Universitatea deVest,Timişoara

Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor

Buţiu Livia
Toncea Diana
SERI, Grupa 1

www.referat.ro
 Uniunea Europeană este un conglomerat de naţiuni care se dezvoltă rapid. Din
punct de vedere economic, ea este de mult timp o superputere. Totuşi, din punct de
vedere politic nu apare întotdeauna omogenă.
Cu toate că peste 100 de naţiuni au reprezentanţe diplomatice la sediul Uniunii
Europene de la Bruxelles, iar Uniunea Europeană are, la rândul ei, reprezentanţi în toate
colţurile lumii, politica externă este încă atribuţia fiecărui stat în parte şi nu este încă
trasată de o strategie complet europeană. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că ea este o
comunitate economică fără nici o perspectivă comună de ordin politic.
Obiectivele stabilite în momentul înfiinţării Uniunii Europene erau în mod clar de
natură politică. Prin crearea unei comunităţi a naţiunilor şi printr-o integrare economică
aflată constant în expansiune, orice eventual conflict armat între aceste ţări ar trebui
evitat.
Unul din scopurile importante ale Uniunii Europene este să–şi asigure un segment
din evoluţia pieţei asiatice în următorul deceniu, pentru a-şi putea menţine poziţia
importantă pe care o deţine în cadrul economiei mondiale.

Asia este regiunea cu cea mai rapidă evoluţie din lume. O medie a creşterii
economice de 8,6 % şi un potenţial care se dezvoltă rapid, ne obligă să concluzionăm că,
pe viitor, regiunea economică asiatică va reprezenta una dintre pieţele cele mai
importante.
Uniunea Europeană este mai degrabă slab reprezentată pe piaţa asiatică, comparativ cu
prezenţa ei pe piaţa nord - americană.
Cu toate că China şi Japonia sunt cele mai mari partenere comerciale din Asia,
cele mai durabile relaţii UE are cu cei şapte membri din Asociaţia Naţiunilor Asiatice de
Sud-Est (ASEAN). Relaţiile au început în 1972 şi au fost oficializate într-un acord de
cooperare în 1980. ASEAN a preluat iniţiativa pentru a dezvolta relaţiile cu UE într-un
proces numit ASEM (Asia-Europe Meeting), unde au mai participat şi Japonia, China şi
Coreea de Sud. ASEM organizează summit-uri la fiecare doi ani. In ultimii ani UE
intensificandu-se relaţiile sale cu Japonia.
Succesul economic al ţărilor din Asia le oferă, de asemenea, o mai mare
influenţă politică. De aceea, este şi mai important ca Europa să poată înfrunta acest bloc
economic ca un tot unitar, întrucât impunerea anumitor reguli comerciale este mult mai
grea pentru o singură ţară, decât pentru UE.

Ţările europene nu pot să reacţioneze faţă de succesul ameţitor al unor produse

asiatice – de la camere video şi aparate de fotografiat la copiatoare - lansând pe piaţa
asiatică produse de o calitate similară.
O strategie comună pentru promovarea exporturilor în Asia şi pentru crearea de
presiuni asupra ţărilor de aici pentru a-şi deschide pieţe pentru produsele europene, în
aceeaşi măsură în care UE le-a deschis pe ale sale, reprezintă premise necesare pentru
companiile europene în tentativa lor de a dobândi o poziţie fermă în această regiune.
UE a lansat deja o serie de programe promoţionale pentru a sprijini întreprinderile
europene în încercarea lor de a se impune pe piaţa asiatică.
 Relaţiile de cooperare dintre Uniunea Europeană şi Japonia au sporit în intensitate
în ultimele patru decenii, parteneriatul UE-Japonia dezvoltându-se prin punerea în
valoare a intereselor comune a doi dintre liderii economici ai lumii. Relaţiile UE-Japonia
se dezvoltă, în prezent, în jurul a trei axe fundamentale: dialogul politic, relaţiile
economice şi comerciale şi cooperarea pentru soluţionarea provocărilor globale. Pentru a-
şi spori influenţa asupra Japoniei şi pentru a întări relaţiile de cooperare cu aceasta,
Uniunea Europeană va trebui să găsească modalităţi extrem de inovative de colaborare cu
Japonia, să creeze noi oportunităţi de afaceri, dar mai ales să aducă soluţii noi pentru a-i
convinge pe partenerii niponi să acţioneze similar. UE trebuie să acţioneze în
tradiţionalist, rezultând nu atât din aplicarea de măsuri comerciale specifice, ci, mai ales,
din preferinţa consumatorilor europeni pentru produsele locale şi din dificultatea adaptării
produselor străine la elementele stricte ale culturii nipone.

Japonia este unul dintre cei mai importanti parteneri economici ai UE . Politica
comercială în relaţia cu aceasta a fost marcată de o preocupare legată de percepţia unei
penetrări extrem de rapide a importurilor japoneze într-o arie limitată de domenii, fiind
marcată şi de controversele din interiorul UE.
Deşi Europa şi Japonia se situează în părţi opuse ale globului şi au culturi
complexe şi foarte distincte, ele au şi multe lucruri în comun. Ambele sunt entităţi
economice majore, care doresc să-şi extindă rolul pe plan internaţional. Ambele
împărtăşesc în mare măsură aceleaşi valori fundamentale şi numeroase interese şi
preocupări comune. Ambele sunt societăţi democratice.
Ambele economii acopera impreuna 40% din PIB-ul mondial, 30% din comertul
mondial si furnizeaza cca 50% din fluxul mondial de FDI (investitii straine directe).
Japonia reprezintă pentru UE, cu 6,6%, a cincea piaţă de export, iar UE este cea de-a
doua pentru Japonia. Rata curentă de creştere a PIB-ului în Japonia este de 2,7% pe an,
iar rata şomajului este de aproximativ 4,5%. Japonia asigură în jur de 14% din PNB-ul
mondial (China având 3,4%) şi are un venit mediu pe cap de locuitor de 32 230 $ (China
are 780 $).
Japonia este o destinatie majora pentru FDI europene la fel cum si UE este o piata
importanta pentru investitorii niponi, care s-au orientat cu precadare spre state devenite
noi membre ale UE, dupa anul 2004.
Japonia ramane un important partener comercial al UE, volumul total al
exporturilor si importurilor fiind de peste 121 miliarde euro in 2007, iar in anul 2008,
4,8% din totalul importurilor extra-UE au provenit din Japonia, în timp ce piaţa japoneză
a absorbit doar 3,2% din exporturile UE.
Din punct de vedere al barierelor explicite în calea comerţului, piaţa japoneză
pare relativ deschisă. În cadrul Rundei Uruguay, Japonia s-a angajat la o medie ponderată
a tarifului vamal pentru bunurile industriale de 1,7%, a doua cea mai mică medie dintre
toate ţările, fiind depăşită doar de către Elveţia. În prezent, tariful mediu aplicat pentru
importul de bunuri industriale în Japonia este de 2,8%, în condiţiile în care procentele
corespunzătoare ale SUA şi UE sunt de 3,3%, respectiv 3,9%.
S-au inregistrat progrese in domeniul eliminarii barierelor tarifare la majoritatea
produselor importate, iar cele ramase cu probleme sunt tocmai acelea unde producatorii
din UE sunt extrem de competitivi (produse din piele, incaltaminte, domeniul produselor
alimentare procesate).Se afla in proces de negociere, intre Comisia UE si diferite
ministere economice japoneze, consolidat cu rezulatatele inregistrate in Comitetul 133,
modalitatile de acces pe piata japoneza la produse, precum : aditivi alimentari, vaccinuri,
farmaceutice, echipamente medicale.

UE si Japonia au continuat convorbirile bilaterale in domeniul eliminarii

restrictiilor existente in sfera comertului, in ultimii ani principalele eforturi concentrandu-
se pe problemele de reglementare ale investitiilor. Dar dezechilibrul comercial este
controversat mai ales pentru că exporturile japoneze au tendinţa de a fi extrem de
concentrate pe un număr mic de sectoare, precum automobile, electronice şi
electrocasnice, alimentând astfel argumentele celor care proclamă inferioritatea
competitivităţii UE în anumite sectoare de înaltă tehnologie.
Principalul instrument : Dialogul de Reforma a Reglementarilor (RRD), inceput
in 1994, este un proces bidirectional in care atat Japonia, cat si UE isi prezinta
propunerile specifice in domeniu. In cadrul acestui dialog, in ultimii ani, preocuparile
majore ale UE se indreapta spre domenii ca: licitatiile publice, FDI, sanatatea,
telecomunicatiile, transportul aerian si naval si serviciile financiare , iar Japonia insista
asupra problemelor conexe la legislatia de mediu, standardele de contabilitate, permisele
de munca si rezidenta si permisele de conducere auto.

Instrumentul de baza in reglemetarea relatiilor economice dintre UE si

Japonia este Planul de Actiune pentru Cooperare pe 10 ani, adoptat in decembrie 2001,
care printre comerţ şi investiţii, mai include şi afacerile politice şi culturale. In domeniul
comercial, a intrat in vigoare, la 1 ianuarie 2002, Acordul de recunoastere reciproca
(MRA), ce reglementeaza accesul produselor pe pietele UE si Japoniei.

Accesul pe piaţa nipona

Conform Comisiei Europene, principalele dificultati pe care le infrunta

companiile din UE care doresc sa intre pe piata japoneza sunt generate de:
 Bariere tehnice si adminstrative pentru import;
 Obstacole de ordin structural care predomina in sistemul economic nipon.

Un exemplu in care obstacolele intampinate se regasesc in ambele categorii

(tarifare si netarifare) sunt produsele manufacturate.
Referitor la bariele netarifare cele mai importante sunt restrictiile fito-sanitare
impuse la importul de fructe, legume, flori si carne congelata.

Alte probleme care apar in sectorul serviciilor, in principal in domeniile

financiar si juridic, fac dificila acordarea de sevicii integrate pentru comunitatea de
afaceri a reprezentantilor membrilor UE in Japonia.

De asemenea, in ciuda programelor de reforma ale guvernului japonez in

domeniul administrativ, si chiar dupa introducerea noii Legi pentru procedura
administrativa, persista probleme legate de lipsa de transparenta in aplicarea
reglementarilor si de durata exagerat de mare pana la obtinerea unor aprobari sau
inregistrari necesare pentru a face afaceri in Japonia, factori ce introduc costuri
disproportionat de mari pentru companiile straine.

Aceeasi lipsa de transparenta exista si in domeniul licitatiilor publice, fata de

care Comisia Europeana a reactionat in mod repetat, prin procedurile de licitatie
restrictive care avantajeaza firmele locale, exclud companiile din UE de la participarea la
o mare parte din contractele guvernamentale. Un exemplu caracteristic de discriminare
(ignorarea accesului egal si reciproc la piata japoneza pentru toti partenerii comercial)
este cel in domeniul industriei constructiilor, unde practica de “dango”, de deformare a
licitatiei, este o traditie.

DRR (Dialogul de Reforma a Reglementarilor), ca parte a relatiilor de

cooperare dintre UE si Japonia, este unul din instrumentele uzitate pentru eliminarea
problemelor mentionate in sectorul comertului dintre cele doua parti, care treneaza
tocmai din cauza lipsei aplicarii coerente si continue a reglementarilor referitoare la
mediul concurential.

Evident, si aspecte ale culturii afacerii se manifesta ca obstacole in functionarea

corecta a pietei concurentiale.
Spre exemplu, in industria japoneza, relatiile exclusive si de lunga durata dintre
comparator si vanzator fac practic imposibila intrarea unor noi jucatori pe piata. Chiar
daca au aparut unele semne de slabiciune in practica keiretsu , este foarte grea intrarea pe
piata pentru firmele straine: de exemplu pentru companiile straine de asigurare, cand
companiile japoneze cumpara serviciile de asigurare numai in cadrul keiretsu.
Keiretsu reprezintă un grup mare de companii, deseori integrat vertical, care
cooperează şi lucrează foarte strâns unele cu altele. Acest grup include sucursale sau
filiale şi firme afiliate, dar ramificaţia este mult mai complexă. O filială reprezintă o
firmă care în proporţie de peste 50% este proprietatea companiei mamă, în timp ce o
firmă afiliată este mai puţin de 10% proprietatea firmei mamă. În prezent există 6 grupuri
economice formate pe structura vechilor Zaibatsuri (conglomerate care îşi desfăşurau
activitatea pe lângă o bancă inclusă în cadrul holdingului, erau reprezentate de 10 giganţi
industriali aflaţi sub conducerea unor familii.). Fiecare grup cuprinde întreprinderi din
toate sectoarele industriale dezvoltate în Japonia. Prin urmare, în fiecare sector
concurează cel puţin 6 companii. În mod normal, grupurile industriale sunt formate din
firme oligopol – companii membre, plus numeroase companii asociate de dimensiuni
mici şi medii. Companiile membre sunt firme de mari dimensiuni, specializate în diferite
domenii, care au relaţii strânse cu restul componentelor grupului.
Din fericire, cooperarea industriala actioneaza ca un amortizor al conflictelor
comerciale si ca un liant cultural, ajutand la imbunatatirea relatiilor economice dintre
companiile japoneze si straine. Dialogul UE-Japonia in domeniul cooperarii industriale s-
a amplificat si diversificat considerabil.
 Cooperararea pentru promovarea investitiilor

Japonia si EU vor dezvolta urmatoarele proiecte pentru facilitarea si promovarea

activitatilor sectorului privat, bazat pe implementarea “Japan- EU Initiatives on
Investment”:
 Dezvoltarea ativitatilor de publicitate;
 Cresterea numarului Misiunilor in domeniul promovarii investitiilor;
 Amplificarea schimburilor dintre organizatiile pentru promovarea investitiilor ;
 Amplificarea schimburilor de experti in promovarea investitilor.

Companiile japoneze sunt din ce în ce mai deschise şi mai pregătite să se

angajeze în parteneriate de cooperare decât erau în trecut, un exemplu al acestui tip de
cooperare este fuziunea între Renault şi Nissan.

În mod cert, strategia UE de încurajare a exporturilor către Japonia şi

promovarea investiţiilor între cele două ţări sunt dominante în raport cu protecţionismul.
Trebuie să menţionăm faptul că şi consumatorii UE au beneficiat din aceasta, atât prin
accesul la bunurile japoneze de înaltă calitate, cât şi prin îmbunătăţirea eficienţei
industriei europene, forţată de expunerea la concurenţa japoneză.

In zonă, Uniunea sprijină şi dialogul la nivel regional, cele mai cunoscute astfel
de relaţii fiind stabilite cu SAARC (Asociaţia Statelor din Asia de Sud pentru Cooperare
Regională) şi ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), cu care colaborează din
1972 (din 1980 şi formal printr-un acord de cooperare încă în vigoare). În 1996, la
iniţiativa ASEAN a fost creat un alt proces de dialog politic şi economic - ASEM
(Reuniunile Asia - Europa), forum care se reuneşte o dată la doi ani şi la care participă, pe
lângă statele ASEAN şi Uniunea Europeană, şi Japonia, China şi Coreea de Sud.

O relaţie specială în regiune o constituie cea cu Japonia, care este impulsionată de

reuniunile politice la nivel înalt şi de programul Exprom, destinat consolidării cooperării
comerciale şi identificării oportunităţilor pentru oamenii de afaceri din statele Uniunii
Europene şi Japonia. Alături de Japonia, China este principalul partener comercial al
Uniunii Europene în regiune şi al doilea partener comercial din lume, după Statele Unite,
iar în ultimii ani cele două părţi au început să colaboreze şi la nivel politic, principalele
teme pe agenda Uniunii fiind respectarea drepturilor omului, situaţia Tibetului şi relaţiile
China - Taiwan. Deşi nu recunoaşte politic existenţa Taiwanului ca entitate statală
independentă de China, Uniunea Europeană are în Taiwan un partener economic
important în regiune (al treilea după China şi Japonia), a sprijinit participarea provinciei
la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi a înfiinţat la Taipei, în 2003, o
reprezentanţă diplomatică.

Relatiile dintre Uniunea Europeana si Asia se bazeaza pe o "noua strategie

asiatica" adoptata in Consiliul European de la Essen din decembrie 1994. Aceasta
strategie are ca obiect dezvoltarea relatiilor comune in mediul comertului si cooperarii
industriale si intari cooperarea in domeniul cresterii investitiilor, cooperarea intre
intreprinderi, investigarea si dezvoltarea.

Prima intalnire la varf Europa-Asia de la Bangkok din 1 si 2 martie 1996 a fost o

ocazie de a intari faimoasa "veriga slaba" a triunghiului Europa/Asia/Statele Unite.
Asociatii au definit orientari comune, angajandu-se in favoarea unui sistem "deschis" de
interschimb multilateral si de o liberalizare "nediscriminatorie". Aceasta asociatie intarita
ar trebui sa permita Uniunii Europene consolidarea pozitiilor sale in Asia, primul sau
asociat comercial (23% din interschimburile exterioare ale Uniunii).