Amplificator de semnal mic cu reacţie negativă

Scopul lucrării: prezentarea proprietăţilor reacţiei negative în circuitele de amplificare şi

determinarea parametrilor unui amplificator de semnal mic cu reacţie negativă.

Cuprins
I. Noţiuni introductive.
II. Proprietăţile amplificatoarelor cu reacţie negativă.
III. Analiza practica a unui amplificator de semnal mic cu reacţie negativă, respectiv cu
ajutorul programului de simulare Orcad/Spice

I. Noţiuni introductive
Se spune că un amplificator are reacţie dacă o parte din semnalul de la ieşirea sa este
aplicat, prin intermediul unui circuit liniar, numit circuit de reacţie, la intrarea sa, semnalul de
ieşire influenţându-şi astfel propria sa valoare. Schema bloc a unui amplificator cu reacţie este
prezentată în Figura 1, în care se pun în evidenţă cele trei blocuri componente ale unui astfel
de amplificator şi anume: amplificatorul de bază, circuitul de reacţie, respectiv comparatorul.
Dacă circuitul de comparare realizează scăderea dintre semnalul de intrare, notat x1 şi cel de
reacţie, notat x4 (aşa cum este cazul în Figura 1), atunci amplificatorul are reacţie negativă,
caz în care amplificarea totală a circuitului scade. Dacă circuitul de comparare realizează
adunarea dintre semnalul de intrare x1 şi cel de reacţie x4, atunci amplificatorul are reacţie
pozitivă, caz în care amplificarea totală a circuitului creşte. În aplicaţiile cu amplificatoare
interesează este utilizată reacţia negativă, datorită proprietăţilor pe care aceasta le prezintă.

Figura 1. Schema bloc a unui amplificator cu reacţie.

De cele mai multe ori, în schemele reale, comparatorul nu este un circuit distinct. Dacă
amplificatorul de bază şi circuitul de reacţie sunt presupuse unilaterale (adică sensul
semnalului prin aceste circuite poate fi numai de la intrare spre ieşirea lor, nu şi invers), din
schema bloc a amplificatorului cu reacţie negativă se poate deduce amplificarea totală a
acestuia. În urma comparării semnalului de intrare cu cel de reacţie rezultă:
x 2  x1  x 4 1
Dar:
x3  a  x2 2
x4  f  x3 3
unde a reprezintă amplificarea amplificatorului de bază, iar f funcţia de transfer a circuitului
de reacţie (funcţia de transfer a unui circuit reprezintă raportul dintre semnalul de ieşire şi cel
de intrare şi permite caracterizarea comportamentului circuitului respectiv la aplicarea la
intrarea sa a diverşi stimuli). Aşadar, amplificarea totală a circuitului cu reacţie, notată A,
denumită şi câştigul (amplificarea) în buclă închisă este:

1
 x3 a
A  4
x1 1  a  f
În legătură cu relaţia 4 se definesc mărimile:
 transmisia pe buclă: T=af
 factorul de desensibilizare a buclei de reacţie: F=1+T
Dacă transmisia pe buclă a amplificatorului af este mult mai mare ca unitatea, atunci
amplificarea totală A a circuitului cu reacţie va depinde numai de circuitul de reacţie:
1
A (5)
f
Acest lucru reprezintă un prim avantaj pe care-l determină introducerea unei reacţii
negative într-un amplificator, deoarece circuitul de reacţie este realizat uzual din componente
pasive (rezistoare şi condensatoare), a căror principali parametri, rezistenţa electrică, respectiv
capacitate electrică pot avea precizii ridicate ale valorilor precum şi o stabilitate foarte bună în
timp sau la variaţiile temperaturii de lucru, aceste caracteristici fiind transmise şi parametrului
A.
Se disting patru topologii de reacţie, în funcţie de modul în care este conectat
amplificatorul de bază cu circuitul cu reacţie, la ieşire, respectiv la intrare. Aceste blocuri pot
fi conectate în paralel sau în serie. Pentru o mai bună precizare a topologiilor de reacţie se
utilizează termenii de eşantionare, respectiv de comparare. Termenul de eşantionare se
foloseşte în legătură cu ieşirea amplificatorului şi sugerează modul în care se preia semnalul
de ieşire pentru a fi transferat la intrarea amplificatorului cu reacţie. Termenul de comparare
se foloseşte în legătură cu intrarea amplificatorului şi pecizează modul în care se realizează
operaţia de scădere între semnalul de intrare X1 şi cel care provine de la ieşirea circuitului de
reacţie, X4. Cele patru topologii de reacţie sunt:
 reacţia paralel-paralel (cu eşantionare în nod şi comparare în nod)
 reacţia paralel-serie (cu eşantionare în nod şi comparare în buclă)
 reacţia serie-serie (cu eşantionare în buclă şi comparare în buclă)
 reacţia serie-paralel (cu eşantionare în buclă şi comparare în nod)
Alegerea topologiei de reacţie depinde de cerinţele aplicaţiei, pentru fiecare topologie
existând un anumit tip de factor de amplificare (de tensiune, de curent, transimpedanţă sau
transadmitanţă) pentru care se manifestă proprietăţile reacţiei. În continuare vor fi prezentate
aceste proprietăţi.

II. Proprietăţile amplificatoarelor cu reacţie negativă.

A. Desensibilizarea factorului de amplificare
Factorul de amplificare a al amplificatorului de bază este sensibil la variaţiile condiţiilor
de lucru (este sensibil la variaţiile sursei de alimentare sau la variaţiile temperaturii mediului,
precum şi la dispersia tehnologică a parametrilor dispozitivelor electronice, cum ar fi, de
exemplu, factorul de amplificare în curent  F al tranzistorului bipolar). Dacă transmisia pe
buclă T este mult mai mare ca unitatea, atunci introducerea unei reacţii negative în circuit,
după cum se observă din relaţia 5, determină ca factorul de amplificare A al circuitului cu
reacţie să depindă numai de componentele circuitului de reacţie. Aşa cum s-a precizat,
componentele circuitului de reacţie sunt componente pasive, a căror parametri specifici sunt
stabili la variaţiile condiţiilor de funcţionare. Deoarece amplificarea A a circuitului cu reacţie
depinde numai de componentele circuitului de reacţie, aceasta devine mai puţin sensibilă la
condiţiile de funcţionare ale etajului de amplificare. Luând în considerare variaţiile lui A în
raport cu a se poate scrie:
dA d  a  1 1
  
  2
da da  1  a  f  1  T  2
F

2
 sau:
dA 1 da
  6
A F a
Din relaţia de mai sus, se constată că, prin aplicarea unei reacţii negative, variaţia
relativă a amplificării circuitului cu reacţie scade de F ori faţă de variaţia relativă a
amplificării circuitului fără reacţie, deci amplificarea circuitului cu reacţie este de F ori mai
puţin sensibilă la diferitele perturbaţii care afectează buna funcţionare a circuitului, decât
amplificarea circuitului fără reacţie (de aici şi denumirea de factor de desensibilizare pentru
parametrul F).

B. Modificarea benzii de frecvenţă şi a rezistenţelor de intrare şi de ieşire ale

amplificatorului.
Aplicarea unei reacţii negative unui circuit de amplificare duce la creşterea benzii de
frecvenţă. Astfel, frecvenţa superioară a amplificatorului creşte de (1+T) ori:
f sR  1  T   f s 7
iar frecvenţa inferioară a amplificatorului scade de (1+T) ori:
fj
f jR  8
1 T
unde T reprezintă transmisia pe buclă a circuitului cu reacţie, fs şi fj, frecvenţa superioară,
respectiv inferioară a amplificatorului de bază, iar fsR şi fjR frecvenţa superioară, respectiv
inferioară a amplificatorului cu reacţie.
Introducerea unei reacţii negative duce şi la modificarea rezistenţelor de intrare,
respectiv de ieşire ale amplificatorului. Modificarea acestora depinde de topologia de reacţie
adoptată şi se manifestă în sensul transformării amplificatorului cu reacţie într-un amplificator
ideal (cu factorul de amplificare independent de circuitul extern amplificatorului).
Astfel, dacă amplificatorul de bază şi circuitul de reacţie sunt conectate în serie, la
intrare sau la ieşire, atunci rezistenţa, de intrare, sau de ieşire a amplificatorului cu reacţie
creşte de (1+T) ori:
R R  1  T   R 9
Dacă amplificatorul de bază şi circuitul de reacţie sunt conectate în paralel, la intrare
sau la ieşire, atunci rezistenţa, de intrare, sau de ieşire, a amplificatorului cu reacţie, scade de
(1+T) ori:
R
RR  10
1  T 
unde RR reprezintă rezistenţa (de intrare sau de ieşire) a amplificatorului cu reacţie, iar R
reprezintă rezistenţa (de intrare sau de ieşire) a amplificatorului de bază.

C. Reducerea distorsiunilor neliniare şi a influenţei semnalelor parazite

Distorsiunile neliniare sunt determinate de caracteristicile de transfer neliniare ale
dispozitivelor electronice. Introducerea unei reacţii negative duce la micşorarea pantei
caracteristicilor de transfer şi a factorului de amplificare. Este de aşteptat ca, pe baza
desensibilizării amplificatorului cu reacţie, caracteristica de transfer a amplificatorului cu
reacţie să rezulte mai liniară, situaţie sugerată grafic în Figura 2, în care xI reprezintă semnalul
de intrare, iar xO semnalul de ieşire din circuit. Se observă că regiunile de saturaţie, unde
a3=0, nu pot fi liniarizate prin introducerea reacţiei negative, deoarece amplificatorul cu
reacţie se saturează.
Din punct de vedere fizic, reducerea distorsiunilor neliniare se realizează printr-o
predistorsionare a semnalului la intrarea amplificatorului de bază care, la rândul său, continuă

3
să distorsioneze semnalul chiar şi în prezenţa reacţiei negative (îşi păstrează caracteristica de
transfer neliniară). Forma de undă a semnalului este astfel modificată, încât la ieşirea
amplificatorului de bază aceasta reapare în forma sa originală (forma de undă generată la
ieşirea generatorului de semnal).

Figura 2. Liniarizarea caracteristicilor de transfer prin intermediul reacţiei negative.

În oricare sistem electronic, peste semnalul util, care reprezintă informaţia prelucrată de
către acesta, se suprapune un semnal parazit, generat din cauze multiple în structura
sistemului. Acest semnal parazit tinde să perturbe informaţia prelucrată de către sistemul
electronic şi poartă denumirea de zgomot. Un parametru important în sistemele electronice,
care funizează informaţii despre gradul de afectare a informaţiei utile de către zgomot, este
reprezentat de către raporul semnal util-zgomot, pe scurt raportul semnal-zgomot. Cu cât acest
raport este mai mare, cu atât influenţa zgomotului asupra semnalului util este mai redusă.
Reacţia negativă poate îmbunătăţi raportul semnal-zgomot al amplificatorului, cu condiţia ca
zgomotul să nu fie introdus în acelaşi punct cu semnalul util. Practic, acest lucru se realizează
dacă amplificatorul de bază se compune din cel puţin două blocuri de amplificare, iar cel
asupra căruia se aplică semnalul util (generatorul de semnal) este un etaj imun la perturbaţii
(realizat, de exemplu, cu tranzistoare sau cu amplificatoare operaţionale cu un raport semnal-
zgomot foarte mare), aşa cum se prezintă şi în schema bloc din Figura 3.

Figura 3. Reducerea influenţei semnalelor parazite prin intermediul reacţiei negative.

Semnalul parazit xN poate reprezenta zgomotul provenit din reţeaua de alimentare (care
se numeşte “brum”), care este generat ca urmare a filtrării imperfecte a tensiunii de alimentare
(obţinută prin redresare). În plus, valoarea amplificării primului bloc de amplificare se alege
astfel încât să compenseze reducerea amplificării datorate prezenţei reacţiei negative. Pentru
aceasta, parametrul a1 trebuie să respecte relaţia:
a1  1  f  a1  a 2 11

4
 Se poate demonstra că raportul semnal-zgomot de la ieşirea amplificatorului cu reacţie
este de a1 ori mai bun decât raportul semnal-zgomot de la ieşirea amplificatorului fără reacţie.
S x1
   a1  12
 N  out xN
Deci, introducerea unei reacţii negative într-un circuit de amplificare determină o serie
de îmbunătăţiri ale performanţelor acestuia. Singurul dezavantaj constă în reducerea factorului
de amplificare, problemă care se poate remedia prin introducerea în circuit a unor blocuri
suplimentare de amplificare.

III. Analiza unui amplificator de semnal mic cu reacţie negativă, cu ajutorul

programului de simulare Orcad/Spice
În continuare se va realiza analiza proprietăţilor reacţiei negative prin simularea unui
amplificator de semnal mic cu tranzistor bipolar cu ajutorul programului de simulare
Orcad/Spice. Prin simularea succesivă a unui circuit de amplificare fără reacţie negativă,
respectiv cu reacţie negativă, se poate scoate în evidenţă efectul reacţiei negative asupra:
1 desensibilizării factorului de amplificare
2 rezistenţei de intrare
3 benzii de frecvenţă a amplificatorului.
Toate datele obţinute în urma simulării circuitelor se vor introduce în Tabelul 1.
A. Amplificator de semnal mic fără reacţie negativă.
Amplificatorul de semnal mic fără reacţie negativă este prezentat în Figura 4. Iniţial, la
intrarea circuitului se aplică un generator de semnal vG de tipul VSIN, care furnizează în
circuit un semnal sinusoidal caracterizat de următorii parametri: valoare medie=0[V],
amplitudine Vg=25[mV] şi frecvenţă f=1[kHz]. Tensiunea de alimentare VCC a circuitului
este de tipul VDC, iar ambele tranzistoare utilizate în simulare sunt de tipul Q2N2222 şi sunt
plasate în librăria EVAL.

Figura 4. Etaj de amplificare fără reacţie negativă.

1. Tensiunea de alimentare a circuitului se setează la valoarea VCC=VCC1=10[V]. Se determină

PSF-ul tranzistoarelor. Se reaminteşte că PSF-ul tranzistorului bipolar este compus din
perechea de mărimi electrice:
a. curentul continuu din colector – IC
b. tensiunea continuă colector-emitor VCE.
În acest scop, analiza efectuată asupra circuitului în timpul simulării acestuia este de tipul
BIAS_POINT. Pentru ca tranzistoarele să amplifice semnalele, acestea trebuie să funcţioneze

5
în regiunea activă normală (RAN). Un tranzistor bipolar funcţionează în RAN dacă este
îndeplinită condiţia:
VCE   0,5[V ]  VCC  1[V ] 
La acest punct, după obţinerea valorilor PSF-ului tranzistoarelor, utilizând condiţia de mai
sus, se va verifica dacă fiecare tranzistor funcţionează în RAN. În cazul în care nu se verifică
condiţia de mai sus pentru ambele tranzistoare, circuitul simulat funcţionează incorect din
cauza unei erori de editare a circuitului şi se va anunţa cadrul didactic pentru corectarea
circuitului.
2. Se determină amplificarea în tensiune a circuitului. În acest scop, se realizează o analiză în
regim tranzitoriu (de tipul Time domain) şi se vizualizează 5 perioade ale tensiunii de ieşire
vO. Numărul de puncte de simulare se va considera ca fiind egal cu 100. Pe forma de undă
obţinută se măsoară cu ajutorul cursorului amplitudinea V0 a semnalului respectiv, apoi se va
calcula modulul amplificării în tensiune a circuitului cu relaţia:
V
AV 10V  o pentru VCC  10V
Vg
Valoarea amplitudinii Vg este cea stabilită la introducerea generatorului de semnal VSIN.
3. Se reia punctul 2, pentru cazul în care valoarea tensiunii de alimentare se modifică la
valoarea VCC2=15[V] şi se calculează modulul amplificării în tensiune a circuitului pentru
acest caz:
V
AV 15V  o pentru VCC  15V
Vg
Pe baza rezultatelor obţinute la punctele 2 şi 3 se calculează variaţia relativă a amplificării în
tensiune AV, cu ajutorul relaţiei:
AV 15V
 AV 10V
AV 
AV 10V
4. Se revine pentru tensiunea de alimentare VCC la valoarea de 10[V] şi se reface analiza în
regim tranzitoriu (Time domain) în aceleaşi condiţii ca la punctele precedente, vizualizându-
se în acest caz 5 perioade ale tensiunii de intrare vI. Cu ajutorul cursorului, pe forma de undă
obţinută se măsoară amplitudinea Vi a semnalului respectiv, apoi se calculează rezistenţa de
intrare în amplificator Ri, pe baza relaţiei:
Vi
Ri  R 
V g  Vi
În calculul amplitudinilor se va ţine cont de toate zecimalele cu care mărimile de interes sunt
afişate în Spice.
5. Se determină frecvenţa superioară fs a circuitului de amplificare. În acest scop, se realizează
o analiză în regim variabil de semnal mic de tip AC_SWEEP. Pentru realizarea acestei
analize, sursa de tensiune variabilă vG de la intrarea amplificatorului se modifică din tipul
VSIN în tipul VAC (se elimină din circuit sursa VSIN şi se introduce sursa VAC, care se
găseşte în librăria SOURCE), parametrii acesteia fiind: valoare medie=0[V],
amplitudine=25[mV]. Parametrii analizei AC_SWEEP sunt: domeniul de frecvenţe în care
se va realiza analiza este [0.1Hz1000MHz], iar numărul de puncte pe decadă este 10. După
rularea analizei se va vizualiza variaţia în frecvenţă a tensiunii de ieşire vO. Pe graficul astfel
obţinut, cu ajutorul cursorului se va măsura valoarea maximă Vomax a amplitudinii tensiunii de
ieşire, apoi se va calcula valoarea amplitudinii tensiunii de ieşire vO la frecvenţa superioară fs
a amplificatorului, cu relaţia:
Vo max
Vo f  fS 
2

6
În continuare, se va deplasa cursorul pe graficul afişat, în sensul crescător al valorii frecvenţei
(în sensul crescător valorilor de pe axa OX), până în punctul în care valoarea amplitudinii
tensiunii de ieşire (valoarea coordonatei punctului de pe grafic pe axa OY) devine egală cu
valoarea calculată mai sus. În acest moment, se citeşte valoarea frecvenţei (valoarea
coordonatei punctului de pe grafic pe axa OX). Aceasta este frecvenţa superioară fs.

B: Amplificator de semnal mic cu reacţie negativă.

Amplificatorul de semnal mic cu reacţie negativă este prezentat în Figura 5. Deosebirea
dintre cele două amplificatoare constă în introducerea în cel de-al 2lea circuit a circuitului de
reacţie, compus din ramura formată din elementele de circuit RF, CF. Această ramură se
introduce între punctele A şi B ale amplificatorului iniţial. Cu circuitul de reacţie astfel editat,
noul amplificator obţinut este cu eşantionare în nod (paralel) şi comparare în buclă (serie).
În continuare, se reiau punctele 2÷5 prezentate la cazul A, în care, iniţial, pentru sursa
de tensiune variabilă vG se revine la sursa de tensiune sinusoidală VSIN, cu parametri valoare
medie = 0[V], amplitudine Vg=100[mV] şi frecvenţă f=1[kHz].

Figura 5. Etaj de amplificare cu reacţie negativă paralel serie.

IV. Evaluarea practică a performanţelor unui amplificator cu reacţie negativă

În scopul evaluării practice a performanţelor unui amplificator cu reacţie negativă, se

realizează circuitul din Figura 5, care reprezintă un amplificator cu reacţie negativă de tip
paralel-serie. Pentru acest tip de amplificator, proprietăţile reacţiei negative se manifestă
asupra factorului de amplificare în tensiune AV=V0/Vg.
1. Se determină PSF-ul celor două tranzistoare.
Se stabileşte tensiunea de alimentare a circuitului la valoarea VCC=VCC1=10V. Se
măsoară cu voltmetrul digital stabilit pe gama de 10V, tensiunea VRC1 de pe rezistenţa RC1 şi
tensiunea VRC2 de pe rezistenţa RC2, tensiunea VCE1 şi VCE2, apoi se vor calcula curenţii din PSF
din relaţiile IC1=VRC1/RC1, respectiv IC2=VRC2/RC2. Se măsoară cu voltmetrul digital stabilit pe
gama de 10V, tensiunea VCE1, respectiv VCE2. Pentru ca tranzistoarele să amplifice semnalele,
acestea trebuie să funcţioneze în regiunea activă normală (RAN). Un tranzistor bipolar
funcţionează în RAN dacă este îndeplinită condiţia:
VCE   0,5[V ]  VCC  1[V ] 
La acest punct, după obţinerea valorilor PSF-ului tranzistoarelor, utilizând condiţia de mai
sus, se va verifica dacă fiecare tranzistor funcţionează în RAN. În cazul în care nu se verifică

7
condiţia de mai sus pentru ambele tranzistoare, circuitul simulat funcţionează incorect din
cauza unei erori de editare a circuitului şi se va anunţa cadrul didactic pentru corectarea
circuitului.
În continuare, pe circuitul cu bucla de reacţie întreruptă (nu există conexiune între
punctele A şi B) se vor efectua următoarele măsurători:

2. Se măsoară rezistenta de intrare în circuit Ri:

Se aplică la intrarea circuitului un semnal de amplitudine V g=40mV (valoare care se
măsoară cu osciloscopul, în condiţiile în care generatorul de semnal nu este conectat în
circuit) şi se măsoară tensiunea Vi cu osciloscopul. Se calculează rezistenţa de intrare în
amplificator cu formula:
Vi
Ri  R 
V g  Vi
3. Se determină factorul de amplificare în tensiune Av pentru VCC1=10V.
Se măsoară cu osciloscopul amplitudinea tensiunii de ieşire V 0 a circuitului, apoi se
determină amplificarea în tensiune a acestuia cu relaţia: AV=V0/Vg.
4. Se determină factorul de amplificare în tensiune Av pentru VCC2=15V.
Se măsoară cu osciloscopul amplitudinea tensiunii de ieşire V 0 a circuitului, apoi se
determină amplificarea în tensiune a acestuia cu relaţia: AV=V0/Vg.

În continuare, se calculează variaţia relativă a amplificării de tensiune în condiţiile

variaţiei tensiunii de alimentare, cu relaţia de mai jos:
AV VCC 2   AV VCC1 
AV VCC1 
Amplificatorul este cu atât mai stabil cu cât această variaţie este mai redusă.
5. Se determină frecvenţa superioară fs a circuitului .
a. Se calculează valoarea vârf la vârf a tensiunii de ieşire, la frecvenţa egală cu valoarea
frecvenţei superioare, cu relaţia:
Vo _ virf _ virf f  fs  2  0,7  AV  V g

unde AV are valoarea măsurată la punctul 4.

b. Se vizualizează pe ecranul osciloscopului HM303, prin intermediul sondei de măsură,
tensiunea la ieşire vO.
c. Se păstrează amplitudinea tensiunii de intrare constantă (nu se modifică poziţia
potenţiometrului AMPL de la generatorul de semnal) şi se creşte de la generatorul de semnal
HM8030 frecvenţa semnalului vG (din comutatorul FREQUENCY şi comutatorul ) până
când se constată că valoarea vârf_vârf (vezi Figura 2 pentru semnificaţia acestei valori) a
tensiunii vO devine egală cu valoarea calculată mai sus. Se citeşte de pe ecranul generatorului
de semnal HM8030 valoarea frecvenţei. Aceasta este valoarea frecvenţei superioare a
circuitului de amplificare.

6. Se reiau punctele 25 pentru amplificatorul cu reacţie negativă (există conexiune

între punctele A şi B) şi se compară rezulatele obţinute pentru amplificatorul fără, respectiv cu
reacţie.

Tabelul 1. – Simulare ORCAD

Mărime Amplificator fără reacţie Amplificator cu reacţie
negativă negativă
IC1

8
VCE1
IC2
VCE2
V0 (VCC=10V)
AV (VCC=10V)
V0 (VCC=15V)
AV (VCC=15V)
AV
Vi
Ri
fS

Tabelul 2. – Circuit practic.

Mărime Amplificator fără reacţie Amplificator cu reacţie
negativă negativă
IC1
VCE1
IC2
VCE2
Vi
Ri
V0 (VCC=10V)
AV (VCC=10V)
V0 (VCC=15V)
AV (VCC=15V)
AV
fS