Activitatea ludica reprezinta un stil de viata pentru cea dintâi vârsta a omului.

Prin joc copilul

creste, se dezvolta armonios exploreaza universul se intelege pe sine, îsi comunica convingerile
si învata cum functioneaza societatea gasindu-si un loc al sau în viata. Aceasta activitate atât de
fireasca precum respiratia, clipitul sau oftatul ofera posibilitatea copilului înca din primele zile
de viata sa actioneze în mod constructiv pentru cladirea propiei personalitati. Joaca inconstienta
a copilului din primul an de viata devine treptat o actiune voita, constienta alimentata de forta
launtrica posedata de fiecare copil. Cei care au trudit pentru constructia fiecarui adult sunt copiii,
ei au realizat acest lucru parcurgând pas cu pas etapa dupa etapa toata fazele dezvoltarii.

Specialistii au observat ca omul are copilaria cea mai lunga dintre toate fiintele vii. Ei vin
pe lume cu o zestre extrem de saraca, care ii ajuta foarte putin sa se adapteze. Astfel tot ce stie
copilul în jurul vârstei de un an este obtinut cu eforturi mari din partea lui. Desigur parintii au un
rol deosebit în cresterea copilului dar cele mai multe lucruri le invata de unul singur fara prea
mult ajutor. Este în schimb ajutat de o forma de activitate adaptata din toate punctele de vedere
nevoilor sale, acesta fiind jocul.

Omul matur construieste pe baza unor cunostinte minime pe care este capabil sa le
dezvolte de la simplu la complex, pe când copilul nu are alt mijloc decât actiunea sustinuta de o
putere inconstienta care îl ajuta sa progreseze.

Putem compara efortul copilului mic pentru a învata anumite lucruri cum ar fii limba
vorbita, cunoscând efortul depus de adulti pentru însusirea unei limbi straine, adultul având o
experienta, o mentalitate, constiinta, memorie, capacitatea de a depune efort sustinut. Copilul
mic nu are nimic din toate acestea si totusi reuseste în constructia lui aceasta performanta si o
face singur fara prea mult ajutor al adultilor repetînd mai întaî sunete apoi silabe fara sens care
din întamplare sau nu se leaga în primele cuvinte apoi în propozitii simple. Aceste încercari îi fac
placere, se bucura de ele, le realizeaza cu intensitate din ce în ce mai mare, mai sustinuta, mai
regulata activitatea lui apropiindu-se foarte mult de munca.

Toate achizitiile importante sunt dobândite in mod asemanator, pas cu pas asa cum îi
dicteaza nevoile sale. Întreaga experienta exterioara a copilului se desfasoara cu scopul de a
actiona sub forma jocului care îl duce treptat spre activitatea constienta si devenirea viitorului
adult. Copilul primeste prin activitatea de joc cel mai ingenios ajutor care îi da toata liberatatea
de actiune, toate elementele de care are nevoie pentru a învata pe masura capacitatii lui, atunci
când realitatea nu poate fi cuprinsa de acesta, prin joc el se poate reduce la un spatiu mai mic,
mai prietenos, mai simplu, pe întelesul lui. Chiar si în viata afectiva jocul are un cuvânt
important de spus ajutând copilul sa devina mai puternic, mai curajos, mai afectuos, afectiune pe
care o poate primi sau darui cu mai multa usurinta.

Jocul este inventat de copil, la vârsta mica se joaca de unul singur apoi activitatea poate
cuprinde mai multi parteneri în functie de nevoia de socializare a copilului. Este acceptat de
copil chiar si când îi este propus de un partener mai mare sau de un adult, daca acest lucru este
facut cu suficient tact si la momentul potrivit. De multe ori copiii îsi manifesta nevoia de a juca
dupa anumite reguli lucru caracteristic pentru jocurile mai complexe, se supun cu bucurie
regulilor si se întampla rar sa încalce voit aceste reguli ale jocului.

Urmarind în mod sumar calea dezvoltarii unui copil am ajuns la momentul scolarizarii.
Desfasurarea naturala a dezvoltarii copilului este oarecum perturbata de sistemul de învatamânt
care se adreseaza în mod preponderent mintii si ratiunii copilului neglijând planul emotional.
Copilul ajunge într-un mediu scolar care cu greu poate fi numit viata sau societate la scara
redusa. Este un mediu artificial în care copilul rareori se simte bine, în largul lui. Limitarea si
încorsetarea mintii, canalizarea voita pe aceeasi traiectorie, comportamentul standard sunt înca
atributele multor scoli.

Asezarea jocului pe un plan secundar, sau calificarea lui drept o activitate de loisir, mai
putin pretentioasa facuta voit sau poate neintentionat duce la o dezvoltare artificiala nesanatoasa
a copilului care se apropie deja foarte mult de adolescenta. Acest lucru se manifesta prin lipsa de
imaginatie, spirit creativ modest sau inexistent, spirit competitiv exagerat, lipsa de încredere în el
însusi si chiar în cel care trebuie sa-l îndrume.

Lipsa jocului, sau înlocuirea lui cu ascultarea vorbelor scrierea si rezolvarea de multe
exercitii monotone, stresul indus cu cele mai bune intentii pentru cresterea performantelor duce
la blocarea energiilor care sustin dezvoltarea. Efortul depus de copii este din ce în ce mai mare si
sunt multi aceia care clacheaza în fata efortului, dezvoltarea lor stagneaza sau intra într-un
regretabil regres. Aceste discontinuitati apar mult mai pronuntat la schimbarea ciclurilor scolare
provocând de multe ori probleme greu de rezolvat.

Depasirea acestor probleme cum ar fii: interesul pentru nou, dispozitia de a depune efort,
încrederea în fortele proprii, rabdarea, cooperarea, implicarea sunt tresaturi de caracter tot mai
greu de realizat sau de scos la lumina.

Nu este importanta o ierarhizare a disciplinelor care sunt chemate sa rezovle aceste

probleme într-un grad mai mare sau mai mic, pentru ca fiecare dintre ele contribuie la
dezvoltarea persoanei. Felul cum sunt abordate sau transmise cunostintele, arta de a usura
efortul, de al transforma în ceva placut, datator de bucurie imediata pentru toti participantii la
procesul de învatare a preocupat o serie de stiinte ale pedagogiei. La nivelul prescolar situatia
este rezolvata prin continuarea în mod firesc cu ciclul primar în cadrul caruia se respecta
specificul vârstei scolarului mic. În ciclul gimnazial, apoi în cel liceal perioade care constituie
obiectul cercetarii prezentei lucrari apar o serie de schimbari majore care amintesc de prima
perioada a copilariei de la zero la sase ani. Schimbarile fizice majore caracterul instabil,
numeroasele semne de razvratire, tendinta de a confunda rolurile, hipersensibilitatea, sanatate
mai putin stabila decât în perioada anterioara provoaca multe greutati în dezvoltarea
adolescentului. Un pas spre însanatosirea situatiei de criza în care se afla scoala noua care merge
cu pasi prea timizi spre noutate ar fi întelegerea necesitatii vitale a copiilor sa se prelungeasca
perioada copilariei care sa însoteasca si sa completeze în mod armonios devenirea adultului.
 Daca elevii sunt antrenati în activitati de joc muzical acestora li se dezvolta pe lînga
deprinderi muzicale, o serie de laturi ale personalitatii, vointa, activism, creativitate, sociabilitate
care conduc spre o dezvoltare autonoma. Acest lucru se poate realiza ramânând în permanent
contact cu ceea ce ne-a dat natura ca prin instrument pentru cunoastere si dezvoltare: jocul.