materiale
radiatiile beta au un parcurs mai mic decat in materialele cu un numar atomic Z mai
mare.
Deoarece atenuarea acetsor radiatii e de tipul atenuare cu parcurs, la ecranarea lor este
caracteristic faptul ca grosimea ecranului nu depinde de debitul fluentei fasciculului de
electroni si deci nici de activitatea sursei radioactive care emite acei electroni. Grosimea
ecranului depinde de natura materialului din care este realizat ecranul si variaza cu
energia lor. Un ecran dintr-un anumit material, avand grosimea egala cu parcursul
radiatiilor beta de energia data absoarbe complet toate particulele beta; in spatele unui
astfel de ecran nu se va mai detecta nici o radiatie beta.
Este foarte important ca electronii pierd energie si prin radiatia de franare. Ca urmare a
franarii electronilor apar radiatii de natura electromagnetica, radiatii mai greu de ecranat.
Producerea radiatiei de franare este cu atat mai probabila cu cat energia electronilor
incidenti W si numarul atomic Z al materialului ecranului sunt mai mari. Se defineste un
factor de producere al radiatiei de franare F, proportional cu produsul WZ:
WZ
F 1.2 10 3 WZ (25),
800
unde energia W este in Mev.
Faptul ca factorul F este proportional cu numarul Z al ecranului constituie inca un motiv
ca ecranul pentru electroni sa fie confectionat dintr-un material cu Z mic: plastic,
bachelita, aluminiu. Daca i este debitul fluentei electronilor incidenti pe ecranul de
protectie, se admite ca in ecran se produc radiatii de franare cu un debit al fluentei f dat
de expresia:
f F i (26)

16
Se aproximeaza ca aceste radiatii pornesc spre inainte, adica in aceiasi directie cu aceea a
electronilor si ca eneregia lor este egala cu cea a electronilor. Daca electronii prezinta un
spectru continuu se considera energia maxima a lor. Aproximarea facuta ne ajuta sa
putem calcula ecranarea radiatiilor de franare la o sursa de radiatii beta. Ecranului, a carui
grosime este egala cu parcursul electronilor emisi de sursa, i se adauga spre exterior un
altul pentru radiatia de franare calculat asa cum s-a aratat la ecranarea surselor de radiatii
gamma tinand seama ca trebuie atenuat un fascicul cu debitul fluentei egal cu f.
Pentru sursele beta cu activitatea sub 0.1mCi se poate neglija emisia radiatiilor de franare
in ecrane de plastic sau aluminiu.

Ecranarea surselor de neutroni

Absorbtia neutronilor, adica captura lor, are loc la energii mici ale acestora. Altfel
spus sectiunea eficace de captura este mare numai la energii mici si anume pentru
neutronii termici. Ca urmare, pentru ecranarea surselor de neutroni, este necesara, mai
intai, incetinirea neutronilor si apoi absorbtia lor. In principiu un ecran pentru neutroni
trebuie sa contina moderatorul (care incetineste neutronii pana la termizare) si
absorbantul neutronilor termici. Moderatorul este o substanta cu o sectiune eficace pentru
imprastierea elastica mare si o sectiune eficace de absorbtie mica. Incetinirea neutronilor
trebuie sa aiba loc pe o distanta cat mai scurta si fara producerea unor procese secundare.
Materialele moderatoare ar putea fi apa, parafina (CH2), apa grea si grafitul (fara urme de
cadmiu sau bor). Deoarece hidrogenul conduce la procese secundare (absorbtia
neutronilor), apa si parafina nu sunt de preferat. Moderatorii cu absorbtie mica de
neutroni sunt apa grea si grafitul. Din cauza costului ridicat, apa grea este folosita numai
in reactorul nuclear proiectat ca atare, pentru alte cazuri ramanand doar grafitul cu
precizarea ca actiunea sa de incetinire are loc pe o distanta mai mare decat la moderatorii
cu Z mai mic.
In laborator pentru sursele de neutroni cu substante radioactive se folosesc aproape
exclusiv apa distilata sau uleiul de parafina. In moderatorul lichid, detectorul sau
elementul de activat se poate aseza la orice distanta fata de sursa de neutroni. In hidrogen,
prin absorbtia neutronului, apare un foton gamma prin reactia nucleara (n, gamma).
Pentru acest motiv, recipientul care contine sursa de neutroni intr-un moderator, se
inveleste cu folie de plumb a carei grosime se calculeaza astfel incat sa reduca
expunerea gamma, la peretele recipientului, la valoarea limita.

Aplicatie:
Se investigheaza posibilitatea amplasarii unei surse gamma cu cobalt 60, pentru
iradiere tehnologica, intr-o constructie din beton cu grosimea peretelui de 1m, fara
ferestre, de forma patrata cu latura de 10m. Sursa este presupusa punctiforma, fara
container, asezata in centru, deci la 5m de perete. Efectul factorului buildup poate fi
inclus in calcul prin alegerea unei valori potrivite pentru grosimea de injumatatire; in
literatura, pentru cobalt 60, se recomanda 6.6 cm beton normal ceea ce inseamna ca
peretelui de 1m = 100cm beton normal ii corespund 15.3 straturi de injumatatire si deci o
atenuare de 1/40000. Cu constanta pentru cobaltul 60 din tabel se calculeaza debitul
dozei efective in aer (fara atenuare) la distante de 1m si 6m:

17
Activitatea Debitul dozei efective (Gy/h)

kCi pBq 1m 6m

10 0.37 130 4
100 3.7 1300 40
1000 37 13000 400

Segmentul intre sursa si locul caracterizat prin distanta d este egal cu 6 m (compus din
distanta sursa-perete 5 m, plus grosimea peretelui 1 m).
Valorile debitului dozei efective in mGy/h = mSv/h:

Activitatea Distanta d

kCi pBq 0m 5m 10 m 15 m

10 0.37 0.1 0.026 0.012 0.0075

100 3.7 1 0.26 0.12 0.075
1000 37 10 2.6 1.2 0.75

Din punctul de vedere al radioprotectiei personalului utilizarea unor surse cu activitatea

0.4 ... 37 pBq, in constructia de beton existenta, ar necesita o ecranare suplimentara.
Ecranarea suplimentara ar putea fi impusa de stationarea ocupationala a operatorilor in
cladire, dar si de caracteristicile procesului tehnologic. O astfel de ecranare impune o
ecranare aditionala la peretele exterior, eventual numai in anumite directii si un gard de
sarma la o anumita distanta.
Dupa stabilirea solutiei tehnologice se va calcula si ecranarea aditionala a tavanului.
Se poate evalua grosimea de beton suplimentara necesara la peretele spre camera
operatorului pentru reducerea debitului dozei efective de la valoarea data in tabel pentru 0
m (ceea ce inseamna 6 m de sursa) la valoarea acceptata pentru operator de 0.01 mSv/h.
Prin calculul numarului de straturi de injumatatire (de beton) s-au obtinut grosimile de
beton suplimentare:

Activitatea Grosimea de beton

suplimentara totala
kCi pBq cm cm

10 0.37 30 130
100 3.7 50 150
1000 37 70 170

Calculul retroimprastierii poate aduce o crestre a grosimii de beton cu 10 ... 15%.

Calculul retroimprastierii radiatiilor s-ar putea face dupa gasirea unei solutii cu ecranarea
suplimentara; ecranarea suplimentara va modifica complet forma fasciculului initial, ceea
ce impune calculul retroimprastierii in functie de situatia finala.

18
 Pentru pozitionarea unui gard intre o zona controlata si una supravegheata se
admite acolo o limita acceptata a dozei efective de 5 mSv pe an, ceea ce conduce la 0.1
mSv pe saptamana. Prin aceasta valoare acceptata, se presupune ca in zona supravegheata
nu lucreaza personal expus profesional pentru care s-ar admite 20 mSv pe an.
In functie de durata stationarii pe saptamana in acel loc, rezulta debitul dozei efective
acceptat in acel loc:
pentru 2 ore/sapt.: 0.05 mSv/h
pentru 10 ore/sapt.: 0.01 mSv/h
In functie de acest evalori se calculeaza distanta la care se monteaza gardul.

DOZIMETRE SI DEBITMETRE
Determinarea dozei efective si a debitului acesteia se poate face fie prin calcul, fie
prin masurare. Aparatura care efectueaza masurarea se bazeaza in principal pe procedeul
colectarii ionilor formati in aer de catre radiatii, si ca atare masoara doza de ioni. Doza de
ioni este proportionala cu doza absorbita si doza efectiva. In general se afirma ca doza
este masurata de dozimetre, iar debitul acesteia cu debitmetre de radiatii. Corect, este ca
numai doza absorbita este masurabila, pe cand doza efectiva este calculabila; cu ajutorul
surselor radioactive se poate realiza calibrarea aparaturii in unitati de doza si de debitul
dozei: Sv sau mSv pentru dozimetre si, respectiv Sv/h sau mSv/h pentru debitmetrele de
radiatii.

Principiul functionarii dozimetrelor

In practica curenta exista doua mari categorii de dozimetre: camerele de ionizare
de acumulare (stilodozometre) si camerele fotografice (fotodozimetrele). Pe langa
acestea, pentru masurarea dozelor mari si foarte mari, se folosesc dozimetrele chimice.
Dozimetrele enumerate sunt dozimetre portabile, extrem de simple in functionare.
Principiul lor se bazeaza pe masurarea acumularii sarcinilor electrice produse de catre
radiatii, ca urmare a ionizarii.
Stilodozimetrele, numite asa din cauza formei lor sunt camere de acumulare, constituite
din doi electrozi, dintre care electrodul initial se incarca initial la tensiunea U0. Cand
stilodozimetrul este expus intr-un camp de radiatii, electrozii dozimetrului colecteaza
ionii formati in spatiul dintre electrozi. Sarcina electrica totala Q, colectata de capacitatea
C a condensatorului format de cei doi electrozi, provoaca o scadere u a tensiunii initiale
U0. Marimea u este data de expresia:
Q
u (27)
C
Doza de ioni x este raportul ditre sarcina electrica a ionilor colectati si masa m a spatiului
de colectare al camerei, deci X=Q/m. Cu ajutorul dozei de ioni, (27) se poate scrie:
x m
u (28)
C
Prin urmare, scaderea tensiunii aplicata pe electrozii dozimetrului este proportionala cu
doza de ioni. Doza de ioni este proportionala cu doza absorbita. La sfarsitul duratei de
iradiere se masoara tensiunea dozimetrului cu un sistem electrometric. Scala sistemului
de masurare poate fi gradata direct in unitati de doza absorbita sau doza efectiva.
Gradatia instrumentului are sensul invers celui obisnuit la intrumentele de masurare,
deoarece cazului X=0, adica u=0, ii corespunde gradatia maxima, caci tensiunea initiala

19
U0 a ramas nemodificata. Daca X este diferit de zero, atunci u este diferit de 0, iar pe
instrument se citeste tensiuenea U0-u care a mai ramas pe dozimetru.
Deci, camera de acumulare folosita ca dozimetru are nevoie ca anexe de un incarcator de
tensiune si un instrument de citire, care pot fi cuprinse amandoua in aceiasi cutie. Exista
insa si un tip de stilodozimetru in care este incorporat un electrometru cu fir de cuart, ce
permite citirea continua a tensiunii existente intre electrozii dozimetrului. Firul
electrometrului se deplaseaza in fata unei gradatii in unitati de doza, astfel incat se poate
citi direct doza, primita de purtatorul instrumentului, de la momentul incarcarii
stilodozimetrului. In acest caz, ca aparat anexa, este necesar doar un incarcator de
tensiune, de obicei electrostatic, deci fara alimentare la retea.
Este important de precizat ca acestor dozimetre nu li se cere precizie ci portabilitate si
precizie rapida. Ele ajung la o sensibilitate de 10 ... 20 Sv si pot masura pe toata scala 1
... 10 mSv.
Casetele fotografice, numite si fotodozimetre, sunt filme fotografice de
dimensiuni mici (10...15 cm2), montate in casete de material plastic. Ele se poarta de
catre personalul operator ca bratara sau la butoniera. Prin iradierea lor, se produc in
emulsia fotografica urme ale radiatiilor ionizante, care prin developare devin urme
negre. Astfel, efectul iradierii emulsiei fotografice este innegrirea ei. Innegrirea G este
proportionala, in anumite conditii, cu numarul urmelor din emulsie, adica cu produsul
dintre debitul fluentei fasciculului de radiatii si durata iradierii t:
G At (29),
unde A este o constanta care depinde, de probabilitatea ca o radiatie incidenta sa produca
o urma developabila sau, cu alte cuvinte de eficacitatea emulsiei fotografice pentru
radiatiile respective. Innegrirea este masurata cu densimetrul optic (innegrirea se mai
numeste si densitate otica) si se compara cu aceea a fotodozometrelor martor, care au
fost expuse la iradieri cunoscute.
Deoarece innegrirea este proportionala cu produsul t, innegrirea este o masura a dozei
efective si poate fi exprimata direct in sievert saiu milisievert.
Pentru ca innegrirea diverselor filme sa fie comparabila, trebuie ca developarea sa se faca
in aceleasi conditii, care sunt foarte bine precizate pentru fiecare tip de filme utilizate in
dozimetrie.
Fotodozimetrelor si stilodozimetrelor nu li se cere o precizie de masurare mare; ele au un
domeniu de masurare destul de mare, care se intinde de la milisievert pana la sute de
sievert. Trebuie notata ca la limita inferioara a domeniului de masurare precizia scade
foarte mult.

Principiul functionarii debitmetrelor

Debitmetrele sunt aparate care masoara debitul dozei absorbite. Din punctul de vedere al
sistemului de detectare, ele sunt de doua tipuri:
- camera de ionizare cu electrometru.
- detector cu cadentmetru.
Camera de ionizare cu electrometru, numita pana acum si roentgenmetru, se foloseste
pentru masurarea valorilor mari ale debitului dozei absorbite, pana la 1 ... 10 Sv/h.
Curentul de ionizare i, masurat de electrometru (de obicei electrometru electronic) poate
fi scris sub forma:

20
 Q
i (30),
t
in care Q este sarcina electronilor colectati in camera de ionizare. cu ajutorul definitiei
dozei de ioni aceasta expresi devine:
mX
i mx (31),
t
unde x = X/t este debitul dozei de ioni.
Deci, valoarea curentului de ionizare i este direct proportionala cu debitul dozei de ioni,
x. Scala instrumenttului se gradeaza direct in unitati ale debitului dozei efective: mSv/h
sau Sv/h. Detectorul cu cadentmetru, numit uneori radiometru, este construit fie cu contor
Geiger-Muller, fie cu contor cu scintilatie; acest tip de instrument fiind cel mai utilizat
pentru protectia personalului operator in lucrul cu surse de radiatii nucleare. Scala acestui
instrument e gradata in unitati de debit a dozei.

Alegerea dozimetrului si a debitmetrului

Folosirea intr-o anumita situatie in lucrul cu surse de raditii nucleare a unui
dozimetru sau a unui debitmetru de raditii, trebuie facuta punandu-se in balanta
avantajele si dezavantajele respective.
Dozimetrul masoara expunerea pe o anumita durata, adica indica expunerea la sfarsitul
iradierii. Unele dozimetre au nevoie de operatii suplimentare pentru indicarea acestei
marimi: folosirea electrometrului, in cazul stilodozometrului, developarea si masurarea
densitatii de innegrire in cazul fotodozometrului. Este adevarat ca stilodozometrul cu
citire directa permite citirea in orice moment a expunerii, dar acest aparat e mai greu de
realizat si nu este asa de robust.
Debitmetrul de radiatii indica continuu debitul dozei si permite observarea variatiilor
acestei marimi, acolo unde aceste variatii au loc; aceasta nu insumeaza expunerea pe
toata durata iradierii asa cum face dozimetrul, si deci nu poate constitui un ajutor la
intocmirea fiselor de iradiere a perosnalului decat printr-un volum mare de munca,
notandu-se continuu valoarea debitului dozei si masurandu-se durata iradierii cu un ceas
adecvat.
Un exemplu din practica lucrului cu surse de radiatii poate lamuri alegerea instrumentului
corespunzator: in cazul defectoscopiei gamma, dozimetrele sunt foarte indicate pentru
personalul operator, in special fotodozimetrele, care permit pastrarea lor in arhiva si deci
intocmirea fiselor de iradiere a personalului. La incarcarea cu surse radioactive a
defectoscoapelor gamma, in cazul interventiei la piesele din imediata apropiere a sursei
de radiatii sau in cel al pierderii sursei, este mai indicata folosirea unui debitmetru de
radiatii, care poate arata cresterile accidentale ale debitului expunerii in anumite pozitii
ale operatorului in raport cu sursa.

Alte tipuri de dozimetre

Datorita fenomenului utilizat in detectorul, parte componenta a dozimetrului, acestea se
impart, astazi, in urmatoarele grupe:
- dozimetre prin ionizare,
- dozimetre calorice,
- dozimetre chimice,

21
 - dozimetre cu corp solid, in care sunt cuprinse: dozimetrul termoluminiscent,
dozimetrul radiofotoluminiscent, dozimetrul prin efect optic in medii transparente
(anorganic sau organic), dozimetrul cu scintilatie, dozimetrul cu semiconductori si
altele.
Diferitele tipuri de dozimetre se bazeaza:
- pe fenomenele de interactie ale radiatiilor la patrunderea acesteia in substanta sau,
- pe efectele iradierii asupra substantei aparute in urma acestor interactii.
Pentru a fi utilizate in dozimetrie, interactiile si efectele trebuie sa prezinte, intr-un grad
mai inalt sau mai redus, anumite proprietati caracteristice, dintre care cele mai importante
ar fi:
- posibilitatea de aplicare la mai multe tipuri, eventual la toate tipurile, de radiatii
direct sau indirect ionizante,
- posibilitatea de calibrare fata de o metoda absoluta,
- precizia de masurare, in limite cat mai largi de variatie a marimilor de influenta,
- domeniul larg de masurare, pentru doza sau pentru debitul dozei.

22
BIBLIOGRAFIE

1. International Basic Safety Standards for Protection against Ionizing Radiation and for
the Safety of Radiation Sources, Safety Series No. 115, AIEA, (Agentia Internationala
pentru Energia Atomica de la Viena), Vienna,1996.
2. Sources and Effects of Ionizing Radiation, UNSCEAR 1993 Report to the General
Assembly, with scientific Annexes, United Nations, New York,1993.
3. 1990 Recommendations of the International Commission on Radiological Protection,
ICRP Publication No. 60.
4. Radioactivitatea naturala in Romania, SRRP, Bucuresti1994 I. Chiosila, Gh.
Dinca, C. Milu, S. Sonoc.
5. Radioactivitatea artificiala in Romania, SRRP, Bucuresti 1995 M. Oncescu.
6. Dozimetria si ecranarea radiatiilor Roentgen si gamma, Editura Academiei Romane,
Bucuresti 1992 M. Oncescu, I. Panaitescu.
7. Fizica protectiei contra radiatiilor, Editura Academiei, Bucuresti 1958 M. Oncescu.

23