DEFINITII ALE ANTREPRENORIATULUI:

 Crearea de noi afaceri de către indivizi şi grupuri mici de indivizi.

 Identificarea şi valorificarea oportunităţii.
Antreprenoriatul presupune demararea şi dezvoltarea unor afaceri profitabile, furnizarea unui nou produs
sau serviciu şi intenţia de a crea valoare unei persoane sau grup restrâns de parteneri.
Antreprenoriatul este „un proces de creare a ceva diferit, care are valoare, prin alocarea timpului şi efortului
necesare, prin asumarea riscurilor financiare, psihologice şi sociale asociate şi obţinerea de recompense
monetare şi a satisfacţiei personale”.
Antreprenoriatul consta in: „crearea şi managementul unor noi afaceri, afaceri mici şi a afacerilor de
familie. (Academia de Management a S.U.A.)
Activitatea antreprenorială este un „proces care se derulează în diferite medii şi amplasamente de afaceri, ce
cauzează schimbări în sistemul economic, prin inovări realizate de persoane care generează sau răspund
oportunităţilor economice, creând valori atât pentru indivizi cât şi pentru societate”. (Muzyca)
Antreprenoriatul constă în „urmărirea unei oportunităţi, abordarea şi efectuarea de schimbări rapide,
adoptarea de decizii multifazice, utilizarea resurselor altor persoane, dirijarea de relaţii şi reţele umane şi
recompensarea iniţiatorilor pentru valoarea nou creată”. (Stevenson)

Asertiuni FALSE despre antreprenoriat:

 Succesul în domeniul antreprenoriatului echivalează cu o idee deosebită;
 Antreprenoriatul este facil;
 Antreprenoriatul este un joc riscant;
 Antreprenoriatul se regăseşte doar în micile afaceri;
 Firmele antreprenoriale sunt totuna cu micile afaceri;

Teme comune în definirea antreprenoriatului

ANTREPRENORIAT
Definire prin:
_________________________________________________
ÎNTREPRINZĂTOR

INOVARE

ORGANIZARE

CREAREA VALORII

NONPROFIT
PROFIT SAU

CREŞTERE

UNICITATE

PROCES

Sursa: Coutler, M. – „Entrepreneurship in Action”, Prentuice Hall, New Jersey, 2000, p. 4

IMM – întrep micro, mici şi mijlocii + mari

Criterii de identificare: nr de angajaţi: macro 1-9
mici 10 – 49
mijlocii 50 - 249
Informaţie: de stat; de reglare
Antreprenoriat – profitabil
– nonprofitabil
Intreprenoriat – manifestarea spiritului întreprinzător în cadrul marilor întrep.
Lider – antrenează, generează efect de sinergie (ceva în plus în echipă), iniţiativă, colaborare, influenţează
Managerul – conduce, gestionar
Planul de afaceri – mijloc de automăsurare a viabilităţii şi profitabilităţii
Scopul elaborării planului de afaceri: obţinerea de credite de la bancă; a atrage un investitor
1
 IMM: AGA, CA consiliu de ad-ţie: SNC, SRL, SCS 80% ≤ 50 asociaţi; SCA, SA ≥ 5 acţionari
Structura planului de afaceri: scopul; limitele; obiectivele cantitative; opţiunile de afaceri; consecinţele
estimate; analiză risc; formularea strategiei
Dimensiunea planului de afaceri: - sumar 10-20; complet 20-50; detaliat min 50
Capital minim pt înfiinţarea unui SRL 56 €
Plan de afacere: motivaţia; în ce a constat; strategie; grad de risc; provocarea
Funcţiile managementului: previziunea; organizare; coordonare; antrenare; control-evaluare
Funcţiile întreprinderii: comercială (aprov., transp., desfacere); de personal; producţie; financiar
contabilă; cercetare-dezvoltare; marketing
Organizări: procentuale; structurare

ACCEPŢIUNI ALE CONCEPTULUI DE ÎNTREPRINZĂTOR

 o persoană care îşi asumă riscuri şi incertitudini (Cantillon, Thunen, Mangoldd, Mill, Houwley, Knight,
Mises, Cole, Shackle)
 un inovator (Bandeau, Bentham, Thunen, Schomoller, Sombart, Weber, Schumpeter)
 un decident (Cantillon, Menger, Marshall, Wieser, Walker, Dynes, Mises, Shackle, Cole, Kirzner, Schultz)
 un furnizor de capital financiar (Smith, Turgot, Ricardo, Bohm-Bawerk, Edgeworth, Pigou, Mises)
 un lider (Say, Walker, Marshall, Wieser, Sombart, Weber, Schumpeter)
 un manager (Say, Mill, Marshall, Menger)
 un organizator sau coordonator de resurse economice (Wieser, Schomoller, Sombart, Weber, Schumpeter,
Clark)
 un proprietar de firmă (Wieser, Pigou)
 un utilizator al factorilor de producţie (Walker, Wieser, Keynes)
 un contractant (Bertham)
 un arbitru (Cantillon, Kirzner)
 persoană care alocă resurse pentru utilizări alternative (Kirzner, Schultz, Herbert, Kink)
 persoană care imaginează, dezvoltă şi concretizează viziuni (Fillion)

CARACTERISTICILE ÎNTREPRINZĂTORULUI TIPIC DIN UE

 Bărbat
 35 de ani
 antecedente:
o muncitor calificat
o poziţie managerială medie într-un alt IMM
 obiective:
o autorealizare
o independenţă
 factori de succes:
o experienţă managerială
o motivare pozitivă
o disponibilitate pentru implicarea în reţele.
MEDIUL ANTREPRENORIAL:
A. ) REAL – caracteristici:
a. Turbulenţa contextuală
b. Evoluţia rapidă a oportunităţilor de afaceri
c. Amplificarea incertitudinilor.
Categorii de medii reale:
- mediu antreprenorial defavorizant
- mediu antreprenorial permisiv
- mediu antreprenorial favorizant
B. ) PERCEPUT – dublă dimensiune:
a. Dimensiunea cognitivă
b. Dimensiunea afectivă
2
Gruparea şcolilor în domeniul antreprenoriatului
ŞCOALA TRĂSĂTURĂ
DEFINITORIE
Personalităţilor performanţele
antreprenoriale antreprenoriale
Caracteristici-lor Fondatori de organizaţii, cu
psihologice capacitatea mare de control
a resurselor
Clasică Persoane care realizează
inovaţii asumându-şi riscuri
Managerială Oportunităţi economice,
capacitatea de a-şi asuma
riscuri.
Leadershipului “Arhitect social” axat pe
promovarea şi protecţia
valorilor
Intraprenorială Persoane care se reunesc în
cadrul unei organizaţii
pentru a promova inovarea
CONŢINUT
Întreprinzătorul posedă
trăsături, intuiţie şi instincte
înnăscute
Întreprinzătorii posedă
atitudini şi valori unice,
care reprezintă forţa lor
motrice
Caracteristică este
motivarea puternica
Organizatori ai activităţilor
economice, şi pot să
organizeze şi să dirijeze
Întreprinzătorii sunt lideri
si au abilitatea de a-şi
adapta stilul la nevoile
persoanelor
Valorificarea abilităţilor în
cadrul unei organizaţii prin
dezvoltarea de unităţi
autonome
3
IPOTEZE ABILITĂŢI ŞI SITUAŢIILE ÎN
COMPORTAMENTE CARE SE
MANIFESTĂ
Fără asemenea talente Intuiţie, vigoare, energie, Înfiinţarea firmei
întreprinzătorul ar fi o insistenţă şi autoapreciere
persoană normală ridicate
Comportamentul rezultat Valori personale, Înfiinţarea firmei
din dorinta de a satisface asumarea de riscuri,
nevoile specifice nevoia de rezultate
Mai important este să Spirit cercetător, Înfiinţarea firmei şi
realizeze şi nu să posede creativitate şi capacitatea primele faze ale
de inovaţie dezvoltării
Întreprinzătorii pot fi Organizarea domeniilor, Fazele de creştere
formaţi să se dezvolte şi capitalizarea firmei şi timpurie şi de
în domeniul bugetare a afacerii maturitate ale firmei
managementului
Realizarea scopurilor Abilităţi de motivare şi Fazele de creştere
depinde si de alţii direcţionare a altor timpurie şi de
persoane maturitate ale firmei
Organizaţiile trebuie să Abilităţi de sesizare a Fazele de maturitate
incurajeze oportunităţilor şi de şi de “schimbare” ale
intraprenoriatul eficientizare a deciziilor firmei
transformând managerii
în întreprinzători
 INSTITUŢII ŞI ORGANIZAŢII SPECIFICE IMM

 Componentele administraţiei publice având atribuţii privind sectorul IMM-urilor:

o Guvernul - Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC);
o Administraţia locală;
o Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională (ANDR);
o Agenţiile de dezvoltare regionale.
 Organizaţii nonguvernamentale cu preocupări de bază în domeniul IMM-urilor:
- Asociaţii de IMM-uri:
o Naţionale - Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
(CNIPMMR);
o Locale
- Filialele locale ale organizaţiilor naţionale independente;
- Camere de comerţ şi industrie;
- Centre pentru dezvoltarea IMM-urilor;
- Incubatoare de afaceri;
- Societăţi specializate de consultanţă - Centrele pentru Afaceri şi Management de la
Târgu Mureş şi Bucureşti cu asistenţă tehnică şi financiară din partea British Know-
How Fund; Centrele de consultanţă în afaceri de la Sibiu, Arad, Timişoara,
Târgovişte cu asistenţă tehnică şi financiară din partea Guvernului Germaniei;
Centrul Româno - American pentru Excelenţă în afaceri - Bucureşti (program al
Universităţii Politehnice Bucureşti - USAID).
- Societăţi financiare.

COSTUL ÎN EURO SI TIMPUL MEDIU NECESAR ÎNFIINŢĂRII UNUI S.R.L. ÎN DIFERITE ŢĂRI

ŢARA COST (euro) TIMP (săptămâni)

JAPONIA 4000 3
EU (8) 1600 11
USA 500 1,5
FRANŢA 3400 6
ITALIA 2200 10
ISLANDA 1500 1
GERMANIA 1400 16
SUEDIA 1130 3
OLANDA 1000 12
ANGLIA 420 1
AUSTRALIA 340 1
SPANIA 330 24
IRLANDA 250 1

CAPITAL MINIM PENTRU ÎNFIINŢAREA UNUI S.R.L. ÎN DIFERITE ŢĂRI

ŢARA CAPITAL (euro)

JAPONIA 20000 ITALIA 10000
EU (12) 11500 FRANŢA 8000
U.S.A. 0 ISLANDA 6150
GERMANIA 25000 SPANIA 3000
OLANDA 19000 FINLANDA 2500
BELGIA 18600 IRLANDA 2
GRECIA 18500 ANGLIA 0
AUSTRIA 18200 AUSTRALIA 0

4
SUEDIA 12000 ROMÂNIA 56

OPORTUNITATEA ECONOMICĂ
= o dorită stare viitoare, diferită de cea prezentă şi concomitent o credinţă a unei persoane (întreprinzătorul) că
este posibilă realizarea sa cu succes. (H.Stevenson)
= necesitate şi/sau cerere potenţială de un produs sau serviciu, într-un anumit context, care prin identificare,
luare în considerare şi satisfacere printr-un proces economic de către o persoană sau grup de persoane, poate
genera profit în viitor. (O. Nicolescu)
Dimensiuni ale oportunităţii economice:
 Economică
 Psihologică
 Contextuală
 Prospectivă
SURSE DE OPORTUNITĂŢI:
 Comerciale
 Ştiinţifice
 Tehnice
 Juridice
 Fiscale
 Bancare
 Informaţionale
 Educaţionale
 Manageriale
NR. CATEGORII DE OPORTUNITĂŢI
1. Operaţionalizarea unei invenţii
2. Desprinderea sau separarea dintr-un produs sau serviciu existent
3. Transformarea uni hobby într-o afacere
4. Conştientizarea existenţei unui anumit client
5. Descoperirea unei necesităţi a pieţei nesatisfăcute
6. Dezvoltarea unor activităţi realizate în afara orelor de program de muncă
7. Şansa de a întâlni şi recunoaşte o oportunitate de afaceri viabilă
8. Expertiza sau competenţa profesională proprie
OPORTUNITATEA ECONOMICĂ depinde de:
 Persoană
 Factorul timp
 Mediu
 Accesul la resurse
FAZELE ABORDĂRII OPORTUNITĂŢII ECONOMICE:
 Identificare oportunităţii economice
 Determinarea resurselor necesare
 Obţinerea resurselor destinate valorificării oportunităţii economice
 Realizarea mecanismului managerial de derulare a afacerii
 „Recoltarea” valorii nou create
BARIERE ÎN VALORIFICAREA OPORTUNITĂŢILOR:
 INDIVIDUAL-ORGANIZAŢIONALE:
 Concentrarea pe oferta actuală de produse şi servicii
 Focalizarea asupra activelor existente
 Focalizarea pe resursele umane existente
 CONTEXTUALE:
 Culturale
 Legislative
 Motivaţional economice
 Instituţional economice
 Corupţia
5
 Hiperconcurenţa importurilor

6
DILEMELE legate de valorificarea oportunităţii economice:
- Eficienţă/ eficienţă
- Competenţă individuală/ Competenţă organizatorică
- Iniţiativă individuală/Coordonare
- Dezvoltare diversificată/ Dezvoltare specializată
TRENDS IN 21TH CENTURY
 MAIN 10 INNOVATIVE GOODS
o Genetacenticals
o Personalized computers
o Multifuel automobiles
o Next generation television
o Electronic wallet
o Home health monitors
o Smart maps and tracking deviaces
o Smart materials
o Weight-control and antiaging products
o Never-owned leased-only products
 MAIN 10 EMERGING CAREERS AND JOB OPPORTUNITIES
o Aquaculturist
o Artificial intelligence technician
o Computatational linguist
o Cryonics technician
o Information broker
o Medical diagnostic imaging technician
o Myoterapist
o Retirement counselor
o Underwater archeologist
 MAIN 10 INVESTMENT OPPORTUNITIES
o Hybrid vehicles
o Optical computers
o Ceramic engines
o Intelligent agents
o Hypersonic planes
o Computer sensory recognition
o Gene terapy
o High speed trains
o Nano-technoloy
o Super-conducting materials
Source: “Forecast for Next 25 Years” (The Futurist: Special Report 1999, p. 4-8)

Indicatori ai „demografiei”firmelor
IMM 2000 2001 2002 2003 2003/2000 (%)
înregistrate la începutul anului 622326 653744 669887 593425 95,4
înregistrate la sfârşitul anului 653774 669887 593425 640174 97,9
nou înregistrate 34694 36458 50547 75069 216,4
radiate 3246 20345 127009 28320 22,3
rata natalităţii 5,6 5,6 7,5 11,2 -
rata mortalităţii 0,5 3,1 19,0 4,3 -
PF şi AF la sfârşitul anului 130128 151635 182415 213138 163,8
PF şi AF înregistrate 21425 22760 33464 48769 227,6
PF şi AF radiate 1313 1253 2741 7503 571,4

7
 Numărul de IMM-uri active private după sectorul de activitate

Sector de activitate 1999 2000 2001 2002 2003 2004

Agricultură 10.055 9.494 8.929 10.011 10.430 11.390
Industrie 39.457 40.252 41.609 45.586 50.117 54.657
Construcţii 10.956 11.705 13.990 16.312 20.378 25.115
Servicii 266.218 254.723 254.625 253.297 275.785 311.834
Total 326.686 316.174 319.152 325.206 356.710 402.996

Eclectic Framework

economic climate, country effects

G1

DE MAND Opportunities
entry / exit

Resources Risk-reward E - E*
E* G
SUPPLY Abilities / traits profile E
Preferences

G5
G4
G3
G2

financial support, administrative complexity, risk tolerance

information availability, locus of control, preference

gender, age, education, parental status

Introducere în antreprenoriat
• Fundamentele preocupărilor privind antreprenoriatul
– Rolul întreprinzătorilor şi al IMM
• Ocupare, inovare, concurenţă, democraţie
– Rolul educaţiei antreprenoriale
• Demografia întreprinderilor şi profilul întreprinzătorilor
– Demografia întreprinderilor în Europa
– Tendinţe privind natalitatea şi mortalitatea întreprinderilor
– Profilul întreprinzătorului
– Mituri privind întreprinzătorul
• Evoluţia concepţiilor privind antreprenoriatul
• Principalele paradigme privind antreprenoriatul: oportunităţii; creării unei organiz; creării de valoare; inovării.
• Distincţia între întreprinzător, capitalist, manager şi inventator
Rolul întreprinzătorilor şi al IMM
Citiţi şi “Role of entrepreneurship in economic development”, Hisrich, Cap1, pag: 14-16
• Ocupare
– Se apreciază că activitatea întreprinzătorilor şi a întreprinderilor mici contribuie prin crearea de
locuri de muncă la creşterea ocupării. Studiile empirice au evidenţiat, însă, că legătura dintre crearea
de noi întreprinderi şi rata ocupării nu este atât de evidentă (pentru o trecere în revistă a diferitelor
studii citiţi capitolul 2 al lucrării cuprinse în fişierul Entrepreneurship and job creation). Dintr-o altă
8
 perspectivă, locurile de muncă din întreprinderile mai mici par să fie mai rezistente la situaţii de
criză, datorită flexibilităţii mai mari a acestor întreprinderi.
• Inovare
– Se apreciază că manifestarea spiritului întreprinzător se bazează într-o mare măsură pe inovare,
astfel încât intensificarea creării de noi întreprinderi ca efect al activităţii întreprinzătorilor conduce
la creşterea inovării şi întărirea competitivităţii. Studiile empirice nu au putut confirma întotdeauna
faptul că întreprinderile noi şi IMM inovează într-o mai mare măsură decât întreprinderile mai vechi
sau mai mari, acest lucru datorându-se - potrivit unor autori (printre care şi Peter Drucker) – faptului
că inovarea de către întreprinzători are un caracter informal şi vag, neputând fi comensurată potrivit
dimensiunii ei reale.
• Concurenţă
– Intrarea pe piaţă a unor noi întreprinderi constituie o ameninţare pentru întreprinderile deja existente
şi le obligă să vegheze asupra tehnologiilor şi modelelor de afaceri şi să-şi perfecţioneze activitatea.
– Totodată, existenţa unui sector puternic şi dinamic de întreprinderi tinere (adesea de dimensiune
mică) se opune evoluţiei industriilor către structuri de tip oligopol, contribuind la menţinerea şi
creşterea rivalităţii între firme
• Democraţie
– Democraţia politică depinde de democraţia economică, respectiv de capacitatea unei mari părţi a
populaţiei de a accede în mod independent la resursele necesare pentru a-şi asigura un nivel normal
de bunăstare (de exemplu, în unele studii pentru SUA acest nivel se apreciază că este atins dacă
veniturile sunt mai mari cu 30% decât cheltuielile pentru alimente şi locuinţă). Manifestarea pe scară
largă a spiritului întreprinzător într-un cadru legal nediscriminatoriu contribuie hotărâtor (alături de
creşterea relativă a numărului specialiştilor cu înaltă calificare profesională – experţi şi manageri - la
creşterea clasei de mijloc, categorie socială care garantează prezervarea diversităţii de opţiuni.
Rolul educaţiei antreprenoriale
Având în vedere că numărul întreprinzătorilor este mai mare în comunităţile care au deja o anumită
tradiţie în acest domeniu, sugerează că educaţia (în acest caz este vorba de educaţia informală, rezultat al
învăţării din experienţa altora) este pârghie importantă pentru creşterea fenomenului antreprenorial.
Prin urmare, politicile care au ca obiectiv stimularea antreprenoriatului pun pe prim plan educaţia
antreprenorială.
Educaţia antreprenorială trebuie iniţiată cât mai timpuriu (încă din preşcolar) şi continuată la toate
nivelurile de învăţământ.
Educaţia antreprenorială are un caracter orizontal: ea trebuie să constituie o componentă a învăţării la
toate disciplinele şi programele de învăţământ. Drept consecinţă, educaţia antreprenorială nu are sediul
exclusiv la disciplinele care vizează în mod explicit cunoaşterea fenomenului antreprenorial, cum este cazul
disciplinei “Antreprenoriat”. Disciplina “Antreprenoriat” organizează cunoştinţele şi creşte capacitatea
studenţilor de a sesiza, înţelege şi interpreta fenomenele antreprenoriale şi de a realiza sarcini ce implică o
asemenea capacitate, nu numai în contextul iniţierii unei afaceri pe cont propriu, ci şi din alte poziţii
profesionale (elaborare/implementare de politici economice şi sociale, acordare de consultanţă, învăţământ,
recunoaşterea şi încurajarea spiritului întreprinzător în organizaţii, efectuarea de studii şi cercetări etc.)
Creşterea rolului educaţiei în dezvoltarea spiritului întreprinzător este recunoscută ca o prioritate între
politicile Uniunii Europene ( a se vedea comunicarea Comisiei din februarie 2006 (Ataşat) şi facultativ aşa
numita “Agendă Oslo privind educaţia antreprenorială în Europa” (Ataşat))
Majoritatea studenţilor europeni consideră că educarea înclinaţiei spre inovare şi a spiritului întreprinzător
în universităţi este foarte importantă: Eurobarometru: Studenţii şi reforma învăţământului superior (martie
2009) http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_260_en.pdf
Demografia întreprinderilor
Întreprinderile se nasc, parcurg o anumită evoluţie în cursul existenţei lor şi apoi “mor”. Prin analogie cu
indicatorii demografici ai populaţiei se studiază şi dinamica fenomenelor care influenţează numărul
întreprinderilor: ratele natalităţii şi mortalităţii, sporul natural, mortalitatea infantilă, speranţa de viaţă etc.
De regulă, se constată tendinţa ca o rată ridicată a natalităţii să fie însoţită de o rata a mortalităţii infantile
relativ ridicată, iar o rată a natalităţii mai scăzută să fie însoţită cu o speranţă de viaţă mai mare.
Orientarea în prezent a politicilor este de a se diminua barierele la intrarea şi ieşirea de pe piaţă, cu preţul
că multe dintre întreprinderile nou create nu vor supravieţui timp de 1-3 ani
TEMĂ: Analizaţi tendinţele din România, comparativ cu media europeană în ce priveşte demografia
întreprinderilor pe baza fişierului “Business Demography in Europe” (Ataşat)
9
 Facultativ: Citiţi GEM Executive Report 2006-2007 (Ataşat)
Profilul întreprinzătorilor
Studiul deosebirilor între întreprinzători şi ceilalţi oameni s-a îndreptat către caracteristicile psihologice,
comportamentale şi relaţionale ale întreprinzătorilor; cercetările empirice au încercat, de asemenea, să identifice
anumite cauzalităţi legate de parcursul vieţii personale şi profesionale a întreprinzătorului, cu rezultate mai
puţin concludente.
Două dintre cele mai răspândite teorii sunt:
– Teoria psihologică: întreprinzătorul este un om de explorare, un om de putere şi un “deplasat” (nu
foarte bine integrat în societate)
– Teoria psiho-sociologică: pe lângă factorii psihologici enunţaţi mai sus intervin şi factori care ţin de
pregătirea profesională (este mai probabil să înceapă o afacere în domeniul pentru care s-a pregătit),
precum şi relaţiile (rude, prieteni, colegi) pe care le are potenţialul întreprinzător, care îl pot stimula,
încuraja sau ajuta.
Hisrich citând-o pe Saras Sarasvathy : specific mentalităţii întreprinzătorilor este un proces axat pe
valorificarea condiţiilor prezente – effectuation process – caracterizat prin aceea că întreprinzătorul porneşte de
la ceea ce deţine (cine este, ce ştie şi pe cine cunoaşte) pentru a alege în ce direcţie să-şi îndrepte iniţiativa
dintre opţiunile posibile;
Această abordare este diferită de aceea axată pe realizarea dezideratului propus – causal process – în care
persoana decide întâi un obiectiv, iar apoi încearcă să mobilizeze mijloacele necesare pentru atingerea acestuia.
Citiţi: “How entrepreneurs think”, Hisrich, Cap. 2, pag. 30-33 cu accent pe cele 5 principii ale unui
“effectuation process”:
(1) Crearea a ceva nou cu resursele disponibile, (2) alocarea resurselor în limita a ceea ce persoana în cauză este
dispusă să piardă, (3) negocierea obiectivelor împreună cu oricine doreşte să contribuie resurse , (4)
considerarea evenimentelor surprinzătoare drept oportunităţi, (5) concentrarea asupra aspectelor ce pot fi
controlate, în detrimentul predicţiei factorilor independenţi
Temă: Pe baza datelor prezentate în capitolul 14 al lucrării “Key figures on European business, with a
special feature on the factors of business success” (Ataşată, pag. 115-130), observaţi şi reţineţi principalele
deosebiri între profilul întreprinzătorilor din România şi media Europeană, principalele motivaţii ale
întreprinzătorilor europeni şi deosebirile principale, în această privinţă dintre femei şi bărbaţi.
Mituri privind întreprinzătorul
Pentru o mai bună înţelegere a profilului întreprinzătorului, Constantin Sasu propune trecerea în revistă a
10 mituri, credinţe populare despre trăsăturile caracteristice întreprinzătorilor ce nu se confirmă în realitate.
(Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, Editura Collegium, 2001, pag. 32-33)Extras ataşat
Evoluţia concepţiilor privind antreprenoriatul
Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, Editura Collegium, 2001, Extras ataşat (Practic
aceeaşi periodizare o regăsim şi la Hisrich)
– Perioada timpurie
– Evul mediu
– Secolul XVII
– Secolul XVIII (Richard Cantillion : întreprinzător versus capitalist)
– Secolul XIX (întreprinzător versus manager)
– Secolul XX (inovator şi agent al schimbării)
Facultativ: Pentru o abordare mai sofisticată: Murphy, Liao & Welsch: A conceptual Histrory of
Entrepreneurial Thought, Journal of Management Theory, vol 12, nr. 1, 2006 (Ataşat)
Principalele paradigme privind antreprenoriatul
Verstraete & Fayolle: Paradigmes et entrepreneuriat, Revue de l’entrepreneuriat, vol. 4, nr. 1, 2005
• Ce reprezintă o paradigmă?
– Paradigma oportunităţii de afaceri
– Paradigma creării unei organizaţii
– Paradigma creării de valoare
– Paradigma inovării
• Sinteza paradigmelor
Ce reprezintă o paradigmă
O construcţie teoretică împărtăşită de către un număr semnificativ de cercetători (>20)
Concept, model, teorie, rezultând din interpretarea în plan intelectual a unui obiect sau noţiuni

10
 Succesiunea paradigmelor este specifică ştiinţelor mature; în antreprenoriat paradigmele coexistă (stadiul
“adolescenţei” sau pre-paradigmatic)
Paradigma oportunităţii de afaceri
Oportunitatea desemnează o ocazie favorabilă venită la momentul, în locul şi circumstanţele potrivite
“Antreprenoriatul este procesul de creare sau sesizare a unei oportunităţi şi urmărirea acesteia, indiferent
de resursele efectiv disponibile (Jeffry A. Timmons, 1994)
Două accepţiuni
– Viziunea obiectivă: oportunitatea există în mod obiectiv iar întreprinzătorul are sensibilitatea
necesară pentru a o percepe
– Viziunea constructivistă: oportunitatea este creaţia întreprinzătorului care are abilitatea de a
combina diferite elemente ale realităţii obiective într-o manieră nouă şi utilă
Demersul întreprinzătorului este descris ca un proces constând din identificare, evaluare şi exploatare a
oportunităţii în care accentul cade fie pe oportunitate (causal process), fie pe întreprinzător (effectuation
process).
Paradigma creării unei organizaţii
Principal reprezentant: William B. Gartner: “I think that those who are familiar with some of my previous
writings on entrepreneurship are aware that the domain of entrepreneurship that interests me is focused on the
phenomenon of organization creation” (Gartner, W.B.: Aspects of organizational emergence, in Bull, I.;
Thomas, H.; Willard, G.: Entrepreneurship – perspectives on theory building, Pergamon, 1995, p. 69)
Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul este persoana care mobilizează talente şi capacităţi ale altor
oameni, îi dotează şi îi determină pe aceştia să lucreze în comun pentru realizarea unui produs/serviciu de o
anumită valoare
Această paradigmă se regăseşte şi la Ronald Coase, când vorbeşte despre Natura firmei, arătând că
întreprinderile sunt rodul activităţii întreprinzătorilor care preferă să organizeze producţia pentru a evita
costurile de tranzacţionare aferente utilizării mecanismului de piaţă pentru procurarea aceloraşi bunuri sau
servicii
Organizarea nu este un atribut exclusiv al întreprinzătorului, ci, mai degrabă, un atribut al managerului.
Prin urmare trebuie evitată confuzia întreprinzător – manager, făcând apel la caracteristica de noutate, specifică
întreprinzătorului
Paradigma creării de valoare
Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul desfăşoară acţiuni care au ca finalitate crearea de valoare nouă,
suplimentară. Această paradigmă se regăseşte în definiţia întreprinderii dată de François Perroux: generează o
diferenţă pozitivă între valoarea output-ului şi valoarea input-ului.
Limitele acestei paradigme sunt date de faptul că valoarea suplimentară poate fi obţinută şi pe alte căi.
Trebuie făcută, prin urmare, distincţia între întreprinzător şi capitalist
Paradigma inovării
Joseph Schumpeter – considerat părinte al teoriilor moderne despre antreprenoriat – a susţinut în operele
sale că progresul unei naţiuni, prin inovare şi schimbare tehnologică, se datorează oamenilor cu “spirit
sălbatic”, denumiţi întreprinzători.
Un alt autor foarte influent care consideră că întreprinzătorul şi demersul antreprenorial îşi au rădăcinile în
inovare este Peter Drucker, autorul unei lucrări de referinţă în domeniu: Innovation and entrepreneurship:
practice and principles (1985) (tradusă în română sub titlul Inovaţia şi sistemul antreprenorial, Editura
Enciclopedică, 1993): “Inovaţia este instrumentul specific al întreprinzătorilor, mijlocul prin care ei exploatează
schimbarea ca pe o ocazie pentru diferite afaceri sau diferite servicii”
Potrivit acestei paradigme, întreprinzătorul veghează asupra ocaziilor de a genera inovaţii şi creează
condiţiile (organizare) valorificării acestora în speranţa unei recompense (valoare nouă, suplimentară)
Interdependenţa dintre paradigme
1. Pentru a exploata o oportunitate de afaceri este necesară structurarea resurselor într-o formă de
organizare
2. Organizaţia nu poate exista în mod durabil fără să genereze valoarea necesară pentru achiziţionarea
resurselor şi recompensarea părţilor interesate
3. Valoarea nouă, suplimentară, se poate obţine prin inovare
4. Inovaţia reuşeşte atunci când exploatează (sau generează) o oportunitate în mediul economic şi social
5. Exploatarea oricărei inovaţii necesită o nouă organizare (organizaţie), iar existenţa unei organizaţii
oferă interacţiunile creative necesare inovării
6. O oportunitate nu va fi exploatată decât în măsura în care promite degajarea unei valori suplimentare
11
Distincţia între întreprinzător şi capitalist
Întreprinzătorul atrage, organizează şi coordonează resurse şi activităţi pentru a produce, într-o manieră
auto-întreţinută, ceva nou, cu valoare pentru societate, şi sperând să obţină o recompensă materială (sau
morală)
Capitalistul urmăreşte să obţină un câştig pe seama resurselor pe care le deţine în proprietate
Într-o anumită viziune, întreprinzătorul este un creator, în timp ce capitalistul este un speculator
Întrucât capitalul este un factor necesar în demersul antreprenorial, iar exploatarea prin inovaţii a
oportunităţilor oferă adeseori cel mai mare câştig deţinătorului de capital, în practică demarcaţia între
întreprinzător şi capitalist nu este întotdeauna foarte clară. Ca urmare se propune şi conceptul de capitalist
creativ sau întreprinzător.
Distincţia între întreprinzător şi manager
Întreprinzătorul propune soluţii noi pentru valorificarea oportunităţilor în timp ce managerul recurge la
soluţii cunoscute (verificate)
O tratare mai analitică a deosebirilor între întreprinzători şi manageri oferă Constantin Sasu
Citiţi Constantin Sasu, Iniţierea şi dezvoltarea afacerilor, Editura Collegium, 2001, pag. 34-37 (Extras
ataşat)
Distincţia între întreprinzători şi inventatori
Inventatorul creează ceva nou, dar, în mod tipic şi spre deosebire de întreprinzător, nu se preocupă în
suficientă măsură de aplicabilitatea acesteia; de asemenea, cel mai adesea, inventatorul nu vede câştigul
comercial ca o măsură a succesului.
Citiţi şi paragraful “Entrepreneurs versus inventors” în Hisrich, Cap.1, pag. 9

INOVAREA SI CREATIVITATEA IN PROCESUL ANTREPRENORIAL

INOVAREA
Este procesul prin care intreprinzatorii convertesc oportunitatile in idei cu valoare economica;
Inseamna ceva mai mult decat “o idee buna”!!!
Rolul creativitatii
Creativitatea reprezinta procesul de generare de noi idei care conduc la imbunatatirea eficientei si
eficacitatii unui sistem.
Etapele procesului de creatie
1. etapa acumularii de experienta si cunostinte;
2. etapa de incubare;
3. etapa “nasterii” ideii;
4. etapa de evaluare si implementare a ideii.
Fraze care “ucid” creativitatea:
Nu se poate!
Este cea mai deplasata idee pe care am auzit-o!
Da, dar daca faci asta exista riscul sa…
Au incercat altii mai demult..
De ce ar trebui schimbat ceva ce merge?!
Nu mi se pare deloc practic!
Nu s-a mai facut niciodata asa ceva!
Hai sa revenim la realitate!
Nu este prins in buget asa ceva!!
Glumesti nu-i asa?!
Stimularea creativitatii
Trebuie sa te deprinzi sa gandesti “altfel”, sa incerci sa vezi lucrurile diferit, sa cauti relatii noi intre
lucruri si oameni!
Sa-ti dezolti o perspectiva functionala, respectiv sa urmaresti cum pot fi satisfacute nevoile altora!
Procesul de inovare
Inventie
Extensie
Multiplicare
Sinteza

12
Surse de inovare:
 Intamplari neasteptate
 Incongruente
 Nevoi legate de proces
 Schimbari legate de industrie/ piata
 Schimbari demografice
 Schimbari perceptuale
 Concepte noi bazate pe cunoastere
Date şi analize statistice privind inovarea
Publicaţia “Inovarea în industrie şi servicii în perioada 2002-2004” a INS, publicată în anul 2006
European Trend Chart on Innovation- European Innovation Scoreboard 2007
– Innovation leaders: Suedia; Danemarca; Finlanda; Germania; Israel; Japonia; Elvetia; U.K.; S.U.A.;
– Innovation followers: Austria; Belgia; Canada; Franta; Islanda; Irlanda; Luxemburg; Olanda;
– Moderate innovators: Cipru Cehia; Estonia; Italia; Norvegia; Slovenia; Spania; Australia;
– Catching-up: Bulgaria; Croatia; Grecia; Malta; Polonia; Portugalia; Letonia; Romania; Ungaria.
Evaluating and Comparing the innovation performance of the United States and the European Union,
iunie 2005
Instrumente pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală
De ce este necesară protecţia proprietăţii intelectuale
Ideile nu sunt protejate ci numai forma (perceptibilă simţurilor) sub care acestea se materializează
Instrumente de protecţie
Proprietatea intelectuală cuprinde două mari domenii:
Dreptul proprietăţii industriale - protejat prin Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM):
Legea nr.64/1991 privind brevetele de inventie, republicata, Legea nr.84/1998 privind marcile si
indicatiile geografice, Legea nr.129/1992 privind protectia desenelor si modelelor industriale, republicata,
Legea nr.16/1995 privind protectia topografiilor circuitelor integrate, Legea nr.255/1998 privind protectia noilor
soiuri de plante, Ordonanta Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul proprietatii industriale si regimul
de utilizare a acestora aprobata prin Legea nr.383/2002.
Drepturile de autor protejate prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, Ordonanta Guvernului nr.45/2000 privind
combaterea producerii si comercializarii neautorizate a fonogramelor (aprobata prin Legea
nr.624/2001),Ordonanta Guvernului nr.124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor si
drepturile conexe prin adoptarea de masuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio si video, precum si
a programelor pentru calculator (aprobata prin Legea nr.213/2002).
DREPTUL DE AUTOR
= ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale ce decurg din crearea şi valorificarea operelor
ştiinţifice, literare şi artistice.
(Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe.)

Obiectul dreptului de autor este constituit din operele de creaţie intelectuală: ştiinţifice (ex. studii,
comunicări, prelegeri), literare (ex. romane, poezii, critică literară) şi artistice (opere muzicale, artă
coregrafică, foto ş.a.).
Condiţii (ce trebuie îndeplinite cumulativ):
• o creaţie a minţii omului (persoana juridică, în principiu, nu poate fi titulară a dreptului de autor);
• să fie vorba despre o creaţie exprimată într-o formă concretă, perceptibilă simţurilor umane; nu
neapărat prin publicare (manuscrise, notiţe, schiţă, tablou, partitură); dreptul de autor nu ocroteşte
conţinutul de idei al operei ci doar o anumită formă de exprimare a acestor idei;
• creaţia intelectuală trebuie să prezinte originalitate: trebuie să reflecte exprimarea personalităţii
creatorului.
După ce opera a fost creată, autorul acelei opere devine titular al dreptului de autor. NU este necesară
înregistrarea ei, prezentarea ei la o anumită autoritate sau organizaţie de altă natură!!!!

13
PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ
Două categorii de obiecte ale acesteia:
a. creaţii intelectuale industriale
– invenţia,
– inovaţia,
– know-how-ul,
– modelele de utilitate,
– desenele şi modelele industriale,
– topografia circuitelor integrate etc.
b. semne distinctive ale activităţii industriale:
– mărcile (de fabrică, de comerţ sau de serviciu),
– indicaţii geografice (denumiri de origine şi/sau indicaţii de provenienţă),
– numele comercial (firma),
- emblema.
Caracteristici ale drepturilor de proprietate industriala:
• sunt bunuri, sunt susceptibile de apropriere ca drepturi patrimoniale;
• sunt transmisibile (după caz, prin licenţă sau prin cesiune);
• sunt bunuri necorporale – nu au o substanţă materială;
• se caracterizează prin ubicuitate:
a) sub aspectul apariţiei = bunuri create de două sau mai multe persoane ce au lucrat în mod independent,
unele de altele, în acelaşi timp (sau în perioade de timp diferite), în acelaşi loc (sau în locuri diferite);
b) sub aspectul folosinţei desemnează aptitudinea obiectelor proprietăţii industriale de a putea fi folosite, chiar
în integralitatea lor, de două sau mai multe persoane, independent una de alta, în acelaşi timp si in acelaşi loc
sau în locuri diferite.
Dreptul la exclusivitatea exploatării invenţiei
examinat sub două aspecte:
• conţinutul exploatării pe care este îndrituit să o exercite titularul asupra invenţiei (dreptul de exploatare
a invenţiei) (latura „pozitivă” a dreptului);
• conţinutul exclusivităţii recunoscute titularului (dreptul la exclusivitatea exploatării invenţiei) (latura
„negativă” a dreptului).
Este interzisă (fără consimţământul titularului):
– fabricarea, folosirea (în scop comercial), oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în
vederea folosirii, oferirii spre vânzare ori vânzării;
– utilizarea procedeului, precum şi folosirea, oferirea spre vânzare, vânzarea sau importul în
aceste scopuri a produsului obţinut direct prin procedeul brevetat.
Reguli generale
a. Reproducerea servila
b. Teoria variantelor de execuţie (a fost încălcată exclusivitatea dacă la obiectul reprodus se regăsesc
elementele constitutive esenţiale ale invenţiei); contrafacerea se apreciază în raport cu asemănările, iar nu
cu deosebirile;
c. Teoria echivalentelor (un element din structura produsului este înlocuit cu un element diferit, cu rol identic
sau asemănător);
Existenţa ori absenţa calităţii de comerciant este nerelevantă, dar numai folosirea în scop comercial – nu şi
aceea în scop personal – constituie încălcare a exclusivităţii.

Oferirea spre vânzare a produselor şi vânzarea acestora reprezintă contrafacere. Numai comercializarea
produselor constituie contrafacere, iar nu şi achiziţionarea acestora.
Transmiterea drepturilor privind invenţiile
Contractul de cesiune de brevet = titularul brevetului de invenţie, în calitate de cedent, transmite
cesionarului, în tot sau în parte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a
invenţiei.

14
a. După modalitatea în care se poate realiza:
• Cesiunea totală din punctul de vedere al obiectului său = când ceea ce se transmite este dreptul la
brevet în întregul său şi, prin aceasta, folosinţa exclusivă asupra invenţiei cu toate prerogativele sale.
• Cesiunea parţială = limitată numai la anumite drepturi conferite de brevet, ori numai la o anumită parte
a invenţiei protejată prin brevet.
b. După teritoriului la care se referă:
• Cesiunea totală, = dreptul transmis se poate exercita pe întreg teritoriul statului care a eliberat brevetul;
• Parţială = când priveşte numai o parte a acelui teritoriu.

Contractul de licenţă de brevet

Contractul de licenţă de brevet = convenţia prin care una dintre părţi (licenţiator) conferă celeilalte părţi
(licenţiat) dreptul de folosire temporară, totală sau parţială, a unui brevet de invenţie. Nu se transferă dreptul
subiectiv de proprietate industrială asupra invenţiei, ci se atribuie beneficiarului un simplu drept de folosinţă a
invenţiei, în limitele stabilite prin contract.

După întinderea folosinţei pe care şi-o rezervă licenţiatorul:

• licenţa simplă (neexclusivă ) = licenţiatorul păstrează dreptul de a folosi el însuşi invenţia şi de a autoriza
şi alte licenţe.
• licenţa exclusivă = licenţiatorul se angajează să nu încheie şi alte licenţe asupra aceleiaşi invenţii, pentru
produsele şi pentru teritoriul pentru care s-a încheiat licenţa exclusivă;
• licenţa exclusivă absolută = licenţiatorul se angajează ca, pe timpul contractului, să nu mai folosească
nici măcar el însuşi invenţia pentru produsele şi pentru teritoriul la care se referă licenţa exclusivă.
După întinderea folosinţei autorizate beneficiarului, licenţele pot fi:
• totale sau parţiale, cu limitări în timp, în spaţiu, referitor la obiect (doar anumite elemente ale
acestuia), referitor la modul de utilizare (fabricare, vânzare, export, import, etc).
• pure (când nu i se alătură elemente caracteristice altor operaţiuni juridice) sau complexe (reunirea
licenţei şi a altor contracte (furnizare, cesiune, know-how, etc.), într-o singură operaţiune complexă de
transfer de tehnologie).
MĂRCILE
Marca nu dă naştere nici unui drept personal nepatrimonial, ci numai unor drepturi patrimoniale care pot fi
transmise (atestată de certificatul de înregistrare).
• Registrul Naţional al Mărcilor
• publicată de către OSIM în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Drepturi născute în legătură cu marca:
• dreptul de prioritate,
• dreptul la eliberarea certificatului de înregistrare,
• dreptul provizoriu exclusiv de exploatare a mărcii,
• dreptul de a obţine despăgubiri (drept de creanţă) pentru încălcarea oricăruia dintre drepturile
menţionate anterior; este transmisibil.
Modalităţi de încetare a drepturilor asupra mărcii:
- Expirarea termenului de valabilitate;
- Renunţarea totală/ parţială
- Decăderea:
- Anularea
Transmiterea drepturilor privind marcile
Contractul de cesiune de marcă = titularul mărcii, în calitate de cedent, transmite cesionarului, în tot sau în
parte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul exclusiv de exploatare a mărcii.

După întinderea dreptului transmis:

• cesiune totală
• cesiune parţială

15
Contractul de licenţă de marcă = una dintre părţi, licenţiator conferă celeilalte părţi, licenţiat sau beneficiar
dreptul de folosire temporară, totală sau parţială, a unei mărci
Acte de concurenţă neloială:
• orice fapte de natura sa creeze o confuzie;
• afirmaţiile false în exercitarea comerţului, de natură să discrediteze întreprinderea, produsele sau
activitatea industrială ori comercială a unui concurent;
• indicaţiile sau afirmaţiile a căror utilizare, în exercitarea comerţului, poate să inducă în eroare
publicul cu privire la natura, la modul de fabricaţie sau la caracteristicile mărfurilor.
Forme de contrafacere a mărcii:
• contrafacerea în înţeles restrâns = în general, o reproducere servilă sau brutală a mărcii altuia;
• imitarea frauduloasă a mărcii altuia = contrafacere deghizată prin care imitatorul reproduce numai
trăsăturile esenţiale, izbitoare, sperând, cu ajutorul asemănării de ansamblu, să inducă în eroare pe
consumatori, iar cu ajutorul deosebirilor, să se sustragă represiunii.

Întreprinzătorul: exponent al procesului antreprenorial

• creatori de întreprinderi
• veritabili agenţi dinamizatori ai economiei
• adevăraţi eroi ai noii economii
• una dintre resursele rare şi valoroase pentru economie
ACCEPŢIUNI ALE CONCEPTULUI DE ÎNTREPRINZĂTOR
• o persoană care îşi asumă riscuri şi incertitudini (Cantillon, Thunen, Mangoldd, Mill, Houwley,
Knight, Mises, Cole, Shackle)
• un inovator (Bandeau, Bentham, Thunen, Schomoller, Sombart, Weber, Schumpeter)
• un decident (Cantillon, Menger, Marshall, Wieser, Walker, Dynes, Mises, Shackle, Cole, Kirzner,
Schultz)
• un furnizor de capital financiar (Smith, Turgot, Ricardo, Bohm-Bawerk, Edgeworth, Pigou, Mises)
• un lider (Say, Walker, Marshall, Wieser, Sombart, Weber, Schumpeter)
• un manager (Say, Mill, Marshall, Menger)
• un organizator sau coordonator de resurse economice (Wieser, Schomoller, Sombart, Weber,
Schumpeter, Clark)
• un proprietar de firmă (Wieser, Pigou)
• un utilizator al factorilor de producţie (Walker, Wieser, Keynes)
• un contractant (Bertham)
• un arbitru (Cantillon, Kirzner)
• persoană care alocă resurse pentru utilizări alternative (Kirzner, Schultz, Herbert, Kink)
• persoană care imaginează, dezvoltă şi concretizează viziuni (Fillion)
Rolurile întreprinzătorului
INVESTITOR PROPRIETAR MANAGER

ROLURILE
ÎNTREPRINZĂTORULUI

INVENTATOR EXECUTANT

Sinteză a celor mai frecvente caracteristici atribuite întreprinzătorilor

Caracteristici comportamentale/ Suport psihologic:
• Inovatori/ nevoia de a realiza
• Lideri/ conştiinţa de sine
• Jucători (riscuri moderate)/ încrederea în sine
• Independenţi/ implicare pe termen lung
• Creatori/ toleranţă faţă de incertitudine
• Energici/ plini de iniţiativă
16
 • Tenace/ disponibilitate pentru învăţare
• Originali/ disponibilitate pentru combinarea resurselor
• Optimişti/ sensibilitate faţă de alte persoane
• Centraţi pe rezultate/ spirit ofensiv; agresivitate constructivă
• Flexibili/ tendinţa de a avea încredere în oameni
• Materialişti/ banii - mijloc de măsurare a performanţei
Motivaţiile pozitive:
• dorinţa de a realiza mai mult, inclusiv bani, şi de a lucra pentru profit şi nu pentru salariu
• dorinţa de prestigiu şi o nouă poziţie socială- dorinţa de a lucra pentru propria persoană, de a fi propriul
său manager
• libertatea de a lua decizii în toate privinţele
• eliberarea din limitele unei salarizări standardizate, pentru o muncă standardizată
• nevoia de muncă înalt creativă prin eliminarea activităţilor de rutină
• aplicarea cunoştinţelor dobândite ca angajat (legate de un domeniu de activitate, produs etc.)
• punerea în practică a unei ambiţii mai vechi, a unei pasiuni sau a unui hobby
• sesizarea unei oportunităţi a pieţei şi dorinţa de fructificare a acesteia
• apariţia unei conjuncturi favorabile (resurse financiare proprii, şansa unui credit avantajos, spaţiu
disponibil etc.)
Motivaţii negative:
• salarii mici
• închiderea întreprinderii
• concediere
• carieră nesatisfăcătoare
10 MITURI PRIVIND INTREPRINZATORII
• Întreprinzatorii sunt oameni de acţiune şi nu teoreticieni.
• Intreprinzatorii se nasc, nu se fac.
• Intreprinzatorii sunt întotdeauna inventatori.
• Intreprinzatorii nu au întotdeauna un nivel prea ridicat de instruire.
• Intreprinzătorul trebuie să corespundă unui anumit „tipar”.
• Intreprinzatorii au nevoie doar de bani.
• Intreprinzatorii au nevoie doar de noroc. .
• Ignoranţa este o binecuvântare pentru intreprinzator.
• Intreprinzatorii vânează succesul dar au parte cel mai adesea de insucces.
• Intreprinzatorii îşi asumă riscuri exagerate (sunt nişte jucători).

Intreprinzator sunt oameni de acţiune şi nu teoreticieni. Sunt si una şi alta. Intreprinzatorul acţionează
frecvent, metodic, planificându-şi fiecare mişcare cu grijă.
Intreprinzatorii se nasc, nu se fac. Azi recunoaşterea disciplinei de „Antreprenoriat” ajută la răsturnarea
acestui mit. „Antreprenoriatul” ca disciplină de studiu propune modele, procese, studii de caz care permit
observarea şi învăţarea caracteristicilor unui intreprinzator eficient.
Intreprinzatorii sunt întotdeauna inventatori. Accepţiunea contemporană a antreprenoriatului este mult
mai largă decât cea legată de invenţii, presupunând o înţelegere completă a comportamentului inovativ, în toate
formele sale.
Intreprinzatorii nu au întotdeauna un nivel prea ridicat de instruire. Nu sunt neapărat integraţi în
mediul academic şi cel social. Societatea academică nu a recunoscut mult timp întreprinzătorul, abandonându-l
în favoarea giganţilor economici. Educaţia economică a vizat, decenii la rând, doar marile corporaţii. Azi,
intreprinzatorul este considerat un erou în plan social, economic şi academic. El e văzut ca un profesionist.
Intreprinzătorul trebuie să corespundă unui anumit „tipar”. Literatura de specialitate abundă în liste
cuprinzând caracteristicile unui intreprinzator de succes. Aceste nu au fost însă validate şi nici complete. Ele se
bazează pe studii de caz şi cercetări în rândul persoanelor orientate către succes. In realitate este extrem de
dificil de realizat un profil standard al intreprinzatorului. Multitudinea de factori (mediul, natura afacerii etc.)
generează efecte concretizate într-o mare varietate de tipuri de intreprinzatori.
Intreprinzatorii au nevoie doar de bani. Într-adevăr, orice firmă are nevoie de capital pentru a
supravieţui. E de asemenea o realitate faptul că multe întreprinderi eşuează din cauza unei finanţări neadecvate.
Şi totuşi banii nu reprezintă totul. Lipsa lor este adesea semnul unor probleme precum: incompetenţă
managerială, absenţa unor cunoştinţe elementare privitoare la finanţare, planificare necorespunzătoare etc.
17
Majoritatea intreprinzatorilor de succes au ştiut să depăşească problema banilor pe care i-au considerat ca o
resursă şi nu o barieră de netrecut .
Intreprinzatorii au nevoie doar de noroc. A fi la locul potrivit şi la timpul potrivit echivalează
întotdeauna cu un avantaj considerabil, dar norocul vine atunci când planificarea afacerii corespunde
oportunităţii. În spatele „norocului” unui intreprinzator se află cel mai adesea o pregătire atentă, cunoaştere,
inovare, dorinţă şi determinare.
Ignoranţa este o binecuvântare pentru intreprinzator. Mitul că prea multă planificare şi evaluare
conduce inevitabil la probleme nu este viabil în condiţiile pieţei concurenţiale actuale, care reclamă planificare
şi pregătire detaliate. Identificarea punctelor forte şi ale punctelor slabe ale afacerii, formularea unei strategii
corecte, periodizarea corespunzătoare a activităţilor condiţionează succesului antreprenorial. Planificarea şi nu
ignoranţa este emblema unui intreprinzator împlinit.
Intreprinzatorii vânează succesul dar au parte cel mai adesea de insucces. Este adevărat că mulţi
intreprinzatori dau greş înainte de a avea succes. Insuccesul poate constitui însă o lecţie importantă şi primul
pas către un viitor succes.
Intreprinzatorii îşi asumă riscuri exagerate (sunt nişte jucători). Deşi adesea pare că intreprinzatorul
îşi joacă şansa pe o singură carte, acesta îşi asumă doar un risc calculat şi moderat. Majoritatea
intreprinzatorilor de succes depun eforturi intense pentru a-şi planifica şi minimiza riscurile afacerii.
Întreprinzătorul performant personal (John Miner - 1997):
• Nevoie de realizare (F.M.)
• Dorinţă de feed-back la deciziile şi acţiunile sale (M)
• Dorinţă de a planifica şi a stabili obiective (m)
• Iniţiativă personală (M)
• Consacrare personală în favoarea organizaţiei (M)
• Credinţă intimă că aportul personal este esenţial (M)
• Credinţă că munca trebuie bazată şi ghidată în primul rând de scopuri personale şi apoi de scopurile
altora (F.M.)
Întreprinzătorul „supervânzător” (John Miner - 1997):
• Capacitate de a gândi empatic (F.M.)
• Dorinţa de a ajuta pe alţii (M)
• Credinţa că procesele sociale sunt foarte importante (F.M.)
• Nevoie de a avea relaţii intense cu alţii (m)
• Credinţa că forţa de vânzări are un rol crucial în implementarea strategiei (M)
Întreprinzătorul - manager (John Miner - 1997):
• Dorinţa de a juca rolul de lider al firmei (M)
• Fermitate în decizii şi acţiuni (M)
• Atitudine pozitivă faţă de autorităţi (M)
• Dorinţă de a concura pe alţii (F.M.)
• Dorinţa de putere (M)
• Dorinţa de a ieşi în evidenţă (F.M.)
Întreprinzătorul expert (John Miner - 1997):
• Dorinţa de a inova (M)
• Ataşamentul faţă de idei (F.M.)
• Credinţa că dezvoltarea noilor produse este crucială în realizarea strategiei firmei (M)
• Inteligenţă (m)
• Dorinţa de a evita sarcinile cu risc ridicat (M)
Tendinte:
• Femei – intreprinzator:
– motivate in general, de nevoile de independenţă şi realizare
– au tendinţa de a fi mai flexibile echilibrate şi tolerante, mai realiste
– mai puţin agresive şi mai uşor de convins, cu abilităţi mai reduse de conducere şi de rezolvare a
problemelor
– mai dependente de cei din jur şi acordând atenţie superioară acestora
– Tendinţa spre comportamente etice este mai puternică
– Decizia de demarare a afacerii la femei este mai complexă
– Majoritatea femeilor furnizează singure, capitalul de pornire al afacerii lor.
– mărimea acestora este redusă în termeni de câştiguri şi număr de angajaţi
18
– se profilează cu predilecţie in domeniile serviciilor şi comerţului cu amănuntul.

19
 • Cyberintreprinzatorul: persoana care înfiinţează o firmă care are la bază aplicaţii de comerţ
electronic şi a cărei activitate presupune exploatarea resurselor bazate pe tehnologia Internet, Intranet şi
Extranet.

• Exploatarea posibilităţilor oferite de reţeaua Internet

• Motivarea personalului prin participarea la capitalul firmei
• Monitorizarea permanentă a tehnologiilor şi a concurenţei
• Utilizarea la maxim a aplicaţiilor IT
• Buna poziţionare pe piaţă
• Asigurarea măsurilor de securitate
• Întreprinzătorul part-time
• “Homepreneurs” (activităţi meşteşugăreşti, servicii, IT etc.).
• “Copreneurs”
• “Mompreneurs”
Diferenţe dintre întreprinzătorul „de ieri” şi cel „de azi”
• şef – lider;
• secretos – deschis;
• bazat pe efortul propriu – bazat pe efortul echipei;
• singuratic – parte a unei reţele;
• viteză mare de decizie – efort de a construi consensul
CELE 10 „GREŞELI” FATALE PENTRU UN ÎNTREPRINZĂTOR:
• Incompetenţă managerială
• Lipsa de experienţă
• Susţinerea unei idei de afaceri lipsite de viabilitate
• Subcapitalizarea afacerii
• Criza de lichiditate rezultată în urma unui management financiar defectuos
• Absenţa unui management strategic al afacerii
• Marketing insuficient şi ineficient
• Incapacitatea de a controla creşterea afacerii
• Amplasament necorespunzător
• Lipsa de control asupra stocurilor

ETAPELE PROCESULUI ANTREPRENORIAL:

A. EXISTENTA OPORTUNITATII
– determinata de: schimbari tehnologice, politice,legislative, demografice
– factori: identificati de Schumpeter si Kirzner
B. DESCOPERIREA OPORTUNITATII
– procesul descoperirii: limite ale preturilor, decizii antreprenoriale
– cine descopera: acces la informatii, recunoasterea oportunitatii
C. DECIZIA DE EXPLOATARE A OPORTUNITATII
– factori individuali: psihologici, nepsihologici
– factori de mediu: industrie, mediul macro.
D. ACHIZITIONAREA RESURSELOR
– probleme: asimetria informatiilor, incertitudinea
– solutii: autofinantare, contractarea, mijloace pre si post-investitionale, legaturi sociale, comportament,
semnalizare.
E. STABILIREA STRATEGIEI ANTREPRENORIALE
– avantaje comparative: pastrarea secretului, bariere
– proces: unelte de abordare a asimetriei si incertitudinii informatiilor.
F. PROCESUL DE ORGANIZARE
– crearea organizatiei: proiectare, planificare, mod, decizii.
G. OBTINEREA PERFORMANTEI
Existenta oportunitatii
Descoperirea oportunitatii
Decizia de exploatare a oportunitatii
Achizitionarea resurselor
20
 Stabilirea strategiei antreprenoriale
Procesul de organizare
Obtinerea performantei
Oportunitatea antreprenoriala :
= o situatie in care o persoana poate crea un nou cadru „mijloace-rezultate”(m-r) pentru recombinarea
resurselor, despre care intreprinzatorul crede ca ii va aduce profit (Shane).

= o dorită stare viitoare, diferită de cea prezentă şi concomitent o credinţă a unei persoane (întreprinzătorul) că
este posibilă realizarea sa cu succes. (H.Stevenson)

= necesitate şi/sau cerere potenţială de un produs sau serviciu, într-un anumit context, care prin identificare,
luare în considerare şi satisfacere printr-un proces economic de către o persoană sau grup de persoane, poate
genera profit în viitor. (O. Nicolescu)

A. Abordari privind oportunitatile

Kirzner - considera ca existenta oportunitatilor necesita doar accesul diferentiat la informatia
existenta; oamenii utilizeaza informatia pe care o detin in scopul formarii credintelor referitoare la utilizarea
eficienta a resurselor; din cauza lipsei de acuratete privind cadrul de luare a deciziei, oamenii comit erori la
luarea deciziilor care pot conduce la crearea surplusurilor sau a minusurilor; prin solutionarea problemelor
create de acestea oamenii pot obtine resurse, le pot recombina si pot vinde rezultatul recombinarii in speranta
obtinerii profitului.
Schumpeter - pune accentul pe informatiile noi, generate de schimbarile tehnologice, politice,
legislative, macroeconomice si sociale, informatii pe care intreprinzatorii le pot utiliza pentru a identifica noi
forme, mai valoroase, de combinare a resurselor.
Practic, ambele tipuri de oportunitati sunt prezente in economie, chiar daca au efecte diferite.

OPORTUNITATI (O) IN VIZIUNEA LUI:

SCHUMPETER KIRZNER
O rezulta din dezechilibru O rezulta din echilibru
O necesita informatie noua O nu necesita informatie noua
O este foarte inovativa O este mai putin inovativa
O este rara O este comuna, frecventa
O implica proces de creatie O se limiteaza la identificarea oportunitatii

SURSE DE OPORTUNITAŢI
• schimbările tehnologice – favorizează alocarea diferita a resurselor, in forme potenţial mai productive
(exp. comunicaţiile înainte de apariţia Internetului); studii au demonstrat că industriile mai legate de
evoluţia ştiinţei oferă mai multe O.
• schimbările politice si legislative – face posibila realocarea resurselor in scopuri noi si mai eficiente
sau care să permită redistribuirea bunăstării către noi categorii sociale; aceasta sursa de O nu are un
efect direct asupra performantei firmelor infiintate;
– efectele schimbărilor politice sunt vizibile indirect, în general prin creşterea nr. de firme nou
create;
– gradul de reglementare (legi, regulamente etc.) potrivit, determină de obicei o creştere a nr. de
firme nou înfiinţate, dar în exces conduce la un efect invers; uneori intervenţiile legislative
constituie O deoarece furnizează resurse (care cresc cererea) sau subventii (ce permit accesul la
resurse a unor noi categorii de consumatori); apariţia unor legi noi creează O (exp. legislaţia
privind protejarea mediului);
• schimbările sociale si demografice: permit transferul de informaţii (intre oameni) privind modul în
care au fost, sunt sau ar putea fi alocate resursele; creeaza potentialul pentru economiile de scara
necesare manifestarii unor oportunitati; genereaza cerere suplimentara;

21
Trei categorii de forte, manifeste ca surse de O:
– urbanizarea – faciliteaza:
• transferul de inf. (datorita densitatii mari a populatiei);
• Ofera, in mai mare masura, exemple (modele) de IZ care pot fi observati si de la care se poate
invata;
• creaza conditii pentru manifestarea economiilor de scala (populatie mare);
gradul de urbanizare este direct proportional cu nr. de firme infiintate;
aceasta sursa de O. are un efect pozitiv asupra performantei firmelor infiintate (datorita economiilor de scara si
a unui nr. mai mare de O din care se poate alege; creste astfel probabilitatea de a alege O mai profitabile);
– dinamica populatiei – respectiv prin:
• dimensiune – daca e mare, duce la economie de scara;
• crestere populatiei - printr-o cerere in crestere, ce conduce la cresterea O;
• mobilitate – prin miscare, oamenii transporta informatiile in legatura cu afacerile de succes, dintr-un
loc in altul;
– infrastructura educationala – pentru ca institutiile educative deruleaza cercetari care genereaza noi
informatii, deci noi oportunitati;
FORME IMBRACATE DE OPORTUNITAŢI potrivit lui Schumpeter
• noi produse si servicii
• noi piete (geografice)
• noi materii prime
• noi metode de productie
• noi forme de organizare
B. DESCOPERIREA OPORTUNITATILOR
1. SISTEMUL PRETURILOR
Preturile contin informatii pretioase (despre actorii economici si modul de alocare a resurselor) dar au
numeroase limite:
• nu ofera suficiente informatii necesare utilizarii unor reguli riguros matematizate, pentru alocarea
resurselor, in vederea creearii de noi produse si servicii, deoarece
– contin doar anumite informatii care cu greu permit prognozele pentru noi produse;
– nu ofera informatii despre productia si organizarea cerute de o tehnologie care nu a fost inca
inventata, facand f. dificile deciziile cu privire la investitiile necesare;
• nu furnizeaza informatii privind actiunile concurentilor, la intrarea unui nou actor pe piata.
2. PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR ANTREPRENORIALE
In consecinta, deciziile intreprinzatorului (IZ) nu sunt (si nu pot fi) optimizate deoarece:
• preturile si cantitatile viitoare de produse ar trebui cunoscute;
• chiar daca asemenea informatii ar exista, ele nu ar putea fi efectiv utilizate de participantii de pe piata;
interpretarea lor ar fi diferita de la o persoana la alta;
• perceptia fata de valoarea resurselor este de asemenea diferita, la momente de timp diferite.

Deoarece preturile nu contin toate informatiile pentru a lua decizii privind valoarea resurselor, oamenii isi
dezvolta propriile pareri, credinte despre acestea. Astfel, IZ dezvolta noi cadre Mijloace-rezultate (m-r),
generate fie de noi informatii (Schumpeter), fie de accesul diferentiat la informatia existenta (Kirzner) si
esentiale pentru luarea deciziilor.
Asadar, IZ introduc informatii care nu sunt legate de preturi pentru a-si construi noi perceptii privind
alocarea eficienta a resurselor, respectiv o noua relatie intre intrarile si iesirile care incorporeaza informatii
neincluse in pret. Aceasta relatie se bazeaza pe convingerea ca resursele pot fi obtinute, transformate si apoi
rezultatele (iesirile) pot fi vandute in profit. Asemenea convingeri sunt diferite de la o persoana la alta si de la
perioada de timp la alta. Asta inseamna, fie ca o persoana are informatii diferite fata de ceilalti, fie interpreteaza
diferit aceleasi informatii.
Pentru a crea noul cadru m-r, IZ trebuie sa-si foloseasca intens si creativitatea. Formandu-si opinii
personale despre resurse, concurenta, nevoi ale clientilor etc., IZ-ul urmareste sa reduca astfel incertitudinea
mediului. Deciziile sale, luate in timp real si in conditii de incertitudine, se pot dovedi a fi gresite. Tolerarea
incertitudinii este o conditie necesara pentru obtinerea profitului. Daca detinatorii de resurse ar fi siguri de
O, ar valorifica-o ei, eliminand orice profit pentru intreprinzatori.

22
C. ROLUL INDIVIZILOR IN DESCOPERIREA OPORTUNITATII
Procesul de descoperire a oportunitatii este unul cognitiv si este un act individual (care poate fi
eventual, doar rafinat in colectiv).
O persoana si nu alta descopera o O, fie pentru ca are un acces mai bun la inf., fie este capabil sa o
recunoasca inaintea celorlalti (avand toti aceleasi informatii).
• accesul la informatii este favorizat de 3 factori importanti:
– experienta de viata:
• postul detinut poate expune la informatii si cunostinte valoroase in grade diferite
• diversitatea experientelor (profesionale, de viata) – creste probabilitatea de a descoperi O.
– cautarea de informatii – amplifica sansa de a indentifica o O.
– structura retelelor sociale – interactiunile reprezinta modalitati pretioase de a culege inf.; prin
legaturi sociale puternice, apartenenta la retele, pot creste cantitatea si calitatea inf. receptionate,
viteza cu care acestea sunt primite;
• recunoasterea oportunitatii este influentata de 2 factori:
– capacitatea de asimilare (a cunostintelor despre piata si a modului in care poate fi servita) ajuta
la identificarea mai buna a O.;
– procesele cognitive (inteligenta, creativitate, perceptie prioritara a O. si apoi a riscului etc.).
DIFERENTELE INDIVIDUALE SI DECIZIA DE A EXPLOATA O.
Evident, IZ este cu atat mai dispus sa exploateze o O. cu cat asteptarile sale privind rezultatele demersului sau
sunt mai mari.
Asteptarile sunt influentate de 3 cat. de factori:
• factori non-psihologici (educatie, experienta profesionala (in cariera), varsta, pozitia sociala, costul de
oportunitate)
• factorii psihologici (motivatie, autoevaluare si autocunoastere);
• natura oportunitatii (O), a industriei (domeniului) si mediului institutional;
FACTORII INDIVIDUALI (NON-PSIHOLOGICI) CARE INFLUENTEAZA VALOAREA
OPORTUNITATILOR ANTREPRENORIALE
– Costul de oportunitate; IZ potential compara valoarea utilitatii in cazul angajarii in demersul
antreprenorial, cu costul de oportunitate aferent altor optiuni (exp.: a se angaja intr-o firma); cand costul
de O. este mic sansa de a decide in favoarea valorificarii O creste si invers; costul de O. redus se leaga
de venituri reduse si/sau de situatia de somer.
– Statutul marital; in general, o persoana casatorita, avand sotia angajata (ceea ce reduce din
incertitudinea demersului antreprenorial), are o inclinatie superioara catre valorificarea O., chiar in
conditiile unor recompense estimate mai mici, decat o persoana necasatorita.
– Educatia – inseamna un stoc mai mare de inf. si competente, deprinderi formate, superioare, ce
favorizeaza sansele de reusita; evident, cu cat nivelul de educatie este mai ridicat cu atat inclinatia catre
valorificarea O. creste; perceptia ca o noua afacere este un demers dificil scade prin educatie; nivelul de
educatie ridicat influenteaza pozitiv si performanta firmei;
– Experienta in cariera – permite dezvoltarea cunostintelor si abilitatilor necesare afacerii, reduce
incertitudinea si ridica asteptarile IZ pentru nivelul profitului; se refera la:
– Experienta generala in afaceri;
– Experienta in industrie (domeniu de activitate);
– Experienta in demararea de afaceri (start up);
– Alte modalitati de invatare(in general prin observarea celorlalti);
– Varsta; se afla intr-o relatie nonlineara (curbilinie) cu disponibilitatea de exploatare a O.; varsta include
efectul pozitiv al experientei (care creste odata cu varsta) si cel negativ ala costului de oportunitate si
incertitudinii recompenselor care cresc simultan cu varsta;
– Pozitia sociala se refera la:
• statutul social; inalt amplifica disponibilitatea de exploatare a O.
• legaturile sociale; intensitatea lor este direct proportionala cu accesul (direct sau indirect) la resurse
si inf. (practici manageriale, ce este permis si ce nu, investitori potriviti, furnizori de incredere etc)
ceea ce faciliteaza exploatarea O.
FACTORII PSIHOLOGICI SI DECIZIA DE EXPLOATARE A OPORTUNITATII (O.)
a) aspecte de personalitate si motivatie
b) autoevaluare
c) caracterstici cognitive
23
 Primele doua categorii sunt mai stabile in timp, in timp ce caracteristicile cognitive variaza semnificativ in
timp si au o puternica dimensiune situationala.

a) Aspectele de personalitate si motivatie

Dimensiunile care influenteaza D de a expl. o O:
– caracterul extravertit creste probabilitatea de expl. O.
– caracterul agreabil (prietenos, flexibil, increzator cooperant, tolerant) are o inclinatie mai redusa catre
expl. O.; IZ este, in general, o fire suspicioasa si mai curand sceptica;
– nevoia de realizare (reusita)- intensa este corelata cu o probabilitate ridicata de expl. a O.;
– asumarea riscului- o capacitate ridicata se coreleaza cu o disponibiltate mai mare de exploatare a O.
– dorinta de a fi independent- mai mare, echivaleaza cu o probabilitate mai mare de a exploata O.;
b) Autoevaluarea
– perceptia privind controlul (locus of control), reflecta convingerea unei persoane ca poate influenta
mediul in care se afla; o persoana care considera ca are capacitatea de a influenta mediul (internal locus
of control) va manifesta o disponibilitate superioara de exploatare a O.;
– eficacitatea personala (abilitatea de a indeplini o anumita sarcina); este direct proportionala cu
disponibilitatea de a exploata O.; este in general, superioara eficacitatii managerilor.
c) Caracteristici cognitive includ:
– incredere ridicata in fortele proprii si in judecata personala- favorizeaza luarea deciziilor in conditii de
informatii limitate;
– reprezentativitate- reflecta vointa de a generaliza pornind de la situatii, evenimente simple care nu sunt
reprezentative;
– intuitie – sentimentul ca ceva este adevarat fara a avea suportul informational necesar pentru a
demonstra veridicitatea acestui sentiment;
DIFERENTE PRIVIND DOMENIILE (INDUSTRII) DE ACTIVITATE ANTREPRENORIALA
Doua persoane cu aceleasi caracteristici individuale pot lua decizii in functie de criteriul domeniilor de
activitate (industrie) si distributia geografica a industriilor respective.
Industria influenteaza sansele de supravietuire ale noii firme!
Existenta legatura intre nivelul de expl. a O. si cele 4 dimensiuni ale cunoasterii intr-o industrie:
– intensitatea cercetarii si dezvoltarii (C&D)
– localizarea inovatiilor;
– dimensiunea entitatilor inovatoare;
– gradul de incertitudine al industriei (domeniului) - este invers proportional cu DEO.

STRATEGII ANTREPRENORIALE (MODELE DE AFACERI)

A. Infiintarea unei noi firme (Start-up)
B. Asocierea (Joint-ventures);
C. Cumpararea unei afaceri deja existente (Acquisition)
- Preluare ostila (Hostile takeover)
D. Fuziunea (Merger)
E. Franciza (Franchising)
Procedura de înfiintare a unui SRL (in RO):
• verificarea la Registrul Comerţului a acceptabilitaţii numelui ales;
• intocmirea actului constitutiv al societaţii şi legalizarea acestuia la notar;
• deschiderea unui cont si depunerea capitalului subscris la o bancă;
• evaluare bunurilor şi a altor contribuţii nemateriale la capitalul firmei;
• autorizarea constituirii societăţii de catre judecatorul delegat de pe langă Oficul Registrului Comerţului;
• înscrierea acestuia în registru, publicarea privind înfiintarea;
• eliberarea certificatului de înmatriculare;
• înscrierea la organele administraţiei financiare;
• eliberarea codului fiscal, obţinerea unor licenţe şi autorizaţii pentru desfasurarea activitaţii (autorizaţie
sanitara de funcţionare);
• autorizaţie din partea Primariei;
• obtinerea autorizaţiilor (de mediu; de protecţia muncii; contra incendiilor;
• autorizaţie privind protecţia licenţe de fabricaţie şi distribuţie pentru unele produse;

24
 • acorduri ale unor organe ale administraţiei publice pentru anumite activităţi (alimentaţie publică, turism,
asistentă sanitară, învatamânt, editură etc.).
Actele necesare pentru a înfiinta o societate comercială :
• actele de identitate ale viitorului asociat (dacă este vorba de un asociat unic) sau ale tuturor asociaţilor
care înfiinteaza firma + cazierele fiscale (5 zile lucratoare).
• Alegerea: obiectului de activitate (principal, cât şi secundare) al fimei, (conform CAEN); a denumirii
societăţii: (minim 3 propuneri); a formei juridice de organizare;
• Stabilirea capitalulul social si alegerea băncii la care se va deschide contul fimei;
• Stabilirea administratorului societatii;
• Dovada sediului (pentru sediu propriu: contract de vanzare-cumparare sau certificat de moştenitor),
pentru spaţiu închiriat (contract de închiriere sau subînchiriere înregistrat la organele fiscale locale, în
maximum 15 zile de la data semnării), un spaţiu asupra căruia există un contract de comodat (contract
de comodat); pentru leasing imobiliar (contract de leasing imobiliar);
• Declaraţie pe proprie răspundere (de îndeplinire a condiţiilor legale pentru deţinerea şi exercitarea
calităţii exercitate in firma);
• Declaraţii ale asociaţilor privind faptul ca nu au antecedente penale şi că îndeplinesc condiţiile
prevazute de lege pentru a fi asociaţi şi administratori.
• Redactare act constitutiv (contract de societate; contract de societate si statut încheiate sub forma unui
înscris unic);
• Chitanta pentru plata taxei/ obiect de activitate;
• Dovada depunerii capitalului social (la CEC sau la la orice bancă, fie direct de catre întreprinzator, fie la
cererea solicitantului, de catre Biroul unic).
• Specimenul de semnatură;
• Declaraţii pe proprie raspundere pentru avize: privind respectarea legislaţiei de protecţia mediului;
privind respectarea legislaţiei de protecţia muncii; privind prevenirea si stingerea incendiilor; referitoare
la condiţiile igenico-sanitare; din punct de vedere sanitaro-veterinar.
• cerere de înregistrare a societăţii;
• dosarul se depune la Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comerţului.
În termen de aproximativ 4 de zile vor iesi actele de înfiinţare ale societăţii.
Actele de înfiinţare ale societăţii:
• încheierea judecatorească de autorizare a funcţionării societăţii,
• certificatul de înregistrare,
• certificatul sau certificatele constatatoare care ţin loc de autorizaţii (în cazul în care nu se desfaşoară o
activitate care să aiba un impact semnificativ asupra mediului).
Începand din acest moment firma îsi poate începe activitatea!!!
C. Cumpararea unei afaceri deja existente
• AVANTAJE
– se preia un model de afaceri deja testat;
– exista o clientela formata care cunoaste localizarea afacerii;
– reteaua de distributie este deja una formata;
– costul de achizitie poate fi inferior altei forme de extindere a afacerii;
– existenta unui personal familiarizat cu cerintele si specificul afacerii;
– este favorizata creativitatea Iz.
• DEZAVANTAJE
– riscul achizitionarii unei afaceri in declin;
– existenta unor relatii tensionate cu una sau mai multe categorii de steak-hold-eri;
– riscul supraevaluarii si plata unui pret prea mare pentru afacerea achizitionata.
D. Fuziunea (Merger)
• Motivatii specifice:
– Defensive:
• pentru supravietuire, in cazul: unei structuri deteriorate a capitalului; unei tehnologii uzate moral;
pierderii unor furnizori; aparitiei unor produse superioare;
• Pentru protectia impotriva: unei preluari nedorite; inovatiilor de produs ale altora; competitivitatii in
declin.

25
 – Ofensive:
• pentru castigarea: unei cote de piata superioare; pozitiei de leader pe piata; consolidare financiara;
valorificarea talentului managerial;
• pentru diversificare, in vederea: reducerii sezonalitatii activitatii; extinderea in plan international;
dezvoltarii de planuri strategice multiple.

Fuziune si preluari de firme (comparaţie)

Fuziuni Preluari de firme

Amiabile, realizate pe negocieri Amiabile Ostile
1. fără rezistenţa din partea fimei 1. fără rezistenţa din partea fimei vizate 1. cu rezistentă din partea firmei
vizate vizate
2. plata prin schimb de acţiuni 2. plata cash sau prin schimb de acţiuni 2. plata cash
3. un singur ofertant 3. un singur ofertant 3. ofertanţi multipli
4. anunţ anticipat 4. anunţ anticipat pâna la un anumit grad 4. surpriza
5. managementul deţine o cota 5. managementul deţine o cota 5. managementul deţine o cota
importanta în firmă importanta în firmă redusă în firma
6. firma ofertantă cu surplus de 6. ţinta are performanţe deasupra mediei 6. ţinta are performanţe sub mediei
cash cauta o ţinta cu mari din industria respectivă din industria respectivă
oportunităţi dar care are nevoie
de cash
7. ţinta provine din industriile în crestere 7. ţinta provine din industriile mature
8. ofertanţii sunt probabil alte firme care 8. ofertanţii sunt raideri
caută noi oportunităţi de investiţii

E. Franciza (Franchising)
• Motivatii posibile:
– produs sau serviciu cu o piata bine definita si o imagine favorabila;
– Existenta unui brevet de inventie/ inovatie;
– Existenta unei marci protejate puternice;
– Un sistem de management financiar performant;
– Un model de afaceri testat si validat etc.

PLANUL DE AFACERI
Reprezintă:
• mijloc de auto-măsurare a viabilităţii şi profitabilităţii demersului antreprenorial de valorificare a
oportunităţii economice;
• instrument fundamental de previzionare a afacerii;
• instrument major de finanţare a întregii afaceri;
• bază pentru organizarea, coordonarea şi controlul proceselor ce decurg din demersul antreprenorial;
• important instrument educaţional;
• cel mai complet şi eficace instrument managerial;
Scopurile elaborării planului de afaceri:
• determinarea profitabilităţii valorificării oportunităţii de afaceri identificate;
• stabilirea principalelor repere de natură economică, financiară, managerială, de producţie şi de
marketing prin care se construieşte de fapt afacerea;
• obţinerea finanţării de la bancă;
• obţinerea de fonduri de investiţii;
• perfectarea de alianţe strategice cu alte firme;
• obţinerea de contracte de cumpărare, îndeosebi de către firmele mici de la firmele mari;
• implicarea anumitor persoane în realizarea unei noi afaceri;
• facilitarea de fuziuni între companii sau a cumpărării altei firme;

26
Structura PA trebuie să reflecte :
 scopul, respectiv declararea principiilor ce stau la baza desfăşurării activităţii;
 obiectivele afacerii reprezintă veritabile jaloane pe drumul spre realizarea scopului firmei;
 limitele, respectiv obstacolele ce stau în calea realizării obiectivelor;
 obiectivele cantitative, exprimate în termeni concreţi (de regulă financiari) şi uşor de măsurat;
 opţiunile de afaceri, respectiv căile de realizare a obiectivelor;
 consecinţele estimate, aferente fiecărei opţiuni în parte;
 analiza riscurilor şi aprecierea impactului acestora asupra consecinţelor anticipate;
 formularea strategiei propriu-zise.

VERSIUNI DE PREZENTARE ale PA:

Versiunea Confidenţială – având ca destinatar: proprietarul, top-managerul, un potenţial cumpărător;
Versiunea Parţială – pentru creditori şi investitori; accentul în redactarea planului de afaceri cade pe
structura capitalului şi pe fluxurile de numerar (cash-flow);
Versiunea Specifică – pentru un beneficiar specific în ideea de a satisface o anumită necesitate
informaţională (manageri de sucursală, de regiune etc.);
Versiunea Generală – având ca destinatari: acţionari, analişti financiari etc.
Continutul PA trebuie modulat şi în funcţie de caracteristicile surselor de finanţare la care se apelează:
Ptr. Creditori – trebuie evidenţiate: garanţiile oferite, capacitatea financiară, contribuţia îz., caracterul
(onestitatea) acestuia; creditorii sunt atraşi de riscul redus şi mai puţin de profiturile pe termen lung;
Investitorilor (individuali sau instituţionali) – decizia de finanţare este luată de 2 ori mai greu, pe baza
unor investigaţii mult mai detaliate; interesaţi de profitabilitatea afacerii pe termen mediu şi lung (peste 10-
15%, cât oferă de regulă firmele publice) şi acceptă un risc mai mare; aceştia insistă pe: identificarea şi
definirea realistă a pieţei ţintă, dovada acceptabilităţii produsului sau serviciului oferit, protecţia dreptului de
proprietate (asupra mărcii, licenţei etc.), pe previziuni credibile;
Fondurile de investiţii cu capital de risc - vizeaza afacerile cu randament ridicat (25-50%) şi cu o
lichiditate ridicată a investiţiei, respectiv a acţiunilor deţinute; pun accent pe: competenţa şi experienţa îz.,
echipa managerială performantă, pe caracterul special al afacerii (unicate, licenţe, brevete, mărci înregistrate
mai greu de imitat şi în mod deosebit pe un „exit” (ieşire) facil, respectiv posibilitatea de a ieşi uşor din afacere.
Altor potenţiali investitori (rude, prieteni, investitori amatori ) – de la care fondurile se obţin mai uşor
şi mai rapid; aceştia au pretenţii modeste.
Din punct de vedere al dimensiunii (nr. de pagini) – P.A. poate fi:
• sumar – are 10-20 de pagini şi se întocmeşte în cazul:
– firmelor nou înfiinţate (fără istoric sau rezultate anterioare);
– firmelor cu experienţă care propun un proiect de investiţii nou pentru diversificarea activităţii;
– unui manager experimentat, care prin notorietatea sa şi succesul deja obţinut, nu este nevoit să
furnizeze informaţii detaliate;
– pentru reînnoirea unei linii de credit de valoare mică;
– pentru dezvoltarea unui produs existent.
• complet – are 20 –50 de pagini şi se întocmeşte pentru un necesar de finanţat mare;
• detaliat – are min. 50 de pagini; este cel mai complex; se întocmeşte :
– în ultima etapă de negociere cu finanţatorul;
– în cazul proiectelor de investiţii de mare anvergură;
– în cazul proiectelor de înaltă tehnologie.
Intreprinzatorul ezita adesea sa redacteze PA din:
- lipsa unei pregătiri minime necesare;
- lipsa unor cunoştinţe elementare privind forma, conţinutul şi modul de proiectare a unui plan de afaceri;
- ignorarea eficienţei şi utilităţii unui plan;
- - considerarea planului de afaceri ca pe o formalitate.

Inovarea şi creativitatea în procesul antreprenorial. Dreptul de proprietate intelectuală

Trăsături ale creativităţii
• Creativitatea este o predispoziţie de a genera şi promova noul in toate formele sale
• Creativitatea stă la baza inovării, care este, la rândul ei, motorul progresului şi cel mai important factor
al competitivităţii
• Inovarea este, de asemenea, o caracteristică definitorie a spiritului întreprinzător
27
 • Creativitatea este specifică omului şi prezentă la naştere
• Nu toţi oamenii sunt creativi în egală măsură
• Creativitatea se educă
• Creativitatea poate fi stimulată, în special prin tehnici de grup
• Inteligenţa superioară este utilă creativităţii, dar peste un anumit prag inhibă creativitatea
• Creativitatea excelează în identificarea problemelor, comparativ cu soluţionarea problemelor
Procesul creativităţii
• Procesul creativităţii cuprinde următoarele etape
– Pregătirea
• când se adună informaţii, se fac observaţii, se delimitează problema, se schiţează o ipoteză.
– Incubaţia
• preocuparea conştientă încetează şi căutarea se transferă în plan subconştient
– Iluminarea
• Se petrece în subconştient, se bazează pe inspiraţie sau intuiţie şi constă într-o cunoaştere sintetică,
integrală, a soluţiei care elucidează toate aspectele problemei. Imaginaţia joacă un rol important
– Verificarea
• Constă în transformarea soluţiei intuite în soluţie aplicabilă efectiv
Vizionaţi prezentarea “Creierul Uman” (Ataşată)
Metode de stimulare a creativităţii
• Citiţi paragraful “Creative problem solving” din Hisrich, cap. 5, pag. 144-148
Inovarea şi importanţa ei
Prin inovare se înţelege procesul de transformare a ideilor noi în rezultate comerciale prin utilizarea de noi
procese, produse sau servicii în modalităţi mai bune şi mai rapide decât concurenţa.
Pentru a înţelege care sunt principalele tipuri de inovaţii, cum se recunoaşte în practică noutatea unui
produs sau serviciu şi cum se clasifică noile produse, citiţi paragraful “Innovation” în Hisrich, Cap. 5, pag. 148-
152
Pentru a înţelege dimensiunile interesului pentru inovare, citiţi “Manifestul” ambasadorilor europeni ai
creativităţii şi inovării (document ataşat sub denumirea de Manifesto, versiunea în limba română)
Pentru a înţelege provocările ce stau în faţa politicilor publice la nivel european cu privire la inovare, citiţi
(cel puţin) Introducerea şi paginile 7-9 ale documentului “Reviewing Community innovation policy in a
changing world” (Ataşat)
Inovaţia sistematică
Conceptul de Inovaţie sistematică a fost introdus şi explicat de către Peter Drucker în lucrarea Innovation and
Entrepreneurship.
Inovaţia sistematică = proces de veghe permanentă asupra "surselor de ocazii de inovaţii":
– Neprevăzutul - succesul neprevăzut, eşecul neprevăzut, evenimentul exterior neaşteptat;
– Incongruenţa dintre realitatea aşa cum este de fapt şi realitatea aşa cum se pretinde că este, sau aşa
cum ar trebui să fie;
– Necesitatea procesului, respectiv, situaţia în care o nevoie resimţită nu poate fi rezolvată prin soluţii
"cunoscute";
– Schimbările din structura industriei sau din cea a cererii, care, indiferent de cauzele care le-au
generat creează ocazia introducerii de inovaţii cu riscuri relativ mici;
– Schimbările demografice - o sursă evidentă de ocazii de inovare;
– Schimbări în receptivitate dispoziţie şi înţelegere - ori, în termenii utilizaţi în prezentul referat,
schimbări ale sistemului de valori şi ale stilului de viaţă;
– Cunoştinţele noi, ştiinţifice sau ne-ştiinţifice, care permit obţinerea unor soluţii noi/inedite în
combinaţie cu cunoştinţele deja acumulate
Principiile inovării
• inovaţia trebuie să ţintească, de la bun început, supremaţia
• inovaţia trebuie să răspundă unei nevoi existente, nu unei nevoi viitoare.
Peter Drucker despre inovare şi întreprinzători
• "Toate acestea converg către dezvăluirea mai pregnantă a dimensiunii politice a firmei: succesul în
afaceri impune adoptarea, în mod irevocabil, a unei mentalităţi de învingător, condiţia ieşirii din pluton
fiind inovarea, iar premiul fiind reducerea considerabilă a restricţiilor impuse firmei şi a ameninţărilor
pe care trebuie să le înfrunte aceasta.”

28
 • "Prin definiţie, întreprinzătorii transferă posibilităţile din zonele cu productivitate scăzută zonelor cu
productivitate mai ridicată şi cu randament. Bineînţeles că există riscul de a nu reuşi. Dar dacă au un
succes chiar moderat, veniturile vor fi mai mult decât suficiente pentru a compensa orice risc ar putea
exista. Astfel, sistemul antreprenorial ar trebui să fie considerat mult mai puţin riscant decât
optimizarea. Într-adevăr, nimic nu poate fi atât de riscant ca optimizarea posibilităţilor în zone în care
cursul corect şi profitabil este inovaţia, acolo unde există deja posibilităţi de inovaţii. Teoretic, sistemul
antreprenorial ar trebui să fie cel mai puţin riscant în comparaţie cu cea mai mare parte a metodelor
riscante".
• "Inovaţia este, într-adevăr, riscantă, dar... a nu inova, adică a apăra ziua de ieri, este mult mai riscant
decât a face ziua de mâine.”
Date şi analize statistice privind inovarea
• Temă:
Citiţi documentul “EIS_2008_Final_report” (Ataşat) pentru a observa poziţia României în Europa şi în lume în
domeniul inovării şi poziţia Europei în lume, precum şi evoluţiile în aceste privinţe.
Instrumente pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală
• De ce este necesară protecţia proprietăţii intelectuale:
– citiţi cel puţin punctele 1 şi 2 din documentul “An Industrial Property Rights Strategy for Europe 07
08” (Ataşat)
– Citiţi articolul “Open source” din Wikipedia http://en.wikipedia.org/wiki/Open_source
• Ideile nu sunt protejate ci numai forma (perceptibilă simţurilor) sub care acestea se materializează
• Instrumente de protecţie (prezentarea sinoptică urmează)

Definiţia unor termeni utilizaţi în domeniul proprietăţii intelectuale

• Know-how: un pachet de informaţii practice nebrevetate, ce rezultă din experienţă şi testare şi care este
secret, substanţial şi identificat
• Secret: ceea ce nu este cunoscut public şi nu este uşor accesibil
• Utilitate: are o funcţie pentru care a fost creat
29
 • Originalitate: nu copiază ceva
• Caracter individual: publicul îl poate deosebi de altele similare
• Formă de expresie: orice fel de materializare
• Invenţie: o soluţie tehnică la o problemă tehnică, o creaţie, un efort intelectual care produce un rezultat
în domeniul tehnic.
• Nu pot fi brevetate: descoperirile, teoriile ştiinţifice, metodele matematice, creaţiile estetice, reguli sau
metode de activitate mentală, derularea jocului, derularea afacerilor (argumentul pentru descoperiri este
ca acestea sunt deja parte din lumea fizică iar pentru celelalte lipsa caracterului tehnic.
• Pas inventiv sau activitate inventivă: invenţia nu trebuie să fie o soluţie evidentă pentru cineva
priceput în domeniul respectiv
• Noutate: nu face parte din stadiul curent al cunoaşterii (orice este cunoscut publicului prin descriere
scrisă sau orală, prin utilizare sau în orice alt mod)
Abrevierea denumirii unor organisme de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală
• OSIM = Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci
• ORDA = Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
• OEB (EPO) = Office Européen des Brevètes (European Patent Office)
• OHIM (TM&D) = Office for Harmonization in the Internal Market (Trade Marks and Designs)
• OMPI-TCB (WIPO-PCT) = Organisation Mondiale de la Propriété Intellectuelle - Traité de coopération
en matière de brevets (World Intellectual Property Organization - Patent Cooperation Treaty)
Alte forme de protecţie
• Acorduri de confidenţialitate
– Citiţi paragraful “Trade Secrets” din Hisrich, Cap. 6, pag. 181-183
• Protecţia împotriva concurenţei neloiale
ART. 21 Codul Muncii: Clauza de neconcurenţă
(1) La încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile pot negocia şi
cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca după încetarea
contractului să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț, o activitate care se află în concurenţă cu cea
prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizații de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se
obligă sa o plătească pe toata perioada de neconcurenţă.
(2) Clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de munca sunt
prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul
indemnizației de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă,
terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității, precum şi aria geografica unde salariatul poate fi în
reală competiție cu angajatorul.
(3) Indemnizația de neconcurenţă lunară datorată salariatului nu este de natură salarială, se negociază şi este de
cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei
încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a
fost mai mica de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizația de neconcurenţă reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul
profitului impozabil şi se impozitează la persoana fizica beneficiara, potrivit legii.

Model de afacere
Prin model de afacere se înţelege un instrument conceptual care permite înţelegerea logicii specifice
fiecărei întreprinderi, prin care aceasta creează, propune şi livrează clienţilor săi o anumită valoare generând
un flux profitabil şi sustenabil de venituri.
Pentru definirea modelului de afacere trebuie avute în vedere următoarele :
– Produsul
– Interfaţa cu clientul
– Managementul competenţelor, activităţilor şi parteneriatelor
– Aranjamentele financiare
Înţelegerea structurii generice a modelelor de afaceri şi a tipologiei acestora este folositoare pentru
demersul creării unei afaceri noi, inovatoare
Un model generic simplu al afacerii (comerciale): modelul PCDO
P=Oameni, caracterizaţi prin: abilităţi, atitudini, cunoştinţe, scopuri şi valori

30
C=Contextul, caracterizat prin condiţii: Macroeconomice, legale, sociale, politice, culturale religioase, de
mediu, etc
D=Afacerea, (cine ce câştigă) constând din: Beneficii economice, recunoaştere socială, autonomie şi drepturi
de decizie, satisfacerea unor nevoi personale profunde, realizarea unor scopuri altruiste
O=Oportunitatea, “Orice activitate presupunând investirea de resurse limitate în speranţa unui câştig viitor”.
Presupune o imagin(ar)e a viitorului si un parcurs credibil către acesta
Modelul celor nouă elemente constructive ale modelului de afacere
Nine Business Model Building Blocks
(după Alexander Osterwalder, Yves Pigneur, Christopher Tucci, în Clarifying Business Models: Origins,
Present, and Future of the Concept, Communications of the Associatiation for Information Systems, Vol. 15,
mai 2005)

Pilonul Elementul constructiv

Produsul Propunerea în ce priveşte valoarea
Clientela ţintă
Interfaţa cu clientul Canalul de distribuţie
Relaţia întreprinderii cu diferite segmente ale clientelei
Configurarea valorii (aranjarea activităţilor şi resurselor)
Managementul infrastructurii Competenţele principale
Reţeaua de parteneri
Structura costurilor
Aranjamente financiare
Structura veniturilor

16 modele de afacere
În lucrarea indicată mai jos autorii au încercat o clasificare a tuturor modelelor de afacere existente în
economia americană după natura bunului ce face obiectul tranzacţiei şi după poziţia, din perspectiva
proprietăţii, faţă de bunul tranzacţionat a firmei în cauză. Denumirile prin care se identifică proptotipul fiecărui
grup de afaceri este convenţional
Financiar Bun fizic Bun intangibil Uman
Creator Întreprinzător Fabricant Inventator Creator uman
Negustor de
Negustor cu ridicata sau cu Negustor de
Distribuitor Negustor financiar proprietate
amănuntul persoane
intelectuală
Proprietar de bunuri
Proprietar Proprietar financiar Proprietar de bunuri fizice Contractor
intelectuale
Broker de
Broker de resurse
Broker/intermediar Broker financiar Broker de mărfuri proprietate
umane
intelectuală

Temă: Identificaţi în ce categorie se înscrie afacerea propusă de dumneavoastră prin planul de afacere,
argumentaţi încadrarea şi explicaţi implicaţiile acesteia

Diferenţe între antreprenoriatul comercial şi cel social

• Există multe diferenţe între antreprenoriatul comercial şi cel social; dintre acestea, trecem în revistă
numai câteva, cu titlu de exemplu, pentru a observa felul în care căile şi mijloacele de realizare a
demersului antreprenorial diferă în funcţie de natura acestuia.
• Pornind de la modelul antreprenoriatului comercial, PCDO:
– În cazul antreprenoriatului social oportunitatea nu este guvernată de mecanismul pieţei ci tocmai
de eşecurile acesteia
– În ce priveşte afacerea (sau Deal-ul), valoarea propusă de întreprinzătorul social vizează planul
valorilor morale, colective şi general umane, este vagă şi greu de comensurat; cererea de prestaţii
sociale este nelimitată, dar sunt limitate resursele ce pot fi mobilizate: astfel, rivalitatea între
organizaţiile sociale nu se manifestă în termeni de “cotă de piaţă”, ci în termeni de mobilizare de
31
 resurse. Cum finanţatorii şi sprijinitorii demersului cu valoare socială nu urmăresc profitul ci o
anumită satisfacţie morală, întreprinzătorul social trebuie să aibă abilitatea de a comunica
convingător însemnătatea acţiunilor sale şi încrederea că acţionează în mod eficient
– În ce priveşte mobilizarea resurselor, întreprinzătorul social se bazează pe crearea de reţele sociale
pentru a recruta voluntari, iar resursele financiare le dobândeşte prin procesul denumit “fund
raising” (colectare de fonduri) nu prin investiţii de capital sau împrumuturi aşa cum este cazul
întreprinzătorului comercial
– Contextul este, pentru întreprinzătorul social mai degrabă o sursă de oportunităţi decât un cumul de
constrângeri, măsura în care reuşeşte fiind dependentă de creativitatea pe care o pune în slujba
identificării nevoilor şi soluţiilor pentru satisfacerea acestora
– Facultativ: Citiţi articolul Social and commercial entrepreneurship (Ataşat)
Modelul unui cadru al antreprenoriatului social

Cadrul legal
te
zi
Contextul
po

socio-cultural
Im

Oportunitate
Proiect cu
Valoare Socială
PVS
Oameni Resurs
e

ie
om
on
ec
Contextul
ro
ac
demografi
M

Contextul politic
Inovarea sistematică a modelelor de afacere
• Modelul de afacere trebuie adaptat pe măsură ce schimbarea afectează organizaţia sau mediul acesteia.
In managementul strategic este cunoscut aşa numitul “sindrom al lui Icar”: tocmai elementele care au
adus în trecut succesul unei organizaţii devin sursa eşecului acesteia dacă nu se pune în permanent la
îndoială capacitatea lor de a răspunde noilor provocări.
• Forumul european pentru inovarea modelelor de afaceri şi-a propus sa atragă atenţia asupra acestui lucru
şi să propună un cadru de referinţă (un algoritm) pentru inovarea continuă a modelului de afacere
prezentat în slide-ul următor. Demersul răspunde apelului lui Drucker la inovare sistematică
• Dacă instituirea unui sistem de veghe asupra surselor de inovare este un deziderat practicabil, pare mai
puţin fezabilă obţinerea unor inovaţii “la comandă”.
Facultativ: Citiţi documentul “Sustainable Value Creation” (Ataşat) produs sub auspiciile Forumului European
privind Inovarea Modelelor de Afacere

32
Finanţarea iniţierii afacerilor
Cuprins
1. Consideraţii privind structura financiară a întreprinderii
2. Generalităţi privind sursele de finanţare a întreprinderilor
3. Forme specifice de finanţare a iniţierii afacerilor
4. Avantajele şi dezavantajele subvenţiilor

ATENŢIE: Pentru parcurgerea acestui capitol se recomandă să faceţi apel la cunoştinţele dobândite în anul I la
discipline ca, Economie, Bazele Economiei Întreprinderii, Contabilitate

Consideraţii privind structura financiară a întreprinderii

• Distincţia între costul investiţiei şi costurile recurente
• Distincţia între costurile fixe şi cele variabile
• Distincţia între capitalul propriu şi datorii
• Controlul raportului între rentabilitatea activelor şi costul datoriei
• Controlul raportului între durata încasării facturilor şi durata plăţii furnizorilor
• Controlul vitezelor de rotaţie
Generalităţi privind sursele de finanţare a întreprinderilor
• Surse proprii
– Financiare
– În natură
– Colateral
• Capitaluri atrase
– Aportul partenerilor
– Finanţare pe piaţa de capital (IPO)
• Subvenţii (granturi)
– UE, Guvernul central, Autorităţi locale
• Împrumuturi
– După durată (pe termen scurt, mediu, lung)
– După forma juridică (civil, bancar, credit comercial, leasing, efecte de comerţ)
– După dimensiune (micro-credit, credite mici, credite mijlocii şi mari)
– După obiectul finanţării (credit de investiţii, finanţare curentă, finanţare excepţională)
Forme specifice de finanţare a iniţierii afacerilor
• Incubatorul de afaceri
• Capitalul de sămânţă (seed money)
• Premii (plan de afaceri, performanţă: financiară, locuri de muncă, export)
• Subvenţii pentru dezvoltarea afacerii (echipamente, inovare şi transfer de tehnologie, consultanţă,
marketing, export)
• Creditul informal (vezi OG 9/2000)
• Micro-credite
• Garanţii
• Capital de risc (venture capital)
A se vedea şi broşura ANIMM privind sursele de finanţare a IMM (Ataşată), în special partea referitoare
la programele de granturi (subvenţii) ale ANIMM şi cea referitoare la garanţii. Citiţi cu atenţie programul
START privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la
finanţare şi cel privind incubatoarele de afaceri
Facultativ: Citiţi studiul privind impactul economic şi social al capitalului de risc în Europa (Ataşat)

Detalii privind instrumentele de finanţare specifice iniţierii afacerilor

Incubatorul de afaceri oferă un mediu protejat şi favorabil la înfiinţare şi în primii ani de funcţionare a
noilor întreprinderi. Forma tipică este de incubator “intra muros” caz în care principala facilitate constă în
oferirea spaţiului pentru birouri şi/sau pentru producţie, gratuit sau cu o chirie mult sub cea normală. Chiria – ca
şi celelalte tarife pentru serviciile incubatorului - creşte treptat în timp, astfel încât să oblige întreprinderile
incubate să părăsească incubatorul după 3 până la 5 ani, lăsând loc pentru găzduirea altor noi întreprinzători. Pe
lângă spaţiu, incubatoarele de afaceri realizează şi activităţi de identificare a potenţialilor întreprinzători de
succes şi asistare a acestora în pregătirea creării noilor întreprinderi şi oferă întreprinderilor găzduite servicii de
33
secretariat, training, contabilitate, consultanţă, evidenţa personalului, marketing etc. Uneori, incubatoarele de
afaceri oferă, din fonduri publice sau private seed-money sau alte facilităţi de finanţare. Incubatoarele “extra
muros” oferă potenţialilor întreprinzători şi noilor întreprinderi toate serviciile enumerate mai sus, sau o parte
dintre acestea, dar nu oferă şi spaţiu. Cel mai important beneficiu pentru clienţi îl reprezintă, potrivit
declaraţiilor acestora, surplusul de încredere şi vizibilitate pe care incubatorul îl transferă întreprinderilor
găzduite. O varietate specială de incubator este “incubatorul de inovare” localizat adeseori în campusuri
universitare sau parcuri ştiinţifice, care asistă întreprinzătorii în realizarea de proiecte de afaceri pronunţat
inovative. Incubatoarele de inovare sunt frecvent specializate în anumite tehnologii şi oferă pe lângă serviciile
de incubare obişnuite, concursul unor oameni de ştiinţă şi laboratoare bine dotate pentru cercetări şi
experimente. Uneori,marile corporaţii trimit echipe multidisciplinare să lucreze mai mulţi ani în incubatoare de
inovare la realizarea unor proiecte noi. Cea mai importantă reţea europeană de incubatoare de afaceri este
European Business & Innovation Network (EBN) a cărei marcă este BIC (http://www.ebn.be/)
Seed-money (Capital de sămânţă)= o sumă relativ mică de bani acordată întreprinzătorului la înfiinţarea
întreprinderii, cu titlu de grant sau participare la capital, pentru completarea capitalului iniţial necesar.
Premii = reprezintă sume care acordă întreprinzătorilor cu titlu gratuit pentru realizarea unor parametrii
de performanţă stabiliţi sau cu ocazia unor competiţii menite să stimuleze creativitatea şi spiritul întreprinzător.
Uneori sumele sunt acordate iniţial cu titlu rambursabil, iar ulterior, în funcţie de performanţele efectiv
realizate, ele sunt lăsate întreprinzătorului – în întregime sau în parte – cu titlu de premiu.
Subvenţii pentru dezvoltarea afacerii = sprijin financiar acordat cu titlu gratuit întreprinzătorilor, în
cadrul unor scheme care urmăresc realizarea anumitor obiective ale politicilor publice, de regulă prin concurs
de propuneri. Politica Uniunii Europene în materia ajutorului de stat aplică principiul “de minimis” considerând
acceptabile subvenţiile pentru IMM dacă acestea nu depăşesc în decurs de trei ani plafonul total de 200000
EUR.
Creditul informal reprezintă împrumutul pe care întreprinzătorul îl poate obţine de la rude, prieteni sau
diferite alte persoane care nu au acordarea de împrumuturi băneşti ca activitate obişnuită, în baza unor contracte
civile de împrumut. Pentru a evita camăta, dobânda ce poate fi convenită de părţi este plafonată prin lege la
nivelul de 1,3*dobânda de referinţă a Băncii Naţionale.
Micro-credite = Sume foarte mici (frecvent 5000-10000 EUR) care pot fi acordate, în cadrul unor scheme
de creditare, atât de instituţii bancare cât şi de instituţii nebancare (ONG-uri)
Garanţii. Întrucât lipsa unor garanţii corespunzătoare constituie o barieră principală pentru accesul
întreprinzătorilor la sursele de finanţare obişnuite, sprijinul pentru depăşirea acestui obstacol reprezintă un
instrument deosebit de eficace pentru facilitarea finanţării iniţierii afacerilor. În unele cazuri, completarea
garanţiilor necesare se face de către instituţii specializate create şi finanţate de autorităţile publice (vezi
capitolul “Garanţii” din broşura ANIMM), alteoriu întreprinzătorii se organizează pentru a rezolva această
problemă pe bază de reciprocitate în aşa-numite “Fonduri mutuale de garantare). Mecanismul constă în
emiterea de scrisori de garanţie acoperite cu capitalul fondului. Presupunând că rata probabilă a nerambursării
ar fi de 10%, stocul de garanţii active poate să fie de 10 ori mai mare decât valoarea capitalului fondului de
garantare, rezultând un “efect de pârghie”.
Capital de risc (Venture capital) = Finanţare a noilor întreprinderi din capitaluri private (venture
capitalists), realizată sub forma unei participări substanţiale (dar de regulă minoritare) a finanţatorului la capital.
Dacă noua întreprindere eşuează, finanţatorul pierde banii investiţi, la fel ca şi întreprinzătorul însuşi. De aceea
se numeşte capital de risc sau aventură. Dacă condiţia ca finanţatorul să rămână minoritar împiedică
constituirea capitalului iniţial necesar, se poate opta ca o altă parte de finanţare să fie acordată sub forma de
obligaţiuni convertibile în acţiuni. Capitalul de risc vizează întreprinderile pronunţat inovative şi dinamice, care
promit o creştere foarte mare a afacerii într-o perioadă scurtă (circa 5 ani) şi câştiguri foarte mari. La sfârşitul
perioadei contractuale, întreprinzătorul poate răscumpăra partea finanţatorului, sau acesta va căuta o altă ieşire
din afacere (de ex. îşi va vinde partea pe piaţa de capital). În toate cazurile, existenţa unei pieţe de capital
funcţionale reprezintă o condiţie importantă pentru capitalul de risc, pentru că oferă informaţiile necesare
privind valoarea corectă a tranzacţiei prin care finanţatorul iese din afacere. Pentru a asigura o gestiune
profesionistă a capitalului lor, pentru a aborda proiecte de mari dimensiuni şi pentru a disipa riscul investitorii
de risc se asociază în “fonduri de capital de risc”. O evoluţie mai recentă, justificată de interesul de a stimula
inovare şi realizarea proiectelor de afaceri inovative este aceea că şi autorităţile publice se implică în furnizarea
de capital de risc. O ase menea evoluţie este, totuşi, forte discutabilă din cauza “hazardului moral”
Vizitaţi site-ul European Venture Capital Association (EVCA) la adresa http://www.evca.eu/

34
Avantajele şi dezavantajele subvenţiilor
Politica ajutorului de stat permite schemele de subvenţionare a creării de noi întreprinderi şi a
întreprinderilor mici şi mijlocii (regula “de minimis”)
• Avantaje
– Efect de încurajare
– Efect de susţinere a obiectivelor politicilor publice (educare, inovare, concurenţă, ocupare,
dezvoltare locală, responsabilitate socială)
– Efect de pârghie
– Efect de diminuare a riscului şi reducere a costului capitalului (permite şi iniţierea afacerilor nu
foarte sigure sau care nu promit o rentabilitate excepţională)
• Dezavantaje
– Banii ieftini generează afaceri debile
– Birocraţia
– Constrângerile
– Corupţia
Resurse
Prezentarea lui Mohammad Yunus la UVA: http://www.muhammadyunus.org/Video-
Library/videodirectlink/Professor-Yunus-speech-at-UVA/
Broşura surselor de finanţare pentru IMM
Studiul “Impactul economic şi social al capitalului de risc în Europa”

Ambasadorii europeni ai Creativității și Inovării

Manifest
Lumea se mișcă într-un ritm nou. Pentru a avea un rol de prim rang în această lume nouă, Europa trebuie
să devină mai creativă și inovatoare. A fi creativ înseamnă să imaginezi ceva ce nu a existat mai înainte și să
cauți noi forme și soluții. A fi inovativ înseamnă să introduci schimbări în societate și în economie. Activitățile
de concepție originală transformă ideile în valori și leagă creativitatea de inovare.
Pentru a progresa, Europa are nevoie de investiții sporite – atât private cât și publice – în cunoaștere.
Progresul inteligent are nevoie de respect pentru istorie și moștenirea culturală. Cunoștințele noi se clădesc pe
cunoștințe istorice și cele mai multe inovații sunt noi combinații ale unor elemente care există deja. Cultura,
prin respectul său față de memoria individuală și colectivă, este importantă pentru a păstra direcția în actualul
context de schimbări intense.
Creativitatea reprezintă o dimensiune fundamentală a activității umane. Ea înflorește acolo unde există un
dialog între culturi, într-un mediu liber, deschis și divers caracterizat prin egalitate socială și egalitate între
bărbați și femei. Este nevoie de respect și de protecție juridică pentru rezultatele muncii creative și
intelectuale. Creativitatea reprezintă motorul culturii, concepției originale și inovării, dar dreptul de a-și folosi
talentul creativ aparține tuturor. Mai mult decât oricând, viitorul Europei depinde de imaginația și creativitatea
poporului său.
Crizele economice, de mediu și sociale ne provoacă să găsim noi modalități de gândire și acțiune.
Creativitatea și inovarea pot contribui la progresul societății către prosperitate, dar societatea trebuie să își
asume responsabilitatea pentru modul în care acestea sunt folosite. Astăzi, creativitatea și inovarea trebuie să
fie mobilizate în slujba unei societăți echitabile și ecologice, bazată pe dialog intercultural și cu respect pentru
natură și pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor din lumea întreagă.
Pentru a crea o Europă mai creativă și inovatoare, deschisă către restul lumii și cu respect față de valorile
umane, prezentăm următorul manifest, care stabilește prioritățile și recomandările noastre pentru acțiune.
Necesitatea schimbării și a unei noi inițiative este urgentă. Europa și statele sale membre trebuie să acorde
deplină atenție creativității și inovării acum, pentru a găsi o cale de ieșire din actualul impas.

Manifest
1. Să încurajăm creativitatea într-un proces de învățare de-a lungul vieții în care teoria și practica merg mână
în mână.
2. Să facem din școli și universități locuri în care studenții și profesorii se angajează în gândire creativă și
învățare prin practică.
3. Să transformăm locurile de muncă în locuri de învățare.
35
4. Să promovăm un sector cultural puternic, independent și diversificat, care poate susține dialogul
intercultural.
5. Să promovăm cercetarea științifică pentru a înțelege lumea, pentru a îmbunătăți viețile oamenilor și
pentru a stimula inovarea.
6. Să promovăm procesele, gândirea și instrumentele concepției originale, înțelegând necesitățile, emoțiile,
aspirațiile și capacitățile utilizatorilor.
7. Să susținem inovarea în afaceri care contribuie la prosperitate și durabilitate.

Linii de acțiune
Următoarele linii de acțiune necesită o nouă înțelegere a politicii publice. Comisia Europeană și guvernele
naționale trebuie să se angajeze în procesul de schimbare împreună cu partenerii sociali și cu organizațiile
cetățenești. Este nevoie de viziuni comune și de inițiative care transgresează domeniile politice tradiționale
pentru a combate deficitele actuale ecologice, sociale, culturale, de securitate și de democrație. Concentrarea pe
creativitate și inovare reprezintă cheia deschiderii de dialoguri care depășesc diviziunile politice istorice.
Acțiunea 1: Investiții în cunoaștere
Pentru întărirea competitivității Europei, este nevoie de noi principii bugetare care conferă o prioritate ridicată
investițiilor în oameni și cunoaștere. Pe termen scurt, lucrătorilor șomeri ar trebui să li se ofere o șansă de a-și
îmbunătăți competențele. Întreprinderile, sindicatele și guvernele ar trebui să colaboreze la organizarea
îmbunătățirii competențelor lucrătorilor prin finanțare publică și privată. Dimensiunea și obiectivele
fondurilor structurale europene trebuie să se extindă, să se orienteze către investiții în cercetare și cunoaștere și
să fie legate de construirea cadrelor instituționale care susțin învățarea în timpul vieții active.
Acțiunea 2: Reinventarea educației
Școlile și universitățile trebuie reinventate în parteneriat cu profesorii și studenții, astfel încât educația să-i
pregătească pe oameni pentru o societate a învățării. Profesorii trebuie să fie reinstruiți și părinții trebuie să se
angajeze pentru a putea contribui la un sistem de educație care dezvoltă cunoștințele, competențele și
atitudinile necesare pentru dialog intercultural, gândire critică, rezolvare de probleme și proiecte creative.
Trebuie să se pună un accent puternic pe concepția originală în educație la diferite niveluri. Trebuie să se
depună, la nivel european, un efort major de cercetare și dezvoltare în domeniul educației, pentru
îmbunătățirea calității și creativității la toate nivelurile.
Acțiunea 3: Recompensarea inițiativei
Cetățenii care își asumă noi inițiative în afaceri, în sectorul public și în societatea civilă ar trebui să fie
recompensați. Politicile sociale pot contribui la inovare prin partajarea riscurilor cu cetățenii care se angajează
în procesul de schimbare. Artiștii, designerii, oamenii de știință și întreprinzătorii care contribuie cu noi idei ar
trebui să fie recompensați. Premiile pentru excelență ar trebui să fie combinate cu protecția juridică a
drepturilor intelectuale de proprietate și ar trebui să se ajungă la un echilibru între crearea de recompense
corecte și promovarea partajării cunoștințelor.
Acțiunea 4: Susținerea culturii
Dezvoltarea de capacități în sectorul cultural ar trebui să fie sprijinită prin programe și mecanisme naționale și
europene pentru susținerea diversității culturale, independenței și a dialogului intercultural. Industriile creative
ar trebui să fie promovate prin construirea de noi legături între artă, filozofie, știință și afaceri. Dezvoltarea și
folosirea noilor mijloace mass-media ar trebui să fie stimulată prin ridicarea nivelului de calitate al
conținutului. Trebuie să se elaboreze noi modele economice pentru finanțarea unei mass-media de știri digitală
diversă, independentă și de înaltă calitate.
Acțiunea 5: Promovarea inovării
Este nevoie de o politică de inovare mai ambițioasă și cu o bază mai largă. Sporirea investițiilor în știință,
tehnologie și design ar trebui să fie combinată cu eforturi de extindere a cererii pentru cunoaștere. Firmele ar
trebui să fie stimulate să combine cunoașterea științifică și cunoașterea bazată pe experiență. Ele ar trebui să
fie încurajate să sporească diversitatea în rândul angajaților din punct de vedere al echilibrului între bărbați și
femei, al educației și al naționalității. Educația inginerilor, managerilor și designerilor ar trebui să combine
educația teoretică și experiența practică. Politica de inovare, precum și politica pieței muncii și de educație, ar
trebui să aibă drept obiectiv mobilizarea utilizatorilor și angajaților în procesele de schimbare. Dezvoltarea și
punerea în aplicare a unor strategii politice de inovare pe scară largă trebuie să reprezinte o preocupare majoră
pentru liderii politici.

36
Acțiunea 6: Gândire globală
Europa ar trebui să se afle în linia întâi la nivel mondial în ceea ce privește știința, cultura și competitivitatea.
Colaborarea în interiorul Europei în materie de știință, tehnologie, educație, design și cultură trebuie să se
deschidă mai departe către restul lumii. O Europă competitivă ar trebui să dezvolte colaborarea economică atât
cu noile economii puternice, emergente, cât și cu țările sărace, care au cel mai mult nevoie de sprijin.
Promovarea inovării în țările sărace reprezintă o obligație morală și reduce presiunea imigrației. Europa ar
trebui să contribuie la stabilirea de norme corecte privind protecția și partajarea cunoașterii la nivel mondial.
Acțiunea 7: Ecologizarea economiei
Europa trebuie să mobilizeze creativitate și inovare pentru a se transforma într-o societate post-carbon. Un
element cheie îl reprezintă eco-inovarea și stabilirea unei „traiectorii noi tehno-economice” începând cu soluții
„de optimizare”, continuând cu „tehnologii curate” și încheind cu „inovații de sistem” care transformă radical
producția, distribuția și consumul. Investițiile trebuie combinate cu noi instituții, noi reglementări și noi
obișnuințe. Creativitatea este instrumentul principal pentru găsirea de soluții care combină durabilitatea și
prosperitatea.

Personalitățile proeminente enumerate mai jos au acceptat să devină ambasadori pentru Anul european al
creativității și inovării 2009. Unii dintre ei s-au întâlnit de mai multe ori în timpul anului și au emis acest
Manifest pentru o Europă mai creativă și inovatoare.

DEFINITII ALE ANTREPRENORIATULUI......................................................................................................

Introducere în antreprenoriat................................................................................................................................
Rolul întreprinzătorilor şi al IMM.........................................................................................................................
INOVAREA SI CREATIVITATEA IN PROCESUL ANTREPRENORIAL.....................................................
Întreprinzătorul: exponent al procesului antreprenorial ...................................................................................
ETAPELE PROCESULUI ANTREPRENORIAL...............................................................................................
STRATEGII ANTREPRENORIALE (MODELE DE AFACERI).....................................................................
PLANUL DE AFACERI..........................................................................................................................................
Inovarea şi creativitatea în procesul antreprenorial. Dreptul de proprietate intelectuală...............................
Model de afacere......................................................................................................................................................
Finanţarea iniţierii afacerilor.................................................................................................................................
Ambasadorii europeni ai Creativităţii şi Inovării ...............................................................................................
Manifest ...................................................................................................................................................................

37