Introducere

• producţia a jucat un rol important în timpul evoluţiei

omului - cea mai rapidă dezvoltare în ultimele două
secole.
• Primele produse complexe, ex ceasurile de mână - de
meşteri cu îndemânare foarte mare - cunoştinte
teoretice limitate despre comportamentul static sau
dinamic al obiectului pe care îl realizau + unelte
rudimentare şi materiale brute a căror compoziţie,
proprietăţi fizice şi chimice nu erau cunoscute pe
deplin sau chiar deloc.
• Pentru realizarea unui produs era folosită în marea
majoritate a cazurilor energia umană sau, în unele
cazuri, puterea vântului şi a apei.
 Introducere
• Energie adecvată pentru procesele de producţie a
putut fi folosită o dată cu inventarea motorului cu
aburi.
• Întelegerea comportamentului static şi dinamic al
unor corpuri rigide şi a proprietăţilor materialelor a
început o dată cu conceptia şi apariţia primelor
echipamente automate de producţie. Aceste maşini
erau controlate de legături şi manete şi erau
propulsate, mai ales, prin curele. Ele au devenit
coloana vertebrală a fabricilor automate din zilele
noastre. Îmbunătăţiri ale proceselor de producţie au
fost aduse şi de inventarea motorului electric. În
prezent a devenit tipic ca o maşină de producţie să
posede propriul motor.
 Introducere
• Conceptul de diviziune a muncii şi de producţie pe
linie a pieselor/produselor a condus la inventarea
proceselor de producţie în masă.
• În acest fel, produse de înaltă calitate puteau fi
procurate de oameni care în general nu-şi permiteau
să cumpere produse scumpe, făcute pe comandă.
• Deoarece investiţiile făcute în implementarea
producţiei pe bandă erau mari, schimbări pentru
diversificarea gamei de produse erau foarte dificil de
făcut din punct de vedere economic. Din acest motiv,
gama de produse oferită clienţilor era redusă. De aici
şi conceptul de flexibilitate a producţiei care trebuia
să fie la curent cu cerinţelor pieţii.
 Introducere
• O dată cu invenţia tuburilor electronice şi a
tranzistorilor a devenit posibilă construirea de
controloare de proces care puteau într-o mică masură
să fie programate pentru anumite operaţii necesare
producţiei. O realizare majoră în automatizarea
proceselor de producţie a fost făcută în 1947, când a
fost construită prima maşină cu control numeric
(CN), la Massachusetts Institute of Technology. Era
pentru prima dată când combinaţii de echipamente
fizice, electronice (hardware) şi programe (software)
erau folosite cu succes într-o singură unitate de
control.
 Introducere
• o dată cu apariţia tehnologiilor de realizare pe scara
largă a tranzistorilor şi a altor circuite electronice
(VLSI – Very Large Scale Integration), familii de
minicalculatoare şi microcalculatoare au început să
fie folosite în controlul proceselor de producţie.
• calculatoare - pot fi adaptate foarte uşor unui anumit
proces de producţie printr-un simplu program.
• automatizarea proceselor de producţie a impulsionat
procesul de dezvoltare, a devenit evident că
tehnologiile convenţionale nu mai făceau faţă
cerinţelor pieţii. ->> calculatoarele aveau cel mai
mare potenţial pentru îmbunătăţirea operaţiilor
implicate în producţie. ->> noţiunea de Computer
Integrated Manufacturing (CIM).
 Introducere
• Pentru controlul unui proces de producţie cu ajutorul
calculatorului, maşinile-unelte implicate au nevoie de
interfeţe speciale pentru a fi compatibile cu acesta. În
plus, operatorii umani trebuie să fie capabili să
comunice cu calculatorul, de aceea numeroase
tehnologii au fost şi sunt dezvoltate pentru
comunicarea om-maşină (procesare grafică, procesare
de imagini, construire de baze de date inginereşti,
modelare, simulare, programare, senzori etc.). Aceste
tehnologii au cicluri de viaţă foarte scurte, şi pentru
acest motiv este foarte greu să le evaluezi importanţa.
În multe cazuri, evoluţia unor astfel de tehnologii este
aşa rapidă, încât sisteme concepute acum câţiva ani
sunt acum pur şi simplu piese de muzeu
 Introducere
• Calculatorul a avut şi are un impact substanţial în
aproape toate activităţile dintr-o fabrică. Adesea,
introducerea calculatoarelor a schimbat structura
organizaţională a departamentului respectiv şi a făcut
necesară adoptarea unor structuri manageriale
complet noi. Cum un calculator este capabil să
efectueze munci repetitive într-un mod eficient, multe
funcţii manageriale s-au schimbat dramatic.
• Viitorul dezvoltării tehnologiei calculatoarelor în
procesul de producţie nu poate fi prezis. Va depinde
de diferite aspecte, inclusiv de dezvoltarea
echipamentelor fizice şi a programelor de calculator,
de posibilitatea de a simplifica şi a standardiza
procesele de producţie etc.
 Definitie
• Este destul de greu de definit ce este practic CIM.
Părerile specialiştilor nu sunt unanime în definirea
acestei noţiuni. CIM a fost descris ca fiind orice, de la
o filsofie de producţie şi până la un program specific
de calculator folosit într-o maşină cu control numeric.
De exemplu, Johansen şi colaboratorii propun un
model CIM care include toate mijloacele de
comunicare dintr-o companie, aplicaţiile pe
calculator, inclusiv planificarea materialelor,
controlul calităţii, sistemele de inspecţie şi
managementul informaţiilor (colectare, stocare şi
• folosire).
 Definitie
• Termenul CIM poate fi utilizat pentru a defini
integrarea ingineriei, economiei, producţiei şi
managementului funcţiilor unei companii, de la
conceperea şi până la distribuirea unui nou produs.
Acest termen derivă din cartea lui Harrington (1973 –
Computer Integrated Manufacturing) şi în care acest
termen a fost folosit pentru prima oară în relatie cu
CAD (Computer Aided Design) – proiectare asistată
de calculator şi CAM (Computer Aided
Manufacturing) – producţie asistată de calculator.
Nucleul cărţii era însă bazat pe CAM. Până la
începutul anilor 80, în SUA şi Japonia circula o
definiţie a CIM, restrânsă doar la producţie şi la
dezvoltarea de noi produse, în care CIM = CAD +
CAM.
 Definitie
• O dată cu evoluţia/integrarea calculatoarelor în
procesul de producţie, au aparut noi termeni:
• CAP (computer-aided planning)  această activitate
vizează generarea asistată de calculator a unui plan
pentru producerea unui nou produs. Planul procesului
trebuie să descrie operaţiile de producţie implicate şi
secvenţa acestora;
• CAQ (computer-aided quality control)  această
activitate combină toată munca de control-calitate a
unui proces de producţie. În alte cazuri, aceeaşi
activitate este numită CAT (computer-aided testing)
sau CAI (computer-aided inspection);
•
 Definitie
• PP&C (production planning and control) 
această funcţie se ocupă cu procesele
organizaţionale ale CIM, ca de exemplu,
planificarea resurselor şi materialelor necesare
producţiei, estimarea de tipuri de producţie,
controlul producţiei, etc.
 Definitie
• Aceşti termeni, împreună cu CAD/CAM
formează activităţile generale într-un proces de
producţie integrat (CIM). De aici şi o definiţie
mai cuprinzătoare a CIM-combinarea tuturor
activităţilor menţionate mai sus într-un singur
sistem:
• CIM = CAD+CAP+CAQ+PP&C
 CAD/CAM PP&C
(proiectare [ i produc]ie as is tat\ de calculator) Planificarea s i
controlul productiei
CAD
proeictare as is tat\
de calculator
Planificarea resurs elor
necesare

CAP CAQ Planificarea materialelor

Computer Aided Proces s Computer Aided necesare
Planning Quality Control
(planificarea proces elor (Controlul calit\ ]ii
as istat\ de calculator) as istat Es timarea timpilor
de calculator) de produc]ie

CAM Controlul
(Produ]tie as is tat\ produc]iei
de calculator)

CIM
(Computer Integrated Mnufacturing)
 CIM
• În multe companii, iniţial CIM se concentrează doar
pe integrarea calculatoarelor în procesul de producţie.
Alte funcţii sau operaţii sunt apoi legate de producţie.
De aceea, nucleul CIM poate fi considerat element de
producţie. Cartea lui Harrigton se referea la CIM ca
integrarea calculatoarelor în toate funcţiile de afaceri
ale unei companii. Termenul integrare din CIM poate
fi explicat în două feluri. În primul rând, când operaţii
sau funcţii sunt integrate, părţile componente ale
acestora nu trebuie să fie distincte faţă de întreg.
Aceasta explicaţie nu este relevantă în cazul CIM.
CIM foloseşte termenul integrare în sensul de
legătură. Toate procesele sau funcţiile de afaceri ale
unei companii de producţie sunt astfel ,,legate” între
ele, în cazul CIM, de calculator.
• CIM implementat într-o companie tinde să o
transforme într-o ,,companie fără hârtie - toate
hotărârile şi deciziile nu circulă în plicuri şi pe
hârtie, ci mai degrabă prin poşta electronică către
terminalele sau calculatoarele personale ale
angajatilor. În plus, cataloagele de standarde nu mai
sunt cărţi, ci baze de date electronice. Schiţele de
proiectare nu mai sunt ţinute sub formă de desen pe
hârtie, ci ca modele CAD pe calculatoare.
Comunicarea cu exteriorul companiei (comunicarea
cu clienţii) se face nu prin comunicaţii convenţionale
(telefon, scrisori), ci mai degrabă printr-un aşa numit
proces de interschimbare date electronice – EDI
(Electronic Data Exchange), prin care calculatorul
fabricii comunică cu calculatorul clienţilor.
• CIM poate fi definit şi ca introducerea
calculatoarelor în toate sau aproape toate
activităţile implicate într-o firmă de producţie.
•
De ce CIM?
vine în întâmpinarea competiţiei acerbe între companiile
dintr-o economie de piaţă sănătoasă. Aceste presiuni de
pe piaţă se pot materializa prin reduceri sau creşteri.
Reduceri înseamnă reducerea timpilor de producţie,
timpilor de livrare, a costurilor şi reducerea pieselor din
inventar. Creşterea se referă în principal la calitatea
produselor şi a răspunderii faţă de clienţi.
• CIM practic se ocupă de manevrarea informaţiilor. Acest
lucru poate fi explicat printr-un exemplu.
• posibilitatea de a-şi desena singuri produsele pe unele din
calculatoarele din sălile de prezentare (customer-driven
manufacturing). De exemplu, clientul îşi poate desena
autoturismul, iar producătorul promite livrarea acestuia
într-un număr de zile. Pentru producător, CIM dă
posibilitatea alegerii proceselor logistice, organizatorice
şi de producţie necesare pentru a realiza comanda
clientului.
 De ce CIM?
• folosirea cât mai bună a datelor şi informaţiilor.
Aceasta presupune în primul rând organizarea şi
coordonarea informaţiilor, care poate fi realizată prin
construirea de baze de date electronice. În al doilea
rînd, aceste date sau informaţii trebuie să fie
disponibile în orice moment şi într-un mod facil.
• facilitarea comunicării în interiorul unei companii. O
organizaţie de producţie poate să fie controlată în
mod efectiv, doar dacă cel care efectuează
coordonarea şi controlul este la curent cu ceea ce se
întâmplă în interiorul acesteia. De multe ori, folosind
metode convenţionale, timpul necesar colectării şi
analizării datelor este relativ mare, astfel încât în
momentul când rapoartele sunt gata, pot trece până la
două săptamâni, timp în care procesele din compania
respectivă se pot schimba radical.
 CAD/CAM
• CAD – Computer Aided Design, şi CAM –
Computer Aided Manufacturing, sunt
tehnologii sau curente care privesc folosirea
calculatoarelor în procesele de proiectare şi
producţie. Aceste curente sunt din ce în ce mai
puternice şi tind spre integrarea tot mai strânsă
dintre proiectare şi producţie, două activităţi
care în mod tradiţional erau tratate complet
separat într-o companie de producţie.
 Definitie
• după Groover, folosirea sistemelor de calculatoare
parţial sau integral în crearea, modificarea, analiza
sau optimizarea unui proces de proiectare. Sistemele
digitale de calcul sunt în general partea fizică
(hardware) şi programele (software), necesare
realizării unui process specific pentru o anumită
companie sau fabrică. CAD hardware conţine de
obicei un calculator, una sau mai multe staţii de
lucru, tastaturi şi alte echipamente periferice (ca
de exemplu imprimante, plottere, scannere etc.),
memoria principală . Software-ul CAD conţine
programe de calculator capabile să implementeze
aplicaţii grafice pe sistem, plus alte aplicaţii pentru
alte facilităţi inginereşti necesare respectivei
companii.
 Terminal
Computer Grafic Programe de
Grafic\ pe
Calculator
Terminal
Grafic
Tas tatur\
Terminal
Tas tatur\ Grafic
Programe Utilitare
Anexe
Echipament Echipament Echipament
Periferic Periferic Periferic

CAD - Hardware CAD- Software

Sis tem CAD - Sis tem de Proiectare As is tat\ pe Calculator

 CAM
• CAM – Computer Aided Manufacturing, poate
fi definit ca folosirea sitemelor digitale de
calculatoare pentru a planifica, conduce şi
controla operaţiile unei fabrici de producţii
prin interfaţă calculator, cu acces direct sau
indirect la resursele fabricii.
 CAM
• Aplicaţiile CAM pot fi în general clasificate în două
mari tendinţe:
• - monitorizare şi control cu ajutorul calculatoarelor
digitale – care sunt aplicaţii directe, în care
calculatorul este conectat direct la procesul de
producţie în scopul monitorizării şi controlului
acestuia;
• - aplicaţii utilitare de producţie –aplicaţii indirecte, în
care calculatorul este folosit pentru suportul
operaţiilor de producţie în fabrică şi în care nu există
o interfaţă directă între acesta şi procesul de
producţie.
 Monitorizare si control
• Monitorizarea procesului de producţie cu ajutorul
calculatoarelor digitale presupune o legătură directă
între acestea, în scopul observării directe a proceselor
implicate şi a colectării de date despre acestea.
Controlul cu ajutorul calculatoarelor este puţin diferit
de monitorizare, în sensul că este vorba nu numai de
observare directă, ci şi de intervenţie în procesul de
producţie în funcţie de parametrii colectaţi. În cazul
monitorizării, controlul procesului rămâne în mâinile
unui operator uman, care poate folosi sau nu
informaţiile colectate de calculator prin observare
directă. În cel de-al doilea caz, calculatorul intervine
imediat, în funcţie de necesităţi pentru modificarea
ori corectarea procesului de producţie.
Monitorizare si control
Colectare
date
Proces ul
de produc]ie

Colectare
date
Proces ul
de produc]ie

Semnale [ i comenzi
de control
 Aplicatii indirecte-utilitare
• Pentru cea de a doua categorie de aplicaţii CAM, cea
a aplicaţiilor indirecte utilitare, computerul joacă un
rol de suport al proceselor de producţie, neavând o
legătură directă cu acestea. Calculatorul este, în acest
caz, folosit în afara liniei de producţie (off-line)
pentru realizarea de planuri, termene, previziuni,
instrucţiuni, în aşa fel încât resursele fabricii să fie
folosite în mod efficient. În aceste aplicaţii,
intervenţia umană este deseori necesară, atât pentru
introducerea de date în calculator, cât şi pentru
interpretarea rezultatelor obţinute de acesta şi pentru
a implementa comenzile în consecinţă.
 Ciclul de productie
• Dupa Groover

Concep]ia (idea) Proiectarea Realizare schi]e

produs ului produs ului produs

Clien]i/
Noi echipamente Stabilirea
Pie]e c\ rora li
s au unelte planurilor
s e adres eaz\
neces are proces ului
produs ul

Control Stabilirea
Calitate Produc]ie termenelor de
produc]ie
 Ciclul de productie
• funcţie de tipul clienţilor sau a pieţelor, pot exista
diferenţe între ciclurile de producţie a diverselor
produse - în anumite cazuri, procesul de proiectare a
produsului este realizat de client, iar produsul este
fabricat de altă companie. În alte cazuri, proiectarea şi
producţia este realizată de aceeaşi companie/fabrică.
• ciclul de producţie începe cu o idee, un concept
pentru respectivul produs.
• Acest concept sau idee este analizată, îmbunătăţită,
aprobată şi tranformată într-un plan de producţie
prin întermediul ingineriei de proiectare.
 Ciclul de productie
• Planul obţinut conţine schiţe inginereşti care arată
atât cum se poate produce acest produs, cât şi
specificaţiile de producţie. Un plan de producţie este
realizat pentru specificarea secvenţei de producţie
necesară pentru realizarea produsului. În anumite
cazuri este nevoie de cumpărarea de noi
echipamente de producţie.
• Stabilirea termenelor de producţie - este de fapt
angajamentul producătorului de a realiza o anumită
cantitate din acel nou produs până la o anumită dată.
O dată ce toate aceste detalii sunt puse la punct,
procesul de producţie poate începe.
• Procesul de producţie este urmat de controlul de
calitate al produsului respectiv şi, în caz că acesta
corespunde parametrilor ceruţi, este livrat clientului.
 Ciclul de productie
• Impactul CAD/CAM la toate nivelele
CAD - proiectare Documentare [ i s chi]are
as istat\ de automat\ cu ajutorul
calculator calculatorului a noului produs

Concep]ia (idea) Proiectarea Realizare s chi]e

produs ului produs ului produs

Clien]i/
Noi echipamente Stabilirea
Pie]e c\ rora li Planificare a proces ului
s au unelte planurilor
s e adres eaz\ de produc]ie as is tat\
neces are proces ului
produs ul de calculator

Control Stabilirea
Calitate Produc]ie termenelor de
produc]ie

Control calitate Robo]i [ i ma[ ini Automatizarea proces elor de s tabilire

as istat\ de de produc]ie automat\ a termenelor
calculator controla]i de de produc]ie, cerin]elor de materiale, etc.
calculator
 Automatizarea şi CAD/CAM
• rolul atât al automatizării, cât şi al CAD/CAM
este acela al reducerii diferitelor elemente
temporale din cadrul acestui ciclu. Realizând
acest scop, se poate mări productivitatea
muncii şi se pot ridica standardele de viaţă.
 Automatizarea şi CAD/CAM
• Există diferenţe în felul în care ciclul de producţie este
implementat în funcţie de tipul de producţie,
– producţie în flux continuu – producţie continuă dedicată unui
produs, ca de exemplu, producţia într-o rafinărie sau o uzină
chimică;
– producţie de masă – producţie dedicată unor mari cantităţi din
acelaşi produs (cu eventuale variaţii minore de proiectare), ca
de exemplu, producţia de automobile;
– producţie de serie (pe loturi) – care implică producerea unor
loturi de cantitate medie a aceluiaşi produs sau componentă;
loturile pot fi produse doar o singură dată sau în mod repetat,
ca de exemplu, producţia de încălţăminte, confecţii, cărţi;
– producţia singulară (unicat) - producerea unor cantităţi mici,
de multe ori a unui singur produs special; aceste produse sunt
de multe ori complexe din punct de vedere tehnologic, ca de
exemplu, prototipuri, industria aviatică;
 Automatizarea si CAD/CAM
Tipul de Automatizări
producţie
Flux continuu Senzori pentru măsurarea parametrilor de proces; strategii
de control şi optimizare; fabrici complet automatizate,
controlate de calculator.
De masă Linii de asamblare parţial sau total automatizate; roboţi
industriali pentru sudarea în puncte, manevrearea
produsului, încărcarea acestuia în maşină de producţie,
vopsirea cu jet, etc.; sisteme automate de manipulare a
materialelor brute; monitorizarea producţiei cu ajutorului
calculatoarelor.
De serie Maşini cu control numeric (CN), cu control numeric
(pe loturi) direct, cu control numeric pe calculator; roboţi pentru
sudarea în arc electric, manipularea pieselor componente;
sisteme integrate de producţie (CIM);
Singulară Control numeric, control numeric cu ajutorul
(unicate) calculatorului.
 Automatizarea si CAD/CAM
• În mod tradiţional, automatizarea producţiei s-a
ocupat mai mult de echipamentele folosite şi de
procesele de producţie. În contrast, CAD/CAM, în
afară de accentul pus pe folosirea calculatorului, se
remarcă prin faptul că intervine şi la nivelul
proiectării şi a planificării care preced producţia.
• Pentru a accentua diferenţa dintre automatizare şi
CAD/CAM, se poate considera următorul model
matematic (Groover şi Hughes, 1980):
• - fie T1 timpul necesar pentru a produce o unitate
dintr-un produs; acesta va fi suma tuturor timpilor
asociaţi proceselor individuale pentru fiecare
componentă a produsului, plus timpul necesar
asamblării, inspecţiei de calitate şi a împachetării
unui singur produs;
 Automatizarea si CAD/CAM
• - fie T2 timpul necesar planificării şi pregătirii
realizării unui singur lot de producţie; T2 va include
astfel timpul necesar comandării materialelor brute,
timpul necesar stabilirii timpilor de producţie şi
timpul de pregătire pentru fiecare operaţie;
• - fie T3 timpul necesar proiectării produsului; acest
timp include timpul necesar stabilirii preţului, al
proiectării de scule sau maşini speciale şi alţi timpi
pentru realizarea unor procese necesare pentru a avea
produsul gata pentru producţie.
 Automatizarea si CAD/CAM
• Doi parametrii adiţionali sunt necesari pentru
definirea acestui model matematic şi anume:
• – numărul de loturi produse pe tot parcursul
ciclului de viaţă al produsului, notat cu B;
• – numărul de unităţi produse în fiecare lot,
notat cu Q.
 Automatizarea si CAD/CAM
• Ţinând cont de acestea, timpul T pentru
producerea produsului poate fi definit printr-o
relaţie de forma:
T  BQT1  BT2  T3
• Timpul mediu necesar pe unitate de produs
poate fi definit astfel:

T2 T3
Tm  T1  
Q BQ
 Automatizarea si CAD/CAM
• Folosind cele definite mai sus, diferenţa între
automatizarea procesului de producţie şi
CAD/CAM poate fi exprimată astfel:
automatizarea este interesată în principal de
micşorarea T1 şi T2, cu accent pe timpul de
producţie al unei unităţi (T1), în timp ce
tehnologia CAD/CAM are ca principal scop
micşorarea tuturor celor trei termeni T1, T2, T3,
cu accente pe T2 şi T3.
 Realizari CAD/CAM
Sisteme iteractive de grafică
Grafică animată pe calculator
Analiza proiectării asistate pe calculator (analiza de stres a materialelor,
de temperatură, etc.)
Schiţare automată a produsului
Baze de date pentru proiectare şi producţie
Planificarea proceselor de producţie asistată pe calculator
Standarde de lucru generate de calculator
Controlul numeric al proceselor de producţie
Stabilirea automată a termenelor de producţie
Planificarea materialelor necesare procesului de producţie
Controlul numeric direct
Roboti controlaţi de calculator
Aplicaţii controlate de microprocesoare
Inspecţie asistată pe calculator (CAI – Computer Aided Inspection)
Control calitate asistat pe calculator (CAT)
 Fundamentele CAD
• CAD presupune orice tip de activitate de proiectare
care foloseşte calculatorul pentru dezvoltare, analiză
sau modificare a unui proiect ingineresc. Deci,
calculatorul este elementul esenţial al CAD.
Îmbunătăţirea continuă a performantelor acestuia a
făcut şi face posibilă dezvoltarea în timp real a
procesării de imagini, a controlului proceselor şi a
multor altor funcţii, care sunt prea complexe şi
consumatoare de resurse pentru a fi realizate manual.
Un calculator digital modern este o maşină
electronică care poate realiza operaţii matematice şi
logice după un program dinainte prestabilit.
 Fundamentele CAD
• există trei componente de bază ale unei configuraţii
fizice a unui calculator, şi anume:
• unitatea centrală de prelucrare (UCP) – cea care
reglează şi controlează operarea tuturor
componentelor sistemului şi realizează operaţiile
aritmetice şi logice.
• memoria (M) – care este formată din unităţi de
stocare a datelor în format binar; M stochează toate
datele şi înstructiunile unui program.
• sistemul de intrare/ieşire – sistem care are rolul de a
realiza comunicaţia cu diversele echipamente
periferice folosite cu respectivul calculator.
 Fundamentele CAD
• Sistemele CAD moderne sunt bazate pe grafică
interactivă pe calculator (ICG– Interactive Computer
Graphics). ICG este un system în care calculatorul este
folosit pentru a creea, tranforma şi afişa date sub formă
de imagini şi simboluri. Operatorul în ICG este
proiectantul, care comunică date şi comenzi cu sistemul
prin intermediul unor diverse tipuri de echipamente de
intrare. La rândul său, calculatorul comunică rezultatele
cu ajutorul tuburilor catodice (CRT) sau dispozitivelor
LCD. Proiectantul creează astfel o imagine pe monitor
prin introducerea de comenzi şi date, pentru apelarea
unor programe calculator stocate în memoria fizică a
acestuia. În marea majoritate a cazurilor imaginile sunt
formate din forme geometrice, ca de exemplu, linii,
puncte, cercuri, etc.
 Fundamentele CAD
• . În general un sistem ICG e o combinaţie de
hardware şi software
• Hardware-ul include o unitate centrală de
prelucrare – CPU, unul sau mai multe
terminale grafice, precum şi diverse unităţi
periferice ca: imprimante, scanere, plottere etc.
• Software-ul include programele de calculator
necesare implementării procesării grafice.
 Fundamentele CAD
• Deci, unul din principalele componente ale unui
sistem CAD este sistemul ICG. Cealaltă componentă
principală o constituie proiectantul uman. ICG este o
unealtă în mâinile proiectantului uman necesară
rezolvării diverselor probleme de proiectare.
Operatorul uman realizează porţiunea cea mai
potrivită intelectului uman din cadrul procesului de
proiectare, iar calculatorul prin ICG realizează sau
aplică ceea ce i se potriveste cel mai bine, şi anume
viteza de calcul, memorizarea unor largi bănci de date
etc.
 Motive pentru CAD
• - pentru mărirea productivităţii  acest lucru este
realizat ajutând proiectantul să vizualizeze produsul şi
părţile lui componente şi prin reducerea timpilor
necesari sintetizării, analizării şi documentării
procesului de proiectare;
• - pentru îmbunătăţirea calităţii unui proiect  un
program CAD permite o analiză inginerească mai
amănunţită asupra unui proiect şi mult mai multe
alternative de proiectare pot fi investigate. Erorile de
proiectare sunt de asemenea reduse datorită acurateţii
sistemului;
 Motive pentru CAD
• - pentru îmbunătăţirea comunicării  aceste lucru este
posibil datorită unei mai bune vizualizări,
standardizări şi a unei mai bune documentări a
procesului de proiectare.
• - pentru crearea unei baze de date pentru producţie 
în timpul realizării proiectului, date ca dimensiunile
produsului şi a componentelor acestuia, a materialelor
necesare realizării acestuia, costul materialelor şi
a termenelor de livrare pot fi stocate într-o bază de
date care poate fi utilizată ulterior în procesul de
producţie.
 Procesul de proiectare
• mai multe modele formale au fost realizate
pentru descrierea procesului de proiectare.
Având în vedere gama largă a situaţiilor de
proiectare, aceste modele descripţionale
prezintă variaţii mai mici sau mai mari, dar
toate modelele sunt de acord că procesul de
proiectare este un proces care se desfăşoară
pas cu pas.
• Unul din cele mai simple modele ale
procesului de proiectare este cel prezentat de
Shigley
 Procesul de proiectare

Recuno[ terea Definirea

neces i]\ tii Sinteza
problemei
produs ului

Analiz\ [ i
optimizare

Evaluarea Prezentarea
proiectului proiectului
 Procesul de proiectare
• Un model al procesului de proiectare mai detaliat este
propus de Pahl şi Beitz în 1984
• - înţelegerea procesului de proiectare, care presupune
colectarea tuturor informaţiilor referitoare la cerinţele
şi constrângerile de proiectare şi descrierea acestora;
• - proiectarea conceptuală, care presupune
identificarea funcţiilor ce trebuie incluse în proiect şi
dezvoltarea unor soluţii corespunzătoare;
• - proiectarea pe ansamblu, în care soluţia conceptuală
este dezvoltată în detaliu;
• - proiectarea în detaliu, care presupune specificarea
tuturor detaliilor de proiectare cu toleranţe,
materialele
Procesul de proiectare Proces

In]elegerea proces ului

de proiectare

Specifica]ii

Identificarea problemelor es en]iale

Stabilirea func]iilor s tructurale
C\ utarea unor s olu]ii principiale

Concept

Dezvoltarea unor s chi]e [ i proiecte preliminarii

Selectarea s chi]elor optime
Evaluarea aces tora din punct de vedere tehnic [ i economic

Schi]a preliminar\

Optimizarea [ i completarea proiectului

Verificarea erorilor [ i a cos turilor
Preg\ tirea unei lis te preliminare cu componentele neces are
 Stabilirea func]iilor s tructurale
C\ utarea unor s olu]ii principiale

Procesul de proiectare Concept

Dezvoltarea unor s chi]e [ i proiecte preliminarii

Selectarea s chi]elor optime
Evaluarea aces tora din punct de vedere tehnic [ i economic

Schi]a preliminar\

Optimizarea [ i completarea proiectului

Verificarea erorilor [ i a cos turilor
Preg\ tirea unei lis te preliminare cu componentele neces are

Schi]a final\

Finalizarea detaliilor
Des ene [ i s chi]e complete
Documenta]ia de produc]ie
Verificarea documenta]iei

Documenta]ie

Solu]ia
 Procesul de proiectare
• Un model mai rafinat al procesului de
proiectare este propus de Ohsuga, în 1989
Genere
Cerin]e pentru
produc

Cons truie[ te .................

Model 1 Model 2 M
model

Analizeaz\ [ i Analizeaz\ [ i
evalueaz\ evalueaz\
 Procesul de proiectare

Genereaz\ informa]ii Planific\ tes tul

pentru planificare, de produc]ie
produc]ie [ i tes tare

Model 2 ................. Model n

PRODUS
az\ [ i Analizeaz\ [ i Analizeaz\ [ i
eaz\ evalueaz\ evalueaz\
 Procesul de proiectare
• În acest caz, diversele stagii sau etape ale proiectării
sunt generalizate într-o formă comună, în care
proiectul este realizat printr-un proces continuu de
optimizare şi rafinare. În fazele incipiente ale
proiectării, o soluţie este propusă de proiectant.
Aceasta este evaluată din diverse puncte de vedere
pentru a se stabili dacă modelul propus coincide cu
specificaţiile tehnice. Dacă modelul este diferit de
ceea ce se cere, atunci este modificat în concordanţă
cu ce se cere. Procesul continuă până când toate
specificaţiile sunt în concordanţă cu cerinţele.
 Procesul de proiectare
• Cele trei modele prezentate abordează o
viziune tradiţională în care există mai multe
etape în procesul de proiectare. Presiunea de a
reduce costurile proiectării şi a timpilor mici
de producţie necesari companiilor dintr-o
economie de piaţă au dus la necesitatea
folosirii unor metode noi de proiectare, ca de
exemplu CAD.
 Procesul de proiectare
-aplicare CAD la modelul prezentat de Shigley
-Diversele procese care sunt realizate de sistemele CAD
pot fi grupate în patru mari grupe şi anume:
Modelare CAD
geometric\

Recuno[ terea Definirea

neces it\ ]ii Sinteza Analiz\
problemei inginereas c\
produs ului

Evaluarea [ i
Analiz\ s i Schi]are
revizuirea
optimizare automat\
proiectului

Evaluarea Prezentarea
proiectului proiectului
 Arhitectura unui sistem CAD
• Un sistem CAD conţine următoarele elemente:
• - echipamentele fizice (hardware), în care intră
calculatorul şi echipamentele sale periferice;
• - pachetele de programe (software), în care intră
programele de calculator care rulează pe hardware-ul
sistemului;
• - informaţia, care cuprinde structurile de date create şi
manipulate de pachetele de programe.
• - cunoştinţele umane.
Arhitectura unui sistem CAD
Informa]ii

Baza de date Date geometrice

Standarde

Componente
Informa]ii curente
de lucru
Schi]e Produc]ie

Func]ii

Definire Programe
model utilitare Utilizator
(operator)

Manipulare Managementul
bazei de date
Intrare

Generare Ie[ ire

Aplica]ii
de imagini
 Arhitectura unui sistem CAD
• Principalele functii
• definirea modelului şi, de exemplu, adăugarea de elemente
geometrice al unui model predefinit;
• manipularea modelului, care permite modificarea,
ştergerea sau copierea unor elemente din modelul de
proiectare;
• generarea de imagini (pentru generarea imaginilor
corespunzătoare modelului proiectat pe ecranul
calculatorului sau prin intermediul unui echipament
periferic);
• interacţiunea cu utilizatorul, pentru manipularea
comenzilor de intrare ale utilizatorului şi pentru
prezentarea rezultatului acestora;
 Arhitectura unui sistem CAD
• managementul bazei de date, pentru întreţinerea bazei
de date de cunoştinţe;
• aplicaţii (programe care nu modifică modelul
proiectat, dar sunt folosite pentru generarea unor
informaţii legate de evaluarea, analiza şi producţia
acestuia);
• programe utilitare (toate celelalte programe care nu
modifică în nici un fel modelul proiectat, dar
modifică operarea sistemului ca, de exemplu,
selectarea unităţilor de măsură sau a culorilor cu care
se va afişa modelul pe ecranul calculatorului).
 Modelarea geometrică
• modelarea geometrică este procesul de descriere
matematică a geometriei unui obiect. Descrierea
matematică asigură vizualizarea şi manipularea acelui
obiect pe un terminal grafic prin semnale şi comenzi
dintre UCP a sistemului CAD
• proiectantul trebuie să construiască imaginea grafică a
obiectului pe ecranul sistemului ICG prin introducerea a
trei tipuri de comenzi de intrare şi anume:
– - comenzi de bază, care generează elemente geometrice simple
ca puncte, linii, cercuri etc.;
– - comenzi pentru scalare, rotire sau alte transformări
geometrice ale elementelor geometrice simple;
– - comenzi pentru alipirea acestor elemente geometrice, în
scopul generării formei dorite pentru obiectul de proiectat
 Modelarea geometrica
• În timpul acestor tranformări geometrice, calculatorul
converteşte comenzile utilizatorului într-un model
matematic şi stochează aceste informaţii în fişiere de
date. Modelul este afişat pe ecran şi poate fi
reîncărcat din fişierele de date pentru eventuale
corecţii sau diferite analize inginereşti.
• Există mai multe metode de reprezentare a unui
obiect în modelarea geometrică. Cea mai simplă
dintre acestea este geometria wire-frame. Cu această
metodă, obiectele sunt reprezentate printr-o serie de
linii şi curbe ce corespund marginilor sau secţiunilor
prin obiect
Modelarea geometrica
 Modelarea geometrica
• Există trei tipuri de reprezentare în modelarea
wire-frame şi anume:
• - modelarea 2D, care permite reprezentarea în
două dimensiuni a obiectului ;
• - modelarea 21/2D, care permite reprezentarea
unor obiecte tridimensionale dacă acestea nu
prezintă pereţi interiori ;
• - modelarea 3D, care permite modelarea unui
obiect complex în trei dimensiuni.
 Modelarea geometrica
• Cea mai avansată tehnică de modelare geometrică este
modelarea solidelor (solid modelling - SM). Metoda
wire-frame reprezintă obiectele doar parţial, forma
solidă a acestora trebuind generată din modelul
respectiv. Pentru multe aplicaţii inginereşti aceste
reprezentări sunt suficiente. Având în vedere
implementarea crescândă a calculatoarelor în inginerie şi
în special în analiza inginerească sau pentru generarea
automată a specificaţiilor de producţie, un model trebuie
să fie reprezentat cât mai complet posibil. Technica de
modelare a solidelor a fost dezvoltată tocmai cu acest
scop. Aceasta presupune trecerea de la reprezentările
convenţionale cu linii şi curbe (2D) sau suprafeţe (21/2D,
3D) la reprezentarea prin forme folosind solide tri-
dimensionale.
 Modelarea geometrica
• Există două abordări ale SM şi anume:
• - construcţia prin blocuri (Constructive solid
geometry CSG) – metodă ce permite utilizatorului
folosirea unor primitive grafice ale unor modele
solide (ca de exemplu paralelipipede, sfere,
cuburi, cilindrii, piramide, etc.) care pot fi folosite
la construirea modelului
 Modelarea geometrica
• - reprezentarea prin feţe (Boundary
representation) care presupune că utilizatorul
trebuie să deseneze mai multe vederi ale
modelului, împreună cu liniile de interconectare
între acestea
 Analiza inginereasca
În formularea fiecărui tip de proiect din inginerie este necesară o
foarte complexă analiză. Analiza poate presupune analiza
proprietăţilor materialelor, calculele pentru transfer de căldură,
sau folosirea ecuaţiilor diferenţiale, pentru a exprima
comportamentul dinamic al sistemului sau al obiectului de
proiectat. Calculatorul poate ajuta în aceasta muncă de
analiză. Adeseori, programe specifice de calculator sunt
dezvoltate chiar de grupul de analiză pentru a rezolva anumite
probleme de proiectare. În alte situatii, sisteme comerciale pot
fi folosite în acelaşi scop. De exemplu, analiza de masă a
unui obiect presupune, în cadrul unui sistem CAD,
specificarea proprietăţilor unui obiect solid, ca de exemplu,
suprafaţa, greutatea, volumul, centrul de greutate şi momentul
de inerţie. Pentru o suprafaţă plană, calculele corespunzătoare
includ perimetrul, aria şi proprietăţile inerţiale.
 Analiza inginereasca
Această analiză se poate face folosind modelarea în element-finit. Aceasta
reprezintă poate cea mai puternică şi importanţă proprietate a unui sistem
CAD. Majoritatea problemelor în inginerie sunt nedeterminate din punct de
vedere static, adică analiza statică a acestora nu permite colectarea de suficiente
informaţii pentru comportamentul acestora. În metoda elementului finit,
obiectul de analizat este împărţit într-un număr mare de elemente finite care
formează o reţea de noduri interconectate unele cu celelalte. Folosind un
calculator, întregul obiect poate fi analizat starea de tensiuni, transferul de
căldură, vibraţiile sau alte caracteristici prin observarea comportamentului
fiecărui nod din reţea. Prin determinarea relaţiilor de comportament în diferitele
noduri, se poate ajunge la comportamentul întregului obiect. Suficiente
informaţii pot fi obţinute prin combinarea următoarelor:
- echlilibrul static pentru fiecare nod;
- mişcarea geometrică a fiecărui nod;
- analiza specifică a fiecărui nod;
 Analiza inginereasca
Evaluarea şi modificarea proiectului

Verificarea acurateţii unui proiect sau schiţe se poate face în mod simplu pe un
terminal grafic. Rutinele de autodimensionare şi toleranţe care atribuie dimensiuni
suprafeţelor sau muchiilor de prelucrat indicate de operator ajută la minimizarea
erorilor. Sistemele CAD permit chiar mărirea unor zone parţiale ale desenului
(zoomare) pentru o observare mai atentă a detaliilor şi pentru o eventuală corectare a
greşelilor. O altă tehnică importantă introdusă de sistemele CAD este stratificarea
(layering). Aceasta înseamnă, de exemplu, suprapunerea schiţei geometrice a unei piese
finite cu forma semifabricatului turnat, în acest fel putându-se observa dacă adaosurile
de prelucrare sunt suficiente pentru a acoperi dimensiunile piesei finite care să
îndeplinească toate condiţiile tehnice cerute. Pentru verificarea interferenţei unor
componente în comportarea globală a unui obiect se foloseşte tehnica analizei
dinamice. Sistemele CAD permit simularea mişcării unor mecanisme simple, ca de
exemplu mecanisme de tip biela-manivelă, scripeţi, lagăre, rulmenţi sau simplele gâturi
între componente, şi ajută la verificarea interferenţei dintre acestea.
Analiza inginereasca
Evaluarea şi
Modelarea modificarea
geometric ă proiectului

CAD
Analiza Schiţarea
inginerească automată

BAZA DE
DATE

Proiectarea şi Programele
realizarea de control
uneltelor, maşinilor numeric
şi sculelelor
necesare productiei
CAM
Planificarea
producţiei
Planificarea asistată de
producţiei calculator (CAP)

Relaţia între baza de date şi CAD/CAM.

 Avantaje ale folosirii CAD/CAM
Există foarte multe avantaje ale folosirii CAD/CAM, dintre care doar câteva pot fi
măsurate cu uşurinţă. Unele avantaje sunt indirect măsurabile, ele reflectându-se doar în
îmbunătăţirea muncii, altele sunt direct măsurabile, ca de exemplu, creşterea
productivităţii muncii de un factor K, scăderea costurilor de proiectare cu o anumită
sumă etc. Câteva dintre avantaje sunt prezentate în continuare:
- îmbunătăţirea productivităţii;
- scurtarea timpilor de producţie şi de proiectare;
- reducerea personalului uman;
- modificările specifice pentru diverşi clienţi sunt uşor de făcut;
- cotarea şi dimensionarea automată a produsului;
- acurateţea îmbunătăţită a desenelor;
- ajutorul important în realizarea documentaţiilor;
- standardizarea schiţelor;
- proiectarea mai bună;
- estimarea costurilor mai rapidă şi mai precisă;
- timpul mai redus pentru simulări;
- o mai bună comunicare între ingineri, proiectanti, manageri şi alţi membri ai
echipelor de producţie;
- mai puţine erori de proiectare;
- o mai mare acuratete în realizarea calculelor de proiectare.
 Echipamente fizice în sistemele CAD

Echipamentele fizice ale unui sistem CAD (hardware-ul) sunt

disponibile într-o gamă foarte largă de tipuri, mărimi, configuraţii şi
capabilităţi. De aceea este posibilă alegerea exactă a echipamentului de
care are nevoie o anumită companie. De exemplu, firmele de inginerie
care nu se implică în producţie, se pot axa doar pe un sistem de
proiectare, desenare sau schiţare. Firmele de producţie pot alege sisteme
CAD/CAM complete, atât pentru schitare/desenare, cât şi pentru
planificarea producţiei, a termenelor de livrare, a controlului calităţii etc.
Aşa cum s-a mai menţionat anterior, resursele hardware de care
dispune un sistem CAD sunt una sau mai multe staţii de proiectare CAD.
La rândul ei, o staţie de proiectare CAD conţine terminale grafice,
dispozitive de intrare, plottere sau alte dispozitive de ieşire şi unitatea
centrală de prelucrare (UCP).
 Sisteme
secundare
de stocare
Sta ţie de proiectare
date
Unitatea
centrala de Terminal Dispozitive
prelucrare grafic de intrare
(UCP)

Dispozitive
de ieşire

Configuraţia tipică a unui sistem CAD.

 Newman şi Sproull au definit şase reguli de bază care trebuie să fie
luate în considerare la proiectarea unui software de grafică şi anume:
- simplu– software-ul trebuie să fie simplu de folosit;
- consistent – software-ul trebuie să poată fi folosit într-o manieră
consistentă şi predictibilă pentru operatorul uman;
- complet – software-ul trebuie să nu prezinte omisiuni în ceea ce
priveşte funcţiile grafice pe care le posedă;
- robust – sistemul grafic trebuie să fie tolerant la erori mici;
- performant – sistemele grafice trebuie să lucreze rapid şi la un
nivel calitativ înalt;
- economic – programele de grafică nu trebuie să fie de mărime mare
sau să aibe cost ridicat;
În timpul operării unui sistem grafic, un operator uman efectuează o
varietate de operaţii ce pot fi clasificate în trei categorii:
- interacţiuni cu terminalul grafic cu scopul de a crea şi modifica
imagini pe ecran;
- construirea pe ecran al unui model pentru obiectul fizic considerat;
- stocarea acestui model în memoria calculatorului.
 Terminalul
grafic

Baza de Programe de Pachetul

date aplicaţii de grafică
Dispozitivele
de intrare

Staţia de lucru
CAD

Structura generală a unui software de grafică.

 Funcţiile unui pachet de grafică. Un pachet de grafică, pentru a-şi îndeplini rolul
într-un sistem grafic, trebuie să realizeze o varietate de funcţii diferite. Aceste funcţii
pot fi grupate în mai multe seturi şi fiecare set trebuie să îndeplinească un anumit tip de
interacţie între operatorul uman şi sistem. Cele mai comune seturi de funcţii sunt:
- generarea de elemente grafice  un element grafic este o entitate de bază a unei
imagini (de exemplu punctul, segmentul de dreapta, cercul, etc. sau în cazul graficii
tridimensionale sfera, cubul sau cilindrul). Acestea se mai numesc şi primitive grafice.
- transformări  transformările sunt folosite pentru a schimba imaginea pe ecranul
terminalului grafic. Acestea sunt aplicate primitivelor grafice pentru a asista şi ajuta
operatorul uman în construirea modelului grafic. Se poate menţiona schimbarea
dimensiunilor unei primitive (scalare), translaţia , rotirea imaginilor etc.
- funcţii de segmentare  acestea permit operatorului uman să selecteze anumite
părţi de imagine şi să aplice transformări numai asupra acestora.
- funcţii de control al vizualizarii imaginii  acestea permit operatorului să
vizualizeze imaginea din unghiul şi la scara dorită.
- funcţii de intrare  acestea permit operatorului să introducă comenzi şi date către
sistem. Aceste funcţii sunt în directă legatură cu dispozitivele de intrare existente în
sistem şi trebuie să fie scrise în aşa fel încât să faciliteze folosirea acestora de către
operator.
 Producţia asistată de calculator - CAM

Controlul Numeric (CN) - începuturile CAM

Multe din realizările CAD/CAM-ului îşi au originea în controlul

numeric (CN).
Acesta poate fi definit ca o formă de automatizare programabilă
în care un anumit proces este controlat de numere, litere şi simboluri.
În CN numerele formează un program de instrucţiuni realizat pentru
un anumit proces. Când procesul se schimbă, programul se schimbă
la rândul său. Acesta este marele avantaj al controlului numeric –
flexibilitatea. Este mult mai usor să schimbi nişte numere şi
simboluri într-un program, decât să schimbi echipamentul şi linia de
producţie. Controlul numeric a fost folosit cu succes într-o gamă
largă de aplicaţii, începând cu desenul tehnic, asamblarea, inspecţie,
şi până la sudarea în puncte. Însă, majoritatea aplicaţiilor controlului
numeric sunt în domeniul prelucrării materialelor.
 a) Structura generală a unui sistem de CN. Un sistem de control
numeric este format din următoarele trei părţi principale componente:
- programul de instrucţiuni;
- unitatea de control maşină (UCM);
- maşina-unealtă sau alt proces de control.

Program de Unitatea de control Maşina

instrucţiuni maşina (UCM) unealtă

SISTEM DE CN

Structura generală a unui system de control numeric.

Unitatea de control maşină (UCM). Aceasta este formată dintr-o serie de
circuite electronice şi este capabilă de a citi, interpreta şi converti
instrucţiunile program în acţiuni mecanice ale maşinii-unelte. În general,
structura unei UCM arată ca în figura
Semnalele de
ieşire către
maşina-unealtă
Unitatea de Controloarele şi
citire Bufferul de coordonatoarele de
instrucţiuni date program Maşina
unealtă
Canalele de raspuns
de la maşina-unealtă

Structura generală a unei UCM.

Maşina-unealtă sau alt proces de control. A treia componentă de bază a
unui sistem de control numeric este maşina-unealtă sau un alt proces ce
trebuie controlat. În general, o maşină unealtă, proiectată pentru a
realiza anumite operaţii conţine o masă de lucru, capete de lucru şi
motoarele necesare pentru lucrul cu acestea. De asemenea, poate
conţine elemente de tăiat, de fixare a obiectelor de prelucrat, cât şi alte
elemente auxiliare necesare în operaţiile respective.
b) Procedura de control numeric. Pentru utilizarea controlului numeric în procesul
de producţie, trebuie avuţi în vedere următorii paşi :
- planificarea procesului.Această etapă se referă la pregătirea unei liste de operaţii
necesare procesului de producţie. Secvenţele de operaţii se referă atât la procesul de
producţie în sine, cât şi la operaţiile necesare maşinii-unelte pentru obţinerea
rezultatelor dorite.
- programare parţială. . Fiecare porţiune din procesul de producţie trebuie
programată într-un limbaj pe care şi sistemul de CN îl poate interpreta, înţelege şi
executa. Operatorii însărcinaţi cu programarea parţială nu fac decât să traducă lista de
secvenţe de operaţii obţinute la planificarea procesului într-un format special. Există
două metode de programare pentru un sistemde CN şi anume:
- programarea manuală;
- programare asistată de calculator.
În programarea manuală, instrucţiunile sunt pregătite de operator într-un document
care conţine de fapt poziţiile relative şi operaţiile pe care maşina-unealtă trebuie să le
facă la un moment dat în timp, cât şi ordinea acestora. În programarea asistată de
calculator, majoritatea acestor înstrucţiuni sunt generate automat, uşurând cu mult
munca programatorului uman. În cazul unor piese cu geometrie complexă, sau
procese de producţie cu multe operaţii, avantajul celei de-a două metode este în
principal economia de resurse umane şi de timp.
- pregătirea şi verificarea suportului de introducere date (cartele perforate, unităţi de
disc etc.). În programarea manuală, programul rezultat este înregistrat manual pe
suportul de intrare (bandă perforată, cartelă perforată, bandă sau discuri magnetice etc.).
Programarea asistată de calculator aduce şi în acest caz un avantaj, prin aceea că
programul este înregistrat automat pe suportul respectiv, fără ca operatorul uman să
intervină în vreun fel. Verificarea suportului pe care s-a stocat programul de proces se
face în general prin simularea acesteia pe un calculator sau chiar pe maşina-unealtă
respectivă, folosind materiale plastice. Erorile întâlnite se corectează şi un nou suport
este pregătit. Procesul este ciclic şi se termină când nici o eroare nu mai apare în
operaţia de producţie. În general sunt necesare trei cicluri pentru ca versiunea finală,
fără erori a programului să poată fi folosită în producţie.
- producţia. Ultima etapă a procedurii de CN este producţia. Aceasta presupune
folosirea programului în procesul de producţie. Misiunea operatorului uman este aceea
de a comanda materialele brute necesare, de a le încărcă în maşina-unealtă şi de a fixa
poziţia de start a capetelor de prelucrare faţă de piesa de prelucrat. În acest moment, CN
poate prelua controlul procesului în funcţie de instrucţiunile stocate. Când piesa este
gata, operatorul poate încărca piesa următoare şi procesul continuă în acest mod.
c) Controlul mişcării în sistemele cu CN. Pentru a se putea efectua procesele de
prelucrare, un sistem de CN trebuie să aibe posibilitatea de a mişca uneltele sau
capetele de lucru şi piesa de prelucrat, una faţă de cealalta. În sistemele cu CN există
trei moduri de mişcare de bază:
- punct-cu-punct. În acest caz, scopul maşinii-unelte este să poziţioneze capul de
prelucrare la o locaţie predefinită (fig. 10.23). Viteza şi felul cum se ajunge în acea
locaţie nu contează.
x Vectorul
de mişcare

În fiecare punct se
execută o operaţie

Punctul
de plecare Piesa
y

Mişcare punct la punct.

- paralel. În acest caz, capul de prelucrat este mişcat cu o viteză controlată paralel cu
una dintre axele principale ale întregului sistem

Operaţiile sunt executate

x în timpul mişcării sculei
de-a lungul axei x sau y

Piesa
Vectorul
Punctul de mişcare
de plecare

Unealta

Mişcare parelelă cu una din axele de coordonate.

- pe contur. Mişcarea pe contur este cea mai complexă, flexibilă şi scumpă dintre
cele trei şi constă din urmărirea continuă a unui contur predefinit format din curbe
geometrice. Un sistem de CN cu mişcare pe contur este capabil să efectueze toate
cele trei miscări.

x Unealta
Piesa

Vectorul de
mişcare
y

Mişcare pe contur.
Principalele funcţii ale unui sistem CNC sunt:
- controlul maşinii unelte, care este principala funcţie a unui sistem CNC; aceasta
presupune conversia instrucţiunilor şi a programelor de lucru în mişcări ale capetelor
maşinii-unelte cu ajutorul calculatorului şi a servomotoarelor aferente;
- compensarea în timpul procesului, aceasta presupune corectarea în timp real a
mişcărilor capetelor de prelucrare în funcţie de eventualele erori sau schimbări ce pot
aparea în timpul prelucrării;
- tehnici de programare şi caracteristici de operare avansate. CNC permite
introducerea unor caracteristici de programare foarte folositoare, ca de exemplu:
editarea progamului de lucru, afişarea vectorilor de mişcare pentru capetele de
prelucrare, refolosirea unor rutine de programare existente în librării, posibilitatea de
stocare a mai multor programe de lucru etc.;
- diagnosticare. Maşinile cu CNC sunt dotate cu un sistem de diagnosticare automată a
erorilor existente în sistem (pentru a asista operatorul uman în întreţinerea şi repararea
maşinii). Principala funcţie a acestui sistem este aceea de a identifica motivele pentru
care maşină cu CNC nu mai funcţionează sau funcţionează eronat şi de a ,,anunţa”
operatorul uman că eventuale reparaţii sunt necesare. De asemenea, când o componentă
a sistemului este pe cale să nu mai funcţioneze, sistemul de diagnosticare avertizează
operatorul, pentru ca acesta să poată schimba respectiva componentă fără disfuncţiuni
prea mari pentru procesul de producţie.
Dintre avantajele folosirii CNC se pot menţiona:
- programul de lucru este transferat o singură dată către memoria
calculatorului de control;
- programul de lucru poate fi editat şi modificat direct pe sistem (după
transfer);
- CNC poate asigura conversia automată a unităţilor de măsură (a fişierelor de
lucru realizate în inch în unităţi ale Sistemului Internaţional);
- posibilitatea introducerii unor noi opţiuni de control (ca de exemplu scheme
de interpolare) conferă CNC o flexibilitate sporită;
- posibilitatea realizării unor librării de programe (scrise de operator) care pot
fi rechemate la nevoie.
Maşinile-unelte cu CN sunt recomandate numai pentru anumite operaţii.
Caracteristicile generale ale proceselor de producţie pentru care se pretează
folosirea unor maşini-unelte cu CN sunt:
- piesele sunt realizate frecvent şi în loturi mici;
- geometria pieselor este complexă;
- în timpul prelucrării sunt necesare multe operaţii simple sau complexe;
- există mult material în exces (adaosuri de prelucrare mari);
- schimbări în schiţele de proiectare sunt operate foarte des;
- piesa necesită o inspecţie tehnică de 100%.
Avantajele folosirii unui sistemde CN. În cazurile când este implementat, un
sistem de CN aduce un număr de avantaje semnificative. Câteva din aceste
avantaje sunt prezentate în continuare, cu menţiunea că acestea sunt prezente doar
în cazul sistemelor de CN implementate în domeniile şi procesele prezentate în
paragrafele precedente.
- reduceri ale timpului neproductiv. Maşinile cu CN nu au nici un fel de influenţă
asupra procesele de bază de prelucrare. Totuşi, efectul folosirii CN se manifestă
prin timpul cât maşina-unealtă este folosită în timpul procesului de prelucrare, prin
scurtarea timpilor de pregătire a prelucrării, reducerea timpilor de manevrare a
piesei, schimbarea automată a sculelor pentru anumite maşini şi aşa mai departe.
Smith şi Evans în 1977 au efectuat un studiu asupra efectului maşinilor cu CN faţă
de maşinile convenţionale. Rezultatele găsite au aratăt o scurtare a timpilor între
20% şi 80%. Timpii de prelucrare tind să se scurteze cu cât complexitatea
procesului de prelucrare creşte;
- folosirea mai puţin frecventă a mijloacelor de fixare a pieselor. Datorită faptului că
poziţionarea capetelor de prelucrare ale maşinii se face prin CN, fixarea piesei se
poate face cu costuri foarte scăzute, nefiind necesare dispozitive complexe pentru
aceasta;
- reducerea timpului de producţie. Din cauza faptului că pregătirea pentru producţie se
poate face foarte rapid, folosind CN, şi în general mai puţine etape pregatătoare sunt
necesare, timpul necesar producţiei scade;
- o mai mare flexibilitate în producţie. Folosind CN este mai uşor să adaptezi
schimbările inerente dintr-un proiect. Totodată, chiar schimbarea timpilor de producţie
şi de livrare poate fi făcută, fapt ce poate constitui la rândul s-au o creştere a
flexibilităţii procesului de producţie;
- control al calităţii îmbunătăţit. Sistemele de CN sunt binevenite acolo unde piesele
au o complexitate sporită şi unde şansele de eroare umană sunt mari. Aceste sisteme
permit obţinerea de piese cu erori de prelucrare reduse;
- inventar redus. Numărul de obiecte de inventar este redus din cauza reducerii
timpului de producţie, a elementelor de fixare, a minimizării etapelor de pregătire a
producţiei;
- spaţiu de producţie redus. De obicei o maşină cu CN poate realiza producţia mai
multor maşini-unelte convenţionale, spaţiul necesar acesteia fiind mult diminuat faţă
de metodele convenţionale.
Dezavantajele folosirii unui sistem de CN. Pe lângă avantaje, sistemele de CN
prezintă şi o serie de dezavantaje, cum ar fi:
- investiţii cu cost ridicat. Maşinile unelte cu CN reprezintă sisteme cu o
tehnologie sofisticată şi complexă. De aceea, de multe ori, costul unei asemenea
maşini poate fi foarte ridicat în comparaţie cu cele tradiţionale. Amortizarea
acestor costuri ridicate presupune o mai mare utilizare a acestor maşini faţă de cea
a celor tradiţionale;
- costuri ridicate de întreţinere. Datorită faptului că maşinile cu CN sunt mai
complexe şi sunt folosite mai intens problema întreţinerii este mai stringentă. Deşi
fiabilitatea sistemelor cu CN a fost dovedită de-a lungul anilor, costul cu
întreţinerea este de multe ori mult mai ridicat decât la cele convenţionale;
- problema găsirii şi instruirii operatorilor. Anumite aspecte ale operaţiilor
maşinilor cu CN necesită cunostinţe şi îndemânare ridicată faţă de operaţiile
convenţionale, de aceea găsirea, angajarea şi instruirea unor operatori cu aceste
calităţi tebuie să fie considerată ca un dezavantaj.
Roboţi industriali

Un robot industrial este o maşină programabilă, având anumite caracteristici

antropomorfice. De exemplu, una dintre characteristically antropomorfe tipice este
braţul. Acest braţ, împreună cu capacitatea robotului de a fi programat, face ideal
folosirea acestuia la o serie de procese de produce, ca de exemplu sudarea în puncte,
vopsirea şi asamblarea. Un robot poate fi programat să realizeze o secvenţă de
mişcări mecanice. Această secvenţă poate fi repetată la nesfârşit sau până când
robotul este reprogramat să realizeze altă operaţie.
Robotul industrial are multe atribute în comun cu o maşină-unealtă cu CN. Acelaşi
tip de tehnologie care este folosită pentru operarea unei maşini cu CN este folosită
pentru mişcarea braţului robotului. Programarea unui robot diferă însă de
programarea CN. Spre deosebire de o maşină cu CN, unde programul este stocat pe
un suport extern, la un robot programarea se stochează direct în memoria electronică
a acestuia.
Conceptul popular de robot a fost întrodus de literatura ştiinţifico-fantastică sau filme
de genul ,,Războiul Stelelor”. Asemănarea unor astfel de roboţi atât cu anatomia
umană, cât şi cu comportamentul uman, este mult exagerată. De aceea, există multe
încercări de a defini un robot care să nu mai ţină seama de aspectul antropomorfic. De
exemplu, Institutul American de Robotică a conceput următoarea definiţie:
Un robot este un manipulator multifuncţional, programabil, proiectat pentru a manipula
material, piese, scule sau alte tipuri de obiecte cu ajutorul unor mişcări programate în
scopul realizării unei largi varietăţi de procese sau prelucrări.
Structura generală a unui robot este prezentată în figura 10.31. În primul rând există un
program pe care robotul, cu ajutorul unităţii centrale de execuţie şi control, trebuie să-l
efectueze. În funcţie de acest program, unitatea de execuţie comandă servomotoarele şi
actuatoarele robotului, care la rândul lor acţionează dispozitivele mecano-electrice sau
terminaţiile braţului (mâna) cu care este dotat robotul. În tot acest timp, senzorii
robotului sunt consultaţi, iar în funcţie de datele furnizate de aceştia, unitatea de
execuţie şi control acţionează în consecinţă.
Program

Unitate centrală
de execuţie
şi control

Dispozitive Structura generală a

Servomotoare şi mecano-electrice
actuatoare unui robot industrial.
Mâinile Senzori
robotului

Obiect
Configuraţia fizică a unui robot. Actualmente, industriali iau forme şi
mărimi diferite. De asemenea, pot folosi diverse braţe şi sisteme de mişcare a
acestora. În prezent, aproape toate tipurile de roboţi industriali disponibili
comercial prezintă una din următoarele configuraţii:
- configuraţie în coordonate polare;
- configuraţie în coordonate cilindrice;
- configuraţie braţ cu încheieturi;
- configuraţie în coordonate carteziene.
Cele patru configuraţii sunt prezentate şi în figura 10.32. Configuraţia în
coordonate polare mai poartă şi numele de coordonate sferice pentru că, în
acest caz, robotul îşi poate mişca braţul într-un spaţiu descris de o sferă
parţială.
 Cele patru configuraţii de bază ale unui robot industrial:
a - în coordonate polare; b - în coordonate cilindrice; c - în braţ cu încheietură; d - în coordonate
carteziene
a Exemple de roboţi în diferite
configuraţii:
a – în coordonate clindrice,
pentru umplerea cartuşelor de
imprimantă cu cerneală; b – în
configuraţie braţ cu
încheieturi, pentru vopsirea
b subansamblelor; c – în
coordonate carteziene, pentru
poziţionarea precisă a pieselor
de prelucrat.