Valeria-

Deconstructivism în arhitectură, numit uneori și Deconstrucție, este o direcție de dezvoltare a

arhitecturii postmoderne începută la sfârșitul anilor 1980. Este caracterizată de idea de non-liniaritate a
procesului de design și proiectare, precum și de manipulări ingenioase ale formelor, continuității și
structurilor suprafețelor exterioare ale clădirilor. Deconstructivismul apelează la aparenta nerespectare
a geometriei euclidiene, sugerînd volumetrie ne-euclidiană,[1] servind astfel la "dizlocarea" și
"distorsonarea" elementelor arhitecturale, dar mai ales a fațad ei și a întregii suprafețe exterioare a clădirii.
Finalizarea aspectului final vizual este caracterizată de impredictibilitate și haos controlat.

Prima imagine de pe slide : Clădirea Muzeului Imperial de Război, Nord (Imperial War Museum North)
din Manchester, Anglia, realizare a arhitectului Daniel Libeskind, sugerează intersectarea a trei
forme volumice curbe.

Gabi-
Unii dintre arhitecții implicați în mișcarea deconstructivistă au fost influențați de
scrierile filozofului francez Jacques Derrida și de ideea sa filozofică de deconstrucție, deși gradul concret de
influențare al acestora este o problemă de dezbătut, în timp ce alți arhitecți au fost influențați de multiplele
dezechilibre geometrice ale mișcării artistice sovietice programatice a anilor 1930, Constructivism.
Există, de asemenea, referiri multiple ale deconstructivismului la alte mișcări artistice importante
ale secolului XX: modernism, postmodernism, expresionism, cubism, minimalism și artă contemporană.
Oricum, încercarea generală a mișcării deconstructiviste este de a realiza progresul arhitecturii înspre o
direcție neexplorată pînă la începutul anilor 1980, aceea a ignorării regulilor constrictive anterioare, "funcția
determină forma", "purism", "fidelitate față de materialele folosite", și altele similare.
Evenimentele importante care au marcat mișcarea deconstructivistă includ concursul de design
arhitectural din anul 1982 din Parc de la Villette (și mai ales lucrările lui Jacques Derrida and Peter
Eisenman,[2] respectiv lucrarea câștigătoare a lui Bernard Tschumi), expoziția organizată la Museum of
Modern Art, Deconstructivist Architecture, în 1988, în New York City de către Philip Johnson și Mark
Wigley și deschiderea din 1989 a Wexner Center for the Arts, Columbus, Ohio, designat de Peter Eisenman.
Valeria:
Imaginea 2: Seattle Central Library clădire realizată de Rem Koolhaas și OMA.
Deconstructivismul din arhitectura contemporană este în opoziție cu raționalitatea ordonată
a arhitectura modernistă. Relația sa cu arhitectura postmodernă este de asemenea una de contraritate.
Arhitecții postmoderniști și cei deconstructiviști în stare născândă au publicat studii teoretice în revista
profesională Oppositions (apărută între 1973 – 1984), marcând astfel începutul unei rupturi definitive între
aceste mișcări.
Poziția deconstructivismului a fost una critică și confruntațională împotriva arhitecturii și a istoriei
acesteia, dorind o arhitectură a dez-articulării și dez-asamblării.[3] Poziția postmodernismului a fost o
reîntoarcere la îmbrățișarea tuturor referirilor istorice la eclectism și ornament, în timp ce deconstructivismul
refuză aceste acceptări. Acest refuz aliniază într-un fel arhitectura deconstructivistă cu anti-istorismul multor
opere moderne, fiind totodată o parte a definiție noii mișcări.
Gabi:
Anterior revistei Oppositions, o altă scriere care a separat deconstructivismul de linia generată de
modernism și postmodernism a fost lucrarea Complexitate și contradicție în arhitectură de Robert
Venturi (în original, Complexity and Contradiction in architecture) publicată în 1966. Fiind simultan un
punct important atît pentru postmodernism cît și pentru deconstructivism, Venturi aduce argumente
în Complexity and Contradiction împotriva purității, clarității și, mai ales, a simplismului generat de
modernism. Datorită publicării acestei lucrări, funcționalismul și raționalismul, cele două curente majore ale
modernismului, au fost puse "la zid", fiind privite ca paradigme prin prisma scrierilor postmoderniste și
deconstructiviste.
Imaginea 3: Vitra Design Museum de Frank Gehry, Weil am Rhein
Citirea lucrării lui Venturi în cheie postmodernă a fost exact acea parte ornamentală și aluzivă filozofică care
aducea bogăție arhitecturii și pe care modernismul o ocolise, o eliminase, o uitase sau nu o considerase
niciodată. Ca rezultat, arhitecții postmoderni au început să refolosească ornamentele ca elemente de
îmbogățire ale fațadelor, chiar și în cazul clădirilor construite "economic" sau "minimalist" (a nu se
confunda cu minimalismul, alt curent artistic al secolului XX), răspunzând conceptului lui Venturi de "colibă
decorată" sau "cocioabă ornamentată". Raționalismul design-ului a fost "anulat", dar funcționalitatea clădirii
a fost păstrată. Astfel, afirmația anterioară se găsește în proximitatea tezei majore a următoarei lucrări
importante a lui Venturi,[4] în care acesta afirma că semnele și ornamentele pot fi aplicate arhitecturii
pragmatice implicând îmbogățirea acesteia cu conceptele filozofice complexe ale semiologiei.
Un alt exemplu de lectură deconstructivistă a Complexity and Contradiction este Wexner Center for the
Arts al lui Peter Eisenman. Centrul Wexner ia forma arhetipală a castelului, pe care-l imprimă apoi cu
complexitate într-o serie de reduceri și fragmentări.
Deconstructivismul este un concept introdus de filozoful Jacques Derrida, care suține că observarea unui
fragment oarecare dintr-un context este lipsită de sens.
Acest concept urmărește importanța întregului în sensul desființării opozițiilor pe baza cărora este
fundamentat, precum și demonstrarea complexității ireductibile, instabile a părților sale.

Deconstructivismul – Jacques Derrida in filosofie

Valeria :
Jacques Derrida (15 iulie 1930 – 08 august 2004), filosof, profesor de filosofie, eseist, publicist francez
nascut in Algeria intr-o familie de evrei.

Dintre lucrarile sale sunt de retinut cele trei lucrari publicate in 1967, la debut: L`ecriture et la
différence (Scriitura si diferenta), De la grammatologie (Despre gramatologie) si La Voix et le
phénomène (Vocea si fenomenul).

Denumita astfel de filosoful francez Jacques Derrida (1930 - 2004), teoria deconstructivista sustine, in
estenta, ca observarea unui fragment oarecare de text este lipsita de orice rost. Acest concept urmareste
insemnatatea unui text in sensul desfiintarii opozitiilor pe baza carora este aparent fundamentat si in sensul
demonstrarii complexitatii ireductibile, instabile si imposibile a fundamentelor sale. Deconstructia incearca
sa demonstreze ca niciun text nu este un tot armonios, ci contine mai multe intelesuri contradictorii si
ireconciliabile; ca orice text are mai multe interpretari pe care el insusi le leaga si a caror incompatibilitate
este nereductibila. De aceea, o citire interpretativa nu poate depasi un anume prag in ceea ce priveste
valoarea de adevar a textului, cititorul fiind cel care decide in ultima instanta intelesul lecturii, si nu textul in
sine. Altfel spus, niciun text nu poate transmite la modul pur obiectiv si absolut o informatie.
(descopera.ro)

Jacques Derrida afirma ca termenul “deconstructie” exista in limba franceza si i-a fost de ajutor in
traducerea a doi termeni: destructie (intalnit la Heidegger) si disociatie (intalnit in scrierile lui Freud) dar a
trebuit sa dea un sens propriu acestui termen deoarece deconstructia nu era nici destructia lui Heidegger
nici disociatia lui Freud. Deconstructie nu e utilizat in scrierile lui cu sensul de a distruge ceva, de a desface,
de a nimici, ci in acela de a analiza structurile sedimentate care formeaza elementul discursiv al gandirii
fiecaruia.

Gabi :

Derrida explica deconstructia ca fiind o interogare asupra a tot ceea ce e mai mult decat o interogare,
dincolo de orice interogare. […] Deconstructia priveste tot ceea ce intrebarea “ce este?” a comandat si
produs in istoria filosofiei occidentale. (intr-un interviu)
Nu se urmareste nicidecum distrugerea unui text, ci doar un nou mod de analiza prin care, in functie de
context ar putea fi relevate noi sensuri, opuse celor impuse de tradiie. Astfel, deconstructivismul vrea sa
desparta cuvantul de sens, acesta din urma avand un caracter mult prea variabil pentru a fi in mod absolut
identificabil (Despre Gramatologie, 1967)

Desi sunt filosofi - in special de origine americana - Harry Frankfurt sau Richard Rorty (de exemplu) - care
au atacat dur conceptul, in unele lucrari ale lor, acesta continua sa existe si sa se bucure de aprecierea tuturor
celor ce inteleg ca un drog (pharmakon) poate semnifica atat un antibiotic esential supravietuirii cat si o
substanta stupefianta (Tudor Radulescu).

Cei mai importanti ganditori care au influentat deconstructivismul:

Martin Heidegger (1889 - 1976), Sigmund Freud (1856 - 1939), Friedrich Nietzsche (1844 - 1900), Jacques
Derrida (1930 - 2004)

Deconstructivismul în modă

Astăzi este unanim acceptată ideea de integrare a modei în fenomenul postmodernismului cu manifestări în
zona deconstructivismului şi a post-structuralismului.
Una din tendinţele actuale, este reprezentată de utilizarea hainelor pentru a transmite mesaje complexe.
Încercâm să comunicăm prin haine, astfel fie purtăm haine cu descripţie simplă şi comună, fie optăm prentru
mesaje ascunse, cu conotaţii subtile.
Îmbrăcămintea se suprapune cu imaginea particulară a corpului uman şi alcătuieşte un personaj, care spune
prin simpla prezenţă o poveste. Relaţia modei cu persoana a devenit un domeniu intens analizat. Haina a
devenit cel mai simplu mod de exprimare, de expunere a personalităţii, de evidenţiere a apartenţei la un
grup.

Istoria deconstructivismului
Deconstructivismul, este un concept introdus de către filozoful Jacques Derrida. Acest concept urmăreşte
importanţa întregului în sensul desfiinţării opoziţiilor pe baza cărora este fundamentat, precum şi
demonstrarea complexităţii ireductibile, instabile a părţilor sale. Derrida atrăgea atenţia încă în mijlocul
aniilor 60, în legătură cu interpretările variate pe care le poate avea un text. Această teorie a fost preluată şi
în literatură urmată şi de arta vizuală.
Iniţiatorii desconstructivismului în modă sunt Rey Kawakubo şi Yohji Yamamoto.Tradiţia japoneză a fost
tema colecţiei, modificând fundamental imaginea hainelor europene care până atunci au avut rolul evident
de a înfrumuseţa şi de a pune în valoare corpul.
În 1981, la Paris “Commes des Garcons”, a promovat o colecţie surprinzătoare, cu asimetrii, nefinisări,
haine lungi acoperitoare, largi şi negre. Reacţiile au fost mai mult dezaprobatoare.
Un alt mare designer, a cărui nume a devenit sinonim cu termenul deconstructivism este Martin Margiela.
Margiela este cunoscut pentru ridicarea deconstructivismului la rangul de artă. Absolvent al “Academiei de
Arte Frumoase” din Antwerp, a lucrat ca asistent de design pentru Jean Paul Gaultier înainte de a se avânta
în lumea modei pe cont propriu. În 1988 îşi deschide propria firmă numită “Maison Martin Margiela”. Multe
informaţii nu sunt cunoscute despre el, deoarece niciodată nu a acceptat să fie pozat sau să acorde un
interviu. Păstrând acceaşi idee de anonimat, etichetele hainelor sunt un dreptunghi alb şi un cerc numerotat
de la 0 la 23 ce corespunde uneia din variatele linii Margiela. O semnătură la fel de cunoscută al
designerului sunt cusăturile albe vizibile la spatele articolelor, folosite pentru a fixa eticheta. Câteva din
ideile care se regăsesc în creaţiile sale sunt: haine făcute din pungi de gunoi sau decoraţiuni de interior
vintage, bijuterii din cuburi de gheaţă ş.a.

Valeria :
Cum este interpretat în zilele noastre
Astăzi fenomenul este mult mai acceptat, găsind mereu adepţi noi în rândul tineriilor designeri, cum ar fi
Junia Watanabe. Una din tendinţele actuale este de a refolosii hainele. Acestea trec prin procesul de creaţie,
sunt dezasamblate total sau partial, după care sunt reasamblate, devenind o nouă piesă vestimentară.
Viaţa unui atricol de îmbrăcăminte este astfel prelungită. De multe ori, o rochie veche care a aparţinut cuiva
poartă o încărcătură emoţională unică. Valoarea materială creşte, iar prezenţa ei pare ca un citat al unei
anume perioade integrat cu succes în actualitate. Dincolo de aspectul practic, se pune accent şi pe valenţa
artistică. Modul în care s-a păstrat o linie, forma, volumul şi acordul cromatic.
Un ochi neavizat ar considera că multe piese care fac parte din acest trend sunt neterminate, lucrate neglijent
şi mai ales nepurtabile în viaţa de zi cu zi.
Întotdeauna atenţi la nevoile tinerilor Vivienne Westwood şi Malcolm McLarenau au fost designerii care au
reuşit să convingă oamenii să perceapă altfel stilul. Au reinterpretat jeanşii, au promovat hainele sfâşiate sau
suprapunerile. Au impus cu obrăznicie vădită prin creaţiile lor, destinate în primă fază scenei londoneze şi
grupului punk Sex Pistols un look agresiv şi colorat, ce se va regăsi apoi în magazinele proprii.

Un trend şi în România
În România această modă îşi face simţită prezenţa. Tinerii tind să caute orice nouă abordare a hainelor
pentru a ieşi în evidenţă sau pur şi simplu din dorinţa de şoca. Anca Miron, unul din cei mai creativi tineri
designeri români, a propus o colecţie bazată pe tricouri deconstructiviste şi multifuncţionale. Ea propune
modalităţi diferite de purta un tricou simplu. Această colecţie multifuncţională este formată din modele de
tricouri minimaliste, care pot fi purate în orice fel, cu partea de sus în jos, cu spatele în faţă sau ca o rochie.
Este adevărat că moda tinde spre deconstructivism, spre minimalism exagerat. Unii consideră că este mai
degrabă artă decât funcţionalitate, dar aceasta este şi frumuseţea evoluţiei trendurilor.