Sunteți pe pagina 1din 100

Revista Nouă - apare de şase ori pe an -

Florin DOCHIA l Mioara BAHNA l Constantin


TRANDAFIR l Ioan Romeo ROŞIIANU l Diana
TRANDAFIR l Romeo Aurelian ILIE l Daniel
MARIAN l Ana DOBRE l Codruţ
CONSTANTINESCU l Adrian SIMEANU l
Codruţ RADI l Vasile LARCO l Valeriu Marius
CIUNGAN l Camelia FLORESCU l Iulian
MOREANU l Silviu DACHIN l Lucian-Victor
BOTA l Marian HOTCA l Valeriu VALEGVI l
Mioara PAVELESCU l Serghie BUCUR l
F.M. CIOCEA l Cecilia COSTACHE l
Vasile BADIU l Viniciu MOROIANU l
Andrei IONESCU l Oana MERCA l
C. DOBRESCU l Ştefan Al.-SAŞA

Fondată de Bogdan Petriceicu HASDEU la 15 decembrie 1887


S e r i a a I V- a , e d i t a t ă d e C e r c u l L i t e r a r « G e o B o g z a » d i n a p r i l i e 2 0 0 4

Anul XIV nr. 6 (103) / 2017

Apare la CÂMPINA, ROMÂNIA


Cuprins
editorial - Florin DOCHIA, Despre scriere incluzivă / 3 * cronica literară - Mioara BAHNA,
Varujan Vosganian: Copiii războiului / 6 * note de lectură - Constantin TRANDAFIR - Trei
poeţi (Dionisie Duma, Un alt popas; Mirela Ianuş Dinga, Armistiţiu cu timpul; Dan Vîţă,
Dosar de beatificare) / 10 * cronica literară - Florin DOCHIA, Liana Sabău – Vreme de
dragoste / 14 * cronica literară - Ioan Romeo ROŞIIANU, Nadia Urian Linul şi farmecul
satului românesc / 17 * cronica literară - Diana TRANDAFIR, Marieta Rădoi. Algoritmul
Poeziei în „Copilul postum” / 19 * note de lectură - Romeo Aurelian ILIE, Eduard Zalle –
la braţ cu prozodia clasică prin poezia de azi / 22 * note de lectură - Florin DOCHIA, Coca
Popescu – Nopţi violet / 24 * note de lectură - Daniel MARIAN, Corin Culcea: Dumnezeu
– în Sine, precum în jumătatea de măr! / 25 * note de lectură - Ana DOBRE, Peregrin în
lumea ideilor şi a poeziei / 26 * note de lectură - Florin DOCHIA, Laurenţiu Damian -
Cioburi de viaţă / 28 * note de lectură - Codruţ CONSTANTINESCU, Un mare călător:
Radu Tudoran / 31 * poezie - Diana TRANDAFIR, Şi toamna şi iarna... / 33 * note de
lectură - Ioan Romeo ROŞIIANU, Mioara Bahna şi lumea călătoriilor iniţiatice / 34 * note
de lectură - Adrian SIMEANU, Cartea zilelor noastre (David Baldacci, Putere absolută;
Marius Stan, Vladimir Tismăneanu, Dosar Stalin, Dosar Lenin) / 36 * arte vizuale - Codruţ
RADI, Nostalgii şi amnezii / 37 * proză - Vasile LARCO, Fata în sarafan bleumarin / 39 *
poezie - Valeriu Marius CIUNGAN, Ploi de toamnă / 40 * poezie - Camelia FLORESCU / 41
* proză - Iulian MOREANU, Tricoul de campion (III) / 42 * poezie - Silviu DACHIN / 49 *
poezie - Codruţ RADI / 50 * poezie - Lucian-Victor BOTA / 52 * poezie - Marian HOTCA /
54 * poezie - Valeriu VALEGVI / 56 * proză - Ioan Romeo ROŞIIANU, Îngerul păzitor / 58 *
civica - Iulian MOREANU, De prin reviste... / 62 * ars poetica - Cum să fii un mare scriitor.
22 de lecţii de la Stephen KING (Tălmăcire de Mioara Pavelescu. Note de Florin Dochia) /
66 * arte vizuale - Serghie BUCUR, Salonul de toamnă / 71 * poezie - F.M. Ciocea / 72 *
eseu - Ioan Romeo ROŞIIANU, Despre SUFLET în timpul vieţii omului şi după moartea
acestuia / 74 * cenaclul 9 - poezia vie - Cecilia Costache / 77 * actualitate - REVISTA
NOUĂ - 100 / 78 * istorie locală – Vasile BADIU, Programul naţional „ROMÂNIA 100“.
1857 - Prahova Capitală Mondială a petrolului / 80 * muzica zilelor noastre - Viniciu
MOROIANU, Un omagiu datorat (Dinu LIpatti) / 85 * muzica zilelor noastre - Adrian
SIMEANU, Bănică, la cincizeci; România întâlni India; Jazz a-ntâia, la Piteşti; Suma şi Goiţi
/ 86 * hasdeiana - Andrei IONESCU, Dragoş Vodă / 88 * eseu - Oana MERCA, În zodia
idealului feminin (3). D-na T (Patul lui Procust, Camil Petrescu) / 91 * istorii literare - C.
DOBRESCU, Istoria aşa cum a fost. Protestul lui Cezar Petrescu faţă de abuzul Poliţiei
Legionare la Buşteni / 98 * catrene culturale - Ştefan AL.-SAŞA / 100

Cercul Literar «Geo Bogza» Textele propuse spre publicare se trimit în


al Casei Municipale de Cultură Câmpina format digital, cu menţiunea «Pentru Revista
în colaborare cu Nouă» prin e-mail fdochia@gmail.com sau
florindochia@yahoo.com
Societatea Scriitorilor Prahoveni
Revista Nouă
Adresă de corespondenţă:
Casa Municipală de Cultură «Geo Bogza»,
Florin DOCHIA (redactor-şef) str. Griviţei, nr. 95, cod poştal 105.600
Ştefan Al.-Saşa (secretariat) Câmpina, jud Prahova
ROMÂNIA
Iulian MOREANU (corectură)
Layout & DTP: Florin DOCHIA
Acest număr se tipăreşte cu sprijinul
Materialele nepublicate nu se înapoiază.
financiar al Consiliului Local Câmpina Responsabilitatea pentru conţinutul textelor
5 lei ISSN 1223 - 429X aparţine în exclusivitate autorilor.
editorial Florin DOCHIA

Florin DOCHIA

Despre scriere incluzivă

În trend cu toate mişcările de eliberare de meserii, gradele, funcţiile, titlurile sunt


toate felurile, pentru ca omul – femeia, acordate după gen («une autrice» - autoare
bărbatul şi non-definitul – să nu se simtă sau «une maire» - primăriţă); la plural,
discriminat-ă-(?), în Hexagon se desfăşoară o masculinul nu prevalează asupra femininului
mare dezbatere asupra limbii scrise-vorbite, şi, graţie punctului median, cele două genuri
în care a simţit că trebuie să ia atitudine chiar sunt incluse («les agriculteur·rice·s», «les
venerabila Academie, publicând un comunicat électeur·rice·s»); când este posibil, un
ce se vrea clarificator. Deocamdată, pe adjectiv universal substitue cuvintele bărbat
meleagul carpato-danubiano-pontic nu au (homme) sau femeie (femme) – vom vorbi,
ajuns ideile pline de generozitate şi aşadar, despre „drepturile umane” («droits
originalitate, aici fiind la modă alte teme de humains») în loc de „drepturile omului”
interes general particular, chestii privind («droits de l’homme»). [În franceză, „homme”
stomacul şi dreptatea, adică pâinea şi circul. înseamnă şi „om”, şi „bărbat”. Şi în româna
Tema dezbaterii franţuzeşti o constituie vorbită în spaţiul rural avem cazuri când
dezvoltarea şi adoptarea unei „scrieri nevestele spun „omul meu” în sensul de
incluzive” («écriture incluzive»), care ar face „bărbatul meu”, „soţul meu”.] Se discutau de
dreptate, în fine, sexului frumos şi deştept, multă vreme, de către mişcările feministe,
prin dezvoltarea unei limbi franceze diferite principiile propuse în 2015 de „Ghidul
referitoare la femei, alta decât aceea practic pentru o comunicare publică fără
referitoare la bărbaţi. Nu ar fi deloc de stereotip de sex”, publicat de Înaltul
mirare ca amazoanele din România să preia Consiliul pentru Egalitatea dintre Femei şi
ideile şi să ceară egalitate în exprimarea Bărbaţi, şi ele au fost aplicate, aproape fără
oficială şi la noi, pentru profesor / să se remarce, de către unii candidaţi la
profesoară, director / directoare, primar / ultimele alegeri prezidenţiale.
primăriţă, prefect / prefecteasă (?), ministru Dar iată că, în ceea ce-i priveşte pe copiii
/ ministreasă, preşedinte / preşedintă, ei, Franţa se inflamează! În presă, luările de
secretar (de stat) / secretară (de stat), poziţie tot mai aprinse se desfăşoară sub
maestru / maestră (ori măiastră?) etc. etc., genericul interogaţiei „egalitatea bărbat-
până la strungar / strungăreasă (nu femeie trebuie să treacă şi în limbă?” Interesante
strungăreaţă!) ori cine mai ştie ce. Dar ia să sunt opiniile scriito·ri·are·lor (sic!). Iată
vedem ce se-ntâmplă pe meleagul verilor de câteva dintre ele, ca să ne dăm seama cam
la sud de La Manche. cum se pune problema. Cine ştie ce ne-aşteaptă
Un manual şcolar pentru anul doi al şi pe cei ce scriem în limba română…
cursului elementar (8-9 ani) publicat în Chloé Delaume, o romancieră exigentă
septembrie de Editura Hatier a pus paie pe şi îndrăzneaţă, afirmă pur şi simplu că „ceea
focul aprins încă de după anii 70. Numele de ce nu este numit nu există: invizibilitatea

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 3


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
femeilor trece mai întâi prin limbă. Or, de femininul predomină asupra masculinului.
câtva timp, peste tot, ea se diminuează. Punctul central [·] este un simptom,
Adesea, eliberându-se, cuvântul [femei]lor manifestarea unei lipse.”
compromite conştiinţele cu şorici gros, Brigitte Grésy, secretar general al
repulsia colectivă. E posibil ca realul să se Consiliului Superior al Egalităţii Profesionale,
schimbe, comportamentele să înceteze să membră a Înaltului Consiliu pentru Egalitatea
se bălăcească în acelaşi suc propriu.” Ea dintre Femei şi Bărbaţi, profesoară de
propune să se profite de acest moment gramatică, apără scrierea incluzivă. Ea o
favorabil pentru impunerea unei reforme a practică, la fel ca toţi membrii Înaltului
limbii franceze şi anexării Academiei Consiliu. Dar folosesc un singur punct, acela
franceze, în ceea ce priveşte regulile limbii şi ce precede marca feminină: «·es». Impresia
gramatica, de către Înaltul Consiliul pentru lor, după ce-şi văd textele scrise astfel, este
Egalitatea dintre Femei şi Bărbaţi. După un că lumea nu mai e uniformă, ci mult mai
excurs istoric, plus alte precizări privind bogată, cu două sexe. În fine, o jumătate din
masculinizarea unor instituţii (în cinci umanitate devine vizibilă: femeile. Căci, da, o
secole, au fost 729 de academicieni, din limbă reprezintă o lume. Şi această scriere
care numai 8 femei, prima Marguerite numită incluzivă e o armă puternică întru
Yourcenar, în 1980), Mme Delaume vine cu vizibilitatea femeilor.
argumente surprinzătoare: „În medicina Marc Lambron, membru al Academiei
chineză, inima este legată de limbă. În franceze din 2014, apără libertatea şi
franceză, în texte, limba rămâne ataşată de supleţea limbii franceze, „e o limbă liberă şi
falus (attachée à la bite)”. Falocentrismul ospitalieră, care are o alură. Ea respiră. Are
este, pentru cei mai mulţi francezi, o propria istorie, grădina ei de ierburi
comoară naţională. „Masculinul nu este sălbatice. Numeroşi scriitori, precum
neutru, e aureolat de graţie, oferit ca dar, Stéphane Mallarmé, Raymond Roussel sau
masculinul satisface femeilor de merit Antonin Artaud, s-au amuzat jucându-se cu
dorinţa falică. Influenţa freudismului asupra ea. Suprarealiştii Breton sau Aragon, au scris
vârstnicilor este încă devastatoare.” o limbă curată, nu au comis vreun atentat
(Adevărul este că cea mai mare susţinere a contra gramaticii. Această limbă nu a
freudismului în Franţa vine din partea unui împiedicat numeroase femei să o locuiască,
grup condus de o femeie: Élisabeth de la Madame de La Fayette la Simone de
Roudinesco, fiica lui Alexandre Roudinesco, Beauvoir. Nu a fost un obstacol pentru
medic român de origine evreiască.) Şi totuşi, inteligenţa dialogului între Émilie du Châtelet
în opinia domniei sale, punctul de mijloc [·] şi Voltaire. Ceea ce are importanţă este
„este un stigmat: a nu permite limbajului să mesajul, nu modul în care circulă. Franceza
se feminizeze în mod natural, a-l ţine la este o limbă suficient de liberă pentru a
distanţă şi în afara realităţii, înseamnă a face accepta orice expresii. Pentru ce să se
revendicările să explodeze şi măsurile introducă, odată cu scrierea incluzivă, o
grafice să fie radicale. Punctul de mijloc este poliţie generală a limbajului? Contrar celor ce
adaptat şi practicabil în multe locuri şi în se vehiculează, Academia franceză nu
registre, dar este dificil pentru mine, în intervine ca să codifice limba, nu este o
domeniul literaturii. Este complicat să poliţie, ea înregistrează [în dicţionare, n.m.]
jonglez cu „Eu” împotriva flexiunii duble, evoluţiile legate de o epocă. Scriitura
„cele şi cei care”; să favorizez epicenele; să incluzivă este o normă care vrea să se opună
aplic în scrisorile mele regula conform altei norme. Un absolutism dezolant. Un
căreia, în caz de superioritate a numărului, avatar degradat al deconstructivismului

4 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
anilor 70. Dacă Foucault sau Derrida al Academiei franceze şi membrii ei care
deconstruiau cu subtilitate, aici e vorba de o anunţă cu tristeţe dispariţia confratelui lor
gândire dictatorială. Orice vocabulă va trebui Mme Simone Veil» să nu fiu?” Bernard
să comporte o dublă natură, ceea ce e o Pivot, pe Twitter, exemplifică semnificativ:
formă de imperialism, de impunere. Or, dacă «Colette est l’une de nos grandes
se dublează genurile, se elimină écrivaines. / Colette est l’un de nos grands
singularitatea, ceea ce defineşte o persoană. écrivains. / La seconde formulation est plus
Această lipsă de singularitate e o formă flatteuse, non?» (Colette este una dintre
paradoxală de uniformizare. O basculare marile noastre scriitoare. / Colette este
lingvistică aberantă. Scrierea incluzivă e o unul dintre marii noştri scriitori. / Cea de-a
forţare absurdă contra gramaticii însăşi, doua formulare este mai flatantă, nu?). La
contra sensului limbii.” El o numeşte care Marc Levy răspunde de o manieră le
„simptomul copiilor răsfăţaţi ai democraţiilor fel de directă: «Non, au contraire. Et je ne
confiscate de ispita sinuciderii.” Sexismul vois pas pourquoi elle le serait.» (Nu, din
francez mult clamat e o problemă de uzaj şi contră. Şi nu văd de ce ar fi.). Replica lui
nu de structură. Dacă Barthes spunea că Pivot nu se lasă aşteptată: «Parce qu’il est
limbajul este represiv, nu înseamnă deloc că plus flatteur d’être un grand écrivain, tous
ar fi şi sexist. A schimba forma, înseamnă o sexes confondus, que de l’être d’un seul»
nouă represiune, nu o eliberare. Nu trebuie (Pentru că e mai flatant să fii un mare
să fii şocat de o „doamnă ministru”. Dar scriitor, ambele sexe fiind cuprinse, decât
feminizarea titlurilor trebuie să releve o să fii doar dintr-unul singur.). Şi aşa mai
folosire, nu o codificare. Dacă se introduc departe, concluzia incitantului dialog fiind
viruşi proliferanţi, se pierde frumuseţea că, totuşi, tradiţia ar trebui să primeze, sine
francezei, se pierd cititorii, se pierd francofonii. ira et studio.
Desigur, cum era de aşteptat, nici În fine, un sondaj publicat de Le Figaro,
umorul francez nu se dezminte, comentarii 95% din cei 60.253 de votanţi s-au pronunţat
la dezbaterile pe subiect fiind, uneori, şi contra scrierii incluzive. Ceea ce nu va stinge
pline de miez. „Nu sunt şocat de o doamnă dezbaterea, asemănătoare cu aceea celebră,
ministru. Dar nici de «Secretarul perpetuu» de la Bizanţ, despre sexul îngerilor.

Valentin Irimia, Diana Trandafir, Mioara Bahna, Cornel Cubleşan.


În planul al doilea, Florin Dochia

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 5


cronica literară Mioara BAHNA

Mioara BAHNA

Varujan Vosganian:
Copiii războiului
Titlul romanului (oximoronic, dacă e pentru care-i alege destinul pe cei despre
citit atent), Copiii războiului, al lui Varujan care este vorba, pentru că, în timp ce unul
Vosganian – Polirom, Iaşi, 2016 – anticipează dintre fiii neamţului ajunge ofiţer de
problematica pe care o aduce în prim-plan securitate, în comunism, fiind, deci, volens-
cartea: în primul rând, povestea a doi fraţi nolens, un susţinător al regimului, celălalt,
vitregi (Matei Visarion şi Eugen Baltazar, prin implicarea într-o celebră, la vremea
primul născut la Craiova, iar al doilea, din respectivă, mişcare transcendentală şi chiar
Iaşi, fraţi de tată, „copii din flori” – un fel de şi prin preocupările lui artistice, umblă la
tribut colateral de război –, fiii unor românce temelia acestuia, căutând, fie şi palid, să
şi ai unui neamţ, aflat în drum spre şi lucreze la destructurarea lui.
dinspre frontul rusesc, care află târziu şi Materialul epic este urmărit diacronic şi
fortuit despre necunoscutul lor tată şi, sincronic, fiindcă (aşa cum spune Lucian
totodată, unul de existenţa celuilalt), iar în Boia, în „Istorie şi mit în conştiinţa
al doilea, perspectiva complexă asupra românească”) istoria înseamnă atât faptele
lumii ieşite din / născute de război. în derularea lor, cât şi „discursul” despre
Cartea, construită cu măiestrie, este un ele, iar societatea românească pre- şi
roman modern, cu intrigi multiple, postrevoluţionară este privită şi dinspre cei
ramificate, dezvăluite printr-o diegeză aflaţi pe poziţiile democraţiei, dar şi dinspre
zigzagată. Materialul epic din care se cealaltă parte, a stâlpilor vechiului regim,
alcătuieşte oferă o perspectivă asupra lumii fără ca vocea naratorului auctorial să încline
româneşti surprinse de-a lungul unei în vreo parte, păstrându-şi mereu echidistanţa
perioade întinse pe câteva decenii, faţă de cele relatate şi faţă de actanţi.
traversată atât de capitalism, cât şi de Dacă scheletul epic al romanului îl
comunism, separate de război, dar şi de o constituie căutările întreprinse de cei doi
(controversată până şi în privinţa titulaturii) fraţi, îndreptate de către unul spre celălalt,
revoluţie, încât întregul este şi frescă prin pregnanţa acţiunii lui, Matei Visarion,
socială, şi fragment de istorie, şi fratele cel mare, se impune în roman
bildungsroman, însă urmărind, în acelaşi printr-un destin copleşitor pentru un om
timp, avatarurile unor vieţi, cu un grad de obişnuit, tipic însă pentru un ins care,
singularitate, dar, concomitent, şi cu date concomitent, în funcţie de perspectiva din
general-valabile, care se caută şi se care e privit, este şi învingător, dar şi învins,
construiesc neîncetat, adunând complexe, el însuşi simţind şi conştientizând această
dar şi orgolii, debusolare, impusă de dublă, până la urmă, povară.
circumstanţe, dar şi siguranţă, măcar de Matei Visarion trăieşte superlativ totul:
faţadă, prin drumurile pe care le aleg sau fiu, venit pe lume printr-un compromis, al

6 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Mioara BAHNA Mioara BAHNA
unei mame ce a ales sacrificiul de sine, mai
întâi pentru fratele ei mai mic, foarte
bolnav, care avea nevoie de medicamente,
pe care nu le puteau obţine decât prin
intervenţia ocupanţilor, apoi, pentru copilul
pe care l-a crescut singură, neputând să-l
salveze de răutatea societăţii, în ochii
căreia, pe măsură ce creştea era, indiferent
de calităţile lui deosebite, sub toate
aspectele, doar „Nemţălăul”; ajunge, apoi,
după multe privaţiuni de tot felul, în pragul
momentului în care să poată opta pentru
un drum în viaţă şi i se impune o direcţie
care, având în vedere datele vieţii lui şi
coordonatele societăţii, la momentul
respectiv, era contra naturii. la tot felul de mijloace, îl ajută să-şi
Frica, dragostea faţă de mama sa regăsească, la un moment dat, fratele
(singurul lui sprijin sufletesc), dar şi alte necunoscut. În felul acesta, cartea se
date ale vieţii lui sufleteşti îl determină nu apropie şi de romanul poliţist.
doar să rămână în structura în care este Dar povestea vieţii personajului este
împins şi pregătit, ci chiar să performeze, mult mai gravă, fără să se limiteze la
după criteriile sistemului. Este, mutatis aspectul profesional, fiindcă naratorul îi
mutandis, un fel de Apostol Bologa, care îşi umblă prin toate cotloanele existenţei şi
face desăvârşit „datoria”, deşi, spre dezvăluie, pe rând, fragmente din textura
deosebire de eroul rebrenian, nu el a ales atât de complicată a acesteia. Se
calea, cu toate consecinţele care derivă din demonstrează, astfel, dublul statut,
acţiunea ei, de cele mai multe ori, negative. involuntar, al fiinţei umane de victimă şi de
Matei are o fire complicată, iar existenţa călău, dar şi cumplita dramă a singurătăţii
i-o complică, în plus, fiindcă, încercând să care îl acaparează devreme pe om, fără ca
scape de complexul unei naşteri nelegitime el însuşi să conştientizeze situaţia, fiindcă,
şi de atitudinea dispreţuitoare a celorlalţi, în cazul lui Matei Visarion, ataşat de mamă,
derivată din aceasta, se dedică unei profesii pe care o divinizează, părând, pe de altă
sub a cărei uniformă caută să se protejeze parte, a-şi detesta cu toată fiinţa tatăl,
(sau să se răzbune: Uniforma mă ajuta să luptându-se cu o societate în care faptul de
mă răzbun), să-şi mistifice unele date ale a fi copilul tatălui său este aproape o crimă,
realităţii, măcar conjunctural, ajungând pe care „Nemţălăul” trebuie s-o plătească
însă, târziu, peste ani, să-şi de seama că, de la nesfârşit, cătând să ţină piept de unul
fapt, a fost acaparat de aceasta. Rămâne singur tuturor nenorocirilor pe care i le
însă, şi după pensionare, apropiat de lumea aduce viaţa, dar şi venind, deseori
căreia i-a consacrat cea mai mare parte din inconştient, în întâmpinarea lor, Matei nu
viaţa lui, cu atât mai mult, cu cât foştii lui face, de fapt, decât să viseze la o
colegi şi subalterni, punându-şi la bătaie normalitate care i se refuză continuu.
energiile, inteligenţa, cunoştinţele etc., Mai mult chiar: personajul pare
printr-un detectivism sui-generis, apelând predestinat să fie orfan, pentru că, dacă, în

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 7


Mioara BAHNA Mioara BAHNA
prima parte a existenţei, n-a avut şansa unei cei doi fraţi, o secvenţă consistentă de
familii împlinite, pierzând-o, totodată, realitate, cu toate ale ei, întinsă pe două
prematur şi definitiv şi pe cea care i-a dat epoci, de-a lungul a circa şapte decenii.
viaţă, fără ca ea să-l vadă în noua lui Povestea /poveştile celor doi fraţi se
ipostază, de membru al unei structuri, fie şi dezvăluie treptat în roman, împletite cu
controversate a societăţii, (securitatea), istoriile altora. Astfel, personajele (mai întâi
situaţie la care se adaugă o sumă de Matei) pornesc, de la situaţia lor din
adversităţi, nici în continuare nu are ceea prezent, înapoi, să-şi desluşească rădăcinile
ce-şi doreşte, de vreme ce, vinovat de şi încrengăturile atipice, cunoscute iniţial
moartea unui coleg / subaltern al său (pe doar ipotetic. Fostul ofiţer de securitate se
care-l trimite într-o misiune fără întoarcere, slujeşte, aşa cum arătam mai sus, de
împreună cu alţii), alege să plătească pentru legăturile pe care le păstrează cu foştii lui
crima multiplă şi involuntară căsătorindu-se colegi / subalterni, pentru a aduna şi pune
cu văduva însărcinată a acestuia, încât, fără cap la cap informaţiile ajunse la el, mai
să anticipeze, îşi transformă, în felul acesta, întâi, întâmplător sau din voia destinului,
viaţa într-un calvar care-l desăvârşeşte pe prin scrisoarea trimisă de tatăl său neamţ
cel de până atunci. către fratele neştiut, pentru ca, apoi, să
Soţia lui Matei, Marie – cu nume lărgească investigaţiile, apelând inclusiv la o
franţuzesc, un capriciu al unei mătuşi –, „escadrilă” de ţigani, ale cărei ramificaţii
aduce, încă din incipitul cărţii, tema uitării, acoperă toată ţara şi nu-i scapă nimic din ce
salutară în cazul ei, fiindcă ea alege ar putea să tragă foloase de vreun fel.
deliberat uitarea dramelor care au marcat-o În ce-l priveşte pe Matei, caracterizat
(Marie îşi făcea o listă, ca să nu uite nimic mereu printr-o onestitate funciară, fără
din ceea ce trebuia să uite. Apoi se punea ingerinţe ideologice induse de regimul
pe treabă.), până când aceasta devine politic acaparator, căutarea tatălui devine
realitate, prin boala – alzheimer – în care se pentru el o raţiune de a fi, mai mult, fusese
metamorfozează. Totuşi, aşa cum îi spune, mereu o umbră a tatălui său. Pentru că nu-
la un moment dat, doctorul lui Matei, ea l cunoscuse, îl căutase. Şi ca să nu uite ce
ajunge să trăiască o beţie a lucidităţii, fără caută, trupul lui purtase semnele pe care le
ambiguităţi, fără îndoieli. căuta. iar dacă nu le găsise, motivul era că
Coroborate cu amintita temă a uitării, nu ştiuse că trebuie să caute atât de
odată cu apariţia lui Marie, în incipitul cărţii aproape. În scrisorile pentru tatăl
sunt aduse şi altele, între care cea a lumii în necunoscut, personajul îşi povesteşte viaţa,
oglindă, cu multiplele ei posibile conotaţii, frustrările, disperările crescute odată cu
dar i cea a (Nu m-am gândit nicio clipă că vârsta şi convingerea la care ajunge că între
ar fi murit din cauza mea. Am dat, cum e părinţii lui se lăsase războiul şi pe urmă
uşor să-ţi închipui, vina pe tine. Dar, mai pacea, o frontieră şi mai greu de trecut.
ales de când am ajuns amândoi cam de-o O obsesie a lui Matei Visarion este
seamă, am acceptat să împart vina asta cu Beniamin, fratele minor al mamei, mort
tine. moartea mamei e o vină pe care copil, de o boală necruţătoare, de care sora
trebuie s-o împărţim şi care, într-un fel, ne a încercat să-l apere dăruindu-se neamţului.
uneşte – îi spune într-o scrisoare tardivă fiul Faţă de el, cu trecerea timpului, nepotul
tatălui), cartea tinzând să devină, dincolo necunoscut se simte tot mai vinovat, fără
de firul narativ principal care-i priveşte pe ca vina să-i fie clară sau justificată.

8 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Mioara BAHNA Mioara BAHNA
Umilinţa de a i se striga şi de către copiii Paltin Corduneanu – fiindcă, de fapt, viaţa
care-i spuneau „Nemţălăul”, dar chiar şi de fiecărui personaj are porţia ei aproape
către adulţi (de pildă, profesorul de rusă covârşitoare de dramatism.
care-l umileşte în faţa clasei), ura împotriva Pentru ca fresca societăţii româneşti să
celor ce, pe nedrept, îşi bat joc de el, de fie cât mai cuprinzătoare, nu lipsesc nici
originea lui, de mama lui sunt alte motive ţiganii, ale căror avataruri sunt concis
ale disperării unei vieţi pe care personajul expuse de Francezul, unul dintre decidenţii
i-o povesteşte în scrisorile tardive – după informali ai lumii lor: Nu mai e, frate-miu,
jumătate de veac – celui pe care nu l-a ce-a fost, se adânci Francezul în
cunoscut. amărăciune. Nu mai e privatizări, nu mai
Pe de-o parte roman social, pe alta repară la calea ferată. S-au împuţinat
istoric, politic şi chiar cu note de roman ruginiturile, s-au înmulţit ţiganii. Şi lumea
poliţist, prin investigaţiile pentru aflarea s-a învăţat cu cerşetorii, nu mai plânge
fratelui, cartea lui Varujan Vosganian, întâi nimeni de mila lor. Cum să plângi, frate-miu,
de toate, este un strigăt de revoltă când vezi la televizor nunţile ţigăneşti, cu
împotriva destinului, ascuns sub spectrul câte unul care aruncă cu sacii de lovele?
tatălui necunoscut, căruia, invocându-l, în Proştii dracu’, nu poa’ să-şi ţină banii sub
cea de-a treia scrisoare, fiul, Matei, îi pernă, să doarmă liniştit când pune capul
reproşează: Te-ai multiplicat în urmaşi din pe ea? Îţi zic io, frati-miu, nu mai e de stat
frica de moarte, iar moartea, nemaiştiind acilea, în românica. Valea, frate-miu, în
pe care dintre noi să-l aleagă, ne-a lăsat Europa, trai pe vătrai până s-or obişnui şi
pe toţi trei în pace. ăia cu noi. P-ormă, habar n-am, mergem
Relaţia dintre tată şi fii este tulburătoare: la americani, tot se vaită ăia de mila
fiecare îi caută pe ceilalţi, iar tatăl, aşa cum indienilor, că le-au dispărut. Iacătă indienii
reiese dintr-o scrisoare a lui Matei, pare că, înapoi.
periodic, la cam un deceniu, a trimis câte o Aflat în continuă căutare, personajul
scrisoare spre fiii lui pierduţi, având, după ajunge adesea la concluzii aforistice: unde
cum se dovedeşte până la urmă, şi date e multă iubire este şi ură; Fiecare cu
despre femeile care i-au născut. puşcăriile lui; Uniforma e un fel de a trăi,
Sunt însă în roman încă multe alte nu neapărat un fel de a te îmbrăca; teama
nuclee narative, pe lângă cele ce-i privesc de moarte uniformizează, şterge
pe eroii principali ai cărţii, a căror existenţă trăsăturile care individualizează; nu e
subliniază realismul întregului (traversat, deloc metaforic să spui că leacul împotriva
totuşi, de o seamă de simboluri, de aluzii, bătrâneţii e speranţa; bătrâneţea e boala
care, uneori, par a ambiguiza perspectiva), lipsei de speranţă; Presimţirile fac istoria,
fiindcă naratorul configurează atent nu faptele; Frica este o presimţire, ca şi
contextul existenţial al celor pe care îi speranţa; Nu poţi fi bun faţă de cineva
aduce fie şi secvenţial în prim-plan, încât care nu are de ales; În trupul fiecărui om
povestea vieţii unora dintre personaje ar sunt înscrise şi viaţa, şi moartea…
putea, detaliată, să devină, materialul altor Aşadar, cum, declarat sau nu, orice om
romane, aşa cum este, spre exemplu, cazul visează la un strop de nemurire, viaţa fără
încărcat de tragism al Matildei, a cărei de moarte a lui Varujan Vosganian poate fi
poveste este tulburătoare – ca şi celelalte asigurată de cărţi!...
din roman, a bibliotecarului Grămescu, a lui

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 9


note de lectură Constantin TRANDAFIR

Constantin TRANDAFIR

Trei poeţi

Dionisie Duma caldă ţi-e palma! // (…) Carafe de vin mă-

Un alt popas
ndulcesc / Parcă zbor în clipa de faţă / Când
mici pe jaruri pocnesc / E-o altfel de viaţă! //
Mai adu un om şi-un ţambal / Şi vino şi tu mai
E o nouă carte a venerabilului poet, aproape / De nu, trage podul la mal / Şi-
bilingvă, versiunea în limba italiană aparţine ngroapă-mă-n ape!! (Când toamna). Nici
scriitoarei Mirela Ianuş Dinga. În contextul vorbă de impuls parodic, dar sigur de
dobândit, popasul de acum e pe o treaptă mai „anxietate a influenţei” (vorba lui Harold
sus datorită sincerităţii trăirii şi acurateţei Bloom), matrice de relaţii prin diferenţiere şi
imaginii. Se vede mai bine maturitatea capacitate de reinventare.
poetului veritabil, fără urmă de stratageme ale „Poemul hibenal” îşi asumă legile
scriiturii. De pildă, dacă în versurile anterioare implacabile ale finitudinii într-un registru mai
se mai strecurau şi mici orgolii auctoriale, din apropiat de crepuscularul lui Blaga decât de
actualele poeme transpare o modestie melodiile funebre de factură bacoviană. E un
fructuoasă, o linie melodică neşovăielnică, fel de ceas mioritic, de ecou al tăcerilor
lărgirea registrelor de limbaj. Deşi are mai originare şi al imaginilor recuperate dintr-un
multă biografie şi un impuls comunicativ mai fond ancestral: „Mi-a mai rămas un gând
evident, se întrevede ecoul tăcerii poetice. virgin / Dinspre codrul de arin // Îmbrăcat în
Directeţea discursului dă curs liber sinelui cu lungi poteci / Te recheamă să-l petreci / Şi s-
valoare general-umană extinsă. Şi cu undă auzi că-n toamna lui / Cântă doina dorului /
elegiacă din care nu lipseşte nostalgica Eu te-aştept să vii din zări / Şi mă sting în
savoare: „Şi vine un frig dinspre Galaţi / lumânări!” (Mi-a rămas…) Intensitatea temei
Orbindu-mi ochii-ncercănaţi // Debusolat nu biografice duce prin gesturi tandre către
pot să ştiu / De e devreme sau târziu // Şi curţile dorului de unde reînvie poematic
ninge, ninge-ncrâncenat / Peste Tecuciul chipul mamei, umbra unui om, tatăl său, şi
demodat / Pe strada Căpitan Darbun / Aleargă imaginea sobră-nostalgică a prieteniei. Parcă
crivăţul nebun // Simt că m-apropii de final / se surpă ceva în poetul ajuns să contemple
Şi-nchei „poemul hibernal” (Poem hibernal). mai acut stările-limită ca o vecernie de
(Traducerea italiană e delicioasă: „E nevica, la temporară plecare, dar Poezia cu forţa ei cea
neve per la scorta / Sopra Tecuci, il borgo fuori mai activă îl însoţeşte încă în amintire şi prin
moda”). Şi cu toate că versurile lui Dionise meandrele prezentului. Se închină poeţilor
Duma din acest volum sunt melancolice, de o (Mihai Ursachi, Ioanid Romanescu, Cezar
tristeţe să-i zicem bacoviană, ele creează o Ivănescu), reînvie scriitori afini ca Vasile
liniştită destindere, o gravitate duioasă: „Când Voiculescu, Miron Radu Paraschivescu,
toamna intră în Tecuci / Prin parcuri cu frunze Grigore Vieru, Gheorghe Istrate, Vasile
de-a valma / Iubito, din nou, mă seduci… / Ce Andru: „Parcă şi NICHITA răsărea din ceaţă /

10 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Constantin TRANDAFIR Constantin TRANDAFIR
Mirela Ianuş Dinga
Armistiţiu cu timpul
Din nota biografică de la sfârşitul
plachetei aflăm că poeta, născută în comuna
Cosmeşti de lângă Tecuci, locuieşte de zece
ani în Cremona, Italia, că a publicat în 2016
versuri în diverse antologii şi în anul 2017 trei
cicluri de poezie de către Aletti Editore.
Pentru acestea, a primit menţiuni şi premii
(„Premiul Internaţional Maria Cumani
Quasimodo”, alt „Premiu Internaţional
Salvatore Quasimodo al oraşului Monza”.)
Cum se vede, scrie/publică de puţin timp. În
realitate, tot anul acesta a tradus, bine,
cartea Un alt popas de tecuceanul Dionisie
Şi purta pe umeri toamna dinspre munţi / Duma. Şi încă, la Editura Opera Magna din
Totul era farmec, totul era viaţă / Şi vibra Iaşi a publicat în acest supraproductiv an
ecoul brazilor cărunţi…” (Poemul din vis”. Armistiţiul cu timpul, în care sunt câteva
Dionisie Duma se situează în acest volum texte din 1987, 1989, 1990, 2015. Nu
printre vizionarii amurgului, ai trecerii şi ai cunoaştem încă reacţia criticii autohtone.
stingerii, dar, repet, eliminând în bună Despre tema timpului sunt atâtea
măsură excesele terifiante. „Mai spală-mă, referinţe, că nu ne rămâne altceva de făcut
Iisuse, de păcate / Iar eu , cu lacrimi T-oi decât să vedem unghiul ales de Mirela Ianuş
spăla pe faţă / Şi du-mă, drept, spre dincolo Dinga şi, mai ales, cum îl transpune în poezie.
Dar cele mai multe versuri implică timpul în
de viaţă / Întru lumina zărilor curate! / Nu
alte teme, predominantă fiind cea cu semne
mă lăsa, în drum, pe jumătate / Numai în ale afectivităţii. De la început spus, discursul
zbor cu-o singură aripă / Dă-mi mâna Ta, nu se depărtează de modalitatea romantică-
salvează-mă în pripă / Când urlă Moartea, neoromantică, dar nu se vede o depărtare
singură-n Cetate! / Însemnul Tău e Crucea de tranşantă de modernitate, ba sunt unele
pe spate / Şi rănile ce-ţi sângeră din umăr / infiltraţii expresioniste. Reflecţia încearcă să
Sus, pe Golgota, inima-Ţi mai bate // Printre se impună prin autocontemplare şi
oştenii-Ţi credincioşi mă număr / Şi spre confesiune în ritm cantabil de meditaţie
lumina zărilor curate / Mă du, Iisuse, fără de elegiacă: „În rădăcini de irişi parfumul îşi
păcate” (Rugă). Scurgerea timpului e îngroapă / tot ce-a trăit în soare şi a visat sub
obsedantă, Poetul arde pe-un rug de Poezie, lună / şi aşteptam în lungă răbdare să
înceapă / bizarul dans când roua cu cerul se-
însuşi poemul final procură un vis al păcii din
ncunună / (…) şi spune-mi că uitarea-i posibil
cuvinte, în letopiseţ rămâne inscripţia: „Da, să nu doară, / că timpul uneori încheie
în Tecuci, a existat un Poet: DIONIS. / Lumea armistiţii, / că sacerdoţi de umbre,
îl cunoştea. El avea şi un Prieten: / IOANUD, cădelniţând spre seară, în cioburi mai adună
tot Poet. Şi cândva Sărmanul / DIONIS şi pierdutele solstiţii” (Armistiţiu cu timpul).
Bietul IOANID se întâlneau / şi se puneau pe Substanţa contradictorie a creaţiei o conduce
cântat / strada vuia de la un capăt la / pe poetă prin mrejele scindării într-o
celălalt: „TRĂIASCĂ POEZIA ŞI MARII tonalitate cu mulţi bemoli. Timpul real e
VISĂTORI!” / (Inscripţie în letopiseţ). perceput sub semnul ficţiunii, fără angoase

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 11


Constantin TRANDAFIR Constantin TRANDAFIR
ndreaptă paşii lungi către răscruci fuiorul tors
din caierul de ceaţă / transformă brusc
fântânile-n năluci. / (…) Şi-n trandafiri
înnebuniţi de dor / muşcau adânc parfumuri
din petale / îmbrac cu cu gândul smuls de
sub zăvor / cămaşa neputinţei, grea, de zale”
(Cămaşa neputinţei), „În noaptea asta vor
muri nebunii / Rămâi, vom aduna un sac de
stele, / Le vom usca şi vom dormi pe ele - /
Sechestru dublu al deşertăciunii” (Neputinţă).
Mirela Ianuş Dinga scrie şi poezii cu formă
fixă, sonete, un triolet, fidelă faţă de regulile
prozodiei, cu mici licenţe ritmice şi contorsiuni
ale imaginii, cu plăcerea asonanţelor, cu
suavităţi declamative şi învolburări ale
sugestiei care nu împiedică spontaneitatea.
sau exaltări.
Cu toate acestea, timpul este legat de Dan Vîţă
Dosar de beatificare
sentimentul propriei noastre existenţe şi
Mirela Ianuş Dinga, pentru a se exprima pe
sine şi pentru a se ridica la înţelegerea
omenescului, găseşte alternativ armonii şi Pentru mulţi versificatori din vremurile
umbre. Pe de o parte, caută „trenuri înspre recente, care nu-şi pun problema vocaţiei şi a
rai”, „ninsori senine”, „arome sfinte”, culturii poetice, tema religioasă a devenit
„dangătul luminii”, „nesfârşirea albului de profitabilă prin însuşi prestigiul ei. Dosarul de
crini”, tăceri şi mirări roditoare, se roagă la beatificare semnat de Dan Vîţă nu conţine
icoane şi speranţele par că îi revin ca nişte poezie evlavioasă, cum pare la prima vedere
aripi cu ispitiri de patetism; pe de altă parte, din titlu şi, înaintând în cuprinsul cărţii, din
resimte „matriţele ruginite ale timpului” abundenţa evocărilor hristoite. Îţi vine să
visele alunecă în coşmar, icoanele plâng, pe crezi că autorul nutreşte absorbţia în
un Tu care este permanentul destinatar, divinitate cu poemele sale. Dar însuşi
absenţă aşa-zicând formativă, îl trimite cu „dosarul” e suspect, fiindcă are în primul
gândul înspre prigoană, pe „râul ne- rând o conotaţie birocratică, înregistrează,
mpăcării” : „Ne mai oblojim rănile uitate / cu reţine documente, dar mai înseamnă că nu e
crâmpeie vechi dintr-un curcubeu / răspicat cazul să dea curs unei cereri. Revendicarea e
ne-aruncă vântul peste spate / flamuri ludică şi eironul intră clar în funcţiune. Nu are
zdrenţuite ce suspină greu / (…) În sen unic nici intenţie adversă pioşeniei.
curge timpul către noapte / liniştea înalţă Prima secţiune, Faza dieceziană, valorifică
turle de cristal /şiroind pe pietre ca pe mere spiritul misterelor păgâne cu aspectele lor de
coapte / umbrele ne-nalţă pe piedestal (?)” vibraţie a pulsiunilor vitale, de narcisism
(Sens unic). Accentele de litanii ies mai clar în modic, unde cultul trupului predomină:
evidenţă când destinul „spre puncte „trupul ei se propagă înainte de suflet şi
cardinale absurde ne împinge”. Somnul are lumină / mai repede decât privirile pe sâni
zvon expresionist, neputinţă, îngenunchere, strânse-n haită / albastru ca un reflector
potenţialul afectiv se ascunde în resemnare: nuclear în zăpadă sanguină / plin de lupi
„Ciudată sete-n orice dimineaţă / mi- trupul tău scânceşte şi se vaită // plin de lupi

12 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Constantin TRANDAFIR Constantin TRANDAFIR
Rusă evocă „o noapte din moartea lui ilia ilici
oblomov”, în care autorul se ceartă livresc, la
o crâşmă din Odesa, cu Ivan Alexandrovici
Goncearov. Erosul capătă şi rezonanţa
demodată a bibliotecii, „lângă ea / şarmant
autodidact cu trupul-manuscris”. De la
iubirile poemofage, se ajunge la înaltă cinste
acordată poemului „sfintelor altare”.
Acest „poemhaus”, „poemalhus”,
„poemagdala”, se articulează în capitolul al
doilea, Faza roman(ă) (noul textament)
Poetul amestecă texte profane, sacre şi
apocrife toate provenind din trupul originar.
În panegiricul „dosarului” sunt convocaţi
duhovnici, cler, pelerini, călugări „textualieri”,
ucenici caligrafi „şleahta de îngeri”.
care s-au prăsit în lumină / ochii mei şi sânii Metonimia preferată profan este „beregata”
tăi denunţă efectul cernekov / trupul tău gol care dă glas cuvintelor înainte de
dezvelit în somn strălumină / şi ţipă, pavel „slovanghelie”. A se vedea conturul ferm al
alexeevici, până la istov” (Efectul cernekov cu desenului: „ce miere sălbatică câtă moarte
lupi). Nu-i erotismul joc steril de factură plânsă/jelită punere în / groapă a avut
naturalistă, ci exaltarea dionisiacă a trăirilor diavolarul păzitorul mulţimilor / l-au îngropat
extatice şi delirante, totul trecut prin de unde / venise în hrubele cimitirului /
predispoziţiile baroce, prin manierismul artei Beregata / şi-acum cerul miroase a ceară şi-
combinatorii, prin acumulările impresioniste acum / cuvintele nebotezate îl strigă cu strigăt
ale imaginarului. Din multiplicarea de-afară” (moartea lui anteion). Naşterea
perspectivelor rezultă, cu voie sau fără voie, cuvântului precede vocea nescrisă şi anunţă
un fel de spectacol suprarealist, „poemul începutul poemului. Dan Vîţă mizează pe o
iubirii”, când prin descrieri frenetice ale specială dibăcie combinatorie, alchimie
nimfei nude („apostatul liturghiilor păgâne plastică şi lexicală: „de după catapeteasma
ruşinându-ne”) sau ale hetairei care s-a iubit ochilor pândind / în mir de nard curat spăl
cu Diogene, când, de mai multe ori, „slobod picioarele cuvintelor asemenea / picioarelor
şi licenţos”, când „beatitudinal” faţă de o ucenicilor şi le şterg de poemul cu / care m-
tulburătoare „făt-frumoasă” („ea doarme am încins lepădându-mi hainele înaintea
goală o ating cu ochii şi-aş putea orbi”). Pe lor...” (spălarea cuvintelor pe picioare).
alocuri, nu poate fi trecut cu vederea efectul Aglomerarea lexicală eteroclită este asumată.
de artificiozitate produs de un „delir tehnic” Poţi rămâne mut înaintea cuvintelor, dar
s-ar putea spune cu vorbele lui G. Călinescu. printr-un proces iluminat-meşteşugit, textul
Dar să reţinem mai degrabă aerisirea cu capătă trup şi în stare de graţie se nasc
duh autohton şi slav: „azi la Tecuci i-am văzut poemele - „sfintele mele texte”.
picioarele annei karenina / (mergea cu ele o Dosarul de beatitudine al lui Dan Vîţă
petersburgă la gara imperială) /… în gară adună probe multe, pro şi contra, oferite în
printre mujici beţi prinţi ivani norod de primul rând de Cartea Cărţilor, dar, cum se
accident / levin şi lev îl aşteptau aristocraţi la cuvine, rămâne un dosar deschis.
tren pe Dumnezeu….” (Rusă ). Cu dedicaţie
pentru Gabi Gherbăluţă şi Lev Tolstoi. O altă

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 13


cronica literară Florin DOCHIA

Florin DOCHIA

Liana Sabău – Vreme de


dragoste

Un eroticon dezinhibat reiese din imagini ale corpului omenesc în


mişcare, în acţiune, în contact cu sine şi cu
Poezia de dragoste implică întotdeauna alte corpuri, obiecte, fiinţe… paleta fiind
măşti de purtat şi roluri de jucat. Oricât de realmente dificil de epuizat vreodată,
intimistă, ea îi solicită autorului să se pună limitele imaginaţiei omeneşti fiind
în situaţia /starea de dialog cu un singurele de atins cândva.
partener, fie real, fie imaginat, el însuşi O lectură a celei mai recente cărţi a
interpretând stări variate, de la extaze Lianei Sabău, „Vreme de dragoste”
înalte la spleen şi tristă depresie (sic!). (Editura Tim, Reşiţa, 2016), o autoare
Erotismul implicat poetic înregistrează, în consecventă cu sine, [vezi anterioarele
fapt, o mare varietate de niveluri, de la „Verb carnal” (1996) şi „Mireasma
pastoral şi sentimental(oid), la «trivialul» trupului tău” (2002)], al cărei „remarcabil
pus într-o sistemă de cartea omonimă a curaj artistic” a fost remarcat de
lui Radu Voinescu. Esteticianul decelează atrăgătorul critic Alex Ştefănescu, mi-a
în artă categorii ale sexualităţii, numite şi sugerat utilitatea reflecţiilor de mai sus.
licenţioase: obscenul, lascivul, lubricul, Citindu-i versurile, părea că auzeam o
luxuriosul, orgiasticul, pornograficul, sexy, muzică leneşă, vocea Mariei Răducanu şi
promiscuul. Ar fi cu deosebire de folos să un text care începe cu „până când nu te
avem în literatură o abordare critică iubeam / unde mă culcam dormeam”,
serioasă, care să ţină cont şi de astfel de chiar nu ar fi fost de mirare să găsesc pe
principii strict estetice în judecata pagina de gardă un astfel de moto. Avem
axiologică, îndepărtându-ne de de-a face cu o poezie carnală, deliberat
impresionismul superficial, minat de antipastorală şi antisentimentală,
suficienţă şi pripeală. Materie poetică de demitizantă şi, concomitent, remitizantă.
judecat, în domeniul ludicului amoros, Obiect al iubirii exclusiv erotice, corpul în
există azi din belşug, mai cu seamă că toate părţile sale este reflectorul trăirilor
„scrisul oricum sugerează mai mult decât amoroase în diferite spaţii mai mult sau
spune” (R.V., Trivialul, p.251), iar cele mai mai puţin intime: „pe un drum de cartier”,
de seamă creaţii se adună sub steaua „pe fotoliul tău preferat”, „pe partea
lascivului, care nu lezează cu deosebire dreaptă a patului”, „prin troleibuze”,
sentimentul ruşinii, „aflându-se la limita „chiar acolo / pe scaun / în timp ce /
dintre tolerabil şi licenţă”, cum ni se şi actorii ne-ar fi aplaudat / la scenă
citează, acolo, dintr-„un splendid tratat de deschisă”, „în gara / unei staţiuni de vară”,
erotism în versuri” al lui Ovidiu. Lascivul „luminând loja veche / a

14 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
cinematografului”, „pe parchetul lustruit”,
„pe scăriţa cuşetei /[…]/ într-un tren de
noapte”, „pe covorul / de pe podeaua
dormitorului”, „pe masa din bucătărie”,
„pe pământul proaspăt arat” etc.
Două cuvinte-simbol îmi par a avea
importanţă în dezvăluirea lirică a trăirii
lascive în relaţia cu partenerul: sânul
şi sămânţa.
Primul trimite lesne la zona erogenă
aferentă, singura, de altfel,
omniprezentă explicit, uneori violent, cu
rol esenţial în arta seducţiei, dar se
impune, direct sau indirect, subtil, şi ca
simbol al stării de sursă esenţială a
hranei pentru copil. Cele două sunt Cel de-al doilea cuvânt-simbol,
uneori prezente împreună, combinate, sămânţa (cu varianta sâmburii), trimite la
iniţiatice: „până când ţi-ai amintit / ritualuri ale fertilităţii. Femeia iubitoare
sfârcul / din ziua în care / l-ai muşcat / şi (bună de iubit) se visează şi roditoare, asta
l-ai supt / ca un nou născut / în prima zi fiind, de altfel, împlinirea ei supremă, pe
de libertate!”, dar sensul erotic domină care, însă, adesea, o ascunde sub
şi susţine contactul şi comunicarea (ne)vinovata dorinţă sexuală. Explorarea
neîngrădită cu celălalt: „în ritmul interiorului, intruziunea ţine fie de jocul /
insistent al ploii / degetele şiroiesc pe actul pur erotic, fie şi de scopul
sânii plini”, „transpiraţia sclipeşte magic reproductiv. Poemul atât de pasional
/ doar pe sânii mei”, „n-ai uitat ce ţi-am Fantezie este semnificativ pentru cel din
spus atunci: / «sânul meu e atât de mic urmă numit aspect (şi chtonic) al
/ încât îţi încape în palmă»”, „prin fertilităţii: „M-ai trântit pe pământul /
troleibuze / sânii / călătoreau clandestin proaspăt arat / mirosea puternic a petrol /
/ în bluze transparente / decoltate”, m-ai dezbrăcat / sfâşiindu-mi hainele / o
„palma ta cu cinci degete / se răsfrânge ploaie torenţială / ne-a biciuit / ore-n şir /
ca un păianjen / pe sânul meu”, „pieptul în timp ce tu / mă-nsămânţai disperat /
asudat / sânii muncitori / învăţ cum să de-a nu fi pierdut / ovulaţia lunii august!”
mă simt / deasupra / lumii / Trimiterea evidentă la zicerea populară
dominându-te”, „sfârcuri erecte / ce „femeia neiubită e ca ogorul nearat” face
străpungeau / aşteptarea”, „cu sânii din versurile Lianei Sabău o excelentă
escaladând / marginea de sus a punere în operă a bogăţiei şi profunzimii
şorţului”, „Flămând / îmi muşti sânii / de imaginilor legate de ideea de fertilitate şi
parcă n-ai mâncat de 40 de zile. / aminteşte, în acelaşi timp de cunoscutul
Aproape că îmi smulgi / sfârcurile / iar tablou al lui Gustave Courbet, ori de
plăcerea / se-mbină cu durerea”, „şi comentariile grafice ale lui Horia Bernea.
sânii să mi-i acoperi / cu lacrimi de clei / Dacă femeia se lasă dominată, adeseori
să nu mai simt / că m-ai chemat”. domină, căci jocurile fertilităţii includ şi

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 15


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
schimbul de roluri: „într-un final / să lupte pentru dragoste. Finalul este,
recunoşti că eşti sclavul meu / oferindu-mi toate celelalte poeme stau mărturie,
/ în semn de pace / sâmburii cărnii tale.” A înşelător: „adu-mi un măr / aşează-te
se vedea şi poemul Ispită, ceva mai lângă mine.” Iubitul este supus, un bărbat
complex în încărcătura de semnificaţie a slab, are „dulapul încărcat cu frică”, altfel
metaforelor. O altă faţetă, chiar „ar fi memorabil / să vezi cum doi ardei
preponderentă, e aceea a pierderii, a iuţi / ard în flăcări / pe acelaşi vrej”. El este
risipirii: „Asta înseamnă / viaţă? / Te doar un obiect al vânătorii, „Nu eşti decât
întreb / după ce ţi-ai împrăştiat / sămânţa o pradă, / iar sângele tău atrage alte fiare”,
/ în palma mea.” (Viaţă); „[…] am putrezit un câştig temporar, dar potrivit pentru un
/ cu sărutul tău pe buze / şi doar gustul de rol într-o nuntă de tip mioritic, precum în
francez / mi-a umplut gura. / Instinctiv / Toată dimineaţa: „M-ai ridicat cu forţă de
m-am ridicat / ca un falus / te-am părăsit / jos / rochia mea de mireasă / cu miros de
purtând ca un stigmat / sămânţa răşină / sângera în braţele tale / m-ai
neroditoare / a cărnii tale.” (Imagini dintr- învârtit prin toată curtea / râdeam
un colţ de femeie). Tristeţea se adaugă amândoi fericiţi / nu-mi amintesc altceva…
deodată cu falsa, pasagera împlinire prin / …doar capacul sicriului / vălul nupţial cu
actul erotic, şi momentele nu sunt trenă / căzând peste mine.” Exemplul
singulare. Mai mult, virează spre mituri acesta îmi oferă prilejul să remarc o
întemeietoare, dezvăluind o dublă natură îngemănare strânsă a erosului cu
a feminităţii, mai mereu ocolită, ascunsă, thanatosul, bine reprezentată în poezia
semnificată aici prin semnul dual Lilith- scrisă de femei. Numit sau nu ca atare,
Eva. Dacă pe Eva o regăsim în poemul deja orgasmul extatic (şi în accepţia cunoscută
citat Ispită („Tot jumătate de măr / ca „la petite mort”) este prezent precum
mănânc / iar seminţele le păstrez / poate- firul roşu în inima parâmelor pentru
poate / va răsări un copac bogat / iar velierele din Royal Navy. „Vremea de
şarpele lui / te va ispiti / din nou.”), dragoste” înseamnă trăirea deplină a
nehotărârea în alegerea unei singure căi eroticului la nivel corporal şi sentimental,
de trăire interioară, imposibilitatea dincolo de controlul raţional, ba chiar în
depăşirii acestei situaţii schizoide, se arată ciuda acestuia. Tot mediul înconjurător
pe deplin în poemul Aş vrea să mor. Aici participă la acest spectacol, în care şi
Lilith ar vrea să fie şi Eva, dar fără să piardă prezenţa prea-timidului mascul este mai
din avantajele părţii sale libere („Aş vrea să mult decât necesară, ca obiect şi ca
mor / deasupra ta / în timp ce tu te chinui subiect al actului.
plângând / să-mi rosteşti numele”), de Scriind un reconfortant eroticon
unde „Tristeţea ta / pătrunde în mine / ca dezinhibat, ameliorat cu subtile reflecţii
o suflare uscată de vânt / ştergându-mă ca asupra rosturilor existenţei umane, Liana
pe o / oglindă veche / în care noi doi nu Sabău îşi confirmă încă odată talentul şi
ne-am / cunoscut niciodată.” Imaginile ştiinţa jocului cu limbajul relevant, uneori
puternice fac din acest poem lung unul alegoric, alteori frust, mereu cu un tribut
dintre cele mai bune ale volumului, un fel încântător şi subtil plătit poeticii seducţiei,
de sfâşietor rămas-bun al aceleia care mirajului refacerii cuplului primordial, într-
trebuie să plece de la partenerul incapabil un paradis al iubirii fără de limite.

16 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


cronica literară Ioan Romeo ROŞIIANU

Ioan Romeo ROŞIIANU


Nadia Urian Linul şi
farmecul satului
românesc
Cât o adevărată întoarcere la origini, la Un volum ademenitor care, dincolo de
satul arhetipal este cartea „Poveşti din sate”, anumite canoane stilistice pe care le încalcă
o carte cu care bistriţeanca Nadia Urian Linul cu naturaleţea celui plin de har, îi îngăduie să
trage semnale de alarmă pentru întoarcerea treacă puţin dincolo de graniţa consemnării,
la timpul şi spaţiul pierdut, un proiect la care ea recunoscând nemijlocit ca şi jucător
s-a angajat încă de la debutul său. principal bătrâna ce i-a fost complice la
Primele semne de ataşament faţă de facerea acestuia.
aceste valori ancestrale le-a dat în anul 2013, Un volum de respiraţie, cu multă
cu romanul „Spin”, roman aflat deja la a naraţiune şi introspecţie în el, personaje vii
cincea sa ediţie, fapt ce vorbeşte de la sine ori statice, nicidecum blazate, marcate de
despre o scriitoare de succes, o scriitoare (s)curgerea anilor şi trecerea timpului
ancorată-n real, despre un autor aplecat imortalizat în calendare şi-n cutume de
asupra destăinuirii, dar şi capabil să nestrămutat.
construiască imagini de forţă şi să învie, să O adevărată provocare la întoarcerea-n
creeze sau să recreeze personaje viabile, timp, o pledoarie pentru suflet şi simţire,
naturale, uşor de descifrat, ale căror portrete sentimentul de dezrădăcinare părând a fi
fizice şi morale se întregesc şi împlinesc cu singura spaimă a prozatoarei.
fiece pagină dată. Cea de-a patra sa carte, cartea de faţă - în
Cu volumul de proză scurtă „Vitralii” a fapt o continuatoare din punct de vedere
ajuns la a treia reeditare din 2014 şi până tematic şi stilistic a anterioarei - aduce un
acum, iar aici a fost locul în care a suflu nou prin asumarea directă a scriiturii,
demonstrat din plin că poate să respire prin forţa cu care trasează tuşele faptelor şi
adânc pe spaţii scurte sau înguste, că poate imaginilor, prin uşurinţa cu care respiră-n text
comprima până la esenţe scriitura, că poate şi se mişcă-n pagină personajele.
conserva forţa imaginilor şi a mesajului în Marcantă este starea de complicitate
pagini puţine, fără a afecta cumva echilibrul indusă cu naturaleţe de Nadia Urian, senzaţia
naraţiunii şi densitatea acesteia. de cunoaştere a poveştii, a faptelor narate, a
A urmat volumul „Poveşti din sat”, anul epicului în sine planând peste toată scriitura.
acesta, unul în care este (doar) coautor, Altfel spus, textele ei sunt vizibil marcate
alături de Mama Ioana, în fapt una din de realism, din real şi sunt de altfel decupate
nenumăratele noastre bătrâne de prin sate, cu ştiinţa de artizan, hilarul, grotescul
una dintre acele Ioana, Maria sau cum îi mai îmbinându-se armonios şi fericit cu firescul,
vreţi zice, una din păstrătoarele de amintiri cu banalul.
vii, de tradiţii, de datini, de obiceiuri, datorită Multe amănunte îmbogăţesc scriitura,
cărora mirajul acestei lumi rurale va fi mereu dar ele sunt bine strunite de autoare, nefiind
viu şi nu va muri niciodată. vorba de cădere-n descriptivism.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 17


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
Cititorul avizat va detecta cu uşurinţă o
anumită repetativitate, însă nu e vorba de o
sărăcie lingvistică, ci doar de o localizare
imediată, în timp şi spaţiu a faptelor,
oamenilor şi evenimentelor în care aceştia
sunt angrenaţi.
Poveştile curg frumos, au tâlc,
transparentă fiind înţelepciunea omului
hâtru de la ţară, personalitate care filtrează
după criterii proprii totul de la scurgerea
vremii şi procesul de îmbătrânire până la
momentele desprinse din cotidian dar
investite cu esenţe.
De aici şi multele rânduri aproape
aforistice, înţelepciunea desprinsă dintr-o
întreagă experienţă amprentând dialogurile
şi naraţiunea în sine.
Aerul sfătos trădează faptul că autoarea
are ca bază a poveştilor ei o persoană în
vârstă, naratoarea putând fi aceeaşi „Mama
Ioana”, o EA văzută ca purtătoare şi
păstrătoare a tradiţiilor, sursă continuă de
inspiraţie şi învăţătură.
Un anumit aer aduce aminte de Agârbiceanu
sau de Rebreanu, tema în sine a cărţii Cartea „Poveşti din sate” se vrea o
anunţând asta, lumea satului, cu bunele şi imortalizare de stampe, de evenimente, de
relele lui, cu spectaculosul şi insignifiantul de oameni într-un demers de salvare ori măcar
pe uliţe, praful acestora fiind amprentat conservare a tot ceea ce-a dăinuit în spaţiile
definitiv de trecerea unor personaje de-a rurale pline de mister şi natural.
dreptul pitoreşti devenite sub pana autoarei. Nadia Urian Linul dă viaţă la tot şi la toate
Naraţiunile sunt bine susţinute imagistic, cele desprinse dintr-o astfel de lume, iar
intervenţia cerebrală a autoarei în text având desele reeditări şi premii obţinute nu fac
darul de a-l îmbogăţi şi adapta cumva cerinţelor decât să sublinieze portretul şi personalitatea
lectorului, astfel «coafând» subiectul, întărind unei scriitoare care are mari şanse să
anumite tuşe sau lăsându-le abia sugerate pe altele. genereze un curent literar ce poate fi salvator
Există multă viaţă-n aceste poveşti pentru o lume căreia i s-a întors spatele, să
desprinse din cotidian, toate având nemijlocit traseze liniile directoare ale unei viziuni care
corespondent în pulsaţia traiului şi spaţiului să reabiliteze o astfel de lume.
rural, de la înfrigurarea cu care sunt Mesajul ei este unul fără echivoc, iar
aşteptate sărbătorile şi până la ritualistica de efectele lecturării unei astfel de cărţi sunt
care acestea sunt marcate. evident surprinzătoare, câtă vreme
Nu lipsesc rromii cu căruţele lor, oale, generează nostalgii, (re)memorări, colorează
câinii din curţi sau cei de lângă căruţă şi (re)însufleţeşte amintiri.
creionând direct relaţia extraordinară dintre ______
om şi animal, dintre om şi natură-n Nadia Urian Linul – „Poveşti din sate”,
ansamblul acesteia. Editura Grinta, Cluj – Napoca, 2017

18 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


cronica literară Diana TRANDAFIR

Diana TRANDAFIR
Marieta Rădoi.
Algoritmul Poeziei în
„Copilul postum”
Congeneră cu poeţii ieşiţi la rampă după creaţie este lipsită de metafora
momentul corespunzând faliei dintre milenii, spectaculoasă (gălăgioasă!), beneficiind însă
Marieta Rădoi nu se aseamănă nici cu cei de taina cuvintelor, dând alăturării acestora
înregimentaţi în avangarda postmodernă, nici acea imprevizibilitate, venind parcă dinspre
cu cei înclinaţi spre cealaltă extremă, anume Mallarmé sau, şi mai aproape de noi, de la
poeţii cu aplecare spre poezia gnomică şi Ion Barbu, acest farmec al imprecisului care
religioasă. Aflăm cu surprindere că poeta a asigură autoarei o indiscutabilă originalitate
debutat la şaptesprezece ani în revistele şi esenţializare a acestei poetici.” Privită prin
Zburătorul şi Ateneu. Dumitru Radu Popescu prisma primelor apariţii, dar şi din perspectiva
pomenea, referitor la primele scrieri, de „o scrierilor din urmă, antologia Marietei Rădoi
îndrăzneală cumplită a sângelui şi a vârstei”. reconfirmă o autoare matură, stăpână pe
Mai apoi, câştigă o serie de premii literare. verb şi pe imaginarul dens creionat.
Urmează publicarea mai multor volume, ce La prima vedere, s-ar părea că poeta vrea
nu se dezic de debutul în forţă: Coincidenţa să şocheze la orice pas, însă ea se arată, în
umbrelor (1994); Ochiul cu două feţe / The fond, marcată de o mare sinceritate, cu
Double-Faced Eye (1997); The Cloned obrazul dezbrăcat de măşti, egală cu sine
Leprechaun (1999); Poeme în direct (2004); până la identificare cu esenţa. La poetă,
Poemele de la Marea Moartă (2007); Horia Gârbea remarca „această ţepoşenie,
Atenţie. Se închid uşile (2008); Copilul tăietura bruscă a versului şi finalul abrupt al
postum (2011), Genul programului: dramă- textelor ce par neterminate ca să facă în
cu acordul părinţilor (2011). Oferită de ciudă lectorului”. Deşi se poate lesne observa
curând de către autoare, antologia Copilul că Marieta Rădoi nu se lasă contaminată de
postum, apărută în colecţia „Opera Omnia” a vreun exhibiţionism emoţional, totuşi
editurii Tipo Moldova, mi-a captat atenţia, retorica îşi găseşte locul nu de puţine ori în
mai ales că adună între copertele sale texte acest context („M-am resorbit / în lăuntrul
din toate perioadele de creaţie. Algoritmul meu păzitor, / în spaţiul de maximă
ales e pus să conducă jocul după regulile siguranţă, / pentru că cel din urmă venit / are
sacre ale Poeziei. dreptul legal să-şi cuvină / ca o vocaţie de a
Puterea de creaţie constă, fără doar şi rămâne”, sau: „Şi mai presus de orice / n-am
poate, în vocea singulară, descoperită de dat nicidecum de bănuit / că pot să-mi
foarte devreme, dar şi în simbolismul căutat, închipui. / O, Iahve, / cum mai arată cerul
aproape criptat, de natură suprarealistă. Iată tău?”, în Iată-mă, excrescenţă). Cu
şi spusele lui Radu Cârneci, scriitor ce s-a incertitudini şi o uşoară anxietate, un fel de
aplecat cu bune intenţii asupra textelor pustiire şi oglindire pe dos a lumii, poeta dă
poetei: „Marieta Rădoi Mihăiţă face parte din prioritate verbului, prin decupări simple, fără
acea restrânsă categorie de poeţi a căror forţarea efectelor.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 19


Diana TRANDAFIR Diana TRANDAFIR
Text cu text, se face o rememorare a sufletul din ţâţâni cu harponul // pentru că
precarităţii fiinţei, poeziile fiind spovedanii simţurile nu mai judecă normal, / am să-mi
ale unei conştiinţe acute, marcată din plin de stârpesc şi ultimul născut / să nu-mi
sentimentul derizoriului. De-acum voi avea moştenească instinctul. // Tată, ţi-am smuls
un perete şi Îmi venerez prudentele palme, sufletul aburind / şi l-am înghiţit pe
în Genul programului: dramă cu acordul săturate.” În poemul Am trăit ca un chist, /
părinţilor, sau Animalelor le creşte mintea într-un cimpoi din pancreas, / ca o gâlcă în
oamenilor, în Poemele de la Marea Moartă fundul gâtului. / De aceea te-am îngropat de
reprezintă exemple grăitoare. Cartea oferă viu, / te-am plantat ca pe un cartof alungit, /
un mix de stări şi de stiluri, învăluite într-o am bătut pământul pe capul tău. / Ţi-au dat
simbolistică bogată. Un ton elegiac se colţii de amidon şi mustăţile. / De-acum
insinuează în această viziune de răscruce, putem să vorbim, tată.”, din volumul Atenţie
plină de pustiire şi oglindire a lumii în umbra se închid uşile, viziunea angoasată a
sa cea mai adâncă (aşa cum se poate vedea şi întregului devine aproape terifiantă.
în poemele Am depăşit frontiera percepţiei, Înţelegea lumii se alătură neînţelesurilor ei şi
Ruinele se ridică la suprafaţă, sau M-am ambele tind să se contopească într-un
lepădat de patruzeci de ori, din secţiunea discurs al contrarietăţii. La Marieta Rădoi,
Atenţie, se închid uşile). Confesive, cele mai amintirile se juxtapun oximoronic, ca în
multe dintre poemele Marietei Rădoi scot la poemele Stau la umbră sub pălărie (în
suprafaţă un suflet expus, vulnerabil, de care Poemele de la Marea Moartă), sau Viaţă
se vrea ancorată existenţa. Ar merita citate în personală (din Poeme în direct).
acest sens: Orbul nu îşi capătă văzul, Ziceri strigate (nu în pustiu) dintr-o gură
Mamele au promis să-şi extirpe copiii din oraculară, textele sunt pseudoelegii ale
uter, sau Pentru că rodiseră prunii în livada însingurării, singurătatea fiind un destin de
mistică (în Poemele de la Marea Moartă), altfel pe deplin asumat de poetă. Cui i se
dar şi multe altele. adresează şi cine o (mai) aude? Un „celălalt”
Procedeul dualităţii contemplaţie- dispărut, asemănător ca structură sieşi, un
acţiune, prezentă în numeroase texte, nu „altul”, care trebuie să apară, să audă şi să ia
apare totuşi cu consecvenţă, verbul având aminte. După cum s-a văzut, tema predilectă
prioritate. Paradoxal, în multe dintre rămâne fragilitatea fiinţei, înfăţişată aproape
ipostaze, poeta pare a pactiza cu suferinţa, aforistic, în imagini tranşante: „Îmi trăiesc
pe care şi-o agravează, uneori supralicitându- viaţa în reluare, / ca să-mi descopăr prima
o, alteori ignorând-o. Desprinsă din bolgiile vedere, / în vitrină mă multiplic, / imaginea
realului, ea adaugă sensibilităţii sale defectă a realului / nu-şi mai găseşte piese de
supradimensionate obsesia pierderii tatălui. schimb, / Îmi caut biletul de intrare / pentru
Dedublări, dezamăgiri, ratări, sacrificii, toate locul în care mi-am dorit / tot mai mult să
alcătuiesc imaginea-laitmotiv a tatălui ajung. / / Invidia se şterge de pe mâini / cu
aproape omniprezentă în volumul-antologie: sufletul cârpit al fraţilor mei, / orbi, bâjbâind
Azi, doi a doua douămii opt, / viziunea s-a prin aer / după fluturele teleghidat / care
împlinit. / Văduva neagră îmi pupă obrazul de zboară prea sus / / Îmi trăiesc viaţa în reluare
muscă, / în semn de înaltă consideraţie / / şi parcă e mai întuneric decât / în cerul gurii
pentru că mă voi ridica în curând la nivelul unui câine mut” (VIAȚA ÎN RELUARE).
întâmplărilor viitoare /... / Eliberează-mi, Marcată de o anume „ultraconştiinţă”,
tată, povara din umăr, / până nu-i prea târziu, materia caută unda de laser din retina poetei.
/ să-mi crească zborul înalt.”, sau Mărturisesc „Nimicul” nu poate să tacă, tensiunea
acum, / eu l-am ucis pe tata, / i-am smuls pluteşte în aer, se poate vedea îngerul din

20 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Diana TRANDAFIR Diana TRANDAFIR
spatele demonului şi viceversa. Peste tot extrem de rar speranţei sau visului. Visul este
împrejur pândeşte un duşman bineştiut: cel mai adesea coşmar: „Îmi scapără călcâiele
moartea permanentă, moartea ce se în razele de cobalt / şi incendiul se apropie /
strecoară în paradis, moartea care poate fi de partea cealaltă a geamului / şi zborul
uneori uşoară, de privit peste umăr, iar alteori semnalizator îmi apără trupul / fără pereţi. /
grea, ca de plumb: „Moartea e un punct de / O fereastră dublă ar rezolva situaţia / fără
plecare, / nu-l înţeleg pe cel ce fură startul, / ieşire. / Traiectoria precisă a somnului m-ar
cât piedica pistolului e trasă.” (GLOANȚE trezi / din obişnuinţa de a mă lovi cu capul de
OARBE), „Îţi vinzi pielea scump / şi răsuflarea, geam.”. Poeta, ancorată încă de la început şi
/ datoriile ţi le-au pus sechestru pe suflet, / cu totul dureros într-o realitate ostilă, îşi
oglinda abureşte la cald, / grăunţelor din manifestă revolta la orice pas: „În mijlocul
gură, / încep să le încolţească locţiitorii.” aerodromului / inima mea, un steag amiral /
(LICITAȚIE), sau „Iată-mă, în rând cu tâlharii, / în şalul ei tensionat / prezentând onorul
cu braconierii şi devalizatorii / şi traficanţii de prezidenţial / sosiei sale / intermediară
carne în viu. // Vârsta mea bătută pe muchie directă / cu sinea ta ascunsă” (ZBOR RAZANT).
de cişmir / se supune la cazne, / mi se înfig Metafora şfichiuieşte, creând circumstanţele
agrafe în creier / să mai aleg o naştere greşită. pentru incendiere, astfel că Marieta Rădoi
// Jumătate de trup - abator înfricoşător / tras pune în scenă o expresivitate viguroasă,
de jumătate de cal. // Această nemurire aflată la limita unor trăiri şi emoţii extreme.
chinuitoare / e singura posibilă.” Autoarea este o perfecţionistă, ea rescrie
Simbolismul este şi el unul minimalist, febril viziuni, ordonează stări, reface teme
corporal, adesea pur digestiv: animale, străzi, întregi în alte poeme sau le plasează într-un
oraşe, senzaţii, materii amorfe, locuri, alt ambient liric. Cele mai multe dintre texte
insecte, sentimente, gângânii, părţi ale aduc în prim plan trăiri exprimate printr-un
trupului omenesc, toate se metamorfozează strigăt asumat, sugrumat, ocupând tocmai de
laolaltă ca într-un mojar, sub bagheta magică aceea un spaţiu restrâns, concentrat. Poeta
a autoarei. Uneori, cuprinsă de frenezia născută în apropierea Bacăului este cel mai
comunicării, Marieta Rădoi se declară adesea zgârcită cu spusele ei. Cuvintele îi ies
capabilă a modela obiecte şi fiinţe dintr-o scrâşnite, încrâncenate, ca de pe strunele
substanţă unică, ştiută numai de ea: „fiecare unei viori dezacordate. Această respiraţie
snop de grâu mă îmbrăţişează / pentru sacadată a poemului, remarcată şi de alţi
permisul de conducere a existenţei. / Nu ştiu exegeţi, trădează, cu siguranţă, un îndelung
cum am trecut de proba psihologică! / Botul exerciţiu liric.
pantofului îmi indică / cu o precizie de Cu toată încrâncenarea trăită sau afişată
seismograf / translaţia drumului fără voit, autoarea îşi controlează cerebral
obstacole / care nu duce niciunde. //... / / fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare mişcare,
Totul se petrece atât de repede / de parcă ar efectul scontat fiind unul hipnotic. Astfel,
sta pe loc. / Iată-mă materie în mişcare / cum cititorul este când prins în reţeaua densă a
depăşesc viteza superluminică / dincolo de metaforelor-simbol (metafore reci ca o
spaţiu şi timp, / fără număr de tăietură de sabie), când cufundat în baia
înmatriculare.” (TRATAT DESPRE FIZICĂ, în alegoric-acidă a plurivalenţelor, căci Marieta
Poeme în direct). Rădoi are ştiinţa de a jongla cu sensurile.
Versurile au capacitatea de a surprinde Iese astfel o carte rotund proiectată, iar
momente de dispersie sau, dimpotrivă, de senzaţia survine nu numai din recurenţa
trezire a universului. Este un univers aparent unor teme, ci şi din stilul ce trădează un
derizoriu, minimalist, care cedează locul demers artistic eliberator.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 21


note de lectură Romeo Aurelian ILIE

Romeo Aurelian ILIE


Eduard Zalle – la braţ cu
prozodia clasică prin
poezia de azi
Volumul de poezie „Umbre violet”* poezia omonimă, şi totodată cea care dă
este cea de-a zecea carte a poetului startul cursei, poate fi privită ca un ecou
tomitan Eduard Zalle. Aşadar, nu mai al simbolismului: motivul umbrelor violet
avem de-a face cu vreun june ce bate apare de trei ori în text, atmosfera creată
timid la porţile Cetăţii Poeziei, ci cu un este una melancolică specifică curentului
autor matur, ce şi-a cimentat în timp un amintit, iar muzicalitatea fără cusur vine
discurs poetic care să-i fie propriu şi care să completeze tabloul. Mai mult,
să-l facă recognoscibil. Iar nota proprie a întâlnim în această primă poezie inclusiv
poeticii lui Eduard Zalle este respectul motivele cântecului, ale desenului şi ale
faţă de prozodie, faţă de metaforă şi faţă visării, toate cuprinse în canonul
de viaţa poeziei în general. simbolist: „Când tu îmi cânţi un cântec
Dar ceea ce este cu adevărat nou/ Parcă-mi vorbesc cocorii în ecou/ Şi,
surprinzător la discursul poetic al adormind, pe tine te-am visat/ Cum
acestuia este faptul că, slujind prozodiei umbre violet mi-ai desenat”.
clasice, el reuşeşte să abordeze o Dar tocmai când cititorul ar fi crezut
impresionată paletă de forme poetice. El că are dinainte un volum de poezie
reuşeşte să fie în egală măsură romantic, simbolistă, Eduard Zalle, ca un spiriduş
simbolist, post-modernist, fără a putea fi pus pe şotii, schimbă imediat melancolia
totuşi răpit în niciun canon literar, cu... parodia: „Prea curios din fire, am
rămânând astfel un spirit liber, un poet aflat/ Că luna n-a mai răsărit în sat/ Şi
mereu proaspăt, şi oferindu-ne tuturor o merg ţăranii-n câmp, la coasă/ Cu
poezie vie cu fiecare nouă carte lansată. piedica la puşcă, trasă! // Isteaţă foc şi
Revenind la cel mai recent volum de întreprinzătoare,/ Nici însăşi preoteasa
versuri al domnului Eduard Zalle, „Umbre n-are stare/ Şi vinde pe ascuns, doar la
violet” (editura Ex Ponto, Constanţa, vecine/ Produse deochiate şi străine/”.
2017), aş începe prin a spune că aici Dar, cum se poate lesne observa şi în
oferă cititorului un regal de diversitate parodie găsim tot poezie: construcţie
poetică. Oprindu-ne asupra titlului, am fără cusur, substrat, umor sugerat subtil,
putea crede că avem de-a face cu o nu livrat direct, ca într-o glumă oarecare.
poezie simbolistă. Căci orice cititor de Fireşte că din repertoriul unui bard
poezie avizat, va asocia îndată culoarea autentic nu putea lipsi nici tema iubirii.
„violet” cu poetul George Bacovia şi cu Cu diversele ei forme de manifestare: de
simbolismul în general. Şi într-adevăr, la dragostea extatică, supusă însă

22 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Romeo Aurelian ILIE Romeo Aurelian ILIE
nostalgiei: „Am iubit o femeie cândva./ O în cercuri rotunde/ Când copita o calcă
femeie frumoasă, o stea,/ Statuia cioplită adânc, apăsat./ Pădurea, trezită din
cu dalta/ Aşa cum în lume nu-i alta!”, la somnul uscat,/ Îşi scutură frunza pe
dragostea erotică, învăluită însă într-o vârful de munte// Pe culme, un bucium
stare de rugăciune: „Te iubesc răsună agale/ Şi turmele urcă cu sunet
embrionar./ Mă închin ca un barbar/ de clopot/ Pe firul izvorului ce plânge în
Sfârcului tău împietrit./ Doamne, am ropot,/ Eu încă te-aştept, iubito, pe cale”.
înnebunit!// Te iubesc ombilical./ Îi sunt Acestea sunt doar câteva mostre din
sânului vasal/ Şi, smerit, lui mă aplec./ poezia domnului Eduard Zalle. Le-am
Doamne, ţine-mă întreg!”. Cu siguranţă ales anume pentru a vă ilustra lumea
că unii cititori, cei de palmares, vor găsi poetică a unui trubadur de viţă veche,
degrabă o influenţă brumariană în aceste adaptat perfect la vremurile pe care le
din urmă versuri. Dar un cititor avizat va trăim cu toţii, mai învolburate, mai
şti să facă diferenţa dintre cei doi. Va calme.
remarca desigur aspectul „ombilical” al În încheiere aş îndrăzni să spun că
iubirii din lirica lui Eduard Zalle. poetul Eduard Zalle şi-a asumat o
În continuare voi mai semnala doar misiune deopotrivă grea şi frumoasă:
două teme pe care poetul nostru şi le aceea de a recupera întreaga poezie
trece în meniul său poetic: tema românească, de la începuturi până în
prieteniei, atât de rar invocată astăzi de prezent, de a o şlefui cu dalta fină a
majoritatea poeţilor: „Când te întorci din talentului său pentru a o înapoia nouă şi
lungi vacanţe,/ Te-aştept cu inima de-o proaspătă cititorului de astăzi. Şi când
şchioapă,/ Aducător al unor noi speranţe/ spun „cititorului” mă refer la fiecare tip
Şi singurul ce sufletu-mi adapă!// de cititor, indiferent de preferinţele
Singurătatea, prizonier mă ţine,/ Însă, literare. Pentru că, în marea diversitate
curajul tău îmi e molipsitor,/ Tu îmi arăţi tematică, stilistică şi estetică a domniei
ce-i rău, ce este bine./ Iubit prieten, eu îţi sale, cu siguranţă fiecare cititor va găsi
rămân dator!”; şi tema sau motivul poezia pe care o iubeşte.
pastoralei, al vieţii rurale, o temă de _____
asemenea cvasi-absentă în poezia de *Eduard Zalle „Umbre violet” (editura
astăzi, ultra-urbanizată: „Apa se strâmbă Ex Ponto, 2017)

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 23


note de lectură Florin DOCHIA
refugiază, cu tot cu sentimente, într-o
Florin DOCHIA lume din care copilăria nu a fugit cu
totul, o lume a celor patru elemente de
început: aer, apă, pământ şi foc. Ele

Coca Popescu – Nopţi


sunt prezenţe aproape pure, care
interacţionează fără să se amestece,
violet păstrându-se ca simboluri originare.
(„În foc, legat cu vrajă la margine de
ape / Ai fost orbit cu bezna nopţii / Şi a
Coca Popescu nu se sperie de cuvinte. licorii descântate.” Sau: „În cercul de
Pentru ea, poezia este peste tot, în jurul foc se oglindesc dorinţe / Spălate de
ei şi în lăuntrul ei; în gesturile cele mai rouă, scuturate de vise, / Indiferenţa
simple ale vieţii cotidiene; în obiectele răsare din acelaşi loc, / Micul zeu îşi
pe care le atinge cu mâna sau cu privirea; riscă aripile-n foc.”) Prezenţe
în vegetaţia care se schimbă odată cu preponderente sunt acelea ale focului
anotimpurile, cu insectele şi păsările şi acelea ale apei – cele mai legate de
trăind libere. Coca Popescu evită cu sentimentul de dragoste trăit intens la
îndemânare tentaţia abisului existenţial, nivel fizic şi la nivel sufletesc. Dorinţa
suferinţa abstractă ori chemarea este omniprezentă, nevoia de a fi
absolutului. Poemele sale de dragoste împreună, spaima de singurătate, de
sunt dialoguri destinse, adesea răsfăţate, amorţire în noaptea absenţelor sunt
mereu duioase cu şi despre un partener surse de pulsiuni secrete, de chemări
imperfect, dar perfectibil. Este apăsată flămânde ale unei anatomii expuse cu
de graba cu care se cere trăită viaţa în delicateţe şi pudoare.
acest secol accelerat şi scelerat, de lipsa Nostalgia paradisului pierdut
clipelor lungi de lenevire în aşteptarea izbucneşte uneori fără zăgaz: „Desculţă,
voluptăţii, a împlinirii de sine. Figurile de îmbrăcată doar în sentimente / ca
stil conduc mai totdeauna la imagini faldurile de mătase, / Te ascult
senine, luminoase, iar recursul la rime şi îndrăgostită în fiecare seară. / Smerită, te
face parte din aportul muzical care urmez în visul tău la dans / Nu te ating cu
însoţeşte mereu jocurile dragostei. sărutul / Nu mă atingi în ritmul muzicii /
Uneori, ajunge la imagini de aleasă Ne iubim telepatic. / Şi ne cunoaştem
frumuseţe, aproape poeme cu existenţă fiecare secret / privind îndrăgostiţi
independentă: „Sunt doar o frunză, / A imaginile virtuale, / Minute trec zburând
unui copac de împrumut” sau „Acolo, în pe lângă monitor / În secolul vitezei unde
deşert, / Unde în arşiţă zboară / există chat şi facebook, / Nu avem timp
Nestingheriţi, ciulinii.” Şi „Această viaţă să mai facem amor.”
fără răspunsuri / Nu poate fi decât un Coca Popescu ne oferă o poezie care
ghem de fire / Ţesând neîncetat tablouri să nu ne provoace, ci să ne amintească
/ Pe o pânză în vis.” de nevoia de simplitate şi de posibilitatea
Coca Popescu se îndepărtează de a ne întoarce la comunicarea lipsită
evident de citadinul la modă şi se de ascunzişuri.

24 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


note de lectură Daniel MARIAN

Daniel MARIAN
doar pe mine mă caută? / Cine e-nsetat şi
doar pe mine mă bea, / când îşi bea propriul
lui ceai de cucută / şi adoarme târziu, doar cu
spini în saltea? / Cine ar putea, tot timpul lui

Corin Culcea: Dumnezeu


să mi-l dea, / fericirea să-mi ştie, să mă învie,
/ când timpul, de fapt, nu există, e nea /

– în Sine, precum în
topindu-se-n cerneală de poezie? / Cine are
grijă de lacrima mea, / să nu se usuce în van,
jumătatea de măr! vinovată? / Cine mă tulbură, cine mă vrea, /
cine, pe aripi încercate, mă poartă? /
Cuvinte, cuvinte-necate în ape, / dar cine are
A fi conştient de propria fiinţă într-atât grijă de sufletul meu? / Cine are grijă de
încât să devină cumplit, altfel neavând vreun mine, aproape, / cum are grijă de mine doar
rost al făptuirii. A şti că din scântei, mai apoi Dumnezeu?” (Doar Dumnezeu!...).
din flacără, dar şi din umbre, din penumbre, Efervescenţa este vădită într-un parcurs
se îmbracă acea fiinţă. existenţial, care ar respecta toate regulile
Iar cum nu e de ajuns, atunci binevenită e exponenţialităţii. Retorica duce la singura
permanenta căutare a esenţei în reflexie, în rezoluţie posibilă, care neagă şi chiar
refracţie, doar gândind că existenţa nu poate striveşte definitiv orice eventuală ulterioară
avea loc fără acceptarea conceptului de noimă care să fie după colţul vreunei imagini
balanţă pentru fenomenele alcătuirea şi cât ar fi ea de nD, oricum infinitatea nu
cântărirea a orice de pe lumea asta. intră-n nicio paradigmă.
Viaţa fiind o echilibristică în care sunt Pentru ca atunci când se petrece
prea puţine constante şi incredibil de multe obiectualizarea râvnitei completitudini,
variabile! Improbabilă recunoaştere lucrurile să transpară fără nicio îndoială,
matematică a unor exerciţii ale fizicii duse emoţional se toarnă în forme confluenţele
într-un extrem, când tangibile, când iluzorii. chiar convergenţele menite să desluşească
Pe o cumpănă aflându-se totul, ca şi cum până la limpede întru voia împlinirii…
ai decupa din cer, fireasca, necesara şi „Trezeşte-te, iubito, din lanul cu maci! /
neobosita teamă de neîmplinire. Acolo unde Pleoapele-ţi sunt ude de roua cuminte! /
n-ai de unde şti ce e posibil şi ce nu, luând în Grâul dospeşte hulpav în cuvinte, / doreşte-
calcul predestinarea, dar şi factorul mă năpraznic, iubito, şi taci! / Zilele goale au
neîndurător al întâmplării. trecut, clandestine, // şenilele grele cu fier
Într-o tehnică multiplă, a recunoaşterii şi te-au învelit! / Dimineţile mele te cheamă
a (supra)vieţuirii, ego-ul se poate disemina în cumplit, / Sărută-mi, iubito, ruptura din
neştiute complementarităţi. Deci ar fi de mine! / Buzele verzi, săruturi rostogolesc… /
ales, dar dacă cineva ar spune că există Mâinile calde, celestine atingeri, / îmi
lucruri simple pe lumea asta, cu siguranţă ar crestează în piele şoapte de îngeri, / macii tăi
bate câmpii! sângerii, de fierbinte pălesc! / Ah, câtă
Aici vine, tocmai în „Templul meu”, să dragoste încape în tine!... / Orice secundă
împace certitudinile raţiunii cu jocurile derapează-n preludii, / când îmi sorbi din
neprevăzutului, Corin Culcea. El porneşte rotule sucul de rodii / şi mă calci în priviri cu
difuz, într-o voită defensivă ca într-o glezne divine! / Carnea ta tremurândă e roşul
încercare pe un sol mişcător… „Cine mă ştie, de maci, / coapse zvâcnind escaladează
cine mă doare, cine mă vrea, / atât de crunt, morminte!... / Nu e nevoie să-mi înşirui
încât să uite de sine? / Cine îmi mângâie cuvinte, / iubeşte-mă năpraznic, iubito, şi
ochiul de catifea / şi îmi intră incandescent în taci!-…” (Roşul de maci).
suspine? / Cum poate glisa viaţa lui într-a Ceea ce trebuie neapărat înţeles la Corin
mea, / când paşii îl duc, zi de zi, spre destine? Culcea, este necesitatea sa de identificare: cu
/ Cine-mi înţelege cumplit lacrima grea, / mai adevărul întotdeauna superb, pornind de la
mult decât se înţelege pe sine? / Cine, zorit, suprem şi până la imediatul inerent sublim!

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 25


note de lectură Ana DOBRE

Ana DOBRE

Peregrin în lumea
ideilor şi a poeziei
Se ştie dintotdeauna: poetul este un fantomă, / Cu case înalte şi străzi înguste, / Cu
visător, indiferent de lumea sau sistemul porţile ferecate / capacitatea, puterea
politic în care trăieşte. Lumea ideală în care cuvântului întemeietor – Logosul: „O să
trăieşte el sau pe care aspiră să o facă ideală schimb bulevardul / sau oraşul, sau subiectul”.
este lumea fantasmelor sale. În acest Poezia Lilianei Popa are o pronunţată
imaginar, în care „legendele circulă fără dimensiune meditativă. Poeta nu descrie
paşapoarte”, luna este astrul asociat, lumina senzaţii sau trăiri, cum o făcuseră Colette sau
ei difuză întreţinând acel clar-obscur necesar Hortensia Papadat-Bengescu, fără a fi nici
pentru reprezentările misterului în fanicul şi acestea feministe, nu este interesată de
cripticul lui. „Luna nu intră niciodată pe clarificări ale nebuloaselor sufletului pentru a
fereastră”, spune poeta Liliana Popa, şi deveni inteligibilă în dimensiunea feminităţii ei.
trebuie să o credem pe cuvânt. Aşa este: Fericirea, dreptul femeii la fericire, nici măcar
frumosul nu invadează, nu asaltează, nu iubirea nu sunt temele preferate. Ea este
cotropeşte. Nu frumosul ne caută, noi îl interesată de cunoaştere, de raportul eului cu
căutăm, deşi, dacă-l credem pe cuvânt şi pe lumea, de configurarea unui spaţiu ideal în care
F.M. Dostoievski, frumuseţea va salva lumea. spiritul obosit aspiră să atingă armonia pentru
Dintre categoriile platoniciene, ideile a se pregăti de întâlnirea cu esenţele: Binele,
absolute: binele, frumosul, adevărul, Frumosul, Adevărul. Iubirea s-a redimensionat,
frumosul urmează binelui şi precedă căpătând în profunzime, integrată în sfera
adevărul, aşezat la mijloc de bine şi adevăr, spiritualităţii, a iubirii expurgate de
cum altele ale lumii se aşezau la mijloc de rău carnalitatea ei, acea iubire curtenească
şi bun. Liliana Popa încearcă limitele despre care referea Ortega y Gasset.
cuvântului şi pe cele ale lumii pentru a Ceea ce o ţine, ţinându-i lumea în fiinţă,
contracara limitele non-categoriale: urâtul, este Frumosul pe care-l identifică nu doar în
răul, minciuna, pe care seria platoniciană le artă ca frumos artistic, dar şi ca frumos natural
subînţelege, excluzându-le, însă, din ordinea trăit ca atare „în arborii de pe Kiseleff” – tei,
ideală a lumii. Poate, lasă poeta să se castani, în „sclipirile parcului vechi”, în „verdele
înţeleagă, Poezia va salva lumea... ăsta”, în „blonda lumină” – „la mine, la Râşnov,
„Oraşul meu”, poezia care deschide mai jos, sub cetate”, în „crestele albastre” care
volumul, este semnificativă pentru modul în „coboară seara”. Acest univers real, joc prim,
care Liliana Popa îşi delimitează spaţiul liric, puternic impregnat artistic, nu este numai o
dar şi pentru modul în care se raportează la sursă de inspiraţie pentru creator, ci o creaţie
lumea cea aievea şi la lumea-nchipuirii. în sine, un joc secund: „Arborii de pe Kiseleff
Posesivul din titlu nu fixează doar un topos sunt poeţi. / Din când în când opresc timpul. /
real, deşi o precizare există – Florenţa –, ci Cu crengile, cu parfumul lor, / Cu parfumul lor
unul spre care aspiră: „Visez mereu un oraş care păzeşte / Noaptea, luna şi lumea”.

26 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ana DOBRE Ana DOBRE
Acest determinism original cunoaşterii – „gândul meu,
înglobează sistemele ficţionalului şi curcubeu”, traversate de metafore
ale nonficţionalului. Nu există expresioniste, ca nostalgii ale
univers, ci pluriversuri care fac arhetipului. Acest gând demiurgic
posibile reprezentările multiple. are puterea de a schimba,
Poeta este o „nebună culegătoare titanismul autoarei vizând absurdul,
de verde”, ancorată în lumile ei, chiar dacă acesta este aşteptat
îmbrăţişând idealul, respingând zi şi uneori cu răbdarea şi aversiunea cu
noapte... / Atât de înguste, / Încât e care Vladimir şi Estragon îl aşteaptă
de ajuns să deschizi o fereastră / Şi pe Godot: „Mă cufund în ochii tăi /
să-i oferi o cafea vecinului / Peste Să ascult toate poveştile
lumi”, un loc în care să i se intersecteze visurile, curcubeului, / Aşteptând absurdul / De
în care să se împlinească printr-o iubire teama unui nou spectacol burlesc”.
pancosmică: „M-am îndrăgostit de treptele Singurătatea visătorului nu este o damnare,
săpate în stâncă / De pietrele din caldarâm. / în „platoşa însingurării”, „la răscruce de
Le-am străbătut până au devenit transparente”. gânduri”, sentimentul este mai degrabă
Poeta pendulează între diurn şi nocturn, într-un plenitudinar. În absenţa celuilalt, rămâne
spaţiu sacralizat de prezenţa catedralei: „Ca gândul: „La fiecare răscruce / Un gând al tău
seara să adorm pe treptele de marmură / Ale mă priveşte / Cu verdele frunzelor / Vor
aceleiaşi catedrale”. Se configurează, astfel, un rămâne memorate / În pădurea cu năprasnic
imaginar puternic impregnat poetic, un spaţiu şi fragi... / răscrucea cu gânduri”.
al artei în care lumea cea reală este doar o Uneori, ca o Șeherazadă infatigabilă,
copie edulcorată. Lumea în care trăim, pare să alteori ca un Ianus, un fiu risipitor, chiar un
spună Liliana Popa, este mai puţin configurată „truver” modern al bulevardelor, Liliana Popa
de realitatea social-politică şi mai mult spune poveştile sufletului, lunecând în
modelată de viziunea personală a unor artişti flăcările inspiraţiei, prelungind visul în real,
cu care au amprentat-o în opere care o încercând o contracarare a trecerii, o nouă
concurează, căci, aşa cum spune U. Eco, faptele „ordine a sufletului”.
şi iluziile împart în mod egal viaţa unui om. Prin Parnasul prin care trece lira poetei
Ficţiunea devansează de multe ori Liliana Popa, reperele, vizibile, poartă amprenta
nonficţiunea, sigiliul artistului definitivează lirismului său personal. Undele emoţiei tulbură
această coincidentia oppositorum. contururile acestei lumi, căci poeta are oroare
În acest imaginar al artei, un fel de de pietrificarea sufletului. Iubirea, manifestată
univers paralel, poeta este un peregrin, atent prin puterea de a empatiza şi de a se integra
la vibraţiile ideii, singura care mişcă lumile, Totului, topeşte orice posibilitate de
fiind purtătoare de sens, capabilă să manifestare a glacialităţii. O profesiune de
desprindă fiinţa de nefiinţă, creatul de credinţă ca aceasta: „Am evadat din propriul
increat. „Crezi că poţi alunga ideile precum univers. / Între lumină şi umbră / Ideile prind
vântul norii?”, se întreabă retoric Liliana contur, / Pe Calea robilor / Arhetipurile creează
Popa, convinsă de forţa spiritului ce se un memento mori. / Am evadat din propriul
manifestă în creaţie ca teofanie, atunci când univers / Şi am sculptat un altul”, nu este
„zeii îşi vor deschide cerul”... Pe străzile doar o mărturie, ci un argument. Adăugând
poetei nu circulă maşini sau caleşti, ci la acesta iubirea Lilianei Popa pentru Cuvânt,
legende eliberate de limite, gânduri atinse de pentru Poezie, ca argument decisiv, orice
ideal, de o pasăre albastră, poate Măiastra mefienţă privitoare la autenticitatea
lui Constantin Brâncuşi, aureolate de lumina lirismului pe care îl creează se topeşte.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 27


note de lectură Florin DOCHIA
împinge la dependenţă, fiecare dintre acestea

Florin DOCHIA
ajunge repede să fie exploatat artistic la cel
mai înalt nivel.
Twitter, de pildă, platformă de social
media cu limita textelor la 140 de semne
Laurenţiu Damian (tweet) dezvoltată mai cu seamă în America

- Cioburi de viaţă
de Nord, a condus repede la Twitteratură,
poezie, proză, dar şi mijloc educaţional în
Quebec, însă a rămas, pentru domeniul
artistic, de nişă. Facebook, însă, cu peste un
În cazul de faţă, mi se pare că se cuvine o miliard şi jumătate de utilizatori, găzduieşte
minimă contextualizare, pentru că demersul multiple manifestări cu caracter artistic, de la
artistic nu este atât de simplu precum ar simple texte, la activităţi sincretice de sunet,
părea la o privire/lectură superficială. imagine, cuvânt. Unele dintre acestea sparg
Esenţială îmi pare aserţiunea „lumea întreagă bariera digitalului şi ajung în lumea fizică,
e o poveste”, aşa cum susţin, pe urmele nu- apar ca obiecte ce pot fi cântărite, pipăite,
ştiu-cui, comentatorii contemporani (mai cu mirosite, păstrate pe noptieră sau sub pernă,
seamă din perspectiva psihologiei receptării). în cea mai bună tradiţie a receptării
Aceştia scotocesc după înţelesuri într-o îndrăgostite tradiţionale.
realitate dominată de ceva ce numesc Am în faţă un asemenea „obiect” de
„transmedia”, în care „building out a răsfăţ estetic: o carte elegantă, tipărită pe
storyworld” a devenit regulă de [co]existenţă, hârtie lucioasă, cu coperţi cartonate şi
iar „transmedia storytelling” atracţie ilustraţii pe jumătate din numărul paginilor.
irezistibilă pentru lumea şi lucrarea artistică. Textele sunt semnate de Laurenţiu Damian,
Destul de romantic-sentimentală viziune, cunoscut regizor şi scenarist, autor a peste o
aparent, dacă nu ne-ar aminti, totuşi, şi de sută de filme de toate genurile
transmodernismul lui Enrique Dussel, concept (documentare, experimentale, de ficţiune -
teoretizat, la noi, de reputatul eminescolog scurt şi lung metraj), dar şi profund pasionat
Theodor Codreanu. Domeniul include, mai de istoria şi estetica artei cinematografice,
mult sau mai puţin discret, şi dimensiuni de căreia i-a dedicat sute de articole şi câteva
gradul al doilea, ale poveştii despre poveste, cărţi. Autorul ilustraţiilor este scenograful şi
ale poveştii despre facerea poveştii, cineastul Daniel Răduţă, un artist dăruit
dezvoltată în mediile informaţionale de toate generos cu har, complex şi sugestiv narativ în
categoriile. „Transmedia storytelling” tinde să grafica sa ce dezvăluie experienţa vastă a
devină o acţiune totalizatoare, y compris ceea platourilor de filmare europene.
ce se numeşte, de obicei, autoreferenţialitate. Laurenţiu Damian este un artist complex
Dar ce mişcare nu tinde să devină prin excelenţă. Actele sale sunt, volens-nolens,
totalizatoare, la un moment dat? Iată-ne eminamente estetice, indiferent de platformă.
trăind în plină civilizaţie a reţelelor sociale „Cioburi de viaţă” conţine texte publicate
dedicate textelor, imaginii, sunetului. mai întâi pe Facebook, oferite, aşadar, atunci,
Youtube, Facebook, Twitter, Instagram – ca să unui public mai degrabă indefinit,
le numesc pe cele dominante – îşi amestecă şi consumator de poveşti cu factor de atracţie
amplifică mesajele şi umplu din ce în ce mai ce ţine cu precădere de anecdotic. Dar
mult din viaţa cotidiană, intimă şi socială. producţiile sale sunt mai mult decât
Canal de exprimare pentru oricare posesor de anecdotă. Ele sunt altfel, sunt artistice şi
device electronic, haos incontrolabil ce îndeamnă continuu la reflecţie şi la [re]trăire

28 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
personală. Proba de din viaţa de zi cu zi,
accesare din lumea oameni obişnuiţi sau
digitalului, a publicului deosebiţi, prezentate
aleatoriu, fiind trecută, adevăruri cotidiene trăite
Laurenţiu Damian are şi comentate, toate la
inspiraţia de a schimba contactul realităţii cu
suportul şi formatul subiectivul ficţiunii, fără
mesajului, de a trece la de care Omul
faza artei perene, la contemporan nu este
cartea de literatură complet. Laurenţiu
tipărită, o culegere de Damian este un reflexiv
proză scurtă real-fiction a romantic şi melancolic. El
unui povestitor de nu ia nimic din lumea
aceeaşi înaltă ţinută din înconjurătoare ca atare,
producţiile de cinema, cu o inevitabilă totul are semnificaţie şi este trecut prin filtrul
dimensiune poetică, ce potenţează ritmurile bogatei redundanţe pe care se sprijină orice
naraţiunii şi captivează cititorul. bună comunicare. De unde şi referinţele
Transferul din aria virtualului în aria livreşti care fac clou-ul naraţiunilor sale. De
materialului, simplă manifestare transmedia, unde şi portretele unor personalităţi (sau
se manifestă aici la nivelul cel mai înalt al „personulităţi”), reflecţiile despre cea de-a
conceptului, în acord cu Henry Jenkins, care, şaptea artă etc. Şi satira. Omniprezenta ironie,
în „Convergence Culture”, subliniază cerinţa discretă sau manifestă. La care se adaugă,
obligatorie a aplicării asupra unor fenomene firesc, dimensiunea morală, nelipsită din
similare, dar diferite, de neconfundat cu reflecţia autorului. Nicio întâmplare nu este
„cross-platform” ori „media mixes”. Textelor povestită gratuit ori numai pentru frumuseţea
preluate de pe Facebook li se adaugă la tipar ei, ci pentru a se desprinde din ea o
grafica în tehnica peniţei (simbolistica învăţătură, dincolo sau împreună cu nostalgia
secundară este lesne observabilă!), ilustraţie care străbate întreaga carte. Senzaţia de
şi comentariu vizual care include şi forma/ deşertăciune a lumii oamenilor, domină şi ea
prezentarea textului. Deja conţinuturile, prin întreaga construcţie narativă, de parcă un
dispersie informală, beneficiază de o moto ales din Ecleziast ar sta la începutul
augmentare a ariei de recepţie. Ne aflăm, oricărei lecturi: „Soarele răsare, soarele apune
fără îndoială, înlăuntrul transmodernismului, şi zoreşte către locul lui ca să răsară iarăşi.” Ori
cu tentaţia manifestă a întoarcerii la origini, versul eminescian „vreme trece, vreme vine”…
la începuturile cărţii tipărite, cu ilustraţiile, Nu am în intenţie, aici, să re-povestesc
anluminurile, vignetele moştenite de la întâmplările pe care Laurenţiu Damian le
manuscrisele copiştilor din mănăstiri ori alege pentru a ni le dezvălui spre neuitare. Le
biblioteci imperiale. pot şi trebuie citite pe îndelete de fiecare.
Şi totuşi, despre ce avem a citi, cuminţi, în Sunt texte din genul memorialistic, dar stilul
acest elegant volum al unuia dintre artiştii de le ridică la nivelul la care nu mai contează
seamă ai ultimei jumătăţi de secol? Dincolo de adevărul realităţii, ci adevărul ficţional, cu
orice interpretări teoretice, de eventuale toată încărcătura estetică şi etică aferentă.
referiri la diferenţa ontologică dintre „este” şi Iată o scenă de la Moscova, unde ajunge în
„se află” demonstrată aici, avem pur şi simplu 1986 şi vrea să cumpere o pâine: «- Hleb,
literatură! Şi ceea ce este cel mai important: Hleb!, am zis eu. / Mirată, fata a luat o pâine,
avem Stil. Ne sunt descrise întâmplări, întâlniri mi-a zis ceva, dar eu tot spuneam „HLEB!”, şi

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 29


Florin DOCHIA Florin DOCHIA
mi-a dat-o. Când m-am întors, toată coada s- lumina, din pricina datoriilor: «Lumina vine
a uitat la mine de parcă nu avem în mână o de la Dumnezeu, nu poate nimeni să-mi taie
pâine. Am simţit că ceva e nelalocul lui şi am mie lumina!» - comentează Silvia Radu, care-
mai stat un moment, ca să văd cum cumpără şi plătise factura, din cele «Trei scurte poveşti
ceilalţi hleb-ul. Ei cumpărau… o felie! despre iubire» ori «El a fost când era… el e
Dievuşca lua graţios câte o felie şi o învelea în când nu e» (evocare Radu Beligan).
ţiplă. Am dar pâinea unei bătrâne, care a Sunt multe evocări, scrise cu talent şi cu
început să plângă, cu pâinea în braţe.» dragoste, despre oameni ai platourilor de
Simplitatea cinematografică a povestirii nu filmare ori ai scenei de teatru mai mult sau
mai cere nicio explicaţie, niciun comentariu. mai puţin cunoscuţi, dar la fel de importanţi
(Altfel, adevărul acestei imagini l-am pentru viaţa trăită de Laurenţiu Damian,
constatat eu însumi, în decembrie 1988, tot chiar dacă s-au mutat demult în Paradis sau
la Moscova, dar şi la Kiev şi Leningrad…) În tocmai de aceea. Un personaj reprezentativ
acelaşi text avem şi un exemplu de excelentă este, însă, bunica, „o femeie foarte frumoasă”,
sugestivitate a prezentării personajului: care născuse nouă copii, din care au trăit trei.
«Bătrânul în zdrenţe arăta precum un conte «Prima care a trăit a fost maică-ta. Hai, ia o
rus, iar eu, îmbrăcat cu un palton larg şi cu gogoaşă”, a mai zis ea şi m-a privit cu iubire.
un şal aruncat pe spate, aşa ca Toulouse- Cred că mă iubea pentru că trăiam.»
Lautrec, eram un maidanez sadea.» Sunt cioburi de viaţă din care se pot
Alte scene semnificative, ce dau seama alcătui oricând scurtmetraje (şi găzduite pe
de forţa artei povestitorului în a crea portrete, YouTube!) pentru momentele în care ne
găsim în «Suzana, calul şi privighetoarea», cu întrebăm (şi ne îndoim) de rosturile
trimiteri livreşti bine alese. Astfel, «Tovarăşul existenţei. Pentru că, e nevoie să reiau,
Dulea avea ceva de Akaki Akakievici după ce i mereu şi mereu, în substratul acestor
s-a furat mantaua» sau «- Dar e un basm povestiri evocatoare, creşte fără păs senzaţia
cinematografic, am îngânat eu, simţind cum din spusa Ecleziastului: «Deşertăciunea
devin gândacul lui Kafka, în dorinţa de a o deşertăciunilor, deşertăciunea
apăra cât de cât pe Milena.» deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni! Ce
De un umor nebun – şi aici ficţiunea folos are omul din toată truda lui cu care se
domneşte total! – se arată a fi «Un film cu trudeşte sub soare? […] M-am uitat cu luare
sponsori», scenariu pentru un film aminte la toate lucrările care se fac sub soare
independent, finanţat de o mulţime de şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de
sponsori: bănci, fabrici de medicamente, vânt.» Astfel face scenaristul şi regizorul de
cosmetice, materiale de construcţii, salam – film, astfel face el şi când se preface scriitor
cu toţii implicaţi în viaţa personajelor prin de poveşti, traversând mediile de
produsele lor! Nostalgii de care cu toţii ne- comunicare, folosindu-le pentru a ajunge cât
am lăsa prinşi se desprind din texte precum mai lesne la sufletul „consumatorului”.
«Poveste de iarnă spusă lui Anghel într-o vară Aducerea într-o carte, pe hârtie – elegant
toridă» (despre experienţa de sărman Moş obiect, aproape de colecţie –, a postărilor
Gerilă a autorului în anii comunismului, o sale de pe facebook îmi pare o excelentă şi
combinaţie vioaie de persoana întâi şi a necesară realizare a lui Laurenţiu Damian, cel
treia), din «Atelierele din Emil Pangrati» puţin spre salvarea pentru viitor a unor
(construite la cererea lui Gheorghiu-Dej experienţe de viaţă şi a unor profiluri de
pentru artiştii vremii sale – Baba Corneliu, oameni ce nu trebuie daţi uitării. Când face
Jalea Ion, Irimescu Ion, Catargi Henri etc. acest lucru cu talent şi excelenţă, cu atât mai
etc.), unde vine ameninţarea că se va tăia mult binemerită de la lumea cititorilor.

30 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


note de lectură Codruţ CONSTANTINESCU

Codruţ
CONSTANTINESCU
Un mare călător: Radu
Tudoran
Fiind invitat, alături de Christian Crăciun, volumul „Radu Tudoran, între biografie şi
să lansez ultima mea carte în cadrul Zilelor destin” [1] nu numai viaţa îndrăgitului autor,
Radu Tudoran din comuna Blejoi, unde s-a dar şi a familiei Bogza. Până la această
născut popularul scriitor, am demarat un lectură auzisem multe legende şi frânturi de
rapid proces de documentare. Cine din poveşti, dar niciodată nu am avut suficiente
generaţia noastră nu este familiarizat cu informaţii bine documentate.
aventurile care l-au făcut celebru printre toţi Familia Bogza a avut un destin foarte
copiii şi tinerii României comuniste, din neobişnuit, de vreme ce aproape toţi copiii,
romanul „Toate pânzele sus” (pentru care a nu puţini, au manifestat înclinaţii artistice.
fost condamnat, dar şi invidiat de colegii săi Alexandru Bogza, originar din Bogzeştii de
literaţi)? Interesant este şi că subiectul cărţii Roman şi Iliana Rhea Silvia, din Galaţi, au
este departe de a avea aceeaşi rezonanţă la avut cinci copii, cei mai cunoscuţi fiind,
generaţiile născute şi crescute după 1989 evident, Geo Bogza şi Radu Tudoran (nume la
dintr-un motiv cât se poate de evident: dacă naştere Nicolae Bogza).
noi, cei înlănţuiţi în RSR ne defulam şi Alexandru Bogza a fost şef de echipaj şi
primeam cu mare recunoştinţă acea porţie funcţionar în marina comercială, iar
de aventură (libertate) pe mările şi oceanele aventurile sale prin colţurile lumii ar fi stat la
lumii, românii postdecembrişti chiar pot originea dezvoltării imaginaţiei copiilor şi,
străbate mările şi oceanele lumii. Dacă nu mai ales, la atracţia pe care marea şi mediul
neapărat la bordul traulerelor sau marin le-au suscitat asupra lui Tudoran. Tatăl
pacheboturilor, măcar zburând deasupra lor a abandonat marea pentru a se stabili la
cu multă graţie şi... seninătate. Noi nu visam Blejoi, devenind şeful unui alt echipaj,
să zburăm şi ţin minte cât de înspăimântat administrator de balastieră care opera în
am fost când părinţii mei, alegând din cele albia râului Teleajen. Totuşi, o reorientare
câteva trasee turistice sovietice standard (cu profesională cât se poate de radicală şi
această ocazie, tata a achiziţionat vreo 20 de ciudată. În 1921, acesta moare, lăsând
perechi de adidaşi; auzise el că reprezenta o familia într-o situaţie materială destul de
marfă vandabilă la Moscova şi nu voi înţelege delicată (de regulă, soţiile burgheziei
niciodată cum acea încălţăminte românească româneşti interbelice nu prea munceau şi
cu care noi abia puteam merge - talpa nu se nici nu aveau calificări). Cel care a preluat
îndoia în niciun chip - putea suscita interesul administrarea familie a fost Ovidiu (care avea
ruşilor), mi-au povestit, la întoarcere, cum au 23 de ani în 1921) şi nu fratele mai mare,
stat în avion chiar în dreptul aripilor care Alexandru (născut în 1895) care era artist,
susţineau motoarele Antonovului sovietic absolvent al Conservatorului. Ovidiu avea
care trepidau şi duduiau asurzitor. abilităţi practice remarcabile, deschizând în
Cristina-Gabriela Dinu retrasează în Buştenari o sifonărie care a cunoscut un

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 31


Codruţ CONSTANTINESCU Codruţ CONSTANTINESCU
mare succes (scurtă explicaţie pentru
tinerele generaţii născute după 1990 - în
acele timpuri imemoriale, Petistanul
românesc încă nu exista, oamenii folosind
sifoane din sticlă pentru a avea mereu în casă
celebrul sifon cu care era îndoit vinul vara
sau preparat sucul din siropul de casă). La
această afacere, Ovidiu l-a asociat şi pe
fratele său George (Gicu), sifoanele lor fiind
gravate cu iniţialele prenumelor G.O. Bogza.
„George fiind cel care se ocupa cu
distribuirea lor şi apropiindu-şi în cele din
urmă numele popular de Geo. - De unde iei
sifoanele? De le Geo Bogza” [2] Ulterior,
Ovidiu a intrat şi în afacerile cu petrol,
achiziţionând o sondă (din întreagă zonă a
Buştenariului s-ar fi extras, de-a lungul
timpului, nu mai puţin de şapte milioane de
tone de ţiţei).
Şi Radu Tudoran a cunoscut zona
Buştenariului. Atmosfera încinsă a fost
descrisă în romanul „Flăcările” apărut în
1945: „Se făcuse ziuă când am ajuns, în capul
dealului m-am oprit, ţignalele atelierelor
sunau de şapte şi atunci mi-a fost dat să văd
ceea ce nu mai văzusem şi n-am să mai văd Irlanda sau Scoţia, sunt sigur că ar fi iubit
în altă parte, războiul peisajului cu el însuşi. ambele ţări care, până la urmă, sunt insule
Iar peste el, în zvârcolirea lui dezlănţuită cu (Scoţia făcând parte dintr-una mai mare), iar
furie, apăreau semnele făcute de oameni, o vremea lor capricioasă este dominată de
puzderie de ţepuşe negre înfipte în pământ, briza marină a Atlanticului sau Mării
că o pădure de copaci arşi, în locul pădurilor Nordului. De altfel, primul mare succes la
de altă dată, acum nimicite. Erau sondele de public l-a cunoscut Tudoran cu romanul „Un
petrol între care mi-am trăit vacanţele în port la Răsărit”, apărut în 1941, când Armata
peste şapte ani de viaţă. În acest timp, unele Română eliberase teritoriile cedate în iunie
au ars, le-am văzut în flăcări; altele au fost 1940, inclusiv Basarabia de sud, unde se
părăsite... La capătul drumului am găsit şi regăsea avanpostul la care face referire în
dragostea; a fost trecătoare şi a rămas această carte, Cetatea-Albă. Ironiile din carte
neuitată”. la adresa ruşilor („Noi avem aici obiceiuri
Lansarea volumului meu „Pe urmele ruseşti, spunea Ronsky, mestecând plin de
celţilor. Întâmplări şi istorii scoţiene şi fericire, ca şi când sediul fericirii lui ar fi fost
irlandeze” (Ed. Vremea, Bucureşti, 2017) în în fălci şi stomac; obiceiuri ruseşti, sănătoase.
cadrul acestor evenimente ar putea părea Ruşii, dragul meu inginer, află de la mine, nu
puţin ciudată. Ce treabă avea Tudoran cu beau mult, ci des”) i-au făcut viaţă grea după
celţii? Realitatea este că Radu Tudoran a fost ocuparea României de către Armata Roşie,
un mare călător, a iubit să observe însă, în mod ciudat, nu a fost arestat şi
meleagurile străine şi chiar dacă nu a ajuns în întemniţat în Gulagul R.P.R; tind să cred că şi

32 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Codruţ CONSTANTINESCU Codruţ CONSTANTINESCU
ascensiunea şi aderenţa fratelui său, Geo de noi înşine” (1979 - această aventură îl
Bogza, la comunism au reuşit să-l ferească de duce pe scriitorul născut la Blejoi prin URSS,
răzbunarea fratelui mare de la Răsărit. pentru a ajunge în Finlanda, de unde trece în
Radu Tudoran a scris şi volume de Suedia, coboară spre Danemarca, trecând
călătorie care, chiar dacă nu puteau spune prin Helsingor, vizitând castelul lui Hamlet,
totul, nici nu sunt maculatură ideologică. În ajunge în Olanda şi întorcându-se acasă,
orice caz, Tudoran a beneficiat de o libertate trecând de Predeal şi Câmpina, poposeşte în
de mişcare apreciabilă faţă de alţi scriitori hanul Paralela 45, de lângă Băicoi). În
români şi faţă de marea majoritate a „Frumoasa adormită” (1981) Tudoran îşi
cetăţenilor RSR. La capitolul impresii de rezumă aventura sa americană.
călătorie, opera lui Radu Tudoran Cum spuneam, Tudoran a fost un
înregistrează următoarele titluri: „Al optzeci privilegiat, fiind lăsat să plece poate şi pentru
şi doilea” (în care Tudoran relatează călătoria că se ştia că se va întoarce, el fiind mult prea
întreprinsă de-a lungul a şase luni, în anul legat de literatura română pentru a încerca o
1966, la bordul navei de pescuit Constanţa reconversie culturalo-lingvistică pe alte
pe Oceanul Atlantic); „Oglinda retrovizoare” meleaguri. Cine doreşte să-l desluşească pe
(în care se povesteşte călătoria în Italia omul Tudoran, dar şi să îi cunoască vasta şi
întreprinsă de autor în 1970); „Acea fată remarcabila operă, scrisă în vârtejul secolului
frumoasă” (1975 - în care Tudoran al XX-lea, poate apela cu încredere la cartea
povesteşte, în 600 de pagini, o călătorie Cristinei-Gabriela Dinu.
urmând traseul care l-a dus cu maşina Note:
personală până în Spania, trecând prin 1) Ed. Premier, Ploieşti, 2012
Ungaria, Austria, Elveţia şi Franţa); „La nord 2) Pag. 9

Diana TRANDAFIR
Şi toamna şi iarna...

Ce-i pasă gândului


de noaptea care se lasă
De la o vreme ţese broderii
întâmplărilor mute
Zarea trimite pietre albastre
ritmuri vindecătoare
forme excelsior
Cândva vei recunoaşte îngerii
după rotocoalele de abur
ce se nasc împrejur
Pescăruşii supun tăcerea
cu o bătaie de inimă
prevestind
altă insomnie marină

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 33


note de lectură Ioan Romeo ROŞIIANU

Ioan Romeo ROŞIIANU

Mioara Bahna şi lumea


călătoriilor iniţiatice
Parcă tocmai pentru a demonstra că Indiscutabil aerul aristocrat al
ideea preconcepută conform căreia scriiturii sale vorbeşte nemijlocit de
autorii jurnalelor de călătorie sau îndelungul său exerciţiu artistic, iar în
memoriale sunt simpli oameni care scriu paginile în care ia la pas destinele
mai mult pentru ei înşişi, pentru a nu artistice ale unor scriitori cunoscuţi care
uita, pentru a fixa în timp şi spaţiu sunt legaţi ombilical de acel spaţiu,
existenţial o idee, o trăire, o emoţie s-a indiferent că vorbim de băştinaşi sau de
apucat Mioara Bahna să scrie cartea alţi vizitatori se simte cel mai bine asta!
„Dublin – miracolul normalităţii” *. În privinţa acestora din urmă ea face
Tocmai de aceea Mioara Bahna o adevărată demonstraţie de forţă,
supune atenţiei o aparenţă de jurnal evocând şi invocând în aceeaşi măsură,
născut pe tărâmuri irlandeze, în fapt o citând şi dând detalii, făcând caz de
carte cât o confesiune, stârnită tocmai de cunoştinţele şi de cultura avută.
emoţia (re)găsirii fiului aflat departe. Dă citate din aceştia, le dezvoltă sau
Aşadar, mânată (tocmai) de dorinţa subliniază biografiile, iar multe din pasaje
salvării unor clipe unice de la uitare, nu mai au aerul unor note de călătorie,
autoarea pare a vrea să ne instruiască autoarea alunecând voit înspre lumea
nemijlocit asupra frumuseţilor şi criticii, în care este pe deplin acasă.
ademenirilor călătoritului în sine, iar Totodată, sunt pasaje uşor stânjenitoare
spiritul său didactic amprentează pentru lectorul care ştia clar despre acei
scriitura, lectorul trezindu-se adeseori autori, dar nu le aprofundase opera sau
pus în bancă şi nevoit să fie pe rând viaţa. Cred că acest exces vădit şlefuit şi
personaj complice la derularea dezvoltat ulterior emoţiei în sine, această
evenimentelor, fie simplu asistent. intervenţie cerebrală în text dăunează
Convinsă cumva de faptul că se poate întregului ca atare şi devine bila neagră a
învăţa şi din povestea, din redarea unei lucrării, scoţându-l evident pe cititor din
călătorii, Mioara Bahna pune accent pe reveria de până atunci, din visul şi din
amănunt, dar fără a cădea cumva în dorinţa de a-i călca pe urme călătoarei
descriptivism. Ea ne poartă prin parcurile povestitoare. Ea zeifică în aceeaşi măsură
acelui colţ de lume, prin muzee, incită la dar şi dezbracă de mit personaje cu un
revelaţie, provoacă la studiu şi căutare, la aplomb parcă menit să prevină
aprofundare, însetând cititorul avid de dezagremente şi inutilităţi în privinţa
cunoaştere. deplasărilor din loc în loc.

34 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
Acest adevărat Vade mecum al ei îmi
pare a fi, de fapt, o adâncă oglindire în
oglinda propriei vieţuiri, iar sub aparenţa
desluşirii unor locuri sau personaje
fixează continuu numai propriul destin,
iar trăirile astfel relevate vin să
vorbească despre tumultul acesta din ea
însăşi.
Călătoarea Mioara Bahna nu ratează
ocazia să devoaleze preferinţele sale
artistice, dar la fel de caracterizante sunt
notaţiile prin care-şi dezvăluie
sensibilităţile.
Observaţiile pertinente şi ochiul
vigilent ne obligă să vedem în ea şi-n
scriitura ei spiritul civic, deşi sunt
aproape trecute sub tăcere pasaje depăşeşte cu mult stilistica în sine a
despre degradare, neîngrijirea spaţiilor, a jurnalului, iar o dată fiind investită cu
drumurilor, ori neglijarea spaţiilor metafore integratoare devine panorama
urbane sau rurale. unor (de)scrieri şi portrete pline de
Ea se arată impresionată de tot ce culoare, viaţă şi miresme.
vede acolo, iar comparaţia cu cenuşiul Peste tot palpită realul, ancorarea în
românesc vine de la sine, deşi nu acesta şi privirea revolută, tăioasă,
accentuează starea de gol de la noi. concentrată, întotdeauna secondată de
Pentru toate acestea cartea de faţă regrete şi frământări interioare, din
tinde să aibă un impact aparte în cadrul paralelismul acesta ieşind pagini
genului, ea propagând, în acelaşi timp, o memorabile şi conturându-se o carte cu
aplecare asupra mărturisirilor făcute de o misiune compensatoare dacă e s-o
autoare, asupra trăirilor acesteia, raportăm nemijlocit la viziunile puţin
personaj antrenat spiritual şi analitic în sumbre ale (a)realului românesc.
lumea literelor, în seducţia comparaţiilor În pofida a tot şi a toate sunt pagini
dacă vreţi. seducătoare izvorâte din prea plinul de
Insolite asocieri culturale şi spirituale frumos al autoarei, din harul drumeţiilor
face Mioara Bahna aici, uneori vesele, ei, dar fără nimic din ce-am putea numi
rareori triste, însă par a fi evident portretistică narcisiacă.
memorabile reacţiile provenite – Avem pagini de substanţă, încărcate
paradoxal! – tocmai din proaspătul dor de conştiinţă, iar Mioara Bahna se
de casă instalat pe nebănuite. Starea de pricepe de minune să-şi pună-n evidenţă
dor este marcantă, sentimentul de egoul artistic.
apartenenţă la un spaţiu este bine _____
reliefat. * Mioara Bahna – „Dublin – miracolul
Scriitura acestor note de călătorie normalităţii”, Ed. Tipo Moldova, Iaşi, 2017

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 35


note de lectură Adrian SIMEANU
Doi autori fac „Dosare”
Adrian SIMEANU Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu.
Politologi grozavi, prolifici publicişti. Tobă de
istorie. Politică. Psihologie. Filosofie socială.

Cartea zilelor noastre


Doctrine şi limbi străine. Neologisme, nu mai
vorbesc. Bogat, just le folosesc. Erudiţi, nu
glumă. Greu de contrazis, demni de luat în
seamă. Că nu dau din cap şi nu scot pe gură
fleacuri şi fonfleuri. Ci idei deştepte şi vorbe la
Puterea distruge fix. Dialogând şi comentând. Epoci şi personaje
Un preşedinte curvar şi nesăbuit. Orbit de nefaste evaluând, oameni şi fapte din veacu`
putere şi mort după ea. Un magnat bătrân cu trecut prezentând. Nepărtinitor, cu discernământ...
nevastă tânără. Doi agenţi de pază şi-o şefă de În cazu` de faţă, Ulianov şi Djugaşvili. Adică,
personal, de la Casa Albă. Un spărgător, un Lenin şi Stalin. Cei doi bolşevici cumpliţi şi
avocat şi-un poliţai prinşi într-un caz mai rar. O zeloşii acoliţi, lumii arătaţi fără de minciuna în
firmă de avocatură de la Washington. Întâmplări care-au trăit şi-au ocârmuit. Ca să ştie măcar
după-ntâmplări, din atâtea locuri. Ce te ţin acuma ce-a însemnat comunismu` de ei
constant cu sufletu` la gură. Ticăloşii descoperite proclamat, promovat, dezvoltat. Sunt invocate
până la urmă. Lumea de sus şi lumea de jos, pe cărţi mai ales, dezbătute pe larg. Documente
coasta de est, nord-americană. Sistemu` judiciar şi mărturii, autori şi păreri. Având incidenţă,
de acolo, cu umbrele şi luminile sale... temei, relevanţă-n materie cert. Totu` strâns
Sunt doar câteva dintre componentele inspirat, ordonat, adecvat în două volume recent
tramei acestui volum* excelent. Mustind de apărute: „Vraja nihilismului” şi „Genialissimul
oameni şi fapte care mai de care. Intrigi şi generalissim”. Două „Dosare” corect
omoruri, femei una ş-una. Adrenalină şi întocmite şi binevenite despre nişte tirani şi
aventură duium. Imaginaţie şi inspiraţie isteţ orânduirea de ei procreată forţat, odios,
folosite, util rostuite. Toate cele ticluite, criminal, prin braţul armat. Căci asta făcut-au
foarte bine povestite. Plauzibil zugrăvite în şi Lenin, şi Stalin, şi toţi tovarăşii lor peste tot...
secvenţe chibzuite. Scene veridice cu Cu rigoare-n argumente şi elocinţă-n
personaje specifice. Aşa că şi azi, la peste expunere, Tismăneanu şi Stan, documentaţi cât
două decenii de când s-a născut, cartea asta cuprinde şi vrednici la condei, pus-au între
grozav mi-a plăcut. Autorul ei e David coperte atrăgător dezvăluiri, adevăruri şi
Baldacci. Un american d-ăl italian. Minte judecăţi. Gândind pertinent, cântărind atent,
sclipitoare, pană muncitoare. E mare şi tare-n exprimând fluent, scriind suculent au dat la
trebi literare, chiar dacă-i şi el avocat de fel. iveală tomuri* necesare. „Radiografii
Scrie-n continuare cu-aceeaşi fervoare. Cu inteligente” ale totalitarismului ce, iacătă, foarte
real talent şi bun randament... curând „aniversează” un centenar. Semnale de
Deşi plin de acţiune, romanu-i o ficţiune. alarmă că nu a pierit. Îndemn pentru omenire la
Nu întâmplătoare, ci pilduitoare. Căci puterea- raţiune şi vigilenţă, ca să nu mai cadă-n ghearele
i grea când ajungi la ea. D-aia, poate, mai apoi, lui. Şi să-i ţină piept cu toată puterea, el
deveni ecranizare, la rându-i cuceritoare, pândind-o încă în atâtea locuri unde latent zace
adaos la consacrare. Bravo, mister David, your şi planuri îşi face, spre a reveni şi iar a domni...
book is great. Thanks a lot for it, că e de citit! _______________
___________ * Marius Stan, Vladimir Tismăneanu,
*David Baldacci, Putere absolută, Ed. Dosar Stalin, Dosar Lenin, Ed. Curtea Veche
RAO, 2004 Publishing, Bucureşti, 2016

36 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


arte vizuale Codruţ RADI

Codruţ RADI

Nostalgii şi amnezii

Începutul de octombrie, controversat promisă. „Pretextele poeziei”, ataşament


meteorologic tot mai puţin, pe măsura voluntar, ori detaşare creaţionistă,
apropierii de soroc, avea să se stârnind comentarii pro şi contra, ceea ce
dovedească mai generos decât n-ar fi o noutate în contextul provocator
închipuirea. Gândindu-mă că încalc de limbaj propus. Pe de altă parte,
nevinovat, deci iertat, sanctuarul dualitatea ecou-umbră, imaterială până
Marthei Bibescu, am ales să-mi invit la identificarea cu ea însăşi, are
prietenii pe Calea Posadei, într-o mirifică corespondent formal în succesiunea de
poiană la poalele muntelui, stăpân al poeme-poezii din volum, ca un periplu
luminii. Învăluită de misterele creaţiei prin schemele de construcţie şi regăsire
artistice şi consecinţe ale istoriei, o implicită, poetică până la limita
treaptă a infinitului posibil, palpabil doar intransigenţei. Toate acestea n-am fost în
prin recunoaşterea omenească. stare să le spun atunci, în cadrul ,,şuetei”
O carte nouă, încifrată „nouă” în literare bine...cuvântată de critici cu
panoplia mea poetică, era unul din renume. În mijlocul cărora am redevenit
motivele întâlnirii, dar şi colecţia de cel mic şi inhibat de obicei, cu o
grafică „Nostalgii de Comarnic”, răbufnire răspundere sub aşteptări, oricum în afara
artistică la preaplinul amintirilor şi la lor. Paralel traiectoriei cuvenite, pierdut
firavul perspectivei. Cartea „Ecoul dintre printre uzanţe şi ezitări, am resimţit
umbre”, venind dinăuntrul creaţiei încărcătura tuturor amneziilor posibile,
neprogramate, avea, pe de altă parte, o cu ecouri cu tot.
sumedenie de motivaţii şi, mai ales, Poate că nu m-am expus evidenţei pe
corespondenţe. Ar fi trebuit prefaţată de cât percepţiei în sine, ceea ce îmi lasă o
mentorul meu într-ale poeziei, profesorul portiţă deschisă altor întâlniri, viitoare
Ion Floricică, care, între timp a fost ales cândva. Deturnarea de la normalitatea
unei alte lumi, de unde mă veghează, percepţiei a fost, însă, amplificată de un
sunt convins, ca un zeu, aşa cum m-a minor şi previzibil amănunt sentimental,
vegheat printre oameni şi cuvinte. reîntâlnirea peste timp a unora dintre cei
Dedicaţiile şi omagiul „Ecoului” implicaţi în nostalgiile mele. N-a fost să
rămân, ca întotdeauna, tardiv de târziu în fie aşa, numai bibliotecara dintotdeauna
conştiinţa noastră. Am înlocuit atunci a Comarnicului a reînviat anumite
prefaţa, refuzând alternativele, cu un amintiri, a umplut atâtea goluri câte doar
fragment din cartea de microeseuri cărţile sunt în stare.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 37


Codruţ RADI Codruţ RADI
Totodată, începutul acestui octombrie
urma să însemne împlinirea a 60 de
toamne răzbite pe meleagurile natale. S-a
întâmplat aşa cum a decurs până acum,
unui eu confundat decorului, echidistant
poate doar spaţiilor, dar marginalizat
timpului. De parcă, un asemenea popas
existenţial, îngăduit altfel fărădeştirii, nici
nu ar fi fost necesar pe cât de bine
primit. Disocierile temporale, deja un
tertip al cuvântării prin prisma mentală,
pot dirija atenţia oriunde exceptând
subiectul.
Şi dacă subiectul am fost eu,
înseamnă că nesfârşite începuturi, de
privelişti, de contururi, de păreri, mi-au
rămas suspendate, într-o fluenţă
rezonabilă, înăuntrul crezului artistic. Cel
care reglează, uneori chiar nefiind cazul,
derapajele şi poticnirile conjuncturale.
Parametrii lumii în care vrem să încăpem
necondiţionaţi libertăţii noastre şi, mai
ales, a celorlalţi. Prieteni şi alţii care îmi
vor fi iertat, sper, întâmplarea de-a nu fi
fost eu atunci când trebuia să fiu.

38 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


proză Vasile LARCO

Vasile LARCO

Fata în sarafan
bleumarin
Maşina gonea cu optzeci de kilometri pe că suntem gemene s-a întristat, mai ales
oră, era în plină amiază, soarele lăsa umbre gândindu-se că soţul ei, tatăl meu, o va certa,
mici la tot ceea ce era deasupra pământului. ştiind câţi mai eram acasă. Atunci tanti Maria
În depărtare se zărea oraşul, deasupra i-a propus mamei să-i dea ei una din fete, că
căruia plutea un strat uriaş de fum, de tot nu avea copii. Zis şi făcut. Nu am ştiut nici
vapori sau de praf. o clipă în cei optsprezece ani cât am fost
Am traversat urbea, iar la ieşire, după circa împreună cu nu-i mama mea. Când am
doi kilometri am observat un grup de clădiri, terminat liceul, fiind în turneu cu echipa de
zicându-mi că acolo trebuie să se afle ceea ce handbal în Germania, am rămas acolo,
căutam, după adresa pe care o aveam. Am echipa s-a întors fără mine în Republica
oprit, în curte se afla şi o bisericuţă cu un turn Socialistă România. Am continuat să joc
înalt acoperit cu tablă din cupru. Intrând, nu handbal, iar în scurtă vreme m-am căsătorit
m-a oprit nimeni, am ajuns pe un culoar, la cu medicul echipei de acolo. Fiind nevoită să
capătul căruia deasupra uşii scria: „Director”. cer azil politic, abia atunci am aflat că
Am ciocănit, iar un domn în halat alb mi-a doamna Croitoru nu era mama mea
deschis uşa, zicându-mi: „Poftiţi, luaţi loc!” adevărată. Vremea a trecut, a venit revoluţia
M-am prezentat, spunându-i că sunt recent din 1989 şi m-am întors în România,
venită din Germania, plecată de aproape împreună cu soţul meu, care este medic,
patruzeci de ani, eu fiind născută într-o după cum am spus, ne-am cumpărat o vilă în
comună din apropiere. Am venit pentru că oraş, dar mă apăsa gândul că nu mai ştiu
doresc să-i fac o vizită unei doamne care este nimic de persoana, atât de drăguţă, care a
internată în acest Azil de bătrâni. Se numeşte avut grijă de mine, la fel ca de copilul ei. Aşa
Maria Croitoru. „Da, îmi zise directorul, este o că am făcut cercetări, aflând că este aici şi
doamnă de optzeci de ani, puţin bolnavă, se am început actele pentru a o lua în
deplasează numai cu ajutorul unui cărucior, întreţinere câte zile va mai avea. Soţul meu
este foarte credincioasă, în fiecare duminică o este de acord, rămânând ca şi
ducem la biserica din curte. De ce vreţi s-o dumneavoastră, domnule director, să vă daţi
vizitaţi tocmai pe această doamnă? Este ceva consimţământul. Ea nu mai are pe nimeni.
la mijloc, sunteţi rude, o cunoşteai mai S-a făcut pauză apăsătoare, după care
demult?!” O cunosc, i-am răspuns, e o dânsul mi-a spus: „Bine, dar dumneaei este
poveste lungă, dar încerc s-o scurtez cât pot, foarte bolnavă, se deplasează numai cu un
i-am spus. cărucior, apoi cum o să-i spuneţi, cum o s-o
Tanti Maria este din acelaşi sat cu mine. convingeţi, că nu-i aşa de uşor”. Aveţi
Când m-am născut, ea a moşit-o pe mama. dreptate, i-am zis, lăsaţi pe mine. Mi-a
Am fost două fete gemene. Acasă mai erau arătat salonul şi patul care îi era rezervat,
patru surori şi doi fraţi. Mama când a văzut lăsându-ne singure.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 39


Vasile LARCO Vasile LARCO
M-am apropiat, i-am spus: sărut mâna!, aceea. Tăcere şi lacrimi. Apoi i-am spus: Iată-mă!
luându-i mâna dreaptă să i-o sărut, dar nu I-am sărutat mâinile amândouă, apoi faţa
mi-a dat voie, fiindu-i jenă, probabil, ca o umezită de lacrimi şi am continuat: Am venit
doamnă să-i sărute mâna. Văzând-o să te luăm la noi. Soţul meu este doctor,
emoţionată, am redus suspansul şi i-am spus: avem o vilă încăpătoare, te vom îngriji, aşa
Eu sunt o colegă din echipa de handbal a cum ai făcut cu mine atâţia ani. Iar lacrimi şi
fetei pe care mata ai crescut-o până la tăcere, după care mi-a spus: „Chiar tu eşti
optsprezece ani şi care a rămas în Germania. fata mea? Nu-mi vine a crede! Dar, continuă
Nu mai ştiu nimic de ea, de aceea poate îmi ea, nu aveţi ce face cu mine, sunt bolnavă,
spui mata câte ceva, deoarece am auzit că s- mă deplasez numai cu acest cărucior care
a întors în ţară. Lacrimi curgeau pe faţa este lângă patul meu, rămân aici”. Îi era greu
bătrânii, ştergându-le cu cearşaful cu care era să creadă, zicându-şi, probabil, că e prea
învelită. „Nu ştiu nimic”, zise ea. Tăcere şi frumos spre a fi adevărat, sărutând încă o
lacrimi. Și ochii mei erau plini de lacrimi, dată fotografia.
neputând să mai spun ceva. Am mai întrebat- Este adevărat, actele sunt deja la notariat,
o că, dacă ar vedea-o, ar putea s-o domnul director v-a aprobat, iar peste trei
recunoască? „Nu, maică după atâţia ani? O fi zile vin împreună cu soţul meu şi mergem la
şi ea bătrână de acum”. Dar, v-o aduceţi noua locuinţă.
aminte cum arăta când aţi văzut-o ultima În aceste trei zile s-au făcut pregătiri, s-a
dată? „Cum să nu?”, zise ea: „Avea un cumpărat un căruţ, s-a pregătit camera şi
sarafan bleumarin şi o bluză albă, părul pe toate cele trebuincioase.
frunte şi era de o rară frumuseţe”. Iar lacrimi A treia zi către amiază, împreună cu soţul
şi tăcere. Să-i scurtez suferinţa am scos meu ne-am prezentat la uşa directorului.
fotografia descrisă de ea. S-a luminat, a Acesta s-a ridicat de pe scaun, cu capul
pupat poza, a făcut sfânta cruce, a pus-o pe plecat, negru la faţă şi abia a putut să spună:
piept, spunând că asta este fata ei, „Tanti Maria este în capela bisericii. Azi
acoperind-o cu ambele palme, zicându-mi că dimineaţă am găsit-o cu ochii deschişi, ţinând
nu mi-o mai dă, după care i-am zis: cu ambele mâini această fotografie. Știţi cine
Tanti Marie, mămică scumpă, eu sunt fata este în poză?”

Valeriu Marius CIUNGAN ezitările bine studiate în timp ale


beţivului,
guma de mestecat purtând din pantof în
Ploi de toamnă pantof,
ca o ştafetă,istoria derizorie a acestui
cartier,
ce rămâne în urma paşilor mucul de ţigară mistuindu-se
tulburând retina bălţilor cu lună plină, ca însăşi viaţa…
crosul tinerilor atleţi contracronometru
spre un finiş epuizant, tot mai îndepărtat, ce rămâne în urma ploilor de toamnă,
tocurile grăbite ale primei întâlniri, geometria impecabilă a pavelelor…
parfumul intens fluturând eşarfa ruginie dedesubt Dumnezeu
a toamnei, cu pletele ude şi palmele întinse
emoţia pantalonilor de tergal ia asupra lui
călcaţi de mama, la dungă, totul !

40 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


poezie Camelia FLORESCU
Camelia FLORESCU N-ar putea să întoarcă iubirea în catarg , dacă
ea nu mai este în noi.
Şi astfel, mă gândesc că mai este o şansă la o
Şansa la o moarte decentă moarte decentă
A acestor ultime zvâcniri ale venelor
Poate numai disperarea sedilei prinsă ca o dragostei noastre fără perfuzii.
agrafă sub cuvântul nerostit, Îmi doresc împuţinarea durerii ca un susur de
Sub prima literă a unei conjuncţii ce leagă pârăiaş ce seacă încet,
apele din noi Ca un miez de pâine ciugulit pe pervaz de
Poate numai ţipătul înalt al războirii trupului rândunelele înfometate de viaţă
cu sufletul în prag de dor Ca o brazdă de iarbă crescută în timp peste
Sub amiaza ce ne suntem unul altuia, solzii uitării.
Poate numai necuprinsa veghe dinspre
înlăuntrul albului spre ochiul uitării Poem despre o consoană bolnavă.
Sub şenila unui dialog deşuchiat între mine
şi răscumpărarea păcatelor mele, Eu nu m-am întâlnit niciodată cu bărbatul de
Poate toate acestea vor aduce lumina înapoi care-mi sprijin speranţele
spre şansa la o moarte decentă, Dar am lăsat mereu lampa aprinsă în casa
A ciocârliilor şi fluturilor cântecelor mele sufletului.
necântate Deşi adesea cobor în mine ca-ntr-un pahar
A desţelenitei aşteptări a dragostei mele de vin negru,
pentru tine. Niciodată nu sunt atât de ameţită de ceţurile
Poate îmi sunt , poate mă am, dar nu te inimii
găsesc în mine când te strig. Încât să mă lepăd de el.
Poate m-ai chemat , m-ai tăcut în frunze, m-
ai sorbit în cuşma ploilor, Nu ştiai – îmi spun – că din nuci verzi şi
Poate ne-am întâlnit la marginea cioburilor silabe orfane,
de sticlă din secundele tăcerii, Tot se pot meşteri dulceţuri aparte?
Poate ne-am avântat nesocotiţi spre săratele Linia timpului se ascute-n fântâni
lacrimi ale depărtării dintre noi Şi dimineţile neîmblânzite de nimeni,
Dar cine poate şti dacă ne-am ridicat în altă Decupează poeme din pofta cuvintelor.
viaţă cetăţi din păducel şi iasomie ?
Cine poate şti câtă iertare mai avem în Unde sfârşesc eu, încep dorurile să se zbată
faldurile sufletului nostru albastru? de maluri,
Dacă îngenunchem în iubire, îngenunchem Imperii albastre de fluturi eretici mărşăluiesc
şi-n cifrele din vârstă noastră. către sud.
Dacă lăsăm metaforele să ne troienească, Am uitat de mine afară , sub streaşina
lăsăm şi brâul regretelor descheiat gândului că el,
Dacă torţele din noi nu mai lasă urme pe Va veni cu genunchii înmuiaţi în orele
ziduri , pe nisip, prin unghere aşteptării
Dacă spaţiul de respiro între sărutările de ieri Şi pendula sătulă să numere absenţa lui se
şi cele de azi se-nchide trist, va opri din cadenţă.
Nu mai rămâne loc pentru aripi să se desfacă
de lângă trup şi să zboare. (Aici zace o consoană bolnavă
Niciun vârf de zahăr în plus, nicio mână de Care n-a mai încăput în acest poem!)
lavandă pusă-ntre rufe ,

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 41


proză Iulian MOREANU

Iulian MOREANU

Tricoul de campion (III)

N
imeni nu a aflat ce s-a vorbit în mare decât toţi copiii unei grădiniţe ieşiţi în
acea oră în biroul primarului. pauză. O singură dată cineva a deschis uşa de
„Ei?” l-a întrebat Ninel Stroe după la cămăruţa lui, care nu avea cheie, l-a văzut
ce au făcut câţiva, considerând că aşa era pe Vlăduţ stând pe pat, a zis „pardon” şi a
normal, să-l însoţească pe Vlăduţ o bucată de ieşit fără să mai spună şi altceva.
drum, că doar tot el îl condusese până la În ziua în care a avut întrevederea cu
primărie. „Ei, ce?” i-a răspuns Vlăduţ printr-o primarul, după ce s-a întors la cămin, Vlăduţ
întrebare. „Ce voia ăla?” a scos de sub pat o sticlă de votcă pe care
Vlăduţ s-a oprit în loc şi l-a privit pe toţi beţivanii o numeau „celular”, dată fiind
poliţist parcă mirându-se ce era cu această forma pe care o avea, asemănătoare ca
curiozitate a sa, pe care ar fi putut s-o mai mărime primelor telefoane mobile şi a băut-a
amâne. „Dă-l în pizda mă-sii de pungaş încet, încet, legumind şi savurând otrava din
nenorocit!” „Aşa zic şi eu! spuse poliţistul. ea de parcă ar fi fost whisky. Privea în gol şi
Hai să bem o bere. Fac eu cinste.” Se gândea, din când în când îl înjura pe primar: „fir-ar
şiret, că poate Vlăduţ se va pili şi-şi va da mama lui a dracului de hoţ nenorocit!...”
drumul la gură, că doar primarul nu-l A doua zi şi-a reluat injuriile strigate în
chemase doar ca să-l întrebe dacă-şi mai gura mare, parcă având şi mai multă
aduce aminte teorema lui Pitagora. „Nu. convingere şi putere în glas. Nu ierta pe nimeni.
Lasă, altădată”, răspunse Vlăduţ şi o porni Poliţie (cu mentalitate de foşti miliţieni),
agale spre cămăruţa sa din fostul cămin al primar (hoţ), consilieri (paraziţi, servitori ai
Schelei care pe vremuri, după programul de primarului), judecători (corupţi), procurori
lucru clocotea de tinereţe, voie bună şi (comisari sovietici), patronii oraşului (nişte
muzică revărsată din pick-up-uri aşezate pe analfabeţi care au furat cât au putut), trecea
pervazurile ferestrelor. Pe spatele lui, micul apoi la instituţiile judeţene şi bineînţeles că
rucsac jerpelit în care-şi purta nepreţuitul nu-i uita pe primul ministru (care păstorea o
„tricou de campion” parcă făcea parte din gaşcă de neisprăviţi, fără mamă, fără tată şi
trupul său şi văzut mai de departe, ai fi zis că făcea interesele străinilor) şi pe preşedinte.
insul respectiv are o cocoaşă în formare, şi Ca un laitmotiv, sau mai degrabă ca o amorsă
care nu peste multă vreme îl va îndoi şi mai verbală revenea persoana administratorului
mult, făcându-l să vadă în faţa sa mai mult cantinei sociale care nu se sfia să-şi umple
vârfurile încălţărilor decât drumul ca atare. cămara şi beciul de acasă cu ce fura din
Era singur în tot acel fost cămin, dar din mâncarea, şi-aşa neîndestulătoare, dar
când în când se auzeau vocile unor inşi care binevenită şi aceasta a prăpâdiţilor care abia
descuiau uşa de la o încăpere în care o duceau de pe o zi pe alta.
aduceau sau din care luau ceva;, vorbeau Reîncepu să intre prin cârciumi, seara, şi-i
tare, mai mult ţipau şi făceau un zgomot mai revenise cheful de vorbă. Povestea cum era

42 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
pe la Clubul la care fusese legitimat, cu cine La un moment dat, li se alătură un tip cu
se cunoscuse, cu cine mai petrecea, cam ce care nu mai băuseră până atunci, cu toate că
prime lua pentru meciuri, pentru titluri, se cunoşteau. După câteva minute, pe
cum din când în când mai trecea pe la ei şi neaşteptate şi fără nici o legătură cu ce se
băiatul cel mic al şefului, pentru că ăla vorbea pe mai multe voci, acesta îl întrebă pe
mare era interesat mai mult de fotbal, ce Vlăduţ dacă mai are de gând să zică de ăia de
aducea în ţară, după câte o plecare şi tot ce zicea toată ziua pe stradă, că nu vedea că nu
altceva îi interesa pe comesenii împreună se schimba nimic şi nimeni nu făcea nimic?
cu care începuse iar să piardă orele până „Nu mai zic, bă, Nelule (aşa îl chema pe
noaptea târziu. acela). Nu mai zic nimic. Şi nu pentru că
Într-o zi, după ce mâncase de seară la nimeni nu mişcă un deget ca să facă dracu
cantină, iar fetele de acolo îi mai puseseră ceva cu ei, să-i controleze, să-i dea afară, să-i
câte ceva în rucsac, pentru că ştiau că nu va bage la puşcărie, să pe pizda mamii lor. Da’
mai trece vreo două, trei zile pe la ele, Vlăduţ m-am săturat. Şi mi-e aşa de scârbă, că nici
intră să bea o bere în cârciuma din nu mă mai pot gândi la ei.” „Serios? se miră
apropierea fostei gări, acum o ruină, pentru Nelu. Păi, aşa, dintr-o dată?” „Uite-aşa dintr-o
că ţiganii furaseră din ea tot ce se putea duce dată.” „Tocmai când mă gândeam să mă bag
la fier vechi sau pune pe foc şi se aşeză la şi io…” „Treaba ta. Fă-o singur, dacă vrei.
masa unor cunoscuţi, pilangii cunoscuţi şi Mi-e mi-a ajuns.” „Şi ce-ai să faci? Că oamenii
tăietori de frunză la câini. Începură să discute se-nvăţase cu tine şi se simţea parcă mai
despre una, alta, ca şi în alte dăţi şi pe răcoriţi când te auzea…” „Îi interesează. Eu
nesimţite ajunseră să vorbească despre de mâine încep să-mi caut servici. Oi găsi eu
femei. Mai precis, despre femeile din viaţa lui ceva. O s-o las mai moale şi cu băutura…Văd
Vlăduţ pe când era boxer. „Da… cu ce mari eu.” „Bravo, zise Nelu, apoi se adresă
sportive ţi-ai tras-o?” întrebă la un moment celorlalţi: i-auziţi, bă, de mâine, Vlăduţ se
dat unul căruia deja îi curgeau balele în lasă de băut şi-şi caută servici.”
aşteptarea unui nume celebru. Însă Vlăduţ „A mai zis el asta…” veni o vorbă care
scutură din cap, nu, asta nu se spune, chiar putea fi a oricui. Vlăduţ îl căută cu privirea pe
dacă erau doar între bărbaţi. Dar măcar aşa, cel care deschisese gura, dar nu-şi dădea
doar atât să spună, pe Nadia a regulat-o? Că seama cine putea fi. Voia doar ă-i spună că nu
se vorbea că… Vlăduţ îi aruncă o privire urâtă mai zisese aşa ceva până atunci şi că de
respectivului şi bău restul de bere din pahar. mâine chiar o să-şi caute un serviciu. Şi o s-o
„Păi, aia nu era încurcată cu Nicuşor?”, lase şi mai uşor cu băutul, aşa cum a spus.
răspunse întrebând unul. „Ei, nu doar cu ăla, Diseară, îşi zise, cum ajunge acasă, o să se
că am auzit că a fript-o şi Geolgău, şi spele (într-un lighean pe care-l găsise în
Dolănescu, şi Bănică ăl mic…” „Ai auzit pe cameră), apoi mâine dimineaţă se bărbiereşte,
dracu să te ia, zise Vlăduţ şi îşi puse un nou îşi scutură treningul şi merge la Clubul de box
pahar cu bere. Hai, las-o moartă!” din capitala judeţului, unde trebuie să-l ajute
Discuţia pe tema asta s-a oprit aici, nu cineva. Şi poate se va muta şi cu locuinţa
era deloc interesantă, dacă Vlăduţ nu voia să acolo, după ce se va mai aranja puţin cu banii.
dezvăluie nimic. Că precis le-o arsese la Apoi, mai ştii? poate-şi găseşte şi o creştină,
multe gagici pe care le văzuseră de-atâtea cu care să stea, că de însurătoare cu acte nu-i
ori plângând pe podium, sub tricolor, dar mai ardea, dacă nu o făcuse până acum. Da,
dacă nu voia să spună nimic, nu mai da, îşi duse gândul mai departe, asta o să facă
trebuiau să insiste. Şi poate era şi mai bine de mâine şi-o să vadă toate pramatiile astea
că nu zicea nimic. că Vlăduţ nu e terminat.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 43


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
„Auzi, îl trezi din gânduri Nelu, da’ dacă generosul Nelu. După câteva minute de
tot îţi iei servici, nu-mi vinzi mie tricoul ăla al lălăială a unor discuţii fără o temă anume,
tău? Că mă gândesc că nu ţi-ar strica nişte Nelu îl întrebă pe Vlăduţ: „Auzi, dar acum ai
bani, aşa, de început. Şi să ştii că ţi-l cumpăr mai fi în stare de un meci?” Probabil se
cu bani frumoşi.” „Stai aşa, că n-am înţeles, aştepta ca fostul campion să înceapă să se
zise Vlăduţ scuturând din cap. Ce-are una cu laude că da, cum să nu? atâta că, luându-şi o
alta?” „Adică?” „Adică ce-are faptul că o să- marjă de siguranţă ar fi invocat nevoia de a
mi caut servici, cu vânzarea tricoului?” „Păi face câteva zile de readaptare la efort. Însă
doar ţi-am zis, căută Nelu să pară Vlăduţ mărturisi cu o anumită umbră de
convingător: ca să ai un ban de pornire… Şi-ţi regret, atât pe faţă cât şi în voce că nu, nici
dau o sumă frumoasă. Chiar, cât vrei pe el?” vorbă, şi asta nu pentru că nu ar mai fi avut
„Bă, Nelule, ca să fie clar şi să n-o mai forţă în pumni şi-n braţe, ci fiindcă nu-l mai
lungim. Unu: nu am nevoie de nici un ban, ţineau picioarele. „Şi zici că în braţe ai încă
nici de la tine şi nici de la altcineva (şi se încredere?” îl iscodi Nelu şi deja în aer
abţinu în ultima clipă să dezvăluie că şi mirosea a invitaţie la întrecere. Pentru că
primarul, astăzi, se oferise să-i acorde un Nelu, chiar dacă era un tip mai puţin sociabil
ajutor financiar nerambursabil din nu se ştie şi nu prea era văzut prin cârciumi, şi cu toate
ce fonduri) şi doi: tricoul, am spus de sute de că avea o statură potrivită, era cunoscut ca
ori, nu-e-de-vân-za-re!” un ins puternic, iar vânjoşenia nu-i era greu
Ceilalţi de la masă deveniră atenţi. „Bine de bănuit dacă-l priveai mai de aproape şi
bine… am înţeles, am înţeles… păru Nelu că vedeai cum i se încordau muşchii pe sub
renunţă la subiectul ăsta. Am zis şi eu aşa…” cămaşa cambrată, la fiecare mişcare, de-ai fi
„Să nu mai zici!” se răsti la el Vlăduţ şi vru zis că pe sub ea colcăiau o mulţime de şerpi.
să-şi mai pună un pahar cu bere, dar nu mai „Da, în braţe, da.” „În cazul ăsta, fiindcă,
avea de unde. „Ce-aţi zice dacă v-aş cinsti?” sincer să fiu, nu prea cred, ca să mă convingi,
puse Nelu o întrebare globală la care comesenii n-ai vrea să facem o întrecere de skanderbeg?”
deveniră atenţi. „Am zice că ai face foarte Provocarea pica într-un moment nu prea
bine”, zise unul. „Da’ cu ce ocazie?” întrebă potrivit, pentru că Vlăduţ se pilise puţin, în
un altul. „Cu ce ocazie, cu ce neocazie, omul timp ce Nelu părea mai proaspăt. Iar boxerul
ne cinsteşte şi gata!” zise cel dinainte, cu îşi zise că parcă Nelu mai mult mimase că
teama ca Nelu să nu se răzgândească. „Chiar bea, ducând paharul la gură şi apoi
aşa, zise Nelu şi făcu semn ospătarului. Dă-le aşezându-l pe masă la fel de plin sau cu
la băieţi fiecare ce vrea!” foarte puţin lipsă din el. Nu cumva plănuise
Cei mai lacomi se aruncară la coniac, unul toată treaba asta? se întrebă. Şi de ce ar fi
chiar la whisky („să văd cum dracu e, că pe făcut-o? Doar ca să-l compromită? Păi, nu era
vremuri se vorbea că miroase a ploşniţe”), şi-aşa destul de prost văzut de mai toată
altul o sticlă de vin, iar Vlăduţ abia acceptă lumea? Că doar simţea şi vedea bine asta.
încă o bere. Poate şi din cauza unei oboseli Stătuse în ultimele zile şi se tot gândise la el
care îl încerca tot mai tare în ultima vreme, şi ajunsese la concluzia că nu era decât un
se simţea ameţit, deşi nu băuse mult, iar ratat, un mare ratat. Fusese gata-gata să
mâine trebuia să se scoale din timp şi să facă pună eşecurile sale pe starea de lucruri din
ceea ce spusese mai devreme că are de gând jurul lui, pe care nu o mai vedea revenind sau
să facă: să meargă şi să-şi caute serviciu. mai degrabă ajungând la normalitate, şi pe
Veselia care se cam dusese cât timp Nelu care parcă nimeni nu o mai sesiza sau nu
şi Vlăduţ vorbiseră pe tema tricoului, revenise, avea curajul să o recunoască. Oricum, nu
datorită rândului de băutură oferit de asemenea lui, în gura mare. Sigur că greşise

44 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
când gândise aşa, el fiind singurul vinovat persiflant Nelu. Nu aceasta fusese intenţia lui
pentru ceea ce i se întâmplase, dar şi pentru Vlăduţ; voise doar să dea de înţeles că nu
neputinţa lui de a se adapta la o realitate ce i vrea să mai bea, îi ajungea. Însă vicleanul
se părea de-a dreptul sălbatică, lipsită de ăsta de Nelu se agăţase inclusiv de acest gest
raţiune, compasiune şi legalitate, cu corupţia al său, ca să-i pregătească execuţia asta
pândind la fiecare colţ. Nemaivorbind de publică pe care sosirea lui la masă nu o
moralitate. Tocmai de aceea hotărâse să anunţase în nici un fel. Dar, uite că uşor, uşor
termine cu acest stil de viaţă, şi varianta cea se ajunsese aici. Vlăduţ nu răspunse.
mai bună era să apeleze la Clubul de box din „Ei, ce zici, facem?” reluă Nelu
Târgovişte unde, cu câţiva ani în urmă, fostul provocarea de mai devreme. „Facem”, zise
său şef din Bucureşti îi promisese că îi va Vlăduţ, şi simţi cum muşchii braţelor şi ai
pune o vorbă bună. Ceva or găsi aceia şi gambelor încep să-i freamăte ca pe vremuri,
pentru el, că doar nu dai cu piciorul într-un înaintea meciurilor pe care urma să le
fost mare campion, cât de mult ar fi decăzut susţină. Îşi aduse aminte că, uneori, în timpul
el, își repetă ce-și mai spusese de câteva ori, lungilor cantonamente se făceau asemenea
încercând să se încurajeze singur. Mai ales că întreceri între colegii săi, miza nefiind alta
hotărârea sa de revenire la linia de plutire decât o ierarhie neconsemnată undeva, dar
era mai mult decât reală. de care ţineau cont cu toţii. „Şi pe ce
Ceilalţi de la masă se opriră din băut şi-l facem?” întrebă Nelu şi nimeni nu mai duse
priviră cu atenţie sporită. În acel moment, paharul la gură. Bănuiala era unanimă:
Nelu făcu semn către ospătar: să mai aducă tricoul lui Vlăduţ. „Pe ce facem, ce?” încercă
la masă câte un rând din ce băuse fiecare. Vlăduţ să pară nelămurit. „Adică, ce punem
Aşadar, nu era loc de ezitate, de scuze sau la bătaie? Uite, eu pun jos zece milioane”,
eschivare. Trebuia să intre în joc. Cum dracu zise Nelu şi scoase de la buzunarul din spate
de-l adusese nemernicul ăsta de Nelu aici? se al pantalonilor, cu o largă mişcare a mâinii ce
întrebă Vlăduţ, neştiind cum să-şi răspundă. te trimitea la cunoscutul latifundiar, un teanc
Ar fi putut, dacă ar fi avut timp să se de hârtii de o sută de lei din care a extras
gândească puţin, dar feţele beţivanilor de la zece pe care le-a aşezat frumos, pe masă,
masă trădau dorinţa lor, brusc stârnită, de după ce le-a mai numărat, ostentativ, de încă
spectacol. Iar acesta să înceapă cât mai două ori. „Tu?” „Eu nu am atâţia bani”,
repede. Să vadă şi ei ce rămăsese din marele răspunse Vlăduţ jenat, dar şi cu o urmă de
campion. Dacă mai făcea ceva parale ori satisfacţie în suflet pentru că, neavând nu
trebuia dus la cimitirul de elefanţi unde să-şi numai această sumă, dar nici măcar a suta
trăiască ultimele zile, cu toate asigurările lui parte la el, întrecerea nu se mai putea ţine.
că de mâine se va schimba şi va încerca să Era însă şi multă laşitate în acest gând, şi
reintre în rândul oamenilor. Vlăduţ scutură din cap, alungându-l. „Nu, nu
Figura lui Nelu nu trăda nici o emoţie, am atâţia bani, repetă Vlăduţ. N-am decât
devenise împietrită ca a unui jucător de patruzeci de mii, adică patru lei.” Presupunea
poker, dar în spatele ei, Vlăduţ bănuia o însă că nu banii erau miza pusă în joc de
neţărmurită dorinţă de a-l face de râs. Sau Nelu, iar cele zece milioane nu erau decât o
asta să fie doar părerea lui, pentru că se momeală. Jigodia de Nelu bătea în altă parte.
simţea, acum, puţin slăbit şi luat de nas de Şi chiar aşa şi era. „Dar ai ceva de mai
alcool? În faţa lui ajunse berea din cel de-al mare valoare, iar eu, ca să fim la egalitate,
doilea rând comandat de Nelu, însă Vlăduţ o pun banii pe care-i zici tu.” Nu mai sufla
împinse cu podul palmei către mijlocul nimeni o vorbă. Mai mult, auzind ce se
mesei. „Văd că pregăteşti terenul”, zise uşor petrecea la masa lor, alţi câţiva muşterii din

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 45


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
cârciuma sordidă se apropiară privind şi acum îi va cere acestuia să pună în joc tricoul
ascultând cu interes, ca să vadă cum se va lăsându-i impresia că oricum va rămâne în
termina provocarea pe care Nelu i-o făcea lui proprietatea sa, ca şi până acum. De data
Vlăduţ. Deşi neexprimată, opinia tuturor era asta însă, Nelu îşi va aduna toate forţele şi-l
că Vlăduţ, în cazul în care va accepta va înfrânge, rămânând cu tricoul. Al dracului
întrecerea, cu siguranţă va pierde.Era clar că Nelu, ce-i trecuse prin minte!
Nelu dicta regulile confruntării, în timp ce „Da’ asta e o zdreanţă, nu un rucsac”, zise
Vlăduţ prindea conturul unei victime care Vlăduţ, încercând să amâne un deznodământ
avea clipele numărate. sigur. „N-are nimic, răspunse imediat Nelu.
Boxerul ştia bine la ce se referea Nelu şi Dar e o zdreanţă a ta”, continuă, ceea ce,
ştiau asta toţi cei de faţă. Îşi pironise privirea dincolo de ironia conţinută, îl făcu pe Vlăduţ
într-un gol imens ce se căscase în imediata lui să rămână convins că ţinta lui Nelu nu era
apropiere şi tăcea. „Pui tricoul, iar eu pun deloc rucsacul ci tot tricoul, pe care
suma pe care crezi tu că o meriţi dacă o să nemernicul voia să pună mâna în doi paşi.
câştigi. Bine, dacă eşti bărbat…” completă „Bine”, acceptă Vlăduţ spre marea
Nelu într-o notă ironică, fără însă a se uita cu mulţumire a mulţimii de gură cască ce se
subînţeles la vreunul din cei prezenţi, aşa strânsese lângă masa lor ca o grămăjoară de
cum procedează în genere cei care fac un pilitură de fier atrasă de un magnet. „Bine”,
mişto ieftin, în public, de cineva. Joacă tare repetă, şi deşertă conţinutul rucsacului. Lăsă
nemernicul, îşi zise Vlăduţ, apoi cu voce tare: totul pe masă cu excepţia rucsacului pe care-l
„Poţi să crezi orice, dar tricoul nu-l pun. Nu-l băgă în sân. Se făcu loc pe scaunul din faţa lui
pun şi gata. Pentru nimic în lume tricoul nu e Vlăduţ, Nelu se aşeză pe el, apoi cei doi
nici de pus gaj, nici miză şi nici de vânzare. luptători îşi prinseră mâinile în poziţia
Asta e…” „Bine, atunci rucsacul”, fu dispus regulamentară. Un deştept se oferi să dea
Nelu să mai lase de la el, şi încă mult de tot. startul, şi lupta începu.
Rucsacul? se întrebă nedumerit Vlăduţ. Vlăduţ îşi lăsă privirea în tăblia mesei,
La ce i-ar trebui cârpa asta toată numai pentru a nu i se putea vedea pe faţă imensul
petice, când toţi vânau tricoul? Era convins efort pe care îl făcea spre a-i face faţă mai
că-l va pierde, pentru că Nelu îl va dovedi tânărului şi vigurosului adversar, în timp ce
cu siguranţă, şi la acest gând se linişti, Nelu, pe chipul căruia se putea citi o mare
pentru că lucrurile se opreau aici. La urma încrâncenare, îşi fixase ochii ce-i sticleau
urmei, îşi zise, nu era mare pagubă. asupra creştetului lui Vlăduţ, de parcă ar fi
Oricum îşi propusese ca atunci când va avea vrut ca prin declanşarea cine ştie căror
ceva bani să-şi cumpere altul. Deocamdată energii oculte să-l oblige să şi-l ridice şi să
prin magazinele de second hand nu văzuse arunce asupra lui un jet de foc mistuitor.
aşa ceva, iar unul nou era fără îndoială Se făceau pariuri din vârful buzelor.
destul de scump. Întreaga atmosferă încremenise şi nu se
Imediat însă, un alt gând îi răvăşi mintea, auzea decât aerul vibrând în jurul celor două
alarmându-l şi făcându-l să desluşească braţe înlănţuite într-o înfruntare epuizantă.
adevărata, ascunsa intenţie a lui Nelu. Cele două mâini rămaseră multă vreme pe
Aşadar. Acesta se va lăsa bătut, iar el îşi va locul lor. După vreo două minute începură să
păstra rucsacul şi va câştiga şi banii puşi la se mişte când una, când cealaltă, într-o parte
bătaie de Nelu. Însă imediat acesta va cere o sau alta, dar nu mult, cu doi, trei centimetri,
altă confruntare, dând de înţeles că, deşi era pentru ca apoi să revină la poziţia de mai
vlăguit, nu se lăsa înfrânt cu una, cu două şi înainte. Pe faţa lui Nelu, roşie ca o plită
sporind astfel orgoliul lui Vlăduţ. Doar că încinsă, curgea o transpiraţie ce duhnea a

46 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
mucegai, iar venele gâtului se umflaseră ca de nobleţe. Important era dacă învingătorul
nişte lipitori sătule. Vlăduţ rămăsese cu avea să facă cinste.
privirea plecată şi nu i se putea citi efortul Nelu apucă rucsacul şi vru să arunce cu el
decât din respiraţia greoaie care i se auzea după Vlăduţ, dar un tip mai îndrăzneţ îl
parcă ieşind din întreaga lui fiinţă. apucă de mână: „Lasă-l, bă, Nelule, că nu se
Într-un final, Nelu îi culcă în lateral braţul face.” Nelu îl străfulgeră cu privirea, iar
lui Vlăduţ. Dar totul se produsese dintr-o respectivul o înmuie şi-i şopti la ureche: „Te
dată, în nici o secundă, ca şi cum Vlăduţ pui cu unul ca el?” şi zise el ca şi cum era
refuzase brusc să mai opună şi cea mai mică vorba de o cârpă. „Poate altă dată!” strigă
rezistenţă. Câştigase. Se sculă în picioare şi-şi Nelu în timp ce Vlăduţ se pregătea să iasă pe
scutură energic braţul care-i amorţise. Dădu uşă. „Niciodată!” răspunse acesta şi păşi în
pe gât un pahar de bere şi primi cu zâmbetul stradă. „Eşti un laş!” îi mai aruncă Nelu,
pe buze bătăile pe umăr în semn de felicitări. sperând că asta îl va enerva, dar Vlăduţ fie nu
Vlăduţ puse rucsacul pe scaunul pe care auzise, fie nu dăduse atenţie grelelor cuvinte.
stătuse Nelu şi-şi trase în faţă mărunţişurile A luat-o agale spre cămin şi îşi făcea în
pe care le mai avusese în el. Cineva îi întinse gând planuri despre ziua de mâine. Ştia unde
o pungă de plastic în care Vlăduţ puse la era Clubul, dar se întreba pe cine să caute,
grămadă fleacurile printre care se aflau şi cum să-şi explice situaţia în care se afla şi
nişte resturi de mâncare. Scoase apoi din multe altele. Era sigur că va primi sprijin,
sân tricoul şi-i făcu loc la fundul pungii. Ar fi pentru că fusese totuşi campion naţional,
trebuit să facă asta de la început, dar nu mai câştigase concursuri internaţionale, adusese
avea nici un chef să reia întreaga faimă ţării şi aşa mai departe, dar uite că
operaţiune. Se pregătea să plece acasă. Îşi uneori viaţa îţi mai joacă şi feste şi nu iese
dădea seama că făcuse o mare greşeală mereu cum ai vrea. Cu unii este într-un fel, cu
intrând în cârciumă. alţii în altul… Ei, să ajungă el sănătos acolo şi
Văzându-l că se pregătea s-o ia din loc, se va descurca la faţa locului.
Vlăduţ îi puse o mână pe umăr. „Ce faci?” Trecuse podul mare, peste apa Cricovului,
Vlăduţ îi dădu mâna la o parte de parcă mai avea câteva sute de metri până la cămin,
ramura unui copac i se ivise în cale. „Cum ce când, înapoia sa, auzi un zgomot precipitat
fac? Mă duc acasă.” „Păi cum, aşa?...” întrebă de picioare. Fusese aşteptat, pentru că acest
Nelu privindu-şi de data asta cu un zâmbet zgomot de paşi se pornise dintr-o dată.
larg admiratorii. „M-ai bătut, gata. Respectul Cineva ţâşnise de undeva din lateral şi se
meu. Ţi-am lăsat rucsacul pe scaun şi am apropia rapid de el. Ştia ce se va întâmpla şi
plecat”, răspunse Vlăduţ cu o anumită nu ştia de ce. Strânse cu putere la piept
greutate în glas şi se ridică de pe scaun. „Şi nu punga de plastic. Din spate, două mâini
mai vrei să mai facem una?” „Nu mai fac vânjoase ale unui tip ce părea mai înalt ca el
nimic. Am plecat acasă”, răspunse Vlăduţ şi o îl prinseră de umeri, şi tot acelaşi individ îi
porni spre ieşire. „Credeam că acum pui la fixă un genunchi în coloană, parcă vrând să-l
bătaie tricoul!” „Ştiu că asta credeai, răspunse îndrepte, în timp ce din faţă un altul îi aplică,
Vlăduţ, numai că ai uitat să te laşi bătut. Asta fulgerător doi pumni ca două baroase în
ai urmărit de la început.” „Nu e adevărat, se ochiul sănătos. Atât, doi pumni, un un-doi
apără Nelu şi privi la cei de lângă el de parcă executat scurt, ca la carte, profesionist.
aceştia ar fi putut depune mărturie. Şi poţi să- Agresorii se mulţumiseră doar cu atât şi o
ţi iei rucsacul înapoi, că nu am nevoie de el.” luară la fugă.
Credea că dacă spunea asta i s-ar fi remarcat Vlăduţ nici nu se gândi să strige, să ceară
mărinimia, dar nimeni nu avea chef de gesturi ajutor ori să alerge după derbedei. De altfel,

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 47


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
în câteva secunde nu mai rămăsese decât nefamilişti, aducând sau luând ceva din ele.
amintirea din ei. Cam bănuia cine îi trimisese I-a alarmat mirosul urât ce răzbătea dinspre
şi de ce, dar nu-şi mai bătea capul. Era camera în care aflaseră că stătea un individ
îngrijorat de faptul că, deşi ţinuse strâns despre care se spunea că pe vremuri fusese
punga de plastic, o scăpase totuşi, nu-şi un mare sportiv sau cam aşa ceva şi care se
dăduse seama cum de se strecurase pe sub ratase din cauza băuturii, pierzându-şi tot ce
cămaşă, sau poate nu o aşezase el bine, şi avusese şi care primise din mila primăriei
chiar se miră când, după ce pipăi pe jos, în cămăruţa aia mizeră.
jurul lui, dădu de ea. Răscoli temător şi dădu Deşi moartea îi desfigurase figura, se
de tricou. Carevasăzică, cei doi nu avuseseră părea că Vlăduţ murise cu zâmbetul pe buze.
treabă cu punga şi nici nu căutaseră în ea Cel puţin aşa se vedea din pragul uşii, unde
tricoul cât timp el încă rămăsese buimac bărbaţii rămăseseră opriţi de mirosul acru şi
după cele două lovituri de pumn trase la înţepător de cadavru. „Parcă a murit visând
mare artă, ceea ce nu putea fi decât un ceva frumos”, zise unul dintre bărbaţi apoi
avertisment. Căci, iată, scopul atacului nu scoase mobilul pentru a anunţa la numărul
fusese jaful, furtul tricoului. Da, cu siguranţă unic macabra descoperire. Acoperindu-şi
era un avertisment. gura cu mâneca hainei, unul dintre ei înaintă
Ajuns la camera sa, Vlăduţ s-a spălat, şi-a până lângă cel ce-şi dăduse obştescul sfârşit
aşezat în aceeaşi pungă de plastic, alături de şi scoase din cameră o pungă de plastic, ce
tricou, câteva diplome, medalii şi cupe de la era probabil singura avere a decedatului. Din
competiţii mai importante apoi s-a tot gândit ea curseră câteva medalii din imitaţie de aur,
la ce va face mâine. Somnul l-a prins aşa, cu cupe şi medalii pe care erau inscripţionate
aceste gânduri care nu reuşeau să i se aşeze date, nume de localităţi şi ţări şi alte lucruri
în ordine şi nici să fie duse până la capăt. ce li se păreau neinteresante. „Pune-le la loc,
Poate ar fi trebuit să le scrie pe o bucată de îi zise altul. Amărâtul, chiar că era sărac lipit
hârtie, îşi zisese la un moment dat, dar pământului.” Cel ce deşertase punga de
somnul fusese mult mai stăruitor şi-i plastic le puse pe rând la loc.
învinsese toate planurile pe care încerca să şi Nici unul dintre ei nu avea de unde şti că
le facă şi-l duse rapid pe tărâmul viselor. în pungă mai fusese şi un tricou pe care abia
A fost găsit peste câteva zile de către acei se mai putea desluşi numele ţării şi un
băieţii care din când în când veneau şi număr, şi care, de vechi ce era, se tocise atât
deschideau anumite uşi din fostul cămin de de mult că aproape se destrămase.

48 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


poezie Silviu DACHIN
Silviu DACHIN la fel vorbele bune rostite de şmecheri
port în buzunarul de la piept sticla cu
indiferenţă
haideţi să mai murim puţin prin spitale
şi beau
nu mă joc
cu privirile aţintite spre uşa salonului
încă nu ai auzit râsul meu idiot
pe-acolo intră doctorul cititorul buletinelor
ohoo!
de analize
am înţeles toate glumele din manual
aducătorul de veşti hotărâtorul sorţilor
mi-e greaţă de mor
noastre
lame subţiri îmi feliază muşchii braţelor
pe-acolo intră asistenta aia tâmpită care urlă
pentru fiecare faptă bună
la tine când îţi sparge vena
în loc de şlapi port bocanci militari
ohooo
tricoul meu preferat e un tatuaj interzis
pe-acolo intră vizitatorii cu plasele lor
îmi spăl faţa cu apă din balta prin care trec
colorate din care scot veseli tot felul de
copiii dimineaţa
bunătăţi
spre grădiniţe
ţi-am adus asta şi asta spun ei ţi-am adus ţi-
vreau o lume mai bună
am adus şi ţi-am mai aduuus
dom profesor!
uneori noaptea
dar nu sunt atât de nebun încât să-ţi spun ţie
uşa se trânteşte de perete şi infirmiera cu
m-ai lăuda
respiraţia întretăiată
m-ai scoate la careu ai chema presa
împinge în salon căruciorul cu un pacient
n-ai înţelege nimic nimic nimic
internat la urgenţă
într-un târziu ai vrea să mă-nfiezi
un fel de nou-născut pe care îl spală frumos
şi asta nu ştiu dacă aş putea suporta
îl îmbracă în pijama curată îi aşterne patul
ar fi ca o invitaţie la desfrâu în templul zeului
tot personalul de pe secţie se adună în jurul
tău scârbos
lui va fi bine domnule x
când sunt singur
va fi bine uite ce colegi frumoşi aveţi
mă port pe braţe până la fereastră
şi noi zâmbim cu buzele crăpate
acolo unde cerul îşi mai permite păsări
dimineaţa
(vreţi o biblie democratică
într-o şedinţă scurtă dar bine organizată
ştiu
hotărâm în unanimitate
în domeniul ăsta monarhia a murit demult)
să mai murim puţin prin spitale
mă aplec peste pervaz
pacientul internat azi-noapte
până aproape de capetele trecătorilor
încearcă fără succes să ajungă la telefonul
mirat că orice vârstă ar avea încă nu li s-au
care sună de câteva minute
închis fontanelele
nu-l ajută nimeni
şi râd
prea mişto melodia
iar râsul meu se aşază pe feţele lor
când le văd bucuria aş putea să jur că sunt
***
veşnici
de ei nu se poate atinge niciun rău
ştiu
cât vreme sunt printre ei
dom profesor
şi râd
da n-am chef să ridic mâna
până când se închide fereastra
mă uit aşa ca prostu
că-i iarnă
la tine
lasă-mă repetent
şi la ceilalţi entuziaşti
domn profesor
fiindcă sunt elastic
ţi-am spus
dacă asta ţi-e întrebarea
mi-e sticla plină
frica poate face din mine orice

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 49


poezie Codruţ RADI
Codruţ RADI La-nceput n-a fost pământul
golul ceţii –sieşi fum
dezrobind focul şi vântul
Scobite pe rând să-l prefacă până-n scrum,

M-aţi spart în coaja mea de om La-nceput n-a fost înfrântul


să nu trec vârstei pe-ndelete cel ales erou postum
durerilor prin alt sindrom poet frate cu descântul
când rănile mă dor prea-ncete, înainte de sugrum.

Dispers la ultimul atom Semne de fluctuaţie


cândva şi el vieţii-n perete
m-alătur umbrei până vom Monotonia n-are parte de culoare
răbda-ntunericul de sete, neliniştile înăuntru sunt doar gri
de-o amorţeală resimţind cât doare
Scriind mereu ca ultim tom că spectrul mi se poate înnegri,
cel condamnat la căi ascete
pe-ntinsul extirpat monom Răspântiei spre haos n-am cărare
al cicatricei dintre spete. deopotrivă cad de parcă m-aş opri
pe altă treaptă morţii-n aşteptare
Fireşte-ne până ce ura s-ar mai înăspri,

E vremea când păcatelor m-adun Indiferent uitării că-s nestare


pe seama celor niscai gânditori ce colţuri pentru strâns aş mai nutri
ce s-au grăbit trezirii în ajun când timpurile-n sine n-au răbdare
din noaptea vinovată de palori, să crească înainte de-a-mpietri.

E vremea când pedepsele se pun Aşadar neprielnic


în cârca celor singuri muritori
ce s-au ales destinului comun Cuvintele au început să tacă
dintre atâţia martori viitori, asemenii confundă-ntr-o poveste
cu alchimişti tocind în piatră seacă
E vremea când greşelii mă supun poeţii când ne spun ce nu mai este,
crezând că sunt iertat de două ori
oricâte uit asemeni să vă spun Nici timpul nu mai ştie cum să treacă
vedenii amânate până mori. din an în an fără să dea de veste
în dreptu-i ceas bătându-ne o toacă
Uvertură singurătăţii dintre văi agreste,

La-nceput n-a fost cuvântul Doar umbrelor ce pot să se prefacă


înfierat ca cel de-acum în locul meu că au ajuns pe creste
şi nici omul precum sfântul primejdii nimănui precum de pleacă
care l-a pierdut pe drum, un tot mai rar visează-şi zborul peste.

50 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Codruţ RADI Codruţ RADI
Neteziş primar între ceruri şi ape arzând
niciodată-n aceeaşi celulă
Zăpezile-au uitat precum se cade
dar amorţesc durerii-ntins departe Ce-ar renaşte fiinţei pe când
să nu mai simtă patima că-l roade schelete răstimpul adulă
pe cel din preajma ta fără de parte, mai aproape luminii zburând
cât încape în hruba-i destulă.
Când toate zvonurile par năvoade
şi marea mi se-ncurcă într-o carte Involut în rest
în cap de rând ce paginii îi şade
cuvinte-nlocuind cu valuri sparte Mi-au amorţit durerile la frig
nici viaţa nu resimt cât e de vie
Și punţile surpate-ntre arcade doar iernile pe nume le mai strig
ca întâmplare vieţii după moarte când mă dezgheţ uitării din sclavie,
apropieri zvântate-n loc de rade
pustiului cu marea ce-şi împarte. Răsuflu-ntretăind brazdele-n ger
aceleaşi deseori pereche mie
Care dincotro când n-am nimic ursitelor să cer
şi doar gândind cuvântu-i blasfemie,
Singurătatea nu mai ţine de urât
roind în jurul meu tăceri ne-nstare Ce scapătă prin glas tăcerii bocnă
să îmi astâmpere cuvintele atât se sparge-n oase junghiul din trezie
cât înţelesul lor încă mă doare, să mai repet perinda cât mi-e ocnă
până dezvăţ că noaptea tot zi e.
De parcă lacrimile ploii m-au pârât
deasupra ei că nu mai cred în soare Milostivire
s-a strâns în jur adâncă pân-la gât
să-mi amintesc de-înecuri fără boare, Pământul ne rabdă defel suferinzi
din orice-ntâmplare se trage o boală
Alături de lumina ce-am urât s-o duci mai departe pe unde descinzi
văzând că-n umbra ei mereu se moare ori scrisă în piele de nu se mai spală,
mă tot ascund sfiindu-mă încât
resorb divulgi de fostă-nfăţişare. Nici timpul nu trece cât poţi să-l cuprinzi
cadranelor vremii tocmite cu scală
Faptoriat c-un preţ de secunde să ştii cui te vinzi
căzând înapoi pe o treaptă domoală,
M-am trezit decunoapte scăpând
dintr-o gură de şarpe sătulă Repeţi rugăciunea genunchii-i aprinzi
să se-aţină-mblânzirii prin gând mai sus de aceasta privirea-i sfială
cu o mimă asemeni credulă n-ai voie-ndoielii durerea să tinzi
din groapa promisă nimic nu se scoală.
Nemuşcat c-am sărit peste rând
altor vieţi învrăjbite de hulă

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 51


poezie Lucian-Victor BOTA
Lucian-Victor BOTA ***
*** dacă aş putea să mă scald
în ochii tăi iubito
în toamna aceasta ca-n două oaze fără să tulbur apele
copacii din fereastră atunci aş fi o barcă
îşi leagănă ultimele frunze ce-ţi plimbă în palme
ultimele zboruri cordul prin lumină
către amurg
aripile îmi cad susurul tace ***
îmi spăl chipul sunt îngerul care îngenunchează
în leagănul vântului în faţa tuturor întruchipărilor
până când sângele meu se face apă mi-am lăsat aripile libere
să cadă în mare
*** să cadă
să se înfigă
poemele mele dincolo de retina cerului
stau scrise pe pereţii aortei
inima doar le pulsează ***
în bătăile ei sub albul ochilor tăi
sunt un cer
ele se scriu şi rămân aşa scrise plin de vânătăi
în culoarea sângelui prin mine trec avioane ca nişte ace
printr-o mătase albastră
***
apoi am găsit cursul vieţii prin mine se nasc şi se frâng zboruri
îndreptându-mă asfinţitul e o pată de sânge
spre zidul plângerii prin care mă preling
acolo fruntea mea se lipise ca o rugăciune în fereastră
nemurirea are gust de gutuie
***
apele demult nu mai spală chipuri
***
nici maluri
e toamna în care
somnul meu se odihneşte ele rar mai sculptează în stâncă
pe covorul de frunze sau înmoaie suflete
împietrite
trupul meu ca o frunză
se desprinde ***
şi cad culorile toamnei dansează în fereastră
cad de mâine lumina va fin îmbrăţişată de
până când somnul devine adânc nişte crengi goale şi uscate
şi veşnic frunzele se aştern peste rănile pământului

52 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Lucian-Victor BOTA Lucian-Victor BOTA
trupul meu va fi vindecat iubirea mea m-a orbit
sub lumina de veghe şi nu am văzut întunericul
a timpului dintre noi

*** ***
sunt copacul cu crengile cărunte am rupt orice relaţie
păsările sunt acum nişte nostalgii cu timpul
care mă poartă prin tinereţi ascunzându-mă
în mine zac iubirile orbului care într-un spaţiu atemporal
se vrea a fi înţeles anotimpului
într-un concert ce zace în mine
de privighetori
***
*** sunt pod peste nimic
stau într-o gară părăsită pe sub mine râul ce a secat
prin care nu mai trece niciun tren nu mai trece
în inima mea bate un vânt rece şi risc să putrezesc
un vânt parcă de toamnă pustie în trupul meu
azi plouă mai mult decât ieri nepietrificat
trecători îşi grăbesc paşii
ne mai schiţând niciun zâmbet ***
trec prin faţa ochilor mei în cordul meu
ca nişte păsări moarte te-ai înfipt precum o aşchie
pentru anotimpul într-un deget care acum sângerează
acesta şi în sângele căzut
îmi oglindesc chipul
*** cearcănele
parcă timpul mă albeşte şi visele
nu-mi mai simt
mâinile
şi picioarele ***
am ajuns să-mi târăsc
zilele anii tinereţea trec zilnic pe lângă mormântul meu
prin mocirla aceasta (şi) sunt aproape de înviere
numită viaţă
mâine îmi voi lua trupul
*** ca pe o haină
din cuier
fericirea mea
a fost atunci când te-am ales pe tine şi atunci ..
nu am mers pe drumuri şerpuitoare atunci voi lăsa trecutul
ci în linie dreaptă până când în rugina cuielor

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 53


poezie Marian HOTCA
Marian HOTCA atunci ar fi mai bine să strigăm prin scrum
starea reală a vieţii
strada hornului
dar nimeni nu ne va sufla
niciun cuvânt din primul nostru trecut
pe strada aceasta copiii sunt de fum
avem fiecare câte un start imperfect
mai mult decât atât
şi brusc cineva binevoitor ne rătăceşte în
ei au întunericul în sânge
lume
soarta le-a ţesut în inimă funingine când s-au
să ne găsim
născut
calea
apoi le-au dat drumul rând pe rând
pentru a nu avea toţi aceeaşi vârstă
e firesc că după atâta aşteptare printre
în ploaia oraşului galbenă
pietrele anonime
ca să-i ardă cenuşa până la sânge
ne place să călcăm totul în picioare -
noi, piese de decor încătuşate
uneori în dimineţile cu ploi superficiale de
în vremea ce ne-a mai rămas
toamnă târzie
le aud rănile nedesluşite
spectru #1
coapte prin cine ştie ce parte a corpului
azi a început să doară şi amurgul
ar fi mai bine
cerul are o febră explozivă
ca timpul să ne lase odată
e aproape roşu cu pete de sânge înnegrit
în pace
şi totul devine un topos inexplicabil
să plutim în vidul îngălbenit
aflat la hotarul pietrei topite cu viaţa ce
ca o tăcere ascetă
răsare din pământul gol
ce nu mai frământă gândul
apoi se lasă încă o seară pe strada aceasta
ne lungim de azi până mâine
un fum greu ne îmbrăţişează ultimele oase
în sângele oraşului-ecou
copiii rămân aceeaşi cenuşă anonimă
şi melodia de fond
scânteind numai nişte vise arse
e doar trauma fumului
ce nu le va auzi nimeni
zbătându-se în ruina adâncă din mine
fum
mor, trăiesc şi mă nasc
în aceiaşi ochi ce urlă în spectru
ne-aţi reproşat că v-am respirat tot aerul
substanţa primitivă
aşa că ne cerem iertare
a trebuit să înghită
şi ne desprindem de timp
mântuirea şi porumbeii
e pentru prima dată când
din oraş
ne continuăm iluziile cu alte întrebări
delirante
spectru #2
cerul îmbibat în galben
ne adânceşte în noi uitarea
am auzit lumina cum s-a desprins dintr-o
creangă
vrem să fim şi noi copii de fum
cu frunzele vii cu tot
să mâncăm doar frunze negre toamna
ce poartă în clorofilă
moartea crengilor arse
tot morbul putregaiului
să ne întărească din nou idealurile

54 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Marian HOTCA Marian HOTCA
aici în palma mea uscată umbrit doar de rugăciuni fără ecou
ţin ultimii stropi de lumină înmuguriţi
şi-n orice moment aş privi zăresc un galben tardiv născut din uitarea soarelui
numai un soare gol-goluţ îmi apasă melancolia pe umărul stâng
gata să-mi cadă în ochi doare -
spulberându-mă mi-am spus eu
ruinele aprinse din voi
poate că zborul mă defineau
ce nu mai are hotar drept o faţă
îngreunat de adâncul luminii întoarsă cu ochii către sufletul ars
e suficient să-mi ardă visul
când mă voi trezi din ultima moarte am simţit ploaia
cum îmi hrăneşte urletul
din spectrul păcatului ascuns sfredelitor
în ghimpele perfecţiunii
un miraj răcoros mă lasă iarăşi viu şi mă zbat atârnând într-un fir păcătos de
într-o incertitudine tandră lumină
zicându-i unei frunze adânci
spectru #3 cum aş putea oare
să-mpart un cuvânt plin
mi-e plânsul tot mai crud unui infinit gol
în amintirea aripilor fluturilor de mai ce mă îneacă
ce mi-au lăsat în suflet
galbenul pal cercuri
un evantai zbătându-se să facă vânt
gândurilor sunt zile în care
când roua înmugureşte toate lucrurile din jurul meu sunt doar
pe obrazul bujorilor târzii cercuri goale
şi vreau să mă ascund
şi stau dimineţile pustiit în lumină într-un colţ de înger
nemişcat sau într-un ungher plin de praf
de parcă aş prinde rădăcini adânci dar nu mai găseşti nici zimţii fermoarului în
până în inima pietrei ordine
să-i sorb tăcerea
de când am umbra îngreunată cu nervi
respir singurătate ploaia nu are
în galbenul jertfit în flori niciun efect asupra aşteptărilor
şi scâncete ascete de frunză galbenul pudrat în suflet
atârn în acelaşi păcat şi mă forţez să visez e doar un element decorativ îmbâcsit
ceva ce-ţi prelungeşte plictiseala
de parcă n-ar mai fi nopţi între zile
şi dacă ar mai fi noapte prin vreme
poem spectral aş putea dilua în apa din ochi
sensuri exacte şi inexacte
sunt doar o rană vie pentru a descoperi pe o singură latură
ţinută deschisă prin cuvinte adevărul
trăiesc în spaţiul crud până într-o dimineaţă

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 55


poezie Valeriu VALEGVI
Valeriu VALEGVI în acest conglomerat de întâmplări
neputincioase să schimbe indiferenţa
endemică?)
LA UMBRA MUŞCATELOR
de aceea în fiecare dimineaţă
sunt nevoit să-mi beau cafeaua
La umbra muşcatelor
în prezenţa lor.
întorci pe-o parte şi pe alta
nici nu ai spune că sunt cineva
inerţiile din timpul viitor (acum
de-al lor. nu avem trăsături comune şi
doar stranii păsări fâlfâie în sufletul
totuşi totuşi ne înţelegem de minune.
predispus la pândă permanentă)
ca un făcut pescăruşi guralivi ne
doi bani nu dai
devorează
zicerilor cu ştaif
tacticos seminţele de floarea soarelui
doar culoarea din abis (culoarea
din podul palmelor întinse
ochilor tăi) contează!
cum fac şi desfac orgoliile
VEGHE
alianţe de forţă
nu-i treaba firii să socoată
Veghe şi iar veghe
la umbra muşcatelor
să nu dea lenea-n foc
susurul clipelor nu-l mai auzi
să nu închidă gura nucul
pisica să ocupe locul curat
RUCSACUL DOLDORA CU POEME
atent la suflet şi trup
Rucsacul cu poeme
veghe şi iar veghe
aşteaptă să-l duci în spate
cum sari de pe-un picior pe altul
la admiratorii din vecinătatea
noimele nu-s de-ajuns
visării buclucaşe. afară-i timpul
să ia urma gândului
înfloririlor depline. nucul abia aşteaptă
flămând de fantasmele
o ultimă recunoaştere. deasupra norii
lovite de streche
se grupează după cheful păsărilor
călătoare.
veghe şi iar veghe
se prognozează o vreme prielnică
trăirilor după urechea uimirii (vai
ACELAŞI EXERCIȚIU/ PE SPIRALA
ignorată atât) şi scotocind prin rucsacul
VÂNTULUI
doldora
cu poeme afli cum cineva a strecurat în el
Acelaşi exerciţiu
doar un bob (un bob cât o mie) de euforie
deasupra cu degetele de la mâini
aidoma palorii de pe faţa primei iubite
unite-n ramuri înmugurite
dedesubt cu degetele de la picioare
MĂ ŞTIU
atingându-se-ntr-un coridor torid
îl repeţi cu sufletul la gură
Mă ştiu câţiva din cartier
mai aproape de confruntarea finală
(la urma urmei cui foloseşte
în continuă mirare
să fie cunoscut peste puterea de
pe spirala vântului
înţelegere

56 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Valeriu VALEGVI Valeriu VALEGVI
FĂRĂ CUSUR SCHIȚĂ

Fără cusur Mare


adaugi urme cât o duminică la prânz
într-un vacarm de vise eşti
mereu vâsleşti obsedantă
cu inima revigorând fiori ca o ploaie de toamnă
fără cusur eşti
alunecă amintiri de o şchioapă necunoscută
pe şira spinării cum o foaie de hârtie nescrisă
de-i târziu eşti
să judece pietrele/ suratele armonia din paharul de apă
de-i devreme eşti
consemneze-se-n istorii te numesc
izvor/ lacrimă/ scâncet
PEŞTELE CEL MARE în vuietul clipelor
un du-te-vino al anotimpurilor aşa
Nu se lasă pescarul din prima zi şi
până nu prinde până-n cea care tocmai
peştele cel mare. se termină
de genunchii vineţi şi ce o să mai fii
atârnă cămăşile mirelui de altădată. în transa mirării
peştele cel mare
îi tot dă târcoale-n visele lungi NU-I LIPSEŞTE NIMIC MAMEI
unde mrenele torceau
cântecul de pierzanie. Mamei nu-i lipseşte nimic
peştele cel mare acolo sus.
de gât cu tinereţea
liniştea de după
cuvintele de rămas bun
SCRISOARE
culoarea vântului
masa încărcată de strămoşi
Dragă nepoate
câteva scaune
zilele s-au ostoit
pentru cei care vor veni
vremile prind
treptele ay treptele
intercity-ul din urmă
de urcat cu paşi vioi.
norii s-au rărit
cum o simt respirând
vin ecouri
din alt sabat prin venele-mi puţin îngroşate.
bat culorile mamei nu-i prisoseşte nimic
spre cenuşiu crud şi-i tare preocupată
apelul se-apropie de timpul petrecut cu noi.
cum scrie în biblie şi nu-i lipseşte nimic mamei
e o hărmălaie
de-ţi vine să-ţi baţi stră-strănepoţii Galaţi, 24 noiembrie 2017

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 57


proză Ioan Romeo ROŞIIANU

Ioan Romeo ROŞIIANU

Îngerul păzitor

Zăpuşeala amiezii mă alungase din - Se poate? am întrebat, ajungând lângă ele.


casă. Îmi târam paşii pe caldarâmul - Sigur, sigur! a chicotit una. Chiar vă
prăfuit. Căldura parcă pustiise străzile. rugăm! a mai adăugat.
Arar mai treceau maşini sau oameni. Scaunul ăsta e liber de vreo oră. Nimeni
Câţiva câini vagabonzi se aciuiseră pe n-a îndrăznit să vină lângă noi. De parcă noi i-
lângă nişte tufe uscate de flori. Am grăbit am mânca pe bărbaţi! …
pasul, dorindu-mi să ajung cât mai repede Privindu-se complice, cu subînţeles,
cu putinţă în Parcul Libertăţii. Gândul că puştoaicele au izbucnit în râs. Ca şi cum
nu peste prea mult timp voi sta tolănit pe apropourile lor n-aş fi fost eu, m-am aşezat şi
una din bănci, pe-o alee cât mai am căutat din priviri pe cineva care să mă
umbroasă, şi cât mai aproape de lac, îmi servească şi pe mine.
da puteri, îmbărbătându-mă. - Dumneavoastră ce doriţi? m-am trezit
Când am ajuns, eram ud leoarcă de de-odată întrebat.
transpiraţie. Dar, spre marea mea mirare, Gândindu-mă că e vreuna din fetele de la
parcul nu era chiar atât de înţesat de lume, masa mea, n-am răspuns. Dar, „vocea” aceea
cum mă aşteptam, cum îmi imaginasem în diafană se încăpăţâna:
timp ce-ncercam să mă strecor cât mai pe - Cu ce să vă servim?
lângă blocuri şi garduri, în speranţa unei dâre Convins că nu poate fi vorba de-o farsă,
binefăcătoare de umbră. m-am întors. Dar, spre marea mea
Cu cât mă cufundam mai mult în răcoarea surprindere, fetele cu care mă văzusem
parcului, un soi ciudat de linişte punea nevoit a-mi împărţi liniştea, au pufnit în râs.
stăpânire pe mine, inoculându-mi o senzaţie Conştientizând farsa, m-am resemnat,
de tihnă. Îmi plăcea. Mă simţeam bine în limitându-mă la a le fixa cu privirea.
parcul de lângă Institutul de Meteorologie - Lăsaţi-l, dragelor! le-a dojenit una mai
Filaret şi gara cu acelaşi nume. oacheşă. Nu vedeţi că s-a fâstâcit de tot?!
Tot căutând un loc mai umbrit, un loc în Puţin intrigat de atitudinea lor, mi-am scos
care să-mi pot răcori sufletul, m-am trezit în din geanta-mi nelipsită o carte. După ce am
faţa cafenelei „Arenele Romane”. Aşa zisa găsit semnul pe care-l pusesem, am început
„Cafenea Literară” era ticsită de lume, de să citesc, încercând să par indiferent. Spre
parcă toată populaţia din cartier s-ar fi stupoarea lor.
strâns acolo. M-am strecurat cu greu printre
mesele de pe terasă, căutându-mi un loc. La Berea era într-adevăr rece. Ospătăriţa
o masă mai retrasă, sub un stejar parcă de avusese dreptate. Am mai sorbit încă o gură
când lumea acolo, era un scaun liber. din băutura înspumată şi mi-am cătat de lectură.
Celelalte trei erau ocupate de tot atâtea Fetele continuau să şuşotească între ele.
puştoaice, strident fardate.

58 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
Cum îşi terminaseră de mult băutura, cele catedrala cu hramul „Adormirea Maicii
trei au dat să se ridice. Păreau intrigate de Domnului”…
tăcerea mea. În treacăt, cea oacheşă mi-a
aruncat o privire peste umăr. Am mai stat Cu pas sprinten ne-am îndreptat spre
puţin, şi m-am hotărât şi eu să plec. Razele locul în care ne-am cunoscut. Îmi părea că nu
soarelui, între timp, reuşiseră să pună mai are aceeaşi putere arşiţa, că nu mai este
stăpânire şi pe terasă. Frunzele stejarului la fel de greu de respirat.
secular nu mai ofereau garanţia unei răcori.
În plus, o zăpuşeală greoaie făcea aerul abia Odată ajunşi, după cele câteva lumânări
respirabil. aprinse atât pentru morţii familiilor noastre,
Cu paşi înceţi, parcă măsuraţi, de om cât şi pentru cei vii, ne-am oprit să privim
potopit de-ale lui, am părăsit locul. În cupola ce strălucea în bătaia soarelui. Apoi,
treacăt, mi-am salutat câţiva cunoscuţi. Apoi, parcă mai evlavioşi ca oricând, am păşit
cu gândul la o oază de răcoare şi linişte înăuntru. Era o răcoare plăcută, odihnitoare,
(acordurile mai înalte ale muzicii ce inunda ce nu pomenea nimic despre ce era afară.
terasa mă deranjaseră), mi-am reînceput Ne-am aşezat într-una din strane şi ne-am
plimbarea pe aleile parcului. lăsat copleşiţi de liniştea binefăcătoare. O
Copleşit de zăpuşeala ce plutea sufocant vreme ne-am mai foit pe locurile noastre.
în aer, m-am aşezat pe-o bancă, în Apoi, pe măsură ce ne simţeam din ce în ce
apropierea lacului. Nici-o undă nu clipocea la mai în siguranţă, ne-am potolit. Fiecare din
suprafaţa apei. Lacul părea mort. noi îşi asculta gândurile. Născându-se.
Când mă aşteptam mai puţin, o voce m-a Încă odată simţeam împlinirea slovei
trezit din reveria în care căzusem: biblice: “La El toate sunt cu putinţă”. Aşa era!
- Ce faci, domnule, pe-aici? Crezi că poţi În lăcaşul sfânt, lângă umărul Său, găsisem
să scapi de arşiţa asta? ceea ce nu era cu putinţă în oraşul potopit de
Când am întors capul, am avut de ce să căldură: o oază de răcoare şi linişte.
mă bucur. Un vechi prieten era lângă mine. Îmi simţeam sufletul acordat la
Ne-am îmbrăţişat şi, după amabilităţile de diapazonul cerului, mă simţeam copleşit de
rigoare, ne-am aşezat unul lângă celălalt. micimea propriei făpturi. Şi, parcă pentru ca
- Ce mai faci, bătrâne? l-am întrebat. Nu senzaţia să fie şi mai profundă, cineva s-a
te-am mai văzut de-un car de vreme. Parc-ai apucat să cânte la orgă. Ca şi mine, şi
intrat în pământ! celelalte câteva persoane aflate înăuntru, au
- De toate pentru toţi fac, mi s-a răspuns. fost copleşite. O muzică divină inunda
Mai exact, mai nimic nu fac. Aproape că ard interiorul, spărgându-se-n înaltul cupolei.
gazul degeaba. Asta fac. - Ce cald era afară! a exclamat şoptit
După un răgaz de tăcere, Vasile a tresărit. Vasile, trezindu-mă din mijlocul noianului de
- Nelu, mi-a zis el, îţi mai aminteşti cum şi gânduri, ce mă copleşiseră.
unde ne-am cunoscut noi? - Cald, cald, i-am răspuns. Ca un ecou.
- Cum să nu? m-am mirat eu. - Cu toate astea, vezi?, în biserică, aici, la
- Ei bine, atunci hai, să mergem! Acolo picioarele lui Dumnezeu, e întotdeauna bine.
trebuie să fie cu adevărat răcoare la ora asta. - Aşa e, aşa e! i-am răspuns gânditor.
Acolo n-o să ne mai sugrume zăpuşeala asta. L-am privit cu coada ochiului. Deoarece
La auzul îndemnului său, cu viteza fulgerului, era neras, părea cu mult mai bătrân decât în
ca o cometă sidefie mi-au revenit în faţa realitate.
ochilor momentele primei noastre întâlniri. A mai zis ceva, dar eu nu l-am mai auzit.
Era o după amiază de duminică, eram în Gândul mă purta spre prima noastră

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 59


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
întâlnire, cu niscaiva buna vreme în urma. El înfiorând. Câteva bătrâne băteau mătănii sau
zicea în continuare ceva, dar eu nu-l mai aprindeau lumânări. Era mai multă lume acum.
auzeam. Însă, tot glasul lui îl auzeam. Era
gâtuit de emotie: „- Ştii, ca să mă înţelegi mai bine, trebuie
- „Ştefan Vasile îmi zice. Am 42 de ani şi s-o iau metodic. Să încep cu bătaia de la care
locuiesc în imediata apropiere a acestei mi se trage pensionarea.
biserici, a ţinut el să precizeze atunci. Sunt - Ce bătaie? m-am mirat eu atunci.
căsătorit cu Măndiţa din 1981 şi n-am copii. - Nu ţi-am zis încă? Ei lasă, lasă că-ţi spun
Nu mi-a dat Dumnezeu. Dar, aşa cum El I-a acum! m-a asigurat el, frângându-şi mâinile.
putut da un copil şi lui Avraam şi Sarei, de ce Mă marcase atunci diferenţa dintre
nu mi-ar da şi mie unul? Nici măcar nu-mi fac prezenţa lui, dintre corpolenţa lui şi
probleme.” zbuciumul ce-l zbuciuma.
Muzica se spărgea-n fărâme, - Ţi-am zis mai devreme că eram un om
îmbărbătându-ne. Vasile tăcea acum. Pentru de nimic. Beam mult şi făceam multe
mine vorbea totuşi: pocinoage. Aşa se face ca-ntr-o seară l-am
- „Am fost un mizerabil, omule, un bătut pe unul, într-o cârciumă. Mi se
mizerabil, auzi?! Mă consideram un nimic nu păruse mie că se uită urât la mine. Parcă-mi
numai în ochii mei şi ai nevestii pe care mi-a coborâse pe ochi o perdea neagră. L-am
hărăzit-o Dumnezeu, ci şi în ochii tuturor bătut crunt. Nu mai vedeam nimic de
celor ce mă ştiau. Credeam că n-am nici-un furie. Cu multă greutate au reuşit unii să
preţ. Aşa credeam. În ochii mei nici nu mai mă oprească!
încercam, de altfel, să mă privesc. Mi-era Omul de lângă mine se oprise atunci.
ruşine de mine, de faptele mele. Chiar silă Părea speriat de noianul amintirilor şi-şi
mi-era. Şi, cu toate acestea, în pofida trecuse mâinile transpirate prin părul buclat,
conştientizării greşelilor pe care le tot uşor încărunţit şi dat pe spate.
repetam, nu făceam nimic ca să mă schimb - Şi, cum era normal, îşi reluase el
cu ceva. Dar, de câte ori îmi propuneam să istorisirea, omul a prins ciudă pe mine. Ciudă
fac asta, să mă îndrept adică, parcă făceam care a devenit ură. A purtat ura asta-n el
boacăne şi mai mari. Aşa că, de la o vreme, până m-a prins la cotitură. Eram beat în
mă cam resemnasem. Eram cu totul nefericit. seara aia, beat turtă. Omul mi-a luat urma,
Diavolul îmi întunecase de tot mintea. Beam ca să-mi aţină calea. N-a ezitat s-o facă. Îl
ca un porc şi făceam numai rele. Multe rele. înţeleg. Avea dreptate. Eu mergeam
O, şi de-ar fi fost numai alcoolul la mijloc! bălăngănindu-mă pe stradă, lovindu-mă şi
Făceam tot ce se putea mai rău pe lumea sprijinindu-mă de toate gardurile si dând în
asta: beam, fumam, umblam disperat după toate gropile. Mă întorceam acasă. Cântam
alte femei, jucam toţi banii la jocuri de noroc, cât mă ţineau bojogii. Omul s-a apropiat pe
unde, se putea altfel?, pierdeam mereu. Deşi furiş de mine şi mi-a dat una de-am văzut
eu speram să câştig. Făceam multe stele verzi. Ăla am fost! Nici că-mi trebuiau
scandaluri, îmi băteam şi nevasta şi pe mai multe! Dar, el nu s-a mulţumit doar cu
oricine mai îndrăznea să mi se opună. atât. Ca să-şi descarce nervii, a tăbărât pe
Devenisem tare violent şi mă consideram mine, în mijlocul străzii. M-a lăsat palancă la
nedreptăţit de toată lumea înconjurătoare.” pământ, aşa m-a lăsat. M-am ales cu multe
contuzii şi cu un traumatism cranio-cerebral
Vasile părea că este pe altă lume. Îşi de ţi-era mai mare dragul. Nu ştiu cât am
sprijinise capul în mâini şi nu mai mişca. zăcut în mijlocul străzii. M-a găsit un şofer
Muzica se tânguia în liniştea bisericii, care era să dea peste mine. El m-a dus la

60 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
spital. Au urmat nici mai mult, nici mai puţin Măndiţa nu mai era pe nicăieri. Nervos, m-am
de 13 internări. Am fost la mai multe spitale întors în apartament. Nimeni nu mai chefuia.
cu secţii de neurochirurgie şi neurologie. Eu am mai băut. Cât timp nu mi-a zis nimeni
Până la urmă, aşa cum îţi zisei, am fost nimic, mi-am văzut de băutura mea. Dar,
pensionat pe caz de boala.” parcă neavând ce face, cumnatul meu s-a
După ce tăcuse puţin, parcă adunându-şi găsit să mă dojenească. Cuvintele lui m-au
gândurile, parcă mai îmbărbătat, Vasile îşi înfuriat aşa de tare că i-am tras şi lui câţiva
continuase povestea: pumni. Mai mult, ca să fiu sigur că nimeni n-
„- După acel incident, Miliţia mi-a cerut să are curajul să se mai ia de mine, am luat un
le spun dacă nu cumva am recunoscut pe cuţit în mână. La un timp, fiindcă mi se cam
cineva în seara aia. Deşi ştiam cine e cel care făcuse rău am ieşit pe balcon. Să mă răcoresc.
mi-a copt-o aşa de bine, nu le-am spus. Voiam In minte mă rodea gândul că nevasta mă
să mă răzbun eu, nu să mă răzbune ei. Cum înşeală. Şi că toţi îi iau apărarea fiindcă îi dau
eram eu tare negru în cerul gurii, nu voiam dreptate. Cum eram şi un tip tare orgolios, n-
nici să-l iert. Aşa că, încet, încet, am început şi am conceput că pot să trăiesc o asemenea
eu să-l pândesc. L-am întâlnit de câteva ori, „ruşine”. Am încălecat balustrada balconului
dar n-a prea fost loc de întors. Aşteptam doar şi mi-am dat drumul de la etajul doi.
momentul prielnic. Eram sigur că el o să se Cumnatul meu a mai apucat să mă prindă de
ivească, eram sigur. Medicii îmi interziseseră cureaua de la pantaloni. Dar, cum eram mai
cu desăvârşire să mai beau. Dar, ce crezi? Eu i- solid decât el, eram să-l trag şi pe el în jos,
am ascultat? Tot mai beam câte o după mine. Numai că, aşa a fost să fie, pe el l-
duşcă-două. Şi cum le beam, iar se năruia a prins un altul. Mi s-a rupt, în schimb,
cerul peste mine. Iar am început să fac cureaua de la pantaloni. Era una din imitaţie
scandaluri. De data asta , mult mai des ca de piele şi s-a rupt. Am căzut sub ochii lor
înainte. Mă luam de toată lumea. Însă, fiindcă neputincioşi. În urlete şi ţipete au coborât
mă ştiau bolnav cu capul, îmi dădeau pace scările. Eu zăceam, lat întins. M-au luat pe
toţi, nu mă mai luau în seamă. Asta mă braţe şi m-au urcat în apartament. Cineva, din
înciuda şi mai mult. Şi, uite-aşa, a venit, de- vecini, a anunţat Salvarea. Dar, spre marea lor
odată, vara lui 89. Atunci, în august, am fost mirare, mi-am revenit imediat ce m-au întins
invitat cu soţia mea, la o petrecere de familie. în pat. Nu le venea să creadă ochilor. Toţi mă
Cum n-a reuşit nimeni să mă facă să nu beau, văzuseră căzând. Când m-au întrebat cum mă
în scurtă vreme eram deja beat. Şi, în starea simt, le-am spus că n-am nimic. Aburii
în care eram, mi s-a părut mie că nevastă- alcoolului băut până atunci parcă se
mea îi cam face ochi dulci lui unu. Atât mi-a evaporaseră. Nu mai aveam nimic din starea
trebuit! Am chemat-o pe Măndiţa într-o altă aia de beţie. Au început să mă pipăie şi să fie
cameră şi am luat-o la bătaie. Faptul că nega grijulii cu mine. Mai alea Măndiţa, care
totul, m-a enervat şi mai tare. Ţipetele ei i-au apăruse ca din senin. Asta m-a deranjat puţin.
atras pe ceilalţi. Sora ei, gazda, a încercat să Mi-am luat nevasta de mână şi-am dat să plec
mă oprească. I-am croit şi ei câteva. După acasă. Pe scări m-am întâlnit cu brancardierii
asta, bărbaţii care erau acolo, m-au de la Salvare. M-am făcut că plouă şi am dat
imobilizat. Măndiţa a prins prilejul ca să fugă. să plec mai departe. Însă , nici n-apucasem
Eu după ea, că mă smucisem şi scăpasem din bine să iau colţul blocului că m-au şi ajuns din
mâinile lor. Mai şi ţipam cât mă ţinea gura. De urmă. Erau toţi cu ei. La insistenţele lor, am
la etajul doi şi până la parter, în graba mea, mers la spital, ca să mi se facă un control.
am căzut de vreo trei ori. Am mai căzut odată Când au văzut că n-am nici măcar un fir de
şi la ieşirea din bloc. Când m-am ridicat, păr clintit, au înmărmurit. Dar, şi mai mare le-

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 61


Ioan Romeo ROŞIIANU civica
a fost mirarea când le-am spus că era normal

Iulian MOREANU
să fie aşa, atâta timp ce, în timpul căzăturii,
am simţit cum parcă două mâini nevăzute,
uriaşe, mă ţin şi mă aşează cu grijă pe
pământ. Le-am mai spus că am auzit şi-o voce
care mă asigura că Dumnezeu mă iubeşte. „Am schimbat” titlul
unui articol din evz.ro!
Aşa păcătos cum sânt.”
Îi dăduseră lacrimile Atunci lui Vasile. Ca
un copil plângea, ca un copil. Apoi
recăpătându-şi liniştea, a continuat:
„- A mai durat agonia mea aproape încă o De prin reviste
jumătate de an. În tot timpul ăsta, cei din jur Tatăl şi bunicul scriitorului Alexandru Al.
credeau că m-am ţicnit şi mai tare. Vorbeam Macedonski au fost militari de carieră.
singur, aveam privirile goale şi cătam mereu Bunicul (Dumitru) a luptat alături de Tudor
cu ele-nspre ceruri. După ce am vorbit cu Vladimirescu (pe care l-a trădat mai târziu,
preotul de la biserica asta, parcă mi s-a susţinând Eteria), iar tatăl, generalul Al. D.
limpezit mintea. De la spovedanie am ieşit cu Macedonski, a fost şef de stat major şi
sufletul împăcat şi plin. De-atunci n-am mai ministru de război al lui Alexandru Ioan
pus picătură de alcool în gură. M-am Cuza.  „Bucovineanul” Alex Ştefănescu
schimbat cu totul. Nevestii aproape nici că-i (La mulţi ani! la aniversarea a 70 de ani!) s-
venea să creadă. Şi, asemeni ei, nici altora ce
a născut în realitate la… Lugoj.  Mai
mă ştiuseră altfel.”
mult decât lăudabilă şi binevenită iniţiativa
„României literare” de a iniţia o dezbatere
Vasile îşi terminase plângând istoria vieţii,
istoria împăcării lui cu Dumnezeu şi cu pe tema Şcoala fără manuale? Din nr.
oamenii. Erau lacrimi de fericire, însă, erau 47/2017 al revistei, câteva citate din
lacrimi de recunoştinţă şi descătuşare. intervenţia lui Gheorghe Gorun: „Am
finalizat cursurile învăţământului
Ca o obsesie, imaginea bogat redată de obligatoriu (şapte clase) cu un examen de
el, cea a căderii în gol, mă domina. absolvire foarte riguros, susţinut la cel
Dumnezeu îmi demonstrase încă odată că El puţin cinci discipline de învăţământ. Nu-mi
e „Cel la care se poate totul”. amintesc de elevi sau de părinţi care să se
Când am întors capul, Vasile mă privea fi plâns de mulţimea materiilor de
mirat. Am dat să zic ceva, dar m-a oprit, învăţământ, de numărul de ore dedicate
făcându-mi semn c-a început slujba. Am şcolii sau de programe încărcate.” „Eu n-
tresărit când am auzit cuvintele preotului: am auzit de premianţi la olimpiadele
- Şi ne iartă nouă greşelile noastre, că Tu internaţionale proveniţi din ţările cu
eşti Cel care se milostiveşte de sufletele învăţământul pe care ne-am propus să-l
noastre, că Tu eşti Cel care ne-ai dat fiecăruia copiem. Premiile revin cu regularitate
dintre noi câte un înger păzitor, care să ne elevilor din Coreea de Sud, din Vietnam,
aducă aminte că Tu nu ne-ai dat pre noi din China, din India… şi, încă, din România.
uitării, şi că ne iubeşti, aşa păcătoşi şi
În ultimii ani se caută şi elevi pentru şcolile
nerecunoscători cum Îţi suntem…
din Occident. Mai mult, elevi care plecau
din România în clasa a II-a erau înscrişi în
Bucureşti / 22 iunie 1995
Italia, în Spania, în Marea Britanie în clasa

62 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
a V-a.” „Primii adversari ai programelor în zilele noastre încât e greu să ştii pe cine
şcolare, ai manualelor alternative etc. au sau ce anume să crezi, aşa că nu prea am
fost cadre didactice, experţi în educaţie, dat crezare veştii până când jurnaliştii au
politicieni reformatori. Ei i-au convins pe început să mă sune şi să apară în faţa uşii
copii şi pe tineri că sunt obligaţi să înveţe mele“. După etapa îndoielilor, a urmat
prea mult şi că nu le este de folos ce etapa remuşcărilor, Ishiguro invocând o
învaţă. Ei i-au demobilizat pe copii, sumedenie de motive pentru care nu el ar
spunându-le că nu pot învăţa atâtea, că fi trebuit să fie laureat cu Nobel: că există
este prea mult pentru minţile lor. Repetate alţi scriitori mai buni decât el, gen Haruki
la nesfârşit, aceste meme au contaminat Murakami, Salman Rushdie, Margaret
minţile copiilor şi pe cele ale părinţilor lor. Atwood, Cormac McCarthy; că este prea
Acum şi elevii (cu excepţia celor foarte tânăr pentru un astfel de premiu (are
buni!), şi părinţii sunt convinşi că şcoala cu totuşi 62 de ani) ş.a.m.d. 
multă ştiinţă de carte este desuetă.” „Note
foarte mari împodobesc cataloagele pline Auzite şi răspândite
de absenţe.” „Deşi cerinţele sunt tot mai * „Cânt, iar în timpul liber mai sunt şi
puţine, rezultatele sunt tot mai proaste.” elevă” – o concurentă la X Factor.
„Simplificarea programelor a determinat * „Şi cum deosebiţi măgarii de
bagatelizarea examenelor. În ultimii ani măgăriţe?” – reporterul, către un cioban
subiectele la toate examenele, atât cele (la România actualităţi).
susţinute de elevi, cât şi la cele susţinute * „Indicele RABOR a scăzut spectaculos
de cadrele didactice, sunt ridicole.” de puţin” – ProTv.
„Educaţia intelectuală, educaţia morală, * „Fiecare copil merită un viitor mai
educaţia patriotică sunt cu insistenţă bun decât cel prezent” – Liviu Pop.
ostracizate. Profesorii exigenţi şi devotaţi * „Ce creşte pe tarlaua unui leneş?”
sunt tot mai contestaţi. Copilul trebuie „Oi!” – Ce spun românii (10.11.2017)
lăsat să acţioneze potrivit cerinţelor naturii
sale şi ferit de orice constrângeri. Scrierea „Ne aşteaptă o vreme de coşmar!”
de mână este prea costisitoare şi cere un Un post tv (demn urmaş al defunctului
efort suplimentar fizic şi de gândire. OTV, spun gurile rele) pare specializat în
Manualele clasice, caietele încarcă prea transmiterea de informaţii catastrofale
mult ghiozdanul. Cataloagele şcolare sunt despre starea vremii. Aşa, la extreme
primitive şi trebuie să lase locul celor vorbind, vara, România „ia foc”, iar iarna,
electronice. Tezaurul de cultură al cărţii nu pe aceleaşi meleaguri se mută „polul
mai e de folos. Avem internet, facebook şi frigului”. Începând cam din prima jumătate
atâtea altele, care ne învaţă şi ne educă a lunii octombrie, suntem aproape zilnic
copiii (exact aşa cum îşi dorea Ellen Key).” ameninţaţi cu ce iarnă grea ne aşteaptă.
Un articol de citit (şi citat) în întregime.  Mai că-ţi vine să te muţi în altă parte, dacă
Kazuo Ishiguro, despre momentul în care a ai putea. Bine, unii pot…
aflat că a primit Premiul Nobel pentru După mitralierea unor titluri
literatură: „A fost un haos absolut. Agentul apocaliptice, cu un fond sonor ce-ţi dă fiori
meu a sunat pentru a-mi spune că tocmai şi imagini de arhivă cu maşini înghiţite de
au anunţat că eu sunt câştigătorul troiene ori răsturnate, oameni disperaţi
Nobelului, dar sunt atât de multe ştiri false prinşi de nămeţi etc., sunt aduşi în studio

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 63


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
specialişti (unii stimabili şi cunoscuţi de pe Toată această „politică meteorologică”
la alte televiziuni, care deja au „brandul” a postului uşor de intuit, mă face să cred că
lor, vorba cuiva) care bat apa-n piuă zeci de cei ce se ocupă de acest subiect suferă
minute pentru a nu zice mai nimic. Se cumplit când vremea îşi vede de treaba ei,
vorbeşte mult fie la modul general, despre chiar dacă din când în când se mai şi
situaţia din anii anteriori, despre starea zbârleşte la noi. Şi că abia aşteaptă să se
meteo din Europa care ar putea să afecteze întrevadă o schimbare mai neaşteptată a
şi ţara noastră, sunt comentate hărţi din vremii ori să primească o „analiză” de la nu
care nu înţelegi nimic. ştiu ce institut din Anglia (care ne-a mai
Moderatoarea, care nu doar că ţipă păcălit bine de tot acum vreo doi ani)
întrebările, pe un ton mai mult decât pentru a da pe post titlurile dinainte
strident, dar le şi însoţeşte cu o mimică pe pregătite, deodată cu imaginile aferente
măsură, nu mai are răbdare, vrea sânge pe din locuri nerecognoscibile. În ce mă
pereţi, încearcă să sugereze/inducă priveşte, mă uit dimineaţa la Busu, care, cu
răspunsuri care să te bage-n groază, iar zâmbetul lui şarmant şi bonom, are darul
când aude că un invitat zice că totuşi nu va de a ne potoli temerile, şi ştiu ce am de
fi chiar dezastru, îi ia vorba din gura făcut (mai precis, cum să mă îmbrac).
respectivului şi anunţă pe nepusă masă Apropo: a avut cineva impresia/ a rămas
câteva minute de publicitate. convins că vara aceasta a fost cea mai
La revenirea „în direct”, câte unul dintre călduroasă/ toridă din istoria ţării? Că
invitaţi dispare sau nu va mai zice nimic. parcă aşa s-a zis. Eu unul, nu.
Titlurile, fie scrise, fie ţipate, cum ziceam,
sunt de genul: „Veşti îngrijorătoare de la „Am schimbat” titlul unui articol din
meteorologi”, „Ne aşteaptă cea mai evz.ro!
geroasă iarnă, cu fenomene meteo Sunt tot mai numeroase cazurile în
extreme” (asta cu fenomene meteo care, nu-mi dau seama din ce motive (din
extreme pare a fi ultima găselniţă), „Se grabă/neatenţie, din neştiinţă) tot mai
întorc zăpezile” (ameninţare pe la sfârşitul multe titluri ale unor articole din presa
lui februarie, începutul lui martie, când online lasă de dorit, prin neglijenţa cu care
deja miroase a primăvară şi mai cad câţiva sunt formulate, conţinând dezacorduri,
fulgi), „Iarnă de coşmar”, „Cicloanele X şi Y cuvinte scrise greşit, lipsă de logică. Nu ştiu
lovesc România”, „Cod Galben de vreme cum reacţionează alţi cititori, dar lucrul
rea, harta temperaturilor în ţară” (în acesta (devenit cotidian) mă irită cumplit.
general, normale pentru perioada În urmă cu câteva luni, la o inepţie sesizată
respectivă) etc. pe site-ul dcnews.ro (probabil „campion” la
Chiar şi când, începând cu o lună acest capitol) la „Adăugaţi un comentariu”
înaintea iernii se anunţă zăpezi masive, am sesizat greşeala dintr-un titlu. Rezultatul?
abundente sau mai ştiu eu cum, acestea „Comentariul”, în termeni respectuoşi făcut,
sunt în general în munţi (uneori „pe mi-a fost şters (oricum, nu l-am mai găsit –
piscurile înalte” ale munţilor) ori în zonele iată că acord şi prezumţia de nevinovăţie,
cunoscute cu asemenea fenomene mai în sensul că poate nu am mai ştiut eu unde
„grăbite” ori cu probleme de ani şi ani ale avusesem intervenţia; deşi nu cred!).
circulaţiei dificile pe timp de iarnă, gen Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul
Pasul Ticuţa. unui titlu din evz.ro din 5 noiembrie anul

64 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Iulian MOREANU Iulian MOREANU
curent. Nu mai reţin exact titlul (îmi pare aduse argumente doveditoare ale faptului
rău că nu am făcut un print screen), dar că „am reuşit” să schimb titlul articolului,
ideea era că „un cunoscut (sau mare) actor fapt ce denotă şi receptivitatea şi
s-a aruncat de la etaj şi s-a sinucis…” corectitudinea celor care administrează
Construcţia sintactică era evident site-ul respectiv.
defectuoasă. Nu am rezistat şi la În manualul de „Competenţă în mass
„Comentarii”, am scris: „Atenţie la titlu: media” (disciplină opţională pe care o
cum adică, mai întâi s-a aruncat de la etaj predau la liceu de câţiva ani buni) scrie că
şi apoi s-a sinucis? Puţină atenţie...” există o structurare slabă a relaţiei de
Frumos, prieteneşte, cu deferenţă. Peste o comunicare dintre emiţător şi receptor, în
oră şi ceva, din curiozitate, mi-am căutat sensul că această relaţie se desfăşoară în
„comentariul”, aducându-mi aminte de sens unic şi exclusiv pe verticală, relaţia
reacţia celor de la dcnews.ro. Am avut o inversă fiind sporadică, ocazională şi post
dublă surpriză: mi-am găsit intervenţia la factum (lucru valabil în special pentru
locul ei (care primise între timp două like- presa tipărită, evident). Iată însă că în cazul
uri), iar titlul articolului fusese complet presei online, dinamica relaţiei de
schimbat, corect formulat, conţinând şi comunicare este alta. Cu condiţia ca şi
câteva completări lămuritoare. Îl reproduc: „emiţătorul” să fie corect, receptiv, deschis
„S-A SINUCIS UN MARE ACTOR. Bilet de la sugestii şi observaţii şi să-şi respecte
adio, probleme psihice şi o boală neştiută. cititorii (inclusiv atunci când aceştia îi atrag
ŞOC ÎN SHOWBIZ”. Nu cred că mai trebuie atenţia că a greşit).

Florin Dochia, Diana Trandafir, Firiţă Carp la Muzezl Cinegetic Posada, PH

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 65


ars poetica Stephen KING
2. Fii pregătit să eşuezi şi acceptă

Cum să fii un mare


criticile.
King compara ficţiunea pe care o

scriitor.
scrie cu traversarea Oceanului Atlantic
într-o cadă de baie, pentru că în
22 de lecţii de la amândouă există o mulţime de

Stephen KING
oportunităţi ca să fii descurajat. „Nu
numai că te îndoieşti de tine însuţi, dar
alţii se îndoiesc de tine. Dacă scrii (sau
pictezi, sau desenezi, sau sculptezi, sau
Cărţile lui Stephen King au captivat cânţi, să zicem), cineva te va face să te
milioane de cititori de pe tot globul, simţi ca un rahat şi asta e tot.”
câştigul lui din drepturi de autor fiind De multe ori, trebuie să continui să
estimat la 17 milioane de dolari pe an. scrii, chiar dacă te simţi astfel. „Oprindu-
În memoriile sale intitulate „On writing : te numai pentru că ai crezut că e prea
a memoir of the craft” (Scribner, New York, greu să continui din cauza emoţiilor sau a
2000), King împărtăşeşte sfaturi valoroase unui «blocaj imaginativ», este o idee
despre cum să devii un scriitor bun. Şi nu proastă” (K., 2000, p. 77) şi chiar dacă
îndulceşte cu nimic pilula amară: „Nu pot totul nu a mers cum ai vrut, King
să mint şi să spun că nu există scriitori sugerează să fii mereu pozitiv.
slabi. Îmi pare rău, dar există, în realitate, o „Optimismul este un răspuns perfect
mulţime de scriitori slabi.” (K., 2000, p. 141) legitim la eşec”. (K., 2000, p. 40)
Nu vrei să fii unul dintre ei? Îţi oferim
22 de reguli majore din cartea lui King. 3. Nu pierde timpul încercând să fii pe
Cartea care te ghidează cum să devii un placul oamenilor.
scriitor minunat. Potrivit lui King, ignoranţa lor ar trebui
să fie ultima dintre preocupările tale.
1. Lasă televizorul. În schimb, citeşte „Dacă intenţionezi să scrii cât mai veridic
cât de mult posibil. posibil, zilele tale ca membru al unei
Daca eşti scriitor începător, societăţi politicoase sunt, oricum,
televizorul ar trebui să fie primul obiect numărate.” (K., 2000, p. 148)
aruncat. „Îţi otrăveşte creativitatea.” King s-a retras cu discreţie pentru un
„Scriitorii trebuie să privească înlăuntrul timp, în special după ce a primit scrisori
propriului suflet, în lumea interioară şi să furioase de la cititori care îl acuzau că e
găsească viaţa, sursă a imaginaţiei. bigot, homofob, ucigaş şi chiar psihopat.
Citeşte cât mai mult.” King ia o carte cu el Pe la 40 de ani, a realizat că orice
oriunde se duce şi, chiar şi când se scriitor decent a fost acuzat de a fi lipsit
opreşte pentru o gustare, citeşte. „Dacă talent şi a ajuns la concluzia că „Dacă
vrei să fii un scriitor serios, trebuie să faci nu-ţi place, eu nu pot decât să ridic din
două lucruri mai mult decât alţii: «citeşte umeri. Asta e tot ce am.” (K., 2000, p.
mult, scrie mult.»” (K., 2000, p. 145) 158) Nu poţi să mulţumeşti toţi cititorii
Citeşte o mare varietate de subiecte şi din lume, deci sfatul lui e să încetezi de
încearcă să rafinezi şi să-ţi perfecţionezi a te mai îngrijora.
mereu munca, în timp ce faci acest lucru.

66 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Stephen KING Stephen KING
4. Scrie în primul rând pentru tine
Ar trebui să scrii doar pentru că îţi
aduce fericire şi mulţumire ţie însuţi,
pentru că te face să te simţi împlinit. Scrie
pentru tine, spune King. „Scriu pur şi
simplu pentru plăcerea de a crea şi dacă
continuu să o fac din plăcere, pot să o fac
pentru totdeauna.” (K., 2000, p. 249)
Scriitorul Kurt Vonnegut ne oferă o idee
similară: „Găseşte un subiect care
sălăşluieşte în inima ta şi ştii că alţii vor
înţelege. Aceasta este grija autentică, nu
limbajul, care este, în sfârşit, elementul
seducător care defineşte stilul propriu.” [1]

5. Abordează lucrurile care sunt cel


mai greu de scris.
„Cele mai importante lucruri sunt cel
mai greu de spus, scrie King. Ele sunt
lucrurile de care vă este ruşine, deoarece
cuvintele vă diminuează sentimentele.” (K.,
1982, p. 335)
Cele mai glorioase scrieri literare au
fost pregătite de ore lungi de gândire. În decât şosetele şi chiloţii. Vă sugerez să vă
viziunea lui King: „Scrierea este gândirea uitaţi la ea îndeaproape înainte de a trece
rafinată.” (K., 2000, p.131) Când te lupţi cu la versiunea editabilă.” (K., 2000, p. 271)
situaţii dificile, sapă adânc până găseşti
soluţia. „Povestirile se găsesc precum 7. Nu fi pretenţios
fosilele în pământ. Sunt relicve ale unei „Unul dintre lucrurile greşite pe care le
lumi pre-existente, nedescoperita încă.” facem în scriere este acela de a împodobi
(K., 2000, p.163) vocabularul căutând cuvinte lungi pentru
că poate ne ruşinăm de cele scurte.” (K.,
6. Când scrii, te deconectezi de restul 2000, p.117) El compara aceasta greşeală
lumii. cu a îmbrăca un animal de casă în costum –
Scrierea trebuie să fie pe deplin o amândoi, animal şi stăpân, sunt ruşinaţi,
activitate intimă. Pune-ţi biroul într-un colţ pentru că a face asta e complet excesiv.
al camerei şi elimină orice distrageri Omul de afaceri David Ogilvy scrie, într-
posibile, de la telefoane până la ferestre o notificare către lucrătorii lui: „Niciodată
deschise. King sfătuieşte: „Scrie cu uşa nu folosi cuvinte de jargon cum ar fi:
închisă; rescrie cu uşa deschisă.” (p.57) conceptualizare, decentralizare, atitudine,
Trebuie să menţii o intimitate totală judecată. Toate sunt marca unui posterior
între tine şi lucrul tău. Scriind prima ciornă pretenţios.” [2] Mai mult, nu folosi
„complet brută, asta de face cu uşa închisă, simboluri decât dacă este necesar.
e povestea dezbrăcată, cu nimic altceva „Simbolismul există ca să decoreze şi să

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 67


Stephen KING Stephen KING
îmbogăţească, nu să creeze un sens de recunoască” (K., 2000, p.174). Cheia unei
profunzime artificială” (K., 2000, p.200), bune descrieri este claritatea în
spune King. observaţii şi în scris. Foloseşte imagini
proaspete şi vocabular simplu ca să eviţi
8. Evită adverbele şi paragrafele lungi. să-ţi oboseşti cititorul. „În multe cazuri,
Aşa cum King subliniază de multe ori în când cititorul pune cartea deoparte, este
studiul lui, „adverbul nu este prietenul pentru că «s-a plictisit», plictiseala a
tău.” (K., 2000, p.124) De fapt, el crede că apărut pentru că scriitorul a devenit
„drumul spre iad e pavat cu adverbe” (K., încântat de propriile puteri de descriere
2000, p.125), şi le compara cu păpădiile şi a pierdut viziunea, prioritatea sa fiind
care îţi ruinează pajiştea. Adverbele sunt de a continua să menţină mingea în
cele mai nepotrivite, după «el a zis» şi «ea mişcare.” (K., 2000, p.178).
a zis», frazele ar trebui mai bine lăsate fără
podoabe. De asemenea, trebuie să fii 11. Nu oferi prea multe informaţii
atent la paragrafe, ca ele să curgă cu „Ce trebuie să-ţi aminteşti este că există
cotiturile şi ritmurile povestirii tale. o diferenţă în a da lecţii despre ceea ce ştii
„Paragrafele sunt aproape la fel de şi a folosi ce ştii ca să-ţi îmbogăţească
importante pentru modul în care arată ca povestirea. Aceasta din urmă este bună.
şi pentru ceea ce spun; ele sunt hărţi ale Prima nu este.” (K., 2000, p.161) Asigură-te
intenţiei.” (K., 2000, p.130) că incluzi numai detalii care pun povestirea
în mişcare înainte şi îi face pe cititori să
9. Nu te pierde prea mult cu continue să citească. Dacă faci o cercetare,
gramatica. „fă în aşa fel încât să nu umbrească
În opinia lui King, scrisul este în primul povestirea. Cercetarea să fie ascunsă cât
rând pentru seducţie, nu pentru precizie. mai în spatele povestirii posibil.” (K., 2000,
„Limbajul nu trebuie întotdeauna să poarte p.227) Poate eşti acaparat de ceea ce
cravată şi pantofi de dantelă. Obiectul înveţi, dar cititorilor nu o să le pese decât
ficţiunii nu este corectitudinea gramaticală, de caracterele create în povestire şi
ci a face cititorul să se simtă binevenit şi povestirea însăşi.
apoi a-i spune o poveste... a-l facă să uite,
ori de câte ori este posibil, că citeşte o 12. Povesteşte despre ceea ce oamenii
poveste.” (K., 2000, p.134) fac cu adevărat.
„Scrierea proastă este mult mai mult
10. Stăpâneşte arta descrierii decât un rahat de sintaxă şi falsă
„Descrierea începe în imaginaţia observaţie, scrierea proastă vine, de
scriitorului, dar trebuie să se termine în obicei, din încăpăţânarea de a refuza să
aceea a cititorului” (K., 2000, p.174), scrii despre ce fac de fapt oamenii, cum ar
scrie King. Partea importantă nu este de a fi, să zicem, că ucigaşii ajută femei bătrâne
scrie îndeajuns, ci limitând ce spui. să traverseze strada.” (K., 2010, p.336)
Vizualizează ceea ce vrei să aibă cititorul Oamenii din povestirea pe care o scrii sunt
ca experienţă şi apoi transferă ce este în aceia care acaparează cititorii, deci fă în
mintea ta, în cuvinte, pe pagină. Trebuie aşa fel încât să descrii toate dimensiunile
să descrii lucrurile „într-un mod care îl va caracterelor pe care le ai.
determina pe cititorul tău să le

68 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Stephen KING Stephen KING
13. Asumă-ţi riscuri; nu fi sigur pe tine cuvinte pe o pagină, ci mai degrabă să
În primul rând, nu folosi diateza pasivă. transferi idei din mintea ta în aceea a
E cel mai mare semnal al fricii. „Sunt cititorilor tăi.
convins că frica este la rădăcina celor mai „Cuvintele sunt doar mijlocul prin care
slabe scrieri.” (K. 2000, p. 127) Scriitorii ar transferul se întâmplă.” În sfatul său despre
trebui să-şi îndrepte umerii, să-şi ridice scriere, Vonnegut, de asemenea,
bărbiile, să arunce frica peste umăr şi să-şi recomanda scriitorilor: „Foloseşte timpul
asume responsabilitatea scrierii lor. total străin în aşa fel încât să nu simtă că şi-
„Încearcă orice naiba îţi place, nu a pierdut timpul.” [3]
contează cât de plictisitor, de normal sau
scandalos. Daca funcţionează, bine. Dacă 17. Ia scrierea în serios
nu, aruncă-l.” (K. 2000, p. 196) „Poţi să te apropii de scriere cu
nervozitate, entuziasm, optimism sau
14. Realizează că nu ai nevoie de disperare. Aproprie-te în orice fel, dar nu
droguri pentru a fi un bun scriitor cu uşurare.” (K. 2000, p. 106) Dacă nu vrei
„Ideea că efortul creativ şi substanţele să iei scrierea in serios, King sugerează să
halucinogene sunt împletite este cel mai renunţi la carte şi să faci altceva.
mare mit pop-intelectual al timpului.” (K. Aşa cum scria Susan Sontag: „Povestea
2000, p. 98) În ochii lui King, scriitorii care trebuie să atingă un nerv din mine. Inima
abuzează de substanţe - sunt doar drogaţi mea trebuie să înceapă să bată mai repede
şi atât. când aud prima frază în capul meu. Încep
„Oricine susţine că drogurile şi alcoolul să mă cutremur la ideea acelui risc.” [4]
sunt necesare pentru o mai fină
sensibilitate, este, de obicei, doar o 18. Scrie în fiecare zi
autoservire de rahat.” (K. 2000, p. 98) „Odată ce am început un proiect, nu mă
opresc şi nici nu încetinesc decât dacă am
15. Nu încerca să furi vocea altuia absolută nevoie. Dacă nu scriu în fiecare zi,
„Nu poţi să foloseşti o carte ca pe o caracterele încep să se estompeze în
rachetă.” (K. 2000, p. 150) Când încerci să mintea mea... încep să pierd linia povestirii
mimezi stilul altui scriitor pentru orice alt şi ritmul.” (K. 2000, p. 153) Dacă începi să-
motiv decât practica, nu vei produce nimic ţi pierzi consistenţa, entuziasmul pentru
altceva decât o „palidă imitaţie.” Asta ideea ta poate începe să se estompeze.
pentru că niciodată nu vei putea duplica Când munca începe să fie resimţită ca
felul în care cineva simte şi experimentează MUNCĂ, King descrie acest moment ca
adevărul, în special la nivel de suprafaţă, la „Sărutul morţii.” Cel mai bun sfat este să iei
prima vedere, al vocabularului şi povestirii. „un cuvânt la timpul potrivit.”

16. Înţelege că scrierea este o formă de 19. Termina-ţi proiectul în trei luni
telepatie Lui King îi place să scrie zece pagini pe
„Toate artele depind de telepatie până zi. De-a lungul celor trei luni, se adună în
la un anumit nivel, dar cred că scrierea jur de 180.000 de cuvinte. „Primul proiect
este cea mai pură distilare.” (K. 2000, p. al unei cărţi - chiar una lungă - nu ar trebui
103) Un element important în scriere este să-ţi ia mai mult de trei luni, lungimea unui
transferul. Obiectivul tău nu este să scrii anotimp.” (K. 2000, p. 154)

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 69


Stephen KING Stephen KING
Dacă petreci prea mult timp la o lucruri: sănătatea sa fizică şi căsătoria.
lucrare, King crede că povestirea începe să „Combinaţia dintre un corp sănătos şi o
aibă un ciudat sentiment de înstrăinare. relaţie stabilă cu o femeie, care se bazează
20. Când termini de scris, fă câţiva paşi pe ea însăşi şi nu primeşte nimic din partea
înapoi mea sau a oricui altcineva, a făcut posibilă
King sugerează şase săptămâni ca „timp continuitatea lucrărilor mele.” (K. 2000, p. 154)
de recuperare” (K. 2000, p. 213), după ce Este important să ai un echilibru solid în
ai terminat lucrarea, ca să poţi avea mintea viaţa ta, aşa încât scrisul să nu o consume
clară, să poţi descoperi orice goluri în linia pe toată.
povestirii şi descrierea caracterelor. El În cele 11 legi ale scriitorului şi
subliniază că percepţia originală a pictorului Henry Miller, el ne sfătuieşte:
scriitorului asupra unui caracter poate fi la „Rămâi uman! Vezi oameni, vizitează
fel de greşită ca şi aceea a cititorului. locuri, bea, dacă ai chef.” [5]
King compară scrierea şi procesul de
revizuire cu natura. „Când scrii o carte, Tălmăcire de Mioara Pavelescu
petreci fiecare zi scotocind şi identificând Note de Florin Dochia
copacii. Când ai terminat, trebuie să faci _____
câţiva paşi în spate şi să priveşti pădurea.” (K. Surse:
2000, p. 201) Când îţi găseşti greşelile, „este uk.businessinsider.com
interzis să te simţi deprimat sau să te iei la [K., 1982] Stephen King, The Body, în
palme. S-o dăm în bară ni se întâmplă chiar şi Different Seasons, Scribner, Simon and
celor mai buni dintre noi.” (K. 2000, p. 213) Schuster, New York, 1982
[K., 2000] Stephen King, On writing : a
21. Ai curajul să tai memoir of the craft, Scribner, Simon and
Atunci când revizuiesc, scriitorii au, de Schuster, New York, 2000
multe ori, un moment greu: să renunţe la [K., 2010] Stephen King, Full Dark, No
cuvinte cu care au petrecut atât de mult Stars, Scribner, Simon and Schuster, New
York, 2010
timp scriindu-le... dar aşa cum King
[1] Kurt Vonnegut, How to Write with
sfătuieşte, „Ucide-ţi favoritele, ucide-ţi
Style în antologia How to Use the Power of
favoritele, chiar şi când îţi rupe mica ta
the Printed Word, de Malcolm Forbes &
inimă de scriitor egocentric, ucide-ţi Billings S Fuess; International Paper Company,
favoritele.” (K. 2000, p. 222) Garden City, New York : Anchor Press, 1985
Deşi revizuirea este una dintre cele mai [2] The Unpublished David Ogilvy, Crown
dificile părţi ale scrisului, trebuie să lăsaţi Publishers, 1984.
părţile plictisitoare să mişte povestea în [3] Kurt Vonnegut: Bagombo Snuff Box:
continuare. În sfaturile sale cu privire la Uncollected Short Fiction, New York: G.P.
scriere, Vonnegut sugerează: „Dacă o Putnam’s Sons 1999, p. 9 [8 Rules for
propoziţie, indiferent cât de excelentă, nu-ţi Writing]
luminează subiectul într-un mod nou şi [4] Susan Sontag, As Consciousness is
util, şterge-o.” [3] Harnessed to Flesh: Journals and Notebooks,
1964-1980, New York : Farrar, Straus and
22. Căsătoreşte-te, fii sănătos şi Giroux, 2012.
trăieşte bine [5] Henry Miller on Writing, New Directions
King atribuie succesul său la două Paperbook Original, New York, 1964

70 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


arte vizuale Serghie BUCUR
Serghie BUCUR „Florile mamei” ale Marilenei Ghiorghiţă,

Salonul de toamnă
„Ciulinii” lui Tănase Mocănescu, „În lumina
verii” a Floricăi ionescu, „Ulcica cu flori” a
maestrului Ovidiu Paştina, „Crinii” Mariei
Încă o Toamnă pe şevaletele pictorilor Urian, „Semne de vânt” – „Bujorul” sui-
prahoveni, de unde au parvenit lucrările generis, al d-nei Camelia Profirescu,
expuse pe simezele Galeriei de Artă din centrul „Furtuna” Elisabetei Stănciulescu, care a fost
Ploieştiului, probabil ultima – urmare intenţiei premiată de Primărie. „Lacrimile toamnei”,
Primăriei de a o muta, pe motiv de... seismicitate de Geanina Sfinteş, „Florala” Marianei Voicu,
periculoasă, nimeni nu ştie unde - în sediul Ne întoarcem la peisaje – totdeauna
acestei oaze de reală frumuseţe care, oferită ferestre spre Natură, pentru că au excelat cu
de comunişti, de vreo 50 de ani, este singura brio prin „Marina” Speranţei Ştefănescu, prin
ce adaugă speranţelor noastre, culorile şi suculenta „Toamnă la Remetea” a lui Valter
formele, de la un vernisaj la altul, remarcabile. Paraschivescu, cadre din secolele XVII-XVIII,
Simfonie a nuanţelor preparate cu migală şi prin moromeţiana „Toamna a venit” a
vocaţie, pe ovalul din placaj al paletei, a maestrului Valeriu Scărlătescu (teribilă ilustraţie
volumelor în arhitecturi mereu altele, Salonul la schiţa „Calul” a lui Marin Preda), prin
de Toamnă 2017 s-a văzut privit şi admirat de ezotericul acrilic „Compoziţie” de Ana
suflarea Filialei UAP-ului locală, precum şi de Oprişoreanu, gigantul „Sequoia” de Filip Kollo,
alte persoane adiacente la această lume, pe tolstoiana „Cutie cu amintiri”, ruptă dintr-o
care gusturile l-au analizat în varietatea lui inerentă. iarnă la Iasnaia Poliana, de Florin Şuţu,
Catalogul acestei ediţiei, alcătuit în emblematica „Noapte a patrimoniului” de
viziunea artiştilor Valter Paraschivescu şi Dragoş Minculescu, orientalele „Sfinx la
Cristian Anghel, el însuşi o operă de artă Caliacra” de Mihaela Teodorescu, „Izvorul sfânt,
editorial-tipografică, păstrează în paginile lui Balcic”, de Cosntantin Mazuru, „Nervii de
suita de opere în ulei şi materiale solide, toamnă” ai lui Cristian Anghel, mediteraneeana
creaţii a căror fervoare artistică au reverberat „Lumini din Santorini” de Veniamin Caminschi,
în ascunzişurile celor sensibili. Le-au adăugat „Lacul zânelor” de Mihaela Ilie, „Lumină târzie”
forţă şi calitate, prin scurtele lor aprecieri, de Emanueal Ceapă, „Margine” de Virgil
domnii Marcel Bejgu, preşedintele Filialei Potârcă, „Toamna la Văleni” de Daniela Moraru
Prahova a UAP şi Florin Sicoie, directorul şi „Lumină lină” de Tiberiu Adet. Relevanţa
Muzeului Judeţean de Artă Ion Ionescu Quintus. genului Naturii statice, uleiul omonim semnat
Ne-am plimbat retinele peste toate, de Victor Munteanu. Decorativul a fost adus în
absolut toate lucrările, cu sentimentul că public de „Frumosul ideal” al Anei-Maria
retrăim sărbătoarea numită „Salonul de Barbos şi „Africa II”, de Mihaela Laslo. Excelenta
Toamnă”, încă odată încântaţi şi bucuroşi, compoziţie „Drumul”, semnată de Ioana
faţă în faţă cu superlativele. L-am auzit pe Neculea ne relevă o gândire artistică foarte
Vasile Alecasndri recitând pastelul său, actuală şi o viziune filozofică cioraniană, dacă
„Iarna”, privind „Cântecul iernii”, ulei de avem în vedere epoca şi vremurile care ne-o
Marcel Bejgu. Ceva din împrejurimile face atât de inumană! Goblenul – prin „Răsărit”
Bojdeucii lui Ion Creangă ne-a amintit „Iarna” de Nicolae şi Georgeta Bălaj.
lui Miltiade Nistoroiu. Raiul floral ce Încheiem cu sculpturile datorate lui
stârneşte invidia şi admiraţia trecătorilor pe Valentin State, „Muzică”, lui Iustin Bratu,
strada Unirii nr. 18 din Floreşti, pe care îl „Femeie”, Lucreţiei Milea, „Compoziţie”, lui
îngrijesc mâinile harnice ale amicului meu Alfred Dumitriu, „Veneţie” şi Adrian Nicolae,
Alexandru Chivu, mi l-au readus pe simeze „Judecata lui Paris”.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 71


poezie F. M. CIOCEA
F.M. Ciocea Şi femeile care nu-i scot din minţi.
Să nu râzi niciodată de un om care plânge!
Plânsul lui va urca în inima ta,
1. * * *
Iar lumea se va topi într-o lacrimă imensă
Şi nu cred că vei avea puterea să trăieşti
Am văzut femei frumoase,
Într-o lume filtrată
Dar nu femeia...
Prin lentila dureroasă a unei lacrimi.
O caut în fluviul impetuos al străzii,
O caut în privirile voastre
4. Gânduri
Şi nu o simt;
Femeia inimii tale se naşte o singură dată
Pe ziua de azi
În marasmul dezlănţuit al existenţelor,
M-am gândit de 99 de ori la tine
Obosit, terifiant...
Am trecut o bătrână strada cu gândul
Dacă o recunoşti, iubeşti-o!
Am privit în ochi o floare de castan
E atât de plăcut să arzi
Care tocmai se scutura de gândurile
În lumina dulce a ochilor ei.
bătrâneţii
Şi apoi, aşa, printre rânduri
2. * * *
Pe frunţile pline de riduri
Am citit despre trecerea vremii
Câteodată, îngerii coboară noaptea
Şi-a vieţii
În dormitorul femeilor singure şi triste,
Ca gândul
Iar atunci,
Pân-a venit din nou rândul
Ele trăiesc cel mai frumos vis posibil.
Să mă gândesc la tine
Dacă şi-l amintesc,
Şi uite ce-a ieşit!
Chipul lor va străluci toată viaţa
De lumina unui zâmbet enigmatic
5. Nimic despre fericire
Şi vor iubi plantele, animalele şi oamenii.
Dacă nu îşi amintesc visul îngerilor,
Nu pot să-ţi spun nimic
Femeile singure aşa vor rămâne:
Despre fericire.
Acre,
Te privesc aşteptând
Triste,
Explicaţiile mele
Urând cu pasiune
Şi aerul tău important
Iubirea din privirile celorlalţi.
Mă face să cred
Că de ele atârnă
3. * * *
Însăşi existenţa omenirii.
Fericirea este clipa aceasta,
Să nu ţii pisici în casă
Îmi şoptesc ochii tăi
Şi nici femei frumoase;
Şi eu mă topesc de dor
Doar broaşte ţestoase
În lumina lor
Şi femei urâte care gătesc bine.
Neasemuită.
Să nu râvneşti la bunul altuia!
În altă existenţă l-ai avut şi tu,
6. Întrebare
Sau îl vei avea în cea viitoare.
Dacă eşti impotent, să nu te sperii;
Zici că nu sunt original:
Toţi bărbaţii traversează această punte
Ţi s-a mai spus că glasul tău
În interacţiunea lor dramatică
Are clinchetul suav care
Cu lucrurile
Se ascultă cu inima,

72 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


F. M. CIOCEA F. M. CIOCEA
Că ochii tăi au lumina Desigur, veţi spune, a fost Creatorul!
Care nutreşte fulguirea fericirii, Dar dacă existenţa ne este
Că părul tău adie anume Un joc de câteva minute?
Pentru a-mi răcori sufletul? Minutele lor,
Dar ce-ai zice dacă ai afla Eternitatea noastră,
Că sufletul tău se joacă Dacă la sfârşit va fi reluat de altcineva,
Cu liniştea sufletului meu?! Cu un cer de altă culoare
Şi alte personaje?
7. * * *
10. * * *
Sunt nimeni,
Un ecou al unui punct în spaţiu; E toamnă,
Mă vedeţi încă, deoarece, O boală ciudată arde lumina
Nu m-aţi uitat, prieteni. Din petalele florilor,
De aceea nici nu-mi fac griji Iar în noi, oamenii,
Pentru ziua de mâine, Deschide larg fântânile melancoliei.
Fiindcă nu există; Dacă faci un salt de pe trambulinele vinului,
Doar amintirile noastre rămân, Vei descoperi că lumea este încă frumoasă,
Eterne în ghiocele timpului, Şi zâmbetul enigmatic al femeilor
Iar atunci când arheologi demiurgi Urcă tumultos spre izvoarele sângelui tău,
Vor dori să le vadă Deci, este toamnă...
Vom avea impresia că trăim din nou. A câta oară?
Numai sufletul ştie,
8. * * * Navigând însingurat prin eternitatea lui.

Sunt zile şi nopţi nefaste când 11. * * *


Cerul devine lichid şi inundă
Cu neagră tristeţe sufletele fiinţelor. Hai să bem ceai în spitalul de nebuni
Atunci, oamenii nu mai găsesc răspunsuri Şi mâine să dăm foc parlamentului,
La întrebările lor, Fiindcă anarhia poate deveni o religie,
Iar păsările înoată dezarticulat Unde conştiinţele se spală
Prin oceanul de aer. În lumina exploziilor sinucigaşe,
Ca să nu plâng, mă gândesc la durerea pe Iar frustraţii de pretutindeni
care n-o simţim, Se retrag în mănăstirile lor de frunze.
Atunci când clipele corozive ne sfâşie carnea
Şi mai ales la bucuria de a trăi Numai tu rămâi în scoica ta de vise, iubita
Imensa lumină vărsată de Mântuitor mea,
În sângele fiecăruia din noi. Şi uiţi că timpul îngroapă dorinţele oamenilor
Sub rădăcinile ierbii,
9. * * * Iar atunci când mă întorc la tine
Din războaiele cotidiene
Am văzut ieri un rânjet mare pe cer Nici nu mă recunoşti...
Şi m-am întristat; Hazardul ne face eroi,
Deci, cineva se distrează privindu-ne Sau învinşi,
zbaterea Dar nu contează;
În această cutie Universul moare pentru fiecare
Pe care o credem lumea noastră. O singură dată.

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 73


eseu Ioan Romeo ROŞIIANU
Acceptând sensul propriu al cuvintelor

Ioan Romeo ROŞIIANU


acestea, putem tălmăci astfel această
egalitate: ţărână + suflare de viaţă = suflet
Despre SUFLET în viu. Când moare omul, ce se întâmplă oare
cu el? Îi dispare suflarea de viaţă, deci
timpul vieţii omului şi egalitatea nu mai poate fi valabilă, după o

după moartea acestuia


logică simplă, atâta vreme cât un factor al
egalităţii a dispărut. Conform acestei variante
de răspuns, tot ceea ce rămâne după
moartea omului este doar ţărâna din care
Indiscutabil, singura noastră certitudine-n acesta a şi fost iniţial făcut.
lume şi viaţă este faptul că într-o bună zi vom Acceptând un asemenea mod de gândire,
muri. De la naşterea noastră-ncoace un ar trebui să vorbim despre o Sfântă Scriptură
singur lucru, un singur fapt se petrece-n fiece scrisă extrem de simplu, şi pentru percepţia
fracţiune de secundă: ceva sau cineva moare. orişicui. Adevărul este însă cu totul şi cu totul
Dar se naşte ceva sau altcineva. Pentru că altul: Sfânta Scriptură, deşi este „insuflată de
altfel, tot murind ceea ce este de murit în Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre,
această lume, de la un moment dat încolo n- să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
ar mai fi nimic de murit, deci nici lume n-ar pentru ca omul lui Dumnezeu să fie
mai fi. Logică simplă dar nu şi simplistă. Însă desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice
şi motiv temeinic de reflecţie, de continuă lucrare bună” (2 Timotei: 16-17), este scrisă
preocupare, de veşnică frământare întru destul de încifrat. Pentru că tot în Ea stă scris:
aflarea unor răspunsuri pe deplin „necunoscute sunt căile Domnului”, dar şi că
satisfăcătoare. Dar şi lămuritoare pentru „nici o prorocie n-a fost adusă prin voia
orice minte îndoielnică. Pentru că nu sunt omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu,
deloc puţine acestea. Şi dacă ţinem cont şi de mânaţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21).
un alt fapt esenţial întru totul, că în această Aşadar, trebuie să ne întrebăm, în
lume şi nu într-alta sălăşluieşte Satan, avem virtutea modului simplist de până acum cu
explicaţie pentru acei nenumăraţi îndoielnici. care am încercat să explicăm anteriorul
Aşadar, de la facerea lumii-ncoace, verset, dacă are bunul Dumnezeu un mod
datorită prezenţei Răului între noi, Îndoiala a simplist de a gândi, de a face sau de a ne
fost la ea acasă. Dar a mai fost la ea acasă şi transmite nouă ceva? Blasfemie mai mare nu
din cauza noastră, a indolenţei noastre. se poate! Cum adică? Cel la care toate sunt
Pentru că n-am fi avut atâtea îndoieli dacă cu putinţă este de-o seamă cu noi în gândire?
am fi citit cum trebuie Sfânta Scriptură. Fapt Nici măcar faptul că Sfânta Scriptură ne
asupra căruia însuşi Mântuitorul ne atrage spune că suntem făcuţi „după chipul şi
atenţia: „Oare nu vă rătăciţi voi, din pricină asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26)
că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea nu-i trezeşte pe mulţi răstălmăcitori la
lui Dumnezeu?” (Ev. Marcu 12:24). realitate. Ţinând cont de faptul că la facerea
Se cuvine, deci să-ncepem cu aceeaşi lumii şi a omului a participat toată Sfânta
veşnică întrebare: ce este sufletul omului? Treime – de aici şi concluzia că nu ai lui
Avem un prim răspuns chiar la începutul Dumnezeu sunt cei care neagă Sfânta
Sfintei Scripturi: „Domnul Dumnezeu a făcut Treime, şi care spun că ea nu este – nimeni
pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nu ar trebui să se apuce de „gândit” altfel
nări suflare de viaţă, şi omul a devenit şi s-a decât în deplină concordanţă cu slova Sfintei
făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7). Scripturi. Şi totuşi, pentru că în mijlocul

74 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
nostru vieţuieşte Satana, nimic nu ar trebui reîntoarcerea la Dumnezeu sunt de ajuns, să
să ne mire. Căci tot mâna şi intervenţia dăm citire din Sfânta Scriptură: „Dar adu-ţi
Răului este şi în cazul răstălmăcitorilor. aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale,
Oameni care sunt ai lui, şi atunci când până nu vin zilele rele şi până nu se aproprie
răstălmăcesc ceva, şi atunci când scot un anii, când vei zice: „nu găsesc nici o plăcere
text din context şi fac din el pretext, dar şi în ei”; până nu se întunecă soarele, şi lumina,
atunci când omit intenţionat câte ceva. luna şi stelele, şi până nu se întorc norii
Aşadar, aici putând vorbi atât de păcatul îndată după ploaie; până nu încep să tremure
comiterii, cât şi de cel al omiterii a ceva paznicii casei (mâinile), şi să se înconvoaie
anume, ceva care ar arăta deplinul Adevăr, cele tari (picioarele); până nu se opresc cei
Adevăr care fără acel ceva omis deliberat care macină (dinţii), căci s-au împuţinat;
arată cu totul altfel. Spre bucuria lor, care au până nu se întunecă cei care se uită pe
astfel de „argument” cu care-i înşeală pe ferestre (ochii); până nu se închid cele două
toţi, cei care nu sunt pe deplin statornici în uşi dinspre uliţă (buzele), când uruitul morii
relaţia lor personală cu Dumnezeu. slăbeşte, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul
tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit, te temi
*** de orice înălţime, şi te sperii de drum; până
Un lucru e cert: viaţa fiecăruia dintre noi nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia
începe cu un sistem neclar de dorinţe şi se târăşte lăcusta, până nu-ţi trec poftele,
proiecte şi se sfârşeşte cu un sistem teribil de căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi
ordonat de amintiri. Şi cum nu toate bocitorii cutreieră uliţele; până nu se rupe
amintirile ne sunt pe plac, luând în calcul funia de argint, până nu se sfarmă vasul de
faptul că la vârsta a treia avem revelaţia aur, până nu se sparge găleata la izvor, şi
sfârşitului, aproprierea de Dumnezeu şi până nu se strică roata de la fântână; până
Biserică este întru totul firească şi explicabilă. nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost,
Aşa s-ar putea tălmăci zelul de care dau şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu,
dovadă mai vârstnicii noştri semeni. Însă, care l-a şi dat” (Ecleziastul 12: 1-7).
este de ajuns acest fapt? La o vedere Înainte de toate, remarcăm aici două
superficială putem spune că, în conformitate lucruri esenţiale, şi în măsură să elucideze
cu slova biblică, nu este niciodată prea târziu multe semne de întrebare: ne întoarcem în
să te întorci cu adevărat la Dumnezeu. Însă, ţărâna care am fost, dar şi că duhul nostru se
mai vârstnicii noştri sunt întorşi „cu întoarce după moartea noastră la Dumnezeu,
adevărat” la Dumnezeu? Au numai simplu în fapt la cel care l-a şi dat. Pe deasupra, în
fapt că nu mai pot da ghes tentaţiilor, şi toate cele şapte versete citate avem
împlinirile acestora, le este de ajuns? Pentru descrierea clară a oamenilor care se află la
că, trebuie lămurit acest fapt, la bătrâneţe ceea ce noi numim vârsta a treia, sau la
tentaţiile nu dispar. Mai mult, trebuie zis că bătrâneţe. Aceştia sunt cei cărora le tremură
doar modul de ”facere” a acestora se mâinile şi picioarele, care nu mai aud şi care
schimbă. Căci dacă în tinereţe toate erau nu mai văd bine, cei care…
făcute cu trupul, la bătrâneţe acestea se Aşadar, ocolişul nostru n-a fost zadarnic.
împlinesc cu mintea. Deci tot păcat, atâta Explicând cum stă cu credinţa la bătrâneţe,
vreme cât rămânem în deplină concordanţă am aflat şi ce se întâmplă de fapt cu duhul pe
cu slova biblică. Pentru că stă scris că nu care ni l-a dat Dumnezeu: se întoarce la el.
numai cu trupul se poate păcătui. Drept pentru care putem spune că fiecare
Însă, pentru a lămuri definitiv teoria duh este hărăzit numai unei persoane, că
conform căreia bătrâneţea, şi odată cu ea altfel, în virtutea teoriilor care vorbesc

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 75


Ioan Romeo ROŞIIANU Ioan Romeo ROŞIIANU
despre reîncarnare şi despre revenirea mult, în virtutea relaţiilor interumane şi
duhurilor în lume, ar trebui să putem vorbi îndeosebi a acelora dintre părinte şi copil, nu
despre un duh care rămâne cumva în lume, şi devin ei real prilej de sminteală pentru
după moartea unui anumit om, la un anumit propriile odrasle şi cunoscuţi? E demn să ne
moment dat. Or, iată că slova Sfintei Scripturi întrebăm asemenea pentru că „legile sociale”
face, pe drept cuvânt, lumină şi în acest caz, n-au uitarea în ele. Un copil care-a crescut
deci şi această ”teorie” o arată cu degetul. văzându-şi părinţii că se comportă într-un
Drept pentru care putem vorbi despre o anumit fel şi că reacţionează într-un anumit
asemenea teorie ca despre una care nu este fel la ceva anume, chiar şi faţă de Dumnezeu
în deplină concordanţă cu voia lui Dumnezeu şi Biserică, nu o să creadă nici-o clipă în
şi cu îndemnurile Sale, aşa cum reies ele şi „trezirea” părinţilor săi. Mai mult, e posibil ca
cum ni se relevă din Sfânta Scriptură. o primă acuză adusă acestora să fie cea de
făţărnicie, de ipocrizie sau chiar de fariseism.
*** De aceea, pe fondul unei reale lipse de dialog
Am vorbit, aşadar, despre ”credinţa” sau între generaţii, aici exemplificate prin relaţia
chiar despre Credinţa celor vârstnici, oameni părinte-copil, putem spune că AŞA se nasc
care având revelaţia sfârşitului se întorc în monştrii, că aşa reuşesc oamenii să se
Biserica anterior părăsită şi sfidată şi la dezbine şi mai mult. Pentru că şi
Dumnezeul altădată nedreptăţit de ei. Dacă neîncrederea în schimbarea cuiva în bine
unii îşi salvează astfel sufletul sau nu, numai poate provoca aceluia o rană şi poate fi prilej
bunul şi milostivul Dumnezeu ştie! Semnele de îngenunchere a sa, sau măcar de clătinare
noastre de îndoială n-au conotaţii lumeşti: în noua cale pe care a purces.
„Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul
ţi-a făcut bine. Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul de ***
la moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de
cădere. Voi umbla înaintea Domnului, pe Vorbim, aşadar, „Despre SUFLET în timpul
pământul celor vii” (Psalmul 116: 7-9). vieţii omului şi după moartea acestuia”. O
Putem oare avea siguranţa unui astfel de viaţă care începe cu duh de suflare de viaţă
„dialog” între un anumit vârstnic şi peste o mână de ţărână şi o viaţă care se
Dumnezeu milostivul? Nu, cu siguranţă nu! Şi termină cu plecarea duhului la Tatăl Ceresc.
totuşi, bunul Dumnezeu are – sau nu - ştiinţă Şi, dacă vreţi, o moarte care începe cu
de un astfel de dialog. Căci dacă în baza întoarcerea duhului la Dumnezeu, dar şi o
tuturor „amintirilor” lumeşti omul ajuns la moarte care nu mai începe în condiţiile
bătrâneţe se pocăieşte în adevăratul sens al păstrării duhului. Dar cum oare ar putea fi
cuvântului, Dumnezeu îl va ierta pe acela şi-i Duhul îndemnat să nu ne părăsească? Atunci
va şi prilejui şansa deplinei mântuiri în când, prin vieţuirea pământeană ,ne-am
Hristos Mântuitorul. asigurat o viaţă veşnică, duhul cu ajutorul
Într-o altă ordine de idei, vârstnicul îl căruia ne-am născut nu ne va mai părăsi.
întruchipează – în dimensiunea umană – pe Pentru că, după cum arătam şi mai devreme,
înţelept, pe omul cu o anumită experienţă. la moartea noastră duhul se întoarce la Cel
Sunt, totuşi, toţi vârstnicii noştri însemnul ce ni l-a şi dat. Asta înseamnă că în condiţiile
absolut al înţelepciunii lumeşti? Nu cumva în care ne-am asigurat viaţa veşnică, după
dacă aceştia, de regulă oameni cu obiceiuri şi „reţeta” lui Dumnezeu şi nu a noastră, Duhul
tabieturi împământenite până la stare de rămâne al nostru şi numai al nostru. Cu o
lege, nu se dezic de întregul lor trecut, nu precizare în plus: îndeosebi în cartea
mai au şansa mântuirii personale? Ba, mai Apocalipsei ni se vorbeşte că la a doua venire

76 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Ioan Romeo ROŞIIANU cenaclul 9 - poezia vie
a Mântuitorului Hristos vor învia absolut toţi
morţii. Este, putem spune, o judecată
Cecilia Costache
preliminară. Abia după aceea urmează
înfricoşătoarea judecată, şi abia în funcţie de nu suntem ce nu suntem încă
starea în care vom fi găsiţi atunci vom
era pe la moghioroş un ceasornicar
beneficia sau nu de viaţa veşnică. Adică vom
trăi sau vom muri. Drept pentru care putem care potrivea ceasurile pentru
spune că în timpul pământenei noastre vieţi acelaşi somn
n-ar trebui să fim atât de nemernici şi de
inconştienţi pre cât suntem. Căci nu numai
acum se mai fabrică doar maşinării
viaţa sau moartea veşnică viitoare ne-o care înlocuiesc visele cu
decidem în asemenea momente lumeşti, ci şi bombe atomice
soarta duhului pe care Dumnezeu ni l-a dat la
naştere. Deci, avem tot ceea ce ne trebuie pe aleea cu pod unde şahul a fost
pentru ca să putem vorbi de o interzis pensionarilor
responsabilitate deosebită în viaţa fiecăruia se mai aude un copil râzând cu toți
dintre noi, şi să subliniem importanţa cu
care ne tratează şi ne priveşte bunul nasturii de la palton
Dumnezeu pe fiecare dintre noi. Lucru de parcă e un pinguin de pluş
altfel foarte bine subliniat în toată Sfânta eşuat în oraşul încălzirii globale
Scriptură, când ni se spune răspicat că „un
om este mai important decât o lume ferestrele blocurilor cu şapte etaje
întreagă înaintea lui Dumnezeu”, dar şi din sunt luminate fără restricții
pilda dată de Mântuitor, când a spus că e ca în duminicile când au venit minerii
bine să laşi toate oile în staul şi să pleci s-o
cauţi pe cea rătăcită. Cu toate acestea, şi circulau de nebune numerele cu
inconştienţa are loc la masă cu regale şi soț fără soț
chiar loc întâi în sinagogi.
cu un combustibil din otravă pentru
*** şobolani
De multe ori, mai vârstnicii noştri se cred undeva la etajul opt
superiori nouă şi au ca fals argument
cineva
înţelepciunea. Eu sunt de acord că ceea ce
numesc ei înţelepciune este de fapt curăță tencuiala invizibilă a unei
experienţă de viaţă, o experienţă în baza camere frigorifice
căreia reacţionează adesea exact aşa cum
trebuie. Această diferenţă face în fapt
hârşt hârşt se desprind în straturi
diferenţa între tineri şi vârstnici. În timp ce amintirile
ei, deoarece de-a lungul vieţii lor s-au lovit în leningrad se face tot mai frig
de multe situaţii identice, din care au
învăţat, un tânăr, confruntat fiind cu aceeaşi noi ardem şi picioarele căluțului de
situaţie ezită între mai multe căi de lemn adus de tata de la moș gerilă
soluţionare. La un moment dat chiar având a mai rămas un şiret din bocanc
un soi de siguranţă că pe absolut oricare din
căi ar lua-o oricum ar fi bine. Lucru extrem te întrebi
de incorect. să-l mănânci ori să te spânzuri

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 77


actualitate Serghie BUCUR
REVISTA NOUĂ - 100 polivalent, Florin Dochia a adus REVISTA
NOUĂ, seria a IV-a, la ediţia centenară,
dovedind lumii culturale şi scriitoriceşti o
Apărută în primă ediţie, pe 15
uimitoare şi inteligentă capacitate de
decembrie 1887, sub direcţiunea lui
construcţie revuistică! Câţiva ani
Bogdan Petriceicu Hasdeu (25 II 1838,
redactor şef al săptămânalului ZARVA,
Hotin – 25 VIII 1907, Câmpina), REVISTA
apoi al unei televiziuni din municipiu,
NOUĂ durează până în septembrie 1895.
director al amintitei Case de Cultură,
„Publicaţie literară lunară apărută în
preşedinte al Societăţii Scriitorilor
Bucureşti” (cf. Dicţionarul Literaturii
Prahoveni, Florin Dochia a oferit, între
Române de la origini până la 1900, p.
coperţile ediţiei cu numărul 100, un
730-731) „în urma unor neînţelegeri, nu
valoros set de scrieri – versuri şi proză,
beneficiază de sprijinul lui Macedonski”
eseu şi critică literară, traduceri –
– care, alături de Delavrancea şi Vlahuţă
semnăturile autorilor fiind o garanţie a
avea „la dispoziţie un fond donat de V.
promovării Literaturii naţionale şi străine.
Bilciurescu” (idem). La 1891 erau lângă
Dedicată împlinirii a 130 de ani de la
aceştia D. D. Racoviţă, I. Bianu, G.I.
prima apariţie, ediţia 100 atrage atenţia
Ionnescu-Gion, Th. D. Speranţia, I. Ghika,
cu galeria de personalităţi ale Cuvântului
V. Cosmovici, D. A. Sturdza şi V.
Scris precum Andrei Ionescu, Diana
Crăsescu” (idem).
Trandafir, Cezarina Adamescu,
Din aprilie 2004, REVISTA NOUĂ este
Constantin Dobrescu, Constantin
editată de Cercul Literar Geo Bogza, sub
Trandafir, Alin Daniel Ciupală, Christian
directoratul prof. dr. Constantin Trandafir,
Crăciun, Arthur Rimbaud, Adrian
redactor şef – scriitorul, jurnalistul şi
Simeanu, Felicia Filip şi Ştefan Al.-Saşa,
traducătorul Florin Dochia, primele
începând cu redutabilul Florin Dochia!
sponsorizări fiind asigurate de prof.
Dl Andrei Ionescu, specialist în
Emanoil Toma, pe atunci directorul Şcolii
Hispanistică, semnează, la rubrica
„Ion Câmpinenau” din Câmpina.
„Hasediana”, eseul „Ar putea să fie şi mai
După câţiva ani, publicaţia – pregătiră
denainte”, care începe aşa: „Titlul de faţă
şi redactată în sediul Cercului Literar din
e luat dintr-un articol din Etymologicum
Casa de Cultură „Geo Bogza” – Câmpina,
care, ca atâtea altele ale lui Hasdeu
strada Griviţei nr. 95, rămâne sub şefia
dezvăluie credinţa lui profundă în
lui Florin Dochia, în jurul căruia lărgesc
vechimea lexicului românesc din fondul
redacţia numeroşi poeţi, prozatori, critici
principal”. Scriitoarea Diana Trandafir
literari, filozofi, istorici, publicişti, artişti
deschide „Note-le de lectură”, sub titlul
plastici, muzicieni etc. De-a lungul
„Poezia meditaţiei şi implicării”, direct:
existenţei sale, REVISTA NOUĂ a parcurs
„Meduse e manager. Meduze şi
câteva etape sau serii, astfel că, ediţia nr.
manageri, de Antonio Della Roca” – „un
1 / aprilie 2008 a inaugurat seria a IV-a,
volum de poezie bilingv (italian-român),
alternând apariţiile lunare cu epoca
apărut în 2016 la editura Tracus Arte şi
ieşirii ei pe piaţă la două luni.
tălmăcit excelent de poeta, eseista şi
Maestru în tehnoredactare, scriitor
traducătoarea Simona-Grazia-Dima, cea

78 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Serghie BUCUR Serghie BUCUR
care realizează şi o explicită Prefaţă”. „Autobiografie de suflător (Petre Gîscă,
Eleganţa şi exigenţa străbat, la braţ, pe Cornul şi cântecele dorului, Ed. StudIS,
coloanele rubricii „Scriitori şi teme” în 2017”, „Întâlnire de spirit” (cu Cristian
însemnările criticului literar Constantin Bădiliţă), „Actualizarea” – spectacolul
Trandafir sub genericul „Traducătorul şi clasic” (Felicia Filip), „Vă (mai) place
exegetul”: „Hispanistul Andrei Ionescu e Brahms?...” (Gabriel Croitoru şi Radu
om de o discreţie rară”. Mai încolo: Postăvaru), „Flautu’ de aur” (Ion Bogdan
„Despre sine, nu spune decât că a fost la Ştefănescu), „Pianistu’ călător” (Horia
Malaga unde a audiat (îl şi văd pe o Mihail), „Două dive de la noi” (Ana
bancă sfios-curios) pe Damaso Alonso, Cristina Leonte şi Irina Sîrbu), „Tabletă
Jose Manuel Blecua. Palpită cuminte în tristă” (in memoriam Corneliu Stroe),
prezenţa filologului comparatist Marcel „Tomescu, excelent”, „Jazz bucureştean
Batallion la Congresul Cervantes din în mai piteştean”. Ca în fiecare număr,
Berlinul de Est”. Istoricul Constantin „încheietor de pluton” revuistic,
Dobrescu semnează două evocări cu rondelistul şi epigramistul Saşa:
rezonanţă în Cultura şi în Istoria „Şi acum o plâng pe Ani,
României: „Un poet câmpinean uitat: Iar amintirea nu mă lasă,
Mircea Dăscălescu-Mugur (1892-1924)”, Că am iubit-o de toţi banii
respectiv „O viaţă jertfită patriei: Ce i-a furat, fugind din casă!”
Ecaterina Teodoroiu”. Într-un plan Serghie BUCUR
asemănător, eseul lui George Liviu
Teleoacă „România e chemată din nou
să facă istorie”. Text stufos, ilustrat cu
imagini adecvate, merită o lectură
profundă şi responsabilă. Excepţional în
cărţile domniei sale, din seria „Câmpina
– File de cronică” şi „Câmpina – Tărâm de
amintiri şi istorisiri” (3 volume), istoricul
şi publicistul şi criticul de artă Alin Daniel
Ciupală farmecă tagma cititorilor
(literaturii ciupaliene tipărite) cu
povestirile „Dorina şi caii ei minunaţi” şi
„Scandal în lumea bună”. Un colorit
aparte, viu, epatant, aduce şi în ediţia
centenară a REVISTEI NOI, publicistul
piteştean Adrian Simeanu, ale cărui
tablete energizează, de vreo doi ani
număr de număr, elitista publicaţie a
Câmpinei. Parcimonios cu cuvintele,
jurnalistul din Trivale mută spectrul
piteştean Muzică-Arte-Cărţi peste spaţiul
regăţean, în cascade sonorizante:

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 79


istorie locală Vasile BADIU
Programul naţional industriei de petrol din lume, cu o

„ROMÂNIA 100“
înregistrare oficială în statisticile
internaţionale a producţiei, de 275 de tone
de ţiţei [1,2] în România la exploatările de
1857 - Prahova Capitală petrol de la Buştenari, Câmpina, Băicoi,
Mondială a petrolului Ţintea, Moreni, Gura Ocniţei..., iar
1904 - Şcoala de Maiştri petrolul este încă vital pentru omenire.
Sondori şi Rafinori, Câmpina 2. Un scurt istoric al Industriei de
Petrol din România
Rolul fundamental al Ştiinţei în Cine nu îşi cunoaşte istoria şi nu îşi
Industria de Petrol din România respectă înaintaşii, nu va şti să îşi
Vasile Badiu, Senior Cercetător construiască viitorul şi va repeta greşeli
ale trecutului ce îi vor umbri prezentul. De
Ştiinţific, Membru SPE si ARA aceea, Secţiunea Româna a the Society of
Casa Tineretului Câmpina, 22 Petroleum Engineers (SPE) a depus
august 2017 eforturi de a ţine trează memoria faptelor
şi a vieţilor înaintaşilor vrednici din
1. Introducere Industria de Petrol din Romania.
Rolul fundamental al ştiinţelor este să Dovadă stau numeroasele evenimente
răspundă nevoilor energetice ale lumii, organizate în programul tehnico-ştiintific
dar într-o manieră sigură şi responsabilă al Secţiunii Române SPE, din 1994 până în
faţă de mediul în care trăim. prezent. Recent, tot în acest scop, am
Din cele mai vechi timpuri, în România reprezentat Secţiunea Română SPE ca
s-au descoperit depozite de hidrocarburi, invitat cu o prezentare la the 41st
fapt evidenţiat de resursele arheologice. Congress of the American Romanian
În timpul Imperiului Roman au fost „focuri Academy of Sciences and Arts (ARA),
nestinse” la Lopătari, iar unele documente Palace Sinaia, Romania, 2-5 August 2017 şi
din secolul al XVI-lea atestă folosirea am fost desemnat ARA MEMBER by CALL.
ţiţeiului în prepararea medicamentelor, la Bibliotecile naţionale si internaţionale
ungerea osiilor carelor sau la iluminat. [1,2], atestă faptul că România este prima
Anul 1857 marchează începutul ţară din lume cu o producţie de ţiţei de

Producţia mondială de ţiţei (tone/an) [1]


AN ROMANIA SUA ITALIA CANADA RUSIA
1857 275 - - - -
1858 495 - - - -
1959 605 - - - -
1860 1188 68774 - - -
1861 2403 289618 Sub 100 tone - -
1862 3226 418809 Sub 100 tone 1644 -
1863 3886 357707 Sub 100 tone 11371 5617
1864 4591 289892 Sub 100 tone 12330 8905
1865 5426 342226 274 15070 9179

80 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Vasile BADIU Vasile BADIU
275 tone în 1857, oficial înregistrată în toţi membrii Secţiunii Române SPE.
statisticile internaţionale (vezi tabelul alăturat). Evenimentul aniversar din 28 mai 2015 [6]
În acest context internaţional, a fost un nou succes din programul
activitatea de cercetare-dezvoltare din tehnico-ştiinţific al Secţiunii Române SPE,
sectorul explorare-exploatare în industria iar în anii 2007 şi în 2012, ca urmare a
de petrol din România are un istoric colaborărilor de succes dintre ICPT
complex. Cele mai importante companii Câmpina şi Secţiunea Română SPE, ICPT
petroliere care activau în România, au fost Câmpina a primit „SPE Regional
„Astra Română” (sucursală Shell) şi Distinguished Corporate Support Awards”.
„Steaua Română”, având preocupări Foşti cercetători ştiinţifici ai ICPT
intense în domeniile investigării prin Câmpina, cei care au participat şi încă
sonde, studiul rocilor rezervor şi participă în programul tehnico-ştiinţific al
determinarea proprietăţilor fluidelor în Secţiunii Române SPE, au fost invitaţi de
condiţii de zăcământ. onoare la acest eveniment. Eiu sunt
Rolul principal în activitatea de specialişti de renume care şi-au adus
cercetare [3], în această etapă, a revenit contribuţia la dezvoltarea şi afirmarea ICPT
Institutului Geologic al României, înfiinţat Câmpina ca un centru de excelenţă în
în anul 1906 şi condus, o lungă perioadă, industria de petrol din lumea petrolului.
de L. Mrazec. În sectorul exploatare, Sesiunea de comunicări a fost încheiată de
activitatea de cercetare-dezvoltare a fost către fostul director al ICPT Câmpina Ştefan
elaborată şi realizată în cea mai mare parte Traian Mocuţa care a elogiat contribuţia
în Institutului de Cercetări şi Proiectări adusă de specialiştii de talie mondială:
Tehnologice (ICPT) din Câmpina [6,7]. Nicolae Cristea, Ion Adamache, Ion Lari,
Înfiinţat în 1950 pe structura Gheoghe Aldea şi multi alţii a căror inimă şi
organizatorică a Direcţiei Tehnice a fostei suflet au rămas alături de ICPT Câmpina.
societăţi „Astra Română”, ICPT Câmpina, La sfârşitul evenimentului aniversar,
cu diferite denumiri în decursul timpului, invitaţiilor de onoare: Ştefan Traian Mocuţa
a realizat numeroase studii în domeniile şi Grigore Vasiliu (foşti directori ai ICPT
tehnologiilor de foraj, extracţie, Câmpina), Dumitru Rusu, Costel Şerban,
exploatarea zăcămintelor, fizico-chimia Vasile Truică, Neculai Pavlovschi, Viorel
fluidelor produse şi modelării matematice Constant Voinescu, Theodor Pitea,
în Industria de Petrol, concentrând Gheorghe Ţuţuianu, Florea Minescu, Vasile
numeroşi specialişti în domeniile Badiu, Dumitru Grecu, Vladimir Ciovarnache,
respective, a căror activitate a fost Petre Stadler, Nicolae Goran, Vasile Sindilar,
coordonată şi stimulată, timp de peste trei Mariana Salcu, Nicolae Moise, Adrian Voicu,
decenii, de Gh. Aldea şi N. Cristea. Dumitru Gherghiceanu, Mihai Vasilache şi
De menţionat că, în anul 2017 Vasile Stănculescu li s-au acordat diplome
aniversăm: 160 de ani de Industrie de de excelenţă în cercetarea ştiinţifică pentru
Petrol [1,2]; 111 de la infiinţarea contribuţiile lor deosebite în industria de
Institutului Geologic al României şi 67 de petrol din lume.
ani de existenţă ai ICPT Câmpina. La 65 de Dintr-o analiză a formei curbei
ani la ICPT, în programul tehnico-ştiinţific producţiei anuale de ţiţei este de observat
al Secţiunii Române SPE, au fost invitaţi că există o excelentă corelare între variaţia

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 81


Vasile BADIU Vasile BADIU
în timp a competenţelor activităţii de curgerea multifazică; petrol, gaze şi apă prin
cercetare-dezvoltare din sectorul mediul poros al unui zăcământ de petrol.
explorare, Producţia anuală de ţiţei a Contribuţiile lui Muscat au subliniat
României exploatare şi variaţia producţiei rolul modelelor matematice în cele două
de ţiţei din România. Institutul Geologic al cărţi publicate. În 1937 a publicat The
României a influenţat pozitiv perioada Flow of Homogeneous Fluids Through
1906 - 1950, iar perioada 1950 - 2004 a Porous Media, iar în 1949 a publicat
fost influenţată pozitiv de către ICPT Câmpina Physical Principles of Oil Production, care
Rezultatele bune ale activităţii de dau posibilitatea modelării matematice în
cercetare-dezvoltare s-au confirmat prin industria de petrol. Ecuaţiile de curgerea
maximele producţiilor obţinute de fluidelor prin medii poroase stabilite de
România, ţiţei 8,8-106 t (în anul 1938), Muskat sunt utilizate si în prezent.
ţiţei 14,7-106 t (în anul 1976) şi gaze Nicolae Cristea (1921-2003), a adaptat
39,37-109 Sm3 (în anul 1986). Politica şi a adoptat rezultatele lui Muscat şi a
anilor 1970 a influenţat apariţia unui avut contribuţii remarcabile la înfiinţarea
declin de necontrolat al producţiei de ţiţei unui Departament de Inginerie de
în 1976 şi la gaze în 1986. Este de învăţat Zăcământ la Institutului de Cercetări şi
din acest exemplu, mai mult decât Proiectări Tehnologice din Câmpina. În
relevant, că rezultatele negative sau 1948, repune în funcţiune laboratoarele,
pozitive în industria de petrol se văd după instalaţiile şi aparatele din cadrul Directiei
5 până la 20 de ani. Tehnice Câmpina - Astra Romană. Nicolae
3. Rolul şi locul modelării matematice Cristea, în echipe multidisciplinare, aplică
în Industria de petrol din România are o ingineria de zăcământ la conducerea
istorie extraordinară, şi încă se menţine pe exploatării zăcămintelor noi, obţinând
piaţa mondială. Acest lucru se face cu un astfel importante creşteri de producţie şi
efort continuu atît prin auto-îmbunătăţire, factori de recuperare. Dr. Cristea publică
cât şi prin adoptarea ştiinţei petrolului din patru cărţi din domeniul mecanicii
comunitatea internaţională şi de adaptare fluidelor, hidraulicii subterane şi cercetării
a acestora la industria românească. sondelor precum şi o serie de lucrări in
De la început au crescut dificultăţile de ţară şi străinătate.
a descoperi noi resurse de petrol şi de a Din 11 iunie 1948 până în anul 2004,
produce şi exploata rezervele existente de când s-a privatizat o parte din industria
petrol. Prin urmare, ştiinţele joacă un rol petrolieră din România, aceasta s-a
şi mai important în acest domeniu, iar caracterizat printr-o concentrare a tuturor
rolul ştiinţelor din industria petrolieră a preocupărilor, inclusiv activităţile de
devenit clar. cercetare-dezvoltare. Programele
Morris Muskat (1906-1998), un inginer elaborate pentru aprofundarea
de petrol american, a generalizat ecuaţia lui cunoaşterii privind sectorul explorare-
Darcy pentru curgere monofazică şi a exploatare au fost stabilite în strânsă
adaptat-o pentru industria de petrol. Pe corelare şi colaborare pe plan mondial.
baza rezultatelor experimentale elaborate 4. Rolul fundamental al Ştiinţei în
de colegii săi, Muskat şi Milan W au Industria de Petrol din România
generalizat legea lui Darcy şi pentru La început, exploatarea acestei resurse

82 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Vasile BADIU Vasile BADIU
naturale se făcea cu mijloace rudimentare adevărate din generaţia a 3-a: un
şi a fost foarte poluantă pentru mediu. INDEPENDENT I 100 şi un Felix 5000 [2].
Erupţiile libere ale sondelor poluau Din iunie 1993, în sala Centrului de
suprafeţe întinse de teren cu ţiţei, iar Calcul al ICPT a fost instalat Sistemul
emisiile de gaze in atmosferă făceau aerul Software Integrat WINGS iar din
greu de respirat. noiembrie 2004, sala a luat alte destinaţii.
Un exemplu este cel din anul 1978, De menţionat că, Sistemul Software
când printr-o implicare largă a Integrat de la ICPT a fost fanion al
specialiştilor din România şi lucrul în Industriei de Petrol din România cu care s-
echipe multidisciplinare de la ICPT au modelat şi simulat zăcămintele de pe
Câmpina s-a pus sub control sonda 5034 mare şi uscat din ţară şi străinătate şi a
Mitrofani, în 30 de zile. fost vizitat şi apreciat de numeroase
De asemenea, accidentele şi incendiile delegaţii din Canada şi din alte ţări. La
au afectat mediul în care trăim. Exemplul acest sistem software integrat au fost
cel mai recent este dezastrul ecologic din instruiţi zeci de tineri care acum lucrează
20 aprilie 2010 din Golful Mexic de la la mari companii de petrol din lume [5].
sonda Macondo care a dat omenirii o N. V. Popescu a fost liderul modelării şi
nouă lecţie, a demonstrat că industria simulării numerice în comunitatea
mondială de petrol trebuie să sporească ştiinţifică românească, şi a înfiinţat la ICPT
activitatea de cercetare-dezvoltare în Câmpina Laboratorul de Modelare
institute şi mai puternice. Matematică în 1991 şi Laboratorul de
Din 1950, în ICPT Câmpina s-a format Simulare Numerică a Zăcămintelor în
Departamentul Inginerie de zăcământ, cu 1996. Echipele multidisciplinare ale ICPT
o activitate deosebit de laborioasă în ţară Câmpina au dezvoltat şi au folosit
şi cu o prezenţă semnificativă în biblioteca de software ICPT care are sute
programele de cooperare internaţionale. de aplicaţii software şi care acoperă
Activitatea acestui departament cu aport majoritatea domeniilor de activitate ale
apreciabil în industria petrolieră din institutului.
România, a fost „construită”, în timp, sub Şi prin ieşirea la pensie a lui N. V.
conducerea N. Cristea, începând cu o Popescu în anul 2001, Laboratorul de
generaţie memorabilă, supranumită, de Simulare Numerică a Zăcămintelor şi-a
cei care au urmat, „generaţia de aur”, din continuat toate activităţile: dezvoltarea
care au făcut parte: N. Mihailovici, Al. software-ului intern, gestionarea bazelor
Ursu, D. Bossie-Codreanu, Al. Vernescu, de date, administrarea sistemelor
Al. Costa-Foru, M. Popescu, FI. Langa. hardware şi modelarea integrată a
Din 1970, sub coordonarea N.V. zăcămintelor. Aceste activităţi au fost
Popescu s-a înfiinţat în ICPT Câmpina un predate la OMV Petrom în 2004. Pentru
colectiv pentru Modelarea şi Simularea orice alte informaţii, vă rugăm să
Numerică a proceselor din industria de consultaţi colecţia Revistei Române de
petrol şi pentru aplicarea calculatoarelor Petrol la biblioteca tehnică ICPT Câmpina.
numerice în munca de cercetare- În prezent, apare şi mai clar rolul
dezvoltare de la ICPT Câmpina[4]. În anul fundamental al ştiinţei în industria de
1983 au apărut la ICPT şi primele calculatoare petrol, iar cercetarea ştiinţifică trebuie să

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 83


Vasile BADIU Vasile BADIU
ofere posibilitatea de reprezentare a resurse naturale, încă foarte importantă
proceselor fizice prin modele şi pentru o viaţă mai bună.
simulatoare cu care să furnizeze tehnici si Vasile BADIU
tehnologii adecvate explorării, exploatării
şi folosirii acestei resurse naturale, încă NOTE:
foarte importantă pentru o viaţă mai bună. ICPT Câmpina = Institutului de Cercetări şi
Pentru viitor, problema activităţii de Proiectări Tehnologice din Câmpina
cercetare-dezvoltare trebuie să devină o WINGS = Western Integrated Geoscience
problemă de strategie economică a Software
statului. Se ştie că această activitate este SPE = The Society of Petroleum Engineers
costisitoare şi necesită personal specializat. ARA = The American Romanian Academy
În consecinţă, problema fiind de of Sciences and Arts
importanţă naţională, organismele abilitate
ale statului trebuie să decidă unde se vor BIBLIOGRAFIE:
1. Dupuy de Lome, E., 1933 – Nota
efectua, cu precădere, activităţile de
Acerca de la Industria Petrolifera Rumana Y
cercetare-dezvoltare: în universităţi; în
Aplicacion de sus Datos Geologicos a la
laboratoarele societăţilor naţionale sau în Investigacion de Algunos Y Acimientos
companiile de servicii petroliere. Petroliferos Españoles, Published By Graficas
Este de menţionat că, dacă revitalizăm Reunidas, S.A, Madrid, 1933
azi activitatea de cercetare-dezvoltare din 2. Dunstan A. E., Nash A. W., Brooks B. T.,
sectorul explorare-exploatare în industria Tizard H., THE SCIENCE OF PETROLEUM; Vol.
petrolieră din România cu siguranţă asigurăm I-IV, London, New York, and Toronto: Oxford
un trai mai bun, generaţiilor viitoare. University Press, 1938
5. Concluzii 3. Mocuţa, Şt.T., 2009 – Past, Present and
a. România este prima ţară din lume cu Future of the Research-Development (R&D)
o producţie de ţiţei de 275 tone în 1857, Activity Related to the Upstream Segment of
oficial înregistrată în statisticile internaţionale; Romania’s Petroleum Industry, „Revista
b. Există o excelentă corelare între Română de Petrol“, Serie Nouă, 2009 VOL. 16
NR. 2, pag. 5-12
variaţia în timp a competenţelor activităţii
4. Popescu N.V., 2009 – Numerical
de cercetare-dezvoltare din sectorul
Simulation in I.C.P.T. Câmpina Achievements
explorare-exploatare şi variaţia producţiei and Perspectives, „Revista Română de
de ţiţei din România; Petrol“, Serie Nouă, 2009 VOL. 16 NR. 2, pag.
c. Problema activităţii de cercetare- 43-46.
dezvoltare trebuie să devină o problemă 5. Badiu, V., 2009 – The Integrated
de strategie economică a statului Român; Reservoir Modelling Approach is valuable for
d. România, prin organismele abilitate, Improved Reservoir Management, isn’t it?
trebuie să crească rolul fundamental al „Revista Română de Petrol“, Vol. 16, Nr. 1.
ştiinţei în industria de petrol iar 6. Badiu, V., Drăgoi I., 65 de ani de
cercetarea ştiinţifică trebuie să ofere existenţă ai I.C.P.T. Câmpina, Monitorul de
posibilitatea de reprezentare a proceselor petrol şi gaze - 7(161) Iulie 2015, pagina 42
fizice prin modele şi simulatoare cu care 7. Badiu, V., Drăgoi I., 65 de ani de
să furnizeze tehnici si tehnologii adecvate existenţă ai I.C.P.T. Câmpina, Revista Nouă nr.
6 (91) /2015, pagina 99
explorării, exploatării şi folosirii acestei

84 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


muzica zilelor noastre Viniciu MOROIANU

Viniciu MOROIANU
Un omagiu datorat
Veritabil brand de ţară românească, Dinu
Lipatti a fost, în trecerea sa meteorică prin
această lume, un geniu al muzicii din toate
timpurile, iar fascinaţia înregistrărilor sale
creşte necontenit. L-am descoperit de copil,
parcurgându-i repetat viaţa în imagini şi
pătrunzându-mă de efigia sa plină de lumină
şi bunătate. O sumă de trăsături pozitive de
caracter a forjat o personalitate devenită
emblematică în lumea artei celei mari:
ordine interioară, disciplină, tenacitate,
modestie, altruism, solidaritate, exigenţă de
sine. Interpretările sale emană frumuseţe,
erudiţie, autenticitate, echilibru suveran, înregistrărilor şi partiturilor sale.
perfecţiune, claritate a planurilor sonore. Model şi imbold pentru mulţi, Dinu
Ascultaţi-l în Bach, Chopin ori Grieg şi Lipatti a înfruntat, cu discreţie şi curaj, o
bucuraţi-vă, că aveţi de ce! boală cumplită. Ce l-a răpit la vârsta
Mai târziu, i-am descoperit şi compoziţiile. pământească de treizeci şi trei de ani.
O a doua vocaţie, încă puţin şi parţial cunoscută Ultimul său recital, păstrat, benefic, în
sau, din păcate, subapreciată. Muzicieni memoria benzii, a fost la Besançon, în
interbelici renumiţi au intuit la el, cu festivalul muzical de acolo. Ajuns azi la a
perspicacitate superioară celor de azi, o şaptezecea ediţie şi devenit o sărbătoare şi
puternică vână creatoare. O personalitate ce o mândrie a comunităţii locale. În cadrul
se vădeşte într-o operă cu lucrări de patrimoniu, acestuia, am avut fericitul prilej de a
scrise pentru cele mai diverse combinaţii susţine un recital, datorat unei binevenite
instrumentale şi vocale. Muzica lui, de iniţiative româneşti, acceptată de francezi.
expresie autohtonă incontestabilă, afirmată Întreaga Sală a Parlamentului din localitate
cu bun gust, surprinde prin inventivitate, părea că respiră şi acum din oficierea acelui
punere savantă în pagină, siguranţă a recital din septembrie 1950, adânc
construcţiei, conectare fermă la modernitate impregnat în memoria urbei. Am cântat în
(la jazz, de exemplu). Am considerat cercetarea faţa unui public numeros şi entuziast, ce se
creaţiei sale pentru pian o datorie de întâlnea prima oară cu lucrări zămislite de
conştiinţă, elaborând chiar o teză de doctorat, Lipatti compozitorul. Unii ascultători mi-au
în domeniu. I-am cântat, îi cânt şi-i voi cânta spus că ştiu de la rude vârstnice, unele
lucrări atât în ţară, cât şi-n străinătate (între venite şi de la mari distanţe, despre aripa
ele, monumentala Fantezie op.8). îngerului ce a planat atunci aici. A fost o
Centenarul Lipatti, din acest an, se întâlnire aparte, extraordinară, iniţiatică,
apropie de sfârşit. Câte ceva, aniversar, s-a semnificantă şi de neuitat...
întreprins, dar mai sunt multe de făcut şi Lipatti spunea: „Nu vă serviţi de muzică,
adăugat. Este de dorit ca în anii următori să serviţi-o!” Găsim în afirmaţie chintesenţa
continue cinstirea meritată a memoriei conduitei artistice a celui despre care naşul
compatriotului nostru ilustru, prin alte de botez, marele George Enescu, a zis, pe
cercetări ştiinţifice şi manifestări de bună dreptate, că „purta pe frunte o stea”.
anvergură, dar, îndeosebi, prin (re)editarea Timpul avea s-o confirme...

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 85


muzica zilelor noastre Adrian SIMEANU
Bănică, la cincizeci veac. Când au convenit că „Vestul
întâlneşte Estul”. Cântând laolaltă sub
De ani, evident, împliniţi recent. Tot astă deviză şi lăsând în urmă discuri
suplu şi subţirel, de parcă e tras prin inel. antologice. Yehudi, violonist iubit,
Plin de energie şi entuziasm. De vitalitate instruit de Enescu. Ravi, ajuns în
şi poftă de drum. Căci iar e-n turneu, America, spre gloria sitarului şi-a patriei
spre a-şi prezenta alt disc nou ieşit natale. Împletind peren simfonic
(„Picat din lună” numit). Cu trupă şi grup occidental cu folclor oriental. Sub
vocal. Lumini multe, orbitoare, proiecţii semnu` virtuozităţii, ingeniozităţii,
însoţitoare. Ritmuri varii îmbinate, piese originalităţii, caracteristice ambilor
vechi şi noi cântate. Rock & roll şi neîndoios...
country, reggae, pop, hip-hop. Refrene Precum evidente astăzi la Alex
de ieri şi de azi, având în vedere că omu` Tomescu, Udhai Mazumdar (trăit acas` la
o zice din gură de atâta timp... Ravi nişte ani), Bhaskar Das şi Rohan
Ştefan muzicantu` se-mpleteşte Dasgupta. Un cvartet inspirat, rafinat, cu
dezinvolt şi util cu actorul. Iscând un recital mult interesant. Vioară, sitar,
atmosferă deconectantă imediat. bansuri şi tabla. Dialogând energic,
Atrăgând îndată şi îmbelşugat. Făcând consistent ritmat, vrednic armonizat.
publicul să vibreze unanim. Să danseze Sunet colorat de corzi, fluiere şi tobe-
voios. Să fredoneze şi să aplaude nsumând adecvat. În deplină armonie, cu
necontenit. Motiv pentru el, ca solist, să pregnantă bucurie. Atmosferă creând,
exulte. Depune efort, asudă, firesc, da` lumi îndepărtate fertil îngemănând. Şi
cu folos copios. Cu satisfacţia certei punţi binevenite între culturi durând...
comunicări de la scenă spre sală. A unei Îl ştim pe Tomescu tot inovativ.
comuniuni vizual-auditive deplină, Explorând util muzici fel de fel. Ca un
benignă, senină. Confirmată, final, de Nigel Kennedy, de la Bucureşti. Rostuind
coada imensă la autografe... universuri artistice de calitate prin
Probabil că oriunde poposeşte vioiu` prestaţii minunate. De melomani
cincantenar aproape incendiar, cu-acelaşi căutate, unanim apreciate. Cu partenerii
succes se-ntâlneşte. Chiar şi-n spaţiul hindu izbutind, de pildă, un „Dans
teatral, întrutotu-i ideal. Inimi mereu ţărănesc” românesc triumfal, în final.
cucerind, sufletele părinţilor săi adânc Dovedind, cu toţii, fără îndoială, că
mulţumind. Fincă-ntotdeauna are ce- muzica bună, în spaţiu şi timp, hotare nu
arăta din zestrea, ştiinţa şi putinţa sa... are. Ci, numai răsună, senină, sub soare...

România întâlni India Jazz a-ntâia, la Piteşti


Graţie unor instrumentişti compatibili Cândva, latinii, poeţi, ziceau că-n vin e
şi entuziaşti. Angrenaţi, ferice, în acest adevăru`. Florian Lungu, acuma, cică şi în
proiect demn de arătat şi de lăudat. Ca jazz ar fi. Mai că i-aş da dreptate, că prea
Menuhin şi Shankar, acu` jumate de atrage muzica asta, ca un magnet, pe

86 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Adrian SIMEANU Adrian SIMEANU
întreg pământu`. Cu ritmica ei variată,
melodia sincopată, armonia-mbelşugată.
Suma şi Goiţi
Totdeauna proaspătă, sprinţară,
În ani, primu` ne-a tot întrebat dacă
înmiresmată...
ne place ba unu`, ba altu`. Referindu-se,
O mai constatai o dată, recent, la
pe rând, la Bach, Brahms, Piazzolla ori
Teatrul „Davila”. Unde iar veniră cinci
Schu... Toamna asta, la Beethoven,
bucureşteni, cu standarde şi compoziţii
inevitabil. Din sonatele căruia a ales
de gen. Capriel Dedeian, chitarist.
câteva şi a pornit-o din nou în turneu. Şi-a
Ştefan Benedict, baterist. Cristian
pus iarăşi violoncelu` la treabă şi l-a făcut
Gheorghe, pianist. Cătălin Răsvan,
să vibreze intens. L-a chemat de la Cluj
basist. Alexandra Crăescu, solist. Trupă
pe al doilea să îl acompanieze, ştiindu-l
excelentă. Improvizaţie, la ea,
clăpar de nădejde şi cu fior. Umblară prin
berechet. Vigoare, energie, pricepere,
ţară-n octombrie iară şi, cu dăruire,
pasiune, dăruire, aşijderi. Toate astea,
sonatele, trei, le cântară. Pe titan îl
pentru jazz şi universu-i sonor
onorară, fanii îi aplaudară...
fascinant. Pentru vibraţia pe care el o
Suma e azi la maturitate, din plin în
transmite neîncetat şi relaxarea
activitate. Profesor, director, prolific solist.
binefăcătoare creată pe loc. Confortu`
Sensibil în interpretare, precis şi echilibrat.
sufletesc, emoţia aleasă, ce-l însoţesc
Rafinat, pasionat. Cu-al său instrument,
mereu, pretutindeni. Şi-n cazu` de faţă,
cert îngemănat. Acesta, mereu, muncit
fără îndoială...
apăsat, după trebuinţe, firesc, nuanţat. Ca
Cei patru instrumentişti cântă-
să iasă sunet, oricând, adecvat...
mpreună de ani bunicei. În schimb,
Goiţi, la rându-i, la pian e vrednic.
tânăra vocalistă, de fel din Bacău, e
Sigur, fluent, stenic. Are experienţă, tuşeu
achiziţie nouă. Însă, de maxim folos.
cu pregnanţă şi cu eleganţă. Ține-n recitaluri
Că-i o voce sigură, cu ambitus larg şi
şi e partener pentru mulţi cordari...
acute straşnice. Lie, ciocârlie, cu
În timp, i-am urmărit pe ambii,
adevărat. Dă din gură la blues şi la pop
văzându-i ades. Şi de astă dată, desigur.
de ne-a lăsat paf. Iar la etnojazz, cred
Le cunosc nivelu`, stilu`, de asemeni. Îi
că şi mai şi. Cu toţii-mpreună fac
apreciez, firesc, pentru munca lor, le
echipă bună. Sunând minunat, cald şi
urez, în viitor, să aibă şi mai mult spor...
rafinat. De reascultat oricând altădat`,
deplin meritat... Adrian SIMEANU

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 87


hasdeiana Andrei IONESCU

Andrei IONESCU

Dragoş Vodă

Încheiam secvenţa de data trecută cu un lui l intervocalic la r ascultă de legea


verset din Evanghelia după Luca, cap. Când fonetică generală conform căreia, de pildă,
va veni Împărăţia lui Dumnezeu, în care din malus s-a ajuns la măr.
Învăţătorul încearcă să înlesnească Mai spuneam, tot data trecută, că prin
înţelegerea credincioşilor despre Împărăţia această ipoteză de etimologie multiplă se
făgăduită: „Căci, iată, Împărăţia lui confirmă una dintre convingerile cele mai
Dumnezeu este înăuntrul vostru (s.n.)”. profunde ale lui Hasdeu, anume aceea că
Această situare lăuntrică se exprimă în fondul lexical de bază din epoca veche a
latină astfel: „Ecce enim regnum Dei intra limbii române s-a alcătuit din contopirea
vos est” (17, 21). Iubirea de aproape celor două limbi ale popoarelor încleştate
constituie aşadar premisa instaurării acelui în lupta pe care Împăratul biruitor a pus să
râvnit regnum Dei promis de Hristos. De fie înfăţişată curând după război pe
aici, îndemnul repetat pe care l-a adresat faimoasa Columnă.
ucenicilor şi credincioşilor în general, Etimonul principal pentru drag şi
fiecăruia în parte şi tuturor deopotrivă, de (în)drăgire este aşadar verbul latin diligere.
a-şi iubi aproapele ca pe sine însuşi. El s-a ocultat treptat şi a devenit greu
Sub raport fonetic, sintagma intra vos detectabil în urma acelei evoluţii fonetice
est evoluează în mod perfect normal pentru pe care am pomenit-o mai sus, anume
a se ajunge la cuvântul dragoste, adică trecerea lui l intervocalic la r. Din această
potrivit normelor: sonorizarea lui t şi pricină s-a produs o perturbare a înţelegerii
palatalizarea labiodentalei v. Prin dragoste prin riscul confuziei, cele două verbe latine
se exprimă deci esenţa noii credinţe, care (diligere şi dirigere) ajungând la un moment
face din iubirea aproapelui cea dintâi dat să aibă aceeaşi înfăţişare fonetică.
poruncă: iubeşte pe aproapele tău ca pe Primul, dirigo, ere, înseamnă a direcţiona, a
tine însuţi. alinia, a îndrepta, a reglementa, a ordona. În
Pasajul din Luca este un filon important, dicţionarul lui Guţu găsim cel mai bun
chiar dacă nu cel mai important, care exemplu, din Cicero: dirigere vitam ad
alimentează râul provenit din contopirea certam rationis normam = a-şi ordona sau
apelor mai multor izvoare, cum se întâmplă a-şi dirigui viaţa potrivit principiilor sigure
relativ frecvent în configurarea şi stabilirea ale unei norme. Din dirigere derivă în
unei etimologii. Suntem îndreptăţiţi, dat română verbele direge (cu varianta drege) şi
fiind că avem de a face cu o etimologie dirigui, precum şi câteva substantive cum ar
multiplă, să presupunem că filonul principal fi: dregător, dregătorie şi altele.
a fost un alt cuvânt, tot latinesc, anume Revenind la verbul celălalt, diligere (a
verbul diligo, ere = a iubi, a preţui. Trecerea îndăgi),el a fost „înghiţit” sub raport fonetic

88 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Andrei IONESCU Andrei IONESCU
de dirigere, şi această înghiţire a înlesnit de târziu şi anvoie au fost creştinaţi slavii şi
presupunerea că urmaşii lui în română n-ar cât de barbar şi păgân cotropitoare a fost
fi latini, ci slavici. În realitate însă, când au năvălirea lor. Am mai putea adăuga, tot din
pătruns slavii, relativ târziu, în spaţiul limbii Coresi, următorul îndemn creştinesc:
române (care s-a format mult mai devreme, „Ceastă lume, cu dulceaţa ei, să o urîm, şi
după Gh. Ivănescu cu siguranţă înainte de dulceaţa împărăţiei ceriului să îndrăgim”.
contactele lingvistice ale slavilor cu Familia cuvântului e mare, altă dovadă
străromânii, a căror limbă reflectă incontestabilă a vechimii. Îl avem pe drag,
amestecul latinei cu daco-mezo-gotica pe drăguţ, pe drăgoi, pe drăgălaş, pe drăcos
bibliei lui Ulfila din veacul al IV-lea), aceştia, (drăgos, cu verbul drăgosti), pe drăgăstos şi
slavii, au aflat la înaintaşii noştri daco- drăgosteala, îl avem apoi pe drăgănel, cu
romani sau străromâni şi au luat de la dânşii expresia a se da în drăgănele = a se iubi cu
verbul drăgi (a), folosit mai târziu, din cineva, şi câte altele.
acelaşi motiv al evitării oricărei confuzii Tot de la adjectivul drag provin şi
posibile cu drege (a), aproape exclusiv cu antroponimele Drăgoi şi Drăguşin, Dragu şi
prefixul –în, sub forma îndrăgi (a). Drăguş, precum şi prenumele sau numele
La Eminescu, iubitor de limbă veche şi de familie Dragoş, acesta din urmă fiind,
înţeleaptă, cum ştim, adică ştiutoare a cum bine ştim, deloc întâmplător, numele
originilor, încă mai apare forma drăgi (a) în primului voivod important al Moldovei.
prelucrarea (sau simpla culegere a) unei S-a presupus de altfel şi că Vlad Dracul s-
poezii populare: „Nană, nu te amărî, / ca şi ar putea să provină dintr-un iniţial Dragul.
cum nu te-aş iubi./ Nu gândi că te-am urât, / Oricum, în legătură cu drăculeştii munteni s-
că mai tare te-am drăgit (s.n.).” Precum şi, a vorbit cu solide argumente de Ordinul
bineînţeles, în creaţia populară propriu-zisă, Dragonilor, ai cărui cavaleri au fost voivozii
neprelucrată: „Vâlcu bea şi veseleşte, /cu din Ţara Românească purtători ai acestui
trei fete se drăgeşte”. (după DA). Tot după nume.
DA putem consemna folosirea frecventă în Nu mai departe decât în numărul
contexte religioase a cuvintelor româneşti 3/2017 din Revista Nouă un bun şi pasionat
provenite din verbul latin diligo. Chiar data cunoscător al trecutului românesc, George
trecută am început secvenţa cu un exemplu Liviu Teleoacă, ne asigură că cercetările din
din Coresi în care apăreau împreună ultimele decenii au arătat că Dragonul,
dragostea (intra vos est) şi îndrăgirea stindardul dacic cu cap de lup, întruchipează
(diligere): „Să semănăm în inimi dragoste şi hieroglifa ce redă numele primordial al lui
lungă răbdare, îndrăgirea oamenilor cu Dumnezeu, ceea ce ar explica aria largă a
dulce milostenie”. La fel de grăitoare este cultului de care a avut parte, de la Atlantic
asocierea îndrăgirii cu condiţia creştină în la Marea Chinei, cu deosebită intensitate în
folclor: „Şi păgân n-am îndrăgit” ( Jarnik- spaţiul central-european, de la figurinele
Bârseanu). Gradul înalt de spiritualitate neolitice cu cap de lup găsite la Vincea la
transpare de asemenea la Eminescu, unde fragmentul ceramic de la Buduleasa
lebăda este „cea îndrăgită de unde”. Prahovei. Reprezentarea cea mai celebră,
Răspândirea largă, veche şi mai cu Lupa Capitolină, ar constitui o bună
seamă intim creştină a cuvântului drag în mărturie că fondatorii Cetăţii Externe s-au
limba română face cu totul improbabilă hrănit cu simbolurile spiritualităţii atestate
originea lui pretins slavică, când se ştie cât la Dunărea de Jos încă din neoliticul

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 89


Andrei IONESCU Andrei IONESCU
timpuriu, purtând cu ei, pe lângă credinţa verbul latin diligo, diligere, dilexi, dilectum,
religioasă, limba vetrei de origine. Până aici, cu directă descendenţă în drăgi, drag,
George Liviu Teleoacă. drăgoi, drăguţ etc., dar şi în toponimie şi
Putem însă prelungi, desigur, aceste onomastică. Acest excurs îl vom întrepride
consideraţii ale domniei sale cu semnalarea însă data viitoare, pentru a ajunge pe acest
rădăcinii drag în suspomenitul centru de fir etimologic la Dragoş Vodă. Cel dintâi
propagare reprezentat de limba dacilor. Iată voivod moldav faimos, descălecătorul ţării,
că în biblia ulfiliană întâlnim verbul dragan, nu se putea să se cheme decât cel drag, cel
care însemnează în nhd.tragen, aufladen, îndrăgit. Chiar dacă venise de peste munţi,
adică a aduce, a purta, eventual a purta de ca nobil ardelean aflat în vasalitatea
grijă, a purta un nume, iar pe latineşte regatului ungar şi sprijinit de acesta, în
coacervere = a strânge grămadă, a aduna. definitiv tot român era, şi în calitate de
Numele poate fi, cum ştim, o român a fost acceptat de oamenii ţării.
predestinare. Pesemne că nu întâmplător Fiindcă, atâta vreme cât comunitatea
purtătorul de grijă al neamului tracic, omul străromână şi apoi românească şi-a ales
care a strâns laolaltă datele din care a (sau acceptat) de bună voie domnii sau
reînviat viaţa strămoşilor noştri cei mai voievozii, legătura dintre poporeni şi
îndepărtaţi, împreună cu numeroşii conducătorul lor politic şi religios era un
colaboratori grupaţi în jurul revistei Noi legământ liber consimţit de
tracii, acest om providenţial s-a numit Iosif reprezentativitate pe temeiul iubirii. Dragoş
Constantin Drăgan. Vodă a fost prin urmare primit ca domnul
Iată pasajul biblic în care întâlnim tulpina sau voivodul cel drag al românilor
drag: Vairthith mel than haila laisjan ni moldoveni, şi pe baza acestui sentiment
uspuland ak du seinaim lustum dragand sis împărtăşit al comunităţii româneşti numele
laisarjans supjondans hausein. s-a dovedit a fi un nume necesar, s-a
Iar în latină: Fit tempus, quum sanam suprapus perfect predestinării sale, altfel
doctrinam non patiuntur, sed ad suas spus firescului norocirii sale, norocirii celei
cupiditates acervant sibi doctores, titillantes bune, nu nenorocirii sau nenorocului.
auditum. Anticipând o altă secvenţă a serialului de
În sfârşit, în română: „Căci va veni o faţă pus sub oblăduirea lui Hasdeu, sunt
vreme când nu vor mai suferi învăţătura obligat acum să indic drept etimon al
sănătoasă (cei care s-au abătut de la norocirii substantivul latin enarratio, inis,
credinţă n.n.), ci, dornici să-şi desfete auzul, care înseamnă a expune, a relata, a explica,
îşi vor grămădi învăţători după poftele lor”. a interpreta. Mai poate însemna a povesti
(2 Timotei 4,3). succesiunea unor întâmplări, ca în
Pentru a înţelege direct din dacică acest următorul exemplu din Cicero: enarrare
verset, ştiu că nu suntem familiarizaţi alicui somnum = a povesti cuiva un vis; iar
suficient cu această limbă a strămoşilor cine cere interpretarea visului vrea să ştie
noştri autohtoni. Sper însă că nu ne va mai fi dacă e prevestitor de bine de rău, dacă
atât de străină cândva, poate chiar curând, aduce noroc sau nenorocire.
pe măsură ce vom descifra împreună pasaje Înlocuim astfel o altă etimologie
din textul daco-mezo-gotic al Bibliei. eronată, anume slavicul naroku, vocabulă
Deocamdată, după această scurtă baie pe care slavii au luat-o de la străromâni, şi
de dacică şi de latină biblică, să revenim la nu invers.

90 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


eseu Oana MERCA

Oana MERCA

În zodia idealului
feminin (3)
D-na T întreţine sau pe care alţii o creează în jurul
(Patul lui Procust, Camil ei - iată ce pare să-l atragă pe Fred.
Refuzul ulterior al bărbatului şi-ar putea
Petrescu) găsi explicaţia - una din multele posibile -
tot aici. Om scrutător, Fred refuză s-o mai
Să plecăm de la o extremă: Portretul aibă ca femeie pentru a nu descoperi într-
d-nei T este poate cel mai frumos portret o zi că şi ea este o fiinţă reală, comună,
feminin din literatura română, însuşi asemenea oricărei Emilii.
idealul feminin al autorului (...). Dacă Poate că Fred greşeşte însă. Spun asta
dna T este idealul feminin, Fred este gândindu-mă la ceea ce a răspuns Marcel
idealul masculin, opinează Ovidiu Proust, în adolescenţă, întrebat fiind cum
Ghidirmic în lucrarea Camil Petrescu sau ş-ar închipui femeia ideală: une femme de
patosul lucidităţii. genie, qui aurait l’existence d’une femme
Sau: Doamna T este cea mai reuşită ordinaire. O femeie de geniu având
femeie din literatura română. Toate existenţa unei femei obişnuite - e prea
calităţile îi sunt la îndemână: inteligenţă, mult totuşi pentru d-na T, cu toată figura
gust, naturaleţe, frumuseţe, onestitate, ei simplă, dar regală în acelaşi timp. E greu
modestie, orgoliu, independenţă. Portret de spus că e o femeie de geniu. Nu ştiu
ideal din linii ferme venite dinlăuntrul nici dacă ar fi potrivit să o numim personaj
bărbatului care scrie. Iar perspectiva sau persoană excepţională. Cred că d-na T
multiplă din care e privită îi dă viaţă reală, este pur şi simplu o Femeie excepţională,
posibilă, orice exagerare dispare. de o calitate rară, cu o inteligenţă feminină
Proiecţie, imagine în absolut, ea devine adâncă, profundă, complexă.
Femeia.(...). D-na T este un tablou, un Sentimentul inaccesibilităţii la
creat artistic, ideal. (Irina Petraş, Proza lui concretul substanţial feminin naşte
Camil Petrescu). dramele din acest roman. Acesta e
Personajul i se pare însă lui G. întrupat de doamna T. În ea, Fred
Călinescu mai degrabă o fantomă, Vasilescu şi G. D. Ladima văd feminitatea
aspiraţia lui Fred, enigmatică şi obscură. de zonă superioară, în sinele feminităţii
Mai mult, Călinescu consideră că autorul ideale. La ea năzuiesc, fără să o cunoască,
nu a ştiut să dea tonuri de ulei acestui şi personajele din alte opere. Toţi văzătorii
personaj deoarece nu a reuşit să o scoată de idei din literatura camilpetresciană
din mediul ei aerian. În plan real nu există caută în iubitele lor o Doamnă T. Pietro
ca femeie decât Emilia, crede criticul. Gralla îşi face o Doamnă T din Alta, Radu,
Aparenţa de idealitate pe care d-na T o din Mioara. Care ar fi deci atributele prin

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 91


Oana MERCA Oana MERCA
care personajul feminin din Patul lui Paradoxal, statutul feminităţii ei se
Procust ar putea întrupa tipul ideal de cuprinde într-un anume rafinament al
feminitate? Iată, ca răspuns la întrebare, o frigidităţii, sugerat, crede Marian Popa,
opinie interesantă: Tocmai prin aceea că prin strofele parnasiene: Ici bas tous les
nu e un tip! Dumitru Micu crede că nici hommes pleurent/ leurs amities ou leurs
unul dintre atributele superiorităţii ei nu amours/ Je reve aux couples qui
este expresia unei indiscutabile calităţi. La demeurent/ Toujours, versuri ce se găseau
modul comun, canonic, Doamna T. nu e notate pe una dintre cărţile Doamnei T.
măcar frumoasă. E “prea personală” Versurile i se par lui Marian Popa o
pentru aceasta, se specifică în chiar prima remarcabilă sugestie a fenomenului
adnotaţie auctorială a discursului glacial, dacă ne gândim că Doamna T
romanesc, adăugându-se că are “orbitele reprezintă un atare tip al parnasianismului
puţin neregulate, uşor apropiate, erotic în oglinzile căruia marile focuri apar
pronunţate” şi că vocea îi este, adeseori, reci şi statuare. Romanul pare să propună
“scăzută, seacă.” Cu toate acestea, ceea două ipostaze ale Femeii ca prototip:
ce persistă în gândul multora dintre doamna T şi Emilia, provocând două
personaje, şi chiar în gândul cititorului, reacţii deosebite în cazul celor doi bărbaţi:
este splendoarea acestei femei. Fiecare Fred Vasilescu şi G. D. Ladima. Dacă
componentă a făpturii ei devine Ladima se află în căutarea unui tip ideal
cuceritoare atunci când şi în măsura în feminin, sfârşind însă fără a-l găsi, Fred
care îi exprimă personalitatea. De exemplu pare să se retragă chiar atunci când acest
vocea, de care aminteam mai sus, devine tip îi apare în faţă. Doamna T e punctul de
fermecătoare doar prin conţinutul convergenţă al nobleţei şi demnităţii celor
spunerilor. Numai astfel poate dobândi doi eroi, Emilia - focarul slăbiciunii lor
mângâieri de violoncel care veneau nu - Că Fred apără în jurnalul său postura
sonor - din cutia de rezonanţă a de fiinţă unică a doamnei T, asta e
maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, explicabil: o iubea de trei ( sau de patru
şi mai de jos încă, din tot corpul vibrând ca ani?), deşi public o pusese în posturi
o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui jenante şi chiar în intimitate o respinsese
bărbat ameţeli calde şi reci. brutal şi fără explicaţii.
Prin graţia ei, prin armonia peisajului ei Dacă ar fi să judecăm doar faptele, G.D.
psihologic, prin melancolia iubirii ce o Ladima pare să o trateze pe doamna T ca
răneşte, această d-nă T, credea Mihail pe o femeie ideală: o apără la Movilă de
Sebastian, evocă cele mai scumpe umbre afronturile lui Fred, provocându-l pe
femeieşti din literatură, amanta legendară acesta la duel, lasă o scrisoare prin care
din Le Grand Meaulnes a lui Alain- mărturiseşte că ar fi fost îndrăgostit de ea
Fournier, sau Fermina Marquez a lui Valery şi de aceea s-ar fi sinucis. O femeie pentru
Larbaud, sau oricare dintre eroinele triste care merită să mori fără ca gestul
ale lui Turgheniev, apropieri justificate sinuciderii să-ţi altereze imaginea publică -
numai de emoţia iubirilor lor nefericite, de acesta pare să fie prototipul femeii ideale
poezia lor depărtată, căci altminteri, în concepţia lui Ladima. Şi totuşi. Ladima
fiecare în parte, şi mai ales această nu o iubise niciodată pe doamna T. Poate
Doamnă T, au semnalmente de identitate că o apreciase ca persoană, sau, mai de
absolut personale şi distincte. grabă, găsise în ea un destin asemănător

92 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Oana MERCA Oana MERCA
în suferinţă. Refugiul pe care i-l oferea că repudiată cu scârbă aproape
magazinul ei, discuţiile lungi pe care le instantaneu! Cuceritoare prin
aveau în unele după-amiezi erau un intelectualitate, eroina se dovedeşte, prin
balsam sufletesc pentru sufletul torturat al faptul de a fi în stare a ceda cuiva din milă,
lui Ladima. Scrisoarea sinucigaşului e mai tot atât de coruptibilă ca o domina bona
repede o ofrandă adusă femeii care ştia să oarecare. Numai că ea îşi analizează
iubească fără limite, o recunoaştere a această carenţă, încearcă să-şi explice
faptului că pentru o femeie ca doamna T neputinţa de a rezista implorărilor mute.
chiar merita să mori. Sacrificiul cavaleresc Doamna T nu trăieşte nimic fără a
nu se datorează însă atributelor de problematiza, fără a încerca să clarifice.
puritate feminină. Doamna T nu mai este o Doamna T însăşi e, uneori, atrasă de
Donna Angelicata. Ştim, din propriile postura prinţesei medievale pentru care se
mărturisiri, a căror lacunaritate nu o moare din dragoste. Deşi bună sufleteşte,
putem verifica, faptul că avusese o viaţă o auzim la un moment dat reflectând în
nu tocmai uşoară. O căsătorie din interes, legătură cu D.: N-aş fi vrut să se omoare, o
cu un inginer mai vărstnic, vine să scadă deloc, dar m-am gândit uneori ce impresie
aura de idealitate a femeii. Mariajul făcut ar fi făcut în orăşelul nostru sinuciderea lui
din considerente materiale ajunge repede din cauza mea.
la faliment. Orice s-ar spune, Doamna T Această doamnă T face greşelile
poate să greşească, dar e prea inteligentă oricărei femei moderne care nu mai e
pentru a persista într-o greşeală care o dispusă să ţeasă pânza Penelopei în
ciopârţeşte afectiv. Revenită în ţară, aşteptarea bărbatului potrivit - nu ideal!
femeia trece prin etape de suferinţă şi Sentimentul disperat că timpul trece
mizerie fizică. Ea spune că nu a acceptat iremediabil - un sentiment al epocii mai
însă degradarea morală. Ochiul cititorului repede decât unul conştientizat de
trece cu repeziciune peste pasajele în care personaj - o face să se grăbească, să
doamna T e înfăţişată ca o femeie ce se comită greşeli lamentabile în căutarea
luptă cu vicisitudinile vieţii, pentru că frenetică a împlinirii sufleteşti. Femeia
aceste imagini par să nu corespundă acelui aceasta e frumoasă prin chiar greşelile pe
aer de imaterialitate şi stranie depărtare care le comite, prin puterea de a o lua de
pe care ea îl are acum şi pe care G. la capăt, de a se regăsi pe sine până la
Călinescu îl considerase ca trăsătura urmă, prin gratuitatea iubirii dăruite cu
tipică a personajului. Fragilitatea ei pare frenezie, prin suferinţa acceptată nu ca un
să anuleze cealaltă ipostază, de femeie supliciu sufletesc, ci ca parte integrantă a
care vrea să răzbată până la o poziţie ce îi iubirii. E o femeie... în carne şi oase!
permite să fie independentă. Căsnicia Mai e o întrebare pe care sigur a
eşuată o convinsese probabil că nu va gândit-o orice cititor la finalul cărţii: ce a
mai putea accepta niciodată făcut doamna T mai departe, după lectura
compromisurile sufleteşti de lungă caietelor lui Fred, după ce a aflat că a fost
durată, că e o femeie prea de... rasă ca să iubită cu adevărat de bărbatul vieţii ei?
stea lângă un bărbat din alte Algoritmul femeii ideale ar cere cu
considerente decât dragostea înflăcărată. necesitate un singur tip de conduită:
Şi încă un moment penibil: pe larg retragerea. Doamna T nu mai poate fi a
descrisa scenă a acuplării cu D., adevărat nimănui altcuiva, nu mai poate iubi la fel

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 93


Oana MERCA Oana MERCA
(chiar iubim la fel în viaţă? ), viaţa ei lor. Ceea ce o doare mai tare decât
amoroasă trebuie să se închidă după acest ruptura în sine este că nu poate înţelege
episod. Şi, de ce nu, poate chiar viaţa ei. ce anume a produs-o. Reluat mental, firul
Tot a fost bănuit Autorul că relaţiei lor nu-i poate da niciun indiciu.
experimentează pe pielea personajelor şi Femeie inteligentă, Doamna T
că, de fapt, ducându-i caietele lui Fred construieşte tot felul de scenarii, dar nici
doamnei T nu face decât să lanseze o unul nu se leagă coerent. Cred că aici
bombă cu efect scontat: posibila greşeşte fatal. Caută logică, vrea să
sinucidere a doamnei T. Aşa ar proceda, înţeleagă ceea ce stă eminamente sub
până la urmă, o femeie ideală. Autorul real semnul neînţelesului: dragostea. Poate că
pare însă indecis şi îl surprindem instanţa nimic nu ar fi legat-o definitiv şi atât de
narativă care îşi atribuie rolul de Autor profund de o relaţie ca acest refuz. Fără
stând în faţa doamnei T şi meditând să-şi dea seama, Fred a găsit soluţia să o
foarte... masculin: Femeia aceasta tânără, păstreze pe această femeie minunată
din care radiază pătrunzătoare unde doar pentru el: respingând-o. Doamna T e
nervoase, de parcă e învăluită într-o aură prea încăpăţânată ca să accepte un refuz
a sexualităţii, va mai fi răsturnată pe pat, nemotivat şi iubeşte prea mult, prea total,
picioarele aceste, cine ştie, desfăcute, se ca să nu caute totuşi remedii. Să se
vor mai frânge de voluptate, iar mâini retragă demn din scenă atunci când a fost
bărbăteşti vor mai tresări de căldura respinsă ar fi fost soluţia care i-ar fi putut
acestor coapse care dau fiori fluizi, poate salva prestigiul. Dar prestigiul faţă de
tocmai pentru că simţi că firul viu al cine? Relaţia lor rămăsese relativ secretă,
gândirii acestei femei trece şi prin iar modul în care femeia se implică în
rădăcina lor gingaşe. Ei, păcat totuşi de o această dragoste nu stă deloc sub semnul
aşa splendoare de femeie să rămână vanităţii. Aceasta a fost prima şi cea mai
încorsetată în inaccesibilitate! Şi, o ştim, importantă renunţare a ei. Doamna T dă
idealitatea a presupus mereu, fără totul în această dragoste care refuză să se
echivoc, inaccesibilitatea. întemeieze pe un mâine, neacceptând
Trebuie doar să recunoaştem că decât să existe în azi.
femeia secolului al XX-lea e altfel şi să Dar cum gândesc cei doi iubirea?
admitem paradoxul: ea poate bate la Fred spune: Iubirea este preferinţă (...)
porţile idealităţii fără a fi nemuritoare şi nimeni nu poate împiedica orgoliul de a te
fără a fi rece. şti preferat (...). Mai mult decât atât nu e
Ce şi-ar putea dori un bărbat mai mult necesar în iubire. O îmbrăţişare adevărată
decât o femeie ca doamna T ? Am privit-o a două corpuri e ca o convorbire între
din toate punctele de vedere şi cred că nu două inteligenţe, în care nici un moment
putem să-i reproşăm prea multe. Şi totuşi, una nu pierde înţelegerea cu cealaltă, sau
doamna T e cea mai tristă femeie din ca o carte citită cu pasiune, în care fiecare
univers. Pentru că întotdeauna tristeţea amănunt e priceput şi justificat. Cel care
noastră, iubirea noastră, fericirea noastră iubeşte trebuie să aibă capacitatea de a
ni se par primele sau singurele care au subordona spontaneitatea trăirii unor
fost şi care sunt în lume. Fire retrasă, semnificaţii generale. Fred crede că
cizelată, doamna T se claustrează şi mai doamna T răspunde acestor exigenţe
mult după ce Fred decide finalul relaţiei pentru că sensibilitatea ei foarte personală

94 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Oana MERCA Oana MERCA
înregistra ca un seismograf fiorul oricărui spune singur foarte limpede: «Am uneori
gest frumos. ameţeala ca şi când aş fi trecut pe lângă
Doamna T exprimă într-o frază întreaga un pericol, la gândul că am avut curajul să
filosofie a iubirii camilpetresciene: dar ştiu fiu inconştient de natural lângă o
bine că luna nu e ceea ce pare... Nu întind asemenea femeie. (Căci e probabil că mai
mâna s-o prind... E mult ceea ce dă, fără ales la început, până i-am descoperit cu
intenţie şi forţare... uimire sensibilitatea - eu o credeam o
Femeie fină, cultivată, cu gust, doamna vânzătoare de magazin banală - am fost
T îşi caută perechea masculină ideală. Ea cu ea aproape inconştient.» Nimic nu
este o Isoldă în căutarea unui Tristan. Dar poate fi mai paralizant în dragoste decât
de ce o părăseşte iubitul? De-a lungul să te temi de purtarea ta naturală. E exact
timpului, critica a dat diverse răspunsuri la ceea ce îl opreşte pe Fred să-şi manifeste
această întrebare. Fred vorbeşte laconic autenticele porniri faţă de doamna T. El îşi
de o taină, nimănui împărtăşită, de faptul exprimă clar «imprudenţa de a apărea gol
cumplit care e cancerul vieţii lui. Doamna lângă o privire atât de neliniştită şi de
T însăşi mărturiseşte că s-a gândit la cele iscoditoare cu senzaţii repulsive ca a
mai diverse explicaţii luând în calcul chiar femeii acesteia.», continuă criticul amintit.
eventualitatea impotenţei provocate de un Explicaţia conduce tot către vanitate. Fred
accident în cariera de pilot a iubitului ei. se teme că intimitatea cu doamna T ar
Posibilitate infirmată de aventurile lui Fred putea-o face pe aceasta să-i descopere
cu alte femei, printre care şi Emilia defecte pe care orgoliul lui nu le vrea
Răchitaru. În cele din urmă, doamna T ştiute de persoana iubită.
ajunge la concluzia că Fred a părăsit-o Şi I. Sârbu optează pentru o explicaţie
pentru că nu o iubeşte. E singura explicaţie asemănătoare: Superioritatea de esenţă a
logică pe care o găseşte. Jurnalul lui Fred îi doamnei T, caracterul cu desăvârşire închis
va infirma însă această concluzie. al misterului pe care îl poartă, distincţia şi
Una dintre explicaţiile posibile e eleganţa ei naturală, sunt motive care
complexul de inferioritate pe care Fred îl contribuie la un fel de idolatrizare a femeii,
trăieşte alături de o femeie care îi e la ridicarea ei pe un soclu menit să
superioară din toate punctele de vedere. rămână intangibil, fiindcă orice coborâre
Doamna T e prea mare, sufleteşte, pentru la treapta năzuinţei comune ar însemna
Fred sau el are această impresie. Fred nu macularea chipului adorat.
suportă dominaţia spirituală a unei femei, Spre o explicaţie similară înclină şi Irina
mândria personală fiind mai puternică Petraş în studiul amintit, ...suspendarea
decât dragostea. Am ajuns astfel la iubirii din cauze nebănuite, înfricoşătoare,
definiţia vanitosului, explicaţie spre care o salvează de la eşuarea ei în domestic.
converge şi analiza lui Nicolae Manolescu. Exasperarea erotică şi corespondenţa
Ovidiu S. Crohmălniceanu crede că perfectă a celor doi ameninţă să se
Fred fuge de doamna T pur şi simplu dintr- transforme în obişnuinţă, să se banalizeze.
un copleşitor sentiment de jenă. Eroul a În punctul cel mai înalt al comuniunii, firul
descoperit că are de-a face cu o fiinţă este tăiat abrupt şi rămâne Iluzia, singura
superioară, dar abia după ce a tratat-o ca în putere să atingă absolutul.
pe o femeie oarecare. Ideea că ar putea Marian Popa motivează fuga lui Fred
repeta fără să vrea greşeala îl sperie. O prin faptul că bărbatul se simte epuizat

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 95


Oana MERCA Adrian SIMEANU
de apropierea fizică a femeii faţă de lipsit de curajul de a o confrunta prin
care simte o atracţie pur sexuală, dar experiment, refuză cunoaşterea. Este
absolutizată. vorba doar de teamă? Durerea ar fi fost
Pepessicius, în Menţiuni critice, îşi răsplătită anticipat prin plăcere. Este
exprimă opinia că ne aflăm în faţa unui poate bănuiala că sentimentul dragostei,
cuplu mai special, pentru că ambii se tem angajând întreg potenţialul sufletesc, ar
deopotrivă de vârtejul pasiunii. Observaţia putea să-l distrugă într-o confruntare
ar putea fi întemeiată. Doamna T este o dureroasă, şi de aceea Fred preferă
femeie superioară, pudică, preocupată de suferinţa izolării, din care nu va ieşi,
idealitate. Teama de a intra în vârtejul probabil decât prin sinucidere.
pasiunilor porneşte din convingerea că O altă explicaţie a depărtării lui Fred de
iubirea este un sentiment care nu durează, femeia inteligentă şi frumoasă pe care o
fiindcă toate sentimentele sunt instabile. iubeşte ar putea fi căutată în natura
Ideea de durabilitate nu este sufletească plină de contradicţii a eroului
întâmplătoare dacă ne gândim la versurile camilpetrescian, care e obişnuit să
franţuzeşti citate anterior, care o respingă ceea ce îi place. Elena Filipaş
atrăseseră pe eroină de vreme ce şi le-a observa că cei doi nu sunt legaţi de
notat pe o carte. amintiri tandre, de imagini de fericire şi
Idealitatea doamnei T ar trebui căutată echilibru, dragoste lor fiind o posesiune
nu în tânjirea platonică pentru eternitatea exasperată şi torturantă, care i-a consumat
şi esenţa lucrurilor, ci în dorinţa unei iubiri până la dezechilibru şi boală, doamna T
durabile care să dea nimbul firesc al ajungând chiar să se interneze într-un
existenţei. Asemenea partenerei, şi sanatoriu la Viena. Putem lua în calcul şi
mondenul Fred Vasilescu se teme de un firesc instinct de conservare care îi
mirajul pasiunii care îl poate transforma determină pe cei doi să se depărteze fizic.
într-o victimă a amorului. O opinie interesantă este cea a Lilianei
Într-un articol apărut imediat după Corobca care sesizează că între cei doi
publicarea romanului, G. Călinescu arată amanţi există o diferenţă de vârstă care
că nu complexul de inferioritate îl poate explica multe. Doamna T are cel
determină pe Fred să se izoleze, ci frica de puţin 34 de ani, o căsnicie eşuată şi poate
a nu descoperi în doamna T o fiinţă alte experienţe erotice ratate. Ea a obţinut
comună de tipul Emiliei. totul cu greu, trecând chiar şi prin etape
Să amintim şi părerea lui Aurel de umilitoare mizerie. Maria T. Mănescu e
Petrescu: Eroii nu revelează în această o doamnă bine care a reuşit ceva în viaţă.
situaţie nimic. Ei se tem de revelaţie. Este O femeie la vârsta şi la temperamentul ei
ca şi când fiecare dintre ei ar avea se dăruieşte cu toată fiinţa atunci când
convingerea că, în eventuala desfăşurare a iubeşte. Nu la fel stau lucrurile cu Fred. La
dragostei lor, descoperă ca şi ceilalţi eroi ai cei aproximativ 28 de ani ai săi nu pare
lui Camil Petrescu, la capătul cunoaşterii, încă pregătit să ardă în iubire până la
durerea - şi anume acea durere generată capăt. Fred nu e pregătit să primească
de contrastul dintre real şi ideal. Misterul, atâta iubire câtă oferă doamna T. Prea
în cazul cuplului care ne interesează, multă iubire îl striveşte şi el are dreptate
constă în estomparea revelaţiei. Eroul să fugă. În dragoste trebuie să oferi atât
trăieşte în imaginar o durere virtuală şi, cât primeşti. Şi ar mai fi de remarcat că

96 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


Adrian SIMEANU Oana MERCA
iubirea celor doi e oarecum clandestină să rişte public nimic.
pentru că ei nu se afişează niciodată în Demersul nostru e însă al cititorului
public ca un cuplu. Liliana Corobca crede conservator care vrea cu orice preţ să
că răspunzătoare pentru această situaţie găsească o justificare psihologică a
este diferenţa de clasă socială dintre cei tuturor actelor personajelor, o motivaţie.
doi. Fred, care a primit totul pe de-a gata Numai că reacţiile eroilor lui Camil
în viaţă, e cu mult mai sus în ierarhia Petrescu contravin cu aparenta lor stare
socială decât doamna T. Altele sunt psihologică. Nimic din ceea ce întreprind
femeile cu care iese el în lume. Poate că, ei nu este în acord cu dorinţa
deşi sensibilă şi inteligentă, doamna T e sufletească, pentru că ei nu au o logică
prea puţin pentru el, care are la dispoziţie a... sentimentelor.
cele mai frumoase femei din Bucureşti.
Doamna T se mulţumeşte cu puţinul care i CONCLUZII
se oferă fie pentru că oricum nu s-ar simţi
bine în lumea lui Fred, fie pentru că a Am să închei prezentarea doamnei T
trecut de vârsta la care dragostea se cu rândurile inspirate ale Ioanei
trăieşte în lume. Ea e o femeie de interior Pârvulescu, rânduri ce prind în ele
care îşi doreşte o dragoste a ei doar. Şi inefabilul feminin al doamnei T: Doamna
Fred s-ar dori doar el iubit de femeia T a lui Camil Petrescu e straniu legată,
aceasta frumoasă, dar e poate prea dincolo de întâmplătoarea potrivire
devreme pentru el să renunţe la tot literală, de doamna T a lui Vivant Denon.
pentru ea. Cred că eşecul relaţiei lor se Peste timp, spaţii şi convenţii, doamna T
rezumă la eternul contratimp în dragoste. ar putea fi strănepoata întru mister,
Nicolae Manolescu afirmă cu feminitate şi artă, a amoralei amante. E
certitudine că eroul însuşi nu ştie de ce s-a mai slabă, mai tristă, are ceas, iar
despărţit de femeia iubită. Fred nu se vrea unităţile ei temporale ar nedumeri-o pe
sclavul erotic al doamnei T. Se teme că, predecesoare, într-atât sunt de mici. Dar
totuşi, iubind-o, asta va deveni, şi cunoaşte arta amânării, mişcările ludice
subconştientul îi dictează drept unică şi gingaşe, dansul sinuos, tăcerea şi
şansă de salvare fuga. Fred sacrifică lentoarea. În singurul vehicul în care o
pasiunea pe altarul vanităţii. În loc să se vedem, trenul, e însoţită de un buchet de
piardă pe sine, preferă să o piardă pe ea. violete. E atâta desuetudine în această
(n.n. pe doamna T). imagine, încât trenul nu ar trebui să se
Tot de vanitate se leagă și temerile lui pună în mişcare niciodată, căci tabloul
Fred că lumea l-ar putea percepe ca pe un doamnei T cu privirile cufundate în
bărbat lipsit de gusturi, tocmai el, buchetul violet ţine de un timp care
considerat până atunci un donjuan ignoră forţa capabilă să-l urnească din
bucureştean. Extrem de influenţabil şi loc. Deşi Fred e cel care îşi asumă
deloc sigur pe intuiţiile sale estetice, Fred enigma romanului, aura de mister îi
e deconcertat când aude că alţii o rămâne ei şi nu lui.
cataloghează pe doamna T drept o femeie
slabă şi urâtă. El ştie că ea nu e deloc slabă
şi mai ştie cât de frumoasă poate fi uneori
şi doar pentru el, dar parcă tot nu e dispus

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 97


istorii literare C. DOBRESCU

C. DOBRESCU

Istoria aşa cum a fost

Protestul lui Cezar Petrescu faţă octombrie a.c., la locuinţa mea de lucru din
de abuzul Poliţiei Legionare la str. Tudor Vladimirescu 1, Buşteni, judeţul
Prahova, am constatat cu surpriză
Buşteni următoarele:
Întreaga locuinţă a fost cercetată,
Personalitate ilustră a literaturii percheziţionată, iar două camere de lucru,
române, Cezar Petrescu a avut legături cu biblioteca, au fost sigilate cu sigiliu
strânse cu Prahova. Amintim, în primul indescifrabil, de un grup de localnici din
rând că la Buşteni poseda o vilă, unde îşi Buşteni, care n-au arătat nici un fel de
găsea odihna binemeritată, după munca împuternicire oficială sau legionară pentru
de creaţie. La Ploieşti avea prieteni, cu care a proceda la asemenea operaţiuni.
a purtat o interesantă şi intensă Mama mea, D-na Olga Petrescu, venerabilă
corespondenţă. Dintre prietenii prahoveni pensionară de profesor secundar, în vârstă
ai lui Cezar Petrescu amintim pe de 67 de ani, a fost supusă la un
cunoscutul avocat George Brănescu, autor interogator cu întrebări de cea mai absurdă
al unei foarte înteresante lucrări despre imaginaţie, de aceeaşi anchetatori fără nici
istoria aviaţiei şi specialist în dreptul certificare oficială sau legionară.
aviatic internaţional, membru marcant al Lăzile cu obiecte casnice, aparţinând
PNŢ, prieten cu Ionel Teodoreanu care şi-a surorii sale, profesoară refugiată din
sfârşit zilele la Canal. ţinutul ocupat, au fost desfăcute din ţinte,
În cele ce urmează redăm o plângere răvăşite şi percheziţionate fără nici un
adresată de Cezar Petrescu autorităţilor rezultat, dar şi fără nici un sens.
locale în care protesta împotriva unei Printre persoanele care au putut fi
ilegale percheziţii efectuate de discipolii lui identificate în acest grup, se aflau agentul
Horia Sima, la vila sa din Buşteni şi, mai de percepţie din Buşteni, fiul comerciantului
ales, în lipsa sa. Documentul pe care îl Ştefănescu, din aceeaşi localitate, un
reproducem vine să adâncească un episod ucenic lăcătuş, numit - Tache Pandrea.
din sumbra perioadă a guvernării legionare Argumentul acestora a fost, că aflând
precum şi din viaţa ilustrului romancier. din ziare şi de la Radio, că mă găsesc sub
domiciliu obligatoriu, au socotit de a lor
*** datorie să ajute cercetările de la centru,
„Bucureşti, 22 octombrie 1941. Pretura completându-le cu o percheziţie locală şi
Sinaia vă cerceta şi referi. (Semnătura sigilând pe cont propriu, în aşteptarea
indescifrabilă). Subsemnatul, scriitor şi unei „comisiuni speciale”, ce urmează a
ziarist, prezentându-mă Duminică 20 sosi din Ploieşti.

98 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017


C. DOBRESCU C. DOBRESCU
Domnule Prefect, interesele generale pentru tema prea ferm naţionalistă.
ale ţării sunt de o atît de gravă natură, Dacă totuşi această cercetare pare
încât asemenea violentări de drepturi şi cuiva necesară, vă rog a dispune ca numita
garanţii individuale, trec pe al treilea plan. comisiune specială din Ploieşti să-şi
Însă, subsemnatul nu mă aflu sub execute cât mai minuţios, dar şi mai urgent
domiciliu forţat, care a fost ridicat în mai misiunea, pentru a-mi elibera de sub sigiliu
puţin de 24 ore de la anunţare, găsindu-se camerele de lucru.
că am figurat pe listă dintr-o eroare, după Iar dacă operaţiunile s-au făcut pe
cum vă puteţi informa de la Dl. Director al simple închipuiri, vă rog a dispune
Poliţiei şi Siguranţei Generale, Ghica. anchetarea şi sancţionarea cazului, nu
Subsemnatul, nu am avut a ascunde, pentru vreo satisfacţie personală care nu-şi
aici, la Bucureşti, la domiciliul permanent, are nici un rost în asemenea vremuri, ci
la nici o percheziţie, cercetare, interogator pentru a înfrâna cu energie, în înţelesul
etc. - stabilindu-se că nu am avut nici un general, un început de anarhie cu urmările
amestec de nici un fel şi ca nu am deţinut cele mai grave în mentalitatea şi metodele
nici o demnitate responsabilă în trecutul celor ce prin exces de zel deservesc
regim de doi ani jumătate. ordinea şi încrederea în România
Deci, cu atât mai puţin - şi de altfel legionară.
inutil - găsesc că s-ar fi aflat cineva Vă rog a crede că, îndeosebi, această
îndreptăţit a percheziţiona şi sigila solicitudine pentru simptome care
camerele mele de lucru de scriitor, din depăşesc un simplu caz individual, stă la
localitatea Buşteni, unde mă temeiul suplicei de faţă. Cu deosebită
pregăteam a reveni pentru a continua stimă, Cezar Petrescu, în Buşteni,
scrisul la vol. III, din romanul 1907, Prahova, str. T. Vladimirescu, în Bucureşti,
interzis tocmai de acest trecut regim str. Olari 9.

La lansarea cărţii de poezie a lui Codruţ Radi - Posada, Prahova

Revista Nouă nr. 6 (103) /2017 99


Ştefan AL.-SAŞA catrene culturale
JUSTIFICARE Ştefan Al.-Saşa, Parfumuri şi delicatese

Când i-am spus: nu ai cultură, Această carte cu parfum,


Ea cu mult aplomb îmi zice: Pe care mândru îl respir,
Cu-aşa sâni şi cu-aşa gură Constat, remarca mi-o asum,
Vrei să îl citesc pe Nietzsche? Că are iz de… cimitir!

POETUL ŞI CRITICA Florin Dochia, Elegiile căderii

De muză foarte inspirat, M-am lămurit de ce poetul


Pe coala albă opu-şi scrie, De titlu-acesta-a fost atras,
Dar criticii-au apreciat Citindu-i pe trotuar versetul,
Că înnegreşte doar hârtie. Căzui cu elegia-n nas.

PĂREREA CRITICILOR Florin Dochia, Prins în lumea cuvintelor

Despre muza mult iubită L-au alergat femei splendide,


Care îl inspiră-n artă, De-atâta timp, că păru-i nins,
Unii spun că-i adormită, Dar în final, viaţa decide:
Alţii că-i de-a dreptul moartă. Numai cuvintele l-au prins!

UNUI SCRIITOR Florin Dochia, Stare de lectură

Prolific ca un iepure de curte, În cartea sa, o chintesenţă,


A scos zece volume în trei ani, Cu spirit fin, care te fură,
Într-unul poţi citi doar proze scurte, Ne-a spus, vorbind despre potenţă,
Iar celelalte toate-s de doi bani. Că e în stare. De lectură!

AUTOR MODERN Florin Dochia, Orb pe mare

Două muze-i cântă struna După placheta „Orb pe mare”,


Celui care scrie, una Aş crede că urmează-n rond
„Creează” la bucătărie, Nu-s foarte sigur, dar se pare,
Alta doarme-n poezie. Volumul „Chior pe mapamond”

Iulian Moreanu, Febra *


Sătul de viaţa monotonă
Valoarea tomului e certă, A traversat mări şi-un ocean
Citindu-l, ce mai tura-vura, Dar ca s-ajungă la liman
Chiar începând de la copertă A pus o muză la timonă.
Mi-a ridicat temperatura!

100 Revista Nouă nr. 6 (103) /2017