Modu lu l 7 – Limba română I

7
MODULUL 7:
ADJECTIVUL

Cuprinsul Modulului:
MODULUL 7: ADJECTIVUL ...............................................................111
7.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE .......................................................112
7.1.1. Dupa alcatuire .......................................................................113
7.1.2. După flexiune .........................................................................113
7.2. CAZURILE ADJECTIVULUI.........................................................115
7.3. GRADELE DE COMPARAğIE ALE ADJECTIVULUI .............118
7.3.1. Adjective care nu au grade de comparaĠie .........................121
7.4. LOCUTIUNI ADJECTIVALE ........................................................121
7.5. TOPICA ADJECTIVULUI ..............................................................122
7.6. RADICALUL ADJECTIVELOR ....................................................122
7.6.1. Alternan‫܊‬e vocalice ................................................................122
7.6.2. Alternan‫܊‬e consonantice .......................................................123

111
Modu lu l 7 – Limba română I

UNITATEA DE ÎNVĈŖARE NR. 7

7.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

Adjectivul este partea de vorbire care exprimă însuúirea unui obiect.

El însoĠeúte úi determină un substantiv úi are forme deosebite după genul úi
numărul substantivului pe care îl însoĠeúte:

Masculin Feminin
Singular copac înalt casa înaltă
Plural copaci înalĠi case înalte

Adjectivul este deci o parte de vorbire flexibilă. Adjectivul poate sta

alături de substantiv, ca în exemplele de mai sus, sau poate fi legat de acesta
prin articolul demonstrativ (adjectival). Ex: copacul cel înalt; casa cea
înaltă.
Locul obiúnuit al adjectivului este după substantivul pe care îl
însoĠeúte. El poate sta însă úi înaintea substantivului:
“Socrul roagă n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare,
mândrul soare, úi pe nuna, mandra lună.” M. Eminescu, Călin (File din
poveste).
Indiferent de locul pe care îl are faĠă de substantiv, adjectivul care
arată ce fel de obiect (soare mândru) sau care obiect (nunul mare, mândrul
soare) nu se desparte prin virgule de substantivul determinat.
Un substantiv poate avea unul sau mai multe adjective:
“Norii mari, fumurii treceau peste culmi.”
(I. Agârbiceanu HoĠul.) Adjectivele aceluiaúi substantiv se despart
prin virgule când sunt aúezate alături fără un cuvant de legatură între ele sau
când sunt legate prin cuvantul nici.

112
Modu lu l 7 – Limba română I

CLASIFICAREA ADJECTIVELOR:

7.1.1. DUPA ALCATUIRE

După numărul cuvintelor prin care sunt exprimate, adjectivele sunt de

două feluri:
adjective simple: bun, rău, hamic, leneú, isteĠ etc.
adjective compuse: (om) cumsecade, (regimul) burghezo moúieresc.
Adjectivele compuse s au format:
a) prin contopirea elementelor componente într un singur cuvânt:
cumsecade (din cum se cade); atotútiitor (din a tot útiitor); atotputernic (din
a tot puternic) etc.
b) prin alăturarea elementelor componente, care se scriu cu liniuĠa de
unire: alb argintiu, galben auriu, burghezo moúieresc, tehnico útintific,
marxist leninist, social politic.
Acordul acestor adjective compuse cu substantivul determinat se face,
în general, prin al doilea element component, iar primul rămâne neschimbat:
faĠa galben plămânie; feĠe galben plămânii;
carte tehnico útiinĠifică; cărĠi tehnico útiinĠifice.

7.1.2. DUPĂ FLEXIUNE

adjective cu două terminaĠii: frumos frumoasă; frumoúi frumoase;

adjective cu o terminaĠie:singular masculin, feminin, neutru:
mare;plural masculin, feminin, neutru: mari.
adjective invariabile: asemenea; cumsecade; gata; gri etc.
Clasificarea flexionară a adjectivelor:
după numărul formelor, se disting patru tipuri de adjective,
repartizate în mai multe clase, după omonimiile realizate:
Adjective cu patru forme, care se disting după gen, număr úi caz.
Morfemele caracteristice sunt următoarele (în ordinea: masc. sing., masc.
pl., fem. sing., fem. pl.): u (sau ø), e la feminin, dativ singular. Este
omonim cu pluralul: (unei) case albe, (niúte) case albe.

113
Modu lu l 7 – Limba română I

Se încadrează în acest tip adjectivele terminate în consoană (úi

desinenĠa ø): bun, alb, iubit, îndrăgostit, muntean, adjective cu desinenĠa u
la nominativ: acru, albastru, precum úi adjective în le la plural feminin:
greu, rău, (pl. grele, rele).
clase:
Adjective cu trei forme. Se distrig următoarele
a) Adjective cu forme omonime la plural (masculin úi feminin) úi la
genitiv dativul singular feminin. Morfemele caracteristice sunt: masc. sing,
u (sau ø), fem. sing. nom. ac. a (sau e), fem. sing. genitiv dativ úi masc.
fem. pl. i. Exemplu: lung, lungă, lungi. La fel: drag, adânc, ciobănesc,
cenuúiu, castaniu, grjuliu, propiu.
În context, pentru relevarea omonimelor: perete cenuúiu, pereĠi
cenuúii, casa cenuúie, (unei) case cenuúii, case cenuúii.
b) Adjective care realizează un syncretism total la feminin (ambele
numere, toate cazurile): muncitor, muncitori, muncitoare; lalîu, lalîi, lalîie.
Morfemele sunt următoarele: u (sau ø) la masc. sing. , i la masc. pl., e la
fem. sing, úi pl.
Se cuprind în această clasă adjectivele în tor, în iu, au, eu (moliu,
prostalău, instantaneu). Exemplu pentru omonimii: profesor examinator,
profesori examinatori, profesoară examinatoare, (unei) profesoare
examinatoare, (niúte) profesoare examinatoare.
Adjective cu două forme. Se disting următoarele clase:
a) Adjective cu forme omonime la pluralul ambelor genuri úi la
genitiv dativul singular al femininelor; la singular, masculinele au forme
omonime cu cele de nominativ acuzativ singular feminin. Morfemele sunt
următoarele: e la masc. sing, úi la fem. sing., Nom. Ac., i la pl. (ambele
genuri) úi la genitiv dativul sing. fem. Se cuprind aici adjectivele în e:
mare, casă mare, pereĠi mari, (unei) case mari, (niúte) case mari.
b) Adjectivele cu forme omonime la masculin (ambele numere) úi
forme omonime la feminin (ambele numere, toate cazurile).
Morfemele sunt: ø la masculin si e la feminin. Exemple: greoi, bălai,

114
Modu lu l 7 – Limba română I

rotofei, albei, lungoi, vioi. Se pot adăuga aici úi adjectivele în ci, de felul:
dibaci, fugaci, pândaci, stângaci. Iată omonimiile: om vioi, oameni vioi,
femeie vioaie, (unei) femei vioaie, (niúte) femei vioaie.
c) Adjective cu toate formele identice, cu excepĠia celei de nominativ
acuzativ singular feminin. Se încadrează aici adjectivele în ui úi în chi:
gălbui, căprui, vechi. Exemplele în context: perete vechi, pereĠi vechi, case
vechi, (unei) case vechi, dar (o) casă veche.
d) Adjective cu toate formele identice, cu excepĠia celui de masculin
plural. Morfemele sunt: în e la masc. úi fem. sing., l a fem. pl. úi i la masc.
pl.. Sunt adjective neologice cele terminate în ce: feroce, precoce, rapace,
sagace, tenace. Iată omonimiile: lup feroce, lupoaică feroce, unei lupoaice
feroce, lupoaicei feroce, lupi feroce.
Adjectivele invariabile. Exemple: atroce, eficace, ferice, locvace,
propice, vivace, gata, cumsecade, gri, maro, bleu, crem, lila, oliv.
Sunt opt clase flexionare ale adjectivelor: o clasă de adjective cu patru
forme, două clase cu trei forme, patru cu două forme, úi o clasă cu o singură
formă. Nu am Ġinut seama în această clasificare de adjectivele izolate miúel
úi june, care reprezintă clase diferite prin omonimiile specifice pe care le
realizează.

7.2. CAZURILE ADJECTIVULUI

Adjectivul se declină împreună cu substantivul pe care îl determină úi

poate apărea cu sau fără articol hotărât enclitic.
Adjectivul care stă după substantivul determinat este todeauna
nearticulat enclitic, indiferent dacă substantivul este sau nu articulat:
prietenul (cel) mai bun; un prieten bun.
Când adjectivul se află înaintea substantivului, el poate fi articulat
enclitic sau nearticulat: bunului prieten; unui bun prieten, bun prieten.
Adjectivul se acordă în gen, număr úi caz cu substantivul determinat.
Intre adjectiv úi substantivul determinat este o legătură atât de strânsă,

115
Modu lu l 7 – Limba română I

încât forma articulată a unuia poate preciza cazul celuilalt.

De exemplu: în condiĠiile "prietenului bun" sau "prietenei bune",
adjectivul, deúi nu primeúte articolul lui sau i, este la cazul genitiv sau la
dativ, ca úi substantivul pe care îl însoĠeúte, aúa cum în condiĠiile "bunului
prieten" sau "bunei prietene" substantivul, deúi nu primeúte articolul lui, i,
este la cazul genitiv sau la dativ.
Adjective la cazurile Nominativ úi Acuzativ:
a. Masculin
Adjectivele terminate la masculin singular nearticulat în iu (cenuúiu,
argintiu, zglobiu etc.) se scriu la pluralul nearticulat cu “ ii” (nori cenuúii),
iar la pluralul articulat cu trei “ i” (cenuúiii nori).
Ortografia lor corespunde cu a substantivelor masculine terminate în
iu (fiu, geamgiu etc.):

Singular Plural Plural

N.Ac.
nearticulat nearticulat articulat
Subst. (un) fiu (niúte) fii fiii
(un) nor (niúte) nori cenuúiii
Adj.
cenuúiu cenuúii nori

La pluralul nearticulat, primul " i" face parte din rădăcina cuvântului,
iar al doilea este semnul pluralului. Al treilea "i" de la forma articulată este
articolul hotărât.
Un mijloc sigur de control pentru ortografia cu iii este faptul că
adjectivul aflat după substantivul determinat nu se articulează enclitic
niciodată. Controlul se poate face prin despărĠirea cuvântului în silabe: Nori
ce nu úii; ce nu úii i nori.
Observăm că la forma articulată, al treilea " i" (articolul) formează
singur silaba. Deci, când ultimul " i" formează singur silaba, adjectivul se
scrie cu trei “i".
Toate celelalte adjective, când se află după substantivul determinat, se
scriu la nominativ sau acuzativ plural cu un singur “ i” (copii voioúi), pentru

116
Modu lu l 7 – Limba română I

că sunt nearticulate. Deci mijlocul de control pentru ortografia adjectivului

cu un singur " i" este locul adjectivului după substantivul determinat,
precum úi faptul că “ i” este nesilabic (copii vo ioúi), pe când la forma
articulată avem: vo io úii copii.

b. Feminin
Adjectivele feminine terminate la nominativ singular nearticulat în ie
în hiat (cenuúie, argintie, roúie etc.) se scriu la plural nearticulat cu “ ii”
(cenuúii, argintii, roúii), iar la pluralul articulat pastrează pe cei doi “i”
înaintea articolului (cenuúiile, ca úi câmpiile). Observăm în tabelul de mai
jos ortografia acestor adjective, in comparaĠie cu ortografia substantivelor
terminate în ie în hiat:
Subst. (o) câmpie (niúte) câmpii câmpiile
Adj. (o) câmpie (niúte) câmpii cenuúiile

cenuúie cenuúii câmpii

Primul " i" din forma adjectivului cenuúii face parte din rădăcina
cuvântului, iar al doilea " i" este semnul pluralului.

Adjective la cazurile Dativ úi Genitiv

a. Adiectivele feminine terminate la nominativ singular nearticulat în
ie în hiat (cenuúie, argintie, roúie etc.) au la dativ úi genitiv singular
articulate formele cenuúiei, argintiei, roúiei etc., ca úi substantivele terminate
în ie în hiat (câmpiei, poeziei).
Deci, pentru formele articulate la dativ úi genitiv ale acestor adjective,
ne conducem după nominativul singular nearticulat, căruia îi adăugăm
articolul “ i”.
b. Toate celelalte adjective feminine se pronunĠă úi se scriu la dativ úi
genitiv singular articulat cu “ ei” sau “ ii” (frumoasei, mării), ca úi
substantivele feminine (casei, vulpii).
Pentru a nu greúi, foloseúte ca mijloc de control forma de nominativ
plural nearticulat, la care se adaugă articolul “ i”, adică acelaúi mijloc de

117
Modu lu l 7 – Limba română I

control pe care 1 am folosit úi la ortografia substantivelor feminine:

N. plural nearticulat D.G. singular articulat
Subst.: case (al) casei
Adj.: frumoase (al) frumoasei (case)
Subst.: vulpi (al) vulpii
Adj.: mari (al) marii (vulpi)

7.3. GRADELE DE COMPARAğIE ALE

ADJECTIVULUI

Adjectivul are trei grade de comparaĠie: pozitiv, comparativ úi

superlativ.
Gradul pozitiv
Adjectivul la gradul pozitiv arată însuúirea unui obiect, fără a fi
comparată cu însuúirea altui obiect sau cu însuúirea sa în împrejurări
diferite: mare, mic, roúu.
Adjectivul la gradul pozitiv poate fi însoĠit sau nu de articolul cel, cea,
cei, cele: grădina mare, grădina cea mare, grădinile cele mari, trandafir roúu,
trandafirul cel roúu, trandafirii cei roúii.
Gradul comparativ
Adjectivul la gradul comparativ poate prezenta:
însuúirea unui obiect comparată cu aceeaúi însuúire a altui obiect:
“Oltul este mai lung decât Jiul.”
însuúirea unui obiect comparată tot cu însuúirea lui, dar în
împrejurări diferite: “Apa râului este mai limpede la munte decât la úes.”
În primul exemplu, avem doi termeni ai comparaĠiei exprimaĠi prin
substantivele Oltul úi Jiul. În al doilea exemplu, avem două împrejurări
diferite: la munte úi la úes.
Cei doi termeni ai comparaĠiei pot fi exprimati în aceeaúi propoziĠie,
ca în exemplele de mai sus. Uneori însă, al doilea termen al comparaĠiei se
află în propoziĠia anterioară, de aceea nu mai este exprimat úi în a doua

118
Modu lu l 7 – Limba română I

propoziĠie: Jiul este lung. Oltul este mai lung. La fel, una din cele două
împrejurări poate fi exprimată în altă propoziĠie: Apa râului este limpede úi
la úes. La munte este însă mai limpede.
Termenii comparaĠiei pot fi exprimaĠi úi prin pronume, dacă obiectele
sunt cunoscute de vorbitori. Acesta este mai lung decât celălalt.
Gradul comparativ poate arăta trei aspecte sau trepte ale însuúirii,
exprimate cu ajutorul unor adverbe sau locuĠiuni adverbiale:
a) comparativul de superioritate: mai limpede;
b) comparativul de inferioritate: mai puĠin limpede;
c) comparativul de egalitate: la fel (tot aúa, tot atât) de limpede.
Legătura dintre cei doi termeni ai comparaĠiei se face prin adverbele
cu valoare de prepoziĠie decât, ca (mai limpede decât ...; mai limpede ca ...;)
sau prin locuĠiunile prepoziĠionale faĠă de, în comparaĠie cu (mai limpede
fata de …; mai limpede în comparaĠie cu ...).
Uneori adjectivul la gradul comparativ de egalitate nu este precedat de
locuĠiunile adverbiale la fel (tot aúa, tot atât). În acest caz, al doilea termen
al comparaĠiei este introdus prin adverbele cât sau ca: Nalt cât casa, verde ca
mătasa. (Folclor).
Adjectivul poate fi pus úi după al doilea termen al comparaĠiei,
legându se de acesta prin prepoziĠia de: “cât casa de înalt"; "ca mătasa de
verde". ConstrucĠiile cu adjectivul după al doilea termen al comparaĠiei sunt
mai expresive, pentru că ele scot în evidenĠă obiectul cu care se face
comparaĠia.
Fii atent să nu confunzi acest comparativ de egalitate cu gradul
pozitiv. Recunoaúterea comparativului de egalitate care nu este precedat de
cuvintele la fel, tot aúa, tot atât se face după adverbele cât úi ca.
Gradul superlativ
Adjectivele la gradul superlativ arată însuúirea la gradul cel mai înalt
sau cel mai scăzut. Gradul superlativ poate fi relativ sau absolut.
• Superlativul relativ
Superlativul relativ arată însuúirea la nivelul cel mai înalt sau cel mai

119
Modu lu l 7 – Limba română I

scăzut în comparaĠie cu aceeaúi însuúire a altor obiecte sau cu însuúirea

aceluiaúi obiect, în împrejurări diferite. Gradul relativ este de două feluri:
De superioritate: “Vlădeasa este cel mai înalt vârf din MunĠii
Apuseni.”
De inferioritate: “Acest munte este cel mai puĠin înalt dintre cei din
jur.”
Când un substantiv are două sau mai multe adjective la gradul
superlativ relativ, articolul cel, cea, cei, cele se repetă înaintea tuturor
adjectivelor numai dacă vorbitorul vrea să scoată mai mult în evidenĠă
gradul superlativ al însuúirilor. Deci se poate spune:
fata cea mai frumoasă, cea mai isteaĠă úi cea mai harnică;
sau:
fata cea mai frumoasă, mai isteaĠă úi mai harnică.
• Superlativul absolut
Adjectivul la gradul superlativ absolut exprimă cel mai înalt grad al
însuúirii fără ca însuúirea să fie comparată cu însuúirea altui obiect sau cu
însuúirea aceluiaúi obiect în împrejurări diferite.
În mod obiúnuit, superlativul absolut se formează cu ajutorul
adverbului foarte: foarte frumoasă. Mai rar, se construieúte úi cu adverbele
tare sau prea: tare frumoasă; prea frumoasă.
Adjectivul precedat de adverbul prea nu exprimă însă totdeauna
superlativul absolut. N u e prea bătrân (nu e aúa de bătrân).
Superlativul absolut se exprimă úi prin alte mijloace care sunt mai
expresive decât adverbele foarte sau tare, úi anume:
adverbe úi locuĠiuni adverbiale legate de adjectiv cu prepoziĠia de:
extraordinar, grozav, minunat, neînchipuit, nemaipomenit, din cale afară de
frumos;
diferite expresii în care adjectivul este însoĠit de un substantiv ce i dă
valoare de superlativ absolut: frumos nevoie mare etc.;
repetarea adjectivului: o pădure mare, mare;
lungirea úi respectarea unei vocale: maaare, acr u u u.

120
Modu lu l 7 – Limba română I

7.3.1. ADJECTIVE CARE NU AU GRADE DE

COMPARAğIE

adjectivele care prin sensul lor exprimă însuúiri ce nu pot fi

comparate: complet, egal, întreg, mort, viu, unic, perfect, principal,
muncitoresc, strămoúesc etc.
adjectivele care în limba latină reprezentau forme ale comparativului
sau ale superlativului: major, minor, inferior, superior, exterior, posterior,
optim, minim, suprem etc
Adjectivul îndeplineúte următoarele funcĠii sintactice:
adjectiv în relaĠie cu un substantiv, de atribut adjectival: copac înalt.
adjectiv în relaĠie cu subiectul, prin verbul de legatură nume
predicativ. Ex.: Copacul este înalt.

7.4. LOCUTIUNI ADJECTIVALE

Însuúirea unui obiect poate fi exprimată úi printr o locuĠiune

adjectivală (un grup de două sau mai multe cuvinte care au împreună
valoarea unui adjectiv):
om cu judecată – chibzuit;
om cu stare – înstărit, bogat;
om cu dare de mână – darnic;
lucru de căpetenie – principal, important;
om de nimic – netrebnic, josnic.
LocuĠiunile adjectivale se comportă ca un adjectiv:
pot fi însoĠite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu
judecată;
pot avea grade de comparaĠie: un om mai cu judecată; un om foarte
de treabă.

121
Modu lu l 7 – Limba română I

7.5. TOPICA ADJECTIVULUI

De regulă, adjectivul stă după substantiv: oraú mare. Când e aúezat

înaintea substantivului, capătă sens intensiv: bătrânul copac (comparativ cu:
copac bătrân).
Antepunerea adjectivului caracterizează în special limbajul afectiv, de
aceea se preferă în contextele exclamative: Mare învăĠat! Serios bărbat!
Cuminte fată!
Unele adjective stau însă numai înainte de substantive, deci sunt
indiferente faĠă de opoziĠiile stilistico afective: asemenea oameni, atare
lucruri, bietul băiat.
Destul de multe adjective îúi schimbă sensul în funcĠie de topică:
sărmana femeie, „biata femeie” – femeie sărmană, „femeie săracă”; o
singură femeie, „numai una”
– o femeie singură, „neînsoĠită, izolată”.

7.6. RADICALUL ADJECTIVELOR

Radicalele variabile conĠin, în general, aceleaúi alternanĠe ca radicalele

variabile ale substantivelor.

7.6.1. ALTERNANğE VOCALICE

ă/e proaspăt/ proaspeĠi, proaspete

î/i vânăt/ vineĠi, tânăr/ tineri
e/ea negru/ neagră, deútept/ deúteaptă
o/oa domol/ domoală, gros/ groasă
ie/ia biet/ biată

122
Modu lu l 7 – Limba română I

7.6.2. ALTERNANğE CONSONANTICE

c/þ mic/ mici, voinic/ voinici

g/÷ larg/ largi, lung/ lungi
t/Ġ înalt/ înalĠi, corect/ corecĠi
d/z scund/ scunzi, comod/ comozi
s/ú gras/ graúi, respectuos/ respectuoúi
z/j viteaz/ viteju, breaz/ breji
l/i gol/ goi, moale/ moi
sc/út firesc/ fireúti
st/út prost/ proúti, îngust/ înguúti
str/útr albastru/ albaútri

Al doilea termen al alternanĠei este consecinĠa unei modificări

fonetice determinate de i, morfem de plural (mici, largi, scunzi, fireúti).
La adjectivele neologice, nu se realizează, de obicei, alternanĠele
vocalice: comod/ comodă, blond/ blondă, sever/ severă ci numai cele
consonantice.

123
Modu lu l 8 – Limba română I

8
MODULUL 8:
PRONUMELE SI ADJECTIVELE
PRONOMINALE

Cuprinsul Modulului:
MODULUL 8: PRONUMELE SI ADJECTIVELE PRONOMINALE
....................................................................................................................125
8.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE .......................................................126
8.1.1. Pronumele personal (propriu zis) ........................................127
8.1.2. Pronumele personal de politeĠe ............................................133
8.1.3. Pronumele reflexiv ................................................................135
8.1.4. Pronumele úi adjectivul pronominal de întărire ................139
8.1.5. Pronumele úi adjectivul pronominal posesiv ......................140
8.1.6. Pronumele úi adjectivul pronominal demonstrativ ............145
8.1.7. Pronumele úi adjectivul pronominal nehotărât ..................149
8.1.8. Pronumele úi adjectivul pronominal interogativ ................153
8.1.9. Pronumele úi adjectivul pronominal relativ .......................156
8.1.10. Pronumele úi adjectivul pronominal negativ ....................159

125
Modu lu l 8 – Limba română I

UNITATEA DE ÎNVĈŖARE NR. 8

8.1. DEFINITIE SI CLASIFICARE

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care Ġine locul unui

substantiv (pro= pentru; nume= substantiv).
Clasificarea pronumelui
9 Cu forme personale (îúi schimbă forma după

persoană úi în analiza lor se precizează persoana):

pronume personal (propriu zis);

pronume personal de politeĠe;

pronume reflexiv;

pronume de întărire;

pronume posesiv.
9 Fără forme personale (nu îúi schimbă forma
după persoană úi în analiza lor nu se precizează persoana):
pronume demonstrativ;

pronume nehotărât;

pronume interogativ;

pronume relativ;

pronume negativ.
Ultimele úapte feluri de pronume devin adjective pronominale,
atunci când nu mai înlocuiesc un substantiv, ci se acordă în gen, număr úi
caz cu substantivul determinat:
a. adjectiv pronominal de întărire;

b. adjectiv pronominal posesiv;

c. adjectiv pronominal demonstrativ;

126
Modu lu l 8 – Limba română I

d. adjectiv pronominal nehotărât; e.

adjectiv pronominal interogativ; f. adjectiv
pronominal relativ;
g. adjectiv pronominal negativ.

Pronumele au aceleaúi funcĠii sintactice ca úi substantivul, după

cazul la care se află.
Adjectivele pronominale au o singură funcĠie sintactică: de atribut
adjectival.

8.1.1. PRONUMELE PERSONAL (PROPRIU ZIS)

Partea de vorbire flexibilă care desemnează

anumite persoane.
FIexionează după persoană, număr, gen (numai la persoana a III a) úi
caz:
Persoana este forma pe care o ia pronumele pentru a arăta:
persoana care vorbeúte (persoana I): eu, noi;

persoana cu care se vorbeúte (persoana a II a):

tu,voi;

persoana despre care se vorbeúte (persoana a III a):

el (dânsul), ea (dânsa), ei (dânúii), ele (dânsele).

Are două numere:

numărul singular (o singură persoană): eu, tu, el

(dânsul), ea (dânsa);

numărul plural (două sau mai multe persoane): noi, voi,

ei (dânúii), ele (dânsele).
Forme diferite după gen are numai la persoana aIII a:

masculin: el (dânsul), ei (dânúii);

feminin: ea (dânsa), ele (dânsele);

neutru: el (dânsul), ele (dânsele).

127
Modu lu l 8 – Limba română I

În ceea ce priveúte cazurile:

a) Pronumele personal de persoana I nu are cazurile G. úi V., cel de

persoana a II a nu are cazul G., iar cel de persoana a III a nu are cazul V.;
b) La cazurile Ac. úi D., pronumele personale (propriu zise) au atât
forme accentuate cât úi neaccentuate; la Ac., formele accentuate sunt
întotdeauna însoĠite de prepozitie;
c) Cazul D. poate fi posesiv, când pronumele se înlocuieúte cu un
adjectiv posesiv (haina i= haina sa); pronumele personale în dativ posesiv
au funcĠia sintactică de atribut pronominal în D. fără prepoziĠie. Dacă
sunt, însă, precedate de prepoziĠii sau locuĠiuni prepoziĠionale cu regim de
G. au úi alte funcĠii sintactice: “S au adunat în juru i.”(C.C.L.)
Dativul poate fi úi etic, când exprimă interesul major al vorbitorului
sau al ascultătorului pentru acĠiunea prezentată sau pentru persoana la care
se referă acĠiunea; nu are funcĠie sintactică, ci reliefează participarea
afectivă a vorbitorului la cele relatate: “vor să mi te omoare.”; “...ùi mi Ġi l
bătu!... “
d) Formele neaccentuate se află cu ajutorul formelor accentuate.
e) Au următoarele forme:

PERSOANA A III A, MASCULIN

Ca SINGULAR PLURAL
zul Forme Forme Forme Forme

accent. neaccent. accent. neaccent.

N el ei
G (al, a, ai, (al, a, ai,

ale) lui ale) lui

Ac îl, l , l, îi, i ,
(pe) el l (pe) ei i, i
lui îi, i, i , lor Le, le , le,
D i, i le li, li ,

li
V

128
Modu lu l 8 – Limba română I

PERSOANA A III A, FEMININ

SINGULAR PLURAL
Ca Forme Forme Forme Forme
zul accent. neaccent. accent. neaccent.
N ea ele
(al, a, ai, (al, a, ai,
G ale) ei ale) lor
Le, le ,
Ac (pe) ea o, o, o (pe) ele le, le
Le, le ,
îi, i, i , le, le li,
D ei i, i lor li , li, li
V

f) Pronumele dânsul este o formă compusă având următoarele

flexiuni:

SINGULAR PLURAL
Cazul
MASC. FEM. MASC. FEM.

N, Ac dânsul dânsa dânúii dânsele

G dânsului dânsei dânúilor dânselor

G, D, V

Aceste pronume îúi au originea în formele mai vechi însul, însa,

înúii, însele, care astăzi preced prepoziĠiile întru, dintru, printru.
g) Formele neaccentuate de Ac. úi D. ale pronumelor personale pot
avea úi valoare neutră, când nu Ġin locul unui substantiv anume úi nu au
funcĠie sintactică: a luat o la sănătoasa; dă i înainte fără griji;
129
Modu lu l 8 – Limba română I

h) Persoana I are la plural următoarele valori:

pluralul autorităĠii (al majestăĠii, administrativ: Se

adevereúte de noi, conducerea úcolii.
pluralul autorului: Noi considerăm că..., în ceea ce ne
priveúte...
pluralul modestiei sau al falsei modestii: “Ce vrei tu?
Noi? Bună pace...”
pluralul solidităĠii (în discursuri): “Dar ce întrebare ne
punem noi, pe drept cuvânt..."
Are aceleaúi funcĠii sintactice ca úi substantivul:

subiect: El scrie.

nume predicativ: Cartea este a ei.

atribut pronominal:

a) genitival: Meritul este de necontestat.

b) prepoziĠional: Veútile de la tine sosesc greu.

c) în dativ fără prepoziĠie (datival): Vorba i te unge la inimă.
d) apoziĠiona1: FetiĠo, tu din banca întâi, răspunde la întrebare.
complement direct: Te am văzut în oraú, pe tine.
complement indirect: Ne am amintit de ei.

complement de agent: A fost apostrofat de ei.

complemente circumstanĠiale:

a) de loc: S a oprit lângă el.

b) de timp: Au sosit odată cu voi. c) de

mod: ÎnvaĠă ca úi tine.
d) de cauză: L a certat pentru el.

e) de scop: Are un examen curând úi se pregăteúte

pentru el.
f) condiĠionat: În locul lui, nu m aú fi dus acolo. g)
concesiv: În ciuda lui, eu tot voi merge
130
Modu lu l 8 – Limba română I

acolo.

h) instrumental: A învins datorită lui.

i) sociativ: A mers la mare împreună cu ei.

j) opoziĠional: În locul lor, a mers altcineva la

mare.
k) de excepĠie: Au venit toĠi afară de noi.

l) cumulatativ: În afara lor, i au sosit úi alĠi nepoĠi.

element predicativ suplimentar: Se dădea drept tu.
Formele neaccentuate ale pronumelor personale sunt precedate
úi/sau urmate de cratimă, atunci când se pronunĠă împreună cu o altă
parte de vorbire, fiind posibilă úi elidarea (eliminarea) vocalei din
alcătuirea lor: ne a chemat, să i dea, Ġi l dea, duce l aú etc; Formele
neaccentuate ale pronumelor personale se
scriu cu cratimă atunci când se leagă de:

a) un verb la timpuri cu forme simple ale modului

indicativ care incepe cu a ; o sau i : te ajută, te ntreb, te
observ, mi ajuĠi;
b) verbul a fi cand are forme care incep cu e: mi e sete,
mi era sete etc;
c) un verb la indicativ perfect compus sau la condiĠional
optativ, legătura făcându se cu auxiliari sau/úi cu participiu: i
am zis, Ġi am adus, am adus o, Ġi am adus o;
d) un verb la modul imperativ, aúezate după acesta du mă
acolo, dă i cartea, chemaĠi l; un verb la gerunziu, aúezate după
acesta, legătura făcându se prin vocala "u"; cu excepĠia formei
neaccentuate o, înantea căreia nu apare vocala de legătură:
ducându l, dându mi, chemând o etc;
e) un verb la infinitiv, aúezate după prepoziĠia “a”:

pentru a i da, spre a l vedea, pentru a Ġi cere etc; f) un verb la

conjunctiv, fiind aúezate după conjuncĠia “să”: să i dea, să l fi
131
Modu lu l 8 – Limba română I

chemat, s o
laude etc;

g) alte părĠi de vorbire:

adverbul nu: nu i dau, n o chem, nu l vreau etc;

pronumele interogativ relativ care, cine, ce: pe care l auzi,

cine mi spune, ce i dai etc;
conjuncĠiile terminate în a, e sau i: dacă l chemi, de l auzi;
pronume personale, forme accentuate sau neaccentuate, ori
alt fel de pronume: tu l chemi, ea mi dă, i l dau etc; când există
cele două forme neaccentuate de pronume legate prin liniuĠă
primul este în D. úi al doilea în Ac., ele putând sta úi după un verb
de care se leagă prin altă cratimă: dă i l, ia i o etc;
adverbe: aúa mi convine, atât i dau;

interjecĠii: na Ġi cartea, iat o, iată l etc, de care se pot lega

úi două forme neaccentuate de pronume: na Ġi o, iată Ġi l etc, cu
apariĠia încă a unei cratime;
substantive, adjective, numerale: cartea mi trebuie, blânda
i privire;
prepoziĠii úi locuĠiuni prepoziĠionale cu regim dc genitiv:
înaintea mi, în juru Ġi, asupra i etc.
OBSERVAğII:

Unele forme neaccentuate care se leagă de un adjectiv (blândă i

privirea), de o interjecĠie (na Ġi cartea) úi toate care se leagă de un
substantiv ori de o prepoziĠie sunt în dativ posesiv.
Una sau două forme neaccentuate ale pronumelui personal se scriu
cu cratimă úi atunci când se află între părĠile componente ale unei forme
verbale inverse de perfect compus úi condiĠional optativ: văzutu l ai, datu i
ai, da i aú, da i l aú etc.

132
Modu lu l 8 – Limba română I

8.1.2. PRONUMELE PERSONAL DE POLITEğE

Partea de vorbire flexibilă care desemnează anumite persoane

exprimând respectul (reverenĠa) faĠă de cineva.
Îúi schimbă forma după persoană, număr, gen

(numai la persoana a III a):

Are numai persoanele a II a úi a III a;

Persoana a II a are cazul G.;

Nu are forme neaccentuate, dar se poate scrie abreviat: d ta, d tale,

dvs, d l etc;
Are următoarele forme:

a) persoana a II a:

cazul N., Ac., V.: singular: dumneata;

plural: dumneavoastră.

cazul G., D.: singular: dumitale;

plural: dumneavoastră.
b) persoana a III a:

cazul N., Ac.:

singular masculin: dumnealui,

feminin: dumneaei;

plural masculin:dumnealor,

feminin: dumnealor;

cazul G., D.:

singular masculin: dumnealui,

feminin: dumneaei;

plural masculin: dumnealor,

feminin: dumnealor.
Are úi forme populare: mata, matale, tălică, tăluĠă, domnească. Există
133
Modu lu l 8 – Limba română I

úi locuĠiuni pronominale de politeĠe: Domnia ta, Măria ta etc.

Are aceleaúi funcĠii sintactice ca úi pronumele personal propiu zis,
cu excepĠia de atribut pronominal în D. posesiv:
subiect: Dumnealui e profesor.

nume predicativ:

Cea mai bună profesoară este dumneaei.

atribut pronominal:

a) prepoziĠional: Cartea de la dumneavoastră a fost

interesantă.
b) genitival:

Meritele dumnealui sunt recunoscute. c) datival:

Mihai este nepotul dumneaei.
d) apoziĠional: Profesorul meu, dumnealui este un
om cumsecade.
complement direct:

Pe dumneavoastră v a căutat cineva.

complement indirect:

Dumneavostră vi se cuvin toate laudele.

complement de agent:

Elevii harnici au fost lăudaĠi de dumnealui.

complementele circumstanĠiale:

a) de loc: Stă în locul dumnealui.

b) de timp: Au sosit la spectacol înaintea dumnealor.

c) de mod: Ca úi dumneavostră, nu acceptă nici un compromis.
d) de cauză: A pierdut trenul din pricina dumitale.
e) de scop: Aúteptând vizita, se pregătea intens pentru dumnealor.
f) condiĠional: În locul dumnealui, aú fi procedat la fel.
g) conseciv: În pofida dumnealui, el tot se va duce acolo.

134
Modu lu l 8 – Limba română I

h) instrumental: A reuúit graĠie dumneaei.

i) sociativ: A făcut excursia împreună cu dumnealor.
j) de relaĠie: Referitor la dumnealor n am nimic de obiectat.
k) opoziĠional: În loc de dumneaei, a plecat altcineva în străinătate.
l) de excepĠie: Afară de dumnealor, au sosit toĠi ceilalĠi.
m) cumulativ: În afară de dumnealor, i au venit úi alte neamuri.
element predicativ suplimentar: Meritul îl
bănuiam al dumnealor.

8.1.3. PRONUMELE REFLEXIV

Partea de vorbire flexibilă care înlocuieúte un substantiv (obiect)

asupra căruia acĠiunea verbului se răsfrânge direct sau indirect úi este
identic cu subiectul (persoana verbului): Elevul se îmbracă.
Flexionarea după persoană, număr úi caz. Are numai cazurile
Ac. si D.
Are forme proprii numai pentru persoana a III a, iar la persoanele I
úi a II a împrumută formele neaccentuate de Ac. si D. ale pronumelor
personale (propiu zise).
La persona a III a are atât forme accentuate, cât úi neaccentuate,
aceleaúi pentru masculin cât úi pentru feminin, pentru singular úi plural.
Are următoarele forme:

în Ac. singular, pers. I.: ma, ma, mi, m ;

singular, pers. a II a: te, te , te, te ;

plural, pers. I): ne, ne , ne, ne ;

plural, pers. a II a: vă, vă, vă, vă ;

în D. singular, pers. I: îmi, mi , mi, mi ;

singular, pers. a II a: îĠi, Ġi , Ġi, Ġi ;

plural, pers. I): ne, ne , ne, ne , ni , ni ;

plural, pers. a II a: vă, vă, v , v , vi , vi .

135
Modu lu l 8 – Limba română I

PERSOANA A III A
SINGULAR PLURAL
Ca Forme Forme Forme Forme
zul
accent. neaccent. accent. neaccent.
Se, se, Se, se,
Ac (pe) sine s,s, (pe) sine s,s,
Îúi, úi , Îúi, úi ,
D Sieúi, sie úi, úi ; Sieúi, sie úi, úi ;

Formele accentuate de acuzativ sunt întotdeauna însoĠite de

prepoziĠie. Formele neaccentuate de persoana I úi a II a ale pronumelui
reflexiv se deosebesc de cele ale pronumelui personal prin aceea că ele
sunt identice în persoană úi număr cu subiectul (adică persoana verbului
însoĠit). El mă chema (pronume personal).
Deci, pentru a avea pronume reflexiv trebuie să punem după
persoana verbului un pronume de aceeaúi persoană úi la acelaúi număr:
(eu) mă.... (tu) te... (el) se,... (noi) ne... (voi) vă..., (ei) se... (eu) îmi..., (tu)
îĠi..., (el) îúi..., (noi) ne..., (voi) vă..., (ei) îúi....
Ca úi pronumele personal, cel posesiv úi cel reflexiv au cazul D.
posesiv úi D.etic în aceleaúi condiĠii.
Exemple:

Ochii úi negri aruncă.

Îúi ia cartea. (D. posesiv atribut pronominal)

ùi mi úi bea úi mi úi mâncă. (D. etic fără funcĠie sintactică).

În ceea ce priveúte funcĠiile sintactice, formele accentuate pot să
îndeplinească acelaúi rol în propoziĠie ca úi substantivele în Ac. úi D.
Formele neaccentuate intră, de obicei, în alcătuirea diatezei reflexive a
verbelor, dar nu pot avea úi funcĠie sintactică atunci când verbele au
următoarele valori:
a) reflexiv obiectiv: se îmbracă, se spală, îúi zice;
136
Modu lu l 8 – Limba română I

b) reflexiv reciproc: se ceartă, se bat, se iubesc;

c) reflexiv participativ: îúi cumpără, îúi aduce

(ceva) etc;

d) reflexiv factitiv: se tunde, se operează etc;

e) reflexiv posesiv: îúi ia ghiozdanul, îúi spală faĠa

Pronumele reflexive nu au funcĠie sintactică atunci când verbele au
următoarele valori:
a) reflexiv impersonal: se cuvine, se întâmplă etc;

b) reflexiv executiv: se îngraúă, a se îngălbeni, a se

îmbogăĠi etc;
c) reflexiv subiectiv sau dinamic: se miră, se gândeúte,
se teme etc;
d) reflexiv pasiv: a se întinde, a se deschide etc.
FuncĠii sintactice:

nume predicativ: Totul este pentru sine;

atribut pronominal prepoziĠional: Lauda de sine nu

miroase a bine;
atribut pronominal în dativ posesiv (datival): Ex.:
"Ochii úinegri aruncă
Peste câmpuri, Ce mi
vedea???"
complement direct: El se îmbracă (pe sine).

complement indirect: Îúi croia drum multime. a)

instrumentale: A reuúit totul prin sine.
b) de relaĠie: Cât despre sine, s auzim de bine. c) de
excepĠie: Nu iubeúte pe altcineva, decât
pe sine.

complemente circumstantiale:

de loc: Îl atrage spre sine.

137
Modu lu l 8 – Limba română I

de mod: Îúi zice în sine.

După cum se observă, pronumele reflexive au forme neaccentuate

cu funcĠii sintactice:
atribut pronominal în dativ posesiv;

complement direct;

complement indirect.

iar formele accentuate de:

atribut pronominal în dativ posesiv;

nume predicativ;
atribut pronominal prepozitional in Ac.;

complement direct;

complement indirect;

complement circumstanĠial de loc;

complement circumstanĠial de mod;

complement circumstanĠial instrumental;

complement circumstanĠial de relaĠie;

complement circumstanĠial de excepĠie.

Ortografia pronumelui reflexiv este aceeaúi cu a pronumelui

personal. Este suficient ca în situaĠiile úi în exemplele date la capitolul
respectiv să înlocuim pronumele personale cu cele reflexive, ca să ne putem
da seama de acest lucru: (tu) te ajuti, (tu) te ntrebi, (eu) mi am zis, (tu) Ġi ai
aduce. Doar în cazul existenĠei a două forme neaccentuate de pronume
legate prin liniuĠă, numai primul (cel in D.), este reflexiv iar al doilea (cel în
Ac.) este personal: úi l ia, úi o destramă etc

138
Modu lu l 8 – Limba română I

8.1.4. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL DE

ÎNTĂRIRE

Partea de vorbire flexibilă care înlocuieúte un substantiv sau o

persoană, insistând (accentuând) asupra lor.
El are forme compuse din:

pronumele personale a căror desinenĠă

indică genul úi numărul:

insu masculin, singular, toate cazurile;

insa feminin, singular, N., Ac;

inúi masculin, plural, toate cazurile;

inse feminin, singular, G. úi D. úi feminin,
plural toate cazurile.

formele neaccentuate de D. ale pronumelor reflexive:

mi persoana I singular;

Ġi persoana a III a singular;

si persoana a III a singular;

ne persoana I plural;

vă persoana a II a plural;

si persoana a III a plural. La acestă persoană, la feminin, se poate

folosi úi forma neaccentuată a pronumelui personal în dativ le. Persoana úi
numărul acestor pronume sunt indicate de a doua parte componentă, iar
genul, numărul úi cazul de prima parte componentă.
MASCULIN
Cazu SINGULAR PLURAL
rile I II III I II III
N.

Ac. G.
D. însumi însuĠi însuúi înúine înúivă înúiúi

139
Modu lu l 8 – Limba română I

FEMININ
Cazu SINGULAR PLURAL
rile
I II III I II III

N. înseúi
Ac. însemi însăĠi însăúi însene însevă (le)

înseúi
G. D. însemi înseĠi înseúi însene însevă (le)

În limba romană actuală, pronumele de întărire pe lângă un

substantiv sau pronume personal, se acordă cu acesta în persoană (când
determină un pronume), gen, număr, caz (când determină atât un
substantiv cât úi un pronume).
Adjectivul pronominal de întărire are o singură funcĠie sintactică,
de atribut adjectival: Eu însumi sunt apreciat.

8.1.5. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

POSESIV

Partea de vorbire flexibilă care Ġine atât locul obiectului posedat,

cât úi al posesorului.
Cu posesorul se acordă în persoană úi număr, iar cu obiectul posedat
în gen, număr úi caz.
Exemplu: Cartea elevului este pe bancă.
obiectul posedat posesorul
Când înlocuieúte numai posesorul úi determină substantivul care
denumeúte obiectul posedat cu care se acordă în gen numar úi caz,
pronumele posesiv devine adjectiv pronominal posesiv.
Exemplu:

Cartea sa este nouă. (adj. pron. posesiv). Pronumele posesiv

este întotdeauna însoĠit de articol

140
Modu lu l 8 – Limba română I

(genitival). Adjectivul pronominal posesiv nu este înstoĠit, de obicei,

de acest articol. Îl poate primi însă dacă este antepus cuvântului
determinat sau dacă acesta este nearticulat definit ori urmat de un adjectiv:
cartea sa, a sa carte, o (această) carte a sa.
Orice pronume posesiv care stă langă substantivul obiect posedat,
devine adjectiv pronominal posesiv, cu două excepĠii:
a) daca este însoĠit de prepoziĠii;

b) dacă este însoĠit de articolul posesiv (genitival) cu forma alor.

Exemple:

Colegii mei sunt harnici.

(adj. pron. posesiv)

Cadoul de la ai mei mi a plăcut mult.(pron. posesiv)

Cadoul alor mei mi a plăcut mult.(pron. posesiv)

Măsurile împotriva alor mei au fost aspre.(pron. posesiv)

Când este însoĠit de o prepoziĠie sau locuĠiune prepoziĠională cu
regim de genitiv úi fără articolul posesiv alor, pronumele posesiv devine
adjectiv pronominal posesiv în Ac.:
Exemplu:Venea în urma noastră. (adj. pron. posesiv).
Pronumele (adjectivul pronominal) posesiv are următoarele forme:
nr. număr persoană

po obiecte
sesori posedate gen I a II a a III a

un po un obiect masc. al meu al tău al său

sesor posedat fem. a mea a ta a sa
mai multe masc. ai mei ai tăi ai săi

obiecte ale

posedate fem. mele ale tale ale sale

141
Modu lu l 8 – Limba română I

al al
masc. nostru vostru
un obiect a a
posedat fem. noastră voastră
mai ai ai
mulĠi mai multe masc. noútri voútri
pose obiecte ale ale
sori posedate fem. noastre voastre

Pronumele posesive care arată mai multe abiecte posedate formeaza

G. úi D. numai cu articolul posesiv alor.
Neutru împtrumută pentru singular formele de la masculin úi pentru
plural pe cele de la feminin.
La persoana a treia plural nu are forme proprii, folosindu se
formele pronumelui personal (propriu zis): al, (a, ai, ale) lor).
Pronumele lor, lui, ei sunt pronume personale care nu devin
adjective pronominale, pe când al său, a sa, ai săi, ale sale sunt pronume
posesive, care devin adjective pronominale posesive.
Adjectivele pronominale posesive au o singură funcĠie sintactică, de
atribut adjectival (cu excepĠia celor în Ac. precedate de prepoziĠie sau
locuĠiune prepoziĠională cu regim de G.): M au vizitat prietenii mei.

Pronumele posesiv are următoarele funcĠii sintactice:

subiect: Ai noútri au plecat.

nume predicativ: Cartea este a mea.

atribut pronominal:

a) genitival: Rezultatele alor noútri au fost

mulĠumitoare.
b) apoziĠional: ConcurenĠii, ai noútri, s au comportat
ireproúabil.

142
Modu lu l 8 – Limba română I

c) prepoziĠional: L a încântat cadoul de la ai voútri.

d) datival: El este nepot alor noútri.

complement direct: I am felicitat pe ai voútri.

complement indirect: Cu ai nostri m am întâlnit în parc.

complement de agent: A fost ajutat de ai noútri.

complemente circumstanĠiale:

a) de mod: Colegii tăi învaĠă ca úi ai noútri.

b) de timp: Să veniĠi acolo, o dată cu ai noútri. c) de loc:

S au oprit lângă ai noútri.
d) de cauză: Am pierdut concursul din pricina alor
noútri.
e) de scop: Am venit acolo pentru ai voútri.

f) condiĠional: În locul alor tăi, nu m aú duce la el. g)

concesiv: În pofida alor mei, tot mă voi
înscrie la concurs.

h) instrumental: Compunerea a scris o cu al său, nu cu

stiloul meu.
j) de relaĠie: Relativ la ai noútri, n a spus nimic. k)
opoziĠional: În loc de ale tale, le ai luat pe ale
mele.

l) de excepĠie: Le a adus pe toate, afară de ale mele.

m) cumulativ: Pe lângă ai tăi, i ai úi pe ai mei.

element predicativ suplimentar: Îl útiam contra alor tăi.

Ca adjective pronominale posesive în Ac. precedate de o prepoziĠie
sau o locuĠiune prepoziĠională cu regim de genitiv, au următoarele funcĠii
sintactice:
nume predicativ: Ei au fost împotriva noastră.

atribut: Atitudinea împotriva vostră a fost nedreaptă.

coplement indirect: ToĠi s au revoltat împotriva ta.

143
Modu lu l 8 – Limba română I

complemente circumstanĠiale:

a) de loc: S a oprit în faĠa voastră.

b) de timp: A ajuns acolo înaintea mea.

c) de mod: Cunoaúte legea úi a acĠionat în baza asta.

d) de cauză: A plecat din cauza vostră.

e) de scop: Are o restanĠă úi se pregăteste în vederea sa.

f) condiĠional: În locul vostru, nu mă duceam acolo.
g) conseciv: În ciuda voastră, tot voi merge acolo.
h) de relaĠie: În privinĠa voastră n am hotărât nimic.
i) opoziĠional: În locul vostru, au venit ceilalĠi concurenĠi.
j) de excepĠie: În afara voastră, nu l a vazut nimeni.
k) cumulativ: În afara ta, vor mai veni úi alĠii.

l) instrumental: Prin mijlocirea voastră, a reuúit totul.

element predicativ suplimentar: Îl útiam contra voastră.
În ceea ce priveúte ortografia acestui pronume trebuie să reĠinem
următoarele aspecte:
Adjectivele posesive meu, mea, tău, ta, său, sa, se leagă cu linuĠă de
un substantiv care denumeúte grad de rudenie úi este nearticulat: frate meu,
soră ta, mă sa etc.
Pronumele posesive sa, săi se scriu într un singur cuvânt, fiind o
singură parte de vorbire úi înlocuindu se cu ei, lor. Acestea nu trebuie
confundate cu grupurile de cuvinte s a, să i care se scriu cu cratimă, fiind
două părĠi de vorbire diferite: s a (dus), s= pronume reflexiv, a= verbul
auxiliar a avea în alcătuirea perfectului compus; să i (dea), să= conjuncĠie
simplă, marcă a modului conjunctiv, i= pronume personal, forma
neaccentuată.
Pronumele (adjectivele pronominale) posesive nostri, voútri se scriu
cu un singur i.

144
Modu lu l 8 – Limba română I

8.1.6. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

DEMONSTRATIV

Partea de vorbire flexibilă care înlocuieúte un substantiv, arătându

i apropierea, depărtarea (în spaĠiu ori timp), identitatea sau diferenĠierea.

Se clasifică în:
Œ pronumele demonstrativ de apropiere: acesta, ăsta;
Œpronumele demonstrativ de depărtare: acela, ăla;
Œ pronumele demonstrativ de identitate: acelaúi;
Œ pronumele demonstrativ de diferenĠiere:
a) de apropiere: cestălalt, ăstalalt;
b) de depărtare: celălalt, ălalalt.
După alcătuire sunt:

a) simple: acesta, ăsta, acela, ăla etc;

b) compuse: cestălalt, celălalt;

Formele ăsta, ăstalalt, ăla, ălalalt etc. sunt populare úi nu sunt literare
(corecte). Când nu mai înlocuiesc un substantiv, ci se acordă în gen,
număr úi caz cu substantivul determinat, pronumele demostrative devin
adjective pronominale demostrative.
Exemple:

Cartea acesteia este nouă. (pronume demonstrativ) Cartea

aceasta este nouă. (adjectiv pronominal demonstrativ)
Cartea acestei fete este nouă. (adjectiv pronominal
demonstr.)
FIexionează după gen, număr úi caz, având următoarele forme:
DE APROPIERE:

Cazul:

N., Ac.: masculin: singular (acesta, ăsta)

plural (aceútia, ăútia)

145
Modu lu l 8 – Limba română I

G., D.: masculin: singular (acestuia, ăstuia)

plural (acestora, ăstora)

N., Ac.: feminin: singular (aceasta, asta)

plural (acestea, astea)

G., D.: feminin: singular (acesteia, ăsteia)

plural (acestora, ăstora).

DE DEPĂRTARE:

Cazul:

N., Ac.: masculin: singular (acela, ăla)

plural (aceia, ăia)

G., D.: masculin: singular (aceluia, ăluia)

plural (acelora, ălora)

N., Ac.: feminin: singular (aceea, aia)

plural (acelea, ălea)

G., D.: feminin: singular (aceleia, ăleia)

plural (acelora, ălora).

DE IDENTITATE:

Cazul:

N., Ac.: masculin: singular (acelaúi)

plural (aceiaúi)

G., D.: masculin: singular (aceluiaúi)

plural (aceloraúi)

N., Ac.: feminin: singular (aceeaúi)

plural (aceleaúi)

G., D.: feminin: singular (aceleiaúi)

plural (aceloraúi).

146
Modu lu l 8 – Limba română I

DE DIFERENğIERE:

a) de apropiere:

Cazul:

N., Ac.: masculin: singular (cestalalt, ăstalalt)

plural (cestilalĠi, ăútilalĠi)

G., D.: masculin: singular (cestuilalt, ăstuilalt)

plural (cestorlalĠi, ăstorlalĠi)

N., Ac.: feminin: singular (ceastalaltă, ăstalaltă)

plural (cestelalte, ăstelalte)

G., D.: feminin: singular (cesteilalte, ăsteilalte)

plural (cestorlalte, ăstorlalte).

b) de depărtare

Cazul:

N., Ac.: masculin: singular (celalalt, ălalalt)

plural (ceilalĠi, ăilalĠi)

G., D.: masculin: singular (celuilalt, ăluilalt)

plural (celorlalĠi, ălorlalĠi)

N., Ac.: feminin: singular (cealaltă, ăialaltă)

plural (celelalte, ălelalte)

G., D.: feminin: singular (celeilalte, ăleilalte)

plural (celorlalte, ălorlalte).

Adjectivele pronominale demostrative au funcĠia sintactică de
atribut adjectival (Acest băiat este fratele meu), iar pronumele
demonstrative pot avea următoarele funcĠii sintactice:
subiect: Acesta mi e prieten.

nume predicativ: Prietenul meu este celalalt.

atribut pronominal:
147
Modu lu l 8 – Limba română I

a) prepoziĠional: Cartea de la celălalt a fost mai

interesantă.
b) genitival: Teza celeilalte a fost mai bună

decât a ta.

c) apoziĠional: ConcurenĠii, ceilalĠi, au fost slab

pregătiĠi.
d) datival: Este nepotul celuilalt.

complement direct: Pe acesta nu l am mai văzut de mult.

complement indirect: Cu celălalt m am întâlnit ieri.

complement de agent: A fost chemat de celălalt.

complemente circumstanĠiale:

a) de loc: Pune l lângă celălalt. b) de

mod: ÎnvăĠaĠi ca úi aceútia.
c) de timp: DuceĠi vă acolo odată cu ceilalĠi.

d) de cauză: Din cauza acelora, veĠi pierde concursul.

e) de scop: Pentru acesta se pregăteúte intens.

f) condiĠional: În locul acestuia, n aú fi procedat astfel.

g) concesiv: Contrar celorlalĠi, el s a dovedit totuúi un
bun înotător.
h) instrumental: A învins datorită acestuia.

i) sociativ: Plec la mare împreună cu ceilalĠi.

j) de relaĠie: Relativ la aceasta nu Ġi pot spune nimic.

k) opoziĠional: În loc de aceasta, l o luat pe celălalt.
l) de excepĠie: În afară de acesta, nu i plac alte fructe.
m) cumulativ: Pe lângă aceasta, a mai luat alte caiete.
element predicativ suplimentar: Îl útiam împotriva acestora.
În privinĠa ortografiei úi ortoepiei trebuie să

reĠinem următoarele aspecte:

148
Modu lu l 8 – Limba română I

Se pronunĠă úi se scrie cestălalt, celalalt, ceastalaltă, cealaltă,

ceútilalĠi, ceilalĠi etc.
Toate formele pronumelui (adjectivului pronominal) demostrativ
de identitate se scriu úi se pronunĠă cu i final, atât la singular, cât úi la
plural: aceleaúi, aceeaúi etc.
Formele pronumelui demostrativ de depărtare úi de identitate se
scriu cu ei la masculin plural N. Ac. (aceia, aceiaúi) úi cu ee la feminin
singular (aceea etc).
Formele populare, ăsta, asta, ăla, aia, ălalalt, aialaltă etc. nu sunt
literare (corecte) úi nu se recomandă folosirea lor. Tot neliterare sunt úi
formele regionale de tipul aista, aiasta, istalalt, iútilalĠi etc.

8.1.7. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

NEHOTĂRÂT

Partea de vorbire flexibilă care înlocuieúte un substantiv fără să

dea vreo indicaĠie precisă asupra unui obiect denumit de acesta.
Se clasifică în:
simple: unul, altul, atât;

Nu considerăm cuvintele puĠin úi mult pronume nehotărâte, deoarece

au mai multe caracteristici ale adjectivelor propiu zise:
se substantivează;

au grade de comparaĠie;

îúi schimbă valoarea morfologică în adverbe;

compuse:

a) cu particula va: cineva, careva, ceva, câteva;

b) cu ori (oare): ori(úi)cine, ori(úi)ce, ori(úi)care, ori(úi)cât etc;
c) cu alt : altcine, altce, altcareva, altceva, altcineva;
d) cu fie (fie úi): fiecare, fiecine, fiece, fiecât, fiútecine, fieú(te)cine
etc;
e) cu vre : vreunul, vrealtul etc.

149
Modu lu l 8 – Limba română I

Pe lângă elementele menĠionate ( va, ori , alt , fie , vre ), în

alcătuirea pronumelor nehotărâte (nedefinite) mai intră úi pronumele
relativ cine, care, ce, cât, pronumele nehotărât simplu (unul), sau
pronumele nehotărâte compuse (cineva, ceva).
Unele dintre formele pronumelor nehotărâte menĠionate sunt
populare sau regionale: oare(úi)care, oare(úi)ce, fitecine, fie(úte)care etc.
Flexionorea, în general, după gen, număr úi caz:

Există însă úi excepĠii de la aceste categorii gramaticale:

pronumele nehotărâte formate cu ce nu úi schimbă
forma;
pronumele nehotărâte compuse cu cine au formă
numai pentru singular, iar flexiunea se realizează numai după
caz.
pronumele nehotărâte compuse cu care au forme
deosebite după gen, numai la G. D. singular.

Formele unora dintre pronumele nehotărâte sunt:

CAZUL MASCULIN FEMININ
Singular Plural Singular Plural
unul unii una unele
altul alĠii alta altele
oricine oricine
oricare oricare
cineva cineva
fiecare fiecare
vreunul vreunii vreuna vreunele
cutare cutare cutare cutare
tot toĠi toată toate
N. Ac.
atat atâĠia atâta atâtea
unuia unora uneia unora

150
Modu lu l 8 – Limba română I

CAZUL MASCULIN FEMININ

Singular Plural Singular Plural
altuia altora alteia altora
oricui oricui
oricărui oricărora oricăreia oricărora
cuiva cuiva
fiecăruia fiecăreia
vreunuia vreunora vreunuia vreunora
cutăruia cutarora cutaria cutarora
tuturor(a) tuturor(a)
G. D.
atâtora atâtor

Pronumele nehotărâte compuse cu relativul ce nu flexionează.

În ceea ce priveúte formele tuturor(a) úi atâtora, de dativ, acestea pot
fi folosite cu prepoziĠia la: le am dat la toĠi (la atâĠia).
Genitivul úi dativul pronumelor câĠiva (câteva) se exprimă prin
prepoziĠiile a úi la: le am dat la câĠiva (la câteva); cărĠile a câĠiva (câteva).
Neutrul împrumută pentru singular formele de la masculin, iar
pentru plural pe cele de la feminin.
Când nu mai înlocuiesc un substantiv úi se acordă în gen, număr úi
caz cu substantivul determinat, unele pronume nehotărâte devin adjective
pronominale nehotărâte.
Unele pronume nehotărâte pot realiza în frază un raport de
subordonare între propoziĠia subordonată úi regenta ei.
PS PP PP PS

(Oricine) învaĠă/ útie/. Vine/ (oricine) vrea/.

Pronumelor nehotărâte le corespund úi unele locuĠiuni pronominale
(adjectivale) nehotărâte: cine útie cine, cine útie ce, care mai de care, nu útiu
cine, nu útiu ce, te miri cine, te miri ce. Acestea au structura unei propozitii.
Adjectivele pronominale nehotărâte au o singură funcĠie sintactică:

151
Modu lu l 8 – Limba română I

de atribut adjectival, iar pronumele nehotărâte pot avea următoarele

funcĠii sintactice:
subiect: Unul (altul, fiecare) învaĠă.

nume predicativ: CărĠile sunt pentru altcineva.

atribut:

a) genitival: Meritele tuturor au fost recunoscute.

b) prepoziĠional: Mâncarea de la altul e mai bună
decât a ta.
c) apoziĠional: EIevii, alĠii decât ai noútri, n au
participat la întrecere.
d) datival: El este unchi altora.

complement direct: Îl ascultă pe fiecare.

complement indirect: Vorbeam despre altcineva, nu

despre tine.
complement de agent: Era ascultat de fiecare în parte.
complemente circumstanĠiale:

a) de loc: Lângă fiecare dintre ei se aflau

instrumenetele de pescuit.
b) de timp: Au ajuns acolo înaintea tuturor. c) de
mod: Ca úi alĠii, s a dus úi el acolo.
d) de cauză: A pierdut concursul din cauza altora, nu
din cauza lui.
e) de scop: Se pregăteúte în vederea fiecăruia dintre
examene.
f) condiĠional: În locul unora dintre ei, n aú fi
procedat astfel.
g) concesiv: Contrar altora dintre păreri, el a facut tot
ce a vrut.
h) instrumental: Are mai multe stilouri úi în fiecare zi
scrie cu altul.
152
Modu lu l 8 – Limba română I

i) sociativ: Se duce la plimbare cu fiecare dintre

copii.
j) de relaĠie: Referitor la unii dintre ei, n au ce spune.
k) opoziĠional: În locul altora, aĠi venit voi.

l) de excepĠie: În afară de câĠiva, nici unul n a învăĠat.

m) cumulativ: Pe lângă alĠii, au mai venit úi ei.

element predicativ suplimentar: Îl útiam împotriva tuturor.

În privinĠa ortografiei trebuie să reĠinem că:

Pronumele nehotărâte unul, vreunul se scriu cu doi i la N. Ac.

plural, păstrându se aceeiaúi formă úi la adjectivele nehotărâte unii
(învaĠă), unii elevi (învaĠă); vreunii, vreunii (elevi).

Pronumele nehotărâte altul se scrie cu doi i la N. Ac. plural, iar ca

adjectiv nehotărât se scrie cu un singur i: alĠii, alĠi (învăĠaĠi).
Pronumele (adjectivele pronominale) nehotărâte compuse se scriu
într un singur cuvânt.

8.1.8. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

INTEROGATIV

Partea de vorbire flexibilă care, în propoziĠiile interogative, Ġine

locul substantivului aúteptat ca răspuns.
De aceea el apare pe primul loc în structura
enunĠului: Cine lipseúte?
(elevul)
Pronumele interogative sunt: cine, ce, care, cât, al câtelea. Dintre
acestea, ce, care, cât pot deveni adjective pronominale interogative când nu
mai inlocuiesc un substantiv, ci se acordă în gen, număr úi caz cu
sustantivul
determinat: Care elev lipseúte?

Flexionează după gen, număr úi caz:

153
Modu lu l 8 – Limba română I

cine N. Ac. cine? ; G. D. cui?

Are aceleaúi forme pentru masculin úi pentru feminin úi
înlocuieúte nume de fiinĠe.
Are formă numai pentru singular.
ce
Este invariabil úi înlocuieúte nume de lucruri.
care
MASCULIN FEMININ
CAZUL Singular Plural Singular Plural

N. Ac. care care care care

G. D. cărui(a) căror(a) cărei(a) căror(a)

Neutrul împrumută pentru singular formele masculin úi pentru

plural formele de feminin, cu care se întreabă úi despre fiinĠe úi despre
lucruri.
cât
MASCULIN FEMININ
CAZUL Singular Plural Singular Plural
N. Ac. cât câĠi câtă câte
G. D. câtor câtor

Acest pronume (adjectiv pronominal) interogativ se referă la o

cantitate.
Neutrul împrumută pentru singular formele de masculin úi pentru
plural formele de feminin.
al câtelea
MASCULIN FEMININ
CAZUL Singular Plural Singular Plural
N. Ac. al câtelea a câta
G. D.
154
Modu lu l 8 – Limba română I

FuncĠiile sintactice:

Adjectivul pronominal interogativ are întotdeauna funcĠia sintactică

de atribut adjectival.
Pronumele interogativ îndeplinúte aceleaúi funcĠii sintactice ca úi
substantivul.
Acordul adjectivului pronominal interogativ care în cazul G.
Acest adjectiv este însoĠit de articolul posesiv

(genitival).

Adjectivul se acordă în gen, număr úi caz cu posesorul, iar articolul

posesiv se scordă în gen úi număr cu obiectul posedat:
Ex.: A cărui scriitor este opera aceasta?

m m f
sg. sg. sg
G. G. ob. posedat

Se realizează un acord îmbrăĠiúat.

Dând răspunsul la întrebare, se observă mai uúor acordul în caz

dintre substantiv úi adjectivul prononimal interogativ:
Ex.: Opera aceasta este a scriitorului căruia i s a dat un premiu. G.
G.
Pentru a afla funcĠia sintactică a unui pronume interogativ, se dă
răspunsul la întrebare; când are funcĠie sintactică de complement direct sau
indirect poate fi reluat printr o formă neaccentuată a pronumelui personal
care indică genul úi numărul.
La fel se procedează úi când vrem să aflăm dacă un interogativ este
pronume sau adjectiv pronominal. Pentru a formula enunĠuri cu pronume
interogativ având anumite funcĠii sintactice, procedăm astfel:
a) formulăm mai întâi exemplul cu un substantiv care să
aibă funcĠia sintactică cerută pentru pronume: Îl aútept pe
Mihai.
155
Modu lu l 8 – Limba română I

b) înlocuim apoi substantivul folosit cu pronume

interogativ dat în cazul respectiv: Îl aútept pe care?
c) transformăm propoziĠia în propoziĠie interogativă,
trecând pronumele pe primul loc: Pe care l aútept?

8.1.9. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

RELATIV

Partea de vorbire flexibilă care apare în frază, unde leagă o

propoziĠie subordoanată de regenta ei.
Pronumele relativ are funcĠia sintactică, de obicei, în subordonata
pe care o introduce. Când introduce o atributivă este întotdeauna pronume,
nu adjectiv pronominal relativ.
Pronumele relative se clasifică în:

simple: cine, ce, care, cât, al câtelea etc;

compuse: cel ce etc.

Dintre acestea, devin adjective pronominale nehotărâte ce, care, cât

atunci când nu mai înlocuiesc un substantiv, ci se acordă în gen, număr úi
caz cu substantivul determinat cu care stau împreună în subordonată.
Exemplu: Nu útiu/ ce carte ai cumpărat./
FIexionează după gen, număr úi caz.

Pronumele (adjectivele pronominale) relative cine, ce, care, cât, al

câtelea sunt identice cu cele interogative, având aceleaúi forme.
Pronumele de este invariabil, se referă mai ales la fiinĠe, dar úi la
lucruri úi se substitue prin care (ce).
Ex.: Băiatul/ de l ai văzut/ este colegul meu/. (pe care)
Pronumele relative compuse au următoarele forme:
MASCULIN FEMININ
Singular Plural Singular Plural
N. Ac. cel ce cei ce ceea ce cele ce
G. D. celui ce celor ce celei ce celor ce

156
Modu lu l 8 – Limba română I

FuncĠiile sintactice:

Adjectivele pronominale relative au întotdeauna funcĠia sintactică

de atribut adjectival.
Pronumele relativ îndeplineúte aceleaúi funcĠii sintactice ca úi
substantivul, după cazul la care se află.
Dacă introducem în frază ca subordonate propoziĠiile care figureaza
ca exemple la pronumele interogativ, obĠinem aceleaúi funcĠii sintactice:
subiect: Nu mi ai spus/ cine a fost la tine.

Pronumele relativ cu funcĠia sintactică de subiect poate

sta úi în alte cazuri decât în N.:
Ac.: Îl laudă/ pe care a plecat./

D.: Îi dau cartea/ căruia o citeúte./ G.:

Cartea este/ a cui a plecat./
nume predicativ: Spune mi/ care este adresa ta./

atribut pronominal:

a) genitival: Întrebarea este/ a cărui carte este mai

interesantă./
b) prepoziĠional: Nu mă interesează/ de care carte ai
cumpărat./
c) datival: Nu Ġi pot spune/ căreia este nepot acest
copil./
complement direct: Spune mi/ pe cine aútepti?/

complement indirect: Te am întrebat/ cui îi dai cartea./

complement de agent: Nu útiu/ de cine a fost chemat./
complemente circumstanĠiale:

a. de loc: Mi a spus/ lângă cine s a aúezat./

b. de timp: Nu mai útiu/ înaintea căruia dintre colegi a

ajuns acolo./
c. de mod: Nu útiu/ ca úi cine înveĠi tu./

157
Modu lu l 8 – Limba română I

d. de cauză: Am aflat/ din cauza cui a absentat./

e. de scop: Nu mi a spus/ în vederea căruia dintre
examene te pregătesti.
f. condiĠional: Spune mi/ în locul cui n ai fi procedat
la fel./
g. concesiv: Recunoaúte/ în ciuda căruia tot te ai dus
acolo./
h. instrumental: Este interesant/ cu ce scrii tu./

i. sociativ: Am văzut/ cu cine ai plecat./

j. de relaĠie: N ai apreciat/ referitor la cine nu te poti
pronunĠa./
k. opoziĠional: Te am întrebat/ în locul cui aĠi venit
voi./
l. de excepĠie: RecunoaúteĠi/ cu exeptia căror ceilalĠi
preferă marea./
m. cumulativ: Spuneti mi/ pe lângă câĠi dintre cei
sositi au mai venit úi alĠii./
element predicativ suplimentar: Spune mi/ drept cine mă iei?/
Acordul pronumelui relativ care în genitiv

Acest pronume este însoĠit de articolul posesiv

(genitival).

Pronumele se acordă în gen úi număr cu posesorul, iar aticolul

posesiv (genitival) se acordă cu obiectul posedat:
Ex.: El este colegul/ a cărui mamă este învăĠătoare./
posesor ob. posedat
Se realizează cu acord încruciúat.
Pentru a afla funcĠia sintactică a unui pronume relativ, se
transformă propoziĠia subordonată în propoziĠie interogativă úi se dă
răspunsul la întrebare.
La fel se procedează úi când vrem să aflăm dacă un relativ este

158
Modu lu l 8 – Limba română I

pronume sau adjectiv pronominal.

Când pronumele relativ introduce o atributivă, el Ġine locul
cuvântului determinat din regentă, având genul úi numărul acestuia. Prin
înlocuirea pronumelui cu substantivul respectiv pus la cazul pronumelui se
află mai uúor funcĠia sintactică.
Când pronumele relativ are funcĠia sintactică de complement direct
sau indirect, poate fi reluat printr o formă neaccentuată a pronumelui
personal care ajută la stabilirea genului úi numărului acestuia.
Exemple:Nu útiu pe care l ai chemat.
Nu útiu pe care ai chemat o.
Nu útiu cui i ai dat mingea.
În privinĠa ortografiei trebuie să reĠinem faptul că pronumele relative
compuse se scriu în cuvinte separate, iar dintre acestea, ceea ce se scrie cu
ee .

8.1.10. PRONUMELE ùI ADJECTIVUL PRONOMINAL

NEGATIV

Partea de vorbire flexibilă care înlocuieúte numele obiectului

prezentat ca inexistent úi apare în propoziĠii negative.
Are următoarea clasificare:
simple nimic, nimeni;

compuse: nici unul, nici una.

În privinĠa flexiunii lor trebuie reĠinute următoarele aspecte:
nimic este invariabil, având formă numai pentru singular

Exemple: “Iar harnicul nimica vioi ca o lăcustă”(Tudor Arghezi)

Se Ġine de nimicuri.

sau poate intra în locuĠiuni adjectivale (om de nimic) sau

adverbiale, de ex.: L a vândut pe nimic. N a greúit cu nimic.
nimeni are formă numai de singular úi flexionează după caz: N.
Ac.: nimeni; G. D.: nimănui.

159
Modu lu l 8 – Limba română I

nici unul are flexiune completă, ca pronume având formele:

MASCULIN FEMININ
CAZUL Singular Plural Singular Plural
N. Ac. nici unul nici unii nici una nici unele
nici nici nici uneia nici
G. D. unuia unora unora

Ca adjectiv negativ are formele:

MASCULIN FEMININ
CAZUL Singular Plural Singular Plural
N. Ac. niciun niciunii nicio niciunele
G. D. niciunui niciunor niciunei niciunor

Neutrul împrumută pentru singular formele de masculin, iar pentru

plural, pe cele de feminin.
Adjectivul pronominal negativ are funcĠia sintactică de atribut
adjectival, iar pronumele negativ are aceleaúi funcĠii sintactice ca úi
substantivul, după cazul la care se află:
subiect: N a venit nimeni.

nume predicativ: Aceasta nu este pentru niciunul dintre voi.

atribut:

a) genitival: N a contestat meritele niciunuia dintre ei.

b) prepoziĠional: Cadoul de la niciunul dintre invitaĠi n a fost fumos ca al
tau.
c) apoziĠional: Pe concurenĠi, pe niciunul de pe locul al treilea, nu i a
satisfăcut rezultatul.
d) datival: EI nu este nepot niciunuia dintre părinĠii mei.
complement direct: N am văzut pe nimeni dintre ai noútri la teatru.
complement indirect: Nu i dau dreptate niciunuia dintre contestatari.
complement de agent: N are să fie contestat de niciunul dintre concurenĠi.
complemente circumstanĠiale:

160
Modu lu l 8 – Limba română I

a. de loc: Să nu te aúezi lângă niciunul dintre cei doi.

b. de timp: În timpul niciunuia dintre aceúti doi domnitori Ġara noastră n a
înregistrat progrese remarcabile.
c. de mod: Nu e mai mare decât niciunul dintre voi.
d. de cauză: Accidentul nu s a întâmplat din cauza niciunuia dintre ei.
e. instrumental: Nu l poĠi îndrepta cu nimic.

f. de relaĠie: Nu útiu nimic relativ la niciunul dintre ei.

g. sociativ: Să nu te duci acolo, împreună cu niciunul dintre ei.
h. opoziĠional: În locul niciunuia dintre ei n a mers altcineva.
element predicativ suplimentar: Nu l cred al nimănui.
În privinĠa ortografiei úi ortoepiei formelor acestor pronume úi
adjective pronominale, trebuie reĠinute următoarele aspecte:
nimic, nimeni, nimănui au formele admise:

nimica, nimenea, nimănui (DOOM);

pronumele negativ compus nici unul se scrie la toate formele în

cuvinte separate ca pronume, dar împreună ca adjectiv pronominal
negativ.

161