TIGRUL

Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere din familia felinelor, unul dintre cele patru specii ale genului Panthera,
reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Cuvântul "tigru" provine din grecescul "tigris" care, la rândul său, derivă din "tigri", cuvânt
din persana veche, a cărui rădăcină "taig" înseamnă "rapid".

Tigrii se gasesc in sudul si sud-estul Asiei dar si in sud-estul Rusiei (Siberia). Se estimeaza ca in prezent
mai exista circa 6000 - 7000 de tigri din care aproximativ 3000 se gasesc in India, tara in care traiesc cei
mai multi tigrii. In prezent mai exista cinci subspecii de tigri: Tigrul Siberian, Tigrul Indian (Bengalez),
Tigrul Chinez, Tigrul de Sumatra si Tigrul Indochinese. Tigrii traisc intr-un habitat variat: din preeriile
tropicale si padurile din sudul Asiei pana in padurile de conifere, de stejari si de mesteacan din Siberia.
Tigrii mai traiesc si padurile umede si spinoase din nord-vestul Indiei dar si in junglele inalte din Himalaya.
Este un animal foarte puternic, poate cel mai puternic din familia felinelor. Au camuflajul asigurat
datorita dungilor de pe blana. Sunt vanatori solitari si Vaneaza mai ales noaptea. Au un stil de vanatoare
asemanator cu al leoparzilor. Se apropie foarte mult de prada, in cea mai mare liniste posibila, si apoi
ataca. Dupa ce prinde prada o musca de gat si o tine asa pana aceasta moare. Cand au ocazia tigrii
vaneaza si in apa. Trebuie spus ca tigrii nu agreaza oaspeti la masa; este obositor pentru un tigru sa
vaneze pentru doua sau mai multe animale. O femela matura trebuie sa mananca cel putin odata pe
saptamana. Tigrii se hranesc in general cu mamifere medii precum: porcii, antilopele, cerbi, caprioare dar
si cu mamifere mari precum bivolii.
O femela poate face pui odata la trei ani. Ea poate naste doi sau trei pui. Devotamentul mamei este
esential in supravietuirea puilor. In primele luni de viata acestia pot fi ucisi de majoritatea pradatorilor.
Dupa circa opt luni puilor le cad dintii de lapte si incep sa le creasca cei permanenti.

Tigrul alb

O mutație cunoscută a tigrului este culoarea albă a blănii. Mutația este foarte rar întâlnită în sălbăticie, dar destul de obișnuită la
exemplarele în captivitate. În natură se naște un singur tigru alb la 10.000 tigri obișnuiți. Prima capturare a unui tigru alb a avut loc în
1951, când un vânător a răpit un tigrișor alb din vizuina lui.La maturitate a fost încrucișat cu o tigroaică obișnuită, dar toți cei 4 pui
născuți aveau blana de culoare ordinară. Mai târziu, un tigru alb a fost încrucișat cu una din fiicele sale albe, care a dat naștere la
3 tigrișori, dintre care 2 albi. Toți tigrii albi ținuți în captivitate sunt descendenții unui singur animal.În prezent, în parcuri zoologice
viețuiesc 130 de tigri.Teoria că tigrii albi suferă de albinism este eronată, deoarece această maladie presupune o blană complet
albă.Tigrii albi complet sunt supranumiți „tigri de zăpadă”.

Tigrul auriu

Așa-zisul tigru auriu este întâlnit mai rar decât cel alb. Schimbarea culorii blănii este provocată de o genă recesivă. Prima dovadă
despre existența unor astfel de tigri datează de la începutul secolului al XX-lea.Inițial, se credea că acest tip de colorit a apărut la un
grup restrâns de tigri care populau regiuni cu soluri argiloase, iar culoarea neobișnuită le-ar servi drept camuflaj adăugător. Teoria
rămâne nedemonstrată. Imbridingul unui grup izolat ar putea provoca apariția unui asemenea colorit dacă un tigru cu gena recesivă s-
ar împerechea cu unul din proprii descendenți, așa cum se întâmplă în captivitate.

Tigru auriu în parcul zoologic din Buffalo

În prezent sunt ținute în captivitate în jur de 30 de exemplare. La fel ca tigrii albi, cei aurii au rădăcini bengale, dar materialul genetic
le-a fost poluat de gene ale tigrului alb siberian numit Tony, strămoșul tigrilor albi din majoritatea grădinilor zoologice ale Americii de
Nord. Presupunerea că tigrii aurii sunt rezultatul împerecherii tigrilor bengali cu cei siberieni este eronată.
Tigrul siberian (Panthera tigris altaica), cunoscut și ca tigru altaic, ussurian, manciurian sau chinez de nord, populează, în general,
ținuturile Primorsk și Habarovsk și, într-un număr redus, China de nord-est și Coreea de Nord. Ultimele două controale (1996 și 2005)
au scos la iveală o populație de 480–520 indivizi, care viețuiesc într-un areal neexplorat — aceasta este cea mai mare populație de tigri
din lume. Subspecia se deosebește printr-o blană relativ densă, lungă și pufoasă, cu o nuanță de roșu șters și cu dungi mai puține. De
asemenea, e cea mai mare felină— dimensiunile unui tigrișor de 6 luni sunt comparabile cu ale unui leopard.

Tigrul bengal sau bengal regal (Panthera tigris tigris) — subspecia nominală a tigrului — viețuiește pe teritoriul Indiei,
Bangladeshului, Nepalului, Bhutanului, populează un spectru larg de biotopuri, de la păduri tropicale umede până la savane uscate și
mangrove.Conform informațiilor puse la dispoziție de organele indiene de profil, numărul de indivizi bengali este de 3100–4500, din
care cca 3000 populează teritoriul Indiei, însă mulți specialiști indieni se îndoiesc de veridicitatea acestor date, susținând că sunt
exagerate, iar numărul bengalilor n-ar depăși 2000. Deși e cea mai numeroasă subspecie, tigrul bengal e amenințat de dispariție, din
cauza braconajului și a distrugerii mediului de viață. În 1972 a fost dat startul unui proiect de proporții, supranumit „Proiectul
tigrului”, al cărui scop de bază este de a conserva subspecia tigrului bengal pe teritoriul Indiei.Datorită acestui proiect, numărul de
indivizi a crescut de la 1200 în anii 1970 până la 3000 în anii 1990, astfel încât proiectul a fost recunoscut ca fiind unul dintre cele mai
reușite programe de ocrotire a naturii din lume. Masculii bengali cântăresc între 172 și 238 kg, iar femelele — 125–147 kg.Tigrii din
nordul Indiei și Nepal sunt mai mari decât cei din sudul subcontinentului indian.

Tigrul indochinez (Panthera tigris corbetti), sau tigrul lui Corbet, populează Cambodgia, sudul Chinei, Laos, Thailanda și Malaezia.
Numărul de indivizi ai acestei specii variază, după diferite surse, între 1200 și 1800 capete.Cele mai numeroase populații viețuiesc în
Thailanda.Datorită măsurilor aspre întreprinse de către autorități, tigrii din această zonă nu au avut de suferit din cauza braconajului, în
schimb sunt amenințați de fragmentarea arealului și de inbriding.În Vietnam cca ¾din tigri au fost uciși pentru organele lor, folosite în
medicina tradițională chinezească. Blana indochinezilor este de o nuanță mai închisă. Masculii cântăresc 150–195 kg, iar femelele —
100–130Tigrul malaezian (Panthera tigris jacksoni) poate fi întâlnit doar în regiunea de sud (malaeziană) a peninsulei Malacca.
E subspecie din 2004 (până atunci era considerat indochinez).Conform ultimei evidențe a tigrilor malaezieni, numărul lor este de 600–
800, astfel încât aceasta este a treia subspecie după numărul de indivizi.

Tigrul sumatran (Panthera tigris sumatrae) populează numai insula Sumatra din arhipelagul indonezian. Numărul indivizilor
sălbatici este estimat la 400–500 capete, din care majoritatea viețuiesc în parcuri naționale și rezervații naturale. Cercetări recente în
domeniul geneticii au descoperit în genotipul subspeciei caracteristici unice; aceasta înseamnă că, treptat, tigrul sumatrian poate
evolua într-o specie aparte. Cea mai serioasă amenințare pentru el este distrugerea mediului de viață (defrișarea pădurilor are loc chiar
și în teritorii ocrotite de lege). Între 1998 și 2000, 66 de tigri (20% din întreaba populație) au fost uciși de braconieri.Aceasta este
subspecia cu cele mai reduse dimensiuni: greutatea unui mascul alcătuiește 100–173 kg, iar a unei femele — 81–100 kg.

Tigrul chinez de sud (Panthera tigris amoyensis) este subspecia cu cea mai proastă situație ecologică, care, probabil, nu mai există în
sălbăticie.Numărul foarte scăzut al indivizilor acestei subspecii e responsabilitatea lui Mao Zedong, care a declarat în 1959 tigrul
chinez de sud drept specie dăunătoare.Legea care interzicea vânătoarea acestor tigri a venit abia în 1977, când numărul acestora era
deja de cca 400, dar vânătoarea a continuat pentru că oamenii încă vedeau în tigru un animal dăunător.Începând cu anul 2008,
autoritățile chineze întreprind măsuri operative pentru reintroducerea tigrilor chinezi de sud în mediul lor de viață.Chinezii de sud sunt
unii din cei mai mici tigri: masculii au lungimea corpului de 2,3–2,6 m, iar femelele 2,2–2,4 m.

Specii dispărute

Tigrul balinez (Panthera tigris balica)a populat insula Bali. De dispariția lui se fac vinovați vânătorii, care au ucis ultimul
reprezentant al subspeciei (o femelă adultă) în partea de vest a insulei, pe 27 septembrie 1937.Tigrii balinezi nu au fost niciodată ținuți
în captivitate. Cu toate că a dispărut, reprezentanții subspeciei încă mai joacă un rol important în induismul balinez. Este cel mai mic
tigru dintre toate cele nouă subspecii.

Tigrul caspic (Panthera tigris virgata), numit și persan sau turanic, a dispărut la sfârșitul anilor '50; ultimul individ ar fi fost împușcat
în anul 1959, însă după unele date specia a dispărut prin 1970 în sud-estul Turciei.Arealul istoric cuprinde Afganistanul, Mongolia,
Iranul, Turcia și regiuni asiatice de sud ale Rusiei.Caspicul era un tigru destul de mare, atingând dimensiunile și greutatea bengalului:
masculul cântărea până la 240 kg.Blana era lungă, mai ales iarna. Alături de cel bengal, tigrul caspic era unul dintre animalele care
luptau cu gladiatorii în Roma antică,sau cu alte animale. Cercetări molecularo-genetice au demonstrat că această specie este practic
identică tigrului siberian.

Tigrul javaian (Panthera tigris sondaica) viețuia pe insula indoneziană Java. Se pare că specia era deja dispărută în anii 1980,ca
rezultat al vânătorii excesive și a distrugerii mediului de viață. În anii 1950 existau în jur de 20–25 indivizi în viață. Ultimele urme au
fost înregistrate în 1979.

Tigrii adulți sunt animale teritoriale, solitare și își protejează insistent teritoriul. Ei și-l marchează prin metode diverse. Urina cu miros
specific este unul din mijloacele principale de marcaj. Ei urinează îndeosebi pe suprafețe verticale: cioturi de copaci, stânci, tufe
izolate etc. Înainte de a marca obiectul, tigrul îl miroase pentru ca să se convingă că nu e deja „rezervat”. Apoi ridică coada aproape
vertical, se întoarce cu spatele la obiect și îl marchează. Astfel de marcaje se află, de regulă, la înălțimea de 60–125 cm de la sol. De
asemenea, tigrii răscolesc uneori zăpada sau pământul.Mai rar zgârie tulpinile copacilor.

Mărimea teritoriului depinde de relief, existența prăzii și, în cazul masculilor, de prezența femelelor. Teritoriul unei tigroaice măsoară
în jur de 20 km², în timp ce tigrul stăpânește teritorii cu mult mai mari: 60–100 km². Pe teritoriul unui tigru se pot afla și teritoriile
unor tigroaice, de obicei două sau patru.Rutele de deplasare pe teritoriul lor nu se schimbă cu timpul. Inspectându-și teritoriul, tigrii și-
l marchează regulat, își improvizează deseori culcușuri. Masculii fac în medie 9,6 km pe zi, maxim 41 km. La femele acești indicatori
sunt, respectiv, 7 km și 22 km.Cu toate că tigroaicele sunt agresive unele față de altele, teritoriile lor pot coincide parțial, caz în care
ele conviețuiesc fără conflicte.În același timp, masculii nu pot permite ca alți masculi să conviețuiască pe același teritoriu, nici măcar
să fie în trecere.

Din cauza agresivității legate de comportamentul teritorial al tigrilor, conflictele dintre ei pot provoca răni grave, uneori cu consecințe
letale. Totuși, majoritatea scenelor agresive se sfârșesc cu poze și sunete amenințătoare. Masculii se împrietenesc repede cu femelele și
sunt gata chiar să împartă cu ele hrana. La fel și femelele, deosebirea e că acestea își împart hrana și cu indivizi de același sex.

Alimentație

Gura unui tigru siberian

În sălbăticie tigrii se alimentează îndeosebi cu copitate. Tigrul bengal preferă cerbii, sambarii, căprioarele axis, porcii sălbatici și
nilgaii. Tigrul siberian vânează și el cerbi, mistreți, dar și cerbi sika, căprioare, moști; tigrul sumatrian — sambari, mistreți și tapiri
malaezieni. Tigrii încearcă să doboare și prăzi mai mari, ca bivolul indian, gaurul, elanul. Din când în când, ei vânează animale mai
„exotice” pentru ei — maimuțe, fazani, iepuri și chiar pește. Rația unui tigru adult este de 50–70 copitate pe an.

Tigrii pot ucide și alte răpitoare: lupi, leoparzi, șerpi boa și chiar crocodili. Tigrii siberieni și urșii bruni reprezintă un pericol serios
unii pentru alții; primii răpesc urșii mici și chiar atacă urși adulți. Urșii bruni și cei tibetani alcătuiesc 58% din rația alimentară a
tigrului siberian (îi omoară mai ales masculii). Urșii soare, agresivi din fire, alungă uneori tigrii de lângă prada capturată, însă cel mai
des se întâmplă invers.

Elefanții indieni sunt o pradă imposibilă pentru tigri, de aceea aceștia îi evită pe cât posibil, deși câteodată le atacă puii. A fost
înregistrat un caz în care un tigru a ucis o femelă adultă de rinocer indian. Uneori tigrii atacă animale domestice (câini, vite, cai,
măgari). Obișnuiesc să mănânce nuci, iarbă, fructe, dar numai în sezonul cald.

Pe teritoriul întregului său areal, tigrul se află în vârful piramidei trofice și aproape că nu are concurență. Uneori pot avea probleme cu
anumite specii de câini (ca de exemplu câinele roșu indian) care, atacând în haită, pot ucide un tigru adult.

La o masă tigrul consumă de la 30 la 40 kg de carne, sau 50 kg dacă e flămând.Tigrul poate rămâne lângă cadavrul unui cerb sau
mistreț câteva zile, pentru a-l termina de mâncat. Foametea o suportă ușor datorită stratului de grăsime de sub piele, a cărui grosime
poate atinge 5 cm la tigrul siberian.

Vânătoarea
Tigrul siberian vânează un cerb sika. Reconstrucţie de muzeu.

Tigrii vânează singuri, utilizând două tehnici de vânătoare: furișarea către pradă și statul la pângă. Prima o folosesc mai mult iarna, iar
a doua — vara.De obicei urmăresc prada sau o așteaptă pe cărări sau la adăpătoare. Urmărindu-și prada, au grijă să nu stea în calea
vântului. Se deplasează atent, cu pași mici, uneori de-a bușilea. Ajungând la o distanță destul de mică, ei se reped la victimă și o prind
din urmă executând sărituri foarte lungi. Atunci când stau la pândă, ei așteaptă răbdători ca prada să se apropie și atunci sar din
ascunziș luând-o prin surprindere.

Dacă dă greș, tigrul își urmărește prada nu mai mult de 100–150 m. Deși e un animal masiv, poate dezvolta 60 km/h pe aproape orice
suprafață.

Pe copitatele mari le apucă de gât, după care le asfixiază sau le rupe gâtul, lăsându-le să sângereze din carotidă și/sau venele jugulare.
Îi ajută foarte mult colții lungi de 8 cm.Pentru animalele mici tigrii depun mai puțin efort. Pe ele le ucid fracturându-le coloana
vertebrală sau una din extremități.

În timpul vânătorii, tigrul poate sări până la 5 m în înălțime și până la 9–10 m în lungime.

Prada și-o duce în dinți sau în spate. Poate alerga cu 100 kg pe spate, iar cu 50 kg în dinți poate sări până la 2 metri înălțime. Prada
mai mare o târăște pe pământ; uneori aceasta poate fi de 6-7 ori mai grea decât însuși tigrul.

Un tigru poate ucide un om cu o singură lovitură de labă.

Tigrii nu au din instinct abilitatea de a vâna, ci și-o formează luând lecții de la mama lor.