PROPRIETĂŢILE DESENELOR PAPILARE

CUPRINS

1. Consideraţii generale privind dactiloscopie

2. Proprietăţile desenelor papilare
2.1. Unicitatea desenului papilar
2.2 Fixitatea desenului papilar
2.3. Inalterabilitatea

Bibliografie
 PROPRIETĂŢILE DESENELOR PAPILARE

1. Consideraţii generale privind dactiloscopie

Omul poate crea la locul infracţiunii urme formă şi urme materie (biologice).
Din prima categorie fac parte urmele de mâini, urmele de picioare, ale celorlalte
părţi ale corpului. Din cea de a doua categorie fac parte urmele biologice.
Urma care a revoluţionat identificarea persoanei, înlocuind sistemul
antropometric este cea lăsată de suprafaţa mâinii, respectiv amprenta digitală,
palmară cât şi cea a tălpii piciorului gol (amprenta plantară). Imprimarea urmelor
este dată de secreţiile pielii şi de contaminarea acesteia cu substanţe adezive (praf,
sânge). Ea reproduce conturul desenelor papilare într-o manieră vizibilă sau
incertă.
Prin relevarea şi clasificarea lor, impresiunile papilare permit atât
identificarea unei persoane, după amprentele din fişierul dactiloscopic (cazul
recidiviştilor), cât şi identificarea unei persoane suspecte prin compararea urmei
incriminate cu urma obţinută de la aceasta pe cale experimentală.
Ca şi multe alte domenii ale cunoaşterii, dactiloscopia nu este rezultatul
străduinţei unui singur cercetător. Ea s-a afirmat ca ştiinţă aproximativ în acceaşi
perioadă cu cea a creării metodei antropometrice a lui Alphonse Bertillon.
Coincidenţa nu trebuie să ne mire, căci este ştiut că în lumea întreagă oamenii de
ştiinţă făceau eforturi tot mai susţinute pentru punerea la punct a unor metode
eficiente de identificare1.

1
L. Cârjan, Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005, p. 186
 Pielea care acoperă mâna este formată din:
a. epidermul, partea exterioară a pielii, alcătuit din mai multe straturi de
celule epiteliale. Celulele superioare ale epidermului sunt celule moarte şi
formează un strat cornos, aflat într-un proces permanent de descuamare;2
b. dermul (corionul) reprezintă zona profundă a pielii, formată din ţesut
conjuctiv, ţesut elastic, fibre musculare netede şi ţesut adipos. Linia de legătură
dintre epiderm şi derm prezintă neregularităţi datorite forme papilelor dormice,
palillae corii, alcătuite dintru-un ţesut conjuctiv mai fin decât acela al părţilor
îngroşate ale dermului care fac jocţiunea cu epidermal. Prin acest ţesut conjuctiv
fin, al unor papile dormice, vasele capilare străbat şi ajung la suprafaţa
epidermului.
c. hipodermul, stratul cel mai profund, care face legătura între piele şi
organele interioare.
Forma crestelor papilare este reprodusă identic de către stratul epidermic.
Sudoarea secretată de glandele sudoripare şi substanţele grase secretale de glandele
sebacee formează, la suprafaţa epidermului, un strat de săruri şi grăsimi, care, la
contactul cu un suport se depun şi redau întocmai forma crestelor papilare.
Crestele papilare existente pe suprafaţa pielii de pe interiorul mâinilor şi
de pe talpa picioarelor formează desenul papilar, din care fac parte şi
încreţiturile pielii care strabat transversal crestele papilare, denumite linii albe,
precum şi liniile ce se formează în epidem în zona şanţurilor flexorale.
Desenele papilare imprimate pe un suport, cunoscute şi sub denumirea de
dactilograme, sunt de două, feluri:
 dactilograme care reprezintă desene papilare imprimate voluntar,
denumite impresiuni san amprente de comparat;

2
C. Ţurai, C.T.Leonida, Dermatoglifologia. Amprente palmo plantare, Editura Medicală, Bucureşti, 1979,
p. 25
  dactilograme care reprezintă desenele papilare imprimate involuntar pe
un suport oarecare, denumite urme sau amprente în litigiu.
În concluzie, dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca
obiect examinarea amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul îdentificării
persoanei.
Dacă atingem cu degetele diverse obiecte, mai cu seamă dacă au şi o
suprafaţă netedă, lucioasă şi dură - cum este sticla, geamul - pe acestea se imprimă
amprentele, urme invizibile. Ele sunt un fel de „semnături" proprii fiecăruia dintre
noi, care nu sunt identice la doi oameni. Amprentele, pe lângă faptul că ne sunt
caracteristice, nu se modifică pe tot parcursul vieţii şi nu se schimbă, chiar dacă se
acţionează asupra lor. Ele apar la copil în cea de a patra lună a vieţii intrauterine şi
acesta le are deja în momentul când vine pe lume.
Utilizarea impresiunilor digitale are ca scop identificarea persoanei3:
Identificarea persoanei care îşi ascunde identitatea, prin compararea
amprentelor papilare cu impresiunile din fişele dactiloscopice (dacă este
recidivist).
 Identificarea persoanei care a lăsat o urmă papilară la locul faptei prin
compararea cu impresiunile persoanei suspecte.
 Identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută.
 Compararea impresiunilor digitale descoperite în mai multe locuri,
pentru stabilirea autorului comun.
0 amprentă digitală găsită pe un obiect face dovada contactului acestei
persoane cu suportul pe care a fost descoperită urma, dar nu constituie, prin ca
însăşi, o probă de vinovaţie.

2. Proprietăţile desenelor papilare

3
L. Cârjan, Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005, p. 188
 Importanţa desenului papilar pentru identificarea persoanei decurge din
proprietăţile acestuia, şi anume: unicitatea (individuaitatea), fixitatea,
inalterabilitatea şi longevitatea. Unii autori admit numai existenţa primelor două
caracteristici, alţi şi pe a treia, iar alţii şi pe cea de-a patra 4. Toate aceste proprietăţi
au importanţa lor la cercetarea desenului papilar şi o contribuţie proprie la
identificarea persoanei.

2.1. Unicitatea desenului papilar

Desenele papilare se deosebesc între ele prin formă şi prin detalii
caracteristice, al căror număr şi varietate fac practic imposibilă întâlnirea a două
amprente identice.
La această concluzie s-a ajuns atât prin îndelungate cercetări, cât şi pe baza
calculelor matematice, prin care s-a stabilil, pornindu-se de la un număr de 4
caracteristici, că posibilitatea repetării a două desene papilare cu aceleaşi puncte
coincidente ar exista teoretic numai la 64 milioane de amprente5. Dacă numărul
detaliilor caracteristice se măreşte, rezultatul calculului ajunge la cifre
astronornice, ceea ce confirmă principiul potrivit căruia fiecare persoană este
identică numai cu sine însăşi şi, totodată, se deosebeşte de toate celelalte6.
Cercetările întreprinse de prof. Balthazard aplicând calculul probabilităţilor,
au căutat să stabilească intervalul de timp în care există riscul de a întâlni două
impresiuni identice privind toate detaliile crestelor lor papilare.
Balthazard a avut în vedere următoarele considerente7:

4
M. Basarab, Criminalistică, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1969, p. 94-95; E. Stancu, Investigarea
ştiinţifică a infracţiunilor, Universitatea Bucureşti, 1986, p. 27
5
E. Locard, Manuel de technique policiere, Editura Payot, Paris, 1948, p. 68
6
E. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 109
7
L. Cârjan, Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005, p. 188
  crestele papilare din care sunt alcătuite pot prezenta câteva puncte
caracteristice: se pot bifurca spre dreapta sau stânga şi se pot sfârşi în aceleaşi
direcţii;
 dacă o impresie digitală am împărţi-o în 100 de pătrăţele, numărul acestor
puncte caracteristice este aproximativ de o sută de fiecare impresiune digitală,
răspândite în mod aproape unifoorm în fiecare pătrăţel. Numărul posibil de
impresiuni este dat de numărul de combinaţii de patru obiecte la puterea o sută,
adică 4100, valoare care este reprezentată aproximativ de cifra 1 urmată de 81
zerouri. Evaluând la cinci miliarde numărul oamenilor din fiecare secol, iar fiecare
având zece impresiuni digitale, rezultă că într-o secol există circa 50 miliarde
desene papilare. Ar trebui deci un număr de secole reprezentat prin 19 cifre (2
urmat de 18 zerouri) pentru a avea posibilitatea să găsim două, impresiuni digitale
perfect identice. Ori această durată de timp este superioară celei pe care cercetătorii
o estimează până la răcirea Soarelui şi deci a dispariţiei vieţii pe pământ.
Francis Galton, efectuând calcule similare, dar pornind de la criterii diferite,
a ajuns la concluzia că numai la un număr de 64 miliarde de impresiuni digitale s-
ar putea întâlni două perfect identice.
Galdino Ramas, în lucrarea sa „Da Identificacao” (Rio de Janeiro) a calculat
că, dacă am considera existenţa numai a 20 de puncte caracteristice identice la cele
10 degete şi le-am raporta la populaţia globului, riscul de a găsi două perfect
identice nu se poate ivi decât la un intervat de 4.660.337 ani.
Edmond Locard nu atribuie însă decât o valoare relativă tuturor acestor
calcule, deoarece pot fi iluzorii dacă sunt aplicate capriciilor biologiei.
În materie de dactiloscopie însă constatările de ordin practic au confirmat
întrutotul calculele matematice. Într-adevar, deşi această metodă de identificare
număra aproape zece decenii de aplicare poliţienească în toate ţările civilizate, nu
s-a semnalat până în prezent nici o asemănare perfectă între două impresiuni
digitale8.

2.2 Fixitatea desenului papilar este o altă proprietate care constă în

menţinerea formei şi detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea
sa, în luna a 6-a de viaţa intrauterină, şi până la moartea persoanei.
De la naştere până la moarte, pielea suferă importante modificări privitoare
la culoare, elasticitate, grosime. La copii, pielea este moale, elastică, predominând
culoarea roz. Cu timpul, pielea pierde din elasticitate şi culoare, apar ridurile,
pielea este mai uscată dar nu intervin modificări în detaliile desenului papilar9.
Impresiunea digitală înregistrată în perioada copilăriei poate fi folosită
pentru indentificare şi la bătrâneţe10.
Această proprietate nu trebuie interpretată într-o manieră fixistă, întrucât nu
se exclude posibilitatea ivirii unei anumite modificări, cum ar fi, de exemplu,
apariţia sau dispariţia unui detaliu, fără o interventie mecanică, chimică sau
chirurgicală, modificare ce nu este de natură să determine o diferenţă calitativa
între desenele papilare ale aceleaşi persoane.
2.3. Inalterabilitatea reprezintă o altă proprietate esenţială, determinată de
faptul că, în mod normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat.
Numai rănile adânci, care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând
papilele, precum şi unele boli, de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntară a
desenului. Cercetările întreprinse de specialişti, dintre care unii au executat
experimente pe propriile amprente digitale, au demonstrat că nici arderea cu fierul
încins, cu ulei sau apă fierbinte nu este capabilă să distrugă amprentele. În fapt,

8
L. Cârjan, Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005, p. 189
9
M. Minovici, Tratul complel de medică legală, vol.II, Bucureşti, 1930, p. 1039-1041
10
A. Ciopraga, I. Iacobuţă, Criminalistică, Editura Junimea, Bucureşti, 2001, p. 42
însăşi existenţa unei cicatrice este de natură să ofere un element preţios de
identificare.
Numeroasele exemple desprinse din practica judiciară au demonstrat că
încercările unor infractori de a-şi altera desenul papilar prin frecarea de o suprafaţă
abrazivă sau prin folosirea unei substanţe chimice corosive au rămas fără nici un
rezultat, întrucât astfel nu sunt afectate papilele dermei. Au existat însă, îndeosebi
în perioada prohibiţiei, şi încercări de transplant sau de înlăturare chirurgicală,
puţine la număr şi fară efect pe plan juridic, intervenţia fiind depistată şi dovedită11.
Teoretic, nu se exclude posibilitatea uniii fals de amprentă, dar acesta nu se
efectuează de infractor pe sau cu propriile dermatoglife, ci printr-un transfer de
amprente. Or, tocmai modul de obţinere şi transferare propriu-zisă a urmei face
uşor detectabilă încercarea de disimulare şi oferă indicii privitoare la autorul faptei.
În privinţa proprietăţilor desenulul papitar, o parte din autori apreciază că
acestea se reduc numai la două: unicitatea şi fixitatea, inalterabilitatea fiind
considerată o componentă a fixităţii.
Însă, că o distincţie între cele două proprietăţi estc necesară pentru
delimitarea stabilităţii naturale a desenului papilar (fixitate) de imposibilitatea
modificării artificiale12.

11
E. Stancu, Tratat de criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 110
12
I.R. Constantin, M.Rădulescu, Dactiloscopia, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1975, p. 15-17
 BI BLIO G RAFI E

1. A. Ciopraga, I. Iacobuţă, Criminalistică, Editura Junimea, Bucureşti, 2001

2. C. Ţurai, C.T.Leonida, Dermatoglifologia. Amprente palmo plantare,
Editura Medicală, Bucureşti, 1979
3. E. Locard, Manuel de technique policiere, Editura Payot, Paris, 1948
4. E. Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Universitatea
Bucureşti, 1986
5. E. Stancu, Tratat de criminalistică, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2008
6. I. R. Constantin, M.Rădulescu, Dactiloscopia, Editura Ministerului de
Interne, Bucureşti, 1975
7. L. Cârjan, Criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005
8. M. Basarab, Criminalistică, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1969
9. M. Minovici, Tratul complel de medică legală, vol.II, Bucureşti, 1930