1.

Introducere

1.1. Obiectul cursului

În cadrul cursului “Maşini frigorifice” se studiază capitole ale tehnicii frigorifice, care se
referă la baze termodinamice ale răcirii artificiale, construcţia, principiul de acţiune şi calculul
compresorului frigorific şi al aparatelor de schimb de căldură. Conform principiului al doilea a
termodinamicii, trecerea căldurii, în mod natural, fără consum de energie din exterior, are loc numai
de la corpurile cu temperatură mai ridicată la cele cu temperatură mai scăzută. Trecerea căldurii în
sens invers se poate realiza numai pe baza unui consum de energie din exterior sub diferite forme:
mecanică, termică, electrică, chimică etc. Maşinile şi instalaţiile în care se realizează asemenea
procese poartă denumirea de transformatoare de căldură. Funcţionarea acestora are loc într-un
interval de temperaturi definit de temperaturile celor două izvoare sau surse de căldură. Poziţia
acestui interval de temperaturi în raport cu temperatura mediului ambiant joacă un rol important în
clasificarea transformatoarelor de căldură. În cazul când temperatura sursei reci este inferioară
temperaturii mediului ambiant care joacă rolul rezervorului cald procesul este frigorific şi
transformatorul de căldură care permite realizarea acestui proces reprezintă o maşină frigorifică.
Dacă sursa rece este mediul ambiant, iar receptorul termic cald are o temperatură mai înaltă,
procesul este caloric şi transformatorul de căldură reprezintă o maşină calorifică sau pompă de
căldură. În cazul când sursa rece are temperatura mai joasă decât temperatura mediului ambiant, iar
rezervorul cald are potenţial mai înalt, procesul este combinat şi transformatorul de căldură în care
se desfăşoară acest proces se numeşte instalaţie combinată, frigorifico-calorică.
Până în secolul trecut singura modalitate de efectuare a proceselor de răcire a corpurilor la
temperaturi sub cea a mediului ambiant consta în utilizarea gheţii şi a unor amestecuri frigorifice
obţinute pe baza gheţii şi a sării.
Elaborarea şi utilizarea primelor maşini frigorifice a avut loc în secolul XIX. În 1810
inginerul englez Lesli a construit primul generator de gheaţă. În 1834 medicul englez Perkins a
construit maşina frigorifică cu comprimare cu utilizarea eterului etilic ( H 5C2  O  C2 H 5 ). În
1845 Gorri a inventat maşina frigorifică de aer cu utilizarea aparatului special – a dispozitivului de
dilatare. În 1872-1874 Boili şi Linde au construit maşina frigorifică care e prototipul maşinii
frigorifice contemporane.

1.2. Domeniile de utilizare a frigului artificial

Frigul artificial joacă un rol important în dezvoltarea numeroaselor ramuri ale economiei, în
apariţia unor ramuri ale tehnicii precum şi în îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei. Se
remarcă , în special, utilizarea frigului în:
- industria alimentară pentru conservarea şi transportarea produselor alimentare uşor
alterabile, în vinificaţie, fabricarea berii, îngheţatei, produselor de cofetărie etc.;
- construcţia de maşini pentru obţinerea oxigenului şi gazelor inerte necesare pentru tăierea
şi sudarea metalelor, precum şi pentru prelucrarea oţelurilor la temperaturi joase, ceea ce permite
mărirea durităţii şi a rezistenţei. Micşorarea plasticităţii şi creşterea durităţii la temperaturi joase
permite mărirea eficacităţii prelucrării mecanice a multor materiale. Trebuie de remarcat şi faptul că
utilizarea frigului în tratamentul termic al metalelor permite stabilizarea dimensiunilor pieselor de
precizie şi obţinerea structurii necesare;
- metalurgie pentru intensificarea proceselor de topire a oţelului, elaborarea fontei,
feroaliajelor şi a metalelor neferoase prin îmbogăţirea aerului insuflat cu oxigen;
 - industria chimică pentru separarea amestecurilor de gaze şi în particular, a aerului cu
obţinerea oxigenului, azotului şi a gazelor inerte. De asemenea, frigul este utilizat pentru
condensarea vaporilor, uscarea gazelor, separarea soluţiilor complexe, cristalizarea sărurilor,
reglarea sensului şi vitezei reacţiilor chimice, precum şi în scopul extragerii deiterului din hidrogen
tehnic, utilizat şi în fabricarea fibrelor sintetice, a materialelor plastice precum şi a cauciucului
sintetic;
- industria farmaceutică pentru producerea medicamentelor pe bază de penicilină,
streptomicină, eter etc.;
- industria minelor şi de construcţii pentru congelarea solurilor şi consolidarea minelor;
- medicină pentru răcirea locală în scop de anestezie în intervenţiile chirurgicale
(criochirurgie) precum şi pentru păstrarea unor organe în scop de transplantare;
- industria transporturilor feroviare, rutiere şi maritime pentru transportarea produselor
alimentare, a gazelor lichefiate şi a peştelui;
- energetică pentru crearea diferitelor dispozitive bazate pe superconductibilitate,
transformatoare şi generatoare de putere mare, linii de transport a energiei electrice;
- aviaţie şi cosmonautică pentru alimentarea cu oxigen a oamenilor la altitudine şi în spaţiul
cosmic, pentru condiţionarea aerului şi pentru răcirea aparaturii electronice;
- sport pentru realizarea patinoarelor artificiale;
- gospodărie pentru păstrarea şi tratamentul termic al produselor alimentare.

1.3. Clasificarea maşinilor frigorifice

Maşinile frigorifice se pot clasifica după: tipul de energie consumată, în funcţie de

proprietăţile şi starea de agregare ale agenţilor de lucru, tipul ciclului.
După tipul de energie consumată se pot deosebi maşini cu comprimare, maşini cu consum de
căldură, maşini termoelectrice precum şi maşini cu jet.
Ca sursă de energie la maşinile cu comprimare se utilizează energia electrică sau mecanică.
La maşinile cu consum de căldură se referă maşinile cu sorbţie, care se clasifică la rândul lor în
maşini cu absorbţie şi adsorbţie. Principiul de lucru al maşinilor cu sorbţie este axat pe realizarea
succesivă a reacţiilor termochimice de sorbţie a agentului de lucru de către un sorbant, după care
urmează desorbţia agentului din sorbant. Procesele de sorbţie şi desorbţie joacă în aceste maşini
rolul proceselor de aspiraţie (destindere) şi refulare (comprimare) executate de compresorul
mecanic. În maşinile cu adsorbţie procesul de sorbţie are loc la suprafaţa adsorbantului care se află,
de regulă, în stare solidă.
Maşinile termoelectrice care au la bază efectul Peltier, permit obţinerea frigului prin
utilizarea directă a energiei electrice. La trecerea curentului electric printr-un ansamblu format din
două materiale diferite se constată apariţia unei deferenţe de temperatură la cele două suduri ale
sistemului.
În funcţie de proprietăţile şi starea de agregare a agenţilor de lucru, maşinile frigorifice se
împart în maşini frigorifice cu vapori şi cu gaze. Spre deosebire de maşinile frigorifice cu gaze la
care starea de agregare a agentului nu se modifică, la cele cu vapori este necesară condensarea
vaporilor comprimaţi şi vaporizarea agentului destins.
După tipul ciclului maşinile frigorifice se grupează în:
- maşini care acţionează pe baza unui ciclu închis. În aceste maşini agentul de lucru trece
prin diferite elemente componente ale unui contur închis, proces în care temperatura variază între
limitele impuse de cele două surse de căldură. În această categorie se încadrează maşinile cu
comprimare mecanică de vapori, maşinile cu absorbţie, unele maşini cu comprimare mecanică de
gaze precum şi maşinile cu ejector;
- maşini ce funcţionează pe baza unui proces deschis. Ele sunt caracterizate prin aceea că în
timpul funcţionării agentul este total sau parţial extras din maşină. În locul agentului evacuat este
introdusă o nouă cantitate de agent.

2. Principiile fizice de obţinere a temperaturilor joase

Pentru obţinerea temperaturilor moderat joase se utilizează: procesele de laminare şi de

destindere adiabate, efectul turbionar (efectul Ranque), efectul termoelectric (efectul Peltier),
transformările fizice ale corpurilor lichide şi solide.

2.1. Procesul de laminare

Procesul de laminare constă în expansiunea gazelor sau lichidelor la trecerea lor prin
ventilele de laminare sau alte rezistenţe fără îndeplinirea lucrului exterior fiind însoţită de scăderea
presiunii. Sunt două cazuri: laminarea gazului ideal şi laminarea gazului real.

2.1.1. Cazul gazului ideal

Pentru simplificarea analizei se consideră că laminarea gazului ideal are loc în condiţii
adiabate, cu neglijarea variaţiei energiei cinetice a gazului. Între secţiunile 1 şi 2 ale conductei în
care are loc laminarea (fig. 2.1), se poate scrie pentru 1 kg s de agent că q12  lt12  0 astfel
că, aplicând ecuaţia q12  i  lt12 rezultă: i  0 , sau i  const , ceea ce constituie
caracteristica laminării adiabatice.
În cazul ideal, deoarece i  c p T se ajunge la concluzia că T  0 sau T  const .
Schema de precizare a laminării unui gaz ideal la T  Ta este demonstrată în fig. 2.2 în diagrama
T S.
S-a arătat că pierderile de presiune
care însoţesc circulaţia fluidelor prin
conducte, schimbătoare de căldură
etc., pot fi echivalente cu efectele unor
procese de laminare. Astfel,

Fig. 2.1. Diagrama orificiului central

spre exemplu, în cazul schimbătorului de căldură analizat, variaţiile temperaturilor celor două
fluide pot fi schematizate sub forma unor evoluţii reversibile izobare la finele cărora se ataşează
procese ireversibile de laminare, care determină scăderi de presiune echivalente cu pierderile de
presiune respective.
 Fig. 2.2. Schema de precizare în
diagrama T  S a laminării unui
gaz ideal de la T la Ta

2.1.2. Cazul gazului real

În cazul gazelor reale, scăderea presiunii prin laminare este însoţită de o variaţie a
temperaturii cunoscută sub denumirea de efect Joule-Tomson de laminare. Sub formă diferenţială
acest efect este precizat de relaţia:
 T 
 i    . (2.1)
 p  i
În tehnica frigului ne
interesează mai ales cazul când prin
laminare temperatura scade
( dT  0 ). Astfel, deoarece
dp  0 rezultă că  i  0 .
Se reprezintă un proces de laminare
1 2 în domeniul i  0 în
timpul căruia presiunea scade de la
P1 la P2 , iar temperatura de la
T1  Ta până la T2  Ta .

Fig. 2.3. Schema de precizare în diagrama T  S a

efectului frigorific al laminării unui gaz real aflat în
domeniul  i  0

Procesul este reprezentat în diagrama T  S (fig. 2.3). Efectul frigorific care poate fi realizat este
denumit efect izotermic de laminare i şi cu creşterea entropiei în procesul izobar de încălzire
2  2 S  S 2  S 2 . Scăderea temperaturii în procesul de laminare 1  2 este Ti .
2.2. Procesul de destindere adiabată

Realizarea efectului frigorific este indisolubil legată de existenţa procesului de destindere al

agentului de lucru. El se desfăşoară în detentoare, care pot fi atât volumice cât şi rotative. În
procesul de destindere al agentului de lucru de la presiunea P1 până la P2 (fig. 2.4) se poate obţine
lucru, dacă acest proces este reversibil (procesul 1  2 ).
În acest caz lucrul se realizează din contul schimbării entalpiei agentului de lucru şi se îndepărtează
de la detentor. Examinăm cum se schimbă parametrii agentului de lucru care caracterizează
procesul de destindere cu efectuarea lucrului exterior. Dacă procesul de destindere cu efectuarea
lucrului exterior se realizează fără pierderi şi fără schimb de căldură cu mediul ambiant, atunci
entropia agentului de lucru nu se schimbă, adică dS  0 . Lucrul care se realizează în procesul de
destindere (procesul 1  2 ) se îndepărtează de la sistem. Fiindcă acest lucru se realiză pe seama
energiei agentului de lucru atunci temperatura lui în procesul de destindere totdeauna scade.
Scăderea tempera-turii
se determină de derivata
T p S , care poate fi
calificată ca coeficient de
destindere adiabatică rever-
sibilă şi prin analogie cu i
poate fi notată prin S .
Din termodinami-că se
ştie că:
v
 S  i  , (2.2)
cp
Fig. 2.4. Procesele de laminare şi de destindere adiabate cu
unde: v - volumul spe-
îndeplinirea lucrului exterior
cific;
cp - căldura specifică.
Fiindcă v şi cp sunt pozitive totdeauna, deci:
 S  i .
Deci, procesul de destindere adiabată cu îndeplinirea lucrului exterior este mai eficient decât
procesul de laminare adiabată. La această concluzie putem ajunge dacă examinăm aceste procese în
diagrama T  S . Procesul 1  2 este un proces de destindere adiabată cu îndeplinirea lucrului
exterior, Procesul 1  2 - proces de laminare. Din fig. 2.4 se vede că TS  Ti .

2.3. Efectul termoelectric (efectul Peltier)

După cum este cunoscut, aplicarea unei diferenţe de temperatură între punctele de sudură a
două materiale diferite aduce la apariţia unei tensiuni termoelectromotoare (t.t.e.m.), care la rândul
ei, generează un curent electric – efect descoperit în anul 1821 de către Seebeck. Acest efect stă la
baza funcţionării sistemelor de măsurare a temperaturii denumite termocupluri. Tensiunea
termoelectromotoare a unui termocuplu se determină pe baza relaţiei:
E  1   2 T   T , (2.3)
unde 1 ,  2 reprezintă coeficienţii t.t.e.m. ai celor două materiale, în V K iar T   T  -
diferenţa de temperatură aplicată.
În cazul metalelor valorile lui  sunt relativ reduse şi, implicit, diferenţa 1   2  este
mică; în schimb însă semiconductorii permit obţinerea unor valori importante ale t.t.e.m. care
asigură funcţionarea generatoarelor termoelectrice.
În cazul când prin ansamblul format din două materiale diferite trece un curent electric se
constată că temperaturile celor două puncte de sudură devin diferite, efect descoperit în anul 1834
de către Peltier. Ca şi cazul precedent efectul este nesemnificativ pentru metale, dar important mai
ales la folosirea cuplurilor semiconductoare de tip “ p ” (cu goluri) şi de tip “ n ” (electronice).
Sensul schimbului de căldură cu
exteriorul este determinat de
sensul curentului electric în
circuit, aspect evidenţiat cu
ajutorul fig. 2.5.
Căldura absorbită sau
evacu-ată în punctul de sudură
considerat este precizată de
relaţia:
QP  I , [ J ], (2.4)
unde  este coeficientul lui
Peltier, în V , iar I -
Fig. 2.5. Schema unui termoelement alimentat cu curent
electric: a - în situaţia Tc  T0 ; b - în situaţia T0  Tc
intensitatea curentului electric, în A .
Între coeficienţii  şi  există relaţia de legătură:
  1   2 T  T , (2.5)
unde   1   2 , T este temperatura sudurii.
Pe lângă cele două efecte descrise, se constată că la trecerea unui curent electric print-un
material în care există un gradient de temperatură are loc degajarea sau absorbirea, în funcţie de
sensul curentului electric, a unei călduri, efect prevăzut de Thomson şi descoperit în anul 1867;
acest efect nu are legătură cu cel electrocaloric de degajare a căldurii la trecerea unui curent electric
print-un material având o rezistenţă electrică. Într-adevăr, la trecerea unui electron într-o zonă de
temperatură mai ridicată, acesta îşi completează energia pe seama energiei atomilor care îl
înconjoară ceea ce determină absorbirea căldurii; invers, la trecerea electronului într-o zonă de
temperatură mai coborâtă el cedează energie, ceea ce conduce la degajare de căldură.
Căldura Thomson este precizată de relaţia:
QT   T   T I   [ J ], (2.6)
unde  este coeficientul lui Thomson care poate fi corelat cu  pe baza relaţiei:
 d V 
 T .
 K  . (2.7)
dT
Este evident că, pe lângă cele arătate, funcţionarea sistemelor termoelectrice este influenţată
şi de propagarea căldurii prin conducţie de la sudura caldă către cea rece.
În continuare, se procedează la stabilirea caracteristicilor unui termoelement în ipoteza că
 este o mărime constantă. În aceste condiţii   0 , astfel că fluxul de căldură schimbat de
sudura rece a termoelementului prezintă trei componente:
- căldura primită ca urmare a conducţiei termice (pe baza legii lui Fourier):
QF  k1  k 2 Tc  T0  , [ J ], (2.8)
unde k1 , k 2 reprezintă coeficienţii care ţin seama de conducţia termică a fiecărei ramuri a
termoelementului, în W K:
s
k  , (2.9)
l
unde:  – conductivitatea termică a porţiunii considerate, în W m  K  ;
s – secţiunea porţiunii, în m 2 ;
l – lungimea porţiunii, în m .
Jumătate din căldură este degajată prin efect electrocaloric Joule, cealaltă jumătate fiind
evacuată prin sudura caldă la temperatura Tc :
1
QJ  R1  R2 I 2 , (2.10)
2
unde R1 , R2 reprezintă rezistenţele electrice ale celor două porţiuni, în ;
l
R , (2.11)
s
în care  este rezistivitatea electrică, în   m ;
- căldura Q0 preluată din spaţiul răcit, în J .
În regim staţionar de funcţionare suma celor trei componente este egală cu căldura evacuată
pe baza efectului Peltier:
1
QP  Q0  QJ  QF , (2.12)
2
sau
I  Q0  0.5R1  R2 I 2  k1  k 2 Tc  T0  .
Din ecuaţia de bilanţ termic (2.12) se extrage fie T  Tc  T0 , fie Q0 :
I  0.5R1  R2 I 2  Q0
T  ; (2.13)
k1  k 2
Q0  I  0.5R1  R2 I 2  k1  k 2 T , (2.14)
unde Q0 reprezintă fluxul de căldură, în W , preluat de termoelement prin sudura rece la
temperatura T0 .
Se observă că, pe măsură ce Q0 scade, se măreşte diferenţa de temperatură T care devine
maximă la acumularea lui Q0 .
Eficienţa cuplului de materiale din care este executat termoelementul se caracterizează cu
valoarea:
2
z , (2.15)
kR
unde   1   2 ; R  R1  R2 ; k  k1  k 2 .
Pentru determinarea diferenţei maxime de temperatură Tmax se pune condiţia Q0  0 ;
rezultă :
Tmax  0.5zT02 . (2.16)
Materialele semiconductoare utilizate sunt, în general, aliaje pe bază de Bi , Te , Se şi
Sb .
Domeniile de utilizare a efectului frigorific termoelectric sunt multiple: frigidere casnice,
instalaţii de condiţionare, termostate, higrometre, aparataj medical etc.

2.4. Efectul frigorific turbionar (efectul Ranque)

Efectul frigorific turbionar, descoperit de către inginerul francez Ranque în anul 1931, are la
bază un proces gazodinamic, care se desfăşoară într-un curent turbulent spaţiul de fluid compresibil
vâscos. Prima cercetare experimentală a acestui efect aparţine fizicianului german Hilsch (1946).
Tubul de vârtej (fig. 2.6) constă dintr-un tub cilindric 1 prevăzut cu un ajutaj tangenţial 2, o
cameră de vârtej 3, diafragma 4 cu un orificiu central şi ventilul de reglaj 5.
Prin destinderea unui gaz comprimat, de obicei aer, în ajutajul tubului, se formează un
curent circular intens caracterizat prin aceea că straturile de gaz aflate în vecinătatea axei tubului se
răcesc, fiind evacuate prin orificiul diafragmei, iar cele periferice se încălzesc şi părăsesc tubul prin
secţiunea creată de ventil; prin reducerea acestei secţiuni are loc o creştere a debitului de gaz rece
prin diafragmă concomitent cu reducerea corespunzătoare a debitului de gaz cald.

Fig. 2.6. Schema tubului de vârtej

Pentru aprecierea cantitativă a acestui efect se introduc următoarele notaţii:

- T , p - temperatura şi presiunea curentului de gaz comprimat la întrare în ajutaj;
 - T0 , p0 - temperatura şi presiunea curentului de gaz rece;
- Tc , pc - temperatura şi presiunea curentului de gaz cald.
Variaţiile de temperatură ale celor doi curenţi sunt precizate de relaţiile:
T0  T  T0 ; Tc  Tc  T .
Notând cu G debitul de gaz comprimat şi cu G0 , Gc - debitele de gaz rece şi respectiv,
cald rezultă că:
G  G0  Gc , (2.17)
G0
se mai notează cu  fracţiunea de gaz rece obţinut astfel că
G
Gc
1  . (2.18)
G
Între efectele de răcire şi încălzire există o relaţie de legătură care se poate obţine aplicând ecuaţia
de bilanţ termic a tubului de vârtej considerat izolat adiabatic:
G  i  G0  i0  Gc  ic , (2.19)
în care i , i0 şi ic reprezintă entalpiile gazului comprimat, gazului rece şi gazului cald.
Tubul de vârtej este utilizat pe scară largă în diferite domenii ale tehnicii. Dintre aplicaţii se
pot aminti următoarele: camera frigorifică turbionară sub vid, higrometru turbionar, carburator
turbionar, termostat turbionar etc.

3. Mărimi şi procese termodinamice

3.1. Mărimi termodinamice şi transformări de stare

Pentru studiul fenomenelor termice, se introduce noţiunea de sistem termodinamic, ce

reprezintă un corp sau un ansamblu de corpuri care schimbă energie şi substanţă cu mediul ambiant.
Din punctul de vedere al interacţiunii dintre un sistem termodinamic şi mediul ambiant, se pot
întâlni:
- sisteme deschise sau închise după cum există sau nu un schimb de substanţă cu mediul
ambiant;
- sisteme adiabatice la care nu există schimb de căldură cu exteriorul.

3.1.1. Mărimi termodinamice de stare

Un sistem termodinamic este determinat prin mărimile fizice care îl caracterizează, numite
parametri sau mărimi de stare.
Deoarece în tehnica frigului intervin în multe aplicaţii lichidele şi gazele, mai jos sunt redate
mărimile de stare principale ale fluidelor.
Masa m a fluidului reprezintă o măsură a cantităţii de substanţă.
Presiunea p este rezultatul loviturilor moleculelor fluidului asupra pereţilor vasului în care se
află sau a suprafeţelor oricărui corp cu care fluidul vine în contact direct, în practică, luându-se ca
origine presiunea atmosferică, se utilizează noţiunea de presiune relativă, care reprezintă diferenţa
dintre presiunea absolută care domneşte într-un sistem şi presiunea atmosferică.
 În Sistemul Internaţional de unităţi de măsură, presiunea se măsoară în Pa (Pascal):
1Pa  1N / m 2 . (3.1)

Sunt valabile următoarele relaţii:

1bar  10 5 Pa , (3.2)
2 -4
1 at = 1 kgf/cm [atmosfera tehnică] = 9,8 x 10 Pa, (3.3)
5
1 atm [atmosferă fizică] = 1,01325 x 10 Pa. (3.4)
Alte unităţi de măsură a presiunii sunt milimetrul coloană de mercur [1mm col Hg = 1 torr] şi
respectiv, în domeniul presiunilor mici, milimetrul coloană de apă [1 mm col H2O].
Temperatura T exprimă gradul de încălzire a unui corp, fiind rezultatul agitaţiei moleculelor
acestuia. Dacă T este temperatura în Kelvin iar t este temperatura în grade Celsius, atunci există
relaţia:
T=t+273,16 [K]. (3.5)
Volumul specific v reprezintă volumul unităţii de masă, adică: în care: V şi m sunt volumul pe
care-l ocupă fluidul, respectiv masa sa.
v=V/m [m3/kg]
În afara mărimilor de stare redate mai înainte, în termodinamică şi în tehnica frigului se
operează şi cu alte mărimi de stare cum ar fi energia internă, entalpia specifică, entropia specifică,
energia specifică ş.a.
Ecuaţia care arată interdependenţa dintre cei patru parametri m, p, V, T se numeşte ecuaţia
caracteristică de stare:
f(m,p,V,T) = 0. (3.6)
Ecuaţia caracteristică exprimată pentru masa unitate rezultă din relaţia de mai sus prin
introducerea volumului specific:
f (p, v, T) = 0. (3.7)
Una din ecuaţiile de stare, aplicabilă cu oarecare aproximaţie gazelor reale, aflate la presiuni
mici şi temperaturi ridicate, este ecuaţia lui Clapeyron:
pV  m  R  T , (3.8)
iar pentru unitatea de masă:
pv = RT, (3.9)
în care: R este constanta gazului respectiv şi se exprimă în (J/kg·K).
Atunci când un fluid îşi schimb starea, parametrii de stare capătă noi valori. Se spune că
fluidul a suferit o transformare de stare sau un proces termodinamic.

3.1.2. Transformări de stare

Fie un sistem termodinamic oarecare (fig.3.1). În cazul general, el poate schimba cu exteriorul
energie şi substanţă, adică căldură, Q; lucru mecanic, L; masă, M.
Prin definiţie, un sistem se află în stare de echilibru termodinamic, atunci când, aflându-se în
condiţii exterioare invariabile, condiţiile lui interioare (adică mărimile de stare) nu se modifică ci se
menţin constante.
 Dacă se consideră numai acţiunile
mecanice şi termice dintre corpuri, starea de
echilibru termodinamic a unui sistem omogen
cu n componenţi poate fi precizată în mod
univoc prin valorile a (n+2)

Fig. 3.1. Simbolizarea unui sistem

termodinamic oarecare
parametri.
Legea lui Gibbs care stabileşte numărul gradelor de libertate L al unui sistem cu n
componenţi se poate scrie astfel:
L=n+2. (3.10)
Dacă sistemul este monocomponent (n = 1), rezultă:
L=3. (3.11)
Cele 3 grade de libertate pot fi reprezentate prin 3 parametri de stare şi care pot fi (m, p, V) sau
(m, p, T) etc.
Ca urmare a schimburilor de energie cu exteriorul, sistemul îşi modifică starea termodinamică.
Prin definiţie, prin transformare termodinamică de stare se înţelege trecerea unui sistem
termodinamic dintr-o stare de echilibru în alta prin parcurgerea unei succesiuni de stări,
caracterizate prin valori precise ale parametrilor de stare.
Fie starea 1 (p1, v1 T1). Sub acţiunea mediului exterior (vezi fig. 3.2) sistemul trece din starea 1
în starea 2 (p2, v2, T2). Stările 1 şi 2 sunt stări de echilibru. Dacă schimburile de căldură şi lucru
mecanic cu exteriorul se produc cu viteze mari, în regim dinamic (nestatic, nestaţionar, tranzitoriu
sau nestabilizat) atunci distribuţia mărimilor de stare este neuniformă, fiind necesar un anumit
interval de timp pentru egalizarea lor în funcţie de viteza cu care se produc schimbările de energie
cu exteriorul, drumul transformării de la starea 1 la starea 2 este diferit. La trecerea din starea 1 în
starea 2, variaţiile parametrilor de stare depind numai de starea iniţială şi de cea finală. Dacă
transformarea se poate produce şi în sensul invers, de la 2 la 1, sistemul trecând prin aceleaşi stări
intermediare, ea este numită reversibilă.
Prin definiţie, un proces termodinamic este reversibil dacă transformarea dintre două stări
poate fi parcursă în ambele sensuri astfel încât sistemul să treacă prin aceleaşi stări intermediare de
echilibru fără ca în mediul ambiant să se producă vreo schimbare remanentă.
Procesul ireversibil este procesul în
care:
- stările intermediare sunt diferite ;
- în mediul ambiant se produc
schimbări remanente.
Pentru ca un proces să fie

Fig. 3.2. Transformări de stare a unui fluid

perfect determinat sunt necesare trei condiţii:
- cunoaşterea stării iniţiale 1;
- cunoaşterea stării finale 2;
- cunoaşterea tuturor stărilor intermediare dintre 1 şi 2.
Procesele termodinamice în care starea iniţială coincide cu starea finală se numesc procese
ciclice sau cicluri termodinamice. În fig.3.2, transformarea 1A2B1 este un ciclu termodinamic. Un
ciclu termodinamic poate fi reprezentat într-o diagramă având ca abscisă volumul, iar ca ordonată
presiunea. Deoarece prin cunoaşterea presiunii şi a volumului, o stare oarecare a sistemului este
determinată, rezultă că unui punct din diagrama p-V îi corespunde o anumită stare şi numai una. În
acest fel, un ciclu oarecare 1ABC1 (fig. 3.3) poate fi reprezentat în această diagramă. Procesele, la
care starea finală este alta decât cea iniţială, se numesc procese termodinamice deschise. Fluidul
care parcurge o transformare termodinamică de stare se numeşte agent termic sau agent de lucru.
S-a arătat anterior că un gaz real se
apropie ca şi comportament de gazul
ideal la presiuni mici şi temperaturi
ridicate, în cazul gazului ideal este
valabilă ecuaţia de stare Clapeyron
(relaţia 3.8). În astfel de situaţii, există
procese caracterizate prin faptul că la
trecerea de la o stare la alta, unul dintre
para-

Fig. 3.3. Ciclu termodinamic reprezentat în diagrama

presiune-volum (p-V)
metrii de stare rămâne constant. De exemplu, procesul izobar (în care presiunea rămâne constanta),
procesul izoterm (în care temperatura rămâne constantă) ş.a. Relaţiile dintre parametrii de stare,
caracteristice unor astfel de procese se pot deduce din ecuaţia de stare, înlocuind para-metrul care
nu variază cu o constan tă. De exemplu, pentru procesul izoterm, înlocuind în ecuaţia de stare
Clapeyron temperatura cu o constantă, rezultă:
pV = const , (3.12)
care reprezintă ecuaţia izotermei. Similar, se obţin ecuaţiile izobarei
V
 const , (3.13)
T
şi izocorei
P
= const. (3.14)
T
Se poate arăta că pentru un proces termodinamic adiabatic, în care nu se schimbă căldura cu
exteriorul ecuaţia transformării este:
pV k  const , (3.15)
în care k se numeşte exponent adiabatic.
Cea mai generală transformare de stare este transformarea politropică, exprimata prin relaţia
pV n  const , (3.16)
în care n este exponentul politropic.

3.2. Principiile termodinamice

3.2.1. Principiul zero al termodinamicii

Principiul zero al termodinamicii se referă la echilibrul termic. Două corpuri sau sisteme
termodinamice se află în echilibru termic între ele dacă prin suprafeţele lor de contact diatermane
nu are loc nici un schimb de căldură. Altfel spus ele au aceeaşi temperatură (fig. 3.4).
Principiul zero al termodinamicii se poate exprima astfel: două sisteme aflate fiecare în
echilibru termic cu un al treilea sistem, se găsesc în echilibru termic între ele.

Fig. 3.4. Două sisteme termodinamice aflate în echilibru termic

3.2.2. Principiul I al termodinamicii

Principiul întâi al termodinamicii reprezintă o aplicare la fenomenele termice, a principiului

conservării energiei. El este axiomatic, nu se poate demonstra, fiind rezultatul observaţiilor şi
experienţei de milenii a omenirii. Primul principiu operează cu noţiunile de căldură (Q), lucru
mecanic (L), energie internă (U) şi entalpie (I).
Se vor analiza pe scurt cele două categorii de sisteme: sisteme închise (adiabatice şi respectiv
neadiabatice) şi sisteme deschise.
Să considerăm un cilindru în interiorul
căruia se mişcă un piston (fig. 3.5) şi să
presupunem că introducem în interior lucrul
mecanic elementar dL prin aplicarea forţei F
pe piston. Ca urmare, pistonul, al cărui
suprafaţă transversală este A [m],

Fig. 3.5. Explicativă la cazurile sistemelor închise

adiabatice
se deplasează pe direcţia axei cilindrului cu dx [m].
Rezultă:
dL  F  dx  p  A  dx . (3.17)
Cazul sistemelor închise adiabatice. În această situaţie, sistemul are schimb nul de căldură (Q = 0)
şi de substanţă (M = 0) cu mediul exterior şi schimbă cu exteriorul doar lucru mecanic ( L  0 ) aşa
cum rezultă din schiţa redată în fig. 3.6.
în care p este presiunea din interiorul cilindrului.
Cum produsul (A·dx) este variaţia volumului elementar dV, rezultă:
dL=p·dV . (3.18)
Integrând ecuaţia (3.18) între stările iniţială 1 şi finală 2 (după aplicarea lucrului mecanic
elementar) rezultă expresia lucrului mecanic introdus în sistem, se poate scrie că L12:
2
L12   p  dv . (3.19)
1
Sistemul fiind închis şi adiabatic, tot
lucrul mecanic se acumulează în interior şi
deci se poate scrie:
dL = dU , (3.20)
în care dU este variaţia elementară a
energiei interne.

Fig.3.6. Sistem termodinamic închis adiabatic (Q =

0; M = 0)
Rezultă:
L12=U1–U2. (3.21)
În cazul masei unitare (m = 1 kg) se poate scrie:
L12  u1  u2 . (3.22)
Se ştie că energia internă U este suma dintre energia cinematică şi energiile potenţiale
conţinute într-o substanţă datorită stărilor de mişcare şi separare a moleculelor, atomilor şi
electronilor (ea include căldura sensibilă, energia de vibraţie şi căldura latentă). Ea este o mărime de
stare. Energia internă este partea din energia totală care cuprinde exclusiv de mărimile de stare
internă.
În final, se poate enunţa principiul întâi sub următoarea formă: pentru un sistem închis
adiabatic, lucrul mecanic, introdus în sistem este egal cu creşterea energiei interne.
Cazul sistemelor închise neadiabatice. Presupunem că introducem în sistem căldura
elementară dQ (fig. 3.7).
Această căldură produce ca efecte:
- mărirea căldurii sensibile a sistemului (creşterea temperaturii sale) (dH);
- producerea de lucru mecanic necesar învingerii unor rezistenţe interne (dLint);
- producerea de lucru mecanic necesar învingerii unor rezistenţe externe (care se opun
dilatării, creşterii volumului (dLext).
 Rezultă:
dQ = dH + dLint + dLext. (3.23)
Dar dH şi dLint, rămân în interior şi deci suma lor
reprezintă variaţia elementară a energiei interne:
dH + dLint = dU. (3.24)
Rezultă că:
dQ = dH + dLext. (3.25)

Fig. 3.7. Sistem termodinamic închis

neadiabatic (M = 0; Q≠0)
Deci:
dQ = dU+dL. (3.26)
Pentru cazul m = 1 kg, rezultă:
dq = du + dl. (3.27)
Pentru o transformare între două stări 1 şi 2, se poate scrie:
Q12=U2–U1+L12. (3.28)
Scris sub formă generală, rezultă:
Q = ΔU+L, (3.29)
sau
Q–L =ΔU. (3.30)
În final, se poate enunţa: într-un sistem închis căldura introdusă pe durata unui proces oarecare
este egală cu suma algebrică dintre variaţia energiei interne a sistemului şi lucrul mecanic schimbat
cu mediul ambiant.
Formulări echivalente ale primului principiu, în cazul sistemelor închise neadiabatice, sunt şi:
- căldura se poate transforma în lucru mecanic, dar niciodată integral;
- se poate produce lucru mecanic consumând pentru aceasta energie, în cantitate echivalentă
cu căldură.
Cazul sistemelor deschise. Pentru acest caz, introducem noţiunea de entalpie, care este o
mărime de stare egală cu suma dintre energia internă U şi produsul p·V (energia de dislocare sau
lucrul mecanic de dislocare):
I =U + p–V. (3.31)
Pentru masa unitară (m = 1 kg) se poate scrie:
i = u + p–V.
Entalpia fiind o mărime de stare şi deoarece mărimile de stare admit diferenţiale totale exacte,
se poate scrie:
di = du + pdv+vdp . (3.32)
Dar dq= du + pdv .
Deci dq = di–vdp.
Cum însă termenul (–vdp) reprezintă lucrul mecanic tehnic dlt , se poate scrie:
dq=di+dlt , (3.33)
sau pentru întreaga masa a sistemului termodinamic:
Q=ΔI+Lt , (3.34)
în care Q [kJ] reprezintă căldura schimbată cu exteriorul, ΔI [kJ] reprezintă variaţia entalpiei
sistemului iar Lt [kJ] este lucrul mecanic tehnic.
În final se poate exprima primul principiu sub forma următorului enunţ: într-o transformare
deschisă, căldura schimbată de sistem cu exteriorul este egală cu variaţia entalpiei la care se adaugă
lucrul mecanic tehnic.
Deoarece la o transformare adiabatică, schimbul de căldură cu exteriorul este nul (dq = 0),
rezultă că:
dLt  di , (3.35)
sau Lt  I . (3.36)
Rezultă că în acest caz, lucrul mecanic tehnic este dat de variaţia ΔI a entalpiei sistemului.
Cazul ciclurilor termodinamice. Un caz foarte important pentru tehnica frigului este cel al
ciclurilor. Considerând ciclul (1a2b1) reprezentat în diagrama presiune - volum specific (fig 3.8) se
pot scrie următoarele relaţii:
q1a 2  i2  i1  (lt )1a 2 , (3.37)
q2b1  i1  i2  (lt ) 2b1 , (3.38)
Prin adunarea relaţiilor (3.34) şi (3.35), rezultă:
q1a 2  q2b1  (lt )1a 2  (lt ) 2b1 ,
sau
qc  lc , (3.39)
în care qc şi lc reprezintă cantitatea de căldură şi
respectiv lucrul mecanic schimbate de 1 kg de
agent cu exteriorul.
Pe baza celor de mai înainte se poate face
următorul enunţ al primului principiu al
termodinamicii referitor la cicluri: într-un ciclu
termodinamic, cantitatea de căldură schimbată de
sistem cu exteriorul este egală cu lucrul mecanic
efectuat pe ciclu.

Fig. 3.8. Ciclu termodinamic reprezentat în

diagrama presiune - volum specific

3.2.3. Principiul al doilea al termodinamicii

Primul principiu exprimă echivalenţa dintre căldură şi lucru mecanic. El nu precizează sensul
în care se poate produce o transformare- sensul fiind legat de reversibilitate. Principiul al doilea se
poate exprima prin următoarele două enunţuri echivalente.
Enunţul I - în mod natural căldura trece de la un corp cald către un corp mai rece şi nu invers
(fig. 3.9).
 Enunţul II - Nu există maşină termică care să
producă lucru mecanic, decât cu ajutorul a două
surse de căldură cu temperaturi diferite.
Deoarece, aşa cum deja s-a amintit anterior, în
tehnica frigului procesele ciclice au o importanţă
deosebită, în
Fig. 3.9. Explicativă la primul enunţ al
principiului al doilea al termodinamicii
continuare se vor face referiri la ciclurile frigorifice.
Se poate da următoarea definiţie pentru noţiunea de ciclu frigorific: transformările pe care le
suferă un agent de lucru (agentul frigorific) astfel, încât starea lui finală coincide cu starea iniţială,
transferând căldură de la un nivel inferior de temperatură către unul superior şi consumând pentru
aceasta lucru mecanic sau altă sursă de energie (fig.3.10).
Deoarece schimburile de căldură depind de nivelul de temperatură la care au loc, este necesar
să se introducă o nouă mărime de stare numită entropie.
Entropia este mărimea de stare a
cărei variaţie este egală cu raportul
dintre cantitatea de căldură schimbată
într-un proces şi temperatura în grade
Kelvin la care a avut loc procesul de
transfer.
dQ
dS  , [J/K]. (3.40)
T
Există o multitudine de formulări
ale principiului al

Fig. 3.10. Ciclu frigorific reprezentat în diagrama

presiune-volum (p - V)

doilea dintre care vor fi redate câteva.

Enunţ I - într-un ciclu reversibil, variaţia entropiei de-a lungul ciclului este nul.
Enunţ II - în procese adiabatice reversibile, variaţia entropiei este nulă:
dQ
S  , (3.41)
T
şi deoarece Q  0 rezultă că:
ΔS = 0. (3.42)
Enunţ III - deoarece toate fenomenele şi transformările din natură sunt ireversibile rezultă
că: "Orice fenomen real se produce cu creştere de entropii”.

3.2.4. Principiul al treilea al termodinamicii

Principiul al treilea al termodinamicii sau teorema lui Nernst face referiri la punctul de zero
absolut, adică T= 0 K = - 273,16 °C.
 Cele mai uzuale şi semnificative enunţuri ale teoremei lui Nernst sunt cele redate în
continuare.
Enunţ I - entropia tuturor substanţelor ajunse în echilibru termodinamic intern tinde către
zero în apropierea temperaturii de zero absolut T= 0 K.
Enunţ II - punctul de zero absolut este imposibil de atins pe cale experimentală.

3.3. Diagrame de stare

Fluidele reale se comportă diferit faţă de gazul ideal. Doar în condiţii de temperaturi ridicate
şi presiuni mici se apropie de gazele ideale, în realitate, comportarea fluidelor reale în cadrul
transformărilor de stare este foarte complexă şi diferă de la un fluid la altul.
Discontinuitatea, caracteristică de bază a materiei, se manifestă şi în domeniul
termodinamicii fluidelor, în sensul că atunci când parametrii de stare, presiune şi temperatură, ating
anumite valori strict determinate şi mereu aceleaşi, un fluid real îşi schimbă brusc proprietăţile
fizice. Stările sub care se poate prezenta o substanţă din punct de vedere al rezistenţei la deformare
prin forţe exterioare definesc stările de agregare. Există trei stări fundamentale de agregare (solidă,
lichidă, gazoasă) şi o a patra stare de agregare (plasmă). Trecerea unei substanţe dintr-o stare de
agregare în alta se numeşte transformarea de fază.
Ca schimbări de fază există:
- topirea;
- solidificarea;
- vaporizarea;
- condensarea;
- sublimarea;
- desublimarea.
Toate transformările de fază ale substanţelor pure se produc la temperatură constantă, dacă
presiunea rămâne constantă. Valorile presiunii şi temperaturii la care are loc schimbarea de stare
definesc aşa numita stare de saturaţie.
Atât timp, cât nu intervine o schimbare de fază, cantitatea de căldură schimbată de un corp
este proporţională cu masa corpului, cu variaţia temperaturii acestuia şi depinde de natura sa.
Rezultă:
Q = m·c·ΔT, (3.43)
în care s-a notat cu Q cantitatea de căldură primită sau cedată de un corp, cu m masa corpului, cu
ΔT variaţia temperaturii corpului c o mărime care caracterizează corpul din punct de vedere termic,
numită căldură specifică şi măsurată în J/(kg·K) sau kcal/(kg·°C).
Căldura specifică reprezintă cantitatea de căldură necesară variaţiei temperaturii unităţii de
masă cu un grad Kelvin. Dacă schimbul de căldură se face la presiune constantă, căldura specifică
se notează cu cp şi se numeşte căldură specifică masică la presiune constantă.
Produsul (m·c) se numeşte capacitate calorică şi reprezintă cantitatea de căldură primită sau
cedată de un corp pentru a-şi modifica temperatura cu 1 grad Kelvin.
Deoarece efectul căldurii primite de corp se manifestă prin creşterea temperaturii (în cazul în
care nu se produce schimbare de fază) această căldură se numeşte căldură sensibilă.
Atunci când, prin absorbţia sau cedarea căldurii de către un corp nu se produce o variaţie a
temperaturii sale şi are loc o schimbare de fază, căldura se numeşte căldură latentă. Astfel, căldura
necesară vaporizării unei mase de lichid se numeşte căldura latentă de vaporizare. Există similar
căldura latentă de condensare, de sublimare, de topire, de solidificare, de sublimare.
 Conform primului principiu al termodinamicii (relaţia 3.35) cantităţile de căldură, atât
sensibile cât şi latente, pot fi exprimate, în cadrul transformărilor izobare, de variaţia entalpiei,
deoarece în acest caz lucrul mecanic tehnic Lt este nul. Pentru transformările adiabate, variaţia
entalpiei exprimă lucrul mecanic schimbat.
Parametrii de stare ai fluidelor reale folosite în tehnica frigului au fost măsuraţi şi calculaţi,
rezultatele trecându-se în tabele sau reprezentându-se în diferite diagrame numite diagrame de
vapori. Pentru fiecare fluid real se poate trasa o diagramă de stare.
Mărimile de stare pot fi împărţite în două mari clase:
- mărimi de stare intensive, care sunt independente de masa m, a corpului sau substanţei,
respectiv presiunea (p) şi temperatura (T);
- mărimi de stare extensive care sunt proporţionale cu masa m, a corpului sau substanţei,
respectiv
V U I S
   , (3.44)
v u i s
în care V, v, U, u, I, i şi S, s sunt valorile şi valorile specifice ale volumului, energiei interne,
entalpiei şi entropiei.
Mărimile de stare, atât cele intensive cât şl cele extensive, admit diferenţiale totale exacte.
Mărimile căldură (de fapt cantitate de căldură) şi respectiv lucrul mecanic, sunt mărimi
extensive şi nu admit diferenţiale, totale exacte:
Q L
  m. (3.45)
q l
Diagrama presiune - entalpie, larg utilizată în tehnica frigului, are reprezentate în abscisă
entalpii specifice în J/kg sau kcal/kgf, iar în ordonată presiuni în bar sau kgf/cm. Diagrama cuprinde
curba de saturaţie corespunzătoare transformării de fază lichid - vapori (vaporizare) şi vapori -
lichid (condensare), în fig.3.11 este reprezentată diagrama lg p – i (se preferă ca în ordonată să se
reprezinte logaritmi zecimali ai presiunii în loc de presiune, acest lucru asigurând o citire mai exactă
a valorilor parametrilor de stare în domeniul temperaturilor scăzute).
Câmpul diagramei este împărţit de către curba de saturaţie şi izoterma care trece prin punctul
critic (numită izoterma critică) în 4 zone:
- zona l de lichid, situată în stânga curbei de
saturaţie până în punctul K şi sub izoterma critică.
Ramura (aK) a curbei de saturaţie se numeşte curbă de
saturaţie a lichidului;
- zona II de vapori supraîncălziţi, în dreapta
curbei de saturaţie şi sub izoterma critică. Ramura
(Kb) a curbei de saturaţie poartă denumirea de curbă
de saturaţie a vaporilor;
- zona III de vapori umezi, numită astfel
deoarece aici există în echilibru cele două faze, lichid
şi vapori;

Fig. 3.11. Diagrama de stare presiune -

entalpie (lg p – i)
- zona IV de stare gazoasă.
 În fig. 3.12, sunt reprezentate în diagrama presiune–entalpie, principalele curbe care
exprimă transformările simple (izoterme, izobare, izocore, izentrope). Izotermele (T=const) sunt
curbe de forma (a12b) care traversează zonele de lichid, vapori umezi şi vapori supraîncălziţi.

Izobarele (p = const) sunt drepte parale-le

cu axa absciselor, de forma (c12d).
În domeniul vaporilor umezi, izotermele se
suprapun peste izobare, deoarece transformarea
de fază lichid - vapori are loc la temperatură şi
presiune constantă.
Izentropele (s = const) sunt curbe de for-ma
( n 2 ), iar izocorele au forma (z 2 w) cu
schimbarea de pantă în punctul de intersecţie cu
curba de saturaţie.

Fig. 3.12. Principalele tipuri de curbe din

diagrama de stare presiune-entalpie
În domeniul vaporilor umezi, mai apar pe diagramă curbele de titlu al vaporilor constant,
x  const . Se defineşte titlul de vapori ca fiind raportul dintre masa vaporilor mv, şi masa totală
m a agentului frigorific:
mv  kg vapori 
x ,  kg agent  . (3.46)
m  
Toate curbele de titlu constant converg în punctul critic K.
Există o corespondenţă biunivocă între stările fluidului real şi punctele din diagrama lg p – i
, adică unui punct de pe diagramă îi corespunde o singură stare a fluidului respectiv şi numai una.
Diagrama temperatură - entropie (T – s) are reprezentate în abscisă entropiile specifice s în
J/(kg·K) sau kcal/(kg·°C), iar în ordonată temperatura în K. În fig. 3.13, este redată diagrama (T– s)
cu principalele tipuri de curbe.
Din punct de vedere al lucrului cu diagramele de stare este necesar şi util să precizăm proprietăţile
fundamentale ale diagramelor lg p – i şi T – s. În diagrama lg p – i cantităţile de căldură în
transformările izobare şi lucrul mecanic în transformările adiabate sunt reprezentate de segmente de
dreaptă paralele cu axa absciselor, cuprinse între două drepte paralele cu axa ordonatelor care trec
prin punctele de început şi sfârşit de transformare.
 În diagrama T – s, can-tităţile de
căldură în transformările izobare sunt
reprezentate de arii cuprinse sub curba
transformării, axa absciselor şi două
drepte paralele cu axa ordonatelor, care
trec prin punctele de început şi sfârşit de
transformare, fapt care face ca această
diagramă să se numească şi diagramă
calorică.

Fig.3.13. Principalele tipuri de curbă din diagrama de

stare temperatură-entropie (T – s)

3.4. Transformări de stare specifice tehnicii frigului şi reprezentarea lor în diagramele de

stare

Dintre transformările de stare şi procesele specifice tehnicii frigului, vor fi analizate în

continuare cele mai reprezentative şi anume cele corespunzătoare instalaţiilor frigorifice cu
comprimare mecanica de vapori, respectiv: comprimarea, laminarea, vaporizarea şi condensarea.
Comprimarea este procesul de micşorare a volumului unui fluid, cu mărirea presiunii
acestuia, sub acţiunea unor forţe exterioare, în cazul general, comprimarea este un proces politropic
exprimat prin:
pV n  const , (3.47)
în care n este exponentul politropic pentru gazul respectiv în condiţii precizate.
De multe ori, în practica instalaţiilor cu compresoare cu piston, comprimarea este
considerată (fără prea mari erori) ca fiind adiabatică reversibilă, deci cu schimb nul de căldură cu
exteriorul (ΔQ = 0).
Ţinând seama de principiul al doilea al termodinamicii aplicat la masa de 1 kg de agent
frigorific (dq = Tds), deoarece dq = 0, rezultă:
Tds = 0, (3.48)
adică
ds = 0. (3.49)
Notând cu indicele 1 starea agentului la începutul comprimării adiabate şi cu 2 starea finală,
rezultă:
s1 = s2 , (3.50)
ceea ce înseamnă că în condiţii adiabatice, comprimarea este şi izentropă. Din primul principiu al
termodinamicii exprimat sub forma:
dq= di–vdp = di+dlt, (3.51)
rezultă că în condiţii adiabatice (dq = 0) există relaţia:
|di| = |dlt|. (3.52)
Altfel spus, în cazul comprimării adiabate, lucrul mecanic de comprimare lcomp este dat de
variaţia entalpiei în timpul comprimării:
lcomp=i2–i1. (3.53)
În fig. 3.14 este reprezentat procesul de comprimare în diagramele (lg p – i) şi (T – s).

Fig, 3.14. Reprezentarea procesului de comprimare în diagramele de stare presiune-entalpie (a) şi

temperatură-entropie (b)

Laminarea este procesul de scădere al presiunii unui fluid la trecerea acestuia printr-o
îngustare a secţiunii de curgere. Ea este o transformare de stare adiabatică deci are schimb nul de
căldură cu mediul exterior (ΔQ = 0).
Vaporii de agent frigorific sunt gaze reale şi deci au un comportament diferit de cel al
gazelor ideale. Transformările reversibile au un caracter limită, ideal. De aceea, transformările
adiabatice sunt la limită izentrope deşi, în cazul general, ele sunt, de regulă, neizentrope.
Laminarea este un proces tipic ireversibil, în timpul laminării se consumă căldură datorată
frecărilor sub formă de lucru mecanic disipativ, astfel încât există egalitatea:
dq fr  vdp . (3.54)
Conform primului principiu, se poate scrie
dq fr  di  vdp , (3.55)
Dar, deoarece există relaţia:
dq fr  vdp ,
rezultă că di=0 şi deci
i2=i1, (3.56)
în care i2 şi i1, sunt entalpiile specifice agentului frigorific la sfârşitul şi respectiv la începutul
laminării.
Deoarece, conform principiului al doilea al termodinamicii, există relaţia
di–vdp = Tds, (3.57)
şi ţinând seama de relaţia (3.56), rezultă:
Tds =–vdp,
sau:
ds = – (v/T)dp, (3.58)
care exprimă variaţia entropiei în timpul unui proces de laminare.
 Este de reţinut faptul că laminarea adiabatică este şi izentalpică şi că în orice situaţie,
laminarea este însoţită de o scădere a temperaturii, în laminările reale, datorită existenţei frecărilor,
entropia creşte.
Procesul de laminare este reprezentat în diagrama lg p–i şi respectiv T–s în fig. 3.15.
Vaporizarea şi condensarea sunt transformări de fază la care dacă presiunea este constantă şi
temperatura este constantă. Lichidul cu starea 1 de saturaţie (fig. 3.16.), pe baza căldurii primite,
începe să vaporizeze şi-şi modifică poziţia către dreapta, pe izobara-izotermă 1-2. Pentru starea 1'
agentul este un amestec bifazic de vapori cu starea 2 şi lichid cu starea 1 în proporţia dată de regula
pârghiei şi exprimat de titlul de vapori x1:
11
x1  . (3.59)
12

a) b)

Fig.3.15. Reprezentarea procesului de laminare în diagramele de stare presiune-entalpie (a) şi

temperatură-entropie (b)

Altfel spus, 1 kg de amestec bifazic de stare 1' cuprinde :

 x1 kg vapori de stare 2;

(1  x1 ) kg lichid de stare 1.
După ce ultima picătură de lichid s-a vaporizat, starea fluidului este reprezentată de punctul 2
adică vapori saturaţi uscaţi.
Cantitatea de căldură necesară vaporizării complete a 1 kg de lichid este dată de segmentul
AB  12 în diagrama (p - I) şi de aria (12BA1) în diagrama (T - s).
Condensarea este transformarea de fază inversă vaporizării şi se produce cu cedare de căldură,
vaporii parcurgând stările 2  1  1 până la completa condensare.
Cantitatea de căldură qvap şi qk exprimate de:
qvap  qk  i2  i1  T (s2  s1 ) , (3.60)
- reprezintă căldura latentă de vaporizare şi respectiv căldura latentă specifică de condensare
corespunzătoare presiunii p şi implicit temperaturii de saturaţie T. Aceste călduri latente specifice
diferă de la o presiune la alta şi sunt diferite pentru fluide diferite.
Fig. 3.16. Reprezentarea procesului de vaporizare în diagramele de stare presiune - entalpie (a) şi
temperatură-entropie (b)

4. Bazele termodinamice ale maşinilor frigorifice

Agentul de lucru în ciclurile maşinilor frigorifice participă în diferite procese

termodinamice. Realizarea proceselor frigorifice presupune parcurgerea de către agentul de lucru a
unor transformări, procese sau evoluţii de stare, în timpul cărora energia internă a acestuia se
modifică, consecinţă a schimbărilor de energie, sub formă de căldura şi lucru mecanic, cu sursele de
căldură, în rândul cărora un loc important îl ocupă mediul ambiant.
Mediul ambiant se caracterizează în primul rând prin independenţa parametrilor de lucrul
maşinii frigorifice (sistemei). Aceasta înseamnă că mediul ambiant trebuie sa fie faţă de maşina
frigorifică (sistema) atât de mare, încât orice acţiune a maşinii frigorifice (sistemei) să provoace
transformări (schimbări) foarte mici.
Exemplu de astfel de mediu ambiant poate fi aerul atmosferic, apa rezervoarelor de apă
mari, spaţiul cosmic.
Condiţia a doua constă în echilibrul termodinamic al tuturor componenţilor mediului
ambiant. Această condiţie strict vorbind este imposibil de realizat fiindcă în mediul ambiant există
variaţii de temperatură şi presiune. Dar pentru rezolvarea majorităţii problemelor termodinamice se
pot neglija aceste variaţii.

4.1. Clasificarea ciclurilor inversate

Agentul de lucru al maşinii frigorifice săvârşeşte ciclul inversat datorită energiei mecanice
sau a altui tip de energie. Sunt trei variante ale ciclurilor inversate: de răcire, de pompă termica şi
combinat.
Maşina frigorifică funcţio-nează pe baza ciclului de răcire şi serveşte pentru răcirea unui
mediu oarecare sau pentru menţinerea temperaturii joase în obiectul de răcire dacă căldura de la
sursa cu temperatura joasă Tstj se transmi-te la mediul ambiant. Acest ciclu inversat este prezentat
în fig. 4.1.
În procesul 4  1 de la sursa cu temperatura joasă se transmite la agentul de lucru căldura q0 , în
timpul procesului 1 2 agentul de lucru se comprimă, în timpul procesului 2  3 are loc
evacuarea căldurii q de la agentul de lucru la mediul ambiant. Procesul 3  4 prezintă destinderea
agentului de lucru cu producerea lucrului mecanic tehnic specific ld .

Fig. 4.1. Cicluri inversate în diagrama T  S : a – ciclu de răcire; b - ciclu de pompă termică;
c - ciclu combinat
Conform legii a doua a termodinamicii mediului ambiant i se transmite mai multă căldură
decât se evacuează de la sursa cu temperatură joasă cu mări-mea lucrului mecanic specific
al ciclului:
q  q0  l . (4.1)
Lucrul mecanic specific care trebuie să fie cheltuit pentru realizarea ciclului inversat este
egal cu:
l  lc  ld . (4.2)
Eficacitatea termodinamică a ciclului de răcire se caracterizează cu ajutorul eficienţei
frigorifice  :
q0
 . (4.3)
q
Dacă căldura se transmite de la mediul ambiant la sursa cu temperatura mai înaltă, atunci
maşina frigorifică funcţionează pe baza ciclului pompei termice. În acest caz maşina frigorifică se
utilizează pentru termoficare. Acest mod de termoficare uneori e numit încălzire dinamică. Ciclul
de pompă termică este arătat în fig. 4.1,b. În timpul procesului 4  1 căldura se transmite de la
mediul ambiant la agentul de lucru. În procesul comprimării (procesul 1 2 ) agentului de lucru
entalpia şi temperatura se măreşte, iar în procesul 2  3 agentul frigorific transmite căldura q la
sursa cu temperatură înaltă a apei sau aerului, care se utilizează pentru încălzirea locuinţelor sau
pentru alte scopuri tehnologice. Procesul 3  4 este destinderea agentului de lucru cu producerea
lucrului mecanic specific ld .
Eficacitatea termodinamică a ciclului de pompă termică se determină cu ajutorul
coeficientului de încălzire 
q
 . (4.4)
l
Între eficienţa frigorifică şi coeficientul de încălzire există legătura:
q q0  l
  . (4.5)
l l
Ciclul combinat este ciclul în care căldura se transmite de la sursa cu temperatură joasă la
sursa cu temperatură înaltă. Acest ciclu este reprezentat în fig. 4.1, c, unde 4  1 este procesul de
transmitere a căldurii q0 de la sursa cu temperatură joasă la agentul de lucru; 1 2 - procesul de
comprimare a agentului de lucru; 2  3 - evacuarea căldurii q de la agentul de lucru la sursa cu
temperatură înaltă; 3  4 - procesul de destindere a agentului de lucru cu producerea lucrului
mecanic tehnic specific ld .
Cu ajutorul ciclului combinat se poate obţine în acelaşi timp şi frig, şi căldură. Din această
cauză el se caracterizează atât de eficienţa frigorifică  , cât şi de coeficientul de încălzire  :
q0 q
 ;  ,
lr lt
unde lr şi lt - lucrul mecanic tehnic specific a ciclurilor 1 b  a  4 şi b  23 a
corespunzător.

4.2. Ireversibilitatea internă şi externă

Examinând condiţiile transmiterii căldurii de la corpul rece la corpul cald, R. Clausius a

formulat legea a doua a termodinamicii astfel: "Căldura nu poate trece de la corpul rece la corpul
cald de la sine fără compensări". În această formulare se subliniază necesitatea cheltuirii lucrului
pentru transmiterea căldurii de la corpul rece la corpul cald (de la sursa cu temperatură joasă la
mediul ambiant sau la sursa cu temperatură înaltă), deci pentru realizarea ciclului inversat circular
trebuie să avem ca minimum două surse - de temperatură joasă şi înaltă (mediul ambiant) şi trebuie
să cheltuim lucru (sau căldură).
Pe legea a doua a termodinamicii se bazează toată teoria termodinamică a maşinilor
frigorifice. Noţiunea de reversibilitate a proceselor are o importanţă fundamentală atât în fizică, cât
şi în teoria maşinilor frigorifice.
Procesul se numeşte reversibil dacă după încheierea lui corpurile care au participat pot fi
aduse în stare iniţială şi în legătură cu aceasta nicăeri nu vor avea loc nici un fel de transformări
suplimentare.
Procesele care nu satisfac aceste condiţii se numesc ireversibile. Trebuie de remarcat faptul
că procesele reale de lucru ale maşinilor frigorifice sunt procese ireversibile care se desfăşoară în
condiţii de neechilibru ca urmare a existenţei unor diferenţe finite de temperatură, presiune,
concentraţie precum şi a prezenţei frecărilor mecanice şi gazodinamice. În aceste condiţii, procesele
de lucru ale maşinilor frigorifice pot fi clasificate în patru categorii:
- procese ideale, reversibile, atât pe plan intern cât şi extern (cazul politropiei reversibile);
- procese ireversibile pe plan intern şi reversibile pe plan extern (cazul laminării adiabate):
- procese reversibile pe plan intern şi ireversibile pe plan extern (cazul politropiei cu schimb
de căldură la diferenţă finită variabilă de temperatură cu o singură sursă de căldură);
- procese ireversibile pe plan intern şi extern (cazul deplasării unui agent însoţită de schimb
de căldură la diferenţă finită de temperatură şi pierderi de presiune).
Existenţa unor cauze care determină desfăşurarea ireversibilă a proceselor determină, în
final, gradul de perfecţiune a ciclului real de funcţionare a unei maşini frigorifice, pentru precizarea
căruia este necesară compararea acestui ciclu cu cel ideal, reversibil, al maşinii frigorifice.
Deci, deosebirea dintre ciclul ideal al unei maşini frigorifice şi cel real este o consecinţă a
influenţelor exercitate de ireversibilitatea internă şi externă a proceselor reale de lucru. Cu cât
gradul de ireversibilitate este mai accentuat, cu atât economicitatea maşinii este mai redusă. Rezultă
deci că în practică este necesară reducerea la minimum a pierderilor cauzate de ireversibilitate. Din
acest punct de vedere se deosebesc două categorii de pierderi şi anume:
- pierderile proprii ale proceselor determinate de însăşi natura proceselor, aşa cum este, spre
exemplu, cazul laminării;
- pierderile tehnice ale proceselor sunt pierderi care pot fi reduse la limită, şi teoretic, chiar
anulate; în acest sens pierderea cauzată de ireversibilitatea transferului de căldură într-un
schimbător de căldură poate fi micşorată prin reducerea diferenţei medii de temperatură, consecinţă
a măririi suprafeţei de schimb de căldură.
Ţinând seama că nici pierderile proprii şi nici cele tehnice nu pot fi excluse din practica
maşinilor frigorifice rezultă că este necesară într-o primă etapă, optimizarea termodinamică a
ciclurilor de funcţionare, ceea ce presupune minimizarea sumei pierderilor cauzate de
ireversibilitate. Plecând de la această optimizare termodinamică se trece în continuare la
optimizarea termoeconomică axată pe calculul tehnico-economic.

4.3. Pierderile ireversibile ale ciclurilor inversate

Pentru determinarea valorilor pierderilor ireversibile ale proceselor reale de lucru în cicluri
inversate se utilizează ecuaţia Gouy-Stodola.
La baza legilor I şi II a termodinamicii pentru ciclurile inversate. Ecuaţia lui Gouy-
Stodola are forma:
l  Ta  S , (4.6)
unde: l - este mărirea lucrului ciclului, cauzată de ireversibilitatea proceselor;
Ta - temperatura mediului ambiant;
 S - creşterea sumară a entropiei tuturor corpurilor care participă în procese.
Fiindcă entropia este funcţie de starea corpului, atunci în ciclul inversat circular efectuat de
agentul de lucru entropia lui va primi valoarea iniţială, iar variaţia entropiei va fi egală cu zero. Deci
sub  S în timpul efectuării ciclului inversat se subînţelege schimbarea entropiei surselor.
Utilizarea ecuaţiei lui Gouy-Stodola pentru determinarea pierderilor legate de ireversibilitatea
ciclului frigorific este posibilă numai în acel caz când acest ciclu ireversibil se compară cu ciclul
reversibil (pe plan intern şi extern), care are aceeaşi putere frigorifică (cantitatea căldurii obţinută de
agentul de lucru de la surse).
Acest ciclu reversibil este numit ciclu cu lucru minim sau ciclu-model.
Pentru procesele ce au loc în pompa termică ecuaţia lui Gouy-Stodola este corectă în acel
caz când se compară cicluri care produc cantităţi asemenea de căldură.
E raţional de efectuat determinarea acestor pierderi ireversibile prin părţi pentru ca mai
târziu de a totaliza toate pierderile şi a determina gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de
cel model.
Presupunem că trebuie de răcit o oarecare sursă de temperatură joasă de la starea a până la
starea b (fig. 4.2). Aceasta se poate face cu ajutorul maşinii frigorifice ce lucrează după ciclul
1  2  3  4 . În acest ciclu căldura de la agentul de lucru de transmite la mediul ambiant, în
procesul 2  3 la diferenţă infinit de mică a temperaturilor. Procesele de comprimare şi destindere
ale agentului de lucru 1 2 şi 3  4 au loc la S  const , adică sunt reversibile, 4  1 -
transmiterea căldurii de la sursa cu temperatură joasă la agentul frigorific cu diferenţă finită a
temperaturilor. Procesul a  b este arătat în diagrama T  S convenţional. Ciclul 1  2  3  4
se construieşte astfel ca puterea frigorifică specifică a lui q0 să fie egală cu cantitatea de căldură,
care se evacuează de la sursa cu temperatură joasă, adică
aria m  b  a  f  aria m  4  1  n . (4.7)
Din termodinamică este ştiut că lucrul mecanic specific al ciclului 1  2  3  4 este
echivalent cu aria 1  2  3  4 . Comparăm lucrul mecanic specific al ciclului 1  2  3  4 ,
având ireversibilitatea în procesul de transmitere a căldurii la agentul de lucru cu ciclul reversibil
(ciclu cu lucru minim). Acest ciclu pentru aceleaşi surse va fi ciclul a  c  3  b . Într-adevăr, în
acest ciclu schimbul de căldură al agentului de lucru cu sursa de temperatură joasă şi cu mediul
ambiant se realizează la diferenţă infinit de mică a temperaturilor, procesele de comprimare şi
destindere a  c şi 3  b , de asemenea, sunt reversibile ( S  const ), adică acest ciclu este
reversibil pe plan intern şi extern. Puterea frigorifică specifică a ciclului a  c  3  b şi cea a
ciclului 1  2  3  4 sunt egale între ele din condiţia de construire a ciclului 1  2  3  4 .

Fig. 4.2. Cicluri inversate prin diferenţe finite ale temperaturilor reprezentate în diagrama T  S

Lucrul mecanic specific al ciclului-model lmin corespunde ariei a  c  3  b ; deci

mărirea lucrului l  legată cu procesul ireversibil al schimbului de căldură va fi egală cu:
l   l1234  lmin  aria 1  2  3  4  aria a  c  3  b (4.8)
sau l   aria 1  2  c  a  b  4  1 .
Fiindcă aria m  b  a  f  aria m  4  1  n , atunci
aria 4  b  a  7  aria f  7  1  n , deci:
l  aria f  c  2  n  Ta  S  . (4.9)
Deci mărirea lucrului datorită ireversibilităţii în procesul schimbului de căldură între sursa
cu temperatură joasă şi agentul de lucru este egală cu schimbarea entropiei sistemului agentului de
lucru - sursă de temperatură joasă S  , înmulţită la temperatura mediului ambiant Ta .
Schimbarea entropiei S  se determină din ecuaţia:
S   S a .l  S s.t . j , (4.10)
unde: S s.t . j - schimbarea entropiei sursei de temperatură joasă în procesul a  b ; S a .l -
schimbarea entropiei agentului de lucru în procesul 4 1
1
dT T
S a.l  S1  S 4   ca.l  ca.l ln 1 (4.11)
4 T T4
b
dT T
S s.t . j  Sb  S a   cs.t . j  cs.t . j ln a (4.12)
a T Tb
aici ca.l şi cs.t . j - capacitatea termică a agentului de lucru şi a sursei cu temperatură joasă (le
acceptăm constante).
Acum presupunem că procesul de transmitere a căldurii de la agentul de lucru la mediul
ambiant se realizează, de asemenea, prin diferenţă finită a temperaturilor şi ciclul maşinii frigorifice
va fi 1  5  6  4 , adică este încă o ireversibilitate externă. Această ireversibilitate suplimentară
măreşte lucrul mecanic specific al ciclului până la l  aria 2 - 5 - 6 - 3 .
Determinăm lucrul suplimentar l  . Cantitatea căldurii care se transmite de la agentul de
lucru la mediul ambiant corespunde ariei m  6  5  n . Dar mediul ambiant a primit tot o
asemenea cantitate de căldură echivalentă cu aria m  3  k  l . Punem punctul k astfel ca:
aria m  6  5  n  aria m  3  k  l (4.13)
Atunci aria 2  5  6  3  aria n  2  k  l , iar aria n  2  k  l  S Ta , adică:
l   Ta S  . (4.14)
Schimbarea entropiei S  se determină prin analogie cu S  :
S   S m .a  S a.l , (4.15)
 .a este schimbarea entropiei mediului ambiant;
unde: S m
S a.l - schimbarea entropiei agentului de lucru:
5
dT T
S a.l  S6  S5    ca.l  ca.l ln 5 ,
6
T T6
i i
S m .a  5 6 .
Ta
Schimbarea comună a entropiei datorită prezenţei diferenţei de temperaturi în procesul de
schimb de căldură a agentului de lucru şi a surselor este egală:
S  S   S  .
Creşterea comună a lucrului:
  l  l   l  .
Deci, lucrul mecanic specific al ciclului 1  5  6  4 poate fi scris în forma următoare:
l aria 1  5  6  4 aria a  c  3  b  l , (4.16)
sau
l  lmin  l .
Gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de cel model:
lmin lmin
r   , (4.17)
l lmin  l
adică cu creşterea pierderilor ireversibile gradul de reversibilitate se reduce, ceea ce indică
reducerea eficacităţii ciclului.
Determinăm aceste pierderi în ciclul inversat legate de prezenţa ireversibilităţii interne –
laminarea agentului de lucru. În fig. 4.3 este arătat ciclul inversat în diagrama T  S . Procesul
3  4 este procesul ireversibil de laminare care se realizează la i  const . Procesul 1 2 este
cel reversibil de comprimare care se realizează la S  const .
Schimbul de căldu-ră a
agentului de lucru şi a surselor
se realizează la diferenţă infinit
de mică şi e echivalent cu aria
1  2  3  0  1. Ciclul-
model pentru ciclul
1  2  3  4 va fi ciclul
1 2  5  4 care este
reversibil pe plan intern şi extern
şi are puterea frigorifică
specifică a ciclului

Fig. 4.3. Ciclul inversat cu procesul de laminare reprezentat

în diagrama T  S
1  2  3  4 . Lucrul mecanic specific al ciclului este echivalent cu aria 1 2  5  4.
Diferenţa acestor arii va prezenta creşterea lucrului llam datorită ireversibilităţii în procesul de
laminare 3  4 .
Lucrul suplimentar se determină prin expresia:
llam aria 1  2  3  0  1  aria 4  5  3  0 . (4.18)
Agentul de lucru în punctul 3 are rezervă de energie potenţială care este echivalentă cu aria
0  3  6 . În timpul procesului de laminare această energie se transformă în energia cinetică a
fluxului de agent frigorific. După ventilul de laminare energia cinetică se transformă în căldură de
frecare şi se transmite la agentul de lucru. Această căldură este echivalentă cu aria m  6  4  n .
Deci, conform legii conservării energiei
aria 0  3  6  aria m  6  4  n .
Atunci
l aria 1  2  3  0  1  aria 1  2  5  4  aria 4  5  3  0 
 aria 1  2  5  4  aria m  3  5  nlmin  Ta Slam  llam  llam .
În fig. 4.4 este arătat ciclul 1  2  3  4 al maşinii frigorifice reale cu procesul adiabatic
de comprimare. În acest ciclu sunt prezente toate pierderile ireversibile care au fost analizate
anterior – pierderile ireversibile legate de schimbul de căldură al agentului de lucru cu sursele,
precum şi pierderile legate de procesul de laminare.
Pentru ca să determinăm
gradul perfecţiunii
termodinamice al ciclului
1  2  3  4 şi gradul de
reversibilitate trebuie să
construim ciclul-model. Ciclul-
model pentru ciclul analizat se
construieşte în modul următor.
Fiindcă schimbul de
căldură al agentului de lucru cu
sursele în

Fig. 4.4. Pierderile ireversibile ale ciclului inversat real

ciclul-model are loc prin diferenţe infinit de mici ale temperaturilor, atunci ciclul se limitează de sus
şi de jos de aceste două linii, adică de liniile Ta şi Ts. j .t . Apoi prin punctul 1 se duce linia
i  const până la intersecţia cu Ts. j .t (punctul b ). Deci baza ciclului-model este segmentul
a  b , fiindcă ib  ia  i1  i4 , adică se realizează una din condiţiile de construire a ciclului-
model - egalitatea puterilor frigorifice specifice ale ciclului–model şi ciclului analizat.
Procesul b  c - este cel izentropic de comprimare, procesul c  d - este cel izotermic de
comprimare (ambele sânt procese reversibile), d  l - este procesul reversibil de transmitere a
căldurii prin diferenţă infinit de mică a temperaturilor şi, în sfârşit, l  a - este procesul de
destindere cu S  const (reversibil).
Deci ciclul b  c  d  e  a este reversibil pe plan intern şi extern şi este ciclu-model
pentru ciclul 1  2  3  4 . Lucrul mecanic specific al ciclului 1  2  3  4 este echivalent cu
aria 1  2  3  0  1, iar cel al ciclului-model – cu aria b  c  d  l  a . Diferenţa acestor
două arii reprezintă creşterea lucrului datorită prezenţei ireversibilităţilor în procesele ciclului
1 2  3  4:
l aria 1  2  3  0  1  aria b  c  d  e  a .
Gradul de reversibilitate se determină din corelaţia
lmin aria b  c  d  l  a
r   . (4.19)
l aria 1  2  3  0  1
4.4. Ciclurile reversibile inversate în condiţiile surselor externe diferite

Să analizăm unele principii generale referitor la ciclurile inversate pentru condiţiile diferitor
surse externe.
Dacă temperatura surselor nu se schimbă în procesul de schimb de căldură atunci unicul
ciclu posibil unde se vor respecta condiţiile reversibilităţii va fi ciclul Carnot 1  2  3  4 sau
ciclul 1  5  6  4 (fig. 4.5), unde S6  S4  S5  S1 (acest ciclu se numeşte regenerativ). În
aceste cicluri procesele izotermice de transmitere a căldurii la agentul de lucru şi evacuării căldurii
de la el vor satisface condiţiile externe, dacă temperatura agentului de lucru în procesul de schimb
de căldură va fi tot timpul infinit apropiată de temperatura constantă a surselor (mediul ambiant şi
sursa cu temperatură joasă).
Procesele de comprimare şi de destindere a agentului de lucru în ciclul Carnot sunt
izentropice, adică reversibile. În ciclul regenerativ creşterea entropiei agentului de lucru în timpul
procesului de comprimare
este egală cu reducerea entropiei în
procesul de destindere, adică
variaţia totală a entropiei în aceste
două procese este egală cu zero.
Acest ciclu regenerativ se numeşte în
termodinamică „ciclul Carnot
generalizat”.
Eficienţa frigorifică a ciclului
Carnot sau a ciclului Carnot
generalizat

Fig. 4.5. Ciclul Carnot şi ciclul regenerativ în diagrama

T S
se exprimă prin temperaturile surselor:
Ts.t . j
 . (4.20)
Ta  Ts.t . j
Influenţa schimbării temperaturii surselor în ciclul Carnot asupra eficienţei frigorifice este
diferită şi se determină din corelaţia următoare:
  Ts.t . j  Ta
 ,  ,
Ta Ta  Ts.t . j 2 Ts.t . j Ta  Ts.t . j 2
deci,
 
 . (4.21)
Ta Ts.t . j
Astfel, schimbarea temperaturii mediului ambiant influenţează mai puţin asupra eficienţei
frigorifice decât schimbarea surselor de temperatură joasă.
Adesea în practică sursele externe îşi schimbă temperatura în procesul de transfer de căldură,
din această cauză pentru îndeplinirea condiţiilor de reversibilitate externă temperatura agentului de
lucru trebuie să se schimbe astfel cum se schimbă temperatura surselor externe. De asemenea, în
fiecare punct al procesului trebuie să se respecte echilibrul termic între agentul de lucru şi sursele
externe. În acest caz ciclul Carnot nu poate deja să se considere în calitate de model, fiindcă aceasta
va duce la ireversibilitate externă.
Pe deplin reversibil ciclul inversat cu temperaturi variabile în procesele de transmitere a
căldurii – ciclul 1  2  3  4 poate fi reprezentat ca o totalitate a ciclurilor Carnot elementare
( a  b  c  d ) – fig. 4.6.
dq0 Tsi.t . j dS Tsi.t . j
 
i
  . (4.22)
dq  dq0 Tai dS  Tsi.t . j dS Tai  Tsi.t . j
Eficienţa frigorifică a ciclului 1  2  3  4
1

q  dq0
 0  4
(4.23)
q  q0 2 1

 dq   dq0
3 4
Valorile q0 şi q se pot exprima prin temperaturile medii echivalente Ts.t . j .m şi Ta.m :
1
q0   Ts.t . j dS  Ts.t . j S1  S 4  (4.24)
4
2
q   Ta.m dS  Ta.m S 2  S3  (4.25)
3
T S
Este ştiut că în diagrama
cantitatea de căldură q0 şi q
este echivalentă cu ariile
m  4 1  n şi
m3 2 n. Deci,
temperaturile medii integrale
Ts.t . j .m şi Ta.m exprimă
înălţimea dreptunghiurilor de
dimensiuni egale în
conformitate cu ariile
m  4 1  n şi
m3 2 n cu

Fig. 4.6. Ciclul Lorenţ în diagrama T  S

baza egală Sn  Sm  S1  S4   S 2  S3 .
 Pe baza expresiilor (4.23) – (4.25) obţinem
Ts.t . j .m
 . (4.26)
Ta.m  Ts.t . j .m
Analiza ciclurilor cu ajutorul temperaturilor medii echivalente a fost elaborată de
Martînovschi.
Ciclul 1  2  3  4 (fig. 4.6) se numeşte ciclul Lorenţ. El este ciclu-model în condiţiile
temperaturilor variabile ale surselor externe.

5. Agenţii de lucru ai maşinilor frigorifice

Agenţii frigorifici reprezintă substanţe omogene sau amestecuri de substanţe, ale căror
proprietăţi termodinamice trebuie să corespundă cerinţelor impuse de schema şi tipul maşinii
frigorifice, precum şi de nivelul de temperatură al celor două surse de căldură.

5.1. Clasificarea agenţilor frigorifici şi cerinţele faţă de ei

Agenţii de lucru ai maşinilor frigorifice se grupează în mai multe categorii. Agenţii

frigorifici, utilizaţi în maşinile frigorifice cu comprimare mecanică de vapori au o temperatură de
vaporizare la presiunea atmosferică normală. În funcţie de această temperatură, denumită
temperatură normală de vaporizare t s , se deosebesc trei categorii de agenţi:
- cu temperatură mai ridicată de vaporizare situată între 0 ºC şi 60 ºC utilizaţi mai ales în
pompele de căldură;
- cu temperatură medie de vaporizare cuprinsă între –50 ºC şi 0 ºC;
- cu temperatură joasă de vaporizare plasată între –120 ºC şi –50 ºC.
În funcţie de presiune agenţii frigorifici se împart în trei categorii: cu presiune înaltă, medie
şi joasă. La prima grupă se referă agenţii care au presiunea de condensare la temperatura 30 ºC între
7 şi 2 MPa , la grupa a doua – agenţii cu presiunea între 2 şi 0.3 MPa , la grupa a treia agenţii
cu presiunea mai joasă de 0.3 MPa .
Aerul, precum şi alte gaze sau amestecuri de gaze având temperaturi joase de vaporizare, se
utilizează în maşinile frigorifice cu comprimare de gaz, în cele turbionare, precum şi în instalaţiile
de lichefiere şi separare a gazelor.
Soluţii ale diferitor substanţe se utilizează în maşinile cu absorbţie.
Apa e utilizată în instalaţiile cu jet de vapori. Condiţiile care trebuie să le satisfacă un agent
frigorific utilizat în maşinile cu comprimare de vapori sunt următoarele:
- presiunea de vaporizare să fie superioară presiunii atmosferice, dar apropiată de aceasta în
scopul evitării infiltrării aerului în vaporizator, care împreună cu umezeala contribuie la
intensificarea procesului de coroziune;
- presiunea de condensare să fie redusă cu scopul micşorării greutăţii compresorului,
creşterii randamentului mecanic al acestuia şi evitării pierderilor de agent;
- puterea frigorifică specifică să fie cât mai mare, ceea ce reprezintă căldura preluată de
1 kg de agent în procesul de realizare a efectului frigorific prin vaporizare sau încălzire;
 - căldura specifică a agentului frigorific lichid să fie cât mai redusă în vederea micşorării
pierderilor cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare;
- volumul specific al vaporilor aspiraţi să fie cât mai redus în cazul compresoarelor cu
piston, în vederea micşorării dimensiunii acestora şi, respectiv, cât mai mare, în cazul
turbocompresoarelor frigorifice pentru mărirea randamentului intern al procesului de comprimare;
- viscozitatea să fie moderată pentru îmbunătăţirea transferului de căldură şi reducerea
pierderilor de presiune, dar nu prea mică pentru a nu favoriza scăpările de agent frigorific;
- să posede insolubilitate reciprocă a agentului frigorific în ulei în cazul compresoarelor cu
piston deoarece aceasta determină murdărirea suprafeţelor de schimb de căldură ale condensatorului
şi vaporizatorului şi reducerea puterii frigorifice a maşinii;
- să nu prezinte pericol de explozie, să nu fie inflamabile şi toxice;
- să posede stabilitate chimică şi pasivitate la coroziune;
- să posede cost redus.
Agenţii utilizaţi în maşinile frigorifice cu comprimare mecanică de gaze trebuie să aibă
temperatură normală de vaporizare cât mai coborâtă pentru a nu se lichefia sau solidifica în
instalaţie.
În cazul gazelor prezintă importanţă viscozitatea, conductivitatea termică, precum şi
dependenţa căldurii specifice de temperatură şi presiune.
În acest mod devine posibilă reducerea şi uniformizarea diferenţelor de temperatură necesare
pentru efectuarea transferului de căldură şi prin aceasta se micşorează pierderile cauzate de
ireversibilitatea acestui proces.

5.2. Proprietăţile agenţilor de lucru a maşinilor frigorifice cu comprimare mecanică de

vapori

Proprietăţile fizice ale celor mai importanţi agenţi frigorifici utilizaţi în maşinile cu
comprimare de vapori sunt prezentate în tab. 5.1.
În continuare vom enumera unele caracteristici ale agenţilor frigorifici utilizaţi în tehnica
frigului moderat.
Amoniacul NH 3 este utilizat pe scară largă în instalaţiile frigorifice cu comprimare de
vapori cu o treaptă şi cu două trepte, precum şi în cele cu absorbţie pentru temperaturi de vaporizare
t0   60 ºC; temperatura normală de vaporizare a amoniacului este de t0   33.35 ºC. Printre
avantajele amoniacului se numără volumul specific mic la temperaturile de vaporizare uzuale,
uşurinţa depistării scurgerilor de amoniac datorită mirosului specific, solubilitatea redusă în ulei, nu
exercită acţiuni corozive oţelului, dar în prezenţa apei atacă zincul, cuprul, bronzul şi alte aliaje pe
bază de cupru cu excepţia bronzului fosforos. Dintre dezavantaje se menţionează faptul că este
toxic, exploziv şi inflamabil la concentraţii de 19.0  26.8 % amoniac în aer. La temperatura de -
77.7 ºC amoniacul se solidifică şi la temperatura de 260 ºC se descompune în azot şi hidrogen.
Bioxidul de carbon CO2 este utilizat în principal în instalaţiile de producere a gheţii uscate
(zăpadă carbonică). Este neutru în raport cu metalele, neinflamabil, netoxic. Dezavantajul său
constă în aceea că temperatura critică este relativ ridicată ( t cr  31 C ) la presiunea critică
Pcr  7.383 MPa . Din acest motiv CO2 conduce la presiuni ridicate în condensator.
 Freonii sunt utilizaţi pe scară largă în tehnica frigului datorită avantajelor pe care le prezintă
şi anume: nu sunt toxici, au inflamabilitate redusă, sunt neexplozivi, prezintă neutralitate chimică.
De asemenea, fiind caracterizaţi prin exponenţi adiabatici mici
( k freon  1.12  1.20  k NH  1.3 ) freonii determină temperaturi de comprimare reduse. Ca
3

definiţie, freonii reprezintă derivaţi dublu halogenaţi ai hidrocarburilor saturate ( Cm H 2 n 2 ) obţinuţi

prin înlocuirea parţială sau completă a atomilor de hidrogen prin atomi de fluor, clor sau brom. În
consecinţă deci, formula freonilor este Cm H n Fx Cl y Brz unde n  x  y  y  2m  2 .
Notaţia prescurtată a freonilor este F  N sau R  N (refrigerent), N fiind numărul
freonului format din două sau trei cifre care se stabileşte după următoarele reguli:
a) la derivaţii fără atomi de hidrogen ( n  0 ) prima cifră (dacă N este format din 2 cifre)
sau primele două cifre (dacă N este format din 3 cifre) definesc hidrocarbura în modul următor:
1 - pentru metan ( CH 4 ); 11 - pentru etan ( C2 H 6 ); 21 - pentru propan ( C3 H 8 ); 31 - pentru
butan ( C4 H 10 ). În continuare se scrie numărul atomilor de fluor ( x ); exemple: freonul CF2 Cl 2 -
difluordiclormetan: R  12 ; freonul C2 F4 Cl 2 - tetrafluordicloretan: R  114 ;
b) la derivaţii cu atomi de hidrogen ( n  1,2... ) numărul acestor atomi se adaugă în felul
următor: la derivaţii metanului la prima cifră, iar la ceilalţi derivaţi, la cifra a doua; exemple:
freonul CHFCl 2 - monofluordiclormetan: R  21 , freonul C2 H 3 F3 - trifluoretan: R  143 ;
c) la derivaţii cu atomi de brom ( z  1,2...), după numărul principal se pune litera B după
care se scrie numărul atomilor de brom; exemplu: freonul CF2 Br2 : R  12B2 .
Se remarcă faptul că la reducerea numărului atomilor de hidrogen scade inflamabilitatea
şi pericolul de explozie. La creşterea numărului de atomi de fluor scade toxicitatea şi acţiunea
corozivă.
 Tabelul 5.1

Tempe- Parametrii critici Expo-

Tempe-
Temperatu-ra Masa ratura nentul
normală de Tcr , C Pcr , MPa vcr  10 ,
3 ratura de
normală de Agentul frigorific Formula chimică Notaţia mole- adia-
solidifi-
vaporiza-re culară vapo- m3 kg
rizare, C
care, C batic, k
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Apa H 2O - 18.016 100 374.2 22.11 3.000 0.0 1.33
Freon-113
Trifluoriclor-etan C2 F3Cl3 187.39 47.68 214.1 3.41 1.735 -36.6 1.09
R – 113
Pentan C2 H12 - 72.10 36.0 197.0 3.36 4.29 -131.5 1.09
Înaltă Monofluortri- Freon-11
CFCl 3 137.39 27.3 198.0 4.37 1.805 -111.0 1.13
clormetan R – 11
Monofluordi- Freon-21
CHFCl2 102.92 8.90 178.5 5.16 1.915 -135.0 1.16
clormetan R – 21
Tetrafluordi- Freon-114
CF2Cl  CF2Cl 170.91 3.5 145.8 3.27 1.715 -94.0 1.107
clormetan R – 114
Medie Amoniac NH 3 R – 717 17.031 -33.35 132.4 11.28 4.130 -77.7 1.30
Difluordiclor- Freon-12
CF2Cl2 120.92 -29.8 112.1 4.11 1.793 -155.0 1.14
metan R – 12
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Freon-22
Difluormono-clormetan CHF2Cl 86.48 -40.84 96.13 4.93 1.905 -160.0 1.16
R – 22
CH 3  Freon-142
Difluormono-cloretan 100.48 -9.25 136.45 4.138 2.35 -130.8 1.135
CF2 Cl R – 142

CH 3  CF3
Freon-143
Trifluoretan 84.04 -47.6 73.1 4.11 2.305 -111.3 -
R – 143

51.2% R-115 Freon-502

Amestec azeotrop +48.8% R-22
111.63 -45.62 82.16 4.01 1.788 - -
R – 502

Bioxid de carbon CO2 R – 744 44.10 -78.5 31.0 7.383 2.156 -56.6 1.30

Freon-13
Trifluormono-clormetan CF3Cl 104.46 -81.59 28.75 3.868 1.721 -180.0 -
R – 13
Joasă Freon-14
Tetrafluor-metan CF4 88.0 -128.02 -45.5 3.745 1.580 -184.0 1.22
R – 14
Freon-170
Etan C2H6 30.06 -88.6 32.1 5.03 4.7 -183.2 1.25
R – 170
59.9% R-13 Freon-503
Amestec azeotrop +40.1% R-23
87.25 -87.84 19.50 4.338 - - -
R – 503
 Dezavantajele freonilor constau în viscozitatea lor foarte redusă care favorizează scurgerile
precum şi solubilitatea reciprocă cu uleiul care se accentuează la mărirea presiunii şi reducerea
temperaturii freonului. Tot în categoria dezavantajelor se încadrează şi faptul că freonii au o
densitate mai ridicată, ceea ce determină creşterea rezistenţelor hidraulice la circulaţia lor prin
conducte. Pentru limitarea acestor rezistenţe se procedează la mărirea secţiunii de trecere prin
conducte. Astfel, diametrul conductei de freon-12 se impune a fi de două ori mai mare decât cel
pentru NH 3 în condiţiile aceleaşi puteri frigorifice. De asemenea, se remarcă faptul că freonii
conduc la coeficienţi de transfer de căldură sensibil mai mică în cazul amoniacului.
Freonii atacă garniturile de cauciuc şi se recomandă utilizarea unor materiale rezistente la
acţiunea freonilor de tipul sevanitului sau a cauciucului freonorezistent. De regulă, apa nu se
dizolvă în freoni. Pentru a evita blocarea secţiunilor de trecere se limitează procentul masic de apă
la 0.004 %.
Înlocuirea unui atom de clor cu un atom de fluor, în cazul freonilor obţinuţi din metan, etan,
propan şi butan determină reducerea temperaturii normale de vaporizare cu t s :
m 1 2 3 4
t s , grd 51 44 39 35

În continuare, se prezintă unele caracteristici ale celor mai utilizaţi freoni:

a) cu temperatură normală de vaporizare înaltă:
- freonul-11 , CFCl 3 , este utilizat ca agent de lucru în instalaţiile frigorifice cu
turbocompresor având o putere frigorifică peste 300 ...500 kW în scopul condiţionării aerului,
pentru răcirea apei precum şi în instalaţiile de pompe termice. Particularitatea constă în puterea
 176 kJ m 3 la –15 ºC), presiuni de condensare şi vaporizare
frigorifică volumică redusă ( qv
coborâte ( Pc  0.125 MPa la 30 ºC şi P0  0.0235 MPa la–15 ºC);
- freonul- 21 , CHFCl 2 , este utilizat ca agent de lucru în instalaţiile frigorifice pentru
obţinerea unor temperaturi moderate (0 ºC) în scopul condiţionării aerului, pentru răcirea apei;
- freonul-113 , C2 F3Cl3 , este recomandat ca agent de lucru în instalaţiile de condiţionare a
aerului echipate cu turbocompresoare.
b) cu temperatură normală de vaporizare medie:
- freonul-12 , CF2 Cl 2 , este utilizat în instalaţiile frigorifice într-o treaptă echipată cu
compresoare cu piston la temperatură de condensare t c  75 ºC şi temperatura de vaporizare
t0  40 ºC precum şi la cele cu turbocompresoare pentru t0  80 ºC;
- freonul- 22 , CHF2 Cl , este utilizat în instalaţiile frigorifice cu o treaptă (până la –40 ºC)
şi în cele în două trepte (până la –60 ºC) echipate cu compresoare cu piston şi cu elice la
temperatura de condensare t c  50 ºC. Se remarcă tendinţa de înlocuire a freonului-12 cu freon-
22 în cazul instalaţiilor frigorifice de puteri mari;
- freonul-142 , C2 H 3 F2 Cl , este utilizat în instalaţiile de pompe termice precum şi în cele
de condiţionare a aerului având o temperatură ridicată de condensare ( 60...70 ºC) la o presiune
relativ redusă de condensare;
- freonul-143 , C2 H 3 F3 , are temperatura normală de vaporizare t 0  47.6 ºC, este
utilizat în instalaţiile frigorifice cu o treaptă. Cu aerul formează amestecuri inflamabile;
c) cu temperatură normală de vaporizare joasă:
- freonul-13 , CF3 Cl , este utilizat în instalaţiile frigorifice cu mai multe trepte şi în cele în
cascadă şi permite obţinerea unor temperaturi t 0  110 ºC;
- freonul-14 , CF4 , poate fi utilizat în instalaţiile frigorifice în trepte sau în cascadă pentru
obţinerea unor temperaturi de  100  140 ºC.
În ultimii ani, în calitate de agenţi de lucru ai instalaţiilor frigorifice au început să fie
utilizate amestecurile azeotrope compuse din doi componenţi. Aceste amestecuri au proprietăţi
sensibile diferite de cele ale componenţilor. Astfel, un amestec, freonul- 500 , format din 73.8 %
freon-12 şi 26.2 % freon-152 ( C 2 H 4 F2 ) are temperatură normală de vaporizare de  33 C
în timp ce R  12 are  29.8 C , iar R  152 de  25 C . Caracteristicile amestecului
azeotrop constă în aceea că presiunile de vaporizare şi condensare sunt superioare celor care
caracterizează fiecare dintre componenţi. Ca urmare, pentru un regim dat amestecul azeotrop este
caracterizat prin rapoarte de presiuni Pc P0 mai reduse şi o putere frigorifică volumică mai mare.
Unul din cele mai perspective amestecuri azeotrope este freonul- 502 . El prezintă un amestec
azeotrop compus din 51.2 % freon-115 şi 48.8 % freon- 22 şi este utilizat pentru obţinerea
temperaturilor medii şi joase. Temperatura normală de vaporizare a lui R  502 este  45.6 C .
Utilizarea acestui freon este cea mai eficientă în maşinile frigorifice cu compresoare ermetice şi
permite micşorarea consumului de energie cu 10  15 % şi creşterea capacităţii frigorifice cu
80  100 % în raport cu R  12 . Datorită temperaturilor de refulare relativ reduse nu se impun
condiţii stricte către gradul de supraîncălzire a vaporilor aspiraţi în compresor. Freonul- 502 poate
fi utilizat la nivelul unor temperaturi de condensare t c  40 C .
Spre deosebire de amestecurile azeotrope amestecurile neazeotrope se caracterizează prin
concentraţii de echilibru diferite ale componenţilor în faza lichidă şi în cea gazoasă. Vaporizarea şi
condensarea amestecurilor azeotrope are loc la temperaturi variabile. Schimbând compoziţia acestor
amestecuri se pot obţine proprietăţi care în condiţii actuale vor asigura cea mai înaltă eficienţă a
proceselor maşinii: reducerea ireversibilităţii procesului de schimb de căldură la temperaturi
variabile ale surselor, creşterea capacităţii frigorifice, reducerea temperaturii sfârşitului
comprimării, lărgirea zonei de aplicare după temperaturile de condensare şi evaporare etc.
Agenţii frigorifici mai obişnuiţi, care fac parte din grupa hidrocarburilor, sunt: metan, etan,
etilena, propilena, propan, butan izobutan şi pentan.
Analizând proprietăţile termodinamice ale acestor hidrocarburi se constată că ele au o serie
de avantaje cum sunt: temperaturi de vaporizare coborâte şi respectiv temperaturi de solidificare
coborâte.

Astfel, metanul are temperatura de vaporizare în condiţii normale, t0  161 .5C , iar
temperatura de îngheţare - −182.48 °C. În domeniul temperaturilor joase, presiunile de lucru la
vaporizator şi condensator sunt moderate. Astfel, lucrând cu rapoarte de presiuni relativ mici,
compresorul va trebui să aibă un număr mic de trepte de comprimare. Aproape toate hidrocarburile
au temperatura critică destul de coborâtă, fapt ce constituie un dezavantaj serios. Din această cauză
la instalaţiile în cascadă hidrocarburile se pot folosi doar în treapta inferioară. De asemenea sunt
inflamabile, formând cu aerul amestecuri explozive. Faptul că se amestecă cu uleiul contribuie la
reducerea viscozotăţii acestuia. Au greutăţi moleculare mici, iar toxicitatea este redusă.
Se recomandă folosirea acestor hidrocarburi ca agenţi frigorifici, în special în industria
chimică, unde de multe ori apar ca reziduuri din procesul de fabricaţie sau chiar ca materie primă.
Se folosesc în instalaţii cu puteri frigorifice mari şi temperaturi joase.

5.3. Caracteristicile agenţilor de lucru a instalaţiilor

frigorifice cu comprimare termochimică

Instalaţiile frigorifice cu absorbţie permit utilizarea acelor agenţi de lucru pentru care există
absorbanţi corespunzători. Este necesară respectarea unor condiţii suplimentare care constau în
următoarele:
- diferenţă mare între temperaturile normale de vaporizare ale agentului de lucru şi
absorbantului, ce permite reducerea gradului de antrenare a absorbantului de către vaporii agentului
de lucru şi micşorarea dimensiunilor aparatelor de rectificare;
- căldură specifică mică a absorbantului pentru reducerea suprafeţei de încălzire a
schimbătorului de căldură;
- căldură de vaporizare cât mai mare pentru reducerea dimensiunilor schimbătoarelor de
căldură şi conductelor precum şi a debitului de agent;
- diferenţă mică de presiune între condensator şi vaporizator în vederea reducerii consumului
de energie necesară pentru pomparea soluţiei;
- căldură de dizolvare cât mai mică a agentului de lucru cu absorbantul în cazul instalaţiilor
frigorifice şi cât mai mare la instalaţiile de pompe termice.

Soluţia hidroamoniacală compusă din agentul frigorific - amoniacul ( NH 3 ) şi absorbantul

– apa ( H 2 O ) este utilizată atât în instalaţiile frigorifice pentru obţinerea unor temperaturi de
0  60 C cât şi cele de pompe de căldură. Diferenţa temperaturilor normale de vaporizare ale
apei şi amoniacului fiind de 133 grd .
Soluţia de bromură de litiu compusă din agentul frigorific – apa ( H 2 O ) şi absorbantul –
bromură de litiu ( LiBr ) este utilizată în instalaţiile frigorifice la nivel de condiţionare a aerului şi
răcire a apei pentru realizarea unor temperaturi de 0  10 C . Diferenţa temperaturilor normale
de vaporizare ale celor doi componenţi fiind de 1165 grd , se constată că în faza de vapori a
soluţiei de LiBr se află numai vapori de apă.

5.4. Agenţii purtători de frig

În calitate de agenţi purtători de frig la nivelul frigului moderat sunt utilizate saramurile,
adică soluţiile de clorură de sodiu ( NaCl ) şi clorură de calciu ( CaCl2 ) în apă.
Temperatura de congelare a acestor soluţii depinde de concentraţia masică a sării în soluţie.
Pentru   0 rezultă că temperatura de congelare este de 0 ºC. La creşterea concentraţiei această
temperatură scade până la o anumită valoare critică  cr a concentraţiei, temperatura de congelare
devine minimă. În fig. 5.1 sunt arătate legile de variaţie a temperaturii de congelare în funcţie de
concentraţia  pentru cele două soluţii.
Punctul C este punctul criohidric. În cazul soluţiei de clorură de sodiu, temperatura minimă
de congelare în punctul criohidric este de  21.2 C la  cr  23.1 % . În cazul soluţiei de clorură
de calciu această temperatură este de  55 C la  cr  29.9 % .
Curba A în figura 5.1 caracterizează schimbarea temperaturii de congelare a soluţiilor sau
temperaturii de topire a amestecului, curba B este linia de solubilitate a sării în apă sau linia de
degajare a cristalelor de sare.
Ca agenţi purtători de frig pot fi utilizate lichidele antigel de tipul soluţiei de etilenglicol
C2 H 4 OH 2 şi propilenglicol C3 H 6 OH 2 . De asemenea, se poate folosi în anumite condiţii
amoniacul ( NH 3 ), freonul- 30 ( CH 2 Cl 2 ), freonul-11 ( CFCl 3 ).

Fig. 5.1. Influienţa concentraţiei asupra tem-

peraturii de congelare a soluţiilor de NaCl
( a ) şi CaCl 2 ( b )

5.5. Cercetări actuale privind limitarea efectelor negative ale agenţilor frigorifici asupra
mediului ambiant

Printre efectele negative ale agenţilor frigorifici asupra mediului ambiant se remarcă
încălzirea globală a planetei noastre prin distrugerea stratului de ozon şi prin intensificarea efectului
de seră.

5.5.1. Contribuţia clorfluorcarbonilor la distrugerea stratului de ozon

Unii agenţi frigorifici, în special clorfluorcarburile (CFC), contribuie la distrugerea stratului

de ozon. Stratul de ozon este o parte componentă vitală a atmosferei. El protejează viaţa oamenilor
de efectele nocive ale radiaţiei solare ultraviolete excesive. În consecinţă substanţele chimice ce
afectează stratul de ozon sunt supuse controlului. Majoritatea ţărilor din lume sau asociat cu scopul
soluţionării acestei probleme. Ele au elaborat un tratat, numit Protocolul de la Montreal, pentru a
stopa producerea substanţelor chimice, inclusiv a agenţilor frigorifici ce cauzează epuizarea
stratului de ozon.
Ozonul ( O3 ) este un gaz din atmosferă compus din trei atomi de oxigen. El se formează atunci
când razele solare ultraviolete cauzează descompunerea moleculelor de oxigen ( O2 ). Atomii de
oxigen ( O ) formaţi reacţionează cu moleculele de oxigen pentru a forma ozonul. Ozonul este un
gaz rarefiat situat la altitudinea de 15-60 km. Acolo el formează aşa-numitul “strat de ozon”. În
acest strat ozonul persistă în cantităţi foarte mici: concentraţia sa maximă la înălţimea de circa 20–
25 km este doar 10 părţi la un milion.
Ozonul este unic prin faptul că el absoarbe anumite tipuri de raze ultraviolete ce nu pot fi
absorbite de alte gaze din atmosferă. Cu toate acestea, o anumită cantitate de radiaţie ultravioletă
este necesară pentru menţinerea vieţii, dar prea multă radiaţie ultravioletă poate avea efecte nocive.
Unele din aceste efecte sunt:
 creşterea riscului de cancer al pielii;
 creştera riscului de dezvoltare a cataractei;
 efecte dăunătoare asupra sistemului imun uman;
 reducerea recoltei culturilor agricole;
 efecte nefavorabile asupra dezvoltării fitoplanctonului, verigă primară în lanţul alimentar
marin.
Unii agenţi frigorifici sunt atât de stabili (unii CFC nu se descompun timp de 100 ani), încât
ei nu sunt descompuşi în troposferă (partea inferioară a atmosferei). Prin circulaţia aerului aceşti
agenţi frigorifici stabili se degajă în aer şi sunt dispersaţi pe tot globul, ajungând în stratosferă
(partea supeioară a atmosferei). Aici ei sunt expuşi la o cantitate mai mare de radiaţie ultravioletă.
Razele ultraviolete puternice pot descompune agenţii frigorifici, eliberînd clorul. Clorul
reacţionează cu ozonul formând oxigen. Atomul de clor doar catalizează procesul, el nu este
implicat în reacţie. Cu toate acestea un singur atom de clor continuă transformarea ozonului în
oxigen prin mii de reacţii similare.
Ozonul este distrus nu numai prin intermediul agenţilor frigorifici. El este distrus şi pe cale
naturală, fiind transformat în oxigen de razele solare ultraviolete. Acest proces s–a petrecut pe tot
parcursul existenţei Pământului, aşa cum reacţia inversă (oxigenul în ozon). Se consideră că până la
introducerea substanţelor chimice produse de om, acest proces a fost în echilibru, cantitatea de ozon
fiind relativ constantă.
Cercetările ştiinţifice au demonstrat că cantitatea de ozon din atmosferă în anumite regiuni şi
în anumite perioade a anului s–a redus. Parţial de aceasta sunt responsabile substanţele chimice care
conţin clor. Aceşti compuşi sunt utilizaţi drept carburanţi, ca agenţi de expandare, solvenţi în
electrotehnică şi agenţi frigorifici. Substanţele chimice longevive cu conţinut de brom, cum sunt
halonii pentru instalaţii antiincediare, de asemenea, contribuie la epuizarea ozonului.
Hidroclorfluorcarburile (HCFC) fac parte din CFC şi au fost fabricate în calitate de
substituienţi. Ele sunt folosite preponderent ca agenţi frigorifici şi în producerea spumelor. HCFC
sunt mai puţin periculoase decât CFC, deoarece prezenţa atomului de hidrogen le face să se
descompună cu preponderenţă în straturile inferioare ale atmosferei prevenind ca o mare parte a
clorului să ajungă în stratosferă.
Pentru a contribui la distrugerea ozonului, substanţa trebuie să posede două proprietăţi. Să
posede clor, brom sau alţi atomi similari pentru a participa la reacţia chimică dintre ozon şi oxigen.
Ea trebuie să fie longevivă în atmosfera inferioară pentru a ajunge în stratul de ozon.
Dintre freoni, cei mai nocivi sunt cei care conţin în molecula lor brom şi–l eliberează.
Moleculele agenţilor frigorifici halogenaţi sunt foarte stabile, iar durata de existenţă a acestora poate
atinge chiar sute de ani. Din acest considerent majoritatea freonilor eliberaţi în atmosferă constituie
un pericol pentru generaţia viitoare şi pentru viitorul planetei. Durata de existenţă a unei molecule
de agent halogenat este funcţie de numărul de atomi de hidrogen care au fost înlocuiţi cu atomi de
clor şi în special prin atomi de fluor. Astfel, duratele de existenţă estimate sunt pentru R–22 de 20
ani, pentru R–12 – 120 ani, în timp ce pentru R–13 este de 400 ani. În consecinţă, din punct de
vedere al duratei de existenţă, cei mai nocivi freoni sunt cei care nu mai conţin hidrogen în
moleculă, adică R–11, R–12, R–113, R–114, R–115, R–502 ş.a.m.d.
În literatura de specialitate există referiri la ordinea nocivităţii diferiţilor freoni asupra
stratului de ozon. Fiecărei molecule a unui agent halogenat i se atribuie un indice relativ de
nocivitate pentru stratul de ozon, denumit “potenţial de distrugere a ozonului” şi notat prin PDO
(ODP=”Ozone Depletion Potential”). Fiind cel mai nociv, freonului R–11 i s–a atribuit indicele
unitar de distrugere a ozonului:
PDOR11  1.
Dacă se consideră 100 % nocivitatea pentru stratul de ozon al freonului R–11, atunci,
informativ, nocivităţile altor freoni sunt după cum urmează: R–12, R–114 (100 %), R–113 (80 %),
R–115 (60 %), R–502 (40 %), R–141B (10 %), R–22, R–123, R–142B ş.a.m.d.
Cu toate că procesul de epuizare a stratului creşte de la tropice spre latitudinele medii,
piederile maxime au fost constatate deasupra Antarcticii în lunile septembrie şi octombrie.
Acest fenomen este numit gaură de ozon. Fiecare iarnă vortexul polar izolează o masă largă
a stratosferei Antarcticii. În timpul iernii, cantitatea razelor solare se micşorează şi se face extrem
de frig. Temperatura joasă favorizează creşterea norilor reci, care servesc drept suprafaţă pentru
recţii chimice speciale. În pofida absenţei razelor solare, chimicalele care conţin clor şi sunt
“inactive” sunt transformate în forme “active”, capabile să atace ozonul. Primăvara, cînd cantitatea
razelor solare creşte, acest proces se accelerează şi rezultă în distrugerea foarte rapidă a ozonului
până când dispare vortexul polar, dispersând aerul în direcţia ecuatorului.
Experienţele efectuate recent în Arctica au arătat că aici sunt prezente unele mecanisme de
distrugere rapidă a ozonului. Din fericire, vortexul polar în Arctica, de obicei, dispare primăvara
devreme; înainte ca razele solare să reuşească să distrugă o cantitate mare de ozon şi să provoace
apariţia unei găuri mari în învelişul de ozon.
În ultimii 20 ani au fost elaborate acorduri internaţionale stricte referitor la necesitatea
protecţiei stratului de ozon. Primul pas de transformare a acestor acorduri în acţiuni globale a fost
efectuat în martie 1985, în baza dovezilor ştiinţifice ferme că chimicalele produse de om dăunează
stratului de ozon. Aceasta s–a soldat cu adoptarea la Viena a Convenţiei privind protecţia stratului
de ozon. Părţile Convenţiei au căzut de acord să ia măsuri corespunzătoare pentru protecţia
ozonului şi au anticipat negocierea protocoalelor de măsuri speciale.
Necesitatea unui protocol a apărut, practic, imediat, când în iunie 1985 au fost publicate
primele date despre apariţia găurii de ozon în Antarctida. Negocierile globale pentru un protocol au
fost puse pe primul plan şi în septembrie 1987 au rezultat în adoptarea la Montreal a Protocolului
privind substanţele care distrug stratul de ozon. Protocul de la Montreal a intrat în vigoare în
ianuarie 1989 şi este baza legală pentru eforturile mondiale de a proteja stratul de ozon prin
intermediul controlului producerii, consumului şi folosirii substanţelor care distrug ozonul.
Actualmente Protocul de la Montreal a fost ratificat de 181 ţări, care au devenit părţi ale
Protocolului şi s–au încadrat legal în condiţiile lui. Circa 1/3 sunt ţări dezvoltate, iar 2/3 sunt ţări în
curs de dezvoltare. Protocolul de la Montreal original defineşte măsurile care trebuie luate de părţi
pentru a limita producerea şi consumul a 5 substanţe care distrug ozonul (SDO), cunoscute în
limbajul protocolului ca substanţe controlate. La întâlnirile de la Londra şi Copenhaga din 1990 şi
1992, controlul a fost înăsprit şi extins asupra altor chimicale. În loc de reducerea producerii şi
consumului a doar 5 CFC şi 3 haloni, Protocolul cerea de la ţările dezvoltate să suprime eşalonat 15
CFC, 3 haloni, 34 HBrFC, tetraclorura de carbon şi metilcloroformul. Orarul reducerii de lungă
durată a fost aprobat pentru 40 HCFC, care la fel va duce la suprimarea lor completă. Lista
substanţelor controlate este în prezent extinsă pentru a include bromura de metil conform întrunirii a
şaptea a Părţilor.
Părţile Protocolului de la Montreal au convenit de a reduce şi elimina utilizarea SDO până
când vor fi accesibili substituenţi şi tehnologii alternative. Aceasta a fost recunoscută ca o strategie
de succes. Industriile şi manufacturile au elaborat deja substanţe şi tehnologii alternative pratic
pentru fiecare utilizare a SDO. Multe ţări deja au succese considerabile în suprimarea SDO.
Recunoscând necesitatea ţărilor în curs de dezvoltare de a creşte economic şi deoarece
utilizarea lor a CFC este relativ joasă, Protocolul de la Montreal le garantează o perioadă de
amânare de 10 ani, în comparaţie cu ţările dezvoltate, pentru a implementa măsurile de reducere şi
suprimare a SDO. La întrunirea din 1990 de la Londra, părţile au creat un mecanism financiar care
prevede asistenţa tehnică şi financiară a programelor din ţările în curs de dezvoltare care prevăd
protecţia stratului de ozon. Pentru a fi eligibile de a primi suport în cadrul mecanismelor financiare,
părţile trebuie să fie ţări în curs de dezvoltare şi să consume pe parcursul unui an mai puţin de 0,3
kg de substanţe controlate pe cap de locuitor. Mai mult de 100 de ţări corespund acestor criterii; ele
sunt numite ţări ale Articolului 5, deoarece statutul lor este definit în Articolul 5 al Protocolului de
la Montreal.
Republica Moldova a ratificat Protocolul de la Montreal, coform căruia agenţii economici
din ţară pot să utilizeze agenţii frigorific CFC până în anul 2008, iar HCFC până la finele anului
2030.

5.5.2. Contribuţia clorfluorcarbonilor asupra efectului de seră şi încălzirii globale

Se ştie că o parte din energia venită de la soare este absorbită de pământ, iar altă parte este
reflectată în atmosferă. Gazele care compun atmosfera, cum sunt bioxidul de carbon, vapori de apă,
metanul etc., absorb o parte din această energie, producând aşa numitul efect de seră. Aceasta este
un fenomen natural şi dacă nu ar exista, temperatura medie a pământului ar atinge aproximativ -18
°C, fapt ce ar duce la dispariţia vieţii, deci efectul de seră este un fenomen natural care face posibilă
viaţa pe Pământ.
Dar acest echilibru natural poate fi înlăturat prin apariţia unor factori perturbatori. Astfel,
dezvoltarea industriei din ultimii ani a dus la eliminarea în atmosferă a mari cantităţi de bioxid de
carbon, fapt ce accentuiază efectul de seră. Această mărire a efectului de seră produce o încălzire
globală a planetei. Aşa de exemplu, dublarea concentraţiei de CO2 în atmosferă va duce la o
creştere a temperaturii medii a pământului cu 2–4 °C. De fapt, unele date indică că în ultimii 130
ani temperatura s–a ridicat cu aproximativ 0.5 °C şi se presupune că aceasta s–ar datora parţial
creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră produse de om.
Agenţii frigorifici au aceeaşi proprietate ca şi gazele cu efect de seră. Protocolul de la
Montreal conţine restricţii nu doar în baza efectului de distrugere a ozonului. De asemenea, este
important de menţionat efectul încălzirii globale, care este luat în considerare de Convenţia privind
Schimbarea Climei, semnată la Rio de Janeiro în 1992.
Agenţii frigorifici pot contribui la încălzirea globală prin fenomenul numit efect de seră.
Acest proces are loc la rezultatul interacţiunii atmosferei cu radiaţia solară. Radiaţia solară ce
ajunge la suprafaţa terestră este parţial absorbită, parţial reflectată, iradiată, fiind iarăşi emanată de
suprafaţa Terrei cu diferite lungimi de undă comparative cu cele ale radiaţiei solare.
 Consecinţele schimbărilor în compoziţia atmosferei asupra climei Pământului sunt greu de
prognozat cu precizie. Diverse modele matematice ce simulează compoziţia atmosferei şi clima
coincid numai în prognozarea lor, dacă creşterea concentraţiei gazelor cu efect de seră se va solda
cu încălzirea globală, dar ele se deosebesc mult referitor la cât de mult se va încălzi. Mai mult ca
atât, este cu mult mai greu de estimat cum se va schimba temperatura într–o anumită regiune a
globului şi consecinţele posibile. Aceste schimbări climatice locale sunt cel mai greu de estimat.
Alte efecte presupuse că vor apărea includ:
 Creşterea nivelului mediu al mărilor. S–a prognozat că temperaturile majorate vor
contribui la topirea şi scurgerea în ocean a gheţii care actualmente este depozitată deasupra
nivelului mării.
 Clima. Modelele utilizate actualmente ne dau rezultate medii globale. Dar schimbările în
temperatură, precipitaţii, strălucirea soarelui, etc. variază pe un interval mare.
 Recolte. Concentraţia mai mare de CO2 poate influienţa pozitiv la creştera unor culturi, dar
nesiguranţa privind unele schimbări climatice regionale nu ne permit să prognozăm ce culturi se pot
adapta la schimbări în fiecare zonă.
 Ecosistemele. Ecosistemele locale sunt foarte sensibile la schimbările temperaturii,
precipitaţiilor şi umidităţii solului. Sporirea concentraţiei de CO2 favorizează creşterea plantelor.
Unele animale şi specii de plante pot dispărea în anumite regiuni dacă nu se vor adapta la noile
condiţii sau migra destul de rapid în ecosisteme mai favorabile.
Agenţii CFC, HCFC şi generaţia nouă de agenţi frigorifici HFC sunt considerate gaze cu
efect de seră. Mulţi cred că ei vor intensifica efectul de seră şi vor contribui la încălzirea globală
dacă sunt eliminaţi în atmosferă.
Odată ce gazul cu efect de seră este eliminat în atmosferă el poate contribui la încălzirea
globală. Cantitatea necesară pentru aceasta depinde de capacitatea gazului de a absorbi energia
infraroşie şi de perioada de timp ce trece până el este eliminat din atmosferă. Efectul total depinde
de timp, deoarece o cantitate anumită de gaz eliminată în atmosferă descreşte continuu cu timpul.
Luând în consideraţie aceşti factori, se elaborează un anumit coeficient, „Potenţialul
Încălzirii Globale” (PÎG), pentru a determina aportul unei anumite cantităţi la încălzirea globală.
Valorile PÎG, similar valorilor PDO sunt calculate comparativ. Bioxidul de carbon are valoarea PÎG
exact de o unitate, fără a lua în consideraţie timpul. Toate celelalte gaze au o valoare raportată la
valoarea PÎG al CO2 . De notat că aceste valori pot fi diferite pentru aceeaşi substanţă în
dependenţă de perioada de timp. În fig. 5.2 se conţin valorile PÎG pentru unele substanţe tipice.
Sistemele de condiţionare a aerului şi frigorifice pot contribui la încălzirea globală în alt
mod. Toate aceste procese necesită energie pentru funcţionare şi în multe cazuri această energie
este curentul electric sau un combustibil. În toate cazurile, sau emisiile de CO2 sunt prezente sau
se reduce absorbţia de CO2 (prin fotosinteză).
 Fig. 5.2. Longevitatea agentului şi valorile PÎG ale unor substanţe tipice

CO2 este cel mai preponderent gaz de origine antropică ce duce la încălzirea globală.
Cărbunele, petrolul şi gazul natural emană CO2 la ardere pentru a crea curent electric. Energia
este, de asemenea, consumată în crearea combustibilului nuclear cu eliminarea CO2 în atmosferă.
Sistemele cu motor cu gaz natural, sistemele cu absorbţie şi alte tehnologii de transformare directă
emit CO2 . Energia solară este una din sursele energetice ce poate fi utilizată fără eliminarea CO2 .
Echivalentul total al influenţei încălzirii ţine cont de două moduri principale prin care o
anumită aplicare contribuie la încălzirea globală, şi anume, efectul direct de la eliminarea agenţilor
şi efectul indirect de la utilizarea energiei. Efectul direct depinde de valoarea PÎG a agentului, de
cantitatea de gaz eliminată şi de perioada de timp luată în considerare. Efectul indirect depinde de
eficienţa procesului (de exemplu de cantitatea de energie necesară pentru funcţionare) şi de originea
energiei (de exemplu ce cantitate de CO2 /kWt·h se produce).

5.6. Agenţi frigorifici de substituire

Până nu demult agenţii frigorifici de bază, care se utilizau în instalaţiile frigorifice bazate pe
comprimarea vaporilor, erau cei distrugători de ozon şi anume R–12, R–22 şi R–502, în cazuri
speciale se utiliza R–114, R–12B1, R–13B1 şi R–503.
În perspectivă, din toate aceste gaze refrigerante, doar R–22 va fi permis, şi oricum doar
pentru o perioadă limitată de timp, deoarece şi acest agent frigorific conduce la epuizarea rezervelor
de ozon, deşi neînsemnată.
În urma acestor inovaţii se aşteaptă schimbări enorme în industria refrigeratoare şi de
condiţionare a aerului datorită iniţierii unei programe vaste pentru cercetarea agenţilor alternativi şi
a amestecurilor de agenţi ce nu conţin clor. Toate aceste cercetări au arătat rezultate impunătoare cu
perspective încurăjătoare.
La momentul de faţă se conturează următoarea schemă de substituire a agenţilor frigorifici
care epuizează rezervele de ozon (fig. 5.3).
 Aşadar, conform clasificării agenţilor frigorifici de substituire a celor ce distrug ozonul, toţi
agenţii alternativi se divizează în două grupe: agenţi frigorifici de tranziţie, care pot fi de o singură
substanţă (R–22, R–124, R–142b) cât şi amestecuri neazeotrope (binare sau triple) de freon în care
predomină R–22, care se vor utiliza până la găsirea unor agenţi de lucru optimi, şi agenţi frigorifici
cu o durată medie şi majoră de utilizare. Ultima grupă de agenţi frigorifici se divizează în două
subgrupe: agenţi frigorifici halogenaţi fără clor (HFC) cât şi agenţi frigorifici nehalogenaţi. Din
ultima subgrupă face parte amoniacul, hidrocarburile saturate sub diferite forme de substanţe
singulare, cât şi sub forme de amestecuri.

Fig.5.3 Clasificarea agenţilor frigorifici alternativi

În tab. 5.2–5.3 sunt indicaţi agenţii frigorifici (substanţe singulare sau amestecuri)
alternativi din diferite grupe, care îi substituie pe agenţii frigorifici care epuizează stratul de ozon.
Tabelul 5.2
Agenţi frigorfici de tranziţie/deservire (de alternativă pentru CFC)

Agenţi Agenţi frigorifici alternativi

frigorifici Clasificarea după
Marca Compoziţia
substituiţi ASHRAE
1 2 3 4
R401A MP39 DuPont R22/152a/124
R401B MP66 DuPont R22/152a/124
R12
R409A FX56 Atochem/Solvay R22/124/142b
(R500)
R409B FX57 Atochem R22/124/142b
R413A 5 ISCEON 49 Rhone Poulenc R134a/218/600a
 Tabelul 5.2 (continuare)
1 2 3 4
R22 – – –
R402A HP80 DuPont R22/125/290
R402B HP81 DuPont R22/125/290
R502
R403A ISCEON 69S Rhone Poulenc R22/218/290
R403B ISCEON 69L Rhone Poulenc R22/218/290
R408A FX10 Atochem R22/143a/125
R124 3 – –
R114
R142b 1, 3 – –
R12B1
Vezi tabelul 5.3
R13
R503

Tabelul 5.3
Agenţi frigorifici HFC şi amestecuri fără clor (alternativi de lungă durată)

Agenţi Agenţi frigorifici alternativi

frigorifici Clasificarea
Marca Compoziţia
substituiţi după ASHRAE
R12 –
R134a
(R500)
R404A HP62, FX70 DuPont/Atochem R143a/R125/R134a
R502 R507 AZ 50 Allied Signal/Solvay R143a/R125
R407A, R407B KLEA 60, 61 ICI R32/125/134a
R407C R32/125/134a
AZ20 3 Allied Signal/Solvey R32/125
R22 R410A 3
SUVA 9100 3 DuPont R32/125
– ISCEON 59 Rhone Poulenc R125/134a/600a
R114 R236fa 4 – –
R12B1 R227ea – –
R13 R23 – –
R508A 5R3 ICI R23/116
R503
R508B Suva95 DuPont R23/116

Freonul R–134a a fost primul agent frigorific HFC lipsit de clor testat pe deplin. În prezent
este folosit cu succes la multe instalaţii frigorifice şi de condiţionare a aerului. Este utilizat atât ca
substanţă pură, cât şi în componenţa a mai multor amestecuri. R–134 are proprietăţi termofizice
asemănătoare cu ale R–12, de aceea, se utilizează pentru substituirea lui.
 Tabelul 5.4
Agenţi frigorifici fără halogeni (alternativi de lungă durată)

Agenţi frigorifici alternativi

Agenţi frigorifici
Clasificarea după
substituiţi Marca Formula
ASHRAE
R12 R290/600a 1 – C3H8/C4H10
1, 3
(R500) R600a – C4H10
1, 2
R717 – NH3
R502 R290 1 – C3H8
1
R1270 – C3H6
1, 2
R717 – NH3
1
R22 R290 – C3H8
1
R1270 – C3H6
R114
R600a – C4H10
R12B1
R13B1 Nu sunt disponibili agenţi direct alternativi
R13 C2H6
R170 1 –
R503
Variaţi R744 1 – CO2

Uleiurile tradiţionale de tip sintetic şi mineral s–au dovedit a fi insolubile în raport cu R–

134a, ceea ce nu permite deplasarea completă prin circuitul de refrigerare. Uleiul ce nu s–a dizolvat
se opreşte în schimbătorul de căldură şi va cauza supraîncălzire, ceea ce va duce la încetarea
funcţionării instalaţiei.
În urma unei serii de testări insistente au fost descoperiţi noi lubrifianţi cu solubilitate
potrivită, care deja sunt utilizaţi de cîţiva ani. La baza lor stă esterpoliolul şi poliglicolul (fig. 5.4).
Combinaţia R–134a şi ulei pe bază de esteri absoarbe mai multă apă decât combinaţia R–12 şi ulei
mineral. Deci este necesar un filtru deshidrator special – acesta trebuie să conţină site moleculare
recomandate pentru structura moleculară a freonului R–134a.
În gama de refrigerare şi de condiţionare a aerului, de exemplu temperaturile de vaporizare
între -15 °C şi +12 °C, factorul de putere cu R–134a este acelaşi sau mai bun decât cu R–12. În
instalaţiile frigorifice de congelare, capacitatea frigorifică relativă pentru R–134a este cu 6 % mai
mică la -18 °C decât pentru R–12. La temperaturi mari de vaporizare, de exemplu +10 °C,
capacitatea frigorifică relativă pentru R–134a este cu 6 % mai mare. Temperatura gazului cald este
cu circa 8-10 K mai mică pentru R–134a. R–134a are o structură moleculară diferită faţă de cea a
R–12. Aceasta înseamnă că R–134a „scapă” mai uşor prin porii din instalaţiile frigorifice. R–134a
nu este inflamabil sau toxic. La instalaţiile ermetice mici, tubul capilar trebuie să fie cu 10-15 %
mai lung decât la instalaţiile cu R–12. În plus, un anumit număr de componente frigorifice trebuie
dimensionate după R–134a. Ventilele electromagnetice, ventilele unisens şi regulatoarele de
presiune trebuie să fie dimensionate pentru fluxul de masă schimbat şi pentru căderea de presiune
modificată.
Fig. 5.4. Lubrifianţi pentru compresoare

Compoziţia şi unele proprietăţi termofizice sunt redate în tabelul 5.5.

Domeniile de aplicare a agenţilor frigorific de tranziţie, a agenţilor HFC cât şi a celor
nehalogenaţi sunt redate în fig. 5.5–5.7.

Fig. 5.5. Domeniul de aplicare pentru HCFC şi amestecuri de deservire

Fig.5.6. Domeniul de aplicare pentru HFC şi amestecuri (PDO=0)

Fig. 5.7. Domeniile de aplicare pentru agenţii frigorifici nehalogeni

 Tabelul 5.5
Compoziţia şi unele proprietăţi termofizice ale agenţilor frigorifici alternativi

Agen-tul Compoziţia Agentul frigo- PDO8 PÎG9 Flami- t 0 6, tcr 7,

fri- (formula) rific substituit bilita-
°C °C
gorific tea
1 2 3 4 5 6 7 8
Agenţi frigorifici HCFC
R22 CHClF2 R502 (R121) 0,05 1700 -41 96
1 Nu
R124 CHClFCF3 R114 , R–12B1 0,02 480 -11 122
R142b CClF2CH 3 R12 (R500) 0,06 2000 Da -10 137
Amestecuri de deservire (alternative) HFCFC/HFC
R410A R22/152a/124 0,03 1080 -33 108
R401B R22/152a/124 R12(R500) 0,035 1190 -35 106
R409A R22/142/124 0,05 1440 Nu -34 107
R409B R22/142b/124 R500 0,05 1425 -35 105
R143A R134a/218/600a R12 (R500) 0 1770 -35 101
R402A R22/125/290 0,02 2570 -49 75
R402B R22/125/290 0,03 2240 -47 83
R403A R22/218/290 R502 0,04 2670 Nu -50 93
R403B R22/218/290 0,03 3980 -51 90
R408A R22/143a/125 0,026 3050 -44 83
Agenţi frigorifici fără clor (HFC)
R134a CF3CH 2 F R12 (R221) 1300 Nu -26 101
R152a CHF2CH 3 Folosiţi de 140 Da -24 113
R125 CF3CHF2 regulă ca
0 3200 Nu -48 66
component
R143a CF3CH 3 pentru 4400 Da -48 73
R32 CH 2 F2 amestecuri 580 -52 78
1
R227ea CF3  CHF  CF3 R12B1, R114
3300 -16 102
0 Nu
R236fa CF3  CH 2  CF3 R114 8000 -1
>12
0
R23 CHF3 R13 (R503) 0 12100 Nu -82 26
Amestecuri fără clor (HFC)
R404A R143/125/134a 3750 -47 73
R507 R143a/125 3800 -47 71
R502
R407A R32/125/134a 1920 -46 83
R407B R32/125/134a 2560 48 76
R407C R32/125/134a 1610 -44 87
R22
Isceon59 R125/134a/600a 0 2120 Nu -43 90
1 2
R410A R32/125 R22 (R13B ) 1890 -51 72
FX80 R32/125 R13B2 2360 -51 70
2
Isceon89 R125/218/290 R13B 3090 -55 70
R508A R23/116 -86 13
R503 –
R508B R23/116 -88 14
 Agenţi frigorifici nehalogeni
R717 NH 3 R22 (R502) 0 -33 133
3
R600a C4 H10 R114, R12B1 -12 135
R290 C3 H 8 R22 (R502) Da -42 97
0 3
R1270 C3 H 6 R22 (R502) -48 92
R170 C2 H 6 R13, R503 -89 32
R744 CO2 Diverşi 1 Nu -575 31

1
puterea frigorifică şi presiunea de vaporizare a agentului alternativ variază considerabil; 2 variaţii
la temperaturi mai joase de -60°C; 3 utilizat şi în calitate de component a amestecurilor R290/600a
(alternativă directă a R12); 4 valabil pentru comprimarea într–o treaptă; 5 punctul triplu la 5,27 bari,
6
temperatura de fierbere, 7 temperatura critică, 8 potenţialul de distrugere a ozonului [R11=1,0], 9
potenţialul de încălzire globală CO2  1,0 .

6. Schemele şi ciclurile maşinilor frigorifice cu comprimare mecanică de vapori

Pentru obţinerea unor temperaturi joase până la  120 C se utilizează maşini frigorifice
cu vapori, care pot fi: cu comprimare într-o singură treaptă; cu comprimare în două trepte; cu
comprimare în trei trepte; în cascadă.
Maşinile frigorifice cu comprimare într-o singură treaptă sunt utilizate pentru obţinerea
temperaturilor joase până la  20  30 C . Cu scopul obţinerii unor temperaturi mai joase cu
ajutorul maşinii cu comprimare într-o singură treaptă se recurge la perfecţionarea ciclului prin
subrăcire avansată a agentului înainte de laminare, introducerea schimbului de căldură regenerativ,
utilizarea unor agenţi frigorifici cu caracteristici superioare.
Scăderea continuă a temperaturii de vaporizare impune trecerea la comprimarea în două
trepte, sub  60 C maşina în două trepte devine neeconomă, astfel încât este necesară trecerea la
comprimarea în trei trepte sau în cascadă.
Superioritatea maşinilor frigorifice cu vapori constă în aceea că agenţii de lucru evoluează
în domeniul vaporilor umezi, ceea ce permite realizarea proceselor izotermice prin vaporizare la
preluarea căldurii de la sursa rece şi la condensarea la evacuarea căldurii către mediul ambiant. În
acest mod devine posibilă reducerea pierderilor datorită ireversibilităţii transferului de căldură între
agent şi cele două surse de căldură prin menţinerea diferenţelor de temperatură în limitele
acceptabile.

6.1. Schema şi ciclul ideal al maşinii frigorifice cu comprimare de vapori (MFV) cu o treaptă

În fig. 6.1 sunt arătate schema principială ( a ) şi ciclul ideal al MFV reprezentat în diagrama
T  S ( b ).
Maşina constă din patru elemente principale: compresorul I , condensatorul II , detentorul
III şi vaporizatorul IV . Procesele din care e compus ciclul sunt următoarele:
 Fig. 6.1. Schema ( a ) şi ciclul ( b ) al MFV
- comprimare adiabată (izentropică) 1 2 a vaporilor umezi în compresorul I care
determină creşterea presiunii şi a temperaturii de la valorile corespunzătoare vaporizării P0 , T0
până la cele de condensare Pc , Tc . Poziţia punctului 1 se alege astfel ca la sfârşitul procesului de
comprimare în compresor să se obţină vapori uscaţi saturaţi;
- condensarea izobar-izotermă 23 în condensatorul II care are loc la presiunea Pc şi
temperatura Tc , întrucât transferul căldurii către mediul ambiant are loc la diferenţe infinit de mici
de temperatură rezultă că Tc  Ta (temperatura mediu-lui ambiant);
- destinderea adiabată (izentropică) 3  4 în detentorul III care determină scăderea
presiunii şi temperaturii lichidului obţinut în condensator de la Pc , Tc până la P0 , T0 ;
- vaporizarea izobar-izotermă 4  1 în vaporizatorul IV care are loc la presiunea P0 şi
temperatura T0 , transferul de căldură de la sursa rece către agent având loc la diferenţe infinit de
mici de temperatură rezultă că T0  T f (temperatura la care se obţine frigul).
Întrucât toate procesele care compun ciclul sunt reversibile, atunci în acest caz agentul de
lucru va săvârşi în maşina frigorifică un ciclu Carnot inversat.
Schimburile energetice ale unui kg de agent cu exteriorul la parcurgerea ciclului se
determină apelând la ecuaţiile celor două principii ale termodinamicii dq  di  dlt  TdS ,
rezultă:
- lucrul mecanic tehnic specific de comprimare în procesul 1 2 ( dq  0 , dS  0 ,
dlt  di )
l0  i2  i1 .
Acest lucru în diagrama T  S corespunde ariei 1  2  3  0  1;
- sarcina termică specifică la condensare în procesul 2  3 ( dp  0 , dlt  vdp  0 ,
dq  di )
q0  i2  i3  Tc S2  S3 .
Sarcina termică specifică la condensare în diagrama T  S corespunde ariei n  2  3  m ;
- lucrul mecanic tehnic specific de destindere în procesul 3  4 ( dq  0 , dS  0,
dlt  di )
ld  i3  i4 .
Acest lucru în diagrama T  S e echivalent cu aria 4  3  0  4 ;
- puterea frigorifică specifică la vaporizare în procesul 4  1 ( dp  0 , dlt  vdp  0 ,
dq  di )
q0  i1  i4  T0 S1  S4  .
În diagrama T  S corespunde ariei n  1  4  m .
Lucrul mecanic (minim) al ciclului se determină pe baza bilanţului energetic:
lmin .c  lc  ld  i2  i1  i3  i4   i2  i3  i1  i4   qc  q0 ,
şi în diagrama T  S corespunde ariei 1  2  3  4  1.
Astfel pentru săvârşirea ciclului inversat şi transportarea căldurii de la sursa cu temperatură
joasă către mediul ambiant este necesar să consumăm un lucru egal cu lmin .c .
Eficienţa frigorifică a ciclului Carnot 1  2  3  4 :
q0 i1  i4 T0 S1  S 4  T0
C     . (6.1)
lmin .c i2  i3   i1  i4  Tc  T0 S1  S4  Tc  T0
Această relaţie demonstrează că creşterea temperaturii de condensare şi reducerea
temperaturii de vaporizare determină micşorarea eficienţei frigorifice (coeficientului frigorific) C
a ciclului Carnot inversat şi creşterea consumului specific de energie necesar pentru obţinerea
frigului.
Schema principială a acestei maşini şi ciclul ei în diagramele T  S şi lg p  i sunt
arătate în fig. 6.2.
În realitate ciclul ideal Carnot nu poate fi realizat practic din următoarele motive:
- procesul de comprimare 1 2 trebuie deplasat în domeniul vaporilor saturaţi uscaţi sau
supraîncălziţi pentru a evita pericolul loviturii hidraulice şi în scopul îmbunătăţirii umplerii cu
vapori a cilindrului; lovitura hidraulică are loc când agentul de lucru lichid nimereşte între piston şi
capacul cilindrului, ce conduce la o avarie gravă. Această necesită vaporizarea completă a agentului
în vaporizator şi alimentarea compresorului cu vapori saturaţi uscaţi;
- procesul de destindere 3  4 trebuie înlocuit printr-un proces de laminare întrucât lucrul
mecanic care s-ar putea obţine în detentor are valori reduse în comparaţie cu lucrul mecanic al
compresorului, din punct de vedere constructiv aceasta necesită înlocuirea detentorului printr-un
ventil de laminare ce conduce la o simplificare a schemei MFV şi reducerea cheltuielilor la
confecţionarea maşinii frigorifice, în afară de aceasta înlocuirea detentorului printr-un ventil de
laminare conduce la apariţia pierderilor ireversibile legate cu procesul de laminare.
Procesele funcţionale sunt următoarele:
- comprimare izentropică 1 2 în compresorul I de la P0 şi T0 până la Pc şi T2 ; datorită
deplasării procesului de comprimare din domeniul umed în cel supraîncălzit temperatura de refulare
a vaporilor T2 este superioară temperaturii de condensare Tc considerată egală cu cea a mediului
ambiant Ta .
Lucrul mecanic specific de comprimare este dat de:
lc  i2  i1 , (6.2)
- procesul 2  3 constă din două părţi: răcirea izobară 2  2 şi condensarea 2  3 în
condensatorul II ; sarcina termică la răcire şi condensare este dată de:
qc  i2  i3 . (6.3)
Această sarcină termică specifică în diagrama T  S e echivalentă cu aria
n  2  2  3  e şi în diagrama lg p  i cu segmentul 2  3 .
- procesul de laminare 3  4 în ventilul de laminare III determină scăderea presiunii şi
temperaturii de la Pc , Tc până la P0 , T0 . În condiţii adiabate acest proces este izentalpic
( i4  i3 );

Fig. 6.2. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al MFV

reprezentat în diagramele T  S ( b ) şi lg P  i
(c )

- vaporizarea izobar-izotermică 4  1 în vaporizatorul IV este însoţită de realizarea

efectului frigorific dat de:
 q0  i1  i4 . (6.4)
Puterea frigorifică specifică q0 corespunde în diagrama T  S ariei n  1  4  m şi în
diagrama lg p  i segmentului 4  1.
Pe baza bilanţului energetic al ciclului se poate determina lucrul mecanic specific al ciclului:
l  lc  qc  q0  i2  i3  i1  i4   i2  i1 , (6.5)
ceea ce corespunde în diagrama T  S ariei m  4  1  2  2  3  e şi în diagrama lg p  i
segmentului 1  a .
Eficienţa frigorifică a ciclului cu laminare şi supraîncălzire este dată de:
q0 i1  i4 aria n  1  4  m 4 1
t     .
l i2  i1 aria m  4  1  2  2  3  e 1  a
Deplasarea comprimării în domeniul vaporilor supraîncălziţi şi efectuarea destinderii prin
laminare determină reducerea eficienţei frigorifice a ciclului teoretic cu laminare în raport cu cea a
ciclului ideal inversat Carnot. Totodată puterea frigorifică specifică se micşorează cu valoarea q0
echivalentă cu aria m  4  5  e în diagrama T  S şi în diagrama lg p  i cu segmentul
4  5 , iar lucrul mecanic specific al ciclului creşte.
Raportul celor doi coeficienţi reprezintă gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de
cel ideal:
 t i1  i4 Tc  T0
    1.
 C i2  i1 T0
Faptul că t  C conduce la concluzia că procesele din care e compus ciclul prezintă
abateri în raport cu cele ideale, reversibile.
Pentru ca să determinăm pierderile ireversibile trebuie să construim ciclul – model (ciclul cu
lucru minim) pentru ciclul 1  2  3  4 . În ciclul – model puterea frigorifică specifică q0 este
egală cu cea a ciclului teoretic, temperatura de condensare Tc şi de vaporizare T0 sunt egale
respectiv cu cele a mediului ambiant Ta şi a sursei reci T f .
În acest caz ciclul 1  c  b  4  1 va fi ciclul – model (ciclul cu lucru minim) pentru
ciclul 1  2  3  4 . Aria c  2  2 va fi echivalentă creşterii lucrului ciclului din cauza
ireversibilităţii în procesul de răcire a vaporilor supraîncălziţi (procesul 2  2 ), datorită diferenţei
finite scăzătoare de temperatură care caracterizează transferul căldurii de la agent către mediul
ambiant.
Pentru a determina aceste pierderi ireversibile plasăm punctul k astfel ca aria
n  2  2  3  e (echivalentă cantităţii de căldură care o primeşte mediul ambiant).
Atunci aria c  2  2  aria f  k  c  n , adică aria f  k  c  n este aria
echivalentă măririi lucrului
ls  aria f  k  c  n  Ta S s  Ta S f  Sn  . (6.6)
Pierderile llam determinate de ireversibilitatea internă a procesului de laminare corespund
în diagrama T  S ariei m  b  3  e , fiindcă valoarea lucrului mecanic pierdut în rezultatul
înlocuirii procesului de destindere printr-un proces de laminare sunt echivalente cu aria
3  0  5  i3  i5 şi egale cu aria m  4  5  e  q0  i4  i5 . Fiindcă în procesul de
laminare valoarea entalpiei i  const atunci i3  i4 .
llam  aria m  b  3  e  Ta Sm  Se . (6.7)
Astfel lucrul mecanic specific al ciclului:
l  lc  lmin .c  llam , (6.8)
Se constată deci că lucrul mecanic l consumat de agent la parcurgerea ciclului se regăseşte
parţial în consumul minim de energie lmin .c necesară pentru realizarea efectului frigorific q0 ,
restul servind pentru acoperirea pierderilor cauzate de ireversibilitatea externă ls şi internă llam
al ciclului. În aceste condiţii, gradul de reversibilitate al ciclului teoretic faţă de cel ideal:
lmin .c aria 1  c  b  4  1 q   l
r    0 C 1 . (6.9)
l aria m  4  1  2  2  3  e q0  t l
E evident că existenţa pierderilor externe şi interne determină majorarea consumului specific
de energie al ciclului în raport cu ciclul – model Carnot.

6.2. Schema şi ciclul teoretic a MFV cu subrăcire

Îmbunătăţirea economicităţii MFV se poate obţine cu ajutorul introducerii în schema maşinii

a unui schimbător de căldură care se numeşte subrăcitor şi are rolul de a reduce temperatura
agentului frigorific după condensator. Aceasta scade influenţa negativă a ireversibilităţii procesului
de laminare. În fig. 6.3 sunt arătate schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al MFV reprezentat în
diagramele T  S ( b ) şi lg p  i ( c ).
În această schemă agentul frigorific după condensarea sa în condensatorul II cu starea 3
este subrăcit (procesul izobar 3  4 ) în subrăcitorul III unde temperatura scade cu
Tsr  Tc  T4 . Subrăcirea se realizează cu ajutorul apei, de regulă, din găuri arteziene sau a apei
de circulaţie.
Urmează laminarea 4  5 după care procesele se desfăşoară ca şi în ciclul fără subrăcire.
Întrucât sursele în domeniul lichid sunt apropiate de curba ( x  0 ) procesul de subrăcire 3  4
poate fi reprezentat în diagrama T  S , suprapus peste această curbă.
Influenţa subrăcirii agentului frigorific se manifestă prin creşterea puterii frigorifice
specifice:
q0  i1  i5  5 - 1  aria m  1  5  e  q0  q0 sr , (6.10)
unde q0  i1  i6 reprezintă puterea frigorifică specifică a agentului în cazul ciclului fără
subrăcire, iar q0 sr  i6  i5 - creşterea puterii frigorifice specifice datorită subrăcirii.
 Fig. 6.3. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al MFV
cu subrăcire reprezentat în diagramele T  S
( b ) şi lg P  i ( c )

Eficienţa frigorifică a ciclului teoretic cu subrăcire:

q0 q0  q0 sr q0  q0 sr   q 
 t    1     t 1  0 sr  , (6.11)
l l l  q0   q0 
q0 sr q0 - reprezintă creşterea relativă a puterii frigorifice specifice datorită subrăcirii.
Faptul că  t   t se explică prin reducerea pierderilor cauzate de ireversi-bilitatea
procesului de laminare ( S q  S5  S4  Sirl  S6  S3 ).
sr

Subrăcirea agentului în cazul MFV cu amoniac se realizează cu ajutorul apei de răcire din
apeduct sau utilizând apă; în cazul MFV cu freon se recurge la subrăcirea regenerativă.

6.3. Ciclul teoretic al MFV cu supraîncălzirea vaporilor aspiraţi în compresor

Pentru a evita pericolul loviturii hidraulice în compresorul cu piston modern cu turaţie

majorată şi pentru ameliorarea umplerii cilindrului compresorului se recurge la supraîncălzirea
vaporilor înainte de aspiraţie. Această supraîncălzire poate fi realizată în vaporizator sau în
conducta de legătură dintre vaporizator şi compresor datorită fluxului de căldură din mediul
ambiant. Ciclul teoretic al MFV cu supraîncălzirea vaporilor aspiraţi este arătat în fig. 6.4.
Să presupunem că supraîncălzirea vaporilor Tsî  T5  T0 (procesul izobar 1 5 ) are loc
în vaporizator înainte de a fi aspiraţi în compresor. În acest caz, puterea frigorifică specifică a
agentului poate fi precizată de:
q0  i5  i4  4  5  aria m  5  1  4  d  q0  q0 sî , (6.12)
unde q0  i1  i4 reprezintă puterea frigorifică specifică fără supraîncălzirea vaporilor, iar
q0 sî  i5  i1 - creşterea puterii frigorifice prin supraîncălzire. Lucrul mecanic specific pentru
realizarea procesului în acest caz l   i6  i5 e mai mare decât cel în ciclul fără supraîncălzire
(l  i2  i1 ). Această creştere a lucrului mecanic specific e echivalentă cu aria 5  6  2  1 în
diagrama T  S . Eficienţa frigorifică a ciclului cu supraîncălzire va fi de:
q i  i
 t  0  5 4 . (6.13)
l  i6  i5
Creşterea sincronă a puterii frigorifice specifice şi a lucrului mecanic specific al ciclului nu
ne dă răspuns veridic despre mărimea eficienţei frigorifice  t în comparaţie cu cea a ciclului
fără supraîncălzire:
q0 i1  i4
t   .
l i2  i1

Fig. 6.4. Ciclul teoretic al MFV cu

supraîncălzirea vaporilor aspiraţi în compresor
reprezentat în diagramele T  S ( a ) şi lg P  i
(b )

Raportul  t  t depinde în mare măsură de natura agentului frigorific. Influenţa gradului de

supraîncălzire asupra unor mărimi caracteristice ale ciclului în cazul agenţilor frigorifici NH 3 ,
R  12 şi R  22 este diferită. Calculele comparative arată că în cazul amoniacului creşterea
gradului de supraîncălzire conduce la scăderea eficienţei frigorifice şi a puterii frigorifice specifice
volumice; temperatura de comprimare poate atinge valoarea ce depăşeşte cu mult cea admisibilă
(150 C ). Prin urmare, pentru amoniac se recomandă valori tsî  5  10 grd , care să elimine
posibilitatea pătrunderii în compresor a picăturilor de lichid concomitent cu vaporii aspiraţi.
Această supraîncălzire poate fi realizată în conducta de aspiraţie a compresorului datorită fluxului
de căldură din mediul ambiant. În cazul freonilor mărimile eficienţii frigorifice şi puterii frigorifice
specifice volumice nu sunt practic afectate, iar temperatura de refulare nu depăşeşte limita
admisibilă. Ca urmare, pentru maşinile frigorifice cu freoni se recomandă grade de supraîncălzire
cât mai mari. Această supraîncălzire poate fi realizată în schimbătorul de căldură regenerativ
concomitent cu subrăcirea agentului frigorific înainte de laminare.
Deosebirile dintre amoniac şi freoni sunt şi o consecinţă a faptului că exponenţii adiabatici
ai acestora din urmă sunt mai mici decât ai amoniacului ( k freoni  1.13  1.15  k NH  1.3 ).
3

6.4. Schema şi ciclul teoretic al MFV cu subrăcire regenerativă

Din punct de vedere a termodinamicii se recomandă în MFV cu freon utilizarea

supraîncălzirii cât mai ridicate a vaporilor aspiraţi. Fiindcă supraîncălzirea în vaporizator nu este
raţională din punct de vedere al eficacităţii transferului de căldură, se recomandă realizarea
supraîncălzirii vaporilor pe seama subrăcirii lichidului obţinut în condensator în procesul de
condensare în cadrul unui transfer regenerativ de căldură.

Fig. 6.5. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV cu subrăcire regenerativă
reprezentat în diagramele T  S ( b ) şi
lg P  i ( c )
 Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu subrăcire regenerativă, reprezentat în
diagramele T  S şi lg p  i , sunt arătate în fig. 6.5.
Maşina constă din următoarele elemente principale: compresorul I , condensatorul II ,
schimbătorul de căldură regenerativ III , ventilul de laminare IV , vaporizatorul V . În
schimbătorul de căldură regenerativ agentul frigorific cu starea 3 se subrăceşte până în starea 3
( Tsr  Tc  T3 ) pe seama supraîncălzirii vaporilor de la starea 1 până în starea 1
( Tsî  T1  T0 ). În condiţiile izolării adiabate a regeneratorului, pe baza bilanţului termic 1 al
acestuia, se poate scrie egalitatea:
1
qsî  i1  i1   TdS  aria p  1  1  l  1  1  qsr 
1
3
 i3  i3   TdS  aria n  3  3  m  3  3 . (6.14)
3
Rezultă că entalpia lichidului subrăcit la ieşirea din regeneratorul III :
i3  i3  (i1  i1 ) . (6.15)
Ultima relaţie permite stabilirea relaţiei de legătură între Tsr şi Tsî .
C pm
Tsr   Tsî , (6.16)
Clm
unde C pm reprezintă căldura specifică izobară medie a procesului de supraîncălzire a vaporilor
1  1 iarClm - căldura specifică izobară medie a lichidului în procesul de subrăcire 3  3 .
Deoarece q0  aria l  1  4  k  i1  i4 şi lc  aria 1  2  2  3  0  1 
 i2  i1 , determinăm eficienţa frigorifică a ciclului teoretic cu subrăcire regenerativă:
q0 i1  i4
t   . (6.17)
lc i2  i1
Deci realizarea ciclului regenerativ prezintă următoarele avantaje:
- puterea frigorifică specifică se măreşte datorită subrăcirii cu mărimea
q0  aria r  4  4  k  i4  i4 ;
- suprafaţa de transfer de căldură a vaporizatorului este utilizată în mod eficient fiind spălată
de lichidul frigorific care se vaporizează;
- este asigurat un grad de subrăcire avansat care nu poate fi obţinut cu ajutorul apei de răcire,
ceea ce elimină pericolul formării vaporilor la intrarea în ventilul de laminare;
- se micşorează pierderile cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare;
- supraîncălzirea vaporilor aspiraţi (în compresorul cu piston) în schimbătorul de căldură
regenerativ ajută la separarea de ulei în maşină, şi prin urmare coeficienţii energetici şi volumici al
compresorului se ameliorează. Aceasta este important în cazul MFV cu freon.
Cu toate acestea schema MFV cu subrăcire regenerativă are şi dezavantaje. Într-adevăr, din
punct de vedere constructiv ea este mai complicată, iar din punct de vedere termodinamic şi
economic apare o pierdere suplimentară cauzată de ireversibilitatea transferului de căldură la
diferenţe finite de temperatură în regenerator. Majorarea consumului specific de energie al ciclului
poate fi determinată din condiţia că creşterea entropiei datorită ireversibilităţii transferului de
căldură în regenerator are valoarea:

Sir  S q  S q  S1  S1  ( S3  S3 ) ,

rg sî sr
(6.18)
astfel că
lirrg  Ta  Sirrg . (6.19)
În aceste condiţii bilanţul energetic al ciclului cu subrăcire regenerativă este exprimat de:
l  lmin .c  lqr  lirl  lirrg , (6.20)
unde termenii au semnificaţiile precizate la studiul ciclului fără subrăcire.

6.5. Schema şi ciclul teoretic al MFV cu separator de picături

Pentru a asigura funcţionarea compresorului maşinii frigorifice cu amoniac în condiţii uscate

în schema acestei maşini se introduce un separator de picături lichid de la vapori aspiraţi. Schema
principială şi ciclul teoretic al MFV cu separator de picături sunt arătate în fig. 6.6.
Cum reiese din fig. 6.6, în maşina prezentată există două contururi parcurse de debite de
agent diferite. După realizarea procesului de laminare 3  4 în ventilul de laminare IV , agentul
frigorific cu starea 4 de vapori umezi cu titlul x4 1 kg este dirijat în separatorul de
în cantitatea
picături V , unde are loc separarea în lichid saturat (1  x4 ) kg cu starea 4 şi vapori saturaţi
uscaţi x4 kg cu starea 4 . Vaporii formaţi în vaporizatorul VI teoretic cu starea 1  4 şi
cantitatea (1  x4 ) kg sunt de asemenea introduşi în separatorul de picături V . În aceste condiţii
compresorul I este alimentat cu vapori saturaţi uscaţi, ceea ce permite evitarea pericolului loviturii
hidraulice. Concomitent aceasta asigură alimentarea vaporizatorului VI cu lichid saturat cu starea
4 .
Pentru a determina raportul celor două debite care circulă prin contururile MFV se recurge la
bilanţul termic al separatorului de picături:

1 i4  1  x4   i1  1 i1  1  x4   i4 , (6.21)
rezultă raportul celor două debite:


1  x4   i1  i4   aria k  1  4  l  1 . (6.22)
1 i1  i4  aria k  1  4  m
Întrucât q0  i1  i4 este puterea frigorifică specifică în cazul MFV fără separator de
picături, iar r0  i1  i4 este căldura de vaporizare specifică a agentului frigorific la P0 şi T0 , se
ajunge la concluzie că:
q0
 . (6.23)
r0
În aceste condiţii eficienţa frigorifică a ciclului MFV cu separator de picături este dată de:
  t 
1  x4 r0   r0  q0   , (6.24)
t
1 l l l
unde t este eficienţa frigorifică a ciclului MFV fără separator de picături. Deci introducerea
separatorului de picături nu modifică eficienţa frigorifică a ciclului MFV.

6.6. Metode de reducere a pierderilor ireversibile în ciclul MFV

În condiţii reale de funcţionare MFV are loc o serie de abateri ale proceselor funcţionale
care sunt cauza pierderilor ireversibile. Ele sunt următoarele:
- procesele de transfer de căldură între agentul frigorific şi mediul de răcire (apă, aer) care au
loc în condensator şi subrăcitor, de asemenea, şi între mediul răcit şi agentul din vaporizator se
desfăşoară la diferenţe finite variabile de temperatură;
- procesul de laminare care înlocuieşte procesul de destindere în ciclul ideal Carnot;
- procesul de comprimare din compresor nu este un proces adiabatic reversibil din cauza
existenţei frecărilor mecanice şi gazodinamice precum şi a schimbului de căldură cu pereţii;
- circulaţia agentului frigorific prin maşină este însoţită de pierderi de presiune;
- aparatele, conductele etc. prin care evoluează fluidele de lucru schimbă căldura cu mediul
ambiant.
Aceste pierderi măresc esenţial consumul de energie pentru obţinerea frigului artificial.
În fig. 6.7, în diagrama T  S este arătat ciclul 1  2  2  3  3  4 cu procesul de
comprimare izentrop. Ciclul-model (ciclul cu lucru minim) pentru acest ciclu va fi ciclul
a bc d .
Puterea frigorifică specifică a
acestor cicluri este egală.
În ciclul cu proces de laminare
lucrul mecanic specific al ciclului
poate fi precizată de:
l  lmin  l .(6.25)
În suma pierderilor l intră
pierderile, care au legătură cu
procesul de laminare llam cu
procesele de transfer de căldură în
condensator lcd şi în vaporizator
lvp şi pierderile

Fig. 6.7. Ciclul – model pentru maşina frigorifi-că cu

comprimare într-o treaptă
în compresor lcm . Astfel lucrul mecanic specific al ciclului va fi:
l  lmin  llam  lcd  lvp  lcm (6.26)
 Să analizăm metode de reducere apierderilor ireversibile indicate.
Reducerea pierderilor cauzate de ireversibilitatea procesului de laminare llam se poate
obţine cu ajutorul introducerii în schema maşinii frigorifice a subrăcitorului agentului frigorific
înainte de laminare. Subrăcirea agentului se realizează cu ajutorul apei de răcire de la reţea sau
utilizând apă arteziană precum şi se recurge la subrăcirea regenerativă. Detaliat această metodă a
fost examinată în capitolele 6.3 şi 6.5.
Pierderile ireversibile cauzate de procesele de transfer de căldură între agentul frigorific şi
mediul de răcire în condensator (subrăcitor) lcd , de asemenea, şi între mediul răcit şi agentul din
vaporizator lvp , care se desfăşoară la diferenţe finite variabile de temperatură se poate reduce cu
condiţia micşorării diferenţei de temperatură între ei.
Aceasta se poate obţine prin aplicarea aparatelor pentru schimb de căldură intensive.
Altă metodă de reducere a pierderilor ireversibile cauzate de schimbul de căldură între
agentul frigorific şi sursele externe în condiţia temperaturilor variabile este aplicarea (utilizarea)
soluţiilor binare (amestecurilor neazeotrope) în calitate de lucru a maşinilor frigorifice.
Calculul acestei maşini este arătat în
fig. 6.8. În această figură este
reprezentat convenţional procesul de
răcire al sursei de temperatură joasă
b  a . Lucrul mecanic specific al
ciclului 1  2  3  4 este echivalent
cu aria 1  2  3  0  1 .
Ciclul-model în acest caz va fi
a  b  c  d , lucrul mecanic
specific al căruia este echivalent cu
aria a  b  c  d .

Fig. 6.8. Ciclul MFV cu aplicarea amestecurilor

neazeotrope reprezentat în diagrama T  S
Gradul de reversibilitate al ciclului 1  2  3  4 este dat de:
aria a  b  c  d
 r1  . (6.27)
aria 1  2  3  0  1
Dacă în maşina frigorifică se utilizează agentul de lucru cu un singur component atunci
ciclul acestei maşini este 5  6  3  7 (este reprezentat convenţional) şi gradul de reversibilita-te
al ciclului 5  6  3  7 este dat de:
aria a  b  c  d
r 2  . (6.28)
aria 5  6  3  0  5
Întrucât aria 5  6  3  0  5 < aria 1  2  3  0  1, atunci:
 r1   r 2 . (6.29)
În acest caz temperatura mediului ambiant este constantă. Într-adevăr, când în calitate de
mediu ambiant se utilizează apa sau aerul în cantităţi limitate, atunci Ta este variabilă. În acest caz
câştigul va fi mai mare.
Pierderile ireversibile cauzate de procesul de comprimare al agentului de lucru în compresor
lcm se pot reduce cu condiţia utilizării ciclului cu procesul de comprimare al agentului frigorific
pe curbă limitrofă dreaptă. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu comprimare al agentului
de lucru pe curba limitrofă dreaptă sunt arătate în fig. 6.9. În cursul procesului de comprimare
1 2 agentul frigorific lichid se injectează într-un spaţiu pătură al cilindrului compresorului I
după realizarea procesului de laminare în ventilul IV . Agentul frigorific în compresor tot timpul va
rămânea în starea de vapori saturaţi uscaţi. Dacă prin vaporizatorul V trece 1 kg de agent de
lucru, atunci prin ventilul de laminare IV e necesar să treacă y kg de agent frigorific pentru
deposedarea căldurii de supraîncălzire. Deci la 1 kg a agentului de lucru care trece prin vaporizator
e necesar să se condeseze (1  y ) kg al agentului de lucru în condensatorul II . Prin urmare
cantitatea agentului de lucru în compresor se măreşte de la 1 până la (1  y ) kg .
Cantitatea y a agentului de lucru poate fi determinată din ecuaţia bilanţului termic:
1  y CxdTy  q0 y dy , (6.30)
unde C x - căldura specifică a vaporilor saturaţi uscaţi (primită pozitivă); q0 y - puterea frigorifică
specifică la temperatura Ty

Fig. 6.9. Schema principială ( a ) şi ciclul

teoretic al MFV cu comprimarea agentului
de lucru pe curba limitrofă dreaptă
reprezentat în diagrama T  S ( b )
q0 y  iy  i4 . (6.31)
Entalpia vaporilor saturaţi uscaţi poate fi prezentată în funcţie de Ty cu ajutorul ecuaţiei:
iy  i0  Cx Ty  T0   r0 y , (6.32)
unde: C x este valoarea medie a căldurii specifice a lichidului saturat (pentru porţiunea de curbă
0  3 );
 i0 - valoarea entalpiei lichidului saturat la Ty ;
r0 y - căldura specifică de vaporizare la Ty .
Pentru determinarea eficienţei ciclului cu comprimare a vaporilor pe curba limitrofă dreaptă
( ciclul 1  2  3  4 ) îl comparăm cu ciclul 1  a  3  4 cu compri-mare adiabată în
compresor. Lucrul mecanic specific în ciclul 1  2  3  4 se determină după expresia, care rezultă
din bilanţul termic al maşinii frigorifice:
lc  1  y i2  i3   i1  i4 . (6.33)
În fig. 6.10 este arătată dependenţa  d  a  f 1  y  , (  d ,  a - eficienţile frigorifice
ale ciclului cu comprimare de vapori pe curba limitrofă dreaptă şi respectiv, a ciclului
1  a  3  4 ). Calculele au demonstrat că eficienţa ciclului cu comprimare pe curba limitrofă
dreaptă depinde de valorile:
isî ia  i2
 , (6.34)
r0 r0
ia  i2 C p Ta  T2 
 , (6.35)
r0 r0
unde C p este căldura specifică a vaporilor supraîncălziţi în procesul izobar.
Întrucât C p ln Ta T2  Cx ln T T0 atunci Ta  T T T0 Cx C p .
Deci:
ia  i2 C pT T T0 

 Cx C p
1  (6.36)
r0 r0
Valoarea P de la care depinde eficienţa ciclului cu comprimare pe curba limitrofă dreaptă
este egală cu:

P

C pT T T0 
Cx C p
1 . (6.37)
r0

Fig. 6.10.

Dependenţa  d  a  f 1  y 
 În fig. 6.11 este arătată dependenţa  d  a  f P . Pentru R  11 , R  12 , R  22 care au
valoarea P  0.034  0.086 efectul energetic de la realizarea ciclului cu comprimare pe curba
limitrofă dreaptă nu este prea mare şi egal cu 2  5 % . Pentru amoniac ( P  0.15 ) el atinge
valoarea de 12.5 % .
În prezent ciclul cu comprimarea vaporilor pe curba limitrofă dreaptă nu se utilizează,
întrucât poate apărea pericolul loviturii hidraulice în timpul injecţiei agentului de lucru în cilindrul
compresorului cu piston.
Acest ciclu este perspectiv pentru
maşinile frigorifice cu compresoare
elicoidale, care funcţionează cu
siguranţă în timpul pătrunderii
picăturilor de lichid în spaţiul de
comprimare. Aceasta ne dă
posibilitatea să majorăm coeficienţii
volumici şi energetici ai compresorului.

Fig. 6.11. Dependenţa  d  a  f P 

6.7. Calculul ciclului teoretic al MFV

Pentru a îndeplini calculul ciclului teoretic al MFV trebuie să cunoaştem temperatura

surselor externe şi puterea frigorifică a maşinii Q0 . Apoi se determină temperatura vaporizării T0
şi condensăriiTc . Dacă în rolul mediului ambiant este utilizată apa, atunci temperatura condensării
se acceptă cu 5  8 C mai înaltă decât temperatura medie a apei. În cazul când în rolul mediului
ambiant este utilizat aerul, atunci temperatura condensării este cu 10  20 C mai înaltă decât
temperatura aerului la intrare. Dacă sursa de temperatură joasă este un purtător de căldură lichid
atunci temperatura vaporizării se acceptă cu 5  8 ºC mai joasă de temperatura medie a purtătorului
de căldură şi cu 10 ºC mai joasă în cazul răcirii aerului. Temperatura subrăcirii agentului de lucru
înainte de ventilul de laminare se primeşte cu 2  4 C mai joasă de temperatura de condensare.
Aceste diferenţe ale temperaturilor sunt aproximative. Pentru majorarea preciziei calculului
trebuie să luăm în consideraţie tipul şi construcţia aparatului, costul apei şi energiei electrice, adică
trebuie să efectuăm calcule tehnico-economice. Agentul de lucru se poate afla în stare de vapori
saturaţi sau supraîncălziţi în funcţie de tipul compresorului şi schema maşinii frigorifice.
Aproximativ supraîncălzirea agentului de lucru la aspiraţie se acceptă 5  10 C (pentru
amoniac).
După alegerea schemei maşinii construim ciclul în diagramă de stare – fig.6.12.
 Fig. 6.12. Ciclul teoretic al MFV în diagramele
T  S ( a ) şi lg P  i ( b )

Debitul masic de agent frigorific ( kg s ) se determină din formula

Q
Ga  0 . (6.38)
q0
unde Q0 este puterea frigorifică, kW ; q0 - puterea frigorifică specifică masică, kJ kg ,
q0  i1  i4 . (6.39)
Debitul volumic real de vapori al agentului de lucru Vr ( m3 s ) care se formează în
vaporizator şi se îndreaptă în compresor
Vr  Ga v1  Q0 q0 v1   Q0 qv , (6.40)
unde v1 este volumul specific al vaporilor agentului de lucru în punctul 1 , m3 s ;
qv - puterea frigorifică specifică volumică la aspiraţia vaporilor în compresor, kJ m3 .
Lucrul mecanic tehnic izentropic ( kW ):
Lt  Ga i2  i1 . (6.41)
Compresorul real are pierderi volumice şi energetice. Pierderile volumice se determină cu
ajutorul coeficientului de debit , pierderile energetice – prin randamentul efectiv e . Atunci
3
debitul volumic teoretic al compresorului ( m s ) se determină din formula:
V
Vt  r . (6.42)

Lucrul mecanic tehnic real se determină din formula:
Lt
Lr  . (6.43)
e
În cazul ciclului regenerativ starea punctului 4 se determină pe baza bilanţului termic al
schimbătorului de căldură regenerativ:
i1  ia  i3  i4 . (6.44)
 Puterea frigorifică specifică a agentului q0  ia  i5 . Calculul de mai departe al ciclului
regenerativ nu se deosebeşte de calculul ciclului obişnuit.
Dacă maşina frigorifică funcţionează ca pompă termică atunci în locul Q0 se aplică sarcina
termică a agentului la condensare Qcd şi debitul masic de agent frigorific se determină din formula:
Qcd Qcd
Ga   , (6.45)
qcd i2  i3 
unde i2 , i3 - valorile entalpiei agentului la intrare şi la ieşire din condensator.
Calculul de mai departe se realizează după formulele (6.40) şi (6.43).

6.8. Necesitatea comprimării în două trepte

La scăderea temperaturii de vaporizare sau ridicarea temperaturii de condensare are loc

creşterea raportului de comprimare Pc P0 şi diferenţa presiunilor ( Pc  P0 ). Acesta duce la
înrăutăţirea coeficienţilor volumici şi energetici ai compresorului ce măreşte cheltuielile capitale şi
de exploatare pentru obţinerea frigului artificial în MFV cu comprimare într-o singură treaptă.
Cauza a doua care limitează utilizarea MFV cu o treaptă constă în faptul că, la temperaturi
coborâte, temperatura de comprimare a vaporilor agentului de lucru depăşeşte valorile admisibile de
circa 150 C corespunzătoare temperaturii de cocsificare a uleiului.
Cu creşterea raportului de comprimare se reduce puterea frigorifică specifică a ciclului (fig.
6.13).

În ciclul 1  2  3  4 puterea frigorifică specifică q0  i1  i4 , în ciclul 6  7  3  5

q0  i6  i5 . Este evident că odată cu creşterea raportului
legate cu procesul de laminare precum şi cele legate cu evacuarea căldurii vaporilor supraîncălziţi ai
agentului de lucru.
Pc P0 se măresc pierderile ireversibile
Analiza termodinami-că scoate
în evidenţă faptul că trecerea la MFV
cu două trepte de comprimare devine
raţională la scăderea temperaturii de
vaporizare sub  20  30 C
pentru amoniac şi  20  35 C
pentru R  22 . În aceste condiţii
raportul de comprimare într-o treaptă
este limitat la valoarea de 6  8 .

Fig. 6.13. Influenţa gradului de creştere a presiunii

asupra caracteristicilor ciclului
Schemele MFV cu două trepte sunt foarte variate, în funcţie de tipul agentului frigorific,
numărul treptelor de laminare, temperatura apei de răcire, gradul răcirii intermediare precum şi de
scopul urmărit. Schema şi ciclul teoretic al MFV cu o laminare şi răcire intermediară reprezentat în
diagramele T  S şi lg P  i sunt arătate în fig. 6.14.
Procesele funcţionale sunt următoarele:
- comprimare izentropică 1 2 în prima treaptă a compresorului I de la presiunea P0 până
la presiunea intermediară Pi ;
- răcirea izobară 2  3 la Pi sub acţiunea apei de răcire în răcitorul intermediar II de la
temperatura t 2 până la t3  t a ; răcirea este incompletă întrucât t a  ti care reprezintă temperatura
de vaporizare la Pi ;
- comprimare izentropică 3  4 în treapta a doua a compresorului III de al presiunea Pi la
Pc ;
- răcire izobară 4  4 şi condensarea izobar-izotermică 4  5 în condensatorul IV ;
- răcire izobară 5  5 în subrăcitorul V ;
- laminarea 5  6 în ventilul de laminare VI care determină scăderea presiunii de la Pc
până la P0 şi temperaturii de la t 5 la t 0 ;
- vaporizarea izobar-izotermică 6  1 urmată de supraîncălzirea în vaporizatorul VII .
Mărimile caracteristice ai ciclului sunt următoarele:
- puterea frigorifică specifică a agentului:
q0  i1  i6  aria m  1  1  6  n  6  1, (6.46)
- lucrul mecanic specific de comprimare în prima treaptă:
lc1  i2  i1 , (6.47)
- lucrul mecanic specific de comprimare în treapta a doua:
lc 2  i4  i3 , (6.48)
- lucrul mecanic specific al ciclului cu două trepte:
l2tr  lc1  lc 2  i2  i1   i4  i3 , (6.49)
- economia de lucru mecanic specific în raport cu comprimarea într-o treaptă:
l  l1tr  l2tr  i2  i1  i2  i1   i4  i3   i2  i4  i2  i3  
 aria 2  2  4  3 , (6.50)
- sarcina termică specifică a agentului de lucru la condensare şi subrăcire:
qcd sr  i4  i5  4  5 , (6.51)
- eficienţa frigorifică a ciclului:
q0 i1  i6 q i i
 2tr    1tr  0  1 6 . (6.52)
l2tr i2  i1   i4  i3  l1tr i2  i1
Reducerea consumului de lucru mecanic la ciclul cu două trepte în raport cu ciclul într-o
treaptă conduce la creşterea eficienţei frigorifice cu 3  4 % . Temperatura de refulare a treptei a
doua T4 este mai mică decât într-o singură treaptă T2 . Această reducere a temperaturii este limitată
de temperatura apei care circulă prin răcitorul intermediar.
Din acest motiv ciclul prezentat se foloseşte în MFV cu amoniac pentru obţinerea
temperaturilor de vaporizare până la  40 C . La temperaturi mai scăzute se foloseşte ciclul cu
răcire intermediară completă.

Fig. 6.14. Schema ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV cu două trepte cu o laminare şi
răcire intermediară incompletă
reprezentată în diagramele T  S ( b ) şi
lg P  i ( c )

6.9. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu o laminare şi răcire intermediară

completă

Particularitatea acestei scheme (fig. 6.15) se prezintă în existenţa buteliei intermediare cu

serpentină VI şi a ventilului de laminare V .
Agentul de lucru după comprimare în compresorul I se răceşte în răcitorul intermediar II
până la ta şi apoi în butelia intermediară VI până la starea vaporilor uscaţi saturaţi (punctul 4 ) şi
mai departe întră în compresorul treptei a doua.
Procesele din care constă acest ciclu sunt următoarele:
- comprimarea izentropă 1 2 în compresorul primei trepte I de la P0 la Pi ;
 - răcirea intermediară izobară 23 până la ta într-un răcitor intermediar II sub acţiunea
apei de răcire;
- răcirea intermediară izobară completă 3  4 realizată în butelia VI ;
- comprimarea izentropă 4  5 în compresorul treptei a doua III de la Pi ai vaporilor
uscaţi proveniţi din butelia intermediară până la Pc ;
- răcire izobară 5  5 şi condensarea izobar-izotermică 5  6 în condensatorul IV ;

Fig. 6.15. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV cu două trepte cu o laminare şi răcire
intermediară completă reprezentat în diagrama
lg P  i ( b )

- procesul de laminare 6  7 în ventilul de laminare V a agentului de lucru de la Pc la Pi

care se îndreaptă în butelia intermediară;
- procesul izobar de subrăcire 6  9 al agentului de lucru în serpentina buteliei
intermediare;
- vaporizarea izobară 7  4 la Pi şi Ti ai agentului frigorific în butelia intermediară
necesară pentru efectuarea răcirii intermediare 3  4 şi procesului de subrăcire 6  9 al agentului
de lucru în serpentina buteliei intermediare;
- procesul de laminare 9  10 al agentului de lucru de la Pc la P0 în ventilul de laminare
VII ;
- vaporizarea izobar-izotermă 10  1 a agentului frigorific în vaporizatorul VIII şi
realizarea efectului frigorific q0 .
Datorită suprafeţei limitate a serpentinei temperatura lichidului după subrăcire este cu
3  5 C mai mare decât Ti , deci starea agentului frigorific în punctul 4 se determină din ecuaţia
amestecării agentului de lucru, care trece din subrăcitorul intermediar II şi din butelia
intermediară:
Ga 2i4  Ga1i3  Ga 2  Ga1 i8 , (6.53)
G i  i 
i4  i8  a1 3 8 , (6.54)
Ga 2
unde Ga1 , Ga 2 - debitul masic de agent frigorific în prima treaptă şi în treapta a doua.
Dacă în compresorul I trece Ga1 ( kg ) de agent de lucru, atunci prin compresorul III
trece Ga 2 ( kg ):
Ga 2  Ga1  Ga 2  Ga1 x7  Ga Ga , (6.55)
unde: Ga 2  Ga1 x7 este masa de vapori, care se formează în procesul de laminare al agentului
de lucru în ventilul V ;
x7 - titlul vaporilor în punctul 7 ;
Ga - masa de vapori care se formează în butelia intermediară în procesul de subrăcire al
agentului de lucru lichid în serpentina buteliei intermediare;
Ga - masa de vapori care se formează în butelia intermediară în procesul de transfer de
căldură de la vaporii fierbinţi ai agentului de lucru din prima treaptă.
Ga1 se determină după puterea frigorifică Q0 , iar Ga 2 din bilanţul termic al buteliei
intermediare:
Ga 2i6  Ga1i3  Ga1i9  Ga 2i4 , (6.56)
de unde:

Ga 2  Ga1
i3  i9   G i3  i9  . (6.57)
i4  i6  a1 i4  i7 
După determinarea entalpiilor în punctele caracteristice ale ciclului se determină debitul
volumic teoretic al compresoarelor primei trepte şi treptei a doua:
Ga1v1 Ga 2v4
V1  , V2  , (6.58)
1 2
unde: V1 , V4 - volumul specific al agentului de lucru în punctele 1 şi 4;
1 , 2 - coeficienţii de debit care determină pierderile volumice în compresoarele treptei
întâi şi doi.
Lucrul mecanic tehnic teoretic consumat în compresoarele treptei întâi şi doi La1 şi La 2 se
determină din formulele:
La1  Ga1 i2  i1 , La 2  Ga 2 i5  i4  . (6.59)
Eficienţa frigorifică a ciclului teoretic şi real (  t şi  r ) se determină din formulele:
Q0 Q0
t  , r  , (6.60)
La1  La 2 La1 La 2

 e1 e 2
unde e1 , e 2 - coeficienţii care determină pierderile energetice în compresoarele treptei întâi şi
doi.
Schema MFV cu răcire intermediară completă are unele avantaje. Avantajul principal al
răcirii intermediare complete constă în reducerea substanţială a temperaturii de refulare din treapta a
doua, ceea ce evident permite micşorarea temperaturii de vaporizare. Pe lângă aceasta, răcirea
determină creşterea eficienţii frigorifice cu 2  3 % datorită faptului că lucrul mecanic tehnic al
procesului de comprimare în compresorul treptei a doua se reduce.
Ciclul cu subrăcirea lichidului de înaltă presiune în serpentina buteliei intermediare se
recomandă în cazurile când lichidul de înaltă presiune este furnizat unor consumatori aflaţi la
înălţime sau la mare distanţă de sala de maşini, prevenindu-se astfel în acest mod vaporizarea
lichidului înaintea ventilului VII . Ciclul analizat prezintă şi un dezavantaj determinat de gradul
mare de vaporizare a agentului în ventilul VII la temperaturi t 0 coborâte, ceea ce determină
reducerea lui q0 şi  f . Astfel, după laminarea amoniacului lichid de la tc  30 C , fără
subrăcire, până la  20 C şi  60 C titlul vaporilor umezi devine x  0.175 şi 0.28
respectiv. Pentru a limita acest efect se recurge la ciclul cu două laminări.

6.10. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu două laminări şi răcire intermediară
completă

Schema şi ciclul teoretic a acestei MVF sunt arătate în fig. 6.16. În acest caz debitul Ga 2
comprimat în treapta de înaltă presiune (procesul 4  5 ) condensat şi subrăcit (procesul
5  5  6  6 ), este laminat în ventilul de laminare V de la Pc până la Pi (procesul 6  7 ). În
continuare, acest debit de lichid este dirijat în butelia intermediară VI , unde prin vaporizarea
parţială determină răcirea intermediară completă (procesul 3  4 ) a debitului Ga1 comprimat în
treapta de joasă presiune (procesul 1 2 ). În timp ce vaporii uscaţi cu starea 4 sunt aspiraţi în
compresorul III , restul debitului de lichid saturat Ga1 rămas în butelia intermediară VI este
laminat în ventilul VII de la Pi la P0 (procesul 8  9 ). Vaporizarea (procesul 9  1 ) şi efectul
frigorific q0 se realizează în vaporizatorul VIII .
 Fig. 6.16. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al
MFV cu două trepte cu două laminări şi răcire
intermediară completă reprezentată în diagrama
lg P  i ( b )

Pentru MFV cu răcire intermediară completă bilanţul masic al buteliei intermediare are
forma:
Ga 2  Ga1  Ga 2  x7  Ga , (6.61)
unde Ga este masa lichidului care se vaporizează în butelia intermediară datorită răcirii vaporilor
3  4 ). Ga se determină din ecuaţia:
(procesul
Gai4  i8   Ga1 i3  i4  , (6.62)
unde Ga1  Q0 i1  i9  .
Debitul masic Ga 2 se determină din bilanţul termic al buteliei intermediare:
Ga 2  i6  Ga1  i3  Ga1  i8  Ga 2  i4 , (6.63)
de unde
i3  i8 Q0 i3  i8 
Ga 2  Ga1  . (6.64)
i4  i6 i1  i9 i4  i6 
Determinând Ga1 şi Ga 2 precum şi starea agentului de lucru în punctele caracte-ristice ale
Ga1 i3  i8 3  8
ciclului se poate face calculul MFV. Raportul    1, deci debitul masic
Ga 2 i4  i6 4  6
Ga 2 comprimat în treapta a doua este mai mare decât Ga1 din treapta de joasă presiune, ce
determină reducerea dimensiunilor compresorului I .
Laminarea în două trepte este însoţită de creşterea puterii frigorifice specifice a agentului:
q02lam  i1  i9  i1  i7   i7  i9   q01lam  q0  q01lam . (6.65)
 Lucrul mecanic specific de comprimare raportat la 1 kg de agent se determină cu ajutorul
relaţiei:
l2tr  lc1   lc 2  i2  i1    i5  i4  . (6.66)
În aceste condiţii eficienţa frigorifică a ciclului cu două laminări este precizată de relaţia:

 2lam 
q0

i1  i9  . (6.67)
l2tr i2  i1    i5  i4 
Comparând  pentru cele două cicluri cu o laminare şi cu două laminări se constată că, deşi
2lam  1lam , creşterea puterii frigorifice specifice a agentului q0 prin efectuarea a două
laminări este predominantă astfel că  2lam  1lam .

6.11. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu două trepte cu două laminări şi cu două
vaporizatoare

Schema şi ciclul teoretic al acestei MFV sunt arătate în fig. 6.17.

Deosebirea acestei scheme constă în îndreptarea unei porţiuni de agent de lucru Gai după
butelia intermediară VI în vaporizatorul al doilea VII . Agentul frigorific în acest vaporizator se
evaporează la temperatura Ti şi presiunea Pi datorită transmiterii căldurii de la a doua sursă de
temperatură joasă. Temperatura vaporizării T0 este mai joasă decât temperatura vaporizării Ti .
Vaporii agentului de lucru care se formează în vaporizatorul VII (starea 5 ) se amestecă cu debitul
de vapori care vine din treapta de joasă presiune în starea 3 şi se îndreaptă în butelia intermediară.
După amestecare starea agentului de lucru va fi caracterizată cu ajutorul punctului 4 şi se
determină din ecuaţia:
 
Ga1  i3  Gai  i5  Ga1  Gai i4 , (6.68)
Ga1 şi Ga 2 se determină din valorile puterii frigorifice a vaporizatorului IX Q şi
vaporizatorului VII Q0 .

Fig. 6.17. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al MFV cu două trepte cu două laminări şi cu
două vaporizatoare reprezentat în diagrama lg P  i ( b )
În butelia intermediară va avea loc răcirea vaporilor agentului de lucru Ga1 şi Ga 2 până la starea
5 datorită schimbului de căldură cu agentul care se formează în butelia intermediară. În timpul
vaporizării se formează vaporii Ga . Din butelia intermediară toţi vaporii se îndreaptă în
compresorul treptei a doua III . Bilanţul masic al buteliei intermediare este:
Ga 2  Ga 2  x8  Ga1  Gai  Ga . (6.69)
Debitul masic de agent frigorific Ga 2 se determină din bilanţul termic al buteliei
intermediare:
  
Ga 2  i7  Ga1  Gai i4  Ga1  Gai i9  Ga 2  i5 , (6.70)
de unde

Ga 2 
G a1 
 Gai i4  i9 
. (6.71)
i5  i7 
6.12. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu două trepte pentru freoni

Schemele şi ciclurile analizate anterior sunt utilizate în principal, în cazul MFV cu amoniac.
În cazul utilizării freonilor aceste scheme prezintă unele particularităţi. O asemenea schemă precum
şi ciclul teoretic de funcţionare sunt arătate în fig. 6.18. În calitate de agent de lucru se utilizează
mai frecvent freonul R  22 .
Agentul frigorific se comprimă în treapta de joasă presiune – compresorul I (procesul
1 2 ) şi se recurge la răcirea intermediară cu apă de răcire în răcitorul II (procesul 2  3 ).
Înaintea compresorului III vaporii sunt răciţi (procesul 3  4 ) prin adaos de vapori reci cu starea
11 , proveniţi din subrăcitorul VI . Prin urmare, în compresorul III se îndreaptă agent de lucru în
cantitate mai mare decât cea care se comprimă în treapta de joasă presiune, în compresorul primei
trepte I . După comprimarea în treapta de înaltă presiune, în compresorul III (procesul 4  5 ), şi
condensarea în condensatorul IV (procesul 5  5  6 ), agentul este subrăcit în subrăcitorul V
din contul supraîncălzirii vaporilor (procesul 12  1 ) produşi în vaporizatorul IX . Apoi ei sunt
VI (procesul 7  8 ), după care o parte din lichid ( Ga1  Ga 2 )
subrăciţi în subrăcitorul de lichid
este laminat în ventilul de laminare VII de la Pc la Pi (procesul 8  10 ), restul debitului Ga1
îndreptându – se în vaporizatorul IX . Prin vaporizarea agentului de lucru în vaporizator (procesul
9  12 ) se realizează efectul frigorific q0 . Din vaporizatorul IX agentul de lucru trece în
schimbătorul de căldură V unde se încălzeşte (procesul 12  1 ) datorită căldurii care se transmite
de la agentul de lucru lichid ce vine din condensator, şi apoi se duce în treapta de joasă presiune, în
compresorul I . Introducerea schimbătorului de căldură V şi VI aduce la scăderea temperaturii
agentului frigorific înainte de laminare şi la reducerea pierderilor ireversibile legate de procesul de
laminare.
 Fig. 6.18. Schema principială ( a ) şi ciclul
teoretic al MFV cu două trepte pentru freoni
reprezentat în diagrama lg P  i ( b )

Pentru realizarea calculului termic al acestei maşini trebuie să determinăm presiunea de

vaporizare P0 şi de condensare Pc , cunoscând temperaturile surselor. Presiunea intermediară de
comprimare se determină în funcţie de scopul urmărit: se constată că în cazul R  22 valoarea
optimă a acestei presiuni, pentru care f este maxim, este precizată de relaţia:

Pi.opt
f
 A P0  Pc , (6.72)
unde A  1.4...1.5 ; micşorarea sau mărirea de 1.5 ori a lui Pi în raport cu Pi.opt determină o
scădere a lui f de cel mult 4 %. În schimb însă variaţia lui Pi determină o modificare
importantă a cilindreei totale Vs a celor două trepte de comprimare; se constată că valoarea
optimă a lui Pi P0 Pc , iar micşorarea sau majorarea de 1.5 ori a lui Pi în raport cu
este dată de
media geometrică a presiunilor P0 şi Pc determină creşterea cilindreei totale cu 15  20 % .
În consecinţă, Pi se determină din condiţia de minimizare a cilindreei totale, astfel că:
Pi.opt
Vs
 P0 Pc . (6.73)
Temperatura lichidului frigorific după efectuarea subrăcirii a doua T8 se determină din:
T8  Ti  5 . (6.74)
Pentru determinarea parametrilor de stare în punctele caracteristice ale ciclului se utilizează
proprietăţile termodinamice ale freonului R  22 şi diagrama lg P  i a acestuia.
Raportul debitelor din cele două circuite se determină pe baza bilanţului termic al conturului
reprezentat prin linie întreruptă:
Ga 2  i6  Ga1  i12  Ga1  i8  Ga 2  Ga1 i11  Ga1  i1 , (6.75)
de unde:
 Ga 2  Ga1
i11  i8   i1  i12  , (6.76)
i11  i6 
şi raportul
Ga 2  i11  i8   i1  i12 
   1. (6.77)
Ga1 i11  i6 
Dacă este cunoscută puterea frigorifică Q0 :
Q0
Ga1  , (6.78)
i12  i9 
şi atunci

Ga 2  Q0
i11  i8   i1  i12  . (6.79)
i12  i9 i11  i6 
Pentru determinarea poziţiei punctului 7 se scrie bilanţul termic al subrăcitorului V :
Ga 2 i6  i7   Ga1 i1  i12  , (6.80)
de unde rezultă:

i7  i6 
i1  i12  . (6.81)

Starea punctului 4 se determină pe baza bilanţului termic al amestecării:
Ga1  i3  Ga 2  Ga1 i11  Ga 2  i4 , (6.82)
de unde se obţine:
i3  1
i4   1  i11. (6.83)
  
Mai departe se determină lucrul mecanic tehnic teoretic şi debitul volumic teoretic al
compresoarelor treptei de înaltă şi de joasă presiune, utilizând formulele (6.58)-(6.59).
Eficienţa frigorifică a ciclului teoretic şi real (  t şi  r ) se determină din formulele:
q0 i12  i9
t   , (6.84)
l a1  l a 2 i2  i1    i5  i4 
Q0
r  . (6.85)
La1 La 2

 l1 l 2
Pe baza acestui ciclu funcţionează MFV cu R  22 la temperaturi t 0 de până la  80 C .

6.13. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu comprimare de vapori în două trepte, cu
ejector în treapta de joasă presiune şi răcire intermediară completă

Schema maşinii frigorifice cu compresor cu comprimarea vaporilor într-o singură treaptă şi

ciclul teoretic reprezentat în diagrama T  S sunt arătate în fig. 6.19.
Pentru funcţionarea ejectorului vaporii agentului de lucru în starea 4 se îndreaptă după
compresorul II în cantitateaGac în ajutajul ejectorului I . În ajutaj viteza vaporului se măreşte
până la valorile critice şi supracritice. În timpul destinderii (procesul 4  b ) presiunea agentului de
lucru se reduce de la Pc la P0 .
În camera de amestecare a vaporilor reci se aspiră din vaporizatorul VII cantitatea Gar . În
camera de amestecare vaporii reci (starea I ) se amestecă cu vaporii care merg din ajutaj (starea
b ). Ca rezultat al amestecării se formează amestecul, care se caracterizează cu ajutorul punctului
a . Mai departe amestecul se comprimă în difuzor până la

Fig. 6.19. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic

al MFV cu comprimarea vaporilor în două trepte
şi cu ejector în treapta de joasă presiune
reprezentat în diagrama T  S ( b )

presiunea Pi (procesul a  c ). Vaporii în starea c intră în butelia intermediară V , se răcesc

(procesul c  3 ) şi în starea 3 se aspiră în compresor. Din butelia intermediară compresorul II
aspiră, de asemenea, şi vaporii, care se formează în rezultatul vaporizării agentului de lucru lichid
datorită transmiterii de căldură de la vaporii care vin din ejector precum şi vaporii, care se formează
în timpul procesului de laminare (procesul 5  6 ). Agentul de lucru se comprimă în compresorul
(procesul 3  4 ) şi după aceasta o parte a agentului de lucru se îndreaptă spre ejector, iar altă parte
se condensează şi se îndreaptă în butelia intermediară şi mai departe în vaporizator.
Calculul termic al MFV cu ejector sunt prezentate în literatura specială.

6.14. Studiul comparativ al performanţelor MFV cu două trepte pentru amoniac

În tab. 6.1 sunt reprezentate rezultatele calculelor privind MFV cu două trepte de
comprimare; aceste calcule au fost efectuate pentru t 0  40 C , t c  30 C şi t i  10 C .
Deşi ciclul cu două laminări este cel mai economic, se constată că exploatarea acestor
instalaţii prezintă unele dificultăţi determinate de vaporizarea agentului înainte de intrarea în
ventilul de laminare. Din acest motiv, în cazul când pierderea de presiune în conducta de alimentare
a ventilului de laminare este importantă, se recurge la ciclul cu subrăcirea lichidului de înaltă
presiune.

Studiu comparativ al performanţelor MFV cu două trepte

Tabelul 6.1
Indicii de eficien-ţă ai Cu o Cu două trepte de comprimare
ciclurilor MFV cu treaptă de Cu o laminare Cu două laminări
amoniac com- Cu răcire Cu răcire intermediară completă
primare interme- Fără ră-cire Cu ră- Fără Cu ră-
diară in- cu apă cire cu răcire cu cire cu
completă apă apă apă
Temperatura de
comprimare izen- 165 140 87 87 87 87
tropică
Ga 2
Raportul  - 1 1.13 1.089 1.295 1.254
Ga1
Eficienţa frigori-fică,
f 2.45 2.45 2.6 2.65 2.83 2.88

 f 2tr  f 1tr , % 100 103.7 106.1 108.2 115.5 117.5

6.15. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu trei trepte de comprimare şi răcire
intermediară completă

La temperaturi de vaporizare sub  60 C , MFV cu două trepte devine neeconomă datorită

raporturilor mari de comprimare pe treapta care determină coeficienţi de debit reduşi. Pentru a
elimina aceste dezavantaje se recurge la comprimarea în trei trepte. Schema principială şi ciclul
teoretic al MFV cu trei trepte de comprimare sunt arătate în fig. 6.20.
Vaporii saturaţi uscaţi care se formează în vaporizatorul XI se comprimă în prima treaptă
de comprimare (procesul 1 2 ) şi se îndreaptă în butelia intermediară IX , unde se răcesc până la
starea 3 (procesul 2  3 ) şi se îndreaptă în compresorul II treptei a doua.
Răcirea se realizează în rezultatul schimbului de căldură cu agentul de lucru lichid care se
află în butelia intermediară IX la temperatura Ti . Agentul de lucru lichid se evaporează, iar
vaporii formaţi în timpul vaporizării se aspiră de compresorul II . În procesul de laminare 10  11
se formează vaporii saturaţi uscaţi cu starea 3 care, de asemenea, se aspiră de compresorul II .
După comprimarea în compresorul treptei a doua II (procesul 3  4 ) agentul de lucru se răceşte
în răcitorul intermediar III (procesul 4  5 ) şi se îndreaptă în butelia intermediară VII , unde se
desfăşoară aceleaşi procese ca şi în prima butelie intermediară IX . După comprimarea în
compresorul treptei a treia IV (procesul 6  7 ) agentul de lucru se îndreaptă în condensatorul V ,
unde se răceşte şi se condensează (procesul 7  8 ). Apoi agentul de lucru se laminează în ventilul
de laminare VI (procesul 8  9 ) şi în ventilul de laminare VIII (procesul 10  11 ) . Mai departe
agentul frigorific se laminează în ventilul de laminare X (procesul 12  13 ) şi se îndreaptă în
vaporizatorul XI unde se realizează procesul frigorific 13  1 .
Dacă sunt cunoscute temperaturile surselor superioară şi joasă se pot determina mărimile
presiunii Pc şi P0 . Presiunile intermediare Pi şi Pi se determină din raporturile:
Pc Pi Pi
  , (6.86)
Pi Pi P0
de unde:
Pi 3 Pc2  P0 , (6.87)

Pi  3 Pc  P02 . (6.88)

Particularităţile schemei constă în prezenţa celor două butelii intermediare IX şi VII .
Pentru determinarea raporturilor de debite între treptele învecinate se exprimă bilanţurile termice ale
celor două butelii:
- pentru butelia intermediară IX :
Ga1  i2  Ga 2  i11  Ga1  i12  Ga 2  i3 (6.89)

Fig. 6.20. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV cu trei trepte de comprimare şi răcire
intermediară completă reprezentat în diagrama
lg P  i ( b )

de unde rezultă:
Ga 2 i2  i12 2  12
1, 2     1, (6.90)
Ga1  i3  i11 3  11
- pentru butelia intermediară VII :
 Ga 2  i( 4)5  Ga3  i9  Ga 2  i10  Ga 3  i6 , (6.91)
de unde se obţine:
Ga 3 i( 4)  i10 45 10
5

 2,3    . (6.92)
Ga 2  i6  i9 69
Mai departe se determină:
- puterea frigorifică specifică:
q0  i1  i13  1  13 , (6.93)
- sarcina termică specifică la condensare:
qcd  i7  i8  7  8 , (6.94)
- lucrul mecanic specific de comprimare raportat la 1 kg de agent de lucru din treapta de
joasă presiune:
l3tr  lc1  1, 2 lc 2  1, 2  2,3 lc3  i2  i1   1, 2 i4  i3   1, 2  2,3 i7  i6 
 1, 2   2,3 i7  i6  (6.95)
în care lc1 , lc 2 şi lc 3 reprezintă consumurile de lucru mecanic specific în procesele de comprimare
din cele trei trepte.
Rezultă eficienţa frigorifică a ciclului:
q0 i1  i13
 f 3tr   . (6.96)
l3tr i2  i1   1, 2   2,3 i7  i6 
Maşinile cu trei trepte posedă unele dezavantaje şi anume:
- sânt complicate şi dificil de exploatat;
- coeficienţii de debit ai primei trepte şi chiar câteodată şi ai celei de a doua trepte au valori
reduse datorită presiunilor absolute mici;
- funcţionarea compresorului cu piston al primei trepte la presiuni coborâte face ca
încărcarea pieselor să fie redusă şi deci neeconomă; pentru îmbunătăţirea economicităţii se
recomandă utilizarea în primele două trepte a unor compresoare rotative.

6.16. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV cu trei trepte de comprimare pentru
producerea zăpezii carbonice

MFV cu trei trepte poate fi utilizată pentru producerea zăpezii carbonice. Temperatura de
sublimare a bioxidului de carbon ( CO2 ) t sb  78.5 C la presiunea atmosferică. Schema
principială şi ciclul teoretic al MFV cu trei trepte de comprimare pentru producerea zăpezii
carbonice reprezentat în diagrama T  S sunt arătate în figura 6.21.
Agentul de lucru ( CO2 ) în această maşină realizează ciclul rupt când bioxidul de carbon se
extrage din maşină în stare solidă. Aceasta reiese din faptul că CO2 are următorii parametri ai
punctului triplu: presiunea PT  0.52 MPa şi temperatura tT  55.6 C , deci la
temperaturile şi presiunile care sunt mai joase decât în punctul triplu bioxidul de carbon se află
numai în stare solidă sau gazoasă. Astfel, dacă bioxidul de carbon se laminează până la presiunea
care este mai joasă de 0.52 MPa (de exemplu până la presiunea atmosferică), atunci zăpada
carbonică obţinută se poate extrage din maşină şi utilizată pentru răcire în afara maşinii. Să
analizăm mai detaliat funcţionarea maşinii frigorifice pentru obţinerea zăpezii carbonice.
Presupunem 1 kg de bioxid de carbon lichid se laminează în ventilul de laminare VII (procesul
9  10 ), atunci la sfârşitul procesului de laminare se formează vapori umezi care se împart în
butelia intermediară VIII în x10 kg de vapori saturaţi uscaţi în starea 11 şi 1  x10  kg de
lichid în starea 12 .

Fig. 6.21. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic al

MFV pentru reprezentat în diagrama T  S ( b )

Vaporii formaţi se aspiră de compresorul de înaltă presiune V , unde după amestecare cu

bioxidul de carbon ce vine din compresorul III se comprimă şi se îndreaptă în condensatorul VI .
Lichidul din butelia intermediară se laminează în ventilul de laminare IX (procesul 12  13 ).
Vaporii formaţi în cantitatea 1  x10 x13kg se îndreaptă în treapta medie (starea vaporilor se
determină cu ajutorul punctului 14 ). Lichidul 1  x10 1  x13  kg în starea 15 se laminează în
ventilul de laminare XI (procesul 15  16 ). În acest caz se formează 1  x10 1  x13 x16 kg
de vapori în starea 17 care se aspiră în compresorul treptei de joasă presiune I , şi
1  x10 1  x13 1  x16  kg de bioxid de carbon solid în starea 18 , care se extrage din maşină
cu ajutorul separatorului XII .
În locul bioxidului de carbon solid în compresorul I se adaugă 1  x10 1  x13 1  x16 
kg de vapori din afară. Cantitatea de CO2 , care se aspiră în compresorul treptei de joasă presiune
se determină din ecuaţia:
 1  x10 1  x13 1  x16   1  x10 1  x13 x16  1  x10 1  x13 . (6.97)
Starea agentului de lucru în punctul 1 se determină din ecuaţia amestecării:
1  x10 1  x13 i1  1  x10 1  x13 1  x16 i0  1  x10 1  x13 x16i17 , (6.98)
de unde:
i1  i0  x16 i0  i17  . (6.99)
Prin analogie se poate determina starea bioxidului de carbon în punctele 4 şi 7 .
Aprecierea energetică a ciclului rupt se determină din consumul de lucru pentru producerea
1 kg de bioxid de carbon solid (coeficientul M ):

M
1  x10 1  x13 1  x16  . (6.100)
1  x10 1  x13 i2  i1   1  x10 i5  i4   i8  i7 
Ciclul-model pentru producerea bioxidului de carbon solid va fi ciclul
CK  18  17  0 . Din bilanţul termic al ciclului:
lmin  q  q0 .
Cunoscând că q  aria n  0  k  m , iar q0  aria n  0  17  18  m , obţinem:
lmin  S0  Sk Ta  i0  i18  , (6.101)
atunci:
1
M0  . (6.102)
S0  S k Ta  i0  i18 
Gradul de reversibilitate al ciclului:
M
r  . (6.103)
M0

6.17. Schema principială şi ciclul teoretic al MFV în două cascade

Pentru reducerea dimensiunilor compresorului de joasă presiune se pot utiliza agenţii de

lucru cu presiuni de saturaţie mai ridicate la temperaturi de vaporizare joase ( R  13 , R  14 ).
Dar presiunile de condensare a acestor agenţi la temperatura apei de răcire sunt foarte ridicate şi
condensarea devine imposibil de realizat datorită temperaturilor critice scăzute. Din aceste motive a
fost necesară realizarea MFV în cascadă care funcţionează cu doi (fig. 6.22) sau mai mulţi agenţi
frigorifici.
Maşina frigorifică în cascadă constă din două maşini într-o treaptă numite cascadă
superioară şi cea inferioară. Particularitatea acestei MFV constă în prezenţa schimbului de căldură
(vaporizator-condensator) în care are loc vaporizarea agentului din cascada superioară (procesul
4 s  1s ) pe seama căldurii cedate în procesul de condensare a agentului din cascada inferioară
(procesul 2i  2i  3i ).
 Fig. 6.22. Schema principială ( a ) şi ciclul teoretic
al MFV în cascadă reprezentat convenţional în
diagrama T  S ( b )

Spre exemplu, pentru cascade superioare se utilizează R  22 şi R  13 pentru cele

inferioare. Bilanţul termic al vaporizatorului-condensatorului V se determină din ecuaţia:
Gai qcdi  Gas  q0 s , (6.104)
unde: Gai şi Gas - debitul celor doi agenţi din cascadele MFV;
qcdi  i2i  i3i reprezintă sarcina termică specifică la condensare agentului din cascada
inferioară;
q0  i1s  i4 s este puterea frigorifică specifică a agentului din cascada superioară.
Rezultă raportul celor două debite:
Gas qcdi i2i  i3i
   . (6.105)
Gai q0 s i1s  i4 s
Pentru realizarea transferului de căldură în vaporizator-condensatorulV este necesară
existenţa a unei diferenţe de temperatură T între temperaturile de condensare Tci şi vaporizare
T0 s ale celor două cascade: T  Tci  T0 s  5  10 grd . Această diferenţă T imprimă
procesului de transfer de căldură un caracter ireversibil, ceea ce face ca MFV în cascadă să posede o
pierdere suplimentară de energie.
Puterea frigorifică specifică a agentului în cascada inferioară:
q0i  i1i  i4i . (6.106)
Sarcina termică specifică la condensare a agentului din cascada superioară:
qcd  i2 s  i3s . (6.107)
Lucrul mecanic specific de comprimare:
 Lc Gai lci  Gas lcs
lcasc    lci   lcs  i2i  i1i    i2 s  i1s  , (6.108)
Gai Gai
unde lci şi lcs reprezintă consumurile specifice de lucru mecanic în procesele de comprimare
1i  2i şi 1s  2 s ale agenţilor frigorifici în cele două cascade.
Rezultă eficienţa frigorifică:
q0 i1i  i4ci
 f casc   . (6.109)
lcasc i2i  i1i    i2 s  i1s 
Din condiţia de existenţă a unei diferenţe de temperatură T  5  10 grd în vaporizator-
condensator eficienţa frigorifică a MFV în cascadă totdeauna este mai joasă decât cea a maşinii cu
două trepte, fiindcă procesul de schimb de căldură este ireversibil.
MFV în cascadă prezintă un dezavantaj determinat de faptul că în condiţii de repaos, în
cascada inferioară presiunea vaporilor formaţi creşte foarte mult. Pentru a limita creşterea acestei
presiuni se prevede instalarea unei butelii suplimentare rezistente la presiune, în care să se poată
acumula agentul frigorific lichid de înaltă presiune din cascada inferioară, sau introducerea în
schemă a unui recipient de expansiune VIII în care să se acumuleze vaporii agentului de lucru din
cascada inferioară.
În condiţiile reale de funcţionare MFV în cascadă prezintă avantaje în raport cu MFV în trei
şi chiar în două trepte întrucât dimensiunile compresoarelor sunt mai reduse datorită valorilor mici
ale volumelor specifice la aspiraţie, presiunile la aspiraţie fiind mai ridicate precum şi datorită
valorilor mai reduse ale raportului de comprimare din cascada inferioară (pentru intervalul de
temperaturi  40  80 C se constată că rapoartele de comprimare sunt
0.617 0.1076
H R 13   5.5  H R  22    10.25 ). Studiile efectuate au evidenţiat faptul
0.112 0.0105
că MFV în cascadă şi cu două trepte pot fi utilizate în următoarele domenii de temperaturi de
vaporizare, care sunt prezentate în tab. 6.2.
Tabelul 6.2
Domeniul de utili-zare Domeniul de utili-zare
Tipul maşinii posibil rentabil
t0 min t0 max t0 min t0 max
nu e limi-
MFV cu două trepte la R  22 -80
tată
-45 -25
MFV în cascadă: cascada superioară la
-95 -40 -85 -40
R  22 şi cascada inferioară la R  13
MFV în cascadă: cascada superioară la
R  22 şi două cascade inferioare la -110 -80 -100 -80
R  13
MFV în cascadă: cascada inferioară la
R  14 , cascada medie la R  13 şi -140 -100 -135 -100
cascada superioară la R  22
7. Compresoarele maşinilor frigorifice

Compresoarele se utilizează pentru comprimarea şi transportarea vaporilor agenţilor de lucru

în maşinile frigorifice cu compresoare.
Compresorul în măsură considerabilă determină indicii tehnico-economici ai producţiei şi
exploatării maşinilor frigorifice.

7.1. Clasificarea şi particularităţile compresoarelor maşinilor frigorifice

După principiul de acţiune compresoarele maşinilor frigorifice se împart în două clase:

- compresoare frigorifice volumice, unde organul de lucru aspiră un volum fix de agent de
lucru, îl comprimă datorită reducerii volumului închis şi apoi îl deplasează în camera de refulare.
Aceste maşini sunt cu acţiune discretă, procesele de lucru în ele se săvârşesc în mod consecutiv,
repetându-se ciclic;
- compresoare frigorifice dinamice în care agentul de lucru se deplasează neîntrerupt prin
compresor, totodată energia cinetică a fluxului se transformă în energie potenţială. Densitatea
fluxului de agent de lucru creşte treptat de la intrarea în maşină spre ieşire. Aceste maşini sunt cu
acţiune neîntreruptă.
După indicii constructivi ai principalelor piese de lucru compresoarele se împart în
următoarele tipuri:
- compresoare cu piston, elicoidale, rotative lamelare, rotative cu piston etc., bazate pe
principiul volumic de acţiune;
- maşini spatulate cu compresiune. La ele se referă maşinile centrifuge, axiale şi turbionare,
bazate pe principiul dinamic de acţiune.
Condiţiile de funcţionare a compresoarelor frigorifice se deosebesc de cele ale maşinilor de
destinaţie generală. Condiţiile de funcţionare a compresoarelor frigorifice se caracterizează cu
următoarele particularităţi:
- compresorul funcţionează într-un diapazon larg de variaţie a presiunilor de refulare şi
aspiraţie şi a diferenţei mari a acestor presiuni datorită variaţiei condiţiilor externe de funcţionare a
maşinii frigorifice;
- mulţi agenţi de lucru (freoni, de exemplu) se dizolvă bine în uleiul de ungere, ceea ce
influenţează esenţial asupra proceselor de lucru în compresorul frigorific şi, de regulă, micşorează
siguranţa de lucru a ansamblurilor de lagăre;
- vaporii aspiraţi în compresor au o temperatură joasă şi pot conţine picături nevaporizate ale
agentului de lucru;
- procesele de lucru ale compresorului cu piston pot fi însoţite de condensarea periodică a
agentului de lucru pe pereţii interni ai cilindrului şi vaporizarea lor ulterioară;
- mulţi agenţi de lucru (de exemplu, freoni) au o permeabilitate înaltă nu numai prin planuri
de separaţie, dar şi prin porii pieselor metalice, ceea ce este complect inadmisibil;
- compresoarele maşinilor frigorifice funcţionează pe agenţi de lucru care au un diapazon
larg de variaţie a proprietăţilor lor fizice şi chimice: densitatea, viscozitatea, fluiditatea, stabilitatea
chimică şi activitatea.
O particularitate importantă a compresoarelor volumice este posibilitatea funcţionării lor pe
orice agent de lucru fără schimbarea construcţiei.
Aceste compresoare funcţionează, ca regulă, în prezenţa uleiului de ungere în spaţiul de
lucru. O particularitate importantă a compresoarelor dinamice este lipsa deplină de ulei în spaţiul de
lucru fiindcă aceste compresoare funcţionează pe agentul de lucru ce nu conţine ulei de ungere.
Faţă de compresoarele frigorifice se formulează cerinţe înalte. Cele mai esenţiale din ele
sunt:
- eficienţa înaltă şi longevitatea suficientă de lucru a ansamblurilor principale şi a
compresorului în genere;
- eficacitatea energetică înaltă într-un diapazon larg de variaţie a parametrilor de lucru ale
compresorului;
- posibilitatea automatizării complete a lucrului compresorului şi exploatarea sigură fără
personal de deservire;
- gradul înalt de ermetizare;
- gradul înalt de unificare a pieselor şi ansamblurilor compresorului, accesibilitatea
materialelor pentru producerea lor;
- nivelul scăzut de zgomot şi vibraţie mecanică.
Alegerea tipului compresorului depinde de condiţiile de lucru, puterea frigorifică necesară şi
proprietăţile agentului de lucru.

7.2. Compresoare cu piston

7.2.1. Compresorul volumic teoretic

Procesele de lucru, ce au loc în compresoarele volumice teoretice pot fi analizate pe

exemplul compresorului cu piston. Elementele principale ale compresorului cu piston sunt:
cilindrul, pistonul, supapele de aspiraţie şi de refulare (fig. 7.1). Mişcarea rectilinie alternativă a
pistonului în combinare cu lucrul grupei de supape asigură realizarea următoarelor procese de lucru:
de aspiraţie şi de refulare.
Totalitatea acestor procese constituie ciclul de lucru al compresorului, ce se repetă la fiecare
turaţie a arborelui cotit. Procesul de lucru al compresorului nu este ciclu circulator termodinamic,
fiindcă procesele de aspiraţie şi refulare se realizează cu masa variabilă a agentului de lucru.
Este comod să examinăm procesele de lucru ale compresorului în diagrama indicată, care
demonstrează dependenţa presiunii substanţei de volumul ei în cilindru sau de cursa pistonului.
Diagrama indicată a compresorului teoretic 1  2  3  4 este prezentată în fig. 7.1.
În timpul mişcării pistonului de la stânga la dreapta are loc procesul de aspiraţie 4  1 cu
supapa de aspiraţie complet deschisă. În punctul 1 care corespunde poziţiei pistonului în punctul
mort din partea dreaptă, supapa de aspiraţie se închide şi în timpul mişcării inverse a pistonului are
loc procesul de comprimare 1 2 . În punctul 2 se deschide supapa de refulare şi se realizează
procesul de refulare 2  3 la sfârşitul căruia supapa de refulare se închide.
La analiza proceselor de lucru se consideră că lucrul, care se transmite spre substanţa
comprimată, e pozitiv, iar de la ea – negativ. Din această cauză lucrul compresorului Lc , consumat
la comprimarea a V ( m3 ) de vapori de la presiunea P1 până la presiunea P2 , poate fi prezentat
ca suma lucrurilor: de aspiraţie La , de comprimare Lcom şi de refulare Lr :
Lc   La  Lcom  Lr . (7.1)
 Din ecuaţia (7.1) rezultă două
concluzii:
1) lucrul compresorului în caz general
nu este egal cu lucrul de comprimare;
2) lucrul compresorului se determină
de caracterul procesului termodinamic
de comprimare.
Lucrul în procesul mecanic de
aspiraţie 4  1 poate fi reprezentat ca
rezultatul înmulţirii forţei P1F (F -
aria pistonului) la cursa pistonului S,
deci La  P1FS . Din fig. 7.1
urmează că rezultatul înmulţirii F S
este volumul

Fig. 7.1. Diagrama indicată a compresorului volumic

teoretic
cilindrului V1 , prin urmare:
La  P1  V1 . (7.2)
Pentru lucrul de refulare se poate scrie:
Lr  P2  V2 . (7.3)
Pentru determinarea lucrului de comprimare în procesul 1 2 luăm procesul elementar şi
scriem lucrul ca rezultatul înmulţirii  pdv (fig. 7.1). Semnul ”minus” se explică prin faptul că în
procesul 1 2 volumul vaporilor comprimaţi se reduce. Lucrul de comprimare e egal ca suma
lucrurilor proceselor elementare:
1 1
Lcom    PdV   PdV . (7.4)
2 2
Lucrul compresorului:
1
Lc   P1V1   PdV  P2V2 . (7.5)
2
Lucrul fiecărui din cele trei procese în diagrama P  V este echivalent cu aria de sub
procesul corespunzător, deci lucrul compresorului este proporţional cu suma ariilor 2  3  4  2
şi 1  2  2  1 minus aria 1  4  4  1 . În consecinţă primim că lucrul compresorului în
scara diagramei P  V se exprimă ca aria 1  2  3  4 din această cauză se poate scrie:
 2
Lc   VdP . (7.6)
1
Lucrul de comprimare (7.4) şi lucrul compresorului (7.6) au fost obţinute pentru G ( kg ) de
3
vapori sau V ( m ) de vapori la presiunea P1 .
Pentru 1 kg de vapori vom avea:
2
lc   vdP , (7.7)
1
1
lcom   Pdv . (7.8)
2
Lucrul compresorului poate fi determinat şi din ecuaţia primei legi a termodinamicii în
formă diferenţială dq  di  vdp , de unde:
2 2 2
lc   vdp   di   dq .
1 1 1
Substituind dq  TdS , obţinem:
2
lc  i2  i1    TdS . (7.9)
1
Ecuaţia (7.9) are importanţă mare teoretică şi practică fiindcă în primul rând permite să
determinăm lucrul pentru orice tip de compresor în diferite procese termodinamice de comprimare
şi în al doilea rând ea este corectă pentru mediul comprimat, care se supune legilor gazelor ideale şi
reale.

7.2.2. Lucrul compresorului în diferite procese termodinamice de comprimare

Analiza expresiilor (7.5) şi (7.7) demonstrează că lucrul compresorului teoretic se determină

de următorii factori:

- valorile presiunilor iniţiale şi finite P1 şi P2 ;

- proprietăţile termodinamice ale mediului comprimat;
- caracterul termodinamic al procesului de comprimare.
Să examinăm influenţa caracterului procesului de comprimare asupra lucrului
compresorului. Pentru integrarea expresiei (7.7) trebuie să cunoaştem dependenţa analitică a
presiunii de volumul specific în procesul de comprimare cu masa constantă a agentului de lucru.
Legătura între aceste valori pentru orice proces termodinamic de comprimare se exprimă cu ajutorul
ecuaţiei:

pvn  const , (7.10)

unde n este exponentul politropei procesului de comprimare.
În dependenţă de caracterul termodinamic se deosebesc procesele izotermice, adiabatice şi
politropice de comprimare.
 Procesul izotermic de comprimare se realizează la temperatură iniţială constantă
T1  const . Procesul izotermic reversibil cere pentru realizare evacuarea căldurii de la mediul
comprimat la sursa externă cu temperatura T1 . Exponentul izotermei se determină din expresia:
v  dp 
nT     .
p  dv T
În procesul comprimă-rii gazului
ideal p1v1  p2v2 , nT  1 şi lucrul
compresorului este egal cu lucrul de
comprimare, deci:
2 1

 vdp   pdv , (7.11)

1 2
Integrând expresia (7.11) cu
utilizarea ecuaţiei de stare pentru
gazul ideal
Fig. 7.2. Lucrul compresorului în procesul izotermic
de comprimare
pv  RT , vom obţine:
p2 v
lc (T )  lcom(T )  RT1 ln
 RT1 ln 1 . (7.12)
p1 v2
În diagrama indicată (fig. 7.1) izoterma 1 5 are cea mai mică înclinaţie, din această
cauză lucrul compresorului va fi cel mai mic.
Expresia (7.9) permite să analizăm lucrul compresorului în diagramele termodinamice
de stare, de exemplu în diagrama T  S - fig. 7.2. Remarcăm că procesele de aspiraţie şi de
refulare în diagramele de stare nu pot fi înfăţişate, fiindcă ele se realizează cu masă variabilă şi la
temperatură şi presiune constantă .
În fig. 7.2 diferenţa entalpiilor i2  i1  este echivalentă cu aria 1 1  b  c exprimând
cantitatea de căldură în procesul izobar 1  1 . Membrul al doilea al ecuaţiei (7.9) pentru
2
comprimarea izotermică va avea forma  TdS  T1 S2  S1 , şi el este echivalent cu aria
1
1  2  a  b  1 . Pentru gazul ideal linia entalpiei constante se suprapune exact pe izotermă şi
lucrul compresorului se exprimă cu aria 1  2  a  c , deci creşte cu valoarea ariei de sub procesul
1  1 .
 Procesul adiabatic de comprimare în
compresor are loc fără schimb de căldură cu
surse externe de căldură, deci pentru acest
proces dq  0 . Procesul adiabatic
reversibil este izentropic, fiindcă pentru el
sunt corecte egalităţile dq  TdS  0 şi
dS  0 . Exponentul izentropei procesului
k   v p dp dvS este o mărime
variabilă, din această cauză în calculele
practice se utilizează valoarea

Fig. 7.3. Lucrul compresorului în procesul

izentropic de comprimare
medie în intervalul respectiv a parametrilor de stare ai mediului comprimat. În acest caz integrarea
expresiei (7.7) aduce la rezultatul următor:
 k 1

k  p  k
lc ad  p1v1  2   1 , (7.13)
k 1  p1  
 
sau pentru gazul ideal
 k 1

k  p  k
lc ad  RT1  2   1 . (7.14)
k 1  p1  
 

O altă expresie pentru lucrul adiabatic al compresorului o obţinem din egalitatea (6.9):
lc ad  i2  i1 . (7.15)
Acest lucru este echivalent cu aria 2  2  b  c în fig. 7.3 pentru gazul real şi se măreşte
cu valoarea ariei de sub procesul 2  3 pentru gazul ideal.
 Lucrul compresorului în
procesul politropic de comprimare se
determină din expresia (7.13) unde
exponenta adiabatei k o substituim cu
exponenta politropei n . La evacuarea
căldurii de la mediul comprimat spre
sursa externă va avea loc corelaţia
n  k şi procesul de comprimare se
va abate la stânga de adiabată – linia
1  2 în fig. 7.4. În acest caz doi
membri din partea

Fig. 7.4. Lucrul compresorului în procesul politropic de

comprimare
dreaptă a egalităţii (7.9) sunt pozitivi şi se exprimă în conformitate cu aria 2  5  a  b şi
1  2  b  c , iar lucrul e echivalent cu aria 1  2  5  a  c . În practică procesul de
comprimare cu evacuarea căldurii are loc în compresoarele cu răcire cu apă a cilindrului.
În admisiunea căldurii din afară şi procesul de comprimare se abate la dreapta de la adiabată
– linia 1 2 în fig. 7.4. În acest caz pentru obţinerea lucrului compresorului din aria
2  5  a  d , ce corespunde diferenţei entalpiilor i2  i1  trebuie să scădem aria
2
2 1  c  d ce corespunde cantităţii de căldură  TdS . Ca rezultat obţinem aria
1
2  5  a  c  1, din aceasta se poate face concluzie că admisiunea căldurii e lipsită de sensul
practic, fiindcă afară de consumul căldurii se măreşte şi lucrul de comprimare în comparaţie cu
procesul adiabatic.
În practică procesul de comprimare se poate abate de la dreapta adiabatei din altă cauză –
din cauza prezenţei frecării interne a mediului comprimat şi frecării mediului cu elementele
construcţiei compresorului. În acest caz lucrul compresorului se exprimă prin aria 2  5  a  d .

7.2.3. Debitul şi puterea compresorului

Una din caracteristicile tehnice principale ale compresorului este debitul volumic şi masic.
Debitul volumic este volumul vaporilor comprimaţi în condiţiile de aspiraţie care trec prin
compresor într-o unitate de timp. Pentru compresorul teoretic cu piston această mărime are şi o altă
denumire – volumul teoretic descris de pistoanele compresorului.
El prezintă volumul, care se eliberează de pistoanele compresorului într-o unitate de timp,
pentru a admite vapori aspiraţi.
Debitul volumic teoretic se determină în dependenţă de rotaţia arborelui cotit.
Pentru compresorul cu piston:
 D 2
Vt   s i n, (7.16)
4
unde: D este diametrul cilindrului, m ;
s - cursa pistonului, m ;
i - numărul de cilindri;
n - frecvenţa de rotaţie a arborelui cotit, s 1 .
Debitul masic Gt  Vt v1 ( kg s ), unde V1 este volumul specific al vaporilor aspiraţi,
m3 kg .
Utilizând ecuaţia pv  zRT , obţinem:
Vt
Gt  p1 , (7.17)
zRT
unde: z este coeficientul de compresibilitate;
R - constanta universală a gazelor, J kg  K ;
T1 - temperatura de aspiraţie, K ;
p1 - presiunea de aspiraţie, Pa .
Expresia (7.17) demonstrează că debitul masic al compresorului teoretic este proporţional cu
presiunea de aspiraţie şi nu depinde de presiunea de refulare.
Cel mai general caz este lucrul compresorului cu procesul politropic de comprimare,
caracterizat de exponentul politropiei n . Menţionăm că această exponentă e convenţional constantă
şi se determină de parametrii finiţi ai procesului de comprimare. Cunoscând lc şi Gt , se poate
determina puterea compresorului teoretic:
 n1

n  p  n
N t  Gt p1v1    1 .
2
(7.18)
n 1  p1  
 

7.2.4. Compresorul cu piston real

În compresorul cu piston real acţionează o serie de factori constructivi şi funcţionali, ce aduc

la reducerea debitului şi avantajului compresorului real în comparaţie cu cel teoretic.
Să examinăm principalii din aceşti factori.
1. Prezenţa spaţiului mort. În compresorul real volumul cilindrului este mai mare decât
volumul cursei pistonului cu mărimea spaţiului mort, adică cu valoarea volumului de unde vaporii
nu pot fi evacuaţi la atingerea de către piston a punctului mort la sfârşitul procesului de refulare. Se
deosebesc spaţiu mort volumic şi liniar. Spaţiul mort liniar este distanţa dintre capul pistonului în
punctul mort superior (PMS) (pentru compresorul vertical cu acţiune simplă) şi placa de supape.
Această distanţă este prevăzută pentru compensarea dilatării termice a pieselor compresorului în
procesul de lucru. Spaţiul mort volumic constă din următoarele volume: 1) o parte din volumul
cilindrului cu înălţimea, egală cu spaţiul mort liniar; 2) volumul inelar între pereţii pistonului şi
cilindrului cu înălţimea, egală cu distanţa de la capul pistonului până la primul inel de etanşare; 3)
volumul canalelor supapelor, orientate în cilindru şi limitate de organele de închidere în stare
închisă.
La mişcarea inversă a pistonului procesul de aspiraţie se va începe numai după ce vaporii
comprimaţi, ce au rămas în spaţiul mort, se vor destinde şi presiunea lor se va reduce până la
presiunea de aspiraţie. Acest proces are loc la o parte a cursei pistonului şi se numeşte proces de
destindere inversă. Deci prezenţa spaţiului reduce debitul volumic al compresorului real.
2. Pierderile hidraulice. În canalele de aspiraţie şi de refulare, inclusiv în supape, au loc
pierderi de presiune a vaporilor, ce conduce la reducerea coeficienţilor volumici şi energetici ai
compresorului.
3. Încălzirea vaporilor. În porţiunea de la manşonul de aspiraţie până la cilindrul
compresorului are loc creşterea temperaturii vaporilor aspiraţi şi ca rezultat se reduce debitul masic
al compresorului.
4. Schimbul de căldură în cilindru. În procesele de comprimare şi de destindere inversată
între vapori şi peretele cilindrului şi pistonului are loc un schimb de căldură cu orientare şi
intensivitate diferită.
Ca rezultat exponenta politropei în aceste procese are o valoare variabilă, iar eficacitatea
lucrului compresorului se reduce.
5. Pulsaţiile de presiune. Compresorul cu piston este o maşină cu acţiune periodică, de aceea
în cavităţile de aspiraţie şi de refulare presiunea se schimbă cu o frecvenţă şi amplitudine fixă.
Acest fapt, numit pulsaţie a presiunilor, măreşte puterea de antrenare a compresorului, dar în unele
cazuri măreşte şi debitul real în comparaţie cu cel teoretic.
6. Transvazarea. În procesul de lucru al compresorului are loc transvazarea vaporilor prin
jocuri constructive diferite: în planuri de desfacere ai segmenţilor de piston; în jocuri între piston; în
jocuri între piston şi segmenţi de piston şi peretele cilindrului, prin neetanşităţile din supape etc.
7. Frecarea. O parte a energiei de acţionare a compresorului real se consumă pentru
învingerea frecării în cuplurile mecanice. Influenţa celei mai mari părţi din factorii numiţi se
observă în diagrama indicată reală, care ne permite să efectuăm analiza calitativă şi cantitativă a
proceselor de lucru.
Procesele reale de lucru se deosebesc esenţial de cele teoretice. Aceasta o demonstrează
evident compararea diagramelor indicate ale compresorului teoretic ( a  b  c  d ) şi real
(1  2  3  4 ) (fig. 7.5). Procesul de aspiraţie 4  1 are loc la presiune variabilă mai joasă
decât cea în manşonul de aspiraţie Pa  P1 .
 Punctele 4 şi 1
corespund cu începutul
deschiderii şi închiderii complete
a supapei de aspiraţie. Diferenţa
presiunilor în manşonul de
aspiraţie şi în cilindru în procesul
4  1 se explică prin rezistenţa
mişcării vaporilor pe parcursul
distanţei.
Diferenţa presiunilor în
manşon Pa şi la începutul
comprimării Pa se numeşte
depresiune la aspiraţie Pa .

Fig. 7.5. Diagrama indicată reală

Acelaşi fenomen se observă şi în procesul de refulare 2  3 . În acest caz punctul 2 corespunde
momentului deschiderii supapei de refulare. Datorită secţiunii de trecere mici a supapei de refulare
presiunea continuă să crească şi după începutul deschiderii supapei. După atingerea maximului
presiunea înaintea supapei scade, dar şi la sfârşitul refulării ea continuă să rămână mai înaltă ca
presiunea în manşonul de refulare. Diferenţa presiunii Pr în punctul 3 şi a presiunii P2  Pr se
numeşte depresiune la refulare Pr .
Indicile cantitativ de reducere a debitului real Vr în comparaţie cu volumul teoretic al cursei
pistonului Vt este coeficientul de debit :
Vr  Vt . (7.19)
Împărţind ambele părţi ale acestei egalităţi la volumul specific al vaporilor la presiunea şi
temperatura în manşonul de aspiraţie v1 obţinem debitul masic real:
Gar  Gt . (7.20)
Pentru comoditatea analizei şi calcului coeficientul de debit se reprezintă convenţional în
formă de produs al coeficienţilor care ţin cont de reducerea debitului de la factorul corespunzător:

  v  l  î  d . (7.21)
Coeficientul de debit volumic v şi coeficientul de debit de laminare pot fi determinaţi din
diagrama indicată, din această cauză produsul i  v  l se numeşte coeficient de debit indicat
volumic.
Coeficienţii de debit de încălzire î şi de densitate d nu pot fi determinaţi din diagrama
indicată şi din această cauză uneori ei se numesc coeficienţi ai pierderilor latente.
Coeficientul de debit volumic se determină din relaţia (fig. 7.5):
 V
v  . (7.22)
Vc1
Volumul V  poate fi determinat ca V   Vc1  Vm  V4 . Spaţiul mort Vm poate fi
exprimat prin valoarea relativă: Vm  mVc1 . Spaţiul mort relativ pentru compresoarele moderne
constituie 3  5 % , iar pentru compresoarele de construcţie specială, de exemplu pentru
temperaturi joase, el poate fi redus până la 1.5  2.0 % .
Volumul V4 se determină din ecuaţia politropei de destindere inversă 3  4 cu exponenta
nd şi ţinând cont că V3  Vm  mVc1 ,
1
 P  nd
V4  mVc1  r  .
 P1 
Înlocuirea valorilor Vm şi V4 în ecuaţia (7.22) ne dă:
1
V  mVc1  mVc1  pr p1 n
v  c1 d
.
Vc1
Coeficientul volumic, ţinând cont că pr  pr  pr :
 1

  pr  pr  d 
n
v  1  m   1 . (7.23)
 p1  
 
Conform datelor experimentale pentru compresoarele de amoniac nd  0.95  1.1 , iar
pentru cele de freon nd  0.9  1.05 . Aceste cifre demonstrează că pentru calcule practice se
poate primi nd  1 , iar coeficientul de debit v poate fi determinat din formula:
 pr  pr 
v  1  m  1 . (7.24)
 p1 
Din expresia (7.23) urmează că coeficientul de debit volumic v depinde de mărimea
relativă a spaţiului mort, raportul de comprimare pr p1 şi exponenta politropei de destindere
inversă nd .
Prezenţa depresiunii la aspiraţie aduce la reducerea presiunii Pa înainte de începutul
comprimării vaporilor în cilindru în comparaţie cu presiunea în manşonul de aspirare Pa . Aceste
presiuni se egalează (punctul 1 ) după ce pistonul va trece o parte din cursa de comprimare.
Volumul cilindrului părţii pierdute a cursei de comprimare şi constituie pierderile de debit datorită
depresiunii la aspiraţie.
Coeficientul de debit de laminare se determină din corelaţia l  V  V  . Însemnând
V   V   V primim:
 V   V V
l   1 . (7.25)
V V
În afară de aceasta V poate fi prezentată prin diferenţa
V  Vcil  V1 ,
unde Vcil este volumul complet al cilindrului;
V1 - volumul cilindrului în poziţia pistonului din punctul 1 .
Se poate admite că pe sectorul 1  1 are loc comprimarea izotermică a gazului ideal. Atunci
paVcil  p1V1 , de unde V1  Vcil  pa p1  .
Substituind valoarea V1 în expresia pentru V , obţinem
p
V  Vcil  Vcil a  Vc1 1  m .
p1
Substituim V în ecuaţia (7.25) şi obţinem:
1  m  Pa 
l  1  1   . (7.26)
v  P1 
În compresoarele cu piston moderne coeficientul l are valoarea 0.95  1.0 . La calculul
construcţiilor noi se recomandă de considerat l  1.
Coeficientul de debit indicat:
V V  V 
i  v  l   .
Vc1V  Vc1
Ţinând cont de expresiile (7.24) şi (7.26) coeficientul de debit indicat este egal:
p1  pa  p  pa p1  pa 
i   m 2   . (7.27)
p1  p1 p 1 
Coeficientul de debit de încălzire î ţine cont de reducerea debitului compresorului datorită
creşterii temperaturii vaporilor, ce intră în cilindru, ca urmare a cedării de căldură de la pereţii
spaţiului de aspiraţie, pieselor supapei şi cilindrului. Aceasta este o pierdere „latentă” fiindcă
volumul vaporilor V  (fig.7.5) se păstrează, dar masa acestor vapori va fi mai mică datorită
reducerii densităţii la creşterea temperaturii. Schimbarea stării termodinamice a vaporilor sub
influenţa schimbului de căldură în procesele reale de lucru poate fi analizată în diagrama T  S
(fig.7.6). Pentru simplificare primim că presiunile în punctele 4 şi 1 , 2 şi 3 sunt egale pereche
cu pereche (fig.7.5) şi că presiunea de vaporizare P0 şi de condensare Pc sunt reciproc egale cu
presiunile Pa şi Pr .
Starea vaporilor în manşonul de aspirare se caracterizează cu punctul a şi procesul a  b
corespunde comprimării izentropice în compresorul teoretic. Schimbarea stării vaporilor de la
manşonul de aspirare până la intrarea în cilindru poate fi reprezentată convenţional prin suma
următoarelor procese: procesul de lami nare a  A şi procesul izobar de încălzire A  B .
Creşterea temperaturii vaporilor până la Tc are loc datorită transferului de căldură de la pereţii
cilindrului cu temperatura mai înaltă decât TB . În sfârşit, temperatura vaporilor care intră în
cilindru creşte până la T1 , datorită amestecării lor cu vaporii care se destind din spaţiul mort.
Bineînţeles că procesele B  C şi C  1 au loc în acelaşi timp şi împărţirea lor are un caracter
convenţional.
Reducerea debitului se cauzează de încălzirea vaporilor de la pereţii pieselor (de la TA
până la TC ). Încălzirea vaporilor datorită amestecării nu are influenţă asupra debitului fiindcă
amestecarea izobară a unor cantităţi ale gazului cu temperatură diferită nu provoacă schimbări ale
volumului lor sumar.
Procesul de comprimare, care se
începe de la punctul 1 , trece la
început cu admisiune iar apoi cu
evacuarea căldurii, ce se determină de
corelaţiile temperaturilor variabile a
vaporilor comprimaţi şi suprafeţelor
pieselor ce vin în contact cu ei.
Comprimarea se termină la
presiunea finită Pr - punctul 2 .
Segmentul 2  3 caracterizează
redu-cerea posibilă a tempera-

Fig. 7.6. Schimbarea stării vaporilor în procesul de lucru al

compresorului real
turii vaporilor în procesul de refulare.
La începutul procesului de destindere inversată 3  4 vaporii intensivi cedează căldura
pereţilor cilindrului, ce au o temperatură mai joasă. Pe acest segment exponenta politropei e mai
mare ca a adiabatei. O parte mai mare a procesului de destindere inversată are loc cu încălzirea
intensivă a vaporilor, din această cauză exponenta politropei are o mărime mică.
Valoarea numerică a coeficientului î va fi determinată din raportul volumelor specifice ai
vaporilor în starea A şi C (fig.7.6):
vA
î  .
vC
Utilizând ecuaţia pentru gazul ideal, se poate scrie că pa v A  RTA şi pa vc  RTC , deci
î  TA TC .
În prezent lipsesc relaţii de calcul sigure de determinare a î pentru toată diversitatea
construcţiilor compresoarelor cu piston. În prima aproximaţie se poate folosi de formula căpătată
pentru compresoarele cu amoniac verticale care ţine cont de pierderile cauzate de încălzire şi
neetanşităţi:
 T0
î  , (7.28)
TC
unde T0 şi TC - temperaturile de vaporizare şi de condensare, K.
În caz general scăpările de neetanşităţi se preţuiesc cu coeficienţii de debit de densitate d ,
care este în limita 0.99  0.95 pentru compresoarele moderne cu turaţii înalte la schimbarea
raportului de comprimare de la 2 până la 10 .

Fig. 7.7. Coeficientul de debit al compresoarelor P110 şi P220

După determinarea coeficienţilor de debit, ţinând cont de pierderile volumice diverse, se

poate determina coeficientul de debit al compresorului cu formula (7.21). În fig. 7.7 e prezentată
dependenţa funcţională a coeficientului de debit de raportul de comprimare pentru compresoarele
P110 şi P220 ce lucrează cu R  22 şi R  717 , iar în fig. 7.8 pentru compresorul
FUS  12 ce lucrează cu R  22 şi R  502 .
Afară de debitul volumic (7.19) şi masic (7.20) coeficientul de debit permite să determinăm
şi capacitatea frigorifică a compresorului dacă sunt cunoscute debitul volumic teoretic şi parametrii
termodinamici ai ciclului de lucru ai maşinii frigorifice:
Vt q0
Q0  , (7.29)
v1
unde: q0 este puterea frigorifică specifică a agentului de lucru, kJ kg ;
v1 - volumul specific al vaporilor în manşonul de aspirare al compresorului, m3 kg .
Puterea frigorifică a compresorului este o mărime convenţională care reprezintă puterea
frigorifică a maşinii frigorifice în componenţa căreia compresorul dat asigură debitul masic al
agentului frigorific:
Vr
Gar  .
v1
 Fig. 7.8. Coeficientul de debit al compresorului FUS  12

Din ecuaţia (7.29) rezultă că puterea frigorifică a compresorului depinde nu numai de

dimensiunile şi starea tehnică a lui, dar şi de condiţiile termodinamice de lucru a maşinii frigorifice
şi tipul agentului frigorific. Pentru determinarea indiciilor compresoarelor cu piston, comprimarea şi
verificarea lor au fost introduse regimuri de lucru pentru specificare şi informare în diapazoanele
temperaturilor înalte, medii şi joase de vaporizare.
De exemplu, pentru R  12 şi R  22 regimul de specificare de temperatură medie se
caracterizează cu următorii parametri: temperatura de vaporizare t0  15 C ; temperatura de
condensare tc  30 C ; temperatura de aspiraţie ta  20 C ; temperatura la intrarea în ventilul
de laminare te  25 C .
Lucrul compresorului cu procese reale ale comprimării, refulării, destinderii inverse şi
aspiraţiei se caracterizează cu puterea indicată Ni . Această putere se determină cu ajutorul
diagramei indicate:
Ni  piVt , (7.30)
unde pi - presiunea medie indicată.
Pentru aprecierea perfecţiunii energetice a tuturor proceselor reale de lucru se introduce
noţiunea de putere izentropă:
ia
N iz  Gar ia  Vt . (7.31)
v1
În formula (7.31) ia este diferenţa entalpiilor finită şi iniţială a procesului de comprimare
izentropic – linia a  b în fig.7.5 şi 7.6. Aici punctul a corespunde stării vaporilor în manşonul de
aspirare, iar punctul b se află la intersecţia liniilor S a  const şi Pc  Pr  const (fig.7.6).
Spre arborele compresorului se transmite puterea efectivă N e , care este mai mare decât N i
cu mărimea puterii de frecare N f , consumată pentru învingerea frecării în cuplurile mecanice:
N e  Ni  N f . (7.32)
Puterea de frecare depinde de o serie de factori, în special de construcţia compresorului,
viscozitatea şi deci, de temperatura uleiului în carter, de frecvenţa de rotaţie a arborelui, de raportul
presiunilor de aspiraţie şi de refulare.
Preţuirea perfecţiunii energetice al compresorului se realizează cu ajutorul randamentelor
energetici: indicat, mecanic şi de eficacitate conform relaţiilor:
N ar N N
i  ; m  i ; e  ar . (7.33)
Ni Ne Ne
Este evident, că e  i   m .
Puterea care se transmite la electromotorul compresorului, se determină ţinând cont de
randamentul transmisiei t şi al electromotorului  el :
Ne
N el  .
t el
La proiectarea compresoarelor noi mărimile randamentelor energetice se determină, de
regulă, din datele experimentale pentru maşini de acelaşi tip. Pentru determinarea aproximativă a
randamentului indicat se poate recomanda formula empirică a lui Levin.
i  î  bt0 , (7.34)
unde:t 0 este temperatura de vaporizare cu semnul corespunzător;
b - coeficient experimental: b  0.002 şi b  0.001 conform pentru compresoare
amoniacale orizontale şi verticale, b  0.0025 - pentru compresoare cu freon.