Gelozia – o umbra a sufletului

Daca intr-o carte a sa, filosoful bulgar Aivanhov denumea forta sexuala ca fiind un balaur
inaripat, putem extrapola acum si afirma ca gelozia reprezinta un balaur cu sapte capete care nu face
decat sa macine orice urma de lumina a sufletului si sa o transforme in cenusa. Este o suferinta
zadarnica ce-ti napadeste fiinta cu buruienisul unor pasiuni inferioare si pericinoase. Cate vieti nu-si mai
gasesc odihna prada unor gelozii mistuitoare si fara temei, unor josnice invidii, unor susceptibilitati
neverosimile, amintea Petru Cretia in Eseuri morale. Deducem din aceste notatii faptul ca la baza gelozia
este precum o boala, o boala a sufletului si a mintii. Reprezinta valul ce intuneca ochii ratiunii si
transforma oamenii in adevarati monstrii capabili de sangeroase crime. Cei cuprinsi de ea sufera o
adevarata transfigurare: fizionomia li se poceste, pun sub semnul indoielii absolut toate actiunile celui
vizat, vorbele sunt mereu interpretate intr-o maniera proprie, cu alte cuvinte gelozia reprezinta un rau
trait la superlativ. Sfredelin il invaluie pe suferind si se joaca cu imaginatia acestuia proiectandu-I cele
mai nefaste scenarii, impingandu-l practic de la spate sa dea crezare planurilor faurite in bezna mintii.

Astazi imi pare ca lucrurile si-au mai pierdut din intensitate, intre-timp dezvoltandu-se o noua
perspectiva a geloziei, cea caraghioasa as spune. E privita precum un adevarat semn al dragostei, lipsa ei
fiind in mod cert un semnal de alarma ca ceva este in neregula. Ceva in genul Nu suferi dupa mine
inseamna ca nu ma iubesti si esti un indiferent ! Valul de care aminteam mai devreme se pare ca a
acaparat intr-atat de mult ochii mintii incat nu se mai observa vanitatea care supureaza, nu se mai
observa egoismul care strica neincetat Io, Io, Io, posesivitatea care iti sopteste intr-un mod viclean ca
celalalt este al tau si daca cineva atenteaza la acest bun al tau te poate priva de placerea ce pana mai de
curand ti-a alimentat-o. In fond cam despre asta este vorba, despre noi si despre placerile noastre,
despre traitul intr-o permanenta teama ca am putea pierde multul putin pe care il avem si vom ramane
iarasi, singuri.

Sonata Kreutzer este cartea care intruchipeaza perfect scenariul geloziei, una din temele
preferate ale lui Lev Tolstoi. Pozdniscev este un mosier in varsta care, potrivit vremii, isi ia o sotie mult
mai tanara si cu o situatie materiala nefavorabila. In timp, din cauza unei adolescente lipsite de o
conduita morala, traita intr-o depravare care i-a deformat simtamintele adevarate, naturale, personajul
nostru se va afla in situatia in care se lasa prada indragostelii confundand aceasta senzatie cu iubirea
ideala mult visata. Se simte puternic atras de viitoarea lui sotie, de aici si confuzia la care ajunge in final
ca este uimitor cat de raspandita este iluzia ca frumusetea echivaleaza cu binele. O femeie frumoasa
indruga prostii, tu o asculti si vezi in acele prostii dovezi de inteligenta.

Plecand de aici incepe epopeea de scurta durata a unui intreg calvar marital in care sunt descrise
cu lux de amanunt certurile precum si isteriile din spatele acestora, episoadele in care Pozdniscev o
sufoca pe sotia sa cu susceptibilitatile lui ce-l au in vizor pe Truhacevski, un vechi prieten muzicant ce-si
face aparitia in viata celor doi in calitate de profesor de pian. Intreaga carte nu este decat o
exemplificare a ceea ce reprezinta o viata dusa sub semnul geloziei, una exacerbata, care scoate la iveala
trasaturi de caracter adanc ascunse in natura umana, dar care fac parte din intreg spectacolul denumit
simplu: Om.

Tolstoi vine si da in vileag simulacrul fericirii pe care majoritatea casniciilor din inalta societate
(si nu numai) il afiseaza ostentativ in semn de prosperitate, vine si spune lucrurilor pe nume, demasca
intreaga mascarada si ii dezvaluie pe protagonisti exact asa cum sunt: ipocriti, rai, egoisti, bolnavi.

Finalul cartii vine ca un deznodamant cu iz eliberator din aceasta cusca opaca a geloziei, este
apogeul la care te aduce isteria ca mai apoi sa-ti rada zeflemitor de toate remuscarile ce vin sa-I ia locul.