Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Carp, Gal, Mureșan, Preda - În Căutarea Binelui Comun PDF
Carp, Gal, Mureșan, Preda - În Căutarea Binelui Comun PDF
w
w
.te
ol
og
ia
-s
oc
ia
la
.ro
Radu Carp • Dacian Graian Gal
Sorin Murean • Radu Preda
I. Carp, Radu
II. Gal, Dacian Grațian
III. Mureşan, Sorin
IV. Preda, Radu
329.14
32.01
© Editura EIKON
Cluj-Napoca, str. Mecanicilor, nr. 48
Redacţia: tel./fax 0364-117246; 0740-187109
E-Mail: edituraeikon@yahoo.com
Web: www.edituraeikon.ro
Difuzare: 0264-593547; 0728-084803
E-Mail: eikondifuzare@yahoo.com
Radu Carp
Dacian Graian Gal
Sorin Murean
Radu Preda
E I K O N
CLUJ, 2008
CUPRINS
Argumentum .............................................................................
. Memoria ...............................................................................
. Solidaritatea.....................................................................
. Subsidiaritatea .................................................................
. Demnitatea .........................................................................
. Dreptatea ............................................................................
. Prosperitatea ....................................................................
. Securitatea ......................................................................
. Ecologia ............................................................................
. Statul social...................................................................
. Europa ..............................................................................
În loc de concluzii ...........................................................
Repere bibliografice ........................................................
Index de nume i termeni ...............................................
Despre autori ......................................................................
ARGUMENTUM
Dup cderea zidului Berlinului, ceea ce simbolic a
însemnat falimentul mitului unei lumi monocolore, sufici-
entă sieşi, pluralismul a devenit un atribut evident şi al so-
cietăţilor post-comuniste. Aşa cum era de aşteptat, trecerea
de la un regim sufocant la regulile democraţiei nu a fost însă
lipsită de tensiuni şi crize, unele încă în plină desfăşurare.
Astfel, emergenţei opţiunilor politice, ideilor, dorinţelor, vi-
ziunilor şi intereselor concurente, ingrediente esenţiale ale
oricărei democraţii, i-a urmat reactivarea unor vechi şi par-
ţial uitate conflicte etnice, culturale şi religioase. Dinamica
întregului spaţiu est-european de după 1990 indică foarte
clar acest fenomen cu urmări nu de puţine ori dramatice pen-
tru comunităţi oricum marcate de schimbarea bruscă a pa-
radigmei politico-sociale. Dincolo de aspectele particulare
ale fiecărui caz în parte, de la situaţia din Kosovo şi până la
luptele intestine din Ucraina sau de la recrudescenţa naţi-
onalismului polonez la polemicile ungaro-slovace, numito-
rul comun rămâne tocmai dificultatea adecvării la pluralism.
Procesul dificil de armonizare a intereselor, imposibil de dus
la capăt fără despărţirea legalităţii de infracţiune şi a mora-
lităţii de corupţie, poate fi observat în mai toate societăţile
postcomuniste. Puterea şi opoziţia, vechile elite şi societa-
tea civilă în formare, economia de stat şi iniţiativa privată,
minorităţile etnico-religioase şi majoritatea – aceste rapor-
turi stau sub semnul unei lupte de subminare şi contestare
reciprocă. În lipsa unui liant al pluralismului, spaţiul est-eu-
În cutarea binelui comun
Argumentum
În cutarea binelui comun
Argumentum
În cutarea binelui comun
Argumentum
În cutarea binelui comun
Argumentum
Octombrie 2008
1
MEMORIA
Consolidarea valorilor morale i sociale ale Ro-
mâniei de azi şi mai ales de mâine presupune în mod nece-
sar şi obligatoriu lămurirea prin asumare a capitolelor sensi-
bile din istoria noastră recentă. Atâta vreme cât se va amâna
sau doar mima confruntarea cu aceste momente, de regulă
marcate de nedreptate flagrantă şi având costuri umane ire-
cuperabile, bagajul emoţional al societăţii româneşti va fi
marcat în mod nefericit de incertitudini şi neîncredere, de
tentative de legitimări şi delegitimări, de compromisuri şi
complicităţi, toate în detrimentul spiritului civic, a conşti-
inţei comunitare.
În cutarea binelui comun
. Memoria
În cutarea binelui comun
. Memoria
Legea lustraiei
i reforma clasei politice
O manifestare concretă a condamnării regimului comu-
nist trebuie să o constituie lustraţia celor care au încheiat
complicităţi pe faţă sau în secret cu regimul comunist. Lus-
traţia trebuie să reprezinte un gest de responsabilitate civi-
că şi nu un instrument de răzbunare şi ostracizare. De ace-
ea, lustraţia trebuie să însemne în acelaşi timp şi un gest de
responsabilitate al actualei clase politice. Regimul comu-
nist a fost instaurat şi menţinut printr-un întreg eşafodaj
de practici şi mecanisme orchestrate de Partidul Comunist
Român pe baza unei responsabilităţi autoasumate de „forţă
conducătoare a societăţii”. Această responsabilitate nu a fost
atributul colectiv al celor 4 milioane de membri de partid, ci
apanajul individual al nomenclaturii de partid. Prezenţa în
continuare în viaţa politică a unor membri ai fostei nomen-
claturi, fie şi din eşaloane mai puţin influente, înseamnă con-
fiscarea pentru a doua oară a statului şi a spaţiului public de
către un sistem politic represiv.
În cutarea binelui comun
. Memoria
În cutarea binelui comun
. Memoria
2
SOLIDARITATEA
Simplu spus, solidaritatea de la baza coeziunii colec-
tive este expresia faptului că fiecare depinde de ceilalţi, iar
societatea în ansamblul său depinde de fiecare dintre cei care
o compun. Solidaritatea presupune prin urmare reciproci-
tate: dacă te aştepţi la sprijin trebuie să fii pregătit să îl oferi
celor care îl cer. Solidaritatea este deopotrivă o necesitate
dar şi o obligaţie a fiecărei persoane, precum şi a comunită-
ţilor. Astfel văzută, solidaritatea este termenul prin care pu-
tem cel mai bine să descriem coagularea unei societăţi din-
colo de teoriile contractualiste sau de alt gen.
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
Familia
Un prim nivel intermediar între stat şi societate este fami-
lia. Strategia de protejare şi încurajare a familiei a fost pentru
o bună perioadă de timp marca politică a dreptei europene.
Din păcate, odată cu dispariţia diferenţelor doctrinare din-
tre partide, în urma nivelării mediatice a discursului public al
acestora şi datorită corupţiei şi a incompetenţei trans-parti-
nice, această dimensiune socială a politicilor pro-familie sau
pro-natalitate nu mai este definitorie pentru oferta de dreapta
actuală. Fenomenul este cu atât mai grav cu cât vedem cum,
prin legislaţia unor ţări europene precum Spania sau Olanda,
Cehia, Franţa sau Germania, se profilează o nouă definiţie a
familiei, prin introducerea legală a realităţii şi conceputului de
cuplu monosexual ce se bucură de aceleaşi drepturi ca şi unul
heterosexual. Problema nu rezidă în nume, ci în calea pe ca-
re o deschide această punere în pagină: posibilitatea, deveni-
tă în câteva ţări deja realitate, ca aceste cupluri monosexuale
să adopte copii, adică să mimeze social o realitate pe care nu
o onorează biologic. Situaţia devine şi mai complicată, dar şi
mai evident problematică, atunci când ne confruntăm cu un
triunghi „postmodern” de relaţii format dintr-un cuplu de băr-
baţi şi o mamă „de împrumut” provenită la rândul ei dintr-un
cuplu de femei, aşa cum a fost recent cazul în Olanda, unde
instanţele de judecată au avut dificultăţi să precizeze raportu-
rile de paternitate/maternitate. Dimensiunea profund proble-
matică se arată mai departe în modul în care copilul născut în
astfel de împrejurări este educat, crescut şi format.
Independent de aceste forme noi,, familia, în accepţiunea
ei „clasică”, rămâne punctul de convergenţă dintre politicile
naţionale şi cele europene, dintre politică în general şi Bise-
rici sau comunităţi religioase. Stabilitatea socială a unei ţări
sau a unei grupe de ţări precum Uniunea Europeană depin-
de hotărâtor de calitatea, vârsta şi competenţele cetăţenilor
săi. Concret, obiective precum cel propus de Strategia Lisa-
bona, potrivit căruia Uniunea Europeană trebuie să devină
În cutarea binelui comun
Societatea civil
Folosind o metaforă antropomorfă, un stat de drept fără
o societate civilă autentică este ca un corp fără suflet. Orga-
nizaţiile civice permit cetăţenilor asumarea unor noi roluri şi
relaţii sociale, facilitând astfel diferite modalităţi de partici-
pare la viaţa publică dincolo de ciclurile electorale. Din acest
motiv, societatea civilă – pe care o definim ca suma organi-
zaţiilor non-guvernamentale, civice, culturale, academice,
profesionale, religioase sau de reprezentare a oricărui inte-
res pe care organele statului de drept nu le reprezintă sufici-
ent sau deloc – este cel mai dinamic nivel intermediar între
stat şi cetăţean, aflat în continuă schimbare. În interiorul ei,
societatea civilă implică un număr de actori cu un mod de
organizare în general flexibil, cu o varietate de interese care
nu sunt neapărat convergente. Această pluralitate interioară
a societăţii civile este un semn de vitalitate, dar poate provo-
ca şi o anumită nesiguranţă în legătură cu cine face parte cu
adevărat din ea şi mai ales cine poate vorbi în mod legitim în
numele ei. La noi, aşa cum ne-am obişnuit din păcate în ulti-
mele două decenii, societatea civilă nu este percepută decât
ca un grup foarte restrâns de intelectuali care au mereu ceva
de criticat. Este momentul ca definiţia largă a societăţii civi-
le să fie pusă şi în practică, motiv pentru care trebuie să ve-
dem care sunt câteva dintre principiile care ne ajută la înţe-
legerea felului în care aceasta ar trebui să acţioneze.
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
Structurile asociative
cu rol social i economic
Nivelul imediat următor este cel al structurilor asociati-
ve. La acest nivel întâlnim toate modalităţile de organizare
liber-consimţită. În mod tradiţional, o politică de dreapta are
atenţia îndreptată spre aceste forme şi înţelege să le spriji-
ne. Acest sprijin nu este conceput doar în termenii unei fi-
nanţări sau scutiri de taxe. Mult mai important este modul
subsidiar de ajutorare şi sprijinire astfel încât statul să cape-
te prin iniţiativele cetăţenilor săi o consistenţă socială din-
colo de instituţiile sale.
Avem un corp social destul de amorf, ale cărui forme de
asociere şi organizare nepolitică nu constituie actori impor-
tanţi ai vieţii economice şi sociale a României. Această rea-
litate arată că nu avem o democraţie participativă şi nici un
simţ al solidarităţii şi al culturii organizaţionale. Structurile
asociative socio-economice – sindicate, patronate, grupuri
de interese, organizaţii profesionale – trebuie să constituie
un nivel de interfaţă între instituţiile statului, respectiv pute-
rea politică, şi partidele politice. Într-o perioadă în care pro-
gramele doctrinare ale partidelor partide nu se concretizează
într-o diferenţiere la nivelul actului de guvernare, structurile
asociative social-economice trebuie să constiuie o sursă de
soluţii la problemele social-economice ale societăţii româ-
neşti. Totodată, aceste structuri sunt chemate să constituie
o şansă în plus pentru afirmarea şi garantarea libertăţii ce-
tăţeanului. Aceşti actori social-economici trebuie să consti-
tuie structuri de solidaritate a unor diverse grupuri econo-
mico-sociale, mai ales în acele domenii în care individul nu
se poate afirma ca actor social şi profesional.
Structurile de tip sindical au nevoie de o nouă abordare
atât în plan organizatoric, cât şi din punct de vedere a con-
duitei social-economice. Solidaritatea sindicală trebuie să
însemne mai mult decât lupta comună a celor care îşi apără
interesele lor împotriva Statului sau a altor grupuri sau struc-
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
Participarea cetenilor
la viaa democratic
Niciun proiect sau program politic nu poate fi aplicat fă-
ră consultarea actorilor implicaţi. Pentru a defini şi pune în
aplicare o viziune asupra societăţii, este nevoie de o mai ma-
re implicare a partenerilor sociali în luarea deciziilor politi-
ce, indiferent dacă aceştia sunt sindicate, partide, culte sau
asociaţii non-guvernamentale.
Pot fi avute în vedere unele măsuri care au rolul să îm-
bunătăţească participarea cetăţenilor la viaţa democratică,
măsuri care privesc crearea unui cadru normativ favorabil
unei asemenea implicări. Scopul comunităţii de cetăţeni ar
trebui să fie acela de a ajunge la democraţia de tip participa-
tiv, iar Constituţia nu este altceva decât un cadru care o fa-
ce posibilă, însă nu asigură prin ea însăşi tranziţia la acest
tip de democraţie. Din această perspectivă, considerăm că s-
ar impune un nou capitol în Constituţie care să se numeas-
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
Minoritile,
actori ai spaiului public
Respectarea drepturilor minorităţilor – de orice sorgin-
te ar fi ele – implică în primul rând o respectare a dreptu-
rilor cetăţeneşti constituţionale, văzându-l pe resortisantul
unei minorităţi de pe teritoriul României în primul rând ca
cetăţean cu drepturi depline al statului român. De aici re-
zultă două consecinţe. În primul rând, drepturile celui ca-
re aparţine unui grup minoritar sunt drepturile pe care le
are şi cetăţeanul român majoritar, fără a accepta nici un fel
de discriminare negativă, dar nici una pozitivă. În al doilea
rând, cetăţenii aparţinători ai unei minorităţi trebuie să-şi
îndeplinească, în numele egalităţii tuturor cetăţenilor ro-
mâni în faţa legii – fără nici o derogare (lingvistică, econo-
mică, administrativă) – îndatoririle faţă de statul român.
Nu se poate accepta, în numele dreptului de a folosi limba
maternă, necunoaşterea limbii oficiale a statului sau segre-
garea pe criterii etnice a învăţământului de toate gradele.
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
În cutarea binelui comun
. Solidaritatea
3
SUBSIDIARITATEA
Termenul de subsidiaritate provine dintr-un termen
militar latin, subsidium, care semnifică „trupă de rezervă”.
Autorii care s-au ocupat de acest concept consideră că re-
ziduurile sale ideatice se regăsesc la Aristotel şi Toma de
Aquino, ceea ce nu ar trebui să ne surprindă ştiut fiind faptul
că reflecţia asupra subsidiarităţii a acompaniat întotdeauna
pe cea asupra bunei funcţionări a unei societăţi. De aseme-
nea, se consideră că modul de acţiune şi organizare al nii în
primele secole creştine reprezintă o bună aplicare a ceea ce
astăzi înţelegem prin subsidiaritate.
În cutarea binelui comun
Natura i caracteristicile
subsidiaritii
Natura subsidiarităţii este greu de definit: este în ace-
laşi timp un principiu de organizare a structurii sociale, un
principiu de drept, o normă de organizare socială, un prin-
cipiu de măsură a scopurilor politice sau de distribuire a
competenţelor. Ideea de subsidiaritate porneşte de la dis-
tincţia dintre colectivitatea componentă şi cea compusă,
aflată la un nivel inferior; aceasta din urmă poate fi decla-
rată cu titlu subsidiar competentă pentru rezolvarea anu-
mitor probleme. Repartiţia competenţelor se poate face în
avans, ex tunc, prin dispoziţia unei norme aflate în vârful
ierarhiei (Constituţia) sau ex nunc, ulterior, după ce colec-
tivitatea compusă a acţionat deja fără să fi fost în mod ex-
pres abilitată.
În literatura de specialitate s-au articulat între timp pa-
tru caracteristici ale principiului subsidiarităţii:
. Subsidiaritatea
În cutarea binelui comun
Aplicaii
ale principiului subsidiaritii
Aplicaţii ale subsidiarităţii pot fi identificate la toate ni-
velele: la nivel cultural-educaţional prin conservarea speci-
ficului, la nivel regional prin încurajarea iniţiativelor locale,
la nivel naţional prin cultivarea unităţii în diversitate. Prin-
cipiul subsidiarităţii a stat la baza creării Comunităţilor Eu-
ropene, chiar dacă nu a fost enunţat ca atare. De abia prin
Tratatul privind Uniunea Europeană ( Tratatul de la Ma-
astricht) din 1992 subsidiaritatea este menţionată ca prin-
cipiu în articolul 3b:
În domeniile care ţin de competenţa sa exclusivă, Comunitatea va
acţiona potrivit principiului subsidiarităţii numai dacă şi în mă-
sura în care obiectivele acţiunii nu pot fi îndeplinite eficient de
statele membre.
. Subsidiaritatea
În cutarea binelui comun
Subsidiaritatea
în legislaia româneasc
În România, situaţia reglementării principiului subsi-
diarităţii a fost până de curând confuză. Constituţia nu
îl menţionează expres la articolul consacrat principiilor
pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile
administrativ-teritoriale.
Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 enun-
ţă principiile pe baza cărora se organizează şi funcţionea-
ză administraţia publică în unităţile administrative-teri-
toriale, iar printre acestea nu se regăseşte subsidiaritatea.
Ultima modificare de substanţă a acestei legi care s-a fă-
cut prin Legea nr. 286/2006 nu introduce subsidiaritatea
printre aceste principii. Pe de altă parte însă, aceeaşi le-
ge menţionează principiul luării deciziilor cât mai aproa-
pe de cetăţean. Evident, nu putem să nu ne întrebăm de
ce aceste prevederi nu s-au regăsit până acum în practi-
ca politică românească. Precedenta Lege cadru a adminis-
traţiei publice locale, nr. 69/1991, avea aceeaşi logică. Ea a
fost modificată prin OUG nr. 107/1999 care includea ter-
menul de subsidiaritate, însă, din nefericire pentru recep-
tarea juridico-politică a subsidiarităţii, acest act normativ
a fost declarat neconstituţional (din alte motive decât cel
legat de introducerea acestui principiu). Legea cadru pri-
vind descentralizarea nr. 339/2004 menţiona acest prin-
cipiu ca făcând parte dintre cele pe baza cărora trebuie să
se desfăşoare procesul de descentralizare, fără însă a-i da
o definiţie. Un pas important a fost făcut prin noua Lege
cadru privind descentralizarea, nr. 195/2006 (care a abro-
gat Legea nr. 339/2004), principiul subsidiarităţii fiind de-
finit în felul următor:
[...] exercitarea competenţelor de către autoritatea administraţiei
publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de
cetăţean şi care dispune de capacitate administrativă necesară.
. Subsidiaritatea
În cutarea binelui comun
. Subsidiaritatea
În cutarea binelui comun
De la sinodalitate la subsidiaritate:
un traseu politico-ecleziologic
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I aducea aminte oa-
menilor politici, cu ocazia unui discurs ţinut în 1994 în fa-
ţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, de originile
eclesiologice ale subsidiarităţii, traducere a practicii existen-
te în Ortodoxia genuină:
. Subsidiaritatea
În cutarea binelui comun
. Subsidiaritatea
4
DEMNITATEA
Dac dominaia comunismului se poate rezuma în câ-
teva cuvinte, atunci dispreţul faţă de om, în ciuda propagan-
dei legate de „omul nou” şi demnitatea acestuia, este în mod
hotărâtor definitoriu. În fapt, toate regimurile totalitare au
drept numitor comun călcarea în picioare a demnităţii, de
unde şi înclinaţia liderilor abuzivi spre arestări în masă, ex-
pulzări şi crime. La două decenii de la căderea comunismu-
lui politic este cazul să ne întrebăm dacă am reuşit să restabi-
lim, juridic şi practic, cadrele menite să garanteze fără ezitări
şi să apere integral demnitatea umană.
În cutarea binelui comun
. Demnitatea
În cutarea binelui comun
. Demnitatea
În cutarea binelui comun
. Demnitatea
În cutarea binelui comun
. Demnitatea
În cutarea binelui comun
Provocarea bioetic
Un alt câmp unde se pot vedea implicaţiile directe ale im-
portanţei ancorării normative a demnităţii omului în legis-
laţie este, aşa cum am amintit, cel de care se ocupă bioetica.
În ciuda tentativelor de a preciza limitele juridice ale inter-
venţiei ştiinţifice în intimitatea umanului, presiunea indus-
triei bio-medicale şi a altor ramuri conexe a făcut ca multe
dintre rezistenţele de bun simţ să cedeze în faţa argumente-
lor economice. Aşa se explică de ce controlul cultural-ideo-
logic, din perspectiva unei etici a vieţii ca dar al lui Dumne-
zeu, asupra noilor tehnologii a fost lăsat în seama societăţii
civile, printre actorii căreia sunt în primul rând confesiuni-
le religioase. Diversitatea cadrului juridic, de la o ţară la al-
ta sau dintre Uniunea Europeană în ansamblu şi SUA, arată
criza de poziţie ce caracterizează impactul public al teme-
lor bioetice, faptul că, în lipsa unui consens politic pozitiv,
în favoarea definiţiei complete a omului, este necesar unul la
nivelul societăţii civile. Aici se deschide un orizont larg mai
ales pentru analiza teologică. Din nefericire, nici în spaţiul
filosofic şi nici în cel teologic, nu lipsesc disputele dintre cei
care, luptând fiecare pentru propriul standard etic sau având
lecturi total diferite ale sensului antropologic, confirmă indi-
rect necesitatea impunerii unui standard unificator în jos.
Ceea ce continuă să confuzioneze pe oricine se apropie
fără o pregătire minimă de zona dezbaterilor bioetice este
faptul că, la prima vedere, toţi cei implicaţi par să subscrie la
aceeaşi viziune asupra omului. Toţi invocă, de pildă, demni-
tatea acestuia. Dar despre ce demnitate poate fi vorba atunci
când aceasta este citată pentru a justifica eutanasia pe mo-
tiv de durere sau de ireversibilitate a pierderii funcţiunilor
vitale? Demnitatea celor care se opun eutanasiei şi o denun-
ţă drept ceea ce este, adică: crimă, este cu totul altceva de-
cât „demnitatea” adusă în discuţie de partea adversă. Adepţii
eutanasiei, pentru a rămâne la acelaşi exemplu, nu văd cum,
de fapt, omul este redus la o fiinţă asemeni calului sau câi-
. Demnitatea
5
DREPTATEA
A devenit un loc comun a afirma că justiţia nu funcţi-
onează în România. Guvernările care s-au succedat până
acum, ca de altfel şi breasla magistraţilor, au încercat şi în-
cearcă în continuare să găsească remedii acestei stări de fapt,
nu întotdeauna cu bună credinţă, iar Comisia Europeană a
oferit soluţii şi a sancţionat prompt orice încercare de redu-
cere a gradului de independenţă a justiţiei. Fără un sistem
judiciar funcţional, asumarea valorilor europene nu poate
avea loc şi aceasta deoarece Uniunea Europeană se defineşte
pe sine ca un spaţiu comun de justiţie. Însăşi funcţionarea
acestui spaţiu comun este pusă în pericol dacă un sistem ju-
diciar naţional răspunde la interesele de moment ale clasei
politice şi nu la nevoia de dreptate a cetăţenilor.
Neîncrederea în justiie:
cauze i remedii
Cauzele pentru care justiţia românească nu funcţionea-
ză sunt multiple, iar rezultatul concret al acestei stări de fapt
este un grad ridicat de neîncredere în justiţie. Cetăţenii nu
consideră, pe bună dreptate, că interesele lor sunt apărate de
magistraţi şi preferă să nu participe la înfăptuirea justiţiei,
atitudinile oscilând între lipsa de participare şi apariţia unor
mecanisme de justiţie privată. Pentru a remedia această situ-
aţie, au fost imaginate diverse soluţii pentru a mări gradul de
În cutarea binelui comun
De la justiia corporatist
la statul de drept
Orice stat de drept, aşa cum pretinde a fi România, dato-
rită referinţei la acest concept în actuala Constituţie, se ba-
zează pe o valoare fundamentală: domnia legii (rule of law).
Opusul domniei legii este corupţia. Un sistem în care nu le-
gea este suverană, ci arbitrariul guvernării, lasă loc dezvoltă-
rii libere a corupţiei endemice. Domnia legii include egalita-
. Dreptatea
În cutarea binelui comun
Participarea cetenilor
la actul de justiie
prin instituia juriului în materie penal
Participarea cetăţenilor la actul de justiţie nu se reduce în-
să doar la partea de administrare a puterii judecătoreşti. Exis-
tă o instituţie care şi-a dovedit potenţialul de a creşte gradul
de participare al cetăţenilor şi, implicit, gradul de încredere
în justiţie: cea a juriului în materie penală. Judecarea unor
cazuri de corupţie prin participarea la luarea deciziilor, nu
numai a magistraţilor, ci şi a cetăţenilor, ar avea avantajul de
a creşte legitimitatea acestor decizii şi de a apropia mai mult
actul de justiţie de cetăţean. Acestea sunt de altfel şi efectele
generate de practica acestei instituţii în democraţii consti-
tuţionale consolidate dar şi în tradiţia românească de orga-
nizare a justiţiei până la instaurarea unor regimuri autorita-
re şi totalitare în prima parte a secolului 20.
Instituirea juriului nu înseamnă înlocuirea garanţiilor
judiciare cu arbitrariul dictat de pasiunile şi impulsurile de
moment. Dimpotrivă, juriul poate aduce un plus de res-
ponsabilitate în actul de justiţie, oferind posibilitatea de a
examina cu mai mare atenţie maniera în care probele sunt
colectate şi administrate în proces. Un alt avantaj al juriu-
lui este transparenţa, în condiţiile în care, în prezent, deli-
berările judecătorilor nu sunt publice şi nu se pot cunoaşte
motivele pentru care o instanţă judecătorească ia o anumi-
tă decizie.
. Dreptatea
În cutarea binelui comun
6
PROSPERITATEA
Dimensiunea economic este, alturi de cea juridică,
determinantă pentru o societate capabilă să apere demnita-
tea cetăţenilor ei şi, în acelaşi timp, să încurajeze competiţia
din care se naşte noul. Complexă şi pe alocuri chiar obscură,
viaţa economică este greu de rezumat în câteva pagini. Vom
încerca de aceea să trecem în revistă principalele articula-
ţii şi să ne oprim asupra unui aspect sau a altuia şi în funcţie
de relevanţa actuală. Or, aşa cum se ştie, sistemul economic
mondial se confruntă în prezent cu o gravă criză. Aceasta se
traduce în turbulenţe ale căror efecte sunt pentru moment
imposibil de cuantificat, ceea ce însă nu înseamnă că nu pu-
tem sau nu trebuie să ne punem în mod serios problema lec-
ţiei pe care actualele turbulenţe pe pieţele de capital o oferă
celor dispuşi să o asume.
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
Deturnarea de fonduri:
o infraciune financiar „clasic”
Un al doilea tip de pierderi financiare, dat publicităţii la
începutul anului 2008, este o deturnare de fonduri. Este vor-
ba de grupul bancar francez Société Générale din ale cărei
conturi au fost deturnaţi în ultimii ani peste 7 miliarde do-
lari. A fost un eveniment care poate a trecut neobservat ana-
listului mai puţin atent, dar el a existat şi dovedeşte că băn-
cile nu sunt sigure. Adică, foarte simplu spus, din bănci se
pot fura bani de către cei care deţin o tehnologie suficient
de puternică şi au avantajul de a se număra printre angaja-
ţii respectivei instituţii.
Revenind la analiza de ansamblu a situaţiei pierderilor
din perioada august 2007 şi începutul lunii februarie 2008
constatăm un total declarat de 135 miliarde dolari. Pen-
tru a reda semnificaţia numai a pierderilor înregistrate pâ-
nă acum, putem face analogia că volumul uriaş de pierderi
anunţate este echivalent cu dispariţia bruscă de pe harta
economică a lumii a unei economii naţionale de dimensi-
unea României, al cărei PIB se situează cam la acelaşi or-
din de mărime cu cuantumul pierderilor. Opinia preva-
lentă între analişti la începutul anului 2008 a fost că aceste
pierderi sunt de abia începutul. Unii au afirmat că pier-
derile totale la nivel mondial ar putea ajunge la cel puţin
800 miliarde dolari până în momentul în care criza se va
fi propagat în toate sectoarele care au legătură nemijlocită
cu sfera bancară şi imobiliară. Acum vedem că acele opi-
nii au fost realiste.
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
rări sociale ale statelor unde aceştia rezidează, cât şi prin di-
minuarea încasărilor bugetare din impozite.
Pe termen mediu şi poate chiar mai îndelungat, criza ac-
tuală va avea efecte cu care ne vom confrunta toţi. Întâi de
toate, se va înregistra în mod inevitabil încetinirea la nivel
mondial a ritmului de creştere economică în anul 2008. Ce-
le mai multe ţări dezvoltate, inclusiv cele din zona euro, vor
înregistra scăderi ale ratei de creştere economică faţă de ce-
le prognozate iniţial. Totuşi, ratele diminuate se vor afla cu
puţin sub potenţialul real de creştere faţă de situaţia în ca-
re criza nu ar fi apărut. Un efect pozitiv în toată această si-
tuaţie va trebui să fie urgentarea rescrierii normelor interne
de funcţionare a băncilor şi adaptarea lor la nivelul actu-
al de globalizare. Experţii financiari afirmă că actuala criza
este o criză a întregului sistem financiar-bancar internaţi-
onal. Se afirmă că băncile trebuie să-şi adapteze regulile de
funcţionare la noile condiţii create de societatea informa-
ţională, de apariţia unor forme de gestiune bancară la limi-
ta legalităţii. De asemenea, este necesară trasarea de reguli
mai stricte pentru managementul riscului. Ca de atâtea ori
în domeniul financiar, oricum dominat de valoarea conven-
ţională a banilor care transferă simbolic valori reale, o criză
înseamnă în bună parte un moment psihologic. Nu este de
aceea deloc surprinzător că unul dintre efectele de durată
medie va fi creşterea neîncrederii în realizarea de economii
pe bază de masă monetară şi în general în securitatea eco-
nomică pe care o poate da acumularea de capital. Incertitu-
dinile au creat impresia de volatilitate a pieţelor financiare,
ducând la lipsa de încredere în sistemul financiar şi bancar.
În fine, odată cu acumularea tuturor acestor efecte imedia-
te şi pe termen mediu sau lung se va accentua înrăutăţirea
climatului de afaceri. Etosul fondator al capitalismului libe-
ral – libera iniţiativă personală – va suferi ajustări masive şi
vom asista la scăderea cuantumului investiţiilor în acelaşi
timp cu creşterea numărului firmelor mici şi mijlocii care
vor anunţa falimentul.
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
O concluzie provizorie
la criza financiar-bancar
Ne aflăm într-o perioadă de răspândire masivă la nivel
mondial a incertitudinilor în sectorul financiar-bancar. Sur-
sa de propagare este localizată în sistemul extrem de sofisti-
cat al finanţelor şi băncilor americane. Efectele la nivel mon-
dial pe termen mediu depind de mai mulţi factori al căror
impact nu poate fi prevăzut cu exactitate în acest moment.
Iniţial se planificase ca, cu excepţia SUA şi Marii Britanii,
principalele două state furnizoare de servicii financiar-ban-
care, celelalte state membre ale Uniunii Europene şi OCDE
să monitorizeze evoluţiilor, urmând ca după şase luni să se
reanalizeze situaţia la momentul respectiv. Acum, cele şase
luni au trecut şi reanalizarea se face oricum, dar nu din ca-
uza deciziei anterioare, ci din cauza, exploziei de falimente
din SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Pentru a contracara criza şi transmiterea cu efecte catas-
trofale înspre economia reală a crizei financiar-bancare, in-
stituţiile financiare de reglementare şi supraveghere vor mo-
difica în mod obligatoriu unele principii fundamentale de
creditare, precum şi norme specifice interne bancare. Este
. Prosperitatea
În cutarea binelui comun
. Prosperitatea
7
SECURITATEA
Turbulenele de pe piaa financiar-bancar au scos
în evidenţă fragilitatea multor state rămase peste noapte
fără lichidităţi suficiente şi confruntate cu riscul iminent
al falimentului economic naţional. Dincolo de acest peri-
col, devenit între timp evident pentru toată lumea, începu-
tul de secol XXI pune statele naţionale şi organismele de
asociere precum Uniunea Europeană în faţa unor noi con-
strucţii menite să le asigure securitatea sau, la rigoare, să o
pună sub semnul întrebării. Nu este vorba doar de aspectul
militar, ci, în măsură aproape egală, de securitatea energe-
tică şi alimentară. Un stat poate avea bomba atomică, însă
acest lucru nu înseamnă automat un bine comun la care să
aibă acces toţi cetăţenii săi. Securitatea sau siguranţa unei
societăţi este comensurabilă mai ales în funcţie de capaci-
tăţile de a furniza energia şi alimentele. Aşadar, ne propu-
nem în paginile ce urmează să analizăm cât mai pe înţeles
în ce rezidă miza securităţii din punct de vedere energetic
şi alimentar. Tema este cu atât mai importantă cu cât ve-
dem cum, în relaţiile cu „clienţii” săi, Rusia face apel din
ce în ce mai des la „argumentul” energetic deoarece ştie
că fluctuaţiile preţului petrolului duc la dinamici negative
pe piaţa muncii şi se reflectă în creşterile preţurilor pro-
duselor curente. Nu în ultimul rând, aşa cum se întâmplă
în România, o piaţă energentică şi alimentară necontro-
lată transparent duce la creşteri nejustificate de preţuri şi
la specularea fără milă a conjuncturilor internaţionale pe
În cutarea binelui comun
. Securitatea
Bulgaria 100
Solvacia 100
Ungaria 95
Lituania 94
Polonia 92
Finlanda 74
Cehia 64
România 58
Belgia 45
Suedia 33
Germania 32
Grecia 29
Olanda 28
Spania 23
Italia 22
Anglia 15
Franþa 13
Austria 8
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Procente din total importuri.
Sursa: Oil Economy 2007, Eurostat.
În cutarea binelui comun
Estonia; 11
Franta; 20
Romania; 28
Croatia; 37
Germania; 37
Polonia; 47
Ungaria; 54
Turcia; 64
Austria; 74
Letonia; 74
Cehia ; 79
Grecia; 82
Serbia ; 87
Lituania; 96
Bulgaria; 96
Slovacia; 100
Macedonia; 100
Finlanda; 100
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Procente din total importuri, 2007.
Sursa: Energy Information Administration, 2007
. Securitatea
În cutarea binelui comun
Turbulenele internaionale
din sectorul securitii alimentare
Al doilea pilon al securităţii naţionale îl reprezintă accesul
neîngrădit la resursele alimentare. Și în acest domeniu asis-
tăm la ceea ce Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultu-
ră (cunoscută sub abrevierea denumirii englezeşti FAO) din
cadrul ONU a declarat ca fiind „criza alimentară”. Turbulen-
ţele sunt aici legate în primul rând de creşterea preţurilor la
alimente, înregistrate în anul 2007 şi anul 2008. Ele sunt în
directă legătură cu cererea crescută de energie, cu fenome-
nul trecerii la energii regenerabile, cu utilizarea crescândă
atât a recoltelor de cereale pentru producţia de etanol şi bi-
ocombustibili, cât şi cu scoaterea de suprafeţe din circuitul
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
În cutarea binelui comun
. Securitatea
8
ECOLOGIA
Aa cum afirmat de câteva ori mai sus, implementarea
măsurilor menite să garanteze securitatea energetică şi ali-
mentară presupune o schimbare radicală a paradigmei în
ceea ce priveşte sursa primară de energie. Această nouă pa-
radigmă energetică nu poate fi aplicată de o manieră izolată,
aici trebuind să ajungem la o politică energetică comună a
UE bazată la rândul ei tot pe o politică ecologică comună.
Printre experţii de vârf ai acestui sector se află profesorul
Jeremy Rifkin de la Wharton School Executive Education –
Universitatea Pennsylvania. Studiul său Leading the Way to
the Third Industrial Revolution, publicat în toamna anului
2007, propune ideea că numai acele state care pornesc acum
vor putea beneficia de avantajul tehnologic relativ, pentru a
nu fi excluse din zona decizională asupra structurării viito-
rului sectorului energetic regenerabil şi sustenabil. Este evi-
dent că sectorul energetic regenerabil şi sustenabil a început
deja să ia locul energiei fosile în Europa, în ceea ce priveşte
aplicarea la scară locală, orientarea industriei pentru viitor
şi modul de percepere a securităţii energetice prin diversifi-
carea surselor. Rifkin afirmă că procesul de înlocuire a con-
sumului de energii fosile cu cele regenerabile se va răspândi
treptat dinspre lumea dezvoltată pe tot mapamondul, în uti-
lizarea ei pe plan local, apoi în planificarea surselor energe-
tice de către factorii de decizie, iar, în final, prin aplicarea ei
pe scară larg. Evident, până atunci, creşterea cererii de ener-
gie care se înregistrează în prezent, va fi satisfăcută mai întâi
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
Protocolul de la Kyoto
i aplicarea acestuia
Cele prezentate mai sus nu sunt decât în parte utopii,
adică expresii ale unei dorinţe în mod sistematic contrazise
de realitate. Un prim şi important pas către ridicarea ches-
tiunii ecologice la nivel de politică strategică a fost realizat
odată cu negocierea şi adoptarea ulterioară, treptat, a pro-
tocolului de la Kyoto din 1997, document pe care USA, de
pildă, au mari greutăţi, nu în ultimul rând mental-cultura-
le, să îl ratifice. Prezentat pe scurt, sistemul discutat la Kyo-
to prevede în perioada 2008-2012 o reducere cu 5% a emi-
siilor de gaze de seră (Green House Gas, abreviat: GHG) în
atmosferă, faţă de nivelul de emisie existent în anul 1990, de
către toate statele semnatare (175 state şi 1 organizaţie regi-
onală – UE, stadiu octombrie 2007). Între timp însă, în ur-
ma accentuării efectelor negative ale schimbărilor climatice,
UE s-a angajat în 2007, aşa cum am amintit, să reducă emi-
siile cu 20% în aceeaşi perioadă, deci o ţintă mai ambiţioasă
decât cea convenită Kyoto. Principalul gaz de seră este bio-
xidul de carbon, CO2, motiv pentru care cantităţile de gaze
de seră emise şi sub forma altor gaze (monoxid de carbon,
azot etc.), sunt convertite în unităţi echivalente de CO2. Din
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
. Ecologia
În cutarea binelui comun
9
STATUL SOCIAL
Dup ce am trecut în revistă câteva aspecte mai curând
tehnice ale sistemului economic, pornind de la actuala criză
mondială financiar-bancară, după ce am scos în evidenţă ar-
hitectura securităţii din punct de vedere energetic şi alimen-
tar şi am încercat, tot tehnic, să arătăm în ce constă provoca-
rea ecologică, mecanismele internaţionale puse în funcţiune
pentru a o limita şi atitudinea punctuală a României, să ve-
dem acum care este tipul de stat şi implicit de societate în
care binele comun are şanse să se realizeze cu ajutorul con-
comitent al tuturor acestor factori.
O Românie social
într-o Europ social
Pentru decenii, marca politică identitară a Europei libere
şi democratice a fost statul social şi modelul german al „eco-
nomiei sociale de piaţă”. Politicienii europeni, mai ales cei de
inspiraţie creştin-democrată, dar nu numai, se puteau mân-
dri, pe bună dreptate, pentru faptul de a fi găsit acele meca-
nisme capabile să încurajeze creşterea economică şi să redu-
că în acelaşi timp, pe cât posibil, pierderile sociale ce rezultă
inevitabil din concurenţa antreprenorială. Cu alte cuvinte, di-
lema transportului în aceeaşi ambarcaţiune a lupului, caprei
şi verzei părea să fie rezolvată definitiv. Cel puternic era sti-
mulat să devină şi mai puternic, cel slab era ajutat să nu de-
În cutarea binelui comun
. Statul social
În cutarea binelui comun
. Statul social
Strategii concrete
Statul social presupune o filosofie economică pe care am
putea să o încadrăm, în contextul dezbaterilor actuale pe plan
internaţional, la ordoliberalism. Scopul final al unei astfel de
filosofii este statul minimal fără a avea o stare de suprasoli-
citare a populaţiei. În procente, un stat minimal este opusul
statului suprafiscalizat de azi. Atingerea cotei statului mini-
mal (suma tuturor fondurilor financiare care trec prin mâ-
na statului în orice formă) este de sub 50% din PIB. Aceas-
tă stare presupune un grad mare de maturizare economică
şi socială a indivizilor şi grupurilor sociale, unde fiecare es-
te capabil să-şi poarte singur de grijă, ceea ce nu este deo-
camdată cazul în România. Motiv pentru care sunt necesa-
re câteva etape intermediare
O primă etapă intermediară este precizarea şi limitarea
funcţiei statului ca purtător de grijă. Chiar şi statul minimal
nu poate absenta de la obligaţiile care ţin de însăşi definiţia
lui. Astfel, minimal sau nu, statul are rolul/obligaţia de a apă-
ra structurile sociale (individul, familia, grupurile sociale şi
profesionale), în special în contextul crizelor financiar-ban-
care, energetice, a alimentelor, adică în acele tipuri de sinco-
pe prezentate anterior. În ceea ce priveşte România, acelaşi
stat are funcţia de a diminua atât cât se poate dintre efec-
tele negative produse de tranziţia bruscă de la economia se
tip centralizat la cea de piaţă. Tot statul, prin clasa politică,
trebuie să comunice mai des şi mai clar sensul unor decizii,
importanţa unor sacrificii şi să evite astfel coliziunea dintre
un bine comun în construcţie şi altul individual care îşi ce-
re acum şi aici drepturile.
O etapă ulterioară vizează articularea unei culturi a liberei
iniţiative sau a antreprenoriatului. Este vorba despre cultura
În cutarea binelui comun
. Statul social
În cutarea binelui comun
. Statul social
În cutarea binelui comun
10
EUROPA
Aderarea României la Uniunea European este cel
mai important moment istoric pe care, după Marea Unire
şi după căderea comunismului, avem privilegiul să îl trăim
ca naţiune. Şi aceasta nu pentru că Uniunea Europeană ar fi
forma politică, realizată terestru, a paradisului, un proiect
angelic, fără cusur şi fără prihană. Motivul este altul, mai
concret: de la 1 ianuarie 2007, facem parte dintr-un sistem
care, dincolo de birocraţiile locale şi comunitare şi de ide-
ologiile concurente, este până la ora actuală singurul capa-
bil să asigure o minimă prosperitate într-un maxim de sigu-
ranţă. Garanţiile că România va fi într-o bună zi un stat de
drept, că economia va avea şi o componentă socială, că va
fie important în sfârşit şi consumatorul, că mediul înconju-
rător va fi protejat mai sistematic – toate acestea nu ar fi po-
sibile fără Uniunea Europeană. Înainte de orice, aderarea la
organismul comunitar ne plasează într-un mecanism civi-
lizatoriu, repet: nu fără cusur, ale cărui principii sunt, mai
mult decât folositoare unei ţări unde până acum absenţa le-
gii este legea. Aflaţi la porţile Orientului, ne-am transformat
peste noapte în Porţile Occidentului.
Să nu ne facem prea multe iluzii. La 1 ianuarie 2007, Ro-
mânia a aderat la Uniunea Europeană. De la 2 ianuarie 2007,
a început integrarea. Or, integrarea este un proces lung cât
proiectul politic. Un efort cotidian reflectat în maniera, in-
teligentă sau nu, a unei ţări, reprezentată prin oameni, de a
îşi negocia simbolic statutul în faţa celorlalţi. O ţară relativ
În cutarea binelui comun
. Europa
În cutarea binelui comun
. Europa
În cutarea binelui comun
. Europa
În cutarea binelui comun
. Europa
În cutarea binelui comun
Valori naionale
versus valori europene: rolul religiei
Proiectul politic european este o construcţie netermina-
tă încă, disputată de ideologii şi viziuni concurente, supu-
să modificărilor, contestaţiilor, crizelor de tot felul, fără pu-
tere consensuală în multe chestiuni importante, incapabilă
pentru moment să se pună de acord în legătură cu o posi-
bilă Constituţie, aflată în jocul mondial al puterilor undeva
între America, Rusia şi noile puteri asiatice. Comunitate is-
torică de destin, adică nu doar piaţă comună de mărfuri şi
resurse, Uniunea Europeană nu poate fi, ca sumă de state şi
naţiuni, mai bună sau mai rea decât statele şi naţiunile ca-
re o formează. Uniunea Europeană este şi va rămâne pentru
multă vreme de acum înainte un spaţiu politic în care trăsă-
turile de caracter ale ţărilor membre sunt decisive. Cel mai
sugestiv exemplu este chiar compoziţia etnică a Comisiei
Europene: ţara şi comisarul. Această structură multi-naţio-
nală, doar la suprafaţă uniformizată de miile de reguli, ex-
. Europa
În cutarea binelui comun
. Europa
ÎN LOC DE CONCLUZII
Reforma politic i înnoirea etic
sau necesitatea unei minima moralia
Cu riscul contient asumat de a repeta şi la final ceea
ce s-a mai afirmat de câteva ori de-a lungul cărţii, dubla mi-
siune în faţa căreia se află societatea românească de azi este
reforma politică şi înnoirea etică. Cele două demersuri se
condiţionează reciproc. Cu alte cuvinte, nu putem avea o
autentică reformă a forţelor politice fără asumarea, în ace-
eaşi măsură, a unor principii şi criterii etice, prin aplicarea
cărora actul decizional să fie, atât cât este posibil măcar, în
slujba binelui comun.
Reforma politică se derulează anevoios şi are două dimen-
siuni: umană şi instituţională. La nivel uman, clasa politică
se vede nevoită să îşi deschidă rândurile celor care vor reu-
şi să se impună la nivel local prin sistemul votului uninomi-
nal. Șansa aceasta este în acelaşi timp şi un pericol: intrarea
în Parlament a unor figuri de potenţiali lideri politici poate
fi nefericit concurată de colegialitatea cu vedete de televizi-
une şi înlocuitori de lideri reali. Dimensiunea instituţională
a reformei politice nu se opreşte la nivelul partidelor, ci ea
rezidă în egală măsură în revizuirea sau scrierea unei Con-
stituţii noi şi, în general, în reaşezarea tuturor instituţiilor
publice. Este un proces lent, anevoios şi care trebuie să se
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
În cutarea binelui comun
În loc de concluzii
Concluzie la concluzii
Chiar dacă suntem cu toţii de acord că moştenirea co-
munismului, metehnele ancestrale şi greutăţile sistemice din
prezent nu pot fi depăşite sau cel puţin ameliorate în timp
scurt, trebuie să avem tot consensual convingerea că se im-
pune demararea acestei schimbări care se anunţa atât de di-
ficilă. În mediul politic sau în cel economic, la nivelul mij-
loacelor de comunicare sau al instrumentelor de gândire,
România de azi are o multitudine de şantiere concomiten-
te, unul mai important decât celălalt şi indispensabile toate
la un loc. Acest fapt nu înseamnă însă că nu are nimic bun,
că totul stă să se surpe, că reforma statului de drept sau a
clasei politice pleacă de la zero, că suntem pe cale să inven-
tăm o ţară pur şi simplu. Dimpotrivă. Marcată de fracturi-
le istorice succesive, de crizele care au bântuit-o periodic şi
de neputinţele majorităţii celor care au condus-o, România
este cu toate acestea un spaţiu care adăposteşte, hrăneşte şi
face posibilă naşterea multor lucruri minunate. Este aceeaşi
ţară care uimeşte pe un vizitator atent, care nu se lasă furat
de prejudecăţi sau de evidente defecţiuni de civilizaţie. Este
aceeaşi ţară care, ici-colo, pare ruptă dintr-un alt timp, mai
frumos şi mai curat decât cel de azi. În fine, este aceeaşi ţa-
ră din care au plecat atâţia oameni de calitate care ocupă în
prezent posturi importante în mai toată lumea. Marea noas-
tră problemă nu este aşadar lipsa unor valori, ci amesteca-
rea acestora cu contrariul lor. Proiectul de societate al Ro-
mâniei de mâine rezidă de aceea şi în acest efort de limpezire
etică, de separare a adevărului de minciună, a cinstei de co-
rupţie, a seriozităţii de prostie, a calităţii de impostură. Es-
te motivul pentru care un astfel de proiect are nevoie şi de
o perspectivă creştină implicită aptă, aşa cum am văzut în
paginile de mai sus, să irige pânza freatică în care se află ră-
dăcinile fenomenelor de la suprafaţa timpului istoric pe ca-
re îl parcurgem în căutarea binelui comun.
Repere bibliografice
Documente
COMECE, A Family Strategy for the European Union. An Encouragement
to Make the Family an EU Priority, March 2004.
Enciclice Papale:
Rerum Novarum (1891)
Quadragesimo Anno (1931)
Mater in Magistra (1961)
Pacem in Terris (1963)
Gaudium et Spes (1965)
Populorum Progressio (1967)
Laborem exercens (1981)
Sollicitudo Rei Socialis (1987)
Centesimus Annus (1991)
Deus Caritas est (2005)
Exortaţia Apostolică Ecclesia in Europa (2003).
Kurt Biendenkopf, Bronislaw Geremek, Krzystof Michalski,
Concluding Remarks of the Spiritual and Cultural Dimension of Eu-
rope, Vienna/Brussels, October 2004 („Ce ţine Europa la un loc?”, Di-
lema Veche, nr. 56, 11-17 februarie 2005).
*** For a Europe of the Citizens: Priorities for a Better Future („Rome Ma-
nifesto”), adopted by the EPP Congress, Rome, 30-31 March 2006,
http//www.epp-eu.org.
*** European People’s Party, Action Programme 2004 – 2009, approved by
EPP Congress of 4-5 February 2004, http//www.epp-eu.org.
*** Din gândirea creştin democrată românească, Metropol, Bucureşti,
1995.
*** Raportul Final al Comisiei prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Co-
muniste, Humanitas, Bucureşti, 2007.
Studii i volume
Peter Antes (Hg.), Christentum und europäische Kultur. Eine Geschichte
und ihre Gegenwart, Herder, Freiburg – Basel – Wien, 2002.
Dan Aurel Banciu, Grupuri şi minorităţi. O abordare din perspectiva
subsidiarităţii, Editura Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Na-
poca, 2006.
Daniel Barbu, Republica absentă, Nemira, Bucureşti, 1999.
Repere bibliografice
Repere bibliografice
Repere bibliografice
Repere bibliografice
Repere bibliografice
Index de nume i termeni
A
administraţie locală 42, 66, 69, 81
asigurări sociale 14, 84, 85, 108, 182
Avocatul Poporului 49
B
Bartolomeu I (Patriarhul Ecumenic) 70
bine comun 10-12, 15-17, 26, 37, 52-53, 55-56, 62, 131, 173, 175-177,
182, 186, 189, 201-202, 204-205, 208, 215
bioetică 15, 82, 86-87
Biserica 13, 61, 71, 87, 169, 176, 205, 207
Biserica Catolică 61, 70
Biserica Ortodoxă 70-71, 87, 195-196
Biserici şi confesiuni 10-11, 35, 71, 73, 82, 175-176
C
capitalism 41-42, 80, 83, 109, 111, 207
Ceauşescu, Nicolae 22
cetăţenie 33-34, 42-47
clasă de mijloc 41, 102, 127
clasă politică 11, 14, 16, 22-23, 25, 27-28, 44-45, 68, 81-82, 87, 91, 174,
177, 179, 187-188, 193, 201-202, 208, 215
Comisia Tismăneanu 27
comunism 11-12, 16, 21-25, 27-29, 77, 79, 81, 185, 195, 203, 215
procesul comunismului 22
Consiliul Economic şi Social 40, 48
Constituţia României 43, 47-48, 62, 66, 77, 92-93, 201
corp social 22, 38, 41-42, 51
criza alimentelor 136, 142, 177
criza financiară 15, 100-101, 104-115, 117-119, 121-124, 173, 175, 177
culte religioase 47, 71
D
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 26, 78
demnitatea omului 15, 75, 77-80, 82, 86-87, 99, 181
democraţie 9, 12-13, 26-28, 37-38, 44, 47-48, 51-52, 55-56, 62, 72,
94-95, 188, 203
dreptate 15, 23, 83, 89, 91, 96, 178, 181, 206
Index de nume i termeni
E
ecologie 15, 126, 136, 151, 153-154, 159-160, 163, 166-170, 173
elite 9, 27, 214
etică 13, 15, 16, 71, 125-126, 201-202, 205, 215
Europa de Est 10, 142, 145
F
familie 35-36, 63, 69, 144, 160, 177, 196, 204, 208
I
integrare europeană 147, 190, 193
J
justiţie 15, 82, 91-96, 100, 209
L
legea lustraţiei 25, 29
M
mass-media 34, 157, 209-212
memorie 5, 14-15, 19, 24-25, 29, 55, 221
minorităţi 9, 50-52, 212, 217
P
Parlamentul European 48, 162, 193
Parlamentul României 48
pluralism 9, 12-13, 51, 55
postcomunism 12, 22, 24, 79, 82
Proclamaţia de la Timişoara 27
program politic 13, 47
prosperitate 5, 11, 15, 42, 97, 127, 175, 185, 187
Protocolul de la Kyoto 163, 166
R
reformă 16, 23, 25, 28, 55, 73, 95, 113-115, 126, 148, 188, 192-193, 201,
215
regiuni de dezvoltare 53-54, 56, 70
România 13, 15, 22-27, 29, 33-34, 37, 39-41, 43, 45-46, 49, 53, 55, 66,
68, 70, 72-73, 77, 79, 82-83, 85, 91-92, 95, 101, 122, 126-127, 131,
Index de nume i termeni
Despre autori