1

Motto: „Dumnezeu, încredere,

muncă, vis, nebunie”

Stau la o masă simplă, pe un scaun

din lemn, în pavilionul de la Taverna
Racilor şi privesc spre terasă prin uşa
deschisă. Clienţii extrag cărniţa albă
din cuirasa fiartă. Tramvaiele circulă
pe Buzeşti, maşinile claxonează, pieto-
nii se grăbesc spre casă. De pe trotuar,
urcând trei trepte de lemn, oricine poa-
te ajunge pe terasă. Aici miroase a raci
fierţi, a scoici fierte. Aburul pluteşte
peste mese, pe sub umbrele, şi se risipeş-
te în aerul străzii. Sunt Paul Nicolau,
omul cu racii, şi vreau să vă spun po-
vestea afacerii mele.
2

O garsonieră, un PC, un vis

Ianuarie 2011. Locu­

iam într‑o garsonieră
din Dristor. Chiria obiş­
nuită: 200 de euro pe
lună. Îmi petrecusem
Revelionul cu prietena
mea, dar după două săptămâni ne‑am
despărţit. Lucrasem în vânzări, mai
exact coordonasem echipele de vânzări
la nivel naţional pentru servicii gsm.
Câştigasem bani mulţi, dar se topise­
ră tot aşa de uşor cum veniseră. Pot să
spun că trăisem în huzur, dar jobul meu
bănos se încheiase. Schimbasem trei
BMW uri, dar în perioada aceea abia
mă descurcam cu un Opel înmatriculat
în Bulgaria. Eram la pământ. Fără bani,
fără posibilitatea să‑i câştig. Nu ştiam
ce se va întâmpla cu mine. Deseori îmi
era frică să nu mă ratez, să nu ajung
la mila tuturor. Eram obligat de situa­
ţie să fac ceva care să mă pună pe un
drum bun. Eram în căutarea unei idei
de afaceri. Ştiu, mulţi au idei de afaceri.
E plin internetul de siteuri care oferă,
pe gratis, mormane de idei de afaceri.
Pe oricine întrebi, are cel puţin trei idei
de afaceri. Ei bine, eu nu aveam niciuna.
Îmi petreceam zile întregi pe net, după
ce alergam dimineaţa în Parcul IOR. Mă
 3

hrăneam cu mere, kilograme de mere,

zi după zi. Eram plin de vitamine, dar
nu eram capabil să mă fixez pe o idee
şi să mă apuc de treabă. Tastam pe go­
ogle: „idei de afaceri”. Voiam o afacere
în agricultură, ceva cu animale, cu plan­
te. Unele siteuri îmi recomandau să mă
apuc să cresc vipere. Veninul lor, mi se
spunea, e scump, faci profit. Îmi ima­
ginam că într‑un moment de neatenţie
sunt muşcat de o viperă. Ajung la spital
şi la „Ştirile de la ora 5”. Bârrrrr! Fără
fermă de vipere, clar! Melci? Fermă de
melci? Prea complicat. Ar fi trebuit să
caut teren, să amenajez locul cu plase
şi să aştept să crească gasteropodele,
ca apoi să îmi bat capul cui să le vând.
Citisem un articol de presă despre un
tip care dăduse faliment din cauză că
un italian nu mai venise să cumpere
melcii. Ouă de prepeliţă? O, nu, mulţu­
mesc frumos, e plină România de ouă
de prepeliţă. Ai impresia că românii
au uitat cu totul de oul de găină şi se
hrănesc exclusiv cu ouă de prepeliţă.
Afacere‑capcană, desigur. Paul nu muş­
că. Paul vrea ceva unic, vrea o afacere
cu adevărat de nişă. Viermi de mătase,
cumva? Plantaţie de zmeură şi mur sau
levănţică? Nimic nu mă încânta.
4
Racul din copilărie

Mă culcam noaptea târziu, epuizat

de lectura a zeci de siteuri. Într‑o zi,
m‑am întins pe pat, dezamăgit de lipsa
de rezultat a căutărilor mele. Căzusem
într‑un soi de somnolenţă, când mi‑am
amintit că, demult, când eram copil,
tata mi‑a adus de la baltă un rac. Am
revăzut în memorie racul acela. Atunci,
am înţeles. Voi captura şi voi vinde raci
fierţi într‑un restaurant. M‑am aruncat
din nou pe internet. Am citit tot ce am
găsit despre raci. Nu existau informaţii
despre un restaurant cu meniu bazat pe
raci fierţi. Terenul era liber, trebuia să
mă grăbesc. Nu eram singurul care că­
utase o idee de afacere şi, cu siguranţă,
nici singurul care în copilărie primise
 5
un rac cadou. Ştiam că se mai vindeau
raci în coşuri de nuiele pe la colţul stră­
zii, în pieţele agroalimentare. Ştiam că,
pentru început, voi vinde şi eu prin pie­
ţe, la hypermarketuri, dar ştiam sau mai
exact îmi doream să am într‑o bună zi
un restaurant unde să vând raci fierţi.
De unde însă bani? Eram pe zero cu
banii, abia strângeam cei 200 de euro
să‑mi plătesc chiria. L‑am sunat pe un
prieten, Petronel, pe care îl cunoscusem
când lucram în vânzări. Petronel ajunse­
se director la sucursala unei bănci. I‑am
cerut împrumut 8000 de lei. Nu m‑a re­
fuzat. Mi‑a dat banii imediat. Cu banii
în buzunar, parcă mă simţeam mai în­
crezător în şansele mele. M‑am apucat
să mă documentez serios şi să schiţez
datele principale ale afacerii. Martor
îmi este agenda în care mi‑am notat zil­
nic toate observaţiile.
6

Familia Astacus

Am citit mult despre raci. Parcă

mă pregăteam pentru Facultatea de
Biologie. Am aflat că sunt mai multe
specii de raci. E o diferenţă între racul de
râu şi racul de lac. Chiar şi denumirile în
latină sunt diferite. Primul se numeşte
Astacus astacus, cel de‑al doilea Astacus
leptodactylus. Pe
planetă, cei mai
mulţi raci se gă­
sesc pe litoralul
insulelor Timor,
Celebes şi Noua
Guinee, dar şi pe
ţărmurile Indiei şi
Malayesiei. Racii
noştri ating vreo 15 cm lungime, dar
sunt în lume raci care ajung la 40 de cm,
trăiesc mai mult pe uscat, au cleşti foar­
te puternici cu ajutorul cărora deschid
nuca de cocos şi consumă miezul cu
mare poftă. Am citit pe internet, într‑un
articol publicat de Jurnalul Naţional,
care citează un articol din Almanahul
Vânătorul şi Pescarul Sportiv din 1989,
semnat de Mihai Burduja şi Avram D.
Tudosie, că există şi raci migratori care
pornesc din Oceanul Indian prin Marea
Roşie şi Canalul de Suez, pentru a ajun­
ge în Mediterană, călătoria lor durând
 7
în jur de 30
de ani. Racul
este un ani­
mal sanitar,
iar prezenţa
sa este un in­
diciu sigur al
unei ape cu­
rate, nu nea­
părat potabi­
le, dar curate,
nepoluate.
Cei mai mari
consumatori
de raci sunt francezii. Ca să vedeţi cât
de avansaţi sunt occidentalii, primele
ferme de raci au fost înfiinţate în 1880.
În statul american Louisiana sunt cap­
turate anual 800 de tone de raci. Racul
are sânge albastru şi respiră sub apă cir­
ca 48 de ore.
 
Prima porţie de raci fierţi

Înarmat cu aceste cunoştinţe, am în­

ceput să testez piaţa. Ajutat de o colabo­
ratoare, plătită din banii împrumutaţi,
am trimis sute, poate mii de mailuri la
restaurante, hoteluri, magazine. Am
avut câteva răspunsuri, poate nu atâ­
tea câte mi‑aş fi dorit, dar oricum, nu­
mărul lor era încurajator. Ce trebuia să
fac mai departe? Să găsesc racii, fiindcă
8
eu lansasem oferta, dar nu ţinusem încă
niciun crustaceu în palmă. Recunosc,
aveam deja un site propriu: raci.ro,
din fericire domeniul fusese liber.
Rezervasem domeniul şi plătisem rea­
lizarea siteului cu o parte din banii îm­
prumutaţi de la Petronel. Alta era pro­
blema: nu aveam ce vinde, nu aveam
racii. Siteul era o momeală, o caceal­
ma. De unde să iau racii? Am aflat că
în judeţul Giurgiu ar fi o baltă, numită
Chiriacu, unde s‑ar afla raci şi aş putea
să‑i capturez. Proprietară era o doamnă,
Velicu, iar administrator un tip, George.
Cum să prind racii, cu mâna, făcând scu­
fundări ca omul din Atlantis? Îmi trebu­
iau, fireşte, nişte plase speciale. M‑am
dus la chinezi, în Dragonul Roşu. Am
cumpărat 15 plase cu 300 de lei, sumă
extrasă tot din împrumutul obţinut de
la Petronel, şi am beneficiat de un mic
instructaj făcut de chinezi. M‑am dus la
balta Chiriacu, din judeţul Giurgiu. Era
pentru a doua oară în viaţa mea când am
urcat într‑o barcă. Luasem ca momeală
mămăligă şi un calup de parizer. 3 ore
am aşteptat cu plasele scufundate în apă.
Când le‑am scos, captura era impresio­
nantă: 15 raci! Fabulos, nu? Fă bani, Paul,
cu 15 raci! Eram dezamăgit. M‑am întors
în garsoniera din Dristor şi am fiert ra­
cii. A fost prima porţie din viaţa mea.
 9
Primul succes

Într‑o zi m‑a contactat pe mail un

ucrainean, Vladimir. Ucrainenii sunt
mari consumatori de raci. Vladimir mi‑a
propus să capturăm raci. Avea un frate
la Odessa, de unde am cumpărat plase
noi, 4 km de plase. De trei ori am fost la
Odessa. Prima dată cu o dubiţă închiria­
tă în Galaţi. Era prin mai‑iunie. A doua
oară am închiriat o dubă de la Oneşti,
iar a treia oară am fost cu maşina, cu un
amic. Cu plasele aduse din Odessa şi
cu Vladimir, un meseriaş la prins raci,
m‑am dus din nou la balta Chiriacu din
Giurgiu. Am lă­
sat plasele pa­
tru nopţi. Am
scos 70 de kg
de raci. O ade­
vărată captură.
Îi vindeam în
Obor. Veneau în
special bătrâni
nostalgici după
anii tinereţii,
când mâncaseră
raci în satul lor de baştină. Mai făceam şi
promoţii, cu scăderi de până la 50% din
preţ, fiindcă, v‑am spus, am lucrat în vân­
zări, ştiu cum să‑mi fidelizez clientela şi
cum să aduc clienţi noi. Timp de patru
luni am vândut în Piaţa Obor, până când
10

m‑a contactat un tip din Braşov, patronul

firmei Natura Parc. Avea nişte lacuri şi
voia să le populeze cu raci.

Cu racii pe pârtia de schi

M‑am dus la Braşov şi m‑am pus

serios pe treabă. Am populat lacurile
din Braşov cu raci aduşi din balta de la
Sibiu. La Natura Parc erau câteva pisci­
ne, de obicei se aglomera, şi le‑am oferit
clienţilor raci fierţi. Acolo a fost prima
oară când am gătit racii. Lumea prinsese
 11

gustul porţiilor de crustacei fierţi şi ba­

nii începeau să curgă. Chiar eu găteam,
veneam de la Bucureşti pentru asta.
Era, fireşte, o altă clientelă decât moşii
mei nostalgici din Obor. Veneau tipi cu
bani, cu maşini scumpe, dornici să se
distreze şi să mănânce raci fierţi, ceva
aproape exotic pentru ei. Am stat şi
peste iarnă la Braşov. Îmi deschisesem
un mic magazin, vindeam racii cu 35
de lei kg. Aveam comenzi, treaba mer­
gea ok. Tot în iarna aceea am ajuns şi
pe pârtia Rossignol din Poiana Braşov.
Mi‑am construit acolo o căsuţă din
lemn şi am vândut raci fierţi. Nu cred
că mai găseai în toată lumea pe cineva
care să vândă raci fierţi pe o pârtie de
schi. Aduceam crustaceii de la o baltă
din Sibiu, a lui Michel Dalac, pe care îl
cunoscusem înainte. I‑am dat lui plasele
12

de la Odessa, iar angajaţii lui capturau

racii şi mi‑i aduceau în Poiana Braşov.
Două luni am urcat pe pârtie, unde ve­
nea lume din toată ţara. Devenisem cu­
noscut, toate televiziunile mă filmaseră
şi difuzaseră ştiri şi reportaje despre
mine. Urcam în fiecare zi, cu autobuzul,
şi stam până seara târziu pe lângă caza­
nul unde fierbeau racii. Mai povesteam
cu schiorii, veniţi din toată ţara. Acolo
m‑a întâlnit un director de la Carrefour.
„Ai raci?” „Am!” Prima comandă pen­
tru hypermarket a fost de 200 de kg.
 13
Lecţii în Occident

Credeţi că informaţiile strânse de

pe internet au fost suficiente pentru o
bună documentare ca să mă pot lansa
în această afacere? Din fericire, trăim
într‑o lume liberă, putem circula şi cu­
noaşte oameni care pot să ne ajute să
evoluăm în direcţia dorită. Căutam niş­
te maeştri şi cum nu‑i găsisem în ţară
am plecat în străinătate. Prima vizită
am făcut‑o în Anglia, în 2011, prin vară.
Mark Thompson e cel mai important
comerciant de raci din ţara lui. L‑am cu­
noscut pe internet, am schimbat câteva
mailuri, apoi m‑a invitat la ferma lui din
Anglia. M‑am dus cu avionul, am stat o
singură zi. Am văzut cum îşi ţinea racii
vii, în cuşti scufundate în apă. Am fost
apoi în Belgia. Acolo rezidenţiază cel
mai mare importator de raci din UE, un
sârb, Igor Iovanovici. M‑a primit foar­
te bine, m‑a cazat la un hotel de 5 stele.
Am stat două zile şi am învăţat multe
14
lucruri utile
din activitatea
lui comercială.
Iovanovici im­
portă racii din
Armenia, din
Lacul Sevan.
În Belgia, îna­
inte să‑i dis­
tribuie în ţările europene, îi ţine vii în
bazine speciale unde temperatura apei
este reglată la 8 grade Celsius. Firma lui
Iovanovici numără numai 5 angajaţi.
Exemplul celor doi afacerişti m‑a stimu­
lat. M‑am convins că racul este foarte
căutat pe piaţa europeană şi, prin urma­
re, încetul cu încetul, va putea fi căutat
şi pe piaţa din România. Cele două călă­
torii în Occident au fost decisive pentru
demersul meu antreprenorial. Trebuia
să învăţ din mers, să fiu atent la detalii,
 15
să interconectez toate etapele, de la cap­
turarea racilor, până la servirea lor, in­
cluzând chiar un mic instructaj pentru
consumarea lor, ţinând cont că la mine
oamenii mâncau pentru prima oară raci
fierţi şi nu ştiau cum să detaşeze de sub
crustă carnea albă şi delicioasă. Agenda
mea s‑a umplut cu observaţii, cu idei

de pus în practică. Obişnuiam să mă în­

tind în pat şi să visez cu ochii deschişi
la restaurantul meu cu raci, la Taverna
Racilor. Am avut o primă tentativă în
acest sens la Braşov. Găsisem un loc, pe
strada Nicolae Bălcescu, la nr. 12, dar
nu am reuşit să deschid taverna dorită.
Pur şi simplu nu a fost să fie. Braşovul
a fost o etapă decisivă pentru dezvol­
tarea mea în această afacere. Acolo am
fiert primii raci în scop comercial. Acolo
am avut timp să observ clientela, să mă
conving că lumea este interesată să se
delecteze cu un astfel de meniu.
16

Cucerirea Bucureştiului

M‑am întors la Bucureşti. Eram de­

terminat să deschid Taverna Racilor.
Mă consideram deja iniţiat în domeniu.
Ştiam deja să capturez raci. Aveam plase,
aveam bălţi închiriate. Pregătisem şi vân­
dusem mii de porţii. Vizitasem comer­
cianţi şi fer­mi­eri renumiţi din Occident.

Ştiam o mulţime de lucruri despre raci,

despre racul nobil şi racul american,
care tinde să‑l înlocuiască pe primul în
apele europene. Mă puteam numi pe
deplin „omul cu racii”. Voiam să am
însă Taverna Racilor, ca urmare fireas­
că a expertizei mele. Aveam ceva bani
strânşi, deşi luasem de‑a lungul timpu­
lui câteva ţepe. Odată, am dat unui tip
de la Chişinău o cantitate mare de raci.
I‑am predat racii la Galaţi. Ar fi trebu­
it să‑mi dea banii pe loc, dar mi‑a spus
 17
că nu‑i are, că i‑a uitat acasă, chestii din
astea. Mi‑a promis că a doua zi îmi tri­
mite banii prin Western Union, dar nu
i‑am mai văzut niciodată. Altădată, am
împrumutat pe cineva o sumă de bani
şi nu i‑am mai primit înapoi. Cu toate
acestea, reuşisem să strâng nişte bani
care să mă lase să visez la deschiderea
Tavernei. Trebuia să investesc în pri­
mul rând într‑un pavilion dichisit, pe
roţi, să pot să‑l deplasez dintr‑un oraş
într‑altul, la diverse festivaluri. Mă ve­
deam umblând de la şes la munte, de
la Constanţa la Arad, prezent la toate
festivalurile, târgurile, umplând atmo­
sfera cu mirosul racilor fierţi. L‑am cu­
noscut la Focșani pe Paul Mavrodin. E
meşter de construcţii pe roţi. Are şi un
site: ­case‑pe‑roţi.com. Am bătut palma
şi mi‑a construit un pavilion din lemn
de toată frumuseţea. M‑a costat o groa­
ză de bani, dar a meritat. Aveam în sfâr­
şit ceea ce‑mi doream. Trebuia să‑mi re­
fac banii cheltuiţi pentru acest pavilion.
18
Pentru asta, am organizat un festival al
racilor pe care l‑am lipit de un târg de
produse programat în Parcul „Lumea
Copiilor”. Primarul Cristian Popescu,

zis Piedone, a fost încântat de idee. Mi‑a

dat acordul să organizez cea de‑a doua
ediţie a Festivalului Racilor în sectorul
său. Ştiu, aveţi deja o nedumerire: când
a avut loc prima ediţie? Vă spun imedi­
at. În 2012, la Braşov. Acolo am organi­
zat prima ediţie a Festivalului Racilor.
Ţineam să continui şi, în acelaşi timp,
aveam nevoie de bani, aşa că m‑am dat
peste cap şi
am organi­
zat şi ediţia
a doua, cum
v‑am spus, la
Bucureşti, în
Parcul „Lumea
 19
Copiilor”. Am
avut noroc că, fi­
ind şi un târg de
produse agricole,
a venit lumea şi
s‑au format cozi
la cazanul cu raci
fierţi. Am câştigat bani buni. Între timp,
m‑am gândit că, totuşi, să merg prin ţară
cu pavilionul putea fi o aventură cu mul­
te riscuri. M‑am gândit că ar trebui mai
bine să găsesc un loc fix în Bucureşti, să
plătesc o chirie rezonabilă şi să primesc
acolo clienţii. Am umblat câteva zile
prin oraş cu maşina, uitându‑mă în toa­
te părţile după un loc bun pentru a‑mi
amplasa pavilionul. L‑am găsit în cele
din urmă în apropierea Pieţei Victoriei,
pe Calea Buzeşti, într‑o parcare, poate
cea mai scumpă parcare din oraş. Am
văzut că mai era un chioşc „Fornetti”, la
stradă, ceea ce mi‑a dat curaj. Zona mi‑a
plăcut, avea vad. Sunt multe clădiri de
birouri în jur, corporatiştii formează o
clientelă nemaipomenită pentru genul
meu de afacere. Bun, am văzut locul,
dar cine este, totuşi, proprietarul, m‑am
tot întrebat? Am aflat în final. E patronul
uneia dintre cele mai puternice firme de
imobiliare: „Euroest”, dl. Drăgoteanu.
L‑am contactat şi am ajuns la el în birou.
Negocierile au fost dure, iar rezultatele
următoarele: 3 luni garanţie, 3 luni de
20
chirie în avans, chiria fiind de 1.100 de
lei. Am bătut palma şi pe 31 octombrie
2013 am inaugurat Taverna Racilor. Nu
a fost neapărat ceva festiv. Am pornit la
drum cu doi prieteni, ca bucătari, şi cu o
chelneriţă. De unde aduc racii?
Trei sunt sursele principale ale apro­
vizionării Tavernei Racilor: lacul de la
Valea Argovei şi două bălţi în Giurgiu:
balta Ghiţă 1 şi balta Ghiţă. La Valea
Argovei am o înţelegere cu proprieta­
rul, să‑i curăţ balta de raci. Bălţile din
Giurgiu sunt concesionate pe 20 de ani,
însumând 10 ha de luciu de apă, şi sunt
situate în comuna Izvoarele. Le‑am li­
citat în vara anului 2013 şi am câşti­
gat. Potrivit contractului, am posibili­
tatea să le cumpăr. Bălţile Ghiţă 1 şi 2
sunt populate cu raci aduşi de la Valea
Argovei. Tot ce era mic, răcuşor care
 21
nu putea fi fiert, a fost adus şi arun­
cat în bălţile din Giurgiu. Îmi apro­­­­­
vizionez Taverna aproape în fiecare zi.
Racul rezistă 5 zile în frigider, dar da­
torită consumului intens, sunt nevoit
să merg aproape în fiecare dimineaţă
la balta de la Călăraşi sau la cele din
Giurgiu. Plec pe la 7 dimineaţa. Eu con­

duc. Ajung acolo în jur de ora 8. Racii

sunt deja capturaţi de muncitori, ei se
trezesc devreme şi scot racii la primele
ore ale dimineţii. Încarc cantitatea de
raci capturată şi mă întorc la Tavernă.
Pe la ora 9 sunt deja înapoi. Descarc
racii şi îi pun în lăzile frigorifice. De
acolo, în funcţie de comenzi, sunt fierţi
şi serviţi la mese, în platouri din lemn.
V‑aş spune poftă bună, dar mai am câ­
teva lucruri de povestit.
22

Cu racii la domiciliu

Nu v‑am spus nimic sau mai nimic

despre promovare. La început mailuri şi
telefoane, zi de zi. Apoi mi‑am făcut un
site, raci.ro. Acolo postam articole şi fo­
tografii şi exageram mult în ce priveşte
oferta. Îl cunoscusem la Sibiu pe un pro­
prietar de baltă cu raci, pe Michel Dalac,
un dur de felul lui. Suntem parteneri de
afaceri şi în prezent. M‑am înţeles cu
Michel să anunţ în presă că balta de la
Sibiu e a mea. Aşa am dus acolo postul
de televiziune Antena 1, unde am făcut
o filmare ca şi cum balta ar fi fost a mea.
Pe undeva nu era o exagerare foarte
mare. Din balta lui Michel mi‑am apro­
vizionat căsuţa de pe pârtia Rossignol
din Poiana Braşov. Datorită siteului raci.
ro, am fost contactat de parteneri comer­
ciali. Unul dintre ei, Igor, îmi cumpăra
 23
raci pe care‑i vindea la Chişinău, la re­
staurantul Vila Nouă. Plătea 8 euro pe
kg. Am contat mereu pe promoţii, pe
reduceri, pe bonusuri. Când vindeam
la Obor, pe lângă raci, ofeream clienţi­
lor şi o reţetă de gătit racii. Mai târziu,
am utilizat siteuri ca fundeal.ro, zoom­
zi.ro, groupon.
ro, unde lansam
oferte de până
la 50%. Clienţii
primeau din
partea siteuri­
lor vouchere şi
ajunşi la mine
cumpărau racii
cu reducere. Ca
să‑mi promo­
vez mai târziu
Taverna Racilor
am ieşit în stra­
dă îmbrăcat
într‑un costum
cumpărat din SUA. Am ieşit mai mul­
ţi, de fapt, iar costumele erau în formă
de rac, cât noi de mari. Eram nişte raci
pe două picioare. Am ieşit la metrou de
nenumărate ori. Interesul meu era să
promovez consumul de raci, în general,
apoi Taverna Racilor, apoi noul meu
serviciu de livrare a racilor la domiciliu
sau la birou. Cum v‑am spus mai înain­
te, zona Pieţei Victoriei e populată, sunt
24
aici numeroase
clădiri de biro­
uri ale unor
multinaţionale
ultracunoscu­
te, cu sute, mii
de angajaţi.
Mă gândisem
să mă duc eu
în întâmpina­
rea lor, cu porţiile de raci. De aceea, pro­
movarea la metrou, în costume de raci
importate din SUA era cea mai potrivită
cale de promovare. Metoda a dat roade.
Au început să curgă comenzile pentru
porţii de raci la birou şi la domiciliu.
Întocmai cum transportă firmele de ca­
tering sau cele care livrează pizza, nu­
mai că eu trimiteam pe traseu, către cli­
enţi, porţii de
raci fierţi. Am
apelat apoi la
reţeaua de so­
cializare face­
book, foarte
utilă pentru
promovarea
oricărui tip
de produs.
Am organizat
concursuri
în urmaă că­
rora am dat
 25

o masă cu raci fierţi la cinci persoane.

Celor născuţi în zodia Racului le ofer şi
în prezent un discount de 10%, pe viaţă.
Eu nu sunt născut în zodia Racului, sunt
în zodia Fecioarei. Festivalurile au fost
ocazii excelente pentru a mă face cu­
noscut. Au scris reporterii despre mine,
am fost filmat, sute de mii de români au
aflat de businessul meu. Festivalurile
m‑au ajutat să fac şi vânzări masive.
Mi‑au adus deci popularitate şi profit.
Mi-am cumpărat încă un pavilion, unul
cu 10 mese! Ce‑şi poţi dori mai mult
într‑o afacere? Anul acesta am organi­
zat la Bucureşti cea de‑a treia ediţiei a
Festivalului Racilor. Am stat trei zile
la cazan, cu sute de clienţi pofticioşi în
faţă. Mi s‑a întâmplat ca un cazan să se
defecteze la instalaţia electrică. Mi s‑a
întâmplat să termin racii. Am dat tele­
foane, am adus de la Sibiu, dar am şi
vândut în schimb midii şi zacuscă cu
peşte. Un reportaj la cald a scris d.b., vă
invit să‑l citiţi.
26

Omul cu racii loveşte din nou

În premieră, la intrarea în Herăstrău,

chiar în locul acela din spatele statuii lui De
Gaulle, a mirosit, între 3 şi 5 octombrie, a
raci fierţi, a midii fierte. Aburii s‑au ridicat
din cazane, au unduit uşor pe la nasurile
muşteriilor, apoi s‑au risipit în atmosfera
autumnală. Chiar m‑am uitat cu atenţie
la nasul din bronz al lui De Gaulle. Îşi va
umfla un pic nările să inspire şi el aburii
gastronomici ai Festivalului Racilor?
Ora 14. Organizatorii fac ultimele pre‑
gătiri. Aduc lăzile cu raci, pungile cu midii.
Un tip freacă de zor
cu peria cele trei gră‑
tare pentru fileul de
crap. Cazanele sunt
umplute cu apă.
Dozatoarele de bere
gata de comandă.
 27
Vreo 100 de bănci, a câte 5 locuri banca,
aşteaptă greutatea clienţilor. Sunt un pic
sceptic. Cine va veni oare să zdrobească în‑
tre dinţi crustaceele fierte? Paul Nicolau,
omul cu racii, nu‑i supraestimează cumva
pe bucureşteni? Mai ales că, îmi spun, la 35
de lei porţia, ştiu eu, pe vremurile astea s‑au
înmulţit aricii prin buzunare, fiindcă au
scăzut leii. Aşa se întâmplă, când leii sunt
mai puţini, creştem câte un arici în buzu‑
nar. Vremea e prietenoasă. Suflă vântul,
suntem doar în octombrie, cerul e, cum ar spu‑
ne Romica Jurcă, „parţial noros”, dar soarele
irizează prin at‑
mosfera vineţie,
printre stejarii
Herăstrăului.
Haideţi să ci‑
tim oferta Festi­
valului:

1. Raci fierţi, 500 g, 35 lei porţia.cum

v‑am spus deja;
2. Midii în sos de vin, 500 g, 25 de lei
porţia;
3. Crap pe grătar, 300 g, 25 lei porţia;
4. Zacuscă de peşte, 150 g, 25 lei porţia;
5. Raci şi midii în sos de vin, 600 g, 35
lei porţia.

Bere de la Staropramen. Vin de la Crama

Gârboiu. Cafea de la o cafetieră amplasată pe
o tricicletă comercială. Tot uitându‑mă să
28

văd dacă De Gaulle se va uita, totuşi, peste

umăr, spre cazanele cu raci şi midii, nici nu
am observat cine a fost primul client. Zeci de
inşi stau deja la coadă: geci de piele cu ţinte,
tenişi coloraţi, câini în lesă, priviri aţintite
spre cazane. Mai întâi trebuie să plătească
la casă, unde primesc un bon, apoi se duc
să‑şi primească porţia. Cosmin Dragomir
face ordine la microfon, apoi anunţă prima
cursă de raci din România. Pe o muşama
cu cercuri concentrice vopsite în alb şi roşu
sunt gata de start vreo câţiva raci aleşi de
concurenţi. Adolescenţii stau în genunchi
 29
în spatele racului fa‑
vorit, strigă şi bat cu
palmele pe muşama.
Racii de îndepărtează
cu spatele de centrul
cercurilor. Câştigă ra‑
cul unei fete. O reporteriţă TV o ia deoparte
să o întrebe despre reţeta succesului. După
interviu, fata se duce la cazane şi îşi primeş‑
te premiul. O porţie de raci fierţi.

A doua zi, pe la ora 15:00, ultimul la

coadă e un chinez înalt, slab, cu gât lung.
Priveşte înainte răbdător, gata să aştepte şi
trei zile. Vrea raci fierţi şi îi va obţine, indi‑
ferent de obstacole. O doamnă cu doi labra‑
dori nu‑şi găseşte locul. Acum citeşte lista
de preţuri, acum întreabă la cazane dacă mai
sunt raci. Până la urmă se aşază pe la mijlo‑
cul cozii. Probabil, o prietenă îi ţinuse locul.
Labradorii, simpatici şi jucăuşi, atrag aten‑
ţia unui copil care abia a învăţat să meargă
pe picioare. Ţâncul se repede să‑i mângâie,
dar mama lui îl apucă de bluză şi‑l trage
înapoi, speriată. Chinezul a mai înaintat
câţiva metri. E placid, nu vorbeşte la telefon.
Mă întreb ce va face, dacă se vor termina
racii? Coada înaintează, ca în Cărtărescu,
în cofetăria din Teiului. Nu văd nicio gra‑
vidă, dar sunt destule mămicuţe cu bebeluşi
în cărucior. Mulţi tineri, dar şi o bătrânică
aşezată la masă, cu mâinile printre midiile
aburinde. Are ciorapul de la piciorul drept
30
deşirat, dar coafura e impecabilă, ca din alte
vremuri. Îi fac semn lui Mugur Grosu, să
fotografieze la firul ierbii, mă rog, la nive‑
lul asfaltului: tenişi roşii, verzi, albaştri,
pantofi, cizme cu ţinte, adidaşi. Mugur în‑
cadrează şi apasă. Chinezul ajunge la casă,
plăteşte, apoi se aşază la coada numărul doi.
Aici merge mai repede. Uite‑l deja cu două
porţii de raci în mână. Se întâlneşte cu un
amic şi se aşază la o masă. Victorie, numele
tău este un morman de raci fierţi, la intrarea
în Herăstrău!

Nu, Paul nu i‑a

supraapreciat pe bu‑
cureşteni, fiindcă au
venit destui la festi‑
val, dar şi‑a subes‑
timat cantitatea de
raci pusă la bătaie.
În a treia zi, racii
aduşi de la Argova
s‑au terminat. Paul
dă telefoane, caută
soluţii. Un cazan electric a cedat, este în‑
locuit imediat cu un alt cazan. Nu e deloc
simplu să ţi se termine marfa, când în faţa
ta zeci de clienţi, mobilizaţi de anunţuri în
presă şi pe reţelele de socializare, au venit să
guste o porţie de raci fierţi. La ce pofte s‑au
iscat aici, ar trebui ca din Lacul Herăstrău
să fie scos imediat un munte de raci. Cosmin
Dragomir anunţă în microfon că ultimele
 31
porţii de raci
s‑au terminat.
Clienţii sunt
invitaţi să op‑
teze pentru
midii, zacuscă
de peşte, icre.
Sau pentru file de macrou pe grătar, fiind‑
că şi crapul s‑a terminat. Un bunic cu cioc
şi mustaţă împinge un cărucior ocupat de,
probabil, nepoţelul său. Bunicul are insig‑
ne la reverul sacoului. Mugur face poze. O
biciclistă cu tenişi mov şi o bentiţă tricoloră
prinsă de gluga treningului traversează spa‑
ţiul festivalului. O mămică vine împingând
un cărucior portocaliu, cu bebeluş, şi ţine
în braţe un căţeluş alb. Mesele sunt pline.
Clienţi de toate vârstele. Pe mesele părăsite,
rămân teancuri de caserole goale, de pahare
din plastic goale, şerveţele mototolite. Saci
plini cu gunoaie. Semn al consumului. Semn
al succesului. Paul e mulţumit. Tocmai au
sosit câteva
poze
cu tave
na de la
buzesti
32
sute de kilograme de raci. Amestecă în caza‑
ne, pune porţiile în caserole. Miroase a sos
de vin, a pătrunjel şi ardei iute.
Vreo 5 tone de raci, dacă am înţeles eu
bine din anunţurile lui Cosmin, au fost
consumate la Festivalul Racilor, ediţia a 3
a. O premieră europeană. Bun aşa, măcar
la consumul de raci să ne situăm şi noi pe
primul loc. Crustaceii bălţilor din Bărăgan
s‑au întâlnit cu papilele gustative ale miilor
de bucureşteni care au trecut pe la Festival.
A fost cu adevărat un festin.
note de d.b./poze de Mugur Grosu

Din bălţile Bărăganului la

Taverna Racilor

Festivalul a trecut, apoi m‑am întors

la Taverna Racilor, la programul zilnic.
De curând am deschis un al doilea re­
staurant cu meniuri bazate pe raci vii.
Restaurantul se află în Herăstrău, chiar
pe malul lacului. Ţin racii într‑o plasă
scufundată în apă. E un sistem pe care
l‑am văzut în Anglia şi în Belgia, la co­
mercianţii pe care i‑am vizitat. Reuşesc
astfel să am racii vii şi să‑i scot de câte
ori am nevoie. Cererea este mare. Am
recurs la rezervări, on line sau telefo­
nic, pentru a nu creea situaţii frustrante
pentru clienţi. La început, când am des­
chis restaurantul de pe Calea Buzeşti,
afluxul de clienţi era aşa de mare, încât
 33
aşteptau în picioare pe trotuar, ca să se
elibereze o masă. Veneau, cum de altfel
vin şi acum, în grupuri, ocupau o masă
mare cu cel puţin şase locuri. Rezervările
mă ajută acum să regularizez fluxul de
clienţi. Am avut şi am clienţi din toate
categoriile sociale. Au mâncat raci fierţi

la Taverna Racilor artişti, vedete de te­

leviziune, interlopi, corporatişti, politi­
cieni, miniştri, jurnalişti, oameni de afa­
ceri. E un circuit al racilor prin societate
fenomenal. Scoşi din bălţile din Călăraşi
şi din Giurgiu, scoşi adică din natură,
racii ajung într‑un cazan cu apă fiartă,
apoi, cărniţa lor delectează o sumedenie
de clienţi. Mulţi habar nu aveau cum se
mănâncă racul. Le‑am fost şi instructor
în acest domeniu. Racii, cum de altfel
toate speciile de crustacee, au o carne
bogată în substanţe proteice şi conţin
o cantitate slabă de lipide. Mai conţine
destul de mult calciu şi magneziu, plus
34
vitamina B. Uite că m‑am documentat
şi în ce priveşte compoziţia chimică a
cărnii de rac. Reţetele sunt diverse, in­
ternetul e plin cu siteuri unde sunt pos­
tate reţete pe bază de raci. Racii pot fi
puşi şi pe grătar, după ce au fost fierţi
o jumătate de oră în prealabil. Pe grătar
nu s e ţin mult, vreo 3 minute, apoi se
ung cu puţin ulei
şi se servesc cal­
zi, cu rozmarin şi
mentă. Sunt, cum
v‑am spus, multe
reţete pe bază de
raci. Sunt convins
că le veţi găsi printr‑o simplă căutare
pe Google. Eu vă recomand să încercaţi
acasă un pilaf cu raci. Am găsit reţeta pe
http://reteteaz.net:

Pilaf de raci
„Se fierb racii în apă cu sare, odată cu ceapa
tăiată mărunt şi cu ardeiul iute întreg. Când
sunt gata, se scot, se lasă să se răcească, se
curăţă de carapace şi li se scot intestinele şi
pietrele albe, dacă există. Jumătate din cozi,
labe şi câteva carapace se pun deoparte. Câte‑
va cruste pisate mărunt se rumenesc frumos
într‑o cratiţă cu 3 linguri de ulei, bine încins
înainte. Se sting cu 4 ceşti din zeama în care
au fiert racii, lăsându‑se să fiarbă bine. Se
strecoară de 2‑3 ori, printr‑o sită deasă.
 35

Se rumeneşte orezul, spălat bine, în 3 linguri

de ulei bine încins, apoi se stinge cu 2 ceşti din
zeama în care au fiert crustele de raci, ames‑
tecându‑se foarte uşor. Se pune orezul într‑o
cratiţă, în cuptor, la foc moale, şi se lasă apro‑
ximativ o jumătate de oră, fără a se mai ames‑
teca. Se amestecă omogen cu carnea curăţată
din labe şi cozi, adăugându‑se, după gust, un
praf de piper. Se transferă pe platoul de servire.
Se decorează, de jur împrejur, cu restul de labe
şi cozi şi cu carapacele umplute cu orez. Se ser‑
veşte imediat cu felii subţiri de lămâie.”

Revista presei cu... raci

http://www.cariereonline.ro/articol/
de-la-idei-de-afaceri-la-marea-lovitura

2014-03-19, 12:51
„Pentru că, în afară de părinţi, nu am
avut oameni care să mă inspire, să-mi fie
36
modele. Din contră, au fost persoane care
m-au încurcat în cursul vieţii, ţinându-mă
pe loc. Dar până la urmă am reuşit să ajung
acolo unde mi-am dorit.”

http://www.zf.ro/zf-live/video-zf-
live-a-inceput-o-afacere-cu-raci-in-ur­
ma-cu-un-an-acum-are-vanzari-de-100-
000-de-euro-si-un-profit-de-70-urmari­
ti-zf-live-de-luni-30-iunie-cu-paul-nico­
lau-taverna-racilor-12860015

Jun 30, 2014

„Tânărul a intrat pe o nişă neexploatată
în România şi a pornit, în urmă cu aprox‑
imativ doi ani şi jumătate, o crescătorie de
raci, într-un lac din localitatea Izvoarele din
judeţul Giurgiu. În prezent afacerea “Pre‑
mium Raci” este formată, pe lângă crescăto‑
rie, dintr-un restaurant în Bucureşti, Tav‑
erna Racilor, contracte cu hypermarketuri
şi cu o firmă din Belgia, care i-au adus ven‑
ituri de peste 100.000 de euro.”
 37
h tt p : / / j u r n a l ­
uldedrajna.ro/
paul-nicolau-un-an­
treprenor-premium/
( Sursa: cariereonline.
ro)20 martie 2014

„În timp ce majori‑

tatea antreprenorilor au
pornit de la strategii complexe sau talente
cultivate în familie, Paul Nicolau a dovedit
că simplitatea aduce succes şi că doar acţi‑
unea te poate duce la reuşită.”

http://vinul.ro/city-best-prima-tav­
erna-mobila-cu-raci-din-bucuresti.html

Articol de Adriana Popescu

16 Dec 2013
„Micul său restaurant mobil este de fapt o
căsuță rustică, cu obloane la ferestre și felinare
înalte și terasă înconjurată de gard, unde încap
52 de persoane la mese. Evident, specialitatea
casei sunt racii fierți, asezonați cu condimente
și unul din sosurile casei, în porții de 500 de
grame, la prețul de 35 de lei, dar pe lângă aceș‑
tia, meniul mai
cuprinde și pui de
baltă pane, creveți
pane, frigărui de
midii și calamari
pane.”
38
Cum a evoluat afacerea mea
cu raci

IDEE → DOCUMENTARE
→

→ → →
PRIMA CAPTURĂ A DOUA CAPTURĂ
5 RACI 70 KG RACI

→ VÂNZĂRI DE 3,4 KG
LA RESTAURANTE → VÂNZĂRI
ÎN PIAŢA OBOR →

→ VÂNZĂRI
LA NATURA PARC → FESTIVALUL RACILOR
PRIMA EDIŢIE →

→ → →
CĂSUŢA CU RACI ÎN LIVRĂRI
POIANA BRAŞOV HYPERMARKET

→ → →
LIVRĂRI FESTIVALUL RACILOR
CHIŞINĂU EDIŢIA A DOUA

→ ACHIZIŢIE RULOTĂ
5 MESE
→ ACHIZIŢIE RULOTĂ
10 MESE →

→ VAPOR RESTAURANT
HERĂSTRĂU
→ FESTIVALUL RACILOR
EDIŢIA A TREIA →

→ CIFRA DE AFACERI: 400.000 EURO

 39
Cum am cheltuit banii
împrumutați de la Petronel

8.000 lei împrumutaţi

→ un drum la Sibiu

un drum
→ în Delta Dunării

→ un drum de o zi în Anglia

primele plase din

→ Dragonul Roşu

→ salariu colaboratoare

→ site: raci.ro
40 Ghidul consumatorului de raci
41
42
 43

Mă consider un deschizător

de drumuri

Cum v‑am spus însă, internetul

abundă în reţete pe bază de raci, dar
nu uitaţi să treceţi şi pe la Tverna Ra­
cilor. Desigur, ca orice carne, carnea
crustaceelor cere vin. Fiind o carne
albă, este binevenit un vin vin alb, sec
sau demisec, dar poate cel mai bine,
un vin rose. Eu am vinuri din Dobro­
gea şi Vrancea, dar nu interzic clienţi­
lor să aducă vinul lor. E o seară târzie
de toamnă. Vântul suflă pe Calea Bu­
zeştilor, şoferii şi pietonii se grăbesc
spre casă. Toate mesele restaurantului
sunt pline. Clienţii rup cleştii racilor,
trag de cozile chitinoase şi extrag căr­
niţa delicioasă. Apoi sorb dintr‑un pa­
har cu vin rose. Cu doi ani în urmă nu
găseai în Bucureşti un restaurant spe­
cializat în meniuri cu raci. Sunt în felul
meu un deschizători de drumuri. Am
adus un brand nou în peisajul pestriţ
al bucătăriei bucureştene. Animălu­
ţele astea numite raci m‑au făcut cu­
noscut. Pentru asta, fireşte, am mun­
cit, mi‑am frământat minţile. Păstrez
agenda în care mi‑am notat primele
idei, ca pe un document fundamental
al afacerii mele. Cuvintele şi notiţele
mânzgălite acolo, s‑au transformat cu
44
timpul în lucruri şi, în final, în Taver­
na Racilor, unde stau acum, în această
seară târzie de toamnă. Povestea mer­
ge mai departe.

Cu drag,
Paul Nicolau

by d.b.