Sunteți pe pagina 1din 6

Paradisurile fiscale

Dec 19, 2011 Postat De Redacţia In Fiscal Etichete Comunicare Stiintifica, Drept Comentarii 2

Lucrare scrisă de: Raluca-Alexandra Făşie, Universitatea Nicolae Titulescu

Abstract

În prezentul studiu, vom aborda problematica paradisurilor fiscale, respectiv a acelor zone sau state în
care o persoană, fizică sau juridică, se bucură de un regim privilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite,
fie pentru că acestea sunt mult mai mici decât în ţara de origine. Pentru a stabili originea acestui
fenomen, vom analiza apariţia şi evoluţia acestor refugii fiscale care au conexiuni cu spălarea de bani.
Ulterior, vom prezenta câteva caracteristici ale paradisurilor fiscale şi a companiilor offshore, firme prin
intermediul cărora se va obţine profit în aceste zone cu un regim fiscal privilegiat. Apoi, vom încerca să
facem o clasificare a celor aproximativ 70 de paradisuri fiscale răspândite în întreaga lume şi vom trece
la examinarea mai detaliată a celor mai importante dintre acestea.

Introducere

În această lucrare, voi trata problematica paradisurilor fiscale, adică a acelor regiuni sau zone în care o
persoană fizică sau juridică beneficiază de un sistem fiscal privilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite,
fie ele sunt foarte mici. Voi examina în detaliu fiecare categorie de paradis fiscal în funcţie de zona unde
acesta se află. O altă chestiune importantă pe care o voi prezenta este existenţa unor companii offshore.

Acest subiect prezintă importanţă, deoarece este vorba de sume de bani mari care trec prin aceste
paradisuri fiscale. În condiţiile unei crize economice severe, banii care dispar în aceste “găuri negre” pot
ajuta considerabil un stat şi din această cauză sunt multe ţări care doresc cu orice preţ abolirea acestor
refugii fiscale.

În primul rând, voi prezenta istoria acestor paradisuri fiscale, definiţia şi caracteristicile acestora,
modalitatea în care se poate crea o companie offshore şi cum se poate obţine profit. Apoi, voi prezenta
câteva paradisuri fiscale şi tendinţele actuale cu privire la acestea: poziţia Uniunii Europene şi poziţia
Statelor Unite ale Americii. Această lucrare vine să completeze literatura de specialitate, aducând idei şi
viziuni noi în acelaşi timp.

Revizuirea literaturii

Problematica paradisurilor fiscale a fost amplu dezbătută in literatura de specialitate română. Am avut
în vedere la elaborarea acestui studiu următoarele materiale: Adrian Mănăilă – Companiile offshore sau
evaziunea fiscală legală); Cristian Bisa, Ionuţ Costea, Mihaela Capota – Utilizarea paradisurilor fiscale
între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală; C. Tulai şi S. Serbu – Fiscalitate comparată şi armonizări
fiscale; C . Tulai – Finanţele publice şi fiscalitatea; Dan Drosu-Şaguna – Tratat de drept financiar şi fiscal;
Dan Drosu-Şaguna, M. E. Tutungiu – Evaziunea fiscală; N. Hoanţă – Evaziunea fiscală; Paul C. Olcescu,
Toader Toma – Tratat de drept financiar şi fiscal; V. Bârle – Frauda Fiscală.
§I. Consideraţii istorice

Apariţia şi evoluţia paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor, care a prins
rădăcini într-o epocă în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Fenomenul spălării
banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată
o crimă, un păcat capital, de o gravitate similară traficului cu droguri din ziua de astăzi.

Negustorii şi cămătării anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor. Când
negustorii negociau împrumuturi pe termen lung, umflau artificial rata de schimb, suficient cât să
acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat. Chiar
dacă termenul de “spălare de bani” este de dată relativ recentă, se poate aprecia că, atât timp cât există
această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la acea data.

§II. Definiţia şi caracteristicile paradisurilor fiscale

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau zone geografice în care o persoană fizică sau juridică se bucură
de un sistem fiscal pivilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite, fie pentru că impozitul se determină în
cote mai mici decât în ţara de origine.

Termenul propriu-zis de paradis fiscal este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care
înseamnă ”refugiu fiscal”. Definirea acestui termen este destul de dificilă, unii autori considerând că
“există atâtea definiţii câte paradisuri fiscale sunt”. Însă, pentru a defini un teritoriu drept paradis fiscal,
el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: facilităţi fiscale reduse, birocraţie scăzută, stabilitate
politică şi socială, o protecţie a patrimoniului, o infrastructură bine dezvoltată, precum şi profesionişti
competenţi şi o publicitate promoţională.

Principalele caracteristici predominante ale paradisurilor fiscale sunt:

- amplasarea în imediata apropiere a mărilor şi oceanelor;


- majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând independente, sau teritorii autonome cu un
plasament exotic şi o populaţie redusă;
- oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entităţi juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau
persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societăţilor în
expansiune, atragerii de capital şi stimulării apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului
economic şi social;
- protecţia prin lege a operaţiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice;
- secretul bancar;
- lipsa controlului asupra monedei;
- îşi adaptează permanent legislaţia fiscală în concordanţă cu evoluţia acesteia pe plan internaţional.

§III. Companiile offshore

Offshore – societate la limită – desemnează o companie care nu desfăşoară o activitate comercială în


ţara în care a fost înmatriculată, ceea ce înseamnă că nu realizează venituri din ţară de rezidenţă.
Teoretic, companiile offshore se pot înregistra în orice ţări din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi
avantaje fiscale. Companiile offshore pot fi folosite în foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar,
transport maritim, asigurări, proprietate intelectuală, investiţii, finanţe, servicii, comerţ etc.

Cele mai des folosite forme de societăţi offshore sunt:

− Compania nerezidentă (non-rezident)


− International Business Company (I.B.C.)
− Companiile exceptate (exempt)
− L.L.C. (Limited Liability Company)
− Trustul

Companiile offshore oferă diverse avantaje dintre care cele mai importante ar fi următoarele:

Fiscalitatea redusă. În toate paradisurile fiscale, regimul usor de impozitare al companiilor offshore este
garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero. Profitul acumulat de companiile offshore se
impozitează în statul de rezidenţă, iar aceste state fie nu aplică niciun impozit pe profitul obţinut, fie
acest impozit este foarte mic (max. 5%).

Birocraţie scăzută. Companiile offshore sunt scutite de obligaţia de a ţine contabilitatea, registre
comerciale şi nu sunt obligate la prezentarea bilanţului contabil. Anonimitate. Datele de identificare ale
acţionarilor şi ale administratorilor nu sunt publice.

Protecţia patrimoniului. Legea garantează dreptul de dispoziţie absolută a acţionarului asupra întregului
patrimoniu al companiei. Profitul companiei offshore poate fi utilizat oricând, după voinţa beneficiarului
firmei.

Infrastructură bine dezvoltată. Paradisurile fiscale oferă servicii perfecte de telecomunicaţii, sistem
bancar bine dezvoltat şi stabil.

§IV. Clasificarea paradisurilor fiscale

În funcţie de regimul fiscal existent, paradisurile fiscale se grupează în următoarele categorii:


a) ţări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital pentru persoane
fizice (numite zero havens): Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;
b) ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială, contribuabilii beneficiind
de o scutire de impozit pentru profiturile obţinute din tranzacţii realizate în afara teritoriului : Costa
Rica, Hong Kong, Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela;
c) ţări în care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elveţia, Insulele Virginele Britanice, Antilele
Olandeze;
d) ţări care oferă avantaje specifice societăţilor holding: Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos;
e) ţări care oferă exonerări fiscale investiţiilor create în vederea creşterii exporturilor: Irlanda pentru
societăţile create înainte de 1981;
f) ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi: Antiqua, Anguilla, Grenada, Jamaica,
Barbados.
O altă clasificare a paradisurilor fiscale este cea în funcţie de zona geografică în care acestea se
situează, astfel că:
1. Zona Caraibelor-America: Anguilla, Aruba, Antilele Olandeze, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda,
Costa Rica, Delaware, Insulele Cayman, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virginele Britanice, Nevis,
Panama, SUA etc.
2. Zona Asia-Pacific: Liban, Dubai, Insulele Marshall, Insulele Virgine, Singapore, Hong-Kong;
3. Zona Africa-Oceanul Indian: Liberia etc.;
4. Zona Europa: Andora, Cipru, Gibraltar, Insulele Man,Lichtenstein,Malta, Monaco etc.

Precum se poate observa, paradisurile fiscale nu sunt toate situate la Ecuador sau la tropice, ci sunt
răspândite pe cele cinci continente, majoritatea dintre ele aflându-se în zona Caraibelor-America. În
prezent, sunt aproximativ 70 de paradisuri fiscale dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:

1. Anguilla

Anguilla este cea mai nordică ţară din arhipeleagul Caribbean Leewards, având o suprafaţă de de 90
Km2. Sistemul legal folosit se bazează pe Dreptul comun englez. Latura judiciară este separată de laturile
executivă şi legislativă şi complet separată de influenţe politice. Legislaţia de bază a societăţilor
comerciale este înglobată în ordonanţa din 1994 referitoare la companiile internaţionale de afaceri.

Tipul de companie pentru comerţ şi investiţii este compania internaţională de afaceri. Aceasta este
restricţionată să desfăşoare relaţii de afaceri cu persoane rezidente în Anguilla, să aibă relaţii bancare
sau de trust, de asigurare sau reasigurare, sau să ofere servicii de management. În Anguilla, o companie
poate deţine conturi deschise, poate angaja consilieri profesionişti privind afacerile în Anguilla, poate să
ţină contabilitatea firmei, să organizeze întâlniri şi să închirieze spaţii de birouri.

Reglementările minime privind societăţile comerciale privesc capitalul social emis şi autorizat. Capitalul
normal autorizat este de 50.000 acţiuni în valoare de 1$ fiecare, acesta fiind capitalul maxim pentru
taxele minime de înregistrare şi taxele anuale. Capitalul social poate fi exprimat în orice monedă.
Capitalul minim emis este o acţiune.

Tipurile de acţiuni permise sunt: acţiuni cu valoare nominală, acţiuni fără valoare nominală, acţiuni la
purtător.

În ceea ce priveşte impozitele, se poate afirma cu certitudine că Anguilla este un paradis fiscal pur şi nu
are nici un impozit direct sub formă de impozit pe venit, impozit pe câştigurile din capital, impozit pe
donaţii sau moşteniri, dar aceasta nu este parte la nici un acord privind dubla impozitare.

În acest paradis fiscal, taxele guvernamentale anuale sunt de 230$. Nu există declaraţii de înregistrat
obligatorii, dar o companie este obligată să ţină situaţii financiare care să reflecte situaţia financiară a
companiei. Compania trebuie să aibă cel puţin un director. Directorii pot fi persoane fizice sau juridice,
pot fi de orice naţionalitate şi nu trebuie să fie din Anguilla. Nu se solicită existenţa unui secretar al
companiei, dar în mod normal este numit unul, iar numărul minim de acţionari este unul.

2. Bahrain
În Bahrain, cu excepţia impozitului pe profit la companiile petroliere, nu sunt percepute taxe pe profit şi
din câştigurile de capital. Companiile petroliere sunt supuse impozitării pe profitul din vânzarea
produselor finite sau semifabricate din Bahrain, rezultate din prelucrarea hidrocarburilor şi din vânzarea
lor ca materii prime. Cota de impozitare este de 46%.

Taxele vamale sunt în jurul valorii de 5% pentru alimente şi bunuri care nu sunt în categoria de lux,
pentru acestea (aparate electrice şi bunuri de folosinţă îndelungată) taxele sunt de 10%, pentru maşini
taxele sunt de 20%, pentru ţigări şi tutun 50%, iar pentru băuturi alcoolice 125%. Taxele vamale pot fi
evitate dacă firmele importatoare sunt angajate într-un proiect de dezvolate sau de reexport. Nu sunt
exercitate niciun fel de restricţii cu privire la transferuri.
Bahrain are încheiate tratate de evitarea dublei impuneri cu Franţa, Malaysia şi Yemen.

3. Barbados

Companiile şi asociaţiile nonprofit rezidente în Barbados sunt supuse impozitării pe profit. Profitul global
al companiilor rezidente este supus impozitării chiar dacă acesta este doar transferat în Barbados.
Companiile nerezidente activând într-o ramură plătesc impozit numai pentru profitul generat în
Barbados. Profitul generat în Barbados este acela rezultat dintr-o sursă localizată fizic în Barbados. O
companie este rezidentă în Barbados atunci managementul şi controlul este localizat în Barbados.

Pentru firmele internaţionale şi sectorul financiar impozitul este de 0% pentru dividende, dobânzi,
redevenţe, onorarii de management şi chirii dacă acestea sunt plătite firmelor nonrezidente de către
companii care operează în sectorul Firme Internaţionale şi Servicii Financiare. În plus, dacă o firmă
încasează veniturile sale în valută rezultate din derularea unui proiect de construcţii sau din servicii
profesionale în altă ţară poate solicita administraţiei financiare să reducă cota de impozitare la 2,8%.
Câştigurile din capital nu sunt impozitate în Barbados.

Barbados are tratate de evitare a dublei impuneri cu Canada, China, Finlanda, Norvegia, Suedia, Elveţia,
Anglia, SUA, Venezuela.

4 . Elveţia

Elveţia este o republică federală şi are o suprafaţă de 41.295 km2. Elveţia este divizată în 26 de
cantoane, iar fiecare canton şi comunitate are un sistem diferit de impozitare. Cantoanele şi-au păstrat
multe din drepturile deţinute ca centre politice suverane. Totuşi, Constituţia deleagă o autoritate
considerabilă Guvernului Federal, incluzând autoritatea de a încheia tratate şi alianţe, de a percepe
impozite şi de a reglementa comerţul exterior. Totuşi fiecare canton are propria impozitare.

Există multe cantoane cu nivele de impozitare favorabilă, iar câteva cantoane cu rate ridicate de şomaj
sau populaţie redusa (regiunile montane) au nivele de impozitare chiar şi mai scăzute. Există acorduri de
evitare a dublei impuneri cu următoarele ţări: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca,
Egipt, Finlanda, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Islanda, Indonezia, Irlanda, Italia,
Japonia, Malaiezia, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Africa de Sud,
Koreea de Sud, Spania, Sri Lanka, Suedia, Trinidad şi Tobago şi SUA.
Societăţilor li se cere să ţină înregistrări financiare contabile. Deşi nu sunt cerute declaraţii financiare la
Registrul Comerţului, ele trebuie prezentate acţionarilor împreună cu impozitele autorităţilor. Trebuie să
existe cel puţin unul şi să fie cetăţean elveţian şi rezident în Elveţia. Dacă sunt numiţi mai mulţi,
majoritatea dintre ei trebuie să fie cetăţeni elveţieni şi să fie rezidenţi în Elvetia. Directori auxiliari nu
sunt permişi. Nu există nici o obligaţie rezultând din lege, referitoare la numirea unui secretar pentru
companie.

5. Emiratele Arabe Unite

În Emiratele Arabe Unite, guvernul federal nu a impus niciun fel de impozite şi taxe firmelor şi
persoanelor fizice. Guvernul federal al Emiratelor Arabe Unite nu a promulgat nicio lege fiscală.
Emiratele au emis o serie de decrete fiscale, dar, în practică, taxele au fost impuse numai asupra
companiilor de producţie de gaz şi petrol, cât şi companiilor petrochimice la cota stabilită de o pătrime
din cota de concesiune negociată cu guvernul.

Pentru băncile străine s-au stabilit contribuţii fixe stabilite de Administratorii fiscali din Emirate.
Impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente este inexistent. Nu există un control al schimbului.
Tratate de evitarea dublei impuneri au fost încheiate cu: Cehia, Egipt, Finlanda, Franţa, India, Italia,
Pakistan, Polonia, România, Singapore, şi Turcia. Tratate au fost încheiate şi cu China, Indonezia şi
Malaysia, dar nu au fost ratificate formal.

6. Insulele Cayman

Insulele Cayman formează un grup de trei insule în arhipelagul caraibian. Principala insulă este Grand
Cayman, situată la circa 1 150 Km sud de Florida. Cele trei insule au împreună o suprafaţă totală de 260
kmp. Tipul de legislaţie este Common Low.

Capitalul social minim este de 1$, dar în mod normal se înregistrează societăţi cu un capital social de
50.000$, divizibil în 50 000 de acţiuni comune de 1$ cu drept de vot. Tipurile de acţiuni permise sunt:
acţiunile cu valoare egală sau inegală, acţiunile la purtător (cu acordul custodelui), acţiunile
preferenţiale, acţiunile rambursabile cu sau fără drept de vot.

Nu există forme de impozitare în Insulele Cayman pentru persoanele fizice, companii sau trusturi. Nu
există tratate de evitare a dublei impuneri. Taxele anuale de autorizare încep de la 500$ şi pot ajunge la
1750$. Nu există obligativitatea declarării situaţiilor financiare. Numărul minim de administratori este
unul, care poate avea orice rezidenţă sau natură juridică, dar trebuie să nu fie rezident în Insulele
Cayman. Nu se solicită existenţa unui secretar, iar numărul minim de acţionari este unul.