UNIVERSITATEA “ LUCIAN BLAGA” SIBIU

Facultatea de Drept “Simion Bărnuţiu”

Master-Administratie Publica Europeana

PRINCIPII DE DREPT PRIVAT EUROPEAN

REFERAT
Comentariu al Regulamentului CE nr. 593/2008 privind legea aplicabilă
obligaţiilor contractuale (Roma I) prin prisma principiilor de drept
internaţional privat

Prof. coordonator:
Conf.univ.dr. Adrian Circa

Student:
Bucsa Cristina

Sibiu
2017
 În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 4 iulie 2008, a fost publicat
Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului
privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I), care vizează contractele
civile şi comerciale. În elaborarea Regulamentului s-au avut în vedere soluţiile
preconizate de Convenţia de la Roma din 19 iunie 1980.
Regulamentul nr. 593/2008 a fost adoptat de Parlamentul European pe 17
iunie 2008 şi se înscrie în categoria măsurilor cu impact transfrontalier privind
cooperarea judiciară în materie civilă şi comercială, pentru asigurarea unei bune
funcţionari a pieţei interne. Alături de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al
Consiliului Europei cu privire la competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea
deciziilor în materie civilă şi comercială (Bruxelles I) şi Regulamentul (CE) nr.
864/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire la legea aplicabilă
obligaţiilor necontractuale (Roma II), acest Regulament se încadrează într-un
ansmablu normativ comunitar conceput să alcătuiească o „triadă” a dreptului
comunitar destinat să creeze un „drept internaţional privat comunitar uniform al
obligaţiilor civile şi comerciale”.1
Regulamentul se aplica obligaţiilor contractuale în materie civiă şi
comercială, în situaţiile în care există un conflict de legi intrând astfel în domeniul
de reglementare a dreptului internaţional privat. Dreptul comunitar este perceput ca
un izvor important al dreptului internaţional privat, însă regulamentul aduce câteva
elemente de noutate.2Astfel încă de la o primă vedere se poate observa că, în
privinţa domeniului material de aplicare, se păstrează concepţia Convenţiei de la
Roma, dar cu anumite precizări suplimentare, care au ca scop o delimitare mai
1
V. Muscalu, Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Comisiei privind legea aplicabilă în cazul
obligaţiilor contractual. Câmpul de aplicare. Caracterul universal. Libertatea de a alege. Legea aplicabilă în lipsa alegerii, în
Revista Dreptul, nr. 6/2009, editată de Uniunea Juriştilor din România, Bucureşti
2
P. Mayer, V. Heuze, Droit international privé, 9 edition, Editions Montchrestien, Paris, 2007, p. 21
2
exactă. Regulamentul nr. 593/2008 "se aplică obligaţiilor contractuale în materie
civilă şi comercială, în situaţiile în care există un conflict de legi. Regulamentul nu
se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă" (art. 1.alin. 1) .
Se precizează astfel clar, spre deosebire de convenţie, că regulamentul se aplică
asupra obligaţiilor contractuale civile şi comerciale cu excluderea expresă a
raporturilor juridice aparţinând dreptului public. În privinţa celorlalte obligaţii
contractuale expres excluse din domeniul de aplicare este reluată (cu o formulare
puţin schimbată) enumerarea din Convenţie, la care se mai adaugă încă două
cazuri. În toate situaţiile în care Regulamentul Roma I nu se aplică, urmează a se
face aplicarea dispoziţiilor Legii 105/1992.
În primul rând trebuie menţionată maniera în care regulamentul intervine în
domeniul conflictelor de legi. În mod tradiţional fiecare stat îşi adoptă propriile
reglementări privind dreptul internaţional privat. În anumite situaţii se adoptă
tratate internaţionale pentru asumarea unor obligaţii privind uniformizarea
anumitor aspecte de drept intern al statelor, însă în cadrul dreptului comunitar se
creează o situaţie sui generis, prin adoptarea în cadrul ordinii juridice comunitare, a
unor norme juridice privind raporturile aparţinând de altfel dreptului internaţional
privat.
Astfel, pentru a înţelege locul şi rolul Regulamentului în dreptul
internaţional public a statelor membre, trebuie cercetat locul regulamentului în
structura teoretică a dreptului internaţional privat. Fiind succesorul Convenţiei de
la Roma, reprezintă pentru statele membre un izvor al dreptului internaţional
privat, menit să atingă scopul de a unifica sistemele de drept internaţional privat a
statelor membre , alături de alte Convenţii internaţionale adoptate de acestea. 3
Aşa cum se prevede şi în Preambulul Regulamentului, scopul pentru care
acesta a fost elaborat este acela de a menţine şi de a dezvolta un spaţiu de libertate,
3
G.Badiali (1985),le droit international prive des Communautes europeennes, in
Recuiel des cours,1985,vol.II,pag.9

3
securitate şi justiţie. Astfel, pentru instituirea progresivă a unui astfel de spaţiu,
Comunitatea urmează să adopte măsuri cu impact transfrontalier privind
cooperarerea judiciară în materie civilă, în măsura necesară asigurării bunei
funcţionări a pieţei interne. Totodată, se mai arată că pentru buna funcţionare a
pieţei interne este necesar ca normele statelor membre care reglementează
conflictul de legi să desemneze aceeaşi lege naţională, indiferent de ţara în care se
află instanţa la care a fost introdusă acţiunea, în scopul îmbunătăţirii previzibilităţii
soluţiilor litigiilor, a certitudinii privind dreptul aplicabil.
Regulamentul face referire la contractele încheiate după data de 17
decembrie 2009, dată la care Regulamentul va intra în vigoare.
La aplicarea Regulamentului patricipă toate statele membre ale Uniunii
Europene,cu excepţia Danemarcei. În toate litigiile care au la bază obligaşiile
contractuale, în Danemarca încă se mai aplic ă Convenţia de la Roma din
1980,chiar şi pentru contractele incheiate după 17 decembrie 2009.
Legea desemnată de Regulament se aplică indiferent dacă este sau nu legea
unui stat membru. Astfel nu mai este necesar ca împrejurările litigiului să deţina
factori de legătură cu un stat membru sau nu. Dat fiind că Regulamentul se bucură
de aplicare universală, instanţa din orice stat european (excluzând Danemaca)
trebuie să aplice dispoziţiile Regulamentului în fiecare caz.
Potrivit articolului 3 din Regulament , contractul va fi guvernat de legea
aleasă de către părţi. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un
grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările
cauzei. Prin alegerea lor, părţile pot desemna legea aplicabilă întregului contract
sau numai unei părţi din acesta.
Părţile vor putea conveni, în orice moment, să supună contractul altei legi
decât cea care îl guverna anterior. Orice modificare efectuată de către părţi cu
privire la legea aplicabilă, care intervine ulterior încheierii contractului, nu va

4
aduce atingere validităţii formei contractului şi nu va afecta în mod negativ
drepturile terţilor.
În lipsa unei alegeri, atunci când legea aplicabilă nu poate fi stabilită nici
prin încadrarea contractului într-unul din tipurile specificate, nici ca fiind legea
ţării în care partea care trebuie să efectueze prestaţia caracteristică din contract îşi
are reşedinţa obişnuită, contractului ar trebui să i se aplice legea ţării de care este
cel mai strâns legat.
Regulamentul nu aduce atingere aplicarii dispoziţiilor dreptului Uniunii
Europene care, în anumite domenii reglementează conflictul de legi în materia
obligaţiilor contractuale. În proiectul Comisiei4 a existat o listă a actelor juridice
caew nu sunt cuprinse în Regulament, care poate fi utilizată ca ajutor la
interpretare. Însă, în raport cu alte tratate internaţionale, Regulamentul predomina.
În conformitate cu dispoziţiile art.25 din Regulament, între statele membre acesta
predomină asupra convenţiilor încheiate exclusiv între două sau mai multe state
membre, în măsura în care aceste convenţii vizează aspecte reglementate de
Regulament.
Regulamentul nu aduce schimbări notabile, în ceea ce priveşte determinarea de
către părţi a legii aplicabile contractului faţă de Convenţia de la Roma, de noutate
este doar alineatul 4 al articolului 3.
Atât Regulamentul Roma I (art.3.1) , cât şi Legea 105/1992 (art.73) oferă
părţilor o libertate suverană pentru desemnarea legii aplicabile contractului, aceasta
nu trebuie să prezinte o legătură obiectivă cu contractul încheiat. Manifestarea de
voinţă poate fi expresă sau tacită, rezultând neîndoielnic din clauzele contractuale
sau din împrejurările cauzei. În legătură cu manifestarea voinţei tacite, varianta în
limba română a regulamentului foloseşte următoarea exprimare : „să rezulte, cu un
grad rezonabil de certitudine”. O asemenea formulare poate crea unele dificultăţi,
apropiind noţiunea de manifestare tacită a voinţei de cea a voinţei ipotetice sau
4
Jurnalul Oficial L 345, 19 decembrie2002,p.1. Directivă modificată ultima dată prin Directiva 2008/19 CE
5
prezumate (aşa cum o concepea subiectivismul monist în secolele trecute). Varianta
în engleză a propunerii de regulament conţinea o expresie similară: „with
reasonable certainity”, pe când formularea din regulamentul adoptat este: „clearly
demonstrated”. Varianta franceză foloseşte următoarea exprimare: „résulte de
façon certaine”. Din coroborarea textului în franceză şi a celui în engleză, rezultă
cu claritate că legiuitorul nu a înclinat câtuşi de puţin către voinţa prezumată.
O noutate o constituie dispoziţia conţinută în art. 3 (4) - în cazul în care toate
elementele relevante pentru situaţia respectivă, în momentul în care are loc
alegerea, se află în unul sau mai multe state membre, alegerea de către părţi a unei
legi aplicabile, alta decât cea a unui stat membru, nu aduce atingere aplicării în
mod corespunzător a dispoziţiilor de drept comunitar de la care nu se poate deroga
prin convenţie, după caz, astfel cum au fost transpuse în statul membru al instanţei
competente. Se poate observa astfel extinderea la nivel comunitar a regulii de
tradiţie (consfinţită atât de sistemele naţionale de drept internaţional privat, cât şi
în vechea Convenţie de la Roma) din art. 3 (3). Prevederea analizată are ca scop
evident întărirea spaţiului juridic unic european ; aşa cum în cazul unui contract
localizat într-o singură ţară nu se poate deroga de la normele imperative din
sistemul de drept al acelei ţări şi în cazul contractelor internaţionale, localizate
(exclusiv) în spaţiul U.E., nu se poate aduce atingere (prin desemnarea de către
părţi a lex contractus) aplicării în mod corespunzător a dispoziţiilor de drept
comunitar de la care nu se poate deroga prin convenţie. În chestiunea analizată,
propunerea iniţială a Comisiei era criticabilă, aceasta deoarece conducea la o
apropiere periculoasă (creatoare de confuzii) între normele comunitare imperative
şi normele de aplicare imediată (normele de poliţie).
În art.5 al Regulamentului, se reglementează legea aplicabilă contractului de
transport, făcând distincţia între transportul de mărfuri şi transportul de pasageri. În
ceea ce priveşte interpretarea contractelor de transport de mărfuri, Regulamentul
nu urmăreşte sa aduca modificări de substanţă art.4 teza III din Convenţia de la
6
Roma. Contractele care au ca obiect principal efectuarea unui transported mărfuri
trebue considerate contracte de transport de mărfuri. Ca regulă generală, contractul
de transport este supus legii alese de parţ. Alegerea legii aplicabile este,în general.
Obligatorie, chiar daca este vorba despre un contract între consummator şi un
antreprenor. Dacă nu a fost aleasă de părţi,legea aplicabilăeste legea ţarii în care îşi
afre reşedinţa obişnuită transportatorul, cu condiţia ca locul de încărcare sau cel de
livrare sau reşedinţa obişnuită a expeditorului să fie, de asemenea, situate în ţata
respectivă.
Dispoziţiile privind transportul de pasageri sunt diferite şi determină o limită
pentru alegerea legii aplicabile de către părţi. Astfel acestea pot allege legea
aplicabilă contractului de transport de pasageri numai legea ţării în care:
o Se află reşedinţa obişnuită a pasagerului
o Se află reşedinţa obişnuită a transportatorului
o Se află sediu administraţiei centrale al transportului
o Este situat locul de plecare
o Este situat locul de sosire.
Dacă legea nu a fost aleasă de către părţi, se ia legea ţării în care îşi are
reşedinţa obişnuită pasagerul, cu condiţia ca locul de plecare,sau cel de sosire, sa
fie de asemenea situate în ţara respectivă.. Dacă nici locul de plecare nici cel de
sosire nu se află în ţara în care îşi are reşedinţa obişnuită pasagerul,se aplică legea
ţarii în care îşi are reşedinţa obişnuita transportatorul.5
În ceea ce priveşte contracte încheiate între consumatori şi profesionişti–
legea aplicabilă este ţara în care îşi are reşedinţa consumatorul, cu condiţia ca
aceasta să fie şi ţara în care profesionistul îşi desfăşoară activităţile sau ţara spre
care sunt orientate activităţile sale. De asemenea, în baza libertăţii alegerii, părţile

5
Dan Lupascu-Facultatea de drept-UniversitateaNicolae Titulescu Bucuresti,universal Juridic,2012-drept
international privat,pag.244
7
pot aplica o altă lege, cu condiţia ca aceasta să îi ofere consumatorului acelaşi nivel
de protecţie ca şi în ţara în care acesta îşi are reşedinţa;
În privinta contractelor de asigurare – în lipsa alegerii, legea aplicabilă va fi
cea a ţării în care îşi are reşedinţa asigurătorul. Totuşi, în cazul în care contractul
are o legătură mai strânsă cu o altă ţară, se va aplica legea ţării respective.
La contracte individuale de muncă – legea aplicabilă se
poate determina pe baza principiului libertăţii alegerii, cu condiţia
ca nivelul de protecţie acordat angajatului să rămână acelaşi ca în
cazul legii aplicabile în lipsa alegerii. În acest din urmă caz, legea
care reglementează contractul va fi legea ţării în care sau din care
angajatul îşi îndeplineşte sarcinile. Dacă aceasta nu poate fi
determinată, legea aplicabilă va fi cea a ţării în care este situată
unitatea angajatoare. Totuşi, în cazul în care contractul are o
legătură mai strânsă cu o altă ţară, se va aplica legea ţării
respective.
Ca şi o concluzie putem spune că Legiuitorul european a încercat prin
adoptarea Regulamentului nr. 593/2008 nu doar să asigure o măsură necesară bunei
funcţionări a pieţei interne ci şi să armonizeze regulile aplicabile în materia
contractelor. Acesta este considerat de Comisia Europeană ca fiind unul din
elementele centrale al aquis-ului comunitar în domeniul justiţiei civile.

8
BIBLIOGRAFIE:

1. V. Muscalu, Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi

al Comisiei privind legea aplicabilă în cazul obligaţiilor contractual. Câmpul
de aplicare. Caracterul universal. Libertatea de a alege. Legea aplicabilă în
lipsa alegerii, în Revista Dreptul, nr. 6/2009, editată de Uniunea Juriştilor
din România, Bucureşti
2. P. Mayer, V. Heuze, Droit international privé, 9 edition, Editions
Montchrestien, Paris, 2007
3. Jurnalul Oficial L 345, 19 decembrie2002,p.1. Directivă modificată ultima
dată prin Directiva 2008/19 CE
4. Dan Lupascu -Facultatea de drept-Universitatea Nicolae Titulescu Bucuresti,
universal Juridic, 2012-drept international privat,