Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Florin DOCHIA
Mioara BAHNA
Varujan Vosganian:
Copiii războiului
Titlul romanului (oximoronic, dacă e pentru care-i alege destinul pe cei despre
citit atent), Copiii războiului, al lui Varujan care este vorba, pentru că, în timp ce unul
Vosganian – Polirom, Iaşi, 2016 – anticipează dintre fiii neamţului ajunge ofiţer de
problematica pe care o aduce în prim-plan securitate, în comunism, fiind, deci, volens-
cartea: în primul rând, povestea a doi fraţi nolens, un susţinător al regimului, celălalt,
vitregi (Matei Visarion şi Eugen Baltazar, prin implicarea într-o celebră, la vremea
primul născut la Craiova, iar al doilea, din respectivă, mişcare transcendentală şi chiar
Iaşi, fraţi de tată, „copii din flori” – un fel de şi prin preocupările lui artistice, umblă la
tribut colateral de război –, fiii unor românce temelia acestuia, căutând, fie şi palid, să
şi ai unui neamţ, aflat în drum spre şi lucreze la destructurarea lui.
dinspre frontul rusesc, care află târziu şi Materialul epic este urmărit diacronic şi
fortuit despre necunoscutul lor tată şi, sincronic, fiindcă (aşa cum spune Lucian
totodată, unul de existenţa celuilalt), iar în Boia, în „Istorie şi mit în conştiinţa
al doilea, perspectiva complexă asupra românească”) istoria înseamnă atât faptele
lumii ieşite din / născute de război. în derularea lor, cât şi „discursul” despre
Cartea, construită cu măiestrie, este un ele, iar societatea românească pre- şi
roman modern, cu intrigi multiple, postrevoluţionară este privită şi dinspre cei
ramificate, dezvăluite printr-o diegeză aflaţi pe poziţiile democraţiei, dar şi dinspre
zigzagată. Materialul epic din care se cealaltă parte, a stâlpilor vechiului regim,
alcătuieşte oferă o perspectivă asupra lumii fără ca vocea naratorului auctorial să încline
româneşti surprinse de-a lungul unei în vreo parte, păstrându-şi mereu echidistanţa
perioade întinse pe câteva decenii, faţă de cele relatate şi faţă de actanţi.
traversată atât de capitalism, cât şi de Dacă scheletul epic al romanului îl
comunism, separate de război, dar şi de o constituie căutările întreprinse de cei doi
(controversată până şi în privinţa titulaturii) fraţi, îndreptate de către unul spre celălalt,
revoluţie, încât întregul este şi frescă prin pregnanţa acţiunii lui, Matei Visarion,
socială, şi fragment de istorie, şi fratele cel mare, se impune în roman
bildungsroman, însă urmărind, în acelaşi printr-un destin copleşitor pentru un om
timp, avatarurile unor vieţi, cu un grad de obişnuit, tipic însă pentru un ins care,
singularitate, dar, concomitent, şi cu date concomitent, în funcţie de perspectiva din
general-valabile, care se caută şi se care e privit, este şi învingător, dar şi învins,
construiesc neîncetat, adunând complexe, el însuşi simţind şi conştientizând această
dar şi orgolii, debusolare, impusă de dublă, până la urmă, povară.
circumstanţe, dar şi siguranţă, măcar de Matei Visarion trăieşte superlativ totul:
faţadă, prin drumurile pe care le aleg sau fiu, venit pe lume printr-un compromis, al
Constantin TRANDAFIR
Trei poeţi
Un alt popas
ndulcesc / Parcă zbor în clipa de faţă / Când
mici pe jaruri pocnesc / E-o altfel de viaţă! //
Mai adu un om şi-un ţambal / Şi vino şi tu mai
E o nouă carte a venerabilului poet, aproape / De nu, trage podul la mal / Şi-
bilingvă, versiunea în limba italiană aparţine ngroapă-mă-n ape!! (Când toamna). Nici
scriitoarei Mirela Ianuş Dinga. În contextul vorbă de impuls parodic, dar sigur de
dobândit, popasul de acum e pe o treaptă mai „anxietate a influenţei” (vorba lui Harold
sus datorită sincerităţii trăirii şi acurateţei Bloom), matrice de relaţii prin diferenţiere şi
imaginii. Se vede mai bine maturitatea capacitate de reinventare.
poetului veritabil, fără urmă de stratageme ale „Poemul hibenal” îşi asumă legile
scriiturii. De pildă, dacă în versurile anterioare implacabile ale finitudinii într-un registru mai
se mai strecurau şi mici orgolii auctoriale, din apropiat de crepuscularul lui Blaga decât de
actualele poeme transpare o modestie melodiile funebre de factură bacoviană. E un
fructuoasă, o linie melodică neşovăielnică, fel de ceas mioritic, de ecou al tăcerilor
lărgirea registrelor de limbaj. Deşi are mai originare şi al imaginilor recuperate dintr-un
multă biografie şi un impuls comunicativ mai fond ancestral: „Mi-a mai rămas un gând
evident, se întrevede ecoul tăcerii poetice. virgin / Dinspre codrul de arin // Îmbrăcat în
Directeţea discursului dă curs liber sinelui cu lungi poteci / Te recheamă să-l petreci / Şi s-
valoare general-umană extinsă. Şi cu undă auzi că-n toamna lui / Cântă doina dorului /
elegiacă din care nu lipseşte nostalgica Eu te-aştept să vii din zări / Şi mă sting în
savoare: „Şi vine un frig dinspre Galaţi / lumânări!” (Mi-a rămas…) Intensitatea temei
Orbindu-mi ochii-ncercănaţi // Debusolat nu biografice duce prin gesturi tandre către
pot să ştiu / De e devreme sau târziu // Şi curţile dorului de unde reînvie poematic
ninge, ninge-ncrâncenat / Peste Tecuciul chipul mamei, umbra unui om, tatăl său, şi
demodat / Pe strada Căpitan Darbun / Aleargă imaginea sobră-nostalgică a prieteniei. Parcă
crivăţul nebun // Simt că m-apropii de final / se surpă ceva în poetul ajuns să contemple
Şi-nchei „poemul hibernal” (Poem hibernal). mai acut stările-limită ca o vecernie de
(Traducerea italiană e delicioasă: „E nevica, la temporară plecare, dar Poezia cu forţa ei cea
neve per la scorta / Sopra Tecuci, il borgo fuori mai activă îl însoţeşte încă în amintire şi prin
moda”). Şi cu toate că versurile lui Dionise meandrele prezentului. Se închină poeţilor
Duma din acest volum sunt melancolice, de o (Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, Cezar
tristeţe să-i zicem bacoviană, ele creează o Ivănescu), reînvie scriitori afini ca Vasile
liniştită destindere, o gravitate duioasă: „Când Voiculescu, Miron Radu Paraschivescu,
toamna intră în Tecuci / Prin parcuri cu frunze Grigore Vieru, Gheorghe Istrate, Vasile
de-a valma / Iubito, din nou, mă seduci… / Ce Andru: „Parcă şi NICHITA răsărea din ceaţă /
Florin DOCHIA
Diana TRANDAFIR
Marieta Rădoi.
Algoritmul Poeziei în
„Copilul postum”
Congeneră cu poeţii ieşiţi la rampă după creaţie este lipsită de metafora
momentul corespunzând faliei dintre milenii, spectaculoasă (gălăgioasă!), beneficiind însă
Marieta Rădoi nu se aseamănă nici cu cei de taina cuvintelor, dând alăturării acestora
înregimentaţi în avangarda postmodernă, nici acea imprevizibilitate, venind parcă dinspre
cu cei înclinaţi spre cealaltă extremă, anume Mallarmé sau, şi mai aproape de noi, de la
poeţii cu aplecare spre poezia gnomică şi Ion Barbu, acest farmec al imprecisului care
religioasă. Aflăm cu surprindere că poeta a asigură autoarei o indiscutabilă originalitate
debutat la şaptesprezece ani în revistele şi esenţializare a acestei poetici.” Privită prin
Zburătorul şi Ateneu. Dumitru Radu Popescu prisma primelor apariţii, dar şi din perspectiva
pomenea, referitor la primele scrieri, de „o scrierilor din urmă, antologia Marietei Rădoi
îndrăzneală cumplită a sângelui şi a vârstei”. reconfirmă o autoare matură, stăpână pe
Mai apoi, câştigă o serie de premii literare. verb şi pe imaginarul dens creionat.
Urmează publicarea mai multor volume, ce La prima vedere, s-ar părea că poeta vrea
nu se dezic de debutul în forţă: Coincidenţa să şocheze la orice pas, însă ea se arată, în
umbrelor (1994); Ochiul cu două feţe / The fond, marcată de o mare sinceritate, cu
Double-Faced Eye (1997); The Cloned obrazul dezbrăcat de măşti, egală cu sine
Leprechaun (1999); Poeme în direct (2004); până la identificare cu esenţa. La poetă,
Poemele de la Marea Moartă (2007); Horia Gârbea remarca „această ţepoşenie,
Atenţie. Se închid uşile (2008); Copilul tăietura bruscă a versului şi finalul abrupt al
postum (2011), Genul programului: dramă- textelor ce par neterminate ca să facă în
cu acordul părinţilor (2011). Oferită de ciudă lectorului”. Deşi se poate lesne observa
curând de către autoare, antologia Copilul că Marieta Rădoi nu se lasă contaminată de
postum, apărută în colecţia „Opera Omnia” a vreun exhibiţionism emoţional, totuşi
editurii Tipo Moldova, mi-a captat atenţia, retorica îşi găseşte locul nu de puţine ori în
mai ales că adună între copertele sale texte acest context („M-am resorbit / în lăuntrul
din toate perioadele de creaţie. Algoritmul meu păzitor, / în spaţiul de maximă
ales e pus să conducă jocul după regulile siguranţă, / pentru că cel din urmă venit / are
sacre ale Poeziei. dreptul legal să-şi cuvină / ca o vocaţie de a
Puterea de creaţie constă, fără doar şi rămâne”, sau: „Şi mai presus de orice / n-am
poate, în vocea singulară, descoperită de dat nicidecum de bănuit / că pot să-mi
foarte devreme, dar şi în simbolismul căutat, închipui. / O, Iahve, / cum mai arată cerul
aproape criptat, de natură suprarealistă. Iată tău?”, în Iată-mă, excrescenţă). Cu
şi spusele lui Radu Cârneci, scriitor ce s-a incertitudini şi o uşoară anxietate, un fel de
aplecat cu bune intenţii asupra textelor pustiire şi oglindire pe dos a lumii, poeta dă
poetei: „Marieta Rădoi Mihăiţă face parte din prioritate verbului, prin decupări simple, fără
acea restrânsă categorie de poeţi a căror forţarea efectelor.
Daniel MARIAN
doar pe mine mă caută? / Cine e-nsetat şi
doar pe mine mă bea, / când îşi bea propriul
lui ceai de cucută / şi adoarme târziu, doar cu
spini în saltea? / Cine ar putea, tot timpul lui
– în Sine, precum în
topindu-se-n cerneală de poezie? / Cine are
grijă de lacrima mea, / să nu se usuce în van,
jumătatea de măr! vinovată? / Cine mă tulbură, cine mă vrea, /
cine, pe aripi încercate, mă poartă? /
Cuvinte, cuvinte-necate în ape, / dar cine are
A fi conştient de propria fiinţă într-atât grijă de sufletul meu? / Cine are grijă de
încât să devină cumplit, altfel neavând vreun mine, aproape, / cum are grijă de mine doar
rost al făptuirii. A şti că din scântei, mai apoi Dumnezeu?” (Doar Dumnezeu!...).
din flacără, dar şi din umbre, din penumbre, Efervescenţa este vădită într-un parcurs
se îmbracă acea fiinţă. existenţial, care ar respecta toate regulile
Iar cum nu e de ajuns, atunci binevenită e exponenţialităţii. Retorica duce la singura
permanenta căutare a esenţei în reflexie, în rezoluţie posibilă, care neagă şi chiar
refracţie, doar gândind că existenţa nu poate striveşte definitiv orice eventuală ulterioară
avea loc fără acceptarea conceptului de noimă care să fie după colţul vreunei imagini
balanţă pentru fenomenele alcătuirea şi cât ar fi ea de nD, oricum infinitatea nu
cântărirea a orice de pe lumea asta. intră-n nicio paradigmă.
Viaţa fiind o echilibristică în care sunt Pentru ca atunci când se petrece
prea puţine constante şi incredibil de multe obiectualizarea râvnitei completitudini,
variabile! Improbabilă recunoaştere lucrurile să transpară fără nicio îndoială,
matematică a unor exerciţii ale fizicii duse emoţional se toarnă în forme confluenţele
într-un extrem, când tangibile, când iluzorii. chiar convergenţele menite să desluşească
Pe o cumpănă aflându-se totul, ca şi cum până la limpede întru voia împlinirii…
ai decupa din cer, fireasca, necesara şi „Trezeşte-te, iubito, din lanul cu maci! /
neobosita teamă de neîmplinire. Acolo unde Pleoapele-ţi sunt ude de roua cuminte! /
n-ai de unde şti ce e posibil şi ce nu, luând în Grâul dospeşte hulpav în cuvinte, / doreşte-
calcul predestinarea, dar şi factorul mă năpraznic, iubito, şi taci! / Zilele goale au
neîndurător al întâmplării. trecut, clandestine, // şenilele grele cu fier
Într-o tehnică multiplă, a recunoaşterii şi te-au învelit! / Dimineţile mele te cheamă
a (supra)vieţuirii, ego-ul se poate disemina în cumplit, / Sărută-mi, iubito, ruptura din
neştiute complementarităţi. Deci ar fi de mine! / Buzele verzi, săruturi rostogolesc… /
ales, dar dacă cineva ar spune că există Mâinile calde, celestine atingeri, / îmi
lucruri simple pe lumea asta, cu siguranţă ar crestează în piele şoapte de îngeri, / macii tăi
bate câmpii! sângerii, de fierbinte pălesc! / Ah, câtă
Aici vine, tocmai în „Templul meu”, să dragoste încape în tine!... / Orice secundă
împace certitudinile raţiunii cu jocurile derapează-n preludii, / când îmi sorbi din
neprevăzutului, Corin Culcea. El porneşte rotule sucul de rodii / şi mă calci în priviri cu
difuz, într-o voită defensivă ca într-o glezne divine! / Carnea ta tremurândă e roşul
încercare pe un sol mişcător… „Cine mă ştie, de maci, / coapse zvâcnind escaladează
cine mă doare, cine mă vrea, / atât de crunt, morminte!... / Nu e nevoie să-mi înşirui
încât să uite de sine? / Cine îmi mângâie cuvinte, / iubeşte-mă năpraznic, iubito, şi
ochiul de catifea / şi îmi intră incandescent în taci!-…” (Roşul de maci).
suspine? / Cum poate glisa viaţa lui într-a Ceea ce trebuie neapărat înţeles la Corin
mea, / când paşii îl duc, zi de zi, spre destine? Culcea, este necesitatea sa de identificare: cu
/ Cine-mi înţelege cumplit lacrima grea, / mai adevărul întotdeauna superb, pornind de la
mult decât se înţelege pe sine? / Cine, zorit, suprem şi până la imediatul inerent sublim!
Ana DOBRE
Peregrin în lumea
ideilor şi a poeziei
Se ştie dintotdeauna: poetul este un fantomă, / Cu case înalte şi străzi înguste, / Cu
visător, indiferent de lumea sau sistemul porţile ferecate / capacitatea, puterea
politic în care trăieşte. Lumea ideală în care cuvântului întemeietor – Logosul: „O să
trăieşte el sau pe care aspiră să o facă ideală schimb bulevardul / sau oraşul, sau subiectul”.
este lumea fantasmelor sale. În acest Poezia Lilianei Popa are o pronunţată
imaginar, în care „legendele circulă fără dimensiune meditativă. Poeta nu descrie
paşapoarte”, luna este astrul asociat, lumina senzaţii sau trăiri, cum o făcuseră Colette sau
ei difuză întreţinând acel clar-obscur necesar Hortensia Papadat-Bengescu, fără a fi nici
pentru reprezentările misterului în fanicul şi acestea feministe, nu este interesată de
cripticul lui. „Luna nu intră niciodată pe clarificări ale nebuloaselor sufletului pentru a
fereastră”, spune poeta Liliana Popa, şi deveni inteligibilă în dimensiunea feminităţii ei.
trebuie să o credem pe cuvânt. Aşa este: Fericirea, dreptul femeii la fericire, nici măcar
frumosul nu invadează, nu asaltează, nu iubirea nu sunt temele preferate. Ea este
cotropeşte. Nu frumosul ne caută, noi îl interesată de cunoaştere, de raportul eului cu
căutăm, deşi, dacă-l credem pe cuvânt şi pe lumea, de configurarea unui spaţiu ideal în care
F.M. Dostoievski, frumuseţea va salva lumea. spiritul obosit aspiră să atingă armonia pentru
Dintre categoriile platoniciene, ideile a se pregăti de întâlnirea cu esenţele: Binele,
absolute: binele, frumosul, adevărul, Frumosul, Adevărul. Iubirea s-a redimensionat,
frumosul urmează binelui şi precedă căpătând în profunzime, integrată în sfera
adevărul, aşezat la mijloc de bine şi adevăr, spiritualităţii, a iubirii expurgate de
cum altele ale lumii se aşezau la mijloc de rău carnalitatea ei, acea iubire curtenească
şi bun. Liliana Popa încearcă limitele despre care referea Ortega y Gasset.
cuvântului şi pe cele ale lumii pentru a Ceea ce o ţine, ţinându-i lumea în fiinţă,
contracara limitele non-categoriale: urâtul, este Frumosul pe care-l identifică nu doar în
răul, minciuna, pe care seria platoniciană le artă ca frumos artistic, dar şi ca frumos natural
subînţelege, excluzându-le, însă, din ordinea trăit ca atare „în arborii de pe Kiseleff” – tei,
ideală a lumii. Poate, lasă poeta să se castani, în „sclipirile parcului vechi”, în „verdele
înţeleagă, Poezia va salva lumea... ăsta”, în „blonda lumină” – „la mine, la Râşnov,
„Oraşul meu”, poezia care deschide mai jos, sub cetate”, în „crestele albastre” care
volumul, este semnificativă pentru modul în „coboară seara”. Acest univers real, joc prim,
care Liliana Popa îşi delimitează spaţiul liric, puternic impregnat artistic, nu este numai o
dar şi pentru modul în care se raportează la sursă de inspiraţie pentru creator, ci o creaţie
lumea cea aievea şi la lumea-nchipuirii. în sine, un joc secund: „Arborii de pe Kiseleff
Posesivul din titlu nu fixează doar un topos sunt poeţi. / Din când în când opresc timpul. /
real, deşi o precizare există – Florenţa –, ci Cu crengile, cu parfumul lor, / Cu parfumul lor
unul spre care aspiră: „Visez mereu un oraş care păzeşte / Noaptea, luna şi lumea”.
Florin DOCHIA
ajunge repede să fie exploatat artistic la cel
mai înalt nivel.
Twitter, de pildă, platformă de social
media cu limita textelor la 140 de semne
Laurenţiu Damian (tweet) dezvoltată mai cu seamă în America
- Cioburi de viaţă
de Nord, a condus repede la Twitteratură,
poezie, proză, dar şi mijloc educaţional în
Quebec, însă a rămas, pentru domeniul
artistic, de nişă. Facebook, însă, cu peste un
În cazul de faţă, mi se pare că se cuvine o miliard şi jumătate de utilizatori, găzduieşte
minimă contextualizare, pentru că demersul multiple manifestări cu caracter artistic, de la
artistic nu este atât de simplu precum ar simple texte, la activităţi sincretice de sunet,
părea la o privire/lectură superficială. imagine, cuvânt. Unele dintre acestea sparg
Esenţială îmi pare aserţiunea „lumea întreagă bariera digitalului şi ajung în lumea fizică,
e o poveste”, aşa cum susţin, pe urmele nu- apar ca obiecte ce pot fi cântărite, pipăite,
ştiu-cui, comentatorii contemporani (mai cu mirosite, păstrate pe noptieră sau sub pernă,
seamă din perspectiva psihologiei receptării). în cea mai bună tradiţie a receptării
Aceştia scotocesc după înţelesuri într-o îndrăgostite tradiţionale.
realitate dominată de ceva ce numesc Am în faţă un asemenea „obiect” de
„transmedia”, în care „building out a răsfăţ estetic: o carte elegantă, tipărită pe
storyworld” a devenit regulă de [co]existenţă, hârtie lucioasă, cu coperţi cartonate şi
iar „transmedia storytelling” atracţie ilustraţii pe jumătate din numărul paginilor.
irezistibilă pentru lumea şi lucrarea artistică. Textele sunt semnate de Laurenţiu Damian,
Destul de romantic-sentimentală viziune, cunoscut regizor şi scenarist, autor a peste o
aparent, dacă nu ne-ar aminti, totuşi, şi de sută de filme de toate genurile
transmodernismul lui Enrique Dussel, concept (documentare, experimentale, de ficţiune -
teoretizat, la noi, de reputatul eminescolog scurt şi lung metraj), dar şi profund pasionat
Theodor Codreanu. Domeniul include, mai de istoria şi estetica artei cinematografice,
mult sau mai puţin discret, şi dimensiuni de căreia i-a dedicat sute de articole şi câteva
gradul al doilea, ale poveştii despre poveste, cărţi. Autorul ilustraţiilor este scenograful şi
ale poveştii despre facerea poveştii, cineastul Daniel Răduţă, un artist dăruit
dezvoltată în mediile informaţionale de toate generos cu har, complex şi sugestiv narativ în
categoriile. „Transmedia storytelling” tinde să grafica sa ce dezvăluie experienţa vastă a
devină o acţiune totalizatoare, y compris ceea platourilor de filmare europene.
ce se numeşte, de obicei, autoreferenţialitate. Laurenţiu Damian este un artist complex
Dar ce mişcare nu tinde să devină prin excelenţă. Actele sale sunt, volens-nolens,
totalizatoare, la un moment dat? Iată-ne eminamente estetice, indiferent de platformă.
trăind în plină civilizaţie a reţelelor sociale „Cioburi de viaţă” conţine texte publicate
dedicate textelor, imaginii, sunetului. mai întâi pe Facebook, oferite, aşadar, atunci,
Youtube, Facebook, Twitter, Instagram – ca să unui public mai degrabă indefinit,
le numesc pe cele dominante – îşi amestecă şi consumator de poveşti cu factor de atracţie
amplifică mesajele şi umplu din ce în ce mai ce ţine cu precădere de anecdotic. Dar
mult din viaţa cotidiană, intimă şi socială. producţiile sale sunt mai mult decât
Canal de exprimare pentru oricare posesor de anecdotă. Ele sunt altfel, sunt artistice şi
device electronic, haos incontrolabil ce îndeamnă continuu la reflecţie şi la [re]trăire
Codruţ
CONSTANTINESCU
Un mare călător: Radu
Tudoran
Fiind invitat, alături de Christian Crăciun, volumul „Radu Tudoran, între biografie şi
să lansez ultima mea carte în cadrul Zilelor destin” [1] nu numai viaţa îndrăgitului autor,
Radu Tudoran din comuna Blejoi, unde s-a dar şi a familiei Bogza. Până la această
născut popularul scriitor, am demarat un lectură auzisem multe legende şi frânturi de
rapid proces de documentare. Cine din poveşti, dar niciodată nu am avut suficiente
generaţia noastră nu este familiarizat cu informaţii bine documentate.
aventurile care l-au făcut celebru printre toţi Familia Bogza a avut un destin foarte
copiii şi tinerii României comuniste, din neobişnuit, de vreme ce aproape toţi copiii,
romanul „Toate pânzele sus” (pentru care a nu puţini, au manifestat înclinaţii artistice.
fost condamnat, dar şi invidiat de colegii săi Alexandru Bogza, originar din Bogzeştii de
literaţi)? Interesant este şi că subiectul cărţii Roman şi Iliana Rhea Silvia, din Galaţi, au
este departe de a avea aceeaşi rezonanţă la avut cinci copii, cei mai cunoscuţi fiind,
generaţiile născute şi crescute după 1989 evident, Geo Bogza şi Radu Tudoran (nume la
dintr-un motiv cât se poate de evident: dacă naştere Nicolae Bogza).
noi, cei înlănţuiţi în RSR ne defulam şi Alexandru Bogza a fost şef de echipaj şi
primeam cu mare recunoştinţă acea porţie funcţionar în marina comercială, iar
de aventură (libertate) pe mările şi oceanele aventurile sale prin colţurile lumii ar fi stat la
lumii, românii postdecembrişti chiar pot originea dezvoltării imaginaţiei copiilor şi,
străbate mările şi oceanele lumii. Dacă nu mai ales, la atracţia pe care marea şi mediul
neapărat la bordul traulerelor sau marin le-au suscitat asupra lui Tudoran. Tatăl
pacheboturilor, măcar zburând deasupra lor a abandonat marea pentru a se stabili la
cu multă graţie şi... seninătate. Noi nu visam Blejoi, devenind şeful unui alt echipaj,
să zburăm şi ţin minte cât de înspăimântat administrator de balastieră care opera în
am fost când părinţii mei, alegând din cele albia râului Teleajen. Totuşi, o reorientare
câteva trasee turistice sovietice standard (cu profesională cât se poate de radicală şi
această ocazie, tata a achiziţionat vreo 20 de ciudată. În 1921, acesta moare, lăsând
perechi de adidaşi; auzise el că reprezenta o familia într-o situaţie materială destul de
marfă vandabilă la Moscova şi nu voi înţelege delicată (de regulă, soţiile burgheziei
niciodată cum acea încălţăminte românească româneşti interbelice nu prea munceau şi
cu care noi abia puteam merge - talpa nu se nici nu aveau calificări). Cel care a preluat
îndoia în niciun chip - putea suscita interesul administrarea familie a fost Ovidiu (care avea
ruşilor), mi-au povestit, la întoarcere, cum au 23 de ani în 1921) şi nu fratele mai mare,
stat în avion chiar în dreptul aripilor care Alexandru (născut în 1895) care era artist,
susţineau motoarele Antonovului sovietic absolvent al Conservatorului. Ovidiu avea
care trepidau şi duduiau asurzitor. abilităţi practice remarcabile, deschizând în
Cristina-Gabriela Dinu retrasează în Buştenari o sifonărie care a cunoscut un
Diana TRANDAFIR
Şi toamna şi iarna...
Codruţ RADI
Nostalgii şi amnezii
Vasile LARCO
Fata în sarafan
bleumarin
Maşina gonea cu optzeci de kilometri pe că suntem gemene s-a întristat, mai ales
oră, era în plină amiază, soarele lăsa umbre gândindu-se că soţul ei, tatăl meu, o va certa,
mici la tot ceea ce era deasupra pământului. ştiind câţi mai eram acasă. Atunci tanti Maria
În depărtare se zărea oraşul, deasupra i-a propus mamei să-i dea ei una din fete, că
căruia plutea un strat uriaş de fum, de tot nu avea copii. Zis şi făcut. Nu am ştiut nici
vapori sau de praf. o clipă în cei optsprezece ani cât am fost
Am traversat urbea, iar la ieşire, după circa împreună cu nu-i mama mea. Când am
doi kilometri am observat un grup de clădiri, terminat liceul, fiind în turneu cu echipa de
zicându-mi că acolo trebuie să se afle ceea ce handbal în Germania, am rămas acolo,
căutam, după adresa pe care o aveam. Am echipa s-a întors fără mine în Republica
oprit, în curte se afla şi o bisericuţă cu un turn Socialistă România. Am continuat să joc
înalt acoperit cu tablă din cupru. Intrând, nu handbal, iar în scurtă vreme m-am căsătorit
m-a oprit nimeni, am ajuns pe un culoar, la cu medicul echipei de acolo. Fiind nevoită să
capătul căruia deasupra uşii scria: „Director”. cer azil politic, abia atunci am aflat că
Am ciocănit, iar un domn în halat alb mi-a doamna Croitoru nu era mama mea
deschis uşa, zicându-mi: „Poftiţi, luaţi loc!” adevărată. Vremea a trecut, a venit revoluţia
M-am prezentat, spunându-i că sunt recent din 1989 şi m-am întors în România,
venită din Germania, plecată de aproape împreună cu soţul meu, care este medic,
patruzeci de ani, eu fiind născută într-o după cum am spus, ne-am cumpărat o vilă în
comună din apropiere. Am venit pentru că oraş, dar mă apăsa gândul că nu mai ştiu
doresc să-i fac o vizită unei doamne care este nimic de persoana, atât de drăguţă, care a
internată în acest Azil de bătrâni. Se numeşte avut grijă de mine, la fel ca de copilul ei. Aşa
Maria Croitoru. „Da, îmi zise directorul, este o că am făcut cercetări, aflând că este aici şi
doamnă de optzeci de ani, puţin bolnavă, se am început actele pentru a o lua în
deplasează numai cu ajutorul unui cărucior, întreţinere câte zile va mai avea. Soţul meu
este foarte credincioasă, în fiecare duminică o este de acord, rămânând ca şi
ducem la biserica din curte. De ce vreţi s-o dumneavoastră, domnule director, să vă daţi
vizitaţi tocmai pe această doamnă? Este ceva consimţământul. Ea nu mai are pe nimeni.
la mijloc, sunteţi rude, o cunoşteai mai S-a făcut pauză apăsătoare, după care
demult?!” O cunosc, i-am răspuns, e o dânsul mi-a spus: „Bine, dar dumneaei este
poveste lungă, dar încerc s-o scurtez cât pot, foarte bolnavă, se deplasează numai cu un
i-am spus. cărucior, apoi cum o să-i spuneţi, cum o s-o
Tanti Maria este din acelaşi sat cu mine. convingeţi, că nu-i aşa de uşor”. Aveţi
Când m-am născut, ea a moşit-o pe mama. dreptate, i-am zis, lăsaţi pe mine. Mi-a
Am fost două fete gemene. Acasă mai erau arătat salonul şi patul care îi era rezervat,
patru surori şi doi fraţi. Mama când a văzut lăsându-ne singure.
Iulian MOREANU
N
imeni nu a aflat ce s-a vorbit în mare decât toţi copiii unei grădiniţe ieşiţi în
acea oră în biroul primarului. pauză. O singură dată cineva a deschis uşa de
„Ei?” l-a întrebat Ninel Stroe după la cămăruţa lui, care nu avea cheie, l-a văzut
ce au făcut câţiva, considerând că aşa era pe Vlăduţ stând pe pat, a zis „pardon” şi a
normal, să-l însoţească pe Vlăduţ o bucată de ieşit fără să mai spună şi altceva.
drum, că doar tot el îl condusese până la În ziua în care a avut întrevederea cu
primărie. „Ei, ce?” i-a răspuns Vlăduţ printr-o primarul, după ce s-a întors la cămin, Vlăduţ
întrebare. „Ce voia ăla?” a scos de sub pat o sticlă de votcă pe care
Vlăduţ s-a oprit în loc şi l-a privit pe toţi beţivanii o numeau „celular”, dată fiind
poliţist parcă mirându-se ce era cu această forma pe care o avea, asemănătoare ca
curiozitate a sa, pe care ar fi putut s-o mai mărime primelor telefoane mobile şi a băut-a
amâne. „Dă-l în pizda mă-sii de pungaş încet, încet, legumind şi savurând otrava din
nenorocit!” „Aşa zic şi eu! spuse poliţistul. ea de parcă ar fi fost whisky. Privea în gol şi
Hai să bem o bere. Fac eu cinste.” Se gândea, din când în când îl înjura pe primar: „fir-ar
şiret, că poate Vlăduţ se va pili şi-şi va da mama lui a dracului de hoţ nenorocit!...”
drumul la gură, că doar primarul nu-l A doua zi şi-a reluat injuriile strigate în
chemase doar ca să-l întrebe dacă-şi mai gura mare, parcă având şi mai multă
aduce aminte teorema lui Pitagora. „Nu. convingere şi putere în glas. Nu ierta pe nimeni.
Lasă, altădată”, răspunse Vlăduţ şi o porni Poliţie (cu mentalitate de foşti miliţieni),
agale spre cămăruţa sa din fostul cămin al primar (hoţ), consilieri (paraziţi, servitori ai
Schelei care pe vremuri, după programul de primarului), judecători (corupţi), procurori
lucru clocotea de tinereţe, voie bună şi (comisari sovietici), patronii oraşului (nişte
muzică revărsată din pick-up-uri aşezate pe analfabeţi care au furat cât au putut), trecea
pervazurile ferestrelor. Pe spatele lui, micul apoi la instituţiile judeţene şi bineînţeles că
rucsac jerpelit în care-şi purta nepreţuitul nu-i uita pe primul ministru (care păstorea o
„tricou de campion” parcă făcea parte din gaşcă de neisprăviţi, fără mamă, fără tată şi
trupul său şi văzut mai de departe, ai fi zis că făcea interesele străinilor) şi pe preşedinte.
insul respectiv are o cocoaşă în formare, şi Ca un laitmotiv, sau mai degrabă ca o amorsă
care nu peste multă vreme îl va îndoi şi mai verbală revenea persoana administratorului
mult, făcându-l să vadă în faţa sa mai mult cantinei sociale care nu se sfia să-şi umple
vârfurile încălţărilor decât drumul ca atare. cămara şi beciul de acasă cu ce fura din
Era singur în tot acel fost cămin, dar din mâncarea, şi-aşa neîndestulătoare, dar
când în când se auzeau vocile unor inşi care binevenită şi aceasta a prăpâdiţilor care abia
descuiau uşa de la o încăpere în care o duceau de pe o zi pe alta.
aduceau sau din care luau ceva;, vorbeau Reîncepu să intre prin cârciumi, seara, şi-i
tare, mai mult ţipau şi făceau un zgomot mai revenise cheful de vorbă. Povestea cum era
*** ***
sunt copacul cu crengile cărunte am rupt orice relaţie
păsările sunt acum nişte nostalgii cu timpul
care mă poartă prin tinereţi ascunzându-mă
în mine zac iubirile orbului care într-un spaţiu atemporal
se vrea a fi înţeles anotimpului
într-un concert ce zace în mine
de privighetori
***
*** sunt pod peste nimic
stau într-o gară părăsită pe sub mine râul ce a secat
prin care nu mai trece niciun tren nu mai trece
în inima mea bate un vânt rece şi risc să putrezesc
un vânt parcă de toamnă pustie în trupul meu
azi plouă mai mult decât ieri nepietrificat
trecători îşi grăbesc paşii
ne mai schiţând niciun zâmbet ***
trec prin faţa ochilor mei în cordul meu
ca nişte păsări moarte te-ai înfipt precum o aşchie
pentru anotimpul într-un deget care acum sângerează
acesta şi în sângele căzut
îmi oglindesc chipul
*** cearcănele
parcă timpul mă albeşte şi visele
nu-mi mai simt
mâinile
şi picioarele ***
am ajuns să-mi târăsc
zilele anii tinereţea trec zilnic pe lângă mormântul meu
prin mocirla aceasta (şi) sunt aproape de înviere
numită viaţă
mâine îmi voi lua trupul
*** ca pe o haină
din cuier
fericirea mea
a fost atunci când te-am ales pe tine şi atunci ..
nu am mers pe drumuri şerpuitoare atunci voi lăsa trecutul
ci în linie dreaptă până când în rugina cuielor
Îngerul păzitor
Iulian MOREANU
să fie aşa, atâta timp ce, în timpul căzăturii,
am simţit cum parcă două mâini nevăzute,
uriaşe, mă ţin şi mă aşează cu grijă pe
pământ. Le-am mai spus că am auzit şi-o voce
care mă asigura că Dumnezeu mă iubeşte. „Am schimbat” titlul
unui articol din evz.ro!
Aşa păcătos cum sânt.”
Îi dăduseră lacrimile Atunci lui Vasile. Ca
un copil plângea, ca un copil. Apoi
recăpătându-şi liniştea, a continuat:
„- A mai durat agonia mea aproape încă o De prin reviste
jumătate de an. În tot timpul ăsta, cei din jur Tatăl şi bunicul scriitorului Alexandru Al.
credeau că m-am ţicnit şi mai tare. Vorbeam Macedonski au fost militari de carieră.
singur, aveam privirile goale şi cătam mereu Bunicul (Dumitru) a luptat alături de Tudor
cu ele-nspre ceruri. După ce am vorbit cu Vladimirescu (pe care l-a trădat mai târziu,
preotul de la biserica asta, parcă mi s-a susţinând Eteria), iar tatăl, generalul Al. D.
limpezit mintea. De la spovedanie am ieşit cu Macedonski, a fost şef de stat major şi
sufletul împăcat şi plin. De-atunci n-am mai ministru de război al lui Alexandru Ioan
pus picătură de alcool în gură. M-am Cuza. „Bucovineanul” Alex Ştefănescu
schimbat cu totul. Nevestii aproape nici că-i (La mulţi ani! la aniversarea a 70 de ani!) s-
venea să creadă. Şi, asemeni ei, nici altora ce
a născut în realitate la… Lugoj. Mai
mă ştiuseră altfel.”
mult decât lăudabilă şi binevenită iniţiativa
„României literare” de a iniţia o dezbatere
Vasile îşi terminase plângând istoria vieţii,
istoria împăcării lui cu Dumnezeu şi cu pe tema Şcoala fără manuale? Din nr.
oamenii. Erau lacrimi de fericire, însă, erau 47/2017 al revistei, câteva citate din
lacrimi de recunoştinţă şi descătuşare. intervenţia lui Gheorghe Gorun: „Am
finalizat cursurile învăţământului
Ca o obsesie, imaginea bogat redată de obligatoriu (şapte clase) cu un examen de
el, cea a căderii în gol, mă domina. absolvire foarte riguros, susţinut la cel
Dumnezeu îmi demonstrase încă odată că El puţin cinci discipline de învăţământ. Nu-mi
e „Cel la care se poate totul”. amintesc de elevi sau de părinţi care să se
Când am întors capul, Vasile mă privea fi plâns de mulţimea materiilor de
mirat. Am dat să zic ceva, dar m-a oprit, învăţământ, de numărul de ore dedicate
făcându-mi semn c-a început slujba. Am şcolii sau de programe încărcate.” „Eu n-
tresărit când am auzit cuvintele preotului: am auzit de premianţi la olimpiadele
- Şi ne iartă nouă greşelile noastre, că Tu internaţionale proveniţi din ţările cu
eşti Cel care se milostiveşte de sufletele învăţământul pe care ne-am propus să-l
noastre, că Tu eşti Cel care ne-ai dat fiecăruia copiem. Premiile revin cu regularitate
dintre noi câte un înger păzitor, care să ne elevilor din Coreea de Sud, din Vietnam,
aducă aminte că Tu nu ne-ai dat pre noi din China, din India… şi, încă, din România.
uitării, şi că ne iubeşti, aşa păcătoşi şi
În ultimii ani se caută şi elevi pentru şcolile
nerecunoscători cum Îţi suntem…
din Occident. Mai mult, elevi care plecau
din România în clasa a II-a erau înscrişi în
Bucureşti / 22 iunie 1995
Italia, în Spania, în Marea Britanie în clasa
scriitor.
scrie cu traversarea Oceanului Atlantic
într-o cadă de baie, pentru că în
22 de lecţii de la amândouă există o mulţime de
Stephen KING
oportunităţi ca să fii descurajat. „Nu
numai că te îndoieşti de tine însuţi, dar
alţii se îndoiesc de tine. Dacă scrii (sau
pictezi, sau desenezi, sau sculptezi, sau
Cărţile lui Stephen King au captivat cânţi, să zicem), cineva te va face să te
milioane de cititori de pe tot globul, simţi ca un rahat şi asta e tot.”
câştigul lui din drepturi de autor fiind De multe ori, trebuie să continui să
estimat la 17 milioane de dolari pe an. scrii, chiar dacă te simţi astfel. „Oprindu-
În memoriile sale intitulate „On writing : te numai pentru că ai crezut că e prea
a memoir of the craft” (Scribner, New York, greu să continui din cauza emoţiilor sau a
2000), King împărtăşeşte sfaturi valoroase unui «blocaj imaginativ», este o idee
despre cum să devii un scriitor bun. Şi nu proastă” (K., 2000, p. 77) şi chiar dacă
îndulceşte cu nimic pilula amară: „Nu pot totul nu a mers cum ai vrut, King
să mint şi să spun că nu există scriitori sugerează să fii mereu pozitiv.
slabi. Îmi pare rău, dar există, în realitate, o „Optimismul este un răspuns perfect
mulţime de scriitori slabi.” (K., 2000, p. 141) legitim la eşec”. (K., 2000, p. 40)
Nu vrei să fii unul dintre ei? Îţi oferim
22 de reguli majore din cartea lui King. 3. Nu pierde timpul încercând să fii pe
Cartea care te ghidează cum să devii un placul oamenilor.
scriitor minunat. Potrivit lui King, ignoranţa lor ar trebui
să fie ultima dintre preocupările tale.
1. Lasă televizorul. În schimb, citeşte „Dacă intenţionezi să scrii cât mai veridic
cât de mult posibil. posibil, zilele tale ca membru al unei
Daca eşti scriitor începător, societăţi politicoase sunt, oricum,
televizorul ar trebui să fie primul obiect numărate.” (K., 2000, p. 148)
aruncat. „Îţi otrăveşte creativitatea.” King s-a retras cu discreţie pentru un
„Scriitorii trebuie să privească înlăuntrul timp, în special după ce a primit scrisori
propriului suflet, în lumea interioară şi să furioase de la cititori care îl acuzau că e
găsească viaţa, sursă a imaginaţiei. bigot, homofob, ucigaş şi chiar psihopat.
Citeşte cât mai mult.” King ia o carte cu el Pe la 40 de ani, a realizat că orice
oriunde se duce şi, chiar şi când se scriitor decent a fost acuzat de a fi lipsit
opreşte pentru o gustare, citeşte. „Dacă talent şi a ajuns la concluzia că „Dacă
vrei să fii un scriitor serios, trebuie să faci nu-ţi place, eu nu pot decât să ridic din
două lucruri mai mult decât alţii: «citeşte umeri. Asta e tot ce am.” (K., 2000, p.
mult, scrie mult.»” (K., 2000, p. 145) 158) Nu poţi să mulţumeşti toţi cititorii
Citeşte o mare varietate de subiecte şi din lume, deci sfatul lui e să încetezi de
încearcă să rafinezi şi să-ţi perfecţionezi a te mai îngrijora.
mereu munca, în timp ce faci acest lucru.
16. Înţelege că scrierea este o formă de 19. Termina-ţi proiectul în trei luni
telepatie Lui King îi place să scrie zece pagini pe
„Toate artele depind de telepatie până zi. De-a lungul celor trei luni, se adună în
la un anumit nivel, dar cred că scrierea jur de 180.000 de cuvinte. „Primul proiect
este cea mai pură distilare.” (K. 2000, p. al unei cărţi - chiar una lungă - nu ar trebui
103) Un element important în scriere este să-ţi ia mai mult de trei luni, lungimea unui
transferul. Obiectivul tău nu este să scrii anotimp.” (K. 2000, p. 154)
Salonul de toamnă
„Ciulinii” lui Tănase Mocănescu, „În lumina
verii” a Floricăi ionescu, „Ulcica cu flori” a
maestrului Ovidiu Paştina, „Crinii” Mariei
Încă o Toamnă pe şevaletele pictorilor Urian, „Semne de vânt” – „Bujorul” sui-
prahoveni, de unde au parvenit lucrările generis, al d-nei Camelia Profirescu,
expuse pe simezele Galeriei de Artă din centrul „Furtuna” Elisabetei Stănciulescu, care a fost
Ploieştiului, probabil ultima – urmare intenţiei premiată de Primărie. „Lacrimile toamnei”,
Primăriei de a o muta, pe motiv de... seismicitate de Geanina Sfinteş, „Florala” Marianei Voicu,
periculoasă, nimeni nu ştie unde - în sediul Ne întoarcem la peisaje – totdeauna
acestei oaze de reală frumuseţe care, oferită ferestre spre Natură, pentru că au excelat cu
de comunişti, de vreo 50 de ani, este singura brio prin „Marina” Speranţei Ştefănescu, prin
ce adaugă speranţelor noastre, culorile şi suculenta „Toamnă la Remetea” a lui Valter
formele, de la un vernisaj la altul, remarcabile. Paraschivescu, cadre din secolele XVII-XVIII,
Simfonie a nuanţelor preparate cu migală şi prin moromeţiana „Toamna a venit” a
vocaţie, pe ovalul din placaj al paletei, a maestrului Valeriu Scărlătescu (teribilă ilustraţie
volumelor în arhitecturi mereu altele, Salonul la schiţa „Calul” a lui Marin Preda), prin
de Toamnă 2017 s-a văzut privit şi admirat de ezotericul acrilic „Compoziţie” de Ana
suflarea Filialei UAP-ului locală, precum şi de Oprişoreanu, gigantul „Sequoia” de Filip Kollo,
alte persoane adiacente la această lume, pe tolstoiana „Cutie cu amintiri”, ruptă dintr-o
care gusturile l-au analizat în varietatea lui inerentă. iarnă la Iasnaia Poliana, de Florin Şuţu,
Catalogul acestei ediţiei, alcătuit în emblematica „Noapte a patrimoniului” de
viziunea artiştilor Valter Paraschivescu şi Dragoş Minculescu, orientalele „Sfinx la
Cristian Anghel, el însuşi o operă de artă Caliacra” de Mihaela Teodorescu, „Izvorul sfânt,
editorial-tipografică, păstrează în paginile lui Balcic”, de Cosntantin Mazuru, „Nervii de
suita de opere în ulei şi materiale solide, toamnă” ai lui Cristian Anghel, mediteraneeana
creaţii a căror fervoare artistică au reverberat „Lumini din Santorini” de Veniamin Caminschi,
în ascunzişurile celor sensibili. Le-au adăugat „Lacul zânelor” de Mihaela Ilie, „Lumină târzie”
forţă şi calitate, prin scurtele lor aprecieri, de Emanueal Ceapă, „Margine” de Virgil
domnii Marcel Bejgu, preşedintele Filialei Potârcă, „Toamna la Văleni” de Daniela Moraru
Prahova a UAP şi Florin Sicoie, directorul şi „Lumină lină” de Tiberiu Adet. Relevanţa
Muzeului Judeţean de Artă Ion Ionescu Quintus. genului Naturii statice, uleiul omonim semnat
Ne-am plimbat retinele peste toate, de Victor Munteanu. Decorativul a fost adus în
absolut toate lucrările, cu sentimentul că public de „Frumosul ideal” al Anei-Maria
retrăim sărbătoarea numită „Salonul de Barbos şi „Africa II”, de Mihaela Laslo. Excelenta
Toamnă”, încă odată încântaţi şi bucuroşi, compoziţie „Drumul”, semnată de Ioana
faţă în faţă cu superlativele. L-am auzit pe Neculea ne relevă o gândire artistică foarte
Vasile Alecasndri recitând pastelul său, actuală şi o viziune filozofică cioraniană, dacă
„Iarna”, privind „Cântecul iernii”, ulei de avem în vedere epoca şi vremurile care ne-o
Marcel Bejgu. Ceva din împrejurimile face atât de inumană! Goblenul – prin „Răsărit”
Bojdeucii lui Ion Creangă ne-a amintit „Iarna” de Nicolae şi Georgeta Bălaj.
lui Miltiade Nistoroiu. Raiul floral ce Încheiem cu sculpturile datorate lui
stârneşte invidia şi admiraţia trecătorilor pe Valentin State, „Muzică”, lui Iustin Bratu,
strada Unirii nr. 18 din Floreşti, pe care îl „Femeie”, Lucreţiei Milea, „Compoziţie”, lui
îngrijesc mâinile harnice ale amicului meu Alfred Dumitriu, „Veneţie” şi Adrian Nicolae,
Alexandru Chivu, mi l-au readus pe simeze „Judecata lui Paris”.
„ROMÂNIA 100“
înregistrare oficială în statisticile
internaţionale a producţiei, de 275 de tone
de ţiţei [1,2] în România la exploatările de
1857 - Prahova Capitală petrol de la Buştenari, Câmpina, Băicoi,
Mondială a petrolului Ţintea, Moreni, Gura Ocniţei..., iar
1904 - Şcoala de Maiştri petrolul este încă vital pentru omenire.
Sondori şi Rafinori, Câmpina 2. Un scurt istoric al Industriei de
Petrol din România
Rolul fundamental al Ştiinţei în Cine nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi
Industria de Petrol din România respectă înaintaşii, nu va şti să îşi
Vasile Badiu, Senior Cercetător construiască viitorul şi va repeta greşeli
ale trecutului ce îi vor umbri prezentul. De
Ştiinţific, Membru SPE si ARA aceea, Secţiunea Româna a the Society of
Casa Tineretului Câmpina, 22 Petroleum Engineers (SPE) a depus
august 2017 eforturi de a ţine trează memoria faptelor
şi a vieţilor înaintaşilor vrednici din
1. Introducere Industria de Petrol din Romania.
Rolul fundamental al ştiinţelor este să Dovadă stau numeroasele evenimente
răspundă nevoilor energetice ale lumii, organizate în programul tehnico-ştiintific
dar într-o manieră sigură şi responsabilă al Secţiunii Române SPE, din 1994 până în
faţă de mediul în care trăim. prezent. Recent, tot în acest scop, am
Din cele mai vechi timpuri, în România reprezentat Secţiunea Română SPE ca
s-au descoperit depozite de hidrocarburi, invitat cu o prezentare la the 41st
fapt evidenţiat de resursele arheologice. Congress of the American Romanian
În timpul Imperiului Roman au fost „focuri Academy of Sciences and Arts (ARA),
nestinse” la Lopătari, iar unele documente Palace Sinaia, Romania, 2-5 August 2017 şi
din secolul al XVI-lea atestă folosirea am fost desemnat ARA MEMBER by CALL.
ţiţeiului în prepararea medicamentelor, la Bibliotecile naţionale si internaţionale
ungerea osiilor carelor sau la iluminat. [1,2], atestă faptul că România este prima
Anul 1857 marchează începutul ţară din lume cu o producţie de ţiţei de
Viniciu MOROIANU
Un omagiu datorat
Veritabil brand de ţară românească, Dinu
Lipatti a fost, în trecerea sa meteorică prin
această lume, un geniu al muzicii din toate
timpurile, iar fascinaţia înregistrărilor sale
creşte necontenit. L-am descoperit de copil,
parcurgându-i repetat viaţa în imagini şi
pătrunzându-mă de efigia sa plină de lumină
şi bunătate. O sumă de trăsături pozitive de
caracter a forjat o personalitate devenită
emblematică în lumea artei celei mari:
ordine interioară, disciplină, tenacitate,
modestie, altruism, solidaritate, exigenţă de
sine. Interpretările sale emană frumuseţe,
erudiţie, autenticitate, echilibru suveran, înregistrărilor şi partiturilor sale.
perfecţiune, claritate a planurilor sonore. Model şi imbold pentru mulţi, Dinu
Ascultaţi-l în Bach, Chopin ori Grieg şi Lipatti a înfruntat, cu discreţie şi curaj, o
bucuraţi-vă, că aveţi de ce! boală cumplită. Ce l-a răpit la vârsta
Mai târziu, i-am descoperit şi compoziţiile. pământească de treizeci şi trei de ani.
O a doua vocaţie, încă puţin şi parţial cunoscută Ultimul său recital, păstrat, benefic, în
sau, din păcate, subapreciată. Muzicieni memoria benzii, a fost la Besançon, în
interbelici renumiţi au intuit la el, cu festivalul muzical de acolo. Ajuns azi la a
perspicacitate superioară celor de azi, o şaptezecea ediţie şi devenit o sărbătoare şi
puternică vână creatoare. O personalitate ce o mândrie a comunităţii locale. În cadrul
se vădeşte într-o operă cu lucrări de patrimoniu, acestuia, am avut fericitul prilej de a
scrise pentru cele mai diverse combinaţii susţine un recital, datorat unei binevenite
instrumentale şi vocale. Muzica lui, de iniţiative româneşti, acceptată de francezi.
expresie autohtonă incontestabilă, afirmată Întreaga Sală a Parlamentului din localitate
cu bun gust, surprinde prin inventivitate, părea că respiră şi acum din oficierea acelui
punere savantă în pagină, siguranţă a recital din septembrie 1950, adânc
construcţiei, conectare fermă la modernitate impregnat în memoria urbei. Am cântat în
(la jazz, de exemplu). Am considerat cercetarea faţa unui public numeros şi entuziast, ce se
creaţiei sale pentru pian o datorie de întâlnea prima oară cu lucrări zămislite de
conştiinţă, elaborând chiar o teză de doctorat, Lipatti compozitorul. Unii ascultători mi-au
în domeniu. I-am cântat, îi cânt şi-i voi cânta spus că ştiu de la rude vârstnice, unele
lucrări atât în ţară, cât şi-n străinătate (între venite şi de la mari distanţe, despre aripa
ele, monumentala Fantezie op.8). îngerului ce a planat atunci aici. A fost o
Centenarul Lipatti, din acest an, se întâlnire aparte, extraordinară, iniţiatică,
apropie de sfârşit. Câte ceva, aniversar, s-a semnificantă şi de neuitat...
întreprins, dar mai sunt multe de făcut şi Lipatti spunea: „Nu vă serviţi de muzică,
adăugat. Este de dorit ca în anii următori să serviţi-o!” Găsim în afirmaţie chintesenţa
continue cinstirea meritată a memoriei conduitei artistice a celui despre care naşul
compatriotului nostru ilustru, prin alte de botez, marele George Enescu, a zis, pe
cercetări ştiinţifice şi manifestări de bună dreptate, că „purta pe frunte o stea”.
anvergură, dar, îndeosebi, prin (re)editarea Timpul avea s-o confirme...
Andrei IONESCU
Dragoş Vodă
Oana MERCA
În zodia idealului
feminin (3)
D-na T întreţine sau pe care alţii o creează în jurul
(Patul lui Procust, Camil ei - iată ce pare să-l atragă pe Fred.
Refuzul ulterior al bărbatului şi-ar putea
Petrescu) găsi explicaţia - una din multele posibile -
tot aici. Om scrutător, Fred refuză s-o mai
Să plecăm de la o extremă: Portretul aibă ca femeie pentru a nu descoperi într-
d-nei T este poate cel mai frumos portret o zi că şi ea este o fiinţă reală, comună,
feminin din literatura română, însuşi asemenea oricărei Emilii.
idealul feminin al autorului (...). Dacă Poate că Fred greşeşte însă. Spun asta
dna T este idealul feminin, Fred este gândindu-mă la ceea ce a răspuns Marcel
idealul masculin, opinează Ovidiu Proust, în adolescenţă, întrebat fiind cum
Ghidirmic în lucrarea Camil Petrescu sau ş-ar închipui femeia ideală: une femme de
patosul lucidităţii. genie, qui aurait l’existence d’une femme
Sau: Doamna T este cea mai reuşită ordinaire. O femeie de geniu având
femeie din literatura română. Toate existenţa unei femei obişnuite - e prea
calităţile îi sunt la îndemână: inteligenţă, mult totuşi pentru d-na T, cu toată figura
gust, naturaleţe, frumuseţe, onestitate, ei simplă, dar regală în acelaşi timp. E greu
modestie, orgoliu, independenţă. Portret de spus că e o femeie de geniu. Nu ştiu
ideal din linii ferme venite dinlăuntrul nici dacă ar fi potrivit să o numim personaj
bărbatului care scrie. Iar perspectiva sau persoană excepţională. Cred că d-na T
multiplă din care e privită îi dă viaţă reală, este pur şi simplu o Femeie excepţională,
posibilă, orice exagerare dispare. de o calitate rară, cu o inteligenţă feminină
Proiecţie, imagine în absolut, ea devine adâncă, profundă, complexă.
Femeia.(...). D-na T este un tablou, un Sentimentul inaccesibilităţii la
creat artistic, ideal. (Irina Petraş, Proza lui concretul substanţial feminin naşte
Camil Petrescu). dramele din acest roman. Acesta e
Personajul i se pare însă lui G. întrupat de doamna T. În ea, Fred
Călinescu mai degrabă o fantomă, Vasilescu şi G. D. Ladima văd feminitatea
aspiraţia lui Fred, enigmatică şi obscură. de zonă superioară, în sinele feminităţii
Mai mult, Călinescu consideră că autorul ideale. La ea năzuiesc, fără să o cunoască,
nu a ştiut să dea tonuri de ulei acestui şi personajele din alte opere. Toţi văzătorii
personaj deoarece nu a reuşit să o scoată de idei din literatura camilpetresciană
din mediul ei aerian. În plan real nu există caută în iubitele lor o Doamnă T. Pietro
ca femeie decât Emilia, crede criticul. Gralla îşi face o Doamnă T din Alta, Radu,
Aparenţa de idealitate pe care d-na T o din Mioara. Care ar fi deci atributele prin
C. DOBRESCU
Protestul lui Cezar Petrescu faţă octombrie a.c., la locuinţa mea de lucru din
de abuzul Poliţiei Legionare la str. Tudor Vladimirescu 1, Buşteni, judeţul
Prahova, am constatat cu surpriză
Buşteni următoarele:
Întreaga locuinţă a fost cercetată,
Personalitate ilustră a literaturii percheziţionată, iar două camere de lucru,
române, Cezar Petrescu a avut legături cu biblioteca, au fost sigilate cu sigiliu
strânse cu Prahova. Amintim, în primul indescifrabil, de un grup de localnici din
rând că la Buşteni poseda o vilă, unde îşi Buşteni, care n-au arătat nici un fel de
găsea odihna binemeritată, după munca împuternicire oficială sau legionară pentru
de creaţie. La Ploieşti avea prieteni, cu care a proceda la asemenea operaţiuni.
a purtat o interesantă şi intensă Mama mea, D-na Olga Petrescu, venerabilă
corespondenţă. Dintre prietenii prahoveni pensionară de profesor secundar, în vârstă
ai lui Cezar Petrescu amintim pe de 67 de ani, a fost supusă la un
cunoscutul avocat George Brănescu, autor interogator cu întrebări de cea mai absurdă
al unei foarte înteresante lucrări despre imaginaţie, de aceeaşi anchetatori fără nici
istoria aviaţiei şi specialist în dreptul certificare oficială sau legionară.
aviatic internaţional, membru marcant al Lăzile cu obiecte casnice, aparţinând
PNŢ, prieten cu Ionel Teodoreanu care şi-a surorii sale, profesoară refugiată din
sfârşit zilele la Canal. ţinutul ocupat, au fost desfăcute din ţinte,
În cele ce urmează redăm o plângere răvăşite şi percheziţionate fără nici un
adresată de Cezar Petrescu autorităţilor rezultat, dar şi fără nici un sens.
locale în care protesta împotriva unei Printre persoanele care au putut fi
ilegale percheziţii efectuate de discipolii lui identificate în acest grup, se aflau agentul
Horia Sima, la vila sa din Buşteni şi, mai de percepţie din Buşteni, fiul comerciantului
ales, în lipsa sa. Documentul pe care îl Ştefănescu, din aceeaşi localitate, un
reproducem vine să adâncească un episod ucenic lăcătuş, numit - Tache Pandrea.
din sumbra perioadă a guvernării legionare Argumentul acestora a fost, că aflând
precum şi din viaţa ilustrului romancier. din ziare şi de la Radio, că mă găsesc sub
domiciliu obligatoriu, au socotit de a lor
*** datorie să ajute cercetările de la centru,
„Bucureşti, 22 octombrie 1941. Pretura completându-le cu o percheziţie locală şi
Sinaia vă cerceta şi referi. (Semnătura sigilând pe cont propriu, în aşteptarea
indescifrabilă). Subsemnatul, scriitor şi unei „comisiuni speciale”, ce urmează a
ziarist, prezentându-mă Duminică 20 sosi din Ploieşti.