1)Obiectul si metoda de studiu ale Finantelor Publice

• relaţii economice ce apar în procesul constituirii şi repartizării fondurilor bugetare şi extrabugetare ale
autorităţilor publice centrale şi administrativ-teritoriale, denumite generic resurse financiare publice;
• metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului public;
• modalităţile folosite de stat pentru perceperea şi urmărirea impozitelor, taxelor şi veniturilor nefiscale ale
statului
• metode de dimensionare şi repartizare a cheltuielilor publice pe obiective, acţiuni,beneficiari;
• întocmirea, aprobarea, executarea bugetelor de venituri si cheltuieli publice la diferiteeşaloane ale
autorităţilor publice;
• organizarea şi efectuarea controlului financiar de natură administrativă şi jurisdicţională,controlul cu
caracter preventiv, operativ curent şi, ulterior, exercitat de către diverse organe de stat, în legătură cu
mobilizarea şi repartizarea veniturilor statului;
• gestionarea datoriei publice, plasarea şi rambursarea împrumuturilor de stat.

2)Conceptul de Finante Publice noţiunea de „finanţe” defineşte relaţiile sociale în baza cărora au loc transferuri
băneşti de fonduri şi resurse
finanţele reprezintă o categorie economică care exprimă sistemulde relaţii juridice ocazionate
de formarea, utilizarea si transferul resurselor băneşti cu totmecanismul operaţional pe care-l generează acest
transfer: operaţiuni bancare generate de relaţiilejuridice dintre debitor si creditor. În funcţie de genul
relaţiilor social-financiare şi de cei ce participăla aceste relaţii se desprind în cadrul acestei ştiinţe doua ramuri:
*publice-relaţiile sociale de natură economică exprimate in formăbănească ce apar cu prilejul constituirii şi
utilizării fondurilor statului. În toate orânduirile sociale,statul, pentru îndeplinirea funcţiilor şi
sarcinilor sale, mobilizează la dispoziţia sa o parte din PIB. Înprocesul mobilizării, utilizării si repartizării
fondurilor băneşti ale statului se nasc relaţii sociale derepartiţie între stat, pe de o parte, şi între diferite
categorii sociale şi persoane juridice, pe de alta parte.
*private au două ramuri:
finanţe-credit: reprezintă disciplina financiară care se ocupă mai ales cu studiul relaţiilor socialeprivate între
diferiţi participanţi la relaţiile de credit, la tranzacţiile bursiere, la relaţii de asigurărişi care priveşte
fluxul financiar bănesc dintre aceşti participanţi.
finanţele întreprinderii, ca subramură a finanţelor private, reprezintă gestiunea financiară aîntreprinderii şi are
drept obiect cunoaşterea şi controlul raportului dintre componentelemediului financiar al societăţii cu
întreprinderea precum şi raportul dintre elementelepatrimoniale ale întreprinderii. În sfera gestiunii financiare a
întreprinderii poate intra şicunoaşterea si stăpânirea dificultăţilor financiare ale acesteia, precum si decizia
financiarăluată de manager in baza cunoaşterii şi a controlului relaţiilor financiare ale întreprinderii.

3) Finante - categorie economica

Finanţe este o categorie economică generală. Pentru apariţia oricărei categorii economice sunt necesare anumite condiţii economice care
formează un "mediu ambiant" de dezvoltare a ei. Aşa mediu ambiant pentru finanţe sunt relaţiile marfă - bani. Producerea urnirilor pentru
schimb, folosirea banilor pentru me seria schimbului, căpătarea de către bani a valorii proprii au format mediul ambiant economic respectiv,
in care a fost posibilă apariţia finanţelor ca relaţii de transfer a valorii. Finanţele nu pot să existe in afara relaţiilor marfă - bani.Evident că
apariţia finanţelor a fost cauzată de anumite necesităţi. Principala cauză in această ordine de idei, constă in crearea in urma activităţii
economice a produsului intern brut care, pentru funcţionarea normală a societăţii, trebuie să fie repartizat intre toate sferele de activitate
umană şi intre toţi membrii societăţii. Funcţia de repartiţie valorică revine pe seama finanţelor.Evident că, pentru apariţia finanţelor era
necesară şi existenţa unor anumite circumstanţe. Una din prin cipalele circumstanţe de apariţie şi funcţionare a finanţelor este prezenţa
subiecţilor procesului de re partiţie - statui (guvernul), persoanele juridice, persoanele fizice etc. Guvernul organizează şi dirijează
funcţionarea finanţelor Având in vedere condiţiile economice, cauzele şi necesităţile, circumstanţele de apariţie şi funcţionare, putem
conchide că finanţele sunt relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi utilizarea fondurilor băneşti pe baza produsului intern brut.
Pornind de la acest concept, vom remarca faptul că de-a lungul anilor concepţiile despre finanţe au evoluat continuu .Şi in prezent concepţiile
specialiştilor despre finanţe nu coincid. Astfel econo miştii tratează finanţele ca:
a) fonduri băneşti b) pârghii şi instrumente de intervenţie a guver nului in economie;c) metode de gestionare a acumulărilor băneşti;d) acte
juridice;e) relaţii sociale, de natură economică, care apar in procesul constituirii fondurilor publice şi private de: resurse băneşti şi repartizării
acestora în scopul satisfacerii diverselor necesităţi individuale, de produ cţie, sociale, politice etc.

4)Functiile Finantelor Publice

Funcţia de repartiţie :constituie 2 faze constituirea fond si distribuirea acestora.Prima faza consta in formarea fond din
taxe;impozite;contributii;chirii;arebda;venituri ale intreprinderii de stat;dividente;ajutoare.Participa la formarea fond atit pers fizice
cit si juridice(nu participa institutii non-profit).A doua faza la repartitia consta in distribuirea find financiare catre
binificiar.Aceastarepartizare se face dupa necessitate:chelt de ordin social;de ordin economic;deficit financiar.
Funcţia de control:Concomitent cu funcţia de repartiţie, finanţele exercită şi funcţia de control. Această funcţie apare ca rezultat ai capacităţii
finanţelor de a reflecta cantitativ transferurile de bani.
Funcţia de control este o însuşire a finanţelor de a servi drept mijloc de control asupra distribuţiei valorice a produsului intern brut. Se
manifestă această funcţie in procesul de formare şi utilizare a fondurilor de mijloace băneşti.
Datorită funcţiei de control, este posibilă verificarea exactităţii In aşa mod, rolul funcţiei de control a finanţelor in activitatea
economică se manifestă prin faptul că finanţele: a) exercită controlul asupra distribuţiei va lorice a resurselor şi formării proporţiilor
economice; b) permit acţiunea activă asupra eficienţei utilizării tuturor resurselor din economie; c) efectuează controlul asupra
respectării legislaţiei financiare in vigoare şi disciplinei financiare etc.
Funcţia de control a finanţelor se realizează în procesul activităţii practice prin efectuarea controlului financiar.
5.Conceptii clasice si moderne privind Finantele Publice
Concepţia clasică asupra finanţelor publice s-a format în contextul doctrinei economice liberale, ce a dominat perioada de început a
dezvoltării capitaliste, conturâdu-se în secolul al XIX-lea. Conform acestei doctrine, se susţinea necesitatea liberei iniţiative private în
economie şi evitarea oricărei intervenţii din partea statului, considerat un factor perturbator al activităţii economice. În acord cu dictonul
"laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui meme", doctrina liberală pleda pentru asigurarea unui cadru economic şi social care să nu
stânjenească iniţiativa privată şi în acelaşi timp, milita pentru limitarea sarcinilor statului numai la cele tradiţionale (ordine internă, apărare
naţională, relaţii diplomatice, educaţie). În concordanţă cu aceste sarcini, statul era privit mai mult ca stat jandarm, iar cheltuielile de
funcţionare a instituţiilor sale erau concepute la un nivel cât mai redus considerat strict necesar, asigurându-se guvernarea cât mai ieftină.
Prevala, deci, teza limitării cheltuielilor la nivelul strictului necesar funcţionării normale a statului, ca obiectiv determinant în domeniul
finanţelor publice.

Concepţia modernă a avut loc în contextul naşterii doctrinei economice intervenţioniste, care a devenit tipică pentru societatea modernă.
Debutul acestei concepţii, în cadrul doctrinei intervenţioniste, axată pe implicarea statului în viaţa economico-socială, se situează la începutul
secolului XX, dar, mai ales, în perioada primului război mondial. Abordările doctrinare cu caracter intervenţionist s-au amplificat mult, însă,
pe fundalul crizei economice mondiale din anii 1929-1933, care a evidenţiat limitele iniţiativei private în rezolvarea unor probleme
economico-sociale cu impact profund în societate şi disfuncţionalităţi majore ale mecanismelor economiei de piaţă, confruntată cu fenomene
perturbatoare grave. Manifestarea fenomenelor de criză şi şomaj au constituit factori decisivi în reconsiderarea doctrinei economice liberale,
după ce se constatase că prezenţa statului a fost indispensabilă în rezolvarea unor probleme fundamentale pentru ţările beligerante în primul
război mondial. Or, în condiţiile războiului, alături de eforturile financiare mari, s-a impus adaptarea economiei la nevoile de desfăşurare a
ostilităţilor, prin restructurarea ei şi dezvoltarea producţiei de război. În acele condiţii, statul s-a dovedit singurul în măsură să asigure
concertarea eforturilor şi reorientarea resurselor, acţionând, mai ales, prin mijloace financiar-monetare. Ulterior, pentru înlăturarea efectelor
dezastruoase ale războiului şi combaterea efectelor distructive ale crizei economice mondiale, inclusiv ale manifestării ciclităţii economiei s-
a recurs la noi măsuri de intervenţie statală, ca alternativă viabilă la dereglările apărute în funcţionarea mecanismelor pieţei. În noile condiţii,
s-a abandonat teza statului-jandarm (menit să îndeplinească sarcini tradiţionale) în favoarea celei a statului-providenţă sau al bunăstării
(welfare). În această viziune statul nu se mai limita la finanţarea acţiunilor neproductive, ci îşi manifesta pregnant prezenţa în economie. El
devine acum redistribuitor de resurse, capabil să orienteze şi să susţină evoluţia ascendentă a societăţii spre realizarea unor obiective de
interes larg, ce corespund aspiraţiilor de progres şi civilizaţie.

6)Rolul Finantelor Publice in economiile contemporane

Mecanismele de funcţionare a economiilor modeme se bazează pe principiile de piaţă. În ţările dezvoltare din punct de vedere economic
aplicarea acestor prin cipii s-a produs pe parcursul unei perioade de doua secole, ce-a permis formarea şi perfecţionarea ulte rioară a unui
sistem de relaţii social-economice efectivi în acest sistem un rol deosebit revine relaţiilor financiare.
Sistemul financiar (relaţii, metode de lucru, organe cu funcţii in finanţe, legislaţie financiară) are un grad înalt de dezvoltare. La baza
funcţionării lui sunt puse principii ştiinţifice şi democratice de lucru.
Finanţele sunt folosite nu numai în scopul tra diţional - acumularea mijloacelor şi folosirea lor pentru exercitarea funcţiilor guvernului.
Autorităţile publice folosesc finanţele şi in scopul influenţării proceselor economice , corectării ciclului economic, înlăturării dezechilibrelor
economice. In perioadele de intensifi care a activităţilor economice (supraîncălzire a eco nomiei), prin diferite măsuri financiare (majorări
fiscale s.a.), se normalizează situaţia, iar in perioada de recesiune, prin facilităţi fiscale şi prin alocaţii bugetare, se asigură relansarea
economiei (schema 9).
În prezent unui şir de state, inclusiv Republicii Moldova, le este caracteristică economia de tranziţie - economia in procesul de trecere de la
sistemul administrativ de comandă şi planificat, centralizat la sistemul cu caracteristici de piaţă. în această perioadă se reface cardinal şi
sistemul financiar. A fost lărgită zona de acţiune a finanţelor (sfera socială, privatizarea etc.), aplicate noi instrumente financiare (impozite,
taxe, subsidii, subvenţii etc. ), reformat cadrul insti tuţional (serviciul fiscal, Garda financiară, Fondul Social etc.), elaborat şi aprobat noul
drept financiar şi alte acţiuni.În economiile de tranziţie pe seama resurselor financiare publice se finanţează diverse acţiuni orien tate spre
crearea de noi locuri de muncă, recalificarea şomerilor şi plasarea lor in câmpul de muncă, pre-pensionarea celora care nu-şi mai găsesc
plasament din cauza vârstei înaintate şi ajutorarea celor care şi-au pierdut locul de muncă etc. Finanţele sunt utilizate pe larg in procesul de
privatizare şi reor ganizare a patrimoniului public. Un conţinut nou, datorită, in primul rând, primirii in organismele financiare internaţionale,
capătă şi relaţiile valutar-financiare internaţionale.Aşadar, in economiile moderne finanţele publice sunt utilizate in scopul realizării unei
dezvoltări eco nomice şi sociale pe cât se poate de accelerate şi pe cât posibil într-un cadru echilibrat.
7)Sistemul financiar
Sistemul financiar constă în constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti la dispoziţia statului se face pe căi şi
după metode specifice având labază principiul rambursabilităţii sau nerambursabilităţiişi care capătă destinaţii
diverse în funcţie denevoile generale ale societăţii la a căror satisfacere contribuie.
Principalele verigi ale sistemului financiar:
finanţele agenţilor economici reprezintă veriga de bază a sistemului financiar şicuprinde relaţii economice
de reprezentare în formă bănească a produsului social şimai ales a venitului naţional,şi apar în legătură cu
formarea fondurilor centralizate ale statului, ale fondurilor proprii agentilor economici,precum si in legatura cu
resursele ce ramin la dispozitia ahgentilor economici;
bugetele de stat reprezintă veriga centrală a sistemului financiar, pentru că relaţiile cereprezintă
conţinutul bugetului de stat, mijlocesc constituirea şi repartizareaprincipalelor fonduri de resurse băneşti ale
statului;bugetele locale
asigurările sociale sunt relaţii băneşti ce apar în legătură cu constituirea fondului deasigurări socialeşi
repartizarea acestora pentru acordarea de pensii, ajutoare,îndemnizaţii,ş.a.
asigurările de bunurişi persoane exprimă relaţiile băneşti ce iau naştere în scopul constituirii fondului de asigurări pe seama
fondurilor plătite de asiguraţi, a repartizării şi utilizării acestora pentru acoperirea pagubelor, compensarea pagubelor şi
acordarea sumelor asigurate la producerea evenimentelor acoperite prin asigurare;
creditul este expresia relaţiei de repartiţie a venitului naţional pentru constituirea unor
fonduri prin atragerea disponibilităţilor băneşti temporar libere ale agenţilor economic
8) Notiune de mecanism financiar. Clasificarea mecanismelor financiare
Conceptul de mecanism financiar exprimă un mod de organizareşi conducere a fluxurilorfinanciare prin care se
realizează constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor financiareconstituite în interesul interesul economiei
nationale. Mecanismul financiar trebuie conceput în aşa fel încâtsă asigure şi să stimuleze desfăşurarea normală
a activităţii economico-socialeşi, pe aceastăbază, repartiţiaşi circulaţia neîntreruptă a produsului social.
Mecanismul financiar nu este stabilit odată pentru totdeauna ci este perfectibil, are caracter dinamicşi o
structură relativă. Mecanismul financiar este constituit din totalitatea structurilor, formelor,
principiilor,pârghiilor economico financiare ce utilizează fonduri băneşti ala statului necesare
îndepliniriifuncţiilor şi sarcinilor sale în condiţiile economiei de piaţăşi a acţiunii legilor economice obiective.
Mecanismul financiar este alcătuit din următoarele componente:
1.sistemul financiar
2.pirghiile economico-financiare
3.metode administrative de gestiune financiara
4.cadrul istutional
5.cadrul juridic.

9)Parghiile economico-financiare
Pârghiile financiare, reprezintă expresia valorică generalizată a unor relaţii economice prin intermediul cărora
are loc repartizarea şiutilizarea cu titlu definitiv a resurselor financiare. Pârghiile financiare
reprezintă, de asemenea,relaţii financiare prin intermediul cărora se încasează venituri publice sau se
efectuează cheltuielipublice. Ele reprezintă instrumentul folosit în mod conştient de către stat, fiind integrate în
mecanismul de funcţionare a economiei naţionale. În categoria pârghiilor financiare intră: impozite,taxe, taxe
vamale, creditele; în categoria pârghiilor monetar valutare intră: cursul valutar,
preţurile,tarifele, dobânzile. După rolul pe care-l au în procesul repartiţiei venitului naţional pârghiile financiare
pot fi:
• de mobilizare (impoziteşi taxe);
• de repartiţie (subvenţii, burse, alocaţii pentru copii, cheltuieli publice specifice)
10)Planificarea financiara

11)Controlul financiar
Controlul financiar- componenta a controlului economic- are ca obiectivitate cunoasterea de catre stat a modului cum sunt administrate
mijloacele materiale si financiare, de catre societatile comerciale, publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, urmareste
asigurarea si consolidarea echilibrului financiar, asigurarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale.
Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reperezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a
deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii.
Controlul financiar are sarcina de a preveni angajarea de cheltuieli fara o justificare economica, de a asigura profit sporit in folosirea
resurselor materiale, financiare si de munca.
Controlul financiar se realizeaza prin anumite forme care se imbina, se completeazxa reciproc si alcatuiesc impreuna sistemul integrat,
general si cu character unitary asupra tuturor domeniilor si sectoarelor de activitate economico-sociala. Imbinarea stransa, unitara, a
diferitelor forme de control asigura desfasurarea intregii activitati financiare in conformitate cu directivele stabilite, facandu-se posibila
delimitarea fiecarei form, precum si stabilirea organelor care il executa.
Un prim criteriu de delimitare a formelor este dupa momentul in care se efectueaza, si anume: controlul financiar preventive concomitant si
controlul financiar ulterior.
Controlul preventiv. Este un control specializat, care implica verificarea si analiza activitatii economice si financiare sub aspectul legalitatii,
oportunitatii, necesitatii actelor si operatiunilor, a utilizarii cu eficienta a fondurilor materiale si banesti precum si pentru asigurarea
integritatii acestora.
Prin acest control se urmareste sa se previna inregistrarea fenomenelor negative si disfunctionalitatea in economie prin incalcarea
dispozitiilor legale. De aceea acest control trebuie sa actioneze in vederea perfectionarii activitatii tehnologice si tehnico-economice, ca un
factor primordial al cresterii eficientei.El se realizeaza la toate nivelele, contribuind la mentinerea ordinii si disciplinei, la respectarea
legalitatii, a principiilor liberei initiative si loialitati. Controlul financiar preventiv se exercita de catre conducatorul compartimentului
financiar-contabil.

12)Aparatul fiscal al RM.

Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a
impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare, precum şi de efectuarea
acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
În RM sunt următoarele organe, care au atribuţii de administrare fiscală:organul fiscal;Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei;organele vamale;serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor.
Serviciul Fiscal de Stat este un sistem centralizat de organe fiscale şi activitatea funcţionarilor fiscali, care deţin funcţii în aceste organe, este
orientată spre executarea atribuţiilor de administrare fiscală, conform legislaţiei fiscale.
Sarcina de bază a organului fiscal constă în executarea controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării
depline şi la timp la buget a sumelor obligaţiilor fiscale.
Activitatea aparatului fiscal este determinată de Constituţia RM, legile RM, hotărârile parlamentului, decretele prezidenţiale, hotărârile
guvernamentale, deciziile organelor de autoadministrare locală în limitele drepturilor acordate lor.
Structura organizatorică a aparatul fiscal al RM îl constituie:
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor;
Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale ale oraşelor, raioanelor, care sunt subordonate IFPS şi sunt finanţate din contul mijloacelor
bugetului de stat.
13)Politica financiara:Politica financiara este activitatea de influentare a proceselor social economice prin metode si instrumente de natura
financiara in vederea realizarii scopurilor macroeconomice si obtinerea echilibrului general adecvat in economie.Politica financiara are 4
sopuri macrocenomice:ocuparea fortei de munca; stabilittea preturilor; rata adecvata a schimbului valutar;o rata inalta a cresterii
economice. Politica financiara are caracteristicile:influentiaza productia ,schimbul bunurilor si serviciilor si constituirea capitalurilor;trebuie
sa prezinte o anumita strategie si tactica financiara;are un character dynamic,difera de la o tara la alta in functie de potentialul economic
,de grad de dezvoltare si de tipul de conducere a economiei.Impactul politicii financiare pe care-l are asupara economiei nationale,agentilor
economici si a populatiei cere ca politica financiara sa fie echilibrata si flexibila,elaborarea aceteia trebuie sa se bazeze pe o fundamentare
stiintifica.

14)Tipuri de politica financiara: 1.Politica financiară clasică-a dominat în majoritatea ţărilor lumii până la sfârşitul anilor 20 ai sec. XX.
Direcţia principală a politicii financiare clasice constituia lipsa intervenţiei statului în economie, păstrarea concurenţei libere şi utilizarea
mecanismelor de piaţă în calitate de regulator principal al economiei.
2. Politica financiară de reglementare-are drept obiectiv utilizarea mecanismului financiar pentru reglementarea economiei şi a relaţiilor
sociale cu scopul atingerii unor obiective de interes naţional. Principalele instrumente utilizate de politica financiară de reglementare
constituie: veniturile şi cheltuielile publice.
3. Politica financiară administrativă-a fost aplicată în ţările socialiste care utilizau sistemul administrativ de comandă cu toate domeniile
economiei inclusiv cel financiar. Scopul politicii financiare administrative este concentrarea maximă a resurselor financiare la dispoziţia
statului pentru redistribuirea lor în corespundere cu direcţiile de bază ale planului de stat.
În cadrul unei ţări politica financiară diferă în funcţie de interesele grupurilor sociale pe care le reprezintă partidul de guvernămînt şi de
condiţiile interne şi internaţionale specifice perioadei date.
Politica financiară diferă de la o ţară la alta în funcţie de: potenţialul economic al ţării; de nivelul de dezvoltare economică, de resursele
naturale care le deţine ţara, condiţiile interne şi internaţionale, metodele de conducere a economiei naţionale, interesele partidelor politice
aflate la putere, precum şi de alţi factori.

15)Politica bugetar fiscalaPolitica bugetar fiscala reprezinta activitatea de influentare a proceselor social-economice prin venituri si
cheltuieli publice.Este elaborata si promovata de catre Guvern prin cadrul institutiilor specializate(Ministerul Finantelor).In T.E. se cunoaste
2politici:activa si pasiva.Cea activa prevede folosirea instrumentelor(modificarea normelor bugetare,mecanismelor de transfer,cotelor
impozitelor)in scopul influentarii veniturilor si cheltuielilor bugetare.Cea pasiva prevede modificare cotelor veniturilor si cheltuielilor
bugetare care sunt efectuate automat prin utilizarea instrumentelor care sunt numitit stabilizatori automati (ajutoare de somaj;indemnizatii
sociale;subventii)utlizarea acestor permite numai limitarea impactului si efectelor fluctuatiilor economice,insa nu permit inlaturarea
acestora..Politica bugetar–fiscala contine elementele:politica in domeniul veniturilor bugetare defineste sursele de formare a fond. bugetare
se extrabugetare de care statul are nevoie,metode de prelevare(obligatorii si facultative)precum si obiective economice,sociale care trebuie sa
le indeplineasca instrumentele folosite in procesul mobilizarii resurselor financiare ; politica la nivelul chelt.bugetare stabilste volumul si
structura chelt.care sunt menite sa asigure indeplinirea functiilor si sarcinilor statului,se definesc obiectivile care trebuie urmarite in procesul
de repartitie,se stabileste nivelul,structure si dinamica chelt.bugetare ; politica in domeniul gestiunii dificitului bugetar prevede asigurarea
unui echilibru intre venituri si cheltuieli bugetare pt o perioada evedentiinduse recurgere la emisia monetar suplimentara,fiind posibila si
necesara folosirea resurselor interne sau externe sub forma de invstitii de capital in ramuri de interes economic pt stat ; politica in dom
deservirii datorii de stat prevede determinare resurselor de rambursare a datoriilor de stat in scopul securitati financiare a statului ; politica in
dom relatiilor inter-bugetare prevede plicarea metodelor si instrumentelor necesare asigurari procesului de distribuire a resurselor pe
nivelurile sistemuli bugetar.

16) Directiile esentiale ale politicii financiare in Republica Moldova:

17 )Continutul economic al cheltuielilor publice: Prin cheltuiele publice statul acopera necesitatile publice de bunuri si servicii considerate
prioritare in fiecare perioada. Cheltuielile publice exprima relatii economico - sociale in forma baneasca care se manifesta intre stat, pe de o
parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii
functiilor acestuia. Continutul econ al cheltuielilor publice se afla in stransa legatura cu destinatia lor, unele cheltuieli publice exprimand un
consum definitiv de produs intern brut, iar altele o avansare de produs intern brut. Cheltuielile publice nu inseamna acelasi lucru cu
cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate in domeniul public prin interiorul institutiilor publice
care se acopera fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii. Cheltuielile bugetare inseamna numai acele cheltuieli care se acopera de la
bugetul administratiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli
publice dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare.

18) Clasificarea cheltuielilor publice Clasificarea cheltuielilor publice se efectuează în baza mai multor criterii. Cel mai frecvent se folosesc
următoarele tipuri de clasificări:administrativă;economică;financiară;clasificare folosită de organismele ONU. Clasificarea administrativă
cunoaşte mai multe variante, ce diferă una de alta datorită criteriului pus la bază:
instituţional (structura cheltuielilor publice se va întocmi în dependenţă de ministere);administrativ-teritorial (reprezintă distribuţia
cheltuielilor publice între judeţe, oraşe, raioane).
Clasificarea economică are în vedere influenţa pe care o exercită asupra economiei diferite categorii de cheltuieli publice. Această
clasificare cunoaşte mai multe variante:
I variantă: împarte cheltuielile publice în:cheltuieli de capital (procurarea localurilor pentru şcoli, spitale, clădiri etc.);
cheltuieli curente (cuprind cheltuieli de personal: salarii, premii ...; cheltuieli materiale pentru prestare de servicii şi întreţinere: manuale,
medicamente, materiale pentru reparaţie ...; transferuri: subvenţii, pensii, îndemnizaţii, burse etc.);
II variantă: împarte cheltuielile publice în:cheltuieli ale serviciilor publice (administrative);cheltuieli de transfer (de restribuire);
III variantă: cheltuieli pentru salarii şi alte drepturi de personal; cheltuieli materiale pentru întreţinere şi funcţionare; cheltuieli de transfer
(pentru persoane fizice şi juridice);cheltuieli pentru investiţii.
Clasificarea financiară se efectuează în dependenţă de momentul şi modul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare şi le
grupează în următoarele categorii: cheltuieli definitive – finalizează distribuţia resurselor financiare publice şi înglobează cheltuielile atît cu
caracter de investiţii, cît şi cu caracter de funcţionare; cheltuieli temporare – de regulă, se reflectă în operaţiunile de trezorerie: acordarea de
împrumuturi, finanţarea rambursării împrumuturilor primite etc.
cheltuieli virtuale sau posibile – reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii: în cazul acordării unor
garanţii pentru împrumuturi.
Clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU: funcţional – grupează cheltuielile publice pe acţiuni şi obiective: servicii publice,
generale; apărare; educaţie; sănătate; securitate socială; acţiuni economice; servicii comunale; alte cheltuieli;
economic – cuprinde următoarele grupe: cheltuieli privind consumul definitiv de venit naţional; dobînzi aferente datoriei publice; formarea
brută a capitalului; transferuri de capital.

19 Nivelul, structura si dinamica cheltuielilor publice

20) Nivelul, structura si dinamica cheltuielilor publice: Mărimea şi structura cheltuielilor publice diferă de la o ţară la alta şi de la o
perioadă la alta.
Aceşti parametri ai cheltuielilor publice se găsesc într-o continuă evoluţie.
În perioada liberei concurenţe, cînd necesitatea intervenţiei statului era negată, mărimea şi structura cheltuielilor publice erau
determinate de principalele preocupări ale statului – importante activităţi militare, întreţinerea organelor administrativ – poliţieneşti etc.
În legătură cu creşterea reală a cheltuielilor publice trebuie menţionat faptul că aceasta este cauzată de un şir de factori, printre
care:factori demografici, care se manifestă prin creşterea populaţiei şi modificarea structurii acesteia pe vîrste şi pe categorii socio-
profesionale;factorii economici ce ţin de obligaţiile economice ale statului de a finanţa acţiunile economice costisitoare, întreţine
infrastructura de producţie, de a sprijini ramurile nerentabile, de a evita perturbările economice etc.
factorii sociali, care se manifestă prin lărgirea finanţării de către stat a acţiunilor social-culturale, şi în primul rînd, asistenţa şi asigurările
sociale, învăţămîntul, sănătatea etc.factorii militari ce ţin de cercetări şi producerea noilor genuri de arme şi tehnică militară, persistenţa
pericolului de conflicte militare şi apariţia unui nou fenomen – distrugerea şi lichidarea importantelor cantităţi de arme nucleare, chimice,
biologice etc.factori istorici care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii
celor făcute în anii anteriori, prin împrumuturi publice interne şi externe;factori politici, care se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor
statului contemporan datorită transformării concepţiei politice cu privire la rolul şi funcţiile autorităţilor publice în condiţiile actuale.
Cheltuielile publice privite ca instrument important de influenţare a proceselor economice şi sociale din societate, atît în sensul
activizării unora, cît şi cu scopul frînării altora.
Aceasta are un şir de efecte economie:creşterea volumului investiţiilor;utilizarea mai deplină a forţei de muncă datorită creării a noi locuri de
muncă;creşterea volumului real de producţie ce înseamnă obţinerea creşterii economice (sporirea PIB);creşterea treptată a veniturilor în
societate etc.
Creşterea cheltuielilor publice produce şi efecte sociale:diminuarea şomajului;dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice sociale şi
culturale;promovarea unei protecţii sociale sigure;redistribuirea echitabilă a veniturilor între grupe de indivizi, colectivităţi, teritorii etc.

21)Caracteristica generala a cheltuielilor publice pentru actiuni social – culturale

Cheltuieli publice pentru acţiuni social culturale cuprind cheltuieli pentru învăţământ, cultură, culte, acţiuni cu activitate sportive şi de
tineret, sănătate, asistenţă socială, şomaj.
Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componentă a politicii sociale a statelor şi presupune folosirea resurselor financiare
publice în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei şi ale fiecărui individ în parteÎn realizarea acestor obiective o pârghie
importantă o reprezintă cheltuielile pentru acţiunisocial-culturale. Aceste cheltuieli publice sunt îndreptate spre satisfacerea,
pe lângă nevoileindividuale ale cetăţenilor şi a nevoilor sociale ce vizează învăţământul, cultura, protecţia socială.Aceste acţiuni se
realizează pe perioade mari de timpşi necesită resurse financiare importante. Elese concretizează fie în servicii publice gratuite, fie în servicii
publice cu plata redusăşi transferuribăneşti: burse, alocaţii, etc. Cheltuielile publice privind acţiunile social-culturale au un rol economicşi
social determinat
de faptul că prin aceste cheltuieli se realizează :
• educaţiaşi instrucţia copiilor şi tinerilor;
• ridicarea calificării profesionale;
• asistenţa medicală a indivizilor; se influenţează evoluţia demograficăşi se asigură ridicarea nivelului cultural.
22)Cheltuielile publice pentru invatamant
Dezvoltarea învăţământului se realizează în concordanţă cu etapele dezvoltării economico-socialeşi cu cerinţele egalizării
condiţiilor de instruireşi educare a tuturor membrilor societăţii.Creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ este datorată acţiunii
mai multor factori cum ar fi:
* factori demografici (creşterea populaţiei, rezultând creşterea populaţiei şcolare);
* factori economici (dezvoltarea economiei şi tehnologiei reclamând o forţă de
lucru cu calificare superioară, ceea ce a adus la dezvoltarea învăţământului şi a cheltuielilor);
* factori socialişi politici (se referă la politicaşcolară, la nivelul învăţământului
obligatoriu, la resursele, facilităţileşi ajutoarele îndreptate către instituţiile de
învăţământ sau către elevişi studenţi.
Finanţarea învăţământului se realizează în mod diferit în funcţie
de sistemul de învăţământ adoptate de o ţară sau alta precum şi de tranzacţiile sau necesităţile economiceşi socialespecifice. Potrivit
clasificaţiei UNESCO, diferitele tipurişi niveluri de învăţământ se grupează înînvăţământ preşcolar, primar, secundar, superior, etc.
Finanţarea cheltuielilor pentru învăţământ serealizează din surse ca: bugetul de stat, fondurile speciale, surse ale populaţiei, surse
aleorganizaţiilor fără scop lucrativ, donaţii, ajutoare externe. Bugetul de stat este principala sursă de finanţare.
Fondurile sau contribuţiile întreprinderilor la finanţarea învăţământului
Acestea finanţează învăţământul fie prin creditarea unor studenţi, fie prin organizarea decursuri profesionale proprii, specifice, dar
cel mai mult, prin contribuţiile impuse de stat.

23)Cheltuielile publice pentru sanatate

ocrotirea sănătăţiinueste numai oproblemă de asistenţă medicală ci şi una cu profund caracter social, făcând parte
dinansamblul condiţiilor social economice de dezvoltare.Cheltuielile pentru sănătate sunt într-o continuă creştere datorită amplificării
nevoilor deocrotire a sănătăţiica efect al creşterii numărului populaţiei, accentuarea factorilor de risc datoritădezvoltării tehnologiei, a
poluării mediului, datorită creşterii costului prestaţiei medicale.
Cheltuielile publice pentru sănătate sunt destinate întreţineriişi funcţionării instituţiilorsanitare, spitalelor, policlinicilor,
dispensarelor precum şi finanţarea unor acţiuni de prevenire aîmbolnăvirilor, de evitare a accidentelor şi de educaţie sanitară.
În concepţia actuală, medicina nu este doar medicina bolnavului cişi a omului sănătos cuaccent pe profilaxie sau provenirea maladiilor.
Ocrotirea sănătăţii este un serviciu public ce nu poate fi supus cerinţelor pieţei ci trebuie supus unei economii de tip administrativ pentru că
relaţia medic-pacient nu este o relaţie comercială ci implică şi alte aspecte umanitare şi de ştiinţa medicala. Sursele de finanţare ale
cheltuielilor pentru sănătate sunt: fonduri alocate de la buget; cotizaţii pentru asigurările de sănătate;resurse ale populaţiei; ajutoare externe

24)Cheltuielile publice pentru cultura, arta, sport si actiuni pentru tineret

Resursele financiare destinate culturii, cultelor , acţiunilor sportiveşi de tineret contribuie la creşterea calităţii factorului uman, la crearea şi
îmbogăţirea nivelului cultural, la cultivarea gusturilor şi idealurilor morale şi estetice, educaţie fizică, fapt ce reprezintă o investiţie în resurse
umane care chiar dacă nu au efect imediat, influenţează pozitiv activitatea economicaşi socialăşi în finalcontribuie la
creşterea economică. Instituţiileşi acţiunile finanţate în acest domeniu sunt: instituţiileculturale(biblioteci, muzee, case de cultura, edituri),
instituţii artistice( teatre, case de filme), cultele şi acţiunile sportive şi de tineret. Activitatea acestor instituţii se concretizează în bunuri
materiale(cărţi, filme, discuri, pictură, sculptură), sau servicii culturale(concerte, spectacole de operă, concursuri sportive) Instituţiile şi
activităţile cultural-artistice, culteleşi acţiunile sportiveşi de tineret suntfinanţate de la bugetele locale. Finanţarea se poate realizaşi prin
venituri proprii, din donaţiişi/sausponsorizări. Sursele de finanţare sunt: finanţare bugetară--se manifestă prin alocarea integrală de la buget a
fondurilornecesare întreţineriişi funcţionării instituţiilor şi vărsarea la buget a eventualelorvenituri realizate, sistem ce se
practică, de regulă, la biblioteci;finanţare din venituri extrabugetareşi alocaţii din buget;finanţare integrală din venituri
extrabugetare(autofinanţare);finanţare din fonduri extrabugetare.

25)Necesitatea si continutul economic al asigurarilor sociale

Necesitatea asigurărilor sociale este determinată de dezvoltarea factorilor de producţieşi în special de dezvoltarea industriei când
au apărut asociaţii, cluburi muncitoreşti care încep să punăproblema ocrotirii muncitorilor în cazul incapacităţii de muncă sau a invalidităţii
pentru că cetăţeniipot ajunge, din diferite motive legate de muncă (lipsa igienei, a protecţiei muncii, accidente de lucru,îmbolnăviri
profesionale) sau din motive de limite de vârstă sau maternitate, la imposibilitatea de amunci este necesar ca statul, companiile
naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale să iadin timp măsurile corespunzătoare pentru protecţia muncitorilor asigurându-le
veniturile necesaretraiului acestoraşi familiilor lor pe perioada incapacităţii de lucru. Fiind o importantă problemă de stat, asigurările sociale
ale cetăţenilor sunt garantate de constituţie, de codul munciişi de alte acte normative.

26)Principiile si rolul asigurarilor sociale Organizarea asigurarilor sociale de stat in RM

Cuprinderea in asigurari sociale a intregului personal din R.A, S.C. intreprinderi private. Astazi cetatenii activi ai tarii pensionarii sunt
ocrotiti prin asigurari sociale ceea ce inseamna ca la baza asigurari sociale se afla principiul generalitatii.
- cetatenii sunt ocrotiti in toata cazurile si pentru toata perioada de pierdere a capacitatii lor de munca;
- personalul din R.A, S.C, si pensionarii sunt scutiti de de plata contributiei pentru asigurari sociale;
- cetatenii sunt ocrotiti prin asigurari sociale potrivit sistemului de salarizare sau in concordanta cu venitul realizat;
- ocrotirea cetatenilor se realizeaza in concordanta cu cerintele eticii si echitatii sociale;
- pensiile de asigurari sociale sunt scutite de orice impozite si taxe;
- pensiile si indemnizatiile de asigurari sociale nu pot fi cedate nici total nici partial fiind un drept personal;
- asigurari sociale se infaptuiesc de catre insusi cetatenii respectivi prin organe proprii si organizatii competente.
Principiile:unicitatea;obligativitatea;garantarea de catre stat a drepturilor de asigurari sociale;cetatenii sunt ocrotiti in toate cazurile si pentru
toata perioada pierderii capacitatii de munca;contributivitatea;egalitatea;ocrotirea in concordanta cu cerintele eticii si echitatii sociale;pensiile
sunt scutite de impozite si taxe;imprescribilitatea dreptului la pensie si la indemnizatiile de asigurari sociale;inaccesibilitatea drepturilor de
asigurari sociale;autonomia si descentralizarea asigurarilor sociale.

27)Sursele de formare a fondurilor asigurarilor sociale

Fondurile asigurari sociale se constituie in majoritatea tarilor din contributia agentilor economici, a salariatilor, si statului uneori prin
subventii. In MD fondurile asigurari sociale de stat depinde de marimea veniturilor realizate de personalul incadrat in munca deoarece agentii
economici platesc contributiile pentru asigurari sociale in functie de aceste venituri. Cresterea veniturilor personalului a dus la sporirea
continua a veniturilor asigurari sociale de stat. Contributiile pentru asigurari sociale de stat se calculeaza asupra fondului total de salarii
folosite de catre agentii economici in care se cuprind: salariile tarifare ale intregului personal al unitatii; drepturile ban pt concediile
legale;sporurile de salarii (de sris); indemnizatiile de conducere; sumele prevazute a se acorde din fondul de participare a personalului la
profituri; drepturile ban ce se acorda personalului cand ac indeplineste diferite obligatii de stat sau obstesti: premiile prevazute sa se acorde
personalului in timpul anului. Suma anuala a contributiilor pentru asigurari sociale.
Formele de ocrotire a cetatenilor prin asigurari sociale :pensiile, trimiterea la tratament balnear si de odihna, indemnizatiile si ajutoarele,
unele cheltuieli cu ocrotirea sanatatii.

29)Cheltuieli publice pentru asistenta sociala

Asistenţa socială cuprinde acţiunile întreprinse de societate pentru ocrotirea şi susţinereamaterială a familiilor sau persoanelor în vârstă fără
venituri, a săracilor, a handicapaţilor, invalizilor,foştilor combatanţi, emigranţilor, refugiaţilor, văduvelor de război,
orfanilor sau foştilor deţinuţipolitici. O formă specifică de asemenea cheltuială o reprezintă alocaţia de stat pentru copii care seacordă până la
16 ani sau 18 ani dacă urmează o formă de învăţământ. Nivelul este fix şi se acordă lunar, nu depinde de salariile părinţilor şi se indexează
periodic odată cu indexarea salariilor.
30)Necesitatea, continutul, dinamica si structura cheltuielilor publice pentru obiective si actiuni economice
In cadrul cheltuielilor publice un loc aparte îl ocupă cheltuielile privind activitatea economică.Aceste cheltuieli sunt destinate finanţării
regiilor autonome, societăţilor comerciale cu capital de statprivat sau mixt, micilor întreprinzători sau vizează acţiunile sau obiectivele
de importanţă naţionala.
Modalităţile de intervenţie a statului în acest domeniu diferă de-a lungul evoluţiei istorice aactivităţii economice. încă din timpuri
străvechi se considera că statul trebuie să încurajeze, printoate mijloacele, producţia pentru că aceasta conducea la
creşterea avuţiei naţionale. Contraracestor tendinţe, în epoca liberală se treceau pe plan secund preocupările intervenţioniste alestatului,
considerându-se că ele nu se justifică în situaţia slăbiciunilor mecanismului de piaţă.
Mai aproape de zilele noastre, adepţii lui Keynes considerau ca intervenţia statului esteindispensabilă pentru a combate imperfecţiunile
pieţei şi pentru, mai ales, a conduce economia spreo creştere echilibrată şi fără şomaj. Ei susţin că statul trebuie să accepte
responsabilitatea de amanevra nivelul cererii globale prin mijloace legate de politica fiscală, bugetară sau monetară.
Ajutoarele economice ale statului pentru sectorul economic au doua forme: Ajutoare financiare directe, care sunt
subvenţiile, investiţiile, împrumuturile cu dobândă subvenţionată şi ajutoarele pentru studii de marketing, de promovare a produselor;
Ajutoare financiare indirecte: avantajele fiscale (degrevările fiscale) şi împrumuturi garantate
de stat.

Subvenţia este un ajutor nerambursabil al statului pe care acesta îl acordă agenţilor

economici în dificultate şi a căror activitate este ineficientă. Subvenţiile se acordă atât pentruactivităţile interne, cât şi pentru export.
Subvenţiile interne sau de funcţionare sau de exploatareacoperă pierderile întreprinderilor respective cauzate în principal de diferenţa dintre
preţurile şitarifele impuse de stat care nu acoperă integral costurile de producţie. Statul impune întreprinderilorpublice
practicarea anumitor preţuri şi tarife scăzute în raport cu cheltuielile în scopul protecţieisociale a indivizilor sau a
activităţilor agenţilor economici. Aceasta situaţie apare în agricultură, întransport, in domeniul energiei şi gazului pentru consumatorul casnic
de asemenea de subvenţii deexploatare beneficiază şi alte ramuri ale industriei.
Subvenţiile pentru export sunt importante pentru politica de promovare a exporturilor- mărescforţa economică a produselor unei ţări
pe pieţele externe, dar, în principiu, ele sunt criticate pentrucă pot conduce la apariţia unor perturbaţii în rapoartele comerciale dintre ţări.
Astfel, acordulgeneral pentru tarife vamale şi comerţ ca organism internaţional de comerţ prevede restricţii înutilizarea subvenţiilor la export.
Ţările în curs de dezvoltare se bucură de un regim preferenţial putând folosi subvenţiile de export în scopul dezvoltării economice şi a
comerţului urmărindrestrângerea şi eliminarea treptată a acestora.
Investiţiile – un aport de capital din fondurile bugetare. În Franţa, aceste “donaţii de capital”au revenit transporturilor, energiei, siderurgiei,
electronicii. Sunt finanţate de la buget investiţiile deinteres naţional: construcţii aerospaţiale, transporturi şi locuinţe sociale.
Împrumuturile cu dobândă subvenţionată – se acordă din bugetul de stat sau alte fondurispeciale întreprinderilor publice sau private la
împrumuturile cu dobândă subvenţionată suportatăde la bugetul statului. În România s-au acordat astfel de credite prin Banca Agricola cu
dobânzisubvenţionate de 15% pentru agenţii economici din agricultură şi pentru producătorii agricoliindividuali pentru
importul de maşini agricole.
Avansurile rambursabile reprezintă o formă de ajutor financiar public prin care se acordăîntreprinderii circa 20-50% din valoarea necesară
realizării acţiunii de prospectare şi prezentare înstrăinătate de produse noi.
Acest avans se restituie bugetului de stat din încasările obţinute lavânzarea în străinătate a noilor produse. În Franţa s-a utilizat acest
ajutor pentru promovarea unorproduse aeronautice, navale
Avantajele fiscale – ajutoare indirecte acordate de autorităţile publice agenţilor publici cuscopul de a-I stimula şi cointeresa în
realizarea producţiei sau activităţii economice pe care odesfăşoară. Ele se mai numesc şi cheltuieli fiscale pentru că au un efect
asemănător subvenţiilor

31) Continutul si rolul cheltuielilor publice privind serviciile publice generale:Prin cheltuiele publice statul acopera necesitatile publice de
bunuri si servicii considerate prioritare in fiecare perioada. Cheltuielile publice exprima relatii economico - sociale in forma baneasca care se
manifesta intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale
statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia. Continutul econ al cheltuielilor publice se afla in stransa legatura cu destinatia lor, unele
cheltuieli publice exprimand un consum definitiv de produs intern brut, iar altele o avansare de produs intern brut.
Cheltuielile publice sunt un concept financiar al carui continut îl reprezinta exprimarea în forma baneasca a relatiilor economico-sociale
aparute între stat (pe de o parte) si persoane fizice si juridice (pe de alta parte) cu ocazia folosirii resurselor financiare ale statului si în scopul
exercitarii functiilor si atributiilor acestuia.
Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea functiei de alocare a finantelor publice si anume de componenta ei privind
repartizarea si utilizarea resurselor financiare ale statului.
Rolul finantelor publice in domeniul economic se manifesta in doua directii principale, si anume:
in directia actiunii asupra structurilor economice ;
in directia actiunii asupra conjuncturii economice.
Rolul finantelor publice se manifesta si in plan social. Prin intermediul finantelor publice se realizeaza o redistribuire a veniturilor intre
membrii societatii, in vederea corectarii unor inegalitati existente intre indivizi si asigurarii unor conditii demne de viata pentru toti indivizii.
Prin prelevarile de la agentii economici si de la persoanele angajate in sfera productiei materiale sunt constituite fondurile din care se
finanteaza functionarea institutiilor publice din sfera nemateriala (Exemplu : institutiile de invatamant, sanatate, cultura, aigurare si protectie
sociala, etc.). Acestea sunt platite pentru serviciile pe care le presteaza in procesul reproductiei produsului intern brut.

32) Continutul si rolul cheltuielilor publice pentru aparare: Cheltuieli publice pentru apărare finanţează funcţia externă a statului. Acest
tip de cheltuieli se împart în directe (întreţinerea forţelor armate în ţară sau în bazele din alte ţări) şi indirecte (legate de lichidarea urmărilor
unor conflicte).
Cheltuielile pentru apărare sunt finanţate din bugetele guvernamentale ale statelor, resurse provenite de la anumite grupări sau alianţe
militare, credite externe etc.
Volumul cheltuielilor militare, în special creşterea lor, au efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice şi sociale atît la nivel de ţară, cît şi
la nivel mondial. Aceste cheltuieli consumă importante resurse materiale, umane şi financiare.
În Republica Moldova, asigurarea financiară a forţelor armate se efectuează exlusiv de la bugetul de stat.
33)Tendinte in evolutia cheltuielilor publice pentru aparare: Cheltuielile militare au un caracter neproductiv, reprezentând un consum final
de produs intern brut. Ponderea cheltuielilor directe şi indirecte se schimbă continuu de la o etapă la alta. În timpul războiului, creşte
ponderea cheltuielilor militare directe, iar în perioada următoare creşte ponderea cheltuielilor indirecte.În perioada contemporană armatele
naţionale se organizează şi funcţionează pe baza unui nou principiu. Acesta urmăreşte constituirea de armate „mai puiţin numeroase, dar mai
profesioniste”.

34) Continutul economic al resurselor financiare publice: Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării
anumitor obiective economice, sociale sau de altă natură.

Cea mai puternică influenţă asupra nivelului resurselor financiare ale societăţii o au factorii:volumul şi structura producţiei;nivelul
preţurilor;raportul dintre formarea brută de capital şi consum.
Volumul resurselor financiare ale societăţii depinde în, în principiu, de doi factori:de mărimea produsului intern brut (PIB);
de posibilitatea procurării unor resurse financiare externe (împrumuturi, ajutoare, donaţii etc.).
Resursele financiare ale societăţii sau naţiunii înglobează resursele financiare publice. La rândul lor resursele financiare publice
includ:resurse financiare ale administraţiei de stat centrale(impozite taxe;venituri nefiscale;imprumuturi);
resursele administraţiei de stat locale(impozite si taxe locael;transf.de la admnistratia de stat;imprumuturi) ; resursele întreprinderii
publice(resurse proprii;resurse primite de la buget;resurse procurate pe piaţa capitalului de împrumut)
resursele asigurărilor sociale de stat (provin din cotizaţiile pentru asigurările sociale şi din alocaţiile şi din alocaţiile de la bugetul de stat.)
Factorii care determină creşterea finanţelor publice:
Factorii economici, care determină creşterea PIB şi pe această bază sporirea veniturilor impozabile.
Factorii monetari (dobânda, creditul, masa monetară) care îşi transmit influenţa sa prin preţ. Accentuarea fenomenelor inflaţioniste sau
creşterea preţurilor determină în anumite condiţii creşterea salariilor şi a profiturilor şi implicit sporirea resurselor din impozitele directe.
Factorii sociali – redistribuirea resurselor în scopul satisfacerii nevoilor de educaţie, sănătate şi securitate socială.
Factorii demografici – sporirea numărului contribuabililor.
Factorii politici şi militari.
Factorii de natură financiară.

35) Continutul si rolul impozitelor si taxelor : Cea mai veche resursă financiară este impozitul. În sens general, impozitele reprezintă plăţile
obligatorii, stabilite prin lege, pe care persoanele fizice şi juridice le varsă din veniturile lor în bugetul statului.
Esenţialul impozitului: obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a plăti la bugetul statului o parte din veniturile lor, sub formă de impozite
care se stabilesc în funcţie de veniturile obţinute sau averea deţinută, iar plata acestora este cu titlu nerambursabil, fără contraprestaţie directă
din partea statului şi obligatorie. Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie şi cu titlu nerambursabil, achitata, conform legii,
statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează
în cuantumul şi termenul precis stabilit prin lege.
Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza autorizării conferite prin lege.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obţin
venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi
nerambursabil. Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia contribuabilii nu beneficiază de
contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor
primite în schimb în viitor.
Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de instituţii publice.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă
deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau
instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane în mod direct şi imediat.
Dreptul de a institui un impozit sau o taxă îl are statul, care este exercitat de autoritatea publică - Parlamentul. Activitatea executivă în
domeniul impozitelor revine guvernului, care o exercită prin intermediul aparatului fiscal.
Deosebirea între impozite şi taxe este evidentă, dar necesită careva concretizări. Trecerea la economia de piaţă şi la autonomia economico-
financiară a unităţilor administrativ-teritoriale impune, tot mai mult, existenţa unei corelaţii depline între cheltuielile făcute de stat şi nivelul
taxelor plătite de contribuabili pentru serviciile de care beneficiază. Cuantumul impozitului se determină fie în funcţie de volumul venitului
impozabil, fie în funcţie de mărimea materiei impozabile pentru care statul urmăreşte limitarea sau reducerea cît mai mult a acesteia. Astfel,
în cazul impozitului, prestarea unui serviciu direct şi imediat din partea statului lipseşte cu totul, pe cînd pentru taxe se prestează de către stat
un serviciu direct şi pe cît posibil imediat.
La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată a taxelor se stabilesc, de regulă, în momentul solicitării
sau chiar după prestarea serviciilor. Deci taxele prezintă plăţi efectuate de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de
instituţiile de drept public.

36) Elementele impozitului: 1)Obiectul impozitului:reprezinta elementul concret care sta la baza asezarii acestuia si poate fi diferit in functie
de provenienta,copul urmarit,natura platitorului.Astfel ca obiect al impozitului poate aparea:a)venitul(profitul agent economici,venituri
periferice);b)averea sau bunurile:c)cheltuieli sau consumuri(TVA);d)actele si faptele realizate de oraganele statului pt care se datoreaza taxe
de timbru si inregistrare.
2)Baza de calcul (materia impozabila)reprezinta elementul pe care se fundamenteaza calculul impozitului.Baza de calcul poate fi si obiectul
impozabil sau sa defere.Astfel cind obiectul impozitului este:valoarea,venitul sau pretul acesta este in acelasi timp si baza de calcul.Cind e
vorba de bunuri calculul se ace in functie de valoare acestuia.
3)Subiectul impozitului(contribuabilul) pers fizica sau juridica detinatoare sau realizatoare a obiectului impozabil si care potrivit legii este
obligat sa contribuie o parte din venitul sau la constituirea venit bugetar.
4)Suportatorul(destinatarul) este pers care suporta in ultima instanta impozitul.In cazul impozitelor derecte subiectul si suportatorul este ua si
aceasi pers.In cazul impoz indirecte subiectul este agent economic care produce si realizeaza marfa supusa impozitelor indirecte,iar
suportatorul ete consumatorul.
5)Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul.Venitul ca sursa de plata poate aparea sub forma:salarii,profit,dividen etc.Averea
poate aparea sub forma de capital(actiuni emise)
6)Unitatea de impunere reprezinta unitatea in care se exprima obiectul impozabil.
7)Cota impozitului reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere.Impozitul poate fi stabilit in cota fixa si cota procentuala .Cota fixa
e o suma absoluta,invariabila pe unitate de masura.Cota procentuala un procent de impozit asupra bazei de calcul.Ea poate
fi:proportionala,progresiva,regresiva.
8)Asieta (modul de organizare a impozitului)asamblu masurilor privind indentificarea obiectului economic,evaluarea obiectului impozabil,si
determinarea impozitului datorat statului.
9)Termen de plata indica data la care sau pina la care impozitul trebuie achitat fata de stat.
10)Inlesniri fiscale reduceri(vizeazaatiti scopuri economice cit si sociale),scutiri(in vederea favorizarii anumitor activitati),aminari(decalarea
termen de plata si fragmentarea sumei in mai multe transe) sau esalonari.
11)Sanctiuni au scopul de a intari odat in plus caracterul obligatoriu al achitarii impozitelor si taxelor, precizându-se totodată penalizările
aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere
de la impunere sunt majorările de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor
legii penale.

37) Principiile impozitarii. Asezarea si perceperea impozitelor : Principii clasice de impunere impozitul considerat un mod normal de
finanţare a cheltuielilor publice trebuie să concilieze patru preocupări enunţate de Adam Smith: Justeţea(echităţii fiscale): egalitatea în faţa
impozitului.
Certitudinea: realizarea unei asiete fiscale obiective care să elimine arbitrajul în stabilirea impozitului şi care să fie viabilă.
Comoditatea: stabilirea unor reguli simple din punct de vedere al înţelegerii, succeptibile deci de a favoriza acceptabilitatea socială a
sistemului fiscal.
Eficacitatea: finanţarea cheltuielilor publice cu cel mai mic cost.

Principii moderne de impunere: Principiul impunerii echitabile presupune egalitate în materie fiscală. Echitate fiscală presupune că fiecare
contribuabil, persoană fizică şi juridică, să contribuie cu impozite în funcţie de veniturile pe care le obţin, cu posibilităţile lor efective. Se
cunoaşte egalitate în faţa impozitelor şi egalitate prin impozit.
• Egalitatea în faţa impozitelor presupune că impunerea să se facă în acelaşi mod pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de
locul unde domiciliază sau îşi au sediul, deci să ne existe deosebiri de tratament fiscal de la o zona la alta a republicii. Totodată impunerea să
se facă în acelaşi mod pentru toate activităţile economice, indiferent de forma de proprietate sau forma juridică în care sunt organizate şi
funcţionează. In ultima instanţă, egalitatea în faţa impozitului presupune neutralitatea lui.
• Egalitatea prin impozit presupune diferenţierea sarcinii fiscale de la o persoană la alta în funcţie de: mărimea absolută a materiei
impozabile, natura şi provenienţa veniturilor şi altele. Deci, egalitatea prin impozit presupune un tratament diferit al celor neavuţi faţă de cei
avuţi, al celor căsătoriţi şi cu copii faţă de ceilalţi.
Egalitatea mai poate fi orizontală şi verticală.
• Egalitatea orizontală ia în considerare mărimea relativă a sarcinii fiscale la care este supusă persoana fizică sau juridică, pentru veniturile
realizate dintr-o anumită sursă, in comparaţie cu sarcina fiscală la care este supusă o altă persoană, pentru veniturile de aceiaşi mărime sau
realizate din altă sursă.
• Egalitatea verticală ia în considerare mărimea relativă a sarcinii fiscale, aferentă unor venituri în cuantum diferit, obţinute de persoane
diferite dar care au aceiaşi sursă de provenienţă.
De asemenea, există deosebiri între egalitatea matematică (sau aparentă) a sarcinilor fiscale şi egalitatea reală (sau efectivă) a acestora.
Pentru obţinerea unei reale egalităţi fiscale este necesar ca la stabilirea impozitului să se ţină seama nu numai de mărimea absolută a
veniturilor realizate de o persoană, ci şi de elementele care caracterizează situaţia individuală precum şi sarcinile sociale ale acesteia, care
influenţează capacitatea de plată.
Acest principiu al impunerii echitabile se realizează prin tipurile de impunere: impunere în cotă fixă, în cote proporţionale, progresive şi
regresive.
Principiul politicii financiare. De acest principiu ţine stabilitatea şi elasticitatea impozitului.
Principiul politicii economice. Prin mărimea impozitului statul influenţează dezvoltarea sau restrângerea activităţii unor ramuri economice
sau a unor activităţi economice, stimulează sporirea producţiei sau a consumului unor anumitor mărfuri, extinde sau limitează relaţiile
comerciale cu alte state.
Principiile social-politice.Prin politica fiscală se urmăreşte un anumit scop social. Se aplică o impunere diferenţiată a veniturilor sau averii
diferitelor categorii sociale în funcţie de interesele partidului de guvernământ. Cu ajutorul unor măsuri fiscale, acesta caută să abată atenţia
maselor largi ale populaţiei de la anumite chestiuni politice aflate la ordinea zilei: să-şi păstreze influenţa în rândurile unor categorii sociale,
să evite influenţe negative pe care le-ar putea avea creşterea consumului unor produse dăunătoare sănătăţii - băuturi alcoolice, tutun, - să
favorizeze natalitatea etc.

38) Clasificarea impozitelor: După principalele trăsături de fond şi de formă impozitele se împart in impozite:directe; indirecte.
Aceasta este cea mai importanta grupare a impozitelor, atât din punct de vedere teoretic cât si practic.
După obiectul impunerii deosebim: impozite pe venit; impozite pe avere; impozite pe consum.
După scopul urmărit la instituirea lor impozitele se grupează în:impozite cu caracter fiscal; impozite cu caracter de ordine.
Impozitele cu caracter fiscal sunt instituite în vederea realizării de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului (impozite pe venit, TVA).
Impozitele de ordine sunt introduse, în primul rând, pentru limitarea unei acţiuni sau în vederea atingerii unui scop care nu are caracter fiscal
(accize la băuturi alcoolice, ţigări etc.)
După frecvenţa cu care se încasează la buget impozitele pot fi: permanente, când se încasează periodic;incidentale, când se instituie şi se
încasează o singura dată.
După instituţia care le administrează:
în statele de tip federal deosebim:impozite federale;impozite ale statelor membre ale federaţiei; impozite locale.
în statele de tip unitar:impozite ale administraţiei centrale de stat;impozite ale administraţiei locale.

39) Caracteristica impozitelor directe: Impozitele directe se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, în funcţie de
veniturile şi averea acestora şi pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabil la anumite termene.
Caracteristic acestor impozite este faptul ca persoana care plăteşte impozitul este şi persoana care efectiv îl suportă. În funcţie de criteriile
care stau la baza aşezării lor impozitele directe se pot grupa în impozite reale şi impozite personale.( s-ar putea de dat nişte date
statistice!!!!)
Impozitele reale se caracterizează prin faptul că se stabilesc în legătura cu anumite obiecte materiale, făcându-se abstracţie de la situaţia
personala a subiectului impunerii. În cazul impozitelor directe reale nu se ia în considerare produsul net obţinut de contribuabil, ci numai
produsul brut sau cel mediu ceea ce dezavantajează pe cei care realizează venit superior celui mediu. În categoria impozitelor de tip real cele
mai cunoscute de practica internaţională sunt acelea care au ca obiect al impunerii pământul, clădirile, activităţile economice neagricole şi
mişcarea capitalului bănesc.
Impozitele personale ţin cont, în primul rând, de situaţia personală a plătitorului, motiv pentru care se mai numesc şi impozite subiective. Ele
au permis instituirea minimului neimpozabil, adică scutirea de impozit a materiei impozabile realizate până la un anumit nivel considerat ca
suficient pentru asigurarea unor condiţii decente de viaţă. Impozitele personale sunt întâlnite sub forma impozitelor pe venit şi pe
avere.Impozitele pe venit se împart în două grupe:impozitul pe veniturile persoanelor fizice; impozitul pe veniturile persoanelor juridice

Impozitele pe avere se împart la rândul lor în:

impozite pe averea propriu-zisă:impozite asupra averii (se plătesc din venitul produs de avere);impozite din substanţa averii
impozite pe circulaţia averii:impozite pe succesiuni; impozite pe donaţii
impozite asupra creşterii averii: impozite pe plusul de valoare imobiliară; impozitul pe sporul de avere dobândită la război.

40) Impozitele reale: esenta, evolutie, particularitati actuale: Impozitele reale se caracterizează prin faptul că se stabilesc în legătura cu
anumite obiecte materiale, făcându-se abstracţie de la situaţia personala a subiectului impunerii. În cazul impozitelor directe reale nu se ia în
considerare produsul net obţinut de contribuabil, ci numai produsul brut sau cel mediu ceea ce dezavantajează pe cei care realizează venit
superior celui mediu. Aceste impozite prezintă şi alte neajunsuri cum sunt: existenţa unor largi posibilităţi de evaziune fiscală, lipsa de
informaţie exactă în stabilirea impozitelor şi prin faptul cum se aşează - impozitul nu poate cuprinde decât o parte din materia impozabilă. În
categoria impozitelor de tip real cele mai cunoscute de practica internaţională sunt acelea care au ca obiect al impunerii pământul, clădirile,
activităţile economice neagricole şi mişcarea capitalului.

41) Impozitele personale: esenta, evolutie, particularitati actuale

Impozitele personale ţin cont, în primul rând, de situaţia personală a plătitorului, motiv pentru care se mai numesc şi impozite subiective.
Impozitele personale înlătură neajunsurile menţionate în cazul impozitelor reale. Ele au permis instituirea minimului neimpozabil, adică
scutirea de impozit a materiei impozabile realizate până la un anumit nivel considerat ca suficient pentru asigurarea unor condiţii decente de
viata. Impozitele personale sunt întâlnite sub forma impozitelor pe venit şi pe avere.
Impozitele pe venit se împart în două grupe: impozitul pe veniturile persoanelor fizice; impozitul pe veniturile persoanelor juridice
Impozitele pe avere se împart la rândul lor în:
1) impozite pe averea propriu-zisă:impozite asupra averii (se plătesc din venitul produs de avere); impozite din substanţa averii
2) impozite pe circulaţia averii: impozite pe succesiuni; impozite pe donaţii
3) impozite asupra creşterii averii: impozite pe plusul de valoare imobiliară; impozitul pe sporul de avere dobândită la război

44) Caracteristica impozitelor indirecte

Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct şi
normativ asupra contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toţi acei care consumă bunuri din categoria celor impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau
situaţia personală a acestora. Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporţionale asupra valorii mărfurilor vândute şi a serviciilor
prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu asigură o repartiţie echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de
mărimea veniturilor obţinute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însa raportat la întregul venit de care dispune
cumpărătorul, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel, cu cat o persoana beneficiază de venituri mai mici, cu atât suportă mai
greu sarcina fiscală a impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorilor şi deci contribuie la scăderea
nivelului de trai al populaţiei. Din categoria impozitelor indirecte fac parte: taxele de Sistemul fiscal reprezintă o strategie unică în sistemul
financiar al RM şi include următoarele elemente:
• sistemul de impozite şi taxe;
• legislaţia fiscală;
• aparatul fiscal.

45) Caracteristica generala a sistemului fiscal al Republicii Moldova

Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi
metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, prevăzute de prezentul cod, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.
Legislaţia fiscală a RM.
În RM legislaţia fiscală este reprezentată prin:
Codul Fiscal, care conţine 9 titluri:
Titlul 1 „Dispoziţii generale” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 2 „Impozitul pe venit” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 3 „Taxa pe valoarea adăugată” în vigoare din 01.07.1998
Titlul 4 „Accizele” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 5 „Administrarea fiscală” în vigoare din 01.07.2002
Titlul 6 „Impozitul pe bunurile imobiliare” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 7 „Taxele locale” în vigoare din 01.01.2005
Titlul 8 „Taxele pentru resursele naturale” în vigoare din 01.01.2006
Titlul 9 „Taxele rutiere” în vigoare din 01.01.2007
alte acte legislative adoptate în conformitate cu Codul Fiscal, cum ar fi:
Codul Vamal;Legea cu privire la tariful vamal;Legea Bugetului pentru anul corespunzător;Legile cu privire la punerea în aplicare a titlurilor
Codului Fiscal;Instrucţiuni elaborate în baza titlurilor Codului Fiscal;
Regulamente;Scrisori metodologice ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat;Decrete ale Preşedintelui RM;
Hotărâri ale Guvernului şi altele.
Aparatul fiscal al RM
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a
impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile extrabugetare, precum şi de efectuarea
acţiunilor de cercetare penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă comiterea infracţiunilor fiscale.
În RM sunt următoarele organe, care au atribuţii de administrare fiscală:Serviciul fiscal;
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei;Serviciul vamal;Serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul
primăriilor.Serviciul Fiscal de Stat este un sistem centralizat de organe fiscale şi activitatea funcţionarilor fiscali, care deţin funcţii în aceste
organe, este orientată spre executarea atribuţiilor de administrare fiscală, conform legislaţiei fiscale.Sarcina de bază a organului fiscal constă
în executarea controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte, vărsării depline şi la timp la buget a sumelor
obligaţiilor fiscale.
Activitatea aparatului fiscal este determinată de Constituţia RM, legile RM, hotărârile parlamentului, decretele prezidenţiale, hotărârile
guvernamentale, deciziile organelor de autoadministrare locală în limitele drepturilor acordate lor.
Structura organizatorică a aparatul fiscal al RM îl constituie:
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lângă Ministerul Finanţelor;Inspectoratele Fiscale de Stat Teritoriale ale oraşelor, raioanelor, care
sunt subordonate IFPS şi sunt finanţate din contul mijloacelor bugetului de stat.

46) Impozitele si taxele in RM

Sistemul de impunere reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor şi altor plăţi, concepute în conformitate cu legislaţia fiscala în vigoare.
Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi cu alte acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele veniturilor
bugetului public naţional.În conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în RM se clasifică după 2 criterii:- după trăsăturile de fond şi
formă: directe şi indirecte;- după instituţiile ce le administrează: generale de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de stat include:impozitul pe venit;taxa pe valoarea adăugată;accizele;
impozitul privat;taxa vamală;taxele rutiere.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:impozitul pe bunurile imobiliare;taxele pentru resursele naturale;taxa pentru amenajarea
teritoriului;taxa pentru dreptul de a organiza licitaţii locale şi loterii pe teritoriul unităţii administrativ – teritoriale;
taxa de plasare a publicităţii (reclamei);taxa de aplicare a simbolicii locale;taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de
deservire socială;taxa de piaţă;taxa pentru cazare;taxa balneară;taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele
municipale, orăşăneşti şi săteşti (comunale);taxa pentru parcare;
taxa de la posesorii de cîini;taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de trecere a frontierei
vamale.
Impozitul pe venit şi taxele percepute în fondul rutier (în partea ce ţine de taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de la posesorii
mijloacelor de transport înmatriculate în RM) reprezintă surse de reglementare a veniturilor sistemului bugetar, iar impozitul pe bunurile
imobiliare reprezintă sursa de reglementare a veniturilor bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.
Pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special, surse de reglementare a veniturilor sistemului bugetar sunt, de asemenea, taxa
pe valoarea adăugată (în partea ce ţine de taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile prestate de agenţii economici din
unitatea autonomă) şi accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor, fabricate pe teritoriul unităţii date.
Impozitele şi taxele generale de stat şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează exclusiv prin modificarea şi completarea Codului
Fiscal.
Impozitele locale, lista şi plafoanele taxelor locale se aprobă de către Parlament. Cotele impozitelor şi taxelor locale stabilite prin Codul
Fiscal se numesc cotele maxime ale impozitelor şi taxelor locale.
Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul la modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a modului şi termenelor de achitare
a impozitelor şi taxelor locale şi la aplicarea facilităţilor suplimentare, care se adoptă pe parcursul anului fiscal concomitent cu modificările
corespunzătoare ale bugetelor locale.
47)Impozitul pe venit in RM
Impozitul este o plata obligatorie, stabilita prin lege, pe care cetatenii, întreprinderile etc. o varsa din venitul lor în bugetul statului, în
conformitate cu anumite norme de impunere. Din punct de vedere al optiunilor fiscalitatii, impozitul pe venit este o optiune economica, fiind
o prelevare obligatorie asupra venitului, acest venit cunoscand mai multe forme economice. Venitul intra in patrimoniul contribuabilului,
asadar impunerea asupra acestuia este o impunere la sursa. Subiecti ai impunerii sînt:
a) persoanele juridice si fizice rezidente ale Republicii Moldova, cu exceptia societatilor specificate la art.5 pct.9), care desfasoara activitate
de întreprinzator, precum si persoanele care practica activitate profesionala, care, pe parcursul perioadei fiscale, obtin venit din orice surse
aflate în Republica Moldova, precum si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
b) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara activitate de întreprinzator si pe parcursul perioadei fiscale
obtin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova;
c) persoanele fizice rezidente cetateni ai Republicii Moldova care nu desfasoara activitate de întreprinzator si obtin venit din investitii si
financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
d) persoanele fizice rezidente cetateni straini si apatrizi care desfasoara activitate pe teritoriul Republicii Moldova si obtin venit din orice
surse aflate în Republica Moldova si din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu
exceptia venitului din investitii si financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;
e) persoanele fizice nerezidente care nu desfasoara activitate de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova si pe parcursul perioadei
fiscale obtin venituri conform capitolului 11 din prezentul titlu.
Subiectii impunerii sînt obligati sa declare venitul brut obtinut din toate sursele. Obiect al impunerii este venitul brut, inclusiv facilitatile
acordate de patron, obtinut de persoanele juridice sau fizice din toate sursele aflate în Republica Moldova, precum si venitul obtinut de
persoanele juridice si fizice care practica activitate de întreprinzator din orice surse aflate în afara Republicii Moldova si venitul din investitii
si financiar obtinut de persoanele fizice – cetateni rezidenti – din surse aflate în afara Republicii Moldova, cu exceptia deducerilor si
scutirilor la care au dreptul aceste persoane. Ca obiect al impunerii este considerat venitul estimat în conformitate cu art.225. Suma totala a
impozitului pe venit se determina:
a) pentru persoane fizice, cu exceptia gospodariilor taranesti (de fermier) si întreprinzatorilor individuali, în marime de:
– 7% din venitul anual impozabil ce nu depaseste suma de 25200 lei;
– 18% din venitul anual impozabil ce depaseste suma de 25200 lei;
b) pentru persoanele juridice – în marime de 0% din venitul impozabil;
c) pentru gospodariile taranesti (de fermier) si întreprinzatorii individuali – în marime de 0% din venitul impozabil;
d) pentru agentii economici al caror venit a fost estimat în conformitate cu art.225 – în marime de 15% din depasirea venitului estimat fata de
venitul brut înregistrat în evidenta contabila de agentul economic.

48) Impozitul pe venitul persoanelor fizice in RM

Suma totala a impozitului pe venit se determina pentru persoane fizice, cu exceptia gospodariilor taranesti (de fermier) si întreprinzatorilor
individuali, în marime de:
– 7% din venitul anual impozabil ce nu depaseste suma de 25200 lei;
– 18% din venitul anual impozabil ce depaseste suma de 25200 lei.

49) Impozitul funciar in RM

Impozitul funciar se determină prin înmulţirea cotei concrete a impozitului la numărul de grad-hectare, hectare sau la suprafaţa terenului ce
aparţine persoanei juridice sau persoanei fizice, se calculează şi se achită după cum urmează:
a) persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti (de fermier),
calculează de sine stătător suma anuală a impozitului funciar şi pînă la 1 iulie a anului fiscal în curs prezintă inspectoratelor fiscale teritoriale
calculul impozitului funciar. Pentru terenurile dobîndite după expirarea termenului stabilit pentru prezentarea calculului impozitului funciar,
calculul menţionat se prezintă nu mai tîrziu de ultima zi de lucru a anului fiscal în curs;
b) pentru persoanele fizice, altele decît cele specificate la lit.a), precum şi pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) calcularea sumei anuale a
impozitului funciar şi întocmirea avizelor de plată a impozitului se efectuează, conform instrucţiunii Ministerului Finanţelor, de către
serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale ale primăriilor cu participarea inspectoratelor fiscale teritoriale. În municipiile Chişinău
şi Bălţi, cu excepţia oraşelor şi satelor (comunelor) din componenţa acestora, calcularea sumei anuale a impozitului funciar şi întocmirea
avizelor de plată a impozitului se efectuează de către inspectoratele fiscale de stat teritoriale. Avizele de plată a impozitului funciar se
înmînează subiecţilor impunerii cel tîrziu cu 60 de zile pînă la expirarea primului termen de plată a impozitului stabilit la lit.c) din prezentul
alineat;
c) persoanele specificate la lit.a) şi b) din prezentul alineat achită impozitul funciar în bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective, în
părţi egale, cel tîrziu la 15 august şi 15 octombrie a anului fiscal în curs, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului funciar pentru
anul fiscal în curs pînă la data de 30 iunie a anului respectiv, aceste persoane beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei impozitului
ce urmează a fi achitat. Avizele de plată a impozitului funciar, înmînate subiecţilor impunerii, se întocmesc ţinîndu-se cont de acest drept.
Pentru terenurile dobîndite după expirarea termenului stabilit pentru prezentarea calculului impozitului funciar, achitarea se efectuează nu
mai tîrziu de ultima zi de lucru a anului fiscal în curs;
d) prevederile lit.a) şi b) nu se extind asupra întreprinzătorului individual, gospodăriei ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de
salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi, care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A. şi care prezintă, în termen de pînă
la 31 martie al anului următor anului fiscal de gestiune, o dare de seamă fiscală unificată, cu achitarea impozitului în acelaşi termen.

50)Impozitul pe avere
Impozitul pe avere imbraca trei fome principale:- impozit aspra averii propriu-zise; - impozit asupra circulatiei averii;
- impozit aspra cresterii averii.
a) Impozitele asupra averii propriu-zise au ca obiect, in general, proprietatile imobiliare (terenurile, cladirile, etc) si activul net. Acest tip de
impozite se plateste fie din profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului. In acest ultim caz, spunem ca acesta este un
impozit pe substanta averii si se intalneste rar, din cauza ca determina scaderea materiei impozabile, adica a averii respective. O problema
esentiala o constituie evaluarea averii. Aceasta poate fi facuta fie pe baza declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor documente ce atesta
dobandirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritatea publica, fie in baza unei expertize.

b) Impozitul asupra circulatiei averii se plateste ca urmare a trecerii dreptului de proprietate de la o persoana la alta. Aceste impozite sunt
reprezentate de:
-impozite pe vanzarea averii (baza de impunere o reprezinta valoarea vanzarii);
-impozite pe succesiuni;
-impozite pe donatii.

c) Impozitul asupra cresterii averii are ca obiect plus-valuta imobiliara, castigul de capital si averea dobandita in conditii cu totul speciale
(spre exemplu imbogatitii de razboi).

51) Impozitul rutier: Taxele rutiere sunt taxe percepute pentru folosirea drumurilor şi/sau a zonelor de protecţie a drumurilor din afara
perimetrului localităţilor. Sistemul taxelor rutiere include:
-taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova;
-taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova;
-taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe osie sau ale căror gabarite depăşesc limitele
admise;
-taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru efectuarea lucrărilor de construcţie şi montaj;
-taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea publicităţii exterioare;
-taxa pentru folosirea zonei de protecţie a drumurilor din afara perimetrului localităţilor pentru amplasarea obiectivelor de prestare a
serviciilor rutiere.

52) Taxa de stat in RM:

53) Taxa pe valoarea adaugata in RM:

Taxa pe valoarea adaugata (în continuare – T.V.A.) – impozit general de stat care reprezinta o forma de colectare la buget a unei parti a
valorii marfurilor livrate, serviciilor prestate care sînt supuse impozitarii pe teritoriul Republicii Moldova, precum si a unei parti din valoarea
marfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
Obiecte impozabile constituie:
a) livrarea marfurilor, serviciilor de catre subiectii impozabili, reprezentînd rezultatul activitatii lor de întreprinzator în Republica Moldova;
b) importul marfurilor în Republica Moldova, cu exceptia marfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a caror valoare
nu depaseste limita stabilita de legislatia în vigoare, importate de catre persoanele fizice;
c) importul serviciilor în Republica Moldova.
Nu constituie obiecte impozabile:
a) livrarea marfurilor, serviciilor efectuata în interiorul zonei economice libere;
b) venitul sub forma de dobînda obtinut de catre locator în baza unui contract de leasing;
c) livrarea de marfuri si servicii efectuata cu titlu gratuit în scopuri de publicitate si/sau de promovare a vînzarilor în marime de 0,1% din
venitul din vînzari obtinut pe parcursul anului precedent anului în care se efectueaza aceasta livrare;
d) transmiterea proprietatii în cadrul reorganizarii agentului economic.
Se stabilesc urmatoarele cote ale T.V.A.: a) cota-standard – în marime de 20% din valoarea impozabila a marfurilor si serviciilor importate si
a livrarilor efectuate pe teritoriul Republicii Moldova; b)cote reduse

54) Accizele in RM: Accizele reprezintă taxele de consumaţie pe produs. De obicei ele sunt aşezate asupra produselor cu cerere neelastică.
Tipurile de produse cu aşa o cerere sunt foarte diverse şi diferă de la o ţară la alta. Cadrul juridic principal în reglementarea accizelor este
Titlul IV al Codului fiscal.In RM sunt supuse accizului o gamă largă de produse şi mărfuri: băuturile spirtoase tari, vinurile, tutunul, metalele
preţioase, blănurile de lux, parfumeria, audio şi video aparatura, autoturismele ş.a.
Conform Codului Fiscal al RM accizele este un impozit general de stat. Suma accizului reprezintă un impozit indirect, care este inclus în
preţul produselor. Reieşind din cotele sale, această taxa de consumaţie poate mări considerabil preţul.Contribuabilii accizului privind mărfurile
indigene sunt persoanele juridice şi persoanele fizice care produc mărfuri supuse accizelor.
Contribuabilii la mărfurile de import se consideră persoanele fizice şi juridice, care importă mărfuri şi produse din categoria celor supuse
accizelor.Subiecţii impunerii care produc sau preconizează să producă marfa accizată sunt obligaţi să se înregistreze în calitate de plătitori de
accize şi să primească certificatul de acciz.Certificatul de acciz reprezintă un document eliberat de organul Serviciului fiscal de Stat
subiectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua tranzacţii cu mărfurile supuse accizelor. Cotele
accizului pot fi stabilite în cote fixe pe o unitate de produs şi în cote procentuale asupra preţului de vânzare. Aceste cote pot fi utilizate
separat sau combinat.

55) Taxa vamala in RM: Taxele vamale se percep de către stat asupra importului, exportului şi tranzitului de mărfuri. În prezent, taxele
vamale cel mai frecvent întîlnite sunt cele asupra importului de mărfuri.
Taxele vamale de export se întîlnesc cu o frecvenţă redusă, deoarece statele sunt interesate în încurajarea expotului de mărfuri, care
constituie-n majoritatea cazurilor, calea cea mai importantă de realizare a resurselor valutare. Atunci, cînd se percep, totuşi, astfel de taxe, ele
au fie un scop fiscal, fie unul economic. În unele ţări statul instituie taxe vamale de export asupra unor materii prime pentru a determina
prelucrarea lor în ţară, iar în altele asupra unor semifabricate sau produse finite care deţin o pondere mare în exportul lor. Printre ţările ce
percep taxe vamale la export menţionăm: Indonezia, Tailanda, Malayezia etc.
Taxele vamale de tranzit se instituie asupra unor mărfuri care fac obiectul comerţului exterior, cu ocazia trecerii acestora pe teritoriul unei
terţe ţări. În condiţiile actuale, taxe vamale de tranzit nu se practică decît în cazuri rare, deoarece statele sunt interesate în încurajarea
tranzitului de mărfuri, fiindcă de pe urma acestuia realizează încasări în valută, cum sunt: tarife pentru folosirea căilor ferate, taxe pentru
utilizarea drumurilor etc.
Taxele vamale de import se percep asupra valorii mărfurilor importate, în momentul în care trec frontiera ţării importatoare. Importatorul,
odată cu depunerea documentelor prin care ia în posesiune marfa importată, achită taxa vamală de import. Această taxă are rolul unui impozit
de egalizare, deoarece conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii (similare) indigene. În unele cazuri,
taxa vamală de import, poate conduce la scumpirea mărfii importate în raport cu marfa indigenă, ceea ce înseamnă că ea acţionează restrictiv
pentru importator. Natura economică a taxei vamale de import este similară cu acea a taxelor de consumaţie percepute asupra mărfurilor din
producţia autohtonăÎn general, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-ofertă din ţara importatoare şi de
coordonatele politicii economice şi a celei fiscale pe care aceasta o promovează.

56) Conceptul de Buget de stat: Afirmarea rolului economic al statului este inseparabilă de Bugetul Statului. BS exprimă fluxurile financiare
care apar în procesul repartizării PIB, ocazionate de formarea resurselor şi efectuarea cheltuielilor publice în conformitate cu obiectivele de
politică economică, socială şi de altă natură ale fiecărei perioade.Bugetul de stat este:Document-program, prin care statul prevede anual
mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor din cadrul economiei publice;Act de previziuni, sub forma unui tablou evolutiv şi comparativ
a veniturilor publice, precum şi a destinaţiilor acestora;Act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă
să efectueze cheltuieli şi să perceapă venituri în acord cu prevederile legale;Act anual, deoarece se elaborează anual, având putere de acţiune
pe parcursul unui exerciţiu financiar (în RM corespunde cu anul calendaristic);Act juridic, prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege,
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice;
Sistem de fluxuri financiare, prin care se exprimă atât fluxurile financiare privind formarea resurselor băneşti publice, cât şi fluxurile
financiare ce se degajă în procesul de gestionare al acestora;
Instrument de politică a statului în domeniul fiscalităţii, n sensul că, prin buget, se poate reflecta politica fiscală propriu-zisă.
Bugetul reprezintă actul cel mai important din viaţa publică, deoarece el este expresia financiară a programului de acţiune a statului pe
perioada de un an. El poate fi aprobat sub patru aspecte esenţiale:sub aspect juridic reprezintă un act prin care sunt prevăzute şi autorizate
veniturile şi cheltuielile anuale ale statului;sub aspect economic subliniază corelaţiile macroeconomice şi, în special, legătura cu nivelul şi
evoluţia PIB;sub aspect tehnic interesează îndeosebi procesele de pregătire şi elaborare a bugetului, precum şi metodele de previziuni şi
evaluare a diverselor categorii de venituri ş cheltuieli cuprinse în buget;sub aspect politic bugetul este considerat expresie a opţiunilor
Guvernului în ansamblul domeniilor care relevă componentele sale (politico-economică, socială, educativă, culturală, militară etc.).

57) Principii bugetare: Principiul anualităţii se referă, pe de o parte la perioada de timp pentru care se întocmeşte şi se aprobă bugetul, iar pe
de altă parte, la perioada de timp în care se încasează veniturile şi se efectuează cheltuielile înscrise în autorizaţia dată Guvernului de către
Parlament; Principiul universalităţii Presupune înscrierea veniturilor şi a cheltuielilor în bugetul de stat în sumele lor globale (totale, brute), fără
omisiuni şi compensări reciproce; Principiul unităţii bugetare presupune înscrierea tuturor veniturilor şi a cheltuielilor, în sumele lor globale,
într-un singur document; Principiul neafec tării veniturilor buge tare depersonalizarea veniturilor, astfel încât, totalitatea lor este utilizată
pentru acoperirea tuturor cheltuielilor; Principiul specializării bugetare veniturile bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament
pe surse de provenienţă, iar cheltuielile în funcţie de destinaţia lor şi de conţinutul economic; Principiul echilibrului bugetar veniturile
publice trebuie să acopere cheltuielile publice, în scopul asigurării echilibrului dintre nevoile colective şi resursele financiare publice;
Principiul publicităţii dezbaterea publică a proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de execuţie a acestora. Publicarea în Monitorul
Oficial a bugetelor şi conturilor anuale de execuţie; Principiul unităţii monetare toate operaţiunile bugetare se exprimă în moneda naţională.

58) Sisteme bugetare. Sistemul bugetar al RM: Sistemul bugetar include totalitatea fondurilor de mijloace băneşti ale organelor
administraţiei publice, constituite în scopul îndeplinirii funcţiilor ce le revin. Sistemul bugetar este determinat de structura organizatorică a
statelor ce pot fi unitare sau de tip federal.
În statele de tip federal (SUA, Canada, Rusia) sistemul bugetar include: 1. bugetul federaţiei; 2. bugetele statelor, provinciilor, sau regiunilor
membre ale Federaţiei; 3. bugetele locale.
Conform prevederilor „ Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” nr.847 din 24 mai 1996, sistemul bugetar al RM (denumit şi
buget public naţional) include ( schema 1):

1.Bugetul de stat definit ca totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare pentru implementarea obiectivelor şi strategiilor Guvernului;
În conformitate cu „Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” veniturile bugetului de stat includ:
-venituri curente (schema 2);
- venituri din operaţiuni de capital şi din transferurile de capital (venituri din privatizarea întreprinderilor de stat şi a fondurilor fixe, încasări
din vânzarea patrimoniului de stat, venituri din vânzarea terenurilor şi a activelor nemateriale).
-granturile.
2. bugetele unităţilor administrativ-teritoriale includ bugetele satelor, oraşelor (schema 3), raioanelor (schema 5), bugetele unităţilor
teritorial autonome cu statut juridic special, bugetele municipiului Chişinău şi Bălţi (schema 4);
Veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale includ:
a) veniturile proprii , care se formează din impozitele şi taxele locale prevăzute de fiecare teritoriu în parte;
b) încasări de mijloace speciale obţinute din executatea lucrărilor, prestarea serviciilor şi alte activităţi desfăşurate contra plată de instituţiile
publice finanţate de la buget;
c) defalcări de la veniturile generale de stat, conform normativelor procentuale stabilite;
d) transferuri de la bugetul de stat la bugetele raionale, bugetul central al unităţii teritoriale autonome cu statut juridic special, bugetul
municipal Bălţi şi bugetul municipal Chişinău şi transferurile de la acestea la bugetele locale;
e) defalcări de la impozitul pe bunuri imobiliare, conform normativelor procentuale.
Veniturile bugetelor de orice nivel nu includ împrumuturile acordate din bugetul de stat sau din alt buget şi împrumuturile de la instituţiile
financiare şi alţi creditori.
3. bugetul asigurărilor sociale de stat definit ca totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor sistemului naţional de asigurări sociale. BASS face
parte din Bugetul Public Naţional şi este independent de Bugetul de Stat.
4.fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

59) Continutul Bugetului de stat al Republicii Moldova: Bugetul de stat definit ca totalitatea veniturilor şi cheltuielilor necesare pentru
implementarea obiectivelor şi strategiilor Guvernului;reprezinta cel mai important fond constituit la dispozitia societatii.Aici isi gaseste
reflectarea relatiile de repartitie a unei importante parti din PIB in scopul satisfacerii nevoilor generale ale societatii si este format din
prelevari obligatorii prin mij de constringere si pe baze contractuale.
În conformitate cu „Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” veniturile bugetului de stat includ:
-venituri curente (schema 2);
- venituri din operaţiuni de capital şi din transferurile de capital (venituri din privatizarea întreprinderilor de stat şi a fondurilor fixe, încasări
din vânzarea patrimoniului de stat, venituri din vânzarea terenurilor şi a activelor nemateriale).
-granturile.

60) Caracteristica bugetelor locale: . bugetele unităţilor administrativ-teritoriale includ bugetele satelor, oraşelor , raioanelor bugetele
unităţilor teritorial autonome cu statut juridic special.
Venituri: venituri din vânzarea apartamentelor către cetăţeni; venituri din vânzarea pămîntului proprietate publică a unităţii teritorial-
administartive; impozitul privat; impozitele şi taxele locale aplicate; taxa pentru patenta de întreprinzător; plata pentru perfectarea actelor
notariale de către secretarul consiliului local; încasări din arenda terenurilor proprietate a unităţii administrativ teritoriale; defalcări de la
următoarele tipuri de venituri:-impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale; transferuri
de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi de la bugetul municipal.
Cheltuieli: amenajarea teritoriului şi urbanistica;construcţia şi întreţinerea drumurilor, străzilor, podurilor locale;întreţinerea instituţiilor de
învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală, liceal şi complementar ce deservesc populaţia localităţii;întreţinerea
bibliotecilor şi muzeelor;întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi; întreţinerea instituţiilor de cultură şi desfăşurarea acţiunilor
culturale;activitatea autorităţii executive;acordarea de asistenţă populaţiei inclusiv protecţia familiiilor cu mulţi copiii şi a familiiilor tinere.

61.Repartitia veniturilor si cheltuielilor pe verigile sistemului bugetar

*Bugetele satelor, oraşelor
(cu excepţia municipiului Chişinău şi Bălţi)
Venituri:1) venituri din vânzarea apartamentelor către cetăţeni;2) venituri din vânzarea pămîntului proprietate publică a unităţii teritorial-
administartive;3) impozitul privat;4) impozitele şi taxele locale aplicate;5) taxa pentru patenta de întreprinzător;6) plata pentru perfectarea
actelor notariale de către secretarul consiliului local;7) încasări din arenda terenurilor proprietate a unităţii administrativ teritoriale;8)
defalcări de la următoarele tipuri de venituri:-impozitul pe venitul persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul unităţii administrativ
teritoriale;9) transferuri de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi de la bugetul municipal
Cheltuieli:1)amenajarea teritoriului şi urbanistica;2)construcţia şi întreţinerea drumurilor, străzilor, podurilor locale;3)întreţinerea
instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală, liceal şi complementar ce deservesc populaţia
localităţii;4)întreţinerea bibliotecilor şi muzeelor;5)întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi;6)întreţinerea instituţiilor de cultură şi
desfăşurarea acţiunilor culturale;7)activitatea autorităţii executive.8)acordarea de asistenţă populaţiei inclusiv protecţia familiiilor cu mulţi
copiii şi a familiiilor tinere.
*Bugetul municipal Bălţi şi Chişinău
Venituri:1) venituri din vânzarea apartamentelor către cetăţeni;2) venituri din vânzarea pămîntului ce aparţine domeniului privat a
municipiilor;3) impozitul privat;4) impozitele şi taxele locale aplicate;5) taxa pentru patenta de întreprinzător;
6)încasări din vînzarea bunurilor confiscate;7) taxa pentru eliberarea licenţelor pentru practicarea genurilor de activitate;
8) defalcări de la următoarele tipuri de venituri:- impozitul pe venitul persoanelor juridice de pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale-
cel puţin 50%;- taxa pentru folosirea drumurilor-cel puţin 50%. 9) transferuri de la bugetul de stat;
10) încasări de mijloace speciale din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor de către instituţiile finanţate din bugetul municipal.
Cheltuieli:1) amenajarea teritoriului şi urbanistica;2) construcţia şi întreţinerea drumurilor, străzilor, podurilor locale;
3)întreţinerea instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală, liceal şi complementar ce deservesc
populaţia localităţii;4)întreţinerea bibliotecilor şi muzeelor;5)întreţinerea parcurilor şi a spaţiilor verzi;
6)întreţinerea instituţiilor de cultură şi desfăşurarea acţiunilor culturale;7)activitatea autorităţii executive a municipiului;
8)construcţia, întreţinerea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare, salubrizarea localităţii.
*Bugetul raional
Venituri:1) Încasări directe şi integrale ale următoarelor venituri:a) impozitul pe venitul persoanelor fizice;b) impozitul privat;
c) impozitul pentru folosirea resurselor naturale;d) venituri din operaţiuni cu capitalul;e) plata pentru perfectarea actelor notariale de către
secretarul consiliului raional.
2) Defalcări de la următoarele tipuri de venituri:a) impozitul pe venitul persoanelor juridice de pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale-
cel puţin 50%;b) taxa pentru folosirea drumurilor-cel puţin 50%.c) impozitul pe bunurile imobiliare conform normativele procentuale
aprobate de consiliulul raional.
3) transferuri de la bugetul de stat;4) încasări de mijloace speciale din executarea lucrărilor, prestarea serviciilor de către instituţiile finanţate
din bugetul raional
Cheltuieli:1) întreţinerea activităţii autorităţii executive şi a direcţiilor subordonate consiliului raional;2) construcţia şi întreţinerea
drumurilor de interes raional;3) întreţinerea instituţiilor de învăţămînt liceal, secundar profesional, şcolilor internat, gimnaziilor internat cu
regim special;4) construcţia obiectivelor publice de interes raional;5) acordarea de asistenţă socială şi intreţinerea instituţiilor din domeniul
asistenţei sociale;6) asigurarea ordinii publice;7) întreţinerea teatrelor, televiziunii publice locale;8) coordonarea şi desfăşurarea activităţilor
sportive şi a altor activităţi pentru tineret;9) executarea hotărîrilor judecătoreşti prin care autoritatea administraţiei publice locale este obligată
să efectuieze plăţi,

62)Deficitul bugetar si gestiunea lui

Deficitul bugetar a devenit un fenomen caracteristic lumii contemporane, el este caracteristic nu numai ţărilor dezvoltate, dar şi ţărilor în curs
de dezvoltare.
Execuţia bugetară, într-o anumită perioadă, se poate prezenta în una din următoarele trei situaţii:deficitară – în cazul când cheltuielile
depăşesc veniturile sau încasările bugetare realizate;echilibrată, atunci când cheltuielile sunt egale cu venituile prevăzute;excedentară, când
veniturile realizate în perioada respectivă sunt mai mari ca cheltuielile.

În ţările cu economie dezvoltată deficitele bugetare sunt comparativ mai mici, decît în cele în curs de dezvoltare, iar cauzele apariţiei acestora
se datorează, în principal, unor elemente de structură care pot apare la un moment dat, pot fi rezultatul unei politici a guvernelor de a asigura
o protecţie socială ridicată a populaţiei. Datorită nivelului ridicat de dezvoltare economică acoperirea deficitelor bugetare în aceste ţări nu
constituie o problemă. Nivelul deficitelor în aceste ţări este în jurul 2-3,5% din PIB.
În ţările în tranziţie deficitele bugetare sunt în general mari de 4-5% din PIB ele fiind generate de:scăderea continuă a nivelului
producţiei;creşterea ratei inflaţiei mult peste limitele admisibile;creşterea cheltuielilor bugetare prin asumarea de către guvern, în totalitate
sau parţial, a cheltuielilor sociale; acordarea de către guvern de subvenţii, din anumite raţionament, pentru întreprinderile care înregistrează
pierderi;creşterea datoriei publice.

63)Notiune de proces bugetar

Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblu de activităţi şi operaţiuni integrate coerent şi orientate spre acelaşi scop, care derulează stadial,
fiind aşezate într-un orar strict şi bine determinat.
Operaţiunile ce compun procesul bugetar poartă amprenta specificului naţional al cadrului legal şi administrativ în care se derulează, dar
prezintă şi o seamă de trăsături comune, şi anume: - este un proces de decizie;- este un proces predominant politic;- are caracter complex;-
este un proces ciclic .În procesul pregătirii proiectului de buget, o atenţie sporită se manifestă faţă de cheltuielile publice din partea
“ministerelor cheltuitoare” şi din partea societăţii. Este ştiut, însă, că resursele financiare sunt limitate. Din aceste considerente, în practica
bugetară a ţărilor avansate se încearcă preconizarea unei noi utilizări a instrumentelor bugetare, îndeosebi a instrumentului bugetar al
cheltuielilor publice, în sensul unei limitări sau a unei restricţionări.

64)Procesul bugetar in RM
Reforma bugetară care a avut loc în temei în ultimele decenii ale secolului al XX s-a axat pe metode noi de evaluare a cheltuielilor bugetare.
Aceste metode moderne de bază sunt:
Planificarea, programarea, bugetarea, cunoscută sub denumirea – PPBS (Planning Programming System).
Raţionalizarea opţiunilor bugetare, cunoscută sub denumirea – RCB (Rationalistion des choix budgetaires).
Baza bugetară zero, cunoscută sub denumirea – ZBB (Zero-Base Budgeting).
Procesul elaborării bugetului de stat are la bază o analiză a indicatorilor macroeconomici pronosticaţi pentru anul bugetar.
Procesul bugetar reprezintă un ansamblu de operaţii care se succed anual şi privesc elaborarea proiectului de buget, examinarea şi adoptarea
legii bugetare anuale, execuţia bugetului, încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară, precum şi controlul bugetar (schema 2).
Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru constituţional (legal) şi administrativ-instituţional care prezintă particularităţi de la ţară la ţară
determinate de evoluţia istorică a fiecăreia dintre ele.
Procedura de elaborare a bugetului de stat include următoarele etape:
în termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor;
până la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:
proiectul legii bugetare anuale pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;
lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare anuale

65)Esenta, necesitatea si rolul fondurilor extrabugetare in RM

66)Continutul economic si functiile creditului public

Împrumutul sau creditul public este o obligatie baneasca rezultata dintr-un contract prin care statul obtine fonduri de la persoane fizice sau
juridice (creditoare), angajându-se totodata sa ramburseze suma acestui împrumut împreuna cu cheltuielile aferente acestuia (dobânzi,
câstiguri etc.) într-o perioada dterminata.
Creditul public “reprezinta împrumutul facut de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale de la persoane fizice sau juridice, detinatoare de
mijloace banesti, prin institutii specializate” care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le încredinteaza statului pentru o perioada
determinata de timp.
Având aceleasi surse de constituire, respective sumele de bani disponibile la un moment dat în economie, creditul public va intra în
concurenta cu creditul privat.
Principalul avantaj pe care l-ar avea creditorii la împrumutul public îl reprezinta solvabilitatea statului, sau a unitatilor administrativ-
teritoriale.
Creditul public reprezinta împrumutul facut de la persoanele fizice sau juridice, detinatoare de mijloace banesti, prin institutiile specializate
(banci), care colecteaza disponibilitatile banesti de pe piata si le încredinteaza statului pe o perioada determinata de timp.
De regula împrumutul public este utilizat pentru acoperirea necesitatilor de trezorerie, pentru necesitatile de echilibru bugetar, pentru
finantarea serviciilor publice etc. Pentru fiecare împrumut contractat, statul emite înscrisuri (titluri, hârtii de valoare, obligatiuni) de o
anumita valoare. Valoarea mentionata pe fiecare înscris împrumutului respective, reprezinta valoarea nominala. Suma care poate fi obtinuta
pe înscrisul respective prin vânzarea ei la bursa reprezinta valoarea reala.
Caracteristicile creditului public.
a) are character voluntar si contactual de drept public, exprimând acordul de vointa al partilor. Statul stabileste conditiile împrumutului, iar
eventualii subscriptori pot accepta sau refuza aceste conditii, dar nu pot solicita tratament preferential;
b) stutul nu ofera subscriptorilor o garantie speciala în afara de veniturile sale bugetare viitoare. Împrumutul reprezinta, de fapt, o modalitate
de anticipare a resurselor viitoare;
c) împrumuturile de stat au character rambursabil, suma subscrisa rambursându-se la un termen fix, sau amortizându-se treptat;
d) împrumuturile sunt purtatoare de dobânzi sau de câstiguri sau ofera ambele tipuri de avantaje.

67)Formele creditului public si clasificarea imprumuturilor de stat

1)IMPRUMUTURI BANCARE
2)IMPRUMUTURI OBLIGATARE – se contracteaza prin emitere de obligatiuni sau alte titluri de stat.
In functie de termenul pentru care se contracteaza imprumuturile, titlurile emise au denumiri diferite.
a)imprumuturi pe termen scurt.
-certificatele de depozit = titluri pe 3 sau 6 luni, emise la hotarirea guvernului pt. a acoperi deficitul bugetar al anului in curs. Au dobinda
fixa, valoarea de emisiune este egala cu valoarea nominala exceptind certificatele de depozit cu discount.
-certificate de trezorerie= inscrisuri pe 1, 3 sau 6 luni emise de catre trezoreria statului pentru a acoperi nevoia temporara de resurse care
apare din cauza necolectarii corespunzatoare si la timp a venitului public.Au rata dobinzii fixa si o valoare nominala predefinita.
-certificate de impozit= titluri care apar pe pietele dezvoltate si sint folosite de populati pentru plata impozitelor datorate statului. Suma
imprumutata nu este rambursabila dar se face o compensare intre datoria statului fata de creditor, care este detinatorul inscrisului si datoria
creditorului fata de stat reprezentata de impozitul pe profit.
b)imprumuturi pe termen mediu si lung.
-obligatiuni= valori mobiliare care dau posesorului calitatea de creditor dar si dreptul de a incasa la un anumit termen dobinda cuvenita si
suma de rambursat. Aceasta se face fie la maturitatea imprumutului (scadenta finala) fie in rate anuale.
Statul emite obligatiuni publice iar colectivitatile locale (judete, municipii, orase) emit obligatiuni municipale.
c)imprumuturi fara termen.
-titluri de renta perpetua . Statul se obliga sa plateasca dobinda anuala dar nu face nici o precizare cu privire la momentul rambursarii
creditului.Rambursarea poate avea loc oricind in viitor atunci cind statul va dispune de resurse. Statul rascumpara titlurile de renta perpetua
prin tragere la sorti.
68) Tehnica imprumutului de stat. Gestiunea creditului public

69 )Necesitatea si continutul imprumuturilor externe. Particularitatile imprumuturilor externe

70) Indicatorii de apreciere a nivelului si a poverii datoriei externe

71) Datoria externa a RM

72) Caracteristica fazelor procesului bugetar

Etapele procesului bugetar.Elaborarea proiectului de buget,răspunderea revine Guv. şi instituţiilor desemnate de acesta precum şi Consiliilor
locale.Elaborarea proiectelor presupune implicarea tuturor participanţilor la relaţiile bugetare, în mod diferit, în funcţie de poziţia ocupată în
cadrul acestora.Momentele definitorii sunt:a) fundamentarea proiectelorb) întocmirea lucrărilor pregătitoare priv. proiectelec) elaborarea
propriu-zisă
a) Acestea cuprind: - venituri şi chelt şi au la bază prognoze ale indicatorilor macroeconomici şi sociali pt. anul bugetar de referinţă + încă 3
ani- politici fiscale- Prevederi ale memorandum-urilor de finanţare sau înţelegere cu alte organisme- Politici şi strategii prioritare- Programe
întocmite de ordonatorii principali de credite- Posibilităţi de finanţare a deficitului bugetar.
Situaţia indicatorilor din anul de bază, cadrul juridic prin calcularea şi fundamentarea ind. bugetari
b) Acţiuni premergătoare:- elaborarea ind. macroec.şi sociali şi limitarea acestora- fluxurile .
c) Guv. are răspunderea juridică privind proiectele
Înainte de a fi transmise Parlam. deciziile îmbracă 2 forme juridice distincte- proiecte de legi;- proiecte de buget
Aprobarea proiectelor revine puterii legislative
1 aprobarea prin Parlament
2 dezbaterea de către Parlament şi aprobarea fiecărui articol
3 adoptarea pe ansamblu a bugetului prin lege