Sunteți pe pagina 1din 2

Moara cu noroc

de Ioan Slavici

Opera ”Moara cu noroc”, publicată în anul 1881 în volumul ”Novele din popor”, este o nuvelă
psihologică, realistă, prezentând atât aspecte din societatea ardelenească de la sfârșitul secolului al
19-lea, cât și o analiză psihologică a personajului principal, care se degradează sub puterea banului.

Tema este constituită de consecințele nefaste pe care setea de înavuțire le are asupra vieții
sufletești a individului. La baza ei stă convingerea autorului cum că goana după bani distruge
echilibrul sufletesc al omului, generând numeroase rele și ducând la pieire.

Nuvela este de factură clasică, fiind alcătuită din 17 capitole încadrate de vorbele înțelepte
ale bătrânei soacre : ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”. Acest îndemn stă la baza întregii acțiuni, fixând destinul personajelor în
funcție de respectarea sau nerespectarea lui.

Perspectiva narativă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un narator


omniscient, omniprezent, neimplicat în acțiune. Tehnica punctului de vedere se regăsește în
intervențiile simetrice ale bătrânei soacre, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei
mesajul moralizator al nuvelei.

În expozițiune se conturează dimensiunea spațială a acțiunii: cârciuma de la Moara cu noroc


este așezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase.
Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară ”cu lopețile rupte și cu
acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul” domină cadrul creat de narator. Ghiță
se dovedește la început a fi harnic și priceput, iar primele semne ale bunăstării nu întârzie să apară:
”bătrâna privea la câteșipatru și se simțea întreținută, căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă,
doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig făcut cu bine".

Intriga prezintă apariția lui Lică Sămădăul la cârciumă, șeful porcarilor și al turmelor de porci
din împrejurimi. Acesta își impune de la început regulile: ”Eu sunt Lică, sămădăul... Multe se zic
despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite. [...] Eu voiesc să știu totdeauna
cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni afară de mine
să nu știe. Cred că ne-am înțeles!?". Deși este conștient de faptul că Sămădăul reprezintă un pericol
pentru el și pentru familia lui, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care acesta o
exercită, și nici tentației îmbogățirii.

În cadrul desfășurării acțiunii, mai întâi, Ghiță își ia măsuri de apărare împotriva lui Lică:
merge la Arad să-și cumpere două pistoale, își ia doi câini pe care îi întărâtă împotriva turmelor de
porci și angajează o slugă, pe Marți, ”un ungur înalt ca un brad". Cu toate acestea, personajul
principal începe să devină mohorât, violent, și să aibă gesturi de brutalitate neînțeleasă față de Ana.
La un moment dat, el ajunge să regrete că are familie, pentru că nu-și poate asuma total riscul
îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările acestuia:
„Ei! ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința
mea!? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă în spinare".
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță este tot mai înfloritoare, dar
începe să-și piardă încrederea în sine. Își îndeamnă soția să joace cu Lică și distruge imaginea pe care
ceilalți o aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaș și în uciderea unei femei și a
unui copil. Reținut de poliție, acestuia i se dă drumul numai pe ”chezășie". Prin faptul că a jurat
strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiță devine complice la crimă. Hotărăște totuși
să-l dea în vileag cu ajutorul jandarmului Pintea, dar îi va oferi dovezi despre vinovăția Sămădăului
numai după ce își va putea păstra jumătate din sumele aduse de acesta.

Punctul culminant se atinge atunci când Ghiță, orbit de furie, își aruncă soția în brațele lui
Lică. Speră până în ultimul moment că se va întâmpla o minune și că Ana va rezista influenței
malefice a acestuia. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță, care se înstrăinase de ea și de întreaga
familie, într-un gest de răzbunare, ea i se dăruiește lui Lică. Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță
o va ucide pe Ana. La rândul său, acesta este ucis de Răuț, din ordinul Sămădăului, iar Lică, pentru a
nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide, izbindu-se cu capul de un copac. ”Sancționarea
drastică a protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite"(Pompiliu Marcea).

Deznodământul surprinde incendiul care mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea


de Paști, singurele personaje rămase în viață fiind bătrâna și copiii, ființele cu adevărat morale.
Nuvela se încheie în mod simetric cu expozițiunea prin vorbele bătrânei, care pune întâmplările pe
seama destinului necruțător: ”Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost dat!".

Ghiță este personajul principal al operei, masculin, individual, urmărit pe parcursul întregului
fir epic. Nemulțumit de condiția sa socială, el tinde în mod firesc spre bunăstare și își convinge familia
să se mute pentru trei ani la cârciuma de la Moara cu noroc.

Deși caracterizat inițial direct drept harnic, bun meseriaș, trudind pentru fericirea familiei
sale, blând și cumsecade, după apariția lui Lică devine ”mai de tot ursuz” și ”pus pe gânduri”.

Odată cu sosirea Sămădăului la han începe și procesul de înstrăinare al lui Ghiță față de
familia sa. Gândurile, gesturile, faptele personajului se constituie într-o magistrală caracterizare
indirectă: se poartă brutal cu Ana și cu cei doi copii, iar, la un moment dat, ajunge să regrete că are o
familie.

Lică Sămădăul este un personaj realist, ce are o stăpânire fascinantă asupra celorlaltor
personaje. Portretul său fizic este bine conturat: deși porcar, el purta ”cămașă subțire și albă”. Se
comportă ca un stăpân peste oameni și locuri, prezentându-se în mod autoritar. Simbol al degradării
morale, Lică se conduce după legi proprii care diferă față de cele ale statului. Bun cunoscător de
oameni, el exercită asupra Anei o fascinație demonică.

Așadar, consider că prin analizarea conflictului interior al personajului principal, prin finețea
demonstrată în detectarea zonelor obscure ale psihicului uman și prin includerea ideii moralizatoare,
opera ”Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică unică în literatura realistă, o capodoperă a lui Ioan
Slavici.

S-ar putea să vă placă și