MOARA CU NOROC

Ioan Slavici face parte din epoca Marilor Clasici, alături de Mihai Eminescu, Ion
Creangă și Ion Luca Caragiale, fiind considerat întemeietorul nuvelisticii românești. Acesta
este un scriitor moralist, care a reușit să se remarce atât prin romanul “Mara”, cât și prin
nuvelele “Moara cu noroc”, “Budulea Taichii” și “Popa Tanda”.
Nuvela “Moara cu noroc” a apărut în volumul “Novele din popor” din 1881 și este
prima nuvelă realist psihologică a literaturii române, tema reflectând dubla ei latură - realistă,
prin zugrăvirea satului ardelenesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea în care pătrund relațiile
capitaliste și psihologică, prin prezentarea efectelor nefaste și dezumanizante ale goanei
după avere. Opera este o nuvelă prin dimensiunea sa medie, construcția riguroasă și
conflictul complex, în care este implicat un singur personaj, urmărit obiectiv, în jurul căruia
gravitează un număr relativ redus de personaje.
Titlul nuvelei este unul ambiguu și ironic, moara cu noroc dovedindu-se a fi până la
urmă cu ghinion, căci spre deosebire de literatura română de până atunci, la Slavici hanul
devine un simbol în care se alterează principiile, iar moara macină destine.
Din punct de vedere temporal, acțiunea nuvelei se petrece de la Sf. Gheorghe până
la Paște, două sărbători religioase cu semnificații raportate la text.
În ceea ce privește structura, nuvela este compusă din 17 capitole, numerotate cu
cifre romane și fără titlu, având o construcție simetrică, pentru că începe și se termină cu
vorbele bătrânei, soacra lui Ghiță.
În expozițiune, marcată de vorbele bătrânei “Omul să fie mulțumit cu sărăcia lui, că
dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit” aflăm că Ghiță este un cizmar.
Însă, pentru că nu are de lucru, căci oamenii umblă toată săptămâna în opinci sau desculți,
iar duminica dacă e noroi își duc cizmele în mână până la biserică, decide să ia în arendă
cârciuma de la Moara cu noroc, unde se mută împreună cu familia sa de Sf. Gheorghe.
Mutat la Moara cu noroc, Ghiță se dovedește harnic și priceput, iar oamenii după o vreme
spun că se opresc nu la Moara cu noroc, ci la Ghiță. Drept urmare, “sâmbăta de cu seară
când locul se deșertă și Ghiță ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana și cu bătrâna să
numere banii și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași,
iar sporul era dat de la Dumnezeu dintr-un câștig făcut cu bine”.
O primă scenă semnificativă pentru construcția romanului este reprezentată de
intrigă. Liniștea familiei și mai ales liniștea lui Ghiță se tulbură în momentul apariției lui Lică
Sămădăul. Desprins din categoria porcarilor, Lică este individualizat printr-un portret realizat
în mod direct de narator, în manieră realistă, utilizând tehnica detaliului “Lică, un om cam de
36 de ani, înalt, uscățit și supt la față, cu mustața lungă, cu ochi mici și verzi și cu
sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă
subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmagin”. Extrem de
autoritar, Lică se impune de la început și cu toate că-și dă seama de pericol, Ghiță nu se
poate sustrage influenței malefice pe care Lică o exercită asupra lui. În sufletul cârciumarului
se declanșează conflictul interior, specific prozei psihologice, între dorința de a rămâne om
cinstit și tentația de a se îmbogăți alături de Sămădău.
Desfășurarea acțiunii se concentrează în jurul procesului înstrăinării cârciumarului
față de familie, analizat cu măiestrie de Slavici. Ghiță devine mohorât, violent, are gesturi de
brutalitate neînțeleasă față de Ana, pe care o ocrotise până atunci și se poartă brutal cu cei
mici. La un moment dat ajunge să regrete că are familie, pentru că nu-și poate asuma total
riscul îmbogățirii, alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate
frământările personajului “Ei, ei, ce să-mi fac? Așa m-a lăsat Dumnezeu. Ce să-mi fac dacă
e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașă
în spinare”.
Dornic să facă avere, Ghiță se îndepărtează de Ana, împingând-o în brațele
Sămădăului. Semnificativă în acest sens este scena în care Lică o invită la dans pe Ana are
refuză inițial, însă este încurajată de Ghiță să accepte, că doar n-o să-i știrbească din
frumusețe. Ghiță devine însă gelos când o vede pe Ana îmbujorată de plăcerea jocului.
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai
înfloritoare, numai că începe să-și piardă încrederea în sine. Devine treptat complicele lui
Lică la diverse nelegiuiri, culminând cu jefuirea arendașului și uciderea unei femei și a unui
copil. Deși își ia măsuri de precauție, își cumpără pistoale, câini și mai aduce o slugă la
cârciumă, aflat la tribunal. se trezește vorbind în favoarea lui Lică, scăpându-l pe acesta de
pușcărie. Se aliază în schimb cu jandarmul Pintea, fost hoț de codru și tovarăș al lui Lică,
pentru a-l da în vileag pe Sămădău, însă nici măcar cu Pintea nu este sincer, deoarece îi
oferă dovezi numai după ce își oprește jumătate din sumele aduse de Lică.
Punctul culminant marchează o a doua scenă semnificativă a operei, urmărind
sancționarea celor vinovați, specifică lui Slavici. Astfel, din gelozie, Ghiță o înjunghie pe Ana
“Simt numai că mi s-a pus de-a curmezișa în cap și că nu mai pot trăi. iară pe tine nu pot să
te las vie în urma mea” urmând să fie și el ucis la ordinul lui Lică. Pentru a nu cădea viu în
mâinile lui Pintea, Lică decide să se sinucidă. Ghiță dă dovadă de egoism și lașitate,
deoarece nu se gândește nici măcar la copiii pe care îi lasă în urmă.
Deznodământul este marcat de reechilibrarea evenimentelor atunci când bătrâna și
copiii, singurele personaje rămase în viață, ființe morale și inocente, se întorc acasă de
Paște și găsesc moara mistuită de flăcări. Dând încă o dată dovada pe destin, vorbele
bătrânei închid simetric nuvela “Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dată”.
De altfel, în nuvela psihologică “Moara cu noroc” se remarcă în mod deosebit
conflictul, el fiind văzut din trei unghiuri - social, moral și psihologic. Conflictul social
antrenează două straturi ale societății din secolul al XIX-lea - breasla micilor întreprinzători,
reprezentată de Ghiță și lumea răufăcătorilor care trăiesc pe seama lor, prezentată în nuvelă
prin Lică Sămădăul. Cât privește conflictul psihologic, în sufletul lui Ghiță se înfruntă
permanent dorința de a se îmbogăți și aspirația de a rămâne în ochii celorlalți un om cinstit.
Prăbușirea morală are loc după o neîncetată luptă între bucuria îmbogățirii și chinul
remușcării.â
Nuvela pune accentul pe traseul dezumanizant al personajului, care este surprins cu
ajutorul mai multor mijloace artistice specifice nuvelei de analiză psihologică - stilul indirect
liber, monologul interior, descrieri sugestive și dialogul, completat de amănunte privind tonul
vocii sau gesturile care trădează pasiunea mistuitoare a eroului. Toate faptele personajului
sunt în contradicție cu fondul său sufletesc, onest. DIn familist convins, devine criminal,
gestul fiind pus de el pe seama unei forțe necunoscute care a pus stăpânire pe el.
În concluzie, opera “Moara cu noroc” de Ioan Slavici, se distinge prin caracterul
verosimil al întâmplărilor și tipologia personajelor plasate într-un mediu social descris în plin
proces de degradare morală, Transilvania sfârșitului de secol al XIX-lea.