Colecþie coordonatã de

Simona Reghintovschi
 LOUIS CORMAN

Testul desenului familiei

Cu 103 figuri

Traducere din franceză de

Adriana Steriopol
Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VASILE DEM. ZAMFIRESCU
Director editorial:
MAGDALENA MÃRCULESCU
Coperta:
FABER STUDIO (M. Radu, S. Olteanu)
Redactor:
RALUCA HURDUC
Director producþie:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Dtp:
GABRIELA CHIRCEA
Corecturã:
ELENA BIÞU, SÎNZIANA DOMAN

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a României

CORMAN, LOUIS
Testul desenului familiei. Cu 103 figuri /
Louis Corman; trad.: Adriana Steriopol. - Bucureºti:
Editura Trei, 2012
Bibliogr.
ISBN 978-973-707-583-3

I. Steriopol, Adriana (trad.)

159.922.7

Titlul original: Le test du dessin de famille

Autori: Louis Corman

Copyright © Presses Universitaires de France, 1961

6, avenue Reille, 75014 Paris
Copyright © Editura Trei, 2012
pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, Bucureºti

Tel./Fax: +4 021 300 60 90
e-mail: comenzi@edituratrei.ro
www.edituratrei.ro

ISBN 978-973-707-583-3
Cuprins

7 Introducere

13 Partea I. Desenul familiei. Test proiectiv

15 Capitolul I. Desenul copilului, expresie a inteligenţei

și a afectivităţii sale

23 Capitolul II. Metoda noastră personală. Tehnica testului

29 Capitolul III. Interpretarea

55 Capitolul IV. Desenul familiei în clinică

101 Partea a II-a. Conflictele din sufletul copilului explorate

prin desenul familiei

105 Capitolul I. Relaţiile și conflictele fraterne

148 Capitolul II. Relaţiile cu părinţii. Conflictele oedipiene

237 Capitolul III. Evoluţia desenului familiei

252 Capitolul IV. Concluzii generale

257 Bibliografie
Introducere

În practica pedopsihiatrică, numeroase probleme pe care me-

dicul și psihologul le au de rezolvat sunt declanșate de dificul-
tăţile de adaptare a copilului la mediul său familial.
Toată prima parte a vieţii unui copil — și se știe că este cea
mai importantă — se desfășoară efectiv în sânul familiei sale.
Primele sale experienţe de adaptare le face cu părinţii, precum
și cu fraţii și surorile sale. Cu ei intră în conflict atunci când exis-
tă un conflict. Astfel că, așa cum vom vedea, tulburările psiho-
gene, fie că se produc în sfera afectivă, fie în sfera intelectuală,
sunt întotdeauna în legătură ori cu conflictele oedipiene, ori cu
conflictele rezultate din rivalitatea fraternă.
Acest fapt nu apare întotdeauna clar la o simplă discuţie în care
ni se descriu tulburările, pentru că ceea ce se vede este efectul, în
vreme ce cauza, mai profundă, rămâne de multe ori ascunsă.
Într-adevăr, în multe cazuri, această cauză profundă este in-
conștientă. Așadar, ea nu este cunoscută nici de către părinţi, nici
chiar de către copil, deoarece cenzurile educaţiei pun o interdic-
ţie asupra unei părţi întregi a personalităţii noastre și impun de-
ghizarea din bună-cuviinţă a celor mai veridice gânduri și sen-
timente ale noastre. Deci, nu punând întrebări vom putea
descoperi motivaţiile profunde ale tulburărilor de adaptare.

Testul desenului familiei  Introducere

8 În general, dacă există un conflict grav între copil și vreun
membru al familiei sale, pentru a-l pune în evidenţă, va trebui
să îl facem pe copil să ne dezvăluie sentimentele sale cele mai
intime, modul în care trăiește în adâncul inimii sale relaţiile cu
persoana în cauză.
Altfel spus, copilul trebuie să se poată exprima liber. Dese-
nul este exact mijlocul de exprimare liberă. Desenul familiei,
în mod special, îi permite copilului să proiecteze în afară ten-
dinţele refulate în inconștientul său și, prin aceasta, ne poate re-
vela sentimentele veritabile pe care subiectul le nutrește pentru
ai săi.
Desigur, dacă i se dă copilului un consemn de administrare
limitativ, ca atunci când i se spune: „Desenează-ţi familia“, el se
poate simţi obligat să o facă de o manieră cu totul obiectivă, res-
pectând ordinea staturilor și a vârstelor, adevăratele caractere
ale fiecărui membru, relaţiile de bună-cuviinţă în sânul grupu-
lui familial.
Dar, de cele mai multe ori, subiectivitatea are câștig de cauză
(mai ales atunci când, așa cum vom vedea, îi vom oferi consem-
nul: „Desenează o familie pe care ţi-o imaginezi tu“). Felul în care
copilul se situează în mijlocul alor săi este atunci foarte influen-
ţat de starea sa afectivă, de sentimentele, de dorinţele, de teme-
rile, de înclinaţiile și de repulsiile sale. Suntem informaţi astfel
despre personalitatea sa și despre conflictele lui interioare.
Desenul familiei este, așadar, un test de personalitate, pe
care îl vom putea interpreta bazându-ne pe legile proiecţiei.
Să adăugăm că este un test ușor de aplicat. Într-o consultaţie
medico-psihologică, este nevoie aproape întotdeauna să facem
lucrurile repede și bine. Acestea sunt două cerinţe greu de împă-
cat. Testul cu desenul familiei reușește să o facă: poate fi executat

LOUIS CORMAN
și interpretat în mod rapid (în aproximativ 30 de minute); este 9
aproape întotdeauna bine acceptat de copil și adolescent; poa-
te fi aplicat începând cu vârsta de 5 sau 6 ani; în sfârșit, nu are
nevoie de alt material decât de o masă, o foaie de hârtie și un
creion.

În ceea ce ne privește, îl practicăm în mod sistematic la Cen-

trul medico-pedagogic din Nantes și, pentru a-l face mai util,
ne-am văzut obligaţi să elaborăm o metodă specială de înregis-
trare și interpretare.
În primul rând, nu îi dăm copilului consemnul: „Desenează-ţi
familia“, ci: „Desenează o familie, o familie pe care ţi-o imagi-
nezi tu“. La drept vorbind, între aceste două formulări nu exis-
tă o prea mare deosebire, cum ar părea la prima vedere. Dese-
nându-și familia, copilul se proiectează și, în consecinţă, își
exprimă subiectivitatea aproape la fel ca atunci când ar desena
o familie imaginată de el. Cu toate acestea, credem că formula-
rea noastră este preferabilă, deoarece urmărește să abată atenţia
copilului de la propria sa familie și astfel înlesnește, fără îndoia-
lă, mai bine proiecţia celor mai personale tendinţe.
În al doilea rând, după ce a terminat desenul, avem o scurtă
convorbire în care copilul este invitat să explice el însuși ce a fă-
cut, să definească personajele, să le caracterizeze funcţia, sexul,
vârsta, relaţiile reciproce. Apoi, aplicăm acestui test metoda spe-
cială pe care am elaborat-o pentru testul PN (Patte noire / Lăbu-
ţă Neagră) și pe care am numit-o metoda Preferinţelor și Iden-
tificărilor. Această metodă constă în invitarea subiectului să-și
exprime preferinţele sau aversiunile faţă de diversele personaje

Testul desenului familiei  Introducere

10 reprezentate, apoi să se identifice, adică să aleagă personajul
care ar vrea să fie. Așa cum am arătat în lucrările anterioare,
această metodă are marele avantaj de a înlocui interpretarea psi-
hologului, întotdeauna mai mult sau mai puţin subiectivă, cu in-
terpretarea subiectului care a făcut testul și care, dacă ne gândim
bine, este cel mai în măsură să știe ce vrea să spună testul său.
Prima ediţie a acestei lucrări fiind repede epuizată, prezen-
tăm aici un text revăzut și adăugit cu documente noi, ilustrate
cu alte 40 de desene suplimentare.
Pe de o parte, ne sprijinim pe rezultatele unei statistici asupra
a 1 200 de cazuri: 800 de desene ale unor băieţi și 400 ale unor
fete (câte 100 pentru grupa de vârstă de la 6 la 14 ani pentru bă-
ieţi și câte 50 pentru fete), cuprinzând subiecţi normali, copii în
conflict cu anturajul, copii ușor debili mintal și copii nevrotici.
Deși nu am putut să stabilim o raportare la un grup perfect nor-
mal (dar ce este un subiect normal în materie de desen al fami-
liei?), credem că numărul mare de cazuri reunite ne autorizează
să considerăm că rezultatele noastre pot să ne permită să deose-
bim ceea ce este banalitate de ceea ce este originalitate.
Pe de altă parte, ne-am orientat spre studierea mai aprofun-
dată a semnificaţiei investirii imaginii unei persoane, în mod
special în raport cu identificarea inconștientă și cu relaţiile de
obiect. Pentru a interpreta investirea privilegiată a imaginii de
sine, vom utiliza, de exemplu, noţiunea de retragere narcisică,
noţiune fertilă în deducţii, așa cum vom vedea.
De asemenea, am subliniat, mai mult decât în prima noastră
lucrare, acţiunea de apărare a Eului împotriva angoasei, deoare-
ce aceasta este deosebit de importantă în desenul familiei. Ast-
fel că am făcut o menţiune specială în privinţa relaţiei la distan-
ţă concepută ca mecanism de apărare.

LOUIS CORMAN
 Aceste noţiuni noi ne-au determinat să aducem îmbunătăţiri 11
capitolului referitor la complexul Oedip, pe care o interpretare
bine realizată ni l-a arătat ca fiind mai des implicat decât cre-
deam, nu numai în nevroze, ci și în nenumărate tulburări de
adaptare, acasă sau la școală.

Testul desenului familiei  Introducere

Partea I

Desenul familiei
Test proiectiv
CAPITOLUL I

Desenul copilului, expresie

a inteligenþei ºi a afectivitãþii sale

Interesul crescut manifestat mai multe decenii faţă de psiho-

logia infantilă a condus la studierea mijloacelor de exprimare din
primii ani de viaţă, în mod special a jocurilor și a desenelor.
În ceea ce le privește pe cele din urmă, a fost descoperită ma-
rea valoare a desenului liber. Acesta nu era predat deloc în școa-
la tradiţională, deoarece acolo erau copiate mai ales modelele.
Se știe că, în desenul fără model, copilul realizează o veritabilă crea-
ţie și că, atunci când creează, poate să exprime incomparabil mai
bine tot ce are înlăuntrul său, decât atunci când imită. Proce-
dând astfel, ne oferă propria lui viziune asupra lumii înconju-
rătoare și, prin aceasta, ne oferă și informaţii despre propria lui
personalitate.

Desenul, test de inteligenþã

Se știe că un copil mic căruia i se dă o foaie de hârtie și un cre-

ion începe devreme să deseneze tot felul de lucruri. Cu mult îna-
inte de a desena obiecte, îi place în mod special să deseneze
„omuleţi“.

Testul desenului familiei  Desenul copilului, expresie a inteligenþei…

16 Îi desenează, nu așa cum îi vede, căci ar fi complet incapabil,
ci așa cum și-i imaginează sau, mai exact, cum se imaginează pe
sine însuși, și aceasta în funcţie de gradul său de maturitate psi-
homotorie. Așadar, noţiunea pe care copilul o are din instinct de-
spre „schema sa corporală“ determină ceea ce va fi la fiecare vâr-
stă reprezentarea sa despre „omuleţ“.
Plecând de aici, s-a putut deduce un mijloc de evaluare a in-
teligenţei. Este Testul Goodenough, numit „al omului“, care dă
nivelul intelectual al unui subiect în conformitate cu gradul de
perfecţiune, echilibrul general, bogăţia detaliilor cu care este de-
senat omuleţul (1)*.
Testul Fay: „Desenează o doamnă plimbându-se în ploaie“,
care necesită o integrare mai extinsă a diferitelor elemente, per-
mite și acesta măsurarea nivelului de inteligenţă (2).
În afară de nivel, desenul liber (fie că reprezintă persona-
je, fie indiferent ce altceva) permite și aprecierea modului
perceptiv particular al subiectului: Françoise Minkowska a
opus în mod foarte judicios două tipuri, pe care le numește
senzorial și raţional, în funcţie de aspectul formal diferit al de-
senului.
La tipul senzorial, execuţia desenului nu este foarte precisă,
dar detaliile sunt legate unele de altele printr-un dinamism plin
de viaţă.
La tipul raţional, dimpotrivă, execuţia este foarte precisă: fie-
care fiinţă, fiecare obiect este desenat riguros și de multe ori si-
metric, dar fiecare dintre ele este izolat, imobil, fără legătură cu
restul.

* Cifrele din text scrise cu aldine între paranteze fac trimitere la bibliografia de la sfârºi-
tul cãrþii. (N.t.)

LOUIS CORMAN
Desenul, test de personalitate 17

Desenul nu comportă doar elemente formale. Pe lângă formă,

există conţinutul, și în acest conţinut se exprimă ceva din întreaga
personalitate.
Desenul spontan al unui copil ne dezvăluie, așadar, o mulţi-
me de alte lucruri decât nivelul intelectual și modul său de per-
cepere a realităţii. Ne dezvăluie mai cu seamă viaţa lui afectivă.
Florence Goodenough, întocmind Testul Omului, nu pare să fi
fost preocupată de posibila influenţă a tendinţelor afective asu-
pra desenului. Ea ar fi trebuit totuși să fie atentă la faptul că,
într-un număr de cazuri, există un dezacord între nivelul men-
tal atribuit subiectului prin Testul Omului și nivelul măsurat prin
testele clasice de inteligenţă, de exemplu testul Binet–Simon sau
testul WISC (Wechsler Intelligence Scale for Children / Scala de
inteligenţă Wechsler pentru copii).
Karen Machover, dimpotrivă, a înţeles, în anul 1949, impor-
tanţa problemei și, modificând Testul Omului prin consemnul
de a desena pe rând două persoane de sex diferit, punea de fapt
cu multă pertinenţă problema conţinutului. Astfel că prima sa
carte are ca titlu: „Proiecţia personalităţii în desenul unei figuri
umane“ (3)1.
Buck, propunând în anii 1948–1949 Testul House–Tree–Per-
son (H–T–P / Casă–Copac–Persoană– 4), a înţeles și el foarte
bine că desenul liber furnizează o excelentă abordare a perso-
nalităţii. Testul său cuprinde doi timpi: primul, nonverbal, crea-
tiv, se exprimă prin realizarea picturală a consemnului H–T–P;

1 Cercetãrile sale psihologice foarte aprofundate le-au fost prezentate savanþilor de lim-
bã francezã de cãtre Ada Abraham într-o lucrare recentã (3 bis).

Testul desenului familiei  Desenul copilului, expresie a inteligenþei…

18 al doilea, verbal, interpretativ, subiectul fiind invitat să defineas-
că, să descrie, să interpreteze obiectele desenate de el și mediul
lor înconjurător, elaborând, în același timp, asociaţii în legătură
cu ele.
Juliette Boutonnier2, în cartea sa intitulată „Des dessins des
enfants“ (Desenele copiilor) (5), face observaţii foarte pertinen-
te pe această temă. Spune în mod special: „Desenul copilului ex-
primă cu totul altceva decât inteligenţa sau nivelul său de dez-
voltare mentală: un fel de proiecţie a propriei sale existenţe și a
celorlalţi, sau mai degrabă a modului în care simte că există el
însuși și ceilalţi“ (p. 25).
Și puţin mai departe:
„Studiul desenelor copilului ne conduce în mod inevitabil
chiar în miezul problemelor care se pun pentru el, al trecutului
său, al situaţiilor pe care le trăiește“ (p. 38).

Proiecþie ºi simbolism

Cum bine spunea J. Boutonnier, desenul liber este o proiecţie, cu

alte cuvinte, întreaga personalitate caută aici să se exprime și, în
mod special, elementele sale subconștiente și inconștiente, proiec-
tându-se în afară prin favoarea libertăţii care i se dă subiectului.
Se știe că această proiecţie a elementelor inconștiente ale per-
sonalităţii este utilizată într-un anumit număr de probe numite,
din acest motiv, teste proiective.
Desenul liber este tipul însuși al testului proiectiv, în măsu-
ra în care favorizează în mod special exprimarea tendinţelor in-
conștiente.

2 Actualmente doamna Favez-Boutonnier, profesor de psihologie la Sorbona.

LOUIS CORMAN
 În faţa oricărui desen liber, va trebui, așadar, să ne întrebăm 19
ce nivel al personalităţii ne dezvăluie, altfel spus, care este par-
tea conștientă și partea inconștientă pe care o exprimă.
Se știe că nu se întâmplă altfel în celelalte teste proiective, de
exemplu în TAT (Thematic Apperception Test / Testul de apercep-
ţie tematică), al lui Murray. Expunerea pe care o face subiectul în
faţa unei planșe este când pur și simplu reproducerea unei situaţii
trăite de el sau a unui fapt divers, și prin aceasta, explicabilă în mod
raţional, când proiectarea unei stări sau a unui conflict inconștient
asupra unui mod iraţional pe care se cuvine să-l interpretăm.

Psihanaliza

Acest inconștient este domeniul psihanalizei, metoda de in-

vestigare a profunzimilor întunecate ale sufletului, pusă la punct
de Freud.
Dar tehnica de asociere verbală liberă care servește în psih-
analiza adulţilor nu este aplicabilă copiilor. A trebuit deci să fie
înlocuită prin folosirea ca material de investigare a producţiilor
spontane ale vârstei fragede, fie jocuri, fie desene libere.
Sophie Morgenstern, în anul 1928 (6), a fost prima care a avut
ideea de a utiliza desenele spontane ale unui copil pentru a-l
psihanaliza.
Ca urmare, numeroși autori au aplicat această metodă de in-
terpretare a desenelor libere într-un scop fie diagnostic, fie tera-
peutic. Îi cităm în special pe Baudouin (7), pe André Berge (8),
pe Madeleine Rambert (9) și pe Françoise Dolto-Marette (10).
Cu cât suntem mai bine informaţi asupra datelor psihanaliti-
ce, vom vedea, cu atât mai multe concluzii preţioase putem tra-
ge din studierea unui desen de copil.

Testul desenului familiei  Desenul copilului, expresie a inteligenþei…

20 Deseneazã-þi familia

Creaţiei libere a copilului i se pot prescrie anumite limite,

impunându-i un consemn. Așa se procedează în Testul Dese-
nul familiei.
După cum am mai spus, lumea copilului este familia sa, iar
raporturile pe care le întreţine cu aceasta sunt de o importanţă
decisivă pentru înţelegerea personalităţii sale. Este clasic să i se
ceară: „Desenează-ţi familia“. Este ceea ce fac, fiecare la rândul
său, Françoise Minkowska (11), Maurice Porot (12), Cain și Gomila
(13) și, dintre autorii străini, N. Appel (14), F. Barcellos (15) și
N. Fukada (16).
Suntem obligaţi să facem o menţiune specială despre Maurice
Porot, deoarece studiul lui abundă în observaţii foarte interesan-
te. Prezentând desenul familiei ca pe un test proiectiv, el spune
de la început:
„Se recunoaște faptul că un test proiectiv este bun dacă per-
mite să se obţină din partea unui subiect o proiecţie a persona-
lităţii sale globale, conștientă și inconștientă, asupra unui mate-
rial destul de puţin structurat, ca să nu deranjeze cu nimic
această proiecţie, dar care, în același timp, este suficient de struc-
turat pentru a permite după aceea analiza acestei personalităţi
în comparaţie cu rezultatele experimentale furnizate de alţi su-
biecţi. Desenul familiei răspunde foarte exact la aceste cerinţe
destul de contradictorii“.
Subliniind în continuare avantajele acestei probe, M. Porot
scrie:
„Simpla observare și un studiu amănunţit al desenului per-
mit să se cunoască, fără știrea copilului, sentimentele reale pe
care acesta le nutrește faţă de ai săi, situaţia în care se plasează

LOUIS CORMAN
el însuși în familie; într-un cuvânt, permit cunoașterea familiei 21
copilului așa cum și-o reprezintă el, ceea ce este mai important
decât să se știe ce este ea în mod exact“.
M. Porot insistă asupra compoziţiei familiei așa cum este
aceasta prezentată în desen, asupra importanţei faptului că anu-
mite persoane pot fi uitate. El subliniază faptul că personajul de-
senat primul este aproape întotdeauna cel mai important în ochii
copilului. El indică semnele de valorizare și de minimalizare. În
sfârșit, ne invită să luăm în considerare locul pe care și-l dă su-
biectul în grupul familial, loc semnificativ pentru modul în care
se apreciază el însuși.

Deseneazã o familie

Am văzut mai înainte că, în pofida caracterului foarte limi-

tativ al consemnului precedent care îi impune copilului să-și de-
seneze propria familie, proiecţia este întotdeauna prezentă pen-
tru a deforma realitatea în sensul preocupărilor afective ale
subiectului.
Totuși, ne-am gândit că această proiecţie a sentimentelor su-
biective ar fi înlesnită dacă i s-ar da copilului un consemn mai
vag: „Desenează o familie, o familie pe care ţi-o imaginezi tu“. Prin-
tre precursorii noștri, după știinţa noastră, doar André Berge a
formulat astfel consemnul de administrare a testului (între alte-
le, 8).
Să observăm că un anumit număr de subiecţi, deși au fost in-
vitaţi prin acest consemn mai larg să dea curs liber fanteziei lor
imaginative, se mărginesc strict doar la realitate și-și desenează
propria familie. Vom vedea mai departe interpretarea pe care o
dăm acestui fapt.

Testul desenului familiei  Desenul copilului, expresie a inteligenþei…

22 Dar, pentru cei mai mulţi, noul consemn le dă o mai mare li-
bertate care permite tendinţelor inconștiente să se exprime mai
ușor. Astfel că, așa cum vom vedea, copilul poate atunci să se în-
depărteze mult mai mult de realitate; va putea, de exemplu, să
deseneze o familie în care el însuși nu mai figurează sau, în alte
cazuri, se proiectează în mai multe personaje diferite.

LOUIS CORMAN
CAPITOLUL II

Metoda noastrã personalã

Tehnica testului

I. — Tehnica acestui test este simplă. Copilul este instalat în

faţa unei mese potrivite staturii sale (această precauţie este foar-
te importantă), cu o foaie albă de hârtie și un creion cu mină
moale și vârf bine ascuţit. În practica noastră, de cele mai multe
ori, folosim desenul în creion negru. Dar se pot obţine rezultate
foarte interesante (chiar cu informaţii complementare) dându-i
și creioane colorate.
Consemnul este: „Desenează-mi o familie“ sau „Închipuie-ţi o fa-
milie născocită de tine și deseneaz-o“. În cazul în care copilul pare
să nu fi înţeles bine, se poate adăuga: „Desenează tot ce dorești:
persoanele dintr-o familie și, dacă vrei, obiecte, animale“.

II. — Modul în care se construiește desenul este aproape la

fel de important ca rezultatul final. Inutil să spunem că psiho-
logul trebuie să fie prezent la acest test. El va trebui să stea
aproape de copil, dar fără să-i dea impresia că îl supraveghea-
ză, fiind totuși vigilent și gata să-i adreseze un zâmbet sau un
cuvânt de încurajare sau o explicaţie suplimentară în cazul în
care copilul o cere.

Testul desenului familiei  Metoda noastrã personalã

24 Unii copii inhibaţi se declară din capul locului incapabili să
facă un desen sau spun că nu îl pot face fără o riglă și o gumă
(urmând obiceiul foarte răspândit, din păcate, în școlile noastre).
Atunci, trebuie să fie încurajaţi și liniștiţi, spunându-li-se că sun-
tem interesaţi de ceea ce vor desena, dar că nu vor fi nicidecum
judecaţi în privinţa perfecţiunii desenului lor, că nu este deloc
vorba de o temă pentru care vor primi note, ca la școală.
Inhibiţia se poate traduce și prin momente de întrerupere, fie
la început, fie în cursul desenului. După cum se plasează înain-
te de reprezentarea unui personaj sau a altuia, aceste întreruperi
vor avea o semnificaţie diferită, în raport cu personajul care pro-
voacă inhibiţia.
Va trebui să observăm, de asemenea, locul de pe foaia de hâr-
tie unde a început desenul și cu care personaj. Ordinea în care
sunt desenaţi diverșii membri ai familiei este, într-adevăr, foar-
te importantă. Dacă nu a fost observată, la rigoare, va putea fi
întrebat la sfârșit chiar copilul.
Este important, de asemenea, timpul scurs pentru a desena
un personaj sau altul, grija pentru detalii sau uneori tendinţa ob-
sedantă de a reveni mereu asupra aceluiași.

III. — Când desenul este terminat, testul nu este și el înche-

iat. Așa cum vom vedea în capitolul următor, trebuie să reducem
cât mai mult posibil partea personală de interpretare a psiholo-
gului. Subiectul este cel mai în măsură să știe ce a vrut să expri-
me prin desenul său. Pe el se cuvine, așadar, să-l întrebăm. De
unde, necesitatea discuţiei.
Începem prin a lăuda discret copilul pentru ceea ce a făcut
(să-i spunem întotdeauna: „E bine“, oricare ar fi valoarea de-
senului).

LOUIS CORMAN
 Apoi, vom spune: „Va trebui să-mi povestești despre această 25
familie pe care ţi-ai imaginat-o“.
Apoi: „Unde sunt ei?“ și „Ce fac ei acolo?“.
Apoi: „Indică-mi toate persoanele, începând cu prima pe care
ai desenat-o“. Pentru fiecare personaj, întrebăm care este rolul
lui în familie, sexul și vârsta.
De asemenea, încercăm să-l facem pe subiect să spună care
sunt preferinţele afective ale unora pentru ceilalţi. Aici nu este
vorba să impunem un chestionar rigid, ci să ne inspirăm din îm-
prejurări și să-l determinăm cât mai mult cu putinţă pe copil să
se exprime el însuși, fără nicio constrângere.
Avem totuși obiceiul de a pune patru întrebări, întotdeauna
aceleași, care furnizează de cele mai multe ori informaţii foarte
interesante:
„Cine este cel mai drăguţ dintre toţi în această familie?“
„Cine este cel mai puţin drăguţ dintre toţi?“
„Cine este cel mai fericit?“
„Cine este cel mai nefericit?“
Și pentru fiecare răspuns, întrebăm de ce?
O a cincea întrebare este: „Și tu pe cine preferi din această
familie?“.
În funcţie de împrejurări, putem fi determinaţi să completăm
cu alte întrebări, care vor fi dictate de inspiraţia de moment. De
exemplu: „Tata propune o plimbare cu mașina, dar nu este loc
pentru toată lumea. Cine va rămâne acasă?“.
Sau: „Unul dintre copii n-a fost cuminte. Care este acesta?
Cum va fi pedepsit?“.

Identificare. — Aplicând desenului familiei metoda noastră a

Preferinţelor și Identificărilor (PI), sfârșim prin a-i spune copilului:

Testul desenului familiei  Metoda noastrã personalã

26 „Să zicem că faci parte din această familie, care ai fi tu?“. Dacă
ezită să răspundă, putem adăuga: „Ne jucăm, nu-i așa? Ne ju-
căm că ești unul din această familie, care vrei tu“. Și când copi-
lul a ales un personaj pentru identificare, îl întrebăm care este
motivul alegerii sale.
Așa cum vom vedea în capitolul consacrat interpretării,
identificarea se supune de cele mai multe ori principiului plă-
cerii și prin aceasta ne lămurește motivaţiile profunde ale su-
biectului.
Această metodă nu a fost pusă în practică de predecesorii
noștri. Cu toate acestea, Maurice Porot a presimţit-o. El observă,
într-adevăr, că personajul desenat primul și cu cea mai mare gri-
jă este fie cel de care copilul este cel mai atașat, fie cel cu care do-
rește să se identifice, fie amândoi în același timp.
Să notăm faptul că în cazurile în care, în pofida consemnului
nostru mai extins, copilul a desenat propria sa familie și s-a si-
tuat și pe el însuși poate părea de prisos să-i cerem să se identi-
fice, deoarece a făcut-o deja. Dar, pe de o parte, ne va fi întotdea-
una îngăduit să-l întrebăm: „Care alt personaj ai vrea tu să fii?“.
Și, pe de altă parte, nu rareori, din proprie iniţiativă, subiectul
își dă o altă identificare. De exemplu, în cazul lui Solange, 12 ani
(fig. 1), avem o reproducere foarte fidelă a familiei ei adevărate,
copiii, în partea de sus, părinţii, în partea de jos; spre deosebire
de ceea ce se întâmplă de obicei, fetiţa, care este cea mai mare
dintre cei cinci copii, și-a reprezentat ansamblul fraţilor și al su-
rorilor în ordinea inversă a vârstelor, punând-o mai întâi pe cea
mai mică, Marylène, și plasându-se pe ea însăși ultima. Se va ob-
serva, pe deasupra, că se devalorizează, desenându-se exact la
marginea paginii și mai mică decât sora ei mezină, rivala sa di-
rectă, nescriindu-și prenumele și, ca să încheie, declarându-se cel

LOUIS CORMAN
mai puţin drăguţă. Iar la întrebarea: „Cine ai vrea să fii?“, ea răs- 27
punde: „Marylène“.

Fig. 1. Vreau sã fiu sora mai micã

Reacţii afective. — Se cuvine să scoatem în evidenţă eventu-

alele reacţii afective ale copilului în timpul testului. Vom nota în
mod special stările de inhibiţie generală și de jenă, putând să
meargă până la a se traduce prin refuzul de a desena și expri-
mându-se, în orice caz, în realizarea și trăsăturile desenului. Dim-
potrivă, unii copii se execută cu o bucurie punctată uneori cu ex-
clamaţii. Chiar în cursul desenului, schimbările de dispoziţie,
tristeţea, bucuria, mânia pot fi foarte semnificative în ceea ce pri-
vește relaţiile copilului cu personajul sau cu scena pe care toc-
mai o înfăţișează.
În sfârșit, testul fiind încheiat, copilul va fi întrebat dacă este
mulţumit de ceea ce a făcut. Fie că spune da, fie nu, va putea fi
întrebat ce ar face în cazul în care ar trebui să ia desenul de la

Testul desenului familiei  Metoda noastrã personalã