3.

Spaţiul afectiv al învăţării

a. Conceptul de afectivitate;
Prin intermediul proceselor cognitive (percepţii, reprezentări, gândire, memorie, imaginaţie)
omul ajunge să cunoască realitatea direct sau mijlocit. Activitatea umană trebuie să dispună
însă pe lângă motiv şi scop şi de un puternic suport energetic. Atunci când ne întâlnim cu
situaţii noi, neprevăzute, când trebuie să facem faţă acţiunii unor factori perturbatori,
mijloacele pur intelectuale ne sunt utile, dar nu şi suficiente. În aceste situaţii este adesea
necesară detensionarea sau redistribuirea energiei organismului, aspect care se realizează cu
ajutorul proceselor afective. Cunoscând realitatea externă cu toate aspectele ei (obiecte,
situaţii, fenomene, persoane, evenimente), omul nu se raportează indiferent la ea, ci
dimpotrivă diferitele aspecte ale lumii externe ajung să trezească în conştiinţa subiectului
anumite „rezonanţe” care iau forma proceselor afective. Dacă obiectele, fenomenele,
evenimentele lumii externe contribuie la satisfacerea anumitor trebuinţe, interese, dorinţe,
scopuri, aspiraţii, idealuri, atunci acestea generează stări afective pozitive (mulţumire, plăcere,
satisfacţie). Invers, nesatisfacerea trebuinţelor, scopurilor, intenţiilor, dorinţelor subiectului de
către obiectele şi situaţiile lumii externe dă naştere unor trăiri afective negative (frustrare,
nemulţumire, insatisfacţie). Procesele afective reflectă relaţia omului cu diferitele aspecte ale
lumii externe sub forma trăirilor atitudinale. Acelaşi obiect sau situaţie externă poate produce
la acelaşi subiect trăiri afective diferite, la fel cum acelaşi eveniment, situaţie, obiect pot
determina stări afective diferite la persoane diferite. De exemplu, una şi aceeaşi situaţie
externă poate fi trăită ca frustrantă, tensionantă pentru o persoană, în timp ce alteia ajunge să-i
producă stări afective pozitive, de mulţumire şi satisfacţie. Mai mult, chiar acelaşi subiect
poate trăi stări afective diferite în aceeaşi situaţie, în momente de timp diferite, în funcţie de
gradul în care situaţia externă a ajuns să-i satisfacă sau nu anumite trebuinţe şi necesităţi
interne. Din cele de mai sus rezultă că important pentru individ nu este stimulul extern în sine
(reprezentat de situaţiile, evenimentele, obiectele etc. lumii externe), cât mai ales valoarea,
semnificaţia pe care acesta îl are pentru subiect. Trăirile afective rezultă tocmai din modul
subiectiv în care omul se raportează la realitatea externă.
Mecanismul complex ce determină realizarea proceselor afective se află la baza
rezultatului psihic final numit trăire afectivă.
Ca profesori avem datoria să ținem cont de evoluția zonelor de interes individuale ale elevilor
noștri.
b. Caracteristicile proceselor afective;
Caracterul subiectiv se referă la faptul că trăirile afective sunt proprii unei persoane, ele țin de
subiectivitatea individului.
Intensitatea reprezintă forță, tăria, profunzimea cu care trăirile afective se manifestă. Această
proprietate depinde de valoarea afectivă a stimulului, de semnificația lui pentru subiect, dar și
de capacitatea afectivă a persoanei însăși.
Durata constă în întinderea, persistența în timp a trăirii afective. Trăirile afective pot fi
pasagere, de scurtă durată (emoțiile, dispozițiile, afectele) sau durabile, persistente
(sentimentele, pasiunile). O trăire afectivă poate așadar persista în timp chiar dacă stimulul
care a generat-o nu mai este prezent
Mobilitatea exprimă trecerea de la o traire emotiva la alta, la trecerea de a emotie la
sentiment sau de la sentiment la sentiment (de la dragoste si ura si invers)
Expresivitatea constă in capacitatea de exteriorizare (de a fi vazut- simtit); poarta numele de
expresie emotonala(mimica, expresivitatea faciala, schimbarea vocii)

a. Funcţiile proceselor afective;

Funcţia reflexivă
- trăirile afective reflectă nu obiectul, nu relatia in sine, ci relatia integrata si subordonata
situatiilor si imprejurarilor de viata extrem de concrete si de diferentiate intre ele; fiecare
individ isi traieste propriile-i imprejurari de viata (trecut, prezent, viitor)
Functia adaptativ-reglatorie
- componenta afectiva a personalitatii permite contituirea unor profiluri emotionale:echilibrat,
hipoemotiv, care au ridicat si ridica probleme.
e. Formele de manifestare ale proceselor afective;

În functie de gradul de complexitate si constientizare,durata si intensitate,procesele afective se

pot clasifica in:

-primare,din grupa carora fac parte emotiile sau afectele care sunt stari emotionale ce apar
brusc, au desfasurare scurta, intensitate mare si se exprima viu in
conduita(furia,mania,spaima,explozia de bucurie). Afectele pot genera acte comportamentale
necugetate si regretabile,dar printr-un antrenament adecvat emotiile primare pot fi
reprimate,atenuate sau convertite. In activitatea scolara, ca efect al instructiei si educatiei,se
elaboreaza treptat la elevi si un control cortical tot mai eficient al emotiilor primare.

-complexe,din categoria carora fac parte dispozitiile afective si emotiile. Dispozitiile sunt stari
afective relative discrete si de intensitate medie care dau o totalitate afectiva activitatii psihice
pe o perioada variabila de timp. Dispozitiile afective sunt determinate cauzal. In activitatea
scolara dispozitiile afective au un rol deosebit de important. In cazul in care au o coloratura
pozitiva, ele stimuleaza actul invatarii si formarii prin crearea acestei "atmosfere degajate" de
colaborare si emulatie,favorabila activitatii creatoare. Maiestria profesorului se valorifica si
prin modul in care stie sa induca la elevii sai dispozitii afective pozitive,propice invataturii si
indeplinirii sarcinilor scolare in ansamblul lor. Activitatile scolare,prin natura si specificul
lor,supun elevii la un registru de solicitari emotionale dintre cele mai intinse si variate.De la
curiozitate si bucuria cu care micul scolar de 6 ani paseste pentru prima data pragul clasei si
pana la adolescentul care isi faureste idealul de viata si incearca fiorul primei iubiri,se intinde
un nesecat izvor de trairi emotionale.Educatorul poate sa se foloseasca constructive de aceasta
diversitate de trăiri emotionale generate de situatiile scolare,sa creeze cu modele adecvate altele
noi si sa le puna in serviciul unei sarcini formative si informative bine precizate.
-atitudinale,unde atitudinile afective cuprind sentimentele si pasiunile.Caracteristica lor reflecta
raporturi coplexe si stabile dintre om si mediu,in special mediul social. Raportata la activitatea
scolara,afectivitatea exprimata in motivatie si valorizata prin invatare reprezinta unul din
factorii cei mai importanti in formarea multilaterala a personalitatii elevilor.Din aceasta
perspective,sarcina principala a scolii,formativa si informativa,o constituie dezvoltarea la elevi
a emotiilor si sentimentelor superioare(intelectuale,estetice si morale).

Atitudinea preferentiala a elevilor fata de diferitele discipline scolare este

determinata,in mare masura,de existenta unor componente motivationale de ordin
afectiv:increderea in propriile capacitate de intelegere a faptelor;siguranta in rezolvarea
problemelor;bucuria descoperirii adevarului si satisfactia succesului.

f. Stările afective şi calitatea învăţării.

Educaţia prin afectivitate poate fi considerată un demers atât teoretic, dar mai cu
seamă practic, metodologic, referindu-se la acele intervenții educaţionale (acțiuni şi
influenţe) care pot avea loc în orice context - formal (spaţiul şcolii), nonformal sau informal
(în afara şcolii). Educaţia prin afectivitate face apel la sursele şi resursele inepuizabile ale 22
proceselor psihice afective/ emoţionale, activând potenţialul, dar şi experienţa afectivă a
fiecărui participant la educaţie: elev, profesor.
Educaţia prin afectivitate parafrazează titlul unei lucrări ce aparţine lui Ross
Campbell: Educaţia prin iubire (2000/2001). Acesta sublinia că „exprimarea consecventă
a iubirii faţă de copil stă la baza educaţiei eficiente. Nu contează dacă ea variază ca
formă de exprimare în funcţie de timp şi spaţiu. Ceea ce contează este ca întotdeauna
copilul să se simtă iubit.