Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 Raport Psihologic
1 Raport Psihologic
4. În ceea ce priveşte utilizarea datelor brute, acestea pot fi folosite dacă se adresează unui psiholog, cu
scopul de a ilustra aserţiunile teoretice şi nu de a-l face pe cel care citeşte să urmărească cursul
gândirii noastre. Se mai pot utiliza într-un context judiciar, unde este chiar recomandată includerea
datelor brute împreună cu data aplicării (eventual şi descrierea scurtă a probelor). Datele sunt utile şi
medicilor psihiatrici.
5. În condiţiile în care concluziile sunt inferenţe cu caracter speculativ, acestea pot apărea sub această
formă. Exemplu: ‚,Se pare că…’’, sau ‚,Datele înclină spre…’’
Date de identificare:
Nume, vârstă, sex, şcolarizare, data examinării, numele examinatorului, statutul marital
2) Istoria cazului
Scopul acestei rubrici în raportul psihologic este prezentarea unui tablou comprehensiv al individului, a
premiselor individului, astfel încât problemele lui să poată fi privite în context.
Antecedentele trebuie să fie cuprinzătoare, dar să nu conţină date irelevante şi să nu prezinte în mod
compulsiv descrierea cronologică a evenimentelor. Tot aici poate fi inclusă şi istoria problemei şi istoria
psihiatrică a clientului, dacă sunt relevante.
3) Procedurile de evaluare
Probele care s-au utilizat în evaluarea pacientului se trec cu numele complet, iar în paranteză se trec
iniţialele. În funcţie de context, se poate face şi o scurtă descriere a probelor.
4) Observaţii comportamentale
Observaţiile comportamentale au două funcţii:
a) asigură o sursă de informaţii despre client, date generale (exemplu: cum se relaţionează cu
examinatorul, cum abordează problemele)
b) asigură un indicator al adecvării clientului la situaţia de testare
Aceste informaţii ne pot oferi date despre:
cooperare
motivaţie
relaţionarea cu psihologul
metoda de rezolvare a problemelor
diferenţe de comportament în diferite situaţii de stimulare
orice comportamente mai atipice, mai puţin uzuale
Această rubrică poate fi de două, trei propoziţii, sau poate lua o amploare foarte mare, dacă există
anumite observaţii care merită notate.
FORMULAREA / CONCEPTUALIZAREA CAZULUI
Istoric
Este implicită în primele forme ale terapiei cognitive sub forma protocoalelor standard.
Constă în aplicarea modelului cognitiv al depresiei la o situaţie individuală.
Conceptualizarea cazului se dezvoltă sub influenţa:
eficacităţii analizei funcţionale în terapia comportamentală
rolului emoţiei (impus de Greenberg & Safran ’84)
rolului relaţiei terapeutice (Layden ’90, Young ’ 94) (Safran & Segal ’90)
introducerii variabilelor cognitive (scheme, asumţii), comportamentale, biologice, de rol
Ghidează alegerea şi implementarea strategiilor terapeutice;
Înţelegerea noilor informaţii
Relaţia terapeutică
Modele:
- Beck et al. ’90
- Blackburn şi Davidson ’95
- Freeman ’92
- Hawton et al. ’89
- Kirk ’89
- Persons ’89, ’93
- Turcat şi Maisto ’85
- Joung ’94
Valoarea conceptualizării
Pentru terapeut:
- îl ajută în alegerea tehnicilor şi planificării terapiei
- la rezolvarea propriilor întrebări privind problemele pacientului
Pentru terapie:
- focalizează şi conduce terapia (structurează)
- face legătura între teorie şi practică
- maximizează efectul intervenţiei
- focalizează colaborarea (clientul participă activ la formulare) şi rezolvarea problemelor
intraterapeutice (introducerea shemelor interpersonale facilitează înţelegerea şi acurateţea
predicţiilor asupra relaţiilor terapeutice)
Pentru pacient:
- îl ajută să înţeleagă existenţa unor relaţii între evenimente, gânduri, comportamente, emoţii
- predictibilitate, controlabilitate
- pacientul învaţă să devină propriul lui terapeut (self-help)
pentru anumite tulburări există modele explicative, solid fundamentate, care ghidează procesul
terapeutic, atunci când problemele pacientului nu sunt foarte complexe şi se încadrează în
modelul diagnostic şi conceptual
pentru cazuri complexe conceptualizarea reprezintă mai mult decât simpla aplicare a modelului
la situaţia pacientului!!!!!!
de bază sau situaţional: se explică relaţia gânduri - emoţii - comportamente; examinează sau
explică o anumită problemă;
de adâncime: se examinează şi se explică relaţiile dintre scheme / asumţii şi gânduri – emoţii -
comportamente; istoria problemei. La acest niverl se poate vorbi despre adevărata
conceptualizare.
Componente
1. Lista problemelor
2. Convingerile centrale, asumţii, gânduri negative
3. Factori de activare şi precipitare
4. Origini
5. Ipoteza de lucru
6. Planul terapeutic: scopuri, intervenţii
7. Obstacole posibile
1. Lista problemelor
se evidenţiază toate problemele, chiar dacă nu reprezintă scopul terapiei (5-7)
problemele sunt definite clar, concret, specific, în termeni simpli şi descriptivi
problemele includ variabilele cognitive, comportamentale, emoţionale, fiziologice, de mediu
se specifică frecvenţa, durata, intensitatea (pentru evaluarea postterapeutică)
include şi scoruri la teste sau ierarhii ale stimulilor fobiei
problema poate fi exprimată prin unu sau două cuvinte, urmată de o scurtă descriere în termeni
unor comportamente, cogniţii, emoţii tipice
Cea mai importantă problemă poate apare mai târziu şi de aici importanţa stabilirii unei relaţii de
încredere cât mai repede între terapeut şi client.
Lista de probleme este utilă în generarea convingerilor şi în formularea ipotezei de lucru.
2. Convingeri centrale
Convingeri de bază sau centrale - termeni absoluţi sau asumţii necondiţionate, scheme primare,
tulburări de personalitate din copilărie. Zoung identifică 5 domenii în care pot apare schemele
cognitive. Pot exista până la 16 scheme cognitive.
Asumţii:
- afirmaţii condiţionate “dacă… atunci”
- reguli: de negare, de compensare, imperative;
- domenii: realizare, acceptare, control (vezi domeniile tulburărilor de personalitate Young)
Valoarea lor funcţională, adaptativă s-a pierdut în cursul vieţii, s-a diminuat sau este circumscrisă
unor situaţii specifice
Caracteristici:
- întărite social, cultural
- inconştiente
- implicite, “a priori”
- cadru de referinţă pentru perceperea, evaluarea şi interpretarea evenimentelor
Cu cât o cogniţie este de o generalitate mai mare, cu atât se apropie mai mult de o schemă cognitivă
decât de gânduri automate.
Identificarea convingerilor:
(a) inductiv: pot fi intuite prin întrebări ( de exemplu: Ce convingeri ar putea fi răspunzătoare
deproblemele de pe lista aceatsa?). Se caută principiul, tema care pare a sta la baza
problemelor.
(b) deductiv: diagnosticul însuşi poate oferi indicii asupra convingerilor (de exemplu
sociofobicii se percep ca fiind necorespunzători standardelor, iar pe ceilalţi îi percept
critici; anxioşii se percep slabi, iar lumea ameninţătoare). Deci există convingeri specifice
fiecărei tulburări, dar ele trebuie particularizate pentru fiecare pacient.
(c) înregistrarea gândurilor automate ale unei persoane, împreună cu ea. Acesta este un
demers interpretativ. (exemplu: Ce ne spune acest lucru despre dumneavoastră, despre
viaţa dumneavoastră?).
Nu este necesară găsirea unei singure “credinţe” responsabilă pentru toate problemele. Pot
coexista mai multe convingeri, care acţionează simultan sau succesiv.
Psihologul elaborează şi oferă pacientului ipoteze asupra modului cum el se vede pe sine, asupra
modului în care îi vede pe alţii; concepţiile sale asupra lumii, asupra viitorului, asupra lui însuşi,
care par a cauza sau menţine problemele de pe listă.
3. Factori precipitatori
4. Origini
Întrebări:
‚, Cum credeţi că aţi ajuns să aveţi această concepţie, această idee?’’
‚, Ce rol au părinţii în apariţia acestei idei?’’
‚, Mai sunt persoane în familia dumneavoastră care au aceeaşi părere?’’
‚,Cum au ajuns la această convingere?’’
Întrebări:
‚,Cine din familia dumneavoastră mai face…?’’
‚.Ce se întâmpla când eraţi mic şi făceaţi …?’’
Se pot descrie una sau mai multe situaţii care au avut loc în perioadele timpurii ale vieţii pacientului,
care au dus la achiziţia anumitor patternuri comportamentale.
5. Ipoteza de lucru
schemă comprehensibilă care explică problemele (de pe listă) prin relaţie cu convingerile de
bază, cu originile, factorii de activare, precipitare sau menţinere
oferă valoare explicativă şi predictivă
poate include relaţiile cauzale (explicaţii) sau funcţionale (predicţii)
poate include variabile biologice
cea mai bună speculaţie privind modul în care convingerile şi contingenţele menţin
comportamentul problematic
decizia de a menţine, a schimba sau a reformula ipoteza se bazează pe eficacitatea terapiei
(formularea şi reformularea terapiei este un proces continuu)
la baza ipotezei de lucru stă modelul teoretic al tulburării respective
6. Planul terapeutic
a) Stabilirea scopurilor
Sintagma ‚obstacole în terapie’ reprezintă modul în care problemele concrete, specifice ale
pacientului, se concretizează în cazul terapiei. Atitudinea faţă de temele de casă concretizează
atitudinea faţă de orice altă sarcină. Îngrijorarea faţă de părerea terapeutului faţă de sine,
concretizează îngrijorarea faţă de părerea unor persoane cu statut mai înalt. Aceste obstacole se
discută cu pacientul. Discutarea lor atrage după sine efectul predicţiei (o predicţie se poate
invalida nu prin aceea că este greşită, ci prin aceea că formularea ei provoacă la contrazicerea ei).
De exemplu, dacă îi spunem unui pacient că după externare va întâmpina dificultăţi în a se adapta
acasă, el se va adapta mai uşor.