Perspectiva evoluționistă asupra comportamentului uman.

Psihologia
evoluţionistă, Memetica și Teoria co-evoluției
În capitolul 5.5 din lucrarea „Homo oeconomicus și competitorii săi. O perspectivă
trans-disciplinară asupra antropologiei economice„ apăruta la editura ASE în 2017, autorii
Sergiu Bălan și Lucia Ovidia Vreja prezintă trei teorii de explicare a comportamentului uman,
( evoluționistă, memetica și co- evoluției ), le compară, apreciindu-le atât valoarea cât și
minusurile acestora.
Psihologia evoluţionistă studiază structurile cognitive care formează arhitectura minţii
umane, structuri care sunt rezultat al procesului evolutiv, anume s-au creat prin selecţie naturală,
pentru a rezolva probleme adaptative cu care s-au confruntat strămoşii noştri în mediul adaptării
evoluţioniste .Conceptul de psihologie evolutionistă a fost folosit mai întâi de catre filosoful
William James în 1840, iar azi face referire la o școală de gândire din domeniul științelor
evoluționiste din anii 80 ai secolului trecut având ca fondatori pe Leda Cosmides, John Tooby,
David Buss, Donald Symons. Potrivit lor, nu trebuie aplicate ideile evoluționiste direct la
structurile comportamentale, așa cum se considera de către sociobiologie și ecologia
comportamentală, ci să li se aplice mecanismelor psihologice care determină aceste
comportamente.
Miezul acestei teorii este acela ca mintea omului este modulară și că subsistemele
acesteia s-au format de-a lungul timpului ca răspuns adaptativ la mediu. Cea mai importantă
perioada care a generat structurile minții umane este, potrivit acestor specialiști, pleistocenul (
adica , perioadă începută cam acum 2.500.000 de ani și încheiată aproximativ in 11.500 ) . În
această perioadă, strămoșii nostri ( vanători și culegători) au fost supuși unor adptări severe la
mediu, ceea ce a generat un set de adaptări mentale universale care determină structurile minții.
Se apreciază că selecția naturală a favorizat mecanismele cele mai eficiente pentru probleme
specifice strămosilor noștri, cum ar fi moralitatea, agresivitatea, alegerea partenerului sexual,
etc. Important este să se descopere acest mediu al adatării evolutive care ar putea fi soluția
înțelegerii mecanismelor minții.
Totodată psihologii evoluționiști emit ipoteza inadecvării, anume, că mediul natural de
azi, dar mai ales cel social sunt atât de schimbate încât schemele comportamentale moștenite să
nu mai aibă valoare adaptativă, ci, chiar maladaptativă.
Mecanismele psihologice moștenite ar fi, după David Buss, nu doar procese cognitive,
ci și preferințe, emoții, înclinații, cum ar fi frica de reptile și insecte, preferințe pentru anumite
gusturi sau mirosuri, capacitatea de a descifra expresiile feței care sunt universale, repulsia față
de incest, etc. Aceste „ universalii„ ale psihicului uman sunt, potrivit psihololor evoluționiști,
de ordinul sutelor.
Potrivit lui Tooby și Cosmides, pentru a identifica mecanismele psihologice adaptative,
trebuie parcurși pașii:
1. Construirea unui model al unei probleme adaptative.
2. Încercarea de a determina cum a apărut această problemă în mediul ancestral și ce
presiuni din mediu ar fi fost.
3. Integrarea modelului problemei adptative cu informațiile existente despre condițiile
din mediul ancestral.
4. Crearea de modele ipotetice concurente de mecanisme psihice ca soluții la problemă.
 5. Eliminarea, pe baza unor experimente, a modelelor inadecvate și alegerea unuia
singur.
6. Compararea modelului cu schemele comportamentale de azi.
Un exemplu de model de problemă adaptativă este acela care pleacă de la ideea că
altruismul este un comportament cu rol mare în evoluția omului, ceea ce conduce la faptul că
oamenii ar trebui sa distingă pe altruiști de cei care doar profită de beneficiile altruismului. La
baza comportamentelor altruiste stau raționamente ipotetice, de tipul, „ dacă x, atunci y„: dacă
primești un beneficiu, atunci trebuie să plătești costurile „.
Se poate menționa și testul Wason prin care se evidențiază în ce măsură oamenii pot
formula corect raționamente ipotetice, detectând încălcări ale regulilor condiționate. Astfel,
subiecții sunt puși să răspundă unui raționament ipotetic. Li se dau 4 cartonașe care au pe o
parte litere iar pe cealaltă cifre, respectiv , în ordine, pe ele scrie: A; D; 4; 7. Se cere să se
testeze regula „ Dacă un cartonaș are pe o parte o vocală, atunci pe cealaltă parte are un nr. par„.
Wason a descoperit că numai 4% pot răspunde corect în acest caz.
Reformulând problema în termeni mai specifici, anume li se dau tot 4 cartonașe, pe o
parte este notată vârsta persoanei și pe alta băutura pe care o consumă, li se cere să testeze
regula „ Dacă o persoană bea bere, atunci are peste 21 de ani„. Pe cele 4 caronașe stă scris:
bere; cola; 35; 19. În acest caz, 74% dintre subiecți au răspuns corect( bere, 19) ceea ce
înseamnă că abilitatea noastră de a opera cu raționamente ipotetice nu este pură, în primul caz
problema era formulată teoretic, în al doilea caz viza un context social cu o regulă reală.
O explicație la aceste raspunsuri au mai fost date de Tooby și Cosmides care , în urma
unor teste suplimentare au concluzionat că motivul pentru care oamenii rezolvă mai ușor testul
dacă e formulat în termenii consumului de bere decât atunci când are forma unei probleme
abstracte nu este familiaritatea problemei, ci faptul că gândirea logică se sprijină e un mecanism
mintal care permite să descoperim situația în care cineva vrea să ne înșele, încălcând o regulă
socială. Deci, ei spun că oamenii au evoluat încât să detecteze cu ușurință când oamenii preferă
să primească beneficiile, fără să plătească costurile.
Critica psihologiei evoluționiste cea mai aprigă vine din partea antropologiei culturale
care susține că psihologia evoluționistă e reducționistă, neglijând rolul fundamental al culturii
în modelarea comportamentului.
O altă teorie a explicației selecției naturale este memetica. Ea aparține biologului
Dawkins care în lucrarea„ Gena egoistă„ explică acest proces al selecției naturale nu din
perspectiva individului/ grupului, ci al genelor care reprezintă unitatea esențială de transmisie
a informației. Organismul nu e decât o „ mașină „ pe care genele o construiesc. Asadar, sub
presiunea selectiei naturale, vor rezista și se vor multiplica acele gene care reușesc să producă
organisme mai eficiente. Evoluția are loc nu de dragul supraviețuirii organismelor individuale,
ci pentru replicarea genelor mai departe., de unde și sintagma de „ genă egoistă „.
Același biolog formulează o altă teorie îndrăzneață, anume aplică prncipiile generale ale
teoriei evoluției fenomenelor culturale. El consideră că evoluția a atins un alt stadiu, anume
cultura. Noul nume dat replicatorului a fost „ memă „, o unitate a eredității culturale, în mod
ipotetic analoaga unei gene individualizate, și selectată în mod natural în virtutea consecințelor
sale fenotipice asupra propriei supraviețuiri și reproduceri în mediul cultural. Exemple de
meme: idei, melodii, metoda de a confecționa o unealtă, mode vestimentare, anecdote, reguli
de comportament, mai precis orice conținut mintal care are proprietatea de a se copia și răspândi
rapid. Propagarea memelor nu e rezultatul alegerii conștiente a indivizilor, ci se petrece chiar
împotriva voinței lor ( vezi ticurile verbale ) . Memele au proprietăți pentru a deveni entități :
au ereditate, variabilitate, longevitate, etc. Cele mai adaptate meme, cum sunt cele mai
amuzante anecdote, cele mai cantabile melodii, mai interesante mode vestimentare vor caștiga
un loc în mintea oamenilor și vor continua să fie copiate de la o minte la alta.
Memetica a fost și ea supusă criticilor, acestea pornind chiar de la ideea de memă, ce
sunt ele, o melodie sau o simfonie întreagă, o regulă de comportament sau tot comportamentul?
Totuși memetica poate ajuta la explicarea unor comportamente care nu se pot explica
altfel. În acest fel, Susan Blackmore susține că pentru a înțelege explicațiile memetice, trebuie
să pornim de la ideea că sunt mai multe meme decât creiere, ceea ce naște întrebarea care meme
își vor găsi gazdă, care vor fi transmise mai departe? Răspunsul lui e că printre cele mai de
succes meme vor fi comportamentele altruiste, generoase. Deci, ideea memeticii e aceea că
dacă oamenii sunt altruiști, ei vor fi populari, dacă sunt populari, vor fi imitați, Iar dacă sunt
imitați, memele lor se vor răspândi mai mult.
Există și meme care nu sunt benefice și care funcționează ca niște viruși mentali. Ca
exemplu, Dawkins sugerează ideile religioase, care presupun timp și bani, implică riscuri pentru
sănătate și viață, cum ar fi, regula celibatului călugărilor prin care sunt anulate șansele de a lăsa
urmași, sau angajații în războaie religioase sau atentatele sinucigașe, etc.
Teoria co- evoluției
Dacă teoriile analizate anterior despre comportamentele umane se situau în dihotomia
dintre o perspectivă naturalistă și una culturalistă, există specialiști care au încercat o integrare
a celor două teorii, care pune accentul pe interacțiunea dintre evoluția genetică și evoluția
culturală. Aceasta s-a numit teoria co-evoluției. Ea se caracterizează prin utilizarea excesivă a
modelarii matematice a fenomenelor de evoluție interdependentă a proceselor genetice și
culturale și prin perspectiva non-adaptativă. Sigur că antropologii care au adoptat această teorie
s-au preocupat de aspectele adaptative. De exemplu, ei s-au preocupat de motivele care au făcut
ca specia umană să fie cea mai adaptativă dintre specii. Răspunsul specialiștilor a fost că omul
este o specie culturală, că ei au început, acum un milion de ani să învețe unii din experiența
altora, nemafiind nevoie ca ei să înceapă să redescopere de fiecare dată, asfel născându-se
progresul. Această interacțiune între cultură și gene a făcut ca omul să se îndrepte pe un drum
evolutiv unic.
Cultura evoluează cumulativ, iar aceste abilități umane legate de învățare au determinat
o interacțiune între informația culturală și genomul uman. Omul, pentru a supraviețui se bazează
pe produsele evoluției culturale și mai puțin pe propria experiență sau instincte. În acest mod,
evoluția culturală a generat un proces de domesticire, oamenii devenind ființe docile care
preferă să trăiască într-o lume cu reguli sociale. Prin cultură, omul a devenit inteligent.
Transmiterea informației prin cultură se face cu rapiditate, atât pe verticală , orizontală
cât și oblic. Un exemplu de aplicare a acestei teorii îl reprezintă explicarea de către Richerson
și Boyd a apariției unor instincte sociale ca efect al evoluției culturale. Ei presupun că adaptarea
culturală rapidă a favorizat apariția unor noi tipuri de oameni care dispun de emoții pro- sociale.
Oamenii sunt inteligenți, dar nu îndeajuns de raționali, încât nu sunt capabili de a judeca corect
situațiile în care intervin recompense și sancțiuni. În prezent ei apreciază costurile viitoare ca
fiind mai mici decât le vor aprecia în viitor, deși sunt egale. De aceea, într-o societate care da
pedepse pentru încălcarea legilor morale, dar recompensa încălcării e una imediată, în timp ce
pedeapsa e un eveniment viitor, vor încălca legea, preferând câștigul imediat. Așa, normele nu
vor mai fi respectate, fiind nevoie de mecanisme psihologice , vina produsă de încălcarea legii
sau mândrie provocată de respectarea ei, acestea fiind rezultatul co- evoluției.
În concluzie, fiecare dintre teoriile analizate permit explicarea anumitor aspecte ale
comportamentului uman, având puncte tari și puncte slabe. Utilizarea uneia sau alteia dintre
aceste teorii ține de comportamentul pe care îl explicăm.