SINTEZĂ GRAMATICĂ NORMATIVĂ 2016-2017

TEMA 1. PROBLEME DE NATURĂ ORTOGRAFICĂ

1.1. SCRIEREA CU 1, 2 SAU 3 I LA FINAL DE CUVÂNT

Din punct de vedere fonetic, limba română are „3 i”: vocala i, semivocala i, postconsonanta i. O
problemă ortografică fundamentală este reprezentată, în acest context, de unele diferenţe între rostire /
audiție şi scriere, respectiv de interpretarea fonetico-fonologică şi gramaticală a lui i în poziţie finală de
cuvânt.

1) Un i la final de cuvânt poate marca:

a) i final scurt postconsonantic (pronunţare foarte scurtă şi cu intensitate sonoră redusă):

pomi, elevi, lupi, unchi, străzi, ani, rupi, vezi, ceri etc.

b) semivocala i (i precedat de vocală în diftong descendent):

dai, mai, niznai, cobai, vrei, restei, clei, apoi, sloi, noi, voi, doi, roi, noroi, pisoi, cucui,
ţugui, bătui etc.

c) vocala i:

■ în cadrul unui cuvânt monosilabic, fără alt segment vocalic:

bi, ci, di, fi, li, mi, pi, si, şi, ti, ţi, zi, schi, tri, cri, gri, şti

■ în cadrul unui cuvânt polisilabic, a cărui ultimă silabă,

terminată în i, este accentuată:
aci, deși, (el albi, (el) auri, (el) auzi), (el) găsi, (el) pregăti, (el) sări, (el) scobi, (el) sorbi,
(el) sosi, (el) tresări, (el) veni, (el) vorbi etc.

■ precedat de grupul consonantic muta cum liquida

(consoană sau grup de consoane + l / r):

- substantive:
arbitri, aştri, băieţandri, căţelandri, ciocli, codri, cuscri, litri, lotri, maeştri,
maiştri, magiştri, membri, metri, miniştri, monştri, nisetri, socri, tigri, zimbri

- adjective:
acri, albaştri, alpeştri, ampli, aspri, celebri, dubli, hâtri, iluştri, integri, lacuştri,
mândri, multipli, negri, sacri, sobri, simpli, tandri, tripli

- verbe (indicativ, prezent, pers. a II-a sg.):

afli, sufli, răsufli, umfli, dezumfli, umpli, reumpli, urli, intri, reintri, consacri,
latri (nu prezintă niciodată 2 i în scriere, pentru că verbele nu se articulează)

- pronumele posesive:
noştri, voştri (nu prezintă niciodată 2 i în scriere, pentru că nu se articulează)

Din punct de vedere gramatical:

● la substantivele + adjectivele terminate în muta cum liquida, i = desinenţa de plural;
● la verbele terminate în muta cum liquida, i = desinenţa Ø de număr + desinenţa de persoana a II-a.
2) Doi i la final de cuvânt pot marca:

a) vocală + semivocală (diftongul descendent ii):

■ substantive feminine:
afirmaţii, agenţii, albii, ambiţii, aplicaţii, asociaţii, aspiraţii, bestii, bogăţii, bucurii, comisii,
concluzii, convenţii, copilării, cutii, datorii, definiţii, emoţii, explicaţii, familii, fotografii,
fruntarii, iluzii, indicaţii, jucării, lecţii, manifestaţii, melodii, mii, moşii, obligaţii, provincii,
publicaţii, relaţii, revoluţii, roşii, situaţii, şmecherii, teorii, tradiţii, victorii

■ substantive neutre:
accesorii, acvarii, artificii, beneficii, colegii, colocvii, comentarii, concedii, consilii, criterii,
detalii, domenii, domicilii, edificii, elogii, fotolii, genii, gimnazii, imperii, jurii, memorii, milenii,
municipii, oficii, omagii, onorarii, prejudicii, premii, prezidii, principii, privilegii, ravagii,
sacrificii, salarii, sanatorii, scenarii, stadii, studii, teritorii

■ substantive masculine:
barcagii, boiangii, cadii, cafegii, caftangii, camionagii, cazangii, chilipirgii, chiulangii, copii,
cusurgii, damblagii, fii, gagii, geamgii, giuvaergii, hangii, lampagii, lefegii, lustragii,
macaragii, moftangii, muşterii, palavragii, papugii, pilangii, pomanagii, reclamagii,
scandalagii, scatii, surugii, tinichigii, ţambalagii, ulii, vizitii, zarzavagii

■ adjective:
albăstrii, alburii, argintii, aurii, cafenii, fumurii, improprii, maronii, pământii, proprii,
străvezii, tuciurii, zglobii

■ verbe la indicativ prezent, persoana I și/sau a II-a singular:

apropii, îmbii, înfurii, întreţii, ţii, deţii, reţii, vii, revii, scrii, rescrii, sperii, ştii

■ verbe la conjunctiv, pozitiv și negativ, persoana a II-a singular:

să fii, să nu fii, să ştii, să nu ştii

Observaţie 1. Verbul a fi se scrie întotdeauna cu 2 i:

● la imperativ pozitiv: Fii tare, problemele o să se rezolve odată și-odată!

● la conjunctiv pozitiv sau negativ:

Să fii bun în tot ceea ce faci e o realizare.
Vezi să nu fii vizat în chestiunea aceea, alături de colegii tăi.

Observație 2. Verbul a fi se scrie întotdeauna cu 1 i:

● la infinitiv, imperativ negativ, indicativ viitor:

Să ştii că a fi domn e o-ntâmplare, vorba cântecului.
Nu fi naiv! Nu te poţi pune cu mahării din politică.
Ce va fi, va fi. Dacă vei fi admis, asta o vei şti abia poimâine.

● ca auxiliar, în componenţa unor moduri şi timpuri precum condiţionalul perfect,

conjunctivul perfect sau prezumtivul:
Dacă aş fi putut, aş fi venit şi eu la înmormântare.
Ar fi fost bine să fi reuşit şi tu, la toamnă nu se ştie ce se mai întâmplă.

2
 Du-te şi caută-l, la ora asta l-i fi găsind (= îl vei fi găsind) acasă.

Probleme pot apărea în contexte de tipul:

Conjunctiv perfect (a fi cu rol de Conjunctiv prezent, pozitiv, cu nuanţă
auxiliar) de imperativ
Să fi fost aici până la prânz, am fi Să fii aici până la prânz, mergem la
mers la cuscri cu de-ale gurii. cuscri cu de-ale gurii!

• verbe la indicativ perfect simplu, pers. I sg. (cele care la pers. a III-a sg. se scriu cu 1 i):
(eu) albii, (eu) aurii, (eu) auzii, (eu) găsii, (eu) pregătii, (eu) sării, (eu) scobii, (eu) sorbii, (eu)
sosii, (eu) tresării, (eu) venii, (eu) vorbii

Din punct de vedere gramatical:

● la substantive + adjective, i1 aparţine radicalului, iar i2 este desinenţa de plural;
● la verbe, i1 = sufix temporal de perfect simplu; i2 = desinenţa Ø de număr + desinenţa de
persoana I;
Cei doi i sunt în aceeaşi silabă, pronunţăm 2 i, scriem 2 i.

b) o vocală:

■ substantive sau adjective masculine cu forma de plural articulat (inclusiv la cele cu grupul
muta cum liquida, care la forma nearticulată sau articulată nehotărât au un singur i):

elevii, profesorii, codrii, arbitrii, iluştrii, integrii, suplii etc.

Din punct de vedere gramatical: i1 = desinenţa de plural, iar i2 = articolul hotărât.

În această situație, pronunţăm 1 i, scriem 2 i.

Observaţie. La pluralul cuvintelor încheiate cu grupul consonantic muta cum liquida, între varianta
nearticulată şi varianta articulată apar, firesc, deosebiri la scriere (scriem 2 i la forma articulată şi 1 i la
cea nearticulată), dar pronunţăm, în ambele cazuri, 1 i. Pentru ortografierea corectă, un criteriu la
îndemână în distingerea formelor este comutarea cu singularul:

Nişte arbitri fac pe integrii, fără ca miniştrii
care i-au propulsat să fie mândri de ei.
Din simpli cetăţeni, au ajuns politicieni de
frunte.
Asprii tăietori de codri nu ştiu că, de fapt,
codrii sunt mai aspri!
Un arbitru face pe integrul, fără ca ministrul
care l-a propulsat să fie mândru de el.
Din simplu cetăţean, a ajuns politician de
frunte.
Asprul tăietor de codru nu ştie că, de fapt,
codrul e mai aspru!

Altă variantă în distingerea acestor forme este comutarea cu substantive sau adjective care nu conțin acest
grup consonantic:

Din simplii cetățeni care au fost, au devenit Din obișnuiții cetățeni care au fost, au
politicieni de frunte. devenit politicieni de frunte.

c) vocală + vocală (două vocale în hiat):

■ verbe la indicativ perfect simplu, pers. I sau a III-a: mie îmi prii, el se sfii, el pustii, el înmii

Din punct de vedere gramatical: i1 = radical, (pusti-); i2 = flectiv: a) sufix de indicativ perfect simplu + b)
desinenţă bimorfematică Ø: desinenţă de sg. Ø ; desinenţă de pers. a III-a Ø (compară cu: pusti-i-Ø-i;
pusti-iØ-şi, pusti-i-Ø-Ø, pusti-i-ră-m, pusti-i-ră-ţi, pusti-i-ră-Ø).
În această situație, pronunțăm 2 i, scriem 2 i.

3
 3) Trei i la final de cuvânt pot marca:

a) vocală + vocală:
■ pluralul articulat al substantivelor sau al adjectivelor masculine terminate, la nearticulat, în
diftongul ii:

copiii, geamgiii, auriii, propriii, zglobiii etc.

Din punct de vedere gramatical: i1 face parte din radical, i2 este desinenţa de plural, i3 este articolul
hotărât. În această situație, pronunţăm 2 i, scriem 3 i.

b) vocală + vocală + semivocală:

■ verbe la indicativ perfect simplu, pers. I: mă sfiii, eu pustiii, eu înmiii

Din punct de vedere gramatical, i1 face parte din radical, i2 şi i3 = flectiv format din: i2 sufix modal-
temporal de indicativ perfect simplu + desinenţă Ø de sg.; i3 desinenţă de pers. I (compară sfi-i-Ø-i cu sfi-
i-Ø-şi, sfi-i-Ø-Ø, sfi-i-ră-m, sfi-i-ră-ţi, sfi-i-ră-Ø). În această situație, pronunțăm 3 i, scriem 3 i.

Observaţie finală. Majoritatea verbelor de conjugarea a IV-a terminate în i (excepţie: a înmii, a pustii, a
sfii, a prii) se scriu cu un singur i la infinitiv şi la timpurile formate cu ajutorul infinitivului:
● infinitiv: A şti să te porţi în societate este o condiţie sine qua
non pentru integrarea în lumea selectă la care ai visat mereu.
● imperativ negativ: Ia nu mai şti tu atâtea, că mă enervezi!
● indicativ viitor: Când vei şti materia, vei trece.

ADDENDA. Modurile şi timpurile personale ale verbelor a se sfii, a prii.

A SE SFII

INDICATIV

Nr. Ps. Prezent Perfect Perfect Imperfect Mai-mult- Viitor

simplu compus ca-perfect

I mă sfiesc mă sfiii m-am sfiit mă sfiam mă sfiisem mă voi sfii

SG II te sfieşti te sfiişi te-ai sfiit te sfiai te sfiiseşi te vei sfii

III se sfieşte se sfii s-a sfiit se sfia se sfiise se va sfii

I ne sfiim ne sfiirăm ne-am sfiit ne sfiam ne sfiiserăm ne vom sfii

PL II vă sfiiţi vă sfiirăţi v-aţi sfiit vă sfiaţi vă sfiiserăţi vă veţi sfii

III se sfiesc se sfiiră s-au sfiit se sfiau se sfiiseră se vor sfii

CONDIŢIONAL CONJUNCTIV IMPERATIV

Nr. Ps. Prezent Perfect Prezent Perfect -

I m-aş sfii m-aş fi sfiit să mă sfiesc să mă fi sfiit -

4
SG II te-ai sfii te-ai fi sfiit să te sfieşti să te fi sfiit sfieşte-te! /
nu te sfii!

III s-ar sfii s-ar fi sfiit să se sfiască să se fi sfiit -

I ne-am sfii ne-am fi sfiit să ne sfiim să ne fi sfiit -

PL II v-aţi sfii v-aţi fi sfiit să vă sfiiţi să vă fi sfiit sfiiţi-vă! / nu
vă sfiiţi!

III s-ar sfii s-ar fi sfiit să se sfiască să se fi sfiit -

Observație. Același tipar de conjugare îl urmează verbele a (se) pustii, respectiv a (se) înmii.

A PRII

INDICATIV

Nr. Ps. Prezent Perfect Perfect Imperfect Mai-mult- Viitor

simplu compus ca-perfect

I - - - - - -
SG II - - - - - -

III prieşte prii a priit pria priise va prii

I - - - - - -
PL II - - - - - -

III priesc priiră au priit priau priiseră vor prii

CONDIŢIONAL CONJUNCTIV IMPERATIV

Nr. Ps. Prezent Perfect Prezent Perfect -

I - - - -
SG II - - - -

III ar prii ar fi priit să priască să fi priit priască

I - - - - -
PL II - - - - -

III ar prii ar fi priit să priască să fi priit priască

Observaţie. Verbul a prii este un verb intranzitiv, unipersonal (pers. a III-a), şi apare exclusiv în
combinaţie cu dativul.

Exemple: Mie îmi prii excursia la mare. Mie îmi priiră mulţumirile tale.
Nouă ne prii materialul cules de tine. Nouă ne priiră sfaturile tale.

5
 1.2. UTILIZĂRI SELECTIVE ALE CRATIMEI

a) Marchează rostirea într-o singură silabă a două părţi de vorbire diferite. Una dintre situațiile prototipice
care generează probleme este reprezentată de pronumele personale neaccentuate (de exemplu: mi, ţi, i, ni,
vi, li), care se leagă cu cratimă atunci când:

● precedă un verb auxiliar la indicativ, la perfect compus sau la condiţional-optativ, prezent sau
perfect:
Mi-am spart capul zilele trecute.
Dacă ţi-ai făcut de lucru, acum suportă consecinţele.
Că oricum nu i-ai fi dat pace, asta e clar.
Atenţie la formele: *vi-ar, *vi-o, *ni-ar, *ni-o. Acestea sunt incorecte gramatical (formele
corecte sunt: v-ar, v-o, ne-ar, ne-o)!

● precedă verbul a fi la indicativ prezent, persoana a III-a singular, în varianta de pronunţare

rapidă (este → e → i):
Nu mi-i (= îmi este) ruşine să recunosc fapta.
Dacă ţi-i (=îți este) dor, mai dă un telefon din când în când.
Mă tem că i-i (= îi este) lehamite de atâta hărmălaie.

● precedă auxiliarul vei în pronunţare rapidă (vei → i):

Dacă nu mi-i (= mă vei) găsi acasă, lasă plicul vecinului.
Când ţi-i (= îți vei) aminti de părinţi, vizitează-i.
Abia mâine i-i (= îi vei) lua de la aeroport şi i-i (= îi vei) duce la hotel.

Probleme pot apărea în special la false omonimii de tipul:

Dacă li-i da de ştire, o să vină. (= Dacă l-i vedea, spune-i şi lui să
dacă le vei da de ştire = pron. pers., nr. vină. (= dacă îl vei vedea = pron.
pl. + auxiliarul de viitor vei) pers., nr. sg. + auxiliar de viitor vei)
Li se duce faima de reclamagii. (li = Li-i duce securea, că-i a lor. (le vei
pron. pers., f. neacc., urmat de verb în = pron. pers., f. neacc. + auxiliarul
formă reflexivă) de viitor vei)

b) Leagă adverbele temporale compuse nesudate:

alaltăieri-dimineaţă, alaltăieri după-amiază, alaltăieri după-masă, alaltăieri-seară, astă-noapte,

astă-toamnă, astă-vară, azi-dimineaţă, azi după-amiază, azi după-masă, azi-mâine, azi-noapte,
dis-de-dimineață, după-amiază, ieri-dimineaţă, ieri-seară, mâine-dimineaţă, mâine-noapte,
mâine-poimâine, mâine-seară, poimâine-dimineaţă, poimâine după-amiază, poimâine-noapte,
poimâine-seară.

c) Leagă majoritatea substantivelor compuse dintr-un substantiv şi un adjectiv, inclusiv substantivele

proprii:

agent-şef, amor-propriu, barbă-albastră, bun-platnic, bun-rămas, bună-credinţă, bună-creştere,

bună-cuviinţă, burtă-verde, chestor-şef, prim-ministru, prim-plan, prim-procuror, prim-secretar,
prim-solist, prim-viceprim-ministru, primă-doamnă, proastă-creştere, proces-verbal, rea-voinţă,
redactor-şef, sânge-rece, sergent-major, Harap-Alb, Făt-Frumos etc.

Observație 1. Substantive precum: bun-platnic, rău-platnic, prim-ministru, prim-plan, prim-

procuror, prim-secretar formează pluralul numai la al doilea element: bun-platnici, rău-platnici,
prim-miniștri, prim-planuri etc.

6
 Observație 2. Substantive precum: agent-șef, comisar-șef, redactor-șef, sergent-major, Făt-
Frumos formează pluralul la ambele elemente: agenți-șefi, comisari-șefi, redactori-șefi, sergenți-
majori, feți-frumoși.
Observație 3. Substantive precum barbă-albastră, burtă-verde, pierde-vară, gură-cască etc. au
forma de plural omonimă cu cea de singular: niște/ unor barbă-albastră, burtă-verde, pierde-
vară, gură-cască, coate-goale, mațe-fripte.

d) Leagă articolul hotărât enclitic sau desinenţa de cuvintele greu flexionabile, în cazul împrumuturilor şi
numelor de locuri a căror finală prezintă deosebiri între pronunţie şi scriere sau în cazul substantivelor
provenite din abrevieri:

cowboy-ul / cowboy-i; dandy-ul / dandy-i ; site-ul / site-urile; show-ul; bleu-ul;

DJ-ul, pH-ul, RATUC-ul

Observație. Nu se despart prin cratimă (implicit, nu se scriu separat):

a) prefixele şi prefixoidele: a-, dez-, maxi-, mini-, ne-, non-, post-, pre-, pseudo-, super-, supra-,
ultra- etc.:
minivacanţă, viceprimar, subsecretar, ultraperformant, postcomunist, supereroi etc.
(excepţii: ex-ministru, ex-preşedinte, post-mortem, post-partum, post-restant, post-scriptum).
b) adjectivele neologice care au în componență elemente de compunere: aeroportuar, autocopiativ,
cronofag, electrocasnic, heliomarin, neoliberal, sociocultural etc.
c) adjectivele provenite din adverb + adjectiv: binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor,
clarvăzător, preafericit, răufăcător, răuvoitor etc.
d) adverbele de timp: întruna, altădată, deodată, demult, odată.
e) pronumele posesive de tipul: sa, săi;
f) adjectivele pronominale nehotărâte: vreo, vreun.
g) unele substantive compuse: pursânge, scurtcircuit.

1.3. UTILIZAREA VIRGULEI ÎN PROPOZIŢIE ŞI FRAZĂ

I. A. În propoziţie, virgula desparte:

1. două sau mai multe părţi de propoziţie de acelaşi fel, aflate într-un raport de coordonare prin
juxtapunere. Ex:
- două sau mai multe subiecte: Dintre cei prezenţi rămân miniştrii[,] primarii[,] consilierii[,]
generalii şi arbitrii, iar cei care pleacă sunt ageamiii[,] hazliii[,] fistichiii.;
- două sau mai multe complemente directe: Actorul inventează pe loc biografii[,] destine[,]
frânturi de viaţă pe care le aşază în cadre autentice.

2. părţile de propoziţie de acelaşi fel, coordonate prin joncțiune:

a. copulativ, când sunt legate prin:
- conjuncţia nici: Neavând bani[,] nici relaţii, şi-a încheiat prematur cariera politică.
- cuplurile conjuncţionale nu numai… ci şi; nu numai… dar şi: Nu numai arbitrii[,] dar și
jucătorii ar trebui trași la răspundere.
- cuplul conjuncţional atât… cât şi: Atât eu[,] cât și prietenii mei suntem de acord cu
propunerea.
- locuţiunile conjuncţionale cumulative: precum şi; ca şi: Primarul[,] ca și prietenul său, de
altfel, se bucura de mare trecere.
b. adversativ, când sunt legate prin conjuncțiile dar, iar, însă, ci:

7
 - dar: E cam scump[,] dar util.
 Observaţie! Când are valoare conclusivă, conjuncţia dar, aflată în interiorul
propoziţiei, nu se desparte prin virgule: Util ar fi fost [] dar [] să schimb rapid tactica.
- iar: Pentru unii e târziu[,] iar pentru alţii devreme.
 Observaţie! Când iar este adverb, cu sensul „din nou”, nu se desparte prin virgule:
A venit [] iar [] la noi cu aceeaşi problemă.
- însă: Ideea este o propunere interesantă[,] însă doar atât.
 Observaţie! Conjuncţia însă nu se desparte prin virgulă atunci când este aşezată în
interiorul propoziţiei: Acele zile tu le-ai uitat, eu[] însă[] nu.
c. disjunctiv corelativ, când conjuncţiile fie, ori şi sau precedă şi primul termen: Vom merge
fie mâine[,] fie poimâine.; Trebuie să ne decidem sau pentru tine[,] sau pentru altul.
d. concluziv, când părţile sunt legate prin aşadar, deci, prin urmare: Lingvistica generativă
devine o ştiinţă de tip matematic[,] aşadar un sistem formal.; Filosof[,] prin urmare om
de gândire speculativă.
 Observaţie! Aflată în interiorul propoziţiei, conjuncția deci nu se desparte prin
virgulă: Datoria artistului e[] deci[] să găsească mijloacele de stil potrivite.

3. atributele izolate (apozițiile) de termenul regent (de obicei, pronume personale şi nume proprii):
El[,] Ionescu[,] îl cunoştea dinainte pe director.
 Observaţie! Apoziţia este de multe ori introdusă prin adverbele adică, anume sau şi anume,
înainte de care se pune virgulă, dar care nu se separă prin virgulă de restul apoziției: Directorul
firmei noastre[,] adică Ion Popescu[,] este foarte inteligent.

4. adverbele de afirmaţie (= da, aşa, bine, sigur, desigur, fireşte, exact, într-adevăr etc.), de negaţie
(nu, ba, nici – cu valoare adverbială – etc.) şi adverbele predicative incidente de restul propoziției:
Nu se va putea nega[,] desigur[,] implicarea echipei sale în afacere.
 Observaţie! Este greşit a se folosi virgula după un adverb predicativ cu rol de propoziţie
regentă a unei subiective introduse prin conjuncţiile că sau să: Dacă ai fi înţeles procedura,
atunci fireşte[] că ai fi aplicat-o corect.

5. substantivele (sau substitutele) în vocativ: Ce zici[,] vecine[,] bat diseară ai noştri?

 Observaţie. Când sunt precedate de un adjectiv calificativ, cu care formează o unitate,
substantivele sau substitutele în vocativ nu se despart prin virgulă de adjectivul respectiv:
Dragă[] Maria, aș dori să te invit la o cafea. Stimați[] membri ai comisiei, vă rețin atenția
cu două probleme. Dragile[] mele, luați-vă lucrurile și plecați acasă.

6. interjecţiile: Ei[,] ce zici?; Of[,] câte probleme am pe cap!

 Observaţie. Când sunt urmate de un substantiv în vocativ, cu care formează o unitate,
interjecţiile nu se despart prin virgulă de vocativul respectiv: Măi[] băiatule, aş vrea să mai
stăm de vorbă! Bre[] vecine, lasă prostiile și apucă=te de muncă!

7. cuvintele şi construcţiile incidente: Asta[,] zău[,] nu ştiu!; Congresul a fost[,] poate[,] cel mai
important eveniment al începutului de an.

8. construcţiile gerunziale sau participiale:

a. construcţii gerunziale: Urmărind meciul[,] s-a enervat pe arbitri.

8
 b. construcţii participiale: S-au repliat[,] date fiind condiţiile[,] înspre aripa de stânga.

B. Nu se despart prin virgulă:

1. părţile de propoziţie coordonate prin:

a. conjuncţia copulativă şi: A primit de ziua ei flori[] şi ciocolată.
b. prepoziţia cu sau locuţiunea prepoziţională împreună cu, care au valoarea conjuncţiei
copulative şi: Actorii[] împreună cu privitorii izbucniră într-un râs gălăgios.
2. părțile legate prin conjuncţiile ori, sau când acestea nu sunt folosite în construcţii corelative:
Puneţi toţi sacii, mici, mijlocii[] sau mari, în şopron.
3. atributele (substantivale, adjectivale, pronominale, verbale) neizolate de termenul regent: Vom
analiza propunerea de revizuire[] a legii învăţământului. etc.
4. complementul direct aşezat imediat după predicat: Ne-am propus să investigăm[] dedesubturile
afacerii.
5. complementul indirect aşezat imediat după predicat: Ce vrei[] de la noi?
6. interjecţia ia de verbul următor, cu care formează o unitate: Ia[] luaţi loc aici lângă calorifer.
7. subiectul de predicat: Unii[] îndrăznesc să mă strige cu numele zeului, dar numele meu adevărat
nimeni[] nu-l ştie.
 Observaţie! Când între subiect şi predicat apar intercalări, virgula este justificată: Doi dintre
aceştia[,] Gheorghe şi Ion[,] s-au enervat. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul în care
intercalările apar între atribut şi regentul său sau între complementul direct/ indirect aşezat
după predicat: Vom analiza propunerea de revizuire[,] în procedură de urgență[,] a legii
învățământului. Ne-am propus să investigăm[,] indiferent de consecințe[,] dedesubturile
afacerii. Ce vrei[,] totuși[,] de la noi?
8. abrevierile etc., ș.a., ș.a.m.d., ș.cl. de elementele care le precedă.

II. A. În frază, se despart prin virgulă propozițiile coordonate:

1. prin juxtapunere, determinate sau nu de alte propoziţii:

a) principale: Echipa s-a motivat[,] s-a antrenat[,] a câştigat.
b) subiective: Desigur că se poate[,] se dorește[,] se impune să reușiți.
c) predicative: Succesul înseamnă să lupţi[,] să câştigi[,] să-ţi cunoşti valoarea.
d) atributive: El este omul care ştie[,] face[,] concretizează.
e) completive directe: Ştiu că vei veni[,] că vei pleca[,] că totul va rămâne la fel.
f) completive indirecte: Mă gândesc să alerg[,] să zbor[,] să străbat văzduhul.
g) circumstanţiale de loc: Am mers unde ne-a spus el[,] unde n-am mai fost niciodată.
h) circumstanţiale de timp: Am fost la mare când a fost urât[,] când trei zile a plouat
continuu.
i) circumstanţiale de cauză: S-a supărat pe el că nu a sunat[,] că nu a venit[,] că nu l-a
vizitat deloc.
j) circumstanţiale de scop: Sunt verificaţi să nu doarmă[,] să nu-şi părăsească postul.
k) circumstanţiale de mod: Vederea ei îl făceau cum e un mieluşel[,] cum prietenii nu-l
ştiau.
l) circumstanţiale condiţionale: Nu vei reuşi dacă nu insişti[,] dacă nu eşti ambiţios.
m) circumstanţiale consecutive: S-a supărat aşa de tare aşa încât n-a vorbit cu nimeni[,]
încât a stat nemişcat ore întregi.
n) circumstanţiale concesive: Deşi plânge[,] deşi regretă, tot fapta este cea care rămâne.
o) cu elipsa verbului copulativ: Pe ordinea de zi[,] două puncte importante.

2. prin conjuncţii copulative:

9
 a) nici: Nu caut vorbe pe ales[,] nici nu ştiu cum aş începe.
b) nu numai… ci şi: Disciplinele nu numai trebuie[,] ci şi pot să fie unificate.
c) nu numai… dar şi: Actorul se bucura nu numai pentru rolul primit[,] dar şi pentru că ştia
că îl meritase.

3. prin conjuncţii adversative:

a) ci: Oamenii ajung să accepte că lucrurile nu sunt mereu albe şi negre[,] ci mai pot fi şi gri.
b) dar: E cam scump[,] dar îmi place.
c) iar: Scena politică suferă de conflicte de interese[,] iar aparenta neutralitate a unora
dintre actorii zilei sugerează un cameleonism de circumstanţă.
d) însă: Ar ieşi pe coridor[,] însă cum să te clinteşti din loc într-un tren arhiplin?
e) or: M-a invitat la film[,] or eu eram ocupat la acea oră.
f) și: Mi-a promis chiar el cartea[,] și nu înțeleg de face acum pe uitucul.

4. prin conjuncţii disjunctive:

a) ba: Ba prin casă[,] ba pe-afară, bodogănea întruna că îşi pierduse banii.
b) fie: Ne vom reorganiza, fie pentru că dorim să ne extindem[,] fie pentru că ni se oferă
această posibilitate.
c) ori: Ori frica de a-i tulbura m-a reţinut să le-o spun[,] ori sugestia mulţimii mi-a înfricat
orice pornire[,] ori poate asistam la o situaţie care mă depăşea.
d) sau: Sau că strada aceea nu mai este[,] sau că memoria îmi joacă feste.

5. prin conjuncţii conclusive: Sorbise cafeaua[,] deci se trezise de-a binelea.

B. Nu se despart prin virgulă coordonatele de orice fel legate prin:

a) şi copulativ: Studenților le place să învețe[] şi să se distreze deopotrivă.

 Excepţie: când apar grupuri de mai multe propoziţii coordonate care încep toate cu şi copulativ
(mai ales în stilul narativ), se foloseşte virgula înaintea lui şi: Și merse[,] și merse[,] și merse cale
lungă să-i ajungă. Și du-te[,] și vino[,] și du-te din nou[,] și întoarce-te[,] și oprește-te[,] și
pornește iar la drum.
b) sau: Uneori, nici nu ştia dacă el este copacul[] sau copacul este el.
c) ori: Simţea nevoia să citească explicaţiile[] ori poate se afla într-o stare când avea nevoie
de multe lămuriri.

C. Se despart de regentă sau de termenul regent prin virgulă:

1. subordonatele juxtapuse acesteia:

a) condiţionale: Ai bani[,] ai respect, n-ai bani[,] aştepţi la coadă.
b) concesive: De-oi găsi magazinul deschis ori închis[,] tot te caut.

2. atributiva izolată (explicativă): Detectivul[,] singurul capabil să găsească un răspuns la această

enigmă[,] a dispărut.

3. completiva directă antepusă: Ce ştiu[,] nu vreau să ţin secret.

4. completiva indirectă antepusă: Cui vrea înghețată[,] îi oferim.

5. subordonata temporală, când regenta cuprinde alte elemente circumstanţiale: Îi veni somnul
târziu[,] când se revărsau zorile.

10
6. subordonata concesivă:
a) antepusă: Chiar dacă nu găsim banii[,] deschidem seiful.
b) postpusă: Răspunse zâmbind la toate întrebările[,] deşi în sinea lui fierbea de mânie.

7. subordonata opoziţională: Fiul lui îşi pierdea vremea prin baruri[,] în loc să înveţe carte.

8. subordonata cumulativă: Pe lângă că i s-au furat banii[,] a luat şi bătaie.

9. propoziţiile intercalate, izolate: Vom declara că[,] dacă arbitrii nu fac performanță[,] le reziliem
contractul.

10. propoziţiile incidente: Închide fereastra[,] zise[,] vine frig.

D. Nu se despart prin virgulă de regentă:

1. subordonata subiectivă, antepusă ori postpusă: Să te destituie[] îmi convine. Se pare[] că a venit
iarna.

2. subordonata predicativă, antepusă ori postpusă: Norocul meu a fost[] că m-au angajat foarte
repede la club.

3. atributiva neizolată (determinativă): Am intrat în vorbă cu un domn[] care îngrijea plantele.

 Observaţie. În general, vorbitorii au un grad de libertate în a decide dacă o atributivă e izolată
(explicativă) sau neizolată (determinativă) prin simpla încadrare (sau nu) a ei între virgule. Există
câteva situaţii în care atributiva nu poate fi izolată:
a) când substantivul determinat este în acuzativ precedat de prepoziţie şi articulat hotărât: Nu
am niciun respect pentru politicienii[] care, chipurile, ne reprezintă interesele.
b) când subordonata este introdusă prin una din conjuncţiile că, să, ca să, dacă, de: Unii au
impresia[] că zboară în cercuri înalte. Prietenii tăi aveau toate motivele[] să se simtă
bine.
c) când subordonata atributivă e introdusă prin pronumele relativ cine la forma de G, cui: Să
te usuci de dorul[] cui ştiu eu.
d) când atributiva este introdusă prin pronumele relativ care la G: Ne vom ocupa de
problema[] căreia încă nu i s-a găsit o rezolvare acceptabilă.
e) când atributiva este introdusă printr-un pronume relativ, iar elementul regent este un
pronume demonstrativ de tipul cel, cea, cei, cele: Rămânem mereu[] cei care am fost.
f) când elementul regent este determinat de un substantiv în acuzativ cu prepoziţie, întreaga
construcţie fiind considerată o unitate logică: Să încetinim succesiunea de imagini[] ce ni
se perindă azi prin faţa ochilor.
g) când elementul regent e un substantiv în genitiv: Factorii invocaţi nu explică natura
mediului[] de care ne apropiem.
h) când elementul regent are şi alte determinări atributive, de identificare sau de calificare:
Condiţiile istorice[] în care se află unele state în acest secol nu sunt deloc favorabile.
i) când elementul regent este exprimat prin pronumele nehotărât tot: Tot[] ce pot spune e c-
am rămas fără cuvinte.

11
 4. completiva directă aşezată după regentă: Portarul spune[] să lăsaţi cheia lângă avizier.

5. completiva indirectă aşezată după regentă: Nu s-a sfiit[] să vină într-o zi de duminică.

6. circumstanţiala de loc aşezată după regentă: Acolo merg cu tot dinadinsul[] unde văd că-i
grămada mai mare.

7. circumstanţiala de timp aşezată după regentă: Doar ştii cum face[] când e binedispus.

8. circumstanţiala de scop, când e introdusă prin conjuncţia de: Zilnic mergeam la izvor[] de
aduceam apă proaspătă.

9. consecutiva aşezată după regentă şi introdusă prin conjuncţia de: Degetele-astea mă dor[] de
nu le mai simt. Te critic[] de nu te vezi! Era frumoasă[] de la soare te puteai uita, dar la dânsa,
ba.

10. propoziţia instrumentală: Cu ce arde acolo[] ştiu c-ar fi trăit bine un an tot satul.

11. propoziţia sociativă: Fugeau cu toţii în toate părţile[] cu ce apucau a lua.

12. circumstanţiala de relaţie: Cu atât mai bine[] pentru cine nu va apuca zilele apocalipsei.

13. circumstanţiala de excepţie: Nu-i mai rămânea altceva[] decât să fugă din ţară.

14. propoziţia predicativă suplimentară: Ajunge la serviciu râzând şi făcându-şi colegii[] să uite
problemele zilnice.

ADDENDA. SITUAŢII (SELECTIVE) CÂND VIRGULA ESTE OBLIGATORIE ÎNAINTE DE ŞI

■ în faţa lui şi adverbial (adverb de mod de întărire), mai ales când el apare în construcţii corelative:
Putem afirma că finalitatea romanului este şi socială[,] şi literară.
Pe vremea aceea, eram şi şef[,] şi angajat.
A avut norocul, şi înainte[,] şi în prezent, să ocupe funcţii importante. (în faţa primului şi virgula
este obligatorie întrucât construcţia şi înainte, şi în prezent este intercalată)
Spectacolul aruncă în derizoriu toate motivele şi personajele basmelor copilăriei: şi zmeii[,] şi
peţitorii[,] şi fata de împărat[,] şi împăratul[,] şi popii[,] şi religia[,] şi credinţa[,] şi, în general,
totul.
Filmul său[,] şi când dezbate tranşant atitudini faţă de mentalitatea familială[,] şi când discută
probleme de muncă[,] şi când notează poezia înfiripării unor sentimente de iubire, surprinde
firescul.

■ în faţa lui şi adversativ (şi = dar, iar, însă, ci, or):

Am fost la petrecere[,] şi nu vreau să afle tata.
Mi-a promis chiar el cartea[,] şi nu înţeleg de ce face acum pe uitucul.
Fă ce spune doctorul[,] şi nu ce face el.
Citind din nou reţeta, am avut impresia că ceva îmi scăpase[,] şi era un detaliu important.

■ când are valoare conclusivă, fiind sinonimul lui deci:

12
 Ploaia a încetat[,] şi putem ieşi la plimbare.

■ când înaintea lui se află un substantiv în vocativ:

Maria[,] şi tu ţi-ai pierdut ceasul?

■ când înaintea lui se află o interjecţie:

Ei[,] şi ce mai zici acum?
Bre[,] şi tu chiar crezi ce spunea!

■ în construcţii cu şi narativ:
Şi merse[,] şi merse, până s-a întunecat.

■ când şi-ul introduce o construcţie apozitivă, când virgula separă obligatoriu construcţia apozitivă la
stânga:
Băiatul cel mare[,] şi anume Ion, este foarte obraznic.

■ când înaintea lui şi se află o apoziţie, când virgula separă în mod obligatoriu construcţia apozitivă la
dreapta:
M-am întâlnit cu Ion, vărul meu[,] şi nu mi-a spus nimic de tine.

■ când şi-ul introduce o construcţie intercalată, când virgula separă obligatoriu construcţia intercalată la
stânga:
Vom declara că[,] şi dacă îşi fac treaba, îi eliminăm pe cei doi actori din trupa noastră.

■ când şi-ul se află după o construcţie intercalată, când virgula separă obligatoriu construcţia intercalată
la dreapta:
Am intrat în primărie, pentru că pe primar îl căutam[,] şi i-am prezentat solicitările noastre.

■ când şi-ul introduce o construcţie incidentă, când virgula separă obligatoriu construcţia la stânga:
Aplică legea[,] şi nici poveste, pentru că altfel te vom destitui!

■ când şi-ul se află după o construcţie incidentă, când virgula separă obligatoriu construcţia la dreapta:
Închideţi odată telefonul, ne spuse iritat[,] şi fiţi atenţi la lecţie!

■ Când şi-ul introduce o consecutivă, fiind sinonim cu încât:

Avea de umblat atât de mult[,] şi nu mai prididea cu graba.

■ când şi-ul se află după o subordonată condiţională separată prin virgulă de regenta ei:
[Dacă] Ai bani[,] şi respect vei avea!

■ când şi-ul se află după o subordonată concesivă antepusă, separată obligatoriu prin virgulă de regenta
ei:
Cu toate că era extrem de serios din fire[,] şi mirele începu să râdă la bancurile spuse de tine.

■ când şi-ul se află după o subordonată cumulativă, care se desparte prin virgulă de regentă:
Pe lângă că i s-au adus inerentele reproşuri[,] şi concedierea şi-a primit-o urgent.

■ când şi-ul introduce diverse circumstanţiale separabile prin virgulă la stânga şi la dreapta:
Ne-am plimbat[,] şi vara asta, doar cu gândul la mare. Ai venit[,] şi de data asta, cu mâna goală.
Politica tranziţiei este[,] şi acum, ca şi atunci, una falimentară. Te-ai dus[,] şi la socrii tăi, cu aceleaşi
poveşti. Am încercat[,] şi pe această cale, să te reabilitez, dar se pare că nu am reuşit. S-au supărat[,] şi
dintr-o prostie, şi acum nu mai vor să vorbească cu mine.

13
 TEMA 2. PROBLEME DE NATURĂ MORFOLOGICĂ

2.1. Expresia din punct de vedere vs. din punctul de vedere al

Expresia substantivală punct de vedere este, într-o propoziţie precum Din punctul de vedere al efectelor
economice, măsura luată a fost un eşec, regentul unui atribut determinativ (al efectelor), iar în această
poziţie sintactică prezenţa articolului definit la termenul determinat este obligatorie. Când atributul are
caracter calificativ, lucrurile se schimbă: Din punct de vedere economic, stăm prost. Regula:
a) din punctul de vedere + al + substantiv în genitiv = cu articol
b) din punct de vedere + adjectiv = fără articol
Observaţie. Înlocuind sintagma punctul de vedere cu subst. perspectiva, observăm că forma articulată se
păstrează: Din perspectiva efectelor economice, măsura luată a fost un eşec. În schimb, în a doua situaţie,
subst. va rămâne nearticulat.

2.2. Formarea viitorului şi a condiţionalului la verbele de conjugarea a II-a

Confuzia între formele verbale de conj. a II-a şi conj. a III-a ilustrează tendinţa verbelor de conj. II (cu
sufixul infinitival –ea) de a „migra” înspre conj. III (cu sufixul infinitival –e). Faptul este explicabil prin
slaba reprezentare a conj. a II-a, care cuprinde aproximativ 25 de verbe:

a apărea, a avea, a bea, a cădea, a compărea, a se complăcea, a decădea, a dispărea, a displăcea, a

durea, a încăpea, a întrevedea, a părea, a plăcea, a prevedea, a putea, a reapărea, a recădea, a revedea,
a scădea, a şedea, a tăcea, a vedea, a vrea, a zăcea.

DOOM-2 păstrează întregul lot al verbelor de conjugarea a II-a în limitele acestui model flexionar. În
consecinţă, formele de viitor şi condiţional corecte ale acestor verbe rămân cele construite pe baza
infinitivului: va dispărea, nu *va dispare, ar dispărea, nu *ar dispare etc.

2.3. Două aparente excepţii ortografice: aşază şi înşală

Formele verbale de indicativ prezent persoana a III-a de la verbele a aşeza şi a înşela se scriu frecvent
greşit (*aşează, *înşeală). Din punct de vedere fonetic, nu se scrie şi nu se pronunţă diftongul ea după
consoanele ş şi j aflate în interiorul rădăcinii cuvântului. Dacă examinăm structura formelor aşază şi
înşală, constatăm că ele sunt formate din rădăcinile aşaz- şi înşal-, la care se adaugă afixul gramatical –ă
(afix care indică modul şi timpul; desinenţa de persoană, Ø). De fapt, cele două verbe ocupă un loc
singular în cadrul sistemului ortografic românesc. Nici după ş, j ca segmente finale ale rădăcinii verbelor
nu se pronunţă diftongul ea, deşi toate verbele cu rădăcina terminată în ş sau j se conjugă cu sufixul –ez /
–ează la indicativ şi conjunctiv, iar în scris diftongul apare obligatoriu. Totodată, majoritatea
substantivelor cu rădăcina terminată în ş sau j se formează cu sufixul –eală (greşeală, oblojeală,
răguşeală, tânjeală etc.). Aceasta dă impresia că a aşeza şi a înşela reprezintă excepţii ortografice.

2.4. Indicativul prezent pers. I sg. al verbului a continua

Verbul a continua nu se încadrează la tipul de flexiune cu sufixul –ez (aşa cum au făcut-o a dilua, a
evalua, a evolua, a efectua, a insinua, a evacua, a eşua etc.). DOOM-1 indica o exprimare vocalică în
hiat (eu con-ti-nu-u). GALR şi DOOM-2 consideră că, deoarece uzul a optat pentru o desinenţă
semivocalică asociată în diftong descendent cu vocala din radical (eu con-ti-nuu / eu con-ti-nui) şi că
forma cu i s-a impus treptat în detrimentul celei cu u, verbul a continua s-a orientat spre un tipar flexionar
la care pers. I şi a II-a sg. sunt omonime (ca la a tăia, a mângâia, a apropia, a speria etc.). Astfel, eu
continui / eu să continui devine normă.

2.5. Imperfectul verbului a voi

14
Pentru a exprima voința, la imperfect, sunt preferate formele verbului a voi (voiam, voiai, voia, voiam,
voiaţi, voiau). În acest context, forme hibride între a vrea și a voi, de tipul *vroiam, *vroiai, *vroia,
*vroiam, *vroiaţi, *vroiau – pentru imperfect, sunt considerate greşite conform normelor în vigoare.

2.6. Structura de viitor o + conjunctivul verbului de conjugat

Vorbitorii care utilizează forma or în locul particulei invariabile o încearcă să evite un ipotetic dezacord:
Toate problemele *or să se rezolve.
Însă acest tip de viitor are structura: auxiliarul invariabil o + conjunctivul prezent al verbului de conjugat.
Prin urmare, forma corectă este:
Toate problemele o să se rezolve.

2.7. Conjunctivul prezent al verbului a avea: Să aibă vs. *Să aibe

Pentru pers. I şi a II-a, conjunctivul prezent este, în general, identic cu indicativul prezent, la care se
adaugă conjuncţia să. Pentru pers. a III-a funcţionează regula interşanjabilităţii desinenţelor (ă-e, e-ă):
● verbele care au desinenţa –ă la indicativ prezent, marchează aceeaşi persoană la conjunctiv prin
desinenţa –e (învaţă / să înveţe);
● verbele care au desinenţa –e se schimbă la conjunctiv cu –ă (merge / să meargă).
Forma să aibă e aberantă în sistemul flexionar al lui a avea doar prin prisma radicalului (aib-); desinenţa
–ă respectă formula menţionată la început (e-ă): are / să aibă. Forme greşite: *să aibe, *să aivă, *să aive.

2.8. Imperativul negativ al unor verbe de conjugarea a III-a şi a IV-a

Paradigma imperativului negativ vizează faptul că formele de persoana a II-a sg. sunt omonime cu
formele de infinitiv. Prin urmare, la verbe precum: a aduce, a duce, a readuce, a face, a fi, a zice,
imperativul negativ diferă de cel pozitiv, întrucât se formează pe baza infinitivului:

adu / nu aduce; du / nu duce; fă / nu face; fii / nu fi; zi / nu zice.

2.9. Adjectivele niciun, nicio vs. structuri de tipul nici un, nici o

→ se scriu legate pronumele negative niciunul, niciuna şi adjectivele

pronominale corespunzătoare, niciun, respectiv nicio:
● N-a venit niciunul la înmormântare.
● N-a venit niciun coleg la înmormântare.
→ se scriu separat structurile de tipul:
● nici (adverb) + un (articol nehotărât): El nu ţi-e nici duşman, dar nici un prieten.
● nici (conjuncţie) + unul (pronume nehotărât): N-a venit nici unul, nici altul.
● nici (conjuncţie) + un (numeral): Nu are nici un frate, nici mai mulţi.

2.10. Utilizarea adverbului decât

O greşeală care se comite destul de frecvent în ultima vreme este utilizarea adverbului decât în locul
adverbelor doar / numai în propoziții afirmative: Vreau să vă spun *decât două lucruri. Este ştiut faptul
că decât se foloseşte numai în propoziţii negative: Nu vreau să vă spun decât două lucruri. Adverbe
restrictive, decât şi numai se află în raport de complementaritate: contextele pozitive îl admit exclusiv pe
numai sau pe doar, iar cele negative, exclusiv pe decât.

2.11. Adverbul demult / îmbinarea adverbială de mult

Între adverbul demult şi îmbinarea liberă de mult există o diferenţă de temporalitate:

15
demult = odinioară, cândva, altădată, cu mult timp înainte şi răspunde la întrebarea când? (Demult,
pământul era considerat plat);

de mult = de multă vreme, de mult timp, de vreme îndelungată, dintr-o vreme îndepărtată, dintr-o epocă
trecută şi răspunde la întrebarea de când? (Cei doi joacă fotbal de mult).

Cele două forme pot intra în structura altor locuţiuni adverbiale:

mai demult (= odinioară, răspunde la întrebarea când?): Mai demult, călătoriile lungi se făceau cu
diligenţa;
de demult (din trecut, de odinioară, de altădată, răspunde la întrebarea de când?): poveste de demult;
mai de mult (= de mai mult timp, răspunde la întrebarea de când?): casă dărâmată mai de mult.

2.12. Prepoziția ca / adverbul comparativ ca (= ca și)

Cuvântul ca are în limba română două valori de bază:

a) Ca1 – prepoziţie echivalentă cu locuţiunea conjuncţională în calitate de, cu prepoziţia drept sau cu
locuţiunea prepoziţională în ceea ce priveşte / cât priveşte / cât despre: L-am invitat ca (în calitate de)
preşedinte. Ca (Drept) pedeapsă, vei reface lucrarea. Ca (Cât despre) formă, lucrarea corespunde
exigenţelor în vigoare.
b) Ca2 – adverb cu sens comparativ, echivalent cu locuţiunea conjuncţională ca şi: Se comportă ca (ca şi)
maică-sa.
O greşeală frecventă este utilizarea locuţiunii comparative ca şi în locul lui Ca1, care nu are semnificaţie
comparativă, pe baza unei false sinonimii: Ca *şi remediu, propun modificarea acestei legi. Vorbesc ca
*şi reprezentant al miilor de alegători. Nu pot fi de acord, ca *şi deputat, cu o asemenea soluţie.
Înlocuirea lui Ca1 prin ca şi se explică şi prin dorinţa de a evita cacofoniile. În asemenea situaţii, ca poate
fi substituit prin sinonimele sale veritabile (în calitate de, drept), schimbări de topică, intercalări etc.

2.13. Conjuncțiile or și ori

Conjuncţiile or şi ori sunt confundate de către mulţi vorbitori, întrucât ele se aseamănă şi formal (=
paronime), dar şi funcţional-semantic (amândouă sunt conjuncţii coordonatoare). Diferenţe:
a) diferenţe semantic-funcţionale: Ori exprimă un raport disjunctiv (alternativ): Pleci ori rămâi? Or
realizează un raport adversativ, de tipul însă. Are un rol argumentativ, menit să justifice sau să corecteze
ceva: M-a invitat la film; or, la ora aceea, eu aveam treabă acasă.
b) diferenţe distribuţionale: Ori poate fi distribuită atât la nivelul propoziţiei (vine azi ori mâine?), cât şi
la cel al frazei (va ninge mâine ori va fi vreme frumoasă?). Or nu apare exclusiv la nivel
interpropoziţional, legând două propoziţii sau două fraze.

2.14. Prepozițiile datorită și din cauza

Chiar dacă în uzul actual, ele sunt folosite adesea ca sinonime, norma semantică impune ca prepoziţia
datorită şi echivalentele sale graţie, mulţumită să fie asociate cu un efect pozitiv, iar locuţiunea
prepoziţională din cauza, cu un efect negativ. Diferenţa sintactică dintre cele două este restricţia de caz:
din cauza cere genitivul, iar datorită, dativul. Ex: Unii s-au vindecat rapid datorită unui tratament
special.; Accidentul s-a produs din cauza neatenţiei şoferului.

2.15. Regimul cazual al prepozițiilor cu dativul și genitivul în coordonări

a) prepoziţii care impun genitivul: contra, împotriva, asupra, înaintea etc.

b) prepoziţii care reclamă dativul: datorită, graţie, mulţumită, contrar, conform, potrivit.

16
În situaţia unor structuri prepoziţionale coordonate, regimul cazual trebuie respectat la fiecare membru al
coordonării, chiar dacă prepoziţia nu se repetă. În exemplul: F.C. Naţional a întors rezultatul în favoarea
sa datorită lui Mitrovici şi *a lui Mirel Coman., formal, structura coordonată arată astfel:
datorită+dativ+genitiv (articolul posesiv a), ceea ce reprezintă o hipercorectitudine sintactică. O greşeală
inversă apare la coordonarea genitivelor prepoziţionale, respectiv prin omiterea articolului genitival:
Împotriva părinţilor, *fraţilor, *surorilor şi *bunicilor lui s-a dezlănţuit o campanie dură. Corectă este
repetarea lui a în faţa tuturor elementelor: Împotriva părinţilor, a fraţilor, a surorilor şi a bunicilor lui s-a
dezlănţuit o campanie dură.

2.16. Concurarea dativului de construcţia cu la în acuzativ

Are loc în special pe lângă verbe cuprinzând atribuirea sau adresarea asociate cu un nominal animat: a dat
daruri *la copii / copiilor; dă apă *la cai / cailor; a cumpărat o păpuşă *la fetiţă / fetiţei; le-a spus *la
toţi / tuturor. În același context, sunt neliterare construcţiile în care prepoziţia la însoţită de un substantiv
comun nume de persoană sau de un nume propriu de persoană este folosit în locul dativului: spune *la
doamna în loc de spune doamnei. Este greșită, de asemenea, folosirea lui la în locul genitivului în
contexte de tipul: hăinuţa *la fetiţă; am vrut să-l dau pe mâna *la poliţie.

TEMA 3. PROBLEME DE NATURĂ SINTACTICĂ

3.1. Dezacordul adverbului

a) În construcţia superlativului relativ al adverbului, în care articolul demonstrativ invariabil cel

apare inutil acordat cu substantivul determinat:
Lucrările voastre au fost *cele mai bine apreciate.
Poezia e *cea mai larg cultivată formă de creație artistică.
Acest fals acord e favorizat şi de confuzia cu formele adjectivelor omonime, unde cel variază în
gen/număr:
Lucrările voastre au fost cele mai apreciate.
Poezia e cea mai cultivată formă de creație artistică..

Forma corectă este:

Lucrările voastre au fost cel mai bine apreciate.
Poezia e cel mai larg cultivată formă de creație artistică.

b) Prin adjectivarea eronată a adverbului, în construcţii precum:

elevi *insuficienţi pregătiţi; convingeri *adânci înrădăcinate; dinţi *strălucitori de albi; avea
nişte ochi albaştri şi *teribili de copilăroşi; au venit *destui de mulţi; era o căldură *imposibilă
de suportat, oameni *putrezi de bogați.
Greşeala constă în tratamentul adjectival nejustificat aplicat adverbului când acesta apare ca
determinant antepus al unui adjectiv regent propriu-zis, la numărul plural, sau ca element al
superlativului absolut. Considerarea greşită a adverbului drept adjectiv acordat la feminin şi plural
se întâlneşte şi la substantivele compuse cu adverbe (în special cu adverbele nou şi rău): *noi-
născuţi; *noi-aleși; *noi-veniți; *liberi-cugetători.

c) Prin păstrarea adverbului ca invariabil în construcţii nominale care impun adjectivarea sa:
Rămâne suspectă folosirea *exclusiv a imaginilor. Ne dăm seama că publicarea, fie şi *tardiv, a
cărţilor sale, este absolut necesară.
Prin contragerea unei propoziţii care conţine un adverb de mod, acesta devine, prin nominalizare,
adjectiv cu funcţie de atribut şi, ca atare, trebuie să se acorde în gen, număr şi caz cu substantivul
regent: folosirea exclusivă; publicarea, fie și tardivă.

17
3.2. Acordul predicatului cu formule corespunzătoare numeralelor fracţionare, în funcţie de subiect

Astfel de formule admit nu doar acordul gramatical, ci şi acordul după înţeles cu atributul lor, exprimat
sau subînţeles:
o cincime din voturi a fost anulată / au fost anulate; patruzeci de procente din recoltă au fost
compromise / a fost compromisă.

În privința substantivelor care pot funcționa, contextual, și ca formule numerale fracționare, există trei
posibilități:
a) colective desubstantivate (care exprimă în permanenţă pluralitatea, admițând exclusiv acord de plural):
o seamă; o sumedenie; o puzderie; jumătate (Jumătate [dintre elevi] au lipsit); parte (Parte din ei şi-au
dat acordul); restul (Restul [dintre ei] au răspuns afirmativ).
b) colective cu o distribuţie echilibrată (care admit ambele tipuri de acord): o jumătate; majoritatea;
mulţime; grămadă; serie; morman; şir; număr; grup; pereche. Pentru substantivele de tipul majoritate,
mulțime, dacă accentul logic cade pe ideea de grup compact, pe entitate / ansamblu, atunci acordul este
făcut la singular: Senatorii au discutat mult. În cele din urmă, majoritatea a acceptat argumentele.; dacă
accentul logic cade pe indivizii ca atare, pe persoane, atunci acordul e făcut la plural: Într-o clasă sunt 30
de băieți. Majoritatea sunt blonzi.
c) colective atestate doar accidental cu valoare nonsubstantivală (admit doar acord de singular): grupă;
echipă: O echipă de cercetători a descoperit un tratament revoluționar pentru cancer.

3.3. Acordul pronumelor nehotărâte fiecare, oricare, niciunul, niciuna

Când nu au determinanţi:
a) Predicatul la pers. a III-a apare întotdeauna la singular: Fiecare ştie ce vrea. Niciunul nu poate afirma
contrariul.
b) Predicatul poate să apară la plural numai la persoanele I şi a II-a: Fiecare avem un ideal în viaţă.
Oricare puteţi încerca să îl atingeți.
Când sunt determinate de un atribut partitiv la plural (exceptând noi, voi, dv.), predicatul apare exclusiv la
persoana a III-a singular: Oricare dintre lideri poate fi contestat.

3.4. Antecedentul pronumelui relativ care și acordul verbal în unele structuri partitive

Aceasta a fost una dintre ideile care s-au impus după revoluţie.
Predicatul subordonatei atributive trebuie acordat cu subiectul care. Acest pronume are ca antecedent
substantivul ideile, a cărui informaţie de plural o preia și o transmite automat predicatului din
subordonată. Acordul greşit, prin atracţie, apare din cauza numeralului una, care exprimă pregnant ideea
de singularitate.
Observaţie. Regula este valabilă numai pentru atributivele neizolate. Pentru cele izolate, care nu trebuie
neapărat raportat la substantivul antecedent, putând apărea deosebiri de înţeles:
Aceasta a fost una dintre ideile bune, care s-a şi impus ulterior (singura) /
Aceasta a fost una dintre ideile bune, care s-au şi impus ulterior (toate).

3.5. Acordul pronumelor interogative cine, ce cu funcția de subiect

Pronumele interogative cine şi ce au în permanenţă valoare de singular masculin, de aceea predicatul cu

care intră în relaţie de acord se află la pers. a III-a sg: Cine are de pierdut, patronii sau angajații?
Observaţie. În interogaţiile de tipul Ce-i cu astea?, pronumele ce este subiect, -i este predicat (= este / se
întâmplă), iar acordul se face la singular. Formularea *Ce-s cu astea?, explicabilă prin atracţia
complementului la plural, este eronată.

3.6. Acordul în structura în ceea ce privește

18
În ceea ce privește rezultatele, vom mai discuta. /vs./ *În ceea ce privesc rezultatele, vom mai discuta.

Formularea corectă este întotdeauna la singular, deoarece subiectul din structură este pronumele relativ
ce. Substantivul la plural care însoțește sintagma (rezultatele, în cazul de față) este un complement direct.
Același acord se face la varianta fără ceea (În ce privește rezultatele, vom mai discuta) sau când în locul
lui ceea ce apare relativul cât (Cât privește rezultatele, vom mai discuta).
Observație. Formulările: în cele ce privesc / în cele ce privește nu sunt corecte.

3.7. Acordul în structuri de tipul dat fiind că + subiectivă /vs./ dat fiind + subiect:

*Dat fiind noile condiții, ne vom adapta /vs./ Date fiind noile condiții, ne vom adapta.

Prima parte a enunțurilor reprezintă o construcție gerunzială absolută, care are propriul subiect (condiții).
Întrucât verbul aflat la gerunziu (a da) este la diateza pasivă, el trebuie să-și acorde participiul după
subiectul construcției, realizând patru variante, în funcție de genul și numărul acestora: fiind dat sistemul;
fiind dată condiția; fiind dați parametrii; fiind date condițiile. Deci, a doua variantă e cea corectă.
Confuzia din prima variantă se face prin interpretarea construcției gerunziale ca invariabilă: dat fiind +
subordonată subiectivă:

Dat fiind că noile condiții sunt inacceptabile, am decis rezilierea contractului.

Observație 1. În situație similară se găsesc gerunziile pasive: cunoscut fiind, știut fiind.
Observație 2. Participiul lui a cunoaște, în sintagmă cu a face, produce o nesiguranță similară:
a) a face cunoscut + subordonată completivă directă:
Vă facem cunoscut că revendicările Dv. au fost acceptate.
b) a face cunoscut + complement direct:
Vă facem cunoscut programul; Vă facem cunoscută adresa; Vă facem cunoscuți noii voștri colegi; Vă
facem cunoscute obligațiile.

3.8. Acordul subiectului multiplu

3.8.1. Subiectul multiplu introdus prin conjuncții coordonatoare

Raportul logico-sintactic dintre constituenţii subiectului multiplu poate fi:

a) raport disjunctiv – oricare poate face acţiunea predicatului, dar numai unul este admis ca agent efectiv:
Sau Ion, sau Maria va veni.
b) raport adversativ – unul face, celălalt nu face acţiunea verbului: Nu Maria, ci Ion a venit. Regula:
predicatul se acordă cu subiectul pozitiv, nu cu cel negat prin nu.
c) raport copulativ, de asociere: Ion şi Maria au venit. Ion şi Maria n-au mai plecat. Nici mama, nici tata
n-au plecat – marchează un raport logic de asociere, de egalitate absolută între constituenţii subiectului
multiplu: Atât mama, cât şi tata au rămas acasă.

3.8.2. Subiectul multiplu format din substantive juxtapuse sinonimic

Curajul, îndrăzneala, aplombul lui s-a transmis întregii echipe. /vs./ Curajul, îndrăzneala, aplombul
lui s-au transmis întregii echipe.

În enunțurile de mai sus, avem de-a face cu juxtapunerea sinonimică, procedeu stilistic de insistenţă prin
repetare (substantivele înseamnă aproximativ același lucru). În aceste condiţii, ambele variante ar ţine de
opţiunea personală a vorbitorilor. Recomand acordul gramatical, de plural.
Observaţie. Când constituenţii subiectului multiplu formează un bloc semantic unitar, se impune acordul
la singular:

19
Punctul şi virgula este mai mult un mijloc stilistic. Secera şi ciocanul a dispărut de pe drapel. Praf şi
pulbere se va alege de ei. Nimeni şi nimic nu-l poate opri. Numele şi prenumele se va scrie cu majuscule.
Limba şi literatura română se predă la nivel corespunzător.

3.8.3. Subiectul multiplu format din substantive și adjective determinante corespondente

Limba franceză şi română sunt înrudite. /vs./ Limbile franceză şi română sunt înrudite.
Corectă e varianta a doua. Prima variantă a apărut prin nerepetarea termenului comun în structura
coordonată. Variantele corecte sunt: Limba franceză și limba română sunt înrudite. sau Limba franceză şi
cea română sunt înrudite.

3.9. Falsul subiect multiplu

a) Ion, ca şi Maria, a refuzat premiul.: subiect + complement comparativ introdus prin ca şi. Se exprimă
un raport de egalitate între subiect şi complement, iar acordul se face la singular. Într-o situaţie de genul:
Ion, ca şi Maria au refuzat premiul, acordul se face la plural, deoarece aici ca şi are sens cumulativ-
coordonator (fapt care impune neizolarea prin virgulă).

b) Ion, împreună cu Maria, a plecat în excursie.: subiect + complement sociativ. Într-o situaţie de tipul:
Ion împreună cu Maria au plecat în excursie avem de-a face cu un subiect multiplu veritabil, neseparat
prin virgulă de predicat. Diferenţa de semanticitate între formulări (cu virgulă sau fără virgulă) rezidă în
statutul diferit pe care îl putem acorda unuia sau altuia dintre constituenţii subiectului multiplu: uneori îl
putem considera agent efectiv, alături de celălalt constituent, alteori îi putem pune în paranteză calitatea
de agent, întrucât dorim să reliefăm această calitate doar în cazul celuilalt constituent.

3.10. Acordul articolului posesiv

3.10.1. Acordul articolului posesiv în structura substantiv + prepoziția de + substantiv + articol

posesiv al, a, ai, ale + substantiv
Articolul posesiv (al, a, ai, ale) este ataşat de regulă unui genitiv sau unui posesiv (meu, tău, său etc.),
dar forma lui este controlată de alt termen, care, deseori, se află la o distanţă mare în enunţ. În structura
dată, dificultatea este generată de faptul că atributul din dreapta articolului posesiv poate fi raportat,
teoretic, la oricare dintre aceste substantive: Nivelul de pregătire al / a elevilor este bun. Utilizarea lui al
sau a variază aici doar raporturile sintactice interne. Deosebim trei situaţii:
a) Ambele variante sunt acceptate gramatical şi echivalente semantic:
Direcţiile de evoluţie ale / a societăţii nu sunt bine conturate.
Gradul de civilizaţie al / a unui popor trebuie măsurat după niște criterii juste.
b) Numai o variantă e corectă din perspectivă gramatical-semantică:
Eforturile de ridicare a (nu: ale) nivelului calitativ sunt insuficiente.
Încercările de substituire a (nu: ale) disciplinei cu tirania au eşuat.
(ne putem referi, logic, la ridicarea nivelului / substituirea disciplinei, nu la eforturile nivelului /
încercările disciplinei)
Aici se impune, în exclusivitate, utilizarea lui a, deoarece singurele asocieri posibile sunt
ridicarea nivelului şi substituirea disciplinei.
În situaţia unor structuri formate pe tiparul subst. + de + subst., ca locuţiuni sau resimţite ca
expresii fixe: cal de mare, cal de bătaie, punct de vedere, certificat de naştere, copil de trupă,
case de odihnă etc., vom avea un acord după înțeles:
Caii de cursă ai (nu: a) fermei.
Omul de casă al (nu: a) directorului.
Ne putem referi, logic, la caii fermei, respectiv, la omul directorului, nu la cursa fermei sau la casa
directorului.

20
 c) Ambele variante sunt corecte gramatical, dar au un conţinut diferit, uneori total opus (sub raport
semantic, astfel încât prezintă importanță care substantiv din structură este dublat, fapt care se
repercutează asupra structurii morfosintactice):
Încercările de respingere a inamicului au reușit. /
Încercările de respingere ale inamicului au reuşit.

Prima variantă sugerează respingerea inamicului şi prezintă inamicul ca învins. Varianta a doua,
prin pluralul ale, impune asocierea încercările inamicului şi prezintă, de această dată, inamicul
drept învingător. Încă două exemple în acest sens: Acţiunile de calmare ale / a poliţiştilor au avut
efect. → [acțiunile polițiștilor de calmare (a populației etc.) /vs./ acțiunile (altora) de calmare a
polițiștilor] Planurile de restructurare ale / a guvernului au dat roade. [planurile altora privind
restructurarea guvernului /vs./ planurile guvernului de restructurare a sa ori a altor instituții]

3.10.2. Acordul în structuri de tipul substantiv + articol posesiv al, a, ai, ale + pronume relativ care
(în formă genitivală) + substantiv

Acţiune *a cărui efect /vs./ Acțiune al cărei efect

Când articolul posesiv însoţeşte relativul care, în genitiv, cei doi constituenţi ai grupului sunt angajaţi
într-un acord divergent: regentul atributului pronominal nu este plasat în stânga articolului, ca de obicei
(un efect al acțiunii), ci în dreapta acestuia, de aceea articolul posesiv trebuie să facă acordul sărind peste
pronume: al cărei efect. La rândul său, pronumele se orientează după categoriile gramaticale ale
substantivului pe care îl determină atributiva, sărind peste articol: acţiune al cărei. Altfel spus, se
manifestă un dublu acord, realizat în cruce: o acţiune al cărei efect. Tendinţa de simplificare (o acţiune *a
cărui efect) nu e acceptată de limba literară.

3.11. Acordul în structuri de tipul substantiv în genitiv + adjectiv demonstrativ determinativ:

Ne întâlnim la sfârşitul anului *acesta. /vs./ Ne întâlnim la sfârşitul anului acestuia.

Corectă e varianta a doua, întrucât respectă acordul în caz.

3.12. Acordul în structuri de tipul substantiv în genitiv / dativ + adjectiv determinativ:

Filmul îşi datorează succesul acţiunii sale pline de neprevăzut. /

Filmul îşi datorează succesul acţiunii sale *plină de neprevăzut.

Prima variantă e corectă, întrucât corespunde exigenţelor de acord în gen, număr şi caz.
Enunţul poate fi rescris, cu o modificare de punctuaţie: Filmul îşi datorează succesul acţiunii sale,
[acţiune] plină de neprevăzut., unde se manifestă elipsa substantivului în apoziţie.

TEMA 4. PROBLEME DE NATURĂ LEXICO-SEMANTICĂ

4.1. Pleonasmul

O definire cuprinzătoare a pleonasmului trebuie să atingă problema relaţiei dintre pleonasm şi

redundanţă. Redundanţa reprezintă un surplus de informaţie în comunicare, abundenţă inutilă, cumul
de elemente de expresie în redarea unui conţinut. În această perspectivă, pleonasmul poate fi definit ca
utilizarea mai multor elemente de expresie decât ar fi strict necesar pentru redarea unui anumit
conţinut, alăturarea unor elemente care au un înţeles identic ori asemănător sau între care unul se
cuprinde în altul.

21
 ■ Pleonasme semantice (= rezultate prin folosirea alăturată a unor cuvinte, expresii ori propoziţii cu
acelaşi înţeles).

a anexa alăturat; folclor popular; întrecere emulativă; jurnal cotidian; manuscris de mână; tăcere
silenţioasă; tristeţe nostalgică; continuă mai departe; refuză să accepte; determinată datorită (a
determina = a condiţiona în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui
fapt; datorită = mulţumită, din cauza) etc.

La nivel de coordonare copulativă, pleonasmele semantice pot fi realizate prin:

● juxtapunere:
abia tocmai; chiar tocmai; dar însă; doar numai; el însuşi în persoană
● joncţiune prin şi:
aluzii şi insinuaţii; cinstea şi onoarea; a colabora și a conlucra; direct şi nemijlocit; gol şi
fără substanţă; propriu şi personal etc.

■ Pleonasme lexico-gramaticale (= rezultate prin folosirea unor afixe lexico-gramaticale, a unor

elemente de compunere, a unor desinenţe etc. decât ar fi strict necesar pentru redarea unui anumit
conţinut; la nivel semantic, şi acest tip de pleonasm presupune alăturarea unor elemente care un
înţeles identic ori asemănător, sau între care unul se cuprinde în altul):

a colabora împreună; a convieţui împreună; cel mai mare hipermarket; bolnavi potenţial
transportabili; întrajutorare reciprocă etc.

■ Pleonasme etimologice / latente (= rezultate prin necunoaşterea semnificaţiei cuvintelor preluate

din limba sursă, de obicei engleză, franceză etc.):

hit de mare succes; show spectaculos; bani cash; conducere managerială; marile supermarketuri;
best-seller de mare succes; muncă laborioasă; diurnă pe zi; glicemie în sânge; evoluţie ascendentă;
licitaţie publică; a decapita la vârf; mijloace mass-media; inculpat sub acuzaţie; oprobriu public;
greutate ponderală; pedeapsă penală; panaceu universal; notorietate publică; protagonişti principali;
promoţia de absolvenţi; păreri unanim acceptate de toţi; fonduri băneşti; hemoragie de sânge; averse
de ploaie; a menţine în continuare; a anticipa dinainte; genocidul populaţiei; a apostrofa violent;
palmares de succes; panoplie de arme; scurtă alocuţiune; pubele de gunoi etc.

■ Pleonasme iterative (= rezultate din inserarea unor formule stereotipe neglijate de vorbitor):

A trimis o telegramă de felicitare preşedintelui în care i-a urat sincere felicitări.

Uleiurilor li se adaugă diferiţi aditivi.

Observație. Toate pleonasmele sunt, în primul rând semantice, dar ele pot fi, simultan, lexico-
gramaticale, etimologice etc.

4.2. Paronimia – exemple:

acrimonie (= atitudine ironică, sarcasm) acromanie (= grad extrem de nebunie)

adagio (= muz., în tempo lent) adagiu (aforism)
afectări (= manifestări care trădează afecţiuni (= boli)
emfază, grandilocvenţă, manierism)
amplasare plasare
anemie (= boală) anomie (= dezorganizare socială)
a (se) apropia a-şi apropia (= a-și însuși)
capturare captare

22
 cazual (= referitor la cazuri) cauzal (= referitor la cauze)
celebritate (= reputaţie, faimă, prestigiu)
celeritate (= rapiditate)
circumspecţie (= precauţie) circumscripţie (= secţie de vot)
circumvalaţiune (= fortificaţie) circumvoluţiune (= cută cerebrală)
coliziune (= ciocnire de forţe, tendinţe) coluziune (= înţelegere secretă)
comunicare (= acţiunea de a comunica) comunicaţie (= mijloc de comunicare)
conjectură (= prezumţie, supoziţie) conjunctură (= condiţii, împrejurări)
contacta (= a intra în contact cu cineva, a
contracta (= 1. a încheia un contract; 2. a
stabili legătura cu cineva) lua asupra sa o obligaţie, a se îndatora; 3.
a se îmbolnăvi de, a lua o boală
disparitate (= discontinuitate) dispariţie
emigra imigra
eminent iminent
enerva (= a înfuria etc.) inerva (= a forma reţeaua de nervi a unui
ţesut, organ etc.)
evocare invocare
exercitare exersare
gera (= a administra pe socoteala altuia) gira (= a garanta pentru altul)
investi învesti
inveterat (= învechit în rele, vicii) învederat (= vizibil, evident)
manifestare manifestaţie
original originar
perfectare perfecţionare
preleva (= a detaşa, a extrage, a lua o prevala (= 1. a avea preponderenţă, a
parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu) predomina; 2. a se folosi de ceva în
vederea atingerii unui scop)
prevenire (= 1. avertizare, informare, prevenţie (= 1. arest preventiv; 2.
înştiinţare; 2. evitare) prejudecată)
profera (= a rosti blesteme, ameninţări) prolifera (= a se înmulţi)
releva (a pune în lumină, a evidenţia) revela (a face cunoscut, a dezvălui; a face
vizibilă o imagine fotografică)
rondo (piesă muzicală în ritm vioi) rondou (loc de formă circulară, amenajat
în grădină)
special specios (= amăgitor)
speţe (= cauze judiciare pe rol) speze (= cheltuieli)

4.3. Incompatibilitatea semantică – exemple:

● În enunţul Condamnatul şi-a manifestat intenţiile furioase în raport cu victima., sintagma *intenţii
furioase denotă o exprimare deficitară, care contravine regulilor logicii: nu ai intenţia să devii furios, nu
te programezi, ci devii brusc furios. Variante corecte: intenţii rele, criminale etc.

● În enunţul De mâine se scumpeşte preţul la benzină., avem o situaţie de incompatibilitate semantică, în

sensul că doar benzina se scumpeşte, preţul creşte sau scade.

● În enunţul Trebuie să luăm publicitate., exprimarea defectuoasă ar fi putut fi înlocuită cu Trebuie să

lăsăm locul publicităţii sau Trebuie să facem o pauză pentru a urmări publicitatea.

● În enunţul Pielea trebuie să fie unsă cu cremă ca să nu se usuce şi să *se rideze., nerepetarea
operatorului de negaţie determină actualizarea unui sens opus faţă de cel scontat de autorul enunţului.
Varianta corectă este: (…) să nu se usuce şi să nu se rideze – altfel propoziţia capătă înţeles afirmativ,
contrar a ceea ce vorbitorul doreşte să spună.

23
● În enunţul: Totuşi, nu mă pot abţine să *nu vă aduc aminte de o replică bună dintr-o epocă rea., avem
de-a face cu o negaţie expletivă (= apariţia unui nu lipsit de semnificaţie) prin care se generează o lectură
inversă faţă de intenţia enunţătorului.
Exemple similare:
Această tentaţie trebuie s-o punem pe seama utilităţii de a şti cum să preveniţi singuri de a *nu
deveni victima unor infractori.
Nu putem să vorbim de integrarea, cu demnitate, în UE, fără să* nu rezolvăm problemele majore
ale României.
Nu există seară fără să *nu mă gândesc la tine, nu există dimineaţă fără să *nu te fi visat.
Nimeni nu poate trece fără să *nu se oprească în faţa acestei vitrine.
Pleacă înainte să *nu fac o nebunie.

4.4. Accidentul semantic – duce la extinderi de sens sau la dobândirea unui/unor sens(uri)
suplimentar(e), generând calcuri lexicale sau frazeologice, prin asocieri pe baze fonetice sau etimologice.

● Fortuit = 1) Neprevăzut, întâmplător, inopinat;

2) Forţat, silit: Fortuit de împrejurări, a plecat fără să lase nimic în urmă.

● Intrigant = 1) Bârfitor, uneltitor, clevetitor

2) Care surprinde, stârnește interesul sau curiozitatea, care fascinează: Josephine
Baker este, poate, una dintre cele mai intrigante personalităţi din anii 20-30.

● Versatil = 1) Persoană care îşi schimbă foarte uşor părerile (politice sau de altă natură);
2) (cu referire la obiecte, accesorii, articole vestimentare etc.: care poate fi utilizat cu
ușurință, în diferite contexte):

● A butona = 1) A apreta ţesăturile de lână;

2) A tasta, a căuta programele.

● Locaţie = 1) Chirie plătită pentru anumite lucruri luate în folosinţă temporară;

2) Un loc anume, precis determinat (sens calchiat după englezescul location, consemnat
în DEX 2009).

● A realiza = 1) A face, a înfăptui, a întreprinde ceva, a crea etc.

2) A-şi face o idee despre, a reuşi să înţeleagă, să pătrundă înţelesul unui lucru. (sens
calchiat după englezescul to realize, consemnat în DEX 1998).

● A da un bip = A apela scurt de pe telefonul mobil (provenit din beep = zgomot ascuţit, generat de
sateliţi - onomatopee).

● A stopa = 1) (referitor la autovehicule) A se opri din mers.

2) (sens generalizat) A opri : Trebuie să stopăm recrudescenţa violenţei în cartierele
mărginaşe.
3) a para, a apăra : Fundaşii au stopat cu brio încercările de pătrundere la poartă.

● A demara = 1) (despre autovehicule) A se pune în mişcare, a porni.

2) A dezlega odgoanele unei corăbii în vederea plecării.
3) (figurat) A-şi lua avânt, a porni în viteză
4) (sens generalizat) A porni, a începe, a iniţia (o acţiune, o activitate, un demers etc.)
– acest sens este pus sub semnul întrebării de lucrările normative în vigoare: Să demarăm
o campanie de strângere de fonduri.

24
● A sugera = 1) A face să se nască în mintea cuiva (printr-o aluzie, printr-o asociaţie de idei etc.) sau a
inspira cuiva un gând, o idee, un sentiment.
2) Frecvent, mai ales în traduceri de filme, numeroase verbe sunt substituite, contextual, de
verbul a sugera, prin influenţa englezescului to suggest: a sfătui, a presupune (= a crede, a
fi de părere); a face aluzie; a insinua; a invita; a propune; a oferi; a cere; a ruga; a dovedi;
a pretinde etc.

Îmi sugerezi să-mi folosesc familia drept momeală – îmi propui.

Vă sugerez să plecaţi imediat ca să nu aveţi necazuri – vă sfătuiesc.
Îţi sugerez să-ţi angajezi un avocat foarte bun – te sfătuiesc.
Sugeraţi că procurorul vă acuză clientul pentru că este de culoare? – insinuaţi.
Comisarul sugerează că Larie şi-a ucis propriul copil – presupune.
Avocatul sugerează că martorul nu cunoaşte situaţia – este de părere că.
Ştiai că mi-a sugerat un post de conducere? – mi-a propus, mi-a oferit.
Îţi sugerez să te întorci imediat la antrenament! – te invit.
Vă sugerez să vă instalaţi cât mai confortabil – vă rog.
Urmele de sutură sugerează că mâinile au fost cusute la loc – dovedesc.
Îţi sugerez să te grăbeşti, dacă nu vrei să pierzi avionul – ar fi bine să.
Vreau să-i sugerez asistentei sociale că sunt o supermamă – să-i demonstrez.
Victor, nu sugerez că te-ar fi influenţat cineva – nu pretind că.
Consecinţele refuzului tău le-ai sugerat chiar tu – le-ai prevăzut.
M-am uitat peste cifrele pe care mi le-a sugerat Gerard – le-a prezentat.
Vă sugerez să închideţi imediat conducta cu fisuri – vă cer, vă rog.
Convorbirile telefonice interceptate sugerează că Saddam este mort – duc la concluzia.

● A relaxa = 1) A pune un sistem fizic scos din starea de echilibru termodinamic, electric etc. în stare de
libertate, acesta revenind lent la vechea stare sau la o nouă stare de echilibru.
2) (despre tensiunile mecanice dintr-un corp) A scădea fără să varieze deformaţia corpului.
3) (figurat) A (se) linişti, a (se) destinde (după un efort susţinut).

A relaxa – eng. to relax, fr. relaxer, lat. relaxo, relaxare. Sensul al treilea, a slăbi o presiune, o
(con)strângere, o încleştare etc.; a se elibera de o grijă, de o frământare, de o obsesie etc.; a
se decontracta, a se deconecta, a se destinde fizic sau psihic, a reduce intensitatea unui efort
sau a unei acţiuni (în zilele noastre, aşa-zisa „relaxare fiscală”), a se linişti, a se calma, a se
potoli, a se domoli, a se odihni etc. este o creaţie postdecembristă. La sfârşitul sec. XIX, cuvântul
nu apăruse încă în limba română, iar în franceză nu avea decât sensul „a pune în libertate” (cf.
Larousse din 1895); sensul „a se odihni, a se destinde” l-a căpătat mai târziu, sub influenţa limbii
engleze. Este menţionat în dicţionarele explicative abia după 1950. Până atunci, exista doar relaş,
termen care era folosit în domeniul spectacolelor dramatice, pentru zilele când actorii se odihneau.
Mult mai rar până în 1990, a proliferat ulterior (în special în titrări de filme), fapt care duce la
sărăcirea exprimării. Exemple:

Relaxează-te, se descurcă el – fii pe pace;

Relaxaţi-vă, nu s-a întâmplat nimic – fiţi liniştiţi;
Relaxează-te şi nu mai face pe detectivul – potoleşte-te;
Relaxaţi-vă, că rezolv eu şi problema asta – nu vă faceţi griji;
Relaxează-te şi concentrează-te – destinde-te;
Relaxează-te, mă întorc imediat – fă-te comod;
Relaxaţi-vă, oricare ar fi situaţia – păstraţi-vă calmul;
Relaxează-te pe canapea – întinde-te;
Relaxaţi-vă câteva zile la munte – odihniţi-vă.

25