MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”, ALBA IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA PASTORALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

Î.P.S. Prof. univ. dr. Andrei Ioan Andreicuţ

ABSOLVENT

Gălăţeanu Levente-Mihai

1
 ALBA IULIA

2009

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI INOVĂRII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918”, ALBA IULIA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA PASTORALĂ

FAMILIA INTRATĂ ÎN DISOLUŢIE

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC

Î.P.S. Prof. univ. dr. Andrei Ioan Andreicuţ

2
 ABSOLVENT

Gălăţeanu Levente-Mihai

ALBA IULIA

2009

Cuprins

Introducere......................................................................................4

Capitolul I – Familia- instituţie creată de Dumnezeu......7

1.1. Familia reflecţie a Sfintei Treimi...........................7

1.2. Temeiuri biblice.....................................................9

1.3. Biserica de acasă..................................................11

Capitolul II – Disoluţia familiei.............................................17

2.1. Trăsături moştenite în familie..............................17

2.2. Alcolismul – boală de familie..............................22

2.3. Problema financiară şi neajunsurile familiei........26

3
 2.4. Gelozia şi infidelitatea.........................................30

2.5.Avortul şi infertilitatea..........................................32

2.6. Violenţa în familie................................................35

Capitolul III – Soluţii de vindecare......................................38

3.1. Iubirea şi îmbisericirea familiei.......................................38

3.2. Încredere şi comunicare...................................................45

3.3. Divorţul e o soluţie?.........................................................51

Concluzii........................................................................................56

Bibliografie...................................................................................58

Introducere

Viaţa de familie este un subiect despre care s-a scris mult. Problemele care apar în cadrul
acestei celule de bază a societăţii sunt din ce în ce mai variate şi mai complexe. Un aspect

4
esenţial în întâmpinarea situaţiilor de criză este acela de a conştientiza şi diagnostica problemele
care astăzi distrug familiile într-un grad ascendent, peste care unii trec... alţii nu.

Pe cât de importantă este persoana umană ca existenţă, ca viaţă, pe atât de fundamentală

este şi problema familiei. În ultimul timp familiile tinere se confruntă pe plan social cu foarte
multe probleme. Acest lucru se vede limpede în toate statisticile care arată că tinerii amână să se
căsătorească sau cei care au făcut pasul căsătoriei, ajung în pragul divorţului. Justificarea acestei
situaţii stă în faptul că tinerii nu au posibilitatea unei perspective de viitor în care să poată obţine
o locuinţă şi un serviciu care să le asigure traiul de zi cu zi. Factorul economic devine un motiv
de amânare a căsătoriei, iar acest lucru distruge viaţa de familie înainte de a o începe. Dacă
familia „nu merge bine” atunci primul lucru la care ne gândim este să identificăm factorii externi
care ar cauza aceste împrejurări, deşi sunt probleme care pornesc de la diferite prejudecăţi cu care
se începe o familie: „Atunci când vine vorba de viaţa de familie, nu se pune problema dacă veţi
întâmpina sau nu o situaţie de criză. Întrebarea este când anume. Indiferent cât de bine vi s-ar
părea că decurge viaţa dumneavoastră, indiferent cât de bine vă descurcaţi ca părinte, veţi avea de
înfruntat şi probleme cu un impact uriaş asupra vieţii de familie. Poate veţi descoperi că fiul
dumneavoastră este dependent de alcool sau de droguri. Sau poate că familia dumneavoastră
trebuie să se adapteze vieţii alături de un copil sau de un părinte care suferă de o boală cronică.
Poate că familia trece printr-un divorţ ori poate găsiţi indicii că fiica dumneavoastră se identifică
cu ideologia unei contraculturi malefice. Poate că fiul dumneavoastră are numai eşecuri la
şcoală. Lista de provocări posibile este nesfârşită, deoarece viaţa nu e o călătorie plină numai de
succese. O trăsătură definitorie a familiei fenomenale este aceea că membrii ei nu intră în panică
şi nu dau vina unul pe altul atunci când au probleme”. 1

Cu toate că stabilitatea, siguranta, liniştea şi fericirea unei familii nu ar trebui să fie

periclitate de nici un factor economic sau de altă natură, suferinţa apare ca depărtare de
Dumnezeu, din lipsa rugăciunii, atunci când credem că noi rezolvăm tot, că putem şi că suntem
capabili, fără să lăsăm lucrarea lui Dumnezeu în viaţa noastră, în familiile noastre. Nu putem
identifica ce nu merge în viaţa noastră de familie, dar suntem conştienţi că situaţia e gravă. O

1
Dr. Phil McGraw, Familia mai presus de orice. Ghidul dumneavoastră pas cu pas pentru crearea unei familii
fenomenale, traducere din limba engleză de Olga-Cristina Manolache, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007, p.
99.

5
stare de nelinişte, un sentiment de singurătate şi de neputinţă e singurul lucru pe care îl putem
percepe ca realitate a vieţii noastre.

Concluzia e clară, suntem rupţi de Dumnezeu, dar nu putem ajunge la această concluzie
întrucât suntem orbiţi de starea în care am ajuns. În această situaţie ajungem majoritatea dintre
noi, adică cei care urmează să întemeieze o familie sau cei care au întemeiat o familie: „Reţineţi:
dumneavoastră hotărâţi dacă o criză conduce la dezbinarea familiei sau dacă treceţi cu bine şi
peste asta, devenind mai puternici şi căutând să vedeţi partea plină a paharului. Uneori chiar şi
cele mai mari necazuri scot la iveală ceea ce este mai bun în familia dumneavostră”. 2

În lucrarea de faţă încerc să-mi formez şi să-mi întăresc principiile legate de o familie
serioasă şi plăcută lui Dumnezeu. O viaţă echilibrată nu vine de la sine, ci din căutare şi
perseverenţă în acest sens. Întrucât „căsnicie perfectă” nu există, nu încerc să mă amăgesc cu
acest lucru, însă dacă nu căutăm siguranţa şi liniştea familiei, slabe şanse să avem parte de
armonie în căsnicie: „Deci, dacă nu sunteţi bine lămuriţi de la început către bine, foarte uşor vă
treziţi în greşeli de convieţuire, devin apoi mulţimi de necazuri şi de nenorociri de care nu vă
poate scăpa nimeni”.3 Nu trebuie să avem o gândire obsedată de nenorociri, dar după cum vedem,
realitatea se prezintă în condiţiile în care ne lovim permanent de probleme. O gândire de nădejde,
în perspectiva Învierii e de preferat, dar să avem şi simţul realităţii.

Primul capitol din lucrare scoate în evidenţă temelia de nezdruncinat a familiei creştine.
Familia întemeiată direct de Dumnezeu se regăseşte ca o reflecţie în Sfânta Treime.
Binecuvântarea permanentă a lui Dumnezeu se coboară permanent în fiecare familie care trăieşte
în Duhul Lui. Astfel ca mădulare vii ale Bisericii, timpul petrecut în familie nu mai este rupt de
Biserică, întrucât suntem prezenţi în Biserica din casă. Legătura noastră este vie şi permanentă cu
Dumnezeu, iar viaţa de familie devine una cerească, ca o pregustare a comuniunii veşnice.

Al doilea capitol prezintă unele probleme cu care se confruntă familia de azi. Începând de
la trăsăturile de caracter negative moştenite în familie, noi ca persoane putem avea principii
bolnave cu privire la sensul şi rostul vieţii. Nu avem personalitate şi nici demnitate încât imităm
greşelile înaintaşilor noştri care au eşuat în viaţa lor de familie. Lucrurile avansează dacă nu ne
2
Ibidem, p. 101.
3
***, Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri. (Despre legile şi
fărădelegile familiei creştine), lucrare tipărită cu binecuvântarea Presfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului,
Editura Credinţa strămoşească, 2003, pp. 27-28.
6
trezim la realitate şi permitem să sporească patimile şi ideile greşite cu privire la o viaţă
sănătoasă. Şi cum relitatea e dură, ne adâncim în iresponsabilitate preferâd să ocolim conştiinţa
care încet refuză să ne mai mustre. Aşa se face că tot mai multe familii se confruntă cu un
alcoolic care terorizează pe toţi ceilalţi din jurul lui. Tot în situaţie grea ajunge familia când se
confruntă cu probleme precum banii, încrederea care se pierde pe măsură ce devin geloşi sau
infideli unul altuia şi ajung de la evitarea de a concepe copii prin metode contraceptive sau avort
la neputinţa de a avea copii. Iar punctul culminant într-o familie cu probleme este atunci când se
ajunge la violenţă sau Doamne fereşte la crimă.

În ultimul capitol încerc să aduc soluţii de remediere a familiei ce stă în suferinţă sau e pe
punctul de a divorţa. Întrucât problemele apar ca o consecinţă a păcatului şi a vieţii în afara
Bisericii, prima şi cea mai bună soluţie este îmbisericirea familiei în duh de iubire care să
cuprindă toţi membrii acesteia. Odată ce se face acest pas către Biserică, Dumnezeu va lua
familia şi problemele ei în braţele Lui, uşurând povara prin care trece. Pentru ca acest lucru să fie
posibil, trebuie să existe încrederea unuia în celălat şi o comunicare sinceră. Dacă situaţia este
atât de gravă încât nu putem trece aceste etape de vindecare a familiei, ne punem problema dacă
este divorţul o soluţie. Deşi puţini ar accepta această acţiune ca soluţie, vom vedea că în unele
cazuri cea mai bună soluţie este divorţul.

7
 Capitolul I

Familia – instituţie creată de Dumnezeu

1.1. Familia reflecţie a Sfintei Treimi

Întrucât Dumnezeu este dragoste, este iubire, ca sens al existentei noastre în relaţie cu
Dumnezeu, nu putem vorbi despre acest lucru decât dacă ne raportăm la cineva care să ne
împărtăşească dragostea. Este neapărat nevoie de comuniune, de cineva prin care să ne
manifestăm iubirea faţă de Dumnezeu. Nu poate exista o iubire egoistă, o iubire care nu este
împărtăşită nu există.. „Iubirea presupune totdeauna două eu-uri care se iubesc sau un eu care
iubeşte şi un altul care primeşte iubirea, sau de care cel ce iubeşte ştie că e conştient de iubirea
lui. Şi aceasta într-o reprocitate. Dar în acelaşi timp iubirea uneşte cele două eu-uri în proporţie
cu iubirea dintre ele, fără să se confunde, căci aceasta ar pune capăt iubirii. Deci iubirea
desăvârşită uneşte paradoxal aceste două lucruri: mai multe eu-uri care se iubesc, rămânând
neconfundate şi o unitate maximă între ele. Fără existenţa unei iubiri desăvârşite şi veşnice nu se
poate explica iubirea din lume şi nu se vede nici scopul lumii. Iubirea din lume presupune ca
origine şi scop iubirea eternă şi desăvârşită între mai multe Persoane divine”. 4 Această iubire
manifestată în lume se concretizează prin naşterea de copii şi se poate observa uşor cât de perfect
şi de clar a rânduit Dumnezeu procreerea.

Reflecţia familiei constă în faptul că relaţia interpersonală de dragoste şi unitate se

regăseşte ca o pregustare a bucuriei treimice: „Căci orice casă e zidită de către cineva, iar
Ziditorul a toate este Dumnezeu” (Evrei 3, 4). Omul nu poate trăi decât dăruindu-se, el a fost

4
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, carte tipărită cu binecuvântarea Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003, p. 293.
8
făcut ca să se împlinească ieşind din sine: „Dacă în Dumnezeu n-ar fi relaţia eternă dintre Tată şi
Fiu, n-ar exista o bază pentru aducerea la existenţă a unor făpturi conştiente, chemate şi ele la
starea fericită fără sfârşit a relaţiei frăţeşti cu Fiul, mai bine zis cu hrănirea lor din relaţia eternă şi
prin fire a Fiului cu Tatăl. Şi nu poate fi un destin mai înalt pentru umanitate ca acesta. Numai
pentru că este un Tată, Care are din veci un Fiu, a creat Dumnezeu o categorie de făpturi căreia
să-i arate o iubire asemenea celei dinte El şi Fiul Său şi pe care Tatăl şi Fiul Său să o ajute să se
înalţe la iubirea faţă de Tatăl, asemenea Fiului, şi la iubirea frăţească faţă de Fiul, ca şi la iubirea
frăţească între ele”.5 Iubirea dintre membrii familiei presupune o iubire a une Familii desăvârşite,
care cuprinde întreaga creaţie: „ Iubirea reciprocă între oameni implică şi ea mai multe persoane
capabile de iubire, în baza unei fiinţe a lor în oarecare măsură comună. Dar această iubire
nedesăvârşită între noi presupune iubirea desăvârşită între Persoanele divine cu o fiinţă comună.
Iubirea noastră se explică din crearea noastră după chipul Sfintei Treimi, originea iubirii
noastre”.6

Unitatea familiei e desăvârşită atunci când dragostea ei o reflectă pe cea treimică, atunci
când convieţuiesc în Duhul lui Dumnezeu, adică trebuie să înţelegem că „pluralitatea nu sfâşie
unitatea, şi unitatea nu anulează pluralitatea. Este un fapt că pluralitatea este un mod necesar
interioară unităţii, sau că unitatea se manifestă în pluralitate. Este un fapt că pluralitatea menţine
unitatea şi pluralitatea şi că slăbirea uneia din acestea înseamnă slăbirea sau dispariţia vieţii sau
existenţei unei entităţi oarecare”.7 Urcuşul pe calea credinţei către Dumnezeu întăreşte unitatea
familiei asemănându-se tot mai mult Sfintei Treimi, în acest sens „urcăm spre promovarea unei
tot mai mari unităţi între noi ca persoane umane distincte. Căci cel mai apropiat chip al Sfintei
Treimi e unitatea de fiinţă şi distincţia personală a oamenilor. Desigur, acest efort nu ajunge să ne
ridicăm prin noi înşine spre o mai mare înţelegere a Sfintei Treimi, cunoscută prin Revelaţie, şi la
adâncirea unităţii între noi. Ci e necesar să fim ajutaţi de harul însuşi al Sfintei Treimi sau de
puterea Ei care întăreşte în noi unitatea, fără să ne slăbească ca persoane şi prin aceasta ne ajută
să înţelegem tot mai mult o asemenea unitate supremă între persoanele care rămân neconfundate.
Pentru înţelegerea acestei unităţi supreme, a unor persoane distincte, e necesară însăşi puterea ei,

5
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, carte tipărită cu binecuvântarea
Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003, p. 50.
6
Idem, Teologia dogmatică ortodoxă, ed. cit., pp. 293-294.
7
Ibidem, p. 299.
9
folosindu-ne de unitatea imperfectă a persoanelor umane numai ca de un chip obscur al Sfintei
Treimi”.8

Deşi nu putem face o comparaţie între Sfânta Treime şi familia umană, prin iubire, familia
reflectă starea de fapt a Sfintei Treimi: „Fiecare Persoană a Sfintei Treimi, revelându-Se în lume
şi lucrând în oameni şi între oameni, manifestă unitatea desăvârşită faţă de celelalte două
Persoane prin fiinţa şi prin iubirea desăvârşită faţă de Ele. Dar în acelaşi timp aduce şi oamenilor
iubirea Sa, din iubirea ce o are faţă de celelalte Persoane. Iubirea noastră, între noi, nu e
desăvârşită pentru că nici unitatea de fiinţă între noi nu e desăvârşită. Noi suntem chemaţi să
creştem în iubirea desăvârşită între noi şi faţă de Dumnezeu, prin energiile dumnezeieşti necreate,
care reprezintă unitatea de fiinţă a lui Dumnezeu adusă între noi şi mărind unitatea fiinţei noastre
umane”.9 Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la familie ca reflecţie a Sfintei Treimi întăreşte
unitatea insistând pe expresia „într-un trup”, prin copilul care este puntea de legătură dintre soţi:
„şi punte este copilul aşa încât cele trei trupuri devin unul, al copilului...”.10

1.2. Temeiuri biblice

„ Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit
pentru el”. Şi Domnul Dumnezeu, care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările
cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească
precum le va numi Adam. Şi le-a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi
tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva lui. Atunci a adus
Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a
plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o
la Adam. Şi a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi
femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi
vor fi amândoi un trup”. (Facere 2, 18-24)

8
Ibidem, p. 300.
9
Ibidem, p 303
10
La Efeseni, Omilia 20, 4, PG 62, 140. I Cor 11, 3 apud Ieromonah Teofan Mada, Familia creştină la Sf. Ioan
Gura de Aur, apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi
Mitropolitul Ardealului, Sibiu, Editura Agnos, 2008, p. 19.
10
 Viaţa de familie a început din Rai prin binecuvântarea lui Dumnezeu: „Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facere 1, 28). Pe parcursul întregii Sfintei Scripturi
profeţia adamică referitoare la întemeierea familiei cum că „de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi
pe mama sa şi vor fi amândoi un trup” se repetă : Facere 2:24, Matei 19:5, Marcu 10:7, 8 şi
Efeseni 5:31.

Prin cădere, relaţia dintre bărbat şi femeie s-a deteriorat, iar actul fizic dintre soţi este
însoţit permanent de o poftă excesivă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că înainte de cădere era o
stare feciorelnică, iar pentru înmulţirea neamului omenesc nu era strict necesară căsătoria,
întrucât nu a fost nevoie de aceasta în cazul aducerii la existenţă a lui Adam şi a Evei sau a
îngerilor: „Spune-mi te rog, Adam a fost născut prin căsătorie? Eva a fost născută din durerile de
naştere ale altei femei?... milioane de milioane de îngeri slujesc lui Dumnezeu, mii de arhangheli
stau înaintea lui; şi nici unul din ei nu există datorită căsătoriei, naşterilor, durerilor naşterii şi a
zămislirii. Prin urmare Dumnezeu ar fi înmulţit cu atât mai mult pe oameni fără să fi fost nevoia
de căsătorie, aşa cum a făcut cei dintâi oameni, din care se trag toţi oamenii”.11Dumnezeu a
îngăduit viaţa conjugală ca tămăduire împotriva a două rele provocate de păcatul strămoşesc:
neînfrânarea poftei trupeşti şi dispariţia neamului omenesc, ai cărui protopărinţi, ca urmare a
neascultării, trebuiau să moară.12

Sfântul Apostol Pavel, ca adevăr al instituirii tainei căsătoriei de către Însuşi Creatorul,
chiar din momentul facerii afirmă că „în Domnul nici femeia nu e fără de bărbat, nici bărbatul nu
e fără de femeie. Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul vine prin femeie şi toate sunt
de la Dumnezeu” (I Corinteni 11, 11-12).

Hristos „la plinirea vremii” înalţă şi sfinţeşte taina căsătoriei: „N-aţi citit că Cel Care i-a
zidit dintru început, bărbat şi femeie i-a făcut?” (Matei 19,4), iar ca urmare firească în exprimarea
pe care însuşi Adam o făcuse, spune: „Pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi
se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Matei 19,5) concluzionând că „ ceea ce a
împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă!” (Matei 19,6). Pecetluirea cuvântului pe care

11
Despre feciorie, 14, Migne, P. G., vol XLVIII, col. 544 apud Magistrand Pr. Marin Barnişte, Concepţia Sfântului
Ioan Gură de Aur despre familie în „Studii teologice”, 1-2, seria II-a, ian-feb., anul IX, 1957, p. 128.
12
Magistrand Pr. Marin Barnişte, Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie în „Studii teologice”, 1-2,
seria II-a, ian-feb., anul IX, 1957, p. 128.
11
Mântuitorul l-a spus cu referire la căsătorie a avut loc prin gestul participării Sale la nunta din
Cana Galileii (Ioan 2, 1-11).

1.3. Biserica de acasă

„Biserica din casă o formează două persoane, un bărbat şi o femeie, legaţi prin iubire,
uniţi prin căsătorie şi care aspiră să ajungă la Hristos”.13

Relaţia cu Dumnezeu e permanentă, e vie, iar faptul că o familie petrece majortatea

timpului acasă, acest loc e foarte important pentru mântuirea noastră. Aici are loc concretizarea
lucrurilor care au luat naştere în biserică întrucât „ familia trebuie să devină locul unde membrii
ei să se lumineze cu Cuvântul lui Dumnezeu prin citirea Evangheliei şi a Sfintei Scripturi şi după
putinţă şi prin iniţierea în scrierile Sfinţilor Părinţi şi a rânduielilor bisericeşti”.14 Kat’oikon
ekklesia („Biserica de acasă”), după cum îi plăcea Sfântului Pavel să o numească (Romani 16,5; I
Corinteni 16,19; Coloseni 4,15), cu alte cuvinte în loc să fie un simplu contract civil sau
angajament temporar făcut de dragul statului şi al unei ordini străvechi, căsătoria sfinţeşte
bărbatul şi femeia pentru Dumnezeu şi unul pentru celălalt.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că „nu există între un bărbat şi o femeie nici o altă
legătură la fel de strânsă precum e cea dintre soţ şi soţie, dacă aceştia sunt uniţi după cuviinţă”.15
Iar ca să înţelegem şi mai bine relaţia dintre soţ şi soţie trebuie să vedem sensibilitatea cu care
trebuie să privim persoana pe care am ales-o pentru a urca la cer. „Deci, preocuparea bărbatului
trebuie să fie despătimirea femeii şi a femeii despătimirea bărbatului. Astfel nu există dragoste
13
Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Cornea, tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, Editura Sophia, 2006, p. 6.
14
Ibidem, p. 10.
15
Pr. John Mack, Ghid pentru dobândirea armoniei în familie, traducere din limba engleză de Doina Rigoti,
Bucureşti, Editura Sophia, 2005, p. 10.
12
între ei. Privirea fiecăruia nu trebuie să fie orientată spre sine, ci spre celălalt. Atunci căsătoria
oferă un cadru de adevărată mucenicie. Fiecare în căsătorie devine mucenic de bună voie nu atât
răbdând neajunsurile celuilalt, cât sârguindu-se să se dezbare de atenţia la egoismul său şi să se
preocupe de mântuirea (nu de patimile!) celuilalt”.16 Legătura dintre soţi este una atât de
puternică încât atunci „când vezi vreo desfrânată care te ispiteşte, spune-i: «Nu este trupul meu,
ci al femeii». Aceasta şi femeia să le spună către cei care vor să-i sape întreaga ei înţelepciune:
«Nu este trupul meu ci al bărbatului»”.17 Taina căsătoriei presupune o legătură mult mai profundă
decât înţelegem noi: „Comuniunea şi unirea soţilor reflectă realmente unirea mistică a lui Hristos
cu Biserica. În taina căsătoriei, cei doi, prin unirea lor, constituie unul indisolubil, precum în
unirea mistică a lui Hristos cu Biserica”.18

Părintele Paisie Aghioritul este preocupat în mod deosebit de această temă şi surprinde
foarte bine familia în angajarea ei spre calea mântuirii. El ne spune referitor la relaţia din sânul
familiei că „în dragoste există respect şi respectul se află în dragoste. Căci cel pe care îl iubesc, îl
şi respect. Şi cel pe care îl respect, îl şi iubesc. Adică nu este altceva una şi altceva cealaltă, ci
amândouă sunt acelaşi lucru”.19 Cu toate acestea pot exista mici deosebiri între soţi, însă dacă
suntem în duhul lui Dumnezeu, toate sunt spre zidire: „Micile deosebiri ale caracterelor soţilor
ajută la crearea unei familii armonioase, pentru că unul îl completează pe celălalt. La maşină este
absolut necesară acceleraţia ca ea să meargă, dar şi frâna, ca să se oprească. Dacă maşina ar avea
numai frână, nu s-ar mişca din loc, iar dacă ar avea numai acceleraţie, nu s-ar mai putea opri. Ştiţi
ce le-am spus unor soţi? «Fiindcă vă potriviţi, de aceea nu vă potriviţi»”.20

Unitatea familiei este întărită de dragoste şi respect, iar contrastul caracterelor întăreşte şi
mai mult „ Cercul este folosit pentru a întări o roată, la fel, este folosit pentru a lega doagele care
se întrebuinţează la confecţionarea unui butoi. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre mirele şi
mireasa care se leagă prin dragoste, pentru ca împreună să formeze o familie, să-şi umple
existenţa cu un nou sens. Un butoi gol crapă, iar unul plin îşi păstrează calităţile ani în şir. La fel

16
Sfântul Ioan Gură de aur, Cuvântări despre viaţa de familie, traducere pr. Marcel Hancheş, prefaţă P.S. Lucian
Lugojanu, Episcop-vicar, studiu biografic şi bibliografie: conf. univ.dr. Claudiu T. Arieşan, Timişoara, Editura
Învierea, 2005, p.59.
17
Ibidem, p.63.
18
La Efeseni, Omilia 20, 4, PG 62, 140. apud Ieromonah Teofan Mada, op. cit., p. 21.
19
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Viaţa de familie, vol. IV, traducere din limba greacă de
Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos, Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2003, p. 42.
20
Ibidem, p.40.
13
se întâmplă şi într-o căsătorie: dacă ea nu este umplută din interior, apar fisuri, sentimentele
soţiilor se şterg cu timpul şi familia se destramă. Conţinutul interior al unei familii creştine
trebuie să-i formeze viaţa duhovnicesc-religioasă şi interesele comune intelectuale”. 21 Acest lucru
este întărit prin faptul că „Sfântul Ioan Hrisostom vede o relaţie dublă, din care prima este
căsătorie şi unirea Hristos – Biserică, în interiorul căreia se semnalează o identitate raţională între
omul ce-şi lasă părinţii pentru a-şi întâlni mireasa, şi Hristos, Ce-L părăseşte pe Tatăl pentru a
consimţii cu mireasa, Biserica”.22În acest sens părintele Nicodim scoate în evidenţă o
caracterisică foarte importantă în viaţa de familie: „Cineva m-a întrebat: «Ce uneşte mai mult pe
bărbat cu femeia?». «Recunoştinţa», îi răspund. Unul iubeşte pe celălalt pentru ceea ce îi
dăruieşte. Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul şi ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă
femeii siguranţa că o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar şi o mare servitoare, iar
bărbatul este stăpânul casei, dar şi hamalul ei”.23

Viaţa duhovnicească a familiei depinde în mare măsură de alegerea unui duhovnic care să
îi călăuzească pe cărarea cea strâmtă întrucât orbiţi de păcatul în care ne complacem nu putem
găsi Calea de unul singur, ci e nevoie de un călăuzitor: „dacă dorim să ne construim viaţa şi
familia pe temeliile unei vieţi duhovniceşti, ne vom adânci în ea cu atenţie şi răbdare, sub
îndrumarea unui preot duhovnic”.24 Astfel „soţii trebuie să ducă împreună o viaţă duhovnicească
în Hristos; dacă aceasta nu există nu mai poate fi vorba de o biserică în casă. Toate necazurile
noastre care vizează biserica - iar de cele mai multe ori şi cele familiale şi cele sociale – provin de
la dezbisericirea vieţii noastre, de la pierderea «caracterului ei euharistic»”.25 Viaţa noastră în
Hristos depinde în funcţie de cât de angajaţi suntem în viaţa Bisericii. Rugăciunea, postul,
spovedania şi împărtăşania sunt indispensabile din acest punct de vedere. Ca familie trebuie să
avem un program comun şi zilnic de rugăciune, care trebuie să reverse bucurie peste toţi membrii
familiei: „rugăciunea comună ne fereşte de neînţelegeri, îi împacă pe cei certaţi, ajută să înlăture
nedumeririle apărute. Ea trebuie practicată încă din primele zile ale vieţii de familie, - pentru că,
mai târziu, va fi tot mai greu s-o introducem”. 26 Familia în calitate de biserică din casă, trebuie să
stabilească o rugăciune comună, în care membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Această
21
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 26.
22
Ieromonah Teofan Mada, op. cit., p. 28.
23
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p.44.
24
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p 37.
25
Ibidem, p. 39.
26
Ibidem, p. 46.
14
rugăciunea comună a familiei se naşte din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea
copiilor cu ele”.27 Rugăciunea din aceste două momente ale zilei nu trebuie să fie lungă: zece
până la cincisprezece minute, în general, sunt suficiente. Important este ca ea să fie consistentă.
Cu siguranţă este mai bine să petrecem cinci minute de rugăciune comună în fiecare zi decât
cincisprezece sau douăzeci de minute, de câteva ori pe săptămână. Principiul general este acela
de a deveni constanţi în mai puţin, iar cu timpul poate devenim constanţi în mai mult: „Cel ce
este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în
mult este nedrept.” (Luca 16,10).

Părintele Nicodim Aghioritul relatează o întâmplare care scoate în evidenţă rugăciunea

sinceră şi credinţa care ne mângâie atunci când familia noastră trece prin momente grele: „Odată
a venit la Colibă un oarecare medic grec din America. Am văzut că avea un chip luminos şi de
aceea l-am întrebat cu discreţie despre viaţa lui. «Părinte, mi-a spus el, sunt ortodox, dar până în
ultima vreme nici posturi nu am ţinut, nici la biserică nu am mers. Într-o noapte am îngenuncheat
în camera mea ca să-l rog pe Dumnezeu pentru o problemă ce mă preocupa, când deodată camera
s-a umplut de o lumină plăcută. Pentru destulă vreme nu vedeam nimic fară numai lumină şi
simţeam o pace negrăită înlăuntrul meu». M-am minunat, deoarece mi-am dat seama că omul
acesta se învrednicise să vadă Lumina necreată, şi de aceea i-am cerut să-mi spună ce se
întâmplase. «Părinte, mi-a spus, sunt căsătorit şi am trei copii. La început o duceam bine în
familie. După o vreme, însă, femeia mea nu a mai avut răbdare să se ocupe de casă şi de copii, şi
de aceea cerea mereu să ieşim la plimbări cu prietenele ei. I-am făcut hatârul. După puţin timp
mi-a spus că vrea să meargă singură cu prietenele ei. Am primit şi aceasta, iar eu mă îngrijam de
copii. După aceea nu a vrut să mergem în concediu împreună, ci a cerut bani să meargă singură.
Apoi mi-a cerut un apartament ca să trăiască singură. Am făcut-o şi pe aceasta. Dar ea îşi aduna
acolo prietenii ei. În acest răstimp încercam s-o ajut în felurite chipuri, cu sfaturi, ca să o conving
să-i fie milă de copiii noştri, dar ea nici nu voia să audă. În cele din urmă mi-a luat o mare sumă
de bani şi a dispărut. Căutam şi întrebam de ea peste tot, însă nici un rezultat. Îi pierdusem urma
cu desăvârşire. Într-o zi am aflat că venise aici în Grecia şi locuia într-o casă de desfrânare.
Mâhnirea mea pentru halul în care ajunsese nu se putea descrie. Cuprins de mâhnire, am
îngenuncheat să mă rog. Dumnezeul meu, am spus, ajută-mă s-o găsesc şi să fac tot ce îmi va sta
în putinţă ca să nu-şi piardă sufletul! Nu pot suferi s-o las în halul în care a ajuns. Atunci m-a
27
Ibidem, p. 178.
15
învăluit acea Lumină, iar inima a fost inundată de pace.» Când am auzit i-am spus: «Frate,
Dumnezeu a văzut răbdarea, nerăutatea şi dragostea ta şi te-a mângâiat în acest chip»”.28

Alegerea unui sfânt ocrotitor este o tradiţie din Biserica primară. Sfântul ocrotitor poate fi
personal, însă poate fi şi unul al familiei. Bunăstarea şi înţelegerea din familie depinde în mare
măsură de alegerea şi bineînţeles de cinstirea unui ocrotitor al familiei. În tradiţia sârbească acest
eveniment este numit slava casei29 şi presupune o cinstire a sfântului în sânul familiei alături de
prietenii apropiaţi şi de cei dragi. Slava este prăznuită indiferent de momentele grele sau de
bucurie prin care trece familia. Sfântul ocrotitor al familiei are un rol important în viaţa de zi cu
zi întrucât intervine în momentele de suferinţă şi mijloceşte în faţa lui Dumnezeu. Asta nu
înseamnă că Dumnezeu nu se îngrijeşte de noi dacă nu avem un ocrotitor; însă grija faţă de
familie creşte prin îngrijirea specială ce ne-o poartă sfântul ocrotitor.

Tot ca manifestare a soţilor în cadrul familiei este şi unirea conjugală. Relaţia trupească
dintre bărbat şi femeie, deşi binecuvâtată are consecinţe negative atunci când iese din rânduiala
bisericii. Desfăşurându-se în cadrul rânduielilor bisericii este un lucru curat, un lucru
binecuvântat, are o stare de normalitate, de sănătate. Dacă această relaţie se desfăşoară fară
binecuvântare, în afara rânduielilor bisericii cunoaşte o stare de cădere: „Energia genezică este
necesară soţilor, în familia constituită legal, civil şi bisericeşte. Regula de aur constă în evitarea
extremelor: nici abuzul din partea unuia, nici refuzul din partea celuilalt. Dar să nu se creadă că
între cele două extreme totul este îngăduit”.30 În cadrul căsătoriei, relaţia trupească trebuie să fie
firească, echilibrată şi nu trebuie privită habotnic, la extrem din nici un punct de vedere. Pentru o
comuniune în parametrii sănătoşi trebuie să existe un demers ascetic, o înfrânare atunci când e
cazul, însă să fie înţeleasă unanim. Sfântul Ioan Gură de Aur de arată cum trebuie să privim
relaţia trupească din cadrul căsătoriei: „«Nu vă lipsiţi unul de altul decât din buna înţelegere»
(Corinteni 7,5).

- Ce înseamnă de fapt aceasta?

- Să nu se înfrâneze femeia dacă barbatul nu vrea, nici bărbatul dacă femeia nu doreşte.

28
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., pp. 45-46.
29
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare., traducere din limba
sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Editura Sophia, 2006, pag. 68.
30
***, Din Învăţăturile Părintelui Arsenie Boca, Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, ed. cit., p. 101.
16
- Cum aşa?

- Fiindcă mari rele se nasc din înfrânarea aceasta. Căci şi adulterele şi desfrânările şi răsturnarea
caselor adesea de aici se fac. Fiindcă dacă având femeiile lor, desfrânează, cu mult mai mult dacă
îi lipseşti de această mângâiere. Şi bine a zis: «Să nu vă lipsiţi» –numind-o aici lipsire şi mai sus
datorie- ca să arate tăria stăpânirii [unuia asupra celuilalt]. Căci a se înfrâna fiecare fără să vrea
amândoi înseamnă a se lipsi. Iar dacă e de bunăvoie, nu mai este [lipsire]. Că dacă m-ai îndupleca
să iei ceva de la mine nu o numesc lipsire. Iar cel ce ia fără voia mea şi fiind eu silit, mă
lipseşte”.31

Unitatea soţilor şi a întregii familii stă în angajarea lor într-o viaţă duhovnicescă şi dăruire
totală a unuia în faţa celuilalt. Dumnezeu doreşte ca să ne împărtăşim întru totul unul cu celălalt.
Aşa cum mântuirea, din perspectivă ortodoxă, semnifică împărtăşirea a tot ceea ce sunt eu, cu
ceea ce este Dumnezeu, astfel, şi căsătoria, din perspectivă ortodoxă, înseamnă împărtăşirea a tot
ceea ce sunt eu cu tot ceea ce este soţia mea. Căsătoria nu este doar unirea a două trupuri în
timpul actului sexual, ci şi unirea a două voinţe, a două inimi şi a două vieţi”. 32 Iar Sfântul Chiril
al Ierusalimului ne spune că liniştea atârnă de echilibrul în tot ceea ce înseamnă relaţia soţ-soţie:
„Să se bucure cei ce, căsătoriţi fiind, se folosesc de căsătorie în mod legitim, cei care fac căsnicia
lor potrivit cu porunca lui Dumnezeu, iar nu de dragul plăcerii fără frâu, cei care recunosc
perioadele când trebuie să se înfrâneze ca să se dedice rugăciunii”.33

31
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., pp. 63-64.
32
Pr. John Mack, op. cit., p.60.
33
Ibidem, p.112.
17
 Capitolul II

Disoluţia familiei

2.1. Trăsături moştenite în familie

După o analiză mai atentă a comportamentului nostru observăm că avem unele trăsături
identice cu cele ale părinţilor. Aceste gânduri, convingeri şi acţuni ce au fost modelate de către
părinţi, pot fi spre zidirea noastră sau pot fi spre distrugerea valorilor noastre. Multe dintre
comportamentele noastre îşi au originea în copilăria noastră, iar părinţii au o mare influenţă
asupra a ceea ce suntem şi ceea ce am devenit. Pe lângă trăsăturile şi atitudinile moştenite din
18
familie, putem moşteni şi anumite boli fizice. Majoritatea bolilor ce includ bolile de inimă sau
diabetul rezultă în urma mutaţiilor mai multor gene, în combinaţie cu factorii de mediu”.34

Provenind dintr-o familie cu probleme, se pot repeta aceleaşi greşeli: „Dacă sunt într-un
conflict repetat cu copilul meu, nu sunt eu oare, şi în ce măsură, pe cale să retrăiesc prin el ceva
ce am cunoscut deja în propria mea istorie individuală?...Nu sunt eu, oare, pe cale să reiau
stindardul a ceea ce mi-au făcut părinţii mei, pentru a acţiona în acelaşi fel cu propriul meu copil,
chiar dacă eu am suferit în copilăria mea?”35 În cazul în care cineva a crescut în duh de ceartă,
acelaşi lucru îl va face la rândul lui, dacă părinţii lui sunt reci şi retraşi, riscă să procedeze la fel
ca ei. Sau aceeaşi situaţie poate avea rezultat diferit. Adică crescând în duh de ceartă, el să fie cel
mai calm şi blând cu familia lui sau sătul de răceala şi indiferenţa părinţilor lui, el să fie foarte
deschis şi atent cu copii lui. Cu alte cuvinte modul în care îşi întemeieză o familie şi îşi creşte
copiii este influenţat de familie şi modul în care a crescut. Psihologul Dr. Phil McGraw relatează
un caz de familie cu probleme moştenite din familia în care au crescut: „Eva munceşte din greu
toată săptămâna, în calitate de femeie de afaceri responsabilă, dar îşi transformă căminul într-un
câmp de luptă al beţiei în fiecare weekend. Vineri seara, chiar înainte de cină, deschide a doua
sticlă de vin. Soţul ei devine din acel moment o ţintă favorită. Aşa încep scandalurile şi disputele
care se desfăşoară în faţa fetiţei lor de numai şapte ani. Războiul ia sfârşit abia atunci când Eva
trânteşte uşa dormitorului, retrăgându-se acolo până dimineaţa, când se trezeşte şi se poartă ca şi
cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Acelaşi cântec, al doilea vers. A crescut în exact aceleaşi condiţii,
a trăit aceeaşi dramă în fiecare weekend pe când era doar o copilă”.36

Un mod aparte de abordare a eredităţii şi trăsăturilor moştenite din familie îl are părintele
Arsenie Boca. Părintele insistă în purtarea de grijă ce trebuie să o aibă o mamă atunci când poartă
în pântece un copil: „Deci iată o cheie a tuturor lucrurilor: precum au fost purtările şi toate
simţămintele mamei în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte pe
toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va
întipări într-însul cu tărie mare”.37 Momentul sarcinii este decisiv pentru copilul care se pregăteşte

34
http://www.sfatulmedicului.ro/slideshow/Cum_sunt_mostenite_defectele_genetice_49.html, accesat în
15.04.2009.
35
Mony Elkaïm în colaborare cu Caroline Glorion, Cum supravieţuim în propria noastră familie, traducere în limba
franceză de Monica Grădinaru, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007, pp. 25-26.
36
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 116.
37
***, Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi copii născuţi în lanţuri, ed. cit., pp. 80-81.
19
să se nască şi să-şi întemeieze la rândul lui o familie astfel „ înclinările pe care le-au avut părinţii
în vremea sarcinii, acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce vine. Acum e vremea cea
mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-însul
înclinările unui sfânt sau apucăturile tâlharului”.38 Având bogate cunoştinţe medicale, părintele
aduce o explicaţie logică a situaţilor problematice cu care ne confruntăm în familiile noastre:
„Zgârcenia, lăcomia, invidia, beţia, necredinţa, minciuna, curvia şi celelalte configurează
organismul potrivit cu fiecare din aceste patimi şi se rezumă apoi în factorii ereditari şi aşa se
seamănă în urmaşi patimile contra firii, ca tot atâtea boabele de neghină în ţarina lui Dumnezeu.
Iar ei, la rândul lor, ce vrei să rodească? Sau aceleaşi, sau urmările acestora, sau pe amândouă,
urmând, fie modul dominant al eredităţii, după care caracterele normale sau patologice trec de la
generatori la urmaşi aproape obligatoriu, fie urmând modul atavic, când caracterele se ascund o
generaţie dau două şi apar, dintr-o dată, pe neaşteptate, într-al 3-lea sau al 4-lea neam de oameni.
Nu cumva aşa vin repetiţiile istoriei?”39

Legătura puternică dintre părinţi şi copii poartă o influenţă reciprocă care poate veni ca o
consecinţă a păcatului sau a virtuţii. Cuviosul Paisie Aghioritul într-o relatare explică această
legătură dintre părinţi şi copii. A venit la el un tată ce avea fiica bolnavă de carcer ca să afle
vindecare pentru ea:

„Acesta adusese cu sine şi câteva lucruri ale fetei, ca să le binecuvânteze Părintele.

«Bătrânul i-a zis nefericitului:

– Eu o să mă rog, dar şi tu, ca părinte, trebuie să faci jertfă, pentru că Dumnezeu Se

milostiveşte grabnic de iubirea jertfelnică.

Tatăl fetei a întrebat:

– Ce jetrfă să fac, părinte?

Bătrânu a zis:

– Jertfeşte şi tu o patimă.

38
Ibidem, p. 81.
39
Ibidem, p. 104.
20
 Acela, având o idee foarte slabă despre viaţa duhovnicească, a răspuns:

– Păi eu n-am nici o patimă.

Atunci bătrânul l-a întrebat:

– De fumat fumezi?

– Da.

– Lasă-te de fumat din dragoste pentru fiica ta, şi Dumnezeu o s-o facă sănătoasă, a
cerut Bătrânul».

Tatăl s-a lăsat imediat de fumat şi fata a început să se facă, puţin câte puţin, sănătoasă.
După o vreme, s-a însănătoşit cu desăvârşire, lucru confirmat şi de medici. Totuşi, tatăl a uitat nu
după mult timp de făgăduinţa sa şi ca atare nu şi-a ţinut-o. Ce credeţi că s-a întâmplat? Fetei i s-a
descoperit iarăşi o tumoare malignă, şi starea ei s-a înrăutăţit. Tatăl a cerut din nou ajutor
Bătrânului, însă a auzit mustrarea fermă şi nepărtinitoare: «Dacă tu, tată fiind, nu ai evlavie şi nu
te jertfeşti de dragul copilului o patimă, care dealtfel îţi distruge trupul, nici eu nu pot să te ajut cu
nimic»”.40

Cu siguranţă fiecare dintre noi avem câteva trăsături moştenite din familie. Ideea este în
ce măsură ele ne favorizează şi în ce măsură ne afectează. Pentru aceasta avem nevoie de o
radioagrafie clară a copilăriei şi mai ales o spovedanie curată şi sinceră până la capăt. Astfel
putem vedea ce anume merge rău şi unde suntem vinovaţi în compornamentul nostru: „După cum
bine ştim, relaţiile nu merg de la sine. Aducem cu noi, în căsătorie, un straniu bagaj de răni şi de
obiceiuri care creează fricţiuni şi tensiune. Prea des se întâmplă ca din mândrie să fim aroganţi,
egoişti (şi lista poate continua). Oricât de mult ne-am iubi unul pe celălalt, problemele tot apar, şi
unele chiar majore. Nu putem şi nu suntem în stare să le depăşim doar prin propriile puteri, iar
vestea cea mai bună este că nici măcar nu trebuie să încercăm asta”. 41 Dacă nu ar fi realitatea
sacramentală a nunţii, am da puţine speranţe căsătoriilor noastre. Cu toate acestea ne regăsim în
ceea ce am fost şi am trăit în copilărie şi adolescenţă: „Relaţia voastră va reflecta cu siguranţă

40
K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas,
tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti,
Editura Sophia, 2003, pp. 31-32.
41
Pr. John Mack, op. cit., p.28.
21
cine eraţi voi doi înainte de căsătorie. Este foarte important să vă înţelegeţi unul altuia trecutul –
educaţia şi stilul de viaţă familial în care v-aţi format– pentru a înţelege aşteptările neexprimate
ale fiecăruia, referitoare la căsătorie şi la viaţa de familie. Căsnicia voastră va reflecta «ceva
vechi», dar, în acelaşi timp, ea trebuie să aducă şi ceva nou”.42

O explicaţie temeinică în problematica trăsăturilor moştenite din familie o exprimă cu

autoritate dr. Harville Hendrix, unul dintre cei mai respectaţi specialişti în terapia de cuplu şi
creatorul Terapiei Imago Relationship, majoritatea luptelor distructive pentru putere în care se
angajază cuplurile sunt rezultatul rănilor şi dezamăgirilor din copilărie, care nu şi-au găsit încă
rezolvarea.43 Astfel putem observa că „atât pasiunea excesivă, cât şi lupta pentru putere îşi au
sursa în problemele nerezolvate din copilărie”.44 Iar ca să trecem peste aceste lucruri suntem
nevoiţi ca să devenim mai sensibili la slăbiciunea celui de lângă noi. Trebuie să fim dornici de a
schimba ceea ce este rău în relaţie, însă cu răbdare şi cu înţelepciune. Cu alte cuvinte:
„angajamentul faţă de o persoană presupune disponibilitatea de a renunţa la unele din obiceiurile
deprinse în copilărie, cu scopul de a crea ceva autentic, care să ne aparţină”.45

Mitropolitul Antonie al Surojului, bazat pe bogata sa experienţă pastorală şi medicală

afirmă: „...Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii
lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii, inimiii, voinţei, particularităţi ale
corpului, probleme rezolvate şi nerezolvate... Dacă părinţii au rezolvat între ei înşişi o anumită
problemă, ei le transmit copiilor o omenitate mai şlefuită, eliberată de acea «problemă
blestemată», ca să folosim expresia lui Dostoievski. Dacă ei nu vor fi în stare să o rezolve,
generaţia următoare se va lovi de ea mai devreme sau mai târziu. Şi eu am întâlnit oameni care
îmi spuneau: «Am cutare sau cutare ispită, apare în mine cutare sau cutare problemă. De unde şi
până unde?» Şi «săpând» în trecutul lor, reuşeam să găsesc de câteva ori la strămoşii şi la părinţii
lui aceeaşi problemă nerezolvată. Problema apărea în faţa acelui om, care o rezolva tocmai
fiindcă ştia că e un lucru moştenit şi că rezolvând-o o rezolvă pentru bunica sa, pentru bunicul
său şi pentru părinţii săi”.46
42
Ibidem, p.61.
43
Dr. Robin L. Smith, Minciuni la altar. Adevărul despre căsniciile fericite, traducere din limba engleză de Alina-
Gabriela Rudeanu, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007, p. 33.
44
Ibidem, p. 75.
45
Ibidem, p. 108.
46
Mitropolitul Antonie al Surojului. O vstrece (Despre întâlnire), 1999, Editura Klin, , pp. 87-88 apud K. V. Zorin,
op. cit., pp. 40-41.
22
 Deseori facem greşeala de a emite fără menajamente pretenţiile de schimbare, generând
astfel o situaţie de genul totul sau nimic. În loc de a începe mai întâi cu o rugăminte măruntă,
încearcăm să ne obligăm partenerul să facă o concesie uriaşă pentru a ne demonstra că acesta a
renunţat cu adevărat la toţi ceilalţi. Acest tip de abordare este un ecou al complexelor din
copilărie. În cadrul iubiri mature, scopul nu este să sfâşiem vechea hartă a vieţii unei persoane, ci
s-o recompunem, să ne identificăm în gând şi în dorinţa de a ne crea drumuri comune. 47 Drumul
comun cu care ne identificăm este cale către mântuire. Încă de la creaţie am primit cel mai mare
dar pe care îl poate avea o persoană: libertatea de a face ceea ce dorim atât ca gând cât şi ca faptă.
Atâta timp cât Dumnezeu nu poate să ne ia libertatea întrucât ar desfiinţa persoana, nici noi nu
putem să forţăm persoana de lângă noi să gândească şi să facă ceea ce noi dorim. Hristos care
este capul Bisericii devine călăuză şi temelie în viaţa de familie, astfel încât lucrurile devin
comune atât ca gând, cât şi ca faptă: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-mi urmează Mie nu va umbla
în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12). Ca să vedem lucrurile în perspectivă ziditoare
trebuie să medităm la ceea ce trebuie să schimbăm în viaţa noastră pentru a avea o viaţă plăcută
lui Dumnezeu.

Trecutul nostru este important atât pentru noi cât şi pentru cei de lângă noi. Pentru a
prevenii unele situaţii de criză în familie trebuie să privim înapoi în istoria vieţii noastre precum
şi la suferinţele şi durerile noastre ascunse, pentru că, în caz contrar, ele vor continua să fie
musafiri nepoftiţi la masa de nuntă, şi vor fi pasate generaţiei următoare şi generaţiei de după
ea.48 Toate acestea pentru că „prin legătura duhovnicesc-genetică se transmite de la părinţi la
copii o anumită informaţie duhovnicească. Aceasta poate fi binefăcătoare şi mântuitoare sau
dimpotrivă, aducătoare de boli şi purtătoare de moarte”.49 Nu putem elimina părţile negative pe
care le-am moştenit sau dobândit prin indiferenţa de a lăsa totul de la sine. Acest aspect este bine
închegat în percepţia doamnei doctor Robin L. Smith: ”Eu una prefer conceptul mai solid al
filozofului George Santayana: «Cei care nu-şi amintesc trecutul sunt condamnaţi să-l retrăiască».
Nu poţi să înveţi din greşelile trecutului decât dacă te întrebi mereu ce anume a funcţionat cum
trebuie până acum în viaţa ta şi ce nu”.50

47
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 127.
48
Ibidem, p. 147.
49
K. V. Zorin, op. cit., p. 45.
50
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 232.
23
 Părinţii Bisericii spun că moştenim de la părinţi consecinţa păcatelor lor. Aflăm că „între
părinţi şi copii există aceeaşi legătură ca şi între preoţi şi fiii lor duhovniceşti”. 51 Părintele Paisie
Aghioritul ne aduce o explicaţie din acest punct de vedere ca să înţelegem drepul nostru de a avea
o viaţă liniştită: „Greşelile părinţilor le plătesc copiii. Unii părinţi îşi distrug copiii, însă
Dumnezeu nu este nedrept, ci are o deosebită dragoste faţă de copiii nedreptăţiţi din lumea
aceasta, fie de către părinţi fie de către alţi oameni. Atunci când din pricina părinţiilor copilul o ia
pe un drum strâmb, Dumnezeu nu-l va lăsa, pentru că i se justifică adevărul dumnezeiesc. El va
rândui astfel lucrurile, încât să îl ajute”.52 De asemenea aflăm de la părintele că dragostea sau
lipsa ei în familie poate să mângâie sau să tulbure familia atunci când ea lipseşte: „În casă este
absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste şi pace. De fiecare dată când copilul va primi în
familie puţină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puţin, se va întoarce, deoarece va vedea
că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai făţărnicie. Dar atunci când îşi va aduce aminte
scenele urâte din familie, certuri şi neînţelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă?”.53

2.2. Alcoolismul -boală de familie

În majoritatea cazurilor de probleme în familie există cel puţin o persoană care a căzut în
patima băuturii. Cazurile se repetă şi devin tot mai accentuate, în măsura în care omul se
depărtează de Dumnezeu, în măsura în care dacă merge la biserică, merge din obişnuinţă, din
rutină. Situaţiile devin din ce în ce mai neplăcute pentru cei care sunt în situaţia de suporta pe
cineva care bea peste masură şi care devine din ce în ce mai greu de controlat. Aceste cazuri sunt
tot mai rare încât dacă nu avem noi în familie pe cineva care are probleme cu băutura, cu
siguranţă cineva apropiat sau foarte cunoscut nouă e în această situaţie. Cine este în această
situaţie îşi pune problema, ce poate face pentru alcolicul din familie, ce poate face pentru ceilalţi

51
N. E. Pestov, Cum să ne creştem copiii. Cale spre desăvârşirea bucuriei, traducere din limba rusă de Lucia
Ciornea, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
Bucureşti, Editura Sophia, 2007, p.17.
52
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p.106.
53
Ibidem, p. 112.
24
membrii ai familiei, ce poate face pentru el. Dacă nu se găseşte o soluţie echilibrată, în multe
cazuri s-a ajuns la nebunie sau să cadă în patima beţiei, ca semn de deznădejde.

La sfârşitul secolului XVIII-

lea medicii din Anglia şi Germania
au catalogat pentru prima dată
dependenţa de alcool ca fiind o
boală, descriind-o ca atare.54 Întrucât
această boală se transmite în familie,
alcoolismul devine o boală de
familie.Medicii au constatat că, de
obicei, există mai mult decât un
singur alcoolic în familie; astfel au ajuns la concluzia că există o tendinţă familială de a suferi de
alcoolism, în acelaşi fel în care există o tendinţă familială de a suferi de diabet. 55 Caracterul
ciudat al acestei boli este că nici un medic nu poate prezice cu certitudine care din consumatorii
de alcool ar putea deveni alcoolic. Această situaţie creează o obsesie în familie în care „de multe
ori, familia ajunge să fie la fel de obsedată de băutul alcoolicului ca şi alcoolicul însuşi, numai că
familia încearcă să găsească un mod de a-l face pe alcoolic să renunţe la consum, în timp ce
alcoolicul încearcă să găsească modalităţi de a continua băutul. Ca urmare a acestei obsesii, ei
uită de orice altceva. Copiii sunt neglijaţi, prietenii părăsiţi, nu mai există nici un interes pentru
lumea exterioară, responsabilităţile sunt uitate. O mare parte a timpului non-alcoolicilor este
petrecută în încercări de schimbare a alcoolicului. Numai că nimic nu pare să dea rezultate”.56

Regulile care există într-o familie sănătoasă se risipesc treptat într-o familie afectată. Aici
rânduiala casei depinde de comportamentul alcoolicului şi se schimbă în funcţie de starea lui. Cei
din jurul lui sunt terorizaţi şi sunt cei mai afectaţi de acest lucru, iar astfel ajungi ca să te
îmbolnăveşti „Nu mai ai grijă de sentimentele sau nevoile tale, dar trăieşti într-o continuă
dependenţă faţă de comportamentul alcoolicului. Toate suişurile şi coborâşurile din viaţa ta sunt
simple reacţii la acţiunile acestuia. Cu cât trăieşti mai mult în aceste condiţii, cu atât mai tulburate
vor fi gândirea şi caracterul tău. În esenţă, contribui fără să vrei la boala alcoolicului. Astfel,

54
http://www.alcoolism.org/alc_bo.html, accesat în10.03.2009
55
http://www.stdimitrie.org/16IntelegereaAlcoolismului.html, accesat în 11.03.2009.
56
http://www.stdimitrie.org/16IntelegereaAlcoolismului.html, accesat 11.03.2009.
25
alcoolismul devine o boală de familie. Copiii îţi vor urma modelul, atitudinile şi comportamentele
tale - din proprie iniţiativă sau la îndrumările tale”.57

Această dependenţă faţă de comportamentul alcoolicului este de fapt o codependenţă.

Asta nu înseamnă că partenerul de viaţă începe să bea cot la cot cu alcoolicul, deşi există şi
această tendinţă, ci atitudinea faţă de persoana dependentă o scuteşte de consecinţele consumului
de alcool asupra sa şi asupra familiei. „Imaginaţi-vă un măr mâncat pe dinăuntru de un vierme.
Găurile făcute de vierme sunt aparent haotice, ele parcurg un drum întortochiat prin miezul
mărului. Putem da acestui vierme numele de alcoolism. Printr-o analogie putem spune că mărul
este familia, că într-un timp mai îndepărtat relaţiile între membrii familiei au fost bune,
armonioase, că exista o comunicare constructivă între ei şi că dragostea şi întelegerea reciprocă îi
unea şi la bine şi la greu. De data asta însă mărul are un oaspete nepoftit, acum avem de a face cu
un intrus, care a schimbat aproape total aspectul, natura şi calitatea relaţiilor între membrii
familiei, mai ales între soţ şi soţie. Intrusul-vierme roade, devorează tăcut şi meticulos, miezul
mărului, legatura acestuia cu trecutul şi prezentul, ori punctul terminus al acestei aventuri este
moartea biologică a mărului, uscarea treptată şi căderea cu un strigat mut către pământ”58

O situaţie deosebit de gravă este şi aceea când o femeie are probleme serioase cu băutura
fiind însărcinată: „Fiecare păhărel băut de femeia gravidă este împărţit cu copilul ei. Iar
organismul fătului epurează alcoolul din sânge de două ori mai încet decât organismul mamei.
Uneori, fătul ajunge la pierderea conştiinţei şi la moarte atunci când mama lui este deja trează şi
începe să-şi vină în fire. Alcoolisml cronic al mamei duce la sindromul alcoolic al fătului. Când
mama consumă mai mult de 50 ml/zi (este vorba de echivalentul în alcool pur), 32% dintre copii
se aleg cu defecte de dezvoltare. Reducerea dozei nu aduce după sine nici nu efect pozitiv”.59

Trebuie să existe în noi o luptă, o sete de a ajunge la familia pe care ne-o dorim. Dacă
acceptăm de la început aceste devieri comportamentale atunci înseamnă că am abandonat lupta de
a avea o familie serioasă. Cum nu există compromis la nivel de credinţă, nu putem să ne
compromitem nici principiile sănătoase cu privire la o viaţă normală: „Luptaţi cu atitudinile

57
http://www.sfintiiarhangheli.ro/alcoolismul.php, accesat în 15.03.2009.
58
http://www.121.ro/content/show_article.php3?article_id=3920&page_nr=2, accesat în 25.03.2009.
59
Akuşerstvo. Spravocinik Kaliforniiskogo Universiteta (Obstretică. Manualul Universităţii Californieine), sub red.
K. Nisvander şi A. Evans, Moscova, 1999, pp 53-54; N.P.Bocicov, Kliniceskaia ghenetica: Ucebnik (Genetică
clinică: Manual), Moscova, 2001, p. 408 apud K. V. Zorin, op. cit., p. 61.
26
distructive. Acceptarea membrilor familiei nu înseamnă şi acceptarea tuturor atitudinilor sau
comportamentelor. Este vorba de evaluarea fiinţei umane şi de căutarea a ceea ce este mai
valoros, vulnerabil şi bun. Dacă aveţi de-a face cu un comportament distructiv sau imoral  lipsă
de respect, negativism, abuz de alcool sau recurgere la droguri , persoana respectivă trebuie
tratată într-un mod care să reflecte cu limpezime că respectivul comportament este inacceptabil,
dar care, în acelaşi timp, încurajază respectul de sine al persoanei în cauză”.60

Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată cât de gravă şi de josnică e situaţia celui care se află în
patima beţiei: „Beţivul este mai nenorocit decât morţii; acela zace nesimţitor şi nu poate să facă
nici bine nici rău; acesta este gata să săvârşească răul şi îngropându-şi sufletul în corp ca într-un
mormânt, îşi poartă mort de ici colo trupul. Vezi că beţivul este mai nenorocit decât un îndrăcit,
că este mai nesimţitor decât morţii? Vrei să-ţi spun ceea ce este mai mare şi mai grozav decât
toate acestea? Beţivul nu poate să intre în împărăţia cerurilor”.61

În familie, problema alcoolismului este destul de gravă atunci când ne confruntăm cu ea.
Suntem puşi, încet dar sigur, în situaţia de a ne confrunta cu această problemă direct: „Dărâmarea
cea mai cumplită însă vine din patima beţiei. Otrava băuturi pe lângă amorţirea şi arderea tuturor
nervilor, îi strică şi sămânţa toată într-un chip nemaivăzut, după cum mărturiseşte ştiinţa. Iar dacă
cineva cheamă copiii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz mare, necaz greu,
boala îndrăcirii”.62 Dacă în speranţa că va fi bine acceptăm o luptă cu patima, putem ajunge şi noi
în aceeaşi situaţie, în cazul în care nu suntem pregătiţi. Vedem cu toţii soţii de alcoolici care au
ajuns şi ele să bea sau să o ia razna. Ideea este că dacă din dorinţa de a face faţă situaţiei se
ajunge la eşec, atunci trebuie văzut ce e de făcut. Problema se pune în măsură ce aceste cazuri
sunt majoritare, în astfel de situaţii, se ajunge de la o persoană alcoolică să se distrugă şi celelalte
de lângă. Din moment ce un alcoolic nu poate fi oprit dacă nu prezintă o pocăinţă cât de cât,
consider că trebuie ca ceilalţi membrii ai familiei să-şi continue viaţa aşa cum trebuie trăită, chiar
şi separat. Asta nu înseamnă o abandonare a alcoolicului, ci pur şi simplu un drept la viaţa care
am primit-o de la Dumnezeu.

60
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 77.
61
Cuvântări la praznicele împărăteşti, Bucureşti, 1942, Colecţia “Izvoarele Ortodoxiei”, p. 198, apud Andrei
Andreicuţ, Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru o viaţă morală curată, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2004,
pp. 79-80.
62
***, Din Învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, ed. cit., pp. 71-72.
27
 2.3. Problema financiară şi neajunsurile familiei

„Cel ce priveşte averile ca pe nişte daruri de la Dumnezeu...şi ştie că le posedă de dragul

altora este binecuvântat de Dumnezeu şi sărac cu duhul.”

(Sfântul Clement al Alexandriei)63

Cu toţii ştim cât de delicat este acest subiect. Deşi dacă ni se cere părerea, afirmăm foarte
deschis că „noi nu suntem după bani”. Adevărul este însă undeva mult mai departe. Atât de
departe, încât ne recunoaştem starea numai în momente de strâmtoare financiară. Ajungem la
concluzia că banii sunt o problemă atâta timp cât creează probleme. Astfel situaţia financiară
devine un subiect important în generarea de tensiuni în familie, iar pe măsură ce nevoile
materiale nu sunt împlinite, acestea cresc.

În plină criză financiară acest subiect trage un semnal de alarmă şi e nevoie de

înţelepciune şi răbdare pentru a trece peste această perioadă fără ca să ne afecteze unitatea
familiei. Gestionarea banilor trebuie să fie echilibrată, iar aici se ridică serios problema deoarece
se constată o lipsă de echilibru în acest sens. Majoritatea tinerilor se căsătoresc cu speranţa că
situaţia lor financiară se va înbunătăţii cu trecerea timpului, iar pentru ei „căsnicia este ca şi cum
ai urca pe o scară ce nu are decât o singură direcţie: în sus. Viaţa însă nu este liniară, siguranţa
financiară nu este chiar aşa de sigură, iar visurile şi dorinţele personale au obiceiul să ne aducă
aminte de existenţa lor exact atunci când ne aşteptăm mai puţin”.64 De aceea pentru a întări
unitatea şi dragostea în familie putem să implicăm toţii membrii familiei în economisirea sau
cheltuirea banilor, întrucât „familia este un organism comun şi este firesc ca să aibă şi o caserie
comună, unde se depozitează tot: salariile părinţilor, cele ale copiilor mai mari sau bursele”.65 De
fapt stabilirea unui buget familial este o soluţie bună în multe cazuri întrucât dezacordurile cu

63
Pr. John Mack, op. cit., p. 97.
64
Dr. Robin L. Smith, op. cit., pp. 175-176.
65
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 82.
28
privire la bani vor fi mai puţine: „punctul focal se deplasează de la problema baniilor la cea a
modalităţiilor în care pot fin îndeplinite cerinţele întregii familii şi ale gospodăriei”.66

Cu toţii cunoaştem cazuri în care familia respectivă este îngropată în datorii. Nu mai poate
să-şi acopere ratele la bancă, trebuiesc plătite diferite abonamente, iar în casă se simte serios lipsa
banilor. Sau poate chiar noi suntem în această situaţie, însă încercăm să mascăm acest lucru. Să ai
probleme financiare într-o lume democrată, într-o lume în care „cui îi merge mintea se descurcă”,
e o ruşine. Mai ales că prin aceasta dai dovadă de slăbiciune, de sărăcie... Într-un studiu efectuat
recent, 26 la sută dintre femei şi 24 la sută dintre bărbaţi au recunoscut că banii erau în fruntea
listei cuprinzând lucrurile în privinţa cărora existau cele mai mari şanse să-şi mintă şi să-şi înşele
soţul sau soţia. În unele mariaje, să minţi în privinţa banilor a devenit un lucru normal. Este o
modalitate de a recupera ceva din autoritatea care pare să-ţi lipsească în relaţie, sau de a evita
conflictele.67

Constatarea problemelor financiare nu e greu de realizat. Problema se pune în ce priveşte

recunoaşterea lor deoarece numai prin sinceritate şi comunicare liberă mai există salvare în acest
sens. Evitarea sau refuzul în a aduce în discuţie greutăţiile financiare nu rezolvă numic,
dimpotrivă, agravează situaţia până într-atât încât devine iremediabilă. Iar dacă se ajunge la
divorţ, cel mai mult au de suferit copiii, acest lucru este subliniat foarte bine de către psihologul
Dr. Phil McGraw: „Atât cercetarea, cât şi propria mea experienţă clinică m-au învăţat că nevoile
psihologice ale copilului cresc considerabil atât în timpul unui divorţ, cât şi terminarea acestuia.
Trauma unei familii dezbinate lasă în urmă sechele pentru o perioadă lungă de timp. Reacţia
poate fi emoţională, logică, sau şi emoţională, şi logică. Spre exemplu, când o căsnicie se
destramă, problemele financiare nu se lasă mult aşteptate. Dificultăţile financiare pot crea mari
probleme. Se face mult simţită adesea o inechitate neaşteptată, neliniştitoare, între standardul de
viaţă al soţului divorţat şi acela al fostei sale soţii, un contrast ce poate fi tulburător. Statistic
vorbind, în general, femeile primesc custodia copilului şi, de regulă, tot femeia este cea care
suportă o semnificativă scădere a bugetului. După un divorţ, aproximativ 50% dintre copii nu îşi
mai văd taţii. Şi mie mi se pare trist următorul lucru: copiii sunt nevoiţi să trăiască în mijlocul
acestei degringolade economice şi emoţionale, nutrind, pe lângă această stare confuză, sentimente

66
Hilary Rich, Helaina Lake Kravitz, Căsnicia perfectă, Editura Teora, 2006, p. 117.
67
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 180.
29
de vinovăţie şi de frică.”68 Problemele financiare ale părinţilor se răsfrâng asupra copiilor
afectându-le situaţia şcolară, pot apărea schimbări de comportament, copilul fiind retras iar mai
apoi incontrolabil. Comunicarea sinceră între toţi membrii familiei poate identifica locul unde se
greşeşte, faptul că Dumnezeu a fost dat la o parte şi că fără El în zadar ne chinuim. Este nevoie de
iubire şi de mângâiere a copiilor pentru ca ei să nu fie afectaţi de aceste tensiuni şi să-i facem să
înţeleagă că „pentru ca fiii să-şi iubească părinţii, nu e obligatoriu ca ei să primească de la tata şi
de la mama jucării, blugi la modă, bani de buzunar etc., ci să pătrundă în lumea duhovnicească a
părinţilor, în lumea jertfirii de sine, a credinţei şi a iubirii lucrătoare. Educaţia nu se rezumă la
bani, ci la ceva care este mai important— la deschiderea sufletească”69

Tensiunile în privinţa banilor apar în aproape fiecare căsnicie cu privire la corecta lor
gestionare. Punctul de vedere diferit dintre soţ şi soţie devine o problemă dacă nu se discută
deschis pe marginea acestui subiect. „Foarte adesea, neînţelegerile în privinţa banilor apar din
înţelegerea diferită a scopului lor. În mod normal, oamenii tind să privească banii în două moduri.
Unii văd în ei siguranţă. Banii trebuie cheltuiţi cu grijă, pe lucruri necesare, iar restul trebuie
economisiţi pentru «zile negre». Alţii consideră că rolul banilor este acela de a aduce plăcere şi
relaxare. O parte din ei sunt economisiţi pentru cazuri de urgenţă, dar restul îi cheltuim astfel
încât să ne simţim bine.”70

Un părinte profesor ne povestea la cursul lui o întâmplare din parohia dânsului pentru ca
să înţelegem cât de important este rolul economic al femeii în viaţa de familie. În urma unei
înmormântări, se duce la pomana ce avea loc acasă la o familie de ţigani. Părintele îl întreabă:
„cum se face de tu eşti aşa de curat şi de rânduit, iar fratele tău de peste drum are o situaţie slabă
şi mizerabilă?”, iar ţiganul îi răspunde: „ părinte, tătă treaba stă-n femeie! La femeia mea dacă îi
pui un ban în mână, imediat strânge mâna. La femeia lu’ frate-mio îi ia vântul banul din mână.”
Cu adevărat această situaţie reflectă realitatea pe cât de simplu, pe atât de clar. Însă lucrurile pot
deveni problemă dacă acest lucru se duce la extremă iar Pr. Marcel Hancheş într-un comentariu la
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „femeia este centrul de greutate al unui cămin. De pacea ei
lăuntrică atârnă bunul mers al familiei. Ea trebuie să fie ca o sugativă ce absoarbe neregulile
celorlalţi, pentru ca apoi să le topească în adâncul rugăciunii şi dragostei sale jertfitoare. Azi, în

68
Dr. Phil McGraw, op. cit., pp. 40-41.
69
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 78.
70
Pr. John Mack, op. cit., pp. 97-98.
30
general, femeia este incisivă, de multe ori prea cutezătoare, şi acest lucru se vede în starea
generală a familiilor. Soţia, ca şi soţul, aleargă după bani şi comfort. Amândoi sunt ca două
pietre, şi când se ciocnesc ies scântei care aprind toată casa.” 71

Dreapta chivernisire a banilor aduce liniştea familiei, pe când problemele de familie apar
de la o proastă gestionare a banilor. Cineva din familie chiverniseşte mai bine banii şi rostul lor în
casă, poate fi soţul, poate fi soţia, asta contează prea puţin. Important este ca să nu fie împiedicat
să facă acest lucru. De obicei femeia este cea care ştie cel mai bine ce este nevoie în casă, iar ca
bărbat este neapărată nevoie să purtăm responsabilitatea şi recunoştinţa faţă de efortul ei în bunul
mers al casei. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază acest lucru: „ Am arătat că nu mici faceri de
bine ne fac ele nouă. Dar dacă vrem să le rasplătim, în cele duhovniceşti să fim noi mai presus de
ele. Fiindcă nu este cu putinţă să le dăm ceva pe măsură în cele trupeşti. Şi ce? Ziceţi că voi
aduceţi mulţi bani? Însă ea îi păzeşte. Dă-i ca răsplătire purtarea de grijă, şi aşa te achiţi. De ce?
Pentru că mulţi au dobândit multe, însă, fiindcă nu au avut femeie să păzească, au pierdut
toate”.72

Este nevoie de o rânduială în familie. Aceasta constă în timp acordat familiei, în atenţia
acordată membrilor ei şi în acelaşi timp trebuie să ne acupăm în mod special de pacea şi liniştea
duhovnicească a familiei. Alergătura în toate părţile pentru a agonisi cele de trebuinţă care nu mai
au o limită nu face altceva decât să ne risipească atât ca persoană cât şi ca familie: „Schimbaţi-vă
programul de lucru sau reprogramaţi-vă activităţiile de afaceri pentru a vă face timp pentru copii.
Viaţa nu este decât o serie de alegeri şi banii nu pot fi mereu pe primul loc. Schimbaţi-vă
programul obişnuit, astfel încât să puteţi petrece mai mult timp alături de copii. Asta ar putea
însemna să le citiţi o poveste înainte de culcare, să participaţi la hobby-urile lor sau să vizionaţi în
familie un film în fiecare săptămână. Stabiliţi întâlniri cu familia şi respectaţi-vă promisiunile.
Acordaţi familiei o oră pe zi. Uneori, asta e cea mai dificilă cerinţă, pentru că înseamnă că va
trebui să stabiliţi o ierarhie a priorităţiilor. Îmi dau seama că mai aveţi o grămadă de alte lucruri
foarte importante de făcut, dar nici astfel de întâlniri nu pot fi amânate. Procedaţi aşa începând de
astăzi”.73

71
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 81.
72
Ibidem, p. 37.
73
Dr. Philip McGraw, op. cit., pp. 65-66.
31
 2.4. Gelozia şi infidelitatea

O problemă pe cât de importantă, pe atât de frecventă în viaţa de familie este gelozia care
stă strâns legată de infidelitatea dintre soţi. Atât gelozia cât şi infidelitatea aduc suferinţă în egală
măsură, şi suficientă să tulbure întreaga familie: „Gândeşte-te numai la cât de mult suferă femeia
când aude la cineva sau bănuieşte că tu desfrânezi cu o femeie străină. Numai la gândul acesta, să
fugi nu numai de acest păcat, dar fereştete să dai cel mai mic motiv de bănuială. Iar dacă femeia
ta te va acuza pe nedrept, linişteşte-o şi spune-i că nu este adevărat. Căci ea face acestea nu din
ură sau din mândrie, ci numai din dragoste”.74

Gelozia poate fi prezentă atât la femeie cât şi la bărbat, însă nu îşi are o explicaţie
temeinică în expresia gelozie din dragoste. De la gelozie s-a ajuns în situaţii destul de grave:
certuri aprinse, bătăi frecvente şi chiar crime. Oare poţi ucide din dragoste, poţi omorâ persoana
pe care tu o iubeşti motivându-te că din dragoste eşti gelos? Cu siguranţă o fire geloasă crează
probleme atâta timp cât îşi păstrează aceste principii bolnave. Este nevoie de încredere reciprocă
şi nu de o obsesie permanentă că cel de lângă noi oricând poate să ne înşele cu cineva. În unele
cazuri infidelitatea a plecat de la gelozia unuia dintre soţi. Cel mai adesea gelozia şi infidelitatea
au plecat de la impresia fizică care conta cel mai mult în alegerea persoanei spre căsătorie. Cu
timpul aspectul fizic cedează în faţa altuia iar „dacă vă îndrăgostiţi de ochii lui albaştri visători
sau de părul ei mătăsos, vă îndreptaţi cu paşi siguri spre o decepţie amară. Dacă nu vă căsătoriţi
cu sufletul partenerei atunci nimic nu va mai fi la fel de atrăgătoare”.75

Indiferent de varstă, multă lumea este obsedată de a avea relaţii conjugale cu alte persoane
chiar dacă îşi distrug familia: „oamenii abandonează relaţii, au aventuri şi dau înapoi emoţional şi
fizic, deoarece confundă iluzia iubirii cu iubirea adevărată”. 76 Fidelitatea este esenţială nu numai
pentru protejarea sacralităţii unui angajament. Atunci când un partener nu este fidel, răul cauzat
74
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 213.
75
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 30.
76
Ibidem, p. 65.
32
poate fi fatal. Şi asta pentru că infidelitatea nu se reduce la simplul act de unire conjugală. Ea
acţionează negativ asupra unităţii cuplului şi încalcă jurămintele de siguranţă, respect şi cinste.
Cuplurile se pot reface după ce relaţia a fost lovită de virusul infidelităţii, însă e nevoie de un
angajament sincer, bazat pe remuşcări profunde, regret, empatie, înţelegere şi, bineînţeles, o
schimbare de comportament.77

Din nefericire infideitatea este mult mai frecventă decât de putem imagina. Biserica
condamnă legăturile extraconjugale şi cu toate acestea adulterul e tot mai prezent. Odată ce s-a
ajuns în situţia de a înşela „una din cele mai mari greşeli pe care le fac cuplurile după un episod
de infidelitate este aceea că îl ignoră, încercând astfel să ascundă «sub covor» toate emoţiile
implicite. Şi mai grav este faptul că evită să analizeze acele chestiuni care le grevează în primul
rând mariajul. O legătură extraconjugală nu trebuie tratată cu uşurinţă. O simplă discuţie sau o
ceartă nu vor schimba în relaţia dumneavoastră acele aspecte care trebuie schimbate. Este nevoie
să depuneţi eforturi considerabile şi să dedicaţi timp şi energie pentru a vă reface căsnicia”.78

Sfântul Ioan Gură de Aur condamnă aspru adulterul indiferent de persoana cu care îl
săvârşeşti şi arată faptul că prin asta te dispreţuieşti pe tine în primul rând şi pe cea/cel care
savărşeşte acest păcat împreună cu tine: „Fie că ai avut legături trupeşti cu împărăteasa, fie cu
sluga ta din casă, păcatul este acelaşi. De ce? Pentru că prin asemenea faptă nu ai neîndreptăţit
atâta pe acea femeie pe cât te-ai neîndreptăţit pe tine însuţi. Tu eşti cel care singur te-ai murdărit,
tu în acelaşi timp ai defăimat şi pe Dumnezeu. pentru că, având relaţii cu femei străine, fie ele
măritate, fie nemritate, pentru tine este preadesfrânare, căci ai trecut pe lângă femeia ta. De aceea
Dumnezeu fiindcă L-ai defăimat, căci nu dispreţuieşti atâta pe acea femeie, pe cât dispreţuieşti pe
Dumnezeu Care vede totul”.79

Există situaţii în care soţiile cad în extrema distracţiilor ocupându-se în mare parte de
aspectul fizic şi de întreţinerea lui, iar astfel soţul şi copii sunt total neglijaţi. Un astfel de caz este
relatat într-o scrisoare a Sfântului Nicolae Velimirovici unui domn ce se plângea de soţia lui care
a căzut în această extremă şi care se motiva prin expresia „Fac şi eu ce face toată lumea!”: „Care

77
Ibidem, p. 134.
78
Hilary Rich, Helaina Lake Kravitz, op. cit., p. 271.
79
Sfântul Ioan Gură de Aur, Om I Tes, V, trad. cit., p. 214; PG LXII, 425, apud Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina
căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV, Sibiu, editura Teofania, s.
a., p. 167.
33
toată lumea, distinsă doamnă? Intră, oare, toată lumea în gloata dezmăţată în care tu te-ai
amestecat şi la care îţi stă gândul ziua şi noaptea? Ţi-ai mărginit şi îngustat gândurile, şi astfel nu
îţi laşi ochii să privească în afara societăţii tale şi să vadă restul lumii lui Dumnezeu... Te-ai luat
după exempul câtorva persoane deşănţate, iresponsabile, nici mame şi nici fecioare, şi doar la ele
te gândeşti, şi în ele vezi întreaga lume... Trezeşte-te, dezmeticeşte-te, vino-ţi în fire! Adu-ţi
aminte că atunci când tu râzi în fumul orgiei de noapte, copiii tăi, treji şi plânşi, caută în pat mâna
ta şi cuvântul mamei. Leapădă primejdioasele cuvinte: «Fac şi eu ce face toată lumea!», ca
binecuvântare Celui ce te-a binecuvântat cu trei copii să se prelungească asupra ta până la
sfârşitul veacului!”80 Aspectul fizic, în multe cazuri în care a fost prioritar, a adus probleme în
familie încât acesta s-a dovedit a fi spre surprinderea celor în cauză, o incompatibilitate sau o
rutină ce nu mai poate sta ascunsă: „Mult mai importante sunt calităţiile duhovniceşti ale
caracterului şi personalităţii: curăţia morală, corectitudinea, bunul simţ, frica de Dumnezeu. La
modul ideal, trebuie să existe unitatea între exterior şi interior, între formă şi conţinut. O greşală
foarte răspândită este aceea că ne legăm pe de-a-ntregul de partea sufletesc-trupească a omului
iubit, fără să luăm în seamă duhul lui. Iată de ce ne împotmolim în patimi şi ne istovim de
necazuri”.81

Relaţiile nu rezistă în mod obligatoriu. Au nevoie să fie alintate de gesturi zilnice de

afecţiune care să întărească relaţia după cum ne spune şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-ţi striga
niciodată (soţia) doar pe nume, ci însoţeşte-l pe acesta cu cuvinte de alint, de cinstire, cu multă
dragoste... Prefer-o pe ea înaintea celorlalţi în orice împrejurare, atât pentru frumuseţea, cât şi
pentru discernământul ei, şi laud-o”.82

2.5. Avortul şi infertilitatea

Tineri sau mai puţin tineri, proaspăt căsătoriţi în mare parte, sunt reticienţi în ceea ce
priveşte conceperea unui copil. Motivele sunt multe însă primul ar fi teama că se va schimba
relaţia dintre ei în urma venirii pe lume a unui copil. Acestă teamă de schimbare presupune
80
Episcop Nicolae Velimirovici, op. cit., pp. 268-269.
81
K. V. Zorin, op. cit., p. 51.
82
Pr. John Mack,op. cit., p. 51.
34
sacrificii care nu sunt pregătiţi să le facă sau neînţelegeri între soţi care nu ar asigura un viitor
linistit copilului. Din aceste motive soţii amână naşterea copilului prin diferite metode
contraceptive sau în cel mai rău caz prin avort. Amânarea se prelungeşte ani la rând, iar când se
hotărăsc să aibă copii, prea târziu căci nu mai pot întrucât şi-au pierdut fertilitatea. Părintele
Arsenie Boca surprinde foarte bine acest lucru: „Cine fuge de copii, fuge de responsabilitate. Şi
unde fugim? În iresponsabilitate”.83 Iresponsabilitatea constă în degradarea vieţii de familie ce
duce la suferinţă la probleme ce cresc pe zi ce trece: „împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită
de plăcere. Omul, numai omul, dintre toate vieţuitoarele vrea să despartă funcţia biologică a
instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”.84

O viaţă în care singura preocupare şi grijă în căsătorie este cariera, distracţia şi timpul
liber nu ţine o veşnicie. Acestă stare se risipeşte odată cu trecerea timpului şi lasă o gaură mare
plină cu neîmplinire în această familie dacă nu se caută o soluţie echibrată în acest sens: „Refuzul
intenţionat al naşterii de prunci, refuz provenit din imbolduri egoiste, depreciază căsătoria şi
reprezintă un păcat neîndoielnic. Totodată, soţii sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru
educarea corespunzătoare a copiilor. Una din căile realizării unei atitudini responsabile faţă de
naşterea lor este reprezentată în înfrânarea de la relaţiile sexuale pentru un anumit interval de
timp. Totuşi, este neapărată nevoie să ne amintim cuvintele pe care le adresează soţilor creştini
Apostolul Pavel: «să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă
îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi după aceea iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă
ispitească satana pentru neînfrânarea voastră» (I Corinteni 7, 5)”.85

Decizia de a întrerupe o sarcină indiferent prin ce metodă este împotriva firii şi deci
condamnabilă indiferent de caz: „Din punct de vedere psihologic, avortul este înfricoşător nu
numai când a fost săvârşit deja. Este periculoasă până şi intenţia de a face întrerupere de
sarcină”.86 Prin legătura ce o are copilul cu mama sa încă de la concepere, simte şi trăieşte
emoţiile mamei la un nivel mai ridicat decât ne putem închipui. Avortul nu este o soluţie, este o
crimă confirmată de toată lumea care şi-a pus conştient această problemă. În acest sens există

83
***, Din Învăţăturile Părintelui Arsenie Boca.Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, ed. cit., p. 31.
84
Ibidem, p. 58.
85
K. V. Zorin, op. cit., p. 49.
86
Ibidem, p. 78.
35
organizaţii care promovează dreptul la viaţă, care vin în sprijinul familiei şi a vieţii morale a
acesteia.

Arhimandritul Epifanie Teodoropulos explică clar problema avortului, arătând că acest

fenomen distruge sufletul mamei: „Oricâtă libertate s-ar dărui spre înfăptuirea înfricoşătoarelor
crime ale avorturilor, ea nu le va ajuta întru nimic pe aceste mame criminale. Se va şterge
responsabilitatea penală, dar conştiinţa, «care e mai silnică decât orice în lume», nu îşi va mai
afla linişte toată viaţa. Femeile ce recurg la avorturi devin nişte ruine sufleteşti şi nu îşi mai revin
niciodată. Experienţa duhovnicilor (dar şi a multor psihiatri) întăresc adevărul cuvântului”.87

Venirea pe lume a unui copil depinde în mare parte de voia lui Dumnezeu, astfel dacă
amânăm momentul conceperii, argumentând diferite motive, riscăm să pierdem voia lui
Dumnezeu: „naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu. Când Dumnezeu
vede smerenie la perechea care întâmpină greutăţi în dobândirea de copii, atunci El le dă nu
numai un copil, ci chiar şi mai mult. Însă atunci când vede încăpăţânare şi egoism, nu le
împlineşte cererea lor, deoarece aceasta ar însemna să-i odihnească în patimile lor. De aceea soţii
trebuie să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu şi să spună: „Dumnezeul meu, Tu te îngrijeşti de
binele nostru, facă-se voia Ta”.88 Trebuie să înţelegem că „fecunditatea iubirii conjugale nu
presupune numai procrearea copiilor, ci şi transmiterea valorilor morale, spirituale şi
supranaturale pe care părinţii sunt chemaţi să le trăiască în viaţa lor proprie, în primul rând, şi
apoi să le ofere copiilor printr-o educaţie completă şi prin copii, Bisericii şi lumii”.89 Acestă
rupere de Dumnezeu ca o consecinţă a păcatelor crescănde şi fără nici o mustrare de conştiinţă o
subliniază părintele Arseni Boca: „ Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca
să se facă rânduială”.90

Cuviosul Paisie Aghioritul vede aceste lucruri în duhul rugăciunii şi ne spune limpede că
în astfel de condiţii ne distrugem singuri: „pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai
are sens. De aceea tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc, dar nu fac copii, fie îşi omoară

87
Arhim. Epifanie Teodoropulos, Familiei ortodoxe cu smerită dragoste, traducere din limba greacă de Ieroschim.
Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2003, p. 73.
88
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., pp. 72-73.
89
Cătălin Popi, Familia creştină contemporană în „Viaţa în Hristos”, anul III, Nr. 9-10, septembrie-octombrie, p.
8.
90
***, Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca.Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, ed. cit., p. 88.
36
copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu îi
distruge Dumnezeu”.91

Perspectiva ortodoxă subliniază faptul că avortul este o întrerupere a vieţii umane şi că

„pentru a înţelege pe deplin poziţia Bisericii Ortodoxe în problema avortului, trebuie să privim la
prăznuirile solemne ale Bisericii, la praznice de felul Zămislirii Sfântului Ioan Înaintemergătorul
(23 septembrie), Zămislirea Maicii Domnului (9 decembrie) şi, mai ales, Praznicul Bunei-Vestiri
(25 martie), când Hristos Însuşi a fost zămislit în pântecele fecioarei. Prăznuirea acestor Sărbători
implică limpede faptul că viaţa umană – şi, în acele cazuri, viaţa Sfântului Ioan, a Născătoarei de
Dumnezeu, şi a lui Iisus, ca Om – începe în momentul concepţiei şi nu mai târziu, când, se
presupune, că fetusul devine «viu»”.92

2.6. Violenţa în familie

Consider că cea mai gravă situaţie şi greu de remediat este atunci când familia se
confruntă cu această problemă: violenţa. Din păcate, violenţa este o formă de manifestare tot mai
frecventă în familia contemporană. Atât violenţa verbală cât şi cea fizică atinge cote alarmante,
iar duhovnicii, psihologii şi statisticile realizate confirmă o creştere a manifestării violente.
Consecinţele pot duce la situaţii de neimaginat, iar josnicia acestui lucru o exprimă foarte
limpede Sfântul Ioan Gură de Aur: „Şi către voi, bărbaţilor, aceea spun. Să nu aveţi un asemenea
păcat care să vă silească să vă loviţi femeia. Dar ce zic de femeie? Nici pe o slujnică nu-i este
îngăduit barbatului liber să o lovească sau să-şi pună mâinile pe ea. Iar dacă a lovi o roabă este
ocară mare pentru un bărbat, cu mult mai mult să-ţi întindă mâna asupra celei libere”.93

Definiţia dată violenţei în familie de Comitetul de Miniştri ai Consiliului Europei,

acceptată unanim în ţările U.E. este: „Violenţa în familie este reprezentată de orice act sau
omisiune comisă în interiorul familiei de către unul dintre membrii acesteia şi care aduce atingere

91
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p.70.
92
John Meyendorff, Căsătoria, perspectivă ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Andrei,
Arhiepiscopul Alba Iuliei, traducere Cezar Login, Cluj-Napoca, Editura Patmos, 2007, p. 78.
93
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 56.
37
vieţii, integrităţii corporale sau psihologice, sau libertăţii unui membru al aceleiaşi familii,
vătămând în mod serios dezvoltarea personalităţii lui/ei”.94 Actele de violenţă răsfrâng consecinţe
grave asupra tuturor membrilor familiei întrucât se ajunge la dispariţia iubirii dintre soţi şi, prin
urmare la divorţ.95 Nici nu ne mai mirăm mult de aceste lucruri când vedem cât de promovată este
violenţa prin toate mijloacele mass-media. Factorii principali ce duc la violenţa din familie sunt:
consumul de alcool şi alcoolismul, gelozia, certurile cu privire la copii, feminismul, sărăcia
privită ca eşec sau fustrare, stresul şi multe alte evenimente neplăcute.96

Toată nobleţea şi gingăşia relaţiei din familie este compromisă atunci când se ajunge la
jigniri, înjurături, bătaie sau Doamne fereşte la crimă: „Fiecare manifestare de lipsă de respect
pentru partener creează lipsa de încredere, care, la rândul ei, generează frica. Frica devorează
pasiunea şi intimitatea. Frica de partener şi iubirea sănătoasă, trainică nu pot face casă bună. Dacă
vreţi să aveţi o căsnicie fericită, siguranţa şi încrederea partenerului trebuie să fie o prioritate
pentru dumneavoastră”.97 Statisticile arată că la fiecare nouă secunde, o femeie din Statele Unite
este bătută de partener sau de soţ. După unele estimări, una din trei femei suferă cel puţin un abuz
fizic din partea unui partener de-a lungul întregii ei vieţi.98 O familie care se confruntă cu aceste
forme de violenţă devine secătuită de orice nădejde de viaţă, sau măcar speranţă pentru fericirea
la care visa.

Doamna doctor Robin L Smith, ca psiholog de mare importanţă în lumea occidentală

spune următoarele cuvinte pacientei sale care se confruntă cu această problemă: „Dacă abuzul
fizic este o obişnuinţă a relaţiei pe care o aveţi la ora actuală, trebuie să vă adresaţi următoarea
întrebare: Atunci când am jurat «până la moarte», oare chiar am vrut să spun până ce mă va
ucide? Iar dacă relaţia dumneavoastră se bazează în mare măsură pe abuzuri emoţionale şi
verbale, trebuie să vă întrebaţi următorul lucru: Atunci când am jurat «până la moarte», chiar am
vrut să spun până îmi va distruge viaţa şi sufletul?”.99 Paralel cu imnul dragostei al Sfântului
Apostol Pavel (I Corinteni 13, 1-8) găsim o explicare psihologică a iubirii ca negare a violenţei:

94
Dr. Monica Opriş, Violenţa în familie, între suferinţă şi martiriu în „Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii”,
Referatele Simpozionului Internaţional Sensul Vieţii, al suferinţei şi al morţii, organizat de Facultatea de Teologie
Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 29 februarie- 2 martie 2008, Alba Iulia, 2008, p. 467.
95
Ibidem, p.471.
96
Prof. univ. dr. Maria Voinea, Familia contemporană. Mică enciclopedie, Bucureşti, Editura Focus, 2005, p. 197.
97
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 88.
98
Ibidem, p. 224.
99
Ibidem, pp. 224-225.
38
„Iubirea nu te zvântă în bătaie. Iubirea nu te înjoseşte. Iubirea nu te trimite la camera de gardă.
Iubirea nu te azvârle grămadă într-un colţ, facându-te să plângi până ce ţi se înroşesc ochii.
Iubirea nu te scoate din minţi de frică. Iubirea nu te face să-ţi doreşti să mori. Dacă asta credeţi
înseamnă că trăiţi o minciună. Iubirea este blândă, delicată, ea nu ţine scorul greşelilor. Iubirea
iartă, te face să te căieşti şi să ai remuşcări, şi îşi schimbă direcţia atunci când ai luat-o pe un
drum greşit. Iubirea îţi conferă prestanţă, dar lasă loc şi pentru diferenţe; ea face din siguranţă şi
respect punctele sale forte, iar din pofta de viaţă, darul său special”.100

O relaţie de familie abuzivă nu poate ajunge la un final bun decât printr-o credinţă
puternică de mucenicie. Mai mult de cât atât, copii care cresc în aceste condiţii pe lângă faptul că
sunt traumatizaţi pot moşteni acest caracter violent la rândul lor. Mulţi oameni nu înţeleg de ce o
femeie alege să continue o căsnicie cu o relaţie abuzivă. Problema se pune de ce alege o femeie
de la bun început să intre într-o relaţie cu un bărbat abuziv? Probabil numai o femeie
înspăimântată, cu o proastă părere despre sine, poate crede minciunile pe care le foloseşte un
bărbat abuziv pentru a-şi justifica faptele.101

100
Ibidem, p. 225.
101
Ibidem, pp. 225-226.
39
 Capitolul III

Soluţii de vindecare

3.1. Iubirea şi îmbisericirea familiei

40
 Cu toţii ne gândim la soluţii care să rezolve problemele legate de familie, deoarece
majoritatea vieţii noastre se desfăşoară în cadrul familiei. Ne place sau nu toţi am avut situaţii
tensionate în familie, ne confruntăm cu diferite probleme şi cu siguranţă vor apărea alte
momente grele de înfruntat. În funcţie de situaţie trebuie să ne concentrăm în rezolvarea acestora
în cel mai înţelept mod în care putem. Indiferent de situaţie, dacă privim înţelept lucrurile, ne
raportăm direct la Dumnezeu. De El depinde suferinţa sau fericirea noastră iar „pentru mulţi
dintre cei care provin din familii ortodoxe, căsătoria cu o persoană necredincioasă a constituit
unul din motivele părăsirii Bisericii şi a pierderii credinţei. Pentru alţii însă căsătoria cu o femeie
credincioasă a devenit o cale pentru creşterea lor duhovnicească”.102 Întucât „frica de Dumnezeu
este începutul înţelepciunii” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 7), cu aceeaşi înţelepciune divină
trebuie să acţionăm şi în relaţia de familie şi astfel să ne temem să facem ceea ce poate supăra sau
necăji persoana iubită, să nu facem ceva despre care nu am dori să afle soţul sau soţia. Aceasta
este teama care păstrează unitatea căsniciei.103 Acelaşi gând îl găsim şi la Sfântul Teofan
Zăvorâtul care ne spune: „Frica lui Dumnezeu şi aducerea-aminte de moarte să împărăţească
înlăuntrul dumneavoastră. Împărtăşiţi-vă cu Sfintele Taine după rânduială: nu vă leneviţi a vă
apropia de Împărtăşanie, dar să fiţi totdeauna pregătiţi”.104 Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată
esenţa care ţine unită familia ce se conduce după Duhul lui Dumnezeu: „un lucru ce întrece orice
avuţie, căci nici un lucru (afară de bunătăţiile cele cereşti) nu este mai de preţ decât a fi iubit de
soţie şi a o iubi pe ea”.105

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este centrul vieţii creştine, este criteriul de
referinţă a fiecărui creştin care doreşte să se mântuiască, cu alte cuvinte, să fie alături de
Dumnezeu, sfinţi şi îngeri, criteriu pe care îşi va zidi toate de-a lungul vieţii sale pământeşti, pe
„piatra cea din capul unghiului”(Efeseni 2, 20), care este Hristos Cel născut, răstignit, mort,
pogorât în iadul din mine şi înviat cu mine. Fără de Dumnezeu nu putem face nimic. Dacă ne-am
născut pentru împărăţia cerurilor este pentru că El S-a născut pe pământ şi ne-a dat viaţă veşnică,
tot astfel şi răstignirea noastră se datorează răstignirii lui Hristos, care S-a făcut postament al
102
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 7.
103
Ibidem, p. 18.
104
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-
Vlas, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
Bucureşti, editura Sophia, 2004, p. 35.
105
Cuvântul 49 la Fapte, NPNF 1, XI, p. 296 apud David şi Mary Ford, Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile
sfinţilor căsătoriţi, ediţia a doua, traducere din limba engleză de Constantin Făgeţan, tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, 2007, Editura Sophia, p. 21.
41
răstignirii noastre. Au înţeles prin răstignire sfinţii, că trebuie să renunţe la păcat şi să rabde orice
pentru Hristos, iar atunci când au împlinit toate, să spună: „Suntem slugi netrebnice, pentru că am
făcut ceea ce eram datori să facem”(Luca 17, 10). Pe cruce nu poate să stea nimeni fără de
Hristos, numai împreună cu El pot fi răbdate toate încercările. Iar în aceste încercări se descoperă
planul lui Dumnezeu cu omul. Acesta vrea să fie cu Dumnezeu, atunci când a înţeles că pentru
aceasta a şi fost creat, iar pentru a fi cu Dumnezeu este nevoie de despătimirea lui. Această
despătimire nu poate fi îndeplinită numai dacă trece prin focul curăţitor al încercărilor.

Trebuie să insistăm în orientarea familiei spre calea Bisericii, buna rânduială începe odată
cu o viaţă îmbisericită. Harul Duhului Sfânt mângâie familia indiferent de starea prin care trece şi
atlfel trecem peste bucurii şi probleme: „sarcina, naşterea, alăptarea, educaţia copiilor, grija
neîntreruptă a unuia faţă de altul sunt treptele căii spinoase care conduc spre şcoala iubirii. Ele
sunt evenimentele principale din viaţa unei familii din care se sporesc rugăciunea şi pătrunderea
soţului în lumea interioară a soţiei”.106 De altfel sfinţenia căsătoriei are loc numai în sensul că este
sfinţită de Biserică, când cuprinde toate cele trei laturi ale fiinţei omeneşti: trupul, sufletul şi
duhul, când dragostea soţilor îi ajută pe aceştia să crească duhovniceşte şi când această dragoste
nu se rezumă doar la propria persoană, ci, transfigurându-se se revarsă asupra copiilor şi îi
cuprinde cu căldura ei pe cei din jur.107

În multe cazuri numai amintirea unor momente importante din slujba cununiei, i-a ajutat
pe mulţi să treacă peste momente grele şi să depăşească perioadele dificile apărute în viaţă, să-şi
păstreze familia întreagă şi să primească o mare bucurie. Însă idealul comun la care trebuie să
ajungă familia este să aibă în vedere împărtăşirea comună: „Împărtăşirea comună este idealul
către care trebuie să aspire soţii pe parcursul întregii vieţi”. 108 În nici o altă religie căsătoria nu
este ridicată la un nivel atât de înalt ca în creştinism. Desăvârşirea ei stă în Euharistie, iar speranţa
pe care ne-o oferă căsătoria creştină, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur „… în veacul viitor soţii
care au fost credincioşi unul altuia în timpul vieţii să se întâlnească după moarte şi să dăinuie
veşnic alături de Hristos în mare bucurie...sufletele celor care se cunună se unesc cu Dumnezeu
într-o unire negrăită”.109 Astfel pentru a pune început bun în viaţa de familie e de dorit ca tinerii

106
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p.18.
107
Ibidem, p. 20.
108
Ibidem, p. 38.
109
Ibidem, p. 41.
42
care se pregătesc să se căsătorească să nu depună prea mare efort pentru pregătirile de organizare
a petrecerii de nuntă, ci să participe împreună la Liturghia Dumnezeiască, unde ar fi de preferat
ca tinerii sa se împărtăşească chiar în ziua nunţii.

Consecinţele păcatelor se manifestă prin probleme, nelinişte, agitaţie, nesiguranţă, prin

tulburarea familie întrucât „majoritatea problemelor căsniciei voastre îşi au sursa spirituală în
păcatele nespovedite”.110 Spovedanie este un mijloc de îndrepta căsătoria, întrucât Dumnezeu
ridică păcatele noastre curăţind familia şi eliberând-o din robia păcatului familia devine o oază de
bucurie: „Nu încercaţi să vă schimbaţi voi înşivă căsătoria! Acest lucru va eşua. Lucraţi împreună
cu harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos, prin Biserica Sa şi veţi reuşi!”.111 Orice familie are
probleme însă important este să ştim să ne acceptăm crucea şi să-L lăsăm să pună şi El umerii
spre ajutorul nostru: „Această legătură între Cruce şi Înviere este de o importanţă fundamentală.
Oricine a fost căsătorit ştie că fiecare căsnicie îsi are crucea sa. Nici o căsătorie nu e perfectă şi
nici o lună de miere nu durează până la sfârşit. În lumea reală nu există «şi au trăit fericiţi până la
adânci bătrâneţi». Este nevoie de foarte multă muncă pentru a avea o căsnicie reuşită... Crucea se
împodobeşte cu flori. Crucea – crucea care este în căsnicia voastră şi care este căsnicia voastră –
va înflori cu viaţă cerească dacă o îmbrăţişaţi, o sărutaţi şi o purtaţi şi nu fugiţi de ea, încercând să
vă luaţi alta”.112

Familiile de azi, mai ales cele cu probleme sunt şi cele care ignoră viaţa duhovnicească.
Pentru a uita de necazuri ei se ascund în spatele distracţiilor, sau mai rău în robia unei patimi.
Ceea ce nu-şi dau seama este că „prin ignorarea laturii duhovniceşti ei plantează seminţele
dezbinării şi ale neliniştii în proaspăta arătură a mariajului lor. Din păcate, aceste seminţe sunt
cele care, crescând, înăbuşă iubirea în multe căsnicii”.113 O viaţă lipsită de bucuria harului nu are
nici o nădejde în situaţiile criză. De aceea se ajunge la situaţii pe care nici nu ţi le poţi imagina că
ar fi posibile.În multe cazuri toţi membrii familiei se complac în patimi şi scandalurile specifice
acestei atmosfere. În unele situaţii unul din familie ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu iar
tensiunile iau amploare întrucât acesta devine nesuferit. Acest lucru a fost prorocit de Mântuitorul
şi după cum se vede, se adevereşte în multe case: „Veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu, iar cel

110
Pr. John Mack, op. cit., p.15.
111
Ibidem, p.16.
112
Ibidem, pp. 22-23.
113
Ibidem, p. 29.
43
ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 10, 22); „Şi duşmanii omului vor fi
casnicii lui” (Matei 10, 36); „Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când
oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori, şi vor lepăda numele
voastre ca un rău din pricina Fiului Omului” (Luca 6, 21-22); „Adevărat, adevărat zic vouă că voi
veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se
va preface în bucurie.” (Ioan 16, 20). Despre acest lucru Sfântul Nicolae Velimirovici spune într-
o scrisoare unui rugător de care îşi bat joc toţi casnicii săi: „Ce poate fi mai desluşit decât aceste
prorocii? Iată, ele se împlinesc şi astăzi, lângă căminul tău, asupra ta. Ca atare, primeşte toate
ocările ca pe nişte decoraţii. Să şti că prigonitorii tăi se vor căi; batjocoritorii tăi vor tăcea, şi tu te
vei bucura. Astăzi eşti cel din urmă în casa tatălui tău, însă degrabă vei fi cel dintâi. Iar cei care te
prigonesc îţi vor sluji. Lucrul acesta e prezis, şi s-a adeverit de mii de ori şi în mii de locuri”.114

„ Dragostea dintre copii se naşte din dragostea dintre părinţi”.115 Părinţii ca model pentru
copii devin călăuză pentru viitorul copiiilor. Din familii credincioase copiii pleacă cu principii
sănătoase, deşi e posibil ca aceştia să şi le distrgă pe parcurs, spre deosebire de copiii care pleacă
din familii slabe şi care întemeiază la rândul lor acelaşi tip de familie cu probleme, deşi unii îşi
caută model în altă parte întemeind o familie solidă. „Respectu reciproc dintre soţ şi soţie îi
determină pe copii să fie respectoşi cu părinţii”.116 Copiii devin respectoşi nu numai cu părinţii ci
şi cu viitorii lor copii. Însă dacă vă dorim ca mariajul nostru să crească în iubire şi bucurie,
trebuie să ne căsătorim nu pentru a primi, ci pentru a da. Pentru că după cum Hristos a spus: «Mai
fericit este a da decât a lua» (Fapte 20,35). Putem spune că „nici o căsnicie nu rezistă testului
timpului, nici una nu poate face faţă furtunilor vieţii, dacă înainte de toate nu este o relaţie de
iubire”.117

Iubirea este legătura care ţine aproape fiecare membru al familiei şi totodată ne ţine
aproape de Dumnezeu: „Când refuzăm harul dat nouă la nuntă? Ori de câte ori încetăm să ne
iubim partenerul de viaţă. Cum lucrăm îmreună cu harul care ni s-a dat? Iubindu-ne
partenerul”.118 Trebuie să avem o iubire adevărată în sensul în care privindul pe cel de lângă noi,
nu pe noi să ne iubim ci cu iubirea lui Dumnezeu să-l iubim, adică nepărtinitoare. Acest lucru e
114
Episcop Nicolae Velimirovici, op. cit., p. 159.
115
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 81.
116
Ibidem, p. 167.
117
Pr. John Mack, op. cit., p. 45.
118
Ibidem, p.46.
44
important de luat în seamă pentru că „nici o altă iubire nu poate desăvârşi această comuniune ci
dimpotrivă, generează şi amplifică egoismul şi despărţirea. Unitatea cuplului se desăvârşeşte în
măsura în care cei doi lucrează iubirea necreată, pe care au primit-o din plin ca dar ceresc, prin
Taina Sfântă a Cununiei. Comuniunea se hrăneşte cu iubire. Fără iubire nu poate fi vorba de
comuniune”.119 Sfântul Apostol Pavel ne arată ca iubirea este totul, în ea se găseşte Duhul lui
Dumnezeu, şi numai prin ea viaţa are sens. Astfel „pentru a face căsnicia voastră să dureze,
pentru ca voi să vă împliniţi în şi prin iubirea voastră sacră, pentru ca ea să fie o icoană a lui
Hristos în lume, trebuie să vă iubiţi unul pe celălalt. Fără dragoste. Căsnicia voastră nu va fi
altceva decât «aramă răsunătoare şi chimval răsunător». Prin dragoste, căsnicia voastră se va
umple de bucurie, pace şi de prezenţa lui Hristos Însuşi”. 120

Senzorii iubiri sunt mijlocul prin care receptăm dragostea celorlalţi. Fiecare persoană
posedă un set de senzori puţin diferit. Astfel, unii receptează dragostea, în primul rând, prin
afecţiunea fizică: „căsătoria nu este numai o aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta vine
ura şi face vrajbă”.121 Când aceştia doresc să li se arate iubire, vor să fie îmbrăţişaţi, sărutaţi sau
mângâiaţi. Alţii primesc dragostea prin sprijin verbal. Când vor să se simtă iubiţi, ei doresc să fie
încurajaţi, susţinuţi şi consolaţi. Totuşi o altă categorie de oameni experimentează dragostea prin
diferite acţiuni. Când vor să le fie dovedită iubirea, vor ca maşina să le fie spălată, casa îngrijită ,
pajiştea tunsă etc. Alţii recunosc dragostea în cadouri şi atenţii speciale. Când vor să li se arate
iubirea, ei îşi doresc să primească un cadou ori ceva special. Iar alţii resimt dragostea prin simpla
prezenţă a celorlalţi. Când vor să simtă iubirea, îşi doresc doar să petreacă timpul cu celălalt.122
Cu toate aceste este important echilibrul ce trebuie găsit şi păstrat de familie permanent: „în
păstrarea unităţii familiei ajută foarte mult ca bărbatul să-şi iubească femeia mai mult decât pe
mama sa şi decât pe oricare altă rudă sau persoană iubită. Dragostea lui faţă de părinţii săi să se
canalizeze prin intermediul femeii sale. Fireşte că, acelaşi lucru trebuie să-l facă şi femeia”.123

Sfântul Ioan Gură de Aur de îndeamnă ca să ne exprimăm dragostea faţă de soţul sau soţia
noastră liber şi să nu avem reţineri în privinţa asta: „Nu-ţi striga niciodată (soţia) doar pe nume, ci

119
Michel Philippe Laroche, Un singur trup. Aventura mistică a cuplului, traducere şi adaptare de Constantin Jinga,
Timişoara, Editura Amarcord, 1995, p. 28.
120
Pr. John Mack, op. cit., p. 47.
121
***, Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca.Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri, ed. cit., p. 79.
122
Pr. John Mack, op. cit., p. 51.
123
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p. 145.
45
însoţeşte-l pe acesta cu cuvinte de alint, de cinstire, cu multă dragoste... Prefer-o pe ea înaintea
celorlalţi în orice împrejurare, atât pentru frumuseţea, cât şi pentru discernământul ei, şi laud-
o”.124 Tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată o dragoste adevărată faţă de soţie şi cum trebuie să
ne raportăm la ea: „vrei ca soţia să ţi se supună aşa cum Biserica se supune lui Hristos? Atunci să
ai faţă de ea aceeaşi purtare de grijă precum Hristos are faţă de Biserică. Da, chiar de ar trebui să-
ţi dai viaţa pentru ea; da, şi de ar fi să fii tăiat în bucăţi de zeci de mii de ori; da, şi de ai îndura şi
ai trece prin orice suferinţă, orice ar fi nu da înapoi”.125 Femeia este centrul duhovnicesc şi plin de
iubire şi în perspectiva Părintelui Paisie Aghioritul, dar rolul bărbatului este şi el important:
„Femeia are evlavia sădită în firea ei. Dar atunci când bărbatul, deşi este de obicei puţin mai
indiferent faţă de biserică, va lua o întorsătură duhovnicească, va înainta apoi cu statornicie în
viaţa duhovnicească, nemaiputând fi ajuns de femeia lui. În aceste cazuri se poate ca femeia să-l
invidieze, pentru că nu sporeşte ea. De aceea în aceste cazuri, le spun bărbaţilor să fie cu băgare
de seamă. Dar oare de ce? Pentru că, cu cât bărbatul va trăi mai duhovniceşte, cu atât mai mult îi
va sta împotrivă femeia, dacă ea nu trăieşte duhovniceşte”.126

Exprimarea iubirii trebuie să fie obligatoriu liberă, însă şi receptarea ei trebuie să fie
făcută în duhul şi înţelegerea celui de la care vine, cu alte cuvinte „trebuie să învăţăm să oferim
iubirea în felul în care partenerul nostru ştie să o primească. Mai mult decât atât, trebuie să
învăţăm să acceptăm iubirea, aşa cum ne-o arată partenerul nostru”.127 Pentru a avea un duh curat
de exprimare a iubirii, raportarea noastră se face direct la Hristos care este Iubire şi aşa „faceţi-
vă o obişnuinţă din a-L invita pe Hristos în căsnicia voastră, zilnic, prin rugăciune. Acolo unde
este El prezent, acolo vor fi şi iertarea, iubirea, înţelegerea şi bucuria. Cu cât doi oameni trăiesc
mai aproape de izvorul iubirii, cu atât mai mare va fi dragostea care există între ei. Şi cine
altcineva dacă nu Dumnezeu este izvorul adevăratei iubiri?”.128

Siguranţa de care avem nevoie în căsniciile noastre o aflăm în mâinile lui Hristos, în
Biserica Sa. O siguranţă mai mare nu există. Atunci când întâmpinăm probleme în familie ne
ruşinăm să mergem la duhovnic şi încercăm să le ascundem. Ori nu e ruşine în a avea probleme,
toată lumea are probleme, mai ruşinos este să te dai bătut şi să ascunzi aceste lucruri prefăcându-
124
Pr. John Mack, op. cit., p.51.
125
Ibidem, p. 85.
126
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p. 169.
127
Pr. John Mack, op. cit., p.53.
128
Ibidem, p.77.
46
te că totul e bine. În această situaţie pe lângă faptul că nu se rezolvă nimica, problemele cresc iar
suferinţa se adânceşte. Rezolvarea şi soluţiile apar atunci când apare pocăinţa şi dorul de
Dumnezeu. Toate aceste izvorăsc din iubirea ce o are Dumnezeu faţă de noi şi din iubire dintre
noi. Pentru acest lucru „este de asemenea foarte important ca un soţ şi o soţie să-şi demonstreze
unul altuia iubirea, pentru echilibrul copiilor lor. Procedând astfel, le oferiţi siguranţa de care au
nevoie. Ei au nevoie să ştie că tati şi mami se iubesc. Este important să vă îmbrăţişaţi, să vă
sărutaţi şi să vă ţineţi de mână faţă de copii voştri. Ei au nevoie să vadă din când în când
manifestări libere ale afecţiunii. Nu trebuie să falsificăm acest lucru, ci să arătăm, cu adevărat,
dragostea unuia pentru celălalt”.129

Dacă dorim să oferim fericirea familiei de care are nevoie, ca ca mariajul nostru să
reflecte acea dimensiune dumnezeiască, trebuie să avem răbdare cu cei de lângă noi şi să fim
dispuşi să facem eforturi în această direcţie. Să-i dăm ceva timp şi lui Dumnezeu ca să lucreze cu
familia şi cu probleme noastre: „Când veţi fi înrădăcinaţi în viaţa bisericească, veţi simţi
protecţia, responsabilitatea şi siguranţa de care are nevoie căsnicia voastră”.130 Cu alte cuvinte să
ne străduim mai mult pentru o căsnicie mai bună şi să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Trebuie
să înţelegem că „cununia e asemenea talantului din parabolă: poate fi cultivată şi înmulţită sau
poate fi îngropată! Viaţa duhovnicească nu e statică: dacă nu progresezi, mergi
înapoi...Rugăciunea e un act de credinţă esenţial”.131 Neglijând viaţa duhovnicească pe lângă
faptul că nu ne găsim liniştea sufletească, se nasc probleme care nu duc altundeva decât la
disoluţia familiei: „din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de spovedanie, de Sfânta
Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, care dacă nu se păzesc,
păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte”.132

Viaţa duhovnicească a familiei este foarte importantă. Atunci când ea lipseşte problemele
apar şi sporesc pe măsura dezechilibrului în care suntem. Este neapărată nevoie ca să ne
îmbisericim familia, să mergem regulat la biserică, să fim mădulare vii.

129
Ibidem, p. 191.
130
Ibidem, p. 201.
131
Michel Philippe Laroche, op. cit., p. 12.
132
Părintele Arsenie Boca, Ridicarea căsătoriei la rang de taină. Îndrumător duhovnicesc, Făgăraş, editura Agaton,
Colecţia Ortopraxia, 2002, p. 31.
47
 3.2. Încredere şi comunicare

Lipsa încrederii şi a comunicării este o altă problemă cu care se confruntă familia zilelor
noastre. De aici s-a ajuns la situaţii ce au distrus relaţia de familie şi implicit pe toţi membrii ei.
Fără încredere nici nu poate fi concepută o relaţie trainică, iar fară cominicare nici atât: „soţii
trebuie să aibă încredere deplină unul în altul (schimbul de inele), de asemenea, soţul să nu uite
de soţie, iar soţia de soţ (numele lor gravate pe inele). De acum înainte, el şi ea, aşa cum au făcut
în Biserică când şi-au schimbat inelele, trebuie să-şi împartă reciproc sentimentele şi
gândurile”.133 Încrederea şi comunicarea ţine de unitatea familiei iar lipsa lor duce la destrămarea
familiei. Iar dacă suntem în situaţia de a avea puncte de vedere diferite în acest sens, atunci
„trebuie să renunţăm la acest beneficiu secundar care constă în a ne considera, pur şi simplu,
prizonieri atunci când suntem, în realitate, şi prizonieri, şi temniceri  pe scurt, să renunţăm la
plăcerea de a pretinde că pertenerul nostru greşeşte!”.134

Rolul fiecăruia dintre soţi este foarte important în viaţa de familie. Cu atât mai mult se
poate vedea acest lucru dacă din lipsă de încredere şi comunicare ne ignorăm unii pe alţii sau
poate şi mai mult decât atât. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată cum trebuie să ne purtăm de grijă
şi cât de important este respectul unuia faţă de celălalt: „Şi ia aminte câtă slujire aduce femeia?
Ţine casa, se îngrijeşte de toate cele din casa, supraveghează slujnicele, te îmbracă cu mâinile ei,
te face să te numeşti tată al unor copii, te depărtează de bordeiuri, te ajută la întreaga
înţelepciune, potoleşte poftele nebuneşti ale firii. Dar fă-i bine şi tu. Cum? Întinde-i mâna în cele
duhovniceşti. Dacă auzi ceva folositor, purtându-l în gura ca rândunica, du-te şi pune-l în gura şi
a mamei şi a puilor. Căci oare nu este lucu nelalocul lui ca în celelalte tu să fi cel dintâi şi să ţi
rolul capului, iar în ce priveşte învăţătua să laşi la o parte rânduiala? Cel ce conduce nu în cinstiri
trebuie să îi întreacă pe cei conduşi, ci în virtute. Căci acest lucru ţine de conducător”.135
Preţuirea pe care trebuie să o aducă un bărbat nu este deloc de neglijat, aşa se întăreşte încrederea
între soţi: „Când se întâmplă ceva întristător în casă din cauză că ea a greşit, mângâi-o şi nu
îndelunga întristarea. Chiar dacă lepezi toate, nimic nu este mai întristător în casă decât a nu o
avea pe femeie locuind cu tine cu dragoste. Iar dacă îi spui păcatul să nu-i spui nimic aşa de
dureros care să o răzvrătească. Încât şi pentru aceste motive iubirea ei să-ţi fie mai de preţ decât

133
Pr. Prof. Galeb Kaleda, op. cit., p. 27.
134
Mony Elkaïm în colaborare cu Caroline Glorion, op. cit., p. 102.
135
Ibidem, p. 36.
48
toate”.136 Vedem cât de mult insistă Sfântul Ioan Gură de Aur pe comunicarea plină de iubire şi
de încredere dintre soţi, ne putem da seama foarte repede că respectul şi cuvioşia cu care trebuie
să ne purtăm fac parte din regulile de aur în bunul mers al casei. Femeia este de multe ori cheia
lucrurilor în această privinţă: „ Căci nimic, nimic nu este mai tare decât femeia evlavioasă şi
înţeleaptă, spre a potoli şi a modela sufletul lui prin cele care ea vrea. Căci nu-i rabdă [bărbatul]
aşa nici pe prieteni, nici pe dascăli, nici pe stăpânitori, cum [o îngăduie] pe îndemnătoarea şi
sfătuitoarea care locuieşte împreună cu el. Căci îndemnul ei are şi o oarecare plăcere, din pricină
că el o iubeşte foarte pe împreună sfătuitoarea sa. Şi vă pot spune de mulţi bărbaţi aspri şi
neîncovoiaţi, care au fost domoliţi astfel. Căci aceasta este şi părtaşă a mesei şi a patului, şi a
facerii de copii, şi a vorbelor, şi a lucrurilor de taină, şi a întăririlor, şi a ieşirilor, şi a multor altor
lucruri, fiind legată întru toate de el şi atât de lipită de el, precum capul este legat în chip firesc de
trup. Şi dacă este înţeleaptă şi grijulie, peste toate va călca şi va birui, pentru grija faţă de soţul
ei”.137

De multe ori când ne confruntăm cu momente tensionate acţionăm necontrolat chiar dacă
există încredere şi comunicare. Cu toate aceste dacă nu lucrăm puţin la temperamentul nostru
avem multe de pierdut: „Păstraţi-vă calmul. Indiferent de ceea ce simţiţi la necaz, trebuie să
rămâneţi calmi. Daţi dovadă de stăpânire de sine, iar asta le ve inspira încredere şi îi va linişti şi
pe ceilalţi membri ai familiei”.138 Trebuie îndepărtată problema nu persoana. Una dintre cele mai
puternice unelte pe care le avem la dispoziţie pentru a depăşi situaţiile criză este abilitatea de a
rezolva probleme. Nu trebuie să atacăm şi nu învinovăţim niciodată un membru al familiei cu
probleme: „Când sunteţi supărat pe fiica dumneavoastră, poate fi teribil de tentant să o
învinovăţiţi şi s-o criticaţi. Dar atunci când învinovăţiţi un copil necăjit, el va învăţa să se ascundă
data viitoare. Şi, credeţi-mă, vor mai fi necazuri, deoarece problemele  mai ales cele
nerezolvate  nu dispar de la sine”.139

Atunci când izbucneşte o criză, membrii familiei au tendinţa să se învinovăţească reciproc

sau să treacă la atacuri personale. Odată ce acest comportament devine predominant, orice relaţie
încetează şi începe procesul de autodistrugere a familiei. Coexistenţa armonioasă şi paşnică este

136
Ibidem, p.58.
137
Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., pp. 82-83.
138
Dr. Phil McGraw, op. cit. p. 102.
139
Ibidem, p. 102-103.
49
practic inexistentă între oameni care ar trebui să se accepte şi să creadă în ei înşişi şi unul în
celălalt. Niciodată nu trebuie să ne întoarcem împotriva celorlalţi, punând în pericol relaţiile
familiale sau sporind tensiunea. Stareţul Ambrozie de la Optina ne îndeamnă la o comunicare
sinceră fară certuri şi fară să implicăm copii în aceste tensiuni: „Îmi scrieţi: «Aş dori ca împreună
cu soţul să evităm acele divergenţe în privinţa educaţiei, pe care le văd aproape în toate
familiile». Da, e un lucru cu adevărat înţelept! Însă a dezbate aceasta în prezenţa copiilor, precum
aţi observat, nu este folositor. Aşa că în caz de divergenţe mai bine evitaţi sau plecaţi, sau
comportaţi-vă ca şi când n-aţi auzit; însă nu dezbateţi opiniile voastre contradictorii, atunci când
sunt prezenţi şi copiii”.140 Dacă strângem rândurile şi ne sprijinim reciproc, lucrurile se liniştesc.
Trebuie să fim convinşi că relaţiile de familie sunt şi vor fi întotdeauna mai presus de învinovăţiri
şi atacuri personale. Dacă membrii unei familii nu pot avea încredere unul în celălalt, atunci orice
criză va zgudui unitatea familiei din temelii, făcând practic imposibilă orice încercare de a răzbi
împreună: „Comunicaţi. Pentru o familie aflată într-o situaţie de criză, comunicarea este vitală.
Fiţi sinceri şi încurajaţi o atitudine deschisă. Cea mai bună cale de a reuşi este să ascultaţi”. 141
Siguranţa în familie ţine şi de deschiderea şi încrederea pe care o oferă fiecare membru al
familiei: „Asiguraţi-l pe cel care trece printr-o criză că acasă va fi întotdeauna în siguranţă, pentru
că toată familia îl iubeşte”.142

Comunicând nu avem reţineri iar problemele fiecăruia sunt cunoscute. Rezolvarea lor este
mult mai simplu şi mult mai sigur. Cu toate acestea este important însă să nu cerem prea mult de
la cei de lângă noi întrucât chiar dacă vorbim deschis, este posibil să nu înţelegem rolul şi rostul
fiecăruia în familie. Astfel e penibil să obligăm membrii familiei să facă treaba care se cuvine să
o facem noi: „A impune unui bărbat să şteargă podelele sau să spele rufele, nu e bine. Ştiu că
mulţi dintre soţi singuri fac toate acestea cu plăcere, mai ales când văd că soţia nu reuşeşte
întotdeauna. Dar când ei sunt obligaţi, le vine greu şi încep să se revolte. Unele femei au obiceiul
să se laude: «Soţul meu spală, găteşte, face curăţenie...». Dar prin aceste cuvinte, vom înţelege că
atunci când soţia câştigă treptat autoritate în familie, iar soţul se retrage pe plan secundar, familia
începe să se destrame. Trebuie să existe autoritatea soţului şi a tatălui. Este exact acelaşi lucru
când spunem că pentru un bărbat trebuie să existe autoritatea lui Dumnezeu. De aceea, e bine ca

140
Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creştină, traducere din limba rusă de dr. Teol. Gheorghe
Zapotinschi, Bucureşti, Editura Platytera, Colecţia Isihasm, 2006, p. 59.
141
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 103.
142
Ibidem, p. 104.
50
în treburile casnice soţia să ceară ajutorul soţului, dar nicidecum nu-i ca porunci. Ajutorul poate fi
primit, dar nu se va face din aceasta o lege”. 143

Probleme în privinţa comunicării în familie se înregistrează într-o porţie alarmantă iar

consilierii semnalează că 85 din 100 de cupluri care cer consiliere maritală indică slaba
comunicare ca pe o sursă majoră a conflictului conjugal.144 Cum poate o relaţie să crească şi să se
dezvolte dacă cei doi să ştiu să comunice? Cu siguranţă aici este vorba şi despre efectele
televiziunii care răpeşte puţinul timp liber pe care îl are o familie atunci când se întâlnesc seara
toţi acasă.

Pentru o comunicare reală trebuie să începem comunicarea cu Dumnezeu. Cu siguranţă se

schimbă totul în viaţa de familie atunci când comunicarea are loc prin Dumnezeu. O comunicare
curată ajunge la un nivel la care tăcerea a devenit ceva confortabil. În sens mistic, suntem, într-un
fel, capabili să comunicăm fără ajutorul cuvintelor. Comunicarea este conştiinţa nevoii şi dorinţei
noastre de a fi împreună, de a trăi o viaţă comună, de a deveni una în gândire, emoţie, acţiune şi
trăire. Trebuie să ajungem la înţelegerea că „comunicarea înseamnă mai mult decât simpla
conversaţie. Ea este un proces în care te exprimi astfel încât cealaltă persoană să înţeleagă ceea ce
vrei să spui şi în care să asculţi astfel încât să înţelegi ceea ce o altă persoană îţi spune. Ascultarea
este, poate, jumătate din procesul comunicării”.145 Pentru acest lucru este foarte important mediul
ăn care ne învârtim şi ne formăm: „şi după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de
felul bucatelor înfulecate, aşa-i şi cu puterea cuvintelor: mulţi dintre oameni, cu ce fel de cuvinte
se hrănesc, de acelaşi fel şi dau afară. Dacă mergi la teatru şi asculţi cântece defrânate, întru totul
astfel de cuvinte vei grăi către aproapele. Dacă vii la Biserică şi te vei împărtăşi de auziri
duhovniceşti, asemenea îţi vor fi şi graiurile”.146

Nici unul din soţi nu trebuie să se simtă controlat sau dominat. Manifestarea fiecăruia
trebuie să fie una liberă, sinceră şi plină de încredere. Astfel „în afara lui Hristos şi a iubiriii lui
liberatoare, relaţia matrimonială degenerează într-o chestiune de control şi dominatoare. Dar în
143
Pr. Evgheni Şestun, Familia Ortodoxă. Sfaturi, cuvinte de învăţătură, rugăciuni, traducere din limba rusă de
Lucia Ciornea, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandrei şi
Teleormanului, Bucureşti, Editura Sophia, 2005, p. 58.
144
Ibidem, p.71.
145
Pr. John Mack, op. cit., p. 78.
146
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche Pr. Marcel
Hancheş, apare cu binecuvântarea P.S. Sale, P.S. Lucian Lugojanu, Episcopul Caransebeşului, Sibiu, Editura
Oastea Domnului, 2006, p. 6.
51
Hristos căsătoria devine un context în care fiecare partener este eliberat de către iubirea afirmată
a celuilalt –liber să-şi împlinească menirea la care la chemat Dumnezeu, liber să crească şi să se
transforme mai mult din interior spre exterior decât invers, liber să iubească şi să răspundă iubirii,
liber să se supună şi să conducă”.147 Trebuie să discutăm deschis despre toate stările prin care
trecem, să ne simţim suficient de liberi în a vorbi despre sentimentele noastre pozitive cât şi cele
negative. Aşteptăm de la cel e lângă noi să ştie ceea ce vrem însă fără să comunicăm şi „ne place
să credem că partenerul nostru − care ne cunoaşte cel mai bine − ne poate citi gândurile. De câte
ori nu spunem: ‹‹Dacă m-ai cunoaşte cu adevărat, ai şti ce vreau››? Însă nici unul dintre noi nu
are abilitatea să citească gândurile celuilalt, indiferent cât de profundă este iubirea. Trebuie să
cerem ceea ce vrem. Este atât de simplu, şi totuşi atât de dificil”. 148 Unul dintre scopurile
dintotdeauna ale căsătoriei este acela ca doi oameni, provenind din medii şi cu personalităţi
diferite, să formeze împreună o viziune comună asupra vieţii, să împărtăşească aceeaşi înţelegere
a priorităţiilor şi aceeaşi orientare. Pentru a forma această viziune comună: „este foarte important
ca un cuplu căsătorit să înveţe să comunice, adică să-şi identifice şi să-şi exprime propriile
sentimente, dar şi să asculte şi să le înţeleagă pe ale celuilat. Acest fel de comunicare necesită
onestitate, vulnerabilitate, curaj, smerenie, bunătate, căinţă şi dedicare”.149

Părintele Marc Dunaway, parohul catedralei Sfântul Evanghelist Ioan din Eagle River,
Alaska, ne îndeamnă să privim cuplul sau mariajul ca o înoire permanentă: „Dacă sunteţi
căsătorit, vă îndemn să vedeţi în acest mod viaţa de cuplu, şi împreună cu partenerul
dumneavoastră să reînoiţi această viziune în fiecare stadiu al vieţii voastre. Asumaţi-vă cu
hotărâre să înduraţi greutăţile căsniciei din ziua nunţii şi până la bătrâneţe şi să învăţaţi din aceste
dificultăţi. Ca părinţi, sacrificaţi pentru copiii voştri timpul şi energia de care au nevoie. Dăruiţi-
vă viaţa pentru ei, chiar dacă aceasta presupune renunţarea la propriile dorinţe şi vise. Căci, dacă
veţi face astfel, într-o zi, poate veţi sta alături de aceia pe care îi iubiţi şi veţi auzi «Bine, slugă
bună şi credincioasă. Intră întru bucuria Domnului tău»”.150 O viaţă de familie haotică nu duce
decât la dezbinare: „a veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista
motiv înseamnă distrugerea familiei”.151

147
Pr. John Mack, op. cit., p. 86.
148
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 97.
149
Pr. John Mack, op. cit., p. 160.
150
Ibidem, p. 164.
151
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p.168.
52
 Este important ca în relaţia de familie să existe smerenia necesară pentru a evita
momentele de tulburare: „A-ţi cere iertare este semnul este semnul unei adevărate duhovnicii.
Faceţi aceasta în căsnicia voastră. Nu ezitaţi în această privinţă! Folosiţi acele cuvinte dificile
precum «iartă-mă», şi, atunci când o veţi face, veţi simşi că că deveniţi mai sensibil. Veţi începe
să vă gândiţi de două ori înainte de a trânti remarci dure şi lipsite de iubire sau de a face lucruri
care ştiţi că îl rănesc pe calălalt”.152 Cuvintele de alint sunt şi ele la fel de importante: „ Nu fiţi ca
englezul care i-a spus soţiei sale: «ţi-am spus că te iubesc în ziua în care ne-am căsătorit, iar dacă
lucrurile se vor schimba, te voi anunţa». Bărbaţii se fac adesea vinovaţi de neexprimarea iubirii.
Se simt stângaci şi uşor stânjeniţi sau poate chiar consideră că e mai puţin bărbătesc să spună «te
iubesc». Dar este esenţa adevăratei bărbăţii a deveni responsabil şi a-ţi împărtăşi dragostea.
Spuneţi des aceste cuvinte – atât la începutul zilei, cât şi înainte de a merge la culcare”.153

Trebuie să avem răbdarea de a asculta pe cel de lângă noi şi încrederea că e sincer în ceea
ce spune: „Respectul şi înţelegerea manifestate de partener — da, chiar şi atunci când vă aflaţi
într-un impas — sunt esenţiale pentru a putea începe cu adevărat să căutaţi soluţii. Atunci când se
ceartă, în loc să se asculte unii pe alţii, cuplurile îşi pregătesc de obicei următorul argument. Fie
vorbesc, fie aşteaptă să vorbească, înălţând ziduri de izolare şi de mânie şi periclitându-şi relaţia...
Să asculţi cu empatie înseamnă să renunţi pentru moment la propriile preocupări şi la atitudinea
defensivă şi să-ţi deschizi inima şi mintea în faţa unor sentimente care nu sunt ale tale. Acesta
este un semn de implicare şi maturitate. Atunci când ascultaţi cu empatie, contribuiţi la crearea
unei atmosfere de siguranţă, respect şi iubire”.154

Încrederea şi comunicarea ca soluţii în vindecarea familiilor aflate în disoluţie vin ca o

alifie ce unge rana: „Abilitatea de a exprima empatia este o unealtă incredibilă în dialogul din
cadrul unui cuplu. Ea are puterea de a-i face pe cei doi să comunice, construind punţi de legătură
acolo unde înainte nu existau decât ziduri de piatră”.155

3.3. Divorţul e o soluţie?

152
Pr. John Mack, op. cit., p. 196.
153
Ibidem, p.197.
154
Dr. Robin L. Smith, op. cit., pp. 116-117.
155
Ibidem, p. 119.
53
 Un preot care se dovedeşte a fi nevrednic în slujirea sa, pentru a nu batjocorii harul
preoţiei, acesta este retras prin caterisirea preotului. Dacă nu se face acest lucru, consecinţele pot
fi grave iar situaţia poate scăpa de sub control. Tot aşa şi taina căsătoriei, ca şi taina hirotoniei,
poate suferii retragerea harului. Din păcate această retragere, a devenit tot mai frecventă deoarece
noi oamenii, primim aceste taine tot mai nepregătiţi. Rata divorţurilor în Statele Unite ale
Americii este estimată de către unii statiscieni la aproximativ 50%.156 Asta înseamnă că milioane
de părinţi şi de copii din America se luptă cu probleme şi nevoi semnificative. Potrivit unui studiu
condus de un faimos profesor de la Harvard, una din 2,5 căsătorii sfârşeşte prin divorţ. Cu toate
acestea numai una din 1100 de căsătorii sfârşeşte prin divorţ când cuplul este unit spiritual şi îşi
exprimă această unitate prin rugăciune comună.157 Părintele Antony Coniaris ne arată acest lucru
prin comentariul unui cuplu: „Am descoperit de-a lungul anilor că, atunci când doi oameni sunt
aproape de Dumnezeu, este dificil pentru ei să se îndepărteze unul de celălalt”.158

În acestă situaţie nu au de suferit numai soţii ce se despart ci şi copiii care sunt strâns
legaţi de părinţii lor: „Totuşi trebuie să vă puneţi în locul copilului dumneavoastră. Potrivit
Academiei Americane de Pediatrie, până la 50% dintre copii dau dovadă de o reacţie
simptomatică, chiar din primul an după divorţ. Aceste simptome includ: irascibilitatea, plânsul,
frica, performanţe şcolare scăzute, abuz de substanţe, depresie şi comportament agresiv sau
delicvent. Dacă vă concentraţi în mod conştient asupra nevoilor copilului dumneavoastră în
această perioadă dificilă, veţi putea şi chiar le veţi face faţă cu succes”.159 Copii poartă în
majoritatea cazurilor povara autoînvinovăţirii pentru dizolvarea familiei „ei îşi fac griji pentru
ambii părinţi, mai ales dacă e vorba de o criză evidentă. Vă cunosc mai bine decât vă cunoaşteţi
dumneavoastră înşivă, ei ştiu când bravaţi, aşa că vor şti că suferiţi”. 160 Sentimentul acesta se
naşte din numeroasele acuzaţii care erup în timpul divorţului şi izvoreşte din faptul că, de cele
mai multe ori, copii reprezintă liantul care uneşte familia: „Copiii îşi personalizează rolul în
cadrul divorţului pentru că ştiu că nu au fost cuminţi şi se simt pedepsiţi pentru asta prin
despărţirea părinţilor. Când copiii suferă, fie că sunt singuri sau printre prieteni, se simt excluşi.

156
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 38.
157
Pr. John Mack, op. cit., p. 77.
158
Conaris, Antony, Getting Ready for Mariage in the Ortodox Church, Minneapolis, MN: Light and Life press,
1982, p. 17 apud Pr. John Mack, op. cit., p 77.
159
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 42.
160
Ibidem, p. 44.
54
Iar în mintea lor, graniţa dintre durere şi pedeapsă ese foarte neclară”. 161 Trebuie conştientizat
acest lucru asigurând copiii că nu este vina lor.

Deseori cuplurile se căsătoresc în vederea înpliniri anumitor nevoi pe care le au în viaţa

personală şi „se căsătoresc cu gândul că vor găsi fericire, bunăstare emoţională, satisfacţii
personale – fără a fi nevoie măcar să muncească pentru ele. Când nu le obţin, se simt înşelaţi sau
dau vina pe celălalt. Cel mai adesea aceste căsătorii sfârşesc prin divorţ. Fiind creştini ortodocşi,
noi avem o perspectivă diferită asupra căsătoriei. Scopul ei nu este dobândirea dorinţelor, ci
dobândirea raiului!”.162 Lipsa comunicării şi a respectului reciproc dintre părinţi şi adolescenţi
duc la disperarea şi înstrăinarea tineretului şi comportamentul aberant. De aici vin şi alte tensiuni
mult mai mari prin care trece o astfel de familie: „copii provenind din astfel de căsnicii sunt
„maturi” doar din punct de vedere fizic, căci devin nişte adulţi egoişti – copii care mai mult se
prefac decât trăiesc viaţa de cuplu şi de familie. Astfel, ei devin o parte dintre tragicele statistici
referitoare la abuzuri, divorţ şi căsnicii destrămate. În acest tragic ciclu, istoria se repetă, nu se
înbunătăţeşte”.163 Până a se ajunge la divorţ toţi membrii familiei trec prin momente grele care
aduc tensiuni ce afectează fiecare persoană în parte: „Dacă vă certaţi, faceţi-o cu demnitate şi cu
reapect pentru persoana partenerului, ţinând cont de impactul scandalurilor asupra celorlalţi. Nu
este neapărat nociv să te cerţi sau să ai divergenţe de opinie în faţa copilului, atâta vreme cât o
faci fără ţipete şi fără insulte”.164

Majoritatea căsătoriilor au porţia lor de lupte axplozive la care se adaugă o bună parte de
conflicte şi dificultăţi de rutină. Dar nu toate aceste conflicte sunt rele. De fapt, ele sunt foarte
importante, deoarece, pentru marea majoritate a creştinilor, căsnicia şi viaţa de familie reprezintă
atelierul lui Dumnezeu, unde El va folosi astfel de lovituri, pentru a cizela natura noastră căzută
şi a ne pregăti pentru a fi remodelaţi după chipul şi asemănarea Sa. Tocmai relaţia de căsătorie şi
tot ceea ce implică ea ne revelează defectele ascunse şi ne obligă să le facem faţă dacă vrem să
supravieţuim şi să prosperăm duhovniceşte, psihologic şi emoţional. Cu toate acestea căsătoria,
familia, sau copiii „nu trebuie niciodată să devină un idol sau un scop în sine. Nu toate căsătoriile,
fie ele creştine, vor reuşi. Unele vor sfârşi prin divorţ, lăsând în urmă noi răni de vindecat şi alte

161
Ibidem, p. 43.
162
Pr. John Mack, op. cit., p.21.
163
Ibidem, p.153.
164
Dr. Phil McGraw, op. cit., p. 72.
55
situaţii de înfruntat. Şi nu toţi copiii creştini vor urma calea spirituală a părinţilor lor. Unii îi vor
respinge chiar pe acei părinţi care s-au străduit să procedeze corect. Şi ne aşteaptă încă multe alte
probleme, cum ar fi îmbătrânirea, boala şi moartea. Mereu vor exista dificultăţi neprevăzute. Dar
chiar şi astfel de tragedii sunt şi pot fi ocazii de a ne preda în mâinile Domnului, ca, printr-un
efort ascetic, să descoperim adâncimile de nebănuit ale harului şi ale iubirii Lui”.165

În mod normal „nu există nici o justificare spirituală pentru un om care îşi părăseşte
familia, aşa cum nu este nici pentru un călugăr care pleacă din mănăstire”. 166 Însă cu toate acestea
„în vremurile noastre, cu o impresionantă rată a divorţului, cuplurile creştine trebuie să se
străduiască de două ori mai mult pentru a face o căsătorie reuşită”.167 O soluţie ar fi să trăim şi să
acţionăm unul faţă de celălalt ca şi cum nu ar exista alternative. Foarte puţine cupluri ar ajunge la
diferende maritale şi ar divorţa în cele din urmă, dacă ar crede că în afara căsniciei nu există
cineva mai bun sau circumstanţe mai favorabile. Privindu-şi partenerul ca pe unicul pentru ei, şi
legătura lor ca pe o singură speranţă pentru fericire, sprijin şi supravieţuire, ar găsi, cu siguranţă,
căi de înţelegere.168 Niciodată să nu punem problema ca renunţare ci ca o continuă luptă cu
lucrurile ce ne ameninţă căsnicia.

Dacă pornim de la început în familie dezinteresaţi de viitorul ei şi ce anume trebuie făcut

ca lucrurile să meargă bine, atunci e de aşteptat ca să apară probleme şi cu toate acestea suntem
surprinşi de acest lucru: „Din punct de vedere social, nunţile au ajuns să fie asociate cu ideea de
eveniment, şi cu cât sunt mai grandioase, cu atât mai bine. Considerăm că e bine să facem datorii
mari, să petrecem doi ani cu alegerea restaurantului, a firmei de catering, a aranjamentelor
florale, a felurilor de mâncare, a formaţiei care va cânta la petrecere, a tortului miresei. Oare cât
timp ne mai rămâne să ne gândim serios la jurămintele sau la fundamentul pe care ne vom clădi
căsnicia?”.169 Acest principiu este subliniat de către de psihologi ca o problema ce se repetă la
infinit: „Nu pot să pricep de ce un cuplu investeşte mai mult timp şi energie pentru alegerea unei
formaţii muzicale decât pentru alegerea celui care urmează să le oficieze slujba de căsătorie”.170

165
Pr. John Mack, op. cit., p. 163.
166
Ibidem, p. 163.
167
Ibidem, p. 187.
168
Ibidem, p. 201.
169
Dr. Robin L. Smith, op. cit., p. 57.
170
Ibidem, p. 281.
56
 Dacă în relaţia de familie pe care o începem sau deja o avem privim lucrurile la suprafaţă,
de imagine, atunci suntem puşi în situaţia de a fi dezamăgiţi mai târziu: „poate că ne închipuim că
îi iubim pe alţii pentru calităţile care ne-au atras la ei, însă deseori ajungem să ne săturăm de
lucrurile respective. Iubirea matură necesită o mai profundă cunoaştere a propriei persoane şi a
celui cu care ne căsătorim”.171 De aici se ajunge la un egoism de sine care răceşte relaţia:
„Interesul pentru propria persoană, un mod de viaţă prin care nu eşti în stare să vezi o altă
persoană pentru că propriile tale nevoi sunt dominante şi acoperă restul, reprezintă unul dintre
cele mai importante motive pentru care căsniciile şi relaţiile apropiate nu au şanse de reuşită”172
Gândurile şi viaţa personală devin prioritare şi exclud pe cei din jur şi astfel numărul persoanelor
divorţate este mult prea mare, iar oamenii nu sunt capabili să formeze un cuplu şi să se de dedice
trup şi suflet sarcinii de a-şi clădi viitorul. Ei sunt îngrădiţi de propriile poveşti personale, iar
mariajul lor se termină mai înainte de a fi început.173

Problema se pune în ideea că dacă lucrurile nu merg, renunţăm. Ne certăm, nu ne

potrivim şi problemele se ţin lanţ. Aşa nu mai are rost deci nu rămâne altceva de făcut decât să
divorţăm: „Adulţii maturizaţi nu consideră metoda eliminat/înlocuit o opţiune viabilă pentru
crearea unei iubiri de durată. Dacă vă închipuiţi că puteţi să eliminaţi pe cineva din viaţa
dumneavoastră şi să-l înlocuiţi cu cineva din viaţa dumneavoastră şi să-l înlocuiţi cu cineva, fără
să cercetaţi motivele adevărate, nu veţi face decât să treceţi dela un eşec la altul. Este important
să ştiţi dacă dumneavoastră sau partenerul aveţi această tendinţă”.174 Într-o astfel de situaţie
sfatul Cuviosului Paisie Aghioritul este următorul: „ Eu nu îndreptăţesc nici pe bărbaţi, nici pe
femei, ci numai îi fac să se pună pe gânduri”.175

Dacă situaţia se prezintă grav, soţul sau soţia îşi terorizează familia în mod obişnuit,
presiunea e mai mare decât o pot duce restul familiei care încă mai supravieţuieşte, soluţia care
rămâne este divorţul. Ideea pe care trebuie să o înţelegem este că decât să se distrugă întreaga
familie, mai bine să salvăm ce putem din ea. Decât să ne pierdem minţile cu un soţ sau o soţie ce
nu prezintă nici cel mai mic regret sau semn de îndreptare, mai bine să ne bucurăm cât ne ţine
Dumnezeu, de acestă viaţă, în pace şi linişte sufletească. Căci cu nimic nu suntem de folos celui
171
Ibidem, p. 76.
172
Ibidem, p. 89.
173
Ibidem, p. 108.
174
Ibidem, p. 238.
175
Cuviosul Paisie Aghioritul, op. cit., p. 58.
57
care ne terorizează şi nici noi nu aflăm cale către mântuire dacă cedăm psihic şi cădem în aceleaşi
patimi. Mai mult decât atât distrugem şi copiii care nu au de unde să-şi ia model de viaţă
sănătoasă. Biserica nu promovează ideea de divorţ, însă oferă a doua şansă celor în cauză:
„Divorţul era considerat un mare păcat; însă Biserica niciodată nu a încetat să le acorde
păcătoşiilor «o nouă şansă», şi era gata să-i reprimească dacă se pocăiau”.176

Divorţul nu e o soluţie pentru mofturile şi impresile pe care le-am înrădăcinat în

principiile noastre. Aceste pot fi vindecate prin comunicare cu membrii familiei, o examinare
curată de conştiinţă, spovedanie, şi împărtăşanie. Divorţul e o soluţie pentru familia care nu mai
are şanse de vindecare decât numai aşa.

176
John Meyendorff, op. cit., p. 70.
58
 Concluzii

O viaţă în suferinţă, momente peste care nu suntem convinşi că trecem, presiuni care
apasă pe măsură ce problemele cresc şi devin din ce în ce mai multe, sunt doar câteva stări pe
care le trăiesc famiile aflate în disoluţie. Nu toată lumea ajunge în această situaţie, însă nimeni nu
e scutit de probleme şi cu atât mai mult când suntem încrezători că suntem perfecţi şi că nu există
decât o direcţie înainte, avem mari şanse să deviem de la starea de fericire.

Atitudinea noastră contează cel mai mult în soluţionarea problemelor. O dorinţă arzătoare
de a ieşi din impas e suficient pentru a găsi calea prin care cu ajutorul lui Dumnezeu să ne
vindecăm familia. Pentru acest lucru este nevoie de conştientizarea stării în care ne aflăm. Dacă
privim cu indiferenţă şi nu suntem preocupaţi în mod deosebit de liniştea familiei, riscăm să
întindem coarda până se rupe. Pentru astfel de oameni nu există soluţii, aceşti oameni nu-şi
doresc soluţii. Ei se simt bine aşa cum sunt şi nu dau doi bani pe cei din jurul lor. Trebuie să
suferim pentru durerile familiei şi aşa cu siguranţă vom căuta izbăvirea ei din impas. Cu toate
acestea într-o familie, omul este nevoit să împartă împreună cu celălalt membru necazul şi
bucuria acestuia. Necazurile şi bucuriile devin comune iar acestea îi unesc pe soţi, le măresc şi le
adâncesc şi mai mult dragostea.

Odată ce avem probleme în viaţa de familie nu trebuie să ne panicăm, deşi e uşor de zis
greu de făcut, numai căutând soluţii indiferent de cât de gravă e situaţia putem avea o atitudine
pozitivă, constuctivă. Trebuie să învăţăm de pe urma suferinţelor şi să nu ne lăsăm pradă
suferinţei şi necazurilor fără să ştim de unde provin. Chiar dacă am pierdut tot ce ne imaginam
noi că este viaţa de familie, nu trebuie să ne pierdem demnitatea, personalitatea noastră ca fiinţă
umană de mare valoare. Indiferent în ce situaţie am ajuns, şanse de vindecare sunt multe dacă nu
ne-am pierdut nădejdea şi credinţa în Dumnezeu. Există nenumărate cazuri de familii cu
probleme care nu numai că au trecut peste, ci şi-au întărit unitatea familiei, înflorind în vremuri
tulburi, pentru că au avut grijă să creeze un ambient solid.

59
 Pentru o căsnicie reuşită este nevoie de efort, de interes în acest sens şi de jertfelnicia fiecărui
membru. Toată lumea vrea să aibă o căsnicie fericită, dar puţini sunt dispuşi să facă ceea ce
trebuie pentru a o crea. Siguranţa şi liniştea familiei stă în dorinţa şi în interesul nostru de a face
şi a obţine ce e mai bine pentru familia noastră. În funcţie de disponibilitatea noastră de face ceea
ce se cuvine pentru a avea o familie echilibrată şi serioasă, trebuie să căutăm calea Bisericii şi să
trăim în Duhul lui Dumnezeu.

Condiţiile familiei de azi sunt o consecinţă a ruperii noastre de biserică, a indiferenţei pe

care am îmbrăcat-o pentru a ne bucura cât putem de ceea ce ne oferă societatea. Dacă ne aflăm
într-o situaţie gravă este pentru că nu am stiut să ne păstrăm echilibrul familiei, este pentru că nu
am avut principii sănătoase. Printr-o dorinţă puternică şi sinceră de a ne readuce armonia în
familie, vom avea ambiţia de a lupta pentru vindecarea ei până la capăt indiferent de situaţia
fiecăruia.

60
 Bibliografie

Izvoare

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu puterea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2002.

Bibliografie generală

61
Lucrări de specialitate

2. Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Andrei, , Mai putem trăi frumos? Pledoarie pentru
o viaţă morală curată, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2004.

3. Boca, Ieromonah, Arsenie, Ridicarea căsătoriei la rang de taină. Îndrumător

duhovnicesc, Făgăraş, editura Agaton, Colecţia Ortopraxia, 2002.

4. Breck, Pr. Prof., John, Darul sacru al vieţii, Cluj-Napoca, Editura Patmos, 2001.

5. ***, Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Tinerii, familia şi copiii născuţi în lanţuri.
(Despre legile şi fărădelegile familiei creştine), lucrare tipărită cu binecuvântarea
Presfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului, Editura Credinţa strămoşească, 2003.

6. Evdochimov, Paul, Taina iubirii. Sfinţenia iubirii conjugale în lumina tradiţiei ortodoxe,
traducere Gabriela Moldovan, ediţia a 11-a, Bucureşti, 1999.

7. Elkaïm, Mony; Glorion, Caroline, Cum supravieţuim în propria noastră familie, traducere în
limba franceză de Monica Grădinaru, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007.

8. Filotei, Ieromonahul, Creştinul în faţa lumii de azi, traducere din limba gracă de Pr. Şerban
Tică, Bucureşti, Editura Sophia, 2003.

9. Ford, David C., Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Bucureşti, Editura
Sophia, 2004.

10.Ford, David şi Mary, Căsătoria, cale spre sfinţenie. Vieţile sfinţilor căsătoriţi, ediţia a doua,
traducere din limba engleză de Constantin Făgeţan, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului
Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, 2007.

11. Ioan Gură de Aur, Sfântul, Cateheze maritale. Omilii la căsătorie, traducere din limba
greacă veche Pr. Marcel Hancheş, apare cu binecuvântarea P.S. Sale, P.S. Lucian
Lugojanu, Episcopul Caransebeşului, Sibiu, Editura Oastea Domnului, 2006.

62
12.Ioan Gură de aur, Sfântul, Cuvântări despre viaţa de familie, traducere pr. Marcel Hancheş,
prefaţă P.S. Lucian Lugojanu, Episcop-vicar, studiu biografic şi bibliografie: conf. univ.dr.
Claudiu T. Arieşan, Timişoara, Editura Învierea, 2005.

13.Kaleda, Pr. Prof., Gleb, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Cornea, tipărită
cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului,
Bucureşti, Editura Sophia, 2006.

14.Kozlov, Pr., Maxim, , Familia, ultimul bastion. Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere
de Eugeniu Rogoti, Bucureşti, editura Sophia, 2009.

15.Laroche, Michel Philippe, Un singur trup. Aventura mistică a cuplului, traducere şi adaptare
de Constantin Jinga, Timişoara, Editura Amarcord, 1995.

16.Mack, Pr., John, , Ghid pentru dobândirea armoniei în familie, traducere din limba engleză
de Doina Rigoti, Bucureşti, Editura Sophia, 2005.

17.Mada, Ieromonah,Teofan, Familia creştină la Sf. Ioan Gura de Aur, apare cu binecuvântarea
Înalt Prea Sfinţei Sale Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului,
Sibiu, Editura Agnos, 2008,

18.McGraw, Dr., Phil, Familia mai presus de orice. Ghidul dumneavoastră pas cu pas pentru
crearea unei familii fenomenale, traducere din limba engleză de Olga-Cristina Manolache,
Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007.

19.Meyendorff, John, Căsătoria, perspectivă ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea

Sfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, traducere Cezar Login, Cluj-Napoca, Editura
Patmos, 2007.

20. Mihoc, Pr. Dr., Constantin, Taina căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile
marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV, Sibiu, editura Teofania, s. a.

21. Moldovan, Pr. Prof., Ilie, În Hristos şi în Biserică. Adevărul şi frumuseţea căsătoriei.
Trilogia iubirii, vol. 11, Alba Iulia, 1996.

22. Oprescu, Dan, Filosofia avortului, Bucureşti, Editura Trei, 1997.

63
23.Paisie, Cuviosul, Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti. Viaţa de familie, vol. IV, traducere din
limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos, Bucureşti,
Editura Evanghelismos, 2003.

24. Patcaş, Rodica, Familie de mucenici- Sfântul ţar Nicolae al II-lea şi cei dimpreună cu
el, Galaţi, Editura Egumeniţa, 2009.

25. Pestov, N. E., Cum să ne creştem copiii. Cale spre desăvârşirea bucuriei, traducere
din limba rusă de Lucia Ciornea, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte
Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, Editura Sophia, 2007,
p.17.

26. Rich, Hilary; Kravitz, Helaina Lake, Căsnicia perfectă, Editura Teora, 2006.

27. ***, Sensul vieţii, al suferinţei şi al morţii, Referatele Simpozionului Internaţional

organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „1 Decembrie 1918”
Alba Iulia, 29 februarie- 2 martie 2008, Alba Iulia, 2008.

28. Smith, Dr., Robin L., Minciuni la altar. Adevărul despre căsniciile fericite, traducere
din limba engleză de Alina-Gabriela Rudeanu, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2007.

29. Stăniloae, Preot Profesor, Dumitru, Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, carte
tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, 2003.

30. Stăniloae, Preot Profesor, Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, carte tipărită
cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, ediţia a III-a, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, 2003.

31. Şestun, Pr., Evgheni, Familia Ortodoxă. Sfaturi, cuvinte de învăţătură, rugăciuni,
traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului
Părinte Galaction, Episcopul Alexandrei şi Teleormanului, Bucureşti, Editura Sophia,
2005.

64
32. Teodoropulos, Arhim., Epifanie Familiei ortodoxe cu smerită dragoste, traducere din
limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos,
Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2003.

33. Velimirovici, Episcop, Nicolae, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori
misionare., traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Bucureşti, Editura
Sophia, 2006.

34. Vlachos, Mitropolit, Hieroteos, Psihoterapia ortodoxă, Bucureşti, editura Sophia,

2001.

35. Voinea, Prof. univ. dr., Maria, Familia contemporană. Mică enciclopedie, Bucureşti,
Editura Focus, 2005.

36. Zăvorâtul, Sfântul, Teofan, Mântuirea în viaţa de familie, traducere din limba rusă de
Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte
Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, editura Sophia, 2004.

37. Zorin, K. V., Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian
şi Xenia Tănăsescu-Vlas, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Bucureşti, Editura Sophia, 2003.

Studii şi articole în periodice

38.Barnişte, Marin, Magistrand Pr., Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie în
„Studii teologice”, 1-2, seria II-a, ian-feb., anul IX, 1957.

39.Popi, Cătălin, Familia creştină contemporană în „Viaţa în Hristos”, publicaţie lunară de

spiritualitate şi cultură editată de tinerii din Parohia Ortodoxă „Naşterea Sfântului Ioan
Botezătorul” Arad-Bujac, anul III, Nr. 9-10, septembrie-octombrie 2007.

65
Site-ografie

40. http://www.alcoolism.org/alc_bo.html.

41. http://www.stdimitrie.org/16IntelegereaAlcoolismului.html.

42. http://www.stdimitrie.org/16IntelegereaAlcoolismului.html.

43.http://www.sfatulmedicului.ro/slideshow/Cum_sunt_mostenite_defectele_genetice_49.html.

66
 CURRICULUM VITAE

Informaţii personale

 Nume: Gălăţeanu
 Prenume: Levente – Mihai
 Adresă: Alba Iulia, Str. Vasile Goldiş, nr. 11A, ap. 20
 Telefon: 0724437719
 Email: mihai.galateanu@yahoo.com
 Naţionalitate: română
 Data naşterii: 22.06.1986
Experienţă profesională
 VÂNZĂTOR, SDC Alba Iulia 2 (LUKOIL Alba 2), 17.11.2008-
01.05.2009
 PEDAGOG SOCIAL, Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare” Alba Iulia,
22.06. 2006 – 01.09. 2006
 Publicaţii în revistele şi ziarele locale din Orăştie
 Muncitor necalificat la Societatea Comerială T.C.I. Orăştie în perioada
verii anului 2004
 Amenajări interioare şi exterioare
Educare şi formare:
 1 octombrie 2005 – prezent: Facultatea de Teologie Ortodoxă, Alba Iulia
 15 septembrie 2001 – 15 iunie 2005 – Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu”,
secţia „Ştiinţe sociale”, Orăştie
 februarie 2004 – iulie 2004: Şcoala de cântăreţi bisericeşti, Alba Iulia

Aptitudini şi competenţe personale:

 Limbi străine cunoscute: limba engleză şi limba maghiară;
 Operare foarte bună a computerului, în special Microsoft Office;
 Permis de conducere categoria B, C, C+E;

67
 Declaraţie

Subsemnatul Gălăţeanu Levente-Mihai,

Levente-Mihai student al Universităţii „1 Decembrie 1918” din
Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă, secţia Pastorală, declar pe propria răspundere că
lucrarea de faţă, cu titlul Familia intrată în disoluţie, pe care o prezint ca teză de licenţă, îmi
aparţine în întregime, iar la întocmirea ei nu am utilizat alte surse bibliografice decât cele
menţionate.

68