Particularități morfologice ale toponimelor din comuna

Creaca

0. Aspecte generale
Toponimele sunt nume proprii, însă sunt, în același timp, și elemente ale lexicului,
motiv pentru care acestea trebuie studiate la fel ca elementele lexicale comune din limbă.
Având la bază un apelativ, toponimele sunt studiate de către lingviști la fel ca materialul
lingvistic curent dintr-o limbă.
Toponimia conduce, de asemenea, la îmbogățirea vocabularului, contribuind la
formarea de noi cuvinte și de noi sensuri în limbă, ceea ce implică studierea lor de către
lingviști. Acest aspect apare evidențiat și în lucrarea lui Iorgu Iordan Toponimia romînească,
unde acesta remarca faptul că: „formarea cuvintelor, ramură, după unii lingviști, a
lexicologiei, are de câștigat, într-o măsură nebănuită, din cercetarea minuțioasă a numelor
topice.”1

Pornind de la aceste considerente, am găsit importantă studierea toponimelor din

comuna Creaca (vezi infra 0.1) pentru a avea o viziune mai bună și mai concretă asupra
particularităților graiurilor de aici și prin extrapolare asupra subdialectului crișean. Desigur că,
o astfel de cercetare se poate face pe mai multe planuri: fonetic, morfologic, sintactic,
etimologic etc. Lucrarea de față își propune să aducă în discuție doar unul dintre aceste
aspecte și anume: aspectul morfologic și particularitățile morfologice ale toponimelor din
comună.

0.1. Prezentarea zonei anchetate

Creaca (în maghiară: Karika) este o comună în județul Sălaj, Transilvania, România,
formată din satele Borza, Brebi, Brusturi, Ciglean, Creaca (reședința), Jac, Lupoaia,
Prodănești și Viile Jacului. Comuna Creaca este așezată în zona de contact dintre Munții
Meseș, Dealurile Dumbrava și Depresiunea Almaș-Agrij. Legăturile strânse cu orașul roman
Porolissum, prezența cimitirului roman de la Jac, Castrul roman de la Brusturi, atestarea
creștinismului încă din secolul al VIII-lea (chilia creștină de la Jac), funcția de vamă, sunt
câteva elemente care confirmă importanța comunei Creaca de-a lungul istoriei și strânsa

1
Iorgu Iordan, Toponimia Românească, București, Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1963,
p.355.
1
relație cu latinitatea. Fiind multă vreme sub stăpânire maghiară, se resimt și influențe acute de
origine maghiară atât în vorbirea curentă a localnicilor, cât și în toponimele comunei.

0.2. Considerente asupra anchetei

La realizarea prezentei lucrări au contribuit câțiva factori esențiali pentru orice

anchetă. De menționat ar fi: sursele existente în arhiva satului Creaca (la primărie și la
Muzeul satului), care atestă denumirile de locuri, precum și hărțile vechi și noi care ne-au
permis să facem foarte ușor inventarul de denumiri de locuri. De asemenea, a fost selectat un
număr nu foarte mare de informatori, dar relevanți prin faptul că au locuit toată viața în satele
din comună și cunosc foarte bine locurile de aici: Chiș Iuliana (85 de ani, 4 clase), Cherecheș
Grigore (86 de ani, 4 clase), Păcurar Anna (75 de ani, 4 clase). De un deosebit ajutor ne-au
fost și discuțiile cu pădurarul satului (Cherecheș Marinel) bun cunoscător al zonelor forestiere
și al denumirii lor, precum și datele înscrise în alte lucrări (exemplu: ,,Monografia comunei
Creaca”- Susana Taloș, Ludovica Ilieș).

1. Particularități morfologice ale toponimelor din comună

În ceea ce privește particularitățile morfologice ale toponimelor din comună,

majoritatea sunt alcătuite dintr-o singură unitate lingvistică, de obicei un substantiv, care se
fixează ca toponim sub forma lui obișnuită fără a suferi modificări flexionare. (Loagăr,
Leanca, Copăcel, Bocore, Cerădești, Iezăr, Dâmburele, Dumbrăniță, Lab etc). Există, de
asemenea, un număr însemnat de toponime alcătuite dintr-un grup de cuvinte care se leagă
prin raporturi gramaticale: genitivale (Pietrile popii, Valea Vranițî, Valea Iezărului, Groapa li
Grigore, Podul Lupoii, Togu Borzî, Togu Moldovanuli, Cornu Dealuli etc), adjectivale:
(Piatra Lată, Satu Bătrân, Dâmbu Roșu, Părău Rău etc). În privința faptelor legate de
morfologie, ne vom referi la gen, număr, caz sau la structura numelor topice.

Se poate observa că toponimele sunt substantive care perpetuează lexical sensul unor
nume comune. (piatră, deal, corn, sat, drum etc). Nu lipsesc, însă, din structura internă a
toponimului nici adjectivele (bătrân, lată, roșu, rău) care defines specificul zonei.

Relativ la numărul substantivelor care denumesc locuri, avem următoarele situații:

toponimul este reprezentat de un substantiv la singular (Copăcel, Dumbrăniță, Iezăr). Aceste

2
toponime sunt de obicei obținute prin transformarea în substantiv propriu a unor substantive
comune. Pentru toponimele de tip sintagmă, sunt mai frecvente cele cu ambii termeni la
singular: Ieslea Capri, Groapa Li Grigore, Drumu Morii, Togu Borzî, Cornu Dealuli,
Pemnița Monuli etc. Mai puțin frecvent se întâlnesc și toponime reprezentate de substantive
cu formă de plural – în special cele care denumesc arii acoperite cu pădure (numele
provenind, de fapt, de la soiul predominant de copac) : Cerădești, Făgești. Lanțuri. Mai
frecvent, forma de plural se observă la toponimele de tip sintagmă, unde primul termen apare
adesea la plural și cel de-al doilea la singular, precum în exemplele: Cheile Lazurelui, Pietrile
Popii, Coturile Văii, Viile Jaculi etc. Cele mai rar întâlnite sunt toponimele în care primul
termen este la singular și al doilea la plural (Strunga oilor). Adjectivele din structura
toponimului se acordă întotdeauna cu substantivul și nu apar anomalii morfologice din acest
punct de vedere.

În ceea ce privește genul toponimelor din comuna Creaca, remarcăm că majoritatea

numelor topice sunt alcătuite dintr-un termen entopic sau provenit dintr-un apelativ la
feminin, precum: Coasta (Țâculi), Valea (Iezeruli), Groapa (Li Grigore), Strunga (Oilor),
Iezlea (Capri) și mai puține la neutru cum sunt următoarele: Dâmbu Roșu, Lanțuri, Rât ,
Coturile (Văii) , Părău (Părău Rău) etc. Aceși termeni sunt urmați de obicei de un
antroponim (Grigore, Țâculi) sau un apelativ. Toponimele alcătuite dintr-o singură unitate
lingvistică sunt, fie la feminin: Dumbrăniță, Săcătură, fie la masculin: Copăcel, fie neutre:
Rât, Lanțuri.

În privința cazurilor nu întâlnim fenomene deosebite. Avem toponime care sunt

formate dintr-o singură unitate lingvistică: substantiv fără modificări de ordin flexionar
(Copăcel, Rât, Dumbrăniță etc). Acestea, după cum se observă nu s-au întipărit în memoria
colectivă cu articol, ci nearriculate. Însă există cazuri în care toponimele sunt formate dintr-un
grup de cuvinte legate prin diverse mijloace gramaticale și, prin urmare, apare și
determinarea: substantiv la N + substantiv la G. (Groapa li Grigore, Coastea Țâculi).
Genitivul este metoda preferată de formare a toponimelor în această zonă, mai rar apărând
toponime cu prepoziții – prepoziția apare doar în momentul inserării în context: în Rât, pe
Lanțuri. Deși în limbajul curent, zona are o tendință de analitism în exprimarea genitivului,
majoritatea toponimelor (cele care nu implică nume proprii) au păstrat forma sintetică: Ieslea
Caprii, Strunga Oilor, Valea Vranițî, Cornu Dealuli. Chiar și când sunt implicate nume

3
proprii, se mai păstrează forma sintetică: Dealu Pămătului, Coastrea Țâculi. Majoritatea
fenomenelor pe care le oferă toponimia sunt legate de numărul, genul si cazul substantivelor,
cazul urmând tendințele generale ale subdialectului crișean. Numele topice din zona anchetată
sunt substantive proprii simple sau compuse. Substantivele proprii simple sunt precedate,
uneori, de o prepoziție specifică acuzativului. Astfel, toponimele alcătuite dintr-un termen
simplu cu formă de nominativ-acuzativ, de cele mai multe ori un substantiv comun, care
„printr-un proces de toponimizare”2, devine substantiv propriu, precedat de o prepoziție în
acuzativ sunt următoarele: Pe Lanțuri, La Halauă, În Rât, La Pomăt, Pe Tulca, Su Dos.

Pă Lanțuri – acest toponim este alcătuit din prepoziția simplă ,,pe”, sub forma
dialectală ,,pă”, prn procesul fonetic de închidere a lui e la ă, specific subdialectului crișean și
substantivul comun ,,lanț” utilizat la plural. Provenit din bulg. lanec3 cu sensul de – șir
continuu de elemente, rând4. Toponimul desemnează o zonă agricolă de terenuri arabile ale
oamenilor din satul Creaca, numele sugerând, probabil înlănțuirea de suprafețe agricole. Este
unul dintre puținele toponime din zonă care se compune cu prepoziție și care are formă de
plural.

La Halauă - nume topic alcătuit din prepoziția simplă „la” + substantivul comun
”halău”, utilizat la plural, din magh. háló.5 Această denumire a fost dată de localnici, deoarece
aici existau locuri special amenajate, din care se adăpau vitele, utilizat încă de sătenii din Jac
în acest scop. Forma de plural a fost alterată, de la termenul literar halăie, forma utilizată în
zonă având pluralul în -uă, fenomen des întâlnit în graiul din zonă (ciorgău-ciorgauă, coclau-
coclauă,, fiteu-fiteauă, fideu-fideauă, lipideu – lipideauă etc.)

În Rât – toponim alcătuit din prepoziția simplă ,,În” + substantivul ,,rât”, din magh.
rét.6 Acesta desemnează ,,Șes de-a lungul unei ape curgătoare, pe care crește iarbă pentru
cosit sau pentru pășunat.”7. Locul desemnat este, de fapt, o așezare unde s-au construit deja
case8, dar amplasarea geografică în zona Văii Agrijului și vecinătatea unor terenuri

2
Iorgu Iordan, op. cit., p.395
3
Conform DER, 1966.
4
DEX, 2005, Pag. 576.
5
Conform DER, 1966.
6
Conform DER, 1966.
7
DEX, 2005, pag.923.
8
Notă – cei care locuiesc aici au primit apelativul din Rât asociat numelui propriu (exemplu: Daniel
din Rât, Rodi din Rât, Sulti din Rât etc.). Acest fenomen este frecvent întâlnit în zonă, antroponimele
fiind strâns legate de toponime: Anuța din Copăcel, Victoria din Poiană, Anton di su Dos, Aurica di la
Loagăr, Ion din Deal, Tinu din Leanca, Ionel din Lazuri, Anica di pă Hagău, Octavian di su Piatră etc.
4
arabile/pășuni care erau folosite în acest scop în trecut, precum și suprafață netedă cu aspect
de câmpie (șes) legitimează denumirea.

La Pomăt – toponim construit din prepoziția simplă ,,la” și substantivul ,,pomăt” cu

sensul de suprafață acoperită cu pomi fructiferi. Termenul ,,pomăt” (literar ,,pomet”) este un
substantiv colectiv care a dat denumirea nu doar locului situat în satul Jac, ci și altor elemente
înconjurătoare: valea care traversează zona a primit ulterior denumirea Valea Pomătului,
locuitorii zonei sunt apelați de pe Valea Pomătului și inclusiv castrul Roman situat la Moigrad
(Castrul Porolissum) este cunoscut de către localnici drept La Pomăt și nu cu denumirea de
Porolissum, din cauza învecinării cu locul din Jac numit La Pomăt.

Pă Tulca – toponim compus din prepoziția simplă ,,pe”, sub forma regională ,,pă” +
un substantiv toponimizat ,,tulcă”, articulat hotărât, cu articolul enclitic ,,-a”. Denumirea de
tulca asociată locului din satul Lupoaia este puțin mai greu de explicat. Toponimul
desemnează un areal locuit de o populație de etnie rromă încă de la primele atestări ale
rromilor în comună. Unii cercetători ai locului (prof. în înv. primar Ience Traian) susțin că
denumirea ar proveni de la substantivul turcă (=un joc popular, practicat de rromi, cunoscut și
sub denumirea de capră, brezaie) și prin metonimie, locul a primit denumirea obiceiului.
Interesant la acest toponim este că a păstrat o formă articulată, lucru destul de rar întâlnit în
această zonă.

Su Dos – toponim alcătuit din prepoziția simplă ,,sub” și substantivul comun ,,dos”.
De remarcat este elidarea consoanei finale ,,b” din structura prepoziției ,,sub” și gradul de
,,sudare” a acesteia cu substantivul. Dacă în cazul altor toponime care au în structură
prepoziții (ex.: În Rât, La Pomăt) prepoziția se pierde în momentul inserării termenului în
context (Rodi din Rât, Vasile din Pomăt, O vuit tot Râtu când s-o auzit vestea), în cazul
acestui toponim, prepoziția se păstreză în orice ipostază: Anton di Su Dos, Am mers Su Dos,
O vuit tot Su Dosul când s-o auzit vestea). Denumirea de Sub Dos este alocată unei zone
amplasate peste valea Agrijului, la care se ajunge mai greu (pe drumuri lăturalnice sau peste
punți) motiv pentru care i-a fost atribuită denumirea de dos, moștenit din latinescul dossum,
cu sensul de ,,Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe
etc”.9

9
DEX, 2005, pag. 328.
5
 Așa cum se poate observa, toate aceste toponime sunt formate dintr-o prepoziție
simplă, specifică acuzativului: „la”, „în”, ,,sub” + un substantiv comun cu formă de
nominativ-acuzativ, care devine propriu prin procesul de „toponimizare” (vezi nota 2).

Cu privire la numele topice alcătuite dintr-un grup de cuvinte, se poate remarca faptul
că acestea sunt alcătuite, în general dintr-un prim termen care are formă de nominativ-
acuzativ și este, de obicei, un termen entopic, urmat fiind de un al doilea termen, în
majoritatea cazurilor, provenit dintr-un antroponim, care are formă de genitiv, al cărui aticol
apare enclitic sau proclitic.
Majoritatea toponimelor de acest fel s-au format pornind de la un antroponim, deci pe
baza relațiilor de proprietate. Aceste denumiri au fost stabilite în funcție de proprietarul acelui
teritoriu, toponimele fiind alcătuite, în general, dintr-un termen entopic urmat de numele de
familie al proprietarului sau, în unele cazuri, de porecla acestuia. Astfel, remarcăm existența
câtorva toponime formate din termen entopic + forma de genitiv al celui de-al doilea termen,
care provine dintr-un substantiv comun sau dintr-un substantiv propriu, al căror articol apare
enclitic sau proclitic. În cele ce urmează, am realizat o clasificare a acestor denumiri
toponimice cu formă de genitiv în funcție de poziția articolului. Această clasificare cuprinde
toponime cu formă de genitiv cu articol enclitic și toponime cu formă de genitiv cu articol
proclitic.
a)Toponime cu formă de genitiv cu articolul enclitic – Majoritatea toponimelor de tip
sintagmă au această structură și anume: substantiv articulat enclitic + substantiv la genitiv
articulat enclitic (Pietrile Popii, Drumu Morii, Coastea Țâculi, Valea Pomătuli, Togu Borzî,
Viile Jaculi, Pemnița Monuli, Podu Lupoii, Iezlea Capri, Valea Vranițî, Viile Cloparuli etc).
De remarcat este articolul genitival care nu apare în forma literară -lui/-ei, ci de forme
specifice subdialectului crișean: Tâculi în loc de Țâcului, Capri în loc de Caprei, Vranițî în
loc de Vraniței etc. De remarcat, de asemenea este si tendința de a forma genitivul la feminin
în ,,î”: Vranițî, Borzî.
Inclusiv numele unui sat din comună – Viile Jacului este compus după această
organizare morfologică (Viile Jaculi) – toponim alcătuit dintr-un substantiv comun simplu, cu
formă de plural, articulat cu articolul hotărât ,,-le” + un nume propriu (Jac) articulat cu
articolul hotărât enclitic ,,-lui” (Jacului), care este numele unui alt sat din comună. În limbajul
uzual al oamenilor, se utilizează forma Jaculi, în loc de Jacului, aticolul pierzând sunetul ,,u”,
lucru specific subdialectului crișean. Satul (acum un cătun unde mai locuiesc 3 familii) era

6
odinioară în administrația Jacului și unde oamenii obișnuiau să cultive vița-de-vie, motiv
pentru care i s-a conferit această denumire.
Nu există un număr mare de toponime care s-au format prin asocierea cu un
antroponim. Toponime precum:, Coastea Țâculi, Viile Cloparuli, Pemnița Monuli sunt dintre
puținele existente. Majoritatea sunt toponime care sunt compuse din două substantive
comune, devenite proprii prin toponimizare: Valea Iezerului, Valea Vranițî, Pietrile Popii,
Drumu Morii, Ieslea Caprii, Popasu Romanilor, Dealu Pomătuli etc. În ceea ce privește
toponimele provenite din antroponime sau toponime propriu-zise, acestea s-au format dintr-un
substantiv comun, de regulă, un termen entopic urmat de numele de familie al proprietarului.
Acest fenomen se poate remarca în următoarele denumiri toponimice:

Coastea Țâculi (subst. comun, articulat hotărât cu articol enclitic, formă literară: coasta +
antroponimul Țâcu – articulat cu articol genitival, poreclă dată unui om din sat care locuia pe
ulița ce azi se numește Coasta Țîculi)

Pemnița Monuli (subst. comun, articulat hotărât cu articol enclitic, formă literară pivniță, +
antroponimul Monu- articulat cu articol genitival, numele unui evreu din satul Jac, ce și-a
construit un beci în pădure pentru a-și depozita vinurile. Ulterior acea zonă forestieră a rămas
cunoscută sub denumirea de Pemnița Monuli.

Viile Cloparuli (subst. comun simplu, formă de plural, articulat cu articol hotărât enclitic +
antroponimul Cloparu, articulat cu articol genitival – porecla unui om din satul Brebi care
deținea vii între două păduri (Săcăturile Brebilor și Iezer), motiv pentru care acea zonă –
acum o poiană goală - poartă această denumire.

Din seria toponimelor construite din două substantive comune care au suferit un
proces de toponimizare, importante din punct de vedere morfologic sunt următoarele:

Ieslea Capri – toponim format din două substantive comune simple, ambele la singular, din
care ambele sunt articulate hotărât enclitic și al doilea cunoaște marca de genitiv. De
remarcat este forma de genitiv, atipică (capri în loc de caprei). Este printre puținele toponime
în care ambii termeni sunt la feminin. Denumirea desemnează un loc din pădurea satului
Creaca, unde cândva erau amplasate ieslele unde erau hrănite caprele de pădure. Ulterior
întreaga zonă de pădure a primit această denumire.

Pietrile Popii – toponim construit din două substantive comune simple, ambele la plural,
articulate cu articol hotărât ,,-lui”, respectiv ,,-i”. Printre puținele toponime care se constituie

7
cu forme de plural a substantivelor, majoritatea folosind singularul. Locul se situează la
marginea satului Creaca și desemnează un areal vast acoperit cu pietre, unde era amplasată
vechea biserică a satului.10

b) Toponime cu formă de genitiv cu articol proclitic

Toponimele cu formă de genitiv cu articol proclitic sunt mai puține la număr și spre
deosebire de alte areale, toponimele comunei Creaca, din această categorie, nu s-au format pe
baza relației de proprietate. Acestea sunt alcătuite din substantiv cu formă de
nominativ/acuzativ + articolul „lui” + antroponim. Singurul toponim de acest tip din comună,
descoperit în urma anchetei, este Groapa li Grigore. Important de menționat este faptul că
articolul se utilizează sub forma ,,li” și nu ,,lui”, ca dovadă a apartenenței zonei la arealul
subgraiului crișean. Analitismul, foarte prezent în limbajul localnicilor, nu se manifestă atât
de puternic în ceea ce privește toponimele. În structura acestora apar forme sintetice, chiar și
la antroponimele are compun aceste toponime (Togu Moldovanuli, Pemnița Monuli Viile
Cloparuli etc.). Locul desemnat de acest toponim este o câmpie, loc de pășunat și imaș de oi.
Denumirea de ,,groapă” surprinde poziționarea geografică a locului între mai multe culmi, iar
apariția antroponimului Grigore, din spusele informatorilor, se datorează unui cioban care
obișnuia să pășuneze această zonă.

2. Concluzii

În urma acestei scurte analize, ajungem la concluzia că, în ceea ce privește

particularitățile morfologice ale toponimelor din zona anchetată, numele topice sunt, în
general, provenite din substantive comune sau proprii. Ele apar fie ca termen unic, fie sub
formă de sintagme (o analiză sintagmatică ar fi utilă în acest sens).

Genul predominant al acestor denumiri toponimice este greu de stabilit, deoarece el

variază, raportul masculin/feminin fiind echilibrat. Nici neutrele nu sunt reduse ca număr, în
comparație cu alte zone dialectale. În cazul toponimelor formate dintr-un grup de cuvinte,
primul termen este, de obicei, un entopic la feminin (valea, viile, ieslea, pietrele).

În ceea ce privește cazul denumirilor toponimice de tip sintagmă, remarcăm faptul că

majoritatea sintagmelor sunt formate dintr-un substantiv cu formă de nominativ-acuzativ,
articulat hotărât cu articol enclitic, urmat de un substantiv cu formă de genitiv care are

De altfel, satul Creaca nu a fost mereu amplasat în locul actual, ci pe zona azi denumită Satul
10

Bătrân, unde se găsește și locul în discuție.

8
articolul antepus sau postpus. Cele mai frecvente cazuri sunt cele cu articol genitival postpus,
chiar și în cazul celor formate de la antroponime.

Interesant este și faptul că majoritatea toponimelor din zona anchetată au la bază

substantive comune, care prin procesul de „toponimizare” (vezi nota 2) se transformă în
substantive proprii, ce individualizează această comună.

9
 BIBLIOGRAFIE

 Cormoș, V., Județul Sălaj, Monografie, Ed. Sport Turism, București 1980
 DER – Dicționar etimologic român, 1966.
 DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, București, 2005.
 Goia, I. A. Zona Etnografică Meseș, Ed. Sport Turism, București 1982
 Mór, P. Monografia Comitatului Sălaj, Ed. Meridiane 1902
 Morariu, T., Sorcovski, V.. Județul Sălaj, Ed. Academiei RSR, București 1972
 Roman, Chende, Toponimie. Din onomastica Țării Silvaniei, Zalău, Editura Silvania,
2008.
 Taloș, Susana; Ilieș Ludovica, Monografia comunei Creaca, Editura Școala Noastră,
Zalău, 2007

10