CADRUL GEOGRAFIC

Comuna Albeşti este aşezată în partea sud-estică a judeţului Mureş, aceasta având limită administrativă comună cu judeţul
Harghita în partea de est şi cu municipiul Sighişoara în vest.
Coordonatele geografice ale comunei Albeşti sunt 460 14' 20'' latitudine Nordică şi 240 51' 30'' longitudine Estică
(coordonate valabile pentru centrul de comună - localitatea Albeşti). Din punct de vedere morfologic comuna se află aşezată
la contactul dintre culoarul hidrografic al Târnavei Mari cu Dealurile Târnavei Mici în nord şi Podişul Hârtibaciului în sud.
Comuna Albeşti este aşezată în partea sud-estică a judeţului Mureş, aceasta având limită administrativă comună cu judeţul
Harghita şi comuna Vânători în partea de est, cu comuna Apold în sud, cu municipiul Sighişoara în vest, cu comuna Nadeş
în nord-vest şi cu comuna Veţca în nord.
Comuna este situată proporţional în cadrul celor trei unităţi majore de relief, respectiv în Podişul Hârtibaciului (partea
sudică), Culoarul Târnavei Mari (partea centrală) şi Dealurile Târnavei Mici (partea nordică) şi are un potenţial favorabil de
dezvoltare şi comunicaţie. Din punct de vedere hidrografic comuna este aşezată în zona mediană a bazinului hidrografic al
Târnavei Mari, la confluenţa acesteia cu văile Dracului, Şapartoc, Viilor, Rogoz, iar partea nordică extremă intră în bazinul
hidrografic al Târnavei Mici, prin intermediul văii Jacu.

DATE FIZICO-GEOGRAFICE

Prin amplasarea sa geografică, structura geologică a comunei Albeşti are un relief variat, pe teritoriul acesteia întâlnindu-se
atât relief modelat de reţeaua hidrografică cât şi relief structural reprezentat de cueste, dezvoltate în partea central-nordică a
acesteia.

Altitudinea maximă de pe teritoriul comunei este de 722,6 m (Dealul Şapartoc situat în partea nord-estică a localităţii
Şapartoc), iar cea minimă de 350 m (la confluenţa văii Dracului cu râul Târnava Mare).
Comuna are o energie de relief de 372,6 m.

Expoziţia versanţilor în cadrul comunei este predominantă:

 nord-sud în partea centrală a comunei;

 sud, sud-est şi sud-vest în partea central-nordică a comunei;
 nord, nord-est şi nord-vest în partea nordică extremă (în cadrul bazinului văii Jacu) şi central sudică a comunei.
Panta versanţilor este mai mare pe latura nordică şi sudică şi scade spre partea centrală şi a comunei. Aceasta este mai
mare pe frunţile cuestelor şi a teraselor (25-350) şi scade pe spatele cuestelor (10-150), fundul văilor şi podul de terase (2-
50).
Relieful actual al comunei este rezultatul mişcărilor de basculare a stratelor sedimentare de la marginea sudică a Dealurilor
Târnavei Mici şi nordică a podişului Hârtibaciului datorită migrării spre exterior al sării, eroziunii accentuate a reţelei
hidrografice aferente pe formaţiunile sedimentare fragile existente în constituţia geologică, aceasta fiind stimulată şi de ariile
de coborâre neotectonică din Culoarul hidrografic al Târnavei Mari, care a generat un relief de vale hidrografică cu
deschidere largă.
Din punct de vedere al tipologiei reliefului comunei Albeşti, se pun în evidenţă trei forme majore distincte de relief (relieful de
cuestă, relief de dealuri înalte şi relieful fluviatil) şi variate microforme de relief rezultate din combinarea factorilor l ocali cu
cei generali de geneză şi modelare a reliefului.

Relieful structural, reprezentat de cueste, este rezultatul alternanţei formaţiunilor geologice cu rezistenţă diferenţiată la
eroziune (argile în alternanţă cu marne şi gresii) şi mişcărilor de basculare a stratelor sedimentare de la marginea sudică a
Dealurilor Târnavei Mici datorită migrării spre exterior a sării. Astfel, s-au produs fracturări ale stratelor şi înclinarea
segmentelor rezultate dinspre vest spre est şi nord-sud. Cuestele rezultate (în partea superioară, pe spate, cuesta este
 protejată de factorii externi de eroziune de stratul de gresie, care are o duritate şi rezistenţă mai mare) au fruntea orientată
spre sud, sud-est în Dealurile Târnavei Mici iar spatele spre nord, nord-vest.
Pe teritoriul comunei se pun în evidenţă două aliniamente de cueste dezvoltate în paralel în partea nordică a acesteia:
aliniamentul marginal, reprezentet de cuesta Faţa Târnavei, care este şi cea mai dezvoltată şi individualizată. Aceasta se
dezvoltă între localităţile Sighişoara şi Ţopa pe direcţie V-E. Fruntea cuestei este bine individualizată datorită eroziunii
fluviale excesive a Târnavei Mari, orientată pe direcţie sud, are o diferenţă de nivel de peste 173 m, pantă medie cuprinsă
între 30-40° şi este afectată de intense procese de eroziune de versant. Lăţimea cuestei este în medie de cca. 3 km, în
spatele frunţii dezvoltându-se muchia cuestei unde se semnalează cele mai mari cote altitudinale: Dealul Faţa Târnavei
523,8 m, Dealul Dămăcuş 470 m. Spatele cuestei este mult mai domol, cu o pantă medie de 8-15°, cu expoziţie nordică,
nord-estică, fiind în prezent ocupat de terenuri agricole. La est de localitatea Ţopa se dezvoltă cuesta Faţa Topii, orientată
tot vest-est, cu fruntea orientată pe direcţie sudică şi cu o altitudine maximă de 515,4 m în Dealul Priboi. Pe fruntea acestei
cueste se sprijină flancul drept al barajului polderului Vânători, care deasemenea este afectată de intense procese de
versant;
În spatele acestui prim aliniament de cueste se mai pune în evidenţă încă un aliniament median reprezentat de cuesta
Bercuţilor, Piatra Smeului şi Gane, au o amploare mai mică de dezvoltare spaţială dar o mai mare dezvoltare altitudinală
(550-650 m altitudine) şi respectiv direcţie vest-est / sud-vest - nord-est de orientare. Frunţile cuestelor sunt orientate pe
direcţie sudică, sud-estică, acestea aflându-se în plin proces de retragere prin procese de modelare gravitaţională şi termică
şi pluviale regresive.

La baza frunţilor cuestelor se dezvoltă o reţea hidrografică subsecventă, care are tendinţa de amplificare a cuestelor, prin
drenarea sedimentelor transportate de pe versanţi.
Frunţile cuestelor sunt afectate de intense procese gravitaţionale de versant, cum sunt:

 alunecările de teren;
 solifluxii, care toate determină o intensă modelare şi retragere treptată a acestora.

Relieful de dealuri înalte

Acest tip de relief se dezvoltă pe teritoriul comunei atât în partea nordică în zona interfluviului dintre Târnava Mare şi
Târnava Mică cât şi în partea sudică a acesteia în cadrul Podişului Hârtibaciului.
Acest tip de relief se caracterizează prin ampla dezvoltare a unităţilor deluroase cu altitudini ce depăşesc 650-700 m,
masivitatea formelor de relief, energii mari de relief şi o intensă modelare gravitaţională şi erozională în acelaşi timp.
Sectorul nordic de dealuri înalte reprezentat de interfluviul dintre Târnava Mare şi Târnava Mică are o orientate vest-est
acesta dezvoltându-se în totalitate pe teritoriul comunei şi fiind bine acoperit de păduri de foioase (stejar-fag în ariile mai
coborâte şi fag la partea superioară). Acest sector este atacat de afluenţii celor două cursuri principale de apă care
drenează comuna, astfel că, se pun în evidenţă procese intense de eroziune regresivă şi o îngustare a interfluviului.
Sectorul sudic aferent comunei, care se încarează morfologic în cadrul Podişului Hârtibaciu, se caracterizează printr-o
fragmentare intensă în plan orizontal şi vertical al reliefului, datorită friabilităţii rocilor constitutive, care fac ca zona să fie mai
puţin favorabilă utilizării în scopuri economice şi de habitat, cu excepţia creşterii animalelor prin păşunat şi exploatării
fondului forestier. Prezenţa alternanţei stratelor de diferite constituţii şi rezintenţe la modelare a determinat ca această zonă
să fie renumită şi prin intensitatea şi ampoarea mişcărilor gravitaţionale ale depozitelor sedimentare (alunecări de teren de
tip glimee) care crează mari probleme mai ales în cazul dezvoltării infrastructurii de transport şi comunicaţii (glimeele de mai
mică amploare din bazinul superior şi mijlociu al văii Şapartoc). Tot datorită friabiilităţii rocilor, văile au profile verticale foarte
pronunţate care au determinat dezvoltarea unor culmi deluroase înguste, cu mari energii de relief şi orientare sud-nord, care
crează probleme în cea ce priveşte valorificarea lor economică (se pretează numai la forme extensive de utilizare agricolă
sau împăduriri, care ar duce şi la o anumită stabilizare a dinamici versanţilor). în sectorul extrem al comunei, în aria
superioară a bazinelor hidrografice se pun în evidenţă mici bazinete mai puţin afectate de procese de versant, care au fost
valorificate de vetrele de aşezări (cazul localităţii Şapartoc).
 Relieful fluviatil
Relieful fluviatil este dezvoltat în valea Târnavei Mari, în care sunt puse în evidenţă toate formele caracteristice acestui tip
de relief. Valea Târnavei Mari la intrarea pe teritoriul comunei, execută o meandrare foarte pronunţată, punându-se în
evidenţă o abatere spre dreapta a cursului de apă datorită dezvoltării cursului pe un aliniament de falii şi o dezvoltare
limitată a văii (2 km lăţime la bază, 3-4 km la partea superioară), după care aceasta intră într-un sector de îngustare
pronunţată, dezvoltat în zona Sighişoara. Elementele morfologice ale văii sunt bine dezvoltate în acest sector, însă au
caracter asimetric, valea fiind mai bine dezvoltată pe stânga cursului de apă, iar cea mai mare extindere o are terasa de
luncă de 1-3 m altitudine relativă şi cu caracter cvasiorizontal. în afară de această terasă se mai pun în evidenţă încă patru
terase (terasa II de 4-8 m, terasa III de 8-12 m, terasa IV de 12-16 m, terasa V de 18-22 m altitudine relativă). Pe partea
dreaptă a Târnavei Mari valea are caracter subsecvent, acesta determinând o eroziune puternică a malului iar albia majoră
şi terasa de luncă fiind slab dezvoltate iar pe anumite sectoare chiar lipsind. La contactul cu cuesta Faţa Târnavei şi Faţa
Topii a văii se pun în evidenţă glacisurile de contact care au tendinţă de a mai atenua abruptul din fruntea cuestei.
În afară de elementele morfologice majore ale văii în cadrul acestora se mai pun în evidenţă elemente morfologice relicte,
cum sunt meandre părăsite, belciuge, precum şi elemente morfologice de tasare a cuverturii sedimentare. Terasele sunt
afectate de intense procese de versant, astfel că, acestea au caracter discontinuu (mai ales în cazul celor superioare), fiind
frecvent secţionate de văi sau organisme torenţiale bine dezvoltate.

Clima.
Vreme frumoasă, cer mai mult senin, temperaturi ridicate vara, manifestarea secetei, iar iarna cu precipitaţii neânsemnate
cantitativ..
Temperatura medie anuală a aerului (C0) este cuprinsă între +80 + 90C în partea centrală şi nordică a comunei şi scade la
+60 + 80C, în partea sudică a acesteia, în zona deluroasă..
Temperatura medie a lunilor caracteristice este de:

 40 - 60C în partea centrală şi nordică a comunei şi creşte la - 30 - 40C în partea sudică a acesteia, în zona deluroasă, în
luna ianuarie;.
 +180 +200C în partea centrală şi nordică a comunei şi scade la +160 +180C în partea sudică a acesteia, în zona deluroasă,
în luna iulie..
Temperatura maximă şi minimă absolută (care reflectă într-o anumită măsură gradul incipient de aridizare în zona de culoar
a climei şi de ameliorare a acesteia în zona deluroasă împădurită), cu posibilitate de repetare la un anumit interval de timp,
au fost de +38.10C (înregistrat în data de 7.09. 1946 la Staţia Sighişoara) şi -31.40C (înregistrat la data de 13.01. 1943 la
Staţia Sighişoara).

Precipitatiile
Valorile medii ale cantităţilor lunare de precipitaţii căzute pentru lunile caracteristice sunt de:

 30 - 40 mm în partea centrală şi nordică a comunei şi de 40 -50 mm în partea sudică a acesteia în zona deluroasă, pentru
luna ianuarie;
 80 - 100 în partea centrală şi nordică a comunei şi de 100 - 120 mm în partea sudică a acesteia, în zona deluroasă, pentru
luna iulie.
Valorile mai ridicate ale cantităţilor de precipitaţi căzute în perioada caldă a anului (intervalul aprilie-iulie) au mai degrabă
caracter convectiv decât advectiv, aceasta deoarece, pe teritoriul comunei există premise favorabile producerii acestor tipuri
de precipitaţii (valea şi lunca Târnavei Mari alături de suprafeţe extinse ocupate cu păduri, alimentează local atmosfera cu
umiditate evaprată şi evaptranspirată, care pe fondul canalizării aerului în culoar şi contactul cu versanţii sud-vestici ai
Podişului Târnavei Mici iau o traiectorie ascendentă turbionară de mişcare, generând astfel de precipitaţii)
Suma medie anuală a precipitaţiilor atmosferice se ridică la 650 - 700 mm, valori caracteristice climatului de dealuiri medii şi
înalte.
Cantitatea maximă de precipitaţii căzută în 24 de ore, în lunile caracteristice ale anului, care reprezintă valori absolute, au
fost de 50.7mm strat de apă în luna ianuarie şi de 59.0mm în luna iulie. Maxima absolută a fost de 63mm/24h (06. 1922),
valoare care sa produs pe fondul unor precipitaţii convective cu caracter torenţial. Aceste valori exprimă existenţa
favorabilităţii producerii unor astfel de precipitaţii pe teritoriul comunei, care pot avea impact negativ asupra infrastructurii şi
activităţilor economice.
Numărul mediu anual de zile cu precipitaţii (≥0.1mm) este de 120-130 zile, în partea centrală şi nordică a comunei şi de 130
- 140 zile în partea sudică a acesteia în zona deluroasă, majoritatea acestora producându-se în perioada caldă a anului, pe
fondul unor mişcări convective ale aerului.
Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 20-25 zile, în partea centrală şi nordică a comunei şi de 25 - 30 zile în
partea sudică a acesteia în zona deluroasă.
Numărul mediu anual de zile cu strat de zăpadă este de 60 - 80 zile pentru întreg teritoriul comunei.

Hidrografia
Comuna Albeşti, aparţine de două bazine hidrografice de ordinul V, respectiv bazinul hidrografic al râului Târnava Mică, cu
dezvoltare în partea nordică extremă a comunei şi bazinul hidrografic al Târnavei Mari, cu dezvoltare în partea central-
nordică, centrală şi sudică a acesteia. Teritoriul comunei, este traversată median de cursul Târnavei Mari. Afluenţii de
stânga, de ordinul VI al Târnavei Mari sunt: valea Dracului, cu dezvoltare în partea sud-vestică a comunei, valea Şapartoc,
cu care confluează pe teritoriul localităţii Albeşti, valea Viilor, cu dezvoltare în partea sud-estică a comunei. Afluenţii de
dreapta, ai Târnavei Mari sunt: valea Rogoz, afluent de dreapta de ordinul VI şi valea Borsolihul, afluent de ordinul VII al văii
Rogoz.
Din cadrul bazinului hidrografic al Târnavei Mici, pe teritoriul comunei se dezvoltă valea Jacu - afluent de stânga de ordinul
VII al văii Veţca, rezultat din confluenţa pâraielor Carbola şi Tolcaşilor.
Cu excepţia Târnavei Mari, care are caracter alohton, iar caracteristicile hidrografice ale acesteia reprezintă o sinteză a
teritoriilor pe care le drenează, toate celelalte râuri se dezvoltă în totalitate pe teritoriul comunei şi fac parte din categoria
râurilor autohtone, specifice din punct de vedere hidrografic Podişului Târnavelor în nord şi Podişului Hârtibaciului în sud.

Valea Târnava Mare, dezvoltată în partea centrală a comunei, pe direcţie est-vest, este afluent de stânga de ordinul V al
văii Târnava. La confluenţa cu valea Dracului, Târnava Mare are o lungime de 106 km calculat în amonte până la izvoare şi
o suprafaţă bazinală de 1793 km2. La intrarea pe teritoriul comunei, Târnava Mare are o altitudine de 357 m, iar la ieşire
350 m (confluenţa cu valea Dracului). Panta medie a cursului de apă este de 9 m / km, valoare medie calculată pentru cei
106 km, iar pe teritoriul comunei aceasta este de cca 1 m / km.

Debitul mediu multianual al Târnavei Mari (1950-1985) pe teritoriul comunei este de cca. 5,5 m3/s.
Deditele şi scurgerea maximă se realizează de obicei în perioada caldă a anului, rezultate din topirea zăpezilor combinat cu
precipitaţii lichide (martie-aprilie), din ploi cu caracter convectiv în intervalul mai-iulie şi advective în intervalul octombrie-
noiembrie. Urmărind repartiţia spaţială a viiturilor în raport cu geneza lor se constată că în cadrul bazinului Târnavei Mari
cca. 50 % din debitele maxime sunt generate de ploi. Debitele maxime anuale cu geneză mixtă deţin cca. 45% din cazuri,
iar cele rezultate din topirea zăpezilor au o pondere de 3-4%. Valorile calculate pentru debite maxime cu asigurare de 1%
sunt de cca. 725 m3/s, iar debitele cu frecvenţă de 0,1% pot depăşi 1270 m3/s (de tipul inundaţiilor din 1970). Debitele
calculate pentru asigurări de 0.5% sunt de 870 m3/s, pentru 5% de 440 m3/s iar pentru o asigurare de 10 % debitul poate
atinge 345 m3/s (valori calculate pentru staţia hidrometrică Vânători).
Debitele minime se produc de regulă în perioada rece ale anului când se înregistrează minimul principal (cca. 1-1,5 m3 /s),
aceasta datorat stocării precipitaţiilor sub formă de strat de zăpadă, mai ales în zona montană şi în intervalul august-
septembrie, care corespunde cu minimul secundar (cca.1,3-1,8 m3/s), determinat de perioada instalării circulaţiei de blocaj
peste Europa Centrală şi de Vest, ce determină o vreme călduroasă şi lipsa precipitaţiilor, iar alimentarea bazinului se
realizează preponderent din rezervele de apă subterană.

Fenomenele de îngheţ (gheaţă la mal, pod de gheaţă, curgeri de sloiuri de gheaţă, formare de zăpoare etc.) au o producere
în perioada rece a anului, cu producere posibilă în intervalul: a doua decadă a lunii noembrie - a doua decadă a lunii martie.
Intervalul calendaristic cu fenomene de îngheţ cu producere medie se încadrează în prima decadă a lunii decembrie - a treia
decadă a lunii februarie. Intervalul calendaristic de producere medie a podului de gheaţă se încadrează în a treia decadă a
lunii decembrie - prima decadă a lunii ianuarie.

Scurgerea solidă a aluviunilor în albia Târnavei Mari depinde de o serie de factori naturali şi antropici (structura geologică şi
tipurile de sol din cadrul bazinului hidrografic, gradul de acoperire cu vegetaţie, tipul de agricultură, scurgerea medie lichidă,
etc), aceasta fiind maximă în perioadele cu debite lichide mari ale anului şi minimă în intervalul cu debite lichide mici.
Valorile medii ale debitului solid sunt de cca. 10,2 kg/s (intervalul 1982-1988), iar ale turbidităţii apei de cca. 300 - 450 g/m .
Scurgerea medie de aluviuni în suspensie este de 0.7 -1.0 t/ha/an, valoare valabilă pentru întreg teritoriul comunei.

Particularităţile hidrochimice ale apelor Târnavei Mari pe teritoriul comunei corespunde cu zonalitatea internă a Bazinului
Transilvaniei, dar este foarte mult influenţată de activităţile economice ce se desfăşoară în amonte de comună (activitatea
din sectorul industrial, agricultură, deversările de ape uzate de către localităţile urbane şi rurale situate în amonte, etc.) astfel
că, aceasta este de tip bicarbonatic calcic cu o mineralizare mijlocie de cca. 200-350 mg/l, aceasta fiind mai mare în
perioada secetoasă şi scade în perioada apelor mari (cationi -52,1% Ca++, 18,9% Mg++, 29% Na++K+; anioni - 20,8% SO-
4, 17,5% Cl--, 61,7% HCO-3). Duritatea medie a apei este de 6-8° G (grade germanice). În apa Târnavei Mari se mai
întâlnesc şi alte elemente chimice, care au origine antropică (amoniu 4,5-5,0 mg/l, fenol 0,002 mg/l, fosfaţi 0,12-0,44 mg/l,
ferului 0,14-1,53 mg/l, substanţe organice: CBO5 - media anuală peste 4 mg/l, substanţe grase ca: lacolina) şi care pun în
evidenţă o poluare chimică a cursului de apă.
Aceste valori ale chimismului apei Târnavei Mari determină ca, calitatea generală a apei din cadrul comunei să se încadreze
în categoria II. Categoriile de calitate referitoare la elementele componente ale calităţii generale sunt: regimul de aerare II,
grad de mineralizare II, prezenţa substanţilor toxice şi speciale II.

Regimul hidric al văii Târnava Mare este unul complex, compus din regimul carpatic transilvan, cu ape mari timpurii de
primăvară, care durează 1-2 luni (martie-aprilie) viituri la începutul verii, ape relativ mici în intervalul iulie-noiembrie, viituri în
perioada de toamnă (cu o frecvenţă de 30-45%), ape mici de durată lungă în perioada rece a anului şi cu alimentare pluvio-
nivală şi subteran moderată, şi respectiv regimul pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iulie generate de ploile convective care se dezvoltă în
această perioadă a anului, iar alimentarea hidrică este de tip pluvionivală. Prin interpunerea reciprocă cele două tipuri de
regim, se asigură un debit permanent, cu ape mari de primăvară-vară, ape medii în perioada de vară şi ape mici în perioada
de iarnă.

Valea Dracului, dezvoltată în partea sud-estică a comunei, în cadrul Podişului Hârtibaciului (partea central-nordică a
acestuia), izvoreşte de la o altitudine de 615 m de pe versantul nordic al dealului Icoanei. Are o lungime de 8 km şi
confluează cu Târnava Mare la o altitudine de 350 m la vest de localitatea Albeşti. Panta medie a văii este de 33 m/km şi
are o direcţie de dezvoltare sud-nord.
Suprafaţa bazinului hidrografic al văii Dracului este de 9 km2 şi are un coeficient de sunuozitate de 1,08 (acest coeficient
indică o meandrare mică, care înseamnă că valea are un profil în curs de dezvoltare, care înseamnă o eroziune accentuată
încă pe verticală a cursului de apă şi depunerea sedimentelor într-un con de dejecţie la ieşirea din zona deluroasă).

Scurgerea medie hidrică pe bazin sub 2 l/s/km2, iar scurgerea medie de aluviuni în suspensie pe bazin este de cca. 0,5
t/ha/an.
Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 510 m.
Suprafaţa fondului forestier din cadrul bazinului hidrografic este de 654 ha iar gradul de acoperire cu pădure a bazinului este
de 72,6 %, cea ce reprezintă o valoare foarte mare reportat la întreaga unitate a Podişului Hârtibaciului, care asigură o
scurgere echilibrată a precipitaţiilor şi o eroziune mică a solului.

Debitul mediu lichid anual este scăzut, situat de obicei sub 0,01 m3/s, iar turbiditatea medie a apei este situată 250 - 500
gr/m . Cea mai mare parte a scurgerii hidrice se realizează primăvara 45-50%, pe când vara se scurg numai 8-10%, iar
toamna se înregistrează cele mai scăzute scurgeri din an, sub 5%. Din punct de vedere hidrochimic, apa văii Dracului se
încadrează în clasa apelor bicarbonatice cu mineralizare de cca. 200-350 mg/l, iar duritatea apei este de 6-8°G.

Regimul hidric se încadrează în categoria tipului pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iunie generate de ploile convective care se dezvoltă
în această perioadă a anului. În intervalul iulie-septembrie, când fenomenul de secetă se amplifică, cursul seacă, punându-
se în evidenţă fenomenul de băltire a apei în canalul de etiaj. Alimentarea hidrică este de tip pluvionivală, iar în perioada de
secetă hidrologică alimentarea se realizează din pânza freatică.

Valea Şapartocului, afluent de stânga de oridinul VI al văii Târnava Mare, dezvoltat în partea sudică a comunei, în cadrul
Podişului Hârtibaciu (partea central-nordică a acestuia), izvoreşte de la o altitudine de 603 m din Dealul Faţa, care
reprezintă interfluviul dintre acesta şi valea Saeş. Confluează cu emisarul său în cadrul localităţii Albeşti la o altitudine de
351 m. Are o lungime de 11 km iar panta medie a văii este de 23 m/km. Direcţia de dezvoltare a văii este sud - nord, care se
schimbă în sud-est - nord-vest în zona de confluenţă.

Suprafaţa bazinului hidrografic al văii Şapartoc este de 17 km2 şi are un coeficient de sunuozitate de 1,08 (acest coeficient
indică o meandrare mică, care înseamnă că valea are un profil în curs de dezvoltare, care înseamnă o eroziune accentuată
încă pe verticală a cursului de apă şi depunerea sedimentelor într-un con de dejecţie la ieşirea din zona deluroasă).
Scurgerea medie hidrică pe bazin sub 2 l/s/km2, iar scurgerea medie de aluviuni în suspensie pe bazin este de cca. 0,5
t/ha/an.
Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 539 m.
Suprafaţa fondului forestier din cadrul bazinului hidrografic este de 461 ha iar gradul de acoperire cu pădure a bazinului este
de 27,1 %, cea ce reprezintă o valoare medie reportat la întreaga unitate a Podişului Hârtibaciului, care asigură o scurgere
echilibrată a precipitaţiilor.

Debitul mediu lichid anual este scăzut, situat de obicei între 0.01-0.05 m3/s, iar turbiditatea medie a apei este situată 250-
500 gr/m3. Cea mai mare parte a scurgerii hidrice se realizează primăvara 45-50%, pe când vara se scurg numai 8-10%, iar
toamna se înregistrează cele mai scăzute scurgeri din an, sub 5%.
Din punct de vedere hidrochimic, apa văii Şapartoc se încadrează în clasa apelor bicarbonatice cu mineralizare de cca. 200-
300 mg/l, iar duritatea apei este de 6-8°G (grade germanice).

Regimul hidric se încadrează în categoria tipului pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iunie generate de ploile convective care se dezvoltă
în această perioadă a anului. În intervalul iulie-septembrie, când fenomenul de secetă se amplifică, debitul scade la cca.
0,005 m3/s, punându-se în evidenţă fenomenul de băltire a apei în canalul de etiaj, dar pentru perioade scurte de timp.
Alimentarea hidrică este de tip pluvionivală, iar în perioada de secetă hidrologică alimentarea se realizează din pânza
freatică.

Valea Viilor, afluent de stânga de ordinul VI al văii Târnava Mare, dezvoltat în partea sud-estică a comunei, în cadrul
Podişului Hârtibaciu (partea central-nordică a acestuia), izvoreşte de la o altitudine de 555 m şi confluează cu emisarul său
în cadrul localităţii Albeşti, la o altitudine de 355 m. Are o lungime de 11,5 km iar panta medie a văii este de 17,3 m/km.
Direcţia de dezvoltare a văii este sud - nord, care se schimbă în sud-vest -nord-est în zona de confluenţă.
Suprafaţa bazinului hidrografic al văii este de 9 km şi are un coeficient de sunuozitate de 1,15 (acest coeficient indică o
meandrare mică-medie, care înseamnă că valea are un profil în curs de dezvoltare, în prezent punându-se în evidenţă şi
sectoare de eroziune în adâncime, cu în îngustare ale văii).

Scurgerea medie hidrică pe bazin sub 2 l/s/km2, iar scurgerea medie de aluviuni în suspensie pe bazin este de cca. 0,5
t/ha/an.
Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 455 m.
Suprafaţa fondului forestier din cadrul bazinului hidrografic este de 150 ha iar gradul de acoperire cu pădure a bazinului este
de 16.6 %, cea ce reprezintă o valoare mică-medie reportat la întreaga unitate a Podişului Hârtibaciului, care asigură o
scurgere mai puţin echilibrată a precipitaţiilor.

Debitul mediu lichid anual este scăzut, situat de obicei de 0.001 m3/s, iar turbiditatea medie a apei este situată 250 - 500
gr/m3. Cea mai mare parte a scurgerii hidrice se realizează primăvara 45-50%, pe când vara se scurg numai 8-10%, iar
toamna se înregistrează cele mai scăzute scurgeri din an, sub 5%. Din punct de vedere hidrochimic, apa văii Viilor se
încadrează în clasa apelor bicarbonatice cu mineralizare de cca. 200-300 mg/l, iar duritatea apei este de 6-8°G.

Regimul hidric se încadrează în categoria tipului pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iunie generate de ploile convective care se dezvoltă
în această perioadă a anului. În intervalul iulie-septembrie, când fenomenul de secetă se amplifică, cursul seacă, punându-
se în evidenţă fenomenul de băltire a apei în canalul de etiaj, dar pentru perioade mai scurte de timp. Alimentarea hidrică
este de tip pluvionivală, iar în perioada de secetă hidrologică alimentarea se realizează din pânza freatică.

Valea Rogoz, afluent de dreapta de oridinul VI al văii Târnava Mare, dezvoltat în partea nordică a comunei, în cadrul
Dealurilor Târnavei Mici (partea central-sudică a acestora), izvoreşte de la o altitudine de 460 m de pe versantul nordic al
Dealul Bârlibăşoaia, care reprezintă interfluviul dintre Târnava Mică şi Târnava Mare. Confluează cu emisarul său la vest de
localitatea Topa la o altitudine de 354 m. Are o lungime de 8 km iar panta medie a văii este de 13 m/km. Direcţia de
dezvoltare a văii este nord-sud, care se schimbă în nord-est -sud-vest în zona de confluenţă.

Suprafaţa bazinului hidrografic al văii Rogoz este de 27 km2 şi are un coeficient de sinuozitate de 1,24 (acest coeficient
indică o meandrare mare-medie, care înseamnă că valea are un profil dezvolt, cu o eroziune redusă în plan vertical a
cursului de apă şi trecerea la o eroziune în plan orizontal, cu depunerea sedimentelor într-un con de dejecţie la ieşirea din
zona deluroasă).
Scurgerea medie hidrică pe bazin sub 2 l/s/km2, iar scurgerea medie de aluviuni în suspensie pe bazin este de cca. 0,5
t/ha/an.
Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 473 m.
Suprafaţa fondului forestier din cadrul bazinului hidrografic este de 755 ha iar gradul de acoperire cu pădure a bazinului este
de 27,9 %, cea ce reprezintă o valoare medie reportat la întreaga unitate a Dealurilor Târnavei Mici, care asigură o scurgere
echilibrată a precipitaţiilor.

Debitul mediu lichid anual este scăzut, situat de obicei între 0,01-0,05 m3/s, iar turbiditatea medie a apei este situată 250-
500 gr/m3. Cea mai mare parte a scurgerii hidrice se realizează primăvara 45-50%, pe când vara se scurg numai 8-10%, iar
toamna se înregistrează cele mai scăzute scurgeri din an, sub 5%.
Din punct de vedere hidrochimic, apa văii Rogoz se încadrează în clasa apelor bicarbonatice cu mineralizare de cca. 200-
300 mg/l, iar duritatea apei este de 6-8°G (grade germanice).
 Regimul hidric se încadrează în categoria tipului pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iunie generate de ploile convective care se dezvoltă
în această perioadă a anului. În intervalul iulie-septembrie, când fenomenul de secetă se amplifică, debitul scade la cca.
0,005 m3/s, punându-se în evidenţă fenomenul de băltire a apei în canalul de etiaj, dar pentru perioade scurte de timp.
Alimentarea hidrică este de tip pluvionivală, iar în perioada de secetă hidrologică alimentarea se realizează din pânza
freatică.

Valea Jacu, afluent de stânga de oridinul VII al văii Veţca, dezvoltat în partea nordică a comunei din confluenţa văilor
Carbola şi Tolcaşilor, în cadrul Dealurilor Târnavei Mici (partea central-nordică a acestora, în cadrul bazinului hidrografic al
Târnavei Mici), izvoreşte de la o altitudine de 520 m de pe versantul nordic al Dealul Bârlibăşoaia, care reprezintă interfluviul
dintre Târnava Mică şi Târnava Mare. Confluează cu emisarul său la nord-est de localitatea Jacu la o altitudine de 400 m.
Are o lungime de 6 km iar panta medie a văii este de 20 m/km. Direcţia de dezvoltare a văii este sud - nord, care se
schimbă în sud-vest - nord-est în zona de confluenţă.
Suprafaţa bazinului hidrografic al văii Jacu este de 7 km2 şi are un coeficient de sunuozitate de 1,12 (acest coeficient indică
o meandrare mică, care înseamnă că valea are un profil în curs de dezvoltare, care înseamnă o eroziune accentuată încă
pe verticală a cursului de apă şi depunerea sedimentelor într-un con de dejecţie la ieşirea din zona deluroasă).
Scurgerea medie hidrică pe bazin sub 2 l/s/km2, iar scurgerea medie de aluviuni în suspensie pe bazin este de cca. 0,5
t/ha/an.
Altitudinea medie a bazinului hidrografic este de 460 m.

Suprafaţa fondului forestier din cadrul bazinului hidrografic este de 130 ha iar gradul de acoperire cu pădure a bazinului este
de 18.5 %, cea ce reprezintă o valoare mică-medie reportat la întreaga unitate a Dealurilor Târnavei Mici, care asigură o
scurgere rapidă a precipitaţiilor şi posibilitatea de producere a viiturilor în cadrul bazinului.
Debitul mediu lichid anual este scăzut, situat de obicei de 0,005 m3/s, iar turbiditatea medie a apei este situată 400-600
gr/m3. Cea mai mare parte a scurgerii hidrice se realizează primăvara 45-50%, pe când vara se scurg numai 8-10%, iar
toamna se înregistrează cele mai scăzute scurgeri din an, sub 5%.

Din punct de vedere hidrochimic, apa văii Jacu se încadrează în clasa apelor bicarbonatice cu mineralizare de cca. 200-300
mg/l, iar duritatea apei este de 6-8°G (grade germanice).
Regimul hidric se încadrează în categoria tipului pericarpatic transilvan, care se distinge prin ape mari de scurtă durată de
origine nivopluvială în luna martie şi cu viituri mai ales în perioada mai-iunie generate de ploile convective care se dezvoltă
în această perioadă a anului. În intervalul iulie-septembrie, când fenomenul de secetă se amplifică, debitul scade la
cca.0,005 m3/s, punându-se în evidenţă fenomenul de băltire a apei în canalul de etiaj, dar pentru perioade scurte de timp.
Alimentarea hidrică este de tip pluvionivală, iar în perioada de secetă hidrologică alimentarea se realizează din pânza
freatică.

Apele subterane ale comunei sunt bine dezvoltate în lunca şi terasele văii Târnavei Mari şi mai puţin în partea nordică şi
sudică a comunei în unitatea deluroasă cu relief de cueste.

Apele freatice au o importanţă deosebită in cadrul comunei relevând posibilitatea de dezvoltare a localităţilor şi susţinerea
unei agriculturi rentabile. Condiţiile fizico-geografice din cadrul comunei permit acumularea diferenţiată a apelor freatice la
diferite adâncimi. Alimentarea stratului freatic se realizează prin infiltraţii directe din precipitaţii, aport subteran sau
superficial de pe versanţi şi din reţeaua hidrografică. În general, în cadrul comunei se pun în evidenţă două arii distincte de
dezvoltare a apelor freatice:

 aria nordică şi sudică, deluroasă şi de cuestă;

 aria centrală, de culoar hidrografic şi zonă de confluienţă hidrografică.
În cadrul ariei nordice şi sudice a comunei, predominanţa formaţiunilor impermeabile aproape de suprafaţă, favorizează
scurgerea în detrimentul infiltraţiei, astfel încât, pânzele freatice capătă un caracter insuficient şi superficial, acestea având
caracter local, cu dezvoltare în cadrul văii Dracului, Şapartoc, Viilor, Rogoz, Jacu şi afluenţii acestora, acest fapt
determinând ca localităţile din partea nordică şi sudică a comunei să-şi amplaseze vatra în cadrul văilor amintite.

Acumularea apelor freatice este posibilă în prezenţa depozitelor badeniene de argile şi marne, cu intercalaţii de nisipuri şi
nisipuri grezoase. Acolo unde nisipurile au slabă extensiune şi apele freatice au o dezvoltare redusă. Favorabilitate pentru
dezvoltarea apelor freatice o au şi tufurile vulcanice, care pot înmagazina importante cantităţi de apă. Cuaternarul
reprezentat de depozite aluvio-coluviale şi deluviale creează, la baza versanţilor de pe spatele cuestelor şi de-a lungul
"pseudoluncilor", zone cu exces de umiditate, cu influenţă negativă asupra calităţii solului. La baza versanţilor din spatele
cuestelor, se dezvoltă şi ariile de apariţie la suprafaţă a apelor freatice de-a lungul unor aliniamente de izvoare. Pe fruntea
versanţilor, în cuestă, datorita pantei accentuate, scurgerea superficială este foarte rapidă, iar acumulările freatice au loc
numai la baza lor. În cadrul sectoarelor de vale se formează apele freatice de tip azonal, cum sunt cele din luncile văilor,
care în mare măsură depind de regimul cursurilor hidrografice şi au adâncimi de până la 5 m.
Adâncimea apelor freatice este în funcţie de grosimea depozitelor sub care se cantonează, de exemplu, în ariile de
confluenţă, unde depozitele coluvio-proluviale sunt bine dezvoltate, adâncimea acestora este la peste 4 metri. Calitatea
apelor freatice, însă, este cea care ridica cele mai numeroase probleme.

Modulul scurgerii apei freatice în această arie a comunei este estimat sub 1 l/s/km2.
Calitatea acestora poate fi pusă în evidenţă prin studierea parametrilor fizico-chimici, cum ar fi temperatura, gradul de
mineralizare de la diferite niveluri sau din diferite perimetre ale comunei, duritatea apelor, etc.
Temperatura apelor freatice variază funcţie de anotimp, menţinându-se în general mai ridicată decât temperatura medie
lunară multianuală a aerului toamna şi iarna, până spre primăvară, în timp ce vara temperatura apei freatice este, evident,
mai scăzută decât media atmosferică. Temperatura diferă şi funcţie de adâncimea nivelului hidrostatic. Aceasta scade
proporţional cu adâncimea, totodată existând o împingere a valorilor maxime termice spre lunile de toamnă odată cu
creşterea adâncimii.
O componentă esenţială a calităţii apelor freatice este gradul de mineralizare. În luncile râurilor din aria de dezvoltare a
formaţiunile marnoase în intercalaţie cu argile a determinat apariţia apelor hidrocarbonatate.
O altă problemă o ridică prezenţa impurităţilor chimice, mai ales a compuşilor azotului, nitraţii având o frecvenţă mai mare,
acestea având origine antropică, rezultaţi din utilizarea agricolă a îngrăşămintelor chimice. Mineralizarea apelor freatice
variază funcţie de anotimp, ea creşte în perioada de vară şi toamnă şi scade primăvara.

Duritatea apelor este şi ea ridicată, datorită substratului marnos, a specificului patului stratului freatic, frecvenţei carbonatilor,
clorurilor.
În cadru ariei centrale a comunei, de culoar hidrografic, apele freatice au condiţii foarte bune de dezvoltare determinate de
grosimea şi extinderea spaţială apreciabilă a formaţiunilor aluviale din lunca şi terasele Târnavei Mari reprezentate de
pietrişuri şi nisipuri. Pânza freatică este alimentată de apele Târnavei Mari, precum şi de apele pluviale infiltrate în plan
vertical sau prin glacisurile de contact dezvoltate la baza frunţii cuestelor din Dealurile Târnavei Mici şi Podişului
Hârtibaciului. Debitul pânzei freatice din această arie are caracter constant, nefiind influenţată prea mult de fenomenul de
secetă, aceasta deoarece beneficiază de o alimentare continuă din partea Târnavei Mari. În general se pune evidenţă două
nivele freatice în cadrul acestei arii, nivelul freatic superior, de terasă superioară, cu alimentare preponderentă pluvială şi cu
un nivel şi debit fluctuant şi respectiv un nivel freatic inferior, de luncă, cu alimentare preponderentă hidrografică, cu nivel şi
debit constant. Adâncimea de dezvoltare a apei freatice este variabilă aceasta fiind de circa 5-8 m în cadrul teraselor
superioare şi glacisului de contact, şi de 1-3 m în cadrul teraselor inferioare şi luncii, unde se observă şi apariţia la suprafaţă
a capetelor de strat freatic de-a lungul unui aliniament de izvoare.
Modulul scurgerii apei freatice în această arie a comunei este estimat la 2-4 l/s/km2.

Temperatura apelor freatice variază funcţie de anotimp, menţinându-se în general mai ridicată decât temperatura medie
lunară multianuală a aerului toamna şi iarna, până spre primăvară, în timp ce vara temperatura apei freatice este, evident,
mai scăzută decât media atmosferică. Temperatura diferă şi funcţie de adâncimea nivelului hidrostatic. Aceasta scade
proporţional cu adâncimea, totodată existând o împingere a valorilor maxime termice spre lunile de toamnă odată cu
creşterea adâncimii.
Gradul de mineralizare al apei freatice din această parte este scăzut, punându-se în evidenţă o uşoară creştere a
mineralizării spre arii de contact cu unitatea de cuestă. Această mineralizare este determinată de o eficientă drenare a
pânzei freatice de către cursul de apă major ale comunei, aceasta încadrându-se astfel, în cadrul normelor de potabilitate,
care însă este puternic afectat de calitatea apei din cursul Târnavei Mari (categoria II de potabilitate), ce tinde să se
degradeze datorită poluării industriale exercitate de oraşele şi obiectivele industriale din zonă.

Apelele de adâncime ale comunei depind de complexitatea alcătuirii geologice al substratului ale acesteia. Astfel, pe
teritoriul comunei nu s-au pus în evidenţă ape de adâncime în formaţiunile de fundament. În formaţiunile de cuvertură în
unitatea de monoclin se pun în evidenţă ape de adâncime puternic mineralizate (sulfatate, clorurate), care nu pot fi utilizate
ca şi ape potabile sau industriale.

Lacurile
Pe teritoriul comunei Albeşti se pune evidenţă acumularea hidrotehnică de tip polder - Vânători, dezvoltată în partea estică a
localităţii Albeştii în albia şi lunca Târnavei Mari. Scopul amenajării acestui sistem hidrotehnic a constituit-o eliminarea
riscului de inundabilitate a aşezărilor din cadrul culoarului Târnavei Mari la viituri cu caracter catastrofal. Polderul Vânători
(reprezintă o arie care prin amenajarea unui baraj de greutate în formă de arc în cadrul văii, poate prelua unda de viitură cu
caracter catastrofal prin inundarea spaţiului intern şi apoi cedarea treptată a volumui de apă) are un volum total de
acumulare de 25 mln m3, suprafaţa acoperită de apă la un nivel normal de retenţie (NNR) fiind de 328 ha.

ISTORICUL LOCALITĂŢII
SATUL ALBEŞTI
Prima atestare documentară a satului Albeşti datează din anul 1231, într-un Decret dat de regele Ungariei Bela I, întărit de
contele Nicolae al Sibiului, prin care se precizează existenţa satului cu numele de Alba Eclezia, adică Biserica Albă.
După cum se vede, Albeştiul poate rivaliza ca vârstă cu cetatea Sighişoarei.
În 1448 este atestată în sudul localităţii existenţa călugărilor franciscani, apoi a călugărilor dominicani, care construiesc o
mănăstire, a căror urme erau vizibile încă în 1807.
După 1710 familia Haller primeşte titlul de grofi şi îşi va ridica un castel care a durat până în zilele noastre, pe locul lui
ridicându-se Topitoria de In.
De-a lungul istoriei. Locuitorii Albeştiului au fost alături în marile ridicări pentru dreptate din 1347,1415,1784 în timpul
răscoalei lui Horia, Cloşca şi Crişan, 1848. În timpul revoluţiei de la 1848 - 1849, românii din Albeşti au suferit represalii din
 partea armatei maghiare deoarece un detaşament de grăniceri români au atacat castelul grofului Haller - locul de întâlnire al
revoluţionarilor unguri din împrejurimi. La Albeşti s-a dat una din luptele cele mai crâncene la 31 iulie 1849, în care ungurii
au lăsat pe câmpul de luptă cca 1300 de oameni, printre care şi pe cel considerat ca cel mai mare poet al ungurilor - Petofi
Sandor, aghiotant al generalului Bem. În memoria poetului revoluţionar Petofi Sandor s-a înfiinţat un muzeu la începutul
sec.XX şi un monument, vizitat de zeci de mii de turişti din ţară şi străinătate.
Locuitorii Albeştiului au avut reprezentanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918.
În centrul comunei este ridicat un monument închinat eroilor albeşteni căzuţi în timpul celui de-al II-lea război mondial.

SATUL BOIU
Este atestat documentar în anul 1301, sub numele de BUN. Şi ţăranii iobagi din acest sat au participat de-alungul timpului la
evenimente istorice: răscoala ţărănească de la 1514, răscoala de la 1784, revoluţia de la 1848-1849. Deasemenea, boienii
au avut reprezentanţă la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. La 1 mai 1870, o mare inundaţie a distrus o parte a satului,
provocând 141 de victime.

ALTE ATESTĂRI DOCUMENTARE

 Ţopa -anul 1301
 Jacu anul- 1466
 Şapartoc anul 1231 - prin aceeaşi cronică prin care a fost atestat documentar satul Albeşti.

CULTURĂ ŞI ÎNVĂŢĂMÂNT
Monumente şi ansambluri de arhitectură:

 Casa Parohială a bisericii reformate, sf. sec XIX - Albeşti;

 Biserica reformată- cu elemente gotice, sec XV-XVIII, XIX - Albeşti;
 Castelul Bethlen -cu incintă fortificată, sec. XVII -Ţopa;
 Casă, str. Principală nr. 198, sf. sec. XIX - Boiu.

Monumente şi ansambluri de artă plastică şi cu valoare memorială

 Monumentul lui Petoffi Sandor, 1949 -Albeşti
Tradiţia populară a locuitorilor din această zonă este cunoscută prin grupurile folclorice din satele Albeşti, Ţopa şi Boiu,
grupuri laureate a mai multor festivaluri judeţene şi nu numai. Astfel, Grupul folcloric "Doina" din Albeşti. "Căluşarii" din Boiu,
Grupul folcloric al Asociaţiei Târnava mare din Ţopa participante la festivalurile de gen (Cântă strună şi răsună, Flori dalbe,
flori de măr, Festivale de colinzi), prin repertoriul lor fac cunoscute tradiţiile populare ale acestor meleaguri. Biblioteca
comunală cu un fond de carte de 17750 de volume are aproape 700 de cititori.
Asociaţia culturală Petofi Sandor are ca scop principal culegerea, păstrarea şi propagarea tradiţiilor locale privind
personalitatea poetului Petofi Sandor. Această Asociaţie colaborează cu alte organizaţii apolitice indiferent de etnie atât şin
ţară cât şi din străinătate.

Culte- biserici
În comună sunt construite 5 biserici ortodoxe, 3 biserici reformate, 2 biserici unitariene, l biserică romano-catolică, l biserică
evanghelică.
În satul Jacu se află în construcţie o Mănăstire ortodoxă de călugări, purtând hramul Sf.Nicolae.